+ All Categories
Home > Documents > Teza Societati de Persoane

Teza Societati de Persoane

Date post: 21-Dec-2015
Category:
Upload: annie-romanovici
View: 32 times
Download: 12 times
Share this document with a friend
Description:
Aspecte teoretice si practice ale societatilor de persoane
120
CUPRINS INTRODUCERE....................................................... .................................................................. .....2 CAPITOLUL I. REFLECȚII GENERALE PRIVIND SOCIETĂȚILE DE PERSOANE......5 1.1. Apariția și evoluția istorică a societăților comerciale de persoane....................................5 1.2. Noțiunea și trăsăturile specifice ale societăților de persoane...........................................12 CAPITOLUL II. PARTICULARITĂȚILE SOCIETĂȚILOR DE PERSOANE....................16 2.1. Constituirea și funcționarea societății în nume colectiv..................................................16 2.2. Administrarea și relațiile în cadrul societății în nume colectiv........................................31 2.3. Particularitățile constituirii și administrării societății în comandită.................................35 2.4. Drepturile, obligațiile și răspunderea asociaților în cadrul societății în comandită..........41 CAPITOLUL III. ASPECTE COMPARATIVE PRIVIND REGIMUL JURIDIC AL SOCIETĂȚILOR DE PERSOANE.......................................................... .....................................46 1
Transcript
Page 1: Teza Societati de  Persoane

CUPRINS

INTRODUCERE..............................................................................................................................2

CAPITOLUL I. REFLECȚII GENERALE PRIVIND SOCIETĂȚILE DE PERSOANE......5

1.1. Apariția și evoluția istorică a societăților comerciale de persoane....................................5

1.2. Noțiunea și trăsăturile specifice ale societăților de

persoane...........................................12

CAPITOLUL II. PARTICULARITĂȚILE SOCIETĂȚILOR DE PERSOANE....................16

2.1. Constituirea și funcționarea societății în nume colectiv..................................................16

2.2. Administrarea și relațiile în cadrul societății în nume colectiv........................................31

2.3. Particularitățile constituirii și administrării societății în comandită.................................35

2.4. Drepturile, obligațiile și răspunderea asociaților în cadrul societății în comandită..........41

CAPITOLUL III. ASPECTE COMPARATIVE PRIVIND REGIMUL JURIDIC AL

SOCIETĂȚILOR DE PERSOANE...............................................................................................46

3.1. Noțiuni introductive privind societățile comerciale europene..........................................46

3.2. Reglementarea juridică societăților de persoane în unele statele de drept comercial de tip

latin....................................................................................................................................................48

3.3. Regimul juridic al societăților de persoane în țările de drept comercialde tip germanic..57

ÎNCHEIERE....................................................................................................................................61

BIBLIOGRAFIE.............................................................................................................................66

1

Page 2: Teza Societati de  Persoane

INTRODUCERE

Societăţile comerciale au permis extinderea pieţelor, cu toate consecinţele benefice asupra

civilizaţiei moderne. Societăţile comerciale au fost, şi sunt şi în prezent, cel mai adecvat instrument

juridic de drenare a energiilor umane şi financiare pentru realizarea unor scopuri sociale, ca şi

pentrusatisfacerea unor interese personale ale întreprinzătorilor

În ultimii ani activitatea comercială a sporit considerabil în complexitate şi în importanţă.

Nici un stat, oricît de bogat şi de înzestrat, nu poate neglija sfera relaţiilor economice şi a

raporturilor dintre comercianţi. Toate statele lumii, indiferent de mărimea lor şi de potenţialul

economic de care dispun au ceva de dat dar şi ceva de primit din circuitul de valori şi de cunoştinţe.

Profiturile dar şi riscurile însemnate ale activităţii comerciale reclamă prezenţa unor profesionişti

cu un înalt grad de pregătire teoretică şi practică. Agenţii economici din Republica Moldova au

devenit prezenţe din ce în ce mai active în sfera comerţului în ultimii ani, domeniu ce constituie

modalitatea specifică în care şi prin care se înfăptuieşte circulaţia bunurilor şi cunoştinţelor, atât pe

teritoriul statului nostru, cît şi de la o ţară la alta, atunci cînd este vorba de comerţul internaţional.

Desfăşurarea afacerilor are loc într-un cadru juridic strict reglementat prin normele dreptului

comercial consfinţite în Codul civil al Republicii Moldovaşi legi speciale. Cunoaşterea acestor

norme, precum şi a instituţiilor juridice în care ele se grupează, prezintă o deosebită importanţă atât

pentru jurişti, cît şi pentru participanţii la relaţiile de comerţ.

Societăţile comerciale sînt subiecţii principali care desfăşoară activităţi economice. Agenţii

economici sînt cei care realizează produse pentru consumatori, organizează circulaţia mărfurilor,

prestează diverse servicii populaţiei, statului şi altor agenţi economici, construiesc drumuri, edificii,

fabrici şi uzine, mobilizează resursele intelectuale şi pun în funcţie pieţele de capital, participă la

realizarea programelor de stat de o importanţă majoră, în cele din urmă, agenţii economici întreţin

statul plătind impozitele.

Sistemul legislativ actual promovează autonomia tuturor categoriilor de agenţi economici şi

garantează acestora dreptul de a-şi stabili politica de afaceri socotită optimă şi de a gestiona

patrimoniul din iniţiativa nemijlocită şi în funcţie de criterii proprii.

Societățile de persoane (societatea în nume colectiv și societatea în comandită) sunt actorii

dreptului comercial și ai vieții economice din Republicii Moldova. Luând în consideraţie

diversitatea termenilor existenţi în doctrina comercială, s-a subliniat că societățile de persoane sunt

societățile comerciale, compatibile cu formele companiilor asupra cărora se extind cerinţele

Dreptului European.

2

Page 3: Teza Societati de  Persoane

Actualitatea cercetării e dictată de necesitatea stabilirii unei coordonări şi eficienţe maxime

de dezvoltare în Republica Moldova, a tuturor celor implicaţi în procesul antreprenorial, în condiţii

de protecţie, siguranţă, transparenţă şi previzibilitate, pentru asigurarea dezvoltării durabile a

economiei autohtone. Societățile de persoane ocupă un loc însemnat în sistemul economic actual al

Republicii Moldova. Acesta este dictată de necesitatea recunoaşterii de lege, fără excepţii,

personalitatea juridică ceea ce implică existenţa unui patrimoniu reprezentând o unitatea

economică, care se preocupă de punerea în valoare a mijloacelor materiale şi umane ale producţiei.

Societățile de persoane este și va rămîne unele din instituțiile de mare actualitate a dreptului civil și

a dreptului comercial. Tranziția la economia de piață și creșterea ponderii sectorului privat în

economia de piață reprezintă factorii care vor asigura, în permanență, actualitatea și interesul

pentru studierea problematiciii juridice legate de eceste societăți comerciale. Condiţia preliminară

de care depinde organizarea şi desfăşurarea activităţii comerciale într-un cadru firesc, rezidă în

generalizarea sistemului de piaţă liber, deoarece calitatea de subiect autonom de drept le-a oferit

societăților de persoane vocaţia de a deveni agenți economici influenși în relaţiile comerciale.

Scopul şi sarcinile cercetării constă în cercetarea sub toate aspectele a reglementărilor

privind constituirea, aspectele activităţii şi stabilirea particularităţilor societăților de persoane.

Prezenta lucrare îşi propune expunerea şi analizarea problematicii juridice referitoare la societățile

de persoane.

Pentru realizarea scopului propus s-au fixat următoarele obiective:

prezentarea accepțiunilor conceptelor de societate în nume colectiv și societate în

comandită; istoria apariţiei şi dinamica evoluţiei societăţilor de persoane;

determinarea cadrul juridic ale societăţilor de persoane în Republica Moldova;

evaluarea etapelor procesului de constituire ale societăţilor de persoane; analizării

condiţiilor generale de validitate ale contractului de societate și tratarea condiţiile de validitate

specifice acestui contract;

determinarea modalității de funcționare pentru fiecarea societate în parte;

caracteristica societăţilor de persoane în dreptul european.

Sursele de informare utilizate. La elaborarea acestei teze ne-am folosit de un vast material

bibliografic, constând atât în tratate, monografii, cursuri universitare şi articole de specialitate

apărute în ţara noastră, cât şi din lucrări cu caracter monografic, cursuri sau tratate străine. În ce

priveşte dreptul comparat, am avut în vedere, cu precădere, legislaţia, doctrina unor state ale

Uniunii Europene (Germania, Franța, Belgia, Italia, Ungaria). Am încercat să realizăm o privire

comparativă între reglementările din ţara noastră şi cele similare din legislaţia statelor UE,

3

Page 4: Teza Societati de  Persoane

punctând totodată, şi principalele probleme care au constituit obiect de preocupare pentru doctrina

autohtonă. Autorul, bazîndu-se pe teoriile juridice clasice, apelînd la lucrările teoreticienilor

contemporani din Republica Moldova şi din străinătate, precum şi în baza documentelor strategice

ale organismelor economice internaţionale, a conturat conceptele sale teoretice în abordarea

societăților de persoane ca subiecte ale antreprenoriatului în economia Republicii Moldova.

Metodologia se bazează pe metodele adoptate în general şi anume: metoda formal-juridică,

analiza, sinteza, logica şi analiza comparată. Metodele general-ştiinţifice de abordare logică,

ipotetico-deductivă şi inducţia analitică şi de sistemă, precum şi metoda istorico-juridică au permis

evidenţierea principalelor tendinţe şi legităţi ale obiectului de studiu.

Baza normativă este constituită din actele normative în vigoare, atît din Republica Moldova,

cît şi de peste hotare, făcîndu-se astfel o analiză comparativă. La cercetarea instituţiei date au fost

studiate prevederile analogice ale Codul civil al Franţei, Codul comercial al Germaniei, precum şi

al legisalaţiei comerciale a Italiei, Austriei, Elveţiei, Germania, Belgiei, Spania. Din legislaţia

autohtonă au fost utilizate ca sursă normativă principală - Codului civil al Republicii Moldova și

alte acte normative în vigoare.

Volumul şi structura. Lucrarea este divizată în trei capitole, introducere şi încheiere.

Capitolul I – Refelecții generale privind societățile de persoane - prezentarea principalelor

momente ale evoluţiei istorice a reglementării societăților de persoane, precum și definirea

conceptul de societate în nume colectiv, societate în comandită şi analiza principalelor trăsături

care individualizează fiecare formă de societate comercială.

Capitolul II ––Particularitățile societăților de persoane - analiză etapele fondării societăților de

persoane, precum și evedențierea organele de conducere și de control a de persoane.

Capitolul III – Aspecte comparative privind privind regimul juridic al societăților de persoane -

caracterizează specificul societăților de persoane în statele Europei de drept commercial de tip latin

și germanic.

În încheiere sunt prezentate principalele concluzii şi propuneri referitor la tema abordată.

4

Page 5: Teza Societati de  Persoane

CAPITOLUL I. REFLECȚII GENERALE PRIVIND SOCIETĂȚILE DE PERSOANE

1.1. Apariția și evoluția istorică a societăților comerciale de persoane

Societatea comercială, ca şi toate celelalte instituţii ale dreptului, îşi datorează apariţia unor

cauze economice şi sociale [2.3,p.6].

Pe măsură ce societatea omenească s-a dezvoltat, iar nevoile economice şi sociale au crescut,

oamenii şi-au dat tot mai mult seama că energiile individuale, oricât de mari ar fi fost ele, nu mai

erau îndestulătoare pentru satisfacerea acestor nevoi [2.8,p.163]. O acţiune individuală, indiferent

de mărimea resurselor de muncă şi financiare ale întreprinzătorului, nu mai putea face faţă

realizării unor activităţi economice de amploare. În aceste condiţii s-a născut ideea cooperării între

mai mulţi întreprinzători, care să realizeze împreună astfel de activităţi. Această idee şi-a găsit

expresia, pe planul dreptului, în conceptul de societate comercială, care implică asocierea a două

sau a mai multor persoane, cu punerea în comun a unor resurse, în vederea desfăşurării unei

activităţi economice şi împărţirii beneficiilor rezultate.

Pentru a-şi îndeplini rolul său economic, societatea comercială a fost concepută ca un

organism autonom, căruia legea i-a conferit personalitate juridică.

Studierea istoricului dreptului societăţilor comerciale poate ajuta la rezolvarea problemelor

specifice ultimelor decenii, principalele instituţii ale dreptului afacerilor fiind de dată recentă şi în

continuă evoluţie.

Societăţile comerciale sunt o creaţie a comerţului şi ele nu s-au putut dezvolta decât după ce

comerţul însuşi nu a ieşit din primele etape ale dezvoltării sale.

Primele norme juridice care au reglementat - ce-i drept, într-o formă rudimentară, dar

adecvată modului de producţie sclavagist - instituţia juridică a societăţilor au fost înscrise în Codul

lui Hammurabi, rege al Babilonului, care a domnit între anii 1772-1750 î.e.n. Şapte din cele treizeci

şi patru de articole ale Codului sunt rezervate contractelor. Deşi numărul redus de articole vorbeşte

de la sine despre caracterul sumar şi rudimentar al reglementării, totuşi, meritul acestui Cod este

acela de a consfinţi în plan legislativ posibilitatea de asociere în scopul obţinerii unor foloase patri -

moniale, însăşi existenţa unei asemenea posibilităţi, dovedeşte un anumit nivel de dezvoltare a

comerţului încă din acea vreme; dealtfel, Codul reglementează unele activităţi tipic comerciale,

precum activitatea negustorilor şi a auxiliarilor lor (art. 101-107), camătă (art. 66-100) etc. [2.21,

p.34].

Cea mai dezvoltată reglementare din antichitate a contractului de societate o întâlnim în

dreptul roman[2.26,p.93]. Societas din dreptul roman nu avea o identitate proprie, distinctă de a a

asociaţilor; cu alte cuvinte, nu se bucura de personalitate juridică, ci prezenta doar „o legătură de

5

Page 6: Teza Societati de  Persoane

drepturi şi de obligaţii între asociaţi, ncţionate prin actio pro socio[2.26,p.93]. Raporturile între

socii au un caracter personal, şi deci se sting prin moartea unuia din ei. Moştenitorul asociatului

poate succede în drepturile şi obligaţiile rezultate din calitatea de asociat ce a avut-o defunctul; dar

el nu are calitatea de asociat. Societatea putea îmbrăca una din următoarele forme:

a) Societas omnium bonorum, adică societatea tuturor bunurilor prezente şi viitoare. Originea

acestei societăţi provine din indiviziunea famială numită consortium, ce lua naştere între urmaşii

aceluiaşi cap de familie pater familias) după decesul acestuia, „pentru a continua unitatea

economică a patrimoniului moştenit” . Mai târziu, această indiviziune putea ua naştere şi între

persoane care nu erau legate prin legături de rudenie;

b) Societas unius rei, adică societatea în care se punea în comun un singur bun „pentru ca din

exploatarea lui să se tragă un profit comun;

c) Societas quaestus, adică societatea în care asociaţii conveneau să pună în comun toate

câştigurile lor obţinute din acte cu titlu oneros. Erau deci exceptate bunurile dobândite cu titlu

gratuit (donaţii, legate);

d) Societas alicuius negoliationis, adică societatea care lua naştere prin asocierea

comercianţilor în vederea efectuării unor anumite categorii de afaceri, precum comerţul cu diferite

mărfuri, comerţul cu sclavi etc.

La romani, contractul de societate avea un caracter consensual, fiind mijlocul juridic prin

intermediul căruia două sau mai multe persoane se obligau să pună „ceva” în comun în scopul

obţinerii de profit[2.27,p.53]. Societatea putea fi constituită în vederea girării tuturor afacerilor

asociaţilor sau doar în vederea desfăşurării unei activităţi determinate. Astfel, jurisconsultul roman

Gaius preciza în „Instituţiunile” sale că „încheiem de obicei un contract de societate (societas) fie

în vederea tuturor afacerilor, fie numai în vederea uneia singure, cum ar fi, de pildă, aceea pentru

cumpărare sau vânzare de sclavi” [2.26,p.95]. Aporturile asociaţilor puteau consta în sume de bani,

bunuri (mobile sau imobile) sau prestaţii în muncă. A fost viu disputată „chestiunea dacă o

societate poate fi făcută în aşa fel încât unul să obţină din câştig o cotă mai mare, iar din pagubă o

cotă mai mică. Q. Mucius a socotit că aceasta ar fi contra naturii societăţii şi că de aceea de aşa

ceva nu trebuie ţinut seama (et ob id esse ratum non habendum) [2.27,p.54]. Servius însă, a cărui

opinie a prevalat dealtfel, a socotit că poate fi constituită şi o atare societate, întrucât el admitea

societatea în care unul să nu ia parte chiar cu nimic la pagubă, dar să participe la câştig; aceasta

însă numai când s-ar vedea că munca lui ar fi atât de preţioasă, încât echitabil ar fi ca el să fie

admis în societate cu această învoială. A rămas, în adevăr, constant ca o societate să aducă bani, iar

altul să nu aducă, şi totuşi câştigul să fie comun între ei; evident de multe ori iscusinţa unuia ţinea

6

Page 7: Teza Societati de  Persoane

loc de bani” [2.27,p.56]. Cu toate acestea, se ite în mod constant că ori de câte ori în contractul de

societate nu s-a văzut în mod expres modul de participare a asociaţilor la câştig şi la rdere, atât

câştigul, cât şi paguba vor fi suportate în mod egal, iar în sura în care cotele au fost specificate

numai cu privire la unul din cele două elemente, de exemplu numai asupra câştigului, iar celălalt

element a fost omis, atunci, pentru ceea ce s-a omis, cotele vor fi considerate în aceleaşi proporţii.

Pentru a-şi produce efectele, contractul de societate trebuia să întrunească în mod cumulativ

următoarele elemente[2.26,p.98]:

a) aportul social din partea fiecăruia dintre asociaţi. Acesta este una din condiţiile fundamentale

pentru existenţa contractului de societate şi se materializează în transmiterea dreptului de

proprietate sau a dreptului de folosinţă asupra unuia sau mai multor bunuri, sau, după caz, în

serviciile sau munca prestată de asociaţi;

b) interesul comun, care priveşte participarea asociaţilor la beneficii şi la pagubă, după modul

convenit în contractul de societate, iar, în lipsa unei asemenea stipulaţii, în cote egale

(communicatio lucri etdamni). Convenţia prin care s-ar stabili ca o parte să culeagă în exclusivitate

câştigul, iar cealaltă să suporte în întregime paguba era lipsită de orice efect, fiind considerată

leonină (societas leonina);

c) affectio societatis sau animus contrahendae societatis, care exprimă voinţa neechivocă a

asociaţilor de a forma o societate. Prin acest element societatea se distinge de starea de indiviziune

(communio);

d) scopul urmărit prin încheierea contractului de societate trebuie să fie licit, adică să nu

contravină ordinii publice romane.

În timpul societăţii, fiecare asociat era ţinut să-şi îndeplinească obligaţiile asumate prin

contractul de societate. Dacă în dreptul clasic, diligenta depusă în acest scop era apreciată mai

sever (in abstracto), luându-se ca reper (element de referinţă) diligenta gospodarului ideal (bonus

pater familias), treptat, spre sfârşitul imperiului, răspunderea asociatului a fost privită mai

indulgent (in concrete), adică prin raportare la propria persoană şi propriile posibilităţi ale acestuia.

Cu alte cuvinte, se cerea ca în îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de societate,

asociatul să depună aceeaşi diligentă ca şi în administrarea propriilor sale afaceri. În cazul în care

unul dintre asociaţi nu-şi îndeplinea obligaţiile asumate - mai ales cea privind vărsarea aportului -

sau provoca daune societăţii, putea fi urmărit de ceilalţi asociaţi, care introduceau împotriva sa

„acţiunea asociatului” (actio pro socio). Această acţiune reprezintă mijlocul juridic care se năştea

din contractul de societate şi cu ajutorul căruia asociaţii îşi urmăreau drepturile şi obligaţiile lor

reciproce.

7

Page 8: Teza Societati de  Persoane

Contractul de societate înceta datorită următoarelor cauze: moartea unuia dintre asociaţi;

societatea nu putea continua cu moştenitorii asociatului decedat, deoarece contractul de societate s-

a încheiat în consideraţia unei anumite persoane (intuitu personae); pierderea capacităţii juridice a

unuia dintre asociaţi (capitis deminutio). Capitis deminutio putea conduce la încetarea contractului

de societate când era maxima sau media[2.27,p.57]; căderea în faliment a unuia dintre asociaţi

(egestate); atingerea scopului în vederea realizării căruia a fost încheiat (ex rebus); prin împlinirea

termenului, dacă în contractul de societate s-a prevăzut un termen; prin voinţa unuia sau a tuturor

asociaţilor; în primul caz, se cerea ca retragerea să nu aibă un caracter intempestiv sau fraudulos.

Prima formă de societate comercială a fost societatea în nume colectiv care deriva din

societatea civilă şi nu avea personalitate juridică.

Societatea în nume colectiv este cea mai veche, mai simplă, mai cunoscută şi mai personală

formă de societate comercială, într-o formă embrionară, se găseşte în societatea civilă romană, apoi

în evul mediu, în societăţile lombarde, sub denumirea compagnia: ea era formată din membrii unei

familii. Din dreptul feudal a fost preluată, prin Ordonanţa lui Colbert (1673), care o reglementează

sub numele - societate generală. Ulterior, este consacrată în Codul comercial francez (1807) care o

denumeşte societate în nume colectiv şi de legislaţia celorlalte state europene[2.35,p.56].

Extinderea şi diversificarea fără precedent a comerţului, apariţia unor puternice asociaţii de

negustori în unele oraşe ca Veneţia, Florenţa, Genova etc., nevoia unor plasamente rapide şi sigure

de capitaluri, au condus la apariţia primelor reglementări privind societăţile comerciale şi

activitatea acestora. Alături de societatea în nume colectiv, cunoscută deja, apare o nouă formă de

societate comercială - societate în comandită, caracterizată prin regimul juridic diferit al asociaţilor

săi. Prin intermediul unei asemenea societăţi, deţinătorii de fonduri băneşti cu caracter neproductiv

aveau posibilitatea de a le investi în diferite afaceri comerciale rentabile, fără să se implice în mod

direct şi fără să piardă controlul asupra sumelor de bani investite. Cu alte cuvinte, împrumutătorii

de bani se asociau cu un comerciant, aducând ca aport sumele de bani, urmând ca acestea să fie

folosite de asociatul-comerciant în derularea afacerilor convenite de comun acord, iar profitul astfel

obţinut să se împartă. în felul acesta, împrumutătorii de bani au devenit asociaţi comanditari, iar

comercianţii - debitori ai sumelor împrumutate, aosciaţi comanditaţi. Primii răspundeau doar în

limita aportului lor (a sumelor „împrumutate”), iar ceidin urmă gestionau afacerile comune şi

răspundeau nelimitat pentru datorii; dacă, calitatea de comanditat o aveau mai multe persoane,

răspunderea lor era şi solidară. Cei care încredinţau sume de bani spre utilizare în afaceri

comerciale altora au fost denumiţi comanditari, iar aceia care, primind acele sume, se angajau să le

utilizeze pentru derularea unor afaceri comerciale au fost numiţi comanditaţi. Comanditarii

8

Page 9: Teza Societati de  Persoane

încredinţau comanditaţilor sumele de bani necesare derulării anumitor afaceri comerciale şi îşi

asumau riscurile pierderii acelor sume pe baza încrederii pe care ei o aveau faţă de aceştia din

urmă. Aşadar, încrederea comanditarilor în corectitudinea comanditaţilor a fost ideea forţă care a

fundamentat şi, totodată care a dominat dintotdeauna societatea în comandită.

Trebuie subliniat că prin înfiinţarea societăţilor în comandită se urmărea eludarea prohibiţiei

împrumutului cu dobândă. Într-adevăr, anumite categorii sociale, precum nobilii, militarii, clericii,

nu puteau acorda împrumuturi cu dobândă comercianţilor, datorită interdicţiei impuse de normele

canonice. Pentru a eluda această interdicţie, se folosea contractul de commenda, în temeiul căruia

deţinătorii de mari capitaluri financiare (nobili, clerici, militari) încredinţau unuia sau mai multor

comercianţi o sumă de bani sau o cantitate de mărfuri în scopul efectuării comerţului, urmând ca

profitul astfel obţinut să se împartă între acestea. Prin utilizarea acestui procedeu, împrumutătorul

de fonduri pierdea această calitate, devenind asociat al comerciantului, iar partea de profit ce-i

revenea lua locul dobânzii. în acest fel interdicţia rămânea fără obiect [2.40,p.67].

