RObac2016

CUPRINS

BASMUL..................................................................................................................................................5

Povestea lui Harap-Alb.........................................................................................................................6

Tema....................................................................................................................................................6

Subiectul..............................................................................................................................................6

Personajele..........................................................................................................................................7

Dănilă Prepeleac....................................................................................................................................8

Apariţia................................................................................................................................................8

Semnificaţii..........................................................................................................................................8

Structura povestirii..............................................................................................................................8

Procedeul antitezei..............................................................................................................................8

NUVELA...................................................................................................................................................9

Moara cu noroc....................................................................................................................................10

Compoziţia.........................................................................................................................................10

Tema..................................................................................................................................................10

Subiectul............................................................................................................................................10

Nopţi la Serampore..............................................................................................................................11

Mircea Eliade în 1940.......................................................................................................................11

Nuvele în oglindă: Secretul doctorului Honigberger şi Nopţi la Serampore........................................11

Simetria.............................................................................................................................................12

ROMANUL............................................................................................................................................13

Ion.........................................................................................................................................................14

Apariţia..............................................................................................................................................14

Tema..................................................................................................................................................14

Compoziţia cărţii...............................................................................................................................14

Caracterizarea personajelor..............................................................................................................14

Moromeţii.............................................................................................................................................16

Romanul „Moromeţii“ capodopera prozei noastre de azi..............................................................16

Imaginea satului................................................................................................................................16

Caracterizarea lui Ilie Moromete......................................................................................................16

Basmul

BASMUL

provine din limba slavă veche: basnĭ = născocire, scornire;creaţie epică în proză (mai rar în versuri), populară sau cultă, în care se

narează întâmplări fantastice ale unor personaje imaginare ce reprezintă binele (zâne, animale năzdrăvane) aflate în luptă cu personaje ce reprezintă răul (zmei, balauri), pe care le biruie.

Basmele au următoarele particularităţi artistice:I.Întâmplările numeroase se desfăşoară într-o anumită ordine.

Pe durata întregii acţiuni, elementele reale se împletesc cu elementele fantastice.

II.Basmele folosesc anumite formule tradiţionale. Acestea sunt: introductive, mediane şi finale.

a) Formula iniţială (introductivă): A fost odată ca niciodată, pe când era lupul căţel şi leul se făcuse miel, de se jucau copiii cu el.

b) Formulele mediane (de mijloc): Şi-nainte cu poveste, că de-aicea mult mai este ….

c)Formulele finale (de încheiere): Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa.

III.Personajele au însuşiri supranaturale şi reprezintă lupta dintre bine şi rău.a) Basme populare: b) Basme culte:

creator anonim;supuse unor

modificări neîntrerupte, datorită circulaţiei lor prin viu grai;

culese şi publicate de către folclorişti (P. Ispirescu, Legendele sau Basmele românilor).

prelucrate sau create de scriitori, după modelul basmului popular:

M. Eminescu (Făt-Frumos din lacrimă), I. Slavici (Doi feţi cu stea în frunte), I. Creangă (Povestea lui Harap-Alb).

5

Revista mea

Povestea lui Harap-Alb

Tema

Tema abordată e cea frecvent întâlnită atât în basmele din literatura naţională cât şi în cele din literatura universală: binele învinge răul. Nepotul împăratului Verde merge la unchiul său pentru a-i urma la tron. George Călinescu apreciază că toată povestea e o demonstraţie a ideii că omul de soi se cunoaşte sub orice strai. Autorul, ca şi în Amintiri din copilărie, în Povestea lui Harap-Alb aduce în scenă imaginea unui popor foarte înzestrat, caracterizându-se prin energie, vitejie, îndemânare, răbdare, înţelepciune, optimism, vitalitate, iscusinţă şi omenie.

Subiectul

Verde-Împărat îi cere fratelui său să-i trimită pe cel mai vrednic dintre nepoţi ca să-l lase urmaş după ce n-o mai fi. Craiul, tată a trei băieţi, îi supune unei probe a curajului, la care nu rezistă decât mezinul. Acesta, povăţuit de Sfânta-Duminică, îşi alege un cal năzdrăvan şi armele de tinereţe ale tatălui său şi pleacă la drum, nu înainte de a asculta sfaturile părinteşti.

