Tema nr. 1, 27 : Administrarea O2 prin sondă naso-faringiană

Definiţie: aprovizionarea ţesuturilor cu O2 în caz de hipoxie.

Pregătirea materialelor: sondă de cauciuc sau material plastic sterilă, leucoplast, mănuşi de cauciuc, verificăm instalaţia de O2.

Pregătirea pacientului: a) psihică - informez paci. asupra necesităţii administrării O2, explicăm procedura pt. a obţine colaborarea, obţinem consimţămîntul informat.

b) fizică – asigur pacientului o poziţie comodă, verific permeabilitatea căilor respiratorii.

Efectuarea procedurii: verific prescripţia medicală şi debitul de O2 pe minut recomandat, identific paci. şi stabilesc o relaţie de colaborare; măsor distanţa de la narină până la lobul urechii; introduc sonda în narină perpendicular pe planul feţei pt. a nu lovi cornetele nazale; umezesc sonda pt. a favoriza înaintarea; asigurăm dacă sonda a ajuns la profunzimea dorită; fixăm sonda cu leucoplast; fixez debitul de O2 conform prescripţiei.

Îngrijirea pacientului: supraveghez paci. şi controlez permeabilitatea sondei; observ faciesul pacientului.

Reorganizarea locului de muncă: îndepărtăm sondele de unică folosinţă; curăţ sondele de cauciuc şi le pregătesc pt. sterilizare.

Notarea procedurii: notez data, ora, începutul şi sfarşitul oxigenoterapiei, notez reacţia paci., semnele vitale,culoarea tegumentelor.

Rezultate dorite: paci. are o respiratie normală sau prezintă o ameliorare a stării initiale; paci. exprimă o stare de confort, prezintă tegumente normal colorate.

Rezultate nedorite: sonda iese afară deoarece nu a fost introdusă corect ( repetam cu atentie manevra de introducere şi ne asiguram ca s-a atins profunzimea necesară); paci. se balonează ( sonda a fost introdusă prea adanc şi O2 ajunge în stomac; retragem sonda până aproape de vălul palatin); mucoasele paci. sunt iritate (reducem presiunea de O2 dacă observăm deprimarea funcţiei respiratorii şi anunţăm medicul; verific funcţionarea umidificatorului).

1

Tema nr. 2: Pregătirea paci. şi a materialelor pt. Gastroscopie

Gastroscopia= vizualizarea directă a mucoasei gastrice cu ajutorul unui instrument optic numit gastrofibroscop; astăzi se utilizează eco-gastro-duodenoscopul, care are înglobate în constructia sa sistemul optic de insuflatie şi de aspiraţie.

Scop: diagnostic, terapeutic (polipectomie, tratament endoscopic pt. HDS, tratament cu laser).

Materiale necesare: manuşi sterile, şorturi de cauciuc, comprese sterile, tavită renală, pipe Guedel, porttampoane, ochelari de protecţie, substanţe dezinfectante (alcool 90o) substanţe anestezice (Xilocaină spray, Stoniocaină spray, Novocaină 1% si Xilină pt. badijonare locală), medicamente ( Atropină, Scobutil, Diazepam, Aderenalină-fiole), seringă de 2 ml de unică folosintă, glicerină sterilă sau silicon pt. lubrefierea tubului gastroscopului, sondelor; pensă pt. prelevat biopsie şi pensă anatomică, recipient cu formol pt. ţesutul prelevat.

Pregătirea pacientului: A) psihică- se evaluează gradul anxietatii si se asigura un climat calm; se explica paci. efectele dezagreabile ale investigatiei, rugându-l ca printr-un efort de vointa sa le depaseasca; se obtine consimtamantul informat;B) fizică- se va administra medicaţia prescrisă de medic; se anuntă paci. să nu bea, să nu mănânce, să nu fumeze în dimineaţa zilei de examinare si in seara pecedenta investigatiei; se efectueaza paci. in seara zilei precedente, la care evacuarea stomacului este dificila, o spalatura gastrica cu apa calduta.

Tehnica: sedarea paci. se face prin administrarea a cate 1 tb Diazepam in seara precedenta examinarii si la nevoie si dimineata; cu 40-50 min inainte de proba i se efectueaza o injectie cu Atropina, Scobutil sau Diazepam; inainte de inceperea investigatiei asistenta efectueaza anestezia locala cu spray ( Xilocaina, Stomocaina) sau se face badijonare locala (baza limbii si faringele) cu soluie de Novocaina 1% sau Xilina; se aseaza paci. pe masa de examinare in decubit lateral stang; gastroscopia se efectueaza de catre medic ajutat de 2 asistente; prima asistenta vorbeste cu paci., il linisteste, îi asigura pozitia capului in extensie fortata, tine tavita renală sau îi şterge gura de secreţie cu o compresă; cea de-a doua asistenta ajuta medicul la introducerea aparatului, ungand gastroscopul.

Î ngrijrea paci: Paci. este supravegheat inca 30 min in camera unde a fost examinat, apoi este transportat la salon; este supravegheat atent inca 2 ore dupa procedura, urmarindu-se sa nu bea si sa nu manance; paci. caruia i s-a recoltat biopsie este atentionat sa nu consume lichide fierbinti; daca paci. acuza dureri si nu reuseste sa elimine mucusul si aerul din stomac la indicatia medicului se intoduce o sonda gastrica; se pregatesc fragmentele de tesut prelevate in vederea examinarii histologice, se eticheteaza si se trimit la laborator.

Reorganizarea locului de muncă: se aspiră soluţie de Cidex pana este curat gastroscopul; se spala bine de secretie exteriorul si interiorul aparatului cu apa si sapun, iar apoi se clateste bine; interiorul fibrogastoscopului se spala cu o perie care trebuie introdusa in toate canalele, pt. ca apoi acestea sa fie irigate cu substanta dezinfectanta; se sterge aparatul cu alcool 90o, se usuca bine. Pensele bioptice se ung în silicon pt. a le proteja.Incidente şi accidente: dureri la deglutitie, subfebrilitate, durere si tumefactia amigdalelor.

2

Tema nr. 3, 31, 62: Îngrijirea pacientului cu vărsături

Cauze: digestive (abdomen acut, ulcer perforat, colecistită), extradigestive (edem cerebral, HIC, IMA, intoxicaţii acute, infecţii acute, boli cronice).

Gravitatea se apreciază dupa asocierea urmatoarelor simptome: stare generală alterată, tegumente şi mucoase uscate, tahicardie, hTA, dispnee cu polipnee, oligurie, somnoleta, convulsii, comă.

Măsuri de urgenţă: supravegherea permanentă a paci., liniştirea lui, susţin bolnavul de frunte şi îi ţin tăviţa renală, păstrez produsul pt. a-l arăta medicului; montez o perfuzie cu SF; transport de urgenţă bolnavul la spital.

Îngrijiri în spital: paci. este aşezat într-o cameră bine aerisită, izolată de ceilalţi; este aşezat în poziţie şezând, semişezând, sau în decubit lateral stg. aproape de marginea patului; lenjeria este protejată cu muşama şi aleză; bolnavul va respira adânc.

Prevenirea unor accidente şi incidente: protejarea plăgii operatorii prin compresiune continuă; bolnavii inconştienţi sunt aşezaţi cu capul lateral sau li se face aspiraţie gastrică continuă; dacă vărsăturile pătrund în căile respiratorii se face aspirare imediată şi se aşează în poziţie de drenaj postural; spălătură gastrică în ingestii alimentare sau de substanţe toxice.

Îngrijirea după vărsături: se şterge gura paci. şi se clăteşte cu apă; se recomandă repaus la pat; bolnavilor inconştienţi li se îndepărtează resturile din gură, faringe cu tampoane sterile.

Tratament medicamentos: - medicamente antiemetice: Plegomazin, Clordelazin;

- medicamente antispastice: Papaverină, Atropină, Scobutil.

Recoltarea de produse biologice: Ionogramă, Ht, uree, RA ; se urmăresc funcţiile vitale.( toC, puls, TA, diureză).

3

Tema nr. 4, 17, 39, 66: Administrarea perfuziei

Definiţie: Perfuzia reprezintă administrarea pe cale i.v de soluţii electolitice, medicamente, sânge şi derivaţi din sânge, prin intermediul unui aparat de perfuzie adaptat la un flacon sau pungă cu soluţie perfuzabilă.

Materiale necesare: soluţii dezinfectante pt. tegument( alcool medicinal, alcool iodat sau betadină), tampoane de vată, mănuşi sterile, garou, leucoplast, trusă de perfuzie, infuzomatul, injectomat şi perfuzie cu presiune pozitivă, soluţie de perfuzat ambalată steril în pungi sau flacoane încălzite la temperatura corpului, medicamente suplimentare, stativul de perfuzie, pensă hemostatică, o seringă cu SF steril, set de catetere venoase sau branule sterile, tăviţă renală.

Accesorii necesare aparatelor de perfuzie: canulă, fluturaş, ace de diferite dimensiuni, sistemul de reglare al dozelor, clamă sau prestub, piese intermediare, robineţi şi sisteme de injectare suplimentară; viteza de administrare a perfuziei este dependentă de diferenţa de presiune hidrostatică dată de diferenţa de nivel dintre recipientul de perfuzie şi pacient.Pregătirea pacientului: A) psihică - se informează paci. privind necesitatea tehnicii, se obţine consimţământul; B) fizică - se măsoară funcţiile vitale; se pregăteşte locul pt. dezinfecţie sau raderea pilozităţilor dacă este cazul.

Modalităţi de introducere a branulei: prin puncţie venoasă percutanată efectuată de as. med.; prin venesecţie sau denudare de venă efectuată de medic când nu este posibilă abordarea unei vene.Pregătirea flaconului şi montarea perfuzorului: se încălzeşte flaconul sau punga cu soluţie de perfuzat la temperatura corpului; se pregătesc medicamentele recomandate de medic, se aspiră în seringă sterilă, se dezinfectează dopul flaconului, se injectează medicamentele, şi se omogenizează prin mişcări de răsturnare a flaconului; se desface perfuzorul din ambalaj, se îndepărtează teaca protectoare de la trocar, se dezinfectează dopul şi se introduce trocarul prin dop în flacon cu o singură mişcare; se dau bulele de aer afară prin mişcări de balansare până ce jetul curge continuu, apoi se închide prestubul şi se suspendă în stativ.

Tehnica montării perfuziei la vena bolnavului: se spală pe mâini şi se îmbracă mănuşile; se aplică garoul şi se evidenţiază vena; se dezinfectează pielea cu alcool medicinal, se fixează tegumentul cu indexul şi cu policele mâinii stângi, se puncţionează vena cu o branulă sau cu acul cu bizoul în sus; se conectează perfuzorul la ac sau branulă, se desface garoul şi se reglează nr. de picături; se fixează acul sau branula cu benzi de leucoplast pt. a preveni deplasarea; după terminarea perfuziei se pansează steril locul unde s-a fixat branula.Supravegherea perfuziei: se verifică locul puncţiei şi regiunea din jur pt. a se descoperi din timp o perfuzie paravenoasă, se urmăreşte starea paci., viteza de perfuzare; durata unei perfuzări nu trebuie să depăşească 2 zile în vederea evitării inflamaţiei locale.Terminarea perfuziei: înainte de a se termina tot lichidul din flacon se închide pt. a preveni intrarea aerului; se desfac benzile de leucoplast, se extrage acul, se pansează steril.Accidente şi complicaţii: perfuzarea paravenoasă prin puncţionare greşită; puncţionarea unei artere se evită prin puncţionarea venelor laterale şi nu centrale de la plica cotului; embolie gazoasă prin golirea flaconului şi nesupraveghere; embolie de cateter sau branulă(se evită prin verificarea înainte a cateterelor), septicemie de cateter( se previne prin inspectare zilnică a zonei)

4

Tema nr. 5, 32, 52 : Recoltarea materiilor fecale pt. coprocultură

Obiectivele procedurii: examinarea macroscopică, boichimică, bacteriologică, şi parazitologică, stabilirea diagnosticului bolilor infecţioase gastrointestinale, depsitarea persoanelor purtătoare de germeni patogeni.

Pregătirea materialelor: coprocultor steril sau curat şi uscat, tampoane sterile montate pe porttampon prevăzute cu dopuri de cauciuc şi introduse în eprubete sterile, bazinet, mănuşi, prosoape de hârtie.

Pregătirea pacientului: A) psihică - informez paci. despre procedură, obţin consimţământul informat; B) fizică – asigur intimitate paci., administrez paci. un purgativ salin ( sulfat de Mg), dacă nu are scaun spontan, instruiesc paci. să-şi facă toaleta perineală.

Efectuarea procedurii: instruiesc paci. să se spele pe mâini, să îmbrace mănuşile de unică folosinţă, să defece în bazinet sau într-un recipient curat, să recolteze cu linguriţa coprocultorului câteva fragmente de fecale (cca 50g) din diferite zone mai suspecte ale scaunului, să introducă linguriţa în coprocultor, să-şi spele mâinile după îndepărtarea mănuşilor; As med. etichetează recipientul cu nume, prenume, data şi ora recoltării, examenul cerut şi îl trimite imediat la laborator sau îl păstrează la frigider nu mai mult de 12 ore.

Îngrijirea paci.: nu necesită îngijiri speciale.

Notarea procedurii: se notează procedura în fişa de proceduri, data recoltării, examenul cerut, numele persoanei care a recoltat.

Rezultate dorite: paci. respectă instrucţiunile oferite, materiile fecale nu sunt amestecate cu urină, produsul recoltat este adus imediat la laborator evitându-se suprainfectarea.

Rezultate nedorite: materiile fecale sunt amestecate cu urină,(instuiesc paci. să defece într-un bazinet curat şi uscat); paci. nu respectă regimul alb ceea ce duce la obţinerea unor rezultate fals pozitive ( explic paci. consecinţele nerespectării regimului); materiile fecale sunt păstrate prea mult la temperatura camerei ( mai mult de 1 oră) sau la frigider ( peste 12 ore), ceea ce modifică acurateţea testului (respect condiţiile de păstrare a produsului); paci. refuză recoltarea (discut cu pacientul, anunţ medicul).

5

Tema nr. 6, 28 : Pregătirea paci. şi a materialelor necesare pt. examenul baritat al tubului digestiv.

Examenul radiologic al tubului digestiv se efectuează după administrarea unor substanţe de contrast (pe cale orală).

Scopul: studierea morfologiei tubului digestiv şi a funcţionalităţii, stabilirea diagnosticului (gastrite, ulcere,tumori)

Contraindicaţii: bolnavii caşectici în stare gravă, adinamici, cu tromboze, ileus, perforaţii ale tubului digestiv, hemoragii gastrice intestinale, peritonite acute, femei gravide în prima jumătate a sarcinii.

Materiale necesare: BaSO4 150 g, cană, apă, lingură de lemn; se pregăteşte suspensia de Ba (150 g de BaSO4 + puţină apă caldă până se obţine o pastă omogenă la care se adaugă apă rece până la 200-300 g apoi se amestecă cu lingura de lemn).

Pregătirea pacientului: A) psihică – se anunţă paci. cu 2-3 zile înainte, se explică tehnica,în dimineaţa respectivă paci. nu va bea, nu va mânca şi nu va fuma.

B) fizică – cu 1-2 zile înainte de examen se recomandă un regim neflatulent şi uşor digerabil ( supe, pâine prăjită, unt, făinoase, produse lactate); cu o seară înainte se efectuează o clismă evacuatoare; este condus la serviciul de radiologie.

Participarea la examen: bolnavul dezbracă toracele şi i se oferă cana cu BaSO4 ; la comanda medicului va înghiţi; după examen va fi condus în salon; este readus la serviciul radiologie după 2, 8, 24 ore pt. a urmări sub ecran evacuarea stomacului, umplerea intestinului subţire şi a colonului; la 24 ore de la începutul examenului poate să mănânce.

Îngrijirea bolnavului: după examinare se administrează bolnavului o linguriţă de ulei de parafină.

6

Tema nr. 7, 61 : Paracenteza

Definiţie: puncţia abdominală sau paracenteza constă în traversarea peretelui abdominal cu ajutorul unui trocar în diferite scopuri.

Scop: explorator ( pune în evidenţă prezenţa lichidului peritoneal, recoltarea lichidului şi examinarea sa în laborator pt. stabilirea naturii sale), terapeutic ( evacuarea unei colecţii libere de lichid în ascitele masive, pt. efectuarea dializei peritoneale).

Indicaţii: ascitele masive care provoacă tulburări circulatorii şi respiratorii prin presiunea asupra diafragmului, venei cave inferioare; ascitele care nu se resorb prin metodele obişnuite de tratament; traumatismele închise ale viscerelor abdominale când se bănuieşte hemoperitoneu; pt. diagnosticul citologic, bacteriologic, enzimatic al ascitei.

Contraindicaţii: chisturi ovariene mari, hidronefroză, sarcină; se execută cu prudenţă la paci. cu diateze hemoragice şi în precomă; colecţiile de lichid închistate se evacuează numai chirurgical.

Locul puncţiei: pe linia Monroe Richter - în fosa iliacă stg. la punctul de unire a 1/3 medii cu cea mijlocie a liniei ce uneşte ombilicul cu spina iliacă antero-superioară stg.; pe linia ombilică pubiană la mijlocul ei.

Materiale necesare: materiale de protecţie a patului, trocar gros, cu diametrul de 3- 4 mm cu un mandren ascuţit şi unul bont, seringi de 5-20 ml, ace de 5- 6 mm, pense hemostatice, bisturiu, câmp chirurgical, mănuşi sterile, comprese, tampoane, tuburi prelungitoare; pt. recoltare şi colectarea lichidului : eprubete şi găleată gradată de 10 l ; substanţe medicamentoase, anestezice locale şi tonice cardiace; paravan, tăviţă renală.

Pregătirea pacientului: A) psihică – se informează paci. asupra necesităţii puncţiei, i se asigură intimitatea şi securitatea. B) fizică – se invită paci. să urineze , se dezbracă regiunea abdominală, se aşează paci. în poziţia de decubit dorsal cu flancul stg. la marginea patului şi trunchiul uşor ridicat, se măsoară circumferinţa abdominală.

Tehnica: puncţia se execută de medic ajutat de 1- 2 as. med.; medicul alege locul puncţiei; as. med. pregăteşte patul cu muşamaua, aleză şi aşează paci. în poziţia corespunzătoare; asistenta 2 pregăteşte locul puncţiei şi îl dezinfectează şi serveşte seringa cu anestezic; medicul face anestezia locală; As. med 2 menţine paci. în poziţia dată, As.med 1 serveşte mănuşile şi câmpul chirurgical medicului, dezinfectează locul şi serveşte trocarul medicului; medicul efectuează puncţia cu trocarul apoi scoate mandrenul; As.med 2 supraveghează paci, faciesul, respiraţia,starea generală.As. med 1 recoltează în eprubete lichidul de ascită, ataşează tubul prelungitor trocarului(pt. evacuare) şi supraveghează scurgerea lichidului în vasul colector; medicul retrage acul; As. med 1 dezinfectează locul puncţiei, face o cută pielii , aplică pansament curat, compresiv.

