SUPORT DE CURS

ANUL I - Semestrul 2

Cluj – Napoca

2013-2014

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI, CLUJ-NAPOCA

Centrul de Formare Continuă şi Învăţământ la Distanţă și cu

Frecvență Redusă

Facultatea de Geografie

Specializarea: AMENAJARE ȘI DEZVOLTARE TURISTICĂ

Disciplina: Elemente de amenajarea teritoriului și urbanism în

turism

2

CUPRINS

I. Introducere

II.

MODULUL I. Organirarea spaţiului geografic şi amenajarea teritoriului.

Aspecte generale

III.

MODULUL II. Amenajarea teritoriului şi turismul. Definire, concept

IV.

MODULUL III. Legislaţia cadru privind turismul şi amenajarea teritoriului

V.

MODULUL IV. Conţinutul cadru al documentaţiilor de amenajare a

teritoriului şi urbanism

VI. MODULUL V. Norme tehnice în amenajarea teritoriului şi urbanism

I. Informaţii generale. Date de identificare ale titularului de curs şi a cursului

1) Date de contact ale titularului de curs:

Nume: Conf. dr. Zotic Vasile

Birou: Facultatea de Geografie, et. II, nr. 72

Str. Clinicilor, nr. 5-7

Telefon: 0264 592214, int. 213

Fax: 0264-591906

2) Date de identificare a cursului

E-mail:zoticv@geografie.ubbcluj.ro

Consultaţii: luni, orele 1000

-1200

Numele cursului: Organizarea spaţiului geografic şi turismul

Codul cursului: GMR 1204

Anul, semestrul: anul I, semestrul II

Tipul cursului: obligatoriu

Accesibil pe pagina web a Facultăţii de Geografie: http://geografie.ubbcluj.ro/,

https://portal.portalid.ubbcluj.ro/, la secţiunea Cursuri

II. Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite

Asimilarea şi promovarea cursului Elemente de amenajarea teritoriului și urbanism în turism,

în condiţiile în care acesta reprezintă o disciplină aferentă celui de-al II-lea semestru de studiu, nu

presupune nici un fel de condiţionări privitoare la parcurgerea şi promovarea prealabilă a vreunei alte

discipline înscrise în planul de învăţământ al Masterului Amenajare şi Dezvoltare Turistică. Pe de altă

parte, profunzimea, calitatea şi finalitatea abilităţilor intelectuale şi practice, ce pot fi dobândite prin

intermediul cursului de faţă, se relaţionează, printr-o evidentă complementaritate şi sinergie

3

educaţională, cu cunoştinţele ce pot fi dobândite prin parcurgerea celorlalte discipline aferente

semestrului I al primului an de studii: MODELE DE AMENAJARE TURISTICĂ, STRATEGII

DE AMENAJARE TERITORIALĂ, RESURSELE GEODEMOGRAFICE ÎN TURISM,

TRANSPORTURILE ÎN TURISM, precum şi cu toate disciplinele parcurse la specializarea

GEOGRAFIA TURISMULUI, nivel licenţă.

Obiectivul principal al cursului îl reprezintă înţelegerea vastă şi subtilă a proceselor şi legităţilor

ce guvernează geneza şi evoluţia structurilor teritoriale şi implicit a celor turistice prin acţiuni de

organizare şi amenajare a teritoriului (vizate prin excelenţă în cursul de faţă) dar şi a fenomenelor

concrete exemplificate prin caracteristici şi studii de caz în cadrul cursurilor menţionate mai sus.

III. Descrierea cursului

Cursul Elemente de amenajarea teritoriului și urbanism în turism are menirea de a pune în

evidenţă complexitatea fizică, economică, socială, tehnică şi administrativă a spaţiului

geografic. În paralel, prin parcurgerea acestei discipline, cursanţii îşi însuşesc noţiunile

fundamentale de factură teoretică vizând spaţiul geografic. Omul şi activităţile sale se întâlnesc

în spaţii definite de complexităţi diferenţiate ale căror funcţii conjugate şi armonizate justifică

un anumit tip de exploatare economică, funcţie de particularităţile fizice, de înzestrare tehnică,

organizare socială, experienţă şi tradiţie. Analiza acestor stări de complexitate sporită se

realizează integral atât în cazul analizelor regionale, cât şi la alte nivele operaţionale divizate pe

diverse criterii. Regiunea constituie, în opinia noastră, “celula operaţională de bază” în

organizarea şi planificarea teritorială, indiferent de rangul şi dimensiunile acesteia.

Turismul ca şi activitate economică este direct dependent de organizarea spaţiului

geografic şi formele specifice de amenajare a teritoriului din mai multe considerente:

structurile geografice naturale şi formele specifice de amenajare antropică a

teritoriului se pot constitui în elemente de atractivitate turistică;

turismul ca şi activitate economică se supune proceselor de amenajare şi organizare,

rezultând forme specifice de amenajare turistică;

teritoriul pe care se desfăşoară activităţile turistice este parte organică a teritoriului

naţional în care se interferează multiple interese de rang naţional, regional, zonal sau

local care, pentru a fi prioretizate sunt supuse acţiunilor de proiectare strategică şi

amenajare a teritoriului.

Prin natura sa, cursul obligă, pe lângă analizele factoriale diferenţiate, la o abordare

sistemică originală, conform căreia conexiunile spaţiale trainice se detaşează de cele

întâmplătoare şi care, în final, definesc, specificul regional şi modul de articulare şi

funcţionalitatea părţilor în cadrul întregului. Complexitatea cursului impune o abordare

interdisciplinară a conţinutului în temeiul căreia interferează în perimetrul analizei spaţiale

elemente de geografie teoretică, geografie fizică, geografie umană, statistică, teoria grafurilor,

contabilitate, teoria sistemelor, teoria modelării şi informatică.

IV. Organizarea temelor în cadrul cursului

a) Cursul Elemente de amenajarea teritoriului și urbanism în turism este structurat pe 5 module

de învăţare ce corespund cu sarcina asumării principalelor obiective:

1. Organirarea spaţiului geografic şi amenajarea teritoriului. Aspecte generale.

2. Amenajarea teritoriului şi turismul. Definire, concept.

3. Legislaţia cadru privind turismul şi amenajarea teritoriului.

4. Conţinutul cadru al documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi urbanism.

5. Norme tehnice în amenajarea teritoriului şi urbanism

4

Fiecare din temele de mai sus este dublată de o serie de teste practice de autoevaluare a

cunoştinţelor referitoare la analiza, înţelegerea şi interpretarea corectă a principalelor concepte, legi şi

principii ce guvernează variatele ipostaze organizatorice ale realităţii turistice.

Temele majore propuse, însoţite de lucrările de autoevaluare aferente fiecărei teme sau dovedit,

în timp, a fi o modalitate eficientă şi facilă de interpretare şi înţelegere corectă a conţinuturilor şi

semnificaţiilor aferente categoriilor operaţionale ale Organizării spaţiului geografic şi amenajării

teritoriului ca sistem ştiinţific.

b) Fiecare temă/modul (conţinuturile cursului şi aplicaţiile practice aferente) vor

putea fi consultate pe site-ul Facultăţii de Geografie, la adresa http://geografie.ubbcluj.ro/,

https://portal.portalid.ubbcluj.ro/, la secţiunea Cursuri, precum şi pe CD-urile ce vor fi oferite

studenţilor de la Masterul AMENAJARE ŞI DEZVOLTARE TURISTICĂ, varianta ID.

Descrierea conceptelor majore pentru fiecare temă/modul şi pentru fiecare aplicaţie practică

aferentă fiecărei teme/modul pot fi găsite în syllabusul cursului.

c) Obiectivele generale ale cursului şi organizarea acestuia.

Obiectivele generale ale cursului ORGANIZAREA SPAŢIULUI GEOGRAFIC ŞI TURISMUL

au menirea de a ghida studenţii pentru:

• cunoaşterea adecvată a preocupărilor organizării spaţiului geografic şi amenajării

teritoriului în raport cu turismul precum şi cu metodologia generală şi specifică de

elaborarea a proiectelor de specialitate;

• cunoaşterea adecvată a legislaţiei specifice amenajării teritoriului;

• dezvoltarea capacităţii de aplicare a cunoştinţelor de factură teoretică şi practică în

amenajarea teritoriului cu specificaţie turistică;

• cultivarea limbajului ştiinţific bazat pe noţiuni, concepte, categorii, legi şi teorii,

susceptibile să dezvolte gândirea abstractă de tip creativ-nomotetic presupusă de

soluţionarea problematicilor teritoriale complexe;

• însuşirea unui set bune practici în amenajarea teritoriului cu specificaţie turistică;

Cursul va fi structurat în patru părţi, aferente celor patru module prezentate mai sus.

V. Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs (sarcinile practice ale studentului)

a) Sarcini

La acest curs veţi avea de realizat o serie de sarcini (rezolvarea unor aplicaţii constând în

elaborarea unor lucrări de autoevaluare bazate pe valorificarea informaţiilor dobândite la cursuri şi prin

intermediul referinţelor de ordin bibliografic) a căror pondere totală în nota finală va fi de 50%; restul de

50% constituie evaluarea cunoştinţelor finale dobândite în cadrul cursului. Sarcinile sunt centrate pe

rezolvarea unor probleme concrete induse de terminologia de specialitate, exemplificarea unor tipologii

organizatorice de ordin structural, funcţional, evolutiv, elaborarea unor scenarii de predicţie a dinamicii

geosistemelor şi reliefarea în formele de amenajare ş.a..

Veţi fi anunţaţi (prin e-mail) când o nouă sarcină va fi survenit (de ex. întocmirea unor referate

tematice). Este în avantajul dumneavoastră să realizaţi sarcinile propuse la scurt timp după ce ele au fost

afişate, deoarece termenele limită trebuie respectate strict. Datele limită de evaluare a sarcinilor propuse

anterior vor fi, de asemenea comunicate iniţial (atenţie!!! unele sarcini vor avea termen limită în

decursul primelor trei săptămâni de la începerea cursului).

b) Teme de casă

Pentru fiecare modul citiţi secţiunea aferentă din suportul de curs (autor, Zotic Vasile), din

cursul Elemente de amenajarea teritoriului și urbanism în turism precum şi din bibliografia opţională

recomandată. Luaţi notiţe pentru a înţelege mai bine informaţiile şi pentru a studia mai târziu.

Temele de casă vor fi prezentate cu ocazia fiecărei întâlniri modulare, sau trimise pe una din

adresele de e-mail menţionate mai sus; pondereea lor în nota finală de promovare a examenului va fi de

50%.

5

c) Examenul

După ce aţi rezolvat toate cerinţele aferente pregătirii preliminare (a căror pondere în nota finală

va fi de 50%) este momentul să studiaţi pentru examenul final (cu pondere de 50% în nota finală).

Pentru examenul final veţi învăţa din suportul de curs şi din cursul Amenajarea teritoriului şi

infrastructuri tehnice (2005), Editura Universităţii din Oradea, autor, Surd, V., Bold, I. Zotic, V., Chira

Carmen

d) Comunicarea on-line: Anunţuri, E-mailuri şi Forum de discuţii

Majoritatea informaţiilor vă vor fi transmise prin intermediul secţiunii Anunţuri de pe site-ul

Facultăţii de Geografie, la adresa https://portal.portalid.ubbcluj.ro/, precum şi prin intermediul e-

mail-ului. În consecinţă, consultarea zilnică a e-mail-ului şi a Site-ului Facultăţii de Geografie este o

sarcină absolut necesară. Sunteţi responsabili de a lua la cunoştinţă toate informaţiile pe care vi le

trimitem prin intermediul celor două surse de informaţie deja menţionate. Este responsabilitatea D-tră să

vă păstraţi la zi adresa de e-mail.

VI. Bibliografie obligatorie:

Benedek, J. (2004), Amenajarea teritoriului şi dezvoltarea regională, Ed. Presa Univ.

Clujeană.

Berbecaru, I., Botez, M. (1977), Teoria şi practica amenajării turistice, Edit. Sport-Turism,

Bucureşti.

Bold, I., Predilă, G. (2003), Organizarea teritoriului agricol, Ed. Profitul Agricol, Bucureşti.

Bold, I., Craciun, A. (2000), Organizarea teritoriului, Editura Mirton , Timisoara.

Ciangă, N. (2001), România. Geografia turismului. Partea I. Edit. Presa Universitară Clujeană,

Cluj-Napoca.

Ciangă, N., Dezsi, Şt. (2007), Amenajarea turistică a teritoriului, Ed. Presa Universitară

Clujeană.

Ciceri, M. F., Marchand, B., Rimbert, S. (1977), Introducsion à l' analyse de l' espase,

Masson, Paris.

Cocean, P. (coordonator) (2007), Amenajarea teritoriilor periurbane, Ed. Presa Universitară

Clujeană.

Ianoş, I. (1987), Oraşele şi organizarea spaţiului geografic, Ed. Academiei Române,

Bucureşti.

Lafond, F. (1986), Amenajement polyvalent du territoire, Mont-Roial (Quebec) Modulo

Editent.

Matei, M., Matei, I. (1977), Sociologie şi sistematizare în procesele de dezvoltare, Ed.

Tehnică, Bucureşti.

Mândruţ, O. (1976), Principii fizico-geografice de organizare a spaţiului, în Buletinul

Societăţii de Ştiinţe Geografice din R.S.R., serie nouă, vol. IV. Bucureşti.

Surd, V., Bold, I., Zotic, V., Chira, Carmen (2005), Amenajarea teritoriului şi infrastructuri

tehnice, Ed. Presa Universitară Clujeană.

Nicoară, L., Puşcaş, Aagelica (2002), Regionare turistică mondială, Edit. Presa Universitară

Clujeană, Cluj-Napoca.

Vallega, A. (1995), Le regione, sistema teritoriale. Compendo di geografia regionale

sistematica, Mursia, Milano.

Zotic, V. (2005), Componentele operaţionale ale organizării spaţiului geografic, Ed. Presa

Universitară Clujeană.

Zotic, V. (2001), Premisele climatice ale organizării spaţiului turistic din Carpaţii

Meridionali, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Lucrările menţionate se găsesc la Biblioteca Facultăţii de Geografie şi la Biblioteca Centrală

Universitară „Lucian Blaga" Cluj-Napoca. Lucrările menţionate la bibliografia obligatorie prin caractere

6

aldine, reprezintă lucrările de referinţă pe care s-a fundamentat elaborarea suportului de curs şi ele pot fi

găsite la bibliotecile menţionate.

În suportul de curs, la finele fiecărui modul sunt precizate atât referinţele bibliografice

obligatorii, cât şi cele facultative. Sursele bibliografice au fost astfel stabilite încât să ofere posibilitatea

adâncirii nivelului de analiză şi, implicit comprehensiunea fiecărei teorii.

VII. Materiale şi instrumente necesare

Optimizarea secvenţelor de învăţare/formare reclamă accesul studenţilor de la Master

Amenajare şi Dezvoltare Turistică, forma de învăţământ „Învăţământ la Distanţă" la urmâtoarele

resurse:

• Computer conectat la INTERNET (pentru a putea accesa toate informaţiile): date,

termene, suporturi de lucru-hărţi mute, hărţi digitizate, hărţi model, explicaţii etc;

• Imprimantă (pentru tipărirea materialelor-suport, atemelor redactate, a studiilor de caz

şi problematizărilor existente);

• Acces la resursele bibliografice (ex: abonament la Biblioteca Centrală Universitară

„Lucian Blaga", abonament la Biblioteca Facultăţii de Geografie

etc);

• Acces la echipamente de fotocopiere

VIII. Calendarul cursului

Pe parcursul semestrului V, de-a lungul căruia se studiază disciplina de faţă, sunt programate 4

întâlniri faţă în faţă (consultaţii) cu toţi studenţii, la care se adaugă întâlnirea destinată derulării

examenului final; ele au menirea soluţionării directe (fără intermediari) a oricăror nelămuriri de conţinut

ştiinţific şi de monitorizare a modului în care sunt rezolvate sarcinile practice (aplicaţiile din caietul de

lucrări practice).

Pentru prima întâlnire este obligatorie lecturarea atentă a primului modul (temele aferente

acestuia) şi rezolvarea aplicaţiilor de la modulul 1;

Pentru a doua întâlnire este obligatorie lecturarea atentă a modulului 2 (temele aferente acestuia)

şi rezolvarea aplicaţiilor de la modulul 2; se vor preda aplicaţiile aferente modulului 2;

Pentru a treia întâlnire este obligatorie lecturarea atentă a modulului 3 (temele aferente acestuia)

şi rezolvarea aplicaţiilor de la modulul 3; se vor preda aplicaţiile aferente modulului 3;

Pentru a patra întâlnire este obligatorie pregătirea tuturor conţinuturilor de examen şi rezolvarea

aplicaţiilor de la modulul 4; se vor preda aplicaţiile aferente modulului 4 şi se va derula examenul final;

În cadrul celei de a treia întâlniri se vor verifica şi, eventual corija toate aplicaţiile practice

existente pe parcursul celor patru module (care vor constitui 50% din nota finală); acum se vor preda

aplicaţiile practice existente în modulele 3 şi 4.

În cadrul întâlnirii cu numărul patru se va derula examenul final, examen cu pondere de 50%

din nota finală şi se va comunica cursanţilor numărul de puncte (maxim 50) obţinute pe baza rezolvării

aplicaţiilor practice din modulele 1-4.

Datele celor patru întâlniri sunt precizate în calendarul sintetic al disciplinei şi în tabelul de mai

jos.

Calendarul sintetic al disciplinei

Nr. crt Întâlniri directe Activităţi Data

Pondere aplicaţii

practice/examen

final

1 Întâlnirea 1

- discutarea temelor de curs de la

modulele 1 şi 2

- discutarea aplicaţiilor practice de

la modulele 1 şi 2

- predarea materialelor rezultate din

rezolvarea aplicaţiilor de la modulul

1

15.03.2014

orele 10.00 – 12.00

(sala 70 – Clădirea

Facultății de Geografie)

10 puncte

7

2 Întâlnirea 2

- discutarea temelor de curs de la

modulul 3

- discutarea aplicaţiilor practice de

la modulul 3

- predarea materialelor rezultate din

rezolvarea aplicaţiilor de la modulul

2

12.04.2014

orele 10.00 – 12.00

(sala 70 – Clădirea

Facultății de Geografie)

10 puncte

3 Întâlnirea 3

- discutarea temelor de curs de la

modulul 4

- discutarea aplicaţiilor practice de

la modulul 4

- predarea materialelor rezultate din

rezolvarea aplicaţiilor de la

modulele 3 şi 4

17.05.2014

orele 10.00 – 12.00

(sala 70 – Clădirea

Facultății de Geografie)

10 puncte

4 Întâlnirea 4 Examen

final

-- derularea examenului final

iunie 2014

50 puncte

(examenul final)+

10 puncte oficiu

IX. Politica de evaluare şi notare

Procesul de evaluare şi stabilirea notei finale la acest curs va avea două componente:

1. însumarea punctajelor obţinute pentru rezolvarea sarcinilor de lucru (aplicaţiilor

practice existente în fiecare din cele patru module): 10 puncte/aplicaţii

practice/modul....40 puncte maxim;

2. nota obţinută la examenul final (derulat în cadrul celei de a patra întâlniri directe): 50

puncte maxim;

3. 10 puncte se acordă din oficiu, rezultând un punctal total maxim de 100 puncte, aferent

notei finale 10.

Fiecare modul cuprinde un număr de 5-10 aplicaţii practice, care vor fi puse la dispoziţia

tutorelui, a cursantului, prin intermediului suportului de curs şi a materialelor bibliografice obligatorii.

De asemenea, fiecare aplicaţie practică va fi discutată în cadrul primelor trei întâlniri cu studenţii,

urmând ca ulterior, ele să fie rezolvate şi transmise titularului de curs. Pentru predarea temelor, se vor

respecta cu stricteţe cerinţele titularului de curs, orice abatere de la acestea aducând după sine penalizări

sau pierderea punctajului corespunzător acelui set de sarcini practice. Evaluarea aplicaţiilor practice se

va face imediat după primirea lor, iar afişarea pe site-ul facultăţii a punctajelor obţinute de către fiecare

student se va realiza în cel mult două săptămâni de la data depunerii/primirii aplicaţiilor. Dacă studentul

consideră că activitatea sa practică a fost subapreciată de către evaluator, atunci poate solicita feed-back

suplimentar prin contactarea directă a evaluatorului sau a tutorelui, prin e-mail sau direct.

Nota finală la acest curs va fi bazată pe procentele cumulate din întreg, iar notele vor avea la

bază criterii de performanţă.

Pentru obţinerea unui punctaj complet este nevoie de rezolvarea tuturor aplicaţiilor practice

existente şi de prezenţa la examenul final, punctele fiind cumulate din aceste două forme de evaluare;

lipsa uneia dintre aceste două componente se soldează cu lipsa notei finale din ecuaţia de notare şi,

implicit nepromovarea examenului.

X. Elemente de deontologie academică

Corpul profesoral al Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai" Cluj-

Napoca, pleacă întotdeauna de la premisa conform căreia, studenţii acestei facultăţi, indiferent de

formula educaţională pe care o adoptă (zi/ID) şi specializarea urmată, sunt persoane mature şi

responsabile. Totuşi, pentru a evita eventualele situaţii în care se pune în discuţie onestitatea cursantului,

trebuie să stabilim de la bun început ce constituie fraudă. O formă concretă de fraudă este plagiatul.

Prin urmare, doresc şi pretind ca D-tră să fiţi unica persoană care realizează sarcinile stabilite

pentru acest curs (şi nu altcineva). Dacă utilizaţi idei sau fragmente din scrierile altei persoane sau

resurse suplimentare pentru realizarea sarcinilor de lucru, trebuie să citaţi, iar lucrările respective să fie

8

menţionate în bibliografia D-tră. Suplimentar, vă rugăm să consultaţi politica Universităţii „Babeş-

Bolyai" privin plagiatul şi să reflectaţi asupra consecinţelor ce decurg dintr-o astfel de atitudine ingrată.

Pentru eventuale explicaţii suplimentare, chiar şi pentru exemple concrete, vă stau la dispoziţie.

X. Studenţi cu nevoi speciale

Nevoile speciale se referă la o serie de dizabilităţi fizice, dizabilităţi de învăţare/receptare, cele

datorate lipsei de cunoştinţe, deprinderi şi prerechizite aferente acestui curs. Studenţii care, din

nefericire se pot afla într-una din aceste situaţii sunt rugaţi să mă contacteze la începutul cursului pentru

a putea interveni şi ajusta situaţia (spaţii special amenajate etc) pentru ca rezultatele la final să fie cele

scontate.

XI. Strategii de lucru recomandate

Vă recomand să vă alocaţi cel puţin la fel de mult timp pentru studiul fiecărei teme/modul şi

pentru realizarea sarcinilor practice, cu varianta în care, a-ţi fi studiat acest curs în formula "învăţământ

de zi". Stabiliţi-vă un orar zilnic pe care să îl rezervaţaţi studiului la această disciplină.

Puteţi începe prin a vă realiza un calendar săptămânal cu toate cursurile D-tră, timpul alocat

pentru activităţile impuse de locul de muncă şi de alte obligaţii.

Încercaţi pe cât posibil să vă încadraţi în următoarele rigori:

• pregătiţi-vă pentru sarcinile ce le aveţi de rezolvat, citind din timp părţile relevante din

suportul de curs; rezolvaţi exemplele oferite; rezolvaţi aplicaţiile din suportul de curs;

• încercaţi să rezolvaţi toate aplicaţiile existente; dacă întâmpinaţi dificultăţi, e-mailul meu

vă stă la dispoziţie pentru explicaţii suplimentare; trimiteţi-mi un e-mail cu problema la

care v-aţi blocat pentru a vă oferi soluţia corectă;

• citiţi cu atenţie instrucţiunile de urmat pentru rezolvarea fiecărei aplicaţii practice; de cele

mai multe ori, este precizată forma în care sunt aşteptate răspunsurile D-tră;

• vă rog să puneţi întrebări; curiozitatea şi întrebările diverse (la obiect constituie un

element esenţial pentru învăţare);

• încercaţi să contactaţi un student, coleg cu D-tră la aceeaşi specializare, forma la zi, pentru

a vă consulta în cazul unor dificultăţi.

Respectând cerinţele şi rigorile impuse de către acest curs, el vă poate oferi o amplă deschidere

către orizonturile largi şi complexe ale amenajării teritoriului în general şi ale amenajării turistice ale

teritoriului, în special.

XII. Bibliografia suplimentară sau recomandată ca lectură opţională

Botez, M., Celac, M. (1980), Sistemele spaţiului amenajat, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,

Bucureşti.

Berbecaru, I., Botez, M. (1977), Teoria şi practica amenajării turistice, Ed. Sport-Turism,

Bucureşti, 1977.

Ciceri, M. F., Marchand, B., Rimbert, S. (1977), Introducsion à l' analyse de l' espase,

Masson, Paris, 1977.

Deică, P. (1980), Conceptul de regiune în geografia românească, În Analele Universităţii

Bucureşti, XXIX, 1980. Surd, V., coord. (1999), Rural space and regional development, Editura Studia, Cluj-Napoca.

Surd, V., Zotic, V., coord. (2003), Rural space and regional development, Editura Studia, Cluj-

Napoca.

Mihăilescu, V. (1968), Geografie teoretică, Ed. Academiei R.S.R. Bucureşti.

Wilmsley, D. J., Lewis, G. J. (1984), Human Geography, Longman, London and New York.

9

Constantin, Daniela Luminiţa (1998), Economie regională, Ed. Oscar Print, Bucureşti.

Constantin, Daniela Luminiţa (1998), Bazele economiei regionale şi urbane, Ed. Oscar Print,

Bucureşti.

10

MODULUL I. ORGANIRAREA SPAŢIULUI GEOGRAFIC ŞI AMENAJAREA

TERITORIULUI. ASPECTE GENERALE

a). Scopul modulului: Modulul este destinat înţelegerii suporturilor conceptuale majore pe

care se fundamentează activitatea de organizare a spaţiului geografic şi amenajare a teritoriului

cu specificaţie turistică.

b). Obiectivele modulului: prezentarea categoriilor operaţionale de bază (noţiuni, concepte) utilizate în organizarea

spaţiului geografic şi amenajarea teritoriului cu specificaţie turistică;

prezentarea principiilor generale de amenajare a teritoriului;

prezentarea nivelurilor de abordare în amenajarea teritoriului;

prezentarea structurii de utilizare a teritoriului şi terenurilor respectiv pretabilităţile de

valorificare turistică.

c). Schema logică a modulului: puncte de vedere cu privire la obiectul de studiu al organizării spaţiului şi amenajării

teritoriului;

succesiunea logică a etapelor de organizare a spaţiului geografic şi amenajarea

teritoriului;

d). Conţinutul informaţional detaliat

Conţinutul informaţional detaliat se găseşte în bibliografia indicată.

INTRODUCERE

Dezvoltarea societăţii umane a cunoscut sub influenţa factorilor geografici, istorici, politici,

sociali, economici şi de mediu, forme de organizare care au evoluat de la structuri simple către cele

foarte complexe şi moderne. Acestea s-au materializat printr-o multitudine de aşezări umane cu o

concentrare inegală în teritoriu, caracterizate prin multiple activităţi şi cu dotări de infrastructură. În

acest context, amenajarea teritoriului a stat mereu sub semnul schimbării şi diversităţii aşezărilor umane.

Apariţia şi dezvoltarea treptată a acestei ştiinţe ne arată o continuă căutare a identităţii sale, deoarece se

află la interferenţa multora dintre ele. Astfel, amenajarea teritoriului se sprijină pe date şi informaţii din

arhitectură, ingineria construcţiilor, arte plastice, geografie, istorie, demografie, economie etc.

Amenajarea teritoriului are ca suport de bază folosirea echilibrată şi durabilă a terenurilor. În

plus, există o interacţiune evidentă între sistemul ştiinţelor geografice şi tot ceea ce înseamnă modul de

utilizare a terenurilor sub raportul valorificării resurselor ce aparţin mediului geografic prin dotări şi

amenajări necesare, pentru a se dezvolta funcţii economice în localităţile urbane şi rurale.

În momentul de faţă s-au conturat mai multe tipuri de amenajare a teritoriului, iar dintre

acestea, amenajarea turistică a teritoriului deţine un loc aparte, prin faptul că pune în valoare

resursele turistice naturale şi antropice din orice spaţiu geografic.

11

1. ORGANIZARE, AMENAJARE, TERITORIU, TEREN, SPAŢIU GEOGRAFIC

1.1. Definiţii generale

Conform DEX (1984), organizarea semnifică: „pregătirea temeinică a unei acţiuni după un

plan bine chibzuit”. Conform acleeaşi surse, termenul de „organizare presupune orânduire,

realcătuire”1.

Amenajarea reprezintă „ansamblul de lucrări prin care elementele unui sistem tehnic sunt

dispuse şi utilizate astfel încât sistemul să corespundă cât mai bine scopului pentru care a fost realizat.

A amenaja semnifică a organiza în vederea unei anumite utilizări”2.

Până la anumite limite amenajarea şi organizarea pot fi sinonime şi sincrone, termenul

amenajare dizolvându-se în cel de organizare, după cum organizarea îşi trage seva din amenajare. De

exemplu, procedând la irigarea unui teren, am reperat şi amenajat prizele pentru apă, am pozat

conductele de aducţiune şi am instalat staţiile de udare. Am organizat terenul pentru irigare. L-am

amenajat în scopul irigării.

Dacă într-un teritoriu delimitat natural sau convenţional trasăm drumuri, amenajăm vetre de

localităţi, defrişăm pădurea şi generăm folosinţe agricole, amplasăm industrie şi spaţii anexe, adică

sporim complexitatea lui ocupaţională şi implicit relaţiile spaţiale, vorbim de organizare.

Amenajarea se constitue ca un stadiu al acţiunilor umane premeditate şi volitive, în vederea

creării unui nou cadru organizaţional, a unei noi organizări. J. Benedek (2004), citându-l pe M. Spitzer

(1995), menţionează că „amenajarea teritoriului reprezintă planificarea sau proiectarea unei acţiuni

concrete cu o componentă teritorială, fiind o operaţiune raţională, sistemică, transpusă în practică prin

executarea de lucrări publice şi prin controlul exercitat asupra unor fenomene spaţiale (extinderea

localităţilor, industrializare, poluarea mediului etc.)‖3.

După J. Benedek (2004), „amenajarea teritoriului reprezintă definirea, formularea şi

realizarea scopurilor, obiectivelor, metodelor, instrumentelor concrete prin care se încearcă rezolvarea

unor probleme privite ca şi disfuncţii în organizarea şi funcţionarea societăţii, stingerea unor forme de

organizare a spaţiului care sunt în concordanţă cu aşteptările populaţiei. Tot în cadrul amenajării

teritoriale se includ instituţiile şi legile care asigură permanenţa şi consistenţa intervenţiilor de

amenajare, toate contribuind la exercitarea funcţiei de control a societăţii asupra spaţiului şi

componentelor acestuia”4. O astfel de definire holistică a noţiunii de amenajare a teritoriului, este

sinonimă cu cea de „amenagement du territoire” în Franţa şi „territorial planning” în cadrul şcolii

anglo-saxone. Noi vom aborda cu predilecţie sensul tehnic al termenului de amenajare în înţelesul

raportării lui la scopuri şi obiecte concrete.

Termenul de organizare implică perceperea şi existenţa relaţiilor de tip sistemic ca urmare a

complexităţii teritoriale la care se face raportarea. Termenul de amenajare este în esenţă un atribut al

acţiunilor umane.

Organizarea (autoorganizarea) apare şi la fiinţele vii, altele decât omul. Dezvoltarea unei teorii

şi a unei practici a organizării spaţiului şi amenajării teritoriului se înscrie ca un răspuns plauzibil la

criza de spaţiu a societăţii contemporane, şi la degradarea alarmantă a raporturilor dintre societatea

umană şi Natură.

Creşterea complexităţii în relaţie cu diversificarea componenţială, însoţită de ritmuri frenetice

de derulare a fenomenelor, conduce inevitabil la apariţia şi manifestarea unor stări explozive, care

trădează în numeroase cazuri instabilitatea sistemelor teritoriale (naturale, sociale, politice şi

economice). Organizarea spaţiului vine în întâmpinarea şi evitarea, virtual posibilă, a unor astfel de

stări, induse ca urmare a adoptării unor modele haotice de organizare şi exploatare a spaţiului.

Spaţiul este definit de acele părţi ale Pământului ce implică tridimensionalitate, supuse

exploatării şi valorificării prin activităţi umane sistematice. În acest sens noţiunea de spaţiu se identifică

cu cea de spaţiu geografic.

Organizarea spaţiului se realizează prin tehnici diferenţiate şi succesive de amenajare, având

1 DEX, 1984.

2 Idem. 3 J. Benedek, 2004, Amenajarea teritoriului şi dezvoltarea regională, Editura Presa Universitară Clijeană, Cluj-Napoca, p. 11. 4 Idem, p. 11.

12

drept finalitate o nouă organizare, consonantă cu nevoile sociale şi gradul de suportabilitate naturală.

„Câmpul de foc‖ al acţiunilor de organizare trebuie să se extindă în limitele suportabilităţii

naturale. Depăşirea gradului de suportabilitate generează evoluţii de tip „catastrofic‖. Organizarea

spaţiului şi amenajarea teritoriului constă din realizarea de componente şi structuri noi, precum şi din

eliminarea componentelor şi structurilor rebele, stânjenitoare.

„Organizarea teritoriului impune o planificare a dezvoltării spaţiale precum şi o promovare

sistematică a progresului social şi economic”5. Aceasta se circumscrie unei politici dezirabile de

construcţie şi reconstrucţie ecologică, având ca finalitate instaurarea unei armonii între societate şi

Natură şi plasarea evoluţiei omenirii pe cale unei dezvoltări durabile.

„Din analiza problemelor pe plan mondial organizarea teritoriului apare ca o ipoteză valabilă

în toate situaţiile, indiferent de sistemul social şi forma de guvernământ, deoarece întotdeauna şi

pretutindeni se constată forme imperfecte de utilizare a resurselor”6.

Într-o accepţiune mai elastică organizarea teritoriului cuprinde complexul măsurilor de punere

în valoare a resurselor. Conceptul „teritoriu‖ la rândul său, se referă la o amplă şi variată zonă de

componente înmănunchiate sintetic, învăluind întreaga sferă a mediului uman. Aici sunt cuprinse în

egală măsură cadrul natural şi cel artificial al omului, mediul social şi cel economic cu posibilităţile lor

specifice, spaţiale şi temporale, resurse cunoscute şi cele preliminate, umane şi naturale, materiale şi

energetice. Tot în această noţiune sunt incluse diferite componente ale aceluiaşi teritoriu studiat,

delimitate pe diferite criterii organizatorice: economice, geografice sau istorice, precum şi unităţile

acestora – aşezări, platforme industriale, ariile miniere, zonele de agreement, reţele de comunicaţie,

toate fiind considerate în relaţii reciproce, sistemice (după I. Bold, 1974).

„Prin teritoriu trebuie înţeles totalitatea spaţiului ocupat, înzestrat şi utilitat de către

colectivitatea umană, aceasta din urmă fiind inclusă şi ea ca fiind cea mai esenţială şi mai activă

componentă a teritoriului considerat”7.

„Noţiunea de teritoriu se poate privi ca o noţiune superioară pentru o parte a suprafeţei

terestre care, într-un înţeles complex include fenomene natural-spaţiale cât şi social spaţiale” 8.

Teritoriul, în sens exhaustiv, reprezintă o parte din suprafaţa terestră cuprinsă între limitele

naturale sau funcţionale, convenţionale ale uscatului şi/sau domeniului acvatic definite de configuraţii

geometrice plane (ha., km2) ori de lungime (m. km) (teritoriul uscatului, teritoriul acvatic, teritoriul

montan, teritoriul ţării, al judeţilui, al comunei) (fig. 1).

Fig. 1. Spaţiu, teritoriu, teren.

„Organizarea teritoriului este o acţiune în politica de ansamblu privind dezvoltarea naţiunii” 9.

5 G. Gusti, 1974, Forme noi de aşezare, Editura Tehnică, Bucureşti, p. 21. 6 I. Bold, 1973, Organizarea teritoriului, Editura „Ceres‖, Bucureşti, p. 15. 7 G. Gusti, op. cit., p. 19. 8 Idem, p. 21. 9 R. Courtin, I. Maillet, Economie geographique,Paris, citat de I. Bold, 1973, op. cit., p. 16.

13

...”acţiune a cărei rezultate sunt vizibile şi durabile, şi se înscriu în politica de menţinere în

ehilibru a unui teritoriu” 10

.

