+ All Categories
Home > Documents > Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Date post: 24-Oct-2015
Category:
Upload: brexdynamita
View: 144 times
Download: 4 times
Share this document with a friend
Description:
Revista Cenaclului Nectarie din Vama. Un zambet curat, umor si voie buna din aceasta parte a Bucovinei.Cu multumirile de rigoare tuturor celor implicati in conceptia, sustinerea, aparitia si editarea ei. Bravos!
44
Transcript
Page 1: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013
Page 2: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

SURÂSUL BUCOVINEI

REVISTĂ DE ISTORIE, LITERATURĂ ȘI UMOR EDITATĂ DE CENACLUL

„NECTARIE” DIN VAMA - SUCEAVA

DIRECTOR

DR. SORIN CONSTANTIN COTLARCIUC

Coperta 1: foto ing. George Lucan

Coperta 4: foto ing. prof. Cătălina Orșivschi

Au colaborat la realizarea revistei:

Ioan Abutnăriţei

Paul Brașcanu

Omania Petru

Horia Zilieru

Valentina Becart

Mihai Batog Bujeniță

Vasile Larco

Eugen Deutsch

Vasile Vajoga

Gheorghe Bălăceanu

Aurel Baican

Constantin Tiron

Marian Călinescu

Constantin Moldovan

Cătălina Orşivschi

Anica Facina

Paraschiva Abutnăriţei

Gheorghe Vicol

Sorin Poclitaru

Sorin Cotlarciuc

Vasile Ursache

Ioan Mugurel Sasu

Nelu Lateș

Mihai Burduja

Opiniile autorilor se încadrează în

libertatea de exprimare iar răspunderea

pentru conținutul materialelor revine, în

exclusivitate, semnatarilor.

Responsabil de număr:

Ioan Mugurel Sasu

[email protected]

Tehnoredactare:

Dorin Stehniov

[email protected]

Tipar:

Tipolidana

[email protected]

Mulțumim SC TIPO-LIDANA pentru sponsorizarea de care am beneficiat la apariția numărului curent dar și la a celor anterioare.

Page 3: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

1

D`A L E F E S T I V A L U L U I

Acum, când anul 2013 se apropie de „sosire”, adică mai are puţin si trece de linia orizontului, dincolo de care se află rezolvarea tuturor problemelor şi îndeplinirea tuturor promisiunilor, nu putem lăsa sub vălul nedoritelor uitări festivalul care a avut norocul să se întâmple la vremea echinocţiului de toamnă, adică 20 – 22 septembrie. Atunci când astrul zilei trecea din emisfera nordică a sferei cereşti în cea sudică, pe planeta noastră, încă o mai avem, deja erau depuse ca ofrandă rezultatele jurizării jertfitelor creaţii literare pe altarul concursului internaţional de literatură satirico – umoristică „UMOR FĂRĂ FRONTIERE ÎN ŢARA DE SUS”. Comuna bucovineană Vama, veche şi atestată documentar încă de pe vremea în care acolo unde se află azi mari şi importante metropole păşteau bizonii, a îmbătrânit fără a pierde interesul pentru umor, aceasta a fost a doua ediţie, şi dacă natura nu pune în practică previziunile apocaliptice pe care le emit diverse somităţi, anul viitor va fi şi el prevăzut cu momente similare. Tragem nădejde în tăcere, că dacă aude cine nu trebuie se pune impozit şi pe speranţă. Tot în mare taină credem că Primăria comunei Vama, Asociaţia de Turism „Bucovina” şi sponsorii să nu ne depărteze de la inimile lor şi să nu ne lipsească de muzica divină a foşnetului bancnotelor, că fără ochiul ştim noi cui nu e greu dar nu se poate.

Juriul compus din Mihai Batog – Bujeniţă (preşedinte), Eugen Deutsch şi Gheorghe Bălăceanu a analizat materialele primite pentru concursul de poezie şi epigramă cu tema „Ironii de toamnă” şi a făcut următoarea notare şi musai ierarhizare:

Secţiunea epigramă, 27 participanţi, locul 1 Nicolae Bunduri (7,64), locul 2 Ion Moraru (7,473), locul 3 Florina Dinescu (7,33). Mentiuni, Grigore Chitul (7,3), Ioan Diviza (7,167), Lică Pavel (7,08).

Secţiunea poezie, 18 participanţi, locul 1 Petru Brumă (8,333), locul 2 Florian Abel (7,5), locul 3 Grigore Chitul (7,417).

Menţiuni, Ananie Gagniuc (7,375), Florin Rotaru (7,33), Petru Gârda (7,33).

Juriul a propus să se acorde o diplomă specială unui participant care s-a prezentat cu haiku, totul a fost realizat cu acribie. Cenaclul „Nectarie” nu glumeşte când este vorba de disciplină şi umor, pe rând sau simultan.

Cu „Festivalul hribului”, care a avut loc in aceleaşi zile, s-a produs, din întâmplare dar din timp şi riguros planificată, o împletire a activităţilor şi a fost bine. Mai bine era dacă ziariştii prezenţi la manifestare observau şi partea literară nu doar arta culinară. Conţinutul castroanelor cu preparate din bureţi au fost prezentate în presă cu o meticulozitate demnă de admirat, poate cu un pic de efort ar fi încăput în pagini şi câte ceva despre ceea ce se gustă altfel decât ingerând.

Festivalul Internaţional „Umor Fără Frontiere în Ţara de Sus”, în primele sale două ediţii, a beneficiat de participare care a onorat organizatorii, nu dăm nume, ei se ştiu, ne vom strădui să merităm şi pe mai departe asemenea prezenţă. Iubiţi-ne şi vă vom iubi.

Ioan Mugurel Sasu

Page 4: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

2

Preşedintele juriului prezintă premiaţii:

Omul BUN cu ţepii DURI reloaded

Eu, optimistul Cuprins de marile nevoi

Şi-un trai precar, de n-am cuvinte,

Mă-ndrept spre viaţa de apoi...

C-aşa sunt eu... merg înainte!

Avarul O viaţă-ntreagă Nea Cutare

A fost avar şi nesătul,

Şi-acum, în groapă, i se pare

Că nu ar fi murit destul.

Unui primar A furat în mod concret

Pentru vilă şi piscină:

Jumătate din Buget...

Jumătate din rutină.

Câinii latră... Colindă prin întreaga ţară,

Ca magii îndrumaţi de stea,

O caravană literară...

Şi latră criticii la ea.

Brâncușiana Trăim în „opera” puterii,

Vedem şi „autori” de rând,

Avem şi-o „MASĂ A TĂCERII”

...dar până când?!

Români așezați În ţara plină de orgolii,

Tot omul este aşezat:

La Parlament în trei fotolii

Iar la spital... doar doi în pat!

Candidatul turmentat Şansele îmi sunt frumoase

Căci am stat pe la cabine;

Însă după cum miroase...

Cred că m-am „votat” pe mine!

Metodă anticriză Metoda sigură la greu,

V-o spun în câteva cuvinte:

Să ne rugăm la Dumnezeu...

Şi Dumnezeu la Preşedinte!

Accesorii politice În Parlament urcând uşor

Spre bunăstare absolută,

Minciuna e un ascensor...

Imunitatea paraşută!

De la Ghiol, la Herculane Sub Hercule bronzat şi gol,

Rosti un prichindel hazliu:

Tăticule, pe nenea-l ştiu…

A fost cu mama la nămol!

Cu soția, ieri și azi Eu, mâna-i sărutam – ea, calmă

Se alinta, eram doar noi -

Iar azi, cu-acelaşi dos de palmă...

Îmi dă sărutul înapoi.

Soției, de ziua ei În cinstea unei lungi iubiri,

De ziua ta, îţi dau, iubito,

Garoafe, dalii, trandafiri…

Dar cu cartofii am sfeclit-o!

NICOLAE BUNDURI

(Premiul I la epigramă, concursul „VAMA 2013)

Page 5: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

3

FALSTAFF DIN OCOLUL CÂMPULUNGULUI

Taina proverbelor

O rudă de departe,

mi-aduc aminte-un unchi,

S-a pomenit odată cu apă la genunchi;

După o scurtă vreme, fără s-o fi tratat,

De-această maladie se trezi vindecat.

Dar n-a fost numai asta,

că într-o bună zi,

A constatat că-n locul acelei maladii

O alta mai perversă l-a doborât la pat:

S-a pomenit uncheșul cu pietre la ficat.

A încercat într-una diverse tratamente,

Dar pietrele rămas-au

mereu indiferente

Și neavând ce face le-a cărat an de an

Până la bătrânețe, înfipte în organ.

Deci, adevăr grăiește

proverbul cel bătrân:

Că… apa mereu trece,

dar pietrele rămân.

Întâmpinare

Te-ntâmpin minunată toamnă, Că vii mereu, strict anual Purtând mantia ta de doamnă Înspre multicolorul bal. Și exprimându-mi bucuria De a te fi-ntâlnit din nou, Te văd etalând bogăția Pe al naturii vast tablou. Și-aș năvăli ca altădată Spre tulburel și spre pastramă, Când nările mi se desfată Cu-arome sfinte dinspre cramă. Dar sunt curtat de-o hepatită, Mai am și o gastrită nouă Și-o pensie cam nesimțită. Abia o simt o zi sau două.

Rondelul crâșmelor ascunse Regret, dar nu pot spune unde, Prin Câmpulung Moldovenesc, Petrec când soarele se-ascunde Cu vin pietros, mănăstiresc. Golesc mereu cupe rotunde Și vinului mă spovedesc, Regret, dar nu pot spune unde, Prin Câmpulung Moldovenesc. Dar veșnic nu mă pot ascunde, După răsfățuri petrecute Ființa mea-n casă pătrunde Și-atunci nevasta-mi spune: Du-te! Regret, dar nu pot spune unde.

CONSTANTIN TIRON (Menţiune la poezie, Vama sept 2013)

Page 6: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

4

GRIGORE, CHITUL EPIGRAMELOR DE TOP

Pastel de toamnă Se lasă, ca plăcinta, pe măgură o ceaţă, În timp ce intră-n satul din vale, deşirat, Precum susţinătorii ce vin c-un candidat, O turmă de mioare cu un măgar în faţă… Ciobanul, mai la urmă, cu mersul crăcănat, Ascultă-n căşti, flegmatic, o horă săltăreaţă, Privind cu jind cum trece pe-alături o fâşneaţă, Iar în chimir îi sună mobilul, repetat… Coboară-ncet cortegiul, păşind în mod solemn Pe drumul dintre munţii acoperiţi de cioate, Iar baciul, mut în faţa pădurii defrişate, Deodată parcă simte prin vine un îndemn Să cânte iar o doină, dar azi nu se mai poate, Căci nici să-ţi faci un fluier,

nu mai găseşti vreun lemn…

Perioada migrărilor În vremea asta de migrări perene Vezi prin partide câte-un îngâmfat Ce,-ajuns sus-pus, se umflă-atât în pene, Că nu te miri când afli c-a… zburat!

Unui viticultor prevăzător Cum se anunţă o recoltă mare Şi n-are spaţiu de depozitare, Coboară tot mai des în beci cu ţoiul, Ca să golească-n timp util… butoiul!

Unui pictor peisagist În toamna asta, tot ce-o să producă Se va baza, stilistic, pe-al său crez Inconfundabil, tare ca o nucă… (Păcat că n-o să aibă niciun… miez!).

Unui poet prezent la o emisiune TV Privind pe sticlă chipul său august,

Îl văd aievea-n parc, având un bust,

Iar dintr-un pom, deasupra lui, exact,

Un corb găinăţându-l... Ce impact!

Şcoala politică de vară pe litoral La şcoala de partid, în plin sezon,

Se strâng simpatizanţii, ca turişti,

Şi iau poziţii la simpozion:

La stânga fripţi, la dreapta... fripturişti!

Unui scriitor căruia confraţii i-au promis că-l vor îngropa

Deşi s-a consolat antum

Că ei vor fi cu îngropatul,

E îngrozit că de pe-acum

Au început deja… săpatul!

GRIGORE CHITUL

(Premul III la poezie şi Menţiunea I la epigramă la concursul „VAMA 2013”)

Exilul meu

Nu ştiu pentru ce fapte şi care împărat

La Pontus Euxinus cândva l-au exilat

Pe marele Ovidiu, dar ştiu ce mult mă miră

Că, prin cuvântul aprig ce i-a ieşit din liră,

Și-a supărat aleşii, superiorii, ţara,

Dar orişicât de mare a ticluit ocara,

Nu au recurs la ocnă, sau la asasinat,

Ci, pe un ţărm de mare frumos, l-au exilat.

E drept că-i dureros să fii gonit aşa,

Trăind în veci departe de ţărişoara ta,

Dar când gândesc la mine, că şi eu scuip de

zor

Pe cei ce ne conduc, şi lichelismul lor,

Dar nimeni nu m-aude, oricât de mult aş vrea,

Mă simt un exilat în libertatea mea.

FLORIAN ABEL (Premiul II la poezie)

Page 7: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

5

Concursul „VAMA 2013” – „Ironii de toamnă”

Rapsodia marelui trofeu

Orice asemănare cu Ediția « VAMA 2012 » este

bine chitită

După-o vară și un an, câtă frunză-a ramului,

Toamna strânge pe tăpșan VIP-urile neamului.

Nu s-arate, cui or vrea, bicepșii și tresele,

Ci, I am sorry, altceva - pixurile vesele.

Chiar din Vamă le preia domnul Niciocarie,

Asistat de Ceamaicea de la Club Nectarie,

Care încă de cu zi dă citire planului –

Să se știe cum va fi alba noapte-a Clanului.

Primii vor intra în joc așii epigramelor,

Cei cu ace de cojoc – nașii panaramelor.

Apoi alţii, rând pe rând, maiștri ai șicanelor

Vor rula pe iarbă, dând palpitații fanelor.

Corbi din București și Iași vor păzi potecile

De intruși și de ultrași care stau cu zecile,

Pitulați prin lăstăriș și-și ascut condeiele,

Așteptând ca pe furiș să le ia trofeiele.

Ve Vajoga de Copou, bardul competiției,

Va slăvi la cuib din nou Ouăle Letiției.

Iar Ve Larco-n pas de deux, prințul madrigalului,

Va dănțălui cu -o Cătălină-a balului.

Ștefan Vodă, de pe murg, întărindu-și coardele,

Va striga, dacă-n amurg năvăli-vor hoardele

De tătari, sau de țânțari – cu-al lui glas să-i

sparie,

Prevenind printre tufari starea de avarie.

Un Cimpoi din Chișinău, pe sub poala dealului,

O cântare de ăilău va-nchina pocalului.

Printre halbe, analog, dar la botul calului,

Îi vor face lui Batog solii litoralului.

Numai eu, un rătăcit fiu al Dinogeției,

Voi căta împătimit grația Lucreției...

Repetând la nesfârșit: Pe întreaga arie

Ea-i Trofeul de râvnit. Ia aminte, Darie!

PETRU BRUMĂ

(Premiul I la poezie)

Românii şi ofrandele toamnei Ne-aduce toamna vrute şi nevrute

Dar şi o compensare pentru noi:

Din lungul şir al zilelor pierdute,

Ne dă acum... o oră înapoi!

Când vine toamna? Când soarele îşi schimbă unghiul,

Când nopţile devin obeze,

Și-atunci când tusea şi cu junghiul

Încep ca să... coabiteze!

Autumnală La o mică adiere,

Frunza ruginită piere...

