+ All Categories
Home > Art & Photos > Umbrele toamnei poezii

Umbrele toamnei poezii

Date post: 21-Jun-2015
Category:
Upload: ionescu-ion
View: 752 times
Download: 6 times
Share this document with a friend
Description:
poeziile toamnei
127
ION IONESCU-BUCOVU POEZII
Transcript
Page 1: Umbrele toamnei poezii

ION IONESCU-BUCOVU

POEZII

2013

Page 2: Umbrele toamnei poezii

priviți în zare

priviți în zare, toamna vine, cad frunze moarte de aramă

și picură din cer rubine,un peisaj pictat în ramă.

privesc la geamul solitarși-ascult prelungile suspinede foi de plop ce cad arar,

priviți în zare, toamna vine.

vine încet ca o mireasă,adusă pe aripi de vânt,

are un văl de frunză deasă,cu rochia până-n pământ.

priviți în zare, toamna vine,păunii lunii sboară blând,

se-adună strugurii-n ciorchineși greierii se-aud cântând.

cu mantii galbene și rupte,doar plopii tristelor alei,

sub vraja toamnei reci și mutedevin eroi de epopei.

luni, 5 august 2013

Page 3: Umbrele toamnei poezii

clipe

am băut din văzduh tot albastrul,eram fericit

că m-am săturat de seteacare mă ardea

până la lacrimi,sunt o fărâmă de lut

dintr-un ocean de lumină,o întrebare fără răspuns în marele haos al lumii,

se rostogoleștevremea peste mine,bătrânele ceasuri

coborâte din turnuricad peste amintirile meleîn singurătatea unei zile

de platină.

luni, 5 august 2013

Page 4: Umbrele toamnei poezii

salomeea

în seara asta soarele a plecat tristca un călător singuratec

căruia i s-a făcut lehamite de lume,lăsând cerul plin de zdrențe de nori

sub întunericul implacabil al destinului,lunecă pe ploaia de stele toate visele mele

către începuturile primordialecând se clădeau lumile din lutul lui Dumnezeu,

doar cuvântul despărțea apele dintre noiși cuvântul era viață și iubire,

atunci în marginea orelor moarte,m-am întemnițat în turnul singurătății,

de atunci strig întruna: unde sunt visele mele,unde sunt izvoarele, unde e fericirea,unde sunt rădăcinile, unde iubirea?

dar moartea?degeaba izbesc piatra cu pumnul,

nimeni n-aude, nimeni nu mă cheamă la masa taborului să mă lecuie de erezii,

peste suișul iederii urcă spre turnul singurătățiiinele amurgite de tristeți și-mi dau mâna

mângâindu-mă pe fruntea obosită de-atâta haos.mă nasc și mor cu fața calmă

sub pulberea de aur a lunii în căutarea unei formedesăvârșite și eterne în potirul

în care prind o lacrimă de rouă,am fost un crin, ooo, salomeea,

cu ochii tăi ca de migdală,cu trupul de șerpoaică sacră,cu pleoape-nchise pe neant,

dar crinul s-a topit în brume,petalele-au murit în ger,

așa sunt toate… toate pier…

marţi, 6 august 2013

Page 5: Umbrele toamnei poezii

nu vă faceți griji, poeți

nu vă faceți griji, poeți,voi muriți în infinit,

culegând truda din nopți,printre somnul nedormit.

picurați în jur tăcere,voi, cu glasul vostru blând,

ați căzut din alte ere,logodiți doar în cuvânt.

fierbeți oasele de zeuîn adâncul styxului,

urna fumegând mereupe altarul visului.

și -n tăcerea stelelor,în amurg roșu și trist,viață dați cuvintelor,prin luciri de ametist.

deși pleoapa voastră plângeși durerea-i numai fiere,

treceți vorbele prin sânge,făurind faguri de miere.

marţi, 6 august 2013

Page 6: Umbrele toamnei poezii

umbra

Se-aridică peste zare umbra-mi ce s-a-ntors din cale,

și în ritmuri de andantetrece prin infern ca Dante,

și se lasă pe furișîntr-un maldăr de frunziș,

printre negrele tenebreumbra luminată-n febre

cade-n stările de viseprintre zările închise.Eu cu fața-n răsărit

văd deja că n-am murit,trupul mi se face seară,în această dulce varăși în ocna unei steleînchid visurile meleși-acolo în pustiire

îmi beau sângele de mireascultând glas de chitară

unde-ngheață floarea rară,unde dorul mă încântă

doar cu cântece de nuntăși-n acest frumos descântluna doarme pe cuvântca o –mpărăteasă vie,

luminând pe la chindie,și cu trena ei suavă

mă-mbie ca o otravă,în crivat de frunze verzi

unde lumile îți pierziîn oglindă de azur

într-un joc secund și pur.Strânge-mă în brațe lină

Page 7: Umbrele toamnei poezii

strivește-mă în lumină,în cuibar de frunze moi

prin ninsori și printre ploiunde-și coase veșniciadorul și melancolia,în palat imperial,

plin de silfii de opalși fă-mă ca să mai zbor

prin haos șuierător,prin epiderma ta de roze

pe calea spre metamorfoze,cu Wagner și cu Shakespeare

în dulce cântec de clavir,și varsă-mă peste poiene

în rapsodii enesciene.

Page 8: Umbrele toamnei poezii

Ce mi-i codrul când de veacuri el se leagănă sub vânt,Ce mi-i omul când se-ntoarce dup-o viață în mormânt,

Ce mi-i dragostea când piere după clipe de candori,Ce-i lumina ce se naște într-un zâmbet de culori,

Ce mi-i limba când se pierde neînțeleasă peste timp,Ce mi-i marea când din valuria ieșit însuși olimp,Ce mi-i lumea ce preschimbă viețile de pe pământCe mi-i dorul fără doină fără niciun fel de cânt,

Purtând sceptrul unei lumi ce se-ngeamănă într-o rază,Printre zodii și planete ce pe toți ne priveghează

Suntem sărutați de demoni, sclavii lor până la moarte,Într-un ochi ce se rotește peste veacuri mai departe,

Când pe buze asfințitul din făpturi imaginareNaște sorii altor lumi din umilul nostru soare

Rămânând de veghe-n turnul unei lumi în universPeste-al nostru suflet sacru amintirile s-au șters,

Vremea-ncearcă să ne-ascundă la o margine de steaVremea asta care trece.

Page 9: Umbrele toamnei poezii

nu mai alerga după vise poete

nu mai alerga după vise poete nu mai alergavisele au aripi de ceară și zboară până

ce cad rănite de-o rază de soare în marelăsându-te gol precum clepsidra din care s-a scurs tot nisipul s-a spart prin sahare

adună-ți aripile și zboară pe-o iluzie-amarădesparte lumini siameze prin marile constelațiiprivește ca dante prin vreme spre alte poeme

trecute prin paradis prin infern și prin purgatoriulasă-ți iubita la margini de timp ea e iluzie

dragostea e o lămâie stoarsă de vlagănu mai aștepta seara cu lună cu stele când

pică tăcerea-n eternitate pe buzele tale amarestrânge în brațe pe nietzsche cu al lui supraomașa grăita zarathusta și rătăcește-te prin ninive

prin palatul assurbanipal ascultând melodiaeternității care învinge totul în luptă cu egoul tău

lasă toamnele, frunzele și alte mărunțișuridin care e făcută poezia metaforele curg singureprin râuri, prin valurile mărilor sau oceanelor

prin cerul speranței care se dilată într-un universmereu în expansiune cu alte lumi cu alte idealuriiubita e o floare care se usucă la primele gerurinu mai strânge în brațe vânt și neant ucigătorcălugăr budist mergi cu șerpii în himalaia ta

acolo e învățătura tuturor filozofiilorși poezia vieții din care vei învăța că

totul este deșertăciune și vânare de vânt…

Page 10: Umbrele toamnei poezii

luni, 12 august 2013

tu treci ca o regină

tu treci ca o regină peste vremeprin valurile vieții care geme,de-ar fi ca să vâslim iar înapoi

de-a pururi am rămâne amândoi.

eu port în suflet lacrimile taleși chipul tău mereu îmi iese-n cale,mi-apare printre pulberea de sori

prin vise ce-o iau razna uneori.

ne strecurăm așa din astre-n astre,printre necazuri grele și dezastre,

și risipim zăpezile din crângprin ochii tăi albaștri care plâng.

deși s-au vărsat rănile în piept,eu stau străin de-o parte și te-aștept,

râmân mereu între iubiri și urăavând în gând gingașa ta făptură.

marţi, 13 august 2013

Page 11: Umbrele toamnei poezii

gând fugar

bătăi de vânt adulmecând a toamnăși a miros de tămâioasă grea,

pădurea mea își schimbă haina –n galben,amurgul e-n culori de peruzea.

în vecernie înoată-n depărtareun soare obosit de-atâta ducă,

se-neacă precum zeul într-o mare,în turme de văzduh ca o nălucă.

mergând tăcut nu știu ce mi se-ntâmplăe o eroare-a nopții visul orb,

mi-au cam căzut zăpezile pe tâmplăși-mi dă ocol neobositul corb.

nopți peste nopți se-adună peste geanădin amintiri fugare și tăceri,

le cuibăresc adesea într-o ranăși le îngrop în ziua cea de ieri.

era frumos când născoceam candoriși cerurile ne erau aproape,

când viața o priveam în dulci culori,iar noaptea ne cădea ușor pe pleoape.

mereu tu, rătăcito, și copil mereu,în lumea ta plecată în tăcere,ai aprins candele în empireu

și te-ai ascuns mereu printre mistere.

Page 12: Umbrele toamnei poezii

joi, 15 august 2013

poem suprarealist

se-adună-atâtea toamne una peste altaprecum într-o carte filele rătăcite

peste tristețile noastre cade ghilotinacerul se strânge în portofelul goliar pe autostradă circulă un ford

la volan un domn cu ochelari numără în fugă teancul de dolaripe margini plopii cântă la pian,un soare orbitor ne scoate ochii

câmpia fuge spre mare ca o magaoaieundeva bate vântul și cântă,

se joacă frunzele toamnei cu noipărul gonește prin fluvii de cermânăstirile și-au deschis porțile

în muzeul clopotelor se-aude sunet de aramă și glas de preot

era cald și pe sofa se iubeau doipaznicul îl citea pe Nietzsche

mai mult dormea și din când în cândse ruga la Tristan Tzara

s-a lăsat întunericul peste autostrada soarelui sună telefonul

în inel de amurg toate gândurile curgtastează un bip o poezie o declarație

de dragoste marinele marinelas -au gripat și motorul și biela

ne-a prins poliția iubitoviteza dragii mei ați depășit-o

pe balustrada bordului mașiniis-au strâns toți nașii și toți finiine-a aruncat în haos dumnezeu

mai bine stăteam eu la locul meu…

Page 13: Umbrele toamnei poezii

vineri, 16 august 2013

marea

balaur uriaș cu o mie de capete,cale către infinit spre porțile cerului,

urletul lui ocheanos în mrejele furtuniiîn care valurile dansează frenetic

un vals de Iohan Strauss.loc unde meduzele nuntesc

printre coralii albaștri în faunade argint a adâncurilor la un loc cu stelele

cerului care scot sunete mioapepe unde orion beat calcă pe turme de miriapode

și zeii se preumblă în veșminte dalbeprin vântul pustiei din adâncuri

pe muzici de harpă.marea liniștită- oglindă

în care se vede toată măreția ceruluiîntoarsă cu lumile în josca-n venețienele povești

unde cruciații și-au înecat corăbiileîn bruma de șoapte ale nopților

scăldate în apele sidefii ale apusului.marea- cuib de ape învâtejit

în valuri de argintveșnic mișcătoare.

marea- urlet sinistru venit din adâncuriizvor de poezie și neprevăzut,loc unde dragostea șopteștete iubesc pe o plajă pustie

și unde ura reînviedupă o zi cu ifose

când iubiții au pus capăt visului.

