Bugetul public şi procesul Bugetul public şi procesul bugetarbugetar

Bugetul public şi procesul Bugetul public şi procesul bugetarbugetar

Planul lecţiei:1. Bugetul de stat: concept, funcţii

şi părţi componente.2. Principiile bugetare.3. Fondurile speciale.4. Procesul bugetar: trăsături

caracteristice şi etape.

BIBLIOGRAFIA:1. Legea privind sistemul bugetar si procesul

bugetar, Nr.847-XIII din 24.05.1996. Data ultimei modificări 04.12.2003.

2. Legea bugetară anuală pentru anul 2008.3. Secrieru A., Finanţele publice:

instrumente şi mecanisme financiare de intervenţie guvernamentală: curs univ. / A. Secrieru; ASEM. – Ch.: Epigraf, 2004. – 424 p.

4. Manole T., Finanţe publice locale: curs univ. Chişinău, editura Cartier, 2003.

Sub aspect juridic, bugetul reprezintă un act prin care sunt

prevăzute şi autorizate veniturile şi cheltuielile anuale ale statului.

“Bugetul de stat prevede şi autorizează, în formă legislativă, cheltuielile şi resursele statului”.

Totodată, bugetul este un act de previziune a resurselor publice şi a modului de utilizare a acestora.

Bugetul de stat se elaborează pentru o perioadă de un an.

Abordarea economică a conceptului de buget subliniază corelaţiile

macroeconomice şi, în special, legătura cu nivelul şi evoluţia PIB-ului. În teoria economică modernă, bugetul

este considerat ca o variabilă esenţială în determinarea produsului

intern brut şi a nivelului folosirii resurselor.

Bugetul de stat exprimă relaţiile economice în formă bănească ce iau

naştere în procesul repartiţiei PIB-ului, în conformitate cu obiectivele de politică economică, socială şi financiară ale

fiecărei perioade. Aceste relaţii se manifestă în dublu sens:

1. ca relaţii prin intermediul cărora se mobilizează resursele băneşti la

dispoziţia statului, 2. ca relaţii prin care se repartizează

aceste resurse.

Repartizarea resurselor prin intermediul bugetului de stat se

realizează prin fluxurile care reprezintă finanţarea serviciilor

publice în conformitate cu gruparea funcţională a

cheltuielilor statului.

Bugetul de stat este un instrument de previziune atât pe termen scurt,

ca urmare a dimensionării veniturilor şi cheltuielilor publice la nivelul unui an, cât şi pe termen mediu prin elaborarea bugetelor

program, mai ales pentru cheltuielile publice de investiţii.

Legea privind finanţele publice precizează faptul că gestionarea resurselor financiare publice se

realizează printr-un sistem unitar de bugete care cuprinde: “bugetul de stat,

bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor

speciale, bugetul trezoreriei statului şi bugetele altor instituţii cu caracter

autonom, în condiţiile asigurării echilibrului financiar.”

Acest sistem unitar corelat de fonduri formează bugetul

general consolidat, prin care se dimensionează şi se

compară, la nivelul unui an veniturile şi cheltuielile statului

şi ale celorlalte instituţii publice.

În bugetul de stat sunt reflectate resursele financiare mobilizate la

dispoziţia statului şi repartizate pentru realizarea acţiunilor social-culturale,

apărarea ţării, asigurarea ordinei publice, autoritatea publică, pentru finanţarea unor

investiţii şi activităţi de interes strategic, asigurarea protecţiei şi refacerea mediului

înconjurător, asigurarea măsurilor de protecţie socială a populaţiei şi realizarea

programelor de cercetare.

Cheltuielile sunt structurate pe domenii economice, iar în cadrul acestora pe cheltuieli curente şi de capital. Veniturile sunt evidenţiate pe surse de provenienţă în venituri curente (fiscale şi nefiscale) şi venituri din capital.

Rolul bugetului de stat este pus în evidenţă de modalităţile de exercitare a funcţiilor finanţelor publice. El este considerat un instrument prin care se realizează alocarea şi redistribuirea resurselor şi care prezintă utilitate în procesul reglării activităţii economice şi sociale.

