Teoharie Coca-Cosma, fost comentator sportiv: ,,Au vrut sa ma dea afara din fabrica de laminoare. Adormisem in tura"

Mihai Mincan,

Image not foundhttp://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2014/12/05/54817b18a0eb96501e6317cf/646x404.jpg

Comentatorul finalei de la Sevilla, din mai 1986, cand Steaua a castigat Cupa Campionilor Europeni la fotbal, este un exemplu straniu al proverbului ,,nu e pentru cine se pregateste, ci pentru cine se nimereste". A lucrat intr-o topitorie, a facut Facultatea de Educatie Fizica, apoi Dreptul, pentru ca, in final, vocea sa sa ramana consemnata in ,,istoria de aur" a sportului romanesc

,,Hai, intram", ne spune Teoharie Coca-Cosma, pe o voce stinsa, de abia il auzi. Nici nu-ti vine sa crezi ca e aceeasi persoana care racnea din toate puterile, in mai 1986, ,,Suntem finalisti! Am castigat Cupa!". Vocea sa, din acel moment, a devenit un reper in istoria sportului romanesc. De fapt, avand in vedere cat de putine motive de lauda aveam in perioada respectiva, acel moment, acea explozie vocala si acel comentariu incordat al unui meci de peste doua ore au devenit un reper al istoriei romanesti, in general. Astazi, Cosma este pensionar. Mai vine aici, unde ne intalnim si acum, un hol de hotel din Bucuresti, ca sa se uite la meciuri. Acasa nu este abonat la societatea de cablu potrivita. Se uita la meciuri, in special campionatul din Anglia, singur, fumeaza, mai bea cate o cafea si incearca sa-si dea seama cum ar fi comentat el faza aia, ce i-a placut si ce nu in ceea ce a auzit.

,,Weekend Adevarul": Unde v-ati nascut, de fapt Unele surse dau ca loc Galatiul, altele, o comuna, Luncavita, din acelasi judet.

Teoharie Coca-Cosma: In Galati. De Luncavita ma leaga doar copilaria. Asta e un sat vizavi de Dunare, pe partea dobrogeana. De aici se tragea tatal meu. Parintii nu aveau concediu, asa ca petreceau majoritatea timpului liber aici, la Luncavita, unde aveau si o gospodarie. Petreceam toate verile, cam trei luni pe an, cu verisorii mei. Oricum, cand

ma gandesc la copilaria mea, ma simt mai legat de aceste cateva luni petrecute in fiecare an la Luncavita, decat de timpul cand stateam la Galati.

De ce, Adica, ce va lega de una si va indeparta de cealaltan

Libertatea. La Luncavita eram liberi ca pasarea cerului. Plus ca verisorii erau cam de aceeasi varsta cu mine, asa ca aveam si parteneri pentru activitati. Toata vara ne-o petreceam in picioarele goale si eram disperat sa merg sa muncesc la camp.

Va placea munca asta, fizica, la ogor, sau era vorba despre lipsa unei alte ocupatiin

Lipsa de ocupatie, da. Taranii de acolo imi ziceau ,,oraseanul" si nu voiau sa ma ia la munca. Iar daca nu te duceai la camp, nu aveai nimic de facut ziua, satul era gol. Astia plecau la munca la 4 dimineata si se intorceau seara. Asa ca am pus la punct un plan. Imi legam piciorul cu o sfoara, de piciorul unui var de-al meu. Asta, cand se trezea dimineata devreme si dadea sa se ridice din pat, ma tragea si pe mine si ma trezeam. Imi placea la camp. Nu erau regulile de la oras, mergeam cu vaca, mai furam struguri...

Sfaturile unui tata

Tatal dumneavoastra cu ce se ocupag

Tatal meu a fost un taran simplu care a muncit toata viata lui, a muncit enorm ca sa aiba un atelier de tamplarie, la Galati. Ma lua si pe mine si ma punea la munca acolo. Ce nu faceam... Caram scanduri, ajutam pe unul si pe altul, curatam atelierul. Imi amintesc ca, intr-una dintre seri, dupa o zi istovitoare la atelier, tatal meu mi-a spus, cu oarecare sfiala: ,,Sa vezi si tu cum se castiga painea". Mi-a ramas intiparita fraza aceasta. Asta si inca una, din acelasi ciclu, spusa intr-o alta seara, cand eram doar noi doi in camera: ,,Daca o sa-ti placa munca in viata, o sa ai un drum foarte lin si foarte bun". Astea erau sfaturile tatalui meu. ,,Trebuie sa ai la toate masura, mai putin la munca", asa-mi spunea.

