TEMA 3: PROFILE ECONOMICO – GEOGRAFICE

ŞI REGIUNILE DE DEZVOLTARE

Harta economică geografică a României reflectă o mare varietate de structuri fizice şi social-economice,

formate într-un proces continuu de consolidare. Retrospectiv aceasta are la bază caracteristicile de afirmare a

neamului românesc.

Mărturiile arheologice confirmă o activitate economică complexă (agricolă, de extracţie a unor

minerale, vânatul), încă din perioada neolitică. Evidente rămân şi mărturiile cu privire la valorificarea

unor resurse naturale încă din paleolitic. Remarcabile sunt atestările unei economii statornice încă din

epocile bronzului şi fierului.

ECONOMIE ÎN TRANZIŢIE

Realităţile contempotrane, caracteristice cumpenei dintre

mileniul al doilea şi al treilea, relevă faptul că România se află,

din punct de vedere economic, la capătul unui ciclu istoric şi la

începutul altuia. Restructurarea economică, în plină desfăşurare

începând din anul 1989, a generat mutaţii fundamentale în

evoluţia industrială agitată, s-au promovat noi strategii menite să

înlocuiască vechea industrie, ineficientă şi neconcurenţială, cu

structuri economice adecvate economiei de piată, cu tipuri de

activităţi al strategiei şi fluxurilor tehnologice capabile să reziste

la măsurile concurenţei externe şi la cerinţele aderări la Uniuea

Europeană.

Economia contemporană de tranziţie poate fi considerată un

important moment de rezistenţă, de redimensionare a valenţelor

social-economice pe care le prezintă spaţiul României.

Este recunoscut faptul că România ocupă unul dintre primele

locuri pe continentul european, sub aspectul potenţialului agri-

col.

Harta economică a României evidenţiază favorabilităţile for-

melor majore fizico-geografice pentru cele mai diversificate ra-

muri ale agriculturii. Spaţiile de câmpie, deal, podiş şi munte

scot în relief un potenţial agricol, la diverse niveluri de valorifi-

care, îndeosebi pentru cultura cerealelor, pomicultură, viticul-

tură, cât şi pentru creşterea animalelor.

Să reţinem în acest context că la sfârşitul anului 2002 terenu-

rile agricole deţineau 14.836,6 mii ha (proprietatea majoritară

privată - 14.288,9 mii ha) din totalul de 23.839,1 mii ha (cât este

suprafaţa ţării noastre)1.

Aceasta înseamnă că, în medie, fiecare cetăţean al ţării beneficiază de

aproximativ 0,670 ha de teren agricol. Mai mult, suprafaţa arabilă a

României este de 9398,5 mii ha (proprietate majoritară privată – 9047,7

mii ha), din care suprafaţă agricolă efectiv irigată 488,1 mii ha

(proprietate majoritară privată – 311,9 mii ha).

România a dispus şi

dispune de un poten-

ţial economic su-

perior cu prioritate,

în spaţiul Europei

Centrale

România dispune de potenţial agricol care depăşeşte cu mult

pe cel al unor ţări puternic dezvoltate economic (S.U.A.,

Canada, Franţa).

Prin asemenea potenţial agricol, România depăşea acum 8–

9 decenii de 4-5 ori producţia Franţei şi de 2-3 ori pe cea a altor

ţări agricole din Europa. Din păcate “astăzi situaţiile sunt inver-

sate2. Se mai păstrează şi astăzi unele priorităţi în domeniul

1 Date extrase din Anuarul statistic al României 2004.

2 România producea în 2002 circa 2309,8 mii tone de grâu (203,8 kg / loc.), în timp ce Franţa înregistra 38011

mii tone (625 kg / loc. – în 2002).

creşterii animalelor, în special ovine şi caprine. Totuşi, numărul

acestora a scăzut faţă de anii anteriori, ajungând în 2002 la

7945 mii capete, fiind totuşi mult sub capacităţile potenţiale

reale. Se remarcă scăderea dramatică a numărului acestora şi

în continuare.

Harta economică relevă bunăoară o realitate înscrisă de un

spaţiu montan (circa 1/3 din teritoriul ţării), care este departe de

a fi considerat valorificat. Acelaşi lucru este pus în evidenţă de

zonele de luncă.

Potenţial natural în

toate formele majore

de relief

Potenţialul natural pe care îl prezintă teritoriul României se

constituie ca o bază trainică pentru cele mai diverse activităţi in-

dustriale – primare şi prelucrătoare.

Nota dominantă a hărţii economice a României contempo-

rane este dată de varietatea şi proporţia teritorială echilibrată a

resurselor materiale şi umane. Grăitoare în acest sens este po-

ziţia economiei energetice sprijinită atât de resursele regenera-

bile cât şi de cele neregenerabile; surse combustibile şi hidrau-

lice de o incontestabilă valoare economică, surse convenţionale

de largi perspective.

Insuficientă pentru cerinţele industriei metalurgice este baza

materiilor prime de metal şi cărbune cocsificabil. Structura

geologică a teritoriului României a favorizat într-adevăr prezenţa

acestor materii prime aproape în fiecare din marile unităţi fizico-

geografice montane, în cantităţi însă modeste. Există în schimb

o bază de materii prime considerabile, ce poate favoriza indus-

tria chimică, sau cel puţin unele din ramurile ei de bază, cum

sunt: industria produselor clorosodice, a acidului sulfuric sau a

îngrăşămintelor.

Resurse considera-

bile pentru ramurile

industriale de bază

Teritoriul României deţine o gamă largă de resurse necesare

industriei materialelor de construcţii, resurse exploatabile în

toate zonele ţării.

România deţine un fond forestier de 6388 mii ha (26,8% din

suprafaţa ţării) ce poate favoriza ramurile competitive ale indus-

triei prelucrării lemnului (mobilă, furnire etc.).

România dispune de un fond natural şi uman inepuizabil

pentru promovarea unei industrii “mici”, artizanale în toate zo-

nele ţării. La baza acestei industrii stă bogata tradiţie româ-

nească în cele mai felurite îndeletniciri.

Industria “mică” are

condiţiile optime

Structurile funciare, tradiţiile zootehnice ale teritoriului Româ-

niei oferă largi posibilităţi de dezvoltare tuturor ramurilor indus-

triei alimentare şi în parte a celei uşoare.

Bază solidă pentru

dezvoltarea indus-

triei alimentare

O cât de sumară retrospectivă istorică atestă un fond

material şi social stabil în toate perioadele istorice, precum şi

mutaţii capabile să menţină un echilibru raţional celor mai

diferite genuri de activităţi.

Retrospectiva

istorică

ECONOMIA DE TIP ANTIC

Un prim tip de economie, poate fi reprezentat de economia

antică specifică perioadei de formare a statului centralizat dac.

Este atestat că unitatea şi trăinicia statului dac se bazau tocmai

pe un stadiu înaintat de valorificare a resurselor naturale (fier,

cupru, argint, aur) şi pe apariţia unor meşteşuguri (podoabe,

monede) despăşite de agricultură.

Economia antică spe-

cifică formării statului

dac centralizat

Agricultura era ocupaţia dominantă, diversificată în cultiva-

rea cerealelor şi creşterea vitelor, în practicarea albinăritului şi

în mod deosebit a viticulturii. Asemenea structuri agricole sunt

întâlnite în toate zonele actuale ale României.

În cadrul numeroaselor cercetări arheologice s-au făcut

multe descoperiri de unelte agricole, cu forme din toate timpu-

rile, de seminţe de cereale, îngropate ca rezerve în hambare,

sau în mod ritual, în morminte. Frecvenţa în spaţiu şi timp a

acestora, constituie dovezi concrete că agricultura s-a practicat

din neolitic şi până astăzi pe întreg teritoriul României, fără în-

trerupere. Creşterea animalelor este cunoscută de circa 6000

ani, începând din Dobrogea, iar cultivarea grânelor de circa

5000 ani. În mileniul al IV-lea î.Hr. se cunoşteau deja două va-

rietăţi de grâu, iar spre sfârşitul acestui mileniu apăruseră râş-

niţele - mărturii în folosirea intensă a cerealelor. La finele neoli-

ticului a apărut plugul de lemn şi odată cu acesta plugăria,

forma cea mai înaintată a agriculturii din acea vreme.

Activităţi agricole

complexe pe întreg

spaţiul românesc

În perioada geto-dacă (sec. al IV-lea î.Hr.) s-a generalizat brăzdarul de

fier la plug, s-au menţinut secerile de bronz, elemente ce confirmă

faptul că populaţia Daciei a dus o viaţă multiseculară de plugari şi

crescători de vite.

În perioada dacică există imaginea unei economii rurale

complexe, cu elemente de meşteşuguri bazate pe valorificarea

resurselor locale. Diversitatea rurală este dată în această pe-

rioadă de activitatea de bază - plugăria, complementată de

cultura viţei de vie, de pomicultură şi albinărit.

Încă din antichitate, întreg spaţiul carpatic şi subcarpatic şi

mai ales câmpia cunoşteau un anumit gen de activitate agri-

colă. Sunt numeroase mărturii care atestă o intensă agricultură

carpatică, mult mai complexă decât păstoritul. Zone ca Grădiş-

tea Muncelului, Băniţa (judeţul Hunedoara), Piatra Craivei (ju-

deţul Alba), Tilişca (judeţul Sibiu), Şirnea (Bran), Bâtca Doam-

nei (judeţul Neamţ), Câineni (Vâlcea), confirmă rolul teraselor

montane carpatice atât pentru aşezări umane, cât şi pentru

activităţi agricole.

Agricultură carpatică

Expresivă în acest sens este şi zona platoului Luncanilor

sau Cetăţeni de pe râul Dâmboviţa. Frecvenţa agroteraselor se

înscrie în mod deosebit în zone compacte din cadrul munţilor

Apuseni, Poiana Ruscă, în depresiunea Haţegului, în munţii

Cibinului, Sebeşului, până în munţii Ciucului, Călimanilor şi

Rodnei.

Amenajări agricole

specifice

Cercetările arheologice, îndeosebi în Ţara Haţegului şi Ţara

Loviştei, atestă existenţa unor canale cu ajutorul cărora, în tim-

pul Daciei romane, se asigura irigarea terenurilor din zonele

apropiate castrelor.

De la marele savant al antichităţii, Junius Moderatus

Columella (savant agronom, în sec. I d.Hr.) ne-a rămas apreci-

erea că dacii erau dintre cei “foarte pricepuţi în agricultură”

(“qvibus dam nationibus frumenti experibus”).

În timpul stăpânirii romane, Dacia a constituit un “grânar” al

Imperiului Roman. S-au găsit dovezi arheologice care atestă că

în timpul migraţiei popoarelor, băştinaşii au practicat agricul-

tura, fără de care nu ar fi putut trăi nici nomazii stăpânitori, nici

localnicii sedentari.

În perioada Daciei romane, populaţia a sporit prin coloniză-

rile făcute de Imperiul roman pentru valorificarea la un nivel su-

perior şi a resurselor minerale şi pădurilor. Autohtonii au primit

în folosinţă pământuri din proprietatea imperiului sub formă de

“ager stipendarius” şi au continuat să populeze Carpaţii şi ţinu-

turile mai depărtate de centrele urbane, în cătune răsfirate, care

“Obştile” - mărturie a

organizării sociale

păstrau formele vechi de organizare în “obşti”. Poziţia

Carpaţilor în faţa marilor migraţii de popoare a favorizat în bună

parte stabilitatea populaţiei dacă şi daco-romană, putând re-

zista în “fortăreaţa naturală” a munţilor tocmai datorită nivelului

de organizare social- economică, reuşind să transmită descen-

denţilor ei limba romanică, tradiţiile, activităţile economice şi o

bogată toponimie. Acest fapt este confirmat şi de termenii din

agricultură care, în marea lor majoritate, sunt de origine latină şi

dacă, de la plantele de cultură şi animalele domestice la unel-

tele şi îndeletnicirile agricole.

Stăpânirea romană a impulsionat dezvoltarea agriculturii.

Sunt cunoscute unelte agricole mai evoluate, apoi soiuri de ce-

reale şi pomi fructiferi de mare productivitate. Dacia Felix a de-

venit grânarul Imperiului roman.

Dacia Felix atestă po-

ziţia geoeconomică a

autohtonilor geto-daci

De reţinut este că structura complexă a plantelor agricole s-

a păstrat neschimbată şi în perioada marilor migraţii, când pă-

mânturile “teritoriilor” romane au continuat să fie cultivate în lo-

turi mai mari de către obştile autohtonilor. Aceştia au coexistat

cu noii veniţi, practicând o agricultură extensivă. O dovadă

concludentă o reprezintă cultura tradiţională prin răzoare,

consemnată la începutul evului mediu în “Terrae Blacorum”.

Agricultură extensivă

Plantele agricole tradiţionale au fost completate abia în se-

colul al XVII-lea cu cultura porumbului şi în secolul al XVIII-lea

cu cultura cartofului. Ambele plante s-au aclimatizat în condiţiile

pedoclimatice carpatice. Prin metode de ameliorare s-au obţi-

nut soiuri potrivite condiţiilor naturale regionale.

