UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂŞI FARMACIE “N. TESTEMIŢANU”

FACULTATEA DE INSTRUIRE POSTUNIVERSITARĂ

Chirurgia oro-maxilo facială în teste

(pentru medici-cursanţi şi rezidenţi)

CHIŞINĂU 2010

1

2

Anatomie clinică1. C.S. Pereţii sinusului din interior sunt acoperiţi cu:

A. Epiteliu multistratulat cilindric cu cili;B. Epiteliu cubic;C. Epiteliu plat;D. Epiteliu prizmatic;E. Epiteliu folicular.

R.: A2. C.S. Volumul cavităţii sinusului la adulţi (în cm3)

variază între:A. 14-25 cm3;B. 15-40 cm3;C. 10-20 cm3;D. 7-15 cm3;E. 20-50 cm3.

R.: A3. C.S. Sinusul comunică cu cavitatea nazală printr-un orificiu oval care se deschide în:

A. Miatul nazal superior;B. Miatul nazal mediu;C. Miatul nazal inferior;D. Prin celulele etmoidale;E. Nici una din acestea.

R.: B4. C.S. Sinusul maxilar are o formă de:

A. Prismă triunghiulară;B. Pătrat;C. Triunghi;D. Oval;E. Rotundă.

R.: A5. C.M. Stâlpii de rezistenţă ai maxilei sunt:

A. Stâlpul fronto-nazal sau incisiv;B. Stâlpul zigomatic;C. Stâlpul pterigopalatin;D. Stâlpul (platforma) palatină;E. Stâlpul temporal.

R.: A, B, C, D6. C.S. Muşchii propulsatori ai mandibulei sunt:

A. M.masterin;B. M.temporal;C. M.pterigoid intern,D. Pterigoid extern;E. M.digastric.

R.: D7. C.M. Muşchii coborâtori ai mandibulei cu acţiune directă sunt:

A. Platisma;B. M.milohioidian;C. M.digastric;D. M.geniohioidian;E. M.digastric. R.: B, C, D, E

8. C.M. Ramurile terminale ale a.carotide externe sunt:A. A. linguală;B. A. facială;C. A. auriculară posterioară;D. A. temporală superficială;E. Maxilară internă.

R.: D, E9. C.S. Principala arteră care alimentează cavitatea nazală este:

A. A. palatinală ascendentă;B. A. alveolară;C. A. sefno-palatină;D. Facială;E. Toate acestea.

R.: C10. C.S. Principala arteră ce alimentează dinţii de pe arcada inferioară este:

A. A. linguală;B. A. palatnă descendentă;C. Sfeno-palatină;D. A. alveolară inferioară,E. A. suborbitară R.: D

11. C.M. Limfa din sinusul maxilar se revarsă în limfonodulii:A. Submandibulari;B. Retrofaringieni;C. Cervicali;D. Occipitali;E. Jenieni.

R.: A, B12. C.M. Limfa de la buzele superioară şi inferioară se revarsă spre limfonodulii:

A. Jenieni;B. Retroauriculari;C. Submentonieri;D. Submandibulari;E. Supraclaviculari.

R.: C, D13. C.M. Limfa de la dinţii de pe arcada inferioară se revarsă spre limfonodulii:

A. Submandibulari;B. Submentonieri;C. Parotidieni;D. Retrofaringieni;E. Jenieni.

R.: A, B, C, D14. C.M. Limfa de la palatul dur şi moale se revarsă spre limfonodulii:

A. Retroauriculari;B. Retrofaringieni;C. Cervicali profunzi;D. Occipitali;E. Submentonieri.

R.: A, B, C15. C.M. Trigemenul are trei ramuri:

A. N. alveolar;B. N. lingual;C. N. maxilar;D. N. mandibular;E. N. oftalmic.

R.: C, D, E16. C.M. Dinţii de pe arcada superioară primesc inervaţie de la:

A. N. oftalmic;B. N. alveolar superior şi anterior;C. N. alveolar superior şi mediu;D. N. alveolar superior şi posterior;E. N. auriculotemporal.

R.: B, C, D17. C.S. Nervul nazopalatin asigură inervaţia:

A. Incisivilor şi caninilor superiori;

3

B. Mucoperiostul în treimea anterioară a palatului dur;C. Mucoperiostul a două treimi posterioare a palatinului;D. Mucoasa palatului moale;E. Toţi dinţii arcadei superioare. R.: B

18. C.M. Nervul alveolar superior şi posterior asigură inervaţia:

A. Molarilor superiori;B. Osul maxilar în zona acestor dinţi;C. Palatul în zona acestor dinţi;D. Tuberozitatea maxilarului superior,E. O porţiune a mucoasei sinusului maxilar.

R.: A, B, C, D, E19. C.M. Nervul alveolar superior şi mediu asigură inervaţia:

A. Premolarilor;B. Mucoperiostului vestibular în regiunea

premolarilor;C. Osul crestei alveolare în zona premolarilor;D. O porţiune a mucoasei sinusului maxilar;E. Buzei superioare.

R.: A, B, C, D20. C.M. Nervii alveolari superiori şi anteriori asigură inervaţia:

A. Mucoasa podelei fosei nazale;B. O porţiune a mucoasei sinusului maxilar;C. Mucoperiostul vestibular în zona frontală a

maxilei;D. Incisivii şi caninii superiori;E. Premolarii superiori.

R.: A, B, C, D21. C.S. Nervul mandibular părăseşte craniul prin gaura:

A. Lacerum;B. Rotundă;C. Ovală;D. Oftalmică;E. Spinoză.

R.: C22. C.S. Nervul maxilar părăseşte raniul prin gaura:

A. Spinoza;B. Rotundă;C. Oftalmică;D. Ovală;E. Lacerum.

R.: B23. C.M. Ramurile senzitive ale n.mandibular sunt:

A. N.bucal;B. N.alveolar inferior;C. N.auriculotemporal;D. N.pterigoidian extern;E. N.lingual.

R.: A, B, C, E24. C.M. Nervul lingual asigură inervaţia sentitivă la:

A. Mucoasa gingivală de pe versantul intern al apofizei alveolare mandibulare;

B. Mucoasa planşeului bucal;C. 2/3 anterioare a mucoasei limbii;D. Mucoasa orofaringelui;E. Mucoasa de pe versantul vestibular al apofizei

alveolare mandibulare.

R.: A, B, C25. C.S. Care ganglioni vegetativi au legătură cu trigemenul:

A. Ganglionul sublingual;B. Ganglionul submandibular;C. Ganglionul otic;D. Ganglionul pterigomaxilar;E. Ganglionul ciliar.

R.: A, B, C, D, E26. C.M. Nervul facial se ramifică în:

A. N. temporal;B. N. zigomatic;C. N. bucal;D. N. marginal al mandibulei;E. N. cervical.

R.: A, B, C, D, E27. C.S. Transportul impulsurilor gustative de la cele două treimi anterioare ale limbii către analizatorul central este asigurat de:

A. N.facial;B. N.alveolar inferior;C. N.lingual;D. N.glosofaringian;E. N.coarda timpanică;

R.: E28. C.S. Nervul facial comunică cu n.lingual prin:

A. N.petros mare;B. N.alveolar inferior;C. N.sublingual;D. N.coarda timpanică;E. La direct. R.: D

Anestezia locoregională

1. C.M. Medicamentele utilizate în premedicaţie sunt:A. Barbiturice (luminal, fenobarbital,nemubital

etc.);B. Analgezice-opacee (dipidolor, fentanil, mialgin

etc.);C. Parasimpaticolitice (atropina, scopolamina etc.);D. Antihistaminice (dimedrol, pipolfen, tavegil,

suprastin etc.);E. Toate.

R.: A, B, C, D2. C.M. Premedicaţia este obligatorie :

A. La toţi pacienţii;B. La copii;C. La bătrâni;D. La pacienţii emotivi;E. La bolnavii cu refelexe exagerate.

R.: A, B, C, D3. C.M. Prin premedicaţie se reduce:

A. Durerea;B. Excitabilitatea sistemului nervos central;C. Frica;D. Secreţia salivei;E. Nici una din ele.

R.: A, B, C, D4. C.M. Pentru premedicaţie se folosesc următoarele

medicamente:A. Substanţe anestezice;B. Substanţe antiseptice;

4

C. Sedative şi neuroleptice;D. Vagolitice;E. Analgezice.

R.: C, D, E5. C.M. Alegerea premedicaţiei se face întotdeauna în funcţie de:

A. Vârsta şi terenul pacientului;B. Metoda de anestezie ce va fi folosită (locală,

generală);C. Circumstanţele operatorii (durata şi gravitatea

intervenţiei);D. Locul intervenţiei (ambulator sau staţionar);E. Nici una din ele.

R.: A, B, C, D6. C.M. Printre proprietăţile pozitive ale lidocainei faţă de novocaină (procaină) figurează:

A. Durata anesteziei este aceeaşi;B. Nu este iritantă pnetru ţesuturi;C. Anestezia se instalează mai repede;D. Zona de anestezie este mai întinsă,E. Durata anesteziei – mai lungă.

R.: C, D, E7. C.S. Doza maximă a lidocainei permisă pentru

administrare în cabinetul stomatologic este de:A. 0,2 gr.;B. 0,5 gr.;C. 0,3 gr.;D. 0,6 gr.;E. 0,5-0,6 gr.

R.: A8. C.M. Avantajele noradrenalinei în comparaţie cu adrenalina sunt:

A. Are efect coronarodilatator;B. Efect vasopresor de durată mai scurtă;C. Nu determină vasodilataţia paralitică;D. Nu influenţează ritmul şi debitul cardiac;E. Toxicitate mai redusă.

R.: A, C, D, E9. C.M. Anestezia generală, îndeosebi în chirurgia oro-maxilo-facială, este indicată:

A. La copii;B. La pacienţi cu teren alergic sau care prezintă

intoleranţă la anestezicile locale;C. La bolnavii cu deficienţe neuropsihice şi

neuromotorii;D. În procesele septice evolutive unde nu se poate

folosi anestezia locală;E. Dorinţa pacientului.

R.: A, B, C, D, E10. C.M. Principalele metode de anestezie terminală (locală) sunt:

A. Anestezia prin refrigeraţie (Kelenul, azotul lichid etc.);

B. Anestezia de suprafaţă prin contact (topică);C. Anestezia prin badijonare;D. Anestezia prin îmbibiţie;E. Anestezia prin pulverizare.

R.: A, B, C, D, E

11. C.M. Preparatele anestezice pulverizabile (sprayuri) sunt:A. Gingicain;

B. Xilestezin;C. Stomacain;D. Lidocain 10%;E. Xilonor.

R.: A, B, C, D, E12. C.M. Anestezia de contact se poate efectua cu:

A. Sol.Novocaini 2%;B. Sol.Lidocaini 10%;C. Sol.Trimecaini 5%;D. Sol.Cocaini 10%;E. Sol.Epinefrini.

R.: B, D13. C.M. Printre indicaţiile anesteziei prin refrigeraţie figurează:

A. Incizia abceselor superficiale;B. Suprimarea reflexului de vomă;C. Extracţia dinţilor parodontotici;D. Detartrajul;E. Odontectomia .

R.: A, C14. C.M. Prin tehnica Veisbrem se pot anestezia:

A. Nervul alveolar inferior;B. Nervii alveolari superiori posteriori;C. Nervul lingual;D. Nervul maseterin;E. Nervul bucal.

R.: A, C, E15. C.M. Pentru extracţia molarului de minte inferior este suficientă:

A. Anestezia mentonieră;B. Anestezia plexală;C. Anestezia la Spina Spics;D. Anestezia n.bucal;E. Anestezia torusală (după Vaisbrem).

R.: C, E16. C.S. Pentru extracţia unui canin inferior este suficientă:

A. Anestezia la Spina Spics;B. Anestezia plexală;C. Anestezia la gaura mentonieră;D. Anestezia la gaura incisivă,E. Oricare dintre acestea.

R.: A17. C.M. Reperele folosite în anestezia la Spina Spics sunt date de:

A. Creasta temporală a ramului ascendent mandibular;

B. Marginea anterioară a muşchiului masetar;C. Nivelul planului de ocluzie a molarilor inferiori;D. Plica pterigomandibulară,E. Plica gloso-epiglotică.

R.: A, C, D T.C. Un pacient tânăr cu starea generală bună se prezintă pentru extracţia unui molar inferior cu distrucţie coronară mare. 18. C.M. Precizaţi care sunt nervii ce trebuie anesteziaţi în vederea extracţiei:

A. N.lingual;B. N.bucal;C. N.alveolar inferior;D. N.mentonier;E. N.maseterin.

R.: A, B, C

5

19. C.S. În timpul intervenţiei pacientul prezintă pierderea parţială a cunoştinţei, paloare, greaţă, transpiraţii reci, hipotensiune arterială. Aceste simptome sugerează în special:

A. Edem anginoneurotic;B. Lipotimie;C. Sincopă respiratorie;D. Şoc anafilactic;E. Sincopă albă.

R.: B20. C.S. Ca tratament de urgenţă se recomandă:

A. Îndepărtarea corpilor străini din cavitatea buco-faringiană;

B. Întreruperea intervenţiei;C. Flagelarea feţei;D. Aşezarea bolnavului în poziţie orizontală;E. Toate acestea.

R.: E21. C.M. Contraindicaţiile anesteziei la tuberozitate sunt;

A. Procese inflamatorii vestibulare în zona respectivă;

B. Coagulopatii ;C. Tumori gingivo-alveolare in treimea distală a

vestibulului superior;D. Plexul venos pterigoidian procident;E. Intervenţiile chirurgicale pe os în zona molarilor

superiori. R.: A, B, C22. C.M. Reperele folosite în anestezia la tuberozitate pe cale orală sunt:

A. Creasta zigomatico-alveolară;B. Arcada temporo-zigomatică;C. Rădăcina mezială a molarului 2;D. Rădăcina mezială a molarului 1;E. Mucoasa mobilă.

R.: A, C, E23. C.M. Pe cale cutanată, reperele folosite în anestezia la tuberozitate sunt:

A. Marginea anterioară a muşchiului masetar;B. Marginea posterioară a muşchiului masetar;C. Creasta zigomatico-alveolară;D. Marginea inferioară a osului zigomatic;E. Marginea superioexternă a osului zigomatic.

R.: A, C, D24. C.S. Pe cale cutanată, în anestezia la tuberozitate se pătrunde cu acul pe distanţa:

A. 2,5 cm;B. 3 cm;C. 3,5-4 cm;D. 4,5-5 cm;E. 2-2,5 cm.

R.: C25. C.M. Puncţia anestezică pentru anestezia nervului nazopalatin se practică:

A. Pe mijlocul papilei incisive;B. Pe marginea papilei incisive;C. La 0.5 cm înapoia şi deasupra marginii gingivale;D. La 1 cm înapoia şi desupra marginii gingivale;E. La 0,3 cm înaintea şi sub marginea gingivală.

R.: B, C26. C.M. Care din următoarele afirmaţii sunt corecte în cazul anesteziei nervului nazopalatin prin procedeul Hofer:

A. Este o anestezie topică;B. Este o anestezie prin injecţie;C. Se realizează prin introducerea unui tampon cu

cocaină de 10% în fosa nazală,D. Se practică o puncţie anestezică cu ac subţire în

planşeul fosei nazale, pe marginea septului;E. Tamponul cu soluţie de cocaină de 10% se aplică

pe podeaua fosei nazale, înapoia pragului narinar.

R.: B, D27. C.M. Aria anesteziată după o anestezie plexală este:

A. Mucoasa vestibulară;B. Periostul;C. Osul;D. 1-2 dinţi dacă substanţa a fost lăsată într-un

singur loc;E. Mucoperiostul palatinal.

R.: A, B, C, D28. C.S. În anestezia la tuberozitate pe cale orală se pătrunde cu acul dealungul tuberozităţii, până la profunzimea de:

A. 2-2,5 cm;B. 2,5-3,5 cm;C. 3,5-4 cm;D. 1-1,5 cm;E. 1,5-2,5 cm.

R.: B29. C.S. Puncţia în anestezia nervului nfraorbitar pe cale cutanată se practică:

A. La 5-8 mm sub rebordul orbitar inferior;B. La 5 mm în afara liniei medio-pulpare;C. În dreptul aripii nazale la 0,5-1 cm în afara

şanţului nazogenian;D. La 10-15 mm sub rebordul orbitar;E. La 3-5 mm deasupra apexului PM2 superior.

R.: C30. C.S. Prin anestezie la tuberozitate se blochează:

A. N.alveolari superiori şi medii;B. N.nazopalatin;C. N.alveolari superiori şi anteriori;D. N.alveolari superiori şi posteriori;E. N.palatinal.

R.: D31. C.M. Pentru extracţia incisivilor şi caninilor superiori se efectuează anestezia:

A. La tuberozitate;B. Plexală;C. La gaura suborbitală;D. Nazopalatinală;E. Palatinală.

R.: C, D32. C.S. Printre accidentele generale în practica stomatologică cel mai frecvent întâlnim:

A. Manifestări isterice;B. Accidente alergice;C. Lipotimia;D. Sincopa;E. Convulsiile.

R.: C33. C.M. Sincopa cardiacă, ca accident al anesteziei locale:

A. Se poate manifesta prin edem angioneurotic;B. Necesită resuscitarea cardiorespiratorie;C. Se manifestă prin absenţa pulsului;

6

D. Se instalează cu pierderea parţială a cunoştinţei;E. Se înregistrează cu pierderea totală a cunoştinţei.

R.: B, C34. C.M. Printre simptomele sincopei respiratorii figurează unele din următoarele:

A. Cianoza;B. Paloarea generalizată;C. Oprirea respiraţiei;D. Dispneea de effort;E. Fibrilaţia atrială.

R.: A, C35. C.M. Printre simptomele principale ale lipotimiei figurează;

A. Pierderea totală a cunoştinţei pe un timp îndelungat;

B. Somnolenţă, transpiraţii, paloarea feţei;C. Slăbiciuni, greaţă;D. Pierderea parţială a cunoştinţei;E. Oprirea respiraţiei, cianoza.

R.: B, C, D36. C.M. Măsurile elementare de susţinere a funcţiilor organismului în lipotimie sunt:

A. Administrarea de urgenţă a medicamentelor (adrenalina, atropina etc);

B. Asigugurarea circulaţiei sanguine prin poziţionarea pacientului orizontal;

C. Asigurarea respiraţiei prin slăbirea vestimentaţiei (cravata, gulerul, centura);

D. Excitarea centrelor respirator şi cardiovascular cu vapori de amoniac;

E. Asigurarea unui flux de aer curat (ventilator, deschiredrea geamului) sau inhalarea oxigenului.

R.: B, C, D, E37. C.S. Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul utilizării noradrenalinei:

A. Acţiunea predominantă a noradrenalinei este de creştere a presiunii arteriale;

B. Acţiunea principală este scăderea ritmului cardiac;

C. Supradozajul poate provoca o uşoară hipotensiune şi tahicardie;

D. Toxicitatea este de 8 ori mai crescută decât a adrenalinei;

E. Toate. R.: A38. C.S. Care din următoarele afirmaţii sunt corecte în cazul xilinei:

A. Acţiunea anestezică a novocainei este de 3-4 ori mai puternică decât a xilinei;

B. Toxicitatea xilinei se manifestă prin reacţii de iritaţie a SNC, colaps respirator şi circulator;

C. Doza de toleranţă este apreciată de 3,5 g;D. Frecvent produce reacţii alergice;E. Doza maximă de xilină administrată odată pentru

un adult de 70 kg este de 8-10 mg-kg corp. R.: B39. C.M. Necroza mucoasei apare de obicei după anesteziile plexale sau locale practicate submucos sau subperiostal şi se produce datorită:

A. Injectării soluţiei anestezice intravascular superficial;

B. Decolării brutale a periosteomucoasei;

C. Înţepării trunchiului nervos;D. Ischemiei prelungite;E. Toxicităţii soluţiei.

R.: B, D, E

40. C.S. Precizaţi care din medicamentele enumerate mai jos este absolut necesar pentru tratamentul şocului anafilactic:

A. Diazepam i.v.;B. Hemisucciant de Hidrocortizon i.v.;C. Fenobarbital i.m.;D. Papaverină i.m.;E. Toate acestea.

R.: B41. C.S. În care din următoarele tehnici de anestezie este posibilă ca accident pareza facială tranzitorie:

A. Anesteuia nervului auriculo-temporal;B. Anesteuia nervului maseterin pe cale endobucală;C. Anestezia nervului infraorbitar pe cale

endobucală;D. Anestezia nervului alveolar inferior pe cale

endobucală;E. Anestezia nervului mentonier pe cale cutanată.

R.: D42. C.S. Probabilitatea complicaăiilor septice este mai mare după:

A. Anestezia plexală sau prin baraj;B. Anestezia la gaura incisivă;C. Anestezia la Spina Spix sau la tuberozitate;D. Anestezia la gaura palatinală sau mentonieră,E. Nici una din aceste situaţii.

R.: C43. C.M. În care din următoarele tehnici de anestezie este mai mare riscul producerii unui trismus:

A. Anestezia la gaura mentonieră;B. Anestezia după tehnica Vaisbrem;C. Anestezia la Spina Spix pe cale orală;D. Anestezia tuberală;E. Nici una din aceste tehnici.

R.: B, C44. C.M. Durerea în timpul injectării soluţiei anestezice poate fi provocată de:

A. Înţepătura trunchiului nervos sau a tunicii perinervoase;

B. Distensia brutală şi dilacerarea ţesuturilor datorită injectării cu presiune;

C. Soluţii anestezice iritante hipertone, alterate;D. Erori de substanţă;E. Toate acestea.

R.: A, B, C, D45. C.M. Scopurile unei premedicaţiei în chirurgia oro-maxilo-facială sunt următoarele:

A. Înlăturarea fricii;B. Coborărea nivelului metabolic;C. Deprimarea reflexelor vegetative, scăderea

secreţiilor;D. Potenţializarea agenţilor anestezici;E. Acţiuni antiedematoase şi protecţia de efectele

toxice. R.: A, B, C, D, E

7

46. C.M. În cadrul anesteziei mucoasei fosei nazale prin infiltraţie anestezicul va interesa:

A. nervul incizival;B. porţiunea terminală a nervului alveolar;C. porţiunea terminală a nervului alveolar

anterosuperior;D. nervul infraorbitar;E. porţiunea terminală a nervului alveolar postero-

superior.R.: A, C

47. C.S. La maxilă anestezia plexală este mai puţin efectivă:A. în zona interincisivă;B. în zona molarului de 6 ani;C. la tuberozitate;D. în zona fosei canine;E. in zona premolarilor.

R.: B 48. C.M. Anestezia plexală este mai eficientă cănd:

A. canalele haversiene sunt mai largi;B. corticalele sunt mai calcificate;C. corticala este mai puţin densă;D. corticala este mai densă;E. atrofia apofizei alveolare este evidentă.

R.: A, C 49. C.M Anestezia plexală este contraindicată:

A. extracţiile molarilor inferiori la adulţi:B. extracţia unui grup de 2-3 dinţi la maxilă;C. cînd in locul depozitării anesteticuli este prezent

un proces infecţios;D. cînd corticala este groasă;E. cînd medulara este bine dezvoltată.

R.: A, C, D 50. C.S. Anestezicul în anestezia plexală e necesar de depus:

A. intre periost şi corticală;B. între mucosă şi periost;C. intramucos;D. în canaliculele hawersiene;E. nu contează unde e depus.

R.: B 51. C.M. Laturile negative ale anesteziei intraligamentare sunt:

A. vazoconstricţia locală prelungită;B. presiune exagerată in periodonţiu;C. ischemie locală prelungită;D. ingectare anesteticului dureroasă;E. in caz de extracţie dentară persistă pericolul

instalării alveolitei uscate.R.: A, B, C, D

52. C.M. Contraindicaţiile anesteziei tuberale sunt:A. procese infecţioase vestibulare in zona

respectivă;B. coagulopatiile (pericolul instalării hematoamelor

masive în caz de înţepare a plexului venos pterigoidian);

C. tumori în treimea postereioară a vestibulului superor;

D. plexul venos pterigoidian în vecinătate cu tuberozitatea;

E. intervenţile chicurgicale pe os în zona molarilor superiori.R.: A, B, C

53. C.M. Reperele folosite în anestezia la tuberozitate pe cale orală sunt:

A. creasta zigomatoalveolară ;B. arcada temporozigomatică;C. rădăcina mezială a molarului 2;D. rădăcină mezială a molarului 1;E. mucoasa mobilă.

R.: A, C, E 54. C.M. Pe cale cutanată, reperele folosite în anestezia la tuberozitate sunt;

A. marginea anterioară a muşchiului masetar;B. marginea posterioară a muşchiului masetar;C. creasta zigomato-alveolară;D. marginea inferioară a osului zigomatic;E. marginea supero-externă a osului zigomatic.

R.: A, C, D 55. C.S.Pe cale cutanată, în anestezia la tuberozitate se

pătrunde cu acul pe o distanţă de:A. 2,5 cm;B. 3 cm;C. 3,5-4 cm;D. 4,5-5 cm;E. 2,2+2,5 cm.

R.: C 56. C.S. La anestezia la tuberozitate pe cale orală, se pătrunde cu acul de-a lungul tuberozităţii, până la o profunzime de:

A. 2,2-2,5 cm;B. 2,5-3,5 cm;C. 3,5-4 cm;D. 1,1-1,5 cm;E. 1,5+2,5 cm.

R.: B 57. C.M. Direcţia acului în anestezia la tuberozitate pe

cale orală este:A. în jos;B. în sus;C. înapoi;D. înainte;E. înăuntru.

R.: B, C, E 58. C.M. Prin anestezia la tuberozitate, teritoriul anestezia va fi:

A. osul alveolar;B. constant zona molarilor;C. constant zona premolarilor;D. gingivo-mucoasa palatină până la nivelul Pm1, C;E. peretele posterior al sinusului maxilar.

R.: A, B, E 59. C.S. Puncţia, în anestezia nervului infraorbitar pe

cale cutanată se practică:A. la 5-8 min sub rebordul orbitar inferior;B. la 5 mm în afara liniei medio-pupilare;C. în dreptul aripii nazale la 0,5-1 cm în afara şanţului

nazo-genian;D. la 10-15 mm sub rebordul orbitar;E. la 3-5 mm deasupra apexului PM 2 superior.

R.: C 60. C.M. Pentru anestezia la gaura palatină se folosesc

următoarele repere:A. ultimul molar la 1 cm deasupra coletului acestuia;B. la 1 cm înaintea marginii posterioare a palatului dur;C. la 0,5 cm înaintea marginii posterioare a palatului

dur;

8

D. la 1 cm înaintea cârligului aripii interne a apofizei pterigoide;

E. la 0,5 cm înaintea cârligului aripii interne a apofizei pterigoide.

R.: A, C, D 61. C.M. Puncţia anestezică pentru anestezia nervului

nazopalatin se practică:A. pe mijlocul papilei incisive;B. pe marginea papilei incisive;C. la 0,5 cm înapoia şi deasupra marginii gingivale;D. la 1 cm înapoia şi deasupra marginii ginginale;E. la 0,5 înaintea şi sub marginea ginginală.

R.: B, C 62. C.M. Reperele folosite în anestezia mandibulară

(Spix ) sunt date de:A. creasta temporală a ramului ascendent mandibular;B. marginea anterioară a muşchiului maseter;C. nivelul planului de ocluzie al molarilor inferiori;D. plica pterigomandibulară,E. plica gloso-epiglotică.

R.: A, C, D 63. C.M. În anestezia la Spix, dacă acul este introdus

medial de plica pterigomandibulară, se produce: A. infiltrarea peretelui taringian;B. tumefacţie voluminoasă;C. jena în deglutiţie;D. anestezia cu pareză tranzitorie a nervului facial;E. acul se opreşte în ramul mandibular fără a obţine

anestezie.R.: A, B, C

64. C.S. În anestezia nervului alveolar inferior pe cale cutanată, submandibulară, depozitul anestezic va trebui lăsat la:

A. 2,2-2,5 cm;B. 4,4-4,5 cm;C. 3,3-5 cm;D. 2,5-3 cm;E. 5-5,5 cm.

R.: B 65. C.M. Reperele folosite în anestezia nervului bucal pe

cale orală vor fi:A. la 1 cm înapoia şi dedesubtul orificiului Stenon;B. la 1 cm înaintea şi deasupra orificiului canalului

Stenon;C. linia ce intersectează baza apofizei coronoide cu

planul de ocluzie al molarilor superiori:D. unghiul ascuţit format de planul de ocluzie al

molarilor superiori cu al celor inferiori;E. la 1 cm sub planul de ocluzie al molarilor superiori,

în mucoasa mobilă sub un unghi de 35-45 gr.R.: A, C

66. C.S. Anestezia plexală este mai eficientă la copii şi tineri, deoarece:

A. sistemul hawersian are canale mai largi;B. osul prezintă un grad mai mare de calcifiere;C. corticala osoasă este mai densă;D. periostul este în formare;E. gradul de atrofiere este mai mare, iar suprafaţa

osoasă, de contact, mai mică.R.: A

67. C.S. Care din următoarele afirmaţii sunt corecte în cazul xilinei:

A. acziunea anestezică a procainei este de 3-4 ori mai puternică decât a xilinei;

B. toxicitatea xilinei se manifestă prin reacţii de iritaţie a SNC, colaps respirator şi circulator;

C. doza de toleranţă este apreciată la 3,5 g;D. frecvent produce reacţii alergice;E. doza maximă de xilină administrată o dată pentru

un adult de 70 kg este de 8-10 mg/kg corp.R.: B

68. C.M. Care dintre următoarele efecte aparţin noradrenalinei:A. creşterea presiunii arteriale;B. creşterea ritmului cardiac;C. eficienţa vasoconstrictoare periferică fără să

influenţeze ritmul, amplitudinea şi debitul cardiac;D. toxicitatea este de 4 ori mai scăzută decât a

adrenalinei;E. toxicitatea este de 2 ori mai mare decât a

adrenalinei. R.: A, C, D69. C.M. În anestezia topică (aplicarea substanăelor anestezice pe mucoasă) se poate face prin:

A. infiltraţie;B. badijonare;C. imbibiţie;D. pulverizare;E. baraj.

R.: A, B, C, D, E70. C.M. Semnele caracteristice în pareza facială tranzistorie sunt:

A. anestezia regiunii temporale şi a pavilionului urechii;

B. căderea comisurii bucale;C. inocluzie palpebrală;D. dispariţia mişcărilor mimice;E. analgezia gustativă a limbii.

R.: B, C, D 71. C.S. Trimisul postanestezic persistent trebuie pus în legătură cu:

A. dezvoltarea unui proces infecţios în lojile învecinate, prin contaminare septică;

B. proces de miozită traumatică, prin puncţie septică sau iritaţii produse de anestezie;

C. vasconstricţie bruscă şi prelungită;D. injectarea intravasculară a anestezicului;E. toate acestea.

R.: B 72. C.M. Necroza ţesuturilor moi poate apărea datorită:

A. injectării soluţiei anestezice intravascular superficial;B. decolării brutale a periosteomucoasei;C. înţepării trunchiului nervos;D. ischemiei prelungite;E. toxicităţii soluţiei.

R.: B, D, E 73. C.M. Anestezia generală în stomatologie este indispensabilă la:

A. copii mici;B. pacienţii cu teren alergic;C. bolnavii cu deficienţe neuropsihice;D. bolnavii cu procese septice evolutive;E. nici una dintre acestea.

R.: A, B, C, D

9

74. C.M. Anestezia generală de scurtă durată trebuie să îndeplinească între altele: A. o inducţie rapidă; B. un efect analgezic eficint; C. un efect hipnotic superficial; D. să nu determine depersiune respiratorie şi circulatoare;

E. să realizeze o trezire rapidă a bolnabului.R.: A, B, C, D, E

75. C.S. Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul horadrenalinei:

A. acţiunea predominantă a noradrenalinei este de creştere a presiunii arteriale;

B. acţiunea principală este scădrea ritmului cardiac;C. supradozajul poate provoca o uşoară hipertensiune şi

tahicardie;D. toxicitatea este de 8 ori mai crescută decât a

adrenalinei.R.: A

76. C.S. Anestezia prin pulverizare are următoarele avantaje:A. uşurinţa de aplicare;B. lipsa riscurilor de administare;C. o analgezie bună de suprafaţă;D. permite intervenţii superficiale de scurtă durată;E. toate acestea.

R.: E 77. C.M. Aria anesteziată după o anestezie plexală este:

A. mucoasa vestibulară;B. periostul;C. osul;D. 1-2 dinţi dacă substanţa a fost lăsată într-un singur

loc;E. nici una dintre acestea.

R.: A, B, C, D 78. C.M. Indicaţiile anesteziei plexale pot fi:

A. pulpectomii;B. extracţii;C. rezecţii apicale;D. extirpări de chisturi, epulide;E. intervenţii de chirurgie parodontală.

R.: A, B, C, D, E 79. C.M. Avantajele anesteziei locale faţă de anestezia generală în stomatologie:

A. protecţia pacientului;B. administrare uşoară;C. cooperarea cu pacientul;D. timpul operator nelimitat;E. sângerare redusă în timpul intervenţiei.

R.: A, B, C, D, E

EXTRACŢIA DENTARĂ1. C.M. Ca orice intervenţie chirurgicală, extracţia dentară

poate determina:A. ascensiuni termice de 0,8-1 grade;B. leucocitoză de 10.000-12.000/mm cubi;C. leucopenie de 3500-4000/mm cubi;D. creştere a VCH cu 2-4 mm/h;E. scădere a VCH cu 2-4 mm/h.

