TEZĂ de DOCTORAT
„Cercetări privind formele şi căile de finanţare a agriculturii, cu privire
specială asupra judeţului Călăraşi"
Conducător ştiinţific: Prof.univ.Dr. DRAGHICI MANEA
Doctorand: Ing. SARBU ANDREEA NATALIA
2007
UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE A G R O N O M I C E SI MEDICINA VETERINARA BUCUREŞTI
CUPRINS
INTRODUCERE 6
CAPITOLUL 1. RELANSAREA AGRICULTURII IN ROMÂNIA 8 1.1 Agricultura României in perioada 1990-2000 8 1.2. Agricultura României în perioada 2001 - 2004 10 1.3. Analiza-diagnostic a politicii agricole şi de dezvoltare rurală in perioada 2005-2006 12 1.4. Analiza SWOT 23 1.5.Strategia dezvoltării economiei rurale şi creşterea productivităţii în sectorul agricol, în contextul integrării în U.E 31
1.5.1. Analiza de stare 31 1.5.2. Obiective strategice 35
1.6. Concluzii 42
CAPITOLUL 2. MANAGEMENTUL FINANCIAR AL UNITĂŢILOR AGRICOLE ÎN CONDIŢIILE ECONOMIEI DE PIAŢĂ 46 2.1.Esenţa, obiectivele şi implicaţiile managementului financiar în activităţile unităţilor economice 46 2.2. Particularităţile managementului financiar în întreprinderile agricole 62 2.3. Exploataţia agricolă şi factorii de producţie 68 2.4. Concluzii 70
CAPITOLUL 3. MODALITĂŢILE DE FINANŢARE A AGRICULTURII IN TARA NOASTRĂ 72 3.1. Abordări conceptuale privind finanţarea agriculturii 72 3.2 Instrumente şi mecanisme de finanţare a agriculturii în perioada de tranziţie şi preaderare la Uniunea Europeană 76
3.2.1. Susţinerea agriculturii prin subvenţii alocate de stat 76 3.2.2.Programe ale UE de finanţare a agriculturii in tara noastră 100
3.2.2.1. Programul PHARE 101 3.2.2.2. Programul ISPA 103 3.2.2.3. Programul SAP ARD 104 3.2.2.4. Fondurile structurale 115
3.2.3. Proiecte finanţate de BANCA MONDIALA 117 3.2.4. Programul Fermierul 120 3.2.5. Finanţarea agriculturii prin credite bancare 123
3.3. Instrumente şi mecanisme de finanţare a agriculturii şi dezvoltării rurale după aderarea la Uniunea Europeană 128
3.3.1 Plăţile directe 130 3.3.2. Măsurile de piaţă 139
3.4. Concluzii 140
CAPITOLUL 4 ANALIZA ECONOMICA SUCCINTA A JUDEŢULUI CĂLĂRAŞI 145 4.1. Analiza generală a zonei 145
4.1.1. Repere geografice şi administrative 145 4.1.2. Cadrul natural al zonei 145 4.1.3. Economia judeţului 146
4.2. Analiza potenţialului natural şi a structurilor agricole din mediul rural 147 4.3.Analiza potenţialului uman 151
4.3.1. Evoluţia şi structura demografică a resurselor umane 151 4.3.2. Mobilitatea resurselor de muncă 157 4.3.3. Evoluţia şi structura populaţiei ocupate pe activităţi ale economiei naţionale, medii şi vârste, în judeţul Călăraşi 161 4.3.4. Structura populaţiei ocupate în agricultură, după statutul profesional 163 4.3.5. Şomeri înregistraţi şi rata şomajului 164
4.4. Concluzii 167
CAPITOLUL 5. ANALIZA FORMELOR DE FINANŢARE A AGRICULTURII ÎN JUDEŢUL CĂLĂRAŞI 169 5 . 1 . Finanţare de la stat 169
1 5.1.1. Susţinerea financiară din partea statului,
a producătorilor agricoli din judeţul Călăraşi 169 5.1.2. Sprijinului direct al statului acordat agricultorilor prin APIA Sucursala Călăraşi 185
5.2. Finanţare externă, prin Programul SAP ARD 190 5.3.Finanţare mixtă 199
5.3.1. Finanţare în sistem privat-stat-extern, prin Programul „ FERMIER UL ". 199 5.3.2. Finanţare în sistem privat—extern. Studiu de caz privind implementarea si finanţarea proiectului "Agricultural Pollution Control Project" în judeţul Călăraşi,
prin Banca Mondială 201 5.4. Studiu de caz privind finanţarea agenţilor economici din agricultură, prin Programul SAP ARD.... 204
5.4.1. Măsura 3.1. - Investiţii în exploataţiile agricole MODERNIZARE FERMĂ PORCI la S. C. IL YA A GRO SRL din comuna VÂLCELELE 204 5.4.2. Măsura 3.1. - Investiţii în exploataţiile agricole MODERNIZARE FERMĂ VEGETALĂ, laS. C. ILDU SRL din comuna VÂLCELELE 221
5.5. Concluzii 234 CAPITOLUL 6. CONCLUZII ŞI PROPUNERI PRIVIND FINANŢAREA AGRICULTURII DUPĂ ADERAREA ROMÂNIEI LA UNRJNEA EUROPEANĂ... 237
BIBLIOGRAFIE. 245
Cuvinte cheie 248
Rezumat 249
Anexe 258
REZUMAT
Aderarea României la Uniunea Europeană are un impact major asupra tuturor sectoarelor de activitate ale economiei naţionale şi în special asupra agriculturii datorită aplicării instrumentelor şi mecanismelor de finanţare specifice PAC care se adresează exploataţiilor agricole care produc pentru piaţă.
