1.Tutela1.1 Aparitia tutelei caracterul sau originarNe-am face o idee gresita daca ne-am inchipui ca romanii au creat-formal vorbindinstitutii pentru protectia incapabilului de fapt sui iuris.Ceea ce ii interesa pe proprietarii de sclavi romani nu era protectia individului si necesitatea unor anumite ingrijiri din cauza starii lui, de pilda din cauza nebuniei, ci intersul lor asupra bunurilor persoanei.De aceea institutiile create pentru a remedia incapacitatea de fapt tutela si curatela-nu sunt in interesul individului, ci in interesul familiei civile, in interesul agnatilor si gentililor care fiind in acelasi timp succesori legali ai incapabilului isi vedeau interesele perclitate prin starea acestuia. Tutela , ca si curatela erau la origine puteri in interesul agnatilor. Astfel se explica faptul ca chiar daca agnatul era nebun sau impuber , pastra dreptul la tutela legitima (D.26.1.17). Jurisconsultul Servius Sulpicius , prieten al lui Cicero defineste tutela(Inst. 1.13.2) ca vis ac potestas in capite libero ad tuendum eum,qui propter aetatem sua sponte se defendere nequit1. Aceasta definitie ne arata ca pe la sfarsitul Republicii vechea conceptie a tutelei ca putere era in opozitie cu noua conceptie ca institutie de protectie a incapabilului. Suntem deci intr-o faza de tranzitie care se termina prin disparitia vechii conceptii. Intradevar, vechea famile agantica se destrama ca urmare a dezvoltarii relatiilor comnerciale si a cuceririlor. Tutela si curatela, desi create in intersul agantilor, se mentin dar schimbandu-se in institutii de protectie. Si acum interesele paturilor superioare ale clasei dominante cereau ca bunurile sa ramana in familie pentru ca acestea sa-si mentina rolul politic. Numai ca de data aceasta aceste interese se realizau direct in persoana incapabilului si nu prin intermediul rudelor sale civile. Tutela si curatela reprezinta institutii juridice destinate protejarii incapabililor de fapt, adica a acelora care, desi se bucurau de caput, de capacitate de drept, nu aveau reprezentarea urmarilor faptelor lor.Dupa natura cauzei lor, aceste incapacitati de fapt puteau fi firesti sau accidentale.In conceptie romana, erau loviti de incapacitati firesti impuberul sui iuris si femeia sui iuris, acestia fiind protejati prin intermediul tutelei.Celelalte incapacitati erau socotite accidentale si erau extrem de variate : nebunia, alte alterari ale facultatilor mintale, lipsa de experienta etc. Cei loviti de astfel de incapacitati erau protejati prin curatela. La romani tutela si curatela au avut la origine o cu totul alta functie, si anume aceea de ocrotire a intereselor rudelor civile ale incapabilului2. Aceasta functie se explica prin faptul ca agnatii incapabililor de fapt erau interesati sa-i protejeze pe acestia, deoarece ei urmau a participa la1 2

Constantin Stefan Tomulescu, "Drept privat roman", Bucuresti, Universitatea Bucuresti, 1973, pag 155 D. Oancea ," Introducere in dreptul roman", Ed, C. H. Beck, Bucuresti , 2009 , pag 102-cit.D.26.4.1

1

succesiunea lor,iar orice act patrimonial nechibzuit al incapabililor ar fi diminuat activul succesoral la care aveau vocatie agnatii, ca virtuali mostenitori. Cu timpul, pe masura ce importanta cognatiunii a crescut,tutela si curatela si-au schimbat finalitatea, transformandu-se in sarcini publice (munera publlica) ce veneau in interesul loviti de incapacitati. Exista argumente documentare care sustin teza potrivit cu care functia originara a tutelei a fost aceea de a proteja interesele rudelor agnatice. Se arata astfel ca tutorii erau mostenitorii prezumtivi si ca tutela legitima se acorda agantilor in ordinea in care urmau a patricipa la succesiune. Poate cea mai semnificativa marturie este aceea ca, pana la edictarea legii Atilia, prin care a fost introdusa tutela dativa, incapabilul fara agnati nu avea nici tutore. Regula atribuirii tutelei catre agnati era atat de stricta la origine, incat se accepta ca tutela legitima putea fi dobandita chiar si de un agnat care era el insusi incpabil (impuber sau nebun). De altfel, dreptul de a numi un tutore testamentar apartinea exclusiv lui pater familias, facand asadar parte din puterea parinteasca3. In contextul profundelor mutatii pe plan economic si social petrecute la Roma la sfarsitul Republicii, familia agnatica si-a diminuat importanta de odinioara, o tot mai mare pondere dobandind-o familia intemeiata pe rudenia de sange, familia cognatica. In noile imprejurari, care reclamau o atentie sporita acordata intereselor individuale ale membrilor familiei, tutela isi schimba functia originara, transformandu-se intr-o institutie de ocrotire a intereselor incapabililor, evolutie surprinsa in definita data tutelei de catre jurisconsultul Servius Sulpicius Rufus, contemporan Cicero4 : Tutela est vis at potestas incapite libero ad to endum eum qui propter aetatem SUA sponte se defendere nequit ( tutela este o forta sau o putere asupra unei persoane libere pentru a ocroti pe acela care din cauza varstei nu se poate apara singur)5. Analiza acesteia releva ca ea curpinde doua parti contradictorii, privitoare la epoci diferite : in prima parte ( pana la ad tu edum ) este mentionata functia originara a tutelei in timp ce a doua parte se refera la a doua functie a tutelei. Caracterul originar al tutelei romane se deosebea radical de acela al tutelei moderne. Tutela nu a fost o masura de protectiune pentru incapabil, ci o potestas ca puterea parinteasca si manus, o masura luata in interesul celeui chemat sa o exercite.Tutela a fost un drept, iar nu o indatorire. Este adevarat ca destul de curand aceasta notiune primitiva se transforma, tutela devenind o ocrotire instituita de dreptul civil in folosul acelora care n-au experienta vietii sau agerimea de spirit necesara spre a se apara contra curselor ce li s-ar intinde, spre a incheia un3 4

Ibidem, Titus Livius,32.2 Jakota, "Drept roman" , Univesitatea Alexandru Ioan Cuza, Iasi , 1987 , pag 260 5 Gaius, Inst., 1.13.2

2

civile negotium, spre a figuraintr-un proces. Tutela est, spune Servius Sulpiciuis Rufus6 vis (jus ?) ac potests In capite libero ad tuendum eum (eamve) qui propter aetatem (vel sexum) sua, sponte defndere se nequit, jure civili data ac permissa. Institutiunea noastra, era data ad tuendum, dar era inca o potestas. Mai tarziu ea leapada si aceasta ultima reminiscenta a trecututlui si deveni o sarcina (officium, munus civile) impusa cuiva in favoarea incapabilului : onus tutelae. Tutela si curatela sunt institutii juridice create in scopul protejarii incapabililor de fapt. In dreptul roman erau socotitiincapabili de fapt cei ce aveau personalitate, aveau capacitate de drept, dar nu aveau reprezentarea urmarilor faptelor lor. Astfel, sunt cazurile risipitorilor, nevrastnicilor sau nebunilor. La origine tutela si curatela au fost procedee juridice destinate sa apere interesele rudelor civile. Rudele civile erau interesate sa-i protejeze pe incapabilii de fapt, intrucat ele veneau la succesiunea incapabililor si orice risipa se rasfrangea in mod indirect si asupra lor. Aceasta functie a tutelei este confirmata de numeroase dovezi7. agnatilor in ordinea in care veneau la mostenire Ideea de incapacitate apare la Roma destul de tarziu. Ceea ce noi numim institutii de ocrotire a incapabililor, ne referim la tutela si curatela, erau pe vremea aceea institutii prin care familia se proteja impotriva unor categorii de sefi de familie sau impotriva femeilor sui iuris. Lipsiti de supraveghere, acesti sefi de familie, pentru ca erau nebuni, risipitori , impuberi, puneau in primejdie prin actele lor de dispozitie adesea necugetate, averea comuna a familiei a carei conducere in baza cutumei stravechi o aveau. In ce priveste femeile sui iuris, ele aveau discernamant, dar prin casatoria cum manu, despre care am aratat ca era regula familiei patriciene, in epoca straveche si veche, ele treceau in puterea sotului cu averea lor, care, in fapt, era averea grupului din care proveneau. In felul acesta, femeile prin casatoria lor, lipseau familia de averea lor. Femeile care se casatoreau sine manu isi constituiau o dota care trecea in proprietatea sotului8. Si in acest fel de casatorie femeile puteau trece o parte sau toata averea lor in proprietatea sotilor. Din aceasta cauza, femeile sui iuris se puteau casatori sine manu fara autorizarea tutorelui, dar orice act de instrainare cerea autorizatia tutorelui. Tutela si curatela erau intim legate de structura familiei patriarhale.Ideea ca tutela ar fi o institutie de protectie a incapabilului (impuber sau femeia sui iuris) apare abia in definitia data de Servius6

Astfel, dintr-un

text rezulta ca tutorii erau mostenitori prezumtivi. Mai mult chiar, tutela legitima era acordata

Stoicescu, Curs elementar de drept roman, Ed. Universul juridic, Buc, 2009, pag 120-Reprodus de Paul, D. 26,1 De tut. 1, pr. Cf. Inst, f,. 13, De tut., 1. In ambele locuri comisarii lui Justinian au taiat partea relative la tutela femeilor , disparuta. 7 E.Molcut," Drept privat roman", Ed. Universul juridic, Buc, 2007, pag103 8 Mihai Vasile Jakota "Drept roman II ", Ed. Fundatiei " Chemarea ", Iasi, 1992

3

Sulpicius in ultimul secol al Republicii.Definitia se refera la aspectul patrimonial al protectiei incapabilului, singurul aspect care interesa familia patrairhala. Activitatea tutorelui privea numai acest aspect. Iurisprudentia a elaborat destul de tarziu i teorie a incapacitatilor. Primele notiuni clare apar abia in legatura cu minorii de 25 de ani. Despre ei se spunea ca sunt non valentes agere(contra non valentes agere non curruit praescriptio). In epoca clasica au inceput sa se distinga persoanele valentes agere de cele non valentes agere. Stravechiul si vechiul drept roman au cunoscut tutela impuberului si a femeii sui iuris. Tutela era o putere instituita asupra unei persoane libere. Prin ce se distinge tutela de curatela ? Este posibil ca tutela sa fi fost conceputa ca o institutie cu caracter permanent si de durata, iar curatela, ca o sintitutie care intervine in cazul unor incapacitati anormale, exceptionale si cu o durata limitata, cum este cazul incapacitatii nebunului si a prodigului. Incapacitatea minorului de 25 de anu nu poate fi luata in discutie, pentru ca ea a aparut foarte tarziu si a avut un alt fundament. Tutela straveche si veche nu era legata de ideea de incapacitate ; ea corespunde unui stadiu de inceput in evolutia familiei patriarhale. Familia Patriarhala este un grup care in primele secole ale cetatii prezinta o puternica coeziune. Se baza pe ideea de conservare a averii in familia agnatica.Familia avea o avere comuna care trebuia aparata (heredium nu era alienabil, la inceput) impotriva actelor care ar fi avut drept consecinta diminuarea ei.Seful de familie impuber si femeia sui iuris, mai mica de 12 ani, erau lipsiti de experienta necesara si puteau pune in primejdie averea familiei prin acte juridice inoportune.Gratie tutelei , administrarea averii era incredintata unor persoane cu experienta din familie. De la finele republicii, tutela ( si curatela) este o datorie (officium). Tutorele indeplineste o functie de interes general(manus) in favoarea impuberului sau a femeii. In aceasta perioada mai recenta a istoriei dreptului roman, multe persoane evitau aceasta sarcina impovaratoare si la care nu aveau nici un interes. Pana in sec al II-lea i.Hr, incapabilul care nu avea agnati nu avea nici tutore, semn ca tutela se instituia numai atunci cand interesele agnatilor erau amenintate. In fine, chiar daca agnatii erau incapabili, pastrau dreptul de a veni la tutela. Nu intamplator, in epoca veche, tutela era cuprinsa in sfera lui manus, ca si celelalte puteri(Titus Livius,32, 2) Spre sfarsitul epocii vechi, odata cu manifestarea unor tendinte tot mai pronuntate de destramare a familiei agnatice, se impune principiul apararii patrimoniului individului, iar tutela se constituie in interesul incapabililor. Aceasta linie de evolutie a functiei tutelei rezulta din definitia lui Servius Sulpicius.