R.: A, B, D2. C.S. Extracţia dentară este bine să fie efectuată la bolnavii cu infarct miocardic în antecedente, după:

A. cel puţin 15 zile de la infarct;B. cel puţin 30 zile de la infarct;

C. cel puţin 3 luni de la infarct;D. cel puţin 6 luni de la infarct;E. cel puţin 6-8 ore de la infarct.

R.: D3. C.M. În tehnica extracţiei dentare cu cleştele, luxaţia este manopera:

A. prin care se realizează o lărgire progresivă a alveolei;

B. prin care se realizează secţionarea ligamentului circular al dintelui;

C. prin care se realizează ruperea fibrelor legamentare dento-alveolare;

D. prin care se mobilizează dintele în alveola sa;E. manopera de tracţionare a dintelui în ax şi extracţia

acestuia. R.: A, C, D4. C.S. Extracţia dentară, la bolnavul cu leucoze acute, este permisă:

A. numai sub controlul riguros al hemostazei;B. numai sub protecţie de antibiotice;C. este contraindicată în mod categoric;D. numai după întreruperea tratamentului anticoagulant;E. numai după un tratament de 24-48 de ore

hipoglicemiant. R.: C5. C. S. Pentru efectuarea unei extracţii dentare la un bolnav diabetic, este recomandat ca nivelul glicemiei să fie scăzut la:

A. 200 mg%;B. 150 mg%;C. 120 mg%;D. 100 mg%;E. 80 mg%.

R.: B 6. C.M. La bolnavii corticodependenţi, extracţia dentară presupune:

A. întreruperea tratamentului cortizonicB. continuarea tratamentului cortizonic;C. protecţie antibiotică;D. administrare obligatorie a vitaminei K;E. întreruperea medicaţiei anticoagulante cu 4 ore

înaintea extracţiei dentare.R.: B, C

7. C.S. Pentru extracţia primului molar superior, pentru luxaţia dintelui, se fac la început mişcarea de basculare în sens:

A. palato-vestibular;B. vestibulo-oral;C. numai vestibular;D. vertical (tracţiune în ax);E. numai palatinal.

R.: B 8. C.M. În extracţia primilor doi molari inferiori, luxaţia se face prin manopere de basculare, şi anume.

A. mişcări de supinaţie şi pronaţie, când se folosesc cleştii îndoiţi pe lateral;

B. mişcări de flexie şi extensie, când se folosesc cleştii îndoiţi pe muchie;

C. mişcări de supinaţie, când se folosesc cleştii îndoiţi pe muchie;

D. mişcări de supinaţie, când se folosesc cleştii îndoiţi pe lat;

10

E. oricare mişcare este corectă, indiferent de tipul de cleşte folosit.

R.: A, B 9. C.M. În extracţia cu elevatorul Lecluse, vârful elevatorului este:

A. insinuat transversal, în spaţiul intermediar, sub punctul de contact;

B. insinuat oblic, la 45 gr., sub punctul de contact;C. cu faţa plană spre molarul de minte;D. cu faţa convexă spre molarul de 12 ani;E. cu faţa convexă spre molarul de minte.

R.: C, D 10. C.S. Extracţia rezecţie recomandată de Wizel constă în:

A. îndepărtarea rădăcinii împreună cu septul interradicular;

B. îndepărtarea rădăcinii, împreună cu o porţiune din pereţii alveolari, respectivi:

C. îndepărtarea rădăcinii după crearea unui şanţ periradicular;

D. îndepărtarea rădăcinii folosind numai vârful elevatorului;

E. îndepărtarea rădăcinii după rezecţia în totalitate a peretelui alveolar vestibular.

R.: B 11. C.M. Separaţia rădăcinilor este indicată când:

A. acestea sunt unite prin podeaua camerei pulpare şi nu pot fi extrase împreună;

B. rădăcinile sunt prea divergente;C. rădăcinile sunt prea convergente, având între ele un

sept osos gros;D. resturile radiculare mici sunt situate în fundul

alveolei;E. una din rădăcini a fost extrasă, rămânând un rest

radicular profund, în alveola vecină.R.: A, B, C

12. C.M. Alvelotomia este indicată în cazul:A. rădăcinilor aflate sub punţi dentare;B. anchilozelor dentoalveolare;C. resturilor radiculare profunde intraosoase, rămase

după extracţii vechi;D. odontoamelor satelite prin procese de

hipercementoză.E. Rădăcinilor deformate

R.: A, B, C, D, E 13. C.M. Incizia mucoasei pentru alveolotomie are forma de

A. trapez;B. curba cu convexitatea spre fundul de sac vestibular;C. ”L”;D. tip Pichler;

E. curbă cu concavitatea spre fundul de sac vestibular.R.: A, C

14. C.S. Dacă din alveola infectată continuă postextracţional să se evacueze o secreţie sanguino-purulentă, fără a exista tendinţa de formare a unui cheag normal, se impune:

A. chiuretaj alveolar;B. introducerea în alveolă a unei meşe iodoformate

subţiri, care se lasă în alveolă;C. întroducerea în alveolă de conuri cu antibiotice;D. sutură cu fire separate;E. electrocauterizarea marginilor plăgii alvelare şi

sutura.R.: B

15. C.M. Chiuretajul alveolar se consideră terminat atunci când:

A. din alveolă nu se mai elimină secreţie seropurulentă;B. sângerarea diminuă foarte mult;C. la palparea cu chiureta a pereţilor alveolari se

percepe os dur, rezistent;D. se percepe, la chiuretaj, un os înmuiat;E. secreţia seropurulentă se transformă în secreţie

serosanghinolentă.R.: B, C

16. C.M. Avantajele suturii postextracţionale sunt: A. diminuarea sângerării; B. scăderea durerii; C. cicatrizarea mai rapidă; D. protejarea plăgii de mediul septic bucal; E. în cazul proceselor inflamatorii acute sutura favorizează o

regenerare osoasă rapidă.

R.: A, B, C, D 17. C.S. În cazul unei fracturi de perete alveolar, când fragmentul osos rămâne ataşat de periost, se va face:

A. deperiostarea şi desprinderea fragmentului osos, apoi regularizarea marginilor osoase şi sutura;

B. repunerea fragmentului osos detaşat la loc şi sutura gingivomucoasei;

C. sutura fragmentului la periostul existent şi pansament supraalveolar compresiv;

D. îndepţrtarea fragmentului numai cu electrocauterul;E. deperiostarea fragmentului şi electrocauterizarea

periostului.R.: B

18. C.S. Fractura mandibulei se poate produce:A. în timpul extracţiei molarului de 6 ani cu rădăcini

recurbate distal;B. în timpul extracţiei molarului de minte inferior, când

acesta are rădăcini drepte şi se foloseşte elevatorul Lecluse;

C. în timpul extracţiei molarului de minte, când acesta are rădăcini recurbare distal şi se foloseşte elevatorul Lecluse;

D. când există chisturi foliculare, tumori, osteomielită sau dinţi incluşi la nivelul mandibulei;

E. când se folosesc elevatoare curbe pentru extracţia dinţilor laterali cu rădăcini recurbate distal.

R.: B 19. C.S. Rădăcinile dentare împinse sub mucoasa sinuzală se extrag: A. după cura radicală de sisnus; B. numai dacă manevra Valsava este pozitivă; C. pe cale alveolară lărgită; D. numai cu ajutorul cleştilor de rădăcini; E. numai cu elevatoarele cu cioc lateral.

R.: C 20. C.S. În deschiderea accidentală a sinusului maxilar, se contraindică:

A. exploararea alveolei cu un stilet butonat;B. manevra Valsava;C. introducerea unei meşe iodoformate profund

intraalveolar, în scop hemostatic şi antiseptic;D. rezecţia marginilor osoase şi sutura cu afrontarea cât

mai apropiată a marginilor gingivomucoasei;

11

E. aplicarea desupra alveolei, pentru 7- zile, a unui tampon iodoforrmat menţinut prin ligatură de sârmă în “8”.

R.: C 21. C.M. Durerea în alveolite este caracterizată prin:

A. apariţia la 2 de ore postextracţional;B. apariţia la 3-4 zile postextracţional;C. persistenţa fenomenelor dureroase ce nu se remit la

antialgice obişnuite;D. iradierea în hemimaxilar sau hemicraniu;E. intensitate deosebită ce îmbracă uneori caracterul de

nevralgie trigeminală.R.: B, C, D, E

22. C.M. Caracteristic pentru alveolita umedă este faptul că:A. predomină leziunile de tip inflamator;B. este lipsită de fenomene inflamatorii;C. mucoasa din jur este tumefiată, turgescentă, iar în

alveolă se găsesc cheaguri alterate, purulente;D. gingia este palidă, atonă; E. în alveolă lipseşte cheagul;

R.: A, C 23. C.S. Hemoragia apărută la –3 ore de la extracţie, este:

A. hemoragie imediată;B. hemoragie tardivă;C. hemoragie precoce;D. hemoragie imediată prelungită;E. nici una dintre acestea.

R.: C 24. C.S. Osteotomia transmaxilară este indicată în:

A. parodontite apicale cronice cu secreţie persistentă pe canal;

B. depăşiri ale apexului cu substanţe de obturaţie ce nu se resorb;

C. chisturi radiculare mici;D. fracturi radiculare în 1/3 apicală;E. ace rupte în 1/3 apicală.

R.: A 25. C.M. În osteotomia transmaxialră incizia este dreptă, lungă de 1-1,5 cm şi plasată în dreptul dintelui interesat urmărindu-se:

A. dehiscenţa plăgii;B. sutura într-un singur plan;C. menţinerea unei fistule;D. prevenirea dehiscenţei plăgii;E. evitarea hemoragiilor.

R.: A, C 26. C.M. Avanatajele chiuretajului periapical constau în:

A. menţinerea lungimii totale a rădăcinii;B. certitudinea radicalităţii intervenţiei;C. pot fi abordaţi şi dinţii cu obturaţii incomplete de

canal;D. nu alterează implantarea dintelui;E. se foloseşte la dinţi cu compacte osoase groase.

R.: A, D 27. C.M. Rezecţia apexului se practică din două motive:

A. eliminarea deltei apicale infectate care nu poate fi sterilizată;

B. efectuarea unei obturaţii corecte a canalului radicular;

C. vizualizarea zonei situate oral faţă de rădăcină în vederea îndepărtării ţesutului patologic;

D. reducerea lungimii rădăcinii în vederea unei cicatrizări fibroase;

E. readucerea corectă a lamboului peste defectul osos.R.: A, C

28. C.M. Ca regulă generală, rezecţia apicală se utilizează în cazurile în care: A. după îndepărtarea apexului mai rămâne 1/3 din rădăcină cu implantare în os sănătos; B. după îndepărtarea apexului mai rămân 2/3 din rădăcină implantată în os Sănătos; C. după îndepărtarea apexului mai rămâne ½ din rădăcină, iar acest dinte este un intermediar într-o lucrare protetică fixă; D. după îndepărtarea apexului, mai rămâne 1/2 din rădăcină, dar acest dinte este stâlpul distal, pe care se aplică croşetul unei proteze mobile; E. procesul apical nu interesează doi dinţi vecini.

R.: B, C 29. C.M. În rezecţia apicală, avantajele inciziei cu convexitatea spre coroana dintelui sunt:

A. decolare uşoară a lamboului;B. apexul dentar este imediat abordabil;C. previne apariţia bridelor cicatricale postoperatorii;D. vizibilitate şi acces maxim;E. cicatrice puţin vibilă în zona maxilară frontală.

R.: A, B 30. C.M. În rezecţia apicală, incizia în “L” permite crearea unui lambou triunghiular cu următoarele avantaje:

A. aport vascular maxim în lambou;B. posibilitate minimă de dehiscenţă;C. se poate repoziţiona foarte corect;D. lamboul se decolează uşor;E. permite un abord bun, în cazul rădăcinilor lungi.

R.: A, B, C 31. C.M. Contraindicaţiile relative ce temporizează rezecţia

apicală sunt:A. dinte în plin proces inflamator acut;B. leucemiile acute;C. stomatitele;D. hemofilia;E. sinuzite maxilare rinogene sau odontogene.

R.: A, C, E 32. C.M. Contraindicaţiile absolute ale rezecţiei apicale sunt:

A. tireotoxicoze grave;B. hemofilia;C. leucemiile acute;D. stările gripale, caşexia;E. supuraţiile în sfera buco-maxilo-facială.

R.: A, B, C 33. C.M. Indicaţiile rezecţiei cu obturaţie retrogradă sunt:

A. obturaţii radiculare incomplete, cu cument oxifosfat de zinc, fără con de gutapercă;

B. reconstituiri corono-radiculare;C. ace rupte pe canal;D. cementita necrotică;E. osteita periapicală cronică.

R.: A, B, C 34. C.M. În rezecţia apicală, pentru o sutură cât mai corectă,

este necesar ca:

12

A. acul să fie introdus în lambou şi apoi în marginea plăgii mucosei fixe;

B. acul să fie introdus în marginea plăgii mucoasei fixe şi apoi în lambou;

C. firele de sutură să fie poziţionate la 5-7 mm unul de altul;

D. firele de sutură să fie poziţionate la 10-15 mm unul de altul;

E. nodul va fi strâns doar până la albirea mucoasei, pentru a preveni necroza. R.: A, C,E

35. C.S. Condiţia esenţială în efectuarea amputaţiei radiculare este ca:A. rădăcinile să fie sudate în bloc;B. tratamentul rădăcinii ce urmează a fi conservată să

fie corect efectuat, preoperator, şi controlat radiologic, fără reacţie periapicală;

C. molarii să aibă canale permeabile;D. rădăcina să fie curbă pentru a mări suprafaţa de

sprijin osos;E. rădăcina restantă să fie recurbată mezial, pentru a se

opune extracţiei.R.: B

36. C.M. Indicaţiile amputaţiei radiculare pot fi:A. molarii cu reacţii inflamatorii cronice, constituite pe

o rădăcină;B. molarii cu o rădăcină fracturată în 1/3 medie sau

cervicală;C. molarii de 12 ani care împiedică, prin porţiunea lor

distală, extracţia molarilor de minte incluşi;D. molari cu canale impermeabile pe o rădăcină;E. pungi paradontale adânci pe o rădăcină a unui

molar.R.: A, B, C, D, E

37. C.M. La molarii superiori se poate aplica amputaţia rădăcinii pentru:A. rădăcina mezio-vestibulară;B. rădăcina disto-vestibulară;C. ambele rădăcini vestibulare;D. rădăcina palatinală;E. nici una dintre acestea.

R.: A, B, D 38. C.M. În vederea amputaţiei rădăcinii palantinale se

poate folosi un lambou:A. triunghiular;B. în anvelopă;C. Pichler;D. Ginginal, trapezoidal;E. Nici unul dintre acestea.

R.: A, D 39. C.M. Tu lburările topografice de erupţie dentară sunt

reprezentate de:A. heterotopie;B. erupţie precoce;C. ectopie dentală;D. erupţie tardivă;E. incluzie dentară.

R.: A, C, E 40. C.M. Dintre factorii generali incriminaţi în erupţia

tardivă, se menţionează:A. bolile febrile;B. tulburările psihice (oligofrenia);C. rubeola prenatală;

D. bolile distrofiante osoase;E. tipul rasial.

R.: B, C, D 41. C.M. După criteriul topografic, incluziile pot fi:

A. intraosoase;B. de cauză locală;C. de cauză generală;D. ale dinţilor permanenţi, temporari sau

supranumerari;E. submucoase.

R.: A, E 42. C.M. Reperele folosite pentru caracterizarea incluziei

molarului de minte inferior sunt:A. angularea;B. relaţia cu ramul ascendent mandibular;C. densitatea osului înconjurător;D. relaţia cu planul ocluzal;E. morfologia rădăcinii.

R.: A, B, C, D, E 43. C.M. În general, morfologia rădăcinii influenţează dificultatea extracţiei molarului de minte inferior prin: A. lungimea rădăcinilor;B. curbura rădăcinilor;C. direcţia curburii rădăcinilor;D. dimensionarea mezio-distală a rădăcinilor;E. spaţiul periodontal.

R.: A, B, C, D, E 44. C.S. Prima, şi cea mai frecventă complicaţie septică determinată de erupţia molarului de minte inferior, este:

A. abscesul buccinato-maxilar;B. adenita acută supurată; C. perecoronarita;D. sinalgia dento-cutanată;E. tromboflebita sinusului cavernos.

R.: C 45. C.M. Complicaţiile septice la distanţă, datorate incluziei molarului de minte inferior, sunt reprezentate de:

A. tromboflebita sinusului cavernos;B. complicaţii septice pulmonare;C. algii cervico-faciale;D. trismus;E. septicemii.

R.: A, B, E46. C.M. Gingivostomatita odontiazică se caracterizează prin:

A. unilateralitatea fenomenelor;B. debutul brusc;C. ulceraţii acoperite de depozite alb-gălbui uşor

detaşabile;D. bilateralitatea fenomenelor pe mucoasa jugală;E. debutul lent, insidios.

R.: A, B47. C.M. Incluzia molarului de minte inferio poate duce la apariţia unor formaţiuni tumorale, cum ar fi:

A. ameloblastomul;B. tumora cu mieloplaxe;C. chistul folicular;D. chistul paradentar;E. cementomul.

R.: A, C, D48. C.M. Dintre tulburările senzitive provocate de erupţia dificilă a molarului de minte, fac parte:

13

A. sinalgiile dento-cutanate;B. paraliziile faciale;C. trismusul;D. algiile cervico-faciale;E. nevralgiile dentare.

R.: A,D, E49. C.M. Indicaţiile decapuşonării sunt:

A. incluzia verticală a molarului de minte inferior;B. capuşon de mucoasă gros;C. incluzii osoase parţiale;D. incluzii submucoase;E. ramul ascendent nu interferă faţa ocluzală a

molarului de minte. R.: A, D, E

50. C.M. Durerea postoperatorie, după odontectomie, poate avea trei caracteristici:

A. este de intensitate medie şi cedează la antialgice obişnuite;

B. intensitatea maximă apare la 12 ore postoperator;C. ca durată în timp, rar depăşeşete 2-3 zile;D. intensitatea maximă apare la 48 de ore postoperator;E. este de intensitate mare, iradiată, şi nu cedează la

antialgice obişnuite. R.: A, B, C51. C.M. Următorii factori influenţează dificultatea odontectomiei molarului de minte superior:

A. sinus maxilar în contact intim cu rădăcinile molarului de minte;

B. ligamentul periodontal larg;C. incluzie submucoasă;D. uneori, molarul de minte superior formează

porţiunea posterioară a peretelui sinuzal;E. tuberozitatea maxilară poate fi uşor fracturată, când

există un sinus voluminos sau când incluzia este menzioangulară.

R.: A, B, C, D, E52. C.M. Redresarea chirurgical-otodontică a caninilor incluşi are următoarele indicaţii:

A. vârsta tânără;B. incluzia nu prea profundă;C. spaţiu suficient de arcadă;D. dintele este în poziţie oblică sau orizontală;E. canalul prezintă numai anomalii de formă dar nu şi

de volum. R.: A, B, C53. C.M. În cadrul otondectomiei canninului superior se pracică secţionarea dintelui şi extracţia separată a acestuia când:

A. există o angulare accentuată între coroană şi rădăcină;

B. canalul este într-o incluzie uşor oblică sau verticală;C. canalul prezintă o anomalie de formă sau de volum;D. există un contact intim cu rădăcinile dinţilor vecini;E. osul alveolar este elastic.

R.: A, C, D54. C.S. Comunicarea oro-antrală accidentală post-extracţională

A - se închide imediat post-extracţionalB - se aşteaptă închiderea spontană a comunicăriiC - se asociază imediat cu cura radicală sinuzalăD - nu este necesară asocierea cu cura radiculară

putându-se închide în aceeaşi şedinţă

E - sunt posibile toate variantele R.: E55. C.M. Tentativa nereuşită de închidere a comunicării oro-antrale

A - trebuie urmată de o altă tentativă pentru finalizarea închiderii

B - se temporizează sub protecţia plăcii palatineC - nu se aplică placă palatină pentru a facilita

drenajul sinusalD - se poate rezolva ambulatorE - este obligator să fie rezolvată în condiţii de

internare R.: B, C, D56. C.M. În empiemul sinusal:

A - nu sunt interesate părţile moi genieneB - sunt interesate şi părţile moi genieneC - nu este posibil trismusulD - este posibil trismusulE - este posibil chemozisul

R.: B, D, E57. C.M. În comunicarea oro-antrală veche:

A - există secreţie purulentă în sinusB - nu există secreţie deoarece ea drenează prin

orificiul de comunicareC - există mucoasa sinusală îngroşatăD - nu este îngroşată mucoasa deoarece sinusul este

drenat permanent prin orificiul de comunicare

E - totul depinde de dimensiunea comunicării oro-antrale R.: A, C

Afecţiunile inflamatorii

1. C.M. La nivelul cavităţii bucale cea mai mare cantitate de bacterii se găseşte:

A. pe mucoasa geniană;B. pe mucoasa buzelor;C. pe faţa dorsală a limbii;D. pe suprafaţa dinţilor;E. în glandele salivare. R: C,D

2. C.M. La nivelul cavităţii bucale funcţionează o serie de mecanisme de protecţie care influenţează calitativ şi cantitativ flora microbiană prezentă:

A. lizozimul;B. sistem antibacterian lactoperoxidază-thiociant

H2O2;C. betalizinele din serul sanguin şi glicoproteinele

salivare;D. procesul de fagocitoză şi bacteriofagii;E. anticorpii salivari: Lg A, Lg G, Lg M.R:

3. C.M. Focarele de infecţie (potenţial patogenice) în cavitatea bucală sunt:

A. placa dentară;B. caria dentară;C. pungile parodontale, tartul;D. parodontitele apicale;E. depunerile linguale.R: A,B,C,D

4. C.M. Sistemul de rezistenţă al organismului uman faţă de acţiunea agenţilor

14

patogeni cuprinde:A. rezistenţa sau imunitatea naturală (moştenită);B. rezistenţa sau imunitatea dobîndită;C. imunitatea umorală;D. imunitatea celulară (imunitate mediată celular);E. nici una.R: A,B,C,D

5. C.M. Barierele naturale ce apără organismul de pătrunderea germenilor patogeni sunt:

A. pielea;B. mucoasa cavităţii bucale;C. bariera de organ (hemato-encefalică);D. imunitatea dobîndită;E. imunitatea naturală.R:A,B,C

6. C.M. În infecţiile părţilor moi perimaxilare sunt incriminate următoarele cauze:

A. caria penetrantă cu gangrenă complicată cu parodontită periapicală, pungi parodontale adînci;

B. leziuni traumatice ale părţilor moi şi porţiuni alveolare a maxilarelor;

C. litiaza salivară, infecţii salivare acute;D. suprainfectarea chisturilor, furunculii şi

carbunculii;E. corpi pătrunşi în ţesuturile moi.R: A,B,C,D,E

7. C.M. Unele tratamente stomatologice duc la complicaţii septice (absece, flegmone etc):

A. obturaţii radiculare cu mortificări pulpare;B. obturaţii de canal cu depăşire;C. coroane-proteze prost adaptate cu iritări ale

parodonţiului marginal;D. tratamente ortodontice;E. anestezii loco-regionale.R: A,B,C,D,E,

8. C.M. Cînd extracţiile dentare pot provoca abcese, flegmoane,osteomielite:

A. În caz dacă nu s-a ales momentul potrivit (extracţia făcută “la cald” fără drenare);

B. Cînd nu s-au îndepărtat elementele patologice din alveolă;

C. Extracţiile traumatice;D. Rămăşiţi radiculare;E. În orice extracţie dentară.R: A,B,C,D

9. C.M. Imunitatea dobîndită în infecţii se realizează prin acţiunea sistemului imuno-limfoid periferic care este constituit din:

A. ganglionii limfatici;B. inelul limfatic Weldeyer;C. splină;D. limfocitele din mucoasă şi submucoasă;E. macrofagi.R: A,B,C,D,

10. C.S. În cazul infecţiilor, organismul uman acţionează specific, elaborînd anticorpi ca răspuns la prezenţa antigenilor microbieni. De cine sunt produşi aceşti anticorpi:

A. de către elementele sanguine (eritrocite, monocite);

B. de către limfocitele B;

C. în ganglionii limfatici;D. în structurile tisulare (mucoasaă, submucoasă);E. de către macrofagi.R: B

11. C.M. Anticorpii sunt complexe glicoproteice, cu numele de imunoglobuline. Care sunt ele:

A. Lg G;B. Lg M;C. Lg A;D. Lg D;E. Lg E.R: A,B,C,D,E

12. C.M. Imunoglobulinele acţionează împotriva germenilor localizaţi extracelular, determinînd:

A. opsonizarea microorganismelor pentru a nu fi distruse de fagocite;

B. activarea lizei microorganismelor de către complement;

C. neutralizarea toxinelor;D. înhibarea ataşării microorganismelor pe celulele

organismului uman;E. înălbirea viruşilor extracelulari.R:

13. C.M. Apărarea antibacteriană este rezultatul unei acţiuni sinergice şi ordonate a proceselor de:

A. imunitate umorală;B. imunitate celulară;C. factorilor de rezistenţă naturală;D. activitatea sistemului cardio-vascular;E. activitatea sistemului nervos. R: A,B,C

14. C.M. În inflamaţia acută caracteristic este formarea exudatului constituit dintr-o componenţă lichidă şi alta celulară, componenţa fiind:

A. plasma ce conţine substanţe antibacteriene şi antitoxice;

B. mediatori chimici (serotonină, bradikinină);C. ioni de K;D. fibrinogen;E. polimorfonucleare, monocite, macrofage.R:A,B,C,D,E

15. C.M. Tipurile de inflamaţie acută după natură şi caracterul exudatului inflamator sunt:

A. inflamaţie seroasă cu cantitate mare de lichid (exudat bogat în proteine);

B. inflamaţie fibrinoasă (exudat bogat în fibrină);C. inflamaţie pseudomembranoasă (depozite alb-

cenuşii pe mucoasă);D. inflamaţie hemoragică (eritrocite);E. inflamaţie catarală. R:

16. C.M. Inflamaţia supurativă se caracterizează prin acumularea de puroi care este un lichid viscos de culoare galbenă sau verzuie alcătuit din:

A. ţesuturi necrotice;B. polimorfonucleare vii sau lizate;C. fibrină;D. microorganisme, toxine;E. enzime etc. R: A,B,C,D,E

17. C.S. Abcesul este:A. un proces inflamator difuz în ţesuturile osoase;

15

B. un proces inflamator difuz în ţesuturile moi subcutanate, intramusculare în organe parenchimatoase;

C. o inflamaţie supurativă localizată, circumscrisă;D. un proces inflamator al tegumentelor;E. nici o definiie nu corespunde. R:C

18. C.S. Flegmonul este:A. o inflamaţie supurativă localizată;B. un proces inflamator cu caracter difuz;C. un proces pseudomembranos;D. un proces cu infiltraţie seroasă;E. un proces cu infiltraţie fibrinoasă.R:B

19. C.M. Flegmonul se caracterizează prin:A. infiltrarea difuză a ţesuturilor (fără delimitare

precisă);B. tumeficaţie, hiperemie, dură la palpare,

dureroasă;C. conţinerea unui exudat cu polimorfonucleare,

bacterii, resturi de ţesut necrotic;D. sunt provocate de germenii patogeni mai

agresivi cu o virulenţă pronunţată (steptococi);E. reacţia de apărare locală şi generală scăzută.R: A,B,C,D,E

20. C.M. Căile de răspîndire a infecţiei din focarul inflamator sunt:

A. limfatică;B. hematogenă;C. de-a lungul pachetelor vasculo-nervoase;D. prin spaţiile interfasciale, intermusculare;E. prin spaţiile intratisulare.R: A,B,C,D,E

21. C.S. În inflamaţiile cronice predomină:A. inflamaţia cu caracter proliferativ;B. inflamaţia cu caracter seros;C. inflamaţia cu caracter fibrinos;D. inflamaţia cu caracter cataral;E. inflamaţia cu caracter pseudomembranos.R: A

22. C.S. Căile pe care agenţii infecţioşi din os dufuziază în ţesuturile moi, sunt:

A. calea transosoasă prin canalele Hawers;B. calea directă;C. calea limfatică;D. calea venoasă.E. Oricare din cele enumărateR: E

23. C.M. Trismusul este un semnificativ ce însoţeşte:A. chisturile odontogene;B. supuraţiile cu punct de plecare dinţii frontali;C. supuraţiile cu punct de plecare molarii inferiori;D. periocoronarita molarului de minte;E. toate acestea.

24. C.S. Semnul patognomonic al unui abces poate fi:A. împăstarea;B. induraţia;C. fluctuenţa;D. crepitaţiile gazoase;E. durerea pulsatilă. R: C

25. C.M. Calea submucoasă de difuzare în infecţiile părţilor moi perimaxilare are ca punct de plecare mai ales:

A. accidentele de erupţie ale dinţilor;B. parodontite apicale;C. parodontite marginale;D. prezenţa unor corpi străini;E. infecţii faringo-amigdaliene.R: A,C

26. C.M. Calea limfatică de difuzare a infecţiilor părţilor moi perimaxilare poate avea ca punct de plecare:

A. accidentele de erupţie ale dinţilor;B. parodontite apicale;C. parodontite marginale;D. fracturi ale maxilarelor;E. infecţii faringo-amigdaliene.R:A,B,C,D,E

27. C.S. Precizaţi care din următoarele afecţiuni pot detrmina infecţii ale părţilor moi perimaxilare prin difuzare transososă:

A. parodontita apicală;B. parodontita marginală;C. infecţiile faringo-amigdaliene;D. furunculule feţei;E. carbunculul feţei. R: A

28. C.M. Însămînţarea conţinutului unei colecţii supurate se face pentru:

A. a stabili ce tipuri bacteriene conţine acest proces;

B. a stabili care este sensibilitatea germenilor patogeni la antibiotice (antibiograma);

C. a stabili un plan corect de anestezie şi intervenţie chirurgicală;

D. a indica corect tratamentul complex;E. a şti pronosticul procesului. R: A,B,D,

29. C.S. Obţinerea unei culturi din focarele infectate se face prin:

A. puncţie aspiratorie;B. prin amprentare;C. prin excoriaţie;D. excizie de ţesut moale;E. după deschiderea focarului se ia puroi pentru

însămînţare. R: A,E

30. C.S. Colectarea materialului pentru antibiogramă este corectă cînd se face:

A. după instituirea tratamentului procesului inflamator;

B. în timpul tratamentului;C. înaintea instituirii tratamentului cu antibiotice;D. cînd apar complicaţii în timpul tratamentului;E. nu se face de loc. R: C

31. C.M. Care medicamente administrate timp îndelungat reduc capacitatea de apărare a organismului împotriva infecţiilor OMF:

A. cortizonul;B. citostaticele;C. imunosupresoarele;D. radioterapia ;

16

E. nici una din ele.R: A,B,C,D

32. C.M. În care procese inflamatorii odontogene nu este necesară antibiograma:

A. abcese bine circumscrise;B. abcese vestibulare minore;C. abcese parodontale;D. alveolita;E. pericoronarita.R: A,B,C,D,E,

33. C.M. Tratamentul cu antibiotice poate fi indicat în caz de:A. infecţie instalată acut;B. tumeficaţie difuză;C. apărarea gazdei compromisă;D. implicarea spaţiilor interfasciale;E. starea generală alterată, temperatura corporală

38 gr. şi mai sus. R: A,B,C,D,E,

34. C.S. Puncţiile anestezice septice însămînţează mai frecvent:

A. vestibulul bucal;B. regiunea maseterină;C. mucoperiostul oral;D. fosa infratemporală;E. regiunea geniană. R:

35. C.M. Localizarea infecţiilor odontogene şi evoluţia lor este dependentă de o serie de factori şi anume:

A. grosimea şi structura tablelor osoase ale maxilarelor;

B. raportul rădăcinilor dinţilor faţă de tablele osoase;

C. dispoziţia părţilor moi şi structura lojilor perimaxilare cu abundenţă de ţesut grasos, conjunctiv şi limfatic;

D. inserţia mucoasei mobile în raport cu apexurile dinţilor şi inserţiile muşchilor perimaxilari;

E. nici unul din ei.R:A,B,C,D,

36. C.M. Clinic şi topografic infecţiile nespecifice ale părţilor moi perimaxilare sunt sistematizate astfel:

A. abcese periosoase (periostite);B. abcese şi flegmoane ale lojilor superficiale;C. abcese şi flegmoane ale lojilor profunde;D. flegmoane difuze (planşeul bucal, hemifacial);E. limfadenite supurate, adenoflegmon.

37. C.M. Cauzele abceselor periosoase (periostitei) sunt:A. odontogene;B. traumatice;C. alveolita;D. osteomielită, sinusită;E. suprainfectarea chisturilor maxilare. R: A,B,C,D,E,

38. C.S. Cel mai frecvent periostitele sunt cauzate de:A. parodontitele apicale cronice;B. osteomielita odontogenă;C. parodontitele apicale exacerbate;D. erupţia dificilă a molarului de minte inferior;E. gangrenele pulpare complicate. R: C

39. C.M. Abcesele periosoase apar mai frecvent:A. la mandibulă;

B. la maxilă;C. vestibular;D. lingual;E. palatinal.R: B,C

40. C.M. Tumeficaţia ce însoţeşte un abces vestibular cu punct de plecare 1.3 de obicei se localizează la:

A. buza superioară;B. obraz în regiunea distală;C. regiunea pleoapei inferioare;D. regiunea geniană;E. toate acesteaR: C,D,

41. C.S. În evoluţia unui abces vestibular durerea este mai intensă în stadiul:

A. endoosos;B. subperiostal;C. submucos;D. fistulizare;E. in toate stadiile. R: B

42. C.S. Abcesul perimandibular intern submucos se poate confunda cu:

A. abcesul de lojă submaxilară;B. chistul dermoid al planşeului bucal;C. ranula;D. abcesul de lojă sublinguală;E. toate acestea.

