UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN CRAIOVA

ŞCOALA DOCTORALĂ

TEZĂ DE DOCTORAT REZUMAT

IMPORTANłA STUDIULUI HISTOLOGIC ŞI

IMUNOHISTOCHIMIC ÎN APRECIEREA EVOLUłIEI MORFOLOGICE A INTEGRĂRII

TISULARE A IMPLANTELOR DENTARE

CONDUCĂTOR DE DOCTORAT

Prof. Univ. Dr. ŞTEFANIA CRĂIłOIU

STUDENT DOCTORAND OBĂDAN FLORIAN

CRAIOVA - 2018

2

CUPRINS

INTRODUCERE 3

STADIUL CUNOAŞTERII 3

CAPITOLUL 1 Histologia şi histofiziologia Ńesuturilor moi periimplantare 3

CAPITOLUL 2 Patologia periimplantară 4

CAPITOLUL 3 Materiale de augmentare osoasă 4

CONTRIBUȚII PERSONALE 5

CAPITOLUL 4 Studiul histologic al mucoasei periimplantare 5

CAPITOLUL 5 Studiul imunohistochimic al mucoasei periimplantare 7

CAPITOLUL 6 Evaluarea osteointegrării unor materiale de augmentare osoasă in vivo pe şobolani de laborator

9

CONCLUZII GENERALE 10

BIBLIOGRAFIE 11

Cuvinte cheie : Mucoasă periimplantară, model experimental, osteointegrare,

markeri imunohistochimici, patologie periimplantară.

3

INTRODUCERE

Comportamentul mucoasei periimplantare depinde de mai mulŃi factori, printre care: calitatea Ńesuturilor moi, profunzimea implantului, tipul de biomaterial utilizat şi aspectul suprafeŃei sale (Berglundh T, Lindhe J, Ericsson I, Marinello CP, Liljenberg B, Thornsen P. 1991; Ericsson I, Lindhe J, 1993; Linkow L, Rinaldi A, Weiss W, Smith G, 1990). InterfaŃa dintre Ńesuturile moi şi implant este reprezentată, la sfârşitul perioadei de cicatrizare, de trei zone bine delimitate: epiteliul sulcular, epiteliul de joncŃiune şi Ńesutul conjunctiv periimplantar. Aceste structuri sunt similare celor aparŃinând parodonŃiului superficial, dar nu identice (Friberg B, 1994). Literatura medicală de specialitate raportează extrem de diferit incidenŃa patologiei periimplantare: de la o prevalenŃă foarte scăzută de 5% până la una de 56% (Cecchinato D, Parpaiola A, Lindhe J, 2014; Atieh MA, Alsabeeha NH, Faggion CM Jr, Duncan WJ, 2013; Klinge B, Meyle J, 2012; Albrektsson T, Buser D, Chen ST, Cochran D, DeBruyn H, Jemt T, et al, 2012; Zitzmann NU, Berglundh T, 2008; Mombelli A, Lang NP, 1998). Intervalul atât de mare al incidenŃei îşi găseşte justificarea în existenŃa diferitelor definiŃii utilizate în clasificarea acestei patologii. De aici dificultatea comparării diferitelor studii şi totodată rezultă necesitatea existenŃei şi mai multor cercetări care să conducă la un consens pe acest subiect.

Am fost motivaŃi în alegerea acestei teme de mai multe aspecte: aplicarea implantelor endoosoase reprezintă o metodă tot mai frecvent folosită în ultimele decenii în restaurările estetice şi funcŃionale; există o preocupare continuă în ceea ce priveşte perfecŃionarea tipurilor de implante, cât şi apariŃia de materiale noi, care să fie cât mai bine tolerate; nu întotdeauna există o explicaŃie a eşecului într-un anumit caz; succesul clinic poate să fie influenŃat de particularităŃile Ńesuturilor periimplantare; anumite situaŃii clinice impun reconstrucŃia defectelor osoase prin metoda augmentării cu materiale aloplastice.