În Evul Mediu apare un drept al târgurilor cu norme aplicabile numai comercianţilor – lex

mercatoria, consideraţi membri ai corporaţiei. Dreptul târgurilor sau corporaţiilor a prezentat

câteva caractere speciale : a) era un drept autonom faţă de dreptul privat; b) se întemeia pe cutume

fixate în consuetudinile sau constitium usus ale marilor târguri medievale italiene, franceze,

germane, spaniole, dunărene şi altele, fiind, deci, un drept cutumiar cu reguli necesare şi

obligatorii; c) acest drept era uniform şi internaţional, fiind recunoscut ca atare în tratate, ceea ce a

făcut posibilă aplicarea sa faţă de toţi comercianţii; d) dreptul târgurilor avea caracterul unui drept

profesional derogatoriu de la dreptul comun, datorită trăsăturilor sale esenţiale (celeritatea

operaţiunilor, buna-credinţă, securitatea în executare)[2.27,p.58]. Acest sistem de drept a creat

societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă, şi a pus bazele societăţii pe acţiuni,

toate formele societare enunţate purtând denumirea de companii. Normele instituite de sistemul

corporaţiilor au fost preluate de primele legiferări. Normele de drept corporativ aplicabile pe

teritoriul unui oraş au fost schimbate, ulterior, cu normele scrise ale organizaţiei de stat, iar treptat,

întregul drept consuetudinar este înlocuit de dreptul scris, emis de autoritatea statală. Locul

statutelor şi culegerilor de cutume este luat de ordonanţe şi edicte regale.

Cea dintâi reglementare a unei societăţi comerciale aparţine Franţei. Astfel, prin Marea

Ordonanţă Terestră din 1673 este legiferată societatea în comandită, ordonanţa prevăzând, sub

normă imperativă, necesitatea publicării unui extras a actului de societate şi numele comanditarilor,

dacă aceştia erau comercianţi (art. 2-6). Nu s-a prevăzut însă cerinţa unui nume propriu pentru

societate. Cu toate acestea, aşa cum s-a arătat în doctrină, prin această ordonanţă „dreptul cucerise

9

Page 10: Teza Societati de  Persoane

principiul personalităţii juridice şi acela al limitării răspunderii asociaţilor” [2.27,p.62]. Astfel, o

formă de societate cunoscută sub numele de societe generale este consacrată sub denumirea de

societate în nume colectiv. Societatea are personalitate juridică, iar asociaţii au o răspundere

nelimitată şi solidară pentru toate obligaţiile societăţii. Apoi, pe baza contractului de command se

reglementează societatea în comandită. Această societate cuprinde două categorii de asociaţi:

comanditaţii, care au o răspundere nelimitată şi solidară, şi comanditarii, care răspund numai în

limita contribuţiilor lor.

Pe de altă parte, găsim asociaţi cu o răspundere nelimitată, ca şi cei din societatea în nume

colectiv, de unde şi concepţia că societatea în comandită este o varietate a societăţii în nume

colectiv; pe de altă parte, asociaţii au răspundere limitată, numai în măsura capitalului lor, ca la

societatea pe acţiuni. Societatea în comandită este, de fapt, o societate în nume colectiv, cu o

răspundere nelimitată, căreia i s-a suprapus o nouă categorie de membri, cu răspundere limitată.

Această diferenţă de responsabilitate a impus şi stabilirea unei ierarhii, în ceea ce priveşte gestiunea

societăţii. Comanditaţii care aveau cea mai mare răspundere personală, aveau şi conducerea

efectivă a societăţii. Comanditarii, a căror răspundere era redusă la o garanţie reală, nu puteau

depăşi limita controlului necesar obţinerii beneficiilor cuvenite. Sistemul de organizare şi

funcţionare a societăţii în comandită permitea micilor capitalişti să-şi plaseze economiile la

întreprinderile industriale şi comerciale, iar micilor industriaşi le oferă posibilitatea de a-şi pune în

aplicare planul lor de întreprindere.

Pe teritoriul actualei Republici Moldova au existat reglementări juridice ale relaţiilor

economice. Pînă la Unirea din 1918 se aplicau actele normative ale Rusiei ţariste. După 1

decembrie 1918 Codul comercial roman din 1887 a fost extins şi pe teritoriul Basarabiei prin

Decretul-lege nr. 173 1 din 4 mai 1919, care a funcţionat pînă în 1944. Art. 77 din Codul comercial

reglementa formele de societăţi comerciale cunoscute la acea vreme: societatea în nume colectiv

„ale cărei obligaţiuni sociale sunt garantate prin responsabilitatea nemărginită şi solidară a tuturor

asociaţilor” (art. 77, pet. 1); societatea în comandită (care putea fi şi pe acţiuni), „ale cărei

obligaţiuni sociale sunt garantate prin responsabilitatea nemărginită şi solidară a unui sau mai

multor asociaţi comanditaţi şi prin responsabilitatea unui sau mai multor asociaţi comanditari,

mărginită la o sumă determinate” (art. 77, pet. 1); societatea anonimă „în care obligaţiunile sociale

sunt mărginit garantate numai până la concurenţa unui capital determinat şi de care fiecare asociat

nu răspunde decât numai cu sumele ce s-a obligat a pune în societate sau cu valoarea acţiunilor sale

(art. 77 pet. 3).

10

Page 11: Teza Societati de  Persoane

Toate formele de societăţi comerciale enumerate mai sus se bucurau de personalitate juridică,

aşa cum rezultă în mod expres din art. 78 alin. final Codul comercial roman. Indiferent de forma pe

care o îmbrăcau, societăţile comerciale aveau ca numitor comun actul lor constitutiv - contractul de

societate.

După cel de-al doilea război mondial în republică, ca şi în toate ţările cu regim comunist, a

funcţionat economia planificată.

În epoca contemporană sunt întâlnite mai multe tipuri de societate, care însă, în funcţie de

atractivitatea de care se bucură în rândul agenţilor economici, prezintă grade diferite de proliferare.

Aceste fluctuaţii în ceea ce priveşte frecvenţa îşi au explicaţii de ordin economic, întemeiate pe

gradul de funcţionalitate a diferitelor tipuri de societăţi. De exemplu, societăţile cu răspundere

limitată au luat locul societăţilor în nume colectiv deoarece acestea din urmă îi expuneau pe

asociaţi la riscuri prea mari, obligându-i să răspundă solidar şi nelimitat faţă de creditori, iar

societatea pe acţiuni a proliferat în dauna societăţii în comandită pe acţiuni fiindcă, spre deosebire

de aceasta, a generalizat restrângerea răspunderii asociaţilor la valoarea acţiunilor pe care le deţin,

iar, pe de altă parte, a facilitat colectarea de capitaluri mari.

În ce priveşte reglementarea societăţilor comerciale, în ţara noastră aceasta este legată, în

mod indubitabil, de însăşi constituirea acestui stat ca unul de drept, bazat pe economia de piaţă.

Constituţia Republicii Moldova în art. 9 stipulează că piaţa, libera iniţiativă economică şi

concurenţa loială sunt factorii de bază ai economiei. În art. 126 Constituţia prevede că economia

ţării este una de piaţă, de orientare socială, bazată pe proprietatea privată şi pe proprietatea publică,

antrenate în concurenţă liberă. Realizarea acestor obiective ar fi fost posibilă numai după repunerea

proprietăţii private în drepturile fireşti, realizată prin Legea nr. 459/1991(actualmente abrogată). În

același context, Regulamentul societăţilor economice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 500

din 10.09.1991(actualmente abrogat), permitea fondarea societăţilor comerciale: societăţile în

nume colectiv, societăţile în comandită, societăţile cu răspundere limitată, doar că regulamentul le

numea societăţi economice. Baza juridică a societăţilor comerciale a fost pusă de Legea nr.

845/1992, care a definit activitatea de întreprinzător, a stabilit subiectele care au dreptul să practice

această activitate, regulile generale de constituire înregistrare, reorganizare şi lichidare a acestora.

Societăţile comerciale capătă o reglementare nouă în Codul civil al Republicii Moldova

adoptat la 6 iunie 2002. Acesta reglementează patru forme de societăţi comerciale: societatea în

nume colectiv, societatea în comandită, societatea cu răspundere limitată şi societatea pe acţiuni.

1.2. Noțiunea și trăsăturile specifice ale societăților de persoane

11

Page 12: Teza Societati de  Persoane

A. Societatea în nume colectiv- tip preponderent de societate comercială

Societatea în nume colectiv este o formă de societate este potrivită pentru realizarea unor

afaceri mici, în care asociaţii realizează activităţi şi îşi asumă toate riscurile. Datorită structurii sale,

societatea în nume colectiv este considerată forma tipică a societăţilor de persoane.

Societatea în nume colectiv se caracterizează prin întrunirea a două elemente: (a) asociaţii îşi

exercită activitatea de întreprinzător sub o firmă (denumire) colectivă şi în numele societăţii şi (b)

răspund în mod solidar şi nemărginit pentru obligaţiile sociale. Astfel, dintre toate societăţile

comerciale reglementate de legislaţia în vigoare, în societatea în nume colectiv responsabilitatea

asociaţilor este cea mai gravă din câte se pot imagina, aceasta fiind în acelaşi timp nelimitată şi

solidară. De asemenea, retragerea asociatului din societatea în nume colectiv este grevată de

îndeplinirea anumitor condiţii, iar în caz de retragere răspunderea acestuia pentru obligaţiile sociale

născute anterior respectivului moment subzistă pe o perioadă destul de lungă[2.21,p.226].

Datorită acestor elemente, societatea în nume colectiv se înfăţişează ca fiind cea mai personală; în

cazul ei, elementul intuitu personae şi importanţa lui pentru constituirea şi funcţionarea societăţii

este ridicat la paroxism. Din acest motiv, de cele mai multe ori, societatea în nume colectiv se

înfăţişează ca o societate familială, constituită între membrii aceleiaşi familii (părinţi şi copii, sau

fraţi şi surori ori rude de grad mai îndepărtat), iar alteori ea este uzuală în cadrul unei anumite pro-

fesiuni (caz în care se constituie cu participarea unor membri ai aceluiaşi corp profesional).

Desigur, nimic nu se opune ca o societate în nume colectiv să fie înfiinţată de persoane fizice între

care nu există nici legături de rudenie şi nici activităţi profesionale, ci există doar relaţii de

prietenie ori de consideraţie reciprocă[2.21,p.226].

Societatea în nume colectiv este reglementată, sub diferite denumiri, în majoritatea statelor

lumii: „société en nom collectif” (Belgia, Franţa, Luxemburg), „полноe товариществo”

(Federaţia Rusă), „società in nome collettivo” (Italia), „sociedade em nome colectivo” (Portugalia),

„Sociedad Colectiva” (Spania), „offene handelsgesellschaft” (Germania, Austria),

„Kollectivgesellschaft” sau „société en nom collectif” (Elveţia), „interessentskaber” (Danemarca),

„Avoin yhtiö” (Finlanda). Menţionăm şi faptul că există state care nu reglementează un asemenea

tip de societate, şi anume: Olanda, Grecia, Norvegia, Suedia, Liechtenstein [2.20,p.100].

Codul civil al Republicii Moldova, art. 121, defineşte societatea în nume colectiv drept

societate comercială ai cărei membri practică, în conformitate cu actul de constituire,

activitatea de întreprinzător în numele societăţii şi răspund solidar şi nelimitat pentru

obligaţiile acesteia.

12

Page 13: Teza Societati de  Persoane

Pe baza definiţiei generale a societăţii comerciale şi a dispoziţiilor legale menţionate,

societatea în nume colectiv se poate defini ca o societate constituite prin asocierea, pe baza deplinei

încrederi, a două sau mai multor persoane, care pun în comun anumite bunuri, pentru a desfăşura o

activitate comercială, în scopul împărţirii profitului rezultat şi în care asociaţii răspund nelimitat şi

solidai pentru obligaţiile societăţii[2.10,p.342].

Din definiţia dată rezultă caracterele acestei societăţi:

a) asocierea se bazează pe încrederea deplină a asociaţilor. În societatea în nume colectiv,

asocierea are un caracter intuitu personae. Acest caracter determină unele particularităţi ale

funcţionării societăţii. Numărul asociaţilor nu poate fi mai mic de 2 şi mai mare de 20 de persoane

fizice şi juridice. Această societate nu se poate constitui cu asociat unic.

b) capitalul social este divizat în părţi de interes, care nu sunt reprezentate prin titluri.

Părţile de interes sunt, în principiu, netransmisibile;

c) obligaţiile societăţii sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi

solidară a tuturor asociaţilor, orice clauză care ar înlătura sau limita această răspundere este

nulă. Aceasta reprezintă o derogare de la regula generală, înscrisă în art.68 alin.2 din Codul civilal

Republicii Moldova, conform căreia fondatorii (membrii) persoanei juridice nu răspund pentru

obligaţiile persoanei juridice. Astfel, societatea în nume colectiv reprezintă pentru creditorii sociali

cea mai avantajoasă formă de societatea comercială, deoarece în caz de neexecutare a obligaţiilor

societăţii ei pot fi despăgubiţi atât din bunurile societăţii, cât şi din bunurile personale ale

asociaţilor.

Societatea îşi exercită comerţul în nume colectiv, adică sub firma socială care se compune

din numele tuturor asociaţilor sau numai a unui asociat, cu adăugarea menţiunii „Societate în nume

colectiv”, scrisă în întregime. Fiecare dintre asociaţi poate să exercite activităţi economice în

numele societăţii. Teoretic, societatea în nume colectiv se poate constitui atât prin asocierea de

persoane fizice, cât şi prin asocierea de persoane juridice. Practic, asocierea se face numai între

persoane fizice, pentru persoanele juridice existând forme mai evoluate şi mai complexe.

B. Societatea în comandită – societatea de persoane

Reglementarea în dreptul modern a societăţii în comandită a fost aspru criticată în doctrină,

apreciindu-se că această formă de societate a devenit total desuetă, iar în practică aceasta nu se mai

bucură de interesul întreprinzătorilor care preferă alte forme de societate, mai practice şi mai

operaţionale [2.25,p.45]. Astfel, în doctrina franceză s-a arătat că comanditaţii din societatea în

comandită sunt de fapt administratori ai societăţii care nu ar trebui să răspundă nelimitat şi solidar

pentru obligaţiile societăţii, cu atât mai mult cu cât în dreptul modern accentul este pus pe

13

Page 14: Teza Societati de  Persoane

garanţiile materiale oferite de mărimea capitalului şi a activelor sociale şi mai puţin pe garanţiile

personale oferite de unii asociaţi [2.4,p.56]. Aceasta este şi explicaţia tendinţei din unile legislaţii

moderne de a elimina din câmpul relaţiilor comerciale acest gen de societate care era actuală în

evul mediu dar a devenit anacronică în prezent. Societatea în comandită nu este reglementată în

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Norvegia, Suedia, Grecia, Liechtenstein

[2.37,p.36]. Cu toate acestea, societatea în comandită continuă să fie reglementată, sub diferite

denumiri, de majoritatea legislaţiilor europene: „société en commandite simple” (Belgia, Franţa,

Luxemburg), „товарищество на вере” sau „коммандитнoe товарищество” (Federaţia Rusă),

„società in accomandita semplice” (Italia), „sociedade em comandita simples” (Portugalia),

„sociedad comanditaria” (Spania), „commanditaire vennootschap” (Olanda),

„kommanditgesellschaft - KG” (Germania, Austria), „kommanditgesellschaft” sau „société en

commandite” (Elveţia), „kommanditselskaber - KS” (Danemarca), „kommandiittyhtiö” (Finlanda).

Potrivit art. 136 al Codului civil al Republicii Moldova, societatea în comandită este

societatea comercială în care, de rând cu membrii care practică în numele societăţii activitate de

întreprinzător şi poartă răspundere solidară nelimitată pentru obligaţiile acesteia (comanditaţi),

există unul sau mai mulţi membri-finanţatori (comanditari) care nu participă la activitatea de

întreprinzător a societăţii şi suportă, în limita aportului depus, riscul pierderilor ce rezultă din

activitatea acesteia.

În doctrina se definește [2.10,p.343], societatea în comandită ca o societate constituită

prin asociere, pe baza deplinei încrederi, a două sau mai multor persoane, care pun în comun

anumite bunuri, pentru a desfăşura o activitate comercială, în scopul împărţirii beneficiilor,

şi care răspund pentru obligaţiile sociale, după caz, nelimitat şi solidar (asociaţii

comanditaţi), sau în limita aportului lor (asociaţii comanditari).

Din definiţia legală rezultă următoarele caractere ale societăţii în comandită:

societatea în comandită, ca şi societatea în nume colectiv, este constituită în scopul

desfăşurării activităţilor de antreprenoriat şi are personalitate juridică distinctă de cea a asociaţilor;

societatea în comandită simplă este compusă din două categorii de asociaţi, a căror

răspundere pentru obligaţiile sociale este diferită: comanditaţii cu răspundere nelimitată şi solidară,

întocmai cu asociaţii ic societăţile în nume colectiv supuşi aceloraşi reguli; au o răspundere

personală; ei sunt comercianţi, aporturile lor sunt în numerar, în natură şi în industrie; comanditarii

cu răspundere limitată doar în limita aportului lor, care au o răspundere reală, aporturile lor sunt în

numerar şi în natură[2.12,p.261].

14

Page 15: Teza Societati de  Persoane

societatea se înfiinţează în considerarea calităţilor personale ale participanţilor şi se bazează

pe încrederea deplină a asociaţilor comanditaţi şi comanditari; societatea în comandită este o

societate intuitu personae.

capitalul social este divizat în părţi de interes, care nu sunt reprezentate prin titluri

negociabile.

firma societăţii în comandită trebuie să includă numele sau denumirea comanditaţilor şi

sintagma în limba română „societate în comandită” sau abrevierea „S.C.”. Dacă nu sunt incluse

numele sau denumirea tuturor comanditaţilor, în denumirea societăţii trebuie să se includă numele

sau denumirea a cel puţin unuia dintre comanditaţi şi sintagma „şi compania” sau abrevierea „şi

Co”. Dacă în denumirea societăţii este inclus numele sau denumirea comanditarului, acesta poartă

răspundere solidară nelimitată împreună cu comanditaţii. Codul civil al Republicii Moldova

prevede că dispoziţiile cu privire la societatea în nume colectiv sunt aplicabile societăţii în

comandită în măsura în care codul nu conţine norme exprese cu privire la societatea în comandită.

societatea în comandită are o naţionalitate, care poate fi deosebită de a asociaţilor care o

compun[2.40,p.193].

15

Page 16: Teza Societati de  Persoane

CAPITOLUL II. PARTICULARITĂȚILE SOCIETĂȚILOR DE PERSOANE

2.1. Constituirea și funcționarea societății în nume colectiv

Constituirea societăţii în nume colectiv este reglementată, în principal, de dispoziţiile art.106-

115 din Codul civil al Republicii Moldova, ce constituie dreptul comun în materia constituirii

societăţilor comerciale, dispoziţii care se completează cu normele speciale cuprinse în art.121 din

Codul civil al Republicii Moldova.

Asociații. Potrivit art. 121, alin. (2) Codul civil al Republicii Moldova, numărul asociaţilor

nu poate fi mai mic de 2 şi nici mai mare de 20 de persoane fizice sau juridice. O persoană fizică

sau juridică poate fi asociat numai al unei societăţi în nume colectiv.

Codul civil al Republicii Moldova nu conţine nici o prevedere expresă referitor la faptul dacă

o societate în nume colectiv poate fi sau nu cofondator (membru asociat) al unei alte societăţi în

nume colectiv sau comanditat într-o societate în comandită. Pornind de la răspunderea pe care o

poartă asociaţii societăţii în nume colectiv şi comanditaţii societăţii în comandită, considerăm că

societatea în nume colectiv, ca subiect de drept, nu are aceste prerogative. Ea poate avea doar

calitatea de membru-comanditar într-o societate în comandită, fondator al unei societăţi cu

răspundere limitată şi al unei societăţi pe acţiuni.

În doctrină s-au purtat discuţii în legătură cu posibilitatea dobândirii calităţii de asociat la o

societatea în nume colectiv a societăţilor cu răspundere limitată şi pe acţiuni, avându-se în vedere

aparenta incompatibilitate între răspunderea limitată pentru obligaţiile sociale a acestor societăţi şi

a asociaţilor lor şi răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor societăţii în nume colectiv. În

acest context s-a arătat că participarea unei societăţi cu răspundere limitată sau pe acţiuni la

înfiinţarea unei societăţi în nume colectiv nu are nici o legătură cu extinderea răspunderii propriilor

asociaţi pentru datoriile sale [2.12, p.228]. Oricare dintre societăţile menţionate este subiect de

drept distinct de societatea la care dobândeşte calitatea de asociat, iar responsabilitatea pe care şi-o

asumă în această calitate este propria sa responsabilitate şi nu a asociaţilor. Vom fi astfel în prezenţa

a două responsabilităţi diferite ce se situează şi se analizează în două planuri diferite, şi anume:

responsabilitatea societăţii asociat faţă de creditorii societăţii la care participă şi responsabilitatea

propriilor săi asociaţi faţă de propriii creditori sociali, întinderea celei dintâi responsabilităţi este

concordantă cu forma juridică a societăţii înfiinţate, iar întinderea celei de-a doua responsabilităţi

corespunde formei juridice a societăţii participante. În cazul în care societatea înfiinţată este o

societate în nume colectiv, iar societatea participantă este o societate cu răspundere limitată sau o

societate pe acţiuni, aceasta (adică societatea participantă) va trebui să contribuie, aidoma oricărui

alt asociat al unei societăţi în nume colectiv, după epuizarea subscripţiei sale de capital cu întregul

16

Page 17: Teza Societati de  Persoane

său patrimoniu la acoperirea datoriilor sociale faţă de creditorii ultimei societăţi (adică a societăţii

în nume colectiv) [2.12, p.229].

Capitalul social. Actul constitutiv (contractul de societate) trebuie să indice cuantumul şi

conţinutul capitalului social al societăţii în nume colectiv şi modul depunerii aporturilor. Este de

remarcat că legea nu stabileşte un plafon minim al capitalului social, ceea ce înseamnă că asociaţii

sunt liberi să determine mărimea acestuia, în funcţie de nevoile pe care le reclamă realizarea

obiectului societăţii.

Totodată, actul constitutiv trebuie să prevadă mărimea şi modalitatea de modificare a

contribuţiei fiecărui participant la capitalul social, precum şi răspunderea membrilor pentru

încălcarea obligaţiilor de depunere a aporturilor.

Potrivit legii, la baza constituirii societăţii în nume colectiv se află contractul de constituire

(de societate), semnat de toţi asociaţii (membrii) societăţii [1.2,art.62 alin.1 şi 108 alin.4]. Deşi

legea nu cere fondatorilor şi redactarea unui statut (ca, de exemplu, în cazul societăţilor pe acţiuni),

nimic nu-i împiedică pe aceştia să redacteze şi un asemenea act. Această concluzie se impune

având în vedere principiul libertăţii convenţiilor în conformitate cu care părţile contractante sunt

libere să încheie orice act juridic cu condiţia ca acesta să nu aducă atingere dispoziţiilor imperative

ale legii. Ori, statutul unei societăţi comerciale este şi el, lato sensu, un act juridic, un produs al

voinţei asociaţilor prin care aceştia statornicesc reguli privind funcţionarea societăţii[2.39,p.123].

Aşadar, legea nu cere în mod obligatoriu statutul pentru valabilitatea constituirii societăţii în nume

colectiv, dar nici nu interzice asociaţilor ca, dacă aceştia doresc, să-l întocmească. Într-o asemenea

ipoteză s-ar putea pune problema forţei juridice a unui asemenea statut. Considerăm că, şi în

această situaţie statutul societăţii rămâne în esenţa lui o convenţie conexă contractului de

constituire, pe care îl întregeşte, fie în sensul ca îl completează, fie în sensul că îl explicitează.

Astfel că, în situaţia în care prevederile statutului vor fi, sub anumite aspecte, contradictorii cu cele

ale contractului de constituire vor avea prioritate întotdeauna stipulaţiile contractului, deoarece

legea cere pentru înfiinţarea unei societăţi în nume colectiv numai contractul de constituire nu şi

statutul. Orice neconcordanţă dintre stipulaţiile contractuale şi prevederile statutare nu poate

legitima concluzia că acestea din urmă le-ar modifica pe cele dintâi, căci statutul nu poate fi privit

în nici un caz ca act juridic de modificare a contractului de constituire[2.12,p.231].

Constituirea societății în nume colectiv poate fi divizate condiţional în două etape:

1. etapa contractuală(consensuală);

2. etapa de înregistrare.

17

Page 18: Teza Societati de  Persoane

1. Etapa contractuală (consensuală) este etapa iniţială şi ea poate fi divizată în următoarele

perioade: elaborarea actelor constitutive; aprobarea actelor; autentificarea (semnarea) lor.

