Date post: | 14-Jul-2016 |
Category: |
Documents |
Upload: | katerina-botnari |
View: | 17 times |
Download: | 1 times |
Tema 4. Economia ţărilor lumii.
1. Tipologie2. Economii dezvoltate3. Economii în (curs) dezvoltare
În anul 1987 Naţiunile Unite definesc caracterul durabil al creşterii economice prin faptul că creşterea economică trebuie să asigure nevoile şi necesităţile prezentului fără a compromite abilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface nevoile.
În acest sens există patru abordări: Abordarea din punctul de vedere a pieţei libere O abordare din punctul de vedere al eficienţei
sociale Abordarea conservatoare Abordare mai mult filozofică
Indicele dezvoltării umane (IDU) (publicat anual în HDR-PNUD)
IDU reprezintă un instrument complex cu ajutorul căruia este calculată evoluţia pe termen lung a nivelului mediu de dezvoltare umană, el fiind sinteza a trei dimensiuni de bază: o viaţă lungă şi sănătoasă (măsurată prin speranţa de viaţă la naştere), un nivel bun de educaţie (măsurat prin rata ştiinţei de carte la adulţi, combinată cu rata totală a înrolării în învăţământul primar, secundar şi terţiar) şi condiţii de trai decent (măsurate prin Produsul Intern Brut pe cap de locuitor la Paritatea Puterii de Cumpărare în dolari SUA).
La calcularea IDU se ţine seama de următorii parametri:
longevitatea sau speranţa de viaţă la naştere; gradul de alfabetizare a populaţiei; nivelul (gradul) de frecventare a cursurilor
primare, secundare şi superioare de învăţământ; produsul intern brut pe cap de locuitor; mortalitatea infantilă; dotarea cu echipamente electrocasnice şi
automobile; accesul la informare (mass-media,
telecomunicaţii); gradul de urbanizare; egalitatea sexelor.
Clasificarea ţărilor după IDU (HDR 2015)
OECD High-income OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi
Dezvoltare Economică)
High human development Medium human development Low human development
High income Middle income Low income
World
Clasificarea ţărilor lumii propusă de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) – HDR 2015
Ţări cu Indicele dezvoltării umane foarte înalt (IDU) – 0.808-0.944. În această categorie intră 47 de state din cele 186 analizate: Norvegia (0.944), Australia (0.933), după care urmează SUA, Olanda, Germania, şi încheie lista Argentina – cu IDU de 0.808.
Ţări cu Indicele dezvoltării umane înalt (IDU) – 0.711- 0.78. Din această categorie, fac parte asemenea state ca: Muntenegru, Rusia, Bielorusia, Mexic, Bulgaria, România.
Ţări cu Indicele dezvoltării umane mediu (IDU) – 0.561-0.698. Turkmenistan, Thailanda, Bolivia, Africa de Sud, Angola, India, Mongolia. Republica Moldova (locul 114, cu un IDU de 0.663).
Ţări cu Indicele dezvoltării umane scăzut (IDU) – 0.540 şi mai puţin.
Categoria ţărilor dezvoltate:(IDU f.inalt)
1. Luxemburg (are cel mai ridicat PIB pe locuitor)
2. Norvegia3. Elveţia 4. Danemarca 5. Suedia6. SUA7. Japonia8. Canada9. Irlanda10. Australia
Categoria ţărilor cu dezvoltare medie: (IDU inalt)
loc 57 Bulgaria loc 63 Rusia loc 72 România (înainte era pe locul
56) loc 73 Arabia Saudită loc 74 Thailanda loc 75 Ucraina, Peru, Liban, Albania,
Turcia, China
Categoria ţărilor subdezvoltate:(IDU scazut)
loc 125 Botswana loc 174 Niger ultima Sierra Leone
Topul puterilor mondiale (ca PIB):
1. SUA2. China3. Japonia4. Germania5. Marea Britanie6. Franţa7. Italia8. Canada9. Rusia
Economia ţărilor dezvoltate
12
INTERCALAREA MODELELOR ŞI TIPURILOR DE DEZVOLTARE ECONOMICĂ
Societatea pre-industrială
Societateaindustrială
Societatea post-industrială
Economia bazată pe
FACTORI DE PRODUCŢIE INVESTIŢII
INOVAŢII BUNĂSTARE
Piaţaliberă
Piaţadirijată
Piaţaorganizată
13
Caracteristici principale ale societăţii postindustriale
stabilitate în dezvoltarea economică în baza optimizării investiţiilor şi implementării inovaţiilor
paritate între sectorul prestări servicii şi cel al producţiei materiale şi asigurarea bunăstării în societate
formare a personalităţii de tip postindustrial nivel înalt de informatizare prioritate activităţii umane, asimilarea informaţiei şi
cunoştinţelor infrastructură necesară omului creativ solicitare a produselor intelectuale de către societate creare a tehnologiilor informaţionale de educaţie,
telecomunicaţie
14
CĂILE POSTINDUSTRIALIZĂRII
Modelul economic liberal Modelul economic social-
democrat Modelul catching-up
(neomercantilist)
Clasificarea țărilor lumii după PIB (a.2013)
15
Principalii indicatori macroeconomici raportaţi la indicatorii globali (2013)
PIB-ul global74 600 701 mln. $
Exportul Mondial18 417 705 mln. $
Intrări ISD globale1 451 965mln. $
PIB-ul statelor dezvoltate:44 179 172mln. $
Exportul total al statelor dezvoltate: 9 578 866 mln. $
Intrări ISD al statelor dezvoltate: 565 626 mln. $
16
17
Ţări cu economie dezvoltată: SUA, ţările UE15, Japonia,
Canada, Australia, Noua Zelandie, Israel, Africa de Sud.
