Tipic bisericesc

Alcătuit de către preotul Radu Reja prin reproducerea de slujbe,

rânduieli şi rugăciuni din Molitfelnicul tipărit cu aprobarea Sfântului

Sinod al B.O.R., de Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă

în 2002 şi din ultima ediţie a Liturghierului

Cuvânt înainte

Astăzi poate mai mult ca oricând se doreşte muncă asiduă cu

„vreme si fără de vreme”, în orice clipă a preotului, părintele sufletesc

în fapt şi în fapte a celui care trebuie să „adune pe cei risipiţi” să fie cu

adevărat „o turmă şi un păstor”.

Drept urmare preotul să dea satisfacţie până la saturaţie, să

vindece boala celui năpăstuit, celui subjugat răului.

Sf. Părinţi spuneau că este suficient să rosteşti „Doamne ajută-

mă” de nenumărate ori şi Dumnezeu îţi destăinuie marile Sale taine,

adică iubirea şi viaţa veşnică.

1

Dar spre durerea lui Dumnezeu majoritatea nu ştiu să se roage,

ba mai mult nici preoţii nu cunosc rugăciunile care sunt necesare în

atâtea pricini zdrobitoare de sufletele cele încovoiate de robia

neştiinţei.

Drept urmare vorbirea dumnezeiască pe care preotul o înţelege şi

ajunge la convorbire cu Dumnezeu să o împărtăşească şi celui vitregit

de mulţimea cetelor drăceşti ce-l împresoară. Fie că nu a beneficiat de

o educaţie familială sau şcolară religioasă, fie că a ignorat-o sau a

lepădat-o de la o vreme din mândrie, cert este că despoiat fiind de

virtuţi şi aspirând sufletul morţii, boala spirituală dezlănţuie cea

trupească.

Omul pe marginea abruptă a înălţimilor golaşe de Duhul Sfânt,

se înăbuşă neavând oxigenul haric si se prăbuşeşte în văgăuna nu de

puţine ori a veşniciei.

De aceea preotul trebuie să strecoare cu răbdare, smerenia şi, în

primul rând iubirea, potirul lui Iosif în grâul străin şi neroditor al lui

Faraon.

Inconştienţa celui acuzat de furt spiritual se preschimbă în

conştientizarea decentă a aderării la Uniunea Universală, deblocând

2

ambuteiajul provocat de agresarea dovedită de legiunile demonice

libere să-şi facă jocul în aparenţă mirific, cu consecinţe care

obstaculează ascensiunea către aşezământul dorit de toţi în adâncuri,

fericirea cu Hristos.

Creştinul de astăzi aşteaptă mult mai mult de la preotul ce uneori

zace în imponderabilitatea necunoaşterii care-l poate propulsa într-o

galaxie fără pic de Lumină.

Am văzut preoţi care nu ştiau nimic decât cele două rugăciuni

din aghiasmatar si poate si mai grav doar una. Din punctul de vedere

al credinţei ar fi suficientă această rugăciune care ar avea efectele mai

multora. Vorbe multe, poate unele fără sens, n-ar fi necesare. Dar

credinţa şi ştiinţa lipsesc la creştinul nostru slab instruit, care spune de

multe ori să încercăm a face o rugăciune, poate ar avea un mic efect

benefic. Nu este un pantof care vrei să-l cumperi şi pe care îl tot

potriveşti pe piciorul tău.

Din acest motiv am asistat la slujba altor preoţi mai în vârstă

având experienţă poate de-o viaţă, am simţit pulsul încetinit al

creştinului şi aproape neperceptibil la o singură rugăciune şi atunci

spre a da crezare, spre a-l întări şi vindeca (deoarece azi se vorbeşte

3

mult de efectul placebo şi este real) caută tot felul de rugăciuni chiar

improvizate şi neavizate şi din acest motiv este vizată chiar unitatea

Bisericii prin slujbe diferite la un preot şi la altul.

Drept urmare am încercat să fac acest tipic practic al Bisericii

pentru tinerii preoţi, dar şi pentru cei care nu au avut imaginaţie şi s-au

limitat la a face doar Sf. Liturghie, vecernie, utrenia, trimiţând la alt

preot pentru slujbe particulare.

Dacă nu faci aceste slujbe, omul se depărtează de preoţi şi

Biserică, considerând că este lipsă de interes şi drept urmare apucă

alte căi, deloc ortodoxe.

Citeam mai deunăzi un articol persiflant şi chiar incendiar cu

referire directă la practica sfinţirii maşinii, încercând acest neavizat

reporter să demonstreze interesul pecuniar al preoţilor.

Pe timpul de tristă amintire personal eram atât de sărac încât abia

aveam ce să îmbrac şi să mănânc. Nu câştigam afară de salariu nimic

şi doar mama şi bunica mă ajutau să supravieţuiesc.

După revoluţie, muncesc în trei părţi la parohie, o şcoală şi o

facultate şi mi-ar fi suficient, dar nu atât încât să pot realiza ceva mare.

Oamenii nu se înghesuie nici acum în a da preotului pe motiv că are

4

bani cu ghiotura şi nu merită o slujbă de câteva minute decât o sumă

derizorie. Apoi am considerat sub demnitatea mea să iau vreun ban

afară de cei de pe taxe pe care am dat şi dau întotdeauna chitanţe.

Oamenii astfel educaţi nici măcar nu-şi fac probleme în a da mai mult

decât spune afişul de taxe de la epitropie.

Dumnezeu însă nu te lasă să n-ai ce mânca şi îmbrăca, căci se

îngrijeşte şi „de crinii câmpului” şi de „păsările cerului” darămite de

„chip şi asemănarea Lui” care suntem noi.

Dinainte de venirea comuniştilor preoţilor le era mai mult decât

bine financiar, aveau sesie parohială şi aceia îi aducea cât zece salarii

pe o lună, şi astfel preotul era un om înstărit. În plus, mitropolitul

locului nu admitea ca preotul să se căsătorească cu o fată fără zestre

multă, spre a nu se milogi la oameni sau a-i jecmăni pe aceştia.

Ca şi atunci şi astăzi sunt exemple negative de preoţi care

consideră biserica ca o acoperire pentru o serie întreagă de afaceri sau

profită de bunătatea creştinilor şi devine un adevărat zbir, om ce ar

suge până şi sângele oamenilor, doar spre a se înavuţi, e adevărat, dar

acestea nu se pot personaliza.

5

Este dureros că datorită ignoranţei religioase foarte mulţi fac o

substituţie deloc la locul ei şi arogă preotului sfinţenia bisericii cu

Trupul lui Hristos. Nu de puţine ori auzi „uite ce e biserica ortodoxă?”

„asta e biserica ortodoxă” şi uită că exemplele negative nu fac parte

din trupul bisericii şi tocmai din acest motiv ei frecventează biserica

dar nu sunt ai bisericii. Ei sunt plătiţi de biserică dar nu sunt slujitorii

ei, ci doar nişte geambaşi de cai.

Biserica îi tolerează căci aşa ne învaţă Hristos. Sfânta Scriptură

arată că „va veni vremea când adevăraţii închinători se vor închina în

duh şi în adevăr”. Acum însă „sunt lupi îngrozitori” care parcă

intenţionat doresc să sfâşie Cămaşa plină de sânge, suferinţă şi numai

sudoare.

Chiar azi „diavolul va sta în biserică sub forma îngerului

luminii” asumuţându-şi pe cei rău credincioşi, care odată veniţi vor

încerca uciderea poporului Israel, chiar cu căpeteniile lor rămaşi în

dreapta credinţei.

Preoţia nu este o glumă, o joacă, ci este o misiune suprafirească

cu implicaţiile imanentului. Preotului i se dă această mare taină prin

care primeşte un dar de putere spre a nu fi biruit de diavol, spre a se

6

încărca cu păcatele şi nevoinţele celorlalţi, a le purta şi apoi a le risipi

în văzduh, eliberând pe creştin şi pe sine însuşi. E foarte periculos

pentru preotul care nu are o familie creştină cu care să se roage. În caz

contrar poate cădea pe familie această furtună a păcatelor altora pusă

pe umerii preotului.

Preoţia implică dăruire, nici de cum chiverniseală. Preoţia este

iubirea în acţiune în desfăşurare de forţe dinamice, luptătoare de aşa

manieră încât să fie mereu deasupra oştirilor blestemului mândriei

demonului. Nimic nu poate estompa ascensiunea în continuă ridicare

către Iisus, care vine în intimitatea preotului tot timpul. Dacă-L lasă de

multe ori singur în faţa primejdiilor nu însemnează că nu-L veghează,

doar îl lasă să se întărească prin acest exerciţiu spiritual, muşchii

minţii se umflă pentru aflarea tuturor posibilităţilor de a-l birui pe cel

rău.

Preotului nu i se permite să intre în concediu spiritual, de altfel

n-ar fi voie niciunui creştin, să lupte cu intermitenţe. „Diavolul

răcneşte ca un leu” şi n-are „odihnă”. Ori acest avertisment trebuie să

ne dea de gândit.

7

Când preotul oboseşte datorită anumitor păcate şi capacitatea de

luptă îi scade, atunci Hristos intervine direct şi nu lasă sufletul

preotului să fie năpădit de buruiana otrăvitoare a seminţei demonice.

Desigur că cel în afara preoţiei deşi în ea, pe lângă ea, oprit de

mândrie va improviza scenariul unei tragi-comedii din care a exclus

pe principele Principilor, regizorul care-ţi oferă o şansă a reuşitei şi îl

refuzi ca pe un neavenit fără importanţă, ba chiar îl desconsideri ori îl

simţi duşmanul tău cel mai greu de învins.

Preotul să găsească cele două căi care duc spre un sfârşit: calea

potrivită cu Dumnezeu, care mântuieşte şi calea al cărei drum are sens

unic învăţându-se pe sine însuşi, exersând rugăciunea până a ajunge

„atlet spiritual”, spre a putea ajuta pe cei neajutoraţi, pe cei cu delăsări

cu efect de explozie în timp, pe cei care doresc dar nu cunosc

modalitatea de a urca scara valorică a credinţei şi a biruinţei. În felul

acesta drumul care duce la pieire „drumul cel larg” deschis şi îmbietor

pentru leneşi şi ignoranţi, să fie baricadat de credinţa în acţiune, de

iubirea alertată în lucrul ce s-a dat preotului, oprind fuga demonică a

celor neştiutori şi neîncrezători în cele promise de Iisus. E mai simplu

să pluteşti pe val pe o scândură putredă o vreme a inconştienţei decât

8

să înoţi spre biruinţă prin efortul tău, înconjurat şi însufleţit de Iisus

care ia parte din partea luptei tale, chiar se substituie pentru mântuirea

ta.

În viaţă, în orice loc te-ai afla ţi se oferă două posibilităţi – a vrea

să fi salvat prin credinţă în reuşită sau să cazi în pasivitate şi atunci n-

ai nici o şansă.

Diavolul se manifestă în diverse chipuri, se îmbracă ultra

modern spre a nu bănui că ne vrea răul.

De la comunism la secte, la droguri, ţigări, beţii şi oprirea la cărţi

nebune şi înnebunitoare de care înnebuneşti şi care atrag în primul

moment până la demonizări cu faţă umană şi chiar mirifică spre pieire.

Cărţi lansate şi inspirate de îngerul penelului demonic care atrag.

Chiar dacă Codul lui Da Vinci sau alte lovituri date Bibliei se

demonstrează apoi că nu au nici un suport şi sunt simple invenţii

drăceşti, amprenta în fiinţa celui slab pregătit spiritual, celui incult, un

semidoct cu veleităţi intelectuale are brăzdări profunde ce se acoperă

foarte greu în timp.

Drept urmare preoţii Bisericii au obligaţia (morală) imperativă

de-a menţine tipicul Bisericii uniform, efectuând slujbele cu dăruire,

9

cu toată dragostea, menţinând proaspătă chemarea apostolică în şi pe

conştiinţă oamenilor, în şi pe persoana preotului şi omului care

slujeşte pe Iisus. Este o identitate până la identificare între omul şi

preotul chemat spre glăsuire şi slujire.