Desigur existenţa contractului de societate este indispensabilă pentru parcurgerea procedurii

legale de dobîndire a personalităţii juridice a societăţii comerciale. Dar particularitatea societăţilor

comerciale de a fi persoane juridice face ca contractul de societate întocmit de asociaţi, la

constituirea să fie „un act constitutiv” şi nu un simplu contract de societate[2.6,p.160].

Contractul de constituire poate fi definit ca fiind acordul de voinţă prin care două sau

mai multe persoane consimt să constituie prin aporturi individuale, un fond comun, destinat

unei activităţi lucrative, desfăşurate împreună, prin îndeplinirea de acte de comerţ, în scopul

de a împărţi foloasele realizate[2.8,p.198].

Contractul de societate presupune şi existenţa unui element psihologic, anume intenţia

fiecărui asociat de a conlucra sau colabora cu toţi ceilalţi, în cadrul societăţii formate din acel act,

asumîndu-şi riscurile unei activităţi desfăşurate în comun[2.20,p.98].

Unii autori susţin că principalul act constitutiv al unei societăţi comerciale are un caracter

comercial, deoarece contractul trebuie considerat a fi un act de comerţ obiectiv[2.8,p.198]; alţi

autori sunt de părere ca înscrisul face parte din categoria „actelor colective” caracterizate prin aceea

ca participanţii au drepturi şi obligaţii de aceeaşi natură şi obiect, fără a avea interese contrare; altă

grupă de autori consideră că contractul de societate are natura juridică civilă, indiferent dacă el stă

la baza constituirii unei societăţi civile, comerciale sau agricole[2.6,p.160].

Natura juridică a contractului de societate este civilă, deoarece, pe de o parte, respectivul act

juridic trebuie să îndeplinească toate condiţiile de fond şi de formă cerute legea civilă pentru a fi

considerat valabil încheiat, iar pe de altă parte – prin acest contract determină înfiinţarea unei

persoane juridice (iar persoana juridică este un subiect de drept civil, fiind supusă reglementărilor

dreptului civil). Totodată, însă, contractul de societate poate fi inclus şi în categoria „Actelor

colective”, pentru ca el are menirea de a reuni mai multe persoane(fizice sau juridice) cu interese,

respectiv drepturi şi obligaţii comune.

Contractul de societate este un „act constitutiv”, un „pact societar”, ce aparţine unui eventual

„drept societar”, dar el nu poate avea decît o natură comercială[2.20,p.98]. Se înţelege că acest

contract nu este un instrument juridic pentru circuitul de valori pe care îl presupun actele de

comerţ, de exemplu un contract de vînzare comercială, ci un contract constitutiv al unei societăţi

comerciale. Contractul de societate conţine unele elemente particulare: obligaţiile asociaţilor de a

contribui la formarea capitalului social, adică aportul acestora; elementul intenţional (affectio

societatis); participarea la beneficii şi pierderi ş.a.

18

Page 19: Teza Societati de  Persoane

Aportul fondatorilor. Prin aport se înţelege în mod obişnuit valoarea cu care un asociat

contribuie la formarea capitalului social[2.15,p.60]. Aducerea aporturilor de către fiecare dintre

asociaţi este o condiţie indispensabilă pentru constituirea societăţii comerciale, deoarece aceasta

formează patrimoniul iniţial, de mărimea căruia depinde puterea economică a persoanei juridice

[1.2, art.112]. Într-adevăr, în lipsa de mijloace băneşti şi materiale, asociaţii nu pot acţiona în

comun, dacă nu există aport nu poate exista societatea. Desigur că nu este suficient ca în contract să

se prevadă aportul fiecărui asociat, adică să se menţioneze subscrierea lui, ci acest aport trebuie

adus şi pus la dispoziţia agentului economic, adică trebuie vărsat.

Exercitarea în comun a unor activităţi comerciale (affectio societatis). Affectio societatis

presupune intenţia de colaborare voluntară a asociaţilor, de a lucra în comun, suportând toate

riscurile activităţii de întreprinzător. Colaborarea în comun a asociaţilor diferă de la o formă de

societate la alta, însă în orice societate comercială participarea asociaţilor la viaţa ei se manifestă

prin exercitarea, în condiţiile legii, a dreptului de a participa la luarea deciziilor şi la exercitarea

controlului asupra activităţii acesteia[2.25,p.45].

Participarea la beneficii şi pierderi. Întrucât scopul societăţii comerciale este realizarea

unor beneficii actul constitutiv trebuie să prevadă partea fiecui asociat la profituri şi pierderi.

Asociatul are dreptul să pretindă la o parte din beneficiul societăţii proporţional părţii din capitalul

social deţinute. Astfel fiecare asociat având o parte nominală din capitalul social, dreptul lui se

extinde în aceiaşi proporţie şi asupra activelor societăţii care depăşesc după valoare capitalul social.

Repartizarea beneficiului se face de regulă la adunările ordinare anuale ale asociaţilor care se

desfăşoară după expirarea fiecărui an financiar. Însă actul de constituire poate prevedea şi o

repartizare şi mai frecventă. În deosebi repartizarea mai frecvente poate să aibă loc în societăţile pe

persoane în care asociaţii aduc ca aport şi prestaţiile în muncă şi în servicii. Societatea poate să

repartizeze beneficii numai atunci când el cu adevărat există, adică activele societăţii depăşesc

valoarea capitalului social indicat în actul de constituire şi al capitalului de rezervă preconizat.

Potrivit regulii generale beneficiul se repartizează proporţional participării la capitalul social, însă

art.115 alin.(2) al Codului civil al Republicii Moldova prevede că actul constitutiv poate să deroge

de la regula proporţionalităţii, stabilind o altă regulă de repartizare a profitului, luând în

consideraţie alţi indici. Tot odată legea interzice aşa numita clauză leonină, potrivit căreia un

asociat ar putea să pretindă tot profitul realizat de societate sau ar putea fi absolvit total de la

pierderile suportate de societate[2.36,p.72].

În doctrina franceză, există în prezent exprimate atît concepţia contractuală asupra societăţii

comerciale, cît şi concepţia contrară a „instituţiei” societăţii comerciale, fiecare opinie, evident

19

Page 20: Teza Societati de  Persoane

fiind susceptibilă şi critică[2.39,p.54]. Concepţia contractuală susţine că societatea este un contract

chiar dacă există şi excepţii. Contractul de societate va constitui el însuşi raporturile dintre asociaţi

şi va produce efecte faţă de terţi, deoarece le-a creat o situaţie juridică pe care terţii nu o pot

contesta. Ea a profilat liberalismul economic dar nu poate să explice naşterea personalităţii juridice

a societăţii comerciale, sau faptul că administratorii sau conducătorii sunt organe sociale, dar nu

simpli mandatari ai asociaţilor[2.1,p.76]. În opoziţie, concepţia conform căreia societatea

comercială este o instituţie pleacă de la premisa că contractul nu este suficient pentru constituirea

unei societăţi, ci legea este acea care creează întreaga instituţie a societăţii. În SUA unde sistemul

de drept este de common-low nu se insistă nici pe aspecte contractuale, nici pe cele instituţionale.

Se pune, astfel accentul pornindu-se de la considerentul că circuitul economico-juridic trebuie să se

desfăşoare rapid, să fie suficient de suplu pentru a permite progresul şi prosperitatea

participanţilor[2.1,p.76]. Astfel, din cele menţionate putem conclude că societăţile de drept,

persoane fizice şi juridice, se pot asocia în societatea comercială în baza unui contract de societate.

Asocierea se poate face conform prevederilor legale şi trebuie să aibă drept scop numai activităţi

comerciale permise.

Condiţiile generale cerute pentru valabilitatea contractului de societate

Pentru că raportul juridic de asociere al subiecţilor de drept ce constituie o societate

comercială se concretizează într-un contract de societate, rezultă că acest contract trebuie pentru a

fi valabil încheiat, să îndeplinească toate condiţiile de fond necesare oricărui act juridic, şi anume:

capacitatea de a contracta, consimţământul valabil al părţii ce se obligă, obiectul determinat.

Îndeplinirea condiţiilor speciale pentru autorizarea funcţionării societăţii comerciale va forma

obiect de cercetare odată cu analiza modului de constituire a acestora. Contractul de constituire este

un act bi- sau multilateral pentru încheierea valabilă a căruia trebuie să fie respectate condiţiile de

fond şi formă[2.31,p.180].

Pe lângă condiţiile de fond şi de formă, actul constitutiv prezintă următoarele caractere:

solemn, plurilateral, oneros, comutativ şi comercial.

Caracterul solemn. Actul constitutiv este un act juridic solemn, încheierea lui în formă

autentică fiind cerută de lege sub sancţiunea nulităţii. Astfel, art. 107 al Codului civil al Republicii

Moldova stabileşte că acesta se autentifică notarial. Nerespectarea solemnităţii actului juridic

atrage nulitatea lui [1.2,art. 213].

Caracterul plurilateral al a actului de constituire rezultă din definiţia legală a societăţii

comerciale, al cărei capital social este constituit din participaţiuni ale fondatorilor (membrilor).

Caracterul plurilateral presupune existenţa mai multor fondatori care au interese comune. Astfel,

20

Page 21: Teza Societati de  Persoane

art. 121 al Codului civil al Republicii Moldova stabileşte că numărul asociaţilor societăţii în nume

colectiv nu poate fi mai mic de 2 şi nici mai mare de 20 de persoane fizice sau juridice.

Caracterul oneros al actului de constituire rezultă din faptul că fiecare contractant înţelege

să devină membru al viitoarei entităţi colective în scopul – vădit patrimonial – de a obţine o cotă

predeterminată din câştigul predeterminabil sau, altfel spus, din „foloasele ce ar putea deriva” şi

care trebuie împărţite între ei

Caracterul comutativ. Actul constitutiv este comutativ în sensul că extinderea obligaţiei de

aport a fiecărui asociat este cunoscută din momentul încheierii contractului. După cum s-a afirmat

în doctrină, „faptul că rezultatele economice ale activităţii desfăşurate în comun se pot concretiza

nu numai în beneficii, ci şi în pierderi, nu transformă în nici un caz contractul de societate într-o

acţiune aleatorie” [2.24,p.111].

Caracterul comercial al actului constitutiv este conferit de obiectul de activitate al viitoarei

societăţi, convenit de asociaţi: activitatea de întreprinzător. Acesta este şi criteriul de distincţie

dintre contractul prin care se constituie o societate civilă şi cel care stă la baza constituirii societăţii

comerciale.

Caracterul sinalagmatic se caracterizează prin reciprocitatea obligaţiilor ce revin părţilor şi

prin interdependenţa obligaţiilor reciproce. Într-adevăr, aşa cum s-a arătat în doctrina germană,

acest caracter juridic al contractului de societate rezultă fără dubiu din faptul că fiecare asociat se

obligă la aducerea unui anumit aport în consideraţia aporturilor concurente din partea celorlalţi

asociaţi[2.37,p.65].

Actul de constituire este translativ de proprietate. Acest caracter rezultă din art. 114 alin.

(2) al Codului civil al Republicii Moldova, potrivit căruia bunurile date ca aport în capitalul social

al societăţi comerciale se consideră transmise cu titlu de proprietate, dacă actul de constituire nu

prevede altfel.

Condiţiile de fond ale contractului de societate

Capacitatea de a încheia un contract de societate. Pot fi asociaţi într-o societate în nume colectiv

atît persoane fizice, cît şi persoane juridice, întrucît legea nu distinge, înseamnă că şi societăţile

comerciale, indiferent de forma lor, pot avea calitatea de asociaţi ai societăţii în nume colectiv.

Asociaţii unei societăţi în nume colectiv, ca şi asociaţii oricărui alt tip de societate comercială

trebuie să aibă capacitatea de a contracta, adică să aibă acea aptitudine generală şi abstractă

prevăzută de lege subiectelor de drept de aşi exercita drepturile, respectiv de aşi asuma obligaţiile,

încheind în nume propriu acte juridice, în acest contract de societate[2.28,p.56].

21

Page 22: Teza Societati de  Persoane

Referitor la persoanele ce pot avea capacitatea de a contracta, şi deci, calitatea de asociaţi

într-o societate în nume colectiv, vom distinge mai întîi persoane fizice şi persoane juridice.

Menţionăm, că pentru ambele categorii, nu se cere o capacitate comercială specială, ci doar

capacitatea de a încheia singure şi în nume propriu acte juridice, deoarece prin faptul asocierii lor

într-o societate în nume colectiv persoanele fizice sau juridice nu dobîndesc calitatea de

comerciant. Această calitate o are numai societatea pe care ele o infinţează. Consider că, pentru

încheierea contractului de societate, persoana fizică trebuie să aibă capacitatea de a încheia acte

juridice, în condiţiile din dreptul comun.Semnatarul (semnatarii) actului constitutiv trebuie să aibă

capacitatea de a fonda această societate. După cum am mai menţionat, persoana fizică trebuie să

aibă capacitatea deplină de exerciţiu. Persoana juridică poate fonda o altă întreprindere numai dacă

există o clauză statutară în acest sens ori există o hotărîre a fondatorului care-i oferă acest drept.

Capacitatea juridică a oricărei persoane juridice se deosebeşte de capacitatea juridică a unei

persoane fizice sub mai multe aspecte:

în cazul persoanei fizice capacitatea de folosinţă se dobândeşte la naştere, iar capacitatea de

exerciţiu se dobândeşte ulterior, în două etape de timp, ce în cazul persoanei juridice atît

capacitatea de folosinţă cît şi capacitatea de exerciţiu se dobândesc şi se pierd simultan;

dacă o persoană fizică se poate afla în situaţia de a avea o capacitate de exerciţiu mai restrânsă

decât capacitatea sa de folosinţă, pentru persoana juridică va exista o suprapunere totală a celor

două noţiuni;

limitarea capacităţii de folosinţă a persoanei juridice nu înseamnă neapărat că ea are drepturi

mai puţine decît persoana fizică, desigur că o persoană juridică nu se va putea căsători, nu va putea

alege şi nu va putea fi aleasă, dar pe de altă parte nici persoana fizică nu va putea emite acţiuni sau

obligaţiuni, aceste drepturi fiind rezervate anumitor categorii de persoane juridice[2.35,p.321].

Aşadar, capacitatea juridică a persoanei juridice se poate defini ca aptitudinea generală şi

abstractă de a dobîndi şi exercita toate drepturile şi de aşi asuma şi de a îndeplini toate obligaţiile

care servesc realizării scopului pentru care a fost constituită.

Consimţământul părţilor. Potrivit art. 199 din Codul civil al Republicii Moldova, consimţământul

este voinţa exteriorizată a persoanei. Pentru a fi valabil exprimat, consimţământul trebuie: a) să

emane de la o persoană cu discernământ; b) să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice;

c) să nu fie viciat.

Persoana care manifestă voinţa de a participa la fondarea unei societăţi comerciale se

prezumă că are capacitate deplină de exerciţiu (că acţionează cu discernământ), dacă are calitatea

de a distinge lucrurile unele de altele şi de a judeca limpede, cu pătrundere şi cu precizie despre

22

Page 23: Teza Societati de  Persoane

fenomenele lumii înconjurătoare, dacă înţelege perfect că se asociază într-o societate comercială; în

lipsa discernământului, actul juridic poate fi anulat prin hotărâre judecătorească [1.2,art. 225].

Viciile consimţământului: eroarea - potrivit art. 227 din Codul civil al Republicii Moldova, eroarea

poate afecta contractul şi servi ca temei de nulitate, numai dacă este considerabilă. Eroarea este

considerabilă dacă la încheierea actului a existat o falsă reprezentare referitoare la natura actului

juridic, calităţile substanţiale ale obiectului actului juridic ori părţile contractante[2.2,p.188]; dolul -

se înţelege faptul de a surprinde, printr-o eroare provocată, consimţământul unei persoane şi de a o

determina, în acest mod, să încheie un contract. Viciul voinţei este, deci, tot o eroare, dar, de data

aceasta, eroarea nu este spontană, ci provocată: o parte este indusă în eroare prin acţiunile viclene

ale celeilalte (de pildă, fapta unui vânzător care furnizează date false asupra valorii obiectului pe

care îl vinde, constituie un dol). Dolul apare, deci, ca o circumstanţă agravantă a erorii. În cazul

contractului de societate, dolul viciază consimţământul unui asociat numai dacă emană de al toţi

ceilalţi asociaţi sau de la persoane care reprezintă valabil entitatea colectivă şi are o anumită

gravitate; de exemplu, folosirea unui bilanţ fals pentru a determina subscrierea acţiunilor unei

societăţi. Când dolul vine numai din partea unuia din asociaţi, contractul de societate îşi menţine

valabilitatea. În acest caz, asociatul, al cărui consimţământ a fost viciat, are o acţiune în daună doar

împotriva autorului dolului, rămânând în raporturi juridice cu ceilalţi asociaţi[2.2,p.190]; violenţa

se manifestă ca o formă de constrângere datorată unei ameninţări cu un rău fizic sau psihic. Acest

viciu de consimţământ poate fi analizat doar din punct de vedere teoretic, deoarece el nu se

întâlneşte în practică[2.10,p.244].

Obiectul contractului de societate

Obiectul societăţii constă în genul activităţilor de întreprinzător pe care urmează să le

realizeze societatea, respectiv: producţie, comerţ, prestare de servicii, executare de lucrări.

Obiectul unui act juridic reprezintă obiectul obligaţiei căreia actul juridic îi dă naştere iar,

pentru contractele bilaterale, întrucît acestea creează obligaţii în sarcina ambelor părţi, înseamnă că

fiecare obligaţie va avea propriul său obiect. Pentru contractul de societate se consideră că

prestaţiile reciproce ale asociaţilor constă în vărsarea aporturilor. Societatea comercială deja

constituită îşi are propriul său obiect de activitate, care constă din mulţimea de acţiuni pe care

aceasta le va exercita în viitor cu scopul de a obţine beneficii. De aici, rezultă concluzia că, pe de o

parte din aceea că societatea comercială fiind o persoană juridică trebuie să aibă un patrimoniu

propriu, distinct de patrimoniu personal ale asociaţilor care o constituie. Pe de altă parte, obligaţiile

sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi fiecare asociat este obligat la plata părţilor sale

23

Page 24: Teza Societati de  Persoane

sociale. Dar, în acelaşi timp contractul de societate se încheie pentru a constitui o societate

comercială – persoană juridică, care să desfăşoare o activitate comercială determinată.

Obiectul societăţii în nume colectiv este convenit de către asociaţi şi trebuie arătat în

contractul de constituire. Asociaţii trebuie să prevadă „obiectul” societăţii cu precizarea domeniului

şi a activităţii principale[2.15,p.134]. Pentru anumite activităţi societatea va obţine în mod

obligatoriu autorizaţia de stat necesară. Societatea nu poate avea ca obiect, activităţi care fac parte

din cele interzise societăţilor comerciale[2.31,p.186].Activităţile comerciale pot consta în

producerea şi comercializarea mărfurilor, executării de lucrări sau prestări de servicii, producerea

mărfurilor de larg consum ş.a. Obiectul de activitate al societăţii nu poate fi un altul decît cel care

răspunde scopului asumat prin constituirea societăţii. Spre deosebire de obiectul societăţii civile în

cazul societăţii comerciale asociaţii îşi propun obţinerea de profituri.

Obiectul contractului trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie determinat la data

încheierii contractului sau să fie determinabil în viitor, pe baza unor elemente de determinare

prevăzute în contract; trebuie să fie posibil atît din punct de vedere material, cît şi din punct de

vedere juridic, astfel ca nimeni nu se poate obliga la „imposibil”[2.2,p.196].

Înseamnă că termenul de „obiect” pentru contractul de societate poate fi înţeles ca respectiv

asocierea unor persoane fizice sau juridice în vederea realizării unei activităţi comerciale comune.

În legătură cu acest din urmă sens, se consideră că obiectul contractului trebuie să fie determinat,

adică să constea într-o activitate comercială[2.21,p.123]. De asemenea, în doctrină s-a exprimat

opinia conform opinia conform căreia obiectul de activitate al societăţii trebuie să fie „clar

exprimat”, adică să fie cît mai detaliat prezentate activităţile pe care societatea şi le va propune să

le realizeze[2.3,p.33]. În plus, s-a enunţat ideea, că obiectul contractului de societate nu trebuie

confundat cu obiectul de activitate al societăţii, care ţine de cauza şi scopul societăţii. Obiectul

contractului fiind complex, şi anume cuprinzînd obligaţia de aport, affectio societas şi dreptul de a

participa la beneficii şi pierderi[2.3,p.33].

Cauza contractului de societate

În general, clauza ca o condiţie a contractului, este scopul concret în vederea căruia se

încheie actul juridic. Ea constituie elementul psihologic care determină consimţămîntul şi explică

motivul încheierii actului juridic.

În privinţa contractului de societate, existenţa cauzei ca element esenţial, este o problemă

controversă. Unii autori consideră că, de fapt, obiectul contractului se confundă cu cauza

contractului de societate, obiectul contractului constînd în prestaţia reciprocă a părţilor, cauza

24

Page 25: Teza Societati de  Persoane

contractului nu este altceva decît contraprestaţia celeilalte părţi[2.1,p.134]. Alţi autori, recunosc

cauza contractului ca element distinct de obiectul acestuia[2.3,p.33].

În contractul de societate cauza este participarea fiecărui asociat în rezultatele activităţii

comerciale desfăşurate în comun, adică împărţirea beneficiilor.

Pentru contractul de societate al unei societăţi în nume colectiv, consider că scopul imediat al

încheierii actului este stabilirea contraprestaţiilor reciproce ale părţilor, respectiv, aducerea

aporturilor, pentru ca în lipsa constituirii contractului comercial societatea nu poate deveni un

subiect de drept şi exercitarea în comun a activităţii societăţii. În acest sens, ca scop imediat ar

putea fi considerată intenţia asociaţilor de a crea între ei acel raport asociativ din care să se nască o

persoană juridică, care să aibă drept obiect de activitate efectuarea de fapte obiective de comerţ.

Crearea raportului asociativ presupune stabilirea, în limitele legii, a drepturilor şi obligaţiilor ale

asociaţilor[2.20,p.73].

În concluzie, se poate spune că scopul încheierii contractului de societate are crearea unei

persoane juridice - o societate în nume colectiv, aceasta înseamnă reunirea aporturilor şi stabilirea

regulilor de funcţionare, adică a cauzelor contractului de societate şi a statutului, care, desfăşurînd

o activitate comercială determinată, să obţină beneficii ce se vor distribui asociaţilor, de regulă

adică celor ce au făcut raporturi. Potrivit dreptului comun, cauza contractului de societate trebuie să

fie licită şi morală, adică să nu încalce ordinea publică şi bunele moravuri.

În concluzie, se va pune întrebarea: ce se întîmplă în cazul în care nu sunt respectate

condiţiile cerute pentru valabilitatea contractului de societate? Considerăm că nerespectarea

condiţiilor cerute (capacitatea, consimţămîntul, obiectul şi cauza) contractului de societate, va

atrage nulitatea acestuia după regimul de drept comun (adică, prevăzut de normele dreptului civil)

al nulităţii actelor juridice[2.38,p.71].

În sistemul de drept francez nu există nici o dispoziţie legală care să prevadă nulitatea

contractului de societate, ca urmare a nerespectării regulilor şi condiţiilor de constituire a societăţii

în nume colectiv. Aici, prin Ordonanţa din 20 decembrie 1969 se prevede că: „nulitatea societăţii

nu poate rezulta nici dintr-un viciu de consimţămînt, nici din incapacitatea asociaţilor”

[2.37,p.134]. Există, în doctrina juridică, exprimată opinia conform căreia, alături de condiţiile de

validitate cerute pentru valabilitatea oricărui contract, în cazul societăţii comerciale mai intervin şi

alte condiţii specifice ce ţin cont de personalitatea juridică a societăţii[2.40,p.160].

Condiţiile de formă ale actului constitutiv. Potrivit Codului civil al Republicii Moldova,

art. 107, societatea comercială se fondează prin act de constituire autentificat notarial.

25

Page 26: Teza Societati de  Persoane

Nerespectarea formei autentice a actului constitutiv duce la respingerea cererii de înregistrare a

societăţii de către Camera Înregistrării de Stat.

Conținutul actului de constituire

Actul de constituire prezintă, în mare parte, acelaşi conţinut legal la oricare din formele de

societate reglementate de lege. Majoritatea clauzelor sunt comune tuturor formelor juridice de

societate comercială. Ele privesc identificarea părţilor, individualizarea viitoarei societăţi,

caracteristicile societăţii, conducerea şi gestiunea societăţii, drepturile şi obligaţiile asociaţilor,

dizolvarea şi lichidarea societăţii.

Pe lângă clauzele comune, contractul de societate poate să cuprindă şi anumite clauze

specifice unei anumite forme juridice de societate comercială, precum şi clauze care dau expresie

unor interese legitime ale asociaţilor (de exemplu, clauze de agrement sau clauze de preemţiune în

transmiterea acţiunilor).

