Un pas însemnat întru deschiderea sezonului de vânătoareagvps.ro/docs/VPM Iunie 2016.pdf · 10...

Un pas însemnat întru deschiderea sezonului de vânătoare

ISSN

977

1857

4505

08

Revistă lunaRă de infoRmaRe nr. 6 (72) ◆ iunie 2016

Vânătorul şi Pescarul Moldovei

Ministerul MediuluiInstitutul de Zoologie al AŞM

Societatea Vânătorilorşi Pescarilor din Republica Moldova

ISSN 9771857450508

Vânătorul şi Pescarul Moldoveirevistă lunară de informare

Serie nouă în limba română

Adresa: MD-2005, mun. Chişinăustr. Şipotelor 2, et. 3

tel./fax: /373 22/ 24 20 27e-mail: [email protected]

Index: 32876

ConsiliUl de redaCţie

Oleg CIOCOI, preşedintele Consiliului Republican al SVPM

Andrei MUNTEANU, dr., prof. în biologie

Anatol SAVIN, doctor conferenţiarDumitru GALUPA, dr. în economie,

director ICASAlexei PALANCEAN, dr. în biologie

eChipa redaCţiei

Ionel CĂPIŢĂ, redactor-şefConstantin BÂRCĂ, redactor-şef adjunct

Igor GROSU, secretar responsabilVeronica VLĂDESCU,

redactorValeriu BUSUIOC, redactor-traducător

Alexandru BOSTAN, designer

Manuscrisele expediate pe adresa redacţiei nu se înapoiază autorilor.

De conţinutul materialelor sunt responsa-bili autorii. Ele nu reflectă în mod obliga-

toriu opinia, poziţia redacţiei.Retipărirea oricărui material este permisă

doar cu acordul redacţiei.

Continuă abonarea la revista VPMIndex: PM32876

Costul unui exemplar – 12,5 lei

2 Fecioraşi de puşcă gata

3 Evaluarea de primăvară

4 Soare pe cer şi cătare bună

5 De Ziua familiei

6 De ce vânăm?

7 Respectă vânatul viu şi pe cel împuşcat

8 Pe podium — frumoşii cu zgardă

10 Amenajarea unui teren de vânătoare

12 Fost-a odată…

13 Ţigănuşul

14 Intoxicaţia cu plumb a păsărilor acvatice

16 Vântul: aliat şi potrivnic al pescarului

17 Păstruga

18 Vânătoarea în Norvegia

20 Mirajul

22 Cu pana la pălărie, cu puş-ca... la poezie

23 Fotovânătoare

s u m a R

Dle Ciocoi, după câte ştiu, conform recomandărilor Ministerului Mediului şi Institutului de Zoologie al Academi-ei de Ştiinţe a RM, pe parcursul lunilor februarie-aprilie 2016 s-a efectuat eva-luarea efectivului unor specii de anima-le sălbatice, în teritoriile gestionate de SVPM, la care au participat specialiştii Institutului de Zoologie al AŞM, Inspec-toratului Ecologic de Stat, colaboratorii SVPM şi vânătorii. Pe ce suprafaţă s-au înfăptuit aceste evaluări şi despre ce vor-besc rezultatele înregistrate?

Evaluările s-au desfăşurat pe o su-prafaţă de 530 mii de hectare, ceea ce constituie peste 20 la sută din terenurile cinegetice. La evidenţă s-au luat popula-ţiile de iepuri de câmp, vulpi, potârnichi, fazani, păsări acvatice, prepeliţe, porum-bei. Astfel s-a putut stabili rezervele reale de animale sălbatice, limitele de recoltare în perioada vânătorii, fără pierderi. Rezul-tatele denotă că efectivul total al iepurelui de câmp, în primăvara curentă, depăşeşte cifra de 103 mii de exemplare la o popula-ţie medie de 41,7 iepuri la 1000 ha. Aceste cifre, în conformitate cu metodologia de evaluare stabilită de Institutul de Zoologie al AŞM, demonstrează că spre toamna lui 2016 pe terenurile de vânătoare ale repu-blicii efectivul numeric de iepuri de câmp va trece de 170 de mii, — 9 % (15,3 mii) fiind propuse pentru recoltare, cu stabili-

rea strictă a limitelor pentru fiecare fond de vânătoare.

Noi venim cu propunerea de a deschi-de vânătoarea la iepurele de câmp de pe data de 27 noiembrie până la 25 decem-brie (5 ieşiri), cu condiţia respectării unor anumite cerinţe. E vorba de interzicerea vânătorii pe suprafeţele, ce constituie 20% din suprafaţa totală, unde sunt situate „zonele de reproducere“, limitarea numă-rului exemplarelor de vânat admis pentru dobândire, în strictă corespundere cu re-zultatele evaluării. Pe parcursul ultimilor ani noi practicăm folosirea în procesul vânătorii a crotaliilor (mărcilor metalice aplicate pe urechea animalelor ca semn de recunoaştere), care sunt distribuite în fondurile de vânătoare conform limitelor stabilite. Acest lucru asigură nu numai controlul eficient asupra vânătorii, dar şi posibilităţile de reglare a ei, inclusiv inter-dicţia vânătorii în cazul atingerii limitei stabilite de dobândire.

În perioada martie–aprilie curent s-a efectuat şi evaluarea numerică a păsări-lor acvatice — gâşte de vară, raţe, lişiţe. Despre ce vorbesc rezultatele?

În total s-au numărat mai mult de 43 de mii de exemplare. Spre toamnă efecti-vul lor, pe seama creşterii naturale, poate să treacă de 125 de mii. Totodată, în peri-oada migraţiei de toamnă, pe suprafeţele acva-polustre ale republicii, se numără

Un pas însemnat întru deschiderea sezonului

de vânătoareInterviu realizat cu dl Oleg CIOCOI,

preşedintele Consiliului Republican al Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova.

/ Nr. 6 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 1

peste 150 de mii de diferite specii de raţe şi lişiţe, peste 50 mii de gâşte migratoare, efectivul păsărilor acvatice trecând de 300 de mii.

Ce măsuri se cer a fi întreprinse întru menţinerea populaţiei gâştelor de vară şi raţelor, respectând recomandaţiile sa-vanţilor AŞM şi ale specialiştilor Minis-terului Mediului?

În scopul menţinerii populaţiei autoh-tone a gâştelor de vară şi raţelor, respec-tării convenţiilor şi directivelor europene, luând în consideraţie recomandaţiile sa-

vanţilor Institutului de Zoologie al Aca-demiei de Ştiinţe a RM şi ale specialişti-lor Ministerului Mediului, se propune ca termenul de vânătoare la păsările acvatice să fie redus, fiind stabilit între 1 octombrie şi 25 decembrie, cu recoltarea a 23 mii de exemplare, adică a 7,2 % din tot efectivul de toamnă; în Hotărârea Guvernului cu privire la deschiderea sezonului de vână-toare în perioada 2016—2017 să se includă speciile de raţe şi gâşte de vânat, şi anume: raţa mare, raţa cârâitoare, raţa mică, raţa lingurar, raţa pestriţă, raţa cu cap castaniu, lişiţa şi găinuşa de baltă, gârliţa mare, gâs-ca de vară, gâsca de semănătură.

În context, ce a demonstrat evaluarea de primăvară a păsărilor de interes vână-toresc — potârnichea şi fazanul?

Evaluarea potârnichii s-a efectuat în corespundere cu recomandările şi meto-dele elaborate de către specialiştii Institu-tului de Zoologie al AŞM. Acest lucru ne-a permis să stabilim efectivul real al lor în primăvara anului curent, care a fost esti-mat la peste 180 mii de exemplare. Luând în considerare sporul natural, precum şi procesul de migraţie în perioada august — septembrie (circa 200 mii), în toamnă numărul total al prepeliţelor va constitui peste 500 mii de exemplare. Considerăm

că rezultatele evaluării permit deschide-rea vânătorii la potârniche, ca şi în anii trecuţi, în termenul tradiţional de la 20 august până la 15 octombrie. Pentru do-bândire se propun 18 mii de exemplare din efectivul total.

În lunile martie–aprilie s-a efectuat evaluarea porumbeilor sălbatici (turtu-rica, guguştiucul, porumbelul gulerat). Care e starea de lucruri privind acest vânat?

Efectivul de guguştiuc s-a dovedit a fi de 94 de mii, al turturelei — de 37 de mii,

al porumbelului gulerat — de 11 mii. Efec-tivul total al porumbeilor în primăvara cu-rentă era de circa 142 de mii de exemplare. În toamnă peste teritoriul republicii noas-tre migrează circa 100 mii de porumbei. Astfel, numărul total al lor în sezonul de vânătoare (august — octombrie) constitu-ie peste 400 mii de exemplare. Se propune stabilirea limitei de dobândire a lor în mă-rime de 30 mii de exemplare, iar termenul de vânătoare — de pe data de 20 august până pe 16 octombrie.

Dar ce ne puteţi spune, dle preşedin-te, despre populaţia de fazan?

Evaluarea din primăvara anului curent denotă că în terenurile de vânătoare, gesti-onate de SVPM, au trecut de pragul iernii circa 32 mii de exemplare de fazan.

Cum, totuşi, s-a efectuat evaluarea lor?

Ea s-a efectuat prin metoda traversării terestre a locurilor populate de fazan, la auzul cântecului masculului. Către toam-na anului curent se prevede o creştere a efectivului numeric până la 86 mii de exemplare. Suplimentar, SVPM preconi-zează popularea terenurilor de vânătoare cu 20 mii de fazani din Ungaria, în peri-oada iunie — iulie. Astfel, către sezonul de vânătoare populaţia fazanului va număra

circa 106 mii de păsări.Şi câte exemplare vor fi recoltate în

sezonul de vânătoare 2016—2017?Se propune la extragere 14 mii de

exemplare. În urma recoltării vânatului, exclusiv a masculilor, s-a creat un raport nefavorabil de 1 mascul la 5–6 femele faţă de cel normal de 1:2. Pentru stabilirea unui raport normal de sexe la fazan (1:2-3), vom veni cu o propunere: de a permite recoltarea a cel mult 30% de femele din cota de extragere.

Nu putem trece cu vederea nici răpi-torii dăunători…

Evaluarea vulpii a fost efectuată în lu-nile martie-aprilie, realmente după numă-rul vizuinilor, ceea ce a permis să stabilim cu o mare veridicitate efectivul acestor ră-pitoare. Ca urmare, s-a stabilit că numărul total al vizuinilor de vulpe este de peste 4,7 mii, ceea ce permite să pronosticăm o creştere a lor până la 25 de mii, adică rela-tiv 9–10 vulpi la 1000 ha, norma admisibi-lă fiind de 1–2 roşcate la aceeaşi suprafaţă. În legătură cu aceasta, drept măsură efici-entă pentru stoparea creşterii numerice a efectivului de vulpi se propune permiterea vânătorii la această specie în perioada 20 august — 14 martie, fără stabilirea limite-lor de dobândire.

Ce sume, dle preşedinte, a oferit SVPM pentru evaluări?

Cheltuielile directe pentru evaluările din primăvara curentă constituie 30 mii de lei, plus participarea la aceste lucrări a circa 7 — 8 mii de oameni care urmează a fi scutiţi de prestaţia de muncă/zi. E lesne de înţeles cât costă o zi de muncă, dat fiind că un lider agricol achită pentru aceasta nu mai puţin de 150 de lei.

Dar cât costă, în acest an, eliberarea fazanului în terenurile de vânătoare ges-tionate de SVPM?

Pentru cei 20 mii de fazani, procuraţi din Ungaria, am plătit 84 mii de euro. Dar cheltuielile nu se opresc aici. În costul de achiziţie a fazanului intră transportarea, hrana şi construcţia volierelor, înfăptuirea altor lucrări biotehnice, inclusiv paza aces-tui vânat.

În concluzie?Ţinând cont de recomandările savan-

ţilor, în cel mai scurt timp vom prezenta Ministerului Mediului propunerile noas-tre privind deschiderea sezonului de vână-toare 2016 — 2017.

Rezultatele evaluărilor efectuate poar-tă un caracter fundamentat ştiinţific şi, la pregătirea proiectului Hotărârii respective a Guvernului, trebuie luate în considerare.

Consemnare: IoNel CăpIţă

2 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 6 • 2016 /

Nu căutaţi în dicţionare expresia ri-dicată la rang de titlu. Ştiinţa încă n-a în-registrat-o. În schimb, o avem, o vedem şi dăm peste ea mai de fiecare dată, când este organizată vreo vânătoare, dar şi mai des — răzleţit, întâmplător, chiar şi în afara sezonului. Cu alte cuvinte, la ce ne referim? Bineînţeles că nu la nişte vânători de cali-bru, oameni responsabili, educaţi, respec-taţi, veterani în ale vânătoriei, pentru care animalele sălbatice, Natura, în general, e ca o gospodărie cu stăpân adevărat, precaut şi grijuliu în toate acţiunile ce-i revin, în toţi paşii pe care îi face. Pentru că vânătorul

care e vânător mai poartă cu sine, perma-nent, etica, morala şi răspunderea în faţa Naturii, pe care se obligă să o păzească, să o ocrotească.

În prezentul context, vorbind despre „fecioraşi de puşcă gata“, desigur, ne refe-rim la nişte indivizi, fecioraşi de bani gata, cu mămici ori tătici înscăunaţi, persoa-ne–personaje influente, diriguitori, fie de partid-partiduţe, fie şi mai sus. Ăştia doar, cu spete-proptele, „mâini păroase“, conturi bancare, case arătoase, vile etajate în crân-guri şi poieni, limuzine de lux, arme de vânătoare şi tehnică performantă, pot intra în „categorie“ şi în afara oricărui dicţionar explicativ. Ăştia fac „reculul împuşcăturii “ şi „fumul vânătorii“.

De regulă, nu sunt încadraţi în vreo societate vânătorească ori colectiv primar. Pentru că, în statura şi poziţia lor social-politică (a părinţilor), le detestă. Pentru că ei, unicii, se pot considera în drept să vâneze oricând, oriunde, orice (inclusiv în Pădurea Domnească), în terenurile, bălţile, stufăriile, lacurile, iazurile, apele, râurile… arendate pentru 49 de ani (de tata, fratele, cumnatul, ginerele sau cumătrul cutare). Şi vin, şi declanşează un cu totul şi cu totul alt Iordan, trag în vârfuri de stejar, în ciori, vrăbii, hulubi, turturele… ţistari, şoareci… gângănii… muşte şi ţânţari. Trag şi ucid tot ce e viu, ce mişcă.

Despre una ca asta, despre aceşti „fe-cioraşi“, vasăzică, s-a întâmplat, recent, să vorbim şi cu dl Octavian Voiţic, vânător din municipiul Chişinău, cu experienţă, atitudine şi poziţie sănătoasă în ale vânăto-riei, eticii, moralei şi bunului simţ.

— Da, să ştiţi că treaba asta cu „fecio-raşii de puşcă gata“ mă pune pe gânduri…

— Mulţi îi etichetează aşa. Credeţi că au dreptate?

— Perfectă! Cum altfel? I-am văzut personal, pe teren, am avut de furcă cu ei. Obraznici, dispreţuitori, sfidători… ăş-tia, „fecioraşii de puşcă gata“, te privesc în ochi, îţi râd în faţă, te arată cu degetul… de parcă ai fi, cel puţin, un criminal; con-sideră că totul li se permite şi că pentru ei nu există niciun fel de lege, cod… oprelişte.

— Spuneţi că i-aţi văzut… „în acţiu-ne“?

— Da! La o vânătoare, prin părţile Co-juşnei. Nu intrau în echipa noastră, apăru-seră brusc, de pe undeva… Le-am cerut să se legitimize, să ne arăte permisele… Ei, ţi-ai găsit! Au pufnit, au hohotit şi… au plecat mai departe.

— Chiar nu s-a găsit vreo modalitate de a-i opri, de a clarifica lucrurile?

— Cum? Cine ar fi îndrăznit? Erau în-armaţi şi aghezmuiţi deja… Am încercat să sunăm la poliţie, la ecologie, dar…

— Poate că ceea ce povestiţi a fost un caz întâmplător…

— „Întâmplător“? Nu pot spune cât de „întâmplător“, pentru că peste „fecioraşi“ dintre ăştia, drept că în altă componenţă, am dat şi la o vânătoare de porumbei, tot prin părţile Codrilor. Vânau direct din mersul maşinii, ţintind prin portierele des-chise. Urlau, ţipau, cântau… Cine ar fi în-drăznit să-i oprească?

Vânătorul e sigur că nici poliţia, nici altcineva dintre oficiali nu s-ar fi încumetat să-i pună la punct.

— Pentru că, s-a creat un sistem co-rupt, în toate! Asta e! Fecioraşii ăştia, cu dolari şi euro din buzunarul băbacului, credeţi că urmează cursuri, susţin exa-mene, capătă legal permise de port-armă, de participare la vânătoare? Ştiut că nu! Pentru că nu pot, dar nici că vor — nu au nevoie! Pentru că în zilele noastre nu or-dinea, respectarea legii şi bunul simţ, dacă mai putem vorbi de bun simţ, e în capul mesei, ci — banul! El dictează! Ce, vreţi să spuneţi că nu e aşa?

Nu vreau, nu spun. Mai mult tac, dar şi mă gândesc nu atât la aceşti „băieţi deştepţi“ ai unor tătici şi mai „deştepţi“, ci la un „fenomen“ deja înscăunat, când totul se vinde şi se cumpără, se ocheşte, se trage şi se ucide: armă performantă, permis de port-armă, limuzină de teren, carnet de vâ-nător, permis de vânătoare, vânat interzis şi… vieţi omeneşti.

