Tema 2 . Obiectul Contabilitaţii

Bazele contabilităţii (Tema 2)

2.1. Concepţii cu privire la obiectul contabilităţii

Definirea obiectului de studiu al unei ştiinţe precizează fenomenele care constituie conţinutul şi sfera de acţiune a ştiinţei respective. Prin aceasta se poate stabili poziţia unei ştiinţe în cadrul sistemului ştiinţelor şi utilitatea sa în procesul cunoaşterii. Prima definiţie dată contabilităţii, implicit obiectului sau de studiu, aparţine lui Luca Paciolo, în lucrarea "Tratat de contabilitate în partidă dublă", apărută la Veneţia în anul 1494. Autorul prezintă ca obiect al contabilităţii: ,,tot ceea ce după părerea negustorului îi aparţine pe lume precum şi toate afacerile, mari şi mărunte, în ordinea în care au avut loc“.

Obiectul contabilităţii răspunde la întrebarea ce studiază contabilitatea sau care este „materia” ce se înregistrează în contabilitate. Obiectivul contabilităţii se referă la scopul urmărit, de a furniza informaţii utile factorilor de decizie.

Deci, contabilitatea a apărut din nevoia de a răspunde în plan informaţional şi decizional la problematica gestionării mişcărilor de valori economice autonomizate pe persoane fizice sau juridice. Pe măsura dezvoltării activităţii economice s-au emis teorii, opinii, concepţii privind obiectul de studiu al contabilităţii. Doctrinele contabilităţii conţin numeroase puncte de vedere privind obiectul acestei ştiinţe. Ca în orice domeniu, aceste opinii au fost numeroase şi contradictorii.

Obiectul contabilităţii îl constituie reflectarea în etalon monetar a patrimoniului aflat în gestiunea entităţilor, a mişcării şi transformării lui ca urmare a operaţiilor economice şi a rezultatelor obţinute. În definirea obiectului contabilităţii se porneşte de la categoria economică, juridică şi financiară de patrimoniu.

Pe măsura dezvoltării societăţii şi activităţii economice au avut loc numeroase discuţii şi controverse, au fost emise diverse teorii, opinii şi concepţii privind obiectul de studiu al contabilităţii, în cele din urmă, s-au conturat în trei puncte de vedere, şi anume:

concepţia juridică concepţia economică concepţia financiară.

Concepţia juridicăConform acestei concepţii, obiectul de studiu al contabilităţii îl constituie patrimoniul

privit ca o totalitate a bunurilor economice, drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică care aparţin unui subiect de proprietate (persoană fizică sau juridică).

Bunurile economice reprezintă partea materială a patrimoniului şi includ terenuri, clădiri, construcţii, maşini şi utilaje, mijloace de transport, stocuri de materii prime, produse şi mărfuri, mijloace băneşti etc.

Forma de prezentare a patrimoniului în contabilitate este aceea a unei balanţe cu două părţi egale, Bilanţul contabil. În mod convenţional, partea din stânga a egalităţii poate fi denumită patrimoniu economic, iar cea din dreapta egalităţii, patrimoniu juridic. Deci, egalitatea generalizatoare este:

__________________________________________________________________________Note de curs: Titularul cursului Natalia Zlatina dr., conf. univ.

1

Tema 2. Obiectul contabilităţiiTema 2. Obiectul contabilităţii

2.1. Concepţii cu privire la obiectul contabilităţii2.2. Principalele elemente ale obiectului contabilităţii


Literatura de specialitate prezintă numeroase interpretări şi variante în definirea şi analiza patrimoniului ca obiect al contabilităţii. În general, noţiunea de patrimoniu are conţinut juridic, economic, administrativ şi financiar.

Raporturile de proprietate iau forma de obligaţii atunci când titularul de patrimoniu procură o parte din avere din resurse aparţinând altor persoane fizice şi juridice, bunurile respective nu îi aparţin de drept, echivalentul valoric al acestora trebuie restituit proprietarului, fapt pentru care partea corespunzătoare din patrimoniu poartă denumirea de patrimoniu străin.

Ecuaţia patrimoniului definit în sens juridic se prezintă astfel:

La nivelul obiectului contabilităţii bunurile economice sunt delimitate prin structura de active patrimoniale – ce posedă titularul de patrimoniu, iar drepturile şi obligaţiile prin cea de pasive patrimoniale – ce datorează titularul de patrimoniu. Ca rezultat apare o altă ecuaţie a patrimoniului:

Active patrimoniale = Pasive patrimonialeDobândirea şi deţinerea bunurilor economice generează drepturi şi obligaţii în raport cu

alte persoane.Raporturile de proprietate dau naştere drepturilor atunci când titularul de patrimoniu este

proprietar al bunurilor şi ca urmare nu trebuie să acorde un echivalent valoric pentru bunurile aflate în posesiunea şi folosinţa acestuia.