Agricultură complexă

specifică populaţiei

sedentare

Plantele agricole din perioada geto-dacică s-au înmulţit, cu-

prinzând, alături de cereale şi plante tehnice, viţa de vie şi po-

mii fructiferi3.

O atestare revelatoare a intensităţii şi densităţii economice

în spaţiul carpatic, dunărean şi pontic este dată de legăturile

economice stabilite între daci şi greci pe de o parte, daci şi ro-

mani pe de altă parte. Întemeierea cetăţilor oraşe pe litoralul

Mării Negre, încă din secolele VII-VI î.Hr., constituie o convin-

gătoare mărturie a unor astfel de realităţi.

Legături economice

cu lumea romanică şi

greacă

Ele sunt confirmate de asemenea de structurile economice,

sociale şi geodemografice îndeaproape cunoscute din timpul

Daciei ocupate de romani, structuri mult amplificate şi diversifi-

cate.

Reţin atenţia îndeosebi activităţile de valorificare a resurse-

lor subsolului, prezente în toate compartimentele Carpaţilor Oc-

cidentali (fier, aur, argint, materialele de construcţii etc.), cu-

noaşterea şi valorificarea resurselor de ape termale, activităţi

economice care au diversificat puternic structura localităţilor ru-

rale,a târgurilor şi oraşelor.

Se dezvoltă drumurile, asigurându-se legătura funcţională

strânsă între toate zonele carpatice, dunărene şi pontice.

Începuturi ale activită-

ţilor nonagricole

În procesul de etnogeneză a românilor se intensifică

ruralismul, agricultura devine ramura dominantă, bazată pe

cultura plantelor şi creşterea animalelor, cunoscute în toate zo-

3 Săpăturile de la Grădiştea Muncelului au identificat pe bază de seminţe, 19 plante cultivatoare: 8 cereale, 2

leguminoase, 5 oleaginoase, 4 plante de grădină sau medicinale. La staţiunea Cetăţeni (pe Dâmboviţa), din sec.

al III-lea î.Hr., până în sec. al III-lea d.Hr., s-au identificat cariopse de orz (Hardeum Sativum jeansen), grâu

comun (Triticum Vulgare), mai puţin ovăzul (Avena sativa). Urmele osteologice de animale: ovine (Ovis), bovine

(Bastaurus L), porcine (Suscrofa L) demonstrează existenţa unei intercondiţionări între cultura plantelor şi

creşterea animalelor (I. Şandru, “Agricultura carpatică - consideraţiuni de geografie istorică”. Comunicare,

Câmpulung Moldovenesc, septembrie 1987).

nele fizico-geografice ale României de astăzi.

ECONOMIA DE TIP FEUDAL

Cultivarea plantelor şi creşterea animalelor se afirmă treptat

în perioada medievală, definind prin caracteristicile lor tipul

economic feudal. În întreaga perioadă feudală, agricultura aco-

perea toate zonele ţării, accentuându-se în zonele colinare şi

carpatice. Iau amploare meşteşugurile, fiind legate în principal

de zonele cunoscute prin materii prime de masă lemnoasă şi

minereuri. Acestea sunt influenţate de o serie de privilegii acor-

date unor oraşe ca: Braşov, Sibiu, Bistriţa. Sunt cunoscute ca

meşteşuguri sau ca industrii activităţile de extracţie a minereu-

rilor (Ghelari- sec. al XIII-lea, munţii Apuseni şi Rodna, Baia de

Aramă - sec. XV-XVII, Moldova Nouă - sec. al XVIII-lea), de

extracţie a sării (Tg. Ocna, Ocnele Mari) de prelucrarea a me-

talelor, a sticlei şi textilelor.

Economie feudală ca-

racteristică ţărilor Eu-

ropei Centrale şi de

Vest

Dovezile documentare arată că în perioada timpurie a dez-

voltării feudalismului au apărut pe teritoriul României “morile de

apă”, exponent agricol de importanţă.

Întemeierea statelor feudale - Ţara Românească, Moldova

şi Transilvania - au contribuit la intensificarea agriculturii, având

drept consecinţe despădurirea a numeroase ţinuturi, modificând

astfel în mod apreciabil peisajul geografic al teritoriului.

Schimbări apreciabile (sec. XVII-XVIII) au produs introduce-

rea unor plante noi: porumbul, cartoful, tutunul şi mai târziu, ra-

piţa şi orezul.

În secolul al XVIII-lea industria îşi lărgeşte ariile spre sud-

vest şi în regiunile nordice.

Începutul muncii in-

dustriale

După anul 1929 agricultura capătă noi dimensiuni, în sensul

extinderii suprafeţelor cultivate şi restrângerea păşunilor în zo-

nele de câmpie.

Începând cu secolul al XIX-lea, datorită posibilităţilor de ex-

port al cerealelor, începe o agricultură de tip capitalist, de pro-

ducţie de cereale-marfă, apar reforme social-agrare ce alter-

nează cu revolte, culminând cu cea din anul 1907.

ECONOMIA DE TIP MODERN

Sfârşitul secolului al XVIII-lea marchează un avans al acti-

vităţii industriale (mult mai timpurii decât în alte ţări din Europa)

pe fondul încă activ al relaţiilor feudale, evidenţiind economia

de tip modern.

Se dau în exploatare importante resurse naturale, în princi-

pal petrol şi cărbune.

Ritmurile de dezvoltare industrială erau sub nivelul potenţi-

alului real al României. Ţara noastră era cunoscută ca o ţară cu

o industrie slab dezvoltată şi agricultură înapoiată, denumită în

literatură “ţară eminamente agricolă”; aproximativ 80% din po-

pulaţie era ocupată în agricultură.

Industria participa cu o pondere foarte redusă la crearea ve-

nitului naţional şi al produsului social: în anul 1913 participa cu

19,6%, iar în 1939 cu 30,8%. Agricultura şi silvicultura nu depă-

şeau 39%.

Poziţia industriei şi

agriculturii la crearea

venitului naţional

Pentru perioada formării statului naţional unitar, reţinem câteva din

sublinierile marelui geograf Emm. de Martonne:

“Să examinăm resursele agricole ale României, comparate cu cele două

state noi (Cehoslovacia şi Iugoslavia) şi cu resursele Franţei. Am ales Franţa,

nu pentru că eu sunt francez, ci pentru că ţara mea este un stat mediu, a cărei

producţie de cereale şi carne satisface aproape în totalitate necesităţile interne.

La noi când recolta este bună, avem aproximativ destul grâu pentru nevoile

noastre. Dacă vedem deci, în România sau într-un alt stat, o producţie mai

mare de cereale în raport cu numărul locuitorilor, constatăm că există un

excedent, iar dacă proporţia este inferioară celei a Franţei, putem spune că

există un deficit”4.

România, după aprecierile lui Emm. de Martonne, dispunea de excedente

formidabile de cereale. Luând în considerare grâul, situaţia se arăta încă şi mai

remarcabilă. Franţa producea 2 quintale/locuitor, Cehoslovacia nici măcar un

quintal, Iugoslavia puţin peste 2 quintale/locuitor, România aproape 4

quintale/locuitor. Excedentul de grâu în România era încă mai mare decât

indica o comparaţie cu Franţa, deoarece ţăranul român nu se hrănea în general

cu grâu, ci mai ales cu fiertură de porumb.

Examinând numărul bovinelor, Emm. de Martonne arăta că Franţa şi

România erau aproape pe acelaşi loc.

Aprecierile marelui

geograf francez Emm.

de Martonne

Referitor la ovine, Franţa nu avea decât 40 de capete/1000 loc., România

avea aproape dublu, în timp ce Iugoslavia avea aproape acelaşi număr şi

Cehoslovacia mult mai puţin.

Comparaţii sugestive

Din punct de vedere a cabalinelor, situaţia României era şi mai favorabilă,

superioară chiar celei a Franţei.

Aceste constatări arătau că noua Românie era într-o situaţie economică nu

foarte diferită de cea veche. Toată lumea - sublinia Emm. de Martone - ştie că

“vechea Românie era o ţară agricolă, al cărui export consta aproape în

întregime din cereale, restul fiind format aproape exclusiv din petrol. Nu există

schimburi notabile. Aceasta poate să mire la prima vedere şi mărturisesc că nici

eu nu aşteptam acest rezultat la calculele mele. El era totuşi de prevăzut şi

explică uşor dacă încercăm controlul geografic al datelor statistice, control

absolut necesar de altfel şi fără de care, datele statistice nu pot fi nici interpre-

tate, nici înţelese”5.

Zonele care compuneau România (vechea Valachie, Mol-

dova, Basarabia, Dobrogea, Transilvania şi o parte din Banat)

erau diferite din punct de vedere fizic şi, prin urmare, din punct

de vedere economic.

Notă distinctă - dispa-

rităţi teritoriale

Complementaritatea funcţională economică dintre principa-

lele provincii istorice dovedeşte că România rămâne una din

grânarele Europei.

În ceea ce priveşte industria, aceasta era relativ puţin dez-

voltată în vechea Românie, deoarece capătă (în această pe-

rioadă) avantaj prin revenirea resurselor din Munţii Apuseni.

Repartizarea geografică a industriei s-a menţinut dispropor-

ţionată.

La nivelul anului 1938 se conturau ca centre ori zone indus-

triale doar câteva grupări de întreprinderi, respectiv: Bucureşti,

Ploieşti, Prahova; Braşov, Sibiu, Mediaş, Turda, Cluj; Hune-

doara; Reşiţa; Arad, Timişoara; Baia Mare, Baia Sprie; Satu

Mare, Oradea; Brăila, Galaţi; Bacău, Piatra Neamţ, Buhuşi.

Principalele grupări

industriale în anul

1938

Centrele din aceste perimetre concentrau circa 72% din

forţa motrice industrială, peste 65% din valoarea producţiei in-

dustriale şi circa 60% din numărul personalului angajat.

Harta economică a ţării releva astfel puternice contraste te-

ritoriale, oraşe lipsite de pulsaţii economice, în principal fără in-

dustrie, sate cu surplus de forţă de muncă şi întinse zone slab

valorificate.

Harta economică a României s-a modificat constant, la ni-

velul principalelor sectoare ale economiei, pe ramuri şi în profil

teritorial, căpătând în cursul ultimelor cinci decenii un pronunţat

grad de complexitate.

Modificări constante

4 Reţine atenţia diagrama alcătuită pentru acea vreme de Emm. de Martone în care arăta că Franţa producea

aproape 4 quintale de cereale pe cap de locuitor, iar România aproape 8, deci dublu; Cehoslovacia depăşea

foarte puţin Franţa, în timp ce Iugoslavia se găsea în uşoară inferioritate. 5 Extrase din Conferinţa “La Nouvelle Roumanie dans une Nouvelle Europe”, Bucureşti, 1921.

Indiferent la care faze ne-am opri, se desprinde ideea că

România a fost şi este o ţară bogată în resurse materiale şi

umane.

UNITATEA ECONOMICĂ A ÎNTREGULUI TERITORIU

Comparaţiile situaţiei economice actuale cu perioadele ante-

rioare, sau compararea cu situaţia altor state ale Europei, atestă

faptul că România dispune de o bază materială corespunzătoare

cerinţelor dezvoltării unei economii naţionale prospere.

Harta economico - geografică a României oferă un tablou

convingător al complexităţii economiei naţionale. Practic, în

structura activităţilor productive de interes naţional regăsim

aproape toate ramurile specifice unei economii stabile.

Economie naţională

complexă

România deţine, fără îndoială, potenţialităţi încă departe de a

fi valorificate.

Complementaritatea spaţial-funcţională fundamentează uni-

tatea economică a întreg teritoriului României. Asemenea uni-

tate vine dintr-un trecut îndepărtat prin intermediul îndeletnicirilor

specifice, dar cu trainice trăsături comune, o unitate economică,

ca o verigă într-un lanţ, care a cimentat unitatea etnică a Româ-

niei pe un suport indestructibil de unitate teritorială.

Relaţii: unitate eco-

nomică - unitate et-

nică

Harta raporturilor dintre resurse, grad de valorificare şi con-

sum dezvăluie efectele manifestărilor de hipertrofie, dar mai ales

a hipotrofiei unora dintre ramurile industriale.

„Jocul” centralizării industriale excesive în perioada comu-

nistă şi cel al descentralizării convulsive în perioada

postcomunistă, generează deja disparităţi teritoriale alarmante.

O politică regională corespunzătoare devine o cerinţă contempo-

rană prioritară. Există o bază social-economică, cu toate atribu-

tele revitalizării.

Elementele pozitive acumulate în perioada de tranziţie, cu

toată sinuozitatea lor constituie repere convingătoare de

adaptare a României la procesul de creare a unei economii de

piaţă moderne, competitive şi dinamice.

De remarcat în acest concept avansul procesului de

privatizare în toate sectoarele economiei naţionale.

