Dragostea nu are nevoie de cuvinte, ea vorbeşte prin priviri şi atitudeni.

E ziua Îndragostiţilor.

Ediţia lunară fondată la 11.11.11 Nr. 4 (2) 11 februarie 2012

Fondator: Penitenciarul nr.6 Soroca.

Deviza: "Duralex sed lex" – legea e dură, dar e lege...

Pag.2 .................................. ziua îndragostiţilor

Pag.3................................. legenda sf. Valentin

Pag.4................................... sămînţa adevărului

Pag.5 .......................... buletin informativ-juridic

Pag.6 ................................ tînăr naturalist

Pag.7 ............................... .sport

Pag.8.............................. activităţi în penitenciar

Pag.9 ...... sărbători petrecute în spatele gratiilor

Pag.10 .............................. zîmbet la maxim

Aş vrea sa zbor, nu zbori cu mine?

Să legăm pămîntul de-adevăr

Să strig lumii-n asteptare, ca inima-mi cînta de dor...

Aş vrea sa zbor... nu vii cu mine?

să trecem peşte limite, să traversăm prin mii de stele

să renunţăm la orice-avere....

eu vreau să zbor... Tu zbori cu mine???

Ziua Îndragostiţilor

In fiecare an, pe 14 februarie este celebrata ziua Sfantului Valentin, ocazie cu care indragostitii

isi fac declaratii de iubire si isi daruiesc flori, bomboane si felicitari… Dar, interesant de vazut

este cum s-a ajuns la Ziua indragostitilor asa cum o cunoastem astazi.

Era pre-crestina

În Roma antică, în zilele de 13, 14 si 15 februarie

avea loc festivalul Lupercalia, in onoarea zeului

fertilităţii, Lupercus. Aceasta este considerată

originea sărbătorii iubirii de astăzi, însă atunci

momentul era marcat cu totul diferit. Potrivit lui

Noel Lenski, profesor de istorie in cadrul

Universitătii Colorado din Boulder, barbatii

tineri marsaluiau goi pe străzi si le loveau pe

femei cu piei de capră sau de caine, cu scopul de

a le spori fertilitatea.

In jurul anului 197

În timpul domniei imparatului Aurelian, un

creştin numit Valentin din Terni a fost

transformat in martir. Despre viata lui sunt

cunoscute foarte puţine lucruri, unul dintre

acestea fiind faptul că, în anul 197 e.n., a fost

numit Episcop de Interamna (in prezent Terni) si

a încetat din viaţă la scurt timp după aceea. Din

ordinul prefectului roman Placid Furius,

Valentin a fost intemnitat, torturat si decapitat

pe Via Flaminia din Roma pentru propovăduirea

crestinismului. Conform legendei, el a incetat din

viată in ziua de 14 februarie.

Circa 269

Un alt creştin, preotul Valentin din Roma, a

fost martirizat, de această data sub domnia

imparatului Claudius. El ii ajuta pe creştini în

vremurile persecutiei, iar din acest motiv a fost

trimis dupa gratii. Legenda spune că, în timp ce

se afla in inchisoare, el le trimitea scrisori

prietenilor săi, pe care le semna „De la al tău

Valentin”. Potrivit unei alte versiuni, Claudius

nu le permitea bărbatilor tineri sa se insoare,

deoarece astfel ar fi fost mai buni soldati, iar

Valentin a fost arestat pentru ca oficia căsătorii

in secret. in ambele cazuri, ziua presupusă a

morţii lui Valentin din Roma este 14 februarie

269.

In jurul anului 496

Papa Gelasius a hotărît ca pe 14 februarie sa fie

sarbatorita ziua Sf. Valentin, in incercarea de a

stopa festivalul pagan numit Lupercalia.

Anul 1382

Poetul englez Geoffrey Chaucer a publicat opera

„Parlamentul pasarilor” (The Parlement of

Foules), despre care se spune ca este prima

creatie literara in care ziua de Sf. Valentin este

mentionată drept sărbătoarea dragostei. Cartea a

fost scrisă cu prilejul logodnei lui Richard al II-lea

al Angliei cu Anne de Boemia.

Anul 1400

In ziua de Sf. Valentin, in Paris, a fost inaugurat un

„tribunal al iubirii”, care se ocupa de probleme ale

inimii: contracte prenuptiale, divorţuri, infidelitate

sau violenţe domestice. Cîteva ani mai tîrziu,

Charles, Duce de Orleans, i-a scris primul biletel de

Ziua indragostitilor iubitei sale, in timp ce era

inchis in Turnul din Londra, in urma Bataliei de la

Agincourt, din 1415.

Anul 1601

Ziua Sf. Valentin a devenit foarte populară datorită

replicii Ofeliei, un personaj din tragedia „Hamlet” a

lui William Shakespeare. („Tomorrow is Saint

Valentine’s day, / All in the morning be time, / And

I a maid at your window, / To be your Valentine”).

