Teste an III - usmf.mdusmf.md/uploads/Downloads/Stomatologie/Arsenie Gutan/Teste anul III... ·...

Teste an III

1. C.M. La nivelul cavităţii bucale, funcţionează o serie de mecanisme de protecţie, care

influenţează calitativ şi cantitativ flora microbiană prezentă:

A. Lizozimul;

B. Sistemul antibacterian lactoperoxidaza-thiocinat H2O2;

C. Betalizinele din sterul sanguin şi glicoproteinele salivare;

D. Procesul de gafocitoză şi bacteriofagii;

E. Anticorpii salivari: IgA,IgG,IgM.

M.Pricop, E.Urtilă. Infecţiile buco-maxilo-faciale. p.8-9.

2. C.M. Focarele de infecţie (potenţial patogenice) în cavitatea bucală sunt:

A. Placa dentară;

B. Caria dentară;

C. Pungile patodontale, tartrul;

D. Parodontitele apicale;

E. Depunerile linguale.


3. C.M. Sistemul de rezistenţă al organismului uman faţă de acţiunea agenţilor patogeni

cuprinde:

A. Rezistenţa sau imunitatea naturală (moştenită);

B. Rezistenţa sau imunitatea dobândită;

C. Imunitatea umorală (prin anticorpi);

D. Imunitatea celulară (imunitatea mediată celular);

E. Nici una din ele.


4. C.S. În cazul infecţiilor, organismul uman acţionează specific, elaborând anticorpi ca răspuns

la prezenţa antigenilor microbieni. De cine sunt produşi aceşti anticorpi:

A. De către elementele sanguine (eritrocite, monocite);

B. De către limfocitele B;

C. În gangliononii limfatici;

D. În structurile tisulare (mucoasă, submucoasă);

E. De către macrofagi.

M.Pricop, E.Urtilă. Infecţiile buco-maxilo-faciale. p.18.

5. C.M. În evoluţia procesului inflamator se recunosc două varietăţi principale de inflamaţie;

A. Inflamaţie locală;

B. Acută;

C. Inflamaţie generalizată (septicemie);

D. Cronică sau proliferativă;


M.Pricop, E.Urtilă. Infecţiile buco-maxilo-faciale. p.23

6. C.M. Procesul inflamator acut (descris încă în sec.III î.e.n. de Celsius şi Galen) are

următoarele semne:

A. Calor;

B. Tumor;

C. Rubor;

D. Dolor;

E. Functio laesae.


7. C.S. Abcesul este:

A. Un proces inflamator difuz în ţesuturile osoase;

B. Un proces inflamator difuz în ţesuturile moi subcutanate, intramusculare, în organe

parenchimatoase;

C. O inflamaţie supurată localizată, circumscrisă;

D. Un proces inflamator al tegumentelor;

E. Nici o definiţie nu corespunde.

G. Timoşca, C.Burlibaşa Chirurgie BMF 1992 P.323

8. C.S. Flegmonul este:

A. O inflamaţie supurativă localizată;

B. Un proces inflamator cu caracter difuz;

C. Un proces pseudomembranos;

D. Un proces cu infiltraţie seroasă;

E. Un proces cu infiltraţie fibrinoasă.


9. C.M. Flegmonul se caracterizează prin:

A. Infiltraţia difuză a ţesuturilor (fără delimitare precisă);

B. Tumefacţie, hiperemie dură la palpare, dureroasă;

C. Conţinerea unui exsudat cu polimorfonucleare, bacterii, resturi de material necrotic;

D. Sunt provocate de germeni patogeni mai agresivi cu o virulenţă pronunţată

(streptococi);

E. Reacţia de apărare locală şi generală scăzută.


10. C.M. Căile de desimilare a infecţiei din focarul inflamator sunt:

A. Limfatică;

B. Hematogenă;

C. De-a lungul pachetelor vasculo-nervoase;

D. Prin spaţiile interfasciale, intermusculare;

E. Prin spaţiile intratisulare.


11. C.M. Mecanismul de declanşare a unui proces inflamator se prezintă prin:

A. Reacţia generală a organismului (t0, tabloul sanguin);

B. Reacţii locale (mediatori, tulburări circulatorii, tulburări de permeabilitate vasculară);

C. Local (rubor, calor, dolor, tumor, funcţia laesae);

D. Activarea elementelor de fagocitoză (micro-şi macrofagii);

E. Activitatea factorului XII, plasminogenul, chininogenul.


12. C.S. În inflamaţiile cronice predomină:

A. Inflamaţia cu caracter proliferativ;

B. Inflamaţia cu caracter seros;

C. Inflamaţia cu caracter fibrinos;

D. Inflamaţia cu caracter cataral;

E. Inflamaţia cu caracter pseudomembranos.


13. C.M. Mecanismele patogene prin care agenţii infecţioşi din os difuzează în părţile moi sunt:

A. Calea transosoasă prin canalele Hawers;

B. Calea submucoasă;

C. Calea directă;

D. Calea limfatică;

E. Calea venoasă.


14. C.M. Flora microbiană în infecţiile buco-maxilo-faciale cel mai frecvent este:

A. Nespecifică;

B. Mixtă;

C. Polimorfă;

D. Specifică;

E. Se pot întâlni toate tipurile de floră;


15. C.M. Din punct de vedere anatomo-patologic, celulita acută se caracterizează prin:

A. Tromboză septică vasculară, urmată de necroză, cu apariţia de bule gazoase;

B. Congestia capilară şi hemoragii difuze;

C. Vasodilataţie accentuată, exsudat seros;

D. Diapedeză leucocitară şi infiltrat celular;

E. Toate acestea.


16. C.S. Celulita cronică este caracterizată, din punct de vedere anatomo-patologic, prin:

A. Vasodilataţie accentuată, exsudat seros, diapeteză leucocitară şi infiltrat celular;

B. Tromboză septică vasculară, urmată de necroză cu apariţia de bule gazoase;

C. Membrană piogenă ce conţine în interior vase de neoformaţie, celulele parţial sau total

distruse alături de histiocite, plasmocite, limfocite;

D. Congestie capilară şi hemoragii difuze;

E. Toate acestea.


17. C.S. Abcesul, din punct de vedere anatomo-patologic se caracterizează prin:

A. Congestie capilară şi hemoragii difuze;

B. Membrană piogenă ce conţine vase de neoformaţie, histiocite, plasmocite, limfocite şi

polimorfo-nucleare;

C. Tromboză septică vasculară;

D. Necroză cu apariţia de bule gazoase;

E. Vasodilataţie accentuată, exsudat seros, diapeteză leucocitară şi infiltrat celular.


18. C.S. Semnul patognomonic al unui abces poate fi:

A. Împăstrarea;

B. Induraţia;

C. Fluctuenţa;

D. Crepitaţiile gazoase;

E. Durerea pulsatilă.


19. C.S. Care este explicaţia trismusului apărut în pericoronarita supurată:

A. Reprezintă o poziţie antalgică;

B. Se datorează tumefacţie de la nivelul comisurii intermaxilare ce limitează mişcările

mandibulei;

C. Este o contractură iritativ-reflexă a muşchilor maseteri;

D. Semnifică extensia supuraţiei în loja maseterină;

E. Indică infecţia cu germeni tetanigeni.


20. C.S. Calea transosoasă de difuzare în infecţiile părţilor moi perimaxilare are ca punct de

plecare mai ales:

A. Accidentele de erupţie ale dinţilor;

B. Parodontite apicale;

C. Parodontite marginale;

D. Prezenţa unor corpi străini;

E. Infecţii faringo-amigdaliene.


21. C.S. Precizaţi care dintre următoarele afecţiuni pot determina infecţii ale părţilor moi

perimaxilare prin difuzare transosoasă:

A. Parodontita apicală;

B. Parodontita marginală;

C. Infecţiile faringo-amigdaliene;

D. Prezenţa unor corpi străini;

E. Furunculele feţei.

G. Timoşca, C.Burlibaşa Chirurgie BMF 1992 P. 320

22. C.S. Supuraţia circumscrisă sub forma unei colecţii cu conţinut purulentă este caracteristică

pentru:

A. Celulita acută;

B. Celulita cronică;

C. Abces;

D. Flegmon;

E. Fistula cronică.


23. C.M. Semnele obiective generale într-un proces inflamator sunt:

A. Temperatura corporală crescută (37,5-39,5-40,5);

B. Deshidratare – piele uscată, caldă, buze crăpate, mucoasă orală uscată, secreţie salivară

redusă;

C. Alterarea stării generale – apatie, adinamie, inapetenţă, scăderea interesului către tot

ce-l înconjoară, disconfort general, iritabilitate, insomnie;

D. Adenopatie;

E. Schimbări hematologice şi de urină.


24. C.M. Însămânţarea conţinutului unei colecţii supurate se face pentru:

A. A stabili cu precizie ce tipuri bacteriene conţine acest proces;

B. A stabili care este sensibilitatea germenilor patogeni la antibiotice (antibiograma);

C. A stabili un plan corect de anestezie şi intervenţie chirurgicală;

D. A indica corect tratamentul complex;

E. A şti pronosticul procesului.


25. C.S. Cel mai frecvent, periostitele sunt cauzate de:

A. Parodontitele apicale cronice;

B. Osteomielita odontogenă;

C. Parodontitele apicale exacerbate;

D. Erupţia dificilă a molarului de minte inferior;

E. Gangrenele pulpare complicate.


26. C.M. Abcesele periosoase apar mai frecvent la:

A. Mandibulă;

B. Maxilă;

C. Vestibular;

D. Lingual;

E. Palatinal.


27. C.M. Formele periostitelor sunt:

A. Periostita acută seroasă;

B. Periostita acută purulentă;

C. Periostita cronică hyperplastică (productivă);

D. Periostita cronică purulentă;



28. C.S. Într-un abces vestibular durerea este mai intensă în stadiul:

A. Endoosos;

B. Subperiostal;

C. Submucos;

D. Fistulizare;

E. În toate stadiile este la fel de intensă.


29. C.S. Abcesul perimandibular intern submucos se poate confunda cu:

A. Abcesul de lojă submaxilară;

B. Tumora chistică a planşeului bucal;

C. Ranula;

D. Abcesul de lojă sublinguală;

E. Toate acestea.


30. C.M. Care din următorii dinţi pot provoca prin leziunile lor abcese palatinale:

A. Caninul superior;

B. Incisivul lateral superior;

C. Primul molar superior;

D. Incisivul central superior;

E. Primul premolar superior.


31. C.S. Tratamentul în abcesul palatinal constă în:

A. Puncţie aspirativă având în vedere riscul lezării arterii palatine;

B. Incizie paralelă cu artera palatină, cât mai aproape de linia mediană;

C. Incizie cu excizie „în felie de portocală”;

D. Drenaj cu lamă de cauciuc;

E. Drenaj cu meşă iodoformată.


32. C.S. După deschderea abceselor, unde se drenează cu o lamă de cauciuc, altele nu (care):

A. Abcesul vestibular;

B. Abcesul mentonier;

C. Abcesul palatinal;

D. Abcesul sublingual;

E. Toate.


33. C.M. Osteomielita odontogenă este un proces infecţios extensiv care interesează:

A. Porţiunea medulară osoasă;

B. Sistemul Hawersian;

C. Corticala maxilarelor;

D. Periostul;

E. Ţesuturile înconjurătoare moi.


34. C.M. Ca factor etiologic, în osteomielita maxilarelor, se incriminează:

A. Gangrena pulpară, complicată cu parodontită apicală acută;

B. Procese periapicale cronice acutizate;

C. Fracturile oaselor maxilare;

D. Însămânţare pe cale hematogenă din focare de la distanţă;

E. Plăgile postextracţionale, dinţii incluşi.


35. C.M. După localizarea şi forma clinică a procesului infecţios, infecţiile oaselor maxilare se

clasifică în:

A. Osteomielite supurate şi nesupurate;

B. Periostită;

C. Osteită alveolară;

D. Osteomielita primară şi secundară;

E. Osteomielita acută şi cronică;


36. C.M. Însămânţarea osului cu germeni patogeni pe cale directă se poate face de la:

A. Fracturi deschise ale oaselor maxilare;

B. Amigdalita acută;

C. Otita medie;

D. Pericoronarita supurată;

E. Procese septice nazale.


37. C.M. Bolnavul cu osteomielită difuză a mandibulei poate prezenta:

A. Hipersalivaţie;

B. Trismus;

C. Fistule cutanate sau mucoase;

D. Îngroşare osteo-periostică limitată la dintele cauzal;

E. Semnul Vincent d’Alger.


38. C.S. Calea cea mai frecventă de însămânţare a osului în osteomielită poate fi:

A. Directă;

B. Indirectă;

C. Limfatică;

D. Hematogenă;

E. Nici una dintre acestea.


39. C.S. Care este cea mai frecventă cauză a osteomielitei la copii:

A. Traumatisme;

B. Boli eruptive;

C. Infecţii rinogene;

D. Artrite temporo-mandibulare;

E. Infecţii otice.


40. C.S. Osteomielita se localizează mai frecvent:

A. La maxilar;

B. La mandibulă;

C. În egală măsură la ambele oase;

D. Numai la copii;



41. C.M. Care din următoarele semne clinice sunt caracteristice osteomielitei difuze de

mandibulă:

A. Mobilitate dentară;

B. Discordanţă puls-temperatură;

C. Stare generală moderat alterată;

D. Semnul lui Vincent d’Alger;

E. Semnul lui Valsalva pozitiv.


42. C.S. În osteomielita difuză, pentru ca examenul radiologic să fir concludent, se admite ca cel

puţin 30-60% din mineralizarea osoasă să fie afectată. Acest grad de alterare se întâlneşte după:

A. 2-3 zile de la debut;

B. 6-8 zile de la debut;

C. 30 de zile de la debut;

D. 3-5 zile de la debut;

E. În prima zi când boala debutează.


43. C.M. Care sunt complicaţiile osteomielitei difuze:

A. Osteoradionecroza;

B. Artrita temporo-mandibulară;

C. Sinuzita maxilară;

D. Malignizarea;

E. Supuraţiile pulmonare.


44. C.S. În ce stadiu al osteomielitei se practică sechestrectomia?

A. La 1-2 săptămâni de la debut;

B. La 2-3 săptămâni de la debut;

C. La o lună de la debut;

D. La 3-5 săptămâni de la debut;

E. Precoce.


45. C.S. Cel mai frecvent (90%) în osteomielite de întâlnesc următorii germeni patogeni:

A. Streptococ hemolitic;

B. E. Coli;

C. Pneomococii;

D. Stafilococii auriu şi alb;

E. Actinomicete.


46. C.S. Cel mai frecvent (80-90%) de osteomielită odontogenă sunt afectate oasele:

A. Nazale;

B. Malarul;

C. Maxila;

D. Mandibula;

E. Palatinale.


47. C.S. Cel mai fecvent osteomielita odontogenă este întâlnită la pacienţii de vârsta:

A. Până la un an;

B. 1-12 ani;

C. 20-40 ani;

D. 50-60 ani;

E. Peste 60 ani.

Т. Робустова Хирургическая стоматология 1990 стр.173.

48. C.S. Osteomielita hematogenă este întâlnită cel mai frecvent la:

A. Bătrâni;

B. Adulţi;

C. Copii;

D. Nou-născuţi;

E. La toţi în egală măsură.


49. C.S. Maxila este afectată de osteomielită odontogenă mai rar datorită particularităţilor

anatomomorfologice:

A. Maxila are o corticală groasă şi nu are deloc os spongios;

B. Maxila are o corticală subţire, o irigaţie sanguină mai bogată, care îi asigură o

rezistenţă mai crescută faţă de infecţii;

C. Maxila este străpunsă de canalul suborbitar, incisiv;

D. Sistemul de canale hawersiene este destul de dezvoltat;


C.Burlibaşa Chirurgie OMF 1999 P.348

50. C.M. Mandibula este afectată de osteomielită odotogenă mai frecvent datorită

particularităţilor sale anatomomorfologice:

A. Are o corticală subţire ce favorizează un drenaj rapid;

B. O irigaţie sanguină bogată, care îi asigură o rezistenţă mai crescută faţă de infecţii;

C. Are ţesut medular şi os spongios mult;

D. Ţesutul medular este înconjurat de o corticală groasă, vascularizată săracă de tip

terminal;

E. Prezenţa canalului mandibular, care favorizează difuzia supuraţiei de-a lungul osului.

C.Burlibaşa Chirurgie OMF1999 P.348

51. C.M. Simptomatologia generală în osteomielita odontogenă acută este marcată de:

A. Febră, frison, tahicardie, tahipnee;

B. Greţuri, vărsături, inapetenţă, disfuncţii ale tractului digestiv;

C. Cefalee, insomnie;

D. Stare generală alterată, pierderea capacităţii de muncă;

E. Paliditatea tegumentelor corporale, transpiraţii.


52. C.M. Simptomatologia locală în osteomielita odontogenă acută este prezentată de:

A. Tumefacţie difuză, cu tegumentele congestionate, lucioase, distinse;

B. La palpare regiunea este infiltrată sau fluctuentă;

C. Mucoasa bucală congestionată şi edemaţiată;

D. Palparea proceselor alveolare este dureroasă pe versantele orale şi vestibulare

remarcându-se îngroşarea periostală;

E. Dinţii sunt dureroşi spontan şi la percuţie, mobili acoperiţi de papile dentare

hipertrofiate. Din şanţul gingival se elimină puroi.


53. C.M. În osteomielita odontogenă acută sunt observate schimbări metabolice, biochimice ca:

A. Acidoză şi deshidratare;

B. Albuminuria;

C. Anemie prin scăderea numărului de eritrocite şi hemoglobine;

D. Leucocitoză cu creştere numărului de p.m.n. neutrofile;

E. VSH-ul este crescut.


54. C.S. În afectarea cărui os în caz de osteomielită odontogenă acută se întâlnesc semne de

sinuzită acută:

A. Mandibulă;

B. Palatinal;

C. Malarul;

D. Nazale;

E. Maxila.


55. C.M. Diagnosticul diferenţial al osteomielitei odontogene cronice se face cu:

A. Tumorile benigne osoase cu debut central sau periferic;

B. Tumorile maligne cu debut central;

C. Chisturi odontogene suprainfectate;

D. Infecţii specifice endoosoase;



56. C.M. Osteomielita odontogenă cronică poate lăsa o serie de complicaţii, ca:

A. Tulburări de creştere a mandibulei;

B. Anchiloze temporo-mandibulare;

C. Defecte întinse;

D. Construcţii mandibulare;

E. Comunicări largi bucosinuzale.


57.C.M. Într-un abces sau flegmon al regiunii suborbitare punctul de plecare a infecţiei este:

A. Incisivii;

B. Caninii;

C. Premolarii;

D. Molarii;

E. Molarul de minte.

Т. Робустова Хирургическая стоматология 1990 стр.197

58. C.M. Semnele clinice ale unui abces (flegmon) al regiunii suborbitare sunt:

A. Tumefiere în regiunea suborbitară, pleoapei inferioare;

B. Tumefacţia buzei superioare şi ştergerea plicei nasopalatine;

C. Aripa nazală este deviată spre partea sănătoasă;

D. Buza superioară puţin anesteziată;

E. Fundul de sac vestibular superior bombat.


59. C.S. În abcesul (flegmonul) regiunii suborbitare, incizia se face:

A. Pe marginea inferioară a orbitei;

B. Pe plica nazo-labială;

C. Pe versantul nazal;

D. Pe fundul sacului vestibular;

E. În fosa canină.


60. C.M. După deschiderea abcesului (flegmonului) regiunii suborbitare, în rană se introduce:

A. Un dren din lamă de cauciuc;

B. Un tub de cauciuc;

C. O meşă iodoformată;

D. O fâşie de tifon;

E. Un tampon cu antiseptice.


61. C.M. Punctul de plecare al infecţiei în regiunea zigomatică este:

A. Molarii timpurii de la maxilă;

B. Osteomielita osului malar;

C. Din alte regiuni învecinate;

D. Osteomielita mandibulei;

E. Sinuzita odontogenă.

Т Робустова Хирургическая стоматология 1990 стр.204

62. C.S. Graniţele regiunii zigomatice sunt:

A. Limitate şi coincid cu osul malar;

B. Limitate de m. temporal, maseterin, pătrat al buzei superioare;

C. Orbita, mandibula, maxila, temporalul;

D. Pleoapele, versantul nazal, plica nazo-labială;

E. Toate împreună.


63. C.M. Tabloul clinic al abcesului regiunii zigomatice poate fi reprezentat de:

A. Edem, congestia tegumentelor regiunii moalare:

B. Edemul se poate răspândi spre regiunile învecinate (temporale,suborbitare,

parotidiene);

C. În unele cazuri de trismus este implicat m. maseterin;

D. Temperatură locală mărită;

E. Toate.


64. C.S. Un abces al regiunii zigomatice poate fi deschis printr-o incizie:

A. Pe fundul sacului vestibular superior;

B. La tuberozitate;

C. Pe marginea inferioară a orbitei;

D. Pe marginea inferioară a osului malar;

E. În regiunea temporală.


65. C.M. Regiunea geniană ocupă partea laterală a feţei şi este de format neregulat patrulateră.

Ea are următoarele limite:

A. Superior – rebordul superior al orbitei;

B. Lateral – marginea anterioară a muşchiului maseter;

C. Medial – o linie ce corespunde de sus în jos şanţului nazogenian şi genio-labial;

D. Inferior – marginea inferioară a corpului mandibulei.

E. Toate.


66. C.M. Din regiunea geniană procesul infecţios trece cu uşurinţă în lojile învecinate, deoarece:

A. Este o lojă cu limite slab reprezentate;

B. Este o lojă cu o reţea bogată de vase sanguine;

C. Prin această lojă trec pachete multiple de vase şi nervi;

D. Conţinutul de ţesut gras, ţesut conjunctiv fibros;

E. Conţine vase limfatice şi limfonoduli.


67. C.M. Etiologia abcesului sau flegmonului genian poate fi:

A. Procese dentoparodontale cu punct de plecare premolarii şi molarii superiori şi

inferiori;

B. Litiaza suprainfectată a canalului stenon;

C. Furunculele feţei;

D. Corpii străini cu localizare geniană;

E. Propagarea infecţiei de la lojile de vecinătate.


68. C.M. Supuraţiile din obraz au o mare difuzare în special spre:

A. Orbită;

B. Regiunea subngulomandibulară;

C. Lojile profunde;

D. Regiunea sublinguală;

E. Recesul lojii submandibulare.


69. C.M. Un abces genian difuz se drenează de obicei:

A. Pe cale endobucală;

B. Pe cale exobucală;

C. Pe cale mixtă;

D. Numai printr-o incizie submandibulară;



70. C.M. Simptomatologia unui flegmon genian este prezentată de:

A. Tumefacţie de obraz difuză cu pielea congestionată, netedă, lucioasă, în tensiune;

B. Şanţurile peribucale şterse;

C. Edemaţie puternică a regiunilor din jurul obrazului;

D. Mucoasa jugală congestionată, lucioasă, cu amprenta dinţilor, acoperită cu depozite;

E. Palparea dureroasă, se constată fluctuenţă.


71. C.M. Pe lângă simptomatologia clasică a flegmonului genian, mai apar simptome pasagere,

ca:

A. Trismus;

B. Hipersalivaţie;

C. Halenă fetidă;

D. Tulburări funcţionale (masticaţie, fonaţie);

E. Anchiloze.


72. C.M. Loja parotidă este situată în porţiunea supero-laterală a gîtului având ca limite:

A. Anterior – ramura posterioară a ramului ascendent mandibular;

B. Posterior – marginea anterioară a apofizei mastoide;

C. Superior – orizontale tangentă la marginea inferioară a conductului auditiv extern;

D. Inferior – despărţitoarea submandibulo-pectinee;

E. Extern – pielea şi ţesutul celular subcutanat.


73. C.M. Conţinutul lojii parotidiene este reprezentat de:

A. Glanda parotidă şi canalul Stenon;

B. Limfonodulii;

C. Artera carotidă externă;

D. Vena jugulară externă;

E. Nervul facial.


74. C.M. În abcesul (flegmonul) lojii parotidiene factorii etiologici sunt:

A. Infecţiile glandei parotide (parotide acute supurate);

B. Adenitele intraparotidiene;

C. Infecţii la nivelul mastoidei;

D. Procese dentoparodontale la molarul de minte inferior;

E. Infecţii la nivelul conductului auditiv extern.


75. C.M. Simptomatica locală într-un abces (flegmon) parotidian este:

A. Tumefacţie cu pielea netedă, congestionată, în tensiune;

B. Palparea foarte dureroasă;

C. Trismus;

D. Uneori torticolis sau uşoară disfagie;

E. Modificări evidenţiate de secreţie salivară.


76. C.S. Diagnosticul difernţial al unui abces parotidian se face cu:

A. Tumorile mixte parotidiene;

B. Chistadenolimfoamele;

C. Parotiditele acute supurate;

D. Chistul sebaceu pretragian;

E. Parotidita epidermică.

C.Burlibaşa ChirurgieOMF 1999 P.319

77. C.S. O supuraţie care a cuprins loja parotidiană o incizaţi:

A. Preauricular;

B. Subangulomandibular;

C. Presternocleidomastoidian;

D. Pe amrginea anterioară a ramului mandibular;

E. Oricare din aceste incizii.


78. C.S. În abcesul lojii parotidiene, pe lângă incizia şi drenajul colecţiei purulente se recomandă

şi instalaţiile endocanaliculare cu tripsină în glanda parotidă atunci când:

A. Prin incizie nu s-a evacuat întreaga colecţie;

B. Secreţia salivară este modificată;

C. Irigaţiile pe tub cu soluţii antiseptice nu se pot efectua, deoarece tuburile sunt

obstruate;

D. S-a practicat i incizie mică de 1-2 cm urmărindu-se o remisiune cât mai rapidă;

E. Toate acestea.


79. C.M. Regiunea orbitei are următoarea topografie:

A. Corespunde cavităţii orbitare din osteologie;

B. Este situată înapoia regiunii palpebrale;

C. Are forma unei piramide patrulatere cu pereţi osoşi;

D. Este sub împărţită în două loje (anterioară şi posterioară);

E. Toate sus-numite.


80. C.M. În etiologia abceselor şi flegmonului orbitei de bază include procesele:

A. Dento-parodontale la premolarii şi molarii inferiori;

B. Sinuzitele acute supurate;

C. Propagarea unor supuraţii din lojile de vecinătate;

D. Osteomielita maxilei;

E. Osteomielita malarului.


81. C.M. Simptomele clinice locale în abcesul orbitei sunt:

A. Edem palpebral;

B. Exoftalmie moderată;

C. Dureri localizate în orbită;

D. Panta palpebrală închisă;

E. Mişcările globului ocular limitate.


82. C.M. În abcesul orbitei incizia este plasată:

A. La nivelul unghiului intern;

B. La nivelul marginii inferioare;

C. La nivelul marginii superioare;

D. Prin performarea sinusului maxilar;



83. C.M. Un flegmon orbital poate da următoarele complicaţii:

A. Pierderea totală a vederii;

B. Tromboza sinusului cavernos;

C. Meningita;

D. Septicemia;

E. Abcese intracraniene.


84. C.M. Regiunea temporală este o regiune superficială laterală şi pereche, are următoarele

limite anatomice:

A. Inferior – creasta subtemporală a aripei mari a osului sfenoid;

B. Superior şi îndărăt – scauma osului temporal;

C. Anterior – malarul şi frontalul;

D. Exterior – fascia temporală care inferior se desparte în lama internă şi lama externă

care se inserează pe marginea superioară a arcului zigomatic;

E. Interior – secţia osului temporal.


85. C.M. Factorii etiologici ai abcesului şi flegmonului regiunii temporale sunt:

A. Procese dento-parodontale la molarii superiori;

B. Înţepături de origine diversă în regiunea temporală;

C. Corpi străini în retenţie la nivelul regiunii temporale;

D. Propagarea infecţiei de la nivelul lojilor de vecinătate;

E. Procese dentoparodontale la arcada inferioară.


86. C.M. Simptomele generale ale abcesului (flegmonului) regiunii temporale sunt:

A. Febră, frisoane;

B. Indispoziţie, insomnie, inapetenţă;

C. Pierderea capacităţii de muncă;

D. Paliditatea tegumentelor, transpiraţii;

E. Schmbări sanguine, de urină, biochimice.


87. C.M. Simptomele locale ale abcesului (flegmonului) regiunii temporale sunt:

A. Tumefacţie (simptom de pernuţă), pielea congestionată, netedă, lucioasă;

B. Trismusul devreme;

C. Edem în regiunile învecinate (simptomul ceasului de nisip);

D. Palparea dureroasă, fluctuenţă în cazul colecţiilor superficiale;

E. Toate.


88. C.M. Un abces (flegmon) al regiunii temporale este deschis prin incizie:

A. La polul cel mai pronunţat al colecţiei;

B. Verticală şi uşor oblică descendentă (radiară);

C. La marginea arcului zigomatic;

D. Semirotundă la nivelul inserţiei m. temporal;

E. Prin puncţie cu un ac larg.


89. C.M. Complicaţiile (abcesului) flegmonului regiunii temporale sunt:

A. Trecerea în regiunile înconjurătoare, îndeosebi subtemporală;

B. Osteomielita osului temporal;

C. Constricţia mandibulei;

D. Deformaţii, defecte;

E. Paralizii faciale.


90. C.M. Fosa subtemporală ocupă partea laterală a feţei, pereche şi profundă cu următoarele

limite:

A. Superior – arcada zigomaticăşi faţa intratemporală a aripii mari a sfenoidului;

B. Inferior – în plan tangent la marginea inferioară a mandibulei;

C. Extern – faţa internă a ramurei ascendente a mandibulei;

D. Anterior – tuberozitatea maxilarului superior;

E. Medial – apofiza pterigoidă şi faringele.


91. C.M. Etiologia flegmonului regiunii subtemporale se caracterizează prin:

A. Procese dentoparodontale la molarii maxilei sau mandibulei;

B. Procese infecţioase ale oaselor sau sinuzurilor de vecinătate;

C. Difuzarea unor infecţii de la lojile vecine;

D. Puncţiile septice în cadrul anesteziilor la tuberozitate şi spina Spix;

E. Otite, mastoidite etc.


92. C.S. Complicaţiile septice postanestezice în fosa subtemporală apar în special după:

A. Anestezia plexală sau prin baraj;

B. Anestezia la gaura incisivă sau infraorbitară;

C. Anestezia la spina Spix sau la tuberozitate;

D. Anestezia la gaura mandibulară sau palatinală;

E. În nici una din aceste situaţii.


93. C.M. Simptomele locale ale unui abces (flegmon) al regiunii subtemporale sunt:

A. Edem supra şi subzigomatic (simptomul ceasului de nisip);

B. Tumefacţia regiunilor învecinate;

C. Trismus;

D. Endobucal tumefacţie pretuberozitară cu mucoasa congestionată, lucioasă, în tensiune;

E. Tulburări funcţionale (de masticaţie, glutiţie, fonaţie).


94. C.S. În abcesul fosei intratemporale apariţia semnelor: chemosis, edem palpebral, uşoară

exoftalmie este datorată:

A. Debutului cu dureri nevralgiforme;

B. Trismusului puternic;

C. Diguzarea procesului septic spre orbită;

D. Difuzarea infiltatului inflamator perituberozitar;

E. Toate acestea.


95. C.M. Incizia unui abces de fosă intratemporală se face:

A. Pe cale transsinuzală;

B. Pe cale endobucală;

C. Pe cale suprazigomatică-temporală;

D. Combinat;

E. Toate acestea.


96. C.M. Într-un abces al lojii intratemporale liniile de incizie pot fi practicate:

A. Subangulomandibular;

B. Perituberozitar;

C. Transsinuzal;

D. De-a lungul marginii inferioare a orbitei;

E. Suprazigomatic şi subzigomatic.


97. C.M. Loja submandibulară este pară şi situată înăuntrul ramurii orizontale (corpul) a

mandibulei şi are următoarele limite;

A. Lateral – faţa internă a corpului mandibulei;

B. Medial – pântecele anterior al muşchiului digastric;

C. Distal – pântecele posterior al muşchiului digastic;

D. Superior – muşchiul milohioidian;

E. Inferior – pielea, ţesutul celular subcutanat, m. plastima.


98. C.M. Loja submandibulară conţine:

A. Glanda submandibulară;

B. Limfonodulii (2-3-4);

C. Nervul lingual şi hipoglos;

D. Ţesutul conjunctiv lax;

E. Artera maxilară externă, vena facială anterioară.


99. C.M. Etiologia abceselor şi flegmonului lojii submandibulare poate fi:

A. Procese septice cu punct de plecare molarii inferiori;

B. Adenite supurate submaxilare;

C. Litiaza salivară submandibulară suprainfectată;

D. Osteomielita, periostita odontogenă a corpului mandibulei;

E. Traumatismele dentoparodontale, fracturi de corp al mandibulei.


100. C.M. Semnele clinice locale în flegmonul de lojă submandibulară sunt:

A. Tumefacţie în regiunea submandibulară;

B. Tegumentele congestiv-lucioase, netede cu ştergerea reliefului;

C. La palpare durere, fluctuenţă;

D. Endobucal edemul mucoasei, roşeaţă, în unele cazuri fluctuenţă;

E. Trismusul.


101. C.M. Semnele clinice generale în flegmonul de lojă submandibulară sunt:

A. Febră (38,5oC-40,0

oC), frison;

B. Starea generală alterată;

C. Tulburări funcţionale (deglutiţie, masticaţie, fonaţie);

D. Pierderea capacităţii de muncă;

E. Paliditatea tegumentelor, transpiraţii, tremur.


102. C.S. Deschiderea abcesului de lojă submaxilară, pe cale cutanată:

A. Este indicată în supuraţiile ce se dezvoltă în porţiunea posterioară a lojii;

B. Este rareori folosită datorită cicatricii nefizionomice consecutive;

C. Este indicată cel mai frecvent incizie de 5-6 cm paralelă şi înăuntrul marginii bazilare

a mandibulei;

D. Se poate asocia şi o incizie în recesus;



103. C.S. Abcesul lojii submandibulare se incizează pe cale endobucală, atunci când:

A. Supuraţia este situată subangulomandibular;

B. Osul nu este deperiostat;

C. Osul trebuie deperiostat;

D. Supuraţia este recentă (48-72 ore);

E. Supuraţia evoluează în recesus.


104. C.S. În cazul unui flegmon submandibular, care este elementul principal cauzal:

A. Osteomielita acută a corpului mandibulei;

B. Fractura deschisă a corpului mandibulei;

C. Parodontita apicală exacerbată;

D. Adenita supurată submaxilară;

E. Abcesul sublingual ce s-a difuzat în loja submandibulară.


105. C.S. Care este incizia indicată pentru deschiderea colecţiei de puroi în loja submandibulară:

A. Incizia în fundul de sac vestibular;

B. Incizia retrotuberozitară;

C. Incizia retromandibulară;

D. Incizia pe şanţul planşeului bucal;

E. Incizia liniară (6-8 cm) paralelă cu marginea bazilară a mandibulei la 1,5-2 cm.


106. C.M. Loja submentonieră are ca limite:

A. Anterior – arcul mandibular;

B. Posterior – osul hioid;

C. Lateral – pântecele anterioare ale muşchilor digastrici;

D. Inferior – pielea, ţesutul subcutanat conjunctiv-adipos fascia;

E. Superior – muşchiul milohioid.


107. C.M. Factorii etiologici ale abceselor şi flegmonului lojii submentoniere sunt:

A. Procesele septice cu punct de plecare incisivii şi caninii inferiori;

B. Adenitele supurate submentoniere;

C. Furuncule ale buzei inferioare sau ale mentonului;

D. Propagarea de la lojile vecine (sublinguală, submandibulară);

E. Osteomielita de menton, fracturi mediane.


108. C.M. Simptomatologia locală a unui abces al lojii submentoniere se prezintă prin:

A. Tumefacţie a regiunii submentoniere;

B. Tegumentul congestionat, lucios, neted cu ştergerea reliefului;

C. Aspect clinic de bărbie dublă;

D. Palparea dureroasă, fluctuenţă;

E. Trismus.


109. C.S. Abcesul submentonier se incizează:

A. Longitudinal, pe linia mediană;

B. Paralel cu arcul mentonier;

C. Endobucal;

D. Combinat;

E. Sunt corecte toate variantele.


110. C.S. Tratamentul chirurgical în abcesul mentonier constă în efectuarea unei incizii:

A. Curbă de 3-5 cm sub marginea mentonului;

B. Endobucale;

C. Longitudinea pe linia mediană;

D. Combinate;

E. Nici una din cele descrise.


111. C.M. Loja sublinguală, impară, este situată în regiunea anterioară a planşeului bucal şi este

delimitată:

A. Superior – mucoasa planşeului bucal;

B. Inferior – muşchiul milohioidian;

C. Median – muşchii genioglos şi hioglos;

D. Extern – corpul mandibulei;

E. Nici un răspuns nu e corect.


112. C.M. În loja sublinguală se găseşte:

A. Glanda sublinguală şi canalul Bartholini;

B. Canalul Wharton;

C. Nervul şi vasele sublinguale;

D. Ţesut conjunctiv lax;

E. Glanda submaxilară.


113. C.M. Factorii etiologici într-un abcse sublingual sunt:

A. Procese dentoparodontale ale premolarilor şi molarilor inferiori;

B. Litiaza infectată a canalului Wharton;

C. Înţepături septice sau corpi străini localizaţi la nivelul planşeului bucal;

D. Pericoronaritele;

E. Fracturi de mandibulă.


114. C.M. Simptomele clinice locale ale unui abces sublingual sunt:

A. Tumefacţie în partea anterioară a planşeului;

B. Congestia mucoasei care este lucioasă, proeminentă;

C. Plica sublinguală în „creastă de cocoş” acoperită cu depozite fibrinoase;

D. Limba împinsă spre partea sănătoasă;

E. La palpare durere, fluctuenţă.


115. C.S. Abcesul lojii sublinguale îl deschdeţi de obicei:

A. Pe cale cutanată;

B. Pe cale endobucală;

C. Pe cale combinată;

D. Prin decolarea mucoasei la coletul dintelui;

E. Orice tehnică este corectă.


116. C.M. Etiologia abcesului (flegmonului) limbii poate fi:

A. Procese dentoparodontale ale premolarilor şi molarilor inferiori;

B. Suprainfectarea unor hematoame linguale;

C. Leziuni traumatice;

D. Corpi stăini;

E. Propagarea de la corpi stăini.


117. C.M. Tabloul clinic local în abcesul limbii este prezentat de:

A. Tumefacţie, congestie, suprafaţă netedă şi lucioasă;

B. Pe marginile limbii amprenta dinţilor;

C. Macroglosie;

D. Depozite alb-cenuşii;

E. Dureri la palpare, fluctuenţă.


118. C.M. Modificările funcţionale în abcesul (flegmonul) limbii pot fi:

A. Hipersalivaţie;

B. Deglutiţie afectată;

C. Respiraţie cu fenomene asfixice;

D. Masticaţie;

E. Fonaţie.


119. C.S. În flegmonul limbii apar tulburări funcţionale majore, însă unul din ele pune în pericol

viaţa pacientului:

A. Tulburări de deglutiţie;

B. Tulburări de masticaţie;

C. Tulburări de fonaţie;

D. Tulburări de respiraţie cu fenomene asfixice;

E. Trismusul.


120. C.M. Simptomatologia generală în flegmonul limbii este:

A. Starea generală alterată;

B. Febră (38,20C-40

0C), frisoane;

C. Agitaţie;

D. Insomnie;

E. Pierderea capacităţii de muncă.


121. C.M. Tratamentul abcesului (flegmonului) limbii, costituie o urgenţă datorită complicaţiilor

asfixice care pot apărea şi incizia se face:

A. Pe cale exobucală între osul hioid şi menton;

B. Calea endobucală în traiect orizontal (2-3 cm) situată la polul cel mai bombat al

colecţiei;

C. În regiunea sublinguală (dreapta, stânga);

D. La rădăcina limbii pe suprafaţa dorsală;

E. În regiunea submandibulară.


122. C.M. Compicaţiile flegmonului lingual pot fi:

A. Difuzarea în alte loje din vecinătate;

B. Septicemie;

C. Asfixie;

D. Anchiloze;

E. Paralizii linguale.


123. C.S. Incizia exobucală în abcesele de limbă o practicaţi în:

A. Abcesele porţiunii libere a limbii;

B. Supuraţiile marginale ale limbii;

C. Când procesul este localizat posterior şi are tendinţa de a invada planşeul bucal;

D. Când supuraţia apare după o înţepătură cu retenţie de corpi stăini;

E. Toate acestea.


124. C.M. Loja maseterină, pară se găseşte în regiunea posterio-laterală a feţei şi are următoarele

limite:

A. Superior – arcada zigomatică;

B. Inferior – marginea inferioară a ramului ascendent;

C. Anterior – marginea anterioară a muşchiului maseterin;

D. Posterior – marginea posterioară a ramului ascendent;

E. Intern – periostul şi osul ramurii ascendente.

C.Burlibaşa Chirurgie OMF1999 P.316-317

125. C.M. Procesul infecţios al lojii maseterine se poate dezvolta având de obicei ca punct de

plecare:

A. Erupţia dificilă a molarilor de minte inferiori;

B. Osteomielita odontogenă a ramului ascendent al mandibulei;

C. Chisturile odontogene suprainfectate (la unghi. Ram);

D. Propagarea de la lojile din vecinătate;

E. Procese dentoparodontale ale molarilor inferiori.


126. C.M. Simptomatologia generală într-un abces (flegmon) maseterin poate fi prezentată de:

A. Febra ridicată, frison;

B. Iritabilitate;

C. Cefalee, insomnie;


E. Simptomatologia generală lipseşte.


127. C.M. Simptomatologia locală în abcesul (flegmonul) maseterin este:

A. Tumefacţie de-a lungul ramului ascendent cu pielea congestionată, netedă în tensiune;

B. Palparea dureroasă;

C. Duritate şi lipsa fluctuenţei în caz de localizare profundă;

D. Fluctuenţa în localizarea superficială;

E. Trismusul puternic.


128. C.S. În cazul unui abces maseterin, care este semnul funcţional dominant:

A. Hipersalivaţie;

B. Dispneea;

C. Trismusul;

D. Tahicardita;

E. Disfagia.


129. C.S. Care este incizia pentru deschiderea colecţiilor profunde submaseterine:

A. Incizia în fundul şanţului vestibular inferior;

B. Incizia verticală plasată în afara marginii anterioare a ramului ascendent mandibular;

C. Incizia retrotuberozitară;

D. Incizia transversală, jugală de la comisura bucală la comisura intermaxilară;

E. Incizia în şanţul paralingual paralelă cu creasta alveolară.


130. C.M. Spaţiul pterigo-mandibular, este par şi situat înăuntrul ramurii ascendente a

mandibulei, limitele lui sunt:

A. Extern – suprafaţa internă a ramului ascendent a mandibulei;

B. Intern – muşchiul pterigoidian medial;

C. Superior – muşchiul pterigoidian lateral;

D. Anterior – muşchiul buccinator;

E. Posterior – parţial este acoperit cu glanda parotidă.


131. C.M. Cauzele abcesului pterigomandibular sunt:

A. Afecţiunile dentoparodonatale molarilor inferiori;

B. Puncţia septică la Spina Spix;

C. Erupţia dificilă a molarului de minte inferior;

D. Propagarea de la lojile de vecinătate;

E. Pătrunderea corpilor străini.


132. C.M. Simptomatologia locală în abcesul lojii pterigo-mandibulare este prezentată de:

A. Edem şi infiltraţia sub unghiul mandibulei;

B. Mucoasa plicii pterigo-mandibulare congestionate, netedă, roşie, lucioasă;

C. Trismusul;

D. Glutiţia dureroasă;

E. Macroglosie.


133. C.M. Abcesul (flegmonul) lojii pterigomandibulare se deschide prin incizia:

A. Endobucală paralel cu plica pterigo-mandibulară;

B. Exobucală incizie în unghi ce înconjoară unghiul mandibular;

C. Submandibulară de o lungime 7-8 cm;

D. Retromandibulară de-a lungul marginii posterioare a ramului ascendent;

E. Pe fundul sacului vestibular.


134. C.S. Simptomul dominant în abcesul (flegmonul)lojii pterigo-mandibulare este:

A. Edemul regiunii unghiului mandibulei;

B. Trismusul puternic;

C. Dureri la deglutiţie;

D. Miros fetid din cavitatea bucală;

E. Febră, frison.


135. C.M. Loja retromandibulară, pară, este situată între ramul ascendent şi mastoid, are ca

limite:

A. Superior – partea inferioară a tubului auditiv extern şi capsula articulaţiei temporo-

mandibulară;

B. Inferior– marginea inferioară a mandibulei;

C. Anterior – marginea posterioară a ramului;

D. Posterior – mastoidul şi muşchiul sternocleidomastoidian;

E. Intern – procesul stiloidian şi muşchii ce încep de la el.


136. C.M. Factorii etiologici în abcesul (flegmonul) lojii retromandibulare sunt:

A. Procesele dentoparodontale la molarii superiori şi inferiori;

B. Fracturi de mandibulă;

C. Adenita supurată submandibulară;

D. Propagarea de la lojile din vecinătate (latero-faringiană, pterigomandibulară);

E. Chisturi maxilare suprainfectate.


137. C.M. Simptomatologia locală într-un abces (flegmon) al lojii retromandibulare este:

A. Dureri spontane ce se înteţesc la mişcările capului;

B. Trismus;

C. Edem după marginea posterioară a ramului ascendent al mandibulei;

D. Lobul urechii deplasat;

E. Scăderea auzului pe partea afectată.


138. C.S. La deschderea abcesului (flegmonului) retromandibular se efectuează incizia:

A. Submandibulară 6-8 cm;

B. Liniară de 4-5 cm paralel cu marginea anterioară a muşchiului sternocleidomastoidian;

C. În planşeul bucal;

D. În fundul de sac vestibular la mandibulă;

E. Prin puncţie cu un ac larg.


139. C.M. Spaţiul latero-faringian este situat simetric de o parte şi alta a feţelor laterale ale

faringelui având ca limite:

A. Superior – baza craniului;

B. Medial – faringe;

C. Posterior – regiunea prevertebrală;

D. Anterio-lateral – de ramura ascendentă a mandibulei cu muşchii care inseră pe ea,

fascia cervicală superficială şi muşchiul sternocleidomastoidian cu teaca sa;

E. Inferior spaţiul comunică cu regiunea sternocleidomastoidă şi regiunea trigonului

carotic.


140. C.M. Cauzele frecvente ale abceselor faringiene sunt:

A. Supuraţii amigdaliene;

B. Accidente de erupţie ale molarilor inferiori;

C. Difuzia din loji vecine;

D. Puncţia septică;

E. Adenite supurate latero-cervicale.


141. C.M. Simptomatologia locală a unui abces (flegmon) al regiunii latero-faringiene este:

A. Edem pre – şi retrosternocleidomastoidian;

B. Trismus;

C. Endobucal o tumefacţie voluminoasă unilaterală a peretelui laterofaringian;

D. Istmul gâtului aproape închis;

E. Sub unghiul mandibulei la palpare se determină infiltraţie sau fluctuenţă.


142. C.M. Într-un flegmon latero-faringian tulburările funcţionale sunt marcate de:

A. Masticaţie;

B. Deglutiţie;

C. Fonaţie;

D. Torticolis dureros;

E. Nici una, nici alta.


143. C.M. Un abces latero-faringian se incizează:

A. Presternocleidomastoidian;

B. Retrosternocleidomastoidian;

C. Submandibular;

D. Subagulomandibular;

E. Abcesul latero-faringian nu se incizează exobucal.


144. C.M. Planşeul bucla ocupă partea cea mai inferioară a regiunii orale şi are următoarele

limite:

A. Superior – mucoasa planşeului bucal;

B. Inferior – pielea regiunilor submandibulare şi submentoniere;

C. Posterior – rădăcina limbii, muşchii ce se inseră pe procesul stiloid;

D. Anterior – suprafaţa internă a mandibulei;

E. Toate.


145. C.S. Planşeul bucal este împărţit de muşchiul milohioidian în două compartimente:

A. Posterior şi anterior;

B. Laterale;

C. Superior şi inferior;

D. Superior şi lateral;

E. Inferior şi medial.


146. C.M. Etiologia flegmonului planşeului bucal include:

A. Procese dentoparodontale ale dinţilor inferiori;

B. Litiaza infectată a canalului Wharthon;

C. Procese dentoparodontale ale dinţilor superiori;

D. Înţepături seprice sau corpi străini;

E. Furuncule cu localizare în etajul inferior al feţei.


147. C.S. Flegmonul planşeului bucal constituie un proces:

A. Inflamator limitat seros;

B. Inflamator supurativ delimitat;

C. Inflamator hemoragic difuz;

D. Inflamator putrido-necrotic cu caracter difuz;

E. Supurativ localizat.


148. C.M. Simptomatologia generală într-un flegmon difuz al planşeului bucal este:

A. Febră crescută (39-40,50C), frison, curbatură;

B. Stare septică;

C. Puls crescut, slab bătut, neregulat.

D. Albuminurie, glucozurie, oligurie;

E. Schimbări sanguine evidenţiate.


149. C.M. Simptomatologia locală într-un flegmon al planşeului bucal este:

A. Tumefacţie voluminoasă, masivă totală a planşeului bucal;

B. Edem în pelerină (în sus şi în jos);

C. Tegumentele în tensiune, pe piele zone marmorate care apoi se sfacilizază;

D. La palpare o duritate lemnoasă fără fluctuenţă;

E. Crepitaţii gazoase.

Chirurgie buco-maxilo-facială G.Timoşca, C.Burlibaşa,1992 Chişinău pag.340

150. C.M. Simptomatologia endobucală într-un flegmon al palnşeului bucal este:

A. Mucoasa sublinguală bombată bilateral în creastă de cocoş;

B. Mucoasa este în tensiune, roşie violacee, acoperită cu depozite fibrinoleucocitare;

C. Limba mărită în volum, pe margini amprentele dinţilor;

D. Limba acoperită cu depozite murdare;

E. La palpare duritate lemnoasă.


151. C.S. Cel mai complicat sindrom care pune în pericol viaţa pacientului în flegmonul

planşeului bucal este:

A. Deglutiţia dureroasă;

B. Edem al glotei cu pericol de asfixie;

C. Salivaţie abundentă;

D. Trismusul;

E. Halenă fetidă.


152. C.M. Complicaţiile unui flegmon al planşeului bucal sunt:

A. Extinderea infecţiei spre craniu (meningite, tromoflebite);

B. Extinderea infecţiei spre mediastin (mediastenite, pneumonii, gangrenă pulmonară);

C. Agitaţie cu semne de iritaţie centrală;

D. Sincope toxice bulbare;

E. Colaps cardiac.


153. C.M. Tratamentul chirurgical într-un flegmon al planşeului bucal se instituie cât mai

precoce şi constă în:

A. Incizie în potcoavă, dedesubtul şi înăuntrul arcului mandibular (1,5-2 cm);

B. Incizie (3-4) în zonele submandibulare, mentoniere;

C. Incizii în planşeul bucal;

D. Puncţii cu ace largi;

E. Toate.


154. C.S. După incizii în flegmonul planşeului bucal, din rană se elimină:

A. Puroi gălbui în limite voluminoase;

B. Eliminări hemoragice;

C. Eliminări seroase ;

D. O serozitate murdară foarte fetidă;

E. Puţin puroi gălbui cu grungi.


155. C.M. Etiologia flegmonului difuz al planşeului bucal este:

A. Procese septice dentoparodontale;

B. Procese gangrenoase hipertoxice ale lojii sublinguale;

C. Procese septice din lojile submandibulare;

D. Flegmonul rădăcinii limbii;

E. Flegmonul submentonier.


156. C.S. Într-un flegmon difuz al planşeului bucal limba este:

A. Normală;

B. Mărită în volum (macroglosie), pe marginea ei se văd amprentele dinţilor, cu depozite

cenuşii;

C. Fixată;

D. Fără depozite pe partea dorsală;

E. Toate răspunsurile-s corecte.


157. C.M. Flegmonul difuz hemifacial interesează:

A. Lojile submandibulare, mentonieră, limbii sublinguale;

B. Maxila şi mandibula;

C. Lojile superficiale şi profunde ale feţei (obraz, maseterină, temporală, subtemporală,

orbitală, submandibulară);

D. Sinusul şi orbita;

E. Limba şi planşeul bucal.


158. C.S. În flegmonul hemifacial, maxilarele sunt interesate:

A. În stare de osteomielită totală;

B. Fără schimbări;

C. Deperiostate, cu periostul distrus, necrozat;

D. Necroza osului maxilar;

E. Necroza osului mandibular.


159. C.M. Simptomatologia generală în flegmonul difuz hemifacial este:

A. Stare generală toxico septică;

B. Bolnavul adenamic sau agitat;

C. Aspect de toxemie profundă cu facies teros;

D. Febră (39-400C), frisoane;

E. Discordonanţa între pulsul tahicardia (120/minut) greu perceptibil şi febră scăzută (37-

37,50C).


160. C.M. Simptomele clinice locale în flegmonul difuz hemifacial sunt:

A. Tumefacţie enormă, edematoasă a hemifeţei;

B. Edemul voluminos al pleoapelor, globul ocular acoperit;

C. Reliefurile osoase, ca şi şanţurile naturale, şterse;

D. Tegumentele infiltrate, tensionate, alb-vinete cu aspect eschimatoase sau cu aspect de

erizipel;

E. La palpare duritate, fără fluctuenţă.


161. C.M. Simptomatologia endobucală într-un flegmon difuz hemifacial este prezentată de:

A. Mucoasa obrazului şi buzelor tumefiată cu amprenta dinţilor pe ele;

B. Saliva vâscoasă;

C. Halenă fetidă;

D. Trismus puternic;



162. C.S. Flegmonul difuz hemifacial debutează, de obicei, cu un:

A. Abces maseterin;

B. Abces parotidian;

C. Abces vestibular;

D. Abces genian;

E. Abces de fosă intratemporală.


163. C.S. Deschiderea unui flegmon hemifacial se face:

A. Pe cale endobucală;

B. Pe cale cutanată;

C. Pe cale mixtă (combinată), exo- şi endobucală;

D. În recesus;

E. Toate acestea.


164. C.M. Complicaţiile ce pot să apară în flegmonul hemifacial sunt:

A. Meningită septică;

B. Abcesul lojii sublinguale;

C. Mediastinită;

D. Septicemie;

E. Abces subtemporal.


165. C.M. Fasciile cervicale tapetează muşchii, vasele, nervii, glandele şi toate organele, însă ele

mai delimitează lojiile şi nu permit trecerea procesului inflamator, care-s aceste fascii:

A. Fascia cervicală superficială;

B. Fascia cervicală proprie;

C. Aponeurosul omoclavicular;

D. Lamina pretraheală;

E. Lamina prevertebrală.

A.Rotaru ch.maxilo-facială Cluj-Napoca 2003 pag.391

166. C.M. Factorii etiologici incriminaţi în abcesele şi flegmoanele cervicale sunt:

A. Afecţiunile dentoparodontale la dinţii arcadei inferioare;

B. Propagarea din lojile învecinate (planşeului bucal, latero-faringiană,

pterigomandibulară etc.);

C. Furunculii, carbunculii pe pielea gâtului;

D. Chisturi mandibulare suprainfectate;

E. Chisturi cervicale suprainfectate.

Chirurgie buco-maxilo-facială G.Timoşca, C.Burlibaşa,1992 Chişinău pag.320-321

167. C.S. Din procesele inflamatorii situate în regiunea cervicală, cel mai frecvent se întâlnesc:

A. Abcese;

B. Flegmoane;

C. Celulite acute şi cronice;

D. Adenoflegmoane;

E. Toate în egală măsură.


168. C.M. Simptomatologia generală într-un flegmon cervical este:

A. Febră (38,9-400C), frison;

B. Dereglări funcţionale (glutiţie, respiraţie);

C. Alterarea stării generale;

D. Pierderea capacităţii de muncă;

E. Paliditatea tegumentelor, transpiraţii.


169. C.S. Cel mai periculos simptom în flegmonul cervical pentru viaţa pacientului este:

A. Febra (38,9-400C), frison;

B. Alterarea stării generale;

C. Pierderea capacităţii de muncă;


E. Dereglări funcţionale (glutiţie, respiraţie).


170. C.M. Simptomatologia locală, în flegmonul cervical, este prezentată de:

A. Edemuri voluminoase cu pierderea reliefului cervical, uneori capul şi gâtul au aceleaşi

dimensiuni;

B. Pielea hiperemiată, tensiune, lucioasă;

C. Dureri spontane care se măresc la mişcări;

D. Rigiditatea muşchilor;



171. C.M. Procesul infecţios din regiunea cervicală poate difuza în:

A. Mediastinul extern, intern;

B. Cavitatea craniană;

C. În alte loje învecinate;

D. Prin sistemul vascular – septicemie;

E. Pericard, muşchii cardiaci.


172. C.M. Inciziile pentru deschiderea flegmonului cervical se efectuează:

A. Suprasternul;

B. Supraclavicular;

C. Submandibular;

D. Anterior şi posterior de m. sternocleidomastoidian;

E. La voia întâmplării.


173. C.S. După deschiderea unui abces, flegmon, luăm puroi din rană pentru:

A. Determinarea culorii, mirosului, consistenţei;

B. Însămânţare cu determinarea germenilor patogeni, antibioticogramei;

C. Curăţirea ranei;

D. Examinarea histologică;



174. C.M. Drenurile introduse în rană pot fi:

A. Fâşii de tifon steril;

B. Lame de cauciuc;

C. Tuburi perforate de cauciuc;

D. Fâşii iodoformate;

E. Drenuri speciale cu proprietăţi anestezice, antiseptice, antibacteriene etc.


175. C.M. Tratamentul chirurgical intensiv al abceselor şi flegmoanelor difuze include:

A. Deschiderea flegmonului cu o incizie cât mai largă;

B. Secţionarea ţesutului necrozat cu chiuretaj minuţios;

C. Introducerea de soluţii antiseptice printr-un tub dublu perforat cu posibilităţi de spălare

a conţinutului rănii;

D. Absorbţia activă a conţinutului rănii (soluţii antiseptice, puroi);

E. Toate.


176. C.S. Pentru a ermetiza rana în care este introdus sistemul de dializă (drenare activă), pe ea

se aplică:

A. Un pansament compresiv;

B. Se lasă deschisă;

C. Suturi primare cu fibre nerezortabile;

D. Emplastrum;

E. Clame.


177. C.M. Fermenţii utilizaţi în tratamentul proceselor inflamatorii au următoarele proprietăţi:

A. Efect proteolitic (curată rana de ţesut necrozat);

B. Efect antiinflamator;

C. Efect anticoagulant;

D. Efect de deshidratare;



178. C.M. Enzimoterapia proceselor inflamatorii cu tripsină, chimotripsină, ribonuclează se

efectuează după următoarele metode:

A. Se introduce praf de fermenţi în rană;

B. Se introduc comprese, meşe de tifon îmbibate în soluţii de fermenţi;

C. Se introduc intramuscular;

D. Se administrează pe os;

E. Se administrează intravenos.


179. C.M. Selecţia metodei de fizioterapie în tratamentul abceselor, flegmoanelor depinde de:

A. Faza de inflamaţie;

B. Particularităţile clinice ale procesului inflamator;

C. Rezistenţa organismului şi starea generală;

D. Vârsta, sexul;

E. Starea sistemelor cardiovascular şi nervos.


180. C.M. Furunculul este consecinţa infecţiei cu stafilococi a foliculului pielosebaceu şi ca

factori favorizanţi putem enumera:

A. Stări imunodepresive;

B. Proasta igienă corporală;

C. Diabetul zaharat;

D. Debilitatea;


Materialul Prelegeri

181. C.M. Flora microbiană ce prevalează în furuncul este:

A. Stafilococul aureus;

B. Stafilococul alb;

C. Streptococi anaerobi;

D. Streptococi hemolitici;

E. Actinomicetis.


182. C.M. Într-un furuncul sunt implicate următoarele elemente tisulare:

A. Foliculul pielos;

B. Glanda sebacee;

C. Ţesutul conjunctiv;

D. Muşchii;

E. Osul cu periostul.


183. C.M. Schimbările patohistologice în furuncul sunt:

A. Iniţial se acumulează exsudatul cu polimorfonucleare, ţesut necrozat la poarta folicului

pielos;

B. Formarea unor lacune cu puroi (stafilococi, polimorfonucleare vii sau lizate, fibrină,

enzime);

C. Exsudatul îmbracă tot foliculul şi ţesuturile învonjurătoare;

D. În proces este implicată şi glanda sebacee;

E. Infiltraţia unui sector de piele în jurul folicului.


184. C.M. Simptomatologia locală a unui furuncul este prezentată de:

A. Placard eritematos, uşor indurat, dureros spontan şi la palpare, centrat în jurul unui fir

de păr;

B. Dureri înţepătoare, mâncărime;

C. Peste 2-3 zile pustula se sparge şi din ea se elimină un puroi alb gălbui;

D. Burbionul furunculului prezintă ţesuturi necrozate;

E. După eliminarea burbionului, rămâne o ulceraţie crateriformă.


185. C.M. Localizarea furuncului la nivelul feţei este foarte periculoasă, îndeosebi, dacă el este

localizat:

A. La buza superioară;

B. Perinazal;

C. Regiunea frontală;

D. Genian;

E. La buza inferioară.


186. C.M. Furunculul se poate prezenta:

A. Unitar;

B. Multiplu (furunculară);

C. Furuncul antracoid;

D. Hidrosadenita;



187. C.M. În caz de furuncul antracoid, sunt prezente şi semne generale de stare septică:

A. Frisoane, febră 39-400C;

B. Alterarea stării generale;

C. Cefalee, vertije (ameţeli), insomnie;

D. Inapenenţă, greţuri, vomă;

E. Paliditatea tegumentelor, transpiraţii, tremur.


188. C.M. Furunculul (la buza superioară, plica nazolabială, regiunea nazală, regiunea

suborbitară) localizat în zona cu reţea bogată sanguină şi limfatică adeseori provoacă complicaţii

severe ca:

A. Tromboflebita venelor faciale;

B. Meningita;

C. Tronboza sinuzurilor cerebrale;

D. Septicemie;

E. Abces endocranian.


189. C.M. Tratamentul local al furuncului în stadiul incipient constă în:

A. Prelucrare cu soluţie de iod 5%;

B. Pansamente umectate cu rivanol;

C. Aplicarea pungilor cu gheaţă;

D. Prişniţe cu soluţii hipertonice;

E. Pansamente cu unguent de sintomicină sau streptomicină.


190. C.M. Tratamentul general al furuncului este prezentat prin administrarea de:

A. Antibiotice (oxaciline, cefalosporine, tetraciclina);

B. Imunoglobuline, gamaglobuline, vaccinuri;

C. Autohemoterapia;

D. Transfuzii de sânge conservat în doze mici;

E. Sulfamide.


191. C.S. Ce nu se recomandă de făcut într-un furuncul al feţei:

A. Nu se face incizie;

B. Nu se taie burbionul;

C. Nu se va încerca niciodată examinarea prin presiuni digitale;

D. Nu se aplică comprese calde sau termofon;

E. Nu se face fizioterapie.


192. C.S. Tratamentul chirurgical al furuncului constă în:

A. Deschiderea prin incizie şi evacuarea conţinutului;

B. Prin presiune digitală se sparge colecţia purulentă;

C. Puncţia colecţiei cu puroi cu un ac larg;

D. Abcesul în buton de cămaşă se deschide prin două incizii încrucişate adânci;

E. Nu se face incizii, se aşteaptă autodeschiderea furuncului.


193. C.M. Procesele infecţioase buco-maxilo-faciale, în unele cazuri duc la complicaţii severe ce

pun în pericol viaţa pacientului, cauzele complicţiilor pot fi:

A. Tratamentul cu antibiotice incorect administrat;

B. Adresarea întârziată a pacientului;

C. Erorile diagnostice;

D. Terapia imunodepresantă;

E. Deschiderea incompletă a tuturor focarelor cu puroi.

Prelegeri

194. C.M. Complicaţiile generale ale proceselor inflamatorii BMF includ:

A. Septicemia;

B. Endocardita, miocardita;

C. Mediastinita, pleurita, pneumonia, abces cerebral;

D. Tromboflebita, sinuztrobita, meningita, abces cerebral;

E. Şocul septic.

Prelegeri

195. C.M. Complicaţiile locale ale proceselor inflamatorii BMF sunt:

A. Defecte, deformaţii;

B. Anchiloză, contracturi;

C. Cicatrice vicioase;

D. Paralizii faciale, neuralgii, dureri faciale;

E. Fracturi osoase, pseudoartroze.

Prelegeri

196. C.M. Cu toate mijloacele moderne de diagnostic şi tratament, de anestezie şi terapie

intensivă, de antibioterapie şi corticoterapie, fizioterapie etc. în rare cazuri, în abcese şi

flegmoane BMF, apar complicaţii ca limfangita şi tromboflebita venelor faciale, care au ca

patogenie:

A. Alergia microbiană şi autoalergia di cauza necrozei;

B. Inflamaţia şi traumarea endoteliului venelor, îndeosebi într-un organism

hipersensibilizat;

C. Schimbări endovasculare de coagulare cu formarea unor tromburi;

D. Reţeaua bogată de vase sanguine ale nasului, feţei şi fosei sfeno-maxilare comunică cu

v. angulară şi vasele orbitei şi intracraniene;


Prelegeri

197. C.M. Simptomele clinice locale ale tromboflebitei faciale sunt:

A. Edem pronunţat pe traiectul vaselor angulare şi faciale;

B. Palpator, se determină un infiltrat dur, dureros;

C. Hipertermia pielei în fâşii:

D. De-a lungul vaselor apar mici furunculi;

E. Toate. Prelegeri

198. C.M. Simptomatologia generală în tromboflebita facială este prezentată de:

A. Febră (39,5-400C), frison;

B. Stare generală alterată;

C. Paliditatea tegumentelor transpiraţii furunculi;

D. Cefalee, insomnie, vertigii, agitaţie;

E. Inapetenţă, pierderea capacităţii de muncă.

Prelegeri

199. C.M. În tromboflebita facială, schimbările sanguine sunt evidenţiate:

A. Leucocitoză cu devierea spre stânga;

B. Accelerarea reacţiei de sedimentare;

C. Se măreşte fibrinogenul în sânge;

D. Se măreşte factorul XII în sânge;

E. Indicii hemostazei deviaţi spre o hipercoagulemie.

Prelegeri

200. C.M. În unele cazuri, tromboflebita facială poate provoca procese inflamatorii ale

sinuzurilor endocraniene (sinustromboză) cu o simptomatică specifică:

A. Edem palpebrar, chemosis, ptoză exoftalm;

B. Simptomatica de meningită;

C. Afazie;

D. Scăderea vederii, până la pierderea ei totală;

E. Pareza nervului facial şi altor nervi.

Prelegeri

201. C.M. Meningita cauzată de abcese, flegmoane ale regiunii BMF are simptomatica:

A. Cefalee, vărsături, tulburării de vorbire, sensibilitate;

B. Hipertemie;

C. Rigiditatea muşchilor occipitali;

D. Deficit motor de diferite grade;

E. Schimbări în lichidul cefalorahidian (se determină după puncţii lombare).

Prelegeri

202. C.M. Manifestările clinice mai importante, care sugerează diagnosticul de meningită acută

bacteriană sunt următoarele:

A. Debut brusc cu febră,frison, cefalee, fotofobie, greţuri, vărsături, agitaţie,

psihomotorie, sau comă;

B. Prezenţa simptomului meningian (redoarea cefei, semnul Kerning, semnul

Brudzinski);

C. Semne cefalice (agitaţie, psihomotorie, delir. Halucinaţii vizuale, confuzie);

D. Torpoare, somnolenţă, comă;

E. Crize de epilipsie, hemiplegie, afazie, paralizii ale nervilor cranieni.

Prelegeri

203. C.M. Simptomatologia mediastinitei este specifică şi se prezintă prin:

A. Poziţia pe şezute cu capul plecat;

B. Adinamie, somnolenţă, agitaţie;

C. Tendinţă de fugi din salon, logoree, agresivitate;

D. Febră (39-400C), frison;

E. Plus (140-150) aritmie, slab bătut, tensiune arterială scăzută.

Prelegeri

204. C.S. Simptomul principal în mediastenită poate fi:

A. Tusea;

B. Afectarea deglutiţiei;

C. Dispnee cu ritm de respiraţii 45-50;

D. Greţuri, vărsături;

E. Febră, frison.

Prelegeri

205. C.M. Mecanismul patogenic al septicemiei presupune prezenţa următorilor factori:

A. Poarta de intrare (înţepături şi plăgi septice, infecţii osoase sau ale ţesuturilor moi);

B. Focarul septic (septicemie) este locul în care microbii se multiplică şi de unde se

revarsă în organism;

C. Reţeaua vasculară bogată a regiunii, amigdalelor favorizează producerea de septicemii

(căile vasculare, directe etc.);

D. Prezenţa germenilor patogeni în sânge, continuă sau intermitentă, este dovedită prin

hemoculturi pozitive;

E. Metastazele septice (pilmonare, articulare, osoase, peritoneale, cerebrale, cardiace,

mediastin etc.).

Prelegeri

206. C.S. Un rol important, dacă nu cel mai de bază în septicemie, îl joacă:

A. Cantitatea şi virulenţa agenţilor patogeni;

B. Forma de exigenţă a microbilor (aerobi, anaerobi);

C. Starea rezistenţei organismului uman (imunodeficitul);

D. Vârsta, genul,starea socială a pacientului;

E. Mărimea şi localizarea focarului.

Prelegeri

207. C.M. Simptomatologia septicemiei (ca o complicaţie a proceselor inflamatorii BMF) este

deosebit de variată, în funcţie de:

A. Natura agentului patogen;

B. Situaţia focarului septic;

C. Legătura lui cu circulaţia generală;

D. Starea de rezistenţă a organismului invadat;


Prelegeri

208. C.M. Pentru un diagnostic corect în septicemie, este necesar să constatăm:

A. Febra şi frisoanele nu corespund cu focarul şi starea lui locală;

B. Depistarea focarului (furuncul, flegmon etc.);

C. Erupţii cutanate (furunculi) de-a lungul vaselor;

D. Starea de rezistenţă a organismului invadat;


209. C.S. Izolarea agentului patogen din sânge în septicemie se face prin mai multe hemoculturi:

A. Pentru germenii aerobi obişnuiţi;

B. Pentru anaerobi;

C. Pentru germenii care se dezvoltă în atmosferă de CO2;

D. O singură hemocultură pentru toţi germenii patogeni;


Prelegeri

210. C.S. Cauza adenitelor infecţioase este:

A. Complicaţia anesteziei locale;

B. Leziuni traumatice dento-parodontale;

C. Fracturile maxilarelor;

D. Procesele inflamatorii perimaxilare;

E. Tumorile maligne.


211. C.M. Morfologic se determină următoarele forme de adenite:

A. Hiperplastice;

B. Descuamatice;

C. Productive;

D. Hiperplastico-descuamative;

E. Poliforme.


212. C.S. În funcţie de cauză şi tabloul clinic, mai frecvent întâlnim umătoarele forme de

adenite:

A. Adenite cronice;

B. Adenite specifice;

C. Acute seroase (celulite);

D. Acute purulente;

E. Adenoflegmonul.


213. C.M. Limfangita acută se caracterizează prin următoarele simptome clinice:

A. Hipertermie şi edem în formă de fâşii;

B. Dureri neevidenţiate;

C. Palpator se determină nişte filete moi, puţin dureroase;

D. Rareori se determină o febră 37-37,50C;

E. Slăbiciuni, cefalee, insomine etc.


214. C.M. Principalele simptome clinice ale adenitelor purulente acute sunt:

A. Dureri violente;

B. Mărirea în volum a limfonodului;

C. Hiperemia tegumentelor;

D. Febră de 37,8-37,50C;

E. Palpator se determină mărirea în volum a limfonodului, durere, nodulul fixat;

Chirurgie buco-maxilo-facială G.Timoşca, C.Burlibaşa,1992 Chişinău pag345

215. C.M. Adenoflegmonul debutează:

A. Spontan (în câteva ore);

B. Acut (în 24-36 ore);

C. Lent (în câteva zile, săptămâni);

D. Invizibil;

E. Fără nici o simptomatică.


216. C.M. Principalele simptome clinice ale adenoflegmonului sunt:

A. Stare generală alterată;

B. Febră până la 38-39,50C;

C. Durere;

D. Simptome de intoxicaţie;

E. Schimbări sanguine.


217. C.S. Care forme clinice de adenite sunt tratate conservativ:

A. Adenitele acute purulente;

B. Adenite specifice;

C. Adenite acute seroase (celulita);

D. Traumatice;

E. Toate formele de adenite.


218. C.S. Principalul, în tratamentul adenitelor acute purulente, este:

A. Înlăturarea focarului;

B. Antibioticoterapia;

C. Intervenţia chirurgicală (deschiderea lăcaşului cu puroi);

D. Prişniţe, pansamente cu unguente;

E. Fizioterapie.


219. C.M. În care forme de adenite intervenţia chirurgicală (deschiderea lăcaşului cu puroi) este

principală:

A. Acute seroase;

B. Cronice;

C. Acute purulente;

D. Specifice;

E. Adenoflegmon.


220. C.S. Care din adenitele enumerate mai jos dau complicaţii grave:

A. Adenoflegmonul genian;

B. Adenoflegmonul submentonier;

C. Adenoflegmonul submandibular;

D. Adenoflegmonul cervical;

E. Adenoflegmonul parotidian.

221. C.S. Prognoza adenitelor este:

A. Provoacă complicaţii renale;

B. Provoacă complicaţii septice grave;

C. De regulă, satisfacătoare;

D. De la caz la caz, satisfăcător;

E. În unele cazuri provoacă septicemie, mediastinite, tromboze.


222. C.M. După deschiderea (incizia) adenoflegmonului, evoluţia se manifestă prin:

A. Creşterea temperaturii corporale;

B. Micşorarea edemului;

C. Agravarea stării generale;

D. Dispariţia puroiului din rană;

E. Îmbunătăţirea stării generale.


223. C.S. Adenitele acute intraparotidiene se pot confunda cu:

A. Tumorile mixte parotidiene;

B. Tumorile chistice parotide;

C. Adenoame;

D. Parotiditele acute;

E. Parotiditele cronice.


224. C.M. Infecţiile specifice localizate în teritoriul BMF la nivelul părţilor moi şi oaselor sunt:

A. Furunculul şi carbunculul;

B. Piodermitele;

C. Actinomicoza;

D. Tuberculoza;

E. Sifilisul.


225. C.M. Indicaţi care din cele 5 specii de actinomycetes, cel mai frecvent provoacă

actinomicoza la om:

A. Actinomicoza bovi;

B. Actinomicoza israeli;

C. Actinomicoza odontoliticus;

D. Actinomicoza viscosus;

E. Actinomicoza vaeslundi.


226. C.S. Oasele faciale pot fi invadate de actinomicoză, însă cel mai frecvent invadează osul:

A. Maxila;

B. Nazale;

C. Zigomat (malarul);

D. Mandibula;

E. Palatinal.


227. C.S. Elementul de bază patologoanatomic al actinomicozei este:

A. Fistulele;

B. Puroiul;

C. Granulomul specific (nodulul);

D. Necroza ţesuturilor;

E. Toate.


228. C.M. Incidenţa actinomicozei în regiunea OMF este de 4 ori mai mare decât în restul

organismului, însă predominant se localizează:

A. În limbă;

B. În planşeul bucal;

C. În glandele salivare;

D. În oase;

E. Perimandibular.


229. C.M. Tratamentul chirurgical în actinomicoza orală constă în:

A. Deschiderea şi aerisirea abceselor colectate;

B. Excizia chirurgicală în colecţii limitate;

C. Rezecţia limitată a osului afectat;

D. Chiuretajul traiectelor fistuloase;

E. Tratamentul actinomicozei este doar medicamentos.


230. C.S. Actinomicoza are un debut:

A. Acut în 14-36 ore apoi, în câteva zile se extinde pe tot teritoriul BMF;

B. Spontan în câteva ore;

C. Cronic în câteva zile;

D. Lent, fără semne caracteristice;

E. Ca o supuraţie obişnuită localizată, apoi capătă caracter difuz.


231. C.M. Tabloul clinic local al actinomicozei este prezentat de unele simptome specifice ca:

A. Debutul lent, fără semne caracteristice;

B. Regiunea afectată la palpare are aspectul unei tumefacţii dure, lemnoase pe care se

formează abcese mici;

C. Tegumentele, în marea majoritate, au aspect roşu violet, au abcese şi fistule;

D. Trismus în localizarea proceselor în regiunea muşchilor motorii;

E. Durata proceselor locale este de luni şi ani de zile.


232. C.M. Caracterele unei leziuni de origine tuberculoasă în teritoriul maxilo-facial sunt:

A. Prezenţa baciului Koch la nivelul leziunii;

B. Izolarea germenilor prin culturi;

C. Inoculări pozitive la cobai;

D. Reacţia pozitivă focală la tuberculină;

E. Structura histologică (granulomul tubercului).


233. C.M. În teritoriul ţesuturilor buco-maxilo-faciale se descriu următoarele forme de

tuberculoză:

A. Primară;

B. Secundară;

C. A oaselor maxilare;

D. A limfonodulilor;

E. A glandelor salivare.


234. C.M. Manifestările bucale ale tuberculozei secundare îmbracă următoarele aspecte clinice:

A. Ulceraţia;

B. Lupusul bucal;

C. Goma;

D. Granulaţia circumscrisă;

E. Adenita bacilară.


235. C.M. Adenita în tuberculoză cervicofacială se:

A. Fistulizează;

B. Dispare după un timp;

C. Îndurează;

D. Rămâne ca adenită cronică persistentă;



236. C.M. Tuberculoza primară se caracterizează prin existenţa complexului primar format din:

A. Ulceraţie (şancru);

B. Adenopatie;

C. Goma;

D. Lupusul TBC;

E. Osteomielita.


237. C.M. Sifilisul este o boală venerică, cu evoluţie cronică şi intermitentă, cu următoarele

perioade:

A. Celulita acută şi cronică;

B. Sifilisul primar;

C. Sifilisul secundar;

D. Sifilisul terţiar;



238. C.S. Localizarea cea mai frecventă a unei gome sifilitice o constituie:

A. Buzele;

B. Limba;

C. Bolta palatină;

D. Obrazul;

E. Joncţiunea cutaneo-mucoasă a buzelor.


239. C.M. Din toate formele de sinuzite cel mai frecvent întâlnim (aşezaţi-le în ordinea

cuvenită):

A. Alergice;

B. Traumatice;

C. Rinogene;

D. Odontogene;



240. C.M. Printre factorii etiologiei ai sinuzitelor odontogene, adeseori se întâlnesc:

A. Parodontita apicală granuloasă la dinţii superiori frontali;

B. Rezistenţa organismului scăzută;

C. Pungi parodontale adânci în regiunea premolarilor;

D. Parodontite apicale acute şi exacerbate ale molarilor superiori;

E. Chisturi radiculare suprainfectate ale premolarilor şi molarilor superiori.


241. C.M. Factorii cei mai des întâlniţi în sinuzita odontogenă sunt:

A. Tratamente endodontice la premolari şi molari cu împingerea maselor necrotice după

apex;

B. Suprainfectarea chisturilor radiculare;

C. Extracţii complicate ale 5, 6, 7;

D. Parodontită apicală acută sau exacerbată ale 5, 6, 7;

E. Scăderea rezistenţei organismului.


242. C.M. Simptomele clinice locale ale sinuzitelor acute sunt:

A. Dureri cu contractarea muşchilor;

B. Dureri violente cu iradiere în regiunea suborbitală;

C. Cacosmie, dureri pulsatile ce iradiază şi se înteţesc la schimbarea poziţiei capului;

D. Hiperemie şi edem al mucoasei nazale;

E. Eliminări de puroi din nas.


243. C.M. Simptomatologia locală în sinuzita acută maxilară poate releva:

A. Durere însoţită de manifestări musculare şi vasomotorii;

B. Durere cu caracter strict diurn, iradiată pretragian;

C. Cacosmie subiectivă şi durere cu caracter pulsatil, iradiată, exacerbată de poziţia

declivă a capului;

D. Edem şi hiperemia mucoasei;

E. La rinoscopia anterioară se observă o secreţie purulentă şi, uneori, polipi sinuzali.


244. C.M. Diagnosticul diferenţial al sinuzitei acute maxilare se face cu:

A. Osteomielita maxilară;

B. Chistul mucos intrasinuzal;

C. Tumori chistice dentare în faza de complicaţie septică;

D. Cilindromul;

E. Celulita geniană odontogenă.


245. C.M. precipitarea sărurilor minerale este favorizată de:

A. Hiposialie;

B. Staza salivară;

C. Alcalinitatea salivei;

D. Concentraţia mai mare de săruri minerale;

E. Prezenţa unor celule epiteliale descuamate.


246. C.M. Care din următoarele semne sunt prezente în cazul unei comunicări bucosinuzale:

A. Prin alveolă se pătrunde cu un stilet butonat în sinuz;

B. Manevra Valsalva negativă;

C. Radiologic, apareimagine de sinuz normal;

D. Se poate decela radiologic comunicarea buco-sinuzală;

E. Refularea lichidelor pe nas.


247. C.M. În cazul comunicării buco-sinuzale care întreţine o sinuzită cronică se practică:

A. Extracţia dintelui cauzal sub protecţie de antibiotice;

B. Puncţie sinuzală şi plastia comunicării;

C. Plastia comunicării;

D. Cura radicală a sinusului afectat;

E. Toate acestea.


248. C.M. Care din următoarele metode pot fi folosite la închiderea unei comunicări buco-

sinuzale:

A. Sutura într-un plan;

B. Sutura în două planuri cu lambou pediculat;

C. Avivarea marginilor plăgii cu sutură;

D. Sutura în două planuri, cu mucoasă adusă din vecinătate;

E. Sutura într-un plan, cu protecţie de meşă iodoformată subconformator.


249. C.M. Sinuzita cronică maxilară poate prezenta următoarele semne clinice:

A. Cacosmie subiectivă permanentă;

B. Durere lancinantă iradiată, nocturnă;

C. Rinoscopia anterioară relevă prezenţa unei secreţii mucopurulente unilateral, cu

mucoasa hiperemică, îngroşată;

D. Durerea este prezentă, mai ales, dimineaţa;

E. Faza de debut este asimptomatică şi corespunde dezvoltării intraosoase deformînd apoi

pereţii orbitei şi împingînd globul ocular.

A.Rotaru ch.maxilo-facială Cluj-Napoca 2003 pag.

250. C.S. În sinuzita cronică de origine dentară se începe tratamentul prin:

A. Cura radicală a sinusului;

B. Extracţia dintelui cauzal;

C. Tratamantul fizioterapic;

D. Aerosolii;

E. Toate au indicaţie;


251. C.M. Sinuzurile acute îmbracă următoarele forme:

A. Sinuzita catarală;

B. Sinuzita seroasă;

C. Sinuzita purulentă;

D. Sinuzita hiperplastică;

E. Sinuzita papilomatoasă.


252. C.S. De bază în diagnosticul sinuzitelor cronice este:

A. Puncţia;

B. Rinoscopia;

C. Radiografia;

D. Diafanoscopia;

E. Examenul clinic.


253.CM. Care din manoperele enumerate mai jos ne dau informaţie în diagnosticul

comunicărilor buco-sinuzale:

A. Trecerea cu o sondă butonată prin alveolă în sinus;

B. Puncţia;

C. Simptomul pozitiv Valsava;

D. Rinoscopia anterioară;

E. La presiune, creasta alveolară este dureroasă.


254. CS. Cea mai des întîlnită cauză a perforării fundului sinusului este:

A. Rezecţia de os la înlăturarea tumorilor;

B. Extracţia molarilor superiori;

C. Coma sifilitică;

D. Osteoradionecroză;

E. Trauma osului maxilar.


255. CM. În tratamentul sinuzitelor odontogene cronice sunt indicate:

A. Administrarea antibioticelor cu aspect larg de acţiune;

B. Extracţia dintelui cauzal şi administrarea antibioticelor;

C. Sinusotomia radicală după Caldwe-Luc, dacă tratamentele n-au efect;

D. Drenajul sinusului;

E. Puncţia.


256. CS. Accidentele sinuzale ale extracţiei dentare se pot produce la:

A. Toţi dinţii arcadei superioare;

B. Incisivii şi caninii superiori;

C. Premolarii şi molarii superiori;

D. Premolarii şi molarii inferiori;

E. Nu contează localizarea dintelui extras.


257. CM. Care sunt elementele de bază în operaţia de sinusotomie după Caldwell-

Luc:

A. Incizia pe fundul sacului vestibular de la dinţii 2-7;

B. Decolarea lamboului şi formarea ferestrei în sinus la nivelul fosei canine;

C. Îndepărtarea elementelor patoogice (mucoasa afectată, resturi radiculare împinse,

material de obturaţie);

D. Formarea orificiului de comunicare în meatul nazal inferior;

E. Umplerea sinusului cu meşă de tifon iodoform şi sutura pe marginile plăgii cu fire

nerezorbabile.


258. C.M În comunicările buco – sinuzale închiderea orificiului de comunicare se

face:

A. Cu un lambou trapezoidal mucoperiostal vestibular;

B. Cu un lambou oval prelungit de pe mucoperiostul boltei palatine;

C. Cu un lambou oval prelungit de pe fundul sacului vestibular;

D. Cu două lambouri în două planuri;

E. Cu ciupirea marginii alveolare şi două incizii paralele (vestibular şi

palatinal) cu marginea orificiului şi sutură.