43. C.M. Diagnosticul diferenţial al abcesului perimandibular intern submucos se face cu:

A. Wartonita litiazică;B. Abcesul perimandibular extern;C. Abcesul de lojă sublinguală;D. Abcesul de lojă submandibulară;E. Epulidele.R: A,C

44. C.S. Abcesul în semilună îl deschideţi:A. pe cale cutanată;B. pe cale orală;C. în funcţie de localizare;D. pe cale mixtă;E. numai în recesus. R: A

45. C.M. Diagnosticul diferenţial în abcesul perimandibular extern cu evoluţie cutanată se face cu:

A. osteoperiostita de corp mandibular;B. abcesul de lojă sublinguală;C. abcesul de lojă submaxilară;D. chistul dermoid;E. adenita acută submandbulară.R: E

46. C.M. În cadrul căror periostite (abcese vestibulare) se incizează numai mucoasa:

A - în abcesele subperiostaleB - în colecţiile submucoaseC - în abcesele vestibulare ale premolarilor superioriD - în abcesele vestibulare ale premolarilor inferioriE - în abcesele incisivilor

R: B,D47. C.M. În abcesele subperiostale: A - se incizează în etape, mai întâi mucoasa şi apoi periostul

17

B - se incizează mucoasa iar periostul se perforează cu pensa doar în anumite cazuri

C - de regulă, se incizează dintr-o singură mişcare atât mucoasa cât şi periostul

D - incizia periostului este permisă în toate cazurileE - incizia periostului este interzisă în unele cazuri

R: B,C,E,48. C.S. În caz de periostită (abcesele vestibulare):

A - de regulă, periostul fiind mai sensibil, se incizează pe o întindere mai mică

B - de regulă, periostul se incizează pe o întindere mai mare

C - se introduce o meşă în plaga rămasă după incizieD - nu se introduce meşă în plaga rămasă după

incizieE - sunt posibile oricare dintre situaţiile enumerate

R: B,D 49. C.M. În caz de periostită (abces vestibular) la bolnavii iradiaţi sau trataţi chimic antitumoral:

A - la cei iradiaţi se permite incizia fiind chiar indicată

B - la cei iradiaţi nu se permite incizia, la fel ca şi la alte acte operatorii

C - la cei trataţi chimic antitumoral este permisă incizia abcesului

D - la cei trataţi chimic antitumoral nu este permisă incizia

E - în toate cazurile se aşteaptă fistulizarea spontană R: A,C50. C.M. Diagnosticul diferenţial al periostitei (abcesul vestibular) :

A - se face cu chistul de maxilar suprainfectatB - nu se face cu chistul de maxilar suprainfectatC - se face cu tumori benigne endoosoaseD - nu se face cu osteomielita odontogenă acutăE - se face cu tumori maligne

R: A,B,C,E51. C.M. Tratamentul periostitei (abcesului vestibular) poate fi:

A - rezolutiv în faza endoosoasăB - nu are efect tratamentul rezolutiv în faza

endoosoasăC - prin drenaj transmaxilarD - prin drenaj transodontalE - obligator prin drenaj mixt, chirurgical şi

endodontic R: A,C,D 52. C.M. În cazul periostitei (abcesul vestibular) :A - starea generală este cea mai alterată în faza endoosoasăB - starea generală este cea mai alterată în faza subperiostalăC - agitaţia şi febra sunt prezente în faza endoosoasăD - agitaţia şi febra sunt prezente în faza subperiostalăE - agitaţia şi febra apar în faza submucoasă, odată cu edemul şi tumefacţia R: B,D 53. C.S. Buza de tapir se întâlneşte în abcesul vestibular:

A - cu punct de plecare de la caninB - cu punct de plecare de la incisivii centrali

superioriC - cu punct de plecare de la incisivii centrali

inferiori

D - cu punct de plecare de la incisivii lateraliE - în abcese, nu există acest simptom

R: B 54. C.S. În periostită (abcesul vestibular), tumefacţia evidentă a părţilor moi labio- geniene apare:

A - în faza osoasăB - în faza subperiostalăC - în faza submucoasăD - tumefacţia este prezentă în toate fazeleE - în abcesul vestibular nu există tumefacţie labio-

geniană ci numai vestibulară R: C 55. C.S. În cazul periostitei (abcesul vestibular) intensitatea maximă a durerii este:

A - în faza endoosoasăB - în faza subperiostalăC - în faza submucoasăD - la nivelul dinteluiE - la nivelul osului

R: B 56. C.S. Periostita (abcesul vestibular) :

A - are etiologie osoasăB - are etiologie mucoasăC - are etiologie odontogenăD - este posibilă apariţiea ei prin transmiterea

infecţiei în vestibul venind de la distanţă pe cale sanguină E - este posibilă apariţia lui venind de la distanţă pe cale limfatică. R: C 57. C.M. În celulita perimaxilară:

A - există colecţie purulentăB - nu există colecţie purulentăC - este posibilă regresia spontană a procesului

inflamatorD - nu este posibilă regresia spontană a procesului

inflamatorE - cedează doar sub acţiunea tratamentului

medicamentos R: B,C 58. C.M. În celulita perimaxilară de origine odontogenă:

A - tratamentul antibiotic este obligatoriuB - tratamentul antibiotic nu este obligatoriuC - drenajul endodontic singur poate fi eficientD - drenajul endodontic singur nu poate fi eficient şi

suficient ci trebuie dublat cu tratament antibioticE - tratamentul chirurgical este obligatoriu

R: B,C 59. C.M. În abcesul părţilor moi orofaciale:

A - temperatura este crescută iar pulsul este scăzutB - temperatura este scăzută iar pulsul este crescutC - temperatura creşte proporţional cu pulsulD - tabloul sanguin arată leucopenieE - tabloul sanguin arată leucocitoză

R: C,E60. C.S. În flegmonul părţilor moi orofaciale tabloul sanguin arată:

A - o leucocitoză cu devierea formulei leucocitare spre stânga

B - o leucocitoză cu devierea formulei leucocitare spre dreapta

18

C - o leucopenie cu deviere spre stânga a formulei leucocitare

D - o anemieE - o hiperglobulie

R: A 61. C.S. În flegmonul părţilor moi orofaciale gravitatea stării generale este semnalată de:

A - temperatura crescutăB - pulsul bradicardicC - respiraţii rare (bradipnee)D - facies congestionatE - temperatură mică, puls accelerat

R: E 62. C.M. După drenajul colecţiei purulente odontogene:

A - se menţine în următoarele zile plaga deschisă prin tuburi sau lame de dren

B - nu mai sunt necesare tuburile sau lamele de dren deoarece colecţia de puroi s-a evacuat

C - este admisă extracţia imediată a dintelui cauzalD - trebuie temporizată extracţia dintelui cauzalE - extracţia se face numai sub protecţie de

antibiotice R: A,C 63. C.M. Doza şi ritmul de administrare a antibioticelor se face:

A - în funcţie de natura infecţiei: limitată sau difuzăB - în funcţie de temperaturăC - în funcţie de recomandările producătorului de

antibioticeD - durata minimă de administrare a antibioticelor

este de 3-5 zileE - durata minimă de administrare a antibioticului

este de 5-7 zile R: A,C,E 64. C.M. Pentru stabilirea gravităţii infecţiei părţilor moi perimaxilare:

A - palparea nu are valoare semnificativăB - palparea are valoare semnificativăC - puncţia exploratorie singură nu este importantă

neavând valoare diagnosticăD - puncţia exploratorie este importantă doar în

contextul celorlalte examinăriE - puncţia exploratorie poate fi semnificativă şi în

afara celorlalte examinări R: B,E 65. C.S. Infecţiile perimaxilare de origine odontogenă se produc prin următoarele mecanisme:

A - prin transmisie trans-heversianăB - prin transmisie de-a lungul canalului mandibularC - prin transmisie doar de la parodonţiuD - prin transmisie doar de la apexE - oricare cale este posibilă

R: E 66. C.S. Celulita acută perimaxilară reprezintă:

A - o inflamaţie celularăB - o inflamaţie tisularăC - o colecţie purulentăD - o colecţie seroasăE - o infiltraţie gazoasă a ţesuturilor

R: B 67. C.M.În caz de osteomielită în perioada care corespunde etapei de necroză osoasă:

A - fenomenele generale se accentueazăB - fenomenele generale se amelioreazăC - tumefacţia se accentueazăD - tumefacţia diminueazăE - lipsesc semnele odontogene

R: B,D68. C.M. În cazul osteomielitei mandibulare:

A - durerile sunt mai accentuate în perioada de necroză osoasă

B - durerile sunt mai diminuate în perioada de necroză osoasă

C - durerile sunt mai accentuate în perioada de supuraţie osoasă

D - durerile sunt mai diminuate în perioada de supuraţie osoasă

E - durerile rămân la aceeaşi intensitate, indiferent de etapa de evoluţie anatomopatologică R: B,C 69. C.M. Osteomielita odontogenă a maxilarelor:

A - este întâlnită mai des la maxilarul superiorB - este întâlnită mai des la mandibulăC - infecţia ajunge în os cel mai frecvent pe cale

sanguinăD - infecţia ajunge în os cel mai frecvent pe cale

limfaticăE - infecţia ajunge în os cel mai frecvent pe cale

directă R: B,E 70. C.M. În supuraţia de groapă zigomatică:

A - semnele exo-orale sunt precoceB - semnele exo-orale sunt tardiveC - semnele endo-orale sunt tardiveD - semnele endo-orale sunt precoceE - totul depinde de sediul supuraţiei

R: B,D 71. C.M. În faza de debut a supuraţiei fose infratemporale diagnosticul se pune pe baza:

A - datelor anamnesticeB - semnelor subiectiveC - semnelor obiectiveD - examinărilor complementareE - stării generale

R: A,B,C, 72. C.M. În supuraţia de fosă infratemporală:

A - anamneza este nerelevantăB - anamneza este relevantăC - durerile sunt bine conturate pe traseul nervului

trigemenD - durerile sunt neconturateE - manifestările clinice obiective sunt precoce

R:B,D, 73. C.M. În abcesul de groapă zigomatică:

A - primul semn subiectiv este indispoziţia şi inapetenţa

B - primul semn subiectiv este durereaC - primul semn obiectiv exo-oral este edemul

genianD - primul semn obiectiv este trismusulE - primul semn obiectiv este hipertermia locală

R: B,D 74. C.M. Diseminarea infecţiei din loja submandibulară este posibilă în:

19

A - regiunea mentonierăB - regiunea genianăC - regiunea parotidianăD - loja sublingualăE - loja laterofaringiană

R: D,E,75. C.M. În abcesul de origine odontogenă a lojii submandibulare:

A - examinarea endo-orală este uşoarăB - examinarea endo-orală este dificilăC - puncţia exploratorie este utilă ca orientare

diagnosticăD - puncţia exploratorie este inutilăE - deglutiţia nu este influenţată

R: B,C, 76. C.M. Drenajul abcesului lojei maseterine se face:

A - pe cale exo-oralăB - pe cale endo-oralăC - pe cale retro-mandibularăD - cu tuburi de drenE - nu sunt necesare tuburile de dren

R: A,B,D, 77. C.M. Drenajul endo-oral al abcesului maseterin:

A - este indicat în colecţiile superficialeB - este indicat în colecţiile profundeC - incizia mucoasei se face în treimea medie a

marginii anterioare a ramurii ascendenteD - incizia mucoasei se face în fundul de şanţ

vestibular inferior şi posterior E - în incizia şi drenajul endo-oral nu este necesar tub sau lamă de dren R: B,D, 78. C.M. În abcesul lojei maseterine colecţia purulentă se află cantonată:

A - între tegument şi muşchiul maseterB - între glanda parotidă şi muşchiul maseterC - între muşchiul maseter şi osul mandibularD - trismusul face parte dintre primele semneE - trismusul se instalează numai după apariţia

supuraţiei R: A,C,D, 79. C.M. În abcesul regiunii maseterine:

A - roşeaţa tegumentelor este obligatorieB - roşeaţa tegumentelor nu este obligatorieC - fluctuenţa este obligatorieD - fluctuenţa nu este obligatorieE - tumefacţia regiunii temporale este obligatorie

R: B,D, 80. C.M. În abcesul lojei parotidiene deschiderea colecţiei se face:

A - pe cale endo-oralăB - pe cale exo-oralăC - pe ambele căiD - retromandibularE - subangulomandibular

R: B,D,E, 81. C.M. În abcesul lojei parotidiene:

A - bolnavul prezintă trismus intensB - bolnavul prezintă trismus moderatC - tegumentele sunt roşiiD - endooral, papila canalului Stenon este roşie iar

saliva este purulentă

E - endooral, papila canalului Stenon şi calitatea salivei sunt nemodificate R: B, 82. C.M. În abcesul limbii, în cazurile obişnuite:

A - planşeul oral nu este interesatB - poate fi interesat şi planşeul oralC - puncţia exploratorie nu se utilizeazăD - puncţia exploratorie este utilăE - numai examenul clinic stabileşte diagnosticul

R: A,B,D 83. C.M. În supuraţia limbii colecţia purulentă poate fi situată:

A - la vârful limbiiB - la baza limbiiC - poate fi atât la vârful limbii cât şi la baza limbiiD - superficial, submucosE - profund, între muşchi

R: A,B,C,D,E, 84. C.M. În abcesul limbii:

A - tumefacţia cuprinde toată limbaB - tumefacţia este limitată în jurul colecţieiC - relieful marginilor limbii este neted, uniformD - relieful marginilor limbii este denivelat, crenelatE - faţa dorsală rămâne nemodificată

R: A,D 85. C.M. Deschiderea abcesului limbii pe cale orală se face:

A - în localizările de la vârful limbiiB - în localizările de la baza limbiiC - în localizările de la marginile limbiiD - în localizările centrale ale colecţieiE - în orice localizări

R: A,C 86. C.M. În abcesul lojei submandibulare:

A - colecţia purulentă este situată deasupra muşchiului milohioidian

B - colecţia purulentă este situată sub muşchiul milohioidian

C - sunt posibile ambele situaţiiD - cauza supuraţiei este exclusiv odontogenăE - pot fi şi alte cauze ale supuraţiei

R: B,E 87. C.S. În faza de debut a abcesului lojei submandibulare:

A - există trismus dacă etiologia este odontogenăB - nu există trismus dacă etiologia este odontogenăC - există trismus dacă etiologia este ganglionarăD - nu există trismus dacă etiologia este ganglionarăE - în nici una dintre cauzele enumerate nu există

trismus R: A 88. C.M. În flegmoanele anaerobe ale feţei întâlnim:

A - puls mic şi temperatură mareB - puls mare şi temperatură micăC - deviaţia formulei leucocitare spre dreapta

D - deviaţia formulei leucocitare spre stângaE - hiperglobulie

R: B,D, 89. C.M. În flegmonul anaerob:

A - puncţia exploratorie evidenţiază secreţia purulentă în zona tumefiată

B - puncţia exploratorie este negativăC - incizia ţesuturilor este urmată de drenajul unei

secreţii purulente masive

20

D - incizia ţesuturilor nu relevă puroi ci o minimă secreţie sanghinolentă ciocolatie

E - este posibilă oricare dintre situaţiile de mai sus R: B,D, 90. C.M. Tratamentul flegmonului anaerob se face:

A - prin incizii minime menajanteB - prin incizii maxime nemenajanteC - prin transfuzii de plasmăD - prin transfuzii de sânge integralE - transfuzia sanguină este lipsită de valoare

terapeutică R: B,D,91. C.M. Colecţia purulentă din abcesul parodontal:

A - este localizată doar pe o faţă a rădăciniiB - poate circumscrie toate feţele rădăciniiC - este precedată de durere la nivelul dintelui cauzalD - creează dureri violenteE - creează dureri moderate

R: A,B,C,E 92. C.M. În abcesul parodontal:

A - poate fi afectată şi pulpa dentarăB - pulpa dentară nu este afectată

C - există sensibilitate la percuţia în ax a dintelui cauzal D - nu există sensibilitate la percuţia în axul dintelui cauzal

E - există sensibilitate la percuţia laterală a dintelui R: A,C 93. C.S. Abcesul parodontal:

A - este o colecţie purulentă localizată submucos în dreptul dintelui cauzal

B - este o colecţie localizată strict în jurul unui dinte cu pungă parodontală închisă în colet

C - interesează de obicei gingia fixăD - poate interesa şi mucoasa gingivală mobilăE - se poate transmite şi la lojile vecine

R: B 94. C.M. Incizia pentru drenajul abcesului perimandibular intern submucos se face:

A - în anestezia locală prin pulverizareB - în anestezia locală prin infiltraţie intramucoasăC - în anestezia tronculară a nervului lingualD - în anestezia tronculară a nervului bucalE - este posibilă oricare variantă

R: A,B,C 95. C.M. Incizia şi drenajul abcesului perimandibular intern submucos se face:

A - paralel cu axul dintelui cauzalB - paralel cu festonul gingivalC - sunt posibile ambele variante notate mai susD - cât mai aproape de osE - cât mai jos, spre planşeul oral

R: B,D,96. C.M. În abcesele palatinale cu evoluţie laterală, către marginea gingivală:

A - drenajul se face prin simpla decolare a gingieiB - drenajul se face prin excizie gingivalăC - drenajul se face prin extracţia dinteluiD - drenajul se asigură cu tub de drenE - drenajul se asigură cu lamă de dren

R: A,E, 97. C.M. În abcesul palatinal drenajul puroiului se face:

A - prin incizia fibromucoasei palatineB - prin excizia fibromucoasei palatineC - incizia sau excizia se fac perpendicular pe

festonul gingivalD - incizia sau excizia se fac paralel cu festonul

gingivalE - se aplică tub sau lamă de dren

R: B,D, 98. C.M. În abcesul palatinal:

A - tumefacţia este dureroasăB - tumefacţia este foarte dureroasăC - tumefacţia este extrem de dureroasăD - tumefacţia este fluctuentăE - tumefacţia nu este fluctuentă

R: C,D, 99. C.M. Diagnosticul diferenţial al abcesului palatinal se poate face:

A - cu o tumoră chistică neinfectatăB - cu o tumoră chistică infectatăC - cu o tumoră salivară malignăD - cu o tumoră osoasă benignăE - cu o tumoră salivară benignă

R: A,B,C,E 100. C.M. Abcesul palatinal:

A - este de formă alungită în zona anterioarăB - este de formă rotunjită în zona anterioarăC - este de formă alungită în zona laterală şi

posterioarăD - este de formă rotunjită în zona laterală şi

posterioarăE - forma lui nu depinde de forma topografică

R: A,D 101. C.M. Abcesul palatinal:

A - este precedat de dureri la nivelul palatuluiB - este precedat de parodontită marginalăC - este precedat de parodontită apicalăD - toate variantele de mai sus sunt posibileE - nici una dintre variante nu este posibilă

R: A,C, 102. C.M. În care dintre fazele evolutive ale osteomielitei este mai expresiv examenul radiologic

A - în faza de congestieB - în faza de supuraţieC - în faza de necrozăD - în faza de regenerareE - în toate fazele este la fel

R: C, 103. C.M. În osteomielita mandibulei cu fractură de os patologic:

A - se foloseşte osteosinteza în focar pentru imobilizare

B - nu se foloseşte osteosinteza în focarC - se folosesc fixatorii externiD - nu se folosesc fixatorii externiE - nu sunt posibile mijloacele sângerânde de

imobilizare R: B,C 104. C.M. Diagnosticul diferenţial al actinomicozei:

A - se face cu osteomielita banalăB - nu se face cu osteomielita banalăC - se face cu carcinomul

21

D - nu intră în discuţie carcinomulE - se face doar cu sarcomul

R: A,C 105. C.M. În osteomielita mandibulei:

A - se extrag dinţii mobili deoarece întreţin infecţia şi nu mai este posibilă consolidarea lor

B - nu se extrag decât dinţii din sechestru (localizaţi radiologic)

C - nu se aşteaptă până la delimitarea sechestrelorD - se aşteaptă până la delimitarea sechestrelorE - vor fi păstraţi toţi dinţii

R: B,D, 106. C.M. În osteomielita mandibulei:

A - se depulpează dinţii mobili care nu răspund la testul de vitalitate

B - nu se depulpează dinţii integri şi mobili decât după cedarea fenomenelor inflamatorii

C - testul de vitalitate al dinţilor este valoros şi necesar în faza acută pentru stabilirea dinţilor cauzali

D - testul de vitalitate nu este concludent în faza acută

E - examenul clinic este neconcludent în faza acută R: B,D, 107. C.M. În osteomielita acută a mandibulei:

A - este utilă corticotomia mandibuleiB - este riscantă corticotomia mandibuleiC - se impune doar tratament antibioticD - se impune extracţia dinţilor în cauzăE - se impune temporizarea extracţiei dinţilor în

cauză R: A,D,108. C.M. Delimitarea sechestrelor osoase:

A - este mai rapidă în osteomielita pe fond de osteoradionecroză

B - este mai lentă în osteomielita pe fond de osteoradionecroză

C - pentru tratament se aşteaptă până la delimitarea spontană a sechestrelor

D - pentru tratament se poate face rezecţia osoasă la distanţă de focar

E - oricare dintre situaţii este posibilă R: B,C,D, 109. C.S. Sechestrele osoase în osteomielită apar:

A - în faza de congestieB - în faza de supuraţieC - în faza de necrozăD - în faza de reparaţieE - este posibil să se delimiteze în oricare din

ultimele trei faze R: E, 110. C.S. În cadrul inflamaţiilor osoase maxilo-faciale osteomielita apare:

A - mai frecvent la maxilarul superior deoarece osul este mai subţire şi mai slab

B - la mandibulă deoarece osul este mai grosC - la malar deoarece este mai expus traumatismelorD - la oasele nazale deoarece sunt mai frecvente

riniteleE - la osul alveolar deoarece sunt prezente infecţiile

odontogene 111. C.M. După osteomielită:

A - este posibilă regenerarea spontană a osului după eliminarea sechestrelor

B - nu este posibilă regenerarea spontană, fapt care duce la scurtarea mandibulei

C - este posibilă fractura în os patologicD - nu este posibilă fractura în os patologic deoarece

nu se elimină sechestre atât de mari încât să pericliteze rezistenţa osoasă

E - în toate cazurile se impune imobilizarea mandibulei ca tratament R: A,C, 112. C.S. În care fază a unui abces dentar, trepanarea dintelui cu drenaj transodontal, antibioterapia şi spălăturile largi bucale pot constitui tratamente rezolutive:

A. faza subperiostală;B. faza submucoasă;C. faza endoosoasă;D. faza de fistulizare;E. toate acestea.

R: C 113. C.M. Care din următorii dinţi pot provoca prin leziunile lor abcese palatinale:

A. caninul superior;B. incisivul lateral superior;C. molarii superiori;D. incisivul central superior;E. primul premolar superior.

R: B,E, 114. C.M. Tratatamentul în abcesul palatinal constă în:

A. puncţie aspirativă avînd în vedere riscul lezării arterei palatine;

B. incizie paralelă cu artera palatină, cît mai aproape de linia mediană;

C. excizia fibromucoasei ”în felie de portocală”;D. drenaj cu lamă de cauciuc;E. drenaj cu meşă iodoformată.

R: B,C,E, 115. C.M. Abcesele ce au ca punct de plecare molarii inferiori au următoarele semne clinice specifice:

A. trismus şi disfagie;B. genă masticatorie;C. tulburări fizionomice datorită asimetriei faciale;D. edem suborbitar;E. buză de tapir.

R: A,B,C, 116. C.M. Într-un abces palatinal sunt prezente următoarele semne clinice:

A. jenă masticatorie;B. senzaţia de corp străin în bolta palatină;C. trismus;D. asimetria feţei;E. febră mare.

R: A,B, 117. C.M. Osteomielita odontogenă este un proces infecţios extensiv care interesează:

A. porţiunea medulară osoasă;B. sistemul Hawersian;C. corticala maxilarelor;D. periostul;E. ţesuturile înconjurătoare moi.

R: A,B,C,D,

22

118. C.M. Condiţiile ce favorizează cantonarea proceselor infecţioase mai frecvent la mandibulă sunt:

A. prezenţa canalului mandibular;B. frecvenţa mai mare a fracturilor la acest nivel;C. vascularizaţia săracă de tip terminal;D. corticala groasă;E. frecvenţa crescută a parodontopaţiilor.

R: A,C,D, 119. C.S. Osteomielita se localizeză mai frecvent:

A. la maxilar;B. la mandibulă;C. în egală măsură la ambele oase;D. numai la copii;E. nici una din acestea.

R: B, 120. C.M. Care din următoarele semne clinice sunt caracteristice osteomielitei difuze de mandibulă:

A. mobilitate dentară;B. discordanţă puls-temperatură;C. stare generală moderat alterată;D. semnul lui Vincent;E. semnul lui Valsava pozitiv.

R: A,D, 121. C.S. În osteomielita difuză, pentru ca examenul

radiologic să fie concludent cel puţin 30-60% din mineralizarea osoasă terbuie să fie afectată. Acest grad de alterare se întîlneşte după:

A. 2-3 zile de la debut;B. 6-8 zile de la debut;C. 30 zile de la debut;D. 3-5 zile de la debut;E. în prima zi cînd boala debuteză.

R: B, 122. C.M. Diagnosticul diferenţial al unei osteomielite se face cu:

A. supuraţii perimaxilare;B. osteite fistulizate;C. infecţii specifice;D. osteoradionecroza;E. nici una din acestea. R: A,C,

123. C.M. Diagnosticul diferenţial al osteomielitei cronice se face cu:

A. osteoperiostita;B. supuraţiile periosoase;C. displazii fibroase;D. osteomielită acută;E. tumori osoase infectate.

R: C,E, 124. C.M. Anatomia patologică. Microscopic, osteomielita odontogenă trece prin următoarele faze, puneţi-le în ordinea cuvenită (1,2,3,4,5);

A. etapa de necroză osoasă; (3)B. etapa de reparaţie osoasă; (4)C. etapa de supuraţie osoasă; (2)D. etapa de congestie osoasă; (1)E. etapa de mineralizare şi restabilire definitivă. (5)

R: 125. C.S. Cel mai frecvent în osteomielite se întîlnesc următorii germeni patogeni:

A. steptococ hemolitic;B. E. coli;C. Preumococii;

D. Stafilacocii auriu şi alb;E. Actinomicete.

R: D, 126. C.M. Există o serie de criterii de care este necesar să se ţină cont în stabilirea gravităţii unei osteomielite acute de cauză dentară:

A. rapiditatea cu care s-au instalat fenomenele clinice;

B. dificultăţi funcţionale severe în respiraţie, deglutaţie şi masticaţie;

C. interesarea lojilor şi spaţiilor perimaxilare;D. deficienţe ale capacităţii proprii de apărare.

R: A,B,C,D, 127. C.S. Cel mai frecvent osteomielita odontogenă este întîlnită la pacienţii de vîrsta:

A. pînă la un an;B. 1-12 ani;C. 20-40 ani;D. 50-60 ani;E. peste 60 ani.

R: C 128. C.S. Osteomielita hematogenă este întîlnită mai frecvent la:

A. bătrîni;B. adulţi;C. copii;D. noi născuţi;E. la toţi în egală măsură

R: C, 129. C.S. Maxila este afectată de osteomielita odontogenă mai rar datorită particularităţilor anatomomorfologice:

A. maxila are o corticală groasă şi de loc os spongios;

B. maxila are o corticală subţire, o irigaţie sanguină mai bogată ce îi asigură o rezistenţă mai crescută faţă de infecţii;

C. maxila este străpunsă de canalul suborbitar, incisiv;

D. sistemul de canale hawersiene este destul de dezvoltat;

E. nici una din ele. R: B,

130. C.M. Mandibula este afectată de osteomielită odontogenă mai frecvent datorită particularităţilor sale anatomomorfologice:

A. are o corticală ce favorizează un drenaj rapid;B. o irigaţie sanguină bogată ce îi asigură rezistenţă

mai crescută faţă de infecţii;C. are ţesut medular şi os spongios mult;D. ţesutul medular este înconjurat de o corticală

groasă, vascularizare săracă de tip terminal;E. prezenţa canalului mandibular ce favorizează

difuzia supuraţiei de-a lungul osului.R: D,E,

131. C.M. În osteomielita odontogenă acută sunt observate schimbări metabolice, biochimice ca:

A. acidoză şi deshidrare;B. albuminuria;C. anemie prin scăderea numărului de eritrocite şi

hemoglobine;D. leucocitoză cu deviere în stînga;E. VSH-ul este crescut.

23

R: A,B,C,D,E, 132. C.S. Radiologic osteomielita cronică este prezentată de:

A. imaginea de sarcofag;B. os pătat; C. os marmorat;D. miez de pîine;E. toate acestea.

R: A, 133. C.M. Într-un abces sau flegmon a regiunii suborbitare punctul de plecare a infecţiei este:

A. incisivii;B. caninii;C. premolarii;D. molarii;E. molarul de minte.

R: B,C, 134. C.S. Într-un abces a regiunii suborbitare incizia se face:

A. pe marginea inferioară a orbitei;B. pe plica nazo-labială;C. pe versantul nazal;D. pe fundul sacului vestibular;E. în fosa canină.

R: D, 135. C.M. După deschiderea abcesului (flegmonului) regiunii suborbitare în rană se introduce:

A. un dren din lamă de cauciuc;B. un tub de cauciuc;C. o meşă iodoformată;D. o făşie de tifon;E. un tampon cu antiseptice.

R: A,B,C, 136. C.S. Abcesul migrator al obrazului are ca punct de plecare:

A. osteomielita ramului ascendent;B. procese periapicale ale premolarilor inferiori;C. pericoronarita supurată a molarilor de minte

inferiori;D. adenita supurată geniană;E. osteomielita corpului mandibular.

R: C, 137. C.M. Un abces genian difuz poate fi dreneat:

A. pe cale endobucală;B. pe cale exobucală;C. pe cale mixtă;D. numai printr-o incizie submandibulară;E. nici una din acestea.

R: A,B,C, 138. C.S. Diagnosticul diferenţial al unui abces parotidian se face cu:

A. tumorile mixte parotidiene;B. chistadenolimfoamele;C. parotiditele acute supurate;D. chistul sebaceu pretragian;E. parotidita epidemică.

R: C, 139. C.S. O supuraţie ce a cuprins loja parotidiană o incizaţi:

A. preaucircular;B. subangulomandibular;C. presternocleidomastoidian;D. pe marginea anterioară a ramului mandibular;E. oricare din aceste incizii.

R: B,140. C.M. În etiologia abceselor şi flegmonului orbitei de bază sunt procesele:

A. dento-parodontale la premolarii şi molarii inferiori;

B. sinusitele acute supurate;C. propagarea unor supuraţii din lojile de

vecinătate;D. osteomielita maxilei;E. osteomielita molarului.

R: B,C,D, 141. C.M. Simptoamele clinice locale în abcesul orbitei sunt:

A. edem palpebral;B. exoftalmie moderată;C. dureri localizate în orbită;D. fantă palpebrală închisă;E. mişcările globului ocular limitate.

R: A,B,C,D,E, 142. C.M. Diagnosticul diferenţial într-un abces de orbită se face cu:

A. tromboflebita sinusului cavernos;B. celulita orbitală pasageră;C. tumori de orbită;D. supuraţiile spaţiului retromaxilar;E. traumatisme orbito-zigomatice.

R: A,B,D, 143. C.M. Un flegmon orbital poate da următoarele complicaţii:

A. pierderea totală a vederii;B. tromboza sinusului cavernos;C. meningita;D. septicemia;E. abcese intracraniene.

R: A,B,C,D,E, 144. C.S. Regiunea temporală comunică cu:

A. orbita;B. regiunea parotidă;C. loja subtemporală;D. regiunea suborbitară;E. regiunea maseterină.

R: C, 145. C.S. Diagnosticul diferenţial al flegmonului regiunii temporale se face cu:

A. abcesul (flegmonul) fosei subtemporale;B. plăgi înţepate ale regiunii temporale;C. tumorile temporale;D. osteomielita osului temporal;E. toate.

R: A, 146. C.M. Un abces (flegmon) al regiunii temporale este deschis prin incizie:

A. pa polul cel mai pronunţat al colecţiei;B. verticale - radiale;C. la marginea arcului zigomatic;D. semirotundă la nivelul inserţiei m.temporal;E. prin puncţie cu un ac larg.

R: A,B,C,D, 147. C.S. Drenarea focarului purulent temporal subaponeurotic după incizie se face cu:

A. lama de dren din cauciuc;B. tuburi perforate din cauciuc;

24

C. făşii de tifon steril;D. meşe iodoformate;E. tuburi din acrilat.R. B, E

148. C.M. Complicaţiile abcesului regiunii temporale sunt:A. trecerea în regiunile înconjurătoare, îndeosebi

subtemporală;B. osteomielita osului temporal;C. constricţia mandibulei;D. deformaţii, defecte;E. paralizii faciale. R: A,B,C,

149. C.M. Etiologia flegmonului regiunii subtemporale se caracterizează prin:

A. procese dentoparodontale la molarii maxilei;B. procese infecţioase ale oaselor sau sinusurilor

de vecinătate;C. difuzarea unor infecţii de la lojile vecine;D. puncţiile septice în cadrul anesteziilor la

tuberozitate;E. puncţiile septice în cadrul anesteziei

infraorbitare.R: A,B,C,D,

150. C.S. Complicaţiile septice postanestezice în fosa subtemporală apar în special după:

A. anestezia plexală sau prin baraj;B. anestezia la gaura incisivă sau infraorbitară;C. anestezia la tuberozitate;D. anestezia la gaura mandibulară sau palatinală;E. în nici din aceste situaţii.