Fecioraşii de bani gata şi „de puşcă gata“, de fapt, nu doar cu vânătoarea ori pescuitul ilicit se iau de mână, merg la braţ. Ăştia — oricând, setoşi de plăcerea distrac-ţiilor, „privatizează“ poienile, crângurile, potecile, malurile râurilor, pe unde mai creşte iarba, ale lacurilor, ale Nistrului… grădinile publice, scuarurile… pentru „a şaşlâcări“ în voie, a zdrângăni la chitară, a asculta muzică „hop-zdup“, de tocmai cad ciorile de pe crengi. Pe ei nimic du-i doare, nu-i mişcă, nu-i atinge. Nici observaţiile vreunui bătrânel ori băbuţă în trecere pe alături, asupra cărora, imediat, cad sudal-mele, urletele şi hohotele aburinde, nici privirile acuzatoare ale altora, care, văzân-du-i dezlănţuiţi, nu se încumetă să-i ia de guler, pentru că de la ăştia te poţi aştepta la orice. Nici chiar poliţia nu îndrăzneşte să-i deranjeze, continuând să-şi ducă slujba în jurul felinarului, pentru că sub el e mai multă lumină, se simt mai la dos şi pentru că mai ştiu ale cui progenituri sunt aceşti „copii teribili din familii care se întreţin doar din salariu, în case-palate, cu ziduri betonate, pază înarmată, camere video, vile împădurite… nevinovaţi“.

Şi tot fecioraşii ăştia, vânători de chef şi distracţie, organizează competiţii noc-turne cu limuzine de mii şi mii de euro (de unde atâta groază de bani?), se plimbă glonte pe străzi, pun în pericol vieţile al-tora. Cine le cere socoteală? Doar că pre-sa, aproape zilnic, „face ştiri“ din diverse cazuri şi întâmplări, accidente şi tragedii, schilodiri şi decese, violuri, spargeri şi om-ucideri… Bunăoară: „Şase persoane au de-cedat, iar alte trei s-au ales cu diverse trau-matisme după ce au fost implicate în două accidente… Două maşini, una de model „Volkswagen Touran“ şi alta „Volkswagen Touareg“ s-au tamponat. În prima se aflau trei persoane, iar în cea de-a doua — patru. Persoanele decedate sunt un tânăr de 26 de ani şi o tânără de 23 de ani… un bărbat de 29 de ani, iar ceilalţi pasageri, bărbaţi de 29, 37 şi 38 de ani, au fost transportaţi

Fecioraşi de puşcă gata


la Spitalul de Urgenţă. Aproximativ două ore mai târziu, o altă tragedie a avut loc… Într-o curbă periculoasă s-au ciocnit fron-tal două autoturisme. În urma impactului, persoane cu vârste de 24, 26 şi 49 de ani au decedat pe loc. Şoferul de 36 de ani s-a ales cu traumatisme. Cercetările preliminare arată că accidentele s-ar fi produs din cau-za depăşirii limitei de viteză.“

Care „limită“? De unde „limită“, dacă ăştia nu o au? Au doar bani, viteză şi chef!

Părerile dlui Octavian Voiţic nu sunt singurele, în aceasă privinţă. Le-am auzit şi din gura altor oameni normali, cu judecată trează, educaţie sănătoasă, respect şi res-ponsabilitate — ortaci bătrâni, dar şi tineri, membri ai SVPM. Sincer vorbind, îi ascul-tam cu atenţie, dar şi cu un pic de reticenţă. Ei însă au venit cu noi şi noi dovezi: fecio-raşul cutăruia, ieşind în afara Chişinăului, cu puşca („de-o plimbare, de plictis“), a prins a împuşca în vrăbii, a ţinti în tulpini-le copacilor… odrasla cutăruia a tras, de la balcon, într-o coţofană, pentru că îl trezise din somn, şi a rănit un copil… nemaipo-menind de multe alte cazuri răsunătoare, când dezlănţuiţii în ale vânătorii, „cu puş-ca tatii“ şi cu „BMW-ul mamei“, au făcut prăpăd în Codri, omorând câteva scroafe sălbatice, căprioare cu tot cu puiet, pe care le-au legat cu sârmă şi le-au cărat o bună porţiune de drum, până au fost opriţi de cei care, din start, trebuiau să-i oprească.

Şi? Nimic! Pentru că permisivitatea merge umăr la umăr cu impunitatea, pen-tru că legea, fie chiar bună, nu e pentru „granguri“, e pentru plebe. Dacă „grangu-rii“ n-o respectă, cam de ce ar trebui s-o pună în capul mesei fecioraşii?

CoNstaNtIN BârCă

Condiţiile climatice din perioada 2015—2016 au permis supravieţuirea unui număr de animale cu mult mai mare faţă de anii precedenţi. Primăvara timpurie şi caldă a contri-buit la reproducerea unor specii sedentare — iepure de câmp, fazan, potârniche ş. a., inclusiv supravieţui-rea progeniturilor.

Toate acestea se da-torează şi măsurilor bi-otehnice (reducerea nu-mărului de vulpi, câini vagabonzi, hrana com-plementară, combaterea braconajului), organizate, aplicate eficient şi la timp de Societatea Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova, cu susţinerea colaborato-rilor Inspectoratului Eco-logic de Stat al Ministeru-lui Mediului şi poliţiei.

Evaluarea de primă-vară a efectivelor speciilor de vânat demonstrează că efectivul de reproducere a acestuia este de: circa 40 de iepuri de câmp, 4 vulpi, 180 de fazani în zona de reproducere, 20 de potâr-nichi, 440 de prepeliţe la 1000 ha. Ţinând cont de sporul anual al vânatu-lui din ultimii trei ani şi starea actuală a acestuia, pronosticul efectivului de toamnă poate atinge cota de 170 de mii de iepuri de câmp, 25 de mii de vulpi, 80 de mii de fazani, 80 de mii de potârnichi, 350 de mii de prepeliţe.

Vânatul acvatic cu pene este constituit din diferite specii de raţe (raţa

mare, raţa pestriţă, raţa mică, raţa cârâitoare, raţa cu cap castaniu), lişiţă, găinuşă de baltă, gâscă de vară şi limicole (becaţină comună, fluierari, sitari ş.a.). Efectivele lor le con-stituie populaţiile locale, în special lişiţa şi cele de pasaj, în care domină raţa mare şi gârliţa mare, nu-mărând în total cca 300–350 de mii de păsări.

Speciile comune de columbide sunt: guguştiu-cul, care populează în lo-calităţi, cu cel mai mare efectiv (cca 90 de mii de specimene), turturica şi porumbelul gulerat care cuibăresc în natură şi par-ţial în localităţi (40 de mii). La pasajul de toamnă, din luna septembrie, efectivul estimat este de cca 90–100 de mii de porumbei.

Analizând starea ac-tuală a vânatului, savanţii propun stabilirea urmă-toarelor termene de vână-toare:

la iepure de câmp: de la 27 noiembrie până la 25 decembrie 2016, 5 ieşiri;

la păsările acvatice, cu respectarea strictă a prevederilor conven-ţiilor, directivelor şi acordurilor internaţio-nale: de la 1 octombrie până la 27 decembrie 2016;

la fazan: de la 15 oc-tombrie până la 27 de-cembrie 2016;

la porumbei: de la 20 august până la 16 oc-tombrie 2016;

la prepeliţă: de la 20 august până la 16 oc-tombrie 2016;

la vulpi: de la 20 au-gust 2016 până la 14 martie 2017.Ţinând cont de pro-

nosticul efectivelor speci-ilor de vânat şi de evolu-ţia extragerii vânatului în ultimii 5 ani, se propun următoarele cote de vână-toare:

Iepure de câmp — 13600 de exemplare (8% din efectivul de toamnă);

Fazan — 14000 de pă-sări din efectivul de 20000 colonizate, din Ungaria;

Păsări acvatice: gâş-te (gâsca de vară, gârliţa mare) — 1200;

Raţe, lişiţe, găinu-şe de baltă, limicole — 18000 de exemplare;

Prepeliţă — 15000 pă-sări;

Porumbei (guguştiuc, turturică, porumbel gule-rat) — 25000 de păsări.

Conform convenţiilor şi directivelor internaţio-nale, vânătoarea este in-terzisă în ariile naturale protejate de stat, iar a spe-ciilor de animale rare, vul-nerabile şi periclitate — pe tot teritoriul.

În scopul protecţiei efectivului de reproducere a vânatului sedentar (ie-pure de câmp) se propune efectuarea unei singure vânători în acelaşi habitat pe parcursul întregului se-zon de vânătoare.

IoN toderaş,directorul Institutului de

Zoologie al AŞM

Evaluarea de primăvară

În aşteptarea fazanului

Conform Planului de activitate al SVPM, în perioada 15.06—15.07.2016, în terenurile de vânătoare (cca 166 650 ha), pregătite cores-punzător, vor fi eliberaţi 20 mii de pui de fazan.

Aceste locuri, selectate din timp, sunt deja amenajate cu hrănitori și scăldători. Pentru ca lucrările respective să decurgă gospodăreşte şi eficienţa lor să fie cât mai mare, direcția SVPM a organizat un seminar pentru managerii Subdiviziunilor Teritoriale, în cadrul căruia s-au abor-dat diverse probleme, inclusiv modalitatea de transportate și aclimati-

zare a păsărilor, alimentarea, tipurile de construcții biotehnice necesare și amplasarea lor. Astfel de seminare s-au desfăşurat şi cu participarea președinților colectivelor primare, unul dintre care a avut loc la Cimișlia, la inițiativa Consiliului raional al ST. Totodată, au fost verificate şi locurile pentru eliberarea fazanului, prezenţa surselor naturale de apă, hrănitori-lor — standard şi a remizelor. Lacunele depistate urmau să fie înlăturate până în data de 15.06.2016.

MIhaIl şCerBlIuC, manager principal

opinia savanŢilor


Soare pe cer şi cătare bunătir sportiv

Centrul de Instruire Cinegetică din Chişinău şi-a deschis larg porţile în aştep-tarea participanţilor la competiţiile anuale tradiţionale la tirul sportiv, disputate între vânătorii ST a municipiului Chişinău. Era sâmbătă, meteorologii preziseră timp plo-ios, organizatorii scrutau cu privirea cerul, însă oricum, rămâneau a fi optimişti.

A urmat o zi cu mult soare, dar şi cu deosebite bucurii pentru ortacii care se pregăteau să concureze întru a clarifica cine mânuieşte mai bine arma, cine ţinteş-te precis şi cui îi va fi mai de folos această îndemânare pe terenul de vânătoare.

La ora nouă e anunţată alinierea. Pentru arborarea drapelului sunt invitaţi membrii dinastiei Lealin (Colectivul nr. 6 de vânători). Oleg Ciocoi, preşedinte-le CR al SVPM, le-a urat participanţilor mult noroc la trageri, asigurându-i că toţi vor avea de câştigat, deoarece întrecerile de acest nivel le vor fi de un real folos pe viitor.

Lupta se dădea pe două terenuri: pe cel din stânga, individual — la standul „Cerc“, şi pe cel din dreapta, la „Sporting“ — pe

echipe. Serghei Cazacenco, arbitrul prin-cipal al competiţiilor, a anunţat compo-nenţa grupului de arbitraj: pentru „Cerc“ — Constantin Curdoglo şi Denis Rezan, iar pentru „Sporting“ — Boris Bescara-vainîi şi Dumitru Ivanov. Tot el a atras atenţia participanţilor asupra regulilor de conduită pe teren şi cerinţele tehnicii securităţii, apropo, lucruri afişate pe un stand chiar la intrare.

De fapt, aceste competiţii sunt o imi-tare a vânătorii, concurenţii ţintesc în ta-lerele care semnifică mişcarea vânatului, ca şi în cazul vânătorii reale, pe câmp. La

„Sporting“, de exemplu, vânătorul trebuie să fie atent când, brusc, din stânga apare o pasăre, zburând spre dreapta. Tot atunci iese şi un iepure din culcuş şi se rostogo-leşte prin iarbă. Imediat, drept în faţă, sare un fazan şi saltă în sus. Apoi din dreapta spre stânga zboară altă pasăre cu o iuţea-lă-fulger. Şi, în sfârşit, din spate se avântă alt fazan. Cum să le dobori? Vietăţile nu sunt adevărate, ci imitaţii — nişte talere (discuri de argilă) cu un diametru de 11 cm şi o greutate de 100-110g, aruncate în

aer de o maşină specială, la o viteză de pes-te 80 km/oră. Talerul este considerat lovit când o bucată de argilă este spartă, văzută căzând.

Acum un secol şi ceva în acest scop erau folosiţi hulubi vii. Dar, luându-se în consideraţie starea lacrimogenă a unor spectatori prezenţi la competiţii (mai ales a femeilor şi copiilor), cu timpul s-a decis, totuşi, ca păsările să fie înlocuite cu talere din argilă. Evident, ideea a fost bună.

La standul din partea stângă întreceri-le au luat sfârşit mai curând, deoarece aici concurau puţini ţintaşi, dar nu mai puţin iscusiţi, decât cei din dreapta, care luptau aprig în echipe. Deci, la „Cerc“ pe primul loc s-a clasat Denis Rezan, cu 23 de puncte din 25, pe locul II — Dumitru Tabanschi, iar locul III l-a ocupat Andrei Maliutin.

Pe Denis Rezan, student la Faculta-tea de Ecologie a Universităţii de Stat din Moldova, l-am prins chiar în preajma standului, unde s-au desfăşurat întrecerile:

— Sunt mulţumit de rezultat, deşi tin-deam la mai mult, spuse el. Oricum, totul e înainte — doar particip la asemenea în-treceri abia al patrulea an. Îmi place aceas-tă probă sportivă şi sper să mă calific în cadrul competiţiilor următoare.

În partea dreaptă spiritele se încălzeau. La fiecare ratare a unui ţintaş, mai mulţi din jur dădeau din mâini a părere de rău. Or, aşa-i spiritul de echipă. Cei prezenţi s-au avântat în discuţii: e utilă a doua îm-puşcătură, de rezervă? Am prins cu ure-chea convorbirea dintre doi ţintaşi care se pregăteau să iasă pe teren.

— Îţi aminteşti de moş Ion, de sub pă-dure? întrebă unul.

— Cel care avea o armă veche, cu o ţeavă, şi prăvălea iepurele dintr-o împuş-cătură?


De Ziua familieila Ce se gâNdea MaNagerul st IaloveNI, gheorghe grosu, CâNd îN dIMINeaţa duMINICII de 15 MaI, Care era şI ZIua faMIlIeI, a fost CheMat, îN CalItate de CaM-pIoN al raIoNuluI IaloveNI la tIr sportIv îN aNul 2015, să arBoreZe drapelul svpM îN legătură Cu desChIderea CoMpetIţIIlor ordINare îN 2016?

— Anume! Nu demult fecioru-său, împreună cu ginerele, i-au făcut cadou o armă nouă, cu două ţevi. Şi acum el, şti-ind că are în rezervă încă o împuşcătură — pac! pac! Iar iepurele ia-l de unde nu-i! Fugi, lăsându-l pe moş Ion cu buzele um-flate. Asta-i chestia — dacă ai la dispoziţie un singur cartuş, te mobilizezi să-l folo-seşti cu tâlc, dar dacă ştii că mai ai unul — adeseori le iroseşti pe ambele fără rost.

Iar pe teren se împuşca serios, nu şagă! Arbitrul exclama periodic: „Ratare!“, iar mai des — „Lovită!“. Ei bine, printre ulti-mii concurenţi şi-a făcut apariţia şi Oleg Ciocoi, preşedintele CR al SVPM, care dori să-şi demonstreze abilitatea de bun ţintaş. De jure, el reprezenta întreaga societate a vânătorilor, de facto însă era reprezentan-tul colectivului nr. 26 al ST Chişinău. Un vânător-conducător şi un vânător-mem-bru al unui colectiv. Situaţie? Ştiut că! Du-blă! În ambele, adică, pus să demonstreze că e la locul potrivit. Şi? Spre marea bucu-rie a membrilor acestui colectiv, a luat 14 puncte din 15, eclipsându-i astfel pe mulţi, egalând doar cu Eugeniu Motricală, care a obţinut acelaşi rezultat.

Aşadar, pe primul loc s-a situat colec-tivul de vânători nr. 10, cu 24 de puncte (preşedinte — Alexei Pleşca, participanţi — Vasile Voico şi Eugeniu Motricală), pe locul II — colectivul nr. 6, cu 20 de puncte, (preşedinte — Anatolie Lealin, participanţi — fraţii Stas şi Eugeniu Lealin) iar locul trei i-a revenit colectivului nr. 26, cu 19 puncte (preşedinte — Alexandru Ciocoi, partici-panţi — Oleg Ciocoi şi Victor Boico).

Au cules aplauze meritate şi vânătorii în vârstă, îndeosebi Gheorghe Racoviţă, care a avut marea ambiţie să demonstre-ze că e bun ţintaş. Într-adevăr, ratând în situaţii mult mai simple („Doamne, nici n-am observat de unde şi cum a ţâşnit iepurele!“), în acelaşi timp el lovea ţintele cele mai greu accesibile, trezind admiraţia tinerilor („Ehei, puşca şi cureaua lată, ce ţintaş eram odată!“).

Competiţiile au demonstrat măiestria, dârzenia, perseverenţa şi trăinicia unităţii vânătorilor chişinăuieni.

Igor grosu

Credem că la soţie, copii, părinţi şi rude, pe care avea să-i vadă mai spre seară, după întreceri. Dar poate că şi la cei peste 60 de ortaci din preajmă, care trebuiau să-şi arate abilitatea la tragerea cu arma şi care, de fapt, an de an demon-

strează măies-tria crescândă a bunilor ţin-taşi. Oricum, după toate evenimentele, el a destăinuit următoarele:

— Voi îm-părtăşi mai multe bucurii plăcut etajate.

În comun cu Andrei Poparcea, preşedin-tele Consiliului ST Ialoveni, cu colegii de breaslă izbutim să ieşim printre primii la linia de trageri, să arătăm că suntem cei mai buni şi chiar să ne lăudăm cu rezul-tate frumoase.

O altă bucurie este susţinerea pe care o avem din partea administraţiei publi-ce locale şi a Inspectoratului raional de poliţie, cu care conlucrăm în multe pri-vinţe. În primul rând, la combaterea bra-conajului, când ne ajută ei, dar şi la men-ţinerea ordinii publice, când îi ajutăm şi noi, vânătorii.

Ne-a luminat feţele şi prezenţa la deschiderea competiţiilor a preşedintelui

Consiliului raional, Anatolie Dimitriu, care susţine mult iniţiativele noastre şi a venit cu menţiuni speciale. Spre final a sosit şi şeful Inspectoratului de poliţie Ialoveni, locotenent-colonelul Pavel Da-maschin, la fel cu menţiuni pentru învin-gători.

