U.E.M.

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICEFACULTATEA DE ECONOMIE

O PERFORMANTA A MODELULUI

UNIUNEA ECONOMICA SI MONETARA

UEM

REALIZAT DE:

MIRCICA COSMINASTANCIU ALEXANDRU

STRILCIUC ELENA

GRUPA 1431

BUCURESTI2011

Uniunea Economica si Monetara

„Statele europene ar putea fi de acord

asupra unui simplu act […], ar putea stabili o

autoritate monetară sau o bancă centrală.

Aceasta este o soluție posibilă, și poate este

chiar soluția ideală. Dar din punct de vedere

politic este foarte complicat, aproape utopic.”

R. Mundell (1973).

2


CUPRINS

1. Teoria zonelor monetare optime.............................................................................................42. Costuri si beneficii ale aderarii la o zona monetara..........................................................6

2.1. Costurile unei monede unice.........................................................................................62.1.1. Costuri determinate de aparitia socurilor asimetrice............................................62.1.2. Costuri determinate de preferinte diferite ale tarilor fata de inflatie si somaj.....72.1.3. Costuri echivalente cu diferentele institutionale pe piata muncii sau diferentele in ceea ce priveste ritmurile de crestere economica.........................................................92.1.4. Costuri determinate de diferentele intre sistemele fiscale ale tarilor. Problema seniorajului......................................................................................................................10

2.2. Beneficiile unei monede unice.....................................................................................102.2.1. Castiguri directe rezultate din eliminarea costurilor de tranzactie.....................102.2.2. Castiguri indirecte rezultate din eliminarea costurilor de tranzactie.................112.2.3. Castiguri de bunastare generate de cresterea incertitudinii................................11

3. Convergența ciclurilor........................................................................................................113.1.Convergenta ciclurilor de afacerii in zona euro.........................................................133.2. Factorii care influenteaza convergenta ciclica a noilor membri UE.......................15

4. Extinderea UEM.................................................................................................................174.1.Complementaritatea proceselor de convergenta nominala si reala.........................174.2.Opinii privind participarea la ERM II.......................................................................174.3.Manifestarea Efectului Balassa Samuelson................................................................184.4. Rezolvarea dilemei Efectului Balassa-Samuelson.....................................................20Stabilitatea preţurilor – obiectivul Eurosistemului.........................................................21

5. Stabilitatea preturilor- Obiectivul Eurosistemului..........................................................215.1. Argumente în favoarea unei definiţii cantitative.......................................................235.2. Avantajele stabilităţii preţurilor..................................................................................235.3. Strategia de politică monetară a BCE.........................................................................245.4. Abordarea bazată pe doi piloni...................................................................................245.5. Analiza economică........................................................................................................255.6. Analiza monetara..........................................................................................................255.7. Agregatele monetare.....................................................................................................265.8. Operaţiuni de piaţă monetară......................................................................................265.9. Facilităţi permanente....................................................................................................275.10. Rezerve minime obligatorii........................................................................................27

6. Regula Taylor de politică monetară..................................................................................28CONCLUZII...........................................................................................................................30BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................................31

3


U.E.M.

1. Teoria zonelor monetare optime

Polemici în jurul EURO au apărut nu numai în Europa ci şi în S.U.A. și alte state ale lumii. În prezent, când EURO reprezintă o certitudine, polemicile de dincolo de Atlantic au atins un nou stadiu. În timp ce unii analişti văd în EURO gemenele războiului, alţii zăresc, în aceeaşi direcţie posibilitatea unei păci universale.

Un prim punct de vedere susţine că EURO, va conduce la exacerbarea opoziţiilor, conflictelor în interiorul Europei, şi apoi între Europa şi restul lumii. Un al doilea punct de vedere, opus celui amintit, consideră că EURO va fi un factor de stabilitate monetară şi politică.

Între aceste extreme întâlnim numeroase alte puncte de vedere care accentuează mai mult sau mai puţin o latură sau alta a consecinţelor realizării Uniunii Monetare; Astfel, Martin Feldstein subliniază că „în loc să crească armonia şi pacea între ţările europene, U.E.M. şi integrarea politică aşteptată vor conduce cu siguranţă la apariţia de conflicte atât în sânul Europei cât şi cu S.U.A.”

O poziţie total diferită întâlnim la Robert Mundell, creatorul teoriei "zonelor monetare optime", care susţinea că EURO va fi un factor de înţelegere, prosperitate şi pace. El vede în EURO un eveniment mare: „O uniune monetară bine coordonată va aduce beneficii considerabile popoarelor Europei dar şi restului lumii, în special Americii”. Se apreciază că europenii vor dispune de o monedă care va fi la fel de puternică ca şi dolarul, ceea ce le va permite să împartă dominaţia internaţională a dolarului.

Dezbaterile privind EURO nu au rămas cantonate în plan european, ele opunându-i atât pe experţii europeni între ei, cât şi pe economiştii americani. Cert este faptul că în pofida acestor avertismente ale scepticilor, care se găsesc chiar şi în interiorul U.E., trenul comunitar s-a aşezat hotărât pe şine, iar Europa va fi unificată prin monedă.

Teoria zonelor monetare optime urmărește să identifice mai exact raportul între beneficii și costuri și momentul oportun de intrare într-o uniune monetară. Pionierul acestei teorii este Robert Mundell (1961): ”The Theory of Optimum Currency Areas”, American Economic Review 51 (September 1961), pp. 717 – 725, o lucrare clasică. Ceea ce părea o utopie în 1961 a devenit realitate în 1999.

Optimalitatea unei zone monetare este definită în termenii anumitor proprietăți (criterii), printre care integrarea economică a țărilor membre, mobilitatea factorilor de producție, similaritatea structurii producției. Conform unei alte definiții, este optim pentru o țară să adopte moneda uniunii monetare dacă beneficiile asociate acestei decizii depășesc costurile.1

În această zonă monetară optimă, cursurile de schimb sunt fixate de participanți, respectiv se introduce o monedă unică, în timp ce pentru relațiile cu exteriorul se mențin cursurile de schimb flexibile.

”Alternativa monedă unică - monedă comună sau paralelă a suscitat controverse, dezbateri, proiecte și contraproiecte. Fundamentul teoretic al acestora îl constituie zonele monetare optime. Zonele monetare optime definite, în primul rând, prin criteriile pe bază

1 GHERENDI, Luminita, Teza de doctorat Zonele monetare. Diversitatea abordarii teoretice si practice, Conducator stiintific, Prof. univ. dr. ALEXANDRU TASNADI, ASE, Economie, Bucuresti 2009.

4


cărora spațiile monetare naționale sunt interesate să se integreze, presupun existența unei monede unice sau a unei structuri de parități fixe, irevocabile între monede. La criteriile clasice, respectiv:

Mobilitatea factorilor (R.Mundell - 1961) si Gradul de deschidere a economiilor în cauză (R.Mc.Kinnon - 1963), Se adaugă în prezent criteriul performanțelor economice omogene, transpus în practică

prin convergenta macroeconomică a economiilor țărilor implicate.”2

Mundell a identificat o serie de criterii pe care trebuie sa le indeplineasca o tara pentru a putea apartine unei ZMO: simetria socurilor externe, gradul de mobilitate a fortei de munca, gradul de deschidere a economiei, nivelul diversificarii economice. Criterii de acest gen inca se folosesc; spre exemplu, daca o tara este oarecum deschisa din punct de vedere comercial fata de alte tari, dar totusi nu are o mobilitate ridicata a fortei de munca, are o economie putin diversificata si se confrunta cu socuri asimetrice, atunci rata de schimb flexibila este o alegere potrivita.

Criteriile ZMO sunt considerate ca fiind importante atunci cand o tara prefera sa isi lege moneda proprie de o alta, considerata ancora(ex: Argentina a ales aranjamentul valutar de tip consiliu monetar pe dolarul american; astfel, dolarul a devenit ancora monetara).

In economia aferenta ZMO apare si conceptul de ”teama de flotare” care ar putea fi explicat prin urmatoarele:

O rata de schimb variabila reprezinta o trasatura a unei economii deschise, iar o tendinta a ratei de schimb nominale de a devia haotic de la initial, este vazuta ca prima cauza a reducerii castigurilor din comert precum si a scaderii nivelului bunastarii. Problema ce a luat nastere consta in ideea ca daca un aranjament valutar anume are sau nu impact semnificativ asupra comertului. Ceea ce este sigur, este fapul ca un curs valutar stabil poate promova comertul unei uniuni monetare si nu numai. De aceea se spune ca o rata de schimb fixa ajuta econmiile emergente ein promovarea cresterii investitiilor si a econmiilor.

Majoritatea tarilor in cursc de dezvoltare nnu se pot imprumuta in afara granitelor tarii in moneda nationala, datoriile lor fiind denominate in valuta. De aceea, o depreciere puternica a monedei nationale poate determina presiuni severe asupra balantei de plati.

Aranjamentele valutare practicate in prezent au un caracter dinamic, pe de o parte, printr-o diversificare continua, iar pe de alta parte, prin faptul ca valorile astfel stabilite se modifica la intervale scurte de timp. In esenta, ele se diferentiaza in functie de gradul de flexibilitarte adoptat in stabilirea cursului valutar: de la forme mai rigide- consiliu monetar sau legare a monedei nationale de o alta unitate monetara- pana la flotare libera. Oricum, la baza definirii monedei se afla evolutia cursului de piata valutara.

Asa cumm spunea si Robert Mundell, cea mai buna cale spre o uniune monetara este prin cursuri de schimb fixe.