....”o concepţie de integrare a tuturor componentelor constructive a activităţii umane, şi care

comportă o intervenţie coordonată precum toate comenzile acestei activităţi, ceea ce asigură, printr-o

dezvoltare generală, dezvoltarea simultană şi armonioasă a fiecărui element” 11

.

... „obţinerea unei maximalizări a funcţiei de bunăstare generală” 12

.

...”stabilirea şi distribuţia funcţiilor pe care o parte a teritoriului trebuie să le îndeplinească

integral, ţinând seama de trăsăturile sale esenţiale, naturale, economice şi istorice” 13

.

...”valorificarea economică şi socială a teritoriului” 14

.

Terenul reprezintă o porţiune a suprafeţei terestre cuprins între anumite limite, cu acelaşi mod

de utilizare ori acelaşi ansamblu de condiţii ale mediului (teren arabil, teren împădurit, teren mlăştinos,

teren degradat, teren construit etc.).

În măsura în care relaţiile dintre grupurile sociale şi între oameni devin tot mai complicate şi

mai complexe în teritoriu, ar trebui să se accentueze tot mai mult necesitatea de a înţelege şi pătrunde

ştiinţific latura teritorială a dezvoltării sociale (după M. Botez, Mariana Celac, 1980). Asfel, disciplinele

clasice ale organizării teritoriului îşi pierd vocaţia unilateralităţii şi caracterul holistic în materie de

teritoriu, apropiindu-se tot mai mult de geografie.

„Spaţiul geografic nu se identifică cu cel tridimensional (linii, puncte, volume). El este definit

ca un hiperspaţiu cuprinzând o mulţime de subspaţii caracteristice: geomorfologic, climatic, geologic,

biogeografic, social, economic etc., între care există multiple relaţii de interacţiune şi integrare.

Noţiunea de spaţiu geografic permite abordarea studiilor de pe principiul unei maxime generalizări

dimensionale, reţinând obligatoriu comlexitatea şi integralitatea tutror relaţiilor dintre componentele

geografice”15

.

Construcţia unui spaţiu geografic este totdeauna un act de abstractizare efectuat de către

geografi, prin care se înţelege şi explică transformările ce au loc pe suprafaţa terestră. „Organizarea spaţiul geografic presupune utilizarea social-variabilă a posibilităţilor virtuale

incluse în acest spaţiu. Prin urmare, organizarea spaţiului geografic impune un anumit punct de vedere

şi de acţiune asupra naturii dinamice şi structurii relaţiilor dintre toate componentele spaţiului” 16

.

Când spunem „organizarea aministrativ teritorială‖ ne gândim la un set de măsuri consfinţite

legal, de divizare a unui teritoriu în vederea administrării lui şi la un mecanism managerial rezultat ca

urmare a acestei divizări. Aceasta nu include termenul de amenajare a teritoriului; singurele acţiuni cu

conţinut de amenajare sunt cele de bornaj.

Când spunem „organizarea teritoriului pentru apărare‖ în mintea noastră se pun în evidenţă

planuri strategice elaborate de către conducerile armatelor, materializate în plasamentul unităţilor

militare, competenţele lor teritoriale în materie de apărare, structuri specifice ducerii luptelor şi

exploatarea teritoriului în scopuri militare (a cadrului natural şi acelui construit).

În acest caz „se evită‖ termenul de amenajare, deşi nu putem omite faptul că lăcaşele de tragere,

barierele antitanc, fortificaţiile în general, se amenajează, ci nu se organizează. Vorbim în acest caz de

organizare, în măsura în care întregul edificiu cooperează. Organizarea capătă în acest caz sens

sistemic.

În cazul teritoriului agricol organizarea şi amenajarea capătă sensuri aproape sinonime.

Organizarea „îşi trage seva‖ din amenajare, din „experienţele amenajistice‖, după cum amenajarea „se

dizolvă‖ în organizare.

J. Benedek (2004) precizează că „practic organizarea spaţiului geografic are ca efect

realizarea unor localizări, organizarea fiind până la un punct sinonimă cu utilizarea spaţiului, cu

10 M. Claudius-Petit, 1962, Journees d’études, H.E.C., Paris, citat de I. Bold, 1973, op. cit., p. 16. 11 Ph. Lamour, 1965, L’amenagement du territoire dans la perspective europeenne, Urbanisme, nr. 72, citat de I. Bold, 1973, op. cit.,p. 17. 12 J. Lezema, 1969, Ordenacion territorial en Espana, Metra, nr. 1, citat de I. Bold, 1973, op. cit., p. 17. 13

K. Mayer, 1967, Uber Ordnungsaufgaber und Entwicklungsprobleme im landlichen Raum. Wasser unde Boden, Heft 11, citat de I. Bold,

1973, op. cit., p. 18. 14 A. Antonietti, citat de I. Bold, 1973, op. cit., p. 17. 15 I. Ianoş, 1987, Oraşele şi organizarea spaţiului geographic, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, p. 9. 16

V. Mihăilescu, 1968, Sur la géographie des villes en Roumanie, în Mélanges de géographie physique, humaine, économique appliquée

offerts à M. Omer Tulippe, I., Géographie physique et géographie humaine, Editura J. Duculot, Gembloux, Belgia, p. 492-501, citat de I. Ianoş,

1987, op. cit. p. 19.

14

modul de amenajare a acestuia, utilizarea fiind rezultatul unor acţiuni de amenajare” 17

.

Lucrurile capătă o conotaţie şi sens similar în practica şi teoria amenajării teritoriului din ţările

dezvoltate ale Europei: (Territorial planning) în Regatul Unit, (La amenagemnt du territoire) în Franţa,

Belgia, (Raumordung - organizarea teritoriului; Landesplanung - amenajarea teritoriului) în Germania.

M. Botez şi Mariana Celac (1980) reţin şi dezvoltă noţiunea de „spaţiu amenajat” pentru a

defini sediul unei configuraţii socioteritoriale (sociospaţiale), acordându-i un înţeles destul de larg

pentru a acoperi marea varietate de fenomene cu caracter locaţional, fie că este vorba de localităţi, zone

intraurbane, polifuncţionale, teritorii sau reţele de transfer (de energie, bunuri, comunicaţii, utilităţi,

persoane, informaţii).

Toate componentele acestei tipologii au o caracteristică esenţială: dezvoltate la o scară mai mare

decât procesele arhitecturale propriu-zise, ele se descriu prin interacţiunile dintre terenul propriu-zis şi

identităţile în funcţie în economie şi viaţa socială şi spirituală a zonei (după M. Botez, Marina Celac,

1980). Autorii amintiţi utilizează frecvent noţiunea de spaţiu fizic, înţelegând prin acesta componenta

naturală a spaţiului geografic.

Abordând complexitatea sporită a fenomenelor şi proceselor cu locare spaţială, autorii de mai

sus recunosc că domeniile clasice ale practicii şi teoriei locării spatiale, ca arhitectura, ştiinţele

economice, ingineria teritoriului...se apropie tot mai mult....de geografie. A stărui mereu în descifrarea

conţinutului celor două noţiuni - organizare şi amenajare -, semnifică a nu înţelege şi a nu şti nimic din

realitatea teritorială.

Finalitatea oricăror acţiuni de organizare şi amenajare constă în realizarea acelui optim

teritorial, ce se traduce prin bunăstare şi linişte socială, izvorâte din armonia cadrului material şi social

al omului cu armonia naturii, adică instaurarea unei armonii geografice.

Teritoriul locuit şi administrat de către o comunitate umană, în virtutea logicii elementare,

trebuie să satisfacă cele trei nevoi bazice ale oricărei fiinţe umane: hrană, adăpost şi instruire (fig. 2).

Fig. 2. Nevoile zilnice de hrană, apă şi

oxigen pentru o presoană adultă (70 kg

greutate) (după P. Haggett, 1979).

Reţinem din ansamblul de opinii

asupra teritoriului, teritorialităţii şi a

spaţiului, că noţiunea de spaţiu geografic

transcende în majoritatea definiţiilor,

fiind forma şi conţinutul real, unanim

acceptabil asupra sensului acestuia, chiar

dacă termenului de spaţiu nu i se

asociază în toate cazurile atributul

„geografic‖.

1.2. Principii generale ale amenajării teritoriului

Acestea postulează liniile generale şi esenţiale de organizare şi amenajare a teritoriului, în

concordanţă cu legile fizice şi cele economico-sociale la care face apel şi referinţa actul organizaţional

respectiv cel de amenajare.

a. Principiul economisirii terenului.

Acesta derivă din caracterul limital al Pământului, în limitele lui de geoid de rotaţie şi

creşterea alarmantă a numărului populaţiei.

În acelaşi mod trebuie privit pământul ca mijloc de producţie. În această ipostază (ca mijloc de

producţie), pământul are următoarele caracteristici (după C. Anderca, I. Chirculescu, 1976):

este limitat ca suprafaţă;

are un caracter imobil, comparativ cu alte mijloace de producţie, de unde rezultă faptul că

procesul de producţie agricolă este legat de un anumit spaţiu;

pământul nu se poate multiplica;

17 J. Benedek, 2004, op. cit. p. 17.

15

comparativ cu alte mijloace de producţie, pământul nu se uzează, nu-şi pierde

calităţile bionutritive, dacă este utilizat raţional; pământul, prin sine, nu poate acţiona ca mijloc de muncă în agricultură, ci numai în urma

acţionării cu alte mijloace de muncă asupra lui (mecanice, manuale, biologice); de aici

rezultă faptul că o dată cu înmulţirea celorlaltor mijloace de producţie, se poate amplifica

potenţialul său productiv;

pământul este relativ nelimitat ca potenţial de producţie, permiţând investiţii succesive şi

suplimentare pe aceeaşi unitate de suprafaţă;

ca sursă biologică, pământul prezintă o mare varietate în timp şi spaţiu, în sensul că în

procesul pedogenezei, calităţile iniţiale ale solului se modifică mereu; în cazul terenurilor

fertile, cheltuielile de producţie per unitatea de produs sunt mai reduse, deoarece

productivitatea muncii este mai ridicată.

b. Principiul stabilităţii structurale şi funcţionale a teritoriului.

Schimbarea rapidă a destinaţiei unor teritorii, în special a acelora care au suportat investiţii

masive, reclamă costuri sociale ridicate. De aceea, destinaţia teritoriului trebuie configurată pe termen

lung.

c. Principiul accesului optim la utilităţi. Acest principiu postulează faptul că utilităţile pentru satisfacerea nevoilor umane, din ce în ce

mai numeroase şi mai diversificate, trebuiesc abordate în termeni spaţio-temporali optimi, în

concordanţă cu frecvenţa apelului la ele şi rangul acestora.

d. Principiul satisfacerii nevoilor umane de bază (hrană, adăpost, instruire).

Implementarea acestuia reclamă generarea în teritoriu a unei palete de activităţi, suficient de

elastică, pentru a asigura venituri ce garantează acoperirea celor trei nevoi bazice pentru toată

colectivitatea.

Acest principiu nu este împlinit pentru majoritatea populaţiei din statele sărace ale lumii, dar şi

pentru o parte din populaţia lumii bogate.

e. Principiul continuităţii spaţiale a utilităţilor complementare.

Conform acestui principiu, dualismul funcţional al unor utilităţi aflate în proximitate este

neeconomic şi stânjenitor în coagularea relaţiilor teritoriale.

Graniţele, în majoritatea cazurilor, oferă cele mai elocvente exemple de discontinuitate,

adevărate dorsale către care statele „îşi întorc spatele‖.

f. Principiul intervenţiilor şi substituţiilor discrete. Acesta reclamă adoptarea de soluţii nonviolente în procesele de modelare teritorială şi de

înlocuire „discretă” a structurilor stânjenitoare ori perimate.

g. Principiul distribuţiei şi evidenţierii optime a categoriilor de spaţii cu valoare ecologică şi

peisagistică. Acest principiu reclamă o adecvată poziţionare, o optimă mozaicare a diverselor categorii de

teritorii, în raport cu acelea care sunt destinate să servească prioritar la menţinerea stării de sănătate a

populaţiei ori la fortificarea peisagistică a teritoriului. Spaţiile împădurite ori plantate, situate la

distanţe mari faţă de centrele populate, prin poziţia lor, nu-şi aduc plenul de foloase asupra

colectivităţilor umane.

h. Principiul spaţiu optim – randament maxim (după O. Mândruţ, 1976, h - l).

Acest principiu acţionează atât în domeniul economicului cât şi în alte domenii ale vieţii

individuale şi sociale. În cadrul vieţii economice este vorba de realizarea obiectivelor propuse într-un

teritoriu cu cheltuieli minime, şi perceperea optimului de venituri şi exploatare într-un timp cât mai

scurt. Acelaşi lucru este valabil în materie de accesibilitate şi de distribuţie a bunurilor şi serviciilor.

Indivizii care suportă „atentate‖ sistematice asupra spaţiului personal, care este un spaţiu

corportabil, dau randamente mici în procesele de muncă fizică şi cele de învăţare, după cum aceleaşi

aspecte se pun în evidenţă în cazul „teritoriului corpului‖ (body territory).

i. Principiul integrării funcţional-teritoriale optime a tuturor componentelor (naturale şi

antropice), conform intenţiilor de organizare a spaţiului.

Acesta postulează regula construcţiei unor spaţii armonioase ca urmare a acţiunilor de

amenajare şi organizare, dezirabile ca mod de racordare teritorială, şi optim amplasate din punct de

vedere funcţional.

j. Principiul corelării optime cu alte niveluri de organizare a teritoriului de acelaşi rang

16

taxonomic şi subordonării ierarhice (din punct de vedere funcţional) în raport cu alte niveluri

taxonomice.

Acesta presupune aplicarea unitară a regulilor şi legilor în materie de teritoriu, atât la nivel

administrativ cât şi din punctul de vedere al normelor tehnice.

Cel mai bun exemplu ne este oferit de către modelele de organizare administrativă la nivelul

statelor, în cadrul cărora se adoptă aceleaşi structuri teritorial-administrative şi aceleaşi reguli de

subordonare, de la nivel naţional până la niveluri locale.

k. Principiul adaptabilităţii maxime, în viitor, a elementelor natural-teritoriale şi a celor de

factură antropică.

Conform acestui principiu, orice modificare asupra componentelor teritoriului trebuie să fie

suficient de elastică, pentru a lăsa loc în viitor pentru alte modificări posibile.

Ţările candidate la aderarea în U.E. trebuie să adopte norme şi structuri legislative comunitare,

care îşi găsesc expresia în edificarea de configuraţii spaţiale compatibile (agricole, infrastructurale etc.).

l. Principiul efectului negativ minim.

Acesta reclamă faptul că orice intervenţie în teritoriu să aibă efecte negative cât mai mici, să nu

deranjeze în chip eclatant echilibrul de ansamblu ori local.

m. Principiul construcţiei şi reconstrucţiei de spaţii ecologice. Conform acestui principiu, orice plan de amenajare teritorială trebuie să cuprindă elemente de

conservare a cadrului natural şi de refacere ecologică (reîmpăduriri, amenajări de nişe ecologice în

terenurile agricole, reducerea presiunii antropice în spaţiile critice etc.).

n. Principiul armonizării vieţii sociale. Acesta impune realizarea unui cadru material pentru colectivităţile umane, capabil a stăvili

generarea de situaţii tensionale şi conflictuale în cadrul unor comunităţi care interferează spaţial.

o. Principiul prezervarii de spaţii adecvate. Acesta raclamă impunerea unei viziuni prospective asupra structurii teritoriului administrat,

fapt care conduce la adoptarea procesului de ocupare ordonată a spaţiului, în relaţie cu pretabilitatea

optimă a acestuia.

1.3. Noţiuni de amenajare a teritoriului şi urbanism

Preocupările şi reglementările din domeniul urbanismului datează din cele mai vechi timpuri18

.

Numeroase cerinţe au fost impuse activităţii de construcţie începând cu lumea antică.

„Regulamentul oraşului Pergam obliga, de exemplu, constructorii să respecte mai multe norme

de igienă şi securitate; în caz de nerespectare a acestora, autorităţile municipale puteau interveni

pentru a sancţiona ilegalităţile şi a lua, pe cheltuiala contravenientului, măsuri în vederea conformării

construcţiilor cu regulile publice stabilite. În Roma antică se constată existenţa servituţilor de înălţime,

de perspectivă, de aliniere, de distanţă între clădiri, de vedere şi de estetică”19

.

Până la mijlocul secolului al IX-lea, urbanismul şi domeniul juridicului nu s-au întâlnit decât

punctual, în „zona‖ reglementărilor privind alinierea străzilor şi construcţiilor. Sporadicele reglementări

apărute în privinţa spaţiului urban – apărute, uneori, ca şi adevărate constrângeri sociale, nu îndreptăţesc

dreptul urbanismului de a guverna în domeniul amenjării teritoriului, respectiv urbanismului.

Normele juridice se definesc ca reprezentând acea categorie a normelor sociale, instituite sau

sancţionate de stat, obligatoriu de respectat în raporturile subiectelor de drept, sub garanţia aplicării

forţei de constrângere a statului în cazul nerespectării lor20

.

Totodată trebuie să subliniem că exercitarea drepturilor subiective peste limitele legii sau în

contradicţie cu scopurile acesteia reprezintă un abuz de drept sancţionat de lege. Legea recunoaşte

exercitarea drepturilor subiective în scopul satisfacerii intereselor personale, materiale şi culturale în

acord cu interesul general şi cu regulile de convieţuire socială21

.

18 Doina Niculescu, 2000, Elemente de urbanism, Editura Universităţii Politehnice din Timişoara, pp.52-60. 19 M. Duţu, 1998, Dreptul urbanismului, Editura Economică, Bucureşti, pp. 19-20. 20 I. Santai, 1992, Introducere în studiul dreptului, Ediţia a II-a, nerevizuită, Sibiu, p. 43. 21 Gh. Boboş, 1994, Teoria generală a dreptului, Editura Dacia, Cluj-Napoca, p. 210.

17

Una dintre problemele pe care le ridică urbanismul este modul în care se pot compatibiliza

principiile care guvernează cele două tipuri de proprietate: cea publică şi cea privată, deoarece în

domeniul juridic al urbanismului, atunci când se urmăreşte realizarea proiectelor de urbanism ale

colectivităţilor publice, se poate uşor aduce atingere drepturilor proprietarilor solurilor. Codul civil

defineşte, la art. 410, dreptul de proprietate: “Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi

dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege”. Dreptul de

proprietate poate să se dovedească incompatibil cu obiectivele de amenajare pe care le au colectivităţile

publice, însă obiectivele de interes general trebuiesc atinse, astfel încât a trebuit să se permită acestora

să instituie o adevărată poliţie de urbanism, cu ajutorul căreia să reglementeze exerciţiul drepturilor

proprietarilor funciari.

Regimul juridic al urbanismului s-a dezvoltat pe două planuri. Pe de-o parte, dreptul de

proprietate a fost limitat de o manieră din ce în ce mai strictă, astfel încât individul-proprietar a trebuit

să cedeze în faţa intereselor obşteşti (dreptul de a construi - ca atribut de proprietate – cunoscând o

asemenea evoluţie). Regimul urbanismului nu a impus doar restricţii, ci evoluţia sa a promovat o serie

de garanţii pentru cei administraţi. Dezvoltări semnificative au vizat publicitatea deciziilor în materie de

urbanism, consultarea administraţilor pe calea anchetelor publice, lupta contra arbitrariului etc.

Alături de această manieră de reglementare, şi-au făcut apariţia activităţi de serviciu public care

au impus colectivităţilor asumarea activităţii de amenajare a zonelor urbane, salubritatea, estetica urbană

şi protecţia mediului22

.

Dreptul urbanismului a fost definit în doctrina franceză ca un ansamblu de reguli şi instituţii

privitoare la amenajarea şi dezvoltarea urbană, permiţând încadrarea evoluţiei fizice a localităţilor şi

având ca scop realizarea obiectivelor colectivităţilor publice în acest domeniu, cu o finalitate de

incontestabil interes general23

.

Legislaţia în domeniu din ţara noastră nu defineşte nici urbanismul, nici activitatea de

amenajare a teritoriului, ci privindu-le împreună, precizează conţinutul acestora, trăsăturile specifice,

obiectivele lor şi modalităţile de realizare. Astfel, Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi

urbanismul24

prevede, la art.2 al.(3) că: “Gestionarea spaţială a teritoriului se realizează prin

intermediul amenajării teritoriului şi al urbanismului, care constituie ansambluri de activităţi complexe

de interes general ce contribuie la dezvoltarea spaţială echilibrată, la protecţia patrimoniului natural şi

construit, precum şi la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în localităţile urbane şi rurale”.

Amenajarea teritoriului – ca activitate mai largă, mai cuprinzătoare (circumscriind urbanismul)

– trebuie să fie (în conformitate cu prevederile art.3): globală, urmărind coordonarea diferitelor politici

sectoriale într-un ansamblu integrat; funcţională, trebuind să ţină seama de cadrul natural şi construit

bazat pe valori de cultură şi interese comune; prospectivă, trebuind să analizeze tendinţele de dezvoltare

pe termen lung a fenomenelor şi intervenţiilor economice, ecologice, sociale şi culturale şi să ţină seama

de acestea în aplicare; democratică, asigurând participarea populaţiei şi a reprezentanţilor ei politici la

adoptarea deciziilor.

Urbanismul trebuie să reprezinte o activitate:

a) operaţională, prin detalierea şi delimitarea în teren a prevederilor planurilor de amenajare a

teritoriului;

b) integratoare, prin sintetizarea politicilor sectoriale privind gestionarea teritoriului localităţilor.

c) normativă, prin precizarea modalităţilor de utilizare a terenurilor, definirea destinaţiilor şi

gabaritelor de clădiri, inclusiv infrastructura, amenajări şi plantaţii (art. 4).

Răspunderea pentru activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism revine, potrivit legii

(respectiv art. 6), autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale.

Amenajarea teritoriului – al cărei scop îl constituie armonizarea la nivelul întregului teritoriu a

politicilor economice, sociale, ecologice şi culturale – se desfăşoară pe întreg teritoriul României, pe

baza principiului ierarhizării, coeziunii şi integrării spaţiale, la nivel naţional, regional şi judeţean.

Principalele obiective ale acestei activităţi sunt:

22 H. Jacquot, F. Priet, 2001, Droit de ľ urbanisme, Edition „Dalloz‖, Paris, 2001, pp.3-4. 23 H. Jacquot, F. Priet, 2001, op. cit., p. 8. 24 Legea nr. 350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul a fost publicată în Monitorul Oficial al României , Partea I, nr.

373 din 10 iulie 2001.

18

- dezvoltarea economică şi socială echilibrată a regiunilor şi zonelor, cu respectarea specificului

acestora;

- îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor şi colectivităţilor umane;

- gestionarea responsabilă a resurselor naturale şi protecţia mediului;

- utilizarea raţională a teritoriului.

Urbanismul are ca scop stimularea evoluţiei complexe a localităţilor, prin realizarea strategiilor

de dezvoltare pe termen scurt, mediu şi lung. Activitatea se desfăşoară la nivelul tuturor localităţilor

urbane şi rurale, în acord cu potenţialul acestora şi cu aspiraţiile locuitorilor. Principalele obiective ale

activităţii sunt:

- îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă prin eliminarea disfuncţionalităţilor, asigurarea accesului la

infrastructuri, servicii publice şi locuinţe convenabile pentru toţi locuitorii;

- crearea condiţiilor pentru satisfacerea cerinţelor speciale ale copiilor, vârstnicilor şi ale

persoanelor cu handicap;

- utilizarea eficientă a terenurilor, în acord cu funcţiunile urbanistice adecvate; extinderea

controlată a zonelor construite;

- protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural construit şi natural;

- asigurarea calităţii cadrului construit, amenajat şi plantat din toate localităţile urbane şi rurale;

- protejarea localităţilor împotriva dezastrelor naturale.

1.4. Autorităţile cu atribuţii în materie de urbanizare şi documentaţii de urbanism

Noţiunea de “administraţie publică” are două sensuri. Într-unul desemnează o anumită

activitate, iar în celălalt semnifică organul de stat care realizează această activitate. Pornind de la aceste

chestiuni, se poate explica noţiunea de “serviciu public” – de care se legă noţiunea administraţiei

publice – acesta (serviciul public) putând fi înţeles fie ca prestaţie, fie ca organism care realizează

această prestaţie.

Administraţia publică având menirea de a servi interesului public, prin natura ei are ca obiect

realizarea valorilor politice care exprimă interesele generale ale societăţii organizate de către stat.

Punerea în executare a legilor aparţine puterii executive, cu ajutorul administraţiei publice.

Administraţia publică, atât ca activitate, cât şi ca organizare, depinde de lege, fiind în acelaşi timp

expresia şi instrumentul acesteia. Mai mult, administraţia publică deschide perspectiva necesităţii

contenciosului administrativ, instituţie menită să asigure respectarea legii de către administraţia publică

însăşi.

Apariţia şi evoluţia preocupărilor administraţiei în materie de urbanism datează în România încă

de pe vremea Regulamentelor organice (1831), prin care s-au instituit “sfaturile orăşeneşti”, având ca şi

atribuţii principale administrarea şi gospodărirea oraşelor în componentele sale (pavarea, iluminatul,

politica urbanistică de înfrumuseţare etc.). Nevoia acordării de personalitate juridică localităţilor urbane

s-a numărat printre obiectivele programelor Revoluţiei de la 1848, idee care avea să fie concretizată prin

reglementările timpului.

Fără a mai enumera, nici măcar succint, reglementările din domeniul urbanismului, de la aceste

forme timpurii până în zilele noastre, ne permitem să le abordăm pe cele aflate în vigoare.

La data de 23 mai 2001 a intrat în vigoare Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 prin

care se stabileşte că administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se organizează şi

funcţionează în temeiul principiilor autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, eligibilităţii

autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţii şi consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor

locale de interes deosebit (art.2, al.2).

Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe

sunt consiliile locale, comunale şi orăşeneşti, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi

executive .În fiecare judeţ se constituie un consiliu judeţean, ca autoritate a administraţiei publice locale,

pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice

de interes judeţean (art.22).

Consiliul local analizează şi aprobă, în condiţiile legii, documentaţiile de amenajare a

teritoriului şi urbanism ale localităţilor, stabilind mijloacele materiale şi financiare necesare în vederea

realizării acestora; aprobă alocarea de fonduri din bugetul local pentru acţiuni de apărare împotriva

inundaţiilor, incendiilor, dezastrelor şi fenomenelor meteorologice periculoase. De asemenea, consiliul

19

local stabileşte măsurile necesare pentru construirea, întreţinerea şi modernizarea drumurilor, podurilor,

precum şi a întregii infrastructuri aparţinând căilor de comunicaţii de interes local (art.38).

Consiliul judeţean (art. 104 al.1 lit. j) stabileşte, pe baza consultării autorităţilor administraţiei

publice locale, comunale şi orăşeneşti, proiectele de organizare şi amenajare a teritoriului judeţului,

precum şi de dezvoltare urbanistică generală a judeţului şi a unităţilor administrativ-teritoriale

componente, şi urmăreşte modul de realizare a acestora în cooperare cu autorităţile administraţiei

publice locale, comunale şi orăşeneşti implicate.

Structura instituţională. Organul administraţiei publice centrale de specialitate, care aplică

strategia dezvoltării şi politica Guvernului în domeniile amenajării teritoriului, urbanismului, lucrărilor

publice şi construcţiilor, cu respectarea autonomiei locale este Ministerul Lucrărilor Publice şi

Amenajării Teritoriului (potrivit Hotărârii Parlamentului României nr. 39 din 28 decembrie 2000,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 28 decembrie 2000, denumirea nouă a

acestuia este Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Atribuţiile sale privesc, printre altele,

asigurarea elaborării Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional ca sinteză a politicilor şi planurilor

sectoriale şi locale de amenajare a teritoriului, stabilirea, împreună cu autorităţile administraţiei publice

centrale şi locale care au atribuţii în domeniu, de măsuri pentru protejarea zonelor cu valoare istorică,

arhitecturală sau peisagistică. Organizează activitatea de cercetare ştiinţifică de interes public în

domeniile amenajării teritoriului, urbanismului şi pentru creşterea stabilităţii, siguranţei construcţiilor şi

protecţiei antiseismice şi organizează elaborarea, avizarea şi aprobarea normativelor, prescripţiilor şi

reglementărilor tehnice pentru domeniile sale de activitate, organizând şi controlul privind aplicarea

acestora.

De asemenea, MDRT exercită controlul de stat din domeniul construcţiilor, lucrărilor publice

urbanismului şi amenajării teritoriului privind respectarea regimului de autorizare a construcţiilor,

precum şi aplicarea sistemului calităţii cu privire la proiectarea, executarea, exploatarea şi utilizarea

construcţiilor prin intermediul Inspecţiei de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea

teritoriului, aceasta fiind organizată, în cadrul MDTR ca inspecţie centrală, iar în plan teritorial

funcţionând ca servicii publice descentralizate – inspecţii judeţene.

Alături de aceste structuri administrative mai există o serie de alte organisme guvernamentale

sau neguvernamentale care concură la promovarea şi realizarea politicilor şi reglementărilor de

urbanism (consilii interministeriale, consilii tehnice; Uniunea Arhitecţilor, Asociaţia Profesională a

Urbaniştilor, Uniunea Artiştilor Plastici, alte organizaţii ştiinţifice, profesionale, de creaţie).

1.5. Nivele de abordare

Se pune firesc şi pe bună dreptate întrebarea: care sunt nivelele operaţionale în materie de

organizare şi amenajare a teritoriului?

A considera componentele majore ale reliefului ca tipare imuabile (câmpii, dealuri şi munţi) ale

demersurilor organizaţionale, înseamnă a le „dezbrăca‖ pe acestea de latura relaţională, de a crea praguri

artificiale şi a eluda cu bună ştiinţă existenţa schimbului de substanţă, energie şi informaţie la nivelele

geografice amintite.

Bazinele hidrografice, care sunt sisteme geografice cel mai bine conturate spaţial, ar fi dintr-un

anumit punct de vedere cele mai acceptabile, având în vedere şi desfăşurarea lor ierarhică, holarhia

acestora. În funcţie de desfăşurarea plan-spaţială, acestea înglobează deopotrivă componente definitorii

ale cadrului natural şi a celui de factură antropică (păduri, fâneţe naturale, terenuri agricole, aşezări,

infrastructuri de transport etc.).

Edificiile antropice, ca masă şi calitate, ar trebui să se ordoneze în raport cu potenţialul de

susţinere hidric din aria bazinală, într-o ierarhizare sistemică tip amonte-aval. Orice „împlinire‖

teritorială trebuie restrânsă la aria bazinală, ce funcţioneză ca sistem teritorial complex şi eficient ca

urmare a realizării conştiente şi graduale a sinergismul teritorial.

Practica şi experienţa mondială, precum şi realitatea naturală oferă în cele mai numeroase cazuri

exemple contrarii. Bazinele hidrografice ale râurilor mari, şi numai ale acestora, se desfăşoară pe

teritoriiile mai multor state, care nu au totdeauna şi peste tot legislaţii şi planuri congruente în materie de

amenajare a teritoriului. De aceea, peste tot se aceptă planurile de amenajare a teritoriului elaborate pe

nivele administrative ori unităţi regionale artificial trasate şi supuse proceselor intervenţioniste pentru

dezvoltare, într-o holarhie specifică fiecărei ţări.

20

Realizarea sinergismelor teritoriale poate rezulta din aplicarea acestor planuri, dacă acestea sunt

dominate de o reală fundamentare ştiinţifică. „Standardizarea‖ acestor planuri la diverse nivele

operaţional-administrative, asigură cuplaje teritoriale optime, care se pot armoniza şi la nivele

superstatale de tipul uniunilor sau comunităţilor de state.

La noi în ţară, conform Legii 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanisml publicată în

Monitrul Oficial nr. 373 din 10 iulie 2001 sunt prezentate nivele holarhice ale planurilor de amenajare şi

conţinutul acestora.

Amenajarea teritoriului la nivel naţional este cuprinsă şi definită în două categorii de

documente, şi anume: planurile de amenajare a teritoriului şi documentaţiile de urbanism.

Planurile de amenajare a teritoriului se diferenţiază în trei categorii:

planurile de amenajare a teritoriului naţional (P.A.T.N.);

planurile de amenajare a teritoriului zonal (P.A.T.Z.) (regional, interjudeţean, frontalier);

planurile de amenajare a teritoriului judeţean (P.A.T.J.);

planurile de amenajare a teritoriului zonal (P.A.T.Z2.) (interorăşenesc, intercomunal,

metropolitan şi periurban).

Documentaţiile de urbanism cuprind:

planul urbanistic general (P.U.G.) şi regulamentul aferent acestuia;

planul urbanistic zonal (P.U.Z.) şi regulamentul aferent acestuia;

planul urbanistic de detaliu (P.U.D.).

Planurile de amenajare a teritoriului cuprind reglementări şi norme ce vizează:

protejarea şi utilizarea resurselor naturale ale solului şi subsolului;

structura, dinamica populaţiei şi resursele de muncă;

dezvoltarea economico-socială;

dezvoltarea armonioasă a localităţilor;

echiparea tehnică a teritoriului;

protecţia şi reabilitarea mediului natural şi construit;

stabilirea arealelor în cadrul cărora se preconizează desfăşurarea operaţiunilor majore de

amenajare a teritoriului.

Planurile de amenajare a teritoriului au caracter coordonator, pe când documentaţiile de

urbanism au caracter normativ (au statut de lege locală). Planul de amenajare a teritoriului naţional

(P.A.T.N.) reprezintă un ansamblu de documentaţii cu caracter de sinteză care stabileşte strategii,

prevederi şi măsuri cu privire la dezvoltarea de ansamblu a teritoriului ţării. Acest plan determină

dimensiunile, sensul şi priorităţile dezvoltării în cadrul teritoriului României, în acord cu ansamblul

cerinţelor regionale şi continentale. Prevederile P.A.T.N. sunt perfectibile şi totodată obligatorii pentru

amenajarea teritoriilor ce compun spaţiul geografic naţional. Conform prevederilor Legii nr. 350/2001,

care reglementează problematica amenajării teritoriului, beneficiarul P.A.T.N. este Ministerul Lucrărilor

Publice, Transporturilor şi Locuinţei, care este organul specializat al Guvernului în domeniul amenajării

teritoriului şi urbanismului. P.A.T.N. este compus din secţiuni specializate care indică direcţiile de

dezvoltare pentru anumite domenii ce vizează teritoriul naţional. Secţiunile se supun aprobării

guvernului şi sunt legiferate. Legea mai sus menţionată (350/2001) stabileşte următoarele şapte secţiuni

(art. 41, alin. 4): căi de comunicaţie, ape, zone protejate, reţeaua de localităţi, zone de risc natural,

turismul şi dezvoltarea rurală. Planurile de amenajare a teritoriului zonal (P.A.T.Z.) conţin prevederi

referitoare la:

direcţiile principale de dezvoltare în teritoriu a localităţilor;

divizarea teritoriului în zone funcţionale majore;

zone pentru care se preconizează desfăşurarea operaţiilor de urbanism;

zone pentru care este necesară elaborarea de planuri de urbanism.

Planurile de amenajare a teritoriului zonal (P.A.T.Z.) sunt documente cu caracter director,

menite a realiza concretizarea strategiilor sectoriale în teritoriu şi să contribuie la soluţionarea unor

probleme specifice apărute în anumite teritorii (intercomunale, interorăşeneşti, interjudeţene, regionale).

Planurile de amenajare a teritoriului zonal se întocmeşte pentru teritorii grupate într-un areal cu

caracteristici comune din punct de vedere geografic, istoric, economic, cultural sau (şi) de altă natură,

areal care cuprinde în întregime sau parţial teritoriul administrativ al mai multor judeţe. Planul

generează politici teritoriale interjudeţene pe probleme concrete, de interes comun. În cadrul planurilor

de amenajare a teritoriului zonal se preiau prevederile pentru teritoriul respectiv din P.A.T.N. Elaborarea

21

unui P.A.T.Z. poate fi realizată de către M.L.P.T.L. pentru P.A.T.Z. regional, de către administraţiile

publice judeţene pentru P.A.T.Z. interjudeţean, de către administraţiile publice locale pentru P.A.T.Z.

interorăşenesc sau intercomunal. Aceste documentaţii se corelează cu prevederile P.A.T.N., având ca

suport studii de fundamentare.

Fig. 3. Holarhia studiilor de urbanism şi amenajarea teritoriului.

Direcţiile de dezvoltare formulate în P.A.T.Z. devin obligatorii pentru documentaţiile de nivel

teritorial inferior. P.A.T.Z, regional are menirea să fundamenteze şi planul de dezvoltare regională.

Planul de amenajare a teritoriului judeţean şi al municipiului Bucureşti (P.A.T.J.) se

întocmeşte pentru teritoriile administrative ale acestora.