Clauzele expres prevăzute de lege trebuie, în mod obligatoriu, să fie cuprinse în contractul de

societate. Clauzele obligatorii ale actului de constituire, independent de forma de societate care se

formează, sunt stabilite în art. 108.Codul civil al Republicii Moldova.

I. Clauzele obligatorii ale actului de constituire sunt cele indicate în normele legale:

a) Clauzele privind identificarea fondatorilor. Potrivit art. 108, art. 146 Codul civil al

Republicii Moldova, identificarea părţilor în actul constitutiv se face: pentru persoana fizică, prin

indicarea numelui, prenumelui, domiciliului, numărului actului de identitate, cetăţeniei, precum şi

altor date stabilite de legea naţională a acesteia; pentru persoana juridică se indică denumirea,

sediul, naţionalitatea, numărul şi data înregistrării de stat, precum şi datele de identitate ale

persoanei fizice care reprezintă interesele persoanei juridice fondatoare, actul în baza căruia aceasta

reprezintă, după caz.

b) Clauzele privind individualizarea viitoarei societăţi comerciale. Prin aceste clauze se

stabilesc denumirea, forma juridică şi sediul societăţii şi, dacă este cazul, emblema societăţii.

Denumirea societăţii comerciale. Potrivit art. 108, alin. (l) lit. b) din Codul civil al Republicii

Moldova, actul de constituire trebuie să conţină denumirea societăţii, completă şi prescurtată, cu

care aceasta va fi înmatriculată în Registrul de stat, aceasta fiind atributul care face ca societatea

comercială să se deosebească de alţi participanţi la raporturile juridice. Pentru identificarea ei în

activitatea comercială societatea în nume colectiv, ca orice persoana juridică, trebuie să aibă o

firmă şi un sediu, determinarea cărora se realizează prin actul constitutiv. Firma folosită de

societatea în nume colectiv trebuie să cuprindă, potrivit art.121 alin.3 din Codul civil al Republicii

Moldova, două elemente de identificare, ambele constând din cuvinte scrise. În primul rând, se cere

26

Page 27: Teza Societati de  Persoane

ca în firmă să figureze numele sau denumirea asociaţilor. Dacă firma societăţii în nume colectiv nu

poate include numele sau denumirea tuturor asociaţilor, aceasta va cuprinde, în mod obligatoriu,

numele sau denumirea a cel puţin unuia dintre asociaţi şi sintagma în limba de stat „şi compania”

sau abrevierea „şi Co”. În cazul în care un asociat al cărui nume sau denumire figurează în firma

societăţii a ieşit din societate, firma acesteia va fi modificată în mod corespunzător. Cel de-al doilea

element component al firmei constă în menţiunea obligatorie „societate în nume colectiv”, scrisă în

întregime sau cu abrevierea „S.N.C.”.

Sediul societăţii comerciale este locul care situează în spaţiu societatea comercială, ca subiect

de drept. El este stabilit de fondatori, având în vedere locul unde societatea îşi va desfăşura

activitatea sa sau unde vor funcţiona organele sale. Societatea are sediu, care se indică în actul de

constituire. Orice schimbare a sediului societăţii va fi menţionată în actul de constituire şi

înregistrată în Registrul de stat. Adresa juridică a societăţii este adresa sediului ei. Societatea poate

avea şi alte adrese poştale.

c) Clauzele privind caracteristicile societăţii comerciale privesc obiectul de activitate al

societăţii, durata activităţii, capitalul social.

Prin obiect de activitate al societăţii se înţeleg genurile de activitate ce urmează a fi

practicate de societatea comercială. Aceasta are dreptul, în temeiul art. 60, alin.(2) din Codul civil

al Republicii Moldova, să desfăşoare orice activitate neinterzisă, chiar dacă nu este prevăzută de

actul de constituire. În acest act trebuie să se indice activităţile care vor fi desfăşurate de societate

[1.2, art. 108], menţionarea obiectului de activitate fiind importantă în special pentru societatea în

nume colectiv şi societatea în comandită, împuternicirile administratorilor acestor societăţi sunt

limitate la domeniul de activitate al societăţii. Pentru săvârşirea de acte ce depăşesc aceste limite,

este necesar acordul tuturor asociaţilor [1.2,art. 124, alin.(2)]. Este important a indica expres

obiectul de activitate în aceste societăţi pentru a distinge actele săvârşite în numele societăţii de

cele săvârşite de asociat în numele propriu[2.31,p.191].

Durata activităţii societăţii comerciale. În actul constitutiv asociaţii urmează să hotărască

asupra duratei societăţii. Codul civil al Republicii Moldova în art. 65 stabileşte că persoana juridică

este perpetuă, dacă legea sau actele de constituire nu prevăd altfel. Prin cuvântul perpetuă se

subânţelege faptul că societatea există ca subiect atâta timp, cât este înscrisă în Registrul de stat.

Fondatorii sunt în drept să formeze societatea pentru a activa un anumit termen (de exemplu, 25 de

ani) sau până la o anumită dată (de exemplu, pînă la 1 mai 2013). Societatea constituită pentru un

anumit termen, la expirarea acestuia, se va dizolva de drept[2.31,p.191].

27

Page 28: Teza Societati de  Persoane

Capitalul social şi aporturile fondatorilor. În actul constitutiv se menţionează neapărat

participaţiunea fiecărui fondator la capitalul social (art.108 Codul civil al Republicii Moldova).

Norme exprese privind necesitatea stipulării cuantumului capitalului social sunt indicate în art.122,

137, 146, 157 din Codului civil al Republicii Moldova, art.21 Legea nr. 135-XVI/2007. Menţionăm

că, deşi în cazul societăţii în nume colectiv legea nu cere un minim de capital pentru înfiinţarea

societăţii, aceasta nu înseamnă că o astfel de societate s-ar putea constitui şi funcţiona fără capital

social. Acest lucru este greu de presupus tocmai datorită faptului că, capitalul social reprezintă

principalul instrument economic pentru realizarea scopului în vederea căruia societatea a fost

constituită.

d) Clauzele privind drepturile şi obligaţiile fondatorilor societăţii comerciale. Actul

constitutiv trebuie să cuprindă drepturile ce urmează a fi dobândite de asociaţi şi obligaţiile ce şi le

asumă fondatorii.

e) Clauze privind funcţionarea societăţii. Legea cere ca în actul constitutiv al societăţii să se

precizeze structura, atribuţiile, modul de constituire şi de funcţionare a organelor societăţii, precum

şi modul de reprezentarea a acesteia [1.2, art.108 alin.1 lit.g)-h)]. În plus actul constitutiv al

societăţii în nume colectiv trebuie să prevadă: procedura de adoptare a hotărârilor de către asociaţi,

procedura de admitere a noilor membri, precum şi temeiurile şi procedura de retragere şi excludere

a asociatului din societate[1.2,art.122 alin.1 lit.d)-e)]. Deşi formularea acestui text de lege

sugerează obligativitatea includerii unor asemenea clauze în actul constitutiv, considerăm că din

economia articolelor următoare reiese în mod clar că asemenea precizări nu sunt obligatorii.

Asociaţii vor stipula în contractul de constituire clauze cu privire la reprezentarea societăţii,

procedura de adoptare a hotărârilor sau de retragere ori excludere din societate, numai în măsura în

care înţeleg să deroge de la unele norme dispozitive ale codului. Astfel, din analiza coroborată a

textele legale în materia societăţii în nume colectiv, conchidem că asociaţii vor putea prevedea, de

exemplu: situaţiile când o hotărâre se va putea adopta cu majoritatea voturilor membrilor, prin

derogare de la regula conform căreia conducerea societăţii se exercită prin acordul tuturor

membrilor [1.2, art.123 alin.1]; atribuirea unui număr de voturi proporţional cotei de participare a

asociaţilor, prin derogare de la regula „un asociat – un vot”[1.2, art.123 alin.2]; persoanele care vor

reprezenta societatea în nume colectiv [1.2, art.125].

f) Clauzele privind privind modalitatea de participare la beneficii şi pierderi. Asociaţii vor

preciza în actul constitutiv al societăţii în nume colectiv modul şi proporţia de participare a

fiecăruia la cîştigurile şi pierderile societăţii.

28

Page 29: Teza Societati de  Persoane

g) Clauzele privind reorganizarea, dizolvarea şi lichidarea societăţii. Actul de constituire

trebuie să prevadă temeiurile de încetare a activităţii societăţii prin reorganizare şi lichidare, altele

decât cele indicate de lege.

h) Clauzele privind filialele şi reprezentanţele societăţilor comerciale. Societatea comercială

are dreptul să constituie filiale şi reprezentanţe. Acestea se înregistrează în modul stabilit pentru

societăţile comerciale şi numai dacă sunt indicate în actul constitutiv al societăţii.

Filiala este o subdiviziune separată a societăţii, care este situată în afara sediului societăţii şi poate

să îndeplinească unele din atribuţiile acesteia. Reprezentanţa este o subdiviziune separată a

societăţii, care este situată în afara sediului societăţii, reprezintă şi apără interesele ei şi nu este în

drept să desfăşoare activitate de întreprinzător.

II. Alte clauze stabilite de lege. În actul de constituire se pot include şi clauze care nu contravin

legislaţiei în vigoare. Astfel, fondatorii pot conveni asupra modului de procurare a participaţiunilor,

de retragere şi excludere a asociaţilor, de admitere a noilor asociaţi, de participare personală a

asociaţilor la activitatea societăţii, de trecere a părţilor sociale în alte mâini prin donaţie şi

moştenire, asupra regulilor de divizare a părţilor sociale etc. Clauzele actului de constituire sunt

utile atunci când contribuie la soluţionarea litigiilor ce apar între asociaţi, iar legea nu dă soluţii.

Important este ca aceste clauze să nu contravină normelor imperative.

2. Etapa de înregistrare a societății în nume colectiv

După întocmirea actelor constitutive, aprobarea de către organul suprem (adunarea generală)

şi autentificarea notarială se va proceda la înregistrarea societăţii conform Legii nr. 220-XVI

19.10.2007 cu privire la înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor

individuali. Dacă facem abstracţie doar de momentul constituirii societăţii comerciale, atunci

putem spune că înregistrarea de stat reprezintă certificarea (recunoaşterea) din partea statului, prin

intermediul organelor abilitate, a legalităţii elaborării actelor de constituire şi aprobare a acestora.

Unica instituţie publică care prin intermediul oficiilor sale teritoriale efectuează, în numele

statului, înregistrarea întreprinderilor şi organizaţiilor, este Camera Înregistrării de Stat a

Ministerului Justiției. Pentru înregistrarea de stat a societăților în nume colectiv se prezintă:

a) cererea de înregistrare după modelul aprobat de Camera Înregistrării de Stat;

b) actul de constituire al societăţii comerciale care urmează să fie înregistrată;

c) actele de identitate ale fondatorilor. Dacă este persoană fizică, fondatorul va prezenta buletinul

de identitate, iar dacă este o persoană juridică, se va prezenta actul de constituire a acesteia şi copia

de pe certificatul ei de înregistrare;

d) actul de identitate al managerului principal al societăţii;

29

Page 30: Teza Societati de  Persoane

e) bonul de plată a taxei de timbru şi a taxei de înregistrare.

f) documentul ce confirmă depunerea de către fondatori (asociaţi) a cotei-parţi în capitalul social al

societăţii în mărimea şi în termenul prevăzut de legislaţie.

După efectuarea înregistrărilor în Registrul de stat administratorului ori împuternicitului său i se

eliberează în termen de 5 zile, după caz, următoarele documente:

• decizia de înregistrare a persoanei juridice nou create, certificatul de înregistrare, extras din

Registrul de stat, actele de constituire, după caz, contract, statut, decizie de fondare;

• decizia de înregistrare a filialei sau reprezentanţei, însoţită de certificatul de înregistrare şi

regulamentul filialei sau reprezentanţei;

• decizia de refuz;

• ştampila persoanei juridice (filialei sau reprezentanţei).

Societăţii înregistrate i se atribuie un număr de identificare de stat unic (IDNO), care se

indică în documentele de constituire, în certificatul de înregistrare şi pe ştampilă. Societatea

comercială se consideră înregistrată la data adoptării deciziei de înregistrare.

Conducerea societății în nume colectiv

Având în vedere numărul mic al asociaţilor societăţii în nume colectiv, Codul civil nu

instituţionalizează adunarea generală a asociaţilor acestei societăţi, deciziile fiind luate împreună de

către asociaţi [1.2,art. 123]. Însă, conform aceluiaşi articol, actul constitutiv poate prevedea cazuri

când hotărârea poate fi adoptată cu majoritatea voturilor membrilor.

Legiuitorul s-a limitat să instituie regula unanimităţii în ceea ce priveşte luarea deciziilor

privind activitatea societăţii. Astfel, potrivit art.123 alin.1 al Codului civil al Republicii Moldova,

conducerea societăţii în nume colectiv se exercită prin acordul tuturor membrilor. Instituirea acestei

reguli este determinată de necesitatea ca fiecare dintre asociaţi să aibă un cuvânt de spus în

funcţionarea societăţii, avându-se în vedere faptul că aceştia răspund nelimitat şi solidar pentru

datoriile sociale. Totuşi, regula enunţată nu are un caracter imperativ, asociaţii putând prevedea

prin actul constitutiv diverse situaţii în care o hotărâre să se adopte cu majoritatea voturilor

[1.2,art.123 alin.1], excepţie făcând hotărârile de modificarea a actului constitutiv, care se vor lua,

în mod obligatoriu, prin votul unanim al asociaţilor [1.2,art.122 alin.2]. În mod concret, asociaţii ar

putea prevedea regula majorităţii la adoptarea hotărârilor cu privire la: repartizarea beneficiilor şi

pierderilor [art.127 alin.1]; acceptarea succesorilor membrului decedat în calitatea de asociaţi în

societate [art.132 alin.1]; alegerea administratorilor, dacă aceştia nu au fost desemnaţi prin actul

constitutiv; aprobarea dării de seama anuale şi a bilanţului anual; alte chestiuni pentru a căror

soluţionare legea nu cere unanimitatea. Asociaţii vor stabili, de asemenea, şi felul majorităţii

30

Page 31: Teza Societati de  Persoane

necesare adoptării unor asemenea hotărâri - simplă sau calificată, precum şi modul în care se va

proceda în cazul parităţii de voturi. Pe de altă parte, în tăcerea legii, considerăm că dacă majoritatea

asociaţilor va adopta o hotărâre prin care se contravine actului constitutiv sau unei dispoziţii legale

imperative, minoritatea de asociaţi care a votat împotrivă va putea ataca respectiva hotărâre în

justiţie solicitând anularea ei.

2.2. Administrarea și relațiile în cadrul societății în nume colectiv

Administrarea societății în nume colectiv

În cazul în care actul constitutiv nu arată cine sunt administratorii societăţii sau nu prevede

nimic cu privire la modul de administrare al societăţii se presupune că fiecare asociat are dreptul de

a acţiona în numele acesteia din partea celorlalţi asociaţi, având dreptul de a încheia toate

operaţiunile necesare exercitării activităţii societăţii. Posibilitatea participării oricărui asociat la

administrarea societăţii este o consecinţă firească a răspunderii nelimitate a asociaţilor pentru

datoriile sociale.

Conform art 124 al Codului civil al Republicii Moldova termenul de administrare implică și

sensul de reprezentare. Persoanele care administrează societatea o şi reprezintă dacă, din actul de

constituire; nu rezultă contrariul. Prin admimstrare (gestiune), legiuitorul înţelege exercitarea de

acte pentru punerea în valoare a patrimoniului societarii şi atingerea obiectivului propus în actul de

constituire. În particular, actele de administrare sunt operaţiuni interne de organizare a procesului

de producţie, de prestare a serviciilor sau de; executare a lucrărilor, de gestiune, de conducere a

personalului societăţii, de evidenţă etc.

Societatea este administrată de toţi asociaţii dacă actul de constituire nu prevede altfel [1.2,

art. 124 alin.(l)]. Prin actul de constituire se poate prevedea că societatea se administrează în

comun de toţi asociaţii; numai de unii asociaţi; sau de terţi.

Prin reprezentare, se înţelege efectuarea, în numele societăţii, aunor acte juridice în raport cu

terţii. Dreptul şi obligaţia de a reprezenta societatea în nume colectiv le au toţi asociaţii dacă, prin

actul de constituire, nu se prevede că societatea va fi reprezentată de unuî sau de câţiva asociaţi. În

cazul în care calitatea de administrator a fost delegată unor asociaţi, ceilalţi pot activa în numele

societarii numai în bază de procură.

În cazul mai multor reprezentanţi, fiecare are dreptul de a acţiona independent în numele

societăţii, iar al desemnării mai multor asociaţi administratori, actul de constituire poate stabili că

ei vor acţiona împreună.

31

Page 32: Teza Societati de  Persoane

Numele administratorilor trebuie să fie indicat în actul de constituire şi în registrul de stat al

întreprinderilor. Dreptul de administrare şi de reprezentare se limitează numai la domeniul de

activitate al societăţii indicat în actul de constituire. Prin urmare, administratorul societăţii în nume

colectiv este împuternicit să încheie în numele societăţii numai acte aferente activităţilor prevăzute

expres în actul de constituire. Pentru încheierea actelor juridice ce depăşesc obiectul de activitate al

societăţii, se cere acordul expres al tuturor asociaţilor.

Potrivit art. 127 alin.(2) Codului civil al Republicii Moldova, asociatul care a acţionat în

interesul societăţii în nume colectiv fără împuternicire are dreptul, dacă societatea nu a acceptat

actele juridice pe care le-a încheiat, să ceară compensarea, în limita beneficiului sau a economiilor

obţinute de societate ça rezultat al acţiunilor sale, cheltuielilor suportate.

Legea stipulează că societatea în nume colectiv nu poate invoca faţă de terţii de bună-credinţă

dispoziţiile actului,de constituire prin care este limitat dreptul asociatului de a reprezenta societatea

[1.2, art.124].

La cererea oricărui membru, instanţa de judecată poate priva persoana de dreptul de a

administra şi a reprezenta societatea în nume colectiv din motive întemeiate ca: încălcarea gravă a

obligaţiilor, imposibilitatea exercitării atribuţiilor etc.

Printr-o declaraţie adresată persoanelor cu drept de administrare şi reprezentare, orice

membru poate renunţa oricând la dreptul de a administra şi a reprezenta societatea.

Terţii pot administra şi reprezenta societatea în nume colectiv numai cu titlu de excepţie şi cu

condiţia indicării exprese a numelui lor, în actul ele constituire şi înscrierii în Registrul de stat.

Organul de control. Potrivit art. 124 alin.(4) Codului civil al Republicii Moldova, fiecare

membru al societăţii în nume colectiv are dreptul să ia cunoştinţă, personal sau asistat de un expert,

de toată documentaţia privind administrarea. Prin actul de constituire, societatea poate crea un

organ special de control, format dintr-un cenzor sau mai mulţi (comisie de cenzori). Actul de

constituire va prevedea şi modul de activitate al organului de control. Acesta trebuie să activeze

astfel încât să nu încalce dreptul asociatului de a lua cunoştinţă de actele de gestiune. Clauza

actului de constituire prin care se limitează sau se exclude dreptul de a lua cunoştinţă de

documentaţie este nulă.

Răspunderea pentru obligaţiile societăţii. Societatea în nume colectiv dobândeşte drepturi

şi îşi asumă obligaţii prin actele încheiate de asociaţi sau, dacă sunt numiţi, de către administratorul

sau administratorii împuterniciţi să reprezinte societatea.

Răspunderea societăţii. Reieşind din concepţia Codului civil al Republicii Moldova că

societatea în nume colectiv beneficiază de personalitate juridică, fiind subiect de drept distinct, ea

32

Page 33: Teza Societati de  Persoane

are posibilitatea să-şi asume obligaţii în raporturile cu terţii şi răspunde cu patrimoniul propriu

pentru nerespectarea obligaţiilor în cauză.

Răspunderea asociaţilor. Conform art. 128 al Codului civil al Republicii Moldova, membrii

societăţii în nume colectiv poartă răspundere subsidiară solidară şi nelimitată pentru obligaţiile

societăţii.

O clauză a actului constitutiv care limitează, divide sau exclude răspunderea asociaţilor este

considerată ca nescrisă, deoarece ceea ce distinge societatea în nume colectiv de alte societăţi

comerciale este tocmai răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor. O asemenea clauză este nulă

de drept, deoarece regulile privitoare la răspunderea asociaţilor trebuie considerate de ordine

publică, având drept scop ocrotirea terţilor contractanţi[2.11,p.127].

Responsabilitatea asociaţilor pentru obligaţiile societăţii are un caracter subsidiar, în sensul că

creditorii societăţii trebuie să urmărească mai întâi societatea şi numai dacă nu au fost satisfăcute

creanţele din patrimoniul ei, atunci va apărea răspunderea asociaţilor.

Fiind obligat solidar, asociatul urmărit va răspunde pentru întreaga creanţă a creditorului, iar

creditorul poate pretinde fiecăruia din debitori executarea. Debitorul solidar care a executat obligaţia are

dreptul să intenteze o acţiune de regres împotriva celorlalţi debitori solidari pentru părţile acestora din

obligaţie [1.2,art. 544].

Având o răspundere nelimitată, asociatul urmărit va răspunde pentru creanţa creditorului cu

toată averea sa personală, cu excepţia bunurilor debitorului care nu pot fi urmărite, prevăzute în art.

85, Codul de executare al Republicii Moldova.

Participaţiunea din capitalul social al membrului societăţii în nume colectiv poate fi urmărită

pentru datoriile lui personale, nelegate de participarea la societate, numai în cazul insuficienţei unui

alt patrimoniu al acestuia pentru onorarea datoriilor.

Transmiterea participaţiunii la capitalul social. Membrul societăţii în nume colectiv poate

transmite, cu acordul celorlaltor membri, participaţiunea sa la capitalul social sau o parte din ea

unui alt membru sau unui terţ. Cesiunea aportului de capital social şi a calităţii de asociat nu se

poate face decât cu acordul unanim al asociaţilor, care sunt foarte interesaţi să cunoască şi să

evalueze calităţile personale ale noului asociat[2.20,p.175]. Odată cu participaţiunea trec, integral

sau proporţional părţii transmise, drepturile membrului care a transmis aportul [1.2, art. 129, alin.

(4),]. Cu toate că Codului civil al Republicii Moldova nu menţionează, în acest caz, în privinţa

obligaţiilor nimic, considerăm că odată cu drepturile trec şi obligaţiile pe care le implică această

calitate. Pentru protejarea intereselor societăţii şi ale terţilor, asociatul care a transmis

participaţiunea să rămâne răspunzător faţă de terţi pentru operaţiile făcute de societate anterior

33

Page 34: Teza Societati de  Persoane

transmiterii, în egală măsură cu membrii rămaşi, în termen de doi ani din ziua aprobării dării de

seamă despre activitatea societăţii pentru anul în care a ieşit din societate, acestea reieşind din art.

128, alin. (3), Codului civil al Republicii Moldova.

Retragerea asociatului din societatea în nume colectiv. Membrul societăţii are dreptul să

se retragă din ea cu condiţia informării celorlaltor membri cu cel puţin şase luni până la data

retragerii. Asociatului retras din societate i se achită valoarea părţii din patrimoniu proporţional

participaţiunii lui în capitalul social (sau transmiterea lui în natură, prin înţelegerea dintre asociaţi

şi cel care se retrage), dacă actul de constituire nu prevede altfel.

Asociatul retras rămâne răspunzător faţă de terţi pentru operaţiile făcute de societate anterior

retragerii, în egală măsură cu membrii rămaşi, în termen de doi ani din ziua aprobării dării de

seamă despre activitatea societăţii pentru anul în care a ieşit din societate, acestea reieşind din art.

128, alin. (3), Codului civil al Republicii Moldova.

Excluderea asociatului din societate. Conform art. 129, alin. (2) al Codului civil al

Republicii Moldova, membrul societăţii poate fi exclus din societate dacă ceilalţi membri cer, din

motive întemeiate prin unanimitate de voturi, instanţei de judecată excluderea lui.

Din păcate, Codul civil nu prevede expres care sunt consecinţele excluderii asociatului din

societate (are dreptul la contravaloarea participaţiunii sale, poartă răspundere conform art. 128,

alin. (3) Codului civil al Republicii Moldova, cauzele excluderii fiind prevăzute în actul constitutiv.

Considerăm că legislatorul în art. 128, alin. (3) al Codului civil al Republicii Moldova prin

îmbinarea de cuvinte „membrul care a ieşit din societate” a avut în vedere atât asociatul retras, cât

şi cel exclus şi cel care a transmis participaţiunea sa la capitalul social.

Decesul sau reorganizarea membrului societăţii în nume colectiv. În cazul decesului sau

reorganizării asociatului, succesorii acestuia pot deveni asociaţi cu acordul tuturor membrilor, dacă

actul de constituire nu interzice.

