TRAGICUL ACCIDENT DE AUTOMOBIL DE LANGA TÂRGCVIŞTE. — (Vezï explicaţia).
2. — No. 30. UNIVERSUL LITßRAR Luai, 25 l u i l e , 19H.
F U R N I C A (Depă Law&rtme)
«Le baiser est la seve d'amour». Lamartine
Era mal bine de o oră de când mu pl imbam alături de ,,ea" fără ca cel puţin să capăt un sărut... Nerăbdarea şi dorul... abia le mal puteam eîâpâni.
Soarele pornise spre amurg, şi pe când razele lui aprindea cerul într'o lavă de săgeţi sânteetoare, plecând c'un vag regret că părăsea a-cea zi luminoasă de August, spre a da pas eternei călăto*.re Ьаіаѳ, pe când toate ungherele crângului, toate tufişurile de l i l iac tură luminate ca aprinse de un foc ceresc, din spre răsărit, nori uriaşi ca nişte pasări de pradă, se ridicau pc coam a muntelui către care soarele se îndreptase, pierit înghiţit ca de vm balaur cu solzi de diamant negru. Toate vietăţile par'câ, îngrozite d e a -cea dihanie de nori, într'o goană nebună, începură a roi, a-şl aduna
•merinde, pornind apoi către taini-cile lor palate clădite cu atâta măes-trie.
In bătaia vântului , ce, ca un sol al norilor, vestea pămânuluî deslăn-ţuirea furtimel, frumoşii şi falnicii plopi ce mărgineaţi crângul , îşi îndûiau crengile ale căror frunze de smarald-argintat, păreau m i i de fluturi ce-şî băteau'Sn delir.aripioarele străvezii. Un cânt cvntonuri-neînţelese pornea din crâng? C'un cuvânt se apro{»a furtuea sa* pioaia.4 fără ca eu -săwfiî fi pm*ut săruta1, „iubita" măoar odată !... Toate ata* curile mele delicioase, toată.duioşia cuvintelor ріше.de iekere« şi atenţia cu care o înconjuram, şi- care ÎI grăia de dorul meu-de a o săruta, erau combătute cu aeeeaşi delicateţă, cu deosebită f ineţă de Ьии combatant; joc plăcut:de altfel, ce îmi aprinde şi aţâţa sMaţirea In S ş a fel, că-ml venea s'o prtndJca un neb e n la piept şi ca răzbunare, s'o înăbuş cu sărutările pline dé patimă de care m'a lipsit atâta vreme... S imţeam cum dorul, dragul şi patima, d intr'o clipă Intr'aita, vor tace explozie, şi printre nesocotinţă pripită şi neprevăzută, o să-mî adăp pornirea pe gura eî micuţă — cu setea animalului ce soarbe cu delir isvorul de cristal î n care î ş i răsfrânge chipul, şi de care se teme că nu-î va ajunge să-I potolească. Treceau clipe după clipe — adevărate veşnicii, — fără ca s"o pot Imbia, fără ca să-mî înt indă guriţa după cum doream.. . Şi eram nebun de dorul d a simţi cum buzele el rumene le at ing pe ale mele, şi 'n delir şopteşte vorbe d r ă g ă s t o a s e ; e r a m nebun să simt cea* mă i f u n d tn ge-minea flfcidic*.» ochilor el negri , oe parau aprinşi de focul an iorc lor divine, ce se apr indeau zeităţUer: Când vântul — hoţul -.ѵееШес .ctes-t .mierdă-tor al i ec ieareter mal alâs~-prindea a-I răsieţi Aurul' рАтикЙ cu răsfrângeri d e -satin b*oraatí c â n d frumaşil oeht siriveeäi, Intreţ igenele laagi< mătăsoase sura-suri zgl6BUtT4^>uvrj«cvspjaaiat>. -d& valuri—ce aJ«r*şaA; í ú e a r e - p e ' bazele el cărnoase, s a p â a t * * i n . a c e t a ş t i m p două gropiţe c n laájiocol obrajilor catifelaţi; гя* oare crifiiî şt) rozele într'un asnalgam.iarmoaiec îşi cer-nuse petalele,йяі ц dădeai dóról nebun de a o^sttâiTfgeelaipwfaj.de.a'mi odihni capsaii'trămăstaat de* ideii m ă ca r de Ь і ш і ^ т а ^ i s a a W r ^ priK care se :EăfeaussitoiIittjtt!si>gte: ce păreau şi «1л cA» d*reeec desmetw darea încă, şi i râde.', im a***as,- timpi de neîndentâiMiecatesluttiiPBiantera^
Nu sărutasem tmet >otfaiă • paaâ.a-tuncl, şi. de аюееаѵрдаі» mi s e pa* rea a ş a . d e > d e t t c ă * a ^ a « e * ^ o o « c e p e -re. . . .şi de aceasftp»*»»r aveam tenpve* Sia că aş profana fiinţa el pl ină de suavităţ i , cu atingerea gurei mele. . . Mă i?r - . m > m ă sfiam, însă o adoram cn frenezie. Şi toate par'că îmi vorh?afi de curăţenia pi negrăită : florile co ne înconjurau cu privirea .
lor nevinovata, mă intimidau mSf mult; găseam o m a i * asemănare intre ,,ea" şi ele, îmi păreau c'ar fi suroril6 eî trimise de Tatăl, spre a o ocroti prin chiar privirea lor nevinovată, de ori-ce atingere vulgară.
I n fine, nu mal ştiam cum să-I vorbesc, mal dulce s'o îmbiî d'a mă lăsa s'o «ărut măcar odată, căci cântasem pe toate tonurile, încercasem toate gamele fără ca să reuşesc.. .
Cum stam şi torceam ,,des rêvjs gracieux", combinând în acelaş timp un noii capitol de cuvinte duioase cu care s'o îmbil, de odată o auzii ţipând. Cătai la eS speriat, nu ştiam provenienţa acelui ţipăt neaşteptat. Ce era?!... O generoasă furnică, pe care o voi btne-cuvânta totdeauna, atrasă pe semne de parfumul şi fineţea cârnel Л albe şi catifelate, se strecrase în sân, sorbind cu guriţa el mică, nectarul imaculatului crin... pricinuindu-1 o durere mare... Şl ea, speriată, ţipase, căci muşcătura acestor mici insecte produce o durere foarte ascuţită şi nesuferită.
O, slavă ţie micuţă furnică, slavă ţie; că numai prin tine am putut a-tinge marmora de Carrara a sânilor, gura parfumată şi manile — petale de mirt !!1...
Ca un dibaci salvator — fără să-mi maî cer voe—m i-am introdus mânS prin deschizătura bluzei, am prins generoasa, răutăcioasa—pe care o pusei cât aï clipi din ochi,
,în colţişorul batistei şi apoi după a-jeeasta o îmbial ca pe un copilaş, )să mă lase s ă sărut punctul muşcat, că iraedial II va» trece durerea. Pre* textul â fost bun; ;асш«а, fie<*câi dit t rerea a сокѵтвю&а<№соМпДОа*ш»|е au fost conviagăteare-, dac iată" că n u m a i da tee t iă acestoï m k even&i m e n t prodaa de nevinwvaîa^furB4căy
« m putut să sorb d i n nectarul eăru-; tării or negrăit de curate ce le-am d a t şi primit vre-odatâ. De la u n s â n nu mi-a fost greu să a j u n g l a celait, apoi la m â i n i şi tn cele din urmă la.... guri ţă . Cu capul lipit de eânul el că lduţ ce e x a l a miroa d e tuberoze, cu gura întredeschisă de un zâmbet nespus da dulce, primeam sărutările „ е Г sublime, ca strecurau în m i n e cel m a l subti l bal sam ş i mă Înfiera, p â n ă tn cete mal tăinuite fibre. I n cuget» a d w e e a n din prinosul de fericire, înăl ţătoare rugi mândrelor creaţ i i ale naturel, c e cup/ ide a tâtea negrăite farmece , nebănuite de a c e a c e n u І ь а й gustaţi!
N u m a l s imţeam daetănţutrea fur* tonei c e era t n perspect ivă: s ă ѵВД c i e r a m fericit şt • fericit i c ă U n e a m tn braţe peiuna.diDioeèe m a l frcH m o a ş e fecioare, , d ta*a le c ă n i i s ă r u tări nespasfedeídetíeiaeae, î m i adâ-pam ; s e t e a . îedrăgtrilav: s o S v e .
P e generoasa* furn ică «an înbăl-s ă m a t o . C U . d r a g a t ă , . c u cât drag c a t . la e a , ş t i a c u m !... Ce mare , ce m â n d r u maoetaU la amiaUrea ace-
t i o n m o m e n t e > purificate t n care a m ţprimit.priHMu sărutare de pe buzele ioneî fecioare; sărutare ce mi-a dat ţpr in i l f i e r l ta l imel iubirt eterne, tO,' i^Bereasă furnică! Ce dragă îmi e ş t i ! Ş i d a c ă s'ar putea, dacă ar mal exista în tine urmele acelea din parfumul cărnel _.,el" le-aş strânge l a s â n în memoria „el", şi'n speran ţă că tu mi-aî da ceva din „ea" — după atâta a m a r de vreme ce a trecut de atunci — t e - a ş săruta!...
M a r i a V a s i l e s e u Oara. Gâmpjna.
DIN HAZUL ALTORA j Profesorul.— Cari sunt proDrietătile jcăidarif? " I ЕШтЛі—Căldura dilată corpurile, le lungeşte şi ie măreş te , pe când frigul
I le s t rânge , le scur tează ş i le micşo-! rează.
Profesorul.—Un exemplu ? Elevul.— in t impu i verii , când este
ca:d. : i v.i lungeşte ; і г гаа , când e fr:;i. ziua se s c u r t e z i .
JULES MARY
CUIRASIERUL DE LEMN Pe bulevard, tn coltul străzii Tait-
bout. Cade o ploaie măruntă, foarte mă
runtă, aproape nevăzută, ca şi cum ar ieşi dîntr'un pulverizator uriaş, pe care l'ar fi apăsat, acolo sus, o m â n ă de gigant.
Cerul este de-a'ntregul cenuşiu şi scund. Arborii şi-au perdut frunzele. Un noroiu negru înveleşte caldarâmurile şi trotoarele.
Trecătorii lunecă, caii se poticnesc, roţile se întorc pe loc.
E un frig înţepător de Decemvrie, ascuţit, Înarmat cu ace şi totuşi, cu tot crivăţul, bulevardul e plin ' de lume.
Este o gloată de oameni foarte o-cupaţl, cari se grăbesc, o altă mulţime de oameni, cari se plimbă cu o Încetineală dc înmormântare, unii încrucişându-se cu alţii.
In colţul străzii Taibout şi al bulevardului s'a oprit un ştrengar; E de vre-o zece ani, părul castaniu, rău pieptenàt îl cade în şuviţă aspre, în spice ţepene pe frunte, până peste spânoene. Nu e aşa curat. Pan-! talonil, vesta, paltonul au fost croiţi ca din topor într'o haină de catifea, de multă vreme scoasă din întrebuinţare, odinioară castanie, acum cenuşie ca praful. Toate astea ÎI vin prea *argî şi prea lungi , dar micuţul are să se facă mare. El nu e nici tocmai bine spălat pe faţă. O trăsură trecând, i-a sfichiuit faţa cu pi-{Căţete - sure. Micul a trecut m â n e c a fdeasapra, s implu, fără grija că în-; tinde noroiul. : Are ocM albaştrii , mici , viol şi ktetef. : II.chiamă.Charles Frou. Tată-său ei negustor aamfeulant. Şi dânsul are aceeaş meserie.
De câteva zile tatăl lucrează un nou fel de jucărie, un cuirasier de lemn. cu ţ inută eroică, care agită o sabie , tn timp ce calul galopează straşnic de repede; calul aleargă pe roţi, sab ia se ridică, se la să jos, găureşte piepturi nevăzute, taie capete închipuite, pe când cuirasierul, c a mustaţa sbârlitâ, roteste nişte ochi sălbateci.
Bătrânul Frou vinde mult , plim-b ă n d a a a dealungol marilor bulevarde, de la Ambigu la Madeleine.
E l a aşezat p e iiu-săfl ta colţul .străril Taitbut, cu o tablă a târnată ide g â t ou o curea, şi deasupra tă-IbUtel escadronal de cuirasier! strălucitori ş i sălbaUeî .
' II dă câte douăzeci de bucăţi tn; tfleeare duneaeaţă, i&r jucăr ia eaată llBtt franc.
In fiecare seară , după ee urcă pană la al şase lea etaj al anei eaaa d i a s trada Saleaaaflar. Charte» a ra tă a-tâtea piese da doaăaecl da gologani câ te ЪскаЦ a v a n d a t
S a h ploaia mărun tă s i rece Chartes tmnnira .
Obrajii , ufccfaäa, nasu l « aunt roşii, aaâteete mief. rrăpate, 0 susai îmblănite p a n ă te>esats l n b u s u n a -rele pantalonilor.
Cu un glas awut.it, drăgălaş , ş i trist, el dă de veste:
— Cuiraaâerill frumoşii cuirasier! cn douăzeci de gologani!..
Mulţimea trece fără păsare. Şt Charles repetă strigătul ade
menitor, cu regularitate, după c u m auzise de la tată-său.
Insă tatăl, un poleitor de metale, neavând de lucru, fiind văduv şi luând meşteşugul ăsta spre a nu trândăvi, înfrumuseţează cu veselie cuirasierul de lemn prin vorbe în ţepătoare, prin glume pariziene de prost gust şi de băiat bun, care a-trag atenţia ş i aduc vânzarea.