Mama dumneavoastra de unde era/

A, ea era o combinatie... Venise tocmai din Abrud, din muntii Apuseni. Ajunsese la Galati la o ruda, dupa ce-si pierduse parintii. A ramas in Moldova si l-a cunoscut pe tata.

Tatal dumneavoastra a luptat in Al Doilea Razboi Mondial/

Da, sigur, in Basarabia. Imi amintesc ca s-a intors acasa cand eu aveam aproape 4 ani. Era la poarta, si mama plangea toata, de emotie. Eu am intrebat-o: ,,Mama, cine e

neneao". Nu-l cunosteam pe tata, nici el nu ma vazuse pana atunci.

El v-a spus ceva, atuncip

Ce sa-mi spuna... Nici nu putea deschide gura, de cat de emotionat era. Era foarte emotionat.

,,Vedeta cartierului"

Ati mai avut surori sau frati>

O sora, da. Traieste, este farmacista, in Galati, profeseaza si astazi. Ne-am ajutat unul pe altul, ne mai ajutam si astazi. Si la ea, personajul principal al reusitei in viata este tatal. Cand avea atelierul de tamplarie, care era undeva in zona centrala a Galatiului, langa se gasea o farmacie, ,,Tink". Nu stiu de unde provenea numele asta, dar lumea asa-i zicea: ,,Tink". Tin minte ca, in anii 1950, cand se intampla povestea asta, medicamentele in Romania erau rare ca aurul pe strada. Iar, aici, la ,,Tink", le tineau in niste cutiute si borcanase colorate, te fascinau. Ce, pai eu, cand intram acolo, imi scoteam palaria, ca la biserica! Iar visul tatei, un om simplu, venit de la tara, pentru fata lui, asta a fost: sa devina farmacista si sa lucreze acolo, la ,,Tink". Ceea ce s-a si intamplat: sora mea a devenit farmacista si, pentru o perioada, a lucrat chiar in acel loc, care ne fascina atat de mult, pe vremea cand eram copii.

Un tata atipic, as spune. Nu stiu cati parinti, oameni simpli, veniti de la tara, ar fi avut astfel de planuri pentru copiii sai.

Da, ai dreptate, tata a fost chiar o persoana neobisnuita, din punctul asta de vedere. Tin minte, mai tarziu, cand ajunsesem la Radio, si ma mai intorceam acasa, la Galati, ma astepta ca sa discutam politica. Lumea asculta, in perioada respectiva, ,,Europa Libera". Ei bine, el nu! El asculta BBC. L-am intrebat de ce si mi-a spus asa: ,,Sunt mai echilibrati". Cam asa era tata.

Imi spuneati ca unul dintre planurile tatalui, referitoare la dumneavoastra, era sa va tineti de scoala. V-a placut scoala, ati fost un elev bun la invatatura

Aproape ca nu am avut alternativa, decat sa invat bine, zi de zi. Casa familiei era chiar langa Liceul ,,Vasile Alecsandri", care, pe vremea aceea, era cea mai buna institutie de invatamant din judet. Mediul era de asa natura, incat sa vrei sa inveti. Desi, cand am ajuns la liceu, deja faceam fotbal de performanta. Faceam parte dintr-o echipa de Divizia B, dar de seniori, ,,Laminorul". Eram un fel de vedeta a cartie-rului, pentru ca

aveam 15-16 ani si reusisem deja sa ajung la a doua echipa, ca importanta, din oras.

Parintii erau de acord cu aventura dumneavoastra fotbalisticau

Nu au comentat nimic. Le convenea ca fac miscare.