Sper din tot sufletul că acest tipic să fie de un real folos pentru

toţi confraţii, cu precădere pentru cei tineri, care din nefericire nu au

cunoştinţă de viaţa practică a preotului, lipsind aceste cursuri la

facultate, şi pe care încerc în cărţile mele din viaţa de zi cu zi să o

descopăr confraţilor spre a nu fi necesar să treacă şi ei printr-o

experienţă deloc uşoară, chiar periculoasă, pe care eu am fost obligat

de necesităţi şi pedepsit prin mine de păcatele mele, să le suport.

În „Viaţă de viaţă” şi „Puterea credinţei” desfac firul tabu

aproape al luptei cu diavolul în mod vizibil şi armele spre al învinge;

modalitatea de-al înlătura şi a-i pune stavilă în viaţa creştinilor

cârmuită de gloanţele venite din diversele arme deţinute de diavol şi

din toate direcţiile. Asediul demonic poate fi oprit în anumite moduri.

În cartea „Mai aproape de Tine, Doamne” fac exegeza slujbei Sf.

Vasile, atât de pusă în ascunzătoare de către unii şi ferită de auzul

studenţilor şi al oamenilor.

10

Administrarea greşită sau rău intenţionată din lene, din

necunoaştere ori din alte interese de factură lumească, duce nu de

puţine ori la tragedii.

Parohii mari frumoase care au avut preoţi de toată cinstea, date

pe mâna unor neaveniţi şi avizaţi cu pecetea divină, se destramă prin

venirea unor „lupi îngrozitori”şi se dau împărţite la diverse formaţiuni

religioase care aşteaptă după cum le-a spus Iisus fariseilor: „voi

cutreieraţi mări şi lumi să faceţi un ucenic şi când îl aveţi îl faceţi

asemenea vouă.”

Fiecare avem vicii ascunse şi „sfântul care ştie că este sfânt, nu

este sfânt”, dar trebuiesc estompate, şi în final eradicate. Luate din

vreme şi în vreme, aceste slăbiciuni omeneşti de care din nefericire

„beneficiază” şi preotul, se pot înlătura şi stinge.

Preotul care se complace în a spune că este preot doar în

uniforma preoţească apoi este om, greşeşte profund. Oriunde şi

oricând tot preot rămâne şi este judecat ca preot şi nu ca om, ducând la

pieire sufletele slabe, care văzând atitudinea preotului se scârbesc, se

deziluzionează, apoi iau alte căi unde conducătorii acelor culte sunt

puţin cu două feţe şi reuşesc să-i atragă.

11

Nu că ar fi necesar sau bine să-şi ascundă o patimă sau alta, dar

până în a le elimina să caute a le ferii de ochii acelor care sunt

influenţabili şi foarte uşor cad de la credinţă prin exemplul viu al

preotului, mai ales dacă acesta nici nu se apropie de ei. Trebuie să-i

cucerească cu sinceritate, să se apropie de ei şi-n primul rând să-i

iubească. Dacă-i iubeşte cu adevărat oamenii sunt alături de el şi

micile scăpări ale lui nu-i îndepărtează, ci le vor tolera, fiindcă relaţia

paternală şi, respectiv filială iartă anumite scăpări, care în mod firesc

un creştin puţin format şi educat şi nu exagerez spunând acest lucru, le

condamnă şi de multe ori acesta devine un impostor la cele sfinte sau

un păcălit, cum se consideră, care vrea să se răzbune prin diverse

modalităţi.

Fumatul este un act demenţial de determinarea existenţei

malefice în noi, de alungarea Duhului şi posesia demonică căreia îi

oferim tot confortul de împreună locuire în fiinţa noastră; ca exemplu

un om bolnav mintal care după ce face duş se aranjează, se

parfumează, apoi merge la toaletă pentru necesitatea uşurării de cele

ce nu-i sunt necesare organismului materializate în excremente şi apoi

în loc să se şteargă cu hârtie foloseşte mâna, mâzgălind templul

12

Duhului Sfânt cu acestea, punându-şi pe fund, pe picioare şi chiar pe

faţă acest rezultat nefolosit al mâncării şi care trebuie eliminat

periodic.

Fumatul este o dependenţă numită iarba dracului, deoarece

Dumnezeu a făcut „toată bune foarte” cu un scop bine determinat,

chiar şi tutunul pentru alungarea moliilor, dar reaua folosinţă atrage

denumirea care vatămă odată spiritual apoi carnal.

În primul rând se creează o dependenţă dăunătoare spiritual. Prin

aceasta omul normal intră într-un moment de anormalitate când este

subjugat de către o plantă, al cărui stăpân a fost pus de către

Dumnezeu.

Sluga devine stăpân şi stăpânul slugă. În loc să se folosească de

ea, intră în sclavia ei şi face voia unei plante, care şi ea are viaţă, dar

limitată, fiind doar energie şi nu şi esenţă precum omul.

Omul prin acceptarea tacită şi poate accidentală a acestui aparent

medicament în stările nevrotice, devine cu o voinţă laxă, o voinţă ce se

află mereu în scădere până la subjugarea ei totală. O dependenţă

halucinogenă, care creează mari probleme spirituale. Impresia unei

13

excitaţii în toate direcţiile este doar „vânat de vânt”, o autosugestie

bolnăvicioasă cu consecinţe fizice de cele mai multe ori fatale.

Senzaţia unei plăceri imediate şi a unei satisfacţii, creează

dependenţa prin încercarea şi repetarea acestei practici cu consecinţe

atât de grave. Stoparea la vreme a acestor porniri motivate habitual

sau de atenuarea unor stări nevrotice, nu are suport real ci doar o

aţâţare drăcească, o impresie demonică infiltrată prin încercuirea sau

ispita zilnică de dărâmarea chipului lui Dumnezeu din om de către

diavol.

Spiritul omului atât de puternic care poate face orice prin har,

deoarece „Eu am zis dumnezei sunteţi” decade încet dar sigur şi omul

rămâne singur în lupta interioară cu instinctul de conservare, apărând

gol de „asemănarea” cu Dumnezeu şi plin de întunecimea care-l duce

încet „în întunericul cel din afară”, întunericul fără de Dumnezeu,

întunericul cel întunecat în care nu răzbate nici un firicel de lumină.

Totuşi Dumnezeu în providenţa Sa nu părăseşte de tot şi

definitiv nici un suflet, astfel omul încearcă de multe ori să

obstaculeze agresiunea şi asediul demonic, conştientizând efectul de

14

aplatizare a voinţei şi starea distructivă care îl îndepărtează mereu de

sănătate şi-l poate duce în orice moment la moarte.

Uneori recunoaşte această înnegrire spirituală şi slăbire

trupească, dar motivează prin voinţa care l-a părăsit. Dacă la început

se fălea cu puteri miraculoase prin iarba dracului, acum ajunge la

constatarea dureroasă a bolii care macină trupul, a voinţei care este

pierdută şi la puterile ce scad pe zi ce trece prin drogul ţigară.

Iarba dracului sau arma letală a vrăjmaşului este completată sau

însumează totalul răutăţilor spre distrugere, licoarea diavolului,

băutura otrăvitoare: alcoolul.

Mi-amintesc o întâmplare semnificativă în acest sens. Eram la o

familie la un eveniment unde participa lumea bună.

Am fost invitat să beau ceva. Am refuzat. Insistenţele celor din

jur erau desigur imbolduri demonice spre a batjocori hain preoţească

şi a fi folosit sloganul „când eşti în biserică, eşti preot, după care eşti

doar om” sau „uite şi preotul bea”. Le-am spus că nu servesc deloc

alcool. Fără să gândească gazda a replicat: „Cum, că toţi preoţii sunt

beţivi?”.

15

Este foarte adevărat că odată ajuns în parohie în loc să citeşti, să

studiezi din plin, să te rogi, este acea tentaţie de a consuma alcool. La

început doar ca o curiozitate, apoi ca o obligaţie, şi, în final, devine

ceva habitual şi nu de puţine ori plăcere, care te duce la a avea

apelativul alcoolic, la care răspunzi cu satisfacţie.

Emblematica coaliţie demono-umană atrage şi distrage pe preot

de la adevărata menire şi de posibila dăruire prin şi cu iubire,

adăugând în ceata celor rămaşi fără posibilitatea perfecţionării, căzuţi

în ridicarea în adâncul cel mai întunecat.

Demnitatea primită îl devansează prin reaua folosinţă şi

chivernisirea acestei avuţii „nedrepte” primită în dar.

Aburii alcoolului înceţoşează cele mai elementare simţămite şi le

schimbă după dictare demonică.

Preotului îi găseşte un motiv de mândrie. Alcoolul în exces la

început te ajută la necaz, în ghilimele, te înmoaie, după care

posedându-te te face să nu fii tu însuţi şi să gândeşti încât treaz fiind

să te ruşinezi.

16

Alcoolul la preot în special dă momente de nervozitate, de

mândrie, de răceală în tainele Bisericii, de indiferenţă şi cel mai grav,

de slăbirea credinţei şi a iubirii.

Toate aceste calităţi în mod peiorativ le obţinem prin ieşirea din

altarul dragostei, pe podiumul laicizat al dezmembrării de cele ale

Duhului Sfânt, de Trupul Hristic la care am fost altoiţi.

Dumnezeu intervine, dar nu brutal şi direct. Pierzând Har,

energia scade şi Dumnezeu permite boala să fie ca un avertisment

indirect pentru un păcat sau altul.

Personal, cangrena pe care am avut-o la piciorul drept era o

lecţie a pedagogiei divine (deşi n-am făcut nimic să mă ajut la

început), spre îndreptare, spre accentuarea şi creionarea cu litere

îngroşate în sufletul meu a cuvântului preot în tot timpul, preot peste

tot şi-n toate. Urmare a acestei răni de nevindecat la acea vreme şi a

piciorului total înnegrit, a fost nu moartea ci vindecarea prin slujbe, iar

dovada acestei notificări spre viaţă, spre existenţa viitoare a fost o

cruce cât o palmă în lungime, groasă de două degete, cu ochiul liber

care se vede şi azi după cincisprezece ani.

17

Preotul condus de alcool nu mai are ce căuta în altar dacă nu se

îndreaptă şi face pocăinţă.

De la alcool la droguri nu este decât o distanţă mică. Dacă prima

omoară trupul în timp, cea de-a doua cât se poate de rapid, dar

sufletul este distrus de ambele, secătuit de vlagă, se pustieşte şi trupul

devenit fragil se sfarmă de Piatra cea Tare peste care cade şi care

prinzându-l sub ea îl zdrobeşte.

Alcoolul de la un timp pare prea puţin pentru a-i da satisfacţie

celui prins în laţul acestei patimi şi atunci caută alt remediu mai bun în

minte a împătimitului decât tutunul şi băutura, ceva care să-l ducă în

extaz, să fie aşa zis fericit: drogul – dracul.

Dacă la băutură nu este aşa o dependinţă decât de la o vreme, la

drog după scurt timp se creează o necesitate care excită centrii nervoşi

şi omul îşi iese din fire, devenind agresiv, mergând până la a ucide

pentru raţia zilnică de hrană drăcească.

Drogatul îşi congelează voinţa de la atâta răceală demonică şi

poate săvârşii fapte abominabile.

Drogatul devine un animal dezbrăcat de dumnezeire, care

aleargă spre o singură ţintă: alimentul de bază pentru pseudovieţuire,

18

care este un preambul spre casa morţii, în care el găseşte scăparea şi

fericirea după cum o concepe el sau dorinţă de pierdere în veşnicie.

Desigur sunt o mulţime de păcate la care preotul poate fi

înhămat.

Secretul spovedaniei atât de mult controversat, datorită unor

elemente fără reazăm spiritual şi-n special a regimului cu aspect şi

efect de embolie spirituală, a determinat pe foarte mulţi să renunţe la

această formă de dezrobire spirituală, prin eliberarea de încărcătura

psihologică, dar în special la despătimirea care i se oferă prin mâna

preotului, căci Iisus a spus: „Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele

se vor ierta şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi”.