7

Îngrijirea bolnavului: se aşează comod în pat astfel ca locul puncţiei să fie cât mai sus pt. a evita presiunea asupra orificiului şi scurgerea lichidului în continuare; se măsoară circumferinţa abdominală şi se notează; se monitorizează funcţiile vitale şi se schimbă pansamentul.

Pregătirea produsului pt. laborator: examenul macroscopic constă în măsurarea cantităţii de lichid evacuat, aprecierea aspectului lui; reacţia Rivalda; exam. citologic, bacteriologic, biochimic; eprubetele cu lichid se etichetează şi se trimit la laborator.

Accidente: colaps vascular prin decomprimare bruscă a cavităţii abdominale ; hemoragie digestivă, perforarea intestinului( peritonită)

Notarea puncţiei în F.O : se notează cantitatea de lichid evacuat, data, ora, numele persoanei care a executat puncţia; se notează circumferinţa abdominală înainte şi după puncţie.

8

Tema nr. 8 : Pregătirea paci. pt. radiografia renală simplă

Radiografia renală simplă este o explorare radiologică fără substanţă de contrast, care poate

evidenţia conturul şi poziţia rinichilor, calculi renali, uretrali sau vezicali radioopaci.

Pregătirea materialelor: se anunţă paci. şi se explică importanţa tehnicii pt. stabilirea diagnosticului; se explică paci. tehnica investigaţiei şi regimul alimentar necesar pt. reuşita examenului.

Pregătirea alimentară a paci.: cu 2- 3 zile înaintea examinării paci. va consuma un regim fără alimente care conţin celuloză sau reziduri ( fructe,legume,zarzavaturi, paste făinoase,pâine) şi ape gazoase; în ziua precedentă examenului paci. va consuma un regim hidric( supă, limonadă, ceai, apă negazoasă); în seara precedentă paci. va consuma o cană cu ceai şi pâine prăjită; înaintea examenului paci. nu mănâncă şi nu bea ; după examen – regim normal.

Pregătirea medicamentoasă a paci.: cu 2 zile înainte se administrează cărbune animal şi Triferment 2 tb × 3/zi; în seara precedentă se administrează 2 linguri ulei de ricin; în dimineaţa examinării se efectuează o clismă cu apă caldă ; aerul din tubul irigatorului trebuie complet evacuat pt. a nu putea fi introdus în colon; înaintea efectuării radiografiei paci. îşi va goli vezica urinară şi se controlează radioscopic dacă există aer în intestin.

Participarea la examen: paci. e condus la serviciul de radiologie, va fi ajutat să se dezbrace şi să se aşeze în decubit dorsal pe masa radiologică.

Îngrijirea paci.: după examinare este ajutat să se îmbrace, să se întoarcă în salon unde va fi aşezat comod în pat; se notează examenul în F.O.

9

Tema nr. 9 : Recoltarea urinii pt. urocultură

Obiectivul procedurii: studiul bacteriologic al urinei pt. identificarea germenilor şi efectuarea antibiogramei.

Pregătirea materialelor: apă şi săpun pt. toaleta genito- urinară, antiseptic pt. dezinfecţia meatului urinar, comprese sterile, recipient steril pt. colectarea urinei.

Pregătirea pacientului: A) psihică - explicăm paci. necesitatea prelevării; instruim paci. conştienţi cum să recolteze singuri; B) fizică – efectuăm toaleta genito- urinară la paci. nedeplasabili; asigurăm intimitatea paci.; identificăm paci., verificăm prescripţia medicală.

Efectuarea procedurii: explicăm paci. modul de derulare al procedurii, oferim comprese sterile cu antiseptic pt. dezinfecţia meatului urinar după spălare; dăm paci. flaconul steril; îi explicăm să urineze la toaletă lăsând să curgă primul jet şi să recolteze urina în flacon din jetul mijlociu; rugăm paci. să-şi spele mâinile după prelevarea urinei.

Notarea procedurii: se notează data, ora şi numele persoanei care a recoltat urina.

Pregătirea produsului pt. laborator: se etichetează flaconul şi se transportă imediat la laborator pt. a evita multiplicarea germenilor sau se păstrează la frigider la 4oC în cazul în care examenul se face mai târziu. ( nu mai mult de 12 h)

Rezultate aşteptate: absenţa contaminării în timpul emisiei ca urmare a toaletei genito- urinare şi dezinfecţia meatului urinar.

10

Tema nr. 10, 21, 58 : Recoltarea exudatului faringian

Obiectivele procedurii: identificarea agenţilor patogeni la purtătorii sănătoşi şi bolnavi; efectuarea antibiogramei.

Pregătirea materialelor: tavă medicală, spatulă linguală sterilă, eprubetă cu tampon faringian steril, mănuşi de unică folosinţă, mască de protecţie, 1-2 tăviţe renale.

Pregătirea pacientului: A) psihică – informăm şi explicăm paci. procedura, obţinem consimţământul informat, încurajăm şi susţinem paci.

B) fizică – atenţionăm paci. să nu înceapă niciun fel de tratament, să nu mănânce, să nu bea apă, să nu-şi facă toaleta cavităţii bucale, să nu-şi instileze picături în nas în dimineaţa recoltării; aşezăm paci. pe un scaun sau pe pat în poziţie şezândă.

Efectuarea procedurii: verific dacă paci. a respectat recomandările privind procedura ; As. med. se spală pe mâini cu apă şi săpun apoi îmbracă mănuşile de unică folosinţă şi foloseşte masca de protecţie; invit paci. să deschidă larg gura, deschid eprubeta, scot tamponul faringian fără a atinge marginile eprubetei, apăs limba cu spatula linguală sterilă şi apoi şterg depozitul faringian şi amigdalian; retrag tamponul faringian fără a atinge dinţii , limba, obrajii; închid repede eprubeta cu dopul şi aşez paci. în poziţie comodă.

Notarea procedurii: se notează procedura în dosarul de îngrijire, data şi ora recoltării.

Pregătirea produsului pt. laborator: etichetez recipientul, completez biletul de trimitere, transport produsul la laborator.

Evaluarea eficacităţii procedurii: rezultate dorite ( recoltarea s-a făcut fără incidente, produsul nu a fost suprainfectat), rezultate nedorite ( se pot obţine rezultate eronate atunci când în timpul recoltării tamponul faringian se îmbibă cu salivă sau se ating dinţii, limba; se repetă recoltarea folosind alt tampon; paci. poate prezenta senzaţie de greaţă, vomă ; rog paci. să inspire adânc apoi să stea nemişcat în timpul recoltării.)

11

Tema nr. 11: Recoltarea sângelui pt. glicemie şi hemoglobină glicolizată

I. Glicemia = cantitatea de glucoză din sânge; se recoltează pt. măsurarea cantităţii de glucoză din sânge, pt. a detecta hipo sau hiper glicemia (diagn. Diabetului). Glicemia este un examen biochimic al sângelui care se recoltează a jeune prin puncţie venoasă – 2 ml sânge pe anticoagulant florură de Na 4 mg sau prin puncţionarea pulpei degetului, determinarea făcându-se prin cu aparatul electric (VN= 80 – 120 mg %) . Afişarea rezultatului este electronică după introducerea picăturii de sânge pe lama din aparat.

1.) Recoltarea sângelui pt. glicemie prin puncţie venoasă

Materiale necesare: cărucior/ tavă medicală, seringi şi ace sterile adecvate sau holder cu ac dublu acoperit cu cauciuc, tuburi vacuette cu florură de Na 4 mg , eprubetă curată, uscată, alcool, tampoane de vată, mănuşi sterile, garou , tăviţă renală, recipiente speciale pt. recoltarea deşeurilor.

Pregătirea pacientului: A) psihică – se informează şi i se explică procedura, se obţine consimţământul informat, se încurajează şi se susţine paci.

B) fizică – se atenţionează paci. să nu mănânce şi să stea în repaus fizic cel puţin 1 h , se poziţionează paci. în funcţie de starea sa ( şezând, decubit dorsal) cu mâna pregătită pt. puncţie venoasă; se alege vena cea mai turgescentă.

a. prin metoda clasică: se spală mâinile, se dezinfectează şi se îmbracă mănuşile; se aplică garoul, se fixează acul la seringă, se dezinfectează tegumentul şi se puncţionează vena; se recoltează 2 ml de sânge şi se dezleagă garoul, se retrage acul după aplicarea tamponului cu alcool, se exercită o compresiune moderată asupra tamponului 2-3 min fără ca paci. să îndoaie cotul, se repartizează sângele în eprubetă cu florură de Na 4 mg, se aşează eprubetele în stativ.

b. prin metoda vacuette: se spală mâinile şi se îmbracă mănuşile; se montează acul la holder prin înşurubare, se îndepărtează căpăcelul de pe partea superioară a acului, se aplică garoul, se dezinfectează tegumentul şi se puncţionează vena ; se fixează tubul vacuette destinat recoltării glicemiei şi se recoltează 2 ml sânge; se desface garoul şi se retrage acul.

Reorganizarea locului de muncă: se colectează deşeurile în recipiente speciale, se îndepărtează mănuşile şi se spală mâinile cu apă şi săpun, se completează eprubeta şi biletul de trimitere şi se trimite imediat la laborator.

2.) Recoltarea sângelui prin puncţie capilară

Materiale necesare: mănuşi sterile,ace,tampoane de vată, seruri test sterile , lamele de sticlă uscate şi curate, tuburi, pipete, hârtie de filtru, tăviţă renală, soluţie dezinfectantă - alcool 90o.

12

Pregătirea pacientului: A) psihică - se informează paci. , i se explică procedura, se obţine consimţământul, se anunţă paci. să nu mănânce.

B) fizică – se aşează paci. în poziţie şezând cu mâna sprijinită în funcţie de starea sa.

Tehnica: se spală mâinile şi se îmbracă mănuşile, se dezinfectează tegumentul cu alcool 90o şi se aşteaptă evaporarea lui; As.med. desface acul şi cu o mişcare bruscă înţeapă pielea( pulpa degetului în partea laterală a extremităţii) perpendicular pe straturile cutanate 2-3 mm în profunzime cu acul ţinut în mâna dreaptă; prima picătură de sânge se şterge cu un tampon steril, se lasă să se formeze o altă picătură de sânge din care se recoltează cu pipeta prin aspirare sau cu colţul unei lamele din sticlă; la extremitatea unei lamele se pune o picătură de sânge şi se aşează o lamelă cu marginile şlefuite în unghi de 45o cu lama ( se întinde prin capilaritate); lamela se trage către partea liberă a lamei , păstrând aceeaşi înclinaţie antrenând toată picătura fără să o fragmenteze; se agită lama pt. uscare, se etichetează şi se trimite la laborator, se colectează deşeurile în recipiente speciale, se îndepărtează mănuşile şi se spală pe mâini.

II. Hemoglobina glicolizată (HbA1C) sau Hb glicată – modul de recoltare este la fel cu Hb – 2 ml sânge + EDTA 0,2 ml; VN = 6,5 % la adulţi ; Hb glicolizată se face pt. a urmări controlul glicemiei în decursul ultimelor 3 luni ; în tratament cu analogi de insulină este un examen de deosebită importanţă; recoltarea se face a jeune sau la 4 h după ce paci. a mâncat.

Se determină în: DZ tip I, II , la femeile însărcinate , pt. persoanele care şi-au modificat dieta, regimul de viaţă, medicaţia; în diabetul gestaţional.

Testul se face la 3- 4 luni pt. paci. cu DZ tip I, la 6 luni pt. paci. cu DZ tip II ; la gravide testul se face la 2 luni.

HbA1C = examen hematologic

Creşterea HbA1C apare în : anemie feriprivă, splenectomie, consum de alcool, intoxicaţie cu Pb, uremie.

Scăderea HbA1C apare în : sarcină, pierderi de sânge, IRC, anemii hemolitice datorită scăderii duratei de viaţă a hematiilor.

Recoltarea HbA1C prin puncţie venoasă (metodă clasică): se spală mâinile cu apă şi săpun şi se îmbracă mănuşile de unică folosinţă ; se pregăteşte o seringă de 2 ml pt. recoltare; se aplică garoul, se dezinfectează tegumentul şi se puncţionează vena; se dezleagă garoul şi se aspiră în seringă 2 ml sânge şi se retrage acul după aplicarea tamponului de vată; se exercită o compresiune asupra tamponului timp de 2-3 min ; se transferă sângele din seringă în eprubeta cu EDTA; se agită flaconul prin mişcare circulară lentă pe o suprafaţă plană; se aşează paci. într-o poziţie comodă; se etichetează flaconul şi se trimite la laborator; se colectează deşeurile în recipiente speciale, se îndepărtează mănuşile şi se spală pe mâini.

13

Tema nr. 12, 49 : Administrarea medicamentelor pe cale cutanată

Obiectivele procedurii: obţinerea unui efect local asupra tegumentelor, stimularea circulaţiei, diminuarea efectului medicamentos printr-o absorbţie mai lentă.

Pregătirea materialelor: medicamente prescrise (lichide, pudre, alifii, unguente), mănuşi sterile, comprese, tampoane, vată, pense posttampon , materiale pt. protecţia patului, tăviţă medicală.

Pregătirea pacientului: A) psihică - informez paci. asupra efectului medicamentului, explic paci. metoda de administrare a medicamentului (badijonare, pudraj, comprese medicamentoase), informez paci. asupra senzaţiilor pe care le poate simţi, informez paci. asupra eventualelor alergii. B) fizică - asigur intimitatea paci., asigur o poziţie adecvată, în funcţie de zona pe care urmează să se aplice medicamentul; sfătuiesc paci. să stea relaxat.

Efectuarea procedurii: pregătesc materialele pe tavă sau cărucior, verific recomandarea medicală, identific paci., identific eventualele leziuni care contraindică administrarea , aşez paci. într-o poziţie adecvată, mă spăl pe mâini şi îmbrac mănuşile de unică folosinţă.

a. aplicarea unguentelor şi alifiilor : scot medicamentul din tub prin apăsare sau din cutie cu ajutorul spatulei, întind cu blândeţe un strat subţire cu mâna îmbracată cu mănuşă sau cu spatula; protejez pielea cu un pansament dacă este necesar; a.î medicamentul să nu fie îndepărtat.

b. aplicarea lichidelor: întind soluţia medicamentoasă cu ajutorul unui tampon ; las pielea să se usuce ; protejez cu un pansament dacă soluţia este colorată ; curăţ suprafaţa pielii între două aplicări cu excepţia situaţiilor în care medicul nu o recomandă.

c . aplicarea medicamentelor vasodilatatoare: îmbrac mănuşile pt. a evita absorbţia medicamentului pe propriile tegumente ; aplic plasturele pe toracele anterior sau pe o altă zonă a corpului indicată de medic; alternez locurile la fiecare doză medicamentoasă.

Îngrijirea pacientului: aşez paci. în poziţie comodă , observ eventualele reacţii locale.

Reorganizarea locului de muncă: pun medicamentele la locul de păstrare şi mă asigur că există condiţii adecvate ; îndepărtez compresele, tampoanele folosite, mă spăl pe mâini.

Notarea procedurii: notez data, ora, denumirea medicamentului administrat, numele as. med., orice observaţie legată de starea paci., aspectul local al tegumentelor, reacţia paci. la procedură.

Rezultate dorite: medicamentul a fost administrat fără incidente, paci. exprimă o stare de confort, nu acuză reacţii neplăcute.

Rezultate nedorite: paci. acuză efectuarea manevrei cu brutalitate ( liniştesc paci. şi îmi cer scuze, îi explic dacă este cazul că manevra în sine este dureroasă); pe suprafaţa tratată apar semne de alergie ( observ starea paci., anunţ medicul şi transmit informaţiile prin raportul de activitate).

14

Tema nr. 13 : Puncţia rahidiană

Definiţie: Puncţia rahidiană reprezintă pătrunderea cu un ac în spaţiul subarahnoidian, printre vertebre.

Scop explorator: măsurarea presiunii LCR , recoltarea LCR în vederea examenului macroscopic şi de laborator, injectarea de substanţe radioopace pt. examenul radiologic al măduvei,(aer cu substanţe pe bază de iod).

Scop terapeutic: prin puncţie se face decomprimarea în cazul sindromului HIC, introducerea medicamentelor citostatice, antibiotice cu seruri imune în spaţiul subarahnoidian.

Scop anestezic: introducerea substanţelor anestezice ( rahianestezia).

Indicaţii: boli inflamatorii ale SNC ( meningită, encefalită), scleroză multiplă, hemoragie subarahnoidiană, tumori cerebrale, intervenţii chirurgicale cu scop anestezic.

Locul puncţiei: a) puncţia lombară: D12- L1 sau L4 – L5

b) puncţia dorsală: D6 – D7

c) puncţia occipitală: între protuberanţa occipitală externă şi apofiza axisului pe linia mediană.

Pregătirea materialelor: materiale pt. protecţia mesei sau a patului, pt. dezinfecţia pielii, ace lungi cu diametrul de 1-1,5 mm, cu mandren, seringi, ace, seringă pt. anestezie, câmpuri chirurgicale, comprese şi tampoane, mănuşi sterile, pense hemostatice, anatomice, eprubete, tăviţă renală, medicamente: anestezice locale pt. rahianestezie, antibiotice, citostatice, seruri imune; materialele se aleg în funcţie de scopul puncţiei.

Pregătirea pacientului: A) psihică - se informează paci. cu privire la necesitatea efectuării puncţiei, i se explică poziţia în care va sta;

B) fizică – paci. este a jeune, poziţia este dată în funcţie de locul puncţiei şi de starea lui; poziţia decubit lateral în pat cu spatele la marginea patului, coapsele flectate pe abdomen, bărbia atinge pieptul( poziţie „spate de pisică” sau asemănătoare cu cea a embrionului); poziţia şezând pe masa de operaţie sau de tratament, cu mâinile pe coapse, capul în hiperflexie; paci. este menţinut în aceaste poziţii de as. med.

Tehnica: Se face de către medic, ajutat de una sau două as. med.; se desfăşoară în salon, sală de tratament sau în S.O; as.med. dezbracă paci. şi protejează patul/ masa cu o muşama/aleză; medicul stabileşte locul puncţiei; as.med. aşează paci. în poziţie corespunzătoare şi dezinfectează locul puncţiei, medicul face anestezia locală iar as.med. serveşte seringa cu anestezic şi mănuşile sterile; medicul aşează câmpul steril sub locul puncţiei; as.med dezinfectează locul, serveşte acul de puncţie cu mandren,medicul execută puncţia şi scoate mandrenul; as.med. 1 menţine

15

eprubetele pt. recoltarea lichidului, as.med. 2 menţine paci. în poziţie recomandată susţinându-i ceafa cu o mână iar cu cealaltă împingând uşor regiunea epigastrică; medicul măsoară presiunea LCR, as.med serveşte manometrul Claude, serveşte seringa cu soluţii medicam. pregătite; medicul retrage acul de puncţie; as.med dezinfectează locul puncţiei, exercită o compresiune pe locul puncţiei, pansează steril locul, aşează paci. în pat în poziţie de decubit dorsal fără pernă.