In condiţiile în care în România sunt dominante ca număr şi suprafaţă gospodăriile ţărăneşti de subzistenţă şi semisubzistenţă există riscul pierderii unor avantaje economice şi financiare dacă nu se accelerează procesul de restructurare. Finanţarea agriculturii într-o perioadă de tranziţie mult prelungită a fost marcată de aplicarea unor politici agricole diferite, în acord cu programele guvernelor care s-au succedat. Conceptele şi numeroasele modificări a modului de realizare a reformei funciare au condus la parcelarea excesivă a terenurilor trecute în proprietatea deţinătorilor de drept, cu urmări grave pe termen lung asupra competitivităţii agriculturii şi au contribuit la irosirea unor resurse financiare în condiţiile menţinerii unei agriculturi de subzistenţă.
Fondurile bugetare alocate agriculturii româneşti au fost reduse în comparaţie cu alocările Uniunii Europene pentru statele membre sau ale unor ţări vecine. Dar, în primele etape ale tranziţiei, gestiunea acestora a fost defectuoasă, nu s-au abordat corelat toate componentele reformei, mai ales procesul privatizării cu organizarea exploatării agricole. In politica agricolă dominanta principală nu a fost performanţa utilizării alocărilor bugetare, ci mai degrabă protecţia socială, în special în perioadele electorale. Producătorii agricoli beneficiari de subvenţii nu au avut răspunderi ferme în utilizarea lor. Abia în ultimii ani gestiunea subvenţiilor s-a îmbunătăţit şi sunt precizate mai bine condiţiile de alocare a unor tipuri. Cu toate acestea, sprijinul direct la hectar acordat masei gospodăriilor de subzistenţă are mai mult caracter de protecţie socială pentru asigurarea supravieţuirii.
Lipsa unui sistem de sprijin al agriculturii fundamentat pe studii ştiinţifice şi pe cunoaşterea particularităţilor naţionale, ca şi pe înţelegerea corectă a mecanismelor Politicii Agricole Comune, a fost dăunătoare. în anumite etape s-au implementat politici elaborate în condiţiile preluării unor mecanisme de politică agricolă din Uniunea Europeană, din perioadele anterioare, dar care erau inadecvate realităţilor agriculturii româneşti. Măsurile propuse şi unele chiar aplicate în agricultura României vizau fie etape depăşite, fie de perspectivă ale Politicii Agricole Comune, cum a fost cazul măsurilor de liberalizare prematură a preţurilor inputurilor agricole, înaintea liberalizării preţurilor produselor agricole, acordarea de credite cu dobânda pieţei în condiţiile unor rate excesive şi a inflaţiei galopante din primii ani ai tranziţiei etc.
România trebuie să acţioneze în direcţia creşterii capacităţii zonelor rurale de absorbire a fondurilor comunitare, în scopul consolidării exploataţiilor de dimensiuni europene, prin stimularea selectării lor dintre gospodăriile de semisubzistenţă.
Din anul 2003, politica agricolă a României a început să fie corelată cu exigenţele PAC, astfel încât, în anul 2007, să se asigure compatibilitatea necesară cu aceasta şi să se ţină seama de situaţiile specifice din agricultura noastră. De altfel, în urma încheierii negocierilor „Dosarului Agricol" (în iunie 2004), România s-a angajat ca până la aderare să introducă mecanismele PAC.
întrucât mecanismele comunitare de susţinere a agriculturii sunt diversificate şi vor evolua mai mult în această direcţie şi România va trebui să le simplifice şi să redirecţioneze susţinerea, astfel încât formele şi tipurile actuale, extrem de diversificate şi cu efecte pozitive greu de estimat, să asigure convergenţa cu PAC.
In lipsa unui cadru legislativ funcţional privind creditul funciar, cat si a unor reglementari pentru creditarea si finanţarea agriculturii, acest sector va resimţi cel mai puternic impactul integrării in Uniunea Europeana.
In lumina acestor considerente, teza de doctorat „Cercetări privind formele şi căile de finanaţare a agriculturii, cu privire specială asupra judeţului Călăraşi" reprezintă o încercare de a radiografia imaginea agriculturii româneşti, a formelor şi căilor de finanţare a acestui sector al economiei naţionale, în contextul integrării acesteia în structurile agrare ale U.E., şi de a estima efectele contradictorii ale acestui proces, pe fundalul provocărilor cu care se confruntă U.E. în acest domeniu şi nu numai.