Principii bugetare

Anualitatea este primul principiu bugetar aplicat în practică care s-a menţinut de-a lungul timpului, deci conţinutul tradiţional a fost uneori reconsiderat din raţiuni tehnice legate de asigurarea stării de echilibru sau din cauze economice referitoare, mai ales, la finanţarea cheltuielilor de investiţii care necesită alocarea resurselor pe intervale mai mari de un an.

În R.M. anul bugetar coincide cu anul calendaristic. Execuţia bugetară se încheie la 31 decembrie. Orice venit neîncasat şi orice cheltuială neefectuată până la 31 decembrie se va încasa sau se va plăti în contul bugetului anului următor.

Universalitatea este principiul potrivit căruia veniturile şi cheltuielile publice trebuie să fie înscrise în buget în sumele lor totale, fără omisiuni şi fără compensări reciproce.

Această regulă a bugetului brut se bazează pe necesitatea înscrierii în buget a veniturilor şi cheltuielilor statului în sume brute sau totale. Scopul urmărit de acest principiu este de a facilita controlul financiar, interzicând compensarea între cheltuieli şi venituri proprii.

Principiul unităţii bugetare presupune înscrierea tuturor veniturilor şi cheltuielilor statului, în sumele lor globale, într-un singur document. Aceasta conduce la elaborarea unui buget care oferă informaţii de ansamblu privind resursele publice şi utilizarea lor, permite aprecierea importanţei relative a diverselor categorii de venituri şi cheltuieli şi facilitează nivelul soldului general al bugetului prevăzut pentru anul următor.

Unitatea bugetului este asigurată prin intermediul sistemului conturilor naţionale, în cadrul căruia conturile administraţiei publice grupează atât cheltuielile şi veniturile statului, cât şi pe cele aferente colectivităţilor locale şi bugetului asigurărilor sociale.

Derogările de la principiul unităţii bugetare se referă la elaborarea, pe lângă bugetul de stat, a unor bugete anexe şi conturi speciale de trezorerie. Legea rectificativă a bugetului şi modalităţile de repartizare a creditelor bugetare aprobate sunt considerate, de asemenea, excepţii de la principiul unităţii bugetare.

Totodată, prezentarea actuală a bugetului fără a fi detaliate autorizaţiile de credite bugetare până la nivel de capitole, este considerată a fi o îndepărtare de la regula unităţii bugetare.

Excepţiile de la principiul unităţii bugetare sunt reprezentate de bugetul asigurărilor sociale, de bugetele fondurilor speciale, de bugetele anexă şi de bugetele autonome întocmite de instituţii şi regii publice, care trebuie să-şi acopere cheltuielile din venituri proprii.

Cerinţa principiului neafectării veniturilor bugetare rezidă în faptul că veniturile încasate la buget se depersonalizează, astfel încât veniturile în totalitatea lor se utilizează pentru acoperirea tuturor cheltuielilor.

Principiu interzice ca un anumit venit bugetar să fie afectat acoperirii unei anumite cheltuieli, deoarece nu se poate realiza o concordanţă deplină între mărimea unui venit şi nivelul cheltuielilor ce urmează a fi finanţate pe seama venitului special afectat.

Veniturile cu afectaţie specială, fie că depăşesc necesarul de resurse pentru acoperirea cheltuielii respective, ceea ce conduce la o folosire neraţională a fondurilor, fie că sunt insuficiente, ceea ce influenţează posibilitatea realizării acţiunii respective din fondurile de resurse băneşti ale bugetului de stat.

În practică se înregistrează frecvente abateri şi de la acest principiu. Abaterile de la principiul unităţii bugetare reprezintă, în acelaşi timp, şi abateri de la regula neafectării veniturilor Astfel, pentru finanţarea unor servicii ale statului sunt scoase în afara bugetului ordinar venituri care provin din anumite surse, acestea fac obiectul unor bugete extraordinare, anexe, autonome sau conturi speciale de trezorerie.

Specializarea bugetară reprezintă principiul potrivit căruia veniturile bugetare trebuie să fie înscrise în buget şi aprobate de către Parlament pe surse de provenienţă, iar creditele bugetare pe categorii de cheltuieli. Prin credit bugetar se înţelege suma limită, înscrisă în bugetul de stat şi aprobată de puterea legislativă, până la care se pot efectua plăţi în contul fiecărei cheltuieli publice.