Îngrijirea pacientului: paci. stă în decubit dorsal fără pernă 24h, după 6h se poate alimenta şi hidrata la pat, se supraveghează semnele vitale, se informează medicul dacă apar manifestări cum ar fi: greaţă, vărsături, cefalee.

Pregătirea produsului pt. examinare: examinarea macroscopică se face imediat apreciindu-se culoarea, aspectul, presiunea ( normal lichidul este limpede, clar ca apa de stâncă, se scurge picătură cu picătură); în stări patologice LCR-ul poate fi hemoragic, purulent, xantocrom, iar viteza sa de scurgere poate creşte; este trimis la laborator pt. examen citologic, biochimic, bacteriologic.

Accidente şi incidente: sindrom postpuncţional( ameţeli, cefalee, vărsături, rahialgii datorate hipotensiunii lichidiene provocate de puncţie); hemoragii ce apar prin ac în timpul puncţiei fără importanţă, dureri violente la membrele inferioare determinate de atingerea ramnificaţiilor cozii de cal sau ale măduvei spinării cu vârful acului; contractura feţei, gâtului sau a unui membru prin atingerea măduvei cervicale când s-a executat puncţia sub occipital; şocul reflex poate duce la sincope mortale ( accidentul este foarte rar).

16

Tema nr. 14, 55, 82 : Imobilizarea prelungită la pat: complicaţii şi prevenire.

Imobilizarea îndelungată a unor bolnavi la pat poate fi consecinţa anumitor afecţiuni mai grave sau poate fi impusă ca o măsură terapeutică; imobilizarea îndelungată la pat predispune bolnavul la o serie de complicaţii izvorâte tocmai din inactivitatea lui. Astfel, încetinirea curentului sangvin, favorizează formarea trombozelor, ventilaţia deficitară a plămânilor contribuie la apariţia pneumoniilor hipostatice, presiunea exercitată asupra ţesuturilor care acoperă proeminenţele osoase cauzează escare de decubit, lipsa activităţii musculare face ca muşchii să se atrofieze şi să scadă tonusul muscular al organismului, iar condiţiile mai grele de menţinere a igienei corporale predispun la anumite afecţiuni dermatologice. Inactivitatea îndelungată acţionează şi asupra sistemului osos care se rarefiază ducând la apariţia osteoporozei. Pielea bolnavului îşi pierde tonicitatea, tubul digestiv devine hipoton (constipaţie), tranzitul intestinal încetineşte, iar arderile se reduc.

Prevenirea complicaţiilor imobilizării: - asigurarea unui pat cu somieră mobilă sau patul universal pt. tratam. osteo-articular; - salteaua va fi confecţionată din material plastic cu structură de burete care asigură paci. mai multă comoditate; - toaleta paci. va fi efectuată zilnic la pat de către as.med.; - noptiera trebuie aşezată a.î bolnavul să o poată utiliza din pat; - urinarul să fie aşezat în aşa fel încât paci. să-l poată lua singur; - dacă afecţiunea de bază a paci. o permite, se va administra un regim bogat în celuloză şi lichide; - dacă nu se rezolvă se admin. laxative sau se efectuează o clismă; - trombozele venoase se previn prin masajul uşor al membrelor şi mobilizarea activă sau pasivă a degetelor şi mâinilor, eventual al gambelor şi antebraţelor; - masajul aplicat în măsura prescrisă de medic previne apariţia atrofiilor musculare şi a osteoporozei; - schimbarea poziţiei paci. la fiecare 2h pt. prevenirea escarelor de decubit; - pneumoniile hipostatice se previn prin ridicarea paci. în poziţie semişezândă şi gimnastică respiratorie de mai multe ori pe zi; - pt. stimularea funcţiilor pielii şi a circulaţiei cutanate, tonifierea vaselor superficiale, şi mobilizarea sistemului reticuloendotelial din ţesutul celular subcutanat, paci. după terminarea toaletei va fi fricţionat cu alcool diluat pe toată suprafaţa corpului; - deformările articulare, poziţiile vicioase ale membrelor şi coloanei vertebrale pot fi prevenite prin asigurarea poziţiei corecte în pat cu ajutorul sacilor de nisip, a rezemătorilor, pernelor; - pt. prevenirea escarelor de decubit se recomandă evitarea cutelor lenjeriei de corp şi pat, igienă zilnică, folosirea saltelelor speciale, colacilor de cauciuc, perne de diverse dimensiuni şi forme.

Pt. ungerea pielii se folosesc unguente cu oxid de Zn, vitam. A, D2, talc pe pânză.

17

Tema nr. 15 : Puncţia fundului de sac Douglas

Definiţie: Puncţia fundului de sac Douglas este o variantă a puncţiei intraperitoneale; prin această puncţie se realizează o legătură între cavitatea peritoneală şi mediul extern prin intermediul unui ac.

Scop explorator: pt. confirmarea prezenţei unei colecţii lichidiene, stabilirea naturii colecţiei (puroi, sânge, ascită).

Scop terapeutic: evacuarea colecţiei de lichid, admin. unei soluţii medicamentoase.

Indicaţii: suspiciuni de sarcină extrauterină, colecţii purulente.

Locul puncţiei: în dreapta sau stânga colului uterin şi uşor înapoia; aceasta urmărind să ajungă în regiunile parauterine; puncţia se execută pe cale vaginală.

Pregătirea materialelor: materiale pt. protecţia mesei pe care se execută puncţia, pt. dezinfecţia mucoasei vaginale – soluţie permanganat de K 0,20- 0,30 % sau alcool iodat; ace cu diametrul de 2 mm şi lungi de 12 -14 cm, seringi de 5- 20 ml, valve vaginale, pense pt. prins colul uterin, porttampon, sonde vezicale, eprubete sterile, tampoane, comprese, mănuşi, câmpuri chirurgicale, canulă vaginală, irigator, tăviţă renală, anestezice.

Pregătirea pacientului: A) psihică - se informează paci. cu privire la necesitatea efectuării puncţiei, se asigură că durerea este înlăturată prin anestezie locală, i se asigură intimitatea;

B) fizică – paci. urinează, se asigură o poziţie ginecologică pe masa ginecologică, se face spălătură vaginală cu permanganat de K.

Tehnica: se face de către medic ajutat de 2 as. med.; se spală mâinile şi se îmbracă mănuşile sterile; medicul introduce valvele vaginale, una superior şi alta inferior; as.med 2 ţine valvele vaginale depărtate, as.med.1 serveşte medicul cu pensă pt. prins colul uterin, medicul prinde colul uterin cu pensa, iar as.med 1 preia pensa de col şi o fixează cu mâna, serveşte medicul cu tamponul îmbibat în alcool iodat fixat în porttampon; medicul dezinfectează fundul de sac posterior al vaginului şi face anestezia; as.med 1 oferă seringa cu anestezic, oferă acul de puncţie adaptat la seringa de 20 ml; medicul execută puncţia şi aspiră lichidul în 2 seringi; As.med. 1 recoltează lichid în eprubete; medicul retrage acul de puncţie, badijonează locul puncţiei cu alcool iodat, îndepărtează pensa de prins colul şi valvele vaginale; As.med. aplică tampon vaginal.

Îngrijirea pacientei: se transportă la pat, se supraveghează funcţiile vitale.Pregătirea produsului pt. examinare: eprubetele cu lichid se etichetează şi se trimit la laborator; din lichidul purulent se fac însămânţări pe medii de cultură; se examinează aspectul lichidului ( seros, purulent, hemoragic sau sânge pur). Notarea procedurii: se notează în F.O cantitatea de produs extras , aspectul şi conţinutul lui.

18

Tema nr. 16: Cistoscopia (neterminată)

Definiţie: Cistoscopia este o metodă de evaluare a endovezicii cu ajutorul cistoscopului.

Scop: identificarea proceselor patologice endovezicale, inflamaţiilor specifice, nespecifice, tumorilor, malformaţiilor anatomice, calculilor, corpilor străini.

Pregătirea instrumentelor şi materialelor: casolete cu câmpuri sterile şi mănuşi sterile, costum steril pt. medic, halat, mască, seringă Guyon cu oliva uretrală sterilă, soluţie de Novocaină 0,5 %, 40- 50 ml, seringă de 20 ml sterilă, pense sterile, soluţie de acid boric 0,3 %, două sonde uretrale radioopace lungi de 60 -70 cm şi groase de 4 -8 cm, soluţii dezinfectante, eprubete pt. recoltarea urinei, tăviţe renale.

Pregătirea pacientului: A) psihică - se anunţă paci. explicându-i necesitatea tehnicii, la nevoie se admin. un sedativ.

B) fizică – paci. va fi a jeune şi va ingera 500 ml lichide cu 1 oră înainte de examinare; paci. îşi va goli vezica urinară, va fi condus în sala de examinare, şi va fi ajutat să se dezbrace; este rugat să se urce pe masa specială şi să se aşeze în poziţie ginecologică; i se efectuează toaleta organelor genitale externe şi a perineului cu apă şi săpun; se acoperă membrele inferioare cu câmpuri sterile, lăsându-se accesibilă zona perineului.

Participarea la tehnică: se dezinfectează meatul urinar, apoi pt. anestezie locală se introduc în uretră 20 ml soluţie Novocaină 0,5 % ; anestezia locală se mai poate efectua prin badijonare.

19

Tema nr. 18, 29 : Administrarea anticoagulantelor

Anticoagulantele sunt medicamente care împiedică procesul de coagulare, fiind administrate pt. prevenirea şi tratarea diferitelor forme ale maladiei tromboembolice.

Factori care influenţează boala trombolică: alterarea peretelui vascular, staza circulatorie din cauza imobilizării, hipercoagulabilitatea.

Indicaţii: flebitele membrelor inferioare; embolie pulmonară,periferică în membrele inferioare, în cardiopatii embolice; tromboza coronariană; IMA; arterite şi tromboze arteriale ale membrelor inferioare.

I Soluţii injectabile

Heparina: se admin. strict i.v în amestec cu soluţie izotonă urmată de perfuzie continuă; acţionează prin blocarea ultimei faze a coagulării, inhibă trombina şi împiedică transformarea fibrinogenului în fibrină; NU se amestecă în perfuzie cu preparate de Ca, Papaverină sau alte medicamente; este inactivată de sucurile digestive şi nu trece prin membrane.

Forme de prezentare:

Heparine – sol. inject., fiole de 1 şi 5 ml – 5000 U.i/ml Heparine Sandoz – 2500 U.i/ 5 ml, sol. inject., fiole de 1 şi 5 ml – 5000 U.i/ml Heparine Sodique - sol. inject. flacoane de 5 ml , 5000 U.i/ml Reviparinum – prezentat sub formă de Clivarin Multi - sol. inject. flacoane de 6 ml 5000

U.i/ml; Clivarin PEN - sol. inject. 5726 U.i/ml; se admin. în pliul cutanat prin înţepătură perpendiculară, fără aspiraţie, dezinfectarea se face într-un singur sens; după injectare dispozitivul de admin. se ţine în acea poziţie 10 sec apoi se dă drumul la pliu. Clivarin 0,25 ml şi 0,6 ml se prezintă în seringi preumplute unidoză; se admin. înaintea şedinţei de dializă în bolus intraarterial, sau în pliul cutanat între ombilic şi creasta iliacă, pe faţa anterioară a coapsei, perpendicular, fără aspiraţie.

Enoxaparinum – prezentat sub formă de : Clexane, sol. inject. 100 mg enoxiparină sodică, flacoane de 3 ml. Clexane 10.000 U.i/ ml sol. inject. în seringi preumplute de 1 ml. Clexane inject. în seringi preumplute de 0,2 şi 0,8 ml.NU se admin. i.m; NU se elimină bula de aer înainte de injectare.

Nadroparinum prezentat sub formă de: Fraxiparine 2850 U.i/ 0,3 ml în seringi preumplute de 0,3 - 0,8 ml.

Locuri de elecţie: deasupra crestei iliace, la nivelul abdomenului la 5 cm distanţă de ombilic, la nivelul braţului şi coapsei; după dezinfecţia locală se face un pliu cutanat care va fi menţinut tot timpul injectării pt. a evita introducerea soluţiei i.m; după injectare se menţine acul în ţesut 5 sec pt. a evita refularea medicamentului prin înţepătură. NU se masează locul pt. a nu favoriza

20

apariţia hematoamelor; NU se amestecă cu alte preparate; admin. se face la 12 h conform prescripţiei medicale.

II Administarea orală

Anticoagulante cumarinice (Antivitamine K) : împiedică sinteza hepatică a factorilor coagulării dependentă de vitam. K. Se recomandă în profilaxia trombozelor venoase şi a accidentelor tromboembolice, după intervenţii chirurgicale la paci. cu proteze valvulare, grefe vasculare, stenoză mitrală.

Acenocumarolum produs sub denumirea de:

Acenocumarol cp. 2 mg Sintrom cp. 4mg Trombostop cp. 2 mg

Se păstrează la 15-25 oC, ferit de lumină. Poate cauza vărsături, disfuncţii hepatice.

Reacţii adverse: hemoragii ( gastrointestinale, cerebrale, la nivelul tractului uro-genital), greaţă, vărsături, urticarie, reacţii alergice, dermatită, febră, alopecie reversibilă.

Precauţiuni speciale privind admin. S.C: se pot admin. S.C doar cantităţi mici de soluţii; se folosesc ace subţiri, lungi de 12 mm; se preferă introducerea verticală în unghi de 90o, scăzând riscul lezării unor nervi, vase de sânge, ceea ce face ca durerea să fie mai mică.

Supravegherea paci.: se determină grupul sangvin şi Rh, timpul de protrombină; medicul stabileşte paci. cu risc de hemoragie ( ulcer gastroduodenal, boli hemoragice, insuficienţă hepatică şi renală, AVC recent, gravide, hTA severă).

Supravegherea paci. în timpul tratamentului: NU se fac injecţii i.m şi S.C ( risc de hematom) se supravegh. apariţia hemoragiilor ( hematurii, scaun cu sînge, epistaxis, gingivoragii); în cazul hemoragiilor se admin. la indicaţia medicului Protamina în tratamentul cu Heparină şi Fitomenadionă în tratamentul cu Trombostop; NU se fac endoscopii şi puncţii; se face controlul biologic al coagulării, se monitorizează starea gen.(febră, frison, vomă); se informează paci. să nu ia alte medicamente fără acordul medicului.

Medicamente care cresc efectul anticoagulantelor: salicilaţi, paracetamol, fenilbutazonă, laxative, hormoni tiroidieni, sulfamide, antibiotice ( tetraciclină, cloramfenicol).

Medicamente care scad efectul anticoagulantelor: pansamente gastrice, antiacide, barbiturice, unele tranchilizante, neuroleptice, diuretice, digitalice, inhibitori tiroidieni.

21

Tema nr. 19, 51, 57, 59 : Injecţia intravenoasă

Obiectivul procedurii: admin. unui medicament direct în sistemul vascular cu scop explorator, tratarea rapidă a problemelor medicale ale paci. , realizarea unei concentraţii înalte în sânge a medicamentului într-un timp scurt.

Pregătirea materialelor: cărucior, fiolă sau flaconul cu soluţie izotonă sau hipertonă, ace sterile cu bizoul ascuţit dar scurt, seringi sterile cu amboul excentric de capacităţi adecvate cant. de medicament prescris, tampoane cu alcool, mănuşi de unică folosinţă, garou.

A) psihică - se informează paci. despre procedură, se explică scopul injecţiei, efectele dorite şi nedorite, se obţine consimţământul;

B) fizică - asigur intimitatea paci., verific locurile de elecţie, evitând zonele cu echimoze, cu pilozitate accentuată sau cu infecţie, stabilesc locul pt. injecţie ( venele de la plica cotului, bazilică sau cefalică, venele de pe partea dorsală a mâinii, venele de pe partea posterioară a gambei, venele epicraniene – la copii, venele jugulare); poziţionez paci. în siguranţă în funcţie de locul ales şi de starea sa ( decubit dorsal, semişezând).

Tehnica: verific prescripţia medicală, obţin informaţii suplimentare dacă produsul este nou,spăl mâinile, îmbrac mănuşile, aspir soluţia din fiolă sau flacon conform procedurii standard; elimin bulele de aer din seringă, menţinând seringa în poziţie verticală; schimb acul cu altul capişonat, leg garoul şi palpez traiectul venei; dezinfectez larg zona aleasă, îndepărtez capişonul de la ac prin tracţiune; cu mâna stângă fixez vena, cu mâna dreaptă o puncţionez, cu bizoul acului orientat în sus în unghi de 45o, apoi înaintez paralel cu traiectul venei; verific poziţia acului prin aspirare, desfac garoul dacă acul este în venă şi injectez lent soluţia medicamentoasă observând locul puncţionat şi starea paci.; extrag rapid acul din venă şi comprim locul injecţiei cu un tampon de vată 3-5 min pt. hemostază completă.

Îngrijirea pacientului: supraveghez locul injecţiei să nu sângereze, ajut paci. sa adopte o poziţie confortabilă, supraveghez paci. pt. a preveni unele complicaţii.

Reorganizarea locului de muncă: colectez materialele folosite în containere speciale conform Precauţiunilor Universale.

Notarea procedurii: notez data, ora, şi tipul de soluţie administrată.

Rezultate dorite: medicamentul este injectat lent când vena este corect puncţionată; paci. prezintă un răspuns bun la medicamentul administrat.

Rezultate nedorite: flebalgie prin injectarea prea rapidă a soluţiei sau prin introducerea unor substanţe iritante pt. venă; senzaţie de uscăciune în faringe şi un val de căldură (injectăm lent soluţia, comunicăm cu paci.); ameţeli, lipotimie, colaps (anunţ medicul); reacţii anafilactice la soluţiile injectate în scop explorator (anunţ medicul şi se intervine de urgenţă).

22

Tema nr. 20 : Recoltarea sângelui pt. teste de coagulabilitate ( timpul Quick şi timpul Howell)

Obiectiv: determinarea coagulabilităţii sângelui prin diferite tipuri de investigaţii ( T. Quick şi T. Howell).

Materiale necesare: tavă medicală/ cărucior, seringi de 5 ml, ace sterile adecvate sau holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc la ambele capete, soluţie anticoagulantă( citrat de Na) sterilă sau tuburi vacuette cu soluţie anticoagulantă, stativ cu eprubete, soluţie dezinfectantă (alcool), tampoane de vată, tăviţă renală, garou, mănuşi, recipiente pt. colectarea deşeurilor.

Pregătirea pacientului: A) psihică - se informează paci. despre procedură, se explică scopul, se obţine consimţământul.

B) fizică – se atenţionează paci. să nu mănânce şi să stea în repaus fizic, se aşează paci. în decubit dorsal cu membrul superior sprijinit de pat, se alege vena cea mai turgescentă.