Reflectând valenţele multifuncţionale ale agriculturii şi dezvoltării rurale, atât prin conţinut, cât şi prin modul de structurare a lucrării, prezentul studiu tranzitează de la analiza situaţiei agriculturii româneşti în procesul de relansare după revoluţia din 1989, a strategiei dezvoltării economiei rurale şi a creşterii productivităţii în sectorul agricol, în contextul integrării în Uniunea Europeană, privită prin prisma procesului de globalizare, spre o aprofundare a modalităţilor de finanţare a agriculturii înainte şi după aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană, a modului în care aplicarea mecanismelor de finanţare interne şi externe pot contribui la înfăptuirea unei coeziuni economice şi sociale reale, ajungând la realităţile sectorului agricol românesc, cu privire specială asupra judeţului Călăraşi, prin realizarea unui studiu de caz privind finanţarea din fonduri publice a agriculturii în profil teritorial, cu scopul de a le cuantifica impactul.
Teza de doctorat este structurată în şase capitole, organic legate între ele, ceea ce conferă studiului un caracter unitar. Primul capitol, „RELANSAREA AGRICULTURII ÎN ROMÂNIA", este consacrat analizei situaţiei agriculturii în trei etape: 1990 - 2000; 2001-2004, respectiv, perioada de preaderare 2005-2006, în scopul punerii în evidenţă a modului de realizare a integrării economice, creării pieţei comune şi apropierii politicilor economice ale ţărilor membre. Se prezintă o cronologie a celor mai importante evenimente ale politicii agricole legate de aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană şi se delimitează principalele elemente ale strategiei de preaderare, în paralel cu prezentarea instrumentelor de aplicare a acestei strategii, prin analiza-diagnostic a politicii agricole şi de dezvoltare rurală. Principalele elemente rezultate din analiza efectuată sunt sintetizate sub forma unei matrici SWOT, pe baza căreia se pot formula principalele direcţii de acţiune şi măsuri concrete de reformă sectorială în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale.
Din analiză se desprind unele concluzii, cum sunt: • agricultura s-a dovedit a fi cel mai dificil capitol în procesul negocierilor de aderare a ţărilor candidate la structurile agrare ale U.E., situaţie datorată complexităţii obiectivelor urmărite şi care se referă la stabilitatea economică, investiţii mari din fondurile comunitare, venituri mai mari pentru producătorii agricoli, accesul la piaţa unică a producătorilor agricoli, în condiţiile desfăşurării unei acerbe concurenţe; • pentru România, actuala stare economico-socială a agriculturii constituie un obstacol redutabil în integrarea acestei ramuri în structurile agrare ale U.E.. Aceste obstacole privesc nivelul redus al productivităţii muncii agricole, structurile agrare fărâmiţate, disfuncţiile grave manifestate în sistemul de pieţe agricole, legăturile marginale cu piaţa ale exploataţiilor agricole de subzistenţă şi semisubzistenţă, autoconsumul fiind predominant, accesul redus la credite, neajunsuri pe linia valorificării şi comercializării producţiei e tc , toate acestea constituind punctele slabe cu care se confruntă agricultura românească în această perioadă de preaderare; • necesitatea intensificării eforturilor tuturor instituţiilor centrale în domeniu şi ale participanţilor direcţi şi indirecţi la activitatea agricolă, pe linia producţiei, valorificării şi comercializării, în concordanţă cu prevederile acquis-ului comunitar, utilizarea cu înaltă responsabilitate socială a fondurilor provenite de la bugetul de stat şi, îndeosebi, a celor
provenite din surse comunitare. • actuala construcţie interstatală europeană este un proces în continuă desfăşurare, pe fondul tendinţei de globalizare a economiei mondiale şi a accentuării interferenţelor economice între statele lumii contemporane, întruchipată într-un sistem suprastatal de gestionare a puterilor economice, sociale, politice, culturale, militare. Uniunea Europeană este ea însăşi o ţintă politică ce poate fi atinsă prin mijloace economice (piaţa comună) şi instituţionale (dreptul comunitar şi instituţiile comunitare);
Capitolul al II-lea al lucrării, „MANAGEMENTUL FINANCIAR AL UNITĂŢILOR AGRICOLE ÎN CONDIŢIILE ECONOMIEI DE PIAŢĂ", are un caracter teoretico-operaţional. în primul subcapitol, se prezintă esenţa, obiectivele şi implicaţiile managementului financiar în activitatea unităţilor economice, aşa cum sunt ele prezentate în literatura de specialitate şi se insistă asupra implicaţiilor şi importanţei managementului financiar în activitatea firmei, în general. Pe baza suportului general, teoretic, metodologic şi operaţional, asigurat de către primul subcapitol, în cel de-al doilea subcapitol se analizează şi se elucidează aspecte particulare ale managementului financiar în intreprinderile agricole, în strânsă corelaţie cu caracteristicile exploataţiei agricole, a factorilor de producţie specifici acesstui domeniu de activitate. Din analiza acestui capitol se desprind, de asemenea, unele concluzii, cum ar fi: • elaborarea politicii financiare a întreprinderii agricole priveşte determinarea nevoilor de finanţare pentru o perioadă de timp anumită, alegerea unei variante de îndatorare, adică a unei modalităţi de finanţare