TRAFICUL ŞI CONSUMUL ILICIT

DE DROGURI

DE CE SE DROGHEAZĂ TINERII?

Motivele pentru care un tânăr ajunge să se drogheze, sunt nenumărate. Unii se droghează din curiozitate, alţii din mândrie, alţii din deznădejde, sau din dorinţa de a experimienta ceva nou. Îngrijorător este faptul că, indiferent pe ce cale, o dată ajunşi la consumul de droguri, drum de întoarcere nu prea există. Chiar medicii care lucrează în centrele de toxicologie recunosc faptul că: ″noi îi salvăm pe moment, dar ajunşi în libertate, marea majoritate o iau de la capăt. Implicarea bisericii în aceste situaţii ne-ar fi de un real folos...″.

Cei care ajung consumatori de droguri, din curiozitate folosesc de regulă ″celebra″ şi înşelătoarea propoziţie: ″asta va fi prima şi ultima dată...″, fără să realizeze că poarta pe care au intrat duce către infern. Pe unii mândria îi duce la moarte. Aceştia spun de obicei: ″dependenţa e o prostie.Mă droghez că vreau...″. Când îşi dau seama că nu ar vrea să se drogheze şi totuşi o fac, descoperă că sunt dependenţi, dar deja e prea târziu.

Categoria celor care ajung să folosească drogurile din deznădejde, este destul de numeroasă. Nemulţumiţi de ceea ce le oferă lumea aceasta, vor să evadeze. Şi atunci aleg acestă cale extremă găsind în ea un refugiu. Un refugiu cu final sinistru. Un cerc vicios din care nu mai pot ieşi uşor, sau nu mai pot ieşi niciodată. Cei care devin consumatori de droguri din dorinţa de a experimenta ceva nou, sunt de regula ″copiii de bani - gata″. Tentaţia este mare mai ales atunci când situaţia materială este foarte bună. Şi apoi aceştia mai cred că, consumul de droguri este ″la modă″: o fi la modă, dar această modă este una distrugătoare.

O circulă neoficială, care circulă prin culisele centrelor de toxicologie, spune că ar fi în jur de 40 de mii de toxicomani declaraţi numai în Bucureşti. Cifra este înspăimântâtoare şi ar trebui să ne dea de gândit. Numai la Spitalul nr. 9, Secţia Psihiatrie – Toxicologie se fac peste 1.000 de internări pe an. Îngrijorător este faptul că sunt familii pentru care drogul a devenit ″specialitatea casei″. Toate acestea ar trebui să fie semnale de alarmă pentru noi.Societatea de mâine poate fi distrusă de flagelul drogului1.

1 Cosmin Sandu Bădele, Drogurile în societatea modernă. Aspecte privind regimul juridic al substanţelor interzise şi atribuţii pe linia prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de stupefiante, Edituara Aius Printed, Craiova, 2011. p.133.

Caracterizarea generală a infracţiunilor privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri

A. Pericolul social şi necesitatea incriminării şi sancţionării faptelor de trafic şi consum ilicit de droguri.

Traficul de stupefiante reprezintă una dintre cele mai grave infracţiuni contra sănătăţii publice. Substanţele sau produsele stupefiante sunt substanţe chimice extrase din anumite plante şi prelucrate chimic extrase din anumite plante şi prelucrate chimic şi care, introduse în organism prin diferite căi, provoacă o stare euforică specifică şi creează obişnuinţa de intoxicare sau toxicomania, unul dintre cele mai grave pericole pentru sănătatea publică, în special pentru tineret, categoria de populaţie cea mai vulnerabilă la acest flagel. Deşi multe dintre aceste substanţe, datorită proprietăţilor lor puternic calmante, sunt de mare utilitate în medicină, de unde şi necesitatea cultivării plantelor ce conţin astfel de substanţe, totuşi producerea necontrolată, prelucrarea şi în genere, traficul de substanţe stupefiante sau psihotrope rămân activităţi deosebit de periculoase. Consumul de droguri este periculos pentru sănătatea persoanelor şi constituie totodată un factor criminogen, deoarece determină pe cei drogaţi să săvârşească infracţiuni, în vederea procurării drogului de care sunt dependenţi.De aceea, incriminarea şi sancţionarea faptelor de trafic de stupefiante au devenit o necesitate stringentă.

Faptul că operaţiunile cu substanţe stupefiante sunt producătoare de venituri fabuloase a stimulat dezvoltarea pe plan internaţional a criminalităţii în acest domeniu, fenomen care a atras atenţia statelor asupra necesităţii de a coopera pentru combaterea traficului de droguri.

În ultimele decenii toxicomania, care atrage consecinţe dintre cele mai grave asupra persoanei, atât din punct de vedere fizic cât şi din punct de vedere psihic, determinând, î n cele din urmă moartea, a luat proporţii deosebite.

Pentru prevenirea şi combaterea toxicomaniei, ca şi a traficului ilicit de supefiante, s-au luat măsuri atât pe plan intern cât şi pe plan internaţional. Măsurile luate pe plan internaţional se găsesc în convenţiile internaţionale referitoare la stupefiante.2 Dintre cele la care a aderat şi ţara noastră amintim : 1) Convenţia de la Geneva din 19 februarie 1925 privitoare la

2 Cu privire la aceste convenţii, a se vedea Gr. Geamănu, Dreptul internaţional penal şi infracţiunile internaţionale, Editura Academiei,Bucureşti, 1977, p. 188 – 193.

combaterea opiumului şi protocolul anexă, ratificată de România în 1928; 2) Convenţia de la Geneva pentru limitarea fabricaţiunii şi reglementarea distribuirii stupefiantelor, din 18 iulie 1931, ratificată de România prin legea din 9 aprilie 1933; 3) Convenţia unică asupra stupefiantelor, adoptată de O.N.U. în 1961 şi ratificată de România în 1973; 4) Convenţia asupra substanţelor psihotrope, întocmită la Viena la 21 februarie 1971 şi Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988, la care România a aderat prin Legea nr. 118 din 15 decembrie 1992, publicată, împreună cu textele convenţiilor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 30 decembrie 1992; 5) Acordul referitor la traficul ilicit pe mare, adoptat la Strasbourg la 31 ianuarie 1995, în aplicarea articolului din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, întocmită la Viena la 20 decembrie 1988.Acordul a fost ratificat prin Legea nr. 394 din 14 iunie 2002, publicată, împreună cu textul Acordului, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 1 iulie 2002.

