+ All Categories
Home > Documents > Terorism Note Curs

Terorism Note Curs

Date post: 13-Jan-2016
Category:
Upload: cris-cristina
View: 291 times
Download: 5 times
Share this document with a friend
121
ARGUMENT Terorismul este o ameninţare foarte gravă. Gravitatea ei constă în abilitatea reţelelor şi organizaţiilor teroriste de a surprinde, prin dificultatea evaluării terorismului, prin valul de incertitudini şi de angoase care însoţesc acest fenomen, greu de înţeles şi de explicat. Oricât de importante şi de acute ar fi problemele care generează nedreptăţi şi nemulţumiri, ele nu explică fenomenul terorist. Terorismul nu este, aşa cum se încearcă uneori să se justifice, o reacţie a celui slab împotriva celui puternic, ci o acţiune premeditată, punitivă şi răzbunătoare, inumană, criminală-adesea sinucigaşă şi totdeauna feroce-care are ca obiectiv să distrugă, să ucidă cu cruzime şi să înspăimânte. Terorismul nu se justifică şi nu se poate justifica în nici un fel, întrucât el nu se prezintă nici ca o modalitate de deblocare a unei situaţii strategice aşa cum se prezintă, în general, războiul- nici ca o simplă reacţie de răzbunare împotriva unui duşman pe care nu-l poţi lovi altfel, ci ca o agresiune intempestivă şi criminală împotriva fiinţei uamne, a civilizaţiei şi sistemelor de valori. Dintotdeauna, acesta a fost rolul principal al terorismului şi, probabil, totdeauna tot acesta va fi. Fenomenul terorist este şi un rezultat al adâncirii faliilor strategice dintre civilizaţia democratică şi civilizaţiile nondemocratice, dintre civilizaţia de eprubetă şi
Transcript
Page 1: Terorism Note Curs

ARGUMENT

Terorismul este o ameninţare foarte gravă. Gravitatea ei constă în abilitatea

reţelelor şi organizaţiilor teroriste de a surprinde, prin dificultatea evaluării terorismului,

prin valul de incertitudini şi de angoase care însoţesc acest fenomen, greu de înţeles şi de

explicat. Oricât de importante şi de acute ar fi problemele care generează nedreptăţi şi

nemulţumiri, ele nu explică fenomenul terorist.

Terorismul nu este, aşa cum se încearcă uneori să se justifice, o reacţie a celui

slab împotriva celui puternic, ci o acţiune premeditată, punitivă şi răzbunătoare, inumană,

criminală-adesea sinucigaşă şi totdeauna feroce-care are ca obiectiv să distrugă, să ucidă

cu cruzime şi să înspăimânte. Terorismul nu se justifică şi nu se poate justifica în nici un

fel, întrucât el nu se prezintă nici ca o modalitate de deblocare a unei situaţii strategice

aşa cum se prezintă, în general, războiul- nici ca o simplă reacţie de răzbunare împotriva

unui duşman pe care nu-l poţi lovi altfel, ci ca o agresiune intempestivă şi criminală

împotriva fiinţei uamne, a civilizaţiei şi sistemelor de valori.

Dintotdeauna, acesta a fost rolul principal al terorismului şi, probabil, totdeauna

tot acesta va fi. Fenomenul terorist este şi un rezultat al adâncirii faliilor strategice dintre

civilizaţia democratică şi civilizaţiile nondemocratice, dintre civilizaţia de eprubetă şi

civilizaţia încremenită în subdezvoltare, prejudecăţi şi lipsă de mijloace. De asemenea,

lumea civilizată a creat un opus al său, care se dezvoltă chiar în interiorul ei, în sens

negativ-distructiv, ca un fel de cancer care-i cuprinde aproape toate structurile şi

funcţiunile, manifestându-se sub forma anomiei sociale, creşterii criminalităţii şi

inadaptării, proliferării economiei subterane şi terorismului identitar şi patologic.

Cu cât aceste falii se adâncesc mai mult, cu atât pericolele, ameninţările la adresa

societăţii moderne, precum şi vulnerabilităţile ei se înmulţesc. În această etapă de trecere

la o societate a cunoaşterii, de tip informaţional, caracterizată printr-o serie de

vulnerabilităţi de tranziţie (care-şi schimbă mereu configuraţia), terorismul găseşte un loc

propice de dezvoltare. Terorismul nu a afectat, până acum, în mod direct, România, deşi

ţara noastră se află pe unul dintre culoarele cele mai active ale traficanţilor de droguri şi

de carne vie, ale reţelelor mafiote şi ale crimei organizate, şi în apropierea unor zone

generatoare de conflicte şi terorism (Caucaz, Balcani, zona kurdă, Orientul Apropiat).

Însă participarea efectivă la războiul antiterorist, intrarea în NATO şi, în UE,

Page 2: Terorism Note Curs

proximitatea coridorului islamic, ca şi schimbarea configuraţiei economice, politice şi

sociale constituie premise ale unor posibile viitoare atacuri teroriste şi asupra României.

CAPITOLUL 1. GRUPARILE TERORISTE SI ESCALADAREA

VIOLENTEI IN LUMEA CONTEMPORANA

1.1. Consideraţii psihosociologice şi criminologice cu privire la activităţile

teroriste. Una din formele de manifestare a violenţei cel mai des întâlnite în ultima

vreme este activitatea teroristă, adică folosirea deliberată şi sistematică a unor mijloace

de natură să provoace teroare, în vederea atingerii unor scopuri (politice, materiale, de

răzbunare etc.). Aşa cum se poate observa, aceste grave manifestări de intoleranţă se pot

îndrepta împotriva ordinii internaţionale sau a regimului social-politic din interiorul

statelor. Asemenea acte pun în pericol relaţiile internaţionale, constituie o ameninţare

directă pentru pace, pot înrăutăţi relaţiile dintre state, prejudiciind grav climatul

internaţional. Actele de teroare sunt mai ales metode tipice ale grupărilor naţionaliste

care, lipsite de aderenţă politică de masă, caută să atragă atenţia lumii asupra existenţei

lor, încercând să creeze impresia falsă a unei forţe politice prezente în viaţa

internaţională.

De asemenea, un alt scop urmărit de autorii actelor de teroare este acela al

obţinerii unor foloase materiale- răpiri de persoane în vederea răscumpărării-răzbunării,

care pot merge până la schingiuiri sau ucideri, incendieri, explozii sau distrugeri de

bunuri din patrimoniul naţional. Pe lângă suferinţele fizice şi daunele materiale pe care le

cauzează direct, consecinţele actelor de terorism sunt multiple: pot determina o anumită

neîncredere între state, o stare de nesiguranţă cu consecinţe negative pentru continuarea şi

dezvoltarea normală a relaţiilor politice, economice, turistice etc., precum şi pentru

climatul intern din orice stat în care actele de teroare se repetă şi nu pot fi frânate de stat.

Astăzi, mai mult ca oricând, se constată că fenomenul terorist reprezintă un

adevărat flagel al acestui început de mileniu III, dobândind un caracter global prin

amploarea şi diversitatea manifestărilor sale. Cel mai grăitor exemplu în acest sens îl

constituie atacul terorist de la 11 septembrie 2001, asupra celor două clădiri simbol al

New York-ului, SUA. Efectul acestui act sângeros a fost o reacţie în lanţ a întregii lumi

civilizate alături de Statele Unite ale Americii, împotriva terorismului.

Page 3: Terorism Note Curs

Mai mult, nevoia de a combate şi elimina acest flagel internaţional a dus la

naşterea unor alianţe politice şi militare care până la acea dată erau de neconceput. Însăşi

priorităţile politice, economice şi militare ale marilor puteri au căpătat o altă ordine. Nu

are importanţă dacă cei care acţionează sunt numiţi separatişti, naţionalişti, anarhişti,

fanatici religioşi etc., ceea ce îi defineşte pe toţi este faptul că acţionează cu intenţia de a

inocula sentimentul de teroare unui număr mai mare de oameni decât cel al victimelor

potenţiale.

Actul terorist are însă şi ample consecinţe în planul vieţii politice interne:

paralizarea funcţionării normale a vieţii sociale, instituirea stării de panică şi nesiguranţă

publică, neîncrederea populaţiei în partidele de guvernământ şi autorităţi, introducerea

unor măsuri publice represive şi autoritare, odată cu pierderea unor drepturi democratice

şi constituţionale, şantajarea autorităţilor etc. Exemplul cel mai elocvent în acest sens îl

reprezintă răpirea şi asasinarea preşedintelui italian Aldo Moro.

În sfârşit, pe lângă efectele şi consecinţele amintite, teroriştii urmăresc şi

obţinerea de avantaje morale, publicitare, asupra mişcării pe care o reprezintă. Actul

terorist în sine şi pentru sine este egal cu zero: publicitatea sa este totul , spun specialiştii

luptei antiteroriste. Tendinţa de a face publicitate în jurul acţiunilor lor este o altă

caracteristică a terorismului şi se concretizează prin revendicarea atentatelor de către

gruparea autoare, de regulă la redacţiile unor mari cotidiene de presă sau prin solicitarea

directă autorităţilor (în acţiunile cu ostateci), de difuzare la radio a unui comunicat sau a

unui program politico-ideologic al mişcării respective.

În cazul ocupării ambasadei RFG din Suedia (1975), teroriştii au solicitat

autorităţilor ca posturile de televiziune din cele două ţări să transmită direct la televiziune

plecarea lor. Deseori, în goana după noutăţi şi senzaţional, ziariştii fac, fără voia lor, cel

mai de preţ serviciu grupărilor teroriste: reclama. Tot un element publicitar îl constituie

şi denumirea grupării, menită să sugereze, cel mai adesea, mişcări revoluţionare,

democratice, progresiste sau naţionaliste: Armata roşie japoneză; Brigăzile roşii; Armata

de eliberare populară (Turcia); Libertatea (Spania); Armata Republicană Irlandeză etc.

1.2. Definirea terorismului şi implicaţiile sale asupra climatului social.

Terorismul este divers clasificat şi definit. Se apreciază că există un terorism naţional

(intern) şi unul internaţional, un terorism de drept comun (banditism) şi unul politic, cât şi

Page 4: Terorism Note Curs

un terorism legal (de stat) şi unul ilegal1, toate aceste forme având drept caracteristici

esenţiale, caracterul violent, brutal şi organizat al acţiunii cât şi urmările sale ample, prin

provocarea stării de panică şi teroare în sânul unei colectivităţi. În ceea ce priveşte

reglementarea terorismului din punct de vedere juridic încercarea are o vechime

respectabilă şi aparţine legiuitorilor romani care, în anul 103 î.Ch., în Lex Apuleia, au

încriminat Crimen Majestatis, respectiv orice acţiune internă sau externă îndreptată

împotriva integrităţii statului. Mai târziu, în Evul Mediu, deşi unele state încurajau în

mod tacit (uneori chiar explicit) pirateria maritimă, folosită ca armă neconvenţională în

conflictele din acea vreme, în mod oficial ele au trebuit să declare în afara legii astfel de

acţiuni.

Se pare că terorismul a fost folosit cu conotaţie juridică şi în timpul revoluţiei

franceze, când Robespierre a declarat supremaţia legii teroriste în perioada cuprinsă între

luna martie 1793 şi luna iulie 1794. După terminarea primului război mondial, numeroşi

specialişti în ştiinţa dreptului penal au încercat să dea o definiţie general acceptabilă

terorismului. Tentativele au fost cel mai adesea însoţite de elaborarea unor norme de

drept internaţional public, incluse în tratate şi convenţii. Astfel, cu ocazia primei

conferinţe de unificare a dreptului penal, care a avut loc la Varşovia în anul 1927, s-a

adoptat un text prin care se introducea în categoria delicta juris gentium, alături de

piraterie, sclavie, vânzarea femeilor, traficul de droguri şi folosirea cu intenţie a unor

mijloace capabile să ducă la un pericol comun2 Noţiunea de pericol comun a fost

înlocuită cu termenul de terorism cu prilejul celei de-a treia conferinţe, care s-a

desfăşurat la Bruxelles, în perioada 26-30 iunie 1930, când s-a propus să se considere

acte de terorism orice acte ale oricui săvârşeşte crime contra vieţii, libertăţii sau

integrităţii corporale a persoanelor sau contra bunurilor vreunui stat sau a

particularilor, în vederea manifestării sau realizării unor idei politice sau sociale.

În anul 1972, ONU a realizat primul studiu asupra terorismului, dar cu toate

acestea comunitatea internaţională nu a putut ajunge la o definiţie universal acceptată cu

privire la acest fenomen, motivul principal fiind caracterul pseudopolitic al

terorismului. Din acest punct de vedere, există pe plan internaţional poziţii statale

1 Dicţionar diplomatic, Editura politică, 1979, p. 846 ;

2 I. Bodunescu, Flagelul terorismului internaţional, Bucureşti, Editura Militară, 1978, p. 12 ;

Page 5: Terorism Note Curs

divergente cu privire la legitimitatea organizaţiilor teroriste şi aceasta din simplul motiv

că ceea ce pentru unii înseamnă terorism, pentru alţii reprezintă luptă de eliberare

naţională. O confuzie mare, în plan conceptual, există şi cu privire la definirea diverselor

forme de violenţă: terorism, crimă organizată, război civil, stat dictatorial etc. Parcă

pentru a mări confuzia, în Proiectul de Statut privind crearea Tribunalului Penal

Internaţional, profesorul american Cherif Bassiouni, preşedintele Asociaţiei

Internaţionale de Drept Penal, în enumerarea infracţiunilor care ar putea face obiectul de

activitate al unui asemenea tribunal, nu include terorismul, ci doar anumite acte de

terorism3.

În literatura de specialitate4 sunt menţionate câteva caracteristici definitorii a

conceptului de terorism, pe baza cărora s-a încercat şi o definire a acestui fenomen. Ne

raliem şi noi la această formă de delimitare a terorismului de alte fenomene similare, pe

baza următoarelor caracteristici: a) violenţa şi ameninţarea cu violenţa; b) folosirea

sistematică şi persistentă a violenţei; c) existenţa obiectivelor politice; d) terorismul,

alternativă la războiul convenţional.

Plecând de la aceste caracteristici, autorii mai sus menţionaţi au definit terorismul

ca fiind o strategie persistentă şi sistematică de utilizare a violenţei de către un stat sau

un grup politic împotriva altui stat sau grup politic, cu scopul de a realiza obiective

politice, prin constrângerea determinată de declanşarea unei stări de teroare şi

intimidare colectivă.

1.3. Formarea, organizarea şi funcţionarea grupărilor teroriste. Un prim

aspect al procesului de recrutare a indivizilor pentru activitatea teroristă îl constituie

alegerea şi studierea îndelungată (luni, ani) a candidatului. Cel mai adesea el este

propus pentru recrutare de unul din membrii grupului care îl cunoaşte mai demult şi

consideră că el corespunde sub aspect motivaţional, atitudinal, ideologic, religios

(terorismul arab, irlandez), naţional-extremist (terorismul spaniol) sau prezintă suficiente

înclinaţii aventuriste. Iniţial se încearcă o apropiere şi o tatonare discretă a atitudinilor,

dorinţelor şi intenţiilor sale referitoare la activitatea ilegală, teroristă, cât şi la adeziunea

sa la valorile grupului. Urmează un alt moment al recrutării, acela al testării capacităţilor

3 Ch. Bassouini, Draft Statute, International Criminal Tribunal, AIDP, 1992, p. 174-176 ;

4 Pentru detalii vezi Gh. Nistoreanu, C. Păun, op. cit., p. 268-270 ;

Page 6: Terorism Note Curs

volitive ale individului: curajul, îndrăzneala, stăpânirea de sine, cruzimea, tenacitatea,

perseverenţa etc. Pentru testarea acestor însuşiri, grupurile teroriste imaginează sau

improvizează diverse probe, unele incluse în însăşi activitatea generală de pregătire şi

instruire, altele prealabile, dar eliminatorii. Din această ultimă categorie face parte, spre

exemplu, proba câinelui mort, utilizată de gruparea teroristă arabă Septembrie negru.

Individului i se cere să poarte pe braţele dezvelite, pe distanţa câtorva zeci de

metri, cadavrul în putrefacţie al unui câine mare, stăpânindu-şi perfect orice grimasă de

scârbă sau semn de slăbiciune, apoi să-l depună într-o ladă. Cei care nu reuşesc acest

lucru sunt respinşi sau, în cazuri limitate, sunt acceptaţi în grupare sub alte calităţi decât

cele de combatanţi (curieri spre exemplu). Alteori, individului i se cere să comită o

anumită infracţiune, să omoare o anumită persoană, de regulă din categoria celor care se

arată împotriva grupării. Dincolo de rezolvarea acestor probe, însuşirile amintite au şi

semnificaţia adeziunii individului la valorile grupării, şi oferă suficiente temeiuri de

siguranţă că individul ales nu va trăda sau părăsi gruparea.

Vârsta teroriştilor se situează în general, între 22-25 de ani. În America Latină şi

Spania, media de vârstă a teroriştilor este apreciată între 23-24 ani, în Germania şi

Palestina 30-31 ani. Se observă însă tendinţa de scădere a vârstei membrilor terorişti arabi

mergând chiar până la 12-14 ani. Vârsta liderilor tinde să crească în măsura în care

aceştia se menţin în fruntea mişcării.

Sexul. Predomină bărbaţii. Totuşi, într-o serie de grupări teroriste, ca spre

exemplu Baader Meinhoff, femeile reprezentau peste 60%, multe dintre ele ocupând aici

posturile de conducere (Ulrike Meinhoff în fruntea grupării), ca de altfel şi în alte

organizaţii teroriste (Brigăzile Roşii, Armata Roşie Japoneză). Se observă tendinţa de

sporire continuă a ponderii femeilor în grupările teroriste (cu excepţia grupărilor

islamiste), cât şi utilizarea lor tot mai frecventă în acţiunile violente. Ele sunt preferate şi

pe considerentul că, în general, sunt mai puţin suspectate de violenţă de către populaţie şi

chiar de poliţie, au mai mari posibilităţi de mascare, deghizare şi de scăpare din

supraveghere, pot pătrunde mai uşor în obiective şi pot fi folosite cu bune rezultate şi în

unele activităţi sociale (surori medicale, curiere, gazde).

Originea socială. Covârşitoarea majoritate a teroriştilor sunt născuţi şi trăiţi în

marile oraşe şi provin din clasa mijlocie şi din păturile înstărite ale societăţii. Surprinde

Page 7: Terorism Note Curs

de asemenea ponderea ridicată a celor proveniţi din familii de intelectuali şi funcţionari

guvernamentali.

Studii şi profesii-majoritatea membrilor grupurilor teroriste au studii superioare

sau urmează (urmau) cursurile unor universităţi. Astfel, spre exemplu, organizaţia

extremist-teroristă italiană Brigăzile Roşii a fost înfiinţată de către studenţii extremişti

catolici de la facultatea de sociologie a Universităţii din Trento. Tot la umbra unor

universităţi s-a format Armata Roşie Japoneză (formată din studenţi şi profesori), cât şi

gruparea libiană Gamal Abdel Nasser. Profesiile extremiştilor sunt şi ele extrem de

diverse. Andreas Baader-fără ocupaţie, fiul unui reputat istoric împuşcat în război; Ulrike

Meinhoff-fostă ziaristă, redactor şef al unei reviste contestatare, se bucura de o bună

reputaţie în înalta societate hamburgheză. La incendierea a două supermagazine (1968),

constituind prima lovitură a grupului, iau parte 4 terorişti: Andreas Baader, logodnica sa,

fiică de preot, un student în istoria artei şi un actor de teatru.

Cât priveşte organizarea şi funcţionarea grupului terorist, vom lua ca exemplu

gruparea teroristă Brigăzile Roşii, înfiinţată în anul 1969 de studenţi şi profesori

extremişti, în climatul de dezordine şi frământări sociale al societăţii italiene.

Manifestările grupării au îmbrăcat iniţial forme relativ uşoare (proteste, manifeste,

ameninţări), ulterior, odată cu conturarea unei ideologii proprii, ele se concretizează în

atacuri cu bombe, răpiri şi asasinate politice (perioada radicală a organizaţiei).

Membrii grupării sunt organizaţi într-un sistem piramidal, pe baza principiului

compartimentării acţiunilor, cu structuri etanşe, conduse de un responsabil, singurul care

are acces la compartimentul superior. Unitatea de bază o constituie celula compusă din 3-

5 membrii împărţiţi în câte două grupe. Responsabilii celulelor formează conducerea unei

brigăzi, iar două sau mai multe brigăzi formează o coloană a cărei conducere este

formată din două perechi de coordonatori centrali care nu trăiesc în clandestinitate.

Coloanele sunt constituite după criteriul reuniunii geografice a membrilor

grupării: Genova, Torino, Milano, Roma. Fiecare membru primeşte lunar o soldă anume,

iar fiecare celulă şi brigadă trebuie să-şi asigure următoarele: un apartament-dormitor, un

apartament de rezervă şi un apartament ascunzătoare, depozit, arhivă şi loc de pornire

într-o operaţie. Pentru procurarea de fonduri, Brigăzile Roşii planifică anual cel puţin trei

răpiri de persoane în vederea răscumpărării, în afara altor lovituri (hold-upuri, spre

Page 8: Terorism Note Curs

exemplu). Prin regulamentul de ordine interioară se stipulează obligaţia brigandiştilor de

a-şi întreţine o locuinţă curată, ordonată şi complet înzestrată, inclusiv cu dispozitive

antifurt. Din exterior ea va trebui să apară ca locuinţa unui om bine situat, în afara

oricăror bănuieli şi să nu fie aşezată în imediata apropiere a unor instituţii publice sau

locuri aglomerate care ar uşura supravegherea imobilului. Membrii organizaţiei dispun de

un autoturism pe care sunt obligaţi să-l întreţină în permanenţă în stare de funcţionare şi

să evite încălcarea regulilor de circulaţie şi a altor contravenţii (fiscale, spre exemplu).

Aspectul exterior al brigandiştilor trebuie să fie ireproşabil. Coeziunea grupului terorist

este determinată de: structura pe sexe; unitatea de motivaţii personale; comportarea

liderilor şi satisfacţia membrilor; omogenitatea naţională; gradul de fanatism al

membrilor; unitatea ideologică sau religioasă.

1.4. Instruirea şi antrenarea grupărilor teroriste. Antrenamentul teroriştilor

urmăreşte ca obiective atât cunoaşterea, fabricarea şi utilizarea explozivilor clasici şi

artizanali, a armamentului, a luptei corp la corp, dar mai ales îndoctrinarea membrilor şi

pregătirea lor psihologică şi morală. Locul de antrenament este găsit de regulă în pădurile

şi suburbiile oraşelor, iar activitatea propriu-zisă de antrenament se desfăşoară sub

acoperirea unor grupuri sportive ale tineretului.

Grupările arabe, de exemplu, dispun de tabere oficiale de pregătire militară,

antrenamentul fiind dur, pe intervalul a câteva luni, cu program continuu între orele 5-22

şi în condiţii climatice aspre. Alte grupări teroriste (Baader-Meinhoff, Armata Roşie

Japoneză) şi-au petrecut câteva luni de antrenament în condiţii asemănătoare în tabere

specializate, închiriate în Orientul Mijlociu.

Îndoctrinarea teroriştilor se face cu valorile ideologice sau religioase pe care

grupul îşi propune să le apere sau să le impună şi sunt menite să-i determine pe terorişti

să acţioneze cu hotărâre şi fanatism, să fie rezistenţi oricăror presiuni morale şi afective

mergând, fără nici o ezitare, până la sacrificiul vieţii. Ideea de moarte ajunge astfel să

reprezinte, în mintea teroriştilor, ideea de martir pentru cauza şi valorile grupului sau

pentru eliberarea naţională (teroriştii palestinieni, gruparea Al Kaida etc.). Anexa nr. 1

Pregătirea psihologică şi morală urmăreşte, de asemenea, dezvoltarea trăsăturilor

de curaj, îndrăzneală, cinism, stăpânire de sine, dar şi a sentimentelor de solidaritate şi

Page 9: Terorism Note Curs

colaborare pentru acţiunea în echipă. În ciuda acestui fapt, regula antrenamentului este de

a-şi ucide colegul rănit sau căzut în mâinile poliţiei.

1.5. Tendinţe în evoluţia terorsmului contemporan. Evolutia fenomenului

terorist în cursul ultimilor ani a evidentiat noi tendinte majore în ceea ce priveste

modalitatea de actiune: tendinta de a organiza atacuri împotriva unor mari aglomerari

urbane; tendinta de a organiza atacuri cu substante letale; tendinta de a organiza atacuri

care sa puna în pericol economiile nationale, prin detonarea unor bombe în centre

financiare şi comerciale de mare importanţă; escaladarea atacurilor soldate cu luarea de

ostatici în scopul de a obţine fonduri de la familie, guverne; intensificarea colaborării

între grupări teroriste şi grupări ale crimei organizate; proliferarea actelor de terorism

prin sacrificiu. Amploarea deosebită luată de aceste procedee de acţiune îşi are originea

în factori de ordin psiho-social şi în fanatismul caracteristic terorismului din lumea

contemporană.