Noi sperăm c-o să dispară

Și din brandul pentru ţară!

IOAN MORARU

(Premiul II la epigramă)

Iz de toamnă Varz-am pus, sunt pregătit

Pentru când va fi stihia

Şi deja s-a şi acrit,

Mai ceva decât soţia…

Regret autumnal Când toamna este pe plecare,

Pe şeful meu, un fain băiat,

Îl plâng ştiind că nu mai are

Nici pic de frunză de tăiat…

Unui cunoscut obedient Domnu-acesta ne uimeşte

Cu prezenţa-i scenică

Şi atunci când foloseşte

Limba… igienică!

FLORINA DINESCU

(Premiul III la epigramă)

Page 8: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

6

IOAN ABUTNĂRIŢEI

Epopeea Vânătorilor de Munte până la cel

de-al Doilea Război Mondial

România dispune de

trei elemente naturale

de bază - Carpaţii, Du-

nărea şi Marea Neagră

- care-i determină fi-

zionomia. Din întreaga

suprafaţă a teritoriului

românesc, zona mun-

toasă (înălţimile de

peste 800 m) repre-

zintă 26%, dealurile şi

podişurilor 44%, iar

câmpiile 30%. Rezultă

că formele înalte de

relief reprezintă 70%. Dacă în regiunile de câmpie şi

deluroase se pot desfăşura acţiuni militare de

infanterie şi tancuri, în cooperare cu celelalte arme şi

cu forţele teritoriale, în zona muntoasă, singurele

trupe capabile să lupte cu succes sunt cele ale

Vânătorilor de Munte. Preocupări pentru a demonstra

necesitatea creării trupelor V.M. în România au

existat încă din anul 1892, continuate în anul 1893.

Din nefericire, numeroasele proiecte prezentate nu şi-

au găsit materializarea până în anul 1916, anul intrării

României în Primul Rozboi Mondial.

În conformitate cu prevederile Ordinului

Marelui Cartier General nr.294 din 3 noiembrie 1916,

Şcoala Militară de Schiori din Bucureşti a fost

transformată în Corpul V.M.. În referatul de motivare

se arăta că: „Vânătorii de Munte sunt destinaţi, mai cu

seamă, misiunii de recunoaştere, de siguranţă şi

legătură şi sunt chemaţi a funcţiona şi ca unitate

teoretică, în special în trecătorile Carpaţilor care nu

sunt străbătute de drumuri carosabile, pe unde numai

schiorii pot efectua operaţiuni sau se pot opune

incursiunilor adversarilor”.

Datorită pierderii bătăliei Bucureştiului, V.M.

au trebuit să părăsească în grabă cazărmile de la

Cotroceni în ziua de 20 noiembrie 1916. După o lună

de marşuri, în ziua de 21 decembrie 1916, V.M. au

intrat în Târgu Neamţ, unde au fost întâmpinaţi de

întreaga populaţie a oraşului şi din împrejurimi,

defilând în faţa acesteia în opinci sau cu picioarele

înfăşurate în cârpe. Bruma de înzestrare a celor 2000

de oameni ai Corpului V.M. se limita doar la câteva

căruţe rechiziţionate, un număr redus de cai bătrâni

luaţi de la tramvaiele bucureştene, echipamentul

individual şi 36 de carabine. Astăzi, când trupele de

V.M. au cele mai avansate tehnici în dotare, această

înzestrare şi acest marş ni se par lucruri de

neînchipuit. Totuşi, ele fac parte din tragismul acelor

vremuri deosebit de grele pentru existenţa neamului

românesc.

La 27 decembrie 1916, tot prin ordinul

Marelui Cartier General, Corpul V.M. se transformă

în Batalionul de V.M. organizat pe 8 companii,

totalizând 4.000 luptători. În perioada ianuarie-iunie

1917, ca întreaga armată română, V.M. trec la o etapă

de reorganizare, înzestrare şi instruire specifică. După

un marş de 170 km, Batalionul V.M. a ajuns în zona

de operaţii la Târgu Ocna. Prima confrutare de

amploare a V.M. români cu adversarul s-a produs în

noaptea de 29/30 iulie 1917 pe Muntele Cireşoaia,

soldându-se cu cucerirea acestei importante înălţimi şi

capturarea a peste 400 de prizonieri, operaţie ce a

constituit şi începutul declinului armatei germane pe

frontul din Moldova. În perioada 30 august-19

septembrie 1017, V.M. au plătit cu viaţa şi sângele a

încă 200 de eroi eliberarea înălţimilor Cireşoaia,

Coşna, Cuprianu, Măgura, Vrânceanu şi a localităţii

Târgu Ocna. Amintim în mod special că la Cireşoaia

şi-a dat viaţa pentru neamul românesc eroul

Bucovinei, cărturarul Ion Grămadă, patriot

bucovionean din Zahareştii Sucevei. După lupte grele

şi neîntrerupte la porţile Moldovei, Batalionul de

V.M. a fost scos din dispozitiv şi deplasat în cazarma

din Târgu Neamţ, pentru refacere. În ziua de 2

noiembrie 1917, în baza ordinului de zi nr. 43, regele

Ferdinad a ordonat transformarea batalionului în

Regiment de V.M. numindu-l pe prinţul Carol în

onoranta funcţie de comandant. În perioada

următoare, Regimentul de V.M. redevine Batalionul

de V.M., şi după realităţile politice prin care trecea

ţara, a fost deplasat în Transilvania, iar la începutul

anului 1919, la Bucureşti. După Marea Unire, V.M.

au participat la mai multe acţiuni de luptă. La

terminarea războiului, V.M. au fost stabiliţi în

Braşov, unde a început activitatea de instruire. În

acelaşi timp, la 13 iulie 1918, în localitatea italiană

Punte di Brenta, a luat fiinţă Batalionul 1 Alpin

Român, constituit din soldaţi şi ofiţeri bucovineni şi

ardeleni, luaţi prizonieri de către armata italiană şi

care, până atunci, serviseră în armata austro-ungară.

În ziua de 10 martie 1919, acest batalion a fost

transferat la Sibiu, iar ulterior a fost dizlocat în Zalău,

unde a primit denumirea de Batalionul 17 Vânători de

Munte, unitate care purta numele de „Dragoş Vodă”

şi din care am făcut şi eu parte în perioada 1996-

2000.

În perioada interbelică, pe linia întăririi

componentelor militare naţionale, s-au înscris şi

măsurile pentru sporirea numărului de unităţi şi mari

unităţi de V.M. şi dizlocarea lor judicioasă pe întreg

lanţul Munţilor Carpaţi. Astfel că, în preajma celui

de-Al Doilea Război Mondial, V.M. români

dispuneau de un comandament de Corp de Armată, 4

Brigăzi de V.M. şi 9 Comandamente de grupuri,

însumând 24 de batalioane de V.M., 8 divizioane de

tunuri, 3 divizioane de obuziere, 5 batalioane de

pionieri, un batalion de transmisiuni, în cadrul

acestora activând 1.669 de ofiţeri, 2.604 de subofiţeri

şi 61.560 de soldaţi. Ca înzestrare, au intrat în război

Page 9: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

7

cu 28.889 de cai, 4433 de căruţe, 792 de puşti

mitraliere, 264 mitraliere, 192 de aruncătoare şi 220

de tunuri şi obuziere, dotare care la acea vreme

reprezenta o forţă comparabilă cu ţările cu tradiţie în

existenţa trupelor de V.M..

În ce priveşte participarea V.M. la Al Doilea

Război Mondial, în ziua de 21 iunie 1941,

Comandantul Armatei a 11-a Germane a sosit la

punctul de comandă al Corpului V.M. de la Gura

Humorului, unde, verbal, a dat următorul ordin de

luptă: „Mâine, 22 iunie, ora 03:15, începe atacul

contra ruşilor din Finlanda şi până la Marea Neagră”.

Perioada 22 iunie-16 iulie 1941 cunoaşte trei

etape de acţiune ale Corpului V.M.: de apărare, între

22 iunie-2 iulie; de ofensivă, pentru eliberarea

Bucovinei de Nord în perioada 3-7 iulie; de curăţire a

Basarabiei de Nord de trupele sovietice şi realizarea

dispozitivului pentru forţarea Nistrului, în perioada 8-

16 iulie. Prima misiune a Corpului de V.M. a fost în

Nordul Moldovei pentru interzicerea pătrunderii

forţelor sovietice pe direcţiile Storojineţ - Valea

Sucevei şi Storojineţ - Gura Humorului. A doua

misiune în operaţia de apărare a fost asigurarea

concentrării forţelor germane şi române pentru

trecerea la ofensivă.

Aşadar, acţiunile militare pentru dezrobirea

celor două provoincii româneşti au căpătat caracterul

unei operaţii ofensive în toată regula, care a probat

capacitatea trupelor de V.M. de a desfăşura o astfel de

acţiune în condiţiile războiului modern.

Col.(r) Ioan ABUTNĂRIŢEI

PARASCHIVA ABUTNĂRIŢEI

Unei blonde care n-a venit

Iubita mea cu blonde plete

De n-ai să vii în astă seară

Ţi-oi scrie ode şi sonete

Şi te-oi schimba, cu o vioară.

Şi mă voi tângui pe strune

Că nu ţi-am scris mai pe-ndelete

Voi face Vama să răsune,

Iubita mea, cu blonde plete.

De n-ai să vii nici mâine seară

Te voi închide în regrete,

Voi rupe o coardă de vioară

Voi lăsa lira să se-mbete

Iubita mea cu blonde plete.

Găsită, dar pierdută

În baru-n care noi ne-am întâlnit

Probabil, dintr-o simplă întâmplare,

A fost secunda-n care am gândit

„Aceasta-i jumătatea mea de soare!”

Ce caută aici? m-am întrebat,

Căci chipul tău vibra din altă ramă

Ce rătăcire te-o fi deturnat?

Nimic din ce-i profund, de bună-seamă.

Am revenit şi atunci te-am regăsit

În nori de fum şi clinchet de pahare

Am suferit adânc şi mi-am dorit

Să te fi întâlnit în altă zare

Nu într-un bar, din simplă întâmplare.

Page 10: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

8

PAUL BRAȘCANU

Cartea născută

din amintirile copilăriei

Pot mărturisi acum că mi-a plăcut să „scriu” de

mic copil. Mâzgăleam hârtii, garduri şi pereţii casei de

multe ori, scriind poveşti pe care nu le putea citi

nimeni. Când am învăţat primele litere, mergeam cu

tata la gară, el lucra la Districtul Linii CFR din Vama,

iar eu îmi găseam de treabă pe afară - după ce-i luam

nişte cretă albă de prin sertare. Desenam pe trotuar

locomotive, poduri ori maşini şi mai scriam cu creta

pe vagoanele de marfă trase pe linia de garaj. Cu

scrisul am dat-o în bară însă destul de repede…

Odată, absorbit de arta de a scrie cuvântul

PAUL pe un vagon, având ordinea literelor un pic….

schimbată, m-am trezit cu o palmă după ceafă şi l-am

auzit pe tata spunând: ,, Dragul tatii…MAMA şi TATA

nu ştii să scrii, dar p .. a, ştii la perfecţie!”

Asta m-a readus cu picioarele pe pământ şi m-a

învăţat mai întâi că trebuie să fiu atent pe viitor la ce,

unde şi când scriu şi mai apoi - că ar fi mai puţin

dureros, dacă aş citi mai multe … din opera altora.

Poate şi de aceea, făceam vara excursii cu

Petrică Radu (prietenul meu cel mai bun), pe la

Fabrica de Mucava Molid cu intenţia de a îmbina în

mod plăcut activitatea de relaxare cu o bună

documentare oferită de depozitul acestei unităţi, mai

pe înţelesul tuturor: la o căutare atentă prin hala de

depozitare a maculaturii găseai multe cărţi şi albume

interesante, ziare şi reviste ori rebuturi de la fabricile

de ţigarete. Ce putea fi mai incitant pe vremea aceea

decât să stai pitit printr-o livadă, cocoţat pe un vraf de

cărţi şi să pufăi dintr-o ţigară de jumătate de metru

răsfoind reviste deocheate - nu Cutezătorii ori

Scânteia tineretului?

Într-una din aceste escapade juvenile am găsit

câteva file dintr-o carte fără coperţi, care m-au

impresionat profund - pe care le voi reda în

continuare, căci mi-au marcat într-un fel destinul, m-

au făcut să îmi pun întrebări şi ceva mai târziu, m-au

determinat să scriu şi eu la rândul meu o carte în

amintirea acelor eroi fără nume:

,,Mă aflu în oraşul Sighetul-Marmaţiei, unde

trebuie să aştept ordinul cu detaşarea mea la o altă

unitate, pe frontul din Bucovina. Aştept în oraşul

acesta pitit sub poalele munţilor, să plec iarăşi în

vârtejul morţii. Deocamdată sunt repartizat, până la

primirea ordinului, la gara Sighet, la Biroul

transporturilor de răniţi, aflat sub comanda

colonelului-medic Maniu.

Chiar astăzi ne-a fost semnalat un astfel de

transport. Atât în valea Ţibăului, pe muntele Tătarca,

la Divizia 40, cât şi la unităţile Danilă Papp şi Rus, de

mai multe zile se dau lupte grele. Mugetul surd al

tunurilor pătrunde până aici, ca şi cum pământul

strivit ar geme din măruntaie. Ne pregătim pentru

primirea răniţilor. Trenul, compus din vagoane de

marfă, soseşte gâfâind. Nici nu opreşte bine şi,

dinăuntrul vagoanelor plumbuite încep înfiorător,

ţipetele răniţilor. Unii, cu pumnii încleştaţi, lovesc din

greu uşile închise şi ferecate; alţii ţipă îngroziţi după

ajutor.

Urlete, horcăituri groaznice străbat prin

gratiile ferestrelor. Sanitarii cu tărgi stau şi ei uluiţi

înaintea acestui iad de glasuri. În aerul curat, cald şi

senin, se aude uruit de aeroplane duşmane.

Deschidem larg uşile vagoanelor. Cei uşor răniţi

coboară singuri. Înlăuntru o privelişte înfiorătoare:

pe duşumeaua murdară, pe o mână de paie

însângerate, zac răniţii grav, schilozii. Unii în

nesimţire, cu ochii holbaţi, cu faţa albă ca varul. Alţii

ţipă prinşi de spaimă, gem şi strigă: „Mamă dragă!"...

Ajutor!.... Zilele mele... Copiii mei... Dragii mei...

Mor!...

Se aud şi cuvinte bolborosite în limba

rusească, neînţeleasă de noi. Tortură de nespus.

Răniţi grav, unii cu oasele frânte, schilozi, cu

abdomenul sfârticat, cu membrele sfâşiate, alţii fără

falcă, loviţi de gloanţe şi schije de obuze, trântiţi ca

vitele în abator pe duşumeaua vagoanelor, zguduiţi de

Page 11: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

9

roţile de fier pe un parcurs de 80 kilometri... Supliciu

grozav!

În unele vagoane chirciţi în spasmul morţii, cu

pumnii încleştaţi în ultima încordare, stau nemişcaţi

cei care şi-au dat duhul - fără un muc de lumânare la

căpătâi, fără un pic de mângâiere. Între ai noştri,

prizonierii ruşi, răniţi şi ei, unii speriaţi, alţii

resemnaţi, zac nemişcaţi, cu spaima morţii în suflet.

Pe duşumea pansamente însângerate, bălţi de sânge

scurs din belşug, cârpe sfâşiate, miros penetrant de

sânge închegat şi de răni purulente.