Pe lângă drepturile de proprietate entitatea poate să mai deţină drepturi de creanţă. Drepturile de creanţă reprezintă drepturile unei persoane (creditor) de a pretinde de la altă persoană (debitor) îndeplinirea anumitor obligaţii – achitarea unei sume de bani sau oferirea un echivalent sub formă de bunuri sau servicii. Drepturile de creanţă includ:

drepturile furnizorului faţă de cumpărător privind produsele, mărfurile livrate şi serviciile prestate, care urmează a fi achitate ulterior;

avansurile acordate terţilor în contul livrării ulterioare a bunurilor sau prestării serviciilor de către aceştia etc.

Raporturile de proprietate generează obligaţii în cazul în care pentru bunurile componente ale patrimoniului titularul trebuie să ofere un echivalent valoric sau să acorde o anumită prestaţie. Obligaţiile cuprind:

obligaţiile faţă de proprietari privind aporturile în capitalul social; obligaţiile faţă de bănci privind creditele primite şi dobânzile aferente acestora; obligaţiile faţă de furnizori privind bunurile procurate şi serviciile primite cu achitare

ulterioară, obligaţiile faţă de angajaţi privind salariul şi alte retribuţii; obligaţiile faţă de buget privind impozitele şi taxele calculate etc.

Obligaţiile entităţii se grupează în: obligaţii faţă de proprietari şi obligaţii faţă de terţi.Obligaţiile faţă de proprietari vizează:


Bunuri economice = Drepturi + Obligaţii

2

Patrimoniul economic


Patrimoniul juridic

Patrimoniul juridic

=Patrimoniul economic



aporturile fondatorilor la crearea întreprinderii, precum şi aporturile ulterioare ale acestora;

profitul obţinut de entitate şi nedistribuit între fondatori, care rămas la dispoziţia entităţii pentru lărgirea afacerii.

Obligaţiile faţă de proprietari apar în momentul înfiinţării entităţii şi se sting odată cu lichidarea acesteia.

Obligaţiile faţă de terţi exprimă: datoriile faţă de bănci, furnizori, angajaţi, buget şi alte persoane. Astfel de obligaţii apar în urma tranzacţiilor sau evenimentelor anterioare şi rezultă din contractele încheiate sau prevederile legislaţiei în vigoare, iar suma acestora urmează a fi achitată la scadenţă (în termenele stabilit).

În contabilitate bunurile economice şi creanţele sunt denumite active, iar obligaţiile – pasive.

Schematic, conform concepţiei juridice, patrimoniul ca obiect al contabilităţii se prezintă astfel:

Figura 2.1. Obiectul contabilităţii în concepţia juridică

Echilibrul global al patrimoniului potrivit concepţiei juridice se prezintă prin următoarea relaţie matematică:

Concepţia economicăDin punct de vedere economic, patrimoniul reprezintă totalitatea bunurilor, a mijloacelor şi valorilor disponibile necesare entităţii, bazate pe surse de finanţare. În acest sens obiectul de studiu al contabilităţii îl constituie circuitul capitalului privit sun dublu aspect:

sub aspectul destinaţiei lui: capital fix şi capital circulant; sub aspectul modului de procurare sau de dobândire: capital propriu şi

capital străin.


Bunurieconomice

Creanţele debitorilor

Obligaţii faţă deproprietari

Obligaţii faţăde terţi+ = +

3

PATRIMONIUL ENTITĂŢII

DREPTURI OBLIGAŢII

Drepturi de proprietate

(bunuri economice)

Drepturi de creanţă

(debitori)

Obligaţii faţă de proprietari

(fondatori)

Obligaţii faţă de terţi

(creditori)

OBIECTUL CONTABILITĂŢII

ACTIVE PASIVE


Capitalul fix sau activele imobilizate sunt formate din bunurile investite care participă la mai multe cicluri de exploatare şi care se înlocuiesc după un număr de ani de utilizare: utilaje, instalaţii, mijloace de transport, etc.

Capitalul circulant sau activele circulante sunt formate din bunurile economice care se consumă sau îşi schimbă forma de existenţă şi funcţională după fiecare ciclu de exploatare finalizat.

Capitalul propriu este dobândit de către o entitate prin efortul proprietarilor (acţionari sau asociaţi), prin autofinanţare (capitalizarea profitului, a amortizărilor şi a provizioanelor) şi prin subvenţiile primite. Capitalul propriu corespunde drepturilor pe care le au proprietarii asupra entităţii.

Capitalul străin, denumit şi capital împrumutat şi atras, cuprinde datoriile pe termen scurt şi lung faţă de bănci, furnizori, creditori, salariaţi, bugetul statului etc.

