Tema aleasă, „Turismul ecologic în Delta Dunării” are ca scop atingerea
standardelor curriculare solicitate de specializarea pe care am făcut-o în timpul liceului
contribuind astfel la o bună formare profesională în domeniu.
Tema aleasă este structurată în capitole abordate separat ca părţi distincte.
Contribuţia personală privind elaborarea proiectului constă în selectarea
informaţiilor tehnice/practice şi teoretice specifice specializării, structurarea pe capitole a
acestora.
Lucrarea prezintă în mod sintetic şi actualizat sub forma unor scheme principalele
aspecte, importanţa, rolul, turismului ecologic în Delta Dunării.
În elaborarea lucrării am folosit cunoştinţe tehnice/teoretice asimilate la diferite
obiecte de învăţământ studiate în anii de liceu.
În partea finală a lucrării am specificat bibliografia utilizată.
Capitolul I
NOŢIUNI INTRODUCTIVE
I.1 Turismul
Turismul este o activitate ce are impact asupra vieţii culturale, sociale şi economice. Are legătură cu numeroase domenii, printre care: ocuparea forţei de muncă, dezvoltarea regională, educaţie, mediul înconjurător, protecţia consumatorului, sănătate, noile tehnologii, transport, finanţe, sisteme de taxare şi cultura.
Turismul a devenit în zilele noastre o activitate la fel de importantă ca şi cele desfăşurate în alte sectoare ale economiei (industrie, agricultură, comerţ).
Primele menţiuni privind preocupările de a voiaja, apar în antichitate în operele geografului Strabon. Descrierile lăsate de Marco Polo cu ocazia călătoriilor sale asiatice (secolul al XIII-lea), cele ale lui Arthur Young (secolul al XVIII-lea) sau cele ale lui HenriMonfried au jalonat preocupările viitoare privind practicarea călătoriei.
Turismul devine un complex fenomen de masă la sfârşitul secolului al XIX-lea, fiind puternic articulat in mediul înconjurător.
Privit ca un fenomen social-economic creator de beneficii, turismul a fost definit în variante dintre cele mai felurite : “arta de a călători pentru propria plăcere” (M. Peyromarre Debord); “activitate din timpul liber care constă în a voiaja sau locui departe de locul de reşedinţă, pentru distracţie, odihnă, îmbogăţirea experienţei şi culturii, datorită cunoaşterii unor noi aspecte umane şi a unor peisaje necunoscute” (Jan Medecin); “fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creşterea necesităţii de refacere a sănătăţii şi de schimbare a mediului înconjurător, cultivare a sentimentului pentru frumuseţile naturii ca rezultat al dezvoltării comerţului, industriei şi a perfecţionării mijloacelor de transport”(Guy Freuler).
