A p ă r u 1 c o l a si j u m e t a t e p e s c p t e m â n a . A B O N A M E N T U L p e n t r u A u s t r o - Г п g a r i a : p e a n 8 fl., pe G h m l 4 fl. 40 cr . , p e 3 Innt 2 fl. 40 cr.: p e n t r u H o m â n i a : p e a u 20 l e i , p e 6 l u n i 11 l e i , p e 3 l u n i б l e i . — U n n u n i u r 20 cr. se41 45 b u n i . — U n v o l u m a 6 c o l e 70 cr . s e u l e i Г 7 0 . — |

L a 10 e s e m p l n r e 1 r a b a t . A b o n a m e n t e l e s e f a c l a e d i t o r u l Y i s a r i o n E o m u n î n S i b i i u , la c o l e c t a n ţ î . l a o f i c i i l e p o ş t a l i şi l a t<4e l i b r ă r i i l e .

Un bărbat pentr'o haină ruptă. „A trecut şi culesul, bărbăţele dragă! Acum nimic

nu ne maî împiedecă d e - a călători la Bucurescî" — dice domna Zamfira Garofilă cătră bărbatului eî Nicu Garofilă, proprietar cu locuinţa într 'un oraş din provincia.

„Da, văd şi eu, c'a trecut culesul" — răspunde grasul şi grosul proprietar , luând un chibrit, ca să - ş î aprindă ţ igareta , c e - o ţinea gata între degete.

„Apoî bine, vom merge , ori aî de gând să ne maî porţi şi în anul acesta cu vorba?"

„Scul şi e u , nevastă?" — adauge boerul dând din umeri. — „Schi şi eu? Vremile sunt grele şi banii nu se găsesc pe garduri. Dar ia spune -mi , coconâ Zamfiro, de ce t î - e asa tare de Bucurescî? Eii n'am fost de dece ani şi totuşi nu doresc, să me duc."

„Mi -e tare pentru fiiă-mea, boerule!" La aceste cuvinte domna Garofilă arată cu mâna spre uşa camerei de -a l ă tu r i , unde se aude musică pe piano.

„Adecă ce fel pentru fiiâ-ta ? Pare că nu te-am înţeles.. ." Zamfira urma astfel: „Copila e de 17 ani şi n'a eşit maî de loc prin lume.

Cu pensionatul de aicî s'a procopsit ea cât s'a procopsit, dară s a v o i r - v i v r e n'are maî de loc. Voiu s'o port cel puţin doue săptămâni prin capitală, ca să se maî desghîeţe la radele vieţii Bucurescene . . . ."

1 1 „Aî s'o porţi pe la şosea, pe la magazinele cu stofe

parisiene, pe la modiste, pe la galanterii , pe la teatru şi Dumnedeii maî scie pe unde. N u - î aşa?"

„Şi togmaî aşa să fiă, ce nevoia? spun şi a l ta : Pote că . . . . maî sci ? . . partea să se mărite chiar în Bucurescî."

„Ba deu, că escî minunată, Zamfiro" Garofilă zhnbind a rîde.

„Sunt cum sunt , bărbate , dară te rog, sâ maî laşi acum şi -după mine; te rog, să faci si copilei o bucuria. Mâne să plecăm la Bucurescî, frate Garofilă! Da, orî ba?"

Dar să - ţ î maî pote că i -o ii

— dice domnul

„Să me maî gândesc, soro!" „Ba să nu te maî gândesc! de loc. E anul, de când

ne - aî promis acesta călătoria, şi cât a fost anul aî putut să te tot gândesc!. Spune-mi curat, da orî b a ? "

„C'o singură condiţiune, da. Vă legaţi , că nu veţi cheltui multe parale?" — întrebă proprietarul , scărpinân-d u - s e după urechîă.

„Vom cheltui numai a t â t , cât ne veî da. Maî mult nicî o leţcae."

„Aşa mă 'nvoesc " „Ce maî om de t rebă! Escî bun de pus la bubă,

Garofilă dragă! Care va să dică, dimineţă plecăm." „Plecăm." „Mariţo ! Mariţo!" — strigă domna Zamfira sculându-se

de pe scaun şi apropiindu-se de uşa celei-lalte camere. Musica se întrerupe. Din cameră ese a drăguţă de fată, la care să te tot

uiţi si să nu te maî saturi. Ochii eî ca mure le . părul eî ca pana corbului şi buzele eî ca nisce ceraşe copte, ca nisce fragi din pădure. La trup Mariţa nu e, nicî prea voinică, dar nicî prea mică, grasă nu prea, dar apoi nici de tot subţirea, sciţi togmaî aşa. cum şeade fetelor maî bine.

..Mariţo. p a p a e s t g e n t i l . Mergî d e - l sărută, că mâne va să ne ducă la Bucurescî"' — dice domna Zamfira întiiulend bărbatului o ţigaretă făcută de mâna eî.

„ C h e r p a p a , b o n e t p e t i t p a p a ! " adauge Ma­riţa. alergând la tatăl eî si sărutâiidu-1 pe obraz.

..La naiba cu franţuzâsca vostră!" — răspunde Ga­rofilă arătând semne de nemulţămire. — „V'am spus (le-atâtea orî . eu nu sunt p a p ă , ci t a t ă . Tată diceam eii tatălui meii şi tată să-mi diceţi şi voi mie ! M'aţî înţeles? . . .

„Pardon, tată dragă, eră t e - a m supărat." ..Nu p a r d o n , ci e r t a r e . decă vrei să-- vorbesc! cu

mine în limba mea." — Bietul Garofilă se făcuse roşu ca uu rac. :

178

„îl cam strică rugina acesta de l a n g a g i u , încolo nicî o vină n'aş putea s ă - î bag" — gândesce întru sine domna Zamfira.

Mariţa se rogă frumos de er tare şi gâlceva e termi­nată. Garofilă se aprindea curend, dar nu era om, care să ţină mania.

„Mergeţi de ve gătiţî de câletoriă, că eu me duc la cafenea" — dice proprietarul luându-şî pălăria şi eşind pe uşă.

A doua di cătră seră se coboriau dintr'o birjă în curtea unuî hotel Bucurescean un domn ca de 50 de anî, o domnă ca de 45 şi o domniseră în dorea tinereţii.

Un g a r c o n d e c h a m b r e , cum se dice pe acolo, le eşi înainte la capătul de din jos al scăreî.

„Doue odăi pentru domnul Nicu Garofilă!" — dice domnul cel de 50 de anî, încreţind sprâncenele.

„No. 5 ! " strigă logofătul trăgând un clopoţel. Un servitor veni de rădica bagagiul. Domnul, domna

şi domnişora Garofilă apucară pe trepte în sus şi merseră de se întogmiră în noua lor locuinţă.

în decursul sereî domnul Garofilă ş i - a făcut, cum am dice, un program pentru petrecerea în Bucurescî, precum şi un budget de cheltuelî.

Dar a doua di, când veni vorba, de-a pune în lucrare programul şi de-a se ţinea de budgetul preliminat, domna şi domnişora Garofilă începură a face nasuri. Aveau totă dreptatea. în Bucurescî omenii maî de ceva nu âmblă pe jos , cum pretindea boerul, ci cu birja: Pe de altă parte în capitală găsescî cele maî bune mărfuri şi trebue să cumperi de tot felul, ca să n u - ţ i pară reu la plecare.

— E greu a comanda femeilor! — dicea întru sine proprietarul Garofilă şi, în cele din urmă, trebui să cedeze.

El vrând-nevrând însoţia pe nevasta şi pe fiica sa prin magazine şi pe la modiste şi plătia cu multă durere de inimă objectele cumpărate. Şi cumpărătorea nu se maî sfărşia: haină pentru cocona, haină pentru coconita, pălăria la modă, ghete la modă, paltone, cum se portă, apoî mărunţişuri, precum sunt : mănuşile, gulerele, man­şetele , parfumul, pudra de urez , apa de Colonia.

— Uf! . . . făcea bietul Garofilă, când scotea galbiniî şi polii din punguliţă. Decă t e - a î fi uitat la ochii luî , ţi s 'ar fi păru t , că a mirosit la hren.

De câte ori avea să plătescâ birjarilor, el trebuia să se supere. „Noî omeni sănătoşi" — dicea el —• „să âmblăm în trăsură ca nisce ologi şi slăbănogi!"

Dar apoî când era silit să esă cu coconele la şosea, — ce năcaz de capul luî! „Atâtea plimbări! atâtea plim­băr i !" murmura omul nostru şi nu scia, cum să se mai mângâie.

Dela o vreme domnul Garofilă găsi cu cale, să lase pe Zamfira şi pe Mariţa să se mai plimbe şi singure; el se ducea să -ş î vadă de afacerile sale. Căuta să se infor­meze despre preţurile productelor, ca bun econom ce era. Avea şi câ t e -o judecată , care sta baltă de maî mulţi anî. Garofilă se folosi de ocasiune, pentru a jălbui în personă 1* minister şi la tribunal.

într 'una din 4 u e proprietarul nostru trecea cu paşi măsuraţi pe o s t radă, pe care nu scia, cum o chiamâ.

„Bine-aî venit pe la nouî , vere Nicule!" — striga c ine-va din uşa unei prăvălii.

Garofilă se opri şi întorcendu - şi ochii, vedu pe om, c e - î venia cunoscut. Se apropie de dânsul, i se цЩ bine în faţă, apoî dise:

„Tu escî, vere Negule? Câţi anî vor fi, decând nu t e - a m vădut?"

„ V r e - o doue-deci şi maî b ine!" Negu şi Garofilă întrară într'o cameră din fundul

prăvăliei şi se puseră la vorbă. „Cum o duci, pr ie tene?" întrebă proprietarul pe ne­

guţător , u i tându-se lung la densul. „O duc bine , har domnului. în anii trecuţi am avut,

o supărare , că m i - a murit nevasta; dar încolo, să mulţă-mesc luî Dumnedeu! Negoţul m i - a âmblat tot bine pană acum. Am doue prăvălii şi casa mea propria, — nu me pot plânge."

„Familia e s t e?" „Am numaî un fecior" — răspunde neguţătorul. „E

băiat de trebă, tote le are bune, că-cî nu prea cheltuesce, nu jocâ 'n cărţi , nu e desmăţat. Una însă nu -mi place din partea luî: m i - a m tot bătut capul să-1 însor, dar pănâ astădî n'am putut s'o scot la cale."