1.6. Aspecte psiholohice ale strategiei terorismului contemporan. Terorismul

reprezinta o strategie care se bazează-prin intermediul mass-media, a martorilor

oculari-pe impactul psihologic în rândul opiniei publice iar acest impact psihologic

devine mai important decât rezultatul actiunilor teroriste. În fapt, toate formele de luptă

conţin un element psihologic important care vizeaza atât scăderea moralului inamicului

prin îngrozire, cât şi întărirea forţelor proprii, a încrederii în sine şi a voinţei de a lupta.

Or intenţia terorismului este de influenţare a unui public, având scopul de a induce

sentimentul de frică în populaţie sau într-o parte a populaţiei.

Un alt element esential al psihologiei teroriste este producerea unui şoc masiv în

rândul populaţiei prin intermediul unor atentate indiscriminatorii care induce populaţiei

ideea că oricine poate fi vizat, oricând, oriunde. Aceasta duce la intimidarea populaţiei,

la forţarea ei de a lua atitudine faţă de autorităţi. Această ameninţare difuză reprezintă

un atu psihologic care trebuie luat în seamă.

Un instrument al presiunii psihologice teroriste aplicate populaţiei şi regimului

politic ţintă îl constituie provocarea. Atacurile teroriste ţin să atragă reacţii represive

din partea regimului. Măsurile de securitate care se iau-urmare a atacurilor teroriste-

împreună cu reacţiile punitive afectează parte a populaţiei care nu este implicată în

acţiunile teroriste, guvernul devenind astfel nepopular. Populaţia se simte în

Page 10: Terorism Note Curs

nesiguranţă, nemaiavând încredere în posibilitatea guvernului de a-i apăra. Neputinţa

guvernului de a acţiona eficient în faţa sfidării teroriste, indiferent de raportul de forţe

care este favorabil autorităţilor, reprezintă alt atu psihologic important în cadrul

strategiei grupurilor teroriste. Deşi factorii de stres ai terorismului sunt mai puţin

copleşitori decât cei din timpul războiului clasic, ei au impact atât asupra victimelor

directe cât şi asupra martorilor pasivi la distrugere. Actele teroriste produc reacţii de

stres datorită şocului creat de eveniment, violarea bruscă a cadrului familial şi apariţiei

sentimentului de pierdere a controlului.

1.7. Psihologia teroristului. Convingerile teroriştilor. Acţiunile organizaţiilor teroriste se bazează pe o

interpretare subiectivă a realităţii care diferă de percepţiile guvernelor şi societăţilor cu

care se confruntă. Acţunile teroriştilor nu sunt conduse de o motivaţie sau o hotărâre care

să aibă la bază nişte percepţii corecte privind realitatea. Unul din obiectivele

organizaţiilor teroriste este să convingă opinia publică vizată să privească lumea aşa cum

o privesc ele. Sistemul de convingeri format din imagini, simboluri şi mituri dominante,

contribuie la percepţiile şi interpretările eronate care determină acţiuni şi speranţe.

Conţinutul şi originea convingerilor teroriştilor influenţează motivaţia şi strategia

teroristă, reacţia teroriştilor la politica guvernelor respective, precum şi consecinţele

confruntărilor teroriste.

Cadrul politic şi social în care acţionează organizaţia teroristă cuprinde un set de

origini care este caracterizat de factori culturali specifici (istoria, tradiţia, literatura,

religia) care sunt transmişi membrilor unei societăţi prin tipare de socializare şi ideologii

oficiale care sunt însuşite în tinereţe, în perioada de formare a teroristului şi care sunt în

mod conştient acceptate. Sursele acestor convingeri pot fi şi de natură internă. Situaţia în

care acţionează teroriştii este plină de tensiune şi nesiguranţă, făcând anumite convingeri

să pară relevante, convingătoare şi, totodată, persistente şi greu de schimbat. Atât

tensiunea psihică cât şi angajarea, proprii terorismului, favorizează adoptarea unui set

rigid de convingeri şi inhibă flexibilitatea şi deschiderea. În ceea ce priveşte ideologiile,

teroriştii nu sunt autorii acestora, deoarece ei tind mai mult spre acţiune decât spre

filozofie. Totuşi, unii lideri ai teroriştilor au fost intelectuali şi multe grupări, ca de pildă

Facţiunea Armatei Roşii (din Germania anilor şaptezeci-optzeci), au petrecut o mare

Page 11: Terorism Note Curs

parte a timpului dezbătând probleme ideologice, deşi această facţiune cunoscută şi sub

numele de Banda Baader-Meinhof (lideri fondatori, Ulrike Meinhof şi Horst Mahler) a

fost cea mai veche şi cea mai violentă organizaţie teroristă în Germania de Vest a acelui

timp.

Condiţia mentală a teroristului. Vârsta tipică a unui terorist este de 22-24 de

ani. De aceea nu este de mirare că anumite caracteristici ale psihicului unui terorist sunt

deseori atribuite adolescenţei. Teroriştii simplifică frecvent problemele complexe,

reducându-le la un clişeu alb-negru. Grupările teroriste sunt puternic intelectualizate,

introspective şi naïve din punct de vedere politic în privinţa teoriilor lor. Teroristul

trăieşte un război fantezie, convins că se bucură de un sprijin larg din partea a numeroşi

adepţi. Pe lângă frustrare, în psihologia teroristului mai există şi autojustificarea şi

autolegitimarea, deoarece el crede, implicit, în dreptatea lui.

Intoleranţa, dogmatismul, autoritarismul şi tratamentul brutal aplicat propriilor lui

colegi care deviază de la linia trasată sunt toate manifestări comune mentalităţii teroriste.

Pentru a-şi afirma propria lor existenţă, acţiunilor teroriste li se conferă conotaţii

simbolice care implică alegerea captivilor, a locurilor vizate, a armelor şi a momentului

de acţiune.

Resursele viitoare ale terorismului. Nu se vor epuiza prea repede cauzele

potenţiale ale terorismului care, în opinia multor analişti, sunt: creşterea numărului

populaţiei, accentuarea sărăciei şi ciza de resurse; tensiunile rasiale si etnice; inflaţia şi

şomajul; tensiunile care apar între ţările care “au” şi ţările care” nu au”; valurile de

refugiaţi alungaţi de războaie şi represiune; imigranţii care se deplasează din statele mai

sărace către cele mai prospere, deseori aducând cu ei conflictele ţărilor de unde provin;

dezintegrarea structurilor tradiţionale de autoritate; ascensiunea grupărilor religioase

fundamentaliste agresive, defetiste sau a unor noi culte religioase.

Specialiştii din domeniul terorismului au identificat sprijinul acordat de către

unele state, conflictele etnice şi fanatismul religios ca fiind sursele cele mai probabile ale

violenţei teroriste în viitor. Terorismul este un fenomen fără vârstă. El a început să degaje

o nouă energie şi să capete o nouă dimensiune. Noua energie s-a emanat odată cu apariţia

unei a doua generaţii de opozanţi angrenaţi în conflicte tergiversate, a căror experienţă

Page 12: Terorism Note Curs

psihologică neobişnuită şi nemulţumire de-o viaţă au deplasat focarul şi amploarea

violenţei politice, spre exemplu, în Orientul Mijlociu. (Anexa nr. 2)

Noua dimensiune este reprezentată de extremismul religios care a trecut în

regiune într-o nouă etapă, mult mai ameninţătoare, începând cu revoluţia din 1979 din

Iran. Acesta nu mai este exclusiv islamic. << Este foarte probabil ca reprezentanţii tinerei

generaţii care s-au format într-un climat de violenţă inter-grupuri şi care s-au identificat

cu mânia lor ... să fie tentaţi să devină membri ai organizaţiilor care sunt adepte ale

acţiunilor violente, în căutarea ”cauzei lor drepte” >>, susţine Rona Fields, psiholog de

renume care a studiat impactul pe care îl are violenţa asupra copiilor din Liban, Israel,

Irlanda de Nord, Africa de Sud. Este evident că recenta avalanşă de atentate şi atacuri la

adresa trupelor israeliene nu este opera comandourilor lui Arafat (deşi el a fost acuzat

pentru aceste acţiuni de către Ariel Sharon) ci a unor tineri localnici care au crescut sub

dominaţie israeliană aproape treizeci de ani şi care acţionează din proprie iniţiativă. Aşa

se explică şi asasinatul din Italia, din 2002,(a consilierului guvernamental care lucrase la

programul de noi măsuri în domeniul muncii) revendicat de Brigăzile roşii, ca semnal ce

a dorit să-l dea pentru a marca apariţia unei noi generaţii a acestei grupări teroriste.

După părerea psihologilor, există cel puţin un cumul de patru factori care dau

continuitate terorismului şi contribuie la apariţia teroriştilor în rândul unei generaţii care

nu au cunoscut altceva decât vărsarea de sânge şi vrajba, fenomen cunoscut sub numele

de “reîntinerirea violenţei”, şi aceştia sunt: un mediu dominat de conflicte face dificilă

desfăşurarea unui proces normal de educaţie la nivelul şcolii, în cadrul familiei sau al

societăţii, astfel încât să se poată reprima instinctele de agresivitate la copii. De aceea,

aceste instincte se dezvoltă necontrolat şi sunt stimulate mai departe de violenţă; cei care

cresc în medii tensionate de conflicte ajung să considere violenţa un mijloc justificat de

exprimare; noua generaţie se consideră nevinovată de izbucnirea conflictului şi de aceea

o victimă se bucură de anumite drepturi în lupta pentru supravieţuire; a purta armă sau a

fi cooptat în forţele miliţiilor este un simbol al bărbăţiei.

Iată deci că terorismul este un fenomen complex, cuprinde o gamă largă de

motivaţii pe care societatea umană, civilizaţiile nu sunt în măsură să le dea un răspuns,

încă mult timp de acum încolo. Mai mult, datorită formelor lui de manifestare-asupra

unor persoane nevinovate, acţiuni violente, deosebit de feroce şi imprevizibile -, nici nu

Page 13: Terorism Note Curs

există prea mare disponibilitate de a se apleca asupra fondului motivaţiei lui, pentru a se

găsi în timp o rezolvare. In faţa unei asemenea situaţii, statelor nu le rămân altceva de

făcut decât să- şi adopte măsuri corespunzătoare în cadrul strategiilor lor de securitate

naţională şi să colaboreze intre ele pentru a face faţă acestei ameninţări majore care, aşa

cum am văzut, rămâne o permanenţă în viaţa popoarelor şi a căpătat deja caracter

internaţional.

1.8. Controlul stresului în luptă împotriva terorismului. După atacul terorist

din 11 septembrie 2004 asupra S.U.A., specialistii în psihologie militară au fost printre

puţinii care au răspuns cu promptitudine provocărilor lansate de către terorişti. Ei au

fost cei care au apreciat că terorismul este o forma psihologică de conflict. Intervenţia

psihologilor americani a fost centrată, în consecinţă, pe acordarea unor servicii directe

victimelor şi familiilor lor, pe instruirea trupelor privitor la managementul stresului şi

proiectarea unor noi direcţii de pregătire a personalului militar în lupta cu teroriştii şi

terorismul. În acest sens s-au format echipe multidisciplinare de controlare a stresului.

Aceste echipe asistă victimele, membrii familiei, martorii în situaţii de luare de ostatici,

terorism, identificând elementele de stres generate de: şocul evenimentului; violarea

bruscă a cadrului familial; pierderea controlului; sentimente ostile (reprimate sau

exprimate); observarea atrocităţilor; sentimentul de neputinţă; comportamente

regresive; identificarea pozitivă cu teroriştii; sentimentul că eşti victimă; sentimente

negative faţă de propria ţară.

Dar, pentru a fi eficient, demersul antiterorist presupune coordonarea

unitară a două paliere acţionale diferite: lansarea de acţiuni poliţieneşti-şi paramilitare

de anvergură care să împiedice diseminarea violenţei şi să asigure destructurarea

facţiunilor extremist-teroriste active, iar pe de altă parte, lansarea unor mesaje politice

clare dublate de proiectarea unei campanii psihologice de anvergură care să permită

obţinerea sprijinului popular în lupta contra terorismului.

CAPITOLUL 2. PERICOLE ŞI AMENINŢĂRI TERORISTE LA

ÎNCEPUT DE SECOL

La început de secol, pericolele şi ameninţările teroriste sunt, după cele prezentate

de existenţa şi posibilitatea folosirii armelor de distrugere în masă, cele mai mari şi cele

Page 14: Terorism Note Curs

mai greu de înţeles, de acceptat şi de gestionat. Lumea este înmărmurită în faţa unor

astfel de pericole şi ameninţări. Chiar şi instituţiile însărcinate cu asigurarea securităţii şi

apărării persoanei, proprietăţii, ordinii şi legii nu au găsit încă soluţii pentru gestionarea

fenomenului terorist. Este adevărat, acest fenomen face parte din tipologia crizelor

politice, sociale, economice şi militare din toate timpurile, dar el nu poate fi încă

gestionat şi dezamorsat. Oricât de mulţi şi importanţi paşi au fost făcuţi din 2001 până în

prezent în investigarea şi combaterea acestui fenomen, inclusiv în România, prin

elaborarea unei strategii naţionale împotriva terorismului, el rămâne încă un mare pericol

pentru fiinţa umană, pentru societate, pentru economie ş instituţii.

2.1. Noi vulnerabilităţi ale populaţiilor, valorilor, statelor, instituţiilor,

organizaţiilor şi organismelor naţionale şi internaţionale. Totdeauna, vulnerabilităţile

sunt legate de pericole şi ameninţări. Nimeni nu poate şti care anume sunt

vulnerabilităţile unui sistem, decât în măsura în care cunoaşte pericolele şi ameninţările

care privesc sistemul respectiv. Or, pentru a identifica aceste pericole şi ameninţări şi a

depista vulnerabilităţile societăţii la acestea, este nevoie de o foarte bună cunoaştere a

situaţiei şi a dinamicii acesteia. La această investigaţie trebuie să participe nemijlocit

toată lumea, adică toate ţările, indiferent că sunt sau nu sunt afectate de terorism. Or, cea

mai mare vulnerabilitate este cea provocată de neputinţa de a investiga şi evalua cu

precizie un sistem dinamic complex, cu foarte multe evoluţii periculoase, înstufate şi

imprevizibile.

2.1.1. Vulnerabilităţi de sistem. Vulnerabilităţile sunt direct proporţionale cu

pericolele şiameninţările. Ele se asociază sistemelor ameninţate sau care pot fi afectate de

anumite pericole şi devin caracteristici ale acestora. Sistemele sociale, economice,

politice şi militare evoluează spre integralitate şi dinamism sporit. Cu cât creşte gradul de

integralitate, cu atât sporeşte şi dinamismul sistemelor. Iar dacă sistemele sunt dinamice,

şi vulnerabilităţile lor cunosc un dinamism specific. Din acest motiv, ele nu sunt uşor de

identificat şi de redus. Fiecare dintre aceste sisteme îşi are setul său de vulnerabilităţi.

Toate sistemele, indiferent cât de complexe ar fi, sunt vulnerabile la terorism. Dintre

aceste vulnerabilităţi la terorism, cele mai importante se conturează a fi următoarele:

1. Vulnerabilităţile sistemelor politice democratice pot fi identificate chiar în

caracteristicile acestora, astfel: transparenţa-vulnerabilitate la infiltrare; respectul

Page 15: Terorism Note Curs

persoanei şi al opiniei-vulnerabilitate la terorismul ideologic; respectarea drepturilor

omului-vulnerabilităţi la terorism patogen, la terorism criminal, la terorism psihologic şi

la alte forme de terorism la adresa persoanei, proprietăţii şi instituţiilor; sistemul

alegerilor democratice – vulnerabilitate la terorismul de reţea şi la terorismul de sistem5;

autonomia instituţiilor fundamentale ale statului-vulnerabilităţi la terorismul de

diversiune, la terorismul de falie şi la terorismul de reţea; pluripartidismul-vulnerabilitate

la infiltrarea în sistem a unor grupări şi organizaţii ale terorismului politic şi chiar la

crearea unui sistem paralel sau a unor reţele ale terorismului politic.

2. Vulnerabilităţile sistemelor economice şi financiare la terorism se ivesc, de

regulă, în filosofia contradictorie şi chiar conflictuală a intereselor, astfel: amploarea

sistemelor economice şi financiare favorizează vulnerabilităţile de macrosisteme şi

vulnerabilităţile de corporaţii la terorismul economic şi financiar de falie, al cărui

obiectiv este subminarea, ruperea şi distrugerea structurilor-gigant, extrem de sensibile la

diversiuni şi atacuri punctuale (ele însele generează diversiuni şi atitudini ofensive

împotriva identităţilor economice mai slabe sau concurente); faliile care se ivesc între

interese generează vulnerabilităţi la terorismul politic, precum şi la cel economic şi

financiar; strategiile de conspirativitate, atât de frecvente în lumea economică şi

financiară, generează vulnerabilităţi la terorismul criminal şi la cel specific tranzacţiilor

murdare; dinamismul economic şi financiar favorizează apariţia unor vulnerabilităţi de

stabilitate cu implicaţii în domeniul terorismului antisistem.

3. Vulnerabilităţile comunităţilor sociale, religioase, culturale sunt cele mai

numeroase, cele mai dificil de gestionat şi creează foarte multe probleme. Ele se înscriu,

în general, în următorul spectru: spiritul identitar creează o stare continuă de tensiune, de

unde rezultă o serie de vulnerabilităţi la terorismul identitar desfăşurat de alte comunităţi

sau de grupuri de interese; anomia socială este cea mai mare vulnerabilitate la terorismul

infracţional; rigiditatea şi extremismul unor culte (secte, organizaţii fundamentaliste)

generează vulnerabilităţi ale comunităţii respective la terorismul politic, la terorismul

fundamentalist şi la terorismul identitar.

5 Terorismul de sistem este acel terorism care se asociază tuturor elementelor şi structurilor sistemului şi vizează crearea de disfuncţionalităţi, teamă, nesiguranţă şi neîncredere, prin care să se realizeze controlul şi distrugerea acestuia;

Page 16: Terorism Note Curs

4. Vulnerabilităţile instituţiilor publice şi altor instituţii se generează şi

regenerează din incompatibilităţile de sistem, mai ales în perioadele când acestea devin

birocratice sau ating pragul de incompetenţă. Instituţiile şi comunităţile sunt entităţile

cele mai vulnerabile la terorismul de orice fel.

5. Vulnerabilităţile forţelor armate la terorism sunt, în general, reduse, dar de aici

nu rezultă că efectul lor este mai puţin important. Armatele sunt sisteme relativ integrate

şi foarte bine protejate. Totuşi, nici ele nu sunt invulnerabile. Vulnerabilităţile de

structură sau de sistem ale instituţiei militare se află, în general, în inflexibilitatea lor, în

imobilitatea unora dintre infrastructuri şi în incapacitatea de a se adapta foarte rapid

mediului anomic.

2.1.2. Vulnerabilităţi de proces. În societate, există sisteme de valori, care dau

forţă şi stabilitate comunităţilor, dar şi un dinamism complex, care le asigură acestor

entităţi sociale, economice, politice, religioase etc. o continuă devenire. Însă, aşa cum un

om aflat în mişcare vede şi percepe mai puţine lucruri decât atunci când stă pe loc şi

observă sau pândeşte, fiind deci mult mai vulnerabil în timpul deplasării, şi societăţile

omeneşti, în mişcare (ele se află în mişcare tot timpul), devin mai vulnerabile. Acestea

sunt vulnerabilităţi de proces, pe care teroriştii le exploatează la maximum.

Dacă fiecare om, pentru a se feri de terorism, s-ar afla într-un adăpost, protejat

printr-un sistem complet de filtre şi de scuturi de tot felul-de la cele informaţionale, la

cele împotriva glonţului şi atacurilor cu CBRN –, vulnerabilitatea lui la atacurile teroriste

ar fi minimă. Dar aşa ceva nu se poate. Nici omul şi nici societatea în care trăieşte nu se

pot baricada în adăposturi antiteroriste. De aceea, întrucât toate comunităţile omeneşti şi

toţi oamenii se află în mişcare, angajaţi în procese de producţie, de creaţie, de realizare a

unor scopuri şi obiective specifice universului omenesc, ele sunt tot timpul vulnerabile la

atacurile teroriste.

Vulnerabilităţile de proces sunt cele mai mari şi mai greu de înlăturat. Acestea nu

sunt, în general, o continuare a vulnerabilităţilor de sistem, ci se afirmă ca un alt tip de

vulnerabilităţi, complementare celor de sistem. Ele se înscriu în general în următorul

perimetru: flexibilitatea şi procesualitatea facilitează vulnerabilităţi la infiltrarea şi

proliferarea unor reţele teroriste în interiorul respectivelor comunităţi; procesul complicat

al frontierelor (politice, economice, informaţionale, culturale, ştiinţifice etc.) în mişcare

Page 17: Terorism Note Curs

(delimitărilor mişcătoare) generează vulnerabilităţi la terorismul transfrontalier şi la cel

de falie; caracterul probabil şi cel imprevizibil al unor evenimente lasă loc unor

vulnerabilităţi la terorismul care generează terorism (terorismul

generativ).

Dezvoltarea impetuoasă a societăţii, tehnologia de vârf, progresele din biologie,

din chimie, numeroasele experimente de laborator creează unele vulnerabilităţi care ar

putea genera un nou tip de terorism, mult mai periculos decât toate celelalte la un loc,

terorismul genetic.

2.1.3 Vulnerabilităţi de disfuncţii. Sistemele şi procesele societăţii, în general,

şi comunităţilor, în special, oricare ar fi acestea, cunosc o mulţime de disfuncţii. Unele

dintre acestea se înscriu într-o marjă acceptabilă, în limitele de toleranţă ale sistemelor şi

proceselor respective, altele însă duc la crize, conflicte şi chiar la războaie. Înseşi

disfuncţionalităţile sunt vulnerabilităţi care nasc vulnerabilităţi şi, de aceea, ele sunt de

două ori mai periculoase. De unde rezultă că: disfuncţionalităţile sociale, economice,

politice şi chiar culturale (îndeosebi, cele religioase), mişcările sociale de tot felul, crizele

şi conflictele generează vulnerabilităţi la toate categoriile şi formele de terorism; faliile,

conflictele şi interferenţele dintre anomia socială şi rigiditismul unor secte, culte şi altor

entităţi mai mult sau mai puţin cunoscute generează vulnerabilităţi căutate sau provocate

de fenomenul terorist. De aceea, disfuncţionalităţile, dacă nu sunt gestionate în mod

corespunzător, necesită un efort dublu pentru punerea lor sub control. Pe de o parte,

trebuie înlăturate cauzele care le produc şi, pe de altă parte, trebuie combătute efectele,

inclusiv cele care se înscriu în sfera fenomenului terorist, ajutând fie la proliferarea lui,

fie la propagarea lui.

2.2 Dinamica pericolelor şi ameninţărilor O agresiune de mare amploare

împotriva statelor europene, a Statelor Unite sau a altor state puternice este puţin

probabilă, chiar imposibilă. Şi împotriva statului român o astfel de agresiune este puţin

probabilă. Există însă noi tipuri de ameninţări, mai variate, mai puţin evidente şi mai greu

de prevăzut. Cea mai periculoasă dintre acestea este ameninţarea teroristă.

Terorismul reprezintă o ameninţare strategică, nu doar pentru Statele Unite ale

Americii şi pentru ţările Uniunii Europene, ci şi pentru Rusia, pentru China, pentru India

şi pentru foarte multe ţări, inclusiv pentru România, angajate pe drumul modernizării

Page 18: Terorism Note Curs

economiei, informaţiei, vieţii sociale şi culturii. Deşi este dezavuat şi atacat din toate

părţile şi prin toate mijloacele, terorismul dispune încă de resurse importante6, comunică

prin reţele electronice şi recurge la acţiuni din ce în ce mai violente. Mai mult, el se

extinde la toate mediile şi cuprinde aproape toate activităţile omeneşti, întrucât acest

fenomen este anti-valoare şi vizează distrugerea caracterului eficient al oricărei activităţi

progresiste.

Terorismul contemporan are deja un caracter mondial. El se axează îndeosebi pe

extremismul religios violent, pe extremismul politic şi pe efectele dezrădăcinării. Cauzele

acestuia sunt complexe. Ele se află în dinamica crizelor economice, culturale şi sociale, în

politica de alienare a tinerilor (îndeosebi musulmani) care trăiesc în străinătate, în

reacţiile virulente la influenţele intrinseci pe care le exercită civilizaţia occidentală asupra

zonelor încremenite în fantasme şi prejudecăţi, în recrudescenţa anomiei sociale,

criminalităţii şi traficanţilor. De aici, o dialectică perversă a intereselor lumii interlope şi

ale unor structuri predominant violente, generate de adâncirea faliilor strategice dintre

lumea modernă şi lumea rămasă în mizerie, subdezvoltare şi neputinţă. Această lume

chinuită nu produce terorism, însă ciocnirea unora dintre entităţile ei cu interesele

civilizaţiei moderne generează şi întreţine fenomenul terorist.