O definiţie a turismului în sens contextual este “turismul este o industrie bazată pe servicii ce include un număr de elemente tangibile şi intangibile. Elementele tangibile sunt: transportul, mâncarea şi băutura, circuitele turistice, cazare şi suveniruri; în timp ce elementele intangibile implică educaţie, cultură, aventură sau pur şi simplu evadare din cotidian şi relaxare" De altfel, o altă definiţie a turismului include şi o definiţie a turistului : “Turismul poate fi definit ca actul călătoriei în scopul recreerii, precum şi serviciile aferente acestui act. Un turist este cineva care călătoreşte cel puţin 50 de mile de casă, conform Organizaţiei Mondiale a Turismului-World Tourism Organisation”
Activitatea turistică este bine susţinută de un valoros potenţial turistic- natural antropic- diferenţiat de la ţară la ţară, în funcţie de care sunt organizate diferite tipuri de turism. Mai cunoscute în practica turismului mondial sunt : turismul balnear maritim, cu o largă dezvoltare în teritoriu, practicat pentru cura heliotermă sau climaterică sau având alte motivaţii terapeutice; turismul montan şi de sporturi de iarnă, practicat pe arie largă pentru drumeţie, cură climaterică şi practicarea sporturilor de iarnă; turismul de cură balneară, prin care se valorifică însuşirile terapeutice ale unor factori naturali (izvoare termale şi minerale, nămoluri, aer ionizat); turismul cultural, organizat pentru vizitarea monumentelor de artă, cultură şi a altor realizări ale activităţi umane; turismul comercial expoziţional, a cărui practicare este ocazionată de mari manifestări de profil (târguri, expoziţii), care atrag numeroşi vizitatori; turismul festivalier, prilejuit de manifestări cultural-artistice (etnografice, folclorice) naţionale sau internaţionale; turismul sportiv, ai cărui principală atracţie o constituie competiţiile sportive pe plan naţional sau internaţional, având ca apogeu manifestări sportive de amploare (olimpiade, campionate mondiale, competiţii internaţionale sau regionale, etc.); turismul de vânătoare (safari) practicat mai ales în Africa, America Latină, teritoriile arctice şi antarctice, şi este o formă de turism, care deşi atrage turişti cu o putere financiară ridicată, este dăunător mediului înconjurător deoarece există riscul de a duce pe cale de dispariţie specii rare de faună.
I.2 Ecosistemul Delta Dunării
Ecologia, este o ştiinţă biologică, modernă, care studiază mediul şi modul de
viaţă al tuturor organismelor, adică interacţiunea dintre organisme şi mediul
înconjurător.
Ecologie, vine de la cuvintele greceşti “ecos”care înseamnă casă şi “logos”
care înseamnă ştiinţa adică ştiinţa care se ocupă cu studierea “casei” a
habitatului, a mediului înconjurător, fiind o ştiinţă experimentală.
Ecologia se împarte după specia studiata în: ecologia animalelor şi ecologia plantelor.
Pentru ca aceste organisme să se dezvolte, trebuie să existe un echilibru ecologic natural, care reprezintă starea ecosistemului natural, în care lanţul trofic este echilibrat armonios.
Dezechilibrele ecologice provocate de ţările industrializate, au demostrat că natura nu poate întotdeauna să refacă, echilibrul ecologic, fiind necesară intervenţia recuperatoare a oamenilor.
În România, în anul 1990, odată cu declararea, Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, a fost înfiinţată şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, având ca scop, administrarea patrimoniului natural din domeniul public de interes naţional al rezervaţiei, precum şi pentru refacerea şi protecţia unităţilor fizico-geografice de pe teritoriul RBDD, precum şi conservarea şi protecţia patrimoniului natural existent, promovării utilizãrii durabile a resurselor generate de ecosistemele naturale ale rezervaţiei; reconstrucţia ecologicã a zonelor degradate de impactul activitãţilor umane.
Valorile naturale şi culturale ale Deltei Dunării constituie resursele turistice naturale şi antropice ale RBDD, resurse valorificabile prin practicarea turismului:
Turism pentru odihnă şi recreere (practicat prin intermediul companiilor de turism), în unul din hotelurile sau pensiunile de pe teritoriul rezervaţiei sau folosind hotelurile plutitoare, combinând excursiile pe canale şi lacuri pitoreşti cu băile de soare şi apă marină pe plajele situate de-a lungul coastei Mării Negre.
Turism de cunoastere (itinerant), practicat fie individual, fie prin intermediul excursiilor organizate) potrivit pentru grupurile mici de vizitatori care au ocazia să exploreze varietatea peisajului sălbatic, combinând plimbările cu bărci propulsate manual pe canale pitoreşti cu drumeţii de-a lungul canalelor sau pe grindurile fluviale şi marine, etc.