Decizia de a avea rate de schimb fixe poate duce la avantaje dar si la dezavantaje. O tara poate sa absoarba efectele socurilor asimetrice modificandu-si rata de schimb. Robert Mundell a demonstrat inca din 1961 importanta regimurilor cursului de schimb. In cazul in care cursul de schimb este flotant, politica moentara devine puternica, iar politica fiscala slaba. Inversul este valabil cand exista un curs de schimb fix. Costurile si beneficiile pe care le poate avea o tara care adera la o zona in care cursurile de schimb sunt fixe, depind de masura in care propria economie se poate integra si fata fata concurentei economiilor

2 GAFTONIUC, Simona - Finante Internationale, Editia a III-a adaugita si revizuita - , Editura Economica, Bucuresti, 2000, p.441.

5


potentialilor parteneri. Se stie ca o tara are mai multe avantaje din aderarea la o zona monetara, daca economia e bien integrata cu celelalte economii ale tarilor membre. 3

2. Costuri si beneficii ale aderarii la o zona monetara

2.1. Costurile unei monede unice

Problema principala in cazul uniunior monetare este legata de costurile acestui proces. Cele mai importante costuri sunt la nivel macroeconomic si apar datorita pierderii unor importante instrumente de politica monetara, precum manevrarea ratei dobanzii si a ratei de schimb. Dimensiunea costurilor asociate pierderii instrumentelor politicii monetare depinde de diferentele dintre tari (in ceea ce priveste structura economica sau cadrul legal si institutional).

Prin urmare, economiile in cauza trebuie sa detina alternative la instrumentele monetare, pentru reglarea socurilor. Devine astfel important de aflat care ar putea fi probabilitatea aparitiei socurilor asimetrice si ce instrumente alternative ar putea fi folosite in lipsa ratei de schimb sau a ratei dobanzii.

Altfel spus, costurile cresc atunci cand se manifesta socuri ale cererii sau ale ofertei care afecteaza diferit economiile participante la uniunea monetara (socurile asimetrice), atunci cand exista preferinte diferite pentru somaj si inflatie, diferente legislative, diferente intre ratele de crestere sau cand mecanismele de ajustare nu functioneaza (nu exista sisteme de ajustare a socurilor, institutiile pietei muncii functioneaza diferit, sau se mentin diferente intre sistemele fiscale).

2.1.1. Costuri determinate de aparitia socurilor asimetrice

Sa luam in considerare exista unei uniuni monetare intre doua tari X si Y. Din diverse motive (preferinta consuamtorilor pentru bunuri din import), cererea agregata (CA) din tara X evolueaza diferit fata de cea din tara Y. Un soc pe latura cererii determina astfel o reducere a CA in X si o crestere a acesteia in Y, ca in Figura 1.

3 Gradul de integrare economica se poate evalua daca se ia in calcul integrarea pietelor bunurilor- adica amploarea schimburilor si integrarea pietelor factorilor- adica facilitatea cu care se deplaseaza forta de munca si capitalul.

6


Figura 1. Manifetarea socurilor asimetrice

O scadere a CA in X va determina scaderea productiei reale ceea ce va determina , ceea ce va determina implicit scaderea nivelului de ocupare. In scurt timp, X se va confrunta cu deficit de cont curet si deficit bugetar („deficite gemene”). Pe de alta parte, Y va inregistra excedent bugetar si excedent de cont curent. In lipsa posibilitatii utilizarii instrumentului de curs de schimb, o echilibrare automata a celor doua tari ar fi posibila, daca salariile din cele doua tari sunt flexibile, iar mobilitatea fortei de munca este ridicata (criteriile ZMO propuse de Mundell).

2.1.2. Costuri determinate de preferinte diferite ale tarilor fata de inflatie si somaj4

Un potential cost al introducerii monedei unice reiese din faptul ca tarile au preferinte diferite pentru inflatie - unele au aversitate mai puternica fata de inflatie decat celelalte.

In Figura 2 (dreapta), sunt reprezentate curbele Phillips pentru UE si o tara X.5 Axa verticala arata rata de modificare a salariilor (Rs), iar cea orizontala rata somajului(Rsom). In Figura 2 (stanga) e reprezentata relatia dintre modificarile salariilor si modificarile preturilor, redata astfel:

(1)Unde:Rs-rata de crestere a salariilor

-rata inflatieiq-rata de crestere a productivitatii muncii

4 SOCOL, Aura-Gabriela, Economia Romaniei si Uniunea Europeana, VOL.V, Costuri si beneficii ale integrarii intr-o uniune monetara, ED.ASE, Bucuresti, 2007, p.187-189.5 Analiza ce urmeaza este valabila numai cand curba Phillips pe termen scurt este stabila (guvernele pot alege intre o inflatie mai inalta si un somaj mai mic. De exemplu, astazi sunt cunoascute si acceptate criticile referitoare la stabilitatea curbei Phillips, potrivit carora atunci cand anticipatiile inflationiste cresc, curba Phillips se deplaseaza in sus, iar autoritatile nu mai pot alege diverse combinatii inflatie-somaj).

OAOA

CA1 CA1

CA2

CA2

PIBPIB

Px Py

P1

P1

P2

P2

PIB1 PIB1PIB2 PIB2

Tara X Tara Y

7


Prin urmare, avem urmatoarele forme ale ecuatiei pentru UE si X:

(2),(3)

Conform teoriei paritatii puterii de cumparare (PPP), intre X(luam aici incolo ca fiind Romania, deci ”R”) si UE exista relatia:

(4)Unde e-rata deprecierii leului in raport cu euro.Din ecuatia (4) reiese ca atunci cand rata inflatiei ese mai mare in R decat in UE,

pentru a nu-si pierde competitivitatea produselor, R trebuie sa-si deprecieze moneda in raport cu euro. Daca R si UE formeaza insa o uniune monetara, atunci cursul de schimb nu mai exosta ca instrument de politica monetara, ceea ce ne conduce la faptul ca e=0; adica ratele inflatiei in R si UE trebuie sa fie egale. Totusi, daca rata inflatiei in R este mai mare decat cea din UE, in cazul unui curs de schimb fix, produsele tarii R isi pierd competitivitatea. In acest caz, UE si R au preferinte diferite pentru inflatie si somaj. In aceasta situatie, in cadrul Figurii 2, R alege sa se situeze in punctul CR, in timp ce UE alege AUE . astfel, R prefera un somaj scazut si inflatie ridicata, in timp ce UE alege inversul situatiei.

Atat timp cat cele doua au rate ale inflatiei diferite, existenta unui curs de schmb fix intre ele nu este sustenabila. In aceasta situatie, costul unei uniunni monetare intre R si UE consta in faptul ca, atat r cat si UE, trebuie sa cccepte alte combinatii inflatie somaj, respectiv situarea in alte puncte ale curbei Phillips, chiar daca convenablilitatea nu este ridicata. Astfel, R se deplaseaza pe curba Phillips pana in punctul AR , iar UE pana in punctul CUE . in acest fel, rata salariilor in UE creste, iar rata salariilor in R scade. Analog, rata inflatiei in UE creste iar in R scade, conform ecuatiei (1), pana cand cele doua zone vor fi egale.

Figura 2. Costuri determinate de preferinte diferite ale tarilor fata de inflatie si somaj

Conform teoriei economice, pe termen lung curba Phillips este verticala, iar intersectia curbei Phillips pe termen lung cu axa OX, reprezinta rata naturala a somajului. Pe termen lund

UE

R

AUE

CUE

AR

CR

e

qUE

qR

8


deci, somajul este determinat de rata naturala a somajului si este independent de inflatie, iar autoritatile nu mai pot alege intre inflatie si somaj. Asadar, pe termen lung, in cazul unei uniuni monetare, R si UE isi pot egaliza ratele inflatiei, stabilind un curs de schimb fix intre leu si euro, fara niciun cost in termeni de somaj. Totusi, incat pe termen scurt exista problema inflatie-somaj, tarile care au rate ridicate ale inflatiei si vor sa adere la o uniune monetara, trebuie sa se astepte la un nivel ridicat al somajului.

Revenind la Figura 2, se poate realiza un alt posibil cost al introducerii unei monede unice, si anume costul diferentelor de productivitate in tarile din uniunea monetara. Din figura reiese ca rata productivitatii (q) este mai mare in cazul UE decat in cazul R. Pornind de la ideea ca R si UE formeaza o uniune monetara( e=0), ajungem conform relatiei (4) la egalitatea dintre cele doua rate ale inflatiei corespunzatoare lui R si UE. Atunci :

(5)Dar, folosinf relatiile (2) si (3) de unde scoatem cele doua rate ale inflatiei in fucntie

de rata productivitatii muncii si rata salariilor, ajungem la:(6)

Daca ratele productivitatii sunt diferite in cele doua zone (mai mica in R decat in UE) si decid sa formeze o uniune monetara, atunci cresterile salariilor nominale in R trebuie sa fie mai mici decat cele din UE. Daca din diverse motive nu se intampla astfel, apar costuri. 6

2.1.3. Costuri echivalente cu diferentele institutionale pe piata muncii sau diferentele in ceea ce priveste ritmurile de crestere economica

Tarile care au institutii diferite ale pietei muncii si care se afla intr-o uniune monetara, suporta costuri mari ale aderarii, deoarece un soc al ofertei determina asupra preturilor si somajului efecte diferite (in functie de gradul de centralizare sindicala). Prin urmare, ajustarea efectelor va fi dificila in lipsa unui instrument de curs de schimb. 7

Pe de alta parte, tarile care au un nivel al cresterii economice mai ridicat decat aliatii lor monetari, vor avea de pierdut, deci costuri mai ridicate; prin urmare nu este recomandata integrarea monetara a acestora, ci pastrarea monedei proprii. Tarile cu ritmuri mai mari de crestere economica(tarile in curs de dezvoltare) inregistreaza si ritmuri mai mari de crestere a importurilor. Astfel, pentru a-si mari rata de crestere a exporturilor vor trebui sa-si deprecieze moneda nationala pentru a crea cresteri in productivitate; dar in cazul unei uniuni monetare acest lucru nu mai este posibil. In esenta, tarile in curs de dezvoltare care prezinta ritmuri mari de crestere economica sunt dezavantajate de o integrare intr-o uniune monetara.

