1

TEHNICA ASCENSIUNILOR DE IARNĂ Manual GRIVEL MONT-BLANC

Traducere: Raluca GIURGIU

Adaptare tehnică şi tehnoredactare: Adrian GLĂVAN

Preambul: Cristophe Moulin

Autori:

Partea tehnică: Maurizio Gallo, Paolo Mantovani, Alberto Paleari

Partea istorică: Gioacchino Gobbi

Desene : Gianni Bersezio

Materiale:Grivel Mont Blanc

Pentru redactarea acestui îndrumător tehnic am luat exemplu din tot ceea ce a fost realizat, într-o manieră similară, în schi şi alte discipline sportive. De obicei, în manualele de alpinism se explică cum se escaladează un perete, o creastă, un gheţar. E ca şi cum un manual de schi ar explica cum se coboară pe o pistă de dificultate medie sau dificilă, fără să dea informaţii privind plugul, virajul paralel, cristiana şi fără să permită elevului să adapteze stilul său la teren şi în funcţie de propriile sale capacităţi.

În acest îndrumător vor fi descrise în câteva cuvinte mişcările. Astfel, se porneşte de la exerciţii simple cum ar fi mersul pe zăpadă pentru a ajunge la tehnici mai dificile, cum ar fi folosirea pioletului şi a colţarilor. Trebuie să luăm în considerare faptul că zăpada şi gheaţa sunt materiale schimbătoare: “Muntele nu e un teren de tenis pe care mingea sare la fel”.

După efectuarea tuturor exerciţiilor pe terenul cel mai potrivit (fiecare exerciţiu fiind prezentat în mediul cel mai potrivit), elevul va putea să se regăsească în munte şi va avea mijloacele necesare pentru a se adapta la zăpadă tare sau moale, la gheaţa care se sparge, la cornişe, la furtună, la oboseală, la lipsa de antrenament şi alte situaţii mai mult sau mai puţin dificile care îngreunează sau chiar fac imposibilă punerea în practică a exerciţiului respectiv.

Elevul va decide, datorită experienţei, sensibilităţii, capacităţii de a se adapta, după ce a evaluat muntele şi pe sine însuşi, ce metodă să aplice, respectând normele de prudenţă sau să renunţe.

2

Nivel 1.Tehnica clasică

Exerciţiul

1. Cum se poartă pioletul şi colţarii în rucsac 2. Cum se merge pe zăpadă moale fără colţari 3. Cum se merge pe zăpadă tare fără colţari cu toată talpa 4. Cum se coboară cu faţa la vale fără colţari, prin alunecare controlată 5. Înaintare pe toată talpa cu colţari. “Pioletul baston” 6. Înlăturarea zăpezii de pe bocanci 7. Înaintare cu colţari pe colţii frontali. “Sprijin pe piolet” 8. Alunecare pe zăpadă şi cum se face oprirea. “Alunecare prin ghemuire”

Nivel 2.Înaintare clasică în traversee

1. Înaintare în traverseul oblic pe toată talpa fără colţari 2. Înaintare în traverseu pe toată talpa cu colţari 3. Schimbarea direcţiei în amonte 4. Înaintare cu picioarele încrucişate cu colţari. “Piolet adunat” 5. Schimbarea direcţiei cu faţa la vale. 6. Tăierea urmelor.

Nivel 3.Înaintarea clasică

1. Înaintarea cu picioare încrucişate pe pantă maximă (înclinată la maximum) 2. Înaintare în “tehnică mixtă” 3. Înaintare cu faţa la vale pe pantă abruptă. “Piolet balustradă” 4. Înaintare cu “tracţiune în piolet” 5. Înaintare cu două puncte de sprijin 6. Înaintare “în şir indian” (cu un picior în faţa celuilalt) 7. Înaintare pe teren mixt

Textul emis de Comisia Tehnică a Ghizilor Alpini – Profesori de Alpinism a fost adoptat ca text oficial în cadrul cursului de formare pentru obţinerea diplomei de Ghid Alpin Italian.

3

Nivel 1.Tehnica clasică

Exerciţiul 1: CUM SE POARTĂ PIOLETUL ŞI COLŢARII ÎN RUCSAC

Deoarece nu folosim colţarii, îi punem de preferinţă în interiorul rucsacului într-un înveliş de pânză tare sau plastificată. Pioleţii scurţi pot rămâne în rucsac, iar cei lungi sunt ţinuţi în mână.