Pe când micuţul e trist. — Cuirasierii! frumoşii cuirasier!
cu douăzeci de gologani!. . . In glasu'I sunt lacrimi. Şi asta nu
doară că'I e frig. E deprins cu vremuri aspre. Nu
că ar fi bolnav s a u i-ar fi foame; e
sdravăn ş i tată-săfi se poarta bin« faţă de dânsul. Atunci, pentru ci plânge? Pentru ce priveşte cu un ochio înfiorat, aproape cu îngrozire, pe acel ce se apropie de marfa lui., pe copiii bogaţilor, pe cari îi ispiteşte cuirasierul de lemn?... Şi după ce jucăria dispare, de ce buzele i se umflă de suspine adânci , iar el urmăreşte, cu aceeaş privire geloasă şi nemângâiat.ă. pi; copilul, care, în gloata trecătorilor, duce cu sine pe frumosul cuirasier?
Astăzi vânzarea a ners bine.. ' Nu i-a maî rămas de cât o jucă
rie, una singură, şi nouăsprezece piese de câte două-zec.I de gologani sună în fundul pungii.
Lângă dânsul, aproape atingân-du-1, trece un copil întovărăşit de mamâ-sa. E mic de tot, pipernicit, cu faţa istovită, galbenă, ofilită. îi vine grefl să se târască şi o cocoaşă ÎI diformează umărul drept. E de o vărstă cu Charles.Frou. In sfârşit, fără să-şl fi vorbit vre odată, Я se -cunosc. S'a 0 întâlnit adeseori. Cocoţatul se mimeşle Gaston Ijembeliy— ciudat nume-pentru un trup atât de .sărman, gândise Charles — iar ma-mă-sa, o văduvă-foare bogată, locu-eşte.primul Haj al casei din strada Salaâmilor, care ÎI aparţin.
Trecând prin faţa lai Charles,- Gaston se opri.
Recunoscuse pe ncgşs t6» ' ş i surâse spunându-I ,J»umt»z*áa* cö c l ă t i i -nare din cap. Zfircste« jtwsâiiav singura rămasă pe tarakfcű
— O! ce frumos cuirasier, гаадаіа, ce frumos cuirasier...
Ochii lui cercuiţi în negru, ochi de bolnav, osândiţi a se închide în curând^ se măresc şi mâna-i lungă, slabă, alea ca ceara, înaintează cu lăcomie, apucă cuirasieruU.învârteşte resortul.
îndată, calul îşi ia vâ*i*'şt-iaută-1 pe soldatul ce'şl agită «sabia, capo coseşte capetele ş i stră|WM>g« piepturile.
— Mamă, cumpără-mi'!, te rog... cumpâră-mi'l....
— Cât costă cuirasierul, copilul meu ? zise mama, negustorului.
— Douăzeci de gologaj^,d*a»nria. — Ţine'!.... Şi Ga&ton Lembellyáajcoüstee^ju
căria. P e mescioară nu j a a j ! R v i a t e a 4 C ; ~ Şi
Charles lasă c ă p i a t e ; j«&---blinttt*H se zgârcesc... se*ţte«««din~tі&аае-чдо* гііѳ.... ar vera sfi a u plângă... Dar e mal tare ca dansuL.. Uite'l cum plânge c u hohote. . . igoeeotos.. a-t ing'nd cu frurüeB taxáiba deşartă şl cu mâinile mereu tn fundul buzunarelor....
— Afc!... ah!... ah!... făcu sărăcuţa! tresAltaadu'I pieptuL
Gaston Lemee&y t-a auzii S'a întors. A adus-« şi pe mamă-sa către a;icul negustor.
— D e ce plângtT — tutuindu-1 Îndată, pentru c ă toţi copiii suni fraţi.. Ţi-a făcut cineva vre-un rău?
El . plânge cu hohot , nu răspunde nimic, n'ar putea să răspundăi
Infirmul starua.... —Să vedem, spune-ml de ce
plângi? Charles 1?! şterge ochii trecând
mâneca' deasupră-le, dar lacrimile întâlnesc, pe mânecă, petele de noroiu şi o crestătură cenuşie se desemnează acum pe chipul turburaţi a l ştrengarului, de la ochiu la ureche.
Printre hohote, prin fraze Intre-, tăiate, el se lămureşte:
— N u plâng... nimeni nu mi-a fă-l eut nimic. . . Nu... eű nu plâng.... numai cuirasierii mei... cuirasierii mei...
— Binel cuirasierii n'au fost plătiţi?
— Da...., ti iubesc atât de mult... sunt atât de frumosşl... Când ti am aief, în faţa• mea... ti• privesc.. asta! Îmi face plăcere, dar nu îndrăznesc-să-I ating. . . . tata nu mă lasă. . . Şi pe urmă, după ce au plecat cu toţii . . . încep să plâng. . . f i indcă doresc atât de mult să am şi eu unul.. . pentru mine... pentru mine unul. . .
L -mi , 23 Iu l ie 1911 UNIVERSUL LITERAR No. 30. — 3 .
— N a i cerut Iul talâ-tăo* —Da. Tata n u vrea. Costă prea
ecn.mp. Infirmul se uită la negustor c u o-
chi dulci şi mirat!. — A*ta ţi-ar place? zise el... — Da... aii! ah! răspunde Charles. Şi prinse a hohoti m a l puternic. Atunci Gaston ii întinse jucăria: — Tino. ţi-o dau ţie... ia-o şi păs
trează cei douăzeci do gologani ai mei. . . .
Charles Frou nu crede ce aude— nu îndrăzneşte să creadă. Cu mâinile pe jumătate înt inse , cu degetele depărtate, cu ochii holbaţi , cu gura despicată de un zâmbet. î n a cărui fericire este încă un pic de şo-văeală, el aşteaptă.
Infirmul aşează cuirasierul pe nvescioară.
- Nu-I aşa , m a m ă , că vrei şi tu? z i s e el .
— De sigur, copilul meu, spune m a m a înduioşa i .
Şi doamna Lemboily dispăru în ni ultime cu cocoşat ul.
Charles Frou se duce spre casă, în strada Salcâmilor. Socoteala îl e.-te în regulă. De dimineaţa avea douăzeci O.o. cuirasieri . Seara, aduce douăzeci de franci.
ş i - a a s c u n s jucăria tn buzunar. Seara se joacă cu dânsa. Şi dimineaţa, înainte de a pţoca, o ia cu sine pe bulevard, de teamă să nu i-o găsearcă tată-său şi să i-o vândă.
Tot. aşa în fiecare zi, în t impul asprei hin! de Decembrie.
Acum. însă, micul negustor e vesel. Şi g l a s u l , dacă e tot-deauna slab. nu mal e trist când strigă:
— Cuirasierii . frumoşii cuirasieri cu douăzeci de gologani!
II Aù teent două luni. Negustoraşul
nu a mai văzut pc infirm, dar fru mo.-:uî cuirasier îi fac î n t r u n a desfătare.
Deodată. întro seară, tatăl zise: — Gaston Lembcllv, fiul proprie
tarului , e tare bolnav.. . Charles Frou simte că i se rupe i-
rinta. Lacrimi mari îl umplu ochii. Peste două 7,ile tată ÎI spuse: — Gaston Lembelly, fiul proprie
tarului , a murit. Charles închise odaia în care dor-
niia. Se culcă, întoarse cearceaful şi plapuma ne cap şi plânse. Plângea fără să ştie pentru ce. Adormi in lacrimi şi plânse ş i In v is .
III Pi*ste două zile, ne poarta casei e-
raa nişte tapete cernite cu două litere de argint: ,,G. L.",
Şi, dedesubtul- coroanelor şi -Л florilor, întro lumânări de ceară a-prinse, o raclă mică, foarte mică, n u maî mare ca pentru un copil de cinci ani.
Dinapoia acestui sierrt^ sunt mulţ i prieteni.
Şi hăt departe, în u r m a cortegiului , îmbrăcat în haine le sale dc catifea, mult m a l rău pieptănat ca de obicei şi mereu cu mâini le în buzunar, u r m a Charles Frou.
Cerul era ca cenuşa, mohorît . Din când în când, cădea zăpadă
topită. Un vânt straşnic, de cele ce se stârnesc în vreme de vijelii , alung a această ploaie de gheaţă în ochi. Intr'adevăr nu era plăcut s ă trăeştl pe o astfel de vreme. Micuţul făcuse bine că plecase. Se dusese într'o ţară, unde se adună laolaltă toţi copiii cari au fost buni, toţi copii i bogaţi lor, cari s'au îndurat de cel ser-mani .
Charles Frou n u îndrăzni să intre în biserică.
Se învârti pe străzi, aşteptând, însă ajunse cortegiul funebru când a-oesta se îndrepta în spre ţ intirimul din Montmartre.
Stătu departe de lume când micul fu îngropat. II era ruşine să se găsească acolo neînşt i inţând pe nimeni ca pentru o faptă rea. Se depărta de păzitori, de teamă să nu fie gonit.
Văzu trecând îndărăt prin faţg lui bărbaţii şi femeile in doliu, şi copiii, prietenii infirmului.
Mulţi dintr'înşit aveau ochii înroşiţi de plâns.
Când nu mai fu nimeni tn jurul mormântului , după ce micuţul fu părăsit acolo, sub răceala humei jilave, el se apropie cu sfiala, privind în dosu'î de nu era supi aveghiai .
Dar nu, eru singur.. . Atunci, cu prevedere, cu duioşie,
scoase cuirasierul du lemn din buzunarul adânc al pantalonului de catifea.
Se uită la el o clipă... puse resortul în funcţiuni;... Pentru cea din urma da»â calul alerga In galop, sa-bit reteză, găuri, făcu scamă pe duşmani i îngroz i ţ i . . .
Şi Chartes îl îmbrăţişa. . . Apcfl, încet işor, aşeză jucăria
printre coroane $i printre flori. Trad. û» I t l i iarri %V. B c r n f e M
SONETELE HJ1ÎIIUI
In al tău suflet de melancolie Ascundc-mi dorul, mandra nea stăpână, Ca ochii mei dc-apururî să rămână Străini de-a lumii trisli comedie !..
Că 'n al tău %uflcl e o vceînicie De visuri ce cu visele se 'ngânA — Stăpâna lor K cea mal albă zână Cc mi-a fost dat să-mi flc dragă mie.
Ş> 'n pârul tău cu 'nfiorăn ăe scară Invălue-mă pentru totdeauna. Să im mai ştiu a vrăjbilor fanfarai
De rostul meu să ştie numai luna, Ce-asupra noastră'pacea eî coboară Şi ne îndeamnă la iubit — nebuna !..
II Ce cântec dulce-mî cânţi tu de iubire Când mă săruţi cu-alâla 'nvăpăiere !.. Ce zeu ţi-a dat sublima mângâiere e'alinţî'cu ea o tristă amăgire ?
Dar ştii tu că a gurii tale miere Ucide cu atâta fericire,— Că ea mă fură lainic sin neştire Cană buzele se caută 'ii tăcere '!
Şi dacă stele ne privesc şirele Din slava lor şi tremură ca tine, E ea mai mult iubirea să ne 'mbete.
Iar dac'al luneî Corn ăe aur trece De-asupră-ne cu vrăjile-i senine, K ca iubirea 'n noi să fi-o inurce.
L c o n i i n I Ho s e u
REGELE Б Ш И Ш Г О Ш Intre renumiţii generali germani
cari s'au ilustrat contra armatul împăratului Napoleon 1 Bonaparte, un loc de frunte ilocnpo mareşalul Guil-leaume René, baron de l'Homme de Courbièro, care şi-a câştigai renume prin eroica apărare a fortăreţei Graudenz, în anul 1807. Gloria sa o prea măresc chiar şi pietrile, căci vechia fortăreaţă Graudenz, printr'un ordin de cabinet al împăratului Wilhelm 11 cu data de 4 Decembre, 1893, a primit numele dc «Fortăreaţa Courbière».
Mareşalul Courbière s'a născut la 25 Februarie, 1733, şi a murit la 23 Iulie, 1811. El işî trăgea origina dintr'o veche familie franceză. Bunicul eroului noetru fu silit de tirania regelui Ludovic XIV eă părăsească Franţa. Tatăl său fusese major in armata o-iandeză şi fiul se dedică de asemenea carierei militare. La 1747 a luat parte la apărarea fortăreţii Bergen. Avansat sublocotenent, i se oferea o frumoasă perspectivă do avansare, dar el fu fascinat de gloria regelui Prusiei Fnderic cel mare şi astfel intră cu gradul de căpitan în armata prusiana. In această calitate luă parte la asediul fortăreţii Schweidnitz, unde dovedi mare curaj. La 1759 regele Frideric îl însărcina cu formarea uauf batalion volant şi-1 numi major. Cu aceste trupe el se luptă când in Saxonia, când în Si-lesia şi Pomerania.
La Î760 luă cu asalt şanţurile duş m a n e ale Dresdei, fapt pen t ru care fu decorat . Apoi luă parte la bătăliile din Liegnitz şi Tc rgau . După pacea de la
i Uubertu^htirg el fu transferat la E m -j den Ln 178!) lo-ţ аѵаіьаі la r angul
de general de brigadă şi la 1787 de divizie. In această din urrnă calitate comandă gardele şi ar ipa stângă contra republ tceî franceze. Mai târziu fu avansat la rangul de genera l de corp de armată şi numi t guverna to r ai fortăreţi i Graudenz .
Când regele Fr ider ic Wilhelm 111 vizită pen t ru ull t ina oară fortăreaţa Graudenz , la ÎS Noenibr ie , 1806, strângând m â n a guverna toru lu i , îi zise :
— Rămâi s ănă tos , d ragul meu Courbière, a m încredere că n u vei preda fortăreaţa.
— Majestate, răspunse guvernatorul, o voiu apăra până la ultima picătură de. sânge .
Şi el se ţinu de vorbă . Garnizoana fortăreţii era de 132 ofiţeri şi 5721 soldaţi. In decursul asediului au dezertat n u m a i 827 soldaţi , d in t re cari cea mai mare parte polonezi. Aceştia fură ajutaţi de insurgenţi polonezi, cari aş teptau de la împăratul Napoleon 1 restaurarea marelui imperiu polon. Guvernatorul făcu tot posibilul ca să împiedice dezertarea, aşezând lângă fie-care sentinelă polonă câte una germană şi punând uu premiu de 20 taleri pentru fie-care dezertor prins. Courbière dispunea insă de o excelentă artilerie.