Secolul al XVIII-lea. In anul 1797, in Anglia, a fost

publicată cartea „The Young Man’s Valentine

Writer”, ce conţinea mesaje şi versuri sentimentale,

destinate tinerilor indragostiţi care nu era capabili

să le compună singuri. La inceputul secolului al

XIX-lea, felicitarile de Sf. Valentin au devenit atît

de populare încît fabricile au inceput productia lor

în masa.

Legenda sf Valentin

O zi contestată de unii si apreciată de alţii, care unora le trezeşte fluturaşi în stomac ori o zi care pentru

alţii este ca oricare altă, o zi în care unii sărbătoresc iubirea iar alţii sunt trişti. De toţi resimtită intr-un fel

sau altul, Ziua Îndragostitilor ascunde legende impresionante despre cel ce a ocrotit mai mult decît

libertatea sa dragostea: Sfantul Valentin.

Ocrotitorul indragostitilor

Una dintre legendele lui Valentin datează încă din secolul III din vremea unui crud imparat al Romei,

Claudius Gothicus al II-lea. Dorinţa cea mai mare a acestui imparat nu era aceea de a-şi menţine poporul

fericit ci de a intinde graniţele romane cît mai departe în lume, de a acapăra în Imperiul Roman cît mai

multe popoare si culturi, comori si pamînturi.

În vremea acestui impărat viaţa oamenilor se transformase intr-un război continuu si toţi bărbaţii

capabili de lupta au fost inrolaţi in armată. Tot timpul se duceau bătălii cu popoarele vecine pentru a le

cuceri, iar micile perioade de pace se transformasera in momente propice pentru planuri, strategii si

atacuri asupra celor din tabara adversă.

Cu cît cucereau mai mult, cu atît Claudius dorea si mai multe pămînturi. Armata nu i se mai părea

suficienta si parcă soldaţii nu luptau indeajuns de bine. A observat că familia ii incetinea pe aceştia, că işi

doreau să ajungă la casele lor unde să rămînă o perioada alături de cei dragi astfel ca era nevoie de zile de

pace pe care imparatul nu le dorea si le considera inutile. Pentru a pune capăt acestor inconveniente a

hotărît sa le interzică tinerilor căsătoria. Brusc dreptul uman al tinerilor de a impartaşi cu persoana iubită

cel mai sublim sentiment era interzis.

In apropierea palatului impăratului există in acea vreme un templu maret unde trăia şi slujea preotul

Valentin, un om intelept si cu suflet bun. La el veneau sa primească binecuvîntare si speranţa oameni din

întreg imperiul. Aflînd despre ordinul nedrept dat de Claudius pentru interzicerea căsătoriilor, Valentin a

hotărît să încalce decizia imparatului. Astfel ca a incurajat tinerii sa se iubească şi chiar el desfasura

ceremonia de căsătorie a tinerelor cupluri. In acest fel multe juramînte de dragoste au fost depuse in secret

în templul bunului preot.

Din ce în ce mai mulţi tineri veneau sa îşi unească sufletele, astfel că vestea s-a răspîndit în tot imperiul

pînă ce a ajuns la urechile imparatului. Maniat peste masura ca cineva a indraznit sa îi incalce ordinele şi

să îi strice planurile de război Claudius a dat imediat ordin ca preotul sa fie luat din templu si aruncat în

temniţă. Soldaţii nu au întîrziat să indeplinească poruncă imparatului şi astfel Valentin nu a mai văzut

lumina zilei pana în ziua de 14 februarie 270 e.n., zi in care acesta a murit, jertfindu-şi libertatea pentru a

da voie oamenilor sa işi implinească cel mai nobil sentiment.

Ziua Sfântului Valentin este celebrată cu mult fast, iar “sărbătoarea” a întrat atât de mult în

subconştientul populaţiei încât, a devenit astfel o bornă de marcaj foarte clară pe harta

întortocheată a obişnuinţelor de consum. Inimioare roşii, fundiţe roz, bomboane ambalate în rosu

purpuriu, amoraşi suspendaţi printre norişori pufoşi şi albaştri, declaraţii siropoase şi alte

dulcegării dintre cele care fac bine sufletului “tanar si nelinistit” dornic de întâmplări “micuţe şi

drăguţe” – iată numai câteva dintre elementele lui Valentine’s Day.

Sămînţa adevărului

Despre fidelitate Mi-am propus să supun descrierii una din virtuţile vieţii noastre”Fidelitatea”

Din retrăirele unui deţinut voi încerca să asemăn aceasta cu strigătul de alarmă sau sunetul

goarnei ce-I chiamă pe fidelii luptători să pledeze pentru adevărurile fundamentale într-o societate cu oameni simpli

şi flămînzi după adevăr pe care unii cu stăruinţă vor săl înscrie în Cartea Roşie.

Nu voi încerca să limitez sensul acestui principiu prin următorul comentariu dar sper că cel ce va citi articolul

dat va culege sfaturi bune pentru sine.