R: C, 151. C.M. Simptoamele locale ale unui abces (flegmon) a regiunii subtemporale sunt:

A. edem supra şi subzigomatic (simptomul de clepsidră);

B. tumeficaţia regiunilor învecinate;C. trismus;D. endobucal tumeficaţie perituberozitară cu

mucoasa congestionată lucioasă, în tensiune;E. tulburări funcţionale (de masticaţie, glutiţie,

fonaţie).R: C,D,

152. C.S. Deschiderea unui abces de fosă infratemporală cel mai des se face:

A. pe cale transsinusală;B. pe cale endobucală;C. pe cale suprazigomatică-temporală;D. combinat;E. toate acestea.

R: B,D, 153. C.M. Loja submandibulară comunică cu:

A. loja sublinguală printr-o fisură situată între m.hioglos şi m.milohioidian;

B. anterior cu spaţiul submentonier;C. posterior cu loja laterofaringiană;D. loja cervicală;E. loja subtemporală.

R: A,B,C,D,E, 154. C.M. Etiologia abceselor şi flegmonului lojii submandibulare poate fi:

A. procese septice cu punct de plecare molarii inferiori;

B. adenite supurate submaxilare;C. litaza salivară submandibulară suprainfectată;D. osteomielita, periostita odontogenă a corpului

mandibulei;E. fracturi de corp al mandibulei.

R: A,B,C,D,E, 155. C.M. Diagnosticul diferenţial într-un abces de lojă submaxilară, îl faceţi cu:

A. adenita acută supurată;B. submaxilita acută supurată;C. adenopatiile metastatice;D. adenopatiile specifice;E. abces de lojă sublinguală.

R: A,B,C,D, 156. C.S. Care este incizia pentru deschiderea colecţiei de puroi în loja submandibulară:

A. incizia în fundul de sac vestibular;B. incizia retrotuberozitară;C. incizia retromandibulară;D. incizia pe şanţul planşeului bucal;E. incizia liniară (6-8 cm) paralelă cu marginea

bazilară a mandibulei la 1,5- 2 cm. R: E,

157. C.M. În spaţiul lojei submentoniere se găseşte:A. limfonoduli 2-3;B. ţesut conjunctiv, ţesut grăsos;C. glanda sublinguală;D. nervul hipoglos;E. artera şi vena linguală.

R: A,B, 158. C.M. Loja submentonieră comunică cu:

A. loja sublinguală;B. loja submandibulară;C. loja parotidiană;D. loja pterigomandibulară;E. loja retromandibulară.

R: A,B,159. C.M. Factorii etiologici ai abcesului şi flegmonului lojei submentoniere sunt:

A. procese septice cu punct de plecare incisivii şi caninii inferiori;

B. adenitele supurate submentoniere;C. furuncule ale buzei inferioare sau ale

mentonului;D. propagarea de la lojile vecine (sublinguală,

submandibulară);E. osteomielita de menton, fracturi mediane.

R: A,B,C,D,E, 160. C.M. Simptomatologia locală a unui abces al lojei submentoniere se prezintă prin:

A. tumeficaţie a regiunii mentoniere;B. tegumentul congestionat, lucios, neted, cu

ştergerea reliefului;C. aspect clinic de bărbie dublă;D. palparea dureroasă, fluctuenţă;E. trismus.

R: A,B,C,D, 161. C.S. Abcesul submentonier ca regulă se incizează:

A. longitudinal, pe linia mediană;B. paralel cu arcul mentonier;C. endobucal;D. combinat;

25

E. sunt corecte toate variantele.R: B,

162. C.M. În loja sublinguală se găseşte:A. glanda sublinguală şi canalul Bartholini;B. canalul Wharton;C. nervul şi vasele sublinguale;D. ţesut conjunctiv lax;E. glanda submaxilară.

R: A,B,C,D, 163. C.M. Loja sublinguală comunică cu:

A. loja submaxilară;B. loja pterigomandibulară;C. loja laterofaringiană;D. loja subtemporală;E. loja parotidiană.

R: A,B,C, 164. C.M. Simptoamele clinice locale ale unui abces sublingual sunt:

A. tumeficaţie în partea anterioară a planşeului;B. congestia mucoasei lucioasă, proeminentă;C. plica sublinguală în “creastă de cocoş”

acoperită cu depozite fibrinoase;D. limba împinsă spre partea sănătoasă;E. la palpare durere, fluctuenţă.

R: A,B,C,D,E, 165. C.M. Tulburările funcţionale într-un abces sublingual sunt:

A. disfagie;B. jenă în masticaţie şi fonaţie;C. mişcările limbii dureroase;D. trismus pronunţat;E. diplopie R: A,B,C,

166. C.M. Modificările funcţionale în abcesul limbii pot fi de:

A. hipersalivaţie;B. deglutiţie;C. respiraţie cu fenomene asfixice;D. masticaţie;E. fonaţie.

R: A,B,C,D,E, 167. C.S. În flegmonul limbii apar tulburări funcţionale majore, însă unul din ele pune în pericol viaţa pacientului:

A. tulburări de deglutaţie;B. tulburări de masticaţie;C. tulburări de fonaţie;D. tulburări de respiraţie cu fenomene asfixice;E. trismusul.

R: D, 168. C.M. În flegmonul limbii diagnosticul diferenţiat se face cu:

A. tumorile maligne infectate ale limbii;B. chisturile tireoglosale suprainfectate ale bazei

limbii;C. abcesele planşeului bucal;D. macroglosia;E. glosita. R: A,B,C,

169. C.M. Tratamentul abcesului limbii constituie o urgenţă datorită complicaţiilor asfixice ce pot apărea. Incizia se face:

A. pe cale exobucală între osul hioid şi menton;

B. calea endobucală în traiect orizontal (2-3 cm) situată la polul cel mai bombat al colecţiei;

C. în regiunea sublinguală;D. la rădăcina limbii pe suprafaţa dorsală;E. în regiunea submandibulară.

R: A,B, 170. C.M. Complicaţiile flegmonului lingual pot fi:

A. difuzarea în alte loji din vecinătate;B. septicemie;C. asfixie;D. anchiloze;E. constricţii de mandibulă

R: A,B,C, 171. C.M. Procesul infecţios al lojei maseterine se poate dezvolta avînd ca punct de plecare:

A. erupţia dificilă a molarilor de minte inferiori;B. osteomielita odontogenă a ramului ascendent al

mandibulei;C. chisturile odontogene suprainfectate (la unghi,

ram);D. propagarea de la lojile din vecinătate;E. procese dentoparodontale ale molarilor inferiori.

R: A,B,C,D,E, 172. C.S. Abcesul maseterin mai frecvent are ca punct de plecare:

A. supuraţii din lojile învecinate;B. molarii de minte inferiori;C. hematoame maseterine după lovituri;D. injectite postanestezice;E. fracturi ale corpului mandibulei.

R: B, 173. C.S. Trismusul este mai pronunţat în:

A. abcesul lojei submandibulare;B. abcesul submentonier;C. abcesul genian;D. abcesul palatinal; E. abcesul maseterin.

R: E, 174. C.M. Loja pterigomandibulară comunică cu:

A. Loja sublinguală;B. Loja subtemporală;C. Loja submandibulară;D. Planşeul bucal;E. Loja laterofaringiană.

R: A,B,C,D,E, 175. C.M. Cauzele abcesului pterigomandibular sunt:

A. afecţiunile dentoparodontale ale molarilor inferiori;

B. puncţia septică la Spina Spix;C. erupţia dificilă a molarului de minte inferior;D. propagarea de la lojile de vecinătate;E. ranula.

R: A,B,C,D, 176. C.M. Simptomatologia locală în abcesul lojii pterigo-mandibulare este prezentată de:

A. edem şi infiltraţia sub unghiul mandibulei;B. mucoasa plicii pterigo-mandibulare

congestionată, netedă, roşie, lucioasă;C. trismusul;D. glutiţia dureroasă;E. macroglosie.

R: A,B,C,D,

26

177. C.M. Abcesul lojii pterigo-mandibulare se deschide prin incizia:

A. endobucală paralel cu plica pterigo-mandibulară;

B. exobucal incizie în unghi ce înconjoară unghiul mandibular;

C. submandibulară de o lungime 7-8 cm;D. retromandibulară de-a lungul marginii

posterioare a ramului ascendent;E. pe fundul sacului vestibular.

R: A,B, 178. C.M. Complicaţiile abcesului pterigo-mandibular pot fi:

A. propagarea în loja laterofaringiană;B. propagarea în loja submaxilară;C. propagarea în loja sublinguală;D. propagarea în loja subtemporală;E. propagarea în loja submentonieră.

R: A,B,C,D, 179. C.M. Factorii etiologici în abcesul lojei retromandibulare sunt:

A. procese dentoparodontale la molarii superiori şi inferiori;

B. fracturi de mandibulă;C. adenita supurată submandibulară;D. propagarea de la lojile din vecinătate

(laterofaringiană, pterigomandibulară);E. chisturi maxilare suprainfectate.

R: B,D, 180. C.M. Simptomatologia locală într-un abces al lojei retromandibulare este:

A. dureri spontane ce se înteţesc la mişcările capului;

B. trismus;C. edem după marginea posterioară a ramului

ascendent al mandibulei;D. lobul urechii deplasat;E. scăderea auzului pe partea afectată.

R: A,B,C, 181. C.S. La deschiderea abcesului retromandibular se efectuează incizia:

A. submandibulară 6-8 cm;B. liniară de 4-5 cm paralel cu marginea anterioară

a muşchiului sternocleidomastoidian;C. în planşeul bucal;D. în fundul de sac vestibular la mandibulă;E. prin puncţie cu un ac larg.

R: B, 182. C.S. Loja laterofaringiană este împărţită în 2 compartimente, de ce formaţiuni:

A. de muşchiul sternocleidomastoidian;B. de muşchiul pterigoidian intern;C. de buchetul lui Riolan;D. de muşchiul pterigoidian extern;E. de toţi aceşti muşchi.

R: C 183. C.M. Spaţiul laterofaringian comunică cu:

A. loja parotidiană;B. loja submandibulară;C. loja infratemporală;D. loja marilor vase ale gîtului;E. planşeul bucal.

R: A,B,C,D,E,

184. C.M. Cauzele frecvente ale abceselor laterofaringiene sunt:

A. supuraţii amigdaliene;B. accidente de erupţie ale molarilor inferiori;C. difuzia din loji vecine;D. parotidita acută;E. adenite supurate latero-cervicale.

R: A,B,C,D, 185. C.M. Diagnosticul diferenţial al abcesului laterofaringian se face cu:

A. abcesul de lojă submandibulară;B. abcesul de lojă parotidiană;C. adenitele submandibulare;D. abcesul pterigomandibular;E. adenitele latero-cervicale.

R: A,D, 186. C.M. În componenţa planşeului bucal sunt incluse lojile:

A. submandibulare;B. submentoniere;C. sublinguale;D. geniene;E. infratemporale.

R: A,B,C, 187. C.M. Etiologia flegmonului planşeului bucal este:

A. procese dentoparodontale ale dinţilor inferiori;B. litiaza infectată a canalului Wharthon;C. procese dentoparadontale ale dinţilor superiori;D. înţepături septice sau corpi străini;E. furuncule cu localizare în etajul inferior al feţei.

R: A,B,D,E, 188. C.M. Simptomatologia generală într-un flegmon difuz al planşeului bucal este:

A. febra crescută (39-40,5 gr.), frison, curbatură;B. stare septică;C. puls crescut, slab bătut, neregulat;D. albuminurie, glucozurie, oligurie;E. schimbări sanguine evidenţiate.

R: A,B,C,D,E, 189. C.M. Simptomatologia locală într-un flegmon anaerob al planşeului bucal este:

A. tumeficaţie voluminoasă, masivă totală a planşeului bucal;

B. edem în pelerină (în sus şi în jos);C. tegumentele în tensiune, pe piele zone

marmorate ce apoi se sfacelizază;D. la palpare o duritate lemnoasă fără fluctuenţă;E. crepitaţii gazoase.

R: A,B,C,D,E, 190. C.M.Simptomatologia endobucală într-un flegmon anaerob al planşeului bucal este:

A. mucoasa sublinguală bombată bilateral în creastă de cocoş;

B. mucoas este în tensiune, roşie violacee, acoperită cu depozite fibrinoleucocitare;

C. limba mărită în volum, pe margini amprentele dinţilor;

D. limba acoperită cu depozite murdare;E. pa palpare duritate lemnoasă.

R: A,B,C,D,E, 191. C.M. Tulburările funcţionale într-un flegmon al planşeului bucal sunt:

27

A. salivaţie abundentă cu ao salivă vîscoasă;B. bolnavul nu poate înghiţi;C. tulburări de fonaţie;D. respiraţie dificilă;E. trismus cu imposibilul de masticaţie.

R: A,B,C,D,E, 192. C.S. Cel mai complicat sindrom ce pune în pericol viaţa pacientului în flegmonul planşeului bucal este:

A. deglutiţia dureroasă;B. edem al glotei cu pericol de asfixie;C. salivaţia abundentă;D. halenă fetidă.

R: B, 193. C.M. Complicaţiile unui flegmon al planşeului bucal sunt:

A. extinderea infecţiei spre craniu (meningite, tromboflebite);

B. extinderea infecţiei spre mediastin (mediastinite, pneumonii, gangrena pulmonară);

C. nefrită toxică;D. sincope toxice bulbare;E. colaps cardiac.

R: A,B,C,D,E, 194. C.M. Schimbările de sînge şi urină într-un flegmon al planşeului bucal sunt:

A. anemie marcată;B. formula leucocitară deviată spre stînga;C. eozinofile scăzute sau absente;D. oligurie cu albuminurie;E. cilindrurie şi glucosurie.

R: A,B,C,D,E,195. C.M. Tratamentul chirurgical într-un flegmon anaerob al planşeului bucal se institue cît mai precoce şi constă în:

A. incizie în potcoavă, dedesubtul şi înăuntrul arcului mandibular (1,5-2 cm);

B. incizii (3-4) în zonele submandibulare, mentoniere;

C. incizii în planşeul bucal;D. puncţii cu ace largi;E. toate.

R: A,C, 196. C.S. După incizii în flegmonul anaerob al planşeului bucal, din rană se elimină:

A. puroi gălbui în limite voluminoase;B. eliminări hemoragice;C. eliminări serose;D. o serozitate murdară foarte fetidă;E. puţin puroi gălbui.

R: D, 197. C.S. Discordanţa dintre pulsul tahicardic, greu

perceptibil, şi febra scăzută se observă într-una din următoarele afectiuni:

A. flegmonul difuz al planşeului bucal;B. abcesul retrotuberozitar postanstezic;C. osteomielita maxilarelor de cauză generală;D. abcesul de orbită;E. abcesul genian difuzat în loja maseterină.

R: A 198. C.M. Simptomatologia generală în flegmonul difuz hemifacial este:

A. stare generală toxico-septică;B. bolnavul adinamic sau agitat;

C. aspect de toxemie profundă cu facies teros;D. febră (39-40 gr.), frisoane;E. discordanţă întrre pulsul tahicardic (120/min)

greu perceptibil şi febra scăzută (37-37,5 gr.).R: A,B,C,D,E,

199. C.M. Care dintre următoarele semne clinice se întîlnesc într-un flegmon hemifacial:

A. tegumente congestionate;B. tegumente cianotice;C. infiltrat dur la palpare;D. fluctuenţă la palpare;E. creptaţii gazoase.

R: B,C,E, 200. C.S. Flegmonul difuz hemifacial debutează de obicei ca un:

A. abces maseterin;B. abces parotidian;C. abces vestibular;D. abces genian;E. abces de fosă infratemporală.

R: D, 201. C.M. Discordanţa între puls tahicardic (120/min) şi febra scăzută este specifică în:

A. flegmonul difuz hemifacial;B. abcesul laterofaringian;C. flegmonul planşeului bucal;D. tromboflebita de sinus cavernos;E. supuraţie a fosei infratemporale.

R: A,C, 202. C.M. Prezenţa unei fistule perimaxilare trădează un proces cronic, avind de obicei drept cauză:

A. granuloame;B. osteomielită cronică distructivă sechestrantă;C. dinţi incluşi;D. parodontite apicale granuloase;E. infecţii ale limfonodulilor.

R: B,C,D, 203. C.M. Regiunea cervicală are următoarele părţi componente:

A. Regiunea anterioară (impară);B. Regiunea laterală (pară);C. Regiunea posterioară (impară);D. Regiunea sternocleidomastoidiană (pară); E. Nici una.

R: A,B,C,D 204. C.M. Care sunt fasciile cervicale :

A. fascia cervicală superficială;B. fascia cervicală proprie;C. aponeurosul omoclavicular;D. lamina pretraheală;E. lamina prevertebrală.

R: A,B,C,D,E, 205. C.M. Factorii etiologici incriminaţi în abcesele şi flegmoanele cervicale sunt:

A. afecţiunile dentoparodontale la dinţii arcadei inferioare;

B. propagarea din lojile învecinate (planşeului bucal, laterofaringiană, pterigomandibulară etc);

C. furunculii, carbunculii pe pielea gîtului;D. chisturi mandibulare suprainfectate;E. chisturi cervicale suprainfectate.

R: A,B,C,D,E,

28

206. C.M. Flegmonul cervical poate provoca complicaţiile:A. mediastinite, pneumonie;B. pericardite, moicardite;C. meningite, encefalite, sinustromboz, abcese;D. şoc bacterian;E. septicemie.

R: A,B,C,D,E, 207. C.M. Drenurile introduse în rană pot fi:

A. făşii de tifon steril;B. lame de cauciuc;C. tuburi perforate de cauciuc;D. făşii iodoformate;E. drenuri speciale cu proprietăţi anestezice,

antiseptice, antibacetriene etc.R: A,B,C,D,E,

208. C.M. După deschiderea abcesului, flegmonului pe rană se aplică:

A. suturi şi rana se închide definitiv;B. suturi, însă în rană se lasă două tuburi pentru

lavaj;C. nu se introduce nimic;D. drenuri de diferite forme (lamă, tub etc) şi

pansament;E. dela caz la caz, una din cele enumerate.

R: B,D, 209. C.M. La tratarea lăcaşului cu puroi se recomandă remedii cu proprietăţi hipertonice. Care sunt ele :

A. soluţie hipertonică de clorură de natriu;B. soluţie de glucoză de 5 %;C. levonorsin (levomicetin,

norsulfazol,sulfodimetoxin, metfluracil, lidocain, polietilenoxid);

D. levosin (levomicetin, metyluracil, lidocain, sulfadioxitoxin, polietilenoxid);

E. levomicoli (levomicetin, metyluracil, lidocain, polietilenoxid). R: A,C,D,E,

210. C.M. În care din următoarele situaţii utilizarea antibioticelor nu este necesară:

A. abcese bine circumscrise;B. abcese vestibulare minore;C. abcese periosoase (periostite) limitate;D. osteomielite acute;E. flegmon al lojilor profunde.

R: A,B,C, 211. C.M. Care sunt principiile pentru indicarea antibioterapiei în tratamentul abcesului, flegmonului:

A. determinarea germenilor patogeni şi antibiogramei;

B. se administerează o asociere de antibiotice cu acţiune bacteriană şi spectru larg;

C. se administerează antibiotici cu toxicitate minimă şi efectele secundare cele mai reduse;

D. durata de administrare şi doza să fie suficientă, realizînd o concentrare minimă pentru cel puţin 5 zile;

E. instruirea pacientului asupra dozei, frecvenţei şi atitudinii.R: A,B,C,D,E,

212. C.S. Antibioticele bacteriostatice au o acţiune ce se manifestă prin:

A. omorîrea germenilor patogeni;

B. împiedică multiplicarea germenilor patogeni;C. măreşte mijloacele de apărare a organismului;D. elimină microbii din organism;E. toate.

R: B, 213. C.M. În tratamentul complex al proceselor inflamatorii e necesar de administrat medicamente de dezintoxicare:

A. poliglucină, reopoliglucină;B. hemodez 200-400 ml;C. soluţie de glucoză 5-10% - 500-1000 ml +

insulină;D. soluţie izotonică de clorură de natriu – 500 ml;E. hidrocarbonat de natriu 5% - 300 ml.

R: A,B,C,D,E, 214. C.S. În tratamentul şi profilaxia specifică antiinfecţioasă sunt folosite produse biologice ca:

A. seruri imune (omologe, heterologe);B. imunoglobulare;C. vaccinuri;D. anatoxine;E. toate.

R: E215. C.M. Pentru stimularea rezistenţei nespecifice a organismului se folosesc biostimulatori. Care anume:

A. timalin;B. prodigiozan;C. metiluracil;D. pentoxil;E. nucleinat de natriu.

R: A,B,C,D,E, 216. C.M. Selecţia metodei de fizioterapie în tratamentul abceselor, flegmoanelor depinde:

A. faza de inflamaţie;B. particularităţile clinice ale procesului

inflamator;C. rezistenţa organismului şi starea generală;D. vîrsta, sexul;E. starea sistemelor cardiovascular şi nervos.

R: A,B,C, 217. C.M. Flora microbiană ce prevalează în furuncul este:

A. stafilococul aureus;B. stafilococul alb;C. streptococii anaerobi;D. streptococii hemolitici;E. actinomicetus.

R:A,B, 218. C.M. Localizarea furunculului la nivelul feţei este foarte periculoasă, îndeosebi dacă el este localizat:

A. la buza superioară;B. perinazal;C. periorbitar;D. genian;E. la buza inferiară.

R: A,B,C, 219. C.M. Tratamentul local al furunculului în stadiul incipient constă în:

A. deschiderea focarului;B. degrasarea dermului cu alcool etilic;C. Aplicarea pungilor cu gheaţă;D. Prişniţe cu soluţii hipertonice;E. Pansamente cu unguente hipertonice,

troxovazină, unguent heparinic.

29

R: B,C,D,E, 220. C.S. Simptoamele clinice locale ale tromboflebitei faciale sunt:

A. Edem pronunţat pe traiectul vaselor angulare şi faciale,

B. Palpator se determină un infiltrat dur, dureros;C. Hipertermia pielei în făşii;D. De-a lungul vaselor apar mici abcese;E. Toate.

R: E,221. Simptomatologia generală în tromboflebita facială este prezentată de:

A. Febră (39,5-40 gr.), frison;B. Stare generală alterată;C. Paliditatea tegumentelor, transpiraţii;D. Cefalee, insomnie, vertigii, agitaţie;E. Inapetenţă, pierderea capacităţii de muncă.

R: A,B,C,D,E, 222. C.M. În tromboflebita facială schimbările sanguine sunt evidenţiate:

A. Leucocitoză cu devierea spre stînga;B. Accelerarea reacţiei de sedimentare;C. Se măreşte fibrinogenul în sînge;D. Se măreşte factorul XIII în sînge;E. Indicii hemostazei deviaţi spre o

hipercoagulemie.R: A,B,C,D,E,

223. C.M. Tratamentul intensiv al tromboflebitei faciale se instalează de urgenţă şi constă în:

A. Antibioterapia cu antibiotice de spectru larg;B. Imonuterapia (gamaglobuline, seruri

antistafilacocice);C. Terapia de dezintoxicare (hemodez, soluţia

Ringer, soluţia de glucoză 5% etc);D. Heparin 2.500-5000 UI peste 4-6 ore cu

controlul coagulogramei;E. Desensibilizante (dimedrol, calciu gluconat,

tavegil, suprastin etc). R: A,B,C,D,E,

224. C.M. În unele cazuri tromboflebita facială poate provoca procese inflamatorii ale sinusurilor endocraniene (sinustromboz) cu o simptomatică specială:

A. Edem palpebral, chemosis, ptoză, exoftalm;B. Simptomatica de meningită;C. Afazie;D. Scăderea vederii pînă la pierderea ei totală;E. Oftalmoplegie. R: A,B,C,D,E,

225. C.M. Manifestările clinice mai importante ce sugerează diagnosticul de meningită acută bacteriană sunt :

A. Debut brusc cu febră, frison, cefalee, fotofobie, greţuri, vărsături, agitaţie, psihomotorie sau comă;

B. Prezenţa simptomului meningian (redoarea cefei, semnul Kerning, semnul Brudzinski);

C. Semne cefalice (agitaţie psihomotorie, delir, halucinaţii vizuale,confuzie);

D. Torpoare, somnolenţă, comă;E. Crize de epilepsie, hemiplegie, afazie, paralizii

ale nervilor cranieni.R: A,B,C,D,E,

226. C.M. Mediastinita ca complicaţie a proceselor purulente BMF şi cervicale adeseori are ca punct de plecare:

A. Lojile parafingiene;B. Planşeul bucal;C. Lojile cervicale;D. Flegmonul difuz hemifacial;E. Loja submentonieră.

R: A,B,C,D, 227. C.S. Simptomul principal al mediastinitei poate fi:

A. Tusea;B. Afectarea deglutaţiei;C. Dispnee cu ritm sporit de respiraţii 45-50;D. Greţuri, vărsături;E. Febră, frison.

R: C, 228. C.S. Un simptom important în diagnosticul mediastinitei este:

A. Cefalee, vertigii, insomnie;B. Febră, frison;C. Greţuri, vărsături, afectarea deglutaţiei;D. Dureri retrostenale;E. Toate.

R: D 229. C.S. Un semn important în mediastinită este mărirea în volum a mediastinului, care se detrmină:

A. Vizual;B. Palpator;C. Auscultativ;D. Radiologic (roentgen);E. Spirometric.

R: D, 230. C.M. Funcţiile de bază ale sistemului limfatic sunt:

A. Limfocitopoetică;B. Anticorpogenoza;C. De filtrare;D. Metabolică;E. Limfocitolitică.

R: A,B,C,D,E, 231. C.S. În dependenţă de cauză şi tabloul clinic mai frecvent se întîlnesc următoarele forme de adenite:

A. Cronice;B. Specifice;C. Acute seroase (celulite);D. Acute purulente;E. Adenoflegmonul.

R: C, 232. C.M. Limfangiita acută se caracterizează prin următoarele simptome clinice:

A. Hipertermie şi edem în formă de făşii;B. Dureri neevidenţiate;C. Palpator se determină nişte filete moi, puţin

dureroase;D. Rareori se determină o febră 37-37,5 gr;E. Slăbiciuni, cefalee, insomnie etc.

R: A,B,C,D 233. C.M. Principalele simptoame clinice ale adenitelor purulente acute sunt:

A. Dureri violente;B. Mărirea în volum a limfonodulului;C. Hiperemia tegumentelor;D. Febra de 37,8-38,5 gr.;

30

E. Palpitor se determină mărirea în volum a limfonodulului, durere, nodulul fixat.R: A,B,C,D,E,

234. C.S. Care forme clinice de adenite sunt tratate conservativ:

A. Acute purulente;B. Specifice;C. Acute sroase (celulita);D. Traumatice;E. Toate formele.

R: C 235. C.M. Diagnosticul diferenţial al adenitelor cronice se efectuează cu:

A. Chisturi;B. Fistule faciale şi cervicale;C. Tumori benigne;D. Adenite specifice;E. Metastaze de cancer.

R: A,C,D,E, 236. C.M. Adenitele acute parotidiene pot fi confundate cu:

A. Tumorile mixte ale glandei parotide;B. Chisturi parotidiene;C. Adenoame;D. Parotidite acute;E. Parotidite cronice.

R: A,B,C,D, Infecţiile specifice

1. C.M. Infecţiile specifice localizate în teritoriul BMF la nivelul părţilor moi şi oaselor sunt:

A. Furunculul şi carbunculul;B. Piodermitele;C. Actinomicoza;D. Tuberculoza;E. Sifilisul.

R: C,D,E, 2. C.M. Indicaţi care din cele 5 specii de actinomycetes provoacă mai frecvent actinomicoza la om:

A. actinomicoza bovi;B. actinomicoza israeli;C. actinomicoza odontoliticus;D. actinomicoza viscosus;E. actinomicoza vaeslundi.

R: A,B, 3. C.S. Actinomicoză mai frecvent invadează osul:

A. Maxila;B. Nazale;C. Zigomat (molarul);D. Mandibula;E. Palatinal.

R: D, 4. C.S. Elementul de bază patologoanomatic al actinomicozei este:

A. Fistulele;B. Puroiul;C. Granulomul specific (nodulul);D. Necroza ţesuturilor;E. Toate.

R: C 5. C.M. Actinomicetele pot pătunde în ţesuturile afectate (oase, părţi moi) din:

A. Cariile dentare;

B. Pungi gingivale;C. Amigdale;D. Din exterior de la bovine;E. Cu alimente.

R: A,B,C,D, 6. C.M. Caracteristic pentru actinomicoza osoasă pseudoneoplazică este:

A. Debutul de la peroferie spre centru;B. Debutul central endoosos;C. Debutul sub forma unei osteoperiostite;D. În os apar zone cu aspect chistic şi conţinut

gelatinos;E. Evoluţia favorabilă se manifestă prin apariţia

fistulelor tegumentare. R: B,D,

7. C.M. În diagnosticul actinomicozei sunt luate în consideraţie:

A. Evoluţia lentă, fără semne caracteristice;B. Prezenţa fistulilor de durată cu eliminări mici cu

grunji actinomicotici;C. Examenul histologic;D. Intradesmoreacţia cu actinolizat;E. Examenul microbiologic cu identificarea

actinomicetelor.R: A,B,C,D,E,

8. C.M. Diagnosticul diferenţial al actinomicozei se face cu:A. Afecţiunile inflamatorii acute şi cronice

perimaxilare;B. Dermatozele cervicofaciale;C. Cu alte infecţii specifice ca sifilisul,

tuberculoza;D. Cu tumorile suprainfectate;E. Osteomielitele cronice fistulizate.

R: A,B,C,D, 9. C.M. Tratamentul actinomicozei este complex, de lungă durată (30-40 zile) şi constă în:

A. Administrarea preparatelor de iod (soluţie Ligol);

B. Antibiotice şi sulfamide în doze masive;C. Imunoterapia cu actinolizat;D. Chirurgical se deschid abcesele;E. Roentgenterapia în doze de 1000-2000 r.

R: A,B,C,D,E, 10. C.M. Actinomicoza oaselor faciale (mai des afectată mandibula) este prezentă sub două forme clinice:

A. Sclerozantă;B. Sechestrală;C. Rarefiantă;D. Pseudoneoplazică centrală;E. Hiperplastică.

R: C,D, 11. C.M. Tuberculoza în regiunea OMF se poate localiza:

A. Mucoasa şi submucoasa cavităţii bucale;B. Limfonoduli;C. Oaselor maxilare;D. Pielea facială;E. Glandelor salivare.

R: A,B,C,D,E,12. C.M. Ulceraţia din TBC este de obicei:

A. Unică;B. De formă rotundă;

31

C. Acoperită de depozite gălbui;D. Înconjurată de puncte de culoare galbenă

(granulaţiile Trelat);E. Este foarte dureroasă spontan şi la atingere.

R: A,B,C,D,E, 13. C.M. Tuberculoza oaselor maxilare se întîlneşte frecvent la:

A. Copii;B. Adolescenţi;C. Adulţi;D. Bărtîni;E. Egal la toate vîrstele.

R: A,B, 14. C.M. Tuberculoza primară se caracterizează prin existenţa complexului primar format din:

A. Ulceraţie (şancru);B. Adenopatie;C. Gomă;D. Lupusul TBC;E. Osteomielita.

R: A,B, 15. C.M. Tuberculoza oaselor maxilare se prezintă sub formele:

A. Centrală;B. Alveolară;C. Subperiostală;D. Sechestrală;E. Nici una din ele.

R: A,B,C, 16. C.M. În perioada primară, sifilisul se prezintă sub eroziuni neinflamatorii ale epiteliului cu următoarele caracteristici:

A. Formă rotundă;B. Suprafaţa roşietică, lucioasă;C. Ganglionii măriţi, nedureroşi;D. Limfangiită;E. toate.

R: A,B,C,D, 17. C.S. Localizarea cea mai frecventă a unei gome sifilitice o constituie:

A. buzele;B. limba;C. bolta palatină;D. obrazul;E. joncţiunea cutaneo-mucoasă a buzelor.

R: C, 18. C.M. Perioada secundară a sifilisului în teritoriul BMF se prezintă ca:

A. eroziune eritematoasă;B. sifilidele diseminate pe mucoasa bucală;C. tuberculii sifilitici;D. gomele;E. nici una din ele.

R: A,B,C,D, 19. C.M. În stadiul terţiar sifilisul în teritoriul BMF se prezintă sub formă de:

A. tuberculii;B. gome;C. sifilomul circumscris al oaselor;D. sifilomul difuz al oaselor;E. toate.

R:

Sinusitele odontogene

1. C.M. Sinusurile paranazale sunt:A. maxilar;B. frontal;C. celulele etmoidale;D. sfenoidal;E. cavernos

R: A,B,C,D, 2. C.S. Volumul sinusului maxilar normal la adulţi (în cm 3) este de:

A. 8-10 cm3;B. 5-6 cm3;C. 14-25 cm3;D. 35-40 cm3;E. 18-50 cm3.

R: C, 3. C.S. Pereţii sinusului maxilar sunt acoperiţi cu:

A. epiteliu plat pluristratificat;B. epiteliu cilindric ciliat pluristratificant;C. epiteliu plat într-un srtat;D. epiteliu glandular;E. epiteliu cubic.