Schematic, conform concepţiei economice, capitalul ca obiect al contabilităţii se prezintă astfel:

Figura 2.2. Obiectul contabilităţii în concepţia economică

Ecuaţia de echilibru a capitalului se prezintă astfel:

Concepţia financiarăDin punct de vedere financiar patrimoniul reprezintă totalitatea utilizărilor stabile în legătură cu resursele de finanţare. Aşa, resursele economice sunt abordate de către contabilitate din două puncte de vedere:

al modului de utilizare; al provenienţei (sursei) acestor resurse.


Capital fix(active imobilizate)

Capital circulant(active circulante)

Capital propriu

Capitalstrăin+ = +

4

CAPITALUL

după destinaţie după provenienţă

Capital fix sauactive

imobilizate

Capital circulant sau

active circulante

Capital propriu

Capital străin sau datorii


ACTIVE PASIVE


În funcţie de modul de utilizare contabilitatea abordează resursele patrimoniale aflate la dispoziţia entităţii ca:

utilizări durabile sau permanente sub forma bunurilor investite pe termen lung, ce corespund activelor imobilizate (clădiri, construcţii, utilaje,mijloace de transportare etc.);

utilizări ciclice sau temporare care se consumă după fiecare ciclu de exploatare încheiat (aprovizionare, producţie, desfacere) şi care au forma de bani, stocuri, creanţe etc., care corespund activelor circulante.

Delimitarea resurselor din punct de vedere al provenienţei se prezintă astfel: resurse permanente sau durabile furnizate de către proprietari (acţionari, individuali),

rezultate prin acumularea profitului, amortizărilor şi provizioanelor sau obţinute sub forma finanţărilor sau împrumuturilor pe termen lung (mai mare de un an);

resurse temporare asigurate de către terţi şi care urmează să fie plătiţi în viitor (furnizori, bănci, creditori, salariaţi etc.) şi a căror scadenţă este mai mică de un an (termen scurt).

Concepţia financiară îşi propune să răspundă la întrebarea: Întreprinderea este aptă, datorită structurii activelor sale, să facă faţă datoriilor sale, atunci când acestea ajung la scadenţă? Răspunsul la această întrebare se poate prima în urma analizei informaţiilor contabile cuprinse în situaţiile financiare.

Schematic, conform concepţiei financiare, resursele economice ca obiect al contabilităţii se prezintă astfel:


= +Utilizări ciclice

(active circulante)

5

RESURSELE ECONOMICE

după modul de alocare după provenienţă

Alocări durabile sau

active imobilizate

Alocări ciclice sau

active circulante

Resurse permanente

Resurse temporare


ACTIVE PASIVE

= +Utilizări ciclice

(active circulante)Resurse

economiceUtilizări durabile

(active imobilizate)

Resurseeconomice

=

=Resurse

permanente

+

+Resurse

temporare


Figura 2.3. Obiectul contabilităţii în concepţia financiară

Concepţia financiară îşi propune căutarea răspunsului la întrebarea: „Este oare entitatea capabilă, prin structura şi volumul activelor pe care le deţine, să facă faţă datoriilor sale atunci când acestea ajung la scadenţă?”.

În vederea găsirii unui răspuns la această întrebare, în situaţiile financiare activele entităţii sunt prezentate în ordinea creşterii lichidităţii lor, iar pasivele – în ordinea creşterii exigibilităţii lor.

Aşadar, în situaţiile financiare activele se prezintă în ordinea creşterii lichidităţii (de la imobilizările necorporale la disponibilităţile băneşti), iar pasivele – în ordinea creşterii exigibilităţii (de la capitalul social la datoriile pe termen scurt).

Sintetizând cele trei concepţii putem afirma că obiectul contabilităţii este reprezentat de active şi pasive, care pot fi caracterizate prin prisma fiecărei din concepţiile menţionate.

Figura 2.4. Activele şi pasivele conform celor trei concepţii cu privire la obiectul contabilităţii

În limbajul contabil relaţia de echilibru valabilă pentru toate cele trei concepţii are următoare formă: Active patrimoniale = Pasive patrimoniale

Din prevederile Cadrului general conceptual pentru raportarea financiară (în continuare – Cadrul general) rezultă că obiectul contabilităţii îl reprezintă poziţia financiară şi performanţele entităţii, iar contabilitatea trebuie să asigure recunoaşterea, evaluarea, gestionarea şi controlul activelor, capitalului propriu şi datoriilor, precum şi a rezultatului obţinut, care se determină ca diferenţă dintre venituri şi cheltuieli.

Poziţia financiară a entităţii este definită de resursele economice pe care le controlează, de structura financiară a activelor, datoriilor şi capitalului propriu, de lichiditatea şi solvabilitatea valorilor economice şi de capacitatea sa de a se adapta la schimbările mediului în care îşi desfăşoară activitatea.

