Date post: | 24-Oct-2015 |
Category: |
Documents |
Upload: | brexdynamita |
View: | 144 times |
Download: | 4 times |
SURÂSUL BUCOVINEI
REVISTĂ DE ISTORIE, LITERATURĂ ȘI UMOR EDITATĂ DE CENACLUL
„NECTARIE” DIN VAMA - SUCEAVA
DIRECTOR
DR. SORIN CONSTANTIN COTLARCIUC
Coperta 1: foto ing. George Lucan
Coperta 4: foto ing. prof. Cătălina Orșivschi
Au colaborat la realizarea revistei:
Ioan Abutnăriţei
Paul Brașcanu
Omania Petru
Horia Zilieru
Valentina Becart
Mihai Batog Bujeniță
Vasile Larco
Eugen Deutsch
Vasile Vajoga
Gheorghe Bălăceanu
Aurel Baican
Constantin Tiron
Marian Călinescu
Constantin Moldovan
Cătălina Orşivschi
Anica Facina
Paraschiva Abutnăriţei
Gheorghe Vicol
Sorin Poclitaru
Sorin Cotlarciuc
Vasile Ursache
Ioan Mugurel Sasu
Nelu Lateș
Mihai Burduja
Opiniile autorilor se încadrează în
libertatea de exprimare iar răspunderea
pentru conținutul materialelor revine, în
exclusivitate, semnatarilor.
Responsabil de număr:
Ioan Mugurel Sasu
Tehnoredactare:
Dorin Stehniov
Tipar:
Tipolidana
Mulțumim SC TIPO-LIDANA pentru sponsorizarea de care am beneficiat la apariția numărului curent dar și la a celor anterioare.
Surâsul Bucovinei
1
D`A L E F E S T I V A L U L U I
Acum, când anul 2013 se apropie de „sosire”, adică mai are puţin si trece de linia orizontului, dincolo de care se află rezolvarea tuturor problemelor şi îndeplinirea tuturor promisiunilor, nu putem lăsa sub vălul nedoritelor uitări festivalul care a avut norocul să se întâmple la vremea echinocţiului de toamnă, adică 20 – 22 septembrie. Atunci când astrul zilei trecea din emisfera nordică a sferei cereşti în cea sudică, pe planeta noastră, încă o mai avem, deja erau depuse ca ofrandă rezultatele jurizării jertfitelor creaţii literare pe altarul concursului internaţional de literatură satirico – umoristică „UMOR FĂRĂ FRONTIERE ÎN ŢARA DE SUS”. Comuna bucovineană Vama, veche şi atestată documentar încă de pe vremea în care acolo unde se află azi mari şi importante metropole păşteau bizonii, a îmbătrânit fără a pierde interesul pentru umor, aceasta a fost a doua ediţie, şi dacă natura nu pune în practică previziunile apocaliptice pe care le emit diverse somităţi, anul viitor va fi şi el prevăzut cu momente similare. Tragem nădejde în tăcere, că dacă aude cine nu trebuie se pune impozit şi pe speranţă. Tot în mare taină credem că Primăria comunei Vama, Asociaţia de Turism „Bucovina” şi sponsorii să nu ne depărteze de la inimile lor şi să nu ne lipsească de muzica divină a foşnetului bancnotelor, că fără ochiul ştim noi cui nu e greu dar nu se poate.
Juriul compus din Mihai Batog – Bujeniţă (preşedinte), Eugen Deutsch şi Gheorghe Bălăceanu a analizat materialele primite pentru concursul de poezie şi epigramă cu tema „Ironii de toamnă” şi a făcut următoarea notare şi musai ierarhizare:
Secţiunea epigramă, 27 participanţi, locul 1 Nicolae Bunduri (7,64), locul 2 Ion Moraru (7,473), locul 3 Florina Dinescu (7,33). Mentiuni, Grigore Chitul (7,3), Ioan Diviza (7,167), Lică Pavel (7,08).
Secţiunea poezie, 18 participanţi, locul 1 Petru Brumă (8,333), locul 2 Florian Abel (7,5), locul 3 Grigore Chitul (7,417).
Menţiuni, Ananie Gagniuc (7,375), Florin Rotaru (7,33), Petru Gârda (7,33).
Juriul a propus să se acorde o diplomă specială unui participant care s-a prezentat cu haiku, totul a fost realizat cu acribie. Cenaclul „Nectarie” nu glumeşte când este vorba de disciplină şi umor, pe rând sau simultan.
Cu „Festivalul hribului”, care a avut loc in aceleaşi zile, s-a produs, din întâmplare dar din timp şi riguros planificată, o împletire a activităţilor şi a fost bine. Mai bine era dacă ziariştii prezenţi la manifestare observau şi partea literară nu doar arta culinară. Conţinutul castroanelor cu preparate din bureţi au fost prezentate în presă cu o meticulozitate demnă de admirat, poate cu un pic de efort ar fi încăput în pagini şi câte ceva despre ceea ce se gustă altfel decât ingerând.
Festivalul Internaţional „Umor Fără Frontiere în Ţara de Sus”, în primele sale două ediţii, a beneficiat de participare care a onorat organizatorii, nu dăm nume, ei se ştiu, ne vom strădui să merităm şi pe mai departe asemenea prezenţă. Iubiţi-ne şi vă vom iubi.
Ioan Mugurel Sasu
Surâsul Bucovinei
2
Preşedintele juriului prezintă premiaţii:
Omul BUN cu ţepii DURI reloaded
Eu, optimistul Cuprins de marile nevoi
Şi-un trai precar, de n-am cuvinte,
Mă-ndrept spre viaţa de apoi...
C-aşa sunt eu... merg înainte!
Avarul O viaţă-ntreagă Nea Cutare
A fost avar şi nesătul,
Şi-acum, în groapă, i se pare
Că nu ar fi murit destul.
Unui primar A furat în mod concret
Pentru vilă şi piscină:
Jumătate din Buget...
Jumătate din rutină.
Câinii latră... Colindă prin întreaga ţară,
Ca magii îndrumaţi de stea,
O caravană literară...
Şi latră criticii la ea.
Brâncușiana Trăim în „opera” puterii,
Vedem şi „autori” de rând,
Avem şi-o „MASĂ A TĂCERII”
...dar până când?!
Români așezați În ţara plină de orgolii,
Tot omul este aşezat:
La Parlament în trei fotolii
Iar la spital... doar doi în pat!
Candidatul turmentat Şansele îmi sunt frumoase
Căci am stat pe la cabine;
Însă după cum miroase...
Cred că m-am „votat” pe mine!
Metodă anticriză Metoda sigură la greu,
V-o spun în câteva cuvinte:
Să ne rugăm la Dumnezeu...
Şi Dumnezeu la Preşedinte!
Accesorii politice În Parlament urcând uşor
Spre bunăstare absolută,
Minciuna e un ascensor...
Imunitatea paraşută!
De la Ghiol, la Herculane Sub Hercule bronzat şi gol,
Rosti un prichindel hazliu:
Tăticule, pe nenea-l ştiu…
A fost cu mama la nămol!
Cu soția, ieri și azi Eu, mâna-i sărutam – ea, calmă
Se alinta, eram doar noi -
Iar azi, cu-acelaşi dos de palmă...
Îmi dă sărutul înapoi.
Soției, de ziua ei În cinstea unei lungi iubiri,
De ziua ta, îţi dau, iubito,
Garoafe, dalii, trandafiri…
Dar cu cartofii am sfeclit-o!
NICOLAE BUNDURI
(Premiul I la epigramă, concursul „VAMA 2013)
Surâsul Bucovinei
3
FALSTAFF DIN OCOLUL CÂMPULUNGULUI
Taina proverbelor
O rudă de departe,
mi-aduc aminte-un unchi,
S-a pomenit odată cu apă la genunchi;
După o scurtă vreme, fără s-o fi tratat,
De-această maladie se trezi vindecat.
Dar n-a fost numai asta,
că într-o bună zi,
A constatat că-n locul acelei maladii
O alta mai perversă l-a doborât la pat:
S-a pomenit uncheșul cu pietre la ficat.
A încercat într-una diverse tratamente,
Dar pietrele rămas-au
mereu indiferente
Și neavând ce face le-a cărat an de an
Până la bătrânețe, înfipte în organ.
Deci, adevăr grăiește
proverbul cel bătrân:
Că… apa mereu trece,
dar pietrele rămân.
Întâmpinare
Te-ntâmpin minunată toamnă, Că vii mereu, strict anual Purtând mantia ta de doamnă Înspre multicolorul bal. Și exprimându-mi bucuria De a te fi-ntâlnit din nou, Te văd etalând bogăția Pe al naturii vast tablou. Și-aș năvăli ca altădată Spre tulburel și spre pastramă, Când nările mi se desfată Cu-arome sfinte dinspre cramă. Dar sunt curtat de-o hepatită, Mai am și o gastrită nouă Și-o pensie cam nesimțită. Abia o simt o zi sau două.
Rondelul crâșmelor ascunse Regret, dar nu pot spune unde, Prin Câmpulung Moldovenesc, Petrec când soarele se-ascunde Cu vin pietros, mănăstiresc. Golesc mereu cupe rotunde Și vinului mă spovedesc, Regret, dar nu pot spune unde, Prin Câmpulung Moldovenesc. Dar veșnic nu mă pot ascunde, După răsfățuri petrecute Ființa mea-n casă pătrunde Și-atunci nevasta-mi spune: Du-te! Regret, dar nu pot spune unde.
CONSTANTIN TIRON (Menţiune la poezie, Vama sept 2013)
Surâsul Bucovinei
4
GRIGORE, CHITUL EPIGRAMELOR DE TOP
Pastel de toamnă Se lasă, ca plăcinta, pe măgură o ceaţă, În timp ce intră-n satul din vale, deşirat, Precum susţinătorii ce vin c-un candidat, O turmă de mioare cu un măgar în faţă… Ciobanul, mai la urmă, cu mersul crăcănat, Ascultă-n căşti, flegmatic, o horă săltăreaţă, Privind cu jind cum trece pe-alături o fâşneaţă, Iar în chimir îi sună mobilul, repetat… Coboară-ncet cortegiul, păşind în mod solemn Pe drumul dintre munţii acoperiţi de cioate, Iar baciul, mut în faţa pădurii defrişate, Deodată parcă simte prin vine un îndemn Să cânte iar o doină, dar azi nu se mai poate, Căci nici să-ţi faci un fluier,
nu mai găseşti vreun lemn…
Perioada migrărilor În vremea asta de migrări perene Vezi prin partide câte-un îngâmfat Ce,-ajuns sus-pus, se umflă-atât în pene, Că nu te miri când afli c-a… zburat!
Unui viticultor prevăzător Cum se anunţă o recoltă mare Şi n-are spaţiu de depozitare, Coboară tot mai des în beci cu ţoiul, Ca să golească-n timp util… butoiul!
Unui pictor peisagist În toamna asta, tot ce-o să producă Se va baza, stilistic, pe-al său crez Inconfundabil, tare ca o nucă… (Păcat că n-o să aibă niciun… miez!).
Unui poet prezent la o emisiune TV Privind pe sticlă chipul său august,
Îl văd aievea-n parc, având un bust,
Iar dintr-un pom, deasupra lui, exact,
Un corb găinăţându-l... Ce impact!
Şcoala politică de vară pe litoral La şcoala de partid, în plin sezon,
Se strâng simpatizanţii, ca turişti,
Şi iau poziţii la simpozion:
La stânga fripţi, la dreapta... fripturişti!
Unui scriitor căruia confraţii i-au promis că-l vor îngropa
Deşi s-a consolat antum
Că ei vor fi cu îngropatul,
E îngrozit că de pe-acum
Au început deja… săpatul!
GRIGORE CHITUL
(Premul III la poezie şi Menţiunea I la epigramă la concursul „VAMA 2013”)
Exilul meu
Nu ştiu pentru ce fapte şi care împărat
La Pontus Euxinus cândva l-au exilat
Pe marele Ovidiu, dar ştiu ce mult mă miră
Că, prin cuvântul aprig ce i-a ieşit din liră,
Și-a supărat aleşii, superiorii, ţara,
Dar orişicât de mare a ticluit ocara,
Nu au recurs la ocnă, sau la asasinat,
Ci, pe un ţărm de mare frumos, l-au exilat.
E drept că-i dureros să fii gonit aşa,
Trăind în veci departe de ţărişoara ta,
Dar când gândesc la mine, că şi eu scuip de
zor
Pe cei ce ne conduc, şi lichelismul lor,
Dar nimeni nu m-aude, oricât de mult aş vrea,
Mă simt un exilat în libertatea mea.
FLORIAN ABEL (Premiul II la poezie)
Surâsul Bucovinei
5
Concursul „VAMA 2013” – „Ironii de toamnă”
Rapsodia marelui trofeu
Orice asemănare cu Ediția « VAMA 2012 » este
bine chitită
După-o vară și un an, câtă frunză-a ramului,
Toamna strânge pe tăpșan VIP-urile neamului.
Nu s-arate, cui or vrea, bicepșii și tresele,
Ci, I am sorry, altceva - pixurile vesele.
Chiar din Vamă le preia domnul Niciocarie,
Asistat de Ceamaicea de la Club Nectarie,
Care încă de cu zi dă citire planului –
Să se știe cum va fi alba noapte-a Clanului.
Primii vor intra în joc așii epigramelor,
Cei cu ace de cojoc – nașii panaramelor.
Apoi alţii, rând pe rând, maiștri ai șicanelor
Vor rula pe iarbă, dând palpitații fanelor.
Corbi din București și Iași vor păzi potecile
De intruși și de ultrași care stau cu zecile,
Pitulați prin lăstăriș și-și ascut condeiele,
Așteptând ca pe furiș să le ia trofeiele.
Ve Vajoga de Copou, bardul competiției,
Va slăvi la cuib din nou Ouăle Letiției.
Iar Ve Larco-n pas de deux, prințul madrigalului,
Va dănțălui cu -o Cătălină-a balului.
Ștefan Vodă, de pe murg, întărindu-și coardele,
Va striga, dacă-n amurg năvăli-vor hoardele
De tătari, sau de țânțari – cu-al lui glas să-i
sparie,
Prevenind printre tufari starea de avarie.
Un Cimpoi din Chișinău, pe sub poala dealului,
O cântare de ăilău va-nchina pocalului.
Printre halbe, analog, dar la botul calului,
Îi vor face lui Batog solii litoralului.
Numai eu, un rătăcit fiu al Dinogeției,
Voi căta împătimit grația Lucreției...
Repetând la nesfârșit: Pe întreaga arie
Ea-i Trofeul de râvnit. Ia aminte, Darie!
PETRU BRUMĂ
(Premiul I la poezie)
Românii şi ofrandele toamnei Ne-aduce toamna vrute şi nevrute
Dar şi o compensare pentru noi:
Din lungul şir al zilelor pierdute,
Ne dă acum... o oră înapoi!
Când vine toamna? Când soarele îşi schimbă unghiul,
Când nopţile devin obeze,
Și-atunci când tusea şi cu junghiul
Încep ca să... coabiteze!
Autumnală La o mică adiere,
Frunza ruginită piere...
Noi sperăm c-o să dispară
Și din brandul pentru ţară!