Dintre virtuti, fidelitatea (ori credinciosia, cum ii spun de preferinta poporul si scriitorii) e mai puţin evocată

decît celelalte. A jura ceremonial ori launtric credintă unui om, unei cauze, unui principiu, unei idei inseamnă a te

lega sa-i fii intotdeauna leal şi devotat si oricînd gata a-i veni in ajutor. Fidelitatea implica un raport cordial şi

personal chiar fată de o abstractiune: o statornicie, o nestramutare, o caldură. Te arăti demn de incredere absolută în

orice imprejurări, la bine si la rău, în ceasuri de indoială, în vremuri triste, la mari primejdii, in mlaştina cînd se

infiripa clipele deznadejdii. Dacă acel căruia, nepripit, i-ai făgăduit credinţa nu mai crede in el însuşi ori în cauza

pentru care luptă (ori in modul de viata, de gandire, ce-i este propriu) in ţine, totuşi, să poată crede, să preferi tu

atunci curajul, puterea de indurare, staruinţa, vioiciunea care pe el l-au părăsit, să-i devii tu lui calauza şi stalp de

intelepciune, toiag, cetate intărită, lumina, inger pazitor.

Fidelitatea imbracă si forma respectului faţa de cuvîntul dat.

Fidelitatea se opune inselatoriei, perfidiei, fatarniciei, minciunii, Fidelitatea însă nu se confundă cu

incapatanarea in teorii şi idei, e o calitate exclusiv morală. Printre creatiile spiritului omenesc, ştiinţa e cea mai puţin

“credincioasă”. La fiecare sută de ani (ori si mai repede), stiinţa – sub presiunea observaţiilor, experientelor, logicii

si gîndirii – se schimbă fundamental, se contrazice fără a sovai ori a se ruşina. Ceea ce nu inseamnă că nu e şi ea

fidelă, sui generis: fidelă principiului ei de bază – permanentă reconsiderare a teoriei si grijulia verificare a

concordanţei ei cu faptele.

In stiinţa, aşadar, fidelitatea nu inseamnă imobilitate. Pe plan etic e altfel: acolo regula este a invarianţei, a

statorniciei in hotărîri, a ravnei ferme şi solicitudinii neobosite faţa de prieteni, a neclintirii faţa de crez si de

cuvîntul dat.

Fidelitatea nu-i lipsita nici de oarecare utilitate, nu-i un principiu pe deplin incădrat unui rit sacrificial..

Deoarece cui i se cere, in cele din urmă, omului sa fie complet fidel? Lui insusi, condiţiei sale de om, de fiinţă

gănditoare şi cuvîntatoare a cosmosului. Iată principală, neindoielnică, nefluctuantă fidelitate. Şi ce inseamnă a-ti fi

tie insuti fidel, condiţiei tale de om? A nu săvărşi nimic de care sa-ti fie apoi scarbă ori rusine; a respecta demnitatea

si libertatea celorlalti; a contribui, pe cît iţi este dat, la mentinerea sau imbogăţirea prestigiului singurei (pană la

proba contrară) fiinte constiente din univers.

A nu te huli pe tine insuşi, a te controla cu străşnicie, a nu bat jocori duhul care salăsluieste in tine şi în semenii

tăi, a nu ştirbi intru nimic nivelul de civilizatie şi cultură la care a izbutit să ajungă omenirea contemporană ţie. De

faci aşa, prin insăşi a ta fidelitate, Etapă cea mai propice a ideilor neutilitare si curaţiei sufletesti pare a fi tînereţea.

Alcătuitorii ei incă n-au avut prilejul sa-şi murdărească mîinile în lungul frecuş cotidian al vietii. Fidelitatea, curajul,

imaginaţia nu s-ar zice ca sunt irealitati, fantezii. E perioada numită a idealismului. Dar cuvîntului acestuia nu se

cuvine a-i da intelesu-i filosofic, restrictiv, ci cîtă a fi luat în accepţiunea sa cea mai largă şi mai populară, care-l

confundă cu marinimia, entuziasmul, capacitatea de a se devota, a se inflacara, a se jertfi, a fi intransigent, a lua

lucrurile foarte in serios, a nu sta mult la indoială, a dispretui compromisurile.

Nu doresc să aduc multe cuvinte de umplutur? par a ma exprima intr-un limbaj ajuns să provoace sila unui

trecut prin experienţe şi încercări de natura a vindeca pe oricine de vorbe prea frumoase, sentimente înalte şi sfaturi

bătrîneşti care mai nimerit decît oricum altfel să invrednicesc a fi etichetate arama sunătoare si chimval zanganitor?