Din a.1995: Hong-Kong, Singapore, Taiwan, Corea de Sud.
Toate aceste ţări sânt membre ale OCDE.
Grupul celor 7 (G7) „Ne-am reunit pentru că împărţim
aceleaşi convingeri şi aceleaşi responsabilităţi. Creşterea şi stabilitatea economiilor noastre vor contribui la prosperitatea ansamblului lumii industriale şi a ţărilor în curs de dezvoltare… Ne-am decis să intensificăm cooperarea noastră în cadrul tuturor organizaţiilor internaţionale” (Declaraţia primei reuniuni G-7 de la Rambouillet, Franţa, 17 noiembrie 1975.
18
Grupul G8 a.2014
Influenţa acestor mari puteri la nivel global este demonstrată prin ponderea impunătoare pe care o au în economia mondială (anul 2014): 12% din populaţia globului; 39,18% din PIB-ul global
(29.665.372 mln. $); 50% din producţia mondială; 65% din cheltuielile militare
mondiale. 19
OCDEţărilor membre OCDE le revin: 68,4% din PIB mondial (USD); 58,4% din comerţul internaţional; 18% din populaţia mondială; 95,9% din ajutorul public pentru
dezvoltarea lumii; 44,9% din emisiile mondiale de CO2; 45,7% din producţia mondială de
energie; 56,2% din consumul mondial de
electricitate. 20
21
OECD member countriesGreciaUngariaIclandaIrlandaIsraelItaliaJapaniaKorea de SudLuxembourgMarea BritanieMexicNoua Zelanda
NorvegiaOlandaPoloniaPortugaliaSlovaciaSloveniaSpaniaSuediaTurciaStatele Unite UE
AustraliaAustriaBelgiaCanadaChileCehiaDenemarkaEstoniaElvețiaFinlandaFranțaGermania
OECD member countries
Țări candidate: Letonia, Lituania, Rusia, Costa Rica, Columbia. Țări partenere: Brazilia, China, Indonezia, India, Africa de Sud
OECD member countries
Main OECD committees
26
Cel mai înalt PIB/per cap. (PPC) GDP per capita (PPP US$) 2003
1. Luxembourg 62,2982. Ireland 37,7383. Norway 37,670 4. United States 37,562 5. Denmark 31,465 6. Iceland 31,243 7. Canada 30,677 8. Switzerland 30,552 9. Austria 30,094 10. Australia 29,632 115. R.Moldova 1,510
Cel mai inalt PIB/per cap. (a.2013) PPC
27
Cel mai inalt PIB/per cap. (a.2013)
28
Principalii indicatori macroeconomici ai TRIADEI (2000/2009/2013)
Ţara SUA Japonia UE
Ind.mcr. 2000 2009 2013 2000 2009 2013 2000 2009 2013
PIB mln. $ 9 834 008 13 800 632 16 911 086 4 667 438 5 092 663 4 932 363 8 887 483 17 316 624 18 540 013
PIB-c.loc. $ 33 705 43 296 52 708 36 837 40 050 38 805 17 950 33 885 38 544
Export Bunuri
mln. $
781 918 1 056 750 1 580 750 479 249 580 845 715 845 2 591 769 4 553 022 6 465 022
Import Bunuri
mln. $
1 259 300 1 605 300 2 365 300 379 511 550 553 833 553 2 630 452 4 833 112 6 286 112
ISD Ieşiri
mln. $ 142 626 248 074 338 074 31 558 74 699 135 699 795 250 439 584 328 584
ISD Intrări
mln. $ 313 997 129 883 187 883 8 323 11 939 2 304 680 729 378 388 250 388
IDU 0,91 0.9340.914
(a.2015)0.878 0.909
0.890
(a.2015)
0.870-
0.810
0.916-
0.743
0.911-
0.777
(a.2015)29
30
SUA SUA deţine prioritate în lume în aşa
domenii ale progresului tehnico-ştiinţific ca industria aeronautică, cosmică, electronică, tehnologii informaţionale, semiconductoare, scheme integrale, tehnica laser, mijloace de comunicare, biotehnologie. SUA rămâne cel mai mare producător de tehnologii de vârf, ponderea lor pe scara mondială atinge 36%, pe când Japonia – 29%, Germania – 9,4%, UE- circa 2,9%.