IOAN MORARU
(Premiul II la epigramă)
Iz de toamnă Varz-am pus, sunt pregătit
Pentru când va fi stihia
Şi deja s-a şi acrit,
Mai ceva decât soţia…
Regret autumnal Când toamna este pe plecare,
Pe şeful meu, un fain băiat,
Îl plâng ştiind că nu mai are
Nici pic de frunză de tăiat…
Unui cunoscut obedient Domnu-acesta ne uimeşte
Cu prezenţa-i scenică
Şi atunci când foloseşte
Limba… igienică!
FLORINA DINESCU
(Premiul III la epigramă)
Surâsul Bucovinei
6
IOAN ABUTNĂRIŢEI
Epopeea Vânătorilor de Munte până la cel
de-al Doilea Război Mondial
România dispune de
trei elemente naturale
de bază - Carpaţii, Du-
nărea şi Marea Neagră
- care-i determină fi-
zionomia. Din întreaga
suprafaţă a teritoriului
românesc, zona mun-
toasă (înălţimile de
peste 800 m) repre-
zintă 26%, dealurile şi
podişurilor 44%, iar
câmpiile 30%. Rezultă
că formele înalte de
relief reprezintă 70%. Dacă în regiunile de câmpie şi
deluroase se pot desfăşura acţiuni militare de
infanterie şi tancuri, în cooperare cu celelalte arme şi
cu forţele teritoriale, în zona muntoasă, singurele
trupe capabile să lupte cu succes sunt cele ale
Vânătorilor de Munte. Preocupări pentru a demonstra
necesitatea creării trupelor V.M. în România au
existat încă din anul 1892, continuate în anul 1893.
Din nefericire, numeroasele proiecte prezentate nu şi-
au găsit materializarea până în anul 1916, anul intrării
României în Primul Rozboi Mondial.
În conformitate cu prevederile Ordinului
Marelui Cartier General nr.294 din 3 noiembrie 1916,
Şcoala Militară de Schiori din Bucureşti a fost
transformată în Corpul V.M.. În referatul de motivare
se arăta că: „Vânătorii de Munte sunt destinaţi, mai cu
seamă, misiunii de recunoaştere, de siguranţă şi
legătură şi sunt chemaţi a funcţiona şi ca unitate
teoretică, în special în trecătorile Carpaţilor care nu
sunt străbătute de drumuri carosabile, pe unde numai
schiorii pot efectua operaţiuni sau se pot opune
incursiunilor adversarilor”.
Datorită pierderii bătăliei Bucureştiului, V.M.
au trebuit să părăsească în grabă cazărmile de la
Cotroceni în ziua de 20 noiembrie 1916. După o lună
de marşuri, în ziua de 21 decembrie 1916, V.M. au
intrat în Târgu Neamţ, unde au fost întâmpinaţi de
întreaga populaţie a oraşului şi din împrejurimi,
defilând în faţa acesteia în opinci sau cu picioarele
înfăşurate în cârpe. Bruma de înzestrare a celor 2000
de oameni ai Corpului V.M. se limita doar la câteva
căruţe rechiziţionate, un număr redus de cai bătrâni
luaţi de la tramvaiele bucureştene, echipamentul
individual şi 36 de carabine. Astăzi, când trupele de
V.M. au cele mai avansate tehnici în dotare, această
înzestrare şi acest marş ni se par lucruri de
neînchipuit. Totuşi, ele fac parte din tragismul acelor
vremuri deosebit de grele pentru existenţa neamului
românesc.
La 27 decembrie 1916, tot prin ordinul
Marelui Cartier General, Corpul V.M. se transformă
în Batalionul de V.M. organizat pe 8 companii,
totalizând 4.000 luptători. În perioada ianuarie-iunie
1917, ca întreaga armată română, V.M. trec la o etapă
de reorganizare, înzestrare şi instruire specifică. După
un marş de 170 km, Batalionul V.M. a ajuns în zona
de operaţii la Târgu Ocna. Prima confrutare de
amploare a V.M. români cu adversarul s-a produs în
noaptea de 29/30 iulie 1917 pe Muntele Cireşoaia,
soldându-se cu cucerirea acestei importante înălţimi şi
capturarea a peste 400 de prizonieri, operaţie ce a
constituit şi începutul declinului armatei germane pe
frontul din Moldova. În perioada 30 august-19
septembrie 1017, V.M. au plătit cu viaţa şi sângele a
încă 200 de eroi eliberarea înălţimilor Cireşoaia,
Coşna, Cuprianu, Măgura, Vrânceanu şi a localităţii
Târgu Ocna. Amintim în mod special că la Cireşoaia
şi-a dat viaţa pentru neamul românesc eroul
Bucovinei, cărturarul Ion Grămadă, patriot
bucovionean din Zahareştii Sucevei. După lupte grele
şi neîntrerupte la porţile Moldovei, Batalionul de
V.M. a fost scos din dispozitiv şi deplasat în cazarma
din Târgu Neamţ, pentru refacere. În ziua de 2
noiembrie 1917, în baza ordinului de zi nr. 43, regele
Ferdinad a ordonat transformarea batalionului în
Regiment de V.M. numindu-l pe prinţul Carol în
onoranta funcţie de comandant. În perioada
următoare, Regimentul de V.M. redevine Batalionul
de V.M., şi după realităţile politice prin care trecea
ţara, a fost deplasat în Transilvania, iar la începutul
anului 1919, la Bucureşti. După Marea Unire, V.M.
au participat la mai multe acţiuni de luptă. La
terminarea războiului, V.M. au fost stabiliţi în
Braşov, unde a început activitatea de instruire. În
acelaşi timp, la 13 iulie 1918, în localitatea italiană
Punte di Brenta, a luat fiinţă Batalionul 1 Alpin
Român, constituit din soldaţi şi ofiţeri bucovineni şi
ardeleni, luaţi prizonieri de către armata italiană şi
care, până atunci, serviseră în armata austro-ungară.
În ziua de 10 martie 1919, acest batalion a fost
transferat la Sibiu, iar ulterior a fost dizlocat în Zalău,
unde a primit denumirea de Batalionul 17 Vânători de
Munte, unitate care purta numele de „Dragoş Vodă”
şi din care am făcut şi eu parte în perioada 1996-
2000.
În perioada interbelică, pe linia întăririi
componentelor militare naţionale, s-au înscris şi
măsurile pentru sporirea numărului de unităţi şi mari
unităţi de V.M. şi dizlocarea lor judicioasă pe întreg
lanţul Munţilor Carpaţi. Astfel că, în preajma celui
de-Al Doilea Război Mondial, V.M. români
dispuneau de un comandament de Corp de Armată, 4
Brigăzi de V.M. şi 9 Comandamente de grupuri,
însumând 24 de batalioane de V.M., 8 divizioane de
tunuri, 3 divizioane de obuziere, 5 batalioane de
pionieri, un batalion de transmisiuni, în cadrul
acestora activând 1.669 de ofiţeri, 2.604 de subofiţeri
şi 61.560 de soldaţi. Ca înzestrare, au intrat în război
Surâsul Bucovinei
7
cu 28.889 de cai, 4433 de căruţe, 792 de puşti
mitraliere, 264 mitraliere, 192 de aruncătoare şi 220
de tunuri şi obuziere, dotare care la acea vreme
reprezenta o forţă comparabilă cu ţările cu tradiţie în
existenţa trupelor de V.M..
În ce priveşte participarea V.M. la Al Doilea
Război Mondial, în ziua de 21 iunie 1941,
Comandantul Armatei a 11-a Germane a sosit la
punctul de comandă al Corpului V.M. de la Gura
Humorului, unde, verbal, a dat următorul ordin de
luptă: „Mâine, 22 iunie, ora 03:15, începe atacul
contra ruşilor din Finlanda şi până la Marea Neagră”.
Perioada 22 iunie-16 iulie 1941 cunoaşte trei
etape de acţiune ale Corpului V.M.: de apărare, între
22 iunie-2 iulie; de ofensivă, pentru eliberarea
Bucovinei de Nord în perioada 3-7 iulie; de curăţire a
Basarabiei de Nord de trupele sovietice şi realizarea
dispozitivului pentru forţarea Nistrului, în perioada 8-
16 iulie. Prima misiune a Corpului de V.M. a fost în
Nordul Moldovei pentru interzicerea pătrunderii
forţelor sovietice pe direcţiile Storojineţ - Valea
Sucevei şi Storojineţ - Gura Humorului. A doua
misiune în operaţia de apărare a fost asigurarea
concentrării forţelor germane şi române pentru
trecerea la ofensivă.
Aşadar, acţiunile militare pentru dezrobirea
celor două provoincii româneşti au căpătat caracterul
unei operaţii ofensive în toată regula, care a probat
capacitatea trupelor de V.M. de a desfăşura o astfel de
acţiune în condiţiile războiului modern.
Col.(r) Ioan ABUTNĂRIŢEI
PARASCHIVA ABUTNĂRIŢEI
Unei blonde care n-a venit
Iubita mea cu blonde plete
De n-ai să vii în astă seară
Ţi-oi scrie ode şi sonete
Şi te-oi schimba, cu o vioară.
Şi mă voi tângui pe strune
Că nu ţi-am scris mai pe-ndelete
Voi face Vama să răsune,
Iubita mea, cu blonde plete.
De n-ai să vii nici mâine seară
Te voi închide în regrete,
Voi rupe o coardă de vioară
Voi lăsa lira să se-mbete
Iubita mea cu blonde plete.
Găsită, dar pierdută
În baru-n care noi ne-am întâlnit
Probabil, dintr-o simplă întâmplare,
A fost secunda-n care am gândit
„Aceasta-i jumătatea mea de soare!”
Ce caută aici? m-am întrebat,
Căci chipul tău vibra din altă ramă
Ce rătăcire te-o fi deturnat?
Nimic din ce-i profund, de bună-seamă.
Am revenit şi atunci te-am regăsit
În nori de fum şi clinchet de pahare
Am suferit adânc şi mi-am dorit
Să te fi întâlnit în altă zare
Nu într-un bar, din simplă întâmplare.
Surâsul Bucovinei
8
PAUL BRAȘCANU
Cartea născută
din amintirile copilăriei
Pot mărturisi acum că mi-a plăcut să „scriu” de
mic copil. Mâzgăleam hârtii, garduri şi pereţii casei de
multe ori, scriind poveşti pe care nu le putea citi
nimeni. Când am învăţat primele litere, mergeam cu
tata la gară, el lucra la Districtul Linii CFR din Vama,
iar eu îmi găseam de treabă pe afară - după ce-i luam
nişte cretă albă de prin sertare. Desenam pe trotuar
locomotive, poduri ori maşini şi mai scriam cu creta
pe vagoanele de marfă trase pe linia de garaj. Cu
scrisul am dat-o în bară însă destul de repede…
Odată, absorbit de arta de a scrie cuvântul
PAUL pe un vagon, având ordinea literelor un pic….
schimbată, m-am trezit cu o palmă după ceafă şi l-am
auzit pe tata spunând: ,, Dragul tatii…MAMA şi TATA
nu ştii să scrii, dar p .. a, ştii la perfecţie!”
Asta m-a readus cu picioarele pe pământ şi m-a
învăţat mai întâi că trebuie să fiu atent pe viitor la ce,
unde şi când scriu şi mai apoi - că ar fi mai puţin
dureros, dacă aş citi mai multe … din opera altora.
Poate şi de aceea, făceam vara excursii cu
Petrică Radu (prietenul meu cel mai bun), pe la
Fabrica de Mucava Molid cu intenţia de a îmbina în
mod plăcut activitatea de relaxare cu o bună
documentare oferită de depozitul acestei unităţi, mai
pe înţelesul tuturor: la o căutare atentă prin hala de
depozitare a maculaturii găseai multe cărţi şi albume
interesante, ziare şi reviste ori rebuturi de la fabricile
de ţigarete. Ce putea fi mai incitant pe vremea aceea
decât să stai pitit printr-o livadă, cocoţat pe un vraf de
cărţi şi să pufăi dintr-o ţigară de jumătate de metru
răsfoind reviste deocheate - nu Cutezătorii ori
Scânteia tineretului?
Într-una din aceste escapade juvenile am găsit
câteva file dintr-o carte fără coperţi, care m-au
impresionat profund - pe care le voi reda în
continuare, căci mi-au marcat într-un fel destinul, m-
au făcut să îmi pun întrebări şi ceva mai târziu, m-au
determinat să scriu şi eu la rândul meu o carte în
amintirea acelor eroi fără nume:
,,Mă aflu în oraşul Sighetul-Marmaţiei, unde
trebuie să aştept ordinul cu detaşarea mea la o altă
unitate, pe frontul din Bucovina. Aştept în oraşul
acesta pitit sub poalele munţilor, să plec iarăşi în
vârtejul morţii. Deocamdată sunt repartizat, până la
primirea ordinului, la gara Sighet, la Biroul
transporturilor de răniţi, aflat sub comanda
colonelului-medic Maniu.
Chiar astăzi ne-a fost semnalat un astfel de
transport. Atât în valea Ţibăului, pe muntele Tătarca,
la Divizia 40, cât şi la unităţile Danilă Papp şi Rus, de
mai multe zile se dau lupte grele. Mugetul surd al
tunurilor pătrunde până aici, ca şi cum pământul
strivit ar geme din măruntaie. Ne pregătim pentru
primirea răniţilor. Trenul, compus din vagoane de
marfă, soseşte gâfâind. Nici nu opreşte bine şi,
dinăuntrul vagoanelor plumbuite încep înfiorător,
ţipetele răniţilor. Unii, cu pumnii încleştaţi, lovesc din
greu uşile închise şi ferecate; alţii ţipă îngroziţi după
ajutor.
Urlete, horcăituri groaznice străbat prin
gratiile ferestrelor. Sanitarii cu tărgi stau şi ei uluiţi
înaintea acestui iad de glasuri. În aerul curat, cald şi
senin, se aude uruit de aeroplane duşmane.
Deschidem larg uşile vagoanelor. Cei uşor răniţi
coboară singuri. Înlăuntru o privelişte înfiorătoare:
pe duşumeaua murdară, pe o mână de paie
însângerate, zac răniţii grav, schilozii. Unii în
nesimţire, cu ochii holbaţi, cu faţa albă ca varul. Alţii
ţipă prinşi de spaimă, gem şi strigă: „Mamă dragă!"...
Ajutor!.... Zilele mele... Copiii mei... Dragii mei...
Mor!...
Se aud şi cuvinte bolborosite în limba
rusească, neînţeleasă de noi. Tortură de nespus.
Răniţi grav, unii cu oasele frânte, schilozi, cu
abdomenul sfârticat, cu membrele sfâşiate, alţii fără
falcă, loviţi de gloanţe şi schije de obuze, trântiţi ca
vitele în abator pe duşumeaua vagoanelor, zguduiţi de
Surâsul Bucovinei
9
roţile de fier pe un parcurs de 80 kilometri... Supliciu
grozav!
În unele vagoane chirciţi în spasmul morţii, cu
pumnii încleştaţi în ultima încordare, stau nemişcaţi
cei care şi-au dat duhul - fără un muc de lumânare la
căpătâi, fără un pic de mângâiere. Între ai noştri,
prizonierii ruşi, răniţi şi ei, unii speriaţi, alţii
resemnaţi, zac nemişcaţi, cu spaima morţii în suflet.
Pe duşumea pansamente însângerate, bălţi de sânge
scurs din belşug, cârpe sfâşiate, miros penetrant de
sânge închegat şi de răni purulente.
E „Sfânta Măria", zi de mare sărbătoare. Din
oraşul înfundat în verdeaţă, străbate dangătul de
clopot al bisericii române-unite, chemând la
rugăciune în drumul lung către spital.