În Codul penal de la 1968, traficul de stupefiante a fost incriminat prin dispoziţiile art. 312, într-o variantă tip şi în două variante asimilate. Textul a fost modificat prin Legea nr. 140/1996, prevăzându-se pedepse mai aspre şi instituindu-se o variantă agravantă constând în săvârşirea traficului în mod organizat. Faţă de amploarea deosebită a fenomenului infracţional în acest domeniu, s-a simţit nevoia unei reglementări ample şi sistematice a activităţii de combatere a traficului de droguri. Aceasta s-a realizat prin Legea nr. 143 din 26 iulie 2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri3, modificată şi completată prin Legea nr. 522 din 24 noiembrie 20044, precum şi prin Legea nr. 300 din 17 mai 2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor5, modificată şi completată prin Legea nr. 505 din 17 noiembrie 20046 în care se dă o reglementare completă a activităţii. Este reglementată sancţionarea traficului şi a altor operaţiuni ilicite cu substanţe stupefiante şi sunt instituite dispoziţii procedurale specifice, precum şi măsurile ce pot fi luate împotriva consumului ilicit de droguri. Prin dispoziţiile art. 32 din această lege, au fost abrogate prevederile art. 312 C. P., în ceea ce priveşte produsele sau substanţele stupefiante, astfel că dispoziţiile din acest articol se referă, în prezent, la traficul de substanţe toxice, în timp ce faptele privitoare la droguri sunt reglementate exclusiv în Legea nr. 143/2000 şi, respectiv, Legea nr. 300/20027.

3 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 3 august 2000.4 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.115 din 7 decembrie 2004.5 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 13 iunie 2002.6 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.113 din 1 decembrie 2004.7 Costică Bulai, Avram Filipaş, Constantin Mitrache, Bobdan Nicolae Bulai, Cristian Mitrache, Instituţii de drept penal. Curs selectiv pentru examenul de licenţă 2008-2009 cu ultimele modificări ala Codului Penal, Editura TREI, 2008, Bucureşti, p.594-595

PRINCIPALELE CATEGORII DE SUBSTANŢE STUPEFIANTE ŞI CLASIFICAREA ACESTORA:

1. Aspecte generale. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, drogul este substanţa care, fiind absorbită de un organism viu, îi modifică acestuia una sau mai multe funcţii. În sens farmacologic, drogul este o substanţă utilizată în medicină, a cărei folosire abuzivă poate crea însă dependenţă fizică ori psihică sau tulburări grave ale activităţii mentale, ale percepţiei şi ale comportamentului. În acest sens, denumirea de drog se aplică numai substanţelor care pot fi desemnate şi prin termenul general de stupefiante.

Legea nr. 143/2000, privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, defineşte drogurile ca fiind plantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante şi substanţe, clasificând drogurile în două mari categorii:

a) Droguri de mare risc (heroina, mescalina, morfina, amfetamina, cocaina, codeina, opium, phenyclidina ş.a.).

b) Droguri de risc (canabis, rezină de canabis, ulei de canabis, diazepam, meprobamate ş.a.).

Potrivit clasificării făcute de Convenţia ONU (1971), substanţele psihotrope se împart în trei grupe de droguri8:

a) Stimulente (amfetaminele şi derivaţii lor);

b) Depresive (barbiturice, alcool, tranchilizante);

c) Halucinogene (LSD, MDMA-Ecstasy, mescalina, psilocybina, phencyclidina, marijuana).

Alţi autori adaugă acestei clasificări o nouă categorie, anume aceea a narcoticelor, din care fac parte: morfina, heroina, codeina, metadona9.

Substanţe psihotrope sunt substanţe de origine sintetică ori naturală (aproape în exclusivitate vegetală) capabile să influenţeze activ psihicul şi comportamentul uman. În sens restrâns, substanţele psihotrope sunt acele substanţe a căror acţiune farmaco-dinamică implică efecte pronunţate asupra proceselor mentale şi emoţionale.

În funcţie de natura lor, drogurile în general, pot fi clasificate astfel:

8 Aceeaşi clasificare şi în Les Substances Psychotropes, în Raport Mondial, Interpol, Lyon, Franţa, 1999.9 Termenul narcotic provine din grecescul narkotikos, fiind asociat şi în mod incorect folosit pentru a defini, în legislaţia SUA, marijuana şi cocaina, dar şi alte stupefiante, drept substanţe narcotice. Narcoticele sunt substanţe analgezice. A se vedea R. Saferstein, Criminalistics: an introduction to forensic science, Englewood Cliffs (publish.), N. Y., Prentice Hall, 1995, p. 248 şi urm.

a) Analgezicele, destinate atenuării durerilor, mai mari sau mai mici, fără ca utilizatorul să –şi piardă cunoştinţa, sunt deprimante neselective ale sistemului neuro-cerebral (SNC).

b) Sedativele, sunt deprimante neselective care la doze terapeutice normale produc diminuarea hiperexcitabilităţii psihomotorii şi ţin să reducă la normal tonusul funcţional al SNC. La doze mari, sedativele deprimă intens SNC.

c) Hipnoticele (somniferele) sunt substanţe deprimante ale SNC şi provoacă somnul. Barbituricele, metaqualona şi cloral hidratul sunt hipnotice. Numeroase droguri pot fi, concomitent, sedative şi hipnotice.

d) Stimulentele activează SNC şi măresc activitatea neuro-cerebrală. Anumite stimulente au o întrebuinţare terapeutică legală cum sunt anorexigenele, indicate la scăderea greutăţii, tratarea depresiunilor psihice, fiind psihostimulente. Amfetaminele şi cocaina sunt principalele droguri de acest gen.

e) Halucinogenele acţionează asupra SNC, provocând denaturarea percepţiilor şi a senzorialităţii. Cunoscute sub numele de psihodelice, în rândul lor se înscriu, mai ales, dietilamida lisergic (LSD), fenciclidina şi psilocybina.

După modul în care acţionează asupra organismului uman, stupefiantele se împart în:

- Psiholeptice (depresive) – barbituricele şi tranchilizantele.

- Psihoanaleptice (stimulente) – amfetamina, opiaceele, cocaina.

- Psihodisleptice (halucinogene), care la rândul lor se împart în halucinogene propriu-zise şi halucinogene depersonalizante.

2. Clasificarea generală a drogurilor. Raportat la tipul general de drog, acestea se pot clasifica în două mari categorii10:

a) Substanţe psihotrope, care se pot subclasifica în funcţie de substanţele din care derivă, de originea lor naturală, semisistematică sau sintetică şi în funcţie de riscurile pe care le pot prezenta efectele psiho-fizic ş.a..

b) Substanţe psihoactive, întâlnite cel mai frecvent la toxicomani (naturale, semisintetice şi sintetice) pot fi clasificate la rândul lor în 9 categorii esenţiale:

- alcoolul;

- opiacee: latex, morfină, heroină ş.a.;10 A se vedea Terminologie sur le drogues,OIPC INTERPOL, Paris, 1978; Multilingual Dictionary of Narcotic Drugs and Psychotropic Substances under Inrenational Control – United Nations, New York, 1983.

- cocaina şi derivatele ei;

- canabisul, marijoana;

- halucinogene;

- tranchilizante, sedative, hipnotice (bariturice şi benzadiazepine);

- solvenţi organici;

- stimulente psihice (amfetaminele);

- droguri folosite ca medicamente.