31
SUA
Poziţii stabile deţine SUA în aplicarea cunoştinţelor şi prestarea serviciilor informaţionale. Acesta determină eficienţa activităţii sectorului industrial. În prezent SUA deţine 75% din totalul băncilor de date din ţările dezvoltate. Baza potenţialului tehnico-ştiinţific SUA o formează cadrele ştiinţifice şi inginerii, ce se preocupă de cercetări ştiinţifice şi colaborări. Prin a. 90 numărul colaboratorilor ştiinţifici depăşea 3 milioane de oameni. Astăzi – peste 6 mln. SUA deţine primul loc după numărul de ingineri şi savanţi ca forţă de muncă.
32
Fenomenul japonez în dezvoltarea economică
Din a. 1950 până în a. 1990 venitul real pe cap de locuitor în Japonia s-a mărit de la 1230$ până la 23970$. În 2004 – 34500 dol.SUA. Creşterea constituind 7,7% pe an.
Guvernul favorizează eficienţa economică şi creşterea întreprinderilor mici cu ajutorul pârghiilor fiscale, ajutor financiar etc. Din businessul mic se formează o reţea mare de furnizori ai companiilor mari. Cu ajutorul lor se produce jumătate din costul automobilelor firmei „Toyota”.
33
Fenomenul japonez în dezvoltarea economică
Japonia a devenit una din primele ţări în economia căreia s-a implementat modelul creşterii balansate. Pînă în a. 1952 PIBul creştea cu 5% anual. Din a. 1952 până în a. 1972 - creştere superrapidă
10% anual. Din a. 1973 până în a. 1990 creşterea a scăzut până
la 5% PIB anual. Din a. 1990 Japonia este prima ţară care a trecut la
modelul creşterii economice balansate – creşterea moderată a PIBului, economia de piaţă maturizată. Aceasta înseamnă că ritmul înalt de creştere economică a PIBului este schimbat cu ritmul 2-3% PIB.
34
Europa OccidentalăPonderea ţărilor Europei Occidentale în PIB-
ul mondial din 1970 până în 1980 a crescut de la 25% la 31%. Iar apoi treptat a scăzut până la 23% în a. 1995 şi constituie 7% din populaţia mondială. În prezent creşterea economică a regiunii se caracterizează prin ritm scăzut. Această situaţie se datorează crizelor economice din a.a. 1975, 1981, 1993 şi extinderii UE spre Est. În sfera industrială crizele economice au afectat într-o măsură mai mare Europa Occidentală ca alte centre mondiale
35
Particularităţile dezvoltării regiunii Vest-Europene
Europa Occidentală cuprinde 28 de ţări, care se deosebesc prin mărimea teritorială, numărul populaţiei, resursele naturale, potenţialul economic şi tehnico-ştiinţific.
Ţările Europei Occidentale fac parte din grupa ţărilor cu economia dezvoltată, cu economie unitipică. Ele se caracterizează printr-un nivel de creştere economică înalt, şi după mărimea PIB-ului ocupă locurile cele mai avansate (2-44) al comunităţii mondiale. După nivelul de dezvoltare economică, caracterul structurii economice şi scara activităţii economice ţările Europei Occidentale se împart în câteva grupe.
36
UE Puterea economică principală le revine celor 4 ţări industrial
dezvoltate – Germania, Franţa, Italia şi Marea Britanie, care cuprind 50% populaţie şi 70% din PIB-ul UE.
Celelalte state se referă la ţările industrial dezvoltate mici (grad înalt de specializare în fabricarea produselor de calitate superioară şi tehnologiilor de vârf, pieţe naţionale mici, care anterior frânau dezvoltarea industriei naţionale din cauza cererii mici).
În prima grupă putem include Spania, Olanda, Suedia, Belgia, Elveţia. Ele au circa 20,1% din PIB, cedând în faţa ţărilor dezvoltate de 4-5 ori.
În cea de de-a doua grupă se includ Austria, Danemarca, Norvegia, Grecia, Finlanda. Importanţa lor în economia Vest-Europeană este relativ mică – circa 8% PIB.
Grupa a treia cuprinde ţările Portugalia, Irlanda, Luxemburg, Islanda, Cipru, Malta. Ponderea acestor ţări este neînsemnată – circa 2% PIB din Europa Occidentală, însă în unele poziţii ele joacă un rol important.
O grupă aparte o constituie ţările mici – Monaco, San Marino, Andora, Liechtenstain.
37
UE Majoritatea cercetărilor în Europa Occidentală
sînt orientate spre investigaţii fundamentale. Ţările regiuni rămân în urma în aşa domenii ca semiconductoare, scheme integrale, microprocesoare, tehnologii informaţionale, supercalculatoare, biomateriale. Sumele alocate în Europa Occidentală pentru aceste domenii nu cu mult se deosebesc de alocările unei singure companii IBM (SUA).