Preoţii în clica beţivilor, guralivi şi crezându-se interesanţi în a

râde de sufletul omului chinuit, îmbâcsit, plin de slăbiciuni. Preoţii

care spre a nu fi acuzaţi că ascund ceva faţă de soţiile lor, au tăifăsuit

pe seama celor care le-au încredinţat durerea sau păcatele.

Au râs de acestea sau i-au batjocorit pe cei care s-au descheiat la

haina ce dezvăluie nuditatea spirituală şi am profitat chiar de

infidelitatea sau desfrâul unei femei.

19

Păcat de moarte are păstorul de suflete care nu-şi „pune sufletul

său pentru oi”.

Darămite să persifleze viciul unei persoane, ca apoi să se

complacă în a fi protectorul acesteia în aparenţă, căzând într-o logoree

fără iertare care uneori poate aduce chiar uciderea acelei femei, sau

şantajând pentru obţinerea de foloase carnale sau materiale.

Preoţii riscă să devină nişte împiedicaţi ai vremii, scursori pe

placul diavolului.

Uciderea păcatului din preot atrage locuirea împreună cu

Hristos şi calea Adevărului şi strânge în jurul preotului pe o majoritate

covârşitoare de viitori Hristofori.

Dinamismul dorit se accentuează pe zi ce iubeşti mai mult,

scoţând din tangaj sufletul tău luat de valurile de tsunami ucigătoare.

Prin iubire preoţii împlinesc misiunea pe care le-a dat-o Iisus,

Care a spus: „Voi sunteţi lumina lumii, care luminează în întuneric” în

mocirla care se extinde tot mai tare asupra neamului nostru. Iisus în

mod imperativ trasează calea preotului spunând: „Aşa să lumineze

lumina voastră înaintea oamenilor ca văzând ei faptele voastre cele

bune să preamărească pe Tatăl ceresc”.

20

Preotul face începutul obişnuit:

Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna acum şi pururi şi

în vecii vecilor.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care

pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule

de viaţă, vino şi te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată

întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tar, Sfinte fără de moarte, miluieşte-

ne pe noi (de trei ori). Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi

acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi, Doamne, curăţeşte

păcatele noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre

pentru numele Tău.

Doamne, miluieşte (de trei ori). Slavă Tatălui şi Fiului şi

Sfântului Duh. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie

împărăţia Ta, vacă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ. Pâinea

noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile

21

noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în

ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.

Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi

a Sfântului Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Veniţi să ne închinăm……(de 3 ori), după care se citesc psalmii:

Psalmul 142:

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru

credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta.

Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i

drept înaintea Ta.

Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în

picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri.

Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu.

Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la

toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit.

Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ

însetoşat.

Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce

faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce coboară în mormânt.

22

Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-

mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.

Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne.

Învaţă-mă să fac voia Ta, că tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău

cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii.

Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea

Ta, scoate din necaz sufletul meu.

Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi piere pe toţi cei ce

necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

RUGĂCIUNI LA FELURITE NEPUTINŢE ŞI BOLI

Rugăciune la toată neputinţa

Domnului să ne rugăm

Stăpâne atotţiitorule, doctorul sufletelor şi al trupurilor, Care

smereşti şi înalţi, Care pedepseşti şi iarăşi tămăduieşti, cercetează cu

mila Ta pe fratele nostru (N), care este neputincios. Tinde braţul Tău

cel plin de tămăduire şi de doctorie şi-l tămăduieşte pe acesta,

ridicându-l din pat şi din boală; ceartă duhurile neputinţei; depărtează

de la el toată rană, toată durerea, toată bătaia, toată fierbinţeala sau

23

frigurile; şi de sunt într-însul păcate sau fărădelegi, uşurează, lasă,

iartă pentru iubirea Ta de oameni.

Aşa, Doamne, fii milostiv spre zidirea Ta, în Hristos Iisus,

Domnul nostru, cu Care bine eşti cuvântat, cu Preasfântul şi Bunul şi

de viaţă Făcătorul Tău Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

RUGĂCIUNE

Pentru dureri de cap (deochi)

Domnului să ne rugăm

Stăpâne, Dumnezeul nostru, Împăratul veacurilor, Cel

atotputernic şi atotţiitor, Care faci toate şi Însuţi le schimbi cu voia Ta;

Cel ce cuptorul cel de şapte ori încins şi văpaia cea din Babilon le-ai

prefăcut în rouă şi pe sfinţii trei tineri neatinşi i-ai păzit; Doctorul şi

tămăduitorul sufletelor noastre, mântuirea celor ce nădăjduiesc în

Tine, Ţie ne rugăm şi cu umilinţă cerem: depărtează, înlătură,

izgoneşte toată lucrarea diavolească, toată calea şi toată vrăjmăşia

satanei, privirea cea rea, nesăţioasă şi pizmaşă a ochilor celor făcători

24

de rele a oamenilor pizmaşi, de la robul Tău (N). Şi fie că, din

frumuseţe sau pentru putere, ori din întâmplare sau din pizmă şi

răutate, i-a venit lui această neputinţă, Însuţi, Iubitorule de oameni

Stăpâne, tinde mâna Ta cea tare şi braţul Tău cel atotputernic şi înalt şi

cercetează această zidire a Ta şi-i trimite înger de pace, stăpânitor şi

păzitor sufletului şi trupului, care să gonească şi să stârpească de la ea

tot sfatul rău, toată pizma şi deochiul făcător de stricăciune al

oamenilor răi, ca, izbăvită fiind cu puterea Ta, să-Ţi cânte Ţie cu

mulţumire: Domnul este ajutorul meu, şi nu mă voi teme de ce-mi va

face mie omul; şi iarăşi: nu-mi va fi frică de rele, pentru că Tu cu mine

eşti; că Tu eşti Domnul puterii mele, Cel tare şi stăpânitor, Domnul

păcii, Părintele veacului ce va să fie. Aşa, Doamne Dumnezeul nostru,

milostiveşte-Te spre robul Tău şi izbăveşte-l de toată stricăciunea şi

supărarea ce i s-a făcut din pizmă. Pentru rugăciunile

preabinecuvântatei stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei şi

pururi Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei

Cruci; cu rugăciunile arhanghelilor celor cu chip de lumină; ale

cinstitului măritului proorocului, Înaintemergătorului şi Botezătorului

Ioan; ale sfintei şi marii muceniţe Marina; ale sfântului Stelian; ale

25

preacuvioasei maicii noastre Parascheva cea nouă; ale sfântului

sfinţitului mucenic Elefterie şi ale sfântului (N), a cărui pomenire

săvârşim, şi ale tuturor sfinţilor.

Că Tu eşti doctorul sufletelor şi trupurilor noastre, Hristoase,

Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm şi Celui fără de început al Tău

Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh,

acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Şi stropeşte pe bolnav cu apă sfinţită, dacă a făcut mai întâi

sfeştania, sau cu aghiazmă de la Bobotează. Apoi preotul pune mâna

pe capul celui bolnav, zicând aceasta:

RUGĂCIUNE

Harul Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cel

dat Sfinţilor Săi Ucenici şi Apostoli, zicând: pe bolnavi mâinile veţi

pune şi bine le va fi, şi printr-înşii este dat şi nouă nevrednicilor

slujitorilor Săi, acest har, prin mine smeritul şi nevrednicul preot, să te

tămăduiască pe tine, fiule şi fratele nostru cel duhovnicesc de toată

boala şi neputinţa sufletească şi trupească ce te-a cuprins, şi să te

26

dăruiască Bisericii Sale întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, bine

umblând şi făcând poruncile lui Dumnezeu, acum şi pururi şi în vecii

vecilor. Amin.

RUGĂCIUNE

Pentru cei ce sunt bolnavi de năjit

(de dureri)

Domnului să ne rugăm

Stăpâne atotţiitorule, doctorul sufletelor şi al trupurilor, Cel ce

smereşti şi înalţi, Care pedepseşti şi iarăşi tămăduieşti, cercetează cu

mila Ta pe robul Tău (N). tinde braţul Tău cel plin de tămăduire şi de

doctorie şi-l tămăduieşte pe acesta. Ridică-l din pat şi din boală şi

ceartă duhul neputinţei. Depărtează de la el toată durerea şi boala

năjitului; porunceşte-i să se ducă şi să se depărteze de la robul Tău

(N). aşa, Doamne Sfinte, Atotputernice, Dumnezeul părinţilor noştri,

27

Care ai făcut cerul şi pământul cu toată podoaba lor, depărtează

această durere a năjitului de la robul Tău (N), din cap, din creieri, din

ochi, din buze, din dinţi, din măsele, din nări, din urechi, din grumaji

şi din toate mădularele lui, şi-l fă grabnic sănătos. Iar eu, smeritul

preot mă rog marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos,

Preacuratei Maicii Sale şi tuturor puterilor cereşti să facă deplin

sănătos pe robul lui Dumnezeu (N), care este pecetluit şi botezat în

numele Tatălui şi la Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururi şi în

vecii vecilor. Amin.

Se citesc împreună sau după necesităţi. Apoi se continuă cu:

Întru tot sfântă de Dumnezeu Născătoare, în vremea vieţii mele

nu mă părăsi, ajutorului omenesc nu mă încredinţa, ci primeşte

rugăciunea mea.

Făcătorul şi Izbăvitorul meu şi Domnul, ajutorul credincioşilor,

grăbeşte de mă izbăveşte de această nevoie, strigă Ţie robul Tău,

Unule, Iubitorule de oameni, depărtând de la el (ea) toate vrăjile,

farmecele, făcăturile, lucrăturile, blestemul şi ispitele demonice.

28

Cetele îngereşti ale puterilor celor fără trup, cu Apostolii şi cu

mucenicii, rugaţi pe Stăpânul tuturor să izbăvească de această nevoie

grea, pe robul Său.

Pururea Fecioară, ceea ce eşti scăparea credincioşilor şi

ajutătoare tare a noastră, a robilor tăi, de această nevoie de acum,

izbăveşte pe robul tău cu rugăciunile tale, stăpână.

Precum de demult pe robul Tău Iacob l-ai izbăvit de pizmuirea

lui Esau, aşa izbăveşte şi pe robul Tău de această nevoie de acum, ca

un iubitor de oameni, dezlegând vrăjile, farmecele, făcăturile,

lucrăturile, ispitirile demonice, vraja cu mort, vraja cu pasăre, vraja cu

veşminte, cu atingere, vraja cu spurcăciuni femeieşti puse în mâncare

şi în băutură, vraja cu chipul făcut cu mână omenească şi împuns cu

ace spre moarte şi le zdrobeşte cu puterea cinstitei şi de viaţă

făcătoarei cruci şi le dă binecuvântare şi bună sporire.

(Acum se introduc diverse cereri după necesitate. Dacă nu este

cazul a se face vreuna dintre aceste slujbe din liturghier se va trece

direct la pag. 47, continuându-se rugăciunea).

29

PENTRU CEI BOLNAVI

Pentru ca să ne ierte toată greşeala cea de voie şi cea fără de voie

a robului Său (N), şi milostiv să-i fie, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să stingă focul şi să înceteze boala şi cu milostivire să

vindece neputinţele lui, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca în grabă, ca pe fiul sutaşului, ca pe fiica canaanencei şi

ca pe soacra lui Petru, cu cuvântul puterii Sale, să-l vindece şi cu milă

din patul durerii să-l ridice, Domnului să ne rugăm.

Pentru îndurarea milei Sale, păcatele tinereţilor şi ale neştiinţei

lui şi ale părinţilor lui să nu le pomenească, ci, cu milostivire, să i se

dăruiască sănătate, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca precum oarecând pe slăbănogul, cu cuvântul harului

Său celui dumnezeiesc, l-a ridicat, degrab şi pe neputinciosul robului

Său din patul durerii să-l ridice şi sănătos să-l facă, Domnului să ne

rugăm.