R: B 4. C.S. Sinusul maxilar comunică cu:

A. cavitatea nazală;B. cavitatea bucală;C. orbita;D. glota;E. fosa subtemporală.

R: A, 5. C.M. Raportul sinusului maxilar cu dinţii de pe arcada superioară este intim, cei mai apropiaţi de fundul sinusului fiind dinţii:

A. molarul de 6 ani;B. incisivii;C. molarul 2;D. premolarii;E. caninul.

R: A,C, 6. C.S. Grosimea septului alveolo-sinusal este variat, fiind cuprins între:

A. 0,5-4,5 mm;B. 2-7 mm;C. 0,2-0,3 mm;D. 0,1-0,8 mm;E. 0,5-10 mm.

R: A, 7. C.M. Factorii des întîlniţi în sinuzita odontogenă sunt:

A. tratamente endodontice la premolari şi molari cu împingerea maselor necrotice după apex;

B. suprainfectarea chisturilor radiculare;C. extracţii complicate ale 5,6,7;D. parodontita apicală acută sau exacerbată ale

5,6,7;E. scăderea rezistenţei organismului.

R: A,B,C,D, 8. C.M. Puncţia sinuzală este indicată în următoarele situaţii:

A. cînd se asigură un drenaj sinuzal cu soluţii descongestionate;

B. cînd prin extracţie, dintele a fost împins sub mucoasa sinuzală;

32

C. cînd secreţia purulentă persistă peste 7 zile;D. cînd închiderea comunicării buco-sinuzale se

face în două planuri;E. cînd ostiumul este obstruat.

R: C, 9. C.M. Diagnosticul diferenţial al sinuzitei acute maxilare se face cu:

A. osteomielita maxilară;B. chistul mucos intrasinuzal;C. tumori chistice dentare în faza de complicaţie

septică;D. Cilindromul;E. celulita geniană odontogenă.

R: A,C,E, 10. C.M.Care din următoarele semne clinice sunt întîlnite în sinuzita maxilară acută de cauză dentară:

A. dureri în etajul mijlociu al feţei, cu caracter pulsatil şi exacerbate de poziţia declivă a capului;

B. la rinoscopia anterioară se decelează puroi în fosa nazală;

C. senzaţia de plenitudine geniană şi cacosmie subiectivă;

D. manevra Valsava pozitivă;E. nici unul din semnele menţionate.

R: A,B,C,D, 11. C.M. Care din următoarele semne sunt prezente în cazul unei comunicări bucosinuzale:

A. prin alveolă se pătrunde cu un stilet butonat în sinus;

B. manevra Valsava negativă;C. radiologic, apare imagine de sinus normal;D. se poate decela radiologic comunicarea buco-

sinuzală;E. refluarea lichidelor pe nas.

R: A,E, 12. C.M. În cazul comunicării buco-sinuzale ce întreţine o sinuzită cronică, se practică:

A. extracţia dintelui cauzal sub protecţie de antibiotice;

B. puncţie sinuzală şi plastia comunicării;C. plastia comunicării;D. cura radicală a sinusului afectat;E. toate.

R: C,D, 13. C.M. Care din următoarele metode pot fi folosite la închiderea unei comunicări buco-sinuzale:

A. sutura într-un plan;B. sutura în două planuri cu lambou pediculat;C. avivarea marginilor plăgii cu sutură;D. sutura în două planuri, cu lambouri

mucoperiostale din vecinătate;E. sutura într-un plan, cu protecţie de meşă

iodoformată subconformator.R: A,B,D,

14. C.M. Sinuzita cronică maxilară poate prezenta următoarele semne clinice:

A. cacosmie subiectivă permanentă;B. durere lancinantă iradiată, nocturnă;C. rinoscopia anterioară relevă prezenţa unei

secreţii mucopurulente unilateral, cu mucoasa hiperemică, îngroşată;

D. durerea este prezentă mai ales dimineaţa;E. nici unul din ele.

R: A,C,D, 15. C.M. Diagnosticul diferenţial al sinusitei maxilare cronice se face cu:

A. epiteliomul de mezostructură;B. sinuzita acută rinogenă;C. chistul mucos intrasinuzal;D. sinuzite maxilare specifice;E. osteomielita acută a maxilarului.

R: A,C,D, 16. C.M. Sinusitele acute îmbracă următoarele forme:

A. Sinusita catarală;B. Sinusita seroasă;C. Sinusita purulentă;D. Sinusita hiperplastică;E. Sinusita papilomatoasă.

R: A,B,C, 17. C.M. În sinusita odontogenă acută puroiul este:

A. abundent;B. fetid;C. situat unilateral;D. se elimină prin meatul mediu la schimbarea

poziţiei corporale;E. toate.

R: A,B,C,D, 18. C.M. În tratamentul sinusitelor odontogene cronice sunt indicate:

A. administrare de antibiotice cu spectru larg;B. extracţia dintelui cauzal şi administrarea

antibioticelor;C. sinusotomia radicală după Colduel-Luc, dacă

tratamentele nu au efect;D. drenajul sinusului;E. puncţia.

R: A,B,C,D, T.C. Imediat după efectuarea unei extracţii dentare se constată declanşarea unui epistaxis. La explorarea alveolei se constată lipsa fundului acesteia şi sîngerarea aerată. La examinarea dintelui extras se constată lipsa unei porţiuni radiculare ce nu este însă prezentă în alveolă.19. C.M. Precizaţi pentru care dinţi este de obicei posibil astfel de accident:

A. molarii superiori;B. caninii superiori;C. premolarii superiori;D. incisivii centrali superiori;E. incisivii laterali superiori.

R: A,C, 20. C.S. Care este diagnosticul ce corespunde acestei situaţii:

A. fractura radiculară;B. deschiderea accidentală a sinusului;C. deschiderea accidentală a sinusului cu

împingerea unui rest radicular în sinus;D. fractura tuberozităţii;E. simptoamele deschise se întîlnesc în oricare din

situaţiile enumerate.R: C,

21. C.S. Care este atitudinea potrivită ce trebuie adoptată într-o asemenea situaţie:

A. lărgirea alveolei şi căutarea restului radicular;

33

B. recomandarea unui tratament cu antibiotice fără ai comunica pacientului despre accident,

C. învăţarea pacientului să sufle nasul pînă la eliminarea restului radicular;

D. îndrumarea pacientului într-o clinică de chirurgie OMF pentru îndepărtarea restului radicular prin

trepanarea sinusului;E. nici una din acestea.

R: D, Afecţiunile inflamatorii ale glandelor salivare

1. C.S. Ductul (canalul) Stenon se deschide pe mucoasa cavităţii bucale în regiunea:

A. geniană;B. sublinguală;C. geniană la nivelul primului molar superior;D. palatină;E. retromolar.R: C

2. C.M. Disfuncţiile secretorii ale glandelor salivare sunt:A. sialoree;B. ptializm;C. hipersalivaţie;D. hiposialie;E. asialie.

R: A,B,C,D,E, 3. C.M. Sialodochitele reprezintă procese inflamatorii localizate la nivelul:

A. canalului Wharton;B. canalului Stenon;C. glandelor salivare mari;D. glandelor salivare mici;E. toate.

R: A,B, 4. C.M. Principalii factori etiologici în sialodochite sunt:

A. igiena bucală deficitară;B. factorii de iritaţie cronică;C. corpi străini sau calculi salivari pe traiectul

canalelor excretorii;D. leziuni de stomatită în vecinătatea ostiumului;E. creşterea tensiunii intrabucale la muzicanţi,

suflători în sticlă.R: A,B,C,D,E,

5. C.S. La examenul sialografic cu substanţe de contrast în sialodochită se determină:

A. îngustarea ductului;B. dilatarea ductului;C. nici o schimbare a ductului;D. ductul prezintă zone lărgite, altele normale;E. toate răspunsurile sunt corecte.

R: B, 6. C.M. Tratamentul sialodochitei constă în:

A. îndepărtarea dopurilor de fibrină sau a calculilor salivari;

B. administrarea de sialogoge şi dezinfectante salivare;

C. tratament antiinfecţios general şi local în caz de sialodochită purulentă;

D. masaj al glandelor şi ducturilor spre ostium;E. fizioterapie (raze lazer, ultrasunet, electroforez

etc).

R: A,B,C,D,E, 7. C.M. Factorii favorizanţi ai sialoadenitelor acute sunt:

A. igiena defectuoasă;B. pătrunderea de corpi străini pe canalele

excretorii;C. boli cronice ale glandelor salivare;D. deminuarea secreţiei salivare;E. infecţii grave şi îndeosebi stări caşetice şi

postoperatorii.R: A,B,C,D,E,

8. C.M. Infectarea glandelor salivare se poate face prin următoarele mecanisme:

A. transosoasă;B. submucoasă;C. limfatică;D. hematogenă;E. pe calea canalului principal de excreţie.

R: C,D,E, 9. C.M. Diagnosticul diferenţial al parotidelor supurate se face cu:

A. parotidita epidemică;B. osteomielita de ram ascendent;C. abcesul de lojă parotidiană;D. litiaza parotidiană;E. tumori parotidiene.

R: A,B,C,D, 10. C.M. Forma gangrenoasă a sialodenitelor parotidiene prezintă:

A. tegumente discret congestionate;B. starea generală uşor alterată;C. tegumente de culoare cenuşiu-violete;D. starea generală alterată;E. nervul facial poate fi compromis.

R: C,D,E 11. C.M. Submaxilita acută supurată se prezintă printr-un şir de simptoame locale ca:

A. tumefacţie submandibulară cu pielea congestionată;

B. marginea mandibulei apare ştearsă;C. glanda mărită în volum, infiltrată, dureroasă la

palpare;D. congestia şi edemul mucoasei sublinguale;E. la presiune pe glandă, prin orificiul canalului

Wharton iese puroi.R: A,B,C,D,E,

12. C.M. Diagnosticul diferenţial al submaxilitei acute se face cu:

A. abcesele lojii submaxilare;B. litiaza salivară;C. tumorile suprainfectate;D. limfadenitele acute supurate submandibulare;E. hemodectomul.

R: A,B,C,D 13. C.M. În diagnosticul litiazei salivare:

A – sialografia nu are valoareB – sialografia este revelatoareC – cateterizarea canalului nu are valoare diagnosticăD – cateterizarea canalului salivar furnizează relaţii numai pentru litiaza canalicularăE – cateterizarea canalului furnizează relaţii şi pentru litiaza glandulară

34

R: B,D 14. C.M. În litiză după criză ostiumul glandei salivare:

A – este închisB – este întredeschisC – este larg deschisD – este tumefiatE – este de aspect normal R: B,D

15. C.M. În raport cu poziţia calcului din canalul salivar:A – dilataţia canalului este mai mare între calcul şi glanda salivarăB – dilataţia canalului este mai mare între calcul şi orificiul de evacuare a saliveiC – infecţia apare mai frecvent proximal de calculD – infecţia canalului apare mai frecvent în porţiunea situată distal faţă de calculE – poziţia calcului nu influenţează nici una dintre situaţiile de mai sus

R: A,C 16. C.M. În cadrul triadei simptomatice salivare submaxilare abcesul salivar:

A – semnifică o infecţie situată doar în glanda salivarăB – semnifică doar infecţia din canalul salivarC – semnifică infecţia glandulară şi periglandularăD – semnifică infecţia ductală şi periductalăE – semnifică colecţia purulentă a canalului urmată de infecţia lojei sublinguale R: D,E

17. C.M. Litiaza salivară se întâlneşte mai frecvent:A – în glanda parotidăB – în canalul StenonC – în glanda sublingualăD – în canalul WhartonE - în glanda submandibulară R: D,E

18. C.M. În cadrul triadei simptomatice a litiazei submandibulare:

A – termenul de “tumoră” semnifică o proliferare celulară tumoralăB – termenul de “tumoră” semnifică o sialadenită submandibulară scleroasăC – în faza tumorală simptomele subiective sunt absente sau reduseD – în faza tumorală simptomele subiective sunt intenseE – glanda salivară în faza tumorală nu îşi modifică volumul R: B,C

19. C.M. Fistulele salivare cutanate (exoorale):A – sunt neimportanteB – sunt foarte importanteC – necesită obligator tratamentD – nu necesită tratament deoarece se vindecă spontanE – nu există fistule salivare cutanate R: B,C

20. C.M. În general orificiul fistulos salivar:A – este larg şi bine vizibilB – este punctiform, greu vizibilC – este acoperit de ţesut patologicD – nu este acoperit de ţesut patologic

E – nu este niciodată situat în ţesutul cicatricial R: B,C,D 21. C.M. În patogeneza sialadenitei acute intervine:

A – sialoreea sau ptialismul salivarB – hipo sau asialiaC – infecţia glandei şi canalului salivar nu sunt dependente de secreţia salivarăD – obstacolele în eliminarea saliveiE – reacţiile alergice R: B,D

22. C.S. Ce înţelegeţi prin termenul de “sialoree”:A – scăderea cantitativă a saliveiB – dispariţia secreţiei salivareC – creşterea în exces a secreţiei salivareD – modificarea cantitativă fizico-chimică a saliveiE – modificarea calitativă citologică a salivei R: B,C

23. C.M. Fistulele salivare mucoase (endoorale):A – prezintă gravitateB – nu prezintă gravitateC – necesită obligator tratament chirurgicalD – nu necesită obligator tratament chirurgicalE – este suficient tratamentul medicamentos R: B,D

24. C.M. Durerea din colica salivară submandibulară poate fi:

A – atenuatăB – violentăC – în planşeul oral sau în obrazD – în limbăE – în ureche R: A,B,C,D,E,

25. C.M. În parotidita parenchimatoasă sialograma prezintă aspect de:

A. cavităţi ovale sau rotunde pe fonul parenchimiei intacte;

B. imaginea de strugur de poamă (pom în floare);C. ducturile în unele locuri sunt abrupte, însă bine

conturate;D. ductul principal e dilatat;E. toate ducturile glandei sunt dilatate.

R: A,B,C,D 26. C.S. Principalul în tratamentul sialoadenitelor acute este:

A. incizia în orice caz;B. masajul glandelor şi fizioterapie;C. antibiotice, desensibilizante, dizintoxicante,

sialogoje;D. tratament balnear;E. înlăturarea glandei afectate.

R: C 27. C.M. În tratamentul complex al sialoadenitelor acute în canalul exterior se introduce:

A. apă oxigenată de 3%;B. lipoidol 1-2 ml;C. antibiotice şi fermenţi;D. soluţie caldă de furacilină;E. salivă artificială.

R: C,D 28. C.M. În formele clinice avansate de parotidită interstiţială se determină:

A. în permanenţă glanda e mărită în volum;

35

B. suprafaţa la palpare e netedă;C. suprafaţa noduroasă, neconturată, pe alocuri

zone moi;D. în unele cazuri apar uscăciuni în cavitatea

bucală;E. la masajul glandei din ostium se elimină

abundet salivă. R: A,C,D,

29. C.M. În tratamentul sialoadenitelor cronice rezultate bune dau:

A. Nucleinatul de natriu 0,2 x ori/zi;B. 2% soluţie de Iodid;C. masajul glandei cu spălături ale canalelor

excretorii cu soluţii antiseptice calde;D. comprese cu Dimexid, Hidrocartizon;

analgezice (10-12 zile);E. fizioterapie (raze laser, unde ultrascurte,

electroforez)R: A,B,C,D,E,

30. C.S. În diagnosticul parotiditei interstiţiale principalul este:

A. anamneza;B. glanda mărită în volum, dură, imobilă, cu

suprafaţa netedă;C. eliminări de puroi din orificiul ductului Stenon

la masaj;D. sialograma cu semnele specifice (arbore mort);E. examenul citologic.

R: D 31. C.M. Diagnosticul diferenţial al parotiditelor cronice se face cu:

A. tumori parotidiene;B. sindrom Sjogren;C. boala Mickulici;D. parotidite litiazice;E. flegmon hemifacial.

R: A,B,C, 32. C.S. Parotidita acută epidemică (oreionul) este produsă de:

A. steptococi, stafilococi;B. virusul rubeolei;C. virusul urlian;D. treponemă pallidum;E. virusul rujeolei.

R: C33. C.S. Perioada de incubaţie în parotidita epidemică este:

A. 3-5 zile;B. 7-12 zile;C. 16-20 zile;D. 21-30 zile;E. cîteva ore.

R: C 34. C.M. Parotidita epidemică (oreionul) este o boală infectocontagioasă şi se răspîndeşte mai ales:

A. la copiii de 5-15 ani din colectivităţi (grădiniţe, şcoli);

B. la adolescenţi (licee, colegii, universităţi);C. la militari (în unităţi militare);D. la bătrîni;E. la orice vîrstă – în egală măsură.

R: A,B,C, 35. C.S. Parotidita acută epidemică poate fi tratată:

A. în cabinetul de chirurgie OMF;B. în secţia de chirurgie OMF (în spital);C. în secţia de boli interne;D. în secţia de boli infecţioase;E. de toţi medicii cît în ambulator, atît şi în spital.

R: D 36. C.M. Fistulele salivare pot fi deschse spre:

A. piele (externe);B. mucoasă (interne);C. bilaterale (spre piele şi mucoasă);D. intrasinuzal;E. spre faringe.

R: A,B,C, 37. C.S. Sialolitiaza se întîlneşte mai frecvent în:

A. glandele salivare mici;B. canalul Stenon;C. glanda parotidiană;D. glanda sublinguală;E. canalul Wharton şi glanda submandibulară.

R: E 38. C.M. Precipitarea sărurilor minerale este favorizată de:

A. hiposialie;B. staza salivară;C. alcalinitatea salivei;D. concentraţia mai mare de săruri minerale;E. prezenţa unor celule epiteliale descuamate.

R: A,B,C,D,E, 39. C.M. Cauzele favorizante generale ce intervin în formarea calculilor salivari sunt:

A. terenul neuroumoral;B. tulburările metabolice generale;C. poliartrita cronică evolutivă;D. abuzul de alimente conservate, acide şi picante;E. conţinutul sporit de săruri minerale în mediu

(apă, produse alimentare).R: A,B,C,D,E,

40. C.S. Reacţia salivei mixte este:A. uşor acidă (PH6);B. acidă (PH4);C. alcalină (PH8);D. variază în dependenţă de conţinutul alimentelor;E. toate răspunsurile sunt corecte.

R: A 41. C.M. Factorii ce afectează compoziţia salivei şi duc la formarea calculilor, sunt:

A. regimul alimentar, compoziţia alimentelor;B. conţinutul unor substanţe anarganice în apa

folosită;C. stazele salivare (infecţii, corpi străini, traume,

cicatrice);D. tulburările metabolice generale;E. toţi cei numiţi.

R: A,B,C,D, 42. C.M. Rolul funcţional al salivei este:

A. rolul digestiv (hidroliza amidonului pînă la dextrine şi maltoza, efectuate de amilază);

B. rolul protectiv (lizozimul, imunoglobulinele etc);

C. umectarea continuă a mucoasei bucale;D. împiedicarea solubilizării apatitei din email prin

faptul că conţine o soluţie saturată de fosfat de calciu;

36

E. alte roluri (elimină din organism ureea, acidul uric, amoniacul, Hg, Pb, Bi etc).R: A,B,C,D,E

43. C.M. Calculii intracanaliculari au o formă şi culoare:A. ovoidal;B. fuziformi;C. adesea cu un şanţ longitudinal pentru scurgerea

salivei;D. coloraţia este gri, albicioasă, galbenă sau brună;E. neregulaţi, sferici.

R: A,B,C,D, 44. C.S. Calculii intraglandulari au o formă:

A. ovoidală;B. neregulaţi, sferici;C. fuziformi;D. alungiţi;E. castravete.

R: A 45. C.M. Compoziţia calculilor este predominant minerală şi ste prezentată de:

A. fosfat de calciu în formă de hidroxilapatită (peste 7-5%);

B. carbonat de calciu;C. robonat de potasiu;D. magneziu; fier, uraţi;E. materiale organice ce ocupă partea centrală.

R: A,B,C,D,E,46. C.M. Diagnosticul diferenţial al litiazei salivare se face cu:

A – durerile de origine odontogenăB – limfadenitele cronice de diverse etiologiiC – supuraţiile de origine odontogenăD – fistulele de origine dentară sau osoasăE – osteomielitele

R: A,B,C,D, 47. C.M. În litiaza salivară:

A – perioada de latenţă este scurtăB – perioada de latenţă este lungăC – simptomatologia este ritmată de alimentaţieD – simptomatologia nu are legătură cu perioada prandialăE – simptomatologia poate fi ştearsă sau absentă, pacienţii putând elimina calculii, ignorând existenţa bolii R: B,C,E,

48. C.S. Tabloul clinic al litiazei salivare este determinat în cea mai mare măsură:

A – de compoziţia chimică a calcului salivarB – de dimensiunile calcului salivarC – de forma calculului salivarD – de sediul calculului salivarE – de regimul alimentar al pacientului

R: D, 49. C.M. Indicaţia terapeutică a litiazei salivare:

A – este determinată de localizarea calcululuiB – este determinată de forma clinică de litiazăC – se adresează stării generale a pacientului (terenului)D – se adresează calcululuiE – se adresează leziunilor determinate de calcul R:

50. C.M. Pentru tratamentul litiazei salivare sunt posibile următoarele procedee:

A – eliminarea calculului prin procedee medicale B – ablaţia chirurgicală a calculului C – medicaţie sialolitică

D – suprimarea anatomică a glandeiE – suprimarea funcţională a glandei

R: A,B,D,E, 51. C.S. Pentru diagnosticul radiologic al litiazei salivare:

A – trebuie utilizate raze moiB – trebuie utilizate raze dureC – imaginea calculului glandular este alungităD – imaginea calculului canalicular este rotunjităE – radiografia simplă nu decelează calculul R: A

52. C.M. Pentru diagnosticul litiazei salivare submandibulare se utilizează:

A – radiografia retroalveolarăB – radiografia axială de planşeuC – radiografia cu film muşcatD – radiografia defilată de mandibulăE – teleradiografia R: B,C,D,

53. C.M. În parotidita supurată:A – se accentuează alterarea stării generaleB – se instalează edemul în regiunile învecinateC – pielea rămâne nemodificatăD – consistenţa la palpare este fluctuentăE – ostiumul salivar este întredeschis şi edemaţiat

R: A,B,E 54. C.M. Tumefacţia submandibulară din litiaza salivară:

A – este rapidăB – este lentă pe măsura evoluţiei boliiC – este diminuatăD – este voluminoasăE – este difuză R: A,D

55. C.M. Colica salivară:A – se produce în litiaza canalicularăB – se produce în litiaza glandularăC – se declanşează după alimentaţieD – se declanşează înainte sau în timpul alimentaţieiE – nu este influenţată de alimentaţie R: A,D,

56. C.M. Durerea din colică salivară submandibulară poate fi:

A – atenuatăB – violentăC – în planşeul oral sau în obrazD – în limbăE – în ureche R: A,B,C,D,E,

57. C.S. Termenul de sialodochită:A – inflamaţia glandei salivareB – inflamaţia canalului salivarC – inflamaţia ţesutului pericanalicularD – inflamaţia ţesutului periglandularE – inflamaţia glandelor salivare mici R: B

58. C.M. În litiaza submandibulară:A – durata unei colici este lungă, peste o orăB – durata unei colici este scurtă sub o oră

37

C – tumefacţia glandei se menţine mult timpD – tumefacţia glandei salivare cedează în scurt timp după alimentaţieE – tumefacţia glandei submandibulare nu este influenţată prandial R: B,D,

59. C.M. Litiaza parotidiană:A. este mai rară decît cea submandibulară;B. este mai frecventă decît cea submandibulară;C. calculul este mai frecvent în glandă;D. calculul este mai frecvent în canalul Stenon;E. calculul este ovoid.

R: A,D 60. C.M. litiaza submandibulară:

A. este mai frecventă decît cea parotidiană;B. este mai rară decît cea sublinguală;C. calculul este mai frecvent în canalul Wharton;D. calculul este mai frecvent în glandă;E. toate răspunsurile sunt corecte

R: A,C 61. C.M. Litiaza sublinguală:

A. este mai frecventă decît cea parotidiană;B. este mai frecventă decît cea submandibulară;C. este întîlnită excepţional;D. este mai frecventă decît în glandele accesorii;E. calculul este mai frecvent localizat în glandă.

R: C,D,E, 62. C.M. Calculii situaţi în ductul principal excetoriu produc:

A. dilataţie, retrograd de calcul;B. eroziuni ale epitelului canalicular cu

descuamare;C. migrarea calculului produce lezarea canalului;D. se poate asocia o infectare a canalului;E. dacă se suprainfectează, apare îngroşare şi o

infiltraţie. R: A,B,C,D,E,

63. C.M Calculii salivari în glandă produc următoarele schimbări:

A. edem interstiţial;B. dilatarea acinilor;C. supuraţie intraglandulară;D. scleroză de vindecare dacă se cronicizează;E. atrofia elementelor secretorii.

R: A,B,C,D,E, 64. C.M. În litiaza salivară:

A. perioada de latenţă este scurtă;B. perioada de latenţă este lungă;C. simptomatologia este ritmată de alimentaţie;D. perioada de latenţă absentă;E. simptomatologia apare brusc.

R: B,C 65. C.M. În sialolitiază, printre simptoamele grupate de D.Teodorescu într-o triadă simptomatică, fac parte:

A. congestia tegumentelor;B. abcesul salivar;C. tumora salivară;D. hipoestezie linguală;E. colica salivară.

R: B,C,E 66. C.S. Colica salivară este detrminată de:

A. infecţia supraadăugată;

B. presiunea exercitată de calcul asupra nervului lingual;

C. descuamarea epiteliului salivar;D. precipitarea sărurilor minerale;E. presiunea exagerată a salivei în sistemul

canalicular. R: E

67. C.S. Printre examenele complementare ce confirmă diagnosticul de sialolitiază, sunt:

A. diafanoscopie;B. cateterismul canalului exterior;C. chemismul salivar;D. scintigrafia;E. toate acestea.

R:B 68. C.S. Care din următoarele examene nu prezintă interes în diagnosticul sialolitiazei:

A. cateterismul canalului Warthon;B. radiografia simplă;C. citodiagnosticul;D. sialografia;E. examenul clinic.

R:C, 69. C.M. Ce incidenţe radiologice se folosesc în litiaza parotidiană:

A. incidenţa tangenţială;B. incidenţa laterală pentru ramul ascendent;C. radiografie de canal Stenon cu film retrojugal;D. incidenţa Parma;E. incidenţa semiaxială de masiv facial.

R:A,B,C, 70. C.M. Ce incidenţe radiologice se folosesc în litiaza glandelor submandibulare:

A. ortopantomograma;B. incidenţa laterală de glandă submandibulară;C. radiografia cu film mişcat a hemiplanşeului

bucal (incidenţa Hirtz);D. incidenţa Stenvers;E. nici una dintre acestea.

R: B,C 71. C.S. Care este atitudInea faţă de un calcul pe canalul Warthon:

A. incizie-drenaj;B. submaxilectomie;C. extirparea calculului;D. fizioterapie şi balneoterapie;E. litotriţie (spargerea calculului). R: C

72. C.S. Metoda de elecţie pentru tratamentul litiazei canalului Warthon este:

A. masajul insistent al regiunii submandibulare pînă la eliminarea calculului;

B. temporizarea adoptării deciziei, pînă la eliminarea spontană a calculului;

C. submaxilectomia;D. ablaţia chirurgicală a calculului;E. nu se aplică tratamente chirurgicale.

R: D 73. C.M. În litiaza submandibulară, diagnosticul diferenţial se face cu una sau mai multe din următoarele afecţiuni:

A. adenita cronică;

38

B. tumorile submandibulare;C. nevralgiile faciale;D. artrita temporo-mandibulară;E. stomatita acută.

R: A,B,C, 74. C.M. În diagnosticul litiazei salivare:

A. sialografia nu are valoare;B. sialografia este relevatoare;C. catetirizarea canalului nu are valoare

diagnostică;D. catetirizarea dă informaţii numai pentru litiaza

canaliculară;E. toate răspunsurile sunt corecte.

R: B,D, 75. C.M. Pentru diagnosticul litiazei salivare submandibulare se utilizeză:

A. radiografia retroalveolară;B. radiografia axială de planşeu;C. radiografia cu film mişcat;D. radiografia de mandibulă;E. teleradiografia.

R: B,C,D, 76. C.S. Tabloul clinic al litiazei salivare este detrminat în cea mai mare măsură:

A. de compoziţia chimică a calculului salivar;B. de dimensiunile calculului salivar;C. de forma calculului salivar;D. de sediul calculului salivar;E. de regimul alimentar al pacientului

R: D 77. C.M. Colica salivară:

A. se produce în litiaza canaliculară;B. se produce în litiaza glandulară;C. se declanşează după alimentaţie;D. se declanşează înainte sau în timpul

alimentaţiei;E. nu este influenţată de alimentaţie.

R: A,D 78. C.S. Abcesul salivar se datoreşte:

A. retenţiei complete de salivă în glandă;B. unei infecţii supraadăugate;C. unei colici salivare de durată;D. unei tumefieri submandibulare ca rezultat al

obturaţiei ductului canalului salivar;E. îngustării canalului excretoriu.

R: B 79. C.M. Tumora salivară este o sialoadenită cronică scleroasă, cu o simptomatologie redată de:

A. simptomele subiective sunt absente sau reduse;B. glanda mărită în volum, indurată;C. la palpare glanda puţin dureroasă, neregulată, cu

aspect pseudotumoral;D. ostimul proeminent, întredeschis;E. la presiune pe glandă din ostium poate să iese 1-

2 picături de puroi. R: A,B,C,D,E

80. C.S. Ablaţia chirurgicală a calculului (sialolitectomie) se efectuează:

A. prin incizie a mucoasei sublinguale de-a lungul canalului Warthon;

B. prin incizie în fundul sacului vestibular;C. prin incizie submandibulară;

D. prin incizie în planşeul bucal paralel cu suprafaţa internă a mandibulei;

E. toate de la caz la caz.R: A

81. C.S. În caz că calculul salivar este situat în glandă, se face:

A. ablaţia chirurgicală prin canal lîngă glandă;B. se înlătură piatra salivară din glanda operator;C. se înlătură o porţiune de glandă cu calculul

salivar;D. se înlătură glanda salivară cu calculul;E. prin masaj se înlătură calculul salivar.

R: D 82. C.S. Care sunt posibilităţile evolutive într-o sialolitiază:

A. eliminarea spontană a calculului;B. fistulele salivare;C. sialoadenita cronică scleroasă;D. supuraţia lojii respective;E. toate.

R: E, 83. C.S. Sindromul Sjogren se caracterizează în forma sa clinică prin următoarea triplă simptomatologie:

A. hipertrofia glandelor salivare, hipertrofia glandelor lacrimale şi adenopatie cervicală;

B. parotidomegalie diabetică, hipertensiune arterială, atrofia mucoasei gastrice;

C. salivară, oculară şi articulară;D. parotidomegalie, ciroză şi hipertensiune

arterială;E. asialie, cacosmie şi adenopatie subclaviculară.

R: C 84. C.M. Sindromul Sjogren este prezentat de o simptomatologie specifică:

A. xerostomie;B. xeroftalmie;C. poliartrită reumatoidă;D. congunctive;E. dermatomiozită.

R: A,B,C,D,E 85. C.M. Simptomatologia locală în cavitatea bucală în sindromul Sjogren este:

A. zăbăluţe;B. gingivite;C. carie multiplă cervicală;D. xerostomie;E. enanteme.

R: A,B,C,D,E, 86. C.M. În sindromul Sjogren glandele parotidiene evoluează spre:

A. hipertrofie, ca regulă;B. sunt normale;C. artrofie;D. rareori spre hipertrofie bilaterală, asimetrică;E. malignizare.

R: C,D, 87. C.S. Sialografia în sindromul Sjogren arată o imagine de:

A. canale cu contur neregulat, cu aspect de “pom înflorit”;

B. injectare redusă a parenchimului, cu aspect de “arbore mort”;

C. deviaţii ale desenului canalicular cu o zonă clară neinjectată, cu imagine de minge ţinută în mînă;

39

D. amputaţii canaliculare cu zone lacunare;E. canalele cu contur neregulat, cu zone dilatate, cu

aspect de pete de zăpadă. R: B

88. C.M. Diagnosticul diferenţial în sindromul Sjogren se face cu:

A. parotidita cronică parenchimatoasă;B. parotidita cronică interstiţială;C. sialodochitele;D. tumorile benigne şi maligne;E. cu toate.

R: A,B,C,D, 89. C.S. Tratamentulul sindromului Sjogren se face în:

A. cabinetul de chirurgie orală;B. secţia de chirurgie maxilo-facială;C. secţia de reumatologie;D. secţia de boli infecţioase;E. în orice secţie din spital.

R: CTraumele ţesuturilor moi

1. C.S. Cauza cea mai ferecventă a producerii plăgilor buco-maxilo-faciale o constituie:

A. accidentele de circulaţie;B. căderile accidentale;C. accidentele sportive;D. agresiunile umane;E. accidentele de muncă.

R: D2. C.M. Plăgile buco-maxilo-faciale se clasifică în funcţie de:

A. timpul scurs de la accident;B. agentul vulnerant;C. ţesuturile afectale;D. forma anatomo-patologică;E. asocierea altor leziuni.