E „Sfânta Măria", zi de mare sărbătoare. Din

oraşul înfundat în verdeaţă, străbate dangătul de

clopot al bisericii române-unite, chemând la

rugăciune în drumul lung către spital.

Morţii tac, ei nu mai cer nimic...

Descărcăm grăbiţi sarcina însângerată a va-

goanelor... răniţii la dreapta... morţii la stânga... şi-

apoi convoiul pleacă spre oraş. Vaietul se pierde în

drumul lung către spital.

Morţii tac, ei nu mai cer nimic...

Din înfundătura munţilor Prislopului, ca din

afunzimile pământului, străbate mugetul surd al

tunurilor. Moartea îşi joacă dansul nebun pe

creştetele munţilor şi prin înfundătura văilor... Alte

transporturi, alte cazne, alte mame care îşi vor scurge

ochii, alţi copii orfani, rămaşi pe drumuri...

După amiază sunt chemat urgent la

Comenduire, unde m-i se dă ordinul de detaşare la

Iacobeni, în Bucovina şi unde trebuie să mă prezint la

Divizia 11 Cavalerie. Plec grăbit spre Borşa, cu ochii

aţintiţi în zarea care se pierde peste creştetele

munţilor înalţi. Intrăm grăbiţi în Borşa, înfiptă în

pragul muntelui. Aici vom lua alt tren, cu linie

îngustă.

Plecăm apoi cu trenul Deacauville prin valea

îngustă a Borşei. Din marginea şoselei, fete -

românce şi evreice, ne fac semne de adio. Urcăm tot

mai sus prin serpentine înfricoşătoare, pe creasta

muntelui Prislop. Locomotiva gâfâie, se aprinde, se

încordează pe urcuşul şerpuitor, trosneşte din lanţuri.

Noaptea ne prinde în vârful Prislopului, iar dis de

dimineaţă coborâm în goană nebună, spre Cârlibaba.

Huruitul roţilor se amestecă cu bubuituri surde, care

se înteţesc cu cât ne adâncim mai mult în vale. Suntem

în Bucovina, în zona de război. De după o cotitură

pitulată în valea Bistriţei Aurii, ne sare în ochi

Cârlibaba.

Sus pe coama dealurilor bubuituri surde...

pâlnii negre de fum şi pământ ţâşnesc în aer...

Trosnesc încheieturile munţilor în bătaia obuzelor. Pe

coastele stârpite de păduri văd unităţi grăbite cum se

strecoară şi se pierd în pâlniile de fum şi praf, după

creasta muntelui.

Jos, în vale, barăci improvizate, lipite de

stâncile ce ies în drum. Soldaţi striviţi de greutatea

raniţei, cu ochii pierduţi în zarea întristată aşteaptă,

resemnaţi, clipa plecării şi-a morţii. Plesnituri de bice

şi înjurături îndeamnă caii oropsiţi, fără de vlagă,

prinşi la greutatea tunului şi a carelor de muniţie... În

ţarcuri vite posomorâte, istovite de foame şi de sete îşi

aşteaptă şi ele clipa supremă a jertfei, a morţii, a

mângâierii.

………

Primesc, în sfârşit, în 11 ianuarie, ordinul cu

concediul de două săptămâni. Mâine plec. Opt luni au

trecut de când nu am mai fost acasă. Câte evenimente

s-au întâmplat de-atunci! Câte tragedii! Mâine seară

pe vremea asta voi fi în drum spre Rodna-Veche.

Predau serviciul colegului Csajkas, iar eu mă

pregătesc de drum. După amiază îmi iau rămas bun

de la camarazi şi plec cu Orgonaşiu prin zăpadă, în

jos, spre vale. În capul serpentinei întâlnesc pe

Dlauchy şi pe fänricul Bezuk, care se întorc cu

schiorii din recunoaştere. Sunt într-o stare

deplorabilă, bolnavi, rupţi de oboseală şi de foame.

Ne îmbrăţişăm, luându-ne rămas bun. Eu o iau pe

cărăruie. La mijlocul serpentinei îmi iau rămas bun de

la sergentul meu credincios, bătrânul Schmidt. Îmi las

camarazii. Oare pe câţi îi voi mai revedea? Casa

părintească e dărâmată. Sufletul mi-e greu.

În vale mă aşteaptă prietenul Şpielmann. Sania

e pregătită de plecare. Mă înfăşor în pături groase de

lână şi plec spre Rodna, în noaptea care se coboară

grea din munţi.

Trec prin Cârlibaba. Cimitirul e plin cu cruci

cari îmi străpung inima. Stânca Fluturica, gata să ne

taie drumul, vitele, caii flămânzi ceri stau în parcuri,

îmi întristează inima. Bubuitul tunului, ţăcănitul

mitralierei mă însoţeşte departe şi-mi apasă creierul.

Page 12: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

10

Trecem podul peste Bistriţa şi-o luăm la

stânga, pe serpentina Rotundei. E beznă grea, numai

albul veşmântului de zăpadă ne mai luminează calea.

Abia încălecăm pe serpentină şi iată ne apar în

faţă prizonierii ruşi, cari sunt opriţi aici pentru

îngrijirea drumului. Transfiguraţi de frig, de foame,

de mizerie, în haine sfârtecate, cu picioarele

înfăşurate în zdrenţe şi în paie, fug după sanie

implorându-ne mâncare.

Tabloul e îngrozitor! Le arunc ţigări şi ţiga-

rete, aproape toate câte le am la mine. Văd la lumina

focurilor din marginea de drum, cum aleargă în jurul

săniei şi cum se zbat după prada căzută pe pământul

îngheţat. Pe partea cealaltă a serpentinei, la coborâş,

dau de prizonieri italieni, mulţi în haine de vară, stând

închirciţi de ger, prin barăci improvizate din scânduri.

Mor cu grămada nenorociţii, sunt veniţi de prin ţări

calde aici, în gerul năprasnic. Unii şed ghemuiţi în

jurul focului, privind cu ochii buimăciţi, parcă ar fi

osândiţi la moarte. Nenorocirea, foamea, moartea lor

mă îngrozeşte. Uit suferinţa mea, eu am cel puţin

căldură şi mâncare şi sunt relativ liber, faţă de robia

lor. Mă înfig adânc în pături şi în paie. Sania zboară

cu mine. Las în urmă nenorocirea cea mare a miilor

de sclavi.

E ger groaznic. Caii obosiţi de lungul drumului

abia se mai târăsc. Noaptea târziu ajungem la Rodna.

Trupurile cailor extenuaţi aburesc. Vizitiul se plânge:

- Nu am ce să le mai dau de mâncare. Săr-

manele dobitoace mor de foame, nici eu nu pot mânca

de mila lor, îmi zice husarul.

Mă urc în trenul încălzit. Dar nici căldura

înăbuşitoare a vagonului nu-mi poate dezmorţi

sufletul. Plâng nenorocirea bieţilor prizonieri şi

dobitoace, nevinovaţi, biciuiţi pe drumuri îngheţate...

………

Ruşii s-au retras spre gara Molid. Noi ne

îngropăm morţii. La compania a şaptea adunăm

şaisprezece morţi şi douăzeci de răniţi, fapt care arată

grozăvia luptei. Ruşii nemaiputând rezista, se retrag

în noaptea următoare. Noi înaintăm pe Runcul Focşii,

unde ne trântim în marginea pădurii. Aici cade

plutonierul Csanki şi sergentul Dumitru Gal. Sunt

îngropaţi în grabă, în marginea potecii. Dimineaţa

privim retragerea unităţilor ruseşti. Le vedem în

coloane pe şoseaua naţională spre Frasin. Înaintea

noastră, în dosul gării Molid rotocoale negre de fum

se ridică în aer. Sunt podurile şi casele aprinse de

ruşii care fug. Gara Molid arde, împreună cu fabrica

de hârtie din apropierea ei. Prizonierii ruşi şi

populaţia civilă ne spun că ruşii sunt siliţi să se

retragă din lipsă de muniţii. Regimentul coboară în

valea Doabrii, ocupând apoi coama deluşorului din

faţa noastră, numit Poiana Miculi. Noi am rămas pe

Runcul Focşii. Noaptea este luminată de vâlvătaia

caselor aprinse în dosul gării Molid. Dimineaţa, după

ce se ridică negura, vedem clar linia nouă rusească în

faţa Frasinului şi podul Moldovei. La dreapta, ea

trece pe dealul Topliţa, în faţa Sălătrucului.

Pe şoseaua dinspre Frasin se văd căruţe cu

muniţie şi unităţi venind spre front.

Dimineaţa coborâm şi noi în valea Doabrii.

Câţiva locuitori ne privesc îngroziţi. Ne ridicăm

corturile lângă râul Doabra, în marginea dealului,

unde suntem apăraţi de focul artileriei. Companiile

sunt în linie. Sârma telefonului se întindă repede către

companii. …

Este 1 Noiembrie – Luminaţia, ziua reculegerii

şi-a împăcării sufletelor tulburate. Seara aprindem

lumânări pe mormintele morţilor noştri. E o seară

lină, de sfârşit de toamnă. Flacăra galbenă şi

tremurândă a lumânărilor îmbracă într-o lumină

stranie mormintele şi crucile din cimitir. Umbre negre

se mişcă în preajma noastră. Parcă sunt sufletele

camarazilor din groapă. Dinspre deal ne pătrunde

suflul rece al pădurii de brad. Pământul galben, scor-

monit, lumina tremurândă, sfârâiala şi mirosul greu

de stearină, dau o înfăţişare stranie acestei ceremonii

triste. Stăm cu capul descoperit şi fără cuvânt în faţa

mormintelor. Ochii privesc aiuriţi semnele dureroase

ale vieţilor dispărute. Pe crucile de lemn de brad se

descifrează încă numele celor ce zac în groapă: aici e

plutonierul Csanki, acolo caporalul Dumitru Gal din

prima patrulă care a coborât în vale, la dreapta Anton

Szabo, husarul sfârticat de obuz, soldatul Franţ Biro,

abia de douăzeci de ani, a cărui inimă a fost

străpunsă de glontele fierbinte, Mihail Kasnyik din

compania a 5-a, lovit în plin de obuz şi rupt în

bucăţele însângerate .... şi alţii... mulţi... plutonul

morţii, în şir nesfârşit de dureros.... Rămânem mult

timp fără cuvânt....

Page 13: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

11

Lumânările se sting încet, una după alta, aşa

cum s-au stins şi cei din pământ. Se lasă încet întune-

ricul peste morminte. Din marginea pădurii străbate

până la noi un suflu rece. E frig. Ne lipim mai strâns

de corp tunica îmblănită. Lacrimi fierbinţi ne scaldă

faţa galbenă ca lutul. Ochii obosiţi îşi picură durerea.

Ultima lumânare se mai luptă cu zăbranicul negru al

nopţii, mucul negru abia mai palpită şi sfârâie în

fierbinţeala cerii, îşi dă şi el sfârşitul. E întuneric

beznă. Pornim dintre morminte, tăcuţi şi cu capul

plecat. Pasul şi sufletul ni-e greu de durerea îndurată.

Ruşii au văzut actul pios al amintirii, au văzut

luminarea cimitirului, dar nu ne-au tulburat pietatea.

Moartea, suflul nimicirii, care deopotrivă îşi flutură

aripile negre deasupra fronturilor, le-a oprit mâna pe

trăgaci. Nici un zgomot, nicio împuşcătură nu se aude.

Totul e liniştit şi mut. Numai sufletul ni-e rănit şi sân-

gele ne zvâcneşte în tâmple.

De ce atâta suferinţă şi atâta jertfă? Ne aşezăm

tăcuţi la masă. Amintirile şi durerea ne sfâşie sufletul.

Suntem cu gândul acasă. În spate mii de suferinţe...

cămine deşertate şi cotropite... mame, soţi, copii

flămânzi, mirese rămase fără nuntă. În faţă linii cu

sârmă ghimpată şi dincolo de ele o altă viaţă, necu-

noscută nouă şi care ne umple de groază.

Aveam să aflu abia după 20 de ani, că rândurile

acelea au fost scrise de medicul-locotenent Dominic

Stanca din Cluj-Napoca şi cartea se numea „Între două

fronturi, 1914-1918”…

Războiul cel Mare a impus să fie construite

linii ferate pe rute ce păreau imposibil de atacat până

atunci: de la Vatra Dornei la Prundu Bârgăului se

realizează singura linie cu tracţiune benzino-electrică

care a existat la noi în ţară - peste Măgura Calului prin

Pasul Tihuţa; prin Pasul Prislop se construieşte linia

de la Iacobeni până la Borşa, începe construcţia liniei

Ilva Mică - Vatra Dornei, cea care avea să fie

terminată abia după 20 de ani, începe construcţia în

secret a liniei ferate militare de la Vatra-Dornei la

Broşteni; toate făcute în condiţii extreme, prin ger şi

arşiţă sau chiar sub ploaie de gloanţe şi tir de artilerie,

prin munţi stâncoşi şi văi adânci. Din loc în loc, pe

marginea lor au fost îngropaţi prizonieri răpuşi de boli

şi extenuare ori soldaţi ucişi în lupte şi ambuscade.

Păşind astăzi pe fostul lor traseu, muşuroaie

răzleţe iţite prin covorul de iarbă par să îţi spună că

aici îşi dorm somnul de veci învinşi şi învingători, eroi

şi martiri, acum transformaţi în ţărână. Numele lor nu

sunt cunoscute şi crucile din lemn au putrezit de mult;

o parte stingheră a sufletului lor rămânând totuşi

rătăcită printre şinele ruginite ale unei linii spre…

nicăieri. Tocmai asta m-a făcut să scriu cartea ,,Drum

de fier prin praf de pușcă” - ce ascunde în paginile ei

o mică parte din istoria acestui ținut cu oameni

minunați și fapte pe măsură, un capitol de viață

inspirat de amintirile celor de azi spus pentru a fi

mărturie şi pildă celor de mâine - precum şi cuvintele

ilustrului profesor-istoric Nicolae Iorga care bine

spunea „…fiecare loc de pe pământ are o poveste a

lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi

trebuie un gram de iubire ca s-o înţelegi.” … S-au

făcut în acele timpuri prea mari sacrificii pentru a lăsa

praful uitării să se așeze vreodată peste ele…

Astăzi, în afară de câţiva condeieri sau artişti

visători, puţini sunt cei care pot să vadă dincolo de

aparenţe şi pot să mai asculte glasul pământului, al

pădurii, al izvoarelor Bucovinei. Unul din aceşti

oameni simpli îmi pare a fi Mircea Morar – cel care

încă mai ţine aprinsă flacăra cinstirii eroilor neamului

şi Traian Ciocan din Vama, Simproniu şi Chiril Niga

din Frumosu, Irimescu Roman din Candreni, un altul e

- de ce nu - Edgar Hauster din Olanda sau Georg

Hocevar din Austria. Alţii, în schimbul unor

promisiuni otrăvite, îngroapă istoria locurilor şi

viitorul copiilor noştri sub o movilă de gunoi, în vârful

Mestecănişului.

Page 14: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

12

OMANIA PETRU

“Oglinda sufletului meu”

La biblioteca comunală de la Căminul

Cultural din Vama, într-o vitrină specială se

află albumul denumit simbolic “Oglinda

sufletului meu”, în memoria CONSTANŢEI

Tâmpescu.