Morţii tac, ei nu mai cer nimic...
Descărcăm grăbiţi sarcina însângerată a va-
goanelor... răniţii la dreapta... morţii la stânga... şi-
apoi convoiul pleacă spre oraş. Vaietul se pierde în
drumul lung către spital.
Morţii tac, ei nu mai cer nimic...
Din înfundătura munţilor Prislopului, ca din
afunzimile pământului, străbate mugetul surd al
tunurilor. Moartea îşi joacă dansul nebun pe
creştetele munţilor şi prin înfundătura văilor... Alte
transporturi, alte cazne, alte mame care îşi vor scurge
ochii, alţi copii orfani, rămaşi pe drumuri...
După amiază sunt chemat urgent la
Comenduire, unde m-i se dă ordinul de detaşare la
Iacobeni, în Bucovina şi unde trebuie să mă prezint la
Divizia 11 Cavalerie. Plec grăbit spre Borşa, cu ochii
aţintiţi în zarea care se pierde peste creştetele
munţilor înalţi. Intrăm grăbiţi în Borşa, înfiptă în
pragul muntelui. Aici vom lua alt tren, cu linie
îngustă.
Plecăm apoi cu trenul Deacauville prin valea
îngustă a Borşei. Din marginea şoselei, fete -
românce şi evreice, ne fac semne de adio. Urcăm tot
mai sus prin serpentine înfricoşătoare, pe creasta
muntelui Prislop. Locomotiva gâfâie, se aprinde, se
încordează pe urcuşul şerpuitor, trosneşte din lanţuri.
Noaptea ne prinde în vârful Prislopului, iar dis de
dimineaţă coborâm în goană nebună, spre Cârlibaba.
Huruitul roţilor se amestecă cu bubuituri surde, care
se înteţesc cu cât ne adâncim mai mult în vale. Suntem
în Bucovina, în zona de război. De după o cotitură
pitulată în valea Bistriţei Aurii, ne sare în ochi
Cârlibaba.
Sus pe coama dealurilor bubuituri surde...
pâlnii negre de fum şi pământ ţâşnesc în aer...
Trosnesc încheieturile munţilor în bătaia obuzelor. Pe
coastele stârpite de păduri văd unităţi grăbite cum se
strecoară şi se pierd în pâlniile de fum şi praf, după
creasta muntelui.
Jos, în vale, barăci improvizate, lipite de
stâncile ce ies în drum. Soldaţi striviţi de greutatea
raniţei, cu ochii pierduţi în zarea întristată aşteaptă,
resemnaţi, clipa plecării şi-a morţii. Plesnituri de bice
şi înjurături îndeamnă caii oropsiţi, fără de vlagă,
prinşi la greutatea tunului şi a carelor de muniţie... În
ţarcuri vite posomorâte, istovite de foame şi de sete îşi
aşteaptă şi ele clipa supremă a jertfei, a morţii, a
mângâierii.
………
Primesc, în sfârşit, în 11 ianuarie, ordinul cu
concediul de două săptămâni. Mâine plec. Opt luni au
trecut de când nu am mai fost acasă. Câte evenimente
s-au întâmplat de-atunci! Câte tragedii! Mâine seară
pe vremea asta voi fi în drum spre Rodna-Veche.
Predau serviciul colegului Csajkas, iar eu mă
pregătesc de drum. După amiază îmi iau rămas bun
de la camarazi şi plec cu Orgonaşiu prin zăpadă, în
jos, spre vale. În capul serpentinei întâlnesc pe
Dlauchy şi pe fänricul Bezuk, care se întorc cu
schiorii din recunoaştere. Sunt într-o stare
deplorabilă, bolnavi, rupţi de oboseală şi de foame.
Ne îmbrăţişăm, luându-ne rămas bun. Eu o iau pe
cărăruie. La mijlocul serpentinei îmi iau rămas bun de
la sergentul meu credincios, bătrânul Schmidt. Îmi las
camarazii. Oare pe câţi îi voi mai revedea? Casa
părintească e dărâmată. Sufletul mi-e greu.
În vale mă aşteaptă prietenul Şpielmann. Sania
e pregătită de plecare. Mă înfăşor în pături groase de
lână şi plec spre Rodna, în noaptea care se coboară
grea din munţi.
Trec prin Cârlibaba. Cimitirul e plin cu cruci
cari îmi străpung inima. Stânca Fluturica, gata să ne
taie drumul, vitele, caii flămânzi ceri stau în parcuri,
îmi întristează inima. Bubuitul tunului, ţăcănitul
mitralierei mă însoţeşte departe şi-mi apasă creierul.
Surâsul Bucovinei
10
Trecem podul peste Bistriţa şi-o luăm la
stânga, pe serpentina Rotundei. E beznă grea, numai
albul veşmântului de zăpadă ne mai luminează calea.
Abia încălecăm pe serpentină şi iată ne apar în
faţă prizonierii ruşi, cari sunt opriţi aici pentru
îngrijirea drumului. Transfiguraţi de frig, de foame,
de mizerie, în haine sfârtecate, cu picioarele
înfăşurate în zdrenţe şi în paie, fug după sanie
implorându-ne mâncare.
Tabloul e îngrozitor! Le arunc ţigări şi ţiga-
rete, aproape toate câte le am la mine. Văd la lumina
focurilor din marginea de drum, cum aleargă în jurul
săniei şi cum se zbat după prada căzută pe pământul
îngheţat. Pe partea cealaltă a serpentinei, la coborâş,
dau de prizonieri italieni, mulţi în haine de vară, stând
închirciţi de ger, prin barăci improvizate din scânduri.
Mor cu grămada nenorociţii, sunt veniţi de prin ţări
calde aici, în gerul năprasnic. Unii şed ghemuiţi în
jurul focului, privind cu ochii buimăciţi, parcă ar fi
osândiţi la moarte. Nenorocirea, foamea, moartea lor
mă îngrozeşte. Uit suferinţa mea, eu am cel puţin
căldură şi mâncare şi sunt relativ liber, faţă de robia
lor. Mă înfig adânc în pături şi în paie. Sania zboară
cu mine. Las în urmă nenorocirea cea mare a miilor
de sclavi.
E ger groaznic. Caii obosiţi de lungul drumului
abia se mai târăsc. Noaptea târziu ajungem la Rodna.
Trupurile cailor extenuaţi aburesc. Vizitiul se plânge:
- Nu am ce să le mai dau de mâncare. Săr-
manele dobitoace mor de foame, nici eu nu pot mânca
de mila lor, îmi zice husarul.
Mă urc în trenul încălzit. Dar nici căldura
înăbuşitoare a vagonului nu-mi poate dezmorţi
sufletul. Plâng nenorocirea bieţilor prizonieri şi
dobitoace, nevinovaţi, biciuiţi pe drumuri îngheţate...
………
Ruşii s-au retras spre gara Molid. Noi ne
îngropăm morţii. La compania a şaptea adunăm
şaisprezece morţi şi douăzeci de răniţi, fapt care arată
grozăvia luptei. Ruşii nemaiputând rezista, se retrag
în noaptea următoare. Noi înaintăm pe Runcul Focşii,
unde ne trântim în marginea pădurii. Aici cade
plutonierul Csanki şi sergentul Dumitru Gal. Sunt
îngropaţi în grabă, în marginea potecii. Dimineaţa
privim retragerea unităţilor ruseşti. Le vedem în
coloane pe şoseaua naţională spre Frasin. Înaintea
noastră, în dosul gării Molid rotocoale negre de fum
se ridică în aer. Sunt podurile şi casele aprinse de
ruşii care fug. Gara Molid arde, împreună cu fabrica
de hârtie din apropierea ei. Prizonierii ruşi şi
populaţia civilă ne spun că ruşii sunt siliţi să se
retragă din lipsă de muniţii. Regimentul coboară în
valea Doabrii, ocupând apoi coama deluşorului din
faţa noastră, numit Poiana Miculi. Noi am rămas pe
Runcul Focşii. Noaptea este luminată de vâlvătaia
caselor aprinse în dosul gării Molid. Dimineaţa, după
ce se ridică negura, vedem clar linia nouă rusească în
faţa Frasinului şi podul Moldovei. La dreapta, ea
trece pe dealul Topliţa, în faţa Sălătrucului.
Pe şoseaua dinspre Frasin se văd căruţe cu
muniţie şi unităţi venind spre front.
Dimineaţa coborâm şi noi în valea Doabrii.
Câţiva locuitori ne privesc îngroziţi. Ne ridicăm
corturile lângă râul Doabra, în marginea dealului,
unde suntem apăraţi de focul artileriei. Companiile
sunt în linie. Sârma telefonului se întindă repede către
companii. …
Este 1 Noiembrie – Luminaţia, ziua reculegerii
şi-a împăcării sufletelor tulburate. Seara aprindem
lumânări pe mormintele morţilor noştri. E o seară
lină, de sfârşit de toamnă. Flacăra galbenă şi
tremurândă a lumânărilor îmbracă într-o lumină
stranie mormintele şi crucile din cimitir. Umbre negre
se mişcă în preajma noastră. Parcă sunt sufletele
camarazilor din groapă. Dinspre deal ne pătrunde
suflul rece al pădurii de brad. Pământul galben, scor-
monit, lumina tremurândă, sfârâiala şi mirosul greu
de stearină, dau o înfăţişare stranie acestei ceremonii
triste. Stăm cu capul descoperit şi fără cuvânt în faţa
mormintelor. Ochii privesc aiuriţi semnele dureroase
ale vieţilor dispărute. Pe crucile de lemn de brad se
descifrează încă numele celor ce zac în groapă: aici e
plutonierul Csanki, acolo caporalul Dumitru Gal din
prima patrulă care a coborât în vale, la dreapta Anton
Szabo, husarul sfârticat de obuz, soldatul Franţ Biro,
abia de douăzeci de ani, a cărui inimă a fost
străpunsă de glontele fierbinte, Mihail Kasnyik din
compania a 5-a, lovit în plin de obuz şi rupt în
bucăţele însângerate .... şi alţii... mulţi... plutonul
morţii, în şir nesfârşit de dureros.... Rămânem mult
timp fără cuvânt....
Surâsul Bucovinei
11
Lumânările se sting încet, una după alta, aşa
cum s-au stins şi cei din pământ. Se lasă încet întune-
ricul peste morminte. Din marginea pădurii străbate
până la noi un suflu rece. E frig. Ne lipim mai strâns
de corp tunica îmblănită. Lacrimi fierbinţi ne scaldă
faţa galbenă ca lutul. Ochii obosiţi îşi picură durerea.
Ultima lumânare se mai luptă cu zăbranicul negru al
nopţii, mucul negru abia mai palpită şi sfârâie în
fierbinţeala cerii, îşi dă şi el sfârşitul. E întuneric
beznă. Pornim dintre morminte, tăcuţi şi cu capul
plecat. Pasul şi sufletul ni-e greu de durerea îndurată.
Ruşii au văzut actul pios al amintirii, au văzut
luminarea cimitirului, dar nu ne-au tulburat pietatea.
Moartea, suflul nimicirii, care deopotrivă îşi flutură
aripile negre deasupra fronturilor, le-a oprit mâna pe
trăgaci. Nici un zgomot, nicio împuşcătură nu se aude.
Totul e liniştit şi mut. Numai sufletul ni-e rănit şi sân-
gele ne zvâcneşte în tâmple.
De ce atâta suferinţă şi atâta jertfă? Ne aşezăm
tăcuţi la masă. Amintirile şi durerea ne sfâşie sufletul.
Suntem cu gândul acasă. În spate mii de suferinţe...
cămine deşertate şi cotropite... mame, soţi, copii
flămânzi, mirese rămase fără nuntă. În faţă linii cu
sârmă ghimpată şi dincolo de ele o altă viaţă, necu-
noscută nouă şi care ne umple de groază.
Aveam să aflu abia după 20 de ani, că rândurile
acelea au fost scrise de medicul-locotenent Dominic
Stanca din Cluj-Napoca şi cartea se numea „Între două
fronturi, 1914-1918”…
Războiul cel Mare a impus să fie construite
linii ferate pe rute ce păreau imposibil de atacat până
atunci: de la Vatra Dornei la Prundu Bârgăului se
realizează singura linie cu tracţiune benzino-electrică
care a existat la noi în ţară - peste Măgura Calului prin
Pasul Tihuţa; prin Pasul Prislop se construieşte linia
de la Iacobeni până la Borşa, începe construcţia liniei
Ilva Mică - Vatra Dornei, cea care avea să fie
terminată abia după 20 de ani, începe construcţia în
secret a liniei ferate militare de la Vatra-Dornei la
Broşteni; toate făcute în condiţii extreme, prin ger şi
arşiţă sau chiar sub ploaie de gloanţe şi tir de artilerie,
prin munţi stâncoşi şi văi adânci. Din loc în loc, pe
marginea lor au fost îngropaţi prizonieri răpuşi de boli
şi extenuare ori soldaţi ucişi în lupte şi ambuscade.
Păşind astăzi pe fostul lor traseu, muşuroaie
răzleţe iţite prin covorul de iarbă par să îţi spună că
aici îşi dorm somnul de veci învinşi şi învingători, eroi
şi martiri, acum transformaţi în ţărână. Numele lor nu
sunt cunoscute şi crucile din lemn au putrezit de mult;
o parte stingheră a sufletului lor rămânând totuşi
rătăcită printre şinele ruginite ale unei linii spre…
nicăieri. Tocmai asta m-a făcut să scriu cartea ,,Drum
de fier prin praf de pușcă” - ce ascunde în paginile ei
o mică parte din istoria acestui ținut cu oameni
minunați și fapte pe măsură, un capitol de viață
inspirat de amintirile celor de azi spus pentru a fi
mărturie şi pildă celor de mâine - precum şi cuvintele
ilustrului profesor-istoric Nicolae Iorga care bine
spunea „…fiecare loc de pe pământ are o poveste a
lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi
trebuie un gram de iubire ca s-o înţelegi.” … S-au
făcut în acele timpuri prea mari sacrificii pentru a lăsa
praful uitării să se așeze vreodată peste ele…
Astăzi, în afară de câţiva condeieri sau artişti
visători, puţini sunt cei care pot să vadă dincolo de
aparenţe şi pot să mai asculte glasul pământului, al
pădurii, al izvoarelor Bucovinei. Unul din aceşti
oameni simpli îmi pare a fi Mircea Morar – cel care
încă mai ţine aprinsă flacăra cinstirii eroilor neamului
şi Traian Ciocan din Vama, Simproniu şi Chiril Niga
din Frumosu, Irimescu Roman din Candreni, un altul e
- de ce nu - Edgar Hauster din Olanda sau Georg
Hocevar din Austria. Alţii, în schimbul unor
promisiuni otrăvite, îngroapă istoria locurilor şi
viitorul copiilor noştri sub o movilă de gunoi, în vârful
Mestecănişului.
Surâsul Bucovinei
12
OMANIA PETRU
“Oglinda sufletului meu”
La biblioteca comunală de la Căminul
Cultural din Vama, într-o vitrină specială se
află albumul denumit simbolic “Oglinda
sufletului meu”, în memoria CONSTANŢEI
Tâmpescu.
Acest album a fost donat bibliotecii
comunale alături de cele 300 de volume de
către Ana Tâmpescu, mama Constanţei,
trecută şi ea la Cel de Sus. Fiica acesteia a
trăit între anii 1930-1967, fiind pasionată de
literatură şi având creaţii personale, unele
publicate în revista “Contemporanul” (1951-
1952).
