1
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ "DIMITRIE CANTEMIR" FACULTATEA DE FINANŢE, BĂNCI ŞI CONTABILITATE
Conf. univ. dr. GRAŢIELA GHIC Lect. univ. dr. CARMEN JUDITH GRIGORESCU
ANALIZA ECONOMICO- FINANCIARA -Manual de studiu individual-
2
3
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ "DIMITRIE CANTEMIR" FACULTATEA DE FINANŢE, BĂNCI ŞI CONTABILITATE
Conf. univ. dr. GRAŢIELA GHIC Lect. univ. dr. CARMEN JUDITH GRIGORESCU
ANALIZA ECONOMICO- FINANCIARA
-Manual de studiu individual-
4
Copyright © 2012, Editura Pro Universitaria Toate drepturile asupra prezentei ediţii aparţin Editurii Pro Universitaria Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată fără acordul scris al Editurii Pro Universitaria
ISBN 978-606-647-174-9
5
CUPRINS 1. BAZELE TEORETICO-METODOLOGICE ............................................................................ 7 ALE ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE 1.1. Obiectul analizei economico-financiare.................................................................................... 7
1.2. Tipologia analizei economico-financiare .................................................................................. 8
1.3. Conţinutul procesului de cunoaştere ştiinţifică a fenomenelor economico-financiare ........... 10
1.4. Metodologia analizei economico-financiare a firmei ............................................................. 13
1.4.1. Metode ale analizei calitative ........................................................................................... 13
1.4.2. Metode ale analizei cantitative ......................................................................................... 14
2. ANALIZA MEDIULUI ECONOMIC EXTERN AL FIRMEI ............................................... 28
2.1. Analiza cote-părţi de piaţă ..................................................................................................... 28
2.2. Analiza poziţiei concurenţiale ................................................................................................ 29
2.3. Analiza stucturii concurenţiale ............................................................................................... 30
2.4. Analiza contextului concurenţial ............................................................................................ 31
2.5. Modele de analiză strategică asupra mediului concurenţial ................................................... 32
3. ANALIZA ACTIVITĂŢII DE PRODUCŢIE ŞI COMERCIALIZARE ............................... 40
3.1. Analiza activităţii de producţie şi comercializare, pe baza indicatorilor valorici .................. 40
3.2. Analiza raportului static dintre principalii indicatori valorici ................................................. 42
3.3. Analiza raportului dinamic dintre indicatorii valorici ............................................................. 42
3.4. Analiza cifrei de afaceri .......................................................................................................... 43
3.4.1.Analiza structurală a cifrei de afaceri ............................................................................... 44
3.5. Analiza factorială a cifrei de afaceri ....................................................................................... 45
4. ANALIZA VALORII ADĂUGATE .......................................................................................... 49
4.1. Analiza valorii adăugate ......................................................................................................... 49
4.2. Analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate ...................................................................... 50
4.2. Analiza factorială a valorii adăugate ...................................................................................... 51
4.3. Analiza producţiei fizice ........................................................................................................ 52
5. ANALIZA CHELTUIELILOR ÎNTREPRINDERII .............................................................. 54
5.1. Analiza cheltuielilor întreprinderii .......................................................................................... 54
6
5.2. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor firmei ..................................................................... 56
5.3. Analiza cheltuielilor de exploatare ......................................................................................... 57
6. ANALIZA CHELTUIELILOR LA 1000 LEI CIFRĂ DE AFACERI ................................... 58
6.1. Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri .................................................................... 58
6.2. Analiza cheltuielilor variabile şi fixe ..................................................................................... 59
6.2.1.Analiza cheltuielilor variabile ........................................................................................... 59
6.2.2.Analiza cheltuielilor fixe ................................................................................................... 59
6.3. Analiza principalelor categorii de cheltuieli ........................................................................... 60
7. ANALIZA RENTABILITĂŢII .................................................................................................. 65
7.1. Analiza rentabilităţii întreprinderii ......................................................................................... 65
7.2. Analiza profitului – ca indicator în mărime absolută a rentabilităţii întreprinderii ................ 66
7.2.1.Analiza situaţiei generale privind profitul întreprinderii .................................................. 66
7.2.2. Analiza structurală şi factorială a profitului net şi brut din activitatea totală a
întreprinderii .............................................................................................................................. 67
7.2.3.Analiza structurală şi factorială a profitului brut din activitatea totală ............................ 68
7.2.4.Analiza structurală şi factorială a profitului brut la nivelul celor trei tipuri de activităţi 69
7.2.5.Analiza factorială a profitului brut aferent cifrei de afaceri .............................................. 70
7.2.6.Analiza factorială a profitului brut aferent producţiei vândute totale a întreprinderii ...... 71
7.2.7.Analiza factorială a profitului brut aferent producţiei vândute ......................................... 75
a întreprinderii la nivel de produs .............................................................................................. 75
8. METODE DE CALCUL ŞI ANALIZĂ A RATEI RENTABILITĂŢII ................................ 78
8.1. Rata rentabilităţii economice .................................................................................................. 78
8.2. Rata rentabilităţii financiare sau profitabilităţii ........................................................................ 79
8.3. Rata rentabilităţii resurselor consumate .................................................................................. 80
8.4. Analiza structurală şi factorială a rentabilităţii brute pe tipuri de activităţi ............................ 80
8.5.Analiza factorială a rentabilităţii brute aferente producţiei totale vândute .............................. 81
8.6. Analiza factorială a ratei rentabilităţii brute aferente producţiei vândute pe produs .............. 82
8.7. Analiza rentabilităţii brute pe produs pe baza punctului critic ............................................... 83
9. TEMĂ DE EVALUARE A CUNOŞTINŢELOR ..................................................................... 88 BIBLIOGRAFIE .............................................................................................................................. 98
7
Unitatea de învăţare 1
1. BAZELE TEORETICO-METODOLOGICE
ALE ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE
Introducere
Disciplina Analiză economico-financiară impune abordarea unei problematici vaste, care, într-o succesiune logică, ar putea fi rezumată astfel: 1. Obiectul Analizei economico-financiare ca disciplină ştiinţifică
1.1. Obiectul analizei economico-financiare. Analiza, sinteza, inducţia, deducţia şi abstractizarea – metode impuse de cercetarea ştiinţifică a realităţii obiective.
1.2. Tipologia analizei economico-financiare. 1.3. Conţinutul procesului de cunoaştere ştiinţifică a fenomenelor economico-financiare. 1.4. Factorii care determină schimbări de stare în funcţionarea sistemelor microeconomice. 1.5. Funcţiile analizei. 1.6. Sistemul de informaţii, premisă a efectuării analizei economico-financiare.
2. Metodologia Analizei economico-financiare a firmei 2.1. Gruparea metodelor Analizei economico-financiare în funcţie de laturile fundamentale
ale cunoaşterii – latura calitativă şi latura cantitativă 2.2. Etapele activităţii practice de analiză economico-financiară.
Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
Obiectivele unităţii de învăţare: – definirea conceptului de analiză economico - financiară; – cunoaşterea metodelor specifice analizei economice. Competenţele unităţii de învăţare: – studenţii vor putea să tarseze etapele procesului de analiză economico - financiară; – studenţii vor putea să diferenţieze factorii care determină schimbări de stare în funcţionarea sistemelor microeconomice – studenţii vor putea să descrie metodele, tehnicile si procedeele specifice analizei economico – financiare.
1.1. Obiectul analizei economico-financiare
Cunoaşterea ştiinţifică a realităţii obiective, a mecanismului de formare şi manifestare a fenomenelor şi proceselor economico-financiare, precum şi a legăturilor cauzale dintre acestea, face necesară utilizarea unui ansamblu de metode şi tehnici specifice, cele mai frecvent folosite fiind: analiza, sinteza, inducţia, deducţia şi abstractizarea.
8
Analiza: - reprezintă acea metodă raţională ce presupune descompunerea unui întreg
(fenomen sau proces) în elementele sale constructive pentru ca prin metode specifice să fie studiate esenţa lor.
- face posibilă cunoaşterea realităţii obiective, în toată complexitatea sa. Sinteza: - este acea operaţiune logică de reunire într-un singur tot unitar a elementelor
, factorilor, cauzelor şi condiţiilor izolate anterior prin operaţia de analiză, cu scopul dobândirii imaginii integrale, structural-relaţionale a întregului respectiv şi al evidenţierii manifestărilor esenţiale caracteristice acestui întreg.
Inducţia: - reprezintă acea metodă logică, ce permite stabilirea unei concluzii general
valabile pentru situaţii economice similare celei analizate, mergând pe o filieră de la particular la general, de la exemple concrete la generalizări.
Deducţia: - este acea operaţiune raţională cu ajutorul căreia se poate deduce o
concluzie pornind de la general la particular. Abstractizarea: - reprezintă metoda raţională prin care se face trecerea de la concretul ce se
poate percepe la concretul logic. În concluzie, cercetarea ştiinţifică a realităţii obiective presupune utilizarea corelată a analizei, sintezei, inducţiei, deducţiei şi abstractizării.
1.2. Tipologia analizei economico-financiare
Diversitatea activităţilor desfăşurate de către o întreprindere reclamă necesitatea utilizării mai multor tipuri de analiză, care pot fi structurate după mai multe criterii. Se impune o clasificare a multiplelor tipuri de analize, pe baza acestor criterii, deoarece, astfel, deciziile pot fi direcţionate şi fundamentate în raport de laturile, cerinţele sau segmentele analizate. a) În funcţie de raportul dintre momentul în care se efectuează analiza şi momentul desfăşurării fenomenului, distingem: - analiza retrospectivă sau post-factum; - analiza curentă; - analiza previzionala sau prospectivă. Analiza post-factum(retrospectivă): - presupune cercetarea rezultatelor întreprinderii potrivit relaţiilor cauzal-
funcţionale şi implicit evidenţierea gradului de realizare a obiectivelor programate.
- surprinde prezentul şi trecutul ceea ce impune crearea unei noi categorii – prin separarea prezentului de trecut.
Analiza concomitentă sau curentă: - constă în urmărirea modului în care se îndeplinesc o serie de prevederi, sau
sunt contracarate acţiunile factorilor perturbatori. Analiza previzională sau prospectivă: - presupune determinarea evoluţiei viitoare a unui fenomen economic pe
baza cercetării factorilor şi acţiunilor în perspectivă. - se bazează pe variabile presupuse, incerte. - stă la baza elaborării strategiilor de dezvoltare ale firmei. b) Din punctul de vedere al studierii însuşirilor esenţiale ale fenomenului economico-financiar, întâlnim: - analiza calitativă; - analiza cantitativă.
9
Analiza calitativă: - studiază esenţa fenomenului, însuşirile sale de bază, factorii care îl
determină. - utilizează metoda abstractizării, stabilind modelele în care sunt prinse
legăturile esenţiale caracteristice fenomenelor economico-financiare. Analiza cantitativă: - presupune cercetarea fenomenelor economico – financiare prin determinări
cantitative. - foloseşte tot mai mult metodele şi procedeele maUnitatea de invatareticii
moderne. c) După nivelul la care se realizează analiza, există: - analiza microeconomică; - analiza mezoeconomică; - analiza macroeconomică. Analiza microeconomică: - vizează fenomenele economico-financiare la nivelul firmei considerată ca
un sistem sau a subdiviziunilor sale organizatorice. Analiza mezoeconomică: - studiază fenomenele şi procesele la nivelul sectorului sau al ramurii de
activitate în scopul evidenţierii poziţiei firmei pe piaţă, a capacităţii concurenţiale a acesteia, a situaţiei produselor de substituţie etc.
Analiza macroeconomică: - presupune studierea fenomenelor la nivelul economiei naţionale sau al
economiei mondiale, operând preponderent cu indicatori globali sau mărimi agregate.
d) După modul de urmărire în timp a fenomenelor, distingem: - analiza statică; - analiza dinamică. Analiza statică1: - studiază fenomenele, precum şi elementele şi factorii care influenţează
asupra acestora la un moment dat, relevând pe baza relaţiilor existente între acestea, o anumită poziţie a fenomenului supus analizei.
Analiza dinamică: - cercetează fenomenele economice în evoluţia lor în timp. e) După orizontul de timp pe care se cercetează fenomenul, distingem: - analiza pe termen scurt; - analiza pe termen lung. Analiza pe termen scurt: - se referă la unitatea de timp mai mică de un an, fiind utilizată frecvent de
managementul operativ, intern. - operează preponderent cu modele de tip determinist. Analiza pe termen lung: - operează cu date care depăşesc termenul de un an. - utilizează modele de tip statistic sau stocastic. f) După criteriile de studiere a fenomenelor, distingem: - analiza economică; - analiza financiară, luată separat sau împreună cu prima, devenind analiză
economico - financiară; - analiza tehnico-economică. Evident, seria criteriilor în funcţie de care pot fi stabilite şi alte tipuri de analiză economico – financiară nu este epuizată.
1 Noţiunea de static este legată de modul de efectuare a analizei şi nu de natura fenomenului, deoarece fenomenele, prin natura lor, nu pot fi statice.
10
1.3. Conţinutul procesului de cunoaştere ştiinţifică a fenomenelor economico-financiare
Conţinutul procesului de analiză economico-financiară, inclusiv îmbinarea acesteia cu sinteza, presupune parcurgerea următoarelor etape: a) Delimitarea obiectivului analizei: - constă în identificarea anumitor fapte, fenomene, rezultate, care se exprimă
sub forma unor mărimi absolute sau a unor indicatori. - delimitarea scopului se face în timp şi spaţiu, cantitativ şi calitativ,
utilizând anumite metode de evaluare şi calcul. b) Determinarea elementelor, factorilor şi cauzelor care au influenţat fenomenul studiat: - descompunerea în elemente presupune o analiză structurală. - se realizează conform principiului descompunerii în trepte: factorii se
stabilesc în mod succesiv, trecând de la cei cu acţiune directă la cei care acţionează indirect, prin intermediul celor cu acţiune directă, până la stabilirea cauzelor finale.
c) Determinarea corelaţiilor dintre fiecare factor şi fenomenul analizat pe de o parte, cât şi dintre diferiţii factori care acţionează asupra acestuia, pe de altă parte. - se determină relaţia cauză-efect, respectiv raporturile de condiţionare. Parcurgerea acestor trei etape conduce la elaborarea modelelor de analiză ale proceselor şi fenomenelor analizate. d) Măsurarea influenţelor diferitelor elemente sau factori asupra fenomenului analizat - în această etapă intervine analiza cantitativă, care folosind modelele
factoriale adecvate permite măsurarea influenţelor, dimensionarea rezervelor interne şi aprecierea cât mai exactă a rezultatelor.
e) Etapa stabilirii concluziilor şi aprecierilor asupra activităţii desfăşurate2. - este etapa în care echipa de analiză întocmeşte raportul sau referatul de
analiză. - concluziile şi aprecierile trebuie să cuprindă aspecte critice, să nu conţină
contradicţii, să fie logice şi coerente, să exprime aportul factorilor materiali sau umani la obţinerea rezultatelor şi deficienţelor constatate.
f) Etapa elaborării măsurilor: - presupune stabilirea deciziilor menite a contribui la utilizarea optimă a
factorilor de producţie, la obţinerea unor randamente maxime ale utilizării acestora în vederea asigurării marjei concurenţiale, a viabilităţii firmei.
Parcurgerea acestor faze, în ordinea menţionată, asigură caracterul ştiinţific şi totodată integral al cercetării oricărui fenomen economico – financiar.
Factorii care determină schimbări de stare în funcţionarea
sistemelor microeconomice
Factorii, ca forţe motrice ale dezvoltării, determină formarea şi modificarea unui fenomen economic, a unui rezultat. Pentru efectuarea unui studiu sisUnitatea de invataretic al factorilor este necesară gruparea acestora după anumite criterii. Analiza tuturor categoriilor de factori este absolut necesară în abordarea fenomenelor economice, deoarece conexiunile care există între aceştia se
2 foloseşte metoda sintezei
11
reflectă în rezultatele activităţii economico-financiare. a) După conţinutul lor, distingem următoarele categorii de factori: - tehnici; - tehnologici; - organizatorici; - economici; - social-politici; - demografici; - psihologici; - biologici; - naturali etc. b) După caracterul lor în cadrul unei relaţii cauzale, distingem: - factori cantitativi, care sunt purtătorii materiali ai celor calitativi şi multiplicatori ai acestora; - factori calitativi au aceeaşi natură cu fenomenul analizat, deosebindu-se de acesta prin gradul de extensie; - factori structurali, care apar când rezultatul analizat se referă la mărimi agregate. De regulă, factorii de structură sunt conţinuţi de factorii cantitativi, dar acţionează prin intermediul celor calitativi. c) După modul cum acţionează, deosebim: - factori cu acţiune directă, sunt acei factori care îşi exercită nemijlocit influenţa asupra fenomenului analizat; - factori cu acţiune indirectă sunt cei care acţionează asupra fenomenului analizat prin intermediul primei categorii. d) După efortul propriu al întreprinderii, distingem: - factori dependenţi de efortul propriu; - factori independenţi de efortul propriu. e) După gradul de sintetizare, există: - factori simpli, sunt cei care nu mai pot fi descompuşi în elemente componente; - factori complecşi, sunt cei care pot fi descompuşi pe diferite trepte până la factori simpli. f) După izvorul acţiunii lor, întâlnim: - factori interni (endogeni), care îşi au originea în interiorul întreprinderii; - factori externi (exogeni), care îşi au originea în mediul exterior întreprinderii. g) După stadiul circuitului economic în care acţionează sunt: -factori specifici aprovizionării; -factori specifici producţiei; -factori specifici distribuţiei (comercializării) producţiei. h) După posibilităţile de previziune, distingem: - factori previzibili (cerţi sau determinabili), care acţionează în cadrul unor procese controlabile, fără să implice apariţia de riscuri; - factori imprevizibili (aleatori) sunt cei determinaţi de forţe ce nu pot fi dominate, care acţionează necontrolat ca urmare a unor abateri de la desfăşurarea normală a proceselor economice. i) După intensitatea acţiunii lor, distingem: - factori dominanţi (cheie, principali) a căror influenţă este hotărâtoare în obţinerea rezultatelor. - factori secundari a căror influenţă este redusă, uneori neglijabilă. Criteriile de clasificare ale factorilor nu au caracter limitativ, cele menţionate având însă o deosebită utilitate practică în analiza economico-financiară.
12
Funcţiile analizei
Importanţa analizei economico–financiare rezultă şi din funcţiile acesteia. Astfel, subliniem: a) funcţia informaţională: - asigură valorificarea datelor furnizate de întregul sistem de evidenţă
economică, în scopul informării centrelor de decizie asupra modului de realizare a performanţelor economico-financiare, precum şi a cauzelor care au generat eventuale dereglări.
b) funcţia de evaluare a potenţialului tehnico-economic al întreprinderii: - se materializează prin cele două laturi ale sale: diagnostic şi respectiv
reglare. c) funcţia de fundamentare a deciziei pe criterii de eficienţă: - reprezintă o cerinţă obiectivă a desfăşurării activităţii în oricare domeniu al
vieţii economico-sociale. d) funcţia de identificare şi mobilizare a rezervelor interne 3 - analiza are rolul de a evalua calitatea managementului prin nivelul
performanţelor obţinute şi de a oferi informaţii certe privind modul de gestionare a patrimoniului, prefigurând totodată cerinţele supravieţuirii în viitor a întreprinderii.
e) funcţia de realizare a conexiunii cu mediul exterior economico-financiar: - presupune analiza relaţiilor directe sau indirecte ce se stabilesc cu diferiţi
parteneri.
Sistemul de informaţii, premisă a efectuării analizei economico-financiare
Cele două mari categorii de surse în baza cărora se formează informaţia economică la nivelul întreprinderii sunt: a) Sursele interne (cu caracter endogen), reprezentând informaţiile generate de procesele interne de combinare şi utilizare a factorilor producţiei. b) Sursele exterioare, care includ informaţiile privind conjunctura pieţei interne şi internaţionale, performanţele concurenţei etc., servesc întreprinderii în ceea ce priveşte orientarea activităţii acesteia şi în dimensionarea obiectivelor într-un anumit context concurenţial. Categoriile de informaţii utilizate în analiza economico – financiară pot fi grupate astfel: - după natura lor, distingem următoarele categorii de informaţii: ştiinţifice, tehnologice şi tehnice; economice şi financiare; juridice; politice; de marketing; sociale şi sociologice etc.4.; - după legalitatea lor , distingem informaţii legale şi informaţii nelegale. Pentru ca informaţia să fie valorificată cu maximă eficienţă în analiză şi în procesul de decizie, ea trebuie să se caracterizeze prin: - utilitate, adică să servească unui scop; - exactitate, aceasta reprezintă cerinţa de bază privind reflectarea obiectivă şi corectă a fenomenului analizat; în plus se impune ca preluarea informaţiilor din diferite surse să se facă corect; - profunzime, legăturile cauză-efect să fie complet surprinse contribuind astfel la creşterea capacităţii de cunoaştere în procesul de analiză şi de diagnostic şi implicit pe această bază la fundamentarea şi eficienţa deciziilor; - vechime, această caracteristică a informaţiei condiţionează operativitatea şi calitatea deciziei ;
3 Temă. Conspect: noţiunea de rezerve interne (definiţie, clasificare). Sursa: Constantin C. Cojocaru (coord): Analiză economico-financiară, Ed. Economică, 2004, pag.20-21. 4 J. Villan: L’entreprise aux aquets, Paris, 1992, pg. 27-30
13
- valoare atestată prin crearea condiţiilor de a lua cele mai eficiente decizii privind funcţionarea sistemului condus; - costul informaţiei, ca trăsătură ce stabileşte eficienţa acesteia în raport de valoarea ei pentru procesul de analiză.
1.4. Metodologia5 analizei economico-financiare a firmei
În analiză se utilizează o serie de metode, tehnici şi procedee specifice sau împrumutate din domeniul altor ştiinţe menite să contribuie la realizarea obiectului ei. Acestea se pot grupa în două categorii: - metode ale analizei calitative; - metode ale analizei cantitative.
1.4.1. Metode ale analizei calitative
Metodele utilizate, în general, în analiza calitativă a realităţii obiective pot fi departajate în felul următor: - metode de bază, care urmăresc determinarea relaţiilor cauzale dintre fenomenele economico – financiare: metoda concordanţei, metoda diferenţei, metoda combinată, metoda variaţiei concomitente şi metoda soldului; - metode complementare care urmăresc determinări analitice privind modelele economico – financiare: metoda descompunerii în elemente componente, metoda diviziunii în timp şi spaţiu, metoda grupării, metoda comparaţiei.
Metode de bază
Metoda concordanţei poate fi definită astfel: un fenomen economico – financiar poate fi considerat drept cauza altui fenomen economico – financiar doar dacă, în toate cazurile observate, face parte din ansamblul de împrejurări care preced fenomenul economico – financiar studiat. Metoda diferenţei este definită după cum urmează: un fenomen economico – financiar poate fi considerat drept cauză a altui fenomen economico – financiar doar dacă este prezent în ansamblul de împrejurări în care a apărut fenomenul economico – financiar studiat şi este absent în ansamblul de împrejurări în care nu a mai aparut fenomenul economico-financiar studiat.. Metoda combinată (a concordanţei şi a diferenţei) poate fi definită astfel: un fenomen economico – financiar poate fi considerat cauza altui fenomen economico – financiar numai dacă este prezent în două sau mai multe ansambluri de împrejurări în care a apărut fenomenul economico – financiar studiat şi este absent din alte două sau mai multe împrejurări în care nu a apărut fenomenul studiat. Metoda variaţiei concomitente este definită astfel: dacă variaţia unui fenomen economico – financiar determină întotdeauna apariţia altui fenomen economico – financiar, atunci primul fenomen este cauza celui de-al doilea. Metoda soldului poate fi definită astfel: dacă din cuantumul unui fenomen economico – financiar scădem acea parte care a fost determinată numai de unele fenomene economico – financiare, cealaltă parte a acestui fenomen trebuie să fie determinată de fenomenele economico – financiare rămase.
5 metodologia reprezintă, într-o accepţie sintetică, totalitatea metodelor de cercetare folosite într-o ştiinţă.
14
Metode complementare
Diviziunea sau descompunerea rezultatelor vizează latura structurală a fenomenului economico – financiar studiat, rezultatele activităţii economico-financiare a întreprinderilor fiind reflectate cu ajutorul unor indicatori care se divid şi se descompun constituind un suport concret al diagnozei fenomenelor petrecute în activitatea firmei. Gruparea constă în separarea colectivităţii cercetate în categorii omogene de unităţi, după variaţia uneia sau a mai multor caracteristici. Alegerea caracteristicilor de grupare se face în funcţie de scopul urmărit în analiză. Comparaţia este utilă în analiza fenomenelor economico – financiare întrucât prezintă interes nu numai comportarea fenomenului economico – financiar într-o anumită împrejurare, dar şi comparaţiile ce ar trebui făcute cu alte fenomene economico – financiare. Este obligatorie asigurarea comparabilităţii datelor, atât din punct de vedere al omogenităţii conţinutului, cât şi al modului de exprimare într-un etalon unic care să fie determinat după o metodologie unitară.
1.4.2. Metode ale analizei cantitative
Metodele cantitative de analiză au rolul de a măsura contribuţia factorilor şi elementelor componente asupra variaţiei fenomenului studiat faţă de un anumit criteriu de comparaţie, fiind surprinsă, în felul acesta, finalitatea de mărime şi sens a legăturilor cauzale. Principalele metode ale analizei cantitative sunt: metode substituţiilor în lanţ, metoda balanţieră, metoda ABC, metoda ratelor, metoda analizei regresionale, metoda scorurilor, metoda Cercetărilor Operaţionale, etc.
Metoda substituirilor în lanţ
Metoda substituirilor în lanţ permite măsurarea contribuţiei diferiţilor factori la formarea sau modificarea rezultatului faţă de nivelul de bază. Se aplică în cazul în care relaţiile de tip determinist dintre factorii de influenţă au forma de produs sau raport. Aplicarea corectă a metodei necesită respectarea următoarelor criterii de ordin procedural: - substituirea factorilor se face, obligatoriu, în ordinea condiţionării lor economice: întâi factorii cantitativi, apoi factorii cu rol structural iar în final factorii cu rol calitativ; - operaţiunile de substituire se fac succesiv, nu simultan; - un factor substituit rămâne în această poziţie şi în operaţiile ulterioare. a) Utilizarea metodei substituirilor în lanţ când între factorii care influenţează asupra unui fenomen sunt relaţii de tip produs. Considerăm pentru exemplificare un model de trei factori dat de:
F = a + b - c în care: F reprezintă fenomenul analizat; a, b, c - elementele care influenţează asupra fenomenului analizat. Analiza fenomenului (F) o putem efectua atât în mărimi absolute, cât şi în mărimi relative. Analiza fenomenului în mărimi absolute. Modificarea fenomenului analizat (F) se determină comparând valoarea efectivă (F1) cu valoarea de referinţă (F0), astfel:
∆F = F1-F0 Măsurarea influenţei fiecărui factor asupra modificării
15
fenomenului analizat, îmbracă următoarele forme de exprimare: - influenţa modificării elementului a:
0001000001 cbaacbacbaaF
- influenţa modificării elementului b, acţiunea lui a fiind deja determinată: 0011001011 cbbacbacbabF
- influenţa modificării elementului c, acţiunile factorilor a şi b fiind determinate:
0111011111 ccbacbacbacF
Şi de această dată suma influenţelor factorilor explică sporul absolut ( F): cFbFaFF
Analiza fenomenului în mărimi relative Analiza fenomenului în mărimi relative, pe bază de indici, permite generalizarea şi oferă baze certe pentru efectuarea de comparaţii în timp şi spaţiu. Când rezultatul supus analizei cantitative este exprimat în procente:
100100F
F100
F
FFF%
0
1
0
01
Procedând la măsurarea în mărimi relative a influenţelor celor trei factori, rezultă: - modificarea elementului a:
.100100a
a100
a
aa100
cba
cbacbaaF%
0
1
0
01
000
000001
- modificarea elementului b, după ce influenţa lui a a fost stabilită:
100100
b
b
a
a100
b
b-b
a
a100
cba
cb-ba100
cba
cbacbabF%
0
1
0
1
0
01
0
1
000
0011
000
001011
- modificarea elementului c, după ce influenţele lui a şi lui b au fost stabilite:
100100
c
c
b
b
a
a100
c
c-c
b
b
a
a100
cba
c-cba100
cba
cbacbacF%
0
1
0
1
0
1
0
01
0
1
0
1
000
0111
000
001111
Modificarea în mărime relativă a fenomenului analizat se determină astfel: cF%bF%aF%F%
b) Utilizarea metodei substituţiilor în lanţ când între factori sunt relaţii de tip raport. Aplicarea metodei substituţiilor în acest caz, îmbracă două forme de prezentare în funcţie de locul unde este situat factorul cantitativ (la numitor sau la numărător). Considerăm fenomenul economico - financiar F determinat de acţiunea a doi factori aflaţi într-un raport de directă şi inversă proporţionalitate: a şi b. Formula de calcul este:
b
aF .