Ecuaţia fundamentală a poziţiei financiare este de forma:


6

ACTIVE

PASIVE

Bunuri economice + Creanţe ale debitorilor

Capital fix + Capital circulant

Alocări durabile + Alocări ciclice

Obligaţii faţă de proprietari + Obligaţii faţă de terţi

Capital propriu + Datorii

Resurse permanente + Resurse temporare

Concepţia juridică

Concepţia economică

Concepţia financiară

Concepţia juridică

Concepţia economică

Concepţia financiară

ACTIV CAPITAL PROPRIU DATORII


= +

În baza acestei relaţii se determină activele nete ale entităţii:

= – O entitate are o poziţie financiară pozitivă în cazul în care capitalul propriu este mai mare

sau cel puţin egal cu datoriile cu valoare economică. Această condiţie indică faptul că entitatea, ca subiect de drept, are posibilitatea să-şi achite obligaţiile faţă de terţi, atât pe parcursul desfăşurării activităţii sale cât şi la lichidarea sa.

Performanţa sau rezultatul financiar este definit prin prisma profitabilităţii entităţii. Ecuaţia folosită în acest sens este de forma:

= –

Atenţie! Într-o viziune generalizată ecuaţiile de situaţie financiară şi de performanţă pot fi prezentate prin ecuaţia generală a contabilităţii care are următoare formă:

+ = + + +

Această ecuaţie caracterizează nu doar poziţia financiară a entităţii la un moment dat, ci şi modul în care aceasta s-a modificat în urma activităţii desfăşurate.

2.2. Principalele elemente ale obiectului contabilităţii

Deşi, conform celor trei concepţii prezentate anterior, obiectul contabilităţii îl reprezintă patrimoniul privit sub aspect juridic, economic şi financiar, conţinutul obiectului contabilităţii este mult mai complex şi se compune din:

Studierea poziţiei financiare a entităţii prin prisma existenţei, mişcării (intrări, ieşiri) şi transformării elementelor de activ (imobilizări, stocuri, creanţe, disponibilităţi băneşti) sub aspectul componenţei şi destinaţiei lor şi a elementelor de pasiv (capital propriu, datorii) sub aspectul surselor de provenienţă. Existenţa exprimă mărimea elementelor patrimoniale la un moment dat, iar mişcarea şi transformarea acestora se produc în urma modificărilor cantitative şi calitative care au loc în volumul şi structura activelor, capitalului propriu şi datoriilor în procesul desfăşurării activităţii entităţii.

Înregistrarea faptelor economice generate de activitatea entităţii şi care au loc în procesul de aprovizionare (achiziţionarea materiei prime, achitarea datoriilor faţă de furnizori etc.), producere (consumul materiei prime, calcularea salariilor, determinarea costurilor de producţie etc.), desfacere (vânzarea produselor, încasarea banilor de la clienţi etc.).

Determinarea performanţei financiare a entităţii în baza veniturilor obţinute şi cheltuielilor suportate în cadrul activităţilor desfăşurate de către aceasta. Cheltuielile măsoară eforturile efectuate de întreprindere pentru realizare obiectului ei de activitate, iar veniturile __________________________________________________________________________

Note de curs: Titularul cursului Natalia Zlatina dr., conf. univ.7

ACTIVE NETE(CAPITAL PRORPIU)

ACTIV DATORII

Rezultat financiar Venituri

Cheltuieli

Active Cheltuieli Capital Datorii Venituri

http://www.123rf.com/photo_8398510_illustration-art-of-a-aim-graduation-boy-with-isolated-background.html


măsoară efectul obţinut ca urmare a efortului făcut. Prin compararea veniturilor şi cheltuielilor se determină rezultatul financiar (performanţa) care poate îmbrăca forma profitului, dacă veniturile depăşesc cheltuielile, sau pierderii, dacă veniturile sunt mai mici decât cheltuielile.

VENITURI > CHELTUIELI => PROFIT VENITURI < CHELTUIELI => PIERDERE

Gestionarea elementelor extrapatrimoniale cum ar fi bunurile primite în locaţiune, la păstrare sau prelucrare, garanţiile acordate şi primite.

Generalizând cele de mai sus putem afirma că obiectul de studiu al contabilităţii îl reprezintă: activele, capitalul propriu, datoriile, veniturile, cheltuielile, rezultatul financiar şi elementele extrapatrimoniale, precum şi faptele economice în urma cărora acestea se modifică şi se transformă în cadrul circuitului economic.