Terorismul este extrem de periculos, datorită acţiunilor imprevizibile, în mozaic,

îndeosebi asupra aglomerărilor urbane, locurilor publice şi instituţiilor. Însă rareori el

reuşeşte să se transforme în război de gherilă sau în acţiuni armate de lungă durată şi de o

amploare mai mare. Desigur, pe de o parte, pentru că nu are forţa şi resursa necesară şi,

pe de altă parte, pentru că nu aceasta este fizionomia lui.

Oricum, pe teritoriul statelor vizate de terorism, este extrem de dificil ca teroriştii

să poată declanşa un război de gherilă. Nici pe teritoriul României nu este posibil un

astfel de război declanşat de terorişti. Acest tip de război poate fi declanşat numai pe

teritoriul statelor sfâşiate, în care există entităţi puternice aflate în relaţii de intoleranţă şi

conflictualitate. Evenimentele actuale din Irak nu contrazic această afirmaţie, ci,

dimpotrivă, o confirmă. Chiar dacă sunt surprinzătoare şi produc numeroase victime,

atacurile teroriste din Bagdad sunt doar acţiuni în disperare de cauză. Este însă posibil ca

grupurile şi reţelele teroriste să nu fie interesate în trecerea la un război de gherilă,

6 http://www.iss-eu.org, Stratégie européenne de sécurité, L’institut d’Etudes de l’Union Européenne, decembre, 2003, p.7.

Page 19: Terorism Note Curs

întrucât nu au nici cum să-l conducă, nici cu ce să-l susţină. Un război de gherilă este

altceva decât terorismul, chiar dacă apelează la mijloace şi acţiuni de tip terorist. Este

însă posibil ca reţelele şi organizaţiile teroriste să prefere atacuri scurte, dar numeroase,

cu obiective limitate, de tipul celor de la Madrid, din 11 martie 2004, inclusiv pe teritoriul

României, care să producă pierderi de vieţi, distrugerea infrastructurilor şi să creeze

panică şi nesiguranţă. Trecerea la războiul de gherilă de sorginte teroristă reprezintă

altceva, fie o etapă superioară a terorismului, fie un scop al acţiunilor teroriste, fie o

asociere la acestea.

Cea mai mare ameninţare potenţială la adresa păcii şi securităţii europene şi

mondiale o constituie însă proliferarea armelor de distrugere în masă. Este adevărat că

sistemele de control, acordurile şi tratatele de nonproliferare au încetinit cumva cursa

înarmărilor nucleare, dar dezvoltarea şi perfecţionarea acestei arme se continuă.

Deocamdată, datorită tehnologiei sofisticate şi dificultăţii realizării componentelor

chimice, biologice, radiologice şi nucleare (CBRN), precum şi a vectorilor de transport la

ţintă, aceste arme nu se află nici la îndemâna teroriştilor, nici a unor conducători de state

care le-ar putea folosi fără să reflecteze prea mult asupra consecinţelor. Teroriştii, în acest

moment, nu au acces la asemenea arme. Atacul cu sarin efectuat de Secta AUM, în

metroul de la Tokio, în 1995, care a produs 12 morţi şi câteva mii de răniţi, şi, doi ani mai

târziu, împrăştierea sporilor de Antrax pe o stradă din capitala japoneză reprezintă una

dintre puţinele acţiuni de acest gen. Este însă posibil ca teroriştii să-şi croiască drum spre

asemenea arme, fie atacând silozurile şi bazele militare care dispun de asemenea

mijloace, fie procurându-le pe alte căi. Având în vedere nivelul de dezvoltare al chimiei,

fizicii nucleare şi cercetării ştiinţifice în domeniul biologiei şi industriei farmaceutice

atomice în România, precum şi uşurinţa cu care pătrund unele firme străine în economia

românească, este posibil ca teroriştii să încerce să procure sau să producă astfel de

mijloace şi în ţara noastră. Aceasta reprezintă cel mai mare pericol şi, totodată, cea mai

mare posibilă ameninţare la adresa securităţii omenirii, cu consecinţe imprevizibile.

Nu trebuie să ne lăsăm convinşi de propaganda grupurilor islamiste radicale,

potrivit căreia ei ar merge din victorie în victorie. Realitatea este cu totul alta, mult mai

nuanţată. În multe ţări, în pofida activităţii lor, grupurile islamiste radicale sunt departe de

Page 20: Terorism Note Curs

a atinge stadiul de la care ar putea genera mişcări de gherilă7. Nici grupurile islamice din

ţara noastră nu au aceste aptitudini, dar, de aici nu rezultă că fundamentalismul islamic

nu-şi poate căuta şi la noi un refugiu sau o bază de acţiune. Este posibil ca, în viziunea

unor organizaţii şi reţele teroriste, România să fie considerată un fel de spaţiu în rezerva

strategică pentru eventuale acţiuni de mare frecvenţă împotriva unor ţări din UE, NATO,

a Rusiei, a Ucrainei şi a Turciei.

La aceste tipuri de ameninţări se asociază conflictele regionale, delicvenţa unor

state şi crima organizată. Acestea apelează, de cele mai multe ori, la metode şi procedee

teroriste şi este foarte greu să se facă distincţie între ele. În Statele Unite ale Americii,

spre exemplu, ameninţările teroriste erau cunoscute încă înainte de 1977. Existau temeri,

în rândul înalţilor responsabili, de atentate teroriste cu bombe radioactive asupra marilor

oraşe, în timp ce companiile aeriene şi apărătorii drepturilor cetăţeanului reclamau

excesul de constrângeri, mai ales din cauza atenţiei care se acorda americanilor şi

străinilor de origine arabă8. Robert Kupperman, director ştiinţific la Agenţia de Control

Armamente şi Dezarmare (ACDA) avertiza că, dacă nu se iau măsuri, americanii vor

continua să se afle pe marginea unei teribile prăpăstii. Potrivit raportului său, Comisia

guvernamentală de luptă împotriva terorismului a lucrat mai bine de cinci ani la planul

de protecţie a Statelor Unite împotriva acestei ameninţări. Această comisie a fost creată

de Richard Nixon, în 1972, după asasinarea a 11 sportivi israelieni de către un comando

palestinian la jocurile olimpice de la München. Experţii acestei comisii s-au reunit de

două ori pe lună, timp de cinci ani. La vremea aceea, preşedintele Statelor Unite a

precizat că americanii trebuie să fie gata să acţioneze rapid şi eficace în cazul în care, în

pofida eforturilor preventive, s-ar produce totuşi un act terorist împotriva americanilor,

în interiorul Statelor Unite sau în afară9. Însă, în lipsa unor atacuri teroriste majore,

priorităţile guvernului american au devenit altele.

Mai mult, ONU nu agrea ideea sancţiunilor internaţionale împotriva ţărilor care

adăpostesc organizaţii teroriste, întrucât o astfel de afirmaţie este greu de demonstrat şi

lasă loc la măsuri arbitrare. Trebuie însă subliniat că specialiştii americani, cu mai bine de

7 http://www.terrorisme.net/p/article_142.shtml, Colloque: réseaux de la terreur et réseaux contre la terreur ;8 http://www.edicom.ch/news/international/050124144947.mo.shtml, Frank Bass et Randy Herschaft Terrorisme: les menaces étaient connues depuis les années 1970 ;9 Ibidem;

Page 21: Terorism Note Curs

20 de ani înaintea atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001, au identificat unele dintre

ameninţările teroriste importante, precum şi vulnerabilităţile adiacente. Richard Kenedy

arăta, în 1972, că bomba radiologică, denumită bomba murdară reprezenta o ameninţare

reală şi nu una science-fiction, iar William Rogers, şeful diplomaţiei, atrăgea atenţia, pe

la jumătatea anului 1973, că substanţele atomice ar putea să le ofere teroriştilor

posibilităţi inimaginabile.10

În acelaşi timp, Comisia a reliefat vulnerabilităţile companiilor aeriene la terorism

şi a propus, în 1972, întărirea controlului pasagerilor şi bagajelor. Industria aeriană nu a

ţinut seama de aceste avertismente, iar companiile aeriene, în 1976, s-au opus acestor

măsuri, pe motiv că, dacă le-ar respecta, ar intra în faliment. Experţii au prevăzut atacuri

teroriste cu rachete portabile asupra avioanelor civile, atacuri asupra altor obiective,

inclusiv asupra reţelelor de transport, de comunicaţii, de alimentare cu apă, asupra

centralelor nucleare şi electrice etc. Ei au recomandat supravegherea străinilor care

trăiesc sau tranzitează Statele Unite, îndeosebi a celor care provin din Orientul Mijlociu şi

americanii de origine arabă şi au propus măsuri de protecţie a diplomaţilor şi oamenilor

de afaceri americani care se aflau cu treburi în străinătate. Punctul slab al dispozitivului

antiterorist se afla, potrivit acestei Comisii, în sistemul de coordonare între CIA şi FBI în

legătură cu modul de obţinere a datelor şi informaţiilor, aşa cum avea să o constate şi

George Bush, după două decenii. De aici rezultă dificultatea înţelegerii şi evaluării

fenomenului terorist şi a punerii în aplicare a măsurilor de protecţie a cetăţenilor şi

instituţiilor, de prevenire a unor atacuri de acest fel şi de combatere a organizaţiilor şi

reţelelor teroriste. Terorismul este un fenomen atipic, frustrant, care nu are nici o logică şi

nici un fel de legătură cu civilizaţia modernă, în afară de faptul că este împotriva acesteia.

El se prezintă ca un anacronism, ca un cancer care se infiltrează peste tot şi nu poate fi

controlat decât prin măsuri ferme, care nu sunt şi nu pot fi agreate nici de societate, nici

de firme, nici de instituţii, nici de individ. De fapt, şi acesta este unul dintre obiectivele

terorismului: să creeze şi să regenereze imposibilitatea controlării sale.

La rândul ei, şi Rusia se confruntă cu numeroase ameninţări teroriste, cele mai

multe venind din zona caucaziană, dar nu numai. Rusia consideră că ameninţarea teroristă

cea mai directă, care afectează deopotrivă Rusia şi Georgia, vine de pe teritoriul georgian.

10 Idem;

Page 22: Terorism Note Curs

După opinia Moscovei, monitorizarea ei internaţională s-a dovedit ineficace. De aceea,

singura modalitate de a pune sub control şi dezamorsa această ameninţare o reprezintă o

bună cooperare între serviciile secrete şi departamentele de frontieră. Oficialii ruşi

consideră că aproximativ 250-300 de terorişti ceceni sunt prezenţi în trecătorile Pankissi

din Georgia, în timp ce oficialii din această ţară afirmă contrariul. Realitatea este că

teroriştii care se aflau în aceste locuri s-au dispersat de îndată ce au fost avertizaţi, după

care au revenit în satele din zonă. După opinia ruşilor, separatiştii ceceni se refugiază

frecvent în trecătorile din munţii Pankissi, care se află în proximitatea sectorului cecen de

la frontiera ruso-georgiană. Tot prin aceste trecători se oferă ajutoare separatiştilor

ceceni. Oricât de multe lucruri ar şti oficialii ruşi şi forţele speciale despre teroriştii care

acţionează în spaţiul de interes pentru Rusia, dar mai ales în marile oraşe ale Rusiei sau în

orăşelele de tip Beslan, este din ce în ce mai greu de anticipat, de supravegheat, de

controlat, de gestionat şi de anihilat acest fenomen. De regulă, terorismul contemporan

(care, la această oră, este de esenţă fundamentalist islamică şi separatist-etnică) afectează

toate acele ţări care, într-o formă sau alta, atacă acest fundamentalism şi acel tip de

identitarism bazat pe intoleranţă etnică şi religioasă.

2.2.1. Surse de generare. Principalele surse de generare a fenomenului terorist se

află în configuraţia mereu schimbătoare şi nesigură a societăţii actuale, în starea de haos

pe care o parcurge omenirea. Nu întâmplător, desigur, atacurile teroriste se îndreaptă

împotriva Statelor Unite şi aliaţilor Americii, a Rusiei, Chinei, Indiei, Europei

Occidentale şi chiar împotriva unor ţări islamice, considerate trădătoare, cum ar fi, spre

exemplu, Turcia, care, într-o formă sau alta, sprijină lupta împotriva terorismului de acest

tip. Printre principalele surse de generare a terorismului contemporan se situează şi

următoarele: efectele contradictorii şi chiar conflictuale ale procesului de globalizare şi

regionalizare, îndeosebi asupra unor comunităţi încremenite sau conduse în mod

dictatorial; starea de haos care s-a declanşat în urma spargerii bipolarităţii şiefortului

depus de marile puteri şi de comunitatea internaţională pentru stabilirea de noi echilibre,

bazate pe alte principii decât cele ale forţei armelor; progresul tehnologic imens realizat

de Statele Unite şi ţările Uniunii Europene, adâncirea faliei strategice dintre spaţiul euro-

atlantic şi restul lumii, concomitent cu influenţa pe care o are civilizaţia occidentală

asupra întregii lumi; prezenţa unei mase mari de tineri musulmani în societăţile

Page 23: Terorism Note Curs

occidentale şi starea de alienare şi disperare care se instalează în rândul acestora, ca

urmare a faliei tot mai pronunţate dintre rigiditatea şi inflexibilitatea culturii de origine şi

marea deschidere, pragmatismul şi eficienţa noii culturi tehnologice; efectele complexe,

greu de controlat şi de anticipat, ale culturii de piaţă; recrudescenţa spiritului identitar

extremist, intolerant şi agresiv, îndeosebi în rândul fundamentaliştilor islamici răspândiţi

în ţările occidentale; starea de mizerie şi de înapoiere în care se află o mare parte a lumii

(45.000.000 milioane de oameni mor în fiecare an de foame şi de malnutriţie11);

conflictualitatea lumii (după 1990, aproape patru milioane de oameni, dintre care 90 %

civili, au murit în războaie, iar peste 18 milioane au fost nevoiţi să se refugieze12).

2.2.2. Proliferarea şi întreţinerea surselor de instabilitate, pericole şi

ameninţări. Sursele de instabilitate, pericole şi ameninţări sunt direct proporţionale cu

evoluţia societăţii, cu efectele pozitive, dar şi cu numeroasele efecte contradictorii, nocive

şi perverse ale acesteia. Cu cât evoluţia este mai spectaculoasă, cu atât faliile dintre

eşalonul întâi tehnologic şi informaţional şi celelalte eşaloane ale lumii se măresc şi se

adâncesc, generând şi regenerând fenomenul terorist. Interesant este că terorismul nu este

un produs al unei civilizaţii sau alteia, aşa cum se dă uneori de înţeles, ci al degradării

condiţiei umane, al răului care se dezvoltă din ce în ce mai mult în interiorul lumii.

România nu este generatoare de instabilitate, dar se află în vecinătatea unor astfel de zone

(Transnistria, Balcani, Caucaz, Orientul Apropiat) şi ar putea, în anumite condiţii

defavorabile, să suporte efectul acestora. Teritoriul românesc ar putea fi vizat, iniţial, ca

adăpost pentru unele grupări teroriste sau ca un nod de reţea, ulterior, ca bază de plecare

pentru unele posibile atacuri împotriva unor ţări din zonă aflate pe falia islamică: Turcia,

Bulgaria, Bosnia şi Herţegovina.

Islamul condamnă terorismul, dar atât. ( vezi anexa nr. 1) După atacurile

teroriste din 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite, capetele de acuzaţie pentru

terorism s-au înmulţit: uciderea copiilor la Beslan, decapitarea ostaticilor în Irak, atentate

cu maşini-capcană în Indonezia şi în Turcia, atentatele de la Madrid din 11 martie 2004,

terorismul sinucigaş de peste tot etc. Toate acestea au creat îngrijorare în rândul

11 http://www.iss-eu.org, Stratégie européenne de sécurité, L’institut d’Etudes de l’Union Européenne, decembre, 2003, p.6 ;12 http://www.iss-eu.org, Ibidem, p. 5.

Page 24: Terorism Note Curs

intelectualilor musulmani, liderilor religioşi şi altor oameni importanţi ai lumii islamice.

Aceştia s-au hotărât să denunţe terorismul, în numele Islamului. Ziaristul Aziz Al Haj

este foarte îngrijorat de faptul că majoritatea teroriştilor sunt musulmani. El scrie într-un

cotidian care apare la Bagdad că teroriştii, în afara sângelui vărsat, oamenilor decapitaţi şi

cadavrelor calcinate, nu au altceva de oferit civilizaţiei13.

Condamnarea terorismului islamist nu vine însă numai din partea media şi a

intelectualilor laici din ţările islamice sau din afara acestora. Cei mai cunoscuţi gânditori

ai Islamului se pronunţă categoric împotriva terorismului. Mohamed Sazyed Tantawi,

unul dintre cei mai cunoscuţi conducători religioşi din Egipt, a declarat că, în Islam,

sharia10 (cod moral rezultat din Coran) nu susţine şi nu întreţine actele de agresiune

împotriva persoanei inocente, ci dimpotrivă, propovăduieşte protecţia vieţii şi reprezintă

o normă a securităţii şi păcii. Există în Coran un pasaj care subliniază că Allah

Atotputernicul a spus: a lua o viaţă (…) este ca şi cum ai fi ucis întreaga lume. Revoltat

de ceea ce se întâmplă în Irak, marele Ayatolah Şeik Mohamed Hussein Fadlalah, şiit

libanez de primă mărime, care se pronunţă totuşi în favoarea fundamentalismului islamic,

arată că Islamul nu încurajează crima sau răpirea străinilor care lucrează în ţările

musulmane, ci dimpotrivă, doreşte ca ei să se simtă în siguranţă14 În cadrul jurămintelor

de ramadan, şeicul Salih-Al Luhaydan, preşedintele Înaltului Consiliu Juridic al Arabiei

Saudite, a denunţat terorismul şi i-a îndemnat pe toţi musulmanii să se roage în mod

regulat. Împotriva terorismului s-a pronunţat şi secretarul general al Ligii Islamice

Mondiale, dr. Abdalah Bin-Abd-Al-Muhsin Al Turki. El a denumit teroriştii mâini negre

ce murdăresc Mecca şi Marea Moschee, pe care sharia îi condamnă şi îi pedepseşte foarte

aspru. Islamul este o religie care proclamă pacea şi care are oroare faţă de violenţă, iar

musulmanii care-atacă pe cei care nu-i atacă trebuie dezavuaţi-a subliniat dr. Dr Abdul

Lateef Adegbite, la cea de a 50-a aniversare a Societăţii Studenţilor Musulmani din

Nigeria. Musulmanii din Italia, conduşi de Mahmud Ibrahim Sheweit, imamul moscheii

din Roma, au publicat un document intitulat Manifest împotriva terorismului şi în

13 http://www.walf.sn/contributions/suite.php?rub=8&id_art=15703; 14 Ibidem; Sistem de legi şi norme inspirate de Coran, Sunna, sisteme de legi arabe mai vechi, tradiţii paralele şi elemente ale activităţii musulmane în cursul primelor două secole de Islam ;

Page 25: Terorism Note Curs

favoarea vieţii, iar Gabriel Madel Khan, un mistic al Islamului, scrie că teroriştii nu sunt

terorişti din cauza unui exces de Islam, ci din cauza lipsei totale de islam.

Coranul interzice crima şi suicidul. Peste o mie de musulmani din Jakarta au

protestat în centrul oraşului împotriva atentatului criminal cu bombă efectuat de

integriştii islamici în faţa ambasadei Australiei din Indonezia, care a ucis 9 indonezieni şi

a rănit 180. Ei purtau pancarte pe care scria Islamul împotriva terorismului. Musulmanii

din toată lumea au început să exercite presiuni împotriva integriştilor pentru a-i determina

să renunţe la ideologia opresiunii şi a terorismului. Aceste acţiuni teroriste nu au nimic

comun cu islamul.

Toate aceste manifestări şi delimitări sunt fireşti. Islamul nu se poate identifica cu

fundamentalismul islamic, cu integrismul, şi cu atât mai puţin cu acţiunile teroriste.

Musulmanii au înţeles că nu au decât de suferit de pe urma terorismului şi simt din ce în

ce mai mult nevoia de a-şi exprima clar poziţia. Războiul împotriva terorismului îi

loveşte, adesea, şi pe ei, chiar dată terorismul nu trebuie atribuit lumii islami ce, ci doar

extremismului islamic şi, în ultimă instanţă, extremismului de orice fel. Acestea sunt,

desigur, manifestări. Se aşteaptă, de la lumea islamică, nu doar delimitări de acest

fenomen, ci şi analize serioase şi profunde şi acţiuni. Dacă principalele acţiuni teroriste

cu care se confruntă astăzi lumea provin din zona fundamentalismului islamic, apoi

primii care trebuie să caute cauzele acestui fenomen şi să acţioneze pentru a-l pune sub

control trebuie să fie islamiştii. Este posibil ca, în viitor, islamismul să nu se

mulţumească cu o simplă delimitare sau cu o simplă atitudine de condamnare, ci să

participe efectiv la analiza, gestionarea şi combaterea acestui fenomen. Astfel de acţiuni

ar putea veni, deopotrivă, din lumea politică a ţărilor islamice, din zona ştiinţifică şi mai

ales din zona religioasă.

Deocamdată, astfel de analize făcute de islamişti nu există sau, dacă există, nu au

efectul aşteptat. De aici nu rezultă că Islamul este solidar cu terorismul, ci doar concluzia

că nu se implică suficient în cunoaşterea şi combaterea lui. Islamiştii din ţara noastră s-au

delimitat categoric faţă de terorism, şi nu avem nici un motiv să nu-i credem. Însă ei sunt

extrem de vulnerabili la infiltrarea în rândul lor a unor terorişti sau grupuri teroriste. Cele

câteva crime şi reglări de conturi din lumea afacerilor arabomusulmane de la noi sunt un

avertisment pe care cei în drept trebuie să-l aibă în vedere.

Page 26: Terorism Note Curs

Atentatele sinucigaşe. În faţa numeroaselor atentate sinucigaşe, Islamul trebuie

să găsească deci un răspuns. Islamologul Navid Kermani, care trăieşte în Germania (o

vreme, cercetător la Wissenschaftskolleg din Berlin, deţinător al premiului Fundaţiei

Helga şi Edzard Reuter), în cartea Dynamit des Geistes (Dinamita spiritului)15, a făcut o

analiză a terorismului sinucigaş, mai exact, a atentatelor sinucigaşe. El face o legătură

între tradiţie şi modernitate. Aceste acte se prezintă în hainele vechi ale tradiţiei, dar ele

sunt, în realitate, de factură modernă şi nu o întoarcere la perioada medievală16, aşa cum

s-ar crede. Islamologul Navid Kermani precizează că, în sunnism, a existat o tradiţie a

martiriatului, dar ea s-a pierdut de-a lungul secolelor.

În Coran cuvântul martir nu are sensul pe care îl utilizăm noi azi, ci cu totul altul.

În islam, comunitatea musulmană era o minoritate oprimată. Martiriatul era un fel de a

muri, de sacrificiu individual pentru credinţă, întrucât musulmanii refuzau să renunţe, sub

tortură, la credinţa lor. Apoi islamul s-a extins, a devenit puternic şi asemenea practici au

devenit inutile şi caduce. A apărut un alt tip de martiriat, cel de război. Dar niciodată, în

islam, martiriatul nu a jucat un rol atât de important ca în creştinism. Iar în sunnism, şi

mai puţin. Deci nu există, practic, nici o legătură între tradiţie şi atentatele sinucigaşe de

azi. Primii islamişti, Fraţii Musulmani, au avut o oarecare legătură cu martirii care

mureau sub tortură, mai ales în Egipt. Dar atât. În cultul şiit al martirilor, există o

experienţă sumbră. În timpul războiului dintre Irak şi Iran, şiiţii trimiteau copii în

câmpurile de mine inamice. Dar de aici nu rezultă că şiiţi sunt sinucigaşi. În credinţa lor,

nu există atentate sinucigaşe.

Primele atentate sinucigaşe în lumea arabă n-au fost comise de şiiţi, ci de

persoane care proveneau din grupuri comuniste. Cercetătorul islamolog demonstrează, în

cartea sa, că atentatele sinucigaşe nu sunt specifice islamului, nu fac parte din tradiţia

islamică, ci aparţin unei gândiri din epoca modernă. El face distincţie între terorismul

practicat de Al-Qaeda şi terorismul palestinian, cel cecen şi cel din alte zone. Terorismul

palestinian funcţionează încă după un model clasic: se urmăreşte impunerea, prin

terorism, a unei soluţii politice. Terorismul, în acest caz, este o formă a luptei politice.

Terorismul sinucigaş este mai mult decât atât. Este nu doar un mod de a impune o soluţie

15 Navid Kermani, Dynamit des Geistes. Martyrium, Islam und Nihilismus, Göttingen, Wallstein, 2002;16 http://www.islamische-zeitung.de/home/index.html, Eren Güvercin, L'islam contemporain face aux attentats suicides - Entretien avec Navid Kermani, 27 octobre 2004 ;

Page 27: Terorism Note Curs

politică, ci şi o expresie a unui nihilism, care înseamnă nu doar distrugere, ci şi

autodistrugere.