Din fericire nici t rupele franceze cari asediau fortăreaţa nu erau de bună calitate. Abia la 1807 începu duşmanul să bombardeze fortăreaţa cu tunuri de calibru m a r e . Mai târziu ii-reş te că bombardarea deveni mai eficace şi asediul maî sistematic.
De şease ori comandantul fortăreţii fu somai de diferiţi generali ai lui Napoleon, cari dingeau asediul, să predea fortăreaţa Dar mareşalul prusian ori nu răspunse ia aceste soma-ţiunî, sau dădu răspunsuri drastice.
Situaţiunea fortăreţii devenea din ce în ce maî critică, maî cu seamă după ce oraşul Graudenz şi satele dimprejur căzură în mâin i le duşmanului. Afară de aceea asediatorii primiră un ajutor de 30.000 oameni. Comunicaţia fortăreţii cu lumea din afară era foarte grea ; chiar şi cei mai îndrăs-neţi soi! nu mai voiau eă primească o asemenea misiune, do oare-ce se temeau de o moarte sigură.
După căderea fortăreţii Daazig împăratul Napoleon dădu ordin ca fortăreaţa Graudenz să fie bombardată cu mal multă energie. Generalul Victor primi comanda trupelor dc asediu. Când duşmanul atrase atenţiunea generalului Courbière, Ja 20 I un i e , 1807, asupra victoriilor francezilor la Heils-berg şi Friedland, la luarea fortăreţii Königsberg şi la ocuparea ţinutului pană la râul Memel, oferind şi con-diţiunl favorabile dacă va preda fortăreaţa, comandantul răspunse efi în-irângerile trupei armatelor aliate nu stau în nici o legătură cu fortăreaţa, că aceasta se află io aceiaşi situaţiune ca şi mai înainte şi că deci n'are nici un motiv să capiluleze. El este dator să o apere, pentru regele său, onoarea ea şi pentru camarazii săi de arme. Acest limbagiu îndrăsneţ nu corespundea de loc realităţii. După o notiţă din carnetul de asediu din 20 Iunie acel an, se vede că partea cea mai mare a garnizoanei umbla desculţă Gomandantui picţiî rugă pe consilierul militar Sasse să se îngrijească de piei, pentru ca să se poată face încălţăminte. Sasse plecă la Bromberg , T h o r n şi Gnesen şi cumpără pen t ru 2.000 de taleri piele şi o îngropa in pivniţa caselor sale, pentru ca că nu o găsească duşmanii. Abia după armistiţiu această pielărie a putut fi predată garnizoanei.
Asediul fortăreţii Graudenz dură până la 30 Iun ie , 1807. şi se t e r m i n ă în urma armistiţiului de la Tilsit, după care urmă pacea de la 9 Iulie.
Pen t ru apărarea eroică a fortăreţii Graudenz regele Prusiei numi pe Courbière feldmareşal şi guverna to r general al Prusiei de vest.
Rămăşiţele pămâa teş t i ale feldma-reşalulul Courbière se odihnesc în grăd ina comandamen tu lu i fortăreţii , în
î bast ionul 3 , lângă acelea ale soţiei sale. l in grilaj s implu î rnprejmueşte
: cele doua morminte. Jn mijlocul platoului de exerciţii s'a aşezat pe chel
tuiala regelui, Ia 1815, ud monument original în memoria lui Courbière : Nişte vuituri aşezaţi pe tunuri poartă inscripţia pe o banda : «Lui. neînfricatului războinic, are de a mulţumi regele şi Statul menţinerea acestei fortăreţe». Nişte bomJie arzânde formează un al douilea rond şi ina'i multe drapele formează o piramidă, în vârful căreia tronează vulturul prusian 'iea-supra unei cununi de laur.
£ . S e u r i u
- A -
CUGETĂRI Neorânduiala dejunează cu abun
denţa, prânzeşte cu eàràcia, cinează cu mizeria şi doarme cu moartea.
Fr ani; lin.
N u e nici mare nici mic nentru suflet care a creat un . Emerson.
A avea un prieten însemnează a a-vea un alt eű. Cvermte.
Nefericirea e ceva sfsUH. Scneca.
Viaţa este uzufructul unei grămezi de nioleculff. /•.'. de Concourt.
A iubi pe un om rău însemnea/ă a fi sfânt. lutin Hasdeu.
D E P A Z A Prin negura nopţii din distanţă 'n
distanţă focurile aprinse de cele două tabere duşmane . Cuie u n glonte rătăcit turbura l iniştea nopţii şi întrerupea pentru puţin t imp glasul ascuţit al cucuvaelor.
AI noştri, vorbeau împrejurul unul foc, la care fierbea o oală. despre î n . tâmplări le din timpul zilei.
— Straşnică luptă ma l fu şi asta, dom'le s e rgen t , zise un băetan voluntar C2-ŞÎ lega cu nepăsare o rană.
— Aşa-I băetJ, dar şi eu am cu c s mă mândri , v'aţî purtai ca nişte eroi.
— Păi . doar d u m n e a v o a s t r ă ne-aţî spus că e... p e n t r u Patrie !
— Pentru Patrie , da, sigur, Patr ia e cel mai scump lucru, şi drapelul cotpil, pentru drapel să vă daţi ultim a picătură da sânge.' e' trebue sâ rămână al nostru !
— Al nostru, de sigur, oare vă îndoiţi de noi. domnule sergent?
— Nu ! Dar cine e de pază ? întrebă sergentul după o pauză.
— Toader Marin. — Toader Marin. . .a , da, bun băiat,
viteaz, mi-aduc ami utó cum Га răpus pe un turc, şi vedeţi iataganul ăsta, el l'a luat de la turc şi mi l'a dát zicând, să se prăpădească de râs, că tare-î posnaş, h;itä.-l să-1 bată:
— Ia-1 domnule sergent, e de la Mahomet 1 !
— Pă i spime-I că-I mulţumim, i-am răspuns cu râzând.
Aci sergentul sis opri şi fiu eră de trei ori; a l t i trei f luerăuirl ÎI răspunseră-
— Ce vă spun. tare-ï deştept Toader.
— Oh, domnule sergent, zise băiatul cara isprăvise d* legat, rana, eu îl iubesc foarte mult.
— Şi 3Ü. — Şi eu. Şi douăzeci de glasuri urmară pe
acelaşi ton. — EI vedeţi copii, numai aşa poa
te câşt iga cineva dragostea camarazilor şi superiorilor jăl, numai prin devotament si viteji», numai a şa veţ/ face ca B o m â n i a să prospere.
— Ura, trăiască I — U r a ! Şi dorobanţii ridicară căciulile tn
aer. jurând că-şi vor da ul t ima pică. truă de sânge peniru P a t r i e i
La postul s ă u , Mar in T o a d e r se p l imbă de colo p â n ă colo c ă u t â n d să s t r ă b a t ă î n t u n e r i c u l cu pr iv i rea .
Pr iv i r?n î i e ra ţ in tă sure focurile d in d e n ă r l a r e . si or ice zgomot, c^t de mic a r fi fost el îl făreq a ten t .
— Ah, câ in i i de tu rc i . ?ic"n el,
4 . — No, .30. UNIVERSUL LITERAR Luni, 25,Julie 1911.
Galeria artiştilor români
D . T R A I A N E S C U
D. T r a i a n e s c u face p a r i e d m t â n ă r a gene ra ţ i e ăa a rh i t ec ţ i , r o m a n i d i n p r i m a serie de abso lven ţ i a l scoa le! s u p e r i o a r e de a r h h e c t u r ă a in Bucu re ş t i .
Elev a l a r c h i t a c t u l u i I. Mincu d. T r a i a n e s c u n u poa t e fi de câ t cred inc ios m e s t r u l u ! s ău , fie p r i n pu bl ic i ta te fie p r i n l u c r ă r i l e sa le , pu ţ ine , d a r ca rac te r i s t i ce .
Acum' în u r m ă a ob ţ inu t p r e m i u l I l a concursul , p e n t r u locuin ţe eftine şi d u p ă pro iec tu l d-sale se execu tă cele 60 case de la sosea pe locul Bo-e r e scu de c ă t r e soc ie ta tea c o m u n a l ă .
I n ames t ecu l de case şi de vile de tot felul de l a şosea, locuinţe le eftine, p r i n s imp l i c i t a t ea lor, p r i n p u r i t a t e a fo rmei şi a s t i lu lu i , şi p r i n cerdace le lor p i to reş t i , r ă s a r ca o a r ă t a r e d i n v remi le t r ecu te c â n d se p ă s t r a o b u n ă t r a d i ţ i i î n m e ş t e ş u g u l de a se c lăd i l a no i .
m i - a u o m o r â t fratele, D o a m n e , r ăz -b u n ă - m ă !
Vedea apoî toiul lup te i , vadea pe f ra te le lui , p e Ilie, cum, b ă n u i t o r , î n a i n t a mereu .
Se î ng roz i se r ă m u l t t u r c i i ; cred e a u că oas t ea l u ! Crist s'a a b ă t u t ca o u rg i e a s u p r a s emi lune i !
„ î n a i n t e f lăcăi 1" c o m a n d ă căpi t a n u l .
„ I n a i n t î " şi t u r c i ! se d ă d e a u î na poi.
D a r i a t ă , c a p o r a l Ilie cade j o s s t r ă p u n s mişeleş te de u n t u r e . c a m a raz i i se u i t ă î n d ă r ă t cu p ă r e r e , de r ă u , şi apo i p r i n fum, p r i n g loan ţe , ba ione te , m e r g î n a i n t e c ă c i u l a r i ! noş t r i . . .
A tâ t m a l ţ i n e a min t e , T o a d e r Mar in , d in cele ce văzuse .
Şi d u r e r e a îî fu des tu l de m a r e c â n d a d o u a zi î l văzu mor t .
„ D a r e p e n t r u p a t r i e " îşi zise el şi se m a l învesel i .
T o a d e r M a r i n e r a c u n o s c u t de al tfel ca u n f lăcău vesel.
P e cer n i e ! o s tea ; în sch imb , n o r ! deşi . t r e b u i a să p louă .
î ş i t r a s e m a n t a u a pe u m e r i , îşî d ă d u căc iu la pe u rech i şi cu p u ş c a pe u m e r i c o n t i n u ă să vegheze.
— Ce bine-I să s t a i de p a z ă p e n t r u p a t r i e . îşi zicea T o a d e r M a r i n .
Apoi. p r i n î n tune r i c , se căsn i s ă v a d ă dacă - i î n c ă r c a t ă puşca .
— B a r e m , zise el, să n u m ă găsea scă f ă ră g r ă u n ţ ? .
— Şi t o c m a i eu să n u dau boabe , se poa t e? D a r vino t u r c u l e oda tă , şi lntin.de fesul să- ţ i svâ r lu boabe !
•— Ehe , clar vino tu , a d a o s e r ă z â n d Toade r , că ţi-oiu z b u r a eu m a l î na in t e fesul cu cap cu tot.
— Măi , măf că ş i r e ţ i m a l se a r a t ă şi t u r c i i ă ş t i a ! încet , încet , de-a-buş i lea , i a t a g a n u l şi.. . h â r ş t !
— D a r sâ v ină la mine că. . . p a c ! şi a fu r i s i tu l se ros togoleş te la va le b l e s t e m â n d pe Allah !
— D o a m n e , D o a m n e , ce de „Al la -h " - u r l î m i a u z i a u rech i l e zilele aces t ea !
— „Al l ah" , n e „Al l ah" , d a r ştiu că „ C r u c e a j u t ă " ! a l nos t ru făcu min u n i .
M a r i n T o a d e r îşi a s c u ţ i urechi le . — Cine-i, s t a i ! Tuf i şu l se mişcă, şi u n a n i m a l mic
fugi pe d i n a i n t e a sent inele i . — P t i i h a ! ba t ă - t e n o r o c u l să te ba
tă , de. ce nu fuseşi t u r c ! ! . . . t u r c cu p a t r u l abe ! H a , h a , nu-î v o r b ă fac t u r c i i şi pe a s t a !
î n c e p u s e s ă bureze . T o a d e r M a r i n l u ă a r m a şi o b ă g ă
s u b m a n t a . — Să n u r u g i n e a s c ă şi m a i şt i i . . . P i c ă t u r i l e se făceau tot m a l m a r i . Ma! e r a p u ţ i n ş i venea s c h i m b u l .
Se r e z e m ă de copacu l ce e r a l ân g ă el ca să fie la a d ă p o s t .
Cu ochii a ţ i n t i ţ i în d e p ă r t a r e , începu să viseze deş tept ! !...
Vedea pe M ă r i u c a lu i cea f rumoasă s t â n d r e t r a s ă de l a h o r ă .
Şi câ t o i u b e a el pe M ă r i u c a ! E a e ra , poa te , cea m a l f r u m o a s ă
f a t ă d in sa t . P ă r i n ţ i i 'ЗІ, o a m e n i boga ţ i , ş i re ţ i
nevoie m a r e , v ă z u s e r ă eî că T o a d e r n u e b ă i a t p ros t , şi că n ' a r s t r i ca să-1 facă copi lul lor.
Şi c u m M ă r i u c a îi a j u t a , căc i Îl iubea , îş i z i se ră că n u m a i t a i c a p o p a s ă v rea , şi ia tă - î şi pe cei do ! t ine r i în r â n d u l o a m e n i l o r .
Şi t o c m a i a t u n c i se t r â m b i ţ ă de „ resbe l" .
II l u a r ă şi pe el. C u m p l â n g e a ea M ă r i u c a c â n d l'au l u a t , căci tare-1 i ubea !
T o a d e r M a r i n se j u r ă că n ' a r e să se g â n d e a s c ă de câ t l a M ă r i u c a .
Aşa se făcea că de câ te o r ! T o a d e r t r ă g e a m a i cu sete s t r i g a :
— Pr inde -o tu rcu le , e de la Măr i u c a !...