Definirea şi caracteristica activelorActivele reprezintă resurse controlate de entitate ca rezultat al unor evenimente trecute şi

din care se preconizează că vor decurge beneficii economice viitoare pentru entitate.Beneficiile economice exprimă capacitatea unui activ de a genera, în mod direct sau

indirect, fluxuri de numerar sau echivalente ale acestuia către entitate. Activele generează beneficii economice datorită faptului că ele pot fi:

utilizate pentru fabricarea produselor sau prestarea serviciilor destinate vânzării; schimbate cu alte bunuri; utilizate pentru stingerea datoriilor.

După conţinutul economic şi natura sa activele se grupează în: active imobilizate; active circulate

Active imobilizate sunt activele care au o perioadă de utilizare mai mare de un an, care participă la mai multe cicluri economice şi nu sunt destinate vânzării. Astfel de active cuprind:

imobilizările necorporale; imobilizările corporale; imobilizările financiare.Imobilizările necorporale reprezintă active care nu îmbracă formă materială şi sunt

destinate utilizării în activitatea de producţie, comercială sau în scopuri administrative, fie transmiterii în folosinţă altor persoane. Acestea includ: brevetele privind invenţiile, licenţele, know-how-urile, francizele, programele informatice, desenele şi mostrele industriale şi de utilitate, drepturile de utilizare a imobilizărilor corporale primite sub formă de aport la capitalul social, drepturile de autor, drepturile care rezultă din titluri de protecţie, imobilizările necorporale în curs de execuţie, alte imobilizări necorporale.

Imobilizările corporale cuprind activele care au suport material, sunt deţinute pentru a fi utilizate în procesul de producţie sau de prestare a serviciilor, pentru a fi transmise în folosinţă altor persoane sau pentru a fi folosite în scopuri administrative şi nu sunt destinate vânzării. În categoria imobilizărilor corporale se cuprind: mijloacele fixe, terenurile, imobilizările corporale în curs de execuţie, resursele naturale.

Imobilizările corporale şi necorporale au o durată de utilizare limitată. Ele se utilizează pe parcursul mai multor perioade şi îşi pierd treptat valoarea care se transmite asupra costului produselor fabricate sau serviciilor prestate prin amortizare. Nu se supun amortizării terenurile şi activele corporale şi necorporale în curs de execuţie.


8


Imobilizările financiare, denumite şi investiţii financiare pe termen lung, cuprind valorile financiare procurate de entitate pe un termen mai mare de un an în scopul obţinerii de venituri financiare sub forma dividendelor, dobânzilor şi care permit deţinerea controlului asupra altor entităţi. Imobilizările financiare pot avea forma de: valori mobiliare, cote de participaţie în capitalul social al altor entităţi şi alte investiţii financiare deţinute de entitate în scopul obţinerii veniturilor în urma vânzării lor.

Activele circulante includ acele bunuri şi valori care sunt deţinute de către entitate o perioadă mai mică de un an participă, de regulă, la un singur ciclu economic şi se află într-o continuă mişcare, schimbându-şi forma (materie primă şi materiale produse finite creanţe bani).

Activele circulante se clasifică în felul următor:a) stocuri de mărfuri şi materiale;b) creanţe pe termen scurt;c) investiţii pe termen scurt;d) disponibilităţi băneşti în numerar şi conturi bancare;e) alte active circulante.

Stocurile de mărfuri şi materiale reprezintă activele circulante achiziţionate sau fabricate pentru consum intern sau în scopul vînzării lor. În componenţa stocurilor intră materiile prime şi materialele, obiectele de mică valoare şi scurtă durată, producţia în curs de execuţie, produsele şi mărfurile.

Creanţele sunt drepturile entităţii în raport cu alte persoane de a pretinde şi a încasa un echivalent (o sumă de bani, un bun sau serviciu). Drepturile de creanţă provin, de regulă, din:

a) vânzarea produselor şi mărfurilor, prestarea serviciilor cu achitare ulterioară (în termenul stabilit în contract);

b) acordarea avansurilor furnizorilor de bunuri şi servicii;c) eliberarea avansurilor angajaţilor entităţii;d) supraplăţi la buget;e) alte operaţiuni cu terţii (calcularea penalităţilor, despăgubirilor etc.).

Investiţiile pe termen scurt includ titlurile de valoare (acţiuni, obligaţiuni) întreprindere procurate de entitate în vederea obţinerii unui câştig pe termen scurt sau protejării lichidităţilor. Spre deosibire de investiţiile pe termen lung, perioada de deţinere a investiţiilor pe termen scurt nu depăşeşte un an.

Disponibilităţile băneşti în numerar şi conturi bancare sînt reprezentate prin numerar aflat în casieria entităţii, mijloacele băneşti în conturile bancare în monedă naţională şi valută străină, acreditivele, cardurile bancare deschise pe numele entităţii şi alte mijloace băneşti.

Din categoria altor active circulante fac parte cheltuielile anticipate, precum şi activele circulante care nu au fost nominalizate mai sus.Schematic activele entităţii pot fi prezentate în felul următor, figura 2.5.


