Suport de Curs team building

2010

Suport de curs

Metode de animaţie

Todoca Mihaela, Bobaru Sorana

Fundaţia Noi Orizonturi, Cluj Napoca

Str. Iasilor, nr 6, Bl C, ap 42 E-mail: [email protected] Tel: 0364.800222 Web: www.noi-orizonturi.ro

Sumar

Introducere: Animaţia socio –educativă .................................................................................. 4

Învăţarea prin experienţă ......................................................................................................... 5

Debrieful ................................................................................................................................. 12

Metode debrief ....................................................................................................................... 13

Stadiile dezvoltării grupului ................................................................................................... 14

Metode şi tehnici de animaţie ................................................................................................ 17

Exemple de metode ............................................................................................................... 18

Jocul ....................................................................................................................................... 18

Jocul de rol ............................................................................................................................. 22

Brainstormingul ..................................................................................................................... 23

Expoziţia …………………………………………………………………………….………… 23

Exprimarea creativă ............................................................................................................... 23

Imitaţia unui proces ............................................................................................................... 24

Poveştile ................................................................................................................................. 25

Studiul de caz ......................................................................................................................... 25

Teatru forum........................................................................................................................... 25

Open space ............................................................................................................................. 26

Flash mob ............................................................................................................................... 26

Bibliografie ............................................................................................................................. 27



„Poţi afla mai multe

despre o persoană

într-o oră de joacă

decât într-un an de

conversaţie”

Platon



Introducere: Animaţia socio-educativă

Educaţia non-formală deschide calea către cultivarea sensibilităţii, a creativităţii, a abilităţilor

mentale, a abilităţilor de comunicare, de lucru în grup, a discuţiilor şi dezbaterilor, a proiectelor şi

realizărilor practice, a aplicării şi a validării rezultatelor şi a altor direcţii. Această educaţie este axată

pe formarea de oameni plenari cu personalităţi morale, echilibrate şi umane. În cadrul educaţiei non-

formale au fost dezvoltate numeroase metode care facilitează dezvoltarea complexă a personalităţii

cum ar fi: metodologia feedback-ului, metodologia Frenet, metodologia Montesori, metodologia

Valdorf, metodologia Feuerstein, Educaţia prin experienţă. Toate aceste metodologii au fost studiate

şi testate empiric, iar în momentul de faţă reuşesc să îndeplinească rolul de a completa educaţia

formală pentru a forma tineri cu valori sănătoase într-o lume tot mai complexă.

Educaţia prin experienţă are la bază implicarea participantului în propriul proces de învăţare,

iar acest lucru facilitează interiorizarea cunoştinţelor, abilităţilor şi atitudinilor. Concepţia acestui tip

de educaţie este faptul că orice persoană pusă în condiţii simulate ale unor situaţii reale îşi

mobilizează mult mai uşor resursele, nu îşi cenzurează mişcările şi reacţiile şi devine mult mai

receptivă. De la aceste premise pleacă şi animaţia socio-educativă care constă într-un ansamblu de

activităţi menite să dezvolte competenţe într-un mod cât mai plăcut.

Ca orice metodă de educaţie non-formală în lucrul cu tinerii un rol principal îl deţine

animatorul, adică persoana care intră în contact direct cu participanţii. Termenul de animator

provine din cuvântul latin “animus” care se traduce „suflet”, aceasta înseamnă că el este sufletul

publicului cu care lucrează.

Conform ghidului metodologic animatorul îşi organizează activitatea în cadrul unui proiect

general al asociaţiei sau fundaţiei non-guvernamentale din care face parte şi în cadrul căreia lucrează,

în funcţie de nevoile publicului. În virtutea acestei pozitii, el poate participa la elaborarea unor

răspunsuri privind: medierea socială, tehnicile de animaţie, iniţierea unor activităţi de animaţie,

dezvoltarea şi crearea unei legături sociale. Toate acestea se realizează plecând de la necesităţile

persoanelor care lucrează în mod direct cu publicul (copii, tineri, adulţi).

Principiile de lucru ale animatorului sunt cele ale toleranţei, autonomiei individuale,

responsabilităţii sociale, respectării drepturilor copilului.

http://en.wikipedia.org/wiki/Montesori



De ce ANIMAŢIA?

Pentru că:

desfiinţează bariere între participanţi;

învaţă comunicarea, cooperarea şi încrederea prin experienţă;

stimulează gândirea creativă şi rezolvarea de probleme;

creează legături între membrii grupului şi lideri;

creează o atmosferă de distracţie, entuziasm şi provocare;

lărgesc zonele de confort ale participanţilor.

Deşi distracţia este rareori un scop în experienţa educaţională tradiţională, experţii în educaţie

prin experienţă, ca „Project Adventure” şi „Outward Bound” au demonstrat importanţa distracţiei în

predarea valorilor şi aptitudinilor. Când oamenii se distrează, se implică. Când participantii participă

la propria lor experienţă de învăţare, ei învaţă mai eficient. Metodele de animatie nu doar pregătesc

terenul pentru învăţare, multe activitati sunt ele însele lecţii.

