Cuprins1 Filozofia TO......................................................................................................................................... 1

1.1. Rolul TO ................................................................................................................................... 3

1.2. Clasificarea materialelor utilizate în industria asistivă................................................................. 5

1.3. Criterii generale de alegere a materialelor .................................................................................. 5

1.4. CRITERII DE ALEGERE A MATERIALELOR METALICE ..................................................................... 6

1.4.1. ALEGEREA MATERIALELOR INFLUENŢATĂ DE PROPRIETĂŢI ................................................. 6

1.4.2. ALEGEREA MATERIALULUI INFLUENŢATĂ DE COST .............................................................. 7

1.4.3. ALEGEREA MATERIALULUI FUNCŢIE DE DISPONIBILITATE .................................................... 7

1.4.4. ALEGEREA MATERIALULUI FUNCŢIE DE DESTINAŢIE............................................................. 7

Alegerea celui mai potrivit material pentru confecţionarea piesei sau agregatului în care se va regăsi se poate face numai după o analiză detaliată a condiţiilor concrete de exploatare în care să se considere toţi factorii de influenţă momentană şi de durată. În cazul astronauticii, de exemplu, i se acordă o atenţie deosebită reducerii maselor prin folosirea materialelor compuse (consolidate). În cazul navelor se preferă placarea decât materialele monolit rezistente la coroziune (se are deci în vedere economicul concomitent cu durabilitatea). ...................................................................... 7

1.4.5. INFLUENŢA PRELUCRABILITĂŢII ASUPRA ALEGERII MATERIALULUI ..................................... 7

1.4.6. INFLUENŢA SIGURANŢEI DE FUNCŢIONARE ASUPRA ALEGERII MATERIALULUI................... 8

1.4.7. ALEGEREA MATERIALULUI FUNCŢIE DE NOCIVITATEA LUI ................................................... 8

1 Filozofia TO

Vizualizarea persoanei TO vede holistic1 persoana ca fiind un sistem deschis, dinamic cu dimensiuni biologice, psihosociale, socioculturale si spirituale care exercită influențe transactive. O persoană poate fi considerată ca un sistem individual, sau un membru al unui sistem larg cum ar fi o familie, o comunitate sau o națiune. In timpul vieții zilnice o persoană experimentează simultan mai multe roluri și este angajată mai multe ocupații, într-o varietate de contexte. Se poate recunoaște mulțimea de situații diferite dintre dizabilitate/boală și starea de sănătate individuală și diferențierile specifice persoanelor ce posedă diferite abilități pe parcursul vieții. TO consideră că oamenii au dreptul la sănătate și la o stare de bine, la dreptul de a=și crea un scop în viață. participând prin ocupații, și dreptul de a colabora în demersurile privind îngrijirea lor.

Oamenii sunt stimulați să se adapteze continuu la modificările de context pentru a-și satisface nevoile și sensul vieții. O imagine transactivă a persoanei și a activităților ocupaționale este

1 Holism =Concepție care interpretează teza ireductibilității întregului la suma părților sale, socotind drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial și incognoscibil.

influențată de legăturile și de influențele factorilor de mediu și ocupaționali între ei. Deoarece contextul este dinamic se presupune că și comportamentul ocupațional se poate modifica.

SISTEM DESCHIS: Multe modele de terapie ocupaţională sunt bazate pe această teorie. Aceste teorii sunt bazate pe holism:• Reflectă ideea că entităţile nu pot fi explicate şi nici înţelese pornind de la părţile sauproprietăţile lor separate, ci numai atunci când sistemul este considerat ca o unitate intreaga.• Antiteza la reducţionism• Oferă o apreciere fiinţelor umane şi interdependenţa indivizilor unul de celălalt şi față de mediu; sisteme deschise care prezintă calităţi umaniste şi etice inerente:• Organismele vii sunt influenţate, există, şi sunt menţinute de către următoarele forţe:

A. informaţii sau inputuri care intra in sistemB. Comportamente, gânduri, reacţii (output) care rezulta din prelucrarea internă aintrărilorC. feedback-ului care vine de la mediu cu privire la aceste comportamente, gânduri, reacţii.