Din Sfânta Evanghelie de la Matei, citire:

30

În vremea aceea, intrând Iisus în Capernaum s-a apropiat de

Dânsul un sutaş grăindu-I şi zicându-I: Doamne Iisus Hristoase sluga

mea zace în casă cumplit chinuindu-se. Iisus i-a zis: voi veni şu-l voi

tămădui. Dar a zis: Zi numai cu cuvântul şi se va tămădui sluga mea,

căci nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, căci şi eu sunt om sub

stăpânire şi am sub mine ostaşi şi zic unuia du-te şi se duce şi celuilalt

vino şi vine şi slugii mele fă cutare şi face. Auzind Iisus a zis: adevărat

grăiesc vouă, nici în Israel n-am găsit atâta credinţă şi i-a zis sutaşului:

du-te şi să-ţi fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a tămăduit servul lui în

ceasul acela. (Mt, VIII, 5-13). (Caută Evanghelia de duminică în

săptămâna a patra după Pogorârea Sfântului Duh).

Doctorul sufletelor şi al trupurilor, cu umilinţă şi cu zdrobire de

inimă cădem către Tine şi, suspinând, strigăm Ţie: vindecă durerea,

tămăduieşte patimile sufletului şi ale trupului robului Tău (N), şi, ca

un bun, iartă-i lui toată greşeala cea de voie şi cea fără de voie şi

degrab ridică-l din patul durerii, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne

miluieşte.

Cel ce nu voieşti moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie

viu, îndură-Te şi miluieşte pe robul Tău (N), Milostive; conteneşte-i

31

boala, uşurează-i toată patima şi toată neputinţa, încetează-i răceala,

potoleşte-i fierbinţeala, tinde mâna Ta cea tare şi-l ridică din patul

durerii, precum oarecând pe fiica lui Iair, şi sănătos îl arată, rugămu-

ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.

Cel ce cu atingerea Ta ai vindecat pe soacra lui Petru, fiind

aprinsă de friguri şi acum pe robul Tău, cel ce pătimeşte cumplit,

vindecă-l degrab, dându-i lui sănătate, cu dinadinsul ne rugăm,

Izvorule al vindecărilor, auzi-ne şi ne miluieşte.

PENTRU VRĂJMAŞII CEI CE NE URĂSC ŞI NE

ASUPRESC PE NOI

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primeşte de la noi,

nevrednicii robii Tăi, jertfa aceasta şi, iertându-ne toate greşelile, adu-

Ţi aminte de toţi vrăjmaşii noştri, care ne urăsc şi ne asupresc pe noi,

32

şi nu le răsplăti după faptele lor, ci întoarce-i pe dânşii după mare mila

Ta; pe necredincioşi, către dreapta credinţă, iar pe credincioşi, să se

abată de la rău şi să facă binele, ca nici unul dintr-înşii să nu piară din

pricina noastră. Iar pe noi şi Sfânta Ta Biserică, cu tăria Ta cea întru

tot puternică, de tot răul şi strâmtorarea, cu milostivire ne izbăveşte.

Pentru ca să ierte toate greşelile noastre şi cu milostivire să ne

izbăvească de toată strâmtoarea vrăjmaşilor noştri, Domnului să ne

rugăm.

Pentru ca să nu răsplătească vrăjmaşilor noştri după faptele lor,

nici după vicleşugul născocirilor lor, ci să-i întoarcă pe dânşii de la

răutatea lor cea silnică spre facere de bine şi dragoste, Domnului să ne

rugăm.

Pentru ca necredincioşii să se întoarcă către dreapta credinţă, iar

credincioşii să se întărească în dreapta credinţă, şi toată vrajba şi ura,

în iubire de fraţi, în pace şi dragoste desăvârşită să se prefacă,

Domnului să ne rugăm.

Pentru ca nici unul dintre dânşii să nu piară pentru noi şi cu harul

Său să-i facă pe toţi ca să se abată de la rău şi să facă binele,

Domnului să ne rugăm.

33

Din Sfânta Evanghelie de la Matei, citire:

Zis-a Domnul: Celui ce cere de la tine, dă-i ... (V, 42-48). (Caută

Evanghelia de sâmbătă în săptămâna întâi după Rusalii).

Porunca Ta, Mântuitorule, ca să iubim pe vrăjmaşii noştri şi bine

să facem celor ce ne urăsc pe noi, după putere să o plinim, cu

dinadinsul, ne rugăm: Întoarce, ca un milostiv, vicleşugul tuturor

vrăjmaşilor noştri în dragoste şi împăcare şi spre toată bunătatea, iar

gândul lor spre Biserica Ta, ca nu în răutăţile lor să piară; rugămu-ne

Ţie, întru tot Milostive Doamne, auzi-ne şi ne miluieşte.

Împreună cu Sfântul Ştefan strigăm Ţie: Doamne, Dumnezeul

izbăvirilor, nu socoti păcatul vrăjmaşilor celor ce ne urăsc şi ne

asupresc pe noi, ci, după mare mila Ta, spre pocăinţă îi întoarce şi-i

miluieşte pe ei, iar pe noi, cu dreapta Ta cea atotputernică, scoate-ne şi

să izbăveşte de toată prigonirea şi de sfatul lor cel viclean, risipind

meşteşugurile lor, rugămu-ne Ţie, întru tot puternice Împărate, degrab

ne auzi şi cu milostivire ne miluieşte.

34

MULŢUMIRE

pentru câştigarea cererii şi pentru toată facerea de bine a lui

Dumnezeu

La Proscomidie, luând preotul o părticică, o pune pe sfântul disc

şi zice:

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primeşte jertfa

aceasta, pe care, cu mulţumire pentru facerile Tale de bine, o aducem

Ţie, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, în Jertfelnicul Tău

cel mai presus de ceruri, şi, cu milostivire, păzeşte de tot răul şi de

toată strâmtoarea văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi pe robii Tăi, pe care

ai binevoit a-i auzi şi a-i milui; ajută-le totdeauna spre împlinirea

dragostei celei către Tine şi către aproapele şi spre toate facerile de

bine şi îi învredniceşte şi cereştilor Tale bunătăţi.

Pentru ca să primească cu milostivire, în sfântul cel mai presus

de ceruri şi duhovnicescul Său Jertfelnic, mulţumirea şi rugăciunea

noastră de acum, a nevrednicilor robilor Săi, şi cu îndurare să ne

miluiască pe noi, Domnului să ne rugăm.

35

Pentru ca să nu se întoarcă de la mulţumirea noastră, a

nevrednicilor robilor Săi, pe care o aducem cu inimă smerită, pentru

facerile de bine ce le-am primit de la Dânsul, ci, ca o tămâie cu bun

miros şi ca o ardere de tot, bineprimită să-i fie Lui, Domnului să ne

rugăm.

Pentru ca să izbăvească Sfânta Sa Biserică, pe robii Săi (N), şi pe

noi pe toţi, de tot necazul, mânia, nevoia şi de toţi vrăjmaşii văzuţi şi

nevăzuţi şi, cu sănătate întru lungime de zile, în pace şi cu ocrotirea

îngerilor Săi, totdeauna să-i îngrădească pe credincioşii Săi robi,

Domnului să ne rugăm.

După Vohod, troparul, glasul al 4-lea:

Mulţumitori fiind noi, nevrednicii robii Tăi, Doamne, pentru

binefacerile Tale cele mari, ce le-ai făcut asupra noastră, lăudând Te

binecuvântăm, mulţumim, cântăm şi slăvim marea Ta milostivire şi,

cu dragoste, ca nişte robi, strigăm Ţie: Făcătorule de bine, Mântuitorul

nostru, slavă Ţie.

Evanghelia:

36

Din Sfânta Evanghelie de la Luca, citire:

În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat pe el

zece leproşi care ridicându-şi glasul au zis: Iisuse, Fiul lui David fie-

Ţi milă de noi. Şi El a zis: mergeţi de vă arătaţi preoţilor. Şi pe când

mergeau pe cale s-au vindecat. Şi unul dintre ei s-a întors să dea

mulţumire lui Dumnezeu. Şi acela era samarinean. Şi Iisus a zis: au

doară nu toţi cei zece s-au curăţit? Cum nu s-a întors decât acesta care

este samarinean să dea mulţumire lui Dumnezeu. Şi Iisus i-a zis:

credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace. (Duminica a douăzeci şi noua

după Rusalii).

Ca nişte robi nevrednici, cu frică şi cu cutremur mulţumind

milostivirii Tale, Mântuitorule şi Stăpânul nostru, Doamne, pentru

binefacerile Tale, pe care cu îmbelşugare le-ai revărsat asupra robilor

Tăi, cădem înaintea Ta, şi ca unuia Dumnezeu Îţi aducem doxologie şi

cu umilinţă strigăm: Izbăveşte din toate nevoile pe robii Tăi şi, ca un

milostiv, totdeauna împlineşte dorinţele noastre ale tuturor. Cu

dinadinsul ne rugăm Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.

Ca nişte tămâie cu bun miros şi ca o ardere de tot, bineprimită să

fie, întru tot bunule Stăpâne, această mulţumire a noastră, înaintea

37

slavei Tale, şi trimite totdeauna, ca un îndurat, robilor Tăi, mila Ta cea

bogată şi îndurările Tale şi izbăveşte de toate meşteşugurile văzuţilor

şi nevăzuţilor vrăjmaşi, pe ei, Biserica Ta cea sfântă, oraşul (satul)

acesta şi pe tot poporul Tău, dăruind tuturor sănătate, lungime de zile

şi sporire în toate faptele cele bune. Întru tot îndurate Împărate, auzi-

ne şi degrab ne miluieşte.

Rugăciune de mulţumire

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeul

îndurărilor şi a toată milostivirea, a Cărui milă este nemăsurată şi

iubire de oameni adânc neajunsă, la a Ta slavă căzând, cu frică şi cu

cutremu, ca nişte robi nevrednici, cu umilinţă aducem mulţumire

bunătăţii Tale, pentru binefacerile ce au fost asupra robilor Tăi (sau

robului) (N); şi ca pe Domnul, Stăpânul şi Binefăcătorul Te slăvim, Îţi

cântăm şi Te lăudăm. Şi iarăşi căzând înaintea Ta, mulţumim, rugând

cu umilinţă nemăsurată şi nespusa Ta milostivire, ca, precum ai

binevoit a primi până acum rugăciunile robilor Tăi şi cu milostivire i-

ai învrednicit a li se împlini cererile, aşa şi de acum înainte

38

învredniceşte-i a spori în dreapta credinţă, în dragostea cea către Tine

şi cea către aproapele şi în toate faptele cele bune şi a dobândi ale Tale

binefaceri, împreună cu toţi credincioşii Tăi. Mântuieşte-i de toată

reaua întâmplare, dăruindu-le pace şi linişte. Şi ne învredniceşte pe

toţi, totdeauna, mulţumire a aduce, cele preabune a grăi şi a cânta Ţie

şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de

viaţă făcătorul Duh, Dumnezeului celui slăvit întru o fiinţă (Şi îndată

cu glas mai înalt): Slavă Ţie, Dumnezeului nostru, Dătătorului nostru

de bine, în vecii vecilor.

PENTRU CEI CE SUNT ASUPRIŢI DE VRĂJMAŞI

La ectenia întâi, preotul adaugă la locul cuvenit următoarele

cereri:

Pentru ca Domnul Dumnezeu să ierte greşelile robului Său (N) şi

cu milostivire să-l izbăvească pe el de toate uneltirile vrăjmaşilor lui,

Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să nu răsplătească vrăjmaşilor robului Său (N), după

faptele lor, nici după vicleşugul născocirilor lor, ci să-i întoarcă pe

39

dânşii de la răutatea lor cea cu silnicie, spre a face bine şi spre

dragoste, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să se dezrădăcineze dintre dânşii toată vrajba şi ura şi

tot lucrul rău şi să se înrădăcineze într-înşii dragostea cea nefăţarnică

şi iubirea de fraţi şi viaţa cea cu fapte bune, întru sporirea credinţei,

Domnului să ne rugăm.

La ectenia a doua:

Caută din înălţimea sfântului Tău locaş, Doamne, Dumnezeul

nostru, şi, ca un bun iubitor de oameni, vezi necazul, supărarea şi

mâhnirea robului Tău (N), şi ridică puterea Ta şi vino degrab şi-l

mântuieşte, scoate-l pe el din mâinile vrăjmaşilor săi şi ale tuturor

celor ce îi fac strâmbătate; rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi-l miluieşte.