3. Stupefiante naturale, semisintetice şi sintetice. Termenul de stupefiant are un înţeles juridic şi unul farmacologic. În sensul juridic, un stupefiant este considerat drog atunci când potenţele sale în materie de abuz şi toxicomanie sunt relevate. El este utilizat în legislaţia naţională şi internaţională privind controlul drogurilor.

a) Stupefiante naturale: opiul extras direct din Papaver somniferum, morfina, codeina şi tebaina, extrase din opiu.

b) Stupefiante semisintetice: heroina (diamorfina), hidromorful (dihodromorfina), Dilaudid, oxicodona (Eucodal).

c) Stupefiante sintetice cu efecte puternice: metadona (Sintalgon); meperidina, petidina, demerolul (Mialgin).

d) Stupefiante sintetice cu efecte slabe: dextroproxifena (Darvon), pentazocina (Fortral).

Precizăm mai jos categoriile principale de stupefiante, întâlnite frecvent în traficul de droguri11.

▪ OPIUL este latexul scurs şi coagulat ca urmare a incizării capsului macului de opiu – Papaver Somniferum – stupefiant prin el însuşi, fiind totodată sursa celor mai multe narcotice analgezice (morfina, heroina, codeina). În contact cu aerul, opiul capătă culoarea maroniu spre brun. După recoltare, opiul este adunat în bulgări sau sub formă de calupuri, iar după uscare devine sfărâmicios, cu interiorul moale. Are un gust amar şi un miros asemănător amoniacului12.

Cel mai adesea opiul brut este ambalat în celofan, folii de plastic sau alte materiale care menţin umiditatea. Resturile de opiu fumat seamănă cu bucăţile mici de cărbune de lemn sau

11 M.J.Palmitto, Criminal investigation, published by Nelson-Hall Inc., Chicago, 1994, p. 427-432.12 Afganistan este incontestabil principala regiune de producere a opiului din lume. A se vedea Les substances Psychotropes, în Rapport Mondial, Interpol, Lyon, Franţa, 1999.

seminţele de struguri calcinate. Opiul poate fi întâlnit şi sub alte forme, cum ar fi: opiul preparat, opiul medicinal şi drossul (drojdia de opiu). Restul de opiu fumat este cunoscut şi sub denumirea de opiu calcinat.

▪ MORFINA, principalul alcaloid al opiului, poate fi extrasă direct, deci fără trecere prin faza intermediară a producţiei de opiu. Se prezintă sub forma unei pulberi pufoase, având culoarea variind între alb murdar sau galben şi maroniu13.

Este o substanţă cu gust amar, solubilă la umiditate. Poate fi întâlnită şi sub formă de tablete ori cuburi de diferite mărimi. Pentru folosirea în scop terapeutic, morfina este transformată în săruri – sub forma unei pulberi albe, cristaline inodore, solubile în apă şi se administrează, fie sub formă de tablete, fie injectabil.

▪ HEROINA este cel mai puternic alcaloid al opiului. Se obţine, fie prin sinteză din morfină, fie direct din capsulele de papaver somniferum. Se prezintă sub forma unei pulberi extrem de fine, cristaline, de culoare albă, cu un gust amar, solubilă în apă şi alcool. În momentul de faţă heroina nu se mai produce licit în nici o ţară din lume, din cauza interdicţiei impuse de OMS de a fi folosită în scop terapeutic, însă continuă să fie fabricată în laboratoarele clandestine situate în Asia de Sud-Est (Triunghiul de Aut), Europa occidentală (Franţa, Italia) şi Mexic, dominând piaţa ilicită a drogurilor.

Pentru producerea heroinei se foloseşte anhidrida acetică. Este un lichid incolor, cu miros înţepător întrebuinţat în industria coloranţilor, a medicamentului şi a acetatului de celuloză. De aici gustul amar şi mirosul slab de oţet ale heroinei.

Pe piaţa ilicită a stupefiantelor sunt în vânzare patru sortimente de heroină – denumite sau codificate cu nr. 1, 2, 3, 4. Primele două nu mai au căutare.

▪ HEROINA NR. 4 – sub denumirile în care circulă – ca şi heroina nr. 4 prezintă aceleaşi proprietăţi fizice ca şi heroina bază, cu precizarea că ultimul sortiment seamănă foarte mult cu talcul. În ultimul timp, heroina a apărut în traficul ilicit în diferite culori: brună, gălbuie, roz şi chiar roşie14. Dată fiind toxicitatea ei deosebită, ca şi interesul de inducere în eroare a organelor ingrediente, la prima vedere total inofensive.

▪ CANABISUL este planta din care se obţine cel mai popular drog halucinogen, marijuana. Preparatul de marijuana este o mixtură rezultată ca urmare a macerării în proporţii variate a frunzelor, somităţilor florale şi fructifere a ale plantelor femeie şi mascule de canabis, care au

13 Morfina, prima dintre drogurile albe a fost obţinută pe cale chimică din opiul brut, în anul 1805. Denumirea de morfină – de la Morfeu, zeul somnului şi al nopţii – i-a fost dată de către Seturner, în anul 1817.14 Heroina nr. 3 – având un conţinut de heroină pură între 35-90, cel mai frecvent de 60 – este drogul cel mai solicitat şi este cunoscut în lumea traficanţilor sub diverse denumiri Hong-Kong Roks (Pietre de Hong-kong), Brown Sugar (Zahăr maro) sau Vogelfutter (Hrană pentru păsărele). Heroina nr. 4 are o puritate de paste 95.

fost uscate în prelaabil. Secreţia plantei femele de canabis fecundate, o răşină lipicioasă, este cunoscută, sub denumirea de haşiş, iar din vârful nefertilizat al florii se obţine sinsemilla. Substanţa chimică obţinută de canabis, care determină efectul halucinogen, poartă denumirea de tetrahidrocannabinol (THC) şi variază în diferitele părţi ale plantei15. În traficul ilicit marijuana se întâlneşte sub formă de pulbere sau turte, iar haşişulsun formă lichidă sau uleioasă cu aspect vâscos, de culoare verde închis.

▪ COCAINA este un puternic drog stimulent al sistemului nervos central, extras din frunze de Erythroxzlon coca, prezentându-se sub forma unei substanţe de culoare albă, cristalină, solubilă în alcool, eter şi cloroform16.

Atunci când se prezintă sub formă de pulbere, poate fi consumată prin prizare nazală dar, de cele mai multe ori, se administrează prin injecţii intravenoase. Poate fi recunoscută întrucât, aplicată pe limbă sau pe ţesuturile mucoasei nazale, produce senzaţia de rece, iar din cauza anesteziei locale, ţesuturile respective se înnegresc.

O popularitate deosebită în rândul consumatorilor o are cocaina sub formă de ″ crack″ (preparat sub formă de granule), care este suficient de volatilă pentru a fi fumată, de obicei în pipe de sticlă. Inhalaţi, vaporii de cocaină sunt absorbiţi spre creier în mai puţin de 15 secunde.