Şi n u se p u t e a ca t u r c u l să n u ofteze c â n d o p r i n d e a .
Şi t o c m a i î n m o m e n t u l a ce s t a s i m ţ i u n fior cald s t r ă b a t â n d u - I corpu l .
Un g lon ţ r ă t ă c i t îl n imer i se t o c m a i pe el.
—Oh ! D o a m n e ! mi-e d a t o a r e s ă m o r a s t f e l ? Turc i i . . . Turc i i . . . s ă r i ţ i , la a r m e !...
Şi Toader , cu toa te că e r a r ă n i t , l u ă posi ţ ie de a p ă r a r e .
P l o a i a r ă p ă i a pe p ă m â n t u l usca t , a m e s t e c â n d u - s e cu s ânge l e lu i Toader .
De la u n t i m p T o a d e r M a r i n încep u să-ş î apese cu m â n a pe r a n ă .
— E p e n t r u p a t r i e , zise el, şi se re -zi-mă i a r de p o m ca să n u cadă .
L a o a r e c a r e d e p ă r t a r e se vedea o l u m i n ă p l i m b â n d u - s e î n zig-zag.
— T o a d e r Mar in ! E r a s ch imbu l . — T o a d e r M a r i n , m a l s t r i g ă capo
r a lu l . — Pre . . . zen t , se auz i m a l în u r m ă
o voce s t i n să , vocea lu i Toader . — Aie!., ap roape . . . t r ă i a scă . .Ro . . . -
mâ. . . n i a . . . Mă. . . r i . . .u . . . . ... Şi d u p ă c ă d e r e a în b ă l t o a c ă a
co rpu lu i lu î T o a d e r M a r i n , ghic i cap o r a l u l locul u n d e t r e b u i a să fie1 sent ine la .
P. Georgescu-Mugnr.
P R O V E R B E
Mai b ine să fi s t ăpân mic , de cât s iugă mare .
Nu ' ţ î a s m u ţ i càineie cul aï m â n c a t pâineie .
Târgul se face cu ban i şi n u n t a cu l ău t a r i .
Ascui tă cucul p â n ă iţi cân tă .
Vremea v i n d e paeie şi nevoia ic c u m p ă r ă .
H a i n a de î m p r u m u t nu ţ ine de caid.
De ţărm desprinsu-s'aii pescarii, Şi tremură in geana zării... Par frânţi din bulgărul de aur, In farmecul sfânt a 'nserâriî !..
Se duc... se pierd ca o visare, Pe luciul frânt din soare-apune... Se duc... şi 'n ropotul dc vâslă, Atâta vrajă sfântă pune!...
Şi-atât de dulce se 'nfiripă^ In urmă-le, pe 'ntinsul apei, Un cânt... o doină trăgănată, Ce-acum ce sfântă şi аргоаре-г !..
Şi ochii 4 fulguesc departe — Pierduţi... înstrăinaţi de maluri,— Doar cântecul le mai răsbale Plutind uşor pe-aripî de valuri.
Şi mut rămân, cu ochii liniă, Şi-î tot aştept par'că să vină!... Din valuri se înalţă luna, Atât de blânda şi senină.
Că 'nfioral mi 'ntorc privirea, Din largul pribegiei voastre Vă aibă 'n paza lui Prea Sfântul, Copii ai mărilor albastre !...
Galaţi. C o n s t . S . S p i r e s e u
LITERATURA SÂRBA
L A Z A H C . L A Z A R F . V I C I —
í í „ W E R T H E R — U r m a r e —
D u p ă aceea îşi a d u s e a m i n t e de z iua despă r ţ i r e ! , c â n d ş'au l u a t răm a s bun , c a r e , p e n t r u el n u e r a a ş a de g reu , p e n t r u că se ducea în l u m e , î n t r ' u n o r a ş m a r e , u n d e p u t e a s ă se sca lde şi să fumeze l iber; d u p ă aceea cum a plâns—şi- î g a t a să p l â n g ă şi a c u m a — c â n d şi-a a d u s a m i n t e cum p l â n g e a ea şi se bocea, cum se a scun dea în dosul a r b o r i l o r şi cum i-a d a t pe d r u m , o b u c ă ţ i c ă de p a n d i ş p a n , d a r n u ca s'o m ă n â n c e , ci s'o „ p ă s t reze" — uite-o şi a c u m a în cu t i a lu i de i e rbur i la o l a l t ă cu celelal te a-m i n t i r i cop i l ă reş t i : un bob de chihl i-bar , un p a t de puşcă , p r i m u l luî br i ceag etc A c u m — s ă r i c â ţ i v a a n i din v i a ţ a lu i şi d in n o u o văzu, de a s t ă - d a t ă î n s ă ca fa tă de şeapte-spre-zece a n i , când p r iv i r i l e c a p ă t ă î n s e m n ă t a t e , c â n d încep a se s t r â n g e mâ in i l e , i a r . p e n t r u in imi le t inere , s ă r u t ă r i l e s u n t a d e v ă r a t e vi-s ică to r i . A tunc i însă ch ipu l ei a p ă r u şi d i s p ă r u că la r e p r e z e n t a ţ i a u n u i p res t id ig i t a to r , p e n t r u că ä d o u a zi fu nevoit să se înapoeze la Be lg rad î m p r e u n ă cu t a t ă l său, de u n d e venise n u m a i p e n t r u o zi, cu ocazia n u n t e i u n u ! v ă r a l său. Şi a t u n c î n ' a pu tu t -o vedea de câ t n u m a i l a n u n t ă . ) p r i n t r e m u l ţ i m e a aceea, l â n g ă
m u z i c a ca r e sb iera şi h o r a c a r e se înco lăcea ca un d r u m pe dea l ; n u m a i acolo a pu tu t s'o v a d ă , s'o înt rebe de s ă n ă t a t e şi s ă v o r b e a s c ă n u m a i aceste p a t r u cuv in te :
„V ' aduce ţ i a m i n t e de m i n e ? " l a ca re ea n ' a r ă s p u n s n imic , numa ' i a roşi t , a l ă s a t genele pe o b r ă j o r l şl ochii pe t r a n d a f i r u l înfipt în piept . I a r pe u r m ă ochii el îşi l ua se cu des ă v â r ş i r e r ă m a s b u n de l a t r a n d a fir şi în t oa t ă î n v ă l m ă ş e a l a aceea îl c ă u t a u pe el şi n u m a i pe el. D u p ă a-ceeă el a p leca t şi pe u r m ă n u s 'a m a i î n t â m p l a t n imic .
D a r ce-I t r e b u i a m a l mul t? I ! a-j u n g e a a t â t a : că-şi poa te făur i , ca u n p ă i a n j e n , u n î n t r e g şi dulce vi» de păen j en i ş ; des tu l ca în ceasu r i l e lu i de m u l ţ u m i r e suf le tească să se p o a t ă h r ă n i cu s p e r a n ţ a şi să a ibă p r e s i m ţ i r e a că m a i c u r â n d sau m a i t â r z iu - îşi va p u t e a re începe vechea luî d r agos t e de copil , de a s t ă d a t ă cu p u t e r e a u n u ! b ă r b a t .
Şi în cl ipa a c e a s t a el a fost cup r i n s de un t r e m u r d in c reş te tu l capu lu i şi p â n ă în t ă lp i , g â n d i n d u - s e că n u m a i a d i n e a o r i ea s'a coborâ t din c ă r u ţ ă , că toţi o privc>c cu gura . «uscată , că ochii eî aii si a c u m l a
aceea s t r ă l u c i r e feciorelnică ca re . cs o sabie de foc, p ă t r u n d e în piept şl se toceişte de c a r n e a in imeï . P ré sen t a ei d a c ă n u e ra de n a t u r ă a-1 înfr icoşa , t o tuş i îl ne l in i ş t ea fap tu l că ea e r a acolo, poa te c h i a r în o d a i a de a-l ă t u r i , că-I poa te vorbi , că a r c dreptu l să o î n t r ebe de s ă n ă t a t e , că în or ice caz m â i n e o va p u t e a î n t â l n i şi că va face cunoş t i n ţ ă b ă r b a t u lu i eî, căcî „ o m u l acela doa r n u poa le fi a l t c ineva de câ t b ă r b a t u l ei". Şt g â n d u l ace s t a l 'a spe r i a t şi l a tu r b u r a t a ş a dc t a r e , în cât la început, s'a g â n d i t să - ş ! s t r â n g ă l u c r u r i l e şi a d o u a zi de d i m i n e a ţ ă să ,pl?cs ; d u p ă aceea însă începu să se g â n d e a scă cum sc va p u r t a cu ea când o va î n t â l n i şi în s fârş i t a p r i n s e l u m i n a , se aşeză pe u n s c a u n în fa ţa unei og l in joa re c a r e e r a pe m a s ă şi p r i -v indu-se în ea începu să facă încerc ă r i de a r â d e ca un om pol i t icos şi ca lm.
L a o spă t ă r i e , p r i n g a n g u r i l e otelulu i şi p r i n odă î dc m u l t n i m e n i nu m a ! dedea cel m a ! mic semn de viaţă , n u m a i el aci s t i ngea , aci a p r i n d e a l u m i n a , căzn indu-se să-ş î î n s e n i n e z -sau să - ş ! a l u n g e g â n d u r i l e . De ador mit, însă, n ' a fost ch ip , î nce tu l cit înce tu l fu c u p r i n s de o to ropea lă şi toate i se p ă r e a u l ipsite de in t e re - . Cu toa te aces t ea însă s o m n u l tot m i i ѵэпеа. î n c e p u să s a r ă dc la o idee la a l t a . Se g â n d i ta m a m a luî şi o văzu î n f ă ş u r a t ă î n t r ' o m a r a m ă verde şi făcând p l ăc in t ă . I.a Jova Lăut a r u l cum a a ţ ip i t , pe u r m ă c u m ridică capu l , deschise g u r a şi Începu să cân t e n u ştiu ce cântec. în ca r e se de s lu şeau cuvin te le : ..AU d r a g u l meu!" , d u p ă aceea câteva, ou vini <> neîn ţe lese , şi în u r m ă c u v â n t u l .,a b les tema" .
Cuvinte le acestea i-a fi dat fnari .» m u l t de furcă. P e u r m ă cu de-a sila s'a g â n d i t la Ştefan al Anei ctim se î n e a c ă în S a v a şi cum dă ocliiî peste c a p ; la v â n t u r ă t o a r e a . de d u p ă lise u n d e se rgen tu l de s t r a d ă I o a n , cu u n m e ş t e ş u g deosebit s c u t u r a cui ia aceea î nch i să în ca r e se p u n e a u golog a n i p e n t r u s ă r a c i . P e u r m ă i i trecu p r in m i n t e scena cum, t r e c â n d o-d a t ă pes te n iş te g rop i cu va r , imed i a t d u p ă t r ece rea lui s 'a r ă s t u r n a t s c â n d u r a şi în c l ipa aceas t a , când îşi r e a m i n t i de aceas tă scenă, incemi să-1 c h i n u i a s c ă g â n d u l de cc s ' a r fi putut. î n t â m p l a d a c ă s c â n d u r a se r ă s t u r n a cu pu ţ in î n a i n t e ; cum s 'ar fi a r s şi a r fi p u t u t c h i a r m u r i . I n zad a r fură toate . Şi când s o m n u l îi pieri cu de săvâ r ş i r e . M a r i a i i s m u l s e cu atâta , furie voa lu l ace la sub ca re se închid ochi!, se î n t i n d p ic ioare le şi se cască, în câ t J e a n , de a s t ă d a t ă supărat , deab ine l ea , n u m a î voi să se g â n d e a s c ă „ l a n i m i c " . î ş i a m i n t i a t u n c î că. cit ise u n d e v a , î n t r ' o ca r t e , că d a c ă îi pier» cu iva s o m n u l , ca să. p o a t ă a d o r m i t r e b u e să n u m e r e . Şi el sp re a-şl a lunga, g â n d u r i l e . cu t o a t ă se r ioz i ta tea , începu să n u m e r e de p a A ă a r fi fost c a s i e ru l lu i fia-vanoff ; c â n d a j u n g e a la o su t ă înt i n d e a u n deget şi p a r ' c ă i se p ă r e a că t r ebue să ţie exact socoteală p â n ă l a câ te a n u m ă r a t . Când a a j u n s pâ n ă la vreo mie şi s o m n u l ca un f 1 de p l a p o m ă g rea , moa le şi .-gală începu să se a ş t e r n e peste e l , J e a n m a i s imţ i că i se d e s t r a m ă ceva în c re ie r şi a d o r m i .
C â n d se deş tep tă din s o m n , afară, de m u l t se l u m i n a s e de z iuă .
Pe sub f e reas t r ă se a u z i r ă voci însoţ i te de r â s e t e . î ş i a m i n t i scenele d in a j u n , fu a p u c a t de u n trem u r şi î n c l i pa aceea o s c h i m b a r e se o p e r ă î n g â n d u r i l e lui . Se reculese un m o m e n t şi se î n t r e b ă ce a r c : . .Are haz !" îşi zise el i n s ine , i a r cu g l a s t a r e c a şi c u m a r fi vorb i t cu cine-va : „ E i ş i ! S u n t eu vinov a t ? D a r ce-I cu femeea a s t a ? Dum-nézett să -mi vie în a j u t o r ! De cine mi-e frică ?"
Apoi începu să se î m b r a c e î n g r a bă , vo ind p r i n a c e a s t a s ă se înşele pe s ine c ă este ca lm. B a începu c b i a r să şi fredoneze şi c â n d fu g a t a şi eşi a f a r ă , d e o d a t ă i n i m a începu să-I b a t ă cu p u t e r e ca u n u ï m â n z cu g â t u l l ung i t c a r e cu a tâ t
Luni, 25 Iulie, 1911. UNIVERSUL LITERAR No. 30. — 5.
loal mul t sburdă cu cftt l ï Întinzi mâna să-1 momeşti . Nici n'apucaso bine să iasă afară şi uitându-se în parc, o şi văzu însoţ i tă de bărbatul •I şi de fetiţă. Lângă el aştepta căruţa. Bărbatul et era cu u n picior pe scărişoara căruţei.