Cu toate acestea, în alte direcţii – produse informatice, mijloace de telecomunicaţii, automobile, staţii atomoelectrice, produse cosmetice etc. – companiile vest europene ocupă locuri de frunte.
38
UE O dezvoltare accelerată în ţările avansate vest
europene au primit industria prelucrătoare, constructoare de maşini, grea şi chimică.
Majoritatea ţărilor în Europa de vest sînt mari producători de mărfuri de larg consum.
Industria alimentară deţine un loc important în Belgia, Grecia, Portugalia, Danemarca, atingând circa 20% din produsele industrial fabricate.
Industria extractivă ocupă un loc modest în economia vest europeană – circa 1% din PIB (Spania 1,3%, Grecia – 4%). Se extrag circa 30 tipuri de zăcăminte, dar numai 3-4 cu semnificaţie mondială (Ni, K, Zi, Boxite).
Un decalaj esenţial în indicatorii structurali se observă la produsele agricole – de la 1%- la 8%. Ţările dezvoltate au atins maximumul acestui indice – 2-3% PIB.
Grupul țărilor G-20Summit-urile G-20 au fost create pentru trei scopuri: Pentru a asigura gestiunea colectivă a
economiei mondiale; Pentru a aplana tensiunile de
interdependenţă, create din cauza factorilor externi ce au devenit din ce în ce mai periculosi pentru politica economică internă a fiecarei tari;
Pentru a genera o elita politica, în cazul în care cooperarea dintre şefii de stat şi de guvern este ingreunata.
39
G-20 este un grup al ministrilor de finanţe si guvernatori ai băncilor centrale din 20 de
economii mari: 19 ţări plus Uniunea Europeană, care este reprezentată de
presedintele Consiliului European si de către Banca Centrală Europeană.
Inaugurarea a G-20 a avut loc la Berlin, la 15-16 decembrie 1999, găzduit de miniştrii de
finanţe din Germania şi Canada
• G20 este un răspuns la instabilitatea internașională în creștere, de la care sunt așteptate raspunsuri pertinente in vederea evitarii unei prabusiri a economiei mondiale. A avut/are un rol important in prevenirea agravarii crizei anilor 2008-2009 si poate avea si pentru eventualele crize in viitor.
• G20 reprezinta 45% din PIB mondial si 60% din populatia mondiala, regrupand urmatoarele tari : G8 (USA, Rusia, Franta, Anglia, Japonia, Germania, Italia, Canada), Brazilia, Mexic, Argentina, Africa de Sud, Arabia Saudita, China, India, Coreea de Sud, Indonezia, Turcia, Australia. Spania nu face parte oficial, fiind mai mult reprezentata prin UE, iar Olanda este invitata.
• O dată cu creșterea locului și rolului economiilor emergente (inclusiv BRICS) s-a conturat o necesitate de a reforma guvernanta economica mondiala. G7 nu mai poate vorbi pentru tot restul lumii. Pentru ca dezechilibrele globale sa fie atenuate, marile economii emergente trebuie sa fie invitate la soluționarea acestora.
Summit-urile G-20
Date Host country Host city Venue Host leader
1st[1]
14–15 November 2008 United States Washington, D.C. National Building Museum George W. Bush
2nd[1] 2 April 2009 United Kingdom London ExCeL London Gordon Brown
3rd[1]
24–25 September 2009 United States Pittsburgh David L. Lawrence Convention Center
Barack Obama
4th[2]
26–27 June 2010 Canada Toronto Metro Toronto Convention Centre Stephen Harper
5th[4]
11–12 November 2010 South Korea Seoul COEX Convention & Exhibition Center
Lee Myung-bak
6th[6]
3–4 November 2011[7] France Cannes Palais des Festivals Nicolas Sarkozy
7th[9]
18–19 June 2012[10] Mexico Los Cabos Los Cabos Convention Center[11] Felipe Calderón
8th[13] 5–6 September 2013 Russia Saint Petersburg Constantine Palace Vladimir Putin
9th[13]
15–16 November 2014 Australia Brisbane Brisbane Convention & Exhibition Centre
Tony Abbott
10th[13]
15–16 November 2015 Turkey Antalya Ahmet Davutoğlu
11th 2016 China Hangzhou Xi Jinping
G-20 pînă în a.2020
PIB-ul G20 in raport cu PIB-ul mondial
Member Trademil. USD (2014)
Nom. GDP mil. USD (2014)[47]
PPP GDP mil. USD (2014)[48]
Nom. GDP per capita
USD (2014)[49]
PPP GDP per capita
USD (2014)[50]
HDI(2014) Population (2014)
Argentina 142,370 540,164 947,573 12,873 22,582 0.808 42,961,000