P.A.T.J. este o documentaţie cu caracter director ce are ca scop transpunerea spaţială a

programului de dezvoltare economică şi socială elaborat de către autorităţile judeţene pentru teritoriul pe

care îl gestionează.

Prevederile P.A.T.J. devin obligatorii pentru documentaţiile de amenajare a teritoriului (A.T) şi

urbanism (U), care le detaliază. P.A.T.J., se elaborează la comanda consiliilor judeţene.

22

Planurile de amenajare a teritoriului zonal interorăşenesc, intercomunal, metropolitan şi

periurban (P.A.T.Z2.) sunt documente întocmite pentru teritorii în cadrul cărora există sau sunt

preconizate cooperări în desfăşurarea activităţilor economice, utilizarea resurselor naturale comune,

protejarea cadrului natural şi a celui construit, cooperării pentru realizarea de infrastructuri teritorială

(căile de transport, sisteme zonale de gospodărire a apelor, depozitarea deşeurilor etc.).

Iniţiativa elaborării unor astfel de planuri revine consiliilor locale orăşeneşti şi comunale, ca

urmare a precizării unei cooperări, de regulă pentru a accesa fonduri şi finanţări externe (Phare, Sapard

etc.).

Cazuri particulare ale acestui tip de plan zonal sunt planurile pentru ariile metropolitane şi cele

periurbane.

Conform art. 44 din Legea privind Amenajarea Teritoriului şi Urbanismului publicată în

Monitrul Oficial nr. 373 din 10 Iulie 2001, documentaţiile de urbanism se referă la localităţile urbane şi

rurale şi reglementează utilizarea terenurilor şi conduţiile de ocupare a acestora cu construcţii.

Documentaţiile de urbanism transpun la nivelul localităţilor urbane şi rurale propunerile

cuprinse în planul de amenajare a teritoriului naţional (P.A.T.N.), zonal (P.A.T.Z.) şi judeţean

(P.A.T.J.). Acestea au caracter de reglementare specifică şi stabilesc reguli ce se aplică direct asupra

localităţilor şi părţilor din acestea, până la nivelul parcelelor cadastrale, constituind elemente de

fundamentare obligatorii pentru eliberarea certificatelor de urbanism.

Planul urbanistic general (P.U.G.) are caracter director şi de reglementare operaţionale.

Fiecare localitate trebuie să întocmească Planul urbanistic general, să îl actualizeze la 5 - 10 ani şi să îl

aprobe, aceasta constituind baza legală pentru realizarea programelor şi acţiunilor de dezvoltare (fig. 3).

Planul urbanistic zonal (P.U.Z.) are caracter de reglementare specifică detaliată, şi asigură

corelarea dezvoltării urbanistice complexe cu prevederile Planului urbanistic general (P.U.G.) a unei

zone delimitate din teritoriul localităţii. Planul urbanistic zonal (P.U.Z.) este obligatoriu a fi elaborat

pentru zonele centrale ale localităţilor, cele protejate şi de protecţie a monumentelor, complexelor de

odihnă şi agrement, a zonelor industriale, a parcelărilor precum şi alte categorii de zone stabilite de către

autorităţile publice locale din cadul localităţilor în cauză. Stabilirea zonelor pentru care se întocmesc

P.U.Z.-uri obligatorii se realizează, de regulă, în cadrul P.U.G.-urilor.

Planul urbanistic de detaliu (P.U.D.) are exclusiv caracter de reglementare specifică, prin care

se asigură condiţiile de amplasare, dimensionare, confirmare şi servire edilitară a unuia sau mai multor

obiective pe una sau mai multe parcele adiacente, pe unul sau mai multe amplasamente, în relaţie cu

vecinătăţile imediate.

Regulamentul general de urbanism reprezintă sistemul de norme tehnice, juridice şi economice

ce stă la baza elaborării planurilor de urbanism, precum şi a reglementărilor locale de urbanism.

Regulamentul local de urbanism pentru întreaga unitate administrativ-teritorială, aferent P.U.G.

sau pentru a parte a acesteia, aferent P.U.Z., cuprinde şi detaliază prevederile P.U.G. şi P.U.Z.

referitoare la modul concret de utilizare a terenurilor, precum şi de amplasare, dimensionare şi realizare

a volumelor construite, a amenajărilor şi plantaţiilor.

Planul urbanistic de detaliu nu dispune de regulament. Acesta este substituit de documentaţia

tehnică.

În afara planurilor de amenajare a teritoriului şi a documentaţiilor de urbanism se întocmesc

studii şi planuri de amenajare speciale pentru bazine hidrografice, arii protejate, parcuri naturale şi

parcuri forestiere. Aceste categorii de planuri se integrează şi se articulează organic cu planurile de

amenajare a teritoriului la diferite nivele (transfrontalier, naţional, regional, interregional, judeţean,

interjudeţean etc.). Menirea acestora este aceea de a aplica măsuri organizatorice şi de amenajare

specifice care transcend conţinutul planurilor de amenajare a teritoriului stipulate în sistemul holarhic

adoptat prin Legea nr. 350/2001 şi sunt reglementate de legi specifice (legea apelor, legea mediului,

codul silvic, legea apărării împotriva dezastrelor, legea riscurilor naturale etc.).

Configuraţiile socio-teritoriale abordate în domeniul organizării şi amenajării teritoriului

acoperă întreaga gamă de teritorii, de la cel intraurban şi până la configuraţii regionale transfrontaliere

care prefigurează planuri de amenajare complexe la nivelul uniunilor de state (vezi fig. 9).

Configuraţiile sociospaţiale abordate în domeniul organizării şi amenajării teritoriului, acoperă

întreaga gamă de teritorii, de la cel intraurban, cuprins în Planurile Urbanistice de Detaliu (P.U.D), şi

până la cel naţional ce face obiectul Planului de Amenajare a Teritorului Naţional (P.A.T.N.).

23

O holarhie a planurilor actuale de amenajare a teritoriului trebuie a transcende teritoriul

naţional, în ipoteza optimistă a aderării Romăniei la Uniunea Europeană. Într-un asemnea context

favorabil, în holarhia acestora trebuie să includem şi Planurile de Amenajare a Teritoriului

Transfrontalier, ca un prim pas spre angrenajul continental, care va trebui să adopte Planul General de

Amenajare a Teritoriului Unional, ca un atribut esenţial al edificării Europei Unite.

Fig. 4. Holarhia configuraţiilor teritoriale în planurile de organizare a spaţiului geografic şi amenajarea

teritoriului.

24

Autorizaţiile de urbanism. Ca orice procedură de autorizare administrativă, şi cea de urbanism

presupune parcurgerea anumitor etape, finalizate prin elaborarea şi eliberarea anumitor documente,

respectiv certificatul de urbanism şi apoi autorizaţia de construire. Regulile de urbanism, cu toate că ar

trebui cunoscute pe calea măsurilor publicitare adoptate de autorităţile publice, nu permit proprietarului

ori dobânditorului cu orice titlu al unui imobil – prin insuficienţa lor - să cunoască şi, mai ales, să

aprecieze anvergura sarcinilor de urbanism care grevează (poartă asupra) bunul(ui) respectiv. De aceea,

cu ocazia fiecărei tranzacţii imobiliare, se interoghează administraţia asupra naturii şi conţinutului

servituţilor de urbanism aplicabile imobilului care formează obiectul tranzacţiei. Iniţial, răspunsul se

concretiza într-o simplă notă informativă care, treptat, s-a transformat în certificatul de urbanism de azi.

Acesta a avut, la rându-i, o evoluţie semnificativă (în ceea ce priveşte natura şi rolul îndeplinit), la

început fiind doar un simplu instrument de informare individuală asupra servituţilor administrative

aplicabile imobilului, pentru ca astăzi să devină un instrument de control al utilizării terenurilor.

Certificatul de urbanism şi autorizaţia de construire sunt reglementate de dispoziţiile Legii nr.

350/2001, precum şi de cele ale Legii nr. 50 din 1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi

unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, republicată şi modificată prin Ordonanţa de Urgenţă a

Guvernului nr. 231/2000.

Certificatul de urbanism este (în conformitate cu art. 29 al Legii nr. 350/2001) actul de

informare cu caracter obligatoriu prin care autoritatea publică face cunoscute regimul juridic, economic

şi tehnic al imobilelor şi condiţiile necesare în vederea realizării unor investiţii, tranzacţii imobiliare ori

a altor operaţiuni imobiliare, potrivit legii. Din această definiţie rezultă că certificatul de urbanism oferă

informaţii asupra constructibilităţii unui teren sau în privinţa fezabilităţii unei operaţiuni determinate25

.

Acest act este necesar întocmirii documentaţiei şi dosarului în vederea obţonerii autorizaţiei de

construire, dar el nu ţine loc de autorizaţie de construire. Din punct de vedere juridic, certificatul de

urbanism are valoarea unui aviz, care, în anumite condiţii, produce efecte obligatorii. Acesta are un rol

important, respectiv garantează destinatarului său că, pe parcursul unei anumite perioade, nu i se vor

opune modificări care să afecteze regulile pe care certificatul le conţine.

Certificatul de urbanism cuprinde date privind: regimul juridic, regimul economic şi regimul

tehnic al imobilului.

Regimul juridic al imobilului conţine dreptul de proprietate asupra acestuia şi servituţile de

utilitate publică care grevează asupra acestuia; situarea terenului în intravilan sau în afara lui; prevederi

ale documentaţiilor de urbanism care instituie un regim special asupra imobilului – zone protejate, zone

în care acţionează dreptul de preemţiune asupra imobilului, interdicţii definitive sau temporare de

construcţie etc.

Regimul economic al imobilului indică folosinţa actuală, destinaţii admise sau neadmise,

stabilite în baza prevederilor urbanistice aplicabile în zonă, reglementări fiscale specifice localităţii sau

zonei.

Regimul tehnic indică: procentul de ocupare a terenului (POT), coeficientul de utilizare a

terenului (CUT), dimensiunile minime şi maxime ale parcelelor, echiparea cu utilităţi, edificabil admis

pe parcelă, circulaţii şi accese pietonale şi auto, parcaje necesare, alinierea terenului şi a construcţiilor

faţă de străzile adiacente terenului, înălţimea minimă şi maximă admisă.

Procedura de obţinere a certificatului de urbanism cuprinde două etape: solicitarea şi, respectiv,

instrumentarea şi eliberarea actului. Condiţiile generale de solicitare se referă la faptul că:

– orice cerere de eliberare a unui asemenea document este supusă unei taxe legale;

– în cerere trebuie precizate elementele de identificare a imobilului faţă de care se urmăreşte

cunoaşterea regimului de servituţi;

– îndeplinirea unei serii de alte formalităţi administrative.

Astfel, solicitantul, orice persoană fizică sau juridică, depune o cerere (tipizată) la organul

competent, însoţită de dovada achitării taxei.

Certificatul se emite de către aceleaşi autorităţi publice care, potrivit competenţelor, emit şi

autorizaţiile de construire; el urmează a-i fi eliberat solicitantului în cel mult 30 de zile de la data

25 Reglementările româneşti sunt lacunare, nefăcând distincţia între mai multe tipuri de certificate, cu grade de precizie diferite; în dreptul

francez există un certificat de informaţie generală (obişnuit), care permite solicitantului să cunoască regulile de urbanism aplicabile terenului, distinct de un certificat de acord prealabil (detaliat), care permite petiţionarului nu numai să dispună de informaţii de ordin general asupra

regulilor de urbanism aplicabile, ci şi să fie informat asupra posibilităţilor şi condiţiilor de realizare a unei operaţiuni determinate. A se vedea

Mircea Duţu, op. cit. p.108

25

înregistrării cererii acestuia. Durata de valabilitate a certificatului de urbanism se stabileşte de către

emitent, în raport cu importanţa zonei şi a investiţiei.

Autorizaţia de construire. În ceea ce priveşte regimul general al amplasării construcţiilor se

impune precizarea că intravilanul localităţilor este cel existent la data de 1 ianuarie 1990, evidenţiat în

cadastrul funciar şi poate fi modificat în condiţiile legii. Totodată, terenurile situate în intravilan pot fi

înstrăinate şi dobândite prin acte între vii, încheiate în formă autentică (conform art. 2 al.1 din Legea nr.

54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor).

Cea mai importantă reglementare în sfera regimului constructibilităţii, cuprinsă în art.9 al.1 din

Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar este aceea că amplasarea noilor construcţii de orice fel se face

în intravilanul localităţilor. Există câteva derogări: atunci când este vorba de amplasarea unor construcţii

care, prin natura lor, pot genera efecte poluante mediului şi în ceea ce priveşte construcţiile care prin

natura lor, nu se pot plasa în intravilan, precum şi adăposturile pentru animale. La rândul lor, şi aceste

excepţii – în care construcţiile pot fi amplasate în extravilan, sunt supuse anumitor reguli restrictive.

Autorizaţia (permisul) de construire a cunoscut mai multe definiţii în literatura de specialitate26

.

În accepţiunea legiuitorului român (concretizată în conţinutul Legii nr. 50/1991, art 2)‖. ―Autorizaţia de

construire constituie actul de autoritate al administraţiei locale pe baza căruia se asigură aplicarea

măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea

construcţiilor. Ea se eliberează ―în temeiul şi cu respectarea documentaţiilor de urbanism şi amenajare a

teritoriului‖.

Pornind de la aprecierile formulate în literatura de specialitate, coroborate cu reglementările

legale în vigoare, autorizaţia de construire se poate defini ca fiind actul administraţiei publice locale

competente prin care se asigură aplicarea regulilor de urbanism în privinţa amplasării construcţiilor,

precum şi a măsurilor legale referitoare la proiectarea, executarea şi funcţionarea acestora.

După cum se poate remarca, este vorba de un control preventiv al utilizării terenurilor, de

exercitarea unei puteri speciale – de poliţie - prin eliberarea unei autorizaţii prealabile. Se poate

conchide că autorizaţia de construire sancţionează atât regulile de urbanism, cât şi regulile de

construcţie.

Ca un corolar al celor prezentate afirmăm că urbanizarea presupune nu numai modificarea stării

aşezărilor umane, ci şi schimbarea mentalităţii prin implementarea unei concepţii progresiste, eficiente

şi ecologice, toate acestea urmând să se reflecte în lege şi în aplicarea ei.

Starea spaţiului este cel mai adesea concordantă cu starea social-politică a acestuia, în diverse

ipostaze de timp. Spaţiul este suport şi atribut al puterii. De aceea el este generator de securitate ori

insecuritate.

În proiectarea viitoarelor structuri teritoriale, a conturării noilor forme de organizare şi

amenajare, se porneşte de la următoarele asumţii:

spaţiul geografic este limitat;

oriunde şi oricând se pun în evidenţă forme şi moduri de utilizare neeficientă a spaţiului şi

de valorificare suboptimă a resurselor;

neconcordanţe între vechi şi nou, ceea ce impune înlocuirea structurilor perimate,

stânjenitoare, şi crearea de noi structuri, capabile a prelua funcţii mai diversificate, şi de a

crea valori estetice superioare.

Indiferent de segmentul operaţional supus proceselor de organizare şi amenajare, se impune cu

prioritate precizarea limitelor şi a conexiunilor. Lipsa ori ambiguitatea acestui „exerciţiu‖ îndepărteză

găsirea soluţiilor optime.

1.4. Cadastrul şi organizarea teritoriului, o interrelaţie continuă în cunoaşterea şi

gospodărirea resurselor funciare

Cadastrul reprezintă activitatea care integrează ansamblul de operaţiuni tehnice, economice şi

juridice prin care se realizează în mod sistematic şi permanent inventarierea şi reprezentarea pe planuri

şi hărţi a fondului funciar din punct de vedere calitativ şi cantitativ precum şi a celorlalte bunuri imobile,

pe teritorii administrative şi proprietari.

26

Mircea Duţu, op. cit. p.115

26

Baza tehnică a lucrărilor de cadastru o constituie măsurătorile topografice şi studiile pedologice,

cartările, bonitările, evaluările calitative ale terenurilor pe structurile teritoriale definite de organizarea

teritoriului şi proprietăţi.

Agricultura şi silvicultura au puncte de contact indisolubile cu cadastrul, prin aceea că pământul

este elementul de bază al ambelor iar cele dintâi (agricultura şi silvicultura) se sprijină pe stabilitatea şi

corecta efectuare a celui de al doilea (cadastrul), având la bază în principal structurile teritoriale

realizate şi calitatea terenurilor evaluate, în contextul organizării şi amenajării teritoriului.

În acelaşi timp creând stabilitatea proprietăţii, cadastrul are o importanţă deosebită economică,

socială şi morală asigurând în orice moment date reale, privind suprafaţa, folosinţa, calitatea şi

proprietarul tuturor terenurilor care alcătuiesc fondul funciar al ţării.

Pentru a reprezenta pe planuri şi în registrele cadastrale situaţia reală din teritoriu lucrările de

cadastru trebuie executate continuu pentru a înregistra modificările ce se pot produce în timp.

Cadastrul general este organizat la nivelul fiecărui teritoriu administrativ – comuna, oraşul,

municpiul, judeţul şi la nivel naţional.

Corespunzător intereselor statului şi cerinţelor specifice ale diferitelor ramuri şi activităţi care

deţin în proprietate sau administrare suprafeţe de teren se organizează cadastru de specialitate – agricol,

forestier, ape, imobiliar, edilitar (reţele edilitare, apă, canalizare, termoficare, gaze, electrice) şi al

terenurilor cu destinaţie specială (minier, industrial, transporturi rutiere, feroviare, navale, aeriene şi

altele). În conformitate cu prevederile noii legi a cadastrului, funcţia tehnică a cadastrului general se

realizează prin determinarea pe bază de măsurători a poziţiei, configuraţiei şi mărimii suprafeţelor

terenurilor pe categorii de folosinţă şi pe proprietari precum şi ale construcţiilor.

Documentaţiile cadastrale sunt principalele surse de cunoaştere şi baza pentru proiectarea

gospodăririi resurselor funciare prin organizarea teritoriului.

Cadastrul general este sistemul unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică

prin care se realizează identificarea, înregistrarea, şi reprezentarea pe hărţi şi planuri cadastrale a tuturor

terenurilor precum şi a celorlalte bunuri imobile de pe întreg teritoriul indiferent de destinaţia lor şi de

proprietar.

Cadastrul general este organizat la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale: comună,

oraş, municipiu, judeţ.

Introducerea cadastrului general pe un teritoriu administrativ reprezintă măsurătoarea oficială

prin care se realizează operaţiunile de teren şi birou care conduc la întocmirea documentelor tehnice ale

cadastrului general:

registrul cadastral al parcelelor;

indexul alfabetic al proprietarilor şi domiciliul acestora;

registrul cadastral al proprietarilor;

fişa centralizatoare, partida cadastrală pe proprietari şi pe categorii de folosinţă;

planul cadastral;

Întreţinerea cadastrului general pe un teritoriu administrativ reprezintă măsurătoarea oficială

prin care se realizează cu o periodicitate de cel mult 6 ani operaţiunile care conduc la actualizarea

documentelor tehnice ale cadastrului general27

.

Documentele tehnice realizate la introducerea sau întreţinerea cadastrului general reprezintă

documentaţia oficială pe baza cărora se realizează organizarea teritoriului agricol.

Planul cadastral conţine reprezentarea grafică a datelor din registrele cadastrale referitoare la

terenurile şi construcţiile din cadrul unităţilor administrative teritoriale.

Scara uzuală este de 1:5000 în zonele de şes pentru extravilan şi 1:2000, 1:1000 sau 1:500, în

funcţie de densitatea detaliilor, pentru intravilan; 1:2000 în zonele de deal pentru extravilan; 1:5000 şi

1:10000 sau după caz scări mai mari în zonele montane; 1:2000, 1:1000 şi 1:500 în funcţie de densitatea

detaliilor la Delta Dunării. În lucrările de cadastru general terenurile se împart din punct de vedere al

destinaţiei şi a categoriei de folosinţă, conform prevederilor legale28

.

În conformitate cu prevederile legale se organizează cadastrele de specialitate care sunt

subsisteme de evidenţă şi inventariere sistematică a bunurilor imobile sub aspect tehnic şi economic cu

27

Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, reforme tehnice pentru introducerea Cadastrului general, B.O. nr. 18, 25 februarie

1999. 28 Legea fondului funciar nr. 18/1991, M.O. nr. 37 din 20 februarie 1991.

27

respectarea normelor tehnice şi a datelor de bază din cadastrul general privind suprafaţa, categoria de

folosinţă şi proprietarul, în scopul, administrării lor raţionale. Din această categorie fac parte:

cadastrul agricol – evidenţa şi inventarierea sistematică a terenurilor agricole pe categorii şi

subcategorii de folosinţă, specificând natura solului, panta, pretabilitatea la anumite culturi,

clasa de calitate, venitul net etc.;

cadastrul forestier – evidenţa şi inventarierea sistematică a fondului forestier naţional şi a

amenajamentelor silvice, specificând suprafaţa, esenţa lemnoasă, vârsta, consistenţa masei

lemnoase etc., precum şi informaţii referitoare la sol, relief şi climă;

cadastrul căilor ferate – evidenţa şi inventarierea terenurilor, construcţiilor, instalaţiilor şi

stării reţelei feroviare;

cadastrul drumurilor – evidenţa şi inventarierea terenurilor, construcţiilor, instalaţiilor şi

stării reţelei de drumuri;

cadastrul porturilor – evidenţa şi inventarierea terenurilor, construcţiilor, instalaţiilor şi

stării reţelei portuare;

cadastrul aeroporturilor – evidenţa şi inventarierea terenurilor, construcţiilor, instalaţiilor şi

stării reţelei aeroportuare;

cadastrul apelor – evidenţa şi inventarierea apelor, a terenurilor acoperite de ape şi stuf

precum şi a instalaţiilor care le deservesc, organizate pe bazine hidrografice, specificând

suprafaţa, calitatea, folosinţa, instalaţiile de transport şi exploatare, de protecţie şi

ameliorare a calităţii, precum şi condiţii de relief şi climă;

cadastrul fondului imobiliar – evidenţa şi inventarierea bunurilor imobile din localităţi

specificând, pentru construcţii, folosinţa, materialele de construcţie, structura, regimul de

înălţime, fundaţia, suprafaţa, dotări, stare;

cadastrul reţelelor edilitare (apă, canalizare, termoficare, gaz, electrice, telefonice) -

evidenţa şi inventarierea reţelelor edilitare şi a instalaţiilor care le deservesc, specificând

amplasamentele, traseele, dimensiunile, materialele de construcţie, parametrii tehnici,

starea.

Astfel, datele, hărţile şi planurile elaborate de cadstru permit realizarea cunoaşterii şi

inventarierii sistematice a fondului funciar sub aspectul cantitativ, calitativ şi juridic, pentru

documentaţiile tehnico-economice de organizare a teritoriului (planuri, studii, proiecte). În acelaşi timp

lucrările de organizare a teritoriului prin intervenţia şi îmbunătăţirile aduse în teritoriu (comasări,

rectificări de hotare, reamplasări de folosinţe, ordonare, amenajare, dotare, echipare etc.) constituie o

bază pentru reactualizarea lucrărilor de cadastru. Esenţial este faptul că, cadastrul reprezintă un suport

pentru lucrările de organizare a teritoriului definind complet şi sistematic terenul, respectiv ,,cât de mare

este‖ (cantitativ), ,,ce fel este‖ (calitativ) şi ,,al cui este‖ (juridic). Cele trei aspecte – cantitativ, calitativ

şi juridic permit realizarea celor trei funcţii ale cadastrului – funcţia tehnică, funcţia economică şi

funcţia juridică. În acest scop, cadastrul general şi cadastrele de specialitate asigură inventarierea

analitică şi sintetică a elementelor care fac obiectivul activităţii lor.

1.4.1. Criteriile de împărţire a terenurilor după destinaţii. Prevederi generale

Terenurile de orice fel, care aparţin persoanelor fizice, indiferent de titlurile pe baza cărora sunt

deţinute, se împart pe destinaţii, conform prevederilor legale. Prin deţinători de terenuri, se înţeleg

titularii dreptului de proprietate, persoane fizice sau juridice, ai altor drepturi reale asupra terenurilor sau

cei care potrivit legii civile, au calitatea de posesori ori deţinători precari. Domeniul public poate fi de

interes naţional, caz în care proprietatea asupra sa în regim de drept public aparţine statului, sau de

interese local, caz în care proprietatea (de asemenea în regim public) aparţine comunelor, oraşelor,

municipiilor sau judeţelor.

Terenurile cu destinaţie agricolă. Din categoria terenurilor cu destinaţie agricolă fac parte

terenurile arabile, viile, livezile, pepinierele viticole, pomicole, plantaţiile de hamei şi duzi, păşunile,

fâneţele, serele, solariile, răsadniţele, terenurile cu vegetaţie forestieră dacă nu fac parte din

amenajamente silvice, păşunile împădurite, cele ocupate cu construcţii agrozootehnice şi de

îmbunătătăţiri funciare, amenajările piscicole, drumurile tehnologice şi de depozitare.

Terenurile cu destinaţie forestieră. Din categoria terenurilor cu destinaţie forestieră fac parte

terenurile împădurite sau cele care servesc nevoilor de cultură, producţie ori administraţie silvică,

28

terenurile destinate împăduririlor şi cele neproductive – stâncării, abrupturi, bolovănişuri, râpe, ravene,

torenţi dacă sunt cuprinse în amenajamente silvice.

Fig. 5. Harta cadastrală generală.

Terenurile aflate permanent sub ape. Din această categorie fac parte albiile minore ale

cursurilor de apă, cuvetele lacurilor naturale şi artificiale la nivelul maxim de retenţie, braţele şi canelele

din Delta Dunării, fundul apelor maritime interioare şi al mării teritoriale şi continue.

Terenurile din intravilan. În această categorie se includ toate terenurile indiferent de categoria

de folosinţă, situate în perimetrul localităţilor urbane şi rurale, ca urmare a stabilirii limitei de hotar a

intravilanului, conform legislaţiei în vigoare.

Terenurile cu destinaţie specială. Din categoria terenurilor cu destinaţie specială fac parte cele

folosite pentru transporturile rutiere, feroviare, aeriene şi navale, cele pe care se află obiective şi

instalaţii hidrotehnice, termice, de transport al energiei electrice şi gazelor naturale, terenurile cu

29

exploatări miniere, petroliere, cele pentru nevoile de apărare a ţării precum şi rezervaţiile şi

monumentele naturii, monumentele, ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice şi altele asemenea.

1.4.2. Criteriile de clasificare şi identificare a categoriilor de folosinţă ale terenurilor şi a

construcţiilor prin activitatea de cadastru general29

Planurile şi registrele cadastrale reprezintă categoria de folosinţă a terenului, individualizată

într-un cod, care este una din atribuţiile parcelei.

Evidenţierea la partea tehnică a cadastrului general a categoriei de folosinţă, alături de celelalte

atribute este necesară atât pentru întocmirea cărţii funciare cât şi pentru stabilirea sarcinilor fiscale care

grevează bunurile imobile. Fiecare dintre cele cinci destinaţii ale terenurilor, pot avea categorii de

folosinţă predominante, care ocupă suprafaţa majoritară şi categorii de folosinţă care ocupă un procent

mai mic. De exemplu, categoriile de folosinţă predominante sunt: arabilul, viile, livezile, fâneţele şi

păşunile, dar un procent mai mic îl ocupă şi construcţiile şi apele etc.

Tot astfel, în intravilane în afară de categoria de folosinţă curţi-construcţii care este

predominantă în cadrul destinaţiei, se includ şi alte categorii de folosinţă care ocupă suprafeţe mai mici

ca, arabil, livezi, ape etc.

Fig. 6. Detaliu hartă cadastrală generală.

Criteriile de identificare a categoriilor de folosinţă ale terenurilor:

Terenurile arabile (A). În această categorie se încadrează acele terenuri care se ară în fiecare an

sau la mai mulţi ani (2-6 ani) şi sunt cultivate cu plante anuale sau perene ca: cerealele, leguminoase sau

boabe, plante tehnice şi industriale, plante medicinale şi aromate, plante furajere, legume etc.

29 O.N.C.G.C. Norme tehnice pentru introducerea cadstrului general, nr. 452/3.03. 1999, M.O. partea I, nr.78, 25. 02. 1999.

30

În categoria de folosinţă arabil se include: arabil propriu-zis, pajişti cultivate, grădini de legume,

orezării, sere, solarii şi răsadniţe, căpşunării, alte culturi perene.

Se înregistrează ca terenuri arabile:

terenurile destinate culturilor furajere perene (trifoişti, sparcetiere, lucerniere sau alte

terenuri însămânţate cu diferite amestecuri de plante leguminoase şi graminee perene) care

se ară o dată la cel mult 6 ani;

terenurile rămase temporar neînsămânţate datorită inundaţiilor, colmatărilor, degradărilor

sau altor cauze;

terenurile cu sere şi răsadniţe sistematizate, cu menţiunea ,,sere‖ sau ,,răsadniţe‖

Terenurilor arabile amenajate sau ameliorate prin lucrări de desecare, testare, irigare etc., se vor

delimita şi înscrie ca arabil cu întreaga lor suprafaţă, incluzând şi suprafeţele ocupate de canale, diguri,

taluzuri, debuşee, benzi înierbate etc., care nu se pot reprezenta la scara planului analogic.

Păşuni (P). Păşunile sunt terenuri înierbate sau înţelenite artificial, prin însămânţări la

maximum 15-20 ani şi care se folosesc pentru păşunatul animalelor.

În cadrul acestor categorii de folosinţă se înregistrează:

păşuni curate – sunt păşuni acoperite numai cu vegetaţie ierboasă;

păşuni cu pomi – sunt păşuni plantate cu pomi fructiferi, în scopul combaterii eroziunii sau

a alunecărilor de teren, precum şi păşunile care provin din livezi părăginite. La încadrarea

acestora se va ţine seama de faptul că producţia principală este masa verde care se

păşunează, iar fructele pomilor reprezintă un produs secundar;

păşuni împădurite – sunt acele păşuni care, în afară de vegetaţie ierboasă, sunt acoperite şi

cu vegetaţie forestieră;

păşuni cu tufişuri şi mărăcinişuri.

Fâneţe (F). La categoria fâneţe se încadrează terenurile înierbate sau înţelenite în mod natural

sau artificial prin însămânţări la maximum 15-20 ani, iar iarba se coseşte pentru fân. Se înregistrează la

fâneţe: fâneţe curate, fâneţe împădurite, fâneţuri cu tufărişuri şi mărăcinişuri.

Vii (V). În această categorie se încadrează terenurile plantate cu viţă-de-vie:

vii altoite şi indigene – viile altoite sunt acelea care au la baza lor un portaltoi, în timp ce

viile indigene sunt nealtoite, dezvoltânde-se pe rădăcini proprii. Împreună mai sunt

denumite şi vii nobile;

vii hibride – sunt acelea care poartă şi denumirea de „producători direcţi‖;

hamei – deoarece au o agrotehnică asemănătoare cu a viţei-de-vie, în plantaţiile de hamei se

include şi această categorie de folosinţă;

pepiniere viticole – sunt terenuri pentru producerea materialului săditor viticol: plantaţiile

portaltoi şi pepinierele propriu-zise sau şcolile de viţe.

Livezile (L). Livezile sunt terenuri plantate cu pomi şi arbuşti fructiferi. Se înregistrează ca

livezi:

livezi clasice – terenurile plantate cu pomi fructiferi în diferite sisteme de cultură

tradiţionale şi anume: livezi cu culturi intercalate, livezi înierbate, livezi în sistem agro-

pomicol, livezi pure etc.;

livezi intensive şi superintensive – livezi amenajate având o mare densitate de pomi pe

hectar, cu conducerea dirijată a coroanelor şi mecanizarea lucrărilor de întreţinere şi

recoltare;

plantaţii de arbuşti fructiferi terenuri plantate cu zmeură, agrişe, coacăze, trandafiri de

dulceaţă etc;

pepiniere pomicole – terenurile destinate pentru producerea materialului săditor pomicol;

plantaţii de duzi.

Păduri şi alte terenuri din fondul forestier naţional (PD). În această categorie de folosinţă

intră toate terenurile din fondul forestier naţional, dacă sunt cuprinse în amenajamentele silvice,

indiferent de proprietar. Se înregistrează la această categorie de folosinţă:

păduri – terenuri acoperite cu vegetaţie forestierã, cu o suprafaţă mai mare de 0,25 ha;

terenuri destinate împăduririi – terenuri în curs de regenerare, terenuri degradate şi poieni

prevăzute a fi împădurite prin amenajamente silvice;

terenuri care servesc nevoilor de cultură, producţie şi administraţie silvică terenuri

ocupate de pepiniere, solarii, plantaţii, culturi de răchită, arbuşti ornamentali şi fructiferi,

31

cele destinate hranei, vânatului şi animalelor din unităţile silvice, cele date în folosinţă

temporară personalului silvic;

perdele de protecţie – benzi ordonate din plantaţii silvice şi uneori silvico-pomicole, care au

diferite roluri de protecţie ca: perdele pentru protecţia culturilor agricole, perdele pentru

protecţia căilor de comunicaţie, pentru protecţia localităţilor, perdele pentru protecţia

digurilor, perdele pentru combaterea eroziunii etc.;

Terenuri cu ape şi ape cu stuf. În această categorie intră terenurile acoperite permanent cu apă,

precum şi cele acoperite temporar, care, după retragerea apelor, nu pot avea altă folosinţă. Se

înregistrează la această categorie:

ape curgătoare (HR): fluviul Dunărea, braţele şi canalele din Delta Dunării, cursurile de

apă, pâraile şi alte surse de ape cu denumiri locale (izvoare, privaluri etc.). La apele

curgătoare se va înregistra suprafaţa ocupată de întreaga albie minoră a cursului de apă, din

mal în mal, chiar dacă aceasta nu este în întregime şi permanent sub apă. De obicei, apele

curgătoare formează de o parte şi de alta a luciului apei prundişuri care numai la viituri mari

sunt acoperite pentru scurt timp cu apă. Albia minoră a unui curs de apă include toate

zonele joase ale cursului, insulele şi pădurişurile. Toate aceste terenuri din albia minoră nu

se înscriu la neproductiv, ci la terenuri cu ape;

ape stătătoare (HB). Limita acestor ape variază în funcţie de anotimp şi de regimul de

precipitaţii. La delimitarea acestor ape se va lua în considerare limita lor la nivelul mediu al

apelor. În această categorie se încadrează şi apele amenajate în mod special pentru creşterea

dirijată a peştelui, precum şi în suprafeţe cu ape stătătoare de mică adâncime, unde cresc

trestişuri şi păpurişuri şi alte tipuri de vegetaţie specifică în regim amenajat sau neamenajat;

marea teritorială şi marea interioară. Suprafaţa mării teritoriale este cuprinsă între liniile

de bază ale celui mai mare flux de-a lungul ţărmului, inclusiv ale ţărmului dinspre larg al

insulelor, ale locurilor de acostare, amenajamentelor hidrotehnice şi ale altor instalaţii

portuare permanente şi linia din larg care are fiecare punct situat la o distanţă de 12 mile

marine (22 224 m), măsurată de la punctul cel mai apropiat de la liniile de bază. Suprafaţa

mării inferioare este cuprinsă între ţărmul mării şi liniile de bază, aşa cum au fost definite

mai sus;

Limita terenurilor reprezentând albiile minore ale cursurilor de apă, cuvetele lacurilor naturale şi

artificiale, ale bălţilor, ale ţărmului şi plajei de nisip a Mării Negre, este stabilită prin norme specifice

elaborate de ministerele interesate, care au obligaţia de a o transmite spre avizare ONCGC.

Căile de comunicaţii rutiere (DR) şi căile ferate (CF). Din punct de vedere funcţional şi al

administrării, căile de comunicaţii rutiere se împart, potrivit legii, după cum urmează:

drumuri de interes naţional: autostrăzi, drumuri expres, drumuri naţionale europene,

drumuri naţionale principale, drumuri naţionale secundare;

drumuri de interes judeţean: drumurile care fac legăruta între reşedinţele de judeţ şi

reşedinţele de municipiu şi oraşe, staţiuni balneoclimaterice, porturi, aeroporturi şi alte

obiective importante;

drumuri de interes local: drumurile comunale şi drumurile vicinale;

străzi din localităţile urbane;

străzile din localităţile rurale: străzi principale şi străzi secundare;

cări ferate simple, duble şi înguste, triaje.