Jean nici n'avu timpul să-Г privească bine şi el de sub coviltir lă-oea semne de adio soţiei sa le şi fetiţei. Trăsura plecă. Ele două steteaü BJmgure în nííjlocul drumului . Jean oftă şi parcă o piatră i se ridică de pe inimă. î ş i luă in ima în dinţi : '„Ce o fi şă fie !" Îşi zise ël ş i se duse In spre ele.
De regulă e foarte greu să reîno-eştl o cunoşt inţă obicinuită, dar o cunoşt inţă cum era asta ! Când nu te-aî văzut cu cineva de mul tă vreme şi nici nu eşti cu el cine ştie ce prieten, nu ştii cum să începi şi ce să-I spui ca să-I arăţi că te intere-S2zî de ;1. Fireşte că e greu! Din a-ceastă cauză s'aü născut întrebările banale : „Când al veni t? Când pleci? Dă-ml o ţ igară !" Dar să re-înosşt l o cunoşt inţă ca asta ?! Cu a n i in urmă s ă faci dragoste cu o copilă şi s'o întâlneşt i după ani de zile — femee; să-ţl aminteşt i sărutările de atuncî şi să le dai însemnătatea celor din vârsta de acuma, dacă nu altceva tot însemnează că în chip cinstit tot al pentru ce sa te turburi ! Oh ! de s'ar începe o-dată şi pe urmă ce o fi să fie !
Jean îşi potrivi faţa cu surâsul acela obligatoriu, îşi scoase pălăria cu oare-care s tângăcie şi înt inzând m â n a îl zise :
— Bine aţi venit doamnă ! D o a m n a la început se dădu îndă
răt, se înroşi până la urechi, strânse în grabă m â n a lui Jean şi cu totul surprinsă răspunse la sa lutul lui cu o sinceritate caldă.
Jean respiră. — V'am văzut încă do aseară,
când atl sosit. — Val, şi n'aţl venit ? — Să vedeţi !... M'am gândit . . .
Cum să vă spu i? . . . Abia siosiserăţî, eraţi obosită de drum; pe urmă, domnul acela. . . Ştiţi pe domnul a-cela... nu-1 cunosc. . .
Şi Jean arătă cu m â n a în spre partea în care plecase căruţa.
— P e bărbatul meu ? — Şi doamna se roşi din nou. — D'apoî v'aşl fi prezentat eü !
— Aşa-I... Da ! Urmă o mică pauză. — A... Nu ştiu ce a m vrut să zic !..
Da ! Aţi mal fost vre-odată pe aici ? —Nu !
— Nu cunoaşteţi nie isvoarele, nici băile ?
— Ba da, a m fost azi d imineaţă cu Ţuia. Şi doamna mângâ ind fetiţa :
— Cumnata mea ! — Aşa ! Jean, ca şi c u m era dator, mân-
gâe la rândul lui fetiţa, care râdea cu sfială.
Tăcură din nou. Lui Jean i se păru că nu-I de loc potrivit să stea n u m a i cu ele a m â n d o u ă în mijlocul drumului . Tocmai atuncî locotenentul Vasil ievicî , însoţit de funcţionarul poştal, tr.^cu pe lângă ei. Locotenentul se uită îndrăzneţ la femee, pe urmă la Jean, căruia într'un mod fin şi aşa zicând, „ştrengăreşte", îî făcu un semn cu coada ochiului şi se îndepărtă.
Jean se turbură din nou. Scoase ceasornicul.
•— Nouă. Scoase şi ea ceasornicul. OI), şi ce micuţ ara degetul pe
care 1-a înt ins ca să deschidă capacul ?
—Voiţi să vă pl imbaţi sau să vă duceţi acasă ?... Adică., ştiţi. . .
Şi Jean dădu din cap, ca un om care se hotărăşte la ceva :
— Poate că vă incomodez ? — Nici de cum, zise doamna cu
naivitate, şi pentru ce ne-aţî incomoda ? Dacă voiţi, mergem împreună ! D-voas-ltră care cunoaşteţ i localitatea, o să ne conduceţi. Să mergem Ţuio !
Copilul ca copil, căsca gura în
dreapta şi în stânga. Se apleca ş l culegea) flori. Porniră pe aleea principală, a lea cea largă şi convorbirea începu să devie m a l animată.
Acuma Jean, în s inea lui, se mira şi nu putea să-şi dea seamă că de ce adică îl era aşa de frică de întâlnirea aceasta ? Vorbea cu ea fără nici o sfială. II arătă, rînd pe rînd, isvorul cu un fel şi cu celait fel de apă.
II arătă pe vizitatori. Ii povestea despre medicul băilor, căruia ÎI zicea : „vrăjitorul de friguri" ; pe corespondentul ziarelor ruseşti, cu 6-chiul de sticlă, încredinţând-o că s ingură nici odată n'ar fi putut băga de seamă : „De loc, dar de loc nu se observă". în tâ ln iră şi pe Sre-tan pietrarul, care e renumit num a i pentru că zilnic bea câte patruzeci de pahare cu apă şi şeade câte un ceas şj jumătate în bazinul cu apă rece. Şi în această convorbire el se s imţea aşa d!e bine ca un om care dintr'odată se bagă în apă rece şi pe urmă simte căldură pe din nă-untru. Căldura încăpu să devii înăbuşitoare.
Din dreapta alee! o potecă îngustă ducea Într'un tufiş răcoros, unde so vedea o bancă.
Doamna îşi desbrăcă fişiul cu care era înfăşurată şi-1 dădu fetiţei.
— Tuio, du-te de pune fişiul ăsta pe pat şi te înapoiază ! Te aşteptăm aici ! — Şi ea arătă cu degetul banca şi tufişul. Iar el amândoul , fără să scoată vre-o vorbă din gură, veniră l ângă bancă. Ea se aşeză la mijloc, Jean la marg ine de tot.
Jean s imţea că ar avea ceva să-I spue, să-I vorbească mult, dar i se părea că gura îl este astupată cu plumb şi pe deasupra pecetluită cu o pecete îngrozitoare pe care erau scrise cuvintele : onoare, familie. . .
î nda tă însă a lungă cu hotărâre tu-ceste gânduri , îşi făcu o ţigare, o aprinse şi din noü convorbirea îşi luă cursul ei firesc. Vorbiră despre băl, despre oraş, după care tăcură din nou un t imp ceva m a i îndelungat.
Din când în când, lui Jean îl veneau în gând diferite anecdote şi povestiri hazli i care l'ar fi scos din încurcătura tăcere!; î n s ă el prefera să tacă de teamă să nu întrerupă starea aceea, de şi nu tocmai prielnică ori cum plăcută, prin stăpânirea da sine sub сагз se ascundea ceva asemănător cu o încredere discretă şi o mărturie plăcută.
După cum ÎI era însă frică să facă cel mal mic pas pentru reinoi-rea vechel lor prietenii din copilărie, tot a şa nici nu voia să sape vre-o prăpastie рѳ care apoi să n u fie în stare s'o treacă.
Şi a şa stând pe bancă alături de ea şi prezenţa el procurându-1 nu ştiu ce gâdi lătură plăcută, el credea că este un martir сагэ se sacrifică pe altarul cinstei şi onoare!; ceea ce-1 măgulea şi '1 făcea să fie m â n d r u de sine însuşi .
Dar tocmai faptul acesta că intenţionat el ş ia pus în gând аз a sta în rezarvă; acea zadarnică stăruinţă de a se convinge pe sine că ea fiind femeea altuia, el nu se poate gândi la ea fără a fi un criminal: tocmai faptul acesta îl îngreuia şi m a i mult posiţ ia lui faţă de dânsa; îl făcea să se turbure tot mal mult ş i să-1 aducă aproape la desperare.
Cu încăpăţânare căută un alt subiect de convorbire, dar nu putu să găsească.
Starea deveni insuportabilă. Locotenentul încă odată trecu pe dinaintea lor şi în aoest moment, Satanici , funcţionarul poştal şi toţi ceilalţi se uita la el, îl surâd semnificativ; vorbesc ceva încet şi cu o nuia se pocnesc peste pantaloni.
— Orî-ce ! Orî-ce ! se gândea Jean, N u m a i să nu tăcem.
După aceia- se apropie de ea şi se aşeză pe bancă foarte comod. Cercul acela de fier care-1 strângea i se păru acum că i s'a luat de pe piept şi de la gât. Se întoarse puţin. Chiar
VEDERI DII* TARA
Mănăs t i rea Brebii d iu jiul. P r a h o v a
şi căscă—şi din noü îşi dădu frâu liber : — E un adevărat cuptor ! Vara mie
îmi plac foarte mult hainele subţiri, subţiri de tot. Dar cine să-şî aducă la băl tot comfortul necesar ?
In clipa acela Vasilievicî se întoarse s ingur pe potecă şi din nou a-runcă asupra femee! o privire severă. Jean făcea sforţări ca să poată continua până la capăt pe calea pe care o apucase. Şi la rândul lut se uită încruntat la Vasilievicî căutând însă să pară calm, pe urma continuă din nou :
— Iarna e de preferat, credeţi-mă! Este adevărat că omul e expus puţin la răceală, dar nici aşa. . . e de na-sportat.
Şi Jean îşi şterse cu m â n a sudoarea de pe obraz.
— Aţi dejunat? Nu. . . do sigur. . . . aţi vrut m a l întăl să vă faceţi cura.
Doamna pricepu rostul întrebare! Iul Jean.
Ea însăşi se desmetici şi oare-cum dispusă de tonul lui Jean, zise :
— Nu, fereşte că n'am dejunat. Dacă voiţi am putea !
Intr'acestea sosi şi Ţuia, — Haideţi !—zise doamna. Hal şi
d-voastră cu noi ! Lapte am destul, a m luat maî m ul t crezând că şi Mlâ-deu va lua dejunul cu noî. Dar el n'a luat de cât o cafea turcească. Să mergem !
— N u refuz, zise Jean cu mul tă siguranţă în calmul lui. Sunt convins că cafeaua d-voastră va fi mal bună de cât aceea de la crăciumă.. . ultimele cuvinte i se păreau că sunt ridicule şi Jean râdea „ha, ha, h a ! "
Şi cu asta porniră. Amândoi s imţeau că au găsit, s ingurul modus vivendi, dacă nu şi cel m a ! potrivit.
Jean егЭ acum atât de stăpân pe sine, în cât până şi la faţă părea schimbat. Mergea alături de ea, nepăsător, lărgind pasul şi crescând, ceea ce nu stă în obiceiul lui»
Iar în forul luî interior se s imţea stăpân pe sine şi mulţumit , ca mi om flămând care, în loc de stridii , raci şi clătite, a pus m â n a pe o bucată de friptură de miel. „Să continuăm numai aşa" se gândea Jean, şi atuncî nu se va putea turbura n*ei l iniştea mea şi nici a ef 1"
(Va urma;. Trai. de Constante
. й
— După W . Goeilm —
... Şi te-am pierdu t, pc veci. iubito! Eu nu mai ştiu ce ic-ai făcut. Dan minte mult mai viu ţi-i chipul Ca 'n orî-ce vremuri din trecut.
Precum în zorii dimineţii Zadarnic cată călătorul Să vadă ciocârlia care Deasupra lui îşi cântă dorul,
Tot astfel eii, privind ori unde Te chem cu drag ca fi-alte dăţt, Dar nici o voce niCmî răspunde. Zadarnic e, tu nu le-arăţi !
Mihail I. P r o c o p i e
Ilustraţia iioaslní colorai» Trag icu l a c c i d e n t d e a u t o mobi l d e l â n g ă T â i g o v i ş t e
încă un accident care a făcut o victimă omenească, este de înregistrat pe seama automobilului .
Săptămâna trecută, în apropiere di Târgovişte, automobilul d-luî b e -chianu din Bucureşti , s'a răsturnat într'un şanţ, D. şi d-na Bccheami, şi arendaşul Mihailidi, cari se aflau în automobil au căpătat răni destul de grave. Adevărata victimă a fost însă şoferul, care a fost scos mori de sub vahicul.
I lustraţia noastră colorată din prima pagină, reprezintă momentul tragicului accident. .
6. — No. 30. UNIVERSUL LITERAR LŰBT, 25 Iulie, Ш 1 .
33 X R o m a n o r i g i n a l d e 1. AIVDREI
— URMARE — locului
i l
, Ce'ï m&ï pasă lui de palavrele înşirate fără. rost, când nu puteau servi i a nimic.
într'un târziu se m a i desmetici d i n toropeala în care căzuse, şi cu o voce stinsă, întrebă:
— Ei, a c u m ce crezi că-i de făcut ? Gbită răspunse: — Eu cred că să nu faci nici o
şarvă. Să m ă laşi pe mine să o r c e -tez tainiţa aceea unde trebue să fie dusă duduca, căci nu se poate să mă fi înşelat urechile.
— Bine dar ce rost are ţipetul aceia acolo în beci, zise Dinulescu. Cine a putut-o duce şi pentru ce?
Ghiţă îl privea tăcut, .dar în ochi i lui se putea citi o bănuială întemeiată a presupunerilor lui d i mai înainte. . .
— Ehei, cucoane lorgule , d-ta nu Stiî încă nimic de ce sunt în stare în-drăciţii ăştia. N'ai trăit între dânşi i şi îi cunoşti foarte puţin.
Eu, care trăesc de atâţ ia ani cu dânşi i am aflalt multe din ale lor şi m a i ales că le cunosc l imbă, am toate ocaziile să-I ascult. Ei nu se feresc de mine, căci aşa idiot cum m ă cred, mă pot introduce ori c â n d şi ori unde fără să bănuiască măcar. D ta al crezut că aşa uşor al să o scoţi pe duduia Seina din mâini le lor? Vei avea mul t de lucru cu tai ităl eî, pe care îl ştiu ей cât e de ha botnic, şi apoi cred că m a l curând ar prefera să. o ştie moartă de cât să 0 piardă în mâinele d-tale.