2.1.4. Costuri determinate de diferentele intre sistemele fiscale ale tarilor. Problema seniorajului.

6 SOCOL, Aura-Gabriela, Economia Romaniei si Uniunea Europeana, VOL.V, Costuri si beneficii ale integrarii intr-o uniune monetara, ED.ASE, Bucuresti, 2007, p.189.7 Idem, p.190.

9


O uniune monetara aduce cu ea si constrangeri bugetare pentru tarile implicate. Datorita diferentelor sistemelor fiscale, fiecare tara foloseste diferite combinatii de finantare: prin indatorare sau monetizare. Pentru o mai buna intelegere, facem apel la o formula a constrangerii bugetare, care se prezinta astfel:8

Unde :G- cheltuieli guvernamentale (excluzand platile cu dobanda la datoria guvernamentala)TI-taxe si impoziter-rata dobanzii la datoria guvernamentalaB, M- baza monetara

Deficitul bugetar este alcatuit din deficitul primar (G-T) si platile cu dobanda la datoria guvernamentala (rB) si se poate finanta prin indatorare (dB/dt) sau prin cresteri ale bazei monetare (dM/dt). Conform teoriei finantelor publice, un guvern va utiliza diferite surse de venituri astfel incat sa egalizeze costurile marginale ale cresterii veniturilor prin aceste surseș in stituatia in care costul marginal al cresterii veniturilor prin marirea fiscalitatii depaseste costul marginal al cresterii veniturilor prin inflatie (Senioraj), un guvern alege cea de-a doua varianta. Astfel, in general tarile care au un sistem fiscal ineficient, aleg sa-si mareasca veniturile prin inflatie (senioraj), intrucat au costuri mai mici la solutia cresterii veniturilor prin inflatie decat au la solutia privind fiscalitatea.

In concluzie, tarile in curs de dezvoltare care doresc integrarea intr-o uniune economica si monetara alaturi de tari dezvoltate, vor trebui sa mareasca fiscalitatea pentru a-sia coperi deficitul. Insa cresterea fiscalitatii va conduce la pierderea bunastarii populatiei. Prin urmare, aderarea la o astfel de uniune nu este de dorit atat timp cat costurile ei sunt mai mari decat beneficiile, iar diferentele intre tari sunt mari, ingreunand sarcina minimizarii costurilor (Paul de Crauve, 2003).

2.2. Beneficiile unei monede unice9

Daca, in general, costurile monedei unice se refera la nivelul macroeconomic al economiei, beneficiile acesteia sunt analizate in special la nivelul microeconomic. In principiu, beneficiile monedei unice se refera la eliminarea costurilor de tranzactie asociate schimbului valutar precum si la eliminarea riscului generat de incertitudinea privind evolutia viitoare a cursurilor de schimb.

2.2.1. Castiguri directe rezultate din eliminarea costurilor de tranzactie

In ideea existentei unei monede unice, costurile de tranzactie dispar. Castigul publicului larg din eliminarea costului preschimbarii unei monede in alta moneda este evident. La nivelul intregii uniuni monetare disparitia acestor costuri genereaza castiguri insa ele nu sunt repartizate uniform. Pentru ca ceea ce pentru unii reprezinta castig pentru altii reprezinta pierderi. Drept exemplu, avem renuntarea la taxele aferente schimbului valutar; cei care le plateau ies acum in castig, insa cei care initial le percepeau ies in pierdere acum. Aceste invonveniente dispar in momentul in care perdantii se vor adapta situatie si se vor orienta catre alta forma de profit.

8 Vezi Michael Burda, Charles Wyplosz, Macroeconomie. Perspectiva europeana, ED. All Beck, 1997 si Paul de Grauve, Economics of Monetary Union, 5th Edition, Oxford 2003. 9 SOCOL, Aura-Gabriela, Economia Romaniei si Uniunea Europeana, VOL.V, Costuri si beneficii ale integrarii intr-o uniune monetara, ED.ASE, Bucuresti, 2007, p.192-193

10


2.2.2. Castiguri indirecte rezultate din eliminarea costurilor de tranzactie

Eliminarea costurilor de tranzactie genereaza si un castig indirect si anume, reducerea discriminarii prin pret intre pietele nationale, larg practicata pe pietele tarilor din UE, datorita segmentarii puternice a pietelor nationale. In aceste conditii, costurile de tranzactie mari, impiedica un consumator dintr-o tara sa cumpere acelasi bun dintr-o alta tara. In lipsa acestor costuri de tranzactie consumatorii vor putea achizitiona bunurile pe care le vor de acolo de unde sunt mai ieftine.

2.2.3. Castiguri de bunastare generate de cresterea incertitudinii

In general, oamenii vor sa fie siguri in privinta evolutiei veniturilor lor. O evolutie imprevizibila a cursului de schimb creeaza o stare de nesiguranta care va conduce la pierderea bunastarii. Astfel, eliminarea riscului valutar poate conduce la o crestere a acesteia din urma.

3. Convergența ciclurilor

Frenkel and Rose (1998) au stabilit latura endogena a doua criterii majore ale zonei monetare optime: gradul de integrare comercială si convergența ciclurilor de afaceri.Potrivit acestora , țările care adera la zona euro își intensifică schimburile comerciale, ceea ce duce la influența pozitivă a corelației dintre evoluțiile macroeconomice ale țărilor membre.

In figura de mai sus (3.1.) linia ZMO reprezintă ansamblul combinațiilor dintre gradul de integrare comercială si convergența ciclurilor pentru care costurile si beneficiile aderarii la zona euro sunt egale. In lipsa posibilităților de ajustare pe termen scurt a economiei prin

Linia ZMO

Gradul de integrare comercială

Țările își păstrează independența monetară

Țările formeză o zonă monetră optimă

Convergența ciclurilor de afaceri

Figura 3.1. Analiza consturilor si beneficiilor unei ZMO

11


intermediul cursului de schimb, o majorare a divergenței crește costurile unei uniuni monetare. Costurile la nivel macroeconomic ale unei convergențe mai reduse pot fi compensate de beneficiile la nivel microeconomic ale intensificării integrării economice. La stanga drepotei ZMO țările ar trebui să-și păstreze independența monetară , deoarece o crestere a gradului de integrare comerciala este insotita de o convergenta mai redusa , iar costurile depasesc beneficiile pierderii independentei monetare. La dreapta liniei ZMO beneficiile pierderii independentei monetare depasesc costurile , ceea ce inseamna ca tarile ar trebui sa fie parte a unei zone monetare optime.

In 1993 Krugman afirma o alta ipoteza si anume ca o crestere a gradului de deschidere va duce la o corelatie mai redusa a ciclurilor de afaceri. Sporirea gradului de integrare economica va duce la specializarea fiecarei tarii in producerea acelor bunuri si servicii pentru care detine un avantaj comparativ.Prin urmare membrii zonei monetare vor avea, o structura economica foarte putin diversificata.

Studiile arata ca realitatea europeana este una intermediara in raport cu cele doua viziuni. Alti doi factori care influenteaza decizia de adoptare a monedei unice sunt : natura socurilor care afecteaza o economie precum si capacitatea acesteia de ajustare a efectelor acestor socuri. Astfel, intr-o tara care are structura economica mai diferita , avem si potentialul de manifestare a unor socuri mai ridicat , iar pentru neutralizarea efectelor ,politica monetara comuna este ineficienta. In astfel de tari vom avea nevoie de flexibilitate ridicata a economiei nationale.

Relatia dintre divergenta ciclurilor de afaceri si flexibiliatea este influentata de gradul de integrare comerciala a unei economii ,majorarea acesteia duce la micsorarea flexibilitatii in ajustarea economiei si cresterea beneficiilor aderarii la ZMO.Astfel decizia de renuntare la propia moneda este influentata de corelatia dintre integrarea comerciala-convergenta ciclurilor –flexibilitate.

3.1.Convergenta ciclurilor de afacerii in zona euro

Linia ZMO

UEM

Gradul de integrare economică

Convergența ciclurilor de afaceri

Figura 3.2. Ipoteza specializarii in cazul UEM

12


Uniunea Europeana , zona unde functioneaza moneda unica euro , este ea insusi o zona monetara optima?Convergenta ciclurilor de afaceri = f(+ICB; +GIE; - ISC ; -IDS)In relatia de mai sus sunt specificate influentele unor variabile asupra convergentei ciclurilor ( Bower,Guillemineau,2006) , asa cum decurg din analizele empirice : ICB (indicele comertului bilateral) se calculeaza ca medie a ponderilor relatiilor comerciale bilaterale dintre tarile I si j in relatiile comerciale totale GIE (gradul de integrare economica) se determina ca medie a ponderii exporturilor si importurilor unei tari i in PIB ISC ( indicele specializarii comerciale ) masoara suma diferentelor dintre ponderile unui sector de activitate in exporturile totale a doua economii IDS (indicele divergentei structurale) definit ca suma a diferentelor dintre ponderile la PIB ale diferitelor sectoare de activitate economicaIn 2006 Bower si Guillemineau au calculat acesti indici in tarile din zona euro si au obtinut urmatoarele concluzii: ICB a inregistrat cele mai ridicate valori in cazul tarilor pereche ( Germania-Franta, Belgia – Olanda)In perioada 1989-1996 indicele comertului bilaterat a crescut fata de perioada 1980-1988 , ceea ce inseamna ca s-a intensificat comertul bilateral dintre traile din zona euro ,pe de o parte , si reducerea ponderii in PIB a comertului cu economiile din afara zonei euro , pe de alta parte. GIE in perioada pregatirii intrarii in UEM si aderarea propriu-zisa a crescut .