Învăţarea prin experienţă

Învăţarea prin experienţă presupune o implicare activă a cursantului (nu este un receptor

pasiv)pentru că se bazează în mod exclusiv pe experienţele cursantului.

Rolul animatorului este acela de a crea un cadrul necesar desfăşurării experienţei şi de a-l ajuta pe

participant să reflecteze la cele întţmplate. Un lucru foarte important de precizat este faptul că

situaţiile/problemele sunt abordate din perspectiva cursantului, nu al animatorului. Este o învăţare

bazată pe percepţie, nu pe teorie - învăţarea experienţială stimulează abilităţile cursanţilor de a

motiva şi explica un subiect, din perspectivă proprie, decât să recite "operele" unui expert în

domeniu, iat învăţarea este centrată pe fiecare persoană în parte, adică se pune accentul pe învăţarea

personală în cadrul grupului.

Pornind de la aceste considerente David A. Kolb (1970) a dezvoltat ciclul de învăţare experienţială

care integrează următoarele 4 etape:

1. experienţa concretă



2. observaţii reflexive cu privire la experienţe

3. generalizări ca urmare a experienţei trăite şi a observaţiilor pe marginea acesteia

4. experimentare activă utilizând concepte abstracte.

Kolb, 1970

Ce se întîmplă în faza 1: Experienţa

Participantul descoperă informaţii noi, care necesită răspunsuri.

Activităţi de folosit:

Rezolvarea problemei în grup

Demonstratii

Studii de caz

Jocuri

Jocuri de rol

Vizite în teren



Brainstorming

Rolul animatorului:

Rolul principal al animatorului în faza 1 este acela de a structura. Ea sau el trebuie să prezinte

obiectivele activităţilor, să clarifice norme şi reguli şi să fixeze limite de timp. Prezentarea

informaţiilor se face într-un mod accesibil pentru participanţi (care vin cu experienţe anterioare

de învăţare mai ales prin lectură). Căi eficiente de stimulare a interesului grupului include

folosirea ajutoarelor vizuale şi stimularea întrebărilor din partea grupului, pentru ca scurta

prezentare să fie cît mai activă.

Pentru activităţile în grupuri mici, formatorul are nevoie să se asigure că sarcina care trebuie

efectuată este clară pentru toată lumea. De aceea, este util ca sarcina (“tema”) să fie notată pe o

coală A 0, sau pe foi de lucru A 4 care se înmanează participanţilor, la fel şi întrebările la care se

va răspunde prin discuţia ulterioară exerciţiului din faza 1.

În plus, grupurile mici funcţionează mai bine cînd membrii săi îşi asumă responsabilităţi: lider

de discuţii / moderator, monitorul timpului, secretar şi raportor / purtător de cuvînt.

Cum procesarea se va desfăşura mai ales în faza următoare, în faza actuală, formatorul poate

pune cîteva întrebări fiecărui grup mic, pentru a facilita progresiunea acestuia în ceea ce are de

făcut. Aceste întrebări pot să includă de exemplu:

Aveţi întrebări despre sarcină / despre ceea ce aveţi de făcut ?

Mai sunt şi alte lucruri pe care aveţi nevoie să le ştiţi pentru a vă face tema / sarcina / treaba bine

Cum merge ?

V-aţi gîndit la…. ?

Aţi putea fi mai specific ?

Aţi putea spune mai mult despre…?

V-aţi putea gîndi la altă alternativă ?

Sunteţi gata să vă treceţi munca pe o coală A 0 / flipchart ?



Aveţi nevoie de mai mult timp pentru a termina ?

Ce se întîmplă în faza 2: Reflectarea experienţei

În această fază, participanţii extrag informaţiile dezvoltate în faza 1. Ei vor utiliza aceste

informaţii pentru a dezvolta chei ale învăţării temei / subiectului în faza următoare, dar mai întîi

au nevoie să analizeze experienţa.


Discuţii în grupuri mici

Discuţie în grupul mare / forum de discuţii

Prezentări făcute de participanţi

Raportări din partea grupurilor

Rolurile animatorului:

Rolul major în faza doua este de a ajuta participanţii să reflecteze la ce s-a întîmplat în timpul

fazei 1. Acest lucru înseamnă că participanţii trebuie să se concentreze asupra semnificaţiilor

experienţei, iar animatorul trebuie să se asigure că aspecte importante legate de respectiva

experienţă nu sunt ignorate.

Un mod eficient de a ajuta participanţii să reflecteze este adresarea întrebărilor despre ce s-a

întîmplat şi despre modul în care au reacţionat participanţii. Faza 2 este etapa în care participanţii

îşi împărtăşesc idei şi reacţii între ei.