prin capitaluri proprii sau credite, precum şi raportul între nevoile de finanţare pe termen scurt sau pe termen lung. în opinia noastră, politica financiară a întreprinderii nu se rezumă la definirea deciziilor de investire şi de finanţare, deşi, acestea sunt aspecte importante; • managementul financiar concretizează condiţiile financiare de adaptare a întreprinderii la realităţile înconjurătoare, sub aspecte diverse şi mai ales din punctul de vedere al ritmului şi căilor de creştere a capitalului, modalităţilor de finanţare, de utilizare a surplusului existent în anumite perioade, cât şi de organizarea structurii puterii, respectiv a conducerii în interiorul firmei; • nu excludem şi faptul că gestiunea financiară, menţinerea echilibrului financiar, protejarea autonomiei şi dezvoltarea firmei se sprijină pe anticiparea fluxurilor financiare pe perioade scurte şi îndelungate, spre a se proceda în timp util la ajustarea lor şi a rentabilităţii, înainte de a se imobiliza sau mobiliza capitalurile. Astfel, realizarea funcţiei financiare a întreprinderii necesită organizarea sistematică a previziunii sub forma unor programe financiare. Prin urmare, previziunea devine un obiectiv al strategiei şi politicii în managementul financiar al întreprinderii;
• autofinanţarea prezintă avantaje reale şi experienţa practică demonstrează că acest principiu nu trebuie exagerat, deoarece ea este oportună îmbinării utilizării capitalului propriu şi împrumuturilor. Autofinanţându-se în exclusivitate, o întreprindere este ruptă de piaţa financiară a capitalurilor, mobilitatea capitalurilor sale fiind mai redusă. Capitolul al III-lea „MODALITĂŢILE DE FINANŢARE A AGRICULTURII ÎN ŢARA NOASTRĂ", format din patru subcapitole, prezintă şi analizează instrumentele şi mecanismele de finanţare a agriculturii în perioada de tranziţie şi preaderare la Uniunea Europeană^ respectiv, principalele resurse financiare destinate agriculturii - cele provenite de la bugetul de Stat, din surse proprii ale MAPDR, surse externe nerambursabile, dar şi tipologia creditelor bancare destinate finanţării agriculturii dar şi instrumentele şi mecanismele de finanţare a agriculturii şi dezvoltării rurale după aderarea la Uniunea Europeană, respectiv - plăţile directe şi măsurile de piaţă. în categoria programelor derulate de U.E. în ţara noastră, accentul a fost pus pe prezentarea Programului SAPARD, principalul instrument financiar de preaderare pentru agricultură şi
dezvoltare rurală, pus la dispoziţia ţărilor candidate de către U.E. în perioada 2000-2006 şi precursorul fondurilor structurale europene. Se acordă un spaţiu larg prezentării şi explicării mecanismului de finanţare a politicilor comunitare destinate agriculturii, prin explicarea instrumentelor utilizate de către Uniunea Europeană pentru a-şi promova politicile şi a-şi susţine poziţia competitivă pe piaţa internaţională, concretizate în fondurile structurale: Fondul European de Orientare şi Garantare în Agricultură (FEOGA), Fondul Social European (FSE), Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) şi Instrumentul Financiar pentru Orientare în Piscicultura (IFOP). Sunt evidenţiate obiectivele prioritare ale fondurilor structurale ale U.E., începând cu anul 2000, inclusiv criteriile de eligibilitate în vederea accesării acestor fonduri, pe tipuri de zone aflate în dificultate structurală. în vederea consolidării fermelor, prin legea privind stimularea investiţiilor în agricultură, s-au creat mecanisme de stimulare a investiţiilor efectuate în agricultură în sectoarele de procesare, depozitare, conservare şi valorificare a produselor precum şi în alte sectoare legate de specificul activităţilor agricole. Au fost acordate fonduri din bugetul ministerului către bănci agreate, pentru acordarea de credite avantajoase celor ce investesc în agricultură, pentru cofinanţarea măsurilor privind investiţiile în ferme, investiţiile în unităţile de procesare şi investiţiile pentru diversificarea economică în mediul rural din programul SAP ARD, precum şi pentru unele investiţii neeligibile prin SAP ARD. In vederea susţinerii financiare a procesului de consolidare a fermelor, începând cu anul 2005 şi continuând şi în 2006, efortul bugetar a fost orientat către susţinerea investiţiilor în mediul rural, stimularea participării băncilor şi dezvoltarea competenţelor lor pentru creditarea agriculturii. Astfel, prin Programul Fermierul se constituie la dispoziţia ministerului de resort un Fond pentru creditarea investiţiilor efectuate în agricultură şi în sectoarele de procesare, depozitare, conservare şi valorificare a produselor, precum şi în alte sectoare legate de specificul activităţilor agricole, fond care este derulat prin societăţi bancare şi instituţii financiare, selectate în urma unui proces de licitaţii publice. Tot în categoria programelor cu finanţare externă se includ şi cele derulate de Banca Mondială pentru finanţarea agriculturii. După aderarea la U.E. mecanismele de finanţare a agriculturii au ca surse: 1.Bugetul UE prin două fonduri europene pentru agricultură: Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru finanţarea măsurilor de piaţă; Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR) pentru finanţarea programelor de dezvoltare rurală.