R: A,B,C,D, 3. C.M. Asfixia posttraumatică poate apare după:

A. fractura cominutivă a arcului mentonier;B. îngustarea căilor aeriene;C. edem laringian;D. dislocarea vălului în fracturile maxilarului superior;E. nici una dintre acestea

R: B,C,D, 4. C.M. Tulburările asociate plăgilor din sfera buco-maxilo-facială sunt următoarele:

A. fistule salivare;B. hemoragia;C. supuraţii loco-regionale;D. asfixia;E. toate acestea.

R: B,D, 5. C.M. Escoraţiile sunt:

A. leziuni închise fără soluţii de continuitate;B. leziuni superficiale ale epidermului;C. leziuni ce afectează ţesuturi dure subiacente;D. leziuni sângerânde;E. se însoţesc de edem şi echimoze.

R: B,D,E, 6. C.M. Ce structuri ale tegumentului afectează escoriaţiile?

A. epiteliu; B. dermul;C. corionul;

D. membrana bazală;E. toate acestea.

R: A,B, 7. C.M. Caracteristic pentru plăgile penetrante este faptul că:

A. prezintă un orificiu de intrare mai mic şi un orificiu de ieşire mai mare;

B. sunt produse prin strivirea părţilor moi şi au margini neregulate cu decolări mari putând fi interesate vasele, nervii şi glandele salivare;

C. sunt leziuni profunde ale părţilor moi însoţite de fracturi ale oaselor maxilare;

D. au un orificiu unic şi sunt produse prin înţepare, pătrundere de corpi străini sau proiectile cu viteza mică:

E. sunt leziuni ce nu depăşesc dermul prin frecare de un plan dur.R: D

8. C.M. Semnele comune ale plăgilor buco-maxilo-faciale pot fi:

A. durerea;B. sângerarea;C. tulburări respiratorii;D. tulburări de deglutiţie, masticaţie;E. tulburări de fonaţie.

R: A,B,C,D,E, 9. C.M. Prin ce se poate manifesta şocul neurogen în plăgile buco-maxilo-faciale:

A. lipotimie;B. sincopă;C. convulsii;D. stop cardiorespirator;E. toate acestea.

R: A,B,D 10. C.S. Cum procedaţi în asfixia prin căderea limbii?

A. intubaţi bolnavul;B. efectuaţi o traheostomie;C. tracţionaţi limba cu un fir tractor;D. imobilizaţi mandibula cu frondă mentonieră;E. toate acestea.

R: C 11. C.S. Care este limita maximă de timp de la producerea unei plăgi faciale pentru a efectua o sutură primară:

A. 1-18 ore;B. 12-24 ore;C. 24-36 ore;D. peste 36 ore;E. este posibil în oricare din aceste intervale datorită

specificităţii plăgilor faciale.R: B

12. C.S. Tratamentul şocului traumatic vizează:A. tratamentul insuficienţei ventilatorii;B. susţinerea activităţii cardio-carculatorii;C. tratamentul tulburărilor metabolice;D. tratamentul insuficienţei renale;E. toate acestea.

R: E 13. C.S. Transportul rănitului cu tulburări de asfixie se face în:

A. poziţie şezândă, cu capul întors într-o parte;B. decubit dorsal;C. decubit lateral;D. decubit ventral;

40

E. nu are importanţă poziţia.R: C

14. C.S. Sutura unei plăgi transfixiante de obraz se realizează:

A. într-un plan;B. în două planuri;C. în trei planuri;D. nu se suturează imediat;E. nici una dintre acestea.

R: C 15. C.S. O plagă de buză se suturează începând de la:

A. limita cutaneo-mucoasă;B. de la tegument spre roşul buzei;C. de la mucoasă spre tegument;D. întâi se suturează muşchiul orbicular şi apoi

mucoasa şi tegumentul;E. nu are importanţă de unde se începe.

R: A 16. C.S. Hemoragia în plăgile limbii se opreşte de obicei prin:

A. sutura într-un plan;B. sutura în masă;C. sutura în două planuri;D. se lasă să se vindece per secundam;E. cauterizare chimică cu CIZn 20%.

R: B 17. C.S. Când nu se poate efectua respiraţia gură la gură:

A. când mandibula este fracturată;B. când maxilarul este fracturat;C. în cazurile de şoc;D. când există corpi străini în faringe;E. în toate aceste situaţii.

R: D 18. C.M. Printre complicaţiile tardive ale plăgilor buco-maxilo-faciale putem include:

A. complicaţii nervoase;B. gangrena gazoasă;C. tetanosul;D. fistule salivare;E. constricţia de mandibulă.

R: A,D,E, 19. C.M. Ce plăgi pot avea ca sechele fistule salivare:

A. plăgi submandibulare;B. plăgi cervicale anterioare;C. plăgi de buză;D. plăgi maseterine;E. plăgi mentoniere.

R: A,D 20. C.M. Hemoragiile secundare din plăgile buco-maxilo-faciale sunt provocate de:

A. gangrena gazoasă;B. corpi străini rămaşi care se mobilizează;C. fistule salivare;D. proces septic cu evoluţie extensivă;E. septicemii.

R: B,D

TRAUMATISME DENTO-PARODONTALE

În timpul extracţiei unui incisiv inferior aţi lovit accidental, cu cleştele, incisivul central superior. La

examenul clinic se constată o deviere a axului incisivului central, hemoragie la nivelul coletului, mobilitate vestibulo-orală şi dureri.1. C.M. Către ce diagnostic vă orientaţi:

A. fractură dentară;B. luxaţie parţială;C. contuzie dento-parodontală;D. luxaţie totală;E. avulsie traumatică.

R: B,C2. C.S. Ce atitudine de urgenţă adoptaţi:

A. extirpare vitală;B. redresare;C. redresare, imobilizare şi scoatere din articulaţie;D. redresare şi imobilizare;E. replantare.

R: D 3. C.S. Este necesară o radiografie:

A. da;B. nu;C. numai dacă se conservă dintele;D. depinde de situaţie;E. numai când sunt asociate fracturi ale peretelui

alveolar.R: A

4.C.M. Pe radiografia ortoradială se observă o lărgire a spaţiului alveolo-dentar cu egresiune parţială a dintelui în alveolă. Ce tratament definitiv adoptăm:

A. imobilizare;B. sutura mucoasei de o parte şi de alta a coletului

dentar;C. scoaterea dintelui din articulaţie;D. urmărirea periodică a vitalităţii pulpare;E. pulpotomie.

R: A,B,D, 5. C.S. Imobilizarea se face pentru o perioadă de :

A. 7 zile;B. 14 zile;C. 20 zile;D. 30 zile;E. nu are importanţă.

R: D 6. C.S. În cazul în care pulpa se mortifică, se practică:

A. trepanarea dintelui şi se lasă dintele deschis pentru drenaj;

B. extirpare pulapară;C. extirpare şi obturaţie radiculară;D. extracţia dintelui;E. toate sunt posibile în funcţie de situaţia clinică.

R: C 7. C.S. Mecanismul cel mai frecvent de producere a leziunilor dento-parodontale este:

A. mecanismul direct;B. mecanismul indirect;C. fractura dinţilor cariaţi;D. lezarea dinţilor parodontotici;E. nici una dintre acestea.

R: A 8. C.M. Fracturile de creastă alveolară sunt mai frecvente:

A. în zona frontală superioară;B. în zona frontală inferioară;C. în zona laterală maxilară;

41

D. în zona laterală mandibulară;E. la nivelul tuberozităţii.

R: A,B 9. C.M. În caz de fractură a crestei alveolare se recomandă următoarele tehnici de imobilizare:

A. atela monomaxilară ce se fixează pe dinţii sănătoşi de o parte şi de alta a liniei de fractură;

B. ligatura în “8”;C. gutieră de acrilat;D. aparate ortodontice cu inele pe dinţi sănătoşi;E. osteosinteza.

R: A,B,C, 10. C.S. Într-o fractură transversală a coletului unui canin inferior păstraţi rădăcina?

A. da;B. nu;C. depinde de vârsta bolnavului;D. da, dacă se poate restaura protetic;E. se extrage întotdeauna.

R: D,11. C.M. Într-o contuzie parodontală semnele clinice sunt:

A. mobilitate;B. sângerare;C. alterarea raporturilor dintre dinte şi alveolă;D. durere;E. tulburări de ocluzie.

R: A,B,D 12. C.M. Testele de vitalitate ale pulpei dentare efectuate imediat sau la scurt timp după producerea unei contuzii dentoparodontale, evidenţiază:

A. creşterea sensibilităţii;B. scăderea sensibilităţii;C. abolirea sensibilităţii;D. sensibilitate normală;E. nu sunt semnificative aceste teste.

R: A,B,C, 13. C.M. Luxaţia dentară se produce prin:

A. strivirea sau ruperea parţială a ligamentelor dento-alveolare;

B. ruperea în totalitate a ligamentelor dento-alveolare;C. fractura procesului alveolar;D. fractura maxilarului sau a mandibulei;E. toate acestea.

R: A,B,C, 14. C.S. Luxaţia dentară cu intruzie este:

A. luxaţie parţială;B. luxaţie totală;C. luxaţie în care se poate leza foliculul unui dinte

permanent;D. împingerea unui dinte într-o cavitate chistică;E. nici una dintre acestea.

R: B 15. C.S. Într-o luxaţie dentară parţială efectuaţi:

A. reducerea şi imobilizarea dintelui;B. extirparea pulpei;C. restaurarea protetică;D. transfixaţia dentară;E. lăsăm dintele în repaus fără să-I facem nimic.

R: A 16. C.S. Ce tratament efectuaţi într-o fractură longitudinală a unui dinte asociat cu luxaţia?

A. reconstituire;B. transfixaţie;C. extracţie;D. devitalizare şi imobilizare:E. transfixaţie şi coroană cu cep.

R: C 17. C.M. În cazul unei luxaţii complete a unui incisiv central superior, posibilităţile de tratament sunt:

A. extracţia şi sutura îngrijită a alveolei;B. replantarea dintelui asociată cu imobilizarea sa;C. amputaţie vitală a pulpei coronare şi obturaţie

fizionomică a coroanei;D. folosirea transfixaţiei pentru îmbunătăţirea

stabilităţii;E. rezecţie apicală şi obturarea canalului radicular.

R: B,D,E, 18. C.S. Fracturile dentare în 1/3 apicală beneficiază de:

A. refacere coronară;B. pulpectomie şi obturaţie cu depăşire;C. rezecţie apicală;D. transfixaţie;E. extracţie.

R: C,19. C.S. Rezecţia apicală în cazul fracturilor dentare îşi găseşte indicaţia în:

A. fracturile longitudinale;B. fracturile oblice ale rădăcinii;C. fracturile apexului;D. fracturile în1/3 mijlocie a rădăcinii;E. nici una dintre acestea.

R: C 20. C.S. Tratamentul în cazul fracturilor coronaro-radiculare nepenetrante constă în:

A. refacerea dintelui printr-o coroană dentară;B. depulparea dintelui şi obturaţie corectă radiculară;C. refacerea dintelui prin dispozitive corono-

radiculare;D. extracţie, atunci când linia de fractură coboară mult

sub coletul dintelui;E. replantarea dintelui şi imobilizare.

R: A 21. C.S. Transfixaţia dentară se foloseşte în:

A. contuzii dento-parodontale;B. luxaţii totale;C. avulsii;D. fracturi coronare;E. fracturi radiculare;

R: B 22. C.M. Într-o fractură coronară penetrantă adoptăm unrmătoarea atitudine:

A. extracţia dentară;B. imobilizarea dintelui;C. amputaţie coronară pulpară;D. extracţie pulpară;E. coafaj direct şi obturaţie definitivă coronară.

R: C,D,E, 23. C.M. O fractură dentară oblică corono-radiculară se

tratează prin:A. extracţie;B. devitalizare dentară şi restaurare protetică;C. replantare;D. transfixaţie;

42

E. nici una dintre acestea.R: A,B,

FRACTURILE DE MANDIBULĂ

Un adult este agresat pe stradă şi lovit cu pumnul în zona corpului mandibular stâng. După lovitură acuză o durere vie în regiunea unghiului mandibular stâng şi a articulaţiei temporomandibulare drepte. La examenul clinic constataţi tumeficaţie în zona unghiului mandibular stâng, care nu permite palparea osului, cu durere la presiune şi regiunea ATM dreaptă, limitarea deschiderii arcadelor dentare, plagă sângerândă a fibromucoasei distal de 37, mobilitate anormală a mandibulei, tulburări de ocluzie. În ATM dreapta nu se percep mişcările condilului.

1. C.S. Către ce diagnostic vă orientaţi;A. fractură a unghiului mandibular stâng;B. fractura condilului drept;C. fractura unghiului stâng asociată cu luxaţie a

condilului drept;D. fractură dublă de mandibulă;E. nici una dintre acestea.

R.: D 2. C.S. Ce tratament de urgenţă adoptaţi:

A. imobilizare cu frondă mentonieră;B. ligaturi dentare intermaxilare;C. reducere şi imobilizare cu altele şi tracţiune

elastică;D. numai hemostaza;E. osteosinteză cu placă.

R.: C3. C.M. Ce radiografie solicitaţi:

A. otopantomogramă;B. radiografie de unghi mandibular;C. radiografie de condil în incidenţă Parma;D. teleradiografie de faţă;E. nici o incidenţă din cele propuse.

R.: A, B, C4. C.M. Pe radiografie se observă o fractră cu deplasarea la

nivelul unghiului andibular, cu prezenţa lui 3.8 inclus în focarul de fractură şi o fractură subcondiliană joasă cu traiect oblic în jos şi înapoi, cu telescoparea fragmentelor de aproximativ 1 cm. Ce tratamente adoptaţi: A. imobilizare intermaxilară cu atele şi tracţiune elastică; B. imobilizare cu atele, înălţarea ocluziei la nivelul lui 4.8 şi

tracţiune elastică intermaxilară; C. imobilizare cu atele şi tracţiune elastică, deschiderea

chirurgicală a fracturii subcondiliene, reducerea fragmentelor şi imobilizarea prin osteosinteză; D. osteosineza ambelor focare de fractură; E. numai osteosinteza fracturii de unghi. R.: B, D5. C.S. Pentru osteosinteza focarului de fractură condiliană

se preferă:A. osteosinteza cu fir metalic;B. osteosinteza cu placa metalică şi şuruburi;C. osteosinteza cu broşă trecută de la unghi la condil;D. reducerea şi contenţia cu broşă după metoda în

lift;E. osteosinteza cu şurub, fractura fiind bizotată.

R.: C

6. C.S. Ce atitudine adoptaţi pentru dintele 3.8 din focarul de fractură:A. practicaţi odontectomia înainte de imobilizare;B. rfrctuaţi odontectomia imediat după ce s-au aplicat

atele de imobilizare;C. efectuaţi extracţia după 15 zile de la imobilizare;D. nu extragem molarul din focar, dar urmărim

evoluţia;E. odontectomia se practică numai dacă 3.8 împiedică

reducerea fragmentelor. R.: C7. C.M. Ce complicaţii pot surveni din cauza lui 3.8 inclus

în focarul de fractură:A. o reducere incorectă, dacă molarul s-a deplasat de la

locul lui de incluzie, nepermitând apropierea fragmentelor osoase;

B. supuraţie în focarul de fractură;C. întârziere în consolidarea fracturii;D. pseudartroza;E. osteomielita mandibulei.

R.: A, B8. C.S. În cazul acestei fracturi, prescrieţi bolnavului

antibioterapie:A. da;B. nu;C. numai dacă practicăm odontectomia lui 3.8;D. numai dacă apar fenomene inflamatorii;E. în funcţie de starea generală a bolnavului.

R.: A9. C.S. Dacă aţi efectuat osteosinteza ambelor focare de

fractură, practicaţi şi oimobilizare suplimentară, cu atele şi tracţiune?A. nu este obligatoriu;B. da;C. nu;D. numai dacă s-a efectuat osteosinteza unghiului

mandibulei;E. se practică timp de 10 - 14 zile.

R.: E10. C.S. Suprimarea tracţiunii şi imobilizării intermaxilare o

facem:A. după 14 zile;B. după 20 zile;C. după 30 zile;D. după 6 săptămâni, ca în orice fractură de madibulă;E. în funcţia de vârsta pacientului.

R.: A11. C.M. Când poate surveni o anchiloză temporo-

mandibulară dreaptă:A. când în cavitatea articulară apare un hematom;B. când se organizează un calus ce uneşte condilul cu

cavitatea glenoidă;C. numai când fractura este intracapsulară;D. când se practică o imobilizare a mandibulei, cu

înălţare pe ultimul molar ce depăşeşte 10-12 zile;E. în imobilizări prelungite.

R.: B, C12. C.M. Cât timp menţineţi placa de osteosinteză la nivelul

unghiului mandibular:A. rămâne permanent, chiar şi după consolidare;B. se îndepărtează după formarea calusului osos;

43

C. se îndepărtează numai dacă apare o supuraţie în focarul de fractură;

D. depinde de la caz la caz, în funţie de toleranţa bolnavului;

E. nu este obligatorie îndepărtarea plăcii de osteosinteză.

R.: A, B, C, D, E13. C.S. Pseudartroza se instalează în cazurile în care lipsa

de consolidare depăşeşete:A. 8-10 săptămâni;B. 1-2 luni;C. 6 luni;D. 1 an;E. 8-10 luni.

R.: C14. C.M. Complicaăiile tardive ale unei fracturi mandibulare,

pot fi:A. leziuni nervoase;B. constricţia mandibulei;C. tulburări de ocluzie;D. consolidări vicioase;E. anchiloză temporo-mandibulară.

R.: B, D, E15. C.M. Care sunt incidenţele radiologice pe care le indicaţi

pentru a preciza diagnosticul de fractură de corp mandibular:

A. incidenţa defilată;B. ortopantomogramă;C. semiaxială de masiv facial ;D. incidenţa Parma;E. radiografie axială (cu film muşcat).

R.: A, B, E16. C.S. Fracturile incomplete ale mandibulei apar la:

A. vârstnici edentaţi;B. copii;C. adulţi;D. la nivelul corpului mandibular;E. la nivelul ramului mandibular.

R.: B17. C.S.În osteosinteza cu fir metalic,orificiile de trecere a

firului de sârmă trebuie plasate la cel puţin:A. 1,5 cm de linia de fractură;B. 10 mm de linia de fractură;C. 6 mm de linia de fractură;D. 20 mm de linia de fractură;E. 25 mm de linia de fractură.

R.: C18. C.M. Când sunt indicaţi fixatorii externi în imobilizarea

fracturilor de mandibulă:A. la copii;B. în fracturi la edentaţi;C. în traumatismele asociate cu plăgi întinse ale

părţilor moi;D. în fracturi cominitive;E. în fracturi fără deplasare.

R.: C, D19. C.S. În fracturile transversale ale ramului vertical, dacă

nu sunt însoţite de deplasări, imobilizarea este necesară pentru:A. 2-3 săptămâni;B. 2-3 zile;C. 2-3 luni;

D. 10-12 zile;E. obligatoriu 45 zile.

R.: A20. C.S. Care dintre factorii enumeraţi provoacă deplasări

secundare ale fragmentelor într-o fractură de mandibulă:A. muşchii înseraţi pe mandibulă;B. direcţia şi localizarea liniei de fractură;C. direcţia şi forţa traumatismului;D. prezenţa sau absenţa dinţilor;E. toate acestea.

R.: E21. C.S. Absenţa transmiterii mişcărilor este un semn clinic

pentru:A. fractura unghiului mandibulei;B. fractura corpului mandibulei;C. fractura apofizei condiliene;D. fractura orizontală de maxilar;E. fractura verticală de maxilar.

R.: C22. C.S. Care leziuni ale mandibulei produc mai frecvent

supuraţii:A. fracturile condilului mandibular;B. fracturile apofizei coronoide;C. fracturile ramului mandibular;D. fracturile corpului mandibular;E. nici una dintre acestea.

R.: D23. C.M. Placa de osteosinteză de compresie realizează:

A. reducerea fragmentelor fracturate;B. contenţia stabilă a acestora;C. contenţia fragmentelor cu presiune între capetele

fracturate;D. numai contenţia;E. toate acestea.

R.: A, C24. C.M. Ce condiţii trebuie să îndeplinească aparatele de

imobilizare definitivă a fracturilor de mandibulă:A. să menţină în poziţie corectă pe o durată necesară

consolidării;B. să fie uşor suportate de bolnav;C. să nu favorizeze producerea de leziuni dento-

parodontale;D. să permită o alimentaţie şi o igienă respectivă;E. să permită o osteogeneză cât mai rapidă.

R.: A, B, C, D25. C.S. În ce forme de fractură se păstrează continuitatea

mandibulei:A. fracturile mediane;B. fracturile paramediane;C. fracturi de creastă alveolară;D. fracturile unghiului mandibulei;E. fracturile ramului ascendent.

R.: C26. C.S. Formaraea calusului este influenţată de:

A. vârsta bolnavului;B. factorii alimentari;C. reducerea şi imobilizarea corectă;D. îngrijirea şi igiena cavităţii bucale;E. toate acestea.

R.: E27. C.M. Care din următoarele forme de fracturi sunt

deschise:

44

A. fracturile mediane;B. fracturile apofizei condiliene;C. fracturile apofizei coronoide;D. fracturile unghiului mandibular;E. toate acestea.

R.: A, B, C, D, E28. C.M. Criteriul de reducere corectă a unei fracturi de

maxilar sau de mandibulă este:A. lipsa durerii;B. raporturile de ocluzie;C. timpul scurs de la imobilizare;

D.confortul pacientului; E. toate acestea. R.: B, E29. C.S. Ocluzia în doi timpi este caracteristică pentru:

A. fractura condiliană extracapsulară;B. fractura condiliană intracapsulară;C. fractura de unghi mandibular;D. fractura apofizei coronaide;E. nici una dintre acestea.

R.: A30. C.M. Imaginea radiologică în pseudartroză arată:

A. o rotungire a capetelor fracturate;B. o corticalizare a capetelor fracturate;C. o lipsă de substanţă între cele două capete

fracturate;D. un desen osos accentuat lacunar;E. marginal, zone de os muşcat.

R.: A, B, C31. C.M. Imobilizarea de urgenţă în fracturile de mandibulă

se face:A. imediat după traumatism;B. la prezentarea bolnavului;C. poate rămâne şi ca imobilizare definitivă;D. numai pentru transportul bolnavului.E. pentru a combate elementele de şoc.

R.: A, B, E32. C.S. O fractură de mandibulă la un copil de 6 ani se

imobilizează:A. cu atele şi tracţiune elastică;B. prin osteosinteză;C. cu gutieră acrilică;D. cu şina linguală tip Kersting;E. nu se imobilizeză.

R.: C33. C.M. Fractura apofizei coronoide poate apare în urma

unui:A. traumatisme aplicate pe menton;B. traumatisme aplicate pe unghiul mandibulei;C. traumatisme laterale aplicate pe arcada temporo-

zigomatică;D. traumatisme aplicate pe osul molar;E. smulgeri osoase prin contracţia muşchiului

temporal. R.: C, E34. C.M. Preferaţi să extrageţi dintele din focarul de fractură:

A. înainte de imobilizare, dacă dintele este mobil;B. imediat după imobilizare;C. la 2 săptămâni de la imobilizare;D. depinde de situaţia clinică a bolnavului;E. dintele din focar nu se extrage.

R.: A, C

35. C.M. Fronda mentonieră este o metodă de imobilizare de urgenţă a:A. fracturilor de mandibulă;B. fracturilor de maxilar;C. fracturilor în general la edentaţi;D. disjuncţiilor intermaxilare;E. nici una dintre acestea.

R.: A, B36. C.S. Leziunile traumatice care pot duce la anchiloză

temporo-mandibulară sunt:A. fracturile apofize coronaide;B. fracturile ramului ascendedt;C. fracturile cavităţii glenoide;D. fracturile intraarticulare ale condilului;E. leziuni osoase şi leziuni ale meniscului prin

traumatism obstetrical. R.: D37. C.S. Blocajul rigid intermaxilar pe atele se realizează:

A. imediat după ce s-au aplicat atelele;B. la 4-5 zile de la aplicarea atelelor;C. după 15 zile de la aplicarea atelelor;D. după ce fragmentele fracturate s-au redus cu

tracţiune elastică;E. de la caz la caz, în funcţie de tipul fracturii.

R.: D38. C.S. Cea mai frecventă complicaţie secundară în

fracturile de mandibulă este:A. pseudartroza;B. anchiloza temporo-mandibulară;C. consolidarea vicioasă;D. infecţia;E. şocul.

R.: D39. C.S. Dispozitivele de imobilizare monomaxilare sunt

indicate în:A. fracturi duble mandibulare;B. fracturi cu interpoziţii de părţi moi;C. fracturi fără deplasare sau cu deplasare mică;D. fracturi în os patologic;E. fracturi de unghi mandibular.

R.: C40. C.M. Simptomele caracteristice fracturilor capului

condilian sunt:A. otoragia;B. dureri la palpare în conductul auditiv;C. tulburări de ocluzie evidente;D. limitatea mişcărilor mandibulei;E. hipersecreţia salivară.

R.: A, B41. C.M. Fracturile subcondiliene joase se caracterizează

prin următoarele semne clinice:A. mentonul deviat spre partea sănătoasă; B. dureri la presiune pe unghiul mandibular;C. ocluzie în doi timpi;D. scurtarea ramului ascendent mandibular;E. crepitaţii resimţite la palpare în conductul auditiv

extern. R.: C, D42. C.M. Producerea fracturilor unghiului mandibulei poate

fi favorizată de:A. curbura osului;B. prezenţa molarului de minte inclus;

45

C. zona de minimă rezistenţă a osului;D. nici una dintre acestea;E. toate acestea.

R.: A, B43. C.S. În tratamentul unei fracturi mandibulare, în

principal se urmăreşte:A. hemostaza şi aplicarea suturilor pe plagile

mucoasei;B. reducerea fragmentelor în poziţie corectă;C. aplicarea atelelor;D. extracţia dintelui din focarul de fractură;E. antibioterapia în scop profilactic.

R.: B44. C.M. Tratamentul consolidărilor vicioase se realizează prin:

A. modelarea plastică a acestora;B. osteotomia calusului;C. osteoplastie cu autotransplant costal;D. reducerea şi imobilizarea fragmentelor în poziţie

corectă;E. infiltraţii cu hialuronidază.

R.: B, D45. C.S. Fracturile duble ale apofizei condiliene se întâlnesc mai frecvent la:

A. adulţi prin traumatism direct;B. edentaţi total neprotezaţi prin traumatism direct;C. copii prin cădere pe menton;D. traumatisme directe sub spina Spix;E. traumatisme directe de asupra spinei Spix.

R.: C46. C.M. Ce radiografie solicitaţi într-o fractură de condil:

A. ortopantomograma;B. radiografie de arc mentonier;C. radiografie de ram şi condil mandibular bilateral;D. radiografie în incidenţă Parma;E. radiografii tangenţiale de ram mandibular bilateral.

R.: C, D47. C.S. Un bolnav vârstnic edentat total bimaxilar cade pe un corp dur lovindu-se în zona laterală dreaptă a mandibulei. La examenul clinic se pune dignosticul de fractură a corpului mandibular drept, cu o uşoară deplasare. Pe radiografii se observă o fractură uşor bizotată în zona edentală a lui 4.6 -4.7, cu telescoparea fragmentelor. Ce tratament de urgenţă îi faceţi bolnavului:

A. reduceţi telescoparea manual, sub anestezie;B. aplicaţi protezele şi imobilizaţi mandibula cu frondă

mentonieră;C. îi puneţi un serclaj perimandibular peste proteza

folosită pentru imobilizare şi îi aplicaţi fronda mentonieră;

D. îi practicaţi o osteosinteză cu fir metalic;E. efectuţi o osteosinteză cu placă metalică.

R.: B48. C.S. Ce faceţi dacă pacientul nu este protezat:

A. îi confecţionaţi proteze şi apoi imobilizaţi mandibula cu fronda;

B. îi confecţionaţi plăci acrilice, cu val de ocluzie şi imobilizaţi cu fronda;

C. îi fixaţi protezele cu fire circumferenţiale;D. îi practicaţi osteosinteza cu fir sau placă;E. nu este nevoie de proteze, fronda fiind suficientă

pentru imobilizare.

R.: D49. C.M. Ce motive v-ar detrmina să alegeţi o osteosinteză folosind o placă de compresie:

A. edentaţia totală bimaxilară a pacintului;B. telescoparea fragmentelor;C. vârsta bolnavului;D. aspectul bizotat al fracturii;E. interpoziţia de părţi moi între capetele fracturii.

R.: A, E50. C.M. În cazul osteosintezei de compresie, alegeţi:

A. o placă cu orificii rotude;B. o placă cu orificii ovale şi planuri înclinate;C. şuruburi de osteosinteză monocorticale;D. şuruburi de osteosinteză bicorticale;E. nu are importanţă ce fel de placă alegeţi.

R.: B, D51. C.S. Ce complicaţii pot surveni:

A. supuraţii în focarul de fractură;B. deplasarea secundară a fragmentelor cu consolidare

viscoasă;C. pseudartroza;D. în aceste cazuri nu survin complicaţii;E. în aceste cazuri survin numai complicaţii nervoase.

R.: A52. C.M. Fracturile totale mandibulare: A - la nivelul ramurii orizontale sunt considerate închise

B - la nivelul ramurii orizontale sunt considerate deschise

C - la nivelul ramurii ascendente sunt considerate închise

D - la nivelul ramurii ascendente sunt considerate deschise

E - poziţia topografică a fracturii nu are valoare în deschiderea sau închiderea fracturii, numai violenţa traumatismului R.: B, C53. C.S. Deplasările primare ale fragmentelor osoase:

A - se produc sub influenţa contracţiei grupelor musculare

B - se produc sub influenţa forţei traumatismuluiC - apar doar la nivelul ramurii orizontaleD - apar doar la gonionE - apar doar la ramura ascendentă

R.: B54. C.M. Pentru fracturile mediane cea mai bună incidenţa radiografică este:

A - postero-anterioarăB - antero-posterioarăC - retroalveolarăD - panoramicăE - axială de planşeu

R.: D, E55. C.M. În traumatismele maxilo-faciale:

A - hematomul planşeului oral nu însoţeşte obligatoriu fractura de mandibulă

B - hematomul planşeului oral însoţeşte obligatoriu fracturile de mandibulă

C - echimozele geniolabiale reprezintă un semn cert de fractură mandibulară

D - echimozele geniolabiale nu reprezintă un semn cert de fractură

46

mandibularăE - edemul posttraumatic este semn sigur de fractură

R.: B, D56. C.M. Fracturile laterale ale mandibulei:

A - sunt fracturi directeB - sunt fracturi indirecteC - se produc prin închiderea arcului mandibularD - se produc prin deschiderea arcului mandibularE - sunt posibile toate variantele

R.: A, B, C, D, E57. C.M. În fracturile mandibulare cu deplasare secundară:

A - fragmentul lung este deplasat în general în jos şi înapoi

B - fragmentul lung este deplasat în sus şi înainteC - fragmentul scurt este deplasat în jos şi înapoiD - fragmentul scurt este deplasat în sus şi înainteE - în fracturile laterale nu există deplasări secundare

R.: A, D58. C.S. Pentru depistarea deplasării transversale a fragmentelor osoase mandibulare laterale se recomandă:

A - radiografia defilatăB - radiografia postero-anterioarăC - radiografia panoramicăD - radiografia semiaxialăE - radiografia axială

R.: E59. C.M. În fracturile unghiului mandibular deplasările fragmentelor sunt facilitate de traseul liniei de fractură:

A - în plină masă muscularăB - înaintea inserţiei musculareC - dacă linia de fractură este orientată de sus în jos

şi dinapoi înainteD - dacă linia de fractură este orientată de sus în jos

şi dinainte înapoiE - dacă este prezent molarul de minte

R.: B, D60. C.M. În fracturile unghiului mandibular:

A - mobilitatea fragmentelor se percepe uşorB - mobilitatea fragmentelor se percepe mai greuC - ocluzia arată o lipsă de contact pe fragmentul

scurtD - ocluzia arată o lipsă de contact pe fragmentul

lungE - ocluzia arată contact prematur pe fragmentul

scurt R.: B, D, E61. C.M. Molarul de minte poate influenţa deplasarea fragmentelor osoase prin:

A - forma luiB - gradul de erupţieC - repartiţia rădăcinilor pe unul sau ambele

fragmente osoaseD - prin raportul cu molarul doiE - prin raportul cu antagonistul său

R.: A, B, C, E62. C.M. În fracturile ramurii ascendente cele mai accentuate deplasări se întâlnesc:

A - în fracturile verticaleB - în fracturile oblice cu traseul de sus în jos şi

dinapoi înainte

C - în fracturile oblice cu traseul de sus în jos şi dinainte înapoi

D - în fracturile orizontale joaseE - în fracturile orizontale înalte

R.: B, C, D, E63. C.M. În fracturile subcondiliene mandibulare:

A - deplasarea secundară a fragmentului scurt este în sus, înapoi şi în afară

B - deplasarea secundară a fragmentului scurt este în jos înainte şi înăuntru

C - mişcările mandibulare se transmit în A.T.M.D - mişcările mandibulare nu se transmit în A.T.M.E - există cracmente articulare

R.: B, D64. C.M. În fracturile unilaterale cu deplasare ale apofizei condiliene: A - deplasarea liniei mediane este de partea opusă fracturii B - deplasarea liniei mediane este de partea fracturii

C - contactul prematur interdentar este de partea fracturii

D - contactul prematur interdentar este de partea opusă fracturii

E - inocluzia este distală, de partea fracturii. R.: B, C65. C.M. Fracturile duble ale apofizei condiliene:

A - sunt mai frecvente la adulţiB - sunt mai frecvente la copiiC - se însoţesc, de obicei, de deplasăriD - nu se însoţesc, de obicei, de deplasăriE - nu scurtează, de obicei, ramura ascendentă

R.: B, C66. C.S. Ocluzia în doi timpi se întâlneşte:

A - în fracturile medianeB - în fracturile paramedianeC - în fracturile lateraleD - în fracturile de gonionE - în fracturile apofizei condiliene

R.: E67. C.S. Fractura în lemn verde:

A - se întâlneşte mai frecvent la femeiB - se întâlneşte mai frecvent la bărbaţiC - se întâlneşte mai frecvent la copiiD - se întâlneşte mai frecvent la adulţiE - se întâlneşte mai frecvent la bătrâni

R.: C68. C.M. Fractura în lemn verde se datorează:

A - periostului mai subţireB - periostului mai grosC - elasticităţii mai mici a osuluiD - elasticităţii mai mari a osuluiE - nu depinde de factorii de mai sus

R.: B, D69. C.M. Consolidarea întârziată a fracturilor:

A - reprezintă menţinerea mobilităţii în focarul de fractură după 8 - 10 săptămâni de la imobilizare

B - reprezintă menţinerea mobilităţii în focarul de fractură după 8 - 10 luni de la imobilizare

C - se datorează întârzierii imobilizăriiD - se datorează imobilizării incorecte

47

E - se datorează infecţiei în focar R.: A, C, D, E70. C.M. Pentru imobilizarea de urgenţă a fragmentelor mandibulei fracturate utilizarea atelei netede vestibulare :

A - este posibilă în edentaţiile intercalate B - nu este posibilă în edentaţiile intercalate

C - se utilizează doar în cazul fracturilor la pacienţii fără edentaţii

D - atela poate rămâne ca sistem de imobilizare definitivă dacă este bine realizată

E - atela netedă nu asigură condiţii pentru imobilizarea definitivă R.: A, D71. C.M. Ce înţelegeţi prin fractură parţială de mandibulă?