Mai jos sunt cîteva exemple pentru tipurile de întrebări pe care le pune animatorul:

Ce s-a întîmplat ?

Ce aţi simţit cînd…. ?

A simţit cineva altceva / diferit ?

Ce aţi observat despre….?

Ce simţi legat de această experienţă ?



Mai sunt şi alte persoane care au simţit la fel ?

Sunteţi de acord / în dezacord cu ceea ce spun ei ? Puteţi argumenta ?

Doreşte cineva să adauge ceva ?

Vă surprinde acest lucru ?

Realizaţi că… ?

De ce nu ai (făcut)… ?

Notaţi că formatorul foloseşte întrebări deschise pentru a stimula discuţiile despre experienţa din

faza 1.

Ce se întâmplă în faza 3: Generalizarea experienţei

În această fază, participanţii au nevoie să interpreteze ceea ce s-a discutat în faza 2, în scopul

de a determina care sunt lecţiile învăţate din aceste discuţii (care este “morala”). Acest lucru

înseamnă că participantul trebuie să se concentreze asupra informaţiiilor şi să decidă ce au

însemnat pentru ea/el; cu alte cuvinte, participantul extrage principiile sau lecţiile (“morala”)

învăţate din experienţă (faza 1) şi discutarea ei (faza 2).


Sinteza discuţiilor din grupul mare

Prezentările

Rolul major al animatorului:

Rolul animatorului în faza 3 este mai degrabă cel convenţional al educatorului “, acela de a

ghida participantul. Mai mult decât în oricare altă fază, în această etapă formatorul are nevoie să

fie foarte bine informat în legatură cu subiectul abordat (tema), să stăpânească perfect toate

aspectele respectivului subiect, şi să aibă credibilitate în ochii participanţilor, care să o / îl

considere o buna sursă de informaţii. Aceasta nu înseamnă că formatorul trebuie să furnizeze

toate răspunsurile în timpul acestei etape, pentru că, în fapt, participantul va internaliza mai bine



noutăţile învăţate dacă membrii grupului vor trebui să îşi găsească singuri răspunsuri pentru ei

înşisi / ele însele.

Ca un ghid, animatorul ajută participantul să se focalizeze asupra implicaţiilor a ceea ce s-a

întâmplat în timpul experienţei (fazei 1) şi fazei 2, astfel că participantul să devină conştient că a

învăţat ceva nou. Sunt două modalităţi de bază pentru abordarea acestui aspect: formatorul face

un sumar pentru participant / grup (printr-o scurtă prezentare sau citirea concluziilor) sau poate

recurge la întrebările potrivite, care ajută participanţii să ajungă la propriile concluzii. Ultimul

mod de abordare necesită din partea formatorului abilităţi solide de facilitare, precum şi

cunoaşterea perfectă a subiectului.

Câteva intrebari utile pe care le-ar putea adresa animatorul sunt:

Ce ai invăţat din aceasta ?

Ce semnificaţii au toate acestea pentru tine ?

Cum se potrivesc între ele lucrurile despre care vorbim ?

Aţi sesizat nuanţe noi în legatură cu… ?

Ce aspecte majore au aparut ? Ce se desprinde de aici ?

Este aici vreo lecţie de reţinut ?

Cu ce se asociază aceasta ? Are legătură cu …?

Ce se întâmplă în faza 4: Aplicarea

Pentru ca participantul să simtă că sesiunea a avut nişte semnificaţii, ea sau el trebuie să

raporteze ceea ce a învăţat / noile cunoştinţe la propriile situaţii de viaţă. În timpul fazei 4,

participantul face conexiuni între situaţiile create în atelierul de formare şi situaţiile din lumea

reală. Legătura poate fi întărită prin practicarea a ceea ce s-a învăţat nou şi prin planul individual

de practicare a noilor abilităţi şi cunoştinţe, care va fi pus în aplicare după încheierea atelierului.


Practicarea abilităţilor noi (în timpul atelierului)



Simularea

Planificarea acţiunii (în scopul fixării noilor abilităţi)

Lista de control

Activităţi în teren

Discuţii

Rolul animatorului:

Rolul major este acela de antrenor al participantului. Participantul încearcă să aplice noutăţile,

iar animatorul aprobă, întăreşte, corectează, dar mai ales încurajează participantul să îşi

amelioreze abilităţile noi. Întrebarea cheie a acestei faze este: “Cum aş putea să fac acest lucru

diferit data viitoare ?” (pentru a fi şi mai bine)

Întrebările pe care animatorul le poate pune includ şi:

Ce ţi-a plăcut cel mai mult în legătură cu asta?

Ce ţi-a fost cel mai dificil ?

Cum vei putea aplica acest lucru acasă, după atelier ?

Te poţi imagina făcînd acest lucru peste două săptămîni ?

Ce crezi că vei exersa cel mai mult după atelier ?

Ce crezi că îţi va fi cel mai dificil cînd vei folosi noile abilităţi ?