Ponderea sectorlui privat în valoarea adăugată brută în

principalele ramuri din 2002, de 98,8% în agricultură, 78,6% în

industrie, 68,1% în servicii şi 100% în construcţii. Efectele

directe ale perioadei de tranziţie se regăsesc expresiv în

evoluţia produsului intern brut care în perioada 2001-2002

înregistra cea mai înaltă creştere în raport cu alte ţări din Europa

Centrală şi de Est.

Se preconizează astfel angajarea economiei României pe

traiectoria dezvoltării durabile.

Harta economică a României contemporane dă expresie vi-

brantă creativităţii poporului român, puterii lui şi înaintaţilor lui de

a pune în valoare, încă din timpul “Daciei Felix”, comorile şi roa-

dele pământului autohton, pământului pe care a sălăşluit fără

întrerupere.

Încercând să descifrăm harta economică contemporană,

cunoscându-i însuşirile favorabile şi nu mai puţin dificultăţile pe

care le-a traversat în ultimele două decenii, nutrim încrederea în

realităţile obiective care vor asigura României una din poziţiile

cele mai stabile şi solide în cadrul structurilor noii Europe.

ROMÂNIA – PROFILE REGIONALE

Practica geografică a implicat dintotdeauna problematica disparităţilor social-economice existente în profilele teritoriale, având ca scop prioritar diminuarea diferenţelor de dezvoltare între marile unităţi fizice sau administrativo-istorice ale ţării.

În perioada contemporană, condiţiile economiei de piaţă şi cerinţelor şi cerinţelor adaptării la experienţa ţărilor din U.E. s-au reorganizat unităţi teritoriale ce pot constitui baza temeinică pentru elaborarea şi implementarea strategiilor de dezvoltare regionale permiţând utilizarea mai eficientă a resurselor materiale, umane şi financiare.

CRITERII DE DEFINIRE A REGIUNILOR

Introducerea sistemului economic de piaţă impune în mod obiectiv

promovarea unei politici economice regionale, care include o dinamică clară,

bazată în principal pe productivitate competiţie, performanţă naţională şi

internaţională şi binenţeles pe un cadru teritorial corespunzător strategiilor

de implantare şi evaluare preconizate de politica naţională de dezvoltare

regională.

Definirea unităţilor taxonomice cu caracter integrant fizico-geografic şi

economico-geografic a preocupat geografia românească din primele ei

începuturi de afirmare modernă. În anul 1930 Geogrge Vâlsan defineşte

structuri ierarhizate de ţinuturi individualizate sub denumirea de „regiune

naturală” iar mai târziu (1931) sub denumirea de „complex natural” . În anul

1964 Vintilă Mihăilescu defineşte unitatea de „regiune geografică”distinsă

prin frecvenţa elemntelor naturale şi sociale, prin legături şi limite asociate

teritorial.

Petre Coteţ distinge unităţi geografice integrante reprezentând un

complex de elemente naturale şi social-economice sub denumirea de

„înveliş geografic”.

Grigore Posea încearcă definirea unor unităţi taxonomice în funcţie de

mediu geografic global, adică totalitatea „elementelor fizico-geografice şi de

factură antropică” denumite „peisaj geografic complex”.

Alexandru Roşu şi Irina Ungureanu fundamentează, prin lucrări publicate

în anul 1977, conţinutul naţiunilor de „geosistem, peisaj, mediu” distingând

ansambluri spaţio-temporale ale factorilor naturali (biotici şi abiotici) şi a

celor creaţi de activităţi umane.

Ion Donisă introduce unitatea integrală specifică geografiei sub denumirea

de socio-sistem.

Literatura geografică românească abundă într-o serie de alte definiri

încercându-se a se evidenţia, în speţă, aspectele de „omogenitate”,

„interdependenţă”, „diferenţieri teritoriale”, „complexitate”, „integralitate”,

„azonalitate”, „specializare”, „organizare economică” ş.a. Amintim, în acest

context, contribuţiile geografilor T. Morariu şi Valeria Velcea (1971, 1979), L.

Badea (1979), I. Popovici, Carmen Petrescu (1966), N. Stern (1964), M.

Iancu (1974).

Experienţă geografică

Contribuţii ale

geografilor

În cercetările ştiinţifice geografice, s-a încercat de asemenea, pe baza

aprecierilor unor complementarităţi social-economice ale judeţelor, o

grupare în ceea ce s-au numit zone funcţionale ale teritoriului României, în

scopul definirii unui concept de dezvoltare regională ca bază a unei politici

regionale (Vasile Cucu – 1980).

A fost o primă etapă care a favorizat structurarea unor regiuni de

dezvoltare prin gruparea judeţelor cu profiluri funcţionale complementare,

respectiv prin similarităţile lor social-economice6.

O asemenea grupare a fost larg prezentată în geografia românească, prin

Tratatul de Geografie, vol. II (1984). Capitolul XI din această lucrare este

intitulat „Gruparea judeţelor după criterii de similaritate social- economică”,

argumentându-se totodată că „în realizarea obiectivelor politicii de

dezvoltare în profil teritorial, rolul de bază revine unităţilor administrative,

respectiv judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor”.

Tratatul de Geografie

În lucrarea „România – prezentare geografică”7 (1987) s-a încercat o fundamentare a acestui

concept de „grupare după similaritate social-economică”, pornind de la complexitatea

trărăturilor geografice ale fiecărui judeţ, acordând un rol deosebit grupărilor umane şi

economice.

În manualul de Geografie Economică a României8 luând ca bază caracteristicile marilor

domenii social-economice ale României şi în special rolul marelui bloc Carpatic precum şi

gradul de similaritate social-economică a judeţelor, sau delimitat grupările:

1. Gruparea pericarpatică sudică-danubiană (judeţele Prahova, Argeş, Vâlcea, Gorj,

Giurgiu, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman)

O primă grupare a

judeţelor pe criterii de

similaritate social-

economică

2. Gruparea carpatică şi pericarpatică sud-vestică banatică (judeţele Caraş-Severin,

Hunedoara, Timiş, Arad)

3. Gruparea carpatică şi pericarpatică nord vestică, Crişano-Maramureşană (judeţele

Bihor, Maramureş, Satu-Mare şi Sălaj)

4. Gruparea pericarpatică estică, moldavă (judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ,

Suceava, Vaslui)

5. Gruparea pericarpatică sud-estică pontică (judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi,

Ialomiţa, Tulcea, Vrancea, Călăraşi)

6. Gruparea Marii depresiuni intracarpatice a Transilvaniei (judeţele Alba, Bistriţa

Năsăud, Braşov, Cluj, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu)

7. Gruparea metropolitană Bucureşti

Aceste profiluri regionale au fost reluate, cu mici modificări şi în lucrarea

"România - Geografie Umană şi Economică9"

S-a acumulat o experienţă favorizantă adoptării unor unităţi de structură

teritorială comparabile implementării şi evaluării politicii naţionale de

dezvoltare, respectiv Regiunile de Dezvoltare.

S-au delimitat 8 Regiuni de Dezvoltare prin care se urmăresc problemele

pur social-economice, neavând &&& , politică, religioasă sau etnică.

CARACTERISTICI DE BAZĂ ALE REGIUNILOR DE DEZVOLTARE

Regiunile de dezvoltare grupează judeţele actuale ale României

după criterii profile şi structuri socio-economice, în 8 unităţi.

Regiunea Judeţele Regiunea Judeţele

Nord-Est

Bacău Botoşani Iaşi Neamţ Suceava Vaslui

Vest

Arad Caraş-Severin Hunedoara Timiş

6 Similaritatea economică a grupărilor delimitate rezultă, în principal, din asocierea şi comparabilitatea

diverselor ramuri ale economiei existente, precum şi din aprecierile asupra valenţelor potenţiale şi favorabilităţilor pe care le prezintă teritoriile judeţelor sau grupărilor de judeţe pentru amplificarea sau activizarea altor producţii. 7 Vasile S. Cucu, Ioan Şandru

8 Vasile S. Cucu (1996)

9 Vasile S. Cucu (1999)

Regiunea Judeţele Regiunea Judeţele

Sud-Est

Brăila Buzău Constanta Galaţi Tulcea Vrancea

Nord-Vest

Bihor Bistriţa-Năsăud Cluj Maramureş Satu-Mare Sălaj

Sud Muntenia

Argeş Călăraşi Giurgiu Dâmboviţa Prahova Teleorman Ialomiţa

Centru

Alba Braşov Covasna Harghita Mureş Sibiu

Sud-Vest Oltenia

Dolj Gorj Mehedinţi Olt Vâlcea

Bucureşti Municipiul Bucureşti Ilfov

Poziţia şi unitatea teritorială a acestor regiuni este pe

deplin justificate, prin similaritatea social-economice a judeţelor.

Structurarea teritorială cu profil economic într-un număr

relativ redus de regiuni formate din judeţe cu profiluri

funcţionale complementare oferă posibilitatea identificării

problemelor teritoriale care, de regulă, nu se delimitează în

cadrul unui singur judeţ ele formând adeseori arii interjudeţene.

Avem în vedere în primul rând sesizarea disparităţilor teritoriale

identificate prin ceea ce s-au numit „zone defavorizate”.

O asemenea grupare oferă totodată utilizare eficientă a

indicatorilor agregaţi ai dezvoltării, asigurării unei ierarhii a

judeţelor în funcţie de indicele global al dezvoltării.

DIMENSIONĂRI TERITORIALE

În ansamblul lor, regiunile de dezvoltare înscriu valori apropiate din

punct de vedere al delimitărilor teritoriale şi al componenţelor

administrativ-teritoriale.

La nivelul anului 2002 suprafa medie pentru cele 8 regiuni era de

29799 Kmp. Valorile oscilau între 1821Kmp, pentru regiunea Bucureşti,

29212 Kmp penru regiunea Sud-Vest Oltenia şi 36849 Kmp pentru

regiune Nord-Est.

Suprafaţa medie

Medie de apartenenţă a populaţiei era de 2.807.253 loocuitori,

regiunea cu cel mai mare număr de locuitori fiind Regiune Nord-Estică

(3.813.123 locuitori), iar cu cel mai mic număr de locuitori, Regiunea

Vestică (2.046.499 locuitori).

Sub aspectul grupării judeţelor se remercă Regiunea Sud-

Muntenia, care este compusă din 7 judeţe, urmată de Regiune Nord-

Est, Sud-Est, Nord-Vest, Centru care sunt alcătuite din câte 6 judeţe

fiecare, apoi regiune de Dud-Vest Oltenia cu 5 Judeţe şi Vest cu 4

judeţe. Încărcătura urbană este deosebit de semnificativă rezultată din

numărul oraşelor, populaţia urbană şi mai ales răspândirea geografică a

oraşelor. El mai mare număr de oraşe îl prezintă regiunea Centru cu 50

oraşe, urmată de Sud-Munenia cu 43 oraşe, restul regiunilor deţin câte

32-36 oraşe.

Poziţia faţă de

media numărului

populaţiei

Media de cuprindere a satelor este de 16396 sate. Cel mai mare

număr de sate îl deţine Regiunea Nord-Est cu 2445 sate. Cel mai mic

număr de sate îl deţin Regiunile Bucureşti (103 sate) şi respectiv

Regiunea Vest (1376 sate). Restul regiunilor deţin câte 1823 sate

(Nord-Vest şi Centru), 2080 sate Regiune Sud-Vest Oltenia, 2030 sate

Regiunea Sud- Muntenia şi 1455 sate Regiunea Sud-Est.

sate

Sub aspectul mediilor la nivelul regiunilor, valorile componentelor

teritoriale par echilibrate. Nu acelaşi lucru se poate spune de repartiţia

unora dintre aceste în profil teritorial al regiunilor. Semnificaţia de altfel,

primordială, pentru definirea funcţionalităţii regionale este dată de

caracteristicile sistemelor urbane. Din acest punct de vedere situaţia

diferă, adeseori contrastant de la o regiune la alta. Suficient este să

urmărim repartiţia geografică a diverselor categorii de oraşe din cadrul

regiunilor.

În cadrul regiunii de Nord-Est, mare majoritate a oraşelor se

situează în zonele de contact subcarpatic –Culoarul Siretului sau

contactul de tip subcarpatic, obcine – podiş. Din nord de la oraşul Siret

se înscrie aproape perfect un aliniament urban structurat de Rădăuţi,

Solca, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Bicaz,

Moineşti-Comăneşti-Dărmăneşti-Tg. Ocna-Slanic. Este un aliniament

format, în general, din oraşe mici cu profil economic puţin diversificat.

Această linie urbană este aparent dublată de poziţia oraşelor: Paşcani,

Tg. Neamţ, Piatra Neamţ, Oneşti-oraşe cu profil economic mult mai

diversificat.

În Regiunea Sud-Est poziţia geografică a oraşelor este marcată în

principal de un grad accentuat de „nuclearizare” în funcţie de

favorabilităţi clasice-drumuri comerciale, surse ale subsolului, staţiuni

balneoclimaterice, etc. Exemplu major îl constituie poziţia oraşelor din

Pod. Dobrogei sau Subcarpaţii Curburii, oraşele Adjud, Panciu,

Mărăşeşi, Focşani, Odobeşti, o dispersie nesemnificativă este Câmpiei

Brăilei şi mai ales Bărăganului.