Iubitorule de suflete, Doamne, Cel ce Te-ai rugat pentru cei ce

Te-au răstignit pe Tine, milostiveşte-Te asupra robului Tău (N), iar pe

vrăjmaşii şi potrivnicii lui care-l urăsc şi-l asupresc pe el iartă-i, şi, de

la tot răul şi vicleşugul a se întoarce, spre iubirea de fraţi şi spre

facerea de bine a vieţui, povăţuieşte-i; cu smerenie Te rugăm, auzi-ne

şi-l miluieşte.

40

PENTRU ÎNMULŢIREA DRAGOSTEI ŞI

DEZRĂDĂCINAREA URII ŞI A TOATĂ RĂUTATEA

La ectenia întâi:

Pentru ca să dezrădăcineze dintre robii Săi (N) ura, cearta,

neunirea şi celelalte patimi, care strică iubirea de fraţi, şi dragoste

nefăţarnică între dânşii să aducă, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să dezrădăcineze dintre robii Săi (N) patima iubirii de

sine şi să întemeieze între dânşii iubirea de fraţi, dragostea desăvârşită

şi toată fapta bună, cu puterea Preasfântului Său Duh, Domnului să ne

rugăm.

La ectenia a doua:

Doamne, Dumnezeul nostru, caută din înălţime, ca un bun,

asupra inimilor robilor Tăi (N), care sunt lipsite de dragoste şi de unire

şi împresurate de spinii urii şi ai altor păcate. O picătură din harul

Preasfântului Tău Duh, coborând peste dânsele, să le roureze în chip

bogat, ca să aducă roade bune, şi, din dragostea cea către Tine, să

41

sporească în fapte bune, şi să vieţuiască în dragoste şi unire; cu

sârguinţă Te rugăm, ca pe un Dătător de bine şi Dumnezeu al nostru,

degrab ne auzi şi cu iubire de oameni îi miluieşte.

Ca desăvârşiţi în dragostea Ta, Doamne, Dumnezeul nostru, să

fie robii Tăi (N), şi să aibă dragoste nefăţarnică faţă de aproapele,

îmblânzeşte-i cu harul Preasfântului Tău Duh, Stăpâne. Pentru aceasta,

Milostive, cu dragostea Ta şi a unuia către altul învăpăiază sufletele şi

inimile lor. Rugămu-ne, ca unui milostiv, degrab ne auzi şi, ca un

îndurat, miluieşte-i pe dânşii.

PENTRU CEREREA ŞI CÂŞTIGAREA CELOR DE

TREBUINŢĂ ŞI DE FOLOS

La ectenia întâi:

Pentru ca să audă şi acum glasul rugăciunii noastre a

nevrednicilor robilor săi şi buna cerere şi dorire a credinciosului

robului Său (N), să descopere pe Domnul.

La ectenia a doua:

42

Ca nişte robi nevrednici cădem către Tine, Mântuitorule, şi cu

umilinţă strigăm: Iartă şi miluieşte pe robul Tău (N), şi toată dorinţa şi

cererea lui fă-o să fie după voia Ta; că numai Tu singur, Bunule şi

Ştiutorule al inimilor, ştii toate cele ce sunt spre folosul robului Tău.

Rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi-l miluieşte pe dânsul.

ÎN VREME DE ORICE NEVOIE ŞI PRIMEJDIE

OMENEASCĂ

Pentru ca milostiv, blând şi lesne-iertător să ne fie nouă,

păcătoşilor robilor Săi, celor ce acum alergăm cu pocăinţă la Dânsul,

Domnului să ne rugăm.

Pentru ca, pentru numele Său, să nu ne părăsească de tot, pentru

păcatele noastre, să nu strice aşezământul Său şi să nu depărteze mila

sa de la noi, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să mântuiască din nevoie sufletele noastre şi să fim

izbăviţi de vrăjmaşii noştri, Domnului să ne rugăm.

43

Pentru ca să izbăvească de silnicia vrăjmaşilor celor tari, pe cei

sărmani şi sufletele celor apăsaţi, care nu au alt ajutor, Domnului să ne

rugăm.

Evanghelia:

Din Sfânta Evanghelie de la Marcu, citire:

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveţi credinţă... Sfârşitul: ...să

credeţi că veţi lua, şi va fi vouă (XI, 22-24). (Caută Evanghelia de

miercuri în săptămâna a şaptesprezecea după Rusalii).

După Evanghelie, ectenia:

Ţie unuia am greşit, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, şi mai

multe pedepse, după păcatele noastre, suntem vrednici a primi; ci, spre

a Ta milostivire căutând cu pocăinţă, şi cu umilinţă, la Tine,

Mântuitorul nostru, scăpăm şi cu lacrimi strigăm: Mântuieşte-ne de

primejdiile, de necazurile şi de întristările noastre. Rugămu-ne Ţie,

auzi-ne şi ne miluieşte.

Să nu intri la judecată cu robii Tăi, Doamne, şi să nu-Ţi

depărtezi mila Ta de la noi, căci ne-am împuţinat mai mult decât toate

44

făpturile şi suntem astăzi umiliţi pentru păcatele noastre; ci ne scoate

din mâinile vrăjmaşilor noştri şi ale tuturor celor ce ne fac strâmbătate.

Rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.

Să nu laşi, Doamne, pentru păcatele noastre, turma Ta cea sfântă

a luneca în ispite mai presus de putere şi a se afunda în necazuri, în

primejdii şi în nesuferite prigoniri; ci degrab împacă-Te cu noi şi ne

uşurează întristarea. Rugămu-ne, Dumnezeul nostru, auzi-ne şi ne

miluieşte.

Când lipseşte virtutea noastră, nu ne lăsa, Doamne, Dumnezeul

nostru, şi nu depărta mila Ta de la noi, ca să nu zică vrăjmaşii noştri:

<<Dumnezeu i-a părăsit pe ei; prigoniţi-i şi-i prindeţi pe ei, că nu are

cine să-i mântuiască>>. Nu Te depărta de noi şi spre ajutorul nostru ia

aminte, ca să se înfrunte, să se stingă şi să se îmbrace în ruşine şi în

dojană cei ce caută rele robilor Tăi. Rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne

miluieşte.

Pentru călătorie

45

Pentru ca Domnul Dumnezeul nostru să binecuvânteze călătoria

robului Său (N), să-I fie mergerea şi întoarcerea fără de prihană, ferit

de reaua întâmplare, de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, de accidente,

de tâlhării, de toată lucrarea demonică şi acolo unde va merge să i se

dea binecuvântare şi bună primire.

Doamne Dumnezeul nostru Cel ce ai călătorit cu Iacob şi cu

Isaac şi înger de pace le-ai dăruit, dăruieşte şi robului Tău înger de

pace împreună călător care să-l ferească de privirea cea rea şi

zavistică, de deochi, de orice lucru necurat şi rău, de accidente, de jaf,

iar când vor ajunge unde doresc să li se dea bună primire şi

binecuvântare.

Se citeşte Evanghelia:

Şi Toma L-a întrebat pe Iisus: „Doamne unde vrei să mergi?”,

iar Iisus i-a zis: „Mă duc la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul

Meu şi la Dumnezeul vostru”. Şi Toma I-a zis: „Doamne, care este

calea?”, iar Iisus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”.

Rugăciune pentru binecuvântarea maşinii

46

Domnului să ne rugăm.

Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru Care eşti Calea cea

adevărată, Cel ce ai călătorit împreună cu robul Tău, Iosif, călătoreşte

Stăpâne şi cu robul Tău (N). izbăveşte pe dânsul de tâlhari şi de toată

bântuiala vrăjmaşului ucigaş de oameni, păzeşte-i viaţa nevătămată şi

fereşte sufletul lui curat de toată întinăciunea; fă cu spor călătoria lui

şi căile lui le îndreptează şi arată-l sănătos şi vesel în cele ce doreşte.

Aşa ne rugăm Ţie, Împărate atotputernice Care nu ti minte răul, auzi-

mă pe mine smeritul pentru bunătatea Ta şi treci cu vederea toate

greşelile robului Tău (N); cu harul Tău îmbogăţeşte-l şi-l arată pe

dânsul plin de bunătăţile Tale cele cereşti şi pământeşti. Că a Ta este

împărăţia, puterea şi mărirea. A Tatălui şi a Fiului şi Sfântului Duh.

Amin.

Iubitorule de oameni, Mântuitorule, Te chem pe Tine, fiind în

necaz şi întristare: nu mă trece cu vederea pe mine, robul Tău, ci

47

grăbeşte de mă mântuieşte, ca un îndurat (repetând cuvântul de

dezlegare de la a doua rugăciune la fiecare).

Încă ne rugăm Domnului Dumnezeului nostru ca să audă glasul

rugăciunii noastre şi să uşureze, să miluiască pe robul său şi să arate

peste dânsul mila Sa cea mare; să întoarcă toată mânia ce este pornită

cu dreptate asupra lui şi să-i ierte mulţimea greşelilor; să-l izbăvească

pe dânsul de toată bântuiala şi pedeapsa, silnicia şi chinuirea

vicleanului diavol; să depărteze de la dânsul toată nălucirea satanei

cea cu totul vicleană, spăimântarea, îngrozirea şi toată puterea lui cea

chinuitoare, şi degrab sa-i dea sănătate sufletească şi trupească cu

bunătatea Sa şi să-l miluiască pe el şi pe noi; să zicem toţi: Doamne

auzi-ne şi ne miluieşte.

Pe robul Tău, care cumplit este învăluit de furtuna nevoilor,

Stăpâne, şi de marea necazurilor acum este înviforat, la limanul cel

prea lin, îndreptează-l, dezlegând vrăjile, farmecele, făcăturile şi

ispitirile demonice, dezlegând taina cununiei şi îndeplinind rugăciunea

lui întru această taină (dacă persoana respectivă cere).

48

Cei ce necăjesc pe robul Tău, Hristoase, s-au înmulţit şi limba şi-

au ascuţit ca o sabie cu două tăişuri. Deci vezi-l, Iubitorule de oameni,

şi din nedreapta moarte izbăveşte pe robul Tău.

Maica lui Hristos-Dumnezeu, grăbeşte de izbăveşte pe

credinciosul robul tău de această cumplită şi rea nevoie ce a venit

acum asupră-i, ca să te mărească cu inima şi cu gura.

Mântuieşte pe robul Tău, care este în primejdie, Mântuitorule,

pentru rugăciunile sfinţilor îngeri, ale proorocilor şi ale mucenicilor, şi

pentru cererile preaînţelepţilor Tăi ucenici.

Apoi pomeneşte pe cel bolnav, zicând ectenia:

Iar şi iar cu pace Domnului să ne rugăm.

Pentru izbăvirea şi slobozirea robului lui Dumnezeu (N), de

silnicia şi bântuiala diavolului şi de toate uneltirile lui, Domnului să ne

rugăm.

Apără, miluieşte şi păzeşte pe robul Tău şi pe noi, Dumnezeule,

cu harul Tău.

Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata…,

49

Că Tu eşti Împăratul păcii şi Mântuitorul sufletelor noastre, şi

Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururi şi

în vecii vecilor. Amin.

Către Născătoarea de Dumnezeu acum cu osârdie să alergăm noi

păcătoşii şi smeriţii, şi să cădem cu pocăinţă, strigând dintru adâncul

sufletului; Stăpână, ajută-ne, milostivindu-te spre noi; sârguieşte că

pierim de mulţimea păcatelor; nu întoarce pe robii tăi deşerţi, că pe

tine singură nădejde te-am câştigat.

Precum de demult pe cei tineri din cuptorul cel cu foc i-ai

izbăvit, Te rugăm, Îndurate să izbăveşti ca un bun şi pe robul Tău,

Stăpâne, de nevoia ce a venit asupră-i şi de aprinderea ispitirilor celor

greu de purtat, ca să Te slăvesc pe Tine.

Precum ai primit rugăciunile lui Pavel şi alea lui Sila şi din

legături pe dânşii i-ai izbăvit, şi glasurile noastre alea nevrednicilor,

celor ce strigăm, auzi-le acum, Milostive, şi izbăveşte pe robul Tău de

stricăciune şi de moarte, de vrăji…….