În ciuda poveţelor, este păcălit de către un om spân şi e obligat să-i jure credinţă, devenindu-i rob sub numele de Harap-Alb. Ajunşi la casa lui Verde-Împărat, Spânul se dă drept nepotul-moştenitor şi, pentru a-şi impresiona unchiul şi verişoarele, îl supune pe Harap-Alb la trei încercări grele, poruncindu-i să aducă sălăţile din Grădina ursului, pietrele preţioase din Pădurea cerbului şi pe fata împăratului Roş.

După primele isprăvi, care-i creează o mare faimă, Harap-Alb pleacă în căutarea fetei de împărat, însoţindu-se în cale cu tovarăşi neaşteptaţi: Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă, Păsări-Lăţi-Lungilă, cu care va alcătui apoi o ceată veselă de peţitori. Împreună se duc spre Roşu împărat.

Împăratul Roş îi supune şi altor probe, dar Harap-Alb şi prietenii săi rezolvă totul, aşa că fata îşi ia rămas bun de la tată şi-i urmează pe ciudaţii ei peţitori. La curtea împăratului Verde, ea îl demască pe impostor, dar acesta taie capul lui Harap-Alb; calul îl răzbună, ucigându-l pe Spân iar fata reuşeşte să-l reînvie pe tânărul prinţ, cu care se va căsători, spre bucuria tuturor.

6

Basmul

Personajele ( vezi BASMUL ) Harap-Alb, un suflet tânăr şi aprins, folosindu-se cu pricepere de experienţa

şi înţelepciunea bătrânilor, reuşeşte să-şi înfăptuiască visul de-a ajunge împărat. Bun şi blând, curajos şi viteaz, înţelept, el cade pradă unei întâmplări nefericite, dar prin cumpătare, răbdare, şi tact ajunge să scape, după ce plăteşte scump încălcarea sfatului părintesc, confirmând veridicitatea unui vechi proverb românesc: Cine de părinţi n-ascultă, suferă durere multă.

Eroul lui Creangă este un erou invincibil şi întruchipează concomitent modestia, hotărârea, cumpătarea, încrederea în adevăr, în victoria implacabilă a acestuia. Este un adevărat soi bun cum îl numeşte George Călinescu, adevăratul nepot al împăratului.

Spânul, şi celelalte personaje care apar pe parcurs ca, Sf. Duminică, Ochilă, Setilă etc… au multiple semnificaţii în lupta cu toate greutăţile ce apar în cale eroului principal. Firea lui Harap-Alb şi drumul vieţii lui se reliefează în funcţie de întâmplările şi personajele apărute pe neaşteptate. Rolul primordial îi revine Spânului. Viclean, acesta iese în drumul fiului de împărat de trei ori, luând de fiecare dată o altă înfăţişare atât fizic, cât şi ca mod de a se manifesta comunicând; recurgând la vorbirea ipocrită, insinuantă, el îi apare lui Harap-Alb, când declarativ, când rugător, când un impertinent ponderat ce foloseşte toate tertipurile numai să-l accepte ca tovarăş de drum. Gestul de acceptare din partea lui Harap-Alb semnifică slăbiciunea, necunoaşterea oamenilor şi duce la schimbarea întregii sale vieţi: el devine slugă, ostatic ipostază în care Spânul îşi dă arama pe faţă, îl bruschează continuu dorind cu orice preţ să scape de el. Orgolios şi brutal, Spânul îl supune pe Harap-Alb la acţiuni şi sarcini supraomeneşti; când este demascat ripostează omorându-l pe Harap-Alb.

7

Revista mea

Dănilă Prepeleac

ApariţiaBasmul Dănilă Prepeleac a fost publicat în revista Convorbiri literare la 1

martie 1876.

SemnificaţiiE de reţinut porecla lui Dănilă, Prepeleac, deoarece nu e un nume de familie, ci

exact un supranume, altoit pe numele individualizat. Mai precis e un hieronim, un nume iniţiatic, care-l agregă pe Dănilă unei familii spirituale, familia prepelecilor, fără nici o tangenţă cu limitaţiile lui familiare.

Ce este prepeleacul? Un arbore virtual, o schemă de copac. Prin minunea lui Tannhaüser, pe care o găsim şi în folclorul nostru, ţăruşul poate reînverzi, prinzând rădăcină, redevenind trunchi, şi ciozvârtele lui, crengile Arborelui Lumii.