Juca ,,la inchidere"

Astazi, copiii vad fotbal la televizor, exista radio, internet, o gramada de surse de informare si posibilitati sa-ti alegi o echipa favorita. Pe atunci cum eraa Cand se intampla asta, mai exacti

Prin 1956. Noi invatam fotbalul din cartier. Nu aveam echipe favorite. Fotbalul incepea cand un grup se aduna pe maidan si incepeau sa joace. Foloseam o minge de carpe, mingile bune erau foarte scumpe, tin minte ca rar ajungeam sa folosim una adevarata. Iar cand o mai si spargeam era o adevarata drama.

Pe ce post jucatij

Mijlocas, la inchidere. Nu ofensiv.

,,Distrugator".

Da, ,,distrugator". Pe mine m-a vazut un antrenor, Constantin Marinescu, care se ocupa de prima echipa. Aveam 15 ani si un fizic care nu oferea niciun semn promitator ca as putea deveni vreun mare fotbalist. Ma vedeti, sunt scund, nici prea bine facut... Iar pe vremea aceea, fotbalul era, in primul rand, foarte fizic. Ei bine, domnul acesta, Constantin Marinescu, care fusese si fotbalist international, m-a vazut in cartier si m-a chemat la trial. M-a ales si m-a bagat direct in echipa. L-am si intrebat, ceva mai tarziu, ,,Bre, nea Costica, de ce m-ai ales tocmai pe mine“ Tu n-ai vazut cum arati". Si mi-a spus: ,,Tu esti prea tanar ca sa intelegi, dar iti spun. Imi place de tine ca esti serios, vezi si simti bine jocul. Si, intotdeauna, esti cu privirea sus, cand ai mingea". Asta cu privirea, e adevarat, era ceva rar, in anii respectivi, pentru ca terenurile erau atat de proaste, pline de denivelari, ca trebuia sa urmaresti mingea, sa nu-ti sara.

 

,,Radea secretara: <<Na, esti singurul absolvent de Educatie Fizica, iar apoi si de Drept>>" 

Image not foundhttp://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2014/12/05/548180d8a0eb96501e6339fc/646x404.jpg

La Campionatul Mondial de fotbal din Franta, 1998 FOTOGRAFII: ARHIVA PERSONALA TEOHARIE COCA-COSMA

Cat ati jucat fotbal la echipa asta, pana la sfarsitul liceuluia

Da. Cand am terminat liceul, trebuia sa dau la o facultate. Si am ales celebrul Institut Naval din Galati. Doar ca, pe vremea respectiva, se intra foarte greu pentru cineva ca mine. Nu eram un copil provenit dintr-o familie cu ,,origini sanatoase", cum cereau vremurile, iar cei ca mine aveau la dispozitie locurile fara bursa. Eram cam 90 pe loc si doar vreo 5-6 locuri disponibile. Dincolo, la ceilalti, intrau toti. Erau locuri mai multe. Ma rog, ideea este ca am esuat. Nu cu mult, au lipsit cateva zecimi din nota ca sa intru, dar n-am reusit. Asa ca m-am inscris la o scoala profesionala. Ce era sa facţ La munca!

Ati perceput momentul ca pe un eseca

Da, unul mare. Mai ales ca, pana atunci, toate mersesera ata, totul se legase. Asa ca am fost foarte dezamagit. Dar nu prea aveam alternative, imi era si teama sa nu ma ia in armata. Asa ca am terminat scoala asta tehnica si m-am angajat la laminoare, ca termotehnician. Acolo am cunoscut o alta latura a muncii, a fost un examen si acolo.

Ce faceati, mai exactp

Reglam temperatura din cuptoare. Ma rog, aveam un tablou mare pe care il operam, dar nu era complicat din cale afara. In schimb, ce munca era acolo... Se beau cam 10 litri de sifon, pe tura, de persoana, fara sa mearga unul la toaleta. Oamenii operau in niste custi metalice, aflate la doi pasi de cuptoare. Era o caldura... Si nu existau benzi rulante. Se scotea fierul incins, care cantarea 15-20 de kilograme, direct cu clestele si se aducea asa, pana la aparatul care ii definitiva forma, il uniformiza. Aici, am trait o mare lectie de viata. Aveam cam 20 de ani. Intr-o noapte, cand eram pe tura, am adormit. M-am trezit pe la 4 dimineata, cu niste bubuituri ingrozitoare in geam. Doi muncitori, care lucrasera, pana atunci, pe o scara inalta de 4 metri, ma trezisera sa ma certe. Uitasem sa reduc temperatura si cateva bucati de metal se arsesera. Vezi, constiinta de oameni simpli, muncitori... Se stricase o bucatica din productie.