Un studiu morfologic aprofundat, prin tehnici de histologie convenŃională, dar şi prin tehnici de imunohistochimie, aduce informaŃii foarte importante care pot defini morfofiziologia mucoasei gingivale în implantele reuşite şi pot reŃine aspecte care să explice unele eşecuri. Prin acest demers, ne-am propus să contribuim la o mai bună înŃelegere a comportamentului Ńesutului moale periimplantar, suportul morfologic fiind cel care poate să explice diferitele situaŃii clinice. Mai mult, după cunoştinŃele noastre, până în prezent, nu există studii care să urmărească concordanŃa între aspectele clinice şi cele histopatologice şi imunohistochimice de la nivelul Ńesutului moale periimplantar, la pacienŃii care nu au prezentat mobilitate şi nici semne imagistice de resorbŃie osoasă, la 4 luni de la inserarea implantelor, unii dintre ei neprezentând nici semne clinice inflamatorii.

STADIUL CUNOAŞTERII CAPITOLUL 1

HISTOLOGIA ȚI HISTOFIZIOLOGIA ȚESUTURILOR MOI PERIIMPLANTARE

Studiile experimentale au arătat că între mucoasa gingivală şi mucoasa periimplantară există similitudini, atât la nivelul epiteliului cât şi la nivelul Ńesutului conjunctiv, deşi lipsa cementului radicular la nivel implantar creează diferenŃe, la nivelul celor două structuri, în ceea ce priveşte orientarea fibrelor colagene (Sîrbu I, 2006). Și alŃi autori (Berglundh T, Lindhe J, Ericsson I et al, 1991) au comparat mucoasa periimplantară indemnă de leziuni cu mucoasa gingivală din jurul unui dinte. Mucoasa care înconjoară implanturile dentare formează de

4

asemenea un sigiliu comparabil cu cel realizat de epiteliul de joncŃiune. Formarea unui epiteliu barieră începe după 1-2 săptămâni de la vindecare şi se termină la 6-8 săptămâni după intervenŃie. Această joncŃiune peri-implant este compusă din trei tipuri de epiteliu: epiteliul peri-implant (EPI), epiteliul sulcular peri-implant (ESPI) şi epiteliul oral (EO) (Cochran DL, Hermann JS, Schenk RK, Higginbottom FL, Buser D, 1987; Buser D, Bragger U, 1989). Aceste structure epiteliale sunt similar celor aparŃinând parodonŃiului superficial, dar nu sunt identice.

CAPITOLUL 2 PATOLOGIA PERIIMPLANTARĂ

Modificările patologice ale Ńesuturilor aflate în contact cu implantele dentare constituie

patologia periimplant. Afectarea Ńesuturilor periimplant poate interesa Ńesuturile moi din jur sau şi structurile dentare. Un proces inflamator limitat la părŃile moi periimplant, poartă numele de mucozită periimplant. Patologia inflamatorie a părŃilor moi asociată cu resorbŃia osoasă progresivă periimplant este denumită periimplantită. Pierderea circumferenŃială a micilor cantităŃi de os alveolar, care se află la început în jurul gâtului dintelui, în timpul osteointegării este considerat un proces fiziologic. Dacă rezultă o pierdere generalizată a osului în jurul implantului, atunci nu există osteointegrare, iar implantul devine mobil.

IniŃial, procesele inflamatorii sunt limitate la nivelul părŃilor moi, în zona în care implantul pătrunde la nivelul mucoasei, regiunea apicală a implantului fiind integră. În funcŃie de apărarea locală, procesul se poate extinde spre zona osoasă de sprijin, evoluând spre periimplantită (Jepsen S, Berglundh T, Genco R et al, 2015¸ Albrektsson T, Buser D, Sennerby L, 2012). Dacă nu este diagnosticată şi manageriată corespunzător, boala periimplantară poate duce la pierderea implantului. Mombelli şi colab. (Mombelli A, Müller N, Cionca N, 2012) au descris bolile periimplantare ca fiind boli infecŃioase care prezintă caracteristici commune cu parodontită cronică. În prezent, deşi ipoteza infecŃiei bacteriene datorată acumularii plăcii ca factor etiologic este încă acceptată, aceasta pare să fie o boală multifactorială, în care aşa numiŃi factori combinaŃi (care Ńin de pacient, de partea chirurgicală şi de componenta protetică) pot contribui la dezvoltarea şi severitatea patologiei (Konstantinidis IK, Kotsakis GA, Gerdes S, Walter MH, 2015; Qian J, Wennerberg A, Albrektsson T, 2012).