„Aşa sunt tinerii din dilele nostre" — adauge Garo­filă — „lor le place să trăescă necăsătoriţi." ^

„Te 'nşelî, ve re , fiiul meu nu e aşa. El nu că n'ar vrea să se căsătorescă, dar dice, că nu ş i - a găsit încă fată, s ă - î placă. Are gusturi deosebite şi eu nu pot să i - l e schimb. îndeşert i - a ş vorbi de zes t re , ca nu vrea să scie nimic; îmi respunde, că se va însura îndată ce va găsi una pe gustul luî. în scurt : Pe t re al meu e forte ciudat din acest punct de vedere."

„Las ' , vere , că se va schimba" — adauge Garofilă. într 'un rând proprietarul era să spună amicului său, că şi el are fată de măritat ; dar după ce audi povestea cu Pe t r e , socoti, că maî bine e , să tacă din gură.

„Poimâne veî pofti la mine la prând" — dice Negu stringând pe Garofilă de mână.

„Bucuros aş veni, pr ietene, decă aş fi singur, dar sunt şi cu familia, maî am doue persone pe lângă mine."

„Veî fi cu nevasta şi cu " „Şi cu fata" — respunde Nicu, sculându-se, ca să plece. „Cu atât maî bucuros vă voiu vedea" — întâmpină

neguţătorul luându-şî diua bună dela vechiul său cunoscut, şi dându- î un bilet cu adresa locuinţei sale.

„Aşa dară poimâne lă orele 6 vă aştept negreşit" — dice erăşî Negu din uşa prăvăliei.

în sera acestei dile Garofilă se duse cu domna şi cu domnişora la teatru. Boerul s'ar fi mulţămit să şadă în parter, dar coconele luaseră bilet de lojă.

Zamfira gătise pe Mariţa cum a sciut maî bine; era sigură, că lumea se va uita la dânsa şi o va admira. Garofilă însă puţin se gândia la d e - a l de astea. Luî nu putea s ă - î maî trecă de haina c u c o d ă a Măritei; nu-i plăcea nicî decum să vadă pe fiiă-sa măturând locul c'o stofă atât de scumpă.

Representaţiunea ţinu v r e - o treî ore. Garofilă se gândia la preţurile orduluî şi pe actori maî de loc nu-î băga în samă; eră când n'avea la ce să se maî gândescă, începu a căsca.

„Nu maî căsca, frate, că te rîd omenii!" — î î şoptia uneori Zamfira la urechîă.

„Pot să tot rîdă, eu casc pe banii mei" — răspundea (jarofilâ cam necăjit.

Mariţa, la rândul e î , se simţia forte încântată. O mulţime de domnî, şi maî tineri şi maî bătrâni , se uitau la ea prin l o r n e t ă . Bîeta copilă începea să credă, că ea e cea maî frumosă dintre tote spectatorele. Nime nu j-ar fi luat în nume de râu acesta credinţă, decă ar fi putut s'o vadă maî din aproiere.

La esirea din teatru era mare îmbulzelă de oinenî. Garofilă luâ pe Zamfira la un bra ţ , pe Mariţa la celalalt, ca nu cum-va să le perdă prin mulţime.

Când eşiau pe porta cea mare, Mariţa se simţi deo­dată reţinută de dinapoi. Cine-va o călcase pe coda rochieî şi ca cât baţi în palme haina se spinteca totă pe din derât.

Garofilă observând acesta începu să facă gură şi să ocărască pe ceî de prin prejur ca un adevărat provincial. Domna Zamfira încă nu - ş î putea stăpâni mania; îndruga si ea v r e - o câ te -va frase franţuzeşti la adresa necunos-cutuluî vandal, care nu se uită, unde calcă, nicî pe lângă cine merge.

în cele din urmă păgubaşii noştri se urcară într'o birjă şi apucară drumul spre hotel. în momentul, când plecau eî din piaţa teatrului , un domn şoptia ceva la urechia unui birjar, în al cărui echipagiu se afla; birjarul dete biciu cailor si dispăru iute pe podul Mogoşoieî; el urmăria o altă birjă, ce apucase înainte.

Când Garofilă se coboria în curtea hotelului cu soţia şi cu fiica sa, o altă birjă se opri afară la por tă ; un domn se dete jo s , întrâ în otel, vorbi ceva cu fata de casă şi reveni erăşî, se urca în birjă şi se făcu nevădut.

în apartamentul domnului Garofilă se petrecea o scenă cam neplăcută.

„V'aţî procopsit" —• dicea supăratul proprietar — „v'aţî procopsit bine cu haina cea lungă. Nu vă spuneam eu, să lăsaţi dracului codele lungi, care nu pot fi de nicî o t rebă? Am dat o grămadă de bani şi acum din totă haina s'a ales nimic."

„Ertă, tată, că nu suntem noî de vină, ci acela, care m'a călcat" — întâmpina Mariţa u i tându-se cu jale la haina eî cea ruptă.

„Ba voî sunteţi de vină! De-aţî fi cumpărat o haină maî scurtă, al nătărău de nu schi cine ar fi călcat în sec."

„Maî tacî, bărbate, că şi hainele rupte sunt bune de câte ceva." — respunde domna Zamfira.

„Sunt bune de lăpedat, aî dreptate. Să te maî miri, că 'n diua de astădî omul n'are cap d e - a maî face s tare! Nu maî pote fi vorba decât de sărăcia, când daî un pumn de galbinî pentru o haină, care se portă de adî pană mâne."

„Aideţî să ne culcăm, că de gâlcevă maî e timp si dimi­netă" — dice Zamfira întrând cu fiiă-sa în ceealaltă cameră.

„Yedî, copila mea. de-ţî viseză haina la loc!" adauge Garofilă înciudând uşa camerei.

în (liua următore proprietarul se arătă ceva maî blând. Maî fluerâ de doue- t re i ori a pagubă, dar de dis n'a maî dis nimic. El dejuna cu soţia şi cu fiica sa, apoî îşi luâ pălăria şi pleca. Dicea, că are nisce afaceri de regulat pe la minister, pe la tribunal, pe la Banca fonciară.

Trecuse de 11 ore. Domna şi domnişora Garofilă încă se gătiseră, ca să plece la primblare. Dar togmaî când erau să esă, li se vesti visita unui domn.

„Cine e acel domn?" — întrebă Zamfira pe fata de casă, ca re - î adusese vestea.

„E un domn tinăr, dar eu nu-1 cunosc" — respunde întrebata.

„Să poftăscă!" Peste un moment uşa se deschide. în t ră un june

ca de 2 5 — 26 de anî şi se închină pană la pământ înain­tea domneî ş i - a domnişoreî, care se scolă din fotolie spre a - I resaîuta.

„De cine avem norocire, domnule?" — întrebă co-cona Garofilă, oferind ospeluî un scaun.

„Să mă ertaţî, domnă" — întâmpină junele — „nu vă pot spune numele meii."

„Şi pentru ce?" „Pentru ca să nu-1 maî spuneţi şi altora." „Ar fi vre-o nenorocire, decă l'ar sci şi al ţ i i?" „Pentru mine, da." „Ce om ciudat!" „Se pote ; dar când cine-va se face vinovat d e - o

neghiobia, nu prea doresce să i-se scie numele." „Zamfira si Mărita se uitau cu ochii înholbatî la

acest tinăr, ale cărui vorbe li se păreau atât dc misteriose. De altfel Mariţa s'ar fi tot uitat la densul, că-cî nu -1 găsia fără de v i n o - ' n c o c e .

„Aî făcut v r e -o neghiobia, domnule?" — continuă domna Garofilă zimbind a rîde.

„Da, domnă, şi am venit să vă rog de er tare ." „Pe mine să mă rogî de e r ta re?" „Pe d-ta şi pe domnişora." „Dar noî nu te seim vinovat întru nimic." „Aţî fost erî sera la t e a t ru?" „Am fost." „Domnişora a avut o neplăcere" — urma junele —

„a călcat cine-va pe haină şi i - a rupt haina. Eî bine, acel cine-va am fost eîi şi m'am credut dator a veni, să vă rog de ertare."

„Pentru atâta lucru? Prea multă gingăşia din par tea d - t a l e " — întâmpină Zamfira simţinduse forte măgulită."

..Nu e nicî o greşelă" — adauge Mariţa. „Vă încredinţez, că am făcut'o din nebăgare de samă.

Nu sciu cine mă 'mpingea dela spate şi era cât p'aci să mă 'mbrân căscă "

„Aşa se întemplă pe unde sunt omeni mulţi" — în­trerupe domna Garofilă.

Urmeză o mică pausă. Nime nu mai dice nimic, ci fiă-care lasă ochilor dreptul să vorbescă în locul gureî. Domna Zamfira privia când la Mariţa, când la junele c a v a l e r ; acesta nu-ş î maî lua ochii dela frumosă fetiţă; dar Mariţa încă arunca pe furiş câ te -o căutătură în faţa necunoscutului. Decă i - aî fi vădut astfel, ţi s'ar fi părut, că fiă-care gândesce bine despre celalalt.

Era ce e ra , că-c î pausa ţinu maî multe minute. ,,De ce nu ne spunî numele d - t a l e . domnule?" în­

trebă din noii Zamfira. „Nu pot, mî-e ruşine" — respunde junele gâtindu-se

de ducă. — ..Sper, că mă veţi erta pentru ceea ce v'am greşit."

Despărţirea a Jost destul de atingetore pentru inimile celor trei persone. Tinărul n 'ar fi vrut să plece, eră da­mele ar fi dorit să maî remână. Semn învederat, că sim­patiile se treziseră şi dintr'o parte şi din ceea-laltă.

180

„Ce tinăr plăcut!" dise mama cătră fată după ce remaseră erăşî singure.

Mariţa nu respunse nimic. Ea se arăta forte gândi-tore. Şi la ce putea să se gândescă, decât la persona, ce perduse din ochi? Ea nu văduse om, care s ă - î placă maî mult. Un trup ca bradul dela munte, o faţă, a cărei espresiune unia blândeţele c'un fel de mândria nevinovată, nisce ochi, nu negri, da forţe vioi şi de tot atrăgători, — etă icdna, care se întipăria tot maî adânc în mintea Mă­ritei. Apoî acel graiu atât de dulce, atât de plăcut! . . .

Mama vădu, că fata s'a schimbat şi voia s'o maî cerce, da d e - o va face să mărturescă de bună voia, că flăcăul îî căduse la inimă. însă domnul Garofilă sosi pe neaşteptate. Şi cum sosi? С о falcă 'n cer , cu una 'n păment.