Aderarea la UEM a generat comercializarea mai multor bunuri , insa intr-o proportie mai mare cu tarile din afara acesteia.

13


ISC a scazut in perioada 1997-2004 (52%) fata de 1980-1988 (59,5%) ceea ce ne arata ca aderarea la UEM a sporit gradul de integrare economica , in timp ce ponderea comertului interindustrial s-a redus. IDS s-a mojarat de la aproximativ 21% (1980-1988) la 25% (1997-2004)

Structurile comerciale au devenit mai similare, in timp ce diferentele intre structurile economice au sporit.

In studiul realizat de cei doi in 2006 s-au luat in considerare 66 de corelatii bilaterale intre traile din zona euro in evaluarea influentei acestora asupra convergentei ciclurilor :» Convergenta ciclica= 2,0652*ICB+0,5087 ( t-statistic =3,94 ; R2=0,18)ICB a avut o influenta pozitiva si semnificativa (la nivel de 5%) ,explicand 18% din regresia acesteia» Convergenta ciclica=0,0786*GIE+0,5215( t-statistic =0,81 ; R2=0,01)GIE nu a avut nicio influenta asupra convergentei ciclice» Convergenta ciclica=-0,433*ISC+0,8238( t-statistic =-3,1 ; R2=0,19)ISC a avut o influenta negative asupra convergentei ciclurilor , explicand 19% din regresia acesteia» Convergenta ciclica=-0,4987*IDS+0,6704( t-statistic =-2,61 ; R2=0,05)IDS a avut o influenta negative dar o importanta foarte redusa in explicarea evolutiei convergentei ciclurilorConform rezultatelor econometrice se ajunge la concluzia ca nu exista o stransa legatura intre cresterea gradului de integrare economica si convergenta ciclurilor.”Intensificarea relatiilor comerciale nu genereaza o specializare comerciala mai ridicata si nici o accentuare a divregentei ciclurilor de afaceri.”10Astfel ipoteza lui Krugman11 este negate econometric. Totusi abordarea lui Frenkel si Rose12 se valideaza empiric deoarece aderarea la zona euro a determinat o intensificare a relatiilor comerciale , ceea ce a influentat in mod pozitiv convergenta ciclurilor economice.

10 Marinas M(2008) , Convergenta economica ,Editura Economica, Bucuresti , pag 17311 Sporirea gradului de integrare va genera divergenta economica.12 Intensificarea schimburilor comerciale influenteaza pozitiv corelatia dintre evolutiile macroeconomice ale trailor membre.

14


Din punct de vedere al teoriei ZMO , zona euro este formata dintr-un grup de tari eterogen de tari , in cateva domenii importante:» Nucleul UEM (Germania , Franta,Italia,Belgia,Olanda) evolueaza simetric cu economia zonei euro , in timp ce periferia (Irlanda,Spania,Grecia) are o evolutie particularizata» Migratia anuala intre statele member nu reprezinta decat 0,75% din populatia rezidenta si 0,4% din populatia UE; circulatia fortei de munca are in vedere mai ales forta de munca calificata , ceea ce duce la accentuarea disparitatilor de dezvoltare intre tari» Nucleul UE inregistreaza ponderi de 75% in comertul intraindustrial si au un grad de diversificare a productiei 13

» Activitatile industriale au tendinta de concentrare in tarile periferice , iar serviciile in nucleul zonei euro

3.2. Factorii care influenteaza convergenta ciclica a noilor membri UE

Imaginea gradului de convergenta macroeconomica a noilor tari membre ale UE inaintea de aderarea la zona euro este oferita de analiza gradului de simetrie a socurilor si a corelatiei ciclurilor economice.Socurile pot fi legate de cererea agregata sau/si de oferta agregata. Socurile cererii agregate 14

sunt conditionate de natura regimului monetar promovat.o corelatie ridicata arata ca politica monetara s-a aliniat la politica monetara a zonei euro. Socurile ofertei agregate15 reflecta caracteristicile procesului de tranzitie catre economia de piata . O corelatie ridicata arata o convergenta structurala ridicata a tarilor cu zona euro.Studiile care au analizat aceste socuri , au obtinut pentru tarile ECE candidate la UE urmatoarele concluzii:

Socurile cererii sunt temporare iar cele ale ofertei sunt permanente in raport cu productia Costurile independentei monetare vor fi mai reduse deoarece politicile monetare din aceste tari sunt influentate de conditiile monetare din zona euro Tarile zonei euro au structuri economice similare in timp ce tarile ECE au un grad mai ridicat de eterogenitate Intr-o uniune monetara datorita similaritatii politicilor economice promovate corelatia socurilor pe latura cererii ar trebui sa creasca Gradul de deschidere a economiei are o influenta pozitiva semnificativa asupra corelatiei cu socurile pe latura oferteiș si exista o relatie pozitiva intre gradul de deschidere si pozitionarea geografica a tarii respective ( Weimann,2002) Corelatia socurilor pe latura cererii este mult mai redusa decat corelatia socurilor pe latura ofertei pentru majoritatea tarilor (Firdmuc-Korhonen,2003) Cresterea intensitatii comertului si a ameliorarii structurii economice 16duce la cresterea sincronizarii socurilor pe latura cererii si a ofertei odata cu aderarea la UEConvergenta ciclurilor de afaceri a noilor tari member UE este influentata de convergenta

structurilor economice , intensitatea comertului bilateral si gradul de diversificare a productiei. O corelatie mai puternica a ciclurilor de afaceri cu zona euro presupune costuri

13 Vor fi afectate mai putin de socurile asimetrice14 Introducerea bancomatelor poate fi un soc asupra cererii deoarece faciliteaza accesul la bani si reduce cererea de bani. Astfel banii se rotesc mai repede , iar daca oferta ramne constanta cheltuielile nominale se maresc iar curba cererii se deplaseaza spre dreapta.15 Un exemplu :o noua lege contra poluarii mareste costurile de productie ale firmelor, deci ele vor fixa preturi mai mari, pentru a transfera costurile suplimentare pe umerii consumatorilor16 O pondere mai mare a comertului intraindustrial si a produsctiei industriale

15


mai reduse la pierderea independentei monetare. Intre ciclurile de afaceri ale tarilor ECE si cele ale tarilor din UEM exista asimetrii semnificative : - sunt mai putin sincronizate cu zona euro decat cele ale MArii Britanii,Suedia si Danemarca; o simetrie mai puternica exista cu ciclul de afaceri din Germania ( Suppel,2003)- gradul de deschidere fata de UE-15 mai ridicat decat in cazul tarilor din UEM si a celor care sunt in afara zonei euro- aderarea la UE este posibil sa determine o sincronizare mai puternica a ciclurilor de afaceri mai ales prin comert si prin alte canale structuraleAnaliza criteriilor ZMO pentru noile tari UE permite evidentierea urmatoarelor aspecte semnificative :

* tarile ECE nu pot deveni member UEM daca se aplica criteriile ZMO* o tara poate considera ca este benefica aderarea la o uniune monetara chiar daca nu indeplineste in intregime criteriile unei ZMO* gradul de integrare comerciala va creste , ceea c ear putea genera o convergenta mai puternica a ciclurilor de afaceri si , prin urmare, o reducere a costurilor aderarii la zona euro* criteriile ZMO ar putea fi indeplinite in intregime dupa aderarea la zona euro

Un grad mai scazut al convergentei ciclurilor de afaceri cu zona euro nu presupune in mod necesar performante economice reduse.17

Gradul de convergenta ciclica intre tarile zonei euro este influentata si de capacitatea diferita a economiilor componente de ajustare a socurilor care le afecteaza.de asemenea, politica monetara comuna ,poate duce la consecinte asimetrice, deoarece vizeaza situatia economiei de ansamblu .

4. Extinderea UEM

Daca o tara indeplineste in totalitate criteriile de convergenta nominala, poate sa adere la zona euro , dar efectele pot fi negative fara o narmonizare in prealabil cu procesul de convergenta reala. Aderarea la UEM a noilor tari member implica gasirea celui mai favorabil compromise intre convergenta reala si convergenta nominala.