Va simteati responsabilţ

Da, ma simteam absolut oribil. Oribil! Dar nu m-au lasat nici ei. Au vrut sa ma dea afara, s-au dus la directorul mare. Noroc ca asta tinea la mine, stia ca vreau sa dau la facultate. Nici asa nu voiau sa ma lase oamenii aceia sa scap. Si, intr-un fel, aveau dreptate. Fusesem iresponsabil. Dar, ti-am zis, ce m-a marcat a fost constiinta muncii unor oameni, chiar si intr-un mediu ca acela, extrem de deprimant si toxic.

Cum a fost examenul la Educatie Fizicau

Am intrat usor, chiar cu o nota bunicica. M-am tinut de treaba si am terminat printre primii. Ba chiar, la sfarsitul facultatii, mi se oferise posibilitatea sa raman acolo, la Catedra de Fotbal. Problema a fost ca, de la Ministerul Invatamantului, venise o instiintare ca postul meu si alte cateva fusesera scoase. Primisem, in schimb, repartitie. Urma sa fiu profesor de educatie fizica la Galati, la Liceul Industrial din cadrul Combinatului Siderurgic. Ramasesem pe dinafara. Sigur, puteam sa ma intorc acasa, dar am refuzat.

Si ce-ati facut

Pai, intre timp ma casatorisem. Sotia mea, care este bucuresteanca, era asistent la Facultatea de Drept. Ea m-a tot batut la cap sa fac un curs postuniversitar de relatii internationale. Asta era un curs care, teoretic, pregatea diplomatii vremii. Am invatat toata vara, de mi-au sarit capacele. Iti dai seama, eu venisem de la Educatie Fizica si totul era altfel. Iar cand am intrat, am descoperit o cu totul alta lume. Aveam numai colegi de la facultati precum Litere, ASE sau Psihologie. Eu, cu Educatia Fizica, eram singurul mai... Am avut o saritura buna, ca sa folosesc un termen din sport. Se si minuna secretara de la Drept, imi spunea: ,,Esti singurul absolvent al cursului asta care a venit de la Facultatea de Educatie Fizica si Sport". Ulterior, pentru ca nu m-am lasat, si am facut toata Facultatea de Drept, m-am reintalnit cu secretara respectiva si radea: ,,Na, acuma esti si singurul absolvent de Educatie Fizica, iar apoi si de Drept".

 

 

Finala de la Sevilla: ,,Era un soare... N-aveam bani sa cumpar o apa. Simteam ca lesin"   ,,Weekend Adevarul": Ati facut Dreptul din ambitie sau va placeai

Teoharie Coca-Cosma: M-a stimulat sotia. Mie imi placea sa invat, nu prea conta ce, sincer. Vezi, ma mai gandesc ca asta provenea din faptul ca, in timpul liceului, nu prea

Image not foundhttp://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2014/12/05/54818245a0eb96501e634308/318x425.jpg

imi folosisem eu capatana la potentialul maxim si acum suporta orice, puteam invata totul. Oricum, eu voiam sa intru in Ministerul de Externe. Dar, din nou, am avut un ,,noroc" fenomenal. Cand am terminat facultatea, intreaga mea promotie a picat pe o restructurare a Ministerului de Externe. Iarasi, am ramas pe dinafara. Mi-au propus sa intru la revista ,,Lumea", care era o publicatie de politica externa extraordinara pentru vremea respectiva. Problema aici era grupul. Nu mi-a placut. Era ceva foarte, cum sa spun eu... Elitist, sa zicem. Erau o gasca, nu prea puteai intra printre ei. Simteam ca sunt bun, n-as zice mare specialist, dar nu puteam sa fac ceea ce imi doream.