Garofilă nu - ş î putuse regula afacerile, pe unde se dusese. De aceea ocăria al focului şi pe miniştri şi pe directorii dela ministere şi pe judecători şi pe totă lumea. După ce Га maî lăsat ar ţagul , domna Zamfira s'a pus de i - a povestit totă istoria cu tinerul cel fără nume.

„Va fi fost vr'un lunatic, orî vr'un smintit" —• ră­spunse Garofilă. — „Păcat , că n'am fost eu aicî, că i - a ş fi spus buchile, de nu m'ar fi ui tat , cât trăia."

„De-a î fi fost aicî , aî fi rămas încântat!" — dise Mariţa.

„Se vede, că e nepăţită copila" — gândia întru.s ine domna Garofilă — „ea se tradeză ne silită de nime."

„Mi-am uitat să vă spun, coconelor, că pe mâne suntem chîămaţî la prând."

„La cine?" întreba Zamfira. „La un vechiu cunoscut al meu , la Negu , om de

omenia şi neguţător cu dare de mână." „Căsătorit e ? " „A fost, dar i - a murit soţia." „Are familia?" ,,Veţî vedea mâne, ce are şi ce n 'are ." „Mariţo, trebue să ne pregătim" — adause Zamfira —

„să mergem, să maî cumpărăm câte ceva. Mănuşile ne sunt mângite, pălăriile n'au garnitură la modă, pe la mâ­neci şi pe la guler ne maî trebue d a n t e l ă , paltonele nu le maî putem purta cu marginile de păn' acum, cercei am vădut la un argintar forte frumoşi, parfumul, ce l'am cumpărat alaltă er î , nu e v e r i t a b i l . . . ."

„Destul! destul! pentru Dumnedeu, că mă scoţi din minte" — strigă proprietarul împlântându - şi amândoue manile în păr. — „De sciam, c'aveţî să cumpăraţi atâtea secături, nicî cu cânii nu m'aţî fi putut aduce la Bucurescî. Dar aideţî, voiu merge cu voi, să văd, pe ce daţî banii."

„într 'adevăr Garofilă se ţinu de cuvânt; el se duse cu coconele şi făcu tot ce i - a stat în putinţă, pentru a mărgini cumpărătorea.

Rentornându - se la hotel , domna şi domnişora Garo­filă nu făcură a l ta , cât fu restul dileî, ci se tot pregătiră pentru diua de mâne. Când era pe la 'nserate , drăcoica de fată de casă venind s'aprindă luminările, se lipi pe lângă domnişora Mariţa şi-î vârî ceva în buzunar. Domni­şora puse mâna să vadă, ce es te , şi gâci numaî de cât, că are d e - a face c'o scrisore. v

, ,0 voiu ceti-o, după ce se va culca mama" — dicea copila în gândul eî.

Din întâmplare în sera acesta Zamfirei i - s e făcu

somn maî de timpuriii. Ea se dete la repaus si lăsa Mariţa să - ş î aşede garnituri la pălăria. Mariţa pândi mamă, pană adormi, apoî se 'ntorse cu spatele cătră temutul aceleia, scose din buzunar scrisorea, o desfăcu g& cetescă. Etă cuprinsul acelei scrisori:

„Domnişora! „Eu, care v'am rupt haina, şi care am fost astădî 1&

d-vos t re , de m'am scusat, nu mă pot împiedeca de-a vS scrie aceste rânduri. N u - m î luaţi în nume de r âu , decă vin a vă declara, că v'am găsit frumosă. Fiind că п'ащ fericirea d'a vă cunosce şi fiind că presupun, că sunteţi dintr'alt oraş, er nu din Bucurescî, şi fiind că me tem că veţi pleca în curând, mă grăbesc a vă spune fără multe' ceremonii, că sunt hotărît a vă cere în căsătoria. Dar nu voiu face acesta, decât numaî după ce voiu avea un mic răspuns din partea d -vos t r e , din care să pot vedea, că nu vă lipsesce simpatia pentru mine. Gândiţi-vă o di seu doue şi de veţi binevoi a -mi scrie câ te -va rânduri , ve rog să încredinţaţi scrisorea acelei persone, care v'a pre­dat pe a mea. Numele meu nicî acum nu v i - l pot spune, că-c î la caşul d e - a fi respins, voiu să am măcar atâta măngăere, d e - a rămânea necunoscut. Vă încredinţez înse, că sunt din familia bună, că am stare şi m'am pregătit pentru funcţiuni maî înalte. O, ce ferice m'aş simţi, decă mi-a ţ i da voia să vă iubesc şi să fiii al d-vost re pe totă vieta!

Primiţi , domnişora, asigurarea fierbinţilor mele sim­patii. Cel fără nume."

Mariţa ceti acesta scrisore de maî multe orî şi inima eî bătea ca nicî odată. Miedul - nopţii o apucă în prive-ghîere, că-cî gândurile alungau mereu somnul din ochiî eî. Copila nu scia încă ce este amorul, nime nu-î făcuse încă asemeni declaraţiunî. Inima eî se afla într'o stare, ce nu se pote descrie; era atrasă de un magnet , căruia n'ar fi putut s ă - î resiste, chiar de ar fi voit. Mariţa se puse în aşternut şi stinse luminarea; dar de dormit n'a dormit de loc. Totă noptea s'a gândit la cel fără nume şi la modul, cum s ă - î răspundă; îşî bătea capul, cum se va ascunde de cătră părinţi, pentru a scrie câ t e -va rânduri.

într 'aceea se făcu diuă. Domnişora Mariţa se scula cea dintâiu şi s'apucâ erăsî de garnisirea pălăriei. Lucra la pălăria mamei sale, că -c î cu a sa terminase.

„Ce faci, Mari ţo?" — întrebă domna Zamfira şter-gându-se la ochi — „nu vedî, că m i - a î pus garnitura d e - a din dâratele? Unde- ţ î stau gândurile, copila mea?"

„Bine dicî, mamă" — răspunde fata înroşind — „dar n'am cusut mult, o voiu întorce într 'un moment."

Era efectul amorului şi Zamfira nicî habar nu avea. După o jumătate de oră domnul Garofilă încă era

în piciore. Se spăla şi se îmbrăca de grabă , apoî des-chidând uşa celei - lalte camere dise cătră fiiă - sa :

„Mariţo, o dulceţă de vişine!" — E de observat, că domnul Garofilă pusese în cofăr maî multe borcănaşe cu dulceţă de-acasă, pentru a nu maî da bani şi pe dulceţă din Bucurescî.

Mariţa alerga sprintenă la cofăr, luâ un borcănaş şi o linguriţă, puse apă într'un pahar şi presintă tote acestea tatălui ei. Proprietarul se uita la borcanul cu dulceţă, clătina din cap şi 'ncepu a murmura :

„Unde ţ i - o fi capul, copila mea? Ţ i - a m cerut dul­ceţă de vişine şi tu mi -a î adus de gutiiî."

181

\

„Borcanele sunt de vină, t a t ă , că prea semăna unul cu altul" — respunde Mariţa aducând dulceţă de vişine.

„Dar acum mi -a î luat linguriţa" — adauge Garofilă inirându-se de atâta zăpăcelă.

Mariţa începea să se ruşineze. După ce proprietarul eşi să - ş i facă primblarea de

dimineţă, cum îî era obiceiul, Zamfira s'apucâ să - ş î cosă nisce dantelă pe la gulerul hainei.

„Mariţo, aveai un degetar . . ." Fa ta băga manile în buzunare, ca să caute degetarul.

Când scose mâna dreptă cu degetarul , etă că - î cădu din buzunar scrisorea dela domnul cel fără nume. Zamfira sări iute şi rădica scrisorea. Bîeta copilă se făcu cum e pământul şi nu sufla măcar una.

„Dar asta c e - o maî fi?" dice Zamfira dând din umeri. — „Ia te u i tă , scrisore fără adresă —."

„Mamă dragă, te rog să nu cetescî —

u

„Aî secrete , co­pila mamei ?" întrebă domna Garofilă, des-făcend scrisorea si 'n-cepend s'o cetescă.

Mariţa se 'ntorse în altă parte, puse ca­pul în păment şi tăcea ca pescele 'n apă.

„Hm!" — făcea Zamfira punând scriso­rea pe masă. — „Mă­r i te , ia să ne vedem în faţă! Aşa copila mea , vedî a şa , n u - ţ î perde firea! Adecă cum ţi se părea ţie tinerul de e r î ? "

„Nu sciu, mamă." „Vorba să fiă!

Urît nu e ra , neplăcut încă n u , se arăta prea bine crescut. N u - î a ş a ? "

„Nu sciu, mamă." „Dice, că e cu s ta re , că e din familia bună, că se

va face înalt funcţionar. Ce dicî, dragă, ore n'ar fi cu cale să ne interesăm de e l ? "

,,Nu sciu, mamă." „Nu sci! Va î , că mult escî ciudată. Ui te , copila

mea , decă ţ i - a r conveni propunerea luî, apoî eu mai că n'aş avea nimic de bănuit. Pote că el ţ i - a fost partea dela Dumnedeu. Aşa dară maî gândesce- te , trage - ţ i sama bine şi de seră poţi s ă - î răspundî ori alb, ori negru. Cu tatăl teii voiu da eu în vorbă."

Mariţa nu răspundea nimic, dar din faţa eî puteai să cetescî, că e forte mulţămită cu cele ce audia.

Să lăsăm acum pe domna şi domnişora Garofilă să-şî facă pregătirile şi să se gândescă la domnul cel fără

nume, er ' noî să mergem la neguţătorul Negu, pe care n u - l cunoscem maî de aprope.

Osman-paşa . (Pag. 18З.)

Negu avea nisce case forte frumose şi marî , care n'ăr fi făcut rea impresiune pe podul Mogoşoeî; un singur lucru le detrăgea în câ t -va din valore, anume s t rada , în care erau situate. înse domnul Negu nu ţinea mult la acesta împrejurare. El se maî mulţămia, să fiă cel din­tâiu într 'o stradă secundară, decât al douilea pe podul Mogoşoeî. F iă-căru i om i se pote întâmpla, să cugete uneori ca marele Iuliă Cesar . . . .

Diua primireî ospeţilor era o Sâmbătă. Negu veni la orele 11 dela prăvălia, ca să dejuneze acasă cu fiiul seu. După amîadî avea să rămână acasă, spre a comanda

bucătarului , cum să gătescă prândul.

Negu găsi pe fiiul său Petre prim-blându-se neastâmpărat prin sala da mâncare.

„Ce a î , băiete, d e - m î cauţi aşa în­t r i s t a t?" întrebă îngri-jatul părinte.