Dacă succesorii nu sunt acceptaţi în calitate de asociaţi, societatea este obligată să le

plătească partea din activele nete, determinată la data decesului sau reorganizării, proporţională

părţii din capitalul social, deţinute de asociatul decedat sau reorganizat. Succesorul asociatului

poartă răspundere, în limitele patrimoniului care a trecut la el, de obligaţiile pentru care, în

conformitate cu art. 128, alin. (2) şi (3) al Codului civil al Republicii Moldova, e responsabil

membrul decedat sau reorganizat.

În caz de retragere a unui membru al societăţii în nume colectiv, de deces, de declarare a

dispariţiei fără veste sau a incapacităţii unui membru-persoană fizică, de insolvabilitate, deschidere

a procedurii de reorganizare în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, de lichidare a membrului-

34

Page 35: Teza Societati de  Persoane

persoană juridică a societăţii sau de urmărire de către un creditor a participaţiunii membrului în

capitalul social, societatea poate să-şi continue activitatea, dacă este prevăzut de actul de constituire

a societăţii sau dacă hotărârea privind continuarea activităţii se adoptă în unanimitate de către

membrii rămaşi.

2.3. Particularitățile constituirii și administrării societății în comandită

Societatea în comandită se constituie, în principiu, potrivit regulilor generale aplicabile

societăţilor comerciale [1.2, art.106-115]. Actul constitutiv al societăţii este contractul de

constituire (societate), iar pentru constituirea societăţii trebuie îndeplinite formalităţile prevăzute de

lege. Deoarece societatea în comandită se apropie în foarte multe privinţe de societatea în nume

colectiv, art.136 alin.4 din Codul civil al Republicii Moldova prevede că dispoziţiile cu privire la

societatea în nume colectiv sunt aplicabile, în măsura în care codul nu conţine norme exprese cu

privire la societatea în comandită, şi acesteia din urmă. După cum se poate observa majoritatea

normelor în discuţie se referă la statutul juridic al comanditaţilor în societate, acesta fiind similar

celui al asociaţilor din societatea în nume colectiv. Aplicarea dispoziţiilor legale din materia

societăţilor în nume colectiv societăţii în comandită îşi are fundamentarea pe ideea potrivit căreia

comanditaţii sunt mai reprezentativi decât comanditarii pentru societate, întrucât ei îşi înscriu

numele pe firma societăţii şi tot ei înfăptuiesc administrarea acesteia.

Întrucât regulile generale privind constituirea societăţiii în nume colectiv au fost deja

examinate, vom prezenta unele aspecte specifice creării societăţii în comandită. Actul constitutiv al

societăţii în comandită este contractul de constituire (de societate), încheiat în limba de stat şi

semnat de toţi asociaţii societăţii [1.2,art.62 alin.1 ,art.108 alin.4].

Ca orice act juridic, şi contractul de constituire trebuie să îndeplinească condiţiile generale

de validitate: capacitatea de a contracta, consimţământul valabil al părţilor care se obligă, un obiect

determinat şi licit şi o cauză licită. În plus, acesta va trebui să prezinte şi anumite elemente

specifice care îl particularizează faţă de celelalte contracte. Ne referim aici la intenţia de a colabora

în desfăşurarea activităţii comerciale (affectio societatis), obligaţia asociaţilor de a contribui prin

aporturi la formarea patrimoniului societar, precum şi participarea la beneficii şi la pierderi.

Întrucât toate aceste condiţii au mai fost analizate nu vom mai reveni asupra lor. Având în vedere

faptul că toate aceste condiţii au mai fost analizate la subcapitolul precedent nu vom mai reveni

asupra lor.

Actul de constituire al societăţii în comandită, pe lângă clauzele indicate în art. 108, alin. 1 al

Codului civil al Republicii Moldova, trebuie să prevadă:

35

Page 36: Teza Societati de  Persoane

a) cuantumul şi conţinutul capitalului social al societăţii şi modul depunerii aporturilor;

b) mărimea şi modalitatea de modificare a participaţiunilor fiecărui comanditat în capitalul social;

c) răspunderea comanditaţilor pentru încălcarea obligaţiilor de depunere a aportului;

d) volumul comun al aporturilor depuse de comanditaţi;

e) procedura de adoptare a hotărârilor de către asociaţi;

f) procedura de admitere a noilor asociaţi;

g) temeiurile şi procedura de retragere şi excludere a asociatului din societate.

Conform legislaţiei în vigoare, asociaţi ai societăţii în comandită pot fi atât persoanele fizice,

cât şi cele juridice. Codul civil al Republicii Moldova nu prevede nemijlocit un număr minim de

asociaţi, dar reieşind din art. 143, Codul civil al Republicii Moldova este absolut obligatoriu să

existe, cel puţin, un asociat comanditat şi un asociat comanditar. În ceea ce priveşte numărul

maxim de asociaţi, considerăm că societatea în comandită poate avea un număr nelimitat de

asociaţi comanditari şi maximum 20 de asociaţi comanditaţi. Bazându-ne pe coroborarea articolelor

136 şi 121, Codul civil al Republicii Moldova, considerăm că prevederile Codului civil referitor la

numărul maxim de asociaţi din societatea în nume colectiv se referă numai la numărul maxim al

comanditaţilor, la bază fiind răspunderea pe care o poartă aceşti asociaţi.

În legătură cu răspunderea purtată de comanditaţi pentru obligaţiile societăţii, legislaţia

stabileşte careva restricţii pentru dobândirea acestei calităţi. Astfel, conform art. Codul civil al

Republicii Moldova, persoana poate fi comanditat doar într-o singură societate în comandită.

Membrul societăţii în nume colectiv nu poate fi comanditat în societatea în comandită, iar

comanditatul din societatea în comandită nu poate fi membru al societăţii în nume colectiv.

Capitalul social [2.12,p.262]. Precizăm, totuşi, că deşi legea nu cere nici pentru înfiinţarea

societăţii în comandită un minim de capital lăsând acest lucru la aprecierea asociaţilor fondatori

care sunt liberi să stabilească valoarea şi structura capitalului social iniţial. După cum am mai

arătat, această libertate recunoscută de lege fondatorilor nu trebuie înţeleasă în sensul că ei ar putea

constitui societatea fără subscrieri de capital sau subscriind numai un capital simbolic, deoarece

capitalul social este un element absolut necesar pentru constituirea oricărei societăţi comerciale,

inclusiv a societăţii în comandită. Pe de altă parte, capitalul social trebuie să fie suficient de

important sub aspect valoric pentru a putea să asigure, cel puţin în faza iniţială a funcţionării

societăţi, realizarea scopului în vederea căruia aceasta a fost constituită[2.33,p.94]. Normele legale

stabilesc obligația de comanditarilor de a vîrsa până la înregistrarea societății cel puțin 60% din

valoarea aportului la carea s-au obligat, iar restul, în termen stabilit de actul de constituire, dar nu

mai tîrziu de 6 luni de la data înregistrării.

36

Page 37: Teza Societati de  Persoane

În contractul de constituire se va indica, în mod obligatoriu, şi categoria din care face parte

fiecare asociat - comanditaţilor sau comanditarilor, întrucât acestea au un regim juridic diferit, în

primul rând, sub aspectul responsabilităţii ce le incumbă pentru datoriile sociale. Potrivit legii, în

actul constitutiv se va indica şi mărimea participaţiunilor fiecărui comanditat la capitalul social, dar

şi volumul cumulat (total) al aporturilor lor. Deşi Codul civil al Republicii Moldova nu o prevede

în mod explicit, considerăm că va trebui indicată, în mod obligatoriu, şi mărimea participaţiunilor

fiecărui asociat comanditar comanditar, cu atât mai mult cu cât o serie de dispoziţii ale art.139 din

Codul civil al Republicii Moldova se referă la participaţiunile acestei categorii de asociaţi.

Menţionăm, de asemenea, că asociaţii comanditaţi vor putea efectua aporturi în industrie

(prestaţii în muncă şi servicii), care, deşi nu sunt cuprinse în capitalul social al societăţii, vor da

dreptul acestora să participe, în limitele stabilite de actul constitutiv, la împărţirea beneficiilor şi a

activului societăţii, ei rămânând, totodată, obligaţi să participe şi la pierderi [1.2, art.114 alin.4].

Societatea în comandită se înregistrează la Camera Înregistrării de Stat conform Legii nr.

220-XVI 19.10.2007 cu privire la înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor

individuali. Prin înregistrare, societatea dobîndește personalitate juridică cu toate consecințele ce

rezultă din această calitate.

Participaţiunea asociaţilor. Specificul societăţii în comandită constă în faptul că, din

aporturile asociaţilor comanditari, se formează capitalul social, iar comanditarii nu mai au

participaţiuni. Asociaţii comanditaţi urmează să gestioneze activele care, iniţial, se formează din

aporturile comanditarilor. Anume activitatea personală a comanditarilor de gestionare a societăţii şi

reprezintă aportul lor social, numit în lege aport în muncă şi servicii[2.25,p.114]. Din scopul

general al societăţii comerciale de a desfăşura activitate de întreprinzător şi de a obţine beneficii

rezultă că, gestionând eficient activele depuse de comanditari, comanditaţii trebuie să obţină profit.

Acesta reprezintă diferenţa dintre valoarea aporturilor iniţiale ale comanditarilor şi valoarea

activelor realizate într-o perioadă de timp. Activele nete ale societăţii în comandită pot fi împărţite

convenţional în două: active care asigură intangibilitatca capitalului social şi din care nu pot fi

plătite dividende. Este o sumă investită de comanditari şi, în caz de retragere a lor sau de dizolvare

a societăţii, aceştia sunt în drept să obţină partea lor (dacă valoarea activelor nete este mai mare

decât cuantumul capitalului social); active care depăşesc mărimea capitalului social şi care

reprezintă profitul societăţii, deoarece sunt rodul activităţii economice a societăţii şi reprezintă

efectul direct al efortului fizic şi intelectual al asociaţilor comanditari. Aceste active urmează să fie

repartizate între asociaţi. O primă repartizare trebuie să se facă, în temeiul clauzei actului de

constituire, între comanditaţi şi comanditari: de exemplu, 50% din profit se atribuie comanditatilor

37

Page 38: Teza Societati de  Persoane

ca plată pentru efortul depus şi 50% se atribuie comanditarilor ca plată pentru suma investită. A

doua repartiţie se efectuează numai în interiorul categoriilor de asociaţi. Comanditaţii împart între

ei, în modul stabilit de actul de constituire, suma ce le-a revenit, iar comanditarii împart suma lor

proporţional cotei de participare la capitalul social dacă actul de constituire nu prevede altfel.

Aşadar, putem afirma cu certitudine: comanditarii deţin o participaţiune reală în capitalul social şi

această participaţiune face parte din patrimoniul personal, putând fi cesionată atât prin acte între

vii, cât şi pentru cauză de moarte. Participaţiunea ca valoare nominală este o fracţiune din capitalul

social. Dacă activele nete depăşesc ca valoare capitalul social, ele au o valoare reală mai mare.

Comanditatul nu are o participaţiune la capitalul social, însă deţine dreptul la o parte din

activele nete care depăşesc ca valoare mărimea capitalului social. Deşi este patrimonial, acest drept

la active nu poate fi cesionat unor alte persoane. Comanditatul îşi poate exercita dreptul asupra

acestei părţi din active prin obţinerea părţii din ele sau prin retragere din societate[2.32,p.18].

Participaţiunea comanditarului. După cum s-a menţionat, numai comanditarul are o

participaţiune la capitalul social, care, fiind un drept de creanţă asupra societăţii, poate fi cesionată.

Mărimea participaţiunii este indicată în actul de constituire al societăţii. In lipsa unor dispoziţii

exprese, rezultă că participaţiunile pot avea mărimi diferite. Participaţiunea comanditarului poate fi

înstrăinată şi poate trece la succesori.

Potrivit art.139 alin.(l) lit.d) Codul civil al Republicii Moldova, comanditarul are dreptul să

transmită unui alt comanditar participaţiunea sa la capitalul social sau o parte din ea fără acordul

celorlalţi asociaţi. Comanditarul poate transmite participaţiunea sa şi unui terţ. Cu referire la

aceasta, în legislaţie se prefigurează o contradicţie. Astfel, în art.139 alin.(l) lit.d) Codul civil al

Republicii Moldova, se prevede dreptul comanditarului de a transmite participaţiunea sa la

capitalul social sau o parte din ea dacă actul de constituire prevede, unui terţ. Pe când art.142 alin.

(l) Codul civil al Republicii Moldova stabileşte: Participaţiunea comanditarului poate fi

înstrăinată unor terţi ...fără acordul asociaţilor dacă actul de constituire nu prevede altfel.

Luând în considerare caracterul intuitu personae al societăţii în comandită, considerăm că primirea

unui terţ în societate, chiar şi în calitate de asociat comanditar, trebuie să se facă ca acordul

celorlalţi asociaţi. Această soluţie o considerăm legală, deoarece legiuitorul a inclus şi un drept de

preferinţă al celorlalţi comanditari în cazul în care participaţiunea se înstrăinează unui terţ. Dacă nu

există acordul celorlalţi asociaţi, comanditarul are alternative: fie să se retragă, fie să cesioneze

unui alt comanditar participaţiunea sa. Prin înstrăinarea integrală a participaţiunii, încetează

calitatea de comanditar.

Conducerea administrative și reprezentarea societății în comandită

38

Page 39: Teza Societati de  Persoane

Conducerea societăţii în comandită se exercită de către comanditaţi, comanditarii neavând

dreptul să participe la conducerea şi administrarea societăţii în comandită, să o reprezinte fără

procură, să conteste acţiunile comanditaţilor în legătură cu administrarea sau reprezentarea

societăţii exercitate în limitele activităţii ei obişnuite. În cazul în care acţiunile depăşesc limitele

activităţii obişnuite, este necesar acordul tuturor asociaţilor.

În ceea ce priveşte cvorumul necesar luării unor asemenea decizii, ca şi în societatea în nume

colectiv, se aplică regula unanimităţii, care nu are totuşi un caracter imperativ, asociaţii putând

prevedea prin actul constitutiv diverse situaţii în care o hotărâre să se adopte cu majoritatea

voturilor [1.2,art.136 alin.4, art.123 alin.1]. Excepţie fac hotărârile de modificarea a actului

constitutiv, care se vor lua întotdeauna prin votul unanim al asociaţilor.

La luarea deciziilor cu privire la activitatea societăţii fiecare asociat va avea un singur vot,

însă prin actul constitutiv asociaţii vor putea prevedea şi un alt mod de atribuire a voturilor, spre

exemplu, proporţional cotei de participare a fiecărui asociat, fără ca prin această atribuire stabilită

să fie posibilă lipsirea totalmente de vot a vreunui asociat [1.2, art.136 alin.4, art.123 alin.2].

Modul de conducere, de administrare şi de reprezentare a societăţii de către comanditaţi este

conturat de dispoziţiile Codului civil al republicii Moldova referitoare la societatea în nume

colectiv [1.2, art.138 alin.1]. Astfel, în lipsa unei stipulaţii contrare în actul constitutiv, dreptul de a

administra şi reprezenta societatea aparţine fiecărui comanditat. Asociaţii, însă, vor putea decide ca

administrarea şi reprezentarea societăţii în comandită să fie efectuată în comun de către toţi

asociaţii comanditaţi ori să fie delegată unuia sau mai multora dintre aceştia. În ceea ce priveşte

posibilitatea desemnării unui terţ în funcţia de administrator, considerăm că acest lucru nu este

posibil la o societate în comandită, prevederile art.138 alin.1 din Codul civil al Republicii Moldova

având un caracter imperativ.

În principiu, comanditaţii desemnaţi ca administratori vor putea avea iniţiativa oricăror

operaţiuni comerciale care se circumscriu celor efectuate în mod obişnuit de societate, fără să aibă

nevoie în acest sens de acordul prealabil al celorlalţi asociaţi. Dacă însă operaţiunea proiectată

depăşeşte limitele determinate de domeniul curent de activitate al societăţii administratorul va avea

nevoie de acordul tuturor asociaţilor [1.2, art.138 alin.2]. Interdicţia comanditarilor de a se

amesteca în administrarea societăţii este justificată, pe de o parte, de scopul protejării terţilor, care

ar putea să se înşele asupra poziţiei comanditarilor, considerând că tratează cu asociaţi care răspund

nelimitat pentru datoriile sociale, iar, pe de altă parte, de faptul că, răspunderea comanditarilor

pentru datoriile sociale fiind limitată, aceştia trebuie împiedicaţi să se lanseze în operaţiuni

imprudente pe socoteala societăţii. Această interdicţie nu are însă un caracter absolut, comanditarii

39

Page 40: Teza Societati de  Persoane

putând încheia anumite acte în contul societăţii în temeiul unei procuri speciale dată pentru o

operaţiune determinată de către asociaţii comanditaţi care sunt administratori ai societăţii. Procura

va trebui, în mod obligatoriu, să precizeze operaţiunea sau să determine operaţiunile care vor fi

încheiate de asociatul comanditar în contul societăţii. Deoarece în acest fel ar putea reprezenta

societatea şi un terţ, nu există riscul de confuzie din partea creditorilor sociali, în sensul că ar fi

tratat cu un asociat ce se obligă nelimitat pentru datoria socială.

Comanditaţii nu vor putea practica, fără acordul celorlalţi asociaţi, activităţi similare celor pe

care le practică societatea din care fac parte. Consimţământul celorlalţi asociaţi se prezumă, până la

proba contrară, dacă activităţile comanditatului operaţiunile, fiind anterioare actului constitutiv, au

fost cunoscute de ceilalţi asociaţi şi aceştia nu au interzis continuarea lor [1.2,art.116 alin.2].

Sancţiunea încălcării acestei interdicţii nu va fi anularea contractelor încheiate de asociat cu terţii,

ci, după caz, angajarea răspunderii asociatului culpabil, care va fi obligat la plata unor despăgubiri

către societate, ori preluarea de către societate a drepturilor şi obligaţiile asociatului sau beneficiul

care rezultă din actele încheiate [1.2, art.116 alin.3].

Dacă administrarea societăţii se face în comun de toţi comanditaţii, atunci deciziile trebuie

luate în unanimitate. În cazul în care administrarea societăţii este efectuată de una sau mai multe

persoane, atunci ceilalţi membri, pentru a încheia acte juridice în numele societăţii, trebuie să aibă

procură de la administratori. Dacă au fost încheiate careva acte juridice de către un membru care nu

are asemenea împuterniciri [1.2, art. 124, alin. (3) şi art. 125, alin. (6)], atunci societatea nu poate

invoca clauzele actului de constituire prin care se limitează împuternicirile membrilor, cu excepţia

cazurilor când se va demonstra că terţul, în momentul încheierii actului juridic, cunoştea sau

trebuia să cunoască faptul că membrul nu este împuternicit să acţioneze în numele societăţii. Chiar

dacă nu este împuternicit să administreze societatea, fiecare asociat al acesteia are dreptul să ia

cunoştinţă, personal sau asistat de un expert, de toată documentaţia privind administrarea. Dacă

prin contractul de constituire nu s-a arătat administratorul care are puterea de reprezentare a

societăţii, legea prezumă că dreptul şi obligaţia de a reprezenta societatea în comandită îl au toţi

membrii ei [1.2,art. 125, alin. (1)]. Actul constitutiv poate să prevadă că dreptul de a reprezenta

societatea îl are unul sau câţiva comanditaţi, celorlalţi fiindu-le interzis să reprezinte societatea.

Dacă societatea este reprezentată de mai mulţi membri şi dacă actul de constituire nu prevede că ei

trebuie să acţioneze în comun, atunci fiecare are dreptul să acţioneze de sine stătător. La cererea

oricărui membru, instanţa de judecată, dacă există motive întemeiate (încălcarea gravă a

obligaţiilor şi imposibilitatea exercitării atribuţiilor), poate priva persoana de dreptul de a

administra şi a reprezenta societatea.

40

Page 41: Teza Societati de  Persoane

2.4. Drepturile, obligațiile și răspunderea asociaților în cadrul societății în comandită

Drepturile asociaţilor societăţii în comandită sunt stipulate în art. 115 şi in unele dispoziţii

speciale. S-a relevat deja că societatea în comandită se deosebeşte de alte societăţi comerciale prin

existenţa a două categorii de asociaţi: comanditaţi şi comanditari, fiecare având drepturi şi obligaţii

specifice.

Drepturile asociaţilor comanditaţi. Asociaţii comanditaţi au următoarele drepturi:

Dreptul de a conduce societatea şi de a lua parte la activitatea ei [1.2, art.115]. Ca şi în alte

societăţi, asociaţii comanditaţi participă la conducerea şi la activitatea societăţii ' prin intermediul

adunării asociaţilor, având dreptul la un singur vot. Participarea comanditarilor la activitatea

societăţii include şi administrarea şi reprezentarea.

Dreptul de administrare [1.2, art. 138]. Administrarea societăţii în comandită ţine de

competenţa exclusivă a asociaţilor comanditaţi. Esenţa societăţii constă în faptul că comanditaţii

gestionează banii şi bunurile transmise societăţii de către comanditari, iar beneficiul se repartizează

între comanditaţi şi comanditari conform actului de constituire. Chiar definiţia legală dată societăţii

în comandită evidenţiază prerogativa de administrare a comanditaţilor, calificându-i ca membri

care practică în numele societăţii activitate de întreprinzător. Mai mult, art.138 alin.(l) al Codului

civil al Republicii Moldova prevede că conducerea societăţii în comandită se exercită de către

comanditaţi, iar modul de conducere şi administrare se efectuează în baza dispoziţiilor stabilite

pentru societatea în nume colectiv. Dacă sunt mai mulţi comanditaţi, aceştia pot să repartizeze între

ei funcţiile.

Dreptul de reprezentare [1.2,art.138]. Activitatea de întreprinzător desfăşurată în numele

societăţii presupune încheierea diferitelor acte juridice. In legătură cu aceasta, legiuitorul prevede

expres şi dreptul comanditatului de a reprezenta societatea în raport cu terţii, iar art.138 alin.(l) al

Codului civil al Republicii Moldova face trimitere la regulile reprezentării pentru societatea în

nume colectiv stipulate la art.124 şi 125. Numele comanditaţilor se înscrie in Registrul de stat.

Dreptul la informaţie [1.2, art.115, 124 alin.(4), 136 alin.(4)]. Comanditaţii, fiind cei care

administrează şi reprezintă societatea, sunt însuşi organul executiv al societăţii şi au acces la

întreaga informaţie. Fiecare comanditat are dreptul să ia cunoştinţă atât de actele încheiate de

ceilalţi, cât şi de documentaţia contabilă a societăţii.

Dreptul la o parte din beneficiu [1.2, art.115, art.127 şi art.136 alin. (4)]. Aportul asociatului

comanditat constând în muncă şi servicii, care nu se iau în considerare la formarea şi majorarea

capitalului social, asociatul trebuie să obţină o plată pentru efortul fizic şi intelectual depus pentru

societate. Această plată se face prin atribuirea unei părţi din beneficiul obţinut de societate.

41

Page 42: Teza Societati de  Persoane

Proporţia din beneficiu care revine şi urmează a fi repartizată asociaţilor comanditaţi trebuie

prevăzută expres în actul de constituire.

Dreptul la retragere din societate [1.2, art. 130]. Asociatul comanditat se poate retrage din

societate în condiţiile art. 130 al Codului civil al Republicii Moldova, adică notificând ceilalţi

asociaţi cu cel puţin 6 luni înainte. În caz de retragere, asociatul comanditat nu poate pretinde la o

parte din activele ce suplinesc capitalul social. La activele ce suplinesc capitalul social pot pretinde

doar comanditarii. Comanditatul poate pretinde doar la o proporţie din activele ce depăşesc

capitalul social.

Dreptul la active în caz de lichidare a societăţii [1.2,art.115]. Dacă societatea în comandită

se dizolvă, comanditaţii pot pretinde la o parte din activele nete ce depăşesc mărimea capitalului

social.

Drepturile asociaţilor comanditari. Comanditarii au următoarele drepturi:

Dreptul de a conduce societatea şi de a lua parte la activitatea ei [1.2,art.115]. Comanditarii

pot să exercite acest drept numai participând la adunările asociaţilor cu drept de vot şi numai în

probleme care nu intră în competenţa exclusivă a comanditarilor. În special, ei vor participa la

adunare în caz de modificare a actului de constituire, de excludere sau de acceptare a unor asociaţi,

de încheiere a actelor ce depăşesc limitele activităţii obişnuite etc. Comanditarii nu participă la

activitatea de întreprinzător a societăţii [1.2,art.136 alin.(l)], nu au dreptul să participe la

conducerea şi la administrarea societăţii şi nici să o reprezinte [1.2, art.138 alin.(2)]

Dreptul la informaţie şi la control asupra activităţii comanditatilor [1.2, art.139]. Potrivit

art.139 alin.(l) lit.c) al Codului civil al Republicii Moldova, comanditarul are dreptul să ia

cunoştinţă de dările de seamă şi de bilanţurile anuale, să verifice datele din registrele contabile şi

din alte documente jusliiicative. De asemenea, el poate cere informaţie despre desfăşurarea

activităţii, despre modul de încheiere şi executare a contractelor, despre respectarea disciplinei

financiare a societăţii. Comanditarii exercită acest drept fără a se implica în activitatea

comanditatilor.