Acest album a fost donat bibliotecii

comunale alături de cele 300 de volume de

către Ana Tâmpescu, mama Constanţei,

trecută şi ea la Cel de Sus. Fiica acesteia a

trăit între anii 1930-1967, fiind pasionată de

literatură şi având creaţii personale, unele

publicate în revista “Contemporanul” (1951-

1952).

Şcoala elementară a urmat-o în satul

său natal, iar cursul superior la Liceul

“Dragoş Vodă” din Câmpulung. Din fragedă

copilărie încă, înzestrată cu o imaginaţie

fecundă şi o fire hipersensibilă s-a lăsat furtă

de mirajul viselor himerice, depărtându-se

prea mult de sfera realităţii cotidiene. A

visat un ideal pentru care a luptat, remarcând

că se simte prea slabă pentru îndeplinirea

dezideratului. A mărturisit: “Ce să fac oare

ca să puteţi înţelege că nu mintea mi-e

bolnavă, ci sufletul rînit profund!”. A citit

foarte mult din literature română, franceză,

rusă. Volumele donate vămenilor denotă

acest lucru. A scris poezie şi proză. Mai

semnificative sunt poeziile “Miracol”,

“Toamna”, ”Ţiganul”, “Un vis frumos”,

“Revenire”, ş.a.

Citez din “Miracol”, poezie apărută în

revista Contemporanul, ultima strofă: “O,

Doamne…/Ce neînchipuit miracol,/Nici că

putea să fie dinadins/Pe cât mă minte al

visului oracol,/Mă arde al pasiunii foc

nestins…”; sau din poezia “Toamna”:

“Astăzi cade lin omătul/Peste lacuri şi

câmpii/Alb şi rece-i acum totul/Iarnă prea

repede vii!”.

Parcurgând fragmentele jurnalului

“Oglinda sufletului meu” întâlnim diferite

însemnări din copilărie şi adolescenţă

străbătute de emoţie adolescentină. Unele

sunt interesante, vorbind despre Denii,

Înviere, Duminica Mare, Crăciunul, sfârşit şi

început de an, alte sărbători religioase,

evenimente la care participa şi le trăia intens.

Uneori se delecta cântând la acordeon.

Muzica, poezia, dansul, visele le

considera ca pe singurele frumuseţi trimise

Page 15: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

13

de muze pentru a te face să simţi şi mai mult

spaţiul mărginit al cunoştinţelor omeneşti.

Multe din însemnările sale se referă la viaţa

de elev cu lecţii, teze, colegi, profesori,

serbările şcolare cu multe flori şi premii

pentru cei merituoşi. Face referiri la

literatura din şcoală, cu deosebire la opera

lui Mihai Eminescu cu frecventa recitire a

poeziilor sale care o fascinau, o emoţionau,

trezind admiraţia şi respectul cuvenit.

Din păcate, durerea sufletului i-a

răscolit și dureri fizice. Moare tânără, la doar

37 de ani după o boală fizică şi având un

suflet bolnăvicios, neuitând de rănile

trecutului, nedezlegându-şi enigma propriei

sale vieţi, considerând-o ca o joacă a

adolescenţei, ca o prietenie nereuşită, de fapt

un eşec în dragoste.

Poeziile şi însemnările din album

demonstrează cultură, fineţe şi oarecare

măiestrie literară. Păcat că toţi au uitat-o.

Noroc că mama Ana, la sfârşitul vieţii a

donat cărţile iubitei sale fiice, unica, şi

jurnalul către biblioteca comunală, spre

neiutare. Unele scrieri s-au pierdut odată cu

trecerea timpului. Ar fi de dorit ca ceea ce a

rămas să fie studiat, poate publicat pentru a

nu se risipi gândurile şi scrierile celei care în

scurtul popas al vieţii a fost victima

permanentului zbucium şi a nemulţumitii

sufleteşti, a fost visătoare, melancolică iar

jurnalul trist, cu deziluzii.

Aceste rânduri pot constitui o invitaţie

făcută vămenilor de a păşi pragul bibliotecii

în vederea apropierii lor de carte, de lectură,

aşa cum o făceau cu câteva decenii în urmă.

Prof. Omania Petru

Constanța Tâmpescu

Page 16: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

14

HORIA ZILIERU Doină pe calea robilor Doamnă sânii calzi de nuntă sunt taverna şi mormântul şi aprind în trapezuntă roza sfântă crinul sfântul. Roza - floarea mea de geniu într-un verginal mileniu umilinţa îşi descântă lacrimile graiului nasc din crinul raiului.

În beţia vecinic trează iarna formelor visează turle albe de amor cu smeritul vârf prin nori când în iarna nupţială fiica din magdala spală tălpile amantului la poarta neantului. Eu cu părul alizeu mân către ospiciu fluturi la polenul de-nceputuri unde fi-voi răstignit că mi-e craniul locuit de un crin mai ortoman os hiperboreean.

Roza - Doamnă de onoare

bând a morţilor suflare

mi-a secat mireasma ginţii

şi scânteile divine

sună spaţiul suferinţii

prin cenuşile din mine.

Prinţul nopţii crin Amin

sângele mi-a rourat

cu albastrul preacurat

şi-n nirvana am intrat

singur straniu şi strein.

După sânul cel mai mare

astrul plângerii răsare

după sânul cu morminte

astrul pângărit asfinte.

Plâng coroanele de spini

o golgothă de asini

sarea plânsului încheagă

naltei Cruci durerea-ntreagă

prin carnalele ruine

hoarde rodnice de-albine

sug taverna şi mormântul

pe când ceara înveşmântă

roza - sfântă

crinul - sfântul.

Mirungere

Între profan şi sacru dus de mână

Apare pe la margini de cetate

întru a doua grea zidire bate

Vestigii dintr-o epocă bătrână

Fără psalmistul David. Înnoptate

La nordul pleoapei rune-adânci îngână

Agava aurorei de ţărână:

Veşmântul suprarealist a toate.

Subt paşii surzi vulcanul amuţitul

Sloboade pocăinţa lui opacă

"Legat de ceruri eu sunt pângăritul"

Înalta cârjă încă îi împacă

Preamult rămas în urmă răsăritul

Cu prea aproape-în faţă asfinţitul.

Cele nevăzute Îţi vezi în vis părinţii şi te urlă

Mireasma cimitirului amară

Bătrânul - mod pe scară se omoară

Să pună-în lanţuri semeţita turlă

Şi clopotele care-o strămutară

Mai sus pe Ceruri. Maica jos la gârlă

Secară spală pleava o azvârlă

Vorbirii apei. Pietrele de moară

Cu timp şi fără timp plinesc sudoare.

Unde-înnoptezi? La nunta de la Cana

Din Galileea Pânea ta şi Vinul

Sunt la pământ. Degeaba cerţi asinul

Şi hăţul. Îi îndeamnă neprihana

Spre crucile-naintemergătoare.

Page 17: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

15

VALENTINA BECART

Ca o pasăre rară Sunt culegătorul de spice. Tu singură ai ales câmpia ca loc de mântuire. Mâinile noastre erau ca doi bulgări de foc şi pâinile se coceau înainte s-ajungă pe vatră. Creşteau odată cu iubirea, cu lăsarea serii şi-atunci deveneam însetaţi şi flămânzi două inimi pârguite de dor cu boabe de aur încolţite în suflet ca o câmpie lăsată să rodească în slavă. Sunt culegătorul de spice şi tu vii ca o pasăre rară să ciuguleşti temătoare din palma unui vis lăsat să-nflorească... Insomnii de toamnă Visează-mă în zborul tău, răpus de-ndoială şi dor, singurătăţi delirante şi zaruri aruncate la întâmplare. Opreşte ticăitul, sunetul, respirarea orei ascunse în plămânii muribunzi. Tu nu ştii, tu, care jumătate de viaţă ai trăit între cuvinte goale şi revoltă,

că peste noapte s-a ridicat în târg un eşafod. Năruite sunt toamnele înamorate la gândul ultimului apus sângeros. Aşteaptă-mă în rotundul, deşertăciunea primei vocale ce-şi eliberează teama pliată în aripi multicolore, amputate de toate cuvintele rostite “ezitant”… în oglinda ultimei trădări. Umbrele serii, doar ele, răstignite de ziduri - ca ultima învăţătură biblică – estompau făptura străvezie care-ţi oferea adăpost, în zilele eretice când mimau dumnezeirea fără nicio urmă de teamă. Visează-mă în drumul tău, troienit cu aşteptări şi dor, frânghii mătăsoase, îngeri reîncarnaţi din gânduri abstracte, suicidare. Grăbeşte-te să primeşti pocalul strălucitor şi-argintat, cu toate bucuriile lumii nescrise şi mai ales, poleit cu spaimele mele, născute din iubire. Lacrima mea, îmbătrânită de insomnii şi regrete, îşi va găsi liniştea în acest poem franjurat, în aceste cuvinte exilate şi flamuri ce poartă povara celui învins. E linişte. Doar vântul leagănă cu gingăşie eşafodul din târgul pustiit, în care toamnele, - strivite de înserări taciturne – s-au logodit în taină cu eternitatea unui vis, unui vis…

Page 18: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

16

Tremură ’nserarea în amintire E singură pădurea. În fiecare frunză e-o chemare. Pe trunchiuri tremură-nserarea, ca o amintire, lăsată pradă furtunilor din noi. Într-un convoi, se prind potecile uitate, izvoarele secate, surâsul tău şi cerul prăbuşit peste-a extazului îmbrăţişare, întemniţată toamnă, între vis şi ploi. Ard stelele în noapte. În fiecare poezie, e-o umbră solitară. E-o tresărire... Tu ai plecat asemenea unui amurg grăbit, să cauţi vremelnic lumina fără pată, alunecând într-o altă privire -jertfă de seară – prinsă într-un descântec ciudat... Cuvintele mele se sting în fiecare frunză şi-n fiecare floare adorată. Cuvinte! Dar o mie de întrebări se înalţă din flăcări şi-aleargă cu toamna, spre ultimul drum cu miros de dragoste şi soare. Zadarnic se zbate aurul clipelor - singurătăţi abandonate -, într-un vârtej de scântei şi aduceri-aminte... Ce foşnet de iele… Ţi-aş dărui pădurea în care mă ascund, asemenea unui fruct oprit în cădere… dar mâinile mele au înflorit mereu, ( vai! ce foşnet de iele – în liniştea timpului meu)

… şi noi anotimpuri au ţesut într-un ochi de femeie, o plasă de stele în care dorm, fără amintirea vârstei de mâine. Ţi-aş dărui şi frunzele uscate, marmorate, rămase în décor, dar glasul pădurii susură ca un izvor, în palma întinsă ca o aripă de vultur, peste focul mocnit zăvorât în adâncuri, în adâncuri… Trepte… Mai erau câteva trepte doar câteva … până la cel mai înalt sunet eu nu mă născusem dar mama ştia că orice verticală se va prăbuşi odată cu primul cuvânt rostit… Mai erau câteva zile până când orizonturile îşi puneau cămaşă înflorată şi eu m-aş fi bucurat de lumină… atunci nu ştiam dar mama se ghemuise în braţele nopţii ca-ntr-o sugrumare ea ştia… că orice dimineaţă va naşte un amurg nehotărât înghenuncheat pe cea mai înaltă treaptă… Şi ziua venise cu trepte abrupte şi paşi ce nu mai conteneau să urce să coboare să urce să…

Page 19: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

17

MIHAI BATOG BUJENIȚĂ

STUDIU ACADEMIC

Grupul de lucru: Stupid People Research format din cei mai competenţi savanţi americani şi englezi a

demarat un studiu finanţat cu fonduri europene dar şi autohtone având în atenţie, ca problemă principală de analizat, tendinţa irepresibilă a pietonilor autohtoni de a merge numai pe benzile de circulaţie destinate bicicliştilor.

Pentru început s-au formulat direcţiile de cercetare:

- Dacă românii ştiu la ce folosesc aceste amenajări?

- Dacă le folosesc doar pentru că trotuarele pentru pietoni sunt pline de gropi şi denivelări.

- Dacă o fac din cauza tradiţiilor inspirate de vacile indiene?

- Dacă aşa cred ei că îşi manifestă spiritul de libertate şi nonconformism?

- Dacă o fac doar pentru că aşa vrea muşchii lor dă jmecheri?

- Dacă o fac pur şi simplu din prostie?

După mii de ipoteze de lucru, ani de cercetări şi cam un miliard de euro cheltuiţi, savanţii au comunicat

rezultatele în acel admirabil spirit al conciziunii academice:

- Da! Aşa este!

Sonetul chefliului pocăit

În cântece rostogoleam pahare

Cu lăutari, amici şi niscai fufe,

Râdeam de-orice ca în comédii bufe

Şi era totul vis, ori desfătare.

În drum spre casă rătăceam prin tufe

Mai adormeam cu nasul în vreo floare

Sau altceva extras dintre picioare

Spre zori fiind mai moi ca nişte rufe.

Dar ca un fum trecură, iată, anii

Cât despre cârciumi, lăutari, ori fete,

De mult nici nu mai vreau s-aud măcar;

Beau doar sifon, sau apă, ca bibanii,

Nevastă am şi un ficat cu pete

Şi-n vis mă-mbăt, din ce în ce mai rar.

Sonetul ploii

Cu trupul meu deşertului dau viaţă,

Iar curcubee-mi stăjuiesc aleea;

Căci fără mine viaţă nu-i, de-aceea,

Sunt a văzduhului prea bună soaţă.

Când nimeni nu-mi ascultă melopeea,

Mă cheamă paparude şi mi-e greaţă,

Şamani invocă-n cântec a mea faţă...

Cu voi mi-e însă tristă odiseea...

Toţi aranjează ploi, într-o durere,

Cei vinovaţi se fac ades că plouă,

Şi-apă de ploaie-i orice gargară!

M-am săturat de soarta mea amară!

Am să mă-nchin cu mâinile-amândouă,

Să fiu potop, divinului voi cere!

Sonetul viscolului

În geamuri bat cu degete din neaua

Cu care-acopăr spaţii necuprinse,

Iară pe culmile ce par ne'nvinse

Troiene-aşez precum drumeţul şaua.

Pe buză vă îngheaţă zeflemeaua

Când alarmate ştiri, anunţă prinse:

Tractoare, pluguri sau maşini deprinse

Cu lupte doar prin fulgi ca floriceaua.

Nu-s case-n care focul să trosnească

Pe priciuri reci zac babe degerate

Trăgând de-o ţuică să se încălzească

Şi-n crâşme stau ţărani cu chip de iască

Ce-aşteaptă-n lungi tăceri înfiorate

Să vin-armata să-i dezăpezească!

Sonetul supunerii pierdute

În Biblii ni se spune că femeia

Mereu supusă trebuia să fie

Și nu era doar vorbă pe hârtie;

Făcea copii, mâncare, vorba ceia...

Îți suporta și câte o beție

În pat, subtil, îți aprindea scâteia

Iară la mă-sa nu fugea cu cheia

Când pumni îi mai cărai... așa, să fie...

Trecut-au vremuri însă cu toptanul

Și-acum femeia-i stirpe îngerească

Noi? Niște sclavi, trufași precum

curcanul...

Scăpare-ar fi, prin pronia cerească,

Și am putea chiar să refacem planul

Dar cin` mai știe-n Biblii să citească!?

Page 20: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

18

VASILE LARCO

Apreciere rurală

„Cum veșnicia s-a născut la țară”,

Cu certitudine se poate spune,

Că satul românesc e o comoară...

Din care se tot ia și nu se pune.