Sistemele deschise sunt în continuă schimbare şi dinamic, reglementat de către fluxulcontinuu de informaţii prin intermediul sistemului. Schimbarea în orice parte a sistemului vaconduce automat la schimbarea în întregul sistem.Teoria sistemelor dinamice este, de asemenea, influenţează înţelegerea actuală a ocupaţiei, precum şi dezvoltarea unor modele profesionale.

MODELUL PERSOANĂ - MEDIU – OCUPAȚIE (LAW 1996). PERSON –ENVIRONMENT - OCCUPATION MODEL( PEO)

Acest model este un instrument pentru TO pentru a face alianţe în client-terapeut pentru apermite clienţilor să se angajeze cu succes în ocupaţii semnificative în mediile alese.Modelul completează şi împărtăşeşte aceeaşi terminologie ca și Modelul canadian deperformanţă ocupaţională Canadian Occupational Performance Model, COPM.Modelul conceptualizează ideeaca persoana, medii şi ocupaţiile persoanei sunt dinamice dea lungul timpului.

PERSOANĂ-MEDIU-OCUPATIA PERFORMANŢĂ MODEL (Baum şi Christiansen(2005)Modelul completează şi împărtăşeşte aceeaşi terminologie ca Modelul canadian de• Persoana / Populaţie• Ocupaţia

o Acţiunio Activităţio Roluri

• Mediu

MODELE ERGONOMICE Ergonomia este interdisciplinară: se bazează teoriile sale privind fiziologia, psihologia, antropometrie şi diferite aspecte ale ingineriei. (E. Grandjean, 1982) Ergonomia este "disciplină ştiinţifică pentru optimizarea interacţiunii dintre om şi alte elemente ale sistemului şi cu ajutorul teoriei, cunoştinţelor, principiilor, datelor şi metodeloroptimizează bunăstarea umană și performanțele sistemului "[Chundela L 2005].• modele antropometrice • modele biomecanice• modele de interfață om –mașină

MODELUL CANADIAN DE PERFORMANŢĂ PROFESIONALE CANADIAN MODEL OF OCCUPATIONAL PERFORMANCEEste bazat pe ideile LAW s. a.1997 Modelul conceptualizează performanţa profesională ca fiind un proces dinamic, dezvoltat dintr-o inter-relaţia dintre persoana, ocupaţia şi a mediului. Modelul dezvolta idei:• despre persoane • despre ocupație• cu privire la mediul înconjurător • despre sănătate • despre practica centrata pe client.

MODELUL Kawa (Iwama 2005) Acest model a fost dezvoltat de un grup de terapeuti japonezi şi canadieni bazate pe gândiriea japoneză din punctul de vedere al vieţii de zi cu zi. Acesta prezintă o viziune alternativă la modelele occidentale, pe baza individuala, cu accent pe calitatea tranzacţionale ale relaţiei om-mediu și a interrelației sinelui cu ceilalți. Modelul foloseste metafora unui râu (Kawa) pentru a explica călătoria vieţii, atât teoretic şi în scopul de a explora cu clientii viaţa lor.

MODELUL OCUPATIEI UMANE (THE MODEL OF HUMAN OCCUPATION Moho)Dezvoltat de Gary Kielhofner. Moho îşi propune să explice modul în ocupaţie este motivată, modelată, şi performată. În termenii Moho oamenii sunt conceptualizati ca fiind alcătuiti din trei componente interdependente: - vointa- motivaţia pentru ocuparea - obişnuinţă (Rutina)- organizarea de ocupaţii în tipare şi rutine - capacitatea de performanţă - abilitati fizice si mentale care stau la baza performanţei ocupaționale. Importanţa mediilor fizice şi sociale în care are loc ocupația este de asemenea de subliniat. Au fost dezvoltate de asemenea, o serie de evaluări pe baza cadrului conceptual al modelului.