Tehinca: a). prin metoda clasică: se verifică dacă paci. a respectat recomandările privind procedura, se spală mâinile şi se îmbracă mănuşile de unică folosinţă, se aspiră în seringa de 5 ml 0,5 ml citrat de Na şi se acoperă acul seringii cu teaca protectoare, se aplică garoul, se dezinfectează locul puncţiei cu alcool, şi se puncţionează vena cu bizoul acului orientat în sus în unghi de 45o, se dezleagă garoul şi se aspiră în seringă 4,5 ml sânge; se retrage acul după aplicarea tamponului cu alcool, se exercită o compresiune asupra tamponului timp de 2-3 min fără a îndoi braţul; se transferă amestecul de sânge-anticoagulant în eprubetă după ce seringa a fost agitată, se etichetează eprubeta şi se trimite la laborator.

b). prin metoda vacuette: se spală mâinile, şi se îmbracă mănuşile de unică folosinţă, se montează acul dublu la holder prin înşurubare, se aplică garoul, se dezinfectează tegumentul cu alcool iodat, se îndepărtează cauciucul de pe partea superioară a acului, se puncţionează vena cu acul ataşat la holder în unghi de 45oşi se dezleagă garoul dacă acul este în venă; se fixează tubul vacuette destinat recoltării(capac albastru), se umple până la semn, se retrage acul după aplicarea tamponului cu alcool şi se exercită o compresiune de 2-3 min; se agită tubul lent pt. omogenizare se etichetează şi se trimite la laborator împreună cu biletul de trimitere.

Îngrijirea pacientului: se aplică un plasture peste tampon, se aşează paci. într-o poziţie confortabilă, se observă starea paci.

Reorganizarea locului de muncă: se colectează deşeurile în recipiente speciale, se îndepărtează mănuşile şi se spală mâinile, se notează procedura în dosarul de îngrijire, se etichetează eprubeta, se completează biletul de trimitere şi se transportă produsul la laborator.

23

Tema nr. 22, 37, 41, 44, 56 : Recoltarea sputei pt. examen bacteriologic

Obiectivele procedurii: prevenirea răspândirii infecţiei, observarea aspectului, obţinerea unor mostre pt. examene de laborator.

Pregătirea materialelor: pahar conic gradat, scuipătoare sau cutie Petri sterilă, şerveţele de hârtie, pahar cu apă, mănuşi, tăviţă renală.

Pregătirea pacientului: A) psihică – explic paci. importanţa colectării sputei pt. prevenirea răspândirii infecţiei, instruiesc paci. să nu înghită sputa;

B) fizică – rog paci. să tuşească pt. a se desprinde mai uşor secreţiile.

Efectuarea procedurii: se spală mâinile, şi se îmbracă mănuşile de unică folosinţă, se dă paci. cutia Petri sau recipientul de colectare şi se instruieşte paci. să elimine sputa numai în colectorul primit; se acoperă recipientul, se etichetează şi se trimite la laborator.

Îngrijirea pacientului: ajut paci. să-şi clătească gura cu apă pt. a îndepărta senzaţia de greaţă, sfătuiesc paci. să stea într-o poziţie care să-i favorizeze respiraţia şi eliberarea căilor rspiratorii.

Notarea procedurii: se noteză cantitatea, culoarea, forma şi compoziţia( roşie, roz, brună, spumoasă, purulentă).

Rezultate dorite: paci. respectă recomandările făcute, nu sunt posibilităţi de răspândire a infecţiei.

Rezultate nedorite: paci. nu colaborează, paci. nu respectă recomandările făcute (stau de vorbă cu paci. şi solicit ajutorul familiei dacă este necesar); există risc de infecţii nosocomiale (aplic toate precauţiile universale, informez medicul).

Tema nr. 23, 25, 79 : Diferenţa între hemoptizie şi hematemeză

24

Hemoptizia reprezintă eliminarea pe gură a unei cantităţi de sânge aerat, spumos, de culoare roşu deschis, din căile respiratorii superioare sau plămâni în urma unui acces de tuse; hemoptizia este însoţită de un sindrom prodromal , care prevesteşte apariţia sa: senzaţie de căldură retrosternală, senzaţie de gâdilătură la baza gâtului, gust sărat de sânge în gură; hemoptizia apare datorită unei hemoragii de la nivelul parenchimului pulmonar, exteriorizată prin cavitatea bucală.

Hematemeza reprezintă eliminarea prin vărsătură de sânge proaspăt sau digerat provenit din tractul digestiv; bolnavul varsă sânge roşu închis, amestecat cu resturi alimentare; când sângele este în cantitate mică şi stagnează un timp în stomac are aspect negricios de „zaţ de cafea” datorat digerării sângelui; hematemeza se însoţeşte de: paloare, ameţeli, transpiraţii reci, palpitaţii, puls rapid, hTA; şoc hemoragic şi exitus (dacă este în cantitate mare), astenie. Pot coexista dureri abdominale, greţuri şi balonări; Cauze: ulcer gastric şi duodenal, ciroză hepatică, gastrită hemoragică; hematemeza poate fi însoţită de melenă, care reprezintă eliminarea de sânge prin scaun, căruia îi dă un aspect negru (ca păcura) şi lucios.

Tema nr. 24 : Recoltarea sângelui pt. hemocultură

25

Obiectivele procedurii: punerea în evidenţă a germenilor patogeni în sânge prin însămânţare pe medii de cultură, efectuarea antibiogramei.

Materiale necesare: tavă medicală/ cărucior, soluţie dezinfectantă (betadină, alcool 90o), tampoane de vată şi comprese sterile, câmp steril, mănuşi, mască, garou, 2 flacoane cu medii de cultură( unul pt. germeni aerobi, altul pt. germeni anaerobi), holder, ac dublu acoperit cu cauciuc la ambele capete, recipiente pt. colectarea deşeurilor.

Pregătirea pacientului: A) psihică - se informează paci. despre procedură, se explică scopul, se obţine consimţământul.

B) fizică – aşez paci. în decubit dorsal cu membrul superior sprijinit (deoarece poate prezenta frisoane), aleg vena cea mai turgescentă, spăl regiunea cotului cu apă şi săpun, dezinfectez cu betadină/ alcool 90o .

Efectuarea procedurii: participă 2 as.med.; se spală mâinile, şi se îmbracă mănuşile sterile; izolez locul cu câmp steril, montez acul dublu la holder, rog cealaltă as.med. să mă ajute să aplic garoul, dezinfectez locul puncţiei cu alcool 90o , puncţionez vena; adaptez la acul holderului flaconul cu medii de cultură pt. germeni anaerobi, recoltez sânge până la semnul de pe flacon, retrag acul după aplicarea tamponului şi exercit o compresiune asupra tamponului timp de 2-3 min; omogenizez uşor sângele din flacon.

Îngrijirea pacientului: aşez paci. într-o poziţie confortabilă, acopăr paci. care are frison, observ faciesul, starea paci.

Pregătirea produsului pt.laborator: etichetez flacoanele cu datele paci., completez biletul de trimitere , transport imediat la laborator flacoanele, şi le introduc în termostat la 37oC.

Rezultate dorite: Recoltarea s-a făcut corect în condiţii de strictă asepsie şi antisepsie.

Rezultate nedorite: Recoltarea se face la debutul bolii înainte de administrarea antibioticelor.

Tema nr. 26, 88 : Puncţia pleurală

26

Definiţie: Puncţia pleurală sau toracocenteza reprezintă stabilirea unei legături între cavitatea pleurală şi mediul extern prin intermediul unui ac.

Scop: explorator (pune în evidenţă prezenţa lichidului pleural, recoltarea lichidului pt. examinarea sa calitativă şi cantitativă), terapeutic ( evacuarea lichidului, admin. medicamentelor în cavitatea pleurală – antibiotice, citostatice; după spălarea cavităţii)

Indicaţii: boli inflamatorii sau tumori pulmonare, IC însoţită de colecţii lichidiene în cavitatea pleurală; se recurge la puncţie când cantitatea revărsatului pleural depăşeşte 1,5 l şi exercită o presiune asupra inimii şi plămânului.

Contraindicaţii: tulburări de coagulare a sângelui ( hemofilie), tratament cu anticoagulante.

Locul puncţiei: se alege după situaţie şi după cantitatea lichidului pleural; dacă lichidul este în stare liberă puncţia se face în spaţiul VII –VIII intercostal pe linia axilară posterioară; dacă lichidul este închistat puncţia se face în plină matitate,zonă stabilită prin examen clinic.

Pregătirea materialelor: materiale pt. protecţia patului, pt. dezinfecţia tegumentului (alcool iodat), 2-3 ace de 10 mm lungime cu diametrul de 1 mm, 2-3 seringi de 20-50 ml , seringi de 5 ml şi ace pt. anestezie, pense, mănuşi, câmp chirurgical, tampoane, comprese, romplast, eprubete, lampă de spirt, aparate aspiratoare, recipiente pt. colectarea lichidului, medicamente ( Atropină, Morfină, tonice cardiace, soluţii anestezice), : materiale pt. reacţia Rivalda ( pahar conic de 200 ml, 50 ml apă distilată, soluţie de acid acetic glacial, pipete), tăviţă renală.

Pregătirea pacientului: A) psihică - se informează paci. cu privire la necesitatea efectuării puncţiei, i se explică poziţia în care va sta;

B) fizică – se admin. cu 30 min înaintea puncţiei o fiolă de Atropină pt. a preveni accidentele; se aşează în poziţie şezând la marginea patului cu picioarele sprijinite pe un scăunel cu trunchiul uşor aplecat în faţă, cu antebraţele flectate pe braţe cu coatele înainte.

Execuţia puncţiei: se face de către medic ajutat de 2 as. med. Medicul şi cele 2 as.med. se spală pe mâini, şi se îmbracă mănuşile sterile; as.med. 2 admin. o fiolă de Atropină cu 30 min înainte, aşează muşamaua, dezbracă paci. şi îl aşează în poziţia corespunzătoare; as.med. 1 pregăteşte locul puncţiei, îl dezinfectează, serveşte medicul cu seringa cu anestezic, medicul alege locul puncţiei şi efectuează anestezia. As.med. 2 menţine poziţia paci., îl supraveghează; As.med 1 serveşte acul de puncţie adaptat la seringă, medicul execută puncţia, aspiră lichidul. As.med 1 preia seringa cu lichid şi îl introduce în eprubetă; as.med. 2 menţine poziţia paci. îl îndrumă să-şi reţină tusea, observă culoarea faciesului şi respiraţia; Medicul introduce soluţii medicamentoase; as.med 1 serveşte seringa cu sol.medicamentoasă în funcţie de scopul puncţiei; medicul retrage acul de puncţie, as.med 1 dezinfectează locul şi îl comprimă cu un tampon steril, aplică

27

pansament uscat fixat cu leucoplast; as.med 2 ajută paci. cu mişcări blânde să se aşeze în pat, îi ridică membrele inferioare , scoate aleza şi muşamaua, înveleşte paci.

Îngrijirea pacientului : se asigură repaus la pat, se supraveghează funcţiile vitale.

Pregătirea produsului pt. examinare: examenul macroscopic se face imediat şi constă în măsurarea cantităţii de lichid evacuat cât şi în aprecierea culorii şi aspectului lui; lichidul poate fi seros sau serocitrin, limpede, galben deschis, având cauze inflamatorii ; poate fi tulbure, purulent cu aspect albicios; hemoragic sau serohemoragic este roz sau roşu intens în hemoragiile pleurale şi pleurezia hemoragică; examin. biochimică constă în reacţia Rivalda.

Accidente şi incidente: acces de tuse determinat de iritaţia pleurei (se întrerupe puncţia), lipotimie, colaps ( se suspendă tehnica, se culcă paci. în decubit dorsal, se admin. analeptice cardiorespiratorii), EPA det. de evacuarea rapidă a lichidului (se întrerupe puncţia, se admin. tonice cardiace şi diuretice).

Complicaţii: hemoragii intrapleurale, rupturi pleuropulmonare.

Tema nr. 30, 65 : Efectuarea electrocardiogramei (EKG)

28

Definiţie: EKG reprezintă înregistrarea grafică a rezultatelor manifestărilor bioelectrice din cursul unui ciclu cardiac cu ajutorul unor aparate foarte sensibile numite electrocardiografe. Electrocardiografele au rolul de a capta biocurenţii cu 2 electrozi plasaţi în 2 puncte diferite şi a-i amplifica. Legătura dintre aparat şi paci. se face cu ajutorul unui cablu de paci. şi a electrozilor care se fixează pe suprafaţa corpului la oarecare distanţă de miocard.

Tehnica EKG: bolnavul trebuie să fie în repaus fizic şi psihic absolut( să se odihnească 10-15 min înainte), temperatura optimă a camerei este de 20-22oC (frigul şi căldura excesivă produc modificări ale curbelor obţinute), poziţia paci. este cea în decubit dorsal, relaxat fără să-şi încordeze musculatura. Cablul de paci. are conducte prevăzute special pt. fiecare membru marcate în culori diferite:

Braţul drept – cablul de culoare roşie Braţul stâng – cablul de culoare galbenă Gamba stângă - cablul de culoare verde Gamba dreaptă - cablul de culoare negru (sau albastru).

Pentru torace, cablul de culoare albă marcat de extremităţi în culori diferite: roşu – V1 , galben – V2, verde – V3 , maro – V4, negru – V5, violet – V6, pt. deviaţiile pericordiale.

Electrozii sunt nişte plăcuţe metalice inoxidabile de formă rotundă care se fixează pe extremităţile bolnavului în regiuni fără pilozitate deasupra musculaturii. Înregistrarea EKG se face în diferite derivaţii, obligatoriu în 12 derivaţii. Se utilizează :

- 3 derivaţii bipolare ale membrelor grupate câte două- 3 derivaţii unipolare pe braţul drept, braţul stâng şi piciorul stâng.- 6 derivaţii precordiale (V1 – V6)- speciale sunt: o derivaţie esofagiană, derivaţii intracavitare prin cateterism, derivaţiile X

şi Y, derivaţiile precordiale drepte (V3R, V4R, V5R, V6R).

Derivaţiile standard sunt:

- derivaţia I (D1) : conducerea în braţul drept la polul negativ al galvanometrului şi cel stâng la polul pozitiv;

- derivaţia II (D2) : conducerea în braţul drept la polul negativ şi piciorul stâng la polul pozitiv;

- derivaţia III (D3) : conducerea în braţul stâng la polul negativ şi piciorul stâng la polul pozitiv;

Derivaţiile unipolare ale membrelor se conectează la polul pozitiv al galvanometrului din aparat pe rând. Se deosebesc 3 derivaţii unipolare:

- conducerea unipolară a braţului drept = a VR ( R= right= dreapta)- conducerea unipolară a braţului stâng = a VL ( L= left= stânga)

29

- conducerea unipolară a piciorului stâng = a VF ( F= foot= picior)

Înregistrările electrozilor precordiali sunt derivaţii unipolare, având electrozi aşezaţi în apropierea cordului; sunt notaţi V1 – V6 sau marcaţi în culorile spectrului. Montarea se face astfel:

V1 în spaţiul 4 intercostal la marginea dreaptă a sternului V2 în spaţiul 4 intercostal la marginea stângă a sternului V3 la mijlocul distanţei dintre V2 şi V4

V4 în spaţiul 5 intercostal pe linia medioclaviculară V5 în spaţiul 5 intercostal pe linia axilară anterioară V6 în spaţiul 5 intercostal pe linia axilară medie.

Conducerile : V1 – V2 explorează ventricolul drept; V3 – V4 explorează septul interventricular; V5 – V6 explorează ventricolul stâng.

EKG se înscrie grafic pe o bandă de hârtie sub forma unei succesiuni de unde care corespund fazelor unui ciclu cardiac. Undele sunt notate convenţional cu litere P,Q, R, S, T. Între 2 cicluri cardiace se înscrie linia de zero potenţial. Undele de deasupra acestei linii sunt pozitive, iar cele de sub linie sunt negative. Unda P şi segmentul PQ reprezintă activitatea electrică atrială, complexul QRS, segmentul ST şi unda T reprezintă rezultanta electrică a activităţii ventriculare.

Unda R reprezintă sistola ventriculară corespunzătoare segmentului I sistolic, iar unda T diastola şi segmentul II.

30

Tema nr. 33, 74, 90 : Recoltarea scaunului pt. hemoragii oculte ( reacţia Adller)

Hemoragia ocultă = prezenţa sângelui în scaun

Scop: diagnosticarea unor afecţiuni intestinale sau diagnosticarea cancerului colorectal, pt. identificarea factorilor cauzatori de anemie sau durere abdominală.

Materiale necesare : coprocultor steril, curat şi uscat, bazinet, mănuşi de unică folosinţă, prosop de hârtie.

Pregătirea pacientului: A) psihică - informez paci. despre procedură, obţin consimţământul informat; B) fizică – paci. va fi învăţat să ţină un regim „alb” timp de 3 zile înaintea examenului fără carne roşie, legume şi fructe verzi, medicamente şi suplimente cu conţinut de Fe ( fără salicilaţi, K, fenilbutazonă, indometacin, steroizi sau compuşi de bismut pt. a evita o posibilă sângerare cauzată de acestea).

Tehnica: paci. e învăţat să se spele pe mâini; să-şi pună mănuşile, să defece într-un bazinet curat şi va recolta cu linguriţa coprocultorului/ baghetă din lemn materii fecale de la suprafaţă (25 -30g) şi le va introduce în coprocultor şi-l va acoperi cu capacul etanş; paci. se va spăla pe mâini după îndepărtarea mănuşilor; se va eticheta recipientul şi va fi transportat imediat la laborator.

Reorganizarea locului de muncă: se colectează materialele folosite în containere speciale, se notează procedura în F.O

Testul se bazează pe proprietatea Hb de a descompune apa oxigenată cu formarea de O2 activ; care oxidează reactivii şi declanşează o reacţie de culoare. Dacă se colorează în albastru = test Adller negativ (nu există hemoragii oculte).

31

Tema nr. 34, 45 : Spălătura gastrică

Definiţie: prin spălătură gastrică înţelegem evacuarea conţinutului stomacal şi curăţarea mucoasei de exudate şi substanţe străine.

Scop: terapeutic, evacuarea conţinutului stomacal toxic.

Indicaţii: intoxicaţii alimentare sau cu substanţe toxice, stare gastrică însoţită de procese fermentative, pregătirea preoperatorie în intervenţiile de urgenţă sau pe stomac, pregătirea pt. exam. gastroscopic.

Contraindicaţii: intoxicaţii cu substanţe caustice, hepatite cronice, varice esofagiene, ulcer gastric în perioada dureoasă, cancer gastric.

Pregătirea materialelor: a) de protecţie: 2 şorţuri din material plastic, muşama , traversă, prosoape.

b) sterile: sondă gastrică Faucher, 2 seringi de 20 ml, casoletă cu mănuşi de cauciuc, pensă hemostatică

c) nesterile: cană de sticlă de 5 l , pâlnie, apă caldă (25-26o C), recipient pt. captarea deşeurilor, scaun

d) medicamente: cărbune animal

Pregătirea pacientului: A) psihică - informez paci. despre procedură, obţin consimţământul

B) fizică - se aşează paci. pe un scaun şi se protejează cu un prosop în jurul gâtului, se aşează şorţul de cauciuc, se îndepărtează proteza dentară, i se oferă o tăviţă renală şi este rugat să o ţină sub bărbie.