Destăinuire la vârsta a treia

Sedus de marile iubiri,

Am cheltuit o avuție,

Dar azi trăind din amintiri,

Mai fac și eu econimie!

Unei nestatornice

De mulți bărbați era curtată,

Dormea la Mircea, Petru, Nelu...

Trecându-i anii toți prin sită,

Pe veci s-a stabilit la ... Bellu,

Liberă trecere pentru români

Nevoie nu-i de vreun demers,

Spre Schengen să pășim vioi,

Căci ne cunosc toți după mers...

Mergând de-o vreme înapoi.

Creșterea prestațiilor poștale

Tarifele că s-au mărit,

De și-au atins poștașii țelul,

Cred că-i momentul potrivit

Să folosim, iar, porumbelul!

Evoluție

Maimuța coborî din pom

Și s-a trezit că este om.

Dar azi constată și se teme

Că a făcut-o prea devreme.

Sărituri peste obstacole

Un brav sportiv a depășit

Recordul pe-un teren în pantă,

Când peste garduri a sărit,

Fiind surprins la o amantă.

Eminesciană

Pe meleaguri carpatine,

Este-un of de prin bătrâni:

Sporturi multe-s, dar puține

Au ca performeri români!

Unui popicar

O vorbă îți mai spun și-atât,

În sala asta minunată:

Popice multe-ai doborât,

Recordul însă, niciodată!

Om bogat, om sărac

De-o să-i compar, vă spun cinstit,

Concisă-mi pare varianta:

Săracul doarme liniștit,

Pe când bogatul... cu amanta.

Page 21: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

19

Neregulă În al vieții tainic rost, Nu pricep anomalia, Că înmormântezi un prost, Însă nu stârpești prostia. Asemănare Am analizat conceptul Și concluzia e sumbră Că și prostul și deșteptul Sunt identici după umbră. Accept Pe mincinoși pot să-i exclud – Și-afirm, pe-a vieții treaptă: Prefer un adevăr mai crud, Decât minciuna bine coaptă! Taina pământului Chiar și-a pământului splendoare O latură-i puțin umbrită: Ne dă o viață de mâncare, Ca în final să ne înghită. Timp și nesăbuință Un fapt de condamnat rămână - Învinuit e-ntreg poporul: Prezentul îl avem în mână Și-i dăm adesea cu piciorul. Cardiacul la „urgențe” Adus în sala de-așteptare De la electricile șocuri, Îi zise doctorul: „Răbdare... Că nu mai sunt la morgă locuri!” Soții se mai ceartă Așa și-e soarta, cam precară, Înaintând spre bătrânețe, Pe când începe să dispară Ce-i împăca la tinerețe.

Primăvara la noi

Viața-n luncă

E frumoasă:

Doi la muncă,

Trei, la masă.

Cina în familie

Oamenii adânc suspină,

Sunt cuprinşi de întristare,

Dacă sunt în depărtare

Şi nu pot veni la cină.

Când o să se taie oare

Răul de la rădăcină…

Oamenii adânc suspină,

Sunt cuprinşi de întristare.

Peste ţară-ar fi lumină

De-or dispare vechi hotare,

Deci îţi spun cu-nfrigurare:

Vino-acasă, Bucovină!…

Oamenii adânc suspină.

Două surioare

Două surioare plâng

Lângă-o apă curgătoare,

Triste-s, nu surâzătoare

Şi la piept nu se mai strâng.

Singure-s, fără-alinare

Cum e cucul într-un crâng…

Două surioare plâng

Lângă-o apă curgătoare.

Ăsta-i Prutul, un nătâng,

Seacă-l Doamne din izvoare,

Să dispară vechi hotare,

Căci pe malul drept şi stâng

Două surioare plâng.

Page 22: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

20

Omul sonet, Mihai Codreanu A scris „Din când în când”. În permanenţă Sonetul i-a plăcut, i-a fost aproape, Cum nufărului-i plac întinse ape Când ne transmite-a sa fluorescenţă. Era „vioara-ntâi” pe la agape, Se observa oricând a sa valenţă, Ieşind prin „Diafane”- n evidenţă, Nici o meteahnă n-avea cum să-i scape. „Statui” şi „Cântecul deşertăciunii” Sunt memorabile volume, iată, Că-n „Turnul (cel) de fildeş” niciodată El nu s-a-nchis, precum făcut-au unii. Ca sonetist român, oricare critic, Pe el l-a desemnat cel mai prolific! * Titlurile unor cărţi ale lui Mihai Codreanu

Solicitare patriotică Solicitarea pare că-i firească: Atunci când n-ai și e de unde cere, Păcat de cel ce n-are în vedere Că Domnul poate să ne mulțumească. Poți să primești de toate după vrere, Vei fi bogat, doar mană e cerească, Venitul ar putea precis să crească, Din cer va curge lapte, dar și miere. Ca tineretul astăzi să trăiască Așa cum vrea, în lux și să prospere, De toate viața lor să le ofere, Ar trebui, scuzați, să și muncească! Atâta vreme cât e în putere, Nu prin străini, ci-n țara românească! De ce nu vii? ... De ce nu vii iar pe la noi Tu, Ţepeş Doamne, şi să vezi Păduri întinse, munţi, livezi Şi oameni fără de nevoi?

De vii, precis TU n-ai să crezi Că azi românu-i om de soi: De ce nu vii iar pe la noi Tu, Ţepeş Doamne, şi să vezi? Iar de-ntâlneşti şi vreun „gunoi” Să ţi se pară că visezi Şi dacă tot ne vizitezi Să-ţi iei cu TINE un ţăpoi!... De ce nu vii iar pe la noi? Învoiţi-vă părinţi din rai! Mai învoiţi-vă părinţi Şi treceţi, de puteţi, pe-acasă, Iar Cel de Sus de nu vă lasă Cu rugi să fiţi la bunii sfinţi. Trifoiul, iată, e de coasă, Afară zilele-s fierbinţi; Mai învoiţi-vă părinţi Şi treceţi, de puteţi, pe-acasă. Prin alte ţări copii cuminţi Aleg o muncă mai bănoasă Şi câmpul nelucrat îl lasă, De-acolo vin cu rugăminţi: Mai învoiţi-vă părinţi!

Page 23: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

21

EUGEN DEUTSCH

Surâsul toamnei

Azi vremea uşor se răceşte

Şi se estompează lumina

Când, mândră, prin TOAMNĂ zâmbeşte

Spre toţi, BUCOVINA.

Un show de lumină şi sunet

Se-oferă acuma pământului;

E toamna, cu fulgere, tunet...

PE-ARÌPILE VÂNTULUI.

Iar vântu-şi arată dispreţul,

Spre codrul lipsit de alint

Când muşcă, cam dur, ca... MISTREŢUL

CU COLŢI DE ARGINT.

Cuprinşi sunt copacii de spaimă,

Timizi şi cuprinşi de roşeaţă,

Căci frunzele-şi dau, făr’ de faimă...

Arama pe faţă.

Ştiind că nu au perspectivă

Se-mbată, nu-şi pun întrebări

Şi laşe pornesc, în derivă,

Pe... şapte cărări.

Ajunse-ntr-un lac, frunze grele

Par nişte bărcuţe, ce-n joacă,

Salvează pe micile stele

Ce-n ape... se-neacă.

Căzută în lacul de smoală,

Departe de-al bolţii hotar,

O lună prea palidă, goală,

Înoată–n zadar..

Din codru un râs se strecoară:

Prin hohote-ar vrea să răstoarne

Căpriţa ce bravă-şi prepară

Dulceaţă de... coarne.

Dar toamna averi recoltează

Când pradă, în voie, toţi prunii,

Şi lanuri de aur cedează

Sub... secera lunii.

Apoi se apucă de treabă

Şi-şi umple mai multe hambare

Ducând ce-a cules, fără grabă,

Cu... CARUL cel MARE.

Departe de arii de treier,

Ca-n fabula veche, greoaie,

Se-nfrunt-o furnică şi-un greier

CÂNTÂND, jos, ÎN PLOAIE.

Se-amplifică însă rumoarea

Iar penele-şi flutură scribii,

Când, bravi, celebrând SĂRBĂTOAREA,

Se bucură HRIBII!

Se-oferă zacuscă şi gemuri,

Căci foarte bogată e gama,

Dar nu ne mai cer, ca pe vremuri,

La trecere... VAMA!!

Page 24: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

22

SURÂSURI DIN ARCA LUI EUGEN Sonetul cailor pierduţi

O herghelie de cai verzi, fugiţi

De pe pereţii falnici dintr-o bursă,

S-au prins pe negândite într-o cursă

De şoareci, pusă de 2 lei faliţi.

Scăpând cu fuga s-au întors la sursă

Dar au găsit pereţii văruiţi,

Deci s-au lăsat spre alte zări momiţi

Spre a uita de epopeea scursă.

Au încercat atunci diverse chei

Şi au bătătorit destule căi,

Des înşelaţi de călăreţii răi…

Deci vrând să se-nvârtească-un pic şi

ei

S-au angajat într-un serviciu demn

La un manej… pe post de căluşei!

Rondel Leonin

De-ntâlneşti un singur leu

În pustiu… e auleu:

Chiar de eşti cumva ateu

Tot implori pe Dumnezeu.

Poţi să fi un mare zmeu

Şi dotat cu mult tupeu,

De-ntâlneşti un singur leu

În pustiu… e auleu.

Dar, când eşti un biet plebeu,

Orice-ar spune-un fariseu,

Drama e la apogeu

Când, umblând la portmoneu,

Nu-ntâlneşti un singur leu!

Imposibila iubire

Un peştişor iubea cu frenezie

O lebădă ce înota pe-un lac;

Ceru deci sfatul unui brav brotac,

Maestru şi-n amor şi-n strategie.

Acesta, consultând şi un gânsac,

Decise că-i o pură erezie,

Având şi-un grad sporit de nebunie

Căci nu au cum s-ajungă în… iatac.

Deci lebăda, râvnind şi ţări mai calde

A intonat un cântec de adio

Într-un andante, cert, fără de brio,

Şi-a refuzat ca-n lac să se mai scalde…

Iar peştişorul, renunţând la vis,

Muşcând o nadă, chiar… s-a sinucis!

Acvila regală

Faimoasa acvilă regală

Era pe placul tuturor

Cu-a ei alură triumfală

Când se-nălţa semeaţă-n zbor.

Pozând oricând în strai de gală

Pentr-un blazon strălucitor

Faimoasa acvilă regală

Era pe placul tuturor.

Dar, vai!, această osteneală

N-a fost un job câştigător:

A obţinu un pic de fală

Dar nici un… drept de autor

Faimoasa acvilă regală.

Page 25: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

23

VASILE VAJOGA

Balada visului de iarnă

Visez la câte-o iarnă nemaivăzut de albă Venind pe cai de gheaţă, călare, de la poli, Să spulbere troiene ca spuma de pe-o halbă, Solfegiind sub streşini în game cu bemoli!... Visez la câte-o iarnă gonind pe cai albaştri Ce se dezbracă-n lunca răchiţilor de scrum Şi cântă-n spic de trestii, doar către plopi sihaştri, Balade îngheţate, pe naiuri gri, de fum. Visez la câte-o iarnă învârtejită-n ceruri, Alunecând pe ape şi peste cerbii muţi, Să îi prefacă-n steiuri sub mângâieri de geruri, Ca-n umbra lor de cremeni vechi paloşe s-ascuţi... Visez la iarna-n care văzduhul vânăt cerne Fuioare lungi de ceaţă-mpletite peste văi; Şi-atunci de vărs paharul cu vinul din taverne, Mă-mbăt ...visând azurul adânc din ochii tăi!

Pe dealuri, toamna...

Pe dealuri, toamna-şi plimbă-ncet penelul Cernând căldura vechii ei palete; Din flori târzii, miresme de buchete Se împletesc pe game de tot felul. În căzi de lemn se zbate tulburelul Cu aspra lui aromă să te-mbete Şi-nvăluit de nostalgii discrete Visez să fiu o clipă menestrelul! Zvonind din alăută vechi litanii, Văd c-au coclit de mult pe străzi castanii, Iar plopii şi-au cusut pe strai paiete. Iar când cohorte plumburii de grauri Îşi leapădă vârtejul pe coclauri, Îmi spun că-i vremea când se scriu sonete!

Hronic moldav

Dorm voievozii noştri-n mănăstiri Durate-n vremuri spre adânc de ţară, Înveşmântaţi în slova din psaltiri Sub geana lumânărilor de ceară, Şi-n aşteptarea dreptei judecăţi, Odihna li-i sub lespezi chin şi zbucium, De parcă-aud prin somn că prin cetăţi Dau pârcălabii zvon grăbit de bucium!... Atunci, treziţi din veacuri, trec prin vămi, Cu codrii fraţi şi cu Ceahlăul gemeni, Zorind, cu bruma toamnei pe dulămi, Spre Nistru, la cetăţile de cremeni... Şi osteniţi, se-ntorc să doarmă iar Sub glie somnul fără de visare, În mănăstiri, departe de hotar, Că graniţele-s veşnic schimbătoare.

Medievală

Sunt trubadurul rătăcit prin veac Şi-am să vă zic în hang de alăută Un cântec împletind blestem şi leac; Vă voi rosti Balada Neştiută. Sunt aprig, tânăr, gândul mi-i rebel, Călare vin de ieri zorind spre mâine, Gonit dintr-un castel spre alt castel, Eu cânt doar pentru vin şi pentru pâine! Ca pâinea-i rodul bobului de grâu Pe care Cel din slavă-şi lasă chipul Mai luminos ca aurul din râu Pe care îl iveşte-arar nisipul... Şi vinul poartă-n el un legământ, Cu adevăr să-ţi ude buza arsă. E sângele Graalului cel sfânt Ce pentru voi şi pentru mulţi se varsă... Iar împreună, pâine şi cu vin, Ce foamea-ţi sting şi setea-ţi sting sub haină, Îmbină mistic trupul cel divin Cu care ne împărtăşim în taină... Sunt trubadurul rătăcit prin veac Şi-am să vă zic în hang de alăută, Un cântec împletind blestem şi leac. Vă voi rosti Balada Neştiută! Iar când s-o stinge ultimul acord, De v-a plăcut cumva, aduceţi darul; Şi-acestui trubadur venit din Nord, Să-i frângeţi pâinea, umpleţi-i paharul!

Page 26: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

24

Balada plopilor uitați

Ca verile de-atunci nu-i nici o vară,

Şi greierii nu vor să-i mai ascult;

Armura pe castani e tot mai rară,

Regina nopţii a murit de mult...

Toate-mi par

Că dispar

Pe cărări răzleţe,

Eram blonzi

Vagabonzi

Veche tinereţe!

Nici noaptea ca pe- atunci nu mai e

noapte,

Când pajiştea vibra în fa diez,

În aer mirosea a mere coapte,

Iar nucile se-ngreunau de miez...

Toate-mi par

Că dispar

Veche tinereţe,

Eram blonzi

Vagabonzi

Pe cărări răzleţe!

Şi toamna,- mi-amintesc, era mai toamnă

Cum n-a mai fost vreodată ca atunci,

Bătrână şi aristocrată doamnă

Ieşită la plimbare peste lunci...

Că dispar

Toate-mi par

Pe cărări răzleţe,

Vagabonzi

Eram blonzi

Veche tinereţe!

Chiar iarna pe atunci era mai iarnă,

Pe nori venea călare de la Pol,

Zăpezile pe umeri să ne cearnă,

Sub streşini viscolind în mi bemol...