1.1. Rolul TO TO permite oamenilor să participe la activităţile de zi cu zi sau la acele ocupaţii care suntimportante pentru ei, în ciuda funcțiilor şi a structurilor corpului cu deficiențe, a limitărilor în activitate, sau a restricţiilor de participare la activităţi ca urmare a barierelor contextuale(Organizaţia Mondială a Sănătăţii [WHO World Health Organization], 2001; Moyers, 1999). TO vor colabora cu persoane individuale, cu familiile lor, şi cu alte persoane pentru a promova sănătatea fizică, cognitivă, socială şi emoţională, precum şi funcţionalitatea clientului. Performanţă ocupaţionale este definită ca angajarea în activităţile zilnice, în următoarele domenii: activităţi din viata de zi de zi, activităţile instrumentale de viata de zi dezi, educatie, munca, joaca, petrecerea timpului liber, şi participarea socială (Asociația

americană de terapie ocupațională [American Occupational Therapy Association AOTA]). Acestea sunt esenţiale pentru participarea în roluri diferite din viaţa. Adaptarea cu succes la provocările de performanţă pe parcursul vieţii se materializează în rezultate de performanţăprofesională eficiente, care susţin sănătatea, starea de bine, şi independenţa (OMS,

Contribuţia unică a terapiei ocupationale este capacitatea sa de a maximiza compatibilitatea dintre ceea ce indivizii doresc şi au nevoie să facă şi capacitatea lor de a efectua ocupaţiiimportante. Pe parcursul procesului de intervenţie, TO utilizează ocupaţiile ca și strategie

terapeutică, realizând în primul rând intervenții mai degrabă bazate pe ocupație decâtconcentrate pe componente. TO sunt experţi în a înţelege natura multidimensională aperformanţelor profesionale şi impactul acesteia asupra sănătăţii. Intervenţiile pot includeurmătoarele metode (AOTA):

• Crearea şi promovarea

• Stabilirea şi restaurarea

• Menţinerea

• Modificarea

• Prevenirea.

Înţelegerea ocupației în CONTEXT

OCUPAŢIA (activitatea de zi cu zi) apare printr-un proces continuu de interacţiune dintre individ şi context. Ocupaţiile sunt influenţate, dar de asemenea, influenţează contextul în care acestea apar. Teoria tranzactională (iniţial discutată de către Dewey) este utilă în înţelegerea procesului prin care persoanele apare într-un complex de inter-relaţii dintre mediu şi persoană.Contextul în care are loc ocupația persoanei include elemente:

• de timp• de spaţiu / loc• legate de contextul social - structuri sociale (de exemplu, sex, vârstă, capacitatea, rasă) instituţii sociale (religioase, politice, economice, juridice de familie,), - roluriFiecare individ își construieşte ocupaţiile proprii de zi de zi, în cadrul contextului în care trăieşte şi în funcţie de o serie de factori personali. Acesti factori includ personal:• Valori• Interese• Abilitati• Spiritualitate / sensul cuvântului

Practica centrată pe client reprezintă o atitudine etică pe care TO își bazează principiile etice de imputernicire şi justiţie.Principiilor bunei practici centrate pe client includ (Creek, 2003, Law s.a.1997): - respectarea diversităţii - recunoașterea faptului că clientul are drepturi - clarificarea rolului aşteptărilor în cadrul întâlnirii terapeutice - construirea relatiilor de colaborare terapeut-client - concentrarea pe problemele nevoilor şi priorităţile clientului - recunoaşterea şi folosirea punctelor forte ale clientului - negocierea problemelor şi obiectivelor cu clientul şi / sau îngrijitorul- recunoaşterea şi promovarea autonomiei clientului - încorporarea perspectivei clientului în toate etapele de intervenţie - întărirea schimbului de informaţii şi de luare și alegere a deciziilor cu clientul şi / sau îngrijitorul prin furnizarea de informaţii - asigurarea faptului că intervenţiile sunt congruente cu contextul de viaţă a clientului

1.2. Clasificarea materialelor utilizate în industria asistivă

Exigenţele crescânde ale industriei asistive impun elaborarea şi utilizarea unei game extrem de diversă de materiale care să asigure fiabilitatea produselor în timpul exploatării. Clasificarea acestor materiale se face în mod obişnuit după natura şi proprietăţile acestora, conform schemei prezentate în fig.1.1