Mai avem o bucurie — chiar înain-te de deschiderea competiţiilor efectivul vânătorilor din raionul Ialoveni s-a ma-jorat cu trei ortaci serioşi din Ţipala: Du-mitru Popa, Gheorghe Puică şi Andrei Cibotari. După tradiţionala ceremonie vânătorească, tustrei au ieşit pe terenul de trageri.

Rezultatele sunt dintre cele mai bune. Pe primul loc s-a situat colectivul de vâ-nători din or. Ialoveni, cu 39 de puncte, pe locul doi — cel din Bardar, cu 31 de puncte, iar locul trei l-a ocupat colectivul din Costeşti, cu 30 de puncte.

Impunătoare s-au dovedit a fi şi suc-cesele individuale: locul I i-a revenit lui Valentin Tonu din Bardar, care a obţinut 15 puncte din 15 (la anul el va arbora drapelul), locul doi — lui Gheorghe Gro-su, de asemenea cu 15 din 15, (a ratat o ţintă la repetări), iar locul III i-a revenit lui Igor Mâra din Ialoveni, care a obţinut 14 puncte din 15 posibile.

Iată aşa, de Ziua familiei, ortacii ia-loveneni s-au bucurat de familia unită a vânătorilor din partea locului.

Consemnare: IoN Codru

Colective puternice, ţintaşi de elităRecent, competiţii la tir sportiv, proba „cerc“, au avut loc la Verejeni (Centrul de pregătire a

vânătorilor), la care au participat 25 de colective primare din 31 existente, cu respectarea stric-tă a regulamentului, regulilor de securitate, în prezenţa colaboratorilor de poliţie.

„Lupta“ a fost aprigă, dar cei mai buni dintre cei mai buni s-au dovedit a fi membrii colecti-vului nr. 26 din s. Codru, com. Mîndreşti, care au acumulat 25 de puncte din 30 posibile, urmaţi de vânătorii din Suhuluceni (colectivul nr. 13), cu 24 puncte, iar pe locul 3 s-a clasat colectivul nr. 8 din Chiştelniţa.

La proba individuală, în clasament s-au situat:1. Gheorghe Creţu (colectivul nr. 26);2. Tudor Donos, (colectivul nr. 8);3. Ghenadie Bulat (colectivul nr. 13).Toţi învingătorii s-au învrednicit de diplome şi mulţumiri.Pe merit, au subliniat membrii juriului.

tudor slaBu, managerul ST Teleneşti a SVPM


De ce vânăm?

punctul pe i

Ca vânător ce sunt, m-am întrebat şi eu, ca mulţi alţii, „ce este vânătoarea?“ sau „de ce să vânăm?“ Este vânătoarea o ne-cesitate vitală, distracţie ocazi-onală, sport, pasiune, patimă devoratoare, mânie, o profesi-une propriu-zisă, interes naţi-onal-economic sau turistic?! şi la urma urmelor, dacă nu cumva, este o crimă aşa cum gândesc mulţi naivi. Tema a fost discutată şi rediscutată, şi unele păreri sunt comune sau divergente. Esenţa multor întrebări este aceasta: De ce să vânăm? Întrebarea este un adevăr, dar un adevăr este şi acesta: Fenomenul e de când lumea si contestarea lui este nouă. Tot veche este şi consta-tarea că vânătoarea este o artă. Vânătoarea a inspirat pe mulţi artişti, poeţi, pictori, sculptori, muzicieni etc. Nu mai dau exemple, le-am mai dat şi în alte articole. Un alt adevăr al zilelor noastre este acela că nu poţi stabili, după pofta inimii, câte şi ce animale să vânezi, când şi unde să iei puşca, să mergi şi să tragi. În privinţa aceasta sunt anumite legi (la nivel naţional şi internaţional), iar necunoaşterea lor nu poate fi o scuză pentru vânător.

O întrebare mai nouă re-feritoare la vânătoare, pentru un anumit segment social, este aceasta: de ce să omori? Ce-aş putea să răspund la această întrebare? Păi, aproape zilnic mâncăm carne, de pui, vită, porc, miel, fazan, raţă sălbati-că etc. Deci am omorât ceva, nu pentru că am muri noi, neapărat, de foame, ci pentru a mânca, deci pentru o nece-sitate biologică zilnică. Sunt medici care pentru o anumită boală îţi recomandă (sau îţi in-terzic) să consumi un anumit tip de carne. De asemenea, nu poţi — să zicem — să mănânci

toată ziua urzici, lobodă, us-turoi, praz, pătrunjel, fructe, oricât ai fi de vegetarian. Ceva oricum este „omorât“ — ani-male şi păsări domestice sau sălbatice, ca să mai mâncăm şi ceva proteină animală. Meni-ul este vechi şi indiscutabil ca adevăr. Vânătorii sunt puţini, iar consumatorii mulţi, pe cine să acuzăm? Pe ce criterii? Etice, sociale, politice? Ce ne spune conştiinţa, acest judecător me-

reu treaz. A te aşeza la mijloc de rău şi bine, atunci când este vorba să admiţi sau să respingi vânătoarea (pentru că „omo-râm"), este, cred, cel mai in-dicat lucru. Altfel ar trebui să respingem şi un hamburgher, neştiind de unde provine car-nea din care este făcut: dintr-un porc mistreţ sau domestic. Amândoi au fost omorâţi, nu?

Primii oameni mâncau multă carne. Pentru asta trebu-iau să omoare animale sau pă-sări sălbatice; adică să le vâne-ze. Altfel oamenii aceia n-ar fi supravieţuit. Multe dintre acele animale şi păsări nu mai sunt astăzi. Natura a făcut singură selecţia în împrejurări pe care oamenii de ştiinţă le cunosc sau le bănuiesc. Deci, omul este responsabil pentru dis-pariţia acelor vieţuitoare a că-ror schelete le vedem azi doar prin muzee. Cu timpul omul a îmblânzit unele animale, le-a

hrănit şi crescut pe lângă casă şi apoi le-a omorât (le-a vânat) ca să trăiască.

Unii gândesc că fiinţa uma-nă trebuie să fie stăpână peste tot, pe viaţă şi pe moarte. Viaţa cuiva reprezintă moartea alt-cuiva. Te duci la magazin şi nu stai să te întrebi ce viaţă a fost omorâtă (porc mistreţ sau porc domestic, fazan sau curcan) ca să fie alimentată o altă viaţă, aceea a fiecăruia dintre noi.

Dacă mergem cu raţiona-mentul mai departe şi facem o paralelă între vânarea („omo-rârea") animalelor pădurii şi omorurile („vânarea") seme-nilor noştri (milioane şi mili-oane) de-a lungul atâtor seco-le, în tot felul de războaie, de certuri şi neînţelegeri colective sau individuale, la ce concluzie ajungem? Aici nu mai este vor-ba de porc mistreţ, iepure sau fazan. Este vorba despre om, fiinţă superioară, creatoarea atâtor valori materiale şi spiri-tuale.

Deci, firesc şi logic, pu-nem o întrebare: Cât este de condamnat vânătorul care „a omorât“ (= a vânat) o raţă săl-batică sau un mistreţ? De ce să nu privim problema şi pe faţa aceasta? Mai trebuie el între-bat: „De ce omori?“

Dacă am avea un Solomon printre noi, cred că ne-ar povă-ţui să ne ferim de răspunsuri

categorice, cu pretenţia de ade-văr absolut.

Rene Knopel, în cartea sa „De ce să vânăm?“, dă şi el un răspuns personal la întrebare „…pe mine nu mă interesea-ză bârfele. Pentru că pe mine vânătoarea, la fel ca şi o carte palpitantă, mă ţine treaz. Pen-tru că natura îmi oferă o bogă-ţie de cunoştinţe şi experienţe. Pentru că niciun sunet nu este ca acela al câinilor mei atunci când merg pe urmele vânatu-lui. Pentru că cunosc locuri unde nu a pătruns nimeni ni-ciodată. Pentru că pentru mine pădurea este ca o casă cu multe camere, în care se poate respi-ra şi trăi. Pentru că lumea din munţi şi din văi este minuna-tă atunci când începe o zi de vânătoare. Pentru că cunosc animalele sălbatice şi viaţa acestora. Pentru că ştiu să vâ-nez, nu trebuie să vânez. Pen-tru că îmi place singurătatea şi liniştea, pentru că îmi place şi ştiu să trăiesc în acestea. Pen-tru că pot să omor un animal fără probleme. Pentru că în adâncul sufletului meu sunt un vânător şi pentru că înaintaşii mei au vânat. Pentru că oame-nii sunt vânători.“

Acesta este un răspuns per-sonal, deci şi cu multe elemen-te subiective. Dar, mă rog, un răspuns.

Repet, în final, dacă am avea un Solomon printre noi, ne-ar putea spune, probabil, că existenţa patimilor care ne asal-tează toată viaţa — chiar şi în materie de vânătoare — ar tre-bui cenzurată de raţiune, pen-tru a putea să ne aşezăm la mij-loc de rău şi bine, mediana care sugerează echilibrul (moral). Expresia „la mijloc de rău şi bine“, deşi echivocă în aparenţă, are calitatea de a sugera deplina ordine morală: echilibrul.

daN laMBert hodoNeaNţu


În această luptă, dusă cu armele fiecăru-ia, pe care nu vânatul a declanşat-o, vânăto-rul nu riscă decât cel mult o dezamăgire tre-cătoare, pe când vânatul este forţat să rişte totul, adică viaţa, bunul său cel mai de preţ. În plus, în lupta dintre vânătorul dotat cu un întreg arsenal de cunoştinţe, instrumen-te de ademenit, arme de vânătoare, de foar-te multe ori nejustificat de performante, go-naci şi câini, pe de o parte, şi vânat, apărat exclusiv de simţurile sale fine, instinctele de sălbăticiune şi mijloacele native de apărare (fugă, zbor, gheare şi colţi), pe de altă parte, a apărut un decalaj tot mai inechitabil. De aceea, legiuitorul şi vânătorii conştienţi de decalajele şi inegalitatea mijloacelor de lup-tă, au statuat o serie întreagă de reguli scrise şi nescrise, toate în ideea de a-i acorda şi adversarului o şansă, iar vânătorilor un pa-lid argument de fair-play. Prin interzicerea şi blamarea metodelor şi mijloacelor prea facile de vânătoare, lipsite de bărbăţie şi sportivitate, nu s-a încercat şi nu se încear-că decât forţarea respectării normelor de etică în vânătoare. Regulile nescrise sunt în mare parte cunoscute. Orice vânător demn le respectă şi refuză orice act de vânătoare contrar sportivităţii şi eticii. Mai există însă şi reguli noi sau reguli neluate în seamă de nevolnici, a căror reamintire se impune de fiecare dată când abordăm un astfel de su-biect. De la opreliştea de a vâna în trecut dropiile pe timp cu polei, când acestea nu se puteau ridica în zbor, până la interzice-rea împuşcării urşilor la nadă, legile nescri-se ale vânătorii au evoluat continuu — din simţ cavaleresc, din bun simţ şi din omenie — în paralel cu modernizarea mijloacelor de vânătoare. În general, vânătorii se abţin să vâneze atunci când condiţiile naturale slăbesc vânatul sau îi diminuează drastic şansele de supravieţuire ori în condiţii de concentrări exagerate, care favorizează pre-levări excesive şi neselective. Exemplificativ numai, vor fi reamintite cele mai cunoscute interdicţii de a trage:

în iepurii care stau pe culcuş ori în cei opriţi din fugă să prospecteze împrejuri-mile;

în fazanii care s-au oprit pe loc, fug pe jos ori stau pe cracă;

în potârnichile şi în sitarii aflaţi pe sol; în păsările de baltă aşezate pe apă; în iepuri, în fazani şi în potârnichi de

la apusul până la răsăritul soarelui ori la pândă;

în căpriori, în cerbi comuni, în cerbi lo-pătari şi în capre negre la sărării, la adă-pători şi la hrănitori;

în urşi din observatoare complet închise ori la locurile de nădire, unde li se creea-ză reflexe condiţionate;

în femela mamă şi în cea conducătoare de grup (cârd, ciurdă, ciopor); mai ales în cazul mistreţului, scroafa conducă-toare şi femelele mame se impun a fi cruţate;

în păsări care au pui nezburători şi în pui mai înainte de a putea zbura uşor;

în prepeliţele şi potârnichile care atrag câinii prefăcându-se rănite, deoarece cu certitudine sunt mame şi au pui în preajmă;

în mistreţii blocaţi în nămeţi, aflaţi în imposibilitatea de fugă;

în vânatul care, împins de foame, intră în sate ori în cel care, în caz de inunda-ţii, îşi găseşte salvarea pe movile, ridică-turi etc.Tot din motive de etică, vânătorii corecţi

au renunţat să mai utilizeze metodele de captură masive şi neselective. De exemplu, ei nu trag la grămadă sau în stol, nu exagerează nici în privinţa vânătorii în cerc şi nici a vânătorilor colective, întrucât toate acestea sunt prea eficiente şi lasă prea pu-ţine şanse de scăpare vânatu-lui, transformând vânătorul în simplu puşcaş. De aseme-nea, vânătorii corecţi se ab-ţin să tragă peste distanţele eficiente de foc, pentru a nu răni inutil vânatul în speran-ţa că poate au vreo şansă să-l dobândească.

Tot etica vânătorească obligă vânătorul să-şi recupereze vânatul împuşcat (de pe

apă, din desişuri etc.) şi pe cel rănit. Vână-torului nu-i este îngăduit să tragă în condi-ţii în care nu are certitudinea că poate recu-pera vânatul. Gestul de a trage oricum şi de a lăsa vânatul împuşcat abandonat în teren este considerat mai mult decât nesăbuit.

Aşa este calificată şi abandonarea vâna-tului rănit, care trebuie urmărit cu perse-verenţă şi găsit pentru a i se da lovitura de graţie, curmându-i-se astfel suferinţele ca-uzate de focul insuficient de atent tras. Nu-mai că, la urmărirea vânatului mare, sunt anumite reguli de cunoscut şi de respectat, care, într-un anume fel, au legătură tot cu etica vânătorului. Graba de a urmări vâna-tul mare rănit, imediat după focul de armă, poate avea un efect contrar celui scontat, deoarece vânatul mare odată ridicat se duce departe, diminuând şansele vânătorului de a-l mai găsi şi de a-i mai da lovitura de gra-ţie.

Urmărirea vânatului mare rănit este în general o treabă anevoioasă, care cere cu-noştinţe, răbdare şi curaj, mai ales în cazul ursului şi al mistreţului. De aceea, în astfel de situaţii se impune a fi acceptat ajutorul paznicului de vânătoare sau al unui cama-rad cu experienţă pentru a nu risca pierde-rea vânatului rănit şi moartea acestuia în chinuri ori schilodirea lui pentru tot restul vieţii. Pentru evitarea unor astfel de situa-ţii neplăcute, este de preferat ca vânatul să se ducă neatins decât să fie rănit. Ai făcut

totul pentru a-l dobândi, dar n-a fost să fie aşa. Bu-cură-te că sorţii i-au fost favorabili vânatului şi nu l-ai rănit. Altă dată şansa va fi probabil de partea ta. Regulile de etică vâ-nătorească privesc însă şi vânatul împuşcat. Şi acesta trebuie respectat ca un adversar corect în-vins, care a plătit cu viaţa înfrângerea, iar în con-

tinuare, atunci când sorţii biruinţei revin vânătorului, vânatul trebuie manipulat şi onorat după tradiţiile vânătoreşti.

codul vânătorului

Respectă vânatul viu şi pe cel împuşcatorICuM ar fI vâNatul, vIu sau îMpuşCat, el treBuIe să aIBă uN trataMeNt CorespuNZător uNuI adver-sar auteNtIC. fIINdCă doar adversar, NICIdeCuM duşMaN, poate fI CoNsIderat vâNatul, dIN MoMeNt Ce lupta, de altfel INegală, este deClaNşată îNtotdeauNa dIN INIţIatIva vâNătoruluI, atuNCI CâNd aCesta porNeşte îN Căutarea, urMărIrea şI hăItuIrea vâNatuluI, Cu INteNţIa de a–l doBâNdI.


„Stăpâne, stăpâne, mai cheamă-ţi şi-un câine, cel mai bărbătesc şi cel mai frăţesc!.. “

Cu acest epigraf, preluat din balada „Mioriţa“, a început renumitul scriitor şi neobositul vânător Mihail Sadovea-nu frumoasa lui istorisire „Baltagul“. Or,

cei împătimiţi de vânătoare, cum să nu se bucure şi de prezenţa fidelilor prieteni patrupezi, care le sunt pururea de ajutor: aduc vânatul din apă, îl găsesc în stufării şi tufişuri, tremură cuminte lângă ei, când ăştia ratează şi nu le pică nimic în traistă. Nu se discută — fără un câine bun, vână-toarea pierde din frumoasa şi plăcuta ei splendoare. Dar pe un patruped atât de harnic şi iscusit de unde să-l iei? Cum să-ţi alegi prietenul devotat? E o întrebare de-loc uşoară, iar răspunsul la ea îl poţi afla, venind la Expoziţia regională a câinilor de vânătoare exterior, organizată anual de SVPM. În primul rând, e impunător cole-giul arbitrilor, care nu numai că apreciază patrupezii după statură, dantură, putere, graţiozitate etc., dar şi oferă proprietarilor informaţii necesare privind modul de in-struire, de hrănire, de îngrijire a lor.

Recent, la Centrul de Instruire cinege-tică din Chişinău, str. Cişmele, 22, Expozi-ţia regională s-a desfăşurat pe trei ringuri:

primul — la câinii de rasă Laika vest-si-beriană, Laika ruso-europeană şi copoi, unde a arbitrat expertul chinolog de cate-goria I Roman Beliciuc, asistat de Mihail Şcerbliuc, managerul principal al SVPM; al doilea — la pointer, kurtshaar, drahtha-

ar, epagneu breton. Aici competiţia era dirijată de arbitrul din Ucraina, expert de categoria II Alexandr Mazur, asistat de Ni-colae Goncearenco, de asemenea expert de categoria III. Pe al treilea au concurat

câinii de vizuină: terrierul, taxa, foxterrie-rul etc. A arbitrat Igor Elenciuc, expert de cat II, asistat de expertul de categoria III Dumitru Mândru.

