Teza de Licenta - Bologan Victor

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI TINERETULUI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA

FACULTATEA BIOMEDICINĂ

CATEDRA ECOLOGIE

Admis spre susţinereŞef catedră Ecologie

doctor în medicină, conferenţiar universitarVasile SOCOLOV

-------------------------------„----------

„ --------------------------2010

Victor BOLOGAN

STUDIUL COMPLEX AL REGIMULUI LEGISLATIV

DE PROTECŢIE A MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

ÎN REPUBLICA MOLDOVA

(PE EXEMPLUL ORAŞULUI UNGHENI)

TEZĂ DE LICENŢĂ

Autor: Victor BOLOGAN, Specialitatea „Ecologie”

------------------------------

Conducător ştiinţific: Valentin AŞEVSCHI,doctor conferenţiar universitar

--------------------------------

Consultant ştiinţific: Ion DEDIU, Membru corespondent al AŞM, profesor universitar

-------------------------------

Chişinău 2010

CUPRINS:

ÎNTRODUCERE...........................................................................................................................4

Capitolul I. REVIUL LITERATURII. PARTICULARITĂŢILE REGIONALE PRIVIND

IMPACTUL FACTOIRLOR DE MEDIU ASUPRA PERSPECTIVEI DEZVOLTĂRII

DURABILE ŞI RESPECTĂRII REGIMULU JURIDIC AL

MEDIULUI.....................................................................................................................................9

I.1. Aprovizionarea mediului rural cu apă potabilă şi îmbunătăţirea calităţii acesteia:

Probleme şi soluţii...........................................................................................................................9

I.2. Starea factorilor de mediu în percepţia populaţiei din bazinul afluentului:

Lăpuşniţa........................................................................................................................................12

I.3. Specificul problemelor ecologice în mediul urban (oraşul

Ungheni)........................................................................................................................................14

I.4. Gestionarea zonelor umede din albia Prutului Inferior (comuna Tochile - Răducani)..16

I.5. Întemeierea teoretico-empirică a tipologiei conştiinţei ecologice..................................19

Capitolul II. RESPONSABILITATEA JURIDICĂ NAŢIONALĂ PENTRU

ASIGURAREA SECURITĂŢII ECOLOGICE A MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR ÎN

REPUBLICA MOLDOVA..........................................................................................................26

II.1. Prevederi generale ale Politicii de Mediu în Republica Moldova................................26

II.2. Legislaţia de Mediu cu caracter constituţional al Republicii Moldova.........................33

II.3. Legislaţia Republicii Moldova privind conservarea biodiversităţii, Securitatea

Ecologică şi căile de ameliorare....................................................................................37

Capitolul III. REZULTATELE INVESTIGAŢIILOR OBŢINUTE ŞI DISCUŢIA

LOR...............................................................................................................................................42

III.1. Responsabilitatea juridică naţională şi internaţională pentru daunele aduse

mediului.........................................................................................................................................42

III.2. Specificul problemelor ecologice şi respectării regimului juridic în mediul urban (pe

exemplul oraşului Ungheni)...........................................................................................................46

III.3. Evaluarea comparativă a cadrului legislativ naţional cu cel al Uniunii

Europene........................................................................................................................................60

CONCLUZII................................................................................................................................62

2

PROPUNERI................................................................................................................................65

BIBLIOGRAFIE..........................................................................................................................68

3

ÎNTRODUCERE

Actualitatea temei: Menţinerea echilibrului ecologic la nivelul Planetei Terra se

prezintă drept una dintre problemele prioritare ale contemporaneităţii. ONU şi alte organizaţii

internaţionale estimează protecţia mediului pe locul doi în ierarhia problemelor globale ale lumii,

plasând-o după preîntâmpinarea pericolului catastrofei nucleare. Astăzi, prognozele privind

eventualele cataclisme ecologice, care pot surveni în urma presiunii ascendente a factorului

antropogen asupra mediului natural, acordă prioritate preocupărilor pentru protecţia mediului

natural în ierarhia problemelor globale ale omenirii.

La nivel internaţional, actualmente se evidenţiază derularea a două tendinţe majore, şi

anume: pe de o parte, se desfăşoară procesul de globalizare la nivel socio-politic, economic şi

cultural-ideologic între statele cu nivel diferit de dezvoltare, iar pe de altă parte, are loc un proces

de intensificare a presiunii antropogene, antropotehnice şi antropopolitice asupra factorilor de

mediu. Discrepanţa crescândă între state cu situaţii economice diferite, diverse sisteme politice şi

tradiţii demografice, etc., influenţează negativ asupra echilibrului ecologic al planetei şi a

condiţiilor de activitate vitală a speciei Homo Sapiens. Criza ecologică, atât de evidentă în

ultimii ani, este rezultatul iresponsabilităţii cu care civilizaţia umană îşi duce existenţa pe

Pământ.

La etapa contemporană de evoluţie a societăţii umane, procesele de integrare

economică, politică şi spirituală în contextul globalizării mondiale se desfăşoară la interferenţa

problemelor ecologice. Indiferent de indicatorii calităţii vieţii, specifici unei sau altei ţări, fiecare

dintre acestea înregistrează un impact mai mult sau mai puţin agravant asupra factorilor de

mediu, produs atât în urma progresului tehnico-ştiinţific, noului nivel calitativ al evoluţiei

forţelor de producţie pe verticală şi orizontală, cât şi a proliferării dimensiunilor sărăciei în

diferite zone ale planetei.

Societatea modernă, confruntându-se cu propriile limite ale dezvoltării, necesită găsirea

mecanismelor eficiente de implementare a principiilor Dezvoltării Durabile. În acest sens,

formarea responsabilităţii ecologice se prefigurează a fi drept unul dintre factorii esenţiali, însă

deocamdată puţin valorificaţi, ai procesului de edificare a societăţii durabile.

Actualitatea şi necesitatea studierii problemelor de formare a responsabilităţii

juridice ecologice în contextul Dezvoltării Durabile a sociumului este determinată de următorii

factori:

1. Starea calităţii mediului natural în întreaga lume, în anumite regiuni ale globului şi ţări,

inclusiv în Republica Moldova; extinderea şi intensificarea impactului antropogen asupra

mediului natural în întreaga lume, inclusiv în ecosistemul republicii; în necesitatea găsirii unor

4

strategii şi propunerea unor modalităţi eficiente de stăvilire a fenomenului degradării factorilor

de mediu;

2. Creşterea rolului omului, calităţilor sale sociale şi spirituale în soluţionarea problemelor

practice privind protecţia mediului natural;

3. Necesitatea relevării acţiunilor pozitive la care este capabil omul în interacţiunea sa cu

natura;

4. Necesitatea elaborării, la un nivel calitativ teoretico-aplicativ, a noilor abordări

conceptuale, care determină coevoluţia durabilă a societăţii umane şi a naturii;

5. Deosebita importanţă a problemelor ecologice pentru Republica Moldova în virtutea

particularităţilor sale geografice, geologice şi a condiţiilor socio-economice de dezvoltare.

Actualitatea temei investigate pentru Republica Moldova este determinată de condiţiile

economice, geografice, demografice, etnografice, geopolitice şi a eforturilor comune ale ţărilor

din Europa Centrală şi de Est de a se racorda la standardele mondiale ale Dezvoltării Durabile.

Actualul teritoriu al Moldovei, situat la confluenţa intereselor continentale şi mondiale, a fost şi

mai rămâne azi arena diferendelor geopolitice, fapt care nu favorizează stabilitatea, durabilitatea

evoluţiei normale a spaţiului ecologic, ecosocial şi ecodemografic.

Analiza evoluţiei ecosocioumane a actualului teritoriu a republicii demonstrează

atitudinea iresponsabilă cu care au fost trataţi factorii de mediu pe parcursul secolelor. Drept

rezultat, Republica Moldova s-a transformat într-o zonă de criză ecologică. Teritoriul, înzestrat

de la natură cu valoroase resurse pedologice, a fost supus exploatării extensive, în vederea

obţinerii recoltelor agricole. Valorificarea intensivă a terenurilor în pantă sub arătură, vii şi

livezi, urmărind profitul economic, astăzi este însoţită de efecte distrugătoare de lungă durată:

alunecări de teren, eroziuni, sărături, porţiuni supraumede, etc. Efectele eroziunii s-au dovedit a

fi deosebit de dezastruoase. Actualmente, suprafaţa solurilor erodate constituie 33% (840 mii ha)

din terenurile agricole, inclusiv: slab erodate 19%, moderat erodate 10%, puternic erodate 4%.

Suprafaţa terenurilor complet erodate de ravene este 8,9 mii ha, numărul ravenelor fiind de 6200.

Suprafaţa solurilor erodate creşte anual în medie cu 0,5-1,0%.

Dauna cauzată de eroziune este colosală. Pierderile anuale de sol fertil constituie 26

mln. tone, ceea ce echivalează cu 2000 ha de cernoziomuri cu profil întreg. O dată cu acest sol se

pierd: humus – 700 mii tone, azot – 50 mii tone, fosfor – 34 mii tone, potasiu – 597 mii tone.

Costul aproximativ al acestor pierderi se evaluează la 168,5 mln. $. La moment în republică,

eroziunea depăşeşte rata de regenerare a solurilor.

Alunecările de teren anual produc prejudicii fondului funciar al republicii. Dinamica

alunecărilor pe terenurile agricole este în continuă creştere: în anul 1970 – 21,2 mii ha, 1980 –

5

48,6 mii ha, în 1995 – 79,3 mii ha, în 2009 – 84 mii ha. La 200 ha de teren agricol revine o

alunecare. Suprafaţa alunecărilor de teren creşte anual aproximativ cu 100 ha. Având în vedere

că învelişul de sol este complet deteriorat, pe 20% din această suprafaţă, pierderile anuale,

calculate la costul normativ al 1 ha de pământ sunt de circa 8,4 mln. $.

Scăderea randamentului resurselor mediului înconjurător se datorează concentrării

abuzive şi specializării înguste a producţiei în unităţile agricole în perioada sovietică. Ulterior

împroprietărirea ţăranilor cu pământ a condus la încălcarea regulilor tehnologice adecvate

condiţiilor naturale, a asolamentelor, având impact asupra calităţii factorilor de mediu.

Sursele energetice, împreună cu transporturile, au ponderea cea mai mare în poluarea

bazinului aerian al republicii. Capacitatea de generare a energiei electrice comportă un grad

avansat de uzură fizică, reprezentând o sursă constantă de emisie a substanţelor nocive. Creşterea

numărului transportului auto în ultimii ani pe seama exportului din Ţările Europei de Vest, de

asemenea, reprezintă o sursă de poluare prin gazele de eşapament (85,5% din emisiile sumare).

În oraşele mari, această cotă este mai ridicată: Chişinău – 95,4%, Bălţi – 94,2%, Tighina –

84,2%. Nivelul degajărilor de substanţe nocive în atmosferă este determinat şi de starea tehnică a

mijloacelor de transport participante la trafic. Astfel, 50% din parcul auto al republicii îl

constituie mijloacele de transport cu termen de exploatare mai mare de 10 ani, iar cota

automobilelor cu termen de exploatare până la 5 ani (convenţional noi) este sub 1/3 din parcul

auto naţional.

Deşeurile reprezintă o altă problemă stringentă de protecţie a mediului. Pe rampele de

depozitare autorizate, iar cel mai des neautorizate sunt deja acumulate 30 mln. tone de deşeuri,

dintre care circa 5 mln. tone deşeuri industriale, circa 11 mii tone reprezentând deşeurile toxice.

Suprafaţa totală a rampelor de depozitare constituie 1304 ha. Numărul rampelor de depozitare

autorizate (670) este mai mic decât numărul rampelor neautorizate a deşeurilor (1077). În

asemenea raioane precum Teleneşti, Rezina, Donduşeni, Floreşti, Drochia, Sângerei, Râşcani.

Orhei, Călăraşi şi Ialoveni, numărul rampelor depăşeşte cu mult numărul localităţilor.

Atitudinea intolerantă faţă de natură ca valoare vitală, lipsa responsabilităţii ecologice

în corelaţie cu alţi factori socio-politici şi economici au influenţat negativ asupra sănătăţii şi

longevităţii vieţii populaţiei. Republica Moldova continuă să se afle printre ţările din regiunea

Europei Centrale şi de Est cu cea mai redusă durată medie de speranţă a vieţii la naştere (68,2 ani

pentru ambele sexe în anul 2003). Conform estimărilor specialiştilor, totalitatea factorilor de

mediu care determină rata morbidităţii şi a mortalităţii în rândul populaţiei din Moldova are o

pondere mare şi poate fi estimată la 25-28% (estimările experţilor OMS se cifrează la 20%).

Calitatea nesatisfăcătoare a mediului este cauza infecţiilor respiratorii, insuficienţei de iod,

florozei dentale, hepatitei cronice şi a infecţiilor diareice.

6

Un indice elocvent al atitudinii iresponsabile a statului privind protecţia factorilor de

mediu îl constituie cheltuielile bugetului consolidat. Din PIB, pentru necesităţile protecţiei

mediului au fost rezervate în perioada 1997-2009 în limitele de 0,1%, iar în 200-2009 – 0,0%,

acest indice reprezentând nivelul cel mai scăzut din structura cheltuielilor bugetului consolidat.

Fapt care demonstrează încă o dată inconsecutivitatea unei politici financiare viabile în domeniul

protecţiei mediului.

Ipoteza cercetării: Responsabilitatea juridică ecologică reprezintă un factor al

Dezvoltării Durabile a sociumului în condiţiile în care statul prin instituţiile sale şi agenţii

economici manifestă exigenţă privind respectarea cerinţelor protecţiei factorilor de mediu, prin

promovarea şi implementarea unor politici de mediu coerente şi echitabile, asumându-şi

responsabilitatea pentru Securitatea Ecologică a cetăţenilor săi.

Importanţa practică: Necesitatea politicii unice în domeniul protecţiei mediului

înconjurător reprezintă o cerinţă a timpului, actuală în Republica Moldova, precum şi în celelalte

ţări ale lumii. În acest context, o importanţă deosebită are aderarea Republicii noastre la diverse

convenţii internaţionale în problemele de mediu. Parlamentul a ratificat 18 asemenea documente,

inclusiv Protocolul de la Kyoto.

Starea problemelor ce ţin de protecţia mediului la scară globală a şi servit drept motiv

de aprobare a temei şi principalelor direcţii de studiu ale prezentei teze de licenţă.

Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al tezei: Baza normativă a cercetărilor o

constituie actele normative internaţionale şi naţionale în domeniul protecţiei mediului,

convenţiilor internaţionale ratificate de Republica Moldova şi acordurile internaţionale, atât cu

caracter universal, cât şi cele regionale şi bilaterale de protecţie a mediului înconjurător. Cele

mai semnificative acorduri bi- şi multilaterale sunt: Acordul bilateral semnat la Bucureşti, 18

martie 1997, între Republica Moldova şi România, în domeniul folosirii durabile a resurselor

naturale; Acordul în domeniu protecţiei mediului înconjurător semnat la Chişinău, 25

septembrie 1994, între Republica Moldova şi Republica Belarusi; Acordul privind cooperarea în

zona formată din ariile naturale protejate ale Deltei Dunării şi Prutului de Jos, semnat la

Bucureşti, 5 iunie 2000, între Republica Moldova, România şi Ucraina; Protocolul privind

cooperarea în domeniul lucrărilor publica, amenajări ale teritoriului şi gospodăriei comunale,

semnat la Iaşi, 12 aprilie 2000, între Republica Moldova şi România.

Scopul tezei: Elucidarea regimului juridic al compartimentelor principale de protecţie a

mediului în Dreptul Naţional, şi necesităţii de implementare a prevederilor legislative

internaţionale în legislaţia Republicii Moldova.

Obiectivele principale: În vederea atingerii scopului dat au fost preconizate

următoarele obiective:

7

a evidenţia particularităţile Dreptului Naţional al Mediului şi a studia cooperarea

internaţională privind conservarea naturii;

a analiza din punct de vedere juridic pericolul poluării transfrontaliere;

a evidenţia normele juridice ale răspunderii internaţionale pentru daunele aduse mediului;

a studia regimul juridic privind răspunderea pentru daunele nucleare;

a cerceta management-ul deşeurilor în aspect internaţional;

a analiza regimul juridic naţional de mediu şi a întocmi propuneri de ameliorare a acestuia

prin implementarea prevederilor regimului internaţional al mediului;

a stabili nivelul capacităţii de organizare a Administraţiei Publice Locale în soluţionarea

problemelor de mediu;

a studia rolul şi locul sectorului asociativ de mediu în procesul de formare a

responsabilităţii ecologice;

a analiza oportunităţile mass-media în formarea opiniei şi atitudinii responsabile pentru

mediul natural;

a releva sistemul de mecanisme socio-politic, factorii moral-ideologici şi juridici, care

determină responsabilitatea socio-ecologică;

a reliefa particularităţile de formare şi manifestare a responsabilităţii ecologice în mediul

diferitelor grupuri sociale ale populaţiei;

a clarifica rolul integrator al formării responsabilităţii ecologice pe orizontală şi pe

verticală;

a elucida unitatea dialectică a mecanismelor de formare a responsabilităţii ecologice;

a insufla cetăţenilor că conştientizarea necesităţii schimbării atitudinii şi a

comportamentului propriu vor contribui la implementarea principiilor Dezvoltării Durabile prin

manifestarea responsabilităţii ecologice;

a stabili întregul spectru de factori orientaţi spre formarea responsabilităţii ecologice, care

vor avea un efect sinergetic la toate nivelurile de dezvoltare a societăţii;

a elabora concluzii şi recomandări în vederea optimizării mecanismelor de formare a

responsabilităţii ecologice ca factor al Dezvoltării Durabile a sociumului.

Termeni-cheie: criză ecologică, responsabilitate ecologică, activism ecologic,

Dezvoltare Durabilă, societate în tranziţie, probleme ecosocioumane, percepţia problemelor

ecologosocioumane, etica responsabilităţii, etica ecologică, conştiinţa ecologică, valoare

ecologică, instruire ecologică, educaţie ecologică şi cultură ecologică.

8

Capitolul I. REVIUL LITERATURII.

PARTICULARITĂŢI REGIONALE PRIVIND IMPACTUL FACTORILOR DE MEDIU

ASUPRA PERSPECTIVEI DEZVOLTĂRII DURABILE ŞI RESPECTĂRII

REGIMULUI JURIDIC AL MEDIULUI

I.1. Aprovizionarea mediului rural cu apă potabilă şi îmbunătăţirea calităţii acesteia:

Probleme şi soluţii

Republica Moldova face parte din numărul ţărilor europene care au cel mai jos grad de

asigurare cu apă potabilă. Doar în municipiul Chişinău şi cele mai importante centre urbane

populaţia beneficiază neîntrerupt de volumul necesar de apă relativ calitativă. Într-o situaţie

gravă se află locuitorii de la sate, care constituie mai mult de jumătate din populaţia ţării.

Conform statisticii oficiale, doar 17% din localităţile rurale dispun de apeducte, majoritatea

(67%) cărora sunt în stare nesatisfăcătoare şi nu corespund cerinţelor sanitaro-igienice. Folosirea

fântânilor şi izvoarelor în calitate de sursă de apă, pune în pericol permanent sănătatea

populaţiei. Conform estimărilor făcute de specialişti, 70-90% din fântâni şi 50-70% din izvoare

sunt poluate cu nitraţi şi bacterii patogene, nu corespund standardelor sanitaro-epidemiologice.

În unele localităţi rurale, fântânile sunt situate la distanţa de 150-200 m de case şi oamenii sunt

nevoiţi să cheltuie ore întregi pentru a-şi aproviziona gospodăria cu apă [2, 5].

La moment accesul populaţiei rurale la apă potabilă calitativă nu poate fi satisfăcut din

cauza lipsei mijloacelor necesare în bugetele locale şi cel de stat, inclusiv nivelul extrem de mic

al veniturilor disponibile ale populaţiei. În vederea soluţionării situaţiei sunt necesare surse

financiare importante de care nu dispune Republica Moldova şi pe care le pot oferi instituţiile

finanţatoare internaţionale şi guvernele ţărilor donatoare. Astfel, în ultimii ani, prin intermediul

şi cu susţinerea diferitelor instituţii finanţatoare (Fondul de Investiţii Sociale, Guvernele

Danemarcii, SUA, Elveţiei, Turciei, etc.) şi-au îmbunătăţit situaţia privind aprovizionarea cu apă

mai multe localităţi rurale. Problema apei este actuală în prezent pentru cel puţin 2/3 din numărul

de peste o mie de sate cu populaţia de circa 2 mln. de oameni [15]. Pentru a realiza angajamentul

luat la Summit-ul Mondial de la Johannesburg, ce prevede reducerea de două ori până în anul

2005 a numărului populaţiei care nu are acces sigur la apă potabilă, Guvernul Republicii

Moldova, prin Hotărârea sa Nr. 159 din 23 aprilie 2002, a adoptat „Programul de

modernizare şi Dezvoltare a sistemelor comunale centralizate de alimentare cu apă şi

canalizare a localităţilor Republicii Moldova” [10].

În vederea studierii sociologice a problemei privind aprovizionarea şi îmbunătăţirea

calităţii apei potabile la sate a fost supusă investigaţiei populaţia rurală a Republicii Moldova.