Page 14: Umbrele toamnei poezii

duminică, 25 august 2013

gânduri de toamnă

mă-ntorc adesea iar acasătoamna a venit în veșmânt răcoros,

vara asta a fost mănoasă,am avut un an norocos.

cad brume prin părul meu lung,toamnele se-adună în geană,

dorule, n-am să-ți alungdurerile culcate pe rană.

timpul meu a trecut ca ieri,se răzbună vremea din urmă,mi-a-nghețat ochiu-n tăceri,dorul în inimă-mi scurmă.

revin mereu în cenușa de-acasă,mai este și iubire și ură,

durerea tăcerii m-apasă,în casă nu e nicio făptură.

mă-ntorc în marele mister,cântece vechi îmi sângeră gura,

mă cuprinde foamea de ger,arunc peste lance armura.

turme de umbre, toamnele-ncetstingând altar de lumină,

o lună bolnavă cade-n nucet,iar vântul o frunză mi-alină.

miercuri, 28 august 2013

Page 15: Umbrele toamnei poezii

undeva la mare

marea cu păsări heraldice,vilele de-a lungul falezei,

micul port tainic îmbrăcat în ceață,grote antice și socluri de statui,

apa între maluri freamătă,clipocește, în timp ce pescărușii

cocoțați pe valuri se clatină-n vânt,zarea spintecată de la nord la sud

de un zmeu ce se plimbă nestingheritpe cer în zilele limpezi,ambarcațiuni pitorești

plutesc ca frunzele pe ape,delicii de azur stins pe colinele din zare,

muzica absurdă a nopții atârnă de urechile noastre,orașul serenissim visează,ochiul cu privirea obscură

vede suprafața lumii rotundăcu acoperișuri bete,

cu frânghii de rufe legate de cer,cu femei și bărbați de lut,care se iubesc și se-njură,

nu e un peisaj suprarealist,cu preerii zănatice,

și nici mahalale cu magazine uriașe,nici zile sfinte de ciulama

sau catedrale închise în care dorm veșnic sfinții,

aici e o lume ce poate fi atinsăcu buzele, are mașini scumpe,

coconi și baiaderesenatori de paie și trompetiști,

Page 16: Umbrele toamnei poezii

trupuri întinse la soare,fecioare las vegas și falși cowboy,

fragmente fatale ale unui visimaginat în arena unui circ de saltimbanci.

aici aș picta un alt paradis,altfel decât Dante,

o commedia în văile raiuluiîn care oamenii goi

cum sunt mereu pe faleză,ar fi imaginea unei democrații antice,

înghesuiți claie peste grămadăsub un cer de ciment

într-un peisaj abstractstau în soarele de după-amiezii,

lipsiți de vise,gândind că viața e un compromis

între naștere și moarte.

joi, 29 august 2013

Page 17: Umbrele toamnei poezii

toamna

toamna se despletește peste visele noastre,culorile arămii ne desfată ochii lacomi de frumos,

sufletul intră-n eclipsă totală,cocorii pleacă din țară pe jos…adu-ne ,doamne, roadă bogată,

adu-ne visele împlinite,din ulcioare fă chipuri de fată,

ferește-ne cât poți de ispite,frumoasă toamnă cu sânii de mere,

cu ochi de cicoare,îți simt din priviri dulceața de miere

și vraja de floare.acum se adună toate visele mele

și zboară nebune la tine,femeie din vise rebele

revin, frumoaso, la mine.ne mângâie vântul și ploaia ne spală

de dulci amintiri din trecut,se ofilește mușcata în oală,

suflet pribeag, cu chipul de lut…

vineri, 30 august 2013

Page 18: Umbrele toamnei poezii

suntem sisiful…

cine să mai scoată capul din șuvoicând ne afundăm în el și noi și voi

o toamnă cu explozii de culoaredeși adesea tot privind, ne doare

și trece toamna tristă și îngaimăiar inimile se roșesc de spaimă

de parc-ar trece un cuțit prin elelăsându-le nătânge și rebele

pigmeii aprigi barba ne-o înțeapăde parc-ar vrea să ne arunce-n groapă

tot cerul este o clepsidră-ntoarsăși ciutura de stele se revarsă

peste pământul aprig și setoscă anul nostru-a fost prea secetos

acestă viață e plină de patimiîn voia vântului picură lacrimi

timpul se-ncheagă din zile curgândnouă ne picură veșnicia în gând

jumătățile clipei aleargă în fugănoi rămânând sub blestemuri și rugă

suntem sisiful cățărat pe-o stâncă

Page 19: Umbrele toamnei poezii

cu mâna-ntinsă spre speranț-adâncă..

sâmbătă, 31 august 2013

seri de toamnă

nu căutați în mine pădurea inocentă,nu căutați în mine freamătul unui râu,

deschid ferestrele peste izvoare,a dispărut o câmpie de grâu.

se șterg din priviri vechile case un nor ușor, un cer spălăcit și apoi zarea,

luna a căzut zăpăcită-n nucet,luceafărul își urmează cărarea.

în noaptea asta s-a oprit aici toamnasub respirația propriului meu vis,

mai iute ca ziua îmi zboară privireadeparte, către orizontul închis.

păsările cad în sus ca fructele coaptedacă întinzi palma le prinzi din zbor,

pădurea amurgește pe perini de frunze,sub vraja muzicii unui dulce izvor.

există atâta singurătate în noi,iar luna nopților toamnei nu mai e lună,

e străbătută de vânturi și ploiși-i blestemată de o nebună.

of, toamnele astea, cum vin peste noi,cu turnuri de întuneric năluce,

cu sufletul bântuit de doruri și ploi,cu viața noastră care se duce.

duminică, 1 septembrie 2013

Page 20: Umbrele toamnei poezii

chipul tău de zână

sosesc târziu de unde-am fostîncerc să-mi amintesc ce-am auzit

și ce-am văzut,lumina îmi evită ochiul,

urechea, cântecul privighetorii,de-aș putea să găsesc un fir conducător

până la scoica în care marea cheamă seara,sau valul ce rupe în inimă

amintiri ancestrale,de-aș putea să găsesc numai un fir

până la chipul tău de zână,să-ți despletesc părul cu tine-ntr-o vrajă,

în această toamnă nevrotică cu false mirajeși-ntinși în patul nostru de vise,

să simt că-ți tragi corpul peste al meu,căutându-ți ochii și picioarele,

când lumina își lasă pustiul peste noi,cufundându-și o rază în metafizica iubirii.

din ochi îți țâșnește toată iubirea,adunată în trupul tău de foc și zăpadă,

susur de crânguri, cuvintele taleîmi aduc tinerețea întreagă,

așa de limpede ești ca un râu,curgând, infinit de frumoasă,

încât privirea mea nu te poate cuprinde.te caut în labirinturi disperate,

în toamne și-n primăveri,în ierni și-n verile toride

și mă cuprinde o frenezie a absențeicare se naște din ochii cuvintelor,

spânzurate pe cumpene de fântâni, țintuite acolo, legate cu bujori,

Page 21: Umbrele toamnei poezii

lângă enigma albă a trupului tău.

duminică, 1 septembrie 2013

tristeți tandre

am spart vioara, țăndări am făut-o,nu mai vreau romanțe să ascult,

aș cânta în pustiu o cantată,auzită undeva de demult,

hrănește-mi durerea ca budda,cu singurătăți de cavernă,

să respir disperarea în voie,ca dafnis și chloe.

timpul nu-l mai dai înapoi,unul lângă altul tot murim amândoi,

întotdeauna sosim târziula cina cea de taină a vieții,

așa suntem noi,așa ne ducem noi, toți poeții.e toamnă și mor trandafiriiclopote bacoviene se sting,

altarul pe cer și-aprinde lumina,sanctuarele morții ne-nving.

vor rămâne goale palate de apă și vis,asta e frumusețea vieții,

care ne-mpinge la nebuniepe noi, poeții.

duminică, 1 septembrie 2013

Page 22: Umbrele toamnei poezii

poetul

s-a agățat de stele poetul,să se mute din destine,arde veacul pentru el,iar el arde pentru tine.

tot ce-a fost în zarea pură,s-a învăluit în ceață,

nimeni nu-i dictează versul,spusa lui devine din viață.

și-n dorul stinselor luminiel se dă victorios,

la temelii, la rădăcini,la măduva din timp, la os.

ies versurile tremurând,sădite harnic ca-n grădină,

și înflorește tei la rând,din întuneric și lumină.

el lasă spațiile albe,nu în hârtii, ci în destin,

se-mbată des cu chipuri dalbe,himere ce dispar și vin.

luni, 2 septembrie 2013

Page 23: Umbrele toamnei poezii

câmpia și tu

prin seara cea dulce cu stele pe cerîmi intră în casă câmpia și râul,

brățări aurite de păsări și toamnacu frunze ce zboară-n corole de spini,

dulce de mână vine c-un râu,aducându-mi un coș cu bucate,arbori de muzici răsar în tăcere

din ei ieșind cuvinte virginedin care fac madone și sfinți,

din frunte-mi răsare-o cavernălocuită de-un fulger barbar,

este câmpia cea care vine la minesau tu, iubito, goală la rădăcina unui copac,

ce zbori într-un cerc visceral, obscur,te urmăresc prin aer,

cățărându-te pe cornul lunii,te urmăresc prin spații,

prin nori pribegi, vârtejuri și aer,înveșmântată-n crini,

printre stele sclipind, regină din nordul silfic,statuie la margini de mare,

te-ai îngopat la rădăcina copacului,și cu tine ai îngropat cheia, cuvântul, inelul…

crește mareea întunericuluiși șterge una câte una

iluziile mele ce depărtează câmpiala bordul nopții

către trupul de aur al singurătății…

marţi, 3 septembrie 2013

Page 24: Umbrele toamnei poezii

constatări autumnalerâul putrezește,

plopii au luat foc în zare,

panglica munților

se pierde în părul tău,

o toamnă care dă șah zărilor;

trece vremea,

ca o văduvă bătrână

cu ochii încercănați

 de nesomn,

încep nunțile incognito,

o mireasă se uită pe cer

la cocorii care se duc,

târâți prin aerul zilei

către o lume mai caldă.

turnuri de întuneric

se înghesuie la orizont,

atât de aproape

e singurătatea de noi

încăt ne izbim de zidurile ei,

un fel de clipă beată

ce se lovește de umbre

printre fantasmele

 și întâmplările pierdute.

luna stă lungită

la poale de cer,

corpul ei de jeratec viu,

Page 25: Umbrele toamnei poezii

năpădit de stele,

se răsfață pe perne de nori,

delicii de azut

când ne iubeam pe furiș

și credeam că niciodată

nu ne vindecăm

de-atâta bucurie

într-o fărâmă de timp.

 

vineri, 6 septembrie 2013

Page 26: Umbrele toamnei poezii

mărie

tot mi-e dor și iar mi-e dor,să beau vin dintr-un ulcior

și ulcioru-aș vrea să fie,gura ta, dragă mărie,

astăzi s-a oprit la poartătoamna cu coșul de toartă

și-a venit așa în șoaptesă-ți aducă mere coapte

și cu toamna hop și euc-un dar de la dumnezeu,

ți-am adus vreo cinici inele,să ne poarte către stele

și-n petalele de vissă îmi dai ce mi-ai proms,frunze moarte însingurate

să ne spele de păcate,

să ne urce pân’ la stele,toamna ploilor rebele,strecurați în vis subtil,

să zburăm spre cer tip-til,

să plecăm în dor de dor,lăsând iubirile ce mor,

și să urcăm spre paradisplutind mereu așa în vis…

duminică, 8 septembrie 2013

Page 27: Umbrele toamnei poezii

știu că am să plec

știu că am să plec din tine lume supăratam trecut așa de repede prin viață

ca un meteor pe cerul înnoratcăzut în valul mării care –ngheață

știu că am să plec spre alte lumidincolo de lumea noastră fadăatingând doar tainicele culmiîn albastre zări ca de zăpadă.