La deschidere, chinologul principal al SVPM, Vadim Nichiforov, a atras atenţia proprietarilor de câini asupra regulilor, pe care urmau să le respecte, dar a mai menţi-onat că în cadrul expoziţiei ei vor afla mul-te lucruri folositoare, caracteristice fiecărei specii de câini: calităţile lucrative, utilita-tea la vânătoare, valoarea lor în procesul reproductiv ş.a. Un vânător, care doreşte să aibă alături un ajutor de nădejde, tre-buie să-şi aleagă patrupedul cu deosebită atenţie, deoarece îşi procură un câine de rasă pe bani buni, iar acela urmează să-i fie de folos următorii zece şi mai mulţi ani pe terenul de vânătoare.

Dl Oleg Ciocoi, preşedintele CR al SVPM, în luarea sa de cuvânt a fost laco-nic, dar a menţionat că vânătoarea cu câini este una corectă şi nu degeaba acum 140 de ani Societatea vânătorilor din Basarabia purta denumirea de Societate a vânătorii corecte. Şi-a exprimat bucuria că aceste competiţii devin tot mai reprezentative şi le-a urat participanţilor succes.

Interesante s-au dovedit a fi întreceri-le patrupezilor de vizuină, pe ringul trei. Aici expertul Igor Elenciuc nu obosea să

laude calităţile de lucru ale acestor neo-bosiţi câini de vânătoare: în primul rând, căutarea vânatului şi abilitatea de urmărire a lui după urma de sânge, atacul violent şi

Pe podium — frumoşii cu zgardă

chinologie


lătratul cu apucături scurte şi năprasni-ce, insistenţa — lucrul neîntrerupt, cu precizie, a câinelui la toate etapele; tim-brul şi caracterul răsunător al lătratului; docilitatea şi îndeplinirea cu exactitate a comenzilor. Ulterior, Igor Elenciuc avea să spună că anul acesta l-a bucurat foarte mult calitatea câinilor de vizuină.

Nu mai puţin interesante au fost competiţiile pe primul ring, deşi, după cum s-a exprimat expertul Roman Beli-ciuc, pentru a-i menţine într-o stare fizi-că şi lucrativă bună, câinii de rasă Laika necesită o îngrijire deosebită. Am obser-vat într-o parte doi reprezentanţi ai aces-tei rase, probabil favoriţi, cărora le place să pozeze, poate ca şi stăpânii lor.

Pe al doilea ring se impuneau pointe-rii, kurtshaarii şi drahthaarii de diferite vârste şi sex. Sunt nişte câini de vână-toare de constituţie puternică. Expertul ucrainean Alexandr Mazur a fost foarte explicit şi a oferit proprietarilor de câini informaţii preţioase, concomitent le-a dat şi sfaturi utile.

— Dacă doriţi să aveţi un câine foar-te bun, a accentuat dumnealui, la alege-rea căţelului nu vă pripiţi, mai bine aflaţi totul despre rasa respectivă. Progenitura e de dorit să fie aleasă din patru — şase căţeluşi proaspăt aduşi pe lume. Îl alegeţi pe cel mai robust, activ, având culoarea caracteristică pentru acest tip de câini. Nu luaţi căţei cu burta umflată, cu de-fecte ale danturii, ochilor. Să ţineţi bine minte: când îţi procuri câinele, trebuie să fii conştient că el va merge cu tine la vâ-nătoare şi la testări foarte mult timp şi e păcat să dai o groază de bani în zadar. Cel mai bine e să te sfătuieşti cu specialiştii chinologi.

La sfârşitul competiţiilor a urmat plă-

cuta procedură de înmânare a cupelor şi diplomelor speciale şi de lucru. Acestea au fost oferite pentru locurile de frunte la testările precedente la bursuc şi mistreţ.

La expoziţia exterior, clasa „Elita“ de reproducere a fost atribuită câinilor de rasă Laika Jek (R.E.) şi Ghera (V.S.) — proprietar V. Bucica. Clasa I a fost oferi-tă câinelui Laika (V.S.) Cioc — proprietar V. Bucica, jagterrierilor Hunta şi Favor — proprietar A. Iachim, Sprut Irma — proprietar D. Mitoglo, Laika (R.E) Kum — proprietar A. Vasiliev. De clasa II s-a învrednicit kurtshaarii Maia şi Lara — proprietar P. Jaruc, drahthaarii Karat — proprietar A. Harcenco, Roi — pro-

prietar — V. Ciubacenco, Harchi — pro-prietar S. Nihtii, Laika (R.E.) Ciurim — proprietar O. Danu, Iolca — proprietar A. Vasilescu, laika (V.S.) Arcan — pro-prietar A. Culicov, Malâş — proprietar Pâslaru, Nordi — proprietar V. Tatarciuc.

Igor grosu

IunieaCtIvItăţI

Pregătirea şi amenajarea locurilor pentru lan-sarea fazanului pe terenurile de vânătoare, inclusiv:

– reglarea componenţei numerice a prădători-lor dăunători (câinilor şi pisicilor hoinare, cio-rilor grive şi coţofenelor) în temeiul deciziilor organelor de autoadministrare publică locală de nivelul I, coordonate cu Inspectoratul Eco-logic de Stat (IES);

– confecţionarea volierelor pentru întreţinerea fazanilor tineri;

– înnoirea sau amenajarea platformelor pentru nutriţia suplimentară a copertinelor, scăldăto-rilor, prundişurilor;

– curăţarea sau amenajarea adăpătorilor. Achiziţionarea puilor de fazan în vârstă de 12 săptămâni (până la 20 000 de pui) şi lansarea lor pe terenurile de vânătoare:

– transportarea puietului la locurile de lansare;– organizarea protecţiei volierelor cu forţele co-

laboratorilor scriptici şi ale vânătorilor;– lansarea puilor de fazan pe terenurile de vâ-

nătoare cu alcătuirea actelor de lansare în prezenţa reprezentanţilor comisiilor de cen-zori ale ST SVPM, IES;

Continuă construcţia şi renovarea sărăriilor pentru animale. Este achiziţionat şi distribuit în sărării drobul de sare.

Sunt reparate jaloanele vechi şi confecţionate altele noi pentru marcarea hotarelor terenuri-lor de vânătoare şi zonelor de reproducere.

Este efectuată achiziţionarea nutreţurilor pen-tru animalele de interes cinegetic pentru iarnă.

Sunt corectate datele despre amplasarea zonelor reproductive şi marcarea acestora la faţa locului.

Este realizat controlul asupra mersului lucră-rilor agricole în vederea prevenirii pieirii ani-malelor sălbatice în timpul verii (strângerea recoltei, cositul, introducerea îngrăşămintelor chimice, dotarea tehnicii agricole cu mijloace de alertare a animalelor sălbatice, evitându-se traumatizarea animalelor sălbatice, incen-dierea stratului ierbos şi miriştii). Desfăşurarea lucrului explicativ în rândul populaţiei privind necesitarea respectării tehnologiei lucrărilor agricole.

Sunt desfăşurate razii privind paza speciilor de vânătoare cu forţele vânătorilor, ale cola-boratorilor poliţiei şi IES.

luCrul îN ColeCtIvele prIMare Sunt organizate şi desfăşurare seminare cu preşedinţii colectivelor primare de vânători ale SVPM privind totalul muncii în vederea în-deplinirii activităţilor biotehnice şi sarcinilor economico-cinegetice planice în trimestrul II; sunt corectate planurile pentru trimestrul III.

Activează comisiile pentru susţinerea exame-nelor la bazele cinegeticii de către membrii şi candidaţii în membri ai Societăţii în colective-le primare prin instruirea acestora, testarea şi desfăşurarea tragerilor cu arma de vânătoare.

CaleNdarul luCrărIlor BIotehNICe

Puteţi primi acasă 12 nu-mere consecu-tive ale revistei Vânătorul şi Pescarul Ro-mân începând de la data abonării. Completaţi cuponul alăturat şi expediaţi-l împreună cu dovada plăţii abo-namentului (copia ordinului de plată sau a mandatului poştal) pe adresa: AGVPS din România, Bucureşti, Calea Moşilor nr. 128, Sector 2, cod 020882.

Plata se va face în Contul R023RZBR 0000 0600 0066 7242, deschis la Raiffeisen Bank - Agenţia Moşilor. AGVPS din Ro-mânia, C.I.F. nr. 24251140.

Doresc să mă abonez la revista vâNătorul şI pesCarul roMâN

preţ aBoNaMeNt 12 luNI: 55 leI roMâNeştINUME ............................................................................................................PRENUME.....................................................................................................Adresa la care doresc să primesc revista este: Strada.....................................................................Număr.........................Bloc.....................Scara...................... Apartament..............................Localitate..................................................Judeţ/Sector.......................Telefon................................................Data................................................ Semnătura................................................................................................... Am achitat suma de..............................................................................în data de......................................................................cu..........................Ordin de plată, Nr. ..................................................................................Mandat poştal, Nr. ................................................................................


Amenajarea unui teren de vânătoare

ManageMent

Lună de lună şi chiar zi de zi, vânătorul e pus în situaţia să decidă ce lucrări biotehnice ar trebui să întreprindă ca terenurile pe care le gestionează să fie amenajate corespunzător, ca animalele sălbatice să-şi ducă existenţa în mod normal. Cu rezervele cuvenite, încercăm să grupăm lucrările astfel:

Lucrări pentru ocrotire. Lucrări care contribuie nemij-locit dezvoltarea vânatului: a) îngrijirea fâneţelor şi păşuni-lor, b) cultivarea de plante în scop vânătoresc (ogoare), c) îmbunătăţirea mediului prin plantarea de arbori şi arbuşti care produc fructe, frunze şi ramuri ca hrană pentru vâ-nat; d) crearea de remize şi plantarea de arbori şi arbuşti

care servesc numai ca adăpost vânatului; e) construirea de hrănitori de diferite tipuri, în funcţie de speciile de vânat; f) sărăriile; g) fântâni, în tere-nurile total lipsite de apă; h) adăposturi pentru mistreţi; i) platforme de salvare în luncile inundabile ale râurilor; j) scăl-dători pentru mistreţi şi cerbi; k) băi de nisip pentru fazani.

Lucrările care îl ajută pe vânător la ocrotirea şi îngriji-rea vânatului: a) colibe pentru adăpostirea personalului de pază în timpul patrulărilor şi observării vânatului; b) bor-deie şi alte amenajări pentru combaterea cu ajutorul bufni-ţei a unor dăunători cu pene ai vânatului; c) deschiderea cărărilor vechi şi a drumurilor pentru a înlesni mişcarea în

teren a personalului de pază; d) instalarea în teren a capca-nelor-ladă şi facerea de cărări pentru a conduce răpitoarele în capcane; e) aşezarea pe te-ren a capcanelor cu porumbei; f) construirea în teren a unor capcane pentru câini, capcane de lemn care strivesc, şorecării; g) coridoare radiale prin desi-şuri, plecând din observator cu scopul de a vedea mişcarea

vânatului şi cărări spre arborii în care staţionează păsări răpi-toare cu pene, spre a permite apropiatul fără zgomot. Tot aici se pot face adăposturi de vedere, pentru a sta la pândă; h) confecţionarea de scări por-tabile (uşoare) cu ajutorul că-rora personalul de pază urcă în arbori pentru a observa vâna-tul; i) construirea de depozite de fân cu acoperiş mobil.

Lucrări pentru recoltarea vânatului: a) case de vânătoa-re; b) cabane de vânătoare; c) locuri de pândă şi observare pe sol, compuse dintr-o bancă şi un paravan în faţă; d) ţiitori din gard de nuiele pentru vâ-nătoarea cu goană a mistre-ţilor; e) locuri de pândă de mistreţi la nadă, amenajate în desiş; f) ţiitori pentru vânătoa-

rea de fazani, confecţionate fie din panouri de papură, fie din plantaţii de arbuşti cu frunze permanente (Spartium, molid, pin); g) gropi pentru vânătoa-rea de gâşte sălbatice; h) diferi-te prinzători de vânat viu.

Lucrări cu caracter mixt de ocrotire şi practicare a vânătorii: a) deschiderea sau lărgirea de linii parcelare în pădure. Ele servesc atât pentru culturi destinate vânatului, cât şi pentru practicarea vânătorii; b) observatoare improvizate de 3–4 m înălţime, având o plat-formă descoperită; c) cărări de acces şi de legătură; d) bordeie pentru împuşcarea vulpilor la nadă.

Construirea de fântâni. În terenurile de stepă, fără ape curgătoare sau stătătoare, în perioadele de secetă îndelun-gată, vânatul neputându-şi sa-tisface necesarul de apă numai din hrana pe care o consumă, este nevoie de fântâni. Pentru scoaterea apei, se poate folosi forţa eoliană. Apoi, oriunde există o sursă de apă, aceasta trebuie păstrată, curăţită de frunze.

Adăposturi pentru mis-treţi pe timp de iarnă. Kiss Géza (1942) descrie astfel aceste adăposturi;„se stabileşte care sunt porţiunile de pădure în care, de obicei, stau mistreţii iarna. Aici, de preferinţă pe un versant sudic şi în mod obliga-toriu într-un desiş, se bat 3—4 rânduri de pari care să aibă fur-că la capătul de sus. Peste aceşti pari se pun prăjini groase, apoi crengi, paie sau cetină, creân-du-se un acoperiş prin care

zăpada să nu treacă, înălţimea acoperişului, de la sol, să fie de 1–1,2 m, iar suprafaţa lui — de cel puţin 4×4 m. Sub adăpost se îngrămădesc frunze uscate pen-tru aşternut. În jurul adăpostu-rilor, se pune hrană, (porumb, sfeclă, napi, cartofi). Mistreţii, dacă terenul este liniştit, vor folosi aceste adăposturi, rezul-tatul fiind salvarea de la moarte a purceilor în iernile grele şi un spor mai mare, datorită condi-ţiei fizice bune a femelelor.“

Adăposturi pentru nutreţ. Hrana pentru vânat, din care face parte şi fânul, se procură cu greutate. Cu toate acestea, se constată destul de des, că din neglijenţă sau nepricepere, parte din nutreţ se pierde în urma defectuoasei depozitări: putrezeşte sau se mucegăieşte partea care vine în contact cu solul, precum şi o porţiune de la vârf în care pătrunde apa de ploaie. De aceea, în terenurile de şes şi coline, unde trans-portul nutreţului de la locul de depozitare la hrănitori se face fără mare greutate, se pot con-strui adăposturi cu acoperişul mobil în sens vertical.

Ţiitori pentru vânătoa-rea de fazani. Pot fi portative care se aşează pe teren numai în preajma vânătorii. Se con-fecţionează din papură sau din nuiele, înălţimea este potrivită, încât vânătorul să poată vedea peste ele. În terenurile boga-te în fazani şi iepuri, în loc de panouri confecţionate, se pot face perdele vii din plantaţii de Spartium, molid sau pin, adică din specii cu frunze ce nu cad iarna.


Gropi de pământ. Ca adă-post de vedere, servesc la vână-toarea de păsări acvatice şi la vânatul copitat ce iese la câmp deschis, în acest din urmă caz însă se cere atenţie, deoarece glonţul merge paralel cu pă-mântul sau chiar în sus şi se pot produce accidente. Gropile pot avea formă dreaptă sau cir-culară. Ele se fac primăvara, iar pământul scos se împrăştie în jur şi se seamănă plantele care cresc în mediul înconjurător. Se folosesc numai în sezonul când culturile sunt recolta-te sau au înălţime mică, încât să nu împiedice vederea. Este limpede că aceste ţiitori se fac la trecătorile bine cunoscute. Pentru mistreţ, ţiitorile se pot amenaja şi pe sol, având înălţi-mea aleasă în aşa fel ca vânăto-rul să poată trage peste ele.

Observatoarele înalte pot fi: acoperite şi închise com-plet; acoperite şi închise par-ţial; descoperite; improvizate şi portative. Toate au înălţimea de 4-8 m de la sol.

Observatoarele acoperite şi închise complet constau din 4 stâlpi legaţi între ei, iar deasu-pra au o cabină din bârne com-plet închisă. Podeaua, pereţii şi plafonul sunt bine încheiaţi, cu muşchi între bârne, peste care s-au bătut jeţuri. Cabina are dimensiuni de 2/2 sau 2/1,5 m, încât să se poată improviza un pat din lemn cioplit. Ferestrele au diametrul de 30×15 cm cu balamale din cauciuc sau piele puse în partea inferioară, încât se deschid fără zgomot prin

lăsarea în jos. Se înţelege că fe-restrele se fac la înălţimea unui om care stă pe scaun, astfel în-cât să se poată trage şezând.

Observatoarele improvizate se fac, de obicei, de către pădu-rar sau paznic. Ele constau din-tr-o scară şi o amenajare pen-tru şezut şi sprijinit picioarele. Scara trebuie să fie solid con-struită, spre a preveni acciden-tele, în acest scop treptele ei nu trebuie să se sprijine numai în cuie, ci în prăjinile scării să se facă mici crestături la fiecare treaptă.

Observatoarele servesc în primul rând personalului de pază şi vânătorului pentru a-şi da seama de numărul, vârsta, sexul şi calitatea vânatului, iar în al doilea rând pentru vână-toare. Cele înalte sunt necesare acolo unde vânatul nu poate fi văzut de pe sol, adică unde vânatul stă în lăstărişuri, tufi-şuri etc. Fiind în observator, mirosul de om este dus de vânt în înălţime, deci nu este perce-put de vânat. Fiind lucrări re-lativ costisitoare, se fac numai acolo unde pot fi folosite 3–10 ani, deci unde arboretul nu se închide curând şi, fireşte, unde se ştie că vânatul are trecători.

Cărările de vânătoareCărările de vânătoare se fac

în păduri şi servesc la urcatul fără eforturi mari şi inutile la apropierea şi observarea vâna-tului, fără a fi auzit sau văzut. Principiul după care se condu-

ce vânătorul este de a reuşi să se apropie neobservat de vânat şi apoi să se retragă tot neob-servat, deci, fără a nelinişti vânatul. După scopul la care servesc la vânătoare se pot de-osebi următoarele categorii: de acces; de vânătoare propriu-zi-se; de legătură; pentru comba-terea răpitoarelor.