Cum o vei face diferit comparativ cu ceea ce ai făcut pînă acum ?

Cum s-ar putea ca acest exerciţiu să fie şi mai semnificativ pentru tine ? (ca această practică să aibă şi mai mult

sens)

Exersînd noile abilităţi după încheierea atelierului, anticipaţi vreo rezistenţă ?

Sunt arii în care simţiţi că aveţi nevoie de mai multă practică ?

Care sunt întrebările pe care ai dori să le mai pui ?

Cum ai putea să faci acest lucru mai bine ?



Debrieful - “am avut experienţa, dar ne-a scăpat semnificaţia”

De ce folosim debriefing-ul?

• Sprijnă învăţarea activă şi concentrarea tânărului asupra subiectului.

• Ajută tinerii să-şi îmbogaţească cunoaşterea

• Stimulează tinerii la dezvoltarea de abilităţi în rezolvarea problemelor.

• Procesul de învăţare are la bază implicarea participanţilor.

• Îmbunătaţeşte reţinerea informaţiilor pe termen lung

• Este o formă de interiorizare şi acumulare a unei experienţe de viaţă

Cum sa conduci un debrief?

Toata lumea participă la discuţie.- acest lucru înseamnă că toţi au valoare şi ceea ce spun

contează pentru grup.

Luaţi notite despre toţi participanţii: - luând notiţe în timpul activităţii veţi realiza usor

care sunt participanţii timizi – nu există răspunsuri greşite.

Concetrează-te pe Emoţii şi Comportament – încearcă să schimbi ceva în

comportamentul participanţiilor.

Lasă grupul să vorbească- dacă facilitatorul vorbeşte întruna atunci experienţa tinerilor e

diminuată. Pentru a face procesul de învăţare dinamic şi interactiv, lasă participanţii să

vorbească mai mult.

Ascultă eficient- ascultă cu atenţie pentru a putea pune întrebări cât mai bune.

Construieşte legături- este datoria fiecărui facilitator să construiască o legatură puternică

între ceea ce se învaţă şi felul în care se poate aplica în viaţa de zi cu zi a participanţilor.

Facilitează procesul de învăţare nu îl impune.

Regulamentul- Întodeauna fă legatura cu contractul. Nu uita să-l menţionezi de fiecare dată

când este nevoie.

Liderul asigură structura iar grupul asigură soluţia – lasă participanţii să descopere.

Liderii şi participanţii sunt legaţi de experienţa comună – este ceva pe care vă puteti

baza în procesul de învaăţare.



Debriefing are loc regulat dupa fiecare activitate – fără debrief activitatea este doar

distracţie fără învăţare.

Participanţii sunt agenţi activi ai propriei schimbări pozitive, pentru schimbarea lor

ei trebuie să-ţi asume responsabilitatea de a învăţa – odata ce au realizat de ceea ce sunt

capabili nu îi vei putea opri din dorinţa lor de mai mult.

Sfârşit- Este foarte important să revii asupra experienţei şi să scoţi în evidenţă punctele de

vârf ale acesteia.

Metode de debrief



Stadiile dezvoltării grupului

Ciclul de viaţă al unui grup (Tuckman,1965)



FORMARE

Participanţii :

Animatorul :

Încep să se cunoască la nivel superficial, încep să câştige

roluri în grup, sunt nerăbdători şi dornici să mulţumească pe

oricine, caută pe cineva să-i îndrume.

Superificialitate în relaţii

Sunt timizi, se judecă după prejudecăţi şi stereotipuri

Încurajează dialogul deschis

Oferă structură – regulile de grup

Faciliteaza teme de interes ale echipei

Creează un climat de încredere şi respect

Motivarea participanţilor prin activităţi cât mai distractive

FURTUNA

Participanţii :

Animatorul :

Apar disensiuni în grup datorită diferenţelor personale,

probleme de comunicare, ambiguităţi (ale regulilor formale

sau informale-regulile de grup)

Îşi testează limitele

Semnalizează cresterea grupului

Găseste metode de animaţie potrivite

Abordează problemele spre rezolvare

Stabileţte reguli pentru a găsi punctele de vedere diferite

Facilitează cooperarea în echipă

Transformarea conflictului în oportunităţi



NORMAREA

Participanţii :

Animatorul :

Stadiul în care se stabilesc normele şi interiorizează valorile

Încep să recunoască slăbiciunile şi punctele forte ale grupului

ca un întreg

Trece de la acţiunea individuală la munca într-o echipă

închegată

Işi conturează propria identitate, dezvoltându-şi simţul de a

aprecia contribuţia fiecărui individ în cadrul echipei

Inţeleg importanţa valorilor sociale pentru coeziunea şi

productivitatea grupului

Sunt capabili să preia iniţiativa şi responsabilitatea pentru

activităţile grupului.

