aCuprins Capitolul 1. Datoria publică- delimitări conceptuale. .2 1.1. Aspecte generale privind datoria publică.....................2 1.2. Datoria publică în România...................................3 Capitolul 2. Delimitări și interdependențe între Trezoreria statului și datoria publică................3 2.1. Trezoreria și gestiunea datoriei publice.....................3 2.2. Trezoreria și datoria publică în România și alte țări........3 2.2.1. România- analiză.........................................3 2.2.2. Comparaţii internaţionale a datoriei publice.............3 Concluzii............................................. 3 Bibliografie......................................................3 Anexe.............................................................3 1 | Page
1.1. Aspecte generale privind datoria publică...............................................................................2
1.2. Datoria publică în România.....................................................................................................3
Capitolul 2. Delimitări și interdependențe între Trezoreria statului și datoria publică......................................................................................................................3
2.1. Trezoreria și gestiunea datoriei publice.......................................................................................3
2.2. Trezoreria și datoria publică în România și alte țări.....................................................................3
Datoria publică cuprinde totalitatea obligaţiilor financiare interne şi externe ale
statului, la un moment dat, ce provenin din împrumuturi contractate direct sau garantate de
Guvern, prin Ministerul Finanţelor Publice, sau de autorităţile administraţiei publice locale de
la diverşi creditori, persoane fizice sau juridice rezidente sau nerezidente.
Obligaţiile reprezintă angajamente ce decurg din contractarea împrumuturilor, şi
anume: rambursarea împrumutului, plata dobânzilor, a comisioanelor, a unor avantaje speciale
acordate creditorilor. Datoria publică se stabileşte şi se gestionează în mod distinct pe cele
două forme ale ei: datoria publică guvernamentală şi datoria publică locală.
În ceea ce privește formele datoriei publice, menționate anterior, acestea se prezintă
astfel:1
datoria publică guvernamentală, reprezintă totalitatea obligațiilor financiare
interne și externe ale statului, la un moment dat, provenind din împrumuturile contractate
direct sau garantate de Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, în numele țării, de pe
piețele financiare;
datoria publică locală, reprezintă totalitatea obligațiilor financiare interne și
externe ale autorităților administrației publice locale, la un moment dat, provenind din
împrumuturi contractate direct sau garantate de acestea de pe piețele financiare.
În concepția lui Iulian Văcărel, datoria publică cuprinde „totalitatea sumelor
împrumutate de autoritățile publice centrale, de unitățile administrativ-teritoriale și de alte
entități publice, de la persoane fizice sau juridice pe piața internă și în străinătate și rămase
de rambursat la un moment dat2”. O altă accepțiune dată datoriei publice de literatura de
specialitate este: „totalitatea obligațiilor bănești pe care statul le are la un moment dat față de
creditorii interni și externi, rezultate din împrumuturi din moneda națională și în valută, pe
termen scurt, mediu și lung, contractate de stat în mod direct sau garantate de către acesta,
inclusiv obligațiile față de trezoreria proprie, pentru sumele avansate temporar sau acoperirea
deficitelor bugetului de stat3”.
1 Tatiana Moșteanu, ș.a., Buget și trezorerie publică, Editura Universitară, București 2008, pag 2532 Iulian Văcărel, Finanțe publice, , Editura Didactică și Pedagogica, Bucuresti, 2006, pag. 4633 Narcisa Roxana Moșteanu, Finanțe publice, concepte cheie, aplicatii practice, teste grila, Editura Universitară, Bucuresti, 2004, pag. 294
2 | P a g e
Așadar, datoria publică semnifică totalitatea datoriilor statului față de creditorii săi
externi și interni la un moment dat. Se întâlnesc mai multe forme ale datoriei publice, după
cum se va constata și în cele ce urmează.
Datoria publică internă, contituie o obligație irevocabilă și necondiționată a statului
de a rambursa împrumuturile contractate în moneda națională, de a plăti dobânzile,
câștigurile și alte costuri aferente, fiind reprezentată de împrumuturi la care subscriu creditori
de pe propria piață.
Datoria publică internă, este determinată de:
împrumuturile pe termen scurt, contractate de stat, de la Banca Națională,
pentru echilibrarea bugetului de stat și care se rambursează în cursul anului;
emisiunea de bonuri de tezaur în scopul echilibrării bugetului de stat,
rambursabile din resurse bugetare până la finele anului;
plasarea de înscrisuri, prin subscripție publică, pe termen mediu și lung, în
scopul procurării resurselor bănești necesare pentru acoperirea deficitului bugetar anual;
garanțiile care se acordă de stat pentru credite bancare interne primite de
anumite unități economice și administrativ teritoriale în scopul satisfacerii unor nevoi de
dezvoltare economică;
utilizarea pe termen scurt a disponibilităților din conturile Trezoreriei.