Cărările de acces sunt cele care duc de la o casă de vână-toare la o cabană sau de la o şosea sau cale ferată la o cabană de vânătoare, sau, în fine, de la o cabană la alta. Deoarece pe acestea se circulă de obicei cu bagaje, eventual transportate pe cai, ele trebuie să aibă lăţimea de 1,20–1,50 m, panta de 12–15%, iar curbele nu prea accentuate, încât calul să se poată întoarce. Pe distanţă scurtă, panta poate fi şi mai mare (20%), dar după aceea să urmeze una dulce, în măsura în care terenul permite, este bine să se evite curbele, în general traseul cărării de acces trebuie astfel ales, încât să se ajungă la destinaţie pe calea cea mai scurtă.

Cărările de vânătoare pro-priu-zise servesc la apropierea de vânat, fie pentru observa-ţii, fie pentru împuşcare. Pe ele se circulă numai pe jos; au lăţimea de circa 80 cm, panta de 15–20%, pe distanţă mică poate fi până la 30% şi curbe mai accentuate. Cărarea trebu-ie trasată astfel încât să atingă punctele frecventate de vânatul mare, iar din cărare să se poată vedea la distanţă de cel puţin 80 m în dreapta sau în stânga, sau în ambele părţi. Dacă nu are vizibilitate în teren, cărarea de vânătoare nu are rost, deoa-rece omul va fi simţit de vânat înainte de a putea trage sau de a observa vânatul. O altă regu-lă de bază este ca traseul să fie astfel ales încât vânătorul să se poată deplasa la adăpost de ve-dere, deci după arbori, tufe etc. De aceea, când cărarea va ajun-ge la o poiană sau parchet fo-restier, ea nu va trece prin mij-locul acestora, ci prin pădure, la distanţa de 10-20 m. De asemenea, e bine să se traseze

pe ambele părţi ale poienii sau parchetului, încât deplasarea să fie posibilă din orice direcţie ar bate vânatul. Când traseul merge pe o coastă, el se con-duce până la frântura de pantă, încât să aibă câmp de vedere la distanţă cât mai mare. Fiind lucrări relativ costisitoare, se fac în acele puncte unde arbo-retul din jurul lor nu se închide cel puţin 5–10 ani, dat fiind că după închiderea lui, cărarea de vânătoare îşi pierde valabilita-tea, iar vânătorul nu mai are vizibilitate.

Cărările de legătură au ca scop să facă legătura între o că-rare de pe vale şi alta pe la mij-locul versantului sau între cea de pe versant şi una de pe cul-me. Fie în timpul observaţiei, fie al combaterii braconajului şi mai ales în cazul vânătorii, se simte nevoia de a ajunge, în timp scurt şi fără efort mare, într-un punct al crestei. Cără-rile de legătură servesc tocmai în acest scop. Ele au panta şi lăţimea celor de vânătoare propriu-zise. Traseul poate fi abătut ca să atingă şi puncte importante de vânătoare.

Cărări înguste. Pentru mo-tive de economie sau în cazul când nu există timp suficient pentru a construi o cărare de vânătoare propriu-zisă sau de legătură cu lăţime normală, se pot face cărări înguste de 40–50 cm. Se înlătură vreascurile de pe jos, frunzele moarte, se taie crengile aplecate şi se sapă, nivelând cărarea în sens trans-versal. La fel se procedează şi la ieşirile spre observatoare, hrănitori, sărării, ogoare etc. Mai târziu, dacă se consideră necesar, se pot lărgi la 80 cm. Nu se aleg trasee pe care au interes să circule şi locuitorii satelor învecinate, turiştii sau muncitorii de pădure, deoare-ce s-ar strica liniştea vânatului. Cărările să nu fie prea dese, deoarece vânatul va fi deranjat. Ori de câte ori facem o cărare, trebuie să ne întrebăm ce folos ne aduce. O vom construi nu-mai dacă este necesară.

sIlvIu stoIN, „Diana“


priMa captură

Fost-a odată…dicŢionar

Cuvinte şi expresii vânătoreşti

Continuare din nr. 4, 2016

Ţarc, pl. ţarcuri. Teritoriu în-grădit al fondului de vânătoare pentru creşterea în captivitate a unor specii de vânat. Vânătorii de ocol şi-au îngrădit ţ a rc u r i -l e cu un rând de pari susţină-tori de împletituri de nuiele şi crengi de copăcei spinoşi, gard de nepătruns de animalele ocrotite, dar şi de fiarele sălba-tice de pădure (T. Pamfile).

Ţăpoaică, pl. ţăpoaice. Coş de formă conică, împletit din nuiele, cu partea de intrare largă şi cu partea din urmă în-gustă şi lungă, folosit la pescu-it; coş de pescuit. Ţă p o a i ce l e se pun în baltă de cu seară şi se scot a doua zi dimineaţa în zori, când cu peşte, când fără peşte, cum le este norocul pes-carilor (C. Hogaş).

Ţărm, pl. ţărmuri. Fâşia în-gustă de pământ, acoperită de obicei cu nisip, de-a lungul unei ape mari (mări, fluvii). Pe ţ ă r m u l mării, în zona Burga-sului, apăruse în acel an, ca ni-ciodată mai înainte, o mulţime de pescării, toate având gheţă-rii şi acareturi necesare pentru depozitarea şi prepararea peş-telui (M. Sadoveanu).

Ţeavă, pl. ţevi. Piesă de oţel la arma de foc, în formă de cilindru gol, prin care trece proiectilul aruncat de explozia pulberii. Vânătorii experimen-taţi, la vânătoarea de mistreţi, iau cu ei arme cu două ţ e v i (A. Vlahuţă).

Ţiglău, pl. ţiglăie. 1. Deal înalt şi izolat. 2. Stâncă înaltă şi ascuţită. După ce ocoliră ţ i -g l ă i e l e împădurite, vânătorii ieşiră în câmp deschis, din zare în zare, cu mirişti şi răzoare în-ierbate (Z. Stancu).

Ţintaş, pl. ţintaşi. Persoa-na care ţinteşte şi trage precis cu arma sau cu arcul; ochitor, trăgător. Trei ţ i n t a ş i , dintre cei mai tineri, luaseră parte la vânătorile domneşti din Codrii Bucovinei (V. Eftimiu).

dr. hab. aNatol ereMIa

Într-o toamnă, tatăl mi-a dăruit de ziua de naştere o undiţă telescopică. Când a desfăcut-o pe lungimea de 3,5 metri, am rămas cu gura căscată. Când mi-am reve-nit, le-am declarat tuturor că mâine mă duc la peşte, cu atât mai mult că luna octom-brie era una destul de caldă. Spre seară, am adunat nişte râme şi am rugat-o pe mama să mă trezească mai devre-me.

Era o dimineaţă însorită, catifelată de octombrie. Când m-am apropiat de lac, pesca-rii erau fiecare la locul ales din timp. Am găsit şi eu unu mai potrivit printre stuf, mi-am in-stalat proptelele şi am potrivit unde aş putea arunca undiţa. Am observat un loc, în care cineva parcă a uitat să tragă la loc perdeaua de stuf: pesemne anume aici a şi prins cineva peşte până la mine. Eram fas-cinat de frumuseţea splendidă a unei bălţi în orele de dimi-neaţă. Deodată, undeva foarte aproape a zvâcnit un peşte. Mi-am amintit cu ce ocazie m-am pomenit în acel loc şi m-am pus pe treabă.

Cu mare chin am aninat o râmă în cârlig (scriu cu mare chin, pentru că am făcut-o în premieră) şi, fără ajutorul cuiva, am aruncat nada în fe-reastra din peretele de stuf. N-am aşteptat prea mult — ci-

neva a tras nada fără ezitare. Am smuls undiţa, dar fără să anin cum se cuvine peştele. În schimb, cârligul a intrat te-meinic într-un lăstar de stuf. Am fost nevoit să intru în apă ca să salvez cârligul. De pe mal, iarăşi am aruncat nada, de această dată în alt loc. Pes-te vreo două minute, peştele a tras energic de râmă, iar eu am

scos undiţa cu trofeu la capătul firului.

Cârligul meu a fost înghi-ţit de un peştişor pestriţ — era un ghiborţ nu prea mare. L-am cântărit niţel în palmă şi… i-am dat drumul în apă. Plea-

că sănătos de te-ngraşă! Chiar n-a mai rămas alt peşte în iaz? Acesta nici de fript pe tavă nu-i bun, prea multe oase are.

Pe urmă am prins mult şi diferit peşte, dar am rămas cu amintirea despre acest micuţ peştişor, prima mea captură pestriţă, începutul unei mari pasiuni. vItalI IvaNov,

pescar amator, or. Taraclia

abonarea 2016Dragi cititori, vă îndemnăm să vă abonaţi şi în cea de-a doua

jumătate a anului 2016 la revista vânătorul şi pes-carul Moldovei — principala sursă de informare pentru vânători şi pescari, precum şi pentru cei interesaţi să afle mai multe despre activitatea SVPM, despre fauna de interes cinegetic şi piscicol a Moldovei.

În paginile revistei puteţi găsi ultimele noutăţi legislative şi articole de specialitate, informaţii despre arme şi muniţii, din experienţa altor ţări în acest domeniu, tradiţii vânătoreşti, întâmplări, curiozităţi ş.a.

Preţul unui abonament rămâne neschimbat — 12,5 lei pentru o lună.Indicele publicaţiei:

în limba română — PM 32876; în limba rusă — PM 31876.

Abonamentul la revista VPM poate fi perfectat la orice oficiu poştal.


STATUTUL. Specie critic periclitată [Critically Endangered (CR)].

RĂSPÂNDIREA. În Republica Mol-dova cuibăreşte în bălţile Prutului de Jos. În căutarea hranei frecventează şi bălţile din cursul inferior al Nistrului. Are un areal vast; se întâlneşte pe cinci conti-nente. Peste hotarele ţării este răspândită din sudul Europei până în Asia Centrală şi de Est, în Filipine, Indonezia, Austra-lia, sudul Africii, Madagascar şi în Ame-rica Centrală.

HABITATUL. Bălţile întinse cu ape puţin adânci, stufărişuri şi sălcişuri. Se hrăneşte în luncile inundabile.

ASPECTUL CANTITATIV. Aproxi-mativ 5–10 perechi la cuibărit în bălţile Prutului de Jos. În scopul găsirii hranei, apare şi pe apele din lunca Nistrului In-ferior.

FACTORII LIMITATIVI. Degra-darea şi reducerea suprafeţelor zonelor umede.

PARTICULARITĂŢILE BIOLO-GICE Şl ECOLOGICE. Specie de ori-

gine mediteraneană. Soseşte în prima jumătate a lunii aprilie. La mijlocul lu-nii mai cuiburile cu ponta din 3–4 ouă albăstrui-verzui sunt amplasate în sălcii la înălţimea de 4 m, la periferia coloniei, compuse din stârci, egrete, cormorani-mici şi lopătari.

Clocesc alternativ (femela şi mascu-lul) timp de 21 de zile. Puii sunt hrăniţi de părinţi timp de 48–50 de zile cu in-secte acvatice, melci, peşti mici. În luna august formează stoluri împreună cu pă-sările adulte, iar pe la sfârşitul lunii mi-grează spre sud.

STAREA DE PROTECŢIE. Specie ocrotită de lege, inclusă în: Directiva Pă-sări; Convenţia de la Berna, 1979; Cartea Roşie a Republicii Moldova.

MĂSURILE DE PROTECŢIE. Ocrotirea habitatelor de reproducere şi de hrană; excluderea deranjului în peri-oada de reproducere şi combaterea bra-conajului.

dr. profesor aNdreI MuNteaNu

cartea roşie plante Medicinale

Ţigănuşul (Plegadis falcinellus)

Ceaiul de urzicăDeşi nu este deloc prietenoasă cu pie-

lea noastră, urzica are incredibil de multe beneficii pentru corpul omenesc şi a fost folosită în multe zone de sute de ani ca aliment, plantă medicinală, ceai de urzici tonic, energizant.

Beneficii: ajută la detoxifierea organismului de

substanţe chimice şi metale grele, fiind bogat în minerale şi vitamine, este

excelent pentru vitaminizarea şi echili-brarea sistemului de apărare al organis-mului,

elimină stările de anemie, ce apar mai ales primăvara,

cu ceai de urzici se intensifică concen-traţia de testosteron în mod natural, sporind şi vitalitatea la bărbaţi,

este diuretic, crescând secreţia de acid uric,

prin acţiunea antiinflamatoare, ceaiul de urzici reduce simptomele cauzate de artrită,

poate fi util în hemoragiile interne sau în tratarea rănilor, sau a tăieturilor de mici dimensiuni,

are proprietăţi analgezice.

Cum îl preparămPrin opărire sau infuzie, astfel încât

planta să nu îşi piardă proprietăţile cura-tive. Peste o lingură de urzici se toarnă o ceaşcă de apă clocotită, se acoperă preţ de câteva minute, după care se strecoară. În caz că se doreşte pregătirea unei cantităţi mai mari, se va repeta procedeul, folosind 4–5 linguri cu frunze de urzici uscate la un litru de apă fiartă. Se consumă zilnic până la patru ceşti de ceai, cu înghiţituri mici, fără să se adauge zahăr. În mod normal, dacă bei zilnic 2–3 căni cu acest ceai, vei slăbi cu circa 2 kg pe săptămână, însă pen-tru un efect maxim, odată începută cura de slăbire cu ceai de urzici, nu trebuie în-treruptă timp de 30 de zile. Un pahar de ceai de urzici combinat cu ceai de coada-şoricelului pe zi ajută şi la tonifierea sto-macului.

ateNţIe!Sub egida Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor din Moldo-

va şi a Institutului de Zoologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, cu contribuţia specialiştilor din România, a fost elaborat

MaNualul vâNătoruluILucrarea cuprinde 11 capitole cu conţinut teoreti-

co–practic din domeniul cinegetic, ecologie şi etologie, morfologie şi anatomie a vânatului, gestionare, specii de interes cinegetic, arme şi muniţii, câini de vânătoare, boli ale vânatului, tradiţii, datini… legislaţie.

Prezenta „carte de căpătâi“ în ale vânătorii este pusă la dispoziţia tuturor, accesând site–ul www.svpm.md.


avifauna

Intoxicaţia cu plumb a păsărilor acvatice

Aminteam într-un articol anterior că păsări de baltă intoxicate cu plumb se

găsesc în ţinuturile intens vânate, acolo unde în mod inerent ajung să fie împrăş-tiate în teren, în decursul anilor, însem-nate cantităţi de alice de plumb. Aceasta se întâmplă în Europa de Vest, se întâm-pla în SUA înainte de interzicerea, în această ţară, a utilizării alicelor de plumb. Dar s-ar putea întâmpla în curând şi în România, în situaţia în care numărul vâ-nătorilor („puşcaşilor") străini va creşte mai mult decât până acum.

Este deja un fapt constatat că alicele de plumb nu traversează tubul digestiv, ci rămân în stomac, unde vor îndeplini ace-

laşi rol ca pietricelele înghiţite în scopul mărunţirii hranei ingerate de pasăre. Sub acţiunea sucurilor digestive, ele eliberea-

ză săruri de plumb, care vor pătrunde în toate ţesuturile organismului şi vor pro-duce intoxicaţia păsării.

Intensitatea fenomenului depinde de mai mulţi factori: densitatea/aglomera-rea păsărilor în terenul de vânătoare; lo-cul de vânătoare (pe mal, din barcă etc.); regimul alimentar al păsărilor (sunt mai predispuse intoxicării păsările „erbivo-re"); modul de hrănire (înghit alice mai

ales păsările scufundătoare); caracteris-ticile biotopului (adâncimea apei, fund nisipos sau mâlos); existenţa/inexistenţa pietricelelor (care sunt în mod normal înghiţite de păsări); sensibilitatea speci-fică a păsărilor (există specii mai puţin/mai mult sensibile decât altele).

Alicele care rănesc păsările, în cazul supravieţuirii acestora, sunt mai puţin toxice dacă se fixează în muşchi, unde în general se închistează. Ajunse însă în articulaţii, ele vor fi o sursă sigură de sa-turnism. În decursul ultimelor trei-patru decenii au fost publicate în străinătate numeroase date şi rapoarte privitoare la saturnismul vânatului de baltă.

În raportul pe anul 2000 al Staţiunii Biologice Tour du Valat (Camargue, su-dul Franţei), a cărei activitate este bine cunoscută de toţi cei implicaţi în studiul

şi ocrotirea zonelor umede sud-europe-ne, sunt sintetizate rezultatele cercetări-lor din ultimii trei ani asupra saturnis-mului păsărilor de apă.

În această perioadă de timp au fost analizate conţinuturile stomacale a 800 de păsări vânate în Camargue (Delta Ro-nului). Iată în continuare, pentru fieca-re specie, numărul de păsări examinate şi numărul de exemplare care aveau în

stomac alice de plumb: raţa mare 150/50 (33%); raţa lingurar 69/14 (20,3%); raţa mică 250/26 (10,4%); lişiţa 68/7 (10,3%); raţa cu cap negru 20/1 (5%); raţa pestri-ţă 106/4 (3,8%); becaţina comună 46/4 (8,7%); cârstelul de baltă 34/3 (8,8%).

Nu s-au găsit alice la raţa fluierătoare (27 exemplare examinate) şi la găinuşa de baltă (30). Din totalul de 800 de păsări, 109, deci 13,3% dintre ele, înghiţiseră ali-ce.

În urma publicării acestor rezultate şi a altora anterioare, unii vânători localnici au fost convinşi să renunţe la alicele de plumb, respectiv, să utilizeze cartuşe cu alice de fier, existente deja în comerţ în mai multe ţări occidentale.

În raportul pe anul 1999 al aceleiaşi Staţiuni de la Tour du Valat se aminteşte, dar fără date precise, că încă între 1960 şi

Republica Moldova a semnat un şir de convenţii europene privind protecţia animalelor sălbatice, inclusiv interzice-rea spre utilizare a alicelor de plumb. În repetate rânduri, revista VPM a abordat în paginile sale tema ca atare, soli-citând opinia Dvs. în această privinţă. Părerile sunt împărţite, cu suport convingător, dar şi nu prea sau chiar lipsă.În paginile ce urmează, la aceeaşi temă, vă propunem să vedeţi care este opinia colegilor noştri din România.


1970, în sudul Franţei, au fost examinate cu raze Roentgen 8000 de raţe mari prin-se cu capcane şi că la un număr însemnat dintre ele s-au identificat alice de plumb în stomac sau în muşchi.