▪ MESCALINA se obţine prin extracţie din cactusul – cultivat mai ales în Mexic – denumit ″Peyotl″, mai exact din cele două discuri care cresc în vârful plantei (mescal buttons – nasturi de mescalină), care după recoltare sunt tocate şi uscate. Acest halucinogen se poate prezenta ca o pulbere albă, cristalină sau sub formă lichidă.

▪ LSD – dietilamida acidului lisergic – este un drog din categoria halucinogenelor, extrem de puternic, mai puţin de 25 de micrograme fiind suficiente pentru a determina halucinaţii vizuale ce pot dura aprozimativ 12 ore17. LSD – ul în stare pură, se prezintă sub forma unui lichid incolor, inodor şi insipid, dar prin traficul ilicit apare ca o pulbere ce culoare alb murdar, tablete sau capsule aperculate, de diferite mărimi sau culori. LSD – ul se administrează pe cale bucală sau poate fi injectat. Cel mai adesea se foloseşte prin îmbinarea bucăţilor de zahăr în această soluţie18.

15 Orice studiu al efectului marijuanei asupra organusnului uman, trebuie să ia în considerare dozajul de THC în preparatul de marijuana. A se vedea Roport of the National Commision of Marihuana and Drug Abuse, Marihuana – a Signal of Misunderstanding, Washington, D. C., U. S. Govemment Printing Office, 1972, p. 56.16 Între 1884 şi 1887, Sigmund Freud a creat senzaţie în lumea medicală europeană prin descrierea experimentelor sale asupra unui nou drog – cocaina, descriind-o ca pe o sursă de euforie fără limite.17 Efectele halucinogene ale drogului au fost descrise pentru prima dată de chimistul Albert Hofman, în 1943, după ce în mod accidental a ingerat această substanţă în laboratorul său.18 Emilian Stancu, Tratat de Criminalistică, Ediţia a IV-a revizuită şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008, p.629-633.

ANALIZA INFRACŢIUNILOR CUPRINSE ÎN LEGEA 143/2000:

B. Traficul de droguri:

Noţiunea şi caracterizarea infracţiunii:

a) Conţinutul legal :

Constituie această infracţiune, potrivit art. 312 alin. (1) C. p., ″producerea, deţinerea sau orice operaţie privind circulaţia produselor ori substanţelor toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conţin astfel de substanţe ori experimentarea produselor sau substanţelor toxice, toate acestea fără drept.″

b) Condiţii preexistente :

I. Obiectul infracţiunii :

1) Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică, relaţii a căror existenţă şi desfăşurare sunt condiţionate de respectarea normelor legale referitoare la producţia, deţinerea, circulaţia etc. A produselor şi substanţelor toxice.

2) Obiectul material este format din produsele sau substanţele toxice. Prin produse sau substanţe toxice se înţeleg :

- acid cianhidric ; - fosfor alb ; - atropină ;

- adrenalină ; - iperită ; - nicotină etc;

- alcool metilic ; - nitroglicerină ;

- clor lichid ; - stricnină ;

- precum şi plantele care conţin astfel de substanţe .

II. Subiecţii infracţiunii :

1) Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile pentru a răspunde penal. Infracţiunea poate fi săvârşită în oricare din formele de participaţie:

- coautor;

- instigare;

- complicitate.

2) Subiectul pasiv al infracţiunii este persoana care suferă consecinţele substanţei toxice, fiindu-i periclitată sănătatea.

c) Conţinutul constitutiv :

1. Latura obiectivă :

a) Elementul material al laturii obiective constă într-o acţiune care se poate înfăţişa sub forma producerii, deţinerii, punerii în circulaţie a unei substanţe toxice, cultivării în scop de prelucrare a experimentării produselor ori substanţelor toxice, organizării sau îngăduirii consumului unor astfel de substanţe.

Prin producerea de produse toxice se înţelege fabricarea lor, extracţia, prepararea sau transformarea acestor produse sau substanţe.

Prin deţinere se înţelege primirea ori păstrarea de substanţe sau produse toxice în scopuri ilicite.

Prin orice operaţii privind circulaţia produselor sau substanţelor toxice se înţelege orice act de procurare ori transmitere a acestora, cum ar fi: vânzarea, cumpărarea, transportul, distribuirea etc.

Prin cultivare în scop de prelucrare a plantelor care conţin astfel de produse sau substanţe se înţelege efectuarea de acte de însămânţare, răsădire şi îngrijire a lor în vederea prelucrării pentru obţinerea de substanţe toxice, de asemenea, recoltarea în scop de prelucrare, adică culegerea, strângerea, adunarea plantelor din care pot fi extrase produse toxice.

Prin experimentarea produselor toxice se înţelege efectuarea, de regulă în laborator, de operaţii de dozare, de combinare sau de încercare a acestora19.

Toate acţiunile prevăzute în alin. 1 al art. 312 C. p., constituie infracţiune numai dacă sunt practicate fără drept. Cerinţa legii îşi găseşte explicaţia în aceea că, în situaţiile şi condiţiile prevăzute de lege efectuarea acţiunilor respective este permisă, având, în consecinţă, caracter licit. Astfel, Legea nr. 73/1969 permite producerea, deţinerea sau orice operaţii privind circulaţia produselor sau substanţelor stupefiante etc. În scop uman sau veterinar, ştiinţific şi industrial, pe baza autorizaţiei eliberate de Ministerul Sănătăţii20.

b) Cerinţe esenţiale. Existenţa elementului material al infracţiunii presupune ca cerinţă esenţială ca activităţile să fie comise ″fără drept″, adică de persoane care nu au dreptul să le 19 V. Dongoroz şi colab., op. cit., vol. IV, p. 61120 Modul de elaborare a autorizaţiei este stabilit prin instrucţiunile Ministerului Sănătăţii.

efectueze; nu este satisfăcută această cerinţă în cazul persoanelor juridice sau fizice autorizate să întreprindă astfel de acţiuni, cum ar fi: cultivarea de către o persoană juridică publică sau privată a unor plante pentru a se extrage substanţe toxice, cu autorizarea autorităţilor.

c) Urmarea imediată produsă constă în crearea unei stări de pericol pentru sănătatea publică, adică în existenţa unei stări susceptibile de a se vătăma sănătatea uneia sau mai multor persoane care achiziţionează ilicit aceste produse sau substanţe spre a le consuma.

d) Legătura de cauzalitate. Între acţiunea întreprinsă şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate.

2. Latura subiectivă :

Infracţiunea de trafic de stupefiante se săvârşeşte cu vinovăţie sub forma intenţiei. Aceasta poate fi directă sau indirectă, cu excepţia cazului în care infracţiunea se realizează prin cultivarea unor plante care conţin substanţe stupefiante sau toxice, când, datorită scopului special urmărit de făptuitor – prelucrarea respectivelor plante – intenţia nu poate fi decât directă.