De asemenea, pentru a stabili în ce măsură economia unei țări va fi afectată de un
nivel ridicat al îndatorării, în cazul manifestării unor șocuri economice și financiare externe,
s-au elaborat o serie de indicatori, numiți indicatori de apreciere a datoriei publice.
Acești indicatori de apreciere a datoriei publice interne sunt dați de4:
gradul de îndatorare a statului, ce se determină ca raport procentual între
cuantumul datoriei publice și PIB, iar cu cât acest indicator are o valoare mai mare, cu atât
țara este mai îndatorată;
datoria publică internă angajată, ca totalitate a obligațiilor asumate de stat față
de creditorii interni și nerambursate în momentul realizării analizei;
datoria publică angajată pe locuitor, văzută ca raport între mărimea absolută a
acesteia și numărul locuitorilor unei țări;
serviciul datoriei publice interne în mărime absolută;
ponderea seriviciului datoriei publice interne în PIB sau în totalul cheltuielilor
bugetare;
4 Dan Moraru, Mihai Nedelescu ș.a, Finanțe publice, Editura Economică, București, 2007, pag. 402
3 | P a g e
Datoria publică guvernamentală internă efectivă, este o parte a datoriei publice
guvernamentale interne, deoarece ea evidențiază obligațiile directe și indirecte ale statului
față de creditorii interni, alții decât Trezoreria Statului. Așadar aceasta nu include
împrumuturile temporare din disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului.
Datoria publică guvernamentală externă este partea din datoria publică
guvernamentală formată din împrumuturi contractate de stat de la bănci cu sediul în alte țări
și instituții financiar ebancare regionale și internaționale, de la guvernele altor state, precum
și de pe piața internațională de capital, caz în care se plasează obligațiunile în valută la burse
cu sediul în alte țări.
Datoria publică locală reprezintă totalitatea obligațiilor de plată, interne și externe,
ale autorității administrației publice locale, într-un anumit moment, ce provin din
împrumuturi contractate sau garantate de aceasta de pe piața internă și externă de capital. La
nivelul autorităților publice locale, datoria publică locală este limitată.
Instrumentele datoriei publice locale sunt reprezentate de:
titlurile de valoare (obligațiunile municipale);
împrumuturile de la societățile comerciale bancare sau de la alte instituții de credit;
împrumuturile temporare din disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei
Statului;
garanții acordate de autoritățile administrației publice locale;
creditele furnizor;
leasing-ul financiar.
De asemenea, datoria publică în funcţie de termen se clasifică astfel: datorie publică pe
termen scurt (flotantă); datorie publică pe termen mediu şi lung (consolidată).
Datoria publică se poate prezenta şi în funcţie de înscrisurile emise sau alte modalităţi de
gestionare, precum şi pe categorii de creditori (în cazul datoriei externe).
În funcţie de calitatea creditorilor, datoria publică poate fi: datorie publică brută, fiind
dată de valoarea totală a împrumuturilor, indiferent unde sunt plasate acestea; datorie publică
netă, în care nu intră valoarea împrumuturilor plasate la instituţiile statului.
Important de precizat este și faptul că, scopurile principale pentru care se apelează la
contractarea împrumuturilor de stat sunt: finanţarea deficitului bugetului de stat şi a deficitelor
temporare ale bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat, refinanţarea şi
rambursarea anticipată a datoriei publice guvernamentale, finanţarea unor proiecte/programe
pentru dezvoltarea sectoarelor prioritare ale economiei, finanţarea restructurării economiei5.
5 Gh.Matei, Marcel Dracea, Finanțele publice – teorie, grille, aplicații, Editura Sitech, Craiova, 2007, pag. 299
4 | P a g e
Aceste activităţi sunt generatoare de datorie publică, şi gestionarea acesteia se exercită în
cazul României de către Guvern, prin intermediul Ministerului Finanţelor Publice, în limita
autorizaţiei date de Parlament.
1.2. Datoria publică în România
Datoria publică a României, în perioada interbelică era structurată pe două mari
componente: datoria statului faţă de Banca Naţională (datoria publică internă) şi datoria
României faţă de străinătate, impusă prin tratatele de pace (datoria publică externă).
Factorii endogeni care au alimentat în permanenţă creşterea datoriei publice interne au
fost reprezentaţi de unificarea monetară şi cea bugetară, înfăptuirea reformei fiscale,
mobilizarea unor resurse financiare adecvate pe plan intern, stabilirea cu prioritate şi eficienţă
a resurselor bugetare, în conformitate cu noile cerinţe ale economiei din acea perioadă.
Factorii exogeni care au afectat grav bugetul ţării noastre în perioada postbelică au fost
reprezentaţi de prejudiciile materiale cauzate particulariilor, departamentelor, oraşelor,
comunelor şi statului rezultate din război, datoriile externe către aliaţi, obligaţiile impuse
României prin tratatele de pace şi obligaţii ale statului român către persoanele fizice sau
juridice prejudiciate în urma războiului.