Dinulescu asculta tăcut vorbele a-cestul om şi vedea bine că are multă dreptate.
î ş i dădea seamă că făcând gălăgie nu va ajunge la nici un rezultat. Ba din contra, în împrejurarea aceasta trebuia să fie cât se poate de prudent. Apoi ei, care era promotorul a-cestei grozave catastrofe, maî putea acum s ă se mal intereseze de dispariţia scumpo! lui , când nu ştia încă ce se va face cu el.
Dacă ea, în adevăr ar fi fugit de acasă, unde putea să se ducă, m a i ales în timpul acesta, şi cu aceste gânduri îş i frământa mintea trudită. Dacă mai înainte de ä veni Ghiţă mai punea în cumpănă sinceritatea bătrânului, acum era s igur că era o înscenare ; dar cu ce scop, şi tocmai acolo pe câmp ?
In odaia strâmtă, cei doi oameni se priveau, tăcuţi, şi în liniştea ce-I înconjura, gândurile lor încurcate se străduiau să rupă vălul des ce se aşezase de odată peste i c e a s t ă dispariţie.
Apoi Ghiţă păşi încet în spre uşe, lăsând pe Dinulescu cufundat în gândurile lui triste. In prag se întoarse, şi îi şopti încet :
— Să nu mal aştepţi. Când voiu putea, îţi voiu aduce răspuns ce am făcut şi dispăru în noapte.
La răsărit, o lumină străverzie se trudea să risipească întunerecul nopţel adânci , iar o goarnă soldăţească suna undeva adunarea.
Acel sunet metal ic , în mijlocul dezastrului, picura scurt, înfiorător, în inimile celor ce-1 auzea, şi lăsa a-ceiaşl senzaţie ca şi ţărâna uscată pe cosciugul unul mort.
Din depărtare, venea până la u-recbilc lui u n sgomot înăbuşit de strigăte, de comande, de zângăViit de arme, care, amestecate cu un tropot grăbit, îi dădea fiori de groază.
Icoana acestei grozăvii şi ţipetele sfâşietoare ce auzise toată noaptea, 1 se înfipsese în in ima rănită şi o rodea, cum ar roade nişte vermî o rană sângerândă. Fericirea ce un moment planase азирга capului lui , fugise acum îngrozită din faţa a-ceslul dezastru.
Prin faţa casei lui trecu un automobil, cu toată viteza, urma la scurte intervale de altele.
Erau autorităţile ce soseau la faţa
îngrozite de vestea acestei catastrofe.
P r i n in ima Iul un fior trecu, un fior rece ce-1 făcea să se cutremure, întocmai ca un criminal co se vede prins.
O bătae grăbită în uşe i l scoase din letargia ce-i cuprinse fi inţa lui istovită.
Un ofiţer se arată în cadrul uşei, iar siluetele a patru soldaţi se vedeau prin crepusculul dimineţei .
Dinulescu îngălbeni ca un mort. ş i l a întrebarea ofiţerului dacă cu d:. Dinulescu vorbeşte, el abia putu îng â n a slab : „Da , d-le, şi se opri ne-mai putând scoate un c u v â n t
Vocea lui cădea în tăcerea odăei fără nici un ton, ca sunetul unul clopot dogit.
Ofiţerul, u n sublocotenent tânăr, îi zise cu voce dulce, l iniştită :
— Am ordin s ă vă reţin î a casă, p â n ă va încd|>3 instrucţia afacere! a-cesteia grozave, şi îl învălui într'o privire de admiraţie, însă tristă.
— Vrea sft zică sunt arestat? mai putu zice Dinulescu şi căzu zdrobit pe un scaun.
— Vă rog s ă n u vă speriaţi, ripostă ofiţerul, ş i m a l ales nu luaţi în nume de rău purtarea şefului mieuJCred că judecaţi şi d-tră momentul critic în care ne aflăm. N u ştie n imeni ce s ă creadă, şi apoi , ori-ce minte, î n împrejurări de aceste S i rătăceşte.
Ofiţerul eşi afară, vorbi ceva cu soldaţii , apoi tăcut intră î n odae şi se aşeză pe un scaun. Dinulescu, privea 'perdut prin geamul feresfr?! la zorii z i b ce începeau să se arate şi maşinal iceşte f u m a din o ţigare.
Intr'u/n târziu, se întoarse către o-fiţer, şi-1 întrsbă încet:
— A a r s mul t? . . . Sunt v ic t ime? ...Şi când i se răspunse că târgul ,
e nimicit cu totul şi că până acum, s'au găsi t cïncïspreze morţi, din ochii lui negri ţâşni de odală un torent de lacrimi çi într'un hohot d i p l â n s î ş i prinse capul în mâni . Deşi lumina de afară risipise în deajuns întunericul din casă, lumânarea, încă tot m a l ard-эа în sfeşnicul el mare.
Iu tăcerea odăiei nu se mai auzea de cât sfârâitul ei domol şi sughiţu-ril . înecate ale acestui nefericit, care 'şl văzuse d e odată nimicite toats speranţele, toată fericirea lui visată atâta timp.
Ofiţ-rul scoase o ţ igară, o aprînse la lumânare, apoi după ce o stinse puse sfeşnicul la loc şi s î aşsză tăcut pe scaunul lui, respectând durerea mută a acestui erou nefericit.
XVI. Era ora zece dimineaţa. Soarele, cu
razei? lui r ic i , învăluia ruinele negre, încă fumegânde. cu o durere ce se vedea în ori-ce sclipire a lui , ca ş i lumina unei facle reflectată pe faţa unui mort.
Di sub dărămăturî se m a i scoteau cadavrele celor ce căzuse victime vitejiei lor fără rost. Erau negre, carbonizate, mutilate oribil; iar printre zidurile despuiate mişunau oameni palizi, murdari da fum şi p lângând.
Din când în canid câta un ţipăt disperat spinteca tăcerea sinistră ce plutea greoi, ş i de sub dărâmătur i se mai ivea vre-un cadavru purtat pe braţe de soldaţi.
Prefectul, ofiţerii şi medicii veniţi delà Tecuci priveau mişcaţi până la lacrimi aces/1 tablou înfiorător, această catastrofă grozavă, săvârşită într'un moment de rătăcire a mintei o-meneştl . De •pe dealuri , curgeau la vale escortate de soldaţi călări , con-voiurî de ţărani, legaţi în şiruri lungi ce coborau tăcuţi, supuşi . înspre târgul acesta, prefăcut în cimitir.
Se strecurau domol printre ruine, şi pe fet.ole lor desmeticîte abia acum .se nşt?rnca grozăvia faptei lor sălbatece, yn'înite.
?? r r r : ' - 5 cu enersrie la o nnchetă sumara, dr r nu se putu lămuri ni
mic, căci aceşti nemernici , cuprinşi atunci de un instinct pe care n u şi'l puteau defini, se uitau zănatic în jurul lor şi cu o ridicare din umeri răspundeau respicat: „ N u ş t i u " .
Şi era cel m a i curat adevăr, acel „ n u ştiu" al lor...
Tăbărâse asupra acestor nenorociţi, ca nişte lupi setoşî, fără nici un motiv. La început, coprinşî de indignare pentru insulta o m u l u i pe care'l sărbătoriseră, dar mal pe urm ă de o beţie, de o poftă uricioasă de a jefui, cum se întâmplă de multe ori când gloata-i mâniată fără nici o ţinta.
Se dădu ordin să-1 aducă la primărie şi pe Dinulescu, fiind convinşi că numai de la el se va putea căpăta o noţiune maf clară, după care să se urmeze ancheta.
Dinspre spital venea întovărăşit de ofiţeri, Dinulescu.
Nu mai era omul ţanţoş, drept, cu privirea rece, l iniştită. Era un îmbătrânit , gârbov, care îşi purta povara grea pe spetele încovoiate, şi cu mersul nesigur, păşea alături de însoţitorul luî.
Ochii luî obosiţi priveau cu groază ruinele printre care se strecura", şi inima lui zdrobită sângera la vederea acestor nenorociţi ce mişunau perduţi.
Când trecea pe lângă ei, privirile lor tăioase îl dureaţi şi i se înfigeau în inimă ca ascuţişul unor săgeţi veninoase.
Aceşti inşi păreau nişte hiene, ce tăbăraş i noaptea într'un cimitir.
Cum se apropie d i podul pescăriei, ce rămăsese neat ins de foc, se opri în loc tremurând.
Pe o margine şi pe alta, abea lăsând un drum îngust , erau авэгаіе, unul l ângă altul, cadavrele victimelor scoase.
Erau învelite pe cap, dar e] părea că le vede cu ochii lor sticloşi fulgerându-1. şi se cutremură.
Urechile începură a-I vâjil şi рэг-dut c a într'un haos întrebă la voia întâmplărei :
— Ce sunt aici ?? Ofiţerul îl înţelese zbuciumul su
fletului şi luându-l de braţ, trecu cu el mai departe fără să-I răspundă.
El, î l urmă, îu neştire, abia tâ-rându-sj , şi ochii lui măriţi priveau cu frică înapoi, ca «i cum morţii l-ar fi a lungat , l-ar fi huiduit.
Când ajunse la primărie, în faţa лееіог oameni care-1 aşteptau nerăbdători, priviri le - Iul se pl imbau zănat ic : de la imul la altul, fără să poată măcar deschide gura încleştata.
Se lăsă să cadă pe un scaun, şi după ce se mai linişti, &э începu interogatorul. U n interogator lung, chinuitor, în timpul căruie se văzu nevoit să-şi desvelească cea mai ascuns ă cută a sufletului lui d„ visător, spre a-şl scoate -levinovăţia la iveală.
Istorisi toată dragostea lui pentru această fată, şi nu ascuns? nici chiar s u m a de bani pe care acest suflet nobil i-o încredinţase ca să-.şi vadă visul împlinit.
— Şi când, d-lor, mă simţeam dator— urmă el cu glasul trist — să o fac să ia şi dânsa part* la bucuria triumfului acestui copil zămisl i t de fantezia minţeî mele chinuite, dar înfăptuit cn sprijinul эі de mamă, atunci totul mi se nărui de odată, ca şi cum o fatalitate m'ar fi pândit p a s cu p a s să mă zdrobească. După cum se ştie. anunţasem un al doilea sbor. tn care vroiam să o i a ö în nacală şi să o arăt lumii. să-I spun că numai cu ajutorul eî am reuşii să-mi văd opera realizată, dar am aşteptat nană seara şi ea nu a m a i vmi t . Nici omul cn biletul, prin care o anunţam să vină. nu s'a m a l a-rătat şi asta mă nelinişti, căci n ic i un moment nu m'aş îndoi de credinţa lui. Era aproapte noapte, când lumea nerăbdătoare începu să voci-
i fereze. Nu am avut ce face şi am pro-j m i s sborul nentru a doua zi. crezând ! r i se vor împrăştia, s i voiu putea, a-I fl.i cauza nevenireî el. Dar nu s'a în-i tàrr-^lnt rrecnm gândisem. Lumea j p • cnro r> nfi-ţneom cu «.borurile ma-i şinei mele, pns?se stăpânire ipe fiin
ţa mea, şi din vociferării, el "nţeiese» sem că a doua zi trebuia să-î satisfac curositatea, riscând, altf-1, cin» ştie ce neplăcere. Seara nu am pit« tut aflat nimic, căci la casa bătrânului era întuneric peste tot. Am aşteptat toată noaptea, crezând că se va întoarce măcar omul ce trimisc-sem cu scrisoarea, dar în zadar... El nu s'a mal arătat nicî acum, par'că ar fi intra; în pământ. Când am eşit erî la hangar, numai »ă mă achit ele făgSduiala oe dădusem alaltăeri, şi am scos maş ina afară, deodată mă pomenesc cu tatăl ei, şi încă. cu câţiva evrei, că mă apostrofează, şi îmi сегз socoteală de fiica lui dispărută. Ce a vroit bătrânul să înţeleagă prin manifes tarea ostilă ce ini-o făcea şi ce plan o fi nutrit, nu .ştiîi. Ştiu a-tât, că se încinse deodată o incăerare sub ochii mei , .şi apoi deodată, acea mulţ ime enormă se revărsă ca o apă năprasnicii asupra, târgului . M'am pomenit. ,apioapu fără să ştiu. acasă ia min2, unde încă auziain larma grozavă, şi nu am mat eşit de cât a-cum, când mă văd arestat.
Tăcu şi îşi plecă capul ca ur. condamnat care-şî t rem ina spovedania. Părul lui negru, ciufulit, iî căzu pe fruntea mare luci i , iar ocl-i! obosiţi, adânciţ i în cearcănele lor vinete, îşi luară expresia tristă, întrebătoare.. . Şi oameni i aceştia, cari aşteptau d i la e! un indiciu, o desvelire a unul colţ măcar din zăbranicul ce acoperea această afacere, riunae'u-ă consternaţi, desamagiţ i în socotelele lor d i mai înainte.
— Nu, u-le Dinulescu, nu te crede arestat. îi zise procurorul.. . Şi apoi nu poate fi nicî un motiv pentru aşa ceva ci te rugăm ca în interesul instrucţiei şi pentru limpezirea eî, să ne dai tot. concursul. Apoi văd că şi d-ta a l tot interesul să afli C- s'a făcut uncie a dispărut fata despre care ne vorbeşti, şi mai alee tatăl e l .
La auzul ae?siin diu urmă cuvânt, Dinulescu tresări.
— Cum, nici tatăl el nu se ştie unde e ?
Procurorul II răspunse : — Sigur că nu. Odată găsit el. a-
facer>a se va putea limpezi m a l iute. Dinulesoe pieră din noii capul şi
cu un oftat lung îngână : „Mizerabilul" şi tăcu.