9

În urma analizei datelor obţinute au fost identificate problemele majore ale

comunităţilor rurale şi ierarhizate conform criteriului de stringenţă. Astfel, distribuţia

răspunsurilor obţinute plasează aprovizionarea cu apă potabilă în ierarhia priorităţilor, asupra

acestei probleme, indicând 51% din totalul celor intervievaţi [11, 12]. Cea de-a doua problemă

identificată a fost starea drumurilor, care a întrunit 47,5% din întregul volum eşantionat şi pe al

treilea loc s-a plasat problema aprovizionarea cu gaze naturale, acumulând 44%. Printre

celelalte probleme care au fost menţionate de subiecţii studiului, se înscriu: evacuarea deşeurilor

menajere – 23,2%; starea sanitară a edificiilor de menire socială – 10,5% şi construirea

sistemelor de irigare – 2,2%.

Figura nr. 1

Ierarhia problemelor social-ecologice din mediul rural (%)*

*Suma depăşeşte 100%, dat fiind faptul că respondenţii au avut posibilitatea de a alege până la două variante de răspuns. Studiul sociologic: Evaluarea socială a proiectului de aprovizionare şi îmbunătăţire a calităţii apei în Moldova. SISI „Opinia”, august, 2003.

Astfel, conform distribuţiei răspunsurilor obţinute la întrebarea respectivă, problema

aprovizionării cu apă în mediul rural este actuală şi rămâne de a fi una din cele mai stringente din

domeniul protecţiei mediului şi asigurării necesităţilor vitale ale populaţiei rurale. Rezultatele

obţinute sunt explicabile şi prin faptul că cercetarea a fost axată pe problema calităţii apei şi

indicatorii au vizat, în special, aspectul dat [14].

Asigurarea populaţiei rurale cu apă la moment nu satisface completamente cerinţele de

calitate şi cantitate pe întreg teritoriul republicii. Reuşita soluţionării problemei aprovizionării cu

apă în localităţile din mediul rural depinde în mare măsură de eforturile comune, de aplicarea

celor mai eficiente căi de rezolvare, inclusiv şi de nivelul de responsabilitate manifestat de către

populaţie, a necesităţii consolidării eforturilor la nivel local şi a comunităţilor rurale în general.

10

Figura nr. 2

Sursa de alimentare cu apă din mediul rural (%)

Studiul sociologic: Evaluarea socială a proiectului de aprovizionareşi îmbunătăţire a calităţii apei în Moldova. SISI „Opinia”, august, 2003.

Din răspunsurile obţinute, constatăm că fântânile şi cişmelele sunt sursa principală de

alimentară cu apă, asupra acestui fapt indicând 83% din totalul celor chestionaţi, din apeduct se

aprovizionează doar 4%, din surse combinate (apeduct, fântână) – 12%. Dacă ţinem cont de

faptul că de la 70 până la 90% din fântânile şi cişmelele din republică nu conţin apă potabilă

calitativă (conţinut sporit de nitraţi, poluare bacteriană, duritate excesivă) poate fi pronosticat ce

parte a populaţiei este supusă riscului din cauza consumului apei necalitative [14, 15].

I.2. Starea factorilor de mediu în percepţia populaţiei din bazinul afluentului Lăpuşniţa

11

Valorificarea antropogenă a mediului rural a atins proporţii alarmante în ecosistemul

Republicii Moldova. Faptul că nu sunt luate măsuri drastice de limitare şi eliminare a procesului

de poluare a mediului, pune în pericol însăşi viaţa şi sănătatea oamenilor. Bazinul afluentului

Lăpuşniţa reprezintă o zonă specifică în acest sens [14]. De aici îşi încep cursul său apele care

ulterior se revarsă în râul Prut, iar în cele din urmă, în Dunăre, şi implicit, în Marea Neagră.

Pentru a soluţiona în complex problema, este important de a schimba starea lucrurilor, începând

chiar de la primul izvor. Reuşita acestui proiect de stopare a poluării bazinului Mării Negre

rezidă în ce măsură oamenii vor conştientiza locul şi rolul său în problemele mediului, vor

respecta legile naturii, creând o relaţie de respect şi armonie atât pentru ziua de azi, cât şi pentru

cea de mâine [15].

Figura nr. 3

Ierarhia problemelor socio-ecologice în percepţia populaţiei (%)

Studiul sociologic: Studiu baseline al gospodăriilor casnice din judeţul Lăpuşna. SISI „Opinia”, august, 2003.

Datele studiului relevă drept cea mai importantă problemă ecologică în localităţile din

albia afluentului Lăpuşniţa, fiind reprezentată de gunoiştele neautorizate. Problema deşeurilor a

devenit presantă, deoarece cantitatea acestora este din an în an tot mai mare, iar impactul lor

negativ tot mai pronunţat se reflectă asupra factorilor de mediu şi, în consecinţă, asupra stării de

sănătate a populaţiei domiciliate în albia Lăpuşnei [14, 15]. La acestea se adaugă şi faptul că nu

s-au definit încă soluţii, metode de gospodărire corespunzătoare, de valorificare a deşeurilor.

Starea de curăţenie a comunelor şi satelor din zonă s-a deteriorat, în special, atât din cauza

neglijenţei şi a indiferenţei Administraţiei Locale, cât şi a populaţiei localităţilor vizate.

12

Analiza rezultatelor studiului de referinţă a gospodăriilor casnice a scos în evidenţă

faptul că absoluta majoritate a populaţiei investigate din albia afluentului Lăpuşniţa este, ca şi

întreaga populaţie rurală din republică, săracă şi foarte săracă, având un nivel de trai la limita

supravieţuirii. Sărăcia, în fond, în aria investigată şi reprezintă cauza procesului continuu de

suprasolicitare şi degradare a mediului. Datele investigaţiei pun în evidenţă o realitate tristă şi

dură: sărăcia supravieţuirea au devenit atribute indispensabile ale populaţiei din zona

investigaţiei, care inevitabil conduc spre valorificarea nedurabilă a resurselor naturale, în

consecinţă cu impact negativ asupra bazinului Mării Negre [14, 15].

I.3. Specificul problemelor ecologice în mediul urban (oraşul Ungheni)

13

Studiul dat elucidează rezultatele cercetării sociologice fundamentale, întreprinse în

rândul populaţiei adulte din oraşul Ungheni şi concomitent a unui grup de experţi locali. Studiul

reprezintă o parte componentă a Proiectului „Agenda Locală 21”, desfăşurat în oraşul Ungheni,

în cadrul Programului PNUD „Moldova 21”, şi a servit drept suport practico-ştiinţific pentru

elaborarea strategiei de Dezvoltare Durabilă a oraşului Ungheni [10].

În linii mari, populaţia oraşului Ungheni la momentul realizării cercetării era

preocupată, în temei, de aceleaşi probleme specifice întregii republici. Potrivit studiului

sociologic în cauză, în pofida deficienţilor existente în republică, ierarhia de valori în percepţia

locuitorilor oraşului denotă o dorinţă sinceră de a avea o ţară cu o economie prosperă şi stabilă,

un echilibru politic, o viaţă liniştită şi decentă. Pentru locuitorii oraşului cele mai importante

valori sunt: sănătatea (92%), copiii (88%), familia armonioasă (85%), părinţii şi rudele (82%),

munca (74%), cumsecădenia şi bunătatea (71%), starea materială (62%), cultura şi inteligenţa

(62%). Destul de importante valori s-au dovedit a fi libertatea (57%), religia (55%), locul în

societate (49%), prietenii şi cunoscuţii (44%). La rândul său pentru un segment impunător al

populaţiei (59%), activitatea politică s-a dovedit a fi nu prea (35%) sau de loc importantă (24%),

la acelaşi capitol în continuare se axează distracţiile (49%) şi cariera profesională (27%) [14].

Analiza percepţiei calităţii elementelor esenţiale ale mediului (aer, apă, sol, floră, faună

şi peisaj) de către locuitorii urbei şi experţii locali concretizează imaginea acestora în proces de

degradare. Cauza principală a problemelor de mediu este estimată a fi sărăcia populaţiei. Opiniile

respondenţilor privind cauzele problemelor de mediu sugerează următoarea stare a lucrurilor:

sărăcia populaţiei (45%), lipsa mijloacelor financiare (27%), nivel redus de cultură ecologică al

oamenilor (17%). Mai puţin importante s-au dovedit a fi: incompetenţa cadrelor care se ocupă de

aceste probleme (4%), necunoaşterea şi nerespectarea legislaţiei ecologice (3%), tehnologia

industrială învechită (3%). Experţii văd cauza principală a problemelor de mediu în nivelul redus

de cultură ecologică al oamenilor (46%) [14].

De către populaţia chestionată, au fost evidenţiaţi cei mai importanţi poluatori mediului

oraşului (în ordine descrescătoare): gunoiştele spontane (42%), însăşi populaţia (25%), staţiile

PECO (15%). În opinia experţilor, cei mai importanţi poluatori, sunt, în egală măsură, atât

gunoiştele spontane (34%), cât şi însăşi populaţia (34%) [15].

Spre regret, gunoiştele spontane au devenit un element inerent al peisajelor ungheniene.

Evacuarea deşeurilor menajere din oraş a fost considerată atât de 75% din universul eşantionat,

cât şi de către experţi (68%) drept inadecvată [15].

Figura nr. 4

Factorii ce poluează mediul ambiant (%)

14

Studiul sociologic: Dezvoltarea Durabilă a oraşului Ungheni. Proiectul PNUD „Agenda Locală 21”. SISI „Opinia”, octombrie, 2000.

În general, cele mai stringente probleme de care sunt îngrijoraţi unghenienii sunt de

ordin socio-economic şi ţin de indicii calităţii vieţii, starea materială a populaţiei, sărăcirea în

continuu a ei, condiţiile de viaţă şi nivelul de trai, şomajul în masă, starea mediului ambiant, etc.

La momentul derulării cercetării, starea mediului ambiant era evaluată de către populaţie

preponderent negativ. Cauza principală a degradării mediului fiind estimată a fi sărăcia

populaţiei. Autoaprecierea critică a populaţiei, vizând atenţia acordată problemelor de mediu,

denotă perceperea de către respondenţi a riscului degradării factorilor naturali asupra propriei

sănătăţi şi promptitudinea acestora de a plăti din propriile surse pentru un mediu prosper,

încadrarea benevolă în acţiuni de asanare a mediului [14, 15].

I.4. Gestionarea zonelor umede din albia Prutului Inferior (comuna Tochile - Răducani)

15

Actualmente în zonele inundabile ale Republicii Moldova locuiesc mai mult de 900 mii

de oameni, se află 40% din satele republicii, inclusiv 3 oraşe, de asemenea, peste 30 mii de case

de locuit şi circa 1700 de unităţi de producţie. Informaţia extrasă din Schema de protecţie a

localităţilor Republicii Moldova de inundaţii, denotă că în 659 de localităţi există pericolul

inundaţiilor. Aici locuiesc circa 103 mii persoane. Pagubele posibile în perspectivă pot atinge

43,8 mln. dolari SUA. Costul total al activităţilor şi construcţiilor de protecţie se estimează la

218,4 mln. dolari SUA. Programul de lucrări de protecţie de inundaţie a localităţilor este

preconizat pentru 20-25 de ani, dar din cauza lipsei de finanţe practic nu se realizează. Pagubele

locale deseori se compensează doar prin alocări sub formă de subsidii [2].

Comunele situate în luncile râurilor mari reprezintă zone tipice în acest sens. Zona

umedă, supusă investigaţiei, este situată între localităţile Tochile – Răducani şi Sărata – Răzeşti

din raionul Leova, fiind foarte aproape de intersecţia râurilor Prut şi Lăpuşna. Actualele păşuni

inundabile reprezintă fostele mlaştini desecate şi utilizate ulterior în agricultură până la

degradarea sistemelor de desecare. În urma desecărilor intense a zonei date şi exploatării în

agricultură s-a produs o degradare puternică a acesteia, care altădată era una dintre cele mai

bogate ecosisteme din punct de vedere al biodiversităţii. În prezent se observă o tendinţă de

revenire a zonei la starea iniţială, caracteristică zonelor înmlăştinite [2, 5].

Figura nr. 5

Ierarhia problemelor ecologice în percepţia populaţiei

Studiul sociologic: Management-ul zonelor umede. SISI „Opinia”, februarie, 2003.Datele studiului relevă drept cea mai acută problemă ecologică în comuna Tochile -

Răducani gunoiştele neautorizate, aceasta fiind menţionată 29,4% din universul eşantionat. Alte

16

probleme de importanţă majoră, în ordine descrescătoare, s-au structurat astfel: insuficienţa apei

potabile – 16,5%, poluarea apei potabile – 14,7%, tăierea ilicită a arborilor – 12,8%, alunecări

de teren – 11,0%, înmlăştinirea terenurilor – 5,5%, eroziunea solului – 4,6%, restul opţiunilor

fiind nesemnificative [14].

Populaţia investigată consideră că principalele cauze ale problemelor de mediu

existente în comună sunt: 20,9% - sărăcia populaţiei, 20,0% - lipsa gunoiştelor autorizate în

localitate, 19,9% - indiferenţa oamenilor / nivel redus de cultură ecologică al populaţiei, 14,8%

- lipsa mijloacelor financiare pentru redresarea situaţiei ecologice, 11,3% - incompetenţa celor

care se ocupă de aceste probleme, 7,8% - neaplicarea sancţiunilor pentru încălcări ecologice,

3,5% - nerespectarea legislaţiei / normelor ecologice [15].

Respondenţii au nominalizat, drept măsuri concrete ce ar trebui întreprinse în comuna

Tochile – Răducani pentru îmbunătăţirea situaţiei ecologice, în primul rând, crearea gunoiştelor

autorizate (23,7% din participanţii la sondaj), în al doilea rând – tragerea la răspundere a

persoanelor care au încălcat legislaţia de mediu (15,8%), în al treilea rând – reconstrucţia

ecologică a luncii Prutului în zona comunei (12,3%),. Mai apoi urmează (în descreştere) –

organizarea unor acţiuni benevole ecologice (plantarea spaţiilor verzi, curăţirea bazinelor

acvatice, izvoarelor, evacuarea gunoiştelor, etc.) – 10,5%, activităţi de conştientizare a

problemelor de mediu / educaţie ecologică şi alocarea resurselor financiare suplimentare din

partea statului cu scop ecologic (a câte 9%), fondarea ONG-urilor de mediu (7%), alte activităţi

(sub 5%) [14, 15].

Datele studiului sociologic au scos în evidenţă faptul că atât în localităţile Tochile –

Răducani şi Sărata – Răzeşti, cât şi în fâşia forestieră situată între aceste două sate, foarte

aproape de intersecţia râului Prut şi afluentul acestuia Lăpuşniţa, situaţia ecologică cunoaşte o

degradare continuă. Analiza rezultatelor studiului confirmă că deşi în percepţia populaţiei

calitatea majorităţii factorilor de mediu cunoaşte preponderent o apreciere satisfăcătoare, totuşi

aproximativ a patra parte din populaţie accentuează calitatea proastă a apei, solului şi faunei.

Localnicii identifică propria sărăcie, indiferenţa / nivelul redus de cultură ecologică drept cauze

esenţiale ale problemelor de mediu din regiunea comunei. De asemenea, importante motive în

acest sens rămân a fi: lipsa mijloacelor financiare pentru redresarea situaţiei ecologice,

incompetenţa celor care se ocupă de aceste probleme [14].

Populaţia din comuna investigată numeşte drept măsuri prioritare şi concrete de

îmbunătăţire, în general, a factorilor de mediu: crearea gunoiştelor autorizate, tragerea la

răspundere a persoanelor care au încălcat legislaţia de mediu, reconstrucţia ecologică a zonei

umede, educaţia ecologică, organizarea unor acţiuni ecologice benevole cum ar fi plantarea

17

spaţiilor verzi, curăţirea bazinelor acvatice, izvoarelor, evacuarea gunoiştelor, etc., autorităţii

publice locale revenindu-i misiunea de manager al acestor activităţi.

I.5. Întemeierea teoretico-empirică a tipologiei conştiinţei ecologice

18

Conştiinţa ecologică, într-o tratare mai largă, reprezintă simbioza conştiinţei

individuale şi sociale, care percepe natura ca parte componentă a existenţei. Formarea

perceperii specifice despre lumea naturii şi a atitudinii respective contribuie cu timpul la

dezvoltarea conştiinţei ecologice. La rândul său, conştiinţa ecologică formată deja are o influenţă

substanţială atât asupra perceperii obiectelor şi fenomenelor naturii, cât şi asupra specificului

atitudinii faţă de ele [2].

Studiile ştiinţifice asupra procesului de formare a conştiinţei ecologice încep să fie

realizate în a doua jumătate a secolului XX, când umanitatea treptat conştientizează impactul

distructiv al activităţii sale asupra planetei, care a şi favorizat criza ecologică. Sinteza literaturii

privind elucidarea esenţei conştiinţei ecologice relevă două interpretări a tipologiei acesteia:

antropocentrică şi ecocentrică, expuse în compartimentul dat de către autorul lucrării.

Pornind de la logica cercetării, a fost elaborată tipologia conştiinţei ecologice. Drept

suport empiric au servit observaţiile autorului, rezultatele mai multor cercetări sociologice,

întreprinse la nivel naţional, regional şi local [5].

Tipologia realizată a conştiinţei ecologice este o simbioză dintre aplicarea metodelor

tipologiei empirice şi tipologiei teoretice. Tipologia empirică ne-a permis de a extrage din

cercetări datele empirice obţinute şi ale interpreta. Persistenţa tipului a fost găsită pe calea

examinării multiple a caracteristicilor subiecţilor supuşi investigaţiei sociologice. Aplicarea

metodei tipologiei teoretice ne-a condus spre explicarea legităţilor fenomenelor sociale studiate

în baza modelului teoretic ideal şi conform criteriilor întemeiate teoretic.

Analizele sociologice realizate în baza empirică a lucrării demonstrează că opinia

ecologică poate fi caracterizată în diferite moduri, în funcţie de faptul care aspect devine prioritar

[5]. Consensul opiniei publice în vederea susţinerii protecţiei mediului natural are loc în acel caz,

când oamenii manifestă îngrijorare pentru starea factorilor de mediu şi susţin orientările

proecologiste.

Construirea tipologiei a fost realizată prin analiza corelaţională între unii indicatori de

îngrijorare şi susţinere, promptitudinea de a se încadra în acţiunile ecologice de a-şi asuma

responsabilitatea pentru Dezvoltarea Durabilă a societăţii. Rezultatele obţinute ne-au permis de

a surprinde şi a caracteriza următoarele tipuri ale conştiinţei ecologice, determinate de variabilele

directe şi latente ale cercetărilor [14]:

Tipul 1. Respondenţii sunt foarte mult îngrijoraţi de starea mediului la locul său de trai,

din republică, de pe planetă; consideră drept necesară mărirea cheltuielilor pentru protecţia

mediului; sunt gata de a plăti pentru calitatea mediului; consideră că nivelul de poluare şi

degradare a factorilor de mediu solicită acţiuni de neamânat; nu sunt de acord cu faptul că

19

trebuie să ne împăcăm cu poluarea mediului doar pentru a depăşi deficienţile economice. Astfel,

conform distribuţiilor lineare a rezultatelor studiilor sociologice empirice şi a analizelor

corelaţionale, tipul întâi comportă ponderea de 15-18%, reprezentând grupurile sociale cele mai

conştiente şi preocupate de problemele ecologice; care percep că soluţionarea problemelor

ecologice depinde de responsabilitatea şi executarea obligaţiunilor fiecărui subiect social;

contează doar pe sine însuşi în soluţionarea problemelor existente, inclusiv a celor de ordin

ecologic; de regulă posedă studii superioare; prestează o anumită activitate profesională înalt

calificată; au dobândit un anumit statut social; îşi manifestă disponibilitatea de a contribui

financiar sau a se încadra nemijlocit în acţiuni de salubrizare şi restaurare a mediului.

Tipul 2. Respondenţii tipului respectiv sunt îngrijoraţi, relativ sau slab, de situaţia

ecologică, însă gândesc că există un pericol substanţial al poluării mediului şi oamenii trebuie să

ştie despre aceasta; consideră că în viitor situaţia se va acutiza şi mai mult, nu plasează ponderea

deficienţilor financiare pentru soluţionarea problemelor ecologice pe seama Guvernului; în fond,

reprezintă un segment al atitudinii proecologice, reprezentanţii cărora încearcă să depăşească

problemele de mâine în loc să li se opună astăzi. Spre deosebire de tipul întâi, tipul doi comportă

ponderea de 60%, reprezentând grupurile sociale cele mai numeroase, care manifestă orientări

proecologiste, însă mai puţin evidente; chiar dacă îşi declară în chestionare promptitudinea de a

se încadra în acţiunile de salubrizare şi restaurare a mediului, aceasta însă nu înseamnă că

neapărat îşi vor realiza declaraţiile; mai mult sunt predispuşi de a participa prin muncă fizică la

acţiunile ecologiste, decât a plăti din buzunarul propriu; consideră că statul urmează să finanţeze

acţiunile de protecţie a mediului şi nu populaţia [14].

Tipul 3. Respondenţii se caracterizează printr-o poziţie mai puţin consecventă de

susţinere a acţiunilor ecologiste; manifestând îngrijorare moderată sau chiar joasă privind situaţia

ecologică; iată de ce ei se exprimă cu neîncredere despre redistribuirea cardinală a bugetului ţării

în favoarea soluţionării problemelor ecologice şi nu ştiu dacă merită să plătească din propriul

buzunar pentru acţiunile ecologice; riscul poluării îl consideră nu chiar atât de substanţial, nu

întotdeauna manifestă îngrijorare; au îndoieli în cazul alegerii între calitatea mediului şi creşterea

economică. Tipul respectiv este reprezentat de ponderea de 20%, care se constituie din

segmentele sociale marginale, care în rezultatul anumitor deficienţe de sănătate sau a vârstei

înaintate nu au încredere în viitor [14].