Drumurile de exploatare din extravilan care nu au caracter permanent nu se înregistrează ca

detalii şi se atribuie în proporţie egală parcelelor din imediata vecinătate,

Terenurile ocupate cu construcţii şi curţi (CC). Această categorie cuprinde terenuri cu diverse

utilizări şi destinaţii, de exemplu: clădiri, curţi, fabrici, silozuri, gări, hidrocentrale, cariere, exploatări

miniere şi petroliere, cabane, terenuri de sport, diguri, taluzuri pietruite, terase, debuşee, grădini

botanice şi zootehnice, parcuri, cimitire, pieţe, rampe de încărcare, fâşia de frontieră, locuri de

depozitare, precum şi alte terenuri care nu se încadrează în nici una din categoriile de folosinţă

prevăzute în articolele anterioare. Suprafaţa la sol a construcţiilor permanente este inclusă în categoria

de folosinţă construcţii şi curţi (CC).

Terenurile degradate şi neproducţive (N). Această categorie cuprinde terenurile degradate şi cu

procese excesive de degradare, care sunt lipsite practic de vegetaţie. Din această categorie fac parte:

32

nisipuri zburătoare – nisipuri mobile nefixate de vegetaţie şi pe care vântul le poate deplasa

dintr-un loc în altul;

stâncării, bolovănişuri, pietrişuri – terenuri acoperite cu blocuri de stânci masive,

îngrămădiri de bolovani şi pietrişuri care nu sunt acoperite de vegetaţie;

râpe, ravene, torenţi – alunecări active de teren care sunt neproductive când nu sunt

împădurite;

sărături cu crustă – terenuri puternic sărăturate care formează la suprafaţa lor o crustă

albicioasă friabilă;

mocirle şi smârcuri – terenuri cu alternanţe frecvente de exces de apă şi uscăciune, pe care

nu se instalează vegetaţie. Terenurile cu mlaştini cu stuf nu se înregistrează la categoria

terenurilor neproductive, ci la categoria terenuri cu ape şi stuf;

gropile de împrumut şi cariere – terenuri devenite neproductive prin scoaterea stratului de

sol şi rocă pentru diverse nevoi de construcţii;

halde – terenuri pe care s-a depozitat material steril în urma unor activităţi industriale şi

exploatări miniere.

Datele din cadastrul general se completează cu elemente din cadastrul agricol, în principal

pentru cunoaşterea calitativă a solurilor necesară pentru:

stabilirea pretabilităţii (vocaţiei) terenurilor pentru diferite folosinţe agricole;

stabilirea favorabilităţii solului pentru diferite culturi;

stabilirea capacităţii de producţie a terenurilor, folosind sistemul de bonitare a solurilor

necesar pentru impozitare şi arendarea terenurilor.

Terenurile sunt clasificate în funcţie de sol, relief, climă şi apă freatică, pe baza notelor de

bonitare naturală în cinci clase, după cum urmează:

Clasa I (81 – 100 puncte) cuprinde terenurile cu soluri fertile profunde, cu textura mijlocie,

permeabile, neafectate de fenomene de degradare, situate pe suprafeţe plane sau înclinate, în condiţii

climatice de temperatură şi precipitaţii favorabile;

Clasa a II-a (61 – 80 puncte) cuprinde terenuri cu soluri fertile profunde, cu textura mijlocie-

fină, cu pretabilitate bună, slab afectat de fenomene de degradare (sărăturare, eroziune, exces de

umididate etc.), situate pe suprafeţe plane sau slab înclinate, în condiţii climatice de temperatură şi

precipitaţii favorabile;

Clasa a III-a (41-60 puncte) cuprinde terenuri mijlociu fertile profunde sau moderat profunde,

cu textura mijlociu grosieră sau fină, moderat afectate de fenomene de degradare, situate pe suprafeţe

plane sau mijlociu înclinate, în condiţii de temperatură şi precipitaţii moderat favorabile;

Clasa a IV-a (21 – 40 puncte) cuprinde terenuri slab fertile, frecvent scheletice sau cu rocă dură

la adâncime mică, cu textura variată, puternic afectate de fenomene de degradare în condiţii climatice

puţin favorabile;

Clasa a V-a (0 – 20 puncte) cuprinde terenuri cu soluri foarte slab fertile, improprii pentru

folosinţa arabilă, foarte puternic afectate de fenomene de degradare.

În cadastrul calitativ, se apreciază şi capacitatea de producţie a plantaţiilor vitipomicole şi a

pajiştilor naturale, care se grupează în trei clase de producţie, astfel:

Clasa A – categorii de folosinţă cu producţii foarte bune şi bune;

Clasa B – categorii de folosinţă cu producţii satisfăcătoare;

Clasa C – categorii de folosinţă cu producţii slabe şi foarte slabe.

Pentru condiţii de irigaţie, notele de bonitare naturală se înmulţesc cu un coeficient de potenţare.

Potenţialul de producţie a terenurilor arabile pentru diferite culturi se stabileşte înmulţind nota

medie de bonitare a culturii respective cu cantitatea de produs care poate fi obţinută pentru un punct de

bonitare.

În cadastrul calitativ, se apreciază şi capacitatea de producţie a plantaţiilor vitipomicole şi a

pajiştilor naturale, care se grupează în trei clase de producţie, astfel:

Clasa A – categorii de folosinţă cu producţii foarte bune şi bune;

Clasa B – categorii de folosinţă cu producţii satisfăcătoare;

Clasa C – categorii de folosinţă cu producţii slabe şi foarte slabe.

Subliniem că în cadastrul agricol sunt prevăzute ca surse potenţiale pentru sporirea suprafeţelor

arabile:

33

terenuri nearabile din incintele amenajate, cu excepţia celor afectate de limitări absolute

(scheletic, excesiv, erodate etc.);

terenuri nearabile de clase 1, 2, 3, care pot fi trecute la arabil fără amenajări speciale prin

desţeleniri de pajişti pe pante până la 10 % sau terenuri pretabile a fi reluate în cultură pe

pante până la 20 %;

terenuri nearabile de clasa 4, 5, 6, neafectate de limita absolută, care, prin amenajări

speciale, pot deveni terenuri arabile de calitate cel puţin mijlocie (destufizări şi desecări de

mlaştini şi bălţi, defrişări de păduri sau vegetaţie forestieră, amenajări de terenuri

neproductive – depozite de pământ, halde, gropi de împrumut etc.).

Pentru pajişti se prevăd înierbări pe terenuri neproductive ori slab productive afectate de

eroziune sau alunecări, pentru împăduriri se prevăd terenuri neproductive, afectate de eroziune de

adâncime sau alunecări ce nu pot fi valorificate prin înierbări, iar pentru piscicultură, se prevăd terenuri

ocupate cu maştini, cu bălţi, sărături, gropi de împrunut etc.

Ca regulă generală, se consideră aprecierea calităţii unui teren, în funcţie de însuşirile intrinseci

ale acestuia, ce sunt imprimate de complexitatea condiţiilor pedologice, orografice, litologice,

hidrologice, climatice, biotice şi antropice.

Toţi aceşti factori ecologici se apreciază în ansamblul lor de interdependenţă şi condiţionare

reciprocă.

Aprecierea în mod izolat a unui factor nu este admisă, întrucât izolarea completă a unui factor

ecologic, în vederea stabilirii influenţei sale asupra plantelor nu este posibilă, fără ca prin aceasta să nu

fie modificată şi acţiunea celorlalţi factori.

Factorii ecologici nu acţionează niciodată separat, ci numai în mod asociat, strâns înlănţuiţi unii

de alţii.

De fapt, determinarea rezultantei interacţiunii factorilor ecologici constituie principiul

fundamental în bonitarea cadastrală.

În unele complexe ecologice, rezultanta interacţiunii factorilor acţionează pozitiv, având un rol

constructiv, pe când în alte complexe ecologice, rezultanta acţionează în sens negativ, având un rol

distructiv.

Există o legătură foarte strânsă între efectul constructiv şi cel distructiv al rezultantei, gradul de

degradare şi clasa de bonitare a terenului.

Întotdeauna în determinarea rezultantei interacţiunii factorilor se are în vedere şi caracterul

compensator al factorilor, precum şi fenomenul de substuire al factorilor.

Astfel, un teren este cu atât mai bun, ca principal mijloc de producţie în agricultură, cu cât el

oferă condiţii eficare favorabile pentru cultivarea unui număr cât mai mare de specii şi soiuri de plante,

în măsura în care climatul îngăduie, terenul respectiv se pretează pentru orice categorie de folosinţă.

Cele mai bune terenuri pentru agricultură sunt acelea care nu prezintă nici un fel de proces de degradare.

Pe măsură ce terenurile încep să prezinte procese de degradare, ca înmlăştinire, podzolizare, salinizare,

eroziune, alunecare etc., apar carenţe ale solurilor şi implicit limitări şi restricţii în utilizarea terenurilor

în agricultură, care sunt direct proporţionale cu gradul de manifestare al procesului de degradare.

Cu cât gradul de degradare este mai avansat, cu atât terenul este mai puţin prielnic pentru

agricultură.

O pondere deosebită în aprecierea calităţii unui teren îl are gradul de mecanizare al terenului.

Astfel, cu cât gradul de înclinare al pantei terenului este mai mare, cu atât cresc restricţiile în

mecanizarea lucrărilor agricole, iar calitatea terenului scade, ca principal mijloc de producţie.

În cadrul aceleiaşi grupe de pantă este necesar să se ţină seama şi de gradul de fragmentare şi

pantă care, la rândul lor, influenţează gradul de mecanizare.

În bonitarea cadastrală a terenurilor trebuie să se ţină seama de intervenţia omului. Se vor lua în

consideraţie acele intervenţii ce au un efect îndelungat asupra evoluţiei calitative a terenurilor şi

îndeosebi lucrările hidroameliorative şi pedoameliorative.

Intervenţiile sezoniere ale omului, ce au un efect prelungit asupra fertilităţii solurilor, nu pot fi

luate în considerare.

În bonitarea cadastrală, se apreciază atât terenul propriu-zis (ca mijloc de producţie, cât şi

vegetaţia categoriilor de folosinţă cu plante multianuale, cum sunt pajiştile naturale şi plantaţiile

pomicole, în funcţie de starea lor de producţie.

34

Este ştiut că producţia agricolă vegetală reflectă în mare măsură gradul de fertilitate al solurilor

sau potenţialul de producţie al terenurilor.

Sunt şi cazuri când între producţia pajiştilor naturale sau a plantaţiilor vitipomicole şi calitatea

terenului există neconcordanţe. Astfel, pe soluri fertile se obţin uneori producţii scăzute, sau pe soluri

slab fertile se obţin producţii ridicate. Aceste neconcordanţe se datorează, fie condiţiilor climatice

neprielnice pentru unele folosinţe (ex. pajiştile din zona de stepă şi silvostepă), fie capacităţii unor

plante de a valorifica cu maximum de eficienţă unele terenuri slab productive (ex. viile pe nisipuri), fie

intervenţiei omului ce se reflectă în starea de întreţinere a acestor folosinţe perene.

Trebuie avut în vedere rolul important în bonitarea cadastrală pe care îl are interpretarea corectă

a vegetaţiei spontane şi îndeosebi a plantelor indicatoare.

Speciile dominante din flora spontană sunt cei mai valoroşi indicatori, întrucât ele pun în

evidenţă cel mai bine influenţa deplină a factorilor ecologici.

1.5. Amenajarea teritoriului

Ca activitate şi preocupare distinctă, amenajarea teritoriului se conturează abia după anul 1950 când

apar primele organisme specializate în acest domeniu, ca urmare a accelerării procesului de urbanizare.

1.5.1. Concepte

Spaţiu amenajat: spaţiul în care se produce o adaptare reciprocă între teritoriu şi componentele

acestuia, pe de o parte, respectiv nevoile rezultate din activităţile economico-sociale care se desfăşoară

în limitele teritoriului respectiv, pe de altă parte. Poate fi definit şi ca un produs al interacţiunii dintre

activităţi şi spaţii.

Înglobează o serie de fenomene cu caracter spaţial cum ar fi:

localităţi;

zone industriale;

populaţii şi relaţii umane;

reţele de transport şi energie;

bunuri;

informaţii etc.

Presupune şi o serie de relaţii de intercondiţionare cu mediul.

Relaţia dintre cele două categorii de elemente duce la încadrarea spaţiului amenajat în categoria

sistemelor socio-spaţiale. De aici rezultă că amenajarea teritoriului are ca fundament necesitatea

adaptării teritoriului la problemele pe care le ridică dezvoltarea economică şi socială.

Amenajarea teritoriului reprezintă un inventar de tehnici destinate localizării activităţilor şi

reglementării utilizării spaţiului. În funcţie de diversitatea formelor de acţiune şi de domeniile avute în

vedere de acestea, conceptul mai este definit şi ca planificare regională, localizare sau sistematizarea

teritoriului.

1.5.2. Evoluţia teritorială

Amenajarea teritoriului are la origine modul în care au evoluat aşezările urbane de-a lungul

timpului. Astfel, într-o primă etapă, acestea s-au dezvoltat în raport cu existenţa unor condiţii favorabile:

resurse de hrană şi de apă, condiţii materiale care să permită dezvoltarea unor aglomerări umane într-un

spaţiu restrâns. Dacă iniţial dezvoltarea localităţilor era mai mult sau mai puţin coordonată, odată cu

creşterea dimensiunilor acestora s-a pus problema unei concepţii privitoare la organizarea urbană ca

principală preocupare a amenajării teritoriului.

Organizarea urbană a avut şi are în vedere mai mulţi factori:

tipologia oraşelor: militare, comerciale, industriale şi miniere, culturale (oraşe religioase,

oraşe muzeu, centre literare, oraşe universitare, oraşe destinate congreselor şi festivalurilor

etc.), administrative, reşedinţe temporare (oraşe turistice şi staţiuni balneare), mixte;

extinderea oraşelor şi formele acestora (radiale, concentrice, polinucleare);

relaţia cu mediul înconjurător (ecologia urbană).

Organizarea urbană are în vedere şi tendinţele de evoluţie ale oraşelor:

polarizarea activităţii: eliminarea efectelor negative ale acesteia este unul din obiectivele

amenajării teritoriului;

35

exurbanizarea;

dezvoltarea rurală.

Extinderea ariei de acţiune a amenajării teritoriului dincolo de organizarea urbană duce la

transformarea acesteia în planificare regională.

1.5.3. Obiectivele amenajării teritoriului

Amenajarea teritoriului presupune un proces de sistematizare a acestuia. Sistematizarea

teritoriului reprezintă un ansamblu de obiective şi activităţi (forme, programe, metode şi tehnici de

natură urbanistică, economică, juridică etc.) care urmăresc:

asigurarea utilizării eficiente a teritoriului;

valorificarea completă a potenţialului acestuia (resurse şi cadru fizic);

realizarea unor condiţii civilizate de viaţă ale oamenilor.

Obiectivele majore ale procesului de amenajare, ca o componentă a amenajării teritoriului, sunt:

a. utilizarea raţională a teritoriului;

b. valorificarea eficientă a resurselor existente pe teritoriu (umane, materiale, naturale);

c. dezvoltarea armonioasă şi echilibrată a localităţilor;

d. păstrarea echilibrului ecologic şi protejarea mediului.

a. utilizarea raţională a teritoriului:

se urmăreşte buna gospodărire a fondului funciar avându-se în vedere caracteristicile sale de

raritate şi nereproductibilitate;

se are în vedere posibilitatea utilizări multiple cu randamente diferite a suprafeţei

amenajate;

prin organizarea teritoriului se urmăreşte:

stabilirea dimensiunii optime a suprafeţelor sistematizate;

stabilirea cele mai adecvate destinaţii;

găsirea celor mai eficiente modalităţi de utilizare etc.

b. valorificarea eficientă a resurselor existente pe teritoriu:

asigurarea unei dezvoltări economice echitabil repartizată teritorial şi combaterea

decalajelor regionale prin valorificarea eficientă a tuturor categoriilor de resurse;

recurgerea la soluţii de sistematizare constând în:

localizarea activităţilor în corelaţie cu specificul resurselor din fiecare arie teritorială;

dezvoltarea unor procese economice la scară mică.

c. dezvoltarea armonioasă şi echilibrată a localităţilor:

se are în vedere crearea unor centre economice, sociale şi administrative puternice,

moderne, care să asigure locuitorilor acestora condiţii de viaţă ridicate;

integrarea aşezărilor umane în ansamblul zonei din care fac parte şi aprofundarea cooperării

dintre ele;

în localităţile urbane se are în vedere utilizarea eficientă a terenurilor prin:

dimensionarea optimă a construcţiilor;

distribuirea echilibrată a punctelor de atracţie;

îmbunătăţirea şi eficientizarea transportului în comun;

amenajarea unor spaţii de recreare şi de odihnă etc.

în localităţile rurale se are în vedere modernizarea sistemului de locuire şi a infrastructurii,

în corelaţie cu păstrarea specificului arhitectural şi valorificarea tradiţiilor constructive

locale;

în cazul localităţilor turistice se pune accent pe valorificarea cât mai complexă şi mai

completa a resurselor naturale şi antropice concomitent cu crearea cadrului adecvat odihnei

şi recreeri.

d. păstrarea echilibrului ecologic şi protejarea mediului:

orientarea creşterii economice spre domenii cu impact cât mai redus asupra mediului;

stabilirea unor amplasamente optime pentru diversele activităţi astfel încât cu impact

distructiv asupra mediului să fie minim;

păstrarea echilibrului ecologic şi combaterea poluării prin modul de organizare a

localităţilor şi de desfăşurare a vieţii cotidiene.

36

LUCRARE DE VERIFICARE 1

Instrucţiuni

Lucrarea de verificare solicitată implică activităţi care necesită cunoaşterea capitolului

“Organizare, amenajare, teritoriu, teren, spaţiu geografic”. Răspunsurile la întrebări vor fi

transmise prin poştă (electronică) tutorelui pentru comentarii, corectare şi evaluare. Pe prima pagină a lucrării se vor scrie următoarele:

titulatura acestui curs;

numărul lucrării de verificare;

numele şi prenumele cursantului (acestea se vor menţiona pe fiecare pagină);

adresa cursantului.

Întrebările la care trebuie şă răspundeţi sunt următoarele:

1. Comentaţi subcapitolului 1.1. Definiţii. Care era opinia Dvs. despre obiectul de studiu şi scopul

organizării spaţiului geografic şi amenajării teritoriului la data parcurgerii prezentului material

(1 punct).

2. Comentaţi subcapitolul 1.2. Principii generale ale amenajării teritoriului. Care dintre principiile

enunţate în acest subcapitol, în opinia Dvs. sunt prioritare în a fi respectate şi aplicate în procesul de

organizare şi amenajare a teritoriului şi ce se poate întâmpla în cazul neaplicării corespunzătoare a

principiului economisirii terenului (1 punct).

3. Comentaţi subcapitolul 1.3. Nivele de abordare. Care este rolul în opinia Dvs. a studiilor de

amenajare a teritoriului şi urbanism în procesul de organizare şi amenajare a teritoriului şi implicit a

teritoriilor cu specificaţie turistică (1 punct).

4. Comentaţi subcapitolul 1.4. Cadastrul şi organizarea teritoriului, o interrelaţie continuă în

cunoaşterea şi gospodărirea resurselor funciare. Care este rolul în opinia Dvs. a evidenţei terenurilor

prin cadastru general în procesul de organizare şi amenajare a teritoriului şi implicit a teritoriilor cu

specificaţie turistică (1 punct).

5. Definiţi categoriile de folosinţă a terenurilor şi pretabilitatea acestora în valorificarea economică

respectiv amenajarea teritoriului (2 puncte).

6. Analizaţi critic modul de îndeplinire a obiectivelor generale ale amenajării teritoriului în cadrul

unei zone geografice pe care o cunoaşteţi cel mai bine (2 puncte).

7. Argumentaţi necesitatea organizării spaţiului geografic şi amenajării teritoriului în cadrul

zonelor cu specificaţie turistică (1 punct).

37

MODULUL II. AMENAJAREA TERITORIULUI ŞI TURISMUL. DEFINIRE, CONCEPT

a). Scopul modulului: Modulul este destinat înţelegerii suporturilor conceptuale majore pe care

se fundamentează activitatea de amenajare a teritoriului cu specificaţie turistică.

b). Obiectivele modulului: prezentarea poziţiei amenajării turistice în amenajarea integrată a teritoriului;

prezentarea impactului amenajării turistice a teritoriului asupra mediului;

prezentarea metodologiei amenajării turistice;

prezentarea modelelor generale de amenajare turistică.

c). Schema logică a modulului: componentele operaţionale ale organizării spaţiului geografic şi amenajării

teritoriului cu specificaţie turistică;

modele generale de amenajare turistică a teritoriului.

d). Conţinutul informaţional detaliat

Conţinutul informaţional detaliat se găseşte în bibliografia indicată.

INTRODUCERE

La sfârşitul secolului XX şi începutul acestui mileniu, industria turismului şi a călătoriilor

reprezintă, pe plan mondial, cel mai dinamic sector de activitate şi, în acelaşi timp, cel mai important

generator de locuri de muncă. În perspectiva secolului următor este acceptată ideea că economia

mondială va fi dirijată de trei tipuri de activităţi specifice sectorului terţiar: tehnologia informaţiilor,

telecomunicaţiile şi „industria” turismului şi a călătoriilor.

Activităţile turistice reprezintă o sursă principală de redresare a economiilor naţionale a tuturor

ţărilor care dispun de resurse turistice importante. Pe de altă parte, se constată că acestă activitate

reprezintă o „industrie‖ producătoare de servicii care nu se confruntă cu lipsa clienţilor. Produsul turistic

este solicitat permanent în fiecare an, sezon sau chiar zilnic, de un segment tot mai mare de populaţie

din toate regiunile globului, indiferent de existenţa unor situaţii conjuncturale care se manifestă pe plan

local sau regional. În acest context, principalele argumente care determină necesitatea dezvoltării

turismului rezultă din următoarele aspecte:

resursele turistice fiind practic inepuizabile, turismul este unul dintre activităţile economice

cu perspective reale de dezvoltare pe termen lung;

exploatarea şi valorificarea complexă a resurselor turistice însoţite de o promovare

eficientă pe piaţa externă, poate constitui o sursă de creştere a încasărilor valutare ale

statului, contribuind astfel la echilibrarea balanţei de plăţi externe;

turismul reprezintă o activitate cu largă capacitate de încadrare a forţei de muncă şi de

absorbţie a celei disponibilizate din sectoarele economiei, puternic restructurate;

turismul, prin efectul său multiplicator acţionează ca un element dinamizant al sistemului

economic global, generând o cerere specifică de bunuri şi servicii, care la rândul său

antrenează o creştere în sfera producţiei de bunuri, contribuind în acest fel la diversificarea

structurii sectoarelor economiei naţionale;

dezvoltarea armonioasă a turismului pe întreg teritoriu contribuie la creşterea economică

şi socială şi la atenuarea dezechilibrelor apărute între diverse zone, constituind o sursă

importantă de sporire a veniturilor populaţiei;

turismul este un mijloc de dezvoltare a zonelor rurale prin extinderea ariei ofertei specifice

şi crearea de locuri de muncă în mediul rural, altele decât cele tradiţionale, ameliorând

condiţiile de viaţă şi sporind veniturile populaţiei locale;

în condiţiile respectării şi promovării principiilor de dezvoltare durabilă, turismul

constituie un mijloc de protejare, conservare şi valorificare a potenţialului istoric, cultural

şi folcloric al ţării;

prin adoptarea unei strategii de dezvoltare turistică durabilă şi impunerea unor măsuri de

protejare a mediului, a valorilor fundamentale ale existenţei umane (apă, aer, floră, faună,

a ecosistemelor vulnerabile etc.) turismul are în acelaşi timp şi o vocaţie ecologică;

38

în plan social turismul se manifestă ca mijloc activ de educare şi ridicare a nivelului de

instruire şi civilizaţie a oamenilor, având un rol deosebit în utilizarea timpului liber al

populaţiei.

Turismul reprezintă o activitate economică specifică sectorului terţiar, ce valorifică un set de

resurse naturale şi antropice specifice, care nu pot fi valorificate într-un alt mod şi satisface un set de

necesităţi umane legate de odihnă, tratament şi educaţie ce nu poate fi realizat de către alte ramuri ale

economiei.

Pe fondul creşterii productivităţii muncii, datorită mecanizării şi robotizării acesteia, creşte în

paralel venitul populaţiei, dar şi timpul liber de care dispune aceasta. În paralel, datorită artificializării

tot mai excesive a habitatului uman şi a amplificării factorilor de stres, activităţile recreative oferite de

către turism reprezintă o supapă de descărcare şi ameliorare a repercursiunilor negative asupra trupului

şi minţii umane.

Derularea activităţilor turistice în cadrul unei regiuni sau zone geografice nu se poate derula

decât în contextul întrunii următoarelor condiţii:

populaţia să dispună de un venit net mai mare decât nevoile curente (hrană, îmbrăcăminte,

cheltuieli curente etc.) din care o parte să poată fi cheltuit pe activităţi recreative. Pentru a se

putea vorbi despre rentabilizarea turismului din punct de vedere al cererii, venitul mediu

lunar al populaţiei trebuie să se încadreze între 600 – 900 €;

să dispună de o ofertă turistică cât mai variată care să acopere cererea de-a lungul întregului

sezon turistic, an calendaristic şi toată gama de consumatori (tineri, adulţi, vârstnici,

populaţie rurală şi urbană, populaţie cu venituri modeste, medii şi mari etc.);

să dispună de o infrastructură turistică variată care să fie capabilă să susţină procesul de

valorificare al produsului turistic. Având în vedere că majoritatea ofertei turistice (în special

cea de factură naturală dar şi o mare parte a celei antropice) are un caracter static, fiind

localizată într-un anumit loc în cadrul teritoriului şi neputând fi mutată, valorificarea acestei

oferte nu se poate realiza decât la faţa locului. Susţinerea valorificării produsului turistic la

faţa locului nu se poate realiza decât prin intermediul infrastructurii turistice reprezentată de

către căile de acces rutier, feroviar, aerian, naval sau speciale (telescaun, telecabină, poteci

turistice) spre produsul turistic;

existenţa unităţilor de cazare, odihnă şi de servire a mesei;

existenţa unităţilor de tratament cu rol de valorificare a factorilor curativi ai mediului;

existenţa punctelor (birouri) de informare şi vânzare a produsului (sejururilui) turistic;

existenţa complexelor recreative cu rol de completare a ofertei turistice (săli de sport,

cazinouri, cinematografe, teatre etc.);

existenţa infrastruturi auxiliare de susţinere a infrastructurii turistice.

Amplasarea optimă în teritoriu respectiv definirea tipologiei şi dimensiunii infrastructurii

turistice reprezintă obiectul de studiu al amenajării şi organizării turistice a teritoriului. La aceasta se

adaugă corelarea permanentă a cererii şi ofertei turistice la care se adaugă rentabilizarea economică a

activităţilor turistice.

Activităţile de amenajare a infrastructurii turistice reprezintă o etapă premărgătoare

implementării propriu-zise a dotărilor ce compun infrastructura turistică. Având în vedere faptul că,

teritoriul dispune deja de o infrastructură foarte variată şi complexă, care asigură alte categorii de nevoi

umane (nevoi de transport şi comunicaţii, locuire, educaţie etc.), că valoarea investiţiilor care se

realizează în cadrul infrastructurilor turistice sunt mari şi de lungă durată, că unele dotări şi

infrastructuri civile pot fi folosite şi în scop turistic sau transferate spre folosirea exclusivă în acest scop,

gândirea în prealabil a măsurilor şi etapelor de dezvoltare, a investiţiilor ce se impun a fi realizate sunt

de bun augur în vederea evitării stărilor conflictuale şi de risc, a ineficienţei economice.

Amenajarea turistică reprezintă un proces cu derulare continuă spaţio-temporală de proiectare şi

localizare a noilor dotări şi infrastructuri turistice, de redimensionare a celor existente, de regularizare şi

orientare a fluxului turistic în funcţie de jocul cererii şi al ofertei, de rentabilizare economică a

activităţilor turistice, de protecţie a mediului ambiant din ariile de localizare a obiectivelor turistice

(naturale şi antropice), şi implicit al infrastructurii şi dotărilor turistice.

Amenajarea turistică reprezintă o componentă a amenajării teritoriului, şi se desfăşoară simultan

cu aceasta. Între amenajarea teritoriului şi amenajarea turistică se stabilesc permanent conexiuni şi

relaţii de susţinere. În multe cazuri o zonă turistică se suprapune peste una economică astfel că, procesul

39

de amenajare se derulează simultan şi are un caracter integrator.

Amenajarea turistică are un caracter permanent de desfăşurare şi se bazează pe cunoaşterea

următoarelor aspecte cantitative şi calitative ale unui teritoriu:

localizarea obiectivelor turistice şi tipologia acestora în cadrul unui teritoriu;

perioadele optime de valorificare a obiectivelor turistice şi capacitatea de toleranţă a

acestora la impactul antropic;

tipologia şi variaţia spaţio-temporală a factorilor de mediului ambiant în care sunt amplasate

obiectivele turistice şi de care depinde momentul optim de vizitare a acestora. Unii factori

de mediu pot completa, susţine sau amplifica valoarea obiectivelor turistice, după cum alţi

factori de mediu pot îngreuna accesul (ex. elemente meteorologice extreme). De asemenea,

unii factori de mediu pot deveni ei însăşi elemente de atractivitate turistică;

tipologia şi variaţia spaţio-temporală a cererii turistice. Aceasta se impune a fi analizată din

perspectiva numărului de persoane interesate să practice activităţi turistice, categoriile

sociale din care fac parte, veniturile disponibile, modificările şi tendinţele de transformare a

cererii turistice;

tipologia şi amplasarea spaţială a infrastructurii şi dotărilor turistice existente;

capacitatea actuală a infrastructurii turistice de a susţine şi derularea activităţilor turistice;

extinderea zonei de polarizare a obiectivelor (rangul acestora), dotărilor şi infrastructurilor

turistice;

tipologia relaţiilor de subordonare şi susţinere ce există la nivelul infrastructurii turistice

actuale în vederea susţinerii cererii de consum aflate în creştere;

rentabilitatea economică şi gradul de ocupare a infrastructurii turistice existente;

tendinţele noi în diversificarea cererii şi ofertei turistice la nivel intern şi internaţional;

impactul activităţilor turistice actuale şi de perspectivă asupra economiei şi dezvoltării.

40

2. CONSIDERAŢII TEORETICE PRIVIND AMENAJAREA TURISTICĂ TERITORIULUI

Amenajarea teritoriului, ştiinţă cu caracter pluridisciplinar, se ocupă cu organizarea şi

remodelarea complexă a structurilor teritoriale şi localităţilor, în scopul asigurării cadrului optim necesar

desfăşurării activităţilor umane şi a ridicării standardului de viaţă27

. Conceptul stă sub influenţa directă a

evoluţiei istorice, economice şi culturale, fiind capabil să exprime identitatea unei naţiuni şi a unui

spaţiu geografic. Scopul esenţial al procesului de amenajare a teritoriului îl constituie, în fapt,

armonizarea la nivelul întregii ţări a politicilor economice, sociale, ecologice şi culturale stabilite la

nivel naţional şi local, pentru a avea o dezvoltare echilibrată a diferitelor zone, ţelul final fiind creşterea

coeziunii socio-economice şi reducerea decalajelor.

2.1. Definirea conceptului de amenajare turistică a teritoriului

Amenajarea complexă a teritoriului include toate măsurile tehnice şi acţiunile necesare în

vederea realizării unei organizări armonioase a teritoriului naţional, a unităţilor teritorial-administrative,

în vederea amplasării obiectivelor economice, sociale, culturale şi a echipării tehnico-edilitare şi

generale. Toate acestea au drept scop mai buna exploatare a resurselor economice şi a forţei de muncă,

utilizarea optimă a terenurilor agricole, dezvoltarea echilibrată a căilor de comunicaţie cu posibilitatea

de extensie a localităţilor rurale şi urbane, dar şi cu dezvoltarea acestora pe bază de plan, pus în

concordanţă cu strategia generală de dezvoltare a ţării.

Între activităţile economice, turismul aparţine sectorului terţiar care include organizarea şi

desfăşurarea călătoriilor, a timpului liber, a prestaţiilor necesare satisfacerii nevoilor de consum şi de

servicii ale turiştilor. În aceste condiţii amenajarea turistică a teritoriului presupune valorificarea

potenţialului turistic pentru organizarea şi desfăşurarea diferitelor forme de turism. Organizarea

spaţiului este adaptată la motivaţiile, cerinţele şi nevoile turiştilor.

Amenajarea turistică a teritoriului se integrează în ansamblul sistemic al turismului românesc,

înglobând o serie de subsisteme reprezentate de zone, subzone, localităţi şi puncte turistice. Într-o

accepţie modernă, amenajarea turistică se identifică prin câteva obiective specifice, date de:

dezvoltarea economică şi socială echilibrată a regiunilor, zonelor, localităţilor turistice, cu

respectarea specificului lor;

îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor şi a comunităţilor umane;

gestionarea responsabilă şi durabilă a resurselor turistice cu păstrarea calităţii mediului

înconjurător;

utilizarea raţională a teritoriului prin dotări şi echipări în concordanţă cu valoarea calitativă

şi cantitativă a întregului potenţial turistic.

Transpunerea în realitate a acestor deziderate se face pe baza întocmirii unor strategii de

dezvoltare a turismului la nivel naţional, regional, local cu participarea activă a autorităţilor publice

centrale şi locale, ONG-uri, agenţi economici, fiecare dintre aceştia având atribuţii bine precizate,

statuate şi la nivel legislativ.

2.2. Tipuri de amenajare a teritoriului

Folosinţa teritoriului poate fi grupată pe principalele categorii de teren (agricol, forestier, ape,

teren pentru construcţii sau pentru alte destinaţii economice). La nivelul localităţilor, utilizarea

teritoriului este redată sub forma bilanţului teritorial, care reflectă modul de repartizare şi organizare a

diferitelor activităţi derulate în cadrul acestora. În funcţie de aceste aspecte există mai multe tipuri de

amenajări şi anume:

Amenajările agricole, determinate de calitatea solurilor, aspecte climatice şi ecologice; ele

presupun realizarea unor acţiuni de ameliorare: irigaţii, desecări, drenaj, combaterea eroziunii, perdele

de protecţie, drumuri de acces, canale, şanţuri de scurgere, poduri şi podeţe etc.

Amenajările forestiere care au la bază structura fondului forestier, şi se referă la limitarea

proceselor care distrug pădurile, prin plantaţii (eroziune a solurilor, a torenţilor, drumuri forestiere

27 Mic Lexicon ilustrat al noţiunilor de sistematizare, Editura Tehnică, Bucureşti, 1983.

41

pentru exploatări şi poteci turistice, locuri de popas pentru recreere şi agrement).

Amenajările hidrotehnice, necesare pentru a se valorifica mai bine resursele de apă şi pentru a

se preveni efectele negative ale acestora. Ele sunt extrem de variate şi diferă între ele prin amploare şi

structură (exploatări hidrotehnice, hidroamelioraţie, transport fluvial, alimentare cu apă, construcţii

portuare etc.).

Amenajările pentru transporturi asigură fluenţa circulaţiei, ritmicitatea transporturilor, costuri

reduse, durată de timp mică, un confort cât mai bun al călătoriei, integritatea cantitativă şi calitativă a

mărfurilor, reducerea poluării mediului înconjurător. Acestea presupun realizarea de tunele, poduri,

pasaje, gări auto, feroviare, fluviale, maritime, aerogări, semnalizări electronice, instalaţii de dirijare,

conducte etc.

Amenajările urbane care fac referire la apariţia şi dezvoltarea spaţială a oraşelor. Acestea

includ: edificiile, străzile cu diferite lungimi şi lăţimi, pieţele, spaţiile verzi reprezentate de parcurile şi

grădinile publice, peluzele stradale şi urmăresc ameliorarea condiţiilor de viaţă, asigurarea accesului la

infrastructură, servicii publice şi un sistem de locuire decent; utilizarea eficientă a terenurilor în acord cu

funcţiile urbanistice specifice şi extinderea zonelor funcţionale în mod echilibrat şi controlat.

Amenajările turistice, includ acele construcţii prin care sunt puse în valoare resursele naturale

şi antropice cu valenţe turistice. Amenajările turistice trebuie să asigure valorificarea şi protecţia

patrimoniului turistic, prin dezvoltarea unui turism durabil şi calitativ. În funcţie de principalele forme

de turism (montan, de litoral, balnear, cultural) şi de tipurile existente (odihnă şi recreere, tranzit, afaceri

şi reuniuni etc.) există amenajări specifice care pun în exploatare şi valoare variate resurse (apele

minerale, salinele, lacurile sărate, peşterile, potecile montane, plajele marine, monumentele istorice

etc.).