Predominanţa oraşelor mici (de regulă cu valabilitate redusă)

caracterizează unele judeţe din Regiunea Sud-Muntenia. Exemplu

judeţele: Giurgiu, Călăraşi, Teleorman. Aspecte simulare se regăses în

cadrul Regiunii de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia.

Oraşe

Restul regiunilor de dezvoltare prezintă un echilibru regional

apropiat formând un cadru adecvat în aplicarea unor strategii

modelatoare. O expresie convingătoare a rolului pe care îl au oraşele

este dată de raporturile dintre populaţia urbană şi cea rurală.

La nivelul regiunilor situaţia relaţiilor cantitative dintre populaţia

urbană se prezintă în felul următor:

Raporturile rural-urbane sub aspectul poderilor populaţiei celor

două medii scot în evidenţă situaţii contrastante. Regiuni ca cele din

Vest, Centru, Sud-Est se plasează la un nivel mult superior faţă de

celelalte, respectiv: Nord-Est, Sud-Muntenia şi Sud-Vest-Oltenia.

Regiunile Nord-Est, Sud-Muntenia şi Sud-Vest Oltenia

înregistrează cel mai înalt grad de ruralitate.

Raportul urban-rural

PROFIL ECONOMIC

1. Agricol şi silvic

Sub aspectul economc, regiunile de dezvoltare marchează

deosebiri semnificative atât sub aspectul potenţialului material, gradului

de valorificare cât mai ales sub aspectul mutaţiilor survenite în ultimii

ani (1990-2002).

Este de remarcat că la organizarea administrativ teritorială din anul

1968, preocuparea permanentă în delimitarea judeţelor viza asigurarea

unei baze economice corespunzătoare pentru fiecare judeţ, indiferent

de poziţie. În acest sens constată ca poziţie faptul că fiecare regiune

are în componenţa ei judeţe cu bază favorabilă agriculturii intensive şi

totodată favorabilă diversificării ramurilor de producţie. Principalii

indicatori ai modului de folosinţă ai ternului ne oferă o imagine

Baza economică

comparativă convingătoare. Principalii indicatori ai mdului de folosinţa

ai fondului funciar:

Sprafaţa arabilă necesară unei agriculturi competitive este foarte

apropiată de la o regiune la alta. Valorile oscilează între 1963353 ha în

regiunea Sud-Muntenia, 109353 ha în regiunea Bucureşti şi respectiv

1009684 ha în regiunee Nord-Vest Oltenia. Se evidenSprafaţa arabilă

necesară unei agriculturi competitive este foarte apropiată de la o

regiune la alta. Valorile oscilează între 1963353 ha în regiunea Sud-

Muntenia, 109353 ha în regiunea Bucureşti şi respectiv 1009684 ha în

regiunee Nord-Vest Oltenia. Se evidenţiază favorabilităţile pentru

creşterea animalelor marcate de suprafeţe considerabile de păşuni şi

fâneţe. Valorile maxime sunt specifice regiunilor: Centru cu 1140610

ha, urmată de Nord-Vest cu 1008656 ha. Mai puţin favorabilă acestor

ocupaţii este regiunea Sud-Muntenia cu doar 128641 ha păşuni şi

fâneţe şi în oarecare măsură regiunea Sud-Vest Oltenia cu 466982 ha.

În domeniul viilor şi livezilor se remarcă îndeosebi regiunile: Sud-Est,

Sud- Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, mai puţin regiunile: Centru,

Nord-Vest şi Nord-Est.

Există deci premise favorabile pentru o agricultură eficienta

competitivă care plasa în trecut România printre primele locuri în

Europa. Este de remarcat poziţia regiunii Sud-Est care situează pe

primul loc în ţară în ceea ce priveşte suprafaţa viilor pe rod.

Agricultura românească a oferit şi mai oferă încă suficiente resurse

pentru o industrie modernă în toate regiunile de dezvoltare. Există un

potenţial variat pentru producţii de carne, preparate din carne, uleiuri

comestibile, lapte de consum, brânzeturi, zahăr, etc.

Rolul agriculturii

Multe din regiuni cu profil agricol şi potenţial agricol ridicat nu

dispun de capacităţi corespunzătoare de prelucrare a produselor

agricole (regiuniea Sud-Est şi regiunea Sud-Vest-Oltenia). În alte

regiuni (Centru) potenţialul agricol la dimensiunile regiunii este mai

redus decât media naţională (suprafaţa agricolă doar 57,6% din

suprafaţa totală a regiunii). Se remarcă prin potenţialul silvic (36,4%)

constituind totodată zona cea mai importantă de aprovizionare cu lemn

de brad din ţară. Din păcate cu toate favorabilităţile prezente eficienţa

agricolă este sub limitele convenabile.

Aceleaşi condiţii naturale, aceiaşi oameni şi totuşi siscrepanţele s-

au adâncit constant. Evident, aici intevine rolul strategiilor adoptate în

intervalul anilor 1990-2002. Asemenea comparaţii ne oferă prilejul de a

constata favorabilităţile reale de la nivelul fiecărei regiuni în parte.

Industria

1. Baza energetică

Similarităţile reale de la nivelul judeţelor ce compun diversele

regiuni evidenţiază un element specific spaţiului românesc al

economiei industriale-respectiv existenţa potenţiale a unei baze

energetice productive. Aproape fiecare regiune dispune de un gen sau

altul de resurse energetice necesare diverselor ramuri şi confortului

uman. În primul rând avem în vedere prezenţa resurselor de cărbune,

petrol şi gaze naturale, resursele hidroenergetice şi nucleare.

Diversitatea

resurselor energetice

Pornind de la valorile anului 2002 producţiile la principalele

resurse energetice se prezintă Într-o evoluţie impusă de nivelul de

dezvoltare a industriei energetice naţionale, cu oscilaţii ale producţiilor

la principalele produse de extracţie.

Regiunea Nord-Est dispune de rezerve modeste-locul principal îl

deţin petrolul şi cărbunele.

Regiunea Centru dispune ca resurse de gaze naturale. Regiunea

Petrolul şi gazele

naturale

Sud-Vest Oltenia este avantajată de prezenţa unei game mai bogate

de resurse energetice de cărbune, gaze naturale şi ţiţei.

Regiunile Sud-Muntenia şi Nord-Vest ocupă o poziţie intermediară

prin producţiile celor trei surse energetice. Pe baza acestor resurse a

fost posibilă construirea unor termocentrale de mari capacităti

Bârzeşti, Comăneşti în regiuneaNord-Est, Constanţa, Brăila, Ovidiu, în

regiunile Sud-Est, Brazi, Doiceşti în regiunea Sud-Muntenia, Turceni,

Rogojelu în regiunea Sud-Vest Oltenia, Mintia-Deva regiunea Vest,

Bucureşti ş.a.

Cărbunele

La resursele combustibile se adaugă resursele energetice şi

apelor înterioare, care au favorizat construcţia unor importante sisteme

hidroenergetice cum sunt: Porţile de Fier I şi II (regiunea Sud-Vest

Oltenia), Vidraru(regiunea Sud –Muntenia), Bistriţa – Bicaz (regiunea

Nord-Est), Siriu (regiune Sud-Est), Ciunget (regiunea Sud-Muntenia).

Remarcabilă este poziţia centralei atomo-elecrice de la Cernavodă

(regiunea Sud-Est).

Hidroenergie

Energie nucleară

2. Industrii performante

Structura geologică a teritoriului României a favorizat prezenţa

unei deosebit de diversificate game de resurse ale subsolului în

cantităţi mai mult sau mai puţin apreciabile. Există o bază de materii

prime ce poate favoriza dezvoltarea în anumite regiuni a unei

puternice industrii chimice sau cel puţin a unora din ramurile ei de

bază (îngrăşăminte chimice, produse clorosodice, acid sulfuric ş.a.)

Este cunoscut că România deţine un loc prioritar faţă de alte ţări

ale Europei în ceea ce priveşte resursele de sare (Govora- în Sud-

Vest Oltenia, iarîn regiunea Nord – Vest Ocna Mureş şi Turda)

Capacităţi industriale

specifice

Subsolul României deţine importante resurse de minereuri

neferoase: cupru, plumb, zinc, merale auro-argintifere care au

favorizat primele exploatări de acest gen din Europa. Sunt resurse de

care pot beneficia în interes naţional şi echilibru regional, regiuni ca

acelea din Vest, Nord-Vest şi Centru.

Neferoase

Teritoriul României deţine o gamă largă de resurse necesare

industriei materialelor de construcţii, surse care se găsesc din

abundenţă în toate regiunile de dezvoltare. Unele dintre ele „conservă”

încă importante obiective industriale pentru producerea cimentului,

carbocimentrului şi lianţilor. Se remarcă în acest sens îndeosebi

judeţele ce cuprind zone montane din cadrul regiunilor: Nord-Est

(Taşca - Bicaz), Sud-Muntenia (Câmpulung, Fieni, Comarnic), Sud-Est

(Mahmudia), Sud-Vest Oltenia (Bârseşti). Existenţa materialelor de

construcţii oferă o bază solidă dezvoltării industriei mici şi mijlocii în

toate regiunile de dezvoltare.

Primele locuri sunt deţinute de regiunile Sud-Muntenia, prin

obiectivele menţinute încă în judeţele Argeş şi dâmboviţa şi în Sud-Est

prin poziţia judeţului Constanţa.

În rândul industriilor performante, în cadrul regiunilor de

dezvoltare, se înscrie industria prelucrării lemnului. Este cunoscut că

România deţine încă un fond forestier, adică cca. 26,7% din suprafaţa

ţării. Asemenea fond forestier asociat cu calităţile creatoare ale

românului, a favorizat dezvoltarea încă din vremuri mult anterioare

economiei de piaţă, ramuri competitive de prelucrare a lemnului în

special de mobilă, furnire şi cherestea. Asemenea „nuclee” de

prelucrare se regăsesc în toate regiunile de dezvoltare a ţării. Ca şi

rsursele materialelor de construcţie, resursele forestiere pot asigura o

bază competitivă pe plen internaţional a industriei mici şi mijlocii.

Prelucrarea lemnului

Este de remarcat că România producea în 2002 divers mobilier de

valoare competitivă. Pe primele locuri în această valoare se

încadrează regiunile de dezvoltare Nord-Vest, urmată de regiunea de

Centru şi regiunea de Nord-Est.

Prezenţa profilelor economice schiţate la nivelul regiunilor de

dezvoltare oferă imaginea mutaţiilor constante la nivelul prncipalelor

sectoare ale economiei în condiţiile nefavorabile a ceea ce se numeşte

„perioadă de tranzit”.

Indiferent de efectele temporare se degaja, cu prisosinţă ideea că

România a fost şi este o ţară bogată în resurse materiale şi umane,

deţinând în anumite perioade ale vremii poziţii economice competitive.

UNELE CARACTERISTICI ALE REGIUNILOR DE DEZVOLTARE

1. REGIUNEA NORD-EST

1

2

34

5

6

7

8

Suceava

SUCEAVABOTOŞANI

IAŞI

PIATRA NEAMŢ

BACĂU

Botoşani

Iaşi

Neamţ

Bacău

Vaslui

VASLUI

Bacău

1

Regiunea Nord-Est cuprinde judeţele Botoşani, Suceava, Iaşi,

Neamţ, Bacău şi Vaslui. Prin poziţia lor cele şase judeţe se suprapun,

în cea mai mare parte, pe vechile provincii istorice ale României –

Moldova şi Bucovina.

Totodată, ele se încadrează pregnant în spaţiul Marelui Bloc

Carpatic, poziţie care a influenţat în mare măsură individualizarea

fiecăruia dintre judeţele respective.

Într-adevăr, Regiunea Nord-Est dispune de un relief variat

montan carpatic, subcarpatic şi de podiş desfăşurat în trepte, de la

vest către est Carpaţii Orientali, Subcarpaţii şi Podişul Moldovei.

Judeţele: Bacău,

Botoşani, Iaşi,

Neamţ, Suceava,

Vaslui.

Suprafaţa: 36.850 km2

(15,46% din suprafaţa

României).

Populaţia

(2002) 3.813.123

Sudura organică a

Marelui Bloc Carpatic

În ansamblu, Subcarpaţii, Culoarul Siretului şi Podişul Moldovei

au asigurat din vechime posibilitatea organizării unei reţele de căi de

comunicaţie, atât pe direcţia vest-est (peste Şaua Bucecea, Şaua

Ruginoasa), cât şi pe direcţia nord-sud (pe văile consecvente - Siret şi

Prut).

Reţeaua hidrografică din zona montană dispune de un potenţial

energetic relativ ridicat, pus în valoare la Stejaru şi în aval pe Bistriţa

până la confluenţa cu Siretul (450 MW).