Investigarea sociologică şi ecologică a formării responsabilităţii ecologice ca factor al

Dezvoltării Durabile a sociumului a determinat logica prezentei lucrări spre diferenţierea

orientărilor cunoaşterii ştiinţifice, care au ca obiect de studiu dimensiunile ecosocioumane.

20

Iniţial preocupările pentru problemele ecologiei sociale sunt tratate încă la începutul

secolului XX în lucrările reprezentanţilor Şcolii de la Chicago. În spaţiul ştiinţific din ex-URSS,

încetăţenirea noii paradigme ştiinţifice se datorează dezbaterilor derulate în cadrul Conferinţei

„Problemele ecologiei sociale”, Lvov, Ucraina, 1-3 septembrie, 1986 [15].

Simbioza socio-filosofică a materialelor empirice, statistice, sociologice, crearea

bazelor teoretico-ştiinţifice au devenit obiectul studiului profund al savanţilor ruşi: Ghirenok F.,

Ghirusov E., Komarov V., Korneev A., Kuzneţov G., Laptev I., Losi V., Şadimetov I., Iaşin A.,

Ianiţki O. Şi alţii, lucrările cărora reprezintă suportul bibliografic al prezentei lucrări. Autorii

citaţi au contribuit substanţial la completarea literaturii în domeniu cu noi concluzii teoretico-

metodologice [15].

Tratarea ştiinţifică a tematicii responsabilităţii se derulează la confluenţa dintre secolele

XX şi XXI, o dată cu apariţia şi acutizarea mai multor probleme globale. Referiri asupra

evoluţiei şi fundamentării ştiinţifice a conceptului de responsabilitate sunt făcute în lucrările lui

Weber M., Nietzsche F., Fauconnet P., Janos H., Lenk H., Bayertz K., Heidegger M., Fuko M.,

Jaspers K., Hare R., Horkheimer M. Conceptul de responsabilitate ecologică înglobează

îngrijorarea umanităţii pentru viitorul său.

Nivelul de dezvoltare al responsabilităţii ecologice a populaţiei este nemijlocit legat de

relaţiile socio-politice şi ideologice dominante în societate, deoarece ecologizarea politicii şi

ideologiei determină strategia şi tactica statului în sfera protecţie mediului natural. Acest proces

şi-a găsit reflectare în lucrările unor asemenea savanţi precum Biola G., Draimer O., Kussi P.,

Motâlev V., Oleinik I., Xefling G., Hozin G., Agheşin I., Vavilov A. Şi alţii [15].

Geneza istorică şi legităţile sociale ale formării responsabilităţii ecologice au constituit

obiectul de studiu în lucrările savanţilor: Batenin S., Berndt K., Bestujev-Lada I.,

Ziamuhamedov B., Ivanov V., Kruti I., Ojegov I., Olievici I., Rahlin V., Sorokin P. şi Hukumov

A.

După importanţa sa, activismul şi responsabilitatea ecologică reprezintă un factor

important în organizarea vitalităţii ecologice a societăţii. Iată din care considerent studierea

dialecticii problemelor economice şi ecologice a devenit obiectul cercetărilor speciale ale

savanţilor Baratov V., Sedov V., Zakirov T., Iscanderov N., Kovalev V., Kranovski A., Kiabbe

M., Lemeşev M., Manuşa S., Mikloşa I., Nesterov P., Oldak P., Saharev V., Suhorukov S.,

Şablin G. şi a altor autori [14, 15].

Condiţionările şi determinismul demografic, etnografic, geografic al activismului şi

responsabilităţii ecologice au fost supuse investigaţiei de către Baranov A., Budâko M., Dorst J.,

Ziaiev S., Kamolov S., Levi L., Peccei A., Popov V., Uait G., Haşimov M., Iudaşin O., Raficov

A., Fiodorov V., Eidberg P. şi alţi savanţi.

21

În ultimul deceniu, în ţările industrial dezvoltate, mişcările ecologice capătă o amploare

din ce în ce mai mare, activismul ecologic al populaţiei a devenit o modalitate de măsurare a

activismului politic. Se creează organizaţii non-guvernamentale şi în spaţiul postcomunist,

partide politice de orientare ecologică, activitatea şi specificul cărora sunt supuse analizei în

studiile savanţilor Maklearschi B., Jiriţki A., Şadimetov I., Ivanova O., Laptev I., Melinic A.,

Şepelenco A., Ianiţchi O. şi a altor autori [14].

Responsabilitatea ecologică după conţinutul şi esenţa sa reprezintă o categorie etică.

Iată de ce este imposibil de a delimita activitatea de protecţie a mediului de principiile axiologice

ale societăţii şi, dimpotrivă, ecologizarea valorilor etice se prezintă drept un criteriu şi un

indicator al dezvoltării societăţii. Particularităţile axiologice ale responsabilităţii ecologice şi-au

găsit reflectare în lucrările savanţilor Abrolov M., Mavrulov A., Markarean E., Mahmudova Ş.,

Moiseev N., Musaev D., Poculenco P., Skripka A., Stoek T., Udaliţov A., Karabaev N., Kuilieva

T., Haţkevici D., Haitov K., Hodoşa I., Fomin M., Iusupov D. şi ale altor cercetători.

Esenţa responsabilităţii ecologice constă nu numai în menţinerea naturii, ca mediu util

pentru continuarea activităţii vitale a generaţiilor contemporane, dar, şi în protecţia fondului

genetic al populaţiei umane, devenind o problemă importantă social-politică a umanităţii. În

ultimii ani au fost realizate cercetări fundamentale în domeniul interacţiunii problemelor

ecologiei şi protecţiei sănătăţii de către Aliev M., Barabai B., Denciuk N., Kaznaceev V.,

Serdiuc A., Sidorenco G., Usmanov N., Şadimetov I., Potter V. şi alţi savanţi [14].

În sistemul relaţiei natură-om-societate, cercetările realizate prin prisma bazei de drept

ecologic capătă o actualitate deosebită, deoarece funcţiile de control ale activităţii de protecţie a

mediului se execută prin elaborarea actelor de drept, care stimulează activitatea ecologică sau

care interzic activităţile antiecologice, necesitând o teoretizare ştiinţifică, care a şi devenit

obiectul de studiu al cercetărilor Garilenko D., Gordinski V., Gorşenov V., Guleamov M., Demin

S., Dubovin O., Karpeţ N., Klinner G., Kudreavţev V., Mamatoiv S., Holmuminov J.,

Hudarbeidiev L., Fairadov U., Iacovlev V. şi ale altor jurişti-ecologi [14, 15].

La o anumită etapă a dezvoltării istorice intensificarea impactului antropocentric şi a

presiunii industriale asupra naturii au dus spre urmări ecologice negative. În condiţiile

contemporane trecerea procesului de producţie la tehnologiile puţin poluante şi completamente

nepoluante reprezintă materializarea în practică a activismului şi responsabilităţii ecologice.

Bazele tehnico-tehnologice ale activităţii ecologice au fost reflectate în lucrările cercetătorilor

Alibekov L., Elşin I., Elkin I., Ivanov B., Isforta G., Kozlov B., Mamedov N., Obuhov L.,

Oleinik I., Saidaminov S., Iagodin G. şi ale altor savanţi şi specialişti.

Responsabilitatea şi activismul ecologic, conştiinţa ecologică ca fenomen social nu se

formează stihiinic şi mecanic, ci este rezultatul activităţii instituţiilor pedagogico-didactice,

22

socio-politice şi este legată de organizarea complexă şi sistematică a continuităţii instruirii şi

educaţiei ecologice. Acest aspect al problemei a fost reflectat de Baratov p., Buchin A.,

Guleamov P., Kartamâşev N., Lednev V., Markovici D., Nişanbaev M., Odum I., Haidarov K. şi

alţii.

În ultimii ani disciplinele ecologice au devenit un obiect obligatoriu de predare în

procesul de instruire. Drept rezultat, sunt editate şi reeditate diverse manuale de ecologie, autorii

cărora sunt Buchin A., Voronţov A., Ciurnikov D., Kopinos P., Maklevnik S., Nesterov L.,

Nikitin D., Petrov V., Razumihin N., Stadniţki G., Cernova N., Bâlova A. şi alţii. În lucrările

acestor autori sunt sistematizate principiile ştiinţei ecologice şi metodologia însuşirii şi predării

acestor cunoştinţe [14, 15].

Problemele eticii ecologice, conştiinţei ecologice îşi găsesc reflectare în lucrările

filosofului şi ecologului american Aldo Leopold, eseul său „Etica atitudinii faţă de pământ”,

fiind scris cu peste 50 de ani în urmă, şi astăzi rămâne a fi cea mai citată lucrare din lume în

domeniu. Conştientizarea şi sensibilizarea opiniei publice în problemele de mediu şi-au găsit

reflectare în lucrarea „Primăvara tăcută”, scrisă de biologul american Rachel Carson, conţinutul

căreia, la timpul său, a avut o deosebită rezonanţă socială. Helen Caldicott, prin lucrarea sa

„Nebunie nucleară”, reuşeşte să conştientizeze opinia publică mondială asupra riscului testărilor

nucleare, iar mişcării iniţiate de autoare „Medicii lumii pentru preîntâmpinarea războiului

nuclear” i se conferă în anul 1985 Premiul Nobel pentru Pace. Aceste şi alte multe lucrări

reprezintă suportul literaturii clasice ecologice mondiale, stând la baza conceperii prezentului

studiu ecologic interdisciplinar [2].

Fenomenele socio-politice, moral-spirituale îşi găsesc întotdeauna reflectare în operele

literar-artistice. Astfel, aspectele psiho-emoţionale ale responsabilităţii ecologice sunt reflectate

în operele scriitorilor şi jurnaliştilor. Printre ei enumerăm pe Azimov S., Aitmatov C., Zalâghin

S., Oleinik B., Rasputin V., Şermuhamedov P., Iacub O., Abvdurahmanov O., Iakonenko V.,

Druţă I., Peskov V. şi alţii.

În circuitul ştiinţific din spaţiul ex-sovietic, termenul de „responsabilitate ecologică” a

fost introdus pentru prima oară de Lipiţki V. Deşi autorul citat nu dă o definire multilaterală a

termenului, conform opiniei acestuia, responsabilitatea ecologică reprezintă o condiţie necesară

armonizării sistemului natură-om-societate printr-o relevantă manifestare a responsabilităţii

morale [15].

Problema activismului ecologic este sistematizată în lucrările lui Ianiţki O., unde se

face o corelaţie dintre activismul ecologic şi procesele integrative, universale ale urbanizării. În

contextul evaluărilor date, precizăm că urbanizarea reprezintă un factor stimulator al proceselor

socio-economice şi politice. De aceea absolutizarea particularităţilor socio-spaţiale şi a

23

sindromului urban conduc spre o tratare unilaterală a problemei, în general, faşă de fenomenele

sociale şi responsabilităţii ecologice, în particular.

Aspectele juridice ale responsabilităţii ecologice şi-au găsit reflectare în lucrările lui

Dubinin N., Karpeţ I., Kudreavţev V., care încearcă să reînnoiască calitatea socială a

personalităţii prin condiţiile vitalităţii sale, iar recunoaşterea bazelor biologice ale

determinismului faţă de factorii socio-economic , conform opiniei lor, este un determinism

vulgar [14].

O influenţă incontestabilă asupra direcţionării politicilor de mediu la nivel mondial l-au

avut Conferinţele pentru Mediu şi Dezvoltare de la Stockholm (1972) şi Rio de Janeiro (1992),

organizate de către ONU, care, prin Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (PNUE), au

conceput o strategie de cooperare internaţională, în vederea ameliorării mediului. În acest

context se înscriu şi conferinţele paneuropene ale miniştrilor de mediu, summit-urile mondiale şi

numeroasele manifestaţii internaţionale şi naţionale a sectorului ecologic guvernamental şi non-

guvernamental.

În contextul literaturii analizate se evidenţiază operele mai multor savanţi, lideri

politici, care prin forţa personalităţii sale încearcă sa atenţioneze opinia publică mondială asupra

responsabilităţii morale privind menţinerea calităţii factorilor de mediu. În acest sens fiind

relevante lucrările lui Gore A., Giddens A., Lorenz A. şi alţii [14].

Problematica corelaţiei natură-om-societate îşi găseşte reflectare şi în lucrările

autorilor români, precum Constantinescu N., Botnariuc N., Vlădineanu A., Tufescu V. şi Gavrilă

L., Ionescu A., Duţu M., Murgu Z., Marinescu C., Creţu V., Lupan E., Popescu D. şi a multor

altora care şi-au adus contribuţia la acest domeniu.

În Republica Moldova sunt semnificative în contextul tematicii abordate lucrările

savanţilor Duca G., Timuş A., Mihailescu C., Melnic B., Dediu I., Capcelea A., Cocârţă P.,

Fonari I., Sârbu I., Guţu V., Dmitrenco S., Blajco V., Bulgaru M., Danii T., Malcoci L.,

Jolondcovski A., Manolachi C., Călcâi G., Mândru V., Dumbrăveanu A., Movanu V., Aşevschi

V. şi multregretatului profesor Cuzneţov S., care abordează problematica ecosocioumană în mod

direct sau tangenţial [14, 15].

În întreaga lume, inclusiv în republica Moldova, este deja realizat un anumit volum de

lucru în ceea ce priveşte studierea problemei responsabilităţii ecologice. Însă, deocamdată, în

mediul ştiinţific autohton lipseşte o analiză socioecologică complexă şi multilaterală, iar unele

probleme rămân în afara atenţiei savanţilor. Fragmentar sunt studiate legităţile generale şi

particulare ale dezvoltării activismului şi responsabilităţii, legate de activitatea vitală economică,

geografică, demografică, etnografică şi condiţiile naturale, acestea necesitând cercetări obiective.

Totodată, nu este suficient investigat procesul de formare a responsabilităţii ecologice, care,

24

corelat cu alte fenomene socio-politice, este studiat fragmentar şi discret. Toate acestea au

sugerat oportunitatea realizării unui studiu special, ce ar conţine o viziune integratoare a

fenomenului studiat.

25

Capitolul II. RESPONSABILITATEA JURIDICĂ NAŢIONALĂ PENTRU

ASIGURAREA SECURITĂŢII ECOLOGICE

A MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR ÎN REPUBLICA MOLDOVA

II.1. Prevederi generale ale Politicii de Mediu în Republica Moldova

Politica de Mediu reprezintă un sistem integru al priorităţilor şi obiectivelor de mediu,

al metodelor şi instrumentelor de realizare ale acestora, care este direcţionat spre asigurarea

utilizării durabile a resurselor naturale şi prevenirea degradării calităţii mediului. Existenţa unei

politici în domeniul protecţiei şi conservării mediului în Republica Moldova reprezintă una din

cerinţele primordiale pentru consolidarea cursului ţării spre o Dezvoltare Durabilă şi o

intensificare a colaborării internaţionale din domeniu, precum şi tendinţa spre integrarea

europeană. Acest fapt va contribui esenţial la realizarea scopurilor organelor de protecţie a

mediului din ţară, mai ales în ceea ce priveşte asigurarea Securităţii Ecologice a populaţiei şi

ameliorarea stării mediului ambiant în general [48].

Baza politicii de mediu a fost pusă odată cu adoptarea Constituţiei Republicii

Moldova la 29 iulie 1994, conţinutul Articolului 37 căreia proclama: „dreptul fiecărui cetăţean

la un mediu neprimejdios din punct de vedere ecologic, pentru viaţă şi sănătate”, precum şi

„dreptul la accesul liber şi răspândirea informaţiilor veridice privitoare la starea mediului

natural, la condiţiile de viaţă şi de muncă”. În cadrul Articolului 59 se stipulează că: „protecţia

mediului înconjurător, conservarea şi ocrotirea monumentelor istorice şi culturale constituie o

obligaţie a fiecărui cetăţean” [16].

În cadrul acestor acte legislative sunt specificate instrumentele economice şi financiare

de implementare a politicii de mediu, majoritatea din ele însă cuprind doar formulări de principii

şi stipulări generale, conţinutul lor având doar un caracter mai mult de referire şi declarativ,

decât unul cu o bază de argumentare economică şi ştiinţifică adecvată. Actele legislative şi

normativele elaborate pe parcursul ultimilor 17 ani în domeniul protecţiei mediului înconjurător

constituie un element pozitiv al politicii statului în această direcţie, dar pe de altă parte

Instituţiile centrale şi locale de stat, agenţii economici şi chiar persoanele fizice nu întotdeauna

reuşesc să se alinieze la noile adoptări impuse, fapt ce duce la incertitudine şi chiar intoleranţă

juridică din partea societăţii civile. Deseori însă legile nu pot fi implementate din cauza

dificultăţilor economice cu care se confruntă statul, în aşa numita perioadă de tranziţie la

economia de piaţă.

O tendinţă pozitivă clară spre care tinde Guvernul Republicii Moldova în domeniul

mediului este cea de armonizare a legislaţiei naţionale cu reglementările şi standardele europene

26

de mediu. Cu asistenţa tehnică oferită de statele Uniunii Europene în cadrul Programului TACIS,

s-au făcut paşi importanţi în domeniul aproximării legislaţiei naţionale cu cea a UE în diverse

domenii de activitate:

protecţia şi utilizarea raţională a resurselor acvatice;

elaborarea şi punerea în funcţiune a unor mecanisme de implementare a prevederilor

convenţiilor internaţionale în domeniul protecţiei şi conservării mediului;

management-ul deşeurilor industriale, municipale şi menajere;

ratificarea unor noi convenţii, precum şi colaborarea multilaterală cu:

Uniunea Europeană;

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare Economică (OSCE);

Organizaţia Cooperării Economice în bazinul Mării Negre;

Comisia Dunăreană;

Consiliul Europei;

Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare;

Banca Mondială;

Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD);

Fondul Ecologic Global.

Scopurile şi obiectivele generale pe care le propune spre realizare Politica de Mediu din

Republica Moldova sunt următoarele [48]:

- asigurarea unui mediu favorabil de trai şi activitate pentru cetăţenii Republicii Moldova;

- prevenirea poluării mediului ambiant;

- asigurarea Securităţii Ecologice de stat;

- utilizarea durabilă a resurselor naturale;

- regenerarea resurselor naturale şi ameliorarea calităţii mediului înconjurător;

- conservarea patrimoniului cultural;

- contribuţia la soluţionarea problemelor ecologice globale şi respectarea angajamentelor

internaţionale.

Priorităţile strategice menite să asigure realizarea scopurilor generale în domeniul

protecţiei şi conservării mediului înconjurător, precum şi a utilizării durabile a resurselor naturale

sunt:

1. Îmbunătăţirea şi asigurarea condiţiilor de bună guvernare în domeniul protecţiei

mediului şi a utilizării durabile a resurselor naturale. Acest obiectiv poate fi realizat prin:

27

Valorificarea şi consolidarea la justa valoare a potenţialului instituţional şi

managerial în domeniul protecţiei mediului înconjurător;

Definitivarea Planului de Acţiuni pentru aproximarea legislaţiei naţionale de mediu

şi iniţierea activităţilor de transpunere a ei la Directivele Uniunii Europene.

2. Menţinerea calităţii mediului ca factor ce asigură păstrarea sănătăţii şi

calităţii vieţii cetăţenilor Republicii Moldova poate fi realizată prin:

Consolidarea măsurilor de prevenire a poluării mediului prin ridicarea conştientizării

populaţiei şi integrarea cerinţelor de protecţiei a mediului în cadrul celorlalte politici

sectoriale şi teritoriale ale politicii naţionale;

Extinderea şi protecţia Ariilor Protejate de Stat;

Perfecţionarea politicii de Management al deşeurilor;

Reducerea şi prevenirea degradării resurselor naturale şi raţionalizarea utilizării

acestora;

Perfecţionarea procesului de executare a controlului de stat pentru asigurarea

respectării legislaţiei în domeniul protecţiei mediului înconjurător;

Modernizarea sistemului naţional de monitoring privind calitatea mediului.

3. Cooperarea transfrontalieră în domeniul asigurării Securităţii Ecologice poate

fi eficientizată prin:

Atragerea investiţiilor străine în domeniul protecţiei mediului;

Dezvoltarea capacităţilor în domeniul elaborării proiectelor de protecţie a mediului;

Fortificarea eforturilor în cadrul acordurilor bilaterale şi multilaterale;

Dezvoltarea capacităţilor administrative pentru implementarea prevederilor tratatelor

internaţionale la care a aderat Republica Moldova.

4. Sporirea nivelului de educare şi conştientizare ecologică a publicului poate fi

realizată prin:

- Organizarea orelor ecologice şi a emisiunilor radio şi TV;

- Elaborarea unei strategii naţionale „Educaţia pentru Dezvoltarea Durabilă”.

Conform Legii cu privire la Administraţia Publică Locală, teritoriul Republicii

Moldova a fost divizat în 32 de unităţi administrative (raioane), Unitatea teritorial-administrativă

„Găgăuz-Yeri” şi 3 municipii [48], cărora li s-au acordat împuterniciri în domeniile sociale şi

economice, dar nu şi responsabilităţi directe în domeniul protecţiei mediului înconjurător.

Activitatea de control ecologic în teritoriu este efectuată de 4 Agenţii Ecologice Regionale, care

dispun de Inspecţii în fiecare raion. Autoadministrarea locală este exercitată de 1442 de Primării

cu consilii locale alese şi bugete proprii.