Nu întoarce faţa Ta de la mine, robul Tău, Hristoase, că sunt în

necaz; degrab mă auzi, Mântuitorule, şi mă izbăveşte de această

tulburare de acum: prin noi strigă către Tine robul Tău, Îndurate.

50

Întristarea robului Tău, din pricina primejdiei de acum şi furtuna

cea mare şi cumplită, schimbă-le Stăpâne, şi întoarce plângerea

acestuia în bucurie de-a pururi, ca, în credinţă şi cu dragoste

neîncetată, să Te slăvească pe Tine.

Rugăciune

Părinte Sfinte, doctorul sufletelor şi al trupurilor, Care ai trimis

pe Unul-Născut Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, să vindece

toată boala şi din moarte să izbăvească, tămăduieşte şi pe robul Tău

acesta (N) de neputinţa trupească şi sufletească ce l-a cuprins, şi-l fă să

vieze cu harul Hristosului Tău. Pentru rugăciunile preacuratei stăpânei

noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururi Fecioarei Maria; cu

puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci; cu folosirile cinstitelor,

cereştilor celor fără trup puteri; ale cinstitului şi măritului prooroc

Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan, ale sfinţilor, măriţilor şi

întru tot lăudaţilor Apostoli, ale sfinţilor, măriţilor şi bunilor biruitori

mucenici, ale sfinţilor şi de Dumnezeu purtătorilor părinţilor noştri;

ale sfinţilor şi tămăduitorilor fără de arginţi Cosma şi Damian, Chir şi

51

Ioan, Pantelimon şi Ermolae, Samson şi Diomid, Mochie şi Anichit,

Talaleu şi Trifon; ale sfinţilor şi drepţilor dumnezeieştilor părinţi

Ioachim şi Ana şi ale tuturor sfinţilor. Că Tu eşti izvorul tămăduirilor,

Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Unuia-Născut

Fiului Tău şi Preasfântului Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor.

Amin.

La cei posedaţi de demon se fac exorcizările necesare, adică

slujbele Sfântului Vasile cel Mare şi, în cazuri foarte grave, şi a

Sfântului Ioan Gura de Aur (cel posedat este necesar ca să se

spovedească şi să se împărtăşească după aceste slujbe).

52

MOLITFELE SFÂNTULUI VASILE CEL MARE

(Atât preotul cât şi cel în nevoinţe este necesar ca înainte de

începerea slujbei să fi ţinut cel puţin trei zile post, în mod obişnuit

şapte. Dacă este un caz urgent se săvârşeşte această slujbă imediat,

fără a-i fi teamă preotului de consecinţe asupra lui sau familiei sau de

efectul prea mic al dezlegării. Preotul singur decide necesitatea slujbei

după anumite caracteristici – vezi cursul de mistică a preotului Reja)

(1)

Domnului să ne rugăm

Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul domnilor, făcătorul cetelor

de foc şi lucrătorul puterilor celor fără de trup, meşterul celor cereşti şi

al celor pământeşti, pe Care nimeni dintre oameni nu L-a văzut, nici

poate să-L vadă; de Care se teme şi se cutremură toată făptura; Cel ce

a aruncat din cer pe căpetenia îngerilor, care din trufie şi-a încordat

grumazul oarecând şi s-a lepădat de slujba sa prin neascultare, şi pe

îngerii cei împreună cu dânsul potrivnici, care s-au făcut diavoli, i-a

aruncat în întunericul cel adânc al iadului, fă ca blestemul acesta, ce se

face în numele Tău cel înfricoşător, să fie spre îngrozirea acestui

povăţuitor al vicleniei şi a tuturor taberelor lui, care au căzut împreună

53

cu el din lumina cea de sus, şi pune-l pe fugă; şi-i porunceşte lui şi

diavolilor lui să se depărteze cu totul, ca să nu facă nici o vătămare

acestui suflet pecetluit; ci aceşti pecetluiţi să ia tăria puterii ca să calce

peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului. Că se

laudă şi se cinsteşte şi de toată suflarea cu frică se slăveşte preasfânt

numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururi

şi în vecii vecilor. Amin.

(2)

Domnului să ne rugăm

Te blestem pe tine, începătorul răutăţilor şi al hulei, căpetenia

împotrivirii şi urzitorul vicleniei. Te blestem pe tine, cel aruncat din

lumina cea de sus şi surpat pentru mândrie în întunericul adâncului. Te

blestem pe tine şi pe toată puterea cea căzută ce a urmat voinţa ta. Te

blestem pe tine, duh necurat, cu Dumnezeu Savaot şi cu toată oastea

îngerilor lui Dumnezeu, Adonai, Eloi, Dumnezeul cel atotputernic;

ieşi şi te depărtează de la robul lui Dumnezeu (N). Te blestem pe tine

cu Dumnezeu, Care prin cuvânt toate le-a zidit şi cu Domnul nostru

54

Iisus Hristos, Fiul Lui cel Unul-Născut, Care, mai înainte de veci, în

chip de negrăit şi fără patimă, S-a născut dintr-Însul; cu Cel ce a făcut

făptura văzută şi nevăzută şi a zidit pe om după chipul Său şi, mai

înainte, prin legea firii l-a învăţat acestea şi cu priveghere îngerească l-

a păzit; cu Cel ce a înecat păcatul cu apă de sus şi a desfăcut

adâncurile de sub cer şi a pierdut pe uriaşii cei necucernici şi turnul

fărădelegilor l-a sfărâmat şi pământul Sodomei şi la Gomorei cu foc şi

cu pucioasă l-a ars şi spre mărturie fumegă fum nestins; cu Cel ce

marea cu toiagul a despărţit şi pe popor l-a trecut cu picioarele

neudate, iar pe tiranul faraon şi oastea cea împotrivitoare lui

Dumnezeu, tabăra păgânităţii, sub valuri de veci a înecat-o. Te

blestem cu Cel care, la plinirea vremii, din Fecioară în chip negrăit S-a

întrupat şi peceţile curăţiei întregi le-a păzit; Care a binevoit să spele

prin botez întinăciunea noastră cea veche, cu care noi prin neascultare

ne spurcasem. Te blestem pe tine cu Cel ce S-a botezat în Iordan şi ne-

a dat nouă în apă, prin har, chipul nestricăciunii; de Care îngerii şi

toate puterile cereşti s-au mirat, văzând pe Dumnezeu cel întrupat

smerindu-se, când Tatăl cel fără de început a descoperit naşterea cea

fără de început a Fiului şi când pogorârea Sfântului Duh a mărturisit

55

unimea Treimii. Te blestem pe tine cu Cel ce a certat vântul şi a liniştit

viforul mării; Care a izgonit cetele diavolilor; Cel ce prin tină a dat

vedere ochilor lipsiţi de lumina ai celui orb din naştere şi celor muţi

le-a dat grai; Cel ce a curăţit rănile leproşilor şi pe morţi din groapă i-a

înviat; Cel ce până la îngropare cu oamenii a vorbit şi iadul prin

înviere l-a prădat şi toată omenirea a întocmit-o să nu mai fie cucerită

de moarte. Te blestem pe tine cu Dumnezeu atotţiitorul, Care a

însufleţit pe oameni şi cu grai de Dumnezeu însuflat dimpreună cu

Apostolii a lucrat şi toată lumea a umplut-o de dreapta credinţă. Teme-

te, fugi, pleacă, depărtează-te, diavole necurate şi spurcate, cel de sub

pământ, din adânc, înşelătorule, cel fără de chip, cel văzut pentru

neruşinare, nevăzut pentru făţărie, oriunde eşti sau unde mergi, de eşti

însuşi Beelzebul, sau de te arăţi ca cel ce scutură, ca şarpele, sau ca

fiara, sau ca aburul, sau ca fumul, ori ca bărbat, ori ca femeie, ori ca

jiganie, ori ca pasăre, sau vorbitor noaptea, sau surd, sau mut, sau care

înfricoşezi cu năvălirea, sau sfâşii, sau unelteşti rele, în somn greu, sau

în boală, sau în neputinţă, sau porneşti spre râs, sau aduci lacrimi de

dezmierdări; ori eşti desfrânat, ori rău mirositor, ori poftitor, ori

făcător de desfătare, ori fermecător, ori îndemnător spre dragoste

56

necurată, ori ghicitor în stele, ori şezi în casă, ori eşti fără de ruşine,

ori iubitor de vrajbă, ori fără astâmpăr; sau te schimbi cu luna, sau te

întorci după un oarecare timp, sau vii dimineaţa, sau la amiază, sau la

miezul nopţii, sau în orice vreme, sau la revărsatul zorilor, sau din

întâmplare te-ai întâlnit, sau de cineva eşti trimis, sau ai năvălit fără de

veste; sau eşti din mare, sau din râu, sau din pământ, sau din fântână,

sau din dărâmături, sau din groapă; sau din baltă, sau din trestie, sau

din noroaie, sau de pe uscat, sau din necurăţie; sau din luncă, sau din

pădure, sau din copaci, sau din pasăre, sau din tunet, sau din

acoperământul băii, sau din scăldătoare de ape, sau din mormânt

idolesc; sau de unde ştim, sau de unde nu ştim, cunoscut ori

necunoscut , sau din vreun loc nebănuit, pieri şi te depărtează,

ruşinează-te de chipul cel zidit şi înfrumuseţat de mâna lui Dumnezeu.

Teme-te de asemănarea lui Dumnezeu celui întrupat şi să nu te ascunzi

în robul lui Dumnezeu (N), că toiag de fier şi cuptor de foc şi iadul şi

scrâşnirea dinţilor te aşteaptă, ca răsplătire pentru neascultare. Teme-

te, taci, fugi, să nu te întorci, nici să te ascunzi cu vreo altă viclenie de

duhuri necurate, ci du-te în pământ fără de apă, pustiu, nelucrat, unde

om nu locuieşte, ci este cercetat numai de Dumnezeu, Cel ce leagă pe

57

toţi care vatămă şi uneltesc asupra chipului Său; Cel ce în lanţuri te-a

aruncat în întunericul iadului, pentru noaptea şi ziua cea lungă, pe tine

diavole, ispititorul şi aflătorul tuturor răutăţilor. Că mare este frica de

Dumnezeu şi mare este slava Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh,

acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

3

Domnului sa ne rugăm

Dumnezeul cerurilor, Dumnezeul luminilor, Dumnezeul îngerilor

celor de sub tăria Ta, Dumnezeul arhanghelilor celor de sub stăpânirea

Ta, Dumnezeul măritelor domnii, Dumnezeul sfinţilor, Tatăl

Domnului nostru Iisus Hristos; Cel ce ai dezlegat sufletele cele legate

cu moartea şi, prin Unul-Născut Fiul Tău, ai luminat pe omul cel

pătruns de întuneric; Cel ce ai slăbit durerile noastre şi toată greutatea

ai uşurat-o şi toată nălucirea vrăjmaşului de la noi ai depărtat-o; şi, Tu,

Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, Care, cu moartea Ta, ne-ai făcut pe

noi nemuritori şi ne-ai mărit cu slava Ta; Cel ce, cu învierea Ta, ne-ai

dăruit nouă să ne ridicăm de la oameni la Dumnezeu, şi ai purtat pe

58

crucea Ta toată sarcina păcatelor noastre; Cel ce ai luat asupră-ţi

sfărâmarea noastră şi ai tămăduit-o, Doamne; Care ne-ai făcut nouă

cale la ceruri şi stricăciunea în nestricăciune ai prefăcut-o, auzi-mă pe

mine, care cu dragoste şi cu frică strig către Tine, Cel de a Cărui frică

se topesc munţii împreună cu tăria de sub cer; de a Cărui putere

duhurile necuvântătoare ale stihiilor se cutremură, păzind hotarele lor;