Varietatea resurselor subsolului, cum sunt petrolul (exploatat în

bazinele râurilor Trotuş, Oituz şi Slănic), cărbunele brun (exploatat în

Depresiunea Comăneşti), gazele naturale în perimetrele petrolifere din

judeţele Bacău – Tazlău, Oituz şi Neamţ - Roman), a asigurat

dezvoltarea industriei energetice, bazată pe prelucrarea acestora în

termocentrale (Borzeşti - 665 MW, Comăneşti - 25 MW) şi rafinării

(Dărmăneşti şi Oneşti).

Regiunea dispune de bogate resurse de:

- mangan (Dadu, Ciocăneşti-Oarţa, Vatra Dornei, Iacobeni, Şaru

Dornei, Broşteni – judeţul Suceava);

- sulfuri polimetalice (Cârlibaba, Fundu Moldovei, Valea Corbului,

Gemenea, Leşu Ursului – judeţul Suceava);

- ape minerale carbogazoase (Neagra Şarului, Şaru Dornei, Vatra

Dornei, Poiana Negrii, Dorna Cândreni, Poiana Stampei, Coşna,

Dornişoara – judeţul Suceava, Oglinzi, Băltăţeşti – judeţul Neamţ);

- ape minerale sulfuroase şi feruginoase (Strunga, Nicolina Iaşi –

judeţul Iaşi, Brânceni, Murgeşti, Pungeşti, Gura Morii – judeţul vaslui,

Băile Slănic, Moineşti, Târgu Ocna, Poiana Sărată, Sărata Bacău –

judeţul Bacău);

- materiale de construcţii:

-calcare: Pojorâta, Câmpulung Moldovenesc, Botuş – judeţul

Suceava, Bicaz Chei – judeţul Neamţ, Bărbăteşti, Costeşti, îpatele,

Păun, Schitu Duca, Deleni, Strunga – judeţul Iaşi, Darabani,

Ştefăneşti, Lipiceni – judeţul Botoşani, Doftana, Măgura, Călugăra –

judeţul Bacău.

- gresii: Tarcău – judeţul Neamţ, Coşula, Tudora, Hudeşti-judeţul

Botoşani, Ghimeş, Făget, zona Slănic Moldova – judeţul Bacău, Solca

Păltinoasa – judeţul Iaşi.

- gipsuri: Miorcani, Darabani – judeţul Botoşani, Perchiu Oneşti:

judeţul Bacău

- nisipuri: Miorcani, Hudeşti – judeţul Botoşani, Lespezi – judeţul Iaşi,

Cornăţel, Urecheşti, Gârleni, Orbeni – judeţul Bacău.

Regiunea Nord-Est dispune, de asemenea de importante resurse

de sare (Cacica, Târgu Ocna, Moineşti, Sărata) şi sulf (Calimani).

Industria prelucrătoare este mai evidentă în judeţele Bacău,

Neamţ şi Suceava, unde formează diferite tipuri de concentrări

industriale, cum sunt cele din văile Bistriţa şi Trotuş, profilate pe

industria chimică (Săvineşti, Oneşti, Borzeşti, Roznov), pe industria

materialelor de construcţii (Bicaz - ciment, azbociment, Roman

prefabricate din beton) şi a lemnului (Vatra Dornei - cherestea,

Comăneşti, Bacău) şi mobilei. În partea de est a regiunii, industria

prelucrătoare este mai slab dezvoltată, excepţie făcând oraşul Iaşi

(metalurgie, chimică, materiale de construcţie, lemn), aici

predominând economia agricolă (judeţele Botoşani, Iaşi şi Vaslui).

Industrii

Agricultura s-a dezvoltat cu precădere în Podişul Moldovei şi în

Subcarpaţi, unde condiţiile pedoclimatice (temperatura media anuală

de 8°C, soluri din categoria molisoluri şi argiluvisoluri) au favorizat

cultura cerealelor (porumb, grâu), a plantelor tehnice (sfecla de zahăr,

in), a viţei de vie (podgoria Cotnari - Iaşi - Huşi) şi a pomilor fructiferi

(bazinele pomicole Fălticeni - Rădăşeni, Deleni - Cotnari, Comarna -

Răducăneni şi Bălţăteşti). Terenurile arabile aparţin în proporţie de

89% proprietăţii private, ferme familiale de mici dimensiuni (1 – 3

ha/fermă). Piscicultura s-a dezvoltat cu precădere în Câmpia

Moldovei, deoarece substratul argilo- marnos, a favorizat formarea

iazurilor (Dracşani - pe râul Sitna, Podul Iloaiei, Ciurbeşti etc.).

Regiunea Nord-Est deţinea în anul 2000 locul I la sfecla de zahăr,

locul II la cartof i şi legume şi respectiv locul III pentru producţia de

struguri, adică 14,7% din producţia de struguri şi 15% din producţia de

fructe pe ţară.

Deţinea în anul 2002, de asemenea, primul loc între regiunile ţării

privind numărul de animale la 100 de hectare, respectiv 31,5 capete

bovine, 72,5 capete ovine şi caprine. Deţine în acest fel locul I la

producţia de lapte şi locul II la producţia de lână. Deşi este deficitară la

densitatea căilor ferate , se remarcă prin densitarea căilor rutiere.

Suprafaţa agricolă:

3.684.983 ha (25,4%

din totalul ţării)

Suprafaţa arabilă:

1.355.378 ha (14,4%

din suprafaţa agricolă)

Prelucrarea produselor agricole se realizează în cadrul unor Posibilităţi agricole

întreprinderi ale industriei alimentare (de la Bucecea, Paşcani, Sascut

- zahăr, Iaşi - ulei, Câmpulung, Vatra Dornei - produse lactate) şi

textile (la Iaşi, Suceava, Botoşani, Bacău).

Principalele centre polarizatoare ale regiunii sunt: Iaşi (fostă

capitală a Ţării Moldovei, actual centru industrial, cultural, ştiinţific,

administrativ şi nod feroviar), Bacău (centru industrial, cultural), Piatra

Neamţ, Suceava, Roman, Bârlad şi Vaslui.

Regiunea Nord-Estică se remarcă printr-un fond turistic este

bogat şi destul de variat şi este reprezentat prin: Cheile Bicazului,

peisaje alpestre (munţii Ceahlău, Rarău), mânăstirile cu fresce

exterioare (Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa), cetăţile feudale (Suceava şi

Târgu Neamţ), staţiunile balneoclimaterice Vatra Dornei, Slănic

Moldova.

Regiunea Nord-Estică se remarcă printr-o serie de puncte tari ,

precum:

- existenţa unei infrastructuri minimale în regiunea care poate să

constituie punctul de plecare pentru extindere şi modernizare –

densitate de drumuri (36,2% / 100 Km²), superior mediei naţionale; trei

aeroporturi, platforme industriale, infrastructură de cercetare-

dezvoltare, trei centre universitare care care au printre preocupările de

bază: cercetarea ştiinţifică, inventică inovare tehnologică,

informatizarea şi promovarea societăţii informaţionale.

- potenţial turistic ridicat: centrele culturale, mănăstiri, monumente

istorice de importanţă naţională; staţiuni balneoclimaterice de renume.

- dezvoltarea sectorului IMM, în detrimentul marilor coloşi

industriali

- existenţa unui mediu nu foarte popluat şi interesul crescut pentru

protejarea acestuia şi a resurselor de apă potabilă

- potenţial pentru dezvoltarea rurală şi modernizarea agriculturii:

teren agricol pretabil la o paleetă relativ mare de culturi, dezvoltarea

de amploare a sectorului silvic (regiunea Nord-Estică furnizează anual

cea mai mare cantitate de masă lemnoasă la nivel de ţară).

- resurse umane sporite (ponderea ridicată a populaţiei tinere –

32,1%;

- spor natural pozitiv (singura regiune) – 25/1000 şi dezvoltarea

serviciilor sociale.

De altfel, comparativ cu indicii de bază ai dezvoltării la nivel de

ţară, regiune Nord-Est se plasează pe ultimele locuri. Sinteza acestor

indicatori este grăitoare.

La toate acestea se adaugă evoluţia constant descendentă a

industriei în perioada 1990 – 2002 (o scădere de peste 50%). Reţine

de asemenea atenţia gradul foarte ridicat de ruralitate, a infrastructurii

rutiere deficitară şi învechită.

Indicatori de „marcă”

REGIUNEA SUD-EST

1

2

34

5

6

7

8

GalaţiVrancea

Brăila

Buzău

FOCŞANI GALAŢI

BRĂILA

BUZĂU

TULCEA

CONSTANŢA

Tulcea

Constanţa

2

Regiunea Sud-Estică asociază judeţele: Brăila, Buzău, Constanţa,

Galaţi, Tulcea şi Vrancea. Regiunea de Sud Est se distinge prin

favorabilităţi distincte oferite de toate formele de relief. Zona nord-

vestică o constituie Carpaţii şi Subcarpaţii de la Curbură succedaţi de

partea nord-estică a Câmpiei Române şi apoi întreg spaţiul de podiş al

Dobrogei. Regiunea cuprinde aproape întreg cursul inferior al Dunării şi

faţada Mării Negre. Un rol important în structurile regiunii Sud-Est zona

Carpaţilor şi subcarpaţilor Curburii (Buzăului şi Vrancei), zona de

câmpie a Brăilei, Buzăului şi Siretului Inferior, urmate de cele 344600

hectare care cuprind Delta Dunării pe teritoriul României. Delta Dunării

ocupă locul II în Europa după Delta Volgăi.

În spaţiul regiunii Sud-Est se află, de asmenea, întreg litoralul Mării

Negre (245 Km). Întreaga zonă este plină de istorie milenară.

Judeţele: Brăila,

Buzău, Constanţa,

Galaţi, Tulcea,

Suprafaţa: 35.762 km2

(15,001%).

Populaţia: (2002)

2.979.132 (12,99%)

În general se poate aprecia gradul înalt de favorabilitate al cadrului

natural.

Favorabilităţi

distincte

Dobrogea, situată între Dunăre şi Marea Neagră, a constituit zona

de legătură dintre provinciile istorice cunoscute şi "poarta maritimă".

Vechile drumuri comerciale de pe văile râurilor Buzău, Siret,

convergeau către gurile Dunării şi Marea Neagră. Poziţia geografică a

favorizat continuitatea aşezărilor urbane pe aceleaşi vetre, cum sunt:

Constanta (Tomis), Mangalia (Callatis), Hârşova (Carsium), Tulcea

(Aegyssus), Isaccea (Noviodunum).

Cele mai vechi

atestări urbane

Regiunea Sud-Est se remarcă prin capacitatea productivă a

agriculturii care reprezintă ramura tradiţională. Din păcate capacitatea

de prelucrare a produselor agricole este redusă. De reţinut este faptul

că regiunea se situează pe primul loc în ceea ce priveşte suprafeţele

de vii pe rod, producţia agricolă aparţinând în proporţie de aproximativ

85% sectorului privat. Lipsa tehnologiilor de prelucrare reduce

substanţial capacitatea economică a regiunii.

Capacitate productivă

a agriculturii

Gruparea judeţelor cu potenţial economic predominant energetic

şi agricol (zootehnic, pomi-viticol şi cultura cerealelor) cu resurse

umane concordante. Gruparea se remarcă prin bogate resurse ale

solului (resurse forestiere, păşuni şi fâneţe) şi subsolului.

Individualizări

specifice

Un potenţial economic complex, o agricultură dominant

zootehnică şi pomi-viticolă şi resurse umane uşor deficitare

caracterizează judeţul Vrancea.

Structura zonei pontice - Dobrogea este legată de prezenţa

resurselor de apă ale ţării, de căile de navigaţie fluvială şi maritimă, de

particularităţile pedo-climatice favorabile dezvoltării agriculturii.

Regiunea se distinge prin bogate resurse de petrol şi gaze naturale

prezente în judeţele Brăila, Buzău, Vrancea, Galaţi şi Platforma

continentală a Mării Negre. În zonele Berca şi Sărata Monteoru se află

singurul depozit de petrol la suprafaţă din Europa. Resursele subsolului

Prioritatea rocilor de

construcţie

sunt marcate prin rocile de construcţie (eruptice granit - Măcin, Greci,

Iacobdeal, cuarţite; sedimentare - calcar Mahmudia, Hârşova, Topalu,

Basarabi, pietriş şi nisip - din albiile râurilor), piritele cuprifere (Altân-

Tepe) etc. O resursă deosebită o constituie apa şi nămolul din lacurile

de la Techirghiol, Lacul Sărat, Amara, Balta Albă, Movila Miresii.

O importanţă semnificativă aici o ai zăcămintele de sare.

În regiunea de Sud-Est, sunt reprezentate aproape toate ramurile

industriale (petrochimică, metalurgică, constructoare de maşini, textilă,

confecţii, materiale de construcţii şi alimentară).

Prezenţa unor resurse ale subsolului, poziţiile favorabile ale unor

centre urbane faţă de restul ţării, tradiţiile economice au dus la o

dezvoltare industrială, cu implicaţii atât în interiorul structurilor naturale,

cât şi în procesul general de omogenizare social-economică a

întregului teritoriu al ţării. Profilul complex al industriei reiese pe de o

parte din existenţa unor arii tradiţionale de exploatarea resurselor

minerale (petrol, gaze naturale), iar pe de altă parte, din structura

variată şi nivelul atins de industria prelucrătoare.