știu că muritori suntem cu toțiiși-n toamnă ramurile plâng a moarte

ne fură viața câteodată hoțiilăsând doar amintirea într-o carte

mai știu iubito că te-am adunatdin visele pierdute-n nopți senine

făcusem din iubire un palatîmpodobit cu aur și verbine

adun tăciunii stinși din tinda vecheși-ncerc să mai aprind o dată focul

eram perechea fără de perechece ne găsise-ndrăgostiți norocul

trimite-mi de-acolo din lumea tape frunze ce se duc nemărginirea

și mai trimite-mi dacă se mai poateun mugur să-nflorească iar iubirea.

luni, 9 septembrie 2013

Page 28: Umbrele toamnei poezii

binefacerile civilizației

se zice că lumea s-a făcut mai mică de când cu televizoarele astea care

o aduc în casă și ne face viața amarăne manipulează pe banii noștri

vedem câte-o bucățică de cer saucâte un politician care se scarpină-n cap

și ne povestește ce-ar face el dacă ar fi la putere și-ar avea în mână justiția

aici e demagogia în acestă cutiecare ne scoate din minți cu minciunile ei

această murdărie se întinde ca o pecinginedeschisă nostalgiei fruntea

rămâne mută în tăcere caută un sensvede dacă acestă viață năvălește

spre un sfârșit ne aduce moartea în toate chipurile vine cu crime

cu accidente morți răniți războaietimp probabil excroci fete în bikinibăieți de cartier ne-ndoapă urechile

cu politică cuvintele se topesc în lacrimiseara se lasă pe casă grea telenovelene strâng de gât și fac din noi sclaviparlament de neghiobi ghicitoare

prevăzătoare becaliada pontaniadacrinaniasa toamnă șarpele biblic

țigări cu filtru fier vechi o dezordineploaia dă târcoale pe cer toamnăcu confederație de cocori oamenii

joacă teatru lumea e o scenă banalăiubiri despărțiri prigonite de bahmu

toată energia lui dumnezeu se prăvale în beznă

ochii se deschid în întunericmulțimea oarbă trece pe străzi

în drum spre un miracolcare nu va veni niciodată

Page 29: Umbrele toamnei poezii

luni, 9 septembrie 2013

dorință

seara ta imperialăcu parfum ușor de pași

era o magie neagrăluna a fanar visa

licureau stele în zarepan dansa peste izvoareîntre frunze zburătoare

orb bătrân sulemenitnu-i mai arde de iubit

toamna noastră desfrunzește

dragostele blestemateaer ca pânza de in

unde cerbii dragii vinlâsând frunțile să cadă

în bulboana de năvoadăși printre poteci de gând

aer rece respirândseara ta imperială

cu parfum ușor de pașitrece iar pe lângă noinegăsindu-ne în doi

lirică mi-e azi făpturade parfum ți-e plină gura

de miros de micșuneleca dorul inimii mele

toamna cu tristeți coboarălacrimile-ncep să doară

vino iară peste visecu iubirile promise

toamnele să ne-mpresoarecu frunze de tămâioare

și să plouă peste noi

Page 30: Umbrele toamnei poezii

stele cu potop de ploisă ne ierte de păcatefrunzele însingurateși așa ca de demult

pașii vreau să ți-i ascultși să vărs în colb de steletoate dragostele mele…

marţi, 10 septembrie 2013

Page 31: Umbrele toamnei poezii

întrebare

la geamul meu plânge salcia

toamna isterică s-a-ntins peste tot

zdrențe de nori cârpesc zarea

peste care zboară cocorii spre sud

câteodată sufletul se-mbată și cu iluzii

e o beție bahicăcare creează

iluzia fericiriitoamnele

ne picură melancoliaîn sufletele noastre

manipulate de frunzele moartecare zboară haotic

ca și noi spre nu știu unde…

dragostea e iluziefericirea e iluzie

prietenia e iluzie?plus alte întrebări…

nu știuîntreb și eu așa

ca să mă aflu în treabăca și voi.

miercuri, 11 septembrie 2013

Page 32: Umbrele toamnei poezii

romanță

m-apasă zilele de toamnădoar tu, singurătate, vii

să-mi răscolești iar amintiri,în clipele mele pustii.

se ofilesc iar trandafirii,vin ploile făr’ de noroc,cenușa arsă- a amintirii

a stins cărbunele din foc.

se risipește toamna-n frunzeși florile îngenunchiază,e semnul unei călăuze

când soarele cade-n amiază.

pare-nceputul și sfârșitulacelui vis nemărginit,

nu ne rămâne decât mitulși amintirea c-am iubit.

joi, 12 septembrie 2013

Page 33: Umbrele toamnei poezii

codrule

Plânge ramul prin pădureCă îi frunza călătoare,

Primăvara înviază,Iară toamna frunza-i moare.

Plânge ramul că-i pustiuȘi rămâne singur-cuc,

Codrule, de ce ești trist?,Lasă-mă ca să mă duc.

Plec în lumea mea departe,Călător peste pământ,

Toamna asta ne despartePrintre ploi și printre vânt.

Dorul tău și doina mea,Se-ntâlnesc în primăvară

În poieni de peruzea,Să ne cânte la vioară.

Și de nu ne întâlnim,Să fii, codrule, cuminte,

Că eu nu mai înfrunzesc,Am murit printre cuvinte.

joi, 12 septembrie 2013

Page 34: Umbrele toamnei poezii

vin toamnele, trec toamnele

suspină frunzele pe-aleiprin ploaia infernală

vin toamnele, trec toamneleprin noaptea de cerneală.

viori sihastre-mbătrânesc,romanțe de iubiri,

vin toamnele, trec toamnele,scăldate-n amintiri.

alei pustii, bacoviene,doar pașii ți-i ascult,

vin toamnele, trec toamnele,în timpul de demult.

am îngropat grămezi de viseîn inima pustie,

vin toamnele, trec toamnele,trecutul nu învie.

și dacă mâine vei veni,eu n-o să fiu acasă,

vin toamnele, trec toamnele,de tine nu-mi mai pasă.

așa vrea poate dumnezeu,să desfrunzim iubirea,

vin toamnele, trec toamnele,rămâne amintirea.

vineri, 13 septembrie 2013

Page 35: Umbrele toamnei poezii

dă-mi, doamne, vraja lui orfeusă fac din toamne paradisși să-l cutreier ca un zeu

precum e propriul meu vis.

să văd lumini pe cer dansândîn simfonia de culori,

cum frunzele cutreierândîn dansuri tandre de viori.

se duc grădinile din noi,odată cu cocorii zboară

prin vânturi reci și printre ploiiubirile din primăvară.

atunci ea vine făr’ să vie,un abur printre sălcii verzi,

se face parc’ar fi stafie,și-a coborât printre livezi.

Page 36: Umbrele toamnei poezii

vis

toamna asta a venit peste mine caldă ca o femeie-n somnsă-mi tulbure vinul și văzduhul sufletesc

prin ochi mi se strecoară laptele zileiau căzut mătăsuri tremurătoare din cerprintre copacii trecuți prin mari orgii

de vânt și ploi un galben de cupru pe joscatifelat precum brocarturile covoarelor andaluze

prin care mișună pițigoii și fetele zvelte carerup caietele de școală pe care desenau inimi

și miroase-a mirese și-a fraguțe coaptepe cerul câmpiei paște un cal alb pintenogașteptându-și împăratul să plece departe

în singurătatea acestei zile care face cu mâna cocorilor înșirați pe sfoară

iese din oglindă un trup gol de fată timidși-mi face cu mâna visează fata și strânge

lumina în palme supărată de nepăsarea meași-a împăratului care zice că pleacă

în țara Amurgurilor un fel de suburbiea singurătății devenind proprietar peste Pustiuri.

sâmbătă, 14 septembrie 2013

Page 37: Umbrele toamnei poezii

tata-1943

eu l-am văzut pe tata la patru ani,venise soldat la poartă la noi,

era o primăvară nebună, nebună,copilul din mine nu știa de nevoi.

ne-a luat în brațe și ne-a spusc-a sosit din război de la Cotul Donului,

înfloriseră falnici salcâmii pe suspe unde zburau îngerii Domnului.

ne-a mângâiat și ne-a dat bomboane,îi simțeam răsuflarea și lacrima-n gene

cum cădea pe obrazul meu inocent,privirile noastre se-ntretăiau prin semne.

a venit și mama plăngând de la plugși s-au îmbrățișat ca doi nebuni,

am ars toate durerile mele pe rug,fericit că văzusem părinții mei buni.

apoi ne-a povestit o vară întreagăcum a fost cu războiul ăsta barbar,

cum a scăpat el din vâltoarea focului,trecând Donul înot călare pe cal.

……………………………………astăzi toamna plouă doar amintiri,

am fost în cimitirul nostru din deal,am pus o floare la mormântul luiși l-am văzut pe tata călare pe cal.

duminică, 15 septembrie 2013

Page 38: Umbrele toamnei poezii

de-atâta toamnă…

de-atâta toamnă îmi vine să mă-mbăt,

să prind la fluturi orbi,loviți de streche,

să dau foc la pădurea de pe deal,

să văd cum fug prin ceață noaptea cerbii.de-atâta toamnă

s-au umplut cărăride frunze moarte

și de-argint de rouă,de-atâta toamnă

nu mai vreau să plouă,să văd cocorii

deșirați pe sfoară pe cerul vieții mele cum mai zboară

și-n zborul lor geometric în echer

să-i plimb prin alte lumi fără de cer

spre lumea lor bătută de păcateîntr-un albastru de singurătate,lăsând în minetainice visări,

pe care toamna asta le-aștere pe cărări.

de-atâta toamnă serile se sparg

și cad obol de vise tocmai la mine-n pragși-mi picură pe pleoape

singurătate-n gând

Page 39: Umbrele toamnei poezii

și mă trezesc adesea ca un copil plângând.

de-atâta toamnă,doamnă,

tot te aștept să vii,o umbră călătoarepe străzile pustii

dar nu mă strigă nimenifăptura ta

ce mirosea a luncă,s-a dus în altă lumesub stranie poruncă.e seară peste toamnă

și luna ca un solîmi luminează pragulși pragul mi-este gol,a rămas amintirea,

trecut-a ca un vis…și ce frumos era

și câte ne-am promis!

duminică, 15 septembrie 2013

Page 40: Umbrele toamnei poezii

țipăt de cocor 

în aerul rece al toamneis-a auzit un țipăt de cocor,

el trece pe poteci de cerca un erou nemuritor.

 se duce-n țara lui de vistot înșirând și alți cocori

într-un echer de cer închis,căutând vraja altor sori.

 în urma lui rămâne trist

un codru desfrunzit de vântși în culori de ametist

a căzut toamna pe pământ. 