În general, datoria publică a unei ţări poate avea una sau mai multe cauze, printre care:
războaiele, lucrările publice, statul bunăstării, naţionalizarea unei părţi a sectorului privat,
deficitele bugetare, crize ale balanţei de plăţi.
Așadar, resursele din care statul îşi finanţează cheltuielile provin din colectarea
impozitelor şi taxelor şi din împrumuturi publice. Iar atunci când cheltuielile totale ale statului
nu pot fi acoperite pe seama resurselor fiscale, apare deficitul bugetar, care trebuie acoperit
prin apelul la împrumuturi.
Indiferent de gradul de dezvoltare al unei ţări, majoritatea acestora se confruntă cu
probleme de dezechilibru bugetar.
În concluzie, datoria publică este strâns legată de evoluţia deficitelor bugetare care au
determinat apariţia acesteia. Analiza datoriei publice nu poate să evite problemele economice
generate de măsurile de politică monetară şi bugetară care într-o mare sau mică măsură au
determinat apariţia datoriei. Cu cât un stat înregistrează deficite bugetare în creştere, cu atât
nivelul datoriei publice va fi mai mare, şi în consecinţă, serviciul datoriei publice va fi mai
dificil de suportat.
Stabilirea raportului dintre datoria publică şi PIB are anumite implicaţii asupra
nivelului la care statul are capacitatea să menţină datoria publică, deficitul bugetar, veniturile 5 | P a g e
şi cheltuielile. Acest lucru implică două condiţii: creşterea economică echilibrată şi reducerea
deficitului bugetar. De asemeni, datoria publică contractată nu contribuie la creşterea
veniturilor în raport cu PIB. Fondurile provenite din contractarea de împrumuturi nu sunt
utilizate preponderent pentru realizarea de investiţii, ci în mare parte pentru consum, astfel nu
se constată o îmbunătăţire a performanţelor economiei româneşti pe măsura creşterii stocului
datoriei publice. Împrumuturile contractate atât pe plan intern, cât şi pe plan extern sunt
utilizate pentru rambursarea ratelor şi a dobânzilor scadente la împrumuturile deja contractate.
Acest lucru face ca împrumuturile, în loc să reducă masa totală a datoriei, să crească
obligaţiile cu plata dobânzilor de la an la an.
Datoria publică a României, după al doilea război mondial s-a format treptat, până la
începutul anilor 80, moment în care s-a luat decizia rambursării anticipate a datoriei externe.
Factorii exogeni care au alimentat creşterea datoriei publice au fost reprezentaţi de
majorările succesive ale preţului ţiţeiului, din anii 1973 şi 1979 – 1980, nivelul ridicat al
dobânzilor percepute la creditele externe, politica bugetară expansionistă a SUA, greşelile
săvârşite în orientarea politicilor economice şi financiare, acordarea fără discernământ de
credite de către băncile private, în ani 70 – 80.
Factorii esenţiali care au alimentat datoria publică a României, după 1990, au fost reprezentați
de finanţarea deficitului bugetar consolidat, finanţarea datoriei publice interne directe generate
de activele neperformante preluate de stat la datoria publică pe bază de legi speciale,
finanţarea proiectelor sau activităţilor de importanţă prioritară pentru România sau pentru alte
destinaţii stabilite şi aprobate de Guvern, prin emiterea garanţiilor pentru împrumuturi interne
acordate de stat în baza legilor speciale şi a garanţiilor de stat pentru creditele interne
contractate în lei şi în valută, finanţarea deficitului balanţei de plăţi externe, consolidarea
rezervei valutare a statului, finanţarea unor proiecte social – economice, sau a altor necesităţi,
din surse externe, aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Și în cazul României, mecanismul formării datoriei publice este următorul: deficitul
bugetar generat de costurile acţiunilor economice şi sociale ale guvernului şi instituţiilor
publice în creştere, precum şi deficitul balanţei de plăţi externe – cauzat, în principal, de
dezechilibrul balanţei comerciale, constiute principalele cauze generatoare de datorie publică.
Obligaţiile statului rezultate din împrumuturile contractate şi garantate de stat pe o
perioadă de un an sunt limitate de plafonul de îndatorare publică stabilit anual prin lege.
Plafonul de îndatorare publică, respectiv totalitatea obligaţiilor financiare pe care le
pot contracta şi garanta autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pe o perioadă de 1
an, care este stabilit anual prin lege. Acesta cuprinde plafonul de îndatorare publică internă şi
plafonul de îndatorare publică externă.