În toate cazurile, intenţia presupune cunoaşterea de către făptuitor a naturii produselor sau substanţelor la care se referă acţiunea sa. Deoarece instrucţiunile care conţin lista produselor sau substanţelor stupefiante reprezintă un act normativ, extrapenal, nerecunoaşterea sau cunoaşterea greşită a acestor instrucţiuni este echivalentă cu o eroare de fapt, de natură a înlătura vinovăţia şi pe cale de consecinţă, caracterul penal al faptei21.

Dar cunoaşterea de către făptuitor a naturii produselor sau substanţelor poate rezulta şi din alte împrejurări decât din cunoaşterea instrucţiunilor. De aceea, pentru a se reţine eroarea de fapt, este necesar ca instanţa de judecată să-şi formeze convingerea pe baza tuturor probelor administrate în cauză, că făptuitorul nu a ştiut că produsele sau substanţele la care se referă acţiunea sa sunt produse sau substanţe stupefiante. Dacă făptuitorul nu a ştiut că produsele sau substanţele sunt produse sau substanţe stupefiante, dar ar fi putut cunoaşte această natură a lor, fiind vorba numai de culpa acestuia, fapta nu constituie infracţiunea de trafic de stupefiante22.

C. Forme. Modalităţi. Sancţiuni.

1) Forme:

21 A se vedea D. 1625/1970 a T. j. Constanţa cu notă de Şt. Daneş şi Fl. Neculae în RRD 3/1972 p. 149; în acelaşi sens T. Vasiliu, D. Pavel, ş.a., op. cit., vol. II, p. 407.22 T. S., s. P., D. 2567/1979 în Repertoriu ... pe anii 1976 – 1980 de V. Papadopol Şi M. Popovici, op. cit., p. 382.

Actele pregătitoare, deşi posibile, nu sunt sancţionate de legea penală, dar tentativa se pedepseşte.

Infracţiunea se consumă în momentul când executarea oricăreia dintre acţiunile incriminate este dusă până la capăt, producându-se urmarea imediată, adică starea de pericol pentru sănătatea publică.

2) Modalităţi:

Infracţiunea se comite în mai multe modalităţi normative descrise de lege (producere, deţinere, cultivare, circulaţie, experimentare).

În anumite modalităţi de săvârşire (deţinere, cultivare sau experimentare), are caracterul unei infracţiuni continue, existând în consecinţă şi un moment al epuizării, anume al încetării activităţii delictuoase.

Formă agravantă. Potrivit alin. 2 infracţiunea este mai gravă ″dacă fapta prevăzută în alin. 1 a fost săvârşită organizat″. Legiuitorul are în vedere crima organizată, filierele traficanţilor de stupeiante. Sancţiunea constă în detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi.

Fiecare dintre modalităţile normative descrise în norma de incriminare poate prezenta variate modalităţi faptice, determinate de împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta. În situaţia în care s-au produs vătămări corporale sau moartea unei persoane, se vor aplica dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni.

D. Introducerea sau scoaterea din ţară de droguri de risc, fără drept:

Noţiunea şi caracterizarea infracţiunii:

Sub această denumire, au fost incriminate, în art. 3 alin. 1 din lege,introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept. În această variantă, infracţiunea se sancţionează cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Fapta a fost incriminată şi într-o variantă agravată, în alin. 2, dacă a avut ca obiect droguri de mare risc, şi se sancţionează cu închisoare de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi23.

E. Producerea, procurarea sau deţinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept:

23 Costică Bulai, Avram Filipaş, Constantin Mitrache, Bobdan Nicolae Bulai, Cristian Mitrache, Instituţii de drept penal. Curs selectiv pentru examenul de licenţă 2008-2009 cu ultimele modificări ala Codului Penal, Editura TREI, 2008, Bucureşti, p. 596

Noţiunea şi caracterizarea infracţiunii:

Fapta constă în săvârşirea vreuneia dintre faptele prevăzute în text (art. 4 din lege), şi anume cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea,cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept. Consumul de droguri, fără prescripţie medicală, este interzis, însă nu atrage răspunderea penală. Cu toate acestea, producerea sau procurarea de droguri este incriminată, deoarece prezintă pericolul ca drogul propus să ajungă la alţi consumatori. Fapta este sancţionată cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă, iar dacă faptele privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani.

F. Prescrierea de droguri fără necesitate

Noţiunea şi caracterizarea infracţiunii:

Fapta a fost incriminată în art. 6 din lege, într-o variantă tip, în alin. 1, şi într-o variantă asimilată, în alin. 2. În varianta tip, papta constă în prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenţie, de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical. Este o faptă periculoasă pentru pacient care este incitat astfel să devină toxicoman, iar dacă era deja intoxicat, este încurajat la consum ilicit de droguri. Fapta se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.

În varianta asimilată, este sancţionată, cu aceeaşi pedeapsă, fapta persoanei care eliberează, cu intenţie, droguri de mare risc, pe baza unei reţete medicale eliberate în condiţii prevăzute în varianta tip, în care medicul prescrie droguri de mare risc, cu intenţie, fără necesitate medicală. De asemenea, este incriminată şi fapta persoanei care obţine, în aceleaşi condiţii, droguri de mare risc. Legea a urmărit să sancţioneze astfel şi pe complicii medicului necorect, care prescrie, cu intenţie, deci ştiind că nu sunt necesare din punct de vedere medical, droguri de mare risc. Aceştia pot fi cei care furnizează în mod obişnuit astfel de droguri, de regulă farmacişti, iar cel care le obţine este cel căruia i s-a prescris drogul sau o altă persoană care a acţionat, cu ştiinţă, în numele presupusului pacient.

G. Organizarea sau îngăduirea consumului de asemenea produse ori substanţe în locuri anumite (alin. 3, Ip. a II -a). Organizarea consumului presupune un organizator, care, luând iniţiativa, crează într-un anumit loc condiţii prielnice pentru consumarea unor astfel de produse sau substanţe, de către mai multe persoane, împreună sau separat, la adăpost de vigilenţa autorităţilor.

Îngăduirea consumului de produse sau substanţe stupefiante, în anumite locuri, presupune simpla permisiune de a consuma într-un loc aflat la dispoziţia făptuitorului, a unor asemenea produse sau substanţe. Prin urmare, nu mai este vorba nici de iniţiativa făptuitorului şi nici de crearea de către acesta a condiţiilor prielnice consumului de stupefiante. Legiuitorul a apreciat ca simplul fapt de a permite folosirea unui loc pentru consumul de stupefiante este suficient de periculos şi trebuie să constituie, din această cauză, infracţiune.