Pentru ca puterea legislativă să poată avea o imagine clară asupra bugetului de stat este necesar ca veniturile şi cheltuielile să fie înscrise în buget după o schemă unitară.

Gruparea veniturilor şi cheltuielilor într-o anumită ordine şi pe baza unor criterii precis determinate poartă denumirea de clasificaţie bugetară.Clasificaţia bugetară trebuie să fie astfel concepută încât să grupeze veniturile după provenienţă, iar cheltuielile pe destinaţia lor efectivă şi în funcţie de conţinutul economic.

O altă cerinţă se referă la faptul că schema respectivă trebuie să fie simplă, concisă şi clară, pentru a fi înţeleasă cu uşurinţă de toţi cei chemaţi să examineze bugetul.

Clasificaţia bugetară trebuie să ofere o imagine clară în legătură cu sursele de provenienţă a veniturilor şi să permită identificarea impozitelor directe, iar în cadrul acestora, a impozitului pe veniturile persoanelor fizice şi a impozitului pe profit, să evidenţieze nivelul impozitelor indirecte percepute la vânzarea bunurilor de larg consum în mod distinct faţă de celelalte categorii de bunuri şi să reflecte veniturile cu caracter extraordinar.

Echilibrul bugetar se referă atât la întocmirea unor bugete balansate, cât şi la păstrarea echilibrului în perioada de execuţie a bugetului. Acest principiu strict a fost, în mod progresiv, abandonat sub impactul economiei reale care nu asigură un randament fiscal suficient pentru acoperirea cheltuielilor publice anuale.

Principiul echilibrului nu putea fi respectat, ceea ce a determinat recurgerea la diferite practici cum ar fi: întocmirea a două bugete, unul ordinar echilibrat şi altul extraordinar deficitar, ce putea fi echilibrat pe seama veniturilor provenind din împrumuturi şi emisiune bănească (în Germania), asigurarea echilibrului prin operaţiunea de “debugetizare” (în Franţa) sau elaborarea de bugete ciclice (în Suedia şi alte ţări scandinave).

Publicitatea este principiul potrivit căruia după ce este supus dezbaterii şi aprobării Parlamentului, bugetul trebuie adus la cunoştinţa opiniei publice.Legea privind adoptarea bugetului de stat şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar pe anul precedent celui în curs sunt publicate în Monitorul Oficial şi în culegeri de legi. Cifrele înscrise în proiectul de buget sunt date publicităţii în presa scrisă şi audio-vizuală.

Fondurile speciale:

• Fondul ecologic naţional;

• Fondul special pentru manuale;

• Fondul republican de susţinere socială a populaţiei;

• Fondurile locale de susţinere socială a populaţiei;

• Fondurile ecologice locale;

• Fondul naţional pentru susţinerea ştiinţei.

Procesul bugetar

Procesul bugetar reprezintă ansamblul acţiunilor şi măsurilor întreprinse de instituţiile competente ale statului în scopul concretizării politicii financiare aplicate de autoritatea guvernamentală. El presupune existenţa unor resurse financiare, precum şi alocarea lor în scopul furnizării către cetăţeni a bunurilor şi serviciilor publice.

Instrumentul în care îşi găsesc reflectarea toate resursele financiare publice şi cheltuielile publice

îl constituie bugetul general consolidat. Acesta cuprinde ansamblul bugetelor care

reflectă fluxurile de venituri şi de cheltuieli ale sectorului public, şi anume: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele

locale - care constituie, laolaltă, bugetul public naţional, bugetele fondurilor speciale

(extrabugetare), bugetul trezoreriei statului, bugetele altor instituţii publice cu caracter

autonom.

Etapele consecutive ale procesului bugetar se referă la:

• elaborarea proiectului de buget;

• aprobarea bugetului;

• execuţia bugetului;

• încheierea execuţiei bugetului;

• controlul execuţiei bugetului;

• aprobarea execuţiei bugetului.

1. Elaborarea proiectului de buget Proiectul de buget este elaborat de Guvern, prin

subsistemul instituţiilor publice aflate în structura acestuia.

Importantă este elaborarea proiectului de buget în raport cu rezultatele obţinute în

domeniile economico-sociale finanţate de la buget.