Avem: - pentru perioada de bază:
0
0
0 b
aF
- pentru perioada curentă:
1
1
1 b
aF
Când factorul cantitativ a se află la numărător, iar rezultatul supus analizei cantitative este exprimat în cifre absolute Modificarea fenomenului analizat ( F) poate fi scrisă astfel:
0
0
1
1
01 b
a
b
aFFF
16
Această variaţie este determinată de acţiunea: - factorului a:
0
0
0
1
b
a
b
aaF .
- factorului b:
0
1
1
1
b
a
b
abF
Evident, se verifică corelaţia: bFaFF .
Ceea ce în mărimi relative, pe bază de indici, înseamnă:
1001b
b
a
a1001
a
b
b
a100
ba
ba
ba
100F
FFF%
1
0
0
1
0
0
1
1
0
0
0
0
1
1
0
01
din care: - datorită acţiunii lui a:
1001a
a1001
a
b
b
a100
b
aba
ba
aF%0
1
0
0
0
1
0
0
0
0
0
1
- datorită acţiunii lui b:
1001b
b
a
a100
a
b
b
a
a
b
b
a100
b
aba
ba
bF%1
0
0
1
0
0
0
1
0
0
1
1
0
0
0
1
1
1
Modificarea în mărime relativă a fenomenului analizat, se determină astfel: bF%aF%F% .
Când factorul cantitativ se află la numitor, iar rezultatul supus analizei cantitative este exprimat în cifre absolute Modificarea fenomenului analizat ( F) poate fi scrisă astfel:
01FFF
Această variaţie este determinată de acţiunea: - factorului b:
0
0
1
0
b
a
b
abF
- factorului a:
1
0
1
1
b
a
b
aaF .
Evident, se verifică corelaţia: bFaFF .
Ceea ce în mărimi relative, pe bază de indici, înseamnă:
1001b
b
a
a1001
a
b
b
a100
b
aba
ba
100F
FFF%
1
0
0
1
0
0
1
1
0
0
0
0
1
1
0
01
din care: - datorită acţiunii lui b:
1001b
b1001
a
b
b
a100
b
aba
ba
bF%1
0
0
0
1
0
0
0
0
0
1
0
- datorită acţiunii lui a:
1001a
a
b
b100
b
ab
a
b
a
aF%0
1
1
0
0
0
1
0
1
1
17
Modificarea în mărime relativă a fenomenului analizat, se determină astfel: bF%aF%F% .
Metoda balanţieră
Metoda balanţieră sau metoda input-output este folosită în analiza economică când se urmăreşte asigurarea unui echilibru între resursele şi necesităţile din diferite domenii de activitate . Modelul maUnitatea de invataretic care surprinde acest tip de relaţii este următorul:
F = a + b - c în care: F reprezintă fenomenul analizat; a, b, c - elementele care influenţează fenomenul analizat. Analiza oricărui fenomen se poate face atât în mărimi absolute, cât şi în mărimi relative. a) Analiza fenomenului în mărimi absolute Modificarea oricărui fenomen (F), se stabileşte ca diferenţă între valoarea efectivă (F1) şi valoarea de referinţă a acestuia, considerată ca bază de comparaţie (F0), astfel:
∆F = F1-F0 din care datorită: - influenţei modificării elementului a:
01000001
aacbacbaaF - influenţei modificării elementului b:
01000010
bbcbacbabF - influenţei modificării elementului c:
01000100
cccbacbacF Suma influenţei elementelor explică sporul absolut :
cFbFaFF Această metodă se utilizează frecvent în cazul analizei structurale a fenomenelor economico-financiare. b) Analiza fenomenului în mărimi relative Formulele de cuantificare se prezintă astfel:
100
cba
cbacba100
F
FFF%
000
000111
0
01
Variaţia este determinată de: - modificarea elementului a:
100cba
aaaF%
000
01
- modificarea elementului b:
100cba
bbbF%
000
01
- modificarea elementului c:
100
cba
c-ccF%
000
01
Modificarea în mărime relativă a fenomenului analizat, se determină astfel:
cF%bF%aF%F%
Metoda ABC6
Metoda îşi propune o analiză selectivă a componentelor unui fenomen sau rezultat în funcţie de poziţia lor în cadrul întregului, purtând şi denumirea de
6 Iniţiatorul metodei este Pareto
18
metoda 20/807. Etapele8 aplicării metodei sunt: - definirea fenomenului şi a parametrului specific acestuia; - stabilirea valorilor parametrului specific; - clasarea componentelor fenomenului analizat după legea ABC (în ordinea descrescătoare a parametrului specific); - determinarea valorii cumulate a parametrului specific; - determinarea celor trei grupe de semnificaţie ABC; - reprezentarea grafică a fenomenului cu ajutorul curbei ABC.
Metoda ratelor
Ratele reprezintă un raport între două mărimi comparabile din punct de vedere logico-economic şi care valorează mai mult decât cele două mărimi evaluate separat. Pentru toate categoriile de analiză economică şi financiară ratele constituie corelaţii de eficienţă economică, fie a activităţii, fie a structurilor. Interpretarea ratelor necesită prudenţă pentru că în aparenţă pot arăta o situaţie bună, în realitate să ascundă anumite riscuri. Astfel sunt calculate mai ales acele rate care permit fundamentarea deciziilor de menţinere şi dezvoltare a unei firme într-un context concurenţial. După conţinutul lor ratele pot fi9 : - ratele de lichiditate şi solvabilitate, exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţiile de plată pe termen scurt, cu o perioadă de maturitate mică; - ratele de echilibru financiar evidenţiază anumite proporţionalităţi care se stabilesc în cadrul şi între diferite fluxuri financiare; - ratele de gestiune, măsoară eficienţa cu care întreprinderea îşi utilizează activele de care dispune; - ratele privind managementul datoriei, explică în ce măsură întreprinderea este finanţată prin credite; - ratele de rentabilitate, măsoară eficacitatea echipei manageriale, aşa cum rezultă ea din veniturile obţinute şi din rentabilitatea investiţiilor.
Metoda analizei regresionale (corelaţiei)
Metoda corelaţiei se aplică în cazul când între variabilele unui model economico – financiar există relaţii de cauzalitate de tip probabilist – statistic. Caracterul practic al acestei metode, justifică utilitatea sa atât în analiza post-factum, cât şi în analizele previzionale, cu scopul declarat de a extrapola tendinţele de evoluţie ale unor fenomene economice în viitor. Utilizarea acestei metode presupune respectarea unui anumit traseu: a)stabilirea conţinutului economico – financiar al fenomenului analizat şi al factorilor care îşi exercită acţiunea asupra sa. În această fază se aleg variabilele modelului; b) cunoaşterea legăturilor de cauzalitate dintre fenomen şi factorii de influenţă şi alegerea pe această bază a ecuaţiei de regresie corespunzătoare. c) determinarea valorilor parametrilor ecuaţiei de regresie, cu ajutorul metodei celor mai mici pătrate, în vederea identificării complete a acestor funcţii. d) calcularea intensităţii legăturii fenomenului economico – financiar analizat şi factorii de acţiune cu ajutorul coeficientului de corelaţie sau a raporturilor de corelaţie10.
7 din studii statistice a rezultat că 80% din rezultate sunt determinate de un număr redus de variabile. 8 M.Niculescu: Diagnostic global strategic, Ed. Economică, 1997, pag.46 9 Robu V, Georgescu N: Analiză economico – financiară, Ed. ASE, 2001
19
e) estimarea gradului de acţiune a factorilor asupra fenomenului economico – financiar analizat cu ajutorul coeficientului de determinare multiplă sau parţială.
Metoda scorurilor (scoring)
Metoda scorurilor este o tehnică de analiză discriminantă, constituind o metodă de diagnostic extern care constă în măsurarea şi interpretarea riscului la care se expune investitorul (creditorul întreprinderii), dar şi întreprinderea ca sistem în activitatea viitoare. Funcţia scor reprezintă o funcţie construită pe baza unui anumit număr de rate şi a semnificaţiei acestora în definirea sănătăţii financiare a firmei. Funcţia scor se notează Z şi are forma:
n21 zx...bxaxZ unde: x1,...,xn – reprezintă ratele luate în calcul; a,b,...,z – sunt coeficienţii de ponderare ai ratelor. În teoria şi practica internaţională, funcţiile scor sunt foarte apreciate şi utilizate întrucât ele au un grad ridicat de predicţie, indicând – la nivelul firmei – gradul de vulnerabilitate al acesteia.
Întrebări de control şi teme de dezbatere
1. Descrieti metoda substituirilor in lant si metoda balantieră. 2. Prezentaţi rolul funcţiilor de producţie în analiza previzională.
Studii de caz
AAAnnnaaallliiizzzaaa dddeeeccciiizzziiieeeiii lllaaa ppprrroooddduuucccăăătttooorrr îîînnn cccooonnndddiiiţţţ iii iii dddeee cccooonnncccuuurrreeennnţţţăăă pppeeerrrfffeeeccctttăăă
Producătorul trebuie să hotărască nivelul (volumul) producţiei sale, şi în acelaşi timp, metoda de producţie utilizată. Evident trebuie precizat faptul că există distincţie între decizia pe termen lung şi cea pe termen scurt şi anume în ceea ce priveşte numărul de restricţii care apar. Pentru a lua această dublă hotărâre, el trebuie să cunoască: a) cantitatea totală a resurselor, volumul bugetului de care dispune pentru perioada cercetată, notat cu C; b) preţurile pe piaţa factorilor pr1 şi pr2. C, pr1 şi pr2 exprimate în unităţi monetare sunt, deci, date exogene pentru agentul economic considerat, în momentul în care se ia decizia. Desigur, acţiunile sale anterioare au putut avea un rol în determinarea totalului C al resurselor de care dispune astăzi; C depinde, într-adevăr, de beneficiile, de profiturile anterioare. Dar, în momentul în care se ia hotărârea, C este o mărime dată. În ceea ce priveşte preţurile factorilor, acestea scapă integral controlului producătorului, în condiţii de concurenţă perfectă agenţii economici preluând preţurile pieţei. Posibilităţile de alegere ale producătorului se vor manifesta pornind de la compararea graficului izocuantelor cu dreapta bugetului sau dreapta izocostului.
10 formula de calcul este
2
2x
yx
y-y
y-y1R
unde Ryx reprezintă raportul de corelaţie între factorul x şi fenomenul economico
– financiar y; y reprezintă valoarea reală a fenomenului economico – financiar studiat; yx – valoarea teoretică determinată de
influenţa lui x; y - valoarea medie a fenomenului analizat. Cu cât mărimea acestui raport se apropie de 1 cu atât legătura dintre
factorul x şi fenomenul economico – financiar este mai intensă.
20
Presupunem că producătorul va utiliza cantităţile r1 şi r2 din fiecare din cei 2 factori.
Avem: Cprp rr 2211 r = > 2
12
12
rr
r
p
Cr
p
pr
aceasta este ecuaţia unei drepte a cărei pantă negativă este definită de structura preţurilor, prin
raportul2
1
r
r
p
p.
Obţinem: 2
1
12
:r
r
rr p
p
p
C
p
Ctg
Prin construcţie orice punct al dreptei reprezintă o cheltuială egală, dar cu o repartizare diferită între r1 şi r2. În concluzie, se pun următoarele probleme privind decizia optimă a nivelului de activitate, decizie ce trebuie fundamentată de producător pentru a realiza: a)o producţie(fizică) maximă în condiţiile bugetului de cheltuieli fixat C; b)un nivel minim al cheltuielilor pentru a asigura un nivel fixat al producţiei , Q0; c)profitul maxim, cunoscând că pe piaţa produsului realizat, preţul pieţei pentru fiecare unitate de produs este p, iar pe piaţa factorilor preţurile sunt pr1, respectiv pr2. Deoarece modul de abordare a celor trei cazuri este asemănător conducând la obţinerea aceloraşi legităţi economice va fi tratat doar primul scenariu.
MMMaaaxxxiiimmmiiizzzaaarrreeeaaa ppprrroooddduuucccţţţ iiieeeiii lllaaa uuunnn cccooosssttt dddaaattt Modelul maUnitatea de invataretic al acestei probleme de fundamentare a deciziei este:
Cpp
rr 2211
21
r r
r, rmax
În ipoteza că 2CQ , se determină punctul de optim pentru funcţia F folosind metoda multiplicatorului Lagrange. Construim funcţia Lagrange (sau lagrangeanul) ca o combinaţie liniară între funcţia de optimizat şi restricţia bugetară, aceasta fiind introdusă cu coeficientul R , numit multiplicatorul Lagrange:
22112121 ,,, rL rr prprCrrQr
Se determină punctele staţionare ale funcţiei Lagrange, rezolvând sistemul: 0L .
0L
0L
0r
L
2
1
r
0
0,
0,
2211
2212'
1211'
rr
rr
rr
prprC
prrQ
prrQ
Cprpr
pQ
pQ
rr
rrr
rrr
2211
22'
2
11'
1
Obţinem astfel un sistem cu 3 necunoscute r1, r2 şi . Primele două ecuaţii arată că, la optim, randamentele marginale ale factorilor sunt proporţionale cu costurile factorilor, factorul proporţionalitate fiind multiplicatorul Lagrange . Din ele se obţine cerinţa:
r2
Q1
QM
M
r1
A
B
r2 = - Pr1/Pr2 * r1 + C/Pr2
21
2
1
2
1
r
r
r
r
p
p
(sau 1
2
1
2
r
r
r
r
p
pr
).
La optim RMS este egală cu raportul costurilor factorilor. Este evident, pe de o parte, că în starea de echilibru, raportul productivităţilor marginale este egal cu raportul preţurilor. În afară de aceasta, există egalitate şi între productivităţile marginale împărţite la preţuri; în sfârşit, multiplicatorul Lagrange este egal cu raportul (constant) al productivităţii lor marginale împărţite la preţuri.
Din ecuaţiile ,, se obţine soluţia
CppDr
CppD
rrr
rrr
,,*
,,*r
2122
2111 care înlocuită în relaţia va da
1
211' **,
*r
r
p
rrQ .
Funcţia Lagrange devine, pentru * găsit:
221121,2121 ,,L, rrx prprCrrQrrrr şi care are derivatele de ordin 2:
211''
211'' ,, 22 rrQrr rr
212''
212'' ,, 22 rrQrr rr
2121''
2121'' ,, rrQrr rrrr
deci conţin doar informaţiile asupra funcţiei de producţie. Deci 2121 ,, rrHrrH Q , pentru ca optimul găsit *2*1 , rr să fie maxim trebuie ca *2*1 , rrH să
fie negativ definită [i.e. *2*1 , rrH Q negativ definită] = >
i)minorii principali de ordin I sunt negativi:
00, 1111
211''
2
rrrr
Q
rrr
00, 2222
212''
2
rrrr
Q
rrr
Aceste relaţii arată că o condiţie de optim de ordin II pentru maximizarea producţiei este ca, la optim, randamentele marginale ale factorilor să fie descrescătoare; ii)minorul principal de ordinul II (singurul), Hdet2 este pozitiv. Observaţii: 1) Din condiţiile de ordinul al doilea, se deduce că pentru existenţa unui maxim, trebuie ca izocuantele să aibă convexitatea către origine; 2) Interpretarea economică a multiplicatorului Lagrange decurge din următorul raţionament. De regulă, restricţiile reflectă limitarea resurselor, de exemplu, cazul considerat mai sus când consumul de resurse la nivelul firmei este supus restricţiei bugetare de încadrare în volumul alocat pentru aceste cheltuieli C. Se presupune că se modifică volumul alocat C. Ce efect va avea asupra valorii optime?
Evident soluţia optimă (r1x, r2
x) depinde de C:
Cppr
Cppr
rrrx
rrrx
,,
,,
2122
2111- funcţii de cerere de factori.
Diferenţiind funcţia de producţie 22'
11'
21, drQdrQdQrrQQ rr .
Din restricţia bugetară 2211 rr prprC rezultă expresia diferenţialei:
2211 drpdrpdC rr . Aşa cum s-a demonstrat mai sus, în sistemul de echilibru:
2211
2211
22'
11'
drpdrpdQ
drpdrpdQ
pQ
pQ
rr
rr
rr
rr
dCdQ dC = 1 = > . = dQ
Astfel multiplicatorul Lagrange () măsoară producţia suplimentară care decurge din relaxarea restricţiei bugetare. Deci multiplicatorii Lagrange evaluează eficienţa marginală a utilizării resurselor.
22
Generalizare
Crprprp
rrrQQ
nn
n
2211
21 ,,max
unde Q = volumul producţiei (fizice) r1,...,rn = cantitatea din cei n factori; p1,p2,...,pn = preţurile de piaţă ale factorilor C = bugetul de cheltuieli
Ip: 2CQ Această problemă clasică, de maximizare sub constrângere se scrie formând funcţia Lagrange:
n
iiinn rpCrrQrr
111 ,,,,,L
Punctele staţionare ale acestei funcţii se obţin rezolvând sistemul 0L
0L
0L
0L
0L
2
1
nr
r
r
Crprp
pQ
pQ
pQ
nn
nr
r
r
n
11
'2
'1
'
2
1
Împărţind relaţiile (1),..., (n-1) la relaţia (n) obţinem:
1,1cu '
'
nip
p
Q
Q
n
i
r
r
n
i
de unde deducem următoarea legitate economică: comportamentul optimal al producătorului se realizează când raportul randamentelor marginale ale factorilor egalează raportul preţurilor de piaţă ale acestora.
Dar n
i
r
r
n
i p
p
Q
Qr
n
i
'
'
la optim ratele de substituţie ri,j trebuie să fie egale cu raportul preţurilor
factorilor respectivi. Rezolvând sistemul de n ecuaţii cu n necunoscute (r1,...rn) obţinem primele n-1 necunoscute în funcţie de (rn):
r1 = 1 (p1, p2,..., pn, rn)
r2 = 2 (p1, p2,..., pn, rn) ..................................... rn-1 = 1n (p1,...,pn, rn).
Înlocuim în ecuaţia de buget şi rezultă:
Crprppp nn
n
jnnjj
1
11 ,,,
De aici obţinem funcţia de cerere din factorul n: CppDr nnnx ,,,1
Înlocuim în expresiile j şi găsim cererea din ceilalţi factori.
Asociem funcţia auxiliară
n
iii
xn
xnn rpCrrQrrrrrr
112121 ,,,,,,L,,,
Cum rHrH Q , nrrr ,,1 trebuie ca rH să fie negativ definită rH Q negativ
definită. i)minorii principali de ordin impar: negativi [de aici rezultatul legitatea randamentelor marginale
(1)
(2)
(n)
(n+1)
23
descrescătoare]; ii)minorii principali de ordin par: pozitivi
Observaţie: şi în acest caz: n
rrr
p
Q
p
Q
p
Q 221
'
2
'
1
'
Se demonstrează în egală măsură:dC = 1 = > dQ SSStttuuudddiiiuuu dddeee cccaaazzz... (((PPPrrrooobbbllleeemmmaaa mmmiiinnniiimmmiiizzzăăărrriii iii cccooossstttuuurrriii lllooorrr)))
Pentru o firma se cunoaşte funcţia de producţie LK
KLY
. Se pune problema realizării unei
producţii date 0
YY cu cheltuieli minime. Date numerice:costurile cu salariile si capitalul, aceleaşi de
la aplicaţia anterioara si 0Y =5 miliarde lei. Varianta: 1Y =7 miliarde lei. Soluţie:Modelul maUnitatea de invataretic este:
0),(
.min
YLKF
KcLsB
Lagrangeanul acestei probleme este: )],([ 0 LKFYcKsLl
Condiţiile necesare de optim(CNO):
0
'
'
),(
0
0
0
0
0
YLKF
Fc
Fs
lK
lL
l
K
L
deci se găsesc legile fundamentale de comportament optimal al producătorului, adică acesta va acţiona
aşa încât randamentele marginale ale factorilor ),(
c
k
skL sau
c
F
s
F KL''
adică raporturile intre
randamentele marginale si costurile factorilor respectivi trebuie sa fie acelaşi, indiferent de factorii de producţie.
Din primele doua ecuaţii ale (CNO) se obţine c
s
K
L
, adică în cazul funcţiei LK
KLY
se
găseştec
sLK
Înlocuind în cerinţa a 3-a obţinem:
kK
c
F
Cc
sLK
Yc
sL
Y
cs
L
cs
L
'
0
0
2
Numeric, pentru 1,0 ; 5000;2,0 0 Y mil. lei găsim:
8233,8235000)093,3
12,01,0( LL angajaţi
5465,2499,2546093,3 KLK mld. lei capital
24
129,0129,071,7
1)( 2
kcc
K
.
Costurile minime sunt:
69,6495,25461,082384,0min BKcLsBB mil. lei Verificam daca rezultatele găsite corespund într-adevăr unui minim. Procedam ca mai sus, la problema anterioara.
Calculăm funcţia )],([),,(),( 0 LKFYcKsLLKLLK şi matricea hessiană
corespunzătoare:
''''
''''
''''
''''
2
2
2
2
),(LLK
KLK
LKL
KLK
FF
FFLKH
Ţinând cont de rezultatele de la punctul anterior, găsim ca minorii principali de ordinul 1 sunt pozitivi,
0)(
)(23
2''
1 2
LK
LF
K
şi 0)(
)(23
2'''
1 2
LK
LF
L
OOOppptttiiimmmiiizzzaaarrreeeaaa dddeeeccciiizzziiieeeiii cccooonnnsssuuummmaaatttooorrruuullluuuiii
O importanţă deosebită în fundamentarea deciziei optime la consumator este determinarea legităţilor ce descriu comportamentul consumatorului. Problema care apare este următoarea: considerăm o economie în care se produc n bunuri şi alegem o categorie de consumatori ce dispun de venitul V şi doresc achiziţionarea bunurilor 1,...,n în cantităţile x1,..,xn la preţurile de piaţă p1,...,pn astfel ca satisfacţia acestora, măsurată prin funcţia de utilitate asociată, să fie maximă. MaUnitatea de invataretic:
n
1iii
n1
Vxp
x,..,xUmax
.
n
1iiin1 xpVx,..,xU,xL
Din 0,xL
1n Vxp
n px
UU
...
1 px
UU
n
1iii
nn
mgn
11
1mg
Împărţind primele n-1 relaţii la relaţia n obţinem:
n
mgn
1
1mg
p
U...
p
U.
Astfel condiţia necesară de optim pentru fundamentarea deciziei optime a consumatorului este ca utilităţile marginale să fie direct proporţionale cu preţurile bunurilor. Valoarea comună a rapoartelor este egală cu multiplicatorul Lagrange ataşat restricţiei de buget. O altă proprietate care se deduce: RMS este egală cu raportul preţurilor bunurilor. Rezolvând sistemul obţinem funcţiile de cerere de bunuri:
n1,j V,p,...,pDx n1j*j
25
Asociem
n
1iii
*n1
* xpVx,..,xU,xLx .
Pentru ca punctul *x să fie punct de maxim trebuie ca matricea hessiană a funcţiei auxiliare
x calculată în punctul *x să fie negativ definită. Aceasta este echivalent cu faptul că matricea
hessiană a funcţiei de utilitate calculată în punctul *x trebuie să fie negative definită. Deducem de aici că o condiţie suficientă de optim pentru fundamentarea deciziei optime a consumatorului este ca funcţia de utilitate să fie normală (să se subscrie legii randamentelor marginale descrescătoare). Studiu de caz. Considerăm un consumator a cărui funcţie de utilitate este:
)1xln()2xln(x,xU 2121 acesta dispunând de bugetul V pentru cumpărarea bunurilor 1 şi 2 în cantităţile x1 şi x2 la preţurile de piaţă p1 şi p2. Determinaţi combinaţia optimă a bunurilor de consum. Caracterizaţi bunul 1 calculând indicatorii cererii marginale.Modelul asociat problemei este:
Vxpxp
)1xln()2xln(x,xUmax
2211
2121
Funcţia Lagrange asociată: 22112121 xpxpV)1xln()2xln(,x,xL
Din 0,x,xL 21 obţinem:
3 Vxp
2 p1xx
UU
1 p2xx
UU
2
1iii
222
2mg
111
1mg
Împărţind relaţia 1 la relaţia 2 găsim: 2
1
1
2
p
p
2x
1x
.
4 p
2xp1x
2
112
.
Introducem (4) în (3) si deducem funcţia de cerere a bunului 1:
5
2
p
pVV,p,pDx
1
2211
*1
.
Folosind (5) în (4) găsim funcţia de cerere a bunului 2 :
6
p
p2VV,p,pDx
2
1212
*2
.
În plus, 0
p2pV
p
12
1*
- valoarea multiplicatorului Lagrange.
Asociem
2
1iii
*21
* xpVx,xU,xLx .
Pentru ca punctul *x să fie punct de maxim trebuie ca matricea hessiană a funcţiei auxiliare
x calculată în punctul *x să fie negativ definită. Aceasta este echivalent cu faptul că matricea
hessiană a funcţiei de utilitate calculată în punctul *x trebuie să fie negative definită.
26
Obţinem
1 0
0 2
xH
2*2
2**
U
x
x1
care este negativ definită dacă 0 şi 0 .
Pentru caracterizarea bunului 1 calculăm indicatorii cererii marginale :
- CMD (Cererea marginală directă) este dată de 1
1
p
D
şi reflectă variaţia cererii bunului 1 în funcţie de
variaţia pe piaţă a preţului propriu p1. Dacă CMD0 atunci bunul analizat, bunul 1, este bun normal; dacă CMD>0 atunci bunul 1 este bun anormal.
Astfel:
0p
pV
p
D21
2
1
1
adică o creştere a preţului bunului 1 induce o diminuare a cererii acestui
bun, de unde bunul 1 este bun normal.
- CMI (Cererea marginală încrucişată) este dată de 2
1
p
D
şi reflectă variaţia cererii bunului 1 în funcţie
de variaţia pe piaţă a preţului de substituţie p2. Dacă CMI0 atunci bunurile 1 şi 2 sunt complementare; dacă CMI>0 atunci bunurile 1 şi 2 sunt substituibile.
Astfel: 0pp
D
12
1
adică o creştere a preţului bunului 2 induce o diminuare a cererii
bunului 1, de unde bunurile sunt complementare. - CMV ( înclinaţia marginală spre consum sau propensiunea marginală a consumului bunului 1) este
dată de V
D1
şi reflectă variaţia cererii bunului 1 când cresc sau scad veniturile consumatorului.
Dacă CMV0 atunci bunul analizat, bunul 1, este bun inferior; dacă CMV>0 atunci bunul 1 este bun superior.
Din : 0pV
D
1
1
adică o creştere a venitului induce o creştere a cererii acestui bun, de unde
bunul 1 este bun superior. Pentru a completa analiza pot fi calculaţi şi indicatorii de elasticitate astfel:
- ECD (elasticitatea directă preţ – cerere) este dată de
1
1
1
1
p
Dp
D
şi comensurează variaţia relativă (%) a
cererii bunului (serviciului) 1 consecutiv variaţiei relative (%) a preţului propriu. Evident induce aceeaşi caracterizare a bunului 1 precum indicatorul marginal asociat.
Pentru exemplul propus:
0,1
pV
p21
1
p
Dp
D
ECD
2
1
1
1
1
1
rezultând cererea inelastică la preţ (la o modificare a preţului propriu cantitatea se modifică dar mai lent).