Cea de a treia dezvoltare-după islamologul Navid Kermani-este o combinare între

celelalte două, aşa cum s-au petrecut lucrurile la Beslan. Aceste atentate sunt un fel de

disperare socială, de nebunie sinucigaşă, care nu se întâlneşte la Al Qaeda şi la alte reţele

teroriste. Acest tip de terorism vede un inamic pretutindeni şi pretutindeni acţionează.

Este greu de găsit aici o soluţie politică concretă. Îndeosebi în Asia Centrală, influenţa

wahabismului este foarte mare, întrucât situaţia socială şi economică a devenit

catastrofală, iar societăţile merg din dictatură în dictatură. Orice opoziţie este calificată

drept fundamentalism sau extremism şi, în consecinţă, distrusă. În aceste condiţii, îşi fac

apariţia grupurile wahabite, care au mulţi bani, construiesc moschei, centre sociale etc.

Societăţile sunt bulversate, producându-se un fel de amestec între urmările reprimării

religiei islamice de către regimul sovietic şi recrudescenţa acestor grupuri wahabite, care

atrag o parte din populaţie. Cine nu răspunde cerinţelor wahabite este considerat eretic.

Populaţiile se află între două extremisme: cea a dictaturii conducătorilor, care nu mai

cedează puterea, şi cea a grupurilor wahabite.

În lumea arabă, islamul este complet sclerozat, după opinia lui Kermani. Şcolile

superioare de teologie nu au nici o soluţie. Islamul este neputincios, chiar vrednic de

milă. Peste tot, ei văd doar comploturi, ca şi cum toată lumea s-ar fi coalizat împotriva

islamiştilor. Totdeauna, pentru ei, alţii sunt vinovaţi. Islamul nu se ocupă de lucrurile

concrete şi, de aceea, se creează un vid ce nu poate fi umplut.

În Occident, nu există un public islamic, o entitate islamică, ci turci, arabi,

indonezieni etc. Se pare că islamismul nu mai este o forţă unită şi unitară, ci o forţă

sfărâmată. De aceea a şi apărut fundamentalismul, pe această sfărâmare, probabil, pentru

o suplini sau, mai exact, pentru a o folosi. Este posibil ca, în perioada următoare,

islamismul să se reunească, în primul rând, pentru a se apăra împotriva terorismului,

fundamentalismului şi extremismului islamic. Aceste efecte se vor manifesta şi în

România, la fel ca în multe alte ţări europene unde se află musulmani sau unde se

instruiesc musulmani. Deocamdată, poziţia musulmanilor este extrem de diversificată, în

funcţie de locul unde se află şi de influenţele care se exercită asupra lor. Dar va veni

destul de repede şi ziua când ei se vor trezi şi vor distruge zidurile, dar nu pe cele ale

Page 28: Terorism Note Curs

civilizaţiei occidentale, cum ameninţa Ben Laden, ci pe cele ale extremismului şi

fundamentalismului care le îngreunează şi le distrug religia şi viaţa. Unele dintre sursele

de generare şi regenerare a terorismului se află şi pe teritoriul african. O parte din sursele

financiare necesare terorismului provin din afacerile dubioase şi spălarea banilor din

Africa17. Congo este unul din locurile unde se spală banii necesari în primul rând reţelelor

teroriste din această ţară. Pentru a rezolva această problemă deosebit de gravă, Banca

Centrală din Congo, în cooperare cu Banca Mondială, a propus cinci etape importante:

promulgarea de decrete; realizarea dispozitivului naţional de luptă împotriva

terorismului; implementarea celulei naţionale de informaţii financiare; ratificarea

principalelor instrumente juridice internaţionale în materie; aderarea la un grup regional

de luptă împotriva spălării banilor şi finanţării terorismului. Acest grup este alcătuit din

judecători, poliţişti, vameşi şi alţi specialişti în domeniu. Începând cu 19 iulie 2004,

Congo dispune de o lege prin care se încriminează spălarea banilor şi finanţarea

terorismului şi se fixează principiile şi regulile de bază pentru prevenirea, pedepsirea şi

represiunea unor asemenea activităţi. S-a creat, pentru elaborarea legii şi aplicarea ei, un

Grup de reflecţie asupra luptei împotriva spălării banilor. Primul dintre obiective este

protecţia spaţiului economic congolez contra acestui flagel, atât de prezent în toată lumea

şi mai ales pe continentul african.

2.3. Riscuri posibile, riscuri asumate. Riscurile legate de fenomenul terorist sunt

multiple şi în mozaic. Apar din toate părţile şi angajează toată lumea. Unele se asumă,

altele seimpun. Însă cel mai mare risc este acela de a ignora terorismul, a diminua

măsurile de protecţie împotriva lui şi, în consecinţă, a-l accepta sau a-l tolera.

Atitudinea de indiferenţă sau de favorizare (prin neimplicare) a fenomenului

terorist reprezintă unul dintre cele mai mari riscuri ale acestui început de secol. Nimeni

nu poate rămâne indiferent, azi, la fenomenul terorist, pe motiv că pe el nu-l afectează sau

în speranţa că, dacă are o atitudine indiferentă sau binevoitoare faţă de acest fenomen, va

fi cruţat de atacuri teroriste. În faţa terorismului, omenirea trebuie să fie solidară, deşi

însăşi solidaritatea este un risc. Este însă un risc necesar, deopotrivă, asumat şi impus.

2.3.1. Dinamica riscurilor. Riscul reprezintă o chestiune de atitudine şi, în

acelaşi timp, de acţiune. El este un pericol posibil, care poate fi cunoscut, prevăzut şi, în

17 http://www.mdsiste.com/modules/news/article.php?storyid=358, Blanchissement de l’argent ;

Page 29: Terorism Note Curs

consecinţă, asumat sau acceptat. Riscul unui pericol cunoscut sau posibil a fi prevăzut

este, de regulă, asumat. Riscul unei ameninţări este, de cele mai multe ori, impus, deci

acceptat sau ocolit. Riscul înseamnă totdeauna conştientizarea pericolelor sau

ameninţărilor cărora li se asociază. În principiu, nu există riscuri date sau acceptate o dată

pentru totdeauna, aşa cum, cu unele excepţii, nu există nici pericole sau ameninţări

eterne. Toate se află într-o dinamică specială şi într-o schimbare continuă. De aceea,

dinamica riscurilor este greu de evaluat, de controlat şi de gestionat.

2.3.2 Asumarea riscurilor. În ce constă asumarea riscurilor pe care le cere

combaterea terorismului? Care sunt mecanismele de asumare? Cine şi în ce mod

hotărăşte această asumare? Ce diferenţă există între asumare şi impunere?

Trebuie să pornim de la premisa că foarte puţine lucruri sunt eterne pe lumea

aceasta. Eternă este doar starea generală de pericol şi chiar de ameninţare şi, prin urmare,

cea de risc continuu impus, asumat şi acceptat. Acest gen de pericole, de ameninţări şi de

riscuri se referă, îndeosebi, la celecare ţin de geofizica pământului, deci de cutremure şi

alte fenomene geofizice, de fenomene climaterice, cosmice şi chiar sociale. Într-un

anume fel, şi acestea terorizează planeta. Este vorba de un terorism natural, pe care

lumea trebuie să-l accepte şi să-şi asume riscurile adiacente. Dincolo de aceste fenomene,

terorismul este un pericol produs al societăţii omeneşti, pe care omenirea, pe de o parte, îl

respinge şi îl combate şi, pe de altă parate, îl acceptă, şi-l asumă, îl regenerează şi îl

întreţine, asumându-şi, bineînţeles, şi toate riscurile care rezultă de aici. Omenirea îşi

asumă acele riscuri legate de terorismul-efect, de terorismul-produs al faliilor,

disfuncţiilor, tensiunilor, crizelor şi conflictelor politice, economice, sociale, culturale,

religioase, informaţionale şi militare, care au cauze complexe, greu de identificat şi de

înlăturat. Şi le asumă, pentru că ele există, şi nu pot fi ocolite sau ignorate. Această

asumare nu înseamnă însă, ab initio, şi acceptare. Omenirea acceptă doar faptul că există

terorism, dar niciodată nu poate accepta fenomenul ca atare. Îşi asumă doar riscul

combaterii lui, acest risc fiind intrinsec, întrucât face parte din sistem, adică din modul

nostru de viaţă.

2.4. Acte internaţionale ce reglementează acţiunea împotriva terorismului.

Actele de terorism reprezintă diferite acţiuni de violenţă, prin care persoane sau grupuri

de persoane: atentează la viaţa şi la integntatea corporală sau bunurile unor demnitari,

Page 30: Terorism Note Curs

personalităţi politice, a membrilor de familie ai acestora; săvârşesc asemenea acte,

împotriva unor grupări politice, organizaţii sociale, instituţii, grupuri de persoane reunite,

în mod organizat sau aflate, în mod întâmplător, în locuri sau localuri publice sau private.

Dacă asemenea acte sunt îndreptate contra ordinii internaţionale, atunci ele pun în pericol

relaţiile internaţionale, constituie o ameninţare directă împotriva păcii, pot crea tensiuni şi

înrâutăţi relaţiile dintre state, produc instabilitate într-o anumită zonă geografică ori

situaţii de confruntări şi-n orice caz, prejudiciază climatul internaţional.

Scopul urmărit, prin aceste acte, este să atragă atenţia lumii asupra existenţei

teroriştilor şi obiectivelor lor ori să tragă foloase materiale (asasinate şi răpiri de persoane

în vederea răscumpărării, incendieri şi distrugeri etc.). În perioada care a trecut, au fost

comise acţiuni teroriste, îndreptate împotriva şefilor de stat, de guvern sau a altor oameni

politici, instituţii ori împotriva unor grupuri de persoane refugiate pe teritoriul unor state

străine; dacă asemenea acţiuni sunt săvârşite cu ajutorul, încuviinţarea sau ştiinţa altor

state, aceste acte constituie terorism de stat. Conducerile statelor care practică terorismul,

poarta o gravă răspundere, nu numai pentru victimele pe care le fac şi pentru consecinţele

care se pot declanşa, dar se fac vinovate şi de violarea dreptului intemaţional. Juriştii

consideră că acţiunile teroriste sunt îndreptate împotriva ordinii juridice interne din

statele respective, dar ele constituie, în acelaşi timp, şi o infracţiune internaţională. În faţa

unui asemenea pericol care, în secolul nostru a devenit un adevărat flagel, statele au luat

o atitudine netă de respingere şi hotărârea de a-1 reprima, colaborând între ele în acest

scop. Mijlocul principal de combatere, la nivel internaţional, a terorismului îl constituie

numeroasele convenţii încheiate şi documente adoptate în acest scop.

Prin Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea terorismului (Geneva, 1937,

adoptată în urma atentatului ucigaş de la, Marsilia), statele s-au angajat să pedepsească

persoanele vinovate pentru: atentatele împotriva şefilor de stat şi a altor persoane care

ocupă funcţii în stat; faptele care pun în pericol mai multe vieţi omeneşti; acte

diversioniste asupra bunurilor private şi de stat; păstrarea sau aprovizionarea cu arme şi

alte mijloace teroriste; falsificarea şi introducerea de paşapoarte şi alte documente false;

pregătirea de acte teroriste ş.a. După cel de al doilea război mondial, terorismul a

cunoscut o extindere şi o agravare, mai ales, din cauza tentei politice care i s-a dat şi a

implicării unor state în asemenea acţiuni. Drept urmare, au fost adoptate un număr de

Page 31: Terorism Note Curs

convenţii, dintre care unele se referă la combaterea terorismului practicat contra şefilor de

stat şi a altor persoane oficiale, altele pentru a asigura securitatea în domeniul navigaţiei

aeriene şi a navigaţiei maritime. În acest sens:

Convenţia asupra prevenirii şi pedepsirii crimelor împotriva persoanelor

protejate pe plan internaţional, inclusiv agenţii diplomatici (adoptată de Adunarea

generală O.N.U., în 1973). Statele-părţi sunt ţinute să incrimineze, în dreptul lor intern,

comiterea, cu intenţie, a următoarelor fapte: uciderea, răpirea sau alt act asupra persoanei

sau libertăţii unei persoane protejate pe plan internaţional; un atac violent asupra sediului

oficial, locuinţei private sau mijloacelor de transport ale unei persoane protejate pe plan

internaţional, de natură să pună în pericol persoana sau libertatea sa ş.a18 ;

Convenţia împotriva luârii de ostatici (adoptatâ la O.N.U. în 1979) prevede că,

cel care sechestrează o persoană sau o reţine şi o ameninţâ să o omoare, o va răni sau

continua să o reţină pentru a constrânge un stat, o organizaţie internaţională, o persoană

fizică sau morală, să îndeplinească un act ori să se abţină de la acesta, ca o condiţie a

punerii în libertate a ostaticului, comite infracţiunea de luare de ostatici (art. 1). Statele

sunt obligate să pedepsească asemenea infracţiuni, corespunzător gravităţii lor. Statul, pe

teritoriul căruia, se află prezumtivul infractor, îl va reţine şi va lua măsuri pentru

urmărirea şi finalizarea procedurilor penale împotriva lui; dacă nu-1 extrădează, este

obligat să-1 supună urmăririi penale şi să-1 judece, ca pentru o infracţiune cu caracter

grav (art. 8) ;

Convenţia internaţională împotriva recrutării, folosirii, finanţării şi instruirii de

mercenari (adoptată în cadrul O.N.U., în 1989) defineşte infracţiunea ca, fiind fapta de a

recruta, folosi, finanţa sau instrui mercenari care participa direct la ostilităţi sau la acte

plănuite de violenţă. Statele vor sancţiona asemenea infracţiuni şi vor coopera între ele,

pentru prevenirea şi pedepsirea lor ;

Convenţia privind securitatea personalului Naţiunilor Unite şi a celui asociat

(New York, 1994) a fost adoptată din cauza atacurilor deliberate împotriva personalului

şi din preocuparea statelor de a asigura securitatea personalului Naţiunilor Unite şi a celui

18 Grigore Geamănu, Drept internaţional public, vol I, 1981;

Page 32: Terorism Note Curs

asociat. În conformitate cu prevederile acestei convenţii, statele părţi vor lua toate

măsurile necesare, pentru a asigura securitatea personalului Naţiunilor Unite şi a celui

asociat, vor adopta măsurile necesare pentru a-l proteja, în cazul în care acesta se va afla

desfăşurat pe teritoriul lor, împotriva următoarelor infracţiuni, comise în mod intenţionat:

crimă, răpire sau orice atac asupra persoanei sau libertăţii vreunui membru al

personalului Naţiunilor Unite sau al personalului asociat; atac violent asupra localurilor

oficiale, reşedinţei personale sau mijloacelor de transport ale unui membru al acestora, de

natură a-i periclita persoana, sau libertatea sa; ameninţarea cu efectuarea unui astfel de

atac, pentru a constrânge o persoană fizică sau juridică de a realiza,sau de a se abţine de

la realizarea unui act oarecare; încercarea de a comite un astfel de atac, precum şi

participarea în calitate de complice, organizarea sau ordonarea comiterii unui asemenea

atac. Asemenea acţiune este considerată, de către fiecare stat parte, ca o infracţiune în

raport cu propria sa legislaţie internă, fiecare stat pedepsind, în mod adecvat, aceste

infracţiuni, cu luarea în considerare a gravităţii lor (art. 9). Sunt prevăzute şi regulile,

după care fiecare îşi determină competenţele sale asupra acestor infracţiuni (art. 10),

precum şi măsuri pentru asigurarea urmăririi penale sau a extrădării autorilor prezumtivi

(art. 13-15) ;

Pentru asigurarea securităţii în domeniul aviaţiei civile, au fost adoptate:

Convenţia referitoare la infracţiuni şi la anumite alte acte săvârşite la bordul

aeronavelor (Tokio, 1963), prin care se prevede obligaţia statelor de a pedepsi

infracţiunile, precum şi alte acte care pun în pericol securitatea aeronavelor sau a

persoanelor şi bunurilor aflate la bord, ordinea şi disciplina pe o navă, aflată în zbor sau

pe suprafaţa mării libere sau altei zone care nu face parte din teritoriul unui stat;

competent sâ sancţioneze asemenea fapte este statul de înmatriculare a navei;

Convenţia pentru reprimarea capturării ilicite a aeronavelor (Haga, 1970)

prevede că o persoană comite o infracţiune dacă, aflându-se la bordul navei în zbor, pune

stăpânire pe navă ori exercită controlul asupra ei, într-un mod ilicit şi prin violenţă sau

ameninţarea cu violenţă; constituie infracţiune, de asemenea, tentativa unor asemenea

acte şi complicitatea la ele. Statele s-au angajat să pedepsească asemenea acte în mod

sever;

Page 33: Terorism Note Curs

Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate contra securităţiei aviaţiei

civile (Montreal, 1971) prevede că orice persoana comite o infracţiune dacă, în mod ilicit

şi cu intenţie, săvârşeşte un act de violenţă împotriva unei persoane, aflate la bordul unei

aeronave în zbor, distruge o aeronavă în serviciu sau îi cauzează deteriorări, plasează, pe

o asemenea aeronavă, dispozitive sau substanţe care pot să o distrugă ori să-i producă

deteriorări, distruge sau deterioreazâ instalaţii ori servicii de navigaţie aeriană ori tulbură

lunctionalitatea lor, comunică informaţii false, dacă acestea ar putea să facă aeronava

inaptă în zbor ori să-i pună în pericol securitatea în zbor. Statele-părţi s-au angajat să

sancţioneze, prin pedepse severe aceste infracţiuni; fiecare stat trebuie să ia măsuri,

pentru a ancheta şi pedepsi infractorul, care se află pe teritoriul său, în cazul în care nu

face extrădarea către alt stat (statului pe teritoriul căruia s-a comis fapta, statului îri care

este înmatriculată aeronava, statului pe teritoriul căruia aterizează aeronava ş.a.m.d.)19;

In baza Convenţiei privind aviaţia civilă intemaţionalâ (Chicago, 1944), statele

includ, în acordurile bilaterale pe care le încheie, clauza de .securitate, recomandată în

cadrul O.A.C.L, prevăzând o serie de măsuri pentru a asigura protecţia navelor, a

pasagerilor şi a echipajelor. în cazul apariţiei unui incident de capturare sau pericol de

capturare ilicită a navelor sau altor acte ilicite împotriva siguranţei navelor şi călătorilor,

părţile se angajează să-şi acorde asistenţă reciprocă pentru combaterea unor asemenea

fenomene.

Măsuri similare sunt prevăzute şi în convenţiile încheiate m domeniul

securităţii navigaţiei maritime:

Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite împotriva siguranţei navigaţiei

maritime;

Protocolul pentru reprimarea actelor ilicite împotriva siguranţei platformelor fixe

situate pe platoul continental (adoptate la Roma, 1988).

Şi în cadrul organizaţiilor şi conferinţelor internaţionale sau pe plan regional,

problema combaterii şi lichidării terorismului se află în atenţia statelor.

19 Dumitru Popescu, Drept internaţional public, 1993 ;

Page 34: Terorism Note Curs

a) Comisia de Drept Internaţional a examinat această problemă, într-un proiect de

cod în 1954, considerând drept crimă împotriva păcii şi securităţii, întreprinderea sau

încurajarea activităţii teroriste de către un stat împotriva altui stat.

b) Dintre rezoluţiile Adunării generale a O.N.U., adoptate în acest domeniu,

menţionăm pe aceea, prin care Adunarea generală a condamnat terorismul internaţional

(Rezoluţia nr. 3034/XXVII din 1972), atrăgând atenţia asupra distincţiei care trebuie

făcută între actele condamnabile de terorism international şi lupta popoarelor pentru

autodeterminare (lupta îndreptată împotriva unor agresori sau cotropitori, pentru

independenţă şi libertate). O altă rezoluţie, în acelaşi sens, a fost aceea din 1991

(Rezoluţia nr. 46/51), prin care statele au fost chemate să prevină pregătirea şi

organizarea, pe teritoriul lor, de acte teroriste, să asigure arestarea şi judecarea sau

extrădarea celor care le comit, să încheie acorduri de cooperare în acest domeniu, să

devină părti la acordurile multilaterale încheiate, să se abţină de la or-ganizarea,

instigarea, asistenţa şi participarea la acte teroriste săvârşite pe teritoriul altor state, să le

încurajeze ori sâ accepte, pe teritoriul lor, activităţi care vizează comiterea de acte

teroriste.

c) Majoritatea statelor lumii sunt, în favoarea unei convenţii internaţionale şi acest

subiect se afla pe agenda Adunării generale O.N.U. de mai mulţi ani; atingerea acestui

scop este însă îngreunată, din cauza conotaţiei politice pe care unele grupuri de state o

dau noţiunii de terorism.

d) Şi prin documentul, adoptat la Conferinţa de la Stokholm din 1984, a statelor

participante la Conferinţa pentru Securitaîe şi Cooperare în Europa, referitoare la

măsurile de încredere, securitate şi dezarmare în Europa, a fost consacrată hotărârea

statelor participante de a lua măsuri efective, la nivel naţional şi prin cooperare

internaţională, pentru prevenirea şi respingerea actelor de terorism.

Statele cooperează, la nivel regional şi în cadru bilateral, pentru combaterea

terorismului; printr-o serie de acorduri şi aranjamente, statele au stabilit un mod de

colaborare, între organele lor de specialitate, pentru a preveni (prin informaţiile pe care şi

le pun la dispoziţie) şi reprima (acordându-şi concurs şi conlucrând, în cazul unor

asemenea acţiuni) actele de terorism. Un asemenea exemplu îl constituie Convenţia

europeană pentru reprimarea terorismului (Strasbourg, 1977), ratificată şi de România

Page 35: Terorism Note Curs

în 1996)20. Convenţia are în vedere infracţiunile cuprinse în reglementările din Convenţia

pentru reprimarea capturării ilicite a aeronavelor (Haga, 1970) şi Convenţia pentru

reprimarea de acte ilicite îndreptate contra siguranţei aviaţiei civile (Montreal, 1977),

precum şi infracţiunile grave, constând într-un atac asupra vieţii, integrităţii corporale sau

libertăţii persoanelor care se bucurâ de protecţie internaţională, inclusiv a agenţilor

diplomatici, cele care au ca obiect răpirea, luarea de ostatici sau sechestrarea ilegală, cele

care au ca obiect bombe, grenade, scrisori bombă şi tentative la cele de mai sus.

Cu privire la această categorie de infracţiuni, s-a stabilit, pentru state, obligaţia de

a extrăda (eventualele dispoziţii incompatibile din acordurile dintre state, modificându-

se). Convenţia prevede, de asemenea, că statul pe al cărui teritoriu se află autorul

prezumtiv al unei infracţiuni la care se referă art. 1 şi care a primit o cerere de extrădare,

în cazul în care nu-l extrădează, deşi a primit o cerere în acest sens, va dispune, fără nici

o excepţie şi fără întârziere nejustificatâ, autorităţilor sale competente să exercite acţiunea

penală, iar acestea hotărăsc în aceleaşi condiţii, ca şi pentru orice altă infracţiune cu

caracter grav, potrivit legilor acestui stat.

România este parte la toate convenţiile menţionate mai sus cu privire la

combaterea terorismului, are încheiate o serie de acorduri şi aranjamente pe plan regional

şi în cadru bilateral, participă efectiv la acţiunile care se organizează pe plan internaţional

pentru prevenirea şi combaterea terorismului.

CAPITOLUL 3. STRUCTURA ŞI DINAMICA TERORISMULUI ÎN

ZONELE DE INTERES PENTRU NATO ŞI ÎN ZONELE DE INTERES ALE

ROMÂNIEI

Noile ameninţări-se precizează în documentul intitulat Strategia europeană de

securitate-sunt dinamice. În epoca mondializării, ameninţările cele mai îndepărtate din

punct de vedere teritorial produc tot atâta îngrijorare ca şi cele apropiate. De aceea,

zonele de interes pentru NATO şi pentru Uniunea Europeană, ca şi pentru oricare altă

ţară din cadrul acestor organizaţii, inclusiv pentru România, se extind, practic, la

suprafaţa întregii planete. Teoria haosului atrage atenţia că variaţia condiţiilor iniţiale,

20 L. Oppenheim, International Law, A Treatise, vol.1 Peace;

Page 36: Terorism Note Curs

care se regăseşte totdeauna în evoluţia sistemelor şi proceselor, nu cunoaşte nici reguli,

nici limite teritoriale, spaţiale sau acţionale. În această epocă a globalizării, totul capătă

dimensiuni şi implicaţii planetare. Totuşi, în ceea ce priveşte stabilitatea şi gestionarea

situaţiilor de criză, prioritare sunt zonele de pe primul cerc, adică cele de la contactul

frontalier nemijlocit. Este unul dintre motivele pentru care UE doreşte să se înconjoare de

un cerc de securitate, fapt pentru care a realizat sau este în curs de a realiza, cu toţi

vecinii, acorduri de bună vecinătate sau parteneriate strategice.

Unul dintre obiectivele acestor acorduri şi parteneriate îl reprezintă protecţia

împotriva atacurilor teroriste şi, respectiv, combaterea terorismului. În ceea ce priveşte

însă lupta împotriva terorismului, nu există priorităţi şi nu există graniţe. Ţările UE

participă, alături de Statele Unite, de ţările NATO şi de alte ţări, la coaliţia antiteroristă.