În acest scop, este necesară structurarea cheltuielilor fiecărei agenţii guvernamentale pe

programe specifice atribuţiilor acesteia, precum şi formularea de criterii concrete de

performanţă, adaptate la particularităţile fiecărui sector de activitate, pentru evaluarea

eficienţei, eficacităţii şi economicităţii programelor cu finanţare bugetară şi pe

ansamblul bugetului.

Odată finalizat, proiectul de buget se concretizează într-un pachet de documente

care constă în:1. expunerea de motive şi proiectul legii

bugetului de stat care poate cuprinde un raport privind evoluţiile economice din anul curent în plan mondial şi naţional şi principalele coordonate şi prevederi ale politicii financiare, monetare, valutare şi comerciale, reflectate în proiectul de buget.

La rândul său, proiectul poate conţine, pe lângă prevederi legate direct de buget

(volumul veniturilor - cu detaliere pe tipuri de surse, al cheltuielilor - cu defalcare pe

destinaţii), şi unele propuneri de amendare temporară a cadrului legislativ în materie

fiscală (modificarea unor cote de impozitare, a regimului de facilităţi fiscale

etc.) şi/sau în domeniul cheltuielilor bugetare în scopul asigurării stabilităţii

macroeconomice;

2. anexele la proiectul de lege bugetară, în care sunt reflectate structura veniturilor

pe diferite categorii de impozite, taxe şi surse de natură nefiscală, precum şi cea a cheltuielilor, pe agenţii guvernamentale,

iar în cadrul acestora în raport cu conţinutul economic al cheltuielilor (curente, din care de personal şi materiale, respectiv de capital).

Pot constitui anexe la proiectul de lege şi bugetele (veniturile,

respectiv cheltuielile) unor fonduri speciale extrabugetare care operează, în general, pe un

orizont de timp determinat, în baza unor legi specifice.

3. informaţii documentare privind modul de fundamentare a bugetului,

care sunt utile forului legislativ cu ocazia analizei şi dezbaterilor în vederea aprobării proiectului de

lege privind bugetul de stat.

2. Aprobarea bugetului Instituţia publică împuternicită prin

Constituţie să aprobe proiectul de buget este

Parlamentul.

Derularea etapei este determinată de modul de organizare a

Parlamentului (unicameral sau bicameral).

Se pot întâlni situaţii în care cele două camere ale Parlamentului

dispun de drepturi diferenţiate privind formularea de amendamente la

proiectul de buget.

În Parlament proiectul de buget parcurge următoarele etape:

• prezentarea de către primul ministru (sau ministrul finanţelor) a raportului pe marginea proiectului de buget în plenul Parlamentului;

• examinarea proiectului de buget în comisiile permanente ale Parlamentului (structurate pe domenii, cum ar fi: educaţia, cultura, ocrotirea sănătăţii, amenajarea teritoriului şi protecţia mediului, apărare şi siguranţă naţională, agricultură, industrie şi transporturi etc.);

• analiza şi aprobarea acestuia în comisia de specialitate a legislativului, adică cea de buget, finanţe şi bănci.

Hotărârea finală urmează a fi luată în plenul Parlamentului,

dezbaterea şi aprobarea proiectului de buget în

Parlament; promulgarea de către Preşedintele Republicii a legii

bugetului.

3. Execuţia bugetului constă în încasarea veniturilor

şi efectuarea cheltuielilor aprobate de forul legislativ.

Acest proces antrenează participarea unui număr foarte mare de operatori bugetari:

• aparatul fiscal cu toate structurile sale centrale şi teritoriale;

• instituţiile bugetare, de la ministere şi alte agenţii guvernamentale şi până la instituţiile publice operative (şcoli, spitale, muzee, teatre, unităţi militare, instanţe judecătoreşti etc.);

• unităţi administrativ-teritoriale şi alte entităţi publice care primesc transferuri de la bugetul de stat;

• organizaţii internaţionale care primesc de la sau transferă la buget sume de bani etc.

Responsabilitatea execuţiei bugetare revine Guvernului, care, prin instituţiile sale componente,

trebuie să-şi dovedească capacitatea de administrare atât a procesului de colectare la un nivel cât mai ridicat a veniturilor, cât şi a procesului de utilizare eficientă a

alocaţiilor bugetare.

Prevederile bugetare privind veniturile reprezintă limite minime de realizat, cu

excepţia veniturilor din împrumuturi, care constituie limite maxime de atins.