6 | P a g e
Plafonul de îndatorare publică internă reprezintă suma maximă a împrumuturilor
contractate şi garantate de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale de pe piaţa
internă, pe o perioadă de un an. Împrumuturile de stat interne sunt acele împrumuturi
contractate de Guvern numai prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, de pe piaţa financiară
internă, din contul curent general al Trezoreriei Statului, cu BNR, de la bănci comerciale sau
de la alte instituţii de credit româneşti, în condiţii rezultate în urma negocierilor.
Plafonul de îndatorare publică externă reprezintă suma maximă a împrumuturilor
externe contractate şi garantate de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pe o
perioadă de un an. Împrumuturile de stat externe directe sunt obligaţii generate de un contract
prin care statul, în calitate de împrumutat, obţine fonduri financiare de la o persoană fizică sau
juridică, creditori din străinătate, şi se angajează să le ramburseze, împreună cu dobânda şi
alte costuri aferente într-o perioadă specificată.
De asemenea, valoarea totală a datoriei publice este înscrisă în “Registrul datoriei
publice”. În acest Registru al datoriei publice, se evidenţiază situaţia datoriei publice în ordine
cronologică, având patru componente, și anume6:
Subregistrul datoriei publice guvernamentale interne;
Subregistrul datoriei publice guvernamentale externe;
Subregistrul datoriei publice locale interne;
Subregistrul datoriei publice locale externe.
Fiecare din cele patru subregistre au două poziţii distincte, respectiv pentru datoria
publică directă şi datoria publică garantată.
La sfârşitul anului datoria publică angajată este evidenţiată în documentul numit
“contul general al datoriei publice”. Acesta este însoţit de un raport în care se analizează
principalele probleme legate de nivelul datoriei publice, de serviciul datoriei publice, precum
şi de garanţiile statului pentru creditele contractate de agenţii economici.
Valoarea totală a datoriei contractate de autoritatea administraţiei publice locale este
interzisă în registrul de evidenţă a datoriei publice locale al acestei autorităţi şi se raportează
anual prin situaţiile financiare. Acest registru include informaţii care să specifice suma totală
a datoriilor şi alte informaţii stabilite prin norme metodologice privind registrul de evidenţă a
datoriei publice locale, emise de Ministerul Finanţelor Publice.
Totodată, valoarea totală a garanţiilor emise de autoritatea administraţiei publice
locale se înscrie în registrul garanţiilor locale al acestei autorităţi şi se raportează anual prin
situaţiile financiare. Acest registru cuprinde informaţii care să specifice suma totală a
garanţiilor emise de autoritatea administraţiei publice locale, precum şi detalierea garanţiilor
6 Tatiana Moșteanu, ș.a., Buget și trezorerie publică, Editura Universitară, București 2008, pag 254
7 | P a g e
şi alte informaţii stabilite prin norme metodologice privind registrul de evidenţă a garanţiilor
locale, emise de Ministerul Finanţelor Publice.
Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a transmite Ministerului
Finanţelor Publice, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a contractului de
împrumut, copii de pe fiecare document primar care atestă:
contractarea/garantarea împrumutului;
actul adiţional la contractul/acordul de împrumut/garantare, dacă au fost aduse
modificări la acesta, cu respectarea clauzelor contractuale.
Pe perioada utilizării şi rambursării împrumutului contractat/garantat, raportat la
Ministerul Finanţelor Publice a datelor privind datoria publică locală se efectuează lunar, în
termen de 20 de zile de la sfârşitul perioadei de raportare.
În scopul evaluării datorie publice locale, orice obligaţie de plată, exprimată în altă
monedă decât cea naţională, este calculată în moneda naţională, utilizându-se cursul de
schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi din perioada la
care se face raportarea. Serviciul datoriei publice locale nu reprezintă obligaţii sau răspunderi
ale Guvernului şi acesta va fi plătit din bugetele locale şi din împrumuturi pentru refinanţarea
datoriei publice locale.
Cadrul instituţional privind administrarea datoriei publice curpinde: la nivel central -
Ministerul Economiei şi Finanţelor, ce are ca obiectiv asigurarea necesităţilor de finanţare
guvernamentală în condiţiile minimizării costurilor pe termen lung şi limitării riscurilor
implicate, iar la nivel local - Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului
Bucureşti, care pot aproba contractarea sau garantarea de împrumuturi interne sau externe pe
termen scurt, mediu şi lung, pentru realizarea de investiţii publice de interes local, precum şi
pentru refinanţarea datoriei publice locale.