Numai ca nu de pe poziţii de aşa-zisă înţelepciune bătrînească indraznesc a vorbi, ci cu brumă de nebunie tînără încă

salasluitoare în adîncul sufletului meu din belsug zdruncinat de eşecuri şi erori retrăite în privaţiune. De pe pozitii de

egalitate atrag atenţia celor tineri asupra valorii fidelitătii, antidot al propensiunii vietii de a uza, spălaci şi apoi

şterge tot ce a fost mai dezinteresat, mai “ideal”, mai neoportunist, altfel spus mai “frumos” in cugetul lor. Dacă nu

vor să cunoască adulta amaraciune sub forma-i corosivă, pentru nimic

în lume să nu ingaduie, să nu usureze ivirea unui hau între anii tinereţii şi anii

maturitătii ori batrîneţii. Viaţa trebuie trăită aşa de frumos ca la sfîrşitul ei

privind în urmă să nu vă pare rău că a-ţi trăit-o în zădar.(Turgeniev)

Cu profund respect:Popovici Mihai

Buletin Informativ juridic

Chiar astăzi într-o discuţie cu nişte persoane cineva m-a întrebat: Cum e înţeles faptul că unde nu m-

am adresa răspunsul este unul şi acelaşi:- “petiţia d-stră a fost expediată după competenţă” doar că

întrebarea rămîne nerezolvată pînă la urmă.

Şi ştiţi ce m-a mirat mai mult, faptul că că deşi esenţa problemei era cît de cît clar expusă în petiţie,

persoana dată nu a ţinut cont de acelaşi lucru la care am atras atenţia în articolul pecedent,-

“competenţa” adică organul care este obligat să soluţioneze (sau cel puţin să se pronunţe asupra

faptelor expuse în petiţie).

În art. 9 p.1 a legii cu privire la petiţionare este indicat: ”dacă petiţia ţine de competenţa altui organ,

petiţia se expediază acestui organ în termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării petiţiei, fapt

despre care este infomat petiţionarul”

Acum să ne referim la “competenţă” şi voi începe cu un lucru care ne va ajuta să evităm aşteptările

zădarnice şi cheltuelele suplimentare la soluţionarea oricărei întrebări apărute.

Art.6 a aceliaşi legi spune: “-petiţiile ce ţin de problemele securităţii naţionale, de drepturile şi

înteresele legitime ale unor grupuri largi de cetăţeni, ori care conţin propuneri privind modificarea

legislaţiei, deciziilor organelor de stat se adresează Preşedintelui RM.,Parlamentului şi Guvermului.

Acm să facem cunoştinţă cu Art. 7 p.1:-“petiţiile în care sînt abordate oricare alte probleme decît cele

menţionate la art.6, se adresează organelor sau persoanelor oficial de a căror competenţă nemijlocită

ţine soluţionarea lor”.

Aşa dar să ne întrebăm fiecare în parte sau mai simplu spus acelui organ care trebuia sau putea să se

pronunţe asupra petiţiei dacă am trimis-o organului competent? Atunci vom primi răspuns la întrebarea

logică:-“de ce petiţia a fost expediată după ”competenţă” pentru că nu sa ţinut cont de dispoziţiile art.6

şi 7 a legii cu privire la petiţionare.

Cineva ar putea să ne reproşeze prin faptul că atît Preşedintele, Guvernul cît şi Parlamentul(ca şi alte

organe superioare) sunt competenţi să soluţioneze orice litigiu apărut ori expus în petiţie şi într-o

oarecare măsură ar avea dreptate doar că( rog atenţie!) fiecare din aceste organe au atribuţiile(pîrgiei

legale) îi revin altui organ competent.(remarca ziarului).

P.S. Auzind despre sfaturile expuse acelei persoane referitor la”petiţia d-stră a fost expediată după

competenţă” colegul lui sa adresat cu solicitarea de a i se explica ce-i de făcut în cazul în care organului

competent îi revin şi atribuţiile legale, doar că examinarea petiţiei este abuziv tărăgănată n-a primit

răspuns ori nu este satisfăcut de răspunsul primit şi vreau să cred că şi fiecare din noi va proceda anume

aşa cum prevede legislaţia în asemenea cazuri.

Dar despre asta în capitolul viitor la rubrica- Buletin Imformativ Juridic

Prodan Vasile.

Tînăr Naturalist

De ce hiberneaza unele animale salbatice?

Hibernarea este o practică raspandită in rîndul

unor animale salbatice, prin care acestea petrec o

parte a sezonului rece intr-o stare mai mult sau mai

puţin de adormire, care, aparent, le protejează de

frig, atunci cînd temperatura corpului nu poate fi

mentinută pe cale normală iar hrana este puţină.

Animalele salbatice care hibernează sunt

capabile să acumuleze suficientă hrană in organismul lor, pentru a le ajunge pînă cînd

mai mult hrană va fi disponibilă din nou. Animalele nu cresc în timp ce hibernează şi

toate activitaţile corpului sunt reduse la minimum: bătăile inimii sunt in număr de una

sau două pe minut.

Animalele cu sînge rece (insecte, reptile, amfibieni si peşti) trebuie sa hiberneze

dacă trăiesc in medii in care temperatura - şi, deci, temperatura corpului - scade pînă la

punctul de îngheţ. Unele insecte işi petrec stadiul de larvă intr-o stare de hibernare în

aceste cazuri, hibernarea este asociată cu ciclul reproductiv. Totusi, majoritatea

animalelor salbatice, chiar si domestice, cu sînge cald, pasari si mamifere, pot

supravieţui temperaturilor situate sub limită ingheţului, datorită capacitătii de control

metabolic care reglează temperatura corpului. Multe dintre animalele care hibernează

caută izolarea de frigul excesiv; urşii si liliecii se retrag in peşteri, iar broastele şi peştii

se ingroapă în sol.