A - fractura condilului mandibularB - fractura apofizei coronoideC - fractura procesului alveolarD - fractura marginii bazilare a mandibuleiE - toate reprezintă fracturi parţiale

R.: C, D72. C.M. În fracturile de mandibulă:

A - durerea este un semn omniprezentB - durerea nu este omniprezentăC - tulburările funcţionale sunt omniprezenteD - tulburările funcţionale nu sunt omniprezenteE - tulburările de ocluzie sunt obligatorii

R.: A, C73. C.M. În fracturile mandibulare paresteziile sau anesteziile însoţesc:

A - fracturile parţialeB - fracturile totale între molariC - fracturile totale la unghi D - fracturile apofizei condilieneE - toate fracturile mandibulei sunt însoţite de

parestezii sau anestezii R.: B, C74. C.M. În fracturile mediane ale mandibulei:

A - deschiderea gurii îndepărtează fragmentele osoase

B - deschiderea gurii apropie fragmentele osoaseC - închiderea gurii îndepărtează fragmentele osoaseD - închiderea gurii apropie fragmentele osoaseE - nu există deplasări ale fragmentelor osoase

R.: B, C75. C.M. Durata imobilizării intermaxilare pentru fracturi mandibulare poate fi:

A - de 2 săptămâniB - de 4 săptămâniC - de 6 săptămâniD - de 8 săptămâniE - de 10 săptămâni

R.: B, C, D, E76. C.M. În fracturile maxilarului superior:

A - oto-licvoreea semnifică fractura conductului auditiv

B - oto-licvoreea semnifică fractura etmoiduluiC - oto-licvoreea semnifică fractura stâncii

temporaluluiD - oto-licvoreea semnifică fractura stâncii

temporalului

E - rino-licvoreea semnifică fractura etmoidului R.: C, E

FRACTURILE MAXILEI1. C.S. Datorită structurii spongioase şi unei vascularizaţii bogate în fracturile maxilarului superior, calusul fibros se formează în:

A. 10-18 zile;B. 8-10 zile;C. 6-8 zile;D. 18-25 zile;E. peste 30 zile.

R.: B2. C.M. Dintre fracurile etajului mijlociu, cel mai frecvent întâlnite sunt:

A. fracturi de creastă alveolară;B. fracturi orizontale inferioare (Le Fort I);C. fracturi orizontale mijlocii (Le Fort II);D. fracturi orizontale înalte (Le Fort III);E. fracturi verticale (disjuncţii intermaxilare).

R.: A, B3. C.M. Tratamentul de urgenţă al fracturilor maxilarului urmăreşte o fixare provizorie a masivului facial, pentru:

A. a permite o respiraţie normală;B. a transporta bolnavul;C. normalizarea ocluziei;D. hemostaza definitivă;E. combaterea durerii.

R.: A, B, E4. C.S. Tulburări oculare importante ca diplopie, exoftalmie sunt prezente în:

A. fractura Le Fort II;B. fractura tip Richet;C. fractura Le Fort III;D. fractura Guerin;E. fractura Walther.

R.: C5. C.M. Incidenţele radiologice utilizate în diagnosticul pozitiv al factorilor de maxilar de tip Le Fort III sunt:

A. tomografii;B. incidenţă de profil;C. incidenţă semiaxială;D. incidenţă antero-posterioară;E. incidenţă retroalveolară, izometrică şi ortroradială.

R.: B, C, D6. C.M. Tabloul clinic al fracturilor Le Fort I este:

A. mobilitatea fragmentului în sens transversal;B. echimoze labio-geniene;C. dureri la presiune;D. tulburări de ocluzie;E. hemoragii în masă.

R.: A, B, C, D7. C.M. Complicaţiile tardive ale fracturilor etajului mijlociu sunt:

A. asimetrii faciale;B. tulburări de masticaţie şi fonaţie;C. consolidarea viscoasă;D. supuraţii sinuzale sau ale obrazului;E. comunicări buco-sinuzale.

R.: B, C8. C.S. Disjuncţiile intermaxilare sunt fracturi:

A. orizontale;

48

B. verticale;C. oblice;D. asociate;E. cominutive.

R.: B9. C.M. Tabloul clinic al fracturilor Le Fort II este:

A. tumeficaţia accentuată a feţei;B. tulburări de sensibilitate;C. ocluzia fără alterarea raporturilor;D. echimoze palpebrale;E. faţa turtită antero-posterior.

R.: A, B, D, E FRACTURILE COMPLEXULUI ZIGOMATIC

ŞI ARCADEI ZIGOMATICE

1. C.M.Ce radiografie solicitaţi în caz de fracturi ale complexului zigomatic:

A. ortopantomograma;B. incidenţa semiaxială masiv facial;C. incidenţa Hiertz;D. incidenţa SAF (sinusuri anterioare ale feţei);E. tomografie.

R.: B, C2. C.M. Fracturile de arcadă zigomatică:

A - pot fi însoţite de diplopieB - nu au relaţii cu globul ocularC - poate bloca mandibulaD - nu poate bloca mandibula deoarece este superior

şi anterior de eaE - nu poate afecta sinusul

R.: B, C3. C.M. Fracturile arcadei zigomatice cu deplasare:

A - se imobilizează timp de 2 săptămâniB - se imobilizează timp de 4 săptămâniC – crepitaţiile osoase sunt permanenteD - deformarea este semn cert de fracturăE - nu sunt însoţite de modificări funcţionale

mandibulare R.: A, D4. C.S.Ce tratament acordaţi bolnavului cu fractură recentă a complexului zigomatic:

A. reducerea plăcii malare, pe cale suborbitară;B. reducerea arcadei temporo-zigomatice pe cale

temporală;C. reducerea malarului pe cale subzigomatrică;D. reducerea arcadei temporo-zigomatice pe cale

vestibulară;E. osteosinteza focarelor de fractură ale plăcii malare

deplasate. R.: C5. C.M.Care sunt complicaţiile ce pot surveni in urma fracturii complexului zigomatic:

A. pseudartroza;B. blocajul mandibular;C. diplopie;D. tulburări fizionomice;E. supuraţii ale obrazului.

R.: B, C, D6. C.S. Care din semnele clinice următoare este caracteristic unei fracturi de arcadă temporo-zigomatică:

A. semne sinuzale;B. diplopie;

C. echimoză periorbitară;D. limitarea deschiderii gurii;E. tulburări de ocluzie.

R.: D7. C.M. Tulburările de sensibilitate pe traiectul nervului infraorbitar pot apare în:

A. fracturi ale arcadei temporo-zigomatice;B. fracturi orbito-sinuzale;C. fracturi la nivelul suturii fronto-zigomatice;D. fracturi disjuncţii ale osului malar;E. toate acestea.

R.: B, D8. C.S. Diplopia apare în:

A. fracturile arcadei temporo-zigomatice;B. fracturile învechite ale arcadei temporo-zigomatice;C. fracturile complexului orbito-zigomatic cu

deplasare;D. fracturi fără deplasare;E. numai în fracturi asociate cu fracturi ale

maxilarului. R.: C9. C.M. Reducerea unei fracturi de arcadă temporo-zigomatică se poate face:

A. pe cale subzigomatică;B. pe cale temporală;C. pe cale vestibulară;D. pe cale sinuzală;E. cu ajutorul cateter-balonului.

R.: A, B, C10. C.M. Fracturile arcadei temporo-zigomatice pot fi:

A. anterioare;B. posterioare;C. fisuri;D. în “V”;E. în “U”.

R.: C, D, E11. C.S. O fractră în “V” a arcadei temporo-zigomatice se caracterizează prin:

A. o linie de fractură;B. două linii de fractură;C. trei linii de fractură;D. este o fractură cominutivă;E. nici una din acestea.

R.: C12. C.S. Simptomologia într-o fractură de arcadă temporo-zigomatică se manifestă prin:

A. epistaxis pe o singură narină;B. hipoestezie în teritoriul nervului infraorbitar;C. emfizem subcutanat;D. diplopie;E. blocarea mişcărilor mandibulei.

R.: E13. C.S. Consolidarea fracturilor complexului zigomatico-maxilar fără deplasare sau corect reduse, se produce în:

A. 5-12 zile;B. 15-20 zile;C. 25-30 zile;D. 30-35 zile;E. 8-10 zile.

R.: B14. C.S. Balonul catetar se foloseşte în fracturile:

A. arcadei temporo-zigomatice;

49

B. disjuncţia osului zigomatic;C. sutura fronto-zigomatică;D. fracturile podelei orbitei;E. toate acestea.

R.: D15. C.M. Sechelele fracturilor complexului orbito-zigomatic pot fi:

A. consolidări viscoase;B. diplopii;C. asimetrii faciale;D. blocajele mandibulei;E. tulburări de sensibilitate.

R.: A, B, C, D, E16. C.M. Diagnosticul unei fracturi orbito-zigomatice se stabileşte pe:

A. semnele clinice;B. examenul radiologic;C. tulburări funcţionale;D. prezenţa şi a altor leziuni osoase;E. toate acestea.

R.: A, B17. C.M. Care sunt tulburările oculare ce însoţesc o fractură orbito-sinuzală:

A. diplopia;B. enoftalmia;C. exoftalmia;D. oftalmoplegia;E. oftalmopraxia.

R.: A, B, C18. C.M. În fraturile complexului zigomatico-maxilar, cînd are loc separaţia accentuată a suturii fronto-zigomatice, cu un diastazis larg, se indică:

A. osteosinteza transosoasă cu fir;B. autotransplant de crestă iliacă;C. osteosinteză cu plăcuţă metalică;D. suspendarea la distanţă;E. broşajul cu broşe de tip Kirschner.

R.: A, C19. C.S. În fracturile posterioare ale arcadei temporo-zigomatice, blocarea mişcărilor mandibulare este mai evidentă decât în cele anterioare,deoarece:

A. fractura peretelui sinuzal blochează mişcările mandibulei;

B. apare un trismus antalgic;C. fragmentul osos înfundat presează pe coronoidă şi

pe tendonul muşchiului temporal;D. creasta zigomato-alveolară este fracturată şi

deplasată anterior;E. edemul posttraumatic interesează prin difuziune şi

capsula articulară. R.: C20. C.M. În traumatismele cranio-faciale:

A - echimozele în ochelari apărute imediat post-traumatic indică leziunile bazei craniului B - echimozele în ochelari apărute tardiv indică leziunile vaselor orbitare

C - echimozele în ochelari apărute imediat post-traumatic indică leziuni ale vaselor orbitare şi periorbitare

D - echimozele în ochelari apărute tardiv indică leziuni ale bazei craniului

E - echimozele în ochelari nu sunt relaţionate cu fracturile bazei craniului R.: C, D

TUMORI BENIGNE1. C.M. Care este consistenţa la palpare a unui chist de maxilar:

A. consistenţă osoasă;B. consistenţă fluctuentă;C. consistenţă elastică;D. consistenţă păstoasă;E. depresibilitate (minge de celuloid).

R.: A, B, E2. C.S. Chisturile reziduale se dezvoltă de obicei:

A. în legătură cu dinţii rămaşi în incluzie;B. din granulomul periapical care a rămas nechiuretat;C. din resturile epiteliale Malassez;D. din ţesuturile epiteliale situate lateral de rădăcina

unui dinte vital;E. prin invaginarea mucoasei în timpul formării

mugurilor dentari.R.: B

3. C.S. Imaginea radiologică a unui chist radicular arată:A. zonă de demineralizare difuză;B. zonă de demineralizare netă, paradebtară;C. zonă de demineralizare difuză ce nu are legătură cu

dinţii;D. zonă de demineralizare netă ce continuă spaţiul

periodontal;E. nu este delimitat net de osul înconjurător.

R.: D4. C.M. Care din următoarele chisturi sunt de origine epitelială:

A. chisturi anevrismale;B. chisturi globulo-maxilare;C. chisturi idiopatice;D. chisturi radiculare;E. chisturi traumatice.

R.: B, D5. C.M. Chistul lateral (parodontal):

A. se dezvoltă din ţesuturile epiteliale situate lateral de rădăcina unui dinte vital;

B. sunt întîlnite frecvent la molarii de minte inferiori;C. este chist odontogen de dezvoltare;D. provine din organul adamantin în jurul unei coroane

în formare;E. apare în vecinătatea unui dinte în erupţie.

R.: A, B6. C.M. Pseudochisturile sunt:

A. incluzii epiteliale ale mugurilor maxilari;B. chisturi care se dezvoltă în legătură cu dinţii incluşi;C. cavităţi endoosoase necăptuşite cu membrană şi fără

conţinut;D. sunt localizate strict superficial în jurul coroanei

unui dinte inclus;E. sunt localizate de obicei la mandibulă în regiunea

molarilor. R.: C, E7. C.M. Angioamele capilare:

A - sunt tumori congenitaleB - sunt tumori câştigateC - sunt tumori superficialeD - sunt tumori profunde

50

E - răspund la vitropresiune R.: A, C, E8. C.M. Limfangiomul:

A - este o tumoră câştigată post-traumaticB - este o tumoră congenitalăC - apare la vârsta adultăD - apare la tineriE - volumul tumorii este redus

R.: B, D9. C.M. Displazia osoasă:

A - se caracterizează prin predominenţa ţesutului osos

B - se caracterizează prin predominenţa ţesutului fibros

C - tumora este incapsulată şi bine delimitatăD - tumora este neâncapsulată şi slab delimitatăE - evoluţia tumorii este rapidă

R.: B, D10. C.M. Epulisul angiomatos:

A - are o culoare albastră violaceeB – are picioruşC - la vitropresiune îşi păstrează culoarea

D - la vitropresiune îşi modifică culoareaE - efectul vitropresiunii nu reprezintă un criteriu de

diagnostic diferenţial R.: A, B, D11. C.M. Odontomul:

A - este o tumoră cu structură osoasăB - este o tumoră cu structură dentarăC - este o tumoră benignăD - este o tumoră cu potenţial de malignizareE - ia naştere din ţesuturile dentare ale dinţilor ajunşi

la maturitate R.: B, C12. C.M. Osteomul:

A - este o tumoră benignăB - este o tumoră malignăC - este formată din ţesut osos matur bine diferenţiatD - este formată din ţesut osos tânăr slab diferenţiatE - are o creştere rapidă

R.: A, C13. C.M. Chistul nazopalatin:

A - este situat medianB - este situat paramedian între incisivul central şi

cel lateralC - se întâlneşte numai la tineriD - se întâlneşte la orice vârstăE - este de origine epitelială

R.: A, D, E14. C.M. Chistul nazopalatin:

A - determină divergenţa rădăcinilor fără a le include în cavitatea chistică

B - în dezvoltarea lui, include rădăcinile dinţilor în cavitatea chistică

C - se exteriorizează doar vestibularD - se exteriorizează doar palatinalE - se exteriorizează concomitent vestibular şi oral

R.: B, E15. C.M. Chistul nazopalatin:

A - radiologic, nu este bine delimitatB - radiologic, este bine delimitatC - radiologic, este perfect rotund

D - radiologic, are formă de pară sau inimă de carte de joc

E - are diametrul maxim la nivelul coroanelor pe care le îndepărtează R.: B, D16. C.M. Chistul globulomaxilar:

A - este situat între incisivii centraliB - este situat între incisivul central şi incisivul

lateralC - este situat între incisivul lateral şi caninD - nu are legătură cu dezvoltarea embrionarăE - are formă de pară, cu vârful în sus

R.: C, D17. C.M. Chisturile odontogene de dezvoltare sunt:

A. chisturi radiculare;B. chisturi reziduale;C. chisturi foliculare;D. cheratochisturi;E. chisturi de erupţie.

R.: C, D, E18. C.M. Care sunt semnele de suspiciune ale apariţiei unui chist folicular?

A. bombarea tăbliei osoase;B. persistenţa dintelui temporar pe arcadă şi absenţa

celui permanent;C. suprainfectarea chistului;D. mobilitate dentară;E. mortificaţii pulpare.

R.: A, B19. C.M. Care din afirmaţiile următoare sunt adevărate pentru chisturile foliculare:

A. se dezvoltă în legătură cu un dinte ectopic;B. chistul înconjoară coroana dintelui;C. apar mai frecvent la un dinte, dar pot fi şi mai mulţi

dinţi în cavitatea chistică;D. apare mai frecvent la molarii de minte inferiori;E. poate apare şi la dinţi în malpoziţie.

R.: B, C, D20. C.M. Care sunt complicaţiile ce pot urma apariţiei chisturilor maxilare:

A. degenerescenţă malignă;B. ruperea peretelui chistului:C. supuraţia chistului;D. fractura spontană în “os patologic”;E. nici una dintre acestea.

R.: A, B, C, D21. C.M. Complicaţiile unui chist odontogen netratat pot fi:

A. osteomielita;B. supuraţie;C. sinuzită maxilară;D. constricţia mandibulei;E. abces de glandă salivară.

R.: A, B, C22. C.M. După îndepărtarea membranei chistice, plombajul cavităţii osoase restante se poate face cu:

A. cartilaj costal;B. obturator de acrilat;C. lambou de mucoasă bucală decolat şi înfundat în

cavitatea osoasă;D. homotransplante de os liofilizat;E. granule de ceramohidroxiapatită.

R.: D, E

51

23. C.M. Care sunt indicaţiile marsupializării:A. în chisturile supurate;B. în chisturile mici şi mijlocii;C. când a fost deschisă cavitatea sinuzală;D. când nu s-a putut extirpa membrana chistului;E. în chisturile voluminoase ale maxilarului superior.

R.: A, E24. C.M. Care este provenienţa ameloblastomului?

A. canalul tireoglos;B. lama dentară;C. resturile epiteliale Malassez;D. primul arc branhial;E. tulburări în metabolismul fosfo-calcic.

R.: B, C25. C.M. Care sunt imaginile radiologice specifice unui ameloblastom?

A. imagine de “pom înflorit”;B. radiotransparenţă în jurul unui dinte inclus;C. imagine de “fagure de albine”;D. imagine de “baloane de săpun”;E. radiotransparenţă polichistică cu subţierea tablelor

osoase care par suflate. R.: D, E26. C.S. Diagnosticul diferenţial al ameloblastomului se face cu:

A. angiomul cavernos;B. carcinomul de suprastructură;C. displazia fibroasă;D. tumora cu mieloplaxe (osteoblastoclastomul);E. histiocitoza X.

R.: D27. C.M. Ce complicaţii poate da un ameloblastom?

A. dureri prin compresie osoasă;B. recidive la extirparea incompletă;C. suprainfectare cu supuraţii şi fistule;D. fracturi în os patologic;E. creştere excesivă cu deformări faciale.

R.: C, D28. C.S. Care din următoarele leziuni prezintă, din punct de vedere morfopatologic,o stromă conjunctivă cu numeroase celule figurate multinucleate?

A. tumora cu mieloplaxe (osteoblastoclastomul);B. adamantinomul;C. epulisul granulomatos;D. carcinomul spinocelular;E. epilisul osteogen.

R.: A29. C.M. Diagnosticul pozitiv de tumoră cu mieloplaxe se bazează pe:

A. imagine radiologică caracteristică: “baloane de săpun”;

B. localizare preponderentă la nivelul mandibulei;C. evoluţie lentă, benignă;D. imagine radiologică polichistică cu aspect de

“fagure de albine”;E. modificări ale raportului fosfocalcic.

R.: D, E30. C.M. Care dintre următoarele afirmaţii sunt corecte în cazul tumorii cu mieloplaxe (osteoblastoclastomul):

A. este o tumoră benignă ce provine din lama dentară;B. prezintă focare hemoragice şi depozite de

hemosiderină;

C. în stadiul osteolitic tumora este formată din fibroblaste şi fibre de colagen;

D. se prezintă ca o formaţiune cămoasă plină, boselată;E. forma solidă are o culoare alb-cenuşie.

R.: B, D31. C.M. Diagnosticul diferenţial al tumorii cu mieloplaxe (osteoblastoclastomul) îl facem cu:

A. sarcoamele;B. odontoamele;C. ameloblastomul;D. cementoamele, cementoblastoamele;E. toate acestea.

R.: A, C32. C.M. Imaginea radiologică într-o tumoară cu mieloplaxe (osteoblastoclastomul) are aspectul:

A. baloane de săpun;B. ciorchine de struguri;C. fagure de albine;D. imagine polichistică;E. imagine uniloculară.

R.: C, D33. C.M. Care sunt structurile din care se dezvoltă epulisul?

A. osul alveolar;B.corticala alveolară;C.periostul;A. ligamentul alveo-dentar;B. mucoasa gingiană..

R.: C, D, E34. C.M. Epulisul este o tumoră de granulaţie nespecifică dezvoltată din:

A. resturile epiteliale Malassez;B. mucoasa gingiană;C. resturi ale canalului tireoglos;D. ligamentul alveolo-dentar;E. periost.

R.: B, D, E35. C.M. Factorii locali cu acţiune determinantă în apariţia epulisului sunt:

A. resturi radiculare;B. traumatismele proceselor alveolare;C. tatrul dentar;D. coroane neadaptate la colet;E. obturaţii în exces la coletul dinţilor.

R.: A, C, D, E36. C.M. Care din următoarele tipuri de epulis sângerează mai uşor?

A. fibros;B. mixomatos;C. granulomatos;D. osteogen;E. teleangiectatic.

R.: A, B, C, D, E37. C.S. Cât timp se menţine meşajul defectului postoperator rămas de la extirparea unui epulis?

A. 2-2 zile;B. 3-4 zile;C. 7 zile;D. 10-14 zile;E. o lună.

R.: D38. C.S. Bolnav, 34 ani, în clinică se constată: deformaţie osoasă situată în zona unghiului mandibular stâng ce

52

încadrează ramul ascendent şi bombează în regiunea submaxilară producînd o accentuată asimetrie facială. Endobucal se constată o formaţiune ce bombează în şanţul vestibular, cu mucoasa acoperitoare normală, cu marginea anterioară a ramului mandibular rotunjită. La palpare formaţiunea este uşor neregulată, cu zone depresibile dând senzaţia de “minge de celuloid”. Limfonodulii regionali sunt nepalpabili, nedureroşi. Pentru precizarea diagnosticului ve-ţi solicita:

A. ecografie;B. examen radiologic;C. coloraţie intravitală cu albastru de toluidină;D. citologie exfoliativă;E. limfografie.

R.: B39. C.S. Dacă examenul radiologic arată o imagine de radiotransparenţă polichistică, cu septuri osoase ce se extind în zona de radiotransparenţă, dând o imagine de “baloane de săpun”, cu tablele osoase suflate şi subţiate, cu 38 inclus şi cu o zonă de radiotransparenţă în jurul acestuia, vă orientaţi către diagnosticul:

A. chist lateral de evoluţie;B. chist dentiger;C. ameloblastom;D. osteom central;E. cementoblastom.

R.: C40. C.M. În funcţie de diagnosticul stabilit ve-ţi face diagnostic difereanţial cu:

A. sarcomul;B. tumora cu mieloplaxe;C. chisturile foliculare;D. adamantinomul;E. ameloblastomul. R.: A, B, C

41. C.M. Netratată, afecţiunea poate duce la complicaţii ca:A. fracturi de os patologic;B. ulcerarea tumorii;C. infectarea dând supuraţii endoosoase şi fistule;D. pigmentarea melanică endobucală;E. leziuni discheratozice în zonele cu risc major.

R.: A, B, C42. C.M. Care din următoarele afirmaţii referitoare la cementoblastom sunt corecte:

A. se localizează mai frecvent la mandibulă faţă de maxilar;

B. produce dureri spontane exacerbate de actul masticator;

C. nu apar tulburări de sensibilitate şi nici adenopatii satelite;

D. tratamentul este chirurgical;E. tratamentul este radiant, asociat cu calcitonină.

R.: A, B, C, D43. C.M. Care este tratamentul cemebtoblasomului?

A. chiuretaj pînă în ţestut osos;B. extracţia dinţilor cauzali;C. rezecţia apicală a dinţilor cauzali;D. tratament hormonal;E. tratament radiant.

R.: A, B44. C.M. Diagnosticul diferenţial al odontomului se face cu:

A. osteomul;B. chistul lateral de evoluţie;

C. cementoblastomul;D. chisturi anevrismale;E. pseudochisturile.

R.: A, C45. C.M. Complicaţiile pe care le pot da odontoamele sunt:

A. malignizare;B. fracturi de os patologic;C. incluzia dinţilor aflaţi în erupţie dacă se interpun în

calea lor;D. tulburări în aplicarea protezelor mobile;E. sinuzite maxilare cronice.

R.: C, D46. C.M. Care este cea mai frecventă localizare a osteomului?

A. la mandibulă ramul ascendent şi condilul;B. la maxilar perituberozitar;C. la mandibulă în regiunea arcului mentonier şi a

unghiului;D. la maxilar înspre osul malar şi orbită;E. fără localizare tipică.

R.: A, D47. C.M. Botriomicomul se caracterizează prin:

A. este tumoră unică pediculată de culoare roşie cu suprafaţa fin granulată;

B. are o consistenţă elastică, sângerând la cea mai mică atingere;

C. dimensiunile nu depăşesc 1 cm;D. nu provoacă dureri, nu sângerează la atingere;E. are dimensiuni variabile ce nu depăşesc 7-8 mm.

R.: A, B, C48. C.S. Care din următoarele tumori sunt de origine epitelială:

A. fibromul;B. adenomul;C. adenomul pleiomorf;D. angiomul;E. nici una dintre ele.

R.: E49. C.M. Din următoarele tipuri de tumori, indicaţi care sunt de origine mezenchimală:

A. mixomul;B. papilomul;C. xantomul;D. limfangiomul;E. lipomul.

R.: A, C, D, E50. C.M. Care din următoarele afirmaţii aparţin angiomului osos:

A. are o creştere lentă, deformînd osul;B. tumora sîngerează uşor, iar hemoragiile pot surveni

spontan;C. osul capătă un aspect buretos;D. apare numai posterior de papilă interincisivă;E. se prezintă sub două forme clinice (angiom compact

şi angiom eburnat). R.: A, B, C51. C.M. Angiomul se caracterizează prin:

A. este o tumoră benignă de origine mezenchimală;B. apare îndeosebi la tineri;C. este localizat la maxilar în regiunea tuberozitară şi

sinuzală;D. are creştere lentă, fără semne funcţionale;E. radiologic prezintă o radioopacitate, condensare

osoasă redusă. R.: A, B, C, D

53

52. C.M. Care sunt posibilităţile de tratament de care beneficiază angiomul plan?

A. ligatura pediculilor vasculari şi extirparea tumorii;B. electrocoagularea tumorii;C. embolizarea comunicării arterio-venoase;D. abraziunea cutanată superficială;E. aplicarea de zăpadă carbonică sau azot lichid.

R.: D, E53. C.S. În angioamele gigante se poate practica:

A. abraziune cutanată superficială;B. electrocoagulare cu ac fin introdus în vasul central;C. ligaturi intratumolare “în saltea” cu fire

neresorbabile;D. crioterapie;E. marsupializare.

R.: C54. C.S. Tratamentul prin radioterapie de contact, radium etc, se practică în cazul:

A. angioamelor plane;B. angioamelor tuberoase simple;C. angioamelor stelate;D. angioamelor cavernoase;E. sindromului Sturge-Weber.

R.: A55. C.S. Cea mai frecventă localizare a chistului mucoid este la nivelul:

A. maxilarului superior;B. mandibulei;C. buzei inferioare;D. mucoasei jugale;E. planşeului bucal.

R.: C56. C.M. Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul unui mucocel:

A. consistenţa la palpare păstoasă;B. conţinut lichidian filant, vâscos;C. membrană groasă, rezistentă;D. localizare superficială;E. apare prin obliterarea canalului secretor al unei

glande salivare accesorii. R.: B, D, E57. C.S. Etiopatogenia ranulei poate fi:

A. incluzia şi transformarea chistică a unor resturi embrionare din a II-a fantă branhială;

B. incluzia şi transformarea chistică a unor resturi embrionarea din prima fantă branhială;

C. transformarea chistică a glandei salivare sublinguale;

D. obliterarea canalului tireoglos;E. incluzia unor resturi epiteliale în cursul alipirii

arcurilor branhiale. R.: C58. C.M. Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate în ce priveţte ranula subliguală:

A. consistenţă moale, fluctuentă, nedureroasă;B. tegumentele acoperitoare nemodificate coloristic;C. apare în planşeul bucal anterior, paramedian;D. forma este rotund ovalară, acoperită cu o mucoasă

netedă albăstrie;E. se poate confunda cu dilataţiile chistice ale

canalului Warthon. R.: A, C, D, E

59. C.M. Diagnosticul diferenţial al unei ranule sublinguale se face cu:

A. chistul dermoid;B. abcesul sublingual;C. angiomul planşeului;D. tumorile glandelor sublinguale;E. litiaza canalului Warthon.

R.: A, C, E60. C.M. Ce tratament indicaţi în cazul ranulei:

A. marsupializare;B. incizie;C. extirparea membranei;D. extirpaţie împreună cu glanda submandibulară;E. extirpaţie împreună cu glanda sublinguală.

R.: A, C, E

61. C.S. Adenomul pleomorf:A – rămân întotdeauna la dimensiuni miciB – este sensibil la palpareC – încă de la debut este fixat de ţesuturi D – are întotdeauna o suprafaţă regulată, netedăE – derivă din epiteliul canalicular

R: E62. C.S. Adenomul pleomorf (tumora mixtă):

A – este o tumoră rarăB – se întâlneşte mai des la glandele salivare miciC – debutează sub formă de tumefacţie sau deformare difuzăD – debutează sub formă nodularăE – este frecvent întâlnit la glanda salivară sublinguală

R: D63. C.M. Semnele tardive de malignitate ale tumorilor salivare sunt:

A – pierderea conturului sau limitelor tumoriiB – apariţia durerilor spontane persistente într-o tumoră până atunci nedureroasăC – aderenţa tumorii la planurile superficiale şi/sau profundeD – paralizia nervului facial (în cazul tumorilor parotidiene)E – apariţia adenopatiei neoplazice regionare

R: C, D, E64. C.M. Cilindromul:

A – este o tumoră benignă a glandelor salivareB – este o tumoră malignă a glandelor salivareC – este o tumoră benignă cu mare potenţial de malignitateD – este aparent incapsulatăE – este aparent necapsulată

R: B, D65. C.M. Semnele şi simptomele clinice precoce de malignitate ale tumorilor salivare sunt:

A – alterarea stării generale în prezenţa tumorii salivareB – scăderea vizibilă a secreţiei salivareC – înmuierea (scăderea consistenţei) tumoriiD – accelerarea ritmului de creştereE – induraţia tumorii (creşterea durităţii)

R: D, E

54

66. C.M. Semnele şi simptomele precoce de malignizare ale unei tumori parotidiene sunt:

A – conturarea mai precisă a teritoriului tumoralB – apariţia adenopatiei regionaleC – apariţia trismusuluiD – apariţia durerilor spontane în zona tumoralăE – apariţia semnelor de disfuncţie (pareza) a nervului facial

R: D, E67. C.M. Microscopic adenomul pleomorf prezintă:

A – o capsulă bine delimitată care izolează tumoraB – o capsulă discontinuăC – nu prezintă capsulăD – debutează întotdeauna într-un singur loc (monocentric, monofocal)E – debutează uneori în mai multe focare (pluricentric, plurifocal)

R: B, E69. C.M. Semnele clinice în chistul dermoid al planşeului bucal sunt:

A. tumora proemină sublingual paramedian, având o membrană subţire şi o coloraţie albăstrie;

B. tumora proemină pe linia mediană sub limbă, ridicând mucoasa şi etalând frenul;

C. prin transparenţă se observă conţinutul galben-cenuşiu;

D. prin puncţie se evacuează lichid caracteristic, asemănător albuşului de ou;

E. la presiune degetul lasă o amprentă sub formă de godeu.

R.: B, C, E70. C.M. Localizarea chistului dermoid poate fi în:

A. planşeul bucal;B. limbă;C. regiunea orbito-malară;D. porţiunea cervicală subhioidian;E. de-a lungul canalului tireoglos.