Tehnica: as.med se spală pe mâini, îmbracă mănuşile, se aşează în dreapta paci. şi îi fixează capul între mână şi torace; cere paci. să deschidă gura şi să respire adânc, introduce capătul sondei până la peretele posterior al faringelui cât mai aproape de rădăcina limbii şi roagă paci. să înghită; prin deglutiţie sonda pătrunde în esofag şi prin mişcări blânde de împingere ajunge în stomac; la capătul liber al sondei se adaptează pâlnia şi se aduce la nivelul toracelui paci., se umple pâlnia şi se ridică deasupra capului paci.; înainte ca ea să se golească complet se coboară cu 30- 40 cm sub nivelul epigastrului în poziţie verticală pt. a se aduna în ea lichidul din stomac; se goleşte conţinutul pâlniei în vasul colector; se repetă manevra până ce lichidul este curat, limpede fără resturi alimentare sau substanţe străine; se îndepărtează pâlnia, se pensează capătul liber al sondei după care se extrage cu atenţie pt. a împiedica scurgerea conţinutului ei în faringe.

Îngrijirea paci.: I se oferă o cană cu apă să-şi clătească gura, se şterg mucozităţile de pe faţă şi bărbie.

32

Tema nr. 35 : Principii generale de administrare a insulinei

Insulina este medicamentul care asigură supravieţuirea paci. cu DZ tip I şi controlul glicemiilor pt. un nr. semnificativ de paci. cu DZ tip II şi grupele cu diabet gestaţional. Insulina se păstrează de regulă la frigider între 2-8oC , nu în congelator sau aproape de acesta, la întuneric. În vederea admin. flaconul se scoate din frigider cu 60 min înainte. Flaconul integru şi/sau cel din care se face admin. se poate păstra sub 30oC la întuneric, nu mai mullt de 28 zile. Dacă timpul este depăşit se pierde valabilitatea. Stabilirea dozei şi a tipului de insulină se face de către medic, individualizat. Medicul instruieşte paci. cum să-şi admin. dozele în funcţie de conţinutul de hidrocarbonaţi din dietă.

Precauţii generale: se verifică aspectul pt. a observa dacă nu au apărut modificări, insulinele rapide au aspect limpede, clar. Insulinele intermediare sau lente au aspect lactescent, turbid, fără flacoane. Prezenţa flacoanelor presupune schimbarea flaconului. Insulinele intermediare sau lente se omogenizează prin culcarea flaconului în poz. orizontală şi rulare blândă între palme de 30 -40 ori. Agitaţia în poz. verticală produce bule şi imperfecţiuni la dozare. Dacă nu se omogenizează nu se admin. Nu se amestecă insuline cu concentraţii diferite şi nici tipuri diferite. Dacă este necesar se folosesc seringi separate.

Precauţii speciale: insulinele rapide sunt singurele insuline care se folosec în situaţii de urgenţă metabolică, stări febrile, boli infecţioase, traumatisme, intervenţii chirurgicale. Insulinele rapide sunt singurele insuline care se pot admin. i.v , intrând în acţiune în mai puţin de 10 min; se pot admin. S.c şi i.m.

Alegerea locului în funcţie de tipul de insulină:

- Pt. insulinele rapide: abdominal, cu excepţia a 5 cm în jurul ombilicului, zonă în care absorbţia este cea mai rapidă.

- Pt. insulinele intermediare: coapsă, fesă. Pt. paci. slabi, normoponderali, copii, injectarea se face în zona deltoidiană şi coapsă în unghi de 45o; în regiunea abdominală sau fesieră injectarea se face înţepând sub un unghi de 90o; exerciţiul fizic creşte rata absorbţiei prin creşterea fluxului sangvin; expunerea la căldură favorizează absorbţia mai rapidă şi glucidele se admin cu câteva min mai devreme; expunerea la frig reduce absorbţia, alimentele fiind adm. cu câteva min mai târziu; rotaţia locului de injecţie este importantă pt. prevenirea complicaţiilor( hiperatrofie şi hipoatrofie)

Reducerea durerii este posibilă dacă: soluţia este injectată la temperatura camerei,aerul se elimină corect, zona se spală sau se dezinfectează cu alcool şi se aşteaptă evaporarea, zona să fie relaxată, pătrunderea în piele se face rapid, nu se schimbă direcţia acului, se folosesc ace adecvate (6, 8, 12, 16 mm).

Supravegherea paci. şi evitarea apariţiei complicaţiilor:

33

Hipoglicemia : paci. trebuie să aibă asupra lui 15 g hidrocarbonaţi ( 3 cuburi zahăr) Edemul insulinic: apare la paci. nou descoperiţi din cauza retenţiei hidrosaline la

începutul iniţierii tratam. cu insulină Lipodistrofia hipertrofică : creşterea în volum a ţesutului adipos nevascularizat ceea ce

încetineşte efectul insulinei. Lipodistrofia atrofică: diminuarea ţesutului subcutanat adipos la locul admin. insulinei Alergia locală: edem, noduli, eritem pruriginos sau dureros. Alergia generalizată: de la urticarie până la şocul anafilactic.

Insulina se admin. imediat după extragerea din flacon, locul injecţiei se schimbă mereu; admin insulinei se face preprandial cu 15-30 min pt insulinele rapide, 45 min pt. cele semilente, 60 min pt. cele lente. Injectarea s.c se face la adâncime de 10-15 mm cu acul perpendicular; înainte de adin se verifică valabilitatea produsului, concentraţia, tipul; schimbarea tipului de insulină necesită supravegherea atentă şi monitorizarea funcţiilor vitale.

34

Tema nr. 36 : Recoltarea urinei pt. proba Addis

Proba Addis- Hamburger se face pt. a determina în urina proaspătă eliminarea cantitativă a elementelor/min.

Tehinca: paci. ingeră cu o zi înainte de recoltare, alimente bogate în proteine, fără lichide; dimineaţa în timpul examenului bolnavul rămâne nemâncat; este rugat să urineze şi acestă urină se aruncă; din acest moment paci. este rugat să rămână în repaus absolut la pat timp de 3 ore; după 3 ore îşi evacuează vezica complet şi se măsoară volumul urinar. Pe toată durata examenului paci. nu mănâncă şi nu bea nimic. Din urina recoltată se prelevează 10 ml şi se trimite la laborator unde se centrifughează şi se determină nr. de elemente/ min

Interpretare: normal prin urină se elimină 0-1000 hematii/min, 1000-2000 leucocite/min. Este patologic eliminarea mai mare de 100.000 elemente/min. Hematuria macroscopică apare când se elimină mai mult de 300.000 hematii/min.

35

Tema nr. 38: Semne de probabilitate şi de certitudine ale unei fracturi

Fractura se caracterizează prin întreruperea parţială/ totală a continuităţii unui os. Tabloul clinic cuprinde semnele locale de fractură şi semne generale. Semnele locale sunt de probabilitate şi de certitudine.

Semne generale: bolnavul cu fractură are o stare generală mai mult sau mai puţin alterată; prezintă indispoziţie generală, poate prezenta frisoane, febră până la 39oC, numită febră de resorbţie; paci. este palid, tahicardic; în politraumatisme se pot produce insufici. circulatorie şi respiratorie acută, cu instalarea şocului traumatic şi/sau hemoragic.

Semne locale de probabilitate:

- Durere vie persistentă: accentuată la mobilizare activă şi pasivă; poate duce la apariţia şocului traumatic

- Echimoza: apare la scurt timp în cazul fracturilor oaselor superficiale şi mai târziu la oasele acoperite de mase musculari mari.

- Hematomul: apare în cazul în care s-a produs ruperea unui vas mare de sânge- Deformarea regiunii: este un semn important la oasele care se găsesc în contact direct cu

pielea, dar poate fi un semn înşelător, putând fi determin. de un simplu hematom sau de luxaţie

- Scurtarea regiunii: în fracturile încălecate , întâlnită la oasele lungi sau în cazul unei luxaţii.

- Impotenţă funcţională: se datorează lipsei de continuitate a osului; un paci. cu fractură incompletă nu trebuie lăsat să facă mişcare = ruperea completă a oaselor.

Semne locale de certitudine:

- Frecătura osoasă= crepitaţia : mişcarea blândă a fragmentelor osoase duce la apariţia unui zgomot numit crepitaţie

- Mobilitatea anormală : este un semn de certitudine f. important; mobilizarea fragm. fracturate este f. dureroasă.

- Flictenele: sunt rezultatul decalării epdermei de către plasmă sau sângele ieşit din focarul de fractură; este un semn constant dar tardiv.

- Temperatura locală ridicată: se explică prin vasodilataţie locală crescută.- Edemul local: se explică prin vasodilataţie crescută şi prin tulburări circulatorii locale.

36

Tema nr. 40, 78 : Incidentele şi accidentele transfuziei

Definiţie: administrarea sângelui de la donator la primitor atât direct cât şi după o fază intermediară de conservare într-un flacon sau pungă de plastic se numeşte transfuzie.

Accidente:

- Incompatibilitate de grup în sistemul OAB manifestată sub forma şocului hemolitic; se întrerupe transfuzia la apariţia semnelor precoce ( frison, tahicardie, dispnee, ciroză, stare generală alterată, dureri lombare)

- Transfuzarea unui sânge alterat- infectat cu germeni virulenţi care provoacă frisoane puternice la 1-2 ore după transfuzie; se încălzeşte paci. cu pături şi se admin. băuturi calde, se începe antibioterapie masivă după antibiogramă.

- Embolie pulmonară cu cheaguri ( manif. prin agitaţie, cianoză, dureri toracice, tuse chinuitoare, hemoptizie, febră), cu aer ( manif. prin alterarea bruscă a stării generale, cianoză, dispnee, hTA, puls filiform), se iau măsuri antişoc de către medicul ATI.

- Transfuzia sângelui neîncălzit poate provoca hemoliza intravasculară cu blocaj renal, şoc posttransfuzional, acidoză metabolică, stop cardiac prin hipotermie.

Incidente:

- Înfundarea aparatului cu cheaguri ( se schimbă aparatul)- Sângele poate conţine cheaguri sau pelicule de fibrină ce se depun pe filtru ( se schimbă

flaconul şi perfuzorul)- Ieşirea acului din venă- Perforarea venei- Coagularea sângelui venos refulat în ac ( se schimbă acul).

37

Tema nr. 42: Tehnica injecţiei intramusculare

Obiectivul procedurii: introducerea în ţesutul muscular a unei doze medicamentoase prescrise.

Pregătirea materialelor: cărucior/ tavă medicală, fiolă sau flaconul cu medicamentul prescris, ace şi seringi sterile, tampoane cu alcool, mănuşi de unică folosinţă.

Pregătirea pacientului: A) psihică- întreb paci. dacă se ştie alergic la vreun medicament, informez şi explic procedura, explic scopul injecţiei, efectele dorite şi nedorite, şi obţin consimţământul;

B) fizică - asigur intimitatea paci., verific locurile de elecţie ( cadranul supero-extern fesier, deasupra marelui trohanter, faţa externă a coapsei în treimea mijlocie, în muşchiul deltoid ); poziţionez paci. în funcţie de locul ales şi de starea sa.

Efectuarea procedurii: verific prescripţia medicală, spăl mâinile şi îmbrac mănuşile, aspir soluţia din fiolă sau flacon, elimin bulele de aer din seringă, schimb acul cu altul capişonat, inspectez locul de injecţie şi dezinfectez larg zona, îndepărtez capacul de la ac , întind pielea la locul ales între policele şi indexul mâinii stângi, introduc rapid acul în ţes. muscular în unghi de 90o ţinând seringa în mâna dreaptă între police şi celelalte degete. Aspir lent trăgând pistonul înapoi pt. a vedea dacă acul este într-un vas de sânge, injectez lent soluţia medicamentoasă 10 sec pt. fiecare ml dacă nu s-a aspirat sânge. Extrag rapid acul adaptat la seringă fixând amboul, masez locul injecţiei cu un tampon cu alcool exercitând o uşoară compresiune.

Reorganizarea locului de muncă: se colectează materialele folosite în containere speciale

Notarea procedurii: se notează procedura în F.O cu nume, prenume, subst. admin, data şi ora.

Rezultate dorite: medicamentul este injecta lent în zona selectată

Rezultate nedorite: acul înţeapă un vas de sânge (se schimbă poziţia acului), zona devine roşie sau dureroasă după injectare ( se aplică comprese cu gheaţă), embolie prin injectarea într-un vas de sânge a unei subst. uleioase ( se anunţă medicul).

38

Tema nr. 43: Aspiraţia gastrică

Definiţie: Aspiraţia gastrică reprezintă golirea stomacului de conţinut prin intermediul unui tub introdus în stomac şi menţinerea stomacului gol prin efectuarea unor manevre de aspiraţie.

Indicaţii: sindromul de stază gastrică este o indicaţie majoră; uzual este efectuată în următoarele cazuri: obstrucţie intestinală, ileus paralitic, preoperator în interv. chirurgicale abdominale, gastrice( ulcer gastric perforat, varice esofagiene), postoperator( gastrectomie).

Materiale necesare: cărucior, sondă naso-gastrică ( se folosesc de obicei sonde cu lumen mic, mai ales sonde de plastic cu vârf bont în câteva orificii laterale) în lipsa unor astfel de sonde ele pot fi improvizate din truse de perfuzie; orice sondă de aspiraţie gastrică trebuie să aibă notată înainte de introducere dimens. de 50-60 cm de la capătul distal; materiale pt. protecţia paci. şi a patului , materiale necesare pt. curăţarea nărilor dacă este cazul, seringă de 20 ml, recipient pt. lichidul de aspiraţie , hârtie de turnesol pt. testarea acidităţii, pensă hemostatică la nevoie, pompă de aspiraţie sau seringă de calibru mai mare.

Efectuarea procedurii: As.med explică scopul tubajului, manevra, obţine consimţământul; aşez paci. într-o poziţie confortabilă, îl informez asupra duratei intervenţiei, întreb paci. dacă are defect septal, măsor distanţa de la narine la stomac şi notez pe tubul naso-gastric; introduc sonda în stomac; verific dacă este în stomac prin aspirarea conţinutului gastric şi testarea acidităţii lui cu hârtia de turnesol; securizez sonda la nas/ faţă cu leucoplast; aspir conţinutul gastric printr-o aspiraţie continuă sau intermitentă în fcţ. de recomandările medicului.

După suprimarea aspiraţiei gastrice as.med se asigură că paci. stă confortabil pe cât posibil, îndepărtează materialele folosite, înregistrează tehnica efectuată, supraveghează paci.

39

Tema nr. 46, 64 : Hemostaza provizorie

1. Hemoragia externă arterială se caracterizează prin sânge roşu, aerat care iese în jet sacadat prin plagă. Hemostaza se realizează în cadrul primului ajutor şi reprezintă o măsură esenţială care are scopul de a opri hemoragia, în timp limitat, până la aplicarea măsurilor de hemostază definitivă şi pt. a evita şocul hemoragic prin colaps hipovolemic. La locul accidentului se iau măsuri pt. hemostaza provizorie până la transportul la prima unitate medicală, unde se poate face hemostază definitivă, chirurgicală.Hemostaza provizorie se efectuează prin aplicarea garoului pt. extremităţi, deasupra plăgii, garoul se menţine max. 2 h apoi se slăbeşte pt. a permite reluarea circulaţiei sangvine în segmentul inferior şi pt. a preveni necrozarea ţesuturilor prin ischemie prelungită.

Hemostaza provizorie se mai poate realiza prin apăsarea pe arteră, la locul unde aceasta se află în apropierea unui plan osos. Compresiunea arterei humerale se poate face pe tot traiectul de la axilă până la plica cotului prin apăsarea pe planul osos al humerusului. Carotida se poate comprima pe faţa antero-laterală a gâtului; în cazul carotidelor nu se efectuează comprimarea simultană a acestora, deoarece se produce ischemia cerebrală care poate avea consecinţe grave. Artera femurală se poate comprima la baza triunghiului lui Scarpa şi pe faţa antero-internă a coapsei.

Compresiunea circulară realizează hemostaza comprimând, prin intermediul ţesuturilor, artera lezată între rană şi inimă. Metoda cea mai simplă este legarea membrului cu ajutorul garoului; în locul unde artera poate fi comprimată pe planul dur osos, se pune o faşă peste care se aplică ligatură circulară. Hemostaza prin ligatură circulară este bine aplicată atunci când segmentul de membru aflat sub ligatură se palidează. Dacă se constată o învineţire, este semn că s-a realizat numai o stază venoasă şi nu hemostaza dorită. Simpla observare a rănii ne arată eficienţa garoului prin oprirea sîngerării.

Compresiunea circulară nu se menţine mai mult de 2 ore pt. că produce leziuni ischemice ale ţesuturilor aflate în regiunea de sub garou. Când se ridică garoul, repermeabilizarea capilarelor determină o pierdere acută de sânge care poate să ducă la colaps circulator. Dacă transportul până la spital impune un timp mai îndelungat este bine să se lărgească garoul din când în când, pt. a permite o revascularizare a ţesuturilor aflate sub garou în vederea prevenirii ischemiei. La scoaterea garoului este bine să fim pregătiţi pt. combaterea şocului şi colapsului circulator şi pt. efectuarea cât mai rapidă a hemostazei chirurgicale definitive. De asemenea hemostaza provizorie se realizează prin îndoirea forţată a gambei pe coapsă sau a antebraţului pe braţ, lucru ce blochează scurgerea sângelui.

40

2. Hemoragia externă venoasă se recunoaşte prin aspectul continuu al sângerării, care invadează plaga ca un lac şi culoarea mai închisă a sângelui neoxigenat. În hemoragiile produse prin rănirea venelor superficiale este suficient un pansament cu faşă circulară care să comprime vena. În rănirea venelor profunde, la extremităţi se aplică garoul, însă spre deosebire de hemoragia arterială, garoul se pune distal de plagă, sub plagă ţinând cont de direcţia circulaţiei sângelui în vene. Dacă la controlul plăgii nu se constată oprirea hemoragiei sub garoul pus, se va pune şi un alt garou deasupra plăgii. Regula garoului rămâne valabilă cu cea descrisă la plăgile arterelor. Ridicarea membrului lezat opreşte sau diminuă hemoragia venoasă.

41

Tema nr. 47 : Imobilizarea provizorie a membrelor inferioare

Imobilizarea provizorie este o îngrijire de urgenţă care se va efectua la locul accidentului înainte de a mişca bolnavul de pe loc şi a-l transporta la spital.

Materiale necesare: atele improvizate din scânduri, beţe, bastoane, care se vor înveli într-un material moale; medicamente antialgice (Piafen, Algocalmin, Mialgin) dacă este posibil.

Pregătirea psihică a paci.: Paci. va fi informat cu privire la tehnica la care va fi supus; se va obţine consimţămâtul şi colaborarea paci.