4

In prima parte a definitiei este infatisata vechea conceptie, conform careia tutela este o forta si o putere pentru ca in partea a doua, aflata in opozitie cu prima tutela sa apara ca o institutie de protectie a incapabilului. Noul caracter al tutelei a aparut intr-un singur caz, dar, in dreptul clasic, s-a generalizat. In vechiul drept roman tutela si curatera strans legate de modul de organizare a familiei urmareau ocrotirea intereselor familiei agantice, si nu a incapabililor cu sub tutela sau sub curatela. Relaxarea legaturilor familiare, drept urmare a decaderii sistemului agantic, si tendintele mult mai accentuate de asigurare a intereselor patrimoniale ale membrilor familiei, luat i individual au determinat in ultima analiza acestei structurale transformari privind ocrotirea incapabililor sub tuela si curatera se aflau acele persoane care aveau capacitatea de folosinta (juridica de drept), dar care nu aveau capacitate de exercitiu (de fapt). Pentru ocrotirea incapabililor nevarstnici (pana la 14 ani) si a femeilor, era organizata tutela iar in vederea remedierii incapacitatilor accidentale, cum ar fi bolile mintale, tendinta de a risipi etc. se folosea curatela. Pe langa incapacitatea de drept rezultand din capitis deminutie sau unele condamnari, dreptul roman cunoaste si incapacitatea de fapt, care, fara a atinge capacitatea persoanei de a avea drepturi, loveste insa in capacitatea de exercitare a drepturilor de catre anumite persoane si anume, cele care nu au capacitate de a-si da seama de conscintele acetlor lor, datorita varstei, sanatatii mintale sau alor motive.Pentru a apara interesele patrimoniale ale rudelor agnatice romanii au creat cele doua institutii-tutela si curatela9. Pentru ca o persoana sa aiba deplina capacitate juridica nu este suficient sa posede, asa cum s-a aratat anterior, capacitate de drept sau de folosinta, ci trebuie sa fie i fapt capabila sasi exercite drepturile ce i-au fost recunoscute de ordinea juridica. Capacitatea de fapt sau de exercitiu, cui i se mai spune, presupune o persoana care sa inteleaga rostul si consecintele actelor sale juridice.In dreptul roman erau socotite incapabile in fapt persoanele care-desi capabile in drept - nu aveau o anumita varsta sau sufereau de anumite alterari ale facultatilor intelectuale. La acestea se adaugau femeile, socotite, in conceptia romana primitiva, ca fiind nestatorinice in gandire(levitas animi) si in consecinta fara posibilitatea de a-si administra in mod corespunzator propriile afaceri. Lipsita de un

9

T. Sambrian, "Drept roman-principii,institutii si texte celebre", Casa de editura si presa Sansa S.R.L, Buc, 1994, pag 72

5

temei real, ideea a fost socotita chiar de unii juristi romani, mai degraba falsa, decat adevarata(magis speciosa videtur quam vera). Pentru a veni in ajutorul acestor incapabili, ordinea juridica a creat doua institutii : tutela si curatela. In tutela se aflau incapabilii nevarstnici si femeile ,iar in curatela cei ce sufereau de boli mintale, risipitorii ,tinerii lipsiti de experienta. Tutela si curatela erau organizate numai oentru cazul incapabililor independenti (sui iuris) , caci cei dependenti(alieni iuris) aflandu-se sub puterea capului de familie (pater familias) se bucurau de supravegherea si ajutorul acestuia. In vechiul drept roman supravegherea incapabililor constituia pentru rudele civile (agnatice) in egala masura o obligatie si un drept.Tutela si curatela apar ca o prerogativa incredintata tutorilor si curatorilor mai degraba in propriul lor interes decat in interesul persoanei incapabile. Datorita societatii romane intre razboaiele punice si finele Republicii, familia agantica isi pierde din importanta ei, caci pe primul plan se impune ca o consecinta a recunoasterii treptate a rudeniei de sange, familia cognatica10. Autoritatea tutelara este o activitate specifica, noua, de tip socialist, o functie noua, pe care o exercita comitetele executive ale sfaturilor populare. Aceasta functie a fost creata in scopul ocrotirii persoanelorlipsite de capacitatea de exercituiu a drepturilor, a persoanelor cu capacitate de exercitiu restransa, precum si a acelor persoane care, desi au capacitate deplina de exercitiu, se gasesc in imposibilitate de a-si exercita drepturile si apara interesele11.

1.2 Categorii de tutelaDupa persoanele puse sub protectie, tutela este de doua feluri: tutela impuberului sui iuris si tutela femeii sui iuris. Impuberul care nu se afla sub puterea parinteasca era pus sub tutela pana la implinirea varstei de 14 ani. In epoca veche, femeia sui iuris cadea sub tutela perpetua a agnatilor, sub pretextul asa-zisei incapacitati intelectuale a femeilor. Treptat, pe masura ce tutela isi pierde vechile caracteristici, tutela femeii cunoaste unele transformari. Astfel, imparatul August a desfiintat tutela pentru ingenua cu trei copii si dezrobita cu patru( ius liberorum). Printr-o constituie data in anul 410, ius liberorum a fost generalizat , ceea ce echivaleaza cu desfintarea tutelei pentru toate femeile.10 11

V. Hanga , Drept privat roman, Ed. Argonaut,Cluj Napoca,1995 ?cred.. Vasile Nicolescu, Toma Hentea si Emilian Popescu, Autoritatea tutelara,Ed. Stiintifica, Buc, 1965

6

Dupa modul de deferire, tutela putea fi legitima, testamentara sau dativa12. Tutela legitima isi avea izvor in prevederile legii celor XII Table si revenea agnatilor incapibilului, in calitatea lor de mostenitori prezumtivi ai acestuia, cu respectarea ordinii lor sucesorale13. Tutela Atiliana. Cand impuberul n-avea nici un tutor legitim, nici tutor testamentar, i se da unul de catre magistrat. Aceasta avea loc de ex. Pentru copilul natural, pentru plebei, care nu erau constituiti in gentes, pentru familiile risipite prin razboaie, etc. La origine, tutela dativa nu exista, pentru motivul foarte simplu ca, fiind o masura luata in interesul rudelor civile, acestea lipsind, nu era nevoie nici de tutela. Odata cu introducerea ideilor celor noi, se resimti nevoia crearii unei tutele pentru aceasta ipoteza. Pe la jumatatea secolului al IV- lea al orasului legea Atilia efectua reforma la Roma si Italia, iar legile Iulia si Titia o intinsera provinciilor. De asemenea, se asimilara lipsei de tutor cateva ipostaze straine : captivitatea tutorelui, numirea lui sub termen sau conditiune,etc.Cand tutorul avea proces cu impuberul sau cu femeia, se da acestora un tutor special : tutor praetorius. Un tutor ad-hoc se mai da femeii, in virtutea legii Iulia de maritandis ordinibus, cand voia sa-si constituie zestre si tutorul ei era impuber. Tutorul era dat de magistrat, dupa ce i se facuse o cerere in acest sens (care de obicei indica persoana careia sa i se atribuie tutela : nominatio)14 , si dupa o ancheta prealabila. Numirea se facea la Roma de pretor si majoritatea tribunilor plebei, de la Claudiu de catre consul, de la Marcu Aureliu si Lucius Verus de catre praetar tutelaris ; in Italia, de aceleeasi persoane si de juridici ;provincii, de pro- magistrati asistati de magistratii locali. Tutorul dativ era silit sa primeasca insarcinarea ce i se incredintase, afara numai daca nu indica vreo alta persoana mai autorizata ( potioris nominatio) , sau nu invoca una din scuzle prevzaute de lege ( escusationes) de expemplu copii, adminsitrarea bunurilor fiscului, absenta in intersul statului, etc. Am vazut de asemenea ca Justinian impuse tutorelui testamentar si celui atilian excuationes necessariae. 1.2.1 Tutela fiduciara Aceasta varietate de tutela isi ia numele de la convetiunea de fiducie incheiata intre parti in ambele cazuri care intra in acaeasta categorie. Primul se refera la emancipatiune : cand fiul fusese manciapat de trei ori unui tert, care in urma unui pact anterior de fiducie in dezrobise, aceasta ramanea patronul manumisului si trebuia sa aiba dreptul la tutela ca tutor

12 13

D. Oancea, "Introducere in dreptul roman", Ed. C.H Beck,Buc, 2009, pag 103- XII, T.5.3., Gaius, 1.185. Gaius, 1.155. 14 Stoicescu, "Curs elementar de drept roman", Ed. Universul Juridic, Buc, 2009, pag 122

7

legitim ; fiind insa, un simplu figurant, i se da numele de tutor fiduciar15. Daca tertul retransferase pe fiu in causa mancipii parintelui sau, pentru ca aceasta sa faca a treia dezrobire si sa dobandeasca astfel jura patronatus, parintele devenind tutorele fiului, purta ca omagiu adus fostei sale puteri numele de tutor legitim. Al doilea caz e relativ la coemptio fiduciara a femeii care cu consintamantul tutorelui ei se da in coemptio, spre a fi apoi mancipata unui tert ; in urma unei prealabile conventii de fiducie, aceasta o manumitea ramanand astfel tutor fiduciar. Se poate contesta ca tutela fiduciara ar forma o varietate distincta de tutela ; i-am conservat insa numele si am deosebito de celalalte, pentru ca asa o desemneaza textele. De astfel, Gaius (1,188) ne spune ca chiar juris consultii romani discutau aprig asupra numarului fara a putea cadea de acord. Protutela. Cotutori. Se intampla ca o persoana , cu stiinta sau din eroare, sa exercite tutela fara a avea calitatea de tutor (falsus tutos, pratutor). Falsul tutor era silit, indata ce observase greseala comisa, sa faca necesarul pentru numirea unui tutor legal. Pe langa aceasta, era nevoie ca legiuitorul sa nu neglijeze protutela, mai intai fiindca era necesar sa se prevada darea de socoteli intre protutor si pupil, si apoi, mai ales, fiindca interesele tertilor ce tratasera cu protutorul ar fi fost primejduite daca, pe baza principiilor generale, s-ar fi declarat nule actele incheiate intre ei. Tertilor li se va da, dupa imprejurari, diverse actiuni sau o in integrum restitutio. Pupilul avea o actiune de gestiune de a face utla si sub Justinian o actio protutelae iar protutorul, impotriva lui, procedeul arata mai sus sub numele de crontarium judicium. Se mai putea ca, in loc de un totor unic sa existe o pluraritate de tutor testamentar, legitim si chiar atilieni. Romanii obisnuiau cate o data sa alature tutorelui un curator, sau chiar sa numeasca un curator in locul tutorelui. Functioneau ambii cand tutorul era prea in varsta, bolnav, insolvabil, etc, iar curatorul singur cand tutorul era absent, nebun, etc, ori cand tutorul (fiind patron) era impuber. 1.2.2 Tutela legitima Acest fel de tutela infatiseaza aspectul originar pe care l-am descris mai sus. Ea poarta numele de legitima fiindca este diferita acelorasi persoane care au drept la mostenirea impuberuui sau femeii care n-ar lasa testament : mostenitorii legitimi16 , adica rudele civile, agnatii (neexistand sui heredes) si in lipsa lor, gentilii. Mostenitorii legitimi fiind eventual