Si ce-ati facuta

,,Lumea" avea redactia in Casa Presei. Intr-o zi, cineva, un cunoscut de la acea vreme, mi-a spus ca erau locuri libere la Agerpres (n.r. - fosta Rompres). Ma chemau tot pe politica externa, dar trebuia sa stau in probe, sa invat, vreme de o luna. Asta mi-a dat ocazia sa vad cum se facea presa cu adevarat, stirile, adica. A fost o scoala foarte buna. Intre timp, aparuse un anunt de angajare la Radiodifuziunea Romana, sectia ,,Externe", si am dat proba de concurs. Am intrat.

Care fusese relatia dumneavoastra cu radioul, pana la acest momentă Il ascultati cand erati mic, bunaoara, exista o fascinatie pentru els

N-as spune. Il consideram ceva util in casa, mai afli cum e vremea...

,,Lactate" si ,,laptate"

Cum era la ,,Stiri" la Radio, in acea perioadaS

Uzina cu foc continuu. Se lucra dupa telex, cu surse minime. Spre deosebire de alte sectii, care aveau doar Agerpres-ul, noi aveam si acces la AFP (n.r. - France Presse) si la Reuters. M-au bagat direct in tura. La inceput, cum eram nou-venit, nici nu ma lasau sa dau cu pixul. Nici vorba! Caram hartii, dintr-o parte in alta. Multi angajati nu aveau nicio legatura cu presa, in sens propriu. Era perioada in care trebuia crescut spiritul muncitoresc din presa, asa ca adusesera multi oameni direct din uzine si-i puneau sa scrie.

Deci veneau din uzina si scriau stiri pe ,,Extern".

Si ,,Extern", si ,,Intern". Dupa ce am terminat de carat hartii, am trecut la faza a doua. Redactorii scriau stirea cu pixul si eu o duceam la dactilografa. Ajunsesem sa invat scrisul fiecaruia. Ce am vazut acolo, Doamne fereste! Ajunsesera sa ma cheme

dactilografele, sa le descifrez textele. Dar n-am facut niciodata scandal, n-am venit eu sa zic: ,,Stai asa, ca eu sunt specialist!".

Banuiesc ca va simteati, totusi, usor frustrat. Unul adus dintr-o uzina scria stiri, iar dumneavoastra, specializat pe domeniu, carati hartii...

Pai, sa-ti dau un exemplu. Am asistat la o sedinta de sumar, cand se pregatea buletinul de stiri. Secretarul general de redactie era unul din astia veniti direct din uzine. Un reporter ii povestea ce urma sa faca, in speta sa se duca la deschiderea unei noi fabrici de lactate, prin Baneasa. ,,Cume", intreba secretarul. ,,O fabrica. Produse lactate", raspundea reporterul, timid. ,,Pai ce, ma, noi spunem <<lacte>> sau <<lapte>> ", intreba secretarul de redactie.

Cum lucra cenzura

Functiona propaganda conducatorului si a regimuluiS

Da, sigur ca da. Stirile veneau pe Agerpres. Se prelucrau, pentru ca erau unele, de exemplu, in care se povestea tot ce s-a intamplat la un Congres, de citeai din ele cate o ora si jumatate. Traseul era asa: lucrai tu, de aici pleca la seful de tura, iar apoi, la Directia de Presa, cenzura. N-aveau deloc incredere in cei care lucrau, totul se citea, pana la ultimul cuvant.

Va simteati blocat in sistem sau nu ati avut niciodata senzatia astax

Am avut, cum sa n-amt Noroc ca mai existau si profesionisti adevarati, care te incurajau si te invatau cum sa faci lucrurile bine. Dar, oricum, absurdul asta era foarte periculos. Eu, de exemplu, era sa sar la un moment dat din Radio.