Nu toate animalele salbatice hibernează cu adevărat. Unele întră într-un somn adînc

iarnă sau intră în diapauza (mai ales insectele).

Studind modul in care un animal atît de mare precum ursul poate să hiberneze,

cerecetătorii japonezi au descoperit că există un hormon responsabil pentru această

stare de adormire in care unele animale intră o dată cu venirea sezonului rece. Oamenii

de ştiintă au studiat hibernarea la veveriţe şi au constatat ca înaintea hibernării apare o

scadere a concentraţiei de sînge a unei anumite proteine, numită HP ("proteina

specifica hibernării"), lucru care se menţine apoi pe toată durata hibernării.

Atunci cînd nivelul de HP din sînge incepe să crească, hibernarea ia sfarşit.

Cercetătorii au observat ca nivelul HP-ului in sînge este invers proporţional cu nivelul

său în creier. În timp ce nivelul de HP în sînge scade, concentraţia hormonului în fluidul

cefalo-rahidian creşte foarte repede. Importanţa proteinei a fost confirmată şi de faptul

că atunci cînd animalele au primit un tratament cu anti-corpi care bloca activitatea HP-

ului in creier, perioadă de hibernare s-a redus dramatic.

Sport

Fotbalul, dincolo de faptul că este cel mai urmărit si mai apreciat sport de pe Pamînt, este şi un fenomen in care s-au inregistrat numeroase recorduri. Privind înapoi, mai ales in perioada romantica a fotbalului, o parte a evenimentelor care au scris istoria acestui sport ne par de-a dreptul incredibile. Probabil că, dacă eşti cu adevărat pasionat, despre unele dintre aceste recorduri si informaţii mai puţin cunoscute ai aflat deja, in timp ce multe altele îţi vor fi relevate in premiera. Indiferent, însă, de nivelul cunostinţelor fotbalistice pe care le deţii, îţi prezintă în continuare o selecţie a evenimentelor care dau o săvoare deosebită acestui sport. Iar dacă nouă ne-au scăpat informaţii pe care le ştiaţi deja, nu te sfii sa le adaugi listei de mai jos, comentînd la sfîrşitul articolului.

1.Cel mai vechi club de fotbal din lume vine, evident, din Anglia. Este vorba despre FC Sheffield, club infiinţat în anul 1857, care activează înca la nivel de amatori în a 7-a liga engleză de fotbal. De alftel, FC Sheffield nu şi-a depăşit niciodată nivelul de club amător, evoluînd de-a lungul timpului număi în eşaloanele inferioare ale fotbalului englez.

2. Tot de FC Sheffield se leagă şi o poveste amuzantă. Neavînd alte cluburi cu care sa concureze (asta pînă în anul 1860, atunci cînd s-a infiinţat FC Hallam, club aflat intr-un cartier vecin al oraşului) meciurile se disputau intre fotbaliştii aceleiasi formaţii, criteriile după care se formau cele două echipe fiind destul de simple: casatoriţi VS necasatoriti sau angajati VS şomeri.In schimb, in anul 1862, numai in Sheffield existau deja 15 cluburi de fotbal.

3. Cel mai vechi meci, si derby totodată, al planetei s-a desfăşurat in liga a 7-a engleza între aceleaşi FC Sheffield şi FC Hallam. Acest meci se dispută an de an, fără intrerupere, de 150 de ani!

4.Cel mai vechi stadion din lume este Sandygate Road, stadion inaugurat în anul 1804 cu scopul de a găzdui meciuri de cricket. El a fost modificat odată cu apariţia echipei locale de fotbal, FC Hallam, iar din anul 1860 pînă in prezent, FC Hallam şi-a desfăşurat meciurile de acasa numai pe acest stadion.

5. Primul turneu de fotbal inter cluburi s-a desfăşurat tot in Sheffield, Marea Britanie. Youdan Cup, aşa cum a fost numit turneul in cinstea sponsorului competiţiei, directorul unui teatru local pe nume Thomas Youdan, a atras la start 12 echipe (FC Hallam, FC Heeley, Wellington, Milton, Garrick, Mackenzie, Broomhall, Pitsmoor, Fir Vale, Mechanics, Norton si Norfolk ). Finala, desfasurată la 5 martie 1867, s-a disputat între FC Hallam şi Norfolk, primii adjudecandu-si cupa in valoare de... 2 lire sterline. FC Hallam incă păstrează în vitrina trofeul istoric, după ce acesta a fost furat si recuperat in 1997 de la un colecţionar de antichitaţi pentru suma de 2.000 de lire sterline. 6. Cel mai vechi club de fotbal din afară Angliei, care incă activează, este FC Queen's Park din Scotia, infiinţat in anul 1867 , acelaşi an in care a luat fiinţa şi primul club argenţinian, Buenos Aires Cricket Club. Despre FC Queen's Park trebuie spus ca nu a depaşit nivelul ligilor inferioare decît ocazional, atunci cînd a cîştigat Prima Liga Scotiana (divizia secunda din Scotia) în anii 1922 şi 1955. Uimitor este faptul că FC Queen's Park se afla incă pe locul 3 intr-un top al echipelor care au cîştigat cele mai multe Cupe ale Scotiei, după Celtic si Rangers din Glasgow, cu 10 trofee. Şi asta în condiţiile în care ultima cupă cîştigatâ de Queen's Park a fost in anul 1893.