Dacă avem nevoie de mâini (ex. pe teren mixt), pioletul va fi prins în bretelele rucsacului: lărgim breteaua cu degetul mare şi introducem vârful pioletului între umăr şi bretea. (fig.1), trecem mânerul pioletului pe umăr şi îl aranjăm între spate şi rucsac, cu ciocul îndreptat spre spate şi lopăţica spre umăr.(fig.2)

Exerciţiul 2: CUM SE MERGE PE ZĂPADĂ MOALE FĂRĂ COLŢARI

Loc: Pantele înzăpezite în care piciorul se afundă puţin

Înclinaţie: 20º - 25º

Descriere: Panta se urcă direct, cu faţa spre munte, şi se coboară direct, cu faţa spre vale. Elevul trebuie să îşi găsească echilibrul, menţinându-şi corpul perfect vertical, având grijă să nu se aplece prea mult.

Picioarele sunt depărtate, vârfurile puţin spre exterior. La coborâre, bustul trebuie aplecat în faţă. Evitaţi o poziţie prea rigidă sau aplecat în spate. Pasul trebuie să fie constant, nu prea lung pentru a nu pierde echilibrul, nici prea scurt pentru a evita ca piciorul de sus să se prăbuşească peste cel de jos. Piciorul se pune cu încredere în zăpadă. Ritmul mersului depinde de condiţia fizică. Dacă zăpada e inconsistentă, trebuie bătătorită, apăsând cu piciorul de mai multe ori înainte de a se lăsa cu toată greutatea corpului.

Utilizarea beţelor de schi reprezintă un avantaj pentru a avea un echilibru mai bun şi pentru a reduce efortul membrelor inferioare.

Exerciţiul 3: CUM SE MERGE PE ZĂPADĂ TARE FĂRĂ COLŢARI, PE TOATĂ TALPA

Loc: Pante cu zăpadă tare care pot fi penetrate doar de talpa bocancilor

Înclinaţie: maxim 25º

Descriere: Încercăm să păşim în aşa fel încât să lăsăm toată urma bocancului în zăpadă. Corpul rămâne vertical. Pasul trebuie să fie scurt, cu picioarele puţin depărtate, vârfurile puţin deschise. Piciorul de sprijin (posterior) rămâne întins (întinderea tendonului lui Ahile) (fig.3). Tălpile sunt paralele cu panta, deci gleznele trebuie îndoite la maximum.

Fig.1 Fig.2

4

Atunci când panta creşte, ajunge să mărim depărtarea picioarelor. Dacă zăpada e cu adevărat prea tare, putem să lovim zăpada cu piciorul pentru a putea pune mai bine talpa. Acesta e un exerciţiu pregătitor foarte bun pentru tehnica utilizării colţarilor. Utilizarea beţelor de schi e folositoare pentru coordonarea mişcărilor picioarelor şi a beţelor.

Greşeli tipice:

elevul pune picioarele pe marginile bocancului

elevul ridică picioarele prea mult şi face paşii prea mari. Corectare:

exerciţii de mobilitate a gleznei

faceţi exerciţii pe dos, la urcare şi la coborâre

păşiţi pe urmele unui ghid alpin.

Exerciţiul 4: COBORÂRE CU FAŢA LA VALE FĂRĂ COLŢARI PRIN ALUNECARE CONTROLATĂ

Loc: Pantă cu zăpadă dură, dar care poate fi penetrată de talpa bocancului.

Înclinaţie: 20º - 35º

Descriere: Coborârea se face înfigând călcâiele în zăpadă, gleznele şi genunchii sunt îndoiţi, centrul de greutate vertical pe picioare, bustul e uşor aplecat înainte. Elevul îşi va pune progresiv picioarele paralel pe pantă pentru a aluneca. Greutatea va trece de pe călcâi pe tot piciorul, provocând astfel alunecarea. Pentru a-şi menţine echilibrul elevul controlează viteza alunecării variind unghiul flexiunii gleznei. Echilibrul e menţinut prin potrivirea mai în faţă sau mai în spate a centrului de greutate.

Se recomandă folosirea beţelor de schi atât pentru menţinerea echilibrului cât şi pentru accelerarea vitezei, când alunecarea e slabă.

După ce aţi prins încredere, repetaţi exerciţiul într-o manieră mai dinamică, ca la schi: fără să patinaţi, să viraţi, să frânaţi sau să săriţi.

Greşeli tipice:

în momentul în care sprijinul e pe călcâi, picioarele rămân întinse, iar bazinul în faţă

Sfaturi:

scopul acestui exerciţiu este de a obişnui elevul, mai întâi cu derapajul, apoi cu alunecarea controlată.

Exerciţiul 5: ÎNAINTAREA ÎN FAŢĂ PE TOATĂ TALPA CU COLŢARI. “PIOLETUL BASTON”

Loc: Zăpadă tare sau gheaţă moale, pante nu prea abrupte. Urcare şi coborâre.