Toate aceste concepte şi probleme teoretice ale amenajării teritoriului ne demonstrează că

această ştiinţă este relativ nouă şi modernă, cu o structură complexă, şi interacţiuni strânse între toate

tipurile de amenajare, cu implicaţii directe asupra dezvoltării socio-economice durabile a oricărui spaţiu

geografic.

2.3. Factori de influenţă în amenajarea turistică

Factorii se grupează într-un sistem socio-spaţial care este alcătuit dintr-o sumă de elemente de

naturi diferite (demografice, ecologice, tehnologice, arhitecturale) între care se stabilesc relaţii şi care

permit conturarea unui mediu ambiant cu o evoluţie dinamică (fig. 5).

Fig. 7. Factorii care influenţează amenajarea turistică.

Abordarea sistemică a amenajării turistice a teritoriului se dovedeşte a fi determinată de mai

mulţi factori, care au rol de a influenţa amplasarea dotărilor turistice şi modernizarea celor existente în

42

funcţie de raportul dintre cererea şi oferta turistică existentă la un moment dat. Factorii de influenţă

prezentaţi în figura nr. 5 se pot cuantifica prin analiza calitativă şi cantitativă a mediului natural, uman,

economic, cultural, ecologic etc. la care se adaugă şi o serie de indicatori statistico-matematici:

geografici – relief, climă, hidrografie, vegetaţie, faună, mărimea aşezării;

socio-demografici – mărimea şi structura populaţiei, densitatea;

ecologici – calitatea aerului, apei, solurilor, vegetaţie, faună, surse de zgomot, radiaţii etc.;

istorici - etapele de evoluţie a gradului de amenajare turistică, aspectele; specifice - pentru

fiecare etapă istorică parcursă;

economici – structura activităţilor, activitatea dominantă, rangul localităţii;

culturali – tradiţii, patrimoniu, manifestări culturale, educaţie. Cunoaşterea acestor factori la nivel general, dar şi în detaliu arată elementele pozitive şi

negative care pot influenţa direct sau indirect procesul de amenajare turistică a teritoriului. Aceştia au o

influenţă evidentă şi asupra repartiţiei şi concentrării dotărilor turistice dintr-un teritoriu dat pentru

valorificarea resursele turistice existente.

2.4. Principii generale de amenajare turistică

Principiile de amenajare turistică sunt:

principiul integrării armonioase a construcţiilor (infrastructură şi echipamente turistice) cu

condiţiile naturale;

principiul flexibilităţii sau al structurii evolutive;

principiul corelării activităţii principale şi recepţiei secundare;

principiul interdependenţei reţelelor;

principiul funcţionalităţii optime a întregului sistem de reţele;

principiul rentabilităţii directe şi indirecte.

1. Principiul integrării armonioase a construcţiilor (infrastructură şi echipamente turistice)

cu condiţiile naturale: acest principiu subliniază trei aspecte:

dotările turistice trebuie să sporească valoarea resurselor existente (naturale sau antropice)

prin intermediul unor elemente ca amplasamentul sau arhitectura (fie împreună, fie fiecare

în parte;

dotările turistice trebuie să se subordoneze dominantei dată de condiţiile naturale, istorice,

etno-folclorice;

integrarea trebuie să aibă în vedere şi legăturile zonei turistice cu celelalte regiuni şi chiar

cu teritoriul întregii ţări.

2. Principiul flexibilităţii sau al structurilor evolutive: are în vedere necesitatea ca dotările

turistice din regiunea care urmează a fi amenajată în acest scop să se prezinte sub forma unui sistem

polifuncţional, suplu, transformabil, capabil să se adapteze dinamicii şi mutaţiilor în structura cererii.

3. Principiul corelării activităţii principale cu recepţia secundară: are în vedere dezvoltarea

activităţilor şi respectiv a dotărilor cu caracter recreativ şi de agrement, adaptate tuturor tipurilor de

turism, mai ales celui modern de tip activ.

4. Principiul interdependenţei reţelelor: sistemului destinat satisfacerii nevoilor turiştilor trebuie integrat în cadrul sistemului de

organizare al populaţiei permanente;

integrarea fluxurilor turistice cu populaţia din teritoriul amenajat şi în context mai larg, cu

ansamblul structurilor sociale locale;

dezvoltarea unor relaţii de intercondiţionare, completare şi susţinere reciprocă între cele

două sisteme, pentru a evita fenomenul de respingere.

5. Principiul funcţionalităţii optime a întregului sistem de reţele: structurarea amenajării turistice trebuie să permită turistului accesul uşor, rapid şi complet

la toate componentele „reţelei turistice‖:

43

reţeaua resurselor naturale şi antropice;

reţeaua de activităţi-servicii (transport, alimentaţie agrement);

reţeaua unităţilor de recepţie;

reţeaua unităţilor de infrastructură generală, etc.

amenajarea va fi concepută ca un sistem integrat în interiorul căruia sunt repartizate

raţional:

zonele de locuit;

spaţiile verzi;

locurile de plimbare;

construcţiile destinate agrementului şi divertismentului;

restaurantele;

centrele comerciale.

6. Principiul rentabilităţii:

prin natura ei, amenajarea turistică are implicaţii asupra circulaţiei turistice şi asupra

dezvoltării economice şi sociale a teritoriului supus amenajării, în ansamblul său;

rentabilitatea trebuie să fie unul din criteriile fundamentale pentru evaluarea unei

amenajări turistice cu efecte pozitive asupra celorlalte ramuri şi activităţi

prezente în zonă.

2..5. Obiectivele principale ale strategiei de amenajare turistică

a). Valorificarea superioară a potenţialului turistic.

b). Diminuarea sezonalităţii, urmărind evitarea supraaglomerării temporare a teritoriului dat,

respectiv extinderea sezonului turistic prin echiparea teritoriului cu dotări funcţionale şi exploatabile

tot timpul anului.

c). Atragerea unui număr mare de turişti români şi străini (cu lărgirea ariei geografice de

provenienţă a turiştilor străini).

d). Sporirea eficienţei activităţii în turism prin practicarea formelor de turism pretabile funcţie

de condiţiile naturale şi antropice din fiecare zonă.

e). Păstrarea şi conservarea mediului înconjurător şi a obiectivelor turistice.

Tipologia strategiilor de amenajare turistică funcţie de intervalul de timp:

a) pe termen scurt (1-2 ani), apare ca o direcţie de moment la tendinţele cererii turistice sau ale

unor segmente ale cererii cu efecte scontate.

b) pe termen mediu (3-5 ani), presupune dezvoltarea şi modernizarea spaţiului deja amenajat.

c) pe termen lung, vizează amenajarea unor noi puncte, staţiuni, centre, subzone sau zone

turistice moderne, menite să răspundă cererii pe termen lung.

Strategiile de amenajare turistică se mai pot diferenţia funcţie de complexitatea dotărilor:

a). Strategia de flexibilitate sau a structurilor evolutive presupune permanenta adaptare la

cerinţele turiştilor astfel că zona turistică, structurile de primire turistice, trebuie amenajate

polifuncţional cu efecte pe linia creşterii eficienţei valorificării şi dezvoltării ofertei turistice

b). Strategia de diferenţiere cu accent pe originalitatea construcţiilor turistice şi a produselor şi

serviciilor oferite

c). Strategia de diversificare cu accent pe amplificarea dotărilor şi echipamentelor legate de

serviciile suplimentare (mijloace de agrement, reţea comercială modernă şi diversificată, circuite

atractive, excursii variate).

Amenajarea turistică prezintă o serie de caracteristici de care trebuie să se ţină seama în

deciziile de amplasare a echipamentelor ca şi în dimensionarea acestora:

1). Unicitatea prestaţiei, fiecare localizare indiferent de forma sau mărimea ei reprezintă un caz

particular, chiar şi în cadrul unor arii geoturistice mari şi relativ omogene (Marea Mediterană, Munţii

Alpi), deoarece resursele au o mare varietate de forme de manifestare şi parametrii de calitate (condiţii

de climă, vegetaţie, faună, monumente istorice), acestea intră în alcătuirea unui produs turistic în

proporţii diferite. Caracterul de unicitate este accentuat şi de condiţiile socio – economice diferite pentru

fiecare perimetru, precum şi de calitatea şi diversitatea serviciilor oferite.

2). Localizarea turistică se face „la sursă” datorită caracterului rigid, netransferabil al ofertei,

44

staţiunile se amenajează la locul materiei prime, al resurselor (plajă, izvoare, munte) şi se dimensionează

în funcţie de volumul şi atractivitatea acestora.

3). Localizarea turistică este îndepărtată de piaţa cumpărătorului. În aceste condiţii

consumarea produsului turistic presupune deplasarea cererii.

4). Polivalenţa amenajărilor prin dotările şi serviciile oferite. Fiecare amenajare turistică este

necesar să permită satisfacerea nevoilor unor segmente variate de turişti.

5). Amenajările turistice se integrează în tendinţa de expansiune a terţiarului, în consecinţă

amplasarea lor este favorizată de zonele cu nivel de dezvoltare economico-socială mai ridicată.

2.6. Amenajarea turistică – componentă a amenajării teritoriului

Această poziţie se datorează integrării activităţii turistice în ansamblul activităţii economice la

nivel naţional şi regional. Rezultă astfel că amenajarea teritoriului în scopuri turistice este o componentă

integrantă a amenajării teritoriului din toate punctele de vedere.

2.6.1. Caracterul economico-spaţial al turismului

Fenomenul turistic este influenţat de particularităţile teritoriului, legătură care se manifestă în

dublu sens:

natura specifică teritoriului influenţează dimensiunea şi intensitatea circulaţiei turistice ca şi

formele de turism;

prezenţa turismului într-o anumit-o zonă determină stimularea dezvoltării economice a

zonei respective.

Rezultă că amenajarea turistică are ca obiectiv armonizarea intereselor turismului cu cele ale

celorlalte activităţi economice şi sociale din teritoriul respectiv, pornind de la o serie de fenomene ca:

industrializarea şi urbanismul;

creşterea duratei timpului liber;

ridicarea nivelului de instruire şi civilizaţie.

Ca scopuri ale amenajării ar putea fi enumerate:

crearea cadrului necesar dezvoltării turismului şi valorificării optime a teritoriului din punct

de vedere turistic;

găsirea unor soluţii de multiplicare a efectelor turismului în avantajul economiei globale a

zonei;

integrarea programelor de dezvoltare turistică în strategia dezvoltării economico-sociale a

teritoriului.

2.6.2. Conceptul de amenajare turistică

Istoricul amenajării turistice:

amplasarea sau localizarea unui obiectiv, cu referire la activitatea turistică este frecvent

folosită abia din anii 60;

este împrumutată din amenajarea urbană, fiind stimulată de dezvoltarea activităţii turistice

în general şi mai ales a turismului de masă care a dus la creşterea preocupării pentru

organizarea spaţiului turistic sub forma amenajării turistice;

de menţionat faptul că până la perioada menţionată, turismul nu era o activitate economică

clar conturată ca atare, ci mai degrabă o preocupare a unor grupuri restrânse, mai ales a

celor cu posibilităţi materiale mai mari.

Definirea conceptului de amenajare a teritoriului:

un efort de dezvoltare planificată aplicată diferitelor sectoare ale economiei în vederea

realizării unei soluţii optime pentru dezvoltarea concordantă a unei zone într-un ansamblu

complet;

amenajarea turistică reprezintă o formă particulară a amenajării teritoriului, a planificării

fizice, economice şi sociale, adaptată unui areal turistic.

Definiţia conceptului de amenajare turistică a teritoriului:

45

proces dinamic şi complex de organizare ştiinţifică a spaţiului turistic, luând în considerare

relaţiile dintre mediu şi colectivităţile umane, respectiv ansamblul factorilor care

influenţează aceste relaţii;

amenajarea turistică cuprinde ansamblul elementelor care alcătuiesc activitatea turistică.

din punct de vedere economic, amenajarea turistică are în vedere o serie de variabile cum

ar fi:

aptitudinile naturale ale zonei;

distanţa dintre zona de emisie (de origine) a turiştilor şi zona de recepţie;

potenţialul pieţei (emisia turistică);

condiţiile economice şi sociale ale zonei care urmează să fie amenajate;

dimensiunea actuală şi/sau proiectată a implantărilor;

competenţe decizionale etc.

privite ca acţiuni complexe de organizare a teritoriului, amenajările turistice:

asigură o exploatare raţională a resurselor;

stimulează dezvoltarea celorlalte ramuri şi activităţi economice într-un perimetru dat;

contribuie la protejarea mediului.

2.7. Amenajarea turistică a teritoriului şi calitatea mediului

Mediul poate fi definit ca totalitatea factorilor naturali şi antropici care în strânsă interacţiune

influenţează echilibrul ecologic. În contextul dezvoltării societăţii umane din punct de vedere economic

şi modificarea implicită a raportului dintre calitatea vieţii şi mediu în sensul considerării şi a efectelor

asupra naturii şi nu numai a utilităţii ei, o semnificaţie deosebită o are cunoaşterea cauzelor care produc

deteriorarea mediului şi gravitatea acţiunii lor ca şi identificarea soluţiilor de protejare a mediului.

Protecţia mediului are în vedere o serie de acţiuni cum ar fi:

cunoaşterea mediului şi a interacţiunilor dintre sistemul economic şi sistemele naturale;

prevederea consecinţelor acestor interacţiuni;

utilizarea raţională şi economicoasă a resurselor naturale, indiferent de originea lor;

prevenirea şi eliminarea degradării mediului provocată de om, sau de fenomenele naturale;

armonizarea intereselor imediate şi de perspectivă ale societăţii şi respectiv ale agenţilor

economici privind utilizarea factorilor naturali de mediu (aer, apă, sol, subsol, floră, faună,

rezervaţii şi monumente ale naturii, peisaj).

Realizarea acestor acţiuni presupune rezolvarea a trei categorii de probleme:

crearea unui sistem legislativ şi instituţional adecvat şi eficient;

evaluarea costurilor acţiunilor de protejare şi stabilirea modalităţilor de finanţare (publică

sau particulară);

stabilirea unor responsabilităţi şi elaborarea unor programe specifice pentru fiecare obiectiv

şi acţiune.

2.7.1. Turismul şi problemele mediului

Mediul şi calitatea acestuia reprezintă condiţia fundamentală a activităţii turistice. Resursele

turistice naturale îşi vor menţine gradul de atractivitate atâta timp cât mediul înconjurător va continua să

reprezinte un argument al călătoriei turistice. Din acest motiv, turismul joacă un rol important în

protejarea mediului şi menţinerea calităţii lui, atât în cadrul staţiunilor turistice cât şi în afara acestora.

Aceste preocupări trebuie corelate şi cu faptul că atât spaţiul turistic cât şi resursele naturale pe

care turismul le utilizează sunt limitate.

2.7.2. Impactul turismului asupra mediului

Factori de influenţă:

deplasarea persoanelor pe distanţe din ce în ce mai mari, spaţiul destinat activităţilor umane

fiind din ce în ce mai vast;

46

creşterea timpului liber care oferă posibilitatea unei explorări mai intense a mediului

natural;

utilizarea automobilului şi posibilitatea parcurgerii unor distanţe din ce în ce mai mari în

timp tot mai scurt;

creşterea frecvenţei turismului de weekend petrecut în natură.

Componente ale mediului afectate:

peisajul: suferă o urâţire datorită construcţiilor, a designul acestora, culorii, materialelor,

amplasării; rezultă o monotonie a peisajului; înmulţirea elementelor de infrastructură duce

la urâţirea peisajului;

solul: este afectat de exploatarea excesivă; litoralul – este cea mai fragilă zonă deoarece

este o zonă în formare, spaţiul vizat este limitat la câteva sute de metrii, densitatea

instalaţiilor şi a vizitatorilor sunt foarte mari – aceste neajunsuri se întâlnesc şi la nivelul

celorlalte zone dar la un nivel mai restrâns;

flora: este afectată negativ de exodul masiv al turiştilor, în special către zonele forestiere;

efectele negative sunt rezultatul prezenţei masive a turiştilor, comportamentul acestora,

sporirea dotărilor şi implantărilor turistice ca şi a infrastructurii;

fauna: modificarea habitatului animalelor datorită construcţiilor şi infrastructurii necesare

turismului; practicarea unor forme de turism ca vânătoarea;

râurile şi lacurile: suportă o supra exploatare turistică atât în sensul numărului foarte mare

de turişti care sunt atraşi de ele cât şi datorită numărului mare de amenajări destinate

acestora; sporturile nautice;

oraşele şi monumentele: sunt afectate prin creşterea densităţii urbane, apariţia construcţiilor

foarte mari, sistematizarea defectuoasă, poluarea atmosferică, zgomotul etc.

2.7.3. Rolul amenajărilor turistice în protejarea mediului

Amenajarea turistică:

favorizează includerea sau excluderea în/din circuitul turistic a unor zone cu dezechilibre

ecologice grave sau zone cu un statut deosebit;

permite controlul circulaţiei turistice în perimetrele amenajate;

se poate implica în protejarea mediului prin dimensionarea riguroasă a implantărilor în

funcţie de caracteristicile zonei amenajate;

contribuie la amenajarea de parcuri sau la promovarea unor forme de turism specific (foto-

safari, bird-watching);

mai pot fi menţionate implementarea unor soluţii arhitectonice şi constructive, unor

programe legislative, educative şi de informare.

2.8. Metodologia amenajării turistice

Presupune trei activităţi fundamentale:

stabilirea tipologiei şi a caracteristicilor amenajărilor turistice;

selecţia şi delimitarea teritoriului destinat amenajării;

alocarea spaţiilor şi zonarea turistică a teritoriului destinat amenajării turistice.

Aceste activităţi au un caracter pregătitor. Amenajarea turistică propriu-zisă a teritoriului

selectat şi delimitat presupune la rândul său luarea în considerare a trei aspecte fundamentale:

elementele de tehnologie ale amenajării turistice a teritoriului;

tehnici de amenajare turistică a teritoriului;

aplicarea unor principii de amenajare turistică a teritoriului.

2.8.1. Tipologia şi caracteristicile amenajărilor turistice

În funcţie de răspândirea în teritoriu a resurselor (elemente naturale şi culturale), amenajările

turistice pot fi:

univoce:

47

implantările sunt legate de un singur obiectiv sau element de atracţie turistică care poate

atrage cererea;

amenajările sunt sumare, relativ izolate şi în strânsă corelaţie cu indicele de atractivitate

al obiectivului;

exemple: cascada Niagara, Piramidele, în general monumente istorice izolate (ruine)

sau amplasate în regiuni relativ izolate, monumente ale naturii.

plurivoce:

localizarea se integrează într-un ansamblu de condiţii care conferă o anumită

specificitate;

dotările sunt mai complexe şi pot lua forma unor staţiuni sau centre turistice;

exemple: ariile geografice cu caracter deosebit (zone cu monumente de artă sau de

arhitectură, zone cu izvoare termale sau ape minerale, ţărm cu nisip sau munţi cu

zăpadă etc.);

echivoce:

zona turistică este relativ omogenă, în general întinsă, fără o anumită particularitate

specifică;

dotările sunt mai numeroase, atât simple cât şi complexe şi pot fi localizate oriunde;

relaţiile dintre elementele ofertei sunt sumare;

decizia de amenajare este dominată de existenţa cererii şi caracteristicile acesteia (timp

de deplasare, oboseala, cheltuielile generate);

caracteristice ariilor turistice din apropierea marilor aglomerări urbane.

În funcţie de natura spaţiului geografic, amenajările turistice pot fi:

amenajarea siturilor (balneare) de litoral;

amenajarea siturilor montane;

amenajarea parcurilor şi rezervaţiilor naturale;

amenajarea siturilor istorice şi arheologice;

amenajarea zonelor termale;

amenajarea zonelor rurale;

amenajarea zonelor periurbane;

amenajarea zonelor urbane.

În funcţie de relaţiile amenajării cu elementele definitorii ale teritoriului şi cu distribuţia cererii:

amenajări punctiforme: unităţi turistice izolate care oferă doar servicii şi prestaţii

specifice (cazare, masă, un minim de agrement);

amenajări (localizări) complexe: (staţiuni, urbanizări) integrate regiunilor în care se

găsesc.

2.8.2. Selecţia şi delimitarea teritoriului

2.8.2.1. Selecţia teritoriului

Selecţia teritoriului destinat amenajării turistice utilizează o serie de criterii specifice care au în

vedere:

a) condiţiile naturale ale teritoriului;

b) bogăţia cultural istorică;

c) condiţiile socio-economice;

d) infrastructura;

e) dotările existente pentru cultură şi odihnă;

f) legislaţia şi reglementările în vigoare.

a. Condiţiile naturale ale teritoriului:

geologia şi morfologia teritoriului, clima, flora, fauna, hidrografia (elemente de atracţie

turistică);

calitatea şi caracteristicile acestora permit determinarea valorii, forţei de atracţie şi

respectiv a tipologiei amenajărilor.

b. Bogăţia cultural-istorică:

48

vestigii arheologice, monumente istorice şi contemporane, elemente de folclor, tradiţii şi

arhitectură locală, atracţii culturale (serbări, festivaluri), valori artistice etc.

în selecţia teritoriului se are în vedere prezenţa elementelor de cultură, originalitatea şi

valoarea lor, starea de conservare, posibilităţile şi riscurile atragerii acestora în circuitul

turistice.

c. Condiţiile socio-economice:

element favorizant al amenajărilor turistice;

au în vedere elementele demografice (dinamică, structură, ocupare) şi disponibilităţile de

forţă de muncă, dezvoltarea diferitelor ramuri economice (industrie, servicii, agricultură

comerţ), nivelul de trai şi de locuire, receptivitatea faţă de turism şi turişti.

d. Infrastructura:

căi şi mijloace de acces;

echipamente de telecomunicaţii şi transmitere a informaţiilor;

reţeaua de instituţii sanitare;

reţeaua de canalizare, de alimentare cu apă, energie, gaze etc.

e. Dotările existente pentru cultură şi odihnă:

unităţile de cazare (hoteluri, moteluri, reşedinţe secundare, camere la particulari);

unităţile de alimentaţie;

instalaţiile şi echipamentele de agrement;

instalaţiile şi echipamentele de tratament;

unităţi ofertante de servicii specifice (agenţii de voiaj).

f. Legislaţia şi reglementările în vigoare:

au rol stimulator sau restrictiv, în funcţie de regimul juridic al fiecărui teritoriu;

orice amenajare trebuie să aibă în vedere reglementările privind protecţia mediului,

regimul construcţiilor, orientările şi concepţia generală privind sistematizarea.

2.8.2.2. Delimitarea zonelor turistice şi localizarea infrastructurilor turistice

Delimitarea zonelor turistice în cadrul unui teritoriu reprezintă primul pas în vederea amenajării

turistice a acestora.

Zonele turistice sunt segmente ale teritoriului naţional în care se observă o concentrare mare a

obiectivelor turistice de factură naturală şi antropică, care este încă slab valorificat economic sub o altă

formă (industrie, agricultură) şi dispune de premise favorabile pentru conectarea la infrastructurile de

transport şi comunicaţie.

Delimitarea zonelor turistice reprezintă atributul studiilor de amenajare a teritoriului de rang

superior (P.A.T.R., P.A.T.J. P.A.T.Z.), care trasează liniile directoare de amenajare şi dezvoltare a

acestora, prescripţii ce urmează a fi preluate ulterior în studiile de urbanism (P.U.G.).

Amenajarea turistică a unei zone turistice se eferă la:

găsirea locaţiilor optime a infrastructurii turistice (unităţi de cazare, alimentaţie, de

practicare a sporturilor şi divertisment, comerţ, căi de acces etc.);

dimensionarea optimă a infrastructurilor turistice în vederea rentabilizării economice a

acestora şi acoperirea integrală a fluxului turistic pe întreaga perioadă a anului;

diversificarea ofertei turistice prin valorificarea integrală a potenţialului natural şi antropic

existent sau implementarea unor oferte auxiliare (festivaluri, reabilitarea unor nedei şi

sărbători tradiţionale etc.) pentru toate categoriile de consumatori;

evaluarea riscului şi mamagementul acestuia cu impact direct şi indirect asupra

amenajărilor şi infrastructurii turistice;

prezervarea mediului ambiant şi protecţia obiectivelor turistice naturale şi antropice.

Stabilirea locaţiilor optime pentru infrastructurile turistice în cadrul unei zone turistice sau

staţiuni reprezintă prima etapă a demersului de amenajare turistică. Rezolvarea acestei probleme se

poate realiza prin efectuarea în prealabil a unor studii de fundamentare cu privire la:

dimensiunea pieţii turistice şi tipologia acesteia;

distanţa dintre piaţa turistică şi viitorul amplasament, de care depinde durata de acces,

costul transportului, oboseala acumulată;

nivelul accesibilităţii, bazat pe infrastructurile de transport existente sau în execuţie;

49

tipologia ofertei turistice, dedus din potenţialul turistic existent (natural şi antropic),

valoarea acestuia şi intervalele calendaristice optime pentru valorificarea turistică.

valenţele curative, educaţionale şi recreative ale ofertei turistice;

tipologia cererii turistice a consumatorilor;

distanţele faţă de alte zone turistice şi nivelul concurenţei generat, de diversitatea ofertei,

cost final produs sau sejur, facilităţile de acces existente, nivelul marketing-ului;

nivelul riscului financiar şi geografic de dezvoltare a infrastructurii turistice în zonă;

valoarea investiţiilor necesare pentru managementul riscului şi implementarea

infrastructurii turistice;

calitatea factorilor de mediu natural, economic, politic, social şi cultural;

preţul terenului în cadrul viitorului amplasament şi statutul juridic al acestuia;

resursele umane şi pregătirea acestora;

dimensiunea actuală sau proiectată a staţiunii, evaluată în număr de locuri de cazare

(supradimensionarea unei staţiuni conduce la fenomene de aglomeraţie, care reprezintă un

factor de degradare a calităţii actului turistic).

Localizările turistice pot fi direc legate de anumite zone cu obiective naturale sau monumente

cu valoare istorică (ex. cascada Niagara, piramidele egiptene, castelul Bran) - localizare univocă.

În alte cazuri, localizările se integrează într-un ansamblu, care oferă vizitatorului o anumită

specificitate (zonă etnofolclorică, zonă cu ape termale) – localizare plurivocă.

În cadrul unui spaţiu turistic omogen, cu o arie mare de răspândire a obiectivelor turistice, fără o

anumită particularitate, localizarea se poate efectua în funcţie de localizarea pieţii (cazul ariilor pentru

practicarea turismului de week-end) – localizare echivocă.

Localizarea şi amenajarea turistică are următoarele caracteristici:

Unicitatea prestaţiei – fiecare localizare reprezintă un caz singular, chiar şi în cadrul marilor arii

turistice. Pentru că resursele turistice au o mare varietate de forme, o intreprindere turistică este cu atât

mai eficientă, cu cât reuşeşte să prezinte clientelei o varietate mare de combinaţii, mărind astfel câmpul

de vânzare a produsului turistic. Însă, fiecare produs oferit turistului trebuie să reprezinte o unicitate de

servicii (ex. „satul de vacanţă‖ va reprezenta întoarcerea la natură a citadinulu şi un ansamblu de jocuri

şi ocupaţii tradiţionale; o croazieră va oferi turistului mirajul unei călătorii pe mare).

Localizarea turistică – aceasta reprezintă în primul rând o localizare la „sursă‖, deoarece

staţiunea se amenajează în vecinătatea unor resurse. Produsul turistic nu este transportabil iar

„consumul‖ său implică deplasarea vizitatorilor.

Localizarea îndepărtată de piaţa consumatorului – necesită o amenajare complexă, cu o

infrastructură dezvoltată şi o mare diversitate de unităţi turistice. La proximitatea pieţei, turistului i se

poate oferi servicii mai puţin complexe şi amenajări strict necesare, pentru ai oferi acestuia posibilitatea

de a se bucura de valenţele cadrului natural. Această caracteristică a localizării a condus la enunţarea

principiului gradului de finisare a localizării turistice, în funcţie de îndepărtarea sau apropierea pieţei.

Cu cât localizarea este mai îndepărtată, cu atât paleta de servicii trebuie să fie mai cuprinzătoare.

Polivalenţa unei staţiuni sau zone turistice – gradul de diversitate şi de complexitate a

serviciilor oferite turiştilor determină amploarea segmentului de piaţă, pe care se va desface produsul.

Dacă o staţiune prezintă o gamă mai largă de servicii, atunci vor fi mai numeroase categoriile de turişti

care o vor vizita.

Localizarea turistică – sunt favorizate în zonele geografice care au atins un nivel mai ridicat de

dezvoltare economică, pentru că există deja o infrastructură de transport şi comunicaţii pusă la punct, un

urbanism dezvoltat, o industrie şi o agricultură mecanizată, element care stimulează dezvoltarea

turismului. De aceea, se consideră în acest context că maturitatea dezvoltării economice a unui teritoriu

este dată de dezvoltarea sectorului terţiar, şi cu precădere a turismului.

Pierre Defert (1966, citat I. Berbecaru, M. Botez, 1977, pp. 23-25), cu intenţia de a formula

matematic localizarea unei staţiuni turistice, propune următoarele teoreme:

fiind dată o zonă unică a pieţii turistice, situată într-un spaţiu izotrop, importanţa localizării

periferice este invers proporţională cu îndepărtarea iar punctele de cristalizare se vor situa în

cercuri concentrice, potrivit diversităţii resurselor;

existând mai multe zone ale pieţii turistice, cu ponderi egale ca mărime, situate la aceeaşi

distanţă de resurse R1, R2, R3 ... Rn, importanţa localizărilor viitoare este în funcţie de

valoarea originală a resurselor R1, R2, R3 ... Rn;

50

în raport cu mai multe resurse virtuale de aceeaşi valoare, situate la distanţă egală de mai

multe zone de piaţă de mărime diferită, importanţa localizării care se va realiza pentru

fiecare din resurse depinde de numărul potenţial al vizitatorilor disponibili pentru fiecare

zonă a pieţei;

în cazul zonelor cu piaţă egală ca mărime şi egal distanţate într-un spaţiu izotrop,

localizările care se realizează depinde de calitatea ofertei turistice;

dacă ceilalţi factori (zona de piaţă, zona localizării) au o valoare egală, dezvoltarea

localizărilor este corelată cu importanţa anterioară a staţiunii deja realizată.

Pentru rezolvarea dezideratelor cu privire la amenajarea turistică a unei zone se impune

utilizarea alături de principii şi teoreme, şi a unor modele conceptuale cu privire la acest demers. Astfel,

pentru alegerea amplasamentului optim în teritoriu a unei staţiuni turistice se pot utiliza atât modele

clasice (gravitaţionale) cât şi cele moderne.

Modelele clasice au un caracter foarte abstract şi iau în calcul puţini factori ai localizării

analizaţi într-un teritoriu izotrop (uniform). Aceste modele au doar un caracter orientativ şi metodologic

de stabilire a locaţiilor optime.

Modelul gravitaţional stabileşte localizarea optimă pornind de la premisa că între locaţia ofertei

turistice (obiective) şi cererea turistică (localităţile de domiciliu) există o atracţie care depinde de

parametrul distanţă şi mărimea (rangul, dimensiunea) ofertei şi cererii (mărimea demografică a

localităţii). Astfel W. J. Reilly (1931) a presupus că atracţia pe care o exercită o staţiune turistică asupra

locuitorilor din localităţile dintr-un anumit teritoriu este de forma (citat P. Haggett, 1973, pp. 45-48):

Pi/di [1]

unde:

Pi – dimensiunea (mărimea şi tipul serviciilor) staţiunii;

di – distanţa faţă de localităţile de domiciliu ale turiştilor.

Conform acestui model, o persoană sau o familie care trebuie să opteze pentru un sejur turistic

în cazul a două staţiuni de acelaşi rang va opta pentru staţiunea care se află mai aproape de localitatea

reşedinţă conform relaţiei:

Pi/di>Pj/dj [2]

Acest model simplist în realitate ţine cont doar de două laturi ale derulării activităţilor turistice:

mărimea staţiunii şi distanţa faţă de cerere, aplicându-se într-un teritoriu izotrop. În realitate relaţiile

dintre cererea şi oferta turistică este mult mai complexă şi înglobează mai multe variabile de

determinare a poziţiei optime a unei staţiuni sau infrastructură turistică (tipologia obiectivelor turistice,

rangul infrastructurilor de transport, mărimea cererii turistice şi tipologia acesteia, particularităţile

factorilor de mediu etc.) (fig. 8). Fig. 8. Poziţia optimă de localizare în amenajarea

turistică.

Atractivitatea turistică a unei staţiuni nu scade

întotdeauna invers proporţional cu distanţa, existând şi

situaţii când în diferenţierea atractivităţii se include şi

preţul sejurului, diversitatea ofertei turistice, calitatea

peisajului şi a factorilor de mediu, valenţele terapeutice ale

acestora, oboseala şi monotonia parcursului până la locul

de destinaţie etc. Din această perspectivă se poate deduce

că există o poziţie optimă a amplasamentului (d0) dată de

distanţa de acces de-a lungul unei singure zile cu momente

de odihnă şi relaxare, cu mai multe alternative de mijloace

de transport public sau cu autoturismul, pe durata

întregului an, la o distanţă cât mai mică de obiectivele

turistice ce urmează a fi vizitate pe cale pietonală, în apropierea utilităţilor publice care să permită

realizarea unor racorduri ieftine, în areale neexpuse fenomenelor de risc (poluare, inundaţii, alunecări

etc.).

51

Modelul de atractivitate a fluxurilor turistice. Atractivitatea unui sejur turistic este generată în

principal de doi factori:

costul deplasării şi a serviciilor, costuri derivate suplimentare;

oboseala derivată din distanţa care trebuie parcursă cu mijloacele de transport folosite.

Astfel, atractivitatea unui sejur, de care depinde localizarea unei staţiuni, este dată de costul

sejurului (c) şi oboseala acumulată (x) corespunzătoare distanţei de acces (d).

OC = f (d × c × x) [3]

Să presupunem că fixăm un anumit nivel al atractivităţii (a0) unei staţiuni, căreia suntem dispuşi

să-i plătim costul (c0) şi să ne supunem unui efort fizic şi psihic necesar acoperirii distanţei de acces (x0),

atunci atractivitatea va fi:

a0 = OC (d × c0 × x0) [4]

în care necunoscuta ecuaţiei este distanţa (d)

În urma aplicării acestui model în găsirea amplasamentului optim pentru o staţiune rezultă

următoarele linii directoare:

mărimea costului implică, de regulă, o scădere a oboselii acumulate (datorită mijloacelor de

transport), iar o scădere a costului transportului generează o creştere a oboselii acumulate;

dacă două staţiuni practică acelaşi preţ şi reclamă aceiaşi oboseală pentru accesul în zonă se

va alege un nou traseu de acces, încă necunoscut consumatorilor;

în cazul a două staţiuni cu preţuri diferenţiate şi aceiaşi oboseală acumulată pentru

realizarea accesului se va alege staţiunea cu costuri mai mici la aceiaşi gamă de servicii;

în cazul a două staţiuni cu preţuri egale şi servicii de aceiaşi calitate dar amplasate la

distanţe diferite de zona emiţătoare de turişti, care generează nivele diferite de oboseală

pentru acces se va alege staţiunea cea mai apropiată de zona emiţătoare.

În concluzie, acest model stipulează că, amplasamentul optim al unei staţiuni sau infrastructuri

de cazare depinde de preţurile practicate de către acestea, durata accesului şi oboseala acumulată de care

depinde opţiunile consumatorilor.

Amplasamentul zonelor turistice şi implicit a staţiunilor în cadrul unui teritoriu determină

tipologia activităţilor recreative şi durata acestora, care la rândul său influienţează diversitatea ofertei

serviciilor turistice, numărul şi rangul unităţilor de cazare din cadrul acestora, mărimea fluxului turistic.

După durata se disting trei categorii de activităţi de recreere: scurte, medii şi de lungă durată

(fig. 9). Activităţile de recreere de durată scurtă pot fi foarte scurte (2-3 ore şi distanţa de 1-3 km) şi

scurte (1-3 zile şi distanţa de 10-25 km). Cealaltă categorie a activităţilor de recreere, de durată medie se

încadrează în intervalul de 3-10 zile şi distanţe de 50-80 km. Ultimul tip de activităţi de recreere, de

lungă durată a sejurului este mai mare de 10 zile iar distanţele parcurse se încadrează între 100-1000

km.

Activităţile de recrere de scurtă şi foarte scurtă durată reclamă amenajări turistice simpliste

care se rezumă în primul rând la delimitarea unui perimetru pretabil în acest sens, în vecinătatea

localităţilor (în special marile oraşe) unde populaţia să se poată destinde în aer liber, după încheierea

zilei de muncă. Acestea constau în amenajarea unor terenuri pentru practicarea sporturilor de masă, alei

de promenadă, piste pentru biciclişti, squaruri pentru odihnă la care se adaugă o serie de dotări edilitare

pentru asigurarea unor nevoi stringente (sursă de apă potabilă, grup sanitar, punct medical pentru

acordarea primului ajutor, unităţi de alimentare pentru acoperirea unor nevoi stringente etc.).