15 16

Ibidem 14 Gaius, 1; 155

8

chemati la succesiune, trebuiau sa aiba inca dinainte dreptul de a supraveghea bunurile ce erau destinate sa le revina, facand ceea ce gaseau cu cale pentru ca sa le parvina intacte17. Atribuirea tutelei rudelor civile se facea atata de strict , incat ea era data la origine chiar nebunului, poate chiar impuberului. In ceea ce priveste tutela dezrobitului, neputand fi oferita unor rude civile pe care un sclav e in imposibilitate sa le aiba, ci patronului si descendentilor sai, chestiunea nu e indoioasa : tutela era luata chiar de un incapabil. Din cauza vocatiunei acelorasi persoane la mostenirea ab intestat si la tutela legitima, Romanii stabilisera o relatiune stransa intre drepturile de succesiune si de tutela18 , idee care a dainuit si atunci cand tutela noastra nu s-a mai intemeiat pe interesul agnatilor si gentililor , ci pe ideea de solidaritate familiala.Sub imperiu, dreptul succesoral al cognatilor fiind progresiv recunoscut, tutela legitima incepu a fi data exceptional mamei, bunicei si fratilor, iar cand Novelele inlocuira rudenia civila prin cea de sange,dreptul la tutela fu deschis cognatilor in mod general. Tot in categoria tutelei legitime mai intrau si doua tutele atipice : -Cazul stapanului de sclavi care dezrobea un sclav inainte ca acesta sa fi implinit vasrta de 14 ani, situatie in care patronul sclavului dezrobit devenea tutorele acestuia. - cazul sefului de familie care emancipand un descendent impuber, devenea dupa indeplinirea anumitor formalitati, tutorele descendentului emancipat19 1.2.3 Tutela testamentara Tutela testamentara20 era instituita printr-o clauza testamentara, prin care pater familias numea un tutore pentru fiul sau, pentru cazul in care testatorul ar fi murit mai inainte ca fiul sa fi devenit puber, sau pentru sotia sa casatorita fara manus. Dupa cum mostenirea testamentara prevala asupra celei legale, tot astfel si tutela testamentara prevala celei legitime, ultima deschizandu-se numai daca nu fusese numit un tutore prin testament. Pentru a fi valabila, numirea tutorelui trebuie sa corespandu condiitilor de forma 21 si de fond cerute pentru valabilitatea testamentului si presupunea ca testatorul sa aiba capacitate testamentara activa ( Testamenti factio activa ). In economia textului testamentului, numirea tutorelui trebuia sa figureze imediat dupa instituirea de mostenitor. La numirea unui tutore pentru sotia supreavetuitoare testatorul putea acorda acesteia dreptul de as alege ia tutorele ( Tutoris optio ). Tutorele se mai putea numi sub termen sau conditie. In epoca clasica formalismul a fost17 18

Ibidem 13-op .cit.Ulpian, D., 26, 4, De legit tut., 1,pr., In fine. Gaius, Inst,1,17, 19 V.Val Popa, "Drept privat roman", Ed. All Beck,Buc, 2004,pag 184 20 D. Oancea, Introducere in dreptul roman, Ed. C.H Beck,Buc, 2009,pag 103 21 Gaius, 1.149:L Titium libelis meis tutorem do; liberis meis vel uxori meaie Titius tutor esto.

9

atenuat : numirea tutorelui se poate face in orice termen si oriunde in textul testamentului, fiind posibil chiar ca ea sa figureze intr-un act distinct de testament. Un tutore, chiar neregulat numit, putea fi totusi confirmat de magistrat dupa o ancheta prealabila. Tutela nativa a fost intrdusa in sec al IIlea prin dispozitiile legii Atilia. Potrivit acestei legei, magistratul putea numi un tutore pubelului care nu avea aganati si caruia nu i se numise un tutore prin testament. Dispozitiile ei, valabile intial numai la Roma si in Italia, au fost ulterior extinse in provincii prin legile Iulia si Titia, date in timpul imparatului Augustus. Lipsei tutorelui au fost asimilate si situatile in care tutorele se afla in prizonierat sau cand acesta fusese numit sub termen sau conditie. Se acorda tutore si atunci cand tutorele se afla in proces cu pupilul sau daca tutorele era inpuber, iar femeia pusa sub tutela dorea sa-si constituie zestre. Magistratul ( pretor, tribun sau consul ) acorda tutela in urma unei cereri si a unei anchete prealabile. In principiul, tutorele numit nu putea refuza insarcinarea ; el putea invoca insa o scuza admisa de lege sau sa indice o persoana mai potrivita pentru aceasta ( Potioris nominatio ). Date fiind pe care le avea in vedere tutela dativa prezinta caracterul unei institutii de protectie a incapabilului in opoztie cu functia originara a tutelei. Dupa cum Romanii preferau succesiunea testamentara succesiunii ab intestat, tot astfel faceau sa treaca inaintea tutelei legitime tutela testamentara, adica aceea in care tutorele era desemnat in testament de parinte sau de sot, cu privire la copil sau la sotie. Favoarea vadita aacordata tutelei testamentare-cea legitima nedeschizandu-se decat atunci cand nici un tutore nu fusese numit prin testament se explica de astfel prin consideratiunea ca tutorele ales de parinte, oricat de rau ar fi desemnat, tot e mai bun decat tutorele iesit la intamplare din randurile agnatilor. Figurand in testament, numirea tutorelui testamentar trebuie sa respecte diversele reguli de forma si de fond impuse pentru validitatea dispozitiunilor de ultima vointa ; in special presupune existenta lui testamenti factio si redactarea in termeni consacrati,imediat dupa insituirea de mostenitor (admitandu-se modalitatile termenului sau conditiunei). Jus dandi tutorem fiind un atribuit al lui patria potestas, numirea tutorelui nu putea emana decat de la pater familias, ceea ce o impiedica asadar pentru emancipat, copii naturali, descendentii prin femei,etc. Cand era vorba de tutela unei femeii, testatorul avea facultate, de a lasa acesteiadreptul de a-si alege singura tutorele (tutoris optio). Sub Imperiu, buna-vointa aratata tutelei testamentare se tradusese prin o suma de masuri speciale :ea putu nu numai sa se faca in orice termeni si sa fie asezata in orice parte a testamentului, dar in alt act decat testamentul, intr-un codicil neconfirmat. 10

Tutorele desemnat in mod nevalabil,sau de catre o persoana care n-avea dreptul s-o faca,putu sa fie considerat ca bine numit daca (uneori dupa o ancheta prealabila) era confirmat de magistrat. In schimb, daca la inceput se admitea pentru tutotul testamentar se abdicare tutela, lui Justinian, care prohiba aceasta, nu permise sa accepte tutela testamentara, ca orice alta tutela de altminteri, surzilor, mutilor si nebunilor deja indepartati de practica de magistrati ( excusationes necessariae) apoi minorilor de 25 de ani, soldatilor, creditorilor si debitorilor incapabilului, etc. Tutela testamentara era instituita prin testament de catre pater familias pentru eventualitatea ca ar deceda inainte ca fiul de familie sa fi ajuns la varsta pubertatii. Tot asa putea fi instituita tutela si pentru femeia casatorita fara manus. 1.2.4 Tutela dativa Tutela dativa a fost introdusa in sec al II-lea prin dispozitiile legii Atilia. Potrivit acestei legi, magistratul putea numi un tutore impuberului care nu avea rude civile. Tutela dativa, creata pentru cazurile in care nu exista nici tutela legitima, nici tutela testamentara, prezinta caracterul unei institutii de protectie a incapabilului, in opozitie cu functia originara a tutelei22. 1.2.5 Tutela impuberului Dupa criteriul persoanelor ocrotite, tutela era de doua feluri23 : tutela inpubelului sui iuris si tutela femeii sui iuris. Tutela impuberului sui iuris Inpubelul sui iuris, adica cel care nu se afla sub puterea lui pater familias, era pus sub tutela pana la implinirea varstei de 14 ani. Incapacitatea impubelui nu era uniforma. Astfel, atat timp cat era infans ( mai mic de 7 ani ) incapacitatea sa era absoluta. Intre 7 si 14 ani el era numit, in dreptul clasic, pubertati proximus si avea o capacitate intermediara, putand face singur doar acele acte prin care sa-si sporeasca patrimoniul ( conditionem suma meliorem facere ). Pentru celalate acte ( conditionem suma deteriorem facere ) avea insa nevoie de asisteanta tutorelui. Pe de alta parte existau si acte la care nu avea acces pe timpul cat era impuber, cum ar fi contractarea unei casatorii, facerea unui testament, participarea la un act in calitate de martor sau cantaragiu ( libripens )24.22 23

E.Molcut, Drept privat roman,Ed. Universul Juridic, Buc ,2007,pag 104 Gaius, 1.145.: Gaius, 1.192; Ulpian, Reg. 11.27. 24 C. Stoicescu, op.cit., p. 130.

11

Tutela impuberului inceta din cauze ce puteau aparea in persoana minorului sau a tutorelui sau din alte cauze, astfel : cauze vizand persoana pupilului : moartea lui, ajungerea la pubertate sau orice fel de capitis deminutio ; cauze vizand persoana tutorelui : prin capitis deminutio maxima si media (la tutela legitima chiar si pentru capitis deminutio minima) sau prin indepartarea din functie a tutorelui incorect (remotio) sau in cazul numit crimen suspecti tutoris cunoscut inca din Legea celor XII Table ; alte cauze de incetare : ajungerea la termen sau indeplinirea conditiei in cazul unor tutele astfel instituite.

1.3 Mijloace de administrare a tuteleiIn consecinta, administrarea patrimoniului impuberului de catre tutore ( administratio tutelae ) trebuia sa aiba in vedere aceste diferentieri. Aceasta se realiza prin doua procedee de administrarea tutelei : negotiorum gestio si auctoritatis interpozitio. Negotiorum gestio ( gestiunea de afaceri ) era procedeul de administrarea utilizat pentru perioada de timp in care pubilul era infans25. Tutorele actiona ca un gerant de afaceri sau ca un mandatar, cu precizarea ca nu se paote vorbi in acest caz de o reprezentare, de vreme ce pupilul, fiind intr-o incapacitate defapt absoluta, nu putea fi reprezentata. In aceasta calitate, tutorele devenea proprietarul bunurilor dobandite in interesul pupilului sau, dupa caz, creditor sau debitor in actele incheiate in acelasi scop. Practic, cu exceptia actelor pur persoanele ale pupilului, tutorele incheia, in numele sau, orice fel de acte privind bunurile pupilului, inclusive actul de dispozitie cu privire la acestea. Actele de insrainare trebuiau facute insa numai cu titlu oneros. Dreptul de dispozitte acordat tutorelui se constituia asa dar intr-o exceptie la aplicarea principiului conform caruia nimeni nu poate transmite mai mult decat are el insusi26. In dreptul clasic s-a admis ca efectele actelor incheiate de tutore se stramutau, la incetarea tutelei, asupra persoanei pupilului. La incheierea perioadei de tutela, intre tutore si copil avea loc o reglementare de conturi, care putea fi ceruta fie de catre pupil printr-o actio tutelaie directa, care era infamanta, sau de catre tutore, printr-o actio tutelaie contraria. Auctoritatis interpositio era un procedeu de administrarea a bunurilor pupilului care avea o capacitatea intermediara, intre 7 si 14 ani ( pubertati proximus ). Se pare ca mai era necesar ca pupilul sa se poate exprima corect27. Acest procedeu era unul specific roman, neavand un corespondent in dreptul modern, intrucat avea functia doar de a intregi personalitatea incompleta a pupilului. Pupilul incheia acte juridice in nume propriu, iar25 26

D. Oancea, "Introducere in dreptul roman", Ed. C.H Beck, Buc,2009,pag 104 Nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habere. Ibidem 25 27 Gaius, 3.107.