Structura povestirii Dănilă este, în prima parte, un exemplar tipic al prostiei omeneşti, în a doua

parte un reprezentant biruitor al isteţimii, în cea dintâi un păcălit, în cea de-a doua un Păcală. Contrastul e cu atât mai izbitor cu cât prostia i se manifestă faţă de semeni, pe plan uman deci, pe când isteţimea apare tocmai în comparaţie cu puterea diavolului, pe plan suprauman.

Procedeul antitezeiAceasta alcătuieşte aproape metoda permanentă a construcţiei basmului (în

introducere apar doi fraţi, unul harnic, grijuliu şi chiabur, altul sărac; unul cu noroc, altul fără; unul cu, altul fără copii; nevasta bogatului pestriţă la maţe (foarte zgârcită), nevasta săracului muncitoare şi bună la inimă. Ca să sublinieze opoziţia dintre ei, soţiile lor duc la extrem antagonismul. În cumnata lui Dănilă, regăsim pe soacră, pe lup, pe boier, pe baba rea, adică aceeaşi tendinţă feroce bazică de aviditate şi de sterilitate, nu ca un scop, ci satisfăcându-se în ea însăşi.

Dănilă, urmându-şi căile lui neînţelese de cei din jur, aparent ascultând sfaturile de bună chivernisire ale fratelui, le tâlcuieşte pe legea lui, adică nebuneşte pentru lumea din afară. Pe Dănilă îl păcălesc toţi, el lăsându-se păcălit, când începe să păcălească el, diavolul se lasă păcălit.

Prostia lui Dănilă e înfăţişată în partea întâi pe calea schimburilor sau trocurilor dezavantajoase care iau forma regresiv descendentă.

8

Nuvela

NUVELA

Termenul de nuvelă (din fr.: nouvelle, it.: novella = noutate, nuvelă) este folosit începând cu secolul al XIVlea în literatura italiană, o dată cu opera lui Boccaccio, Decameronul (1353).

Perioada ei de înflorire sunt secolele al XIXlea şi al XXlea, când nuvela se diversifică tematic şi tipologic sub influenţa romantismului şi apoi a realismului.

specie a genului epic, în proză, în care nararea întâmplărilor se caracterizează printr-o mare concizie, iar numărul personajelor este relativ redus. Dimensiunile nuvelei se situează între schiţă şi roman.

Nuvela este o naraţiune în care se relatează o întâmplare inedită, surprinzătoare. Scriitorul intervine relativ puţin, prin consideraţii personale, iar descrierile sunt minime. Se acordă o importanţă mai mare caracterizării complexe a personajelor decât acţiunii propriu-zise.

Moara cu noroc

CompoziţiaNuvela are 17 capitole în care ne este

prezentat un conflict dramatic puternic, ai cărui protagonişti suferă un destin tragic. Reprezentative în nuvelă sunt cuvintele bătrânei (mama Anei) cu care începe şi se termină cartea: a) Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci

dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit.b) Simţeam eu că nu are să iasă bine; dar aşa le-a fost dat. Apoi ea luă copiii şi plecă mai departe.

Tema

9

Revista mea

Tema acestei nuvele o constituie urmările negative, consecinţele nefaste pe care setea de îmbogăţire le are asupra vieţii sufleteşti a individului, asupra destinului omenesc. La baza ei se află convingerea autorului că goana după avere, în special după bani, zdruncină tihna şi amărăşte viaţa omului, generează numeroase rele, iar în cele din urmă duce la pierzanie.

SubiectulNuvela Moara cu noroc este scena de înfruntare a două personaje cu

caractere puternice: cârciumarul Ghiţă şi Lică Sămădăul.Sărăcia devine la începutul nuvelei motiv de puternice frământări, dând lui

Ghiţă un sentiment de inferioritate. Vrând să scape de sărăcie, el nu dorea de fapt să se îmbogăţească pentru a trăi bine, ci pentru a fi cineva, pentru a fi respectat. Se hotărăşte să abandoneze liniştea colibei din sat şi să ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc, unde se mută cu întreaga familie (nevasta, doi copii şi soacra) dovedindu-se cât se poate de harnic şi de priceput.