„N'am nimic, ta­tă, sunt ca tot deuna" — respunde tinărul si-l indu-se a apărea maî deschis şi maî vesel.

„Eu bine văd, că escî îngândurat. De altă dată eraî cu voia bună, spuneai din gură, glumiaî, rîdeaî, într 'un cuvânt, eraî după gus­tul meu. Astădî nu-mî placi nicî decum."

„Ascultă, t a t ă : Ministrul m'a chîămat maî adineorî la sine si m i - a oferit u n post. Acum mă tot gândesc şi tot chibzuesc, pri-mi-l-voiu, au nu-1 voiu primi."

„Atâta e totă su-adause tatăl sedând la masă cu fiiul său. —

să nu primescî? Aî învăţat drepturile în vei fi şi tu harnic d e - o funcţiune în tară

para rea?" -„Şi de ce străinătate, la noî."

,,Nu e vorba de hărnicia, t a t ă ; vorba e de alt ceva; am să ţ i -o spun maî tărdiu."

Negu mânca cu obicinuitul său apetit, care tot deuna era bun. Dară tinerul numaî că ce gusta din bucate şi

'apoî punea cuţitul şi furculiţa jos. „N'aî poftă de mâncare, Petre . Nu se pote, băiete,

să fi cu inima la loc. Postul, ce ţi s'a oferit, n 'ar fi motiv de supărare. Aî tu ce a î , dar nu vrei s ă - m î spunî."

„Omul multe are în vieţă, t a t ă ; pote că şi eu voiu fi având ceva, însă te rog , să nu mă maî descoşî, că -c î nimic n u - ţ î voiu spune astădî."

Cu aceste cuvinte tinerul se scula dela masă si luându-şî rčmas bun deschise uşa , să plece.

„La prănd să avem norocirea, Petre. Aştepta-te-voiu ?" „Da , t a tă , am să prândesc cu d - t a " — răspunde

Petre eşind pe uşă. Negu nu spuse fiiuluî său, că va avea dspeţî la masă,

fiind că se temea, că el nu va voi să facă cunoştinţă cu aceî ospeţî, ti se va duce de va prândi în altă par te . Petre era de tot ciudat; avea capriciile sale; n u - î plăcea să petrăcă în societatea orî şi cuî.

Apoî bătrânul ţinea forte mul t , ca fiiul său să aibă întâlnire cu fata luî Garofilă. „Că-c î" — gândia el întru sine — „Garofilă e om cu stare şi n'ar fi r ă u , d e - a ş pu­tea să mi -1 fac un cuscru. Numaî de ! băiatul ăsta cu anevoiă va găsi pe fata prietenului meu după gusturile sale. Dar ce nevoia va fi să facem o 'ncercare?" —

Neguţătorul se pregăt i , cum nu se pote maî bine, Bucătăria avea să fiă superbă, ca 'n diua de Pascî. Ma­sa din sala de mâncare Negu o întogmi ca prin casele boerescî. Treî vase cu flori, de fiă-care dspe câte una, răspândiaii prin sală un miros îmbătător şi prefăceau masa într 'un fel de grădiniţă în miniatură. Tot felul de m e z e -l i c u r î erau aşădate cu mult gust pe lângă cele treî vase şi pintre ele. Apoî veniau sticlele cu vinuri străine şi cu cele de ţeră. Bătrânul bucătar nicî odată nu se arătase maî îndemânatic în meseria sa! Tot ce era pe m a s ă , far­furia, cuţit, lingură, furculiţă, şervet, pahar, şi altele, tot era bine aşedat, tot ţ i - s e părea zugrăvit ca i i t r 'o icdnă din cele maî frumose.

„Bravo! S tane , par ' că sunt crescute tote la locul lor" — elicea Negu mirându-se de isteţia bucătarului. — „Astădî vei căpăta bun b a c ş i ş dela mine." . . .

Ospeţiî sosiră pe la orele 5 , dând venireî lor forma de visită. Negu îî primi într 'un salon mobilat cu mult lues şi cu multă ar te .

Primitorul şi primiţii schimbară complimentele obici­nui te , apoî se puseră la poveşti. Neguţătorul nu putea să admire îndestul pe elomnişdra Mariţa şi nu se maî gân­dia la alt ceva, decât la posibilitatea d e - a ş i -o face nor.

Domnul Garofilă socoti, că va face prietenului seu o deosebită plăcere, decă- î va povesti întâmplarea dela teatru, adecă păţania cu haina fiicei sale. Cu acest prilegiu provincialul nu se putu opri , d e - a se arăta cam râu ele pagubă, d e - a critica modele si d e - a se j u r a , că maî mult la Bucurescî nu va veni.

Haina ruptă revoca domnişoreî Garofilă în memoria pe domnul cu scrisdrea. Sărmana fată se simţia cuprinsă de dorul necunoscutului şi bătăile iiiimeî produceau în fisionomia eî senine de-o suferinţă tot maî intensivă. Dar afară de ddmna Zamfira nime nu pătrundea înţelesul acelor semne.

„Fiiul teu nu e acasă, vere NeguleV" — întrebă Garofilă pe neguţător.

„Adecă aveţi un fiiti, domnule" — întrerumpe Zamfira. „Da. domnă." — în momentul acesta se aude sunând

clopoţelul dela uşa, care formeză intrarea principală la capătul scărilor.

„Da, domnă, am un fini" — urma Negu — „şi decă nu mă înşel, vorbim togmaî de lup . "

Pe a» şi cu fiica

Petre se opri în camera sa de locuit, ca să-şî schim' vestmintele. însă Negu deschise uşa salonului şi р 0 щ i domnişorul înlăîntru. ' "

Tinerul întrâ şi cum vădu pe ospeţî, rămase încr*. menit. Ddmna şi domnişora Garofilă priviau ca la o mi nune cu ochiî înholbaţî şi cu feţele schimbate.

„Vă recomand pe fiiul meu Pe t r e " — dice negutiL torul zimbind. — „Eră ţ i e , băiete , îţî recomand vechiu amic al meu, Nicu Garofilă, cu soţia d-sale . D - s a e mare proprietar din provincia

„Ce mi-a i i văelut ochiî?" — întâmpină Petre făcând douî paşî înainte.

„Ciudată întâmplare!" — adauge Zamfira, care-perduse maî cu totul răsuflarea.

Garofilă sta cu gura căscată şi Negu tot aşa. „Am avut norocire de-a face cunoştinţă cu ddmna

cu elomnişdra" — continua Pet re fiesând cu ochiî pe Măritai „Nu cumva escî d - t a acela, care . . . ." Petre tăie vorba luî Garofilă ş i - î respunse: „Ba eu sunt acela, care am rupt haina domnişoreî. Negu păşi la mielloc şi dise ridând: „împăcaţi - vă , vere Nicule, împăcaţ i -vă , Pe t r e , Џ

d-vostre domnă şi domnişora împăcaţ i -vă!" „Cu ddmna şi cu domnişora m'am împăcat" — res^

punele Petre. — „Acum te rog şi pe d-ta de ertare, dom­nule Garofilă."

„Amin! ertat să fi, elomnişorule" — adauge Garofilă cu voia bună.

într 'aceea Zamfira şoptia ceva cu fiica sa , care înroşise ca un trandafir de ceî frumoşi.

„Aşa dară pacea e făcută, putem să ne punem 1 masă" — dice Negu poftind pe dspeţî în sala de mâncare

„Staţî!" — întrerupe tinerul — „eu maî am o vorbă Apoî apropiindu - se ele ospeţî rosti următdrele cuvinte: *

„Domnule şi domnă Garofilă, am onore să vă spun; că iubesc pe fiica d-vos t re şi aş dori să o iau soţia, decă vă învoiţi şi el-vdstră. întemplarea ce am petrecut 'o unii cu alţii e dela Dumnedeu . . . "

„Vere Nicule, cli da!" — adauge Negu. „Să văd, ce elice copila" — „Pentru Mariţa răspunel eu" — elice Zamfira. —

„Mariţa nu se 'rnpotrivesce." Auelind aceste cuvinte, domnişora îşî acoperi faţa cu

amândoue manile. „Aide, luaţ i -vă ele mână şi binecuvântaţi să fiţi!"

urma Garofilă. ..Domnişora" — dice Petre — „primesce mâna mea,

că vei fi fericită!" Mariţa întinse drepta eî şi 'ncepu să lăcrimeze de bucuria.

,,Decă e treba aşa , vom chîăma şi pe preotul , să facem logodna." —• Adauge Negu.

„Bine!" — răspunseră părinţii feteî. Zamfira se apropie de Garofilă ş i - î şopti la urechîă:'

„ N u - ţ î spuneam eu , că şi hainele rupte sunt bune de câte ceva?"

Garofilă respunse încet: „Un bărbat pentr'o haină ruptă! Togmaî b ine!"

Ospeţiî trecură în sala de mâncare şi petrecură cu voia bună la ospăţul de logodnă. * * *

- л 183 ~ —

Osman (Vedi portretul

Ceî maî mulţî dintre generalii turci, câţi au comandat si comandă încă în actualul resboiu, au fost şi sunt peste tot nenorocoşi faţă de înalta lor misiune. Ba unii au de­venit, în diferite t impuri , jucăria unei fatalităţi de tot ca-priciose. Să ne aducem aminte de vestitul Abdul-Kerim-paşa, care ca un glorios învingător din resboiul turco-serb, a fost pus astă primăvară în fruntea tuturor trupelor din Bulgaria. Pe când acel cărunt general căuta să se forti­fice togmaî în punctele, pe care le ocupă şi astădî armata lui Suleiman, el fu rădicat din comandă şi tradus înaintea tribunalului militar. Muchtar-paşa, care supusese în anul trecut Bosnia şi Herţegovina, a fost trămis în Asia, de unde a făcut multă paradă cu telegramele, prin care vestia succesele sale încontra Ruşilor. Nu de mult Sultanul dis­tinse pe eroul asiatic cu cel maî înalt titul de onore, adecă cu titlul de „ G a z i , " care va să dică „Glorios," ba încă şi maî mult , c ă - c î cuventul nu se pote traduce verbal în limba română. C e - a devenit astădî acel „Glorios"? Ceti­torii noştri o sciu deja şi n'avem nevoia d e - a maî înşira tot pomelnicul perderilor luî Mucbtar în Asia. Mehmed Ai i -paşa , când a fost numit comandant al trupelor dintre Jantra şi Dobrugea, era celebrat de unele diare europene ca un talent estraordinar, ba chiar ca geniu în artea mi­litară. Celebratul general n'a realisat absolut nicî un pro­gres în funcţiunea sa , n'a reportat nicî măcar o singură biruinţă maî Importantă. După câ t -va timp Mehmed fu rechîemat şi înlocuit cu Suleiman - paşa , care se făcuse renumit prin măcelărirea bravilor soldaţi turci la Şibca. Suleiman ocupă astădî aceleaşi posiţiunî, pe care le ţinea Abdul-Kerini la începutul resboiuluî. Prin urmare nicî „năvălitorul" dela Şibca nu ş i - a putut împlini misiunea, pentru care a fost trămis în Bulgaria. E tă fatalităţile, prin care au trecut numiţii generali otomani. La început popo-raţiunea musulmană punea inarî speranţe în hărnicia lor; dar nerealisându - se acele speranţe, lumea perdea în cel maî scurt timp tot entusiasmul pentru pretinşii eroi.