- ECI (elasticitatea încrucişată preţ – cerere) este dată de
2
1
2
1
p
Dp
D
şi comensurează variaţia relativă (%) a
cererii bunului (serviciului) 1 consecutiv variaţiei relative (%) a preţului bunului 2. Pentru exemplul
27
propus: 0
p
p2pV1
p
Dp
D
ECI
2
12
2
1
2
1
rezultând cererea inelastică la preţul de substituţie. - ECV (elasticitatea cerere - venit) este raportul dintre propensiunea marginală şi cea medie pentru
produsul (serviciul 1)
V
DV
D
1
1
şi comensurează variaţia relativă (%) a cererii bunului (serviciului) 1
consecutiv variaţiei relative (%) a venitului. Pentru exemplul propus:
0
V
p2pV1
V
DV
D
ECV121
1
.
Numeric, pentru = 0,5; = 0,5; 1p =1; 2p =2; V=100 obţinem: *1x =50, *
1x =25, *maxU = 0,5ln2;
ECD = -0,98; ECI = -0,02; ECV = 1 (cerere unitară)
28
Unitatea de invatare 2.
2. ANALIZA MEDIULUI ECONOMIC EXTERN AL FIRMEI
Introducere Analiza mediului presupune cunoaşterea structurii acestuia şi a interacţiunilor dintre elementele componente. Mediul global prezintă două niveluri de structurare: micromediul, respectiv macromediul. Analiza mediului impune investigarea: - locului firmei în cadrul mediului şi poziţiei pe piaţă (analiza cotei de piaţă); - concurenţei cu referire la: poziţia concurenţială, structura concurenţei, contextul concurenţial; - avantajului concurenţial naţional şi internaţional.
Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
Obiectivele unităţii de învăţare:
- Cunoaşterea paşilor necesari pentru evaluarea pozitiei concurentiale a unei firme; - cunoaşterea structurii mediului economic extern al firmei şi a interacţiunilor dintre elementele componente. Competenţele unităţii de învăţare: - studenţii vor putea să locului firmei în cadrul mediului şi poziţiei pe piaţă; - studenţii vor putea să identifice forţele ce dau imaginea contextului concurenţial al firmei - studenţii vor putea să descrie metodele, tehnicile si procedeele specifice analizei mediului economic extern al firmei.
2.1. Analiza cote-părţi de piaţă
Evaluarea poziţiei concurenţiale a firmei în funcţie de partea sa de piaţă se face cu ajutorul indicatorilor: - cotă-parte de piaţă globală (absolută); - cotă-parte de piaţă relativă; - cotă-parte de piaţă specifică. a. Cota-parte de piaţă globală a unei firme reprezintă segmentul din cererea totală satisfăcută de aceasta pe piaţa analizată. Importanţa acestui indicator este dată de faptul că exprimă poziţia unei firme în cadrul pieţei. MaUnitatea de invataretic, apare ca:
100CA
CAC
i
i
i
unde: CAi reprezintă cifra de afaceri a firmei i;
iCA reprezintă vânzările totale ale sectorului analizat.
După cum desfacerile sunt exprimate cantitativ sau valoric, cota-parte de piaţă caracterizează schimbările cantitative survenite în activitatea firmei şi a sectorului, respectiv modificările de volum cât şi cele de preţ. Evoluţia acestui indicator surprinde dinamismul firmei. Trebuie avute în vedere însă, cazuri precum: - se constată o creştere atât a cotei-părţi de piaţă cât şi a volumului valoric al vânzărilor; - pe fondul unei scăderi a pieţei totale se remarcă o creştere a cotei de piaţă şi o diminuare a volumului valoric; - cota de piaţă scade şi odată cu ea scade şi volumul valoric al vânzărilor;
29
- pe fondul unei creşteri mai rapide a pieţei totale, cota de piaţă scade, dar vânzările totale cresc. Aceste scenarii scot în evidenţă faptul că nu este semnificativă doar analiza modificării procentelor, ci se impune şi o analiză a volumului valoric al vânzărilor. Pe lângă dinamismul firmei evoluţia cotei de piaţă evidenţiază şi satisfacţia clientului. Pentru analiza satisfacerii clientului se utilizează doi indicatori: rata de fidelitate şi rata de atracţie11 calculaţi pe baza informaţiilor furnizate de studiile de piaţă. Rata de fidelitate surprinde procentul de clienţi care cumpără acelaşi produs de-a lungul unei perioade lungi de timp şi care continuă să-l cumpere şi în perioada actuală de la firma i. Rata de atracţie corespunde ponderii acelor clienţi care, în perioadele precedente, au cumpărat un anumit produs de la firme concurente şi care, în perioada actuală, îl cumpără de la firma i. Aceşti indicatori duc la calcularea dinamismului concurenţial al firmei şi permite fundamentarea evoluţiei cifrei de afaceri. Astfel:
1-ti1-tiit
C-1 βC αC
unde α – reprezintă rata de fidelitate; β – reprezintă rata de atracţie;
1-tiit C,C - sunt cotele de piaţă absolute în perioada curentă (t) şi în cea
anterioară (t-1). b. Cota – parte de piaţă relativă reprezintă raportul direct de forţe dintre două firme (firma analizată i şi principalul său concurent j). Se calculează ca raport între vănzările firmei i şi vânzările concurentului j. Deci:
j
i
i CA
CArelC sau
j
i
i C
CrelC
Pentru o firmă lider cota de piaţă relativă va fi supraunitară şi va fi dată de raportul dintre cota sa de piaţă şi cea a firmei situate pe locul secund. Pentru firmele care nu au prima poziţie acest indicator este subunitar, apropierea de zero indicând o poziţie nesemnificativă pe piaţă a firmei respective. Acest indicator este operaţional mai ales pe pieţele cu concurenţă de oligopol. c. Cota-parte de piaţă specifică (servită) se calculează ca raport dintre vânzările firmei i şi cele ale segmentului specific sau servit.
100CA
CAC
i
i
i
2.2. Analiza poziţiei concurenţiale
Concurenţa este apreciată de mulţi economişti drept calea cea mai bună de satisfacere a intereselor tuturor12, respectiv de maximizare satisfacere a nevoilor pentru consumatori. Sub presiunea concurenţei şi urmărind obţinerea profitului, decidenţii sunt determinaţi să reducă cheltuielile individuale de producţie, să introducă progresul tehnic în toate fazele activităţii, să investească în cercetarea ştiinţifică, etc. Concurenţa este deci un element de referinţă în diagnosticul comercial al firmei, care necesită un volum informaţional apreciabil cu privire la concurenţii actuali şi potenţiali atât sub raport numeric cât şi din punctul de vedere al puterii economice, al provenienţei (piaţa internă sau externă), al nivelului preţurilor practicate, al calităţii produselor, a reţelei de distribuţiei, al
11 M.Niculescu: Diagnostic global strategic, Ed. Economică, 1997, pag.67 12 F.von Hayek: Collectivist Economic Planning, Janathat Cape, 1975,pag.773
30
poziţiei pe piaţă, a imaginii în rândul consumatorilor. Se impune astfel un concept mai complex decât cel al cotei-părţi de piaţă care să permită o caracterizare semnificativă a situaţiei firmei pe o anumită piaţă şi anume poziţia concurenţială. Pentru a evalua poziţia concurenţială a unei firme trebuie să urmărim cei cinci factori cheie ai succesului13 care ne permit diferenţierea firmelor performante de celelalte firme care acţionează în sectorul implicat. Aceste criterii sunt: - poziţia pe piaţă, redată cu ajutorul cotei de piaţă globale sau cotei de piaţă relative şi prin dinamica acestora; - poziţia firmei în materie de costuri; - imaginea firmei şi implantarea comercială; - competenţele tehnice şi tehnologice; - rentabilitatea şi forţa financiară. Trebuie remarcat faptul că aceste criterii au acţiune dominantă asupra celorlalte în faze diferite ale evoluţiei produselor şi firmelor. Calitatea de factor cheie dominant are un caracter dinamic, putând fi deţinută de oricare dintre factorii cheie amintiţi. Astfel, corespunzător fazei de lansare a firmei factorul cheie dominant este competenţa tehnologică, pentru faza de expansiune caracteristic este cota-parte de piaţă, pentru faza de maturitate a firmei ca factor cheie dominant remarcăm rentabilitatea şi forţa financiară, în timp ce pentru declin devin dominante costurile.
2.3. Analiza stucturii concurenţiale
Concurenţa desemnează o anumită structură de piaţă, numită şi structură concurenţială, în funcţie de: - numărul şi puterea agenţilor economici participanţi la schimb; - gradul de diferenţiere la produselor; - fluiditatea pieţei (posibilităţile de intrare într-o ramură de activitate); - gradul de mobilitate al factorilor de producţie; - gradul de cunoaştere a elementelor pieţei, în primul rând, informaţii asupra preţurilor, cererii, ofertei etc. (transparenţa pieţei). Evident, numărul de firme nu este suficient pentru a caracteriza stuctura pieţei şi a concurenţei, motiv pentru care acest criteriu trebuie corelat cu cel dimensional. De aceea, se impune utilizarea unui sistem de indicatori, dintre care cei mai frecvent apelaţi sunt: indicele parţial de concentrare, indicele H.H. şi indicele H.T14. a. Indicele parţial de concentrare surprinde poziţia primelor 4, 8 sau 12 firme
pe piaţa analizată.
n
i 1ipc CI
unde: - Ci este cota-parte de piaţă absolută a firmei i; - n{4,8,12} Prin intermediul lui se poate cunoaşte forţa liderilor de pe piaţa analizată. b. Indicele H.H. (Herfindhal – Hirschman):
n
i 1
2iH.H. CI
unde: n corespunde numărului total al firmelor care acţionează pe piaţă.
13 M.Niculescu: Diagnostic global strategic, Ed. Economică, 1997, pag. 69 14 Ibidem, pag.71
31
c. Indicele H.T. (Hall – Tideman):
n
i 1i
H.T.
1iC2
1I
unde: - n corespunde numărului total al firmelor care acţionează pe piaţă; - i este rangul firmei; - Ci este cota-parte de piaţă a firmei i.
Pentru indicii H.H. şi H.T. valorile posibile sunt cuprinse între n
1 şi 1. Cu cât sunt
mai apropiate de 1 putem distinge un grad ridicat de concentrare al firmelor, piaţa fiind dominată de una (monopol) sau câteva (oligopol) astfel de firme. Apropierea
de n
1 exprimă o repartiţie egalitară a pieţei între firmele concurente.
2.4. Analiza contextului concurenţial
Jocul concurenţial este modificat permanent de evoluţia firmelor deja existente, dar şi de numărul firmelor nou intrate, de capacitatea lor de a deveni un concurent periculos, de apariţia unor noi produse ce pot substitui unele deja existente. În consecinţă forţele ce dau imaginea contextului concurenţial sunt următoarele: - intrările potenţiale de noi concurenţi; - furnizorii; - clienţii; - pericolul apariţiei unor noi produse de substituţie, la care se adaugă forţa din interiorul sectorului: concurenţa. Principalul obiectiv al firmei este acela de a se apăra de impactul acestor forţe. Astfel se impune evaluarea intensităţii concurenţiale, fapt ce presupune15: a. Evaluarea riscului intrării de noi concurenţi şi a presiunii pe care aceştia o pot exercita asupra domeniului de activitate. Aceasta vizează examinarea barierelor de intrare cu accent pe: - accesul la tehnologie, materii prime, la canalele de distribuţie; - costul de trecere la un nou furnizor; - natura politicilor guvernamentale. În plus, firmele deja existente pe piaţă pot încuraja sau descuraja noii concurenţi, ceea ce impune o urmărire atentă a comportamentului acestora. b. Evaluarea ameninţării apariţiei produselor de substituţie. Acestea impun produselor unei ramuri un plafon de preţ. Cu cât raportul preţ / performanţe oferit de un produs de substituţie este mai bun, cu atât se va diminua plafonul profiturilor acelei ramuri sau firme. Astfel este necesară identificarea acelor produse care satisfac aceleaşi nevoi de consum dar care au la bază tehnologii diferite pentru a se realiza o analiză a raportului preţ/performanţă cu scopul de a vedea dacă produsele de substituţie îşi vor îmbunătăţi poziţia pe piaţă. c. Evaluarea puterii de negociere a clienţilor impune examinarea unui grup de factori: - gradul de concentrare al clientelei; - importanţa produselor oferite de firmă pentru clientela fidelă; - nivelul de informare a clientelei;
15 M.Gust (cord.): Analiză economico – financiară, Ed. Independenţa Economică, 2003, pag. 173
32
- costul de trecere al unui client de la un furnizor la altul. d. Evaluarea puterii de negociere a furnizorilor, fapt ce conduce la analiza: - gradului de concentrare a ofertei; - importanţa produselor oferite de aceşti furnizori în ansamblul achiziţiilor firmei; - posibilitatea de integrare a furnizorilor; - penuria sau abundenţa ofertei; - existenţa unor produse de substituţie performante pentru cele oferite de ei. e. Evaluarea rivalităţii dintre firmele prezente în cadrul domeniului de activitate impune urmărirea: - gradului de concentrare a pieţei; - gradului de diferenţiere a produselor oferite; - raportul dintre cerere şi ofertă; - diversităţii concurenţei; - costurilor sociale sau comerciale generate de o eventuală reconversie.
2.5. Modele de analiză strategică asupra mediului concurenţial
Fundamentarea strategică a deciziilor a condus la apariţia unui număr relativ ridicat de modele de analiză strategică a mediului concurenţial. Cele trei modele de referinţă16 sunt: - modelul B.C.G. (dat de Boston Consulting Group); - modelul Mc Kinsey; - modelul A.D.L. (dat de cabinetul de consultanţă Arthur D. Little). Acestea se bazează pe conceptul de portofoliu de activităţi al unei firme, urmărind combinarea variabilelor de competitivitate şi de calitate ale sectoarelor de activitate analizate. Sunt metode cu dublă intrare, bazete pe: - creşterea economică şi cota de piaţă relativă (B.C.G.); - valoarea sectorului şi poziţia concurenţială (McKinsey); - maturitate şi poziţie concurenţială (A.D.L.).
Modelul B.C.G.
Modelul poartă numele de modelul curbei de experienţă. Are la bază ideea că la dublarea producţiei cumulate a unui produs se înregistrează o diminuare cu 10 – 30% a costurilor. Cele două variabile implicate sunt: rata de creştere a sectorului analizat, respectiv cota de piaţă relativă a firmei pe acest segment. Analiza corelată a aspectelor privind poziţia concurenţială a firmei şi dinamica sectorului se face cu ajutorul matricei strategice BCG.
16 M.Niculescu: Diagnostic global strategic, Ed. Economică, 1997, pag. 75
Cota de piaţă realtivă
x
10%
20%
Ci=1
Rata de creştere a sectorului
Cadran I Vedetă
Cadran II Vacă de muls
Cadran III Dilemă
Cadran IV Piatră de moară
0
y
33
În cele patru cadrane se vor încadra acele produse, firme sau domenii care satisfac caracteristicile fiecărei zone. Pentru a fi VEDETĂ se cer satisfăcute următoarele: - cotă de piaţă relativ mare (poziţie solidă pe piaţă); - sector de activitate dinamic, aflat în plină expansiune; - cele mai bune costuri; - cea mai bună rentabilitate; - necesar mare de capital pentru a-şi putea menţine poziţia pe piaţă prin investiţii corespunzătoare scopului; - obiective: consolidarea poziţiei pe piaţă prin investiţii în ritmul impus de piaţă. VACA DE MULS se caracterizează prin: - poziţie solidă pe piaţă, dată de o cotă de piaţă relativă mare; - sector de activitate cu rată mică de creştere sau aflat în declin; - costuri avantajoase; - rentabilitate foarte bună; - existenţa unor fluxuri financiare pozitive date de nevoi investiţionale reduse; - obiectiv: menţinerea productivităţii şi rentabilităţii. DILEMA impune satisfacerea următoarelor: - cotă de piaţă relativă redusă ceea ce caracterizează o poziţie nesemnificativă; - există un sector de activitate dinamic, cu o rată de creştere ridicată; - costuri relativ ridicate; - rentabilitate redusă; - există un impas: se iese din activitate sau se intervine cu ceva nou care permite consolidarea poziţiei concurenţiale, în ciuda unui efort investiţional puternic; - obiective: ameliorarea poziţiei; selectarea unui segment favorabil şi consolidarea lui; abandonarea. În cadranul PIATRA DE MOARĂ se înscriu produsele, firmele sau domeniile care sunt caracterizate de: - cotă de piaţă relativă scăzută; - potenţial de dezvoltare redus; - costuri foarte ridicate; - rentabiliate redusă sau chiar negativă; - este sugerată retragerea, cu excepţia cazurilor strategice; - obiective: menţinerea poziţiei fără investiţii; segmentare, abandon progresiv. Orientarea strategică a firmei este deci dependentă de poziţiile pe care domeniile sale strategice (DAS-uri) le ocupă în această matrice. Modelul are limitele sale de care trebuie ţinut cont dacă dorim a-l utiliza. Astfel, el determină poziţia concurenţială a firmei pornind de la noţiunea de curbă de experienţă şi supralicitează rolul politicii de reducere de cost în detrimentul altor pârghii concurenţiale. Dar efectul de experienţă are riscurile sle şi nu poate constitui un instrument valabil de analiză concurenţială, iar preţul nu reprezintă singura variabilă ce caracterizează concurenţa. Presupunând că rentabilitatea depinde unic de volumul producţiei şi de partea de piaţă deţinută, modelul elimină posibilitatea utilizării şi a altor surse (superior calitative) de avantaj concurenţial: calitate, termene, flexibilitate. Creatorii modelului presupun că în cursul ciclului său de viaţă, o afacere parcurge succesiv cele patru zone ale diagramei. Dar este foarte greu a determina practic în ce fază se găseşte o anumită activitate strategică, dat fiind formele diverse ale ciclului de viaţă extrem de variabil a fazelor (tendinţa actuală etse cea de scurtare a duratei de viaţă şi de micşorare a fazei de maturitate). Fenomenul de respingere a modelului cabinetului de consultanţă Boston Consulting Group a apărut ca urmare a unei inadecvate utilizări şi interpretări a acestuia, el ajungând a fi respins în bloc la ora actuală17. Evident, în cadrul ipotezelor sale, acest model poate fi utilizat în administrarea acelui portofoliu de afaceri ce presupune o omogenitate a produselor atât la nivelul producţiei cât şi al
17 Cândea D., Fărcaş D: Diagnosticul şi decizia strategică, Ed. Fiman, 1998, pag.128
34
comercializării.
Noua abordare BCG
La începutul anilor 80, Boston Consultin Group a prezentat o versiune renovată a matricei iniţiale, inspirată din lucrările lui Porter din acea epocă. În această nouă matrice este introdusă o nouă variabilă de care întreprinderea sau activitatea strategică poate beneficia: prima de diferenţiere. Plecând de la principiul că profitul depinde de doi factori (preţ şi cost), există două posibilităţi de creştere a acestuia: - a manevra asupra costurilor – firmele în care activităţile beneficiază de efectul experienţei (deci fac parte din economiile de scară) pot beneficia de resurse mai puţin scumpe decât ale concurenţilor, obţinând astfel avantaje în termen de cost; - a beneficia de o primă de diferenţiere pe care consumatorul (clientul) este gata de a o plăti pentru a obţine produsele căutate de el. Astfel, matricea răspunde la două dimensiuni corespunzătoare celor două modalităţi de creştere a profitului prezentate anterior: - pe abscisă, importanţa avantajului de cost (sau dominare prin cost: Da sau Nu): redusă spre mare; - pe ordonată, numărul de căi unice de a atinge avantajul concurenţial (sau prima de diferenţiere: Da sau Nu): puţine spre multe. În matrice apar patru categorii de activităţi strategice: fragmentare, specializare, impas şi volum.
Noua matrice BCG18
În activităţile VOLUM, efectul experienţei joacă un rol hotărâtor, iar volumul conferă avantaj important de cost şi deci de preţ. Este categorie de afaceri în care cota de piaţă şi rentabilitatea sunt stâns legate. În activităţile SPECIALIZATE există mai multe surse de diferenţiere, permiţând a crea nişe strategice pe o perioadă lungă. Acestea se cer exploatate pentru a reuşi o demarcare durabilă de concurenţă. În activitatea IMPAS, nici volumul şi nici diferenţierea nu asigură un avantaj durabil decisiv. Barierele de intrare sunt slabe, tehnologia etse uşor de obţinut, iar rentabilitatea pe ansamblul de competitori este slabă. În activităţile FRAGMENTATE, rentabilitatea nu este dezavantajată faţă de cota de piaţă, iar talia poate deveni o sursă de handicap dacă factorii de diferenţiere nu
18 Cândea D., Fărcaş D: Diagnosticul şi decizia strategică, Ed. Fiman, 1998, pag.130
GRI
Parte de piaţă
Activităţi Specializate
* * * * * * * * *
GRI
Parte de piaţă
Activităţi Fragmentate
GRI
Parte de piaţă
Activităţi Impas
GRI
Parte de piaţă
Activităţi Volum
redusă mare Importanţa avantajului de cost
puţi
ne
mu
lte
Nu
măr
de
căi u
nic
e d
e obţi
ner
e a
avan
taju
lui c
oncu
renţi
al
35
sunt multiplicativi şi evolutivi. Modelul BCG realizează astfel o tentativă de integrare a două dimensiuni fundamentale ale strategiei: marketing şi finanţe.
Modelul de analiză strategică ABC (General electric- McKinsey)
Pe linia analizării activităţilor strategice ale firmei în totalitatea lor, dar utilizând un număr mai mare de factori decât modelul precedent, modelul ABC realizează un demers care vrea să dea o viziune mai detaliată şi mai completă realităţii. El se poate aplica, asemenea modelului BCG, grupelor de produse utilizând aceleaşi materii prime, destinate aceleiaşi folosinţe, comercializate pe aceeaşi piaţă etc. Coordonatele modelului McKinsey sunt: poziţia concurenţială şi atracţia sectorului, dimensiuni care de această dată pot fi măsurate cu ajutorul unui index rezultat din agregarea mai multor factori. În cadrul acestui model, analiza strategică se derulează în cadrul a două etape: segmentarea şi cadrajul activităţilor strategice (etapa 1) şi poziţionarea firmei pe segmentele alese (etapa 2)19. Etapa 1. Determinarea segmentelor strategice Această etapă se realizează prin parcurgerea următorilor paşi: - alegerea firmei de analizat şi poziţionarea acesteia pe filiera industrială de care aparţine:
locul său în cadrul proceselor de transformare amonte – aval şi legăturile pe care le întreţine aici;
gama de produse sau servicii pe care o realizează în fiecare etapă a procesului productiv şi comercial;
utilizările finale posibile şi criteriile de cumpărare a bunurilor (serviciilor) vândute;
precizarea ariilor geografice ale activităţii. - realizarea segmentării prin răspunsuri la întrebări de tipul:
piaţa constituie o sumă de utilizări diferenţiate pe plan economic şi/sau tehnic? (dacă da, fiecare utilizare formează un segment);
cine are cea mai mare influenţă asupra evoluţiei firmei: consumatorul final sau clientul direct? (potrivit răspunsului, decupajul poate fi diferit). Etapa 2. Poziţionarea strategică a firmei pe diferite segmente După determinarea segmentelor strategice, poziţionarea firmei pe acestea se realizează în trei paşi succesivi: - evaluarea interesului strategic al segmentului pentru întreprindere (al valorii segmentului). Această evaluare se poate face doar după o cunoaştere prealabilă a obiectivelor generale ale întreprinderii; în funcţie de natura şi ordinul de prioritate al acestora, pot fi definite şi apoi ierarhizate anumite criterii de evaluare. - evaluarea punctelor tari ale firmei în diferite segmente (poziţiei concurenţiale) se face astfel:
se identifică factorii cheie de succes ai fiecăruisegment; se compară cu punctele forte sau cu minusurile pe care le posedă
întreprinderea. Hofer şi Schendel20 au propus câteva variabile semnificative care să permită evaluarea forţei competitive a unei activităţi strategice şi a atracţiei segmentului pentru firma analizată, fiecare variabilă fiind măsurată pe o scară cu 5 puncte: 1 reprezintă o poziţie slabă, 5 reprezintă o poziţie forte. - poziţionarea firmei pe diferitele sale segmente se face cu ajutorul unei grile de
analiză construită în baza celor două analize precedente.
19 Ibidem, pag.131-132 20 Cândea D., Fărcaş D cit. Hofer C.W., Schendel D: Strategy Formulation: Analytical Concept, West Publ.Co, St-Paul, 1978.
36
Modelul ABC este superior modelului de analiză BCG deoarece: - admite că, concurenţa se poate aprecia şi cu ajutorul altor variabile decât preţul şi costurile; - grila sa reprezintă o generalizare a grilei BCG: procentul de creştere previzibil al segmentului (BCG) nu este decât o evaluare particulară a interesului prezent pe segment (ABC), iar poziţia concurenţială a firmei în segment (BCG) nu este decât o măsură – printre altele – a atuurilor întreprinderii (ABC). Abordarea are o notă calitativă pregnantă, fiind în plus mai dinamică, chiar dacă strategiile ABC par să nu constituie decât alte formulări ale strategiilor de portofoliu BCG; - logica sa este mai puţin mecanicistă pentru că, corespondenţa dintre zonele din grilă şi strategii este mai puţin strictă. Evident, metoda are şi minusuri: - alegerea variabilelor pertinente pentru caracterizarea celor două dimensiuni ale tabloului de analiză nu este unică, deoarec factorii de luat în considerare diferă de la un produs la altul; - măsurătorile efectuate asupra fiecărei variabile în scopul de a-i estima valoarea sunt relative.
Modelul lui Arthur D. Little (ADL)
Grupul de consultanţi Arthur D. Little propune un model de analiză de portofoliu în care cele două dimensiuni ale matricei sunt poziţia concurenţială şi atracţia domeniului, demersul fiind diferit faţă de celelalte modele. Pentru determinarea poziţiei concurenţiale trebuie parcurse următoarele etape: - punerea în evidenţă a factorilor cheie de succes ai afacerii în baza unei liste ce conţine principalii factori ai poziţiei concurenţiale; - fiecare factor cheie de succes reţinut face obiectul unei comparaţii între firmă şi concurenţii săi. Autorii modelului ADL consideră ca factori cheie ai succesului pe următorii: pentru activitatea de producţie: capacitatea de producţie, flexibilitatea,
experienţa, competenţele tehnice, protecţia mediului, nivelul de integrare şi costul de producţie;
pentru activitatea de comercializare: calitatea, preţul, forţa de vânzare, reţeaua de distribuţie, imaginea în rândul cumpărătorilor, cota de piaţă;
pentru activitatea financiară: structura financiară,independenţa financiară şi rentabilitatea;
pentru activitatea de organizare: lejeritatea. În urma comparaţiei firma va fi situată pe o scară cu 5 poziţii.
Nr. Poziţie Caracteristici ale firmei 1 Dominantă - este capabilă de a controla comportamentul
concurenţilor săi în materie de strategie sau performanţă; - dispune de cele mai vaste opţiuni de alegeri strategice, independent de concurenţii săi.
2 Forte - este capabilă de a dirija politica alegerii sale fără a pune în pericol poziţia sa pe termen lung.
3 Favorabilă - dispune de atuuri exploatabile pentru realizarea anumitor strategii; - are foarte bune şanse de menţinere a poziţiei sale pe termen lung.
4 De apărare - are performanţe suficient de satisfăcătoare pentru a-şi continua activitatea; - supravieţuieşte în general datorită toleranţei concurenţilor mai importanţi; - are şanse cel mult medii de a-şi menţine poziţia pe termen lung.
37
5 Marginală - are performanţe puţin satisfăcătoare dar poate să-şi amelioreze poziţia; - poate avea caracteristicile unei poziţii mai bune, dar prezintă o slăbiciune majoră; - poate supravieţui pe termen scurt dar trebuie să-şi amelioreze poziţia pentru a avea o şansă de supra ieţuire pe termen lung.