9

Activele entităţii

Active imobilizateActive

imobilizate

Active circulanteActive

circulante

Imobilizări

necorporale

Imobilizări

necorporale Imobilizări

corporaleImobilizăricorporale

Imobilizărifinanciare Imobilizări

financiare

Stocuri Stocuri

Creanţe pe termen

scurt

Creanţe pe termen

scurt Investiţii pe termen

scurt

Investiţii pe termen

scurt


Figura 2.5. Clasificarea activelor entităţii Definirea şi caracteristica capitalului propriu

Cadrul general defineşte capitalul propriu ca „interesul rezidual al proprietarilor în activele unei entităţi, după deducerea tuturor datoriilor sale”. Capitalul propriu exprimă partea finanţării proprii (din contul proprietarilor) a activelor aflate în circuitul economic al entităţii.

Pasivele sau sursele de finanţare a activelor reflectă modul în care entitatea a dobândit bunurile economice reflectate în activ fie din finanţare proprie, fie din finanţare străină. Finanţarea proprie presupune efectuarea aporturilor de către proprietarii entităţii la care se mai adaugă unele resurse ca rezervele şi profitul. Finanţarea străină se obţine de la persoanele străine entităţii prin angajarea de credite, împrumuturi şi datorii în curs de decontare. Structura capitalului propriu al entităţii se prezintă schematic în figura 2.6.

Figura 2.6. Elementele componente ale capitalului propriu

Deci, capitalul propriu include: capitalul social şi suplimentar; rezerve; profitul nerepartizat al anilor precedenţi; profitul net (pierderea netă) al (a) perioadei de gestiune.

Capitalul social reprezintă aporturile depuse de către proprietari (acţionari, asociaţi) la constituirea entităţii. Mărimea acestuia este egală cu valoarea nominală a tuturor părţilor sociale (acţiuni, cote-părţi) ale proprietarilor entităţii. Capitalul suplimentar provine din operaţiuni de constituire a capitalului social prin aporturi în valută străină şi operaţiuni de răscumpărare, vânzare şi anulare a părţilor sociale.

Rezervele sunt alocări din profitul anilor precedenţi destinate acoperirii unor pierderi viitoare imprevizibile. Rezervele se clasifică în rezerve prevăzute de legislaţie, rezerve prevăzute de statut şi alte rezerve.

Capitalul nevărsat reprezintă datoriile fondatorilor privind aporturile la capitalul statutar.


10

Disponibilităţi băneştiDisponibilităţi

băneşti

Profit nerepartizat

Profit nerepartizat

RezerveRezerve

Profit net

Profit net Capital

retras

Capitalretras

Capitalnevărsat

Capitalnevărsat

Capitalsuplimentar

Capitalsuplimentar

Capital social

Capital social

Capitalul propriu

Capitalul propriu


Capitalul retras reprezintă valoarea acţiunilor proprii (cotelor de participare) răscumpărate de la acţionari sau asociaţii săi.

Definirea şi caracteristica datoriilorDatoriile exprimă capitalurile furnizate de terţi pentru care entitatea trebuie să acorde o

prestaţie sau un echivalent valoric. Datoriile funcţionează din momentul apariţiei obligaţiilor faţă de terţi şi până în momentul rambursării (în cazul creditelor) şi plăţii lor (în cazul datoriilor generate de relaţiile de decontare). Persoanele fizice şi juridice faţă de care entitatea are obligaţii băneşti sunt numite creditori. Structura datoriilor se prezintă în figura 2.6, iar elementele componente se caracterizează astfel.

După termenul de achitare datoriile se clasifică în: datorii pe termen lung, şi datorii pe termen scurt (curente). O datorie curentă este o obligaţie: ce se aşteaptă să fie achitată în cursul normal al ciclului de exploatare al entităţii;

sau este exigibilă în termen de 12 luni de la data bilanţului. Toate celelalte datorii trebuie

clasificate ca datorii pe termen lung.Ciclul de producţie (exploatare) al unei entităţi reprezintă perioada de timp dintre

achiziţionarea materiilor prime care intră într-un proces şi finalizarea sa în numerar sau sub forma unui instrument uşor convertibil în numerar.

După conţinutul economic datoriile se clasifică în: Datorii financiare – care exprimă creditele primite de la bancă şi alte instituţii de credit,

precum şi împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni. Împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni reprezintă surse financiare pe termen lung asigurate prin vânzarea de titluri de credit negociabile către public, de regulă, prin intermediul unor instituţii financiare. Aceste împrumuturi sunt divizate în părţi egale, numite obligaţiuni, rambursabile la termen sau eşalonat şi purtătoare de dobânzi.