Singurul comandant turc, căruia Sultanul nu i-a făcut strâmbătate oferindu-î titlul de „Gazi," este negreşit Osman-paşa, faimosul apărător al Plevneî. Acest om se pare do­tat c'o inteliginţă superioră şi c'o energia, care maî ra r se găsesce la înalţii demnitari aî înaltei Porţi otomane. La începutul resboiuluî Osman a fost numit comandant al tru­pelor dela Vidin. Se spunea pe atunci , că el ş i - a cerut voia dela comandantul suprem, să tracă Dunărea cu corpul săii de oştire şi să ocupe Calafatul. Acesta cerere nu i-a fost încuviinţată. Şi deu, d e - a r fi sciut Osman-paşa , cine sunt Româniî, n 'ar fi maî poftit să trecă Dunărea cu 35,000 de ostaşi! Cât timp a petrecut în Vidin, Osman nu s'a distins prin nicî o activitate, prin nicî o energia estraordi-na ră ; ba putem dice, că el n'a făcut nimic alt ceva, decât să bombardeze Calafatul, când Româniî bombardau Vidinul. Se crede , că el se supărase foc, pentru că projectul d e - a trece Dunărea n u - î fusese aprobat. Etă pentru ce acest general a jucat câ t -va timp rolul „mâniosului Achile."

Dar îndată ce s'a aşedat cu o parte a trupelor sale la Plevna, Osman a dat cele maî învederate dovedi, că se precepe în artea militară, că n u - î lipsesc talentele şi ve­derile strategice. El a înţeles totă importanţa Plevneî şi-a

-Paşa. pe pag. 1 8 1 . )

împrejurimilor şi 'n loc de-a âmbla şovăind încoce şi 'ncolo, a preferit a se ficsa în aceste posiţiunî, care i - se părea prea nimerite pentru apărare. Şi cum a sciut acest om să se întărescă în ţinutul dela Plevna! Bărbaţi competenţi ne spun, că Plevna trebue considerată ca un al douilea Sevastopol; unii o pun şi maî presus de Sevastopol decla­rând, că ea nu pote fi luată decât prin fome, er' nicî decum cu asalt. Eî b ine , un general , care e în stare să impro-viseze nisce întăriturî atât de îngrozitore, nu pote să nu fiă înzestrat cu talente estraordinare. Apoî şi modul, cum s'a apărat Osman-paşa în posiţiunile dela Plevna, merită nu numaî laudă, dar admiraţiune. Când cu marele asalt dela finea luî August câ te -va redute căduseră în manile Ruşilor ş i -a le Românilor. Osman-paşa prin înţelepta sa povaţă şi prin hărnicia sa de comandant a isbutit a lua înapoi tote redutele ocupate de Ruşi. Griviţa n'a putut s'o iea înapoi, că-cî Românul după ce-apucă ceva, nu maî lasă odată cu capul. Să ne resumăm în câte-va cuvinte: Osman-paşa trebue considerat ca cel dintâiu general otoman în resboiul de faţă; el prin întărirea şi apărarea Plevneî şi-a făcut un renume ilustru, pe care nu i -1 denegă nicî duş­manii săi. Prin capitulare acest renume nu va suferi nicî un scădăment. Ne temem însă, ca nu cum-va în momentele din urmă generalul turc să perdă cumpătul de pană acum şi să-şî păteze laurii bine - meritaţi prin vre-un act de cru-dime. Acesta n'o dicem numaî asa din senin, ci o deducem ca un fel de regulă din esemplele atâtor alţi generali turci din timpuri trecute. Furia momentană, răsbunarea fără cale şi fără loc, setea de sânge sunt nisce însuşiri de rasă, care disting atât de mult pe pretinşii a p ă r ă t o r i aî civilisa-ţiuneî, adecă pe Turci. Vom vedea, decă Osman-paşa va sci să se ferescă de aceste defecte de rasă , respectând vieţa prisonierilor ruso-români .

Nuri Osman - paşa e de origine din Asia mică. El s'a născut în Amazia la anul 1832, din părinţi săraci. Fratele său Hussein Tocatli-effendi era profesor de limba arabă la o scolă preparatore din Constantinopole; el aduse şi pe Osman, să frecuenteze acesta scolă. De aci tinărul Osman trecu în scola militară, în care avea conscolarî pe Suleiman şi pe Mehmet-Ali . Când era de ,18 anî, el eşi din scola acesta cu gradul de subofiţer. în anul 1853, la începutul resboiuluî de Crimeea, Osman întrâ în escadronul de cava­leria aflător în Siria. Maî tărdiu fu trămis la Şumla, unde ajunse căpitan. După terminarea resboiuluî menţionat, Osman fu primit în garda Sultanului tot cu rangul de căpitan; dar maî apoî, în urma purtăreî luî celei distinse, el deveni coman­dant al gardeî. Osman contribui forte mult la sugrumarea ultimei insurecţiunî din Creta (Candia) şi pentru meritele sale fu înaintat la gradul de major. Dup'aceea fiind numit colo­nel, a fost strămutat la al 5-ea corp de armată , unde s'a

.distins prin talente şi prin activitate esemplară. în an. 1876 Osman-paşa fu numit comandant al Vidinuluî încontra Şerbilor, care amerinţau să trecă Timocul. în bătălia dela Zaiţar el repurta o biruinţă strălucită; togmaî prin biruinţa acesta a devenit general şi s'a făcut cunoscut afară din Turcia. Astădî Osman-paşa se bucură de-un renume europen. La dobândirea acestui renume a contribuit mult şi norocul, necredinciosul noroc, care, când nu te gândescî, atuncî te părăsesce! . . . J

184

III.

D e s c â n t e c e

De reul copiilor.

Eşî ces гёй, De sub rărunchi, Eşî tu гёй! ') Din maţe Ces гёй cu spăriat, De sub maţe. Ces гёй cu Duch necurat, Eşi ces гёп, Ces гей cu Samca albă, Eşî tu refl, Ces гёй cu Samca negră, Din verful capului Ces гёй cu Moroî, Până 'n verful degetelor. Ces râu cu Strigoi, De adî înainte Ces гёй cu Sburătorî, In rîpî răsipite Ces гёй cu 'Ncordătorî, Cu noue leî, Ces гёй cu Diavoliţe rele, %) Cu noue miei Ces гёй cu bole grele. Mă - ta se miselesce, Eşî ces гёй, Rîpele răsipcsce. Eşî tu гёй: D u - t e şi tu de miselesce Din verful capului, Rîpele răsipesce. Din crierii capului, Acolo să perî, Din clescele capului, Să resperî Din poma obrazului, Cum pere spuma de mare, Din vinele grumazului, Roua de sore Din mijlocul spatelui, Şi stupitul în cărare. Din viderile ochilor, N. e curat, Din audul urechilor. Gîzele 5 ) l - a u botezat, Din gură Gîzele l - a u apćrat, De sub gură, Că ele au venit Din limbă Şi au bîziit De sub limbă, Şi tot reul dintr'ensul a să Din măsele Cu mătura asta ") am luat De sub masele, Şi - am măturat, Din dinţî S i - a m scos, ş i - a m aruncai De sub dinţî. Tote gozurelele Eşî ces гей, Din tote coturelele. Eşî tu гёй ! Aşa să esâ reul N n - ţ î face pat în spatele luî, Din verful capului Nu-ţî face gelţurî 3 ) în umerile luî, Până 'n verful degetelor Nu-ţî face scălduşcă 4 ) în coşul luî, Din tote cîolănelele Nu-ţî face joc în trupul luî. Şi încheîturelele. Eşi ces гёй, N. să fiă curat Eşî tu гёй: Lămurat Din inimă Cum Dumnedeu Га dat, De sub inimă, Cum m ă - s a Га făcut Din plămâi Din senin De sub plămâi, Şi Га crescut. Din rărunchi Amin!

V

N o t e .

Zamfira Tuniac, care m i - a dictat acest descântec, iea unt curat de vacă seu untură de gâscă şi noue fire de h a g î m â (lat. Allium choenoprasum, germ. der Schnitt-lauch) şi curăţind, firele şi pisându-le bine, le pune orî într 'o tigăiţă, orî într 'un herb la foc, ca să se prâjescă la un loc cu untul seu cu untura. Iea apoî un rămuşor de mătură, cu care s'a măturat casa după un mort . şi care se stringe şi se păstrâzâ anume pentru asemene caşuri, şi descântând cu densul untul şi liagîma din tigăiţă, pro­nunţă încet versurile de maî sus.

De nu se ană mătură, cu care s'a măturat casa după un mort, iea un rămuşor din orî care altă mătură de mă­turat casele şi cu acela descântă.

După ce - a prăjit de ajuns firele de hagîniă şi untul şi l e - a descântat, dă copilului bolnav să guste de trei orî din acesta amestecătură . eră cu remăsita îî unse tot cor-pul, începând de la grumaz şi până la verful degetelor de la picidre. Eră după ce a uns copilul, şeii şi 'nainte de Acesta iea râmusorul cel de mătură şi ştergând cu densul

d i n B u c o v i n a . I grumazul bolnavului, dice: „cum s'a dus mortul, aşa gfc

se ducă si reu l , şi când s'a întorce mortul atuncî să se 'ntorcă şi reul , atunci şi nici atunci!" •— Şi după ce ros»'' tesce aceste cuvinte, aruncă răinuşorul orî şi unde afariLî

Descântecul de „ r e u l c o p i i l o r , " seu, dupre сцюг Га maî numit Z. Tuniac, de „ c e s г ё й , " se descântă Двг' trei orî după olaltă, şi după fiă-care descântare descânt&ej torea suflă de trei asupra copilului în cruciş, şi după fiă© care suflare stupesce (scuipă) de la cap spre picidre.