Sunt descrise două căi ale patogenezei patologiei periimplantare: clasică şi retrogradă. Patogeneza clasică (din Ńesutul moale apical la os) este asociată cu placă bacteriană care induce modificări inflamatorii în Ńesuturile moi ce înconjoară implanturile dentare, ducând la distrugerea progresivă a Ńesutului peri-implant, cu pierdere osoasă, rezultând, în final, pierderea implantului (Esposito M, Grusovin MG, Worthington HV, 2012). Patogeneza retrograda (de la Ńesutul osos la Ńesuturile moi) este asociată cu pierdere osoasă care apare ca rezultat al microfracturilor cauzate de supraîncărcare, sarcină prematură sau de forŃele laterale legate de factori ocluzali sau restauratori (Fu JH, Hsu YT, Wang HL, 2012; Uribe R, Penarrocha M, Sanchis JM, Garcia O, 2004).

CAPITOLUL 3 MATERIALE DE AUGMENTARE OSOASĂ

Defectele osoase periimplantare pot fi tratate prin tehnici chirurgicale sau non-

chirurgicale. În cazul tehnicilor chirurgicale, utilizarea materialelor de augmentare osoasă este aproape imperativă (Nisha Mahato, Xiaohong Wu, Lu Wang, 2016). Există totuşi o dispută

5

deschisă din acest punct de vedere, dacă materialele autologe, în ciuda proprietăŃilor osteoinductive şi osteogenice, pot fi catalogate în continuare drept un standard de aur în aceste situaŃii, în care resorbŃia lentă şi o stabilitate structurală spaŃială corespunzătoare a unor materiale sintetice par a fi mai adecvate (Povilas Daugela, Marco Cicciù, Nikola Saulacic, 2016).

Cele mai importante biomateriale pentru uzul clinic de rutină sunt împărŃite în 5 subcategorii, în funcŃie de originea lor (Laurencin C, Khan Y, El-Amin SF, 2006):

1. Materiale de origine natural: sunt subdivizate în grefe osoase recolate şi înlocuitori de grefă: autogene (de la acelaşi individ), alogene (de la aceeaşi specie), xenogene (de la o altă specie) si ficogenice (de origine marină) cu coral, chitosanic sau structură spongioasă.

2. Materiale sintetice (aloplastice): includ înlocuitori de grefe osoase pe baza de ceramică, cum ar fi fosfatul de calciu, sulfatul de calciu şi biosticla, precum şi polimeri degradabili şi nedegradabili, fiecare folosit individual sau în combinaŃie cu alte materiale.

3.Materiale compozite. Combinarea mai multor materiale (de exemplu, fosfaŃi de calciu bioactivi şi polimeri) pe de o parte asociază proprietăŃile osteoconductive ale diferitelor clase de materiale de augmentare osoasă, pe de altă parte serveşte la îmbunătăŃirea rezistenŃei mecanice.

4. Materiale combinate cu factori de creştere. Sunt reprezentate de factorii de creştere naturali şi recombinaŃi folosiŃi individual sau în combinaŃie cu alte materiale, cum ar fi factorul beta de transformare (TGF-beta), factorul de creştere derivat din trombocite (PDGF), factorul de creştere al fibroblastelor (FGF) şi proteina morfogenetică osoasă (BMP).

5. Materiale cu celule vii. Acestea acŃionează cu celule vii de exemplu celulele stem mezenchimale pentru a genera Ńesut nou singure sau sunt însămânŃate într-o schelet ce serveşte ca matrice.