Având la bază cele două dimensiuni determinate şi construind matricea aferentă putem determina cele trei orientări fundamentale ale modelului21: 1. dezvoltare naturală, ce presupune investiţii importante în domeniile în care
firma are o bună poziţie concurenţială sau în cele aflate în faza de demaraj; 2. dezvoltare selectivă ce constă în căutarea de creneluri sau investiţii selective
pentru ameliorarea poziţiei concurenţiale; 3. abandonul activităţilor cu poziţie competitivă slabă care au un risc
concurenţial ridicat. Avantajele şi minusurile modelului sunt similare cu cele ale modelului ABC.
Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. Descrieti metodele de analiză strategică asupra mediului concurenţial. 2. Prezentaţi rolul funcţiilor de producţie în analiza previzională..
Aplicaţia 1. Gradul de concentrare a pieţei Tabelul nr. 1
Gradul de concentrare a pieţei Cifra de afaceri Nr. Crt. Societate N-2 N-1 N
1 Total piaţă 2552,67 3421,06 4571,80 2 1 1148,58 1644,14 2011,20 3 2 391,65 593,19 781,57 4 3 331,3 329 43 439 26 5 4 170,45 244,11 332,38 6 5 260,80 330,57 555,62 7 6 279,87 279,61 451,77
Tabelul nr. 2
Cotele de piaţă ale concurenţilor % Societate N-2 N-1 N
1 4 ,0 48,1 4 ,0 2 5,3 17,3 17,1 3 11.8 9,6 9,6 4 6,7 7,1 7,3 5 10,2 9,7 12,1 6 11,0 8,2 9,9
TOTAL 100,0 100,0 100,0 Indicatori Gini pentru:
N-2 0,3467 N-1 0,3873 N 0,3379 Piaţa analizată are Gini cuprins între 0,2 şi 0,4 şi este cu concentrare redusă, deci concurenţă mare.
21 Cândea D., Fărcaş D: Diagnosticul şi decizia strategică, Ed. Fiman, 1998, pag.140
38
Aplicaţia 2. Exemplu de utilizarea modelului BCG La o firmă sunt identificate segmentele strategice reprezentate de produsele firmei: A, B, C,
D, E, F. Rata de creştere a pieţei pentru segmentele strategice identificate, calculată cu relaţia
prezentată este: A: 3% B: 1% C: 2% D: 2% E: 7% F: 12% Poziţia relativă pe piaţă calculată cu relaţia prezentată, pentru segmentele strategice
identificate are următoarele valori: A: 0,8 B: 18 C: 2 D: 14 E: 0,05 F: 0,3
Se fixează următoarele limite pentru: --rata de creştere a pieţei:
- valoarea minimă : -4% - valoarea maximă: 15%
--poziţia relativă pe piaţă: - valoarea minimă : 0,01 - valoarea maximă : 20
Ponderea unităţilor strategice de afaceri este următoarea: A: 40% B: 20% C: 10% D: 10% E: 6% F: 4% Reprezentarea grafică a portofoliului, conform modelului, este redată în figura următoare :
39
Reprezentarea grafică a portofoliului firmei Sursa: Băcanu, B. - Practici de management strategic.Metode şi studii de caz, Editura Polirom, Iaşi, 2006, pag.186
Pe baza imaginii de ansamblu realizată se deduce starea firmei, apoi se iau deciziile considerate necesare care se concretizează într-o serie de mişcări strategice: achiziţii, lichidări parţiale etc.
40
Unitatea de invatare 3.
3. ANALIZA ACTIVITĂŢII DE PRODUCŢIE ŞI COMERCIALIZARE
INTRODUCERE
O investigare economică a producţiei care să permită o cunoaştere sistematicăşi complexă în acest
domeniu, trebuie să includă în sfera cercetării sale ambele ipostaze în care apare producţia pe plan
informaţional: producţia în expresie fizică şi în expresie valorică. Deşi între cele două există o legătură
indisolubilă, studiul ambelor ipostaze ale exprimării producţiei comportă o anumită diferenţiere. Astfel, în
comparaţie cu analiza economică a producţiei în expresie fizică, analiza economică a producţiei în expresie
valorică permite conturarea unei imagini globale mult mai cuprinzătoare şi mai edificatoare în ceea ce
priveşte activitatea productivă de ansamblu a firmei22.
Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
Obiectivele unităţii de învăţare:
- cunoaşterea indicatorilor valorici utilizaţi în analiza economică a activităţii productive;
- cunoaşterea principalelor aspecte care se cer urmărite în cadrul analizei activităţii de producţie şi
comercializare
Competenţele unităţii de învăţare:
- studenţii vor putea să realizeze analiza cifrei de afaceri folosind modelele specifice;
- studenţii vor putea să analizeze dinamica activităţii pe baza indicatorilor valorici
- studenţii vor putea să realizeze analiza raportului static şi dinamic dintre indicatorii valorici
3.1. Analiza activităţii de producţie şi comercializare, pe baza indicatorilor valorici
Cei mai sintetici indicatori valorici utilizaţi în analiza economică a întregii activităţi productive sunt:
cifra de afaceri; valoarea producţiei obţinute destinate livrării; valoarea adăugată totală; valoarea producţiei exerciţiului. Pentru a înţelege utilitatea folosirii sistemului de indicatori valorici stabiliţi pentru a dimensiona activitatea de producţie şi comercializare, trebuie cunoscut conţinutul fiecărui indicator în parte.
22 Constantin C.Cojocaru: Analiza economico financiara a exploatatiilor agricole si silvice, Ed. Economica, 2000.
41
a) Cifra de afaceri (CA) reprezintă un indicator esenţial pentru precizarea poziţiei firmei în cadrul sectorului de activitate, pentru stabilirea locului acesteia în contextul concurenţial. Se defineşte cifra de afaceri ca fiind indicatorul sintetic economico – financiar care exprimă volumul veniturilor obţinute de o unitate economică pe baza operaţiunilor comerciale într-o perioadă dată (de obicei un an). b) Producţia obţinută destinată livrării (Qf) Indicatorul producţia obţinută destinată livrării exprimă valoarea produselor fabricate, lucrărilor executate şi serviciilor prestate în cursul unei perioade de timp şi care urmează a fi vândute (livrate, respectiv valorificate) în afara unităţii economice. Producţia obţinută destinată livrării este un indicator util pentru estimarea rezultatului potenţial al exploatării precum şi dezvoltarea sau regresul activităţii întreprinderii. c) Valoarea adăugată (Qa) exprimă surplusul de valoare peste consumurile provenite de la terţi, bogăţia creată prin valorificarea resurselor tehnice, umane şi financiare ale firmei. Sintetic, valoarea adăugată se determină prin deducerea din producţia obţinută (globală sau a exerciţiului, exclusiv subvenţii de exploatare), a consumurilor intermediare (totalul consumurilor de bunuri şi servicii furnizate de terţi). d) Producţia exerciţiului (Qe) reprezintă volumul total al activităţii productive într-o perioadă de timp determinată. Producţia exerciţiului este formată din producţia vândută, variaţia producţiei stocate şi producţia realizată în scopuri proprii şi capitalizată.23 Principalele aspecte care se cer urmărite în cadrul analizei activităţii de producţie şi comercializare sunt: - analiza dinamicii activităţii pe baza indicatorilor valorici; - analiza raportului static dintre principalii indicatori valorici; - evoluţia în dinamică a indicatorilor valorici. În cazul analizei activităţii de producţie şi comercializare se înscriu sub aspectul normalităţii următoarele situaţii: I. Indicele cifrei de afaceri este mai mare decât indicele producţiei obţinute destinate livrării (ICA IQf): a) Egalitatea dintre indicele cifrei de afaceri şi indicele producţiei obţinute destinată livrării, (ICA=IQf), semnifică menţinerea proporţionalităţii dintre dinamica stocurilor de produse finite şi ritmul livrărilor. b) Dacă ICA>IQf atunci se înregistrează o reducere a stocurilor de produse finite în perioada analizată faţă de baza de comparaţie. II. Indicele producţiei obţinute destinate livrării este mai mare strict decât indicele producţiei exerciţiului (IQf>IQe) evidenţiază reducerea stocurilor de producţie în curs de execuţie şi a consumului intern (imobilizări în stocuri de producţie neterminată, materii prime, materiale etc.). Creşterea mai rapidă a producţiei obţinute destinată livrării faţă de creşterea producţiei exerciţiului, reflectă o situaţie pozitivă, respectiv reducerea stocurilor de producţie neterminată şi a consumului intern, dar până la limitele care să nu afecteze desfăşurarea normală a activităţii de producţie. III. Indicele valorii adăugate este mai mare strict decât indicele producţiei exerciţiului (IQa>IQe) fapt ce reflectă reducerea ponderii consumurilor provenite de la terţi în volumul total al activităţii realizate de întreprindere pe seama cheltuielilor cu materialele. Practic, aceasta presupune creşterea gradului de valorificare a resurselor materiale.
23 Robu V., Isfănescu A., Hristea A.M., Vasilescu C: Analiză economico – financiară, Ed. ASE, 2002, pag.34
42
3.2.Analiza raportului static dintre principalii indicatori valorici
Raportul static dintre indicatorii valorici permite caracterizarea evoluţiei elementelor care-i diferenţiază24. Relaţiile statistice reprezentative în analiza activităţii de producţie şi comercializare sunt:
- raportul dintre cifra de afaceri şi producţia obţinută destinată livrării
fQ
CA
exprimă modificările stocurilor de produse finite şi a altor venituri din activitatea de bază. Situaţia se consideră favorabilă dacă raportul este
supraunitar
1
Q
CA
f
.
- raportul dintre producţia obţinută destinată livrării şi valoarea producţiei
exerciţiului
e
f
Q
Q surprinde evoluţia stocurilor de producţie neterminată,
precum şi a consumului intern. Scenariul favorabil este cel pentru care
1
Q
Q
e
f .
- raportul dintre valoarea adăugată şi valoarea producţiei exerciţiului
e
a
Q
Q caracterizează creşterea ponderii cheltuielilor cu materialele. Situaţia se
apreciază ca fiind favorabilă când raportul este supraunitar .1Q
Q
e
a
3.3. Analiza raportului dinamic dintre indicatorii valorici
Raportului dinamic se stabileşte pe baza indicilor indicatorilor valorici (cu bază fixă) şi caracterizează evoluţia acestora faţă de o anumită bază de comparaţie (de regulă, perioada precedentă)25. Principalele rapoarte dinamice sunt: Raportul dintre indicele cifrei de afaceri şi indicele producţiei obţinute destinate livrării, reflectă relaţia dintre ritmul livrărilor şi ritmul fabricaţiei:
fQ
CA
I
I
Şi raportul dintre indicii indicatorilor valorici conduce la aceleaşi concluzii. Raportul dintre indicele producţiei obţinute destinată livrării şi indicele producţiei exerciţiului reflectă legătura dintre ritmul finalizării producţiei şi ritmul producţiei exerciţiului:
eQ
fQ
I
I
Raportul dintre indicele valorii adăugate şi indicele producţiei exerciţiului reflectă variaţia gradului de prelucrare a consumurilor provenite de la terţi:
eQ
aQ
I
I
24 Stănescu C., Işfănescu A., Băicuşi A: Analiza economico –financiară cu aplicaţii în societăţile comerciale industriale de construcţii şi de transporturi, Ed. Economică, 1996, pag.43 25 Ibidem, pag.45
43
3.4. Analiza cifrei de afaceri
Cifra de afaceri poate fi abordată ca26: - cifra de afaceri totală; - cifra de afaceri medie; - cifra de afaceri marginală; - cifra de afaceri critică. a) Cifra de afaceri totală (CA) reprezintă volumul total al afacerilor unei firme evaluate la preţurile pieţei.
b) Cifra de afaceri medie CA reprezintă venitul obţinut pe unitatea de produs sau pe unitatea de serviciu. Astfel:
Q
CACA
unde Q reprezintă volumul fizic al vânzărilor. c) Cifra de afaceri marginală (CAm) exprimă variaţia veniturilor unei firme CA dată de variaţia cu o unitate a cantităţii vândute Q . MaUnitatea de invataretic:
Q
CACA
m
.
d) Cifra de afaceri minimă (CAmin), reprezintă suma vânzărilor care permite acoperirea cheltuielilor variabile aferente şi a tuturor cheltuielilor fixe ale firmei. Practic, (CAmin) este nivelul încasării de la care firma începe să devină profitabilă.
100R-100
ChCA
v
F
min
unde:
FCh este cheltuiala fixă totală;
vR este rata medie a cheltuielilor variabile (nivelul cheltuielii variabile
calculate la 1 leu desfacere). Între cifra de afaceri totală şi cea marginală există următoarele legături: - cifra de afaceri marginală nulă corespunde unei cifre de afaceri totale maxime; - dacă cifra de afaceri totală creşte atunci cifra de afaceri marginală este pozitivă; - cifra de afaceri totală descrescătoare induce cifra de afaceri marginală negativă. Variaţia cifrei de afaceri este dată de factori interni şi externi. În categoria factorilor interni se remarcă: - gradul de cunoaştere a nevoilor; - forţa de vânzare; - factorii comerciali; - factorii tehnici. Factorii externi care pot influenţa cifra de afaceri sunt: - concurenţa; - evoluţia nevoilor clientelei indusă de modificarea veniturilor, schimbările socio-profesionale, cele demografice; - legislaţia economico – financiară. Aprecierea dimensiunii activităţii economice a unei firme şi a modificării acesteia în timp este necesară pentru asigurarea resurselor viitoare necesare îndeplinirii obiectivelor propuse. Pentru a se evita apariţia unor concluzii eronate cu privire la evoluţia cifrei de afaceri, trebuie să se elimine din
26 M.Niculescu: Diagnostic strategic global, Ed. Economică, 1997, pag.229
44
valoarea absolută creşterea generală a preţurilor din economie. Astfel, se calculează cifra de afaceri reală măsurată în preţuri comparabile, preţuri constante.
100I
CACA
p
c
r
unde: - cCA este cifra de afaceri a perioadei analizate;
- pI este indicele mediu al preţurilor.
Rata reală de creştere a cifrei de afaceri se determină astfel: - dacă rata inflaţiei în perioada analizată a avut valori sub 100%, atunci Rata reală = rata nominală – rata inflaţiei; - dacă nivelul inflaţiei este de peste 100%, se foloseşte formula lui Fisher pentru calculul ratei reale: rata reală = (rata nominală – rata inflaţiei)/(1+rata inflaţiei).
3.4.1.Analiza structurală a cifrei de afaceri
Analiza structurală a cifrei de afaceri pe tipuri de activităţi, sortimente, clienţi, ciclu de viaţă a produselor, pieţe de desfacere etc., este absolut necesară deoarece permite luarea unor decizii obiective care să inducă maximizarea efectelor obţinute în raport cu eforturilor depuse. Metodologic, în acest sens, se utilizează: a) Coeficientul de concentrare (Gini-Struck):
1n
1gnG
n
1i
2
i
în care: - n reprezintă numărul de termeni ai seriei luate în studiu; - gi reprezintă ponderea activităţii i în cifra de afaceri.
0,1G , semnificaţia fiind următoarea: - apropierea de zero a coeficientului de concentrare semnifică o distribuire relativ echilibrată a vânzărilor pe elementele structurale luate în calcul; coeficientul este egal cu zero, atunci când elementele componente au aceeaşi pondere în cifra de afaceri totală, concentrarea vânzărilor fiind nulă. - în cazul în care coeficientul se apropie de 1, atunci se înregistrează un număr redus de elemente care contribuie în cea mai mare măsură la obţinerea cifrei de afaceri a întreprinderii. b) Coeficientul HERFINDHAL (H)
n
1i
2
igH
în care: - n reprezintă numărul de termeni ai seriei luate în studiu; - gi reprezintă ponderea activităţii i în cifra de afaceri.
,1
n
1H şi pot fi evidenţiate următoarele situaţii:
- H = 1, atunci când cifra de afaceri este formată dintr-un singur element; - H = 1/n, atunci când vânzările sunt repartizate în mod egal în cadrul nomenclatorului acesteia; - când H se apropie de 1, aceasta reflectă un grad ridicat de concentrare a vânzărilor, iar apropierea de 1/n reflectă o distribuţie relativ echilibrată a acestora. Diversificarea este o soluţie ce asigură creşterea cifrei de afaceri, a rentabilităţii şi reducerea riscului. c) Metoda ABC Curba ABC sau curba lui Pareto (legea 20-80) se recomandă a fi aplicată
45
îndeosebi în cazul structurării cifrei de afaceri pe clienţi şi pe produse. Analiza curbei teoretice permite identificarea, în totalul produselor comercializate, a trei grupe cu caracteristici specifice: - zona A = 10 - 15% din tipurile de produse contribuie cu 60 - 70% din CA; sunt produse cu viteză de rotaţie accelerată care trebuie să se afle permanent la vânzare, ceea ce impune aprovizionarea şi gestionarea eficientă a stocurilor. - zona B = 25 - 30% din tipurile de produse contribuie cu 25 - 30% din CA; sunt produse standard, a căror rotaţie şi marjă comercială se apropie de media pe firmă; - zona C = 65 - 70% din tipurile de produse contribuie cu 10 - 15% din CA; produsele au rotaţie lentă, dar cu o marjă comercială puternică. Reprezentând grafic curba teoretică a cifrei de afaceri şi curba reală se fac interpretări asupra structurii activităţii economice: - când curba reală este sub curba teoretică, scade ponderea vânzărilor din zona A şi creşte ponderea vânzărilor din zonele B şi/sau C; - când curba reală este deasupra curbei teoretice, creşte ponderea vânzărilor în zona A (posibil şi în zona B) şi scade ponderea vânzărilor în zona C. Algoritmul specific metodei ABC este: - ordonarea nomenclatorului de produse în sensul descrescător al valorii vânzărilor pe produse; - determinarea vânzărilor cumulate; - stabilirea grupelor de semnificaţie; - trasarea curbei teoretice şi a curbei reale; - interpretarea rezultatelor şi propunerea unor măsuri pentru eficientizarea activităţii.
3.5. Analiza factorială a cifrei de afaceri
În afara analizei structurale şi comparative cu perioadele anterioare, cifra de afaceri se analizează şi din punct de vedere factorial, stabilindu-se astfel sistemul de factori care contribuie la evoluţia ei. Ca principale modele de analiză factorială pentru activitatea industrială pot fi utilizate27:
I. fp
f
p Q
CA
N
QNCA .
II. f
'
f
'
p
p Q
CA
MF
Q
MF
MF
N
MFNCA .
III. pqCA unde: - Np este numărul mediu scriptic de personal; - Qf este producţia obţinută destinată livrării; - MF este valoarea medie anuală a mijloacelor fixe; - MF’ este valoarea medie anuală a mijloacelor fixe productive; - q este volumul fizic al producţiei vândute; - p este preţul mediu de vânzare pe produs (fără TVA). Metodologia de analiză este expusă pentru primele două modele. Sinoptic:
27 Robu V., Isfănescu A., Hristea A.M., Vasilescu C: Analiză economico – financiară, Ed. ASE, 2002, pag. 57
46
Modificarea cifrei de afaceri în anul 1 comparativ cu anul 0 este:
01CACACA .
Influenţa factorilor apare după cum urmează: i) influenţa modificării numărului de personal:
0f0p
f
0p1pp Q
CA
N
QNNN
.
ii) influenţa modificării productivităţii muncii:
0f0p
f
1p
f
1p
p
f
Q
CA
N
Q
N
QN
N
Q
din care datorită: ii1) modificării gradului de înzestrare tehnică a muncii:
0f0
'
f
0
'
0p1p
1p
pQ
CA
MF
Q
MF
MF
N
MF
N
MFN
N
MF
ii2) modificării structurii mijloacelor fixe:
0f0
'
f
0
'
1
'
1p
1p
'
Q
CA
MF
Q
MF
MF
MF
MF
N
MFN
MF
MF
ii3) modificării randamentului activelor fixe direct productive:
0f0
'
f
1
'
f
1
'
1p
1p'
f
Q
CA
MF
Q
MF
Q
MF
MF
N
MFN
MF
Q
iii) influenţa gradului de valorificare a producţiei fabricate:
0f1f1
'
f
1
'
1p
1p
fQ
CA
Q
CA
MF
Q
MF
MF
N
MFN
Q
CA .
CA
Np
p
f
N
Q
fQ
CA
pN
MF
MF
MF'
'f
MF
Q
47
Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. Ce exprimă raportul dintre cifra de afaceri şi producţia marfă fabricată? 2. În analiza factorială a cifrei de afaceri care sunt factorii de influenţă în ordinea lor? 3. Cum se numeşte raportul dintre producţia marfă fabricată şi valoarea medie a mijloacelor fixe productive?
Aplicaţie. Pe baza indicatorilor:
Nr. Crt.
INDICA ORI P0 P1
1 Număr mediu de alariaţi 88 94 2 Producţia exerciţiului (mil. lei) 4,4 5,2 3 Cifra de afaceri (mi . lei) 4,2 5
Influenţa productivităţii muncii anuale pe baza producţiei marfă fabricate asupra cifrei de afaceri este de:
a) -5 mil. lei ; b) 0,2 mil. lei ; c) 0,4 mil. lei ; d) 6 mil. lei ; e) 0,477272 mil. lei.
Rezolvare: Utilizăm modelele multiplicative ale cifrei de afaceri:
I. fs
fs Q
CA
N
QNCA
II. f
'f
'
ss Q
CA
MF
Q
MF
MF
N
MFNCA
unde: - Ns este numărul mediu scriptic de personal; - Qf este producţia obţinută destinată livrării; - MF este valoarea medie anuală a mijloacelor fixe; - MF’ este valoarea medie anuală a mijloacelor fixe productive; - q este volumul fizic al producţiei vândute; - p este preţul mediu de vânzare pe produs (fără TVA). Modificarea cifrei de afaceri în anul 1 comparativ cu anul 0 este:
01 CACACA .
Influenţa factorilor apare după cum urmează: i) influenţa modificării numărului de personal:
0f0s
f0s1ss Q
CA
N
QNNN
.
ii) influenţa modificării productivităţii muncii:
CA
Ns f
N
Q
fQ
CA
N
MF
MF
MF'
'f
MF
Q
48
0f0s
f
1s
f1s
f
Q
CA
N
Q
N
QN
Ns
Q
din care datorită: ii1) modificării gradului de înzestrare tehnică a muncii:
0f0
'f
0
'
0s1s1s
s Q
CA
MF
Q
MF
MF
N
MF
N
MFN
N
MF
ii2) modificării structurii mijloacelor fixe:
0f0
'f
0
'
1
'
1s1s
'
Q
CA
MF
Q
MF
MF
MF
MF
N
MFN
MF
MF
ii3) modificării randamentului activelor fixe direct productive:
0f0
'
f
1
'
f
1
'
1S
1S'
f
Q
CA
MF
Q
MF
Q
MF
MF
N
MFN
MF
Q
iii) influenţa gradului de valorificare a producţiei fabricate:
0f1f1'
f
1
'
1s1s
f Q
CA
Q
CA
MF
Q
MF
MF
N
MFN
Q
CA.
Deci, influenţa modificării productivităţii muncii pe baza producţiei marfă fabricate asupra cifrei de afaceri este de :
4772727,04,4
4,2
88
4,4
94
5,294
N
Q
s
f
mil.lei.
49
Unitatea de învăţare 4.
4. ANALIZA VALORII ADĂUGATE
Introducere
Valoarea adăugată totală exprimă, în cifre absolute, cuantumul eficienţei economice a cheltuielilor cu consumurile intermediare (materiale) care au participat la obţinerea producţiei exerciţiului28. Pe baza valorii adăugate considerăm că poate fi apreciată adevărata dimensiune a activităţii unei firme. Spre deosebire de cifra de afaceri, care include şi valoarea cumpărărilor de materii prime, materiale şi servicii care se regăsesc în cifra de afaceri a firmelor furnizoare, valoarea adăugată cuprinde numai echivalentul activităţii firmei supuse analizei .
Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare:
- Cunoaşterea indicatorilor valorici utilizaţi în analiza economică a activităţii productive; - cunoaşterea principalelor aspecte care se cer urmărite în cadrul analizei valorii adăugate Competenţele unităţii de învăţare: - studenţii vor putea să realizeze analiza valorii adăugate folosind modelele specifice; - studenţii vor putea să analizeze dinamica activităţii pe baza indicatorilor valorici - studenţii vor putea să realizeze analiza raportului static şi dinamic dintre indicatorii valorici
4.1. Analiza valorii adăugate
Valoarea adăugată, poate fi determinată prin două metode: a) Metoda sintetică, conform căreia din volumul total de activitate de producţie şi comercială se scad consumurile intermediare de la terţi. În cazul în care firma desfăşoară numai activitate de producţie, valoarea adăugată se determină astfel:
Qa = Qe - M în care: M reprezintă consumurile intermediare de la terţi aferente activităţii de producţie. Schema sinoptică este:
Valoarea adăugată calculată după această relaţie este cunoscută în teoria economică sub denumirea de valoare adăugată produsă29. Potrivit modelului structural, valoarea adăugată este o funcţie de două variabile cu rol de componente: Qe şi M. În acest context, o situaţie eficientă şi cu o evoluţie favorabilă presupune:
28 Constantin C.Cojocaru: Analiza economico financiara a exploatatiilor agricole şi silvice, Ed. Economică, 2000. 29 M.Niculescu: Diagnostic global strategic, Ed. Economică, 1997, pag.270
Qa
Qe M
50
- pe de o parte ca valoarea producţiei exerciţiului – ca efect economic – să fie mai mare decât suma cheltuielilor cu consumurile intermediare (materiale) – ca efort participant la obţinerea acestui efect; - iar pe de altă parte, ca ritmul valorii producţiei exerciţiului să fie superior ritmului cheltuielilor cu consumurile intermediare, adică să fie respectată corelaţia generală de eficienţă dintre efect şi efort. În situaţia în care întreprinderea desfăşoară pe lângă activitatea de producţie şi activitate de comerţ atunci valoarea adăugată se stabileşte astfel:
Qa = (Qe + Mc) - M’ în care: Mc reprezintă marja comercială30; M’ - consumurile intermediare de la terţi (pentru firmele cu activitate de producţie şi comercializare). b) Metoda aditivă, conform căreia valoarea adăugată este rezultatul însumării următoarelor elemente: salarii, contribuţii pentru asigurări şi protecţie socială, amortizare, provizioane, cheltuieli cu impozite şi taxe (fără impozitul pe profit), cheltuieli financiare şi rezultatul exploatării. Analiza dinamică şi structurală a valorii adăugate se realizează avându-se în vedere relaţia de calcul a acesteia pe baza metodei aditive. În analiza dinamică se folosesc atât mărimile absolute cât şi mărimile relative: - modificările absolute ale fiecărui element component şi ale valorii adăugate totale; - indicii pe elemente şi pe total valoare adăugată; - ponderile elementelor componente.
4.2. Analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate
Analiza valorii adăugate vizează dinamica acesteia, gradul de realizare a nivelului prevăzut şi explicitarea modificării absolute, a schimbărilor intervenite în structura pe elemente, precum şi direcţiile viitoare de acţiune în vederea sporirii acestui indicator. Pentru analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate este foarte importantă prezentarea evoluţiei elementelor de natura cheltuielilor şi a celor de natura profitului (primele elemente din structura valorii adăugate sunt de natura cheltuielilor, rezultatul este element de natura profitului). Indicatorii ce trebuie selectaţi sunt: 1. cheltuieli cu salarii 2. CAS 3. cheltuieli cu protecţia socială 4. cheltuieli cu personalul (1+2+3) 5. cheltuieli cu amortizarea şi provizioanele 6. cheltuieli cu impozite şi taxe 7. cheltuieli financiare cu dobânzile 8. rezultatul exploatării exclusiv cheltuielile financiare cu dobânzile. Astfel:
Qa=4+5+6+7+8 . Pentru a aprecia contribuţia elementelor componente la formarea şi modificarea valorii adăugate se compară indicii acestora cu indicii valorii adăugate şi cu indicele volumului total de activitate (producţia exerciţiului plus marja comercială). În cazul în care indicele unui element component este mai mic decât indicele valorii adăugate atunci se înregistrează o scădere a ponderii acelui element în valoarea adăugată şi invers. La nivelul firmei se consideră că situaţia este normală atunci când scade
30 Marja comercială se determină ca diferenţă între valoarea mărfurilor vândute şi costul lor de cumpărare.
51
ponderea elementelor de natura cheltuielilor în valoarea adăugată (în sumă absolută acestea putând să crească) şi creşte ponderea profitului din exploatare. Ponderea şi dinamica profitului evidenţiază eficienţa utilizării muncii şi a capitalului. Creşterea ponderii cheltuielilor cu personalul este justificată în măsura în care aceasta reflectă calitatea muncii şi nu o suplinire a eficienţei factorului uman de către volumul muncii. În cazul în care indicele cheltuielilor este mai mic decât indicele volumului de activitate, atunci se înregistrează o sporire a eficienţei acelor cheltuieli.