Animatorul trebuie să se dea la o parte şi să ofere membrilor

cât mai multe şanse să conducă grupul şi să se implice în

activităţile acestuia

Activităţile trebuie să fie din ce în ce mai complexe

Provocările trebuie să fie din ce în ce mai mari

Organizează un proiect distractiv

PERFORMANŢA

Participanţii :

Animatorul :

Tinerii încep să se simta proprietari ai grupului

Tinerii îşi iau singuri responsabilităţi

Rolul animatorului scade semnificativ

Animatorul trebuie să-i ghideze doar (mentoring), să-si

fixeze scopuri mai înalte



Acceptă idei noi, creative

Încurajeaza membrii să îşi folosească toate talentele

Caută noi modalitati de creştere a capacitaţii echipei

Împingerea grupului spre un nivel şi mai înalt de

performanţă sau permite diferite schimbări în grup care să

diminueze performanţele pentru o vreme.

TRANSFORMAREA

Participanţii:

Animatorul:

Vin membri noi, au loc frustrari pentru cei vechi, care

trebuie motivaţi să devina seniori, oportunităţi de leadership

Animatorii trebuie să fie conştienţi că această fază este

normală

Desprinderea trebuie să se facă într-o manieră placută

Date şanse celor mai vechi să devină lideri

Metode şi tehnici de animatie

Alegerea activitatilor

Există nenumărate cărţi, site-uri pe Internet şi alte resurse ce oferă idei de activitati pentru animaţie.

Cea mai frecventă problemă în dezvoltarea unui curriculum de activitati nu este găsirea lor, ci

alegerea celor mai bune dintr-o mare varietate de opţiuni. Ce criteriu să foloseşti atunci când alegi

cea mai buna metoda pentru întâlnirea ta? Cum ştii dacă o activitate va avea succes într-o anumită zi

cu un anume grup? Fiecare grup este unic şi există foarte multe criterii de alegere a celui mai bun joc

pentru un anumit grup. Este important atunci când alegi o metoda să-ţi aminteşti că cele mai



bune activităţi creează o balanţă între distracţie şi învăţare, ceea ce face educaţia prin

experienţă posibilă.

Distracţie

Distracţia este evident primul şi cel mai important criteriu atunci când alegem o activitate. Dacă o

activitate nu este antrenanta şi plăcuta, de ce ar mai dori cineva să o realizeze? Întrebările de mai jos

sunt importante pentru a ghida animatorii în alegerea unei activităţi distractive.

1. Este activitatea sigură?

2. Este nivelul de activitate şi mişcare potrivit pentru grupul tău?

3. Este activitatea potrivita pentru nivelul grupului de socializare şi încredere?

4.Vor participa toţi la activitate?

5. Este activitatea inovatoare?

Învăţarea

Nu subestima potenţialul educaţional al metodelor de animaţie. Dacă sunt corect planificate şi

analizate, activităţile pot transmite valori morale şi ajuta participanţii să reflecteze asupra

comportamentului individual şi de grup. Acestea sunt câteva criterii de luat în vedere atunci când

evaluezi capacitatea de învăţare a activităţii tale:

1. Are activitatea legătură cu tema generală a întâlnirii?

2. Încurajează spiritul de echipă, comunicarea şi/sau creativitatea?

3. Ajută la o cooperare şi/sau competiţie corectă?

4. Există elemente care pot să inspire reflecţia personală şi discuţia de grup?

Exemple de metode:

Jocul

Funcţiile

jocului

Functia de relaxare, recreere;

Functia de informare, formare;

Functia de socializare;



Functia catartica, de transformare;

Functia de adaptare.

Jocuri de

relaxare

În jocurile de relaxare mişcarea şi râsul realizează mecanismul de destindere

psihologică şi fizică. Jocurile sunt prevăzute pentru a elibera energia, umorul,

stimulând mişcarea în grup.

Jocurile de relaxare sunt utile pentru orice ocazie, dar pot fi practicate şi cu un

anumit scop: de incalzire, contactare cu participantii, pentru ruperea stării de

monotonie sau tensiune, pentru trecerea de la o activitate la alta sau ca punct final

al unei activităţi comune.

Ele încearcă să elimine aspectul de competitivitate din jocurile în care diversitatea

se realizează prin integrarea tuturor în "expansiunea" spiritului de echipă.

Jocuri de

comunicare

Sunt jocuri care încearcă să stimuleze comunicarea între participanţi şi urmăresc

crearea unui proces de comunicare poliplanic în grupul în care, de regulă, se

stabilesc nişte roluri fixe. Aceste jocuri tind să creeze un mediu favorabil ascultării

active şi comunicării verbale, iar pe de altă parte, să stimuleze comunicarea

nonverbală (expresii, gesturi, contact fizic, priviri etc.), pentru a iniţia noi moduri

de comunicare. Jocul va oferi pentru aceasta un nou spaţiu cu noi canale de

expresie a sentimentelor şi a relaţiilor în grup.