CONTRIBUłII PERSONALE CAPITOLUL 4

STUDIUL HISTOLOGIC AL MUCOASEI PERIIMPLANTARE

Materialul studiat a fost reprezentat de fragmente de mucoasă periimplantară recoltate de

la 40 de pacienŃi, femei şi bărbaŃi, nefumători, cu vârste cuprinse în intervalul 32 – 65 ani, la care implantele au fost inserate în perioada octombrie 2014 – ianuarie 2018. Recoltarea fragmentelor de mucoasă, în vederea studiului morfologic, s-a efectuat la 4 luni de la inserarea implantelor, acestea neprezentând mobilitate şi nici semne imagistice de resorbŃie osoasă. Am împărŃit pacienŃii luaŃi în studiu în două grupe:

- grupa I, formată din 28 pacienŃi fără semne inflamatorii clinice; - grupa II, formată din 12 pacienŃi cu semne inflamatorii evidente clinic. Prelucrarea materialului s-a făcut prin tehnica de includere la parafină, secŃiunile

obŃinute au fost colorate cu hematoxilină-eozină şi tricromic Goldner-Szekelly. SecŃiunile provenite de la pacienŃii aparŃinând grupului I, pacienŃi fără semne inflamatorii

clinice, au prezentat modificări puŃine. La suprafaŃa Ńesutului moale perimplantar se găseşte un epiteliu, care a fost ortocheratinizat pe unele secŃiuni (Fig. 4.1) şi paracheratinizat pe altele (Fig. 4.2). De asemenea, a fost prezent un proces de acantoză (Fig. 4.3), ceea ce a determinat o creştere în grosime a epiteliului şi accentuarea crestelor epiteliale, care sunt mult mai alungite şi largi. La nivel epitelial, începând cu stratul spinos, unele celule au prezentat edem, căpătând un aspect balonizat (Fig. 4.4). Epiteliul mucoasei periimplantare a prezentat modificări care au variat ca aspect şi intensitate, de la un caz la altul şi, chiar şi la acelaşi caz, au fost surprinse zone cu aspecte structurale diferite.

6

SecŃiunile din grupul II, provenite de la pacienŃii care au prezentat semne inflamatorii evidente clinic, au prezentat modificări mai intense, SuprafaŃa epiteliului, frecvent a fost subŃire şi ulcerată, iar corionul subiacent nu a prezentat întotdeauna un proces inflamator intens (Fig. 4.5, Fig. 4.6). VascularizaŃie abundentă a fost prezentă în majoritatea cazurile aparŃinând grupei a II-a, mai ales la nivelul laminei propria superficiale şi a papilelor conjunctive. Vasele au fost capilare tipice, dar şi vase tinere, de neoformaŃie, cu epiteliu turgescent. În zonele în care componenta colagenă fibrilară a fost mai abundentă, vascularizaŃia a fost mai redusă.

Fig. 4.1 Șesut periimplantar. Epiteliu ortocheratinizat. Col. HE X 200

Fig. 4.2 Șesut periimplantar. Epiteliu paracheratinizat. Col. HE X 100

Fig. 4.3 Acantoză cu paracheratoză Col. HE X 100. Fig. 4.4 Edem al celulelor epiteliale superficiale şi din

stratul spinos, de aspect vacuolar. Col. HE X 100

Fig. 4.5 Epiteliu ulcerat zonal. Proces inflamator la nivelul laminei propria. Col. HE X 100

Fig. 4.6 Infiltrat inflamator intens, subepitelial şi perivascular. Col Tricr MassonX 200

7

CAPITOLUL 5 STUDIUL IMUNOHISTOCHIMIC AL MUCOASEI PERIIMPLANTARE

Materialul studiat a fost reprezentat de 40 de blocuri de mucoasă periimplantară provenite de la pacienŃii la care s-a realizat şi studiul histologic. Cercetarea a urmărit:

- studiul IHC al infiltratului inflamator (evidenŃierea IHC a limfocitelor B cu anticorpul anti CD20, evidenŃierea IHC a limfocitelor T cu anticorpii anti CD3, anti CD4 şi anti CD8, evidenŃierea IHC a polimorfonuclearelor neutrofile cu CD15, evidenŃierea IHCa macrofagelor cu anticorpul CD68, evidenŃierea IHC a plasmocitelor cu CD 79 alfa, evidenŃierea IHC a mastocitelor cu Triptaza);

- studiul IHC al vaselor sanguine şi angiogenezei cu ajutorul anticorpului CD34. PrezenŃa limfocitelor CD3 pozitive indică existenŃa unui proces inflamator. Ele au fost

dispuse difuz şi mult mai rar grupate, mai ales perivascular sau subepitelial, la nivelul papilelor conjunctive (Fig. 5.1, Fig. 5.2). Limfocitele T helper, CD 4+ au fost în număr variabil, frecvente, moderate sau rare, dar au fost prezente într-un număr mai mare decât limfocitele T supresoare/citotoxice, CD8+. Limfocitele CD4+ au fost dispuse sub forma unui infiltrat difuz sau perivascular (Fig. 5.3, Fig. 5.4), în timp ce limfocitele CD8+ au fost prezente în număr extrem de mic, localizate mai ales perivascular şi subepitelial, sau chiar absente (Fig. 5.5).

La nivelul laminei propria, la nivelul zonelor inflamatorii, LB au fost pe unele secŃiuni, cele mai numeroase celule, îmbrăcând un aspect difuz (Fig. 5.6), dar uneori, au avut o dispoziŃie grupată, în coroană în jurul capilarelor tipice, dar şi al celor de angiogeneză sau un aspect nodular (Fig. 5.7). Plasmocitele CD79-alfa positive, au fost, ca şi LB, foarte bine reprezentate numeric, deşi au variat ca reprezentare, de la un caz la altul, având o distribuŃie neomogenă şi îmbrăcând un patern difuz sau localizat. Ele au fost identificate în aceleaşi locuri cu limfocitele B, în special subepitelial, penetrând până la suprafaŃa papilelor conjunctive, dar şi în celelalte zone ale laminei propria, localizate mai ales perivascular (Fig. 5.8).

Cele mai numeroase macrofage au fost identificate pe secŃiunile aparŃinând pacienŃilor din grupul II, dar au fost prezente şi pe secŃiunile provenite de la pacienŃii aparŃinând grupului I, chiar dacă au fost mult mai puŃine. RepartiŃia lor a fost diferită, fiind întâlnite alături de celelalte celule participante la procesul inflamator. Au avut nu numai o distribuŃie subepitelială, la nivelul papilelor conjunctive adiacente epiteliului, dar şi în celelalte zone ale conjunctivului. Au fost întâlnite izolat, sau dimpăotrivă au îmbrăcat un aspect difuz sau localizat, sub formă de grup celular. Aceste aspecte se corelează probabil cu intensitatea procesului inflamator şi cu prezenŃa antigenelor. Indiferent de maniera de dispunere, au fost identificate de obicei, în apropierea capilarelor sau a vaselor de angiogeneză, adică acolo unde ajung antigenele vehiculate de sânge (Fig. 5.9).

Examinarea microscopică a secŃiunilor a evidenŃiat prezenŃa mastocitelor în zonele inflamatorii active, la ambele grupe de pacienŃi, dar au fost mult mai bine reprezentate la pacienŃii grupului II (Fig. 5.10).

Procesul de angiogeneză a fost de tip capilar, fiind localizat în special subepitelial, până la suprafaŃa papilelor conjunctive, în imediata vecinătate a epiteliului, cât şi la nivelul zonelor cu infiltrat inflamator (Fig. 5.11, Fig. 5.12). Angiogeneză a fost exclusiv capilară, cu punct de plecare vasele preexistente. Procesul de angiogeneză a fost prezent atât subepitelial, cât şi la nivelul zonelor din corion cu infiltrat inflamator.

8

Fig. 5.1 Limfocite T, dispuse difuz şi perivascular. Imunomarcare cu anticorpul anti CD3 X 100.