Turism specializat – ştiinţific (pentru ornitologi, specialişti, cercetători, studenţi) Programe speciale de tineret (pentru cunoaşterea, înţelegerea şi preţuirea naturii) Turism rural (în cadrul căruia turiştii sunt găzduiţi, şi ghidaţi de localnici), are
tradiţie în RBDD, multe familii de localnici găzduind şi însoţind vizitatorii în Delta Dunării. Acest tip de turism reprezintă un important potenţial pentru îmbunătăţirea veniturilor populaţiei locale.
Turism pentru practicarea sporturilor nautice, foto-safari
Turism pentru practicarea sporturilor nautice, foto-safariTurism pentru practicarea pescuitului sportiv foarte apreciat de vizitatorii de
toate vârstele, în orice sezon, pentru orice specie de peste, şi vânătoare sportivă.
"Paradisul păsărilor", "cel mai tânăr pământ al Europei" sunt sintagme
cunoscute prin care este definită adesea Delta Dunării. Un tărâm magic, o lume care
pare încremenită în timpurile ei primordiale şi unde zbuciumul civilizaţiei este lăsat
în urmă, undeva la gurile Deltei. Rezervaţie naturală unicat în Europa, un ţinut exotic
cu peste 1200 de specii de copaci şi plante, cu cea mai bogată faună ornitologică de
pe continent (mai mult de 300 de specii, printre care colonii unice de pelicani) şi
ihtiologică (reprezentată de cca 100 de specii, printre care heringul de Dunăre şi
sturionii, de la care se obţine preţiosul caviar),
Delta Dunării este cea mai mare rezervaţie de ţinuturi umede din Europa,
acoperind o suprafaţă de 2.681 km2, conform Convenţiei RAMSAR. Delta Dunării a
fost inclusă în reţeaua internaţională a rezervaţiilor biosferei, în cadrul programului
“Omul şi Biosfera” – MAB UNESCO. De asemenea a fost inclusă în Lista
Patrimoniului Universal Cultural şi Natural UNESCO. După ce în 1990 UNESCO a
inclus Delta Dunării, cea mai nouă formă de relief din România, ferită de "progresul
industrializării", printre rezervaţiile biosferei, a fost înfiinţatã şi instituţia pentru
administrarea patrimoniului natural din domeniul public de interes naţional al
Rezervaţiei, precum şi pentru refacerea şi protecţia unitãţilor fizico-geografice de pe
teritoriul RBDD - Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunãrii (ARBDD).
Biosfera este învelişul scoarţei terestre, al apelor şi al atmosferei pe care se
desfãşoarã viaţa şi care suferã modificãri sub acţiunea omului. Rezervaţiile biosferei
reprezintã teritorii ocrotite care conservã integralitatea, funcţionalitatea şi alte însuşiri
naturale ale unor ecosisteme naturale, care prin existenţa lor contribuie la regenerarea
continuã ale resurselor fundamentale ale biosferei şi în care populaţia reprezintã o
componentã integrantã.
I.3 Ecoturismul
Ecoturismul este o formă de turism în care principala motivaţie a turistului
este observarea şi aprecierea naturii şi a tradiţiilor locale legate de natură şi care
trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- conservarea şi protejarea naturii;
- folosirea resurselor umane locale;
-caracter educativ, respect pentru natură – conştientizarea turiştilor şi a
comunităţilor locale;
- impactul negativ minim asupra mediului natural şi socio-cultural.
O alternativă a turismului verde, marcată de practicarea sa în spaţii nealterate de
intervenţia antropică este ecoturismul.
Practicarea acestui tip de turism, în viziunea unor organisme internaţionale abilitate
(Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii – UICN, Fondul Mondial pentru
Ocrotirea Naturii, Federaţia Europeană a Parcurilor Naturale, Fondul pentru Natura Sălbatică,
numeroase organizaţii ecologiste din domeniu), este una benefică, fiind concepută ca un
instrument util în asigurarea bunurilor naturale şi culturale valoroase prin activităţi şi politici
speciale de protecţie.