Obiectivele urmărite sunt stimularea comunicării între participanţi, crearea unui

mediu favorabil ascultării active şi a exprimării sentimentelor

Icebreaking Tehnicile de icebreaking sunt folosite in training in special la inceputul unei sesiuni

pentru a stimula interactiunea intre participanti, reducerea timidităţii, lipsa de

incredere.

Daca este aplicata cu succes participantii sunt mai entuziaşti si mai motivaţi să

participe la activităţi.

Exerciţiile de icebreaking trebuie sa asigure mişcarea fizică şi/sau exerciţiile

mentale pentru tema care urmeaza



Energizante Sunt tehnici foarte folositoare pentru stimularea fizică şi mentală a participanţilor.

Energizantele sunt folositoare la sfârşitul unei se sesiuni lungi şi obositoare pentru

revigorarea participanţilor sau pentru reducerea monotoniei şi oboselii.

Jocuri de

cunoaştere

Sunt destinate cunoaşterii reciproce a participanţilor dintr-o activitate. Înainte de a

începe jocul, trebuie să fie asigurată înţelegerea condiţiilor. Deoarece jocurile sunt

foarte uşoare, ele facilitează crearea unei ambianţe pozitive în grup, în special

pentru participanţii care anterior nu se cunoşteau.

Obiectivele acestor jocuri sunt cunoaşterea reciprocă a participanţilor, crearea unei

ambianţe pozitive în grup.

Ce face un joc să fie bun:

Provocarea continuă

Un cadru de poveste

Motivaţie bună

Felixibilitatea crescută

Încurajare constantă

Recompensa pentru rezultat

Alegerea jocului:

• Distractiv

• 0 accidente

• Potrivit pentru grup; nivel de socializare, marime, valoarea pe care o transmite, “gender

equality”

• Inovator

• Competitiv

Rolul animatorului:

• Să stabilească limite



• Să dea încredere

• Să dea energie

• Să dea semnificaţii

• Descrie regulile

• Demonstrează sarcina

• Întreabă dacă există nelămuriri

• Adaptează dacă este necesar

• Încurajează

• Ridică sau scade nivelul de provocare

• Crează un debrief bun- semnificatţa experienţei

Elemente cheie în a da energie jocului:

• Să faci jocul distractiv

• Să participi la joc cu copiii

• Să prezinţi jocul într-un mod creativ

• Să observi şi să monitorizezi grupul

Provocarea prin alegere oferă participanţilor:

1. Ocazia de a trece prin provocări potenţial dificile şi/sau înfricoşătoare într-un cadrul plin de

înţelegere şi încurajare;

2. Posibilitatea de a da înapoi în cazul în care presiunea legată de performaţă sau neîncrederea

în sine devin prea puternice, ştiind că mereu va exista ocazia pentru o nouă încercare;

3. Ocazia de a aborda sarcinile dificile, recunoaşterea că încercarea este mai importantă decât

performanţa;

4. Respectul faţă de ideile şi alegerile personale;



Jocul de rol

Jocul de rol este o metodă de învăţare activă, bazată pe explorarea experienţei participanţilor,

oferindu-le un scenariu în care fiecare persoană are un anumit rol de jucat. Elementul principal al

acesteia este discuţia şi învăţarea mai mult din propria experienţă şi din a celorlalţi.

Câteva consideraţii generale:

Jocul de rol este un instrument foarte puternic de a pune experienţa participanţilor pe masă. Din

această cauză condiţiile preliminare sunt de o importanţă majoră în atingerea obiectivelor sesiunii.

Acestea sunt:

Cadrul pentru scopurile şi obiectivele clare ale sesiunii

Nevoile şi natura specifică a grupului însuşi. Scenariul poate fi adaptat conform acestui

lucru. Nimeni nu trebuie să fie jignit persoanl de scenariu sau de jocul cuiva. Poate găseşti

oportun să oferi participanţilor anumite roluri pe care nu le vor avea nicodată în viaţa reală.

Vor fi utile unele eforturi pentru a aranja mediul. Asigură-te că nu va nici o dezordine când

scenariul va fi jucat.

Timp – trebuie să fie suficient timp pentru a dezvolta piesa, pentru a avea cat mai multe

probleme de discutat după aceea. Este de asemenea necesar să se aloce timp pentru ca

participanţii să-şi înţeleagă rolurile şi pentru a intra în pielea lor. Este important să se

planifice o pauză, de exemplu o pauză de o cafea, după ce scenariul este jucat pentru a

permite participanţilor să iasă din rolurile lor înainte de a începe discuţia.

Observatorii (acei participanţi care nu au luat parte la scenariu) trebuie să fie bine instruiţi şi

rugaţi să contribuie la discuţie pentru că adesea furnizează multe materiale utile. Este bine

chiar ca aceştia să completeze în timpul sarcinii fişe de observaţie.