Când Ghiţă tocmai începuse să guste bucuria că a scăpat de sărăcie, la Moara cu noroc apare un personaj ciudat Lică Sămădăul.

Ana, nevasta lui Ghiţă, intuieşte că Lică este om rău şi primejdios.Dorinţa de a se face om cu stare l-a antrenat pe Ghiţă în afacerile necurate

ale lui Lică.Ghiţă doreşte să se răzbune pe Lică. El ştia că Lică este un hoţ şi un ucigaş,

că el prădase pe arendaş şi că tot el pusese la cale asasinarea acelei femei tinere, găsită în pădure de jandarmul Pintea.

Ghiţă şi Pintea se înţeleg să-i întindă o cursă, spre a-l putea prinde pe Lică cu banii şi obiectele furate asupra lui. Ghiţă îl anunţă în taină că vrea să meargă la oraş şi se oferă să-i schimbe acolo galbenii şi alte obiecte din aur. Fără a bănui gândul ascuns, Lică vine la Moara cu noroc, aducând cu el aur şi argintărie. Sub pretext că pleacă la oraş, Ghiţă merge să-l anunţe pe Pintea. Întorcându-se cu acesta şi cu alţi doi jandarmi, îl vede însă pe Lică plecând de la Moara cu noroc şi îşi dă seama că a ratat orice prilej de a-l dovedi vinovat; şi, lucru mai grav, că onoarea familiei lui a fost întinată.

Ghiţă înţelege acum că nimic din câte s-au întâmplat nu se mai poate îndrepta. Şi astfel o viaţă începută frumos sfârşeşte într-o tragedie îngrozitoare.

Slavici îşi pedepseşte toate personajele nuvelei amestecate în afaceri necinstite. Iar pentru a purifica locul afacerilor necurate şi al crimelor, un incendiu mistuie în flăcări cârciuma de la Moara cu noroc transformând în scrum şi cele două corpuri lipsite de viaţă; al Anei şi al lui Ghiţă.

10

Nuvela

Nopţi la Serampore

Mircea Eliade în 1940 Nopţi la Serampore apare împreună cu Secretul doctorului Honigberger în

1940 la Editura Socec. Într-un fel, ele reiau lecţiile indiene ale marelui scriitor. Ele se adaugă unei bibliografii indiene cu o oarecare prudenţă: Mircea Eliade a prins gustul jurnalului şi vrea să-şi ţină alături publicul povestind întâmplări extraordinare petrecute în India. Se împlinesc, de altfel, zece ani de la apariţia primei cărţi indiene a lui Mircea Eliade: Isabel şi apele diavolului. În cei zece ani Mircea Eliade s-a afirmat ca scriitor important prin romane de succes, s-a afirmat ca vedetă a unei ştiinţe neobişnuite printr-o teză de doctorat, Yoga. Essai sur les origines de la mystique indienne, dar şi prin studii, reviste, pagini şi conferinţe de orientalistică. A fost implicat în bătăliile politice ale momentului şi a plătit erorile cu o perioadă de lagăr. Şi în India şi în România a fost, din motive diferite, aproape de moarte. Între 23 de ani (câţi număra în 1930) şi 33 de ani, scriitorul şi omul de ştiinţă realizează o carieră neobişnuită. Dar şi o carieră în care trebuie să se despartă de prieteni, de colegi de generaţie, de literaţi, filosofi, savanţi de care fusese strâns legat.

Deceniul începe şi se încheie cu lecţia indiană. Va fi o lecţie de care Mircea Eliade îşi va aminti mereu cu infinită recunoştinţă. Ea l-a modelat ca om, ca savant şi ca scriitor. La 33 de ani, vârsta magică a scriitorului, Mircea Eliade este prezent în librării atât cu numeroase reeditări ale romanelor sale, cât şi două nuvele capitale pentru înţelegerea scrisului său.

Nuvele în oglindă: Secretul doctorului Honigberger şi Nopţi la Serampore Vocaţia extraordinarului l-a animat mereu pe marele scriitor care a debutat,

adolescent, în Ziarul ştiinţelor şi al călătoriilor. Perioada indiană, cu istorii neasemuite, ţine de pasiunea exploratorie a marelui scriitor. În India îşi descoperă locul ideal pentru a-şi putea alcătui cărţile marilor descoperiri.