Activităţile de recreere de durată medie (în literatura de specialitate mai poartă denumirea de

turism de week-end) reclamă amenajări mai complexe deoarece acesta implică deplasarea turiştilor

pentru 1-3 zile în afara localităţii de domiciliu, în care pe lângă satisfacerea nevoilor de recreaţie este

necesar acoperirea nevoilor de cazare şi masă. Zonele turistice cele mai atractive pentru practicarea

acestui tip de turism sunt cele aflate pe o rază de 50-80 km faţă de localitatea de domiciliu, cu un

potenţial natural şi antropic de interes zonal şi regional. Amenajările turistice constau în cabane,

camping-uri, pensiuni (în cazul valorificării potenţialului agroturistic), terenuri pentru campare în cazul

turiştilor veniţi cu corturile, parcări securizate. Atracţia principală a acestor zone turistice o reprezintă

obiectivele turistice localizate pe o rază de acces pietonal de 1-3 ore la care se adaugă posibilitatea de a

52

petrece timpul în aer liber. În acest sens pentru acoperirea nevoilor de destindere amplasamentele se

echipează cu terenuri sportive, se amenajează locuri speciale pentru focuri de tabără, se marchează

traseie pietonale pentru practicarea drumeţiei. De asemenea, în vederea acoperirii unor nevoi stringente

amplasamentele se echipează cu grupuri sanitare, surse de apă potabilă, puncte medicale de acordare a

primului ajutor, puncte de alimentare şi servirea mesei, unităţi de desfacere cu amănuntul a produselor

alimentare şi de altă natură, puncte de informare asupra traseelor turistice ce se pot practica în zonă şi

obiectivele turistice ce pot fi vizitate. Pentru satisfacerea nevoilor de deplasare ale turiştilor este de dorit

ca aceste zone să fie conectate cu mijloace de transport în comun (curse regulate de autobuse). Având în

vedere că în aceste zone turistice cantitatea de deşeuri menajere este mare, pentru a prezerva mediul se

impune echiparea amplasamentelor cu sisteme de colectare şi transport organizat spre o platformă de

depozitare a deşeurilor.

Fig. 9. Raportul dintre durata sejurului, distanţa de acces şi numărul de unităţi turistice.

Activităţile de recreere de lungă durată (peste 10 zile) ce implică deplasarea pe distanţe care

depăşesc 100 km şi se bazează exclusiv pe vizitarea unor obiective de interes naţional sau internaţional,

şi valorificarea unor elemente curative ale mediului cu caracter punctiform. Amenajările turistice în

cazul acesta sunt de tip staţiune turistică, care concentrează pe un areal restrâns un număr mare de

dotări turistice cu caracter complex, capabile să satisfacă o varietate mare de preferinţe şi nevoi

recreative.

2.8.2.3. Delimitarea unităţilor teritoriale

Delimitarea unităţilor teritoriale se face în funcţie de natura teritoriului (munte, mare, zonă

balneară etc.), de specificul şi de caracteristicile resurselor (naturale sau cultural istorice, omogene sau

mixte etc.), densitatea şi valoarea acestora.

Delimitarea unităţilor teritoriale are ca obiectiv definirea tipologiei şi structurii optime a

implantărilor. Unităţile teritoriale se clasifică în:

Obiectivul turistic: un element suficient de atractiv pentru a motiva deplasarea turiştilor

(monument al naturii, obiectiv istoric şi arheologic, manifestare culturală sau sportivă);

Punctul turistic: unitatea de bază a activităţii turistice în jurul căreia se amplasează un minim de

servicii turistice;

53

Localitatea sau centrul turistic: aşezare urbană sau rurală cu un nivel de dezvoltare economică

mai ridicat care conţine în interior sau în apropiere obiective care prin natura lor pot motiva activitatea

turistică. Din punct de vedere al profilului şi funcţiilor pot fi:

cu funcţie exclusiv sau predominant turistică;

cu profil economic complex, turismul având un rol mai mult sau mai puţin predominant,

complementară activităţilor economice principale.

Complexul turistic: teritoriu cu suprafaţă nu foarte mare care grupează mai multe obiective şi

localităţi turistice cu o relativă omogenitate (ex. un element de relief comun);

Zona (arealul) turistic:

un teritoriu întins cu o diversitate de forme de relief;

alcătuită din mai multe puncte, localităţi şi complexe turistice;

fiecare subunitate teritorială are o funcţionalitate independentă şi relaţii cu celelalte –

caracter unitar.

Regiunea turistică:

arie teritorială cu o suprafaţă foarte întinsă;

activităţile economice sunt marcate de cea turistică;

resurse multiple şi cu atractivitate foarte ridicată.

2.8.3. Alocarea spaţiilor şi zonarea turistică a teritoriului

Procesul de alocare a spaţiilor (acceptarea lor ca destinaţii turistice) presupune acţiuni de

identificare, individualizare şi evaluare a resurselor. Structurarea resurselor turistice se realizează în

raport cu ideea de amenajare, pe baza următoarelor criterii:

originalitatea şi unicitatea resurselor:

unice - rare şi originale la nivel mondial: Piramidele, Acropole, Machu Pichu,

mânăstirile din nordul Bucovinei, cascada Niagara;

de creaţie – originale dar nu unice în lume: oraşe ca Roma. Paris, Florenţa, staţiuni sau

zone turistice ca Florida sau Coasta de Azur etc;

atractive – cu structură diversă, existente în multe regiuni ale lumii: forme de relief

deosebite, plaje, zone cu climat reconfortant, izvoare termale, peisaje deosebite, parcuri

şi rezervaţii etc

natura elementelor constitutive ale ofertei turistice. Se disting categoriile:

cadrul natural – relief, floră, faună, hidrografie, climă, peisaje;

valorile culturale – monumente istorice şi arheologice, construcţii moderne, manifestări

culturale şi festivaluri;

structura socială a zonei – eterogenitatea şi originalitate etnică, tradiţii;

condiţiile economice – căi de acces, structura economică a zonei, dezvoltarea

comerţului, nivel de trai.

gradul de polarizare a elementelor ofertei:

concentrarea valorilor turistice pe areale restrânse;

dispersarea resurselor pe teritorii relativ întinse.

2.8.4. Elementele de tehnologie ale amenajării turistice

Au în vedere elaborarea concepţiei de organizare a spaţiului şi a programului noilor localizări.

Concepţia de organizare a spaţiului variază în funcţie de:

datele tehnice ale teritoriului;

modul de abordare a proiectului.

Abordarea proiectului se poate face prin prisma următoarelor criterii:

nivelul de abordare:

interregională;

naţională;

regională;

locală;

sectorială.

54

modul de angajare şi soluţionare a problemelor:

abordarea tradiţională – elaborarea unor proiecte independente pentru fiecare obiectiv;

abordarea sistemică – acţiunea se desfăşoară unitar, în mai multe faze care se

concretizează în elaborarea unor documente: anteproiectul, proiectul iniţial, final,

programul operaţional.

Conţinutul programului de amenajare se referă la:

organizarea funcţională a teritoriului;

organizarea relaţiilor cu zonele exterioare celei amenajate;

„înzestrarea turistică a teritoriului‖ care cuprinde elemente:

- funcţionale - reşedinţa, restaurantul, serviciile şi infrastructura generală;

- recreative – spaţiile deschise, monumentele, muzeele etc.

Elemente funcţionale:

reşedinţa:

punctul fix în funcţie de care se orientează turistul ca şi celelalte componente ale

echipamentului staţiunii;

alcătuită din mijloace de cazare;

caracterizată prin mărime, confort, servicii oferite.

restaurantul:

unităţile de alimentaţie publică;

caracterizată prin mărime, amplasament, varietate tipologică, grad de confort;

mărimea şi localizarea sunt corelate cu dimensiunile reşedinţei.

serviciile şi infrastructura generală: reţeaua de transport, reţeaua unităţilor comerciale,

serviciile de reparare şi întreţinere, serviciile poştale, telecomunicaţii, serviciile sanitare.

Elemente recreative:

spaţii deschise: plaje, locuri de plimbare, păduri, parcuri, lacuri etc;

amenajări sportive;

monumente, vestigii cultural istorice;

echipamente de cultură (muzee, săli de spectacol, biblioteci, cluburi etc.);

manifestări cultural-artistice şi sportive.

Toate aceste elemente se regăsesc în alcătuirea modelelor de amenajare.

2.8.5. Tehnici de amenajare turistică

Pot avea în vedere:

distribuirea în spaţiu a obiectivelor - cea mai folosită metodă este cartografia;

rezultatele economico-financiare posibile ale amenajării: modele matematice şi statistice

(analiza input-output, multiplicatorul turistic, previziunea cererii, rentabilitatea probabilă

etc.);

elaborarea unor norme şi standarde privind dimensiunile optime ale amenajării şi

elementelor componente.

2.8.5.1. Stabilirea dimensiunilor optime

Stabilirea dimensiunilor optime ale amenajării este criteriul esenţial în amenajarea teritoriului.

Se operează cu norme de utilare care permit:

determinarea capacităţii optime a zonelor turistice ca număr de persoane;

determinarea necesităţilor de cazare raportat la tipul de turism care va fi practicat;

evaluarea şi determinarea capacităţii mijloacelor de transport şi a terminalelor (gări,

aeroporturi, autogări etc.);

evaluarea şi determinarea capacităţii zonei destinate recreeri şi odihnei (plaje, pârtii de schi,

parcuri etc.);

evaluarea şi determinarea capacităţii teritoriului raportat la urbanizarea generală a ţării.

Aceste evaluări sunt cunoscute sub denumirea generică de „determinarea capacităţii

resurselor” (carrying capacity).

55

Elaborarea normelor şi standardelor se realizează cu respectarea a trei cerinţe limită

fundamentale:

pragul de toleranţă – caracteristic mediului;

pragul de confort – limita de densitate a turiştilor şi a construcţiilor pentru a evita

supraaglomerarea şi diminuarea calităţii resurselor;

pragul fizic – limita expansiunii turismului (cota de exploatare a unei zone).

În localizarea, dimensionarea şi stabilirea tipologiei amenajărilor turistice se au în vedere şi relaţiile

dintre cerere şi ofertă care pot fi exprimate cu ajutorul unor scheme logice şi modelate matematic:

oferta turistică şi cererea sunt concentrate în două puncte sau arii teritoriale restrânse situate

la o anumită distanţă;

oferta turistică dispersată într-o arie relativ largă şi cererea concentrată;

oferta turistică concentrată şi cererea dispersată (la dimensiunile unei ţări sau chiar regiuni

mai largi în cazul turismului internaţional).

Aceste relaţii surprind şi influenţa costurilor şi duratei deplasării asupra fluxurilor turistice şi

indirect asupra dimensionării localizărilor, luându-se în calcul şi zonele emitente de turişti.

Pentru stabilirea dimensiunilor optime a localizărilor se operează cu următoarele norme de

utilizare, ce permit:

a) determinarea capacităţii zonelor turistice (număr de persoane). Se fundamentează pe

caracteristicile funcţionale ale suprafeţelor;

b) se utilizează pentru determinarea nevoii de locuinţe (spaţii de cazare) în raport cu

funcţia şi destinaţia zonei (funcţie de formele de turism practicate); c) permite evaluarea şi determinarea capacităţii mijloacelor de transport, căilor de rulare şi

terminale (gări, aerogări, autogări);

d) normele de utilizare permit evaluarea şi determinarea zonei unde se vor derula activităţi de

loisir: plaje, pante de schi, drumuri marcate;

e) normele de utilizare permit evaluarea capacităţii teritoriului în raport cu procesul de

urbanizare al ţării. La elaborarea normelor (standardelor) trebuie să se realizeze şi să se respecte 3 cerinţe

fundamentale:

1) pragul de toleranţă este elementul de caracterizare al mediului;

2) pragul de confort: respectarea standardelor necesare pentru fiecare turist, limita de densitate a

turiştilor şi a construcţiilor pentru a evita supraaglomerarea şi diminuarea calităţii resurselor;

3) pragul fizic este limita pentru expansiunea turismului.

Exemplu: Polonia – spaţiu de amenajare turistică intensivă circa 150-500 locuri de cazare/ km2.

Spaţii de amenajare turistică extensivă circa 10-50 locuri de cazare/ km2

Spaţii de amenajare turistică moderată circa 40-300 locuri de cazare/ km2.

În cazul S.U.A. şi Canada modelul de dimensionare a activităţii turistice are următoarele trepte:

zone de loisir de mare densitate: Hawai;

zone generale de loisir în aer liber în preajma marilor aglomerări urbane;

zone cu mediu natural: parcuri, grădini botanice;

zone naturale de excepţie: parcuri naturale, rezervaţii naturale;

zone primitive;

zone culturale şi istorice.

După nivelul de intensitate sau unităţi de echipamente turistice/locuitor avem:

un teren de sport alocat pentru circa 500 – 2500 locuitori;

un parc urban de 50 hectare la 50.000 locuitori;

un teren de tenis la 2000 locuitori;

în zona montană un teleschi la 500 turişti;

o telecabină pentru o staţiune cu peste 3000 de locuri de cazare;

densitatea optimă pe hectar 3000 de persoane pentru plaje foarte frecventate;

1000 de persoane pentru plaje liniştite;

20 de persoane în zone cu parcuri lângă ape;

8 ambarcaţiuni de agrement pe 1 hectar oglindă de apă.

Blue Flag este un brand al protecţiei mediului la cel mai înalt standard; se acordă plajelor şi

porturilor de agrement de către Fundaţia de educaţie pentru mediu, organizaţie neguvernamentală

56

internaţională cu sediul în Marea Britanie.

Plajele oferă garanţia unei protecţii pentru vizitatori, acordarea se face pentru un sezon de către un

juriu european la propunerea comitetelor naţionale având în vedere 27 de criterii clasificate pe 4

domenii:

calitatea apei;

managementul mediului;

securitate, servicii şi dotări;

educaţie, informare privind mediul înconjurător.

Există circa 73.000 de plaje şi porturi de agrement răspândite în Europa, Africa de Sud, Noua

Zeelandă, Caraibe, Canada.

Pentru Europa de Est: Polonia, Slovenia, Croaţia, Lituania, Letonia, Bulgaria, Franţa, Spania,

Italia.

În Bulgaria sunt circa 10 plaje Blue Flag, mai ales în Albena şi Nisipurile de Aur.

În România la Mamaia, Eforie Nord, Mangalia, Neptun, Saturn, Venus, pe porţiuni aferente de

obicei unui hotel.

Pentru plajele liniştite se alocă circa 28 m2 de nisip pentru turist, pentru cele aglomerate 6 – 8 m

2

de plajă pentru turist sau 2 m2 plajă şi 8 m

2 teren.

Pentru pârtie circa 8,5 m2 pentru fiecare schior.

2.9. Modele generale de organizare şi amenajare turistică a teritoriului

2.9.1. Amenajarea turistică a litoralului

Litoralul este definit ca zona de contact dintre elementele terestre şi hidrologice. Este un mediu

fragil aflat în permanentă transformare şi deci permanent supus proceselor care duc la deteriorarea

echilibrului.

Destinaţiile litoralului:

extinderea instalaţiilor industrialo-portuare de mare anvergură, a implantărilor nucleare,

mari consumatoare de apă;

urbanizarea şi noile aglomerări urbane, prin extinderea celor existente şi dezvoltarea

echipamentelor edilitare aferente acestora;

consacrarea curei helio-marine în practica turistică, concentrarea în zonele de litoral a unei

părţi semnificative a circulaţiei turistice.

2.9.1.1. Aspecte privind evoluţia turismului de litoral

Cererea turistică pentru litoral a înregistrat o serie de mutaţii structurale cu implicaţii asupra

procesului de amenajare:

deplasarea de la turismul de grup la cel individual asociată cu o creştere a independenţei

turistului care îşi organizează singur programul şi îşi asigură o parte din servicii; influenţa

se manifestă asupra tipurilor de unităţi de cazare şi dotarea acestora (se vor prefera

locuinţele individuale, apartamentele mobilate dar şi amenajările tip camping);

diversificarea activităţilor recreative şi sportive în dauna plajei – nautismul a cunoscut o

dezvoltare deosebită determinând crearea unor echipamente adecvate: porturi de agrement,

cluburi nautice, şcoli de navigaţie, spaţii pentru organizarea de concursuri etc;

organizarea activităţii în formula „club de vacanţă”;

afirmarea turismului social etc.

2.9.1.2. Modele de amenajare turistică a litoralului

Principalele elemente care sunt avute în vedere la amenajarea turistică a litoralului (concepţie de

organizare, soluţii, tipologie, localizare) sunt trăsăturile cadrului natural şi în principal ale plajei şi mării.

Un rol definitoriu au elemente ca:

lungimea, lăţimea şi orientarea plajei;

regimul eolian;

57

curenţii;

înălţimea valurilor;

adâncimea apei;

accesul la plajă;

intrarea în apă;

înălţimea falezei etc.

2.9.1.3. Probleme rezolvate de amenajarea turistică a litoralului

În dimensionarea noilor localizări - se pleacă de la:

identificarea suprafeţelor care pot fi amenajate;

normele convenţionale existente exprimate sub forma m2/suprafaţă plajă sau suprafaţă teren

pentru un loc de cazare, fie nr. de paturi la un ha suprafaţă totală amenajată. Valorile optime

sunt 2 m2 plajă + 8m

2 teren pt. un loc de cazare; 5-6 m

2 până la 8 m

2 plajă pe un loc de cazare,

100 de paturi la un ha. suprafaţă totală amenajată.

Alegerea modelului de amenajare – depinde de configuraţia terenului, rezultând o mare varietate

tipologică a localizărilor.

În sinteză, se remarcă două soluţii (tipuri) principale:

urbanizarea (sau microurbanizării): realizarea unor staţiuni turistice cu concentrări

imobiliare, amplasate în imediata apropiere a unui centru locuit sau integrate acestuia sau a

unor complexe autonome dotată cu toate serviciile şi echipamentele viitoare de dezvoltare.

Se organizează frecvent în jurul unui echipament sau element al resurselor naturale de mare

atractive ca centru al staţiunii (golf, natural, port de agrement, cazino etc.).

construcţiile izolate, punctiforme, cu structuri exclusiv turistice, amplasate la distanţe nu

prea mari de urbanizările existente sau de aşezările.

Amenajarea zonelor de litoral chiar în condiţiile desfăşurării sub supraveghere se confruntă cu

numeroase probleme de ordin economic şi social, dar mai ales ecologic.

Problemele sunt de natură administrativă, privind limitarea procesului de urbanizare a litoralului

şi reducerea presiunii asupra zonei costiere.

2.9.2. Amenajările turistice din zona montană

În funcţie de elementele naturale şi condiţiile de accesibilitate se disting 2 tipuri de localizări:

1). Sub forma punctelor izolate (centre de recepţie turistică de mici dimensiuni distribuite în

jurul masivului, de-a lungul văilor sau chiar în interiorul acestuia).

2). Sub forma staţiunilor. Acestea sunt localizări concentrate cu funcţionalitate multiplă

destinate unui număr mare de turişti.

Raportat la aceste tipuri de localizări există 3 forme principale pentru staţiunile montane funcţie

de amplasarea echipamentelor faţă de masiv:

a). Localizare periferică la marginea masivului montan şi în imediata vecinătate a unor

localităţi: Poiana Ţapului, Azuga, Buşteni

b). Localizare liniară de-a lungul culoarelor naturale de pătrundere în masiv: Valea Prahovei,

Valea Oltului

c). Localizare terminală în zone înalte sau adânci dincolo de limita aşezărilor umane:

localitatea Runcu lângă Tismana.

Localizarea periferică la rândul ei îmbracă mai multe forme. Localizările periferice prin natura

lor permit realizarea unor staţiuni complexe de mari dimensiuni, cu funcţionalitate multiplă a căror

activitate se corelează cu celelalte destinaţii ale zonei stimulând dezvoltarea economică şi socială a

acestora.

Localizare liniară caracteristică văilor de penetraţie largi cu posibilităţi de amenajare a căilor de

acces şi de realizare de echipamente turistice. Poate lua forma unor staţiuni izolate sau grupate funcţie

de dimensiunile culoarelor.

Localizare terminală se referă la staţiunile de altitudine înaltă sau cele amplasate în extremitatea

interioară a culoarelor de penetraţie.

Din acest punct de călătoria nu mai poate continua cu mijloace clasice. Aceste localizari sunt

58

utilizate cu precădere de schiori şi alpinişti.

2.9.2.1. Componentele principale ale produselor turistice

Domeniul schiabil şi dotările aferente constituie principala preocupare în realizarea produsului

turistic. Presupune:

amenajarea pârtiilor de schi, săniuş, bob;

dotarea cu mijloace de transport pe cablu;

organizarea şcolilor de schi.

Domeniul schiabil amenajat se desfăşoară în principal în masivele montane (ex. Postăvarul,

Gârbova), acestea având echiparea tehnică cea mai complexă şi deţine 80 % din capacitatea de cazare şi

90 % din totalul mijloacelor de transport pe cablu şi pârtii amenajate. Restul domeniului schiabil se află

în masivele Semenic, Cindrel, Ţarcu, Muntele Mic, Parâng, Rodnei, Ceahlău, Gilău, Bihor.

2.9.2.2. Principalele criterii aplicabile în România pentru turismul de iarnă, respectiv

turismul de schi

1). Amplasamentul unei staţiuni de sporturi de iarnă se face funcţie de condiţiile naturale

analizate de specialişti, precum şi pe baza operaţiunilor de cartare.

2). Amplasamentul optim se consideră la o altitudine de 1200 m.

3). Asigurarea accesibilităţii în staţiune prin construirea sau amenajarea unor căi de comunicaţii

moderne şi eficiente.

4). Crearea de condiţii optime pentru practicarea schiului prin amenajarea cu prioritate a

domeniului schiabil şi a dotărilor specifice.

5). Capacitatea de cazare a unei staţiuni se stabileşte funcţie de capacitatea pârtiilor amenajate:

pentru un loc de cazare minim 6 m2 pârtie de schi, iar în situaţia în care la sfârşit de săptămână fluxul de

turişti se intensifică se ajunge la 8,5 m2 pârtie pe loc de cazare.

6). Concentrarea dotărilor pentru cazare din staţiuni în apropierea pârtiilor de schi şi a

instalaţiilor de transport pe cablu.

7). Activităţile turistice de bază (sporturi de iarnă) se vor corela cu alte activităţi menite să

sporească atracţia pentru staţiuni şi să se diversifice profilul.

8). Pârtiile de schi pentru amatori trebuie separate de cele de performanţă, complexitatea

pârtiilor fiind în acord cu categoriile de schiori: începători, şcoli de schi, pârtii uşoare, medii, dificile.

9). Orientarea spre nord a pârtiilor de schi este obligatorie până la altitudinea de 1600, 1800 m.

Golul alpin este adesea impropriu schiatului din cauza viscolului şi ceţii astfel încât domeniul

schiabil trebuie asigurat în etajul pădurilor între 800 şi 1800 metri.

Concluzii: În amenajarea turistică a zonei montane se va ţine seama de:

1). Unicitatea prestaţiei. Fiecare localizare indiferent de forma sau mărimea ei reprezintă un caz

particular chiar în cadrul aceleiaşi arii geoturistice.

2). Localizarea turistică se face la sursă datorită caracterului rigid şi netransferabil al ofertei.

3). Localizarea turistică este îndepărtată de piaţa cumpărătorului. Consumarea produsului

turistic presupune deplasarea cererii, a turistului, de aceea sunt necesare amenajări complexe cu o gamă

largă de prestaţii.

4). Polivalenţa amenajărilor (a staţiunilor). Sunt necesare dotări şi servicii care permit

satisfacerea în condiţii de calitate specifice fiecărui segment de turişti.

5). Amenajările turistice se integrează tendinţei de expansiune a terţiarului.

În amplasarea staţiunilor montane se pun în evidenţă trei tipuri distincte de localizare (după P.

Defert, 1966):

localizare periferică, care se situează la periferia marilor oraşe, în apropierea masivelor

muntoase;

localizare lineară, care urmează culoarele naturale de penetraţie în munte, rezultând staţiuni

dezvoltate de-a lungul axelor rutiere;

localizare terminală, care se dezvoltă în zonele alpine.

În condiţiile tehnicii de astăzi, această clasificare este una schematică, deoarece în localizarea

staţiunilor montane se manifestă o tendinţă de migraţie către altitudine, datorită în special posibilităţilor

de ascensiune a turiştilor cu ajutorul transporturilor pe cablu.

59

În acelaşi timp, în amenajarea staţiunilor se urmăreşte asigurarea unor modalităţi diferite de

sejur turistic. Pentru acest motiv se realizează în staţiuni o gamă variată de mijloace de cazare, masă şi

agrement la nivele variate de altitudine. Studiile efectuate cu privire la valorificarea potenţialului turistic

al unei zone de munte evidenţiază faptul că staţiunea poate fi concepută ca o unitate centrală care are

mai multe subunităţi în sfera sa de acţiune. Staţiunea propriu-zisă, cu principalul său fond de cazare,

alimentaţie publică şi agrement, poate fi dispusă la poalele masivului, la o altitudine de 600 – 700 m.

Aşezarea în acest fel a staţiunii îi conferă o serie de avantaje suplimentare:

posibilitatea de a asigura un caracter polivalent ofertei turistice şi o exploatare continuă a

infrastructurii turistice, atât în sezonul hibernal cât şi în cel estival;

turiştii pot stabili legături permanente cu alte zone turistice sau oraşe (excursii, vizite etc.) şi

organiza mai plăcut petrecerea timpului liber, chiar în perioadele când în masivul muntos

condiţiile climatice sunt nefavorabile;

eficienţa rapidă a investiţiilor;

conferă posibilitatea amenajării unor unităţi turistice satelit ai staţiunii, ale căror dimensiune

urmează să se stabilească în funcţie de posibilităţile de alimentare cu apă, de suprafaţa

posibilă a fi ocupată cu construcţii şi fără a afecta mediul înconjurător. Rolul acestor sateliţi

este de a amplifica circulaţia turistică, de a asigura cazarea şi servirea mesei turiştilor care

se află în zonă şi a turiştilor cazaţi în staţiunea de bază.

Fig. 10. Staţiunea turistică montană Les Arcs, Franţa (după www.ski-lesarcs.com).

60

Fig. 11. Staţunea turistică montană Val d’Isère, Franţa şi sateliţii acesteia (după

www.valdisere.com).

Elementul de ataracţie turistică principal în cazul staţiunilor montane îl reprezintă muntele, care

pe perioada hibernală oferă posibilitatea practicării sporturilor de iarnă (schiul în principal) iar în

perioada estivală reprezintă o alternativă pentru turiştii care nu adoră litoralul.

Elementul central al amenajărilor din cadrul staţiunilor montane îl reprezintă pârtiile de schi,

care totodată constituie şi elementul principal de atracţie pentru majoritatea turiştilor.

Posibilitatea practicării schiului pe pârtiile unei staţiuni o perioadă cât mai îndelungată

reprezintă certitudinea unor afaceri profitabile pentru toţi agenţii de turism. În acest sens, în amenajarea

unei staţiuni montane va trebui să se ia în considerare nu numai amenajarea de noi pârtii, ci şi

întreţinerea tuturor pârtiilor existente, pentru a face faţă la fluxul maxim de turişti din perioda hibernală.

Proiectarea şi execuţia unor noi pârtii în cadrul staţiunii ca urmare a constatării creşterii fluxului

turistic şi incapacităţii pârtiilor existente de a face solicitărilor se realizează în conformitate cu normele

tehnice în vigoare şi pe baza unor studii prealabile de fundamentare a proiectului. Cel mai important

aspect al proiectului îl reprezintă găsirea amplasamentelor corespunzătoare din punct de vedere

morfologic (pantă, expoziţie, lungimea versantului) cât şi dimensionarea optimă a acestora (lungime

lăţime, grad de dificultate, număr schiori pe care îi poate găzdui simultam).

Calculul numărului optim de schiori ce poate gâzdui simultan o pârtie la un moment dat, fârâ a

se deranja reciproc se deduce pe baza următorilor parametri de calcul: debitul orar, lungimea şi lăţimea

pârtiei, diferenţa de nivel a pârtiei, gradul de cunoştinţe tehnice ale schiorului. Acesta se realizază pe

baza următoarei relaţii (după I. Berbecaru, M. Botez, 1977):

[5]

unde: Q – capacitatea optimă a pârtiei la un moment dat;

D – debitul orar mediu;

61

L – coeficientul de corecţie a debitului mediu funcţie de lăţimea pârtiei;

Z – diferenţa de nivel mediu pe care o coboară pe o zi un schior, în funcţie de tehnica

sa;

H – diferenţa de nivel a pârtiei care se ia în calcul.

Determinarea lui D şi Z se face pe baza următoarelor ipoteze rezultate din observaţii şi

măsurători:

viteza medie de coborâre a unui schior (v), ţinând cont de cunoştinţele sale tehnice şi de

dificultatea pârtiei (stabilită conform normelor de clasificare FIS), considerând că schiorul

are o mişcare uniformă şi rectilinie (5 km/oră pe pârtii foarte uşoare, 11 km/oră pe pârtii

uşoare, 25 km/oră pe pârtii dificile);

distanţa minimă de siguranţă (d) pe direcţia pantei între doi schiori ce se află în coborâre

directă, pentru a nu se deranja reciproc (6 m pe pârtii foarte uşoare, 10 m pe pârtii uşoare,

15 m pe pârtii medii, 20 m pe pârtii dificile);

diferenţa de nivel mediu (Z) pe care o poate parcurge un schior zilnic în funcţie de tehnica

sa (500 m pe pârtii foarte uşoare pentru începători, 1 400 m pe pârtii uşoare pentru avansaţi,

2 700 m pe pârtii medii pentru perfecţionaţi, 4 000 m pe pârtii dificile pentru

profesionalişti);

coeficientul de corecţie (L) în funcţie de lăţimea pârtiei variază liniar, considerând lăţimea

convenţională a unui culoar de schiat de 30 m şi are următoarele valori (tabel 1).

Tabel 1. Valoarea coeficientului de corecţie în funcţie de lăţimea pârtiei.

Lăţimea pârtiei (m) 15 20 35 40 50 60 100 150 200 250 350

Coeficientul de corecţie (L) 0,50 0,67 1,00 1,33 1,67 2,00 3,53 5,00 6,67 8,33 10,0

Pe baza acestor date se poate determina debitul mediu orar (D) pentru diferite categorii de pârtii

şi pentru o lăţime convenţională de 30 m, astfel:

D = d

v [6]

Debitul mediu orar (D) admis şi dedus prin calcul (calculul este realizat în ipozeza că fiecare

schior cu o anumită pregătire tehnică schiază pe pârtia corespunzătoare condiţiiei sale, fapt ce nu se

întâmplă întotdeauna în realitate) are următoarele valori: 850 schiori/oră pe pârtii foarte uşoare, 1100

schiori/oră pe pârtii uşoare, 1750 schiori/oră pe pârtii medii, 2250 schiori/oră pe pârtii dificile.

În amenajarea unei staţiuni turistice montate, pentru ai asigura succesul, calitatea serviciilor şi

confortul turiştilor trebuie să se aibă în vedere o serie de elemente care determină oportunitatea acesteia.

Aceste elemente sunt considerate a fi următoarele: configuraţia reliefului, condiţiile climatice şi

meteorologice (temperatura aerului, cantitatea de precipitaţii, durata stratului de zăpadă, viteza şi

intensitatea vântului, luminozitatea etc.), patrimoniul cultural şi istoric al zonei, accesibilitatea,

tipologia, rangul şi numărul infrastructurii de transport şi telecomunicaţii, politica promovată în

domeniul turismului etc.

Pentru a aprecia reuşita unei amenajări turistice de tip staţiune montană este necesar să fie

urmărite şi alte elemente de definire a calităţii acesteia (după I. Berbecaru, M. Botez, 1977):

lungimea şi calitatea pârtiilor de schi – variabilă de marketing cea mai importantă într-o

staţiune montană, deoarece majoritatea turiştilor care o vizitează (cca. 80 %) practică schiul;

indicatorul metri-pârtie/loc de cazare – elementul care determină condiţiile de facilitate ale

accesului schiorilor pe pârtia de schi. O aglomerare excesivă de schiori pe pârtie va

îngreuna posibilitatea de practicare a schiului;

numărul şi calitatea tehnică a mijloacelor de transport – au un rol important în asigurarea

serviciilor turistice într-o staţiune montană, deoarece creează posibilităţi comode şi rapide

de deplasare a schiorilor şi turiştilor spre partea superioară a pârtiilor sau la alte unităţi

turistice;

62

lungimea instalaţiilor mecanice de transport – prezintă un deosebit interes, pentru că

permite atât servirea marilor artere de circulaţie din cadrul complexului, cât şi a pârtiilor de

schi;

indicatorul privind raportul dintre lungimea instalaţiei de transport şi numărul locurilor de

cazare – exprimă posibilităţile de acces ale turiştilor la mijloacele de urcare mecanice;

indicatorul privind raportul dintre capacitatea mijloacelor de transport şi numărul

locurilor de cazare – reprezintă uşurinţa de utilizare a mijloacelor de transport pe cablu;

structura şi diversitatea amenajărilor pentru practicarea sporturilor de iarnă – reprezintă

un element important al ofertei turistice, care se realizează prin îmbinarea concordantă a

elementelor cadrului natural cu amenajările turistice,

structura şi diversitatea amenajărilor pentru practicarea sporturilor de vară – trebuie să

ofere turiştilor posibilitatea de a practica turism de creastă şi alpinism, precum şi alte

discipline sportive (tenis, bowling, nataţie, tir cu arma şi arcul, călărie, golf, minigolf,

handbal etc.);

volumul şi gradul de confort al capacităţii de cazare – indică importanţa staţiunii din punct

de vedere al capacităţii de cazare şi nivelul serviciilor oferite;

originalitatea ofertei turistice şi calitatea serviciilor oferite – se concretizează în

frumuseţea cadrului natural, în nivelul şi calitatea amenajărilor şi dotărilor realizate într-o

staţiune. De asemenea, gradul de atracţie al staţiunii creşte dată turiştiiâlor le sunt oferite

servicii corespunzătoare cu o paletă largă de surprize.

Detalierea planurilor de situaţie privind amplasarea infrastructurilor turistice (unităţi de cazare şi

masă, drumuri turistice, dotări pentru divertisment şi practicarea sporturilor) a utilităţilor publice,

configuraţia plan-spaţială a staţiunilor etc., reprezintă apanajul strict al urbanismului şi arhitecturii,

detalieri ce vor fi prezentate într-un viitor curs de specialitate.

2.9.3. Consideraţii asupra amenajării turistice a ariilor protejate

Amenajările destinate practicării turismului în ariile protejate şi, în mod deosebit, în parcurile

naţionale trebuie precedate de studii riguroase referitoare la capacitatea turistică portantă sau de

încărcare turistică a peisajului.

2.9.3.1. Capacitatea turistică portantă (de încărcare turistică) a peisajului

În general, prin capacitate turistică portantă se înţelege numărul maxim de vizitatori pe care un

anumit ecosistem poate să îi primească, fără ca acesta să suporte degradări de anvergură. Această

noţiune a apărut în Europa la începutul anilor 60, odată cu dezvoltarea turismului şi a agrementului de

masă, care au generat necesitatea planificării acestor activităţi.

Pentru a evalua capacitatea turistică portantă a teritoriilor protejate, trebuie să avem în vedere

patru dimensiuni care o definesc:

capacitatea de suport ecologic;

capacitatea de încărcare socială şi psihologică;

resursele proprii de tehnici de amenajare, care modifică considerabil pragurile limită;

noţiunea de compatibilitate între utilizările multiple ale peisajului natural.

a). Capacitatea de suport ecologic se referă la pragul limită de toleranţă biologică şi fizică a

ecosistemelor supuse activităţilor recreative. Acest prag limită vizează unul, două sau toate

componentele care alcătuiesc ecosistemul. Din perspectiva amenajării turistice, într-un parc naţional

pragul de toleranţă este net inferior, comparativ cu cel al spaţiilor neprotejate destinate agrementului.

Toate elementele care constituie un ecosistem trebuie luate în considerare, atât în ceea ce priveşte

specificitatea fiecăruia, cât şi interrelaţiile dintre acestea. Nivelul pragului de toleranţă va fi stabilit

astfel încât, inserţiile antropice să nu afecteze componentele inedite sau deosebit de fragile ale

ecosistemelor. Este indicat ca studiile destinate analizei potenţialului ecologic al ariilor protejate să aibă

în vedere atât diagnoza cât şi prognoza evoluţiei ecosistemelor, cu atât mai mult cu cât dinamica

acestora este dependentă de intensitatea intervenţiei umane. De asemenea, se recomandă ca aceste studii

să se extindă şi asupra proximităţilor ariilor protejate, întrucât o serie de activităţi desfăşurate în aceste

spaţii îşi pot proiecta impactul asupra componentelor ecosistemice din perimetrele protejate.