Colţarii tradiţionali aveau colţi doar în talpă, cei frontali fiind inexistenţi sau în stare embrionară. Colţarii moderni, dotaţi cu colţi şi în faţă nu exclud înaintarea pe toată talpa care pe pante abrupte presupune o stabilitate mai mare, o viteză de deplasare mai mare şi o economie de energie.

Descriere: Urcarea se face cu picioarele uşor desfăcute pe pante nu foarte înclinate având grijă să folosiţi toţi colţii colţarilor. Pe măsură ce înclinaţia pantei creşte, deschideţi progresiv picioarele îndreptate spre exterior şi îndoiţi gleznele. (Fig. 4)

Fig.4

Fig.3

5

Se obişnuieşte transferarea greutăţii corpului pe piciorul de sprijin înainte de a-l odihni pe celălalt; transferul greutăţii se obţine potrivind bazinul deasupra piciorului de sprijin. De la un pas la altul întindeţi tendonul lui Ahile al piciorului de sprijin. Piciorul este pus cu încredere pe gheaţă. La fiecare pas, ridicaţi piciorul astfel încât colţarii să nu agaţe gheaţa/solul. Se recomandă folosirea beţelor de schi pentru a ajuta trecerea greutăţii de pe un picior pe altul. Repetaţi exerciţiul fără beţe pentru a vă îmbunătăţi coordonarea şi echilibrul. Introduceţi utilizarea pioletului pe post de băţ (pioletul baston) în cazul pantelor mai abrupte.

Coborârea: Bustul aplecat în faţă, picioarele uşor depărtate, semi-îndoite, vârfurile îndreptate spre exterior.

Ca şi la urcare, înainte de a face pasul, puneţi greutatea corpului pe piciorul de sprijin, aducând bazinul într-o poziţie verticală pe acesta. Încărcaţi toată talpa piciorului uniform, nu doar vârful sau călcâiul. (fig.5)

Greşeli tipice:

elevul nu poziţionează bazinul pe piciorul de sprijin provocând în timpul pasului un dezechilibru constant (centrul de greutate se află în afara poligonului de susţinere)

elevul se împiedică din cauza colţilor din faţă.

Corecţie:

a se utiliza procedeele pedagogice: de exemplu o coardă dublă întinsă pe pământ precum şinele, la o distanţă de 30 cm. Elevul va merge cu picioarele în exteriorul şinelor

Greşeală tipică:

În timpul înaintării cu vârfurile picioarelor îndreptate spre exterior, doar colţii interiori sau din faţă penetrează gheaţa.

Corecţie:

Întindeţi călcâiul lui Ahile şi depărtaţi genunchiul piciorului de sprijin înainte de a mişca celălalt picior.

UTILIZAREA “PIOLETULUI BASTON”

Pioletul e alcătuit dintr-un vârf, din coadă şi din cap (alcătuit din lamă şi lopăţică). Pentru a folosi pioletul pe post de baston, se recomandă utilizarea unui piolet relativ lung.

Descriere: Poziţia verticală a corpului, braţele relaxate de-a lungul corpului, pioletul prins de cap, cu lama în faţă, iar palma poziţionată pe lopăţică. (fig.6)

Vârful trebuie să se înfigă în zăpadă; pioletul este înfipt în zăpadă pe măsură ce păşim, la al doilea pas. Pioletul e înfipt când piciorul opus e în faţă. În cadrul înaintării frontale, pioletul se ţine în mâna cea mai abilă.

La coborâre, pioletul se ţine cu lama în spate (fig.7) La coborâre, dacă nu aveţi un piolet destul de lung, nu îl înfigeţi în zăpadă, ci ţineţi-l pur şi simplu în mână, de cap sau de coadă.

Fig.5

Fig.5

Fig. 7

Fig. 6

6

Exerciţiul 6 : ÎNLĂTURAREA ZĂPEZII DE PE BOCANCI.

Fie că aveţi sau nu colţari, anumite tipuri de zăpadă favorizează formarea unei copite de zăpadă pe bocanci care deranjează, iar uneori e periculoasă.

Înlăturaţi zăpada lovind scurt bocancul cu coada pioletului în timpul mersului, în timp ce laba piciorului e ridicată şi piciorul îndoit. (fig.8)

În timpul exerciţiului, dacă sunt dificultăţi cu menţinerea echilibrului, se recomandă folosirea unui băţ de schi în mâna liberă.

Pe o pantă abruptă unde ridicarea pioletului din zăpadă poate fi periculoasă, înlăturarea zăpezii de pe bocanc poate fi efectuată lovind piciorul de care s-a prins zăpada de călcâiul piciorului aflat pe sol.