1.3. Criterii generale de alegere a materialelor

Dată fiind diversitatea materialelor utilizate în industrie, alegerea unui material pentru fabricarea unui produs trebuie să respecte o serie de criterii, care în ordinea importanţei lor sunt:

a) – criteriul funcţional, conform căruia, pentru fabricarea unui produs se aleg materialele capabile să îi asigure rezistenţa impusă de condiţiile de solicitare;

b) – criteriul tehnologic, conform căruia din grupa materialelor care satisfac criteriul rezistenţei se preferă materialele care pot fi prelucrate prin tehnologii clasice;

c) – criteriul economic, conform căruia, dintre materialele care satisfac primele două criterii, se aleg materialele ce asigură fiabilitatea produsului la gabarite care se încadrează în ansamblul în care urmează a fi utilizate la costuri acceptabile;

d) – criteriul socio-ecologic, conform căruia sunt de preferat materialele care în timpul prelucrării sau utilizării nu afectează negativ mediul ambiant şi nu periclitează sănătatea clientului respectiv a operatorului.

Respectând aceste criterii specialistul poate fi sigur că alegerea materialului este corectă în conformitate cu definiţia modernă a calităţii, adică: ”Un produs de calitate este produsul cel mai ieftin ce corespunde scopului pentru care a fost creat”.

Fig. 1.1 Clasificarea materialelor solide

METALE ŞI ALIAJE CERAMICĂ ŞI MINERALE

STICLE NEMETALICE ŞI METALICE

LEMNUL ŞI DERIVATELE SALE

MASE PLASTICE MATERIALE COMPOZITE

1.4. CRITERII DE ALEGERE A MATERIALELOR METALICE

Inginerul, tehnicianul şi oricare specialist nu poate, în majoritatea cazurilor, să cunoască la nivelul necesar proiectării structura, complexul proprietăţilor cât şi comportarea în condiţii concrete a tuturor materialelor de interes industrial. În aceastăsituaţie se va apela în mod sistematic la surse de informaţii adecvate precum : manuale, cataloage ale diferiţilor producători, standarde de stat, norme interne etc. În anumite cazuri se va apela la rezultatele unor încercări proprii, care vor fi interpretate prin prisma pregătirii, experienţei proprii şi a reuşitelor anterioare. Prin urmare se necesită un proces de selecţie a materialelor industriale şi acesta va trebui să aibă în vedere câţiva factori principali la alegerea acestora : proprietăți, rost, disponibilitate etc.

1.4.1. ALEGEREA MATERIALELOR INFLUENŢATĂ DE PROPRIETĂŢI

Funcţiile ce trebuie îndeplinite de elementele ce compun maşinile şi aparatele se asigură prin confecţionarea lor din materiale adecvate. Alegerea se face în scopul asigurării unui rol funcţional timp îndelungat bazat pe proprietăţile intrinseci ale materialului şi ţinând cont că se dispune de materiale din aceeaşi clasă (metalice) sau clase diferite (metalice, ceramice etc.). Alegerea trebuie făcută pe baza unui complex de proprietăţi din care principalele sunt cele mecanice, termice, chimice, electrice şi tehnologice cât şi intercondiţionarea reciprocă.

Proprietăţi ca rezistenţa la rupere, rigiditatea sau starea suprafeţei condiţionează utilizarea cu precădere a materialelor dar, în anumite situaţii alegerea poate fi hotărâtă de proprietăţi cum ar fi: conductivitate termică sau electrică, rezistenţa la şoc termic, refractaritate ş.a.m.d.

Esenţiale pentru alegerea materialelor se consideră: valoarea absolută a indicatorului de calitate considerat şi constanţa indicatorului dat în limitele unor intervale de încredere, definite prin probabilităţi de încredere adecvate.