Ce se întâmplă în Secretul Doctorului Honigberger, ce se întâmplă în Nopţi la Serampore? Scriitorul vrea să dea impresia că a trăit aceste fapte. El, Mircea Eliade, autorul de jurnale, a participat la aceste fapte extraordinare pe care nu ar avea curajul să le relateze în altă formă: oamenii de azi n-ar fi dispuşi să creadă ieşirea din timp, n-ar fi dispuşi să admită prezenţa acelui continent fabulos Shambala. Ori, nuvelele vor să evoce să divulge pentru oamenii simpli ai acestui timp secretele unei lumi pe care, iată, el a cunoscut-o! El şi prietenii săi, el şi savanţii alături de care a fost în India, experţii acestui continent magic pot să depună mărturie. simetrice.

11

Revista mea

Simetria Secretul doctorului Honigberger ne îndeamnă să credem o mărturie: el, Mircea

Eliade, cel întors din India, expertul unor zone în care puţini au acces, este invitat să studieze jurnalul doctorului Zerlendi, care a dispărut. Expertul Mircea Eliade pătrunde în biblioteca doctorului, un ins care (după părerea lui Mircea Eliade) nu face altceva decât să repete isprava doctorului Honigberger. Jurnalul conţine experienţe yoghinice extraordinare, accesibile unui număr foarte redus de oameni: experienţe care dematerializează, care dau invizibilitate desăvârşiţilor. Doctorul Zerlendi a plecat în Shambala, ţinutul misterios al celor care conduc lumea, insula magică, paradisiacă, a fericiţilor. Cunosc acum drumul Shambalei. Ştiu cum se ajunge acolo. Mai pot spune încă ceva: au ajuns acolo de foarte curând trei oameni din continentul nostru. Fiecare a plecat singur şi a ajuns în Shambala prin mijloace proprii. Olandezul a călătorit chiar fără să-şi ascundă numele până în Colombo. Ştiu toate lucrurile acestea din lungile mele transe, când văd Shambala în toată măreţia ei, văd minunea aceea verde între munţii acoperiţi de zăpadă, casele acelea ciudate, oamenii aceia fără vârstă, care-şi vorbesc atât de puţin, deşi îşi înţeleg atât de bine gândurile. Dacă n-ar fi ei, care să se roage şi să se gândească pentru toţi ceilalţi, continentul întreg ar fi zguduit de atâtea forţe demonice, pe care lumea modernă le-a dezlănţuit de la Renaştere încoace.(…) Dacă ar şti oamenii că numai datorită forţelor spirituale emanând din Shambala se amână mereu acea tragică schimbare de axă a globului, pe care geologia o cunoaşte foarte bine, şi care va prăvăli lumea noastră în ape, scoţând cine ştie ce continent nou … scrie doctorul Zerlendi pe ultimele pagini ale jurnalului său.

ROMANUL

provine din limba franceză, în care desemnează o scriere într-o limbă populară, limbă care se numea romana [nu latină];

specie a genului epic în proză, cu acţiune mai complicată şi de mai mare întindere decât a celorlalte specii epice în proză, desfăşurată, de regulă, pe mai multe planuri, cu personaje numeroase;

se caracterizează, în general, prin amploarea desfăşurării acţiunii, în centrul căreia se află, de obicei, mai multe personaje, prin reflectarea cadrului social şi geografic, prin posibilitatea de a investiga procesele de transformare psihologică a omului sub influenţa condiţiilor concrete de viaţă, ca şi prin libertatea aproape neîngrădită a autorului de a situa acţiunea pe coordonatele timpului (roman istoric, roman al realităţii imediate, roman de anticipaţie).