Era gata sa-şl spună bănuiala, dar îşi aduse amint.-' de promisia dată o-mulul lui de credincios, şi apoi căpătase o mare încrede.»-» în spusele lut.
Nu se mal îndoia nrinr cii bătrânul, în grija de. a-şi salva fiica să nu. cadă în mâini le lui. plănuise o înscenare, ca :-à-l pună în încurcătură.
S. începură nprii lnncilt. cercetări aaces tor sute de ţărani căraţi în pripă, dar n u se ajunse la nirï un rezultat m a l precis. Toţi răspundeau aproape la fel cu n ridicarp din u-m-i-rl, cu c bâiguială confuză, şi în colo n i m i c
F u r ă opriţî doară acei la care se găsise lucruri dt furat.
Instrucţia mergea încet şi nehotărâtă, căci nu niitea fi vorba de o revoluţie, pregătită de capi şi sfetnici, ci aveafi în fata lor mal mult nişte nenorociţi amicaţ i de odată d i o rălăcire a minte.f lor şovâdnice . şi prefăcuţi în bestii.
Şi apoi . magistratul nu putea înţelege rum a peri! bătrânul cu cel câţiva evrei cari Snrepm-й icandalul.
Se făcură cere.Mări printre morţi, printre răniţi , dar în zadar.. . Рагза că-I înghiţ ise nămâninl . .şi je topit, doară nu s 'nn topit", esclama adesea procuroru l
A ee c i t i urmarea In „Universal Literar" care va apare Duminica viitoare.
SFATURI CASNICE
Cum se face ceara pentru scânduri» Pune cenuşe. de lemn într'un săculeţ
şi fierbe") îatr'o tiügire cu apă. Leşia aceasta strecoar-o şi pune înăuntru câteva bucăţi de ceară paibeni. Mai fierbe-o până ce toceşte ceara. Acest lichid i n u n d e ! pe scânduri când este incă căldicei. După ce se va usca, freacă scândurile c u o perie până cu uriud iustru
Luni, 25 Iulie, 1911. UNIVERSUL LITERAR No. 30. — 7.
POVESTIRI Şl LBGENDB
D O C Ц I A
In v r e n i e a veche, veche de tot, mul te lucruri n u erau rânduite c u m sunt azî.
Aşa, de p i lda , lemnele de foc ori de acareturi, când oameni i aveau nevoie de ele, v e n e a u din pădure singure în curtea o m u l u i . Cum? Se ducea creştinul de le tu ia . uneo r i de la pământ , alteori — f i ind z ă p a d a mare ca t casa ş i o m u l mergând pe scrociob — le tăia din fata zăpezii. P e urmă.. . să-ţ î vază ochii, măicuţă: femeie, tar.şurî, cosorobî ,căpriori , lemne de toată mâna. . . o şi por-n i a u în p r i p ă , la d r u m , tărâş unul după a l t u l şi netrase de nimeni, so-s iau în curtea o m u l u i , care le tăiase, înnainte de a veni el din pădure.
Tot pe atunci esoacrele se purtau m a i rău dc cât azi cu nurorile. , iar luni le anului erau cât u n a ş i a l ta , deopotrivă de mari şi... odată ce da primăvara, era dată: n u m a i vedeai zăpadă cu ochii.
Azi, măre maică , s'au schimbat toate astea şi.. . ştiţi cine e pricina? l a , o babă cicălitoare .şi rea, rea de m a m a focului, pe care o chema Dochia.
Şi uite cum: A pus-o p&catul de s'a dus şi ea o-
dată la lemne în pădure. A tăiat ce-I trebuia şi, când să plece târşuile .şi copacii întregi acasă , c u m li e ra meşteşugul , Oochia n'are de lucru? O îndeamnă Ucigă-l-toaca ele se suie pe un l emn s'o ducă şi pe ea a-<-asă, pe semne ÎI era lene să vie pe •jos.
— ,,Aşa"? a strigat lemnul, sărind tn sus, şi cu el odată, toată pădurea a început să urle. „ N u "ţi-e ruşine femee? Dacă a ş a vă e vorba d'aci înainte n'avem să vă m a î ven im s ingure în curte! P â n ă nu te-I huţupi cu spinarea, tu ş i cu tot neamul omenesc, să ne face-ţî crosnio or să ne duce-tl târâş, or să puneţi boi şi cai , pe noi, n'aveţi să no mal vedeţi urnite din nădure! Aî înţeles? tes"?
— Cum asta? — zise Dochia amărâtă.
— Chiar aşa! F ă bine de ne cară cu spinarea, or adu boii de ne iea "d'aici".
Şi uite Sşa, oameni buni, din pric ina DochieT, se canonesc oameni i a şa de mul t azi cu lemnele, că, să n u fi fost ea, te-aî pomeni ş i azi cu lemnele că-tî vin în curte.
Acu, să nu ui tăm vorba, că tot am început-o. Nu-I era destul Do-chiel de amarul ce căşunase ea pe capul lumel cu lemnele? Nu-î era destul că toţi o urau de moarte? De ce se ţinea ea tot de rele? Că, uite, avea o noră î n casă şi totdeauna o bătea şi o cicălea, de-î venea bietei femei să-şî ia lumea în cap de răul babei.
— „Lasă , puică, n u te m a i năcăji î l zicea bărbatu-său, fecioul Do-chiel , — „ m u l t a fost, puţin a răm a s : o să vie pr imăvara şi m a m a o să plece d'aci cu oile la munte".
Dar Dochia le-a priceput gâ»du l şi ca să f a c i noră-si î .viaţă ş i m a l a-mară, i-a z is:
— Ia ascultă, fetică, du- te de-mî adă o chită de viorele ca să-mî trec vremea c u ele.
— P ă i de unde să i a u acu în F ă u rar?
— De unde-î şti. Alminterï e vai de capul tău! Biata creştină a plecat prin câmp şi prin pădure să caute viorele.... Degeaba.
Dacă vede aşa , se sue pe un munte şi acolo zăreşte la u n foc mare 12 voinici, u n i i m a l tineri, alţi i m a l bătrâni, cari nu erau alţi i de cât cele douăsprezece luni de peste an.
Le spuse pricina ce-o ducea acolo. — „Lasă, neică, n u mal plânge-"
Э rof.ng-Mü Mart ie . Şi c-'t aî b a t e î n »a' :ne, voinicul o s i a Ir.ă locul Ivi Ft;'r;.r, se topi zăpada, ln frunz ' r u arî- JZ'iT : i r ă s ă r i r ă л ; , cele d :;i /ч:і\! tulc. :.i b i a t a n o r ă ş i cL:-4! J j-jchiel .
Soacra văzu viorelele, d a r tot n u s e urni d'acasă.
— ..Ascultă, femee!" — m a l zise ea noră-sit — ,..du-te de-mî adă u n coş de fragi, că -mi-a venit poftă!"
Să se maî împotrivească viespeî de soacră, n'avea chip. Pleacă iarăş p lângând ş i blestemându-şî ceasul în care. văzuse lumina zilei, după fragi. Da, unde s'a pomenit, s'a văzut ş i auzit a şa lucru în Făurar?
La mijloc de cale, însă, norocul eî, se întâlneşte cu s fântu Petru.
— ,,De ce plângi , fetico?" — „Uite moşule" — zice nora,
sfântului, un uncliiaş cu barba albă colilie — , .аш o soacra rea nevoie mare ş i m'a trimes acu'n Făurar după fragi. Unde s'a mal pomenit"?
— P a s'a pomenit — zice Sfântul, căruia i se făcuse mită de biata noră. „Uite, du-te în piscu ăla, că a-colo-s fragi destule". Şi-1 arătă un pisc spre soare răsare. Pe urmă se roagă Sfântul luî Dumnezeu şi ca pr in minune, face acolo fragi. Biata femee se duse şi, când le văzu se cruci, ba începu să şi p lângă do bucurie. De unde să bănuiască ea că sfântul era unchiaşul cu care se întâlnise ş i că e l făcuse minunea?
Luă fragile, le duse Dochiei, dar asta nicî cum nu se urni din vatră.
La vre-o două-treî zile iar se răţo-eşte pe noră-sa.
— „ I M , hal, fetico! Ştiu eu că veî să scapi de mine, da, până u n a alta, du î ă n a asta là gâr lă şi spal'o până-I face-o albă". . — „Cum s'o fac eu asta? E cu putinţă? — strigă şi acum noră-sa. ş i p lânge de sare cămaşa după ea".
— Cum iî şti! Şi-o toiegeşte creştina la gârlă.
Freacă lâna două săptămâni încheiate, dar nu e chip să se albească.
într'o dimineaţă o găseşte acolo Sfântu Petru.
Abătea femeia de m â n a morţi i pe lână, tot socotea c'o albi-o. Degeaba.
Cum pune însă Sfântul m â n a pe lână, par'c'ar fi fost albă de când lumea!
Rugase pe Dumnezeu şi o albise, dar blestemase şi De Dochia să se prăpădească a ş a cum nu s'a prăpădit n imeni până la ea.
Dochia când vede lâna albită şi m a l vede şi vremea bună. n'are ce maî aştepta.
îşî iea oile şi se cărăbăneşte cu ele spre munte. F lăcăul Martie, de care par'că vă m a i vorbii, măicuţă, îi eşi înainte.
— ,Nu te duce d'acu, Chirdosio, că e prea de timpuriu", — zice el.
— Aş! A venit Martie, ce-mi m a l pasă?
Se îmbrăcă cu nouă cojoace Chir-dosia şi se duce cu oile îu munte.
Acolo n'are de lucru? începe să joace de duduia pământul şi s ă cânte:
— „Ha! hă , Ha! ah, Ha, ha, ha! „Că mi s'a dus Făurel . . . P e urmă? Foc şi pară s'a făcut
Martie, când a auzit vorbele astea: „D'asta mi-aï fost Chirdosio? Stal, că-ţt arăt eü!"
S'a p lâns lu naşu' Dumnezeu şi Sfântuleţul i-a dat voie să pedepsească pe babă cum o şti maî bine. Anoî, — .,Dă-mî, măi frate". — zice Martie către Făurar , .dă-mî vre-o câte-va zile de-ale tale".
Şi i-a dat; d'aia are Făurar acu, maî puţine zile de cât lunile alelalte.
Şi unde s'a pus, maică, p'o sloată, p'un vifor şi o ploae de par'că turna cu găleata..
Dochia o sfeclise. Ce să facă? a început să lepede cojoacele că se îngreunaseră de ploae, în z iua dintâi un cojoc, a doua altul, a treia altul, până la a noua, când a lepădat şi pe cel din urmă cojoc.
A udat-o până Ia piele... P e urmă ţine-te pânză. A dnt Martie tm ger straşnic, de a îngheţat acolo scuf, şi Ь л Ъ а ţi r l '" eî.
•\;! mu.:.-.! a scăpat biata noră f!° u n îrrif! : ;: v n v?tr,ii"'.., 1er fet<-! »
%.cu, cică, într'un munte,—poate-î fi văzut d-1 a. maică, la Rucăr, că a-colo audică este o femee de piatră, un i te iM—făcută dintr'un tot—şi, îm-prejuru-î, tot de piatră, o turmă de oî. Aia e baba Dochia cu oile eî.
Din stânca aia ţâşneşte apă. Chirdosia a trăit, ci-că c u mult
mal înaintea zaverii ăleî mari , de mult , cam pe vremea când Trăian împăratul a făcut podul de la Turnu ca să aibă pe unde trece za lhaneaua î n ţara turcească.
1 . I t ă d u l c s c u - C o d i n
ci.-:u.teure. &a z i u a D o c i i i e i .
7 5 F E M E I C R I M I N A L E — Notiţe istorice şi portrete —
Originala lucrare ce poartă titlul de mai sus este datorită d-nci Cămila Colignof, fosta directoare a închisoare! de fenieï delà P lătă ieş t i . Lucrarea va apare în curând şi este precedată de un s tudiu de psihiatrie de ă. advocat Tiberiu Constant, colaboratorul ziarului nostru.
Am socoti;, că această operă, care conţine preţioase observaţiunî directe şi prelungite asupra a 75 femei criminale , în care se arată de asemeni chipul c u m s'au săvârşit crimele cari aü adus pe aceste nenorocite în temniţă, şi care este scrisă într'un stil l impede şi sugestiv, va interesa n u numai pe specialişti dar şi p e marele nostru public, criminalitatea fe-menină în genere fiind puţin cunoscută. De aceia, odată cu anunţarea apropiate-î apariţ iuni u lucrăreî, dăm aci mai jos două dintre tipurile luate la întâmplare.
Tip. No. 1, M. F. T. Mică, rotundă, îni.r'o veşnică agi
taţie, îţi face impresia unei fiare sălbatice închisă într'o colivie.
O întâlnesc în atelier, unde cu o rară sârguinţă lucrează l a alesul scoarţelor.
Din obicinuinţă o îmreb cum merge lucru. Ea tresare, tremură, îmi a-rată o faţă turtită, congestionată sur bit, îmî aruncă o privire fugit ivă şi piezişă în care clocotesc o mie de gânduri , de pofte deslănţuite şi nepotolite şi îşi reia lucrul, g â n d u l îmi fuge la încărcatul eî cazier şi mă întreb dacă oribilul paricid care a a-dus'o aci a fost aevja .
într'o noapte de Septembrie împinsă de furia unei răzbunări înspăimântătoare contra unei părinte, care nu consimţiase la căsătoria *î, în înţelegere cu o m a m ă şi un soţ criminal i , profitând de împrejurarea, de alt-fel obicinuită, că cel d'ântâi de abea întors dc la cârc iumă îş i mal tratase soţia, se aruncă asupra luî furioasă ca un an imal de pradă, şl pe când m a m a şi soţul îi ţ in mâinele , fi ica se repede la părintele s ă u şi a-pucându-I părţile delicate i-le smulge. Nenorocitul sucombă.
Fireşte nu'î place s lujba rel igioasă, o evită chiar când poate, când nu , ş i este forţată totuşi s ă asiste, pare indiferentă, plictisită şi aşteaptă cu nerăbdare terminarea eî, care n'a impresionat-o.