Tehnica: membrul inferior fracturat se imobilizează cu două atele improvizate aşezate pe faţa internă, respectiv externă a membrului. Piciorul se fixează în unghi drept cu ajutorul unei scânduri care se pune între cele două atele care depăşesc distal piciorul. Atelele vor depăşi întotdeauna articulaţiile de deasupra şi cea de dedesubtul zonei fracturate. În caz de fractură a tibiei atela trebuie să depăşească genunchiul, dacă este posibil poate să ajungă până la rădăcina coapsei. În fractura de femur, atela externă trebuie să ajungă cel puţin până la creasta iliacă sau până la axilă. Pt. imobilizarea provizorie a femurului fracturat se poate aplica de-a lungul suprafeţei posterioare a membrului inferior o scândură care trebuie neapărat să depăşească regiunea fesieră. În lipsa materialelor corespunzătoare, membrul inferior se poate imobiliza de cel sănătos. Se vor administra antialgice, dacă este posibil. Transportul bolnavului trebuie făcut cu multă atenţie , acesta va fi aşezat în decubit dorsal, asigurându-se imobilizarea corpului. Deplasarea bolnavului se va face în aşa fel încât ambele părţi ale segmentului fracturat să fie sprijinite de aceeaşi persoană cu o mână dedesubtul, iar cealaltă deasupra liniei de fractură.

La spital medicul va trece la reducerea fracturii, asigurând aşezarea celor două capete în linie dreaptă.

Metode chirurgicale de imobilizare definitivă: legarea osului, sutura osoasă, aplicarea de cuie şi şuruburi, plăci metalice, tije.

Scopul imobilizării: împiedică mişcările active şi pasive pt. a pune în repaus organele şi ţesuturile traumatizate; de a menţine axarea corectă a membrului atunci când fragmentele nu sunt deplasate; de a evita complicaţiile (secţionarea de nervi şi oase, sfâşierea musculaturii din jurul osului , perforarea tegumentului, suprimarea reflexelor nociceptive).

42

Tema nr. 48 : Reguli de administrare a medicamentelor

Respectarea prescripţiei medicale Identificarea medicamentelor după etichetă, formă, culoare, miros, consistenţă Observarea integrităţii ambalajului, integrităţii medicamentelor, sub formă solidă,

sedimentarea soluţiilor, tulburarea soluţiilor sau opacitatea lor Respectarea căii de administrare Respectarea orarului şi ritmul de administrare ( pt. menţinerea constantă a

medicamentului în sânge şi a respectării timpului de eliminare) Respectarea dozei pe priză şi pe 24 h Respectarea succesiunii de administrare a medicamentelor ( mai întâi se administrează pe

cale orală, apoi injecţiile urmate de administrarea ovulelor şi supozitoarelor) Administrarea medicamentelor lichide imediat ce au fost aspirate în seringă Medicamentele admin. pe cale orală se servesc paci. care le ingeră în prezenţa as. med. Informarea paci. asupra medicamentelor, asupra efectelor pozitive sau negative Anunţarea medicului despre eventualele greşeli de administrare a medicamentelor Evitarea incompatibilităţilor medicamentoase, prin asocierea medicamentelor în mod

corespunzător Respectarea somnului paci. ( excepţie fac admin. antibioticelor şi medicamentelor la ore

fixe) Respectarea măsurilor de asepsie şi antisepsie Ameliorarea gustului medicamentelor prin dizolvare în apă, ceai, siropuri, sucuri dacă nu

sunt contraindicate Medicamentele sub formă solidă, capsule, drajeuri, comprimate nu se manipulează cu

mâna Nu se amestecă medicamentele admin. pe cale bucală cu cărbunele medicinal Nu se admin. medicamente solide întregi la copiii sub 2 ani; acestea trebuie transformate

în pudre prin mojarare, sau în bucăţi mai mici şi ameliorarea gustului pe cât posibil La administrarea medicamentelor se folosesc linguriţă şi pahar pt. fiecare pacient.

43

Tema nr. 50 : Pregătirea paci. pt. ecografie abdominală

Ecografia utilizează pt. formarea imaginii ultrasunetele. Acestea sunt vibraţii corpusculare cu frecvenţă mai mare decât cele percepute de urechea umană. Ultrasunetele pătrund în ţesuturile organismului şi la locul de întâlnire a două medii cu densităţi diferite, o parte a vibraţiilor corpusculare sunt reflectate, realizând un efect similar ecoului sonor, de unde şi numele de ecografie a procedeului de investigaţie.

Aparatele de detecţie ultrasonografice sunt formate dintr-un transductor ( emiţător şi receptor de ultrasunete), dintr-un sistem de prelucrare al ecourilor înregistrate de transductor şi dintr-un sistem de afişare pe care se formează imaginea propriu-zisă. Unele aparate pot fi prevăzute cu dispozitive de fotografiere şi videoînregistrare a imaginii fie statică, fie în dinamica ei.

Pregătirea paci.: în ecografia abdominală imaginea poate fi deranjată prin întreruperea gazelor din tubul digestiv; Din acest motiv paci. primeşte o medicaţie absorbantă a gazelor sau la nevoie i se admin. un purgativ. Cu cel puţin 12 h înainte paci. rămâne nemâncat. La examenul organelor din micul bazin , a organelor genitale feminine paci. trebuie să fie cu vezica urinară plină, ceea ce asigură examinatorului o vizibilitate mai bună în spatele vezicii urinare. Vezica plină reprezintă o adevărată fereastră sonoră pt. ecografia organelor genitale feminine; astfel cu 2-3 h înainte de examinare se va servi paci. cu 500-700 ml lichide şi se va supraveghea ca paci. să le consume în timp util. Paci. nu are voie să-şi golescă vezica urinară înainte de examen.

Examenul cordului, vaselor mari, rinichi, glandă mamară, tiroidă necesită doar pregătire psihică. Însoţirea paci. la serviciul de ecografie. Majoritatea examenelor se fac în decubit dorsal. Poziţia decubit lateral stâng în zona splinei şi a rinichiului stâng; decubit lateral drept pt. examinarea vezicii biliare şi a căilor biliare ; examenul rinichilor se face în decubit ventral iar sub abdomen se va aşeza o pernă tare.

Prin ultrasonografie se pun în evidenţă: afecţiuni valvulare de inimă, tumori intracardiace, pericardite, anevrisme, depozite ateromatoase pe vasele mari, tumori ale ficatului, ciroză hepatică, litiaza biliară, tumorile pancreasului, afecţ. ale organelor geniale feminine, ale glandelor endocrine, sarcină la 6 săptămâni, sarcină extrauterină.

44

Tema nr. 53 : Reguli de administrare a antibioticelor

Antibioticele sunt agenţi antimicrobieni, care introduse în organism exercită efecte toxice specifice faţă de anumite microorganisme, paraziţi sau celule atipice, având efecte toxice mult mai reduse sau absente faţă de celulele organismului gazdă.

Sunt indicate numai când o infecţie bacteriană este diagnosticată sau suspectă puternic, sau când există o indicaţie stabilită pt. profilaxie. Nu trebuie folosite în infecţile virale şi infecţii neînsemnate. Se colectează probe pt. cultură şi antibiogramă înainte de a se administra prima doză de antibiotic. Se face o anamneză amănunţită privind funcţia renală, hepatică, auditivă şi eventualele efecte alergice. Se respectă prescripţia recomandată de medic având în vedere efectele şi reacţiile adverse; se respectă orarul, doza şi modul de administrare pt. a menţine o concentraţie activă la locul de acţiune. Se respectă durata tratamentului pt. prevenirea dezvoltării germenilor rezistenţi.

Se vor urmări reacţiile adverse: racţiile alergice sunt mai frecvente la Penicilină, apar în cadrul aceluiaşi grup de medicamente; reacţii toxice (aminoglicozidele sunt toxice şi nefrotoxice; tetraciclinele şi Eritromicina sunt hepatotoxice; cloramfenicolul este toxic pt. hematopoeză; penicilinele în doze mari şi polimizinele au efect nemotoxic); reacţii idiosincrazice ( ca urmare a unor enzinopatii genetice – ex. hemoliza produsă de sulfamide); reacţii de ordin biologic:

a) Reacţii de exacerbare: distrugerea masivă de germeni cu eliberare de endotoxineb) Rezistenţa microbiană la un anumit antibiotic, favorizată de concentraţia scăzută la locul

acţiunii, tratament de scurtă durată.c) Fenomene de distrugere a unor germeni concomitent cu înmulţirea altora rezistenţi, care

pot fi sau pot deveni patogeni; pot produce suprainfecţii grave la copii, bătrâni mai frecvent şi la antibioticele cu spectru larg.

Acţiunile generale ale as. med: stabilirea orarului de admin. la intervale egale pt. menţinerea nivelului terapeutic; se admin. pe stomacul gol (1h înainte de masă sau 2 h după masă) pt. a preveni inactivarea produsă de secreţia gastrică . Se citesc recomandările de amestec şi stocare din prospect . Medicamentele antimicrobiene sub formă de pulbere se dizolvă înaintea admin. folosind o cantitate adecvată de solvet. Nicio soluţie nu trebuie utilizată după expirare, este posibilă descompunerea. Parenteral soluţiile antibiotice se admin. singure şi nu se amestecă cu alte medicam. Antibioticele se admin. i.m rofund în masa musculară. Pt. admin i.v se utilizează soluţii pt. diluţie şi se admin. încet; este de preferat admin. separată şi intermitentă , diluat în 50-100 ml SF şi introdus în 20-60 min. După admin. se mai introduc i.v 10 ml soluţie pt. a nu rămâne o parte din doza de medicam. în tubul perfuzorului.

Observarea efectelor terapeutice: reducerea roşeţii, edemului, căldurii, dureii în aprox. 48 ore de la începerea terapiei; scăderea febrei, a leucocitelor, creşterea apetitului; În plăgile infectate se observă descreşterea semnelor de inflamaţie şi scăderea drenajului ; în infecţiile respiratorii se

45

observă scăderea dispneei , tusei, secreţiilor. În infecţiile urinare scad micţiunile şi dispare disuria.

Se observă efectele adverse: hipersensibilitatea ( anafilaxia), suprainfectarea ( stomatită, vaginită, diaree), flebită la locul puncţiei venoase , simptome gastrointestinale( greaţă, vărsături, diaree).

Educaţia paci: se informează paci. asupra riscurilor şi beneficiilor şi se monitorizează starea sa; se instruieşte paci. privind admin. locală sau orală, respectarea dozei, orarului, calea de admin., admin. în raport cu mesele, evitarea asocierii cu alte medicamente ; se explică paci. să ia medicam. cu un pahar plin cu apă pt. a scădea iritaţia gastrică şi a creşte absorbţia; se explică paci. că tratamentul nu trebuie întrerupt chiar dacă S/S s-au diminuat, se continuă pe toată perioada indicată; se informeză paci. care sunt reacţiile alergice frecvente : tulburări digestive, urinare, nervoase, bronhospasm, reacţii anafilactice.

Se instruieşte paci. să anunţe medicul dacă este în tratament cu alte medicamente pt. a evita incompatibilităţile; se păstrează medicamentele în condiţiile recomandate de producător şi să se adreseze medicului la apariţia primelor simptome de intoleranţă cunoscute sau a altor manifestări ieşite din comun.

46

Tema nr. 54 : Măsuri de prevenire a escarelor

Escarele pot apărea în câteva ore sau în câteva zile, formarea lor fiind variabilă depinzând de factorul de risc şi de toleranţa pielii la presiune îndelungată.

Principiile tratamentului de prevenţie: schimbarea de poziţie, evitarea imobilizării, schimbarea poziţiei la 2-3 ore sau mai des; este necesară o foaie de supraveghere a escarelor în care se notează orele de schimbare şi poziţia, aspectul cutanat, zonele de masaj; asigurarea confortului şi menţinerea bolnavului într-o stare de igienă perfectă.

Se va avea în vedere: evitarea cutelor lenjeriei de pat, renunţarea la lenjeria de corp; spălarea zilnică cu apă şi săpun şi ungerea regiunilor expuse umezelii ştiind faptul că pielea unsă se macerează mai greu decât pielea uscată; scuturarea patului zilnic ori de câte ori este nevoie.

Folosirea materialelor complemetare necesare: saltele speciale, perne de diverse dimensiuni şi forme, colaci de cauciuc, pt. ungerea pielii oxid de Zn cu vitam A+D2, talc de pânză. Favorizarea vascularizaţiei în zonele comprimate prin masaj.

Obiectivele masajului: favorizarea vascularizaţiei profunde şi superficiale, îndepărtarea celulelor descuamate şi destuparea glandelor sebacee, favorizarea stării de bine şi confortului, înlăturarea durerii, anxietăţii.

Indicaţii: pt. toţi bolnavii imobilizaţi care prezintă factori de risc, în momentul schimbării poziţiei pe toate regiunile expuse.

Principii: se face întotdeauna pe pielea curată după ce paci. a fost spălat şi i s-a schimbat patul; se face cu un unguent pe mâna goală în direcţia circulaţiei de întoarcere de jos în sus, iar la ceafă şi umeri invers, de sus în jos; masajul se face pe o zonă mai mare decât suprafaţa interesată; masajul nu trebuie să fie dureros, poziţia paci. să fie confortabilă, iar durata să fie de aprox. 15 min.

Contraindicaţii: nu se face bolnavilor cu febră, sau a celor suferind de cancer, cu infecţii ale pielii sau cu septicemie.

Pregătirea paci.: se aşează paci. într-o poziţie variabilă, în funcţie de zonă, şi confortabilă pt. as.med.

Utilizarea alternativă de cald şi frig: se face în loc de masaj.

Obiective: favorizează vascularizaţia provocând alternativ o vasodilataţie şi o vasoconstricţie locală.

47

Indicaţii: escare stadiul II ; poziţia paci. este ca la masaj; materiale necesare – cuburi de gheaţă şi apă caldă.

Tehnica: se aplică comprese cu gheaţă de mai multe ori pe locul escarei pt. a obţine o vasoconstricţie; apoi se încălzeşte şi se usucă zona prin tamponare până se obţine o vasodilataţie; se face de 3 ori.

Tratament: local, în funcţie de stadiu:

- Pt. stadiul I : masaj, unguente, violet de genţiană- Pt. stadiul II : căldură şi frig, pansament gros- Pt. stadiul III: pansamente.

48

Tema nr. 60, 87 : Injecţia intradermică

Obiectivele procedurii: injectarea de alergeni în piele ca metodă de diagnostic pt. aprecierea reacţiei la alergeni; testarea la tuberculină, testarea unor medicamente cu potenţial de sensibilizare a organismului.

Pregătirea materialelor: tavă medicală/ cărucior, medicamentul prescris, seringi sterile de 1-2 ml, ace sterile cu bizoul scurt, tampoane cu alcool, recipiente pt. colectarea deşeurilor.

Pregătirea paci: a) psihică – se informează şi se explică paci. procedura, scopul injecţiei, efectele dorite şi nedorite, se obţine consimţământul.

b) fizică – se asigură intimitate paci. , se cercetează zonele de elecţie: regiunea anterioară a antebraţului , faţa externă a braţului şi a coapsei; se stabileşte locul injecţiei evitând zonele pigmentare, decolorate sau infectate; se poziţionează paci. în funcţie de locul selectat şi de starea sa (decubit dorsal, poziţie şezândă sau semişezândă).

Efectuarea procedurii: se verifică prescripţia medicală, se spală pe mâini şi se îmbracă mănuşile de unică folosinţă, se efectuează diluţia necesară şi se stabileşte doza corectă conform procedurii standard, se aspiră soluţia în seringă, se elimină aerul din seringă, se dezinfectează zona cu alcool şi se lasă pielea să se usuce, se îndepărtează capacul de la ac prin tracţiune, se întinde pielea din zona injecţiei folosind policele mâinii nedominante, se poziţionează seringa a.î acul să fie aproape paralel cu pielea paci. şi cu bizoul orientat în sus , se introduce acul în straturile cele mai superficiale ale pielii aprox. 4 mm a.î vârful să fie vizibil în piele, se injectează lent soluţia împingând pistonul fără a aspira, se observă formarea la locul injecţiei a unei papule albe cu diametrul de 5-6 mm, se extrage rapid acul fără a masa locul, se îndepărtează mănuşile şi se spală pe mâini.

Îngrijirea paci. : se ajută paci. să adopte o poziţie confortabilă şi să rămână în repaus la pat, se supraveghează atent paci. după testarea sensibilităţii la anumite medicamente ( antibiotice, anestezice), se citeşte reacţia locală la 20-30 min sau la 48-72 h ( în funcţie de situaţie), se anunţă medicul în caz de complicaţii şi se intervine de urgenţă.

Notarea procedurii: se notează în fişa de proceduri, nume , prenume, substanţa administrată, doza, data şi ora inoculării; se notează data şi ora citirii reacţiei locale precum şi caracteristicile.

Rezultate dorite: medicamentul este administrat respectând cele 5 reguli (paci. identificat, medicam. prescris, doza corectă, calea adecvată, timpul potrivit); paci. este liniştit, relaxat iar la locul inoculării nu apar reacţii majore de sensibilizare.

49

Rezultate nedorite: vârful acului nu pătrunde în derm şi soluţia se scurge în afară ( se pătrunde cu aprox. 1 mm mai profund); acul pătrunde prea adânc determinând o infiltraţie difuză fără să se formeze papula albă delimitată( se retrage uşor acul şi se repoziţionează în grosimea dermului); la locul testării apar reacţii pozitive sau intens pozitive: vezicule, ulceraţii, necroza ţesutului ( se anunţă medicul); reacţie anafilactică sau şoc anafilactic care ameninţă viaţa ( se anunţă medicul, se intervine de urgenţă conform protocolului).

50

Tema nr. 63, 75, 84 : Principii de îngrijire a unei plăgi (toaletă şi pansament)

Plaga reprezintă o întrerupere a continuităţii tegumentului când este deschisă la suprafaţa sa o leziune tisulară a vaselor de sânge, a ţesutului limfatic în interiorul corpului, când este închisă.

Materiale necesare: tavă medicală/ cărucior, truse cu instrumente sterile ( pense hemostatice, anatomice, foarfece, sonde canelate), comprese sterile, mănuşi sterile, tuburi de dren sterile, ochelari de protecţie, mască, muşama, aleză, soluţii antiseptice şi degresante ( benzină iodată, eter), medicamente (pulberi, unguente), tăviţă renală, materiale pt. fixare ( feşi de tifon, benzi adezive, soluţie adezivă, ace de siguranţă).

Pregătirea paci: a) psihică – se informează şi se explică paci. necesitatea efectuării pansamentului, i se explică modul de desfăşurare a procedurii, se obţine consimţământul.

b) fizică – se poziţionează paci. în funcţie de segmentul ce trebuie pansat, se asigură intimitatea.

Tehnica: se aleg materialele în funcţie de tipul pansamentului, se verifică prescripţia medicală privind tratarea plăgii, se identifică paci, se evaluează starea sa şi se stabileşte dacă pansamentul se execută la pat sau în sala de pansamente; se pune masca, se acoperă părul, se ia din trusă 2 pense şi se îndepărtează pansamentul vechi fără a produce durere iar dacă este aderent la plagă se umezeşte cu apă oxigenată sau SF; se curăţă tegumentul din jurul plăgii folosind tampoane îmbibate în benzină sau în eter pt. a efectua degresarea şi apoi se dezinfectează cu alcool iodat/ tinctură de iod; ştergerea se va face de la plagă spre periferie, schimbând des tampoanele pt. a evita contaminarea. Se spală plaga prin turnare pt. a nu produce durere folosind apa oxigenată. Se absorb secreţiile din plagă prin tamponare pt. a nu produce durere; se curăţă din nou tegumentul din jurul plăgii folosind un singur tampon pt. o singură manevră şi se şterge apoi cu un tampon uscat. Se efectuează în continuare tratarea plăgii cu medicamente recomandate de medic, dacă este cazul; se acoperă plaga cu comprese sterile din tifon, care să depăşească marginea plăgii cu 1-2 cm; se fixează pansamentul prin lipire cu leucoplast sau prin bandajare folosind un procedeu adaptat regiunii ( circular, în evantai).