Adica sa fiti dat afara, sau cump

Da. Eram sef de tura, deja. Se intampla in 1970. A venit o stire pe AFP, ca Charles De Gaulle a murit. Inca aveam acces la AFP, pentru ca, ulterior, toate stirile de acest fel erau scrise si adaptate de catre cei de la Agerpres si abia in forma aceasta ajungeau la noi. Asa... Si, ca sa revin. Vine stirea: ,,A murit generalul De Gaulle". Tanar si entuziast, i-am dat stirea direct celui care intra in emisie. Aveam si noi orgoliu, voiam sa dam stirea primii. Asta a zis-o pe post si a ascultat-o directorul general al postului. Si vine buluc in redactie. Trebuia verificata inainte, orice se verifica inainte de a intra pe post. Plus, ca, tanar cum eram, nici nu mi-am mai dat seama ca era o stire pe surse, nu avea inca o confirmare oficiala. Cat pe ce sa ma dea afara! Din fericire, o ora mai tarziu a

venit si confirmarea oficiala. Am scapat printre urechile acului.

,,<<Sport>>, la te-le-vi-zor"

Aveti un traseu foarte interesant. Sa ajungeti de la Educatie Fizica pe ,,Externe" si, apoi, din nou, pe ,,Sport"t Cum s-a intamplat trecerea astac

Nu mai puteam. Ma saturasem. Nu vorbeai decat despre o singura persoana, in caldari de cuvinte. Mai ales cand intrasem la ,,Radiojurnal". M-am dus la redactorul-sef de atunci, in care aveam incredere, si i-am spus: ,,M-am saturat sa mananc cacat cu polonicul, vreau sa mananc cacat cu lingurita". M-a intrebat ce vreau. Si i-am spus: pe ,,Sport", la te-le-vi-zor.

De unde alegerea astae

Ma mai ocupasem cu ,,Sportul" si la Radio. Gazetaria sportiva este un club inchis. Si acum e la fel, dar atunci era si mai si. Erau Radioul, Televiziunea, ,,Gazeta sporturilor" (n.r. - ziarul ,,Sportul") si cateva rubrici de sport, prin ziare. Asta era, o mana de oameni faceau tot. Erau singurii care calatoreau in strainatate, mai aveau avantaje. Eu incercasem sa ajung la ,,Sport" si la Radio, dar nu s-a putut. Cei de acolo erau de neclintit. Asa ca am ajuns la Televiziune, in 1982.

 

Sansa vietii O viata la radio si la TV

Numele: Teoharie Coca-Cosma

Data si locul nasterii: 27 iulie 1941, Galati

Starea civila: casatorit, are doi copii

Studiile:

A absolvit Academia Nationala de Educatie Fizica si Sport din Bucuresti.

A urmat un curs postuniversitar de relatii internationale, la Facultatea de Drept din Bucuresti, urmat de absolvirea cursurilor la zi ale aceleiasi universitati.

Are la activ cursuri de management, efectuate la ,,Deutsche Welle" (Koln) si BBC (Londra).

 

Cum ati reusit ca, in doar patru ani, sa comentati finala de la Sevilla, Barcelona-Steauae

Atunci era si problema aceea cu Topescu, ca nu mai era tolerat de regim. Adevarat, pana la acel moment, mare lucru nu facusem. Nu prea se dadea fotbal la televizor.

Cat considerati ca a fost sansam

Multa. Am avut norocul ca am comentat toata acea campanie europeana a Stelei. Devenisem prieten cu Ion Alecsandrescu (n.r. - conducatorul Stelei in acea perioada) si mai era si superstitia asta: echipa mersese ceas in calificari si se considera ca, daca schimbi comentatorul la sfarsit, iti schimbi si norocul. Dumitru Graur a facut presiuni mari in perioada respectiva, sa comenteze el. Am avut noroc cu Alecsandrescu, care nici n-a vrut sa auda de el. Le-a zis: ,,Daca nu merge Coca, nu merge nimeni!".

 

Povestea unei gafe care a facut istorie: ,,Suntem finalisti! Am castigat Cupa!"

 

Bun, am ajuns la episodul ,,Sevilla". Banuiesc ca este unul dintre cele mai frumoase momente din viata dumneavoastra.

Haideti sa aflati cum a fost. Toata deplasarea trebuia sa fie pe banii statului. Noi nu aveam voie sa aducem vreun ban. Am plecat, in dimineata finalei, la 4 dimineata. Atunci m-am urcat in avion. Cu sendvisuri si cafea de acasa, cu zero bani in buzunar. Am ajuns acolo, nu tu camera sa te speli si sa te barbieresti, nimic...