4.1.Complementaritatea proceselor de convergenta nominala si reala

Aderarea la zona euro nu se face decat dupa respectarea criteriilor de convergenta nominala stabilite la Maastricht(1993):

rata inflatiei de cel mult 1,5 pct procentuale peste media primelor trei state membre cu cea mai scazuta rata a inflatie rata dobanzii nominale sa nu depaseasca . pe teremen lung, 2% fata de media ratei dobanzii in primele trei state membre cu cele mai bune performante in domeniul stabilitatii preturilor deficitul bugetar san u depaseasca 3 % din PIB datoria publica in PIB san u depaseasca 60% marjele de fluctuatie in limita a ±15% in ultimii doi ani premergatorii examinarii

17 Irlanda, Suedia si Finlanda au inregistrat evolutii macroeconomice superioare tarilor din nucleul zonei euro, in conditiile manifestarii unei divergente ciclice cu acestea

16


Tratatul de la Maastricht nu face referire la criterii de convergenta reala, care sa asigure un grad inalt de coeziune structurilor economiilor tarilor candidate. Aceasta omisiune se datoreaza probabil faptului ca , pana la inceputul anilor '90 , Uniunea Europeana a fost un club al tarilor bogate( exceptie :Spania ,Portugalia) iar structurile economice ale acestora erau asemanatoare. Comisia Europeana si BCE au avertizat asupra riscurilor unei adoptari precipitate a euro de catre o tara care nu respecta criteriile de convergenta reala. In lipsa unor criterii clar enumerate in tratate , putem considera ca importante cele care privesc: gradul de deschidere a economiei ( ponderea exporturilor si importurilor in PIB) ponderea comertului bilateral cu tarile membre ale UE in total comert exterior structura economiei (ponderea marilor sectoare in crearea PIB-ului) nivel PIB/locuitor

4.2.Opinii privind participarea la ERM II

Un dezavantaj al participarii la ERM II este faptul ca tarile isi asuma costuri considerabile pentru a respecta criteriul inflatiei sic el al cursului de schimb, fara a dispune de timpul necesar pentru a materialize beneficiile. Astfel dupa cei doi ani participantii isi demonstreaza capacitatea de a mentine cusrul de schimb in interiorul benzii de fluctuatie , tara devine membru UEM , iar reputatia castigate nu mai poate fi valorificata , deoarece se renunta la politica monetara independenta, responsabilitatea revenind BCE.

De asemenea , utilizarea excesiva apoliticii de curs pentru asigurarea dezinflatiei poate conduce la un nivel de apreciere nesustenabil, cu efecte negative asupra competitivitatii sectoarelor supuse concurentei externe.

Avand in vedere manifestarea Efectului Balassa-Samuelson in economiile in tranzitie, impactul cresterii rapide aproductivitatii asupra inflatiei va fi un impediment major in drumul spre UE , pentru tarile din Europa Centrala si de Est.

In 1964, economistii Balassa si Samuelson au observat in tarile in dezvoltare o situatie similara cu cea care se manifesta astazi in tarile din Europa Centrala si de Est. Ca urmare a procesului de ”catch-up” , au loc cresteri rapide de pruductivitate in sectorul bunurilor comercializabile, care vor conduce la cresterea salariului mediu in acest sector. In aceste consitii , sindicatele vor cere mariri de salarii si in sectoarele bunurilor necomercializabile, dar aceasta crestere nefiind insotita de o crestere a productivitatii in aceste sectoare. Aceste mariri de salarii vor fi reflectate in cresterea preturilor in aceste sectoare, si va urma o crestere in lant a preturilor , deci o crestere a inflatiei18.

4.3.Manifestarea Efectului Balassa Samuelson

Pentru a demonstra cum se produce acest efect , in anul 2003 de Grauwe si Schnabl realizeaza un model in care iau in calcul doua economii deschise , in ambele economii producandu-se atat bunuri comercializabile (BC) ,cat si necomercializabile (BNC) .Pornind de la ipotezele :

* concurenta perfecta intre pietele BC din cele doua tari* Perfecta mobilitate in piata nationala a fortei de munca , dar nu si intre cele doua tari* Inexistenta unei concurente directe intre sectoarele BNC * Inexistenta unei competitii intre sectoarele BC si BNC in interiorul fiecarei tari

Productia de BC si BNC este reprezentata cu ajutorul a doua functii de productie de tip Cobb-Douglas

18 Masurata prin IPC.

17


Pornind de la maximizarea rezultatelor, productivitatea marginala a muncii va trebui sa fie egala cu salariul real in fiecare sector.

Salariile nominale in sectoarele BC si BNC sunt presupuse a fie gale ca urmare a asumarii ipotezei de perfecta mobilitatea a fortei de munca intre cele doua sectoare. WC=WNC=W (3)Impartind ecuatia (1) la (2) , tinand cont de relatia (3) si inmultind cu (-1) obtinem:

18


Daca productivitatea in sectorul BNC este constanta , o crestere a productivitatii in sectorul BC va duce la o crestere a preturilor relative in cele doua sectoare. Cum in calculul IPC se ia in considerarea un cos de bunuri format atat din BC , cat si din BNC , atunci inflatia care se masoara utilizand IPC creste si ea.

Echilibrul se poate stabili prin doua modalitati :o Ajustarea prin inflatie : cea ce se intampla sub o politica a cursului nominal de schimb

fixo Ajustarea prin curs de schimb : inflatia poate fi mentinuta sub control in conditiile

existentei unui curs de schimb flotantAnalizand criteriile de la Maastricht , s-a demonstyrat ca doua din criterii ( inflatia si cursul de schimb ) intra in contradictie , in conditiile in care traile trebuie sa faca fata si procesului de ”catch-up”. Asa cum s-a observat impactul cresterii productivitatii in sectorul BC asupra inflatiei depinde de regimul de curs de schimb din tara respective :

19


- curs de schimb fix : cresterea productivitatii in sectorul BC , neinsotita de o crestere a productivitati in sectorul BNC , dar insotita de o crestere similara a salariilor in acest sector va duce la o crestere a IPC , deci a inflatiei

- curs de schimb flexibil : diferentele de productivitate intre cele doua sectoare , in conditiile mentinerii constante a preturilor in sectorul BNC , se vor reflecta in aprecierea nominala a monedei nationale.

4.4. Rezolvarea dilemei Efectului Balassa-Samuelson

Solutii propuse pentru rezolvarea dilemei Efectului Balassa-Samuelson :a) impunerea unei politici fiscale restrictiveb) aprecierea nominala a cursului de schimb in ERM II

a) Impunerea unei politici fiscale restrictiveCum politica monetara nu poate actiona de una singura pentru realizarea convergentei nominale si reale cu UE , trebuie coordonata cu cea fiscala pentru a indeplinii acest obiectiv.

Astfel, Halpern si Wyplosz(2002) au afirmat ca nu doar factorii care tin de oferta (productivitate) actioneaza asupra preturilor bunurilor din sectorul BNC , ci si factori care tin de cerere. Cresterea productivitatii in sectorul BC nu are ca effect doar cresterea IPC , ci si cresterea veniturilor , prin urmare si a consumului. Astfel , preturile relative ale BC si BNC pot fi influentate in mod diferit de catre consumul privat:

Cererea pentru BC creste in aceeasi masura ca cererea pentru BNC : efectul cererii este neutru , diferemnta de preturi fiind datorata doar efectului oferta

Cererea pentru BC creste intr-o masura mai mare decat cea pentru BNC : efectul oferta este compensate de efectul cerere

Cererea pentru BC creste intr-o masura mai mica decat cea pentru BNC : efectul Balassa – Samuelson se accentueaza.

Impiedicarea cresterii cererii pentru servicii ar putea fi realizata printr-o impozitare mai mare a veniturilor, ceea ce va duce la reducerea presiunii inflationiste. Astfel o politica fiscala restrictive ar duce la diminuarea impactului inflatiei fara afectarea cursului de schimb, dar cu costul reducerii cererii agrgate , prin urmare va duce la o scadere economica.

b) Aprecierea nominala a cursului de schimb in ERM IIAjustarea printr-o apreciere nominala a cursului de schimb se realizeaza , de fapt , prin

modificari in preturile relative ale BC si BNC , prin urmare panta liniei preturilor se va modifica . Si in acest caz se va inregistra o pierdere in cererea agregata , dar aceasta pierdere ar fi mai mica decat in cazul aplicarii unei politici fiscale restrictive.

5.

20


Stabilitatea preţurilor – obiectivul Eurosistemului

Obiectivul principal al SEBC este menţinerea stabilităţii preţurilor. Aceasta este prevederea-cheie stipulată în capitolul destinat politicii monetare din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (Tratatul CE). Acordându-se o atenţie deosebită îndeplinirii acestui obiectiv de politică monetară a BCE, tratatul reflectă concepţia economică modernă în ceea ce priveşte rolul, scopul şi limitele politicii monetare şi susţine structura instituţională şi organizatorică a activităţii unei bănci centrale în cadrul Uniunii Economice şi Monetare.

Tratatul a stabilit obiectivul de menţinere a stabilităţii preţurilor din mai multe motive.

În primul rând, decenii de experienţă practică şi numeroase studii economice sugerează că o politică monetară orientată spre menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen lung, va contribui pe deplin la îmbunătăţirea perspectivelor economice şi la ridicarea nivelului de trai al cetăţenilor.

În al doilea rând, fundamentele teoretice ale politicii monetare, precum şi experienţa dobândită din trecut, dovedesc faptul că politica monetară poate influenţa, în ultimă instanţă, numai nivelul preţurilor din economie. Astfel, menţinerea stabilităţii preţurilor este singurul obiectiv realizabil pe care politica monetară îl poate atinge pe termen mediu. În schimb, cu excepţia impactului pozitiv exercitat de stabilitatea preţurilor, politica monetară nu poate avea nicio influenţă durabilă asupra variabilelor reale.

Eurosistemul trebuie să acţioneze în conformitate cu principiul unei economii de piaţă deschise, în care concurenţa este liberă, favorizând alocarea eficientă a resurselor.