7. Tot de Queen's Park se leagă şi povestea primei Cupe a Angliei, cupa pe care scotienii sustin ca ar fi cîstigat-o dacă nu ar fi apărut problemele care nu ţin de fotbal. Ce s-a intîmplat atunci? După disputarea primei semifinale din ediţia inaugurală a Cupei Angliei (anul 1871), între Queen's Park si London Wanderers, meciul s-a

incheiat la egalitate, urmînd ca partida să se rejoace la Londra. Scotienii, pur si simplu, nu au mai avut banii necesari şi pentru această deplasare, toate celelalte deplasări fiind suportate de jucători. Queen's Park a lăsat locul liber în finala celor de la London Wanderers, londonezii impunandu-se cu 1-0 in fără celor de la Royal Engineers.

8. Şi pentru că vorbim de prima Cupa a Angliei, trebuie spus că în finala acestei competiţii a avut loc şi primul fault dur din istoria fotbalului. Atunci, colonelul Cresswell, unul dintre mijlocasii celor de la Royal Engineers, a părăsit terenul de joc după ce si-a fracturat clavicula.

9. O să mai poposim puţin asupra fotbalului britanic pentru a mentiona si disputarea primei partide internaţionale din istoria sportului cu balonul rotund. La 30 noiembrie 1872, la Glasgow, Scotia, s-au intîlnit Scotia si Anglia, intr-un meci incheiat cu scorul de 0-0. Disputa nu a fost arbitrată, intrucat arbitrajul nu exista la acea data! (el a fost introdus in anul 1881): partida - disputată pe un teren lung de 200 de metri şi lat de 73 de metri - fiind condusă de doi oficiali situaţi pe fiecare parte a terenului. Tacticile abordate de cele două echipe ţin de inceputurile fotbalului si de stangăciile inerente ale nasterii acestui sport, englezii alegînd un sistem de joc cu un portar, 2 fundasi, 2 mijlocasi si 6 atacanti. Scotienii, in schimb, mai ofensivi, au jucat cu un portar, un fundas, un mijlocas, un mijlocas ofensiv (mijlocas zburator, cum se numea atunci) si 7 atacanti!

10. Deşi FC Sheffield, primul club de fotbal din lume, luase naştere in anul 1857, de abia in anul 1870 a fost introdusă şi notiunea de portar. Iniţial, acestuia i s-a interzis sa atingă mingea cu mînă, apoi i s-a dat dreptul de a controla balonul cu mînă pe toată suprafată terenului, dar cum abuzurile au luat lesne nastere, atributiile acestuia au fost restranse la propria jumătate de teren, apoi doar la propriul careu.

12. Conform primului regulament de fotbal, adoptat la Sheffield, niciun

jucător de pe teren (inclusiv portarii) nu avea voie sa atingă mingea cu

mînă. Se pedepsea, de asemenea, calcarea adversarului căzut la pămînt,

piedică pusă în alergare şi comportarea necuviincioasă. Dintre

modificările ulterioare, merită mentionată lovitură de incepere, care

trebuia executată numai înspre poartă adversă, utilizarea plaselor

porţii, inlocuirea sforii care lega cele două buturi ale porţii cu o bară

transversală situată la 2,44 metri inalţime, dreptul arbitrului de a opri

meciul oricînd doreşte şi dreptul acestuia de a dicta lovituri libere

oricînd considera necesar. Pauzele dintre reprize nu erau restricţionate

de o anumită durată de timp. Se considera ca jucatorii trebuie sa aiba

timp pentru a face duş, a schimba echipamentul si a lua o gustare şi un

ceai inainte de inceperea reprizei a doua.

13. O poveste aparte o are introducerea loviturii de pedeapsă, sau

penalty-ul, sanctiune propusă de Federatia Irlandeza de Fotbal şi

acceptată oficial in anul 1891. Interesant este ca penalty-ul putea fi

acordat numai după ce se cerea si opinia echipei sanctionate, iar

lovitura de pedeapsa putea fi executată de la orice punct de 11 metri

paralel cu poartă. In nota federatiei engleze de fotbal era mentionat şi

faptul că jucatorul care executa penalty-ul putea sa atingă mingea o

singură data, iar portarul se putea apropia pana la o distanta de 5,5

metri de executant.

Va urma...