Tradiţii economice

Structuri variate

deficitare sub

aspectul ocupării

forţei de muncă

În judeţele Dobrogei, industria prelucrătoare s-a dezvoltat pe baza

materiei prime din apropiere şi din alte zone ale ţării sau din import:

industria energiei electrice - Constanţa, Ovidiu (termocentrale),

Cernavodă (centrală atomo-electrică); Mangalia, Constanţa (celuloză şi

hârtie), Năvodari (acid sulfuric şi superfosfaţi); industria materialelor de

construcţii - Cernavodă şi Medgidia (ciment); industria lemnului

(cherestea), Constanţa (mobilă); industria textilă - Constanţa; industria

alimentară prezentată în toate oraşele, precum şi în unele sate.

Dobrogea în profilul

industrial al regiunii.

Regiunea de Sud-Est se caracterizează, de asemenea, printr-un

vizibil profil al industriei chimice, dispusă cu preponderenţă în judeţele

cu accentuate funcţii agricole.

Regiunea dispune de o bază energetică consistentă,

complementată de alte resurse ale subsolului.

Energetică

Pe baza acestor resurse s-au construit termocentrale de mare

capacitate, care participă din plin la balanţa energiei electrice a ţării.

Sunt cunoscute termocentralele de la Brăila, Constanţa şi Ovidiu.

În reţeaua de localităţi a acestei grupări se individualizează

subsistemul dunărean de aşezări care creează, alături de omoge-

nitatea geografică generală a acestui spaţiu, o particularitate

funcţională.

Un loc însemnat îl ocupă industriile materialelor de construcţii, de

exploatare şi prelucrare a lemnului (Vrancea).

Judeţele din câmpie se disting mai ales prin ramuri ale industriei

uşoare şi alimentare.

Agricultura rămâne ramura dominantă, mai ales pentru judeţele

din Câmpia Română (Brăila, Galaţi) care dau o producţie agricolă la

hectar, mai mare decât media ţării.

Sunt caracteristice culturile solicitate de industriile alimentară şi

uşoară (cereale, legume, plante tehnice şi fructe).

Pe plan naţional se remarcă podgoriile Odobeşti, Deleanu, Istriţa

şi plantaţiile de pomi fructiferi.

Suprafaţa agricolă:

3.566.112 ha (15,00%)

Suprafaţa arabilă:

12.411 ha (19.37%)

Au înregistrat producţii ridicate legumele şi plantele tehnice din

sectorul culturilor forţate, fapt ce a determinat dezvoltarea industriilor

conservelor de legume şi fructe.

Reţin atenţia unii indicatori social economici, respectiv:

Caracteristicile dominante, menţionate, conturează o grupare de

judeţe cu legături de producţie de omogenizare şi compensare în

dezvoltare. În cadrul grupării, dezvoltarea judeţelor a dus la formarea

unor reţele de localităţi raţional ierarhizate, în care se disting centre

importante de polarizare, ca municipiile: Buzău, Focşani, Galaţi, Brăila

şi alte oraşe bine dotate şi echipate din punct de vedere tehnic-edilitar.

Transportul pe apă a condiţionat amplasarea teritorială a industriei

pe baza materiilor prime, în special din import (Tulcea).

În cadrul regiunii, se înregistrează zone cu un potenţial turistic

ridicat cum este Vrancea şi litoralul Mării Negre.

Turismul este o ramură specifică regiunii Dobrogea, deoarece aici

se înscriu Delta Dunării şi zona litorală înaltă, recunoscute şi în afara

graniţelor ţării. Turismul estival s-a intensificat în urma construirii

podului transdunărean Giurgeni- Vadu Oii şi a aeroportului

internaţional Mihail Kogălniceanu.

În regiunea de sud-est urbanizarea este accentuată în judeţul

Constanţa (73,6%). În general, aceasta este deficitară sub aspectul

numărului de oraşe, impunându-se consolidarea reţelei urbane, prin

selectarea unor localităţi rurale, cu perspective de dezvoltare.

Turism de

performanţă

europeană

Regiunea Sud-Est se diferenţiază, prin valori relativ reduse ale

unor indicatori social-economici, ca urmare a unor favorabilităţi

economice, cu excepţia ariei Constanţa, destul de reduse

Favorabilităţi reduse

REGIUNEA SUD MUNTENIA

1

2

34

5

6

7

8

CĂLĂRAŞI

SLOBOZIA

Călăraşi

Ialomiţa

GiurgiuGIURGIU

Teleorman

ALEXANDRIA

PITEŞTI

PLOIEŞTI

TÂRGOVIŞTE

Prahova

Dâmboviţa

Argeş

3

Regiunea Sud Muntenia cuprinde judeţe care acoperă în proporţii

aproape egale zonele montane, subcarpatice şi de câmpie (Prahova,

Dâmboviţa, Argeş) şi patru judeţe în întregime de câmpie.

Judeţele: Argeş,

Călăraşi, Dâmboviţa,

Giurgiu, Ialomiţa,

Prahova, Teleorman

In ansamblu, ele ocupă partea centrală a vechii provincii istorice

Muntenia.

Regiunea Sud Muntenia se distinge printr-un potenţial agricol

superior, prin remarcabile resurse energetice şi unele din ele

(Prahova, Dâmboviţa, Argeş) printr-un potenţial turistic recunoscut pe

plan mondial.

Judeţele cu potenţial economic predominant agricol (cerealier,

zootehnic), cu industrie conexă agriculturii (de îngrăşăminte chimice şi

utilaje agricole, industrie alimentară etc.) şi cu resurse umane uşor

excedentare - Teleorman, Giurgiu - se caracterizează prin

omogenitatea condiţiilor geografice şi specificul structurilor

economice.

Suprafaţa: 34.453 km2

(14,45%).

Populaţia:

2002: 3.124.594

locuitori (15,60%)

1999: 3.474.173 lo-

cuitori

Deţinând o mare parte din Câmpia Română, regiunea de sud se

evidenţiază printr-un potenţial agricol predominant (axat pe cultura

cerealelor, legumelor, viţei de vie şi pe creşterea animalelor) şi prin

dezvoltarea industrială a unor importante centre polarizatoare.

Agricultura este completată de producţia industrială unde se impun

ramuri industriale care contribuie la dezvoltarea intensivă a agriculturii

(chimică, tractoare, maşini şi utilaje agricole).

Suprafaţa agricolă:

3.331.177 ha (14,45%)

Sub raportul resurselor energetice şi altor substanţe utile, situaţia

se prezintă astfel:

Judeţul

Substanţe minerale utile

Alte re-surse Energetice Minereuri Minerale

Roci magmatice

Roci meta-morfice

Roci sedi-mentare

Argeş Petrol, gaze asociate, gaze libere, lignit

Ghips Calcar, argilă, nisip, pietriş

Călăraşi Argilă comună, nisip, pietriş

Dâmboviţa Petrol, gaze asociate, gaze libere, lignit

Sulf, ghips, sare

Calcare, marne, argile comune, nisip, pietriş, gresie

Giurgiu Petrol, gaze asociate, gaze libere

Argilă comună, nisip, pietriş

Ialomiţa Gaze asociate, gaze libere

Argilă comună, nisipuri sili-cioase, nisip, pietriş, calcare, gresie

Ape mi-nerale

Prahova Petrol, gaze asociate, gaze libere, nisip bituminos, lignit

Sare, sulf, gips

Calcare marne, argilă comună, tufuri, dacitice, diatomit, nisip silicios, nisip, pietriş

Teleorman Petrol, gaze asociate, gaze libere

Nisip, pietriş, argilă comună

Resursele energetice au favorizat construcţia unor mari

centrale termice (Brazi, Doiceşti) şi hidrotermice (zona Vidraru şi

aval pe Argeş), o industrie chimică performantă (Ploieşti, Slobozia,

Piteşti), precum şi o industrie metalurgică viabilă (Târgovişte,

Călăraşi) şi activităţile portuare (Giurgiu, Olteniţa, Călăraşi) dau o

notă specifică.

Diversitatea economică

industrială

Regiunea Sud se înscrie prin cadrul natural, dezvoltarea

multilaterală şi trecutul său istoric, printre regiunile de mare interes

turistic.

Aici se impune, în primul rând zona: valea Oltului cu staţiunile

renumite – Olăneşti, Călimăneşti, Govora; Valea Prahovei – zonă

turistică de interes naţional şi internaţional – Sinaia – Predeal,

Buşteni ş.a. La acestea evident că se adaugă monumentele

arhitecturale de la Curtea de Argeş, Târgovişte, Câmpulung şi

obiectivele de valoare turistică din masivele Bucegi, Făgăraş.

Turism de valoare

superioară de interes

european

Regiunea de dezvoltare Sud prezintă cele mai pronunţate

disparităţi teritoriale. Marea majoritate a indicatorilor dezvoltării

detaşează poziţiile mai puţin favorabile ale judeţelor Teleorman,

Giurgiu, Ialomiţa şi Călăraşi. Spre deosebire de acestea judeţele

Prahova, Argeş, Dâmboviţa prezintă indicatori mult mai apropiaţi

ori superiori faţă de valorile pe ţară.

Disparităţi economice şi

sociale accentuate

Regiunea Sud Muntenia menţine încă un grad ridicat de

mortalitate (proporţia mortalităţii este încă de 58,2%). PIB–ul este

încă redus, mortalitatea infantilă peste media pe ţară, tendinţa de

îmbătrânire demografică pronunţată, investiţiile străine scăzute.

Sunt numai câteva evidenţieri de indici care atenţionează

capacitatea redusă de valorificare superioară a resurselor

existente.

Capacităţi moderate de

valorificare

REGIUNEA SUD-VEST OLTENIA

1

2

34

5

6

7

8

SLATINA

Olt

Dolj

CRAIOVA

DROBETATURNU SEVERIN

Mehedinţi

Gorj

TÂRGU JIU

RÂMNICU VÂLCEA

Vâlcea

4

Regiunea Sud-Vest cuprinde, în principal, judeţele tradiţionale care au

stat la baza entităţii politice şi administrative a României - Oltenia.

Rezonanţă istorică

Unitatea teritorială actuală este dată de elementele de similaritate ale

judeţelor Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt şi Vâlcea.

Regiunii îi este caracteristic un relief variat, ce cuprinde versanţii

sudici ai Munţilor Parâng, Vâlcan, Godeanu, Mehedinţi precum şi Pie-

montul Getic. Gruparea se remarcă prin bogate resurse forestiere (molid,

brad; fag, carpen, gorun), păşuni şi fâneţe naturale prin importate resurse

ale solului şi subsolului. Nota distinctivă a acestei grupări este imprimată

de extinderea şi varietatea resurselor energetice: hidroenergie, cărbuni

inferiori, petrol şi gaze naturale. Hidroenergia -este reprezentată de mari

centrale electrice (Porţile de Fier I; II, Lotru, Complexul Cerna Motru-

Tismana) care însumează aproape 2000 MW. Cărbunii inferiori (lignitul)

sunt în mare parte valorificaţi în centrale de mare capacitate, ca cele de la

Rogojelu, Turceni, Govora şi Drobeta Turnu Severin, totalizând cca. 5000

MW (incluzând capacitatea maximă a centralei Turceni, precum şi pe cea

de la Drobeta Turnu Severin se remarcă astfel prin profilul său eu tendinţe

predominant energetice, dar şi prin prezenţa unor poli industriali cu profil

complex, formaţi în ultimii 10-15 ani.

Judeţele: Dolj, Gorj,

Mehedinţi, Olt, Vâlcea

Suprafaţa: 22.212 km2

(12,25%).

Populaţia: 2.351.276

locuitori

Industrie energetică şi a

energiei electrice de

performanţă

Dezvoltarea rapidă a industriei energetice şi a centrelor urbane, a

aşezărilor umane, în general, impune o adaptare a structurilor agricole Ia

solicitările locale, o eficientă valorificare a resurselor agricole existente în

zona de munte. Schimbările teritoriale ale forţei de muncă sunt încă active

datorită extinderii rapide a ariilor de exploatare a lignitului. îndeosebi, şi

utilizării preferenţiale a forţei de muncă masculine.

Sistemele de localităţi sunt polarizate de oraşe de mărime mijlocie şi

oraşe mici.

Din punct de vedere politico-administrativ, Oltenia deţine (în perioada

1918-1940) o suprafaţă de 24.078 km2, o populaţie de 1.519.389 locuitori,

o densitate de 63,1 loc./km2.

Din punct de vedere geodemografic, similarităţile sunt echilibrate.

Similarităţi evidente caracterizează regiunea Sud-Vestică sub aspectul

principalelor resurse energetice şi de substanţe minerale utile.