Cum, nu aveati cazarea

Nimic. Nici la stadion nu ma puteam duce, ca meciul era abia seara si nu se permitea

Cariera:

Intre 1968 si 1985, a fost redactor, realizator si editor la Radiodifuziunea Romana.

A facut parte din redactia ,,Actualitati", intre 1985 si 1988.

Din 1990, a fost comentator sportiv la Televiziunea Romana, Redactia Sport. A devenit redactor-sef, incepand cu 1992. 

A fost director general adjunct al Radiodifuziunii Romane, intre 1992 si 2003.

A comentat Campionatele Mondiale de fotbal din 1990, 1994, 1998 si 2002, Campionatele Europene de fotbal din 1992, 1996 si 2000, Jocurile Olimpice de Vara de la Barcelona si Sydney, Campionate Mondiale si Europene de handbal feminin si masculin, precum si finala Cupei Campionilor Europeni, dintre Steaua Bucuresti si FC Barcelona, din mai 1986.

Locuieste in: Bucuresti

accesul mai devreme.

Sip

Si am stat prin parcuri, toata ziua. Era un soare... N-aveam bani sa cumpar apa. Simteam ca lesin. Am cautat ore-n sir o tasnitoare, noroc ca am gasit una intr-un parc. Abia am ajuns la stadion, deshidratat, obosit. Ca sa mai am si transmisie cum a fost: cu prelungiri si lovituri de la 11 metri. Si, imediat dupa incheierea meciului, fuga la autocar, pierdeam zborul. Ca astia, cand au facut rezervari la zborul de intoarcere, nu s-au gandit la prelungiri si 11 metri.

,,Nimeni nu credea ca putem castiga"

Ati facut o gafa atunci, care a facut cariera: ,,Suntem finalisti! Am castigat Cupa!". A fost de vina si oboseala despre care imi povestitir

Poate. Dar altceva a fost. In mentalul meu, s-a picurat mereu ideea ,,daca ajungem in finala e ceva...". Si acolo a ramas asta cu finala.

Nimeni nu credea ca Steaua poate sa si castige

N-as zice nimeni, dar, oricum, nu erau deloc multi.

Dumneavoastra ati crezuti

Da, pentru ca stiam echipa la perfectie, in toate fibrele ei. Stiam ce pot si ca si ei credeau ca se poate intampla.

Cand s-a incheiat meciul cum eratim Emotionat peste masuraa

Vai de mine... Aveam un stilou, eram boier. Tin minte ca, la o ocazie a Barcelonei, am strans atat de tare stiloul in mana ca s-a crapat. Mi-a curs cerneala in mana, peste tot. Noroc ca mai erau niste comentatori straini langa mine si mi-au dat niste hartie sa ma sterg.

Ce influenta a avut comentarea finalei asupra carierei dumneavoastrar V-a propulsatn

Da, m-a ajutat foarte mult. In sensul ca, vorba unui prieten de-al meu: ,,De frica, atunci cand vine 7-8 mai, scot si frigiderul din priza, sa nu aud <<Duckadam apara!>>". Se da secventa aia la nesfarsit.

,,Topescu avea program militar"

Romanii zic ca Topescu ar fi etalonul de comentator roman sportiv. Impartasiti ideea asta

Fara indoiala. Domnule, el trebuie pus in context. Era singurul care comenta sport la vremea respectiva la singura televiziune. Nu avea concurenta. Dar el a fost foarte intelept si nu s-a lasat pe coate, ca ,,Domn'e, n-are cine sa ma inlocuiasca...". Era militar de cariera si se vedea asta. N-am sa uit: am fost la Olimpiada de iarna de la Albertville si avea obiceiuri din armata, cum isi punea pantalonii seara, ca sa aiba dunga a doua zi. Iar pregatirea lui de dimineata era un program de militar. Jumatate de ora se barbierea, da-ma-n Doamne iarta-ma!

Ce a avut el mai mult decat dumneavoastra, de exempluo Ce credeti ca v-a lipsitv

El putea sa spuna orice, se bucura de o asemenea simpatie... Pe vremea aia, singurele vesti care-ti faceau placere erau cele din sport. Si cine aducea vestile din sport si cu imaginii El! Avea o carisma... Eu luasem de la el, de exemplu, modul de pregatire a transmisiunii, pana in cele mai mici amanunte, cu variante... Pai, la Sevilla aveam patru variante de final scrise. Dar el transmitea altfel. Era si vocea... Toate la un loc insemnau Topescu.