Exerciţiul 7: ÎNAINTAREA ÎN FAŢĂ CU COLŢARI, PE COLŢII DIN FAŢĂ. “PIOLETUL SPRIJIN”.

Loc: Pereţi de gheaţă, panta să nu depăşească 50º

Descriere: poziţia de bază, faţa la perete, picioarele uşor depărtate şi îndoite şi poziţia echilibrată.

Doar colţii din faţă ai colţarilor se înfig în gheaţă. Talpa bocancului e orizontală, braţele semi-îndoite în faţa bustului, mâna cea mai puternică ţine pioletul de cap în poziţia “piolet-sprijin” (fig.9) cealaltă mână se află pe gheaţă la înălţimea umărului.

Înainte de a face primul pas treceţi centrul de greutate pe piciorul de sprijin printr-o mişcare laterală a bazinului, apoi ridicaţi celălalt picior, punându-l mai sus decât piciorul de plecare.

Colţii colţarilor se înfig o singură dată cu o lovitură scurtă şi bine dozată. Înaintaţi câţiva metri, apoi coborâţi în aceeaşi manieră.

Repetaţi exerciţiul de mai multe ori pe distanţe din ce în ce mai lungi şi mai abrupte.

Greşeli tipice:

Nu treceţi greutatea pe piciorul de sprijin înainte de a face pasul

Apropierea prea mare a bustului de pantă

Paşii prea mari

Călcâie prea ridicate (fig.10)

Picioare la acelaşi nivel

Prea multe lovituri de colţari care sensibilizează gheaţa, făcând-o mai puţin solidă.

UTILIZAREA “PIOLETULUI-SPRIJIN”

Apucaţi pioletul de cap, având braţele semi-îndoite de-a lungul bustului, cu palma mâinii pe lopăţică cu ciocul îndreptat în faţă; ciocul atinge gheaţa la nivelul centurii, doar ca un sprijin pe pantă. Pioletul e sprijinit şi nu înfipt, şi va fi sprijinit la fiecare al doilea pas, în momentul în care piciorul opus e mai sus. (fig.11)

Greşeli tipice:

Încercarea de a înfige pioletul în loc de a-l sprijini cu forţă.

Fig. 8

Fig. 9

Fig. 10

Fig. 11

7

Exerciţiul 8: ALUNECAREA PE ZĂPADĂ ŞI CUM SE FACE OPRIREA. “ALUNECAREA GHEMUITĂ”

Loc: Pantă cu zăpadă nu prea tare

Înclinaţie: Între 30º şi 40º care se termină după câţiva zeci de metri printr-o parte plană, fără un pericol anume.

Descriere: Coborând cu faţa la vale, cu pioletul prins de lopăţică (fig.7), ciocul orientat spre perete, vă aşezaţi şi alunecaţi câţiva metri.

Vă întoarceţi cu faţa la perete, prindeţi pioletul de mâner cu cealaltă mână apoi înfigeţi ciocul pioletului în zăpadă la înălţimea pieptului.

Greutatea corpului se află pe piolet care taie suprafaţa, încetinind căderea.

Picioarele sunt desfăcute, putând ajuta la frânare.

În cazul în care elevul are colţarii în picioare, picioarele nu trebuie înfipte în timpul alunecării pentru a evita blocajul şi răsturnarea. În acest caz frânarea se va efectua doar cu pioletul (fig.12).

În timpul alunecării e important să ţineţi capul îndreptat în sus. Încercaţi să repetaţi exerciţiul

plecând de la o cădere pe spate, cu capul în jos. În acest caz, întoarceţi-vă imediat pe burtă şi folosiţi coada pioletului pentru a pivota şi îndreptaţi capul în sus, apoi începeţi să frânaţi cu ciocul pioletului. E posibil să alunecaţi pe zăpadă folosind pioletul ca sprijin. Această tehnică se numeşte “Alunecare în poziţia ghemuit”.

Din poziţia de alunecare cu faţa la vale, staţi ghemuit, prindeţi pioletul în tehnica “ghemuit” dar pe o parte, şi folosiţi greutatea corpului pentru a frâna în zăpadă. Păstraţi poziţia ghemuită şi controlaţi alunecarea prin dozarea sprijinului pe călcâie şi vârful pioletului.

Fig. 12

8

Nivelul 2.Înaintarea clasică în traverseu

Exerciţiul 1: ÎNAINTAREA ÎN TRAVERSEU OBLIC, FĂRĂ COLŢARI, PE TOATĂ TALPA

Loc: Pantă de zăpadă tare de aproximativ 25º

Descriere: Plecând de la o anumită înclinaţie, îndoirea gleznei ajunge la maxim, deci înaintarea directă va fi imposibilă. Astfel va fi necesară adoptarea unei tehnici de înaintare în traverseu. Picioarele sunt uşor depărtate spre exterior, piciorul de sus îndreptat spre sensul deplasării, iar cel de jos perpendicular pe linia pantei (fig.13).