Dreptul la o parte din beneficiu [1.2, art. 115, art.139]. Comanditarul are dreptul să

primească partea ce i se cuvine din veniturile societăţii proporţional participaţiunii sale la capitalul

social, în modul prevăzut de actul de constituire, care trebuie să prevadă mai întâi proporţia de

împărţire a beneficiului între asociaţii comanditaţi şi asociaţii comanditari. Cota din beneficiu ce

revine comanditarilor se va împărţi între aceştia proporţional participaţiunii la capitalul social.

Dreptul la retragere din societate [1.2, art.139]. Comanditarul are dreptul să se retragă din

societate la sfîrşitul anului financiar şi să primească o parte din activele ei proporţional

42

Page 43: Teza Societati de  Persoane

participaţiunii sale la capitalul social, în modul stabilit de actul de constituire. Partea din active la

care poate pretinde comanditarul se compune din două părţi: active care formează capitalul social,

altfel spus - dreptul de restituire a aportului, şi active care depăşesc mărimea capitalului social şi

care se impari mai întâi între comanditari şi comanditaţi, iar apoi partea ce revine comanditarilor se

împarte între ei şi cu această parte asociatul se retrage.

Dreptul la active in caz de dizolvare a societăţii [1.2,art.115, art. 143 alin.(2)]. În caz, de

dizolvare a societăţii în comandită, comanditarii aü dreptul preferential faţă de comanditaţi la

recuperarea aporturilor din painmonuil societăţii rămas după satisfacerea tuturor creanților. Asilel,

din activele rămase după satisfacerea creanţelor se restituie mai îulâi comanditarilor active în suma

bgală valorii aporturilor cu care aceştia au contribuit la formarea şi majorarea capitalului social.

Suma ce revine comanditarilor se împarte apoi între ei proporţional participaţiunii fiecăruia la

capitalul social. Suma ce revine comanditaţilor, în lipsa unor prevederi ale actului constitutiv, se va

împărţi între ei în mod egal.

Dreptul de cesiune a participaţiunii [1.2,art.139, art.142]. Comanditarul este în drept să

transmită participaţiunea sa la capitalul social sau o parte din ea unui alt comanditar ori, dacă este

stipulat în actul de constituire, unui terţ.

Obligaţiile asociaţilor comanditaţi. Pornind de la dispoziţiile generale ale art. 116,

coroborate cu dispoziţiile art.136 şi 138 al Codului civil al Republicii Moldova, comanditaţii sunt

obligaţi să administreze şi să reprezinte societatea, să informeze ceilalţi asociaţi privitor la

activitatea acesteia.

Obligaţia de a transmite aportul [1.2, art. 116, art. 114]. Comanditatul nu este ţinut să facă

aporturi în bani sau în bunuri la capitalul social. Din esenţa societăţii în comandită, expusă la

art.136 alin.(l) al Codului civil al Republicii Moldova, potrivit căreia comanditaţii sunt membrii

care practică în numele societăţii activitate de întreprinzător şi răspund nelimitat, rezultă cu

certitudine că aportul comanditaţilor constă în muncă şi servicii depuse în perioada de activitate a

societăţii, care nu sunt luate în considerare la formarea şi majorarea capitalului social, dar care dau

dreptul la beneficii, la o parte din active în cazul lichidării şi îl ţine răspunzător nelimitat şi solidar

pentru obligaţiile societăţii. Astfel, comanditatul este obligat să administreze (să conducă)

societatea gestionând patrimoniul acesteia şi reprezentând-o în raport cu terţii. De aici rezultă o altă

obligaţie a asociatului comanditat, şi anume de a participa personal la activitatea societăţii.

Obligaţia de a nu deveni asociat cu răspundere nelimitată al unei alte societăţi comerciale

[1.2, art.136]. Potrivit dispoziţiei art.136 alin. (2) al Codului civil al Republicii Moldova, o

43

Page 44: Teza Societati de  Persoane

persoană poate fi comanditat numai într-o singură societate. Comanditatului i se interzice să devină

asociat al unei societăţi în nume colectiv.

Obligaţia de comunica modificarea datelor de identitate [1.2, art.116]. Orice uncare a datelor

de identitate se aduce la cunoştinţa altor asociaţi şi se introduce în Registrul de stat.

Obligaţia de confidenţialitate [1.2,art.116]. Comanditatului i se interzice să comunice

concurenţilor sau unor alte persoane interesate informaţia confidenţială a societăţii pentru a nu o

prejudicia.

Obligaţia de neconcurenţă [1.2,art.116]. Comandita tul este obligat să nu desfăşoare activităţi

similare celei pe care o practică societatea, decât cu acordul celorlalţi asociaţi comanditaţi şi

comanditari. Se prezumă că există acordul celorlalţi dacă, la momentul primirii asociatului în

societate, toţi cunoşteau că acesta desfăşoară deja genul de activitate al societăţii. în cazul în care

încalcă această obligaţie, asociatul răspunde pentru prejudiciul cauzat ori poate fi obligat să

cesioneze toate drepturile dobândite prin actele pe care le-a executat cu încălcarea pactului de

neconcurenţă.

Obligaţiile comanditarilor

Obligaţia de a transmite aportul [1.2, art.116, art.114]. Principala obligaţie a comanditarului

este de a transmite în contul societăţii aportul la care s-a obligat prin actul de constituire. Până la

înregistrarea de stat a societăţii, va transmite cel puţin 60% din aportul promis, iar restul, în

termenul prevăzut de actul de constituire, dar nu mai tîrziu de 6 luni de la data înregistrării.

Obligaţia de comunica modificarea datelor de identitate [1.2, art.116]. Orice modificare a

datelor de identitate ale comanditarului se aduce la cunoştinţa celorlalţi asociaţi şi se introduce în

Registrul de stat.

Obligaţia de confidenţialitate [1.2, art.116]. Comanditarului i se interzice să comunice

concurenţilor sau altor persoane interesate informaţia confidenţială a societăţii.

Obligaţia de neconcurenţă [1.2, art.116 art.139 alin.(2)]. Potrivit art.139 alin.(2) al Codului

civil al Republicii Moldova, asupra comanditarului nu se răsfrânge dispoziţia art.116 alin.(2)

(obligaţia de neconcurenţă). Această obligaţie poate fi impusă prin clauza actului de constituire a

societăţii.

Răspunderea asociaţilor. Răspunderea asociaţilor este diferită, în dependenţă de statutul de

comanditat sau de comanditar.

Răspunderea comanditatilor. Comanditaţii răspund ca şi asociaţii societăţii în nume colectiv,

adică nelimitat şi solidar. Creanţele vor fi satisfăcute iniţial din bunurile societăţii şi numai în cazul

neacoperirii lor integrale se va răspunde şi cu bunurile personale ale comanditatilor.

44

Page 45: Teza Societati de  Persoane

Comanditaţii, având şi calitatea de administratori ai societăţii, vor putea fi traşi la răspundere

administrativă sau penală pentru acţiuni ilegale şi contrare intereselor societăţii.

Răspunderea comanditarilor. Comanditarii nu răspund pentru obligaţiile societăţii în

comandită, dar suportă, în limita valorii participaţiunii lor la capitalul social, riscul activităţii

ineficiente. Dacă societatea devine insolvabilă până la transmiterea deplină a aportului de către

comanditar, acesta va putea fi urmărit pentru cota netransmisă.

Persoana care devine comanditar al unei societăţi în comandită existente suportă riscul pierderilor

în limita participaţiunii sale şi pentru obligaţiile născute până la momentul dobândirii calității de

asociat. Clauza actului de constituire care prevede altfel dite inopozabilă terţilor.

Răspunderea pentru obligaţiile societăţii. Obligaţiile societăţii în comandită sunt garantate cu

patrimoniul social şi răspunderea nelimitată, solidară şi subsidiară a comanditaţilor. Comanditarii

suportă, în limita aportului depus, riscul pierderilor ce rezultă din activitatea societăţii. Regulile

referitoare la răspunderea comanditaţilor pentru obligaţiile societăţii sunt aceleaşi ca şi cele

referitoare la responsabilitatea membrilor societăţii în nume colectiv. Comanditatul nu este absolvit

de răspundere nici în cazul în care înstrăinează, până la expirarea termenului de 3 ani, dreptul de

participaţiune la capitalul social.

45

Page 46: Teza Societati de  Persoane

CAPITOLUL III. ASPECTE COMPARATIVE PRIVIND REGIMUL JURIDIC AL

SOCIETĂȚILOR DE PERSOANE

3.1. Noțiuni introductive privind societățile comerciale europene

Sfârşitul celui de al doilea război mondial a însemnat pentru statele europene occidentale

începutul unei noi ere, caracterizată prin crearea unor noi uniuni şi alianţe în vederea realizării unui

scop comun şi anume dezvoltarea relaţiilor comerciale şi obţinerea de avantaje reciproce de pe

urma cooperării economice.

Legislaţia privind companiile este esențială pentru a garanta certitudinea juridică și pentru a

proteja drepturile asociaților. Respectând totodată tradițiile juridice și structurile societăților

comerciale, care diferă de la un stat la altul, armonizarea normelor de bază facilitează oferirea de

servicii și produse de către firme tuturor clienților din Uniunea Europeană. Intensificarea

comerțului transfrontalier și dezvoltarea comerțului electronic prezintă numeroase oportunități

pentru întreprinderi și consumatori, dar creează și probleme pentru cadrul juridic actual în

domeniul societăților comerciale. Acesta este motivul pentru care trebuie să reflectăm asupra

modului în care cadrul existent poate fi adaptat la noile realități ale secolului XXI. În plus,

provocările actuale ne impun să privim legislaţia în domeniul societăților comerciale nu numai

dintr-o perspectivă pur juridică, ci și în contextul mai larg al guvernanței corporative, al

responsabilității sociale a întreprinderilor și al rolului-cheie al companiilor în ceea ce privește

inovarea și creșterea [2.37,p.26].

Codul civil francez din 1804, precum şi Codul Comercial din 1807 au fost introduse, la puţin

timp de la apariţia lor şi în Belgia şi Luxemburg, precum şi in Olanda (1810), aceste ţări afîându-se

sub ocupaţie franceză. Aceste Coduri au continuat să se aplice în aceste ţări şi după retragerea

trupelor franceze. De menţionat însă că, în Olanda, ele au suferit anumite modificări în 1838.

Codul Civil francez de la 1804 a avut puternice influenţe şi asupra Codului civil italian din

1865 (modificat,ulterior în 1882). influenţat, de asemenea, în mod esenţial Codul civil spaniol din

1829 (revizuit ulterior în 1885). Totodată, Codul Comercial francez de la 1807 a avut

puterniceinfluenţe asupra Codului Comercial spaniol din 1885, precum şi asupraCodului Comercial

italian din .1885.

În timp ce Codul civil spaniol din 1889 şi Codul comercial Spaniol din 1885 sunt încă în

vigoare, în italia a fost adoptat în 1942 un nou Cod civil care a abrogat atât precedentul Cod civil,

cât şi pe cel comercial. Actualul Cod civil italian (din 1942, cu modificările ulterioare) reuneşte atât

prevederile de drept civil, cât şi pe cele de drept comercial. Acest Cod Civil este, de asemenea, de

certă influenţă franceză, dar reuneşte şi influenţe germane şi elveţiene.

46

Page 47: Teza Societati de  Persoane

În acest context, trebuie să menţionăm, de asemenea, că atât Codul civil român de la 1864,

cât şi Codul comercial român din 1885 sunt întocmite după modelul francez (parţial prin filiera

belgiană).

Belgia a adoptat, în 1873, un Cod comercial care a inclus şi reglementări privind societăţile

comerciale, după modelul Legii franceze a societăţilor comerciale din 1867 (această lege franceza

пи mai este în vigoare în momentul de faţă).

Codul comercial belgian a fost revizuit în mare parte în 1935, odată cu introducerea

conceptului de societate comercial cu răspundere limitată de tip privat (de asemenea, a suferit,

ulterior, o serie de alic modificări).

În ceea ce priveşte dreptul comercial belgian (în primul rând, prevederile de drept societar),

la cristalizarea formei sale actuale o contribuţie importantă a adus-o şi activitatea Comisiei Bancare

a Belgiei („Commission Bancaire”)[2.37,p.26].

Legea societăţilor comerciale luxemburgheze din 1915 este întocmită după modelul Legii

respective belgiene de la 1873. Codul civil italian din 1942 a abrogat expres, aşa cum am menţionat

deja, vechile sale Coduri: civil şi comercial, înlocuind, de asemenea, conceptul de „comerciant” cu

acela de „întreprinzător” („imprenditore”), precum şi conceptul de „activitate comercială” cu acela

de „activitate economică organizată”.

Problemele privind societăţile comerciale italiene sunt cuprinse în acest Cod civil; există o

similitudine cu tehnica legislativă olandeză în sensul că multe articole care guvernează societatea

(publică) pe acţiuni se aplică şi societăţii cu răspundere limitată.

În Spania este încă în vigoare Codul comercial din 1989; societatea pe acţiuni este

reglementată de o lege specială din 1989 (care a abrogai o lege din 1951 pentru a uniformiza

prevederile legislative referitoare la societatea pe acţiuni cu Directivele C.E.E. în materie);

societatea cu răspundere limitată este reglementată, de asemenea, printr-o lege specială din 1953.

În ceea ce priveşte Portugalia, reţinem că principalele reglementări în privinţa societăţilor

comerciale sunt cuprinse în Codul Societăţilor Comerciale, introdus prin Decretul-Lege nr. 262 din

2 septembrie 1986.

Termenul „societa” din Dreptul roman, ca de altfel şi termenul francez „société” şi termenul

german „Gesellschaft” este atotcuprinzător în ceea ce priveşte diversele forme asociative, fie că

este vorba de societăţi comerciale sau asocieri comerciale fără personalitate juridică, fie că este

vorba de societăţi comerciale sau societăţi civile.

De asemenea, împărăţirea în comercianţi şi ne-comercianţi este o caracteristică întâlnită în

toate sistemele de drept comercial continental.

47

Page 48: Teza Societati de  Persoane

Astfel, la nivelul fiecărui sistem de drept comercial al statelor membre C.E.E., anumite tipuri

de societăţi (cum ar fi, de pildă, societatea pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată) sunt

considerate a fi „comerciale”, indiferent că obiectul lor de activitate prevede desfăşurarea unor

activităţi comerciale sau civile.

Pe de altă parte, în cazul unor altfel de societăţi (de ex., societatea în nume colectiv sau

comandită simplă), acestea sunt considerate comerciale, atunci când desfăşoară activităţi

comerciale şi civile, dacă operează tranzacţii de natură civilă. Aceeaşi distincţie se face şi între

asociaţii, acestea fiind clasificate în:producătoare de profit (sau lucrative), care sunt, fără nici un

dubiu, comerciale; non-profit (nelucrative) care sunt considerate civile.

Articolul 58 alin. 2 din Tratatul de la Roma definind termenele de „firmă” şi „companie

(societate comercială), le explicitează ca având conotaţii generale, incluzând orice tip de societate:

comercială, civilă sau cooperatistă, precum şi alte persoane juridice de drept public sau de drept

privat, mai puţin cele non-profit.

3.2. Reglementarea juridică societăților de persoane în unele statele de drept comercial

de tip latin

Franța. Principalul act normativ în domeniul societăţilor comerciale este Legea societăţilor

comerciale nr.66-537 din 24 iulie 1966 (cuprinzând peste 500 de articole), cu modificările

ulterioare, intervenite în perioada 1983-1988, şi Decretul nr.67-236 din 23 martie 1967 privind

punerea în aplicare a acesteia. Aceste acte normative speciale se completează cu dispoziţiile

Codului Civil al Franței referitoare la contractul de societate (art. 1832-1873) aşa cum au fost

modificate prin Legea din 4 ianuarie 1978 [2.31,p.45].

Societăţi de persoane, în dreptul comercial francez, sunt următoarele:

- societatea în nume colectiv („société en nom collectif - S.N.C.”);

- societatea în comandită simplă („société en commandite simple -S.C.S.”);

- societatea în participaţiune („société en participation”);

- societatea civilă („société civile”).

Dreptul comercial francez mai include şi o societate are este atât de capital, cât şi de persoane

şi anume societatea eu răspundere limitată („société à responsabilité limitée - S.A.R.L.), formă de

societate preluată din dreptul comercial german („Gesellschaft mit reschrănkter Haftung -

G.m.b.H.) [2.37, p.84].

Societăţi civile (Sociétés civiles).Societăţile civile nu pot desfăşura activităţi comerciale; ele

sunt reglementate de Codul Civil francez. Fiecare partener al unei societăţi civile este în mod egal

48

Page 49: Teza Societati de  Persoane

răspunzător faţă de terţi, indiferent de contribuţia adusă în societatea civilă respectiva (aceasta

presupune, de pildă, că un partener care are o contribuţie de 10% are aceeaşi răspundere ca un

partiner care deține 45%). Partenerii unei societăţi civile sunt liberi să administreze societatea după

cum cred de cuviinţă. Înstrăinarea şi, respectiv, dobândirea părţilor sociale presupune aprobarea

unanimă a partenerilor societăţii civile [2.39,p.145].

Societăţi civile se constituie, de regulă, pentru a desfăşura afaceri imobiliare, activităţi

agricole sau de cercetare. Această formă este utilizată şi pentru activităţi desfăşurate de liber-

profesionişti (firme de avocaţi, de consultanţă economic-financiară etc.).

În cazul în care societăţile civile desfăşoară şi activităţi comerciale, trebuie să includă

prevederi corespunzătoare în actele constitutive. Ele rămân, în continuare, societăţi civile, dar, din

punct de vedere fiscal, sunt considerate societăţi comerciale (veniturile obţinute de acestea fiind

impozitate ca şi profiturile societăţilor comerciale). Societăţile civile nu au decât obligaţia de a-şi

întocmi actele constitutive; ele nu au nici o obligaţie de înregistrare sau înmatriculare, cu excepţia

înregistrării la administraţia financiară.

Societăţi în nume colectiv - S.N.C. (Sociétés en nom collectif).Într-o societate în nume

colectiv, toţi asociaţii poartă o răspundere solidară şi nelimitată faţă de datoriile şi obligaţiile

societăţii. Ei trebuie, de asemenea, să aibă calitatea de comercianţi („commerçants”).

Indiferent de obiectul său de activitate, această formă de societate este considerată comercială;

regimul fiscal aplicabil este însă diferit, după cum societatea în nume colectiv desfăşoară activităţi

comerciale sau activităţi non-profit.

Modul de administrare al societăţii în nume colectiv este lăsat de lege ia latitudinea

asociaţilor. Dacă actele constitutive ale societăţii nu conţin dispoziţii contrare, toţi asociaţii pot

avea, în principiu şi calitatea de administrator.

Un administrator care a fost desemnat prin actele constitutive, nu poate fi schimbat decât cu

acordul unanim al asociaţilor.

Părţile sociale, în cadrul unei societăţi în nume colectiv nu pot fi reprezentate prin înscrisuri

materiale. Totodată, ele nu pot fi înstrăinate sau dobândite fără acordul unanim al asociaţilor.

înstrăinarea şi dobândirea părţilor sociale se face printr-un contract de cesiune (şi un act adiţional la

contractul societăţii). Aceste documente se depun, împreună cu o cerere de menţiuni, la Registrul

Comerţului (se plăteşte, de asemenea, o taxă reprezentând un procent din valoarea totală a părţilor

sociale cesionate).

Societăţi în comandită simplă S.C.S. (Sociétés en commandite simple).O societate în

comandită simplă are două categorii de asociaţi: comanditaţii („commandités”) şi comanditarii

49

Page 50: Teza Societati de  Persoane

(„commanditaires”). Comanditaţii sunt solidar şi nelimitat răspunzători pentru datoriile şi

obligaţiile societăţii (ei se aseamănă asociaţilor unei societăţi în nume colectiv). Comanditaţii se

ocupă de administrarea societăţii în comandită simplă. Comanditarii au o răspundere limitată la

valoarea aportului lor la capitalul social (valoarea părţilor sociale deţinute). Poziţia lor este

similară, mai degrabă, cu cea a acţionarilor în cadrul unet societăţi anonime[2.39,p.148].

În principiu, regulile privind administrarea societăţii în comandită simplă sunt similare cu

cele privind administrarea unei societăţi în nume colectiv. Singura diferenţă notabilă este aceea că

asociaţii - comanditari nu au voie să fie şi administratori sau să efectueze acte de administraţie. în

caz contrar, aceştia pierd beneficiul răspunderii limitate şi devin răspunzători nelimitat şi solidar cu

ceilalţi comanditaţi.

Societăţi în participaţiune (Sociétés en participation). O trăsătură esenţială a societăţii în

participaţiune este aceea că nu are personalitate juridică, aşa cum au celelalte tipuri de societăţi. Nu

presupune decât încheierea unui contract între părţi (persoane fizice şi/sau juridice) şi nu presupune

nici un fel de publicitate.Existenţa societăţii în participaţiune nu este făcută cunoscută terţilor; este

mai degrabă o asociere comercială secretă. Societatea în participaţiune nu poate avea o denumire

proprie şi nu poate emite acţiuni sau părţi sociale (există stipulată în contractul acestei societăţi

partea procentuală a fiecărui partener la profituri şi pierderi).

Administrarea unei societăţi în participaţiune revine unuia dintre parteneri, tuturor partenerilor

sau chiar unei terţe persoane, mandatată de parteneri. Societatea în participaţiune poate fi atât

comercială, cât şi civilă, în funcţie de natura activităţilor pe care şi le-a propus.

În general, acest vechiul comercial este destinat întreprinderii unor afaceri limitate în timp şi

pentru realizarea unor scopuri precise, fiind o structură flexibilă şi lesnicioasă atât pentru operaţiuni

comerciale interne, cât şi internaţionale.

Procedura de constituire a unei societăţi comerciale, inclusiv a unei societăţi persoane

presupune parcurgerea mai multor etape succesive care pot fi grupate în două mari stadii: -

întocmirea şi semnarea actelor constitutive; - îndeplinirea cerinţelor legale privind publicitatea

constituirii societăţii.

Primul stadiu, care se încheie cu semnarea actelor constitutive, presupune patru etape:

1) Mai întâi, iniţiatorii constituirii unei societăţi (promotorii) trebuie să găsească un local

adecvat pentru viitorul sediu social. Importanţa acestei etape constă în aceea că, în funcţie de locul

unde este situat sediul social, societatea poate beneficia sau nu de anumite facilităţi fiscale (de

exemplu, importante scutiri de impozite şi alte facilităţi de natură fiscală sunt acordate societăţilor

comerciale care îşi stabilesc sediul social în afara Parisului, în noile zone comerciale şi industriale).

50

Page 51: Teza Societati de  Persoane

2) Actele constitutive trebuie să fie întocmite în formă scrisă şi semnate de părţi, iar dacă

există aporturi în imobile la capitalul social (clădiri, terenuri), actele constitutive trebuie să îmbrace

şi forma autentică.

3) Actele constitutive trebuie să indice denumirea societăţii, durata de activitate (care nu

poate fi mai mare de 99 de ani), sediul social (siege social), obiectul de activitate, capitalul social.

Pentru fiecare tip de societate există şi clauze specifice (expres menţionate de lege) [2.31,p.46].

4) Dacă au fost efectuate activităţi de comerţ şi s-au încheiat contracte şi diverse tranzacţii în

numele societăţii încă înainte de semnarea actelor constitutive, trebuie întocmită o declaraţie în

acest sens. Declaraţia trebuie anexată la actele constitutive. Totodată, dacă sunt aporturi în natură la

capitalul social, trebuie anexat şi un raport de evaluare a acestora întocmit de un expert contabil

autorizat.

Al doilea mare stadiu, în cadrul procedurii de constituire, presupune opt etape.

Mai întâi se plăteşte taxa de înmatriculare, care reprezintă 1% din valoarea capitalului social.

Urmează publicarea unui anunţ despre constituirea societăţii în „Jurnalul de anunţuri juridice”.

A treia etapă o constituie o declaraţie în sensul că toate operaţiunile şi documentele necesare

au fost efectuate şi întocmite în conformitate cu prevederile legislaţiei comerciale (la declaration de

conformi te). Această declaraţie trebuie semnată de toţi fondatorii şi de primii membri ai organelor

de administraţie şi gestiune, precum şi de control ale societăţii sau de către unul dintre aceştia care

a fost mandatat în acest sens.