Australia 496,700 1,444,189 1,095,384 61,219 46,433 0.933 23,599,000
Brazil 484,600 2,353,025 3,263,832 11,604 16,096 0.744 202,768,000
Canada 947,200 1,788,717 1,591,580 50,398 44,843 0.902 35,467,000
China 4,201,000 10,380,380 17,617,321 7,589 12,880 0.719 1,367,520,000
France 1,212,300 2,846,889 2,580,750 44,538 40,375 0.884 63,951,000
Germany 2,866,600 3,859,547 3,721,551 47,590 45,888 0.911 80,940,000
India 850,600 2,066,902 7,375,898 1,627 5,855 0.586 1,259,695,000
Indonesia 346,100 888,648 2,676,081 3,534 10,641 0.684 251,490,000
Italy 948,600 2,147,952 2,127,743 35,823 35,486 0.872 59,960,000
Japan 1,522,400 4,616,335 4,750,771 36,332 37,390 0.890 127,061,000
South Korea 1,170,900 1,416,949 1,778,823 28,101 35,277 0.891 50,437,000
Mexico 813,500 1,282,725 2,140,564 10,715 17,881 0.756 119,581,789
Russia 844,200 1,857,461 3,564,549 12,926 24,805 0.778 146,300,000
Saudi Arabia 521,600 752,459 1,605,703 24,454 52,183 0.788 30,624,000
South Africa 200,100 350,082 704,514 6,483 13,046 0.658 53,699,000
Turkey 417,000 806,108 1,508,102 10,482 19,610 0.759 77,324,000
United Kingdom 1,189,400 2,945,146 2,548,889 45,653 39,511 0.892 64,511,000
United States 3,944,000 17,418,925 17,418,925 54,597 54,597 0.914 318,523,000
European Union 4,485,000 18,495,349 18,526,477 36,638 36,700 0.876 505,570,700
Guvernul mondial devine realitate?
Ţările în curs de dezvoltare
Clasificarea țărilor în dezvoltare:
►Noile State Industrializate►Economii emergente►BRICS►OPEC►Țările ECE►Țările subdezvoltate
Ţările în curs de dezvoltare
► peste 100 de state, care au obţinut independenţa politică în secolul XIX şi după al doilea război mondial
► principalele trăsături: - caracterul tranzitoriu al structurilor social- ec. nivelul relativ slab al dezvoltării industriale - agricultura arhaică - sfera serviciilor slab dezvoltată - dependenţă totală de sistemul economic mond.
Principiile de clasificare
►nivelul dezvoltării economice şi sociale (potenţialul economic);
► nivelul specializării în economia mondială, asigurarea cu produse energetice, materii prime (extractoare şi exportatoare de petrol);
► dependenţa de principalele centre economice etc.
Particularităţile dezvoltării “noilor ţări industrializate”
►In această categorie se includ ţările şi teritoriile: Coreea de Sud, Taiwan, Hong-Kong (Seangan), Singapore, Malaysia, Thailanda, Argentina, Brazilia, Mexic. Noţiunea de teritoriu se aplică referitor la Hong-Kong, Taiwan, Coreea de Sud, etc.
“Spaţiul tehnologic” asiatic.► Printre cele mai dinamice ţări se evidenţiază
grupa de ţări din Asia de Est şi Sud-Est, pe care le domină Japonia urmată de Coreea de Sud, Singapore, Taiwan, urmate mai apoi de Malaysia, Thailanda, Filipine şi Indonezia
► Strategia dezvoltării economice se bazează pe industria exportatoare orientată la produsele finite. Sânt furnizori importanţi pe piaţa mondială a încălţămintei, produselor textile, confecţii, aparate radio-electronice de uz casnic, calculatoare personale, automobile şi alte produse de performanţă
Modelul catching-up în NSI. Momente negative
►Disproporţii structurale►Prevalarea factorilor extensivi de
dezvoltare►Consum redus al populaţiei►Nereceptivitatea la progresul tehnico-
ştiinţific, neglijarea formării bazei proprii de cercetări
►Dependenţa de potenţialul intelectual de peste hotare
Dezvoltarea ţărilor din America Latină
Trei valuri economice puternice, care s-au soldat cu schimbări radicale în strategiile economice
1. Valul liberalizării şi comerţului liber, sf. sec.XIX – an.20 sec.XX: starea de furnizori ai materiei prime pe piaţa mondială
2. Al II val (destul de distrugător pentru America Latină) - înc. a.a.1929-33 până în a.a.60-ci.
Pozitiv: Ţările „bananiere” şi „crescătoare de vite”, graţie politicii active de stat s-au transformat în ţări agro-industriale capabile să poarte un dialog independent cu centrele financiar-industriale mondiale ( a. a. 40-50, efectul Argentinei şi a.a. 60-70 minunea braziliană).Prin aceasta au fost evitate conflictele eventuale din regiune.