În ciuda faptului că Tratatul de instituire a Comunităţii Europene stabileşte în mod clar obiectivul fundamental al BCE de menţinere a stabilităţii preţurilor, documentul nu defineşte semnificaţia „stabilităţii preţurilor”. Din acest motiv, în luna octombrie 1998, Consiliul guvernatorilor BCE a anunţat o definiţie cantitativă a stabilităţii preţurilor.

Consiliul guvernatorilor BCE a definit stabilitatea preţurilor ca fiind „o creştere anuală a indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) pentru zona euro sub nivelul de 2%”. Stabilitatea preţurilor „trebuie menţinută pe termen mediu”.

În luna mai 2003, Consiliul guvernatorilor a confirmat această definiţie, în urma unei evaluări complete a strategiei de politică monetară a BCE. Cu acest prilej, Consiliul guvernatorilor a precizat că, prin această definiţie, intenţionează să menţină ratele inflaţiei la un nivel inferior, dar apropiat de 2% pe termen mediu.

Menţionarea expresiei „IAPC pentru zona euro” indică faptul că obiectivul de politică monetară a BCE este menţinerea stabilităţii preţurilor în întreaga zonă euro şi că acesta urmăreşte să asigure protecţie deplină şi eficientă împotriva pierderilor la nivelul puterii de cumpărare a banilor. IAPC este indicele care evaluează cel mai bine variaţiile în timp ale preţului unui coş reprezentativ de bunuri şi servicii de consum, achiziţionate de populaţia zonei euro.

21


Expresia „inferior nivelului de 2%” stabileşte o limită superioară clară pentru rata inflaţiei măsurată pe baza IAPC, care este în concordanţă cu stabilitatea preţurilor pe termen mediu. În acelaşi timp, ţintirea unor rate inferioare ale inflaţiei „apropiate de nivelul de 2%” oferă „o marjă adecvată în vederea evitării riscurilor de deflaţie”. De asemenea, definiţia cantitativă a BCE privind stabilitatea preţurilor ţine seama de eventualele influenţe în măsurarea IAPC şi de implicaţiile diferenţialelor de inflaţie cu caracter structural în cadrul zonei euro.

Formularea „pe termen mediu” semnalează faptul că politica monetară nu poate efectua reglaje fine la nivelul evoluţiilor preţurilor sau inflaţiei pe termen scurt, în decurs de câteva luni. Modificările de politică monetară se răsfrâng întotdeauna asupra preţurilor cu un decalaj de timp semnificativ, iar amploarea unui posibil impact este incertă. Aşadar, politica monetară nu poate absorbi toate şocurile neanticipate cu efect asupra nivelului preţurilor pe termen scurt. Prin urmare, este inevitabilă existenţa unui anumit grad de volatilitate a inflaţiei pe termen scurt.

5.1. Argumente în favoarea unei definiţii cantitative

Prezentarea unei definiţii cantitative a stabilităţii preţurilor se bazează pe trei argumente principale:

Definiţia contribuie la transparenţa politicii monetare prin clarificarea obiectivelor de realizare a acesteia.

Definiţia cantitativă constituie un criteriu de evaluare conform căruia publicul poate considera BCE responsabilă. Având în vedere faptul că cetăţenii pot identifica cu uşurinţă deviaţiile evoluţiei preţurilor de la stabilitatea acestora, BCE trebuie să explice cum va fi restabilită stabilitatea preţurilor în decursul unei perioade de timp acceptabile.

Definiţia oferă publicului o orientare în legătură cu formarea aşteptărilor privind evoluţiile viitoare ale preţurilor. Anticipaţiile inflaţioniste stabile pe termen lung, în concordanţă cu stabilitatea preţurilor, facilitează misiunea politicii monetare şi îi sporeşte eficienţa.

5.2. Avantajele stabilităţii preţurilor

Obiectivul privind stabilitatea preţurilor se referă la nivelul general al preţurilor în economie şi implică evitarea atât a inflaţiei prelungite, cât şi a deflaţiei. Stabilitatea preţurilor contribuie prin mai multe modalităţi la obţinerea unor niveluri ridicate de activitate economică şi de ocupare a forţei de muncă:

Stabilitatea preţurilor facilitează oamenilor recunoaşterea variaţiilor la nivelul preţurilor relative, ţinând cont de faptul că astfel de variaţii nu sunt eclipsate de fluctuaţiile preţurilor la nivel global. Aceasta permite firmelor şi consumatorilor să fie mai bine informaţi în adoptarea deciziilor privind consumul şi investiţiile, permiţând o alocare mai eficace a resurselor pe piaţă. Sprijinind piaţa în alocarea resurselor în domeniile în care acestea pot fi utilizate cu maximă productivitate, stabilitatea preţurilor creşte potenţialul productiv al economiei.

22


În cazul în care investitorii pot fi siguri de menţinerea stabilităţii preţurilor în viitor, aceştia nu vor solicita nicio „primă de risc de inflaţie” pentru compensarea riscurilor asociate cu deţinerea activelor nominale pe termen lung. Prin reducerea primelor de risc conţinute în ratele reale ale dobânzii, politica monetară poate contribui la o alocare eficientă a resurselor pe piaţa de capital şi astfel poate spori stimulentele necesare investiţiilor, ceea ce susţine prosperitatea economică.

De asemenea, dacă menţinerea stabilităţii preţurilor este plauzibilă, există şanse minime ca persoanele fizice şi firmele să devieze resursele din sfera productivă pentru a se asigura împotriva inflaţiei. De exemplu, în contextul unei inflaţii ridicate, agenţii economici sunt stimulaţi să facă rezerve de bunuri reale, ţinând cont de faptul că, în astfel de circumstanţe, acestea din urmă constituie o mai bună rezervă de valoare decât numerarul sau anumite active financiare. Totuşi, tezaurizarea bunurilor nu reprezintă o decizie investiţională eficientă şi prin urmare, împiedică creşterea economică.

Fiscalitatea şi sistemele de protecţie socială pot crea stimulente greşite care distorsionează comportamentul economic. În majoritatea cazurilor, aceste distorsionări sunt accentuate de fenomenul inflaţiei sau al deflaţiei. Stabilitatea preţurilor elimină costurile economice reale generate în momentul în care inflaţia amplifică efectele distorsionate exercitate de sistemele fiscale şi de protecţie socială.

Menţinerea stabilităţii şi coeziunii sociale: stabilitatea preţurilor previne redistribuirea arbitrară şi semnificativă a veniturilor şi a prosperităţii, fenomen întâlnit atât în mediul inflaţionist, cât şi în cel cu trăsături deflaţioniste. Prin urmare, un mediu economic caracterizat prin preţuri stabile contribuie la menţinerea stabilităţii şi coeziunii sociale. Diverse episoade din secolul XX au demonstrat că ratele ridicate ale inflaţiei sau deflaţiei pot crea instabilitate politică şi socială.

5.3. Strategia de politică monetară a BCE

5.3.1. Rolul strategiei de politică monetară a BCE

Strategia de politică monetară constituie o descriere coerentă şi structurată a modului în care deciziile de politică monetară sunt adoptate în vederea atingerii obiectivului băncii centrale.

Prin intermediul acestei strategii, se îndeplinesc două misiuni importante. În primul rând, prin impunerea unei structuri precise la nivelul procesului decizional, strategia asigură faptul că informaţiile şi analizele necesare în vederea adoptării unor astfel de decizii (pe plan intern) sunt la dispoziţia Consiliului guvernatorilor BCE. În al doilea rând, strategia reprezintă un instrument prin care deciziile de politică monetară sunt explicate publicului (pe plan extern). Prin sprijinirea eficienţei politicii monetare şi prin comunicarea angajamentului băncii centrale privind stabilitatea preţurilor, strategia contribuie la credibilitatea BCE pe pieţele financiare.

Sarcina principală a BCE în calitate de coordonator al Eurosistemului este punerea în aplicare a politicii monetare în zona euro, având ca scop menţinerea stabilităţii preţurilor. Prin intermediul ratelor dobânzii pe termen scurt, politica monetară influenţează economia şi în ultimă instanţă, nivelul preţurilor.

23


5.4. Abordarea bazată pe doi piloni

Cu scopul de a asigura o aplicare optimală a politicii monetare, BCE a adoptat o abordare specifică pentru a stabili caracterul şi amploarea riscurilor asupra stabilităţii preţurilor în zona euro. În acest sens, BCE trebuie să realizeze o analiză amănunţită a evoluţiilor monetare şi economice. Pentru a se asigura că toate informaţiile relevante sunt luate în considerare, BCE a creat aşa-numita „abordare bazată pe doi piloni”.

Abordarea BCE privind organizarea, evaluarea şi coroborarea informaţiilor relevante pentru evaluarea riscurilor la adresa stabilităţii preţurilor se bazează pe două perspective analitice complementare, denumite cei doi „piloni”:

analiza economică şi analiza monetară.

Analiza economică vizează evaluarea factorilor care determină evoluţia preţurilor pe termen scurt şi mediu, punând accentul pe activitatea reală şi pe condiţiile financiare din economie. Această analiză ţine cont de faptul că evoluţiile preţurilor pe termen scurt şi mediu, sunt în mare parte influenţate de interacţiunea dintre cerere şi ofertă pe piaţa bunurilor, serviciilor şi a factorilor de producţie.

Analiza monetară se axează pe un orizont de lungă durată, valorificând legătura de lungă durată între masa monetară şi preţuri. În principal, analiza monetară serveşte drept instrument de coroborare, din perspectiva unui orizont de timp mediu şi lung, a semnalelor de politică monetară furnizate de analiza economică, pe termen scurt şi mediu.