2.Cofinanţare naţională de la bugetul de stat; 3. Surse proprii ale exploataţiilor agricole şi a beneficiarilor proiectelor de investiţii;
La acestea se adaugă şi alte surse de finanţare, respectiv creditele pentru producţie şi creditele pentru investiţii în completarea surselor proprii. România va beneficia de sprijin comunitar pentru stabilizarea pieţei sub forma plăţilor directe
şi a măsurilor de piaţă, Ia care se adaugă sume considerabile alocate pentru dezvoltarea rurală, în scopul creşterii competitivităţii agricole şi dezvoltării complexe a economiei rurale. Plăţile directe reprezintă principalul instrument de sprijin al producătorilor agricoli şi au ca sursă de finanţare bugetul agricol al comunităţii şi bugetul naţional. Suma alocată de UE pentru plăţile directe în perioada 2007-2009 se ridică la 967,9 milioane euro, reprezentând 24,15% din sprijinul comunitar sumă care include susţinerea financiară destinată produselor sau sectoarelor pentru care sunt stabilite cote, suprafeţe de referinţă sau plafoane naţionale.
Acest tip de susţinere financiară nu necesită cofinanţare de la bugetul naţional, dar implică costuri semnificative de implementare, costuri care însă nu au fost evaluate şi estimate.
Conform reglementărilor în cadrul acestei scheme valoarea plăţilor directe la hectar se calculează prin împărţirea plafonului naţional de plăţi directe la suprafaţa agricolă eligibilă. Aplicarea SAPS este oportună o perioadă de timp, pentru a se asigura restructurarea exploataţiilor şi a se dezvolta relaţiile acestora cu piaţa. Trecerea la schema de plată unică presupune un grad avansat de dezvoltare şi stabilizare a producţiei şi diversificarea activităţii pentru a avantaja agricultura românească. Agricultura României beneficiază ca şi celelalte state membre şi de alte forme de sprijin, inclusiv pentru restructurarea fermelor de semisubzistenţă, sprijin comunitar din Fondurile structurale pentru investiţii în exploataţii agricole şi alte activităţi economice din zonele rurale, sprijin substanţial pentru dezvoltarea rurală şi protecţia mediului etc. Aceste alocaţii multiplică efectele sprijinului direct acordat la hectar şi pe animal.
Pentru măsurile de piaţă pentru perioada 2007-2009 fondurile alocate de UE vor fi în sumă de 732 milioane Euro, ceea ce reprezintă 18,26% din total, sumă în care este inclusă intervenţia pe piaţă şi restituţiile la export.
Nici acest sprijin nu necesită cofinanţare naţională dar pentru ca România să poată beneficia de aceste sume a trebuit să suporte din bugetul naţional, anterior aderării, costurile de implementare ale acestor politici.
Din analiza acestui capitol se desprind, următoarele concluzii, cum ar fi: • în perioada de pre-aderare, au existat trei instrumente care au finanţat programe ale Uniunii Europene pentru a asista tarile candidate din Europa Centrala si de Est in pregătirile pentru aderare, programe de care a beneficiat si România. Acestea sunt PHARE, ISPA, SAPARD. • finanţarea zonelor rurale prin programul SAPARD, contribuie la adaptarea durabilă a sectorului agricol şi a zonelor rurale la cerinţele pieţei unice şi dezvoltării integrate a spaţiului rural, protecţiei mediului şi îmbunătăţirea condiţiilor sociale;
• reconsiderarea agriculturii ca prioritate a dezvoltării este evidentă abia din anul 2004. Această orientare este întărită de intrările crescânde de resurse financiare externe nerambursabile şi de rezultatele negocierilor „Dosarului agricol" cu Uniunea Europeană. Intrările externe de resurse financiare nerambursabile au ca destinaţie investiţiile în agricultură şi sectorul agroalimentar, dezvoltarea rurală şi protecţia mediului şi este previzibilă modernizarea şi relansarea economică şi socială a zonelor rurale în viitorii ani. Absorbirea acestor resurse şi gestionarea lor cu eficienţă este o importantă problemă managerială.
• Sprijinirea masei producătorilor agricoli români, nu are acelaşi conţinut şi semnificaţie cu plăţile directe la hectar sau pe animal în UE. Acestea se acordă condiţionat, sunt monitorizate, iar beneficiari sunt agricultorii care produc pentru piaţă, întrucât exploataţiile din ţările membre de multă vreme nu mai produc pentru autoconsum. România nu a dispus de resurse atât de mari încât să folosească sistemul de susţinere nelimitată a preţurilor produselor agricole aşa cum acesta s-a folosit în primele decenii de politica agricolă în ţările Comunităţii Europene, tot aşa cum nu este raţional să se susţină financiar marea masă a gospodăriilor care produc pentru autoconsum. Pentru acest segment există alte măsuri de sprijin, orientare şi protecţie socială.
• Nu a fost şi nu este raţională nici direcţionarea excesivă a alocaţiilor bugetare către întreprinderile mari şi foarte mari, în defavoarea segmentului de gospodării mijlocii. Acest segment primeşte alocaţii reduse, atât din cauza legislaţiei care îndreaptă o parte importantă din fonduri către segmentul marilor întreprinderi, cat şi din cauza deciziilor privind alocarea resurselor bugetare milioanelor de gospodării de subzistenţă. Acest mecanism se foloseşte în condiţii diferite în România faţă de Uniunea Europeană.
• Plăţile directe în actuala structură de sprijin (sprijinul de 2,5 milioane lei/ha destinat tuturor gospodăriilor mici de pânâ la 5 ha de care vor beneficia 4,4 milioane producători
agricoli) trebuie să se adapteze la noile coordonate ale PAC, revizuite. Actualele forme de sprijin acordat pentru irigaţii, seminţe, utilizarea materialului genetic şi susţinerea dobânzii la creditul agricol pentru producţie etc. nu sunt compatibile cu noua PAC. Deoarece peste un an PAC se va ghida după alte principii, direcţionate spre prezervarea mediului înconjurător, ar trebui introduse treptat şi astfel de programe.