La rândul lor, cheltuielile bugetare aprobate prin lege reprezintă limite

maxime, ce nu pot fi depăşite, instituţiile publice care execută bugetul

fiind obligate să respecte întocmai destinaţiile stabilite pentru fiecare

alocaţie bugetară.

Încasarea veniturilor cuvenite bugetului şi, respectiv, efectuarea

plăţilor de la buget se efectuează fie printr-o instituţie specializată aflată

în subordinea Ministerului Finanţelor (trezoreria statului), fie prin sistemul băncilor comerciale,

pe bază de convenţii privind prestarea de servicii, încheiate între

acestea şi Ministerul Finanţelor.

Execuţia veniturilor bugetare se realizează prin aparatul fiscal al Ministerului Finanţelor

şi constă în derularea mai multor faze procedurale succesive.

În cazul impozitelor directe fazele execuţiei bugetare sunt următoarele:

• aşezarea,

• lichidarea,

• emiterea titlului de percepere efectivă a impozitului,

• perceperea impozitului.

Aşezarea impozitului reprezintă identificarea şi dimensionarea

materiei impozabile a unei persoane fizice sau juridice,

care, potrivit legilor fiscale, intră sub incidenţa impozitării.

Lichidarea constituie determinarea cuantumului impozitului aferent materiei impozabile în raport cu cotele de impozit şi alte condiţii

prevăzute de lege. Pe baza acestor date se procedează la deschiderea rolului fiscal al persoanei fizice sau

juridice respective, în care se înscrie suma datorată (debitul) de persoana

în cauză.

Emiterea titlului de percepere a impozitului constă în înscrierea

cuantumului impozitului respectiv într-un document (titlul de

încasare, ordinul de încasare), în baza căruia se autorizează

perceperea unui anumit venit bugetar.

Perceperea impozitului constă în încasarea efectivă a sumei datorate către debitor. Specific acestei faze, este urmărirea, la care se recurge, inclusiv prin metoda

executării silite, atunci când contribuabilii nu-şi achită obligaţiile în termenele stabilite

de lege. În unele cazuri, procedura urmăririi se poate concretiza şi în ipotecarea bunurilor aflate

în proprietatea debitorilor, Ministerul Finanţelor fiind reprezentantul statului în

litigii de această natură.

Pentru impozitele indirecte ca şi pentru celelalte venituri bugetare, există proceduri specifice de execuţie. În execuţia practică a veniturilor

bugetare, fazele de natură administrativă (aşezarea, lichidarea,

emiterea titlului de percepere a impozitului) sunt delimitate instituţional de operaţiunea de percepere (încasare

efectivă) a impozitelor.

Primele trei faze sunt executate de organele cu atribuţii fiscale, iar

operaţiunea de încasare de către organele trezoreriei statului.

Instituţia specializată în administrarea veniturilor este denumită Serviciul de venituri

interne, aflat în structura Ministerului Finanţelor.

Respectarea destinaţiei şi a cuantumului aprobat pentru fiecare categorie de

cheltuieli bugetare impune, în execuţie, parcurgerea unor faze procedurale succesive pentru fiecare alocaţie bugetară, după cum urmează:

• angajarea,

• lichidarea,

• ordonanţarea,

• plata.

Angajarea reprezintă decizia care generează obligaţia unei instituţii

bugetare de a plăti a anumită sumă de bani către furnizorii diferitelor bunuri şi servicii

publice.

Lichidarea reprezintă faza în care instituţia publică constată şi

recepţionează furnizarea bunurilor şi/sau serviciilor contractate

(angajate anterior), fază în care are loc, în funcţie de cantitatea şi calitatea livrărilor, stabilirea sumei

datorate furnizorilor.

Ordonanţarea constituie actul de emitere, din partea unei instituţii

publice, a unei dispoziţii sau ordin de plată a unei sume din alocaţia

bugetară în favoarea unui terţ.Plata reprezintă achitarea efectivă de către instituţia publică a sumei

datorate către furnizori sau creditori.

