TEOCTIST GALINESCU

REPERE BIOGRAFICE

24 iulie 1921 – 10 august 2008

2 aprilie 2008, Chiriţeni, Hangu. Lucrând pentru Monografia satului Chiriţeni

Cu timpul, s-a format o comunitate de oameni demni, «neîmblânziţi», harnici, învăţaţi a-şi judeca semenii doar după fapte. Ospitalieri, dar menţinând o prudentă rezervă faţă de «venetici», hanganii au onestitatea şi loialitatea specifică locuitorilor din zonele montane, pe care viaţa plină de pericole i-a învăţat să-şi formeze comunităţi trainice şi să cultive spiritul de camaraderie. Mulţi dintre hanganii de azi sunt urmaşi ai temerarilor luptători pentru drepte idealuri. Primele decenii ale secolului trecut şi perioada interbelică reprezintă perioada de maximă dezvoltare a localităţii Hangu, devenit centru economic de importanţă regională. Instituţiile care funcţionau în această localitate : judecătorie, spital, gimnaziu, fabrici de prelucrare a masei lemnoase, numeroasele întreprinderi comerciale facilitează dezvoltartea culturală şi spirituală a localităţii, care avea să dea numeroase personalităţi culturale şi ştiinţifice de largă recunoaştere. Monumentala biserică, cu proporţii de catedrală, ctitorită în Hangu în perioada interbelică (adăpostind, între zidurile ei masive, din beton armat, localnicii pe durata bombardamentelor care au lovit greu localitatea, câmp de luptă al unor înverşunate bătălii) este un simbol al dezvoltării fără precedent a localităţii în acea vreme.

O viaţă de excepţie, jalonată de principalele evenimente care au marcat, începând din al patrulea deceniu al veacului XX, istoria acestor tărâmuri, Teoctist Galinescu, a avut privilegiul de a se fi născut – în urmă cu aproape nouă decenii, la 24 iulie 1921, în comuna Hangu, judeţul Neamţ – şi format în această veche vatră de cultură şi spiritualitate poziţionată la poalele Ceahlăului – muntele sacru al românilor din partea de răsărit a ţării.

«Ţara Hangului» – sub care nume este cunoscută mirifica depresiune din şesul Bistriţei, străjuită de Ceahlău, de Grinţieşul Mare şi de Munţii Stânişoarei – a fost, secole de-a rândul, un ţinut izolat, care anevoie putea fi controlat de autorităţi. De aceea, aici şi-au găsit refugiul, venind şi din Ardeal, şi din Moldova, numeroşi haiduci şi «lotri», dar şi luptători pentru drepturi naţionale şi libertate, idealuri prin care îşi devansau timpul, ajungând în conflict cu stăpânirea.Hangu – Vedere generală a localităţii (1950)

Cu multă nobleţe spirituală, Teoctist Galinescu rememorează fără resentimente perioada de detenţie, accentuând deosebitul privilegiu de a fi avut, companioni de lagăr, mari personalităţi culturale, politice şi militare ale României interbelice, mulţi dintre aceştia ne-supravieţuind regimului de detenţie.

Greu încercat, dar întărit de loviturile sorţii, tânărul ce împlinise 32 de ani, reîntors în comuna natală se pregăteşte să revină la catedră, dar şirul încercărilor încă nu luase sfârşit. Trecutul său «nesănătos» de opozant al regimului comunist şi deţinut politic avea să-l urmărească încă aproape două decenii prin interdicţia de a-şi relua activitatea didactică. Cu mari eforturi reuşeşte să-şi întreţină familia proaspăt întemeiată după eliberare, activând în funcţii slab retribuite, pe posturi inferioare nivelului său de pregătire profesională.

Familia în care a venit pe lume, avea vocaţia propăşirii culturale şi economice a zonei natale, îndrumării spirituale şi educative a comunităţii. A avut numeroşi reprezentanţi – rude apropiate ale lui Teoctist Galinescu, care au adus o importantă contribuţie la creşterea prestigiului localităţii : doi fraţi şi un cumnat – preoţi, o soră – profesoară, un unchi– cunoscut compozitor - Gavriil Galinescu , folclorist şi profesor, personalitate culturală de primă importanţă a «Ţării Hangului».

În anul 1942 Teoctist Galinescu, proaspăt absolvent al Şcolii Normale – conform tradiţiei din familie – se pregătea să-şi înceapă, la gimnaziul din comuna natală, activitatea de îndrumare a generaţiilor de tineri pe căile învăţăturii. Destinul avea să-i întrerupă, însă, brusc cariera de dascăl,

trimiţându-l – după absolvirea Şcolii Militare de Ofiţeri – la vârsta de 23 de ani, pe prima linie a frontului, în eroicele lupte de pe Mureş. Fără a se lăsa copleşit de greaua râspundere ce-i revenea în calitate de comandant de pluton, proaspătul locotenent îşi îndrumă subordonaţii cu deplină maturitate şi înţelepciune rar întâlnită la acea vârstă, protejându-le viaţa şi integritatea, dar îndeplinindu-şi, totodata, datoria faţă de ţară. Războiul avea să lase urme adânci în viaţa tânărului învăţător, nu doar ca urmare a rănilor suferite pe front – şi pentru care avea să primească înalte distincţii militare – dar şi ca urmare a morţii eroice, pe frontul de Răsărit, a unuia dintre fraţi.