Indicatorii de calitate pentru a caracteriza materialele trebuie: să permită comportarea materialelor, să poată fi utilizaţi în calculele de proiectare, să poată fi determinaţi în condiţii uzinale. Din această cauză numai pentru aprecierea (caracterizarea) comportării la solicitările mecanice s-au elaborat o serie de încercări mecanice diferite, caracterizate prin tipul deformaţiilor, modul de aplicare al sarcinilor, temperatura de încercare, mediul în care au loc etc. Dintre aceste încercări, încercarea statică de rupere la tracţiune are cea mai largă răspândire datorită simplităţii metodicii de încercare, dar şi faptului că pune la dispoziţie mărimi ce pot caracteriza uneori suficient un material. Dar această încercare (ca şi altele de altfel) are un caracter convenţional întrucât nu corespunde condiţiilor de exploatare a pieselor.

Invariabilitatea proprietăţilor de material este condiţionată de reproductibilitatea materiilor prime şi proceselor de prelucrare. Din acest considerent este util ca pe lângă valorile medii aritmetice ale încercărilor să se precizeze abaterea standard a acestor rezultate (măsură a dispersiei statistice) sau coeficientul de variaţie (raportul abaterii standard la valoarea medie).

1.4.2. ALEGEREA MATERIALULUI INFLUENŢATĂ DE COST

Datorită faptului că rolul funcţional poate fi îndeplinit de mai multe materiale, rămâne ca cel mai universal criteriu de alegere a materialelor să fie criteriul economic, exprimat prin cost în valoare absolută sau relativă. Tehnologic, acest criteriu se concretizează în analiza indicatorilor de prelucrabilitate şi respectiv siguranţă în exploatare (funcționare) a materialelor supuse opţiunii. Reducerea costului prelucrării este condiţionată de proprietăţile tehnologice (prelucrabilitatea) ale materialului, cât şi de caracterul producţiei, aceasta în primul caz, în cel de al doilea intervin probabilitatea funcţionării fără defecte cât şt durabilitatea în exploatare.

Tendinţa de rupere fragilă (deseori imprevizibilă) este principalul factor limitativ care intervine şi justifică cheltuieli suplimentare în vederea elaborării mai îngrijite a materialelor (în special metalice). Uneori se justifică economic utilizarea unor aliaje sau pseudoaliaje foarte scumpe sau cu baza din materiale nobile sau deficitare.

Desigur costul materialului trebuie privit într-un context mai larg, în sensul posibilităţilor de reproiectare avantajoasă (tehnologică şi constructivă) a produsului în care se conţine, cât şi a eliminării unui număr din coeficienţi de siguranţă folosiţi în mod curent.

1.4.3. ALEGEREA MATERIALULUI FUNCŢIE DE DISPONIBILITATE

Disponibilitatea este condiţionată de existenţa materiilor prime şi a materialelor cât şi de producătorii materialului respectiv. Pe piaţa internaţională disponibilitatea este consecinţa directă a raportului cerere-ofertă şi cu implicaţie asupra preţului de vânzare. Materialele considerate strategice se vând în restricţii şi speculaţii.

Pe plan intern valorificarea resurselor proprii are o importanţă capitală de unde şi preocuparea permanentă şi susţinută a înlocuirii materialelor din import cât şi a celor deficitare. În caz de necesitate se preferă import de materii prime celor de semifabricate şi produse finite. Spre exemplu baza de materii prime, gaze naturale, a condiţionat dezvoltarea rapidă a industriei chimice şi diversificarea produselor.

1.4.4. ALEGEREA MATERIALULUI FUNCŢIE DE DESTINAŢIEAlegerea celui mai potrivit material pentru confecţionarea piesei sau agregatului în

care se va regăsi se poate face numai după o analiză detaliată a condiţiilor concrete de exploatare în care să se considere toţi factorii de influenţă momentană şi de durată. În cazul astronauticii, de exemplu, i se acordă o atenţie deosebită reducerii maselor prin folosirea materialelor compuse (consolidate). În cazul navelor se preferă placarea decât materialele monolit rezistente la coroziune (se are deci în vedere economicul concomitent cu durabilitatea).