28

Departamentul pentru Protecţia Mediului în Republica Moldova a fost creat în anul

1995, şi prin Hotărârea Guvernului, în anul 1998 a evoluat la nivel de Minister al Mediului, iar în

rezultatul mai multor transformări, în anul 2004 a devenit Ministerul Ecologiei şi resurselor

Naturale (MERN).

Aparatul Central al Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale include:

1. Direcţia Analiză, Monitorizare şi Evaluarea a Politicilor are sarcina de elaborare şi

implementare a politicii de mediu în Republica Moldova, inclusiv a actelor legislative şi

normative la nivel naţional şi local, de consolidare a cursului ţării după principiul Dezvoltării

Durabile. De asemenea Direcţia coordonează procesul de aproximare a legislaţiei naţionale cu

cea a Uniunii Europene, precum şi cel de asigurare a Securităţii Ecologice a populaţiei prin

elaborarea şi coordonarea implementării mecanismelor economice de protecţie şi ameliorare a

mediului [48].

2. Direcţia Resurse Naturale şi Biodiversitate are în funcţia sa elaborarea, promovarea,

organizarea şi controlul aplicării normelor legislative în domeniul protecţiei, conservării şi

folosirii durabile a resurselor naturale disponibile pe teritoriul Republicii Moldova (resursele

funciare, acvatice, silvice, flora şi fauna) şi a ecosistemelor terestre şi acvatice. Prin intermediul

acestei Direcţii sunt implementate programe şi planuri privind protecţia şi conservarea

patrimoniului natural şi a diversităţii biologice, şi se realizează management-ul Ariilor Naturale

Protejate de Stat [48].

Direcţia Resurse Naturale şi Biodiversitate coordonează mecanismele de implementare

a prevederilor tratatelor şi convenţiilor internaţionale cu privire la:

conservarea diversităţii biologice şi a peisajelor;

crearea reţelei ecologice şi a reţelei de Smarald:

reglementarea activităţilor de import şi export a animalelor şi plantelor din flora şi

fauna sălbatică, precum şi a organismelor modificate genetic;

protecţia stratului de ozon;

crearea Ariilor Naturale transfrontaliere cu România în Delta Dunării şi Prutul de

Jos;

3. Direcţia Prevenirea Poluării Mediului coordonează activităţile de implementare a

concepţiilor şi strategiilor de prevenire a degradării mediului înconjurător şi de management

ecologic al deşeurilor prin folosirea tehnologiilor nonpoluante. De asemenea Direcţia elaborează

programele şi planurile de acţiuni cu privire la efectuarea expertizei ecologice de stat a

proiectelor, concepţiilor, strategiilor şi schemelor de dezvoltare a economiei la nivel naţional şi

ramural şi evaluarea în ansamblu a impactului lor asupra componentelor mediului, precum şi

29

coordonarea importului, exportului, transportării, utilizării şi neutralizării deşeurilor periculoase,

a produselor şi substanţelor nocive [48].

4. Direcţia Planificare, Finanţare şi Evidenţă Contabilă asigură controlul asupra

bunurilor existente şi circulaţia lor, a utilizării resurselor materiale, financiare şi a cadrelor

profesionale conform standardelor şi normativelor aprobate de regulamentul intern, precum şi

gestionarea lor conform legislaţiei [48].

5. Serviciul Juridic şi Personal asigură din punct de vedere juridic activitatea Ministerului,

elaborează proiectele de acte legislative şi normative în domeniul politicii de mediu şi efectuează

expertiza juridică a acestor acte. De asemenea Direcţia reprezintă interesele Ministerului în

instanţele judecătoreşti şi alte organe de drept [48].

6. Serviciul Secretariat şi Relaţii cu Publicul efectuează lucrările de secretariat şi de

arhivă şi asigură circulaţia corespondenţei interne (din cadrul Ministerului) şi externe (dintre

Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale, Preşedinţie, Parlament şi Guvern) [48].

Instituţiile subordonate Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale sunt:

1. Inspectoratul Ecologic de Stat realizează controlul ecologic de stat în vederea respectării

legilor şi actelor normativ în problemele protecţiei mediului înconjurător şi utilizării raţionale a

resurselor naturale (combaterea braconajului şi a tăierii ilicite de arbori), efectuează expertiza

ecologică de stat a calităţii factorilor de mediu în scopul prevenirii impactului activităţilor

economice asupra mediului înconjurător, a componentelor de mediu şi a sănătăţii populaţiei.

Inspectoratul conlucrează cu organele de drept în privinţa examinării contravenţiilor

administrative şi tragerea la răspundere a „criminalilor” ecologici şi cu organele Administraţiei

Publice Locale în vederea implementării programelor şi planurilor de acţiuni în domeniul

protecţiei şi conservării mediului ambiant [48].

Inspectoratul Ecologic de Stat îşi exercită funcţiile prin intermediul Agenţiilor

Ecologice „NORD”, „SUD”, „CENTRU” şi „GĂGĂUZIA”, Serviciului Piscicol şi a Serviciilor

Specializate de Control Ecologic.

2. Serviciul Hidrometeorologic de Stat îşi desfăşoară activitatea prin intermediul a 3

Direcţii principale: Meteorologie, Hidrologie şi Monitoring al Calităţii Mediului. Funcţiile

principale ale Serviciului constau în monitorizarea discontinuă a stării şi evoluţiei condiţiilor

hidrometeorologice şi a calităţii aerului şi apelor în scopul protecţiei populaţiei şi a economiei

naţionale contra fenomenelor hidrometeorologice periculoase şi a nivelului înalt de poluare a

mediului înconjurător [48].

3. Agenţia pentru Geologie „AGeoM” are sarcina de a reglementa şi coordona studierea

geologică a subsolului, protecţia şi exploatarea raţională a resurselor subsolului, dezvoltarea

30

bazei materiei prime minerale din Republica Moldova şi menţinerea în echilibru a balanţei

rezervelor de aceste substanţe. Agenţia asigură controlul asupra protecţiei apelor subterane

împotriva poluării şi epuizării lor iraţionale [48].

4. Institutul de Ecologie şi Geografie este împuternicit de a efectua cercetări ştiinţifice în

domeniul Geografiei şi Ecologiei, care include evaluarea impactului activităţilor antropice asupra

mediului, crearea bazei informaţionale folosite în realizarea monitoring-ului integrat şi

elaborarea rapoartelor naţionale privind starea mediului înconjurător. În cadrul Institutului

funcţionează laboratoarele: Calitatea Mediului, Ecobioindicaţie şi Radioecologie, Standarde şi

Normative de Mediu, Ecologia Aşezărilor Umane, Biogeocenologie, Geoinformatică,

Geomorfologie Dinamică, Climatologie, Geografie şi Evoluţie a Solurilor, Geografie

Socioumană şi Landşaftologie [48].

5. Agenţia Naţională de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologie este organul

instituţional care are funcţii de reglementare, autorizare şi control în domeniul nuclear şi

radiologic. De asemenea Agenţia stabileşte mecanismele de asigurare a securităţii activităţilor

nucleare şi radiologice, menţinerea lor la un nivel neprimejdios în cadrul oricărui domeniu ce

ţine de utilizarea surselor de radiaţii ionizante [48].

6. Centrul Informaţional de Mediu pune la dispoziţia publicului larg informaţia cu privire

la starea mediului înconjurător în Republica Moldova. În sursele Centrului se publică informaţii

privind activitatea curentă a tuturor ministerelor şi a subdiviziunilor acestora, rapoarte privind

calitatea şi starea factorilor şi componentelor de mediu, proiectele actelor legislative şi normative

elaborate în domeniul protecţiei şi conservării mediului înconjurător, digest ecologic, etc. [48].

7. Fondul Ecologic Naţional (FEN) reprezintă instituţia subordonată Ministerului

Ecologiei şi Resurselor Naturale care se ocupă cu colectarea resurselor financiare suplimentare

pentru protecţia mediului înconjurător. Fondul este gestionat de către Consiliul de Administrare,

iar Serviciul Evidenţă şi Control execută deciziile organului de gestionare. Resursele financiare

ale FEN sunt acumulate din mijloacele transferate de către fondurile ecologice locale, taxele

pentru emisiile de poluanţi de la diverse surse din domeniul economiei naţionale [48].

Mijloacele financiare alocate de către Fondul Ecologic Naţional sunt folosite pentru:

finanţarea proiectelor de construcţie a obiectivelor de protecţie a mediului;

implementarea strategiilor, programelor şi planurilor naţionale de protecţie a mediului;

cercetări ştiinţifice în domeniul protecţiei mediului efectuate la comanda Ministerului

Ecologiei şi Resurselor Naturale;

colaborarea internaţională în domeniul protecţiei şi conservării mediului înconjurător;

lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale, avariilor şi a altor situaţii, care în viitor ar

putea avea efecte negative asupra mediului;

31

acordarea de sprijin financiar organizaţiilor non-guvernamentale.

Cu toate neajunsurile şi lacunele încă evidente, legislaţia naţională în domeniul mediului a făcut

paşi gigantici spre perfecţiune în ultimii ani, astfel încât în prezent statul nostru dispune de un

cadru juridic în această ramură capabil să facă faţă tuturor greutăţilor cu care se confruntă

societatea în plan ecologic. Pentru viitor, reglementările în domeniu ar trebui supuse unor

metamorfoze mai aspre de perfecţionare şi armonizare a legislaţiei de mediu atât la nivelul

cadrului intern, cât şi la nivelul legislaţiei internaţionale, în special a Uniunii Europene.

32

II.2. Legislaţia de Mediu cu caracter constituţional al Republicii Moldova

Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, garantează fiecărui om

„dreptul la un mediu înconjurător neprimejdios din punct de vedre ecologic pentru viaţă şi

sănătate, precum şi la produse alimentare şi la obiecte de uz casnic inofensive” (Art. 37, p.1).

Prin urmare, „persoanele fizice şi juridice răspund pentru daunele pricinuite sănătăţii şi avutului

unei persoane, ca urmare a unor contravenţii ecologice” stabilite de legislaţia Republicii

Moldova (Art. 37, p. 4). De asemenea, Constituţia garantează „dreptul la accesul liber şi la

răspândirea informaţiilor veridice privitoare la starea mediului natural, la condiţiile de viaţă şi

de muncă, la calitatea produselor alimentare şi a obiectelor de uz casnic” (Art. 37, p. 2).

Obligaţia Autorităţilor Publice Locale şi Centrale de Mediu este de a furniza informaţie despre

starea mediului, despre calitatea produselor alimentare şi a obiectelor de uz casnic, precum şi

despre măsurile întreprinse pentru redresarea situaţiei, iar „tăinuirea şi falsificarea informaţiilor

despre factorii ce sunt în detrimentul sănătăţii oamenilor se interzice prin lege” (Art. 37, p. 3)

[16].

Prevederile referitoare la mediu, titulate în Constituţia Republicii Moldova, sunt la

nivel general, iar în particular acestea sunt dezvoltate în Legea privind protecţia mediului

înconjurător, Nr. 1515-XII adoptată la 16 iunie 1993 [12]. Ea stabileşte principiile de protecţie a

mediului, care rezultă din normele constituţionale subliniate mai sus.

Reglementările de mediu cu caracter constituţional se bazează pe Constituţia Republicii

Moldova, precum şi pe un şir de acte şi norme legislative fundamentale şi documente strategice,

precum sunt următoarele:

Legea privind protecţia mediului înconjurător, Nr. 1515-XIII din 16 iunie 1993, publicată

în Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 10/283 din 30 octombrie 1993 [12];

Legea privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului înconjurător,

Nr. 851-XIII din 29 mai 1996, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr.

52-53/494 din 8 august 1996 [20];

Legea privind resursele naturale, Nr. 1102-XIII din 6 februarie 1997, publicată în

Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 40 din 19 iunie 1997;

Legea privind deşeurile de producţie şi menajere, Nr. 1347-XIII din 9 octombrie 1997,

publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 16-17 din 5 martie 1998;

Legea privind protecţia aerului atmosferic, Nr. 1422-XIII din 17 decembrie 1997,

publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 44-46 din 21 mai 1998 [22];

33

Legea privind fondul Ariilor Naturale Protejate de Stat, Nr. 1538-XIII din 25 februarie

1998, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 66-68 din 16 iulie 1998

[25];

Programul Naţional Strategic de Acţiuni în Domeniul Protecţiei Mediului Înconjurător;

Strategia conservării diversităţii biologice;

În mare măsură, legislaţia „orizontală” a Uniunii Europene este reflectată în cea a

Republicii Moldova, ca urmare a unui proces intens de armonizare, după cum urmează:

I. Directiva Consiliului 85/337/EEC asupra evaluării impactului ecologic. Conform

acestei Directive, proiectele de dezvoltare economică, la etapa iniţială, trebuie supuse unui

proces de evaluare a potenţialelor consecinţe asupra mediului înconjurător. Directiva include şi o

listă care enumără proiectele obligatorii pentru evaluare impactului de mediu şi a celor care deja

sunt supuse acestei proceduri, în cazul în care acestea constituie obiectul unor criterii de

determinare [39].

Principiile Directivei sunt reflectate aproape integral în legislaţia Republicii Moldova

după adoptarea la 29 mai 1996 a Legii privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului

asupra mediului înconjurător, Nr. 851. Legea stabileşte metodologia dublă de examinare a

proiectelor de dezvoltare de Autorităţile de Mediu: Expertiza Ecologică (EE) şi Evaluarea

Impactului asupra Mediului (EIM). Proiectele sunt examinate în funcţie de categoria şi

domeniul de activitate al acestora. EE şi EIM pot fi efectuate de către organele licenţiate legal,

care sunt obligate să respecte standardele tehnice stabilite de către Expertiza Ecologică de Stat de

pe lângă Autoritatea Centrală de Mediu. Dacă se consideră necesară efectuarea unei EE obşteşti

(publice), aceasta are doar un caracter consultativ, urmând ca decizia legală să fie luată de către

Autoritatea de Mediu Locală sau de către oficiul Expertizei Ecologice de Stat, prin aprobarea

documentaţiei tehnice de rigoare [20].

II. Directiva Consiliului 90/313/EEC cu privire la accesul la informaţia despre starea

mediului înconjurător. Aceasta presupune ca statele Uniunii Europene să asigure accesul

publicului la informaţia despre starea mediului, deţinute de către Autorităţile Publice din

domeniu. La solicitarea publicului, organele respective sunt obligate să răspundă în termeni

stabiliţi, în caz contrar solicitantul având dreptul de apel în instanţele de rigoare. Directiva obligă

statele membre să prezinte rapoarte periodice privind starea mediului înconjurător, precum şi

stabilirea unor proceduri clare de furnizare a informaţiei [40].

În Republica Moldova, Legea Supremă garantează accesul publicului la informaţia de

mediu, care specifică, că „dreptul persoanei la acces liber la orice tip de informaţie ce ţine de

afacerile publice nu poate fi limitat” [16]. Legea privind protecţia mediului înconjurător

34

preia prevederile Constituţiei, specificând că statul asigură tuturor persoanelor fizice dreptul la

„accesul deplin, operativ şi liber la informaţia privind starea mediului şi starea sănătăţii

populaţiei” (Art. 30, lit. „a”) [12]. Autoritatea Centrală de Mediu şi subdiviziunile subordonate

sunt obligate să prezinte rapoarte anuale despre activitatea lor şi despre starea mediului ambiant.

Nu este însă stabilită procedura de transmitere către public a informaţiei de mediu. În Legea

privind Administraţia Publică Locală, elaborată în anul 1994, se citează că: „deciziile

Primăriilor şi Consiliilor Executive Raionale de interes public vor fi aduse la cunoştinţa

publicului larg prin intermediul de informare în masă”. Este necesar de a elabora un sistem

eficient prin formarea unei reţele unice pentru sursele de informare şi mijloacele de furnizare a

informaţiei. În acest scop, în cadrul Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale a fost creat un

Centru de Informare. Inaugurarea unui astfel de centru răspunde prevederilor Convenţiei de la

Aarhus, la care republica Moldova a aderat în iunie 1998 [50].

Prin urmare, se poate constata că Directiva 90/313/EEC este reflectată în legislaţia

naţională doar la nivel conceptual şi mai puţin din punct de vedere tehnic, astfel pe viitor este

necesară elaborarea unui mecanism de implementare a acesteia, fie prin dezvoltarea Centrului

Informaţional de Mediu deja creat, fie prin inaugurarea unei agenţii speciale, care să deţină şi să

dispună de facilităţi tehnice de difuzare a informaţiei.

III.Regulamentul Consiliului 75/436/EURATOM, ECSC, EEC cu privire la

implementarea principiului „poluatorul plăteşte” stabileşte pârghia economică de protecţie a

mediului în statele membre prin impunerea unor impozite pentru utilizarea resurselor naturale şi

pentru poluarea mediului înconjurător, prin utilizarea mijloacelor financiare acumulate doar în

scopul ameliorării situaţiei mediului [44].

În legislaţia Republicii Moldova, conceptul Regulamentului dat este reflectat în Legea

privind resursele naturale şi Legea privind plata pentru poluarea mediului [24]. Prima lege

reglementează relaţiile privind administrarea şi utilizarea resurselor naturale, care alcătuiesc în

sine obiectul proprietăţii publice şi private. Plata pentru folosirea anumitor tipuri de resurse, fie

ele regenerabile sau nu, se stabileşte de către o comisie specială creată în cadrul Autorităţii

Centrale de Mediu. Cea de a doua lege stabileşte impozitele pentru importul produselor

petroliere, care se varsă în contul Fondului Ecologic Naţional, care la rândul său este folosit

pentru finanţarea unor proiecte cu privire la mediu. În Codul Administrativ sunt stabilite amenzi

calculate în salarii medii lunare, pentru ceea ce priveşte compensarea daunelor cauzate mediului

ambiant. Acestea se referă, în special, la vătămarea, colectarea, vânarea sau capturarea unor

specii de plante şi animale aflate sub protecţia statului, precum şi la poluarea mediului

înconjurător şi a componentelor sale, care poate provoca consecinţe grave asupra echilibrului

ecologic şi asupra sănătăţii oamenilor.

35

Conform Legii privind protecţia mediului înconjurător şi Legii privind expertiza

ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului, Autorităţile de Mediu au dreptul „să

sancţioneze persoanele fizice şi juridice, în cazul încălcării reglementărilor legale, până la

înaintarea dosarelor în instanţele judecătoreşti şi procuratură, cerând pedepsirea persoanelor

vinovate, iar în cazul obiectivelor economice generatoare de poluare masivă a mediului –

sistarea temporară a activităţii lor, până când îşi vor alinia procesele tehnologice la cerinţele de

mediu” [12]. Cu toate acestea nu se poate vorbi de un mecanism eficient, care să corespundă

principiilor prevederilor Regulamentului 75/436/EURATOM, ECSC, EEC. Un pas concret în

acest sens îl constituie adoptarea unei legi speciale cu privire la răspunderea penală şi

administrativă a persoanelor fizice şi juridice pentru daunele aduse mediului înconjurător şi

pentru utilizarea iraţională a resurselor naturale, care stabileşte procedurile tehnice în acest sens.

IV. Regulamentul Consiliului EEC/1836/93 cu privire la management-ul şi audit-ul

ecologic are la bază principalul standard internaţional, codificat prin SR EN ISO 14001, care se

referă la management-ul de mediu, purtând denumirea de „Sisteme de management de mediu.

Ghid privind principiile, sistemele şi tehnicile de aplicare” [44].

În legislaţia Republicii Moldova Regulamentul dat este reflectat prin prisma

Regulamentului privind audit-ul ecologic al întreprinderilor şi Regulamentul privind evaluarea

impactului întreprinderilor privatizabile asupra mediului înconjurător, ambele aprobate prin

Hotărârile de Guvern din 8 aprilie 1998, şi Regulamentul Sistemului de Monitoring Ecologic

Integrat, aprobat prin ordinul Ministrului Mediului la 10 noiembrie 1998. Aceste Regulamente

corespund in integritate cu prevederile Regulamentului EEC/1836/93, totuşi în Republica

Moldova nu există încă agenţii capabile să efectueze audit-ul ecologic la un nivel de calitate

corespunzător celui european.

36

II.3. Legislaţia Republicii Moldova privind conservarea biodiversităţii,

Securitatea Ecologică şi căile de ameliorare

Strategia de Securitate Ecologică a Republicii Moldova înscrie printre factorii de risc

la adresa Securităţii Naţionale şi „deteriorarea mediului înconjurător prin nerespectarea

normelor ecologice”. Problema mediului ambiant a devenit deosebit de actuală şi de importanţă

cardinală în toate straturile societăţii din cauza accentuării dezechilibrelor ecologice, ceea ce a

generat aşa-numita „Criză Ecologică”, care are la bază faptul că în jurul nostru, nu numai pe

teritoriul ţării, ci şi în statele vecine se produc fenomene care perturbă grav relaţia om-natură.

Deşertificarea, poluarea aerului, apei şi a solului, dispariţia numeroaselor specii de plante şi

animale, distrugerea patrimoniului genetic, distrugerea stratului de ozon şi formarea efectului de

seră, ploile acide, intensificarea calamităţilor naturale, reprezintă doar câteva dintre fenomenele

dezastruoase pe care omenirea începe să le conştientizeze şi efectele cărora încep să se resimtă şi

pe teritoriul Republicii Moldova.

S-a ajuns la stadiul când problemele Securităţii Ecologice depăşesc cadrele naţionale,

ele căpătând statutul de probleme globale. Este bine cunoscut, în acest sens, accidentul produs la

Centrala Atomoelectrică de la Cernobâl, care a dus la formarea unui nor radioactiv care şi-a

răsfrânt acţiunile nocive asupra Ucrainei, Bielorusiei, Poloniei, României, Franţei, Germaniei,

etc. Un alt exemplu elocvent ce demonstrează că poluarea nu recunoaşte frontierele interstatale

este faptul că lacurile şi pădurile din Estul Canadei suferă din cauza fumului venit de la

Pittsburgh, iar cele din Scandinavia – datorită gazelor acide din Anglia şi regiunea Ruhr-ului.