de a Cărui poruncă focul răsplătirii nu va trece hotarele ce i s-au pus,

ci, suspinând, aşteaptă porunca Ta; de a Cărui frică toată făptură se

chinuieşte oftând cu suspinuri negrăite şi având poruncă să aştepte

vremea sa; de Care toată făptura cea potrivnică a fugit şi oastea

vrăjmaşului s-a domolit, diavolul a căzut, şarpele s-a călcat şi balaurul

s-a strivit; prin Care neamurile ce Te-au mărturisit s-au luminat şi s-

au întărit în Tine, Doamne; prin Care viaţa s-a arătat, nădejdea s-a

întemeiat, credinţa s-a întărit, Evanghelia s-a propovăduit; prin Care

omul cel pământesc s-a înnoit crezând în Tine, că cine este ca Tine

Dumnezeu atotputernic? Pentru aceasta, Te rugăm pe Tine,

Dumnezeule al părinţilor şi Doamne al milei, Cel ce eşti mai înainte

de veci şi mai presus de fire, primeşte pe acesta care a venit la Tine

pentru numele Tău cel sfânt şi al iubitului Tău Fiu, Iisus Hristos, şi al

59

Sfântului şi preaputernicului şi de viaţă făcătorului Tău Duh; izgoneşte

din sufletul lui toată neputinţa, toată necredinţa, tot duhul necurat,

scuturător, de sub pământ, din foc, nesuferit, poftitor, iubitor de aur,

iubitor de argint, turbat, desfrânat, tot diavolul necurat, întunecat, fără

chip şi fără ruşine. Aşa, Dumnezeule, depărtează de la robul Tău (N)

toată lucrarea diavolului, toată vraja, toată fermecătura, slujirea

idolească, căutarea în stele, vraja cu mort, vraja cu pasăre, patima

desfătării, iubirea trupească, iubirea de argint, beţia, desfrânarea,

neruşinarea, mânia, iubirea de ceartă, neastâmpărarea şi tot cugetul

viclean. Aşa, Doamne, Dumnezeul nostru, insuflă într-însul Duhul

Tău cel paşnic, ca, fiind păzit de El, să facă roade de credinţă, de fapte

bune, de înţelepciune, de curăţie, de înfrânare, de dragoste, de

bunătate, de nădejde, de blândeţe, de îndelungă-răbdare, de

îngăduinţă, de smerenie, de pricepere, căci este rob al Tău, în numele

lui Iisus Hristos, crezând în Treimea cea de o fiinţă şi mărturisind-O

împreună cu îngerii, arhanghelii, domniile cele mărite şi cu toată

oastea cerească. Păzeşte împreună cu dânsul şi inima noastră, că

puternic eşti, Doamne, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Unuia-Născut

60

Fiului Tău şi Preasfântului şi Bunului ş de viaţă Făcătorului Tău Duh,

acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

SFEŞTANIA

sau slujba Aghiasmei mici, adică Sfinţirea cea mică a apei

care se face spre toată trebuinţă, la întâia zi a fiecărei luni sau când

va voi cel mare ori când va cere credinciosul

Rugăciunile începătoare, Psalmul 142 sau 50.

Dumnezeu este Domnul…de trei ori făcând semnul Sfintei

Cruci.

Către Născătoarea de Dumnezeu, acum cu osârdie să alergăm

noi, păcătoşii şi smeriţii, şi să cădem cu pocăinţă, strigând din adâncul

sufletului: Stăpână, ajută-ne, milostivindu-te spre noi; grăbeşte că

pierim de mulţimea păcatelor; nu întoarce pe robii tăi deşerţi, că pe

tine, singură nădejde te-am câştigat.

61

Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururi a spune puterile

tale noi, nevrednicii. Că, de n-ai fi stat tu înainte, rugându-te, cine ne-

ar fi izbăvit din atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum

slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, stăpână, că tu izbăveşti pe robii

tăi pururea din toate nevoile.

Prochimen, glasul al 3-lea

Domnul este luminarea mea şi Mântuitorul meu, de cine mă voi

teme?

Stih: Domnul este păzitorul vieţii mele, de cine mă voi înfricoşa?

APOSTOLUL

Diaconul: Înţelepciune.

Din Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, citire:

62

(II, 11-18)

Fraţilor, cel ce sfinţeşte şi cei ce sfinţesc, dintr-Unul sunt toţi; de

aceea nu se ruşinează să-i numească pe ei fraţi, zicând: Spune-voi

fraţilor mei numele Tău. În mijlocul bisericii Te voi lăuda. Şi iarăşi:

Eu voi fi încrezător în El; şi iarăşi: Iată eu şi pruncii pe care mi i-a dat

Dumnezeu. Deci, de vreme ce pruncii s-au făcut părtaşi sângelui şi

trupului în acelaşi fel şi El S-a împărtăşit de acestea ca să surpe prin

moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul, şi să

izbăvească pe acei pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa.

Căci, într-adevăr, nu a luat firea îngerilor, ci sămânţa lui Avraam a

luat. Pentru aceea, dator era întru toate să Se asemene fraţilor, ca să fie

milostiv şi credincios arhiereu în cele către Dumnezeu, pentru

curăţirea păcatelor poporului. Căci prin ceea cea a pătimit, fiind el

însuşi ispitit, poate şi celor ce se ispitesc să le ajute.

Preotul: Pace ţie…Citeţul: Aliluia, glasul I

Stih: Răspuns-a inima mea cuvânt bun.

63

EVANGHELIA

Diaconul: Înţelepciune, drepţi…

Din Evanghelia de la Ioan, citire:

În vremea aceea S-a suit Iisus la Ierusalim. Iar în Ierusalim,

lângă poarta oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreieşte

Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăcea mulţime multă de

bolnavi: orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei, căci un înger al

Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa; şi cine

intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, ori de ce boală era

ţinut.

Cu pace Domnului să ne rugăm.

Pentru Prea Fericitul Părintele nostru (N), Patriarhul Bisericii

Ortodoxe Române, [pentru (Înalt-) Prea Sfinţitul (Arhi-) Episcopul (şi

Mitropolitul) nostru (N)], pentru cinstita preoţime şi întru Hristos

diaconime şi pentru tot clerul şi poporul, Domnului să ne rugăm.

64

Pentru ca să se sfinţească apa aceasta, cu puterea, cu lucrarea şi

cu pogorârea Sfântului Duh, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să se pogoare peste apa aceasta lucrarea cea curăţitoare

a Treimii cele mai presus de fire, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să fie apa aceasta tămăduitoare sufletelor şi trupurilor

şi izgonitoare a toată puterea cea potrivnică, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să trimită ei harul izbăvirii şi binecuvântarea

Iordanului, Domnului să ne rugăm.

Pentru toţi cei care au trebuinţă de ajutor şi folosinţă de la

Dumnezeu, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să ne luminăm noi cu luminarea cunoştinţei, prin

Treimea cea de o fiinţă, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să fim izbăviţi noi de tot necazul, mânia, primejdia şi

nevoia, Domnului să ne rugăm.

Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule,

cu darul Tău.

Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita şi stăpâna

noastră de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi

sfinţii să o pomenim.

65

Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră, lui Hristos

Dumnezeu să o dăm.

Că Ţie se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi

Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune

Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, cel mare întru sfat şi

minunat în lucrări, Făcătorule a toată făptura cea văzută şi cea

nevăzută; Cel ce păzeşti aşezământul Tău şi dai mila Ta celor ce Te

iubesc pe Tine şi păzesc poruncile Tale; Cel ce primeşti lacrimile cele

de umilinţă ale tuturor celor din nevoi, că pentru aceasta ai venit în

chip de rob, nu cu năluciri înfricoşându-ne pe noi, ci dând adevărată

tămăduire trupului şi zicând: iată te-ai făcut sănătos, de acum să nu

mai greşeşti. Încă şi din tină ai făcut ochi sănătoşi şi poruncind să se

spele, prin cuvânt ai făcut să se sălăşluiască lumina; Cel ce opreşti

valurile patimilor celor potrivnice şi potoleşti marea cea sărată a

acestei vieţi şi îmblânzeşti pornirile cele greu de purtat ale plăcerilor;

Însuţi, Iubitorule de oameni Împărate, Cel ce ne-ai dat nouă să purtăm

66

veşmânt luminat ca zăpada din apă şi din Duh (aici preotul, afundând

de trei ori mâna dreaptă în apă, face semnul crucii, zicând de fiecare

dată):

Şi acum trimite harul Preasfântului şi de-viaţă-făcătorului Tău

Duh, care sfinţeşte toate, şi sfinţeşte apa aceasta.

Şi, prin gustarea şi stropirea cu apa aceasta, trimite nouă

binecuvântarea Ta, care spală întinăciunea patimilor. Aşa ne rugăm,

cercetează neputinţa noastră, Bunule, şi tămăduieşte cu mila Ta bolile

noastre cele sufleteşti şi trupeşti.

Rugăciune

Pleacă, Doamne, urechea Ta şi ne auzi pe noi, Tu, Cel ce ai

primit a Te boteza în Iordan şi ai sfinţit apele; şi ne binecuvântează pe

noi pe toţi, care, prin plecarea capului nostru, arătăm semnul

supunerii. Şi ne învredniceşte a ne umple de sfinţenia Ta, prin gustarea

67

şi stropirea cu apa aceasta. Şi să ne fie nouă, Doamne, spre sănătatea

sufletului şi a trupului.

Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea

Ta. Biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic

dăruieşte, şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău (se cântă o dată de

preot şi de două ori de cântăreţ).

Hristos, Adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile

Preacuratei Maicii Sale, cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei

Cruci, pentru rugăciunile sfinţilor şi întru tot lăudaţilor apostoli, ale

preacuvioşilor şi de Dumnezeu purtătorilor părinţilor noştri, şi ale

tuturor sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi, ca un bun

şi de oameni iubitor.

68

SLUJBA ÎNMORMÂNTĂRII

RÂNDUIALA ÎNMORMÂNTĂRII MIRELNILOR

Se intră în casa celui decedat unde se dă binecuvântarea apoi

rugăciunile dintru început.

Cu duhurile drepţilor, celor ce s-au săvârşit, odihneşte

Mântuitorule, sufletul adormitului robului Tău, păzindu-l pe dânsul

întru viaţa cea fericită, care este la Tine, Iubitorule de oameni.

Întru odihna Ta, Doamne, unde toţi sfinţii Tăi se odihnesc,

odihneşte şi sufletul adormitului robului Tău, că Tu singur eşti fără de

moarte.

Slavă…

Tu eşti Dumnezeu, Care Te-ai pogorât în iad şi ai dezlegat

durerile celor ferecaţi; Însuţi şi sufletul robului Tău, odihneşte-l.

Şi acum…, a Născătoarei:

69

Una curată şi preanevinovată Fecioară, care ai născut pe

Dumnezeu mai presus de fire, roagă-L să mântuiască şi sufletul

adormitului robului tău.

Apoi ectenia:

Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-

ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.

Încă ne rugăm pentru odihna sufletului adormitului robului lui

Dumnezeu (N), şi pentru ca să se ierte lui toată greşeala cea de voie şi

cea fără de voie.

Ca Domnul Dumnezeu să aşeze sufletului lui unde drepţii se

odihnesc.

Mila lui Dumnezeu, împărăţia cerurilor şi iertarea păcatelor lui,

de la Hristos, Împăratul cel fără de moarte şi Dumnezeul nostru, să

cerem.

Domnului să ne rugăm:

Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul, Care ai călcat moartea şipe

diavol l-ai surpat şi ai dăruit viaţă lumii Tale, Însuţi, Doamne,

odihneşte sufletul adormitului robului Tău (N), în loc luminat, în loc

70

de verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea

şi suspinul. Şi orice greşeală ce a săvârşit el cu cuvântul, sau cu fapta,

sau cu gândul, ca un Dumnezeu bun şi iubitor de oameni, iartă-i. că nu

este om care să fie viu şi să nu greşească; numai Tu singur eşti fără de

păcat, dreptatea Ta este dreptate în veac şi cuvântul Tău este adevărul.

Diaconul: Domnului să ne rugăm

Ecfonisul:

Că Tu eşti învierea şi viaţa şi odihna adormitului robului Tău

(N), Hristoase, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi

Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi Celui fără de

început al Tău Părinte şi Preasfântului şi Bunului şi de-viaţă-

făcătorului Tău Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Veşnica pomenire (de trei ori) apoi se iese în curte.

Troparul, glasul al 8-lea:

Se cântă la începutul parastasului.