Deşi nu s-au elaborat încă pe deplin strategiile cele mai eficiente de combatere a

terorismului, acţiunile coaliţiei împotriva acestui flagel nu rămân fără rezultate.

Una dintre prevederile strategiei europene de securitate este acea că prima

linie de apărare se va situa, adesea, în străinătate, departe de frontierele proprii. Cât

de mult seamănă acest precept cu doctrina apărării înaintate din vremea războiului rece!

Pentru România, în afară de zona de interes care se contopeşte cu întreaga planetă, de

zona din imediata vecinătate a UE şi NATO (România fiind ţară frontalieră pentru NATO

şi pentru UE), este profund interesată de vecinătatea apropiată şi mai ales de zona

conflictuală din Transnistria, de problemele de frontieră de la graniţa cu Ucraina, de zona

Mării Negre şi de impactul posibil asupra mediului de securitate din această zonă, de

terorismul caucazian şi de cel care se manifestă şi se dezvoltă în Turcia şi în Orientul

Apropiat.

3.1. General şi specific în dinamica terorismului contemporan. Fără a avea

structuri şi infrastructuri de mare anvergură şi baze de susţinere complexe şi

ultramoderne, teroriştii au dovedit, totuşi, că sunt în măsură să opereze în lumea întreagă.

Ei acţionează în Asia Centrală, în Asia de Sud-Est, în Japonia, în China, în Rusia, în

Caucaz, în Balcani, în Turcia, în Irak, în Orientul Apropiat, în Africa, în Europa

Occidentală, dar, de la atacurile din 11 septembrie 2001, mai puţin pe teritoriul Statelor

Unite.

Page 37: Terorism Note Curs

Datorită măsurilor extrem de riguroase luate de autorităţile americane, deşi

rămâne încă vulnerabil la terorism, teritoriul american nu a mai fost supus, din 2001

încoace, la atacuri teroriste de anvergură. Teroriştii n-au încetat însă să-i atace pe

americani şi pe prietenii şi aliaţii lor, oriunde au reuşit să o facă. Chiar dacă Al-Qaeda şi

multe alte organizaţii declară că ţintele lor predilecte sunt americanii şi tot ce ţine de

americani, realitatea este cu totul alta. Ofensiva americană împotriva terorismului a dat

roade. Teroriştii nu mai reuşesc să pătrundă atât de uşor pe teritoriul american. Seria de

atacuri de amploare de după 2001 s-a derulat pe alte meridiane, dar „performanţa“ din

2001 nu a mai fost atinsă. Superputerea americană a fost stârnită, aproape în acelaşi mod

în care a fost stârnită după atacul japonez de la Pearl Harbor, şi, probabil, nu se va opri

din acţiune decât atunci când terorismul (un anumit tip de terorism) va fi distrus sau pus

sub control.

Terorismul contemporan este, totuşi, preponderent, antiamerican şi

antioccidental şi are câteva caracteristici specifice, printre care cele mai importante

considerăm că ar putea fi şi următoarele: spaţiile de generare şi de regenerare a

reţelelor, organizaţiilor şi grupurilor teroriste sunt tentaculare, cu filiale flexibile şi

dinamice peste tot, dar cu preponderenţă în ţările occidentale şi în zonele de falii

strategice; baza de recrutare a teroriştilor se află îndeosebi în populaţia tânără,

instruită şi chiar domiciliată în Occident, inclusiv în România, care se simte

frustrată, înstrăinată, discriminată şi nemulţumită şi împărtăşeşte preceptele

fundamentaliste şi extremiste, nu preţuieşte viaţa şi acceptă martiriatul şi spiritul de

sacrificiu în numele unor dogme care, pentru o parte din lumea lor, sunt indiscutabile;

ţintele predilecte ale teroriştilor contemporani le reprezintă locurile publice,

infrastructurile, diferitele instituţii (occidentale sau care-i sprijină pe occidentali),

de regulă, cele vulnerabile la astfel de atacuri sau făcute să devină vulnerabile ;

sporeşte caracterul punitiv şi răzbunător, în numele unor cauze care vin din

frustrări şi percepţii deformate, dar şi din realităţi dramatice.

Terorismul nu poate fi pus sub autoritatea unor principii, teorii şi metode unitare.

El rămâne, în continuare, un război specific, în mozaic, caracterizat de acţiuni hoţeşti,

precise, adică punctuale şi extrem de violente, care vizează îndeosebi zonele cele mai

Page 38: Terorism Note Curs

vulnerabile şi urmăreşte umilirea, înspăimântarea şi agresarea continuă şi surprinzătoare a

oamenilor şi anumitor comunităţi, precum şi distrugerea unora dintre instituţiile care sunt

percepute ca satanice sau care impun reguli şi realităţi considerate ca inacceptabile pentru

spaţiul ce generează terorism.

3.2. Terorismul de sistem şi terorismul de reţea. Distincţia dintre aceste două

forme de terorism este necesară pentru procesul de elaborare a strategiilor de gestionare a

acestui fenomen. Terorismul de sistem este, în esenţa lui, politic, etnic, economic,

informaţional sau religios. El provine din incompatibilităţile şi disfuncţionalităţile

existente între sisteme şi nu se va ameliora decât în măsura în care se vor ameliora

relaţiile între aceste sisteme. Terorismul basc, spre exemplu nu are nici o perspectivă de

atenuare sau de încetare, atâta vreme cât pretenţiile extremiştilor basci vizează interesele

Spaniei. Soluţiile în acest caz sunt greu de găsit, întrucât este dificil de presupus că

Spania va accepta vreodată separarea de teritoriul său a Ţării Bascilor. Un asemenea

terorism a existat şi există şi în România. El s-a manifestat şi se manifestă, sub diferite

forme, îndeosebi în zonele Covasna şi Harghita, împotriva populaţiei de etnie română. În

anumite etape a cunoscut forme violente. Este posibil ca terorismul de sistem, îndeosebi

în Europa, să se diminueze simţitor o dată cu integrarea deplină a continentului, deşi s-ar

putea ca, dimpotrivă, să asistăm la o recrudescenţă a acestui fenomen.

Terorismul de reţea este transnaţional. El este, în esenţă, un terorism politic,

punitiv şi răzbunător, chiar dacă păstrează rezonanţe religioase, etnice sau frontaliere. La

ora actuală, suportul lui îl constituie falia strategică islamică, dar nu neapărat sub aspectul

ei pur religios. Filosoful iranian Darius Sayegan subliniază, în France culture, influenţa

revoluţiei iraniene asupra terorismului contemporan21 El subliniază că religia nu mai este

atât de importantă pentru tineri. S-a creat chiar o expresie care ilustrează sugestiv această

realitate: cei care au alungat religia. Ei nu-şi pot exprima însă public convingerile,

întrucât riscă pedeapsa capitală. Iranul, afirmă filosoful Sayegan, este o societate complet

schizofrenică. Pe de o parte, 75 % din populaţia de până la 25 de ani, fascinată de

America, de simbolurile Occidentului şi de modernitate, exprimă nevoia de schimbare, de

reforme. Pe de altă parte, se află un regim ce nu poate fi în nici un fel reformat. Singura

schimbare, susţine filosoful iranian, poate veni din exterior.

21 http://www.iranfocus.com/french/modules/news/article.php?storyid=393, Luc Chatel, L’Iran, Al-Qaïda et... Dostoïevski ;

Page 39: Terorism Note Curs

Europenii şi americanii au uitat de prea multă vreme Iranul. Ei nu au realizat că

revoluţia islamică a servit de model mişcărilor teroriste actuale22. Această afirmaţie

acuză foarte grav Iranul. Revoluţia iraniană a fost unul dintre evenimentele fundamentale

de la sfârşitul secolului al XXlea. Ea a schimbat configuraţia lumii, mai ales prin faptul

că a inventat formele şi instrumentele terorismului contemporan, făcând din religie o

ideologie de luptă. Iranul este o ţară mare, care are aproape aceeaşi influenţă în lumea

musulmană ca şi aceea pe care a avut-o Rusia în ţările din Estul Europei, în timpul

socialismului. Înainte de această revoluţie, în Iran nu au fost niciodată guverne islamice.

Ideologizarea religiei este cel mai grav eveniment petrecut în lumea musulmană.

Islamiştii iranieni au preluat metodologia şi sloganurile marxiste, identificându-se

drept combatanţi antioccidentali şi anti-imperialişti. S-au înfiinţat tribunale

revoluţionare şi s-a pus în operă o frază leninistă: Monarhia va fi aruncată în

pubela istoriei. Unul dintre sloganurile acestei revoluţii suna astfel: Nici ca Estul,

nici ca Vestul: o republică islamică. S-a crezut că este vorba de o nouă spiritualitate

politică, de o a treia cale, ce nu putea fi decât atractivă pentru unii dintre iranieni. Al-

Qaeda nu este un fenomen islamic. Indivizii din această reţea, afirmă Darius Sayegan, par

mai degrabă personaje din Demonii lui Dostoievski decât teroriştii ismaelieni ai secolului

al XII-lea, ale căror acţiuni ucigaşe aveau obiective foarte precise. Terorismul israelian

nu era orb. Teroriştii din Al-Qaeda neagă totul, distrug totul, inclusiv valorile moderne,

occidentale.

Este îngrijorător şi ceea ce se petrece în India. În întreaga ei istorie, această

ţară nu a cunoscut niciodată un fundamentalism hindus. Hinduismul a fost

dintotdeauna un imens evantai care integra tot felul de credinţe. Astăzi,

fundamentalismul hindus este un răspuns la fundamentalismul musulman, iar acest

lucru este foarte periculos. Trebuie însă precizat că India nu este şi nu a fost

niciodată o ţară care generează fundamentalism sau terorism. Este însă unul dintre

locurile ideale pentru manifestarea fundamentalismului religios, tocmai pentru

motivul că ea se prezintă ca o civilizaţie bazată încă pe caste şi pe reguli

neschimbate de mii de ani. Al-Qaeda nu pare să aibă un calendar fondat pe o strategie

politică precisă, ci, dimpotrivă, pare a se baza pe un activism de tip oportunist, lovind în

22 Ibidem;

Page 40: Terorism Note Curs

orice moment în care poate să o facă, pentru a crea teroare şi a demonstra că toate

intervenţiile militare din Irak şi Afghanistan nu au nici un efect23. Grupului Al-Qaeda,

după 11 septembrie 2001, i se atribuie sau îşi atribuie o serie de atentate şi atacuri

teroriste între care cele de la Madrid din martie 2004, acţiunile din Irak, desfăşurate

de Abu Musab Al-Zarkaui, a cărui locaţie se află la Falluja, atentatele din Bali

(octombrie 2002), cele de la Casablanca, din mai 2003, de la Istanbul, din noiembrie

2003, cele din Arabia Saudită, din mai 2004 etc. Unii afirmă că, în ceea ce priveşte,

Al-Qaeda, nu se cunoaşte decât ceea ce se vede. În realitate, avem de-a face cu o

organizaţie tentaculară, realizată cu mult înainte de 11 septembrie 2001, care

dispune de un sistem de mesaje pe Internet, de personal numeros şi de suficiente

mijloace. Dacă ar fi aşa, de ce nu acţionează la scară mai mare? Este foarte posibil

ca respectiva organizaţie să fi slăbit foarte mult, în urma numeroaselor lovituri

primite. Oricum, în jurul ei, s-a ţesut o legendă care depăşeşte cu mult realitatea.

Olivier Roy împarte atentatele care se atribuie organizaţiei Al-Qaeda în două

categorii: internaţionale şi locale. Cele internaţionale sunt efectuate de echipe

internaţionale care acţionează oriunde în lume (New York, Washington, Madrid

etc., dar şi cele dejucate la Los Angeles, Paris, Strasbourg), iar cele locale aparţin

unor echipe care acţionează pe teritoriul propriu, de regulă, împotriva unor ţinte

occidentale (Casablanca, Bali, Istanbul). Internaţionaliştii sunt, după afirmaţiile lui

Olivier Roy, vechi combatanţi din Afghanistan. Chiar şi o parte dintre cei care

acţionează acum în Irak provin din aceşti vechi combatanţi afghani. De altfel, însăşi

Al-Qaeda este fondată pe o asociaţie a vechilor combatanţi din războaiele

desfăşurate în Afghanistan. După bombardarea Afghanistanului şi plasarea forţelor

americane şi ale NATO, nucleul dur ale organizaţiei nu s-a mai putut reînnoi.

Foarte mulţi din aceşti vechi luptători au fost ucişi sau arestaţi. Acest nucleu se

compune din militanţii din Orientul Apropiat, chemaţi să lupte, începând cu 1980,

împotriva sovieticilor. Ei au fost sprijiniţi, în acea perioadă, de americani. Partea

cea mai importantă a organizaţiei Al-Qaeda se compune din două categorii de

luptători: garda lui Ben Laden (unii dintre componenţi urmându-l, de mulţi ani) şi

23 www.monde-diplomatique.fr, Olivier Roy, Al-Qaida, label ou organisation ?;

Page 41: Terorism Note Curs

tinerii sosiţi de pretutindeni, îndeosebi între 1997 şi 2001. Mulţi dintre cei care l-au

urmat pe Ben Laden în Yemen sau în Sudan au fost ucişi sau arestaţi. Printre

aceştia se află: şeicul Mohamed, Wadih El-Hage, Modamed Odeh, Abu Hafs Al-

Masri (Mohamed Atef), Soleyman Abu Gayth, Abu Zubeyda etc. Ei au împărtăşit

toţi aceeaşi viaţă. Fiica lui Laden s-a căsătorit cu Mohamed Atef. Dintre toţi, au mai

rămas Ben Laden şi Ayman Al-Zawahiri.

Tânăra gardă a apărut după 1992 şi s-a dezvoltat, îndeosebi după 1996, când

talibanii au preluat puterea în Afghanistan. În cea mai mare parte, cei care au

alcătuit tânăra gardă s-au instruit în Occident, unii s-au căsătorit şi chiar au primit

cetăţenia ţărilor respective. A avut şi are încă loc o întoarcere a acestora la izvoare,

adică la sentimentul religios, dar pe poziţii fundamentaliste, şi o radicalizare

politică. Între aceştia, se situează şi cei patru piloţi. Olivier Roy subliniază că foarte

puţini dintre cei care au comis atentate în Occident vin direct din ţări musulmane

(cu excepţia celor care au participat la atentatele de la Istanbul din noiembrie 2003

şi care provin din Turcia). Cei mai mulţi fac parte din ţările occidentale. Ei nu se

vor mai întoarce niciodată în ţările musulmane din care provin, unde se află

familiile lor de origine. De exemplu, nici un terorist din Grupul Islamic Armat

(GIA) nu s-a mai întors în Algeria. Ei sunt luptători pentru jihad, îndeosebi pentru

jihadul periferic (Afghanistan, Bosnia, Cecenia), nu pentru Orientul Apropiat.

După isprăvile săvârşite prin aceste locuri, s-au întors în Europa. Este o constatare

foarte interesantă. De aici rezultă că nu ţările musulmane generează terorism, ci o

anumită categorie de musulmani deveniţi militanţi în Occident, care au beneficiat şi

beneficiază de avantajele democraţiilor occidentale şi de sistemul de instruire de

aici. Este un mod foarte curios prin care cei plecaţi de acasă şi instruiţi în Occident

încearcă să-şi ajute locurile sau ideile de origine. Lui Ben Laden i s-a încredinţat,

probabil, prin 1997, controlul taberelor de instrucţie ale arabilor din Afghanistan, mai

puţin asupra celor ale uzbecilor şi pakistanezilor. Cu alte cuvinte, orice terorist arab, care

nu era uzbec sau pakistanez, se afla sub controlul lui Ben Laden. O parte dintre tinerii

care se instruiau în Afghanistan se duceau sau reveneau în Occident pentru a comite

atentate, ceilalţi rămâneau în Afghanistan pentru a lupta, împreună cu talibanii, împotriva

lui Masaud. O parte dintre aceştia din urmă au fost arestaţi în Afghanistan şi duşi în

Page 42: Terorism Note Curs

lagărul de la Guantanamo, dar justiţia occidentală întâmpină mari dificultăţi în a le găsi

altă vină, în afară de aceea de a fi făcut parte din tabăra talibanilor.

Reţeaua Al-Qaeda dispune de o anumită supleţe, care se fundamentează, pe de o parte, pe

relaţiile strânse, amicale, dintre camarazii de arme şi, pe de altă parte, pe spiritul de corp

care-i animă pe toţi cei care fac parte din această organizaţie. Efectul de grup contează

foarte mult aici. Întrucât sunt radicali, ei radicalizează şi acest efect.

Aproape tot ce ţine de Al-Qaeda-stat major, nucleu dur, celule de bază, reţele

transnaţionale, lanţ de comandă-se fundamentează pe relaţiipersonale, construite şi

probate atât în Afghanistan, cât şi în alte locuri unde acţionează împreună. Acest spirit

este transmis în reţea, face parte din modul de viaţă al teroriştilor Al-Qaeda. Numai că,

fieful lor din Afghanistan a fost distrus şi, deocamdată, nu există un alt loc unde veteranii

să se grupeze şi să acţioneze în siguranţă. Mai mult, având în vedere cele de mai sus,

poliţia şi numeroasele forţe care luptă împotriva terorismului au posibilitatea să-i

depisteze pe toţi aceşti internaţionalişti şi să-i aresteze. Un alt fief nu este uşor de

construit. Oriunde s-ar încerca a se constitui, el va fi lovit cu precizie. Aşadar, reţeaua Al-

Qaeda este din zi în zi măcinată, lovită şi distrusă printr-un război de atriţie (de uzură)

care nu le dă teroriştilor nici o posibilitate de a se regrupa, reconstitui, revitaliza. Este,

poate, unul dintre puţinele domenii unde americanii folosesc sau acceptă să fie folosită o

strategie indirectă

Pentru a ieşi din acest impas, este posibil ca Al-Qaeda să recurgă la: lărgirea bazei

de recrutare; folosirea unor alianţe cu alte grupări şi reţele teroriste; sprijinirea pe

grupările, organizaţiile şi reţelele locale; elaborarea unei politici şi, corespunzător, a unei

strategii pe termen mediu şi lung, prin care să se folosească toate oportunităţile şi toate

predispoziţiile celor care aderă la astfel de acţiuni; crearea unor mijloace de luptă

performante sau, în orice caz, surprinzătoare; încercarea de a realiza sau obţine arme de

distrugere în masă sau unele componente ale acestora; căutarea unor locaţii în zone în

care nu se permite lovirea lor, îndeosebi în ţări care au un puternic terorism interior sau în

zone de falii strategice, dar şi în zone care nu pot fi bănuite, cum ar fi, spre exemplu, şi

România; crearea unui sistem de locaţii itinerante, folosindu-se mijloacele de

comunicaţii moderne; trecerea la atacuri în cyberspaţiu.

Page 43: Terorism Note Curs

Dacă îşi defineşte cu claritate şi precizie obiectivele politice (dacă elaborează

o politică), Al Qaeda poate folosi, în viitorul apropiat, probabil, următoarele tipuri

de strategii asociate acestora: strategii de diseminare şi disimulare (strategii de

stratageme); strategii de alianţe; strategii de banditism. Toate acestea sunt strategii

asimetrice, care se află, deci în strânsă legătură cu vulnerabilităţile societăţii şi

civilizaţiei pe care teroriştii o urăsc şi vor să o atace pentru a o distruge sau pentru a

o controla. Este însă posibil ca Al-Qaeda să dispară (ca realitate), rămânând doar

un simbol. În acest caz, terorismul va cunoaşte fie o recrudescenţă prin super-activarea

reţelelor şi organizaţiilor locale, fie o cădere semnificativă, pe timp îndelungat. Este, de

asemenea, posibil să apară noi forme, noi reţele şi noi organizaţii teroriste, de cu totul alt

tip, cum ar fi, spre exemplu, terorismul genetic, cel biologic şi cyberterorismul. În acelaşi

timp, neofundamentaliştii (care nu sunt adepţi ai jihadului), cum ar fi tabligii sau Jamaat

al tabligh (societate de propagare a islamismului, prezentă în Arabia Saudită, în Maroc şi

în ţările Oceanului Indian) şi chiar Hib-ut-Tahrir vor trece, probabil, la acţiuni

individuale. Dinamica organizaţiilor, reţelelor şi grupurilor teroriste este foarte mare şi

foarte ciudată. Atentatele de la Taşkent, din iulie 2004 ar putea aparţine Mişcării Islamice

a Uzbekistanului, care a luptat împreună cu Al-Qaeda, în Afghanistan, împotriva

americanilor, dar şi dizidenţilor din Hizb-ut-Tahrir.

Veteranii Al-Qaeda (cei care au mai rămas în viaţă) pot constitui, la rândul lor,

reţele şi organizaţii care să renască spiritul Al-Qaeda şi să-şi fixeze modalităţi de acţiune

proprii, care să necesite noi investigaţii din partea societăţii occidentale şi noi situaţii

conflictuale. Ceea ce se întâmplă acum în Irak reprezintă, pe de o parte, o lovitură foarte

puternică primită de terorişti şi, pe de altă parte, un exerciţiu al acestora pentru

campaniile viitoare. Oricum, teatrul de operaţii din Irak nu este şi nu poate fi pe placul

teroriştilor. Terorismul nu este atât de puternic încât să poată declanşa şi întreţine un

război de gherilă pe termen lung. Comunitatea internaţională controlează din ce în ce mai

mult spaţiile în care ar putea revigora organizaţiile şi reţelele teroriste şi, de aceea, va fi

foarte greu, pentru terorişti, să continue şi să întreţină acest război. Este momentul în care

lumea se coalizează împotriva terorismului şi, probabil, acestuia nu-i vor mai rămâne

prea multe şanse, în forma actuală de manifestare, dar nici nu va dispărea uşor. Încă mulţi

Page 44: Terorism Note Curs

ani de acum înainte, el va constitui o ameninţare dintre cele mai primejdioase la adresa

securităţii cetăţeanului şi instituţiilor democratice.

3.3. Terorismul de falie. Fenomenul terorist de falie se defineşte pe o imensă

marjă de efecte secundare care, în dinamica socială şi internaţională, au din ce în ce mai

mult valoarea unei adevărate circumvoluţii morale şi sociale. În acest spaţiu marginal, se

construiesc, ingenios şi perfid, centre vitale şi strategii de distrugere a unor sisteme de

valori, fie pentru a demonstra că există forţe distructive ce nu pot fi nici contracarate, nici

egalate, fie pentru a înlocui aceste sisteme de valori cu opusul lor. Opusul nu este însă

nici foarte clar, nici unitar, nici flexibil. El se prezintă ca un mozaic de ideologii, politici,

religii, pasiuni, ranchiune şi patologii şi se exprimă prin acţiuni duse la limită. În general,

aceste acţiuni vin nu doar din tabăra nemulţumiţilor, a opozanţilor la democraţie şi

capitalism, la libertate şi civilizaţie tehnologică şi informaţională, a psihopaţilor şi

degradaţilor sociali, ci şi din cea a unor ideologii exclusiviste şi intolerante, a

inflexibilităţii, idolatriei, absurdului şi cultului violenţei. Fenomenul terorist are un sistem

de cauze şi determinări care vin, toate, din realităţile dramatice ale acestei lumi.

Terorismul se prezintă ca un fenomen extrem de complex, constând din

manifestarea spectaculoasă a violenţei, cu scopul de a atrage atenţia, a înspăimânta, a

chinui şi a impune un anumit tip de comportament, uneori, pur şi simplu pentru a teroriza,

printr-o gamă foarte diversificată de acţiunilimită, în care omul este deopotrivă armă şi

victimă, călău şi condamnat.

Ameninţările şi riscurile de natură teroristă nu au limite. Arma principală a

terorismului este omul, în speţă, omul disperat sau omul manipulat, adică adus în

stare de disperare sau de răzbunare, dar şi omul demiurg, omul pedepsitor, omul-

călău, care se consideră destinat şi predestinat a îndeplini o misiune supremă, a se

sacrifica sau a sacrifica pe oricine pentru a duce la bun sfârşit o sarcină ce vine

dintr-un spaţiu considerat a fi sacru, dintr-o lume care-l domină şi care are menirea

de a o distruge cât mai repede şi cât mai violent pe cea reală şi, evident, de a o

înlocui24. Iar acest lucru este posibil mai ales în acele zone unde există, de secole, limite

greu de trecut, limitări acceptate sau impuse şi falii. Caracteristicile principale ale

24 Centrul de Studii Strategice de Securitate, Terorismul. dimensiune geopolitică şi geostrategică. războiul terorist, războiul împotriva terorismului, Editura AISM, Bucureşti, 2004, p. 18 ;

Page 45: Terorism Note Curs

terorismului de falie25 nu diferă esenţialmente de cele ale terorismului tradiţional, din

toate timpurile, dar sunt mult mai acute şi mai presante. Ele rezultă din efectul de falie şi

se manifestă prin strategii şi tactici din sfera asimetriei ingenioase, violente, crude,

răzbunătoare, surprinzătoare şi reci. Este posibil ca terorismul de falie, prin extensie, să

afecteze, prin zona nistreană şi prin cea a Mării Negre, şi România.