Deoarece suprafaţa de zăpadă e prea tare, puteţi să loviţi scurt cu piciorul la fiecare pas, pentru ca o parte din talpa bocancului să se înfigă în zăpadă şi să aibă aderenţă. Corpul trebuie echilibrat în poziţie verticală, genunchii şi gleznele uşor îndoite şi uşor îndreptate spre vale. Pioletul e utilizat ca sprijin la urcare şi înfipt atunci când greutatea corpului se află pe piciorul dinspre vale.

Erori tipice:

Elevul se apleacă spre munte şi picioarele alunecă.

Corectare:

Măriţi orientarea gleznelor şi genunchilor spre vale. Exersaţi într-o manieră mai relaxată. Nu vă sprijiniţi în piolet.

Exerciţiul 2: ÎNAINTAREA ÎN TRAVERSEU PE TOATĂ TALPA CU COLŢARI

Loc: Zăpadă îngheţată sau gheaţă moale cu înclinaţie de aproximativ 30º

Descriere: Urcaţi în diagonală apăsând cu putere toată talpa bocancului şi deci toţi colţii colţarilor pe zăpadă. Pentru a efectua acest lucru e necesară îndoirea laterală a gleznei spre vale.

Poziţia picioarelor: Piciorul de sus – în direcţia deplasării, piciorul de jos – în jos. Sprijinul pe piciorul de sus se realizează printr-o răsucire progresivă a gleznei, astfel încât toţi colţii colţarilor să se înfigă în sol în momentul de sprijinire maximă.

Genunchiul piciorului respectiv e uşor îndreptat spre vale.

Poziţia bustului: Uşor aplecat înainte, umerii îndreptaţi spre vale, bazinul îndoit. Cu cât panta urcă mai mult, cu atât mai mult e necesar să orientaţi vârful piciorului de jos înspre vale, pentru a înfige toţi colţii colţarilor (fig.14).

Pioletul e utilizat ca sprijin în mâna dinspre perete, iar în cealaltă mână puteţi avea un băţ de schi, sau poate fi pusă pe coapsa dinspre vale. Pioletul e înfipt în acelaşi timp în care piciorul de jos se sprijină pe zăpadă. E important să efectuaţi exerciţiul în ritm: doi paşi, înfigeţi pioletul, etc.

Greşeli tipice:

Elevul nu se apleacă.

Corectare:

Ghidul corectează poziţia corpului elevului ţinându-l de mâini şi trăgându-l la vale. Elevul poate să se ţină de genunchiul de la vale cu mâna dinspre perete.

Fig. 13

Fig. 14

9

Greşeli tipice:

Colţii colţarilor nu se înfig toţi în zăpadă şi picioarele calcă pe marginea bocancilor.

Îndoirea gleznei piciorului de sus nu e suficientă, vârful piciorului de jos nu e orientat destul spre vale (fig.15).

Corectare:

Concentraţi-vă atenţia asupra înclinării genunchilor spre vale.

Exerciţiul 3: SCHIMBAREA DIRECŢIEI SPRE VÂRF

Loc: Ca şi exerciţiul precedent

Descriere: O dată ajuns la capătul traverseului, vă poziţionaţi cu faţa la perete, cu picioarele depărtate şi orientate spre exterior, apoi orientaţi piciorul de sus spre direcţia dorită.

Schimbarea mâinii pe piolet se efectuează atunci când picioarele sunt îndreptate spre exterior (fig.16)

Exerciţiul 4: ÎNAINTAREA ÎN TRAVERSEU CU PICIOARELE ÎNCRUCIŞATE CU COLŢARII. “PIOLET ADUNAT”

Loc: Pantă de gheaţă de aproximativ 35º-40º.

În cadrul înaintării din traverseul clasic, piciorul de jos este orientat sub piciorul de sus (picioarele sunt paralele), iar în cadrul înaintării încrucişate piciorul se pune în faţa celuilalt (picioarele se încrucişează) (fig.17).

De la poziţia de plecare: piciorul de jos cu vârful orientat spre vale, piciorul de sus puţin mai sus şi în faţă, cu vârful orientat în sensul deplasării, încrucişaţi piciorul de jos trecându-l mai sus de piciorul de sus, cu vârful îndreptat spre vale; regăsiţi poziţia de plecare punând piciorul de jos în faţa celuilalt şi mai sus.