4.2. Analiza factorială a valorii adăugate
Un alt aspect al studierii valorii adăugate se referă la analiza factorială care permite sublinierea factorilor ce au determinat modificarea acestui indicator precum şi căile ce permit o evoluţie favorabilă în acest sens. Din punct de vedere factorial, valoarea adăugată se poate analiza pe baza următorului model care evidenţiază legătura dintre valoarea adăugată, producţia exerciţiului şi valoarea adăugată la 1000 lei volum de activitate31.
e
ae
a Q
1000Q
1000
.
Dar efe
AQQ
ee
a
Q
1000M1000
Q
1000Q
deci:
e
ef
a Q
1000M1000
1000
AQQ
unde: Ae – alte elemente care intră în componenţa valorii producţiei exerciţiului exclusiv valoarea producţiei obţinute destinate livrării.
Potrivit modelului factorial, valoarea adăugată este o funcţie de doi factori cu acţiune directă: - valoarea producţiei exerciţiului – factor cu rol cantitativ în cadrul relaţiei maUnitatea de invataretice date; - valoarea adăugată la 1000 lei producţie a exerciţiului
(e
a
Q
1000Q ) – factor cu rol calitativ în cadrul relaţiei maUnitatea de invataretice
date. Cel de-al doilea factor care acţionează în mod direct asupra valorii adăugate,
31 C.Cojocaru: Analiza economico – financiară a exploataţiilor agricole şi silvice, Ed. Economică, 2000, pag.77
Qa
Qe
Qf Ae
(Qa1000)/Qe
(M1000)/Qe
Qe M
52
cheltuielile cu consumurile intermediare la 1000 lei producţie a exerciţiului
eQ
1000M , factor cu rol calitativ, reflectă nivelul eficienţei economice al
cheltuielilor cu consumurile intermediare. Ca factori care acţionează în mod indirect asupra valorii adăugate se observă: - prin intermediul valorii producţiei exerciţiului: factorul Qf şi factorul Ae; - prin intermediul cheltuielilor cu consumurile intermediare la 1000 lei producţie a exerciţiului: factorul Qe şi factorul M. Se observă că producţia exerciţiului acţionează asupra valorii adăugate atât ca factor direct cât şi ca factor indirect - de unde apare necesitatea depunerii unor eforturi susţinute pentru îndeplinirea nivelului stabilit al acestui indicator în condiţii de eficienţă sporită.
Întrebări de control şi teme de dezbatere
1. Ce exprimă raportul dintre valoarea adăugată şi producţia exerciţiului? 2. În analiza factorială a valorii adăugate care sunt factorii de influenţă în ordinea lor? 3. Cum se calculează gradul de integrare pe verticală, utilizat la analiza diagnostic a valorii adăugate?
4.3. Analiza producţiei fizice
Spre deosebire de analiza economică a producţiei în expresie valorică - care se referă la întreaga activitate productivă a firmei, analiza economică a producţiei în expresie fizică îşi restrânge sfera investigării la nivelul diverselor produse, vizând pe de o parte producţia obţinută, iar pe de altă parte, producţia vândută. În ambele ipostaze interesează îndeplinirea programului de producţie, dinamica producţiei faţă de anul anterior sau pe o perioadă de câţiva ani, respectiv corelaţia comercială “cerere-ofertă “. Astfel este necesar să se urmărească, în mod corelat volumul producţiei (la nivelul anului şi pe diviziuni de timp), structura producţiei (pe ansamblul producţiei fizice) şi calitatea producţiei. Analiza economică a producţiei fizice (obţinută şi vândută) din punct de vedere al volumului se efectuează pe fiecare produs atât la nivelul întregului an, cât şi la nivelul unor diviziuni de timp ale anului, producţia fiind exprimată în unităţi naturale şi convenţionale, după caz. Se impune precizarea că producţia exprimată în unităţi convenţionale reprezintă cel mai concludent indicator al producţiei fizice ca efect economic util, fapt justificat de luarea în considerare a calităţii producţiei, respectiv a valorii ei de întrebuinţare. La nivelul fiecărui sortiment procedeul de analiză recomandat este indicele volumului fizic al producţiei, stabilit ca raport între valoarea producţiei fizice realizate în limita programului şi valoarea producţiei fizice programate, numărătorul reprezentând valoarea minimă a producţiei fizice la preţurile prevăzute rezultată din compararea producţiei realizate cu cea programată. Valoarea maximă a acestui coeficient este 1, ceea ce înseamnă că, cu cât este mai mic decât 1, cu atât şi neîndeplinirea programului privind volumul producţiei fizice pe diverse produse este mai mare. Deci, rolul indicilor volumului fizic este de a semnala sortimentele şi proporţia de realizare sau nerealizare a programului de fabricaţie. Valoarea informaţională a indicelui volumului fizic se limitează la un singur tip de produs. Pentru a caracteriza gradul de realizare a programului de fabricaţie pe total întreprindere, în cazul unei producţii eterogene, se recomandă folosirea coeficientului de nomenclatură (Kn). Coeficientul de nomenclatură se determină ca raport între numărul produselor la care s-a realizat programul privind volumul fizic şi numărul total al produselor luate în calcul. Acest coeficient acordă aceeaşi importanţă tuturor produselor indiferent de ponderea lor în volumul producţiei, ceea ce-i conferă o valoare informaţională limitată. O paralelă între variaţia celor doi coeficienţi menţionaţi, într-un anumit interval de timp, oferă o viziune sintetică asupra modului în care firma a reuşit să-şi îndeplinească programul stabilit la producţia fizică. Un alt aspect important al analizei economice a producţiei fizice este dat de corelaţia dintre producţia vândută şi producţia obţinută, respectiv raportul static şi dinamic dintre producţia vândută şi producţia obţinută. Raportul static reflectă ponderea producţiei vândute în totalul producţiei fizice obţinute pe produs.
53
Acest raport este de obicei subunitar, iar apropierea de unu atestă o tendinţă pozitivă pe linia eforturilor care se impun în vederea valorificării pe piaţă a unor cantităţi cât mai mari din producţia fizică obţinută a fiecărui produs. Raportul dinamic este reprezentat de raportul dintre indicii aferenţi producţiei fizice vândute şi producţiei fizice obţinute, luându-se ca bază de comparaţie cu valoarea unu raportul din perioada precedentă. Structura producţiei fizice obţinute sau vândute este implicit legată de ansamblul acestei producţii, reflectând proporţia diverselor produse în totalul producţiei fizice; o anumită structură a producţiei fizice trebuie să corespundă celei mai raţionale profilări şi specializări a firmei, iar pe această bază şi posibilităţilor de a se putea obţine o eficienţă şi o rentabilitate ridicată, ceea ce justifică importanţa deosebită a unei asemenea analize. În condiţiile unui an normal, modificările intervenite în structura producţiei fizice pot fi considerate oportune din punct de vedere economico-financiar numai atunci când: - au fost îndeplinite obligaţiile contractuale de livrare pe fiecare produs; - eventualele depăşiri ale obligaţiilor contractuale să fi avut loc mai ales la produsele solicitate cu prioritate pe piaţa internă şi externă, care permit în acelaşi timp şi încasarea celor mai convenabile preţuri; - au generat o creştere însemnată a rentabilităţii întregii producţii. Calitatea produselor – obţinute şi livrate de către firmă– prezintă o importanţă majoră pe de o parte pentru că este o condiţie materială de prim ordin în relaţiile comerciale stabilite ferm prin contractele încheiate cu partenerii de afaceri, iar pe de altă parte, constituie unul din factorii cheie, cu rol mereu crescând, în realizarea unei eficienţe economice competitive a produselor. Calitatea producţiei în cazul produselor care se vând pe clase de calitate afectează indirect pe de o parte mărimea profitului brut, iar pe de altă parte, rata rentabilităţii brute aferente produsului respectiv – indicatori sintetici de maximă importanţă în contextul economiei de piaţă care exprimă însăşi eficienţa economică finală a întregii activităţi. Importanţa planificării şi implementării calităţii trebuie să fie efectul unui efort colectiv. Obiectivele calităţii trebuie integrate organic celorlalte obiective economice manageriale. Din cele expuse mai sus reiese clar faptul că în economia de piaţă nici o firmă nu-şi mai poate permite să obţină şi să vândă produsele în condiţii de neprofitabilitate. De aceea, pentru a putea rezista în procesul concurenţial, fiecare întreprindere trebuie să-şi fundamenteze obiectivele prin studii, cercetări ştiinţifice şi prognoze , stabilite pe orizonturi de timp pentru creşterea competitivităţii şi a dezvoltării viitoare. Astfel un rol deosebit în fundamentarea planurilor orientative îl au metodele şi tehnicile moderne de prognozare a producţiei. Evident, studiile de prognoză nu se pot limita la o singură metodă sau tehnică de calcul fiind necesar să se utilizeze mai multe metode care să se completeze între ele. Pentru prognoza pe termen mediu sau de lungă durată este necesar să fie folosită modelarea economico-matematică, care se bazează pe raporturi funcţionale precise ale factorilor.
54
Unitatea de învăţare 5.
5. ANALIZA CHELTUIELILOR ÎNTREPRINDERII
Introducere
Problematica analizei costurilor cuprinde: tipologia cheltuielilor (tendinţe şi semnificaţii); metode de analiză a cheltuielilor; limitele metodelor actuale de analiză şi evoluţia actuală a metodologiei în analiza costurilor; reflectarea costului unitar în performanţele economico – financiare ale firmei; costul şi deciziile managementului firmei. Cheltuielile reprezintă sumele sau valorile plătite sau de plătit pentru consumurile, lucrările executate şi serviciile prestate de terţi, remunerarea personalului, executarea unor obligaţii legale sau contractuale de către unitatea patrimonială, constituirea amortizărilor şi provizioanelor, consumuri excepţionale.
Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare:
- Cunoaşterea metodologiei specifice analizei cheltuielilor întreprinderii; - cunoaşterea măsurilor de reducere a cheltuielilor nejustificate la nivelul firmei Competenţele unităţii de învăţare: - studenţii vor putea să realizeze analize sistematice ale volumului, structurii şi tendinţelor pe care le înregistrează diferitele categorii de cheltuieli - studenţii vor putea să utilizeze tehnicile de analiză a cheltuielilor întreprinderii
5.1. Analiza cheltuielilor întreprinderii În contabilitatea financiară, cheltuielile întreprinderii sunt structurate: a) după modul de măsurare a consumului de resurse: costuri totale reprezentând ansamblul cheltuielilor globale efectuate pentru
un volum de activitate; costuri unitare ce reprezintă cheltuielile efectuate de unitatea de bun
economic obţinut; costuri marginale care măsoară dimensiunea sporului de cost necesar
obţinerii unei unităţi suplimentare de bun economic.
b) în funcţie de perioada de calcul, costurile se împart în: costuri pe termen scurt, reprezentând costurile ce se referă la activitatea
curentă a firmei şi sunt legate de dimensiunile, dotarea şi structura curentă a unei unităţi economice (ele au în vedere un singur exerciţiu financiar);
costuri pe termen lung, ce sunt corespunzătoare gestiunii strategice a firmei, ele referindu-se la modificările apărute sub incidenţa progresului tehnic (ele au în vedere mai multe exerciţii financiare).
c) după comportamentul faţă de cifra de afaceri deosebim: costuri fixe, ce reprezintă costurile indispensabile funcţionării firmei,
independente de volumul şi dimensiunile producţiei, dar dependente de capacitatea potenţială a firmei (ele au în vedere capacitatea de producţie a firmei);
55
costuri variabile, sunt cele care depind de volumul de activitate şi sunt consecinţă a utilizării capacităţilor existente.
d) după conţinutul lor, există: cheltuieli cu munca vie – cele legate de consumul potenţialului uman de care
dispune firma; cheltuieli materiale – sunt datorate consumurilor de mijloace materiale.
e) după natura lor după cum urmează: cheltuieli de exploatare, reprezentând consumurile efectuate în scopul
realizării obiectului de activitate: - materii prime, materiale şi mărfuri; - lucrări şi servicii executate de terţi; - impozite, taxe, vărsăminte asimilate; - salarii şi cheltuieli asimilate acestora; - amortizarea capitalului imobilizat; - cu primele de asigurare care privesc activele corporale fixe şi circulante; - cu primele de asigurare pentru personal împotriva accidentelor de muncă. cheltuieli financiare, care cuprind: - pierderi din creanţe legate de participaţii; - pierderea netă din vânzarea titlurilor de plasament; - diferenţe de curs valutar; - dobânzi plătite aferente creditelor contractate. cheltuieli excepţionale reprezentând acele cheltuieli ocazionate de
evenimente cu frecvenţă redusă. Ele cuprind: - cheltuieli determinate de operaţii de gestiune; - cheltuieli legate de operaţii de capital. f) după modul de identificare şi repartizare pe purtători de cheltuieli, întâlnim: cheltuieli directe, sunt cele care au în vedere în mod direct un anumit produs
sau o anumită activitate; cheltuieli indirecte, cele care sunt legate de funcţionarea generală a firmei. Considerarea unor cheltuieli ca fiind directe sau indirecte este relativă şi depinde de nivelul la care se face calculul şi analiza costului. g) după gradul de autonomie al decidentului cunoaştem: costuri controlabile, care apar atunci când deciziile corespunzătoare sunt la
îndemâna centrului de responsabilitate; costuri necontrolabile, care apar când sunt impuse de puterea şi autoritatea
statului prin legislaţia fiscală sau socială.
h) după relaţia costuri – efecte se disting: costurile determinate care sunt definite ca fiind acelea al căror rol sau efect
asupra indicatorilor de efecte ai întreprinderii este clar determinat; costurile discreţionare, ce se află în relaţie neclară, confuză cu efectul
obţinut, neputând fi precizată influenţa acestora.
i) după modul de înregistrare în contabilitate pot fi: cheltuieli incorporabile, care se regăsesc ca atare în contabilitatea firmei,
modificând rezultatul total, dar nu corespund unor consumuri normale, fiind excluse din calculul costurilor;
cheltuieli neincorporabile: - fără raport direct cu activitatea; - cheltuieli care nu relevă activitatea curentă.
cheltuieli supletive ce se regăsesc în contabilitatea de gestiune, dar nu se
56
regăsesc în contabilitatea generală din motive juridice sau fiscale.
j) după caracterul lor există:
costuri evidente, ce se regăsesc expres în evidenţele contabile;
costuri ascunse, care sunt suportate de firmă dar nu sunt evidenţiate în mod direct;
costuri de oportunitate care au semnificaţia de valoare a unei ocazii pierdute, ratate sau, altfel spus, ele măsoară pierderea (lipsa) unor încasări ca urmare a unei opţiuni economice diferite a firmei.
k) după incidenţa asupra fluxurilor de trezorerie distingem:
cheltuieli monetare – sunt cele generatoare de fluxuri monetare;
cheltuieli non – monetare (numite şi calculate sau contabile), cele care nu generează fluxuri monetare, de genul plăţilor.
Concentrarea atenţiei în direcţia unei analize sistematice a volumului, structurii şi tendinţelor pe care le înregistrează diferitele categorii de cheltuieli, oferă posibilitatea identificării măsurilor care trebuie întreprinse în direcţia reducerii costurilor. Trebuie, de asemenea, avut în vedere corelaţia care există între venituri şi cheltuieli, prin aceea că realizarea unui venit presupune efectuarea unei cheltuieli sau invers. Există şi excepţii de la această regulă, în cazul cheltuielilor financiare care nu generează venituri, iar realizarea acestora nu implică o cheltuială. O situaţie similară se întâlneşte şi în ceea ce priveşte cheltuielile şi veniturile excepţionale. Veniturile întreprinderii reprezintă sumele sau valorile încasate sau de încasat în cursul exerciţiului şi sunt structurate după natura lor, astfel: a) venituri din exploatare în care intră veniturile realizate din operaţiunile care formează obiectul de activitate, la care se adaugă veniturile din producţia stocată şi imobilizată, precum şi alte venituri legate de exploatare; b) venituri financiare care includ veniturile din participaţii, din alte imobilizări, din titluri de plasament etc.; c) venituri excepţionale (despăgubiri, penalităţi încasate). Reducerea costurilor de producţie reprezintă o rezervă a creşterii eficienţei activităţii, cu condiţia ca această reducere să fie rezultatul efortului propriu al firmei şi să asigure respectarea sau chiar îmbunătăţirea calităţii produselor.
5.2.Analiza cheltuielilor aferente veniturilor firmei
Analiza cheltuielilor aferente veniturilor vizează evoluţia lor şi factorii ce o determină, cu scopul identificării căilor de sporire a rentabilităţii. În acest scop se utilizează indicatorul rata medie de eficienţă a cheltuielilor totale sau cheltuieli la 1000 lei venituri totale, al cărui model de analiză este următorul:
1000V
ChR
iicgR
unde: Ch reprezintă cheltuielile totale pe cele trei domenii de activitate (exploatare, financiare, excepţionale); V reprezintă veniturile totale pe cele trei domenii de activitate; gi este ponderea (%) veniturilor firmei pe domenii de activitate; ci reprezintă cheltuieli la 1000 lei venituri, respectiv rata de eficienţă a cheltuielilor totale, pe domenii de activitate.
57
Primul model dă posibilitatea evidenţierii respectării corelaţiei dintre ritmul de creştere a veniturilor totale şi cel al cheltuielilor totale. Al doilea model subliniază contribuţia fiecărui domeniu de activitate la mărirea sau micşorarea ratei de eficienţă a cheltuielilor totale.
5.3. Analiza cheltuielilor de exploatare
Cheltuielile de exploatare deţin ponderea hotărâtoare în totalul cheltuielilor, suma lor fiind în strânsă dependenţă cu realizarea obiectului de activitate al întreprinderii. În scopul analizării acestor cheltuieli se foloseşte indicatorul rata de eficienţă a cheltuielilor de exploatare la 1000 lei venituri pe tipuri de activităţi.
1000V
CheR
e
che
eeche
cgR unde Rche reprezintă nivelul de eficienţă a cheltuielilor de exploatare (cheltuieli la 1000 lei venituri din exploatare); Che sunt cheltuieli de exploatare; Ve reprezintă veniturile din exploatare; ge este structura (%) veniturilor din exploatare; ce sunt cheltuieli la 1000 lei venituri din exploatare pe categorii de activităţi. Utilizarea modelelor mai sus prezentate, fac posibilă atât analiza în dinamică cât şi din punct de vedere structural a cheltuielilor de exploatare. În dinamică, analiza nivelului ratei de eficienţă a cheltuielilor de exploatare permite sublinierea modificărilor intervenite de la o perioadă la alta, pe total, dar şi pe categorii de cheltuieli, identificând astfel acele categorii de cheltuieli care influenţează nefavorabil asupra acesteia. Din punct de vedere structural, analiza cheltuielilor de exploatare evidenţiază, în plus, ponderea pe care o deţine fiecare element de cheltuială în totalul acestora. Se poate realiza şi o analiză detaliată a fiecărei categorii de cheltuială indiferent de evoluţia acesteia, în scopul identificării posibilităţilor de reducere.
Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. Cum se grupează veniturile întreprinderii? 2 Cum se grupează cheltuielile întreprinderii? 3. Realizaţi schema sinoptică a modelului factorial asociat ratei de eficienţă a cheltuielilor de exploatare la 1000 lei venituri pe tipuri de activităţi.
58
Unitatea de învăţare 6.
6. ANALIZA CHELTUIELILOR LA 1000 LEI CIFRĂ DE AFACERI
Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
Obiectivele unităţii de învăţare:
- Cunoaşterea metodologiei specifice analizei cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri; - cunoaşterea metodologiei specifice analizei principalelor categorii de cheltuieli Competenţele unităţii de învăţare: - studenţii vor putea să realizeze analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri, stabilind un diagnostic şi propunând măsuri de redresare dacă acestea se impun - studenţii vor putea să utilizeze tehnicile de analiză a principalelor categorii de cheltuieli
6.1. Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri
Principala componentă a cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare, o reprezintă cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri. În analiza factorială a cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri, pot fi utilizate următoarele două modele de analiză:
1000
pq
cq
CA
1000Ch
v
v
,
unde: qv reprezintă volumul fizic al cifrei de afaceri; c- costul mediu pe unitatea de produs; p – preţul mediu de vânzare. Această relaţie este operaţională şi în sfera distribuţiei, cu precizarea că indicatorul cost unitar cuprinde atât costul de achiziţionare al mărfurilor vândute, cât şi costul de desfacere32. Indicatorul prezentat anterior poate fi scris detaliat astfel:
1000
pq
Ch1000
pq
cq
CA
1000Ch
CA
1000Ch
CA
1000Ch
V
F
V
VVFV
unde ChV reprezintă cheltuielile variabile; ChF reprezintă cheltuielile fixe; CA – cifra de afaceri; cV – costul variabil pe unitatea de produs. Primul model pune în evidenţă faptul că asupra modificării nivelului cheltuielilor ce revin la 1000 lei cifră de afaceri acţionează direct şi indirect următorii factori: - structura cifrei de afaceri; - preţul mediu de vânzare; - costul mediu pe unitatea de produs. Al doilea model arată faptul că nivelul cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri este influenţat de aceiaşi factori, însă oferă posibilitatea adâncirii cauzelor care pot determina reducerea sau creşterea costurilor, prin intermediul celor două categorii de cheltuieli (variabile şi fixe), cu comportamente distincte faţă de mărimea activităţii firmei.
32M.Niculescu: Diagnostic global strategic, Ed. Economică, 1997, pag.163
59
6.2. Analiza cheltuielilor variabile şi fixe
6.2.1.Analiza cheltuielilor variabile
Cheltuielile variabile sunt acele cheltuieli care se modifică în acelaşi sens cu modificarea volumului de activitate al firmei. Altfel spus, dacă cifra de afaceri creşte şi cheltuiala variabilă creşte, după cum atunci când volumul de activitate se reduce şi această categorie de cheltuială se va afla în regres. Analizând cheltuielile variabile din punct de vedere al variabilităţii acestora în raport cu modificarea volumului de activitate distingem: cheltuieli proporţionale, progresive, regresive şi cheltuieli flexibile. În categoria cheltuielilor variabile se includ: - cheltuieli cu materiile prime şi materialele directe; - cheltuieli cu manopera directă; - alte categorii de cheltuieli care variază relativ proporţional cu volumul de activitate.
Analiza factorială a cheltuielilor variabile Cheltuielile variabile se analizează ca nivel la 1000 lei venituri din exploatare sau cifră de afaceri, precum şi ca sumă absolută a cheltuielilor variabile aferente producţiei fabricate destinate vânzării. Analiza factorială a cheltuielilor variabile se efectuează cu ajutorul următorilor indicatori: a) Cheltuieli variabile la 1000 lei venituri din exploatare Modelul propus este dat de:
100
cvgC ii
Ve
unde gi reprezintă structura veniturilor; cvi reprezintă cheltuielile la 1000 lei venituri pe categorii de venituri. Determinarea influenţelor celor doi factori este similară cu cea prezentată în cazul cheltuielilor totale la 1000 lei venituri. b) În ceea ce priveşte nivelul cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de afaceri se are în vedere modelul:
1000
pq
cqC V
V
unde cv reprezintă costul variabil pe unitatea de produs vândut. Prin urmare, nivelul cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de afaceri, stabilit la nivelul firmei, nu este altceva decât media ponderată a nivelurilor de cheltuială variabilă de la nivelul componentelor funcţionale, organizatorice, productive şi comerciale ale firmei, ponderile fiind date de structura cifrei de afaceri a firmei pe produse, sectoare de activitate, secţii, forme de vânzare etc.
6.2.2.Analiza cheltuielilor fixe
Definind cheltuielile fixe sau constante în funcţie de comportamentul pe care îl au faţă de modificarea volumului fizic al producţiei, trebuie subliniat faptul că această categorie de cheltuieli se caracterizează printr-un indice de variabilitate egal cu zero. În ansamblu, cota cheltuielilor fixe ce revine pe unitatea de produs, depinde de suma lor totală şi de volumul fizic al producţiei sau vânzărilor întreprinderii.
60
Raportul dintre cheltuielile fixe şi cele variabile, precum şi raportul dintre acestea luate separat şi costul producţiei serveşte la fundamentarea deciziilor privind capacitatea de producţie a noilor utilaje necesare a fi puse în funcţiune.
Analiza factorială a cheltuielilor fixe
Analiza factorială a cheltuielilor fixe se realizează asupra nivelului cheltuielii care revine la 1000 lei venituri din exploatare sau cifră de afaceri. Aceasta pentru că analiza studiază doar fenomene dinamice şi nu statice, ori în cazul cheltuielilor fixe, volumul lor total se modifică foarte puţin sau deloc, pe când ceea ce manifestă variaţii este nivelul său relativ. Modelul de analiză al indicatorului cheltuieli fixe la 1.000 lei cifră de afaceri este:
1000qp
F1000
CA
FC
f
unde Cf reprezintă nivelul cheltuielilor fixe pe firmă calculat la 1000 lei cifră de afaceri; CA dă cifra de afaceri a firmei (factor cantitativ); F reprezintă suma absolută a cheltuielilor fixe (factor calitativ).
6.3. Analiza principalelor categorii de cheltuieli
Analiza cheltuielilor materiale
În funcţie de profilul firmei, cheltuielile materiale au, o pondere mai mică sau mai însemnată în totalul cheltuielilor de exploatare (spre exemplu, în agricultură, cheltuielile materiale deţin o pondere de aproximativ 50% în totalul cheltuielilor pentru exploatare)33, de aici decurgând însăşi importanţa pe care o are analiza acestor cheltuieli. Din punct de vedere al conţinutului lor, cheltuielile materiale sunt formate din: - cheltuieli cu materii prime şi materiale consumabile; - cheltuieli cu energia electrică şi apă; - amortizarea mijloacelor fixe; - obiecte de inventar; - lucrări şi servicii prestate de terţi; - alte cheltuieli materiale. Metodologia de analiză presupune investigarea corelată a următoarelor aspecte: - variaţia cheltuielilor materiale pe total şi pe elemente componente, în dinamică şi comparativ cu planul impus; - modificările intervenite în structura cheltuielilor materiale pe elemente componente, în dinamică şi comparativ cu planul stabilit; - variaţia nivelului eficienţei economice a cheltuielilor materiale – pe total, precum şi a celor aferente producţiei vândute, în dinamică şi comparativ cu planul. Din punct de vedere structural, cheltuielile materiale pot fi analizate pe elemente componente, respectiv cheltuieli cu materialele şi cheltuieli cu amortizarea34. Cheltuielile materiale se analizează ca nivel la 1000 lei venituri din exploatare, producţie a exerciţiului sau cifră de afaceri, utilizându-se modele similare celor prezentate anterior (la analiza cheltuielilor variabile şi a celor fixe):
33 Cojocaru C: Analiza economico – financiară a exploataţiilor agricole şi silvice, Ed. Economică, 1997, pag. 169-170 34 în totalul cheltuielilor materiale, ponderea hotărâtoare o deţin cheltuielile cu materiile prime şi materialele
61
100
cgC mii
me
unde: Cme reprezintă cheltuieli materiale aferente exploatării la 1000 lei venituri; gi reprezintă structura veniturilor; cmi reprezintă cheltuielile la 1000 lei venituri (care reprezintă şi factori direcţi).