CAPITOLUL 4. SPECIFICUL ATACURILOR, CONTRAATACURILOR

ŞI REACŢIILOR DE TIP TERORIST ÎN ZONELE DE INTERESE ALE NATO ŞI

ALE ROMÂNIEI

În zonele de interes ale NATO şi, implicit, ale României, terorismul se prezintă ca

o ameninţare asimetrică neclară şi continuă. Zonele generatoare de terorism sunt

considerate, în general, cele influenţate de fundamentalismul islamic, separatişti şi

traficanţi. Acestea se află nu numai pe coridorul islamic, ci şi pe teritoriile care fac parte

din arealul NATO sau în imediata vecinătate a acestora. Între principalele caracteristici

ale acestor acţiuni (atacuri, contraatacuri şi reacţii) se situează şi următoarele: acţiunile

teroriste din zona de interes a NATO şi a României nu vizează, în mod nemijlocit,

Alianţa sau România, ci acele nuclee sau locuri în care se manifestă atitudini

defavorabile fundamentalismului islamic şi anumitor interese ale grupărilor

agresive; reprezintă atacuri în sprijinul terorismului palestinian, kurd sau

antiamerican; vizează, direct sau indirect, ţările coaliţiei antiteroriste şi pe cele care

au forţe militare în Irak, în Afghanistan sau în Bosnia; sunt orientate împotriva

acelor ţări sau zone de interes ale ţărilor care au, pe teritoriul lor, baze militare

americane sau alte structuri de luptă împotriva terorismului; reţelele, organizaţiile

şi grupurile teroriste nu doresc să provoace acţiuni NATO împotriva lor; sunt

acţiuni punctiforme, cu obiective precise, desfăşurate în spaţiile şi zonele

vulnerabile.

Este posibil ca implicarea României în materializarea strategiei europene de

construire a unui coridor de securitate european şi de securizare a frontierelor est-

25 Terorismul de falie se prezintă, pe de o parte, ca fiind generat de zonele de falii, de rupturi categorice între interese şi culturi (existente în mod real, produse sau induse), efectele lui manifestându-se însă pe toate continentele şi în toate zonele, şi, pe de altă parte, ca terorism specific acestor zone, provenind din ele şi având efecte şi dincolo de aceste zone, în lumea civilizată ;

Page 46: Terorism Note Curs

europene să fie vizată de unele atacuri teroriste din zona nistreană, din cea a traficanţilor

sau chiar din falia strategică islamică.

4.1. Acţiuni teroriste în sistem şi în reţea. Atât acţiunile teroriste de sistem,

cât şi cele de reţea sunt posibile şi în zonele de interes pentru NATO, pentru

Uniunea Europeană şi, în consecinţă, şi pentru România. Acţiunile (reacţiile)

teroriste de sistem îşi au ca suporturi reconfigurarea şi reidentificarea sistemelor

politice, ideologice, economice, sociale, informaţionale şi militare, în spaţiul

eurasiatic, după spargerea bipolarităţii. Din competiţia pentru putere, pentru

influenţă, pentru resurse şi, evident, pentru o cât mai bună siguranţă, declanşată

atunci, s-a instalat o stare de haos din care încă nu s-a ieşit. În aceste condiţii, s-au

dezvoltat, îndeosebi în Asia Centrală, în Caucaz, în zona transnistreană, în cea

balcanică şi în cea a coridorului islamic, relaţiile mafiote, economia subterană,

crima şi traficul de droguri, de fiinţe umane, migraţia şi bătălia pentru noi frontiere,

care sunt generatoare de terorism criminal şi identitar.

În aceste condiţii, specificul principalelor acţiuni şi reacţii teroriste în sistem

sau în reţea care pot afecta Alianţa Nord-Atlanică şi România s-ar putea referi la:

intensificarea acţiunilor teroriste cu profil identitar împotriva autorităţii ruse în

Caucazul de Nord şi în Asia Centrală; recrudescenţa terorismului etnic şi identitar

şi chiar a ostilităţilor tip gherilă în Nagorno-Karabah, în Cecenia, în Osetia de Nord,

în Inguşeţia şi în alte spaţii caucaziene; acţiuni ale mafiei internaţionale (îndeosebi

ruseşti) în zona Caucazului, pentru crearea unei stări de haos în exploatarea şi

transportul petrolului caspian; acţiuni teroriste ale separatiştilor de la Tiraspol

pentru menţinerea unei stări de tensiune în zonă, care să asigure un minim de

condiţii de exercitare şi menţinere a influenţei ruseşti în acest spaţiu; acţiuni de

destabilizare (şi prin terorism) încurajate sau întreţinute de diferite cercuri de

interese politice şi economice care urmăresc realizarea unor obiective punctuale

care ţin de câştiguri imense; acţiuni teroriste ale reţelelor de traficanţi sau în

sprijinul acestor reţele; acţiuni teroriste care pot avea ca obiectiv descurajarea

procesului de extindere a NATO şi UE; acţiuni ale unor cercuri care au tot interesul

să provoace situaţii ce pot să influenţeze parteneriatele NATO-Rusia şi NATO-

Ucraina şi să diminueze rolul României, ca factor de stabilitate; acţiuni teroriste

Page 47: Terorism Note Curs

subversive sau în cyberspaţiu prin care să menţină şi să se întreţină, în acest spaţiu,

o zonă de ruptură, de falie strategică între Est şi Vest, între Nord şi Sud.

Asemenea acţiuni există şi pe teritoriul României, îndeosebi sub forma unor

operaţiuni comerciale ilegale, a unor contrabande cu diverse produse şi unor

evaziuni fiscale. Poliţia Română a identificat membrii ai unor organizaţii teroriste

palestiniene, ai unor organizaţii fundamentaliste islamice şi ai unor organizaţii etnice

separatiste. Sunt, de asemenea, prezente pe teritoriul României sisteme şi reţele ale

traficului de droguri, de armament şi muniţie, de explozivi, de monede false, de persoane

etc.

Acţiuni de acest fel au derulat organizaţiile kurde, Hezbollahul, dar şi alte

organizaţii şi reţele. Unele din fondurile obţinute sunt scoase din ţară, altele sunt folosite

pentru întreţinerea şi crearea unor structuri care să faciliteze şi să susţină terorismul din

această zonă, îndeosebi în spaţiul CSI, dar şi în falia balcanică şi în cea a Mării Negre.

Unii dintre reprezentanţi mafiei italiene sau ai unor reţele teroriste şi-au creat în România

acoperiri comerciale legale, sub paravanul cărora se acţionează, deocamdată, pentru

obţinerea de fonduri, atât prin mijloace legale, cât şi ilegale, economia subterană fiind

evaluată, în ţara noastră, ca reprezentând în jur de 40 % din PIB.

4.2. Acţiuni teroriste în mozaic. Există o mulţime de tipuri de acţiuni şi reacţii

teroriste. Unele se desfăşoară la lumina zilei, cum ar fi răpirea de persoane, deturnarea de

avioane, atacul cu bombă, atacurile sinucigaşe, distrugerea unor infrastructuri etc. Altele

– şi acestea par a fi cele mai subtile şi cele mai periculoase-nu sunt percepute imediat,

întrucât nu vizează neapărat distrugerea fizică a unui obiectiv, ci au alte scopuri, mult mai

mari şi mai perverse. Aceste tipuri de acţiuni-care se desfăşoară totdeauna în mozaic şi în

sistem aleatoriu-vizează crearea, menţinerea, întreţinerea şi amplificarea, pe întreaga

planetă, a unui sentiment de frică, spaimă, nelinişte şi nesiguranţă. Pentru aceasta, este

nevoie, pe de o parte, de atacuri teroriste extrem de sângeroase, cum au fost cele din

Statele Unite, de la 11 septembrie 2001 şi cele de la Madrid de la 11 martie 2004 şi, pe de

altă parte, de unele acţiuni teroriste de întreţinere, care se desfăşoară de regulă în ţările

pe care terorismul le consideră ostile. Acţiunile teroriste locale nu fac parte din acest

sistem dar pot fi folosite pentru realizarea scopurilor şi obiectivelor de înfricoşare şi

Page 48: Terorism Note Curs

panicare a comunităţilor umane, instituţiilor şi sistemelor de protecţie şi pază. Acţiunile

în mozaic creează premise pentru realizarea surprinderii strategice.

4.3. Evaluarea terorismului. Evaluarea terorismului este o activitate complexă şi

destul de dificilă, dar nu imposibilă. Deja există modalităţi de monitorizare şi analiză a

organizaţiilor, reţelelor acţiunilor teroriste şi de evaluare a capacităţii, modului de operare

şi efectelor. Cum este şi firesc, în evaluarea terorismului se folosesc indicatori de sistem,

de stare şi de dinamică, prin care poate fi monitorizat şi evaluat acest fenomen.

Indicatori de sistem şi de stare. Printre principalii indicatorii de sistem şi de

stare a sistemului ar putea fi consideraţi şi următorii: numărul reţelelor, organizaţiilor

şi grupărilor teroriste; eventualele structuri şi distribuţii ale acestor reţele, nodurile

de reţea şi alte elemente constitutive; locaţiile organizaţiilor şi grupurilor teroriste;

numărul membrilor permanenţi şi al membrilor temporari; distribuţia geografică a

acestora; profilul acestora; relaţiile între ele, intercondiţionările în ceea ce priveşte

structurile şi locaţiile; infrastructuri ale reţelelor, organizaţiilor şi grupurilor

teroriste; state, organizaţii şi alte structuri care generează sau susţin reţelele şi

organizaţiile teroriste; sisteme de pregătire a teroriştilor şi locaţiile acestora.

Indicatori de dinamică. Indicatorii de dinamică se referă la consistenţa,

frecvenţa, intensitatea şi efectele acţiunilor teroriste. Ele sunt numeroase, imprevizibile,

de aceea, greu de inventariat şi de evaluat. Cei mai importanţi indicatori de dinamică ar

putea fi: tipurile de acţiuni teroriste; amploarea acţiunilor teroriste; efectele acţiunilor

teroriste; frecvenţa acţiunilor teroriste, repartizate pe organizaţii, reţele şi zone

geografice.

În funcţie de acestea, se pot desprinde anumite concluzii şi anumite tendinţe, care

evaluate în mod corespunzător, pot ajuta la stabilirea unor strategii şi tactici antiteroriste

şi contrateroriste.

Metode posibile de prognozare a fenomenului terorist. Fenomenul terorist este

extrem de dificil de prognozat. Ceea ce se ştie cu precizie este că el există şi se manifestă

sub diferite forme. Dinamica structurală şi acţională a acestui fenomen este asemănătoare

cu cea a fenomenelor meteorologice. Ştim că se vor produce, dar nu când, unde şi cum.

Metodele posibile de prognozare a fenomenului terorist trebuie să se bazeze pe un sistem

de indicatori şi de analiză a acestora, în primul rând, pentru stabilirea unor etaloane şi,

Page 49: Terorism Note Curs

apoi, pentru încercarea de a prevedea unele elemente cu privire la acţiunile teroriste

(locaţiile aproximative, tipurile de atacuri, reţelele, organizaţiile sau grupurile care le-ar

putea efectua, motivaţia etc.). Cele mai utile metode ar putea fi: metoda comparaţiei,

metoda contrastelor, metoda evaluărilor succesive, metoda inductivă şi metoda analizei

prin contiguitate.

CAPITOLUL 5. STRATEGII DE COMBATERE A TERORISMULUI

5.1. Politici şi strategii directe şi indirecte. Strategiile de combatere a

fenomenului terorist pun şi trebuie să pună în operă numeroasele decizii politice luate în

acest sens. Practic, după atacurile de la 11 septembrie 2001, nu există stat important,

organizaţie internaţională, alianţă sau coaliţie care să nu fi abordat, într-o formă sau alta,

problema combaterii terorismului. Uniunea Europeană promovează un sistem

multilateral eficace, bazat pe Charta Naţiunilor Unite. O ordine internaţională

fundamentată pe state democratice, bine guvernate constituie garanţia cea mai bună

de securitate. Cu alte cuvinte, acest concept cere un sistem de strategii directe şi

indirecte prin care, realizându-se dezideratele politice ale unor guvernări

democratice şi ale unei politici internaţionale bazată pe Charta ONU, se

înfăptuieşte, în mod indirect şi o reducere la maximum a faliilor şi zonelor care

generează terorism.

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat, la 8 octombrie 2004, o rezoluţie-

1566-de luptă împotriva terorismului26. Nu este singura. Ea urmează rezoluţiei 1267,

din 15 octombrie 1999, rezoluţiei 1373 din 28 septembrie 2001, rezoluţiei 1540 din 28

aprilie 2004 şi altora. Consiliul de Securitate reafirmă că terorismul, sub toate

formele şi manifestările, constituie una dintre cele mai grave ameninţări contra păcii

şi securităţii internaţionale. El afectează dezvoltarea economică şi socială a tuturor

statelor, precum şi stabilitatea şi prosperitatea mondială. Cele 12 puncte ale

Rezoluţiei 1566 din 8 octombrie 2004 condamnă cu cea mai mare energie orice acte

de terorism, cheamă toate statele să coopereze în lupta împotriva terorismului, să

adopte, prin consens, proiectul Convenţiei generale asupra terorismului internaţional

26 http://www.diplomatie.gouv.fr/actu/bulletin.asp?liste=20041012 ;

Page 50: Terorism Note Curs

şi proiectul Convenţiei internaţionale pentru combaterea actelor terorismului nuclear,

în virtutea obligaţiilor ce le revin prin dreptul internaţional, amintind că nu există

nici o circumstanţă care să justifice adăpostirea sau finanţarea actelor de terorism.

Se cere, de asemenea, organizaţiilor internaţionale, regionale şi sub-regionale să

conlucreze pentru combaterea acestui flagel, consolidând cooperarea cu ONU şi

îndeosebi cu Comitetul împotriva terorismului. Rezoluţia fixează o mulţime de sarcini

pentru acest comitet, îndeosebi în ceea ce priveşte concertarea eforturilor tuturor

statelor, organizaţiilor şi organismelor internaţionale în aplicarea rezoluţiei 1373

din 2001 referitoare la tăierea căilor de finanţare a terorismului.

În acest sens, s-a hotărât crearea unor grupuri de lucru, compuse din membrii

Consiliului, care să examineze modul în care se îndeplinesc măsurile luate împotriva

reţelei Al-Qaeda şi altor organizaţii şi reţele teroriste.

De problematica terorismului se preocupă şi ţările care fac parte din

Comunitatea Statelor Independente. Pe 24 ianuarie 2005, la Moscova, a fost adoptat

un plan de acţiune şi de luptă împotriva terorismului pentru anul 2005. El este o

continuare a unei cooperări de câţiva ani în acest domeniu între ţările care alcătuiesc CSI.

În cadrul operaţiei preventive Typon, spre exemplu, a fost arestat unul dintre liderii

organizaţiei extremiste internaţionale Hizb-ut-Tahrir, împotriva căruia fusese emis un

mandat de arestare de către organele judiciare din Uzbekistan. În 2004, Ministerul de

Interne al Rusiei căuta peste o sută de terorişti care acţionau în Caucazul de Nord. Au fost

declanşate, în cadrul CSI, operaţiile Nomazii, Căutarea şi Lanţul, operaţii care se

desfăşoară cu regularitate la frontierele Rusiei, Ucrainei şi Republicii Belarus. Rusia

dispune de un Fond Federal Integrat de Informaţii, care conţine date privind terorismul şi

criminalitatea, la care au acces şi alte ţări din CSI. Numai banca de date a unui singur

birou dispune de peste 2.500 de dosare asupra persoanelor, grupurilor şi organizaţiilor

care desfăşoară activităţi teroriste. Acest plan, în virtutea experienţei anterioare, are ca

prioritate cooperarea dintre statele CSI în distrugerea filierelor de finanţare a teroriştilor.

Operaţiile speciale desfăşurate de Rusia împreună cu Kazahstanul au dus la distrugerea

unui grup criminal din Daghestan care alimenta cu fonduri reţelele teroriste din Caucazul

de Nord pentru a-şi procura armamentul şi muniţiile necesare. După aprecierile experţilor

organelor judiciare ruse, o mare parte din resursele financiare destinate finanţării

Page 51: Terorism Note Curs

organizaţiilor teroriste sunt asigurate de activitatea grupurilor criminale etnice, iar cea

mai mare parte a veniturilor criminale provin din traficul de stupefiante. Rusia este foarte

interesată de o bună cooperare cu ţările CSI în acest domeniu, întrucât unele dintre

grupurile teroriste care acţionează în această ţară se infiltrează printre refugiaţi şi

muncitori sezonieri. Măsurile luate de Serviciul federal rus al migraţiilor au permis

arestarea a 314 criminali împotriva cărora fuseseră emise mandate de arestare.

China a declarat, la rândul ei, că susţine, ca şi în trecut, lupta împotriva

terorismului de orice fel27, întrucât ea însăşi se consideră a fi victimă a terorismului.

Ea acţionează, după declaraţiile oficialităţilor de la Beijing, împreună cu

comunitatea internaţională, împotriva reţelelor şi organizaţiilor teroriste.

La 1 ianuarie 2005, în Germania, a intrat în vigoare o nouă lege asupra

imigrării, care are în vedere realităţile concrete privind existenţa pe teritoriul

german a unor posibile puncte sau filiere ale unor reţele teroriste. Pe baza acestei

legi, landurile pregătesc deja, aşa cum afirmă săptămânalul Der Spiegel, expulzarea

a sute de islamişti, consideraţi periculoşi. În Germania, numărul islamiştilor predispuşi

la acte violente este în jur de 300. De acest lucru se ocupă Curtea Federală

Administrativă. Este, de asemenea, facilitată, prin noua lege, expulzarea conducătorilor

organizaţiilor interzise, a simpatizanţilor terorismului şi a predicatorilor de ură28.

Deciziile şi acţiunile acestea sunt foarte importante, dar ele se cer aplicate şi, deci,

concretizate în acţiuni coerente şi eficace împotriva reţelelor şi organizaţiilor teroriste. De

acest lucru se ocupă strategia. De aceea, strategiile de combatere a terorismului (care pun

în aplicare decizii politice corespunzătoare) trebuie să definească clar forţele, mijloacele,

sistemele de pregătire şi de acţiune pentru combaterea terorismului de orice fel. Ele pot fi

strategii directe, prin care se fixează forţele, mijloacele şi modalităţile de lovire directă a

bazelor şi reţelelor teroriste, aşa cum s-au petrecut lucrurile în Afghanistan, sau indirecte,

prin care se vizează lichidarea surselor şi resurselor materiale şi financiare ale

terorismului, eradicarea cauzelor şi situaţiilor care generează terorism.

5.2. Operaţii împotriva terorismului. Armatele împreună cu alte forţe

participante la războiul împotriva terorismului desfăşoară operaţii împotriva

27 http://by3fd.bay3.hotmail.msn.com/cgi-bin/getmsg?;28 http://www.lalibre.be/article.phtml?id=10&subid=91&art_id=202806, Vers l'expulsion d'islamistes ;

Page 52: Terorism Note Curs

terorismului. Aceste operaţii sunt de un tip special şi nu se aseamănă decât în mică

măsură cu operaţiile ofensive sau de apărare din războiul obişnuit şi nici măcar cu

operaţiile speciale. Operaţiile speciale împotriva terorismului se cer concepute în aşa

fel încât să răspundă prompt exigenţelor noului tip de confruntare. Ele pot avea

nivel strategic sau operativ şi pot fi desfăşurate de structuri militare aliate, de

coaliţii sau de grupări de forţe naţionale. De asemenea, ele pot fi operaţii militare,

operaţii militaro-civile, internaţionale, regionale sau naţionale. Ele pot preceda un

război de tip clasic, se pot desfăşura concomitent cu unele operaţii militare din

teatre sau în situaţii post conflictuale. Fiind vorba de acţiuni împotriva terorismului,

astfel de operaţii se pot desfăşura oricând. Totuşi, ele sunt momente distincte în cadrul

războiului împotriva terorismului şi se caracterizează prin: amploare variabilă; mare

intensitate sau intensitate adecvată; caracter interarme şi intercategorii de forţe armate;

caracter antiterorist, contraterorist, antiinfracţional, împotriva crimei organizate, reţelelor

mafiote şi traficante; caracter militar sau militar-civil; arie teritorială foarte mare;

diversitate de acţiuni.

Forţele care participă la operaţiile împotriva terorismului sunt sau ar putea

fi următoarele: structuri de informaţii; armata; jandarmeria; poliţia; structuri

militare speciale de protecţie şi pază; alte structuri de forţă (brigăzi şi detaşamente

antiteroriste, structuri de protecţie, de pază şi ordine etc.); instituţii private şi ONG-

uri etc. Aceste structuri pot primi misiuni diferite, potrivit unor planuri dinainte stabilite

şi situaţiilor concrete. Oricum, strategiile de combatere a terorismului trebuie să fie

flexibile şi uşor adaptabile situaţiilor concrete. Cele mai dificile misiuni revin structurilor

de informaţii. Ele au obligaţia să ţină mereu sub supraveghere fenomenul terorist şi să

ofere suficiente date decidenţilor politici şi celor militari pentru a fi în măsură să ia cele

mai corecte hotărâri. Armatele nu sunt forţe destinate războiului împotriva

terorismului. Menirea lor este cu totul alta. Dar ele nu pot să nu fie întrebuinţate în

acest tip de război. Totuşi, în afara forţelor speciale şi a senzorilor de informaţie, ele nu

au structuri capabile să acţioneze simetric cu reţelele şi grupările teroriste. Rămâne de

văzut dacă, în viitor, îşi vor crea astfel de structuri speciale, implicându-se total în

combaterea terorismului, sau vor acţiona potrivit specificului lor.

Page 53: Terorism Note Curs

Armatele pot participa la operaţiile speciale împotriva terorismului în

calitate de forţe principale (care organizează şi conduc astfel de operaţii) sau în

calitate de forţe de izbire, de distrugere a centrelor de greutate ale structurilor şi

reţelelor teroriste. Această dublă ipostază presupune:

a) În calitate de forţe principale care organizează, conduc şi desfăşoară operaţii de

acest tip, armatele pot îndeplini, potrivit obiectivelor şi scopurilor fixate de decidentul

politic, următoarele misiuni: detectarea, prin grila senzorilor de informaţie şi prin forţele

speciale, a centrelor şi bazelor de antrenament ale organizaţiilor şi reţelelor teroriste;

lovirea, prin mijloace militare, îndeosebi cu aviaţia şi forţele speciale, a centrelor vitale, a

bazelor de antrenament, a depozitelor şi infrastructurilor teroriste din zonele de falie şi de

oriunde s-ar afla ele, pe măsură ce acestea sunt descoperite şi identificate şi se obţine

acceptul ţării sau ţărilor în care se află acestea29, de cele mai multe ori în cooperare cu

forţele armate ale ţărilor respective; declanşarea războiului (luptei armate) împotriva

ţărilor şi regimurilor politice care practică, adăpostesc, finanţează şi susţin acţiunile

teroriste; participarea la operaţii de căutare şi distrugere a reţelelor şi bazelor teroriste din

zonele de falie; desfăşurarea unor operaţii speciale împotriva terorismului.

b) În calitate de forţe de izbire, de distrugere a centrelor de greutate ale

structurilor şi reţelelor teroriste: lovirea centrelor de greutate ale reţelelor şi organizaţiilor

teroriste; participarea cu forţe speciale la căutarea şi distrugerea grupărilor şi reţelelor

teroriste. Această a doua misiune poate fi particularizată astfel: căutarea şi distrugerea, de

către vânătorii de munte, cercetaşi, infanterie marină, mijloace de cercetare şi lovire

aeriană, aeronavală sau aeroterestră etc. a bazelor şi locurilor de ascundere a grupărilor şi

reţelelor teroriste în munţi, în lagune, în insule, pe mare, pe fluvii şi râuri interioare etc.;

sprijinirea logistică şi tehnic-informaţională a altor structuri specializate în combaterea

terorismului.