Aceste fenomene au constituit, nu o dată, surse de tensiune şi insecuritate în relaţiile dintre aceste

state.

O remarcă interesantă în acest sens o găsim într-o prestigioasă lucrare, apărută la

sfârşitul anilor ’90 ai secolului trecut, conform căreia: „Până de curând, multe fenomene de

deteriorare a mediului au fost tipice locale şi puteau fi eliminate prin acţiuni la nivel local şi

naţional. Acestea cereau un anumit preţ, dar el putea fi suportat. Astăzi însă, au fost identificate

alte ameninţări la adresa mediului, cu un alt ordin de mărime şi dificultate, şi care cer cu totul

altă abordare. Este vorba despre fenomene de macropoluare cu caracter global, şi care nu pot fi

eliminate prin efortul unei singure ţări”. Nu întâmplător, având în vedere proporţiile foarte mari,

precum şi efectele din ce în ce mai nocive asupra mediului înconjurător, protecţia acestuia se

înscrie printre marile probleme ale lumii contemporane [10].

Degradarea aerului, solului şi a apelor poate afecta grav creşterea economică,

calitatea produselor agroalimentare, sănătatea umană, etc. Cele din urmă dăunează proceselor şi

fenomenelor economice şi sociale, care condiţionează în mare măsură Securitatea Naţională. Nu

37

întâmplător, ţările dezvoltate acţionează pentru menţinerea monopolului doar al industriilor

nepoluante, respectiv al electronicii, mecanicii şi a unei părţi din industria uşoară, preferând să

facă investiţii în ramurile industriale poluante şi mari consumatoare de materie primă şi energie

ale altor ţări. Pentru Republica Moldova, şi nu numai, cele din urmă trebuie să constituie un

serios semnal de alarmă, care să fie urmat şi de o serie de măsuri ce trebuiesc impuse.

Conservarea elementelor naturii reprezintă, probabil, premisa cea mai de bază pentru

dezvoltarea pe plan biologic, educativ, ştiinţific şi moral. Factorii de mediu pot executa influenţe

directe şi indirecte la adresa securităţii fiecărui stat în parte, ceea ce impune ca aceştia să fie

cunoscuţi şi protejaţi cu cea mai mare grijă. Unul dintre aceşti factori, considerat de altfel, drept

element vital al vieţii, îl constituie apa şi resursele acvatice în general. Necesităţile de apă sunt

direct proporţionale cu nivelul de dezvoltare socio-economică [10].

Republica Moldova se numără printre ţările sărace din punctul de vedere al volumului

de resurse de apă dulce, dar şi calitatea apelor lasă de dorit enorm. O situaţie care s-a creat şi

continuă să se amplifice este cea care priveşte deversarea sau depozitarea necorespunzătoare a

deşeurilor industriale şi menajere, producerea de accidente tehnologice sau sabotaje la

obiectivele economice (chimice, nucleare, etc.). Nu avem dreptul moral să trecem cu vederea

faptul că poluarea surselor de apă ar putea avea loc şi datorită unor „accidente” sau ca urmare a

neluării unor măsuri adecvate pe teritoriul statelor vecine.

Corelaţia dintre mediul propriu-zis şi starea acestuia, pe de o parte, şi Securitatea

Ecologică Naţională pe de altă parte, poate fi pusă în evidenţă şi pe baza altor elemente. În acest

sens ne-am putea referi la locul şi rolul pădurilor şi impactul acestora asupra apărării şi

Securităţii Naţionale. De fapt, pădurea îndeplineşte diverse funcţii de natură: economică, socială,

hidrologică, antierozională, sanitară, militară, estetică, ecologică, etc. Chiar limitându-ne numai

la această enumerare, putem cu uşurinţă deduce însemnătatea excepţională a fondului forestier în

menţinerea unui echilibru ecologic optim [7].

Implementarea unui astfel de echilibru devine deosebit de benefică pentru securitatea

cetăţeanului statului, a organizării sociale, şi desigur, a sistemului social global, şi toate acestea

doar în situaţia în care „aurul verde” este preţuit şi exploatat raţional. Multe decizii nechibzuite

luate în ultimii ani, dar mai ales nepăsarea privind întreţinerea fondului forestier, pot determina o

adevărată catastrofă ecologică cu efecte multiple, inclusiv asupra stării Securităţii Ecologice

Naţionale pe termen mediu şi lung. Iată de ce optăm pentru raţionalitatea deciziilor în acest

domeniu, decizii care să aibă în vedere că orice risc, pe care îl ignorăm, uneori chiar cu bună

ştiinţă, poate avea în timp efecte catastrofale [11].

Un element destul de important în balanţa ecologică îl reprezintă solul. Calitatea şi

puritatea acestuia nu fac decât să-i sporească valoarea economică şi ecologică. Dacă ar fi să ne

38

referim doar la agricultură, am putea sublinia faptul că întreaga producţie obţinută în cadrul

acestei ramuri depinde de calitatea solului şi de ecologizarea lui continuă. Alunecările tot mai

frecvente de teren, calcificarea şi sărăturarea solului pe suprafeţe întinse, precum şi scăderea

continuă a potenţialului productiv, sunt doar câteva aspecte ce vin să demonstreze că solul

trebuie apărat. Altfel, el poate deveni pe o suprafaţă de sute de hectare o „Sahară autohtonă”,

afectând în acest fel, pe de o parte, Securitatea Sanitară, iar pe de altă parte, Securitatea

Economică, precum şi alte subsisteme ale Securităţii Naţionale [7].

Există numeroase argumente ce ar putea fi prezentate în vederea demonstrării faptului

că protecţia mediului ambiant influenţează starea de Securitate Ecologică Naţională. Noi

menţionăm doar că protecţia mediului şi a componentelor sale contribuie la realizarea securităţii

prin influenţa pozitivă a creşterii produsului naţional brut, care constituie un indicator esenţial în

ceea ce priveşte aprecierea puterii de apărare a unui stat, menţinerea la cote ridicate a capacităţii

de muncă a cetăţenilor, asigurarea protecţiei resurselor naturale ale naţiunii, care impune

păstrarea resurselor fundamentale – aerul, apa şi solul – în forma şi proporţiile necesare

existenţei şi bunăstării populaţiei.

Având în vedere pericolul pe care îl prezintă riscurile de natură ecologică pentru

Securitatea Naţională, ne exprimăm opinia conform căreia, deciziile care ar putea antrena

efectele de ordin ecologic, vor trebui adoptate cu foarte mare precauţie, având la bază principii

cum sunt:

1. reducerea efectelor dăunătoare;

2. conservarea biodiversităţii şi ecosistemelor;

3. respectarea unor regimuri speciale pentru unele activităţi periculoase.

Spre exemplu, deciziei NATO de a bombarda Iugoslavia i-au fost proprii şi riscuri de

ordin ecologic, ale căror efecte au fost complet ignorate, inclusiv atunci când acestea s-au

materializat în efecte poluante ale aerului, apei şi solului din unele perimetre, inclusiv din

Moldova. Este adevărat că în zilele noastre evenimentele cu implicaţii ecologice negative s-au

înmulţit, multe dintre acestea înscriindu-se în ceea ce numim astăzi Ecorăzboi, care în opinia

specialiştilor, s-ar putea plasa în viitor în prim-planul confruntărilor internaţionale locale şi chiar

globale. De aceea, prin lucrarea de faţă avertizăm asupra unui control riguros legat de respectarea

tratatelor şi convenţiilor ambientale, aşa cum astăzi sunt respectate clauzele tratatelor care se

referă la convenţiile privind controlul depozitării şi utilizării armamentelor [9].

În contextul problemelor abordate se impune să analizăm şi unele cauze privind

răspunderea materială şi juridică a statelor pentru daunele ecologice provocate. Dreptul

39

Internaţional nu cuprinde încă norme universale cu privire la răspunderea statelor, acestea

decurgând mai mult din aplicarea principiilor bunei vecinătăţi sau a echitabilei utilizări, atunci

când este vorba , de exemplu, de domeniul fluvial [3]. Astfel, în Regulile de la Helsinki, capitolul

referitor la poluare (Art. IX-XI) apare mai mult pe post de recomandare pentru state în a avea o

conduită adecvată în utilizarea apelor râurilor cu statut internaţional, decât o eventuală

codificare. Potrivit acestor reguli, poluarea este o „schimbare dăunătoare” în compoziţia

naturală, ori în calitatea apelor, produsă prin intervenţia factorului antropic [8].

Aici nu se are în vedere şi poluarea provocată de factorul natural, pentru că schimbarea

fizică avută în vedere este dependentă de voinţa statelor riverane, fără să fie însă dublată în

consecinţe juridice, adică de obligativitatea respectării unor limite admisibile stabilite prin

standarde internaţionale. Aşa cum s-a demonstrat în literatura juridică, cu astfel de noţiuni prea

generale, cum sunt Regulile de la Helsinki, nu se va putea opera în cadrul răspunderii

internaţionale, atunci, când este vorba de „surse moderne” de poluare, cu efecte cumulative, greu

perceptibile.

Conform Art. X, pct. (1), lit. a) şi b) din Regulile de la Helsinki: „un stat are mai întâi

obligaţia de a preveni forma de poluare a apei sau orice creştere a nivelului de poluare a

acesteia, care ar putea cauza un prejudiciu grav pe teritoriul unui stat co-bazinal, şi în acelaşi

timp, este obligat să ia toate măsurile rezonabile pentru a micşora efectele poluării existente a

apei dintr-un bazin internaţional, astfel încât, să nu cauzeze vreo daună „substanţială” pe

teritoriul unui stat co-bazinal”. În viziunea comitetului de elaborare a Regulilor de la Helsinki,

o vătămare este „substanţială”, atunci când are drept consecinţă „un impact material sau

împiedică folosirea raţională a apei” [7, 8, 9].

Condiţia prealabilă a declanşării răspunderii materiale a statului este, deci, existenţa

unei daune materiale. În cazul producerii daunelor materiale, conform Dreptului Internaţional, se

naşte obligaţia plătirii unor compensaţii corespunzătoare, pentru orice acţiune sau obstinaţie care

ar duce la violarea tratatului.

Un loc important în politica statului îl ocupă soluţionarea problemelor de asigurare a

Securităţii Ecologice, fapt confirmat de Constituţia Republicii Moldova, în baza Art. 37, care

„garantează dreptul fiecărui cetăţean la un mediu înconjurător neprimejdios” [16].

Pentru asigurarea Securităţii Ecologice la nivel regional, republican, internaţional,

Republica Moldova a aderat la iniţiativa Organizaţiei pentru Securitate şi Colaborare

Europeană (OSCE). În contextul acestor colaborări avantajoase în cadrul iniţiativei „Mediul şi

Securitatea”, sarcina primordială este perfectarea bazei legislative de reglementare a asigurării

Securităţii Ecologice a populaţiei din Republica Moldova prin diminuarea riscurilor ecologice,

40

prevenirea impactului negativ asupra mediului înconjurător şi sănătăţii populaţiei, inclusiv în

contextul transfrontalier [4].

41

Capitolul III. REZULTATELE INVESTIGAŢIILOR OBŢINUTE

ŞI DISCUŢIA LOR

III.1. Responsabilitatea juridică naţională şi internaţională

pentru daunele aduse mediului

Problema protecţiei mediului înconjurător îşi face loc treptat printre preocupările

fundamentale ale societăţii internaţionale. Mai mult decât atât, s-au stabilit responsabilităţi

pentru repararea pagubelor mediului. Conform principiilor de Drept Internaţional, violarea unei

reguli juridice internaţionale antrenează responsabilitatea subiectului de Drept Internaţional,

căruia această valoare i se impută.

Normele Dreptului Internaţional create prin acordul de voinţa liber consimţit al statelor,

devin obligatorii deoarece ele îşi asumă responsabilitatea de a le respecta întocmai. Totuşi există

şi situaţii când aceste norme sau principii fundamentale pot fi încălcate, moment în care cei care

procedează astfel pot fi sancţionaţi pentru faptele lor [7, 8, 9].

Acţiunile ilicite din punct de vedere al Dreptului Internaţional sunt încălcările normelor

Dreptului Internaţional convenţional sau tradiţional, precum: agresiunea armată a unui stat

îndreptată asupra altui stat, etc.

În Dreptul Mediului Înconjurător, răspunderea juridică a devenit azi o „zonă fierbinte”

datorită situaţiei ecologice mondiale grave provocate de consecinţele industrializării şi

automatizării, aplicării nechibzuite a tehnologiilor de vârf nucleare, exploatării iraţionale a

resurselor naturale, urbanizării excesive, precum şi a altor factori, dependenţi de politica dusă în

acest domeniu de fiecare stat în parte. Angajarea unor astfel de activităţi, atât de către stat, cât şi

de către persoane private, duce la crearea pagubelor ecologice internaţionale sau accidentale cu

un grad ridicat de periculozitate faţă de mediul natural. În Dreptul Internaţional, aceasta a dus la

apariţia unor tehnici noi de restabilire a victimelor poluării, la stabilirea unor regimuri speciale în

Dreptul Internaţional Public, şi la armonizarea sistemului de răspundere în Dreptul Intern [52].

Răspunderea juridică pentru încălcarea cerinţelor protecţiei mediului înconjurător şi

folosirii resurselor naturale, constituie în sistemul ocrotirii mediului şi folosirii raţionale a

resurselor, numai unul dintre aspectele acestui ansamblu de raporturi şi nu dintre cele mai

eficiente, având în vedere, în primul rând rolul măsurilor cu caracter economico-organizatoric şi

educativ menite să asigure eficienţa activităţii în acest domeniu [52, 53].

În Dreptul Mediului Înconjurător faptele generatoare de răspundere includ fie conduite

ilicite, prin care produc pagube mediului natural şi reprobabile prin ilicitatea lor, fie o seamă de

activităţi curente, normale, permise, dar care pot constitui uneori cauze ale afectării mediului.

42

Până în prezent, în domeniul protecţiei mediului înconjurător s-a apelat mai mult la

două instituţii clasice de Drept Civil, şi anume:

la normele referitoare la raporturile de vecinătate, a căror esenţă priveşte concilierea

intereselor agentului poluant cu cele ale victimei poluării, stabilindu-se atât limitele

admisibile ale poluării, cât obligaţia corelativă, ca daunele să fie suportate de cel ce

poluează;

norme, care reglementează răspunde rea civilă reparatorie.

Aplicarea normelor Dreptului Civil în materia răspunderii pentru prejudiciile aduse

mediului se face prin adaptarea lor la particularităţile raporturilor juridice de Drept ale Mediului

Înconjurător [14].

În condiţiile creşterii continue a poluării, cerinţele protecţiei mediului înconjurător

presupun ca diligenţa rezonabilă (suficientă şi necesară) în exercitarea dreptului privind mediul,

să fie intensă şi să dobândească valenţe noi. În realizarea oricărui drept subiectiv, trebuie să se

pornească de la anticiparea consecinţelor posibile asupra stării generale a mediului înconjurător,

ale fiecărei acţiuni, de la substituirea limitelor nesigure ale dreptului de a acţiona numai conform

propriilor interese, cu limite sigure ale normelor de folosire a factorilor de mediu, pentru

asigurarea imperativului existenţei unui mediu curat [14].

Punctul doi al acestui capitol se referă la Regimul juridic general al răspunderii

internaţionale pentru daune ecologice, principiu potrivit căruia violarea unei reguli juridice

internaţionale antrenează răspunderea subiectului de Drept Internaţional, căruia îi este imputabilă

această faptă. Acest principiu este aplicabil şi în Dreptul Internaţional al Mediului, regula violată

susceptibilă de a antrena naşterea responsabilităţii unui stat fiind în continuare regula de

neatingere a mediului, aşa cum a fost formulată la 9 aprilie 1949 (afacerea Corfu). Aplicarea lui

a fost confirmată, pentru prima dată, prin sentinţa din 11 martie 1941, pronunţată de tribunalul

arbitral în afacerea Topitoriei Trail în care SUA a fost opusă Canadei. Această hotărâre are

meritul de a fi stabilită responsabilitatea statului pentru acţiunile de poluare, avându-şi originea

pe teritoriul său şi cauzând pagube pe teritoriul altor state, chiar dacă acţiunile de poluare nu sunt

imputabile statului ori organelor sale [9].

Ca atare, încălcarea unei obligaţii cu caracter internaţional privind protecţia şi

conservarea mediului (de origine cutumiară, convenţională sau principiul general de drept), va

determina, în anumite condiţii, răspunderea statelor.

În cazul unei poluări transfrontaliere, statul lezat va fi cel îndreptăţit să ceară repararea

pagubei pe care a suferit-o. În situaţia în care prejudiciul este cauzat mediului unui spaţiu aflat

în afara jurisdicţiei naţionale – marea liberă, profundalele marine, spaţiul cosmic, Antarctica – nu

43

există nici un stat care ar putea prezenta o reclamaţie, vorbind în numele umanităţii, care este

adevărată victimă a unei daune ecologice. O soluţie a fost găsită în acest sens, în dreptul mării,

prin îndreptăţirea Înaltei Autorităţi create prin Convenţia din 1982 [8, 9].

În afara acesteia, responsabilitatea pentru pagubele cauzate patrimoniului comun al

umanităţii, nu poate să fie antrenată decât printr-o cale directă, în cazul în care există reguli

convenţionale ce protejează mediul respectiv [54].

Baza juridică a responsabilităţii constă, în mod tradiţional, în culpa imputabilă a

statului în cauză. De la această regulă nu există decât puţine excepţii. Prima rezultă dintr-un text

convenţional, respectiv Convenţia din 22 martie 1972 privind responsabilitatea internaţională

pentru pagubele produse de către obiectele spaţiale. Potrivi Art. 2 al documentului, statul care a

procedat sau procedează la lansarea unui obiect spaţial, ori statul al cărui teritoriu sau instalaţii

servesc la lansarea unui obiect spaţial, are o răspundere absolută de a repara daunele provocate

de obiectul său la suprafaţa Terrei. De asemenea, răspunderea obiectivă, pentru risc, mai este

acceptată în cazul pagubelor rezultate din utilizarea paşnică a energiei nucleare, în domeniul

daunelor provocate de poluarea mărilor prin hidrocarburi, etc. Uniunea Europeană a făcut mai

multe tentative pentru a introduce principiul răspunderii obiective în materia responsabilităţii

producătorilor de deşeuri în ipoteza poluării transfrontaliere cauzate de către deşeuri. Este vorba

de aplicarea teoriei răspunderii prin risc, care rezultă din simplul fapt al încălcării obligaţiei

internaţionale a statelor [54].

Convenţia privind răspunderea civilă pentru daunele rezultate din exercitarea de

activităţi periculoase pentru mediu adoptată sub egida Consiliului Europei la Lugano (21 iunie

1993), tinde să stabilească un regim comun, la nivel european în domeniul răspunderii civile

pentru pagubele rezultate din activităţile periculoase pentru mediu.

Bazat pe principiul „poluatorul-plăteşte” şi valorificând experienţa unor tratate

anterioare, precum cele referitoare al pagubele nucleare şi transportul de mărfuri periculoase,

documentul caută să diminueze gravitatea problemei, pentru a favoriza situaţia persoanelor care

cer repararea şi consacră reguli de răspundere mai eficace [14, 15].

Ultimul paragraf al acestui capitol, Responsabilitatea naţională şi internaţională

pentru daunele nucleare aduse mediului înconjurător. Folosirea pe scară tot mai largă şi în

tot mai multe state a energiei nucleare a pus probleme deosebite şi în ce priveşte răspunderea,

ceea ce a determinat instituirea unui regim special în materie.

Alături de stabilirea unor norme severe de securitate impuse în industria nucleară,

gravitatea potenţialelor pagube şi dificultăţile soluţionării cererilor de reparare a lor (rezultate

mai ales din imposibilitatea unei evaluări exacte a prejudiciilor şi obţinerea unei acoperiri a

44

acestora printr-o asigurare corespunzătoare) au reclamat adoptarea unor reglementări adecvate în

plan internaţional şi naţional [7, 8].

În acelaşi timp, aşa cum au demonstrat accidentele nucleare de până acum, în special

cazul Cernobâl, consecinţele unui asemenea eveniment ignoră frontierele politico-militare. Ca

atare, pentru a fi eficient, orice sistem special de răspundere civilă trebuie să fie internaţional. Şi

pericolele provocate de transportul de materiale nucleare accentuează această idee. Nu este deci

întâmplător faptul, că regimul juridic al răspunderii civile pentru pagube nucleare a urmat mai

întâi cu prioritate calea reglementării internaţionale.

La 29 aprilie 1963, a fost semnată la Viena, sub egida Agenţiei Internaţionale pentru

Energie Atomică (AIEA), Convenţia privind răspunderea civilă pentru daune nucleare (intrată

în vigoare la 12 noiembrie 1977), care vizează stabilirea unui regim cu vocaţie mondială, bazat

pe aceleaşi principii ca şi Convenţia de la Paris [7, 8, 9].

De asemenea, în 1962 a fost adoptată şi Convenţia asupra răspunderii civile a

exploatanţilor de nave nucleare, cuprinzând dispoziţii analoage celor ale Convenţiilor de la

Paris şi de la Viena, în scopul de a acoperi domeniul reactoarelor instalate ca mijloace de

propulsie a navelor.