Alte date despre acest subiect găsim în publicaţia Lead poisoning in water-birds: International Update Report 2000, editată de Wetlands International în anul 2001. Astfel, primele cazuri de ingerare a alicelor de plumb de către păsări au fost consemnate spre sfârşitul secolului XIX. În prezent se estimează că din cauza toxi-cităţii plumbului pe care îl înghit, în fie-care an mor mai multe milioane de păsări de apă (dintre care cca 250.000 în Canada şi între 1,5 şi 4 milioane în SUA), iar alte milioane de exemplare suferă de satur-nism cronic, în diferite grade sau stadii.

Cazuri de intoxicare a păsărilor cu alice de plumb au fost raportate până în prezent în 21 de ţări, de exemplu, în SUA, Canada, Australia, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Olan-da, Norvegia, Spania, Marea Britanie, Rusia (Siberia), Japonia. Au fost publicate numeroase articole în reviste de cinege-tică sau de biologie, conţinând anumite date statistice pe această temă.

Se consideră că un vânător trage în medie 6 cartuşe pentru a împuşca o pa-săre de apă. În afara celor câtorva alice

care lovesc pasărea, toate celelalte cad pe sol sau în apă. Astfel, sute sau mii de tone de plumb sunt răspândite în mediu în fiecare an: 2000 t/an în Canada, 350 t în Australia, 700 t în Ucraina. În ceea ce priveşte densitatea alicelor aflate pe fun-

dul bălţilor şi al lacurilor, aceasta este de 9.000–180.000 bucăţi/hectar în multe ţi-nuturi din Canada, iar în lacurile intens vânate densitatea ajunge la 2 milioane

alice/hectar (ceea ce corespunde unui număr de 200 alice/m2).

Acelaşi raport al Wetlands Internati-onal precizează că saturnismul păsărilor reprezintă o intoxicaţie primară, dar că intoxicaţii secundare au fost relevate la animalele carnivore care consumă păsă-rile în al căror organism au pătruns ali-ce de plumb. De menţionat că păsările intoxicate au o reactivitate mai redusă şi ele cad pradă mai uşor răpitoarelor. În America de Nord, asemenea cazuri de intoxicaţii secundare au fost observate chiar la pasărea simbol a SUA, Haliaeetus leucocephalus. Astfel, cca 10–15% dintre exemplarele tinere mor ca urmare a sa-turnismului secundar. În Europa, cazuri asemănătoare au fost constatate la mai multe specii de păsări răpitoare: acvila de munte, uliul porumbar, şoimul călător, codalbul („fratele“ celui nord–american), uliul păsărar. Se presupune în plus că un saturnism moderat, cronic, contribuie la creşterea ratei mortalităţii provocate de alte cauze, prin potenţarea efectelor unor maladii.

Păsările de apă intoxicate cu plumb pot deveni periculoase şi pentru om, pre-cizează raportul sus-menţionat. Omul poate ingera, în primul rând, ţesut mus-cular (carne) în care se află concentraţii crescute de plumb, respectiv de peste 0,5 mg/kg muşchi. Dar, cercetările au demonstrat că 15% din 227 de păsări in-toxicate examinate au avut plumb în mai mari decât nivelul admisibil, concentra-ţii care au ajuns în cazuri extreme chiar

până la 759 mg plumb/kg ţesut muscular.Au fost de asemenea raportate multe

cazuri de intoxicare a oamenilor cu alice de plumb înghiţite din neatenţie, odată

cu mâncarea, mai ales după pătrunderea şi fixarea lor în apendice. Într-un spital din Newfoundland (SUA), în apendicele a 62 de pacienţi au fost găsite între una şi 200 alice! Unii bolnavi, înainte de a fi operaţi şi supuşi tratamentelor de dez-intoxicare, au manifestat semnele clasi-ce ale saturnismului: paralizia mâinilor, anemie, slăbirea muşchilor pectorali, scă-derea potenţei sexuale (!) şi alte semne neurologice.

Mai extragem alte câteva date din revista belgiană L'homme et l'oiseau (nr. 2/1994). Se consideră că, în fiecare an, în toată lumea, vânătorii împrăştie în mediul înconjurător aproximativ 4.000–8.000 tone de plumb, dintre care 2.000 t în Europa şi aproape 3.000 în SUA. În zo-nele umede din jurul Mediteranei, unde vânătoarea este foarte intensă, cad până la 2 milioane de alice pe hectar. În Dane-marca, unde vânătoarea în zonele litora-le este practicată de mii de vânători, cad până la 4 milioane de alice pe hectar. În Belgia şi Olanda s-a constatat că 4–12% dintre exemplarele aparţinând speciilor susceptibile de intoxicare cu plumb aveau cel puţin o alică în stomac; într-un caz extrem într-un stomac de raţă s-au găsit 115 alice, iar într-altul chiar 521.

Prezentarea acestor informaţii, din-tre cele multe desigur existente pe plan mondial, trebuie să ne pună în gardă, să ne determine să abordăm şi noi, cu seri-ozitate, acest fenomen tot mai răspândit: saturnismul vânatului de baltă.

daN MuNteaNu


ihtiologie

Puţini dintre cei împătimiţi de arta pescuitului îi atribuie influenţei vântului atenţie cuvenită, fără a bănui că anume el, nu arareori, este factorul determinant

al succesului sau insuccesului pescăresc. Doar un pui de vânt plăcut, prielnic, în anumite condiţii, joacă, la pescuit, un rol important — de aliat al pescarului ama-tor, iar vântul cel năprasnic, cu şfichiuiri neîndurătoare nu poate fi decât potrivnic năzuinţei undiţarilor de a captura măcar câteva cozi de peşte, cu excepţia ştiucii, care adoră bătaia vântului, ieşind cu plă-cere prin clocotul de valuri la vânătoare. Astfel, lipsa mişcării vântului sau prezen-ţa vântului puternic dau peste cap rostul zbuciumului sufletesc din ajunul partidei de pescuit în vederea pregătirii febrile şi obositoare a multor „fleacuri“ pescăreşti, ustensile şi câte şi mai câte atribute necesa-re victoriei în lupta cu adversarii acvatici. Se pierd în zadar speranţe şi nenumărate griji, răsărite din pasiunea aceasta înflăcă-rată, fără de care pentru pescarii amatori, pare-se, nu există viaţă…

După o noapte lungă de nesomn, de aşteptare şi păstorire a clipelor ce aduc pe aripi zorii dimineţii, ieşim în pragul casei, aruncăm grăbiţi privirea spre faţa cerului, determinând apoi intensitatea vântului, mai cu seamă direcţia din care îşi trage suflarea, şi cerul, şi vântul ne spun multe despre posibilitatea de prezenţă a noro-cului, de a face să răsară steaua izbânzii aşteptate. Desigur, pe parcursul zilei nici freamătul bolţii cereşti, nici jocul vântu-

lui nu sunt constante, se schimbă de la un ceas la altul, ba spre bine, ba spre rău, dar pescarii adevăraţi îşi spun în gând „fie ce-o fi“ şi pornesc la drum. Îi poate opri acasă

numai o ploaie torenţială, cu descărcări electrice, sau dezlănţuirea unei furtuni ce mătură totul în cale.

Ajunşi la faţa locului, pe malul împă-răţiei de cristal a apelor, ne bucurăm când vântul este cel dorit, slab sau moderat, din sectorul de nord-vest, prielnic stră-daniilor pescăreşti de a bucura sufletul cu lumina de aur a satisfacţiei. Vântul de nord-est, de est, de sud, de sud-est nu este favorabil, precum, nu ne bucură nici cel rece, şfichiuitor, cu rafale de furtună. De asemenea nu este de folos pentru pescu-it nici vântul molâu, altfel spus, lipsa lui, mai ales când şi presiunea atmosferică este joasă sau înaltă. Cum este vântul, aşa este şi activitatea peştelui, pe timp fără vânt, de acalmie, cu temperaturi înalte ale aerului, oxigenul solvit în apă se reduce, generând apatie tuturor speciilor acvatice, făcându-le să renunţe hrana. Încercarea de a-i ademeni nu dă rezultate.

Când vântul îşi face de cap, vânturând cu bojocii săi ore în şir valurile, tulbu-rându-le lângă maluri sufletul, peştii nu rezistă să filtreze cu aparatul branhiilor murdăria apei, se dezic de hrană şi se deplasează în adâncuri, locul de refugiu, unde condiţiile de respiraţie sunt mai fa-vorabile. Astfel, în apropiere de maluri pescarii nu au nicio şansă de a captura trofee.

Vântul puternic creează probleme un-diţarilor şi la lansarea momelii în locuri-le dorite, unde, după părerea lor, fiinţele acvatice le aşteaptă „darurile“. În aceste cazuri lansetele utilizate necesită pe tam-burul mulinetei un fir subţire, a cărui rezistenţă în bătaia vântului e mai mică, totodată e nevoie ca forfacul să fie dotat cu plumbaj mai greu. Probleme şi iar pro-bleme…

Pe timp năprasnic, când vântul rosto-goleşte nemilos valurile, pescarii care pre-feră pescuitul cu undiţa uşoară, cu plută fixă sau culisantă, au şi mai mare nenoroc, pluta dansează necontenit pe creasta valu-rilor, ba se scufundă, ba răsare din pieptul lor, făcând să nu se înţeleagă dacă peştele ia momeala. O soluţie, cât de cât salvatoa-re, ar fi utilizarea unei plute, antene subţiri, cu lungimea de 20—25 cm, având pe ea o bilă din material foarte uşor, culisantă, pe care o fixăm la locul ce-i permite antenei (cu plumbajul corespunzător) să stea pe valuri orizontal. Când peştele înşfacă mo-meala, pluta-antenă ia poziţia verticală, fiind semnal să înţepăm „oaspetele“.

Cei care pescuiesc în râuri îşi desfă-şoară activitatea, de asemenea greu, când mânjii vântului zburdă doar în direcţia de curgere a apei, astfel, valurile sunt mai mici. Vântul ce suflă în răspăr curgerii apei ridică fruntea valurilor şi mai sus, spulbe-rând complet norocul pescarilor.

Este important să cunoaştem că aproa-pe toate speciile de peşti, cu excepţia ră-pitorilor, nu iau nada când ea se mişcă, vântul neprielnic poartă nervos sfoara ustensilelor, comunicând astfel cârligelor cu momeală un joc sau tremur nedorit, iar dacă acestea sunt lansate pe fund, miş-carea apei le poartă dintr-un loc în altul, desprinzând momeala, lăsându-le goale…

Roata vremii e fără de oprire, în roti-rea ei viaţa oferindu-ne destule zile de aur. Bucuraţi-vă, prieteni, de vânt prielnic, slab sau moderat, din sectorul de nord-vest, aliat de nădejde al nostru, care prin frea-mătul uşor de aripi umflă pânzele corabiei de dor a norocului, aducător de bucurie şi satisfacţie în grădina veşnic tânără a sufle-tului.

vladIMIr rusNaC, scriitor

Vântul: aliat şi potrivnic al pescarului


Păstruga — Acipen-ser stellatus (Pallas, 1771) este o specie migratoare anadromă, arealul ei fiind Marea Neagră şi Marea Caspică, de unde urcă în fluvii pentru reproducere. În Republica Moldova se întâlneşte sporadic în cur-surile inferioare ale Nis-trului, Prutului şi în zona confluenţei cu Dunărea.

Se deosebeşte de alţi reprezentanţi ai acestei fa-milii prin botul foarte lung (de obicei mai mult de 60% din lungimea capului), cu vârful adus în sus. Greuta-tea obişnuită este de 6—8 kilograme, lungimea de 100—150 cm. Migraţia de reproducere începe după a morunului şi nisetrului, în martie sau aprilie, la o temperatură de 8—11° C, iar intensitatea maximă

este înregistrată în mai. A doua perioadă de migra-ţie reproductivă este în iulie–august. Ca şi pentru alte specii de sturioni, la păstrugă se disting printre reproducători exemplare care migrează primăvara şi vara—toamna. Reproduce-rea are loc la temperatura apei de 15—25°C în anul migraţiei de primăvară şi în anul următor pentru cele care migrează toamna. Zo-nele de reproducere au ca

substrat pietriş şi nisip, cu adâncimi cuprinse între 3 şi 8 metri. Bancurile de ni-sip şi pietriş (şi bolovani) spală icrele de mâlul ce se depune primăvara şi care ar sufoca embrionul. Un astfel de substrat grosier prezintă pentru sturioni o serie de avantaje, cum ar fi suprafaţa mare pe care pot adera icrele ori faptul că printre neregularităţile de pe fund, icrele şi, ulte-rior, larvele, găsesc adă-post şi protecţie împotriva diferiţilor prădători. După reproducere exemplarele adulte se întorc în mare, iar majoritatea puietului rămâ-ne în râuri până în toamnă.

Sturionii dulcicoli (de exemplu, cega) iernează în fluvii şi râuri, în timp ce la speciile migratoare numai formele de iarnă folosesc

fluviul pentru hibernare. Chiar şi aşa, tipul de sub-strat, curentul ori adânci-mile locurilor de iernat nu sunt comune pentru toţi sturionii. Astfel, viza şi cega iernează în gropi adânci, cu fund tare, fără nămol. De asemenea, preferă ca în apropiere de aceste gropi să existe un banc de nisip ori pietriş — un obstacol pen-tru curentul apei. Aceste specii iernează împreună, în grupuri mari, aproape

amorţite, iar nisetrii — la adâncimi mai mari, în gropi din apropierea gu-rilor fluviilor Dunărea şi Nistru, cu fundul format din nămol ori argilă. Aces-te locuri sunt utilizate şi de păstrugă. Morunii pre-feră gropile foarte adânci, situate după un cot, unde curentul loveşte în ma-luri, formând astfel gropi cu fund tare şi negru. Aici morunii stau aproape în le-targie, hrănindu-se foarte puţin. În această perioadă de hibernare indivizii de-vin foarte vulnerabili, fiind uşor localizaţi de braconi-eri şi pescuiţi prin înţepare mai ales cu „smâcul“.

Păstruga este un peşte deosebit de valoros, iar pe piaţa neagră sunt foarte în-trebate icrele negre. Acest fapt, pe lângă distrugerea

habitatelor naturale, a de-terminat declinul său pe tot arealul de răspândire. În Republica Moldova spe-cia este protejată de lege, fi-ind inclusă în Cartea Roşie cu statut de specie pericli-tată (EN), iar în Cartea Ro-şie Internaţională (IUCN) specia este clasificată ca fiind critic periclitată (CR).

Dacă aţi prins-o — lă-saţi-o să trăiască!

dr. duMItru Bulat,Institutul de Zoologie al AŞM

Păstrugaihtiologie

octogenarul

Au, Vladimir Rusnac!…Stăm noi şi ne întrebăm: cam ce se în-

tâmplă pe lume, în general, şi cu dl Vladimir Rusnac, în particular? Lumea se avântă în fel de fel de politici, partide-partiduţe, fracţi-uni, formaţiuni, păreri anapoda şi opinii aiu-rite, buzunare fără fund şi peşteri în suflet, case, castele, acareturi, limu-zine de lux, mi-lioane, miliarde, lipsă de obraz şi de simţ… pe când bărbatul, scriitorul, harni-cul, înzestratul, ciorneanul, nis-treanul, rezinea-nul, chişinăuianul… mereu îndrăgostitul de ceva de-acasă, de frumos, de litere scrise, de pagini tipărite, de proză, vers… de… de…

— Ce se întâmplă? strângem din umeri, nedumeriţi.

Să ne interesăm la telefon ni-i oarecum. Să-l prindem pe careva de la Uniunea Scri-itorilor şi să-i cerem informaţii — tot nu-i prea la îndemână. Îl oprim pe un cititor, di-rect în stradă, îl apucăm de bumbul hainei, răsucindu-i-l, până i-l rupem, şi, aşa rupt, i-l înmânăm, ispitindu-l:

— De Vladimir… ai auzit?— Da! zice. E Rusnac! mai zice.— Corect, dar mai departe?— Mai departe… ce? Prindeţi-l şi între-

baţi-l!Încercăm, desigur, dar… nu-i chip: me-

reu e pe fugă, pe alergate, nu te ţii de urma lui. Ş-atunci unul dintre ai noştri unde strigă:

— Evrica! Ştiu unde-l putem găsi!— Unde, omule? bulbucăm ochii.— În metrică!Metrică? Să zici, bre! Ia s-o deschidem…

Citim: „Vladimir Rusnac… născut la 22 iunie 1936“.

— 80 de veri, măi vere! exclamă Igor Grosu.

— 80, dar… cearcă de-l crede, de-l prin-de!… suspină şi Ionel Căpiţă.

— Evrica! ţip şi eu. Am găsit!— Cum? Ce? săriră în sus colegii.— Îi urăm multă, multă, multă sănătate,

inspiraţie la nesfârşit, bucurii în ale sufletu-lui, succese în ale soarelui şi malului de ape, stufăriş, peşte, despre care ne scrie cu atâta ardoare, talent şi…

— Votăm! se învoiră toţi. Îl îmbrăţişăm, îl pupăm pe obraz, îl felicităm cu toată dra-gostea şi respectul pe care i-l purtăm!

— Bine, cad de acord şi semnez în nu-mele tuturor cititorilor revistei, membrilor SVPM:

taChe BârCă


Spre deosebire de alte ţări, amplasate în Peninsula Scan-dinavă, Norvegia este săracă în păduri: acestea acoperă doar 24,5 la sută din teritoriul ei. 72 la sută din teritoriu reprezin-tă lanţuri montane şi platouri muntoase, aproape lipsite de vegetaţie lemnoasă. Ponderea terenurilor arabile şi păşunilor

este de numai 3,5 la sută. În pofida acestui fapt, ţara abundă în vânat: cerbul nobil, elanul şi căprioara; sunt numeroase po-pulaţiile de iepuri, fazani şi, mai cu seamă, de potârnichi. Cei 80-90 de mii de norvegieni înfrăţiţi cu arma de vânătoare mai mult sau mai puţin egal se împart în locuitori ai oraşelor şi zonelor rurale.