1000
pq
cqC m
ma
unde: Cma reprezintă cheltuieli materiale la 1000 lei cifră de afaceri; cm reprezintă cheltuieli materiale pe produs. În ceea ce priveşte indicatorul cheltuieli materiale la 1000 lei cifră de afaceri, este utilă efectuarea unei analize aprofundate mai ales în scopul relevării strategiei adoptate de firmă pe linia eforturilor necesare creşterii eficienţei economice a cheltuielilor aferente cifrei de afaceri.
Analiza cheltuielilor cu materialele
În componenţa cheltuielilor materiale cele care privesc materiile prime şi materialele consumabile deţin cea mai importantă pondere. Cheltuielile cu materialele pot fi determinate prin scăderea cheltuielilor cu amortizarea din totalul cheltuielilor materiale. Analiza cheltuielilor cu materialele se efectuează cu ajutorul indicatorului sintetic cheltuieli cu materialele la 1000 lei cifră de afaceri sau venituri din exploatare, folosindu-se modelele deja prezentate.
Analiza cheltuielilor cu amortizarea
Amortizarea este expresia valorică a uzurii fizice a mijloacelor fixe, inclusă în costul produselor. Deci, amortizarea reprezintă un element structural al costurilor producţiei, în general, iar a cheltuielilor materiale în special. Analiza cheltuielilor cu amortizarea se justifică a fi efectuată ca nivel la 1000 lei venituri din exploatare, producţie a exerciţiului sau cifră de afaceri35. Cheltuieli cu amortizarea la 1000 lei venituri din exploatare (Cam):
1000V
AC
e
e
am
unde: Ae – reprezintă suma amortizării, inclusă în costuri; Ve – reprezintă veniturile din exploatare. Influenţele celor doi factori sunt diferite ca sens: factorul cantitativ, respectiv veniturile din exploatare influenţează invers proporţional, în timp ce factorul calitativ, suma amortizării, influenţează direct proporţional asupra fenomenului cercetat.
Analiza cheltuielilor cu personalul
În totalul cheltuielilor de exploatare, cheltuielile cu personalul ocupă un loc important, întrucât surprinde o parte a valorii nou create, fiind o consecinţă a utilizării potenţialului uman (considerat ca fiind factorul de producţie cel mai dinamic). Cheltuielile cu personalul cuprind: - cheltuielile cu remuneraţia personalului (cheltuieli cu salariile); - cheltuielile privind asigurările şi protecţia socială. Ele pot fi structurate astfel:
35 analiza cheltuielilor cu amortizarea va fi efectuată la nivelul întregii activităţi a firmei
62
costuri suportate de firmă în care intră: - salariile (cu ponderea de bază), reflectând calitatea factorului uman (calificarea) şi diverse forme de adaosuri (vechime, sporuri, compensaţii, prime); - contribuţiile pentru asigurări sociale; - contribuţia pentru ajutorul de şomaj. costuri suportate de salariaţi, cuprinzând: - impozitul pe salarii; - contribuţia pentru pensia suplimentară; - contribuţia pentru ajutorul de şomaj. Toate formează fondul de salarii al firmei. În analiză accentul va fi pus pe salarii. Analiza cheltuielilor cu salariile are două obiective: - caracteristica generală a cheltuielilor de personal; - analiza factorială a cheltuielilor cu personalul. Caracteristica generală a cheltuielilor cu salariile se realizează cu ajutorul indicatorului fond total de salarii (FS). Modificarea sa absolută a fondului total de salarii se calculează astfel:
0S1SSFFF .
Deci, modificarea cheltuielilor cu salariile în mărimi absolute se determină ca diferenţă între cheltuielile cu salariile realizate şi cele aferente perioadei luată ca bază de comparaţie. Creşterea fondului de salarii de la o perioadă la alta poate fi urmare a: creşterii volumului de activitate al firmei; modificările structurilor salariilor; creşterii salariilor ca rezultat al negocierii unor noi contracte de muncă. Modificarea relativă ţine cont de nivelul admis. Modificarea relativă a cheltuielilor cu salariile ( Fs(%)), se stabileşte ca diferenţă între cheltuielile cu salariile realizate (Fs1 ) şi cheltuielile cu salariile admisibile (Fsa ), astfel:
Sa1SS
FF%F
Fondul de salarii admisibil (FSa) este dat de relaţia:
100
IFF D
0SSa
unde: FS0 reprezintă fondul de salarii precedent; ID reprezintă indicele volumului de activitate (cifra de afaceri sau producţia exerciţiului). Pot apare scenariile36:
1. Sa1SFF - este o situaţie nefavorabilă pentru firmă, semnificând depăşirea
relativă a fondului de salarii, ceea ce se va regăsi în creşterea volumului şi nivelului cheltuielilor cu munca vie.
2. Sa1SFF - avem o situaţie favorabilă pentru că firma realizează 1 leu
încasare cu o cheltuială mai mică din punct de vedere al cheltuielilor cu salariile.
3. Sa1SFF - se constată menţinerea nivelului cheltuielilor cu munca vie,
semnificând un prag al eficienţei cheltuielilor. Evident, fondul de salarii nu depinde doar de volumul de activitate, ci şi de numărul de salariaţi, ceea ce conferă scenariilor prezentate o anumită relativitate. O serie dintre factorii care acţionează asupra cheltuielilor cu salariile pot fi
36 Enache E., Gust M. , Diaconu M: Analiză economico – financiară, Ed. Independenţa Economică, 1998, pag. 103
63
cuantificate cu ajutorul unor modele, acestea din urmă pretându-se la analiza factorială. Modelul 137.
1000
1NCAF
SS
S
apWNCA
CSVSSFFF
FSVSSNNN
1000
1NNWNF
FSVS
S
apS
SLNp
100
ngN Vii
VS
Deci:
1000
1N
100
ngWSLF
FS
ViiS
aS
unde: CA – volumul de activitate; NS – nivelul cheltuielilor cu salariile la 1000 lei cifră de afaceri calculat pe firmă;
pN - numărul de salariaţi; SaW - productivitatea anuală pe salariat;
L – numărul de lucrători dintr-un schimb; S – număr de schimburi;
VSN - nivelul cheltuielilor cu salariile variabile la 1000 lei cifră de afaceri
calculat pe întreprindere38;
FSN - nivelul cheltuielilor cu salariile fixe (aferente conducerii şi
administraţiei firmei) la 1000 lei cifră de afaceri calculat pe întreprindere39; gi – structura vânzărilor firmei pe sectoare de activitate; nVi – nivelul cheltuielilor cu salariile variabile la 1000 lei cifră de afaceri calculată pe structura analizată. După cum se vede, primul model de analiză factorială a fondului de salarii consideră că principala cauză care determină modificări în nivelul cheltuielilor cu salariile este volumul de activitate, plecând de la ipoteza că fondul de salarii este cheltuială variabilă. Modelul 2.40
SNFPS
37 Gust M. (coord.): Analiză economico – financiară, Ed. Independenţa Economică, 2003, pag. 132
38 1000CA
FN VS
VS
39 1000CA
FN FS
VS
40 Gust M. (coord.): Analiză economico – financiară, Ed. Independenţa Economică, 2003, pag. 133
64
1000
1NWS Sa
unde:
S - salariul mediu anual;
aW - productivitatea medie anuală;
SN - nivelul mediu al salarizării la 1000 lei desfaceri. Al doilea model de analiză al fondului de salarii consideră că acesta se modifică de la o perioadă la alta în funcţie de numărul de salariaţi de care dispune firma şi salariul mediu anual pe angajat.
Întrebări de control şi teme de dezbatere
1. În analiza factorială a cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de afaceri care sunt factorii de influenţă în ordinea lor?
2. În analiza factorială a cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de afaceri care sunt factorii de influenţă în ordinea lor?
Aplicaţie. Cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri sunt de 800lei din care:
- variabile =500 lei - fixe = 300 lei
Se prevede o creştere a cifrei de afaceri cu 5%. Cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri vor fi :
a) -664,35 lei ; b) -700,2 lei; c) 300000 lei ; d) 200 lei; e) 785,71 lei
Rezolvare: Din analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri rezultă:
11I
1gI
CA
c
unde : Ic= indicele nivelului cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri ; g= ponderea cheltuielilor fixe în totalul cheltuielilor ; ICA= indicele cifrei de afaceri
Deci 9821,01105,1
1375,0I
c
(sau 98,21%)
Rezultă că nivelul previzionat pentru perioada următoare a cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri (C’) este de C’=0,9821C0=785,71lei (unde C0 reprezintă nivelul cheltuielilor aferente cifrei de afaceri realizat în perioada curentă)
65
Unitatea de învăţare 7.
7. ANALIZA RENTABILITĂŢII
Introducere
Într-o economie de piaţă modernă, maximizarea rentabilităţii este criteriul fundamental al deciziilor firmelor de angajare a cheltuielilor de organizare a producţiei, de extindere sau restrângere a acesteia.
Se impune precizarea că eficienţa economică are o sferă mult mai largă decât noţiunea de rentabilitate, întrucât vizează întregul sistem de indicatori care reflectă diversele forme specifice ale eficienţei economice – sistem grupat în subsisteme între care figurează şi subsistemul indicatorilor rentabilităţii. Cu toate acestea, rentabilitatea oglindeşte eficienţa economică finală a întregii activităţi economico – financiare, constituind o adevărată chintesenţă a tuturor laturilor eficienţei economice. Rentabilitatea se defineşte prin capacitatea unei firme de a obţine din activitatea pe care o desfăşoară un profit, în condiţiile mobilizării resurselor de care dispune şi reprezintă un instrument de fundamentare a tuturor deciziilor ce privesc atât gestiunea internă a firmelor, cât şi relaţiile lor cu partenerii de afaceri, dobândind în consecinţă şi calitatea de a fi un criteriu esenţial de apreciere a eficienţei economice41.
Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: – definirea conceptului de rentabilitate; – cunoaşterea metodelor specifice analizei rentabilităţii. Competenţele unităţii de învăţare: – studenţii vor putea să traseze etapele procesului de analiză economico – financiară a rentabilităţii; – studenţii vor putea să realizeze analiza structurală şi factorială a profitului net şi brut din
activitatea totală a întreprinderii
7.1. Analiza rentabilităţii întreprinderii
În mod obişnuit, pentru exprimarea rentabilităţii se utilizează două categorii de indicatori: profitul care reflectă mărimea absolută a rentabilităţii – fiind deci un indicator de volum al rentabilităţii şi ratele de rentabilitate care reflectă mărimea relativă a rentabilităţii, fiind astfel un indicator ce măsoară gradul în care capitalul sau utilizarea resurselor întreprinderii aduc profit. Exprimarea în mărimi absolute este limitativă, pe când cea în mărimi relative este comparabilă în timp, spaţiu şi structură organizatorică.”42
Profitul reflectă modul de gospodărire a resurselor consumate şi are drept componente esenţiale veniturile şi cheltuielile din activitatea economică.
În conformitate cu sistemul actual de planificare şi de evidenţă economico–financiară, profitul ne apare într-o dublă ipostază:
1. ca profit net, care rămâne la dispoziţia firmei pentru a fi repartizat conform destinaţiilor prevăzute, calculat ca diferenţă între profitul brut (respectiv
41 Cojocaru C: Analiza economico – financiară a exploataţiilor agricole şi silvice, Ed. Economică, 1997, pag.236 42 Gheorghiu Al., Analiza rentabilităţii la nivel macroeconomic, Revista Română de Statistică, nr. 1, septembrie, 1992.
66
potenţial) şi impozitul pe profit; 2. ca profit brut (respectiv potenţial), calculat ca diferenţă între veniturile
totale şi cheltuielile totale ale întreprinderii. Anticipând, se poate face sublinierea că, pe baza sistemului informaţional actual, profitul brut permite efectuarea unei analize nu numai la nivelul activităţii totale a întreprinderii – cum e cazul profitului net – ci şi pe cele trei tipuri de activităţi sau pe întreaga filieră a structurilor organizatorice, precum şi pe fiecare produs al întreprinderii.
Rata rentabilităţii economice se determină, de regulă, în două moduri:
1. ca un raport între masa profitului şi volumul activităţii economice, reprezentat de cifra de afaceri. Masa profitului reflectă performanţa firmei, indiferent de modul de finanţare şi sistemul fiscal. Aceasta permite aprecierea efortului depus de o firmă pentru a obţine profit, volumul desfacerilor sintetizând în mod indirect consumul de resurse.
2. ca raport între profit şi mărimea fiecărui factor de producţie sau a altor elemente care compun patrimoniul.
Ratele de rentabilitate măsoară rezultatele obţinute în raport cu activitatea firmelor (rentabilitate comercială) cu mijloacele economice (rentabilitate economică) sau financiare (rentabilitate financiară).
Modelele utilizate pentru a exprima rata rentabilităţii au rol informativ diferit, dar, în acelaşi timp, oglindesc eficienţa diferitelor laturi ale activităţii economice pe o perioadă de timp. În cea mai mare parte, modelele utilizate în activitatea practică se bazează pe folosirea indicilor care permit descompunerea pe factori a variaţiei ratei rentabilităţii, stabilirea sensului şi a mărimii influenţei acestor factori. Indicatorii care exprimă efectul (profitul, cifra de afaceri, etc.) şi efortul (activele imobilizate şi activele circulante, capitalul etc.) se pot utiliza pentru a determina rata rentabilităţii.
Rentabilitatea activităţii economico-financiare nu reprezintă unicul criteriu de apreciere a rezultatelor. Cu precădere în sectorul distribuţiei, la aceasta trebuie conectaţi şi indicatorii sociali referitori, în primul rând, la calitatea satisfacerii cerinţelor consumatorilor. Maximizarea profitului constituie premisa realizării obiectivului strategic, de perspectivă, al oricărei firme.
7.2.Analiza profitului – ca indicator în mărime absolută a rentabilităţii întreprinderii
7.2.1.Analiza situaţiei generale privind profitul întreprinderii
În activitatea economică, profitul reprezintă sensul existenţei acesteia. Profitul permite identificarea disponibilităţilor şi posibilităţilor de dezvoltare a firmei. De aceea, analiza sa statică nu este suficientă, acesta trebuind comparat cu indicatorii calculaţi în perioada precedentă pe baza rezultatelor firmei analizate sau ale unor firme de dimensiuni şi cu activităţi similare.
În teoria economică contemporană se constată o divizare a opiniilor în ceea ce priveşte definirea profitului, acesta reprezentând43: Avantajul rezultat sub formă bănească dintr-o acţiune, operaţiune sau
activitate economică. Agenţii economici trebuie să dispună de informaţii privind mărimea şi dinamica profitului, informaţii surprinse de cei doi indicatori esenţiali: masa şi rata profitului.
43 Iosif Gh: Analiza economico-financiară a firmei în domeniul agroalimentar, Ed. Tribuna Economică, 2000, pag. 338
67
Masa profitului reprezintă suma absolută obţinută ca diferenţă între venituri şi costuri sau, la nivel de produs, diferenţa dintre preţul de vânzare şi cost. Acest indicator constituie astfel rezultatul financiar pozitiv care exprimă eficienţa activităţii productive a firmei. Rata profitului reprezintă raportul procentual dintre masa profitului şi cifra de afaceri (costuri sau capital) în funcţie de baza de comparaţie pe care o dorim. Un element final sau rezidual al diferenţei dintre venitul total şi costuri; Remuneraţie implicită a factorilor de producţie. Condiţia necesară obţinerii unui profit44 maxim este ca randamentul marginal al fiecărui factor să egaleze preţul său. În plus, condiţia suficientă maximizării profitului este ca, la optim, randamentele marginale ale factorilor să fie descrescătoare. Un diagnostic de ansamblu, general, cu caracter sistemic, privind situaţia profitului dintr-o întreprindere presupune efectuarea unei analize pe baza următorului sistem de indicatori: profitul net din activitatea economico-financiară totală a întreprinderii; profitul brut din activitatea economico-financiară totală a întreprinderii; profitul brut pe cele trei tipuri de activităţi; profitul brut pe structuri organizatorice (pe centre de profit); profitul brut pe diverse produse. Pe baza acestui sistem de indicatori pot fi identificate domeniile de activitate, structurile organizatorice şi produsele unde eventual s-a înregistrat o dinamică nefavorabilă a profitului, sau, deşi favorabilă, încă nu se ridică la nivelul de competitivitate cerut de piaţa internă şi externă în ceea ce priveşte rentabilitatea în ramura respectivă.
7.2.2. Analiza structurală şi factorială a profitului net şi brut din activitatea totală a întreprinderii
Analiza structurală şi factorială a profitului net din activitatea totală a întreprinderii
Pentru efectuarea analizei structurale a profitului net din activitatea totală a întreprinderii, pot fi utilizate două modele – corespunzător celor două modalităţi de determinare a profitului net la acest nivel de investigare:
ca parte componentă a valorii adăugate totale;
ca parte componentă a rezultatului economico financiar total. a) Ca parte componentă a valorii adăugate totale a firmei, pe baza următoarei relaţii:
afnEVAP
unde: VA - valoarea adăugată din activitatea totală a unităţii
aE - elemente care intră în componenţa valorii adăugate totale, potrivit metodei repartiţiei (cheltuieli cu personalul salariat, impozite şi taxe, cheltuieli financiare şi amortizarea) cu excepţia profitului net. b) Ca parte componentă a rezultatului economic financiar din activitatea
totală a firmei, pe baza următoarei relaţii45 Pfn = Pfb - Ipf = (V – Ch) - Ipf
unde:
fbP - profitul brut din activitatea totală a întreprinderii aferent livrărilor
V - venituri din activitatea totală
44 profitul privit ca diferenţă dintre venitul total şi cheltuieli 45 Conform noului sistem contabil, este vorba de profit net aferent livrărilor (profit net din activitatea de exploatare).
68
Ch - cheltuieli privind activitatea totală a întreprinderii
pfI - impozit pe profit (aferent veniturilor încasate şi neîncasate).
Operaţiile de cuantificare a acţiunii elementelor componente asupra profitului net vor fi efectuate cu ajutorul metodei balanţiere. Analiza pe o bază factorială a profitului net din activitatea totală a firmei se realizează utilizând următorul model sintetic46:
1000
V
Ch1000
1000
VV/P
1000
VP
r
r
r
1000fn
r
fn
1000V
Ch1000
1000
VP
r
fn
unde:
Vr - venituri diminuate cu impozitul pe profit Chr - cheltuieli totale amplificate cu impozitul pe profit.
Acest model permite să se constate aportul direct pe care-l exercită asupra profitului nivelul eficienţei economice a cheltuielilor. Operaţiile de cuantificare a acţiunii factorilor asupra profitului net vor fi efectuate cu ajutorul metodei substituirilor în lanţ. 7.2.3.Analiza structurală şi factorială a profitului brut din activitatea totală Analiza structurală a profitului brut din activitatea totală a întreprinderii se face cu ajutorul unui model, bazat pe relaţia47:
ChVPfb
În structura veniturilor şi cheltuielilor, practica românească, a adoptat o clasificare după natură. Astfel, veniturile corespund resurselor obţinute prin realizarea operaţiunilor industriale, comerciale, financiare, excepţionale, iar cheltuielile corespund resurselor consumate cu ocazia realizării acestor operaţiuni. Utilizând un model de analiză factorială, profitul brut din activitatea totală a firmei se calculează cu ajutorul relaţiei maUnitatea de invataretice următoare48:
V/Ch10001000
VV/P
1000
VP
10001000 fbfb
1000
V
Ch1000
1000
VP
fb
În conformitate cu noul sistem contabil, există trei tipuri de activităţi: activitatea de exploatare, activitatea financiară şi activitatea excepţională. Ţinând seama de aceste tipuri de activităţi, modelul de mai sus poate fi exprimat şi cu relaţia următoare:
100
V/Chg1000
1000
VP i1000 ii
fb
unde:
1000 iCh - cheltuielile la 1000 lei venituri pe tipuri de activităţi
ig - structura veniturilor totale ale întreprinderii pe tipuri de activităţi (ponderile veniturilor din fiecare tip de activitate faţă de totalul veniturilor). În cazul întreprinderilor cu profil industrial de activitate, unde relaţiile cauzale dintre variabilele diverselor modele au în general un caracter de proporţionalitate, modelul factorial de analiză a profitului brut din activitatea totală a întreprinderii poate fi conceput şi în următoarea formă:
46 Cojocaru C. Constantin - Op. cit., pg. 232. 47 Ibidem, pg. 235. 48 Ibidem, pg. 235.
69
V/1000Ch10001000
M
VM
Pfb
unde: M - valoarea medie a activelor imobilizate şi circulante;
M
V - veniturile care revin la un leu valoare medie anuală a activelor
imobilizate şi circulante. Corelarea celor două modele de analiză (structurală şi factorială) a profitului brut din activitatea totală, permite o diagnosticare mai complexă a situaţiei constatate, inclusiv în ceea ce priveşte strategia adoptată de unitate în privinţa creşterii rentabilităţii brute. Operaţiile de cuantificare structurală şi factorială vor fi efectuate cu ajutorul metodei balanţiere, respectiv metodei substituţiei în lanţ, similar profitului net. Se impune menţiunea că atât în cazul profitului net, cât şi în cazul profitului brut din activitatea totală a întreprinderii, utilitatea cognitivă deosebită a modelului de analiză de tip factorial (spre deosebire de modelul de analiză de tip structural) constă în aceea că se permite să se evidenţieze, pe o bază maUnitatea de invataretică, aportul direct pe care-l exercită asupra profitului net sau brut din activitatea totală a întreprinderi, nivelul eficienţei economice a
cheltuielilor efectuate ( 1000V
Ch ). Concentrarea eforturilor pe linia acestui
factor calitativ reprezintă o condiţie esenţială pentru creşterea într-un ritm mai intens a ratei rentabilităţii din activitatea totală a întreprinderii – rata rentabilităţii fiind cum s-a mai subliniat, cel mai concludent indicator sintetic al evoluţiei eficienţei economice finale a activităţii întreprinderii. 7.2.4.Analiza structurală şi factorială a profitului brut la nivelul celor trei tipuri de activităţi
Analiza structurală a profitului brut permite evidenţierea ponderii şi dinamicii rezultatelor aferente celor trei categorii de activităţi desfăşurate în cadrul unei firme: de exploatare, financiară şi excepţională. Rezultatul exerciţiului (profit sau pierdere) se obţine ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile exerciţiului, indiferent de data încasării sau plăţii acestora. Rezultatul exerciţiului înaintea impozitării, respectiv profitul brut sau pierderea, se determină pe baza rezultatelor din diferite activităţi. Având la bază datele din contul profit şi pierdere, în figura următoare se prezintă modul de formare a rezultatului exerciţiului înaintea impozitării.
Rezultatul exerciţiului înaintea impozitării (profit brut sau pierdere)
Rezultatul curent al
exerciţiului
Rezultatul excepţional
al exerciţiului
Rezultatul din activitatea de exploatare
Rezultatul din activitatea
financiară
70
Rezultatul exerciţiului înaintea impozitării
Rezultatul exerciţiului înaintea impozitării fbP se determină prin însumarea
rezultatului curent şi a rezultatului extraordinar, astfel:
excexcffexexexccfb
ChVChVChVRRP
unde:
exV = venituri din exploatare,
exCh = cheltuieli din exploatare,
fV = venituri financiare,
fCh = cheltuieli financiare,
excV = venituri extraordinare,
excCh = cheltuieli extraordinare.
sau conform relaţiei:
excfexexcfexttfb
ChChChVVVChVP 49
Descompunerea pe factori a rezultatului exploatării exR
Se porneşte de la relaţia:
1000
V
Ch1000VR
ex
ex
exex
care înglobează doi factori de influenţă: - veniturile din exploatare exV
- cheltuieli din exploatare la 1000 lei venituri din exploatare
1000
V
Ch
ex
ex
7.2.5.Analiza factorială a profitului brut aferent cifrei de afaceri
Cifra de afaceri reprezintă partea principală a veniturilor din exploatare, iar rezultatul aferent cifrei de afaceri este componenta cea mai importantă a rezultatului exploatării. Modelul folosit în analiza factorială a profitului brut aferent cifrei de afaceri
49 Rezultatul exerciţiului după impozitare fnP , respectiv profitul net sau pierderea, se determină ca diferenţă între rezultatul
total şi impozitul pe profit, conform relaţiei: pfbfn
IPP
unde: pI = impozitul pe profit,
Dacă avem în vedere rezultatul curent al exerciţiului cR relaţia de calcul va fi: fexcRRR deci:
pexcfexfnIRRRP
unde:
fR = rezultatul financiar, ff
CV
excR = rezultatul extraordinar al exerciţiului.
exR = rezultatul din exploatare
71
este:
1000
1pCAP afb
unde:
ap = profitul mediu la 1000 lei cifră de afaceri
(rata medie a rentabilităţii comerciale)
ap = profitul aferent cifrei de afaceri
Deci, pentru a creşte profitul, nu este suficientă numai o creştere a cifrei de afaceri, ci trebuie avute în vedere şi cheltuielile aferente acestei creşteri a cifrei de afaceri. Trebuie menţionat faptul că acest gen de analiză este destinat şi util îndeosebi managerilor de firme şi mai puţin utilizatorilor externi.50
Descompunerea pe factori a rezultatului financiar fR Se porneşte de la relaţia:
1000
V
Ch1000VR
f
f
ff
care înglobează doi factori de influenţă: - veniturile financiare fV
- cheltuieli financiare la 1000 lei venituri financiare
1000
V
Ch
f
f
Descompunerea pe factori a rezultatului excepţional al exerciţiului excR
Se porneşte de la relaţia:
1000
V
Ch1000VR
exc
exc
excexc
care înglobează doi factori de influenţă: - veniturile extraordinare excV
- cheltuieli extraordinare la 1000 lei venituri extraordinare
1000
V
Ch
exc
exc .