Sancţiunea constă în închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

H. Administrarea nelegală de droguri:

Noţiunea şi caracterizarea administrării nelegale de droguri:

Potrivit dispoziţiilor art. 7 al legii, administrarea de droguri de mare risc unei persoane, în afara condiţiilor legale, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani. Subiectul activ nu este calificat, poate fi orice persoană care nu are calitatea de a administra droguri. Din punct de vedere subiectiv, este necesar ca subiectul activ să cunoască faptul că administrază unei persoane droguri de mare risc24.

I. Furnizarea de inhalaţii chimici unui minor:

Noţiunea şi caracterizarea infracţiunii:

În art. 8 al legii, este incrimintă furnizarea , în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici unui minor. Prin ″inhalanţi chimici toxici″ se înţelege, potrivit art. 1 lit. f) din lege, substanţele stabilite ca atare prin ordin al ministerului sănătăţii. Fapta este periculoasă deoarece expune pe minori, în special pe cei lipsiţi de supraveghere, la practicarea de inhalaţii cu substanţe toxice cu efecte similare toxicomaniei. Subiectul activ nemijlocit nu este calificat, putând fi atât o persoană care are în administrare astfel de substanţe. Subiect pasiv nu poate fi decât un minor. Făptuitorul trebuie să cunoască atât natura substanţelor, cât şi faptul că le furnizează minorului în scop de consum. Sancţiunea este închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă25.

J. Efectuarea de operaţii cu precursori, echipamente sau materiale în scopul producerii de droguri:

24 Costică Bulai, Avram Filipaş, Constantin Mitrache, Bobdan Nicolae Bulai, Cristian Mitrache, Instituţii de drept penal. Curs selectiv pentru examenul de licenţă 2008-2009 cu ultimele modificări ala Codului Penal, Editura TREI, 2008, Bucureşti, p. 598.25 Costică Bulai, Avram Filipaş, Constantin Mitrache, Bobdan Nicolae Bulai, Cristian Mitrache, Instituţii de drept penal. Curs selectiv pentru examenul de licenţă 2008-2009 cu ultimele modificări ala Codului Penal, Editura TREI, 2008, Bucureşti, p. 596.

Noţiunea şi caracterizarera infracţiunii:

Fapta a fost incriminată în art. 9 al legii şi poate consta în săvârşirea vreuneia dintre faptele prevăzute şi anume producerea, fabricarea, importul, exportul, oferirea, vânzarea, transportul, vânzarea cu orice titlu, trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deţinerea de precursori, echipamente ori materiale, în scopul utilizării lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc. Prin ″precursori″ se înţelege, potrivit art. 1 lit. e), substanţele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor, înscrise în tabelul nr. IV anexă la lege. Prin incriminarea acestor fapte se urmăreşte împiedicarea cultivării, producerii sau fabricării ilicite de droguri de mare risc. Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

K. Îndemnul la consumul ilicit de droguri:

Noţiunea şi caracterizarea infracţiunii:

Prin dispoziţiile art.11 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, este incriminată fapta persoanei care îndeamnă, prin orice mijloace, o altă persoană la consum ilicit de droguri, dacă îndemnul este urmat de executare. Este vorba de determinarea la consum ilicit de droguri prin îndemnarea pe diferite căi şi prin orice mijloace de influenţare, cu excepţia constrângerii.În această variantă, infracţiunea este sancţionată cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.Fapta este periculoasă, deoarece contribuie la răspândirea toxicomaniei. Datorită gravităţii faptei, aceasta a fost incriminată, prin dispoziţiile din alin. 2 al art. 11 din lege, şi într-o variantă atenuată, care se relizează atunci când îndemnul nu este urmat de executare. În acest caz, fapta se sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă26.

L. Circumstanţe agravante speciale:

Noţiunea şi enumerarea circumstanţelor:

Pentru combarerea cât mai eficientă a infracţiunilor privind traficul de droguri, legea a instituit, prin dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 143/2000, un număr de 5 circumstanţe agravante specifice acestor infracţiuni, prevăzute la lit. a) – e). Sunt circumstanţe agravante legale speciale, ce se reţin în mod obligatoriu în sarcina inculpaţilor, pe lângă circumstanţele agravante prevăzute în art. 75 C. p.. Potrivit legii, constituie circumstanţe agravante următoarele situaţii:

a) persoana care a comis infracţiunea îndeplinea o funcţie ce implica exerciţiul autorităţii publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcţii;26 Costică Bulai, Avram Filipaş, Constantin Mitrache, Bobdan Nicolae Bulai, Cristian Mitrache, Instituţii de drept penal. Curs selectiv pentru examenul de licenţă 2008-2009 cu ultimele modificări ala Codului Penal, Editura TREI, 2008, Bucureşti, p. 599.

Persoana care îndeplineşte o funcţie ce implică exercitarea autorităţii publice poate fi numai o persoană care funcţionează în cadrul unui organ al puterii lrgislative, executive şi judecătoreşti şi care îndeplineşte o funcţie care-i permite, în realizarea atribuţiilor ei de serviciu, să emită hotărâri cu caracter obligatoriu, să controleze îndeplinirea lor, iar la nevoie să impună această realizare. Asemenea funcţii sunt acelea de membru al Parlamentului, al Guvernului, al Curţii Constituţionale, membrii din compunerea birourilor electorale etc.. Nu îndeplinesc funcţii ce implică exerciţiul autorităţii publice persoanele care efectuează acte sau operaţii tehnico-administrative (staticieni, arhivari, şoferi, planificatori, remizieri etc.).

Esenţial pentru existenţa agravantei este ca fapta ilicită să fie comisă în exercitarea funcţiei ce implică exerciţiul autorităţii publice, iar făptuitorul să se fi folosit de prerogativele pe care i le dă respectiva funcţie la săvârşirea infracţiunii. Nu se reţine agravanta dacă fapta a fost comisă, în calitate de particular, în timpul liber al persoanei ce îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice.

Se consideră că fapta prezintă un pericol social sporit în situaţia în care este comisă de o persoană care îndeplineşte o asemenea funcţie, întrucât aceasta a fost investită cu o anumită funcţie ce implică aplicarea dispoziţiilor legale, precum şi menţiunea ordinii de drept, iar fapta este cu atât mai gravă cu cât este comisă de către cei ce trebuie să impună respectarea legii. Pe de altă parte, aceste persoane se pot folosi în mod abuziv de atribuţiile funcţiei pentru a uşura realizarea activităţii infracţionale.

b) fapta a fost comisă de un cadru medical sau de o persoană care are, potrivit legii, atribuţii în lupta împotriva drogurilor

Aceste prime circumstanţe agravante au în vedere criteriul persoanei (criteriul funcţiei pe care respectiva persoană o îndeplineşte în societate). Atributele acestor persoane legate de binele şi sănătatea publică potrivit statutului lor social crează un pericol social mult sporit pentru ceilalţi membri ai comunităţii, motiv pentru care aceste fapte sunt incriminate de lege mai aspru.