În domeniul răspunderii pentru transporturile maritime de materii nucleare, după unele

dificultăţi, în 1971 a fost adoptată Convenţia referitoare la regulile juridice ale răspunderii

civile aplicabile în caz de accident în timpul transportului de materii nucleare. Mai recent, în

1988, Convenţiile de la Paris şi de la Viena au fost legate între ele prin adoptarea unui Protocol

Comun, ce reprezintă un pas important spre o mai bună integrare şi uniformizare a regimurilor

de răspundere civilă nucleară (intrat în vigoare şa 27 aprilie 1992) [7, 8, 9].

45

III.2. Specificul problemelor ecologice şi respectării regimului juridic

în mediul urban (pe exemplul oraşului Ungheni)

Studiul dat (Dezvoltarea Durabilă a oraşului Ungheni. Agenda Locală 21. SISI

„Opinia”, 2009) elucidează rezultatele cercetării sociologice fundamentale, întreprinse în

octombrie 2009, în rândul populaţiei adulte din oraşul Ungheni şi concomitent a unui grup de

experţi locali, specialişti de înaltă calificare profesională. Studiul reprezintă o parte componentă

a Proiectului „Agenda Locală 21”, desfăşurat în Oraşul Ungheni în cadrul Programului

PNUD „Moldova 21”, şi a servit drept suport practico-ştiinţific pentru elaborarea Strategiei de

Dezvoltare Durabilă a oraşului Ungheni [52, 53].

„Agenda Locală 21” – oraşul Ungheni reprezintă un proiect-pilot, în baza căruia au

fost identificate problemele prioritare de ordin economic, social, politic şi ecologic, în scopul

elaborării unu Program de Acţiuni concrete pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei şi

revigorării situaţiei social-economice, cu aportul unor resurse financiare extreme limitate.

Rezultatele studiului ecologic vin să întregească activitatea, eforturile, analizele şi

rezultatele obţinute de către echipa de lucru al Programului PNUD „Moldova 21” în cadrul

desfăşurării proiectului-pilot „Agenda Locală 21” – oraşul Ungheni, sprijinit financiar de către

Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare [54].

În acest sens, stabilirea priorităţilor de acţiuni în urma desfăşurării proiectului „Agenda

21” – oraşul Ungheni, inclusiv şi în baza opiniilor, aprecierilor şi atitudinilor populaţiei a oferit

informaţie deosebit de utilă şi importantă pentru organele respective de resort. Nimeni nu

cunoaşte mai bine realitatea vieţii oraşului, problemele şi nevoile locale decât însuşi oamenii din

partea locului. În acest sens, realizarea sondajului mai întâi de toate a fost o formă de informare

şi conştientizare a publicului în problemele abordate de „Agenda Locală 21”. Stabilirea

parteneriatului între Primăria oraşului, realizatorii proiectului şi populaţia locală, a contribuit la

sporirea şanselor obţinerii rezultatelor dorite [14, 15].

Analiza percepţiei problemelor de ordin economic, social, politic şi ecologic de către

populaţia oraşului Ungheni, opinia şi atitudinea ei vizavi de schimbările produse în oraş în anii

tranziţiei, se încadrează în categoria metodelor ilustrative de evaluare şi prognozare a

Dezvoltării Durabile a acestei specifici comunităţi umane din Republica Moldova.

Scopul cercetării în cauză rezidă în obţinerea de informaţii cât mai ample, atât

cantitative, cât şi calitative, pentru cunoaşterea şi înţelegerea din punct de vedre ştiinţific a

factorilor care determină atât problemele şi tendinţele evoluării situaţiei, cât şi strategia,

priorităţile şi obiectivele de Dezvoltare Durabilă a oraşului Ungheni [14].

46

Obiectivele cercetării au vizat:

Starea lucrurilor şi problemele principale ale oraşului Ungheni în opinia populaţiei şi a

experţilor local;

Calitatea vieţii şi problemele principale în diferite domenii ale vieţii sociale cu care se

confruntă populaţia la etapa de tranziţie;

Evaluarea conştientizării necesităţii de Dezvoltare Durabilă (creşterea economică,

soluţionarea problemelor sociale, şi utilizarea raţională a resurselor naturale);

Evidenţierea priorităţilor de dezvoltare a oraşului Ungheni în opinia locuitorilor şi a

experţilor urbei;

Stabilirea obiectivelor de bază, care în opinia populaţiei oraşului şi a experţilor locali ar

trebui realizate prioritar în vederea realizării strategiei de Dezvoltare Durabilă, conform

priorităţilor de dezvoltare socio-umană;

Determinarea factorilor negativi, care în opinia membrilor comunităţii, pot împiedica

Dezvoltarea Durabilă a localităţii şi stabilirea căilor de ameliorare a situaţiei din oraş în

diferite domenii ale vieţii sociale;

Prognozarea viitorului Dezvoltării Durabile a oraşului Ungheni, conform Planului de

Acţiuni al Proiectului „Agenda Locală 21”.

Remarcăm faptul că în ultimii ani de independenţă şi suveranitate, în Republica

Moldova, pentru prima dată, a fost întreprinsă studierea socio-ecologică fundamentală şi

multilaterală a unui oraş mare şi preconizate principiile Dezvoltării Durabile pentru

implementarea în practică la nivelul unei urbe concrete. Deci, este evident că actualul studiu

ecologic de pionerat prezintă un interes ştiinţific şi aplicativ deosebit pentru factorii de decizie

locali, cât şi a celor din alte zone ale ţării, serveşte un reper necesar pentru organele de resort ale

republicii şi diferite organisme internaţionale care activează în Republica Moldova [15].

Rezultatele actualului studiu vin să confirme utilitatea aplicării şi pe viitor a acestui tip

de investigaţie sociologică şi în alte zone urbane şi rurale ale republicii. Interpretarea rezultatelor

obţinute în comparaţie cu alte studii, ar evidenţia anumite tendinţe atât la nivel local, regional,

cât şi la cel republican, ar determina elaborarea unor concluzii şi recomandări concrete în

vederea controlului situaţiei şi a unei mai bune gestionări mai bune la micro- şi macronivel [7].

Deci, desfăşurarea studiilor socio-ecologice similare şi în alte oraşe ale republicii, sau

localităţi rurale, se estimează a fi de importanţă deosebită şi utilitate practică. Actualul studiu

serveşte drept model de investigaţie, care poate fi aplicat şi în cazul altor localităţi ale republicii.

Caracterizarea raionului de cercetare. Oraşul Ungheni este unul dintre cele mai mari

localităţi urbane ale Republicii Moldova. Este aşezat pe malul stâng al Prutului, în partea de Est

47

a republicii, în zona centrală a ei, la o distanţă de 107 km de municipiul Chişinău, 85 de km de

municipiul Bălţi, la o distanţă de 45 km de oraşul Iaşi (România) pe automagistrala prin vama de

frontieră Sculeni şi la 17 km de calea ferată.

Bine amplasat geografic, cu un important nod feroviar şi punct de frontieră vamal,

Ungheni se pretează a fi un important centru de conexiune a reţelelor interne cu cele externe ale

Republicii Moldova şi prezintă astfel un adevărat centru strategic pentru ţara noastră [8, 9].

Prin promovarea de către Republica Moldova a relaţiilor economice externe şi

extinderea activităţii în Comunitatea Europeană şi pe măsura creşterii cantităţii de mărfuri şi

fluxului de pasageri, oraşul Ungheni a devenit astăzi o adevărată „poartă” spre Europa de Vest.

Prima atestare a Ungheniului o avem întru-un hrisov de la Ştefan cel Mare, datat cu 20

august 1462. Ca centru raional este din august 1942, de mai multe ori fiindu-i schimbate

frontierele, iar de la 6 iunie 1972 până în 1994, este trecut în lista oraşelor de subordine

republicană.

Suprafaţa oraşului este de 16,4 km. Ungheniul face parte din grupul de localităţi cu o

populaţie mai mare de 20 mii de locuitori. Destul de diversificată este infrastructura oraşului. Pe

teritoriul oraşului este concentrată o parte importantă a potenţialului industrial, economic, şi

intelectual. În oraş activează 10 mari întreprinderi industriale, cu statut de Societăţi pe Acţiuni,

cu capacitate de producţie diminuată considerabil ca urmare a tranziţiei spre relaţiile de piaţă.

Sunt înregistrate peste 1000 de Întreprinderi Individuale şi peste 200 de Societăţi cu Răspundere

Limitată. Pe teritoriul oraşului îşi desfăşoară activitatea bancară 5 filiale, sunt amplasate 7

organizaţii de construcţii cu suprafeţe mari de producere [51].

În aspect social, oraşul dispune de o casă de deservire socială, curăţătorie chimică,

frizerii. Comerţul întruneşte peste 300 de unităţi comerciale cu o suprafaţă de prestare a

serviciilor de peste 10 mii m2. În oraş activează 2 şcoli medii, 2 şcoli primare, 1 şcoală internat şi

4 licee. Mai activează 5 grădiniţe de copii cu un contingent de circa 1500 de copii, 2 şcoli

polivalente, 1 colegiu de medicină, 2 şcoli sportive, 1 şcoală de muzică şi arte plastice. În

instituţiile de educaţie din oraş sunt antrenaţi circa 12 mii de copii. Activitatea culturală a

oraşului se desfăşoară în Palatul de Cultură, Muzeul de Istorie şi Etnografie, 5 biblioteci, 2 Case

de Cultură şi 1 cinematograf cu 2 săli de cinema de 710 de locuri. În oraş funcţionează 3

policlinici cu o capacitate de 1360 de vizite într-un schimb şi 1 spital cu 480 de paturi [14, 15].

În linii mari, populaţia oraşului Ungheni, la momentul realizării cercetării, era

preocupată, în temei, de aceleaşi probleme specifice întregii republici. Potrivit studiului

sociologic în cauză, în pofida deficienţilor existente în republică, ierarhia de valori în percepţia

locuitorilor oraşului denotă o dorinţă sinceră de a avea o ţară cu o economie prosperă şi stabilă,

un echilibru politic, o viaţă liniştită şi decentă.

48

Dintre problemele stringente, enumerate de către locuitorii oraşului, doar 4,1% din

distribuţia lineară au remarcat starea sanitară a oraşului şi a mediului înconjurător, mai sesizabilă

fiind situaţia în degradare a mediului în cartierele orăşeneşti Bereşti (10%) şi Centru (7,1%).

Deşi indicatorii propuşi populaţiei spre evaluare sunt în unele cazuri prea generalizaţi, totuşi

rezultatele cercetării denotă o îngrijorare mai evidentă a populaţiei pentru problemele materiale,

de supravieţuire, decât cele ce ţin de ecologie, aspecte morale, etc. Rezultatele, atât ale actualului

studiu, cât şi ale altora, focalizate pe problemele de mediu, denotă că acestea se plasează în

ierarhia necesităţilor populaţiei republicii pe un loc secundar [14, 15].

Calitatea mediului natural este unul dintre cei mai importanţi indicatori ai calităţii

vieţii. Deteriorarea mediului înconjurător a devenit o problemă presantă, atât pentru

Administraţia Publică Locală, cît şi pentru locuitorii din oraş. Cum percepe populaţia din oraş

problematica mediului natural de viaţă, cauzele problemelor de mediu, preocuparea diferitor

instanţe instituţionale pentru controlul şi soluţionarea acestor probleme – sunt întrebările la care

investigaţia a încercat să răspundă, oferind, astfel, prin diagnoza realizată, o bază de informare şi

un feedback, atât pentru Administraţia Locală, cât şi pentru diferite nivele de decizie.

Cunoaşterea acestei informaţii este importantă şi din considerentul că, în ultimă instanţă, oamenii

se comportă în funcţie de ceea de ştiu şi ceea ce simt. Această imagine, cunoscută prin cercetare,

oferă şi un suport mai real de comunicare, decât cea obţinută pe baza intuiţiei, a simţului comun.

Astfel, rezultatele studiului denotă că starea mediului în localitatea de reşedinţă este

evaluată de către populaţie preponderent negativ [14].

Figura nr. 6

Aprecierea mediului ambiant din oraşul Ungheni (%)

49

Calitatea mediului la nivelul oraşului este percepută de către populaţie ca fiind proastă

(25%) şi foarte proastă (10%) sau cel mult mediu (35%), doar 8% au indicat la o stare a mediului

bună, şi 1% - foarte bună. Experţii, în marea majoritate, apreciau starea mediului ambiant din

oraşul Ungheni drept mediu (74%), proastă (14%) şi bună (11%) [14].

Percepţia calităţii elementelor esenţiale ale mediului (are, apă, sol, floră şi faună),

concretizează imaginea acestora în proces de degradare. Aproximativ jumătate din populaţie

investigată a apreciat calitatea factorilor naturali cu calificativul mediu. Experţii percep calitatea

factorilor de mediu în zona oraşului preponderent medie şi bună. Sunt apreciate cu calificativul

mediu calitatea factorilor de mediu: aer (66%), apă (66%), floră (51%), faună (60%), sol

(atingând 40% la calificativul „bună”).

Cauza principală a problemelor de mediu este estimată a fi sărăcia populaţiei. Opiniile

respondenţilor privind cauzele problemelor de mediu sugerează următoarea stare de lucruri:

sărăcia populaţiei (45%), lipsa mijloacelor financiare (27%), nivelul redus de cultură ecologică a

oamenilor (17%). Mai puţin importante s-au dovedit a fi incompetenţa cadrelor care se ocupă de

aceste probleme (4%), necunoaşterea şi nerespectarea legislaţiei ecologice (3%), tehnologia

industrială învechită (3%). Experţii, cauza principală a problemelor de mediu, o văd în nivelul

redus de cultură ecologică a oamenilor (46%) [15].

Figura nr. 7

Cel mai important factor ce poluează

mediul ambiant în oraşul Ungheni(%)

50

De către populaţia chestionată au fost categorisiţi cei mai importanţi poluatori ai

mediului oraşului (în ordine descrescătoare): gunoiştele spontane (42%), însăşi populaţia (25%),

staţiile PECO (15%). În opinia experţilor, cei mai importanţi poluatori, în egală măsură, se

prestează a fi atât gunoiştele spontane (34%), cât şi însăşi populaţia (34%) [15].

Spre regret, gunoiştele spontane au devenit un element inerent al peisajelor ungheniene.

Evacuarea deşeurilor menajere din oraş a fost considerată de 75% din universul eşantionat drept

inadecvată. Aceeaşi situaţie se constată şi în cazul opiniei experţilor, care 68% apreciază negativ

practica de evacuare a deşeurilor din oraş.

Testarea gradului de conştientizare a riscului degradării mediului prin promptitudinea

respondentului de a plăti din propriile surse pentru un mediu prosper a înregistrat un grad înalt

de evaluare [7].

Şi-au declarat accepţiunea de a plăti o taxă suplimentară pentru îmbunătăţirea situaţiei

mediului ambiant din zona de reşedinţă 62% din respondenţi, însă, cu condiţia că aceşti bani vor

fi utilizaţi cu certitudine doar în acest scop. În pofida deficienţilor financiare cu care se confruntă

populaţia oraşului, disponibilitatea unui segment destul de important de a plăti din propriile surse

pentru o calitate mai înaltă a mediului, generează ideea că populaţia conştientizează importanţa

problemei şi riscului degradării factorilor de mediu pentru propria stare de sănătate [14].

Cele mai disponibile categorii sociale de a achita o taxă suplimentară pentru

ameliorarea mediului s-au dovedit a fi femeile (67%), spre deosebire de bărbaţi (55%),

segmentul de respondenţi cuprinşi în limitele vârstei 16 – 59 de ani, antreprenorii (100%),

militarii, lucrătorii în organele de drept, serviciul vamal (100%), conducătorii de întreprinderi,

instituţii unităţi economice, lucrători în organele de conducere (80%), familie cu venit mediu

lunar pe cap de locuitor 301 – 400 de lei (100%) [14].

Experţii s-au dovedit a fi mai disponibili de a achita o taxă suplimentară pentru

îmbunătăţirea situaţiei mediului ambiant, aceştia ajungând la 86%.

Prognozele pentru viitor ale calităţii mediului în percepţia populaţiei sunt pesimiste.

Fiind evaluată prognoza situaţiei în oraşul Ungheni în următorii ani 2 – 3 ani, s-a

înregistrat în opiniile populaţiei o diminuare a calităţii acesteia: 31% din subiecţi sunt de părerea

că situaţia ecologică va rămâne aceeaşi, alţii 35% - se va înrăutăţi. Mai optimişti s-au dovedit a fi

19 % din cei chestionaţi, dispuşi să creadă că situaţia se va îmbunătăţi, iar 15% nu au fost gata să

se pronunţe [15].

La capitolul prognoze, experţii s-au dovedit a fi cu mul mai optimişti decât populaţia

autohtonă: 49% au declarat că situaţia ecologică va rămâne aceeaşi, iar 40% se va îmbunătăţi, în

rest 8% - se va înrăutăţi. Nu s-au pronunţat la cest capitol 3% din experţii locali.

51

Figura nr. 8

Pronosticul schimbării situaţiei ecologice în oraşul Ungheni peste 2 – 3 ani(%)

Analiza distribuţiei răspunsurilor, conform zonei de reşedinţă, evidenţiază prognozele

mai optimiste ale locuitorilor sectorului Centru (32%) pentru îmbunătăţirea calităţii factorilor de

mediu în următorii 2 – 3 ani. Locuitorii cartierului Dănuţeni (43%) au fost de părerea că situaţia

ecologică va rămâne aceeaşi. Mai mult de jumătate (52%) din respondenţii cartierului Tineretului

s-au dovedit a fi mai pesimişti, apreciind că în viitorul apropiat, calitatea mediului se va înrăutăţi,

60% din locuitorii cartierului Bereşti nu s-au pronunţat asupra situaţiei date [15].

Populaţia oraşului se autoapreciază critic vizând atenţia acordată problemelor de mediu.

Figura nr. 9

Aprecierea atenţiei acordate problemelor mediului ambiant de către:(%)

52

Însăşi populaţia oraşului (63%), conducătorii instituţiilor, întreprinderilor şi

organizaţiilor (52%) apreciază atenţia acordată problemelor de mediu drept insuficientă de către

Polarizate s-au dovedit a fi opiniile subiecţilor investigaţi, vizând atenţia acordată problemelor de

mediu de către Primărie: 40% - potrivită, 40% - mică [14, 15].

Experţii s-au dovedit a fi şi mai categorici: a fost categorisită drept inadecvată atenţia

acordată problemelor de mediu atât de către populaţie (94%), cât şi de conducerea instituţiilor,

întreprinderilor şi organizaţiilor (89%), Primăriei (potrivită - 49%, mică – 40%) [14, 15].

Analiza propunerilor vizând îmbunătăţirea situaţiei ecologice în oraş a scos în evidenţă

disponibilitatea majorităţii populaţiei de a se încadra în activităţi benevole de ameliorare a

situaţiei mediului şi a doleanţei acestora pentru atitudinea mai severă a organelor de resort în

cazul derogărilor de la legislaţia ecologică în vigoare.

Un important segment al populaţiei investigate (67%) şi s-a declarat disponibilitatea de

a se încadra în organizarea unor acţiuni benevole, cum ar fi plantarea spaţiilor verzi, curăţirea

bazinelor acvatice, izvoarelor, evacuarea gunoiştelor, amenajarea spaţiilor pentru agrement. De

asemenea, populaţia (62%) aşteaptă de la organele de resort acţiuni mai drastice în ceea ce ţine

de tragerea la răspundere penală a persoanelor care au încălcat legislaţia de mediu şi publicarea

acestor cazuri în presa locală. Sunt aşteptate alocări de resurse financiare din partea statului în

scop ecologic (44%). Tot aici se remarca atenţionarea Administraţiei Locale în vederea susţinerii

acţiunilor ecologice, iniţiate de instituţiile de educaţie (21%) şi susţinerea instituirii ONG-urilor

ecologice în teritoriu (19%) [14, 15].

Fiind supuse analizei comparative, priorităţile măsurilor ce urmează să fie întreprinse

atât de către organele împuternicite, cât şi de către populaţie, experţi, spre deosebire de

respondenţi, consideră de primă necesitate: tragerea la răspundere penală a persoanelor care au

încălcat legislaţia de mediu şi publicarea acestor cazuri în presa locală (60%), iniţierea acţiunilor

de conştientizare ecologică (43%), organizarea unor acţiuni benevole ecologice (37%), reutilarea

cazangeriilor şi trecerea acestora la gaz natural (34%), alocarea unor surse financiare din partea

statului în scop ecologic (29%), schimbarea deprinderilor de consum ale populaţiei (26%).

Sintetizarea şi compararea răspunsurilor populaţiei şi ale experţilor denotă o

interdependenţă a aspectelor pozitive cu cele negative ale impactului tranziţiei asupra factorilor

uman şi natural [52, 53].

Rezultatele studiului atestă că Administraţia Publică Locală în percepţia populaţiei se

prezintă drept exponentul de bază ale puterii statale, de gradul de competitivitate ale căreia

depinde reuşita proceselor de implementare a reformei teritorial-administrative, unirii eforturilor

tuturor locuitorilor întru soluţionarea problemelor comune, dezvoltarea infrastructurii

comunităţii, un buget real şi rezultate vizibile ale activităţii.

53

În percepţia unghenienilor, instituţiile statale reprezintă autoritatea cea mai înaltă, care

impune anumite reguli de conlocuire şi deţine monopolul asupra mijloacelor de constrângere.

Aprecierea de către populaţie a activităţii acestora mult sub nivelul mediu, denotă necesitatea

unei cardinale revizuiri a relaţiei cetăţean - Administraţie Publică [54].