Şcoala elementară a urmat-o în satul
său natal, iar cursul superior la Liceul
“Dragoş Vodă” din Câmpulung. Din fragedă
copilărie încă, înzestrată cu o imaginaţie
fecundă şi o fire hipersensibilă s-a lăsat furtă
de mirajul viselor himerice, depărtându-se
prea mult de sfera realităţii cotidiene. A
visat un ideal pentru care a luptat, remarcând
că se simte prea slabă pentru îndeplinirea
dezideratului. A mărturisit: “Ce să fac oare
ca să puteţi înţelege că nu mintea mi-e
bolnavă, ci sufletul rînit profund!”. A citit
foarte mult din literature română, franceză,
rusă. Volumele donate vămenilor denotă
acest lucru. A scris poezie şi proză. Mai
semnificative sunt poeziile “Miracol”,
“Toamna”, ”Ţiganul”, “Un vis frumos”,
“Revenire”, ş.a.
Citez din “Miracol”, poezie apărută în
revista Contemporanul, ultima strofă: “O,
Doamne…/Ce neînchipuit miracol,/Nici că
putea să fie dinadins/Pe cât mă minte al
visului oracol,/Mă arde al pasiunii foc
nestins…”; sau din poezia “Toamna”:
“Astăzi cade lin omătul/Peste lacuri şi
câmpii/Alb şi rece-i acum totul/Iarnă prea
repede vii!”.
Parcurgând fragmentele jurnalului
“Oglinda sufletului meu” întâlnim diferite
însemnări din copilărie şi adolescenţă
străbătute de emoţie adolescentină. Unele
sunt interesante, vorbind despre Denii,
Înviere, Duminica Mare, Crăciunul, sfârşit şi
început de an, alte sărbători religioase,
evenimente la care participa şi le trăia intens.
Uneori se delecta cântând la acordeon.
Muzica, poezia, dansul, visele le
considera ca pe singurele frumuseţi trimise
Surâsul Bucovinei
13
de muze pentru a te face să simţi şi mai mult
spaţiul mărginit al cunoştinţelor omeneşti.
Multe din însemnările sale se referă la viaţa
de elev cu lecţii, teze, colegi, profesori,
serbările şcolare cu multe flori şi premii
pentru cei merituoşi. Face referiri la
literatura din şcoală, cu deosebire la opera
lui Mihai Eminescu cu frecventa recitire a
poeziilor sale care o fascinau, o emoţionau,
trezind admiraţia şi respectul cuvenit.
Din păcate, durerea sufletului i-a
răscolit și dureri fizice. Moare tânără, la doar
37 de ani după o boală fizică şi având un
suflet bolnăvicios, neuitând de rănile
trecutului, nedezlegându-şi enigma propriei
sale vieţi, considerând-o ca o joacă a
adolescenţei, ca o prietenie nereuşită, de fapt
un eşec în dragoste.
Poeziile şi însemnările din album
demonstrează cultură, fineţe şi oarecare
măiestrie literară. Păcat că toţi au uitat-o.
Noroc că mama Ana, la sfârşitul vieţii a
donat cărţile iubitei sale fiice, unica, şi
jurnalul către biblioteca comunală, spre
neiutare. Unele scrieri s-au pierdut odată cu
trecerea timpului. Ar fi de dorit ca ceea ce a
rămas să fie studiat, poate publicat pentru a
nu se risipi gândurile şi scrierile celei care în
scurtul popas al vieţii a fost victima
permanentului zbucium şi a nemulţumitii
sufleteşti, a fost visătoare, melancolică iar
jurnalul trist, cu deziluzii.
Aceste rânduri pot constitui o invitaţie
făcută vămenilor de a păşi pragul bibliotecii
în vederea apropierii lor de carte, de lectură,
aşa cum o făceau cu câteva decenii în urmă.
Prof. Omania Petru
Constanța Tâmpescu
Surâsul Bucovinei
14
HORIA ZILIERU Doină pe calea robilor Doamnă sânii calzi de nuntă sunt taverna şi mormântul şi aprind în trapezuntă roza sfântă crinul sfântul. Roza - floarea mea de geniu într-un verginal mileniu umilinţa îşi descântă lacrimile graiului nasc din crinul raiului.
În beţia vecinic trează iarna formelor visează turle albe de amor cu smeritul vârf prin nori când în iarna nupţială fiica din magdala spală tălpile amantului la poarta neantului. Eu cu părul alizeu mân către ospiciu fluturi la polenul de-nceputuri unde fi-voi răstignit că mi-e craniul locuit de un crin mai ortoman os hiperboreean.
Roza - Doamnă de onoare
bând a morţilor suflare
mi-a secat mireasma ginţii
şi scânteile divine
sună spaţiul suferinţii
prin cenuşile din mine.
Prinţul nopţii crin Amin
sângele mi-a rourat
cu albastrul preacurat
şi-n nirvana am intrat
singur straniu şi strein.
După sânul cel mai mare
astrul plângerii răsare
după sânul cu morminte
astrul pângărit asfinte.
Plâng coroanele de spini
o golgothă de asini
sarea plânsului încheagă
naltei Cruci durerea-ntreagă
prin carnalele ruine
hoarde rodnice de-albine
sug taverna şi mormântul
pe când ceara înveşmântă
roza - sfântă
crinul - sfântul.
Mirungere
Între profan şi sacru dus de mână
Apare pe la margini de cetate
întru a doua grea zidire bate
Vestigii dintr-o epocă bătrână
Fără psalmistul David. Înnoptate
La nordul pleoapei rune-adânci îngână
Agava aurorei de ţărână:
Veşmântul suprarealist a toate.
Subt paşii surzi vulcanul amuţitul
Sloboade pocăinţa lui opacă
"Legat de ceruri eu sunt pângăritul"
Înalta cârjă încă îi împacă
Preamult rămas în urmă răsăritul
Cu prea aproape-în faţă asfinţitul.
Cele nevăzute Îţi vezi în vis părinţii şi te urlă
Mireasma cimitirului amară
Bătrânul - mod pe scară se omoară
Să pună-în lanţuri semeţita turlă
Şi clopotele care-o strămutară
Mai sus pe Ceruri. Maica jos la gârlă
Secară spală pleava o azvârlă
Vorbirii apei. Pietrele de moară
Cu timp şi fără timp plinesc sudoare.
Unde-înnoptezi? La nunta de la Cana
Din Galileea Pânea ta şi Vinul
Sunt la pământ. Degeaba cerţi asinul
Şi hăţul. Îi îndeamnă neprihana
Spre crucile-naintemergătoare.
Surâsul Bucovinei
15
VALENTINA BECART
Ca o pasăre rară Sunt culegătorul de spice. Tu singură ai ales câmpia ca loc de mântuire. Mâinile noastre erau ca doi bulgări de foc şi pâinile se coceau înainte s-ajungă pe vatră. Creşteau odată cu iubirea, cu lăsarea serii şi-atunci deveneam însetaţi şi flămânzi două inimi pârguite de dor cu boabe de aur încolţite în suflet ca o câmpie lăsată să rodească în slavă. Sunt culegătorul de spice şi tu vii ca o pasăre rară să ciuguleşti temătoare din palma unui vis lăsat să-nflorească... Insomnii de toamnă Visează-mă în zborul tău, răpus de-ndoială şi dor, singurătăţi delirante şi zaruri aruncate la întâmplare. Opreşte ticăitul, sunetul, respirarea orei ascunse în plămânii muribunzi. Tu nu ştii, tu, care jumătate de viaţă ai trăit între cuvinte goale şi revoltă,
că peste noapte s-a ridicat în târg un eşafod. Năruite sunt toamnele înamorate la gândul ultimului apus sângeros. Aşteaptă-mă în rotundul, deşertăciunea primei vocale ce-şi eliberează teama pliată în aripi multicolore, amputate de toate cuvintele rostite “ezitant”… în oglinda ultimei trădări. Umbrele serii, doar ele, răstignite de ziduri - ca ultima învăţătură biblică – estompau făptura străvezie care-ţi oferea adăpost, în zilele eretice când mimau dumnezeirea fără nicio urmă de teamă. Visează-mă în drumul tău, troienit cu aşteptări şi dor, frânghii mătăsoase, îngeri reîncarnaţi din gânduri abstracte, suicidare. Grăbeşte-te să primeşti pocalul strălucitor şi-argintat, cu toate bucuriile lumii nescrise şi mai ales, poleit cu spaimele mele, născute din iubire. Lacrima mea, îmbătrânită de insomnii şi regrete, îşi va găsi liniştea în acest poem franjurat, în aceste cuvinte exilate şi flamuri ce poartă povara celui învins. E linişte. Doar vântul leagănă cu gingăşie eşafodul din târgul pustiit, în care toamnele, - strivite de înserări taciturne – s-au logodit în taină cu eternitatea unui vis, unui vis…
Surâsul Bucovinei
16
Tremură ’nserarea în amintire E singură pădurea. În fiecare frunză e-o chemare. Pe trunchiuri tremură-nserarea, ca o amintire, lăsată pradă furtunilor din noi. Într-un convoi, se prind potecile uitate, izvoarele secate, surâsul tău şi cerul prăbuşit peste-a extazului îmbrăţişare, întemniţată toamnă, între vis şi ploi. Ard stelele în noapte. În fiecare poezie, e-o umbră solitară. E-o tresărire... Tu ai plecat asemenea unui amurg grăbit, să cauţi vremelnic lumina fără pată, alunecând într-o altă privire -jertfă de seară – prinsă într-un descântec ciudat... Cuvintele mele se sting în fiecare frunză şi-n fiecare floare adorată. Cuvinte! Dar o mie de întrebări se înalţă din flăcări şi-aleargă cu toamna, spre ultimul drum cu miros de dragoste şi soare. Zadarnic se zbate aurul clipelor - singurătăţi abandonate -, într-un vârtej de scântei şi aduceri-aminte... Ce foşnet de iele… Ţi-aş dărui pădurea în care mă ascund, asemenea unui fruct oprit în cădere… dar mâinile mele au înflorit mereu, ( vai! ce foşnet de iele – în liniştea timpului meu)
… şi noi anotimpuri au ţesut într-un ochi de femeie, o plasă de stele în care dorm, fără amintirea vârstei de mâine. Ţi-aş dărui şi frunzele uscate, marmorate, rămase în décor, dar glasul pădurii susură ca un izvor, în palma întinsă ca o aripă de vultur, peste focul mocnit zăvorât în adâncuri, în adâncuri… Trepte… Mai erau câteva trepte doar câteva … până la cel mai înalt sunet eu nu mă născusem dar mama ştia că orice verticală se va prăbuşi odată cu primul cuvânt rostit… Mai erau câteva zile până când orizonturile îşi puneau cămaşă înflorată şi eu m-aş fi bucurat de lumină… atunci nu ştiam dar mama se ghemuise în braţele nopţii ca-ntr-o sugrumare ea ştia… că orice dimineaţă va naşte un amurg nehotărât înghenuncheat pe cea mai înaltă treaptă… Şi ziua venise cu trepte abrupte şi paşi ce nu mai conteneau să urce să coboare să urce să…
Surâsul Bucovinei
17
MIHAI BATOG BUJENIȚĂ
STUDIU ACADEMIC
Grupul de lucru: Stupid People Research format din cei mai competenţi savanţi americani şi englezi a
demarat un studiu finanţat cu fonduri europene dar şi autohtone având în atenţie, ca problemă principală de analizat, tendinţa irepresibilă a pietonilor autohtoni de a merge numai pe benzile de circulaţie destinate bicicliştilor.
Pentru început s-au formulat direcţiile de cercetare:
- Dacă românii ştiu la ce folosesc aceste amenajări?
- Dacă le folosesc doar pentru că trotuarele pentru pietoni sunt pline de gropi şi denivelări.
- Dacă o fac din cauza tradiţiilor inspirate de vacile indiene?
- Dacă aşa cred ei că îşi manifestă spiritul de libertate şi nonconformism?
- Dacă o fac doar pentru că aşa vrea muşchii lor dă jmecheri?
- Dacă o fac pur şi simplu din prostie?
După mii de ipoteze de lucru, ani de cercetări şi cam un miliard de euro cheltuiţi, savanţii au comunicat
rezultatele în acel admirabil spirit al conciziunii academice:
- Da! Aşa este!
Sonetul chefliului pocăit
În cântece rostogoleam pahare
Cu lăutari, amici şi niscai fufe,
Râdeam de-orice ca în comédii bufe
Şi era totul vis, ori desfătare.
În drum spre casă rătăceam prin tufe
Mai adormeam cu nasul în vreo floare
Sau altceva extras dintre picioare
Spre zori fiind mai moi ca nişte rufe.
Dar ca un fum trecură, iată, anii
Cât despre cârciumi, lăutari, ori fete,
De mult nici nu mai vreau s-aud măcar;
Beau doar sifon, sau apă, ca bibanii,
Nevastă am şi un ficat cu pete
Şi-n vis mă-mbăt, din ce în ce mai rar.
Sonetul ploii
Cu trupul meu deşertului dau viaţă,
Iar curcubee-mi stăjuiesc aleea;
Căci fără mine viaţă nu-i, de-aceea,
Sunt a văzduhului prea bună soaţă.
Când nimeni nu-mi ascultă melopeea,
Mă cheamă paparude şi mi-e greaţă,
Şamani invocă-n cântec a mea faţă...
Cu voi mi-e însă tristă odiseea...
Toţi aranjează ploi, într-o durere,
Cei vinovaţi se fac ades că plouă,
Şi-apă de ploaie-i orice gargară!
M-am săturat de soarta mea amară!
Am să mă-nchin cu mâinile-amândouă,
Să fiu potop, divinului voi cere!
Sonetul viscolului
În geamuri bat cu degete din neaua
Cu care-acopăr spaţii necuprinse,
Iară pe culmile ce par ne'nvinse
Troiene-aşez precum drumeţul şaua.
Pe buză vă îngheaţă zeflemeaua
Când alarmate ştiri, anunţă prinse:
Tractoare, pluguri sau maşini deprinse
Cu lupte doar prin fulgi ca floriceaua.
Nu-s case-n care focul să trosnească
Pe priciuri reci zac babe degerate
Trăgând de-o ţuică să se încălzească
Şi-n crâşme stau ţărani cu chip de iască
Ce-aşteaptă-n lungi tăceri înfiorate
Să vin-armata să-i dezăpezească!
Sonetul supunerii pierdute
În Biblii ni se spune că femeia
Mereu supusă trebuia să fie
Și nu era doar vorbă pe hârtie;
Făcea copii, mâncare, vorba ceia...
Îți suporta și câte o beție
În pat, subtil, îți aprindea scâteia
Iară la mă-sa nu fugea cu cheia
Când pumni îi mai cărai... așa, să fie...
Trecut-au vremuri însă cu toptanul
Și-acum femeia-i stirpe îngerească
Noi? Niște sclavi, trufași precum
curcanul...
Scăpare-ar fi, prin pronia cerească,
Și am putea chiar să refacem planul
Dar cin` mai știe-n Biblii să citească!?
Surâsul Bucovinei
18
VASILE LARCO
Apreciere rurală
„Cum veșnicia s-a născut la țară”,
Cu certitudine se poate spune,
Că satul românesc e o comoară...
Din care se tot ia și nu se pune.
Destăinuire la vârsta a treia
Sedus de marile iubiri,
Am cheltuit o avuție,
Dar azi trăind din amintiri,
Mai fac și eu econimie!