Toate-mi par

Că dispar

Veche tinereţe,

Eram blonzi

Vagabonzi

Pe cărări răzleţe!

Şi-aş vrea nespus prin vreme să cutreier

Spre plopii albi din luncile de fum,

Dar nu mai e pe mirişti nici un greier,

Nici lunca nu-i , nici plopii nu-s acum...

Toate-mi par

Că dispar

Pe cărări răzleţe,

Eram blonzi

Vagabonzi

Veche tinereţe!

Teatrală

Curg pâcle împletite peste ape

Şi orgi de trestii se apleacă-n vânt,

Când degete de aer cad pe clape

Litanii vechi să-nnoade-ntr-un descânt.

Sub ceţuri gârla-i dusă la casare,

Pe mal arinii ard şi nu se sting,

Scriind cu seve semne de-ntrebare

Pe toamna prinsă-n aţe de paing...

În lunci se-aspreşte iar mirosul iernii,

Răchiţi de fum plâng fără de palton,

Iar plopii, strânşi sobor întru vecernii,

Străpung în alb decorul de carton;

Şi brume frământate de copite

De pe cortina vremii poţi s-aduni

În palma ta, spre care-s aţintite

Privirile frumoşilor nebuni...

Atunci, în stal, se sting lumini cu-ncetul,

Lăsând pe scenă un actor anost,

Ce va-ncerca să cânte, ca poetul,

Prohodul unei toamne care-a fost...

Page 27: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

25

GHEORGHE BĂLĂCEANU

Opțiune

Românu-ar duce-o viaţă bună

Când judecând la rece totul,

La urne-ar merge să depună

Pe cei ce nu-i respectă votul!

Convingere

Prin votul liber, neîncrâncenaţi,

Suntem convinşi că şi la noi se poate

S-ajungă-n frunte şi adevăraţi

Deschizători de drumuri... înfundate!

Întrebare legitimă

Oricum am face-aprecierea,

Mereu ce vrem se tot amână!

Păi, noi la vot le dăm puterea,

Ca ei să stea... cu ea în mână?!

Obiecții la proiectul doamnei

Fundaţia e slabă, etajare

Cu-aşa piloni, balcoane mici, direct

Vă spun, că nu găsiţi un sponsor care

Să se înhame la aşa proiect!

Şansă

În drumul lor spre vârf, adeseori

Au nesperata şansă chiar să zboare,

Doar cei ce au o scară de valori

Şi urcă ferm... călcându-le-n picioare!

Ion, după chef

Sări ca ars, crezând că-i creşte barbă

Măriei lui, când după patru chile

De vin, simţise că-l pupa în iarbă

Şi-l giugiulea de zor... pe Moş Vasile!

Posibilă explicație

Cum porci străini găsim atât

De des, se pare-oricum o-ntorci,

Că ne cam stau ai noştri-n gât

Şi de-aia facem schimb de porci!

Unui romancier prolific

Când ard şi ca printr-un Vezuviu

Simt lave fierbinţi în şuvoaie,

Găsesc în romanele-i fluviu,

Benefica... apă de ploaie...

Page 28: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

26

AUREL BAICAN

Socrul Deşi-i ursuz, cam răzvrătit, Şi lansează fumigene… E tot ca soacra răsplătit Cu sudalme indigene. Pisica O felină blândă, sacră, Preferată de oricare Şi, la fel ca mama soacră, Cade numai în picioare. Amanta (Portret) Te seduce cu divanul Şi profită cât cuprinde, Până când obţine banul… Iar pe urmă o întinde. Soția fierarului E dama cea mai obosită, Nu de taifas, ci de năvală, Dar e şi cea mai fericită, Între ciocan… şi nicovală. Prezvitera Soaţa popii, e femeia Castă ca şi Penelopa, Fi’ndcă dânsa, vorba-aceea… Face doar ce zice popa!

Stimulentul

La doamna doctor din Strehaia,

Descumpănit pe-o vreme rea,

Veni Marin cu chestia aia...

Că nu mai merge cum ar vrea.

Ţelina de Vânju Mare,

Vinul, prazul, castraveţii,

Nu mai sunt stimulatoare...

Când şi cum poftesc juveţii.

Iară soaţa ce-l prosteşte

Şi în casă ea dictează,

Când bietul Marin pofteşte...

Coana Veta dormitează!

După „testul de rutină”,

Însoţit de-o mângâiere,

Doamna doctor, în surdină,

I-a propus conciliere.

Apoi, îi dădu reţeta,

Potrivită pentru domnul

Şi, de-atuncea, când vrea Veta…

Pe Marin îl fură somnul.

Page 29: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

27

CONSTANTIN TIRON

Deservire exemplară

- Buna zâua!

- Bună ziua! Cu ce vă putem servi?

- Aș vre două kile di ceapă.

- Nu ținem așa ceva.

- Atunci dațî-m un kil di morcov.

- Nu ținem nici morcov…

- Da’ pintrijăl, țânițî?

- Nu. Nu ținem…

- Rău, foarti rău, iaca di-aceea mărg trebile cum mărg

în țara aiasta… Nu țânim ceia, nu țânim ceilaltî…

- Păi, nu-i profilul magazinului…

- Da’ castraveț țânețî?

- Nu.

- Nici barabuli?

- Nici…Dumneta nu înțelegi că magazinul acesta nu

are profil legumicol…

- Da’ ci profil ari?

- Farmaceutic.

- Aha, adicâlea îi farmacie…

- Păi nu se vede cu ochiul liber?

- Sî vedi, șî ci-i cu aiasta?

- Păi dacă-i farmacie, înseamnă că aici se vând

medicamente și numai medicamente.

- S-o crez ‘mneata. Dacî-i magazân sî vindi orici. Di

egzemplu mai dăunăz am cumparat ouă di la

papetărie…

- Atunci, mergeți la papetărie și cumpărați de-acolo.

- Di ci?...Aici nu-i magazân?

- Este, dar…

- Atunci, dă-mi două kile di patlageli…

- Domnule, mă exasperezi! Nu ți-am spus că aici e

farmacie?!

- Șî ci țâpi așe la mini?

- Cum să nu țip, dacă nu înțelegi că de la farmacie

poți cumpăra medicamente și nu ceapă, morcov,

castraveți sau roșii…

- Da’ chitoaști avețî?

- Domnule… Domnule…

- Ori niști gorgoasî…

- Ei nu, că-mi sar cu totul de pe fix….

- I-auzî… Îș sari di pi fix… Habar n-ai sî ti porțî cu

clientu’ șî…

- Dumneta în locul meu, cum ai proceda?

- Ț-aș da tăt ci-mi ceri…

- Daaaa?! Ia treci în locul meu să văd cum te

descurci… Așaaa… Ia halatul… Ei lasă, că vezi tu

pe dracul imediat… Dați-mi…

- Mai întâi, când intri într-un magazân, dai binețî…

- Bună ziua!

- Bună zâua! Ghini aț vinit în magazânu nostru,

clientu’ nostru – stăpânu’ nostru…Poruncești

stăpâni!

- Aveți ceapă?

- Avem ceapă. Avem ceapî albî, ceapî roșî, mai

mititicî, mai mărișoarî, rotunjoarî, lunguiațî. Stă-n

depozât aranjatî șî-așteaptî sî fii datî…

- Aveți și morcov?

- Avem șî morcov. Morcov roș, morcov galbăn,

românesc, turcesc, bulgăresc, mai mărișor, mai

mititel…

- Tot în depozit…

- D-apăi cum? Aranjat frumos…

- I-auzi… (aparte) De parcă eu n-aș ști ce am în

depozit! Aveți și castraveți?

- Avem.

- Și roșii și cartofi și pătrunjel…

- Avem tăt ci-țî dorești inima…

- Bineeee! Atunci dați-mi două kilograme de ceapă,

un kilogram de morcov, unu de pătrunjel, trei de

roșii și cinci kilograme de cartofi!

- Așaaa! (scriind) Deci două kile di ceapî, unu di

mocov, unu di pintrijăl, trii di patlageli șî cinci di

barabuli…

- Corect. Mă servești?

- Tot amu. Da’, ai rețetî?

Page 30: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

28

MARIAN CĂLINESCU

Inconsecvenţă rurală

Măi Niculuță, da de ce stai pe uscat? Niculuță e un bărbat de vreo patruzeci de ani, slab și adus de spate, și impresia pe care ți-o lasă este aceea a unui om lipsit de

păreri proprii, șters și temător. Spre deosebire de Trifan, care tocmai a ajuns în fața buticului, pășind solemn, cu bluza de lână între umeri: un bărbat impunător, cu glas puternic și care atunci când vorbește sau râde, o face rar, ostentativ. De altfel, totul e ostentativ în purtarea lui; după fiecare cuvânt rostit, caută cu privirea în jur la posibilii spectatori. Acum însă nu e decât Niculuță pe banca din fața magazinului mixt, cu un pahar gol dinainte, din care a stors și ultima picătură de vodcă. Ia, nene Trifan... Ce să facem, mai stăm... Trifan nu îl mai bagă în seamă, ci pășește apăsat peste prag în încăperea buticului, unde o fată, ascunsă după tejghea, se joacă pe telefon. Se ridică nemulțumită la apariția clientului și se străduiește să pară, totuși, amabilă. Cu ce vă servesc? O bere, Mariță... Și lui Niculuță... Scoate capul afară pe ușă. Bă Niculuță, tu ce bei? Celălalt îi răspunde stânjenit. Ei... lasă, nene Trifane... o votcă am băut... Pune-i una mică. A ieșit afară cu berea într-o mână și cu paharul de vodcă în cealaltă. Se așează pe laiță, lângă Niculuță căruia îi înmânează paharul și acum râde flatat de cuvintele de mulțumire ale acestuia. Începe să grăiască răspicat, de-l aud vecinii prin ogrăzi și trecătorii din stradă, care îl salută din mers. Bă Niculuță... Ce ești așa de supărat? Ee... nene Trifane... Banii nu ajung... greu... trăiesc din scurt și... Apăi, bă Niculuță... Ține și tu, ca tot gospodarul, trei vaci cu lapte ș-un taur... Iei o subvenție... Mai vreo câteva oi... Le dai în stână și iei o brânză pe ele... Mai o postată de lucernă, în capătul satului... Eu săptămâna care vine o cosesc și o ridic... Și mai în vară fac otavă... În toamnă iară... Și până pică omătul poate mai prind o coasă... Pe urmă păpușoi și barabule în luncă... pământul de pe deal... Fânul îl fac până la Sfântul Ilie, și toamna duc vitele să pască până dau brumele... Mai am în celălalt deal partea femeii, care o dau la stână tot pe brânză... Subvenție iau... Ș-apoi acasă... Porci... Găini... Câini... Am doi dulăi... Mari... Răi... Matale sunteți om cu stare, nene Trifane... Eu...

Tata a fost primar... Bunicul meu – popă... Și toți frații lui au fost gospodari de vază... Când am ieșit în sat prima dată, ca feciorii, cine nu știa de Trifan a Popii...Nu îmi stătea nimeni înainte... Trifan se opri să bea câteva duști de bere. Niculuță sorbi o gură de vodcă, dar nu prea multă, ca să-i mai ajungă. Se auzi înfundat o sonerie alertă. Trifan roși din nou, măgulit. Așa gospodar ca el avea și telefon, pe care îl scoase din buzunarul cămășii de la piept și cu marele lui deget arătător apăsă teatral butonul de intrare a apelului. Așteptă câteva secunde, duse telefonul la ureche și rosti tare: Da! Alo! Bună ziua. Cu domnul Trifan Vasilescu, se poate? Da! Eu sunt! Dar cine îl caută? De la societatea GroupFACtoring vă contactăm. În legătură cu datoria la Firma de Telefonie... Dar eu nu am datorie... Nu sunteți domnul Vasilescu Trifan? Născut pe 29 februarie 1968? Ba da... Ați cumpărat un telefon și ați avut și abonament la el, pe care nu l-ați mai plătit din 2009. Și s-au adunat datorii de o mie treisute șaptezeci și opt de lei. Avem contract cu o firmă de avocatură și vom fi nevoiți să vă executăm silit în cazul în care nu achitați datoria.. Eu... acum... ne descurcăm greu cu banii peste vară... Și ce facem atunci, domnule Vasilescu? Va trebui să vă luăm lucruri care vă aparțin ca să ne recuperăm datoria... Aveți casă? Da, da e veche... rămasă de la ai mei... și pământ puțin... nu am decât un cățel... și niște găini... de unde să vă dau... Trebuia să vă gândiți la asta când ați făcut contractul. Vom încerca să eșalonăm datoria. Când puteți plăti măcar două sute de lei? Nu știu, doamnă... E greu... Nu-i de unde... ce să vă spun... Eu notez aici un angajament de plată de 200 roni până marțea viitoare. Bine? După ce faceți plata, ne sunați pentru confirmare. Bine, doamnă... așa fac... Două sute de lei, așadar, după care sunați la noi și confirmați plata. O zi bună vă doresc... la revedere... La revedere, sănătate... Trifan puse telefonul la loc în buzunar, bău berea din sticlă și se ridică abătut. Sănătate, nene Trifane! Mulțumesc de cinste... Sănătate... Porni pe uliță devale, pășind rar și cu greutate, cu bluza de lână între umeri. În loc de morală: „Nebun e bogatul ce se plânge că n-are, Nebun și săracul ce se dă mare”. (din Pildele lui Solomon).

Page 31: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

29

CONSTANTIN MOLDOVAN

Imaginea ta... Am adormit pe un câmp cu flori Și te-am visat, Fată frumoasă, Cum veneai din cer Cu ochii încărcați de lumină... Ce s-a mai întâmplat, Nu-mi amintesc! Știu doar că la plecare Mi-ai zâmbit, Dăruindu-mi imaginea ta Sculptată în seninul albastru... Când m-am trezit Eram singur și plângeam; Iar de atunci, te caut Purtând sub frunte, Într-o caleașcă de gânduri, Cuvinte de iubire. Am adormit pe un câmp cu flori... Doamne! De ce n-ai făcut să-mi fie somnul veșnic?! Sonetul marii iubiri… Iubirea, însă cea adevărată, Dar foarte rară, știu precis ce spun, Ce leagă-un suflet de un dor nebun, Nu ține doar un timp, ci viața toată. Mi-e foarte greu acum să mă adun, Dar pot să zic că e un pic ciudată, Schimbând în tine tot ce-ai fost odată, Făcându-te mai tandru și mai bun.

Îmi amintesc de o iubire mare Cu-n astru ce-ndrăgea o muritoare Ce l-a trădat! El n-a murit, e teafăr; În lumea asta plină de păcate Se-adună fiecare-așa cum poate... De-ar fi s-aleg, aș vrea să fiu Luceafăr!

Sonetul dezamăgirilor... Îmi plouă-n suflet cu dezamăgiri Într-un final de toamnă amorțită, Cu frumusețea dorului, strivită Sub un noian de mari nedumeriri. Mă uit cum trece lumea, prea grăbită, Cu gândul la averi și la măriri, În cât mă-nchid, ursuz, în amintiri, Ca un proscris, cu inima rănită. Am înțeles că azi nu mai contează Cei care cred în bine, ce visează, Drept care mă retrag, discret - și spun Că eu nu pot să intru în tipare, Iar dacă nu-nțelege fiecare, Prefer să fiu considerat nebun! Sonet de… despărțire! Iubita mea, când te vei pierde-n iarnă Îmi vor tăcea sonetele, pe rând, Voi îngheța în suflet și în gând, Simțind cum cerul minții se răstoarnă. Cuvintele îmi vor muri, plângând, În sunet trist, pătrunzător, de goarnă, La braț cu amăgirea, care toarnă Otravă în pocale, surâzând. Am înțeles că nu poți sta cu mine, Că se vor duce zilele senine Și vei pleca, luând tot ce înseamnă Plimbări, săruturi, soare în priviri, Lăsând doar un parfum în amintiri, Iubita mea, mult prea frumoasă toamnă!