Dacă toate condiţiile legale sunt îndeplinite, instanţa va autoriza constituirea societăţii şi va

dispune înmatricularea acesteia în Registrul Comerţului. În continuare, societatea trebuie să mai

publice un anunţ referitor la constituirea sa, în Buletinul Oficial de Anunţuri Comerciale

(B.O.D.A.C).

După îndeplinirea acestor obligaţii, Registrul Comerţului eliberează certificatul de

înmatriculare (care conţine şi numărul de înmatriculare al societăţii). Din acest moment, societatea

comercială respectivă dobândeşte personalitate juridică. Odată înmatriculată, societatea comercială

are obligaţia de a folosi în toată corespondenţa sa comercială, facturi, liste de preţuri, reclame,

precum şi în orice alt document emanând de la societate, numărul propriu de înmatriculare şi

numărul de identitate naţională alocat de L.N.S.E.E. De asemenea, societatea are obligaţia de a

indica instanţa comercială pe lângă care funcţionează Registrul Comercial la care este

înmatriculată, precum şi valoarea capitalului social al societăţii.Ultima etapă o reprezintă

înregistrarea societăţii la administraţia financiară şi la asigurările sociale.

51

Page 52: Teza Societati de  Persoane

Belgia. Prevederile de drept comercial referitoare la societăţile comerciale în Belgia sunt

cuprinse, în principal, în Cartea I, Titlul IX din Codul comercial deja 1873. Această parte a Codului

comercial a fost, ulterior, de mai multe ori modificată şi completată, cele mai importante dintre

aceste modificări fiind introduse prin Decretai Regal din 30 noiembrie 1935. Acestui decret i s-au

adăugat, în timp, o serie de alte acte normative care au modificat şi completat prevederile legale

privind societăţile comerciale. Dintre acestea, menţionăm: Legea din 23 februarie 1967, care a

instituit procedura de schimbare a formei juridice a unei societăţi comerciale, fără afectarea

personalităţii juridice proprii a acesteia; Legea din 6 martie 1973 care a implementat în dreptul

belgian prima Directivă C.E.E. de drept comercial; Legea din 17 iulie 1975, care a implementat a

patra Directivă C.E.E. privind bilanţurile contabile anuale ale societăţilor comerciale; Legea din 21

februarie 1985, care a modificat prevederile referitoare la contabilitatea societăţilor comerciale

[2.37,p.74]

Potrivit Codului Comercial, în Belgia se pot constitui următoarele tipuri de societăţi

comerciale: societatea în nume colectiv („société ea nom collectif”); Societatea în comandită

simplă („société en commandite simple”); societatea în comandită pe acţiuni („société en

commandite par actions”); Societatea anonimă („société anonyme”); societatea privată cu

răspundere limitată („société privée aresponsabilité limitée”); societatea cooperatistă („société

coopérative”). Toate aceste forme sau tipuri de societăţi comerciale au personalitate juridică.

Societatea în nume colectiv (Société en nom colîectiv). Potrivit dispoziţiilor art.15-17 ale

Codului Comercial belgian, „societatea în nume colectiv presupune un contract încheiat între două

sau mai multe persoane care intenţionează să desfăşoare activităţi comerciale sub „protecţia” unei

firme sociale” („firmă” se referă aici la denumirea societăţii). Asociaţii sau partenerii societăţii în

nume colectiv poartă o răspundere solidară şi nelimitată în ceea ce priveşte obligaţiile şi datoriile

societăţii.

Societatea în comandită simplă (Société en commandite simple), care, în practica comercială

belgiană, se întâlneşte arareori, se aseamănă, în multe privinţe cu o societate în nume colectiv. Spre

deosebire, însă de aceasta, o societate în comandită simplă are două categorii de asociaţi:

comanditaţii (commandites), care au o răspundere nelimitată şi solidară faţă de datoriile societăţii;

comanditarii (commanditaires), care au o răspundere limitată la valoarea aporturilor aduse la

capitalul social. Trebuie să existe cel puţin câte un asociat din fiecare categorie pentru a se putea

constitui o societate în comandită simplă. Un comanditar nu are dreptul să participe la

administrarea societăţii în comandită simplă, care este apanajul exclusiv al comanditaţilor. în caz

contrar, el îşi pierde automat beneficiul răspunderii limitate.

52

Page 53: Teza Societati de  Persoane

Italia. În sistemul de drept comercial italian se prevede posibilitatea unei persoane fizice de a

desfăşura o activitate comercială independentă sub condiţia înregistrării la Camera de Comerţ,

Industrie şi Agricultură) respectiv la oficiul regional competent al acesteia).

În afară de societăţile cooperatiste, activitatea comercială se desfăşoară prin intermediul

societăţilor comerciale (şi civile, deoarece în sistemul italian'dihotomia civil-comercial nu este atât

de accentuată ca în alte sisteme de drept comercial, având alte conotaţii). Tipurile de societăţi

italiene care desfăşoară activităţi comerciale sunt următoarele: societatea civilă sau simplă („societa

şemplice”); societatea în nume colectiv - S.N.C. („societa in nome collettivo”); societatea în

comandită simplă - S.A.S. („societa in accomandita semplice”); societatea cu răspundere limitată -

S.R.L. („societa aresponsabilisa limita”) ; societatea pe acţiuni - S.p.A. („societa per azioni”);

societatea în comandită pe acţiuni-- S.A.p.A. („societa in accomandita per azioni”) [2.37,p.103].

Trebuie să menţionăm că, în plus faţă de aceste forme de societate, activităţi comerciale sunt

desfăşurate şi de societăţi comerciale de facto, societăţi care nu sunt efectiv .constituite şi

înmatriculate; acestea nu îşi îndeplinesc decât obligaţiile fiscale.

Societatea în comandită simplă poate fi definită ca un grup de persoane care desfăşoară

activităţi comerciale în cadrul unei societăţi cu denumire proprie, în care cel puţin unul din asociaţi

(comanditat) este direct şi nelimitat răspunzător pentru obligaţiile societăţii, iar ceilalţi asociaţi

(comanditarii) sunt răspunzători numai în limita valorii aporturilor lor la capitalul social.

Nici acest tip de societate nu are personalitate juridică, dar are drepturi şi îşi poate asuma obligaţii

în nume propriu. Regulile aplicabile societăţii în nume colectiv se aplică, în mare parte, şi societăţii

în comandită simplă. Comanditaţii au aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi asociaţii unei societăţi în

nume colectiv; ei sunt, de altfel, însărcinaţi şi cu administrarea societăţii în comandită simplă.

Comanditarii nu pot fi şi administratori, decât în anumite cazuri prevăzute, de lege şi cu o procură

specială pentru tranzacţia respectivă. Nerespectarea acestei reguli duce la pierderea beneficiului

răspunderii limitate pentru comanditarul în culpă, el devenind răspunzător nelimitat şi solidar cu

ceilalţi comanditaţi. Pentru o asemenea încălcare a competenţei sale, de altfel, el poate fi şi exclus

din societate cu o majoritate calificată a voturilor celorlalţi asociaţi [2.40,p.189].

Denumirea unei societăţi în comandită simplă se compune din numele unuia sau mai multor

comanditaţi şi trebuie să includă şi cuvintele „societa in accomandita semplice” sau abrevierea

„S.A.S.”. Dacă un comanditar îşi include sau consimte să i se includă numele. în denumirea

societăţii, el îşi pierde automat răspunderea limitată, devenind răspunzător nelimitat şi solidar cu

ceilalţi comanditaţi, pentru obligaţiile societăţii.

53

Page 54: Teza Societati de  Persoane

Contractul de societate trebuie să cuprindă, evident, numele şicelelalte date de identificare

atât ale comanditaţilor, cât şi alecomanditarilor.

Societatea în comandită simplă poate fi dizolvată şi lichidată după aceleaşi reguli care se

aplică în cazul societăţii în nume colectiv. În plus, dizolvarea şi lichidarea obligatorie a unei

societăţi în comandită simplă intervine şi atunci când, ca asociaţi rămân numai comanditari sau

numai comanditaţi şi, în termen de maximum 6 luni, această situaţie nu a fost remediată

O societate în nume colectiv nu are, în dreptul italian, personalitate juridică, dar are drepturi

şi îşi poate asuma obligaţii în nume propriu. Spre deosebire de societatea civilă, societatea în,nume

colectiv trebuie,să aibă o denumire socială proprie („ragione sociale”) care, de regulă, constă din

numele unuia sau mai multor asociaţi, nume urmate, însă, obligatoriu de cuvintele „societa in nome

collettiv” sau abrevierea „S.N.C”.

În ceea ce priveşte formalităţile de constituire, o societate în nume colectiv trebuie să aibă un

contract propriu de societate care se depune, spre înregistrare, la Registrul Firmelor („Registro delle

Imprese”). Asociaţii unei societăţi în nume colectiv: nu pot renunţa sau evita în orice fel

răspunderea lor nelimitată şi solidară faţă de terţi; nu are voie să desfăşoare în paralel activităţi

comerciale concurente cu cele desfăşurate de societate. Creditorii societăţii îşi pot îndestula

creanţele îndreptându-se asupra capitalului social şi patrimoniului societăţii; numai în subsidiar

(după epuizarea patrimoniului social) se pot îndrepta în continuare împotriva avutului personal al

asociaţilor. Societatea în nume colectiv: trebuie să ţină registrele uzuale ale unei societăţi

comerciale; acestea, precum şi toate documentele de natură contabilă, trebuie păstrate timp de 10

ani de la întocmirea sau ieşirea lor din funcţiune; poate fi declarată insolvabilă sau falită în

conformitate cu preyederile art. 2221 din Codul civil italian. În ceea ce priveşte dizolvarea şi

lichidarea societăţii în nume colectiv, trebuie să menţionăm; că art. 2312 din Codul Civil stipulează

că, după aprobarea bilanţului contabil de lichidare, lichidatorii sunt aceia care trebuie să ceară

radierea societăţii din Registrul Firmelor [2.37,p.104].

Societăţi în comandită simplă - S.A.S. (socieía in accomandita sempliee) poate fi definită ca

un grup de persoane care desfăşoară activităţi comerciale în cadrul unei societăţi cu denumire

proprie, în care cel puţin unul din asociaţi (comanditat) este direct şi nelimitat răspunzător pentru

obligaţiile societăţii, iar ceilalţi asociaţi (comanditarii) sunt răspunzători numai în limita valorii

aporturilor lor Ia capitalul social. Nici acest tip de societate nu are personalitate juridică, dar are

drepturi şi îşi poate asuma obligaţii în nume propriu.

54

Page 55: Teza Societati de  Persoane

Regulile aplicabile societăţii în nume colectiv se aplică, în mare parte, şi societăţii în

comandită simplă. Comanditaţii au aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi asociaţii unei societăţi în

nume colectiv; ei sunt; de altfel, însărcinaţi şi cu administrarea societăţii în comandită simplă.

Comanditarii nu pot fi şi administratori, decât în anumite cazuri prevăzute, de lege şi cu o procură

specială pentru tranzacţia respectivă. Nerespectarea acestei reguli duce la pierderea

beneficiului,răspunderii limitate pentru comanditarul în culpă, el devenind răspunzător nelimitat şi

solidar cu ceilalţi comanditaţi. Pentru o asemenea încălcare a competenţei sale, de altfel, el poate fi

şi exclus din societate cu o majoritate calificată a voturilor celorlalţi asociaţi[2.37,p.104].

Denumirea unei societăţi în comandită simplă se compune din numele unuia sau mai multor

comanditaţi şi trebuie să includă şi cuvintele „societa in accomandita sempliee” sau abrevierea

„S.A.S.”. Dacă un comanditar îşi include sau consimte să i se includă numele. În denumirea

societăţii, el îşi pierde automat răspunderea limitată, devenind răspunzător nelimitat şi solidar cu

ceilalţi comanditaţi, pentru obligaţiile societăţii.

Contractul de societatea trebuie să cuprindă, evident, numele şi celelalte date de identificare

atât ale comanditaţilor, cât şi ale comanditarilor. Societatea în comandită simplă poate fi dizolvată

şi lichidata după aceleaşi,reguli care se aplică în, cazul societăţii-în nume colectiv, în plus,

dizolvarea şi lichidarea obligatorie a unei societăţi în comandită simplă intervine şi atunci când, ca

asociaţi rămân numai comanditari sau numai comanditaţi şi, în termen de maximum 6 luni, această

situaţie nu a fost remediată [2.21,p.112].

Spania. Unul din izvoarele de drept comercial în Spania este Codul Civil 231 din 24 iulie

1889, care, de altfel, explicitează şi formele asociative spaniole, departajându-le în persoane

juridice 232 constituite în vederea desfăşurării unor activităţi non-profit (de pildă, asociaţii, fundaţii

etc.) şi persoane jundice constituite în vederea desfăşurării unor activităţi producătoare de profit şi

formate printr-un contract de asociere. Termenul „societate” este definit de Codul civil spaniol ca

un „contract încheiat între două sau mai multe persoane care au convenit să pună ín comun bani,

bunuri sau prestaţii în muncă, în vederea realizării unor activităţi producătoare de profituri, pe care

să şi ie împartă, ulterior”. Reglementări referitoare la societăţile comerciale sunt conţinute în Cartea

a IV-a, Titlul VIII din Codul civil. Izvorul de drept cel mai important, însă, pentru dreptul

comercial spaniol este Codul comercial din 22 august 1885.

Societăţile comerciale sunt reglementate, în principal, în Cartea a II-a, Titlul I din Codul

Comercial. Cartea a IV-a cuprinde reglementări privind incapacitatea de plată, falimentul, bancruta.

Toată legislaţia comercială spaniolă este modificată în momentul de faţă, pentru a fi pusă în acord

55

Page 56: Teza Societati de  Persoane

cu Directivele C.E.E. de drept comercial. De pildă, Legea contabilităţii ur. 19/1988 a fost adoptată

ca urmare a necesităţii, implementării Directivei a opta a C.E.E.

Societatea anonimă era reglementată special într-o lege din 1951, dar, ca urmare a necesităţii

implementării Directivelor C.E.E. în materie (prima, a doua, a treia, a patra, a şasea şi a şaptea

Directivă), o nouă lege privind societatea anonimă („sociedad anonima”) a fost adoptată în 1989.

Investiţiile străine în Spania sunt reglementate prin Decretul Regal din 27 iunie 1986 şi Decretul

Regal din 25 septembrie 1986. Investiţiile spaniole în străinătate sunt reglementate prin Decretul

Regal din 7 noiembrie 1988 şi Ordinul Ministerial din 19 decembrie 1988.

Societatea în nume colectiv - S.C. (Sociedad Colectiva) Societatea spaniolă în nume colectiv,

ca şi în alte sisteme de drepî comercial europene, este un tip de societate în care toţi asociaţii

răspund direct, solidar şi nelimitat pentru datoriile societăţii (inclusiv cu avutul personal). De

asemenea, toţi asociaţii au dreptul să participe la administrarea societăţii, cu excepţia cazului în

care ei renunţă expres ia acest drept. Un asociat, într-o societate în nume colectiv, nu-şi poate

înstrăina părţile sale sociale fără a avea consimţământul celorlalţi asociaţi.

O societate în nume colectiv (S.C.) poate include în denumirea sa: numele tuturor asociaţilor;

numai numele unora dintre asociaţi; numai numele unui asociat. Pentru a constitui o societate în

nume colectiv, trebuie întocmii un contract de societate, care trebuie ulterior autentificat la un

notar. Următoarea operaţiune presupune înmatricularea societăţii la Registrul Comercial („Registro

Mercantil”). Cât priveşte actele constitutive, acestea trebuie să cuprindă datele de identificare ale

asociaţilor şi administratorilor, denumirea societăţii („razón social”), capitalul social, durata de

existenţă a societăţii etc. Societatea în nume colectiv este reprezentată de asociaţii care sunt

împuterniciţi expres să semneze în numele societăţii [2.29,p.90].

Societatea în comandită simplă - S.Com. (Sociedad Comanditaria) prezintă multe

similitudini cu societatea în nume colectiv (S.C). Deosebirea esenţială constă în faptul că societatea

în comandită simplă presupune două categorii de asociaţi: comanditaţii, care poartă o răspundere

nelimitată faţă de obligaţiile şi datoriile societăţii şi comanditarii, a căror răspundere este limitată la

o sumă predeterminată (cu care aceştia contribuie la capitalul societăţii).

O societate în comandită simplă trebuie să aibă minimum câte un asociat din fiecare

categorie. Trebuie menţionat că asociaţii - comanditari nu pot participa direct la administrarea

societăţii (care rămâne apanajul comanditaţilor). Constituirea unei societăţi spaniole în comandită

simplă presupune aceleaşi formalităţi ca şi în cazul constituirii unei societăţii în nume

colectiv.Regulile privind compunerea denumirii societăţii sunt, de asemenea, similare cu cele

privind denumirea societăţii în nume colectiv, cu deosebirea că, în acest caz, trebuie adăugate (la

56

Page 57: Teza Societati de  Persoane

denumirea socială) cuvintele „Sociedad Comanditaria” sau „Sociedad en Comandita” sau

abrevierea „S.Com.” [2.38,p.106].

3.3. Regimul juridic al societăților de persoane în țările de drept comercialde tip

germanic

Germania. În funcţie de natura lor, societăţile comerciale pot fi împărţite în două mari

categorii: societăţi de persoane (Personengesellschaften) şi societăţi de capital

(Kapitalgesellschaften). Dreptul german nu recunoaşte societăţilor de persoane personalitatea

juridică, deoarece se consideră incompatibilă cu această calitate repercutarea răspunderii pentru

datoriile sociale asupra patrimoniilor individuale ale asociaţilor. Sunt considerate societăţi de

persoane societatea în nume colectiv şi cea în comandită simplă [2.37, p.172].

Societatea în nume colectiv - OHG (OFFENE HANDELSGESELLSCHAFT). Ca în toate

societăţile comerciale europene simiiare, trăsătura de esenţă a unei societăţi în nume colectiv

germane este aceea că toţi asociaţii poartă o răspundere nelimitată şi solidară pentfu obligaţiile şi

debitele societăţii (activităţile desfăşurate de societate sunt pur comerciale). Toţi asociaţii au

drepturi egale în ceea ce priveşte administraţia şi reprezentarea societăţii în nume colectiv în

relaţiile cu terţii.

Prin statutul societăţii poate fi îngrădit accesul unuia sau mai multor asociaţi la administraţia

sau reprezentarea societăţii (evident, în aceste cazuri, trebuie să existe cel puţin un asociat care să

aibă plenitudinea drepturilor de reprezentare şi administrare a societăţii).

Societatea în comandită simplă - K.G. („KOMMSNDITGESELLSCHAFT”) presupune

asocierea adouă sau mai multe persoane fizice sau juridice care, sub protecţia unei firme denumiri

sociale („firma”), desfăşoară activităţi comerciale; şi în cadiul căreia cel puţin un asociat are o

răspundere nelimitată pentru datoriile fi obligaţiile societăţii („comanditatul”) şi cel puţin un

asociat arc o răspunderi limitată la valoarea aportului său la capitalul social („comanditarului”). În

practica comercială, societăţile în comandită simplă suni mai des întâlnite decât societăţile în nume

colectiv. Având în vedere prevederile legale foarte stricte privind denumirea unei societăţi

comerciale, trebuie să menţionăm că denumirea unei societăți în comandită simplă trebuie să

cuprindă cel puţin numele unui comanditat să includă şi indicarea, formei juridice a societăţii. Este

interzisă includerea numelui unui comanditai m denumirea societăţii.

Constituiorea unei societăţi în comandită simpla în Germania presupune încheierea unui

acord de voinţă al părţilor în sensul înființării societăţii. Acordul de voinţă poate îmbrăca

următoarele forme: contract de societate în formă scrisă; contract de societate în formă autentică;

57

Page 58: Teza Societati de  Persoane

înţelegere verbală a părţilor; acord de voinţă subînţeles (implicit). De asemenea, societatea în

comandită simplă are obligația înmatriculării în Registrul Comerţului („Händelsicgislei”) de pe

lîngă instanţa comercială în a cărei rază de competenţă teritoriala îşi are sediul („Sitz”) societatea.

Asociaţii trebuie să se prezinte personal cu cererea de înmatriculare, în prealabil autentificată de un

notar, la instanţă, în vederea înmatriculării societăţii; aceia dintre comanditaţi care sunt

împuterniciţi să reprezinte societatea în relaţiile cu terţii şi să semneze pentru societate şi în numele

acesteia, trebuie să-şi depună, cu această ocazie şi specimenele de semnătură [2.37, p.173].

Cererea de înmatriculare trebuie să cuprindă: numele, prenumele, adresa şi cetăţenia fiecărui

asociat (în plus, pentru fiecare comanditat trebuie să se specifice valoarea aportului său la capitalul

social); denumirea societăţii; sediul social; data stabilită pentru începerea activităţilor comerciale

ale societăţii. Orice modificare ulterioară în ceea ce priveşte sediul social, denumirea societăţii sau

asociaţii acesteia, trebuie înregistrată în Registrul Comerţului.

Înmatricularea nu conferă, însă, societăţii în comandită simplă personalitate juridică deplină.

Este mai degrabă o simplă înregistrare, o luare în evidenţă a societăţii. În continuare, trebuie

publicat un anunţ în Buletinul Federal Oficial („Bundesanzeiger”) în sensul că societatea a fost

înfiinţată; legea germană nu cere decât menţionarea corectă a denumirii societăţii constituite. Mai

menţionăm că, deşi numele comanditaţilor şi aporturile lor la capitalul social sunt înregistrate în

Registrul Comerţului, acestea nu se publică în Buletinul Federal Oficial.

Socieiatea în comandită simplă cu răspundere limitată (G. m. b. H. & Со. К. G.). Aceasta

formă de societate, de asemenea atipică, reprezintă un mod ingenios de a evita răspunderea

nelimitată a comanditatului dintr-o societate în comandită simplă. Astfel, societatea de acest tip.

(G. m. b. H. & Со. К. G.) are două categorii de asociaţi: comanditarii; care, evident, poartă o

răspundere limitată la valoarea aportului lor la capitalul social şi un singur comanditat; care este,

însă, o societate cu răspundere limitată (G. m. b. H.). Acest comanditat, în mod normal, este

nelimitat răspunzător pentru datoriile societăţii; practic acest lucru, însă, nu este posibil, deoarece

asociaţii societăţii cu răspundere nelimitată (aflată în postura comanditatului), la rândul lor, au o

răspundere limitată la valoarea părţilor sociale deţinute (în acel G. m. b. H. ). Acest tip de societate,

de altfel, fără personalitate juridică, prezintă, în acelaşi timp, importante avantaje de ordin fiscal.

Ungaria. În Ungaria, prevederile legislative care reglementează societă comerciale sunt

cuprinse, în principal, în Legea nr. VI din 1988 privind asociaţiile economice.

Societatea în nume colectiv (K.K.T.) în dreptul comercial maghiar, nu are personalitate

juridică, dar aceasta nu o scuteşte de obligaţia înregistrării la Curtea de înregistrare a Asociaţiilor

58

Page 59: Teza Societati de  Persoane

Economice.Pentru acest tip de societate legea nu prevede un minimum sau un maximum de

asociaţi; totodată nu există restricţii nici în ceea ce priveşte cuantumul capitalului social.

Aporturile la capitalul social pot fi în numerar sau în natură. Valoarea acestor aporturi trebuie

însă specificată cu precizie în actele constitutive ale societăţii. De asemenea, contractul de societate

trebuie să cuprindă cotele asociaţilor la beneficii şi pierderi precum şi cele cuvenite acestora în

cazul unei eventuale lichidări; contractul trebuie să reglementeze, în acelaşi timp, şi modul de

conducere şi administrare a societăţii. Orice alte persoane pot adera la acest tip de societate,

devenind astfel asociaţi. Administratorii pot fi demişi numai cu o majoritate de două treimi din

voturile adunării generale şi numai pentru „motive importante”, aşa cum sunt acestea reglementate

în Legea asociaţiilor economice. Hotărârile privind modificarea contractului de societate, precum şi

acelea privind orice alte probleme diferite de activitatea comercială curentă a societăţii pot fi

adoptate numai cu unanimitate de voturi în cadrul adunării generale[2.37, p.251].

În general, un asociat se poate retrage dintr-o societate în nume colectiv (K.K.T.) oricând,

având însă obligaţia de a notifica societăţii retragerea sa cu trei luni înainte (acest termen de

notificare poate fi diferit de trei luni, dar în acest caz el trebuie expres specificat în contractul de

societate).

Un asociat poate fi exclus dintr-o societate în nume colectiv (K.K.T.) numai cu o majoritate

de două treimi în cadrul adunării generale şi, numai pentru „motive importante”, aşa cum sunt

acestea reglementate în legislaţia comercială maghiară. în caz de excludere, asociatul în cauză are

un drept de creanţă asupra societăţii respective în ceea ce priveşte aportul său la capitalul social

(societatea este obligată să-i plătească o despăgubire în numerar egală cu valoarea la zi a aportului

celui exclus la capitalul social, indiferent dacă acest aport a fost efectuat în numerar sau în natură).