Fig. 5.2 Limfocite T în amina propria superficială. Imunomarcare cu anticorpul anti CD3 X 100.

Fig. 5.3 Frecvente limfocite T helper CD4+ dispuse difuz X 100.

Fig. 5.4 Frecvente limfocite T helper CD4+ dispuse difuz X 200.

Fig. 5.5 Rare limfocite T citotoxice CD8+ dispuse difuz X 100.

Fig. 5.6 Limfocite B dispuse difuz. Imunomarcaj cu CD20 X 100.

Fig. 5.7 Limfocite B CD20+ dispuse perivascular X 100.

Fig. 5.8 Plasmocite CD79-alfa+ dispuse subepitelial X 100.

Fig. 5.9 Macrofage CD68+ dispuse pritre fibrele de colagen X100.

Fig. 5.10 Mastocite degranulate dispuse difuz. Imunomarcare cu triptază X 100.

Fig. 5.11 VascularizaŃie intense. Imunomarcaj CD34 +, X 200.

Fig. 5.12 Numeroase vase şi infiltrat inflamator în lamina propria. Imunomarcaj CD34+ X 100.

9

CAPITOLUL 6 EVALUAREA OSTEOINTEGRĂRII UNOR MATERIALE DE AUGMENTARE

OSOASĂ IN VIVO PE ȚOBOLANI DE LABORATOR

Pentru acest studiu am realizat trei loturi compuse din cȘte 12 şobolani de laborator, rasa Whistar, adulŃi, cu greutatea de 360-400 g, ŃinuŃi în aceleaşi condiŃii de mediu, cu temperatură constantă de 200 C-240 C, primind aceeaşi dietă. Au fost realizate cu ajutorul unei freze sferice două cavităŃi experimentale cu un diametru de 4 mm: o cavitate la nivelul calvariei şi o cavitate la nivelul osului maxilar. CavităŃile au fost tratate diferit pentru fiecare lot de studiu. Pentru primul lot, cavităŃile au fost augmentate cu materialul colagenic Alveoprotect (Bredent Medical, Senden, Germania). La al doilea lot am utilizat pentru augmentare materialul pentru substituŃie osoasă Ossceram nano (Bredent Medical, Senden, Germania). Al treilea lot a fost reprezentat de lotul de control, la care cavităŃile au fost lăsate neaugmentate,

Au fost obŃinute probe atât de la nivelul calvariei cât şi al maxilarului, probe care au fost secŃionate, cu ajutorul micromotorului, la dimensiuni adecvate pentru a cuprinde atât zonele de vindecare osoasă cât şi cele de Ńesut osos normal adiacent. Probele obŃinute au fost analizate prin 3 metode: examinarea clinică directă (examenul macroscopic), tomografia în coerenŃă optică (OCT)- Fig. 6.1, Fig. 6.2 , examen microscopic (metode de microscopie convenŃională şi tehnici de imunohistochimie).

Pe preparatele histologice provenite de la probele recoltate de la animalele de laborator am observat, în general, umplerea defectelor osoase experimentale cu un Ńesut conjunctiv de reparaŃie cu diverse prelungiri osoase provenite din Ńesutul osos înconjurător (Fig. 6.3 - Fig. 6.5).

CD68 este o glicoproteină puternic exprimată de monocite şi macrofagele tisulare şi poate fi utilizată ca un marker al proliferării şi diferenŃierii osteoblastelor şi osteoclastelor în vederea regenerării şi remodelării osoase (Fig. 6.6). ObservaŃiile imunohistochimice asupra stadiului de remodelare osoasă nu s-au corelat în cele mai multe cazuri cu timpul scurs de la augmentarea defectului experimental creat, ceea ce indică o permanentă reechilibrare dinamică între fenomenele de formare şi rezorbŃie osoasă. Lectina joacă roluri multiple în diferite etape care survin în cursul vindecării Ńesutului osos: inflamaŃie, reconstrucŃie şi remodelare. Invazia vaselor sanguine aduce elementele celulare necesare reorganizării structurale colagenice şi înlocuirii cu Ńesut nou format (Fig. 6.7, Fig. 6.8).