Unei nestatornice
De mulți bărbați era curtată,
Dormea la Mircea, Petru, Nelu...
Trecându-i anii toți prin sită,
Pe veci s-a stabilit la ... Bellu,
Liberă trecere pentru români
Nevoie nu-i de vreun demers,
Spre Schengen să pășim vioi,
Căci ne cunosc toți după mers...
Mergând de-o vreme înapoi.
Creșterea prestațiilor poștale
Tarifele că s-au mărit,
De și-au atins poștașii țelul,
Cred că-i momentul potrivit
Să folosim, iar, porumbelul!
Evoluție
Maimuța coborî din pom
Și s-a trezit că este om.
Dar azi constată și se teme
Că a făcut-o prea devreme.
Sărituri peste obstacole
Un brav sportiv a depășit
Recordul pe-un teren în pantă,
Când peste garduri a sărit,
Fiind surprins la o amantă.
Eminesciană
Pe meleaguri carpatine,
Este-un of de prin bătrâni:
Sporturi multe-s, dar puține
Au ca performeri români!
Unui popicar
O vorbă îți mai spun și-atât,
În sala asta minunată:
Popice multe-ai doborât,
Recordul însă, niciodată!
Om bogat, om sărac
De-o să-i compar, vă spun cinstit,
Concisă-mi pare varianta:
Săracul doarme liniștit,
Pe când bogatul... cu amanta.
Surâsul Bucovinei
19
Neregulă În al vieții tainic rost, Nu pricep anomalia, Că înmormântezi un prost, Însă nu stârpești prostia. Asemănare Am analizat conceptul Și concluzia e sumbră Că și prostul și deșteptul Sunt identici după umbră. Accept Pe mincinoși pot să-i exclud – Și-afirm, pe-a vieții treaptă: Prefer un adevăr mai crud, Decât minciuna bine coaptă! Taina pământului Chiar și-a pământului splendoare O latură-i puțin umbrită: Ne dă o viață de mâncare, Ca în final să ne înghită. Timp și nesăbuință Un fapt de condamnat rămână - Învinuit e-ntreg poporul: Prezentul îl avem în mână Și-i dăm adesea cu piciorul. Cardiacul la „urgențe” Adus în sala de-așteptare De la electricile șocuri, Îi zise doctorul: „Răbdare... Că nu mai sunt la morgă locuri!” Soții se mai ceartă Așa și-e soarta, cam precară, Înaintând spre bătrânețe, Pe când începe să dispară Ce-i împăca la tinerețe.
Primăvara la noi
Viața-n luncă
E frumoasă:
Doi la muncă,
Trei, la masă.
Cina în familie
Oamenii adânc suspină,
Sunt cuprinşi de întristare,
Dacă sunt în depărtare
Şi nu pot veni la cină.
Când o să se taie oare
Răul de la rădăcină…
Oamenii adânc suspină,
Sunt cuprinşi de întristare.
Peste ţară-ar fi lumină
De-or dispare vechi hotare,
Deci îţi spun cu-nfrigurare:
Vino-acasă, Bucovină!…
Oamenii adânc suspină.
Două surioare
Două surioare plâng
Lângă-o apă curgătoare,
Triste-s, nu surâzătoare
Şi la piept nu se mai strâng.
Singure-s, fără-alinare
Cum e cucul într-un crâng…
Două surioare plâng
Lângă-o apă curgătoare.
Ăsta-i Prutul, un nătâng,
Seacă-l Doamne din izvoare,
Să dispară vechi hotare,
Căci pe malul drept şi stâng
Două surioare plâng.
Surâsul Bucovinei
20
Omul sonet, Mihai Codreanu A scris „Din când în când”. În permanenţă Sonetul i-a plăcut, i-a fost aproape, Cum nufărului-i plac întinse ape Când ne transmite-a sa fluorescenţă. Era „vioara-ntâi” pe la agape, Se observa oricând a sa valenţă, Ieşind prin „Diafane”- n evidenţă, Nici o meteahnă n-avea cum să-i scape. „Statui” şi „Cântecul deşertăciunii” Sunt memorabile volume, iată, Că-n „Turnul (cel) de fildeş” niciodată El nu s-a-nchis, precum făcut-au unii. Ca sonetist român, oricare critic, Pe el l-a desemnat cel mai prolific! * Titlurile unor cărţi ale lui Mihai Codreanu
Solicitare patriotică Solicitarea pare că-i firească: Atunci când n-ai și e de unde cere, Păcat de cel ce n-are în vedere Că Domnul poate să ne mulțumească. Poți să primești de toate după vrere, Vei fi bogat, doar mană e cerească, Venitul ar putea precis să crească, Din cer va curge lapte, dar și miere. Ca tineretul astăzi să trăiască Așa cum vrea, în lux și să prospere, De toate viața lor să le ofere, Ar trebui, scuzați, să și muncească! Atâta vreme cât e în putere, Nu prin străini, ci-n țara românească! De ce nu vii? ... De ce nu vii iar pe la noi Tu, Ţepeş Doamne, şi să vezi Păduri întinse, munţi, livezi Şi oameni fără de nevoi?
De vii, precis TU n-ai să crezi Că azi românu-i om de soi: De ce nu vii iar pe la noi Tu, Ţepeş Doamne, şi să vezi? Iar de-ntâlneşti şi vreun „gunoi” Să ţi se pară că visezi Şi dacă tot ne vizitezi Să-ţi iei cu TINE un ţăpoi!... De ce nu vii iar pe la noi? Învoiţi-vă părinţi din rai! Mai învoiţi-vă părinţi Şi treceţi, de puteţi, pe-acasă, Iar Cel de Sus de nu vă lasă Cu rugi să fiţi la bunii sfinţi. Trifoiul, iată, e de coasă, Afară zilele-s fierbinţi; Mai învoiţi-vă părinţi Şi treceţi, de puteţi, pe-acasă. Prin alte ţări copii cuminţi Aleg o muncă mai bănoasă Şi câmpul nelucrat îl lasă, De-acolo vin cu rugăminţi: Mai învoiţi-vă părinţi!
Surâsul Bucovinei
21
EUGEN DEUTSCH
Surâsul toamnei
Azi vremea uşor se răceşte
Şi se estompează lumina
Când, mândră, prin TOAMNĂ zâmbeşte
Spre toţi, BUCOVINA.
Un show de lumină şi sunet
Se-oferă acuma pământului;
E toamna, cu fulgere, tunet...
PE-ARÌPILE VÂNTULUI.
Iar vântu-şi arată dispreţul,
Spre codrul lipsit de alint
Când muşcă, cam dur, ca... MISTREŢUL
CU COLŢI DE ARGINT.
Cuprinşi sunt copacii de spaimă,
Timizi şi cuprinşi de roşeaţă,
Căci frunzele-şi dau, făr’ de faimă...
Arama pe faţă.
Ştiind că nu au perspectivă
Se-mbată, nu-şi pun întrebări
Şi laşe pornesc, în derivă,
Pe... şapte cărări.
Ajunse-ntr-un lac, frunze grele
Par nişte bărcuţe, ce-n joacă,
Salvează pe micile stele
Ce-n ape... se-neacă.
Căzută în lacul de smoală,
Departe de-al bolţii hotar,
O lună prea palidă, goală,
Înoată–n zadar..
Din codru un râs se strecoară:
Prin hohote-ar vrea să răstoarne
Căpriţa ce bravă-şi prepară
Dulceaţă de... coarne.
Dar toamna averi recoltează
Când pradă, în voie, toţi prunii,
Şi lanuri de aur cedează
Sub... secera lunii.
Apoi se apucă de treabă
Şi-şi umple mai multe hambare
Ducând ce-a cules, fără grabă,
Cu... CARUL cel MARE.
Departe de arii de treier,
Ca-n fabula veche, greoaie,
Se-nfrunt-o furnică şi-un greier
CÂNTÂND, jos, ÎN PLOAIE.
Se-amplifică însă rumoarea
Iar penele-şi flutură scribii,
Când, bravi, celebrând SĂRBĂTOAREA,
Se bucură HRIBII!
Se-oferă zacuscă şi gemuri,
Căci foarte bogată e gama,
Dar nu ne mai cer, ca pe vremuri,
La trecere... VAMA!!
Surâsul Bucovinei
22
SURÂSURI DIN ARCA LUI EUGEN Sonetul cailor pierduţi
O herghelie de cai verzi, fugiţi
De pe pereţii falnici dintr-o bursă,
S-au prins pe negândite într-o cursă
De şoareci, pusă de 2 lei faliţi.
Scăpând cu fuga s-au întors la sursă
Dar au găsit pereţii văruiţi,
Deci s-au lăsat spre alte zări momiţi
Spre a uita de epopeea scursă.
Au încercat atunci diverse chei
Şi au bătătorit destule căi,
Des înşelaţi de călăreţii răi…
Deci vrând să se-nvârtească-un pic şi
ei
S-au angajat într-un serviciu demn
La un manej… pe post de căluşei!
Rondel Leonin
De-ntâlneşti un singur leu
În pustiu… e auleu:
Chiar de eşti cumva ateu
Tot implori pe Dumnezeu.
Poţi să fi un mare zmeu
Şi dotat cu mult tupeu,
De-ntâlneşti un singur leu
În pustiu… e auleu.
Dar, când eşti un biet plebeu,
Orice-ar spune-un fariseu,
Drama e la apogeu
Când, umblând la portmoneu,
Nu-ntâlneşti un singur leu!
Imposibila iubire
Un peştişor iubea cu frenezie
O lebădă ce înota pe-un lac;
Ceru deci sfatul unui brav brotac,
Maestru şi-n amor şi-n strategie.
Acesta, consultând şi un gânsac,
Decise că-i o pură erezie,
Având şi-un grad sporit de nebunie
Căci nu au cum s-ajungă în… iatac.
Deci lebăda, râvnind şi ţări mai calde
A intonat un cântec de adio
Într-un andante, cert, fără de brio,
Şi-a refuzat ca-n lac să se mai scalde…
Iar peştişorul, renunţând la vis,
Muşcând o nadă, chiar… s-a sinucis!
Acvila regală
Faimoasa acvilă regală
Era pe placul tuturor
Cu-a ei alură triumfală
Când se-nălţa semeaţă-n zbor.
Pozând oricând în strai de gală
Pentr-un blazon strălucitor
Faimoasa acvilă regală
Era pe placul tuturor.
Dar, vai!, această osteneală
N-a fost un job câştigător:
A obţinu un pic de fală
Dar nici un… drept de autor
Faimoasa acvilă regală.
Surâsul Bucovinei
23
VASILE VAJOGA
Balada visului de iarnă
Visez la câte-o iarnă nemaivăzut de albă Venind pe cai de gheaţă, călare, de la poli, Să spulbere troiene ca spuma de pe-o halbă, Solfegiind sub streşini în game cu bemoli!... Visez la câte-o iarnă gonind pe cai albaştri Ce se dezbracă-n lunca răchiţilor de scrum Şi cântă-n spic de trestii, doar către plopi sihaştri, Balade îngheţate, pe naiuri gri, de fum. Visez la câte-o iarnă învârtejită-n ceruri, Alunecând pe ape şi peste cerbii muţi, Să îi prefacă-n steiuri sub mângâieri de geruri, Ca-n umbra lor de cremeni vechi paloşe s-ascuţi... Visez la iarna-n care văzduhul vânăt cerne Fuioare lungi de ceaţă-mpletite peste văi; Şi-atunci de vărs paharul cu vinul din taverne, Mă-mbăt ...visând azurul adânc din ochii tăi!
Pe dealuri, toamna...
Pe dealuri, toamna-şi plimbă-ncet penelul Cernând căldura vechii ei palete; Din flori târzii, miresme de buchete Se împletesc pe game de tot felul. În căzi de lemn se zbate tulburelul Cu aspra lui aromă să te-mbete Şi-nvăluit de nostalgii discrete Visez să fiu o clipă menestrelul! Zvonind din alăută vechi litanii, Văd c-au coclit de mult pe străzi castanii, Iar plopii şi-au cusut pe strai paiete. Iar când cohorte plumburii de grauri Îşi leapădă vârtejul pe coclauri, Îmi spun că-i vremea când se scriu sonete!
Hronic moldav
Dorm voievozii noştri-n mănăstiri Durate-n vremuri spre adânc de ţară, Înveşmântaţi în slova din psaltiri Sub geana lumânărilor de ceară, Şi-n aşteptarea dreptei judecăţi, Odihna li-i sub lespezi chin şi zbucium, De parcă-aud prin somn că prin cetăţi Dau pârcălabii zvon grăbit de bucium!... Atunci, treziţi din veacuri, trec prin vămi, Cu codrii fraţi şi cu Ceahlăul gemeni, Zorind, cu bruma toamnei pe dulămi, Spre Nistru, la cetăţile de cremeni... Şi osteniţi, se-ntorc să doarmă iar Sub glie somnul fără de visare, În mănăstiri, departe de hotar, Că graniţele-s veşnic schimbătoare.
Medievală
Sunt trubadurul rătăcit prin veac Şi-am să vă zic în hang de alăută Un cântec împletind blestem şi leac; Vă voi rosti Balada Neştiută. Sunt aprig, tânăr, gândul mi-i rebel, Călare vin de ieri zorind spre mâine, Gonit dintr-un castel spre alt castel, Eu cânt doar pentru vin şi pentru pâine! Ca pâinea-i rodul bobului de grâu Pe care Cel din slavă-şi lasă chipul Mai luminos ca aurul din râu Pe care îl iveşte-arar nisipul... Şi vinul poartă-n el un legământ, Cu adevăr să-ţi ude buza arsă. E sângele Graalului cel sfânt Ce pentru voi şi pentru mulţi se varsă... Iar împreună, pâine şi cu vin, Ce foamea-ţi sting şi setea-ţi sting sub haină, Îmbină mistic trupul cel divin Cu care ne împărtăşim în taină... Sunt trubadurul rătăcit prin veac Şi-am să vă zic în hang de alăută, Un cântec împletind blestem şi leac. Vă voi rosti Balada Neştiută! Iar când s-o stinge ultimul acord, De v-a plăcut cumva, aduceţi darul; Şi-acestui trubadur venit din Nord, Să-i frângeţi pâinea, umpleţi-i paharul!
Surâsul Bucovinei
24
Balada plopilor uitați
Ca verile de-atunci nu-i nici o vară,
Şi greierii nu vor să-i mai ascult;
Armura pe castani e tot mai rară,
Regina nopţii a murit de mult...
Toate-mi par
Că dispar
Pe cărări răzleţe,
Eram blonzi
Vagabonzi
Veche tinereţe!
Nici noaptea ca pe- atunci nu mai e
noapte,
Când pajiştea vibra în fa diez,
În aer mirosea a mere coapte,
Iar nucile se-ngreunau de miez...
Toate-mi par
Că dispar
Veche tinereţe,
Eram blonzi
Vagabonzi
Pe cărări răzleţe!
Şi toamna,- mi-amintesc, era mai toamnă
Cum n-a mai fost vreodată ca atunci,
Bătrână şi aristocrată doamnă
Ieşită la plimbare peste lunci...
Că dispar
Toate-mi par
Pe cărări răzleţe,
Vagabonzi
Eram blonzi
Veche tinereţe!
Chiar iarna pe atunci era mai iarnă,
Pe nori venea călare de la Pol,
Zăpezile pe umeri să ne cearnă,
Sub streşini viscolind în mi bemol...
Toate-mi par
Că dispar
Veche tinereţe,
Eram blonzi
Vagabonzi
Pe cărări răzleţe!