12

Nuvela

Romanul modern specific epocii noastre, prezintă o serie de inovaţii în raport cu romanul epocilor anterioare. În primul rând, îi este caracteristică explorarea subconştientului personajelor, adică a acelei zone care nu se află sub controlul lucid al conştiinţei, al raţiunii. Faptele care constituie substanţa epică a romanului nu sunt relatate în ordine cronologică, ci într-o permanentă interferenţă a trecutului cu prezentul şi cu proiecţiile viitorului, datorită memoriei involuntare la care face apel autorul. Romanul modern nu mai respectă modalităţile tradiţionale de structură şi expresie, de aceea în structura lui se pot întâlni procedee specifice altor specii sau genuri literare. Astfel, utilizarea din plin a dialogului a dus la dramatizarea romanului, la apariţia aşanumitului roman-dramă. Adeseori, personajele sunt lipsite de consistenţă, ele reducându-se la rolul de simboluri. Romanul modern îşi dovedeşte valabilitatea prin inovarea modalităţilor sale artistice de a surprinde în adâncime esenţa fiinţei umane.

IonApariţiaRomanul Ion apare în anul 1920; răsturnând viziunea sămănătoristă, el vine

cu o viziune: sobră, tragică, realistă.

Tema Tema operei o constituie lupta ţăranului pentru pământ într-o societate

împărţită în săraci şi bogaţi şi stăpânită de mentalitatea sacului cu bani sau a întinderilor de pământ. Setea mistuitoare de pământ duce la dezintegrarea morală a individului.

Compoziţia cărţii Ea este bipolară: Glasul pământului, Glasul iubirii.

13

Revista mea

Fundamentală este metafora drumului prin care autorul ne introduce în spaţiul unde se va petrece acţiunea, ne scoate apoi din lumea ficţiunii unind drumul cărţii cu drumul vieţii înseşi. Drama lui Ion este urmărită de scriitor în strânsă legătură cu viaţa satului desfăşurată în cadenţă de ritual, între naştere, căsătorie şi înmormântare, cu toate evenimentele care însoţesc, într-un fel sau altul, viaţa colectivităţii rurale de la începutul secolului nostru, pe fondul realităţilor vieţii politice specifice Transilvaniei.

Caracterizarea personajelorIon e fiul unor ţărani scăpătaţi din pricina beţiei şi trândăviei capului

familiei. El se impune în ochii colectivităţii săteşti prin valoarea lui intrinsecă:

destoinicie, frumuseţe, putere, curaj, abilitate şi nu prin avere, ca George Bulbuc.Satul îl stimează, dar îl ştie şi de frică pentru că e impulsiv şi

încăpăţânat.După opinia familiei Herdelea, el este feciorul cel mai deştept din sat.

Ca un erou al lui Euripide, el nu-şi acceptă destinul său de om sărac. Lupta lui Ion pentru pământ nu e numai o sete de posesiune, un dor de a avea, ci un efort de răscumpărare morală. În felul acesta, pământul devine în ochii lui Ion, fermecaţi de vraja lui, un fel de zeitate mitologică. Idealul îl realizează printr-un târg cu Vasile Baciu, prin căsătoria cu Ana, pe care o ia ca pe o marfă o dată cu pământul şi averile ei. Împlinindu-şi scopul, chemarea glasului pământului e înlocuită cu chemarea glasului iubirii. Ion este omul: chibzuit, ambiţios, viclean urzind pe îndelete planul de a intra în posesia holdelor lui Vasile Baciu. La nuntă o joacă pe Florica şi cu adevărat pe ea o iubeşte, dar glasul pământului îi porunceşte să tacă, să-şi vândă fericirea, inima. Ion reia legăturile cu Florica, acum soţia lui George Bulbuc. Ana se spânzură şi el devine liber. Iubirea nelegiuită dintre Ion şi Florica este dezvăluită şi Ion cade mort sub loviturile de sapă ale lui George. El se face vinovat de propriul său destin ca şi de-acela al Anei.

După părerea lui George Călinescu, Ion este o brută. A batjocorit o fată, i-a luat averea, a împins-o la spânzurătoare şi a rămas în cele din urmă cu pământ.

Ion, în ciuda multor calităţi, a încălcat de două ori legea omeniei şi pedeapsa n-a întârziat să-i aducă sfârşitul. Condamnat, dar şi înţeles de oameni, în prezenţa întregului sat Ion fu coborât în pământul care i-a fost atât de drag. Ion se contopeşte cu pământul în altă ipostază decât aceea de proprietate, în ipostaza în care l-a iubit prima dată, de casă veşnică a strămoşilor.

Ion al Glanetaşului răscumpără păcatul tatălui său de a fi înstrăinat pământul cu un alt păcat, cu o altă patimă: aceea de a şi-l însuşi, fără scrupule, luptându-se cu sine. Singurul idol căruia i se închină Ion este pământul.