Fig. 6.1 OCT al unei probe osoase maxilare cu evidenŃierea defectului osos acoperit cu Alveoprotect Șn curs de vindecare, la patru luni după aplicare.

Fig. 6.2 OCT al unei probe osoase maxilare cu evidenŃierea defectului osos acoperit cu Ossceram nano Șn curs de vindecare, la patru luni după aplicarea materialului.

10

Fig. 6.3 EvidenŃierea frontului de mineralizare a defectului osos ocupat de un Ńesut conjunctiv fibros. Col HE X 200

Fig. 6.4 Centre de osificare şi în interiorul Ńesutului conjunctiv de reparaŃie, Col HE X 200

Fig. 6.5 Material sintetic înconjurat de Ńs conj. neoformat, la două luni de la aplicare. Col HE X 200

Fig. 6.6 EvidenŃierea expresiei IHC a CD68 la nivelul defectului osos augmentat cu Alveoprotect X200.

Fig. 6.7 EvidenŃierea expresiei IHC a lectinei la nivelul defectului osos augmentat cu Alveoprotect X 100.

Fig. 6.8 Șs conj cu celule cu o puternică reacŃie imunopozitivă la lectină X 200.

CONCLUZII GENERALE

Cunoaşterea structurii mucoasei periimplantare ajută clinicianul să imbunătăŃească succesul clinic al tratamentului prin implant dentar, deoarece Ńesutul moale care înconjoară implantul dentar separă implantul de cavitatea orală şi realizează un sigiliu biologic care împiedică dezvoltarea patologiei periimplantare. Astfel, Ńesutul moale din jurul implantelor asigură condiŃiile osteointegrării şi, prin urmare, supravieŃuirea pe termen lung a unui implant.

În studiul nostru, infiltratul inflamator cronic de tip limfoplasmocitar şi macrofagic a fost găsit în toate probele, inclusiv în cele provenite de la pacienŃii care nu au prezentat clinic semne de inflamaŃie sau care au fost de intensitate redusă. Aceasta sugerează că prezenŃa semnelor clinice de inflamaŃie, mai mult decât gradul sau severitatea simptomelor, alături de semne radiologice de pieredere osoasă pot servi ca indicatori pentru periimplantite.

Identificarea imunohistochimică a acestor tipuri de celule şi a gradului în care fiecare dintre ele au fost reprezentate, prin utilizarea anticorpilor monoclonali, poate aduce un plus de înŃelegere privind răspunsul local al Ńesutului moale periimplantar, în procesul de vindecare şi de osteointegrare.

Constatările noastre ar trebui să se materializeze în implicaŃiile terapeutice care să construiască strategii îndreptate spre posibila utilizare a medicamentelor pentru inhibarea şi / sau influenŃarea activării mastocitelor în scopul creşterii osteointegrării şi pentru prevenirea şi tratarea afecŃiunilorr periimplantare, ceea ce ar contribui la creştea longevităŃii implantului.

11

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Albrektsson T, Buser D, Chen ST, Cochran D, DeBruyn H, Jemt T, et al. Statements from the

Estepona consensus meeting on peri-implantitis, February 2-4, 2012. Clin Implant Dent Relat Res 2012; 14:781-782.

2. Albrektsson T, Buser D, Sennerby L. Crestal bone loss and oral implants. Clin Implant Dent Relat Res. 2012 Dec;14(6):783-91.

3. Andriani F, Margulis A, Lin N, Griffey S, Garlick JA. Analysis of microenvironmental factors contributing to basement membrane assembly and normalized epidermal phenotype. J Invest Dermatol. 2003;120:923-931.

4. Atieh MA, Alsabeeha NH, Faggion CM Jr, Duncan WJ. The frequency of peri-implant diseases: a systematic review and meta-analysis. J Periodontol. 2013 Nov;84(11):1586-98.