71

Cela ce, prin adâncul înţelepciunii, cu iubirea de oameni, toate le

chiverniseşti şi ceea ce este de folos tuturor le dăruieşti; Unule,

Ziditorule, odihneşte, Doamne, sufletul adormitului robului Tău, că

spre Tine nădejdea şi-a pus, spre Făcătorul şi Ziditorul şi Dumnezeul

nostru.

Slavă…Şi acum…, al Născătoarei:

(următoarea cântare la parastas)

Pe tine zid şi liman te avem şi rugătoare bine primită către

Dumnezeu; pe carele L-ai născut, Născătoare de Dumnezeu,

nenutrită,a credincioşilor mântuire.

Şi îndată se cântă Binecuvântările înmormântării, glasul al 5-lea:

Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale.

Ceata sfinţilor a aflat izvorul drepţilor şi uşa raiului; să aflu şi eu

calea prin pocăinţă; eu sunt oaia cea pierdută; cheamă-mă,

Mântuitorule, şi mă mântuieşte.

Şi acum…, a Născătoarei

Bucură-te, curată, ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup spre

mântuirea tuturor; că neamul omenesc a afla mântuire prin tine, iar noi

să aflăm raiul, Născătoare de Dumnezeu, curată şi binecuvântată.

72

Cu adevărat deşertăciune sunt toate şi viaţa aceasta este umbră şi

vis; că în deşert se tulbură tot pământeanul, precum a zis Scriptura:

când dobândim lumea, atunci în groapă ne sălăşluim, unde împreună

sunt împăraţii şi săracii. Pentru aceasta, Hristoase Dumnezeule, pe

robul Tău acesta, mutat de la noi, odihneşte-l, ca un iubitor de oameni.

Cu sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletul adormitului robului Tău,

unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.

ICOS

Tu singur eşti fără de moarte, Cel ce ai făcut şi ai zidit pe om; iar

noi pământenii din pământ suntem zidiţi şi în acelaşi pământ vom

merge, precum ai poruncit Cel ce m-ai zidit şi mi-ai zis: pământ eşti şi

în pământ vei merge, unde toţi pământenii mergem, făcând tânguire de

îngropare cântarea: Aliluia.

APOSTOLUL

Diaconul: Înţelepciune

73

Din Epistola întâi către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel,

citire:

(IV, 13 – 17)

Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca

să nu vă întristaţi ca şi ceilalţi care nu au nădejde. Pentru că, de

credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa credem că Dumnezeu, pe cei

adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El. Căci aceasta că

spunem, după cuvântul Domnului, că noi, cei vii, care vom fi rămas

până la venirea Domnului, nu vom lua înainte celor adormiţi, pentru

că Însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru

trâmbiţa lui Dumnezeu, se va pogorî din cer, şi cei morţi întru Hristos

vor învia întâi. După aceea, noi, cei vii, care vom fi rămas, vom fi

răpiţi, împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm, pe Domnul, în

văzduh, şi aşa pururi cu Domnul vom fi.

Preotul: Pace ţie…Cântăreţul: Aliluia, glasul al 6-lea

Stih: Fericit este cel pe care l-ai ales şi l-ai primit, Doamne.

EVANGHELIA

Diaconul: Înţelepciune, drepţi…

74

Din Sfânta Evanghelie de la Ioan, citire:

(V, 24 – 30)

Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Adevărat,

adevărat vă zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel care

M-a trimis pe Mine are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a

mutat din moarte la viaţă. Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul,

şi acum este, când morţii vor auzi glasul fiului lui Dumnezeu şi care

vor auzi vor învia. Căci, precum Tatăl are viaţă în Sine, aşa I-a dat şi

Fiului să aibă viaţă în Sine; şi I-a dat Lui putere să facă judecată,

pentru că este Fiul Omului. Nu vă miraţi de acestea, căci vine ceasul

în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui; şi vor ieşi cei care au

făcut cele bune, spre învierea osândirii. Eu nu pot să fac de la Mine

nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu

caut voia Mea, ci voia Tatălui Meu, care M-a trimis.

Apoi diaconul zice ectenia: Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule,

după mare mila Ta…Încă ne rugăm pentru odihna sufletului robului

lui Dumnezeu…şi celelalte, iar arhiereul sau protosul zice rugăciunea:

75

Dumnezeul duhurilor…cu glas mare, venind aproape de cel adormit,

şi împreună cu dânsul şi ceilalţi preoţi.

RUGĂCIUNE DE IERTARE

Domnului să ne rugăm

Stăpâne Mult-îndurate, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul

nostru, Care ai dat sfinţilor Tăi ucenici şi apostoli cheile împărăţiei

cerurilor, iar după sfântă învierea Ta, cea de-a treia zi, cu harul tău le-

ai dăruit puterea de a lega şi dezlega păcatele oamenilor, ca să fie

legate şi în cer câte de dânşii pe pământ s-au legat şi tot aşa să fie

dezlegate şi în cer câte de dânşii pe pământ s-au dezlegat; Cel ce prin

nespusa Ta iubire de oameni, ne-ai învrednicit şi pe noi, smeriţii şi

nevrednicii robii Tăi, să fim moştenitori ai aceluiaşi preasfânt dar şi

har, ca şi noi de asemenea să legăm şi să dezlegăm cele ce se întâmplă

în poporul Tău; Însuţi, Preabunule Împărate, prin mine, smeritul şi

nevrednicul slujitorul Tău, iartă adormitului robului Tău (N), orice a

76

greşit ca un om în această viaţă; şi-i iartă lui toate câte a păcătuit cu

cuvântul, sau cu fapta, sau cu gândul, dezlegându-l şi de legătura pusă

în orice chip asupra lui, cu care el însuşi din mânie sau din altă pricină

s-a legat pe sine, sau de la arhiereu, sau de la altcineva a suferit o

alunecare ca aceasta, prin pizma şi prin lucrarea diavolului.

Binevoieşte, Preabunule şi mult-Îndurate, ca sufletul lui să se aşeze cu

sfinţii, care din veac au bineplăcut Ţie, iar trupul să se dea firii celei

zidite de Tine. Că binecuvântat şi preaslăvit eşti în veci. Amin.

Glasul al 2-lea: Când de pe lemn…

Veniţi, fraţilor, să dăm mortului sărutarea cea mai de pe urmă,

mulţumind lui Dumnezeu; căci acesta a ieşit din rudenia sa şi de

groapă se apropie, nemaiîngrijindu-se de cele deşarte şi de trupul cel

mult-pătimitor. Unde sunt acum rudele şi prietenii, căci, iată, ne

despărţim? Să ne rugăm ca Domnul să-i facă odihnă.

Cel ce a înviat din morţi, Hristos, Adevăratul Dumnezeul nostru,

pentru rugăciunile preacuratei Maicii Sale, ale sfinţilor, măriţilor şi

întru tot lăudaţilor apostoli, ale preacuvioşilor şi de Dumnezeu

77

purtătorilor părinţilor noştri, ale sfântului şi dreptului Lazăr cel înviat

a patra zi din morţi şi ale tuturor sfinţilor; sufletul adormitului robului

Său (N), cel mutat de la noi, în corturile drepţilor să-l aşeze, în

sânurile lui Avraam să-l odihnească şi cu drepţii să-l numere, iar pe

noi să ne miluiască şi să ne mântuiască ca un bun şi de oameni

iubitor.

Evanghelii la opriri

1. „Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit

ţarina din belşug şi cea a zis întru sine, căci n-am unde să-

mi pun roadele mele. Aceasta voi face, voi strica

hambarele mele şi mai mari le voi face. Şi voi zice

sufletului meu, mănâncă, bea, veseleşte-te suflete căci ai

avuţii adunate pentru mulţi ani. Dar Dumnezeu a zis:

nebune, noaptea aceasta vor cere sufletul tău de la tine şi

aceste toate ale cui vor fi?

Aşa se întâmplă cu cel care se îmbogăţeşte întru sine şi nu

întru Dumnezeu.”

2. „În cea dintâi zi a săptămânii pe când se lumina de ziuă au

venit la mormânt Maria, Maria Magdalena şi Solomeea ca

78

să ungă Trupul Sfânt. Şi pe cale se întreba: cine ne va

ridica nouă piatra de pe uşa mormântului, căci era mare

foarte. Dar ajungând la mormânt au văzut că piatra mare

foarte fusese răsturnată. Şi au intrat în mormânt şi au văzut

un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în haine albă şi

s-au înspăimântat. Şi a zis îngerul: nu vă înspăimântaţi,

căutaţi pe Iisus Nazarineanul cel răstignit? A înviat!”

3. „Şi s-a suit Iisus în munte la ucenici, care vazându-L s-au

închinat Lui, ei cei care se îndoiseră. Şi le-a zis Iisus: datu-

Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ, drept aceea

mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele

Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.”

Hramul bisericii

(ziua de naştere a acesteia)

Ziua în care credincioşii rememorează împlinirea unui sau unor

ani de la apariţia ei pe scena religioasă pentru credinţa oamenilor, de

la facerea şi darea ei în folosinţă spre zidirea sufletelor creştine.

79

Când biserica este gata şi este târnosită, în ziua unui sfânt sau

sfinţi, atunci ea devine oază de spiritualitate pentru cei credincioşi care

au dorit acest fapt împlinit.

Este un lucru mare, de-o importanţă capitală, mai ales unde nu

există acest locaş sau în cel mai bun caz este o capelă de dimensiuni

reduse fără capacitate de a adăposti în ea pe cei care o cer.

Zidirea bisericii în mijlocul satului sau unui cartier din oraş şi de

preferinţă pe locul care are înălţimea cea mai mare, simbolizează

biruinţa asupra celor necredincioşi. Întotdeauna prin Biserică făcând

cele scrise şi propovăduite de preot vei ieşi deasupra tuturor

necazurilor. Ideea că binele învinge este utopie spun unii

necredincioşi. Personal m-am convins că răul nu are putere decât între

anumite limite. Dacă stărui în credinţă şi spui „Domnul este ajutorul

meu şi tăria mea şi nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul”, este

sigur, absolut vei reuşii în faţa răului. Să nu ai nici o temere, atâta timp

cât crezi de aşa manieră încât şi bune şi rele le accepţi ca fiind de la

Dumnezeu primele şi îngăduite de El ultimele şi nu există nici o

îndoială că Dumnezeu nu te va părăsi. Chiar dacă omeneşte spui

uneori ca Iisus cel ce a zis în numele umanităţii: „Eloi, Eloi, lama

80

sabahtani” în subconştientul şi conştientul tău este clară ideea de

învingător întotdeauna cu şi prin Dumnezeu.

Orice slujbă „cu vreme şi fără de vreme” în tot timpul să ne

rugăm şi să preamărim pe Dumnezeu şi prin această slujbă a hramului

care începe:

Preotul dând binecuvântarea spune: „Binecuvântat este

Dumnezeul nostru totdeauna acum şi pururi şi în vecii vecilor”.

Strana: Amin. „Tatăl nostru” (rostit sau cântat)

Preotul spune ectenia întreită: „Miluieşte-ne pe noi

Dumnezeule……..

Evanghelia sărbătorii

Troparul

„Miluieşte-ne pe noi…Încă ne rugăm pentru mila, viaţa şi

sănătatea naşilor…..”

Isaia dănţuieşte…. (cu ridicarea colacului)

Tăierea colacului spunând: „Ca un Miel spre înjunghiere s-a

adus” – taie partea de sus.

„Şi ca o oaie nevinovată aşa nu şi-a deschis gura Sa” – partea de

jos.

81

„Întru smerenia Lui judecata Lui s-a arătat” – partea din dreapta.

„Iar neamul Lui cine-L va spune” – partea stângă.

Se deschide colacul în patru părţi, după care preotul turnând

vinul spune: „Şi unul din ostaşi cu suliţa în coasta Lui a împuns. Şi

îndată a ieşit sânge şi apă.”

Preotul rosteşte un cuvânt de învăţătură privind semnificaţia

hramului după care aduce mulţumiri naşilor, enoriaşilor şi, desigur,

preoţilor şi tuturor invitaţilor.

Se cânta „La mulţi ani” de trei ori, după care naşii împart

colacul.

82