Şi-aş vrea nespus prin vreme să cutreier
Spre plopii albi din luncile de fum,
Dar nu mai e pe mirişti nici un greier,
Nici lunca nu-i , nici plopii nu-s acum...
Toate-mi par
Că dispar
Pe cărări răzleţe,
Eram blonzi
Vagabonzi
Veche tinereţe!
Teatrală
Curg pâcle împletite peste ape
Şi orgi de trestii se apleacă-n vânt,
Când degete de aer cad pe clape
Litanii vechi să-nnoade-ntr-un descânt.
Sub ceţuri gârla-i dusă la casare,
Pe mal arinii ard şi nu se sting,
Scriind cu seve semne de-ntrebare
Pe toamna prinsă-n aţe de paing...
În lunci se-aspreşte iar mirosul iernii,
Răchiţi de fum plâng fără de palton,
Iar plopii, strânşi sobor întru vecernii,
Străpung în alb decorul de carton;
Şi brume frământate de copite
De pe cortina vremii poţi s-aduni
În palma ta, spre care-s aţintite
Privirile frumoşilor nebuni...
Atunci, în stal, se sting lumini cu-ncetul,
Lăsând pe scenă un actor anost,
Ce va-ncerca să cânte, ca poetul,
Prohodul unei toamne care-a fost...
Surâsul Bucovinei
25
GHEORGHE BĂLĂCEANU
Opțiune
Românu-ar duce-o viaţă bună
Când judecând la rece totul,
La urne-ar merge să depună
Pe cei ce nu-i respectă votul!
Convingere
Prin votul liber, neîncrâncenaţi,
Suntem convinşi că şi la noi se poate
S-ajungă-n frunte şi adevăraţi
Deschizători de drumuri... înfundate!
Întrebare legitimă
Oricum am face-aprecierea,
Mereu ce vrem se tot amână!
Păi, noi la vot le dăm puterea,
Ca ei să stea... cu ea în mână?!
Obiecții la proiectul doamnei
Fundaţia e slabă, etajare
Cu-aşa piloni, balcoane mici, direct
Vă spun, că nu găsiţi un sponsor care
Să se înhame la aşa proiect!
Şansă
În drumul lor spre vârf, adeseori
Au nesperata şansă chiar să zboare,
Doar cei ce au o scară de valori
Şi urcă ferm... călcându-le-n picioare!
Ion, după chef
Sări ca ars, crezând că-i creşte barbă
Măriei lui, când după patru chile
De vin, simţise că-l pupa în iarbă
Şi-l giugiulea de zor... pe Moş Vasile!
Posibilă explicație
Cum porci străini găsim atât
De des, se pare-oricum o-ntorci,
Că ne cam stau ai noştri-n gât
Şi de-aia facem schimb de porci!
Unui romancier prolific
Când ard şi ca printr-un Vezuviu
Simt lave fierbinţi în şuvoaie,
Găsesc în romanele-i fluviu,
Benefica... apă de ploaie...
Surâsul Bucovinei
26
AUREL BAICAN
Socrul Deşi-i ursuz, cam răzvrătit, Şi lansează fumigene… E tot ca soacra răsplătit Cu sudalme indigene. Pisica O felină blândă, sacră, Preferată de oricare Şi, la fel ca mama soacră, Cade numai în picioare. Amanta (Portret) Te seduce cu divanul Şi profită cât cuprinde, Până când obţine banul… Iar pe urmă o întinde. Soția fierarului E dama cea mai obosită, Nu de taifas, ci de năvală, Dar e şi cea mai fericită, Între ciocan… şi nicovală. Prezvitera Soaţa popii, e femeia Castă ca şi Penelopa, Fi’ndcă dânsa, vorba-aceea… Face doar ce zice popa!
Stimulentul
La doamna doctor din Strehaia,
Descumpănit pe-o vreme rea,
Veni Marin cu chestia aia...
Că nu mai merge cum ar vrea.
Ţelina de Vânju Mare,
Vinul, prazul, castraveţii,
Nu mai sunt stimulatoare...
Când şi cum poftesc juveţii.
Iară soaţa ce-l prosteşte
Şi în casă ea dictează,
Când bietul Marin pofteşte...
Coana Veta dormitează!
După „testul de rutină”,
Însoţit de-o mângâiere,
Doamna doctor, în surdină,
I-a propus conciliere.
Apoi, îi dădu reţeta,
Potrivită pentru domnul
Şi, de-atuncea, când vrea Veta…
Pe Marin îl fură somnul.
Surâsul Bucovinei
27
CONSTANTIN TIRON
Deservire exemplară
- Buna zâua!
- Bună ziua! Cu ce vă putem servi?
- Aș vre două kile di ceapă.
- Nu ținem așa ceva.
- Atunci dațî-m un kil di morcov.
- Nu ținem nici morcov…
- Da’ pintrijăl, țânițî?
- Nu. Nu ținem…
- Rău, foarti rău, iaca di-aceea mărg trebile cum mărg
în țara aiasta… Nu țânim ceia, nu țânim ceilaltî…
- Păi, nu-i profilul magazinului…
- Da’ castraveț țânețî?
- Nu.
- Nici barabuli?
- Nici…Dumneta nu înțelegi că magazinul acesta nu
are profil legumicol…
- Da’ ci profil ari?
- Farmaceutic.
- Aha, adicâlea îi farmacie…
- Păi nu se vede cu ochiul liber?
- Sî vedi, șî ci-i cu aiasta?
- Păi dacă-i farmacie, înseamnă că aici se vând
medicamente și numai medicamente.
- S-o crez ‘mneata. Dacî-i magazân sî vindi orici. Di
egzemplu mai dăunăz am cumparat ouă di la
papetărie…
- Atunci, mergeți la papetărie și cumpărați de-acolo.
- Di ci?...Aici nu-i magazân?
- Este, dar…
- Atunci, dă-mi două kile di patlageli…
- Domnule, mă exasperezi! Nu ți-am spus că aici e
farmacie?!
- Șî ci țâpi așe la mini?
- Cum să nu țip, dacă nu înțelegi că de la farmacie
poți cumpăra medicamente și nu ceapă, morcov,
castraveți sau roșii…
- Da’ chitoaști avețî?
- Domnule… Domnule…
- Ori niști gorgoasî…
- Ei nu, că-mi sar cu totul de pe fix….
- I-auzî… Îș sari di pi fix… Habar n-ai sî ti porțî cu
clientu’ șî…
- Dumneta în locul meu, cum ai proceda?
- Ț-aș da tăt ci-mi ceri…
- Daaaa?! Ia treci în locul meu să văd cum te
descurci… Așaaa… Ia halatul… Ei lasă, că vezi tu
pe dracul imediat… Dați-mi…
- Mai întâi, când intri într-un magazân, dai binețî…
- Bună ziua!
- Bună zâua! Ghini aț vinit în magazânu nostru,
clientu’ nostru – stăpânu’ nostru…Poruncești
stăpâni!
- Aveți ceapă?
- Avem ceapă. Avem ceapî albî, ceapî roșî, mai
mititicî, mai mărișoarî, rotunjoarî, lunguiațî. Stă-n
depozât aranjatî șî-așteaptî sî fii datî…
- Aveți și morcov?
- Avem șî morcov. Morcov roș, morcov galbăn,
românesc, turcesc, bulgăresc, mai mărișor, mai
mititel…
- Tot în depozit…
- D-apăi cum? Aranjat frumos…
- I-auzi… (aparte) De parcă eu n-aș ști ce am în
depozit! Aveți și castraveți?
- Avem.
- Și roșii și cartofi și pătrunjel…
- Avem tăt ci-țî dorești inima…
- Bineeee! Atunci dați-mi două kilograme de ceapă,
un kilogram de morcov, unu de pătrunjel, trei de
roșii și cinci kilograme de cartofi!
- Așaaa! (scriind) Deci două kile di ceapî, unu di
mocov, unu di pintrijăl, trii di patlageli șî cinci di
barabuli…
- Corect. Mă servești?
- Tot amu. Da’, ai rețetî?
Surâsul Bucovinei
28
MARIAN CĂLINESCU
Inconsecvenţă rurală
Măi Niculuță, da de ce stai pe uscat? Niculuță e un bărbat de vreo patruzeci de ani, slab și adus de spate, și impresia pe care ți-o lasă este aceea a unui om lipsit de
păreri proprii, șters și temător. Spre deosebire de Trifan, care tocmai a ajuns în fața buticului, pășind solemn, cu bluza de lână între umeri: un bărbat impunător, cu glas puternic și care atunci când vorbește sau râde, o face rar, ostentativ. De altfel, totul e ostentativ în purtarea lui; după fiecare cuvânt rostit, caută cu privirea în jur la posibilii spectatori. Acum însă nu e decât Niculuță pe banca din fața magazinului mixt, cu un pahar gol dinainte, din care a stors și ultima picătură de vodcă. Ia, nene Trifan... Ce să facem, mai stăm... Trifan nu îl mai bagă în seamă, ci pășește apăsat peste prag în încăperea buticului, unde o fată, ascunsă după tejghea, se joacă pe telefon. Se ridică nemulțumită la apariția clientului și se străduiește să pară, totuși, amabilă. Cu ce vă servesc? O bere, Mariță... Și lui Niculuță... Scoate capul afară pe ușă. Bă Niculuță, tu ce bei? Celălalt îi răspunde stânjenit. Ei... lasă, nene Trifane... o votcă am băut... Pune-i una mică. A ieșit afară cu berea într-o mână și cu paharul de vodcă în cealaltă. Se așează pe laiță, lângă Niculuță căruia îi înmânează paharul și acum râde flatat de cuvintele de mulțumire ale acestuia. Începe să grăiască răspicat, de-l aud vecinii prin ogrăzi și trecătorii din stradă, care îl salută din mers. Bă Niculuță... Ce ești așa de supărat? Ee... nene Trifane... Banii nu ajung... greu... trăiesc din scurt și... Apăi, bă Niculuță... Ține și tu, ca tot gospodarul, trei vaci cu lapte ș-un taur... Iei o subvenție... Mai vreo câteva oi... Le dai în stână și iei o brânză pe ele... Mai o postată de lucernă, în capătul satului... Eu săptămâna care vine o cosesc și o ridic... Și mai în vară fac otavă... În toamnă iară... Și până pică omătul poate mai prind o coasă... Pe urmă păpușoi și barabule în luncă... pământul de pe deal... Fânul îl fac până la Sfântul Ilie, și toamna duc vitele să pască până dau brumele... Mai am în celălalt deal partea femeii, care o dau la stână tot pe brânză... Subvenție iau... Ș-apoi acasă... Porci... Găini... Câini... Am doi dulăi... Mari... Răi... Matale sunteți om cu stare, nene Trifane... Eu...
Tata a fost primar... Bunicul meu – popă... Și toți frații lui au fost gospodari de vază... Când am ieșit în sat prima dată, ca feciorii, cine nu știa de Trifan a Popii...Nu îmi stătea nimeni înainte... Trifan se opri să bea câteva duști de bere. Niculuță sorbi o gură de vodcă, dar nu prea multă, ca să-i mai ajungă. Se auzi înfundat o sonerie alertă. Trifan roși din nou, măgulit. Așa gospodar ca el avea și telefon, pe care îl scoase din buzunarul cămășii de la piept și cu marele lui deget arătător apăsă teatral butonul de intrare a apelului. Așteptă câteva secunde, duse telefonul la ureche și rosti tare: Da! Alo! Bună ziua. Cu domnul Trifan Vasilescu, se poate? Da! Eu sunt! Dar cine îl caută? De la societatea GroupFACtoring vă contactăm. În legătură cu datoria la Firma de Telefonie... Dar eu nu am datorie... Nu sunteți domnul Vasilescu Trifan? Născut pe 29 februarie 1968? Ba da... Ați cumpărat un telefon și ați avut și abonament la el, pe care nu l-ați mai plătit din 2009. Și s-au adunat datorii de o mie treisute șaptezeci și opt de lei. Avem contract cu o firmă de avocatură și vom fi nevoiți să vă executăm silit în cazul în care nu achitați datoria.. Eu... acum... ne descurcăm greu cu banii peste vară... Și ce facem atunci, domnule Vasilescu? Va trebui să vă luăm lucruri care vă aparțin ca să ne recuperăm datoria... Aveți casă? Da, da e veche... rămasă de la ai mei... și pământ puțin... nu am decât un cățel... și niște găini... de unde să vă dau... Trebuia să vă gândiți la asta când ați făcut contractul. Vom încerca să eșalonăm datoria. Când puteți plăti măcar două sute de lei? Nu știu, doamnă... E greu... Nu-i de unde... ce să vă spun... Eu notez aici un angajament de plată de 200 roni până marțea viitoare. Bine? După ce faceți plata, ne sunați pentru confirmare. Bine, doamnă... așa fac... Două sute de lei, așadar, după care sunați la noi și confirmați plata. O zi bună vă doresc... la revedere... La revedere, sănătate... Trifan puse telefonul la loc în buzunar, bău berea din sticlă și se ridică abătut. Sănătate, nene Trifane! Mulțumesc de cinste... Sănătate... Porni pe uliță devale, pășind rar și cu greutate, cu bluza de lână între umeri. În loc de morală: „Nebun e bogatul ce se plânge că n-are, Nebun și săracul ce se dă mare”. (din Pildele lui Solomon).
Surâsul Bucovinei
29
CONSTANTIN MOLDOVAN
Imaginea ta... Am adormit pe un câmp cu flori Și te-am visat, Fată frumoasă, Cum veneai din cer Cu ochii încărcați de lumină... Ce s-a mai întâmplat, Nu-mi amintesc! Știu doar că la plecare Mi-ai zâmbit, Dăruindu-mi imaginea ta Sculptată în seninul albastru... Când m-am trezit Eram singur și plângeam; Iar de atunci, te caut Purtând sub frunte, Într-o caleașcă de gânduri, Cuvinte de iubire. Am adormit pe un câmp cu flori... Doamne! De ce n-ai făcut să-mi fie somnul veșnic?! Sonetul marii iubiri… Iubirea, însă cea adevărată, Dar foarte rară, știu precis ce spun, Ce leagă-un suflet de un dor nebun, Nu ține doar un timp, ci viața toată. Mi-e foarte greu acum să mă adun, Dar pot să zic că e un pic ciudată, Schimbând în tine tot ce-ai fost odată, Făcându-te mai tandru și mai bun.
Îmi amintesc de o iubire mare Cu-n astru ce-ndrăgea o muritoare Ce l-a trădat! El n-a murit, e teafăr; În lumea asta plină de păcate Se-adună fiecare-așa cum poate... De-ar fi s-aleg, aș vrea să fiu Luceafăr!
Sonetul dezamăgirilor... Îmi plouă-n suflet cu dezamăgiri Într-un final de toamnă amorțită, Cu frumusețea dorului, strivită Sub un noian de mari nedumeriri. Mă uit cum trece lumea, prea grăbită, Cu gândul la averi și la măriri, În cât mă-nchid, ursuz, în amintiri, Ca un proscris, cu inima rănită. Am înțeles că azi nu mai contează Cei care cred în bine, ce visează, Drept care mă retrag, discret - și spun Că eu nu pot să intru în tipare, Iar dacă nu-nțelege fiecare, Prefer să fiu considerat nebun! Sonet de… despărțire! Iubita mea, când te vei pierde-n iarnă Îmi vor tăcea sonetele, pe rând, Voi îngheța în suflet și în gând, Simțind cum cerul minții se răstoarnă. Cuvintele îmi vor muri, plângând, În sunet trist, pătrunzător, de goarnă, La braț cu amăgirea, care toarnă Otravă în pocale, surâzând. Am înțeles că nu poți sta cu mine, Că se vor duce zilele senine Și vei pleca, luând tot ce înseamnă Plimbări, săruturi, soare în priviri, Lăsând doar un parfum în amintiri, Iubita mea, mult prea frumoasă toamnă!
