Home >Documents >Toma Pavel Gandirea Romanului Cervantes

Toma Pavel Gandirea Romanului Cervantes

Date post:26-Jun-2015
Category:
View:532 times
Download:5 times
Share this document with a friend
Transcript:

autoritate asupra reclamantilor, care, pentru a ajunge sa-~i prezinte certurile, trebuie sa-~i paraseasca tara natala, autoritatea lui ramane de ordin pur moral ~i nu exista in afara consim~amantului partilor, situatie care intarqte considerabil caracterul pur normativ al deciziilor. Eul pastoral - pare a repeta la nesfar~it acest roman - e gata sa-~iprimeasca din afara regula ideala de conduita, cu conditia sa 0 accepte elinsu~i, in deplina libertate.

CONFLICTUL IDEALISMELOR 1N ZORII ROMANULUI EUROPEAN

Cum am incercat sa arat, cele trei forme ale romanului idealist premodern (romanul elenistic, cavaleresc ~ipastoral) reflecta raporturile dintre norma morala, eu ~i lume. Romanul lenistic are in centru descoperirea simultana a divinitatii unice, izvor al ordinii universale, ~i a eului separat de lume. In acest moment inaugural, plin de lumina ~ide entuziasm idealizator, unitatea lumii apare cu claritate ~i este privita, ca sa spunem rI~a,din afara. Calauzit de soarele lui Eros, zeu ~i sursa a idealitatii, cuplul-din-afara-lumii spune "nu" lumii guvernate de 'ontingenta ~icoruptie. Eroii romanelor cavalere~ti, in schimb, 'C avanta in labirintullumii, aparand dreptatea in cotloanele lui cele mai ascunse. Cavalerii ratacitori si doamnele lor asculta dc legile cavalere~ti ~i ale iubirii, legi si~tite ca fiind totodata rnaipres us de lumea umana ~iadanc inscrise in sufletul eroilor. tn sfar~it, romanul pastoral trece prin dificila ucenicie a des. peririi ~itransformarii sinelui. Aici lumea ~idivinitatea sunt prezentate ca orizont alegoric care, intr-o prima etapa, inconJoara eul ~i,intr-un al doilea moment, ii permite sa descopere punctul de vedere al celorlalti. A privi lumea din afara, a intra 7n conflict cu ea in numele legii, a te integra in comunitatea tlmana - acestea sunt cele trei imagini ale destinului pe care I) oglindesc romanele de care vorbim. Dar putem oare sa comparam cu 0 oglinda aceste romane, , rora Ii s-a repro~at atat de des ca deformeaza imaginea lumii ?

Fac ele altceva decat sa minta? Sunt convins ca da. Cititorii lor 'isi dau bine'inteles seama ca subiectul este neverosimil, si totu~i se lasa mi~cdtide virtute a Haricleei, de curajullui Amadi~, de devotamentullui Celadon. Chiar daca 'in viata lui de zi cu zi asemenea calitati apar destul de rar, cititorul vede imediat ca reprezentarea lor 'in roman define~te un ideal normativ care da sens vietii noastre morale. Astfel, el'intelege fara dificultate resorturile care-i fac sa actioneze pe Haricleea, Amadfs ori Celadon, de~i fiecare dintre actiunile acestor personaje poate parea de necrezut. Priviti ca personaje din viata de fiecare zi, Haricleea, Amadfs ~i Celadon raman neverosimili. Devin 'insa perfect convingatori de 'indata ce 'intelegem ca fiecare dintre ei 'intruchipeaza 0 realitate normativa. Aceste personaje pot parea abstracte, iar aventurile lor greu de crezut, dar nu pentru ca scriitorii care Ie-au creat n-ar fi fost 'in stare sa se ridice pana la maiestria realismului, ci pentru ca, scopul acestor autori fiind reprezentarea idealului moral 'in toata frumusetea sa, cea mai sigura metoda era sa nu se multumeasca cu povestirea un or anecdote plauzibile, ci sa inventeze modele umane cu adevarat uimitoare. Pentru cititorii din secolul al XVI-lea, idealismul acestor romane era de la sine 'inteles, de~i nu fusese gasita 'inca cea mai buna metoda de a-I evoca. Cand, 'in jurullui 1550, Etiopicele lui Heliodor au fost traduse 'in limbile moderne, 'in franceza (1547), spaniola (1554), german a (1554), italiana (1556) ~iengleza (1567), diferenta dintre aceasta opera ~i traditia rom~nului cavaleresc a facut obiectul unei importante dezbateri. In Franta, de exemplu, Jacques Amyot, traducatorullui Heliodor, ia pozitie 'in favoarea romanului grec, sustinand ca acesta e mai putin neverosimil decat romanul cavaleresc, mai apropiat de 'invataturile filozofiei naturale ~i morale, mai precis pe planul eruditiei ~i,'in sfar~it, construit dupa adevaratele reguli ale artei narative.7 Vechile romane cavalere~ti, scrie Amyot, "sunt cel mai adesea atat de prost 'insailate ~i 'indepartate de orice aparenta verosimila, 'incat par a fi mai degraba visuri ale vreunui bolnav cuprins de febra, decat inventii ale unui om cu spirit