63

b). Capacitatea de suport psihologic şi social a unui sit recreativ trebuie să ţină cont imperativ

de utilizatorii săi. În acest context, Richard R. Forster (1973) defineşte capacitatea de suport social ca

nivelul impactului uman, dincolo de care se produce deteriorarea calităţii experienţei de destindere în

aer liber. Practicile, atenţiile şi percepţiile asupra aceluiaşi ecosistem sunt diferite, funcţie de nivelul

cultural şi social, de motivaţiile conştiente sau subconştiente ale vizitatorilor, de numărul de persoane şi

de densitatea acestora. Pe de altă parte, dimensiunea socială a capacităţii de suport este strâns legată de

caracteristicile geografice şi peisagistice ale teritoriului utilizat; astfel, spre exemplu, un spaţiu

împădurit, va limita considerabil pragul de suprapopulare. Dimpotrivă, o suprafaţă deschisă, prin

facilităţile pe care le oferă (de exemplu, îndepărtarea mai lejeră de maşină, datorită posibilităţii sporite

de supraveghere a acesteia, utilizarea ca teren de joacă, spaţiu de picnic etc.), va atrage fluxuri turistice

importante. În abordarea unui spaţiu recreativ, factorii distanţă şi durată sunt strâns corelaţi. Pornind de

la acest considerent, administratorii Parcului Naţional Dunes de Kennemer (Ţările de Jos) au ţinut cont

în amenajarea teritoriului de corelaţia distanţă-durată: în locurile permise băilor marine, au fost

amenajate parcări şi căi de acces în interiorul plajelor, care să atragă masele importante de turişti

indiferenţi faţă de spectacolul naturii, atraşi în mod special de agrement. În acest mod, s-a urmărit

diminuarea presiunii antropice asupra siturilor care adăpostesc obiective aflate în regim de protecţie şi

conservare. Studiile efectuate asupra capacităţii de suport social a parcurilor naţionale au confirmat

necesitatea unei gestionări diferenţiate a zonelor funcţionale ale acestora şi a utilizării unor tehnici care

să permită orientarea fluxurilor turistice către itinerarii menite să diminueze interesul faţă de perimetrele

strict protejate.

c) Capacitatea de suport (portantă) pentru amenajări. În numeroase cazuri, există probleme de

incompatibilitate între utilizările multiple pe care le poate suporta teritoriul unei arii protejate, astfel

încât pragurile critice ale echilibrului ecologic sunt net depăşite (de exemplu, în cazul Parcurilor

Naţionale Circeo – Italia şi TANAP – Slovacia, unde amenajările realizate au favorizat practicarea pe

scară largă a activităţilor turistice, neţinând cont de impactul acestora în peisaj). În aceste condiţii,

punerea în practică a planurilor de amenajare a ariilor protejate trebuie precedată de studii de impact,

care vor clasifica amenajările propuse pentru teritoriul analizat, în: indezirabile, permise, cu condiţia

asigurării unei permanente monitorizări şi întreţineri şi dezirabile, prin vocaţia de punere în valoare a

resurselor perimetrului protejat.

2.9.3.2. Modelul amenajării turistice a parcurilor naţionale

Pentru parcurile naţionale europene, sunt propuse în general trei zone principale de amenajare:

a). Zona de acces pentru turişti, desfăşurată la periferia parcului şi pe văile care favorizează

accesul în interiorul ariei protejate. Această zonă include puncte de staţionare a autovehiculelor, arii de

campare şi pentru picnic, centre de informare. Accesul în siturile cele mai spectaculoase va fi favorizat

de trasee bine marcate, menite să protejeze punctele cele mai fragile din perimetrele protejate. În acest

scop, se pot utiliza garduri vii, preferabil din specii de conifere, de o parte şi de alta a căilor de acces şi

chiar bariere, acolo unde este cazul. O parte din amenajările destinate informării turiştilor,

infrastructurilor uşoare de cazare etc., poate fi realizată la exteriorul ariei protejate, contribuind la

inserţia parcului în cadrul sistemului economic şi social local.

b). Zona intermediară sau tampon se caracterizează printr-o infrastructură foarte redusă: căile

de comunicaţie, hotelurile, restaurantele şi aşezările permanente sunt interzise. Singurele amenajări

dezirabile sunt reprezentate de refugii şi spaţii de amplasare a corturilor, de drumuri şi poteci trasate în

mod ştiinţific şi în concordanţă cu principiile conservării. Densitatea frecventării turistice este mult mai

redusă (se poate face chiar o selecţie, funcţie de nivelul cultural şi social al turiştilor).

c). Zona strict protejată sau de protecţie integrală, destinată activităţilor de cercetare ştiinţifică.

Activităţile turistice nu sunt permise decât cel mult în scop instructiv-educativ.

Acest model de amenajare este dependent de dimensiunea parcului, putând fi aplicat cu

deosebire pe teritorii întinse, cu peisaje relativ omogene. În Parcul Naţional Plitvice de exemplu, a putut

fi uşor realizată protecţia unei suprafeţe întinse, acoperită cu vegetaţie forestieră densă, greu accesibilă.

Activităţile turistice au fost orientate către lacurile spectaculoase care de altfel, reprezintă principalul pol

de atracţie al parcului. De asemenea, instalarea de panouri cu „sens interzis‖ pe toate drumurile de acces

în păduri sau către unele exploataţii agricole izolate au rolul de a descuraja conducătorii auto, în special

pe cei străini.

64

În afară de zonarea teritorială, pentru a face faţă agrementului în aer liber, gestionarii parcurilor

dispun de patru tipuri principale de mijloace de acţiune pe care le pot utiliza separat sau combinat:

sporirea spaţiului disponibil deschis vizitatorilor;

controlul şi limitarea numărului de turişti;

diminuarea impactului vizitatorilor asupra ecosistemelor;

sporirea durabilităţii resurselor;

a). Sporirea spaţiului disponibil deschis vizitatorilor se poate realiza prin:

crearea de noi locuri destinate anumitor tipuri de amenajări turistice;

organizarea mai judicioasă a amenajărilor în siturile recreative deja existente;

o mai bună utilizare temporală a spaţiului ariei protejate, având în vedere faptul că în

majoritatea parcurilor naţionale se manifestă un dezechilibru al frecventării turistice,

îndeosebi la sfârşit de săptămână şi în sezonul estival; în aceste condiţii, este necesară

sporirea spaţiului teoretic disponibil pentru agrementul în aer liber, prin prelungirea

duratei de utilizare, bineînţeles cu anumite precauţii (evitarea perioadelor de

reproducere a păsărilor sau a mamiferelor mari, de exemplu);

căutarea de situri capabile să absoarbă o parte din vizitatori, în proximitatea parcurilor

(de fapt, adesea singura soluţie admisă de conservaţionişti).

În realitate, sporirea capacităţii globale de primire a turiştilor poate conduce la o intensificare

deseori riscantă a problemelor de natură ecologică, determinate de fluxul turistic crescut pe perioada

vacanţelor sau a sărbătorilor de peste an.

b). Controlul şi limitarea numărului de vizitatori se impun în cazul unor parcuri naţionale

integral sau parţial suprasolicitate din punct de vedere turistic. Posibilităţile de diminuare a fluxului

turistic pe care administratorii parcului le au la dispoziţie rezidă în:

interzicerea uneia sau a mai multor activităţi recreative, cu deosebire a acelora care

alterează cel mai mult calitatea mediului natural;

limitarea accesului către spaţiile fragile;

stoparea amenajării şi întreţinerii căilor de acces, potecilor, drumurilor;

introducerea de taxe pentru parcare;

limitarea duratei sejururilor (spre exemplu, în Parcul Naţional Plitvice se eliberează bilete

de intrare, cu o valabilitate de trei zile);

Spre deosebire de parcurile naţionale americane, practica limitării stricte a numărului de

vizitatori în parcurile Europei este încă destul de timidă, cu deosebire în cazul celor recent declarate ca

atare. Eficacitatea aplicării măsurilor de limitare a fluxului turistic depinde de mai mulţi factori, dintre

care amintim: importanţa proprietăţii private, mijloacele financiare, echipamentele şi personalul

necesar (adesea insuficiente), dimensiunea parcurilor, caracteristicile ecologice ale acestora. Este

evident că un parc naţional de talie mare, situat la o distanţă considerabilă de concentrările umane şi cu

accesibilitate redusă va facilita controlul şi limitarea numărului de vizitatori. O măsură eficientă pentru

limitarea fluxului turistic ar putea fi practicarea activităţilor sportive numai de către persoanele atestate

prin diplome (în echitaţie, scufundări submarine) şi licenţe sportive sau de apartenenţă la anumite

cluburi (carta Clubului Alpin Francez, licenţa de caiac-canoe etc.). De asemenea, campingul ar putea fi

rezervat celor care sunt titulari ai licenţei unei Federaţii naţionale de camping, iar refugiile,

beneficiarilor unei carte de adeziune la un anumit club montan.

c). Diminuarea impactului vizitatorilor asupra ecosistemelor. Căile prin care gestionarii pot

răspunde acestui deziderat ar putea fi:

concentrarea anumitor activităţi, pe măsura compatibilităţii acestora, într-un spaţiu redus,

bine delimitat, care va putea fi monitorizat şi întreţinut pentru limitarea degradărilor

ireversibile;

dispersarea activităţilor în cadrul perimetrului parcului trebuie realizată cu precauţie şi

adaptată particularităţilor suportului ecologic;

limitarea anumitor activităţi recreative în perioadele în care impactul acestora este major

(spre exemplu, aprinderea focului pentru grătar numai în timpul iernii);

ameliorarea întreţinerii şi a performanţei materialelor şi echipamentelor puse la dispoziţie,

ceea ce presupune suplimentarea resurselor financiare şi de personal;

substituirea anumitor activităţi recreative cu altele, mai puţin agresive: descurajarea

practicării schiului de pistă în favoarea celui de fond, diminuarea şi chiar suprimarea

65

accesului autoturismelor individuale şi încurajarea utilizării transportului în comun;

încurajarea înlocuirii transportului cu mijloace motorizate de către mersul călare, mijloacele

cu tracţiune animală sau cu trenul, după caz; pot fi utilizate de asemenea cu succes

echipamente care, iniţial, au avut altă destinaţie (telefericele şi telescaunele pot fi utilizate

vara, pentru a evita tasarea sau degradarea anumitor suprafeţe sensibile);

dezvoltarea educaţiei şi sensibilizarea faţă de problemele naturii şi în acest mod,

ameliorarea comportamentului vizitatorilor; în acest demers, un rol important revine

muzeelor, centrelor de informare, conferinţelor de specialitate, şcolii, care are sarcina de a

dezvolta simţul civic şi respectul pentru natură în rândul tinerilor.

d). Sporirea durabilităţii resurselor naturale se poate asigura prin:

protejare şi gestionare superioară;

plantarea de specii vegetale cu rezistenţă superioară;

amenajările artificiale, bazate pe utilizarea unor materiale exterioare (beton, nisip, zgură

etc.) pentru protejarea spaţiilor intens frecventate;

activităţi de renaturare, restructurare sau reconstrucţie ecologică.

Aceste măsuri trebuie realizate cât mai discret, utilizând la maximum resursele locale şi speciile

vegetale indigene şi permiţând amenajări cu un caracter cât mai rustic.

Problemele cu care se confruntă parcurile naţionale, în special în ceea ce priveşte valorificarea

turistică, pot fi mai uşor surmontate în condiţiile unei bune cunoaşteri ştiinţifice a spaţiilor-parcuri, atât

în domeniul geoecologiei, cât şi în cel al ştiinţelor sociale, în recrealogie, etologie (ştiinţa

comportamentului), comunicare, domenii uneori neglijate în cazul ariilor protejate. În acest sens, este

foarte indicată prezenţa unui Consiliu ştiinţific consultativ cu reprezentare pluridisciplinară în cadrul

structurilor de administrare ale parcurilor naţionale. Acest consiliu poate oferi sprijinul metodologic

necesar în elaborarea unui model teoretic şi general, materializat printr-o organigramă care să indice

algoritmul operaţiilor şi evaluările necesare amenajării şi gestionării unui parc naţional (evaluarea

impactului amenajărilor, evidenţierea disfuncţionalităţilor, asigurarea monitorizării ştiinţifice a

gestionării parcului).

2.9.4. Modelul amenajării turistice a „satului de vacanţă”

Preocuparea pentru găsirea unor noi formule de vacanţă, care să reflecte cât mai fidel posibil

preferinţele turiştilor şi care să satisfacă cerinţele unui turism ce tinde să devină un fenomen de masă, s-

a bucurat şi se bucura de atenţia cuvenita din partea organizatorilor de turism din ţară şi străinătate.

Alături de vacanţele combinate - mare-munte, munte-mare, tratament-excursii etc. -, în ultimul

timp s-au impus, ca noi formule de concediu, „satele de vacanţă‖, sejurul în mediul rural, sejur la ferme,

dar mai ales satele turistice, atât ca necesitate, cât şi ca „moda turistică".

Acest concept de infrastructură turistică, cu caracter complex, formată din unităţi de cazare, de

servire a mesei şi agrement localizată preponderent în afara urbanului, în arii naturale sau rurale

atractive şi dezvoltată pe o anumită tematică peisagistică, arhitecturală şi de petrecere a timpului liber nu

este de dată relativ recentă. Primele sate de vacanţă au fost înfiinţate după Marea Criză din perioada

interbelică în America şi Marea Britanie şi au avut la bază asocieri de tip cluburi, care şi-au externalizat

o serie de locaţii din incinta urbanului în zone cu o „natură spectaculoasă‖, dezvoltând în acest sens

întreaga gamă de infrastructură necesară loasirului. Adevărata dezvoltare şi explozie a conceptului de

„sat de vacanţă‖ înturism sa înregistrat începând cu anii 50 când la nivelul Europei încep să fie puse în

valoare tot mai multe amplasamente specifice acestui concept (arii forestiere, cursuri hidrografice,

aliniamente de litoral, arii montane cu relief accidentat, arii urbane supuse procesului de regenerare

etc.). La aceasta se adaugă o explozie a tematicii „satelor de vacanţă‖, concentul fiind extins la nielul

tuturor statelor lumii care dispun de un potenţial turistic variat.

Marea calitate a conceptului de „sat de vacanţă‖ este acela că el poate fi implementat în arii

geografice cu potenţial turistic ridicat unde se întâlnesc şi alte forme de infrastructură turistică (hoteluri,

moteluri, pensiuni turistice) dar mai ales în arii fără potenţial, unde „satul de vacanţă‖ devine în sine un

element de atractivitate turistică.

În România, conceptul de „sat de vacanţă‖ a început să fie implementat abia după 1989, primele

rezultate concrete observându-se după anul 2000. Acestea însă sunt reduse ca număr iar cele existente

sunt de mică amploare. Paleta tematică şi respectiv expresivitatea acestora sunt de asemenea reduse iar

66

această situaţie lasă un „gol imens‖ în oferta turistică din România. La această situaţia sa ajuns şi din

considerentul că acest concept turistic nu este încă foarte bine cunoscut în România iar cei care au avut

intenţia să dezvolte astfel de structuri turistice nu au beneficiat de un suport conceptual şi metodologic

de amenajare a „satelor de vacanţă‖. Lucrarea de faţă îşi propune să aducă în atenţie acest concept şi să

lanseze o metodologie de amenajare şi integrare a acestora în amenajarea turistică a teritoriului.

2.9.4.1. Satul de vacanţă - concept

„Satul de vacanţă‖ reprezintă un ansamblu de clădiri, de regulă vile sau bungalouri, amplasat

într-un perimetru bine delimitat, care asigură turiştilor servicii de cazare, de alimentaţie şi o gamă largă

de prestaţii turistice suplimentare (agrement, sportive, culturale etc.) [1, p. 7]. Acestea sunt amplasate,

de regulă, în areale cu circulaţie turistică ridicată, amenajate de sine stătător sau în conexiune cu

camping-urile, satele turistice etc., a căror funcţionare presupune asigurarea facilităţilor sanitare şi de

salubrizare corespunzătoare [2, p. 250], însă menţinerea funcţionalităţii lor este mult mai laborioasă şi

costisitoare [3, p. 62]. Mari consumatoare de spaţiu, atât pentru infrastructura de cazare, cât şi pentru

cele de agrement, culturale şi sportive, „satele de vacanţă‖ sunt orientate cu precădere spre o clientelă

socială (vârstnici, copii) sau una comercială (turişti cu venituri ridicate din mediul urban) [4, p. 105].

Fig. 12. Oasis Whinfel Holiday Village, UK. (Source:http://www.holdermathias.com/masterplanning/n/1/i/183).

2.9.4.2. Motivaţiile înfiinţării şi amenajării satelor de vacanţă

„Satele de vacanţă‖ sunt parte componentă a turismului rural. În cazuri particulare „satele de

vacanţă‖ sunt amplasate şi pe teritoriul urbanului, unde se înregistrează o circulaţie turistică ridicată iar

cererea este una diversificată. În aceste situaţii însă amplasamentele (locaţiile) satelor de vacanţă sunt

selectate cu grijă, în arii cu un cadru natural pitoresc şi neafectat încă profund de extinderea oraşului.

Motivaţiile specifice existenţei turismului rural şi înfiinţării „satelor de vacanţă‖ sunt

următoarele [5, p.15-16]:

- reîntoarcerea la natura nemodificată, motivaţie valabilă pentru toate categoriile de vârstă,

gen, socio-profesionale, statut social al populaţiei, rezultat al nevoii de conservare, sănătate, confort

fizic şi spiritual, ce demonstrează că, omul modern nu se poate rupe de cadrul originar de viaţă, iar

contactul lui cu mediul rustic are ecouri largi în mecanismul echilibrului funcţional al organismului;

- cunoaşterea şi adeziunea temporară la grupurile de apartenenţă specifice zonelor rurale sau

67

altor zone geografice, dintre care se desprind familia de tip patriarhal (tradiţională), comunitateatea

rurală etc. În acest cadru, turistul îşi recapătă condiţia de membru al comunităţii, consideraţia celorlalţi,

precum şi posibilitatea de a participa la acţiuni comune creatoare;

- cunoaşterea, înţelegerea, inventarierea şi elaborarea contactului nemijlocit cu piese ale

tezaurului istoriei naţionale sau regionale ale folclorului, ocupaţiilor tradiţionale şi obiceiurilor populare

transformă vacanţele rustice într-un veritabil proces de asimilare a unor noi şi numeroase cunostinţe şi

de dobândire a unor deprinderi ce dau turiştilor satisfacţii personale şi sentimentul utilităţii. În acelaşi

timp, prin iniţierea în meşteşuguri şi ocupaţii tradiţionale locale, turiştii îşi pot manifesta din plin

aptitudinile creative personale, ieşind din monotonia şi rutina activităţilor cotidiene;

- motivaţii estetice ce decurg din nevoia de frumos, ordine, puritate, armonie, naturaleţe, ce

îndeamnă pe majoritatea turiştilor să se considere privilegiaţi pentru posibilitatea de a vizita locuri

atractive prin pitorescul şi farmecul lor;

- curiozitatea, satisfăcută prin informaţii asupra ospitalităţii populare, obiceiurilor

gastronomice, artizanatului şi ritualurilor tradiţionale din mediul rural;

- odihna, cura de aer şi de fructe, consumul de alimente proaspete şi terapia ocupatională;

- sportul, vânatoarea, pescuitul sportiv, ascensiunile şi drumeţiile, care capătă o notă autentică,

lasând loc suficient iniţiativei, imaginaţiei şi înclinaţiilor individuale.

2.9.4.3. Modelul general al organizării unui „sat de vacanţă”

Structura generală de organizare a unui „sat de vacanţă‖ derivă din funcţia turistică a acestuia –

odihnă şi agrement în circuit închis integral. Pornind de la definiţa generală a „satului de vacanţă‖ în

cadrul amplasamentului selectat se vor implementa un set complet de infrastructuri şi servicii turistice

care să acopere nevoia de odihnă şi agrement a turiştilor pe durata sejurului fără a fi necesar apelarea la

alte unităţi şi obiective turistice externe.

Pentru o bună funcţionare a „satului de vacanţă‖ se impune în prealabil o corectă alegere a

amplasamentului şi o zonare funcţională specifică a ariei interne în conformitate cu modelul general.

În modelului general sunt prezentate distribuţia spaţială a elementelor structurale din cadrul

incintei unui „sat de vacanţă‖ precum şi relaţiile care se instituie între acestea. Modelul general are un

caracter director acesta putând suferi numeroase modificări şi adaptări în conformitate cu tematica

„satului de vacanţă‖ configuraţia naturală a amplasamentului, suprafaţa amplasamentului, tipul

activităţilor de agrement proiectate, bugetul de investiţii disponibil etc.

Caracterul director al modelului oferă doar o perspectivă generală, conţinut minimal al

elementelor structurale şi o repartiţie recomandată a acestora în organizarea unui sat de vacanţă (fig. 2).

2.9.4.4. Poziţia sistemică a „satului de vacanţă” în cadrul elementelor de amenajare

turistică

Din punct de vedere sistemic „satul de vacanţă‖ se încadrează în categoria siturilor turistice.

Acestă poziţie sistemică permite includerea amenajării „satului de vacanţă‖ în cadrul studiilor de

urbanism (PIDU, PUG, PUZ) şi reglementarea amenajării la acest nivel al amenajării teritoriului [6,

p.22].

Reglementarea amenajării turistice a „satului de vacanţă‖ la acest nivel constă în:

- stabilirea tematicii „satului de vacanţă”. Tematica „satului de vacanţă‖ reprezintă o condiţie

de bază în amenajarea turistică a acestuia. Ea influenţează tipul arhitecturii construcţiilor destinate

cazării, alimentaţiei şi agrement precum şi zonarea funcţională. Paleta tematică a „satelor de vacanţă‖

derivă din specificitatea locului precum şi din cererea pieţii turistice. Alegerea tematicii aparţine ca şi

recomandare PUG-lui iar cuvântul decisiv îi aparţine investitorului;

- stabilirea dimensiunii (mărimii) „satului de vacanţă”. Mărimea unui sat de vacanţă nu

reprezintă un element absolut ci mai degrabă unul variabil. Aceasta depinde în mod direct de

disponibilitatea de terenuri în conformitatea cu proiecţiile utilizării economice a acestora, capitalul de

investiţii disponibile, morfologia terenului vizat, tematica satului, mărimea fluxului de turişti estimat şi

planul turistic de afaceri etc. Suprafaţa minimă a unui „sat de vacanţă‖ poate deveni un criteriu

obligatoriu în opţinerea autorizaţiei de construire şi în omologarea acestuia şi ea derivă din structura

minimală acceptată a unei astfel de infrastructuri turistice.

68

- stabilirea locaţiei teritoriale în conformitate cu structura utilizării teritoriului şi proiecţia de

valorificare economică a acestuia. „Satele de vacanţă‖ fiind mari consumatoare de teren se recomandă a

fi amplasate în afara intravilanului – în extravilan – pe amplasamente care nu se pretează valorificării

agricole sau nu sunt vizate de planul de extindere a localităţii. Din acest considerent cele mai bune

locaţii pentru „satele de vacanţă‖ sunt terenurile slab productive sau neproductive, cu o varietate

peisagistică mare.

Fig. 13. Modelul general de organizare a unui „sat de vacanţă”.

69

În acest sens se pretează în mod deosebit văi hidrografice neafectate de inundabilitate, liziere de

pădure, malul lacurilor, microdepresiuni situate la contactul cu unităţi atarcive de relief (chei, defiele,

stâncării etc), la periferia unor localităţi rurale etc. Amplasamentul trebuie să asigure un microclimat

favorabil, ferit de surse de poluare (zgomot, noxe etc.) şi de alte elemente care ar putea pune în pericol

securitatea şi sănătatea turiştilor;

- stabilirea accesului spre amplasamentul „satului de vacanţă”. Acesul spre un „sat de

vacanţă‖ este o condiţie obigatorie în proiectarea acestuia. Este vizat în primul rând accesul rutier iar

dacă amplasamentul ales este în vecinătatea altor infrastructuri de transport (ex. cale ferată, autostradă,

aeroport) atunci se impune facilitarea accesului turiştilor şi în acest caz. În cazul unui amplasament în

vecinătatea unui oraş de mărime medie şi mare se impune facilitarea accesului şi prin intermediul

transportului în comun respectiv piste pentru biciclişti. Infrastructura rutieră – bază a accesului spre

satele de vacanţă – se poate compune din cea publică existentă sau prin completare cu una de tip turistic

ori privată. Capacitatea infrastructurii rutiere este corelată cu mărimea satului de vacanţă, fluxul turistic

estimat şi nevoile de aprovizionare. Se recomandă amenajarea unui drum rutier din clasa tehnică IV [7],

cu o bandă de circulaţie pe sens şi semnalizat corespunzător, atât orizontal cât şi vertical. Pista pentru

biciclişti se recomandă a fi amenajată paralel cu partea carosabilă, folosind aceiaşi infrastructură rutieră.

Partea de suprastructură se impune a fi separată prin bordură şi parapeţi (opţional gard viu) în vederea

asigurării a două culoare distincte de circulaţie, unul pentru automobile iar celalalt pentru biciclişti;

- parcările. Amenajarea parcărilor pentru deservirea unui sat de vacanţă reprezintă o condiţie de

bază pentru buna funcţionare a acestuia. Localizarea amplasamentului pentru parcare se recomandă a se

realiza în afara incintei satului de vacanţă dar în vecinătate cu acesta, de unde accesul turiştilor în incinta

parcului se va realiza pietonal. Accest lucru este indicat pentru a nu pereclita ambientul din incinta

satului. Pentru a asigura securitatea autoturismelor se impune ca parcarea sa fie păzită iar accesul

(intrare/ieşire să se realizeze printr-un punct de control echipat cu barieră, unde se va acita tot odată şi

taxa de parcare. Pentru turiştii care au pachete turistice de tip „all inclusiv‖ taxa de parcare va fi inclusă

în pachet aceştea primind un card de acces pe durata sejurului. Suprafaţa parcării şi respectiv numărul de

locuri din parcare este corelat cu numărul de locuri de cazare din unităţile din incinta satului, suprafaţa

utilă construită, la care se adaugă un spor pentru nevoi ale personalului. Astfel, pentru toate categoriile

de construcţii de turism vor fi prevăzute locuri de parcare, în funcţie de tipul de clădire şi de categoria

de confort, 1-4 locuri de parcare la 10 locuri de cazare. Pentru moteluri se vor asigura 4-10 locuri de

parcare la 10 locuri de cazare la care se adaugă un spor de 10 % a totalului de locuri de parcare pentru

angajaţi/aprovizionare [8].

- asigurarea accesului la infrastructuri edilitare. Alegerea amplasamentului spaţial al unui ―sat

de vacanţă‖ este condiţionat şi de accesul la infrastructurile edilitate moderne: reţea alimentare cu

apă/canalizare în sistem centralizat, reţea curent electric, gaz metan. Având în vedere normele în vigoare

de opţinere a licenţelor de funcţionare şi accreditare a infrastructurilor turistice, precum şi necesarul de

asigurare a confortului amplasamentele alese pentru amenajare se impun a fi racordate obligatoriu la

acest tip de infrastructuri. În cazul în care amplasamentul este unul mai izolat dar suficient de atractiv

pentru localizare se impune în prealabil demarării lucrărilor de construire, racordarea de la cele mai

apropiate surse la infrastructura edilitară; este vorba în primul rând de infrastructura electrică,

recomandat fiind racordul la reţea printr-un post de transformate 20 kV/380V/220V propiu incintei

―satului de vacanţă‖, mai ales dacă numărul proiectat al consumatorilor este mare şi cu posibilităţi

ulterioare de creştere. În cazul celorlaltor tipuri de infrastructuri edilitare (apă, canalizare, gaz) dacă ele

lipsesc acestea pot fi rezolvate prin soluţii locale. Spre exemplu, apa poate fi opţinută din surse

subterane iar tratarea apelor menajere printr-o microstaţie de epurare dimensionată în funcţie de debitele

proiectate. Alimentarea cu gaz în cazul în care racordul nu este posibil se poate realiza şi prin instalaţii

pentru gaz lichefiat. Satul de vacanţă poate fi şi domeniul valorificării resurselor energetice alternative

(energie solară prin panouri fotovoltaice sau convectori de energie termică pentru apa menajeră; energie

geotermală pentru încălzire; biogaz pentru încălzire termică etc.);

- zonarea funcţională a incintei „satului de vacanţă”. Zonare funcţională reprezintă expresia

plan-spaţială a organizării unui „sat de vacanţă‖. Aceasta se realizează în baza unui PUZ şi urmăreşte

repartiţia optimă în cadrul amplasamentului a unităţilor de cazare şi deservire a mesei, agrement şi

sportiv, spaţiilor verzi, tramei stradale de acces, altor categorii de infrastructuri şi servicii în

conformitate cu tematica „satului‖.

70

În zonarea funcţinală a unui ―sat de vacanţă‖ se recomandă punerea în valoare a cadrului

natural. Elementele cadrului natural care condiţionează zonarea sunt: morfologia terenului, elementele

hidrografice, elementele de biodiversitate la care se adaugă forma geometrică a amplasamentului.

În cazul unui teren plan morfologia devine un element secundar al zonării funcţionale celelalte

elemente urmând a fi puse în valoare. În cazul când în cadrul amplasamentului morfologia prezintă

variaţii altitudinale se impune punerea în valoare a ariilor mai înalte cu amplasamente pentru unităţi de

cazare şi deservire a mesei pentru a asugura perspective peisagistice atractive. Terenurile foarte

accidentate sau instabile se impun a fi destinate spaţiilor verzi sau pentru amenajări de agrement, puncte

de belvedere, alei pietonale pentru promenadă şi odihnă. Morfologia influenţează şi orientarea

construcţiilor. Sunt recomandate expoziţiile sudice pentru infrastructurile de cazare iar cele nordice

pentru agrement şi spaţii verzi. În cazul existenţei unor versanţi alungiţi cu o constituţie litologică

stabilă se recomandă amenajarea în trepte.

Componenta hidrică reprezintă un element de atractivitate în amenajarea turistică a ―satului de

vacanţă‖ si tot odată un element care condiţionează zonificarea. Cursurile hidrografice din incinta

amplasamentului vor primi ca şi destinaţie funcţională arie naturală umedă pentru promenadă şi după

caz agrement cu respectarea normelor în vigoare. Luciile de apă de tip lacuri pot fi puse în valoare sub o

formă foarte variată, de la agrement nautic şi pescuit sportiv până la domeniu destinat curei heliotermale

şi îmbăieri. În cazul amplasamentelor care nu beneficiază de lucii de apă naturale şi există condiţii de

amenajare se recomandă înfiinţarea unor lacuri prin bararea unor mici cursuri de apă sau prin săpare

valorificându-se ca sursă de apă pânza freatică. Rolul luciilor de apă în incinta ―satului de vacanţă‖ este

şi unul secundar acesta ameliorând microclimatul şi aducând îmbunătăţiri semnificative peisajului. De

asemenea prezenţa luciilor naturale de apă sau înfiinţarea unor artificiale pot susţine alegerea tematicii

―satului de vacanţă‖ de la unul pescăresc, de agrement nautic până la unul mixt.

Elementele de biodiversitate contribuie la crearea ambientului din incinta amplasamentului.

Cele mai căutate elemente de biodiversitate sunt pădurile la care se adaugă ariile umede, sau o serie de

biocenoze intrazonale (ex. lunci, vegetaţie de grohotiş, vegetaţie xerofilă). Punerea în valoare a acestor

elemente de biodiversitate se recomandă a se realiza prin conservarea siturilor existente, iar în cazul

amplasamentelor unde componenta biodiversitate este săracă sau lipseşte, prin amenajarea unor grădini

şi parcuri cu elemente de biodiversitate adaptată tematicii satului de vacanţă. Spre exemplu, în cazul

satului de vacanţă cu tematică pescuit şi agrement nautic, biodiversitatea implemntată predominant

trebuie să cuprindă asociaţii hidrofile.

Configuraţia geometrică a amplasamentului influenţează distribuţia amplasamentelor în incinta

―satului de vacanţă‖ astfel, un amplasamanet cu o configuraţie alungită, de-a lungul unei văi relativ

inguste, impune o distribuţie liniar axială a zonelor funcţionale, pe două sau mai multe aliniamente

pararele. Primul aliniament este destinat accesului, al doilea aliniament spaţiilor verzi şi de agrement iar

al treilea aliniament, pe o treapta morfologică mai înaltă, infrastructurilor de cazare şi de servire a mesei.

În cazul unor amplasamente în care morfologia nu este un element dominant, configuraţia geometrică a

amplasamentului, impune adaptarea zonării funcţionale la tematica ―satului‖, în care se urmăreşte

imbinarea accesibilităţii cu identificarea perspectivelor peisagistice atractive pentru locaţiile destinate

infrastructurilor. Rolul decisiv în alegerea distribuţiei elementelor în cadrul amplasamentului şi definirea

zonării funcţionale aparţine proiectantului şi designerului de peisaj.

În vederea încadrării zonării funcţionale a unui sat de vacanţă în cadrul unor tipare/norme

general valabile, se recomandă repsectarea următoarelor norme de zonificare [8]:

1. Procentul maxim de ocupare a terenului în incinta ―satului de vacanţă ― se recomandă a fi de:

50% pentru construcţii, amenajari recreative şi de agrement; 20% pentru alei, drumuri şi parcaje; 30%

pentru spaţii verzi.

2. În vederea reglementării circulaţiei în incinta ―satului de vacanţă‖ se recomandă pentru

construcţiile destinate cazării şi alimentaţiei să fie prevăzute accese carosabile separate pentru turişti,

personal şi acces tehnic de întreţinere. Aleile semicarosabile din interiorul amplasamentelor, cu o

lungime de maximum 25 m, vor avea o lăţime minimă de 3,5 m, iar cele cu lungimi mai mari de 25 m

vor fi prevăzute cu supralărgiri de depăşire şi suprafeţe pentru manevre de întoarcere. Numărul

acceselor şi conformarea cu normele tehnice în vigoare se vor realiza în funcţie de categoria şi

capacitatea obiectivului turistic.

3. Regimul de înălţime a construcţiilor reprezintă o condiţie de bază pentru implementarea unor

amenajări turistice atractive şi nu stridente. Aceasta completează cadrul general al estetecii amenajăririi

71

―satului de vacanţă‖. Autorizarea executării construcţiilor din incinta satului se va realiza cu respectarea

înălţimii medii a clădirilor învecinate şi a caracterului zonei, fără ca diferenţa de înălţime să depăşească

cu mai mult de două niveluri clădirile imediat învecinate. Prin clădiri imediat învecinate se înţelege cele

amplasate alăturat, de aceeaşi parte a străzii. Fac excepţie de la această recomandare construcţiile care

au fost cuprinse într-un plan urbanistic zonal (PUZ), aprobat conform legii.

4. Orientarea construcţiilor faţă de punctele cardinale. Vor fi luate măsuri de protecţie împotriva

însoririi excesive: plantaţii de arbori şi arbuşti cât mai uniforme ca densitate şi înălţime, pe toate laturile

terenurilor pentru agrement sportiv, în scopul evitării fenomenelor de discontinuitate luminoasă;

terenurile de sport în aer liber vor fi orientate cu axa longitudinală pe direcţia nord-sud, cu abatere de

maximum 15 grade spre vest sau spre est; piscinele descoperite şi acoperite vor fi orientate cu axa

longitudinală pe direcţia nord-sud, cu o abatere de maximum 20 grade spre vest sau est; poligoanele

pentru tir vor fi orientate cu axa mare pe direcţia nord-sud, ţintele fiind amplasate spre nord.

5. Aspectul exterior al construcţiilor (arhitectura). Autorizarea executării construcţiilor este

permisă numai dacă aspectul lor exterior nu contravine funcţiunii acestora şi nu depreciază aspectul

general al zonei. Autorizarea executării construcţiilor care, prin conformare, volumetrie şi aspect

exterior, intră în contradicţie cu aspectul general al zonei şi depreciază valorile general acceptate ale

urbanismului şi arhitecturii, este interzisă. Se recomandă astfel adaptarea stilului arhitectonic,

volumetria construcţiilor cu destinaţia acestora şi tematica „satului de vacanţă‖.