12

tutorele avea rolul de a da auctoritas, de a garanta co-contractantului ca pupilul actioneaza in cunostinta de cauza. Nu putea fi vorba asa dar nici de autorizare, nici de o ratificare de catre tutore a actelor pupilului. Mai mult decat atat, garantia acordata de tutore prin auctoritas, unui co-contractant al pupilului nu il obliga pe tutore28. De asemenea, efectele actelor produceau direct asupra acestuia. In vederea administrarii patrimoniului pupilului. Tutorele avea la indemana doua procede : auctoritatis si gestio. Auctoritatis este completarea capacitatii pupilului de catre tutore si de aceea ea nu putea fi folosita decat dupa ce pupilul putea sa vorbeasca. In momentul in care pupilul incheia un act cu un tert, acesta din urma intreba pe tutore : iti dai incuviintarea ? ( auctorne fis?) si acesta raspundea: mi-o dau ( auctor fio). Intrucat tutorele completa capacitatea tutorelui, numai acesta din urma devenea, dupa caz, proprietar, creditor, sau debitor. Al doilea procedeu era gestio ; tutorele administra patrimoniul pupilului ca un mandatar sau, mai exact ca un girant de afaceri. In epoca imperiala puterile tutorelui au fost limitate, urmrindu-se in acest mod ocrotirea cat mai deplina a intereselor pupilului. In dreptul roman s-au intalnit doua mijloace de administrare a tutelei impuberilor, in raport de varsta pe care o avea minorul.In perioada de la 1-7 ani, minorul nu era prezent la actele pe care le incheia tutorele. Tutorele incheia actele pentru el insusi si in numele sau, avand calitatea de creditor si debitor. Mijlocul de administrare se numea negotium gestio.Acesta prezenta, totusi, unele inconveniente, in sensul ca exista pericolul ca la sfarsitul tutelei fostul minor sa fie insolvabil sau tutorele sa devina insolvabil intre timp. De asemenea, anumite acte personale, cum ar fi acceptilatia sau acceptarea unei succesiuni, nu puteau fi facute de tutore. Cel de al doilea mijloc de administrare a tutelei, in perioada cand minorul avea intre 714 ani ,se numea auctoritas interpositio tutoris. In virtutea acestui mijloc, minorul participa la incheierea actului, fiind asistat de tutore, care ii intregea capacitatea. In aceasta situatie, tutorele trebuia sa faca o promisiune ca va acorda auctoritas. (intrb de mai sus).. In secolul al II-lea e.n., tutorele nu putea face acte de liberalitate din patrimoniul minorului.Tutorele nu putea pleda pentru pupil cand avea interese contrare u acesta, de exemplu cand erau co-mostenitori. In acest caz, pretorul instituia un tutore special, care acorda auctoritas. incheiate de pupil se

28

C.Stoicescu, op. cit., p. 135.

13

Negotiorum gestio nu functiona decat pentru actele juridice pe care altcineva le putea face pentru pupil. Tutorele nu putea face actele pur personale ale pupilului si se da ca exemplu acceptarea succesiunii. Daca pupilul era iesit din infantia, el putea accepta mostenirea cu asistenta tutorelui (auctoritas tutoris). Daca era infans, nu putea participa la act. Practica a gasit remedii. Pentru actele care faceau mai buna conditia pupilului, tutorele punea un sclav al pupilului sa-si dea consimtamantul. Dar procedeul avea o aplicare, cum am vazut, limitata. Dreptul honorar a admis mai tarziu ca tutorele poate accepta succesiunea pupilului cu efecte de drept honorar.Pupilul dobandeste numai proprietatea pretoriana a succesiunii, bonorum possessio. S-a admis ca tutorele poate reprezenta pe pupil in materie de traditie (un mod de dobandirre al proprietatilor care consta in remiterea posesiunii unui lucru de la mana la mana). Aceeasi solutie s-a dat si in celelalte moduri de dobandire a proprietatii bazate pe insusirea posesiunii : ocupatiunea, uzucapiunea29. O inovatie importanta a intervenit in materia obligatiilor 30.Vechea regula , dupa care nu exista reprezentare in materia obligatiilor, a fost mentinuta. Dar pretorul a pus la indemana partilor mijloace de origine pretoriana. Astfel, tutorele da cu imprumut bnii pupilului.In actul juridic, tutorele figureaza drept creditor si are o actiune contra debitorului. Auctoritas tutoris permite pupilului sa se initieze in viata juridica, iar pe de alta parte, efectele actelor juridice se fixau direct in persoana pupilului, ceea ce scutea, atat pe pupil, cat si pe tutore de unele consecinte suparatoare ale nereprezentarii in actele juridice.Spre finele epocii clasice, auctoritas tutoris a disparut, in legatura cu admiterea ai larga a reprezentarii in acele juridice prin intermediul actiunilor utile acordate pupilului si impotriva pupilului de catre pretor. 1.3.1 Incapacitati partiale si totale Tutela impubelilor se exercita asupra baietilor sui iuris pana la varsta de 14 ani ; cu alte cuvinte copilul de sex masculin, nascuta inafara casatoriei, ca sui iuris, sau cel care indiferent in ce mod, a iesit de sub tutela parinteasca, are nevoie, pana la 14 ani, de un ocrotitor, adica de un tutore. Tutela est ut Servius definit, vis ac potestas incapite libero ad tu endum eum chi propter aetatem sua sponte se defendere nequit civili data ac permissa. Tutela se putea constitui in mai multe moduri31 :

29 30

Jakota "Drept roman privat II ", Ed. Fundatiei Chemarea, Iasi, 1992 Ibidem 29 31 Vladimir Hanga si Mihai Jacota, Drept privat roman, Ed Didactica si Pedagogica-Bucuresti 1964,pag 157

14

a. Seful familiei, putea inainte de a muri, sa indice in testament un tutore pentru fiul sau. Numirea nu se putea face decat folosindu-se termeni solemni ( certis verbis) si imperativi. Tutorele putea fi instituit pur si simplu sau sub o conditie (daca va putea), sau sub un termen ( vreme de 3 ani). Uneori pater familias numea mai multi tutori urmarind in acest timp sa asigure si mai bine interesele copilului. b. Daca pater familias nu instituise pentru fiul sau un tutore testamentar, se deschidea asa zis tutela legitima, pe care o exercitau agnatii sau gentilii pupilului, in calitate de mostenitori prezumtivi ai acestuia. In epoca imperiala o data cu recunoasterea pe scara tot mai mare a unui drept succesoral bazat pe rudenia de sange, sunt chemate sa exercite tutela legitima si unele rude cognatice, ca mama, bunica si fratii. In epoca lui Justinian, rudenia de sange se substituie definitiv agnatiunii ca fundament al tutelei legitime si ca baza a devolutiei succesorale32. Tot in categoria tutelelor legitime intrau : tutela patronului s ia capaului de familie care emancipa un descendent. c. In lipsa de tutor testamentar si legitim, autoritatea de stat numea ea un tutore pentru respectivul impuber. Este asa zisa tutela dativa, introdusa de legea atilia si extinsa in provincii prin legile iulia si titia. Nu orice persoana putea fi tutore : de pilda impuberii, minorii, latinii, latinii iuniani, cei loviti de anumite incapacitati fizice, femeile (cu exceptia mamei si a bunicii) etc. Persoanele numite tutoric de catre magistrati nu putea urefuza sarcina data decat aducand o scuza temeinica sau propunand o persoana mai apta pentru aceasta functie (potioris nominatio) asa a aparut sistemul scuzelor legale in materie de tutela. 1.3.2 Obligatiile tutorelui Un nou progres a fost realizat la finele secolului al II-lea in materie de obligatii.Daca tutorele a devenit creditor sau debitor pe temeiul acetelor incheiate in interesul pupilului si aceste obligatii fusesera executate cand tutela incetase, se acorda utilitatis causa, posterior incetarii tutelei, actiunea care rezulta din astfel de obligatii, pupilului-iesit acum de sub tutelaimpotriva tertului contractant si acestuia impotriva pupilului33. Tutorul era dator, fata, de persoana pupilului, s-l intretina, sa-i dea educatia cuvenita, intr-un cuvant sa-l inlocuiasaca pe parinte pe cat posibil. Fata de patrimoniul pupilului indatoriile sale erau mai complexe. Am vazut care era incapacitatea ce izbea pe impuber. Regulile dictate in aceasta materie se aplicau fara dificultate actelor unilaterale. Cum in32 33

Ibidem 31 Vladimir Hanga si Mihai Jacota,Ed Didactica si Pedagogica ,Buc, 1964,pag 159

15

practica acetele juridice sunt insa mai intotdeauna bilaterale, cum au doua fete, constituind in acelasi timp o sarcire si o imbogatire rezultatul final decurgand din diferenta principiile noastre dau nastere unei consecinte ciudate : actul era valabil fata de tertul cu care tratase, cu pupilul, intrucat ar fi marit valoarea incapabilului, dar era nul fata de pupil, intrucat ii micsora patrimoniul. De ex. Intr-o vanzare pupilul devenea vanzatorul creditorului in privinta lucrului cumparat, dar nu devenea debitorul pretului cuvenit. Efectul inechitabil produs in ipotezele de aceasta natura era atenuat intai prin principiul, comun actelor bilitaterale, ca o parte nu poate fi tinuta la executare pana partea cealalta nu a indeplinit prestatiune ei, si apoi pintr-o hotarare a lui Antonin Piul, bazata si ea pe principiul general, acela al imbogatirii fara justa cauza, ca pupilul va ramanea obligat in masura inavutirii realizate. Masurile acestea, cum e usor de inteles, nu erau suficiente si nu puteau inspira tertilor destula incredere pentru a efectau diverse acte juridice cu impubelul. De aceea, inca din stravechiul drept roman, se remedia in parte acest incoveninent, dandu-se tutorelui mijlocul de a interveni pentru a permite savarsirea actelor interzise pupilului. Aceasta a fost cea dintai indatorirea tutorelui. Prima indatorire a tutorelui, si in vechiul drept roman singura indatorire ce o avea fata de patrimoiul persoanei puse in tutela, era de a face posibila incheierea diverselor acte juridice necesare pupilului. Misiunea unica a tutorelui era deci de a inlatura efectele produse de incapacitate ; alte indatoriri nu erau impuse. Chestiunea administrarii bunurilor pune in joc pe aceea a drepturilor tutorelui asupra averii incapabilului, si aceasta nu este inca bine lamurita. Pentru a asigura obonorum admministratio constiincioasa, tutorele era obligat sa intocmeasca un inventar si de cele mai multe ori sa aduca o cautiune. Tutorul era raspunzator de dolul si chiar de neglijenta sa, sarguinta ce i se cerea fiind, sub Justinian, aceea pe care ar fi depusa un om diligent pentru administrarea propriilor sale bunuri, iar in dreptul clasic fiindui inputabila chiar culpa levis in abstractro. Anumite acte ii sunt interzise, de ex. Donatiunile (afara de cazul exceptional cand a cerut autorizarea magistratului) ; de asemenea, acelea in care ar fi un conflict de interese intre dansul si pupil. In mod general actele sale facute cu rea credinta sunt nule, cele de buna credinta valabile ; si in acest caz insa, daca rezultase o leziune pentru pupil, pretorul acorda acestuia o in integrum restitutio ob aetatem. In Roma veche, tutorul era tinut sa vanda bunurile pupilului, mai ales cand erau neproductive sau supuse stricaciunii. Drepturile cele intinse conferite tutorelui asupra patrimoniul pupilului cereau imperios ca un sistem de raspundere sa impiedice pe tutor de a abuza de puterea ce o avea. Responsabilitatea tutorelui mai trebuia pusa in joc pentru a sanctionea abaterile ce le-ar fi comis de la indatoriile sale. Inca din primele timpuri ale societatii romane, exista un mijloc, mentionat pe cele XII table, pentru a proteja pe pupil fata de tutor : postulatio sau crimen 16