7.2.6.Analiza factorială a profitului brut aferent producţiei vândute totale a întreprinderii În societăţile comerciale, indiferent de ramura căreia îi aparţin, realizarea unei profitabilităţi competitive din vânzarea producţiei constituie un obiectiv şi în acelaşi timp o problemă managerială fundamentală. Ca atare, îndeplinirea şi eventual depăşirea prevederilor la producţia vândută, în condiţii sporite de eficienţă economică, socială şi ecologică, constituie însăşi raţiunea viabilităţii acestor întreprinderi, mai ales în condiţiile cerinţelor şi exigenţelor dezvoltării durabile. În consecinţă, analiza factorială a profitului brut aferent producţiei vândute
50 Dacă se iau în considerare factorii de influenţă ai profitului:
rata profitului, calculată în raport cu cifra de afaceri CAPar /;
rata cifrei de afaceri în raport cu producţia vândută vPCAr /;
productivitatea muncii calculată în raport cu producţia vândută vPW ;
numărul mediu de salariaţi T ,
poate fi construit şi analizat următorul model multiplicativ tetrafactorial al profitului aferent cifrei de afaceri:
TWrrTT
P
P
CA
CA
PP vPvP/CACA/aPv
v
CA
aCA
a
72
totale a întreprinderii, datorită şi posibilităţilor analitice de informare, dobândeşte - în procesul managerial – noi valenţe cognitive şi operative, devenind un mijloc important de identificare şi mobilizare a rezervelor interne pentru creşterea eficienţei economice finale a utilizării resurselor în aceste unităţi. Pentru efectuarea analizei factoriale a profitului brut aferent producţiei vândute totale se utilizează - în funcţie de resursele luate în considerare - mai multe modele dintre care, în practica curentă de planificare şi evidenţă, precum şi în cercetarea ştiinţifică, se regăsesc cu prioritate următoarele două modele51: Modelul 1
)cp(QvQvcQvpPfb
unde: Qv – volumul fizic al producţiei vândute pe produs în expresie naturală sau stas c - costul pe unitatea de produs-vândut p – preţul mediu de vânzare pe unitatea de produs-vândut fără TVA. Acest model reliefează influenţa directă asupra profitului brut, a următorilor factori: - volumul fizic (Qv) al producţiei vândute pe produs în expresie naturală sau stas (factor cu caracter cantitativ); - structura producţiei vândute totale (s), adică ponderile diverselor produse vândute în expresie valorică faţă de totalul valoric al producţiei vândute (factor cu caracter structural); - costul pe unitatea de produs-vândut (c) (factor cu caracter calitativ); - preţul mediu de vânzare pe unitatea de produs-vândut (p), fără TVA (factor cu caracter calitativ)
Modelul 252
1000
Qvp
Qvc1000
1000
Qvp)Qvp/1000P(
1000
QvpP
fbfb
unde: Qvp - valoarea producţiei vândute totale
Qvp/1000P fb
- profit brut la 1000 lei venituri aferente producţiei vândute totale
Qvp/1000Ch - cheltuieli la 1000 lei venituri aferente producţiei vândute totale. Potrivit acestui model, profitul brut aferent producţiei vândute totale este o funcţie de doi factori direcţi şi anume: - valoarea producţiei vândute totale, respectiv veniturile aferente producţiei vândute totale (Qvp ) – cifra de afaceri (factor cu caracter cantitativ); - profitul brut la 1000 lei venituri aferente producţiei vândute totale ( Qvp/1000P
b f ), respectiv cheltuielile la 1000 lei venituri aferente producţiei
vândute totale ( Qvp/1000Ch ) – rata rentabilităţii acestor venituri (factor cu caracter calitativ). De asemenea, potrivit acestui model, profitul brut aferent producţiei vândute totale depinde de următorii factori indirecţi: - prin intermediul veniturilor aferente producţiei vândute totale depinde de volumul fizic al producţiei vândute pe produs (Qv) şi preţul mediu de vânzare (p), fără TVA, pe unitatea de produs-vândut; - prin intermediul profitului brut la 1000 lei venituri aferente producţiei vândute totale, respectiv prin intermediul cheltuielilor la 1000 lei venituri aferente producţiei totale vândute, depinde de structura producţiei vândute totale (s), preţul mediu de vânzare (p), fără TVA, pe unitatea de produs-vândut şi costul pe unitatea de produs-vândut (c). Comparând cele două modele de analiză prezentate, se poate face următoarea observaţie de ordin metodologic şi managerial. Întrucât creşterea profitului brut aferent producţiei vândute reclamă, practic, eforturi în patru direcţii esenţiale,
51 Cojocaru C. Constantin – Op. cit., pg. 239. 52 Ibidem, pg. 239.
73
respectiv: a. pe linia creşterii volumului fizic al producţiei vândute, având o desfacere
asigurată; b. pe linia optimizării structurii producţiei vândute; c. pe linia reducerii costului unitar al produselor vândute; d. pe linia creşterii preţului de vânzare al produselor vândute; Se mai impune şi precizarea că cei patru factori menţionaţi (ca direcţii de acţiune asupra profitului brut aferent producţiei vândute) nu pot fi puşi, din punct de vedere al posibilităţilor de care dispune întreprinderea în această privinţă, pe acelaşi plan de egalitate. Într-o perioadă dată, de regulă un an, cei patru factori menţionaţi (ca direcţii de acţiune managerială), pot fi ierarhizaţi - având în vedere în primul rând eforturile proprii ale întreprinderii – în felul următor: pe primul loc, reducerea costului unitar al produselor vândute, evident pe
baza respectării corelaţiei de eficienţă dintre efort şi efect pe fiecare produs (respectiv, indicele creşterii volumului fizic al producţiei vândute să fie întotdeauna superior indicelui creşterii cheltuielilor pe fiecare produs);
pe locul al doilea, optimizarea structurii producţiei vândute în sensul – acceptat de către clienţi şi al posibilităţilor de care dispune întreprinderea – de a fi sporită ponderea celor mai profitabile produse concomitent cu reducerea ponderii celorlalte produse (eventual, prin eliminarea acelor produse care, temporar, nu mai sunt rentabile);
pe locul al treilea, creşterea preţului de vânzare unitar al produselor vândute, în primul rând pe baza unei îmbunătăţiri radicale a calităţilor acestor produse cerute de către clienţi (şi implicit al standardelor interne şi externe impuse de dezvoltarea durabilă)
pe locul al patrulea, creşterea volumului fizic al produselor vândute, dar numai în măsura în care există o desfacere asigurată prin contractele încheiate cu clienţii, pe de o parte, pe baza creşterii productivităţii muncii, iar pe de altă parte, prin reducerea, în limitele economico-financiare strict raţionale, a stocurilor şi a producţiei neterminate pe fiecare produs.
În practică, cel de al doilea model este mai puţin utilizat, dar în analiza economică prezintă o utilitate cognitivă deosebită deoarece permite să se constate dacă unitatea economică a reuşit sau nu să ţină seama tocmai de una din cerinţele esenţiale ale creşterii eficienţei economice finale în condiţiile unei economii de piaţă şi anume: pentru obţinerea unui cuantum sporit al profitului brut este necesar să se depună eforturi nu numai în direcţia creşterii veniturilor din producţia totală vândută ci şi în direcţia creşterii eficienţei economice a cheltuielilor aferente acestor venituri, respectiv a reducerii cheltuielilor la 1000 lei venituri. În plus, aportul preponderent al acestui factor calitativ în ceea ce priveşte sporirea profitul brut aferent producţiei vândute totale (aport în proporţie hotărâtoare, de cel puţin 80%) atrage după sine şi un ritm superior de creştere a ratei rentabilităţii – în comparaţie cu ritmul de creştere al profitului brut aferent producţiei vândute – rata rentabilităţii, cum s-a mai subliniat anterior, fiind cel mai concludent şi corect indicator al dinamicii rentabilităţii într-o perioadă dată. În structurile organizatorice cu activităţi industriale, literatura de specialitate53 recomandă şi alte modele pe baza cărora poate fi efectuată analiza factorială a profitului brut aferent producţiei vândute totale:
rbsefbRREAP
fmffb
ChvQvChcvQvpQvP
rbsfbRRQvfpP
rbsffbRREGTP
53 Mărgulescu D. coordonator – Analiza economico-financiară a întreprinderii, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1995, pg. 200.
74
unde: e
A - valoarea medie a mijloacelor economice aferente exploatării (active imobilizate + active circulante),
eA
QvfpE - eficienţa mijloacelor economice;
Qvfp - valoarea producţiei fabricate destinate vânzării;
Qvfp
pQvR
s - raportul static dintre valoarea producţiei vândute totale şi
valoarea producţiei fabricate destinate vânzării (gradul de valorificare al producţiei fabricate destinate vânzării şi al celei stocate); pQv - valoarea producţiei vândute totale;
pQv
PR fb
rb - rata rentabilităţii veniturilor din vânzarea producţiei (profitul
brut la 1 leu producţie vândută) Qv – volumul fizic al producţiei vândute p – preţul de vânzare pe unitatea de produs, fără TVA; cv – costul variabil pe unitatea de produs;
fCh - suma cheltuielilor fixe;
)cvp(vm
- venitul marginal pe unitatea de produs; T – numărul mediu de persoane sau timpul total de muncă (în zile-om sau ore-om);
T
QvfpW - productivitatea muncii;
T
MfG - gradul de înzestrare tehnică a muncii;
Mf
QvfpE
f
- eficienţa economică a utilizării mijloacelor fixe;
Mf – valoarea medie a mijloacelor fixe; În structurile organizatorice care practică o activitate comercială,
analiza structurală a profitului brut se poate efectua pe baza următorului model54:
ScSaPfb
Analiza factorială a profitului brut pentru acest tip de structură organizatorică se efectuează după următorul model:
100
ncd
100
acd
100
NcD
100
AcDP
fb
unde: Sa – suma totală a adausului comercial obţinut din desfacerea mărfurilor cu amănuntul; Sc – suma totală a cheltuielilor de circulaţie aferente desfacerii mărfurilor cu amănuntul; D – volumul total al desfacerilor de mărfuri cu amănuntul (în expresie valorică);
D
SaAc (%) – cota medie generală a adausului comercial;
D
ScNc (%) – nivelul mediu general al cheltuielilor de circulaţie;
d – volumul desfacerilor de mărfuri cu amănuntul pe grupe de mărfuri (în expresie valorică); s – structura desfacerilor de mărfuri pe grupe de mărfuri (ponderile grupelor de mărfuri faţă de volumul total al desfacerilor de mărfuri cu amănuntul) nc – nivelul cheltuielilor de circulaţie pe o grupă de mărfuri (%); ac – cota de adaus comercial pe o grupă de mărfuri (%).
54 Ibidem, pg. 208.
75
7.2.7.Analiza factorială a profitului brut aferent producţiei vândute a întreprinderii la nivel de produs
La nivel de produs vândut, datorită şi posibilităţilor sporite de informare, de sesizare a celor mai concrete aspecte ale relaţiilor cauzale, analiza factorială a profitului brut poate dobândi un maximum de aprofundare, astfel ca, pe această bază, să poată fi stabilit un diagnostic corect şi competent şi, implicit, o strategie de creştere a profitabilităţii în vederea atingerii competitivităţii de pe piaţa concurenţială internă şi externă.
Modelele analizei factoriale a profitului brut la nivelul unui produs vândut comportă unele diferenţieri în funcţie de modul de exprimare a producţiei vândute (în expresie naturală sau în expresie stas sau convenţională), precum şi în funcţie de condiţiile vânzării producţiei (pe diverşi parteneri, pe anumite perioade, pe categorii de calitate).
În cazul produselor care se vând în expresie naturală: )cp(QvP
fb
Se constată că profitul brut este influenţat direct de trei factori: - volumul fizic al producţiei vândute (Qv); - costul pe unitatea de produs fizic (c); - preţul mediu de vânzare pe unitatea de produs fizic, fără TVA (p). Structura producţiei vândute fizice pe clase de calitate (sk) şi preţul mediu de vânzare pe unitatea de produs fizic pe o clasă de calitate (fără TVA) (pk) influenţează indirect profitul brut prin intermediul preţului mediu de vânzare pe unitatea de produs fizic. În cazul produselor care se vând în expresie naturală, dar pe
categorii de calitate (sau pe diferite perioade de livrare):
c100
pkskQv)cp(QvP
fb;
În cazul produselor care se vând în expresie stas (respectiv, conform standardelor interne sau internaţionale):
p)QvQv()cp(QvP r
fb
Se observă că profitul brut este influenţat direct de patru factori: - volumul fizic al producţiei vândute (Qv); - costul pe unitatea de produs fizic (c); - preţul mediu de vânzare pe unitatea de produs stas, fără TVA (p); - creşterea sau diminuarea veniturilor aferente volumului fizic al producţiei vândute p)QvQv(r ca urmare a îmbunătăţirii sau înrăutăţirii parametrilor stas ai calităţii producţiei. Analiza factorială a profitului brut, în cazul produselor vândute care se livrează în expresie stas se poate face şi pe baza următoarelor modele55:
)cp(QvP rr
fb
sau )cp(QvP r
fb
unde:
Qvr - volumul stas al producţiei vândute (volumul fizic recalculat al producţiei vândute în funcţie de parametrii stas ai calităţii acestei producţii)
cr - costul pe unitatea de produs stas
pr - preţul mediu de vânzare pe unitatea de produs fizic (fără TVA) calculat ca raport între suma încasată din vânzarea producţiei şi volumul fizic al producţiei
55 Cojocaru C. Constantin – Op. cit., pg. 267.
76
vândute. Potrivit acestor modele calitatea producţiei nu mai apare ca factor cu acţiune directă asupra profitului, ci factor cu acţiune indirectă prin intermediul
factorilor Qvr şi cr (după primul model) sau prin intermediul factorului
pr (după al doilea model). Aceasta determină ca modelele să fie mai puţin utilizate în cercetarea economico-financiară.
Întrebări de control şi teme de dezbatere
1. În analiza analiza factorială a profitului brut aferent producţiei vândute totale a întreprinderii care sunt factorii de influenţă în ordinea lor?
2. Ce semnifică influenţa cu semnul plus a preţului de vânzare asupra profitului aferent cifrei de afaceri?
Studiu de caz. Pentru exemplificarea modelului de analiză se ia următoarea situaţie: -mii u.m-
Indicatori Simbol P0 P1 1. Numărul mediu de personal Np 1.200 1.210 2. Producţia marfă fabricată Qf 4.377.600 4.599.210 3. Cheltuieli aferente CA Σqvc 3.151.872 3.156.898 4. Cifra de afaceri exprimată în preţ de vânzare
CA sau Σqvp
3.939.840 4.047.305
5. CA efectivă exprimată în a) costuri prevăzute b) preţ de vânzare prevăzut
Σ
01vcq
Σ01v
pq
x x
3.174.723 4.018.637
Pe baza modelului clasic a profitului brut aferent producţiei vândute totale a întreprinderii (sau cifrei de afaceri), şi anume:
)cp(qcqpqPvvvfb
vom avea: Pfb1=Σqv1p1 – Σqv1c1= 4.047.305 - 3.156.898= 890.407 mii u.m. Pfb0=Σqv0p0 – Σqv0c0 =3.939.840 - 3.151.872 =787.968 mii u.m. ΔPfb= Pfb1- Pfb0= 890.407 -787.968= +102.439 mii u.m. din care datorită influenţei următorilor factori direcţi: 1) Influenţa modificării volumul fizic al producţiei vândute pe produs în expresie naturală sau stas (factor cu caracter cantitativ) Δ
vq
Δv
q = (Pfb0 · Iqv)-Pfb0 = (787.968 · 102%) - 787.968 =+15.759 mii u.m. unde: Iqv reprezintă indicele volumului fizic al producţiei vândute
Iqv=
00v
01v
pq
pq·100 =
840.939.3
637.018.4·100 =102%
2) Influenţa modificării structura producţiei vândute (Δs) Δs = 01v01v
cq - pq -( Pfb0 ·Iqv)=(4.018.637-3.174.723)-(787.968 ·102%) =
= +40.187 mii u.m. 3) Influenţa modificării costul pe unitatea de produs-vândut (Δc) Δc= 11v01v
cq - pq - 01v01vcq - pq =- (Σ
11vcq -Σ
01vcq )=+ 17.825 mii u.m.
4) Influenţa modificării preţul mediu de vânzare pe unitatea de produs-vândut (Δp)
77
Δp = 11v11vcq - pq - 11v01v
cq - pq =Σ11v
pq - Σ01v
pq = +28.668 mii u.m.
Total influenţe: Δqv+Δs+Δc+Δp =102.439 mii u.m. Interpretare: Constatăm că la nivelul producţiei vândute s-a înregistrat un profit suplimentar de 102.439 mii u.m. Ca rezultat situaţia se apreciază favorabil întrucât în condiţiile încasării producţiei vândute, acest profit suplimentar devine profit real creând posibilitatea societăţii să-şi constituie fondurile necesare efectuării de noi investiţii şi creşterii gradului de cointeresare materială a salariaţilor şi respectiv a acţionarilor. Depăşirea profitului aferent producţiei vândute cu 102.439 mii u.m. se explică astfel: a) realizarea programului producţiei fizice în proporţie de 102% a determinat un profit suplimentar
de 15.759 mii u.m. Situaţia se apreciază favorabil în condiţiile în care depăşirea producţiei fizice vândute este rezultatul depăşirii producţiei fabricate (ca efect al folosirii factorilor intensiv calitativi), contractării acesteia cu beneficiarii şi reducerii stocurilor de produse finite şi semifabricate;
b) modificarea structurii producţiei vândute a determinat cea mai mare influenţă favorabilă, de 40.187 mii u.m. Aceasta înseamnă că întreprinderea a modificat structura producţiei vândute în favoarea acelor sortimente cu o rată medie a rentabilităţii mai mare decât media pe întreprindere. Dacă această modificare de structură a producţiei vândute corespunde necesităţilor pieţei, situaţia se apreciază favorabil fiind create condiţii pentru încasarea acesteia.
c) reducerea costului pe unitate de produs s-a concretizat într-un profit suplimentar de 17.825 mii u.m. În condiţiile în care reducerea costului pe unitate de produs este efectul unor măsuri care concretizează efortul propriu al întreprinderii, iar reducerea costului pe unitate de produs nu a afectat calitatea producţiei finite vândute, situaţia se apreciază favorabilă economic;
d) creşterea preţului de vânzare pe produs a determinat un profit suplimentar de 28.668 mii u.m. Situaţia se va aprecia favorabil în cazul în care creşterea preţului de vânzare pe produs este efectul îmbunătăţirii calităţii producţiei finite sau al modificării structurii vânzărilor pe piaţa externă
78
Unitatea de învăţare 8.
8. METODE DE CALCUL ŞI ANALIZĂ A RATEI RENTABILITĂŢII
Introducere
Cunoaşterea gradului de independenţă economică şi financiară, determinarea la momentul oportun a diferitelor cauze care generează schimbări nedorite în activitatea firmelor, presupun diagnosticarea statistico-financiară printr-un sistem de rate de eficienţă.
Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
Obiectivele unităţii de învăţare: – definirea ratelor de eficienţă; – cunoaşterea metodelor specifice analizeiratelor de rentabilitate Competenţele unităţii de învăţare: – studenţii vor putea să traseze etapele procesului de analiză economico – financiară a ratelor de
rentabilitate; – studenţii vor putea să realizeze analiza structurală şi factorială a rentabilităţii brute pe tipuri
de activităţi
8.1. Rata rentabilităţii economice
Rata rentabilităţii economice reflectă corelaţia dintre un rezultat economic şi mijloacele economice (capitalul) angajate pentru obţinerea acestuia. Rata rentabilităţii economice este independentă de structura financiară (gradul de îndatorare), politica fiscală de impozitare a profitului, precum şi de elementele excepţionale. În literatura de specialitate, rata rentabilităţii economice, ca rată a profitabilităţii economice, se calculează în trei modalităţi:
a) 100C
PR
pr
b
e sau 100
C
PR
pr
c
e
b) 100A
PR
t
c
co
(numită şi rata rentabilităţii capitalului avansat sau ocupat)
c) 100A
PR
e
e
e
unde:
bP = profitul brut,
prC = capitalul propriu,
cP = profitul curent al exerciţiului,
eP = profitul din exploatare,
79
eA = active de exploatare,
tA = activ total.
Nivelul ratei rentabilităţii trebuie comparat cu rata medie a dobânzii pe piaţa bancară, astfel:
când nivelul ratei rentabilităţii economice este inferior ratei dobânzilor, înseamnă că firma comercială înregistrează pierderi;
când nivelul ratei rentabilităţii este superior ratei dobânzilor, înseamnă că firma comercială îşi utilizează eficient resursele de care dispune. Apare astfel efectul de pârghie, prin faptul că diferenţa dintre rata rentabilităţii economice şi rata dobânzii la capitalul împrumutat suplimentează remunerarea capitalurilor proprii.
8.2. Rata rentabilităţii financiare sau profitabilităţii
Rentabilitatea financiară exprimă corelaţia dintre profit şi capitaluri în calitatea lor de surse de finanţare a activităţii întreprinderii.
Ca atare modelul este dat de:
100C
PR
pr
f
pcf
Denumită şi rata rentabilităţii capitalului propriu, se mai calculează după relaţia:
100C
PR
pr
fn
pcf
unde:
fnP = profit net,
fP = profit financiar.
Dacă se folosesc modelele multiplicative „ fR ”, se determină după relaţiile:
100P
P
V
P
C
VR
i
n
t
i
pr
t
pcf
respectiv:
100
c1
C
DRRRRR i
pr
deeepcf
unde:
tV = venituri totale,
iP = profitul impozabil,
dR = rata dobânzii,
D = datorii financiare,
ic = cota de impozitare a profitului.
80
Rata rentabilităţii financiare indică şi remunerarea potenţială a acţionarilor.
„Rentabilitatea financiară reflectă scopul final al proprietarilor unei firme, exprimat prin rata de remunerare a investiţiei de capital efectuată de aceştia în procurarea acţiunilor firmei sau a reinvestirii totale sau parţiale a profitului ce le revine de drept.”56
Relaţia care există între rentabilitatea economică şi cea financiară scoate în evidenţă faptul că o firmă poate avea o rată redusă a rentabilităţii în raport cu activitatea economică, dar ridicată în raport cu capitalul utilizat, în principal datorită creşterii numărului de rotaţii ale acestuia.
8.3. Rata rentabilităţii resurselor consumate
Rata rentabilităţii resurselor consumate, denumită în mod curent rentabilitate a costurilor, exprimă legătura cost-profit, în esenţă raportul efect-efort, care reprezintă efortul resurselor consumate, dimensionate prin costuri, conform relaţiei:
100cvq
P100
Che
PR e
cr
sau
100qc
qcqp100
c
cv100
c
PR
cr
unde:
Che = cheltuieli pentru exploatare,
qc = valoarea cheltuielilor de exploatare (costuri totale),
qp = valoarea veniturilor realizate.
Din formula de mai sus rezultă factorii cu influenţă directă asupra rentabilităţii resurselor consumate, şi anume: structura cifrei de afaceri, costul mărfurilor şi serviciilor şi preţul lor de vânzare.
8.4. Analiza structurală şi factorială a rentabilităţii brute pe tipuri de activităţi
Efectuarea unei analize a ratei rentabilităţii pe tipuri de activităţi, permite desprinderea unor concluzii care să vizeze toate laturile rentabilităţii până la cele mai concrete aspecte. Analiza ratei rentabilităţii brute pe tipuri de activităţi se realizează cu următoarele modele factoriale57:
100Ch
ChV100
Ch
PR
i
ii
i
fbi
rbi
unde:
fbiP - profit brut aferent tipului respectiv de activitate
rbiR - rata rentabilităţii brute aferente tipului respectiv de activitate
56 Colasse, B., Gestion financière de l’entreprise – problématique, concepts et méthodes, Paris, 1987. 57 Idem, pg. 238.
81
iV - venituri aferente tipului respectiv de activitate
iCh - cheltuieli aferente tipului respectiv de activitate Rata rentabilităţii veniturilor poate fi scrisă şi astfel58:
100
rgvR ii
v
unde: gvi – structura veniturilor ri – rata rentabilităţii pe categorii de venituri, care reprezintă factorii prin intermediul cărora poate fi explicată modificarea faţă de criteriul de comparaţie Relaţiile de mai sus stabilesc dacă managementul firmei a reuşit sau nu să pună accent mai mare pe creşterea eficienţei economice a cheltuielilor (pe fiecare tip de activitate), aceasta constituind condiţia esenţială a accelerării nivelului ratei rentabilităţii brute la un nivel competitiv.
8.5.Analiza factorială a rentabilităţii brute aferente producţiei totale vândute
Pentru efectuarea analizei factoriale a ratei rentabilităţii brute aferente producţiei vândute totale, se utilizează următorul model59:
100Qvc
QvcQvp100
Qvc
PR fb
rb
Această relaţie reliefează influenţa directă a trei factori: - structura producţiei totale vândute (s); - costul pe unitatea de produs vândut (c); - preţul mediu de vânzare, fără TVA, pe unitatea de produs vândut (p). Se observă că structura producţiei vândute totale şi costul pe unitatea de produs-vândut acţionează asupra nivelului ratei rentabilităţii brute aferente producţiei vândute totale atât prin intermediul cheltuielilor (Qvc ) cât şi prin intermediul profitului ( QvcQvp ), ceea ce face ca ritmul variaţiei ratei rentabilităţii în comparaţie cu ritmul variaţiei profitului să fie mai accentuat. Volumul fizic al producţiei vândute pe produs îşi exercită o acţiune indirectă asupra nivelului acestui indicator, prin intermediul cheltuielilor şi prin intermediul profitului brut, ceea ce reliefează necesitatea concentrării eforturilor firmei pe linia celor trei factori cu acţiune directă menţionaţi. La nivelul diverselor structuri organizatorice ale unităţilor economice, analiza rentabilităţii producţiei vândute totale comportă anumite particularităţi, fiind necesară o cercetare a sistemului cauzal sub cele mai concrete aspecte ale sale. Astfel, în structurile organizatorice cu activităţi industriale analiza
factorială a ratei rentabilităţii se realizează pe baza următorului model60:
100Qvp
P
Qvfp
Qvp
AA
QvfpR fb
ci
rb
unde: Qvfp - valoarea producţiei fabricate destinate vânzării
iA - valoarea medie a activelor imobilizate
cA - valoarea medie a activelor circulante
Relaţia de mai sus pune în evidenţă influenţa a trei factori de importanţă deosebită în economia de piaţă: - nivelul eficienţei economice al resurselor avansate (ocupate) - coeficientul vânzării producţiei fabricate destinate vânzării
58 Işfănescu A., Robu V., Anghel I, Stan V. Sorin – Ghid practic de evaluare a întreprinderii, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2001, pg. 114. 59 Cojocaru C. Constantin – Op. cit., pg. 240. 60 Mărgulescu D. – Op. cit., pg. 208.
82
- rata rentabilităţii veniturilor din producţia vândută. În structurile organizatorice care practică o activitate comercială, analiza
factorială a rentabilităţii brute se poate efectua pe baza următoarelor modele61:
NcAc100D
PR fb
rb
100
)ncac(s100
d100
ncd
100
acd
Rrb
unde: Sa – suma totală a adausului comercial obţinut din desfacerea mărfurilor cu amănuntul Sc – suma totală a cheltuielilor de circulaţie aferente desfacerii mărfurilor cu amănuntul D – volumul total al desfacerilor de mărfuri cu amănuntul (în expresie valorică)
D
SaAc (%) – cota medie generală a adaosului comercial
D
ScNc (%) – nivelul mediu general al cheltuielilor de circulaţie
d – volumul desfacerilor de mărfuri cu amănuntul pe grupe de mărfuri (în expresie valorică) s – structura desfacerilor de mărfuri pe grupe de mărfuri (ponderile grupelor de mărfuri faţă de volumul total al desfacerilor de mărfuri cu amănuntul) nc – nivelul cheltuielilor de circulaţie pe o grupă de mărfuri (%) ac – cota de adaus comercial pe o grupă de mărfuri (%) Operaţiile de cuantificare a acţiunii celor două variabile independente (cu rol de elemente componente) din modelul structural al ratei rentabilităţii brute vor fi efectuate cu metoda balanţieră. Operaţiile de cuantificare a variabilelor independente (cu rol de factori) din modelul factorial al ratei rentabilităţii brute vor fi efectuate cu ajutorul metodei substituţiilor în lanţ.
8.6. Analiza factorială a ratei rentabilităţii brute aferente producţiei vândute pe produs
În cazul produselor care se livrează fizic, dar în expresie naturală pe clase de calitate, analiza factorială a ratei rentabilităţii brute se bazează pe următorul model62:
Qvc
c100
pkskQv
100Qvc
PR fb
rb
Rata rentabilităţii brute este o funcţie de doi factori cu acţiune directă: - costul pe unitatea de produs fizic (c); - preţul mediu de vânzare pe unitatea de produs fizic (fără TVA) (p). Structura producţiei vândute fizice pe clase de calitate (sk), preţul mediu de vânzare pe unitatea de produs fizic pe o clasă de calitate (fără TVA) (p) influenţează indirect rata rentabilităţii brute prin intermediul preţului mediu de vânzare pe unitatea de produs fizic. Volumul fizic al producţiei vândute influenţează indirect rata rentabilităţii brute prin intermediul costului pe unitatea de produs. În cazul produselor vândute ce se livrează în expresie stas, analiza factorială a ratei rentabilităţii brute utilizează următorul model63:
61 Cojocaru C. Constantin – Op. cit., pg. 262. 62 Ibidem, pg. 264. 63 Cojocaru C. Constantin – Op. cit., pg. 265.
83
100
Qvc
p)QvQv()cp(Qv100
Qvc
PR
r
fb
rb
Factorii cu acţiune directă asupra ratei rentabilităţii sunt: - costul pe unitatea de produs fizic (c); - preţul mediu de vânzare pe unitatea de produs stas, fără TVA (p); - calitatea producţiei ( p)QvQv(vk r ). Volumul fizic al producţiei vândute îşi exercită o acţiune indirectă asupra nivelului ratei rentabilităţii brute prin intermediul costului pe unitatea de produs.