Îngrijirea paci. : se aşează paci. în poziţie comodă şi se pune regiunea lezată în repaus; se observă faciesul şi comportamentul la durere; se observă aspectul tegumentelor pt. ca pansamentul să nu jeneze circulaţia.

Reorganizarea locului de muncă: se colectează deşeurile cu potenţial infecţios în recipiente speciale, se curăţă instrumentarul şi se pregăteşte pt. sterilizare, se dezbracă mănuşile şi se spală mâinile.

51

Condiţiile unui bun pansament:

1. Să fie făcut în condiţii aseptice – se folosesc materiale de protecţie şi instrumente sterile; se spală, se dezinfectează mâinile şi se folosesc mănuşile de unică folosinţă; se servesc materialele folosind pensa; nu se introduce în casoletă sau în trusa cu instrumente pensa cu care se lucrează în plagă; nu se folosesc aceleaşi instrumente la alţi paci.

2. Să fie absorbant – să asigure absorbţia secreţiilor pt. a favoriza cicatrizarea; se folosesc comprese din tifon şi vată hidrofilă.

3. Să fie protector – se acoperă plaga cu comprese sterile şi vată; ne vom asigura că dimensiunile compreselor depăşesc marginile plăgii cu cel puţin 1-2 cm; dacă plaga este expusă microbilor se protejează plaga cu un strat mai gros de tifon şi vată.

4. Să nu fie dureros – se acţionează cu blândeţe şi răbdare; se admin. un calmant la indicaţia medicului; se spală plaga prin turnare şi se absoarbe surplusul de lichid şi secreţiile prin tamponare ; nu se va fixa pansamentul prea strâns pt. a nu jena circulaţia şi a nu produce durere; se asigură limitarea mişcărilor în acea zonă dacă există indicaţii.

5. Să fie schimbat la timp – se verifică prescripţia medicală cu privire la schimbarea pansamentului; se schimbă mai rar pansamentul la plăgile chirurgicale atunci când se menţine curat şi uscat; în cazul plăgilor secretante se schimbă pansamentul la nevoie; se anunţă medicul şi se controlează plaga dacă paci. acuză durere sau prezintă febră fără altă cauză şi se schimbă pansamentul cu această ocazie.

Timpii pansamentului:

1. Crearea câmpului operator: degresarea tegum. din jurul plăgii pt. a îndepărta urmele de adeziv de la pansamentul vechi sau sebumul, folosind eter sau benzină iodată; se îndepărtează compresele de la pansamentul vechi cu blândeţe umezindu-le cu soluţie antiseptică dacă sunt lipite; se dezinfectează tegumentul cu o soluţie antiseptică ( dinspre plagă spre periferie, schimbând frecvent tamponul).

2. Tratarea plăgii: se acţionează în funcţie de recomandarea medicului, de natura şi evoluţia plăgii; se spală plaga cu un jet slab de soluţie antiseptică dacă prezintă secreţii; se îndepărtează tubul de dren, se îndepărtează firele ; se aplică medicamente conform prescripţiei medicale.

3. Acoperirea(protecţia plăgii): se acoperă cu comprese sterile care depăşesc marginile plăgii cu cel puţin 1-2 cm; nu se va aplica un strat prea gros de tifon pt. a se asigura o bună capilaritate; la plăgile care secretă, se acoperă compresele cu un strat nu prea gros de vată pt. a nu permite stagnarea secreţiilor în contact cu tegum. favorizând iritaţia şi macerarea.

4. Fixarea pansamentului: se alege o metodă adecvată de fixare a regiunii prin înfăşare sau cu leucoplast; se verifică pansamentul pt. a nu jena circulaţia de întoarcere; se asigură repausul în cazul în care este limitată mişcarea; se verifică dacă pansamentul jenează mişcarea.

52

Tema nr. 68 : Diferenţa dintre hemoragia venoasă şi hemoragia arterială

Hemoragia reprezintă ieşirea sângelui dintr-un vas lezat, extern sau intern

Hemoragia arterială este cea mai periculoasă deoarece sângele se evacuează repede şi în cantitate mare, mai ales dacă artera este mare. Sângele ţâşneşte sincron cu sistola cardiacă şi cu o forţă concordantă cu TA a accidentatului. Are o culoare deschisă, întrucât este oxigenat. Hemoragia nu se opreşte spontan decât excepţional de rar, de obicei când TA a scăzut mult şi când artera este de un calibru submijlociu. Netratată la timp o hemoragie arterială determină moartea celui care sângerează.

Hemoragia venoasă este mai puţin gravă. Sângele nu iese în cantitate mare decât dacă hemoragia se datorează ruperii unei artere mari. Ieşirea sângelui nu este sincron cu bătăile inimii. Culoarea sângelui este închisă deoarece nu este oxigenat. Fiind sânge de întoarcere , există şansa ca prin coagulare sângerarea să se oprească spontan. Întrucât în organism arterele se găsesc în apropierea venelor şi în toate ţesuturile există o reţea vastă de capilare, în cazul unui traumatism de cele mai multe ori se întâlnesc hemoragiile mixte.

53

Tema nr. 69, 83 : Clasificarea arsurilor ( profunzime, suprafaţă, indice prognostic)

Arsurile sunt leziuni traumatice determinate de căldură, substanţe chimice, acizi, baze, electricitate, radiaţii. În arsuri profunzimea leziunilor locale este direct proporţională cu temperatura şi timpul de expunere a agentului vulnerant.

A. După profunzime, arsurile se clasifică în 4 grade:

1.arsura de gradul I : este cea mai superficială; tipică este arsura produsă de razele solare. Sunt interesate celulele superficiale ale epidermului; sunt iritate şi prelungirile melanocitelor care ajung în epiderm, acestea eliberează pigmentul melanic, care va colora în timp pielea în brun şi ajută la crearea unui ecran protector; ele pot apărea şi datorită agenţilor termici: apă fiartă, flacără, corpuri încălzite, agenţi electrici şi chimici. Tablou clinic: eritem, edem, usturime, hipertermie, senzaţie dureroasă. Se vindecă spontan fără sechele, poate persista o hiperpigmentaţie.

2. arsura de gradul II: este frecvent întâlnită; se produce când intensitatea căldurii este mare şi straturile epidermice se distrug, lăsând integră membrana bazală. Vasele limfatice, terminaţiile nervoase subepidermice fiind iritate produc eliberarea de plasmă de culoare galbenă, clară, serocitrină. Arsura de gradul II corect îngrijită, se vindecă fără cicatrice. Dacă suprafaţa arsă este mare, atunci cantitatea de plasmă ieşită din vasele limfatice este şi ea în cantitate crescută şi care împreună cu durerea se află la baza apariţiei şocului prin arsură. Tablou clinic: flictena albă cu conţinut limpede, serocitrin, eritem accentuat şi edem.

3. arsura de gradul III: interesează tot epidermul şi o parte din derm. Sunt afectate vasele sangvine , glandele pelii, foliculii piloşi, care-şi vor vărsa conţinutul în flictene , dându-le o culoare serosangvinolentă. Acest lucru deosebeşte arsura de gradul II de cea de gradul III. Prognosticul este mai grav decât în arsura de gradul II. Se vor pierde suprafeţe foarte mari de piele normală şi vor apărea cicatrici cu aspect neplăcut, purulente, de mari diferenţe funcţionale . Dacă suprafaţa pielii arsă este foarte mare, capacitatea de epurare a substanţei toxice din organism se diminuează fapt ce poate duce la o intoxicaţie generală, apoi la un sfârşit letal. Această arsură mai este numită şi flictena roşie.

4. arsura de gradul IV: interesează epidermul şi întreg dermul. Aici se încadează şi arsurile care merg mai în profunzimea pielii, afectând muşchii şi oasele. Aceste arsuri se produc prin acţiuni de lungă durată sau extrem de puternice a agentului cauzal în afara flăcărilor sau a lichidelor fierbinţi. Se caracterizează prin ţesuturi necrozate care dau naştere la escare, cu epiderm şi derm distruse, musculatură distrusă şi chiar vase carbonizate. Regiunile arse sunt insensibile pt. că terminaţiile nervoase din derm sunt distruse, iar plasmoragia nu se mai produce, fiindcă dermul este carbonizat. Vindecarea se însoţeşte de cicatrici vicioase cu invalidităţi grave. O arsură de

54

gradul IV se poate vindeca prin epitelizare spontană numai dacă are o suprafaţă sub 5 cm2 , altfel este necesar să se aplice grefe.

B. După suprafaţa arsă: se aplică regula lui 9 sau regula lui Wallace care consideră că părţile corpului sunt apreciate prin cifra 9 sau multiplu de 9:

1. Capul şi gâtul: 9%2. Faţa anterioară a trunchiului: 18%3. Faţa posterioară a trunchiului: 18%4. Fiecare membru superior: 9%5. Fiecare membru inferior: 18%6. Regiunea ano-perineală: 1%

C. Indicele prognostic: se calculează ca fiind produsul dintre cei doi parametri ai arsurii: profunzime şi suprafaţă. Când sunt mai multe leziuni locale de arsuri, indicele prognostic reprezintă suma produşilor dintre profunzime şi suprafaţă. Un indice prognostic sub 40 se consideră o arsură fără risc vital. Între 40-60 arsurile încep să evolueze cu fenomene generale reacţionale, pot apărea complicaţii, dar de regulă este vindecarea. Între 60-100 complicaţiile egalează evoluţiile bune, pot apărea şi decese , însă vindecările sunt majoritare. Între 100-140 arsurile evoluează cu complicaţii şi decese frecvente. Între 140 -180 decesele egalează vindecările iar în condiţii de teren nefavorabile le depăşesc. Peste 180 decesele sunt majoritare, supravieţuirea şi vindecarea este excepţională.

D. Indicele prognostic Baux: rezultă din adunarea suprafeţelor arse cu vârsta accidentatului. Dacă indicele este > 100 = moarte sigură. Între 75-100 = posibilitatea de supravieţuire este de 50%. Sub 75 = posibilitatea de supravieţuire este cu atât mai mare cu cât cifra este mai mică. În practică indicele prognostic este în funcţie de: vârsta paci., leziunile traumatice asociate, arsurile inhalatorii, suferinţele cronice preexistente, sarcina.

55

Tema nr. 70: Tulburările de micţiune

Polakiuria = creşterea frecvenţei micţiunilor;

Disuria = dificultate sau durere la micţiune (apare în adenomul de prostată şi frecvent în cistite);

Nicturia = inversarea raportului dintre nr. de micţiuni între noapte şi zi (normal în timpul somnului nu apare necesitatea de a urina);

Retenţia de urină = imposibilitatea bolnavului de a-şi goli vezica producându-se distensia vezicii (glob vezical); apare cel mai frecvent în tumori benigne şi maligne ale prostatei, calculi sau stricturi uretrale şi leziuni ale SN.

Incontinenţa de urină = emisie involuntară de urină; apare în special la copii, în leziuni ale vezicii urinare, ale SNC-ului sau ale măduvei spinării.

56

Tema nr. 71 : Pregătirea paci. pentru urografie

Urografia este o metodă de examinare morfofuncţională a rinichilor şi căilor urinare, utilizându-se substanţe iodate, hidrosolubile administrate i.v.

Pregătirea materialelor: toate materialele prevăzute pt. o radiografie renală simplă, substanţă de contrast Odiston de 30, 60 sau de 75%, medicamente antihistaminice, medicamente de urgenţă, seringi, ace, materiale necesare pt. clismă.

Pregătirea paci.: se efectuează pregătirea psihică, alimentară şi medicamentoasă descrisă la radiografia renală simplă. Se reduce cantitatea de lichide din regimul cunoscut, iar în ziua examinării paci. nu va mânca şi nu va bea pt. a reduce volumul urinei. Se efectuează clismă evacuatoare înaintea injectării substanţei de contrast.

Testarea sensibilităţii faţă de substanţa de contrast: se efectuează proba de toleranţă faţă de iod; se comunică paci. unele simptome care pot să apară (greţuri, ameţeli, dureri abdominale) şi care dispar repede fără consecinţe; dacă paci. prezintă reacţie hiperalergică se întrerupe administrarea şi se anunţă medicul.

Participarea la examen: paci. va fi condus la serviciul de radiologie, va fi ajutat să se dezbrace şi să se aşeze pe masa radiologică; dacă toleranţa organismului este bună se administrează i.v. o substanţă de contrast astfel: 20 ml Odiston 75% la adulţi şi 5-15 ml Odiston 75% la copii, în funcţie de vârstă; la 8-10 min. de la efectuarea injecţiei medicul execută urografia.

Îngrijirea paci. după tehnică: va fi ajutat să se îmbrace, va fi condus în salon şi instalat comod în pat; se notează examenul în F.O.

57

Tema nr. 72 : Clisma evacuatoare

Obiectivele procedurii: introducerea prin anus în rect şi colon a unor lichide pt. îndepărtarea materiilor fecale.

Pregătirea materialelor: tavă medicală/cărucior, irigator (recipient), tub de cauciuc cu diametrul de 10 mm si lungimea de 1,5-2 m, canulă rectală, tăviţă renală, muşama, aleză, cerşaf, substanţă lubrefiantă, casolete cu comprese sterile, materiale pt. toaleta perineală, bazinet, stativ pt. irigator, apă caldă 35-37o C (500-1000 ml la adulţi, 250 ml pt. adolescenţi, 150 ml pt. copii), 1 lingură sare la 1 litru apă, 4 linguri ulei la 1 litru apă, 40g glicerină la 500 ml apă, 1 lingură rasă de săpun la 1 litru apă.

Pregătirea paci: a) psihică – se informează şi se explică paci. procedura, scopul, efectele dorite şi nedorite, şi se obţine consimţământul.

b) fizică – se asigură intimitate paci., as.med. dezbracă partea inferioară a corpului, poziţionează paci. în decubit lateral stâng cu membrul inferior stâng întins şi cu membrul inferior drept flectat cu anusul expus sau în decubit dorsal cu membrele inferioare flectate; aşez muşamaua şi aleza sub paci., se aşează bazinetul sub regiunea sacrală şi se acoperă paci. cu un cearşaf.

Efectuarea procedurii: As.med verifică prescripţia, se spală pe mâini şi îmbracă mănuşile; se poziţionează irigatorul pe stativ la o înălţime de 45 cm deasupra nivelului anusului paci. şi elimină aerul din tubul irigatorului după care închide circuitul. As. med. lubrefiază canula rectală pe o lungime de 5-7 cm; se îndepărtează fesele paci. cu mâna stângă iar cu mâna dreaptă se intoduce canula 7-10 cm prin anus în rect, perpendicular pe suprafaţa subadiacentă cu vârful orientat înainte în direcţia vezicii urinare, prin mişcări de rotaţie până învinge rezistanţa sfincterului anal. Dacă rezistenţa se menţine şi după trecerea de anus, se lasă să curgă o cantitate mică de soluţie pt. clismă, apoi se retrage puţin canula şi se continuă introducerea rugând paci. să respire adânc de câteva ori. As.med. îndepărtează vârful canulei în axul ampulei rectale. Deschide circuitul şi introduce soluţia pt. o perioadă de 5-10 min comunicând în permanenţă cu paci. pt. a afla cum se simte. Înainte de terminarea soluţiei pensează tubul, extrage canula rectală şi o aşează în tăviţa renală. Explică paci. că este nevoie să ţină soluţia timp de 10-15 min; as. med. aduce paci. în decubit lateral drept şi peste câteva min. în decubit dorsal pt. a facilita pătrunderea lichidului la o adâncime mai mare. Dacă paci. se poate deplasa va merge la toaletă, dar înainte de a trage apa trebuie să cheme asistenta pt. a vedea rezultatul clismei. Se va folosi bazinetul pt. captarea scaunului în cazul paci. imobilizat la pat. Se înlătură mănuşile şi se spală pe mâini.

Îngrijirea paci.: după eliminarea scaunului as.med. verifică starea de igienă a zonei anale şi dacă este nevoie oferă paci. apă şi săpun. Dacă paci. este imobilizat as.med. supraveghează toaleta paci. Se verifică aspectul, culoarea şi cantitatea materiilor fecale.

58

Reorganizarea locului de muncă: se îndepărtează paravanul şi se aeristeşte salonul; se îndepărtează materialele folosite, iar pe cele refolosibile le curăţă şi le aşează la locul lor; se spală mâinile.

Notarea procedurii: se notează efectuarea clismei, cantitatea, culoarea şi aspectul materiilor fecale în F.T; se consemnează eventualele aspecte patologice ( culoare, consistenţă, prezenţa sângelui), comportamentul paci.

Rezultatele dorite: paci. exprimă confort, conţinutul intestinului gros este eliminat, materiile fecale au aspect normal.

Rezultatele nedorite: canula întâmpină rezistenţă după pătrunderea în anus (nu forţăm introducerea canulei); se retrage uşor, se lasă să curgă o cantitate mică de apă şi se continuă introducerea cu mişcări uşoare de rotaţie; paci. este slăbit şi nu poate să reţină lichidul (As.med. ţine fesele paci. strânse ajutându-l să ţină lichidul).

59

Tema nr. 73 : Regimul igieno-dietetic în hepatita cronică

Hepatita cronică este o afecţiune inflamatorie a ficatului cu evoluţie peste 6 luni fără tendinţe la vindecare. Ficatul creşte în volum, se produc tulburări în sinteza proteinelor, în metabolismul lipidic, glucidic şi în producţia bilei.

Regimul alimentar trebuie să cuprindă: 120 g proteine/zi, 400 g glucide/zi, 50-60g lipide/zi.

Alimente permise: lapte dulce, iaurt, siropuri, sucuri de fructe şi legume, pâine albă sau intermediară veche sau prăjită, supe de zarzavat cu griş: orez, paste făinoase, carne slabă de vacă, viţel, găină, peşte slab, brânză de vaci, caş slab, telemea nesărată, unt proaspăt, untdelemn neprăjit 50-60g/zi, albuş de ou sub formă de omletă în abur sau sufleuri, legume şi zarzavaturi fierte, cartofi copţi, salată de legume crude, fructe dulci crude sau coapte fără coajă şi sâmbure, făinoase, sosuri fără grăsimi, dulceaţă, prăjituri din aluat uscat, marmeladă.

Alimente interzise: carne grasă de porc, raţă, gâscă, oaie, vânat, mezeluri, conserve, viscere, peşte gras, brânzeturi grase fermentate, ouă prăjite sau gălbenuşuri, untură, slănină, pâine neagră, legume bogate în celuloză (ridichi, ceapă, usturoi şi varză), leguminoase uscate, alune, nuci, migdale, fructe cu coajă şi sâmburi, dulciuri din aluat dospit, foietaje, alcool, cafea, cacao, apă minerală, condimente, supe de carne grasă, sosuri cu ceapă prăjită şi rântaş, maioneze.