Exteriorul piciorului trece în faţa vârfului celuilalt picior, iar interiorul piciorului în spatele călcâiului exteriorului piciorului.

Forţa spre vârf se află în principal în piciorul exterior. Muşchiul solicitat de această înaintare încrucişată este cvadricepsul exteriorului piciorului.

Bustul, uşor îndoit şi aplecat în faţă, e orientat spre vale, bazinul spre perete, genunchii îndoiţi în direcţia văii.

Pioletul este înfipt atunci când picioarele sunt încrucişate.

Greşeli tipice:

Când se încrucişează picioarele se înfig doar colţii interiori ai colţarilor. Corectare:

înclinaţi genunchiul spre vale şi îndoiţi mai mult glezna.

Fig. 17

Fig. 16

Fig. 15

10

UTILIZAREA “PIOLETULUI ADUNAT”:

În traverseu, atunci când panta devine abruptă, pioletul se ţine cu două mâini orizontal în faţa voastră. Mâna dinspre perete ţine mânerul pioletului aproape de vârf şi îl împinge în zăpadă. Mâna din exterior ţine capul pioletului, cu lama în faţă şi efectuează o tracţiune în sus.

Pioletul e înfipt de fiecare dată când sprijinirea se face pe piciorul din exterior. (fig.18)

Exerciţiul 5: SCHIMBAREA DIRECŢIEI CU FAŢA ÎN JOS

Loc: Pante de zăpadă tare sau gheaţă cu înclinaţia de aproximativ 35º.

Descriere: La capătul diagonalei vă întoarceţi de bună voie cu faţa în jos, având picioarele desfăcute, genunchii şi şoldurile îndoite. Din această poziţie, mutaţi pioletul şi plecaţi spre direcţia dorită încrucişând paşii. Această metodă e foarte utilă pentru ghid deoarece acesta nu pierde niciodată din vedere elevul şi în plus nu trebuie să treacă peste coardă. (fig.19, 20, 21, 22, 23)

Exerciţiul 6: TĂIEREA URMELOR

Zăpada tare fără colţari: Se taie cu lopăţica pioletului, ţinând pioletul în mâna cea mai puternică. În funcţie de obişnuinţă se pot sincroniza tăierea cu ritmul pasului, un pas, o tăiere etc. Pentru a se evita lovirea tibiilor cu pioletul, se recomandă efectuarea unei rotaţii a pioletului spre vale, înainte de a tăia zăpada.

Gheaţa: Vă aşezaţi de-o parte şi tăiaţi cu lopăţica ţinând pioletul de capătul mânerului şi cu mâna din exterior.

Tăierea urmelor se începe de jos (lovituri orizontale) şi se termină cu lovituri verticale (fig.24).

Priză de mână: E o tăiere care se efectuează în gheaţă. Ea serveşte prinderii cu mâna atunci când trebuie escaladaţi mici pereţi de gheaţă cu un singur piolet. În funcţie de tipul de gheaţă şi pioletul folosit aceste prize de mână se taie prin lovituri scurte de piolet (fie cu ciocul fie cu lopăţica). Se recomandă tăierea mai multor prize de mână pentru a avea mai multe prize în pasaj. (fig.25)

ATENŢIE! Dacă pasajul trebuie coborât e necesară efectuarea unor urme ca şi în desenul de alături, altfel coborârea va fi dificilă, chiar imposibilă.

Fig. 18

Fig. 19, 20, 21, 22, 23

Fig. 24

Fig. 25

11

Nivelul 3.Înaintare clasică

Exerciţiul 1: ÎNAINTAREA CU PICIOARELE ÎNCRUCIŞATE PE TOATĂ TALPA, PE PANTĂ MAXIMĂ

Loc: Pante de zăpadă tare sau gheaţă până la 40º.

Descriere:

Încrucişare anterioară – Se procedează ca şi în cazul înaintării încrucişate pe diagonală exagerând direcţia vârfurilor în jos. Chiar şi piciorul de sus va avea vârful orientat în jos.(fig.26)

Încrucişare posterioară – Corpul e aşezat în profil, bustul uşor aplecat înainte spre vale, bazinul îndoit spre perete şi genunchii îndoiţi.

Piciorul de jos trece în spatele pulpei piciorului de sus, la acelaşi nivel, cu vârful dirijat în jos (acesta e practic mersul înapoi). Forţa spre vârf e dată de piciorul care se încrucişează (fig.27).

Muşchii solicitaţi de această mişcare sunt în principal cvadricepşii.

Pentru a reduce oboseala e posibilă alternarea piciorului care se încrucişează, dar în general fiecare

are o parte la îndemână.