Experienţa animatorului în termenii stabilirii obiectivelor, jucarea piesei şi în special analiza

şi discuţia ulterioară, este de o importanţă crucială pentru atingerea rezultatelor. Pot fi unii

participanţi ce nu se simt confortabil în timp ce joacă. De aceea este bine să ceri voluntari

pentru a juca, dar în acelaşi timp poate fi util de a menţine deschisă opţiunea de a distribui

roluri anumitor participanţi.



Brainstormingul

Brainstormingul încurajează creativitatea şi generează rapid multe idei. Poate fi folosit pentru

a rezolvarea unor probleme, pentru debrief sau pentru a introduce un nou subiect.

Ce trebuie făcut:

Se prezintă subiectul discuţiei astfel încât toată lumea să fie introdusă în problema ce

urmează a fi dezbătută

Li se spun participantilor regulile brainstormingului, si anume că toată lumea poate să

contribuie cu orice idee, cuvant, frază care poate avea legătură cu acest subiect. Nu contează

ordinea, nu contează relevanţa, toată lumea este liberă să se exprime pentru că cele mai bune

soluţii sunt şi cele mai non-conformiste.

Nimeni nu poate repeta ceea ce s-a mai zis şi nimeni nu poate compenta parerile celorlalţi

până la finalul brainstormingului.

Facilitatorul notează toate ideile pe flipchart iar la final împreună cu grupul se analizează

toate răspunsurile, şi sunt folosite pentru a rezolva problema.

Expoziţia

Este o metode extrem de creativă prin care participanţii pot să găsească soluţii sau să îşi

exprime propria părere despre anumite subiecte.

Daţi participanţilor materiale cât mai variate (hartie colorată, markere, foarfece, lipici, ziare,

cartoane, etc) şi rugaţii să realizeze o „operă de artă” care să ilustreze problema în cauză. La final

expuneţi toate lucrările şi rugaţii să se plimbe prin sală pentru a admira creaţiile. La final în într-un

cerc mare se discută despre ce au văzut participanţii.

Exprimarea creativă

Această metodă poate contribui la concretizarea conceptelor, personalizarea abstractelor şi

interiorizarea obiectivelor de învăţare.



Este important în primul rând să creăm un mediu sigur pentru ca participanţii să poată să se

exprime. Această metodă este extrem de introspectivă şi de aceea trebuie să ne asigurăm că toată

lumea se simte confortabil în această postură.

Exprimarea creativă se poate face în diferite moduri:

Scrisul - participanţii pot scrie poezii, scurte povestiri, piese de teatru despre cele trăite sau

despre problema care este pusă în discuţie.

Artele grafice –desen, pictura, colaje, postere, etc.

Muzică – Muzica poate fi un puternic motivator şi energizant în cadrul grupului. Puteti atat

sa le puneti la dispoziţie melodii care ilustrează problema în cauză, dar şi să îi încurajaţi să

compună propriul cântec.

Mişcare şi dans – aceste arte non-verbale permit participanţilor să exprime ceea „ce nu

poate fi exprimat prin cuvinte”.

Imitaţia unui proces

Este o metodă care îmbină jocul de rol simularea şi dezbaterea, permiţând participanţilor să

asculte mai multe laturi ale unei probleme şi să recunoască multiplele roluri şi impacte ale unei

situaţii.

Primul pas este acela de a desemna roluri. Vom avea avocaţi ai apărării, ai acuzării şi

bineînţeles cel puţin un judecător. Instruiţi participanţii despre cum să realizeze pledoariile, cum să

intervină, care sunt regulile de discuţie, şi apoi lăsaţi-le timp pentru a se pregăti. Este bine ca avocaţii

diferitelor părţi să fie în camere separate şi mai ales să nu fie în contact cu judecătorii.

Când procesul începe reamintiţi regulile, şi începeţi pledoariile. Dupa verdict se revine în

grupul mare şi se sumarizează.



Poveştile

Povestirile reprezintă o sursă importantă de acumulare a unor valori. Povestirile au puterea de a

crea „un ataşament emoţional faţă de ceea ce este bine” printr-o admiraţie şi o identificare a

cititorilor cu personajele. Povestirile care oferă tinerilor eroi, oameni cu care se pot identifica şi-i pot

admira (sau invers, oameni ai căror comportamente ar trebui, pe bună dreptate, să le dispreţuiască),

sunt instrumente puternice în învăţarea valorilor morale.

Trei factori importanţi de care trebuie să ţii cont atunci când alegi o povestire pentru a o folosi

în întâlniri: valoarea morală, nivelul de provocare, elementul de încântare.

Studiul de caz

Un studiu de caz reprezintă o povestire verbală sau în scris a unei situaţii realiste, incluzând

detalii suficiente pentru ca participanţii să poată analiza problemele implicate şi să determine soluţii

posibile. Studiile de caz trebuie să recreeze lumea reală atât în ce priveşte natura conţinutului, cât şi

metoda de prezentare şi realizare. Lucru pe cazuri se poate realiza individual sau în grupuri, iar

metoda se încheie printr-o discuţie a rezultatelor obţinute.