Creditele primite de la bancă şi alte instituţii includ creditele pe termen lung şi creditele pe termen scurt (credite de trezorerie). Aceste credite sunt generatoare de dobânzi şi garantate cu activele entităţii.

Datorii comerciale se formează în cadrul relaţiilor de decontare cu furnizorii pentru aprovizionarea de bunuri materiale, lucrări şi servicii primite, dar neachitate, precum şi avansurile primite de la terţi în contul livrării ulterioare de mărfuri, şi cuprind: furnizori şi efecte de plătit. Furnizorii desemnează datoriile entităţii echivalente valorii bunurilor, lucrărilor şi serviciilor primite de la terţi.

Efectele de plătit reprezintă titlurile de valoare care atestă obligaţia de plată a entităţii în cadrul relaţiilor de decontare cu furnizorii.

Datorii calculate – care cuprind datoriile privind retribuirea muncii, faţă de titularii de avans, faţă de organele de asigurare, faţă de bugetul de stat, faţă de fondatori şi alte datorii.


11

Datorii financiare pe termen lung

Datorii pe termen lung

calculate

Datorii financiare pe termen scurt

Datorii comerciale

Datorii pe termen scurt

calculateDatorii

(Capital străin)


Figura 2.6. Elementele componente ale capitalului străin

Definirea şi caracteristica veniturilor

Veniturile sunt majorări ale beneficiilor economice în cursul perioadei de gestiune sub forma intrărilor de active sau a măririi valorilor acestora sau a diminuării datoriilor, care au drept rezultat creşteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele legate de contribuţiile proprietarilor.

Veniturile pot fi înregistrate odată cu majorarea activelor în cazul: creşterii creanţelor sau numerarului ca urmare a livrărilor de produse, mărfuri şi

servicii; majorării stocurilor de mărfuri şi materiale în cazul depistării plusurilor la

inventariere. intrării activelor cu titlu gratuit; altor majorări de active (încasări sub formă de amenzi, penalităţi, despăgubiri,

dobânzi, dividende etc.).Veniturile pot fi obţinute în rezultatul diminuării datoriilor ca urmare a:


12


anulării datoriilor cu termen de prescripţie expirat sau în alte cazuri; constatării diferenţelor favorabile de curs valutar aferente datoriilor exprimate în

valută străină etc.Venituri se consideră sumele încasate sau care urmează a fi încasate din activitatea

operaţională a entităţii (vânzarea produselor, mărfurilor, prestarea serviciilor etc.) sau din alte activităţi (operaţiuni cu active imobilizate, operaţiuni financiare, evenimente extraordinare).

Definirea şi caracteristica cheltuielilor

Cheltuielile sunt definite ca scăderi a beneficiilor economice în cursul perioadei de gestiune sub forma unor ieşiri sau epuizări ale activelor sau a suportării unor datorii care au drept rezultat reduceri ale capitalului propriu, altele decât cele legate de distribuiri către proprietarii entităţii.

Cheltuielile se constată concomitent cu diminuarea valorii activelor ca consecinţă a: ieşirilor de mijloace băneşti în rezultatul achitării unor servicii, plăţii de dobânzi,

penalităţi, amenzi etc.; consumului de materie primă, materiale utilizate în scopuri comerciale, administrative; vânzării produselor şi mărfurilor; calculării amortizării activelor imobilizate, altele decât cele utilizate în scopuri de

producţie sau pentru crearea altor active; depistării lipsurilor la inventariere; constatării diferenţelor nefavorabile de curs valutar aferente mijloacelor băneşti şi

creanţelor în valută străină etc.Cheltuielile se constată concomitent cu majorarea datoriilor la: calcularea salariilor şi altor recompense personalului care nu participă în procesul

de producţie sau de creare a activelor; calcularea impozitelor şi taxelor; constatarea diferenţelor nefavorabile de curs valutar aferente datoriilor exprimate în

valută străină etc. înregistrarea altor datorii care nu generează beneficii economice viitoare (calcularea

penalităţilor, amenzilor etc.).În general, cheltuielile reprezintă sumele achitate sau care urmează a fi achitate fie

echivalentul acestora, precum şi resursele utilizate în cadrul activităţii entităţii, cu excepţia celor utilizate în procesul de producţie.

Definirea şi caracteristica elementelor extrapatrimonialeElemente extrapatrimoniale sunt bunurile, drepturile, obligaţiile sau angajamentele care

nu pot fi încadrate în activele şi pasivele entităţii. Din această categorie fac parte: imobilizările corporale şi necorporale primite în locaţiune, arendă operaţională,

leasing; valorile materiale primite în custodie; materia primite pentru prelucrare; creanţele debitorilor insolvabili trecute la pierderi, dar care continuă a fi urmărite; angajamentele acordate sau primite (gajuri, cauţiuni, garanţii); creanţele şi datoriile contingente.