Abordarea bazată pe doi piloni a fost concepută pentru a se asigura faptul că nu se omite nicio informaţie relevantă în evaluarea riscurilor la adresa stabilităţii preţurilor şi că se acordă o atenţie adecvată diferitelor perspective şi coroborării informaţiilor în vederea formulării unei concluzii generale referitoare la aceste riscuri. Această abordare face cunoscut publicului principiul analizei diversificate şi asigură existenţa unui proces decizional solid, întemeiat pe diferite perspective analitice.

5.5. Analiza economică

Analiza economică se axează pe activitatea reală şi pe condiţiile financiare din economie. Această analiză ţine cont de faptul că evoluţiile preţurilor pe termen scurt şi mediu sunt în mare parte influenţate de interacţiunea dintre cerere şi ofertă pe piaţa bunurilor, serviciilor şi a factorilor de producţie.

În vederea realizării acestui demers, BCE revizuieşte periodic

evoluţiile la nivelul producţiei globale, evoluţia cererii şi a condiţiilor de pe piaţa forţei de muncă, o gamă variată de indicatori de preţuri şi costuri, politica fiscală şi balanţa de plăţi pentru zona euro.

Exerciţiile de proiecţii macroeconomice elaborate de experţii Eurosistemului joacă un rol important în efectuarea analizei economice. Proiecţiile, întocmite sub responsabilitatea

24


acestor experţi, contribuie la structurarea şi sintetizarea unui număr mare de date economice şi asigură consecvenţa între diferite surse de date economice. În acest sens, proiecţiile reprezintă un element esenţial în definitivarea evaluării perspectivelor economice şi a fluctuaţiilor pe termen scurt şi mediu ale inflaţiei într-un ritm apropiat trendului său.

Preţurile activelor şi randamentele financiare pot fi utilizate pentru furnizarea informaţiilor privind anticipaţiile inflaţioniste de pe pieţele financiare. De exemplu, la cumpărarea şi vânzarea obligaţiunilor, operatorii de pe pieţele financiare îşi exprimă fără rezerve aşteptările privind evoluţiile viitoare ale ratelor dobânzii şi ale preţurilor. BCE utilizează tehnici variate pentru a analiza cursurile produselor financiare şi pentru a extrage anticipaţiile implicite ale pieţelor privind evoluţiile viitoare ale preţurilor.

5.6.

Analiza monetară

În cadrul gamei de indicatori cheie pe care îi monitorizează şi analizează periodic, BCE acordă o importanţă deosebită agregatelor monetare. Analiza monetară se întemeiază pe faptul că inflaţia şi expansiunea monetară sunt strâns legate pe termen mediu şi lung, susţinând astfel orientarea pe termen mediu a strategiei de politică monetară a BCE. Analiza creditului şi a condiţiilor de lichiditate permite BCE să privească dincolo de efectele temporare ale diverselor şocuri economice.

Pentru a comunica angajamentul său privind analiza monetară şi pentru a oferi un punct de reper cu privire la evaluarea evoluţiilor monetare, BCE a anunţat o valoare de referinţă pentru agregatul monetar în sens larg, M3. Această valoare de referinţă se referă la ritmul de creştere a M3 care este considerat compatibil cu stabilitatea preţurilor pe termen mediu. Prin urmare, valoarea de referinţă reprezintă un reper „natural” pentru analiza informaţiilor privind evoluţiile monetare din zona euro.

Analiza monetară a BCE evaluează periodic dinamica agregatului monetar în sens larg, M3, precum şi numeroase alte variabile monetare şi financiare. De exemplu, evoluţiile componentelor M3 (precum numerarul în circulaţie, depozitele la termen) sunt studiate datorită indiciilor pe care îi oferă cu privire la variaţiile globale ale M3. În acest sens, agregatele monetare în sens restrâns, precum M1, conţin anumite informaţii privind activitatea reală. În mod similar, modificările la nivelul creditelor acordate sectorului privat pot oferi informaţii privind situaţia financiară şi, cu ajutorul bilanţului instituţiilor financiare monetare, se pot extrage informaţii suplimentare privind moneda.

O astfel de analiză contribuie la furnizarea unor indicii relevante cu privire la comportamentul agregatului M3 în legătură cu valoarea de referinţă şi a unei imagini mai clare a condiţiilor de lichiditate din economie şi a consecinţelor acestora în ceea ce priveşte riscurile la adresa stabilităţii preţurilor.

În cele din urmă, analiza masei monetare şi a creditului poate indica, în anumite circumstanţe, informaţii preliminare cu privire la evoluţia instabilităţii financiare. Asemenea informaţii prezintă relevanţă pentru politica monetară, deoarece apariţia dezechilibrelor financiare sau a „bulei” preţurilor la active ar putea exercita un efect destabilizator asupra activităţii economice şi, în ultimă instanţă, asupra preţurilor pe termen mediu.

25


5.7. Agregatele monetare

Agregatul monetar M1 a fost definit ca fiind numerarul aflat în circulaţie plus depozitele cu scadenţa la o zi (overnight). Agregatul monetar M2 include agregatul M1, plus depozitele cu scadenţă de până la doi ani inclusiv şi depozitele rambursabile cu preaviz de până la trei luni inclusiv.

Agregatul monetar M3 cuprinde agregatul monetar M2, plus contractele de report, unităţi şi acţiuni ale fondurilor de piaţă monetară, precum şi instrumentele de îndatorare cu scadenţa de până la doi ani inclusiv.

Instrumentele de politică monetară

În vederea îndeplinirii obiectivului fundamental de menţinere a stabilităţii preţurilor, Eurosistemul are la dispoziţie un set de instrumente de politică monetară.

5.8. Operaţiuni de piaţă monetară

Operaţiunile de piaţă monetară reprezintă instrumentul cel mai important. Acestea contribuie la

controlarea ratelor dobânzilor, gestionarea situaţiei lichidităţilor pe piaţa monetară şi la indicarea orizontului de politică monetară.

Operaţiunile de piaţă monetară pot fi clasificate în următoarele patru categorii:

operaţiuni principale de refinanţare, care sunt tranzacţii reversibile, periodice, în vederea furnizării de lichidităţi, efectuate cu o frecvenţă săptămânală şi având în mod obişnuit o scadenţă de o săptămână;

operaţiuni de refinanţare pe termen mai lung, care sunt tranzacţii reversibile în vederea furnizării de lichidităţi, efectuate cu o frecvenţă lunară şi având în mod obişnuit o scadenţă de trei luni;

operaţiuni de reglaj fin, care sunt executate ad-hoc, în scopul de a gestiona situaţia lichidităţilor pe piaţă şi de a controla ratele dobânzilor, în special pentru a atenua efectele asupra ratelor dobânzilor determinate de fluctuaţii neaşteptate ale lichidităţilor de pe piaţă;

operaţiuni structurale, realizate prin emiterea de certificate de creanţă şi prin apelul la tranzacţiile reversibile şi tranzacţiile definitive.

5.9. Facilităţi permanente

De asemenea, Eurosistemul oferă facilităţi permanente, având ca scop furnizarea şi absorbţia de lichiditate overnight şi stabilirea limitelor pentru ratele dobânzilor overnight de pe piaţa monetară.

Sunt disponibile două facilităţi permanente:

26


facilitatea de creditare marginală, care permite contrapartidelor (instituţii financiare precum băncile) să obţină lichiditate overnight de la băncile centrale naţionale în schimbul unor active eligibile şi

facilitatea de depozit, care poate fi utilizată de contrapartide pentru a plasa depozite overnight la băncile centrale naţionale.

5.10. Rezerve minime obligatorii

În cele din urmă, Eurosistemul impune instituţiilor de credit să constituie rezerve minime obligatorii în conturile deschise la băncile centrale naţionale. Obiectivul regimului privind rezervele minime obligatorii este stabilizarea ratelor dobânzilor de pe piaţa monetară şi crearea (sau accentuarea) unui deficit structural de lichidităţi.

La Lisabona Uniunea Europeană și-a stabilit două obiective strategice în perspectiva anului 2010:

- transformarea în economia cea mai dinamică la nivel mondial, în care să se pună accent pe dezvoltarea durabilă și pe asigurarea coeziunii sociale

- transformarea într-un succes a extinderii UE prin creșterea rapidă a nivelului de trai în noile țări membre.

Pentru realizarea acestora este necesar un proces susținut de creștere economică.

6. Regula Taylor de politică monetară

Regula Taylor defineşte politica de dobânzi printr-o funcţie lineară de deviaţia inflaţiei de la ţintă şi de deviaţia PIB de la nivelul compatibil cu ocuparea deplină

Aceasta leagă nivelul ratei pe termen foarte scurt a dobânzii de rata inflației și de abaterea dintre PIB efectiv și PIB potențial.

În același timp, regula lui Taylor( 1993) afirmă că o normă activă de polică monetarăleagă mecanic nivelul ratei dobânzii pe termen foarte scurt, controlat de banca centralâ,

de rata inflatiei.

d’ = d’* + ri* + α(ri – ri*) + β(y – yp*)

unde:d’ – rata nominală a dobânzii de referințăd’* – rata reală a dobânzii de echilibru pe termen lung (rata dobânzii reale neutre)ri – rata efectivă a inflațieiri* - rata inflației țintă anticipată de BCEy – rata efectivă de creștere a producțieiyp* - rata potențială de creștere a producțieiα, β – doi parametri pozitivi care măsoaă viteza de reacție a politicii monetare la

ecarturile inflație și producție

dacă ri > ri* , atunci d’ trebuie să se majoreze, politică monetară devine restrictivădacă y > yp*, atunci d’ trebuie să se majoreze

27


Rata optimă a lui Taylor astfel calculată este comparată cu rata dobînzii existentă în scopul de a aprecia concordanța politicii monetare în funcție de datele economice fundamentale.