Teatru forum

Teatru forum este un instrument de interventie socială care la prima vedere poate părea o

simplă formă de teatru. În fapt această formă de exprimare oferă oamenilor ocazia de a schimba idei

şi opinii. Datorită flexibilităţii este posibil ca în cadrul piesei de teatru ca şi spectator să participi pe

scenă , să schimbi ceea ce nu îţi place, să vorbeşti cu personajele sau chiar să schimbi finalul.

TF este este o formă de teatru care se uită la problemele vieţii de zi cu zi şi încearcă rezolvări la

îndemâna tuturor. Conştientizarea problemelor sociale, incluziunea, egalitatea între membrii, într-

ajutorarea semenilor sunt ţintele cele mai frecvente ale acestor piese de teatru neconvenţional.

Etape:

1. Identificarea problemelor grupului ţintă şi formarea grupurilor de lucru

2. Stabilirea personajelor şi scrierea scenariului

3. Improvizaţie şi repetiţii



4. Momentul improvizaţiei şi extragerea concluziilor cu publicul

5. Analiza şi evaluarea finală împreună cu echipa.

Open Space

Presupune crearea de către participanţi a propriei lor conferinţe. Conferinta open space nu

are lectori de dinainte stabiliţi sau program predefinit de ateliere de lucru şi nici discuţii pannel. În

schimb participanţii care se regăsesc într-un cerc mare îşi vor crea singuri conferinţa. Înainte să îşi

dea seama ei însişi devin unii altora profesori şi lideri.

Creata de Harrison Owen – principul de baza al metodei este acela ca oricine vine într-o

conferinţă open space trebuie să fie pasionat/interesat de subiectul propus şi este dispus să producă

lucruri din această pasiune. Participanţii la întâlnire se aşează pe scaune într-un cerc sau mai multe

cercuri. În mijlocul cercului se aşează hârtii de flipchart şi markere. Participanţii propun teme de

discuţie legate de subietul de interes. Cei care propun o temă devin facilitatori ai discuţiei pe tema

respectivă. Temele propuse devin subiecte de discuţie în grupuri mici. Fiecărui subiect i se alocă un

anume spaţiu de desfăşurare. Participanţii care nu au propus teme sunt invitaţi să participe la una

dintre discuţiile propuse. Regula mobilităţii: participantul rămâne la un grup de discuţii atât timp cât

simte că are de învăţat sau de contribuit, iar când doreşte se poate muta la alt grup.

Există 4 linii directoare importante:

1. orice persoană vine este persoana cea mai potrivită;

2. orice se discută este un subiect bun de discuţie;

3. orice se întâmplă este ceea ce trebuia să se întâmple;

4. atunci când se termină, se termină!

(sursa:- vezi Laboratorul de educatie non formala . Culegere de metode si instrumente ANPCDEFP)

Flash mob

Flashmob este o adunare foarte scurtă într-un loc public, participanţii efectuând o anumită acţiune

neobişnuită pentru o durată scurtă de timp (de obicei câteva minute), după care grupul se

răspândeşte.



Orice "spectacol" în stil Flashmob are reguli, dintre care cele mai importante sunt:

Acţiunea trebuie să fie spontană şi concomitentă. Este interzisă atragerea atenţiei de către

participanţi înainte de acţiune.

Trebuie să se formeze impresia că participanţii nu se cunosc şi înainte de acţiune să nu

afişeze că se pregatesc să facă ceva neobişnuit.

Toate acţiunile trebuie efectuate după un scenariu.

Acţiunea nu trebuie să se finalizeze cu reacţii agresive din partea spectatorilor.

Fără încălcarea legilor sau afişare a intereselor politice.

După Flashmob nu trebuie să ramănă urme.

Toate acţiunea trebuie să fie efectuată cu toată seriozitatea.

Dupa terminare toţi participanţii trebuie să părăsească imediat locul acţiunii ca şi cum nu s-ar

fi întâmplat ceva deosebit.

BIBLIOGRAFIE:

1. Suport de curs - Formare de Formatori, Alina Mustaţa şi Silvia Mişu, Fundaţia Noi Orizonturi, 2008

2. T-kit no.6 Training Essesntials, Coucil of Europe and European Comission, October 2005

3. Enciclopedia metodelor, Asociatia pentru Consultanţă şi Training – ACT

4. http://so.cnfpa.ro/so/v/animator.pdf

5. http://rononformal.wordpress.com/metode

http://so.cnfpa.ro/so/v/animator.pdf%205

http://so.cnfpa.ro/so/v/animator.pdf%205

http://rononformal.wordpress.com/metode

Date post:	22-Oct-2015
Category:	Documents
Upload:	vyshyflame360
View:	45 times
Download:	2 times

Suport de Curs team building

Documents