Revenit de pe front, îşi începe, la mijlocul anilor 40, activitatea didactică la gimnaziul din comuna natală, dar, după mai puţin de patru ani, o altă grea încercare a sorţii avea să-i schimbe cursul vieţii. Acuzat de propagandă ostilă regimului pro-sovietic care a preluat întreaga putere după îndepărtarea Regelui, tânărul Galinescu este condamnat la zece ani de temniţă grea, efectuând cinci ani de detenţie în temniţele şi lagărele cu regim de exterminare comuniste – parte din ei, la Canal.

La sfârşitul anilor 50, localitatea Hangu– importantul centru cultural şi economic a fost dezmembrată, ca urmare a realizării lacului de la Izvorul Muntelui. Distrugerea, după îndelungate eforturi ale geniştilor

Dacă prin proiectul iniţial, antebelic, al profesorului Leonida (personalitate ştiinţifică de prim rang a românilor), acumularea nu ar fi afectat aşezările din zonă, «copia» epigonică a acestui proiect avea să supra-înalţe barajul cu 20 de metri, inundând aproape întregul intravilan al comunei Hangu. Toţi locuitorii au primit o grea lovitură ca urmare a realizării acestui proiect, şi nu doar din punct de vedere economic. Comunitatea s-a dezmembrat, familiile s-au împrăştiat pe întreaga suprafaţă a judeţului Neamţ şi chiar în afara acestuia, odihna străbunilor a fost deranjată prin strămutarea osemintelor lor în cimitirele nou-înfiinţate pe versanţii montani. Familia învăţătorului Galinescu şi celelalte familii de vază ale comunei au resimţit cu mai multă putere această grea lovitură.

Distrugerea, după îndelungate eforturi ale geniştilor, a măreţei biserici, marca sfârşitul unei comunităţi.

O parte dintre localnici au continuat viaţa în localităţile înfiinţate pe versanţii ce străjuiesc şesul de sub lac, iar printre aceştia, şi familia învăţătorului Galinescu.

Dacă biserica nu ar fi fost distrusă...

Reîncadrat în învăţământ la începutul anilor 70, Teoctist Galinescu îndrumă pe căile cunoaşterii numeroase generaţii de copii ai satului Chiriţeni – componentă a comunei natale – având-o alături pe soţia sa, Florica, educatoare în acelaşi locaş de învăţământ.

Vocaţia sa de culegător şi păstrător al tradiţiilor culturale ale zonei, îmbinată cu talentul şi bogatele cunoştinţe muzicale au făcut ca, pe durata deceniilor opt şi nouă ale trecutului secol, activitatea sa didactică să se împletească strâns cu cea artistică.

. Printre cele mai cunoscute lucrări publicate, se impune a fi amintite : «În zile de sărbător i» (2005), culegere de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou, având coautor pe fiica lui, profesoara de muzică Felicia German (institutor la Şcoala Nr. 189 din Bucureşti), «Plutaşii de pe Bistriţa» (2006), antologie de tradiţii orale în versuri şi proză ale zonei, «Ţara Hangului» (2007), scriere cu caracter auto-biografic, dar având şi o importantă componentă cu catacter de monografie a şcolilor comunei. A redactat şi o monografie a comunei natale şi a satului Chiriţeni, care este deja trimisă spre tipărire.

Organizator şi dirijor al corului comunei Hangu, a dat dovadă de înalt profesionalism, obţinând numeroase aprecieri şi distincţii la festivaluri şi concursuri corale. Generaţiilor de elevi cărora le-a fost dascăl le-a cultivat respectul pentru tradiţia folclorică, cu precădere dezvoltându-le ataşamentul faţă de datinile locale şi vocaţia de păstrători ai valorii colindelor, urăturilor, scenetelor de teatru folcloric asociate obiceiurilor de Crăciun şi de Anul Nou.

.

Ornamentaţia «Stelei» la Hangu.

După îndepărtarea regimului dictatorial, învăţătorul – pensionar Galinescu revine în prim-planul vieţii sociale a comunei, fiind cooptat în Consiliul local din Hangu, ca o recunoaştere a meritelor sale de opozant al regimului comunist, de lider al organizaţiei locale a veteranilor de război şi de personalitate de seamă a comunei.

De aproape două decenii, întreaga sa energie, experienţă şi cunoştinţe au fost canalizate spre reactivarea tradiţiilor culturale ale comunei, prin scrieri de memorialistică etno-culturală şi vizând punerea în valoare a frumuseţilor cadrului natural al zonei.

Prodigioasa sa activitate publicistică include o publicaţie trimestrială («Ţara Hangului») adresată localnicilor şi fiilor comunei, atrăgând colaboratori printre cadrele didactice şi diverse personalităţi culturale ale comunei Hangu şi împrejurimilor acesteia. Primul număr al acestei publicatii apărea în 1995, după ce înfiinţează „Fundaţia Culturală Gavriil Galinescu” , recunoscută juridic în octombrie 1995.

«Bujorul» şi «Jianul», scenete de teatru popular jucate în perioada sărbătorilor de An Nou.

Bibliografie: „Ţara Hangului – pagini de monografie –”Editura Cetatea Doamnei, Piatra Neamţ, 2007„Plutaşii pe Bistriţa”- Editura Cetatea Doamnei, Piatra Neamţ, 2006; Revista „Tara Hangului”- nr. 1,

„În zile de sărbători” – Editura Nona, Piatra Neamţ, 2005

2 aprilie 2008, Chiriţeni, Hangu. Împreună cu soţia sa Florica, îşi conduceau de fiecare dată oaspeţii.