Regula are intenția de a facilita stabilitatea prețurilor și ocuparea sistematică a forței de muncă prin reducerea incertitudinilor și prin creșterea credibilității acțiunilor viitoare de către Banca Centrală. Poate de asemenea evita ineficiența și inconsecvența în timp, în exercitarea politicilor discreționare.

Regula recomandă o rată a dobânzii relativ mare printr-o politică monetară restrictivă, când inflația este deasupra nivelului țintă sau când producția este peste nivelul maxim de ocupare al forței de muncă, în scopul reducerii presiunii inflaționiste, și o rată a dobânzii relativ scăzută atunci când situația este inversă pentru a stimula producția. Uneori obiectivele politicii monetare pot intra în conflict, ca în cazul stagflației, când inflația este peste ținta stabilită și producția este sub nivelul maxim de ocupare al forței de muncă. În această situație regula Taylor precizează ponderile relative datorate reducerii inflației în opoziție cu creșterea producției.

Specificând că α > 0, regula Taylor spune că o creștere a inflației cu un punct procentual ar trebui să determine Banca Centrală să crească rata dobânzii nominale cu mai mult de un punct procentual. Având în vedere faptul că rata dobânzii reale este calculată aproximativ ca fiind diferența dintre rata dobânzii nominale și rata inflației, ținându-se cont de faptul că α > 0, rezultă că rata dobânzii reale trebuie mărită pentru a răci economia atunci când inflația crește. Aceatsă idee referitoare la faptul că rata dobânzii reale trebuie să crească atunci când rata inflației crește (rata dobânzii cu mai mult decât rata inflației) se numește principiul Taylor.

În literatura de specialitate, regula Taylor este considerată o descriere adecvată a modului în care se adoptă deciziile de politică monetară de către alte bănci centrale

Ghidează politica monetară în vederea reconcilierii stabilităţii preţurilor şi a ocupării depline, obiective uneori divergente pe termen scurt.

Banca Centrală a luat în considerare în stabilirea ratei dobânzii, când ecartul inflației când cel al producției. Aceasta a rămas nemodificată atunci când cele două tipuri de ecarturi au părut să se compenseze.

Svensson: Regulile de tip Taylor sunt adesea greşit înţelese şi li se acordă o importanţă exagerată Nicio bancă centrală nu şi-a asumat în mod explicit urmărirea unei astfel de reguli

Băncile centrale răspund la un set mult mai complex de informaţii decât cel avut în vedere de regula Taylor din estimările econometrice ale regulilor de tip Taylor, cel puţin o treime din modificările ratei dobânzii sunt explicate de alţi factori decât cei avuţi în vedere în această specificaţie.

Tobin:„În fapt, dacă Fed ar fi implementat Regula lui Taylor în perioada 1993-1997, economia ar fi înregistrat un nivel excesiv de înalt al şomajului şi ar fi pierdut aproape două puncte procentuale din PIB pe an. Motivul a fost că […] NAIRU corespunzător PIB potenţial a fost de cel puţin 6 procente, pe când el s-a dovedit a fi cel mult 5 procente şi probabil mai scăzut.

Greenspan a fost îndreptăţit să promoveze o politică discreţionară în condiţiile în care informaţiile disponibile arătau că mai mult output putea fi produs fără pericol inflaţionist”.

Politica monetară nu poate să reducă pe termen scurt şomajul fără a genera inflaţie.Când piaţa muncii este tensionată şi creează presiuni inflaţioniste, banca centrală poate

răspunde prin controlul π-π* (primul termen din funcţia de pierdere).

28


Există şi un element cultural în preferinţa majorităţii ţărilor pentru ţintirea inflaţiei şi nu a unui nivel al ocupării sau al PIBŢările care au avut hiperinflaţie preferăca stabilitatea preţurilor să fie obiectivul primordial al politicii monetare (Germania)

Chiar dacă există argumente pentru a ţine cont şi de ocupare (sau nivelul producţiei), în general este mai benefic să arăţi clar pieţei care este principalul obiectiv

Se poate ca urmărirea exclusivă a obiectivului stabilităţii preţurilor să compenseze o volatilitate mai ridicată pe termen scurt a activităţii economice prin predictibilitatea sporită asiguratăinflaţiei

BCE: „menţinerea stabilităţii preţurilor”, dar şi „fără a prejudicia obiectivul stabilităţii preţurilor, […] creştere economică neinflaţionistă şi durabilă respectând mediul, […] nivel ridicat de ocupareşi protecţie socială”(Tratatul de la Maastricht)

FED: „ocupare deplină, stabilitatea preţurilor şi rate moderate ale dobânzilor pe termen lung”(Federal Reserve Act)În fapt, în perioada 1979-1982 –reducerea inflaţiei

După 1982 –un relativ echilibru între inflaţie şi ocuparea forţei de muncă

29


CONCLUZII

Este normal sa existe si beneficii si costuri de dimensiuni diferite, in cazul aderarii la o uniune monetara. Important este insa ca beneficiile de pe urma integrarii sa depaseasca costurile acesteia. Evidentele empirice inregistrate in zona euro (ce poate fi considerata ca un laborator de testare pt ZMO), dovedesc veridicitatea teoriei endogenitatii. 19

Astfel, desi s-a demonstrat ca UE nu este o zona monetara optima, totusi moneda unica functioneaza (in zona euro) si chiar a avut efecte pozitive.

Am observat ca relatia dintre divergenta ciclurilor de afaceri si flexibiliatea este influentata de gradul de integrare comerciala a unei economii ,majorarea acesteia duce la micsorarea flexibilitatii in ajustarea economiei si cresterea beneficiilor aderarii la ZMO. Astfel, decizia de renuntare la propia moneda este influentata de corelatia dintre integrarea comerciala-convergenta ciclurilor –flexibilitate.

Avand in vedere manifestarea Efectului Balassa-Samuelson in economiile in tranzitie, impactul cresterii rapide aproductivitatii asupra inflatiei va fi un impediment major in drumul spre UE , pentru tarile din Europa Centrala si de Est.

Obiectivul BCE, privind stabilitatea preţurilor se referă la nivelul general al preţurilor în economie şi implică evitarea atât a inflaţiei prelungite, cât şi a deflaţiei. Stabilitatea preţurilor contribuie prin urmare, in mai multe modalităţi la obţinerea unor niveluri ridicate de activitate economică şi de ocupare a forţei de muncă.

In ceea ce priveste regula Taylor, Svensson ne spunea: Regulile de tip Taylor sunt adesea greşit înţelese şi li se acordă o importanţă exagerată Nicio bancă centrală nu şi-a asumat în mod explicit urmărirea unei astfel de reguli. Regula are intenția de a facilita stabilitatea prețurilor și ocuparea sistematică a forței de muncă prin reducerea incertitudinilor și prin creșterea credibilității acțiunilor viitoare de către Banca Centrală. Poate de asemenea evita ineficiența și inconsecvența în timp, în exercitarea politicilor discreționare.

19 Frankel si Rose au sustinut caracterul endogen al criteriilor ZMO, plecand de la ideea ca tarile cu cele mai restranse relatii economice tind sa aiba o mare concordanta a ciclurilor de afaceri si au afirmat ca accentuarea integrarii datorita unificarii monetare, va duce la sincronizarea mai buna a ciclurilor economice si la apropierea de statulul de zona monetara optima. Aceasta abordare reprezinta una din paradigmele teoriei zonelor monetar optime si are implicatii covarsitoare. Pentru ca abordarea endogena arata ca o uniune monetara se poate realiza chiar daca nu sunt indeplinite toate conditiile prezente in teoria zonelor monetare optime a lui Mundell, aratand ca unele dintre acestea pot fi atinse si dupa unificare. Cei doi vorbesc despre beneficiile uniunii monetare atat din perspectiva ex ante, cat si din cea ex post integrarii.

30


BIBLIOGRAFIE

1. DINU, Marin; SOCOL; Cristian; NICULESCU, A, Fundamentarea si coordonarea

politicilor economice in UE, Ed. Economica, Bucuresti, 2006.

2. DINU, Marin; SOCOL, Cristian; MARINAS, M, Economie europeana, Ed.

Economica, Bucuresti, 2004.

3. GAFTONIUC, Simona - Finante Internationale, Editia a III-a adaugita si revizuita - ,

Editura Economica, Bucuresti, 2000, p.441.

4. GHERENDI, Luminita, Teza de doctorat Zonele monetare. Diversitatea abordarii

teoretice si practice, Conducator stiintific, Prof. univ. dr. ALEXANDRU TASNADI,

ASE, Economie, Bucuresti 2009.

5. GOLBAN ,Radu, SILASI, Grigore , EUROSISTEMUL . O tensiune arhitecturala a

convergentei , Editura Economica,Bucuresti,2009

6. ISARESCU, Mugur , Romania . Drumul catre euro , 2004 ( revizuita 2007)

7. MARINAS, Marius(2008) , Convergenta economica ,Editura Economica, Bucuresti ,

pag 173

8. SOCOL, Aura-Gabriela, Economia Romaniei si Uniunea Europeana, VOL.V, Costuri

si beneficii ale integrarii intr-o uniune monetara, ED.ASE, Bucuresti, 2007, p.184-193.

31

Date post:	01-Jul-2015
Category:	Documents
Upload:	elena
View:	652 times
Download:	1 times

U.E.M.

Documents