Specificul vânătorii spor-tive în Norvegia, îl reprezintă, desigur, elanii şi renii. Pentru organizarea acesteia sunt dre-saţi câini de vânătoare de tip Laika. Aceştia din urmă au dimensiuni medii, dar sunt extrem de utili, deoarece ţin bine urma şi nu pierd vânatul urmărit. Vânătoarea la aceste copitate, în virtutea landşaftu-lui norvegian, reliefului destul de complex, este deosebit de dificilă. Ea cere de la vânători mult mai multe eforturi, cu-noştinţe şi aptitudini, decât, să spunem, aceeaşi vânătoare în Suedia. Sezonul vânătorii la elan în fiecare an se deschide pe 27 septembrie şi durează până la 10 octombrie, deci, pe toată perioada de reproducere,

când coarnele taurilor ating di-mensiuni maxime şi încă nu au defecte. În primii ani postbelici în ţară erau dobândiţi 3-4 mii de elani; acum această cifră depăşeşte nivelul de 7 mii de exemplare. Pentru dobândirea fiecărui animal vânătorii pro-cură la Ministerul gospodăriei forestiere permise speciale.

Suprafaţa minimă a tere-nului de vânătoare, care i se cuvine unui vânător, pentru a obţine dreptul de a dobândi un elan, variază în diferite pro-vincii de la 250 până la 3000 de ha, iar indicele mediu este de 500-800 ha. Din cauza reliefu-lui natural, vânătoarea nu este organizată cu gonaşi, ci prin excepţie cu câinii care ţin urma vânatului, încolţindu-l până nu vine din urmă stăpânul cu puş-ca. Un alt scenariu presupune că vânătorul şi câinele pe lesă merg pe urma vânatului. Ca şi în Suedia, la asemenea vâ-nătoare sunt foarte utili câinii de soiul Laika. De notat că vâ-nătorii norvegieni nu recurg la procedeele de ademenire a vânatului cu dispozitive care imită gemutul animalului.

Numărul total de elani în Norvegia este estimat la 35 de mii şi se află în continuă creş-tere. Animalele sunt mari: gre-utatea unui elan matur este de circa 300 kg. Cu toate acestea, la fel ca în Suedia, în efectivele animalelor se profilează schim-bări de vârstă şi de gen nefavo-rabile: taurii, mai ales cei mari,

sunt prea puţini, pretutindeni prevalează femelele. În ultimii câţiva ani, pentru a încuraja dobândirea femelelor, vânăto-rului care a răpus o femelă, i se restituie banii cheltuiţi. Este promovată, la fel, dobândirea animalelor tinere, pentru a proteja masculii puternici în vederea unei reproduceri opti-male a animalelor. Prin urma-re, nu este întâmplător faptul că, în ultimii ani, în ţară nu doar că s-a redus greutatea me-die a animalelor dobândite, dar şi valoarea sportivă a acestora.

La renii nordici

Renii în Norvegia sunt mai numeroşi decât în oricare altă ţară scandinavică. Popu-laţiile speciei sunt deosebit de reprezentative în trei regiuni- Hardanger, Setesdal şi Dovre-fell. De-a lungul anilor, aici nu încetează lupta vânătorilor pentru conservarea speciei în aceste locuri.

Vânătoarea la renii nordici sălbatici, permisă de la 1 până la 25 septembrie, este prefera-tă de vânătorul norvegian mai mult decât toate celelalte tipuri de vânătoare sportivă. Nu este o vânătoare uşoară, ea necesită răbdare şi consecvenţă. Aceste copitate precaute preferă, de obicei, platouri înalte şi des-chise. Se întâmplă că vânătorul stă la pândă multe zile, înainte de a vedea animalele. Numărul renilor sălbatici în Norvegia este de circa 40—45 de mii, din care sunt extrase 7—8 mii de exemplare pe an, deci, 17—20 la sută. Renii sunt vânaţi prin excepţie în ordine individuală, fără câine. Legislaţia permite

aplicarea la o asemenea vână-toare doar arme ghintuite de calibrul 8 mm şi mai mare, este permisă dotarea armei cu echi-pament optic; se face excepţie doar pentru două cartuşe de vânătoare puternice 6,5×55 şi 7,62×63 milimetri. Este permis

tirul cu focuri unice, astfel în-cât magazinul carabinei să fie blocat, iar mecanismul de reîn-cărcare este complet deconec-tat. Utilizarea automatelor este în genere interzisă.

Poliţia nu doar că monito-rizează atent respectarea aces-tor reguli, dar, de asemenea, permite participarea la vână-toarea de cerbi doar a celor ţintaşi care au susţinut un exa-men special, acumulând din 10 împuşcături de la o distanţa de 100 de metri cel puţin 80 de puncte. Cel care a urmat cu succes un astfel de test obţine permisiunea de a vâna în anul curent şi copitate montane. Dreptul de vânătoare la elani îl are ţintaşul care a acumulat 48 de puncte, din şase focuri de la aceeaşi distanţă. Vânătoa-rea este permisă doar cu arma, din care vânătorul a tras în timpul testării. Apropo, vână-torii trebuie să-şi demonstreze abilităţile de ţintaş şi înainte de cumpărarea puştii, după care poliţia le eliberează un permis special pentru procurarea şi aplicarea armelor.

Cerbul nobil trăieşte în vestul Norvegiei. Cât priveşte coarnele şi greutatea exempla-relor dobândite, apoi el nu este prea puternic, fiind comparabil cu cerbii din Alpii bavarezi şi

MapaMond

Vânătoarea în Norvegia


austrieci. Vânătoarea începe la 15 septembrie şi sfârşeşte pe 14 octombrie, numai pe baza licenţelor şi, prin analogie cu renul nordic, numai în limite-le planificate. Pentru a obţine licenţa, este necesară posesia a cel puţin 100 de hectare de terenuri. Câinii sunt utilizaţi pentru această vânătoare mai rar, ambuscadele nu sunt prac-ticate deloc; de obicei, este or-ganizată vânătoarea cu gonaşi.

La căprioară

Dobândirea căprioarei, po-pulaţia căreia în Norvegia nu-mără 150 de mii de exemplare, este permisă de la 1 octombrie până la 23 decembrie. Este vâ-nată preponderent cu puşti de vânătoare cu alice mari.

Dobândirea vânatului

Printre norvegieni se nu-mără mulţi adepţi ai vânătorii de vară-toamnă, cu prepelicari la potârnichi sure, cocoşi de munte şi de mesteacăn. Mai târziu, în păduri este practicată vânătoarea cu Laika. În turbă-riile cu muşchi şi în munţi este foarte populară vânătoarea la potârnichi albe cu pointeri sau setteri. În ultimii ani este tot mai populară vânătoarea cu prepelicari germani şi cu spanieli. În medie pe parcursul unui sezon sunt dobândite 500 de mii de potârnichi albe, 40 de mii de cocoşi de munte, 100 de mii de cocoşi de mesteacăn, 10.000 de ierunci, 7—8 mii de sitari, 25 de mii de gâşte şi raţe; în zonele de litoral vânătorii norvegieni dobândesc până la 100 de mii de raţe marine şi alte păsări de apă. Aceste cifre sunt preluate din rapoartele statistice ale Uniunii Norvegi-ene a Vânătorilor şi Pescarilor.

Vânătorii norvegieni au acordat întotdeauna o mare importanţă combaterii prădă-torilor. Până nu demult, pentru fiecare urs brun era achitată o primă. Acum, încă mai este sti-mulată dobândirea glutonului, lupului şi râsului. În ţările ve-

cine aceste activităţi sunt dez-aprobate, de teama dispariţiei animalelor de pradă deja rare. Cu toate acestea, combaterea prădătorilor continuă, deoare-ce stăpânii turmelor de cerbi şi de oi se plâng permanent de prejudiciul cauzat de aces-te carnivore, mai cu seamă, de

urs şi gluton. Acest prejudiciu este, evident, exagerat, deoa-rece prădătorii patrupezi în Norvegia nu sunt numeroşi. In fiecare an sunt dobândiţi doar 1–3 urşi, 1–2 lupi, 20–25 râşi şi glutoni. Unii consideră că aceştia vin în ţară din Suedia vecină. În fiecare an, vânătorii dobândesc aproximativ 30 de mii de vulpi şi 80–100 de vidre.

Nu putem trece cu vederea ursul alb, care se întâlneşte în Oceanul Arctic spre nord de Norvegia, deci în jurul insu-lelor Svalbard. Ursul alb este vânat nu doar de pescarii şi vâ-nătorii locali, dar şi de vânători sportivi străini, pentru care în lunile de vară sunt echipate două baze mobile, cu sediul în oraşul Tromse. Anual este stabilit un plan de dobândire a 250–300 de ursi polari, dintre care majoritatea sunt vânaţi iarna de personalul staţiilor meteorologice pe insulele din Biorn, Hopen şi Svalbard.

Dreptul de vânătoare în Norvegia este strâns legat de proprietatea funciară. Pentru a obţine permisiunea de a do-bândi un animal mare, micii proprietari funciari trebuie să-şi unească proprietăţile, pentru

o vânătoare comună. Pădurile de stat sunt, de obicei, arendate în cadrul unor licitaţii specia-le. Deschiderea vânătorii дф elani, de exemplu, este prece-dată de o întreagă procedură. Vânătorul trimite din timp la ocolul silvic un plic sigilat cu oferta de plată pentru fiecare

animal. Pe 1 septembrie pădu-rarul deschide toate plicurile, iar cel mai generos ofertant ob-ţine dreptul de a vâna în caba-na de pădure pe toată perioada sezonului curent. În prealabil este negociat cu pădurarii nu-mărul copitatelor ce urmează a fi dobândite. În plus, vânătorul

achită şi alte plăţi: taxa de stat pentru fiecare animal cornut dobândit, aceasta din urmă fiind valoric egală cu suma cotizaţiei de membru din alte ţări. El plăteşte datoria de stat pentru fiecare cerb care co-respunde taxelor de membru adoptate în alte ţări.

De asemenea, unii norve-gieni oferă în chirie proprietă-

ţile lor, însă, totuşi, mai degra-bă preferă să vâneze ei înşişi.

Gospodăria cinegetică în Norvegia este domeniul de competenţă al Ministerului gospodăriei forestiere. Acti-vităţile concrete, până nu de-mult, erau desfăşurate de două organizaţii de vânătoare care recent au format Uniunea Nor-vegiană a Vânătorilor şi Pesca-rilor, care editează revista lor lunară. Acum, în ţară este dez-bătută problema stabilirii unor termene unice de vânătoare în toate Ţările Scandinave.

Vânători profesionişti, ca atare, în ţară nu există. Numai o parte de vânători din regi-unile montane ale Norvegiei centrale şi de nord profesează vânătoarea ca sursă principa-lă de existenţă. Ei împuşcă şi prind potârnichi albe şi le vând în oraşe. În partea de nord, se numără mulţi vânători, care dobândesc animale marine, dar şi în aceste zone vânătoa-rea nu prevalează asupra pes-cuitului, muncii agricolte sau silvicole.

Două secole şi jumătate în urmă, vânătoarea în Norvegia era privilegiul exclusiv al no-bilimii şi regilor. Ulterior, ea

a fost asociată cu proprietatea funciară, mărimea conacelor şi terenurilor în proprietate — la fel ca în Suedia. Până la începutul secolului nostru în-tre aceste două ţări scandinave exista o uniune strânsă şi am-bele se aflau sub auspiciile ace-luiaşi rege.

http://www.polevane.ru


literatură

MirajulCum, prietene? Nu-ţi mai aduci aminte de moş Procor? Şi

de alte umbre ciudate, care au trecut prin viaţa noastră, după ce am intrat în bălţile Dunării, în Ţara de dincolo de negură? Nu se poate să fi uitat minunile acelei călătorii în Deltă! Am rătăcit amândoi multe zile, prin cotloanele necunoscute ale stuhului ş-ale fluviului.

Eram în tovărăşia unui prieten distins, care acuma nu mai este, sub ocrotirea lui şi-ntr-un vaporaş har-nic şi curat. Cum am ieşit în lungul Dunării, printre luncile cele mari de sălcii, care se închinau lin la suflarea vântului, am înţeles că intrăm în altă viaţă ori într-un basm.

Dincolo de lunci erau gârlele afunde şi nenumărate, cu închisori-le peştelui; cherhanalele de ceamur, otacurile primitive ale pescarilor; os-troavele şi plăviile.

În plaurul plutitor, adică în pă-mântul nou alcătuit din aluviuni, stu-huri, plante şi tot ce adună şi preface moartea, — o viaţă nouă şi înfrigura-tă fremăta. Plante necunoscute scân-teiau în soare. Lejnicioare albastre se căţărau spre pămătufurile stuhului. Liane felurite se amestecau alcătuind draperii. Într-o luncă de tamarix, în-florită ca cerul, cântau într-un amurg privighetorile. În adâncul umbrei, în dosul acestui strălucit decor, miile de păsări şi de animale trăiau o viaţă ne-înfrânată. Şi sub ele, în apa fierbinte mâlul cald, altă viaţă a gângăniilor fără număr, fără sfârşit, mul-tiplă şi fabuloasă, izvorâtă din veşnicie. Pajura ţipa sus în cer, unde curge râul cel mare al vânturilor. Mai aproape de noi plu-teau şi vâsleau lebedele şi cormoranii. Lopătari albi se înşirau pe deasupra trestiilor. Din scorburi bătrâne de sălcii tresăreau egrete graţioase — ca nişte bucăţi de zăpadă înaripată. Şi raţele, şi gâştele, şi bâtlanii, şi cocorii, şi becaţele, şi pescăruşii de feluri-te neamuri… Şi oamenii bizari cu care aveam raporturi, din alt neam şi altă zodie, ne vorbeau nu numai de felurimile de peşti ale gârlelor şi bălţilor, ci şi de anima-le ale plăviilor: lup şi mistreţ, vi-dră şi nurcă. Iar urechile noastre ascultau povestiri şi mai ciudate decât aceea a lui Caliniuc, pe care l-au mâncat lupii, — întâmplare de altminteri mai adevărată de-

cât toate adevărurile. Poposind sub revărsarea argintie a unei sălcii, stând amândoi cap la cap, am văzut gângănii înotătoare îmbrăcate în crustă cafenie tivită cu roş, alungându-se într-o rază de soare printre alte gângănii, puzderii de nenumărate for-me. Ş-am auzit şi broaştele care au cântat oamenilor din locu-

inţele lacustre. Şi trecând pe lângă un ostrov, am văzut o livadă de gutăi, în care atârnau fructe mari de aur ca-n poveste. Debarcând în loc singuratic, departe de oamenii lumii noastre, am dat peste acel moş Procor, pe care se pare că l-ai uitat.

Trăia într-o căsuţă de ceamur, tristă ca şi bătrâneţea lui şi zbârlită ca şi el. Ai intrat în vorbă cu el şi ţi-a grăit de nişte întâmplări, care păreau neverosimile, pentru că se petrecuse-ră în altă lume. Acolo, în afundurile Deltei, n-a ajuns încă mâna stăpânirii şi oamenii stau faţă în faţă cu natura şi cu Dumnezeu.

— Domnilor, ne spunea acel moş Procor, în tinereţile mele am avut eu o întâmplare năprasnică, de care îmi aduc aminte acuma la bătrâneţe. Am să v-o povestesc şi dumneavoastră, ca să aflaţi care-i cel mai bun leac în asemenea împrejurare, pentru trupul şi pentru durerea omului. Am avut, cum vă spun, în acea vreme, o pricină cu nişte pescari, pentru o muiere cu care mă aveam eu bine.

Mă duceam către ea cu luntrea în-tr-un colţ de luncă şi mă socoteam fericit, pentru că eram tânăr şi nebun. M-a simţit omul care avea stăpânire asupra ei şi şi-a luat tovarăşi alţi pescari; şi m-au împresurat între stuhuri şi săl-cii, între cer şi apă. După ce m-au pălit cu vâslele în cap, m-au doborât la mal şi m-au zdrobit cât au poftit. Nu m-au prăvălit în

apă: acolo m-ar fi mâncat gângă-niile şi peştii. Ci m-au lepădat la ostrovul meu, ca să mor ştiut de alţii şi să fiu îngropat creştineşte. Aşa am fost, domnilor, de bătut şi de zdrobit — încât nu mai aveam ştiinţă despre nimic. Ş-atuncea maica mea, care cunoştea mul-te şi văzuse şi altele, m-a oblojit întâi cu spirt şi cu pâine. După aceea a pus pe fraţii mei să jun-ghie doi berbeci şi m-au cusut aşa cum eram, numai o rană, în pieile acelea crude şi sângerate. Vă spun şi dumneavoastră dof-


MIhaIl sadoveaNu

Ţara de dincolo de negurăEste o colecţie de povestiri vânătoreşti scri-

se de Mihail Sadoveanu, publicată pentru prima dată în volum în anul 1926 (Editura Cartea Ro-mânească). Lucrarea a fost considerată un „me-morial cinegetic“, fiind comparată cu Povestirile unui vânător (1852) de Ivan Turgheniev. Critica literară a elogiat descrierile poetice ale naturii, de o deosebită sensibilitate, şi evocarea unei comuniuni indestructibile între om, faună şi floră. În cele ce urmează propunem, unul câte unul, câteva capito-le din această lucrare.

CItate dIN opera luI MIhaIl sadoveaNu:

Dacă ar fi să regret că nu am venit mai devreme pe lume, aş face-o doar pentru că nu am apucat să-i cunosc pe cei doi români în care Dumnezeu a turnat har din belşug: autorul „Luceafărului“, Eminescu, şi pe cel al „Baladei pentru vioară“, Porumbescu.

Sărmana făptură omenească! E capabilă de toa-te relele, dar în ea se găseşte şi comoara binelui.

Fericirea este în noi, niciodată în jurul nostru.


toria asta — ca s-o folosiţi la nevoie. Eu eram să mor şi m-am făcut sănătos.

Noi i-am mulţămit pentru sfat; şi nu eram miraţi atât de leacul acela, cât de lipsa din povesti-rea moşneagului nostru a acelor vor-be care puteau să amintească societa-tea, legea şi puterea lumească. Omul, în acele meleaguri, trăieşte pe socotea-la lui, ca şi mistre-ţul, ca şi lupul. Şi totuşi nu trăieşte mai rău decât noi, cei de dincoace.