Surâsul Bucovinei
30
CĂTĂLINA ORŞIVSCHI
Oul
Sunt mic, abia ieşit în lume, Dar am vorbit cu-alţi frăţiori Mai mari, ce pot să mă îndrume, Fiind atoateştiutori. Şi-acum ţin să vă dau de ştire Că plec şi că e drumul lung; Vă spun cu multă-nsufleţire Că-n Bucovina vreau s-ajung. Acolo coaja de la ouă Nu-i aruncată, ci, pe loc, E îmbrăcată-n haină nouă, De n-o mai recunoşti deloc. Şi vin turişti din lumea mare Să vadă oul decorat, Cu haina lui de sărbătoare, Cu chip frumos, încondeiat. Cum mie mi-a zâmbit norocul, Azi sunt frumos cum altul nu-i, M-admiră lumea din tot locul, Că-s la MUZEUL OULUI. Prietenie De baţi la uşă, supărat Sau aflu că îţi este greu, Te-oi găzdui, neapărat, În casa sufletului meu. C-un gând curat te-oi mângâia Când negre valuri te lovesc Şi norii de pe fruntea ta Voi încerca să-i risipesc. Mereu o lacrimă de-a ta, Prelinsă-ncet, la mine-n prag, E şi o lacrimă de-a mea; Aşa să ştii, prieten drag!
EPIGRAME
Banii noștri
Cheltuim cu cumpătare
Banii, ce se pierd ca stropii:
Pentru taxe şi mâncare
Şi-apoi pentru ortul popii.
Cei de ,,sus’’ – Gastronomică
Îşi aleg caimacul de pe lapte,
Capătă, din zi în zi, osânză;
Consecinţă a acestor fapte,
Noi ,,ne-alegem, sigur, doar c-o brânză’’!
Utilitatea bețelor pentru unii
Chestiune de-adaptare:
Să mănânci cu beţişoare,
Dar, mulţi oameni, din păcate,
Ştiu că-s pentru pus în roate!
„Faună” politică
În lumea noastră, pe aceia „mari”,
Ce lei învârt azi: tigri şi jaguari,
Se-ntâmplă şi nu este fapt banal,
Să îi oprească-n drum …un „papagal”.
Unor politicieni, buni matematicieni
Aveţi aceleaşi scopuri şi păreri
În multe-atâtea lucruri efemere,
Ca înmulţirea propriei averi
Şi ridicarea voastră la putere!
Exemplu de bună vecinătate
Contează dacă ai un bun vecin
Şi-un sprijin la nevoie de-acordat;
Noi i-am avut pe ruşi, ce-au protejat
Tezaurul, că şi acum îl ţin.
Somnul
Moşul Ene e stăpânul
Somnului şi cum românul
Astăzi e-obosit frecvent,
Doarme chiar şi-n Parlament.
Surâsul Bucovinei
31
ANICA FACINA
Portret
Apare-n amurg
în costum elegant
culoarea untului proaspăt
pălăria de pai
umbrela baston
Se uită pieziş
cântărind oamenii
În raza albastră
a ochilor întredeschişi
mijeşte un rânjet –
etalon de valoare
Pare un voievod
scăpătat
măsurând cu pasul
moşii imaginare
până la capătul lumii
de unde porneau în galop
strămoşii nomazi
Uitată-i lăuta
în neamuri apuse
uitat îi e cântul
pribeag doar în gânduri
El păşeşte
aristocratic
pe bulevardul central
părând că nu vede
Ţiganul cu ochii albaştri
ştie precis:
undeva, cândva
o contesă rusoaică
pierdută în şatră
i-a oferit peste timp
blazon de cicoare ...
Copacul
Odată cu seara
copacul meu se linişteşte
nu-şi mai frământă braţele
nu mai vântură
bănuţii frunzelor
Păsări gureşe
vin în stol
să-l salute de noapte bună
apoi , luna se-anină
mare si galbenă
tipsie de aur
drept în vârfu-i
ca steaua
în Pomul de Crăciun
Rămân în preajmă-i
culegând picuri de rouă
pentru cartea mea cu vise
Insomnie / Nopți albe
Nu pot număra oile albe
nici pe cele negre
conturul lor se pierde
în ceaţa lăptoasă
de noiembrie
printre copaci dezbrăcaţi
Încerc altceva
apoi altceva
cum nu câştig niciodată
vreun pariu
ridic dintre pânze
fanaticul îndrăgostit de cauza sa
ca, după trudă,
să binemeriteze
o nouă pedeapsă
cu oi ce nu se lasă
numărate...
Surâsul Bucovinei
32
NO PROPOSAL
Nu mă lua de nevastă!
Nu sunt perfectă
dacă, totuşi, te încumeţi
ţine minte:
am toate şubrezeniile
anilor mei
oase fragile
dureri reumatice
în păr împletesc
negară colilie
nu dorm nopţile
nu dorm zilele
nu dorm
şi-atunci...sunt foarte atentă
nimeni nu-şi doreşte o nevastă
foarte atentă
În tinereţe îl aşteptam...
Prinţul acela călare
pe calul lui alb
n-a apărut...
vii tu acum, un bunic
al prinţului meu
călărind o gloabă.
Visul a îmbătrânit...
gânduri de poet insomniac
la marginea focului
într-o linişte zguduitoare...
Făt-Frumosul meu târziu
cu barba pân’la brâu
suflând în jăratec viu
-hrană pentru cal?-
stele, deasupra noastră
brotăceii în iarbă
greieri ţârâind
buhe anunţând ploile
seară la ţară
nu e vară
nu e nici toamnă
e o sâmbătă- echinox
frumoasă şi solemnă
ca o domniţă
părăsită de-un prinţ
călare pe-un cal alb
pentru o cruciadă...
Deșteapta de Suzana
Suzana calcă hotărât
Când aburii se suie
la ultimul etaj
Suzana reinventează
arta oratoriei
butonează tastele
celui mai nou tip de Nokia
îi ia la rand pe cei din listă
cu altruism
îi învaţă relaţiile interumane
predă cursuri de artă
contemporană
de gastronomie
se pricepe la modă şi la turism,
la medicină, la literatură,
arhitectură şi agricultură,
la urbanism şi horticultură
face filosofie
e cel mai bun stilist
PR, impresar, promotor
de valori
ceilalţi-nişte proşti necesari
să-i lustruiască pantofii
şi imaginea de femeie
independentă, singură
stăpână pe toate
o doamnă inegalabilă
inefabilă, unicat...
Cândva se mai pricepea unul
la toate
dar era bărbat
nu se numea Suzana
a sfârşit impuşcat
de prea multă deşteptăciune
însă
luaţi aminte
deşteapta de Suzana
nu de glonţ va sfârşi
ea...nu va sfârşi!
Surâsul Bucovinei
33
GHEORGHE VICOL
EPIGRAME
Schimburilor culturale între scriitorii din Suceava şi cei din Cernăuţi:
De la Suceava-n Cernăuţi
Poeţii se adună ciotcă;
În două ceasuri toţi sunt muţi,
Căci schimbă cărţile pe votcă!
Unui mare jurnalist moralizator:
Ajuns la vârsta senectuţii,
Când nu-i femeie, nici bărbat,
Uşoare-s hainele virtuţii
Când scrisu-i singurul păcat!
Unui cuplu de patiseri:
Frumoşi ca spicele de grâu,
Ea cosânzeană, el harap,
El face zilnic „Poale-n brâu”,
Iar ea, drăguţa,…poale-n cap !
Preferinţă nocturnă:
El i-a propus, privind spre cer,
La luminiţe-n plin mister:
- Alege-o stea, s-o cumpăr pot !
- Nu vreau o stea, vreau un … pilot !
Limbii române care, după ce a traversat secolul „limbii de lemn”, acum se află într-un secol foarte puţin diferit:
Săraca limba mea română,
Cuvintele sunt strâmbe, seci …
O babă lângă mine-ngână:
„Trăim în secolul lui „deci” !”
Unei cântăreţe de muzică populară, care-l iubeşte pe Bachus:
S-a gătit de sărbătoare,
De la batic pân’ la opincă,
La gât îi străluceau în soare
Mărgelele de la ... palincă!
Unui ofiţer în rezervă:
Activ, a fost cam rău de clanţă !
Însă de când s-a pensionat,
Nevastă-sa l-a degradat:
Lucrează-n casă … ordonanţă !
Surâsul Bucovinei
34
SORIN POCLITARU
Iubirea noastră
Iubirea noastră – un fel de amnezie
În care am intrat accidental
Şi unde-am înţeles că imoral
Nu este totdeauna-o tragedie.
Un loc al nostru unde ne-am ascuns
De lumea care ne-a supus ruşinii
Şi unde am gustat amarul vinii
Şi unde nouă nu ne-am fost de-ajuns.
Prin ochii lor eu te-am văzut frumoasă,
Prin ochii mei eu te vedeam a mea
Şi-am înţeles că lumea nu ne vrea
Şi chiar credeam că nouă nu ne pasă.
A ros din noi această osteneală
Şi inimile noastre-au obosit,
Noi împotriva lumii ne-am iubit
Şi lumii-ntregi dăm astăzi socoteală.
Nu te condamn că te-ai supus trezirii,
Moralităţii care ne-a distrus
Şi nici c-această lume ne-a redus
La două întâmplări ale iubirii.
Sunt numai trist şi nu mă pot abţine
Să nu constat că viaţa e-un rateu,
Sunt, draga mea, al vieţii derbedeu
Căruia-i este mult prea dor de tine.
E vremea vremurilor
E vremea rea a vremurilor grele,
A plânsului și-a lacrimii fierbinți,
A urii și-a scrașnitului din dinți
Și a schimbării bunelor in rele
E vremea încercării de a fi
Și de-a trăi în marginea minciunii
E vremea când sunt iar, la preț ,nebunii
Și oamenii învață a muri
E vremea când, nimicul se platește
Și Iuda se confundă cu Isus,
E vremea când și josul e un sus
Și adevărul doar ne amăgește
E vremea când, fântânile-s secate
Și raurile ard parcă-s făclii,
E vremea crud-a inimii pustii
Și a vânzării fratelui de frate
E vremea rea,a vremurilor grele
Se-mparte lumea-n bani și nenoroc,
Când chiar și viata ți-o câștigi la joc,
Prieteni dragi,e vremea vietii mele!
Surâsul Bucovinei
35
Eu nu vreau sa ramanem nici amici
Eu nu vreau să rămânem nici amici -
Prefer să mă urăşti cu-nverşunare,
Că dup-o dragoste atât de mare
Nu-i loc de amiciţie pe-aici!
Prieteni am avut întotdeauna…
Tu nu poţi face parte dintre ei -
Sunt mult prea mulţi amicii aşti-ai mei,
Iubite-n schimb eu am avut doar una…
Nu vreau să mă întrebi dacă mi-e bine
La sărbători , la Paşti, de ziua mea!
Nu vreau să te mai văd la uşa mea
Când sunt bolnav, cu două mandarine!
Nu vreau să-ţi mai zâmbesc cu duioşie
Când te-ntâlnesc pe strada mea trecând!
Nu vreau să te mai port o zi în gând
Şi nici să-ţi mai dedic vreo poezie!
Nu vreau să te mai bucuri că exist,
Că-s adulat sau nebăgat în seama!
Nu vreau să mai fii tristă când mi-e teamă
Şi nici să-ţi fie teamă când sunt trist!
Nu vreau să-ţi fiu aproape când ţi-e rău
Şi nici să-ţi fiu eternă consolare -
Când plângi cu femeiasca disperare
Că te-ai certat cu actualul tău !
Nu vreau nicicum să te mai întâlnesc
Prefer să fim duşmani , să-mi fii străină -
Şi nu din vina ta, doar eu-s de vină
Că lucrul naibii… încă te iubesc !
Îți mulțumesc
Îți mulțumesc iubită primărie
Că nu mă lași să moțăi la volan
Și c-ai lăsat un crater de vulcan
În drumul meu…de pomină să-ți fie!
M-am năpustit în el ca într-o mină
Și am intrat cu roata până sus
Și-am înjurat de sfinți și de Isus
Că m-ai făcut să plâng lângă mașină.
Am coborât privind, ca zăbăucul,
La janta mea din aluminiu dur
Și crede- mă c-am învățat să-njur
Abia când mi-am văzut și cauciucul
Tăiat ca o bucată de friptură
Și zdrențuit ca blana de caniche
Avea în loc de valvă-un luminiș
Și niște muci în loc de armătură.
Să-ți spun cumva, ceva, despre rulment?
Acuma fluieră când se rotește
Iar telescopul meu,doamne ferește,
Aduce cu-n organ de impotent.
Parbrizul meu e gata să sucombe,
Că l-am lovit, cu capul, în impact
Iar maxilarul, ce-l știam intact,
Ar cam simți nevoia unor plombe
Ce pot să-ți spun,că mi-am făcut conservă
Mașina mea luată din salar?
Și mă grăbeam ,și-al dracului,măcar
Să fi avut o roată de rezervă?
Eu iți doresc să putrezești în apă,
Să arzi în foc,să mori ,să te desfaci
În iad să te văd, mâine, lângă draci
Și îngropată, chiar aici, in groapă!
Surâsul Bucovinei
36
SORIN COTLARCIUC
Rcologică
„De rupi din codru-o rămurea” Copacul plânge după ea. De vrei urgent ca să-l împaci Sădește patru-cinci copaci! Speranță
La noi, cum viitoru-i pesimist, Cu toții așteptăm scânteia Schimbării, menținând ideea, Că vom trăi normal, neconformist. Femeia Spun îngerii că-i dracul gol, Sau că i-e dată lui sub cheie, Dar eu vă zic făr` de ocol: Că dracul sigur e femeie! La sărbătoarea epigramei Spun cu mândrie lumii, Azi șansa mi-a surâs: Pe-altarul larg al glumii, Am plâns de-atâta râs!
Unui șahist De șah etern îţi este viața plină, Nebun tot după mat ai alergat, Iar când, din fericire,-ai fost la pat, Amarnic plâns-ai după o regină!
Despre muzică la agapă
Azi muzical încerc să mă exprim, Distracția-i ceva făr` de pereche, Deși de-atâta zgomot mă deprim, Dar eu, să știți, „fudul” sunt de-o ureche!
Eşaloanele inferioare gălăgioase La un ton sunt intonate De acei ce-s „nechemați”, După uși capitonate Cântece de surzi ratați. Supuşii de ocazie
O dorință e firească, Sunt motive elocvente: Șapte vieți vor să trăiască, Însă toate… opulente. Milionarii de carton E-un mister drept fabulos: Cei legați fraudulos De putere, sunt drogați Ca s-ajungă ei bogați.
Strigătură Frunză verde-creață, Lumea-mi stă în față. E-un motiv firesc: Să n-o depășesc! Autoprezentare Jurat să fiu al medicinii rob, Cu calm și sânge rece de dentist, Ucid la timp un nedorit microb. Paradoxal, în sport sunt… microbist. Destăinuire În cei șaizeci de ani trecuți, Când mai urâți, când mai plăcuți, Prea multe n-am avut de zis, Așa că, mă apuc de scris!