suspecti tuturis. Daca tutorul se condusese in mod necistit, magistratul il putea scaote din tutela ca suspect. Cererea ( postulatio) adresata in acest scop pretorului la Roma, guvernatorului in provincii, putea pornid referindu-se la o quasi publica actio, de la rudele celui interesat, dela libertul patern, de la un sclav, dar nu de la un pupil. Magistratul nu organiza o instanta, ci judeca singur si daca gasea plangerea intemeiata dadea un decret de destituire. Se ;are ca exista si o asa zisa remotio suspecti, magistratul putand indeparta de la tutela pe cel ce comisese o greseala neiertata. : nu prezentase cautiunea, nu facuse inventar, etc. ceea ce implica posibilitatea de a izbi pe tutor inainte chiar de a fi inceput sa functioneze. Destituirea atragea pentru tutore infamia si uneori, sub imperiul, o pedeapsa corporala. Actiunea de tutela pentru pupil defactul de a nu fi intentabila decat pentru o rea gestiune dar nu si pentru lipsa gestiune, de a impune o probatiune adesea dificila, de a face dintr-insul un simplu creditor chirografar. Asadar, cat timp chestiunile relative la tutela fura de competenta pretorului urban asistat de majoritatea tribunilor Plebei, situatiunea pupilului era subreda. Incepnad insa de la Claudiu cand consulii se ocupara de tutele, tutorul care nu administra era informat ca periculo suo cessat agere, fiind pasibil de o actio tutelae utilis ; exstinsa dupa actio tutelae, precum si de o luare in gaj (pignoris capio) a catorva din boectelesale iar de la Marcu Aurelio incolo, de cand chestiunile de tutela se atrbuirea lui praetor tutelaris, tutorul fu pus in aceiasi situatie de indata ce nu invocase inproximis deiebus quiquaginta ( fr. Vat. 155) o scuza valabila de nu administra. Prin urmare si aceasta fu punctul final al reformei, raspunderea tutorelui, care era pusa in joc prin decretul consular, ispravi prin a decurge eo ipso dintre cele a unui termen fara sa fie nevoie de o instiintare din partea autoritatii. Intalnim obligatiile tutorelui in momentul intrarii in tutela, in timpul tutelei si la incetarea tutelei. La intrarea in tutela, tutorele trebuia sa faca un inventar cu toate bunurile pe care le avea minorul in patrimoniu. In epoca bizantina, acest inventar se facea in fata magistratului. Unii tutori erau obligate ca , la intrarea in tutela, sad ea o garantie care se numea cautio rem pupilae slvam fare, adica tutorele garanta ca patrimonial pupilului nu va fi micsorat cu nimic. La aceasta obligatie de garantie erau supusi la inceput ca tutori dative, intrucat erau personae indicate de magistrate si nu erau rude agnate cu minorul pus sub tutela,deci nu avea nici un interes in ce priveste patrimoniul acestuia. In timpul tutelei, tutorele gireaza patrimoniul lui ca un bonus pater familias. El putea vinde anumite bunuri productive ale minorului, in afara de imobilele rurale.

17

La incetarea tutelei, tutorele era obligat sa dea socoteala pentru administarea gestiunii. El raspundea pentru culpa in concreto. Fostul minor avea impotriva tutorelui neglijent o actiune numita actio de rationibus distrahendi.Este o actiune delictuala care obliga pe tutore sa plateasca dublul valorii obiectului sustras de catre tutore din patrimoniul pupilului. La randul sau si tutorele avea dreptul la actiune importiva fostului pupil gestio tutelae contraria si actio negotiorum gestorum, in cazul cand tutorele face cheltuieli cu administrarea patrimoniului minorului, cheltuielile pe care acesta era obligat sa le restituie tutorelui in momentul incetarii tutelei. Inlaturarea tutorelui se face in baza legii celor XII Table, printr-o actiune denumita crimen suspecti tutoris care sanctiona tutorele abuziv.Aceasta actiune se intenta la Roma in fata pretorului,iar in provincie in fata magistratului. Tutorele este dator sa faca inventarul averii pupilului inainte de a intra in administratie. El trebuie sa declare daca are creante importiva pupilului sau. Daca nu face inventarul, pupilul va putea pretinde mai tarziu orice lucru care se gaseste in posesiunea tutorelui, despre care el afirma, sub prestare de juramant, ca-i apartine. Satisdatio rem pupilli salvam fore este o promisiune intarita cu geranti personali. Prin satisdatio tutorul promite ca va pastra intacta averea pupilului. Satisdatio apare mai tarziu, atunci cand unii tutori nu mai sunt interesati in buna administare a averii pupilului, cum ar fi cazul tutorelui dativ. 1.3.3 Limitarea puterilor tutorelui Asa de pilda, un senatus consult din vremea lui septinius severus a oprit pe tutore sa instraineze pamanturile cultivate care apartineau la tara si in jurul oraselor ( praiedia rustica his burbana) pupilului, deoarece, in acea epoca de criza agrara fondurile cultivate constituiau spre deosebire de normele urbane o sursa mai sigura de venituri ; deasemenea datorita insabilitatii monetare din epoca imperiala, tutorii erau obligati sa dea o intrebuiintare, utila si rapida sumelor primite de pupili (de pilda, sa cumpere imobile, fonduri, etc.), sub sanctiunea ea plati, in caz contrar, dobanzi pentru astfel de sume. La finele republicii ocrotire a legii decemvirale a devenit insuficineta fata cu dezvoltarea institutiei tutelei s ia noii conceptii care se forma in legatura cu drepturile s indatoriile tutorelului si pupilului. Tutorele nu putea incasa sumele mai importante ale pupilului decat cu aprobarea magistratului. De asemenea, tutorele avea nevoie de aprobarea magistratului pentru fixarea sumei necesare intretinerii minorului. 18

Toate actele facute de tutore, care ar fi lezat pupilul erau anulate, acesta avand in integrum restitutium ob aetatem. In ultima faza a evolutiei , tutorele isi exercita sarcinile sub controlul autoritatii de stat si actele cele mai grave le facea numai cu autorizatia justitiei. Paragrafele de satisdatione, de excusationibus si de suspectis tutoris din Institutele lui Iustinian exprima dreptul nou si totodata arata drumul parcurs de la vechea conceptie despre tutela ca o putere , iar despre titular ca un stapan veritabil, pana la ideea mai noua dupa care tutorele indeplineste o sarcina in interesul pupilului si al societatii. 1.3.4 Garantiile acordate pupilului Garantiile acordate pupilului erau garantii reale si personale. Satisdatio rem pupilli salvam fore era o garantie persoanala34. Pe timpul imparatului Constantin s-a dat un privilegiu inter personales actions pupilului asupra bunurilor tutorelui. Actiunea personala a pupilului impotriva tutorelui era o actiune privilegiata cu toate consecintele care decurgeau de aici : pupilul castigator in aceasta actiune putea urmari pe tutore inaintea celorlati creditori. S-a dat de asemenea pupilului o ipoteca, pignus, asupra averii tutorelui. Aceasta ipoteca era privilegiata ; pupilul putea sa urmareasca si sa execute silit pe tutore inaintea celorlalti creditori, fie ei chirografari ori ipotecari. 1.3.5 Raspunderea tutorelui In administrarea bunurilor pupilului,tutorele avea indatorirea de a intocmi un inventar si,uneori, de a da o cautiune.El raspundea pentru dol si pentru culpa levis abstracto.I se interzicea sa faca donatii, precum si orice acte de natura a antrena un conflict de interese intre el si copil.Actele sale de rea credinta erau lovite de nulitate, iar in situatia in care cele de buna credinta l-ar fi prejudiciat pe pupil, acesta din urma putea obtine restitutio in integrum ob aetatem.Printr-un sentausconsult,dat in timpul imparatului Septimius Server, i s-a interzis tutorelui, sub sanctiunea nulitatii, sa vanda pamanturile cultivate ale pupilului (praedia rustica vel suburbana) si sclavii care lucrau pe acestea. Sfera interdictiei a fost extinsa in anul 335 e.n. de imparatul Constantin si asupra imobilelor urbane si lucrurilor pretioase. La origine, Legea celor XII Table a pus la dispozitie pupilului un mijloc juridiccrimen suspecti tutoris-prin care magistratul, in baza unui decret de destituire, il putea indeparta pe tutore pentru dol sau culpa grava. Cererea de destituire (postulatio) putea fi formulata de os fera larga de persoane (rude, libertul patern, chiar un sclav), dar nu de pupil.34

M.Jacota, Drept romanII Ed. Fundatiei Chemarea , Iasi, 1992 pag 235

19

Destituirea atragea infamia pe capul tutorelui.Pentru despagubirea pupilului prejudiciat prin furtul comis de tutore, se prevedea o actio rationibus distrahendis, data pe taram delictual si care purta asupra dublului prejudiciului cauzat35. La sfarsitul Republicii a fost introdusa o actio tutelae. Initial, aceasta putea fi numai directa si se referea la pretentiile pupilului fata de tutore ; mai tarziu a fost reglementata si o actio tutelae contraria, prin care tutorele putea cere sa i se restituie cheltuielile facute cu administrarea tutelei. In timpul lui Justinian raspunderea tutorelui a fost atenuata, el fiind tinut numai pentru culpa levis in concreto, diligenta sa in administrarea bunurilor pupilului fiind comparata acum cu diligenta pe care o manifesta fata de propriile sale bunuri (quam in suis rebus adhibet)36. In epoca lui Justinian, insa, raspunderea tutorelui a fost apreciata mai larg, in concreto. Acum tutorele este obligat sa puna in administrarea averii pupilului aceeasi grija pe care o depune in propriile sale afaceri(quam in suis rebus adhibet). Activitatea tutorelui nu va fi comparata, asadar, cu aceea a unui gospodar ideal, ci va fi judecat dupa felul sau zilnic de comportare, ceea ce, evident, constituie o usurare in aprecierea raspunderii tutorelui, al carei unic criteriu il constituie propria sa diligenta. Usurarea raspunderii tutorelui se explica prin faptul ca persoanele carora li se incredinta tutela erau, mai des in aceasta epoca, rude apropiate ale pupilului sau intimi ai familiei acestuia, asa incat, daca nu administrau patrimoniul pupilului in mod perfect,insemna ca, realmente, nu puteau face mai mult37.