CAPITOLUL 6. ROLUL ROMÂNIEI, CA MEMBRU NATO, ÎN

COMBATEREA TERORISMULUI

29 Dacă nu se obţine acest accept, rezultă că ţările respective adăpostesc şi susţin reţele teroriste şi pot fi considerate ca inamice şi atacate prin mijloace militare (Afghanistan, Irak), întrucât, la ora actuală, există un război terorist şi un război împotriva terorismului ;

Page 54: Terorism Note Curs

Principalele pericole şi chiar ameninţări la adresa României se înscriu în sistemul

general de pericole şi ameninţări la adresa NATO şi Uniunii Europene. Specificul

acestora, pentru România, constă în modalităţile concrete de concepere şi desfăşurare a

unor activităţi şi acţiuni teroriste sau în sprijinul unor reţele, organizaţii şi grupuri

teroriste. În acest sens, printre cele mai probabile activităţi şi acţiuni de acest gen ar putea

fi şi următoarele:

a) În sprijinul acţiunilor teroriste: realizarea unor surse şi reţele de finanţare a

terorismului; constituirea unor baze sau a unor elemente de infrastructură (depozite,

ascunzători, locuri conspirative etc.); realizarea unor centre de instruire limitată

(specifică) a unor terorişti sau echipe (grupuri) teroriste, îndeosebi în domeniul folosirii

mijloacelor chimice şi biologice; constituirea unor noduri de reţea, sisteme de tranzit sau

puncte de plecare în pregătirea unor acţiuni teroriste în zonă sau în unele ţări din

Occident; pregătirea unor locuri de regrupare a teroriştilor după desfăşurarea unor acţiuni

în zonă; realizarea unor centre sau locuri de recrutare a unor terorişti din rândul arabilor

şi musulmanilor aflaţi la studii sau la alte activităţi în România, dar şi din rândul

românilor; folosirea în aceste scopuri a personalului român calificat şi, dintr-un motiv sau

altul, disponibilizat; activităţi de spionaj în favoarea reţelelor şi organizaţiilor teroriste.

b) Împotriva unor personalităţi din afara teritoriului României: atacuri împotriva

unor personalităţi îndeosebi americane şi britanice aflate pe teritoriul României; atacuri

asupra ambasadelor străine; atacuri asupra turiştilor americani, britanici, evrei, ruşi şi a

altor grupuri de turişti aflaţi în România sau în tranzit pe teritoriul românesc; atacuri

asupra unor obiective economice străine construite pe teritoriul românesc.

c) Împotriva românilor: În virtutea unor bune relaţii cu lumea arabă, este posibil

ca, în perioada următoare, să nu avem de-a face cu atacuri special îndreptate împotriva

românilor. Sunt totuşi posibile şi astfel de atacuri, datorită participării României la

coaliţia antiteroristă, parteneriatului strategic cu americanii şi relaţiilor foarte bune cu ţări

pe care fundamentaliştii le consideră inamice.

Dintre acţiunile teroriste împotriva românilor cele mai probabile ar putea fi

şi următoarele: atacuri împotriva militarilor români din Irak şi Afghanistan;

atacuri asupra unor obiective româneşti (economice, culturale, diplomatice etc.) din

străinătate; atacuri asupra comunităţilor româneşti aflate la muncă în străinătate;

Page 55: Terorism Note Curs

atacuri asupra unor obiective economice, politice, culturale de pe teritoriul naţional;

atacuri cu bombă sau cu alte mijloace asupra unor locuri publice etc.

Întrucât este direct angajată în combaterea fenomenului terorist,România trebuie

să aibă în vedere, probabil, şi o intensificare a unor activităţi şi acţiuni teroriste sau în

sprijinul terorismului care o pot afecta direct sau indirect.

6.1. Rolul şi locul României în cadrul coaliţiei împotriva terorismului. Noua

strategie de combatere a terorismului adoptată de NATO şi cea a Uniunii Europene

implică, şi pentru România, responsabilităţi deosebite. Acestea vizează atât protecţia ţării

şi a intereselor în România ale NATO şi Uniunii Europene, cât şi acţiunea efectivă a ţării

noastre în cadrul coaliţiei antiteroriste. Ţara noastră poate participa la acţiunile

pentru combaterea terorismului pe toate palierele strategice, operative şi tactice şi

prin toate mijloacele adecvate. Combaterea criminalităţii economice şi sociale,

lichidarea corupţiei, reducerea infracţionalităţii, crearea unui mediu de afaceri

sigur şi bine protejat (prin lege, dar şi prin acţiuni specifice), distrugerea reţelelor

de traficanţi şi securizarea frontierelor sunt doar câteva dintre măsurile absolut

necesare pentru dezactivarea unui mediu favorabil terorismului.

La 15 aprilie 2004, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat Sistemul

naţional de alertă teroristă, propus de Serviciul Român de Informaţii, ca mijloc

adecvat de prevenire, descurajare şi combatere a acţiunilor de pregătire şi

desfăşurare a unor eventuale atentate pe teritoriul României30.El cuprinde, în

ordinea crescătoare, 5 grade de alertă (1-verde; 2- albastru; 3- galben; 4-

portocaliu; 5- roşu) şi se referă la pericolele unor atentate, în funcţie de informaţiile

deţinute.

SISTEMUL NAŢIONAL DE ALERTĂ TERORISTĂ.

CRITIC (roşu) - Informaţiile disponibile şi evenimentele recente evidenţiază că

există un risc iminent de producere a unor atentate.

RIDICAT (portocaliu) - Informaţiile disponibile şi evenimentele recente

evidenţiază că există un risc semnificativ de producere a unor atentate teroriste şi se

estimează că un atentat este probabil.

30 http://www.sri.ro/, Sistemul naţional de alertă teroristă ;

Page 56: Terorism Note Curs

MODERAT (galben) - Informaţiile disponibile şi evenimentele recente

evidenţiază că există un risc general de producere a unor atentate teroriste şi se estimează

că un atentat este posibil.

PRECAUT (albastru) - Informaţiile disponibile şi evenimentele recente estimează

existenţa unui risc scăzut de producere a unui atentat terorist.

SCĂZUT (verde) - Informaţiile disponibile şi evenimentele recente estimează că

un atentat este puţin probabil.

Pentru combaterea terorismului, SRI, care reprezintă Autoritatea Naţională

în materie antiteroristă, a pus în funcţiune Departamentul pentru Prevenirea şi

Combaterea Terorismului, care răspunde de planificarea, organizarea şi executarea,

într-o concepţie unitară, a activităţilor de prevenire, descoperire, neutralizare şi

anihilare a acţiunilor teroriste pe teritoriul României.31 Strategia acestui departament

urmăreşte completarea şi reaşezarea direcţiilor tactice, necesare protejării eficiente a

teritoriului naţional faţă de noile manifestări ale fenomenului terorist prin promovarea,

potrivit competenţelor asumate, a unei concepţii integrate la nivel naţional, pe de o parte,

şi pe linia cooperării externe, pe de altă parte, pentru combaterea oricărei forme de

terorism, cu precădere a terorismului fundamentalist-islamic, a celui religios şi separatist,

a bioterorismului, urmărind prevenirea producerii pe teritoriul său de acte teroriste, a

constituirii bazelor logistice şi a filialelor unor organizaţii extremist-teroriste cu

reprezentare internaţională. De asemenea, angrenarea ţării noastre pe linia descurajării

statelor care sprijină sau sponsorizează terorismul implică demersuri susţinute de

valorizare a prevenţiei în lupta antiteroristă, precum şi a redimensionării performante a

activităţii specifice în domeniu, pe linia contracarării surselor de alimentare şi întreţinere

a fenomenului terorist.

6.2. Rolul şi locul instituţiei militare în combaterea terorismului. Chiar dacă

funcţia principală a instituţiei militare nu este să lupte împotriva terorismului, în

condiţiile actuale, cvasitotalitatea armatelor din lume se implică în mod direct în

gestionarea şi combaterea acestui fenomen. Aşa cum se arată în Comunicatul cu privire la

31 România participă nemijlocit la acţiunile de gestionare a crizelor şi de combatere a terorismului cu forţe ale armatei, jandarmeriei şi de poliţie, în teatrele de operaţii active, dar şi cu servicii şi structuri specializate;

Page 57: Terorism Note Curs

summit-ul de la Istanbul,32 lupta împotriva terorismului va continua să fie multiformă şi

globală şi se va desfăşura prin mijloace politice, diplomatice, economice şi, la nevoie,

militare.33 Apărarea împotriva terorismului cuprinde o serie de activităţi desfăşurate de

forţele militare ale NATO, pe baza deciziei Consiliului Atlanticului de Nord, cu scopul

de a evita şi dezorganiza atacurile sau ameninţările teroriste conduse din exterior contra

populaţiei, teritoriului, infrastructurii şi forţelor oricărui stat membru, pentru a se apăra

şi a se proteja împotriva acestora, inclusiv prin luarea unor măsuri împotriva teroriştilor

şi celor care-i adăpostesc. (Anexa nr. 3) De aici rezultă foarte clar orizontul de acţiune şi

misiunile care revin forţelor armate în combaterea terorismului. Prin structurile şi

funcţiunile sale, Armata României răspunde prompt acestor cerinţe, fiind prezentă în

teatrele de operaţii şi pregătindu-se în mod concret pentru îndeplinirea unei game

diversificate de misiuni împotriva terorismului. Aceste cerinţe şi exigenţe se regăsesc în

doctrinele de luptă ale categoriilor de forţe, precum şi într-o doctrină specială cu privire

la combaterea terorismului.

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

1. Ameninţările teroriste sunt de mare actualitate. În următorul deceniu, ele nu vor

dispărea, ci, dimpotrivă, este posibil să se diversifice şi să se amplifice. Atacurile teroriste

sunt şi vor fi şi în continuare atipice, lipsite de orice moralitate şi în afara oricăror reguli

ale păcii şi războiului. Ele vor viza tot ceea ce este vulnerabil – state, guverne, instituţii

publice, organizaţii internaţionale, aglomerări urbane şi locuri publice, infrastructuri,

reţele de comunicaţii, reţele Internet şi, mai ales, oameni, inclusiv bătrâni şi copii,

întrucât unul dintre obiectivele cele mai importante ale terorismului este să creeze oroare,

indignare, dezgust, panică, nesiguranţă şi frică.

2. Cu cât civilizaţia progresează, cu atât terorismul devine mai abject şi mai

înfricoşător. Terorismul nu este pur şi simplu o trecere la limită, niciun exces al notei de

nemulţumire şi al spiritului protestatar. El se prezintă ca o patologie gravă, ca o boală

cronică a omenirii, care se accentuează şi se complică din ce în ce mai mult. De aceea,

32 http://www.nato.int/docu/pr/2004/p04-096f.htm, Communiqué du Sommet d’Istanbul, publicat de şefii de state şi de guverne participanţi la reuniunea Consiliului Atlanticului de Nord, ţinută la Istanbul la 28 iunie 2004 ;33 Ibidem ;

Page 58: Terorism Note Curs

lupta împotriva lui nu este şi nu poate fi uşoară. Şi aceasta nu neapărat pentru că teroriştii

ar fi foarte puternici, ci pentru că ei sunt lipsiţi de orice logică şi de orice filozofie.

Combaterea terorismului nu poate ieşi însă din legile şi obiceiurile războiului şi ale luptei

armate şi, de aceea, dificultăţile unei astfel de confruntări vor fi totdeauna foarte mari.

3. Terorismul constituie o ameninţare din ce în ce mai pronunţată la adresa păcii

şi securităţii, a fiinţei umane, a valorilor şi a civilizaţiei. Această ameninţare este direct

proporţională cu vulnerabilităţile societăţii moderne şi evoluează pe măsură ce faliile se

adâncesc, conflictele se amplifică şi crizele se înmulţesc.

4. România este supusă ameninţărilor de tip terorist din cel puţin trei perspective:

ca membră a Alianţei Nord-Atlantice şi viitoare componentă a Uniunii Europene, deci ca

parte a civilizaţiei de tip occidental împotriva căreia sunt orientate o parte dintre atacurile

teroriste şi îndeosebi cele ale fundamentalismului islamic; ca ţară situată în vecinătatea

faliei strategice musulmane, în zona Mării Negre şi în cea a Balcanilor, nu departe de

zona caucaziană şi de cea a Orientului Apropiat; ca participantă directă la războiul

declanşat împotriva terorismului, în cadrul coaliţiei antiteroriste, conduse de Statele

Unite.

5. Este posibil ca România să prezinte un interes deosebit pentru anumite reţele,

organizaţii şi grupări teroriste, în sensul că, pe teritoriul acesteia, dată fiind o anumită

structură a firmelor arabe şi o prezenţă discretă şi elevată, dar suficient de dispersată, a

comunităţii musulmane, s-ar putea încerca să se constituie anumite elemente de reţea, de

infrastructură, de logistică şi chiar unele baze discrete de plecare la atac sau de instruire şi

de recuperare a teroriştilor, echipelor şi unor mici grupuri.

6. Se cer identificate, analizate şi evaluate toate realităţile şi posibilităţile apariţiei,

întreţinerii şi dezvoltării unor reţele, noduri de reţea, elemente de infrastructură, premise

ale unor acţiuni sau oricare alte surse de generare, susţinere, finanţare sau protecţie a

terorismului, sub toate formele sale, inclusiv a celor CBRN.

7. Perspectiva evoluţiei fenomenului terorist în spaţiul de interes pentru România

trebuie să facă obiectul unor evaluări strategice pe măsură, cu implicaţii în constituirea şi

modernizarea forţei şi în colaborarea dintre toate structurile militare interne, în

consonanţă cu cele ale Alianţei Nord-Atlantice şi cu cele ale Uniunii Europene, astfel

Page 59: Terorism Note Curs

încât să fie găsite şi aplicate la timp cele mai potrivite formule pentru descoperirea şi

combaterea reţelelor teroriste şi prevenirea unor atacuri din partea acestora.

8. Cercetarea ştiinţifică din principalele structuri de apărare, ordine publică şi

siguranţă naţională, împreună cu factorii abilitaţi, potrivit exigenţelor şi cerinţelor

strategiei NATO de combatere a terorismului, prevederilor Strategiei europene de

securitate şi strategiei naţionale de combatere a terorismului, să elaboreze un sistem de

criterii şi indicatori de evaluare a riscurilor, pericolelor şi ameninţărilor teroriste, astfel

încât să fie sesizate din timp şi prevenite orice fel de atacuri teroriste la adresa României

şi Alianţei, pe teritoriul ţării noastre, în zona Mării Negre şi în proximitatea frontierelor

naţionale.

CAPITOLUL 7. REGULUI DE ACŢIUNE ANTITERORISTĂ ÎN

SOCIETĂŢILE DEMOCRATICE

Pe plan internaţional lumea traversează o situaţie fără precedent, fiind profund marcată de acţiunile iraţionale ale unor forţe ce promovează terorismul ca mijloc de divizare a comunităţii internaţionale şi de slăbire a stabilităţii mondiale în general. Caracterul global al luptei împotriva terorismului, a devenit componenta necesară, dar neaşteptată şi cel mai puţin dorită, a fenomenului globalizării, constituind deja un imperativ de luptă şi atitudine al tuturor democraţiilor, căruia majoritatea statelor i se asociază fără nici o ezitare.

Lărgirea spectrului de riscuri neconvenţionale, diversificarea tipologiei crizelor şi conflictelor generează provocări multiple, care necesită reacţii multidirecţionale, bazate pe mobilitate, diversitate, coerenţă şi complementaritate, atât în spaţiul intern, cât şi în cel internaţional.

Abordarea mai largă a problematicii securităţii a devenit şi posibilă în condiţiile actuale, prin identificarea unor noi resurse interne de securitate, care au rezultat din corelarea mai atentă şi punerea în valoare a tuturor dimensiunilor – politică, economică, financiară, militară, civică, socială, ecologică – ale stării de securitate şi siguranţă naţională. Prin urmare, pe lângă elementele de continuitate şi cele oarecum tradiţionale ale domeniului, caracteristica noii Strategii de securitate naţională a României constă în faptul că România nu mai abordează modelul propriu de securitate printr-o viziune strict tehnicistă a problematicii securităţii, cu un conţinut schematizat, care să includă o organizare rigidă şi o atitudine ermetică a instituţiilor şi competenţelor în acest domeniu. Răspunderea fundamentală pentru securitatea ţării o poartă, desigur, Preşedintele ţării, Parlamentul, Guvernul, celelalte instituţii, respectiv Armata.

7.1. Incercări de definire a terorismului.Noţiunea de „terorism” este din punct de vedere etimologic un derivat de la

„teroare” cuvânt de origine latină. Încă înainte de romani , în mitologia greacă, teroarea (Phobos) şi frica (Deimos) erau numele celor doi cai, care trăgeau carul de luptă al lui Ares, zeul războiului. Simbolistica acestor cuvinte este semnificativă. Războiul, lupta, conflictul presupun recurgerea la folosirea forţei, a mijloacelor violente, destructive.

Page 60: Terorism Note Curs

Resorturile psihologice ale acestui proces sunt : frica (teama) şi teroarea. Unii specialişti consideră terorismul ca fiind forma cea mai organizată de teroare. Adversarii acestei idei subliniază însă faptul că teroarea este o stare psihică, în timp ce terorismul se referă la o activitate socială organizată.

Opiniile cele mai polarizate sunt cele conform cărora teroarea poate surveni fără terorism şi, respectiv, că teroarea este cheia care declanşează terorismul. Terorismul este asimilat cu o calitate doctrinară dar şi cu un mod deliberat de acţiune. Terorismul nu produce numai şi numai teroare. Mai mult, teroarea nu reprezintă întotdeauna rezultanta principală a unui act terorist sau, chiar, a unei campanii teroriste. Teroarea este definită prin teamă extremă şi angoasă în timp ce terorismul reprezintă un pericol real dar difuz, o ameninţare vagă, greu de înţeles şi definit, inprevizibilă şi neaşteptată, cu efecte inhibitoare, de blocare a acţiunii lucide.

Terorismul afectează grav atât structura socială cât şi individul luat ca atare, putând distorsiona codul de percepere şi imagini de care membrii societăţii depind şi în care au încredere. Incertitudinea legată de aberaţia comportamentală presupusă de terorism poate duce la dezorientare socială şi descurajare. Pentru ca un act să poată fi considerat terorist, rezultatul cu care se soldează trebuie să producă neapărat şi teroare, aceasta constituind matricea ideală de materializare a unei rupturi afective şi psihologice între populaţie şi putere. Contractul social dintre individ şi societate presupune ca statul să apere populaţia de teroare, de ameninţări, de violenţă şi să ofere cetăţenilor care plătesc impozite, activităţi sociale utile – într-un cuvânt –un ambient prielnic vieţii şi muncii lor.

Aşa de exemplu, una din definiţiile uzitate de guvernul Statelor Unite, (în fapt o definiţie uşor modificată a lui James Adams din 1980) consideră că :”Terorismul semnifică ameninţarea cu violenţa sau folosirea violenţei în scopuri politice de către indivizi sau grupuri, indiferent dacă acţionează pro sau contra autorităţii guvernamentale existente, când aceste acţiuni au intenţia de a şoca, intimida, sau consterna un grup ţintă mai larg decât victimele imediate. Terorismul este relaţionat cu indivizi sau grupuri care urmăresc răsturnarea regimurilor politice, corectarea unor deficienţe sociale percepute de grupurile respective sau erodarea ordinii politice internaţionale”. Frank C.Carluci III, Secretar al Apărării în timpul administraţiei lui G.Bush, consideră că: „Terorismul este în mod esenţial o tactică, o formă de luptă politică destinată atingerii unor scopuri politice. Terorismul poate fi înscris în categoria conflictelor de mică intensitate şi descris ca război purtat la limita minimă a spectrului violenţei, război în care conotaţiile politice, economice şi sociale joacă un rol mai important decât în cazul celui clasic, purtat de puterea militară convenţională”. Aceste formulări nu sunt greşite, incluzând multe elemente asociate cu terorismul. Analizate cu atenţie, ele relevă însă o pronunţată notă descriptivă în dauna demersului de definire propriu-zisă, precum şi o tendinţă de generalizare care le fac aplicabile aproape oricărei forme de violenţă politică.[4]

7.2. Terorismul in dreptul internationalPrin dimensiunile şi formele sale de manifestare, terorismul a devenit una din

calamităţile cele mai teribile , din ce în ce mai active şi mai ameninţătoare ale comunităţii internaţionale. Spre sfârşitul secolului XX, în concepţia unor autori, terorismul internaţional era socotit o formă de conflict de intensitate scăzută, sub pragul de violenţă al operaţiunilor militare specifice războiului, dar mult mai mult decât simplele acte

Page 61: Terorism Note Curs

sporadice şi izolate de violenţă. Şi aceasta pentru că, dincolo de „perfecţionarea” mijloacelor şi metodelor de război terorist utilizate de diverse grupări izolate, în susţinerea („sponsorizarea”) terorismului internaţional s-au implicat şi unele state , ceea ce afectează şi mai mult pacea si securitatea lumii.

Dincolo de formele sale specifice, practicate în timp de pace (violenţa în scopuri personale sau de grup), terorismul apare şi în conflictele armate, mai ales în cele destructurate (ca în Somalia), în care se transformă în acte de banditism colectiv , cu efecte catastrofale pentru populaţiile civile. Oricum, opinia publică şi dreptul internaţional resping terorismul datorită consecinţelor tragice nu numai asupra colaborării paşnice internaţionale, dar şi a persoanelor nevinovate care îi cad victime. Alături de pirateria maritimă şi aeriană, de traficul ilicit de stupefiante, de traficul de femei şi copii, de sclavie şi traficul cu sclavi, de falsificarea de monedă sau difuzarea de publicaţii pornografice, în dreptul internaţional figurează şi terorismul ca infracţiune internaţională comisă de persoane particulare. Faptele respective sunt calificate ca infracţiuni internaţionale (delicta juris gentium) prin tratate internaţionale convenite între state, care se obligă să le incrimineze şi să le sancţioneze prin legislaţia lor internă. Dicţionarele definesc terorismul prin referire la diferitele acte de violenţă prin care persoane sau grupuri de persoane atentează la viaţa, integritatea corporală sau la bunurile unor demnitari, personalităţi politice, a membrilor de familie ai acestora ori îndreaptă asemenea acte împotriva unor grupări politice, organizaţii, instituţii sau grupuri de persoane reunite organizat sau aflate întâmplător în localuri publice sau private.[5] Totuşi, terorismul este un fenomen social ale cărui variabile sunt prea numeroase pentru a i se da o definiţie simplă şi practică. După 11 septembrie 2001, s-a reproşat adesea că statele n-au fost în stare să se pună de acord asupra definirii terorismului. Critica nu este total întemeiată deoarece terorismul este definit în dreptul internaţional prin indicarea actelor ce constituie infracţiuni internaţionale. Singura definiţie formală este dată de Convenţia de la Geneva din 1937, [6] pentru prevenirea şi represiunea terorismului, conform căreia prin acte de terorism se înţeleg faptele criminale dirijate contra unui stat şi al căror scop sau natură este de a provoca teroarea la persoane sau în public.[7] Din păcate, această Convenţie n-a fost semnată decât de 24 de state, iar proiectul de creare a unei curţi penale internaţionale de judecare a teroriştilor n-a întrunit adeziunea acestora.A limita definiţia terorismului la infracţiunile comise contra unui stat ar însemna să nu se ţină cont de realităţile în care trăim, deşi chiar atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 au fost îndreptate, aşa cum s-a apreciat, nu împotriva unor persoane şi clădiri, ci a însemnelor puterii statale politice, economice, financiare, şi militare. Diversitatea actelor teroriste a făcut ca societatea internaţională să adopte mai multe convenţii de limitare a aspectelor sale specifice. Este vorba de:

Convenţia de la Tokyo, din 1963, referitoare la infracţiuni şi la alte acte survenite la bordul aeronavelor;

Convenţia de la Haga, din 1970, pentru reprimarea capturii ilicite de aeronave (luarea de ostatici);

Convenţia de la Montreal, din 1971, pentru reprimarea actelor ilicite dirijate contra securităţii aviaţiei civile (sabotajul);

Convenţia pentru prevenirea şi represiunea infracţiunilor contra persoanelor aflate sub protecţie internaţională, inclusiv contra agenţilor diplomatici (1973);

Page 62: Terorism Note Curs

Convenţia internaţională contra luării de ostatici, din 1979; Convenţia contra torturii şi altor pedepse sau tratamente crude, inumane

sau degradante; Convenţia pentru interzicerea atacurilor teroriste cu bombe (1997).

În scopul coordonării luptei împotriva terorismului internaţional, la Naţiunile Unite s-au adoptat mai multe rezoluţii, iar Consiliul Europei a elaborat, în 1976, Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului, care preia unele elemente din instrumentele menţionate.România şi-a adus contribuţia în acest domeniu, prin anteproiectul de convenţie împotriva terorismului, din 1935, elaborat de Vespasian V.Pella, şi care a stat la baza Convenţiei din 1937. Toate aceste instrumente juridice internaţionale se referă la terorism în general şi au ca element comun faptul că terorismul semnifică, chiar şi în timp de pace, un război total contra ordinii juridice existente, un război al cărui scop ar justifica orice mijloace. Astfel, în Declaraţia asupra măsurilor de eliminare a terorismului internaţional a Adunării Generale a ONU, din 1994, se arată că statele membre ale Naţiunilor Unite reafirmă fără echivoc condamnarea tuturor actelor,metodelor şi practicilor teroriste ca fiind criminale şi nejustificabile, oriunde şi de oricine ar fi comise. În preambulul Convenţiei pentru interzicerea atacurilor teroriste cu bombe se precizeaza expres că acţiunile militare ale statelor sunt guvernate de reguli de drept international, situate în afara cadrului acestui document, şi că excluderea unor acţiuni din zona de acoperire a conventiei nu absolvă sau nu conferă caracter legal actelor cunoscute ca ilegale.