Tabelul nr. 1

Gradul de mulţumire privind activitatea următoarelor instituţii şi organizaţii din oraş:

Mulţumit

(%)

Nemulţumit

(%)

Diferenţa

(±)

Nş / nr

(%)Rang

Consiliul Judeţean 17,0 33,8 -16,8 49,2 VII

Prefectura 14,1 36,8 -22,7 49,1 XII

Procuratura Judeţeană 14,3 34,3 -20,0 51,4 X

Judecătoria Judeţeană 14,9 33,2 -18,3 51,9 VIII

Comisariatul de Poliţie Judeţean 14,9 37,3 -22,4 47,8 XI

Primăria oraşului Ungheni 33,8 41,4 -7,6 24,8 VI

Poliţia de Sector Ungheni 21,1 40,0 -18,9 38,9 IX

Vama Ungheni 13,0 41,1 -28,1 45,9 XIII

Instituţii preşcolare 48,4 19,7 +28,7 31,9 III

Instituţii de învăţământ 52,2 21,4 +30,8 26,4 II

Instituţii de cultură 29,2 35,1 -5,9 35,7 V

Instituţii medicale 17,3 62,4 -45,1 20,3 XVII

Întreprinderi industriale 7,6 64,1 -56,5 28,3 XIX

Organizaţii de transport,

comunicaţii şi deservire a

drumurilor

14,3 60,3 -46,0 25,4 XVIII

Organizaţii de comerţ şi

deservire socială20,5 51,9 -31,4 27,6 XV

Organizaţii de deservire

comunală9,2 66,5 -57,3 24,3 XX

Piaţa orăşenească 42,4 40,3 +2,1 17,3 IV

Instituţii de cult (Biserica, etc.) 64,9 11,1 +53,8 24,0 I

Organizaţii obşteşti (sindicate,

ONG-uri, etc.)11,9 44,1 -32,2 44,0 XVI

Agenţia Ecologică Teritorială 11,4 41,4 -30,0 47,2 XIV

54

Potrivit studiului, dintre toate instituţiile de pe teritoriul oraşului, populaţia este cel mai

mult mulţumită (65%) de activitatea Bisericii şi Instituţiilor de educaţie, inclusiv de cele

preşcolare (48%) şi cele de învăţământ (52%). Aprecierile negative (nemulţumiţi) ale populaţiei

privind activitatea celorlalte instituţii prevalează asupra aprecierilor pozitive (mulţumiţi).

După cum arată rezultatele studiului sociologic, cel mai înalt grad de nemulţumire,

populaţia l-a exprimat în adresa activităţii Organizaţiilor de deservire comunală (67%),

Întreprinderilor industriale (64%), Instituţiilor medicale (62%), Organizaţiilor de transport,

comunicaţii şi deservire a drumurilor (60%) [53].

La fel, cu calificativul destul de negativ, însă, puţin mai moderat, au fost apreciate

activitatea Organizaţiilor obşteşti (sindicate, ONG-uri, etc.) – 44%, vama Ungheni şi Agenţia

Ecologică Teritorială (a câte 41%), Poliţia de Sector Ungheni şi Piaţa orăşenească (a câte 40%).

În acelaşi timp, se evidenţiază faptul că aprecierea activităţii Primăriei, celei mai

importante instituţii orăşeneşti, este relativă, acumulând următoarele opţiuni: 34% din subiecţii

sondajului şi-au exprimat mulţumirea de activitatea ei, 41% s-au declarat nemulţumiţi, iar 25%

nu au avut nici o opinie privind activitatea Autorităţilor Locale Publice [52].

Aproximativ, jumătate din persoanele chestionate nu s-au decis vizând activitatea

instituţiilor la nivelul fostului judeţ precum Consiliul Judeţean, Prefectura, Procuratura

Judeţeană, Judecătoria Judeţeană, Comisariatul de Poliţie Judeţean. Fapt care-şi găseşte

explicaţie prin relativ recenta realizare a reformei teritorial-administrative şi gradul slab de

informare privind activitatea acestor organizaţii, nivelul insuficient de implicare al fostelor

Administraţii Judeţene în soluţionarea problemelor ţării. Totuşi, un segment important din

respondenţi şi-au declarat mulţumirea privind activitatea fostului Consiliu Judeţean (17%),

Prefecturii (14%), Procuraturii Judeţene (14%), Judecătoriei Judeţene (15%), Comisariatului de

Poliţie Judeţean (15%), la rândul său 33 – 37% din populaţia chestionată nu este mulţumită de

activitatea acestor instituţii, iar practic 50% nu şi-au exprimat aprecierea. Rezultatele studiului şi

observaţiile realizate demonstrează lipsa unei tradiţii în gestionarea vieţii publice prin

organizarea teritorial-administrativă în formă de judeţe [52].

În linii mari, este important şi nu trebuie neglijat segmentul destul de mare (20 - 30% la

instituţiile orăşeneşti şi 47 – 52% la cele judeţene) a populaţiei privind dificultăţile de apreciere a

activităţii organizaţiei judeţene – fapt, care clar şi elocvent demonstrează relaţiile proaste ale

instituţiilor respective cu publicul, gradul redus de implicare al acestora în soluţionarea

problemelor populaţiei.

Unghenienii apreciau destul de critic eforturile Primăriei în vederea schimbării stării de

lucruri în diferite domenii ale vieţii sociale din oraş. Răspunsurile oferite de respondenţi

55

evidenţiază atât punctele pozitive, cât şi cele vulnerabile ale activităţii Puterii Administrativ

Locale [54].

În percepţia populaţiei a fost apreciată mai mult cu calificativul pozitiv decât cu cel

negativ activitatea Primăriei în ceea ce priveşte învăţământul şcolar şi liceal (50% şi respectiv

27%), învăţământul preşcolar (47% şi 29%). În rest aprecierile negative privind activitatea

Primăriei în diferite domenii prevalează asupra celor pozitive. Astfel, dintre domeniile testate,

respondenţii s-au dovedit a fi cel mai mult nemulţumiţi de activitatea Primăriei privind dirijarea

domeniilor în asigurarea cu energie electrică, termică, gaze naturale, apă potabilă (75% -

nemulţumiţi şi respectiv 10% - mulţumiţi), ocrotirea sănătăţii (69% - nemulţumiţi şi 18% -

mulţumiţi), transport, comunicaţii şi drumuri (61% - nemulţumiţi şi 21% - mulţumiţi), ordinea

publică (59% - nemulţumiţi şi 22% - mulţumiţi), economia (58% - nemulţumiţi şi 22% -

mulţumiţi) [52, 53].

Puţin mai moderată este aprecierea activităţii Primăriei în ceea ce priveşte dirijarea

activităţii comerţului, deservirii sociale şi a culturii, deşi aprecierile negative în acest plan la fel

rămân a fi mai mari decât cele pozitive. Astfel, activitatea Primăriei în dirijarea şi administrarea

comerţului şi deservirii sociale atinge un grad de apreciere pozitiv mai evoluat în comparaţie cu

alte domenii. Cu calificativul bună/foarte bună este apreciată de către 31% din subiecţii

sondajului, cu proastă/foarte proastă – de către 50% dintre aceştia. Dirijarea activităţii

instituţiilor de cultură de către Primărie, se remarcă a fi punctul vulnerabil deosebit de sesizabil

de mediul populaţiei. Deşi, un procent important nu s-a pronunţat asupra acestui aspect (22%),

totuşi predomină aprecierile negative (48% - proastă/foarte proastă) spre deosebire de cele

pozitive (30% - bună/foarte bună) [52, 53].

Evaluându-se activitatea Primăriei în dirijarea amenajării şi stării sanitare a oraşului, s-a

constatat că opiniile majoritare s-au plasat spre calificativele proastă/foarte proastă (53%), însă

totodată trebuie luat în consideraţie faptul că aproximativ 32% au apreciat activitatea drept

notabilă.

Rezumând asupra rezultatelor studiului, constatăm că anii de tranziţie spre

democraţie, economia de piaţă şi o societate civilă, s-au soldat cu dezamăgirea populaţiei în

reuşita reformelor. Pentru locuitorii oraşului Ungheni, anii tranziţiei înseamnă degradarea

indiciilor calităţii vieţii, proliferarea sărăciei, supravieţuirea la limita de existenţă, aprofundarea

inegalităţii, acutizarea problemelor ecologice [8].

Incapacitatea statului de a lansa reformele structurale la timp şi coerent, de a colecta

eficient impozitele şi a asigura susţinerea bugetară a păturilor sărace ale populaţiei are un impact

deosebit de negativ la nivel local.

56

În pofida faptului că starea actuală de lucruri din localitate cunoaşte deficienţe

considerabile, locuitorii îşi iubesc oraşul natal şi se mândresc cu faptul că sunt cetăţeni ai

oraşului Ungheni [8].

Elaborarea unei politici strategice de Dezvoltare Durabilă a oraşului Ungheni îşi

găseşte susţinerea în mediul populaţiei autohtone, fiind considerată a fi oportună în vederea

reglementării vieţii economice şi sociale ale oraşului.

În viitor se impune ridicarea indicilor calităţii vieţii populaţiei care trăieşte în această

zonă, valorificându-se deplin avantajul situării oraşului într-o zonă de frontieră cu un important

potenţial industrial şi intelectual [15].

Unghenienii sunt conştienţi de avantajul amplasării geografice a oraşului natal şi

importanţa strategică a acestuia pentru Republica Moldova, totodată remarcând potenţialul

economic scăzut şi multiplele probleme sociale cu care se confruntă.

Cele mai stringente probleme de care sunt îngrijoraţi unghenienii sunt de ordin socio-

economic şi ţin de indicii calităţii vieţii, starea materială a populaţiei, sărăcia acesteia, condiţiile

de viaţă şi nivelul de trai, şomajul în masă, starea mediului ambiant, etc. [15].

Indicii calităţii vieţii cunosc o diminuare continuă, atingând dimensiuni dramatice.

Salariul reprezentând cea mai importantă sursă de existenţă şi de venit, este departe de a acoperi

necesităţile cotidiene. Un segment important din populaţie nu este în stare să-şi acopere nici

măcar necesităţile alimentare, se confruntă cu deficienţe în procurarea îmbrăcămintei, obiectelor

de uz îndelungat, sunt departe de a satisface condiţiile civilizate de trai, nemaivorbind de

eventualele cheltuieli pentru menţinerea calităţii mediului ambiant.

În pofida indiciilor nivelului de trai inferiori ai majorităţii unghenienilor, cercetarea

sociologică a scos în evidenţă interesul publicului pentru problemele de mediu. Ţinând cont de

stringenţa problemei, se impun măsuri ameliorative de ordin economic, ecologic, tehnic, social şi

politic. La implementarea acestor proiecte este important de a evalua nu doar efectele

tehnologice şi ecologice, dar şi opiniile, atitudinea şi adeziunea publicului, care reprezintă un

veritabil indicator al diagnosticării societăţii [17].

Starea actuală a mediului ambiant este evaluată de către populaţie preponderent

negativ. Cauza principală a degradării mediului este estimată a fi sărăcia populaţiei.

Autoaprecierea critică a populaţiei vizând atenţia acordată problemelor de mediu

denotă perceperea de către respondenţi a riscului degradării factorilor naturali asupra propriei

sănătăţi şi promptitudinea acestora de a plăti din propriile surse pentru un mediu prosper,

încadrarea benevolă în acţiuni de asanare a mediului.

Ţinând cont de faptul că participarea şi presiunea publicului contribuie mult la

atenuarea problemelor de mediu, urmează să fie întreprinse măsuri în vederea sensibilizării

57

publicului, suscitându-i interesul prin intermediul mass-mediei locale, instituţiilor de educaţie şi

cultură [16].

În procesul de formare şi educare este important de a se explica esenţa conceptului de

Dezvoltare Umană Durabilă şi de ce este necesar să se ia măsuri durabile la nivelul oraşului.

În conformitate cu conceptul de Dezvoltare Durabilă se necesită reorganizarea şi

adaptarea serviciilor administrative, a activităţilor de producţie şi de consum la exigenţele

globale ale durabilităţii.

Se impune realizarea unor experienţe de amploare pentru a înţelege, a pune în practică,

a testa şi evalua diferite căi şi soluţii posibile în vederea instalării unei Dezvoltări Durabile şi

raţionale din punct de vedere ecologic în oraşul Ungheni.

Concluziile trase în baza rezultatelor investigaţiei sociologice a populaţiei şi a

experţilor din oraşul Ungheni au determinat un şir de recomandări practice în atenţia organelor

Administraţiei Locale şi Centrale, care sunt expuse în continuare [14, 15]:

1. În vederea ridicării calităţii vieţii orăşenilor se necesită promovarea unei politici sociale

coerente axate, în principiu, pe necesităţile prioritare ale orăşenilor: crearea locurilor de

muncă, salarii plătite la timp, educaţia şi asistenţa medicală calitativă, asigurarea securităţii

personale şi a membrilor familiei, respectarea drepturilor omului;

2. Organizarea unei reţele eficiente de informare a publicului (post de radio şi TV locale)

despre conceptul de Dezvoltare Durabilă şi a strategiilor preconizate în cadrul Planului de

Acţiuni al Dezvoltării Durabile a oraşului Ungheni, ar contribui la informare şi ar facilita

implementarea principiilor Dezvoltării Durabile;

3. Susţinerea dialogului direct între populaţie şi Administraţia Locală, materializate prin

asemenea forme, precum: mese rotunde, întruniri la locul de trai sau de muncă, acţiuni comune

benevole în amenajarea spaţiilor verzi şi de agrement, dialoguri în direct la posturile

audiovizuale locale;

4. În scopul atingerii şi menţinerii stabilităţii economice, se necesită din partea

Administraţiei Publice Locale un grad evoluat de iniţiativă şi competenţă în vederea valorificării

potenţialului industrial al oraşului, stimulării antreprenoriatului şi atragerii investiţiilor străine,

aprecierii corecte şi valorificării potenţialului uman;

5. Se necesită crearea unui serviciu de angajare în câmpul muncii, de coordonare a

procesului de recalificare profesională. În competenţa acestui serviciu, oraşul ar trebui să intre

coordonarea ofertelor şi cererilor de angajare a cetăţenilor Republicii Moldova peste hotarele

ţării;

6. Pentru o mai bună dezvoltare şi eficacitate a activităţii sectorului non-guvernamental în

oraşul Ungheni, se necesită o continuă informare a comunităţii despre avantajele asocierii

58

cetăţenilor în ONG-uri, modalităţile de funcţionare ale acestora şi finanţările diferitor

organisme internaţionale a proiectelor organizaţiilor nonprofit;

7. Populaţia şi-a declarat nemulţumirea pentru faptul că oraşul natal a fost împânzit de

unităţi comerciale, distractive, care atenuează mult efortul Primăriei de a revigora viaţa

culturală în oraş. În acest sens se necesită poziţia mai fermă a Primăriei în vederea coordonării

activităţii instituţiilor culturale;

8. Pornind de la faptul că organizaţiile de cult au înregistrat cea mai înaltă apreciere a

activităţii în mediul populaţiei, este binevenită antrenarea acestora în acţiuni de binefacere

pentru categoriile social-vulnerabile;

9. O rezervă importantă în îmbunătăţirea calităţii mediului şi amenajării spaţiilor urbane

este însăşi populaţia, care şi-a arătat disponibilitatea de a se încadra în acţiuni ecologice

benevole.

59

III.3. Evaluarea comparativă a cadrului legislativ naţional cu cel al Uniunii Europene

Obţinând o recunoaştere largă în multe documente internaţionale, naţionale şi lucrări

ştiinţifice, concepţia Dezvoltării Durabile are, spre regret un caracter mai mult declarativ, decât

juridic obligatoriu. Mai mult decât atât, monitorizarea derogărilor de la legislaţia ecologică,

încălcarea drepturilor constituţionale pentru dezvoltare, protecţia sănătăţii, implicarea în

dezvoltare, informaţie, mediu ambiant favorabil, relaţii de mediu internaţionale nu-şi găseşte

suficientă reflectare în lucrările ştiinţifice de jurisprudenţă şi materializat în cadrul legislativ al

republicii, în politicele de mediu în proces de implementare. Este suficient elaborat şi

implementat mecanismul juridic al responsabilităţii altor subiecţi decât cei de stat, ce

influenţează procesul Dezvoltării Durabile în arealul socioecosistemului Republicii Moldova [7,

8].

Anume dreptul, ca sistem al normelor general obligatorii, are menirea de a reglementa

şi structura activitatea statului şi altor subiecţi de drept. Constituţia şi alte legi ale Republicii

Moldova trebuie să contribuie la realizarea Dezvoltării Durabile a statului nostru. Astfel,

concepţia Dezvoltării Durabile necesită o studiere aprofundată a statului constituţional de drept

în scopul elaborării concrete şi implementării în republică, ţinând cont de normele Dreptului

Internaţional.

Dezvoltarea Durabilă este orientată spre a satisface necesităţile umane esenţiale ale

generaţiilor prezente şi viitoare. Acestea pot fi realizate prin intermediul drepturilor omului, care

sunt moral importante şi legiferate juridic. Normele juridice internaţionale în domeniul

drepturilor omului şi protecţiei mediului ambiant trebuie să contribuie la formarea statului

juridico-constituţional al implementării conceptului Dezvoltării Durabile în Republica

Moldova[9].

În toată lumea, indiferent de naţionalitate, rasă, religie, reglementări politice, se

derulează procesul de integrare a diferitelor state. În baza necesităţilor ecologice şi a intereselor

umanităţii se formează noua formă de gândire – politicele ecologice. Conţinutul general uman al

politicilor ecologice a devenit in stimul puternic al integrării relaţiilor internaţionale interstatale.

Însă acest proces este frânat de un şir de cauze obiective şi subiective, care şi-au găsit reflectare

în conţinutul prezentului studiu.

În contextul analizei procesului de realizare a politicilor de mediu la nivel naţional,

remarcăm efortul depus de MERN în vederea asigurării calificate şi modernizării procesului de

monitorizare ecologic integrat, perfecţionării sistemului informaţional (modificarea unor acte

legislative şi normative, elaborarea instrumentelor privind accesul al noi informaţii, modul de

solicitare şi oferire a informaţiei ecologice; crearea şi funcţionarea Centrului Informaţional de

60

Mediu în sediul MERN; consolidarea reţelei informaţionale a MERN şi a subdiviziunilor sale;

inventarierea informaţiei de mediu; întreprinderea măsurilor de creare a sistemului de indicatori

ecologici de mediu, a bazei de date, etc.) [14].

În ultimii ani sunt relevante rezultatele activităţii grupului de lucru pentru problemele

de monitoring ecologic a MERN prin contribuţia la pregătirea Raportului Paneuropean privind

starea mediului „Mediul european: evaluarea a treia”, care a fost prezentat la Conferinţa

Miniştrilor din Kiev (mai 2003), totodată, de asemenea, a fost pregătit şi publicat Raportul

Naţional privind implementarea Agendei 21 (2002), prezentat la Summit-ul Mondial pentru

Dezvoltare Durabilă de la Johannesburg (2002).Este apreciat pozitiv efortul depus de MERN în

cadrul studiilor de performanţe în domeniul protecţiei mediului, realizat sub egida Comisiei

Economice pentru Europa a ONU.

Rezumând în baza analizelor efectuate, autorul relevă că în Republica Moldova pentru

soluţionarea multiplelor probleme de ordin ecologic nu există nici o alternativă decât stabilizarea

climatului politic, democratizarea vieţii sociale, ridicarea standardelor calităţii vieţii şi o bună

guvernare. Este evident faptul, că obţinerea securităţii mondiale poate fi atinsă doar prin

stabilizarea situaţiei la nivel regional în domeniul politicii, economiei, ecologiei şi în alte sfere

ale vieţii sociale [16, 17].

61

CONCLUZII

1. Diversitatea şi profunzimea actelor normative adoptate la nivel internaţional, adesea şi

naţional, mai cu seamă după 1972 au dus la edificarea unui fascicul important de reglementări

având ca scop protecţia mediului, armonizarea relaţiilor între societatea umană şi naturală.

Aceste avansări evolutive s-au reflectat esenţial şi în domeniul ştiinţelor juridice, într-u

soluţionarea problemelor ecologice, şi au determinat formarea unei noi ramuri de drept – Dreptul

Mediului Înconjurător, obiectul căruia îl constituie relaţiile dintre societatea omenească şi

natură.

2. Dreptul Mediului poartă un caracter „orizontal” şi ca parte integrată a Dreptului

Internaţional Public poartă un şir de trăsături specifice:

urmăreşte protecţia mediului, impunându-se ca un drept de finalitate;

continue să influenţeze în mod esenţial actele , organele şi procedurile Dreptului

Internaţional Public;

imprimă o dimensiune originală nouă problemă ce ţine de raportul dintre Dreptul

Internaţional şi Dreptul Intern;

promovează noi forme de cooperare internaţională, cum ar fi cooperarea marină

regională, cooperarea transfrontalieră, etc.;

3. Izvoarele Dreptului Internaţional al Mediului sunt:

a) Convenţiile internaţionale;

b) Cutuma internaţională;

c) Principiile generale recunoscute de naţiunile civilizate;

d) Deciziile juridice internaţionale şi doctrina internaţională.

În ultimii ani, în calitate de izvoare a Dreptului Internaţional sunt utilizate rezoluţiile

obligatorii şi neobligatorii ale organizaţiilor internaţionale, cum ar fi Programul Naţiunilor

Unite pentru Mediu (PNUD) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS);

4. În domeniul Dreptului Internaţional şi Naţional al Mediului, deosebit de importante sunt

activităţile cu caracter juridic, ce ţin de cooperarea internaţională. Aceste activităţi, începând cu

Convenţia de la Paris (1902), au cuprins cele mai principale elemente ale mediului, care

constituie baza Capitalului Natural ca fundament al Dezvoltării Durabile ale tuturor ţărilor lumii.