1.4 Tutela femeii Ct privete ns pe femeile ajunse la majorat se vede ca nu mai exist niciun motiv plauzibil ca ele sa fie inute sub tutel. Ceea ce se crede ndeobte, c din cauza inconstanei spiritului lor snt mai totdeauna nelate i c deci echitabil era ca ele sa fie puse sub supravegherea unor tutori , se vede bine a fi un lucru mai specios dect adevrat; n adevr, femeile ajunse la majorat i descurc bine, ele nsei, trebile, aa c n unele situaii tutorele i interpune ncuviinarea mai mult de form, ba, de multe ori chiar, cnd se mpotrivete, este silit de pretor s i-o dea.38 Femeia sui iuris cadea sub tutela perpetua a agnatilor din momentul ce caracterul tutelei s-a schimbat, trebuia sa dispara, ceea ce a avut loc incetul cu incetul: a) prin legea35 36

D. Oancea, Introducere in dreptul roman, Ed. C.H Beck, Buc, 2009,pag 105 Ibidem 34 37 Vladimir Hanga si Mihai Jacota, Drepr privat roman, Ed Didactica si Pedagogica, Buc,1964,pag 16138 Gaius, Institutiunile [dreptului privat roman], traducere Aurel N. Popescu, Bucuresti , Ed. Academiei RSR, 1982, p .116

20

Claudia tutela legitima a fost desfiintata; b) tutorele testamentar nu putea sa-si refuze auctoritas; c) Augustus desfiinteaza tutela femeii care avea ius liberorum. Un edict al lui Teodosiu si Honoriu din 410, acordand tuturor femeilor ius liberorum le scoate de sub tutela. Vestalele au fost totdeauna scutite de tutela.39 In vechiul drept roman tutela femeilor era constituita, ca si aceea a impuberului, in interesul familiei agnatice, mai exact in interesul mostenitorilor prezumtivi ai femeii. De aceea, femeia avea nevoie de incuviintarea tutorelui pentru a instraina bunurile mai de pret, pentru a-si face testamentul, pentru a contracta o obligatie, intr-un cuvant pentru intocmirea celor mai importante acte patrimoniale. Tutela femeii, care nu inceta cu pubertatea prezenta un caracter artificial, nenatural, care a impresionat cu timpul pe jurisconsulti si a avut de efect sa-i provoace disparitiunea. Vechii romani, plecand de la ideea ca femeia n-are nici vigoarea fizica, nici cea intelectuala necesara unei administratiuni bine chibzuite a patrimoniului, au socotit ca ea trebuie pusa in tutela, si adesea textele fac aluziune la aceasta masura inspirata de imbelicilitas sexus, levitas animi sau infirmitas consilii, la care vine sa se adauge necunostinta afacerilor (ignoratia rerum forensium). Adevaratul motiv al tutelei femeii era insa probabil tot acelasi pe care-l gasim la obarsia tutelei legitime a impuberului: dorinta de a pastra rudelor apropiate bunurile patrimoniale. In orice caz, fapt e ca ambele tutele, absolut indentice la origina, au parcurs doua cai deosebite si au avut o soarta cu totul diferita. De asemena, tutela femeii, impiedicata in dezvoltarea ei, a conservat, momificate, anumite particularitati care au disparut fara a lasa urme din tutela impuberului.40 Deosebirea intre tutela femeii si tutela impuberului consta in aceea ca femeia era sub tutela perpetua, in timp ce tutela impuberului era temporara, adica pana la majoratul acestuia. Tutela femeii se deferea prin aceleasi procedee ca tutela impuberului, adica putea fi testamentara, legitima si dativa. Tutela perpetua a femeii sui iuris era acordata pentru a proteja femeia fata de terti din cauza slabiciunii sexului sau infirmitas consilii. In fapt, aceasta tutela urmarea sa stranga capacitatea femeii in privinta instrainarii averii.41 Tutorele femei i- numit prin aceleasi procedee ca si cel al impuberului- nu avea gestiunea averii acesteia, cu numai menirea sa-si dea incuviintarea pentru anumite acte, si de aceea, nu trebuia sa dea socoteli la finele tutelei. Spre sfarsitul Republicii, tutela femeii isi incepe declinul drept urmare a tendintei de emancipare a femeii si de slabire a legaturilor familiale bazate pe puterea capului de familie. Acest fapt se concretizeaza la finele epocii39 40 41

Constantin Stefan Tomulescu, Drept privat roman , Bucuresti, Universitatea Bucuresti, 1973, p. 159 Constantin Stoicescu, Curs elementar de drept roman, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2009, pp. 128-129 Mihai Jakota si Gheorghe Piticari, Drept privat roman, Iasi, 1987, pp. 265-266

21

republicane in dreptul care se acorda barbatului de a lasa, prin testament, femeii pe care o avea in manu, posibilitatea de a-si alege tutorele si ingaduinta data femeii de a scapa de tutela agnatilor si de-asi alege un alt tutore. Imparatul Augustus, urmarind o politica de ridicare a natalitatii, din ce in ce mai scazuta fata de trecut, a stabilit ca mamele nascute libere, care aveau trei copii, si dezrobitele cu patru copii ieseau de sub tutela. La randul sau, imparatul Claudius a suprimat tutela agnatilor, drept urmare a decaderii sistemului de rudenie agnatica.42 1.4.1 Tutela femeii sui iuris.Tutela femeii si organizarea familiei patriarhare In epoca veche, femeia sui iuris era pusa sub tutela perpetua a agnatilor sai. Intr-o conceptie primitiva, romanii considerau ca femeia nu are statornicia intelectuala si nici cunostintele in afaceri necesare admnistrarii corespunzatoare a patrimoniului ei. Pentru aceste considerente ea trebuia sa aiba avizul tutorelui pentru a putea face acte patrimoniale importante.43 Tutela impuberului corespunde unei necesitati reale.Tanarul pater avea intr-adevar nevoie de cineva care sa-l apere, pentru ca era lipsit de discernamant sau nu avea experienta in administrarea averii sale. In schimb, insa, tutela femeii nu corespundea unei capacitati reale. Iata pentru ce tutela femeii sui iuris pierde eficacitate, pe masura slabirii coeziunii familiei patriarhale. In epoca clasica, se constata ca ea a cazut in desuetudine. La Roma, femeia sui iuris care a implinit varsta de 12 ani trece din tutela impuberilor in tutela perpetua a femeii. Tutela perpetua a femeii este o consecinta directa a organizarii familiei patriarhale romane. Ea este numai indirect legata de conditia inferioara a femeii in societatea vremii. Dupa disparitia tutelei femeilor, inagalitatea femeii cu barbatul nu a fost inlaturata. Tutela femeii urmareste sa mentina averea in familia patriarhala. Din cauza aceasta, femeia sui iuris sub tutela perpetua nu poate face actele prin care in vechiul drept roman se puteau instraina bunurile familiei. In casatoria sine manu, copii legitimi nu fac parte din aceasi familie patriarhala cu mama lor. Mama ar putea prin testament sa treaca averea sa copiilor, deci, in alta familie. Femeia sui iuris nu poate face testament. Tutela nu limiteaza libertatea personala a femeii, ci numai posibilitatea de a dispune de avere in dispretul drepturilor eventuale ale agnatilor. Cum era de asteptat, controlul actelor de dispozitie ale femeii revine celor interesati in conservarea patrimoniului si acestia sunt mostenitorii prezumtivi ai femeii: agnatus proximus si, in lipsa lui, gentilii.42

Vladimir Hanga si Mihai Vasile Jakota, Drept privat roman, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1964, p. 161-162 43 Dan Oancea, Introducere in dreptul roman, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2009, p. 105

22

Tutela femeii sui iuris era la origine o putere, manus. In epoca clasica, in conditiile decaderii institutiei, juristii erau incurcati cand trebuiau sa explice fundamentul tutelei femeii. Gaius este convins ca nici un motiv serios nu justifica tutela. Singura explicatie era ca Stramosii nostrii au voit ca femeile ajunse la varsta perfecta sa fie puse in tutela. Gaius respinge motivele care se invocau traditional prin manuale in favoarea tutelei sau care o explicau. Se vorbea despre mintea usuratica a femeilor. Se mai spunea ca femeile, din cauza lipsa lor de experienta in afacerile publice, erau de cele mai multe ori inselate. Gaius respinge aceste argumente: Motivele invocate au mai degraba aparenta adevarului, decat sunt adevarate.44 Este de asemenea semnificativ cum Gaius, dupa ce dezaproba tutela femeilor sui iuris, trece direct la demonstrarea caracterului ei formal, a lipsei de continut real. Era o institutie care aproape cazuse in desuetudine. Femeile trateaza singure afacerile lor si in unele cazuri tutorele da auctoritas de forma, dicisgratia. Cand tutorele nu vrea sa-si dea consimtamantul, pretorul intervine si-l sileste. Pe vremea lui Gaius, tutela femeii sui iuris era doar o supravietuire. Totusi in societate, femeia avea o situatie inferioara. O constitutie din 224 a imparatului Alexander Severus aminteste inca de infirmitas sexus, referindu-se la posibilitatile fizice ale femeii. La peregrini, femeile nu snt inute, ca la noi, i totui, de cele mai multe ori, snt inute sub o cvasitutela; iat cum, de pild, legea Bithynilor prescrie c, dac femeia contracteaz ceva, soul sau fiul ei puber sa asiste, dnd ncuviinarea.45 1.4.2 Tutela femeii sui iuris. Actele juridice pe care femeia nu le poate face decat cu consimtamantul tutorelui Femeile nu puteau sa indeplineasca personal formele solemne ale procedurii legisactiunilor, iar, mai tarziu, nu puteau sa puna personal in miscare un iudicium legitimum (proces care corespundea vechilor legisactiuni). Nu puteau face o in iure cessio, o manumissio vindicta, dotis dictio, acceptilatio, mancipatio, conventio in manum, additio hereditatis, nu puteau sa instraineze fara auctoritas tutoris. Nu erau capabile sa se oblige si nu puteau sa faca anumite acte juridice ale stravechiului drept civil. Femeia nu putea testa, chiar cu auctoritas tutoris. In ce priveste imposibilitatea de a face un testament, pentru vechiul drept roman faptul se explica prin aceea ca femeia sui iuris44 45

Mihai Vasile Jakota Drept roman II, Editura Fundatiei Chemarea , Iasi, 1993, pp. 237-239 Gaius, Institutiunile [dreptului privat roman], Bucuresti , Ed. Academiei RSR, 1982, p. 117

23

nu avea acces la comitiile calate. Dar, mai tarziu, testamentul s-a facut in alte moduri si totusi femeia nu putea testa. Testamentul era un act grav in conceptia straveche. Prin el, pater desemna un continuator al defunctului la conducerea grupului familial. Testamentul decidea de asemenea de soarta averii familiei, lucru important prin aceea ca dadea posibilitatea testatorului sa treaca averea intr-o alta familie, de exemplu, in familia femeii. De aici, incapacitatea femeii de a testa, incapacitate care apara grupul agnatilor impotriva instrainarilor nedorite si care permitea agnatilor sa supravegheze devolutia bunurilor succesurale dupa moartea femeii sui iuris.46 Examinand actele pe care femeia nu le putea face in stravechiul si vechiul drept romana, fara auctoritas tutoris, ajungem la concluzia ca incapacitatea femeii era la origina absoluta, pentru ca in lista pe care am facut-o mai sus intrau toate actele importante ale dreptului. 1.4.3 Tutela femeii sui iuris. Actele pe care femeia le poate face fara consimtamantul tutorelui Fiind o institutie care la finele republicii nu mai corespundea unei necesitati reale, tutela femeii sui iuris n-a mai evoluat, asa incat noile acte juridice care apar in secolul II si I i.H si in secolele urmatoare pot fi incheiate de femeie fara concursul tutorelui. Tutorul femeii, avand atributiuni foarte limitate nu se expunea lui actio tutelae, in acelasi mod ca tutorul impuberului. El se deosebea inca de celalat printr-o particularitate,care nu e decat o reminiscenta din vechea institutiune, si care odata existase probabil si in tutela impuberului: tutorul legitim al femeei putea sa-si transmita tutela unui tertiu prin in iure cessio. Noul tutor se numea cessicius tutor. Daca acesta murea sau suferea o capitis deminutio, tutela revenea de plin drept vechiului tutor; daca dansul se afla in aceasta situatiune, drepturile lui cessicius tutor dispareau si tutela trecea agnatilor femeei.47 Un rescript a lui Antoninus Pius a acordat posesiunea succesiunii celor instituiti mostenitori intr-un testament lasat de o femeie. Testamentul era non iure factum, facut fara sa respecte regulile lui ius. Din acel moment, testamentul femeii a fost valabil conform dreptului pretorian. De la Hadrian, femeia a putut testa fara auctoritas tutoris.48 1.4.4 Auctoritas tutoris Tutorele femeii sui iuris nu administreaza averea: el se margineste sa intregeasca prin prezenta sa capacitatea incompleta a femeii care, pe de alta parte, isi administreaza singure46 47