1.4.5. INFLUENŢA PRELUCRABILITĂŢII ASUPRA ALEGERII MATERIALULUI

Tehnologiile de prelucrare şi îndeosebi comportările materialului la diferite solicitări, cât şi influenţa prelucrării asupra proprietăţilor şi costului prelucrării, trebuie să fie bine cunoscute orişicărui proiectant şi tehnolog. În alegerea materialului un criteriu conducător este şi problema toleranţelor ce pot fi aplicate funcţie de prelucrabilitatea acestora. Spre exemplu realizarea din turnare a orificiilor cu aplicarea unor toleranţe de conicitate.

1.4.6. INFLUENŢA SIGURANŢEI DE FUNCŢIONARE ASUPRA ALEGERII MATERIALULUI

La alegerea materialelor se au în vedere modificările în timp a proprietăţilor acestuia în condiţii date de exploatare sub influenţa factorilor mediului (radiaţii, temperatură, presiune, agenţi corozivi etc.), care conduc la afectarea siguranţei în exploatare (funcţionare) şi trebuie avute în vedere la proiectare.

1.4.7. ALEGEREA MATERIALULUI FUNCŢIE DE NOCIVITATEA LUI

Cunoscând efectele nocive ale unor substanţe este necesar să se evite folosirea acestora sau să se reducă efectele lor până la limita siguranţei în exploatare. În cazul când nu se cunosc bine efectele nocive a unor substanţe (mase plastice, pulberi fine etc.) se va căuta evitarea acestora. În toate cazurile posibile se evită prezenţa în agregate sau medii a materialelor inflamabile, explozive, radioactive etc. şi în caz de necesitate se vor prevedea măsuri de protecţie adecvate.

În concluzie se observă că la alegerea unui material concură mulţi factori pe care trebuie să-i avem în vedere la realizarea unei soluţii constructiv-funcţională dată. În fabricaţia actuală şi aproape sigur şi în deceniile următoare drept material de bază în construcţia de maşini, instalaţii şi aparate vor rămâne aliajele feroase - oţelurile şi fontele. Din această cauză trebuie avută în vedere reducerea substanţială a consumurilor şi în primul rând prin utilizarea unor tehnologii moderne (deformări plastice în locul prelevării prin aşchiere), soluţii constructive noi care să permită obţinerea pieselor prin turnarea de precizie, matriţarea metalului lichid, extrudare, deformare prin explozie etc. Trebuie combătută tendinţa de supradimensionare, tendinţa de siguranţă excesivă cu consecinţe economice dezastruoase.

În practică trebuie urmărită nu utilizarea maximă a materialelor, ci cea optimă, adică, colaborarea laborator – proiectant - tehnolog.

Apariţia de noi materiale, cu caracteristici diferite, îngreunează şi mai mult alegerea celui mai corespunzător material şi necesită prelucrarea creatoare a datelor legate de identitatea acestora.

Dimensionarea clasică bazată pe adoptarea tensiunilor admisibile stabilite prin încercări clasice (tensiune monoaxială) s-a dovedit de multe ori greşită fie şi din cauza apariţiei tensiunilor multiaxiale divergente. În acest caz sunt necesare măsurări electrotensometrice în cadrul unei probe de exploatare care evidenţiază regimul de solicitare cât mai real. În cursul probei se pot stabili riguros frecvenţele încărcărilor de diferite intensităţi şi se poate reconsidera dimensionarea pentru o mai judicioasă utilizare a materialelor metalice.

Asigurarea durabilităţii se face şi prin asigurarea rezistenţei la uzare şi coroziune greu de exprimat cifric. Uzarea se combate prin aplicarea tratamentelor de suprafaţă noi (borurarea, pulverizarea cu plasmă) sau depunerea gazoasă de materiale dure pe aliaje dure.

Totalitatea cerinţelor (funcţionarea, exploatarea, prelucrarea etc.) formează baza (matricea) de proprietăţi şi trebuie să conţină proprietăţi măsurabile care să permită alegerea materialului corespunzător. Alegerea se face prin compararea bazei cu proprietăţile materialelor disponibile. În cazul când materialul cerut nu există sunt necesare cercetări şi încercări pentru elaborarea de noi materiale.