8 | P a g e
Capitolul 2. Delimitări i interdependenș țe între Trezoreria statului iș datoria publică
2.1. Trezoreria i gestiunea datoriei publiceș
Trezoreria Statului este concepută ca o instituție financiară prin care sectorul public
își efectuează operațiunile de încasări și plăți asupra cărora Ministerul Finanțelor Publice
exercită controlul fiscal și financiar preventiv, în baza legilor și a normelor metodologice
emise de acesta. În baza legii contabilității Ministerul Economiei și Finantelor este autorizat
să organizeze contabilitatea Trezoreriei Statului privind execuția de casă a bugetului de stat,
bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului fondului național de
sănătate, bugetului fondului de șomaj, constituirea și utilizarea mijloacelor extrabugetare și a
fondurilor cu destinație specială, gestiunea datoriei publice interne și externe, precum și alte
operațiuni financiare efectuate în contul instituțiilor publice.
De asemenea Trezoreria permite mobilizarea resurselor financiare din economie
pentru acoperirea deficitului bugetar şi pentru serviciul datoriei publice. Deci, Trezoreria
Statului este instituția prin care se gestionează datoria publică, asigurându-se refinanțarea
deficitului bugetar, lansarea împrumuturilor de stat și plasarea disponibilităților sectorului
public și rambursarea ratelor exigibile în contul serviciului datoriei publice.
Trezoreria statului este definită de asemenea ca un sistem unitar și integrat prin care
statul asigură efectuarea operațiunilor de încasări și plăți privind fonduri publice, inclusiv
cele privind datoria publică, și a altor operațiuni ale statului, în condiții de siguranță și în
conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.
Prin Trezoreria Statului se derulează operațiunile de încasări și plăți privind fonduri
publice care privesc, după caz, fără a se limita la acestea:
veniturile și cheltuielile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat,
bugetelor locale, bugetului trezoreriei statului;
veniturile și cheltuielile bugetelor fondurilor speciale, care se constituie și se
utilizează potrivit reglementărilor legale;
veniturile și cheltuielile bugetelor instituțiilor publice;
răscumpărarea certificatelor de trezorerie pentru populație, transformate în
certificate de depozit;
datoria publică în lei și valută, inclusiv serviciul datoriei publice;
9 | P a g e
alte venituri și cheltuieli privind fonduri publice, reglementate prin dispoziții
legale, inclusiv drepturile de încasat și obligațiile de plată ale statului, la baza cărora stau
acorduri și convenții guvernamentale și comerciale.
Disponibilitățile contului curent general al trezoreriei statului se pot utiliza pentru
finanțarea temporară a deficitelor din anii precedenți ale bugetului de stat, nefinanțate prin
împrumuturi de stat; finanțarea temporară a deficitelor din anii precedenți ale bugetului
asigurărilor sociale de stat, până la alocarea de sume cu această destinație; finanțarea
deficitelor temporare ale bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetului
trezoreriei statului din exercițiul curent. Disponibilitățile rămase neangajate în contul curent
general al trezoreriei statului, după finanțarea deficitelor bugetare prevăzute anterior pot fi
utilizate pentru7:
o acordarea de împrumuturi pentru răscumpărarea la scadență sau înainte de
scadență, după caz, a împrumuturilor de stat emise pentru finanțarea sau refinanțarea
datoriei publice, cu condiția asigurării disponibilităților necesare pentru efectuarea
cheltuielilor aprobate potrivit legii;
o acordarea de împrumuturi pentru acoperirea golurilor temporare de casă, ca
urmare a decalajului dintre veniturile și cheltuielile bugetelor locale, precum și ale bugetelor
fondurilor speciale, cu termen de rambursare în cursul aceluiași exercițiu bugetar;
o efectuarea de plasamente prin operațiuni specifice la instituții de credit și alte
instituții financiare autorizate să efectueze astfel de operațiuni, garantate de acestea cu active
eligibile, fără a fi afectate obiectivele politicii monetare adoptate de Banca Națională a
României.
De asemenea, operațiunile de încasări și plăți în valută pot fi efectuate prin contul
curent în valută deschis la Banca Națională sau prin conturi corespondente în valută deschise
la instituții de credit, pe bază de convenții încheiate între părți. Selectarea instituțiilor de
credit se efectuează prin licitație, în baza legislației în vigoare. Deci, prin conturile prevăzute
se pot efectua, fără a se limita la acestea, operațiuni privind datoria publică guvernamentală și
fonduri externe nerambursabile.
Pe lângă gestionarea datoriei publice guvernamentale, în atribuțiile Trezoreriei intră
şi gestionarea instrumentelor datoriei publice guvernamentale.
În primul rând, gestiunea datoriei publice presupune elaborarea unei strategii de
adminstrare a datoriei autorităților administrației publice capabile să mobilizeze necesarul
dorit de finanțat, să realizeze obiectivele privind costul și riscul, dar și lte obiective ce vizau
7 O.U.G., Nr. 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului
10 | P a g e
gestiunea datoriei, pe care autoritățile administrației publice le pot stabili, ca de exemplu
dezoltarea si menținerea unei piețe perforormante a titlurilor de stat.8
De asemenea statul trebuie să vegheze ca atât nivelul cât și ritmul de creștere a
datoriei publice să fie suportabile, și totodată trebuie să asigure și serviciul datoriei publice în
situații diferite cu condiția respectării obiectivelor de risc și cost.