și marea plânge după elcă nu se știe pân’ la varăse mai întoarce singurelsau va rămâne de ocară.

 cocor bătrân cu aripi surete vei întoarce iar la noi,

în țara visurilr tale,bătut de vânturi și de ploi?

 sau vei rămâne pustiit

visând la tot ce se năzareprivind la zborul celorlalțipe un catarg uitat în zare…

 joi, 19 septembrie 2013

Page 41: Umbrele toamnei poezii

nu ucideți cuvintele

nu ucideți cuvintelefiorul lor ne face să visăm

n-am putea să iubim fără elecum ne-am mai spune noi

toate dorurile cum am cânta doinele și cum i-am mai spune

mamei dacă nu mamăcum am mai mângâia iubitadacă nu i-am spune te iubescși florilor cum le-am spunedacă nu floare de cicoarecum am trece cu palmele

peste dealurile noastre de visși peste văile copilăriei

mângâindu-le cu cuvinte vorbitoare scoase din inimilenoastre cum am plânge morții

noștri lacrimile nu sunt de ajunsne trebuie nume, jelania e cântec

rupt din adâncul ceruluicare ne înalță și pe noi

până la Dumnezeu și toamneicum i-am mai spune

dacă nu toamnăcum le-am spune frunzelorcare cad obosite pe potecile

noastre peste care au crescut bălăriide-atâta trecut de-atâta uitare

dacă nu poezienu ucideți cuvintele

ele ne răzbună ele sunt morții noștrisuntem noi copiii și nepoții

care întindem arcul peste carpațiîn această țară sfântă plină de mister…

vineri, 20 septembrie 2013

Page 42: Umbrele toamnei poezii

ah pădurea mea de taină

ah pădurile noastre albastredin care-am ieșit la lumină târziuși-au rărit de tine frunza toamnă

poezia lor cea dulce a zburat în infinitîn vârtejuri aiurite eminescizând candoriși bacoviind durerea unei veștejite flori

ceruri vinete se-arată peste zorii care vinvor cădea zăpezi în iarnă

albe vise din trecut care ne vor amintică suntem fluturi de noapte

în cochilii de mătase paradoxuri renăscutepeste timpul ce ucide ale inimii speranțe

zboară frunze cade bruma, cerne toamna ploaia rară gândurile delirează

pe albastre mări de taină unde pescărușuldoarme peste valuri amurgind

unde ești iubirea mea să te strâng acum în brațe pe nisipul de pe plajace-a rămas ca o sahară între vânturi

și-ntre valuri pustiind inima meaah pădurea mea de taină unde e

podoaba ta frunza cade o clepsidrătimp pe aripi de cocori cad confeti de pe ceruri funigei zboară haihui

tu pădurea mea cea dragăde ce porțile mi-ncui și mă lași pribeag

s-alerg ca un rătăcit în lumedupă asprele himere între dulce și-amăruimângâie-mi fața iubito șterge-mi lacrima

de taină stai pitită printre genenu pleca din gândul meu

că de pleci mă duc și eu pe o aripă de zeuunde nu există lume, undeva în empireu…

vineri, 20 septembrie 2013

Page 43: Umbrele toamnei poezii

mă joc de-a pitita cu tine viață

mă joc de-a pitita cu tine viațăprintre lucruri și duhuri și printre toamne

să nu râzi de mine să nu râzivăd numai fantome și umbre de gâziorb printre lucruri și printre frunzecu ștreangul de gât în hohot de râs

calc pe lumină și pe mormântdestram în taină silaba din vânt

și pun să-mi traducă viața din vissă văd cum e traiul în paradismă joc de-a pitita cu tine viață

adorm cuvinte-chitare în nopți târziiof toamnele of toamnele

cum mă poartă-n melancoliipulpa lunii răstignită pe cer

îmi fură privirea mea lacomăuite iubito cum seamănă ea

cu pulpa ta scoasă din plapomăaripa ta toamnă se pierde în soare

cu frunze ce zboară în vântfulger de lapte cu crengile-amare

ce-și iau zborul de pe pământnori de lebede trec peste cer

și noi flămânzim de-atâta dragostenu mai plânge nu mai plânge

crucea de păsări nătângeîn triunghiuri călătoare

zbor de toamnă plin de visuris-a-necat demult în mare…

sâmbătă, 21 septembrie 2013

Page 44: Umbrele toamnei poezii

poveste romantică

nu mai știu de era seară sau era în visul meubătea vânt rece de toamnă stelele picau din cer

chipul tău era scăldat în licori venețienefrunzele sunau pe cale a nocturne de chopinîntr-o dulce voluptate tu te-ai arătat în vis

coborai din nalte ceruri în armuri de chihlimbarprecum îngerii-nserării ce zburau prin paradisși de care eu sărmanul nu aveam atunci habar

o femeie zână dulce din închipuiri celestelasă-mă să dorm pe vise în crivaturi de argintte vedeam așa departe ca o stampă bizantinăpe-o bazilică creștină printre ruine din egipt

și deodată vii la mine într-o rochie de balprintre pomii toamnei sure care sună a cristaltu erai frumoasă foarte în lințolii de mătase

eu eram bărbatul care te-a primit ca pe-o reginăte păstram așa frumos într-un tablou înrămat

dar deodată trupul tău într-un gol s-a destrămateu am luat noaptea pe umeri ascultând pădurile

cum strigau numele sfânt pe la toate gurilecum plângeau de dorul tău bântuite de blestem

și de-atuncea eu întruna tot mă uit și tot te chemte-am cerut de la izvoare dar izvoarele-au secat

căutatu-te-am prin codri dar codrii s-au desfrunzitși de tine întrebându-i cred că nici n-au auzit

prin lume te-am căutat dar lumea s-a deslumitși-ai rămas ca o povară eroină într-un un mitși prin văi te-am căutat văile s-au făcut deal

și-am umblat ca un nebun precum veșnicul dedalce trecea prin labirint fără nici un ideal

și acum mă-ntreb adesea de-ai fost tu sau vreo himerăvis nebun de os domnesc căutând vreo baiaderăo frăguță de fecioară prinsă-n al dragostei foccare s-a pierdut prin lume fără urmă de noroccad din norii zmeurii porumbeii toamnei recis-au făcut iarbă uscată vechile noastre poteci

de-abia te mai văd prin lume printr-o lume ireală

Page 45: Umbrele toamnei poezii

a căzut peste noi noaptea noaptea vieții de cernealăoh adolescența noastră cărțile prinse-n ghiozdancum se –ngroapă în trecutul de departe an de ancu baudelaire și cu rimbaud ore roșii în amurg

cum trec toate-n amintire cum se duc și cum mai curgspre un nu știu de poveste care-a fost o feerie

serile pline de vise în quadrigă pe câmpiecând zburau pe lângă noi fluturi albi ca de hârtiesub un cer ca de sineală ce rotesc cocori în zbornu știam de nicio toamnă și de nici un viitor…

cromolitografii de vis azvârlea pe deal amurgulsoare pârguit de toamnă într-un dulce fermecat

luna mireasa pierdută dezbrăcată pentru o noaptese plimba pe cer alene ca o doamnă din bizanțavea ochii obosiți de nesomn buzele de anilină

ne privea de sus frumoasa capul gol de lună plinărăsărit din orizonturi ca o falnică metopăcu diademe de aur și pietre de mărgărint

noi înfășurați în noapte ca într-o mătase moartă nu știam ce ne așteaptă și ce zodie ce soartă

rătăciți de-atunci prin lume am rămas doi muritorice se caută într-una de cu seară până-n zori.

marţi, 24 septembrie 2013

Page 46: Umbrele toamnei poezii

autobiografie

eu am făcut un pas în marele necunoscuteram nebunul care credeam că lumea-i mică

purtam cu mine nesomnuri de aurferem poezia de rănile lumii dezlănțuite

țipăt de cocor ce zbura pe-un cer fără stelece trecea mările vânturile vremile valurile

simțeam cum moare liniștea în zărilevitam într-un vis paranoic ca seneca

printre bazaconii scornite-n piața publicăvoiam să fiu ca-n republica lui platonsau ca-n apollinaire eliberat de stres

ce aventuri frumoase cu lumi în filigamăce joc copilăresc mă cuprinsese-atunci

în noua mea geneză printr-un astru filtratunde toamna mă ningea cu-o ploaie de frunze

și mi-aducea geneza singurătății pe aripi de vânt

pân-ai s-ajungi la capătul tărâmului moartevisele mele zbura-vor prin stelele departe

marţi, 24 septembrie 2013

Page 47: Umbrele toamnei poezii

seară de toamnă

pe cerul serii orizontul doarme,mijește dintre plopi un corn de lună,

se-așterne aur pe poteci pustiiși toamna asta parcă e nebună.

în colț de umbre șoaptele apunîn dulci melancolii verlainiene,pe un covor de frunze eu adun

flori veștede de maci și zânziene.

sub cerul infinit și plin de harun lampadar cu stele lumineazăo noapte magică ca de cleștarîn care toamna asta delirează.

mă văd adesea ca în paradis,încremeniți în seară amândoi,când fericiți visam același vissă rătăcim în lume numai noi.

la tine-n brațe toamna astăzi râde, la mine plânge iarși sera-n prag,

s-a strecurat în inimă un gâdece m-a făcut ca să rămân pribeag.

vineri, 27 septembrie 2013

Page 48: Umbrele toamnei poezii

plouă

toamnele vin cu despletiri de frunzeîntr-un concert de dor vivaldian

cocorii desenează geometrii pe certriunghiuri care urcă dealuri surese-ascund apoi în nori până ce pierlăsând în urmă răni de roșu-aprins

și-n suflete melancolii ascunsecoboară seara pe pădurea-n flăcări

mormânt de liniști cade în abisprin umbrele ce plâng adesea-n noi

și ne ucid și ultimul nou visplouă la toamne grele peste mineca-ntr-un potop de ape infernale

un amalgam de ieri de azi de mâinecu clipe calpe searbede banale

din când în când mai plouă și cu visedoar logodind iubirea printre ploisă nu uităm că ne-am iubit și noi…

vineri, 27 septembrie 2013

Page 49: Umbrele toamnei poezii

refecții

se spânzură de cer privirea meași toamna-mi cântă dulce la ureche,stau seara-n pragul meu de veghesă văd cum licurește prima stea.

doar umbre negre și-amintiri târziiapar prin norii care stau să cadă

și trec prin fața mea, o promenadă,tot așteptându-te iubito ca să vii.

tăcerea-ți mi-a adus melancolia,izvoare albastre susură prin munți,foșnesc a toamnă plopii cei cărunți,

a tăcut tristă-n cuiburi ciocârlia.

mă-ntorc în mine cu aripa frântă,mi-adun în mâini scânteile de dor,se sting încet și le privesc cum morca niște frunze-n vântul care cântă

și sună-a ploaie streașina pe sus,cad picături prin negura cețoasă,

eu intru singur murmurând prin casăromanța cu- amintirea ce s-a dus.

duminică, 29 septembrie 2013

Page 50: Umbrele toamnei poezii

rugăciune

de ce toamnele, de ce vin cu dureri ancestralece-mi spintecă sufletul meu rătăcit,fă, Doamne, o minune pe pământ

cum ai făcut cu Mântuitorul,înscrie-mă pe lista ta de om fericit,

sau fericirea nu este pentru noi muritorii,trimite-ne îngerii tăi din cer,

să ne dea aripi să zburăm precum zboară cocoriiprin spații astrale până ce pier.

adună-ne la cina Ta, cea de taină,și dă-ne o clipă de fericire

și mai dă-ne din marea Ta firemai multă iubire, mai multă iubire,

de ce ne aduci toamnele cu atâta tristețe,în zborul lor cocorii sunt fericiți,

trimite-ne și pe noi într-o țară de vis,acolo unde oamenii se iubesc, sunt iubiți.