Ecoturismul este o formă specifică practicată pe spaţii virgine şi culturale
tradiţionale, care tind să devină areale de protecţie a naturii şi valorilor umane perene,
care să contribuie substanţial la evoluţia comunităţilor locale.
Ecoturismul a apărut ca o manifestare practică, aplicativă pe tot spaţiul planetar
pentru a materializa prevederile înscrise în Convenţia de la Paris cu privire la protecţia
patrimoniului universal natural şi cultural, emanaţie a conferinţei mondiale a UNESCO
(1972), primul document care realizează o reconciliere a celor două elemente ale mediului
înconjurător: naturală şi culturală.
1.3.1 Principiile de ecoturism
Focalizare pe zone naturale
Ecoturismul se axează pe experienţa directă şi personală în natură, se desfaşoară în cadrul
naturii şi se bazează pe utilizarea ei, respectiv a caracteristicilor geomorfologice, biologice, fizice
şi culturale ale acesteia. Prin urmare accentul pe zona naturală este esential în planificarea,
dezvoltarea şi managementul ecoturismului.
Interpretarea produsului ecoturistic
Ecoturismul oferă posibilităţi de experienţe în natura ce duc la o mai bună întelegere, apreciere şi
bucurie de a descoperi şi ocroti natura şi cultura tradiţională locală, atât pentru vizitatori, cât şi pentru
comunitatea locală. Produsele de ecoturism atrag acei
turişti ce doresc să intre în interacţiune cu mediul natural şi, în grade variate, doresc largirea
nivelului de cunoaştere, întelegere, apreciere şi plăcere. Cei ce dezvoltă sau coordonează activităţi
ecoturistice trebuie să ofere un nivel corespunzator de întelegere a valorilor naturale şi culturale
ale zonelor vizitate, de obicei prin utilizarea ghizilor calificaţi în mod corespunzator şi oferirea
informaţiilor corecte atât anterior cât şi în cursul experienţei. Nivelul şi tipul interpretarii se
planifică, se proiectează şi se oferă în aşa fel încât să vină în întampinarea intereselor, nevoilor şi
aşteptărilor clientului, cu includerea unei game largi de posibilităţi de interpretare atât personală
cât şi non-personală. Totodată, la nivelul destinaţiei şi al produselor ecoturistice, este important să
se creeze oportunitatea ca membrii comunitaţilor locale să aibă acces la informaţiile şi
interpretarea oferite în cadrul programului ecoturistic dezvoltat în zonă.
Principiul durabilităţii din perspectiva protejării mediului natural
Activităţile de ecoturism şi planificarea lor trebuie să ofere cele mai bune practici de
turism şi planificare din punct de vedere al conservării naturii şi dezvoltării durabile. Activitatea
de turism trebuie să fie planificată şi derulată astfel încât să reducă impactul produs asupra naturii.
Produsul ecoturistic se desfăsoară şi este condus astfel încat să conserve şi să pună în valoare
mediul natural şi cultural în care se desfăşoară, prin recunoaşterea şi aplicarea practicilor
caracteristice turismului durabil.
Contribuţie la conservarea naturii
Ecoturismul contribuie în mod pozitiv la conservarea ariilor naturale. Ecoturismul
împlica participarea la conservarea ariilor naturale vizitate, oferind modalităţi
constructive pentru bunul management şi conservarea acestor arii naturale (ex: oferirea
ajutorului financiar în acţiunile de reabilitare a ariilor naturale, strângerea deşeurilor
lăsate de turişti sau contribuţia către organizaţiile de conservare).