Negativ: supraaprecierea rolului statului, creşterea corupţiei şi birocraţiei, creşterea deficitului bugetar şi inflaţia, fenomenul protecţionismului.
Dezvoltarea ţărilor din America Latină. Valul 3
3. Valul 3 revine pe la mijlocul a. 70, când un şir de ţări Chili, Uruguay şi Argentina au declarat despre trecerea la o nouă strategie de dezvoltare – neo-liberală pe care preconizau s-o realizeze huntele militare venite la putere.
► Reformele economice la prima etapă au fost puţin efective (Chili), sau au eşuat (Argentina, Uruguay). Reformele aveau loc cu precădere în cadrul regimului dictatorial, esenţa restructurărilor constând în reîntoarcerea averii naţionalizate foştilor proprietari. În prezent procesul privatizării, în general, se finalizează în Chili, Mexic, şi Peru, fiind la început de cale în Ecuador, Uruguay şi alte ţări. În prezent putem vorbi despre primii paşi de restructurare, a observa primii paşi şi neajunsuri.
► Ţărilor din America Latină au depăşit urmările crizei economice din a. 80 şi au trecut la restructurizarea economiei naţionale.
Dezvoltarea ţărilor din America Latină
► În pofida creşterii economice din anii 1991-93 cu 3% anual, unele ţări Chili, Argentina, Peru, Venezuela, Uruguay, Panama, Republica Dominicană ş.a. au atins o creştere de 4-8%. Dacă în a. 1990 existau 65 ţări din regiune cu creştere economică negativă, atunci în ultimii ani au rămas două – Haiti şi Nicaragua. A crescu comerţul extern , afluxul de capital schimbându-se cu flux, s-a mărit productivitatea muncii, după maniera „tigrilor” asiatici şi în ţările latino-americane au apărut – „Iaguare” şi „Pume”.
► Printre scopurile principale ale reformelor se evidenţia: ameliorarea sistemului financiar, depăşirea inflaţiei, reformele fiscale, liberalizarea comerţului extern
► Mexic a fost prima ţară din cele în curs de dezvoltare primite în a. 1994 în organizaţia economică pentru cooperare şi dezvoltare (OECD)
Țări emergenteClasificarea revistei „Eco nomist”, care are rubrica „Pieţelor emer gente”
►Țări dezvoltate circa 23, ►Țari emer gente circa 35, ►Țări în dezvoltare circa 110.
Țări emergente►în Asia: „mici dragoni” (Coreea de Sud, Singapore,
Hong Kong şi Taiwan), China, India, Indonezia, Malaysia, Pakistan şi Fili pi ne;
► în America Latină: Argentina, Brazilia, Chile, Columbia, Mexic, Peru, Venezuela;
►în Africa şi Orient: Egipt, Israel, Iordania, Maroc, Arabia Saudită, Africa de Sud;
►în Europa: Rusia, Cehia, Ungaria, Polonia şi Turcia. ►ţările din Golf: Kuweit, Bahrein, Qatar, EAU şi
Oman. (care prin indici stau chiar în fruntea emergenţilor)
Spre o lume a marilor puteri (?):
BRICS - Economii emergente ►Brazilia, ►Rusia, ►India, ►China, ►Africa de Sud
Un context mondial in schimbare: BRICS
Efectele "intaririi muschilor" tarilor BRICS sunt deja vizibile, daca avem in vedere preturile in crestere la otel, carbune si alte materii prime, pe masura ce cresc solicitarile tot mai mari ale acestor tari. O influenta speciala, asupra intregului mapamond este exercitata de China: curteaza Rusia pentru a-i livra petrol și gaze, negociaza finantarea unei noi cai ferate in Brazilia pentru a usura transportul de produse agricole pana la porturile de export, pune bazele unei fabrici in Ghana pentru prelucrarea lemnului local, ceea ce va necesita crearea unui mare numar de adevarate orase chinezesti. India ar putea deveni, si ea, o superputere economica globala
BRICS nu mai este un motor de crestere a pietelor emergente. Se reaseaza o
noua ordine a lucrurilor
►Acum, lumea occidentala de afaceri a gasit un potential inlocuitor: TICKS. Ce inseamna TICKS? Taiwan, India, China, Coreea de Sud si Africa de Sud. "Puternice in domeniul tehnologiilor de varf, Taiwan si Coreea de Sud au eliminat din joc Brazilia si Rusia, pentru care esentiale sunt materiile prime", explica Financial Times.
OPECOrganizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) este o organizație internațională alcătuită din: Algeria, Angola, Indonezia, Iran, Irak, Kuwait, Libia, Nigeria, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Venezuela
Indonezia (decembrie 1962; statut de membru discutat)
► Foști Membri: Gabon (membru deplin între 1975 - 1995), Ecuador (membru deplin între 1963 - 1993), și-a exprimat interesul de a reveni în organizație
► Viitori Membri: Norvegia, Bolivia, Mexic, Siria► Sudan (și-a exprimat intenția de a deveni membru)
Evoluţia dezvoltării economice în ţările Africane
►In faţa ţărilor Africane stau multiple probleme. Euforia, după declararea independenţei de pe continentul African, curând s-a schimbat cu dezamăgire. Speranţa că independenţa va da un impuls dezvoltării economice, nu s-a adeverit.