Page 32: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

30

CĂTĂLINA ORŞIVSCHI

Oul

Sunt mic, abia ieşit în lume, Dar am vorbit cu-alţi frăţiori Mai mari, ce pot să mă îndrume, Fiind atoateştiutori. Şi-acum ţin să vă dau de ştire Că plec şi că e drumul lung; Vă spun cu multă-nsufleţire Că-n Bucovina vreau s-ajung. Acolo coaja de la ouă Nu-i aruncată, ci, pe loc, E îmbrăcată-n haină nouă, De n-o mai recunoşti deloc. Şi vin turişti din lumea mare Să vadă oul decorat, Cu haina lui de sărbătoare, Cu chip frumos, încondeiat. Cum mie mi-a zâmbit norocul, Azi sunt frumos cum altul nu-i, M-admiră lumea din tot locul, Că-s la MUZEUL OULUI. Prietenie De baţi la uşă, supărat Sau aflu că îţi este greu, Te-oi găzdui, neapărat, În casa sufletului meu. C-un gând curat te-oi mângâia Când negre valuri te lovesc Şi norii de pe fruntea ta Voi încerca să-i risipesc. Mereu o lacrimă de-a ta, Prelinsă-ncet, la mine-n prag, E şi o lacrimă de-a mea; Aşa să ştii, prieten drag!

EPIGRAME

Banii noștri

Cheltuim cu cumpătare

Banii, ce se pierd ca stropii:

Pentru taxe şi mâncare

Şi-apoi pentru ortul popii.

Cei de ,,sus’’ – Gastronomică

Îşi aleg caimacul de pe lapte,

Capătă, din zi în zi, osânză;

Consecinţă a acestor fapte,

Noi ,,ne-alegem, sigur, doar c-o brânză’’!

Utilitatea bețelor pentru unii

Chestiune de-adaptare:

Să mănânci cu beţişoare,

Dar, mulţi oameni, din păcate,

Ştiu că-s pentru pus în roate!

„Faună” politică

În lumea noastră, pe aceia „mari”,

Ce lei învârt azi: tigri şi jaguari,

Se-ntâmplă şi nu este fapt banal,

Să îi oprească-n drum …un „papagal”.

Unor politicieni, buni matematicieni

Aveţi aceleaşi scopuri şi păreri

În multe-atâtea lucruri efemere,

Ca înmulţirea propriei averi

Şi ridicarea voastră la putere!

Exemplu de bună vecinătate

Contează dacă ai un bun vecin

Şi-un sprijin la nevoie de-acordat;

Noi i-am avut pe ruşi, ce-au protejat

Tezaurul, că şi acum îl ţin.

Somnul

Moşul Ene e stăpânul

Somnului şi cum românul

Astăzi e-obosit frecvent,

Doarme chiar şi-n Parlament.

Page 33: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

31

ANICA FACINA

Portret

Apare-n amurg

în costum elegant

culoarea untului proaspăt

pălăria de pai

umbrela baston

Se uită pieziş

cântărind oamenii

În raza albastră

a ochilor întredeschişi

mijeşte un rânjet –

etalon de valoare

Pare un voievod

scăpătat

măsurând cu pasul

moşii imaginare

până la capătul lumii

de unde porneau în galop

strămoşii nomazi

Uitată-i lăuta

în neamuri apuse

uitat îi e cântul

pribeag doar în gânduri

El păşeşte

aristocratic

pe bulevardul central

părând că nu vede

Ţiganul cu ochii albaştri

ştie precis:

undeva, cândva

o contesă rusoaică

pierdută în şatră

i-a oferit peste timp

blazon de cicoare ...

Copacul

Odată cu seara

copacul meu se linişteşte

nu-şi mai frământă braţele

nu mai vântură

bănuţii frunzelor

Păsări gureşe

vin în stol

să-l salute de noapte bună

apoi , luna se-anină

mare si galbenă

tipsie de aur

drept în vârfu-i

ca steaua

în Pomul de Crăciun

Rămân în preajmă-i

culegând picuri de rouă

pentru cartea mea cu vise

Insomnie / Nopți albe

Nu pot număra oile albe

nici pe cele negre

conturul lor se pierde

în ceaţa lăptoasă

de noiembrie

printre copaci dezbrăcaţi

Încerc altceva

apoi altceva

cum nu câştig niciodată

vreun pariu

ridic dintre pânze

fanaticul îndrăgostit de cauza sa

ca, după trudă,

să binemeriteze

o nouă pedeapsă

cu oi ce nu se lasă

numărate...

Page 34: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

32

NO PROPOSAL

Nu mă lua de nevastă!

Nu sunt perfectă

dacă, totuşi, te încumeţi

ţine minte:

am toate şubrezeniile

anilor mei

oase fragile

dureri reumatice

în păr împletesc

negară colilie

nu dorm nopţile

nu dorm zilele

nu dorm

şi-atunci...sunt foarte atentă

nimeni nu-şi doreşte o nevastă

foarte atentă

În tinereţe îl aşteptam...

Prinţul acela călare

pe calul lui alb

n-a apărut...

vii tu acum, un bunic

al prinţului meu

călărind o gloabă.

Visul a îmbătrânit...

gânduri de poet insomniac

la marginea focului

într-o linişte zguduitoare...

Făt-Frumosul meu târziu

cu barba pân’la brâu

suflând în jăratec viu

-hrană pentru cal?-

stele, deasupra noastră

brotăceii în iarbă

greieri ţârâind

buhe anunţând ploile

seară la ţară

nu e vară

nu e nici toamnă

e o sâmbătă- echinox

frumoasă şi solemnă

ca o domniţă

părăsită de-un prinţ

călare pe-un cal alb

pentru o cruciadă...

Deșteapta de Suzana

Suzana calcă hotărât

Când aburii se suie

la ultimul etaj

Suzana reinventează

arta oratoriei

butonează tastele

celui mai nou tip de Nokia

îi ia la rand pe cei din listă

cu altruism

îi învaţă relaţiile interumane

predă cursuri de artă

contemporană

de gastronomie

se pricepe la modă şi la turism,

la medicină, la literatură,

arhitectură şi agricultură,

la urbanism şi horticultură

face filosofie

e cel mai bun stilist

PR, impresar, promotor

de valori

ceilalţi-nişte proşti necesari

să-i lustruiască pantofii

şi imaginea de femeie

independentă, singură

stăpână pe toate

o doamnă inegalabilă

inefabilă, unicat...

Cândva se mai pricepea unul

la toate

dar era bărbat

nu se numea Suzana

a sfârşit impuşcat

de prea multă deşteptăciune

însă

luaţi aminte

deşteapta de Suzana

nu de glonţ va sfârşi

ea...nu va sfârşi!

Page 35: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

33

GHEORGHE VICOL

EPIGRAME

Schimburilor culturale între scriitorii din Suceava şi cei din Cernăuţi:

De la Suceava-n Cernăuţi

Poeţii se adună ciotcă;

În două ceasuri toţi sunt muţi,

Căci schimbă cărţile pe votcă!

Unui mare jurnalist moralizator:

Ajuns la vârsta senectuţii,

Când nu-i femeie, nici bărbat,

Uşoare-s hainele virtuţii

Când scrisu-i singurul păcat!

Unui cuplu de patiseri:

Frumoşi ca spicele de grâu,

Ea cosânzeană, el harap,

El face zilnic „Poale-n brâu”,

Iar ea, drăguţa,…poale-n cap !

Preferinţă nocturnă:

El i-a propus, privind spre cer,

La luminiţe-n plin mister:

- Alege-o stea, s-o cumpăr pot !

- Nu vreau o stea, vreau un … pilot !

Limbii române care, după ce a traversat secolul „limbii de lemn”, acum se află într-un secol foarte puţin diferit:

Săraca limba mea română,

Cuvintele sunt strâmbe, seci …

O babă lângă mine-ngână:

„Trăim în secolul lui „deci” !”

Unei cântăreţe de muzică populară, care-l iubeşte pe Bachus:

S-a gătit de sărbătoare,

De la batic pân’ la opincă,

La gât îi străluceau în soare

Mărgelele de la ... palincă!

Unui ofiţer în rezervă:

Activ, a fost cam rău de clanţă !

Însă de când s-a pensionat,

Nevastă-sa l-a degradat:

Lucrează-n casă … ordonanţă !

Page 36: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

34

SORIN POCLITARU

Iubirea noastră

Iubirea noastră – un fel de amnezie

În care am intrat accidental

Şi unde-am înţeles că imoral

Nu este totdeauna-o tragedie.

Un loc al nostru unde ne-am ascuns

De lumea care ne-a supus ruşinii

Şi unde am gustat amarul vinii

Şi unde nouă nu ne-am fost de-ajuns.

Prin ochii lor eu te-am văzut frumoasă,

Prin ochii mei eu te vedeam a mea

Şi-am înţeles că lumea nu ne vrea

Şi chiar credeam că nouă nu ne pasă.

A ros din noi această osteneală

Şi inimile noastre-au obosit,

Noi împotriva lumii ne-am iubit

Şi lumii-ntregi dăm astăzi socoteală.

Nu te condamn că te-ai supus trezirii,

Moralităţii care ne-a distrus

Şi nici c-această lume ne-a redus

La două întâmplări ale iubirii.

Sunt numai trist şi nu mă pot abţine

Să nu constat că viaţa e-un rateu,

Sunt, draga mea, al vieţii derbedeu

Căruia-i este mult prea dor de tine.

E vremea vremurilor

E vremea rea a vremurilor grele,

A plânsului și-a lacrimii fierbinți,

A urii și-a scrașnitului din dinți

Și a schimbării bunelor in rele

E vremea încercării de a fi

Și de-a trăi în marginea minciunii

E vremea când sunt iar, la preț ,nebunii

Și oamenii învață a muri

E vremea când, nimicul se platește

Și Iuda se confundă cu Isus,

E vremea când și josul e un sus

Și adevărul doar ne amăgește

E vremea când, fântânile-s secate

Și raurile ard parcă-s făclii,

E vremea crud-a inimii pustii

Și a vânzării fratelui de frate

E vremea rea,a vremurilor grele

Se-mparte lumea-n bani și nenoroc,

Când chiar și viata ți-o câștigi la joc,

Prieteni dragi,e vremea vietii mele!

Page 37: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

35

Eu nu vreau sa ramanem nici amici

Eu nu vreau să rămânem nici amici -

Prefer să mă urăşti cu-nverşunare,

Că dup-o dragoste atât de mare

Nu-i loc de amiciţie pe-aici!

Prieteni am avut întotdeauna…

Tu nu poţi face parte dintre ei -

Sunt mult prea mulţi amicii aşti-ai mei,

Iubite-n schimb eu am avut doar una…

Nu vreau să mă întrebi dacă mi-e bine

La sărbători , la Paşti, de ziua mea!

Nu vreau să te mai văd la uşa mea

Când sunt bolnav, cu două mandarine!

Nu vreau să-ţi mai zâmbesc cu duioşie

Când te-ntâlnesc pe strada mea trecând!

Nu vreau să te mai port o zi în gând

Şi nici să-ţi mai dedic vreo poezie!

Nu vreau să te mai bucuri că exist,

Că-s adulat sau nebăgat în seama!

Nu vreau să mai fii tristă când mi-e teamă

Şi nici să-ţi fie teamă când sunt trist!

Nu vreau să-ţi fiu aproape când ţi-e rău

Şi nici să-ţi fiu eternă consolare -

Când plângi cu femeiasca disperare

Că te-ai certat cu actualul tău !

Nu vreau nicicum să te mai întâlnesc

Prefer să fim duşmani , să-mi fii străină -

Şi nu din vina ta, doar eu-s de vină

Că lucrul naibii… încă te iubesc !

Îți mulțumesc

Îți mulțumesc iubită primărie

Că nu mă lași să moțăi la volan

Și c-ai lăsat un crater de vulcan

În drumul meu…de pomină să-ți fie!

M-am năpustit în el ca într-o mină

Și am intrat cu roata până sus

Și-am înjurat de sfinți și de Isus

Că m-ai făcut să plâng lângă mașină.

Am coborât privind, ca zăbăucul,

La janta mea din aluminiu dur

Și crede- mă c-am învățat să-njur

Abia când mi-am văzut și cauciucul

Tăiat ca o bucată de friptură

Și zdrențuit ca blana de caniche

Avea în loc de valvă-un luminiș

Și niște muci în loc de armătură.

Să-ți spun cumva, ceva, despre rulment?

Acuma fluieră când se rotește

Iar telescopul meu,doamne ferește,

Aduce cu-n organ de impotent.

Parbrizul meu e gata să sucombe,

Că l-am lovit, cu capul, în impact

Iar maxilarul, ce-l știam intact,

Ar cam simți nevoia unor plombe

Ce pot să-ți spun,că mi-am făcut conservă

Mașina mea luată din salar?

Și mă grăbeam ,și-al dracului,măcar

Să fi avut o roată de rezervă?

Eu iți doresc să putrezești în apă,

Să arzi în foc,să mori ,să te desfaci

În iad să te văd, mâine, lângă draci

Și îngropată, chiar aici, in groapă!

Page 38: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

36

SORIN COTLARCIUC

Rcologică

„De rupi din codru-o rămurea” Copacul plânge după ea. De vrei urgent ca să-l împaci Sădește patru-cinci copaci! Speranță

La noi, cum viitoru-i pesimist, Cu toții așteptăm scânteia Schimbării, menținând ideea, Că vom trăi normal, neconformist. Femeia Spun îngerii că-i dracul gol, Sau că i-e dată lui sub cheie, Dar eu vă zic făr` de ocol: Că dracul sigur e femeie! La sărbătoarea epigramei Spun cu mândrie lumii, Azi șansa mi-a surâs: Pe-altarul larg al glumii, Am plâns de-atâta râs!

Unui șahist De șah etern îţi este viața plină, Nebun tot după mat ai alergat, Iar când, din fericire,-ai fost la pat, Amarnic plâns-ai după o regină!

Despre muzică la agapă

Azi muzical încerc să mă exprim, Distracția-i ceva făr` de pereche, Deși de-atâta zgomot mă deprim, Dar eu, să știți, „fudul” sunt de-o ureche!

Eşaloanele inferioare gălăgioase La un ton sunt intonate De acei ce-s „nechemați”, După uși capitonate Cântece de surzi ratați. Supuşii de ocazie

O dorință e firească, Sunt motive elocvente: Șapte vieți vor să trăiască, Însă toate… opulente. Milionarii de carton E-un mister drept fabulos: Cei legați fraudulos De putere, sunt drogați Ca s-ajungă ei bogați.

Strigătură Frunză verde-creață, Lumea-mi stă în față. E-un motiv firesc: Să n-o depășesc! Autoprezentare Jurat să fiu al medicinii rob, Cu calm și sânge rece de dentist, Ucid la timp un nedorit microb. Paradoxal, în sport sunt… microbist. Destăinuire În cei șaizeci de ani trecuți, Când mai urâți, când mai plăcuți, Prea multe n-am avut de zis, Așa că, mă apuc de scris!