Mihai Vasile Jakota Drept roman II, Editura Fundatiei Chemarea , Iasi, 1993, pp. 239-241 Constantin Stoicescu, Curs elementar de drept roman, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2009, p.129 48 Mihai Vasile Jakota Drept roman II, Editura Fundatiei Chemarea , Iasi, 1993, p.241

24

bunurile. Tutorele da auctoritas in formele pe care le cunoaste de la tutela impuberului, iar, mai tarziu, fara forme. 49 1.4.5 Tutela femeii sui iures catre finele republicii si in primele doua secole ale principatului Un indiciu despre decaderea tutelei perpetue a femeiii il constituie optiunea, alegerea tutorelui de catre femeie. Prin testament, sotul casatorit cum manu putea permite sotiei sale sa-si aleaga un tutore dupa moartea sa. Acest tutore se numea tutor optivus. Optiunea putea fi plene sau angusta. Optiunea plena ii dadea femeii facultatea de a alege un tutore ori de cate ori dorea. Se interpreta aceasta dispozitie, in sensul ca femeia putea sa aleaga un tutore la fiecare act pe care-l facea. Acest tutore nu avea interes sa stinghereasca femeia in exercitarea facultatilor sale, de aceea el dadea auctoritas de forma. Sa observam insa ca numai femeia casatorita cum manu primea prin testament aceasta facultate; prin casatoria cum manu, femeia parasise familia ei de origine, rupsese legaturile cu agnatii si nu mai exista un interes real ca ea sa nu mai poate savarsi acte juridice. In schimb, optio angusta, facultatea limitata de a opta, ii permitea femeii sa aleaga tutore numai o data, de doua ori, de trei ori, adica de cate ori i se daduse facultatea aceasta prin testament. Coemptio contractata in vederea casatoriei cum manu se numea coemptio matrimonii causa, coemptio contractata in vederea casatoriei. Alteori, se facea un alt scop. Gaius ne semnaleaza ca odinioara femeile se foloseau de coemptio fiduciara pentru a evita tutela legitima a agnatilor. Prin aceasta coemptio, femeia intra in puterea unui sef e familie, nu pentru a se casatori, ci pentru a rupe legaturile de agnatie. Gaius spune: aceasta coemptio se facea pentru a evita tutela legitima a agnatilor. Cel care primea in putere, in manu, femeia, o remancipa unui tertiu care o elibera vindicta. Persoana care o elibera pe femeie devenea tutore fiduciar. Alaturi de tutela legitima si de cea testamentara, apare oarecum in opozitie cu ea, odata cu Legea Atilia, tutela deferita de magistrate. Tutorii deferiti de magistrate n-au un interes real in administrarea tutelei. Pe de alta parte, daca tutorele dativ nu vrea sa dea auctoritas, pretorul intervine si il sileste. Pretorul intervenea si in materie de tutela legitima, dar numai daca existau motive grave. Femeia care nu are tutore legitim sau testamentar primeste unul de la magistrate. Se poate intampla ca tutorele legitim sau ativ sa fie incapabil sau impiedicat sa admnistreze sau49

Idem 11

25

sa fie absent. Atunci femeia cere magistratului sa-i dea un tutore pentru actul juridic determinat pe care vrea sa-l faca. Acest drept nu este recunoscut libertelor. Imparatul Augustus scuteste de tutela legitima a agnatilor femeia ingenua care are 3 copii si femeia liberta care are 4 copii. Privilegiul acesta se numea ius liberorum. Legea Claudia desfiinteaza tutela legitima a agnatilor; ramane tutela legitima a patronilor asupra libertelor. Continua sa existe tutela testamentara si dativa. In anul 410, in baza unei concesiuni generale a lui ius liberorum, tutela legitima a femeii este abrogata. Ea cazuse de fapt in desuetudine de mai bine de un secol.50 In timpul imparatului Constantin, s-a mentinut tutela legitima asupra femeilor minore, iar in timpul imparatului Teodosie a fost desfiintata tutela testamentara si dativa asupra femeii. 1.4.6 Incetarea tutelei Tutela inceteaza, atat in cazul impuberului cat si al femeii, pentru motive care privesc pe impuber sau pe tutore. Motivele care privesc pe impuber sunt: ajungerea la pubertate sau nubilitate ( femeia ajunsa la nubilitate cadea, insa, in tutela perpetua); moartea minorului; pierderea libertatii; pierderea cetateniei; adrogarea sau adoptia minorului. Motivele relative la tutore: moartea tutorelui; pierderea libertatii si a cetateniei.51 Intr-unele provincii tutorul era numit numai in vederea unui singur act care necesita auctoritas; odata efectuat, tutela lua sfarsit.52

2. CURATELACuratela este o institutie juridica complementara tuteleo, ea existand ori de cate ori se constata o incapacitate de fapt pentru care nu s-a organizat o tutela.53 Ca si tutela, curatela asigura protectia incapabililor de fapt. Spre deosebire de tutela, insa care ii protejeaza pe cei de incapacitati firesti, curatela asigura protectia celor loviti de incapacitati accidentale. Este firesc ca un copil sa nu-si dea seama de urmarile faptelor sale, dar nu este firesc ca un om sa fie nebun sau risipitor. Datorita faptului ca vizeaza incapacitati accidentale, numarul curatelelor este foarte mare. Curatela alienatilor mintali era cunoscuta inca din epoca legii celor XII table.50 51

Mihai Vasile Jakota Drept roman II, Editura Fundatiei Chemarea , Iasi, 1993, pp. 242-244 Mihai Jakota si Gheorghe Piticari, Drept privat roman, Iasi, 1987, p.268 52 Constantin Stoicescu, Curs elementar de drept roman, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2009, p.129 53 Teodor Sambrian, Principii, institutii si texte celebre in dreptul roman, Bucuresti, Casa de Editura si Presa Sansa , 1994 , p. 74

26

Curatorul nu era insa, cel putin la origina, un sfatuitor al incapabilului; cum era tutorul; el nu era niciodata chemat sa-si dea auctoritas pentru a permite celui pus in curatela efectuarea unor anumite acte juridice. Misiunea sa esentiala era sa ingrijeasca de bunurile acelora, care, din cauza alterarii facultatilor lor mintale, dintr-o tendinta materiala spre risipa, sau dintr-o vadita neexperienta, ar fi riscat sa le piarda: curator rei, non personae datur. Apoi spre diferenta tutelei, curatela nu ers insituita pentru incapacitati ce se manifestau in mod unifor; ci pentru incapacitati neprevazute, accidentale, care nu trebuiau invariabil sa se intalneasca la orice persoana.54 Dupa persoanele puse sub protectie, cele mai importante categorii de curatela sunt: curatela nebunului ( furiosus), curatela prodigului ( risipitorului), si curatela minorului de 25 de ani. Curatela minorului de 25 de ani a fost introdusa in sec al II-lea i.Hr. prin legea Plaetoria pentru doua cazuri, dar mai tarziu a fost generalizata. Dupa modul de definire, curatela era legitima si dativa. Singurul procedeu de adminstrare a curatelei era negotiorum gestio. Spre deosebire de tutela, care nastea obligatii sanctionate prin actiuni speciale, curatela dadea nastere unor obligatii sanctionate prin actiunea care se aplica in mod obisnuit gestiunii de afaceri. Curatela nu putea fi instituita prin testament. (curator testamento non datur).55

2.1 Curatela nebunuluiNebunia este din toate incapacitatile cea mai vizibila, cea mai caracteristica, aceea care ingaduie mai putin ca oricare ala discutiuni asupra oportunitatii masurilor de luat. Dementul, prin forta lucrurilor, nu-si da seama de ceea ce face, nihil agere natura manifestum est. Legiuitorul era de cei silit sa intervina, insarcinand pe cineva sa ingrijeasca de persoana si de averea nebunului. Legea celor XII table, continea urmatoare dispozitiune: Si furiosus escit ast ei custos nec escit, adgnatum gentiliumque in eo pecuniaque ejus potestas esto.56 Nebunii ( furiosi), neputandu-si da seama de sensul actelor pe care le indeplinesc, au fost pusi, in dreptul roman, inca din timpul legii celor XII table, sub curatela. In dreptul clasic, curatorul putea fi numit si de magistrat, si in epoca lui Iustinian- si prin testament. Curatorul trebuia sa se ingrijeasca de patrimoniul nebunului si de persoana acestuia in vederea insanatosirii.57

54 55

Constantin Stoicescu, Curs elementar de drept roman, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2009, pp. 129-130 Emil Molcut, Drept privat roman, Bucuresti, Ed. Universul Juridic, 2007, pp.104-105 56 Constantin Stoicescu, Curs elementar de drept roman, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2009, p. 130 57 Vladimir Hanga si Mihai Vasile Jakota, Drept privat roman, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1964, p.162

27

Curatela nebunului este o institutie straveche. Seful de familie nebun ( furiosus) era pus sub curatela agnatilor, iar, daca nua vea agnati, sub curatela gentililor. In aceasta materie se aplicau regulile pe care le-am intalnit la tutela impuberilor. Curatela era incredintata celor mai interesati sa mosteneasca averea familiei in caz de deces al incapabilului. Curatela nebunului a fost mentinuta de Legea celor XII table care spune: daca cineva este nebun si daca nu are pazitor ( custos), puterea asupra lui apartine agnatilor sau gentililor ( si furiosus escit, et ei custos nec escit, agnatum gentiliumve in eo pecuniaque eius potestas esto). Termenul de custo se refera probabil la tutore. Este vorba de o putere stabilita de grupul familial sau de gentili, daca nu erau agnati apropiati, pentru a se proteja impotriva actelor nechibzuite de risipire a averii familiei. Nebunul avea o incapacitate totala. El nu putea primi o succesiune care ii revenea in baza unui testament. O putea dobandi insa printr-o persoana in putere: fiu sau sclav. Era pus sub tutela numai nebunul furiosus, adica, in interpretareea cea mai probabil, nebunul care avea accese de violenta. Incapacitatea sa dura numai cat tineau accesele. In epoca clasica, furiosus era protejat si in micile intervale luciditate, deci o conceptie apropiata de cea de astazi si de realitatile vietii. Ca termen de comparatie, se spunea ca furiosus avea situatia absentului sau a celui care doarme. Se accentua ca nebunul nu are nici o cunostiinta in aceasta perioada. Spre finele republicii, juristii discuta apropierea dintre furiosus si insanus ori mente captus. Se observa ca Legea celor XII table se refera la furiosus si nu insanus. Insanus sau mente captus este nebunul linistit sau slab de minte. Regulile de la curatela nebunului se extind si la ceilalti bolnavi mintali. Curatorul se ocupa de persoana si de averea nebunului. In epoca clasica se produce o apropiere intre regulile de la tutela impuberilor si de la curatela nebunului. Curatorul nu mai poate instraina anumite imobile. 58 Pe langa indatorirea de a supraveghea patrimoniul nebunului, curatorul putea lua masuri si cu privire la persoana acestuia, dispunand sa fie inchis sau legat. Curatela nebunului putea fi intermitenta, daca nebunia prezenta perioade de remisiune. In timp, sfera acestei curatele i-a inclus si pe aceia care aveau alte infirmitati ce impuneau ocrotirea lor: debilul mintal, surdul, mutul etc.59 Curatorul bunurilor acestor incapabili nu putea sa faca donationu sau sa instraineze imobilele rustice sau suburbane ale acestora. De asemenea, nu putea primi sumele de bani58 59

Mihai Vasile Jakota Drept roman II, Editura Fundatiei Chemarea , Iasi, 1993, pp. 244-245 Dan Oancea, Introducere in dreptul roman, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2009, p. 106