despletește-ne visele noastre frumoaseși lasă-ne să ne trăim fiorii,

purificând sângele albastru din noicum vin primăvara cocorii

scăldați în soare, verdeață și ploi.ne plecă diminețile pierdutele căutăm și nu le mai găsim

se golesc zilele de secundeși nu mai știm ai cui mai vrem să fim.

duminică, 29 septembrie 2013

Page 51: Umbrele toamnei poezii

generația blestemată

noi am iubit pe furiș,noi am băut pe furiș,

noi ne-am văzut pe furiș,asta s-a văzut

la ieșirea din labirintnoi tot ce-am făcut,am făcut pe furiș,deliciile azurului

le-am contemplat tot pe furiș,pasărea ce se hrănea

cu lumină de lunăam privit-o tot pe furiș

femeia s-a dus,o, diană, peste frumusețea ei

tot pe furiș,absența ei am strâns-o-n brațe,

sfințind-o cu singurătatea.

luni, 30 septembrie 2013

Page 52: Umbrele toamnei poezii

poveste neterminată

iată că putem trăi și fără lunăcum încercăm să trăim fără patrie

prin ploile toamnei pe un cer spălăcitsub respirația unui vis

care nu se va împlini niciodată.în seara asta s-a oprit aici toamna

cu cioburi de azur, cu ape care curgdincolo de timp.

păsările au culoarea umbrei,oamenii par stafii,

îmbrăcați în pelerine albastre.singurătatea se plimbă pe străzi

ieșind din orele dimineților friguroaseca o fantasmă scăpată dintr-o poveste

neterminată.

marţi, 1 octombrie 2013

Page 53: Umbrele toamnei poezii

generația noastră

iată că și veacul acesta a prins conturam fost tineri fără a fi bogați

generația care vine își crează o altă lumenu atât de romantică precum a noastră

cu diplome mai aiurită mai rococoroși de gelozie ne dăm bătuți

după atâtea jertfe inutile care ne-au sluțitvoi nu mai sunteți sensibili la razele luniinici toamnele nu vă mai impresionează

cu melancolia lor deșucheatănici sălciile plângătoare cu frunzișul lor

care scuipă în toamnă licur de stelevoi trăiți în orașe care se pliază

ca armonicile luați moartea cu iarbăbună și iarbă rea cu un ochi care răsare

și altul care apuneîntre zori și amurg doar infernul

democrit și-a smuls ochii ca să poată gândidrumurile noastre au fost ecouri și pași

femei bărbați agonii morți și-nvierizile și nopți răstimp între vise și visefiecare clipă a lui ieri am trăit-o ca

la cinematograf am vânturat viața printre degete ca niște casieri zgârciți

atinși de molime încă ne ținem bine pe picioarerâdem de viitor pe deasupra voastră

lăudăm adevărurile și ne plac fetele frumoasene descoperim în fotografii

trecutul nostru atât de tumultuos și frumusețea care s-a dus pe apa sâmbetei.

miercuri, 2 octombrie 2013

Page 54: Umbrele toamnei poezii

femeia lebădă

se înserează peste totnoaptea când mor stelele

femeia miroase a râuea vine fără să vie.înfășurat în susurul

brațelor eivoi blestema cu patimăclipa când trecerea ei

va fi cântec de pasăre rătăcităprădându-mi somnul

cu gura și umbra ei de lebedă.

joi, 3 octombrie 2013

Page 55: Umbrele toamnei poezii

inocență

vântul își trece degetele prin tăcerea noastră

așa începe toamna sub formă de poveste și năluciri

ziua se preface-n intangibilfemeie nălucă

am uzurpat lumina și stelelene-am ascuns în întunericul nopții

aici e o altă lumeeșecurile se petrec la parter

noi trebuie să împingem cerul mai sus

orice umbră e o tragedieinocența ta demonică

mă face s-o visez pe Emma Bovari.

sâmbătă, 5 octombrie 2013

Page 56: Umbrele toamnei poezii

urmele vremii

urmele vremii pe unde-am visat s-au șters,

umbra aripei pe unde-am zburat a fost strivită

de ploile toamneicare mi-au furat toți cocorii.

vântu-ntomnăriimi-a strâns toți fluturii de frunze

astupându-mi cărărileburdușite de vise.

nordul nopții de toamnămi te aduce

ca ispităîn marea mea de pustiurisă-l ascultăm pe vivaldi.

duminică, 6 octombrie 2013

Page 57: Umbrele toamnei poezii

umbra ta

a surâs miroase searacând apare umbra ta,

ca un râu peste câmpiese revarsă dragostea.

ascultând zumzetul toamneiși cum cântă frunzele,dorul meu atunci învie

și-și înalță pânzele.

e corabie pe maresau ce este dorul meu?printre valuri călătoare

el te caută mereu.

te privește în oglindă,printre fluturii de noapte,ochii tăi, un cer albastru,sânii- două mere coapte.

iluzii nestăpânite,arătările de ieri,

te strecori la mine-n casăprintre gânduri și tăceri.

nu știu, dor îmi e de tine,sau fiorul tremurând,

tu, frumoasa mea stăpână,te-ai ascuns la mine-n gând.

duminică, 6 octombrie 2013

Page 58: Umbrele toamnei poezii

proprietarul de pustiuri

am titlul de proprietate pe pustiuri,de-acum voi muta lebăda albă-n turn,voi bea la rouă dintr-o stea ascunsă,

tot stând la pândă ca un taciturn.

veniți ca să visăm peste Sahare,veniți să v-așezați la umbra vremii,

veniți prin ora aspră de cenușă,ca s-ascultați cum rod în vreme viermii.

l-ați ascultat pe Einstein cum vorbește,să nu-l cătați vreodată printre sfinți,

pe Buddha, pe Rimbaud sau pe Shakespeare,ce rătăcite-au fost aceste minți!

ciutura stelelor se revarsă în noi,din ceruri în zori clepsidra dispare pios,

umbra noastră e mister pe pământ,nu vom deveni decât țărână și os.

eu sunt proprietarul pe pustiuri,n-am cum să mai întorc acum reversul,

văd arhetipuri în oglinzi concave,privind cum se destramă Universul.

marţi, 8 octombrie 2013

Page 59: Umbrele toamnei poezii

în infern

cobor cu sisif în infern și plângem drumul întoarcerii,nu ne întrebăm și nu ne mirăm

de grozăviile întunericului,acolo am văzut ochii

ireal de albaștri, sânii somnoroșiși gura flămândă de săruturi

ale femeii părăsite.acolo se dezleagă de blestemtoate gândurile care înfloresc

în visele noastre.

joi, 10 octombrie 2013

Page 60: Umbrele toamnei poezii

vine toamna, trece toamna…

vine toamna, trece toamna,unde-i lacrima de ieri,

ne rămân decât regrete,îngropate în tăceri.

osteniți ne vin din spațiiherghelii de cai fantasme,în triunghiuri trec cocoriitoți înmiresmați în basme.

clopotele bat a toamnătot cântând a veșnicie,a iluzii fără margini,de dor și melancolie.

sună frunza, bate vântul,ramurile fremătând,

și cu ele numai gândulne îmbie surâzând…

ne plac falsele plăceri,într-un scrâșnet de durere,

numai astăzi nu e ieri,între moarte și-nviere.

trec fantome de iluzii,peste umbrele tăcerii,

printre gânduri și-ntunericse opresc în pragul serii.

vine toamna, trece toamnași cu ea trecem și noi,

așteptăm o primăvară,printre viscole și ploi.

vineri, 11 octombrie 2013

Page 61: Umbrele toamnei poezii

satul meu

sunt mereu lângă tine sat natalpe-aceleași uliți

prieten cu câmpia, pădurea și dealurile,port în mine febra singurătățiiși eresul nevinovat al dorului.

mă mai cunosc decât salcâmii bătrâniși vântul toamnei

și poate frunzele hoinaresau nucul pe care l-a sădit tata în tinerețe.

turnul bisericii din dealîmi e martor

până mă voi pierde sub linia apusuluilângă crucea străbunilor mei.

amintirea a devenit poveste,e un alt soare și-o altă toamnă necunoscută,

ploile vin altfel acum,porțile mi se deschid mai greu,

unde e ceasul meu fericitcând mă plimbam cu tine iubire

pe sub dulcii tei în floare ?

sâmbătă, 12 octombrie 2013

Page 62: Umbrele toamnei poezii

eu te-am iubit

în toamna asta lumina a plecat din cuiburi,

sub brațul nopțiipăsările s-au ascuns și dorm,

o stea a căzut în prag,razele ei cresc din palma mea,

sclipesc precum o torță,este o flacără de răcoare

care umple aerul de frumusețe,apari și tu printre sclipetul ei,

vorbele tale sunt susur de crânguri,ești limpede ca o apă

și infinit de frumoasă,nu știu în ce labirinturi ai căzut,

cerul e tremurare,m-a cuprins o frenezie a absenței,

amintiri din alte lumicu lumini și umbre,

c-un dor nespus de infinit,eu te-am iubit,

în spații albe de destin,în zile ce se duc și vin

eu te-am iubit.

duminică, 13 octombrie 2013

Page 63: Umbrele toamnei poezii

blestem

mândru, falnic și fălos,ședeai ca un chiparoslovite-ar boala pe os,

că de când stai și te rogi,ai răcit la ăi boșogi,curge-ți-ar sângele,

în toate dungile,să-ți cadă cosițele

cum cad din cer gărgărițele,uzurpat de rit

să fii mereu pângărit,zămislit din dispreț

de un zeu măreț,în neîmblânzite păcate,prin vânturi spurcate,

să vorbești numai în dodiic-ai crezut în zodiiși-n vorbe de leac

și n-am cum să le desfac,umplea-te-ar buboaiele și gâlci,

măscărici de bâlci.vine altul și se duce,

tu rămâi tot la răscruceîn locuri cu țarce bete,cu muzici de clarinete,clocit ca o scârnăvie,

numai hoit și carne vie.să rămâi, maică, golaș,

ca un laș,împărat sinucigaș,

fără vâsle și luntraș,să te-adune de pe josnumai carne fără os,

să dansezi la tarantele făcând tuturor bezele,

Page 64: Umbrele toamnei poezii

să-ți cânte la cucuvele,trecând zorile prin ele

și să scuipi în scuipătoaretot plămânul lui matale,c-ai fost crai la viața tași-acum ai ajuns lichea,

te-ar ciopli în marmuri albe,printre cântece și salbe,să rămâi erou pe viață,hoață și petrecăreață,

să-ți cânte în noapte corbii,să-ți ia vederea ca orbii,și la-nmormântarea ta,

să ai tron de catifea,însoțit de șapte popi,

ca, ferice, să te-ngropi!...

miercuri, 16 octombrie 2013

Page 65: Umbrele toamnei poezii

singurătate

leoaică e singurătatea mea,o toamnă, vânt turbat, sau cucuvea,pe unde merg mă însoțește peste tot,întunecat, octombrie plouă mereu,se joacă picăturile pe geamul meu,

ca hoțul am luat noaptea la spinare,în zori sunt pajujul cupidon ce moare,

noaptea colină mi-s pernele moi,călăii somnului mă-ngheață sloi,ploaia lovește-n creștet pe copaci,

pădurea iar mă-ntreabă :ce mai faci?hai să murim, zice pădurea mea,

să ne-ngropăm în flori de peruzea.tu, codrule, renaști în primăvară,

eu nu mă mai pot naște a doua oarăși codru-mi dă binețe: noapte bună!