Actele de terorism comise în timp de război au o conotaţie juridică specială . De altfel atât războiul, cât şi terorismul se bazează pe violenţă şi pe încălcarea brutală a drepturilor şi libertăţilor omului. Totuşi, războiul este considerat, în dreptul internaţional umanitar, o formă de „violenţă ilicită”, iar terorismul rămâne întotdeauna o formă de „violenţă ilicită”, chiar şi în vremuri de război. Criteriile sigure care diferenţiază aceste forme de violenţă în timpul războiului sunt oferite de dreptul internaţional aplicabil în conflictele armate. În primul rând, ne aflăm în faţa unui act de terorism dacă persoana care comite actul de violenţă nu posedă statutul de combatant, căci numai membrii forţelor armate ale unui stat beligerant au dreptul legal de a participa la ostilităţi; şi numai în războaiele civile şi de gherilă nu există întotdeauna precizie în calificarea statutului de combatant.

Un al doilea criteriu de determinare a „violenţei ilicite”, caracteristice terorismului, decurge din regulile care reglementează, pe de o parte, protecţia specială a persoanelor şi, pe de altă parte, mijloacele şi metodele de război utilizate: pentru a fi licit, recursul la violenţă în timp de război trebuie să respecte restricţii impuse de dreptul conflictelor armate, ceea ce înseamnă că şi combatanţii ar putea deveni terorişti dacă violează legile şi obiceiurile războiului. Chiar şi aşa, sunt împrejurări în război în care nu este deloc uşor să separi terorismul de actele de război legitime. De aceea, pe lângă Convenţiile de la Haga şi de la Geneva, trebuie avute în vedere principiile fundamentale de drept internaţional recunoscute în Statutul şi activitatea Tribunalului de la Nurnberg, care incriminează actele de terorism comise în timp de pace şi de război.

Se spune adesea că dreptul internaţional al războiului e întotdeauna în urma realităţii pe care o reglementeză, lucru valabil şi pentru atentatele teroriste începând cu cele din 11 septembrie şi terminând cu cele care au avut loc mai recent în mica localitate

Page 63: Terorism Note Curs

Beslan. Dar el, în configuraţia lui actuală, condamnă terorismul prin mijloace specifice. Căci terorismul, fie de stat, fie al unor organizaţii teroriste, loveşte fără discriminare şi afectează atât obiective militare, cât şi populaţia civilă inocentă. Chiar înainte de 11 septembrie 2001 se aprecia că terorismul actual este o nouă formă de război, ceea ce a făcut să exprime şi ideea unui protocol adiţional special la Convenţiile de la Haga şi de la Geneva în acest nou domeniu. În conflictele armate internaţionale, încălcarea dreptului de la Haga sau al celui de la Geneva este considerată infracţiune gravă, adică crime de război, indiferent de calitatea persoanei.

Războiul reprezintă un recurs internaţional la teroare ca metodă de război, ne face să considerăm că ele sunt în acelaşi timp forme de terorism internaţional, care sunt inadmisibile şi, de aceea, trebuie sacţionate. În mod concret însă, doar art.33 din Convenţia a IV-a de la Geneva, din 1949, pentru protecţia persoanelor civile în timp de război face referire la termenul de „terorism”, dispunând că sunt interzise „pedepsele colective ca şi orice măsuri de intimidare sau de terorism”. De asemenea, şi în conflictele armate fără caracter internaţional sunt interzise încălcările legilor şi obiceiurilor războiului cu aceeaşi semnificaţie de acte de terorism. Războaiele oferă însă, atât forţelor guvernamentale, cât şi mişcării insurgente, posibilitatea de a depăşi limita „violenţei ilicite” şi de a comite excese care să terorizeze oponenţii, parcă mai mult decât in războaiele interstatale, fără un control strict al comunităţii internaţionale.

Trebuie reamintit că Statutul Curţii Penale Internaţionale cu caracter permanent, adoptat la Roma, în 1998, calificată astfel de excese drept crime de război, deoarece obligaţia respectării dreptului internaţional umanitar revine atât membrilor forţelor armate guvernamentale, cât şi luptătorilor părţii disidente. Aceeaşi obligaţie revine şi membrilor mişcărilor de eliberare naţională sau celor care luptă împotriva regimurilor rasiste, aceste tipuri de operaţiuni militare făcând parte din obiectul dreptului internaţional al conflictelor armate. Cu toate acestea, Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei sau Congresul Naţional African au fost considerate organizaţii teroriste. După renunţarea la metodele teroriste de luptă, ele au fost recunoscute oficial şi astăzi la guvernare, lucru ce nu s-a întâmplat cu o altă mişcare insurgentă, Partidul Muncitorilor din Kurdistan, care n-a renunţat la „politica” terorii.

În doctrina dreptului militar internaţional s-a pus problema dacă acordarea statutului de combatant şi partizanilor (membrilor mişcărilor de rezistenţă), prin art.44 al Protocolului Adiţional I din 1977, la Convenţiile de la Haga şi de la Geneva, nu constituie o autorizare de recurgere la terorism; unele state au refuzat semnarea sau ratificarea acestui important instrument chiar din acest motiv. Adevărul este că art. 43 şi 44 din Protocol nu fac nici o distincţie între combatanţii armatei regulate şi combatanţii gherilei; toţi au acelasi statut juridic şi, de aceea, toţi trebuie să respecte aceleaşi reguli, căci toţi se confruntă cu aceleaşi consecinţe juridice în cazul violării dreptului războiului. Asta înseamnă că şi partizanii care comit acte de terorism contra civililor trebuie să fie judecaţi şi condamnaţi pentru faptele lor. Putem spune deci că, în dreptul conflictelor armate, terorismul internaţional este interzis în orice împrejurare necondiţionat şi fără excepţie.

Autorităţile beligeranţilor ca şi statele-părţi la instrumentele juridice pertinente sunt obligate să urmărească în justiţie orice prezumtiv criminal care ar fi comis un act de

Page 64: Terorism Note Curs

terorism. Specialiştii spun chiar că dreptul conflictelor armate ar putea servi ca model pentru o nouă reglementare juridică a problemei terorismului şi în timp de pace.Din păcate, până să se realizeze în practică acest deziderat, în arena internaţională s-au produs atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Imediat după aceea şi de nenumărate ori de atunci s-a spus că evenimentele respective au dat o nouă înfăţişare lumii, relaţiilor şi dreptului internaţional, că teroarea care a cuprins America reprezintă o sfidare a întregii lumi civilizate şi, de aceea, reacţia nu rămâne numai a victimei actului de agresiune respectiv, ci a întregii omeniri, care trebuie să se coalizeze în eradicarea acestui flagel al timpurilor noastre. Nu este vorba nici de o „cruciadă” împotriva islamismului şi nici de o „răzbunare” specifică organizărilor sociale primitive, ci doar de o unire a eforturilor statelor ce compun comunitatea internaţională în stoparea violenţei şi terorii fără limite. Dacă fenomenul a existat şi înainte, ceea ce a produs mutaţii semnificative după 11 septembrie este faptul că din acţiuni teroriste oarecum sporadice şi limitate s-a ajuns să se vorbească de „operaţiuni” teroriste. Caracterizarea aceasta se referă la faptul că nu mai e vorba de iniţiative individuale ori ale unor grupări minuscule, ci de pregătirea minuţioasă, după plan dinainte stabilit, a unei asociaţii criminale organizate care dispune atât de informaţii, cât şi de importante resurse umane, materiale şi financiare. Consecinţele operaţiunii sunt deosebit de grave atât prin intensitatea şi efectele şi efectele atacurilor, cât şi prin prezumtiva arie geografică de desfăşurare, fanatismul teroriştilor fiind un factor ce a isterizat întreaga civilizaţie occidentală. De aici şi urmarea în planul reacţiei antiteroriste, care nu mai e o acţiune a statului-victimă împotriva unei infracţiuni internaţionale definită în trecut ca fiind de „drept comun”, ci o acţiune de securitate colectivă împotriva uneia din infracţiunile internaţionale cele mai periculoase pentru existenţa şi progresul societăţii mondiale.

Într-adevăr, prin Rezoluţia nr. 1368, din 12 septembrie 2001, a Consiliului de Securitate, actele respective au fost calificate ca fiind acte de agresiune armată directă în sensul propriu al cuvântului, ceea ce dă, în conformitate cu art. 51 al Cartei Naţiunilor Unite, dreptul la legitimă apărare individuală şi colectivă. De amintit că un asemenea consens în cadrul Consiliului de Securitate n-a mai existat de la războiul din Coreea (în absenţa reprezentantului sovietic) şi de la războiul din Golf (după încheierea războiului rece). Această decizie a Consiliului de Securitate era de aşteptat, din moment ce, încă din 19 decembrie 2000, el adoptase Rezoluţia nr.1333 care reafirma şi completa rezoluţii anterioare, în special Rezoluţia nr.1267, din 15 octombrie 1999.

Consiliul de Securitate a elaborat Rezoluţia nr.1333 (2000), acţionând în baza capitolului VII al Cartei Naţiunilor Unite (acţiunea ONU în caz de ameninţări împotriva păcii, de încălcări ale păcii şi de acte de agresiune), stabilind măsuri de constrângere pentru autorităţile talibane (renunţarea la asigurarea imunităţii pregătirii teroriştilor internaţionali şi a organizaţiilor lor, predarea lui Osama ben Laden, închiderea taberelor teroriste de antrenament), pentru toate statele membre ale ONU (împedicarea aprovizionării, vânzării şi transferurilor directe sau indirecte către teritoriile Afganistanului controlate de regimul taliban, retragerea personalului militar de consiliere în probleme de securitate, a naţiunilor, precum şi reducerea semnificativă a personalului diplomatic din Afganistan, închiderea imediată şi completă a birourilor afgane pe teritoriul lor, blocarea fără întârziere a fondurilor financiare ale lui Osama ben Laden şi ale autorităţilor asociate cu el, inclusiv cele din organizaţia Al-Qaida, oprirea operaţiunilor cu narcotice), pentru Secretarul general al ONU (numirea unui comitet de

Page 65: Terorism Note Curs

experţi pentru monitorizarea embargoului privind armamentul şi închiderea taberelor de pregătire a teroriştilor, consultarea cu principalele state membre în aplicarea măsurilor respective, raportarea implementări lor şi analizarea implicaţiilor umanitare) ca şi pentru organizaţiile regionale care trebuie să acţioneze strict şi în acord cu prevederile Rezoluţiei.

În aceeaşi direcţie au acţionat şi alte organizaţii internaţionale, inclusiv statele membre Ligii Arabe sau ale Conferinţei Islamice, chiar dacă pentru acestea din urmă au existat unele nuanţe de exprimare. Consiliul Nord-Atlantic a confirmat calificarea acţiunilor teroriste din 11 septembrie ca acte de agresiune, acţionând-după prezentarea de către SUA a probelor privind organizarea atentatelor în afara teritoriului american-pentru prima dată în existenţa NATO a art.5 al Tratatului care conţine clauza de apărare comună în cazul unui atac împotriva unui stat membru. România s-a integrat prompt în eforturile internaţionale de combatere a terorismului, Parlamentul adoptând declaraţii prin care atacurile teroriste sunt considerateca fiind îndreptate împotriva principiilor şi valorilor democratice, a libertăţii, păcii şi stabilităţii internaţionale, adevărate crime în masă pe care lumea civilizată nu le poate accepta, deoarece sunt comise într-un dispreţ total faţă de viaţa umană şi nu pot fi justificate prin nimic. Acestea fac deserviciu chiar şi celor care le practică, deoarece provoacă doar tensiuni, instabilitate şi insecuritate.Prin Hotărârea nr.21 a forului legislativ al ţării, România, ca partener strategic al SUA şi membru al Parteneriatului pentru Pace, la acea vreme, şi-a manifestat decizia de a participa ca aliat de facto al NATO, împreună cu statele membre ale NATO şi cu ceilalţi parteneri şi aliaţi ai acestora, la combaterea terorismului internaţional prin toate mijloacele, inclusiv militare. În acest scop, la solicitarea NATO, România a pus la dispoziţia acesteia, în sprijinul operaţiunilor de răspuns împotriva terorismului, facilităţile oferite de spaţiul aerian, terestru şi maritim naţional.Dacă dreptul internaţional actual a făcut confirmări importante privind calificarea operaţiunilor teroriste ca fiind ilicite, ceea ce nu putuseră preciza nici Convenţiile de la Londra privind definirea agresiunii şi nici Rezoluţia nr.3314/1974 în aceeaşi materie, reversul medaliei este că operaţiunile individuale şi colective antiteroriste nu pot fi decât legitime, la fel ca orice acţiune de legitimă apărare individuală sau colectivă împotriva unui act de agresiune desfăşurată în virtutea art.51 al Cartei ONU şi, mai mult, autorizată de Consiliul de Securitate ca unic organism de decizie în problemele militare ale păcii şi securităţii internaţionale.

Operaţiunea antiteroristă are trăsături specifice care o deosebesc esenţial de acţiunile de război:[14] adversarul este greu de identificat, reţelele sale acţionând în mod conspirativ, de unde şi considerarea statelor-gazdă ale organizaţiilor teroriste drept ţinte militare; spre deosebire de războiul clasic, în care începerea şi încetarea stării de beligeranţă sunt marcate de declaraţia de război şi de armistiţiul general ori încheierea tratatului de pace, într-o operaţiune militară antiteroristă nu puteam avea decât avertismente de încetare a atentatelor, iar lupta va fi dusă până la lichidarea intenţiilor teroriste, fără posibilitatea de negociere; probleme deosebite pune în aplicarea principiului discriminării între combatanţi şi civili, între obiective militare şi bunuri civile, ca şi aplicarea strictă a regimului juridic al mijloacelor şi metodelor de război în condiţiile în care adversarul nu are nici un fel de scrupule în acest sens;

Page 66: Terorism Note Curs

pe de altă parte, în ceea ce priveşte protecţia umanitară în timp de conflict armat, coaliţia antiteroristă trebuie să respecte victimele de război şi persoanele neimplicate în luptă, în timp ce e de aşteptat ca teroriştii să nu aibă nici o milă nu numai faţă de adversarii răniţi ori capturaţi, ci chiar faţă de propria lor populaţie civilă pe care sunt tentaţi s-o folosească metodic drept scut uman, disimulând obiective militare în speranţa că atacatorul va renunţa la acţiune (vezi în acest sens acţiunile teroriste ale insurgenţilor irakieni, împotriva conaţionalilor lor dar şi asupra unor persoane nevinovate-ziarişti- pe care îi folosesc pentru a solicita recompense materiale necesare procurării de materiale de război, sau pentru a solicita unele revendicări politice.); imposibilitatea existenţei neutralităţii într-un astfel de conflict, multe state arabe fiind de acord cu acţiunea de respingere a terorismului, unele din ele punând doar condiţia ca operaţiunile să se desfăşoare sub egida ONU.

În aceste condiţii, coaliţia antiteroristă are de depăşit două restricţii majore. Prima ar fi renunţarea la pretenţia de a avea „zero pierderi” de partea sa, într-un astfel de război, aşa cum s-a întâmplat în cazul represaliilor împotriva Iugoslaviei din 1999.

A doua restricţie ar fi nivelul acceptabil al pierderilor colaterale produse inamicului, adică respectarea cu stricteţe a principiului proporţionalităţii prin care dreptul conflictelor armate admite existenţa unor pierderi şi pagube civile incidentale, care însă trebuie să nu fie excesive faţă de avantajul concret şi direct aşteptat, deşi avantajul militar este imens- eradicarea terorismului coaliţia antiteroristă trebuie să manifeste maxim de prudenţă şi să ia toate precauţiile necesare pentru limitarea pierderilor colaterale căci altfel va pierde dacă nu întreg războiul, măcar pe acela mediatic. Toate acestea demonstrează de ce relaţiile internaţionale şi dreptul internaţional sunt atât de diferite după 11 septembrie 2001.

7.3. Tipuri (forme) de manifestare ale terorismuluiDificultăţile întâmpinate în definirea terorismului au încurajat tendinţa de

cuantificare a tuturor formelor de manifestare a fenomenului. Astfel, Belanger, Michel [15] folosind drept criteriu autorii şi scopurile urmărite, distingea următoarele categorii de manifestare a terorismului: a. terorismul ordinar sau banditismul, fenomene ce acoperă actele de violenţă ce urmăresc obţinerea unor avantaje sau foloase materiale, acte comise individual sau în bandă şi care nu au obiective politice; b. terorismul politic, care acoperă în special gama asasinatelor „organizate şi sistematice” cu finalitate politică evidentă; c. terorismul de stat, formă ce presupune recurgerea din partea unui stat la acte de natură teroristă în lupta cu unele mişcări sau persoane considerate subversive. În această categorie se mai înscriu exercitarea sistematică a actelor de coerciţie bazate pe utilizarea pe scară largă a forţei şi printr-un larg evantai de mijloace violente; menţinerea unor grupuri sociale, etnice sau religioase, în condiţii de inferioritate prin oprimare şi represiune; politica de segregare rasială şi de aparthaid.

George Levasseur consideră totodată că se poate vorbi şi de terorismul internaţional, care ar exista la două nivele diferite şi anume : individual –în cazul actelor de terorism intern (individual sau de grup) la care se adaugă un element de extraneitate referitor la autori, victimă sau locul de executare a actului şi locului de producere a efectelor sale; statal, atunci când actele respective sunt îndreptate împotriva unui stat.

Page 67: Terorism Note Curs

Terorismul internaţional poate fi şi el de două feluri: terorism de drept comun sau banditism internaţional (atunci când vizează foloase materiale) sau politic. Această clasificare, apărută în urmă cu câteva decenii este din ce în ce mai puţin acceptabilă astăzi, deoarece aria de manifestare a terorismului s-a dovedit mult mai complexă, necesitând un efort de cuantificare mult mai amănunţită. Un exemplu în acest sens îl constituie împărţirea mai riguroasă făcută de Brian Crozier, fost director pentru Europa al Institutului american pentru studierea conflictelor care declara la 14 mai 1975, în faţa Senatului SUA că terorismul este, după opinia sa, de două feluri: diversionist şi coercitiv.Terorismul diversionist urmăreşte publicitatea, dobândirea unui prestigiu, discreditarea, demoralizarea autorităţilor, provocarea acestora să ia măsuri de represiune excesive care ar duce la înstrăinarea populaţiei, ar accelera cheltuielile de înarmare şi ar genera, în cele din urmă, un val de nemulţumiri în rândul opiniei publice.

Terorismul coercitiv vizează demoralizarea populaţiei civile, slăbirea încrederii sale în autorităţile mandatate cu apărarea status quo-ului, instaurarea unui sentiment de teamă. Conform opiniilor aceluiaşi specialist grupările teroriste se pot împărţi, în următoarele categorii:1. Grupări etnice, religioase, naţionaliste;2. Grupări care se autointitulează drept revoluţionare;3. Grupări anarhiste care se remarcă prin absenţa unor scopuri clare şi precise, ideologia

lor fiind confuză şi eclectică;4. Grupări patologice sau individuale care nu revendică scopuri de ordin politic, ideologic definite, motivaţia lor constând în lipsa de acomodare într-o anumită societate, organizarea socială, familie;

5. Grupări neofasciste de extremă dreaptă (aşa cum au fost cele italiene denumite „Ordine Nero”, „Rosa del Venti”) şi care în unele ţări acţionează cu acordul tacit şi sprijinul guvernelor (Ojo per ojo-Ochi pentru ochi) – Guatemala, Escadroanele morţii – Brazilia ş.a.)6. Mercenarii ideologici, pe care îi întâlnim cel mai frecvent în grupările cu câmp de acţiune transnaţională.

7.4. Reguli de acţiune antiteroristă în societăţile democraticeExperienţa dobândită în ultimii ani de către autorităţile şi guvernele confruntate

cu fenomenul terorismului poate fi sintetizată într-un pachet de reguli fundamentale de acţiune antiteroristă din care putem enumera:1. Orice guvern ales în mod democratic trebuie să-şi facă publică hotărârea de a respecta strict cadrul legislativ existent şi de a apăra autoritatea constituţională, demonstrând că această voinţă politică se regăseşte în toate acţiunile sale.2. Sub nici o formă, autorităţile nu trebuie să apeleze la represiune generală şi indiscriminatorie. Orice guvern trebuie să demonstreze că măsurile iniţiate împotriva terorismului sunt strict direcţionate împotriva teroriştilor şi colaboratorilor activi ai acestora, având ca singur scop apărarea, în limitele legii, a societăţii democratice. Deraparea spre represiune nedescriminatorie va avea ca rezultat dispariţia libertăţilor individuale şi a democraţiei în favoarea unui regim de dictatură mai periculos decât fenomenul terorist care determinase iniţial represiunea. Aşa cum am menţionat, represiunea supradimensionată poate servi ca argument teroriştilor care pot aclama că democraţia liberală nu este decât o himeră a politicienilor corupţi aflaţi la putere. În această situaţie, teroriştii pot poza mai credibil în „adevăraţii apărători ai poporului”.

Page 68: Terorism Note Curs

3. Orice guvern trebuie să dovedească opiniei publice că face tot ce este legal şi moral posibil pentru a apăra viaţa, averea şi liniştea cetăţenilor săi. Aceasta este o condiţie obligatorie în efortul de captare a încrederii şi sprijinului populaţiei. Lipsa încrederii şi cooperării societăţii civile duce adeseori la apariţia grupurilor de „vigilenţi” sau a comandourilor antitero private care pot prolifera şi exacerba violenţa civilă.4. Fiecare guvern trebuie să adopte deschis o politică fermă de neacceptare a oricărui fel de şantaj terorist. Dacă un act terorist aduce beneficii organizaţiei sau facţiunii care l-a comis principalul perdant va fi guvernul sau autorităţile care au permis acest lucru. Orice dovadă de slăbiciune sau de apetenţă spre compromis provoacă o emulaţie teroristă şi o dramatică escaladă a atentatelor comise de „emulii” teroriştilor „premiaţi”de autorităţi.5. Toate aspectele politicii antiteroriste şi a operaţiilor ce decurg din aceasta trebuie să fie menţinute sub controlul autorităţilor constituţionale şi a societăţii civile, urmând a fi judecate şi sancţionate conform normelor şi uzanţelor democratice universal acceptate.6. Puterile speciale determinate de starea excepţională declarată ca răspuns la o ameninţare teroristă gravă trebuie aprobate de legislativ pe un termen stict (de exemplu 6 luni) şi cu posibilitatea de revocare înainte de termenul limită dacă situaţia a fost readusă în limitele normale. Măsurile de urgenţă necesare demersului antiterorist trebuie să fie redactate clar, concis, făcute publice şi aplicate imparţial.7. Orice politică de pendulare între mai multe obiective sau în funcţie de circumstanţe trebuie evitată deoarece aceasta subminează încrederea publicului în autorităţi şi încurajează pe terorişti să exploateze compromisurile făcute de putere.8. Liderii comunitari, autorităţile publice locale şi centrale, reprezentanţii forţelor de securitate sau de ordine publică trebuie să beneficieze de sprijinul total al guvernului şi societăţii civile în efortul de eliminare a oricărui tip de ameninţare de natură insurgent-teroristă.9. Nu trebuie admise nici un fel de aranjamente sau târguri făcute cu teroriştii, mai ales dacă reprezentanţii politici – aleşi prin vot- nu sunt în cunoştinţă de cauză.10. Guvernul şi autorităţile nu trebuie să se angajeze în dialoguri sau negocieri cu organizaţiile sau forţele politice care promovează activ, sprijină sau justifică terorismul. Compromisul cu aceste forţe politice nu face altceva decât publicitate gratuită facţiunilor teroriste care capătă un aer de responsabilitate sau, mai grav, de legalitate.11. Propagarea teroristă trebuie contracarată prin declaraţii oficiale clare, complete, imediate şi care să cuprindă obiectivele guvernului, politica ce urmează a fi promovată şi problemele reale cu care puterea se confruntă.12. Guvernul şi forţele de securitate trebuie să-şi conducă demersul antiterorist strict în limitele legii. Suspecţii sau cei ce sunt dovediţi ca terorişti trebuie pedepsiţi numai de către tribunale, conform sistemului juridic şi juridic existent.13. Teroriştii închişi pentru crime cu substrat politic trebuie trataţi la fel ca şi criminalii de drept comun. Orice formă de statut preferenţial, concesii de la regimul de încarcerare sau privilegii erodează încrederea opiniei publice în imparţialitatea legii şi determină tensiuni în cadrul sistemului penal.14. Orice regim democratic nu trebuie să renunţe la nici una din responsabilităţile sale din domeniul social, economic sau cultural sub motivul că se confruntă cu o serioasă ameninţare teroristă. Guvernele democratice se bazează pe acceptul şi aprobarea celor guvernaţi, motiv pentru care este obligat să amelioreze şi să perfecţioneze sistemul de

Page 69: Terorism Note Curs

conducere a ţării. Cetăţenii aşteaptă, în mod legitim, ca reprezentanţii săi să răspundă constructiv la toate nevoile, problemele şi dorinţele lor.

Acţionându-se ferm în spiritul principiilor de mai sus, fără nici un fel de concesii, teroriştii se văd privaţi de argumentele lor favorite privind lupta pentru libertate, pentru o societate mai dreaptă, mai morală şi mai prosperă.


Recommended