Obiectele principale ale cooperării internaţionale şi regionale includ: conservarea naturii,

metode specifice de protecţie a lumii sălbatice, dreptul mării, diversitatea biologică, poluarea

transfrontalieră, deşeurile toxice, explorarea atmosferei şi a cosmosului, etc.

5. Răspunderea juridică în cadrul Dreptului Naţional al Mediului actualmente se manifestă

ca o zonă fierbinte, deoarece natura şi resursele ei sunt afectate grav, atât la nivel naţional, cât şi

62

global. Pentru încălcarea dispoziţiilor legale, categoriile de răspundere, în dependenţă de

gravitatea consecinţelor, se grupează în: disciplinară, materială, civilă, contravenţională şi

penală.

6. Utilizarea din ce în ce mai vastă a energiei nucleare a creat probleme deosebit de dificile

privitor la răspunderea internaţională pentru daunele nucleare şi transportul deşeurilor pentru

mediu şi viaţa omului. În acest context este binevenită aderarea Republicii Moldova la un şir de

convenţii internaţionale (Paris, 1960; Bruxelles, 1963; Viena, 1988; Basel, 1989).

7. Actualmente diagnozele naţionale ale Barometrelor de Opinie Publică, realizate în

Republica Moldova în perioada tranziţiei, relevă că, deşi 80% din populaţia republicii trăieşte la

limita supravieţuirii, totuşi preocupările pentru Securitatea Ecologică sunt mai perceptibile decât

cele ce ţin de Securitatea Economică, Securitatea Sănătăţii, Securitatea Publică, Securitatea

Alimentară sau Securitatea Politică. Atât datele Barometrului de Opinie Publică, cât şi alte studii

sociologice realizate în Republica Moldova, indică asupra persistenţei directe şi latente a

îngrijorării populaţiei pentru problemele de mediu. Studiile sociologice confirmă că cu cât vor fi

depăşite mai repede deficienţile economice, cu atât problemele de mediu se vor plasa în ierarhia

valorilor pe locurile prioritare.

8. Studiile sociologice realizate la nivel republican, regional şi local, expuse în conţinutul

lucrării, demonstrează necesitatea racordării eforturilor în albia comună a durabilităţii.

Rezultatele studiilor pe teren demonstrează situaţia ecologică critică în republică, conştientizarea

de către segmentele de populaţie tot mai largi a impactului negativ a degradării factorilor de

mediu asupra stării de sănătate, fapt care îi determină să-şi declare promptitudinea şi dorinţa de a

se încadra în acţiunile de redresare şi salubrizare a mediului, totodată populaţia domiciliată în

zonele afectate de proiectele ecologice în derulare manifestă interesul pentru informaţia

ecologică.

9. Eficientizarea procesului de formare a responsabilităţii ecologice poate fi atins prin

optimizarea modalităţilor de participare a publicului de implementare a politicilor de mediu.

Deşi, un mecanism de încadrare a publicului în acţiunile de protecţie a mediului încă nu s-a

format, iar legislaţia în domeniul vizat li modalităţile de aplicare în practică abia se definitivează,

factorii de decizie nu mai pot şi în continuare ignora interesele cetăţenilor. Odată cu liberalizarea

relaţiilor economice şi implementarea principiilor societăţii democratice, în responsabilităţile

organele locale şi republicane de resort întră în comunicarea şi lărgirea procesului de consultare

cu publicul. Nimeni altcineva decât însuşi populaţia din partea locului nu cunoaşte mai bine

situaţia şi este expertul cel mai bun în luarea deciziilor. Fapt confirmat pe deplin de rezultatele

studiilor sociologice, expuse în prezenta lucrare.

63

10. Accesul la informaţia de mediu şi luarea deciziilor reprezintă importante mecanisme de

formare a responsabilităţii ecologice la populaţia republicii. Susţinerea unui flux continuu de

informaţie despre calitatea factorilor de mediu la nivel comunitar, încadrarea populaţiei în

elaborarea strategiilor locale de Dezvoltare Durabilă, va contribui la sensibilizarea segmentelor

sociale asupra problemelor de mediu, perceperea treptată a acestei probleme ca una personală şi

conştientizarea asupra necesităţii schimbării comportamentului uman.

11. Reglementarea activităţii ecologice a cetăţenilor, a grupurilor sociale, a instituţiilor,

reiese din scopul realizării unei politici unice în sfera protecţiei naturii şi reprezintă un mecanism

socio-politic important, orientat spre fortificarea Securităţii Ecologice în condiţiile independenţei

naţionale. Actele legislative, viziunile de drept ale cetăţenilor şi posibilităţile acestora de

realizare, determină conţinutul şi esenţa socio-politică a societăţii.

12. Formarea şi dezvoltarea responsabilităţii ecologice nu reprezintă un proces stihiinic, ci

dimpotrivă, este un proces complex prin care statul promovează consecvent politicile de mediu,

cultura juridică, instruirea şi educaţia ecologică.

64

PROPUNERI

În vederea implementării prevederilor regimului juridic internaţional de mediu în actele

legislative ale Republicii Moldova ce ţin de ameliorarea mediului înconjurător, propunem:

1. Elaborarea Legii privind protecţia speciilor de plante, animale şi ciuperci rare şi

periclitate din ecosistemele naturale ale Republicii Moldova;

2. Elaborarea Legii privind monitoring-ul ecologic naţional integrat complex (monitorizarea

dinamicii proceselor funcţional-structurale ale tuturor ecosistemelor naturale şi artificiale ale

Republicii Moldova);

3. Întocmirea şi aprobarea Convenţiei Internaţionale (dintre Moldova, Ucraina şi România)

privitor la evitarea poluării, conservării biodiversităţii şi utilizarea raţională a resurselor

naturale din limitele bazinelor Nistru şi Prut;

4. Întocmirea Concepţiei de standard ecologic şi, prin urmare, elaborarea Legii privind

standardele ecologice ale Republicii Moldova;

5. Elaborarea Legii privind conservarea resurselor biologice acvatice;

6. Perfectarea Legii Republicii Moldova privind fondul ariilor naturale protejate de stat,

Nr. 1538-XII din 25 februarie 1998, prin:

- conformarea structurii ariilor cu un statut de protejare diferit, cu prevederile

Uniunii Europene de Conservare a Naturii;

- evitarea contradicţiilor dintre diverse acte legislative;

- excluderea activităţilor ce ţin de păşunat, colectarea fânului, reconstrucţia

ecologică, etc.;

7. Armonizarea legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene privitor la Securitatea

Biologică, protecţia speciilor de plante, zootehnie, accesul la informaţie, medicamente,

asigurarea sanitaro-epidimiologică a populaţie, etc.;

8. În Republica Moldova este relevantă corelaţia dintre încălcarea drepturilor omului la

dezvoltare (accesibilitatea la studii, informaţie, mediu natural favorabil, ocrotire sănătăţii,

participarea la dezvoltare, lipsa Securităţii Ecologice, Securităţii Economic, Securităţii Sociale,

etc.), pe de o parte, şi dezvoltarea nedurabilă a ţării (tehnologii poluante, exploatarea

zăcămintelor naturale, persistenţa sărăciei, etc.), pe de altă parte. Pornind de la această realitate,

se propune elaborarea unei Strategii Raţionale pentru Dezvoltare Durabilă. Acest document

ar obliga guvernele ţărilor din regiune să se racordeze la standardele regionale de Dezvoltare

Durabilă;

9. Iniţierea şi menţinerea portalului naţional ecologic în reţeaua Internet;

65

10. Publicarea obligatorie în sursele mass-media a Raportului Naţional privind Starea

Mediului în Republica Moldova, dat fiind tirajul anual redus al acestuia (circa 300 de

exemplare);

11. Executarea prevederilor Convenţiei de la Aarhus şi a altor acte naţionale şi

internaţionale, ce vizează accesul la informaţie şi participarea publicului la luarea deciziilor;

12. Organizarea acţiunilor mass-media de informare şi însuşire a cunoştinţelor ecologice şi a

normelor de Drept Ecologic;

13. Organizarea campaniilor de presă, sondajelor de opinie publică, consultarea populaţiei

din preajma obiectivelor cu un eventual impact negativ asupra mediului, implicând publicul la

luarea deciziilor;

14. Crearea unui Centru naţional de Studiere a Opiniei Publice din Republica Moldova,

inclusiv a unei subdiviziuni specializate în studiul problematicii ecosocioumane;

15. Primăriile locale urmează să antreneze publicul în procesul de elaborare, examinare şi

adoptare a deciziilor ce ţin de protecţia mediului, inclusiv în elaborarea strategiilor de dezvoltare

sutenabilă la nivel comunitar;

16. Administraţiile Locale urmează să organizeze publicul larg, antrenându-l în acţiunile de

salubrizare şi restaurare a mediului;

17. În competenţa Administraţiilor Locale şi a organelor de resort urmează să intre

construcţia unităţilor de valorificare a deşeurilor, crearea de spaţii verzi în zonele rurale şi

urbane, amenajarea sanitară a fântânilor şi izvoarelor în zonele rurale, valorificarea şi îngrijirea

solurilor degradate, stabilizarea alunecărilor de teren. Membrii comunităţii urmează să fie

informaţi şi consultaţi asupra mijloacelor şi modului de soluţionare a problemelor de mediu;

18. Pentru operaţionalizarea fluxului informaţional ecologic, se necesită crearea unei

infrastructuri moderne a reţelei computerizate în întreaga republică, accesul gratuit al şcolilor,

bibliotecilor publice şi Primăriilor locale la Internet;

19. Asigurarea transparenţei cheltuielilor pentru realizarea proiectelor de mediu la nivel

naţional şi local;

20. Crearea Centrelor Locale de Educaţie şi Conştientizare Ecologică.

Aceste şi alte propuneri, expuse mai detaliat în conţinutului compartimentelor studiului

dat, vor contribui la relevarea acelor resurse în Republica Moldova, care fiind valorificate mai

eficient, vor favoriza ameliorarea situaţiei. Elaborările teoretice, metodologice şi practice

realizate în prezenta lucrare, pot servi drept suport pentru eventualele lucrări, ce ar aborda

spectrul de probleme socioecologice, contribuind la eficientizarea mecanismelor de formare a

66

responsabilităţii ecologice a populaţiei Republicii moldova, în contextul proceselor de

implementare a principiilor Dezvoltării Durabile în condiţiile de globalizare ale lumii moderne.

67

BIBLIOGRAFIE

Monografii, cărţi, manuale:

1. Aşevschi V., Dudnicenco T., Roşcovan D. Ecologie şi Protecţia Mediului. Ch.: Foxtrot,

2007. 399 p.

2. Aşevschi V., Dudnicenco T. Inginerie ambientală. Ch.: Foxtrot, 2008. 411 p.

3. Balan O., Buruian AL. Drept Internaţional Public, Vol. II. Ch.: Ştiinţa, 2003. 386 p.

4. Capcelea A. Drept Ecologic. Ch.: Ştiinţa, 2000. 282 p.

5. Capcelea A. Perspectivele integrării ecologice europene. Ch.: Ştiinţa, 2000. 77 p.

6. Dediu I. Introducere în Ecologie. Ch.: Phoenix, 2006. 340 p.

7. Dediu I. Tratat de Ecologie teoretică. Ch.: Phoenix, 2007. 557 p.

8. Diaconu I. Curs de Drept Internaţional Public. Bucureşti: Economică, 1993. 456 p.

9. Duţu M. Dreptul Mediului. Bucureşti: Gamian, 1993. 325 p.

10. Duţu M. Dreptul Mediului - Tratat, Vol. I. Bucureşti: Economică, 1998. 404 p.

11. Duţu M. Dreptul Mediului - Tratat, Vol. II. Bucureşti: Economică, 1998. 352 p.

12. Marinescu D. Tratat de Drept al Mediului. Bucureşti: All Beck, 2003. 236 p.

13. Murgu Z. Ecologie socială. Târgu-Mureş: D. Cantemir, 2000. 521 p.

14. Spătaru T. Republica Moldova în contextul Dezvoltării Durabile (Aspecte sociologice).

Iaşi: Pan-Europe, 2005. 340 p.

15. Spătaru T., Danii T. Probleme ale Devoltării Durabile în societatea tranzitivă (Studii

sociologice). Ch.: IFSD al AŞM, 2003. 195 p.

Acte naţionale:

16. Lege cu privire la protecţia mediului înconjurător: aprob. de Parlamentul Rep. Moldova,

nr 1515-XIII din 16 iunie 1993. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1993,

nr 10/283, p. 12-18.

17. Codul Apelor al Republicii Moldova: Ch., 1993. 53 p.

18. Constituţia Republicii Moldova: adopt. la 29 iulie 1994. Ch., 1994. 47 p.

19. Programul Strategic Naţional de Acţiuni privind Protecţia Mediului pentru perioada

1995-2020: Ch., 1995. 325 p.

20. Lege cu privire la zonele şi fâşiile de protecţie a apelor râurilor şi bazinelor de apă:

aprob. de Parlamentul Rep. Moldova, nr 440-XIII din 27 aprilie 1995. În: Monitorul

Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr 43, p. 11-17.

68

21. Planul Naţional de Acţiuni privind Protecţia Mediului pentru perioada 1995-1998: Ch.,

1996. 156 p.

22. Lege cu privire la expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului

înconjurător: aprob. de Parlamentul Rep. Moldova, nr 851-XIII din 29 mai 1996.

În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr 52-53/494, p. 12-17.

23. Codul silvic al Republicii Moldova: Ch., 1996. 49 p.

24. Lege cu privire la regimul produselor şi substanţelor nocive: aprob. de Parlamentul Rep.

Moldova, nr 1236-XIII din 3 iulie 1997. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,

1997, nr 67-68, p. 25-32.

25. Lege cu privire la deşeurile de producţie şi menajere: aprob. de Parlamentul Rep.

Moldova, nr 1347-XIII din 9 octombrie 1997. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 1998, nr 16-17, p. 14-18, 18-25.

26. Lege cu privire la plata pentru poluarea mediului: aprob. de Parlamentul Rep. Moldova,

nr 1540-XIII din 25 februarie 1998. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998,

nr 54-55, p. 23-35.

27. Lege cu privire la fondul Ariilor Naturale Protejate de Stat: aprob. de Parlamentul Rep.

Moldova, nr 1538-XIII din 25 februarie 1998. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 1998, nr 66-68, p. 12-17.

28. Hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare a Serviciului Silvic de Stat: a

Guvernului Rep. Moldova, nr 106-108 din 30 sept. 1999. În: Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, 1999, nr 106-108, p. 32-35.

29. Moldova XXI. Strategia de Dezvoltare Durabilă: Ch., 2000, 196 p.

30. Hotărâre privind aprobarea Acordului între Ministerul Mediului şi Amenajării

Teritoriului al Republicii Moldova, Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului

din România şi Ministerul Mediului şi resurselor Naturale din Ucraina privind

cooperarea în zona formată din ariile naturale protejate ale Deltei Dunării şi Prutul de

Jos: a Guvernului Rep. Moldova, nr 801 din 8 aug. 2000. În: Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, 2000, nr 110, p. 27-33.

31. Lege cu privire la Securitatea Biologică: aprob. de Parlamentul Rep. Moldova, nr

755-XV din 21 decembrie 2001. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002,

nr 75, p. 12-17.

32. Noul concept de Dezvoltare a Politicii de Mediu: Ch., 2002. 201 p.

33. Hotărâre privind aprobarea Programului Naţional de Asigurare a Securităţii Ecologice

pentru anii 2007-2015: a Guvernului Rep. Moldova, nr 304 din 17 mar. 2007.

În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr 201, p. 16-27.

69

34. Planul de dezvoltare instituţională 2009-2011: Ch., 2008. 223 p.

35. Planul Naţional pentru armonizare 2008: Ch., 2008. 254 p.

Acte internaţionale:

36. Convenţia asupra comerţului internaţional cu specii sălbatice ale faunei şi florei

ameninţate cu dispariţia, semnată la Washington, 3 martie 1973. În: Duţu M. Dreptul

Mediului - Tratat, Vol. II. Bucureşti: Economică, 1998. p. 106-152.

37. Carta Mondială a Naturii, adopt. la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la New-York,

28 octombrie 1982. În: Duţu M. Dreptul Mediului - Tratat, Vol. II. Bucureşti:

Economică, 1998. p. 178-215.

38. Agenda 21, aprob. la Conferinţa Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Mediu şi

Dezvoltare la Rio de Janeiro, 1992. În: Marinescu D. Tratat de Drept al Mediului.

Bucureşti: All Beck, 2003. p. 152-212.

39. Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea,

semnată la Sofia, 24 iunie 1994. În: Duţu M. Dreptul Mediului - Tratat, Vol. I. Bucureşti:

Economică, 1998. p. 231-286.

40. Acord între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Ucrainei cu privire la folosirea în

comun şi protecţia apelor de frontieră, semnat la 23 noiembrie 1994. În: Balan O.,

Buruian AL. Drept Internaţional Public, Vol. II. Ch.: Ştiinţa, 2003. p. 152-214.

41. Directiva Consiliului privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private

asupra mediului ambiant (85/337/EEC). În: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Directive. Bucureşti: All Beck, 2008. p. 5-21.

42. Directiva Consiliului cu privire la accesul publicului la informaţia despre starea

mediului (90/313/EEC). În: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Directive. Bucureşti:

All Beck, 2008. p. 23-37.

43. Directiva Parlamentului European şi a Consiliului asupra evaluării efectelor şi

rezultatelor obţinute în urma elaborării anumitor planuri şi programe de acţiune asupra

mediului, „Directiva SEA” (2001/42/EC). În: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.


44. Directiva Parlamentului European şi a Consiliului privind deşeurile şi abrogarea altor

Directive (2008/98/CE). În: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Directive. Bucureşti:

All Beck, 2008. p. 63-85.

45. Regulamentul Consiliului 75/436/EURATOM, ECSC, EEC. În: Jurnalul Oficial al

Uniunii Europene. Directive. Bucureşti: All Beck, 2008. p. 86-98.

70

46. Regulamentul Consiliului EEC/1836/93 cu privire la audit-ul şi management-ul ecologic.

În: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Directive. Bucureşti: All Beck, 2008. p. 99-

112.

47. Regulamentul Consiliului EEC/1973/92. În: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.


Articole, publicaţii periodice, rezumate şi autoreferate:

48. Capcelea A. Politica de Mediu în Moldova: Evoluţia, probleme şi noi obiective . Revista

economică „World Bank User”. Ch.: Ştiinţifică, 2006. p. 25-57.

49. Ionescu C. Curs „Politici de Management de Mediu”. Revista ştiinţifică „Europa

ecologică”. Bucureşti: Economică, 2003. p. 36-62.

50. Negru C. Regimul juridic de protecţie al mediului înconjurător în Dreptul Internaţional

Public. Autoreferatul tezei de doctor în drept, Universitatea de Stat din Moldova. Ch.,

2004. p. 3-21.

51. Relicovschi A. Politici în management-ul mediului. Revista Institutului European din

România. Bucureşti: Economică, 2000. p. 12-37.

52. Spătaru T. Problemele de mediu în Republica Moldova şi percepţia populaţiei. Analele

ştiinţifice ale U.S.M., Seria ştiinţe socio-umanistice. Ch.: U.S.M., 1998. p. 189-193.

53. Spătaru T., Danii T. Dezvoltarea Durabilă a oraşului Ungheni (Studiu sociologic).

Analele ştiinţifice ale U.S.M., Seria ştiinţe socio-umanistice. Ch.: U.S.M., 2001. p. 165-

172.

54. Spătaru T., Danii T. Oraşul Ungheni în pragul secolului XXI: Probleme şi Realizări,

Tendinţe şi Perspective (Studiu sociologic fundamental). Analele Facultăţii de Drept şi

Administraţie Publică Nr.4. Iaşi: Universitatea Ecologică „Dm. Cantemir”, 2002. p. 175-

195.

55. Zamfir N. Mecanismul implementării actelor internaţionale de mediu în Dreptul

Naţional al Republicii Moldova. Autoreferatul tezei de doctor în drept, Secţia Drept

Internaţional şi Relaţii Internaţionale, Centrul Stat şi Drept al Institutului de Istorie, Stat

şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Ch., 2006. p. 7-20.

56. Comisia Economică Pentru Europa, Comitetul Pentru Politica de Mediu, Studiu de

performanţe în domeniul protecţiei mediului, Studiul al doilea. Republica Moldova,

Ch.: Ştiinţifică, 2005. p. 29-135.

57. Convenţia de la Aarhus privind accesul la informaţie, justiţie şi participarea publicului

la adoptarea deciziilor în domeniul mediului. Ch.: Tipografia Centrală, 1999. p. 11-79.

71

58. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Directive. Bucureşti: All Beck, 2008. p. 3-131.

59. Politica de Mediu a BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare).

Raport anual. Bucureşti: Economică, 2007. p. 26-48.

Surse internet:

60. www.justice.md .

61. www.mediu.gov.md .

62. www.moldova.md/ro/government/oll/ECOLOGIE .

63. www.rec.md .

72

http://www.rec.md/

http://www.moldova.md/ro/government/oll/ECOLOGIE

http://www.mediu.gov.md/

http://www.justice.md/

Date post:	01-Jul-2015
Category:	Documents
Upload:	andrei-croitor
View:	1,464 times
Download:	6 times

Teza de Licenta - Bologan Victor

Documents