• România a optat pentru introducerea, din 2007, a sprijinului direct pe hectar şi animal (SAPS), urmând ca în circa 3 ani să se pregătească pentru trecerea la schema unică pe exploataţie (SPS), acordată sub forma de plată pe hectarul eligibil, condiţionată de exploatarea terenului în condiţii prietenoase faţă de mediu înconjurător, care ar trebui mediatizată la nivelul producătorilor agricoli.
• Alocarea sumelor pentru plăţi directe provenite de la Comunitate se face conform unui calendar de creştere procentuală anuală pe o perioadă de 10 ani (2007-2016). Acest termen poate fi devansat dacă sunt pregătite toate condiţiile necesare pentru trecerea de la mecanismele SAPS la mecanismele SPA, respectiv se asigură alinierea la cerinţele Uniunii Europene din anul 2013, când UE 15 va aplica complet SPS.
• întrucât plafonul naţional atribuit de UE României s-a negociat la suprafaţa arabilă de 7012666 hectare şi în zootehnie la bovine, lapte, ovine şi caprine, MAPDR, care a optat pentru SAPS, va trebui să solicite Comisiei Europene să aprobe ca plăţile directe complementare să fie alocate în funcţie de suprafaţa agricolă înscrisă în Registrul Fermelor, în care, conform O.M. nr. 362/2005, sunt identificaţi fermierii care pot beneficia de sprijin direct comunitar, după aderare. Registrul Fermelor este element component al Sistemului Integrat de Administrare şi Control (IACS) şi este gestionat de Agenţia de Plăţi Şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA). în funcţie de suprafeţele înscrise în Registru, fiecărei exploataţii i se va acorda o plată directă la hectar şi pe animal, conform nivelului stabilit în plan naţional pentru plata de la UE, la care se adaugă plata de la bugetul naţional. Agricultorul va trebui să respecte condiţiile de bune practici agricole, de structură a culturilor, în care să se regăsească priorităţile naţionale şi exigenţele de calitate a produselor conform normelor comunitare.
• Finanţarea exploataţiilor agricole din România va fi foarte dificilă nu numai datorită numărului mare al acestora şi a dimensiunilor reduse, ci şi datorită numărului mare al parcelelor. Sistemul de Identificare a Parcelelor Agricole (SIPA), ca element de bază a IACS, evidenţiază că exploataţiile mici, cu suprafeţe între 1-5 ha utilizează 8.420.000 parcele, cu o dimensiune medie de 0,50 ha, iar fermele de peste 100 ha utilizează 194.370 parcele, cu o dimensiune medie de 33,65 ha. Din cauza pragului de 0,30 ha pentru o parcelă şi de 1 ha pe exploataţie, un număr de circa 1.121 mii exploataţii nu sunt eligibile pentru plăţi directe. Cu toate acestea, un număr foarte mare de ferme sunt eligibile pentru plăţi directe. Suprafaţa agricolă utilizată potenţială, care urmează a fi prelucrată în cadrul SIPA, va fi de peste 13 milioane hectare şi 1,86 milioane exploataţii mici, din categoria 1-5 ha, care deţin 30% din suprafaţa agricolă utilizată cu o medie de 2,26 ha.
• Deoarece nu s-a stabilit o limită maximă de suprafaţă pentru alocarea plăţilor directe, cele mai avantajate vor fi marile întreprinderi, ceea ce va întârzia procesul de restructurare a marii mase a gospodăriilor ţărăneşti. Datorită dualităţii formelor de exploatare agricolă şi lipsei unui sector comercial format din exploataţii de dimensiuni mijlocii, similare cu cele europene, există riscul risipirii unor importante fonduri pentru gospodăriile mici şi menţinerea subzistenţei, ca şi utilizării neraţionale a acestora de către întreprinderile agricole de dimensiuni mari, care nu au o producţie diversificată şi limitează formarea sectorului fermelor mijlocii. Rezolvarea acestei contradicţii sub acţiunea legilor dure ale pieţei necesită timp întrucât micile gospodării s-au dovedit a rezista vreme îndelungată presiunilor pieţei, cu excepţia celor care produc legume de seră sau produse ecologice.
• Alături de eliminarea sau atenuarea substanţială a influenţelor nefavorabile a factorilor ce îngustează accesul agricultorilor la credite, sunt necesare măsuri menite să dinamizeze piaţa creditului agricol, respectiv: - amplificarea acţiunilor de constituire a grupurilor de producători şi asocierea acestora în diferite tipuri de cooperative, care le pot asigura o utilizare mai eficientă a activelor şi o situaţie financiară care să permită accesul la credite; - acţiuni de informare a producătorilor agricoli şi a populaţiei din mediul rural în ce priveşte riscul şi asigurarea recoltelor, concomitent cu creşterea numărului şi calităţii serviciilor de asigurări private în mediul rural; - asigurarea asistenţei de specialitate pentru producătorii agricoli, la întocmirea documentaţiei de creditare, în special la elaborarea planului de afaceri şi a fluxului de numerar; - posibilitatea de acordare a creditului garantat cu recoltele viitoare şi rambursarea acestora în rate u frecvenţă mică, având în vedere cash-flow-ul producătorilor agricoli, care este variabil în timpul anului; - crearea şi susţinerea Caselor de credit rural, prin atragerea în cadrul fondurilor destinate creditării activităţilor agricole a unor ajutoare de stat nerambursabile, modalităţi folosite şi de alte state la înfiinţarea instituţiilor de credit mutual.