Faptele economice şi caracteristica lor. În cadrul circuitului economic ce are loc într-o entitate, procesele economice se desfăşoară sub forma de procese de:

aprovizionare producţie desfacere.


13


Particularităţile acestor procese sunt determinate de obiectul şi felul entităţilor în cadrul cărora se desfăşoară. Astfel procesul de producţie are loc în special în entităţile industriale, agricole, de construcţii, prestări servicii etc. Cu ocazia desfăşurării acestui proces se consumă materii prime şi materiale, forţă de muncă, se utilizează mijloace fixe şi se efectuează o seamă de cheltuieli.

Procesul de producţie este oglindit în obiectul contabilităţii cu ajutorul conturilor în care se înregistrează consumul de muncă vie şi materializată.

Procesul de aprovizionare are loc în toate categoriile de entităţi şi cuprinde operaţiile privind dotarea entităţii cu materii prime şi materiale, mărfuri necesare procesului de producţie sau circulaţie, precum şi anumite cheltuieli de aprovizionare: cheltuieli de transport, taxe vamale, comisioane, cheltuieli de încărcare-descărcare, recepţie.

Procesul de desfacere ca ultimul moment al procesului reproducţiei, are loc în toate entităţile şi cuprinde expedierea şi vânzarea produselor, lucrărilor executate, serviciilor precum şi relaţiile financiare şi de creditare.

Pe timpul realizării proceselor economice se produc numeroase tranzacţii şi operaţiuni economico-financiare. Operaţiunile economice reprezintă fapte (evenimente) economice ce influenţează situaţia financiară a unei entităţi (unităţi patrimoniale). Acestea pot derula zilnic sute sau chiar mii de operaţiuni, care ulterior reprezintă materia primă pentru rapoartele contabile.

O operaţiune poate consta într-un schimb de valori (vânzare, cumpărare, plată, încasare sau credit) între două sau mai multe părţi independente. Operaţiune economică poate fi considerat şi orice alt fapt economic care are acelaşi efect ca şi schimbul, dar nu implică un schimb. De exemplu: pierderi cauzate de incendii, inundaţii, furt, uzura sau degradarea fizică a maşinilor şi utilajelor, sau acumularea zilnică a dobânzilor.

Întrebări de control pentru verificarea cunoştinţelor:

1. Cum poate fi definit obiectul contabilităţii?2. Ce înţelegeţi prin noţiunea de patrimoniu?3. Caracterizaţi esenţa economică şi esenţa juridică a patrimoniului.4. Ce reprezintă bunurile economice ale unei entităţi?5. Cum sunt delimitate bunurile economice la nivelul obiectului contabilităţii?6. Ce înţelegeţi prin capital fix şi capital circulant?7. De ce capitalul se divizează în capital propriu şi capital străin?8. Prezentaţi patrimoniul entităţii (resursele patrimoniale) din punct de vedere financiar.9. Definiţi noţiunea de venituri ale entităţii.10. Prezentaţi în sinteză structura veniturilor.11. Cum pot fi definite câştigurile?12. Ce reprezintă cheltuielile unei entităţi?13. Prezentaţi în sinteză structura cheltuielilor?14. Ce înţelegeţi prin rezultat financiar?15. Caracterizaţi procesele economice care se desfăşoară într-o entitate.16. Ce reprezintă operaţiunile economice?

Bibliografie

1. Legea contabilităţii Nr.113 – XVI din 27 aprilie 2007/, (Monitorul Oficial Nr. 90-93/ 399 din 29.06.2007), art. 1-7; art. 1;6, 18.


14

http://www.123rf.com/photo_8803630_many-problems-and-under-stress.html


2. Bazele contabilităţii. Fundamente şi premise pentru un raţionament profesional autentic / Dumitru Matiş. – Cluj-Napoca:Casa Cărţii de ştiinţă, 2010, p. 17-40; 105-124.

3. Bazele contabilităţii: noţiuni de bază, probleme, studii de caz, teste grilă şi monografie/ Ristea Mihai, Dumitru Corina-Graziella. Bucureşti : Editura Universitară, 2005, p. 7-12.

4. Horomnea Emil. Bazele contabilităţii. Concepte, aplicaţii, lexicon. – Iaşi : Sedcom Libris, 2003, p. 28-38; 61-148.

5. Needles B., Anderson H., Caldwell J. Principiile de bază ale contabilităţii. Trad. din engl. Chişinău: Editura ARC, 2000, p. 1-35; 57-78; 137-139.

6. Ţurcanu V., Bajerean E. Bazele contabilităţii. Chişinău, Editura „Tipografia centrală”, 2004.


15

Date post:	27-Dec-2015
Category:	Documents
Upload:	ana-ionel
View:	30 times
Download:	1 times

Tema 2 . Obiectul Contabilitaţii

Documents