~ijudecata".8 Tocmai pentru ca oamenii suntfiinte imperfecte, a caror principala distractie este sa citeasca romane de aventuri, poetul are datoria sa respecte, pe cat posibil, adevarul. Spiritul uman avand nevoie de opere care sa-i dezvolte facultatile , 'in special J'udecata, si nu de simple inventii mincinoase romanul ., trebuie sa se bazeze pe adevarul filozofiei morale. Marele merit al romanului elenistic este ca pedepse~te iubirea nepermisa ~i incununeaza cu un sfarsit fericit sentimentele bune si cinstite 1n ceea ce prive~te eruditia ~i cunoa~terea Antichitatii, atat d~ importante'in acest moment de sfarsit al Renasterii romanul grec depa~e~te 'in mod evident ro~anul cavaieres~. In fine, opera lui Heliodor urmeaza regulile artei epice pentru a crea o naratie bine articulata care 'incepe in medias res, producand astfel un veritabil suspans (,,0 pasionata dorinta de a auzi inceputul", dar 0 ,,~i mai mare dorinta de a vedea sfar~itul"). eu alte cuvinte, 'in a doua jumatate a secolului al XVI-lea, idealismul Etiopicelor parea preferabil celui din Amadis. Romanul elenistic descria 0 virtute mai aproape de perfeqiune, dupa parerea speciali~tilor epocii, decat romanul cavaleresc ~i'incadra rlceasta virtute 'intr-un univers mai verosimil, mai armonios, rnai bine povestit ~i mai elaborat din punct de vedere filozofic decat universul cavalerilor. La fel de buni ca Amadfs si Oriana , 'hiar mai neprihaniti decat ace~tia, Teagene ~iHaricleea pareau Illai verosimili decat rivalii lor, caci stapanirea de sine, fie ea ~iperfecta, e mai u~or de crezut decat invincibilitatea exterioara. 111 pofida prezentei ocazionale a miraculosului, universul Etiopicelor nu pune la 'incercare 'increderea cititorului 'in aceeasi ll15,sura atmosfera de basm 'in care se scalda romanele cavdca I 'I'e~ti.Mai armonioasa decat intriga lui Amadis, cea a romalIului grec duce catre reunirea cuplului de 'indragostiti, far a a . lasa abatuta, ca istoria cavalerilor ratacitori, de permanenta obligatie de a-i proteja pe napastuiti, de a reduce vrajitorii la I. ere ~ide a-i face pe tirani sa-~ibage minti1eill cap. In Etiopicele, ,II ta povestirii, de la 'inceputul melodramatic la diverse1e povesI il'i abil'impletite in trama romanului, este mai sofisticata decat i'l1plasuccesiune cronologica din Amadis. Povestind calatoriile

.