►La începutul sec.XXI continentului African, cu 11% din populaţia globului, îi revenea doar 5% din industria mondială.
Evoluţia dezvoltării economice în ţările Africane
► Din punct de vedere geopolitic, economic şi al civilizaţiei. Africa este divizată în două subregiuni complet diferite:
1. Africa de Nord, fiind nu departe de Orientul Apropiat
2. Africa Subsahariană, ce se află la Sud de Sahara ► Pe continent sînt concentrate majoritatea
ţărilor sărace de pe planetă (32 din 52 de state africane intră în categoria celor mai sărace ţări de pe glob) şi situaţia lor rămâne a fi nefericită
Evoluţia dezvoltării economice în ţările Africane
In pofida fluxului considerabil de mijloace (17% în a. 1970 şi 38% la începutul a. 90), condiţiile de viaţă ale populaţiei africane continuă să se înrăutăţească. Venitul pe cap de locuitor se micşora anual în mediu cu 1,1% din a. 1982 comparativ cu creşterea economică 0,8% a ţărilor în curs de dezvoltare şi 6,4% a ţărilor asiatice. Reducerea PIB pe cap de locuitor în perioada 1980-1992, după estimările experţilor, a constituit 15%. Acest indicator în prezent se află la nivelul a.a. 60, ceea ce semnifică că continentul african în ultimul deceniu a devenit din ce în ce mai sărac.
Evoluţia dezvoltării economice în ţările Africane
► Astfel, în a. 2003 PIB din ţările africane a crescut cu 2,4% comparativ cu a. 2002, au fost înregistrate schimbări de creştere economică în cele mai înapoiate ţări africane, 33 de ţări de pe continent au realizat o creştere de 2-4%.
► 8 ţări africane au depăşit ritmul creşterii economice de 6%. In 19 ţări – 3-6%, în 23 de ţări – la cota 0-3%, au fost fixate 3 cazuri de indicatori economici negativi. Cele mai bune rezultate au fost atinse de ţările mici : Maurichi, Botswana, Vavilent, Lesotho, insulele Seychelles ş.a.
► Putem evidenţia Uganda şi Ghana, unde situaţia economică s-a îmbunătăţit. După estimările experţilor, ritmul de creştere economică ar pute atinge: în Ghana – 4,7%, Cote d’Ivoire – 4-5%, Zimbabwe – 4%, Kenya – 3,6%, Nigeria – 3,5%. Este necesar de menţionat că în 27 de ţări africane ritmul de creştere economică depăşea creşterea populaţiei.
SUBDEZVOLTAREA ECONOMICĂ
Diferite categorizări: ► FMI (asistenţă financiară sau tehnică) - ţări în curs
de industrializare► Banca Mondială (credite) - ţări în curs de dezvoltare
cu venit mediu sau scăzut► ONU (dezvoltarea umană) - ţări mai puţin
dezvoltate
¾ din populaţia globului se află în ţările subdezvoltate. Dependente de ţările dezvoltate pe plan tehnologic, financiar, alimentar. Ţările dezv. sânt dependente de ţările subdezvoltate din perspectiva materiilor prime şi energiei, plus pieţe de desfaceri
Trăsăturile comune:► GDP per capita scăzut► Infrastructura slab dezvoltată► Specializarea îngustă (predomină industr.
extractivă, agricultura primară)► Forţa de muncă necalificată► Coexistenţa mai multor tipuri de economie
(naturală, de piaţă simplă, de piaţă dezv.)► Explozia demografică (creşt populaţiei >
2,5%)► Dependenţa de exterior (credite)► Nivelul de viaţă foarte scăzut
Cauzele subdezvoltării:
Interne:► condiţiile naturale (aşezarea goegrafică, clima, resursele
solului sărace)► factorul uman slab dezvoltat (calificarea, motivaţia, indicii
demografici)► tradiţiile culturale şi religioase ► lipsa unei instituţii administrative eficiente► calamităţi naturale (cutremure, ploi)Externe:► sistemul colonial► deposedarea/ştirbirea bogăţiilor naturale► discriminarea în relaţiile cu alte ţări► datoria externă
Caile de lichidare a subdezvoltării (depind de eforturile proprii): diversificarea economiei modernizarea agriculturii / industriei formarea cadrelor calificate folosirea raţională a resurselor naturale promovarea reformelor adecvate asistenţa financiară şi tehnică externă cooperarea regională
Strategii de dezvoltare spre:► Interior: substituirea importului cu produse
autohtone► Exterior: exportul şi căpătarea mijloacelor
financiare pentru rambursarea datoriilor
ASISTENŢA FINANCIARĂ EXTERNĂ
Definiţie: transfer de resurse financiare atât pe bază concesională (de cedări) cît şi neconcesională, din partea unor state sau organizaţii financiare
Formele:►ajutoare: elemente de favoare şi
gratuitate de minimum 25% din sumă►donaţii►împrumuturi pe termen lung
Factorii ce împiedică rambursarea creditelor: limitarea veniturilor în valută străină
(exporturi reduse) creşterea preţurilor la importurile din
ţările dezvoltate expatrierea veniturilor de societăţile
transnaţionaleSurse de fluxuri:
ţările dezvoltate şi organizaţii financiare băncile particulare: dobândă mai ridicată,
condiţii mai dure (de piaţă)Efectele asistenţei financiare:
amplificator: creşterea economică limitativ: diminuarea resurselor interne în
urma rambursării
Cauzele crizei datoriei externe: ► ţările subdezvoltate au apelat la creditarea
organizaţiilor internaţionale în faza iniţială, însă odată cu reducerea ei, au apelat la bănci particulare.