și toamna-nfiorată cornu-și sună,voi, frunze de argint, hieratice făpturi,

de m-ar atinge vraja romanticei păduri,m-a prins în plasa ei a câta oarăși verde o visez în fiecare seară,

îi bat la poartă: te implor deschide!străbune codru, prietene Alcide,

deschide poarta umbrelor de seară,să dorm la umbra ta în nopți de vară

și să ascult povești din alte lumiși să mă plimb frumos pe alte culmi,copil am fost și mă primeai cu drag,bătrân sunt azi și am rămas pribeag,

leoaică –a fost singurătatea meași m-am ascuns într-o străină stea,mi-am pitit sufletul printre tăceri

căci vremea noastră a trecut ca ieri,mă bântuie tristețea și mă frânge,

când văd singurătatea care plânge.

joi, 17 octombrie 2013

Page 66: Umbrele toamnei poezii

cântecun fulger, a căzut o stea,

e steaua mea cea norocoasă,s-a rătăcit de toamnă codrul

cu vraja lui cea inocentăîn fântâni de somn adânc

dorm bunicii mei pe câmp,tata s-a făcut a iarbă,

mama, rădăcini de prunc,auguridă de durere,

la umbră deasă de nuc.cade totul în târziu

și se-ndoaie totu-n noicând vin toamnele tărcate

cu vântoase și cu ploi,în amurg de Transilvanii

cu Avram Iancu prin munți,s-a topit auru-n țarinicu bătrânii cei cărunți.alții vin să răscolească

după aur și argint,glia noastră strămoșeascăce miroase-a mărgărint,căci de la romani încoace

tot străinul ne-o cam coace,vine ca o pâlpâire

într- o liniște de moarte,și ne fură pe la spatețarina și din bucate.

doamne, vorbele sunt mute,cine stă să le asculte,

plouă încă, timpul a băut,ne doare de-atâta trecut,

țipetele prin destin,din morminte și din oase

se vor răzbuna odată,triste și nesățioase…

vineri, 18 octombrie 2013

Page 67: Umbrele toamnei poezii

singurătate

eu zbor în geometrii perfectecătre un nu știu sideral,

către un cer ce nu e-al meu,ce se înalță în astral.

m-am rătăcit în toamna asta,ca frunza galbenă în vânt,aștept acum printre tăcerisă picur mierea în cuvânt.

o șoaptă umblă peste totși un sărut rămas pe buze,cum totul a trecut ca ieri,ca zborul unei buburuze.

am răsturnat grămezi de visecu dorul drag la căpătâi,

cărările mi-au fost închisede născătoarea cea dintâi.

îmi pleacă visul cu iubirispre înălțimile albastre,

singurătatea toamnei melee semnul răstignirii noastre.

miercuri, 23 octombrie 2013

Page 68: Umbrele toamnei poezii

paradisul ca o dulce călătorie neterminată

delirează toamna printre ornicele tăcerii,lumina s-a făcut brumă

pe tâmpla meanu mă mai strigă nimeni

prin visul de ieri,în odaia de umbre

ascult tăcerea clopotuluiîn seara când speranțavine până la marginea

auritelor gânduri.mă strecor singur

prin frigul unei chemări,prin răscrucile cântecelor

de greieri,prin iarba-nspicată de ieri

într-o idilăcu tine

visând paradisulca o dulce călătorie neterminată.

miercuri, 23 octombrie 2013

Page 69: Umbrele toamnei poezii

mireasmă

în cvadriga toamneitrec prin imperii de singurătate

ca frunzele ce urmăresc cărările goale,

timpul visării a trecut,acum nu mai ascult

decât vorbele vântuluide miază-zi

care-mi duce mireasmafemeii iubite spre tărâmuri

de basm.

când mă voi întoarce,îmi voi aminti de lumina

pe care-am băut-oodată cu stelele dimineții.

joi, 24 octombrie 2013

Page 70: Umbrele toamnei poezii

ramuri de stele

ramuri de stele pe colinele goalecare luminează urmele vremii,stinsele chipuri

se pierd în memorie,eu nu știu

cui voi lăsa acest cerce se leagănă

peste dragostea noastrăși nu știu

cine va părăsi pe cine.

zăpezile de mâinevor înmulți

tâmpla de brumă,va veni leneșa iarnăîn odaia de umbreși ne vom întânliîn visele noastre

de demult.

joi, 24 octombrie 2013

Page 71: Umbrele toamnei poezii

ispita fântânii

din sudul nopții de toamnăîmi trimiți chipul tău

pe care l-am visattrecând peste podul singurătății,

erai frumoasă foarteși aveai aripi de cristal,

am îmbrățișat amândoi valul mării

și ne-am topitca două figuri de cearăîn zborul unui pescăruș.

atunci am plecat din visul tăusă ascultăm tăinuite izvoare

din ispita fântâniiîn care voiam să ne înecăm.

joi, 24 octombrie 2013

Page 72: Umbrele toamnei poezii

satul

satul s-a risipit în lume,casele singure întreabă de stăpânii lor,

le-a umplut păiejenișul,fotografiile pline de praf

s-au îngălbenit de-atâta durere,fântâna de la râspântii a secat,

unde era odată școalăacum își fac cuib păsărie nopții,

doar stafiile mai umblă prin ruine,se prăbușește o lume

ca toate lumile care s-au dus,moromete a murit,

nepoții lui străbat prin europacerșetori după o bucată de pâine.satul tradițional…acel loc sfânt

în care ne-am născut toția murit.

joi, 24 octombrie 2013

Page 73: Umbrele toamnei poezii

umbra

salcâmii, soarele și câmpia,umbra lungită

până la marginea vremii,pe cerul ruginitînfloresc stelele,

nu trece nimeni hotarul pustiei,doar femeia în care înfloreau

toate visele melevine ca o iluzie sub fereastră

să-mi toarne otravăși neguri în gânduri.

urc cu sisifpanta abruptă a nopții,fără să pun întrebări.

umbra femeiitrece prin liniștea nopții

ca o naiadă, mirosind a surâsși-a singurătate.

vineri, 25 octombrie 2013

Page 74: Umbrele toamnei poezii

stemă

noi avem munții în casă și câmpia pe pereți,

dunărea ne curge-n mareprintre ciuhurezii beți.

sub ferestre avem fluturi,doina doarme sub cărbuni,din fântâni ne ies în ciuturi

numai oase de străbuni.

risipim mereu azurdin cuvinte creștem grai,e gestul nostru cel mai purcând teii înfloresc în mai.

oamenii-și lutesc ulciorul,peste orice anotimp,

din izvoare curge dorul,peste noi și peste timp.

noapte, lună și cu stelene împodobesc odihna

feritorule de rele,lasă-ne în pace tihna.

peste fruntea de mireasăcade văl de fată mare,soarele ne intră-n casăcu o rază sclipitoare.

toamnele ne stau în calecu poveri de care pline,

ploile ne cad agale,pe meleaguri transalpine.

vineri, 25 octombrie 2013

Page 75: Umbrele toamnei poezii

proză poetică

la ora patru femeia a închis abecedarul grăbită,în sufletul ei s-a făcut seară,

alungă fluturii din casăpe fereastra larg deschisă

și se demachiază, apoi își aruncă rochia de pe ea

plutind ca o balerinăîn liniștea clipelor ei fericite, trupul gol iese din oglindăpeste simțurile răzvrătite

și se visează la un bal cu muzici de Iohan Strauss,

într-un car de stele,închiriind o mare fără corăbii

și lăsându-se jefuităde pirații care-o așteaptă

să-i fure inocența,între mirări stelare

ea se lovește cu fruntea de margini,pe drumul întoarcerii femeia a fost prădată,

cerând protecția unei îmbrățișări care nu va veni niciodată,

dar adoră otrava într-un somn mai păgubitor

decât divinul ei corp care va împrăștia ucigașii de iluzii.

sâmbătă, 26 octombrie 2013

Page 76: Umbrele toamnei poezii

rugă

în clepsidră cad amurguri,se scurg toamne după toamne,

ard la amintiri pe ruguri,încotro ne duci tu, doamne?

plouă tot mereu cu vise,lasă-ne să mai visăm,lasă porțile deschise,

peste ceruri să zburăm.

nu ne lua așa de-odatăprecum toamnele cum vin,din iubirea noastră toată,

tu fă miere, nu venin.

dă-ne liniștea cea sfântăși așeaz-o peste vise,

dorul nostru ne frământă,ia-l și du-l în paradise.

grădini se ofilesc în noi,mai fă o singură minune,trecem prin viscole și ploifă pentru noi o rugăciune.

sâmbătă, 26 octombrie 2013

Page 77: Umbrele toamnei poezii

litanie

ce târziu este prin lumecând ne rătăcimcăutăm izvoareledar nu le găsim

au secat fântânilede-atâta secetă de iubire

am încrucișat mâinileieșindu-ne din fire

ca o frunză rod păduriiții bujori în cerul gurii

tu ești mimă eu sunt mimîntr-un dulce dor sublim

toamna treacă iarna treacălumea-n haos se îneacăfrunza cadă peste noipe poteci și prin noroi

visăm zboruri și pierzaniiși trăim doar cu litanii

iluzorii tresăririprintre clipe, amintiri…

miercuri, 30 octombrie 2013

Page 78: Umbrele toamnei poezii

seară bizantină

cade toamna ca o harpă plină de tristeți divinebacovian fumegă searapeste noaptea care vine

nu mi-e somn și mă topescdupă tot ce-i omenescdragostea-i o odisee

ruptă din homer cel orbun fel de corint în flăcări

populat de zeul corbtoți zarafii din bizanț

n-ar mai da pe ea un sfanțîntre aerul oval

miroase-a singurătatea duhoare de bandițicare cer și ei dreptate

frunze în grădini de pulberiîn amurguri de menandru

cu o lună de rubintrec prin seară foarte tandru

melancolic și păgânle privesc din colțul meusupărat că mai sunt viuca o lacrimă-n căderecare curge în pustiu.

joi, 31 octombrie 2013

Page 79: Umbrele toamnei poezii

lumea s-a retras în sine

de-atâtea urlete lumea s-a retras în sinenu-i mai plac războaiele cu babuiniin-o mai interesează toamnele banalefrunzele sunt o poezie prea ermeticăpentru urechea astupată cu ceară a

acestei lumi care mimează viața într-oatmosferă de tavernă orientală

la izvoarele stiyxului s-a făcut searăfetele cu picioare de lebădă fac parada modei

mie mi-e dor de-a fi singurștiu am fost născut în chivot de aramă

cu popă și naș cu părinți și cu sfințisub retorica acelui cazan am plâns

prima dată bolborosind cuvântul mamăvăzut de pe lună pământul este o jucărie

cu care ne dăm de-a dura prin haosfluierând nătângi prin spațiul imponderabil

ne credem aeronave desuete cu inimiși cu plămâni de fier extraterești blestemați

cu sentimente de vânzarefemeile au țâțe de agată și ochi ciclopicimeduze cu o mie de membre care ard

caloriile dragostei prin sipeturi de safireașteptate-n zaimf de mirese

cu lăutari și chimbale orientalecu mandoline și gogomani într-o ciumă

bubonică dansând haoticși trăgând praful de heroină pe nas

de-atâta lehamite lumea s-a retras în sinea fugit a ei regină din stuparul de albine

s-a bezmeticit natura lumea s-a bezmeticitse-nvârtește-n haos viața …totul curge… heraclit…

joi, 31 octombrie 2013

Page 80: Umbrele toamnei poezii

iluzia ucisă e un vis

iluzia ucisă e un visca un parfum ce-a mirosit o clipă

în toamna mea parnasianăcu frunze-pianine pe poteci

trecând prin umbra lui baudelaireîn seri boeme și-n seri reci

s-aude languros un madrigalși-n soba mea valahă arde focul

e-o liniște bolnavă peste totși bate prin perete nenorocul…cu seva care curge prin nervure

cu ochiul care stă mereu de vegheprecum kandinsky-n unghiuri pure

vedem doar cuburi și călcăm în streche

îngeluiți de-o toamnă infernalăprin care câte-o frunză colbuiește poeții-n port-royal în naufragiu

trăiesc visând împărăteștemiroase-a codru părul dragei

și sânii-a botișori de ieziși gura are gustul fragei

și ochii ei sunt titirezia ciută are mersul drag

când îmi apare seara în prag…

vineri, 1 noiembrie 2013

Page 81: Umbrele toamnei poezii

toamna mea

se-aștern pe suflet brumele de toamnăși vântul ne aduce amintiri

pe frunze-ngălbenite, dragă doamnă,din anii dragi ai primelor iubiri.

de-acum ne plouă viața doar cu visece-s răstignite toate-n dimineți,

doar ușile din noi rămân deschiseca să intrăm pe ele-n alte vieți.

povestea clipelor când ne-am iubitși te primeam cu brațele deschise rămasa-n inimă un fruct oprit

pe care noi îl transformam în vise.

de-acum tu fi-vei poate toamna meape care o aștept în prag de seară,înveșmântată-n flori de peruzeasă te culeg din brumele de-afară.