.

.

protagoni~tilor prin lumea larga, amandoua operele con tin episoade Lira legatura aparenta intre ele; dar pe cand in Etiopicele cititorul ajunge sa perceapa - dincolo de fragmentarea episodica - unitatea subtil diferentiata a lumii, in Amadis seria de aventuri nu este intotdeauna bine armonizata cu sensul global al operei. In sfar~it, comparat cu stilul Etiopicelor - caracterizat de 0 profunda ~tiinta retorica -, eel allui Amadis pare adesea naiv, mai ales in prima jumatate. E adevarat ca romanele cavaleresti aveau, la randullor, merite importante. Caci, de~i justificar~a lui era poate insuficient explicata, eroismul cavalerilor nu putea sa nu seduca cititorii tot atat, daca nu chiar mai mult, dit hoinareala perpetua din romanul grec. Sa te izolezi in citadel a launtrid pentru a evita tulburirile lumii pamantene e un lucru minunat, dar curajul de a lnfrunta aceste tulburari in numele dreptatii nu e mai putin demn de admiratie. Neverosimilul, naivitatea constructiei, imprecizia gandirii, aceste defecte ale textelor cavalere~ti au putut fi tinta favorita a criticilor, precum ~i a parodiilor care i~i bat joc de acest gen, dar idealul eroismului activ a continuat sa-i fascineze multa vreme ~i pe romancieri, ~i pe cititori. Dad in secolul al XVI-lea, 'in mijlocul razboaielor religioase, viziunea Etiopicelor sublinia rezistenp cuplului-din-afara-Iumii ~iraporturile sale personale cu divinitatea, mesajul romanului cavaleresc, care Ie atribuie oamenilor puterea de a apara legea prin ei insisi, avea sa aiba un anumit rasunet de-a lungul secolelor al XVi-lea, al XVII-lea ~i al XVIII-lea, pentru a-~i redobandi importanta in epoca romantica. Preferinta acordata Etiopicelor ~irespingerea ezitanta a romanului cavaleresc sunt bine scoase in evidenta de cariera lui Miguel de Cervantes. Scriind Don Quijote (pri~a parte publicata in 1605, a doua in 1615), Cervantes dorea in mod evident sa se opuna romanelor cavalere~ti, a caror inventiune ~i construqie i se pareau, ca ~ilui Amyot, nesatisfadtoare. Stanjenit, ca majoritatea contemporanilor sai, de atmosfera de basm :l romanelor medievale, Cervantes 'i~ibate joc 'in Don Quijotc de uria~ii ~i de vrajitoarele care agrementeaza, in mod ridico I,

crede el, istoriile cavalere~ti. EI parodiaza, de asemenea, imaginea raporturilor umane din aceste romane, in special ritualurile de initiere in ordinul cavalerilor ori legaturile dintre senior ~i vasal, dupa cum se vede atat in scena plina de haz in care bravul hidalgo este declarat cavaler prin bunavointa unui cra~mar (1, 3), cat ~iin nenumaratele probe de bunatate senioriala cu care don Quijote il cople~e~te pe scutierul sau, Sancho. Dar nu doar de aceste aspecte, in definitiv superficiale, ale romanelor cavalere~ti, este atrasa atentia lui Cervantes, ci ~i de mesajullor central, care afirma rolul oamenilor in apararea normei, asa cum se manifesta elin indatoririle cavaleriei si ale curtoaziei'. Dupa Cervantes, e absurd ~iridicol sa crezi d ;rdinea lumii ar fi rodul eforturilor individuale facute de mari eroi are personifica ordinea morala ~i 0 impun cu sabia in mana 'emenilor. Inteleasa literal, parabola lui Amadis, mai ales cea propusa in primul volum al acestei opere, n-are nici un sens in ochii lui Cervantes, care traia intr-un regat mare, bine orgaIlizat ~ifoarte diversificat din punet de vedere sociologi

Embed Size (px)
Recommended