Prin cadru medical se înţelege o persoană încadrată în sistemul sanitar, potrivit pregătirii sale, care are atribuţii în tratarea problemelor de sănătate ale populaţiei – medic, asistent etc.. Printre persoanele cu atribuţii în lupta împotriva drogurilor putem enumera specialiştii de droguri din Inspectoratul General al Poliţiei, personalul aparţinând unităţilor medicale stabilite de Ministerul Sănătăţii, unde se realizează cura de dezintoxicare a toxicomanilor, personal aparţinând Ministerului Justiţiei, Ministerului Sănătăţii-direcţia farmaceutică, Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, Ministerului Public.

c) alte aspecte care se referă la: drogurile care au fost trimise, livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui bolnav psihic, unei persoane aflate în cură de dezintoxicare sau supraveghere

medicală ori s-au efectuat alte asemenea activităţi interzise de lege cu privire la una dintre aceste persoane ori dacă fapta a fost comisă într-o instituţie sau unitate medicală, de învăţământ militară, de detenţie, centre de asistenţă socială, de reeducare sau instituţie medical – educativă, locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale ori în apropierea acestora.

De data aceasta, drept criteriu al circumstanţei agravante avem calitatea victimei acestei infracţiuni precum şi criteriul locului de săvârşire.

Aceştia sunt de altfel clienţii cei mai preferaţi ai traficanţilor de droguri datorită faptului că unii nu sunt foarte uşor influenţabili şi dintr-un ″conformism al neconformismului″ aceştia sunt luaţi de ″valul alb″ val care în majoritatea cazurilor îi dărâmă pe aceşti tineri.

Din considerentele de mai sus, legiuitorul a dorit ocrotirea în mod special a anumitor categorii de persoane şi a locurilor în care acestea îşi desfăşoară activitatea, prin sancţionarea mai gravă a faptelor comise împotriva acestora sau în respectivele locuri.

S-a avut în vedere protejarea minorilor, întrucât lipsa discernământului sau existenţa diminuată a acestuia, personalitatea în formare şi curiozitatea specifică vârstei constituie factori favorizatori pentru a cădea în capcana consumului de droguri, cu consecinţe deosebit de grave sau chiar iremediabile asupra sănătăţii publice şi psihice a acestora.

De asemenea, bolnavul psihic, iresponsabil sau având o responsabilitate diminuată, nu poate opune rezistenţă neavând reprezentarea consecinţelor pe care aceste substanţe le produc asupra organismului ori având o reprezentare distorsionată asupra acestora.

Şi persoana aflată în cura de dezintoxicare sau sub supraveghere medicală reprezintă un client ideal pentru traficanţi întrucât, fiind un consumator obişnuit de droguri, este dependentă din punct de vedere fizic şi psihic de acestea, voinţa fiindui anihilată în cea mai mare măsură sau chiar în totalitate.

Se consideră a avea un pericol social sporit fapta comisă într-o instituţie sau unitate medicală, de învăţământ, militară, loc de detenţie, centre de asistenţă socială, de reeducare sau institiţie medical-educativă ori în alte locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale, ori în apropierea acestora, tocmai datorită specificului activităţii desfăşurate în astfel de locuri sau pentru protecţia persoanelor care le frecventează.

d) Aici avem în vedere aspectul legat de folosirea minorilor în săvârşirea faptelor prevăzute la art. 2-11.

Raţiunea agravării în acest caz se integrează într-o viviune mai largă a legiuitorului de a proteja pe minori, de a-i feri de fenomenul infracţional, plecând de la realitatea că aceştia sunt

în proces de maturizare, personalitatea lor nefiind pe deplin conturată. Circumstanţa există indiferent dacă minorul răspunde sau nu penal şi indiferent de contribuţia lui la săvârşirea infracţiunii.

Datorită lipsei de discernământ a acestora, minorii folosiţi, care de cele mai multe ori sunt recrutaţi din rândul copiilor străzii sau din familii dezorganizate sunt o pradă uşoară pentru aceşti infractori transfrontalieri, lipsiţi total de scrupule atunci când este vorba de câştigurile lor financiare.

Cel mai bun exemplu îl formează minorii din America (New York-Cartierul Bronx). Trăind într-un mediu social bolnav, aceştia nu mai ştiu ce este bine şi ce este rău. În aceste subculturi delincvente se formează un viitor infractor incurabil care se coordonează şi conduce în viaţă după normele grupului, norme la care el a trebuit să se adapteze de la o vârstă fragedă.

Având în vedere factori ca: mediu social, familial şi conflictul dintre mijloacele legale (oportunităţile legale) şi ″visul american″ impus de normele cultrale existente, mulţi nu au de ales având în vedere slaba susţinere socială în îndeplinirea acestui vis, preferă să aleagă alte căi şi mijloace de cele mai multe ori ilegale.

Astfel, minorii sunt recrutaţi de la vârste foatre fragede (6-8 ani).

Aceştia încep prin a anunţa traficanţi de droguri de prezenţa poliţiei în zonă, câştigând până la 1.000 $/lună, câştig care îi face din ce în ce mai lacomi şi mai independenţi de autoritatea familială, atunci când ea există.

După împlinirea vârstei de 14 ani aceştia sunt nişte profesionişti care după părerea mea sunt foarte greu, dacă nu imposibil, de resocializat.

e) Ultima circumstanţă agravantă are în vedere pericolul pentru viaţa şi integritatea oamenilor detorată amestecurilor de droguri cu alte substanţe. Aceste droguri nou create sunt un pericol din ce în ce mai grav pentru oameni.

Raţiunea agravării se bazează pe faptul că drogurile, prin ele însele, prezintă un pericol social deosebit şi au un efect devastator asupra sănătăţii fizice şi psihice a persoanelor, cu atât mai mult, prin amestecarea cu alte substanţe, atingrera adusă vieţii şi integrităţii persoanelor va creşte considerabil, cu consecinţe deosebit de grave pentru aceste valori sociale27.

M. Cauza de nepedepsire. Potrivit dispoziţiilor art. 15 din lege, nu se pedepseşte persoana care, mai înainte de a fi începută urmărirea penală, denunţă autorităţilor competente

27 Cosmin Sandu Bădele, Drogurile în societatea modernă. Aspecte privind regimul juridic al substanţelor interzise şi instituţii cu atribuţii pe linia prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de stupefiante, Editura Aius Printed, Craiova, 2011, p. 74-78.

participarea sa la o asociaţie sau înţelegere în vederea comiterii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 2-10, permiţând astfel identificarea şi tragerea la răspundere penală a celorlalţi participanţi. Denunţarea participării proprii la o grupare infracţională şi înlesnirea descoperirii celorlalţi participanţi este recompensată cu impunitatea, pentru a încuraja disocierea participanţilor de grupul criminogen în traficul de droguri.