Surâsul Bucovinei
37
VASILE URSACHE PSALMII HOPLITULUI STRATOKLES
Psalmul 1 (pentru folosul efebilor) Tu ierţi, eu nu-ndrăznesc să uit nimic E sarcofag cuvântul, dacă-l zic. Tu taci, eu nu pot să nu scriu. Hârtia e făcută din scânduri de sicriu. Tu ştii, eu caut şi perseverez. Cine e coajă Lumii, cine-i miez? Tu eşti, eu nasc murind şi mor născând ca să te pot primi la mine-n gând. Psalmul 2 (folositor efebilor, iarăşi) Nu voi ucide, nu pot fi ucis: suntem fluviul ce izvorăşte din Paradis. Numai carnea poate fi omorâtă – partea dureroasă din noi, şi urâtă. Ci eu nu cu carnea iubesc, când, în numele Tău, înving şi în numele regilor biruiesc. Şi, pentru că dintru început îmi eşti Tată, mă înfrâng în fiecare zi ca să nu fiu învins nici o dată.
Psalmul 3 (întru pomenirea lui Lycurg, legiuitorul) Cuvântul e altfel de prunc; de-i zdravăn – îl dăruiesc Cetăţii, dacă-i debil – îl arunc. Crescând, el devine Lege sau Ordin de luptă; (cuvântul sănătos întăreşte Cetatea, cel şubred o preface coruptă). Pentru binele tuturor, inspiră-mă, să pot şti pe care cuvinte să le tac, şi să-i arunc ,pe care ,dintre copii. Psalmul 4 (pentru clipa de după înfrângerea de la Leuctra, prin tebanii lui Epaminonda) Vino sub scut, alăturea de mine. Tu, care fost-ai scut pe scutul meu, gustă otrava din ruşine:; fii spartiat înfrânt de Dumnezeu. Simte scuipatul văduvei în faţă, hula orfanilor hai s-o înduri; de-acum până ţi-i scris să fii în viaţă rabdă ocara miilor de guri, Vino să-nveţi ce încă n-ai ştiut: preţul întoarcerii învins sub scut.
Surâsul Bucovinei
38
STAMPE CHINEZE
Dans din Hong Kong
Un pas înapoi, doi paşi înainte, cu graţie şi cu înfiorare: primul pas izvorăşte din Munte, următorii doi paşi răsar din Mare. Un pas dinspre trup, alţi doi paşi înspre vis, Spaţiu şi Timp convertite-n Mişcare – zbor tandru, spre Paradis, de lebede cuvântătoare. Un pas dinspre Ieri, ceilalţi către Mâine: Se sfârşeşte un veac, alt veac îi succede... Pasărea Phoenix renaşte cu tot cu nimb, în crepusculul verde. Un pas înapoi, toţi ceilalţi înainte Ce dans minunat înfloreşte în minte.
Turişti în Sala Armoniei Supreme
Umbre de spirit şi sânge
faţă în faţă cu cu umbra strălucirii copleşitoare.
Cine pe cine constrânge?
Cine decât cine-i mai tare?
Tronul, ca pruncul în mamă,
are puteri să palpite.
Cine pe cine cheamă?
Cine pe cine trimite?
Venind dinspre Cer, Armonia
dăinuieşte etern prin Lucrare.
Cine pe cine uimeşte
şi cu ce fel de mirare?
Cine pe cine conduce?
Cine cui porunceşte?
Curtenii-s de veacuri sub brazdă,
oamenii simpli calcă împărăteşte.
Părere de rău pentru Înţeleptul ce medita sub chiparos, când a fost tulburat de un pierde-vară
Nu-l întreba nimic pe Tzî.
Orice mirare-i prostească.
Tăcerii lui înţelepte
i-a venit sorocul să nască.
( Ca să nu ne covârşească prostia,
din sâmburele de lumină mută
gestat în duhul lui ostenit,
se adapă însăşi Împărăţia)
Decît să-l tulburi pe Înţelept,
cu iscodirea-ţi şiret- dezlânată,
taci sau, mai bine mori: E ca şi cum nu te-ai fi născut niciodată.
Poet şi canar, într-un parc din Beijing
Eu – în colivie cu gratii de secunde;
El – în cămăruţa-i din sârmă poleită;
Eu – venit în parc de-nu-ştiu-unde;
El – ieşit pe lume din ou cât o pepită.
Eu – canar cântându-şi cu condeiul;
El – poet drept-rostitor cu trilul,
îşi agoniseşte zilnic meiul
îmbinând sublimul cu umilul.
El – ascuns sub faşă de mătase;
Eu – cu mintea-n ceaţa neştiinţei;
El – poet ce nu-şi ştia părinţii,
Eu – canar ce zborul îl uitase.
Eu, sperând să îl încânt cu-n vers,
memorat de pe telemobil
fur iubitului canar, din mers,
ultim-învăţatul dumisale tril.
Surâsul Bucovinei
39
IOAN MUGUREL SASU
Vârsta deplinei maturităţi
Pe seniori îi tot ascult
Din ce aud asta reţin:
Vorbesc din ce în ce mai mult
De cea ce fac tot mai puţin.
Efectul copiatoarelor
Din Kamceatka pân`la Anzi
E o ceată de briganzi.
Una să mai fie oare?
Da, da`n multe exemplare.
Pacienţii
O mulţime ezitantă
La uşă tace chitic,
Unii au cupon în geantă,
Alţii-s cu coplata-n plic.
Soluţia eternă
Fiecare guvernare
Arată puterile
Face România tare
Doar scumpind ţigările.
Conjugală de toamnă
E tare bine-n doi să fii
Când bătrâneţea te găseşte
Şi rufe speli şi farfurii
Şi mai şi taci când ea vorbeşte.
Versificatorul
Născocind mereu policre
Caută rimă la icre
Şi face cu cutezanţă
Versuri fără importanţă.
În Apuseni mai sunt ape ciudate
Nu le place muza Clio
Şi aminte nu-şi aduc
Cum ajunge un sătuc
Lac cu cianură bio.
Diferenţă
Să-nţelegem faptul
Care dă sentinţa
Una e respectul,
Alta umilinţa.
Surâsul Bucovinei
40
NELU LATEȘ
Hrana
Erau copiii din străini
Fugiţi de oamenii haini
Şi fiecare pentru dânsul
Drept hrană îşi avea apusul.
Purtau în braţele lor visuri,
Speranţa singura avere
Şi alintarea mângâiere,
Când se hrăneau cu răsărituri.
Ca frunze-n vânt ajunşi departe
Sunt două inimi separate
Ce dorurile-şi mai alină
Când se hrănesc cu luna plină.
MIHAI BURDUJA
G Â N D U R I D E S P R E B U C O V I N A
„Bucovina cuprinde templul de glorie al
moldovenilor, Suceava,vechea capitală,
cu sfintele morminte ale lui Ştefan cel Mare şi
ale altor mulţi eroi, fala Moldovei.”
NICOLAE BĂLCESCU
„Bucovina este „cea mai frumoasă parte a
Moldovei, cu Câmpulungul, vechea republică
română, cu Suceava, capitala Domnilor-Eroi, cu
cele mai renumite şi bogate mănăstiri...”
MIHAIL KOGĂLNICEANU
„În Bucovina „se înalţă cele mai mândre din
mănăstirile de artă şi în care s-au săpat mormintele
Domnilor luptători ai timpurilor eroice.”
NICOLAE IORGA
„Frescele exterioare deosebit de bogate ce
acoperă întreaga biserică, aşa cum le găsim pe unele
clădiri din Bucovina, (...) sunt menite a uni spaţiul
interior cu lumea dinafară. Şi stând afară te poţi simţi
ca în biserică (...).”
„Prin aspectul bogat al frescei pe pereţii
exteriori, pereţii bisericii încetează a fi un obstacol
împotriva naturii. Natura va fi înţeleasă, ea însăşi
fiind o vastă frescă. Scopul frescei este de a arăta că
nu e absolut necesar să intri în biserică pentru a vedea
puterile şi oştile cereşti. Poţi percepe aceste puteri şi
viziuni de afară, stând în soare, în mijlocul naturii.
Sensul frescelor este desfiinţarea pereţilor ridicaţi
între natură şi biserică. Natura şi biserica încep să se
amestece.”
LUCIAN BLAGA
„Faimoasele mănăstiri bucovinene reprezintă
(...) o splendidă fuziune a creaţiei cu natura. Aşezate
pe firul apei, între dealuri împădurite, săgetând din
smalţul poienilor către azurul bolţii, ele s-au înfruptat
din viziunea populară plină de bun simţ asupra lumii,
s-au împărtăşit din solemnitatea occidentului şi din
aromele orientului, pentru a da naştere aici, pe
plaiurile sucevene câtorva dintre cele mai pitoreşti şi
originale monumente ale tuturor timpurilor. Fortăreţe
şi cărţi cu poveşti totodată, înrudite între ele şi
însufleţite fiecare de o personalitate aparte: albastrul
şi proporţia desăvârşită a Voroneţului, eleganţa
cochetă a Moldoviţei, silueta unică a Dragomirnei sau
monumentalitatea sobră a Arborei se întipăresc pe
retină de la prima privire. ”
GHEORGHE SĂSĂRMAN
Din nou la Câmpulung... „La Câmpulung
Moldovenesc / mai vin să mă bucovinesc / şi să aud
în alt acord, / acelaşi clopot de la Nord...// E Putna
undeva mai sus, / un dangăt viu, cum alte nu-s, / la ea
mi-i gândul să ajung / şi mă-ntăresc la Câmpulung. //
La Câmpulung Moldovenesc / mă-ntorc să mă mai
regăsesc... ” (19 octombrie,1996)
ADRIAN PĂUNESCU
(Selecţie şi prezentare de Mihai Burduja)
Câteva gânduri despre
turism
Este un privilegiu
să te naşti în Bucovina şi să
ai posibilitatea de a-i pre-
zenta frumuseţile ei lumii
întregi. Frumuseţea peisaju-
lui, care aminteşte călătoru-
lui avizat de Elveţia, o isto-
rie încărcată deopotrivă de
fapte eroice şi de neuitate
jertfe, spiritualitatea înălţă-
toare, deasupra tuturor stră-
juind nemuritoarele Mănă-
stiri. Tainele lor întru credintă si in modul de a rezista atâtea
secole vicisitudinilor de tot alt felul , îl provoacă şi-l
sensibilizează pe vizitator. Acesta este mediul în care s-a
născut ideea de a practica turismul. Alături de câteva
persone hărăzite parcă să ceeze stări de bine pentru cei ce
poposesc în pensiunea ‘’Casa Lucreţia”, cu sfială şi
respect, am primit primii oaspeţi acum 15 ani. De atunci ‘’
Casa Lucreţia”, s-a bucurat, peste aşteptări, de multe
aprecieri, devenind un modest ambasador al României, fiind
prezentată, în spaţii generoase, în multe ghiduri turistice ale
lumii. Această activitate presupune multa dăruire, un anume
grad de instrucţie si educaţie, să ştii să oferi călătorului
momente unicat, fie că este vorba despre bucate tradiţionale
bucovinene, fie ca le recomanzi obiective speciale, dupa ce
,, citeşti gusturile si nivelul intelectual ale turiştilor’’. În
bucătaria noastră care este în exclusivitate bio, cu
ingrediente de cea mai înaltă calitate, gătitul se practică
dupa vechi reţete bucovinene din Cernauţiul de altă dată.
Despre Casa Lucreţia au vorbit nenumărate
personalitaţi: marele actor Radu Beligan spunea ,,Am avut
norocul sa trăiesc în această casă câteva zile de neuitat. Mă
rog lui Dumnezeu s-o binecuvinteze şi să mă mai întorc la
ea’’. Actorul Dan Puric, un asiduu prieten al Casei Lucretia,
ne onora cu următoarele rânduri: ,,Există o frumuseţe
neifrântă de urâtul lumii, in acestă ţară românească…
numită Bucovina în acest loc, inimă a Grădinii Maicii
Domnului, am găsit flori de oameni, ce mi-au odihnit
sufletul trudit şi mi-au incărcat braţele cu iubiri sfinte
româneşti, oameni desprinşi parcă din frescele mănăstireşti,
cu demnitatea voievozilor în suflet, cu tăcerea sfinţilor în
priviri şi cu iubirea cea dintâi nealterată; dragoste de
Dumnezeu şi bucuria credinţei. ,,Casa Lucreţia’’ este
România frumoasă retrasă din faţa unei Românii care se
urâţeşte pe zi ce trece, în braţele duioase ale unei familii
româneşti, ce luptă in tăcere, murmurându-şi tradiţia ca pe o
rugăciune şi credinţă, ca pe o respiraţie. Când un călător va
poposi aici va simţi că sufletul lui se va odihni altfel, va
cunoaşte bucurii neştiute până atunci ,, este tărâmul lacrimei
neîntinate ce curge încă pe faţa tristă a acestui neam’’. Şi ce
rasplată mai mare ne-am putea dori pentru munca
noastră decât emoţionatele cuvinte lăsate de o familie ce
şi-a trăit viaţa in exil, cunoscuta balerină Gabriela
Nicolescu şi distinsul inginer Vladimir Penescu: ,, Cu
respect şi smerenie, ne plecăm capul in faţa pamântului
binecuvântat al Bucovinei cu monumentele lui de
spiritualitate cosmică. Cu ochii sufletului încercăm să
pătrundem legătura dintre acest pământ şi strămoşii iniţiaţi
care l-au îmbogăţit prin harul lor divin. Un impuls care ne
va conduce tot mai adânc în tainele acestui pământ pe care,
deocamdată, doar le presimţim. Si mult în aceasta încercare
de simţire a Bucovinei, datorăm întâlnirii cu Doamna
Lucreţia Lucuţar şi prinţul său consort, Domnul Silvestru
Lucuţar. Doamna, o regină distinsă şi nobilă, întruchiparea
spiritului Bucovinei, ţara blândă şi umană. Suntem oaspeţii
ei, suntem purtaţi ca pe braţe cu cea mai mare grijă şi
delicateţe. Dorinţele sunt citite de pe buzele sufletului şi
îndeplinite înainte de a fi exprimate. Poate cineva să-şi mai
dorească altceva? Am venit din depărtarea exilului singuri şi
ne întoarcem în depărtare cu o familie in inimi. Un dar
ceresc? Mulţumim celor osteniţi să ne mulţumească’’.
Aceste gânduri noi le percepem ca a fi adresate, in
egală măsură Casei Lucreţia cât şi ţării căreia îi aparţinem.
România, mai mult ca niciodată, are nevoie de onestitate,
credibilitate şi corectitudine, condiţii pe care, dacă fiecare
întreprinzător le-ar respecta şi le-ar ridica la rang de norme,
încet dar sigur, impresiile despre această ţară atipică din
multe puncte de vedere, s-ar schimba.
Lucreţia Lucuţar
Administratorul pensiunii Casa Lucretia.
Această pensiune aflata la poalele Obcinii
Feredeului, a fost, nu ne îndoim ca va mai fi, gazda unor
minunate momente literare, în care au evoluat cenaclul
vămean „Nectarie” si „Asociaţia Literară PĂSTOREL”
din Iaşi. Pentru a fi din nou musafiri, nu sunt necesare
invitaţii exagerat de insistente.
Preşedintele executiv al cenaclului „Nectarie”:
Ec. Ioan Mugurel Sasu