 

,,M-am reapucat de fumat. A intervenit plictiseala"

Image not foundhttp://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2014/12/05/54818238a0eb96501e6342c0/300x194.jpg

Image not foundhttp://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2014/12/05/5481822ca0eb96501e634276/300x194.jpg

Image not foundhttp://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2014/12/05/5481821da0eb96501e634210/300x194.jpg

Image not foundhttp://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2014/12/05/54818210a0eb96501e6341c2/300x194.jpg

Instantanee: Los Angeles, 1994, cu Ion Ghitulescu si Cristian Topescu (stanga-sus), cu Ilie Nastase, la Wimbledon, in 1993 (dreapta-sus), cu Doroftei, dupa castigarea titlului mondial la profesionisti (stanga-jos) si poza de grup, Sevilla, mai 1986, alaturi de Ioan Chirila (dreapta-jos)

Nu va e dor sa mai comentati7

In primul rand, n-as mai putea, nici vocea nu ma mai ajuta... Am 73 de ani! Acum imi umplu nevoia de comentarii ascultand comentarii. Si sigur ca-mi pun intrebari cum ar fi daca as comenta eu. Particip din planul doi la ce se intampla, ma uit la televizor. Sunt innebunit dupa campionatul englez, acolo se joaca fotbal.

Cine credeti ca e cel mai bun comentator de fotbal de acumc

La televizor, dupa Gradinescu ma opresc. Comentariul sportiv de acum s-a pliat pe posibilitatea de a avea informatii in timp real si atunci incarca comentariul, dupa parerea mea. De exemplu, zic de un jucator: ,,Asta s-a insurat in '83, in ziua cand a dat al cincilea gol pentru nu stiu ce echipa". Prima conditie a unui comentariu este sa descifrezi jocul pe care-l vede sau nu-l vede omul. Fiindca omul nu e specialist. Sa vezi de ce ala merge numai cu un varf impins si alalalt are doua varfuri. Ala joaca cu linie de fund de trei si de ce joaca cu un mijloc bogat. Nu trebuie sa faci exces de elemente tehnice. Dar poti spune: ,,Uite, daca ar fi fost patru pe linia de fund, nu-i prindeau cu fundul gol...".

,,Ma trezesc la 4 dimineata"

Ce metehne de ziarist v-au mai ramasc Vad ca fumati...

Era o gluma cand eram redactor tanar. Sa stii un lucru: in presa se bea, se fumeaza si abia apoi se scrie.

Dumneavoastra, cu tigara...

M-am lasat trei ani si... m-am reapucat. A intervenit si plictiseala. In ciuda aparentelor, sunt foarte activ. Nu exista sa nu merg o ora, o ora jumate pe jos. Ma duc sa cumpar o cutie de chibrituri tocmai in Baneasa, ca sa merg mult. In perioada radioului, eu acordam radioului cam 10-12 ore pe zi. Acum mai stau pe internet...

Stiti cum se spune in popor. Tragi o viata intreaga, dar, nu-i nimic, vine pensionarea si te odihnesti. Cum e perioada asta, mai buna sau mai rea decat va asteptati

Pentru mine, a fost mai rau, avand in vedere temperamentul meu. Eram invatat sa ma trezesc la 4 dimineata. Si acum ma trezesc la fel. Dupa ce m-am pensionat de la Radio, am fost colaborator la Televiziune vreo patru-cinci ani. Faceam bucatarie: stiri, emisiuni... Ce e interesant e o intamplare de vreo trei luni. Am luat niste bilete printr-o agentie de turism pentru o vacanta in Cipru, de Revelion. Plec cu sotia. Era o fata tanara la agentie, 28-29 de ani, si zice: ,,Cand eram mica va ascultam la radio".

Sunteti mandru de asta>

Da, e un mic semn al aprecierii. Cu asta ramai. 

Acest articol a fost publicat in ,,Weekend Adevarul".