Pioletul se foloseşte ca sprijin în perete sau în poziţia adunat (fig.18).

Această metodă e convenabilă pentru ghid, deoarece nu îl pierde din vedere pe elev în timpul mersului.

Greşeli tipice:

Piciorul nu e întors destul spre vale

Corpul e prea aplecat spre perete.

Exerciţiul 2: ÎNAINTAREA ÎN “TEHNICĂ MIXTĂ”

Loc: Pantă susţinută şi lungă cu zăpadă îngheţată sau gheaţă moale cu o înclinaţie de aproximativ 45/50º.

Schimbarea sensului la fiecare 10 paşi pentru a distribui efortul muscular.

Piciorul pus pe toată talpa trebuie să fie perpendicular pe linia pantei.

Ca în cazul înaintării pe colţii din faţă, picioarele nu se află la acelaşi nivel.

Pioletul poate fi utilizat şi ca sprijin şi ca tracţiune (vezi exerciţiul 4) şi e ţinut în mâna situată de aceeaşi parte cu piciorul aşezat pe toată talpa.

Înfigem pioletul în acelaşi timp cu vârful piciorului. Mâna liberă se sprijină pe gheaţă la nivelul pieptului (fig.28).

Această tehnică permite relaxarea pulpei piciorului care foloseşte toţi colţii colţarilor deoarece această tehnică solicită continuu amândouă picioarele în acelaţi timp.

Fig. 26

Fig. 27

Fig. 18

Fig. 28

12

Greşeli tipice:

pioletul e înfipt la fiecare pas

piciorul aşezat pe toată talpa nu e aşezat destul de orizontal şi doar colţii interiori penetrează gheaţa.

Corectare:

împingeţi genunchiul spre exterior.

Exerciţiul 3: COBORÂREA CU FAŢA LA VALE PE PANTĂ ABRUPTĂ (“PIOLET BALUSTRADĂ”)

Loc: Pantă de zăpadă tare sau gheaţă până la 50º

Descriere: Coborâre cu faţa la vale, cu picioarele puţin mai desfăcute decât şoldurile, pe de o parte pentru a evita pericolul agăţării colţarilor în parazăpezi sau chingă şi pe de altă parte pentru a avea o mai bună stabilitate; picioarele paralele sau uşor îndreptate în exterior.

Toţi colţii trebuie să penetreze gheaţa. Gleznele şi genunchii îndoiţi, bustul aplecat (fig.29).

Picioarele sunt puse pe gheaţă energic. Înainte de a muta celălalt picior toată greutatea piciorului trece progresiv pe piciorul de sprijin. Trecerea greutăţii se efectuează printr-o deplasare laterală a bazinului.

Dacă vârful pioletului poate să penetreze gheaţa, utilizaţi pioletul ca baston, altfel, prindeţi pioletul în tehnica adunată orizontal înaintea voastră fiind pregătiţi să înfigeţi ciocul pentru a stopa o eventuală cădere.

Dacă panta e prea abruptă, se recomandă folosirea tehnicii “pioletul balustradă”.

Greşeli tipice:

tendinţa de a se apleca prea mult.

picioarele nu sunt depărtate destul.

tendinţa de a apăsa călcâiele în loc de a le înfige

sprijinul piciorului urmat de derapaj

lipsa de decizie când se face sprijinirea pe picior

lipsa de încredere în ţinuta colţarilor.

“PIOLETUL BALUSTRADĂ”:

Înfigeţi ciocul pioletului la înălţimea picioarelor. Coborâţi, lăsând mâna de-a lungul pioletului ca pe o balustradă şi efectuaţi tracţiunea în sus aproape de capul pioletului. Coborâţi picioarele până când ciocul pioletului ajunge la nivelul şoldului, extrageţi ciocul prin mişcări scurte de du-te – vino, prinzând pioletul de cap, apoi prindeţi pioletul de capătul cozii şi înfigeţi-l din nou.

Exerciţiul 4 : ÎNAINTAREA ÎN FAŢĂ CU “TRACŢIUNEA ÎN PIOLET”

Loc: Pantă de gheaţă de aproximativ 50/55º

Descriere: În acest exerciţiu utilizarea colţarilor e la fel ca şi înaintarea cu sprijinirea în piolet (vezi exerciţiul 5, nivel 1).

Fig. 29

Fig. 30

13

Pe gheaţă, sprijinirea în piolet nu permite penetrarea suficientă a ciocului, în schimb utilizarea tracţiunii în piolet prezintă o siguranţă mai mare (chiar dacă se pierde din rapiditate la extragerea ciocului).