• Gradul de absorbţie a fondurilor comunitare după aderarea României la Uniunea Europeană şi schimbarea mediului econimic şi social din zonele rurale, exprimă calitatea managementului instituţiilor implicate şi efortul de pregătire a agenţilor economici pentru accesarea acestora. O serie de cauze are situaţia existentă până în prezent, legate în special de dificultăţile de cofinanţare, de lipsa plafoanelor de credite pentru agricultori, de incoerenţa şi birocraţia creată de cerinţele ghidurilor SAPARD, care au fost multă vreme complicate etc.
• Accesarea fondurilor comunitare este proba de foc a instituţiilor implicate, expresia capacităţii administrative a personalului acestora. In condiţiile în care România va contribui la bugetul U.E., dar fondurile spre România nu sunt absorbite şi se vor întoarce la UE, aderarea va costa scump, fără a obţine avantaje.
• Cu toate implicaţiile aplicării Politicii Agricole Comune în agricultura României, a dificultăţilor organizării pieţelor în condiţiile necesităţii respectării acquis-ului comunitar, avantajul de-a face parte dintr-o mare piaţă performantă este considerabil.
Acest avantaj rezultă din variabilele forme de sprijin acordat atât financiar cât şi logistic, precum şi din disciplinarea pieţei.
Pregătirea profesională a administraţiei şi experienţa agricolă constituie cheia pentru cheltuirea eficientă a fondurilor comunitare şi naţionale alocate agriculturii şi dezvoltării rurale. La acestea se adaugă necesitatea pregătirii beneficiarilor de fonduri, care sunt în acelaşi timp şi investitori şi cofinanţatori.
în capitolul al IV-lea, se conturează, aşa cum menţionează şi titlul „ANALIZA ECONOMICĂ SUCCINTĂ A JUDEŢULUI CĂLĂRAŞI", prin prezentarea generală a zonei, sub aspect geografic şi administrativ, al cadrului natural şi o scurtă retrospectivă a economiei judeţului. Se analizează de asemenea, potenţialul natural şi structurile agricole din mediul rural călăraşean, precum şi potenţialul uman, respectiv: evoluţia şi structura demografică a resurselor umane, mobilitatea resurselor umane, evoluţia şi structura populaţiei ocupate pe activităţi ale economiei naţionale, după statutul profesional, medii şi vârste. în finalul capitolului, se face referire la şomerii înregistrări şi rata şomajului în judeţul Călăraşi. Din analiza acestui capitol se desprind, de asemenea, unele concluzii, cum ar fi:
• în judeţul Călăraşi, agricultura constituie activitatea economică principală. Baza acesteia o reprezintă suprafaţa agricolă de 420.780 ha, respectiv, 2,9% din suprafaţa agricolă a ţării, locul 8 ca mărime în topul judeţelor ţării. Din această suprafaţă, terenul arabil deţine 413.135 ha, respectiv, 4,4% din suprafaţa arabilă a ţării şi locul 5, în topul judeţelor.
• Din suprafaţa totală de 292154 ha, 112895 ha sunt exploatate în sistem asociativ, 93609 ha sunt exploatate în sistem de arendă şi 85650 ha sunt constituite ca exploataţii individuale. • Sub raportul principalilor indicatori demografici, populaţia judeţului Clăraşi prezintă o serie de trăsături care conferă, în general, un caracter echilibrat structurilor şi proceselor sale evolutive. • Pentru stabilizarea forţei de muncă în mediul rural, îmbunătăţirea structurii sale calitative şi a creşterii gradului de ocupare sunt necesare soluţii şi programe prioritare pentru:stimularea domeniului ocupaţional al populaţiei rurale şi asigurarea stabilizării tineretului; perfecţionarea sistemului de pregătire generală şi profesională a tineretului şi de reciclare a agricultorilor; stimularea de durată a creşterii producţiei agricole, în special zootehnice prin sisteme moderne de finanţare; stabilirea unui sistem coerent de norme juridice privind statutul producătorului agricol şi constituirea organizaţiilor profesionale şi interprofesionale agricole.