Drept urmare gestiunea datoriei publice implică atât atenția funcționarilor publici din
domeniul bugetar, să mențină îndatorarea sectorului public la un nivel sustenabil, precum și
elaborarea unei strategii credibile pentru reducerea datoriei publice în cazul în care aceasta a
atins un nivel ridicat. Deci, nevoile de finanțat și nivelul datoriei publice acționează asupra
costului împrumuturilor contractate de autoritățile administrației publice.
Numeroase crize intervenite pe piața datoriei au evidențiat atât importanța unei
gestiuni sănătoase a datoriei publice cât și necesitatea unei piețe de capital performante.
Indiferent de faptul că politicile macroeconomice sunt corelate corespunzător, practicile
riscante ale gestiunii datoriei publice cresc vulnerabilitatea economiei la șocurile economice
și financiare. Așadar, chiar dacă șocurile financiare își au originea în sectorul financiar intern
sau provin din contagiunea financiară internțională, realizarea unei politici prudente a
gestiunii datoriei publice, asociată unei politici macroeconomice sănătoasă, este
indispensabilă pentru limitarea costului al cărui rezultat se observă atât pe plan uman cât și al
producției.
Gestiunea datoriei publice vizează atât obligațiile financiare interne ale statului, dar și
cele externe, urmărindu-se așadar și identificarea domeniilor în cadrul cărora există un
consens larg asupra ceea ce constituie în general punerea în practică a obiectivelor gestiunii
datoriei publice. Totodată aceasta urmărește identificarea principiilor aplicabile diverselor
țări aflate în diferite stadii de dezvoltare și cu o structură instituțională variată de gestionare a
datoriei.
Ținând cont de condițiile de piață, însă, se are în vedere în procesul gestionării
datoriei publice guvernamentale ca și obiectiv optimizarea cheltuielilor bugetare cu datoria
publică. Deci, Ministerul Finanțelor Publice este singurul contractant și gestionar al datoriei
publice guvernamenentale, directe și garantate, în ceea ce privește cazul României, iar pentru
a îndeplini acest scop, acesta are autoritatea de a întreprinde următoarele acțiuni:
estimează necesarul de lichiditate pentru realizarea cheltuielilor sectorului
bugetar;
8 Tatiana Moșteanu (coord.), Delia Florina Cataramă, Emilia Mioara Câmpeanu, Gestiunea datoriei publice, Editura Universitară, București, 2005
11 | P a g e
contractează direct, în numele statului, administrează și rambursează
împrumuturile de stat și costurile aferente;
stabilește în condițiile pieței, termenii pentru finanțarea și refinanțarea
datoriei publice și au grijă ca noile împrumuturi se încadrează în plafonul anual de îndatorare
publică;
efectuează operațiuni în scopul administrării riscurilor asociate portofoliului
datoriei publice guvernamentale, etc.
Obiectivul principal al gestiunii datoriei publice, este reprezentat de satisfacerea
necesarului de finanțare a statului și a obligațiilor sale de plată cât mai puțin costisitoare, pe
termen mediu și lung, menținând riscul la un nivel prudent. Astfel o gestiune prudentă a
riscului, are în vedere evitarea structurilor și strategiilor de împrumut periculoase, în special
prin finanțarea monetară a deficitului, atenuarea gravelor consecințe macroeconomice ce sunt
antrenate de încetarea plăților și amplitudinea pierderilor de producție, dar și a costurilor
asociate datoriei publice. Pierderile rezultate pot duce la falimente ale întreprinderilor,
băncilor, dar și la pierderea credibilității și a capacității administrației de a mobiliza resurse
interne și externe.
Statul are datoria de a încerca reducerea la minim a costurilor previzibile ale
serviciului datoriei și costul deținerii de active lichide sub rezerva unui nivel acceptabil al
riscului în funcție de orizontul de timp. Tranzacțiile ce au tendința teoretic, de a reduce
costurile serviciului datoriei, conduc deobicei la riscuri semnificative pentru stat și pot
restrânge capacitatea sa de rambursare. Frecvent, țările dezvoltate, unde piețele titlurilor
publice sunt active și lichide, se preocupă de riscul de piață care poate fi măsurat prin
combinarea de teste și modele perfecționate. În țările în curs de dezvoltare însă, unde piața
datoriei interne este subdezvoltată, trebuie să se acorde importanță riscului de refinanțare.
În concluzie gestiunea datoriei publice trebuie să se înscrie într-un cadru
macroeconomic clar astfel încât autoritățile să urmărească și să asigure menținerea volumului
și ritmului de creștere datoriei publice la un nivel suportabil.