Oamenii din bălţi n-au şcoli, ştiu însă că s-au născo-cit în alte părţi de lume slove şi cărţi. În cărţi şi-n condici se scriu biruri şi ră-utăţi, de care ei, sla-vă lui Dumnezeu, până la venirea noastră, erau feriţi. Oamenii din bălţi au câteva bisericuţe, pe grinduri, — despre Dumnezeu ştiu totuşi puţin. Cunosc însă puterea vântului ş-a valului. Ce-rul fără margini, stuful fără fund, umbra amurgurilor, glasurile nopţii, sunt puteri străvechi sub care se pleacă.

Ochii lor primitivi şi copilăreşti seamănă cu ai peştilor, cu ai păsărilor şi fiarelor, seamănă cu apa, şi-n ei se străvede ve-chimea speciei. Moş Procor ne privea din veacurile cele vechi. Ca şi alţi oameni ai Deltei, bătrânul ştia să pregătească o ciorbă pescărească, pe care sunt sigur că n-ai uitat-o. Într-o oală mare, cu borş acru ori cu cvas, fierb mai mul-ţi crapi de câte trei ori pa-tru ocă. După ce-au fiert bine, bucătarul păstrează zeama şi zvârle carnea. Şi zeama o pune din nou la fiert cu puţine zarzavaturi şi cu mult nisetru ori păs-trugă. Când ne-am mirat de asemenea risipă, ochii aceia, transparenţi ca apa, ne-au privit cu nedume-rire.

— Apoi aicea, domni-lor, dacă nu-i mâncăm noi pe peşti, ajung să ne mănânce ei pe noi…

La închisori şi la lese, şi-n jurul cherhanalelor, am văzut foind în baltă atâta peşte, încât într-adevăr am avut spaima şi senzaţia unei invazii.

Îţi aduci aminte când am debarcat în insula Letea? Printre lunci, printre dune şi printre ochiuri răzleţe şi limpezi de apă, am rătăcit o parte din zi ca nişte Robinsoni ai timpurilor noi. Am văzut la Letea o cioară de o specie necunoscută în ţinuturile

noastre. Ne privea cu mirare şi cârâia ciudat, zburând pe dea-supra singurătăţii, ca să ducă undeva veste despre sosirea unor pământeni. Am întâlnit însă şi păsări, şi animale rătăcite de pe

la noi.Dumbrăvenci

zburau pe deasupra pâlcurilor de sălcii, hulubi sălbatici hu-ruiau în plopi. La o cotitură am zărit un iepure mai mult de culoarea nisipu-lui decât roşcat. Şi am văzut şi vulpea, furişindu-şi blana de flacără, tăind o cărare şi mistu-indu-se în desiş de lozii. Te-ai luat îndată după dânsa cu hărnicie, cerce-tându-i urmele ca un adevărat fiu al pustiei. Ne aflam în nişte locuri, unde, nu cu mult înaintea

noastră, alt explorator întâlnise un vânător care dispreţuia pro-gresele veacurilor şi n-avea drept armă decât un ciomag lustru-it. Cu ciomagu-n dreapta şi cu traista la şoldul stâng, urmărea vulpile şi iepurii care lăsau urme amestecate pe dunele moi şi fine ale insulei.

Şi dumneta vrei să spui că nu-ţi mai aduci aminte de moş Procor?

Adu-ţi aminte şi cheamă din pâclă între noi atâtea chipuri pe care le-am întâlnit altădată, în altă lume. Între ele şi noi s-a

pus perspectiva timpu-lui, — şi ceaţa depărtării le dă o uşoară linie artis-tică, ce nu poate dăuna realităţii.

Umblând pe insula aceea dintre apele Du-nării, am văzut născând din cer un şirag lung de lopătari. Păsările acelea străine, venind din cine ştie ce limanuri, au plutit ş-au coborât lâng-un ochi limpede, într-o margi-ne de dumbravă. Ne-am îndreptat către ele, — şi le-am privit siluetele fine, în lumina puternică a pri-

măverii. Apoi, ridicând ochii, deodată am văzut în fund, spre asfinţit, peisajiul schimbat. O mare lină apăruse în depărtări — şi la ţărmul ei un şirag de arbori de ţară tropicală, cu trunchiuri nalte şi vârfuri tufoase şi revărsate. Ne-am îndreptat într-acolo cu uimire şi plăcere, până ce am înţeles că farmecul acela e al unei iluzii.

Şi am rămas departe privind mult timp acea apă a morţilor, înşelătoare, care totuşi nu era decât o răsfrângere a realităţilor.



Experienţa vieţii

Cu răul când m-am confruntatÎn lupta crudă de ideiNu câinii m-au înfricoşat,Ci droaia mare de căţei.

CorNelIu CostăChesCu

Se poate şi mai rău

Avea-vei, fii pe pace,Momente şi mai greleCând o să ai de-a faceCu-o droaie de căţele!

paul CurIMaN

Experienţa de pe mare

Am lucrat pe pescadoareŞi am prins şi câini de mareCe nu m-au înspăimântatCa rechinii de uscat.

george Ceauşu

Nu e nevoie de mulţi

Să-ţi strice viaţa când nu vreiNu trebuie prea mulţi căţei;Să te oprească la urcuşE de ajuns un căţeluş.

IoNel JeCu

Unui căţel

Premierul inimos,Astăzi bun primar în ţară,Fost-a câine credinciosLa o… javră ordinară.

Nae BuNdurI

Piramida

Treaba când se-organizează,Se constată, cu temei,Că dulăul-şef troneazăPeste-o droaie de căţei!

eugeN IlIşIu

Pardon!

Exclus ca-n lupta de ideiSă intre şi caninul clan,Când azi şi droaia de căţeiSe luptă tot pentru ciolan.

NIChI urseI

În lupta de idei

În lupta de ideiŞi-n lupta pentru pâineMor haite de căţeiS-ajungă şef un câine.

petre BăNeştI

În regnul lor

În regnul lor, chiar firoscos,Potăile ştiu de la noi:Nu poţi s-ajungi uşor la osTrecând de eşalonul doi!

sever purCIa

Atac în haită

Când eu mă zbat spre-a face loc ideii,

Vă spun cinstit şi fără de palavre:

Nu mă-nspăimântă câinii, nici căţeii,

Ci doar adunăturile de javre! vasIle vaJoga

alice şi cârlige

Cu pana la pălărie, cu puşca... la poezie

Despre nărav şi apucături

Ce poţi spune despre om, de când el se crede şi se numeşte aşa? Că e om? Că e „fiu al Naturii“? Poate.

Drept că unii, văzându-l mai cu nărav, sărit din pom şi de pe fix, zurbagiu şi ton-tălău, lăcomos şi neisprăvit, cu fel de fel de apucături şi metehne din reflex natural, dar şi condiţionat, nu-l prea are la inimă şi, ca să nu-l treacă la absolut cu vederea, prinde a-l arăta cu degetul, a-i schiţa fizio-

nomia lăuntrică pe hârtie, în vers, numin-du-l „erou-personaj“.

Şi, cică, anume din acest motiv, pre-cum s-a constatat în lumea literelor şi a scrisului, au apărut şi epigramiştii-due-lanţi, ca să-l înveşnicească în vers pe acest „fiu al Naturii“ — scurt, clar şi cuprinză-tor, cu tot cu năravuri-apucături, compa-rat cu indivizi din faună, dar şi din floră. În rândurile de mai jos, ca să vezi, îl poartă printre… căţei.

taChe BârCă


concurs

FotovânătoareMihai Cucereavîi, jurnalist de breaslă, pe lângă onorabila „misiune“ în ale scrisului, a îmbrăţişat şi arta fotografică. E puţin a

spune, probabil, că e un mare adorator şi îndrăgostit de… natura omului (a imortalizat, fotografic, mii şi mii de clipe irepetabile, în-tâmplări dintre cele mai memorabile, evenimente istorice şi biografice, chipuri şi personalităţi…), dar şi de natura vietăţilor întâlnite în cale, pe lângă care mulţi–mulţi alţii au trecut cu indiferenţă, pasivi. Dânsul — nu! Mereu atent, sensibil şi setos de artă, de frumos, de adevăr, a pus degetul, a apăsat, a deschis obiectivul şi Lumea din afară. Aşa cum e, în veşnicie.

Mâna miroase a copilărie. Dar ce mai ai? Poate că am fost… Dinozaur. Tu crezi?

În apă–i cârligul, pe mal sunt eu şi sus — Soarele–n amurg!— Al meu e peşte. Dar al tău? — Cineva de undeva…

C o N C u r s u l C o N t I N u ă

Societatea Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova a anunţat un CONCURS pentru cea mai bună, mai sugestivă, mai reprezentativă, mai intere-santă FOTOGRAFIE din mediul vânătoresc, activitate cinegetică, vânat şi pescuit, om, animale sălbatice şi Natură (peisaje).

Învingătorii se vor învrednici de premii semnificative; fotografiile câştigătoare se publică în revista Vânătorul şi Pescarul Moldovei, ulterior — într-o ediţie aparte.

Concursul e şi pentru cele mai hazlii bancuri, snoave, caricaturi, desene, povestioare despre vânători şi pescari.Câştigătorii CONCURSULUI sunt premiaţi, respectiv:

pentru ocuparea locului I — 1000 lei; pentru ocuparea locului II — 700 lei; pentru ocuparea locului III — 500 lei.Materialele pentru concursuri vor fi expediate pe adresa: [email protected]. Ele nu se recenzează, nu se înapoiază autorului.Bilanţul va fi efectuat în luna decembrie curent.

redaCţIa vpM


Sângele homarului este albastru-des-chis.

Laptele de cămilă nu se strică, pentru că este adaptat la căldura deşertului. Cămilele au trei seturi de pleoape. Cămila îşi poate creşte temperatura corpului cu aproape 6 grade Celsius, înainte să transpire, pentru a evita pierderea lichidelor din corp. Nici un alt mamifer nu poate face asta.

Porcii nu sunt capabili fizic să priveas-că cerul.

O vacă emite în atmosferă 182.500 de litri de metan pe an (una din cauza degra-dării stratului de ozon). Pe deasupra, ea poate provoca si anumite boli, de aceea oamenii de ştiinţă au solicitat limitarea comercializării cărnii de vită.

Populaţia mondială de găini este aproape egală cu cea a oamenilor.

Măcăitul unei raţe nu produce ecou şi nimeni nu ştie de ce.

Oaia Dalli e un animal subarctic şi arc-tic, ce trăieşte pe vârfurile alpine, piscuri şi creste, pante stâncoase; berbecul are 90 cm până la umăr şi cântăreşte 110 kg. Este singura ovină sălbatică albă din lume. Oaia Dalli are o blană bogată ce-i prote-jează corpul.

Mamiferul cu cea mai mare temperatu-ră constantă a corpului este lupul, cu 42oС.

Dinozaurul Stegosaurus măsura în lungime aproximativ 9 metri, dar creierul său era cam cât o alună.

Limba balenei albastre cântăreşte mai mult decât un elefant.

Oul unui colibri cu gât rubiniu este mai mic decât un bob de mazăre. Micuţa zburătoare trăieşte doar în Cuba.

Greutatea tuturor furnicilor de pe Ter-ra este mai mare decât cea sumară a oa-menilor.

selecţie: taChe BârCă

curiozităŢi

Primul? De viţă aleasă? De sânge albastru?

Poveste veche-străveche: cine e primul, cine e secundul… cine e de viţă aleasă şi cine e de sânge albastru, ca lumea, ul-terior, să se împartă în clase, categorii, înnemuriri, pături, nobleţe, mizerabilitate şi poliţe sociale.

Pe cursul anilor, secole de secole, s-au tot vehiculat aste lucruri, plasate mai sus, dar şi coborâte, în funcţie de an-turaj, mai jos, poate chiar sub preş, cercarea fiind de a de-monstra (cui?) că albul e negru şi negrul e de cu totul altă culoare.

În Natură însă, condiţia e cu mult mai simplă, mai fireas-că, mai… naturală: toate sunt aşezate ca în casa unui bun gospodar — ciorapul la papuc, papucul la picior, piciorul la

om, omul la haină, haina la chip, chipul la… înfăţişare. Şi atât — finita la comedia!

Aşadar, vorbind despre cine e primul, cine e secundul… cine e de viţă aleasă şi cine e de sânge albastru, ne lăsăm cu-prinşi de toate şi de toţi coloraţii în gând şi vorbă, încredere şi declaraţie (deseori — PUBLICĂ!), răbdăm, poate că nu chiar până la capăt, aberaţiile, ca, până la urmă, să cădem ca Bobic pe labe la gândul că toţi — absolut toţi! — facem parte din Natură, din aceeaşi familie a lumii animale, dar şi… ve-getale, de la humă la uitare.

Cu alte cuvinte, ce am vrut să întreb? Ce fel de sânge cur-ge? Nu. Am vrut să întreb de Natură şi dacă ştiţi, că…

Suntem în vizită la Muzeul Patrimo-niului Contrabandei şi Pescuitului din Polperro, un sat pe coasta sudică a Angliei, pe peninsula Cornwall. El găzduieşte o co-lecţie remarcabilă de exponate şi fotogra-fii din secolul XIX, precum şi multe pie-se memorabile, datând din secolul XVII, atunci când contrabanda şi pescuitul prosperau în Polperro. Expoziţiile aduc la viaţă istoria extraordinară a acestui sat de pescari din Cornwall şi poveştile multora dintre locuitorii lui.

Exponatele sunt axate pe mai multe subiecte. Primul este pescuitul. Polperro a depins de pescuit din generaţii. În secolul al XIX-lea, când sardinele se pescuiau în can-tităţi mari, peştele era prelucrat şi ambalat în trei fabrici din apropierea portului. Actu-almente, muzeul ocupă una dintre ele, cea deţinută anterior de familia Teglio din Italia.

Industria pescuitului a angajat mulţi bărbaţi pe mare şi mulţi alţii, deopotri-vă cu femei şi copii, pe uscat, în sărarea, presarea, curăţarea şi spălarea peştelui. Sardinele erau sărate şi uscate înainte ca uleiul din ele să fie presat la prese mari cu şurub, după care ele erau ambalate în bu-toaie. Întreg procesul este făcut cunoscut vizitatorilor prin fotografii vechi şi diferite ustensile de epocă.

Un alt subiect tratat este contrabanda. Mărfurile de contrabandă erau introduse ilegal la o scară uriaşă de pe insula Gu-ernsey, din apropierea satului, în a doua

jumătate a secolului al XVIII-lea. Bărcile din Polperro riscau adesea sechestru de către navele de pază care patrulau Canalul Mânecii.

Dintre cele mai multe nave din Pol-perro, implicate în traficul de la sfârşitul secolului XVII, Lottery a fost cea mai ves-tită. Povestea implicării navei în uciderea unui ofiţer vamal în 1798, care a dus la ju-decarea şi executarea unuia dintre mem-brii echipajului ei în 1801, este expusă pe larg. Un alt membru al echipajului de pe Lottery, Robert Mark, a fost ucis pe mare, printr-o împuşcătură de la un vas de pază. Piatra lui de mormânt poate fi văzută în biserica Talland din apropiere, unde este înmormântat. Cuţitul său, pe care este in-dicat anul 1789, este exponat al muzeului.

Fotografia locului este un alt subiect reflectat în colecţiile muzeului. Atunci când contrabanda „a murit“ (secolul XIX), Polperro a atras mulți artişti şi fotografi distinşi, unele dintre creaţiile lor fiind ex-puse în muzeu.

Lewis Harding (1806—1893) e nepo-tul lui Sir Harry Trelawny de Trelawne din localitatea cu acelaşi nume din apropiere de Polperro. El a fost încurajat de Jonathan Couch, doctorul din Polperro şi un natu-ralist eminent să facă fotografii ale peisaju-lui local. Multe dintre fotografiile lui Lewis Harding au fost făcute la începutul anilor 1860, inclusiv cea a doctorului Couch care urmăreşte transportarea unui rechin din port. Copiile unor desene originale ale lui Couch cu peştii prinşi în Polperro au fost folosite pentru a ilustra volumul ,,Peştii din Insulele Britanice’’ (1862—1865). Tot-odată, ele sunt expuse şi în muzeu.

Un alt subiect prezentat se referă la puloverele din Polperro. Cunoscute în limbajul local ca ,,Polperro Knitfrocks’’, ele sunt tricotate cu un ornament speci-

al, tipic doar localităţii Polperro. În total, au fost înregistrate 10 modele diferite de ornament de Polperro. Modele pulovere-lor tradiţionale tricotate pot fi văzute în fotografiile vechi ale expoziţiei, făcute de Lewis Harding.

Povestea lui Robert Jeffery, un marinar din Polperro, este prezentată în expoziţia ,,Robert Jeffery’’. Istoria povesteşte despre angajarea sa pe nava HMS Recruit în 1807 şi modul în care a fost debarcat pe o insulă pustie, în Indiile de Vest, ca pedeapsă pen-tru că a furat bere de la căpitan. Jeffery a fost

în cele din urmă salvat de un vas american. Vestea despre soarta lui a ajuns între timp la Londra, unde a devenit subiect de dezbatere în Parlament. Căpitanul navei a fost conce-diat şi exclus din marină. Când Jeffery a sosit din nou în Anglia, în 1810, el a fost primit ca un erou atât în Londra, cât şi în Polperro. Eroul poveştii s-a căsătorit şi s-a stabilit în satul natal. După cum vă spuneam la înce-put, muzeul din Polperro despre pescuit şi contrabandă este unul deosebit. Cu siguran-ţă, v-aţi convins de aceasta.

selecţie: CRistina Ciobanu,Institutul de Ecologie şi Geografie al AŞM

Muzeul contrabandei din Polperro

Vestigii europene

Adresele magazinelor SVPM:mun. Chișinău, str. Șipotelor 2; tel.: (022) 24 32 04or. Cahul, str. M. Eminescu 43/2; tel.: (0299) 22 132

Atelier de reparaţie şi testare a armelorTel. de contact:022 24 20 53; 079054705

Stimate vânător!Procurând arme şi muniţii în magazinele SVPM, banii domniilor voastre rămân în societate, contribuind astfel la dezvoltarea vânatului în Moldova.

Stimate vânător!Procurând arme şi muniţii în magazinele SVPM, banii domniilor voastre rămân în societate, contribuind astfel la dezvoltarea vânatului în Moldova.

Date post:	24-Sep-2019
Category:	Documents
Upload:	others
View:	2 times
Download:	0 times

Un pas însemnat întru deschiderea sezonului de vânătoareagvps.ro/docs/VPM Iunie 2016.pdf · 10...

Documents