Afară de descântecul acesta, cum s'a descris el рапЦ aice, maî întrebuinţeză Româncele din Bucovina încă Щ următorele mijloce spre vindecarea „ r e u l u î c o p i i l o r : ' ? ! pun adecă c i o r t o p o l o g (numit şi c i o r t o p o l o g ă şi;' с i o r o p o r (lat. Carlina acaulis, germ. die Eberwurz) џ 16 e (lat. Aconitum napellus, germ. der echte Eisenhpt,-: der blaue Sturmhut) într'o olă cu apă la foc. După eef ferb acestea de -a juns , tornă zema lor într'un vas , puii; s i n e l ă într'ensa şi o amestecă bine. Pe urmă dau din: acesta zemă să bea ce-va copilul bolnav, eră cu remăşiţa fii spală tot corpul. Acesta o fac ele când „ s e p i c ă luna,"; adecă: cătră sfârşitul luneî. Maî departe fac scăldătore; din r ă c h i ţ i c ă (lat. Lycium europeum seu L. Carbarum,. germ. gemeiner Bocksdorn) şi cu zema acesteia scaldă, apoi copilul bolnav. •;

1) Sub „ r e u l " seu şi „ r ă u t a t e a c o p i i l o r " înţe­leg Românii din Bucovina acea bolă, ce constă dintr'unjj fel de cârcei de stomach, cari frământă pe copii în năun^ tru ş i - î sgârcesc uneori aşa de t a r e , până c e - î fac ghei şi le duc piciorele la gură. Alte orî copiii, ce sunt torta** raţî de acesta bolă, fac spume la gură, schimbă fel de Шђ de feţe, ba adeseori se schimosesc, adecă li se sucesca vr'o mână, vr'un picior, se 'nefucişeză, li se strâmbă fălcile, li se slăbesc tote nervele , şi remân apoî, decă se 'ntâmplă să nu moră, astfel schimosiţî pentru totă vieţa-însă ceî maî mulţi copii nu pot petrece şi scăpa de acesta bolă uricidsă, ci maî de grabă mor. — „ R ă u l c o p i i l o r " îl capătă copiii maî ales din spaimă mare şi când zac mult de altă bolă, în limba germană se numesce acesta bolă „ F r e i s e n . " în mitricele morţilor am aflat, că ceî mai mulţi preoţi gr. or. din Bucovina au înscris'o, ş i -o mai înscriu încă, unii prin „ F r a s . " -

2) Având a scrie în scurt timp articule separate asupra fiă-cărei din fiinţele mitologice daco- române , în-; şirate în acest descântec şi 'n cele următore, îmî reservez esplicarea lor pe-a tuncea .

3) Despre însemnarea acestui cuvânt nu sciu până acuma nimica sigur. Presupun însă, că e prescurtat din „ g e l a t i o , - o n i s " ţdas Gefrieren, der Frost) şi trebue să 'nsemneze aceeaş ce 'nţeleg Românii din Siretîu sub , . g h i n ţ u r î , " adecă: nodurile ce se fac în corp, când sângele, din causa receleî, se 'nchîagă. şi care causeza dureri şi slăbiciune de nerve. Când cine-va capătă aceste noduri, numite ghinţurî. se dice. că acela e „ c i u n i u r l u i t , " că s'a ciuinurluit, Er ' când cine-va e ciuniurluit, Român­cele din Bucovina îl vindecă prin aceea, că - î frecă manele şi tot corpul cu apă seu cu „ s a l a m u r ă , " până ce ghin-ţurile se indie şi sângele începe a circula regulat. Sala-mura o fac din sare şi apă , adecă pun un drobuşor dej sare în foc şi după ce acesta se 'nferbântă bine, îl arunea

185

într'o strachină cu apă ş i - l lasă pană ce se topesce. Acesta sare topită în apă se numesce salamură.

4) în unele părţi ale Bucovinei Româncele numesc adeseori scăldătorea, în care scaldă copiii. ..s с ă l d u ş c ă " si „ s c ă l d u ş ă . "

5) Sub „ g î z e " înţeleg Românii din Bucovina în ge­nere partea cea maî mare a insectelor atât sburătore, cât si nesburătore. în deosebi numesc unii gîze muscele, apoî si albinele. Ce fel de insecte se vor fi înţelegând aice sub g î z e , nu pot sci cu sigurătate. Pote că muscele, pentru că despre densele se dice, când sboră mult în colo şi 'n coce, că „ b î z î e s c " seu „ b î z î e . "

6) Aice se 'nţelege mătura , cu care se mătură casa după un mor t , şi din care se iea rămuşorul de descântat.

IV. De pocitură. Purces'a N. N. ') Dela casa luî, Dela masa luî, Mândru şi frumos Gras şi sănătos, Pe cale Pe cărare. Şi când a fost La mied de cale, De cărare înainte i - au eşit: Moroî cu Moroie' Strigoi cu Strigdie, încordătorî cu 'Neordătore, s ) înfiorători cu 'nfiorătore, 3 ) Pocitori cu pocitdre, Săgetători cu săgetătore, Ciumoî cu ciumoie, Răhnoî cu răhnoie, Recorî cu reccrele, Ferbinţelî cu ferbinţele Şi cu Diavoliţe rele, înainte i - au eşit 6 ) Şi 'ncap mi l'afl săgetat, Cu suliţî l - o 'nsuliţat Şi inima i - a u mâncat, Bun de nemic' Гай lăsat. N. a prins a se văiera Şi - a se mnişela '•) Cu glas mare pană 'n cer, Cu lacrimi pană 'n păment. Nime nu'l audia, 8 ) Nime nu'l videa. Numai Maica Domnului Din porta ceruluî, Numaî ea Га audit Şi Га vedut. Şi cum Га audit, Cum Га vedut Câtenel ') s'a scoborît Pe sărî de-argint Şi la N. a venit Ş i - a 'ntreba că Га 'ntrebat Şi aşa i - a cuventat: »N. ce te vaerczî, Ce te mnişelezî Cu glas mare până 'n cer, Cu lacrimi până 'n păment:« — »Fu cum nu m'oiu văiera. Şi cum nu m'oiu mnişela

N Descântecul acesta îl

şi anume cel maî complet,

Cu glas mare până 'n cer, Cu lacrimi pană n păment, Decă 'nainte m i - a u eşit: Moroî cu Moroie, Strigoi cu Strigdie, încordătorî cu 'neordătore, înfiorători cu 'nfîorătore, Pocitori cu pocitore Săgetători cu săgetătore, Ciumoî cu ciumoie, Răhnoî cu răhnoie, Recorî cu recorele, Ferbinţelî cu ferbinţele Şi cu diavoliţe rele Şi 'n cap că m'au săgetat Cu suliţî m'o 'nsuliţat Inima că m i - a u mâncat Bun de nemic' m 'au lăsat!" — Maica Domnului a cuventat: ,,Da voi Moroî şi Moroie, Da voi Strigoi şi Strigdie, încordătorî şi 'neordătore, înfiorători şi 'nfiorătore, Pocitori şi pocitdre, Săgetători şi săgetătore. Ciumoî şi ciumoie, Răhnoî şi răhnoie, Recorî şi recorele. Ferbinţelî şi ferbinţele, Şi voi Diavoliţe rele! Să mergeţi, Să ve duceţi (n delul Gahleuluî, C'acolo sunt mese 'ntinse Şi făclii aprinse Şi pahare pline, Acolo ve duceţi Şi beţi Şi mâncaţi Ş î -aco lo să crepaţî, Şi 'napoî să nu vč 'nturnaţi. Că ей v'oiu tăia capu ş i v 'oiu .-.curta veacu. N. să remâie curat I .uminat

Cum Dumnedeu Га dat. Cum mă - sa Га făcut Şi Га născut Din scrin. Amin!

O t e. am în doue esemplare: unul, de la Z. Tuniac, descântâtore

din Crasna, er' celalalt din Horodnicul-de-jos trăinis de conscolarul meii P. Prelipcen.

Z. Tuniac mi-a spus, că ea descântă de pocitură ori pe capul bolnavului, şi anume: din cap până la piciore, ori în trei fire de u s t u r o i u (în Ardei: a i u , lat. Allium sativum, germ. Knoblauch,) care se piseză şi cu care unge apoî pe cel pocit din cap pană la piciore. Us f uroiul e bun de pocitură ş i -a tunc i , când se pune în rachiu, şi-apoî cu rachiu de-aces ta se spală bolnavul.

Descântecul de pocitură se descântă de trei ori după olaltă în dile de sec, la sfârşitul luneî. Nicî odată înse, după spusa Z. Tuniac, n u e b i n e a d e s c â n t a D u m i ­n i c a , ca -c î atunci descântecul nu e de lâc.

1) La P. Prelipcen se află aceste versuri : S'a sinecat, Pe cale S'a mânecat Pe cărare ect.

2) încordător - ucigă-l-crucea, adecă: Diavolul, după esplicarea descântătoreî.

3) înfiorător - ducă-se pe pustii, adecă: tot Diavolul. E de 'nsemnat, că Românii, venind vorba despre Diavol, rar când îî pronunţă numele, ci maî tot deuna dic în locul acestuia: „ d u c ă - s e p e p u s t i i " seu „ u c i g ă - l - c r u c e a , u c i g ă - l - p e t r e l e ş i b o l o h a n i î . " Er când îî pronunţă numele, atunce îndată dic: „ c r u c e d e a u r î n c a s ă " seu „ D u m n e z e i i c u n o î , d e p a r t e d e - a c e s t ă c a s ă s ă f i ă " seu „ s ă m â i e a c o l o , u n d e a î n s e r a t " ect. ect.

4) Când merge vre un om pe drum şi se bolnăvesce deodată şi începe a se tot întinde şi-a căsca din gură , ca şi când ar vrea să dorină, atunci se dice, că e „ p o c i t , " că Га pocit cine-va. Acestea după Z. Tuniac. — P. Pre­lipcen îmi scr ie : „decă vre un om e înduşmănit cu altul, atunci caută s ă - î facă acestuia râu, şi acesta o face el în următorul mod: când merge contrarul seu u n d e - v a , şeii decă trece pe lângă casa luî, înduşmănitul îî aruncă ceva înainte, ca să-1 împiedice din cale şi să-1 reţină dela ori şi ce lucru, ce ar vrea acela să facă." Drept aceea când cine-va nu pote duce un lucru la capet, când nu se pote prinde de nimica, se'ii când îî merg tote pe dos, se dice : „ p a r e - c ă e l u c r u p o c i t . "

5) Poporul crede, că Ciuma se preface în maî multe chipuri, precum: muiere , mâţă , ţap ect.