Se recomandă 5-6 mese/zi reduse cantitativ. Se recomandă odihnă 8-10 ore/zi, 1-2 ore la prânz. Este interzis efortul fizic mare, mediul toxic, tura de noapte.

Educaţia pt. sănătate: se informează paci. cu privire la caracterul cronic al bolii şi se explică acestuia că boala poate fi controlată prin respectarea tratamentului medicamentos şi a regimului igieno-dietetic. Se informează paci. asupra importanţei controlului medical periodic, precum şi despre importanţa efectuării examenelor de laborator indicate de medicul specialist( TGO, TGP, bilirubină). Se explică paci. că tratamentul este individualizat, zilnic şi neîntrerupt.

60

Tema nr. 76 : Tulburările de diureză

Poliuria = creşterea diurezei > 3000ml/zi

Oliguria = scăderea diurezei < 500 ml/zi

Anuria = lipsa urinei în vezică

Hematuria = prezenţa sângelui în urină care dă culoare roşie închisă sau deschisă, provenienţa hematuriei se stabileşte prin proba celor 3 pahare. Bolnavul urinează succesiv în 3 pahare conice: câteva picături în primul pahar, partea cea mai abundentă a micţiunii în al II-lea pahar, şi ultimele picături în al III-lea pahar. Dacă hematuria apare numai în primul pahar înseamnă că este de origine uretrală, dacă apare numai în ultimul este de origine vezicală, iar dacă apare în toate cele 3 pahare este de origine renală.

Piuria = prezenţa puroiului în urină; este datorată unei leziuni ale aparatului renal şi aici se poate recurge la proba celor 3 pahare pt. a aprecia originea piuriei.

61

Tema nr. 77 : Sondajul vezical „ademeure”

Tema nr. 86 : Sondajul vezical la bărbat

Obiectivele procedurii: introducerea unei sonde urinare în vezica urinară pt. a facilita scurgerea urinii în vederea: obţinerii unei mostre de urină pt. examen de laborator, evacuarea conţinutului vezicii când aceasta nu se produce spontan sau în caz de incontinenţă, efectuarea de spălături vezicale.

Pregătirea materialelor: tavă medicală/cărucior, sonde urinare sterile (Foley, Nelaton) de diferite dimensiuni, tăviţă renală, mănuşi sterile, soluţii dezinfectante, tampoane şi comprese sterile, seringi cu SF, soluţii sterile pt. lubrefierea sondei, pungi colectoare, materiale pt. toaleta organelor genitale, muşama, 1-2 eprubete curate, sterile.

Pregătirea paci: a) psihică – se informează şi se explică paci. procedura, şi se obţine consimţământul.

b) fizică – se asigură intimitate paci.,se aşează paci. în decubit dorsal cu picioarele întinse şi uşor depărtate.

Efectuarea procedurii: se identifică paci., se aşează paci. în poziţia recomandată, se protejează patul cu aleză şi muşama, se spală mâinile şi se îmbracă mănuşile de unică folosinţă, se efectuează toaleta glandului cu apă şi săpun, se dezinfectează glandul şi meatul urinar folosind 3 tampoane cu SF şi soluţie antiseptică, se foloseşte al 4-lea tampon pt. a dezinfecta încă o dată meatul urinar; se îndepărtează materialele folosite pt. toaletă, se schimbă mănuşile de unică folosinţă cu cele sterile, se evidenţiază meatul urinar, se prinde sonda cu mâna dominantă şi se lubrifiază în întregime cu ulei de parafină steril, se prinde extremitatea liberă a sondei între degetul mic şi inelar, se introduce sonda în uretră la o adâncime de 10-15 cm ţinând cu cealaltă mână pensiul cât mai bine întins; dacă sonda a ajuns în vezică în punga colectoare va curge urină; se introduc 10 ml SF şi se retrage 5 cm sonda; se recalotează prepuţul la sfârşitul procedurii; se colectează deşeurile în recipiente speciale, se îndepărtează mănuşile, se spală şi se dezinfectează mâinile.

Îngrijirea paci.: se ajută paci. să se îmbrace şi se aşează în poziţie comodă, se notează în foaie dacă paci. acuză disconfort.

Notarea procedurii: se notează data, ora, scopul sondajului, numele persoanei care a efectuat procedura, aspectul şi cantitatea urinii eliminate/colectate.

62

Rezultate dorite: paci. exprimă stare de confort, sondajul s-a efectuat fără incidente.

Rezultate nedorite: sonda nu se poate introduce (se alege o sondă mai subţire, se controlează dacă poziţia sondei este corectă, se verifică dacă paci. nu are malformaţii ale meatului urinar); sonda a fost desterilizată în timpul manevrelor (se schimbă sonda); paci. acuză dureri, sângerează (se anunţă medicul); sonda este înfundată cu cheaguri de sânge şi mucus (se încearcă să se desfunde prin aspirare, se schimbă sonda).

63

Tema nr. 80 : Clasificarea temperaturii în funcţie de valori

Temperatura corpului variază în funcţie de vârstă astfel:

La nou născut, în mod normal = 36,1o- 37,8 oC La adult, în mod normal = 36-37 oC La vârstnic, în mod normal = 35-36 oC

Menţinerea temperaturii în limite normale se datorează procesului de termoreglare coordonat de sistemul neuro-endocrin. Termoreglarea cuprinde două faze: termogeneza (naşterea de căldură) şi termoliza (pierderea de căldură).

Clasificare:

Hipotermia: apare când temperatura corpului este < 35-36 oC Hipertermia: apare când temperatura corpului este > 37 oC. Cuprinde: subfebrilitatea (37-

38 oC), febra moderată (38-39oC), febră ridicată (39-40 oC), hiperpirexie (>40oC).

Tipuri de febră:

1. Febra continuă: temperatura creşte > 37 oC şi oscilează cu mai puţin de 1o între temperatura de dimneaţă şi cea de seară. Se întâlneşte în febra tifoidă.

2. Febra intermitentă: diferenţa dintre temperatura de dimneaţă şi cea de seară este de câteva grade şi uneori chiar şi sub 37 oC (în malarie).

3. Febra intermitentă periodică: accesele de febră se repetă la acelaşi interval de timp, dar sunt separate de câteva zile de temperatură normală. Dacă perioada de timp normală este > de 2 zile se numeşte febră terţă; dacă este > de 3 zile se numeşte febră cvartă.

4. Febra remitentă: temperatura înregistrată dimineaţa şi seara poate să aibă o diferenţă de câteva grade, dar nu mai puţin de 37 oC.

5. Febra recurentă: se caracterizează prin febră până la 40 oC timp de 4-6 zile, dar următoarele 4-6 zile paci. este afebril.

6. Febra ondulantă: perioadele febrile alternează cu perioade de afebrilitate, dar trecerea de la o zi la alta se face lent.

7. Febra de tip invers: dimineaţa este foarte mare, iar seara este mică. Se întâlneşte în TBC grav.

8. Febra neregulată: curba febrilă se desfăşoară fără o periodicitate. (ex. în septicemie).9. Febra difazică: 2 episoade febrile separate între ele de o perioadă afebrilă, care poate dura

câteva ore (gripă) sau 1-2 zile (rujeolă).10. Febra hectică: oscilaţiile sunt de 3-5 oC zilnic cu scăderi bruşte sub 37 oC. Este specifică

în septicemie şi TBC grav.

Temperatura corpului este influenţată de: vârstă, efortul fizic, alimentaţie, sex, loc de muncă, locuinţă, climat, anxietate, stres, emoţii.

64

Tema nr. 81 : Imobilizarea în aparat gipsat

Aparatul gipsat reprezintă forma cea mai frecventă de imobilizare definitivă a unei fracturi.

Scop: imobilizarea definitivă a fracturilor, tratamentul osteoartritei tuberculoase.

Materiale necesare: gips (sulfat de Ca) amestecat cu apă se transformă într-o pastă ce se întăreşte în câteva minute. Gipsul este o substanţă hidrofilă de aceea trebuie ferit de umezeală în recipiente de sticlă, metal sau plastic; material pt. suportul gipsului (feşi de tifon); feşele de tifon sunt confecţionate dintr-un tifon mai rar, late de 10 cm, sunt presărate cu praf de gips; trebuie păstrate într-un mediu uscat sau folosite în timp scurt pt. a nu se îmbiba cu umiditatea atmosferică. Tarlatanul este o ţesătură din bumbac cu ochiuri rare, întărit prin stropire cu soluţie de amidon. Se utilizează la confecţionarea atelelor sau a cravatelor de întărire a aparatelor gipsate. Se poate împături în 8-14 straturi în lungimea dorită, iar acestea se prind la mijloc cu câteva fire de aţă, împregnându-le apoi cu praful de gips; apă într-un lighean de mărime corespunzătoare nr. de feşi gipsate utilizate; apa de la robinet trebuie să fie la temperatura corpului pt. a nu produce reflexe neplăcute paci; SF grăbeşte întărirea gipsului, iar amidonul, boraxul, glicerina prelungeşte timpul de întărire; smântâna de gips pregătită într-o tăviţă renală mai mare trebuie să fie cât mai subţire, deoarece prin adăugare de gips se va îngroşa, dar dacă este prea groasă nu se mai poate dilua în apă; cuţit pt. gips, ferăstrău pt. gips, foarfece puternic, cleşte pt. scos gipsul, 3 şorţuri de muşama (pt. medic şi 2 as.med.); dacă gipsul va fi căptuşit se va pregăti la cererea medicului o ţesătură de bumbac, pânză sau flanelă; vată în straturi subţiri iar dacă gipsul se va aplica pe piele se va pregăti vaselină cu care se va unge tegumentul pt. ca firele de păr să nu fie prinse de gips.

Pregătirea psihică a paci: convingem şi explicăm paci. necesitatea şi importanţa aparatului gipsat, obţinem consimţământul;

b) fizică – asigurarea transportului paci. în sala de gips; asigurarea poziţiei adecvate aplicării aparatului în funcţie de zona afectată; admin. medicamentelor antialgice la indicaţia medicului.

Tehnica: As. med.1 asigură poziţia adecvată a segmentului imobilizat, iar As.med. 2 înmoaie feşele gipsate, pregăteşte atelele şi serveşte medicul cu cele necesare; As.med.2 unge segmentul care va fi imobilizat sau aplică stratul izolator de sub gips. Feşele de gips pregătite anterior se vor cufunda în ligheanul cu apă fără să se exercite vreo presiune asupra lor; apa pătrunde printre straturile de tifon şi înmoaie gipsul din faşă; faşa este bine înmuiată când nu mai scapă bule de aer; atunci se scoate faşa şi se stoarce, apucând-o de capete cu cele 2 mâini şi cu o uşoară mişcare de răsucire se apropie capetele; prin stoarcerea apei nu trebuie îndepărtat şi gipsul. Stoarcerea se face în poziţie verticală: o persoană o ţine atârnată, iar cealaltă o stoarce între cele 2 palme întinse. După stoarcere se întinde pe o suprafaţă din sticlă, unde se netezeşte şi se pune pudră de gips. Când începe să se consolideze, înainte de a se întări poate fi aplicată şi modelată la segmentul respectiv. Aparatul gipsat poate fi făcut sub formă de aparat circular din feşi sau din

65

atele sub formă de jgheaburi. Răsfrângerea feşei va fi evitată. La 2-3 straturi de faşă gipsată se întinde un strat de smântână de gips netezind toate neregularităţile subiacente. Se continuă aplicarea a 8-12 straturi după aceeaşi tehnică pt. a obţine o soliditate bună. Modelarea aparatului gipsat o face medicul; la nivelul punctelor de sprijin aparatul se întăreşte cu câteva straturi în plus sau cu atele.

Poziţia de imobilizare: cotul se pune în flexie de 90o, piciorul face cu gamba un unghi de 90o, degetele se lasă întotdeauna libere asigurând mişcarea lor precum şi controlul circulaţiei în membrul respectiv. Pt. fracturile coloanei vertebrale se confecţionează corsete gipsate din feşi, reducerea fracturii făcându-se în hiperextensia coloanei. În cazul fracturilor deschise trebuie asigurată îngrijirea plăgii, iar accesul se face prin ferestre tăiate în gips sau prin aplicarea de aparate gipsate armate.

Fereastra în aparatul gipsat: se taie imediat după întărirea lui; plaga se acoperă peste tratament cu un strat de vată de 1 cm apoi se aplică aparatul gipsat, iar la fiecare 2-3 ture de faşă de gips se admin. o picătură de iod la locul acesteia. Deschiderea ferestrei se face cu un cuţit de gips; marginile ferestrei se căptuşesc cu comprese sterile.

Aparatele gipsate armate: se fac în caz de plăgi întinse care ar necesita ferestre mari ce ar periclita necesitatea gipsului. Aparatele gipsate armate se fac din 2 părţi circulare distincte, legându-le cu 3-4 bare metalice sub formă de „U” ale căror capete se prind în masa gipsului. Dacă nu există la dispoziţie armături metalice se vor înlocui cu tortiţe confecţionate din feşi gipsate.

Aparatul gipsat cu scăriţă: se fixează la aparatul gipsat o scăriţă metalică pe care paci. să poată călca. Suprafaţa pe care calcă paci. se îmbracă cu cauciuc pt. ca să nu alunece. Aparatul gipsat este protejat cu benzi de leucoplast pt. a împiedica fărămiţarea lui. Pt. favorizarea uscării gipsului, membrul cuprins în aparat se va lăsa descoperit 12-20 h. Gipsurile murdărite vor fi reînnoite cu un strat subţire de smântână de gips.

Supravegherea paci.: un aparat gipsat incorect aplicat poate produce escare, necroze, paralizii, vindecări în poziţie vicioasă a osului. Bolnavul va prezenta dureri când reducerea nu este corectă (control prin exam.radiologic). O altă cauză a durerii este aparatul gipsat prea scurt, care nu asigură imobilizarea capetelor rupte, poate fi aparat gipsat prea strâmt şi care împiedică circulaţia/ apasă unele puncte unde s-au făcut îndoituri de faşă sau s-a îngrămădit materialul. Se va urmări aspectul tegumentelor la membrul afectat precum şi prezenţa pulsului. Tulburările în mişcarea degetelor indică compresiunea sau lezarea unor trunchiuri nervoase.

Îndepărtarea aparatului gipsat: se înmoaie cu apă sărată, apoi se taie cu un foarfece special de gips în toată lungimea lui pe faţa anterioară. În lipsa foarfecului se va utiliza un cuţit protejând pielea la ultimele straturi cu o spatulă metalică.

66

Tema nr. 85 : Proba biologică Oeleker

Scop: introducerea în siguranţă a sângelui/derivate din sânge în circulaţia nervoasă prin tehinca perfuziei; verificarea obligatorie a felului în care primitorul reacţionează la sângele ce i se introduce prin perfuzie. Proba se execută la patul bolnavului după ce au fost verificate flacoanele/ pungile cu sânge primite de la centrul de transfuzie şi după ce s-a efectuat proba de compatibilitate directă.

Pregătirea paci: a) psihică – se informează şi se explică paci. procedura pas cu pas ( scopul, senzaţiile care pot apărea, riscurile transfuziei). Se obţine semnătura paci. pe formularul de consimţământ informat, se informează paci. privind: senzaţia de frig, mâncărimile şi iritaţiile sau alte simptome ce pot să apară;

b) fizică – se aşează paci. în decubit dorsal, se asigură intimitatea, se instruieşte paci. să nu mănânce 2 ore înainte şi după transfuzie, se alege locul pt. puncţie.

Efectuarea procedurii: se verifică identitatea paci., se verifică prescripţia medicală privind transfuzia şi cantitatea de sânge, se verifică trusa de perfuzie privind integritatea ambalajului, se verifică integritatea pungii de sânge, termenul de valabilitate, aspectul macroscopic, se spală pe mâini şi se îmbracă mănuşile sterile. Se instalează perfuzorul adaptat la flacon după protocolul obişnuit şi se începe transfuzia. Se lasă să se scurgă 20 ml sânge, apoi se reglează ritmul de scurgere la 10-15 picături/min, timp de 5 min, se supraveghează paci. Dacă nu apar semnele incompatibilităţii de grup se introduc din nou 20 ml sânge în ritm mai rapid, după care se reglează ritmul la 10-15 picături/min şi se continuă transfuzia încă 5 min, timp în care se supraveghează transfuzia şi paci. Dacă nu apar semnele incompatibilităţii de grup se continuă perfuzia în ritmul prescris de medic. În caz contrar se anunţă medicul, se întrerupe perfuzia, dar se păstrează abordul venos pt. altă intervenţie. Se aplică peste flacon o etichetă cu ora începerii transfuziei; se supraveghează permanent transfuzia şi starea paci.; în flacon trebuie să rămână 5 ml sânge pt. eventuale verificări.

Semnele incompatibilităţii de grup: creşterea temperaturii/frison, tahicardie, cefalee, durere retrosternală şi lombară, dispnee, hTA, urticarie.

67

Tema nr. 89 : Spălătura auriculară

Definiţie: Prin spălătură auriculară se înţelege spălarea conductului auditiv extern prin introducerea unui curent de lichid.

Scop: Terapeutic – îndepărtarea secreţiilor, îndepărtarea corpilor străini ajunşi în urechea externă accidental sau voluntar, tratamentul otitelor cronice.

Pregătirea materialelor: de protecţie ( 2 şorţuri de caucicuc, muşama, prosop, aleză), sterile ( seringă Guyon, vată, lichidul de spălat la 37oC, soluţie medicamentoasă prescrisă, soluţie de bicarbonat de Na 1%0), nesterile ( masă de tratamente, tăviţă renală, scaun).

Pregătirea paci: a) psihică – se informează şi se explică paci. scopul tehnicii;

b) fizică – în cazul dopului de cerumen cu 24 h înainte se instilează în conductul auditiv extern de 3 ×/zi soluţie de bicarbonat de Na; în cazul dopului epidermic se instilează soluţie de acid salicilic 1% în ulei de vaselină; în cazul corpilor străini se instilează alcool; în cazul insectelor vii se fac instilaţii cu ulei de vaselină (glicerină) sau se aplică un tampon cu alcool cu efect narcotizant; paci se aşează în poziţie şezândă pe scaun, se protejează cu prosop şi şorţ; se aşează tăviţa sub urechea paci. care va ţine capul înclinat spre tăviţă.

Tehnica: Asistenta se spală pe mâini şi îmbracă şorţul de cauciuc; verifică temperatura lichidului de spălătură şi încarcă seringa Guyon; trage pavilionul urechii în sus cu mâna stângă iar cu dreapta injectează lichidul spre peretele posterior şi aşteaptă evacuarea; operaţia se repetă la nevoie; se usucă conductul auditiv extern; medicul controlează rezultatul spălăturii prin otoscopie; se aşează paci. în decubit dorsal 1-2 h; se examinează lichidul de spălătură.

Notarea procedurii: se notează în F.O tehnica şi rezultatul spălăturii, corpii străini extraşi etc.

68