259. C.S. Prin ductul (canalul) Stenon se revarsă saliva de la glanda:

A. Sublinguală;

B. Submandibulară;

C. Parotidiană;

D. Accesorie;

E. Nici un răspuns corect.


260. C.S Ductul (canalul) Stenon se deschide pe mucoasa cavităţii bucale în

regiunea:

A. Geniană;

B. Sublinguală;

C. Geniană la nivelul primului molar superior;

D. Palatină;

E. Retromolară.


261. C.S Ductul (canalul) Wharton se deschide pe mucoasa cavităţii bucale în

regiunea:

A. Sublinguală;

B. Palatină;

C. Retromolară;

D. Geniană;

E. Geniană la nivelul molarului de şase ani.


262. C.S Prin ductul (canalul) Wharton se elimină saliva din glanda:

A. Parotidă;

B. Sublinguală;

C. Accesorii;

D. Submandibulară;

E. Toate răspunsurile sunt corecte.


263. C.S Prin ductul (canalul) Bartholomini se elimină saliva din glanda:

A. Submandibulară;

B. Sublinguală;

C. Parotidă;

D. Accesorii;



264. C.M. Parotida este cea mai voluminoasă glandă salivară şi este localizată în

loja parotidiană cu următoarele limite:

A. Anterior – ramura ascendentă a mandibulei:

B. Posterior – mastoida pe care se inserează sternocleidomastoidianul şi

digasticul;

C. Superior – ATM şi meatul acustic extern;

D. Inferior – despărţitura submandilopectinee;

E. Median – faringele, şi extern – fascia cervicală superficială.


265. C.M Disfuncţiile secretorii ale glandelor salivare sunt:

A. Sialoree;

B. Ptialism;

C. Hipersalivaţie;

D. Hiposialie;

E. Asialie.


266. C.M Sialodochitele reprezintă procese inflamatorii localizate la nivelul:

A. Canalului Wharton;

B. Canalului Stenon;

C. Glandelor salivare mari;

D. Glandelor salivare mici;

E. Toate.


267. C.M Sialodochita se prezintă sub mai multe forme:

A. Sialodochita litiazică acută;

B. Sialodochita litiziacă cronică;

C. Sialodochita fibrinoasă cronică;

D. Sialodochita purulentă cronică;

E. Toate.


268. C.S. La examenul sialografic cu substanţe de contrast în sialodochită se

determină:

A. Îngustarea canalului exterior;

B. Dilatarea importantă a canalului exterior;

C. Nici o schimbare a canalului exterior;

D. Canalul exterior prezintă zone lărgite,altele normale;



269. C.M Tratamentul sialodochitei constă în:

A. Înlăturarea dopurilor de fibrină sau a calculilor salivari;

B. Administrarea de sialogoge şi dezinfectante salivare;

C. Tratament antiinfecţios general şi local în caz de sialodochită purulentă;

D. Masaj al glandelor şi ducturilor spre ostium;

E. Fizioterapie (raze laser,ultrasunet, electroforeză etc).


270. C.S Sialoadenitele acute reprezintă inflamaţii localizate la nivelul:

A. Canalelor glandelor salivare mari;

B. Glandelor salivare mici;

C. Glandelor parotide şi submandibulare;

D. Limfonodulilor situaţi în lojă cu glandele;



271. C.M Factorii favorizanţi ai sialoadenitelor acute sunt:

A. Igiena defectuoasă;

B. Pătrunderea de corpi străini pe canalele exctretorii;

C. Boli cronice ale glandelor salivare;

D. Diminuarea secreţiei salivare;

E. Infecţii grave şi îndeosebi stări caşetice şi postoperatorii.


272. C.M Infectarea glandelor salivare se poate face prin următoarele mecanisme:

A. Transosoasă;

B. Submucoasă;

C. Limfactică;

D. Hematogenă;

E. Pe calea canalului principal de excreţie.


273. C.M În parotidita acută supurată,bilateralitatea fenomenelor este:

A. Un semn de gravitate a bolii;

B. Un semn de remisie spontană a bolii;

C. Un pronostic rezervat;

D. De obicei, această afecţiune este bilaterală,rareori unilaterală;

E. Bilateral,numai cînd debutul este nodular.


274. C.M Submaxilita acută supurată se prezintă printr-un şir de simptome locale

ca:

A. Tumefacţie submandibulară cu pielea congestionată;

B. Marginea mandibulei apare ştearsă;

C. Glanda mărită în volum,infiltrată,dureroasă la palpare;

D. Congestia şi edemul mucoasei sublinguale;

E. La presiune pe glandă,prin orificiul canalului Wharton iese puroi.


275. C.M Care dintre următoarele afirmaţii sunt corecte în parotiditele supurate:

A. Bombarea apare înaintea tragusului;

B. Orificiul canalului Stenon este tumefiat,întredeschis,la presiune apare

puroi;

C. Tegumentele congestionate pronunţate;

D. Trismusul;

E. Afecţiunea este însoţită de dureri la mişcarea mandibulei.


276. C.M. În sialoadenitele parotidiene, se descriu următoarele forme anatomo –

clinice:

A. Toxică;

B. Supurată;

C. Gangrenoasă;

D. Catarală;

E. Litiazică.


277. C.M. Sialografia cu iodolipol în sialoadenite se face în caz de:

A. Inflamaţie catarală acută.

B. Inflamaţie purulentă;

C. Epideparotidită;

D. Sialoadenite cronice parenchimatoase;

E. Sialoadenite cronice interstiţiale.


278. C.M. În parotidita parenchimatoasă sialograma prezimtă aspect de:

A. Cavităţi ovale sau rotunde pe fondul parenchimului intact;

B. Imaginea de strugure de poamă(pom în floare);

C. Ducturile în unele locuri sunt abrupte, însă sunt bine conturate;

D. Ductul principal e dilatat;

E. Toate ducturile glandei sunt dilatate.


279. C.M. În tratamentul complex al sialoadenitelor acute în canalul exterior se

introduce:

A. Apă oxigenată de 3 %;

B. Iodolipol 1- 2 ml;

C. Antibiotice şi fermenţi;

D. Soluţie caldă de furacilină;

E. Salivă artificială.


280. C.S. În tratamentul sialoadenitelor acute sunt recomandate comprese cu:

A. Unguent Vişinevschi;

B. Cu alcool diluat;

C. Dimexid,hydrocortizon,analgezice;

D. Comprese calde cu antibiotice;

E. Fierturi de plante medicinale.


281. C.S Sialolitiaza se întîlneşte cu cea mai mare frecvenţă în :

A. Glandele salivare mici;

B. Canalul Stenon;

C. Glanda parotidiană;

D. Glanda sublinguală;

E. Canalul Wharton şi glanda submandibulară.


282. CM. În formele clinice avansate de parotidită interstiţială se constată:

A. În permanenţă, glanda e mărită în volum;

B. Suprafaţa (la palpare) e netedă;

C. Suprafaţa noduroasă, neconturată, pe alocuri zone moi;

D. În unele cazuri, apar uscăciuni în cavitatea bucală;

E. La masajul glandei din ostium se elimină abundent –salivă.


283. CS. În parotiditele cronice parenchimatoase, sialograma evidenţiază:

A. Dilatarea tuturor ducturilor;

B. Un arbore înflorit;

C. Îngustarea tuturor ducturilor;

D. Îngustarea ducturilor de ordinea I, II, III şi rareori de IV;

E. Schimbări numai în parenchim sub formă de mingi mici şi mari.


284. C.S Din toate bolile glandelor salivare o frecvenţă mare o are:

A. Tumorile benigne;

B. Abcesele şi flegmoanele;

C. Fistulele salivare;

D. Sialolitiaza;



285. CM. Diagnosticul diferenţial al parotiditelor cronice se face cu:

A. Tumori parotidiene;

B. Sindrom Sjogren;

C. Boala Michulich;

D. Parotidite litiazice;

E. Flegmon hemifacial.


286. CS. Parotidita acută epidemică (oreionul) este produsă de:

A. Streptococi, stafilococi;

B. Virusul rubeolei;

C. Virusul urlian;

D. Treponemă pallidum;

E. Virusul rujeolei.


287. CS. Perioada de incubaţie în parotidita epidemică este:

A. 3-5 zile;

B. 7-12 zile;

C. 16-20 zile;

D. 21-30 zile;

E. Câteva ore.


288. CM. Parotidita epidemică (oreionul) este o boală infectocontagioasă şi se răspîndeşte mai

ales:

A. La copiii între 5-15ani din colectivităţi (grădiniţe, şcoli);

B. La adolescenţi (licee, colegii, universităţi);

C. La militari (în unităţi militare);

D. La bătrîni;

E. La orice vîrstă e răspîndită în egală măsură.


289. CM. Simptomatologia generală în parotidita acută epidemică (oreionul) este prezentată de:

A. Debut brusc (după perioada de incubaţie 16-20 zile) cu febră, frison.

B. Artralgii;

C. Mialgii;

D. Indispoziţie, cefalee;

E. Scăderea apetitului.


290. CM. În parotidita acută epidemică (oreionul) simptomele locale sunt:

A. Tumefierea parotidiană difuză iniţial unilateral apoi (în 60-80 %) bilateral;

B. Durere uşoară ce durează 7-10zile;

C. Uneori trismus moderat;

D. Endobucal mucoasa geniană uşor edemaţiată, ostiumul canalului Stenon tumefiat şi

roşu;

E. La presiune pe glandă nu se elimină puroi.


291. CM. Plăgile glandelor salivare, ca etiologie, pot avea mai multe cauze:

A. Prin înţepare;

B. prin zdrobire;

C. Prin tăiere (lamă,cuţit, foarfece etc.);

D. Contuzii (leziuni închise);

E. Armă de foc.


292. CM. Cel mai frecvent, plăgile afectează glandele:

A. Parotidiene;

B. Submandibulare;

C. Sublinguale;

D. Toate în egală măsură;

E. Nici un răspuns corect.


293. CS. Plăgile parotidiene sunt cel mai des întîlnite,deoarece:

A. Parotida este cea mai mare glandă;

B. Parotida este situată lateral unde cel mai des acţionează agentul traumatic;

C. Parotida este mai expusă şi situată subcutanat;

D. Prin glandă trec un şir de vase,nervi;



294. C.M. Îngrijirea de urgenţă a plăgilor glandelor salivare se face în secţia

chirurgie maxilo –facială şi constă în:

A. Toaleta primară şi examinarea plăgii;

B. Înlăturarea corpilor străini;

C. Hemostaza cît mai îngrijită;

D. Suturarea nervului facial,vaselor,canalului Stenon(dacă sunt afectate);

E. Aplicarea suturilor strat cu strat şi pe piele.


295. C.M. Fistulele salivare pot fi:

A. Traumatice;

B. Postoperatorii;

C. Postinfecţioase;

D. Tumorale;



296. C.M Fistulele salivare se pot deschide spre:

A. Piele(externe);

B. Mucoasă(interne);

C. Bilaterale(spre piele şi spre mucoasă);

D. Intrasinuzal;

E. Spre faringe.


297. C.S Fistulele salivare sunt:

A. Căi multiple de scurgere a salivei;

B. Căi anormale de scurgere a salivei în diferite direcţii;

C. Căi de scurgere a salivei în canalul Stenon;

D. Căi de scurgere a salivei spre exterior;

E. Căi de scurgegre a salivei spre cavitatea bucală.


298. C.S O formă de fistulă salivară(adică o direcţie) nu prezintă interes clinic:

A. Fistule cu scurgere la piele;

B. Fistule cu scurgere la mucoase;

C. Fistule cu scurgere în două direcţii (piele,mucoase);

D. Fistulele canalului Stenon;

E. Fistule parenchimatoase.


299. C.M Simptomatologia fistulelor salivare este preuentată de :

A. Scurgerea salivei prin formaţiunea anormală (canalul spre piele),care e

mai mare în timpul masticaţiei;

B. Prezenţa unui orificiu abia vizibil;

C. Pielea din jurul fistulei uneori poate fi congestionată cu zone macerate;

D. Edem,pronunţat al glandei salivare;

E. Febră,frison,cefalee,alterarea stării generale.


300. C.S Sialolitiaza este o boală caracterizată prin :

A. Un proces inflamator acut;

B. Formarea calculilor în glandele salivare sau în canalele excretorii;

C. Un proces tumoral bening;

D. O celulită acută;

E. Un flegmon difuz al glandei salivare.


Date post:	03-Feb-2018
Category:	Documents
Upload:	nguyendien
View:	249 times
Download:	5 times

Teste an III - usmf.mdusmf.md/uploads/Downloads/Stomatologie/Arsenie Gutan/Teste anul III... ·...

Documents