Contribuţie constructivă la dezvoltarea comunităţilor locale
Ecoturismul oferă contribuţii durabile privind dezvoltarea comunităţilor locale. Comunitatea locală
de multe ori este parte integrantă a produsului ecoturistic. Beneficiile ecoturismului trebuie să revina în
mare parte şi comunitatilor locale. Beneficiile locale pot proveni din folosirea ghizilor locali, cumpararea de
bunuri si servicii locale si folosirea facilitatilor locale. Activităţile de ecoturism şi planificarea lor trebuie să
asigure o reducere a impactului negativ asupra comunităţii locale vizitate şi asupra stilului lor de viaţă,
oferind
în acelaşi timp contribuţii constructive pe termen lung acestor comunităţi. În consecinţă,
ecoturismul trebuie să pună în evidenţă şi componenta culturală a ariei vizitate şi să
contribuie la conservarea acestei componente.
Gradul de satisfacere a turiştilor
Ecoturismul răspunde aşteptărilor turiştilor. În dezvoltarea produselor ecoturistice
trebuie avut în vedere faptul că, în general, potenţialii turişti din acest domeniu au un
nivel ridicat de educaţie şi de asteptări. Astfel, gradul de satisfacere legat de produsul
ecoturistic este esenţial, experienţa oferită indeplinind sau chiar depăşind gradul de
aşteptare al turiştilor.
Marketing corect
Se urmareşte realizarea unui marketing corect, ce duce la aşteptări realiste.
Marketingul pentru ecoturism oferă clientilor informaţii complete şi responsabile care
conduc la creşterea respectului pentru mediul natural şi cultural al zonelor vizitate şi a
gradului de satisfacere a turiştilor.
Capitolul II. Ecoturismul - Turismul durabil
II.1 Ecoturismul – turismul durabil
Ideea adoptării conceptului de dezvoltare durabil. În turism a apărut la începutul
anilor ’90 luînd astfel naştere turismul durabil - o ramură ce a căpătat rapid importanţă atât în
domeniile academic şi de cercetare, cât şi în practica /activitatea /industria turistică
Din principiu, turismul durabil se disociază de turismul de masă şi se asociază
parţial cu forme de turism alternativ, contemporan (post mase).
Turismul durabil se defineşte ca fiind: „...o abordare pozitivă cu intenţia de a
reduce tensiunile şi fricţiunile create de complexitatea interacţiunilor dintre industria
turistică, turişti, mediul natural şi comunităţile locale ca gazde ale turiştilor.” (Journal of
Sustainable Tourism, 1993).
Documentul Beyond Green Horizon (Tourism Concern, 1992), defineşte turismul
durabil astfel: „...turismul şi infrastructura aferentă care atât în prezent cât şi în viitor:
operează productiv intre limitele capacităţii de regenerare a resurselor naturale; recunoaşte
contribuţia adusă de oameni şi comunităţile locale, de obiceiuri şi moduri de viaţă la
experienţa turistică; acceptă faptul că populaţia trebuie să beneficieze în mod egal de profitul
economic din turism la baza căruia stă dorinţa lor de a fi gazde pentru turişti”.
In publicatia O.M.T. „Turismul in anul 2010” se specifică următoarele: turismul
durabil dezvoltă ideea safisfacerii nevoilor turiştilor actuali şi a industriei turistice şi, în
acelaşi timp, a protejării mediului şi a oportunităţilor pentru viitor. Se are în vedere
satisfacerea tuturor nevoilor economice, sociale, estetice etc., ale „actorilor” din turism,
menţionându-se integritatea culturală, ecologică, diversitatea biologică şi toate sistemele
ce susţin viaţa.
La nivel macroeconomic, conceptul de turism durabil nu a avut încă un impact
major. OMT a realizat un set de recomandări privind dezvoltarea turismului în zonele
protejate. Conceptul de turism durabil a devenit la ora actuală mult mai popular la nivel
microeconomic, prin oferirea alternativei turismului verde (ICT, 1997).
II.1.1 Turismul durabil şi ecoturismul în lume
Ecoturismul ca forma de turism a apărut odată cu nevoia oamenilor de a se retrage
în natura şi de a vizita şi cunoaşte zonele naturale care se bucură sau nu de un statut
naţional sau international de protecţie.