însoţ i tă de mica <й prietenă ele* veteşte, înjură, batjocoreşte şi'şî exprimă într'o sută de feluri nemulţumirea faţă de administraţie.
Nu'î pare răii de monstruoasa faptă şi nu deplânge de cât l ibertatea perdută.
Inteligentă, în scurt timp a i n v i tât carte ş i de atunci o mică manie o face că aproape zilnic să'şî scr ie impresiile, destul dc juste şi su i - J prinză'oare de bins exprimate.
Veşnic cap de revoltă. într'una din zile înfuriată de o uşoară obsci-vaţ iune a directoarei, s'a încercat să o s trăpungă cu un enorm foarfece şi, dacă împrejurările nu i-so împotriveau, de s igur ar m a î fi săvârşi t o crimă.
Tin. No. I l Ch. B. ! CÜ^'Aevită c'un bărbat bătrân a
a v u t rt >jf1 sfi «e înconjoare de numeroşi а х л і і і і , cu ;care veşnic SO
certa, ee împăca ş i ducea © v ia ţ i destrăbălată, ce nu e n . străină bărbatului el.
Unul în deosebi ÎI era preferit, fie că avea oare-care însuşiri fizice, fia că robit de farmece!? et, ii sacrifica tot produsul niunceî lui. Relaţiunile-lor durată nouă ani, cînd din cauze nu tocmai bine stabilite. femeia se hotărăşte să se scape Je ei. La început se încercă să'î dovedească Imposibilitatea continuării relaţiilor invoc.'.nd faptul că copii soţului ei mărindu-se începuseră să observa relaţiunile lor.
Amantul totuşi voind . ă reîncea-pă relaţiunile întrerupte, hotărăşte, рз Ch. să plănu iască o crimă. Ast-fel, într'o zi î l chiaină în pădure, undo după ce'l făcu să guste pentru cea din urmă oară toată beţia voluptăţii, caldă încă de îmbrăţişările păt imaşe ale nenorocitului amant, cu o ferocitate înspăimântătoare, apucând revolverul a'l ţ inea ascuns cu mul tă grijă, descarcă treî focuri în victima sa. care îş i dele ultima suflare.
Povesteşte această întâmplare cu c in ism şi nu'î pare rău. şi o atribun fatalităţii: „Aşa ne a fost scris, se vede", zice ea.
Vicleană, l inguşitoare, totdeauna gata de intrigă şi pâră. Rea sfătuitoare pentru tovarăşe i Í eî şi nerecunoscătoare. Respingătoare la chip. N u mă evită, din contră nu pierde ocaziunea sâ'm't spnc cu vocea ei piţ igăiată şi miorlăitoare : ,S'ar zic'' că sunteţi supurată, vi s'a spus cevn rău de mine ? — v'am fost desigur pârâtă pe nedrept". îmî aruncă o privire nesigură, paenjenită, piezişă şi cercetătoare căutând parcă să-mi răscolească întreg sufletul şi gândurile.
Inteligentă, sârguitoare. a învăţat, cu multă uşurinţă carte şi lucrări manuala pe care le execută c'o dexteritate şi delicateţă fără pereche. Gata de revoltă, fără să а іьз curajul iniţiativei. Peste măsură ои lacomă, nimic n u o mulţumeşte , lucrează z iua şi noaptea în vederea unuî câşt ig cât mal mare; setoasă de un trai mal bun este în stare să lucreze până la sleirea puterilor el.
Casă de Sănătate SPECIALA PENTRU
cLe F E M E I SU13 DllîECTIA
Doctoru lu i I. K 1 R I A C Chivuriţ primar; şeful serv. de gynécologie
al spitalelor Eforiei SECŢIE S E P A R A T A pentru BĂRBAŢI
(hemorouie. hernii, timion. calcule vesicale, stricturi uretrnlo, etc.
Strada Sf. Ionică %, In dosul Teatrului National — TELEFON 2/06 —
СШІІТАШ pentru mice boală' sau scoaterea unuî Dinte fănl durere, la Policlinica
T Ă M Ă D U I R E A 5 , — C A L E A К Л Н О Ѵ Е І , — 5 ,
Discret prin Bibescu- Vodă 1 So vindecă, radi cal, repede, fără durere K e p u t i u ţ » , O i i a i i i s i » , S i f i l i s , U o a l c l u m e ş t i ç i d c l ' e m e î
Spălaturi, Pansamente, Vaccinări, fnjeclium cu Mercur, Sublimat,
E H R L I C H - 6 0 6 , arsenic ţ. a. Se aplică tratamentul orl-cărui doctor
se scot,se curăţă, se plombează, se pun cu preitirile cele mal avantavfoase
Eliberează cert i f icate mqdicale . D e s c h i s până l a ora 10 s e a r a
Corespondează cu provincia. 4779
1 L E Ü
i \ \ ! M i : si D U P A e lnireJuitijara faci şi Pudrei «AM» j Pastă c'o Djinni Apàçfe
f.s 1 leu U U U a L gur-S 1 lsv\
8. — No. 30. UNIVERSUL LITERAR Luni , 25 iulie, 1191
JSOUILE MARI PREMII OFERITE DE ZIARUL # #
„ U N I V E R S U L " ABONAŢILOR SĂI CU INGEPERE DELA 22 MAI, 1911
O NOUA VILA LA SINAIA «Vila Luigi», construită anume pentru tragerea viitoare, pe strada 1 C. Brătianu, în poziţia cea mal splendid*
*" " atlit din localitate
de mare valoare, cumpărat de la Industria metalică «Marcu», Bulevardul Elisabeta, 8.
U N DORMITOR Ъ L E M N Ш construit în marea fabrică de mobile de lemn
Marin V. Ganea, şoseaua Mihat-Bravul, No. 37 ei strada Şerba-nică. No. 10.— Sucursala caiea Victoriei, No. 107.
0 ELEGANTA GARNITURA de MOBILA p. SALONAŞ din trestie exotică ţi malaca emailată, compusă din :
O canapea, două fotoliuri, patru scaune şi o masă, cumpărate de la cunoscutul magazin Littmann. str. Lipscani, No. 3.
O G A R N I T U R A D E T O A L E T A J A P O N E Z Ă compusă din gin armuar cu oglindă, cu despărţituri pentru rufe şi haine, îmbrăcat cu stofă japoneză. Una toaletă cu marmura şi
oglindă din bambu veritabil. Una dormeză tapisată cu stofă japoneză Un scrin cu şeapte cutii lustruite şi Îmbrăcate cu stofă japoneză. Un piedestal de bambu cu vas japonez. Una etajeră de perete, de bambu, Îmbrăcată cu stofă japoneză şi un ecaun tapisat tot cu stofă japoneză. Toate aceste obiecte sunt lucrate şi executate în mod artistic de către renumita fabrică de mobile de bambu E. A.
Pucher et Comp., Bulevardul Elisabeta, 15, cu sucursala calea Victoriei, 148.
JUMĂTATE GARNITURA MOBILA PENTRU INTRARE SE LEMN DE STEJAR eompusă din: Una canapea, 4 scaune, 3 marchize, 2 taburele, una masă ,cu geam de cristal. Toate Îmbrăcate în pluş fin broşat,
cumpărate de ia marele magazin de mobile «Compania americană», str. Carol, 74, vis-à-vis de piaţa cu flori, lângă hotel Dacia.
U N A S U F R A G E R I E M O D E R N A D I N L E M N M A S I V compusă dintr'un bufet elegant, o masă patent de 18 persoane şi 6 scaune tapisate, cumpărate de la cunoscuta «Expoziţie Mo
dernă» de mobile Gildener Rosenthal et H'ascal, Bucureşti, strada Carol I, No 64.
Wl' i f i l l і\й hnHUäPlA < < S i r i u s email», compus din mal uCIflLIU UC UUldldlir; m u | t e bucăţi, cumpărate de 1» ma
rele magazin A. Rechenberg ei fiu. Bucureşti; Lipscani, 15. e pumuei bărbăteşti de zi, de zefir sau JJ napanhí panta-IdllldŞI albe, cu piepţi de olanda; ° pCICtllI | o n î
(indispensabili) ;
6 p e r e c h i Ă L ? 6 b a t i s t e d e o l a n d ă cu
gra
mm°eT 1 ПАРАі-tlA i a r t i e r e d e I ПАРАІ-ПА bretele idem, cari ee 1 UCilUlC mătase 1 P™CW«> vor confecţiona după mă
sură câştigătorului de cunoscutul magazm de lingerie «La patru sezoane», Victoriei, pasagiul Maca, vis-à-vis de poliţie.
2 Pite lll m A Aß haina ( s a c o b d u P ă m a s u r â şi alegerea sto-LfUaiuiHG « c lin Mic fe i ) c a r j 8 e v o r c o l )fecţiona de cu
noscuta croitorie Jaques Grimberg, strada Academiei, 23. Гпа ПІІРЯІЙ ^ metri pânză de inişor cu borangic, ţesătură Ulld Dut Aid românească, cumpărata de la expoziţia Casei
şcoalelor.
2 лл<км'И'ПІіЧі d e a u r P e n t r u bărbat ілазиці H I L C ş i d o u ă pentru damă;
I c e a s o r n i c d e a r g i n t r u s e s c p e n t r u b ă r b a t ;
0 b r ă ţ a r ă d e a u r cu 3 d i a m a n t e ; lin inal d e a u r barbă- n n ; n i i i de aur n n : n a \ cu două III lliei tesc cu rubin; u " cu safir; brilante
f enrvirill da гАЯІп P e i l t r u 6 persoane, de alpaca veri-Э Г Л Ш Ш UC ICdIU tabilă, imitând argintul oxidat.
I ААнСПРПІі* d e masa, cu o figura oxidată, aşezat pe un 1 LCuMuIIIC postament aurit imitând bronzul. I ПЛП4ІІІІЙ de perete «secesion» cu vitrourl, având mersul 1 p i IIUIIla \ § z j j e > cumpărate de la marele magazin de cea
sornice şi bijuterii en-gros şi en-detail Fraţii A. et 1. Roller, Bucureşti, strada Smârdan, No. 35, etajul I-iu.
0 ПІЯСІПЙ dA елі»І« «Erica», ultima perfecţiune, care scrie llIdŞIIId UC S t i l » vizibil in două culori, cumpărată de
la Compania «Ideal». Depozitul maşinelor de scris din Bucureşti, Palatul Eforiei, représentant Leonida Piokowski.
Ô ftAndllIa modernă culoa- лл Я с ;л | , п іл pentru biurou, PCIIUIIId rea nucului şi u U tCdSUnlll frumos nichelat, cumpărate de la cunoscutul magazin «Ceasornicăria Colţeî», stradá Colţeî, 31.
2 ПАІАРІПА d e P ' o a e > calitatea I, por- a ітбл de voiaj, ИТІСІІІІС t a t i v e p e ambele părţi ţi '* "USC p i e i e d e
crocodil.
2 ЯПЯРІ1ІА ІІА Pitfi «Juvenia», cumpărate de la «Compania dpaid№ u c r « s generală», biurou de informaţiunî, Bu
cureşti, strada Smârdan, No. 29, etajul l-iu.
4 I l l u m i n a dl* PUCIll P e n t r u familie, de mână, calitate sa-IHdŞIIia UC IIISUI perioară, cu capacul de nuc.
( Illüci nä dA MICIII d e P ' c ' o r pentru familie, cu suveica Illdşllid UC lUSUl rotunda, dfr calitatea cea mai supe
rioara ; coase şi brodează cu çea mal mare perfecţiune. Masa şi capacul de nuc. Cumpărate de la marele magazin de maşini de cusut «Compania anglo-americană», Bucureşti*, strada Carol No. 50, cu sucursale In Piteşti şi Câmpina. .
Î fpiimnaCA («цлІілрА bronzate, cn sticle colorate, cum-ниіііиаэс; l iu t l lu l t î p a r a t e , j e la cunoscutul magazin de
bijuterie Th. Radivon, Bulevardul Elisabeta, No. 8 bis. І і П (ГРЯІІШІПП niaPA perfecţionat, remontabil in timpul uu giaHivivii іна іс , mersului, cu diafragma de concert şi
6 cântece naţionale. Una \ i O a r ă m o d e ' Stradivarius, completă, cu arcuş, cutie
ІІПЯ ІІЙРНШПіѴа ^ e m a n a » f ° a r t e sonoră, cu tonuri de oţel, Ulk«,.Hal nlUlllld burduful dublu impermeabil şi colţurile îm
brăcate cu metal. de concert veritabilă, italiană, in lemn de palisandru şi elegant ornată cu sidef, cum
părate de la cunoscutul magazin de muzică Jean Feder, calea Victoriei, 54.
cu flori artistice lucrate !n foc ;
cu safir; şi safir la mijloc.
2 ceasornice de metal marca «Sonia» 2 portlotögrafil de por(o|an japonez, Un pince-nez barate4 una pereche ochelari dublé; 2 lorgnioane H J 4 Î ^ W I S A Î S Î P Î -
tică «Ocularium», str. Doamnei, 27, unieul institut pus sub direcţiunea ştiinţifică a d-rulul Gheorghe D. Fischer, oculist.
ІІП fPilItlAC P r e m i u pentru grădină, «Şanticler», compus din UU irUHlwS u n с о с о ^ j o u a gäinj şj douîsprezece puişori. lin Pil PC c o m P l e t de limba franceză ; idem unul de stenogra-UU IUI S fie^ i , j e m unul de dactilografie, cari se vor preda
de cunoscutul profesor Henry H. Duployen, strada Edgare Quinet, No. 5. сл ласлід conţinând fie-care cremă, pudră şi săpun «Flora», OU UISClC făcute anume pentru abonaţii noştri.
Afară de acestea, toţi abonaţi! mal primesc in mod gratuit «Universul Literar», iar la facerea abonamentului, un volum din interesanta scriere t Memoriile Regelui Carol I.