2.2. Trezoreria i datoria publică în România i alte ș ș țări
În România, gestiunea datoriei publice, se realizează de către Ministerul Finanțelor
Publice, în cadrul căruia sunt organizate departamente în acest scop, autoritățile
administrației publice locale, ce au în răspunderea sa datoria locală, împreună cu Banca
Națională, ce îndeplinește calitatea de agent al statului, unitățile Trezoreriei Statului și alte
12 | P a g e
instituții financiare interne. Banca Națională a României sau altă instituție financiară, poate
exercita însă funcția de agent de înregistrare a datoriei publice interne sau a unor componente
ale acesteia, dar și activitățile privind organizarea licitațiilor de titluri de stat pe piața internă.
De asemenea, autoritățile administrației publice locale au ca și competențe și
responsabilități în ceea ce privește datoria locală următoarele:
contractarea directă sau indirectă (cu ajutorul unor agenții sau altor instituții
specializate) de împrumuturi interne și externe pe termen scurt, mediu și lung, precum și
urmărirea achitării la scadență a obligațiilor de plată rezultate din acestea;
garantarea de împrumuturi interne și externe, pe termen scurt, mediu și lung și
urmărirea achitării la scadență a obligațiilor de plată rezultate de împrumuturile respective de
către beneficiari;
informarea periodică a Ministerului Finabțelor Publice asupra împrumuturilor
contractate sau garantate de autoritățile administrației publice locale;
raportarea lunară Ministerului Finanșelor Publice a informațiilor privind
datoria publică locală.
Reparizarea responsabilităților între ministerul de finanțe, banca centrală, autoritățile
administrației publice centrale și locale ce au ca scop oferirea de consiliere strategică în
gestiunea datoriei și lansarea de noi emisiuni de titluri, contractarea de noi împrumuturi,
organizarea pieței secundare pentru derularea tranzacțiilor cu titlurile de stat deja emise
trebuie să facă obiectul unei difuzări publice. Pot interveni conflicte între gestionrii datoriei
publice și responsabiliipoliticii bugetare legate de fluxurile de trezorerie inerente unei
anumite structuri a datoriei, ca de exemplu emisiunea de împrumuturi fără cupon ce transferă
povara datoriei asupra generațiilor viitoare. Este necesar așadar, ca obiectivele gestiunii
datoriei publice să fie clar definite, deoarece o definire inexactă poate conduce la decizii
incorecte asupra gestiunii datoriei publice cât și asupra instrumentelor utilizate, în special în
perioadele de instabilitate a piețelor, efectul fiind un portofoliu riscant și costisitor al datoriei
publice, dar și vulnerabil la crize.
În România, în cadrul Ministerului Finanțelor Publice funcționează direcții și
compartimente cu activități adiacente ce intersectează, în multe privințe, problematica
Trezoreriei Statului, prin intermediul cărora are loc un schimb frecvent de informații și date
referitore la indicatori specifici privind constituirea și utilizarea fondurilor publice.
Trezoreria generală, prin intermediul Direcției Generale a Contabilității Publice și Unitatea
de Management a Trezoreriei Statului, îndeplinește și atribuții legate de evidențierea
operațiunilor externe în valută privind plata datoriei publice.
13 | P a g e
Unitatea de management a Trezoreriei Statului și Direcția Generală a Contabilității
Publice, ca organe centrale ale Trezoreriei Statului în România, îndeplinesc un rol important
în coordonarea întregii activități cu privire la constituirea și utilizarea fondurilor publice pe
plan național, cu referire în special și la organizarea și coordonarea activității de emisiune a
certificatelor de trezorerie și a titlurilor de stat în vederea finanțării deficitului bugetar și
refinanțării datoriei publice.9
De asemenea, până în prezent, în România, instrumentele de credit utilizate pentru
finanțarea și refinanțarea deficitelor bugetare și a datoriei publice, au fost în număr mai
restrâns și puțin variate ca produse, din punctul de vedere al avantajelor și facilităților
creditorilor.
Astfel, instrumentele financiare care au fost folosite sau care pot fi folosite în
continuare pentru finanțarea și refinanțarea deficitului bugetar și al datoriei publice, pot fi
grupate astfel:
împrumuturi bancare de la Banca Națională a României, acordate potrivit legii;
împrumuturile de stat de la băncile comerciale din România;
împrumuturile de stat de la alte instituții financiare din România și de la
agenții guvernamentale.
Împrumuturile de stat exprimate în monedă națională pot fi emise pe termen scurt,
mediu și lung. Cele pe termen scurt sunt date de bonurile de tezaur și certificatele de
trezorerie, fie purtătoare de dobândă, fie cu discount. Titlurile de stat pe termen mediu și lung
se prezintă sub forma obligațiunilor de stat cu o scadență de peste un an și maximum 5 ani de
la emisiune respectiv de peste 5 ani de la emisiunea, fie purtătoare de dobândă, fie cu
discount.