Ecoturismul include patru elemente fundamentale (Wallace G. N. , Ecotourism)
noţiunea de mişcare/călătorie dintr-o locaţie în alta;
ecoturismul este sau ar trebui să fie bazat pe natură;
ecoturismul este condus de principul conservării;
ecoturismul are un rol educativ .
II.1.2 Definiţie
„Ecoturismul înseamnă călătoria de cele mai multe ori in ţări în curs de dezvoltare
spre zone naturale relativ nederanjate pentru studiu, relaxare sau asistenţă voluntară
(voluntariat) care are în vedere insuşi flora, fauna, formele geologice şi ecosistemele
dintr-o zonă precum şi oamenii care trăiesc în împrejurimi, nevoile lor, cultura şi
relaţialor cu pămantul.” (Swanson)
O dată cu dezvoltarea ecoturismului pe plan mondial a aparut şi recunoaşterea
beneficiilor acestei forme de turism ca „mecanism” optim de valorificare a resurselor
turistice sau peisagistice.
Aceste caracteristici ale ecoturismului au reprezentat motivul pentru care
Naţiunile Unite au declarat anul 2002 „Anul Internaţional al Ecoturismului”.
Atenţia de care se bucură aceasta formă de turism din partea Naţiunilor Unite
pleacă de la recunoaşterea potenţialului ecoturismului ca un instrument de dezvoltare
durabilă care poate duce la realizarea celor 3 obiective importante ale Convenţiei de la
Rio, şi anume:
conservarea diversităţii biologice şi ecologice;
promovarea utilizării durabile a biodiversităţii prin generarea de venituri, locuri
de muncă şi oportunităţi de afaceri în ecoturism;
distribuirea echitabilă a beneficiilor rezultate din ecoturism către populaţia şi
comunităţile locale.
În 1991, FNNPE (Federaţia Parcurilor Naţionale şi Naturale din Europa) a format
un Grup de Lucru care să examineze turismul durabil în relaţie cu zonele protejate din
Europa. Scopul înfiinţării acestui grup a fost acela de a elabora linii directoare pentru
dezvoltarea unui turism durabil în şi în jurul zonelor protejate şi recomandări de măsuri şi
acţiuni pentru organizaţii internaţionale, guverne naţionale, sectorul turistic şi managerii
zonelor protejate.
FNNPE a trecut recent în revistă turismul în şi în jurul ariilor protejate şi a
concluzionat că turismul şi conservarea pot fi deseori compatibile, reciproc avantajoase, dar
numai dacă este practicat într-un mod durabil în ariile potrivite. Acţiunile care urmează reies
din raportul FNNPE, „Loving them to Death - turismul durabil în parcurile naţionale
şi naturale din Europa, 1993”.
Guvernele naţionale ar trebui să implice administratorii ariilor protejate şi
industria turismului în dezvoltarea şi implementarea planurilor pentru turismul durabil.
Acestea ar trebui să fie parte din strategiile naţionale de dezvoltare durabilă şi ar trebui
incluse în planurile individuale de management ale ariilor protejate.
Măsurile de care trebuie să beneficieze ariile protejate includ:
transformarea dezvoltării existente nondurabile în forme mai durabile;
stabilirea standardelor durabile pentru noile dezvoltări, în special în
mediilesensibile;
desemnarea unor zone pentru diferite grade de turism bazate pe capacitatea
portantă a ariilor protejate, incluzând sanctuare şi zone linistite, ca zone potrivite
pentru diferite niveluri de folosinţă turistică şi de dezvoltare;
reducerea poluării şi decongestionarea traficului de vacanţă;
evitarea turismului şi a recreerii excesive în ariile protejate;
asigurarea că din turism beneficiază şi comunităţile locale;
asigurarea de ajutoare şi resurse pentru aplicarea din timp a planurilor;
pregătirea managerilor ariilor protejate în turismul durabil.