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Page 82: Umbrele toamnei poezii

poemul timpului

dă-mi doamne timp îmi zice sufletul meusă mă odihnesc în acest univers solitar

aruncând fulgere albastre spre această lumelasă-mă să mă rătăcesc pe poteci călcând pe covorul

de frunze al acestei solare toamnăca într-un palat de cristal și să lustruiesc luciul luniipe care alunecă noaptea șerpii și șopârlele argintii

printre stolurile de nori bătând aripi de visspre plopii care cântă rondelul frunzelor călătoare

seară barbară cu miros de verbină ce uciziultimul trandafir care se zbate sub brume

de acum timpul va curge răstignit pe calea lacteeși apele vor duce la vale amintirile noastre

înecându-le în marea de amar a singurătățiicad în mine aripi de vocale lungi care mă mângâie

lasă muritorule zic chiar dacă timpul îți încrețește obrazul țărâna ta se va face rune

și carnea ta începe să sune a piatrădin care se vor construi marlile piramide

ale unui nou egipt ce va străluci prin martiestau pe marginea lacrimei și privesc stelele cum curgși cum ard ca rubinele peste acestă câmpie în flăcări

văd pe crimhilda și pe sigfrid zburând pe cerîn marea lor dragoste trecând prin vreme

cu iubirea și cu ura după ei scuturând mitul de zgura timpului fată cu părul ca mătasea porumbului

ce miroși a aglice și-a vânt de dobrogeamai ții minte prima noastră sărutare

am șuvița ta de păr răsplată pentru a nu te uitași vreau să leg umbra ta de lumină și să te-nviez

din amintire să nu mai fii doar umbră ci adevăr…vorbește-mi ca apa ca râurile ca rândunelele

ca vântul ca arborii ca frunzele acestei misterioase toamneîntinde-mi mâna ta de acolo de unde ești

și eu te voi căuta sunt sigur pe la toate răspântiilesă-ți povestesc despre lungul drum

rătăcit al lui ulise prin timp…miercuri, 6 noiembrie 2013

Page 83: Umbrele toamnei poezii

sălciile mele

sălciile mele, care poartă

toamna-n ele,norii trec

mereu în turmă,lasă

dealurile-n urmă,soarele

fără putere,cade sera în tăcere…

se aude cornul,sună,

peste laptelede lună,stelele

se-aprind în țâțe,dorurile

să le-ațâțe,și-n miros

de mărgărintcade bruma de argint,și așa încet cu-ncetul,

mi s-a cam rărit făgetul

de frunzeși de podoabe

rotunjindlumina-n boabe.

ia-mă, gândule,și du-mă

cu suflet bătutde brumă,

Page 84: Umbrele toamnei poezii

într-o liniștelacustră,

unde umbrele mă mustră,

unde se dezleagălegi,

căutând să le-nțelegi,vărsând luna în urcioarecu lacrimi

de fată mareși urcând mereu la cer

ca să nu rămâi stingher.

7 noiembrie 2013

Page 85: Umbrele toamnei poezii

mi-e dor de primăvara verde

mi-e dor de primăvara verdeca să văd roua cum scânteie

să privsc mândra cum se pierdecu chipul drag ca de femeie.

mi-e dor de primăvara verdecând cade ploaia-n curcubeieși ochiul vrea ca să desmierde

spectacolul de pe alee.

mi-e dor de primăvara verdecând dimineața e răcoare

când dorul fericit se pierdepe ape limpezi de izvoare.

mi-e dor s-ascult privighetoareacu cântecul divin pe sus,

s-o văd cum spintecă ea zareapierzându-se înspre apus.

mi-e dor de primăvara verdecând dorul se topește-n mine

când cade-amurgul în clepsidră,cu darurile lui divine.

și când mă-nalț și când mă nărui,eu primăvară te iubesc

și toată dragostea ți-o dărui,căci daru-i sensul meu firesc.

vineri, 8 noiembrie 2013

Page 86: Umbrele toamnei poezii

steaua care piere

am uitat numărul anilor clepsidrăîntre rotiri și stingeri diafanecătre un alfa care nu mai e

eu sunt omegace-am rămas în prag

aștept să vină seara mea frumoasăca să scot stele din fântâniîn cituri ruginite de amurg

cu lumânări și cumpene pe cerce se topesc în zorii care pier

în seara asta de cernealămi-apare umbra ta ca o petală

cu cerul care are ochii tăipierduți prin codri rătăciți prin văi

răsăr dintr-un senin- doi aștrice sunt ai inimii pilaștri

cosânzeană cu umerii de platinămersul tău se clatină

ca libelula printre viseîn nopți de nesomn închise

e curbura coapsei talece se mișcă prea agalerămasă din împietririși din ninse amintiri…

șoldul gol așa prin noapteși cu sânii de mătase

rumeniți la foc de lunăparcă-s două mere coapte…

între alfa și omegaau trecut anii s-au dus

lumea noastră n-a fost lumea apus

s-a aprins o stea pe cerîn tăcere

este steaua noastră dragăcare piere…

vineri, 8 noiembrie 2013

Page 87: Umbrele toamnei poezii

să nu pleci

îmi răsună în sânge cuvintele tale dulci

pune capul pe umărul meu iubito

e clipa când ne mângâie toamna

să nu pleci să nu te mai duciaici ne-am găsit grădina din rai

cineva ne seamănă stelele –n cap

se desfac florile frunzele ruginesc

cuvântul îmi zboară în vânturi

îmi vin în minte gesturi de demult

culorile și umbrele tale trecând

și noi doi copii râzând și plângând…

duminică, 10 noiembrie 2013

Page 88: Umbrele toamnei poezii

ce e poezia

poezia e făcută din cuvinte și din sentimenteiei sentimentul iubirii și scrii cuvântul iubire

care are în el trei silabe: iu-bi-repot să fie trei culori ale toamnei târzii sau ale patriei

în grădinile toamnei sentimentele s-au ofilitca frunzele ca florile ca iarba și ca mărăcinii

au rămas niște curcubee pe cerul albastrudin vara trecută care mi se răsfrâng în suflet

pline de culori și de miros de crăițetoamna pe sfârșite plimbă norii pe deasupra noastră

și mie iar mi-e dor și iar mi-e doraceste cuvinte ard ca stelele și sunt crucea mea

pe care mi-am clădit efemera existențănu se poate ca ele să aibă o destinație

ca-n cercurile infernului dantescele lasă urme prin toți munții noștri și prin câmpii

pe unde și-au urmat pașii Iancu, Tudor, Stefan și Mihai Viteazul și alți viteji anonimi ai acestei țări

ele curg precum doina prin Tise și Pruturi, prin Nistruri și Olturi prin Mureșuri

dunărind spre marea cea mare a suferinței noastre deschizând răni cu masca vie pe trunchiul ființei noastre

pe piciorul nostru de rai și de iad umplândgolul dintre stele și rădăcini cu speranțe pe cerul toamnei zboară toate păsările

închipuirii noastre amintndu-ne de elanuri vechiși de iluzii risipite generos prin ani

de vântul care ne pleacă și ne urcă între lumini și umbrecurgând mereu spre infinitul heraclitian panta rei…

luni, 11 noiembrie 2013

Page 89: Umbrele toamnei poezii

ce e poeziapoezia e făcută din cuvinte și sentimente

iei sentimentul iubirii și scrii cuvântul iubirecare are în el trei silabe: iu-bi-re

pot să fie trei culori ale toamnei târzii sau ale patrieiîn grădinile toamnei sentimentele s-au ofilit

ca frunzele florile iarba sau mărăciniiau rămas niște curcubee pe cerul albastru

din vara trecută mi se răsfrâng în sufletpline de culori si miros de crăițe

toamna pe sfârșite plimbă norii pe deasupra și mie iar mi-e dor și iar mi-e dor

aceste cuvinte ard ca stelele sunt crucea meape care mi-am clădit efemera existențănu se poate ca ele să aibă o destinație

ca-n cercurile infernului dantescele lasă urme prin munți si câmpii

pe unde și-au urmat pașii Iancu Tudor StefanMihai Viteazul și alți viteji anonimi

ele curg precum doina prin Tise și Pruturiprin Nistruri Olturi si Mureșuri 

dunărind spre marea cea mare a suferinței noastredeschizând răni cu masca vie pe trunchiul ființei

pe piciorul nostru de rai și de iad umplândgolul dintre stele și rădăcini cu speranțe 

pe cerul toamnei zboară toate păsărileînchipuirii noastre amintndu-ne de elanuri vechi

de iluzii risipite generos prin anide vântul care ne pleacă și ne urcă între lumini și umbre

curgând mereu spre infinitul heraclitian panta rei…..................................................

marţi, 12 noiembrie 2013

O altă așezare propusă de ILEANA POPESCU BÂLDEA

Page 90: Umbrele toamnei poezii

inima

inima are un cer spre care zboarăaripile ei de aur nu obosesc niciodată

se înalță și cade și iar se înalțăfalse păsări adorm sus în văzduh

numai inima zboară căutând infinitulea nu doarme niciodată

zboară prin umbrele amurguluiși caută caută caută

ființe și lucruri de care are nevoie în zborul eiîn această târzie toamnă de catifea

vin curând zăpezi în albrăstignind dureri pe cruce

inima zboară zboară zboară…

marţi, 12 noiembrie 2013

Page 91: Umbrele toamnei poezii

vin la vămi reziduale

vin la vămi rezidualeunde lumile se cern,

unde curg ușor luceferiși pe cerul meu se-aștern.

unde toamna se destramăîn tăcerile din noi,

galbenă ca o maramă,printre umbre, printre ploi.

unde timpul cere vamăîn culori de catifea,

dimineți ca de aramăcad în ceașca de cafea.

vin la vămi rezidualenăscocind povești în doi,lăsând totu-n voia sorțiiși dând timpul înapoi.

haide, vin la mine-n gând,mi te-așează peste vise,

prinde-mi ochiul meu flămând,dă-mi iubirile promise.

vin la vămi rezidualesă te văd când nu mai ești,

zborul tău spre veșniciee o carte cu povești.

miercuri, 13 noiembrie 2013

Page 92: Umbrele toamnei poezii

doarme zăpada pe munți

aripi de ceață au zilele toamnei,

cerul tremură prin ramuri golașe,

trubadur vântul răsună prin frunze,

brumăriu codrul trăiește o dramă.