Judeţul Substanţe minerale utile

Alte re-surse Energetice Minereuri Minerale

Roci magmatice

Roci meta-morfice

Roci sedi-mentare

Dolj Petrol, gaze asociate, gaze libere, cărbuni

Argilă co-mună, nisip, pietriş

Gorj Petrol, gaze asociate, gaze libere, antracit, lignit

Grafit, feldspat, azbest

Granit Şisturi pirofilitice

Calcare, argile comune, argile refractare, nisip, pietriş

Mehedinţi Huilă Cuprifere, Granite Serpentine, Calcare, Ape mi-

Judeţul

Substanţe minerale utile Alte re-surse Energetice Minereuri Minerale

Roci magmatice

Roci meta-morfice

Roci sedi-mentare

energetică, lignit

molibden, crom, azbest, feldspat, cuarţ

marmură marne, bentonite nisip, pietriş

nerale

Olt Petrol, gaze asociate, gaze libere

Argilă co-mună, nisip, pietriş

Vâlcea Petrol, gaze asociate, gaze libere, lignit

Sare, sulf, mică, feldspat

Marmură, gnais

Calcare, argilă comună, gresii, nisip, pietriş

O trăsătură caracteristică a regiunii Sud-Vest o constituie prezenţa

unei puternice baze energetice, combustibili minerali necesari celor mai

diferite activităţi industriale. În acest cadru se distinge industria petrolului,

care s-a dezvoltat în Podişul Getic şi o parte a Câmpiei Române.

Industrii competitive

O altă notă comună o constituie prezenţa unor importante resurse de

cărbuni şi, în special cele de lignit.

O poziţie prioritară o deţine industria aluminiului (Slatina), prelucrarea

lemnului (Drobeta Turnu Severin, Târgu Jiu), industria construcţiilor de

maşini (Craiova), industria chimică (Craiova, Govora, Turnu Măgurele),

şantierele navale de la Drobeta Turnu Severin.

Din punct de vedere agricol, judeţele sudice înscriu, de asemenea,

indicatori potenţiali apropiaţi.

Suprafaţa agricolă:

2.821.139 ha (12,25%)

Judeţul Mehedinţi deţine aproximativ 2,5% din producţia agricolă pe

ţară, Gorj - 1,6%, Dolj - 4,1%, Olt - 2,3%, iar Vâlcea - 2,2%.

Judeţele din regiune ocupă, de asemenea un loc important în

activităţile de turism, deţinând valoroase mărturii ale patrimoniului cultural

ştiinţific.

De remarcat că regiunea Sud-Vest grupează judeţe cu indicatori

sociali-economici apropiaţi atât de valorile caracteristice României, cât şi în

raportările interjudeţene. Regiunea dispune însă de resurse (în înţelesul

larg al noţiunii de resursă) care sunt departe de a fi socotite valorificate.

Potenţial valoric de dezvoltare durabilă

Faţă de nivelul mediu al ţării indicatorii de sinteză se prezintă în felul

următor:

Nivelul economic şi social al regiunii Sud-Vest a fost influenţată în

ultimii ani de fluctuaţiile din sectorul minier (zonele Albeni, Schela, Motru –

Rovinari).

Regiunea se confruntă cu numeroase aspecte ale poluării apei, solului

şi aerului.

REGIUNEA VEST

1

2

34

5

6

7

8

DEVA

Hunedoara

ARAD

TIMIŞOARA

REŞIŢA

Timiş

Arad

Caraş Severin

5

Regiunea Vest cuprinde judeţele Hunedoara, Caraş-Severin, Timiş şi

Arad.

Dintre acestea judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara, suprapuse în

cea mai mare parte pe zona montană (partea vestică a munţilor Cernei,

Godeanu, Retezat, partea nordică a munţilor Parâng, Şureanu, munţii

Metaliferi, Poiana Ruscă, Almăjului şi Semenicului), dispun de

remarcabile resurse ale subsolului şi de aceea, s-au specializat în

industria metalurgică şi constructoare de maşini. Celelalte două judeţe

(Timiş şi Arad), situate în mare parte în câmpie (Câmpia de Vest), au un

specific agricol proeminent.

Judeţele: Arad, Caraş-

Severin, Hunedoara, Timiş.

Suprafaţa: 32.034.317 km2

(13,43%)

Populaţia: (2002) 1.852.021

locuitori

Osmoză industrial-agricolă

Este zona cu cele mai bogate urme materiale antice cum sunt

castrele de la Grădiştea Muncelului, Orăştioara de Sus, Tibiscum, este

zona fostelor capitale Sarmizegetusa, Ulpia Traiana şi Sarmizegetusa

Regia.

Zona fostelor capitale ale

Daciei

Construcţiile medievale din Hunedoara şi Deva sunt completate de

un fond etnografic şi folcloric specific românesc.

Din punct de vedere istoric Regiunea Vest cuprinde în mare parte

vechea provincie românească, Banatul (cca. 19.000 km2, aproximativ

950.000 locuitori, adică cca 5,2% din populaţia României cu o densitate

de 50 loc./m2).

Semnificaţia istorică

Regiunea banatică se distinge în principal prin prezenţa bogăţiilor

subsolului, remarcabilă fiind complexitatea lor.

Resursele subsolului au favorizat apariţia şi dezvoltarea celor două

mari noduri ale industriei metalurgice româneşti, Reşiţa şi Hunedoara.

Zăcămintele de fier (exploatate la Bocşa, Ocna de Fier, Dognecea,

Teliuc, Ghelari) sunt completate de o puternică bază carboniferă (Anina,

Ponor, Cozla, Secu, bazinul Petroşani). Profilul industrial al grupării

carpatice şi pericarpatice bănăţene este completat, pe lângă industriile

extractive, de industriile constructoare de maşini (Bocşa - construcţii

metalice, Topleţ - utilaj agricol, Arad - vagoane, strunguri etc.), de

industria chimică, industria materialelor de construcţii, industria de

prelucrare a lemnului bazate pe o bogată masă lemnoasă, de industria

alimentară (la Arad, Timişoara).

Puternică bază siderurgică

Judeţele Arad şi Timiş concurează, în ceea ce priveşte producţia

globală agricolă, cu judeţele specializate în această direcţie (Ialomiţa,

Constanţa, Brăila, Ilfov) care realizează cele mai mari producţii anuale.

Deşi regiunea de Vest nu ocupă o pondere prea mare, este recunoscută

printr-o serie de podgorii (Arad, Buziaş), precum şi de bazine pomicole

(culoarul Timiş-Cerna, depresiunea Almăjului).

Suprafaţa agricolă:

3.403.125 ha

Judeţul

Substanţe minerale utile Alte re-surse Energetice Minereuri Minerale

Roci magmatice

Roci meta-morfice

Roci sedi-mentare

Arad Petrol, gaze Diabaze, Marmură Argilă, Ape

Judeţul

Substanţe minerale utile Alte re-surse Energetice Minereuri Minerale

Roci magmatice

Roci meta-morfice

Roci sedi-mentare

asociate, gaze libere

andezite, granodiorite

pământuri colorate, nisip, pietriş

minerale, termale, bioxid de carbon

Caraş Severin

Şisturi bituminoase, antracit, huilă cocsificabilă, cărbune brun

Fier, mangan, complexe cuprifere, auro-argintifere, molibden, titan, zirconiu

Mică, talc, azbest, feldspat, cuarţ

Andezite, granite, granodiorite, diorite

Marmură Calcare, dolomite, argile comune, argile refractare, nisip silicios gresii, pământuri colorate

Hunedoara Huilă energetică, huilă cocsificabilă, cărbune brun

Fier, complexe, magnetită cu titan şi vanadiu, mangan, cuprifere, bauxită, auro-argintifere, molibden, nichel, tantal, niobiu

Ghips, talc, cuarţ

Bazalte, diabaze, andezite

Amfiobilit, cuarţite, marmură

Calcare, marne, bentonite nisip, pietriş

Bioxid de carbon, ape mine-rale

Timiş Petrol, gaze asociate, gaze libere, lignit

Cuarţ Bazalte Marmură Argilă co-mună, nisip, pietriş

Ape minerale, ape termale

REGIUNEA NORD-VEST10

10

În delimitarea regiunii s-a luat în considerare şi prevederile acordului de asociere a Comisiilor judeţene în cadrul regiunii

consiliilor locale.

Regiunea este intens solicitată sub aspect turistic, câteva zone

turistice îşi dispută prioritatea. Defileul Dunării, Buziaş (cu ape minerale

carbo-gazoase), Lipova (izvoare minerale).

Centrele de polarizare ale întregii regiuni sunt Timişoara şi Arad, cu

o dezvoltare complexă, atât sub aspect economic, cât şi social, cultural

şi turistic, precum şi Hunedoara şi Reşiţa, cu un pronunţat profil

industrial (siderurgic şi de construcţii de maşini), cu importante obiective

turistice.

În cadrul regiunii Vest se detaşează poziţia oraşelor Timiş şi Arad

prin indicatori superiori faţă de judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara.

În general se observă un echilibru raţional în cazul marei majorităţi

a indicatorilor. De altfel şi nivelul investiţiilor străine este incomparabil

superior faţă de alte regiuni.

Un rol important îl joacă centrul urban şi nivelul în general mai

ridicat al urbanizării.

1

2

34

5

6

7

8

ORADEA

ZALĂU

CLUJ-NAPOCA

BISTRIŢA

Bihor

Sălaj

Cluj

Bistriţa-Năsăud

MaramureşSatu Mare

SATU MARE

BAIA MARE

6

Regiunea Nord-Vest acoperă aproape în întregime spaţiul grupei

nordice a carpaţilor Orientali, Podişul Someşan, nordul Câmpiei de

Vest şi al munţilor Apuseni.

Această regiune formată din judeţele Bihor, Maramureş, Bistriţa-

Năsăud, Cluj, Satu Mare şi Sălaj, se caracterizează atât prin

complexitatea fizico-geografică, cât şi prin cea economică, dată de

prezenţa unor resurse energetice, metale neferoase, de existenţa

industriilor constructoare de maşini şi a prelucrării lemnului.

Judeţele: Bihor, Bistriţa

Năsăud, Cluj, Maramureş,

Satu Mare, Sălaj

Suprafaţa: 34.159 km2

(14,31% din suprafaţa

României)

Judeţele care compun regiunea de Nord-Vest se suprapun pe

zona montană (culmile înalte, vestice ale masivelor Bihor şi Vlădeasa,

culmile joase ale masivelor Codru-Moma, Pădurea craiului, Plopiş,

Meseş, culmile lanţului vulcanic Oaş, Gutâi, Ţibleş, precum şi munţii

Maramureş şi Rodnei), pe platforma Someşeană, Dealurile Vestice şi

Câmpia de Vest.

Populaţia: (2002)

2.601.132 locuitori

Complementaritatew şi

complexitate funcţională

Este regiunea care dă unitate expresivă încărcăturii autohtone

tradiţionale cu acumulările succesive specifice evoluţiei societăţii

româneşti. Regiunea exemplifică esenţa civilizaţiei carpatice româneşti

detaşându-se prin conservarea valorilor; atestă autohtonia şi vechimea

milenară a poporului român.

Profilul industrial al regiunii este dat de industria construcţiilor de

maşini şi echipamente, industria metalurgică, prelucrarea lemnului,

uşoară şi alimentară.

Baza energetică este prezentă prin zăcămintele de lignit (Ip,

Varviz-Vărzari, Borumlaca, Sărmăşag), de petrol (zona Suplacu de

Barcău) şi de resurse hidraulice (Aştileu).

O altă bogăţie naturală o constituie minereurile neferoase, cum

sunt: minereurile complexe (cu centre de exploatare la Baia Sprie,

Cavnic, Nistru, Ilba etc.) auto-argintifere (zona Baia Mare, la poalele

munţilor vulcanici) şi bauxită (cu centre de exploatare în munţii

Pădurea Craiului) pentru obţinerea aluminiului (prelucrare la Oradea).

Prioritatea resurselor de

minereuri neferoase.

Materialele de construcţii, reprezentate de andezite, dacite,

calcare, argile, nisipuri şi pietrişuri, sunt prelucrate pentru obţinerea

cimentului (Chiştag - judeţul Bihor), sticlei (Pădurea Neagră - Bihor),

cărămidă şi ţiglă (Satu Mare) etc. Pe baza volumului de masă lem-

noasă, funcţionează o serie de centre de prelucrare a lemnului din

judeţele Bihor şi Maramureş.