28

care i se cuveneau incapabilului fara aprobarea magistratului. La incheierea curatelei, curatorul trebuia sa prezinte o dare de seama cu privire la modul in care a administrat ocuratela, stabilindu-se in acelasi timp si raspunderea partilor. Astfel, curatorul putea sa raspunde pe baza actiunii izvorate din gestiunea de afaceri ( actio negotiorum gestorum directa). In cazul in care curatorul a facut cheltuieli cu admnistrarea curatelei, el avea o actiune impotriva fostului incapabil, izvorata tot din gestiunea de afaceri, actiune numita actio negotiorum gestorum contraria.60 Pe vremea Antoninilor, daca nu mai inainte, statul isi asuma o parte din raspunderile privind pe nebuni. Ulpian, aminteste despre internarea nebunului intr-un loc sigur. Interventia ar fi fost ordonata de unde rescript al lui Antonius Pius. Un alt rescript, al lui Marcus Anelius si Commodus, prevad raspunderea curatorului pentru furiosus.61

2.2 Curatela prodiguluiRisipitorii ( prodigi) erau asimilati nebunilor si pusi, ca si acestia, sub curatela. Legea celor XII table socotea ca risipitor pe cel care isi risipea mostenirea primita pe cale legala de la stramosi; pentru a apara interesele familiei agnatice il punea sub curatela legitima a agnatilor si, in lipsa acestora, a gentililor.62 Curatela prodigului este o institutie cutumiara straveche. Ea a fost introdusa moribus, de obiceiul juridic, si la inceputul dreptului roman, ab initio. Institutia a fost preluata de Legea celor XII table. La origine, in epoca veche, prodigalitatea a fost privita ca o forma a nebuniei, caci risipirea unei averi era considerata a fi un act irational, propriu unei persoane lipsite de uzul ratiunii, justificand instituirea curatelei pentru cei aflati intr-o asemenea stare.63 Curatela prodigului se deosebea de aceea a nebunului, intrucat nu copia cele se petreceau de fapt, nu urmarea tendinta de risipa sau de economie a incapabilului. Ea incepea intr-un moment fix: decretul de interdictiune pronuntat de magistrat , si se termina iar intr-un momnet precis: darea decretului prin care se ridica curatela. In intervalul dintre aceste doua acte emanate de la autoritatea publica, curatela era continua, fara intrerupere. De asemenea, spre siferenta de nebun, prodigul nu era incapabil numai pentru ca era risipitor; mai trebuia sa fi fost interzis. Singur prodigul era pus in curatela.64

60 61

Mihai Jakota si Gheorghe Piticari, Drept roman, Iasi, 1987, p. 270 Idem n.s. 7 62 Vladimir Hanga si Mihai Vasile Jakota, Drept privat roman, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1964, p. 161 63 Dan Oancea, Introducere in dreptul roman, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2009, p. 106 64 Constantin Stoicescu, Curs elementar de drept roman, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2009, p.131

29

Incapacitatea prodigului este o creatie a legii, care considera ca prodigul - desi nu este nebun- nu poate sa faca anumite acte, deoarece ii sunt daunatoare lui si familiei lui. Curatorul prodigului incheia singur actele care i-ar fi facut prodigului situatia mai rea, folosind negotiorum gestio. Unii autori sustin ca in anumite cazuri se folosea si auctoritas interpositio, dar se pare ca aceste texte au fost interpolate.65 Prodigul este un pater familias care-si risipeste averea, punand in primejdie supravietuirea intregii familii. Din cauza aceasta, prodigii sunt pusi sub puterea curatorului. Decretul de interdictie, pronuntat poate la origine de rege, dupa altii de gens, si in orice caz mai tarziu de pretor, avea urmatorul cuprins: Quando tibi bona paterna avitaque nequitia tua disperdis liberosque tuos ad aegestatem perducis, ob eam rem tibi ea re commercioque interdico. Examinand termenii formulei de interdictiune, autorii afirmau in mod curent ca ceea ce atragea masura magistratului era, nu risipirea orcarei parti din patrimoniu, ci numai a bunurilor stramosesti, destinate sa raman prin succesiunea ab intestat in interiorul familiei, si care ar fi trecut in alte maini, despuind astfel pe copii. Tinta urmarita era pastrarea bunurilor familiale, sortite sa se transmita copiilor sau rudelor civile; de aceea curatela legitima a prodigului se si dete agnatilor ori gentililor. Dupa o opiniune recenta, care se bazeaza intre altele pe Ulpian, cuvintele bona paterna avitaque ar desemna din contra bunurile mostenite ab intestat testamento parentis. De prodigul care risipeste bunurile mostenite ab intestat pretorul n-avea sa se preocupe, acesta fiind pus de cele XII table in curatela legitima; de cel ce dilapida averea lasata prin testamanet trebuia dimpotriva sa ingrijeasca, si lui ii aplica interdictiunea. Mai observam ca mijlocul intrebuintat pentru a impiedica pe prodig sa-si satisfaca patima, era ridicarea lui commercium: interzisul nu putea asadar sa instraineze sau sa testeze prin arama si balanta, sa figureze ca martor in acte de felul acesta, sa contracteze etc.66 Dreptul pretorian a extins curatela prodigului si asupra altor risipitori decat cei prevazuti de Legea celor XII table. Astfel, au fost considerati prodigi de catre pretor si cei care risipesc orice avere primita si de la alte rude, chiar daca nu aveau copii pe care sa-i prejudicieze. In dreptul clasic, pretorul aplica interdictia si sefilor de familie care risipesc alte averi decat cele indicate de edictul pretorului initial, cat si celor care n-au copii. In vechiul drept roman, incapacitatea prodigului trebuie sa fi fost totala: edictul pretorului, care pare a reflecta o reglementare anterioara cutumiara, ii interzice actele per aes65 66

Mihai Jakota si Gheorghe Piticari, Drept roman, Iasi, 1987, p. 271 Constantin Stoicescu, Curs elementar de drept roman, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2009, p.132

30

et libram si cele care intra in commercium, adica, practic, toate actele juridice ale vechiului drept roman. In dreptul clasic, prodigii au o incapacitate partiala: ei pot sa incheie acte prin care fac mai buna conditia lor, dar nu pot sa le incheie pe acelea care le fac mai rea conditia. La epoca clasica, curatorul administreaza in locul prodigului. In dreptul lui Iustinian, curatorul isi da consimtamantul, la actele facute de prodig. 67 Incapacitatea de care era atins prodigul nu e atat de completa ca a nebunului, care nu comporta nici o atenuare, si care se apropia de aceea a lui pubertati proximus. Prodigul nu putea sa-si micsoreze patrimoniul, dar putea sa si-l sporeasca, condicionem suam meliorem facere. Din procedeele intrebuintate pentru a remedia incapacitatii impuberului nu se aplica prodigului decat negotiorum gestio, cu sanctiunile ce decurgeau de aici. O doctrina, astazi parasita, afirmase odinioara ca prodigul ar fi putut sa efectueze in persoana actele care avea nevoie, cu consensus curatoris, dupa cum pupilul le putea savarsi cu auctoritas tutoris. De altfel, numirea curatorului, admninistrarea sa, drepturile ce-i erau conferite, responsabilitatea sa, sunt, ca si curatela nebunului, supuse principiilor ce le-am vazut cu ocaziunea tutelei.68

2.3 Curatela minorului de 25 de aniIn dreptul roman, varsta pubertatii pentru barbati era la 14 ani, iar varsta nubilitatii pentru femei era fixata la 12 ani. De la aceasta varsta, tanarul putea sa-si administreze cum doreste averea si patrimoniul.69Aceasta particularitate n-a prezentat neajunsuri in cursul vechiului drept. Actele juridice erau formaliste. Ele se incheiau cu participarea magistratului (in iure cessio) sau cu participarea martorilor, care in vechime, erau agnati sau gentili ai celui care incheia actul. Grupul social era prezent la incheierea actului juridic. Conditiile economice si sociale faceau ca administrarea averii sa nu ridice probleme deosebite. Actele juridice erau rare si se incheiau intre persoane care se cunosteau. Cenzorul supraveghea activitatea sefilor de familie intr-o cetate de proportii modeste. Aceste conditii s-au schimbat in sec. II i. H. Numarul cetatenilor creste. La Roma se gasesc straini veniti din toate colturile imperiului. Apar actele juridice neformaliste, ca vanzarea, inchirierea, mandatul, foarte frecvente si care nu cer prezenta martorilor, in aceste noi conditii, tinerii neexperimentati sefi de familie, risca sa cada victima manoperelor viclene ale negustotilor sau bancherilor. Stabilirea pubertatii, si deci a capacitatii, la o varsta prea putin inaintata, nu prezenta probabil in Roma veche neajunsurile pe care ar prezenta-o in zilele noastre sau chiar in societatea romana mai civilizata, caci actele juridice nu erau numeroase, si apoi, cand aveau67 68

Mihai Vasile Jakota Drept roman II, Editura Fundatiei Chemarea Iasi, 1993 p. 246-247 Constantin Stoicescu, Curs elementar de drept roman, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2009, p. 133 69 Mihai Jakota si Gheorghe Piticari, Drept roman, Iasi, 1987, p. 271

31

loc, erau inconjurate, prin insasi natura lor, de garantii excluzand posibilitatea unor fraude. Starea economica a statului si avantul ce-l lua comertul inca de la sfarsitul secolului al V-lea al orasului cauzand o intensificare considerabila a afacerilor, tinerii abia puberi, neobisnuiti cu perfidia omeneasca, incepura sa cada victime rapacitatei si relei credinte a celor ce tratau cu dansii. Pentru a pune capat acestei stari de lucruri, o lege de pe la 560-563, mentionata ca eveniment recent in comediile lui Plaut legea Plaetoria ocroti pe tinerii pana la 25 de ani, numita mai tarziu legitima aetas, aetas perfecta, facand din inselarea, din circumvenirea adolescentilor, un delict: circumscriptio adulescentium. Oricine ar fi intrebuintat viclesuguri, manopere dolozive, spre a smulge de la un tanar de mai putin 25 de ani un act ce-i era pagubitor, se expunea pe langa alte sanctiuni accesorii, sa vada actul acela desfiintat.70 Legea Plaetoria, care pana in anii din urma nu-si avea nici numele bine lamurit, a dat nastere multor discutiuni. Chiar astazi nu s-au elucidat toate chestiunile pe care le ridica. Cicerone afirma ca sanctiunea legei era un judicium publicum rei privatae. Intr-o opiniune, aceasta ar insemna ca un singur mijloc era prevazut,servind totodata minorilor si tertilor care ar voi sa intervina: se permitea intai celui inselat sa ceara anularea actului si, daca n-o facea, dreptul acesta trecea primului venit. Intr-o a doua opiniune, care se sprijina si pe alte texte, sanctiunea era dubla: o actiune publica data tertilor, si un alt procedeu rezervat minorului, procedeu, care dupa diverse pareri, grefate pe aceata, ar fi fost, sau o exceptiune,sau sponsio praejudicialis, de unde rezulta refuzul sau acordarea actiunii co-contractantului minorului, sau, cum e foarte probabil, o aciune in repetitiune, care nu punea pe minor la adapostul executarii actului, dar ii da in urma putinta sa ceara restituirea prestatiunii sale.71 mai e ceva de adaugat din alta carte La inceputul procedurii formulare, pretorul a introdus o exceptie bazata pe legea Plaetoria. Exceptia permitea tanarului inselat, cu ocazia incheierii unui act juridic sa se apere impotriva actiunii introduse de cel cu care contractase. Exceptia, ii dadea posibilitatea sa se apere si sa nu execute angajamentele luate sub imperiul inselaciunii.72 Pe langa vechia prescriptiune legala, se dete apoi minorului o in integrum restitutio, chiar daca nu fusese amagit de tertiul cu care contractase si se inselase singur, nu prevazuse consecintele actului ce-l leza, fusese deceptus in re. Anularea actului incheiat fiind o masura grava ce atingea uneori pe un tertiu de perfecta buna credinta, pretorul facu sa depinda in integrum restitutio de anumite c