Din viaţă penitenciarului

Odată ce îşi ispăşesc pedeapsa în locurile de detenţie, deţinuţii se trezesc la libertate în faţa mai multor

probleme: lipsa locului de trai, lipsa unui loc de muncă, a poliţei de asigurare medicală etc. Dacă unii dintre ei sunt

aşteptaţi de familie şi rude acasă, alţii sunt nevoiţi să ia viaţa de la capăt şi să se reintegreze în societate cum pot.

Pentru ca să le reuşească mai uşor, administraţia Penitenciarului nr. 6 din oraşul Soroca desfăşoară periodic

seminare de informare a deţinuţilor despre problemele care îi aşteaptă şi, cel mai important, despre posibilităţile de

a le înlătura.

Fiind marcată 14 februarie ziua internaţională „Valentin's days”, ziua îndrăgostiţilor, şi în penitenciar nu s-a

uitat de sentimentul sacru – Dragostea, însă de la esenţa de îndrăgostit, s-a trecut la semnificaţia şi diversitatea

sentimentului iubire – iubirea de mama, de patrie, şi de cei apropiaţi. Unii condamnaţi s-au întrecut şi cu arta

desenului, exprimîndu-şi sentimentul dat vis-a-vis de semnificaţia sărbătorii pe coala de hîrtie.

În scopul informării condamnaţilor care sunt pregătiţi pentru liberarea din penitenciar, la 17 februarie curent a

fost organizată o masă rotundă, unde au participat reprezentanţii ai AOFM Soroca şi a Oficiului de probaţiune

Soroca. În această ordine de idei, la şedinţa dată, de către oaspeţi s-au acordat multe informaţii utile pentru deţinuţi,

la întrebările apărute, s-au oferit răspunsurile respective ce ţine de angajare la lucru, evidenţă şi suport în

soluţionare multor întrebări de acest gen. Din careva cauze obiective, la întrunire dată nu au fost prezenţi

reprezentanţii cotidianului raional, însă a fost pregătit un material şi expediat redacţiei „Observatorul de Nord” (din

prealabil fiind stabilit) pentru a fi publicat în ediţia ziarului din 24.02.2012.

Asemenea seminare sunt desfăşurate pentru o mai bună informare a deţinuţilor, în scopul ajutorării lor şi

integrării în societate şi pentru ca ei să nu se mai întoarcă în locurile de detenţie, a menţionat Liviu Chistol, purtător

de cuvânt la penitenciarul din Soroca. Participanţii, care practic stau pe valize, gata să părăsească instituţia de

detenţie, s-au arătat mulţumiţi de informaţia de care au beneficiat şi au spus că vor depune eforturi pentru ca

niciodată să nu mai încalce legea. La seminar au participat circa 20 de deţinuţi.

Sărbători petrecute în spatele gratiilor

Nu este prima dată când bărbatul în vârstă de 35 ani a călcat pragul unei

puşcării. Cu toate că sfătuieşte pe toată lumea să se ferească pe cât posibil de

închisoare, nici măcar el nu a reuşit să evite scurtele perioade petrecute în spatele

gratiilor. Povesteşte cu regret în glas că în ‘97, când a fost închis prima dată, totul

s-a petrecut din vina lui şi îi pare rău că a greşit la acea vreme, însă mai spune că

în 2007 a ajuns la penitenciar din cauză că a avut încredere oarbă în ruda sa:

“Sfatul meu pentru toţi este să se ferească de probleme şi de altercaţii de orice fel,

să nu intre în conflicte gratuite şi să-şi vadă de treaba lor, pentru că închisoarea nu

este un loc nici măcar de venit în vizită. Acolo nu-ţi poţi face prieteni! Pe feţele

tuturor nu citeşti decât multă duşmănie. Fiecare este pentru el! Egoismul este în

floare! Dar trebuie să recunosc că şi eu eram aspru cu aceia care mă călcau pe

coadă şi mă provocau, în special cu deţinuţii care mă minţeau sau mă furau. Eu

niciodată nu m-am înţeles bine cu fratele meu, iar motivele certurilor noastre au

pornit de la faptul că nu mi-a dat ceea ce mi se cuvenea din averea lăsată de

părinţii noştri. A vrut să mă înşele, nu a reuşit şi a decis, astfel, să mă trimită la

puşcărie sub acuzaţia mincinoasă de furt. Îmi pare foarte rău că am ajuns în

această situaţie şi tocmai din cauza unei rude apropiate...”, a spus cu părere de rău

Daniel S.

Acesta îşi aminteşte cu groază de faptul că sărbătorile de iarnă din ‘97 le-a

petrecut alături de colegii din închisoare, în loc să rămână acasă cu familia şi

prietenii săi. “La momentul respectiv am trecut printr-o perioadă neagră de care nu

vreau să-mi mai amintesc sub nicio formă. M-am simţit îngrozitor departe de casă

şi de prieteni. Mi-aduc aminte că am muncit ca un nebun pentru a uita de supărare!

Este îngrozitor să petreci sărbătorile în puşcărie!...”, a mai spus acesta.