Page 39: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

37

VASILE URSACHE PSALMII HOPLITULUI STRATOKLES

Psalmul 1 (pentru folosul efebilor) Tu ierţi, eu nu-ndrăznesc să uit nimic E sarcofag cuvântul, dacă-l zic. Tu taci, eu nu pot să nu scriu. Hârtia e făcută din scânduri de sicriu. Tu ştii, eu caut şi perseverez. Cine e coajă Lumii, cine-i miez? Tu eşti, eu nasc murind şi mor născând ca să te pot primi la mine-n gând. Psalmul 2 (folositor efebilor, iarăşi) Nu voi ucide, nu pot fi ucis: suntem fluviul ce izvorăşte din Paradis. Numai carnea poate fi omorâtă – partea dureroasă din noi, şi urâtă. Ci eu nu cu carnea iubesc, când, în numele Tău, înving şi în numele regilor biruiesc. Şi, pentru că dintru început îmi eşti Tată, mă înfrâng în fiecare zi ca să nu fiu învins nici o dată.

Psalmul 3 (întru pomenirea lui Lycurg, legiuitorul) Cuvântul e altfel de prunc; de-i zdravăn – îl dăruiesc Cetăţii, dacă-i debil – îl arunc. Crescând, el devine Lege sau Ordin de luptă; (cuvântul sănătos întăreşte Cetatea, cel şubred o preface coruptă). Pentru binele tuturor, inspiră-mă, să pot şti pe care cuvinte să le tac, şi să-i arunc ,pe care ,dintre copii. Psalmul 4 (pentru clipa de după înfrângerea de la Leuctra, prin tebanii lui Epaminonda) Vino sub scut, alăturea de mine. Tu, care fost-ai scut pe scutul meu, gustă otrava din ruşine:; fii spartiat înfrânt de Dumnezeu. Simte scuipatul văduvei în faţă, hula orfanilor hai s-o înduri; de-acum până ţi-i scris să fii în viaţă rabdă ocara miilor de guri, Vino să-nveţi ce încă n-ai ştiut: preţul întoarcerii învins sub scut.

Page 40: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

38

STAMPE CHINEZE

Dans din Hong Kong

Un pas înapoi, doi paşi înainte, cu graţie şi cu înfiorare: primul pas izvorăşte din Munte, următorii doi paşi răsar din Mare. Un pas dinspre trup, alţi doi paşi înspre vis, Spaţiu şi Timp convertite-n Mişcare – zbor tandru, spre Paradis, de lebede cuvântătoare. Un pas dinspre Ieri, ceilalţi către Mâine: Se sfârşeşte un veac, alt veac îi succede... Pasărea Phoenix renaşte cu tot cu nimb, în crepusculul verde. Un pas înapoi, toţi ceilalţi înainte Ce dans minunat înfloreşte în minte.

Turişti în Sala Armoniei Supreme

Umbre de spirit şi sânge

faţă în faţă cu cu umbra strălucirii copleşitoare.

Cine pe cine constrânge?

Cine decât cine-i mai tare?

Tronul, ca pruncul în mamă,

are puteri să palpite.

Cine pe cine cheamă?

Cine pe cine trimite?

Venind dinspre Cer, Armonia

dăinuieşte etern prin Lucrare.

Cine pe cine uimeşte

şi cu ce fel de mirare?

Cine pe cine conduce?

Cine cui porunceşte?

Curtenii-s de veacuri sub brazdă,

oamenii simpli calcă împărăteşte.

Părere de rău pentru Înţeleptul ce medita sub chiparos, când a fost tulburat de un pierde-vară

Nu-l întreba nimic pe Tzî.

Orice mirare-i prostească.

Tăcerii lui înţelepte

i-a venit sorocul să nască.

( Ca să nu ne covârşească prostia,

din sâmburele de lumină mută

gestat în duhul lui ostenit,

se adapă însăşi Împărăţia)

Decît să-l tulburi pe Înţelept,

cu iscodirea-ţi şiret- dezlânată,

taci sau, mai bine mori: E ca şi cum nu te-ai fi născut niciodată.

Poet şi canar, într-un parc din Beijing

Eu – în colivie cu gratii de secunde;

El – în cămăruţa-i din sârmă poleită;

Eu – venit în parc de-nu-ştiu-unde;

El – ieşit pe lume din ou cât o pepită.

Eu – canar cântându-şi cu condeiul;

El – poet drept-rostitor cu trilul,

îşi agoniseşte zilnic meiul

îmbinând sublimul cu umilul.

El – ascuns sub faşă de mătase;

Eu – cu mintea-n ceaţa neştiinţei;

El – poet ce nu-şi ştia părinţii,

Eu – canar ce zborul îl uitase.

Eu, sperând să îl încânt cu-n vers,

memorat de pe telemobil

fur iubitului canar, din mers,

ultim-învăţatul dumisale tril.

Page 41: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

39

IOAN MUGUREL SASU

Vârsta deplinei maturităţi

Pe seniori îi tot ascult

Din ce aud asta reţin:

Vorbesc din ce în ce mai mult

De cea ce fac tot mai puţin.

Efectul copiatoarelor

Din Kamceatka pân`la Anzi

E o ceată de briganzi.

Una să mai fie oare?

Da, da`n multe exemplare.

Pacienţii

O mulţime ezitantă

La uşă tace chitic,

Unii au cupon în geantă,

Alţii-s cu coplata-n plic.

Soluţia eternă

Fiecare guvernare

Arată puterile

Face România tare

Doar scumpind ţigările.

Conjugală de toamnă

E tare bine-n doi să fii

Când bătrâneţea te găseşte

Şi rufe speli şi farfurii

Şi mai şi taci când ea vorbeşte.

Versificatorul

Născocind mereu policre

Caută rimă la icre

Şi face cu cutezanţă

Versuri fără importanţă.

În Apuseni mai sunt ape ciudate

Nu le place muza Clio

Şi aminte nu-şi aduc

Cum ajunge un sătuc

Lac cu cianură bio.

Diferenţă

Să-nţelegem faptul

Care dă sentinţa

Una e respectul,

Alta umilinţa.

Page 42: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Surâsul Bucovinei

40

NELU LATEȘ

Hrana

Erau copiii din străini

Fugiţi de oamenii haini

Şi fiecare pentru dânsul

Drept hrană îşi avea apusul.

Purtau în braţele lor visuri,

Speranţa singura avere

Şi alintarea mângâiere,

Când se hrăneau cu răsărituri.

Ca frunze-n vânt ajunşi departe

Sunt două inimi separate

Ce dorurile-şi mai alină

Când se hrănesc cu luna plină.

MIHAI BURDUJA

G Â N D U R I D E S P R E B U C O V I N A

„Bucovina cuprinde templul de glorie al

moldovenilor, Suceava,vechea capitală,

cu sfintele morminte ale lui Ştefan cel Mare şi

ale altor mulţi eroi, fala Moldovei.”

NICOLAE BĂLCESCU

„Bucovina este „cea mai frumoasă parte a

Moldovei, cu Câmpulungul, vechea republică

română, cu Suceava, capitala Domnilor-Eroi, cu

cele mai renumite şi bogate mănăstiri...”

MIHAIL KOGĂLNICEANU

„În Bucovina „se înalţă cele mai mândre din

mănăstirile de artă şi în care s-au săpat mormintele

Domnilor luptători ai timpurilor eroice.”

NICOLAE IORGA

„Frescele exterioare deosebit de bogate ce

acoperă întreaga biserică, aşa cum le găsim pe unele

clădiri din Bucovina, (...) sunt menite a uni spaţiul

interior cu lumea dinafară. Şi stând afară te poţi simţi

ca în biserică (...).”

„Prin aspectul bogat al frescei pe pereţii

exteriori, pereţii bisericii încetează a fi un obstacol

împotriva naturii. Natura va fi înţeleasă, ea însăşi

fiind o vastă frescă. Scopul frescei este de a arăta că

nu e absolut necesar să intri în biserică pentru a vedea

puterile şi oştile cereşti. Poţi percepe aceste puteri şi

viziuni de afară, stând în soare, în mijlocul naturii.

Sensul frescelor este desfiinţarea pereţilor ridicaţi

între natură şi biserică. Natura şi biserica încep să se

amestece.”

LUCIAN BLAGA

„Faimoasele mănăstiri bucovinene reprezintă

(...) o splendidă fuziune a creaţiei cu natura. Aşezate

pe firul apei, între dealuri împădurite, săgetând din

smalţul poienilor către azurul bolţii, ele s-au înfruptat

din viziunea populară plină de bun simţ asupra lumii,

s-au împărtăşit din solemnitatea occidentului şi din

aromele orientului, pentru a da naştere aici, pe

plaiurile sucevene câtorva dintre cele mai pitoreşti şi

originale monumente ale tuturor timpurilor. Fortăreţe

şi cărţi cu poveşti totodată, înrudite între ele şi

însufleţite fiecare de o personalitate aparte: albastrul

şi proporţia desăvârşită a Voroneţului, eleganţa

cochetă a Moldoviţei, silueta unică a Dragomirnei sau

monumentalitatea sobră a Arborei se întipăresc pe

retină de la prima privire. ”

GHEORGHE SĂSĂRMAN

Din nou la Câmpulung... „La Câmpulung

Moldovenesc / mai vin să mă bucovinesc / şi să aud

în alt acord, / acelaşi clopot de la Nord...// E Putna

undeva mai sus, / un dangăt viu, cum alte nu-s, / la ea

mi-i gândul să ajung / şi mă-ntăresc la Câmpulung. //

La Câmpulung Moldovenesc / mă-ntorc să mă mai

regăsesc... ” (19 octombrie,1996)

ADRIAN PĂUNESCU

(Selecţie şi prezentare de Mihai Burduja)

Page 43: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Câteva gânduri despre

turism

Este un privilegiu

să te naşti în Bucovina şi să

ai posibilitatea de a-i pre-

zenta frumuseţile ei lumii

întregi. Frumuseţea peisaju-

lui, care aminteşte călătoru-

lui avizat de Elveţia, o isto-

rie încărcată deopotrivă de

fapte eroice şi de neuitate

jertfe, spiritualitatea înălţă-

toare, deasupra tuturor stră-

juind nemuritoarele Mănă-

stiri. Tainele lor întru credintă si in modul de a rezista atâtea

secole vicisitudinilor de tot alt felul , îl provoacă şi-l

sensibilizează pe vizitator. Acesta este mediul în care s-a

născut ideea de a practica turismul. Alături de câteva

persone hărăzite parcă să ceeze stări de bine pentru cei ce

poposesc în pensiunea ‘’Casa Lucreţia”, cu sfială şi

respect, am primit primii oaspeţi acum 15 ani. De atunci ‘’

Casa Lucreţia”, s-a bucurat, peste aşteptări, de multe

aprecieri, devenind un modest ambasador al României, fiind

prezentată, în spaţii generoase, în multe ghiduri turistice ale

lumii. Această activitate presupune multa dăruire, un anume

grad de instrucţie si educaţie, să ştii să oferi călătorului

momente unicat, fie că este vorba despre bucate tradiţionale

bucovinene, fie ca le recomanzi obiective speciale, dupa ce

,, citeşti gusturile si nivelul intelectual ale turiştilor’’. În

bucătaria noastră care este în exclusivitate bio, cu

ingrediente de cea mai înaltă calitate, gătitul se practică

dupa vechi reţete bucovinene din Cernauţiul de altă dată.

Despre Casa Lucreţia au vorbit nenumărate

personalitaţi: marele actor Radu Beligan spunea ,,Am avut

norocul sa trăiesc în această casă câteva zile de neuitat. Mă

rog lui Dumnezeu s-o binecuvinteze şi să mă mai întorc la

ea’’. Actorul Dan Puric, un asiduu prieten al Casei Lucretia,

ne onora cu următoarele rânduri: ,,Există o frumuseţe

neifrântă de urâtul lumii, in acestă ţară românească…

numită Bucovina în acest loc, inimă a Grădinii Maicii

Domnului, am găsit flori de oameni, ce mi-au odihnit

sufletul trudit şi mi-au incărcat braţele cu iubiri sfinte

româneşti, oameni desprinşi parcă din frescele mănăstireşti,

cu demnitatea voievozilor în suflet, cu tăcerea sfinţilor în

priviri şi cu iubirea cea dintâi nealterată; dragoste de

Dumnezeu şi bucuria credinţei. ,,Casa Lucreţia’’ este

România frumoasă retrasă din faţa unei Românii care se

urâţeşte pe zi ce trece, în braţele duioase ale unei familii

româneşti, ce luptă in tăcere, murmurându-şi tradiţia ca pe o

rugăciune şi credinţă, ca pe o respiraţie. Când un călător va

poposi aici va simţi că sufletul lui se va odihni altfel, va

cunoaşte bucurii neştiute până atunci ,, este tărâmul lacrimei

neîntinate ce curge încă pe faţa tristă a acestui neam’’. Şi ce

rasplată mai mare ne-am putea dori pentru munca

noastră decât emoţionatele cuvinte lăsate de o familie ce

şi-a trăit viaţa in exil, cunoscuta balerină Gabriela

Nicolescu şi distinsul inginer Vladimir Penescu: ,, Cu

respect şi smerenie, ne plecăm capul in faţa pamântului

binecuvântat al Bucovinei cu monumentele lui de

spiritualitate cosmică. Cu ochii sufletului încercăm să

pătrundem legătura dintre acest pământ şi strămoşii iniţiaţi

care l-au îmbogăţit prin harul lor divin. Un impuls care ne

va conduce tot mai adânc în tainele acestui pământ pe care,

deocamdată, doar le presimţim. Si mult în aceasta încercare

de simţire a Bucovinei, datorăm întâlnirii cu Doamna

Lucreţia Lucuţar şi prinţul său consort, Domnul Silvestru

Lucuţar. Doamna, o regină distinsă şi nobilă, întruchiparea

spiritului Bucovinei, ţara blândă şi umană. Suntem oaspeţii

ei, suntem purtaţi ca pe braţe cu cea mai mare grijă şi

delicateţe. Dorinţele sunt citite de pe buzele sufletului şi

îndeplinite înainte de a fi exprimate. Poate cineva să-şi mai

dorească altceva? Am venit din depărtarea exilului singuri şi

ne întoarcem în depărtare cu o familie in inimi. Un dar

ceresc? Mulţumim celor osteniţi să ne mulţumească’’.

Aceste gânduri noi le percepem ca a fi adresate, in

egală măsură Casei Lucreţia cât şi ţării căreia îi aparţinem.

România, mai mult ca niciodată, are nevoie de onestitate,

credibilitate şi corectitudine, condiţii pe care, dacă fiecare

întreprinzător le-ar respecta şi le-ar ridica la rang de norme,

încet dar sigur, impresiile despre această ţară atipică din

multe puncte de vedere, s-ar schimba.

Lucreţia Lucuţar

Administratorul pensiunii Casa Lucretia.

Această pensiune aflata la poalele Obcinii

Feredeului, a fost, nu ne îndoim ca va mai fi, gazda unor

minunate momente literare, în care au evoluat cenaclul

vămean „Nectarie” si „Asociaţia Literară PĂSTOREL”

din Iaşi. Pentru a fi din nou musafiri, nu sunt necesare

invitaţii exagerat de insistente.

Preşedintele executiv al cenaclului „Nectarie”:

Ec. Ioan Mugurel Sasu

Page 44: Surasul Bucovinei Nr 4 - Noiembrie 2013

Recommended