Apucaţi pioletul de baza cozii (aproape de vârf) şi înfigeţi ciocul deasupra nivelului feţei (fig.30) (vezi nivelul 4 tehnica de bază a tracţiunii în piolet). Mâna liberă este sprijinită pe gheaţă sau poate fi pusă de asemenea pe capul pioletului, lângă mâna care e pe coadă.

Urcaţi efectuând paşi mici însoţiţi de deplasări laterale ale bazinului, pentru a lua greutatea de pe piciorul pe care îl ridicaţi. Opriţi-vă cu picioarele la aceeaşi înălţime şi cu pioletul la înălţimea pieptului înainte de a-l înfige din nou mai sus.

Pentru a depăşi pasajele mai abrupte e necesar să pregătiţi prize pentru mâna liberă având grijă să nu vă aflaţi în poziţia de a dezancora sau de a vă croi drum fără nici o priză.

Exerciţiul 5: ÎNAINTAREA ÎN FAŢĂ CU DOI PIOLEŢI CA SPRIJIN.

Loc: Pantă de zăpadă dură sau gheaţă moale de aproximativ 50º

Descriere: Acest exerciţiu presupune pentru prima dată în cadrul înaintării folosirea a 4 articulaţii. Schema avansării este mână – mână, picior – picior.

De la poziţia de bază, picioarele la aceeaşi înălţime, uşor depărtate, braţele semi-îndoite sprijinite pe pioleţi, la înălţimea şoldurilor, ridicaţi fiecare din cele patru sprijine înfigându-le mai sus. Ridicaţi câte un picior nu înainte de a trece bazinul pe piciorul de sprijin. Înfigeţi al doilea picior la înălţimea primului pentru a regăsi poziţia de bază. Înlănţuiţi mişcările pentru a obţine o avansare ritmată. (fig.31).

Greşeli tipice:

Călcâiul prea sus

Pioleţii sunt înfipţi în loc să fie aşezaţi

Bustul prea înclinat spre perete

Paşi prea lungi

Pioleţi aşezaţi prea sus.

Exerciţiul 6: ÎNAINTARE “ÎN ŞIR INDIAN”

Loc: Pantă de zăpadă dură de aproximativ 45/50º

Descriere: Dacă în exerciţiul precedent, se deplasau mai întâi membrele inferioare apoi cele superioare, în acest exerciţiu se deplasează alternativ braţul şi piciorul corespondent (de pe aceeaşi parte).

Piciorul drept şi mâna dreaptă se ridică simultan şi vice-versa, picioarele nu se regrupează, ele rămân decalate, unul deasupra celuilalt, iar pioleţii se folosesc de obicei ca sprijin dar şi ca tracţiune. (fig.32)

Acest exerciţiu include o problemă fundamentală de echilibru, insă, oferă rapiditate în înaintare şi necesită o condiţie fizică optimă.

Greşeli tipice:

Nu se ridică simultan mâinile şi picioarele asociindu-se astfel cele două dezavantaje: încetineală în înaintare şi dezechilibru.

Fig. 31

Fig. 32

14

Notă: Se întâmplă ca pe gheaţă să vă căţăraţi alternativ: mâna stângă/picior drept, deplasând doar câte un membru.

Exerciţiul 7: ÎNAINTARE PE TEREN MIXT. (CUM SE MERGE PE ROCĂ CU COLŢARII)

Loc: Morenă sau loc cu pietre mari, stabile.

Descriere: Obişnuiţi-vă să mergeţi pe pietre cu colţarii, folosind tehnica picioarelor pe toată talpa, pioletul este utilizat ca baston.

Dobândiţi sensibilitate în lucrul cu colţarii.

CĂŢĂRARE PE STÂNCĂ CU COLŢARII

Loc: Lungime uşoară, eventual în faleză, cu asigurare de sus.

Descriere: Obişnuiţi-vă să puneţi întotdeauna colţarii pe vârfuri, pe prize şi în fisuri.

Aveţi încredere în poziţia colţarilor din faţă, aşa cum nu trebuie niciodată să vă sprijiniţi pe partea interioară a bocancilor.

Greşeli tipice: Răzuirea stâncii cu colţii sau interiorul bocancului.

CĂŢĂRARE MIXTĂ CU PIOLET ŞI COLŢARI

Loc: Perete de gheaţă şi stâncă

Descriere: Pe gheaţă, ca şi pe stâncă, utilizăm tehnica colţilor din faţă, pioletul putând fi utilizat fie pentru a curăţa prizele de gheaţă fie pentru a înfige ciocul, înţepenind coada, înţepenind sau înfigând ciocul în fisurile din stâncă.

Atunci când stânca e lipsită de gheaţă, pioletul, nefolosit, trebuie prins în breteaua rucsacului.