În cazul datoriei publice locale a unităților administrativ-teritoriale, instrumentele care
pot fi folosite sunt titlurile de valoare și împrumuturile de stat de la băncile comerciale sau de
la alte instituții de credite sau de la populație. În cazul autorităților publice locale, emiterea și
lansarea titlurilor de valoare se poate realiza direct de către acestea, sau prin intermediul unor
agenții sau a altor instituții specializate, pe baza votului a cel puțin două treimi din numărul
consilierilor.
Împrumuturile la datoria publică locală pe care le pot contracta consiliile locale,
județene nu pot depăși 20% din totalul veniturilor proprii curente ale bugetului local, inclusiv
cotele defalcate din impozitul pe venit.
9 Pavel Belean, Gabriela Anghelache, Trezoreria Statului, Editura Economică, București, 2004, pag 46
14 | P a g e
În cazuri deosebite, statul poate apela pentru finanțarea deficitelor bugetare și a
datoriei publice și la împrumuturi externe în valută, ce pot fi obținute prin:
titluri de stat în valută emise pe piețele financiare externe;
împrumuturi de la guvernele străine, agenții guvernamentale străine;
instituții financiare multilaterale sau de la alte organizații internaționale;
împrumuturi sindicalizate pe termen scurt, mediu sau lung;
împrumuturi de la băncile străine sau de la companii străine.
În concluzie, pentru finanțarea și refinanțarea deficitului bugetar și datoriei publice, se
folosește un număr restrâns de instrumente, hârtii de valoare.
2.2.1. România- analiză
Datoria publică guvernamentală la sfârşitul anului 2007 a reprezentat 18,8 % din PIB, din
care: datoria contractată direct de stat reprezenta 88,2 %, în timp ce garanţiile reprezentau
doar 11,8%. Structura portofoliului datoriei publice guvernamentale este prezentată astfel:
Figura nr. 1 - Datoria publică guvernamentală (după tipul datoriei) în România, în
perioada 2002-2007
Sursa: Strategia privind administrarea datoriei publice guvernamentale, 2008-2010, Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală de Trezorerie și datorie publică, publicat pe http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buletin/executii/STRATEGIE.pdf, pag.20
Soldul datoriei publice garantate la sfârşitul anului 2007, în valoare de 9.366,4 milioane lei,
era format din:
− garanţii pentru sectorul bancar emise în baza legilor speciale de 1.387,4 milioane lei,
− garanţii pentru împrumuturi contractate de operatorii economici de 7.084,9 milioane lei
Totodată, Australia a avut un nivel scăzut al datoriei nete în ultimele două decenii, în
comparaţie cu economiile din cele țapte țări, analizate anterior. Astfel, șa începutul anilor
1990, Australia, împreună cu marile economii, s-a confruntat cu o creştere a datoriei nete într-
o măsură seminificativă, creștere datorată recesiunii globale. Dar, în contrast cu alte
economii, după 1995, Australia a cunoscut o scădere semnificativă a datoriei sale nete, după
cum se poate observa și în figura nr. 8.
Figura nr. 8- Evoluția datoriei publice nete din cele șapte țări a G-7 (% PIB), în perioada 1992-2010
Sursa: Katrina Di Marco, Mitchell Pirie and Wilson Au-Yeung, A history of public debt in Australia, publicat pe http://www.treasury.gov.au/documents/1496/PDF/01_Debt.pdf
În perioada următoare, poziţiile datoriei nete din cadrul economiilor aferente țărilor
din OECD, inclusiv Australia, sunt de aşteptat să crească din nou, ca urmare a deteriorării
perspectivelor economice mondiale şi necesitatea de a introduce semnificative măsuri de
stimulare fiscală. Capacitatea guvernelor pentru a răspunde perspectivei globale economice în
deteriorare, vor fi diferite. Aceste diferenţe provin în mare măsură din diferenţele în puterea
finanţelor publice şi de diferenţele din capacitatea economiei să crească.
Din figură se poate observa și faptul că în comprație cu celelalte țări, Australia are un
nivel semnificativ mai mic al datorii nete, chiar şi după introducerea unor măsuri de stimulare.
Astfel că în anul 2010, în Australia poziţia datoriei nete, a fost estimată la 1 % din PIB, faţă
De asemenea, în anul 2009, 12 state membre au avut rate ale datoriei publice mai mare de 60% din PIB, lucru ce poate fi observat în cele ce urmează,
astfel:
Figura nr.9 - Datoria publică la sfârşitul anului 2008 şi 2009 (% din PIB)
Sursa: Eurostat- S t a t i s t i c a l b o o k s, European economic statistics, 2010, publicat pe http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-GK-10-001/EN/KS-