Moartea unui asociat persoană fizică (în cazul societăţii în nume colectiv) înseamnă şi sfârşitul

asocierii sale în acea societate (moştenitorii nefiind îndreptăţiţi să devină automat asociaţi în locul

celui decedat).

Situaţia este identică în cazul unui asociat - persoană juridică, în cazti з care acesta intră în

procedura de lichidare sau îşi încetează în orice alt mol activitatea.

Societatea în comandită simplă (B.T.). În principiu, cele mai multe din reguli aplicabile

societăţii în nume colectiv, sunt valabile şi în cadrul societăţii în comandită simplă (B.T.).

Deosebirea de esenţă între cele două tipuri de societate este aceea că, în cazul societăţii în

comandită simplă există două categorii de asociaţi: urcare au o răspundere limitată la valoarea

contribuţiilor lor la capitalul soci (comanditari - ca şi în toate sistemele de drept comercial de tip

latin), şi alţii care au o răspundere nelimitată şi solidari (comanditaţi).

59

Page 60: Teza Societati de  Persoane

Legea asociaţiilor economice impune o serie de restricţii pentru acest tip de societate, dintre

care menţionăm: - comanditarii nu pot fi şi administrastori, în cadrul societăţii îrr comandită

simplă; - dacă numele unui comanditar este inclus în denumirea societăţii în comandită simplă, acel

comanditar îşi pierde „protecţia" răspunderii limitate şi devine, ca şi comanditaţii, nelimitat şi

solidar răspunzător pentru obligaţiile societăţii; - în ceea ce priveşte alte probleme decât cele

comerciale curente, toţi asociaţii, indiferent de valoarea contribuţiei lor la capitalul social şi

indiferent dacă sunt comanditaţi sau comanditari, dispun de câte un vo: fiecare; - dacă toţi

comanditarii se retrag dintr-o societate în comandită simplă, această societate îşi poate continua

nestingherită activitatea ca societate în nume colectiv; - dacă însă toţi comanditaţii se retrag, mor

etc., societatea în comandită simplă este obligată să-şi înceteze activitatea, să se dizolve.

60

Page 61: Teza Societati de  Persoane

ÎNCHEIERE

În viaţa de toate zilele omul este supus multiplelor interferenţe şi condiţionări. Ele sunt

izvorul fericirii şi nefericirii noastre şi decurg firesc din faptul convieţuirii sociale, din infinitatea şi

complexitatea relaţiilor interumane.

Aceste interferenţe şi condiţionări pot fi uşor remarcate şi în viaţa juridică, mai ales în cazul

unor raporturi juridice de asociere, care, prin natura lor, implică relaţii strânse de conlucrare şi

încredere între participanţi.

Pentru a realiza mai mult şi mai bine omul este nevoit să se asocieze, să unească eforturile

sale cu cele ale semenilor săi. Pe această cale se pun bazele unei comunităţi de persoane şi interese

a cărei haină juridică poate fi extrem de variată. Asocierea se poate realiza în partide sau formaţiuni

politice, în sindicate sau ligi, în asociaţii profesionale, culturale, religioase, sau de altă natură, în

societăţi civile sau comerciale, în societăţi agricole sau cooperative. Fiecare formă de asociere îşi

are propriul său regim juridic aplicabil.

Dreptul de asociere este unul din drepturile fundamentale, inalienabile şi imprescriptibile ale

omului. El este prevăzut în „Declaraţia universală a drepturilor omului” (art. 20), adoptată şi

proclamată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1948 şi în „Pactul

internaţional cu privire la drepturile civile şi politice”, adoptat de acelaşi for la 16 decembrie 1966.

Potrivit articolului 22 din Pact, orice persoană are dreptul de a se asocia în mod liber cu alţii.

„Exercitarea acestui drept nu poate fi supusă decât restricţiilor prevăzute de lege şi care sunt

necesare într-o societate democratică în interesul securităţii naţionale, al siguranţei publice, al

ordinii publice ori pentru a ocroti sănătatea sau moralitatea publică sau drepturile şi libertăţile

altora” (art. 22).

De asemenea, Constituţia Republicii Moldova consacră în art. 41- 42 dreptul cetăţenilor de a

se asocia în mod liber în partide politice, în sindicate şi în alte forme de asociere. Înţelegerea sferei

de aplicaţie a dispoziţiilor constituţionale din acest articol presupune o corectă şi clară delimitare a

asociaţiilor ce sunt rezultatul exercitării acestui drept şi a altor asociaţii şi societăţi care sunt

rezultatul unor contracte de asociere.

Prin urmare, asocierea poate avea ca temei exercitarea unui drept fundamental de natură

constituţională — cum este cazul asocierii în partide sau formaţiuni politice, în sindicate, ligi sau

alte organizaţii cu scopul de a participa la viaţa publică — sau contractul de asociere, întemeiat pe

principiul libertăţii contractuale şi a forţei obligatorii a contractului (art. 667 din Codul civil), prin

care se constituie asociaţiile şi societăţile de drept privat. Dacă în primul caz asocierea urmăreşte

scopuri politice, culturale, religioase etc., întemeiate pe libertatea de gândire şi de exprimare, în cel

61

Page 62: Teza Societati de  Persoane

de al doilea caz, scopurile urmărite prin asociere constau în satisfacerea unor nevoi şi interese cu

caracter privat, de cele mai multe ori sub forma obţinerii de beneficii patrimoniale şi împărţirii lor.

Societăţile îmbracă cele mai variate tipuri şi forme. De la societăţile civile la cele comerciale

sau, în cadrul acestora din urmă, de la societăţile în nume colectiv la cele anonime este un drum

lung şi nu de puţine ori contradictoriu, care se explică prin evoluţia şi meandrele dreptului societar.

Aproape nimic nu este mai miraculos şi mai fascinant decât puterea de a-ţi crea singur

dreptul, de a-ţi reglementa, în limitele legii, propria conduită şi apoi de-a te supune ei. O asemenea

posibilitate este deschisă prin crearea societăților comerciale, ce pot fi anume acelea de persoane.

Într-adevăr, prin intermediul forme de asociere asociaţii au posibilitatea de a stabili obiectul şi

durata societăţii, întinderea drepturilor şi obligaţiilor pe care şi le asumă, puterile conferite celor

chemaţi să-i reprezinte şi limitele acestor puteri, de a-şi determina cotele de participare la câştig şi

la pierdere etc., într-un cuvânt, de a-şi stabili propria lege, de a-şi reglementa propria conduită.

Prin această asocire în cadrul acestor societăți se evedențiază un chip statornic şi cu efecte de

durată nu o simplă relaţie pasageră între două persoane, ci o complexitate de raporturi: unele

interne, liniare — cele dintre societari, precum şi cele dintre societate (privită ca entitate) şi

asociaţii ei altele externe — cele dintre societate şi terţi, în măsura în care privesc aspecte ce ţin de

statutul său organic.

Avantajul societăţii în nume colectiv constă în cunoaşterea şi încrederea reciprocă între

asociaţi. în cadrul acesteia, toţi asociaţii cooperează, riscându-şi întreaga avere şi se controlează

reciproc, ceea ce este un avantaj pentru creditorii sociali care, în caz de neexecutare a obligaţiilor

societăţii, pot fi despăgubiţi atât din bunurile proprietate a societăţii, cât şi din bunurile personale

ale asociaţilor.

Avantajul societăţii în comandită este că oferă posibilitatea celor care au idei, sunt buni

profesionişti în diferite domenii, dar nu au capital să se asocieze cu persoane care dispun de capital,

dar nu au idei sau posibilităţi de realizare.

Analizând, astfel, lucrările de specialitate atât autohtonă cât şi străină, am constatat că

societăţile de persoane necesită o reglementare juridică mai desfăşurată. În acest sens ne vom

exprima constatările de fapt şi vom efectua unele propuneri ce se referă la îmbunătăţirea regimului

juridic ale societăților de persoane:

Menţionăm că, deşi în cazul societăţii în nume colectiv legea nu cere un minim de capital

pentru înfiinţarea societăţii, aceasta nu înseamnă că o astfel de societate s-ar putea constitui şi

funcţiona fără capital social. Acest lucru este greu de presupus tocmai datorită faptului că, capitalul

social reprezintă principalul instrument economic pentru realizarea scopului în vederea căruia

62

Page 63: Teza Societati de  Persoane

societatea a fost constituită. Este adevărat că importanţa capitalului social în cazul societăţii în

nume colectiv este întrucâtva diminuată datorită faptului că acesta nu mai constituie singura

garanţie a creditorilor sociali pentru datoriile societăţii, ei putându-se îndrepta împotriva oricărui

asociat care răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale. Din aceste considerente,

legiuitorul, deşi prevede obligativitatea menţionării capitalul social în actul constitutiv, nu

stabileşte şi un minimum de capital necesar constituirii societăţii. În ceea ce ne priveşte,

considerăm că această atitudine a legiuitorului nu trebuie interpretată în sensul că se lasă o libertate

deplină asociaţilor de a fixa cuantumul capitalului social. Asociaţii dintr-o societate în nume

colectiv nu vor putea indica un capital simbolic, impropriu ca valoare economică de a asigura

îndeplinirea scopului societăţii.

Revizuirea reglementării statutului administratorilor (instituirea obligatiei de diligență a

obligației de loialitate față de societate, adoptarea regulii „judecatii de afaceri”).

O situaţie particulară este şi aceea în care prin actul constitutiv s-a prevăzut administrarea

societăţii de către toţi asociaţii în comun. În acest caz orice decizie luată de ei va fi considerată

valabilă numai dacă a fost adoptată în unanimitate [art.124 alin.3 fraza I]. Administrarea societăţii

pe baza unanimităţii reprezintă sistemul cel mai prudent, dar în acelaşi timp şi cel mai greoi de

funcţionare, deoarece în situaţia existenţei unor divergenţe între administratorii asociaţi nu se va

putea realiza unanimitatea, şi prin urmare nu se va putea încheia nici actul sau operaţiunea

proiectată. Sigur, un asemenea sistem prezintă marele avantaj al eliminării unor eventualele erori

sau abuzuri pe care le-ar putea săvârşi administratorul individual, dar cum se va proceda în situaţia

în care întrunirea unanimităţii nu este posibilă datorită unor factori obiectivi? cum ar fi de exemplu,

absenţa îndelungată a unuia dintre administratorii asociaţi din localitate. Sau cum se va proceda în

cazul în care trebuie luată o decizie în cazuri de urgenţă iar unii administratori sunt în imposibilitate

de a fi contactaţi sau de a lua parte la deliberarea asupra acelei decizii? Se pot, de asemenea,

imagina şi numeroase situaţii când unul din asociaţi se opune în mod nejustificat adoptării unei

decizii, blocând astfel activitatea societăţii. Din păcate, Codul civil al Republicii Moldova, spre

deosebire de alte legislaţii (cum ar fi, de exemplu, cea franceză, română), nu răspunde la aceste

întrebări. În ceea ce ne priveşte, considerăm că asociaţii, în virtutea libertăţii conferite de legiuitor

în privinţa modului de organizare a activităţii societăţii în nume colectiv, vor putea stipula felul în

care vor fi reglementate şi asemenea situaţii. Astfel, asociaţii ar putea stabili ca divergenţele

existente între administratorii asociaţi să fie soluţionate prin votul asociaţilor care reprezintă

majoritatea absolută a capitalului social. De asemenea, asociaţii ar putea să prevadă, prin actul

constitutiv, posibilitatea adoptării de hotărâri doar de către un singur administrator sau de către o

63

Page 64: Teza Societati de  Persoane

parte dintre ei în situaţiile în care ceilalţi administratori sunt „în imposibilitate” de a participa la

administrare sau în situaţiile în care necesitatea luării deciziei este motivată de un caz urgent, când

neîndeplinirea urgentă a unui act de administrare ar fi de natură să pricinuiască un prejudiciu

semnificativ societăţii. În lipsa unor asemenea prevederi, în toate cazurile când se încalcă regula

unanimităţii administratorii care a luat respectiva decizie vor putea fi obligaţi să suporte prejudiciul

pe care, eventual, 1-au cauzat societăţii. În ceea ce priveşte exprimarea voinţei asociaţilor obligaţi a

administra împreună, în lipsa unei stipulaţii exprese în actul constitutiv, aceasta va putea îmbrăca

orice formă. Desigur, în măsura în care legea impune pentru un act o anumită formă, aceasta

trebuie respectată. Codul civil al Republicii Moldova nu impune ca exprimarea voinţei să se facă

simultan.

În privinţa revocării administratorului Codul civil prevede că, în cazul în care există motive

întemeiate, instanţa de judecată, la cererea oricărui asociat, „va putea priva persoana de dreptul de a

administra şi reprezenta societatea în nume colectiv” (art.126 alin.1 din Codul civil al Republicii

Moldova). După opinia noastră, formularea legală este deficitară. Astfel, aşa cum am arătat mai

sus, este nejustificată abordarea separată a dreptului de administrare şi a dreptului de reprezentare,

întrucât ambele reprezintă prerogative ale funcţiei de administrator. În ceea ce priveşte situaţiile în

care societatea este reprezentată de alte persoane decât administratorii acesteia se vor aplica

întotdeauna regulile de la mandat. Această concluzie rezultă fără nici o urmă de îndoială din

dispoziţiile art.124 alin.3 fraza a II-a din Codul civil al Republicii Moldova, potrivit cărora, dacă

administrarea societăţii este încredinţată unor administratori, asociaţi sau nu, ceilalţi asociaţi au

nevoie de procură de la administratorii desemnaţi pentru a încheia acte juridice în numele societăţii.

Pe de altă parte, dispoziţiile art.126 nu ţin cont de faptul că, calitatea de administrator poate fi

dobândită atât de către unul sau mai mulţi asociaţi cât şi de către persoane din afara societăţii. În

acest din urmă caz, considerăm că ar fi normal şi logic ca asociaţii societăţii, atâta timp cât au

înţeles să renunţe la posibilitatea de a administra ei înşişi societatea şi au încredinţat administrarea

societăţii unor administratori neasociaţi, să-i poată oricând revoca pe aceştia, respectând,

bineînţeles, principiul simetriei actelor juridice, în sensul că revocarea administratorilor neasociaţi

să se facă cu acelaşi număr de voturi cu care s-a făcut desemnarea. Considerăm că ar fi necesar de a

realiza o reglementare o în acest sens, ce ar urmări în mod prioritar protejarea intereselor

asociaţilor, prin evitarea posibilităţii de înlăturare abuzivă a unui asociat de la administrarea

societăţii, ştiindu-se că aceştia poartă o răspundere nelimitată pentru datoriile sociale.

Ca şi în cazul societăţii în nume colectiv, societatea în comandită nu are instituţionalizată o

adunare generală a asociaţilor. Mai mult chiar din formularea textului alin.1 din art.138 al Codul

64

Page 65: Teza Societati de  Persoane

civil al Republicii Moldova s-ar putea crede că conducerea societăţii în comandită este exercitată

exclusiv de către asociaţii comanditaţi, opinie susţinută şi de literatura de specialitate din Federaţia

Rusă, din al cărui cod civil a şi fost preluat acest text. După părerea noastră o asemenea interpretare

nu are temei legal, întrucât, pe de o parte, textul se referă la conducerea administrativă sau, altfel

spus, la administrarea societăţii, iar, pe de altă parte, implicarea asociaţilor comandidari în procesul

decizional al societăţii este expres prevăzută de articolul menţionat în alin.2 fraza a doua - text

care, de altfel nu se regăseşte în codul rus. În acest context, ţinem să atragem atenţia că prin

operaţiunea efectuată în ultimă instanţă de către legiuitor de a prelua unele dispoziţii din Codul

civil rus, s-a ajuns ca forma finală a codului să prezinte o reglementare lipsită de coerenţa şi

claritatea necesară unei norme juridice.

Din păcate legiuitorul nu a prevăzut sancţiunea care se aplică asociatului comanditar care a

încălcat interdicţia de a administra şi reprezenta societatea. Plecându-se de la scopul pentru care a

fost instituită această interdicţie, şi anume de a proteja terţele persoane, ar fi ncesar ca sa fie o

reglementarea c ear stabeli, că răspunderea asociatului comanditar ar trebui să fie solidară şi

nemărginită, dar limitată la operaţiunea încheiată de el, dacă imixtiunea în afacerile societăţii are

caracter izolat, lipsit de continuitate. În acest caz terţii sunt ocrotiţi suficient dacă pentru acea

operaţiune răspunde alături de societate şi comanditarul vinovat. Dacă însă comanditarul se

amestecă în mod constant în administrarea societăţii, răspunderea sa va deveni solidară şi

nemărginită şi se va extinde la toate datoriile sociale posterioare primului act de ingerinţă în

afacerile sociale (aceasta deoarece prin actul de ingerinţă comanditarul îşi schimbă statutul juridic

în cadrul societăţii).

„În cazul în care acţiunile depăşesc limitele activităţii obişnuite, este necesar acordul tuturor asociaţilor”.

65

Page 66: Teza Societati de  Persoane

BIBLIOGRAFIE

I. Acte normative și legislative

1.1. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, în vigoare de la 27 august 1994//

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.l, 1994

1.2. Codul Civil al Republica Moldova din 11.06.2002 nr.1107/2002// Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, nr. 82-86/661 din 22.06.2002.

1.3. Codul Fiscal al Republicii Moldova nr.62/522 din 17.12.1997// Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, nr.62 din 18.09.1997.

1.4. Codul de executare al Republicii Moldova din 24.12.2004//Monitorul Oficial al Republicii

Moldova nr. 34-35/112, 03.03.2005.

1.5. Legea Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi din 03.01.92, nr. 845 –

XII// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 2/33 din 28.02.1994.

1.6. Legea Republicii Moldova cu privire la înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a

întreprinzătorilor individuali din 19.10.2007 nr. 220-XVI// Monitorul Oficial al Republicii

Moldova nr.184-187/711 din 30.11.2007.

1.7. Legea Republicii Moldova privind societăţile pe acţiuni din 02.04.1997, nr. 1134-XIII//

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 38-39/332 din 12.06.1997.

1.8. Legea Republicii Moldova privind societăţile cu răspundere limitată din 14.06.2007, nr.135-

XVI// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 127-130/548 din 17.08.2007.

1.9. Legea Republicii Moldova cu privire investiţiile în activitatea de întreprinzător din 18.03.2004,

nr.81-XI// Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.64-66, 23.04.2004.

II. Manuale, monografii și lucrări didactce

2.1. Angheni S., Volonciu M., Stoica C., Lostun M.G., Drept comercial, Editura Universitară,

Bucureşti, 2006.

2.2. Baieş S., Roşca N., Drept civil. Partea generală. Persoana fizică. Persoana juridică, Editura

Cartier juridic, Chişinău, 2004.

2.3. Bârsan  C., Ţiclea A., Dobrinoiu V., Toma M., Societăţile comerciale. Organizarea,

funcţionarea, răspunderea şi obligaţiile fiscale, Casa de Editură şi Presă Şansa SRL, Bucureşti,

1995.

2.4. Canin  P., Droit commercial, Editura Hachette, Paris, 2001.

2.5. Cârcei E., Societăţi comerciale, Editura Lumina Lex, Bucureşti 1995.

66

Page 67: Teza Societati de  Persoane

2.6. Căpăţină O., Societăţile comerciale instituţii ale noului drept comercial, Editura Lex,

Bucureşti 1991.

2.7. Cărpenaru Stanciu D., Sorin D., Cătălin Predoiu, Piperea G.,Societăţile comerciale.

Reglementare, doctrină, jurisprudenţă, Editura All Beck, Bucureşti, 2001 (ed. a II-a, 2002).

2.8. Cărpenaru St. D., Drept comercial român, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007.

2.9. Cărpenaru St. D., David S., Predoiu C., Piperea Gh., Legea societăţilor comerciale.

Comentariu pe articole, Ediţia 4, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2009.

2.10.Cărpenaru St. D., Drept comercial român, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011.

2.11. Cârcei E., Societăţile comerciale pe acţiuni, Editura All, Bucureşti, 1999.

2.12. Comentariul la Codul Civil al Republicii Moldova, Editura ARC, Chişinău, 2005.

2.13. Costin Mircea N., Dicţionar de drept internaţional al afacerilor, A-D, D-O, R–W, Editura

Lumina Lex, Bucureşti, 1996.

2.14. Costin Mircea, Corina Aura Jeflea, Societăţile comerciale de persoane, Editura Lumina Lex,

Bucureşti, 1999.

2.15. Clocotici D., Drept comercial al afacerilor, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti

1998.

2.16. Deaconescu A., Organizarea activităţii comerciale, Editura Didactica şi Pedagogica,

Bucureşti 1992.

2.17. Florescu D. A. P., Mrejeru Th., Bălaşa G., Drept societar, Editura Lumina Lex, Bucureşti,

2003.

2.18. Florescu G, Bamberger Z-A., Florescu C., Dreptul societăților comerciale Editura Universul

juridic, Bucure;ti, 2011.

2.19. Fuerea A., Drept comunitar al afacerilor, Editura Universul Juridic, București, 2003.

2.20. Georgescu I. L., Drept comercial român. Societăţile comerciale, Editura All Beck, Bucureşti,

2002.

2.21. Gheorghe C., Societăţile comerciale. Voinţa asociaţilor şi voinţa socială, Editura All Beck,

Bucureşti, 2003.

2.22. Ghimpa N., Rucareanu I., Elemente de Drept Comercial, Editura Academiei, Bucureşti 1994.

2.23. Mazilu D., Dreptul comerţului internaţional. Partea generală, Editura Lumina Lex, Ed. a III-a,

Bucureşti, 2004.

2.24. Motica Radu I., Drept societar, Editura Alma Mater,București, 1997.

2.25. Motica Radu I., Lucian Bercea, Drept comercial român, Editura Lumina Lex, Bucureşti,

2005.

67

Page 68: Teza Societati de  Persoane

2.26. Molcuţ D., Oancea E., Drept roman, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1993.

2.27. Popescu Dan A., Contractul de societate, Editura Lumina Lex, Bucreşti, 1996.

2.28. Piperea G., Societăţi comerciale, piaţă de capital, aquis comunitar, Editura All Beck,

Bucureşti, 2005.

2.29. Piperea G., Obligaţiile şi răspunderea administratorilor societăţilor comerciale. Noţiuni

elementare, Editura All Beck, Bucureşti, 1998.

2.30. Radu N. Catană, Rolul justiţiei în funcţionarea societăţilor comerciale, Ed. Lumina Lex,

Bucureşti, 2003.

2.31. Roşca N., Baieş S., Dreptul afacerilor,Tipografia Centrală, Chişinău, 2004.

2.32. Roşu C., Maria Lavinia Tec, Dreptul societăţilor comerciale, Editura Mirton, Timişoara,

2004.

2.33. Rusu V. Focşa Gh. Drept comercial, Editura Bons Offices, Chişinău, 2007.

2.34. Schiau I., Curs de drept comercial, Editura Rosetti, Bucureşti, 2011.

2.35. Turcu I., Dreptul afacerilor, Editura Chemarea, Iaşi, 1992.

2.36. Turcu I., Teoria şi practica dreptului comercial român, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998.

2.37. Şaguna Dan Drosu, Romeo N. M., Societatea comercială europeană. Unitate în diversitate,

Editura Oscar Print, Bucureşti, 1996.

2.38. Şandru Daniel-Mihail, Drept comercial român, Editura Sylvi, Bucureşti, 2004.

2.39. Şandru Daniel-Mihail, Societățile comerciale în Uniunea Europeană, Editura Universitară,

București, 2006.

2.40. Voinica Romul Petru, Dreptul societăţilor comerciale, Editura Holding Reporter şi Albastră,

Bucureşti 1998.

2.41. Карроб П.Ж. Д., Международное Экономическое Право, Издательство Юридическая

литература, Москва 2002.

2.42. Кулагин М. И., Предпринимателъство и право, опыт Запада, Издательство

Международные отношения, Москва 1992.

2.43. Петров И.В., Коммерческое Право, Издательство БЕК Санкт-Петербург 2001.

2.44. Попондопуло В. Ф., Ясовлева В.Ф., Комерческое право, Издательство БЕК Санкт-

Петерсбург 1997.

2.45. Пушинский Б.И., Коммерческое Право, Москва 2002.

2.46. Шершеневич Г.Ф., Российское Торговое Право, Издательство Международные

отношения, Москва 1994.

68

Page 69: Teza Societati de  Persoane

2.47. Шершеневич Г.Ф., Учебник торгового право, Издательство Юридическая литература

Москва 1994.

2.48. Шумилов В.М., Международное Экономическое Право, Издательство «НИМП»,

Москва 2001.

69


Recommended