14

Nuvela

Moromeţii

Romanul „Moromeţii“ capodopera prozei noastre de azi În descendenţa prozei realistobiective, reprezentată până la el de Ioan Slavici şi

Liviu Rebreanu, Marin Preda creează în romanul Moromeţii universul specific al satului românesc din Câmpia Dunării, aflat la răscrucea istoriei. Eugen Simion spunea: Moromeţii stau sub un clopot cosmic şi drumurile mari ale istoriei trec prin ograda lor… Omul liniştit şi ironic Ilie Moromete stă, totuşi, pe un vulcan.

Imaginea satuluiCartea are o valoare etnografică. Autorul umple vieţi rurale până la refuz.

Muncile agricole, mai ales secerişul şi treierişul, au şansa unui pictor remarcabil. Privirea scriitorului se îndreaptă şi asupra acelor obiceiuri şi tradiţii populare care trădează o realitate spirituală mai adâncă. Înmormântarea, parastasul, forme vechi de ritual, ca spălatul picioarelor de Rusalii şi căluşul, jocul băieţilor pe câmp cu

15

Revista mea

bobicul, întâlnirile nocturne ale tinerilor ţărani, hora, atitudinile curente ale soţilor în familie sunt înfăţişate când ironic, când dau o evidentă notă lirică, dar permanent cu grija de a reliefa specificul unui mod de existenţă. Sub acest aspect, capitolul despre moartea lui Moromete este tot ce s-a scris mai tulburător în literatura română despre moartea unui bărbat.

Caracterizarea lui Ilie MorometeEste unul din cele mai reuşite tipuri de ţărani din literatura noastră. Tipologia sa

este, ca la Slavici şi Rebreanu, ţărănească, totuşi câtă deosebire! Marin Preda face din ţăranii săi indivizi cu o viaţă psihologică normală, apţi prin aceasta a deveni eroi de proză modernă. (Eugen Simion) (Simţindu-se astfel ecouri din romanul american al lui Faulkner.)

El este tipul ţăranului inteligent, filozof, cu o bogată viaţă interioară (meditativă şi afectivă). A se vedea, în acest sens, scena citirii ziarului în poiana fierăriei lui Iocan, precum şi fragmentul în care el relatează drumul la munte pentru a vinde porumb.

Inteligent şi perspicace, Ilie Moromete are capacitatea de a-şi ascunde gândurile. Astfel, prin disimulare şi dedublare el îşi supune interlocutorii, care uneori îi sunt adversari, fiind astfel un adevărat actor (scena când Jupuitul vine cu fonciirea; dialogul cu Tudor Bălosu, despre tăierea salcâmului). Îi place să glumească inteligent cu Cocoşilă şi cu alţii, dar să şi ironizeze neîndemânarea şi prostia altora (chiar dacă e vorba de fiii săi).

Umorul şi ironia, mânuite de autor cu o artă desăvârşită, dezvăluie superioritatea morală a eroului, îndârjirea sa în promovarea adevăratelor valori umane. De aceea el dă lecţii de viaţă fiilor săi, avizi de îmbogăţire, lăsându-i să meargă la munte să vândă cereale, când preţul acestora a scăzut.

Ilie Moromete este un contemplativ, un iubitor de linişte şi armonie, căci astfel are conştiinţa deplinei lui superiorităţi. Darul de a vedea lucruri pe care alţii nici nu le pot bănui îl ţine neînrobit de marele mecanism al istoriei. (Eu întotdeauna am dus o viaţă independentă.)

Drama nu este de ordin economic, ci moral. Durerea lui Moromete vine, întâi, dintr-un simţ înalt al paternităţii rănite. Nu faptul de a-şi pierde o parte din lot îl întunecă, ci ideea de a-şi pierde fiii şi liniştea care îl face să privească existenţa ca un spectacol superior.

„Prizonier, parcă fără scăpare, al elementelor şi al lui însuşi“, Ilie Moromete iese din timpul social şi se circumscrie timpului mitic: “din Moromete cunoscut de ceilalţi rămase doar capul lui de humă arsă făcut odată de Din Vasilescu.

16

Nuvela

Tema, 3, 6, 10, 14

17