5. Berglundh T, Lindhe J, Ericsson I, Marinello CP, Liljenberg B, Thomsen P. The soft tissue barrier at implants and teeth. Clin Oral Implants Res 1991;2:81–90.

6. Buser D, Bragger U. Two-part ITI-hollow cylinder and hollow screw implant. Phillip J 1989;6:263–74.

7. Cecchinato D, Parpaiola A, Lindhe J. Mucosal inflammation and incidence of crestal bone loss among implant patients: a 10-year study. Clin Oral Implants Res 2014; 25:791-796.

8. Cochran DL, Hermann JS, Schenk RK, Higginbottom FL, Buser D. Biologic width around titanium implants. A histometric analysis of the implanto-gingival junction around unloaded and loaded nonsubmerged implants in the canine mandible. J Periodontol 1997;68:186–98.

9. Ericsson I, Lindhe J. Probing depth at implants and teeth. J Clin Periodontol 1993; 20:623-7. 10. Esposito M, Grusovin MG, Worthington HV. Interventions for replacing missing teeth: treatment of

peri-implantitis. Cochrane Database Syst Rev 2012; 1: CD004970. 11. Friberg B. Treatment with dental implants in patients with severe osteoporosis: a case report. Int J

Periodont Restor Dent 1994;14:349-53. 12. Fu JH, Hsu YT, Wang HL. Identifying occlusal overload and how to deal with it to avoid marginal

bone loss around implants. Eur J Oral Implantol 2012; 5 (Suppl): 91S–103S. 13. Jepsen S, Berglundh T, Genco R, Aass AM, Demirel K, Derks J, Figuero E, Giovannoli JL,

Goldstein M, Lambert F, Ortiz-Vigon A, Polyzois I, Salvi GE, Schwarz F, Serino G, Tomasi C, Zitzmann NU. Primary prevention of peri-implantitis: managing peri-implant mucositis. J Clin Periodontol. 2015 Apr;42 Suppl 16:S152-7.

14. Klinge B, Meyle J; Working group 2. Peri-implant tissue destruction. The Third EAO Consensus Conference 2012. Clin Oral Implants Res 2012; 23:108S-110S.

15. Konstantinidis IK, Kotsakis GA, Gerdes S, Walter MH. Cross-sectional study on the prevalence and risk indicators of peri-implant diseases. Eur J Oral Implantol. 2015 Spring;8(1):75-88.

16. Laurencin C, Khan Y, El-Amin SF. Bone graft substitutes. Expert Rev Med Devices 2006 Jan;3(1):49-57.

17. Linkow L, Rinaldi A, Weiss W, Smith G. Factors influencing long-term implant success. J Prosthet Dent 1990; 63:64-73.

18. Mombelli A, Lang NP. The diagnosis and treatment of periimplantitis. Periodontol 2000 1998; 17:63-76.

19. Mombelli A, Müller N, Cionca N. The epidemiology of peri-implantitis. Clin Oral Implants Res. 2012 Oct;23 Suppl 6:67-76.

20. Nisha Mahato, Xiaohong Wu, Lu Wang. Management of peri-implantitis: a systematic review, 2010–2015 Springerplus. 2016; 5: 105.

21. Povilas Daugela, Marco Cicciù, Nikola Saulacic Surgical regenerative treatments for peri-implantitis: meta-analysis of recent findings in a systematic literature review. J Oral Maxillofac Res. 2016 Jul-Sep; 7(3): e15.

22. Qian J, Wennerberg A, Albrektsson T. Reasons for marginal bone loss around oral implants. Clin Implant Dent Relat Res. 2012 Dec;14(6):792-807.

23. Sîrbu I. Curs practice de implantologie orală. EdiŃia a doua. Ed. CTEA, Bucureşti 2006. 24. Uribe R, Penarrocha M, Sanchis JM, Garcia O. Marginal periimplantitis due to occlusal overload. A

case report. Med Oral 2004; 9: 159–162. 25. Zitzmann NU, Berglundh T. Definition and prevalence of peri-implant diseases. J Clin Periodontol

12

2008, 35:286–291.