• Prin urmare, formarea agricultorilor, trebuie adaptată la noile relaţii bazate pe proprietatea privată, în funcţie de caracteristicile pieţei muncii pentru agricultură şi de evoluţia structurii resurselor de muncă din această ramură, resurse care să fie capabile a accesa şi utiliza cu maximă eficienţă fondurile structurale alocate în scopul dezvoltării agriculturii în profil teritorial şi naţional. Capitolul V constituie un studiu de caz în judeţul Călăraşi, privind „ANALIZA FORMELOR DE FINANŢARE A AGRICULTURII" în profil teritorial, structurat în patru subcapitole, în fiecare dintre ele analizându-se diferitele modalităţi de finanţare în funcţie de provenienţa fondurilor, respectiv: finanţare de la stat, prin subvenţiile acordate de la Bugetul Statului şi fonduri proprii ale MAPDR prin APIA; finanţare externă, prin programul SAPARD; finanţare mixtă, în sistem privat —stat -extern, prin programul Fermierul, respectiv, privat -extern, prin Banca Mondială. La acest subcapitol se realizează un studiu de caz privind implementarea şi finanţarea proiectului „Agricultura! Pollution Control Proiect", în judeţul Călăraşi. Ultimul subcapitol reprezintă un studiu de caz privind finanţarea agenţilor economici din agricultură prin programul SAPARD, măsura 3.1. "Investiţii în exploataţiile agricole", realizat la S.C. YLIA AGRO S.R.L. privind modernizarea unei ferme de porci, şi la S.C. ILDU S.R.L., privind achiziţionarea de utilaje agricole, în scopul modernizării fermei vegetale. Din analiza formelor de finanţare a agriculturii judepalui Călăraşi, din fonduri publice se desprind, următoarele concluzii: • resursele financiare destinate susţinerii agriculturii judeţului Călăraşi provin de la Bugetul de Stat, surse proprii ale MAPDR şi surse externe neambursabile. Sistemele de alocare şi evaluarea impactului asupra sectorului agricol arată efectele pozitive şi neajunsurile care se manifestă în procesul de implementare şi permite îmbunătăţirea mecanismelor de politică agricolă;
• în perioada 2002 - 2006, producătorii agricoli din judeţul Călăraşi, au beneficiat de susţinere financiară din partea statului de 26.300.012 RON, reprezentând subvenţii pentru achiziţionarea instalaţiilor de irigat, a utilajelor agricole, pentru motorină, seminţe etc, iar crescătorii de animale din judeţul Călăraşi au beneficiat de susţinere financiara din partea statului in suma de 660.876,20 RON, reprezentând subvenţii pentru lapte, came, juninci, viţei, familii de albine, ovine;
• la nivelul judeţului Călăraşi, prin Programul SAPARD s-au dezvoltat măsurile: /. / îmbunătăţirea prelucrării şi marketingului produselor agricole şi piscicole, de care au beneficiat 6 societăţi comerciale, cu un buget eligibil de 13.005.844 euro; Măsura 3.1 Investiţii în exploataţii agricole, de care au beneficiat 57 societăţi comerciale cu profil agricol, cu un buget eligibil de 15.531.957,32 euro; Măsura 3.4 Dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice, de care au beneficiat 3 societăţi comerciale, cu un buget eligibil de 448.502 euro; Măsura 2.1 Dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii rurale, de care au beneficiat 13 Consilii Locale, cu un buget eligibil total de 18.504.355,010 RON;
• Programul Fermierul asigură creditele de investiţii pentru modernizarea exploataţiilor agricole şi a unităţilor de procesare a produselor agro-alimentare. Au fost accesate şi finalizate prin măsura 3.1., din cadrul acestui program, proiecte de care au beneficiat 13 societăţi comerciale şi asociaţii familiale cu profil agricol, cu un buget eligibil de 3.069.122 euro. Facem precizarea că, pentru finanţare prin acelaşi program, încă 41 societăţi comerciale cu profil agricol, au depus proiecte, care se află în verificare, la momentul cercetării.
Capitolul VI cuprinde CONCLUZII ŞI PROPUNERI PRIVIND FINANŢAREA AGRICULTURII DUPĂ ADERAREA ROMÂNIEI LA UNIUNEA EUROPEANĂ
Teza de doctorat „Cercetări privind formele şi căile de finanţare a agriculturii, cu privire specială asupra judeţului Călăraşi" a efectuat o analiză critică a modelului de finanţare a agriculturii în perioada de tranziţie şi preaderare la Uniunea Europeană oferind soluţii şi propuneri de măsuri, aplicabile în perioada de postaderare, în vederea îndeplinirii cerinţelor acquis-ului comunitar, pentru a beneficia şi utiliza într-un mod cât mai eficace de fondurile din bugetul comunitar ce vor fi puse la dispoziţia României de către Uniunea Europeană, precum şi cele din bugetul naţional. Ar fi însă greşit să interpretăm că odată integraţi în Uniunea Europeană vor apare imediat schimbări pozitive radicale în economie şi societate. Mutaţii se observă încă de pe acum, altele sunt în curs de desfăşurare pe termen mediu şi lung şi vor fi simţite de către populaţie în mod treptat, pe măsura consolidării durabile a economiei naţionale în ansamblul său, inclusiv a spaţiului rural românesc.
Concluzia finală asupra căreia trebuie îndreptate judecăţile legate de problematica abordată în cadrul acestei teze de doctorat este următoarea: finanţarea şi creditarea constituie cheia succesului restructurării şi creşterii competitivităţii în agricultură, în condiţiile funcţionării pieţei şi creşterii cererii de produse agroalimentare. Baza finanţării agriculturii româneşti trebuie să o reprezinte sursele interne, mobilizate şi orientate spre scopuri fundamentate economic. Sursele externe au un mare rol în modernizarea agriculturii, capitalul autohton fiind limitat, dar uneori, criteriile impuse în eliberarea şi folosirea fondurilor externe nu răspund cel mai bine situaţiei existente în profil teritorial.