G) La P. Prelipcen se află acestea: Pe N. Гай întempinat, Sângele i-ай beut, Carnea i-ап mâncat, A săgeta Гай săgetat, Bun de nimica Гай lăsat.

7) A se m n i ş e l a . adecă: a plânge t a r e , — espli­carea descântătoreî.

8) De-a ice descântecul la P. Prelipcen diferesce cu totul de cel de la Z. Tuniac. El sună până la fine pre­cum urmeză:

Nime 'n lume nu Га ve\lut. Nime nu Га audit Numaî Maica Domnului . . . l.'a audit, l.'a vedut . . . In delul mare, In mârî mare. Avea biserică de aur. Şi - a lăsat slujba nefacutâ Şi făcliile aprinse, Uşile deschise; A luat în mâna dreptă

Pahar dulce, In mâna stingă Pahar amar, Şi - a cătat în sus Şi n'a vedut nimica, Şi - a cătat la resărit Ş î - a vedut: Pocitori cu pocitdre, Săgetători cu săgetătore, Ciumoî cu ciumoie, Răhnoî cu răhnoie, Recorî cu recorele,

186

Ferbinţelî cu ferbinţeie . . . Cu pahar amar adăpatu - i - o Şi 'napoî înturnatu-i - o, La Marea - negră menatu - i - o. In Marea - negră E s t e - o mrenă galbenă Cu coda gemănă

9) Câtenel, provincialism în loc de „ î n c e t i ş o r . 1

Se dice si „ c â t e n e l a ş . "

Aceleia sângele b e a - i - 1 , Carnea mănânce-o , A săgeta s ă g e t e - o . N. să remâie curat Luminat Cum Dumnedeu Га dat!

V. Tot de pocitură. D e - î pocit dc bărbat Curat, Curat, Necurat Necurat, P i c e - î florile Sae-î ') ochii luî din cap . . . Remâie - î rădecinele Pice - i peru Plângă după densele. Ca fuîoru . . . De - î pocit de vad D e - î pocit de femeia Curat, Curată, Necurat Necurată Sece - î apa. Pice - î peru Remâie- î petrele Ca fuioru, Plângă după densele. Crepe - Î ţiţele, Că N. s'a luat Pusce - Î laptele, De - acasă Plângă după densele. Dela masă D e - î pocit de fată Cu osele sănătose, Curată, Cu carne vertosă. Necurată Când a fost la mîed de cale, Sae - î ochii eî din cap, De cărare P ice - Î peru S'a 'ntâinit cu omu Ca fuioru, Ca Şchiopu Crepe- î pulpele picîorelor, Cu barba cât cotu. 2 ) P u s c e - î sângele, Acolo s'aiî întâlnit: Să âmble după densele. Dracii cu drăcoicele, De - î pocit de veduvă Moroii cu Moroicele . . . Curată Strigoii cu Strigoicele Necurată, Diochiî cu Didicele, S a e - î ochii eî din cap, Carnea i - au muşcat, Pice - î peru Sângele i - au bćut, Ca fuioru, Puterea i - au luat, Crepe- î manele, Ces de morte i - au dat. Pusce - î sângele, N. tare s'a cântat, Plângă după densele. Tare s'a văierat Dc - î pocit de codru Cu glas mare pană "n cer, Curat Cu lacrimi pană 'n păment. Necurat Nimc 'n lume l'a audit, P i c e - î frundele, Nime nu Га vedut, R e m â i e - î rădecinele Fără Maica Domnului Plângă după densele. Din porta cerului. D e - î pocit de câmp Ea Га audit

Şi Га vedut Şi pe scară de-argint S'a scoborît, In scaun de aur a şedut, Pe N. mândru Га 'ntrebat: ,,N. ce te cânţi.' Ce te văierezi ? Cu glas mare până 'n cer. Cu lacrimi până 'n păment?" — „Cum nu m'oiu cânta, Cum nu m'oiu văiera Cu glas mare până 'n cer, Cu lacrimi până 'n păment ? Că eu m'am luat De - acasă Dela masă Cu osele sănătose, Cu carnea vertosă. Când am fost la mîed de cale, De cărare M'am întâlnit cu omu Ca Şchiopu Cu barba cât cotu. Acolo s'au întâlnit: Dracii cu Drăcoicele, Moroii cu Moroicele, . . . Strigoii cu Strigoicele Diochiî cu Dioicele, Carnea m i - a u mâncat, Sângele m i - а п bćut, Puterea m i - a u luat, Ces de morte m i - a u dat." —

„N. nu te cânta, Nu te văiera! Cu glas mare până 'n cer Cu lacrimi până 'n păment! • Că eu t e - o i u învrednici: In mâna dreptă cu cuţit Ascuţit Şi t e - î lua pe cale, Pe cărare, Pe drumul cel mare. Când a fi la mîed de cale T e - î întâlni cu omu Ca Şchiopu Cu barba cât cotu. Acolo s'or întâlni: Dracu cu drăcoicele, Moroii cu Moroicele, Strigoii cu Strigoicele, Diochiî cu Dioicele, Cu cuţitul l e - î tăia, Şi cu el l e - î junghia, Carnea l i - î mânca, Sângele l i - î bea, Puterea li - î lua, Cesurî de morte l i - î da, Şi tu - î remânea : Cu osele sănătose, Cu carnea vertosă Şi lucrat, Luminat

Cum escî de Dumnedeu lă­sat!" —-

H o t e . Descântătorea, o Româncă din Vatra - Dorneî, care

m i - a dictat descântecul de faţă, descântă în usturohi şi 'n sare cu un cuţit cu plăselele de aramă, pronunţând încet versurile de maî sus. Din usturoiul descântat face m u ş d e i f i (must de aiu), şi apoî cel bolnav mănâncă puţin din muşdeiul acesta, eră cu remăşiţa se spală. Prin acesta, crede descântătorea, că cel pocit trebue să se vindece.

1) Provincialism, în loc de „ s a r ă - î o c h i î , " dela a sări. 2) Cred că aice sub „ o m u c a Ş c h i o p i i c u b a r b a

c â t c o t u " se 'nţelege acea fiinţă mitologică daco-română, pe care o întâlnim forte adeseori în poveşti, adecă: „ S t a t u -P a l m ă - b a r b ă - c o t " seu „ S t ă t u - P a l m ă - c o t cu b a r b ă c u t o t . " Maî adaugem şi aceea, că poporul dela ţeră nu pronunţă pe 1 în substantivele articulate, dice: c o t u , er' nu c o t u l . s. Fl. Marian.

C O N V E R S S e r i l e de ernă. I

a) La sate.

— Pentru ce sunt erna dilele maî scurte şi nopţile maî lungi?

Aşa am întrebat odată pe un elev la o lecţiune de geografia.

El îşî u i tase , bietul , să cetescă despre mişcarea pă­mântului , despre echinocţie şi solstiţie. Cu tote acestea nu se putu răbda să nu casce şi el gura; luându-se pe sine însuşi de esemplu îmî dete următorul respuns:

— Pentru că erna omenii sunt maî puţin ocupaţi peste di, eră sera au maî multe petreceri. Ipsissima verba!

De un respuns ca acesta vrend-nevrend am trebuit să r id , — şi totuşi am profitat ceva dintrensul.

A Ţ I U Ћ E. Totă neghiobia îşî are şi filosofia, decă nu tot deuna,

dară cel puţin la dile marî. Spunea adecă elevul meu , că omenii aii maî multe

petreceri în serile de ernă. M'am gândit şi eu, că n'ar fi lucru togmaî neinteresant de-a cerceta în ce chip îşî petrec serile de ernă omenii din diferitele clase ale societăţii.

E vorba de moiavurile şi deprinderile nostre naţio­nale-sociale; drept aceea sperăm, că cetitorii vor lua acest object în nume de bine.

-X- *

* Voiu începe cu sătenii, că-c î sunt şi eu copilul pă­

rinţilor mei , eră părinţii mei sunt săteni. Aud pe mulţi domni văe rându-se , că serile de erna

li se par cât anii de lungi si nu sciu ce biet să se mai

facă de urît. Aceia, cari pătimesc afară din cale de boia căscatului, ar face bine să se ducă erna la sate, ca să-ş î niaî cruţe fălcile şi să-ş î ostenescă maî mult diafragma.

Sătenii noştri nicî când nu se simt maî mulţămiţî şi niaî fericiţi, decât erna. Serile lungi ale acestui timp al anuluî sunt pentru denşiî tot atâtea sărbători, — dar săr­bători în totă puterea cuven-tuluî: că -c î eî nu lucreză maî nimic cât e sera. Pe semne a sa e făcut Românul; aî dice, că el şi prin acesta vrea să pro­beze , că e din os de împărat.

Bărbaţii săteni şed sera lângă vatra focului şi la gura sobeî şi se încăldesc boeresce. Eî spun la basme, deslâgă la cimilituri; discută şi critică tre-bile comuueî; se consultă des-coperindu-şî unii altora păsurile. Une orî vorbesc şi nimicuri, că-cî ciudata dmală: „aid' să vorbim nimic!" e curat românescă; ea se acleveresce prin adunări na­ţionale şi în diare.

Câte odată sătenii pun pe copii seii pe alţi cărturari să le cetescă din „Leonat ," din „Argbir," din „Alesandria" ect., ba chiar şi din cărţi sânte. Le place învăţătura şi procopsela.

Dar bîeţiî omeni! de n 'ar avea cărţile din bătrâni, despre noi ceî de acum l e - a r putea înţeleni regiunea creerilor

Tot nu pote să fiă ade­vărată teoria luî Danvin; că-cî altfel, decă noî am avea rara norocire să ne tragem din ilus­trul gen al maimuţelor, am sci să imităm maî bine pe bătrâ­nii noştri.

în nimic sătenii români nu sunt mai originali, maî in­genioşi şi măi răutăcioşi, decât în umor, în satire şi ironia. Din partea acesta aî avea ce sâ înveţi dela eî în serile de ernă!

Quiutilian afirmă, ca sa­tira a eşit totă din creeriî poporului roman. Tot aşa am putea dice şi noi , fără temă d e - a fi desminţiţî, că maî fiă-care săten român e un poet satiric.

Decă între ceî inteliginţî poeţii satirici sunt cu tote acestea atât de puţini, apoî causa este, că noî prin influinţa educaţiuneî străine am perdut maî cu totul originalitatea caracterului naţional.