Fiindcă mai fusese închis, pentru Daniel, prima zi din cea de-a doua “vacanţă” la

închisoare nu l-a speriat la fel cum s-a întâmplat prima oară când a călcat pragul

penitenciarului şi când a fost de-a dreptul îngrozit numai la gândul că i s-ar putea

întâmpla ceva rău, exact aşa cum văzuse el în filmele cu deţinuţi când era copil. “O

zi în puşcărie este foarte grea! Trebuie să te trezeşti de dimineaţă şi să mergi la

apel... Eu eram şef de cameră şi din acest motiv trebuia să fiu cu ochii pe toţi

colegii de celulă. Aveam o responsabilitate în plus faţă de ceilalţi. Trebuia să mă

trezesc la ora 05.00 şi să am mintea limpede pentru a ştii cu exactitate cine a intrat

şi cine a ieşit pe uşă. Unii deţinuţi părăseau camera la 05.00, alţii la 06.00 şi tot

aşa... Când am ajuns la penitenciar, am fost întrebat dacă vreau sau nu să

muncesc şi am răspuns, bineînţeles, afirmativ. Trebuia să am o ocupaţie pentru că

nu puteam sta degeaba. Am fost repartizat la bucătărie. Prima dată am fost pus să

curăţ cartofi. Nu mi-a fost ruşine niciodată să muncesc! M-au dus apoi în zona

magaziei, de unde aduceam alimentele necesare pregătirii meselor din ziua

următoare. A fost bine la bucătărie, deoarece am fost tot timpul ocupat cu munca şi

nu am mai avut timp să mă gândesc la problemele mele de acasă...”, a mai spus

Daniel.

Zîmbet la maxim Maxime

După ziua indragostiţilor, trei barbaţi s-au adunat si au

inceput sa se laude, fiecare ce cadou le-a luat nevestelor.

Primul zice: - Eu i-am luat la nevasta un aparat ce ajunge de

la 0 la 100 in 4 secunde. Ceilalti: - Vai mai, i-ai luat un Ferrari?

Al doilea: - Mai, eu i-am luat la nevasta mea un aparat ce

ajunge de la 0 la 100 in 3 secunda. Ceilalti: - du-te mai, i-ai

luat o maşina asa de tare? Al treilea tacea. - Mai, dar tu ce i-

ai luat la nevasta ta? Al treilea: - Mai, eu i-am luat un aparat

ce ajunge de la 0 la 100 intr-o secunda. - Du-te mai, da ce i-ai

putut lua? El: - Pai i-am luat un cîntar!

***

Ea: Iubitule, am vista azi-noapte că mi-ai cumpărat de Sfântul

Valentin un colier super, din perle

El: Aşteaptă dragă, până diseară, şi o să ai o surpriză!

Vine seara, bărbatul se întoarce de la serviciu şi îi oferă

iubitei sale un cadou ambalat frumos. Emoţionată, ea îl

deschide şi înăuntru găseşte…. o carte: “Interpretarea

viselor”.

***

Cum se pregătesc femeile pentru ziua de Sfântul Valentin?

Cumpără felicitări parfumate, caută trei zile cadoul potrivit,

merg la coafor, merg la cosmetică, îşi cumpără haine şi

pantofi noi, se dau cu creme şi se machiază o jumătate de zi,

îşi fac planuri şi speranţe.

Dar bărbaţii?

Cumpără o floare de la florăria din drum, o cutie de

prezervative şi eventual fac un duş de cinci minute.

Toti iubim cum n-a mai iubit nimeni inainte! Nu stiu insa cum

o sa se descurce stranepotii nostrii, probabil ca o sa iubeasca

stand in cap, daca o sa se incapataneze sa nu adopte nici una

din metodele anterioare!

(Jerome K. Jerome)

S-ar parea ca in iubire fiecare se cauta pe sine insusi, dar de

sex contrar; de aceea in iubire vei cauta vesnic fara sa

gasesti.

(Lucian Blaga)

Vrei sa fii fericit ? Daca esti pregatit sa suferi, iubeste!

(Florian Pittis)

Daca stai sa judeci oamenii, nu mai ai timp sa-i iubesti.

(Maica Tereza)

Dragostea traieste din izvoarele sufletului, dar merge pe

drumul vietii cu ochii mintii, ai ratiunii: trebuie si judecata.

***

Iubirea e un lucru foarte mare!

(Ion Baiesu)

- Dragostea e o reactie glandulara deosebit de complexa. E

ciudat ca mai ales intelectualii neglijeaza etapa instalarii

primelor sentimente. Mancam prea sarat, ne repezim sa

adoram persoane despre care nu stim nici cum le cheama,

nici cati ani au, venim la doctor cand nu mai e aproape nimic

de facut si ne miram ca ne doare.

***

Cand te indragostesti de o femeie casatorita si care are un

copil, povestea poate fi calificata drept foarte delicata.

Un barbat care iubeste o femeie casatorita si avand doi copii

e un aventurier.

Iubirea pentru o femeie cu trei copii e ceva atat de special,

incat mai bine ai consulta un psihiatru.

(Tudor Octavian)