► Şocurile petroliereEvoluţia datoriei externe: ► 1980 - 750 mlrd USD, 1990 - 1400 mlrd
USD, 2000 - 2200 mlrd USD, 2005 – 3500 mlrd USD
► Cele mai îndatorate ţări: Brazilia - 120 mlrd, Mexic - 110 mlrd, Rusia - 100 mlrd, Polonia - 45 mlrd, Ungaria - 33 mlrd.
Soluţionarea crizei datoriei externe:► anularea datoriilor► reducerea datoriilor de la 30% la 50%► acordarea creditelor la dobânzi mai reduse
Ţări în tranziţie
Direcţii generale ale transformărilor de piaţă
reconstrucţia unor instituţii şi mecanisme proprii economiilor de piaţă
redefinirea rolului statului în economie
privatizarea proprietăţii de stat
Trăsăturile caracteristice a economiilor în tranziţie
Cel mai neaşteptat în perioada de tranziţie a fost căderea economică, care s-a evidenţiat puternic prin:
micşorarea activităţii industriale creşterea şomajului micşorarea venitului real creşterea inflaţiei
Trei categorii principale de modificări
modificări instituţionale şi structurale
dereglementarea economiei şi crearea pieţelor concurenţiale prin măsuri de liberalizare a preţurilor, a cursurilor de schimb, dar şi a comerţului exterior
realizarea macrostabilităţii economice
Modificările economiei prevedeau:
o negociere liberă a preţurilor mărfurilor sau serviciilor pe diferite pieţe
crearea şi protejarea concurenţei restrângerea treptată a rolului statului de
principal agent economic şi a celui de agent unic de coordonare a raporturilor economice
totodată statul trebuie să asigure oferta de bunuri comunitare (educaţie, sănătate, securitate internă)
deschiderea externă a oricărei economii, adâncirea interdependenţelor economice cu ceilalţi actori din economia mondială
Deci: economiile în tranziţie sunt reconstruite prin acţiunea simultană a forţelor pieţei (acţiunea liberă a agenţilor economici), dar şi prin intervenţia statală
În perioada de tranziţie au existat două mari tipuri de
reforme:Perioada 1990-1997 Consensul de la
Washington conţinea sintetic următoarele recomandări de politici economice:
dereglementarea economiei; liberalizarea masivă şi rapidă a preţurilor; disciplină fiscală severă; reformarea cheltuielilor publice şi a sistemului de
impozitare; liberalizarea ratei dobânzii şi a politicii financiare; liberalizarea cursului de schimb; liberalizarea ISC; liberalizarea comerţului exterior; privatizarea rapidă. Toate aceste recomandări sunt de inspiraţie
neoliberală, având ca suport studii şi analize anterioare privind creşterea economic între anii 50 şi 80.
Două mari tipuri de reforme:
(continuare)Perioada 1998 – p/p Consensul
Post-Washington – subliniează necesitatea abordării cu „modestie” a procesului de transformare sistemică din fostele ţări comuniste.
Probleme principale: macrostabilizarea economică impusă de consensul de
la Washington nu asigură stabilitatea producţiei şi a forţei de muncă;
costurile economice şi sociale pot fi devastatoare şi se pot transforma în turbulenţe politice şi sociale;
acest lucru determină o focalizare a atenţiei asupra creşterii economice;
rolul statului în coordonarea procesului de transformare sistemică, dar cu scopul unei optimizări a costurilor acesteia;
realizarea unui echilibru între sursele de finanţare din aceste ţări, ceea ce presupune simultan o consolidare a sistemului bancar şi crearea şi supravegherea pieţelor financiare
Noul consens post-Washington recunoaşte, deci, că este necesară elaborarea unui set mai amplu de instrumente de intervenţie a statului pentru a se realiza creşterea economică, care trebuie corelată cu o creştere a nivelului de trai