* Bărbaţii dela sa te , ce e d rep t , nu prea lucreză în

serile de ernă; dară şatenele române îşi împun togmaî datoria contrară. Femeile române dela ţeră primăvara, vara şi tomna sunt agricultore; erna ele sunt industriaşe, în cele trei anotimpuri întâiu numite casa lor e câmpul, eră în al patrulea anotimp câmpul lor este casa.

Erna e pentru sătene sesonul torsului, precum vara

e pentru cocone sesonul băilor. Dela baba Angheluşa cea gârbovă şi sbârcită, pană

la Florica cea fragedă, care abia e de 16 anî, tote femeile române merg sera în şedetore.

Să le vedî cum şed una lângă alta cu furcile la b reu! Să vedî cum sbârnăe fusul între degetele lor sprintene şi

cum se lungesc firele în bărbatele lor m â n i ! . . Ar fi cu neputinţă a nu admira pe şatena română în acesta situa-ţ iune!

Şedetorea e salonul fenieeî române, teatrul e î , balul eî. Aci ea converseză, povestesce, critică; aci glumesce, declameză şi cântă; aci şi danţeză în serile de clacă; aci ea e tot deuna cu voia bună. Dară acest salon, acest teatru şi acest bal nu o costă nimic, n u - î ruineză econo­mia. Dincontră, ele o înavuţesc; n u - î slăbesc sănătatea, ci i - o întăresc.

* * Dilele torsului trec deodată cu lunile frigurose; cătră

primăvară şatenele întră în resboin şi se apucă de ţesut. în totă privinţa femeia română îşî aduce cu Penelope.

Adevărat, că bărbaţii semenă maî puţin cu Odyseu. Măcar de s'ar sili să nu degenereze în Sardanapal î !

»• Să nu uităm pe jupanul Izig, că şi el e din sat. Izig încă nu petrece singur lungile serî de ernă-

Se găsesc unii săteni , cari nu se îndură a-1 lăsa în prada

miedul urîtuluî. Adeseori eî îî spar somnul pană după nopţii.

Lucru ciudat! Poporul însuşi afirmă, că rachiul dela jidov e otrav"

Cu tote acestea ace laş popor simte o nespusă plăcere я se adăpa cu astfel de otravă. Nu cumva Românii noştri au dat peste secretele luî Mitridate?

La noî s'au format societăţi cu nobilul scop, de-a desbăra poporul de beuturî spirituose. Unii răutăcioşi susţin, că societăţile acestea numai atuncî vor avea efect când şi faţă de membrii lor se vor forma alte societăţi cu acelaş scop. S'ar putea şi acesta.

După părerea mea cel maî practic midloc, de care ar trebui să se servescă menţionatele societăţi spre a-sî ajunge scopul maî cu siguranţă, ar fi următorul: să se dea şi jupanului Izig dreptul de membru ca să combată şi el beutura rachiului . . . .

E adeverat , că acesta n'ar fi un drept politic; ar fi înse în tot caşul un drept — politicos.

(Va urma.)

V a r i e t ă ţ i . T

Sofia. Sofia e un oraş turco - bulgar, situat dincolo de Balcani) dar nu departe de acestî munţi. Numerul locuitorilor e de 2Э,ооо. Posiţiunea acestui oraş e d e - o importanţă strategică deosebita, ori de cate ori Porta are să întreprindă vre - o espediţiune fiă în Serbia, fiă în Bulgaria apuseni. Pentru momentele de faţă însemnătatea Sofieî a devenit încă şi maî evidentă. Acest oraş stă în legătură cu Plevna prin drumul Plevna - Sofia. O mare parte din acest drum e ocupat de Ruşi, restul se află în posesiunea Turcilor. înainte de biruinţa luî Gurko dela Gorni-Dubnic şi dela Te l i ş , drumul Plevna-Sofia era tot în stăpânirea Turcilor, ceea ce permitea acestor din urmă, d e - a întări pe Osman-paşa şi cu oste şi cu proviziunî. Acum înse comunicaţiunea Plevneî cu Orhanie şi cu Sofia e cu totul tăiată. Prin urmare Plevna nu maî pote primi nici un sucurs, care s ă i prelungesc» resistinţa. Drept aceea Mehmet-Al i paşa concentrezâ la Sofia trupe prospete; cu acele trupe el va încerca o lovire desperată încontra Ruşilor, ca să restabilescă comunicaţiunea întreruptă si să dea ajutor luî Osman. Decă întreprinderea lui Mehmet va eşi reu, apoî Ruşi i , capitulând Plevna, se vor grăbi să ocupe el înşişi Sofia şi vor face din oraşul acesta un centru de operaţiuni pentru campania de dincolo de Balcani. — A se vedea ilustraţiunea pe pag. 187 .

Omerî luaţi drept Vite. Într'o duminecă din luna luî noemvre într'un orăşel din Transilvania se serba o nuntă românescă. După seversirea actului de cununia, invitaţii se adunară cu voia bună la hotelul din loc, unde avea să se ţină ospeţul.. Peste câ te -va momente sala era plină îndesată şi supa începu să fiă servită pe mese. Bîeţiî ospeţî abia băgară lingurile în farfuria, când deodată se pomenesc surprinşi de câţî-va geandarmî şi ostaşi înarmaţi. Conducetorul micei trupe se adresezi cătră ospeţî şi dice: Nu sciţî d - v o s t r e , că acum avem epidemia de vite şi că adunările maî numerose sunt oprite: In numele autorităţii şi al legii ve provoc, ca numai decât să părăsiţi sala. Câţî-va ospeţî mai cărturari se nevoiră a face pe ostaşi să înţe-legă, că aci nu e vorba de-o adunare de vite, ci de omeni. Geandarmiî şi credincioşii infanterişti erau surdi la tote si nu voiau să scie decât de ordinul, ce primiseră dela domnul subprefect. O deputaţiune merse îndată la acel funcţionar şi espl icându-î starea lucrului îl ruga s ă - ş î retragă ordinul dat. Subprefectul refuza afirmând, că legea opresce adunările in timp de epizootia. Deputaţiunea cerea, să i-se arete acea lege. Domnul subprefect n'avea de unde s'o arete, că-cî ea pe semne nici n'a esistat vre-odată. — Aveţî să ve î/nprăsciaţî la moment — dice subprefectul cătră deputaţiune. — Dar noî nu stăm buni, că po­porul nu se va revolta în contra acestei mesuri — respunse unul din deputaţiune. Domnul subprefect, în cele din urmă, s'a îndurat a con­cede nuntaşilor u n a o r ă de întrunire spre a mânca bucatele.

Euga Şeic-ul-Islamului pentru gloria armatelor turcescî, care

Redactor: I. A l . L ă p e d a t în Braşov.

se va ceti în tote giamii le , este următdrea: „Domne atot puternice îndură-te spre noî şi ne apera, că -c î suntem poporul teu credincios. Domne atot puternice ! Creatorul tuturor bunurilor! întăresce braţul Otomanilor; prin braţul teu zădărnicesce şi nimicesce trufia şi necredinţa ghiaurilor. Bine cuventarea luî Allah şi a profetului să se reverse asupra capetelor credincioşilor. O Domne! întăresce pe servul teu, pe Sultanul, capul poporului teu iubit. Apără ţera nostră şi mătură de,',, pe tot pământul pe necredincioşi i , cari au cutezat a ataca singura şi sfânta ta religie. Domne , totă urma necredincioşilor ruşi, bulgari şi greci, carî umblând în întunerecul necredinţei ca porcii în mocirle, au cutezat a ridica mâna în contra poporului luî Mahomet. Deslegă alianţa lor, risipesce-le trupele, strică, armatele lor, răresce-le şirurile, sfără-mă-le puterea şi aruncâ-î în fundul iaduluî. Trimete asupra capetelor lor mania ta şi bate-î după cum al bătut pană acum pe toţi duşmanii noştriî. încurcă-le limbele şi sângele curgă-le în şiroe, iar capetile lor să se rostogoliască la piciorele credincioşilor tei fii. Copiii lor lasă- î orfani, femeile lor veduve , mamele lor aruncă-le în jale şi încurcă-le mintea! Şterge totă urma moscoviţi lor, bulgarilor şi francilor că-cî aceştia sunt aliaţii lor şi simpatisezâ cu eî. Ingreueză-î cu nenumerate chinuri, ca să fiă jertfe ale mâniei tale; nimicesce- î cu foc, cu sabie, cu naufragiu şi cu spendurătorî; cu ciumă, fomete şi cutremur, ca să li se despopuleze oraşele. Trimite asupră-le pe toţi demonii tei sugru­mători; ca toţi acestî necredincioşi să sufere de bolele de ochi şi minte cu tot neamul l o r , ca să moră cu femei şi copil. Cadă mania şi furia ta asupră-le ca grindina. Facâ-se ei şi avuţiile lor prada ace­lora, cari cred în tine şi în profetul teu Mahomet si cu cari să fiă tot de una favorul şi binecuventarea luî Allah. (Resboiul.)

0 amasonă. — Ziarele din străinătate maî adese-orî comunicau detaiurl despre viaţa uneî Kara Fatma, care lupta în fruntea unei cete de arapi în rândurile armatei turceşti din Asia. Ea a fost născută Я partea despre mladă-d i a Arabieî şi Turcii îî atribuiau o putere maî presus de tote cele lumeşti. In cele din urmă raporturi despre bătălia dela A l a d ş a - D a g h , ni se spuse , că ea a câdut mortă pe câmpul de bătaie. (Resboiul.)

Statistică. Casele de păstrare în Europa. Cu finea anului 187Э numerul caselor de păstrare era: în Prusia 1C04, în Baden 102, în Sac-sonia 1 6 1 , în Hamburg, Bremen şi Lubeck 14 , în Anhalt 10, în Austi o-Ungaria 587, în Britania-mare 5 , 7 3 o , în Danimarca З70, în Belgia 1 0 ; la finea anului 1876 Wurtenberga avea 121 case de păstrare şi italia 2З40. în anul 1874 casele de păstrare în Mecklenburg erau 3 i Ta numer, în Thuringia 6 1 , în Oldenburg g , în Francia 5 i 2 , în Svedia З04 , în Ţ e r i l e - d e - j o s 2 1 9 , în Rusia 107. Bavaria avea ( 1 8 7 0 ) 260 case de păstrare, Helveţia ( 1 8 7 2 ) З12 şi Norvegia ( 187З) 262 . —

Tiparul iul W . K r a f f t în Sibiiu. Editor: V i s a r i o n R o m a n în Sibiiu.