N. Cauza de reducere a pedepsei. Potrivit art. 16 din lege, persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute în art. 2-10, iar în timpul urmăririi penale se denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. Este o recompensă acordată infractorului care s-a dovedit cooperant cu organele de urmărire penală, denunţând pe ceilalţi infractori şi înlesnind tragerea la răspundere penală a acestora28.

3) Sancţiuni:

Pedeapsa este închisoarea de la 3 ani la 15 ani, iar dacă fapta prevăzută în alin.(1) a fost săvârşită organizat pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi.

Până în iulie 2000, Codul penal român, rin art. 312, modificat de Legea nr. 140/1996, sancţiona traficul de stupefiante. Articolul a fost abrogat de noua reglementare privind traficul şi consumul ilicit de droguri, Legea nr. 143 din 26 iulie 2000, modificată prin Legile nr. 169/2000, 39/2003, 522/2004. Amploarea pe care au luat-o în ultimul timp în ţata noastră traficul şi consumul de droguri, precum şi necesitatea alinierii la legislaţia internaţională în domeniu, impuneau adoptarea în regim de urgenţă a unei legi specifice, complete şi complexe, care să acopere varietatea activităţilor ilicite efectuate în legătură cu drogurile.

Noua reglementare sancţionează, în art. 2, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferrea şi punerea în vânzare, distribuirea, livrarea cu arice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept. Sancţiunea este închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

În art. 3 sunt sancţionate atât introducerea sau scoaterea din ţară, cât şi importul sau exportul de droguri de risc, fără drept, cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor

28 Costică Bulai, Avram Filipaş, Constantin Mitrache, Bobdan Nicolae Bulai, Cristian Mitrache, Instituţii de drept penal. Curs selectiv pentru examenul de licenţă 2008-2009 cu ultimele modificări ala Codului Penal, Editura TREI, 2008, Bucureşti, p.601.

drepturi. Atât art. 2 cât şi art. 3 conţin o formă agravantă, respectiv situaţia în care infracţiunile au ca obiect droguri de mare risc.

Acţiunile de cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, cumpărare sau deţinere de droguri pentru consumul propriu, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 5 ani (art. 4).

Nu sunt omise din noua reglementare nici punerea la dispoziţie a unui spaţiu sau tolerarea în cadrul acestui loc a consumului de droguri (art. 5), sau furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici unui minor (art. 8).

Prescrierea drogurilor de mare risc de către medic, fără a fi necesar din punct de vedere medical ori eliberarea sau obţinerea de droguri de mare risc pe baza unei reţete medicale prescrise sau pe baza unei reţete falsificate (art. 6), ca şi administrarea acestui tip de droguri în afara condiţiilor legale ( art. 7) sau îndemnul la consumul ilicit de droguri (art. 11), sunt sancţionate de lege.

O noutate în domeniu o constituie sancţionarea producerii, fabricării, importului, exportului, precum şi oferirii, vânzării, transportului, livrării cu orice titlu, trimiterii, procurării, cumpărării sau deţinerii de precursori, echipamente ori materiale în scopul utilizării lor la organizarea, conducerea sau finanţarea acestor fapte (art. 10).

Cele mai severe sancţuini sunt prevăzute pentru infracţiunile săvârşite de persoane ce fac parte dintr-o organizaţie sau asociaţie ori grup de cel puţin 3 persoane, cu structuri determinate şi care sunt constituie în scopul comiterii acestor fapte şi al obţinerii de beneficii materiale sau alte foloase ilicite, ca şi în cazul în care faptele acestora au avut ca urmare moartea victimei.

Din noua lege nu lipsesc circumstanţele agravante, constituite pe lângă cele prevăzute de Codul penal, precum şi circumstanţele atenuate sau cauzele de impunitate.

După cum se ştie, România, în calitate de membră a comunităţii internaţionale s-a alăturat luptei contra traficului de droguri, aderând la convenţiile privitoare la stupefiante. Dintre aceste convenţii menţionăm următoarele : Convenţia de la Geneva (19 februarie 1995) referitoare la combaterea opiului; Convenţia de la Geneva din 1931, privitoare la limitarea fabricării şi distribuirii stupefiantelor; Convenţia unică asupra stupefiantelor (semnată la New York la 30 martie 1961).

Totodată, România a încheiat o serie de Acorduri interguvernamentale privind combaterea traficului ilicit de droguri29.

29 La 30 iulie 2001 a fost semnată la Bucureşti Scrisoarea de Înţelegere a Guvernului României şi Guvernul SUA, privind controlul drogurilor şi aplicarea legii. România a încheiat Acorduri, Protocoale şi Memorandumuri de Înţelegere privind combaterea traficului ilicit de droguri cu: Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în anul

Privitor la aceste condiţii, Constituţia României, prin art. 11, statuează obligaţia Statului român de a îndeplini întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile pe care şi le-a asumat prin tratatele internaţionale, prin urmare şi pe cele care vizează traficul de stupefiante. Aşadar, există un cadru legislativ dincolo de reglementările legilor speciale care asigură instrumentele juridice necesare combaterii şi sancţionării acestui gen de fapte penale. Remarcăm, de asemenea, înăsprirea sancţiunilor penale aplicate pentru faptele respective, sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate dar mai ales în cazurile de trafic organizat.

ELEMENTELE GENERALE CARE TREBUIE STABILITE PRIN INVESTIGAREA INFRACŢIUNILOR DE TRAFIC DE STUPEFIANTE.

Investigarea criminalistică, respectiv ancheta penală în faptele menţionate trebuie, ca şi în cazul celorlalte infracţiuni, să stabilească elementele constitutive ale infracţiunii interesând, în afara stabilirii obiectului şi subiectului infracţiunii, determinarea modalităţilor de comitere a faptei şi circumscrierea lor în modalităţile prevăzute de Legea nr 143/2000:

▪ Traficul propriu-zis: producerea, fabricarea, extragerea, prepararea, transformarea, procurarea, cumpărarea, deţinerea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu arice titlu, trimiterea, transportul drogurilor sau a precursorilor.

▪ Favorizarea traficului şi consumului: introducerea sau scoaterea din ţară, importul ori exportul de droguri sau precursori, prescrierea de reţete medicale fără acoperire, organizarea, conducerea sau finanţarea traficului, îndemnul la consum, punerea la dispoziţie a unui spaşiu sau tolerarea consumului ilicit în acest loc, administrarea de droguri în afara condiţiilor legale, furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi chimici unui minor.

Este evident că pentru conturarea tuturor elementelor care alcătuiesc latura obiectivă a infracţiunii este necesar să fie avute în vedere şi interpretate toate împrejurările în care sunt comise aceste fapte30.

1995, Regatul Maroc în anul 1997, Bulgaria şi Grecia în anul 1998, Peru în anul 1999, Austria în anul 1999, Slovenia în anul 2000 etc.30 Emilian Stancu, Tratat de Criminalistică, Ediţia a IV-a revizuită şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008, p. 633-635.