4. Încheierea execuţiei bugetului Concretizarea modului de gestionare a

bugetului se efectuează prin întocmirea, la finele anului bugetar, a contului de execuţie

bugetară. Acesta reflectă finalitatea operaţiunilor de executare a veniturilor şi

cheltuielilor bugetare şi conduce la determinarea modului cum Executivul, prin

instituţiile publice din structura şi subordinea sa, a respectat încadrarea în veniturile, cheltuielile şi soldul bugetar aprobat de

Parlament (echilibru, deficit sau excedent).

Conţinutul contului de execuţie bugetară este diferit în raport cu metoda de evidenţă bugetară adoptată de autorităţile guvernamentale privind

durata exerciţiului bugetar. Astfel, se poate utiliza• sistemul de exerciţiu, în care contul de execuţie

bugetară cuprinde totalitatea operaţiunilor care privesc anul bugetar respectiv, chiar dacă unele dintre acestea - încasarea unor venituri şi/sau efectuarea unor cheltuieli - se realizează după încheierea anului bugetar.

• sistemul de gestiune unde contul de execuţie bugetară cuprinde numai operaţiunile de încasări ale veniturilor şi plăţi în contul cheltuielilor realizate efectiv în anul bugetar respectiv, indiferent de exerciţiul bugetar la care se referă.

Întocmirea contului de execuţie bugetară se face de către

Ministerul Finanţelor, pe baza dărilor de seamă contabile şi a conturilor privind execuţia de

casă a bugetului, elaborate de fiecare instituţie publică.

5. Controlul execuţiei bugetului

Instituţia supremă de control al finanţelor publice poartă denumirea de Curte de Conturi. Aceasta este

o instituţie publică exterioară Guvernului, care funcţionează în

mod autonom, după legea proprie de organizare, pe lângă forul

legislativ.

Curtea de Conturi efectuează la fiecare instituţie publică controlul ulterior,

vizând legalitatea şi realitatea datelor cuprinse în acest document.

Curtea de Conturi verifică eficienţa, eficacitatea şi economicitatea execuţiei

bugetare, pronunţându-se şi asupra calităţii gestiunii banilor publici la nivelul

fiecărei instituţii şi pe ansamblul bugetului.

La încheierea verificărilor efectuate prin structurile sale funcţionale,

dacă nu se constată nelegalităţi şi prejudicii aduse fondurilor publice, Curtea de Conturi emite actul de

descărcare de gestiune a conducătorului (ordonatorului de credite) fiecărei instituţii publice.

Dacă se constată operaţiuni nelegale, generatoare de pagube materiale, acestea se recuperează prin organele de jurisdicţie ale Curţii de Conturi - atunci când acestea

se află, conform legii de organizare, în structura Curţii - sau prin instanţele de profil

din sfera puterii judecătoreşti. În final, Curtea de Conturi prezintă

Parlamentului raportul privind controlul contului de execuţie bugetară în vederea

dezbaterii şi aprobării acestui cont.

În afara controlului financiar, mai funcţionează controlul politic

executat de Parlament. Acest tip de control se manifestă atât cu prilejul examinării şi aprobării proiectului de buget, cât şi la

aprobarea contului de execuţie bugetară, precum şi pe parcursul

execuţiei bugetare.

6. Aprobarea execuţiei bugetului

Mai întâi are loc analiza contului de execuţie bugetară în comisiile permanente reunite de buget-

finanţe ale forului legislativ, iar apoi se dezbate în plenul Parlamentului proiectul de Lege privind aprobarea

contului de execuţie bugetară.

Se prezintă de către Executiv sinteza evoluţiilor economico-financiare din anul la care se referă execuţia bugetară şi factorii

care au influenţat evoluţia acesteia. Apoi, are loc exprimarea punctelor de

vedere ale formaţiunilor politice reprezentate în forul legislativ, se fac

aprecieri privind calitatea gestiunii bugetare comparativ cu prevederile bugetului

aprobat.

În continuare, se trece la discutarea pe articole, a proiectului legii privind aprobarea contului de execuţie bugetară. În conţinutul său, pe lângă articolele privind aprobarea

contului respectiv, se pot introduce prevederi referitoare la continuarea

verificării de către Curtea de Conturi a anumitor aspecte ale execuţiei bugetare şi

la raportarea către Parlament a constatărilor rezultate şi a măsurilor legale aplicate.

Votul final favorabil asupra proiectului de lege privind

aprobarea contului de execuţie bugetară marchează încheierea

etapelor procesului bugetar.