8.7. Analiza rentabilităţii brute pe produs pe baza punctului critic
În condiţiile economiei de piaţă, agenţii economici sunt interesaţi să cunoască, pe lângă masa profitului şi rata rentabilităţii, acel prag de rentabilitate sau punct critic al întreprinderii, prin care urmăresc să stabilească de la ce volum de producţie întreprinderea realizează profit şi devine rentabilă. Analiza previzională a rentabilităţii brute pe produs pe baza pragului de rentabilitate permite stabilirea pe baze ştiinţifice a volumului fizic la care producţia obţinută şi livrată devine rentabilă şi indică totodată volumul fizic al producţiei obţinute şi vândute (inclusiv structura şi preţul mediu de vânzare ale acesteia pe destinatari, subunităţi, perioade şi calităţi) în vederea realizării nivelului competitiv al rentabilităţii brute de pe piaţa internă şi externă a produsului respectiv pentru perioada următoare. Volumul minim al producţiei (obţinute şi vândute) la nivelul pragului de rentabilitate (x) se poate calcula pe baza următoarei relaţii64:
p
Chx
unde: Ch – suma totală maximă a cheltuielilor de producţie pe unitatea de produs p – preţul mediu de vânzare minim pe unitatea de produs (fără TVA) Conform acestei relaţii, costul pe unitatea de produs vândut va fi egal cu preţul mediu de produs vândute (fără TVA), ceea ce înseamnă că atât pe unitatea de produs vândut cât şi pe întreaga cantitate de producţie vândută, nu se obţine profit, dar nici pierdere. În condiţiile economiei de piaţă concurente şi exigente, acest lucru contravine “legii viabilităţii” agenţilor economici. Pentru a realiza profit este necesar să se obţină şi să se livreze cel puţin producţia prevăzută (cantitativ şi calitativ) care trebuie să fie mai mare decât producţia admisă de punctul critic al gestiunii, costul pe unitatea de produs vândut fiind mai mic decât preţul mediu de vânzare pe unitatea de produs vândut (fără TVA). În acest caz va fi îndeplinită una din condiţiile esenţiale ale rentabilităţii produselor în condiţiile economiei de piaţă. O situaţie “optimă” a rentabilităţii brute s-ar obţine în cazul depăşirii producţiei prevăzute (cantitativ şi calitativ) cu acelaşi efort sau cu un efort mai mic decât cel prevăzut iniţial, în condiţiile realizării unei structuri favorabile (optime) a producţiei obţinute şi vândute pe subunităţi, pe destinatari (clienţi), pe perioade de livrare, pe clase de calitate şi cu cel mai avantajos preţ mediu de vânzare (fără TVA) pe unitatea de produs vândut pe clase de calitate, pe diverse perioade şi pe clienţi. În structurile organizatorice cu specific industrial, elementele cheltuieli de producţie se prezintă sub formă de cheltuieli variabile (ce devin constante pe unitatea de produs) cât şi de cheltuieli fixe (ce devin variabile pe unitatea de produs). În acest caz, stabilirea cantităţii minime ce trebuie obţinută (fabricată) pe fiecare produs astfel încât veniturile încasate din vânzarea producţiei să acopere în întregime cheltuielile efectuate, se poate face cu ajutorul următoarelor relaţii65:
QpVT
64 Ibidem, pg. 284. 65 Epuran Mihail, Băbăiţă Valeria, Grosu Corina – Contabilitate şi control de gestiune, Editura Economică, Bucureşti, 1999, pg. 339.
84
QvCCCCFVFT
VT = CT
unde: VT – suma veniturilor p – preţul mediu de vânzare pe unitatea de produs (fără TVA) Q – volumul fizic al producţiei pe produs CT - suma totală a cheltuielilor de producţie CF - suma cheltuielilor fixe (constante) CV - costuri variabile totale v – cheltuieli variabile pe unitatea de produs Rezolvând sistemul de ecuaţii se obţine volumul minim al producţiei ce trebuie obţinută (în vederea vânzării) la nivelul „punctului critic al gestiunii”:
vp
CQ F
Pentru a realiza profitul brut prevăzut pe fiecare produs, volumul fizic al producţiei se stabileşte cu ajutorul următorului sistem de ecuaţii66:
QpVT
fbFfbVFTPQvCPCCC
VT = CT
Rezolvând sistemul de ecuaţii, se obţine volumul fizic prevăzut al producţiei ce urmează a fi fabricată şi vândută în vederea realizării profitului brut prevăzut:
vp
PCQ fbF
66 Ibidem, pg. 340.
85
Punctul critic al rentabilităţii brute la nivelul unui produs este prezentat grafic în figura67 de mai sus. S-a determinat punctul critic al rentabilităţii brute la nivelul unui produs în ipoteza evoluţiei liniare a indicatorilor financiari (venituri, costuri) pe toată perioada supusă analizei.
Se poate observa că încasările (VT) până la un anumit nivel de producţie sunt inferioare costului total (CT), ceea ce înseamnă că întreprinderea nu-şi poate acoperi cheltuielile şi nici realiza profit. Această situaţie continuă până în punctul Prb, când încasările încep să depăşească cheltuielile totale, ceea ce corespunde nivelului de producţie Q0. Punctul Prb şi corespunzător Q0, reprezintă pragul de rentabilitate al întreprinderii, prag determinat de atingerea unui anumit nivel de producţie de la care întreprinderea îşi justifică existenţa. Se mai observă că pe măsură ce creşte diferenţa
67 Sursa: Epuran Mihail, Băbăiţă Valeria, Grosu Corina – Contabilitate şi control de gestiune, Editura Economică, Bucureşti, 1999, pg. 339.
O
M
Q0
VT (venituri obţinute)
CT (cheltuieli efectuate)
CV (cheltuieli variabile)
CF (cheltuieli fixe)
Q (volumul fizic al producţiei obţinute pe
produs)
(pragul rentabilităţii brute) Prb
CT (suma cheltuielilor aferente produsului
respectiv) VT (suma veniturilor aferente produsului
respectiv)
86
dintre Q0 şi Q, masa profitului este în creştere.
Întrebări de control şi teme de dezbatere
1. Descrieti analiza rentabilităţii brute pe produs pe baza punctului critic.
2. Prezentaţi modelele de analiza structurală şi factorială a rentabilităţii brute pe tipuri de activităţi Aplicaţie. Pe baza indicatorilor:
Nr. Crt.
Indicatori P0 P1
1. Cifra de afaceri la preţ de vânzare (mii u.m.) pq
v
1200000 1400000
2. Cheltuieli aferente cifrei de afaceri (mii. u.m.) cq
v
600000 620000
3. Indicele preţurilor de vânzare Ip - 125% 4. Indicele costurilor Ic - 102,5% 5. Capital permanent 11000000 13000000
Influenţa modificării volumului fizic al producţiei vândute asupra ratei economice este de:
a) 2,5%; b) -0,11%; c) -0,31%; d) 4,3%; e) -4,6%.
Rezolvare:
Pentru efectuarea analizei factoriale a ratei economice, în literatura de specialitate se recomandă următoarele modele de analiză:
Model I: Re=per
r
K
P·100 (modelul clasic)
Model II: Re=per
pr
K
K·
pr
v
K
pq· pq
P
v
r ·100 (modelul multiplicativ)
unde: Kpr –capitalul propriu; pq
v- cifra de afaceri exprimată în preţ de vânzare.
După primul model, asupra mărimii ratei economice acţionează în mod direct şi indirect următorii factori: 1) modificarea capitalului permanent (Δ perK ), ca factor cantitativ:
Δ perK =1per
0r
K
P·100 -
0per
0r
K
P·100
din care: 1.1) modificarea capitalului propriu (Δ prK ), ca element component al capitalului permanent:
Δ prK =0imp1pr
0r
KK
P
·100 -
0imp0pr
0r
KK
P
·100
1.2) modificarea capitalului împrumutat (Δ impK ), ca element component al capitalului permanent:
Δ impK = 1imp1pr
0r
KK
P
·100 -
0imp1pr
0r
KK
P
·100
87
2) modificarea profitului aferent cifrei de afaceri (Δr
P ), ca factor calitativ:
Δr
P =1per
1r
K
P·100 -
1per
0r
K
P·100
din care: 2.1) modificarea volumului fizic al producţiei vândute (Δ
vq ):
Δv
q =1per
Qv0r
K
IP ·100 -
1per
0r
K
P·100
unde
Iqv=
00v
01v
pq
pq·100
2.2) modificarea structurii producţiei vândute (Δs):
Δs= 1per
01v01v
K
cq-pq ·100 -
1per
Qv0r
K
IP ·100
2.3) modificarea costului pe unitate de produs (Δc):
Δc= - 1per
01v11v
K
cq - cq ·100
2.4) modificarea preţului de vânzare pe produs (Δp):
Δp= 1per
01v11v
K
pq - pq ·100
În problema propusă se cere determinarea lui (Δv
q ):
Δv
q =1per
Qv0r
K
IP ·100 -
1per
0r
K
P·100
unde indicele volumului fizic al producţiei este dat de:
Iqv=
00v
01v
pq
pq·100
01vpq se determină pornind de la indicele preţurilor astfel:
Ip= 100pq
pq
01v
11v
125% = 1120000pq100pq
140000001v
01v
mii u.m.
Iqv=1200000
1120000·100 = 93,33%
6000006000001200000cqpqP00v00v0r
mii u.m.
Δv
q =13000000
%33,93600000 ·100 -
13000000
600000·100 = -0,31%
88
9. TEMĂ DE EVALUARE A CUNOŞTINŢELOR
Modulul I. (2 puncte)
1. Definiţi analiza economico-financiară. 2. Enumeraţi principalele metode de analiză calitativă. 3. Enumeraţi principalele metode de analiză cantitativă. 4. Descrieţi metoda substituirilor în lanţ. 5. Când se utilizează metoda balanţieră? 6. Definiţi cota-parte de piaţă absolută. 7. Definiţi cota-parte de piaţă relativă. 8. Definiţi indicele parţial de concentrare. Care sunt limitele acestui indicator? 9. Descrieţi modelul B.C.G. 10. Descrieţi modelul McKinsey. 11. Descrieţi modelul A.D.L. 12. Definiţi cei mai sintetici indicatori valorici utilizaţi în analiza economică a întregii activităţi productive. 13. Ce evidenţiază cifra de afaceri marginală? 14. Ce evidenţiază cifra de afaceri minimă? 15. Definiţi coeficientului de nomenclatură (Kn). 16. Ce reflectă raportul static dintre producţia vândută şi producţia obţinută destinată vânzării? 17. Reprezentaţi grafic curba costului total. 18. Reprezentaţi grafic în acelaşi sistem de coordonate curba costului marginal şi curba costului total mediu. 19. Rentabilitatea este sinonimă cu eficienţa economică? 20. Care este indicatorul în mărime absolută a rentabilităţii? 21. Ce este pragul de rentabilitate?
Modulul II (3 puncte) Subiect 11
1. Indicele numărului mediu de salariaţi = 88%; Indicele producţiei marfă fabricată = 102%; Indicele gradului de înzestrare tehnic al salariaţilor = 92%; Indicele gradului de valorificare a producţiei marfă fabricată = 94%. Aceasta semnifică:
a) a scăzut cifra de afaceri şi valoarea medie a mijloacelor fixe, dar a crescut productivitatea muncii medii anuale şi eficienţa utilizării mijloacelor fixe;
b) a crescut productivitatea muncii medii anuale şi cifra de afaceri, dar a scăzut stocul de produse finite şi eficienţa utilizării mijloacelor fixe;
c) a scăzut productivitatea muncii medii anuale şi cifra de afaceri, dar a crescut stocul de produse finite şi eficienţa utilizării mijloacelor fixe;
d) a crescut productivitatea muncii medii anuale, eficienţa utilizării mijloacelor fixe şi stocul de produse finite dar a scăzut cifra de afaceri;
e) a crescut numărul mediu de salariaţi şi valoarea medie anuală a mijloacelor fixe. 2. Se ia următoarea situaţie:
Nr. Crt.
Denumire sortiment
Valoarea producţiei fabricate (mii u.m.)
Prevăzut Realizat 1 A 380 400 2 B 270 250 3 C 330 280 4 D 330 450 TOTAL 1.310 1.380
89
Coeficientul mediu de sortiment are următoarea valoare:
a) 0,44; b) 0,62; c) 0,88; d) 0,94; e) 0,56. 3. Pe baza datelor:
Indicatori An precedent An curent 1. Producţia exerciţiului (mil. lei) 1.200 1.300 2. Cheltuieli materiale (mil. lei) 600 620 3. Fondul total de timp de muncă (om-ore) 2.800 2.749 4. Numărul mediu de salariaţi (pers.) 240 235
Influenţa modificării productivităţii medii orare asupra valorii adăugate este: a) 68,725 mil. lei; b) 70 mil. lei; c) - 70 mil. lei; d) 137,45 mil. lei; e) - 51 mil lei. 4. Se ia următoarea situaţie de analiză:
Denumire produs
Structura producţiei fabricate (%)
Coeficientul mediu de calitate pe produs
Prevăzut Realizat Prevăzut Realizat X 50 35 1,5 1,4 Y 30 35 1,7 2 Z 20 30 1,95 1,9 TOTAL 100 100 x x
În cazul producţiei totale, influenţa modificării structurii producţiei vândute şi a calităţii pe produs asupra coeficientului mediu generalizat de calitate este de: a) 0,05 şi 0,08; b) 0,03 şi 0,05; c) 0,04 şi 0,07; d) -0,05 şi -0,03; e) 0,04 şi – 0,07. 5. Pornind de la următoarele date: Indicatori P0 P1
1. Valoarea producţiei exerciţiului (mii lei) 430.000 510.000 2. Consumuri intermediare provenite de la terţi (mii lei) 214.000 122.000 3. Valoarea adăugată (mii lei) 216.000 388.000 4. Valorea medie adăugată recalculată ce revine 1 leu producţie a exerciţiului - 0,4 Influenţa modificării valorii medii adăugate ce revine la 1 leu producţie a exerciţiului şi a valorii medii adăugate ce revine la 1 leu producţie a exerciţiului pe produs (tipuri de activităţi) este de : a) – 132.600 mii lei şi 100.200 mii lei ;
90
b) 132.600 mii lei şi 183.600 mii lei ; c) – 100.200 mii lei şi 183. 600 mii lei; d) 50 mii lei şi 111.800 mii lei; e) 111.800 mii lei şi 132.600 mii lei. Subiect 12 1. Pe baza indicatorilor:
Indicatori An
precedent An curent
1. Producţia exerciţiului (mil. lei) 26.208 30.029 2. Fondul total de timp de muncă (om-ore) 1.148 1.000 3. Valoarea medie adăugată ce revine la 1 u.m. producţie a exerciţiului
0,58 0,6
4. Numărul mediu de salariaţi (persoane) 15 11 5. Valoarea medie adăugată ce revine la 1 leu producţie a exerciţiului recalculată în funcţie de structura efectivă a producţiei
x
0,2
Influenţa modificării numărul mediu de personal şi a valorii medii adaugate ce revine la un leu productie a exercitiului asupra valorii adăugate este de: a) 52,94 mil. lei şi -524,16 mil. lei; b) -52,94 mil. lei şi 524,16 mil. lei; c) – 6.985,65 mil. lei şi 600 mil. lei; d) 4.051,68 mil. lei şi 600,58 mil. lei; e) – 4.051,68 mil. lei şi 600,58 mil. lei. 2. Se ia următoarea situaţie de analiză:
- Mil lei - Indicatori Perioada
precedentă Perioada curentă
1. Numărul mediu de salariaţi (pers.) 170 200 2. Producţia marfă fabricată 1.598 1.700 3. Valoarea medie a activelor fixe, din care:
- productive 140 98
144 108
4. Cifra de afaceri 1.582,02 1.649
Influenţa modificării gradului de înzestrare tehnic al salariaţilor şi a gradului de valorificare a producţiei fabricate asupra cifrei de afaceri este de:
a) – 225,91 mil. lei şi – 34 mil. lei; b) 116,22 mil. lei şi – 34 mil lei; c) – 225,91 mil. lei şi – 60,50 mil. lei; d) 116,22 mil. lei şi 279,18 mil lei; e) – 178,20 mil. lei şi 279,18 mil. lei.
SUBIECT 11 RĂSPUNS 1 A, D 2 D 3 A 4 C 5 B
91
3. Pe baza datelor:
Denumire sortiment
Valoarea producţiei fabricate (mii u.m.) Prevăzut Efectiv
AA 3.890 4.000 BB 1550 2.000 CC 2.334 1.330 DD 2.100 2.000 TOTAL 9.874
9.330
Valoarea coeficientului mediu de asortiment este: a) 1,2 b) 0,2 c) 0,5 d) 0,9 e) 1,4 4. Urmărind analiza calităţii produsului „YYY” şi având ca bază de date: Clasa de calitate Valoarea producţiei fabricate
(mii lei) Preţ de
vânzare (lei/buc) Prevăzut Efectiv
Calitatea a I a 5.000 5.500 900 Calitatea a II a 4.320 4.000 700 Calitatea a III a 1.500 1.200 400 Total 10.820 10.700 x Valoarea coeficientului mediu de calitate pentru produsul „YYY” prin cele două metode de calcul este: a) nu se poate calcula;
b) 67,1;59,1 10 KK şi 83,0;85,0 10 KK situaţia se apreciază nefavorabilă economic
c) 59,1;67,1 10 KK şi 85,0;83,0 10 KK situaţia se apreciază favorabilă economic;
d) 15,1;12,1 10 KK şi 5,0;13,0 10 KK situaţia se apreciază favorabilă economic;
e) 59,1;67,1 10 KK şi 85,0;83,0 10 KK situaţia se apreciază nefavorabilă economic
5. Se ia următoarea situaţie de analiză: Indicatori An precedent An curent Venituri din exploatare (mii u.m.) 899 1.333 Numărul mediu de salariaţi (pers.) 26 15 Cifra de afaceri (mii u.m.) 900 1.000 Influenţa modificării numărului mediu de salariaţi asupra cifra de afaceri este: a) 380,68 mii u.m.; b) – 380,68 mii u.m.; c) – 480,68 mii u.m.; d) – 13.165,8 mii u.m.; e) 480,68 mii u.m.
SUBIECT 12 RASPUNS 1 E 2 A 3 D 4 C 5 B
92
Subiect 13 1. Pe baza datelor:
-lei -
Nr.
crt. Indicatori P0 P1
1. Cifra de afaceri 1.600.000 1.644.000
2. Producţia marfă fabricată 1.540.000 1.610.000
3. Numărul mediu de salariaţi (pers.) 60 50
4. Valoarea medie anuală a imobilizărilor corporale de natura mijloacelor fixe
300.000 255.000
5. Valoarea medie anuală a imobilizărilor corporale de natura mijloacelor fixe direct productive
134.000 141.000
Influenţa modificării ponderii imobilizărilor corporale de natura mijloacelor fixe direct productive (active) şi a gradului de valorificare a producţiei marfă fabricată asupra modificării cifrei de afaceri este de:
a) 380.684,8 RON şi 27.478,26 RON; b) 240 mii RON şi 70.000 RON; c) – 166.000 RON şi – 45.000 RON; d) 12. 576,28 RON şi 7.000 RON; e) 323.582,1 RON şi - 28.727,3 RON.
2. Pe baza datelor:
Nr.
crt.
Produsul
Indicele volumului poducţiei
(%)
Stuctura producţiei
(%)
0 1
1. A 111,6 20 30
2. B 88 25 30
3. C 75 55 40
TOTAL x 100 100
Coeficientul mediu de sortiment este de:
a) 0,22 b) 0,75 c) 1,2 d) 0,6325 e) 0,8325
3. Pe baza indicatorilor:
Nr.
crt. Indicatori (P0) (P1)
1. Producţia exerciţiului -lei 3.000.000 3.500.000
2. Ponderea consumurilor de la terţi în producţia exerciţiului (%) 20 16
3. Timpul total de muncă (om-ore) 222.500 250.000
93
4. Numărul mediu de personal (pers.) 90 120
Influenţa modificării valorii producţiei exerciţiului asupra variaţiei valorii adăugate este de:
a) 400.000 lei; b) 200.000 lei; c) -112.483,9 lei; d) -190. 846,2 lei; e) -149.230,8 lei.
4. La produsul „Y”, diferenţiat pe clase de calitate, s-a înregistrat următoarea situaţie:
Nr.
crt.
Clase
de calitate
Cantitatea obţinută (mii lei) Preţ de vânzare
prevăzut (lei) Prevăzut (0) Realizat (1)
1. I 2.000 2.200 500
2. II 2.000 2.200 280
3. III 500 600 80
TOTAL 4.500 5.000 -
Coeficientul mediu de calitate, stabilit pe baza indicilor de echivalenţă, a înregistrat următoarele valori:
a) 0K = 0,842
1K = 0,865 ;
b) 0K =1,188
1K = 1,156 ;
c) 0K = 0,71
1K = 0,70 ;
d) 0K = 0,865
1K =0,8 ;
e) 0K = 0,91
1K = 1, 156.
5. Indicele numărului de salariaţi = 103%; Indicele producţiei obţinute şi destinată livrării = 101%; Indicele cifrei de afaceri = 97%. Aceasta semnifică: a) a crescut productivitatea muncii şi stocul de produse finite; b) a crescut productivitatea muncii şi a scăzut stocul de produse finite; c) a scăzut productivitatea muncii şi a crescut stocul de produse finite;
94
d) a scăzut productivitatea muncii şi stocul de produse finite; e) a scăzut cifra de afaceri şi stocul de produse finite.
SUBIECT 13 RĂSPUNS
1 E 2 E 3 A 4 C 5 C
Modulul III. (5 puncte)
SUBIECT 11 1. Se ia următoarea situaţie de analiză:
-mii lei-
Influenţa modificării costului pe unitate de produs asupra cheltuielilor ce revin la 1000 u.m. cifră de afaceri:
A) – 797 LEI B) – 1.090 LEI C) 157, 33 LEI D) 333,33 LEI E) 933,4 LEI
2. Pe baza indicatorilor:
- lei-
Influenţa modificării salariului mediu anual asupra nivelului cheltuielilor cu salariile ce revine la 1.000 lei producţie este de:
A) 94,28 LEI B) – 228 LEI C) 120 LEI D) 30 LEI E) 50 LEI 3. Pe baza datelor:
- mil. lei - Indicatori An baza An curent
1. Producţia marfă comparabilă evaluată în costurile perioadei curente
90.000 125.000
2. Producţia marfă comparabilă evaluată în costurile perioadei precedente
180.000 220.000
3. Volumul efectiv al producţiei marfă comparabile exprimat în costuri prevăzute
x 250.600
Influenţa modificării volumului fizic al producţiei marfă fabricată asupra economiei sau depăşirii absolute este de:
A) 100.000 LEI B) – 40.000 LEI C) 20.000 LEI D) 30.000 LEI E) – 20.000 LEI
Indicatori P0 P1
1. Cifra de afaceri 65.000 75.000 2. Cheltuieli aferente cifrei de afaceri 45.800 55.800 3. Producţia vândută în perioada curentă exprimată în preţ prevăzut
- 30.800
4. Producţia vândută în perioada curentă exprimată în cost prevăzut
- 44.000
Indicatori An baza An curent 1. Salariul mediu anual 55.000 88.000 2. Productivitatea muncii medie anuală 220.000 350.000
95
4. Se cunosc următoarele:
Natura Suma
cheltuielilor Suma veniturilor
activităţii (mii lei) (mii lei)
Prevăzut Efectiv Prevăzut Efectiv
Exploatare 250 300 280 400
Financiară 100 120 80 90
Extraordinară 80 50 50 40
Total întreprindere
430 470 410 530
Influenţa modificării nivelului ratei costurilor pe domenii de activitate asupra ratei de eficienţă a cheltuielilor
totale este de: A) 88,5 LEI B) – 40 LEI C) 50 LEI D) – 120, 08 LEI E) - 162 LEI
5. Pe baza datelor: -mii lei-
Indicatori Prevazut Realizat 1. Cifra de afaceri 50.000 60.000 2. Cheltuieli aferente cifrei de afaceri 40.000 42.000 3. Indicele preţurilor de vânzare x 104%
Influenţa volumului producţiei vândute asupra sumei profitului aferent cifrei de afaceri este de:
A) 80.000 mii LEI B) 1.538, 46 mii LEI C) 500 mii LEI D) – 10.000 mii LEI E) – 20.000 mii LEI 6. Indicele numărului mediu de salariaţi = 80%;
Indicele producţiei marfă fabricată = 120%; Indicele gradului de înzestrare tehnic al salariaţilor = 90%; Indicele gradului de valorificare a producţiei marfă fabricată = 95%. Aceasta semnifică:
f)a scăzut cifra de afaceri şi valoarea medie a mijloacelor fixe, dar a crescut productivitatea muncii medii anuale şi eficienţa utilizării mijloacelor fixe;
g) a crescut productivitatea muncii medii anuale, cifra de afaceri, stocul de produse finite şi eficienţa utilizării mijloacelor fixe;
h) a scăzut productivitatea muncii medii anuale şi cifra de afaceri, dar a crescut stocul de produse finite şi eficienţa utilizării mijloacelor fixe;
i) a crescut productivitatea muncii medii anuale, eficienţa utilizării mijloacelor fixe şi stocul de produse finite dar a scăzut cifra de afaceri;
j) a scăzut numărul mediu de salariaţi şi valoarea medie anuală a mijloacelor fixe. 7. Se ia următoarea situaţie:
Nr. DenumireValoarea
producţiei fabricate
Crt. sortiment (mii u.m.)
Prevăzut Realizat
1 A 80 40
2 B 40 50
3 C 30 20
96
4 D 30 50
TOTAL 180 160
Coeficientul mediu de sortiment are următoarea valoare:
8. Pe baza datelor:
Indicatori P0 P1
1. Producţia exerciţiului (mii lei) 1.200 1.300 2. Cheltuieli materiale (mii lei) 600 620 3. Fondul total de timp de muncă (om-ore) 2.500 3.100 4. Numărul mediu de salariaţi (pers.) 240 250
Influenţa modificării productivităţii medii orare asupra valorii adăugate este:
9. Se ia următoarea situaţie de analiză:
Denumire produs
Structura producţiei fabricate (%)
Coeficientul mediu de calitate pe produs
Prevăzut Realizat Prevăzut Realizat X 40 45 1,5 1,4 Y 30 35 1,7 1,6 Z 30 20 1,5 1,4 TOTAL 100 100 x x
În cazul producţiei totale, influenţa modificării structurii producţiei vândute asupra coeficientului mediu
generalizat de calitate este de: 10. Pe baza indicatorilor : -lei-
Indicatori Prevăzut Realizat Active circulante 400.000 420.000 Cifra de afaceri 1.100.000 1.240.000
Credite pe termen scurt 160.000 210.000 Suma dobânzii 25.500 30.200
Influenţa cotei de participare a împrumuturilor la acoperirea activelor circulante asupra cheltuielilor cu
dobânzile la 1.000 lei cifră de afaceri sunt de:
SUBIECT 11 RĂSPUNS 1 C 2 A 3 E 4 D 5 B 6 B,E 7 A
A) 0,72 B) 0,5 C) 1 D) 0,23 E) 1,2
A) 40 mii lei B) 25 mii lei C) – 94 mii lei D) – 188 mii lei E) 1.000 mii lei.
A) 0,5 B) 0,7 C) 1 D) 0,01 E) -0,01
A) – 2.500 lei B) 7.000 lei C) 15.000 lei D) 6.375 lei E) 6.690,6 lei
97
8 C 9 D
10 E
98
BIBLIOGRAFIE
1. Ghic, G., Grigorescu, C.J., „ Analiza economico-financiara. Repere teoretice şi practice”, ediţia a
4 a, Editura Universitară, Bucureşti, 2011
2. Ghic, G., Grigorescu, C.J., “Analiză economico-financiară. Teste grilă”, ediţia a 4 a, Editura
Universitară, Bucureşti, 2011
3. Grandguillot, B., Grandguillot, F., “Analyse financière” , Editeur Gualino Editeur; Édition : 15e
édition, 2011
4. Işfănescu, A., Stănescu, C., Băicuşi, A., “Analiză economico-financiară”, Ed. a II a, Ed.
Economică, Bucureşti, 1999
5. Işfănescu, A., (coordonator), “Ghid practic de analiză economico-financiara”, Ed. Economică,
Bucureşti, 1999
6. Niculescu, M., “Diagnostic global strategic”, Ed. Economică, Bucureşti, 1997
7. Thibierge, C., “Analyse financière”, Editeur VUIBERT; Édition : 4e édition, 2011
*** OMFP 3055/ din 29 octombrie 2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu
directivele europene publicat în MO al României , nr. 766