Totodată ar trebui să se revizuiască şi, dacă este nevoie, să se îmbunătăţească
legislaţia referitoare la turism, şi în special:
să dea managerilor ariilor protejate puterea de a controla dezvoltarea turismului;
să ceară evaluarea completă din punct de vedere ecologic a propunerilor care
privesc ariile protejate;
să conlucreze cu industria turismului şi să ceară că pagubele ecologice create de
turismul din trecut sa fie reparate si sa se adopte tehnici manageriale pentru a face
viitoarea utilizare durabilă.
Ar trebui să se încurajeze schemele de pionierat în turismul durabil, de exemplu
prin:
împrumuturi, subvenţii sau taxe de concesiune pentru fermieri şi comunităţile
locale pentru înfiinţarea de mici întreprinderi care să folosească ariile protejate
într-un mod adecvat;
proiecte administrative, pentru a arăta abordarea inovatoare a turismului, adecvate
economiilor locale;
folosirea fondurilor PHARE şi a celor naţionale pentru turism, pentru a încuraja
turismul durabil în blocul ţărilor est europene.
FNNPE a definit turismul durabil astfel: “Toate formele de dezvoltări turistice,
management şi activităţi turistice care menţin integritatea ecologică, socială şi
economicăşi bunăstarea resurselor naturale şi culturale”.
Turismul durabil în şi în afară ariilor protejate necesită:
cooperare strânsă cu autorităţile ariilor protejate;
operatorii turistici şi ghizii care lucrează în ariile protejate să aibă înalte
cunoştinţe ecologice;
contribuţii practice şi financiare ale operatorilor în turism pentru conservarea
ariilor protejate;
reguli pentru promovarea şi marketingul vacanţelor bazate pe ariile protejate;
linii directoare pentru implicarea comunităţilor locale;
standarde pentru proiectarea şi operarea facilităţilor de turism durabil şi a afacerilor. Planificarea
durabilă a dezvoltării turistice într-o zonă protejată se bazează în
primul rând pe un parteneriat între managerii zonei protejate, firmele de turism şi
populaţia locală. În general, aceste planuri includ următoarele (Bran, 1998):
Stabilirea clară a scopurilor de protecţie, discuţii şi acorduri privind scopurile
dezvoltării durabile a turismului cu toţi partenerii;
Inventarierea resurselor naturale şi culturale ce pot fi utilizate că potenţial turistic,
cu analiză informaţiilor obţinute;
Alcătuirea unor echipe de lucru cu populaţia locală, cu organizaţii regionale său locale,
guvernamentale său neguvernamentale interesate în dezvoltarea turismului;
Identificarea valorilor şi posibilităţilor care stau la bază turismului durabil;
Aprecierea capacităţii de susţinere a diferitelor părţi ale zonelor protejate la
nivelul standardelor de mediu şi care să fie menţinute în timp şi spaţiu;
Urmărirea şi analiză pieţei turistice şi a nevoilor turistice;
Acordarea de consultanţă în activităţile turistice care sunt compatibile cu nevoia
de protejare a arealelor sensibile natural;
Propuneri de lansare a unor produse turistice care să includă şi turismul educaţional pe
diferite domenii: ştiinţific, cultural, protecţia mediului înconjurător;
Aprecierea impactului de mediu şi analiză setului de măsuri necesare în funcţie de
situaţiile existenţe;
Politică de stabilire a căilor şi mijloacelor de circulaţie şi dezvoltare a sistemelor
de transport durabile;
Expunerea completă a strategiei promoţionale şi de comunicare pentru promovarea ideii
de areale protejate în managementul tehnic al noilor produse turistice;
Stabilirea programelor de monitorizare a vizitatorilor şi a tuturor zonelor protejate.
Pentru sectorul turistic, participarea şi implicarea în elaborarea planului de
dezvoltare turistică a unei arii protejate, precum RBDD, are că rezultat creşterea calităţii