bate noembrie pădurile moarte,amurgul se-ntinde

în noapte și plânge,soarele

undeva la apus se zbate-ntr-o baie

de sânge.prima ninsoare

doarme pe munți,mirosul ei

se simte în zare,vine cu cerbii

pe sănii de vis,pe glasuri de clopot,

pe muzici divine,se-aude în tropot,călare cum vine…

vineri, 15 noiembrie 2013

Page 93: Umbrele toamnei poezii

bizanț fictivîn vitrinele orașului

au îmbătrânit manechineletoamna le-a șters ultimul rimel

beat orion calcă pe turme de petale de criniprivindu-le ca pe niște arătări

peste clădiri plouă plouăca la începutul lumii când noe

aduna vietățile să le salveze pe arca lui de poveste

în corint și negropont s-a făcut seară chiparoșii au înghețat

se lasă un frig multicolor trezindantrepozitul de sentimente

din bazarele foștilor eununciaezii cântă venețienește

în vidul stambulului unde se bălăcesc păsări printre minarete

marea e încărcată de lenezarafii dorm pe perne de muselinăun vapor uriaș chiuie de bucurie

caravanseraiuri și oazetonuri de violet de brun și ivoriu

arabescuri de aurîn ogive de porțelanuri

dintr-o fântână țâșnesc istoriicoruri și povești cu cadâneprintre apa care se pierde

peste pietrele de lapis lazuliîntr-o fosforescență multicoloră

plouă printre candoareafrunzei de acant

aerul miroase a singurătate și dezmățancorele tac zbătându-se în valuri

aici melancolia se naște prin mezalianța dintre suflet și umiditate…

duminică, 17 noiembrie 2013

Page 94: Umbrele toamnei poezii

iedera

Zările-au încărunțitîn palma mea de trubadur

în timp ce sufletul urcăspre cumpăna înserării.Vitraliile se volatilizeazăca în bazilicile bizantine

prin care curge mierea luminii.În focul reîntors în cenușă

se vede trupul tăucrescând în ochii meica o schijă cromatică

în ochii lui giotto.Spânzurat între verbine

descoper o lacrimăce cade pe un țărm de levant

udând iederacare se urcă pe sânii tăi.

duminică, 17 noiembrie 2013

Page 95: Umbrele toamnei poezii

nu mă atinge

nu mă atinge cu lacrima ta că mă doare,

nu mă atinge cu privirea ta că mă dizolv în ochii tăi,

nu mă atinge cu buzele talecă trec dintr-un cer în altul,

nu mă atinge, iubito,că zbor printre stele,

un icar blestematcu aripi de ceară,

stinge soarele de pe cercă icarul s-ar putea să piară.

să-mi scrii poeziiși să-mi spui povești

cu stele-n ruină,muză patetică,

dureroasă iubire,înfășurați în pelerinele nopții

ne vom rugasă ne cânte lire și naiuri și harphe

alături de biblicul șarpe.

luni, 18 noiembrie 2013

Page 96: Umbrele toamnei poezii

marea toamna

curg râuri întoarse pe geografii în șesuri

prin al toamnei galben miraj,

zboruri de valuri se văd corăbii

pe punți marinariipun viața la gaj.

se-aud ecouri cerul și apa un aliaj

trec pescărușii-n pelerinajun roșu pulber, galben miraj,

și-o mare-n zbatericu soarele paj.

Page 97: Umbrele toamnei poezii

frunză de mim

plouă pe geamuri,plescăie-agale,între noi doi,o pâlpâire,

liniști de moarte.

vino să cădem în brazde,să vedem

cine răsare-ntâi,eu mizez

pe steaua meatu, frunză de mim,

pe ce stea?

trupul lui cronosgeme sub mine,ierburi virgine,

vor înverzi,trupul tău

în museline,marmură de jad

va fi.

alunecă linișteaîn aleluia,tremură

lutul din noi,visele ne cad

în sânge,amintirile-n noroi.

marţi, 19 noiembrie 2013

Page 98: Umbrele toamnei poezii

sărutând gura timpului

adoarme deșertul cu oazele-n gât,

luna visează dorul de iarbă,

o magnolie răsărită în grădina supliciilor

tremură de sete.sunt tot mai lungi pustiurile

prin care umblu,cineva se uită

pe geam în anii mei,e umbra care mă caută

și nu mă găsește.cu flautul spart

mă-ntorc către eași ascult amurgul

ca pe o cetate incendiată.în acest amurg

eu trebuie să dormcu un ochi în haos

și cu altul în întunericul meu,sărutând gura timpului.

joi, 21 noiembrie 2013

Page 99: Umbrele toamnei poezii

ninsori ca fluturi

în patria poetului e seară,ador cuvintele, le strig,

prin ceața pânzelor de cearăs-a făcut iarnă și-i frig.

m-am trezit ușor în vis,tot mă duce și mă poartăprintr-un univers închis,până pe la marea moartă.

amurg de iarnă, de metal,un corb vâslește printre nori,

în zborul lui sentimental,trezind în mine doar fiori.

visele pornesc spre cer,totu-mi pare o minune,ca un blând gondolier,

cu gondola printre strune.

plutesc spre umbrele de ieriîn gondola fermecată,spre uitate primăveri

ce m-au fermecat odată.

vor zbura ninsori ca fluturipeste iarna mea solară,

eu visând cu capu-n norila o nouă zi de vară.

joi, 21 noiembrie 2013

Page 100: Umbrele toamnei poezii

furul

stau cu ferestrele deschiseși-mi vin în cap grămezi de vise

sânii tăi, trupul, poemul,mi-au adus în cas’ blestemul.

sânii dau iama prin ochii mei,sunt doi iezișori cam rotofei,

scot botișoarele le păscut,pe-o câmpie de lapte și lut.

sunt făcuți din praf de lună,noaptea, pe viscol și brumă,

printre dragoste și printre visări,ferecați din iubire și flori.

roșii sunt și tari ca merele,poartă-n ei toate poverile,așteaptă iubirea și faptele

să li se desfunde izvoarele, laptele.

sunt mere din mărul domnesc,la rădăcina lui poposesc,

ca prâslea stau treaz-mprejursă nu vie noapte vreun fur.

joi, 21 noiembrie 2013

Page 101: Umbrele toamnei poezii

muză patetică

când mă scol dimineațaprivesc întâi cerul

să văd dacă nu s-a prăbușitpeste fericirea noastră,

apoi mă uit la tine, timpule,copil bălai cu ochii-albaștri,ce curgi printr-o clepsidră

de sânge în albia inimii.

sunt un inocent incurabil,mi s-au scufundat corăbii

și eu visez marea ca ultima fericire,

valurile-s negru șalprecum o coadă de cal,precum o femeie goală

care ține mărul lui adam în poalăși te-neacă-n neființă,

copil prost de grădiniță.

m-am trezit, muză patetică,dureroasă iubire,eu nu te-am făurit

pentru setea mea de fericire…

vineri, 22 noiembrie 2013

Page 102: Umbrele toamnei poezii

ninge

era toamnă și amin,iată c-a venit și iarna,noi călare pe destin,

am deschis deja povarna.

arde doar un crin în sobă,cu cenușa pe grătar,

căntă-mi, îmbrăcat în robă,tu, sărmane, lăutar.

zi-mi de moarte, zi-mi de viață,să mă răcoresc acum,

hai s-o luăm de dimineațăcă s-a rupt căruța-n drum.

totul parcă e miraj,fluturi albi și vrăbii bete,

toate în pelerinaj,umplu câmpul de confete.

hai să bem în prag de seară,moartea sună prin odăi,

iară tu să-mi cazi povară,tu, cu ochișorii tăi!

ninge la paseri flamingeși ferestrele se sting,

vine iarna, ninge, ninge,între yang și între yng.

tu, cu surâsul pe buze,stai agale și privești,

este umbra unei frunzece se-ascunde în povești.

sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Page 103: Umbrele toamnei poezii

orpheu n-a murit

auzi cum neaua cade peste țarăca o nălucă, ca o dulce povară,iarna -n delir, în alai nupțial,un templul albastru în dans,

ne-a lovit pe toți parțialîn ritmuri macabre de vals,

dansează și fulgii pe sus,la răsărit, la nord, la sud, la apus,

pe scena vieții e liniște mută,ca umbra de harpe –n delir,

se fierbe otrava-n cucutăpentru sărmanul rege lear,

în cerul sacru domnul pe vatră,cu ochiul către lumea idolatră,o măsoară pe orbită la pândă

cu harul lui și iertarea-i blândă.sunt mai străine dorurile-n vis,

mai calpe sufletele ni-s,tot mai departe trena ta suavă,

tot mai aproape viața de otravă,degeaba dezgropăm noi la cuvinte

cuvântul este searbăd și ne minte…

iarnă frumoasă, hofmmaniană,lasă-mă să visez pe argint de fulgi, cad catedralele în albul meu pur,se-aud de neunde divinele rugi,

ce dor l-a ucis pe orpheu,curg avalanșe pe munții cărunți,doarme și lira în cântec de vis,

orpheu n-a murit, nu-i ucis.

duminică, 24 noiembrie 2013

.

Page 104: Umbrele toamnei poezii

iarna-n fanar

ce liniște albă a căzut peste lumeîn acest fanar murdar cu sclipici de tinichea,

e semn de iarnă, cerul s-a mutat mai sus,zăpezile cad năluce în cuiburi de viscol,

hai să uităm de noi, iubito, să ne mutăm pe alt tărâm cu sălciile

ca mătasea unde vom desfrunzi pomii luniiși vom face din ei harphe orfeice,unde timpul se face rază de soare,

clădind din cioburi de lumină palate de argint,acolo la margini de tăceri,

să ne iubim ca doi nebuni, eu prunc inconștientși tu marmură vie cu ochii în haos,

adăpostiți la pomul paradisiac al păcatului,acolo aș vrea să ne găsească

surâsul morții, prințesă inocentă,hăituiți de spaime, zăvorâți unul în trupul celuilalt…

geme cronos în liniștea limpedea începuturlui de iarnă,

ajunge atâta nebunie de alb,pentru tine va trebui să chem ursitorile

în amurg sângerat să-ți ghicească pe linia viețiitoate misterele ascunse-n păcat,zăpada a ucis o floare nebună,

clavecinul cântă pe lacrimi de dor,unde sunt iernile de-altădată

cu nebunia lor când ne tăvăleam prin zăpadă,parcă ieri cădea seara-ntr-o piesă de ibsen,

parcă ieri cavaleri ai ninsorii,cântăreau în somn talerul visului nostru.

luni, 25 noiembrie 2013

Page 105: Umbrele toamnei poezii

orga viscolului rageprin carpații plini de vis

cu zăpezi amețitoareși c-un orizont închis.

e un dans frumos și purce se dă mereu de-a dura

în culori de vag azurprecum dragostea și ura.

dans de fluturi peste zare,ca și stelele-n nuntire,

forme de argint bizare,cioburi vagi de amintire.

trecem iar în sfântă taină,taina iernilor sihastre,

ce-a –mbrăcat o nouă haină,straiul viselor albastre.

Page 106: Umbrele toamnei poezii

eu am fugit de mult din rai e prea liniște și pace

mie dați-mi iadul dulce unde patimile crescunde râurile morții

curg și nu se mai oporesc…dați-mi, dați-mi altceva,valea verde și durereasă mă mântui ca isus,

pentru mine raiul dulcee departe și prea sus,

crucea mea este frumoasăși mi-o port ca pe-o comoară,

nu contează de e greași ce dacă mă omoară,

duc cu mine toată vraja unei vieți cu uși deschise

iadul meu este frumosși cu patimi și cu vise…mie dați-mi dragostea,ca pe perne să se culce

și mai dați-mi și-altceva:ochi căprui și gură dulce.raiul meu e pe pământ,iadul tot aici mi-l duc,dincolo e doar poveste,cântec pustiit de cuc.


Recommended