R.: A, B, C71. C.S. Diagnosticul diferenţial în chistul dermoid al planşeului îl faceţi cu:

A. angiomul cavernos al planşeului;B. ranula;C. chisturile branhiale;D. lipomul;E. adenomul.

R.: B72. C.M. Care din următoarele caracteristici deosebesc un chist dermoid de o ranulă:

A. chistul dermoid se găseşte paramedian;B. chistul dermoid are un conţinut păstos;C. membrana chistului dermoid este foarte subţire;D. chistul dermoid se găseşte pe linia mediană;E. ranula apare frecvent la vârste înaintate.

R.: B, D73. C.S. Bolnav, 30 ani, se prezintă la clinică pentru apariţia unei formaţiuni ovalare cu dimensiunea 3/7 cm, situată în regiunea hioidiană, cu tegumentele acoperitoare nemodificate, de consistenţă elastică uşor deplasabilă, aderentă de osul hioid, mobilizându-se în timpul deglutiţiei împreună cu acesta. Pe baza examenului clinic, către ce diagnostic vă orientaţi:

A. adenită submandibulară;

B. tumoră a glomusului carotidian;C. guşă linguală;D. chist tireoglosal (median);E. chist sebaceu.

R.: D74. C.M. Având în vedere diagnosticul stabilit veţi face diagnosticul diferenţial cu:

A. tumori disembrioplazice submandibulare;B. chistul dermoid;C. limfangioame chistice;D. tumorile lobului tiroidian;E. angiomul cavernos al planşeului bucal.

R.: B, D75. C.S. Etiopatogenia formaţiunii diagnosticate cuprinde:

A. resturi de ţesut tiroidian aberant;B. vestigii ale tractului timofaringian;C. resturi embrionare provenite din canalul tireoglos;D. dezechilibrul metabolismului fosfocalcic;E. resturile epiteliale Malasez.

R.: C76. C.S. Indicaţia de tratament va fi:

A. marsupializarea;B. extirpaţie chirurgicală şi electrocauterizare;C. extirpaţie chirurgicală şi deperiostarea hioidului;D. extirpare chirurgicală şi rezecţia porţiunii osoase

hioidiene;E. extirpaţie chirurgicală şi radiochimioterapie.

R.: D77. C.M. Diagnosticul diferenţial al unui chist branhial lateral îl faceţi cu:

A. limfangioamele chistice;B. adenopatiile cronice din bolile de sistem;C. tumorile parafaringiene;D. adenopatii specifice;E. tumorile glomusului carotidian.

R.: A, B, D, E78. C.S. Chistul sebaceu este localizat:

A. la buza inferioară;B. pe mucoasa obrazului;C. subcutan intradermic;D. la nivelul mucoasei linguale;E. pe palatul moale şi dur.

R.: C79. C.S. Peretele unui chist sebaceu este format din:

A. un strat;B. două straturi;C. tre straturi;D. peretele nu este stratificat;E. nici una din acestea.

R.: B80. C.M. Care din afirmaţiile următoare sunt adevărate în cazul mixomului oaselor maxilare:

A. este o leziune ce apare mai frecvent la maxilarul superior;

B. este o leziune ce apare mai frecvent la mandibulă;C. poate fi circumscris şi difuz;D. are caracter invaziv;E. nu are caracter invaziv. R.: A, C, D

81. C.M. Următoarele afirmaţii sunt corecte în ceea ce priveşte mixomul:

A. ia naştere din ţesutul vascular;

55

B. are aspectul unei mase gelatinoase;C. ţesutul de origine este cel conjunctiv adult;D. este o formaţiune rotundă, netedă, bine determinată;E. sunt mai frecvente la maxilar şi pot fi circumscrise

sau difuze, invadante. R.: B, C, E82. C.S. Condromul este o tumoră benignă având originea în:

A. ţesutul conjunctiv adult;B. ţesutul mezenchimal;C. ţesutul vascular;D. ţesutul cartilaginos;E. ţesutul osos.

R.: D83. C.S. Care din afirmaţiile următoare sunt adevărate în cazul unui condrom al oaselor maxilare:

A. poate apare la maxilarul superior în zona perituberozitară;

B. imaginea radiologică de “explozie de grenadă”;C. nu degenerează malign;D. la mandibulă apare în zona unghiului mandibular;E. toate răspunsurile sunt corecte.

R.: B84. C.M. Fibromul se localizează mai frecvent pe:

A. limbă;B. buză;C. obraz;D. palat;E. pilierul anterior.

R.: A, B, C85. C.S. Fibromul este o tumoră benignă rară, alcătuită din:

A. ţesut osos adult;B. ţesut cartilaginos;C. substanţă fundamentală cu aspect mucoid;D. lacuri sanguine;E. ţesut conjuctiv adult.

R.: EAfecţiunile precanceroase

1. C.M. În etiologia leucoplaziei putem include:A. galvanismul;B. tulburări ale metabolismului glucidic;C. traumatisme cronice produse de dinţi;D. consumul de alcooluri distilate;E. fumatul.

R.: A, C, D, E2. C.M. În leziunea precanceroasă evoluţia spre cancer:

A - este ireversibilăB - este reversibilăC - sunt posibile ambele situaţiiD - depinde de factorii de mediu externiE - depinde de factorii de mediu interni

R.: B, D, E3. C.S. În apariţia cancerului oral este mai importantă:

A - diskeratozaB - parakeratozaC - displaziaD - candidoza oralăE - leucokeratoza

R.: C4. C.M. Prin displazie se înţelege o tulburare a:

A - multiplicării celulareB - creşterii celulareC - diferenţierii celulare

D - maturării celulareE - nici una dintre ele

R.: A, B, C, D5. C.M. Eritroplazia Cheira este considerată:

A - o diskeratoză cu grad mic de displazieB - o diskeratoză cu grad înalt de displazieC - un cancer in situ D - un cancer microinvazivE - un cancer neinvaziv

R.: B, C, E6. C.M. Evoluţia eritroplaziei este:

A - de scurtă duratăB - de lungă duratăC - răspunde uşor la îndepărtarea factorilor iritativiD - este rebelă la tratamentE - oricare situaţie este posibilă

R.: B, D7. C.M. Pentru tratamentul eritroplaziei se folosesc:

A - metodele chirurgicale în formele izolateB - metodele chirurgicale în formele diseminateC - vaporizarea cu laser în formele izolateD – criodistrucţia în formele diseminateE - cele de mai sus sunt metode nerecomandate

R.: A, D8. C.M. Caracteristicile microscopice ale displaziei includ:

A - hiperplazia stratului bazalB - stratificări neregulateC - număr crescut de mitozeD - alterarea raportului nucleu-citoplasmăE - sunt incluse toate caracteristicile

R.: A, B, C, D, E

TUMORI MALIGNE1. C.M. Diagnosticarea precoce a tumorilor maligne ale mucoasei bucale se bazează pe:

A. ecografie;B. tomografie;C. examenul clinic atent;D. citologia exfoliativă;E. biopsia.

R.: C, D, E2. C.M. Carcinomul secundar al plicii pterigomandibulare apare prin extensia cancerului primar de la:

A - tegumentele feţeiB - de la buzeC - de la amigdaleD - de la vălul palatinE - de la cancerul gingival

R.: C, D, E3. C.M. Diagnosticul diferenţial al carcinomului plicii pterigomandibulare se face cu:

A - osteomielita mandibuleiB - plăgile mucoase infectateC - stomatita ulcero-necroticăD - ulceraţiile tuberculoaseE - toate cele enumerate

R.: A, C, D4. C.M. Carcinomul plicii pterigomandibulare în faza avansată:

A - interesează oasele maxilareB - nu interesează oasele maxilare

56

C - interesează musculaturaD - nu interesează musculaturaE - toate situaţiile sunt posibile

R.: A, C5. C.M. În cancerul plicii pterigomandibulare la debut:

A - există dureri lingualeB - nu există dureri lingualeC - există dureri oticeD - nu există dureri oticeE - oricare situaţie este posibilă

R.: B, D6. C.M. În cancerul plicii pterigomandibulare:

A - ulceraţia evoluează rapidB - ulceraţia evoluează lentC - ulceraţia se extinde în suprafaţăD - ulceraţia se extinde în profunzimeE - oricare situaţie este posibilă

R.: A, C, D7. C.M. Localizarea carcinomului mucoasei gingivale este:

A - numai la nivelul mucoasei gingivale inferioareB - numai la nivelul mucoasei gingivale a regiunii

posterioare a arcadelorC - oriunde în aria cuprinsă de mucoasa gingivală

superioară sau inferioarăD - mai frecvent la nivelul papilelor gingivaleE - mai frecvent la nivelul mucoasei orale mobile

R.: C, D8. C.S.În faza de debut a carcinomului mucoasei gingivale sunt prezente următoarele simptome:

A - dureri atroce care iradiazăB - sialoree abundentăC - halenă fetidăD - mobilitate dentarăE - nu există acuze, el fiind indolor

R.: E9. C.M. Formele anatomopatologice ale carcinomului mucoasei jugale sunt:

A - ulcero-vegetantB - ulcero-distructivC - numai vegetantD - sub formă de papilom gingivalE - numai infiltrativ

R.: A, B, D10. C.M. Cu cât sunt mai puţin diferenţiate, carcinoamele au:

A. o malignitate mai crescută;B. o evoluţie mai rapidă;C. un mai mare potenţial recidivant;D. o evoluţie mai lentă;E. uneori, pot da metastaze.

R.: A, B, C11. C.S. Modalitatea cea mai sigură de precizare a diagnosticului anatomopatologic al unei tumori este:

A. coloraţia intravitală cu albastru de toluidină;B. citologia exfoliativă;C. biopsia;D. forajul biopsic;E. nici una din acestea.

R.: C12. C.S. Care este cea mai frecventă formă de debut a unui carcinom de mucoasa jugală:

A. nodul în grosimea obrazului;B. forma infiltrativă;

C. forma vegetantă;D. ulceraţie neregulată;E. pe o leziune discheratozică.

R.: D13. C.M. Cancerul obrazului poate prezenta următoarele forme clinice:

A. forma scleroasă;B. forma ulcerată;C. forma bazală;D. forma vegetantă.

R.: B, D14. C.M. Ce complicaţii poate genera un neoplasm de obraz netratat, în faza de debut:

A. extensie în peretele sinusului maxilar;B. invazia fosei infratemporale;C. invazia fosei pterigo-mandibulare;D. suprainfectarea tumorii;E. erodarea vaselor faciale.

R.: D, E15. C.S. Cancerul de buză apare mai frecvent:

A. pe linie mediană;B. la nivelul comisurii;C. la jumătatea distanţei între comisură şi linia

mediană;D. pe versantul mucozal al buzei;E. la nivelul tegumentului buzei.

R.: C16. C.M. În cancerul de buză, forma de debut endofitică apare ca:

A. tumora cu baza largă de implantare;B. o ulceraţie mică dar cu margini bine conturate;C. suprafaţa tumorală este rugoasă sau indurată;D. o formă ulceoasă acoperită de cruste;E. toate acestea.

R.: A, C, D17. C.M. Care din următoarele afirmaţii este adevărată pentru un carcinom de buză:

A. este o formă rar întâlnită;B. apare mai frecvent la buza inferioară;C. locul de elecţie este la jumătatea buzei;D. cel mai frecvent tip este epiteliomul bazocelular;E. adenopatia cuprinde grupele submandibulare şi

submentoniere, putând fi şi bilaterală. R.: B, E18. C.M. Diagnosticul diferenţial al neoplasmelor buzei îl faceţi cu:

A. ulceraţii herpetice;B. lupusul eritematos;C. cheilitele microbiene;D. ulceraţie-şancru;E. ulceraţii produse de dinţi cu margini tăioase.

R.: A, C, D, E19. C.M. Debutul unui cancer de planşeu bucal poate fi:

A. o ulceraţie;B. un nodul interstiţial;C. pe fondul unei discheratoze preexistente;D. pe o leziune de tip TBC;E. o fisură în mucoasă.

R.: A, B, C20. C.M. Diagnosticul diferenţial al cancerului de planşeu îl faceţi cu:

A. ulceraţii traumatice şi inflamatorii;B. sifilis;

57

C. tuberculoză;D. ranulă;E. Warthonita şi periwarthonita.

R.: A, B, C21. C.M. Bolnav, 73 ani, se prezintă în clinică pentru apariţia unei adenopaţii latero- cervicale şi submandibulare, cu limfonoduli fixaţi, aderenţi de planurile profunde, cu diametrul 5,5 cm. Examenul endobucal relevă prezenţa unei leziuni ulcerodistructive localizate în 1-3 posterioară a planşeului bucal, cu diametrul mai mare de 4 cm, cu invazia în profunzime, cu interesarea gingivo-mucoasei în suprafaţă, fără interesarea limbii, aceasta păstrându-şi mobilitatea. Examenul clinic general relevă: cardiopatie ischemică cronică dureroasă, hipertensiune arterială, adenom de prostată operat în urmă cu 11 ani. Pe baza examenului clinic, vă orientaţi către:

A. leziune determinată de proteza totală mandibulară;B. leziune malignă a planşeului bucal;C. leziune malignă a limbii ce invadează secundar

planşeul;D. leziune malignă amigdaliană;E. nici una dintre acestea.

R.: A, B22. C.S. Pentru precizarea diagnosticului, aveţi nevoie de:

A. otopantomogramă;B. biopsie;C. radiografie pulmonară;D. electrocardiogramă;E. hemoleucogramă; VSH, glicemie, teste de

disproteinemie etc. R.: B23. C.S. Care este cea mai frecventă localizare a carcinomului de limbă?

A. pe marginile laterale ale limbii;B. la nivelul joncţiunii cu pilierul amigdalian anterior;C. la nivelul frenului lingual;D. la nivelul bazei limbii;E. la nivelul vârfului limbii.

R.: A24. C.M. Cum debutează subiectiv, cancerul de bază de limbă?

A. hipoestezie sau anestezie;B. disfagie;C. jenă la mişcările limbii;D. senzaţia de corp străin;E. adenopatie satelită.

R.: B, D25. C.S. Cea mai frecventă formă anatomo-patologică a cancerelor de limbă este:

A. carcinom adenoid chistic;B. sarcom;C. carcinom spinocelular;D. carcinom nediferenţiat;E. tumora cu celule acinoase.

R.: C26. C.M. Care sunt ganglionii de drenaj ai limfaticelor limbii?

A. submentonieri;B. submandibulari;C. laterocervicali profunzi;D. supraclaviculari;E. juxtajugulari subdigastrici.

R.: A, B, E27. C.M. Diagnosticul diferenţial al cancerului de limbă în faza de debut îl faceţi cu:

A. chisturi;B. noduli bacilari;C. abcesul limbii;D. ulceraţii traumatice;E. dicheratoză banală.

R.: A, B, D, E28. C.S. Frecvenţa în sfera buco-maxilo-facială este mai crescută pentru:

A. carcinoame nediferenţiate;B. carcinoame spino-celulare;C. carcinoame bazo-celulare;D. sarcoame;E. egale pentru toate formele.

R.: B29. C.S. Cu cât sunt mai puţin diferenţiate, carcinoamele au:

A. o malignitate mai crescută;B. o evoluţie mai lentă;C. un mai mic potenţial recidivant;D. o extindere în suprafaţa mai mică;E. un potenţial redus de metastazare.

R.: A30. C.M. Din punct de vedere clinic, particularităţile care definesc trăsăturile tumorilor maligne sunt:

A. creşterea tumorală este de tip infiltrativ şi distructiv;B. bine delimitate, circumscrise, cu caracter

neinflamator;C. tendinţa de formare a metastazelor;D. comprimă ţesuturile învecinate fără să le invadeze;E. nu recidivează după extirparea completă.

R.: A, C31. C.M. Care dintre următoarele afirmaţii sunt corecte în cazul metastazelor:

A. sunt tumori cu structură histologică, asemănătoare tumorii primare;

B. apar la distenţă de tumara primară;C. se formează din complexe celulare tumorale,

detaşate din tumora primară;D. sunt diseminate pe cale hematogenă;E. sunt diseminate pe cale limfatică.

R.: A, B, C, D, E32. C.M. În formă profundă (centrală) a carcinoamelor de mandibulă, primele semne clinice apar sub forma:

A. unei tumori cu exteriorizare rapidă în părţile moi perimaxilare;

B. unei întreruperi a corticalei, cu mobilitate dentară;C. unei tumori ce erodează corticala, păstrând însă

integritatea periostului;D. unor dureri nevralgiforme, odontalgii;E. parestezii sau hipoestezii în teritoriul nervului

alveolar unferior. R.: D, E33. C.S. Care din următoarele semne clinice este pantognomonic pentru un cancer central de mandibulă:

A. durere;B. deformaţie osoasă;C. anestezia buzei inferioare;D. adenopatia regională;E. nici unul.

R.: C34. C.M. Carcinomul central de mandibulă cu debut endoosos, diagnosticul diferenţial se face cu:

58

A. periostita;B. ulceraţiile banale;C. osteomielita cronică;D. ulceraţiile specifice;E. osteodistrofiile.

R.: C, D35. C.M. Cu cât sunt mai puţin diferenţiate, cu atât

carcinoamele maxilarelor au:A. un mic potenţial de recidivă;B. o evoluţie mai rapidă;C. o malignitate mai scăzută;D. o evoluţie mai lentă;E. o malignitate mai crescută.

R.: B, E36. C.M. Prin carcinom de infrastructură (periferic) a maxilarului superior se înţelege:

A - carcinomul cu debut gingivalB - carcinomul cu debut osos alveolarC - carcinom cu debut în mucoasa planşeului sinusalD - carcinom cu debut în epiteliul fibro-mucoasei

palatineE - oricare variantă este posibilă

R.: A, D37. C.M. Prin carcinom de mezostructură a maxilarului superior se înţelege:

A - carcinomul cu punct de plecare din mucoasa planşeului sinusal

B - carcinom cu punct de plecare din mucoasa jumătăţii înălţimii pereţilor sinusali

C - carcinomul cu punct de plecare din mucoasa planşeului orbitei

D - carcinomul cu punct de plecare din osul malarE - nici una din variante nu este corectă

R.: A, B38. C.M. Carcinoamele secundare ale oaselor maxilare

provin prin invazia neoplazmelor ce au punct de plecare:A. buzele;B. tiroida;C. degenerescenţa resturilor epiteliale Malassez;D. planşeul bucal;E. nici una din acestea.

R.: A, D39. C.M.Care din următoarele afirmaţii sunt corecte în ceea

ce priveşte carcinoamele de infrastructură ale maxilarului:

A. rinoscopia anterioară evidenţiază prezenţa de muguri cărnoşi în meatul mijlociu;

B. debut pe creasta alveolară sub forma unei ulceraţii cu contur neregulat;

C. scurgeri seropurulente amestecate cu striuri sanguine pe una din narine;

D. hipoestezie în teritoriul nervului infraorbitar;E. prezenăa unei tumori exofitice, cu suprafaăa

neregulată, burjonată. R.: B, E40. C.S. Hipoestezia în teritoriul de inervaţie a nervului

infraorbitar este caracteristică:A. carcinomului de infrastructură;B. carcinomului de mezostructură;C. carcinomului de suprastructură;

D. cilindromului;E. toate răspunsurile sunt corecte.

R.: B41. C.M. Primele semne care atrag atenţia în carcinomul de

mezostructură sunt:A. exoftalmie;B. metastaze în limfonodulii cervicali superiori;C. scurgeri sangvinolente sau seropurulente pe una din

narine;D. dureri nevralgiforme şi odontalgii;E. tumora se exteriorizează în unghiul intern al orbitei,

iar tegumentele îşi modifică culoarea şi se ulcerează.

R.: C, D42. C.S. Un semn caracteristic al carcinomului de

mezostructură este:A. trismusul;B. metastazele în limfonodulii submentonieri;C. hipoestezia în teritoriul de inervaţie a nervului

infraorbitar;D. exoftalmie;E. enoftalmie.

R.: C43. C.S. Într-un carcinom de mezostructură, important

pentru diagnosticul diferenţial este:A. unilateralitatea leziunii;B. caracterul secreţiei: striată, cu sânge;C. lipsa de răspuns la tratamentul antiinfecţios;D. dureri persistente cu tendinţa de accentuare;E. toate acestea.

R.: E44. C.M. Diagnosticul diferenţiaa într-un cancer de

mezostructură îl faceţi cu:A. sinuzita maxilară;B. osteomielita cronică a maxilarului;C. chisturile de maxilar cu evoluţie endosinuzală;D. sarcomul maxilarului;E. tumora cu mieloplaxe.

R.: A, B, D, E45. C.M. Care sunt aspectele pe care le poate îmbrăca sarcomul mandibular periferic la debutul său?

A. ulceraţie crateriformă;B. fără tendinţă de vindecare;C. aspect de tumoră ce face corp comun cu osul;D. aspect de tumoră vegetantă asemănătoare

epulidelor;E. noduli interstiţiali ce aderă rapid la suprafaţa osului.

R.: C, D46. C.S. Care din următoarele imagini radiologice sunt caracteristice sarcomului Ewing?

A. imagine de os pieptănat;B. radiotransparenţă difuză cu radioopacităţi

diseminate în periferie;C. imagine în foi de ceapă;D. imagine de pernă cu ace;E. deformarea pereţilor sinuzali cu disfuncţia pereţilor

osoşi. R.: C47. C.M. Radiosensibilitatea celulelor canceroase este mult mai mare decât a celulelor normale, deoarece:

59

A. metabolismul celular este mai crescut;B. metabolismul celular este mai scăzut;C. mitozele sunt rare;D. mitozele sunt frecvente;E. ţesutul tumoral este bogat vascularizat.

R.: A, D, EAfecţiunile A T M

1. C.M. Constricţia mandibulei:A – se poate datora sclerozei muşchilor ridicători ai mandibuleiB – se poate datora sclerozei muşchilor coborâtori ai mandibuleiC – se poate datora ambelor situaţii descrise la A şi BD – se poate datora sclerozei capsulei articulareE – se poate datora degenerescenţei sinovialei şi meniscului articular

R: A, D2. C.M. În luxaţia A.T.M. anterioară:

A – gura pacientului este închisăB – gura pacientului este larg deschisăC – bolnavul poate realiza ocluziaD – bolnavul nu poate realiza ocluziaE – nu sunt modificări ocluzale

R: B, D3. C.M. În luxaţia temporo mandibulară anterioară unilaterală:

A – devierea mentonului şi a liniei mediane este de partea luxaţieiB – devierea mentonului şi a liniei mediane este de partea sănătoasăC – condilul luxat se percepe la palparea în conductul auditiv externD – condilul luxat nu se percepe la palparea în conductul auditiv externE – marginea posterioară a ramului ascendent mandibular este orientată oblic înainte

R: B, D4. C.M. În etiologia artritelor cronice temporo-mandibulare:

A – edentaţiile totale neprotezate nu sunt implicateB – edentaţiile totale protezate incorect sunt implicateC – edentaţiile parţiale molare nu sunt implicate etiologicD – edentaţiile parţiale încrucişate sunt implicate etiologicE – malpoziţiile dentare nu au importanţă pentru etiologia artritelor TM

R: A, D5. C.M. În artritele cronice temporo-mandibulare:

A – durerea este mai intensă dimineaţaB – durerea este mai intensă searaC – sunt posibile ambele variante (A, B)D – palparea dureroasă a musculaturii reflectă participarea lor la patologia articularăE – nopţile sunt neliniştite din cauza durerilor articulare

R: A, B, C, D6. C.S. În luxaţia anterioară bilaterală temporomandibulară:

A – gura este închisă

B – nu deranjează (nu împiedică) masticaţiaC – deglutiţia este jenatăD – fonaţia nemodificatăE – cele două unghiuri mandibulare sunt depărtate de muşchiul sternocleidomastoidian

R: C7. C.M. În etiopatogenia artritelor cronice temporo-mandibulare:

A – lipsa ghidajului al articulării interdentare este implicat etiologicB – în artritele cronice capsula articulară nu este afectatăC – meniscul este suprasolicitat mecanicD – cartilagiile articulare nu sunt afectate fiind apărate de către meniscE –suprafeţele osoase articulare nu sunt afectate decât dacă dezechilibrul ocluzo-articular există cu reumatism, tulburări metabolice, etc.

R: A, C, E8. C.M. În artritele cronice temporo-mandibulare:

A – palparea articulaţiei sau articulaţiilor este/sunt dureroaseB – musculatura ridicătoare nu este sensibilă la palpareC – cracmentele apar mai des la mişcările de închidere a guriiD – bolnavii au tendinţa de ocludare distalăE – devierea mentonului este de partea opusă leziunii

R: A, E9. C.M. În luxaţiile temporo-mandibulare anterioare:

A – reducerea se face imprimând condilului mandibular o mişcare de ridicare şi deplasare înapoiB – reducerea se face imprimând condilului mandibular o mişcare de coborâre, deplasare înapoi şi ridicareC – pentru reducerea luxaţiilor recente este nevoie de anestezia muşchilor ridicătoriD – pentru luxaţiile recente nu este nevoie de anestezia muşchilor ridicătoriE – după reducerea ATM nu este nevoie de imobilizare

R: B, D10. C.M. În artrita cronică temporo-mandibulară:

A – durerea este localizată numai în regiunea articularăB – durerea poate îmbrăca aspectul unei nevralgii faciale difuzeC – în artrita temporo-mandibulară cronică durerea apare după un orar regulatD – iradierea durerii în artrita cronică este pe un teritoriu delimitat precisE – palparea articulaţiei este dureroasă

R: B, E11. C.S. În artrita cronică T.M.:

A – sinoviala rămâne neafectatăB – celule cartilaginoase rezistă la microtraumatismeC – meniscul îşi păstrează integritatea

60

D – capetele osoase articulare suferă reacţii de rezorbţie şi proliferareE – modificările din artritele cronice temporo-mandibulare nu sunt vizibile radiologic

R: D12. C.S. Luxaţiile posterioare temporo-mandibulare:

A – sunt mai frecvente decât cele anterioareB – sunt mai rare decât cele anterioareC – nu afectează conductul auditiv externD – fiind luxaţii nu se însoţesc de fractura condiluluiE – se produc prin lovituri pe menton, în timp ce gura este deschisă

R: B13. C.S. Artritele acute temporo-mandibulare:

A – sunt de obicei unilateraleB – sunt de obicei bilateraleC – procesul inflamator interesează în primul rând cartilagiile articulareD – procesul inflamator interesează în primul rând meniscul articularE – în artritele temporo-mandibulare sinoviala nu este interesată

R: A14. C.M. Din punct de vedere clinic în artritele cronice temporo-mandibulare:

A – simptomul dominant este roşeaţa periarticularăB – simptomul predominant este căldura localăC – sunt prezente concomitent atât roşeaţa cât şi căldura localăD – sunt prezente cracmenteleE – apar tulburări în dinamica articulară

R: D, E15. C.M. Durerile din artrită acută temporo-mandibulare:

A – sunt moderate B – sunt localizate strict în articulaţie C – iradiază în ureche D – iradiază în regiunea temporală E – iradiază în regiunea geniană

R: C, D, E16. C.M. În constricţia accentuată a mandibulei:

A – nu apar modificări de masticaţie B – nu apar tulburări de fonaţie C – apar depozite tartrice D – de regulă starea generală este afectată E – radiografic nu se observă leziuni articulare

R: C, E17. C.M. Artritele temporo-mandibulare supurate:

A – tind să se exteriorizeze spre tegument înaintea tragusului

B – excepţional de rar se deschid în conductul auditiv

C – niciodată nu se deschid în urechea medieD – se pot deschide în parotidăE – dau frecvent anchiloză temporo-mandibulară

R: A, D, E18. C.M. Aplazia condilului mandibular:

A – reprezintă absenţa congenitală a condilului mandibular B – reprezintă dezvoltarea incompletă congenitală a condilului mandibular C – se asociază şi cu alte malformaţii congenitale D – nu se asociază cu alte malformaţii congenitale

E – se asociază cu hiperplazia ramurii ascendente R: A, C19. C.M. În cazul contuziilor articulaţiei temporomandibulare:

A – leziunile interesează suprafeţele osoase articulare B – leziunile afectează capsula articulară C – leziunile afectează sinoviala D – leziunile interesează meniscul articular E – leziunile afectează ligamentele articulare

R: B, C, D20. C.M. Aplazia condilului mandibular:

A – este mai frecventă unilateral B – este mai frecventă bilateral fiind genetică C – se asociază cu profilul de pasăre D – nu se asociază cu profilul de pasăre E – se asociază cu malformaţii ale pavilionului urechii

R: A, C, E21. C.M. În contuziile A.T.M.:

A – nu sunt dureri spontane B – durerile sunt atât spontane cât şi provocate de deschiderea gurii C – palparea articulaţiei este moderat dureroasă D – palparea articulaţiei este extrem de dureroasă E – fiind doar contuzie nu apar echimoze periarticulare

R: B, D22. C.M. După luxaţia anterioară A.T.M.:

A – capsula articulară intră în tensiune B – capsula articulară se relaxează C – muşchii ridicători ai mandibulei se relaxează D – muşchii ridicători se contractă E – unghiul mandibulei coboară

R: A, D23. C.M. Anchiloza temporo-mandibulară:

A – apare mai frecvent în copilărie B – apare mai frecvent la adulţi care sunt mai expuşi traumatismelor C – profilul de pasăre apare la adulţii cu anchiloză

T.M. D – profilul de pasăre apare la copii cu anchiloză T.M. E – profilul de pasăre nu este condiţionat de vârsta la

care s-a instalat anchiloza R: A, D24. C.S. În artritele cronice temporo-mandibulare:

A – traumatismul direct al articulaţiei este cel mai incriminat etiologic B – microtraumatismele sunt tolerate de către articulaţie şi nu sunt incriminate etiologic C – frecvenţa artritelor cronice este rară D – dezechilibrul ocluzo-articular poate fi incriminat etiologic E – în artritele cronice, capsula articulară este ultima care este suprasolicitată

R: D25. C.M. În hiperplazia dobândită a condililor mandibulari sunt incriminate următoarele cauze:

A – tratamentele medicamentoase ale mamei în timpul sarcinii B – traumatismele obstetricale C – iradierile mamei în timpul sarcinii D – traumatismele ATM în copilărie

61

E – traumatismele mentoniere sau paramentoniere în copilărie

R: B, D, E26. C.M. Radiografic în artritele temporo-mandibulare:

A – sunt modificări caracteristice B – în stadiile avansate apar neregularităţi ale suprafeţelor articulare C – puncţia în artrita purulentă T.M. nu este relevantă ca diagnostic D – puncţia A.T.M. nu are valoare terapeutică E – în stadiul incipient poate apare o lărgire a spaţiului articular

R: B, E27. C.M. În contuziile A.T.M.:

A – se recomandă repausul articular în primele 4-5 zile B – se recomandă de la început gimnastica articulară în pofida durerilor pentru a evita constricţia mandibulei C – mecanoterapia activă şi pasivă se reia numai după 4-5 zile de la traumatism D – infiltraţiile anestezice periarticulare sunt fără valoare terapeutică E – este suficient tratamentul antialgic

R: A, C28. C.M. Artritele temporo-mandibulare acute:

A – în faza congestivă – pot retroceda fără să ajungă la supuraţie

B – ajunse în faza congestivă obligator îşi continuă evoluţia spre supuraţie

C – simptomele nu retrocedează D – simptomele retrocedează E – funcţiile se restabilesc integral

R: A, D, EAfecţiunile sistemului nervos

1. C.M. Durerea care nu cedează la anestezia locală în aria de percepţie:

A – este o durere somatică superficială B – este o durere somatică profundă C – este o durere neurogenă D – este o durere proprioceptivă E – este o durere reflectată

R: B, C, D, E2. C.S. Terapia medicamentoasă a nevralgiei esenţiale de trigemen se face cu:

A – antialgice B – antiepileptice C – neuroleptice D – antihistaminice E – antidepresive

R: B3. C.M. În nevralgia esenţială de trigemen:

A – stimularea nervului imediat după criză determină reinstalarea crizei B – stimularea nervului imediat după criză nu provoacă o nouă criză C – intensitatea crizei are caracter gradual D – durerea iradiază în toată hemifaţa E – durerea este strict localizată

R: B, E

Maladii rar întîlnite

1. C.M. În boala Cruzon semnele de compresie cerebrală se manifestă prin:

A – hipotensiune intracranianăB – cefaleeC – epilepsieD – intelectul nu este afectatE – nervii cranieni sunt liberi neafectaţi

R: B, C2. C.M. Boala Cruzon:

A – nu afectează patrimoniul ereditarB – turtirea craniului este lateralăC – faţa prezintă un profil prognatD – prezintă hipertelorism cu exoftalmieE – prezintă boltă ogivală

R: D, E3. C.M. Boala Cruzon:

A – este o malformaţie congenitală simplăB – este o malformaţie congenitală complexăC – interesează craniul şi faţaD – interesează numai faţaE – interesează şi ochii

R: B, C, E

62