Resurse complementare

de eficienţă economică

Pe judeţe, frecvenţa resurselor subsolului se prezintă în felul

următor:

Judeţul

Substanţe minerale utile Alte re-surse Energetice Minereuri Minerale

Roci magmatice

Roci meta-morfice

Roci sedi-mentare

Bihor Petrol, gaze asociate, gaze libere, lignit, nisip bituminos

Complexe cuprifere, bauxită, mismut, wolfram, walastonit

Granit, granodiorit

Marmură Gresie, calcar, marne, argilă comună, argilă refractară,

Bioxid de carbon, ape termale, nămol terapeutic

Judeţul

Substanţe minerale utile Alte re-surse Energetice Minereuri Minerale

Roci magmatice

Roci meta-morfice

Roci sedi-mentare

nisip silicios, nisip, pietriş

Bistriţa Năsăud

Cărbuni, gaz metan, nisip bituminos

Sare, mică Andezite, dacite

Marmură Argilă, roci caolinizate, tufuri vulcanice, calcare, nisipuri cuarţoase, nisip, pietriş

Ape minerale, bioxid de carbon

Cluj Gaz metan Fier, complexe, titan, zirconiu

Sare, ghips, feldspat, cuarţ albastru, celestină

Dacit Japs Calcar, dolomită, argilă comună, tufuri vulcanice, nisip caolinos, nisip silicios, nisip, pietriş, bentonite

Maramureş Auro-argintifere complexe cuprifere,

Sare Andezite Marmură Calcare, gresii, dolomite, marne, argilă comună, roci caolinizate, nisip silicios, nisip, pietriş

Ape minerale

Satu Mare Complexe cuprifere, auro-argintifere

Andezite Argile comune, tufuri, bentonite, pământuri colorate, nisip, pietriş,

Bioxid de carbon, ape minberale, ape termale

Sălaj Cărbune brun, lignit

Gips Diorite, andezite

Calcare, argilă comună, nisip silicios, tufuri dacitice, nisip, pietriş

Agricultura a atins forme intensive în judeţele Bihor şi Satu Mare, unde s-

au executat importante lucrări hidro-tehnice - canalizare, desecare, irigaţii - în

bazinele Someşului şi Crişului. Acestea au permis extinderea culturii

legumelor, cerealelor, sfeclei de zahăr. Unele zone sunt valorificate pomicol şi

viticol: viţa de vie se extinde în zona Valea lui Mihai, iar culturile pomicole în

aria Şimleul Silvaniei - Cehu Silvaniei - Baia Mare şi depresiunea

Maramureşului.

Suprafaţa agricolă:

3434146 ha

Creşterea animalelor este axată pe cornutele mari (cu efective ridicate în

Maramureş), ovine (judeţele Sălaj şi Satu Mare) şi porcine (judeţul Bihor).

Agricultură intensivă

complexă

Industria alimentară şi textilă este reprezentată printr-o serie de

întreprinderi prezente în municipiile Cluj-Napoca, Oradea (confecţii, pielărie,

blănărie şi încălţăminte) şi alte oraşe ca Negreşti, Seini, Valea lui Mihai

(conserve de fructe).

Crişana-Maramureş cuprinde un număr relativ mare de oraşe 1/10 din

numărul total al ţării. Procentul populaţiei urbane este mai ridicat în judeţul

Maramureş (57%) şi mai redus în judeţul Sălaj (43,8%), judeţ cu un procent

ridicat de ruralism.

Dintre centrele de polarizare ale grupării menţionăm oraşele: Cluj-Napoca

(industria electronică şi electrotehnică, chimică, mobilă ş.a.), Oradea (vechi

centru economic şi cultural, deţine o industrie prelucrătoare complexă -

metalurgie, materiale de construcţii, textilă şi alimentară - de nivel naţional),

Baia Mare (centru al industriei metalurgiei neferoase), Satu Mare (centru al

Profiluri industriale de

vârf

construcţiilor de maşini şi al industriei textile) şi Sighetu Marmaţiei (centru al

industriei textile şi de prelucrare a lemnului), Bistriţa-Năsăud.

Regiunea Nord-Vest îndeplineşte rolul de "poartă turistică" prin punctele

de frontieră Oradea - Borş, Halmeu ,Salonta şi dispune totodată de un fond

turistic natural (peşterile Meziad, Urşilor, Vadu Crişului, zona alpină a Munţilor

Rodnei cu forme glaciare) şi antropic (staţiunile climaterice Stâna de Vale,

Borşa şi staţiunile balneare de la Felix şi 1 Mai, prin particularităţile portului

popular, meşteşugurilor ţărăneşti, tradiţiilor şi obiceiurilor practicate în Oaş şi

Maramureş.

Valori turistice de

nivel european

REGIUNEA CENTRU

1

2

34

5

6

7

8

ALBA IULIA

SIBIU

BRAŞOV

SFÂTU GHEORGHEAlba Sibiu

Braşov Covasna

TÂRGU MUREŞ

Mureş MIERCUREA CIUC

Harghita

7

Regiunea se încadrează prioritar în provincia istorică Transilvania,

ocupând partea centrală a României, închisă, aproximativ pe toate

laturile de coroana carpatică ("corona montium"), având deschidere către

celelalte regiuni ale ţării prin pasuri, culoare (Olt, Mureş, Trotuş, Someş).

Străjuită de cetatea naturală carpatică, a constituit dintotdeauna locul

statornicirii şi continuităţii populaţiei româneşti.

Omogenitate etnică

constantă pe un teritoriu

etnic constant

Aşa se explică existenţa oraşelor fortificate din perioada daco-

romană (Apulum, Porolissum), a castrelor romane şi a fondului toponimic

bogat.

Această regiune, cu poziţie centrală în cadrul ţării, este compusă din

judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu şi are o înfăţişare

amfiteatrică, cu forme de relief mai înalte, spre limitele de est, sud şi

vest. După principalii indicatori sintetici, regiunea Depresiunii

intracarpatice a Transilvaniei se caracterizează printr-un potenţial

industrial şi agricol ridicat, printr-o densă reţea modernizată de căi de

comunicaţie şi importante obiective turistice.

Judeţele: Alba, Braşov,

Covasna, Harghita, Mureş,

Sibiu

Suprafaţa: 34.100 km2

(14,3%) din suprafaţa

României

Populaţia: (2002) 2.101.691

locuitori

Social-economic regiunea se distinge prin:

Industria extractivă s-a dezvoltat pe baza resurselor subsolului: gaz

metan - exploatat din boltiri numite domuri, din Podişul Târnavelor şi

Câmpia Transilvaniei, Puini, Nadeş, Sărmăşel ş.a.; roci de construcţie

andezit, bazalt, dacit, calcar - folosite fie la amenajarea drumurilor, fie în

industria prelucrătoare; minereuri feroase (Lueta); cărbuni exploataţi din

depresiunile Almaş şi Baraolt; sare gemă din zona cutelor diapire din

cadrul depresiunii Transilvaniei; minereuri auro-argentifere din Munţii

Apuseni la Roşia Montană, Bucium etc.

Prioritatea resurselor de gaz

metan

Minereuri aurifere

Industria prelucrătoare este reprezentată prin aproape toate ramurile

sale: industria energiei electrice (termocentrale - Luduş, Fântânele ş.a.;

hidrocentrale - pe Olt), industria construcţiilor de maşini (Braşov -

tractoare, autocamioane; Sibiu - maşini şi utilaje agricole, aparate de

precizie; Târgu Mureş - utilaj textil; Mârşa - autobasculante; industria

chimică (Târnăveni, Ocna Mureş; Copşa Mică - acid sulfuric; Târgu

Mureş - îngrăşăminte chimice complexe), industria de prelucrare a

materialelor de construcţii (Turda, Hoghiz - ciment; Târnăveni, Braşov

var, Alba Iulia, Sighişoara, Târnâveni etc - ceramică de construcţie şi

ceramică fină; Mediaş, Sighişoara, etc.), industria lemnului (fabrici de

cherestea sunt amplasate în partea estică, dezvoltate pe baza volumului

de masă lemnoasă; Blaj, Târgu Mureş; instrumente muzicale - Reghin;

creioane şi rechizite şcolare - Sibiu).

Diversitate industrială

Agricultura s-a dezvoltat în special pe baza terenurilor arabile din

Câmpia Transilvaniei (plante tehnice, cereale), a celor ocupate cu vii

(zona Alba Iulia şi Târnave) şi livezi (Podişul Someşelor), dar şi datorită

păşunilor şi fâneţelor din regiunile cu relief accidentat.

Industria alimentară este reprezentată prin întreprinderi amplasate în

apropierea zonelor de producţie sau a centrelor de larg consum; Târgu

Mureş, Luduş - zahăr; Sibiu, Remetea, Baraolt, Alba Iulia - produse

lactate; Sibiu, Târgu Mureş - morărit şi panificaţie; Sibiu, Reghin - bere).

După anul 1960 s-au înfiinţat numeroase unităţi pentru industria

uşoară. Industria textilă are tradiţie în zona de creştere a ovinelor (Sibiu,

Braşov), iar industria de încălţăminte şi blănărie din Târgu Mureş,

Mediaş, Agnita deţine ponderi însemnate pe plan naţional.

Oraşe şi municipii: 50

(19,01% din totalul oraşelor)

Comune: 334 (12,42%)

Sate: 1823 (13,92% din

totalul satelor)

Relieful variat (alpin - masivele Rodna, Călimani, Bihor; carstic

Munţii Apuseni), apele minerale carbogazoase (Covasna, Borsec) şi

condiţiile climatice au favorizat practicarea tuturor formelor de turism.

Valoarea turistică a zonei sporeşte şi prin ariile etnografice şi folclorice

de la Reghin până la Sebeş şi Câmpeni din Tara Moţilor, precum şi prin

prezenţa cetăţilor fortificate de influenţă germană.

Valori turistice de interes

naţional şi internaţional

Regiunea a intrat în circuitul turistic internaţional prin complexul

Poiana Braşov, oraşul Braşov şi zona Bran.

REGIUNEA BUCUREŞTI-ILFOV

1

2

34

5

6

7

8

BUCUREŞTI

Ilfov

8

Regiunea Bucureşti cuprinde capitala ţării şi judeţul Ilfov. Gruparea

metopolitană Bucureşti şi a judeţului Ilfov se remarcă printr-o structură fizico-

geografică omogenă, cu indicatori social-economici de concentrare excesivă a

unor activităţi economice şi a populaţiei într-un teritoriu relativ restrâns

Judeţele: Ilfov,

municipiul Bucureşti

Suprafaţa: 1.821 km2

(0,76%) din suprafaţa

(indicatori demografici şi economici superiori în toate domeniile de activitate).

Deşi deţine un teritoriu restrâns, se distinge printr-o unitate geografică de

tranziţie.

României

Populaţia: 2.134.200

locuitori

Specificul de zonă de tranziţie provine dintr-un trecut îndepărtat, relevat

prin structura şi frecvenţa reţelei hidrografice, elemente de primordialitate în

intuirea ori alegerea locurilor favorabile aşezărilor umane şi de asigurare a

securităţii acestora.

Arterele hidrografice au conferit, în special municipiului Bucureşti, o poziţie

de tranzit în calea marilor drumuri comerciale, ce asigurau traficul spre şi

dinspre cunoscutele vămi: Giurgiu, Turnu Măgurele, Brăila.

În anul 2002, zona metropolitană Bucureşti concentra o bună parte din

populaţia a ţării şi peste16% din populaţia urbană, 8,5% din personalul muncitor

şi aproximativ 15% din producţia globală industrială.

Suprafaţa agricolă:

182.411 ha

Suprafaţa arabilă:

110.343 ha

Bibliografie

Cândea, Melinda, Bran, Florina (2001) Spaţiul geografic românesc. Organizare, amenajare, dezvoltare, Ed.Enciclopedica, Bucureşti; Cucu, V. (1996) România. Geografie Umană şi Economică, Ed.Glasul Bucovinei, Iaşi; Deică, P., Cândea, Melinda, Erdeli, G. (1993) Strcutura naţionalităţilor din România în 1992, în „Lucrările sesiunii ştiinţifice anuale a Institutului de Geografie”, Academia Română, p.205-214, Bucureşti; Erdeli, G. (1988) Tendinţe actuale în geodemografia României, în „Terra” nr.III-IV/1988, Bucureşti; Erdeli, G., Cândea, Melinda, Braghină, Cr., Costache, S., Zamfir, Daniela (1999) Dicţionarul de Geografie Umană, Ed.Corint, Bucureşti; Giurcăneanu, Cl. (1988) Populaţia şi aşezările din carpaţi, Ed.Ştiinţifică şi Eciclopedică, Bucureşti; Ielenicz, M. (2000) România. Mică enciclopedie, Ed.Corint, Bucureşti; Nimigeanu, V. (2001) România. Populaţie, aşezări, economie, Ed.Alexandru Ioan Cuza, Iaşi; Pop, Gr. (1986) România. Geografie economică, Cluj Napoca; Popovici, I., Mihail, Maria (1980) România. Geografie economică, Ed.Academiei, Bucureşti; Savul, Al. (1975) România. Sinteză geografică, Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti; Şandru, I., Cucu, V. (1984) România. Prezentare geografică, Ed.Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti; Tufescu, V. (1974) România, natură, om, economie, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti; Velcea, I. (1975) Geografia economică a României, Tipografia Universităţii din Bucureşti, Bucureşti; * * * (1982) Enciclopedia geografică a României, Ed.Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti; * * * (1998) România. Atlas istorico-geografic, Ed.Academiei, Bucureşti; * * * (1984) Geografia României, vol.II, Geografia Umană şi Economică, Ed.Academiei, Bucureşti;