- infrastructura turistică. Tipologia şi numărul infrastructurii turistice din incinta unui ―sat de

vacanţă‖ reprezintă componenta de bază alături de cea de agrement. Aceasta susţine practic nevoile de

cazare, servire a mesei şi agrement a turiştilor care optează pentru un sejur în cadrul satului. Ţinând cont

de diversitatea cererii turistice şi caracteristicile sociale (statut social, educaţie, mediu rezidenţial, profil

psihologic etc), economice (venit, domeniu de activitate economică) şi demografice (vârsă, gen, etnie,

confesiune etc.) ale turiştilor se rocomandă adaptarea tipologiei infrastructurii turistice atât la

dimensiunea grupului ţintă din piaţa turistică cât şi la tematica ―satului de vacanţă‖. În structura unui sat

de vacanţă se pretează dezvoltarea ca şi unităţi de cazare a hotelurilor, pensiunilor turistice, case de

vacanţă, bungalourilor iar în cazul unităţilor de deservire a mesei restaurante, bistro-uri, crame.

Tipologia şi numărul infrastructurii turistice din incinta unui ―sat de vacanţă‖ mai este influenţat

şi de statutul juridic al acestuia. Astfel, ―satele de vacanţă‖ dezvoltate prin finanţare publică sau

parteneriat public-privat vor avea de la bun început bine definită tematica, amplasamentul, mărimea şi

tipologia infrastructurii turistice în baza unui proiect de amenajare şi a unor studii de fezabilitate. În

cazul unor proiecte private cu bugete limitate se observă o dezvoltare treptată a ―satului de vacanţă‖ prin

construirea de noi infrastructuri turistice odată cu intrarea pe piaţa turistică şi parmantizarea ofertei,

până la atingerea unui grad maxim de saturaţie cu astfel de infrastructură.

În afară de infrastructura de cazare şi masă ―satele turistice‖ se recomandă a fi echipate şi cu o

varietate mare de infrastructură de agrement în conformitate cu tematica acestuia. Având în vedere că

tocmai această infrastructură de agrement asociată cu tematica satului reprezintă elementul de

atrictivitate turistică se recomandă dezvoltarea unei mari varietăţi de infrastructură de agrement pentru a

oferi turiştilor posibilitatea alegerii cât şi a ocupării integrală a timpului pe durata sejurului în

conformitate cu oferta din pacheul turistic. În categoria infrastruturii de agrement se includ cele de bază

(sportive, centre SPA) cât şi unele specifice (escalade, rafting, motocros, plimbări hipi etc.). Un atenţie

aparte se impune dezvoltarea agrementului pentru copii, din considerentul că „satele de vacanţă‖ sunt şi

pot fi o destinaţie predilectă pentru familii în care copiilor li se acordă o atenţie sporită.

2.9.4.5. Conceptul de „sat de vacanţă” în România

„Satul de vacanţă‖ reprezintă o nouă generaţie de atracţie turistică, unii autori spun chiar

„modă‖ care vine să completeze oferta trustică mai ales pentru teritoriile cu potenţial turistic scăzut sau

cu cerere turistică ridicătă. În România, implementarea conceptului de „sat de vacanţă‖ este unul

incipient şi se pune întrebarea daca este oportună dezvoltarea acestei forme de turism. Daca este

oportună atunci următoarea întrebare este ce tipologie de „sate de vacanţă se pretează a fi implementate

şi unde în conformitate cu potenţialul resurselor turistice şi caracteristicile pieţii turistice.

Satele de vacanţă implementate deja în România sunt puţine ca numă iar cele care respectă

normele generale de organizare şi funcţionalitate sunt şi mai puţine. Cele mai bune exemple în acest

sens sunt satele de vacanţă „Gura Portiţei‖ de pe liotalul Mării Negre şi satul „Creanga‖ din judeţul

72

Neamţ. Acestea respectă o tematică clară, au adaptate infrastructura turistică la tematica aleasă, au

amplasamente atractive şi îndeplinesc standartele de confort cerute de criteriile de clasificare.

Fig. 14. Satul de vacanţă „Creanga” (Source: http://casacreanga.ro/satul_de_vacanta_creanga.html).

Fig. 15. “Gura Portiţei” holiday village, Tulcea County, Romania.

73

Majoritatea celorlaltor „sate de vacanţă‖ existente în România se raliază doar parţial la

standardele impuse de concept – sunt mai degrabă încercări în acest sens compuse dintr-o asociere de

unităţi de cazare şi deservire fără a existat alte facilităţi de agrement şi petrecere a timpului liber,

nemaivorbint de tematică şi stil amenajistic.În acest sens se impune promovarea în continuare a acestui

concept în vederea statuării unui instrument de lucru pentru dezvoltarea sustenabilă a viitoarelor „sate

de vacanţă‖.

74

LUCRARE DE VERIFICARE 2

Instrucţiuni

Lucrarea de verificare solicitată implică activităţi care necesită cunoaşterea capitolului “

Consideraţii teoretice privind amenajarea turistică teritoriului”. Răspunsurile la întrebări vor fi

transmise prin poştă (electronică) tutorelui pentru comentarii, corectare şi evaluare. Pe prima pagină a lucrării se vor scrie următoarele:

titulatura acestui curs;

numărul lucrării de verificare;

numele şi prenumele cursantului (acestea se vor menţiona pe fiecare pagină);

adresa cursantului.

Întrebările la care trebuie şă răspundeţi sunt următoarele:

1. Comentaţi factorii care influenţează amenajările turistice ale teritoriului (1 punct).

2.Comentaţi principiile generale de amenajare turistică a teritoriului şi identificaţi aplicabilitatea

practică a acestora (1 punct).

3. Comentaţi obiectivele principale ale strategiei de amenajare turistică a teritoriului (1 punct).

4. Precizaţi raporturile dintre amenajarea turistică a teritoriului şi mediu (1 punct).

5. Analizaţi criteriile de delimitare a teritoriului cu specificaţie turistică şi precizaţi utilitatea lor

(1 punct).

6. Ce se are în vedere în stabilirea locaţiei optime pentru infrastructurile turistice în cadrul unei

zone turistice (2 puncte).

7. Ce înţelegeţi prin stabilirea dimensiunilor optime ale localizărilor turistice în teritoriu

(1 punct).

8. Caracterizaţi zonele funcţionale ale unui parc naţional şi rolul acestora în protecţia biodiversităţii

(1 punct).

75

MODULUL III. LEGISLAŢIA CADRU PRIVIND TURISMUL ŞI AMENAJAREA

TERITORIULUI

a). Scopul modulului: Modulul este destinat cunoaşterii cadrului legislativ de bază care

reglementează turismul şi amenajarea teritoriului.

b). Obiectivele modulului: prezentarea cadrului legislativ de bază, care reglementează turismul şi amenajarea

teritoriului;

fundamentarea juridică a activităţilor de amenajarea a eritoriilor cu specificaţie turistică;

familiarizarea cu terminologia juridică de specialitate din amenajarea teritoriului;

c). Schema logică a modulului: studierea cadrului juridic al activităţilor de turism şi amenajare a teritoriului;

aprofundarea şi fundamentarea cunoştinţelor teoretice în conformitate cu prevederile

cadrului legislativ în activităţile de turism şi amenajarea teritoriului.

d). Conţinutul informaţional detaliat

Conţinutul informaţional detaliat se găseşte în bibliografia indicată.

INTRODUCERE

Legislaţia cadru a turismului şi amenajării teritoriului reprezintă baza juridică de pornire în

acţiunile de amenajare turistică a teritoriului. Aceasta sintetizează atât aspecte de factură teoretică cât şi

cu caracter practic aplicativ, orientând toate demersurile în amenajarea teritoriilor cu specificaţie

turistică. Totodată acestea reprezintă cadrul legal de bază pentru normele tehnice de aplicare a

demersului de amenajare.

76

3. LEGISLAŢIA CADRU PRIVIND TURISMUL ŞI AMENAJAREA TERITORIULUI

3.1. Legea turismului, O.G.U nr. 58 din 21 august 1998, privind organizarea şi

desfăşurarea activităţii de turism în România, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 309

din 26 august 1998

În temeiul Art. 107 alin.(1) şi (3) din Constituţia României, precum şi al Art. 1 pct. 14 lit. b) din

Legea nr. 148/1998 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe, Guvernul României emite

următoarea ordonanţă:

Capitolul I – Dispoziţii generale

Art. 1. (1) Turismul reprezintă un domeniu prioritar al economiei naţionale.

(2) Organizarea, coordonarea şi dezvoltarea turismului se realizează în conformitate cu

prevederile prezentei ordonanţe.

Art. 2. În sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos semnifică, după cum urmează:

a) turismul - ramură a economiei naţionale, cu funcţii complexe, ce reuneşte un ansamblu de

bunuri şi servicii oferite spre consum persoanelor care călătoresc în afara mediului lor obişnuit pe o

perioadă mai mică de un an şi al căror motiv principal este altul decât exercitarea unei activităţi

remunerate în interiorul locului vizitat;

b) resurse turistice - componente ale mediului natural şi antropic, care, prin calităţile şi

specificul lor, sunt recunoscute, înscrise şi valorificate prin turism, în măsura în care nu sunt supuse unui

regim de protecţie integrală.

Resursele turistice pot fi:

naturale: elemente geomorfologice, de climă, de floră şi de faună, peisaje, zăcăminte de

substanţe minerale şi alţi factori;

antropice: monumente arheologice, situri arheologice, monumente, ansambluri şi rezervaţii

de arhitectură, monumente şi ansambluri memoriale, monumente tehnice şi de artă, muzee,

elemente de folclor şi artă populară etc.;

c) patrimoniu turistic - resursele turistice şi structurile realizate în scopul valorificării lor prin

activităţi de turism;

d) structură de primire turistică - orice construcţie şi amenajare destinată, prin proiectare şi

execuţie, cazării turiştilor, servirii mesei pentru turişti, agrementului, transportului special destinat

turiştilor, tratamentului balnear pentru turişti, împreună cu serviciile aferente.

Structurile de primire turistică includ:

structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică: hoteluri, hoteluri-apartament,

moteluri, vile turistice, cabane, bungalow-uri, sate de vacanţă, campinguri, camere de închiriat

în locuinţe familiale, nave fluviale şi maritime, pensiuni turistice şi pensiuni agroturistice şi alte

unităţi cu funcţiuni de cazare turistică;

structuri de primire turistică cu funcţiuni de alimentaţie publică: unităţi de alimentaţie din

incinta structurilor de primire cu funcţiuni de cazare, unităţi de alimentaţie publică situate în

staţiuni turistice, precum şi cele administrate de societăţi comerciale de turism, indiferent de

amplasament (restaurante, baruri, unităţi tip fast-food, cofetării, patiserii etc.);

structuri de primire a turiştilor cu funcţiuni de agrement: cluburi, cazinouri, săli polivalente,

instalaţii şi dotări specifice agrementului turistic;

structuri de primire turistică cu funcţiuni de transport:

transport rutier: autocare etc.;

transport feroviar: trenuleţe, trenuri cu cremalieră etc.;

transport fluvial şi maritim: vapoare etc.;

transport pe cablu: telecabine, teleschi etc.;

structuri de primire turistică cu funcţiuni de tratament balnear: unităţi de prestări de servicii

pentru tratament balnear, componente integrate sau arondate complexurilor de turism balnear.

Complexuri de turism balnear: clădiri care includ în acelaşi edificiu sau în edificii legate fizic

77

sau funcţional structuri turistice de primire turistică (de cazare, de alimentaţie şi de tratament

balnear, eventual de agrement);

e) zonă turistică - teritoriu caracterizat printr-o concentrare de resurse turistice care poate fi

delimitat distinct ca ofertă, organizare şi protecţie turistică;

f) zonă de recreere periurbană - areal situat în teritoriul preorăşenesc, care beneficiază de un

cadru atractiv şi dispune de dotări corespunzătoare pentru petrecerea timpului liber (în special la sfârşit

de săptămână);

g) obiectiv turistic - element al resursei turistice, individualizat şi introdus în circuitul turistic;

h) punct turistic - obiectiv turistic şi amenajările necesare activităţii de primire turistică;

i) localitate turistică - aşezare urbană sau rurală cu funcţii turistice dezvoltate pe baza resurselor

specifice de care dispune;

j) staţiune turistică - localitate sau poate a unei localităţi cu funcţii turistice specifice, în care

activităţile economice susţin exclusiv realizarea produsului turistic;

k) funcţia turistică - expresia calitativă şi cantitativă a resurselor turistice şi este determinată de

structura, volumul şi calităţile resurselor;

l) oferta turistică - totalitatea serviciilor prin care este pus în valoare patrimoniul turistic, prin

utilizarea de personal specializat;

m) produs turistic - complex de bunuri materiale şi de servicii, concentrate într-o activitate

specifică şi oferite pachet consumului turistic;

n) pachet de servicii - combinaţie prestabilită, a cel puţin două din elementele următoare:

cazare, alimentaţie, transport, tratament balnear, agrement, alte servicii reprezentând o parte

semnificativă din pachet, atunci când sunt vândute sau oferite spre vânzare la un preţ global şi atunci

când aceste prestaţii depăşesc 24 de ore.

Capitolul 2 – Patrimoniul turistic

Art. 3. Patrimoniul turistic este constituit din bunuri proprietate publică, proprietate privată şi este

valorificat şi protejat în condiţiile legii.

Art. 4. Atestarea, evidenţierea şi monitorizarea valorificării şi protejării patrimoniului turistic se

realizează de către Ministerul Turismului.

Art. 5. (1) Evidenţierea elementelor de patrimoniu se realizează prin înscrierea în Registrul general al

patrimoniului turistic care se înfiinţează în cadrul Ministerului Turismului.

(2) Deţinătorii de patrimoniu turistic au obligaţia de a solicita înscrierea acestuia, prezentând în

acest scop documentele necesare.

Art. 6. Atestarea se realizează prin certificatul de patrimoniu turistic, care dă dreptul proprietarului sau

administratorului legal la organizarea exploatării turistice şi îl obligă la protejarea patrimoniului înscris.

Art. 7. Metodologia de înscriere, atestare şi criteriile de evidenţiere a patrimoniului turistic se

elaborează de către Ministerul Turismului.

Art. 8. Patrimoniul turistic se valorifică şi se dezvoltă numai pe baza şi în cadrul Programului anual de

dezvoltare a turismului.

Art. 9. În scopul stabilirii calităţii de staţiune turistică, Ministerul Turismului elaborează norme şi

criterii specifice de atestare.

Art. 10. Atestarea staţiunilor turistice se face de către Ministerul Turismului, împreună cu autorităţile

administraţiei publice locale, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Art. 11. În scopul protejării şi valorificării resurselor turistice cuprinse în unele zone şi staţiuni turistice,

acestea vor fi declarate zone protejate, conform legii.

Art. 12. Ministerul Turismului avizează documentaţiile de urbanism privind zonele şi staţiunile

turistice, precum şi documentaţiile tehnice privind construcţiile din domeniul turismului.

Art. 13. Omologarea pârtiilor de schi şi a traseelor turistice se face de către Ministerul Turismului

împreună cu consiliile judeţene sau, după caz, cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti pe raza

cărora acestea se află, conform metodologiei elaborate de Ministerul Turismului.

Art. 14. Utilizarea plajei litoralului Mării Negre în scop turistic se face pe baza normelor de specialitate,

elaborate de către Ministerul Turismului şi aprobate prin hotărâre a Guvernului.

78

Capitolul 3 – Cadrul instituţional

Art. 15. Coordonarea dezvoltării turismului şi controlul activităţii de turism se realizează de către

Ministerul Turismului, ca organ central de specialitate al administraţiei publice.

Art. 16. Organizarea şi atribuţiile Ministerului Turismului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Art. 17. În subordinea Ministerului Turismului funcţionează instituţii cu atribuţii în domeniile:

autorizare şi control, promovare, formare şi management, cercetare pentru turism, organizate prin

hotărâri ale Guvernului.

Art. 18. Pe lângă Ministrul Turismului funcţionează Consiliul Consultativ al Turismului, organism de

consultanţă care corelează la nivel naţional Programul anual de dezvoltare a turismului cu strategiile

ramurilor economice implicate în activitatea turistică.

Art. 19. Componenţa, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Consiliului Consultativ al Turismului sunt

stabilite prin statut, aprobat de Ministrul Turismului.

Art. 20. Consiliile judeţene şi respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti au următoarele

atribuţii în domeniul turismului:

inventarierea principalelor resurse turistice;

administrarea registrelor locale ale patrimoniului turistic;

elaborarea de propuneri de dezvoltare a turismului, care stau la baza Programului anual de

dezvoltare a turismului;

participarea la omologarea traseelor turistice şi a pârtiilor de schi;

contribuirea la creşterea calităţii produselor turistice;

urmărirea activităţii turistice, în aşa fel încât agenţii economici cu activitate în domeniul

turismului să aibă acces la resursele turistice, cu respectarea normelor de punere în valoare şi

protecţie a acestora.

Art. 21. Pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute în art. 20, consiliile judeţene şi respectiv Consiliul

General al Municipiului Bucureşti pot crea servicii de specialitate, potrivit legii.

Capitolul 4 – Organizarea activităţii de turism

Art. 22. Ministerul Turismului elaborează Strategia de dezvoltare a turismului pe termen mediu şi lung,

precum şi Programul anual de dezvoltare a turismului, care vor fi aprobate de Guvern.

Art. 23. Acţiunile cu caracter turistic, iniţiate la nivel teritorial de către autorităţile administraţiei

publice locale, trebuie să se înscrie în Strategia de dezvoltare a turismului pe termen mediu şi lung şi să

respecte reglementările specifice pentru toate formele de turism practicate în România.

Art. 24. Agenţii economici din turism sunt obligaţi să folosească pentru servicii care presupun

răspunderi privind protecţia turistului numai personal specializat, potrivit normelor elaborate de

Ministerul Turismului.

Art. 25. Profesiunile specifice activităţilor de turism sunt cele cuprinse în clasificarea ocupaţiilor din

România şi, respectiv, în nomenclatorul de calificare pentru meseriile şi funcţiile din activităţile

hoteliere şi de turism din România.

Art. 26. Pregătirea profesională din domeniul activităţilor de turism va fi făcută de unităţile de

învăţământ private sau de stat, autorizate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi de Ministerul Turismului.

Art. 27. (1) Persoana fizică care asigură conducerea operativă a unei agenţii de turism sau a unei

structuri de primire turistică trebuie să deţină brevet de turism, prin care i se atestă capacitatea

profesională.

(2) Capacitatea unei agenţii de turism de a efectua servicii de calitate şi în condiţii de siguranţă

pentru turişti se atestă prin licenţă de turism.

(3) Condiţiile de acordare a licenţei şi brevetului de turism se aprobă prin hotărâre a

Guvernului, la propunerea Ministerului Turismului.

Art. 28. În scopul protecţiei turiştilor, oferirea, comercializarea, vânzarea serviciilor şi a pachetelor de

servicii turistice, precum şi crearea de produse turistice pe teritoriul României pot fi realizate numai de

către agenţii economici din turism autorizaţi de Ministerul Turismului, posesori în turism sau de

certificat de clasificare, după caz.

79

Art. 29. Agenţii economici cu activitate de turism au următoarele drepturi:

a) să presteze şi să comercializeze servicii turistice, în condiţiile legii;

b) să primească asistenţă de specialitate şi informaţii generale privind strategia şi programele de

dezvoltare a turismului din partea Ministerului Turismului şi a instituţiilor din subordinea sa.

c) să fie incluşi, la cerere, în programele de pregătire profesională iniţiate de Ministerul

Turismului;

d) să participe la acţiunile de promovare, naţionale şi internaţionale şi să fie incluşi în cataloage,

ghiduri şi alte mijloace de lansare a ofertei naţionale de servicii turistice;

e) să beneficieze de facilităţi acordate de stat şi de alte organisme şi organizaţii, conform

prevederilor legale, în scopul stimulării activităţii de turism;

f) să obţină certificatul de clasificare pentru fiecare unitate proprie în care prestează servicii

turistice, corespunzător criteriilor îndeplinite de unitatea respectivă;

g) să obţină reclasificarea unităţilor proprii, ca urmare a îmbunătăţirilor aduse nivelului de

dotare şi calităţii serviciilor.

Art. 30. Agenţii economici din turism au următoarele obligaţii: a) să realizeze servicii turistice la nivelul şi în limitele prevederilor licenţei de turism, prin care

au fost stabiliţi ca prestatori sau comercializatori de servicii turistice şi să constituie integral garanţia

financiară prevăzută de dispoziţiile legale în vigoare;

b) să presteze serviciile turistice la nivelul categoriei unităţii respective, potrivit certificatului de

clasificare;

c) să funcţioneze numai cu structuri de primire turistică clasificate;

d) să funcţioneze cu personal brevetat, în conformitate cu reglementările şi normele de

specialitate ale Ministerului Turismului;

e) să afişeze, într-o formă vizibilă şi clară, lista serviciilor şi tarifelor practicate;

f) să informeze turiştii corect şi adecvat cu privire la serviciile pe care le prestează;

g) să asigure protecţia turiştilor care utilizează structurile sale de primire turistice;

h) să protejeze turistul care beneficiază de servicii tip excursii, pe perioada programului turistic,

conform normelor pentru ghizii de turism;

i) să protejeze bunurile turiştilor împotriva deteriorării sau furtului şi să asigure despăgubirea

acestora în cazul apariţiei unor prejudicii, conform legii;

j) să realizeze, potrivit prezentei ordonanţe, exploatarea patrimoniului turistic, asigurând

totodată protecţia şi conservarea acestuia şi a mediului înconjurător;

k) să transmită datele statistice, conform sistemului informaţional pentru turism şi

reglementărilor Comisiei Naţionale pentru Statistică;

l) să realizeze publicitatea proprie cu obiectivitate şi respect faţă de resursele turistice, în scopul

protejării calităţii produsului turistic românesc.

Art. 31. (1) Structurile de primire turistică sunt clasificate pe baza normelor elaborate de Ministerul

Turismului şi aprobate prin hotărâre a Guvernului;

(2) Structurile de primire clasificate pentru activitatea de turism nu pot fi folosite pentru alte

destinaţii. Modificarea destinaţiei, parţial sau integral, se poate face numai după confirmarea operării

acesteia de către organul care a eliberat certificatul de clasificare.

Art. 32. În vederea corelării, stocării şi difuzării informaţiilor privind piaţa turistică şi a evaluării

activităţii turistice, va funcţiona la nivel naţional sistemul informaţional pentru turism, care va cuprinde

datele şi indicatorii stabiliţi de Ministerul Turismului şi Comisia Naţională pentru Statistică.

Art. 33. (1) Asigurarea protecţiei şi salvării turiştilor în zonele şi staţiunile turistice montane şi de litoral

se face de către consiliile locale de care aparţin, prin organizarea de echipe de salvare.

(2) Organizarea echipelor şi condiţiile de desfăşurare a activităţilor specifice sunt prevăzute în

Regulamentul de funcţionare a echipelor de salvare, elaborat de către Ministerul Turismului împreună

cu Departamentul pentru Administraţie Publică Locală şi aprobat prin hotărâre a Guvernului.

(3) Finanţarea activităţii desfăşurate de echipele de salvare se asigură prin bugetele unităţilor

administraţiei locale pe teritoriul cărora îşi desfăşoară activitatea.

Art. 34. În zone, staţiuni şi pe trasee turistice camparea turiştilor este permisă numai în structuri de

campare, dotate conform normelor aprobate de Ministerul Turismului, sau în zona montană, în

perimetre amenajate în acest scop.

80

Art. 35. (1) În domeniul turismului pot fi create asociaţii şi organizaţii fără scop lucrativ sau

patrimonial, cu caracter profesional, ştiinţific, cultural, religios sau social, care au rol activ în activităţile

desfăşurate de Ministerul Turismului.

(2) Asociaţiile şi organizaţiile prevăzute la alin. (1) pot fi autorizate de Ministerul Turismului

să presteze servicii turistice pentru membrii lor, exclusiv prin mijloace proprii.

(3) Asociaţiile şi organizaţiile prevăzute la alin. (1) dobândesc personalitate juridică, în

condiţiile legii, cu avizul Ministerului Turismului.

Capitolul 5 – Mijloace financiare şi sprijinul statului

Art. 36. Statul sprijină activitatea de turism prin politici şi mecanisme economico-financiare şi acţiuni

pentru amenajarea şi protecţia patrimoniului.

Art. 37. În scopul protejării activităţii de turism şi al creării bazei de dezvoltare turistică, înstrăinarea

structurilor de primire din cadrul staţiunilor turistice se poate face cu obligarea noului proprietar la

menţinerea obiectului de activitate şi a funcţiunii structurii de primire turistică.

Art. 38. Zonele şi staţiunile turistice beneficiază de priorităţi pentru:

realizarea infrastructurii generale necesare dezvoltării turismului;

acordarea de asistenţă tehnică de specialitate de către Ministerul Turismului pentru

dezvoltarea funcţiei turistice şi promovarea produsului turistic propriu;

ameliorarea şi protecţia mediului înconjurător prin măsuri şi programe speciale, care vizează

asigurarea şi încurajarea dezvoltării funcţiei turistice, elaborate de Ministerul Turismului în

colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu alte organisme interesate.

Art. 39. Statul sprijină şi încurajează libera iniţiativă în domeniul promovării şi dezvoltării activităţii de

turism şi, îndeosebi, în stimularea şi atragerea turiştilor străini în România, precum şi în dezvoltarea

activităţii staţiunilor turistice prin:

adoptarea unor reglementări specifice privind aplicarea asigurării sociale de sănătate în

domeniul trimiterilor medicale în staţiunile turistice balneare;

organizarea de acţiuni de promovare turistică atât pe plan intern, cât şi prin birourile de

promovare turistică din străinătate;

concesionarea pe o perioadă de 49 ani, în condiţiile legii, a unor terenuri care fac parte din

domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, pentru

construirea de structuri de primire turistică în zonele stabilite ca priorităţi prin Programul

anual de dezvoltare a turismului.

Capitolul 6 – Răspunderi şi sancţiuni

Art. 40. Încălcarea prevederilor prezentei ordonanţe atrage răspunderea disciplinară, materială, civilă,

contravenţională sau penală, după caz.

Art. 41. Constituie contravenţii în activitatea turistică prevăzută de prezenţa ordonanţă şi se

sancţionează cu amendă între 1.000 lei şi 1.500 lei următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel

de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni:

a) oferirea, comercializarea, vânzarea serviciilor şi a pachetelor de servicii turistice, precum şi

crearea de produse turistice de către agenţii economici neautorizaţi de către Ministerul Turismului;

b) desfăşurarea activităţii turistice în structuri de primire neclasificate potrivit dispoziţiilor

legale;

c) înscrierea de informaţii nereale în materialele de promovare, pe firmele structurilor turistice

şi ale agenţiilor de turism;

d) refuzul nejustificat de a acorda despăgubiri turiştilor pentru daune provenind din neasigurarea

integrală sau asigurarea la o calitate inferioară a pachetului de servicii cumpărat;

e) comercializarea serviciilor turistice de către agenţii economici care nu au constituit integral

garanţia financiară care să asigure repatrierea turiştilor şi/sau rambursarea sumelor plătite de aceştia în

caz de insolvabilitate sau faliment.

Art. 42. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de către organele de control ale

Ministerului Turismului, ale instituţiilor subordonate, ale Ministerului Finanţelor şi de organele de

poliţie.

81

Capitolul 7 – Dispoziţii finale

Art. 43. (1) Prezenta ordonanţă intră în vigoare după 90 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial

al României.

(2) În termenul prevăzut la alin. (1) Ministerul Turismului va elabora norme metodologice

pentru aplicarea prezentei ordonanţe, care se vor publica în Monitorul Oficial al României şi vor intra în

vigoare odată cu ordonanţa.

Art. 44. La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe orice dispoziţii contrare se abrogă.

3.2. Legea nr. 350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicată

în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 373 din 10 iulie 2001

Capitolul 1 - Dispoziţii generale

Art. 1. Teritoriul României constituie spaţiul necesar procesului de dezvoltare durabilă şi este parte a

avuţiei naţionale de care beneficiază toţi cetăţenii ţării.

Art. 2. (1) Gestionarea spaţială a teritoriului ţării constituie o activitate obligatorie, continuă şi de

perspectivă, desfăşurată în interesul colectivităţilor care îl folosesc, în concordanţă cu valorile şi

aspiraţiile societăţii şi cu cerinţele integrării în spaţiul european.

(2) Gestionarea spaţială a teritoriului asigură indivizilor şi colectivităţilor dreptul de folosire

echitabilă şi responsabilitatea pentru o utilizare eficientă a teritoriului.

(3) Gestionarea se realizează prin intermediul amenajării teritoriului şi al urbanismului, care

constituie ansambluri de activităţi complexe de interes general ce contribuie la dezvoltarea spaţială

echilibrată, la protecţia patrimoniului natural şi construit, precum şi la îmbunîtăţirea condiţiilor de viaţă

în localităţile urbane şi rurale.

Art. 3. Activitatea de amenajare a teritoriului trebuie să fie:

globală, urmărind coordonarea diferitelor politici sectoriale într-un ansamblu integrat;

funcţională, trebuind să ţină seama de cadrul natural şi construit bazat pe valori de cultură şi

interese comune;

prospectivă, trebuind să analizeze tendinţele de dezvoltare pe termen lung a fenomenelor şi

intervenţiilor economice, ecologice, sociale şi culturale şi să ţină seama de acestea în aplicare;

democratică, asigurând participarea populaţiei şi a reprezentanţilor ei politici la adoptarea

deciziilor.

Art. 4. Urbanismul trebuie să reprezinte o activitate:

a) operaţională, prin detalierea şi delimitarea în teren a prevederilor planurilor de amenajare a

teritoriului;

b) integratoare, prin sintetizarea politicilor sectoriale privind gestionarea teritoriului

localităţilor;

c) normativă, prin precizarea modalităţilor de utilizare a terenurilor, definirea destinaţiilor şi

gabaritelor de clşdiri, inclusiv infrastructura, amenajări şi plantaţii.

Art. 5. Activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism trebuie să se desfaşoare cu respectarea

autonomiei locale, pe baza principiului parteneriatului, transparenţei, descentralizării serviciilor publice,

participării populaţiei în procesul de luare a deciziilor, precum şi al dezvoltării durabile, conform cărora

deciziile generaţiei prezente trebuie să asigure dezvoltarea, fără a compromite dreptul generaţiilor

viitoare la existenţă şi dezvoltare proprie.

Art. 6. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale răspund, potrivit prezentei legi, de activitatea

de amenajare a teritoriului şi de urbanism.

Capitolul 2 - Domeniul de activitate

Secţiunea 1. Amenajarea teritoriului

Art. 7. Scopul de bază al amenajării teritoriului îl constituie armonizarea la nivelul întregului teritoriu a

politicilor economice, sociale, ecologice şi culturale, stabilite la nivel naţional şi local pentru asigurarea

echilibrului în dezvoltarea diferitelor zone ale ţării, urmărindu-se creşterea coeziunii şi eficienţei

82

relaţiilor economice şi sociale dintre acestea.

Art. 8. Activitatea de amenajare a teritoriului se exercită pe întregul teritoriu al României, pe baza

principiului ierarhizării, coeziunii şi integrării spaţiale, la nivel naţional, regional şi judeţean.

Art. 9. Obiectivele principale ale amenajării teritoriului sunt următoarele:

a) dezvoltarea economică şi socială echilibrată a regiunilor şi zonelor, cu respectarea

specificului acestora;

b) îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor şi colectivităţilor umane;

c) gestionarea responsabilă a resurselor naturale şi protecţia mediului;

d) utilizarea raţională a teritoriului.

Secţiunea a 2-a. Urbanismul

Art. 10. Urbanismul are ca principal scop stimularea evoluţiei complexe a localităţilor, prin realizarea

strategiilor de dezvoltare pe termen scurt, mediu şi lung.

Art. 11. Activitatea de urbanism cuprinde toate localităţile ţării, organizate în reţea, pe baza ierarhizării

şi distribuţiei echilibrate a acestora în teritoriu. Aplicarea obiectivelor are în vedere întregul teritoriu

administrativ al oraşelor şi comunelor sau zone din acestea.

Art. 12. Urbanismul urmăreşte stabilirea direcţiilor dezvoltării spaţiale a localităţilor urbane şi rurale, în

acord cu potenţialul acestora şi cu aspiraţiile locuitorilor.

Art. 13. Principalele obiective ale activităţii de urbanism sunt următoarele:

a) îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă prin eliminarea disfuncţionalităţilor, asigurarea accesului la

infrastructuri, servicii publice şi locuinţe convenabile pentru toţi locuitorii;

b) crearea condiţiilor pentru satisfacerea cerinţelor speciale ale copiilor, vârstnicilor şi ale

persoanelor cu handicap;

c) utilizarea eficientă a terenurilor, în acord cu funcţiunile urbanistice adecvate; extinderea

controlată a zonelor construite;

d) protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural construit şi natural;

e) asigurarea calităţii cadrului construit, amenajat şi plantat din toate localităţile urbane şi rurale;

f) protejarea localităţilor împotriva dezastrelor naturale.

Secţiunea a 3-a. Activităţi de amenajare a teritoriului şi de urbanism

Art. 14. Activităţile principale de amenajare a teritoriului şi de urbanism constau în transpunerea la

nivelul întregului teritoriu naţional a strategiilor, politicilor şi programelor de dezvoltare durabilă în

profil spaţial, precum şi urmărirea aplicării acestora în conformitate cu documentaţiile de specialitate

legal aprobate.

Art. 15. Activităţile conexe de amenajare a teritoriului şi de urbanism au ca obiect:

a) cercetarea în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului şi elaborarea studiilor de

fundamentare a strategiilor, politicilor şi documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism;

b) constituirea, întreţinerea, extinderea şi dezvoltarea bazei de date şi documente;

c) elaborarea strategiilor şi politicilor în domeniu;

d) avizarea şi aprobarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism;

e) elaborarea de acte cu caracter normativ sau de normative în domeniu;

f) monitorizarea şi controlul privind transpunerea în fapt a strategiilor, politicilor, programelor

şi operaţiunilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism.

Art. 16. În vederea asigurării personalului de specialitate necesar pentru buna desfăşurare a activităţilor

de amenajare a teritoriului şi de urbanism Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei

cooperează cu alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu instituţiile de învăţământ

superior şi cu organizaţiile profesionale în domeniu, pentru organizarea şi desfăşurarea unor programe

de formare profesională, specializare şi perfecţionare continuă.

Capitolul 3 - Atribuţii ale administraţiei publice

Secţiunea 1. Atribuţiile administraţiei publice centrale

83

Art. 17. Activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism la nivel naţional este coordonată de

Guvern, care stabileşte, în raport cu conţinutul Programului de guvernare, programe prioritare, linii

directoare şi politici sectoriale.

Art. 18. Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei este organul specializat al

Guvernului în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului, având în această calitate următoarele

atribuţii:

a) elaborarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional;

b) elaborarea Planului de Amenajare a Teritoriului Regional, care fundamentează planurile de

dezvoltare regională;

c) elaborarea Regulamentului General de Urbanism;

d) avizarea proiectelor de acte normative referitoare la activitatea de amenajare a teritoriului şi

de urbanism;

e) colaborarea cu ministerele, precum şi cu celelalte organe ale administraţiei publice centrale,

pentru fundamentarea, din punct de vedere al amenajării teritoriului şi al urbanismului, a programelor

strategice sectoriale;

f) colaborarea cu consiliile pentru dezvoltare regională, consiliile judeţene şi consiliile locale,

precum şi urmărirea modului în care se aplică programele guvernamentale şi liniile directoare în

domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului la nivel regional, judeţean şi local;

g) avizarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, potrivit competenţelor

stabilite prin prezenta lege.

Art. 19. (1) În îndeplinirea atribuţiilor sale Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei

utilizează informaţii de sinteză la nivel naţional din toate domeniile de activitate economică şi socială.

(2) Ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale sunt obligate să furnizeze

Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, la cerere, informaţiile necesare pentru

desfăşurarea activităţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism.

Art. 20. Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei poate solicita autorităţilor

administraţiei publice locale să elaboreze sau să modifice o documentaţie de urbanism sau de amenajare

a teritoriului, în vederea aprofundării, detalierii sau aplicării unor prevederi cuprinse în programele

strategice sectoriale ale Guvernului, precum şi pentru respectarea intereselor generale ale statului.

Secţiunea a 2-a. Atribuţiile administraţiei publice judeţene

Art. 21. Consiliul judeţean coordonează activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism la nivel

judeţean, conform legii.

Art. 22. (1) Consiliul judeţean stabileşte orientările generale privind amenajarea teritoriului şi

organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor, pe baza planurilor de amenajare a teritoriului şi de

urbanism. În acest scop coordonează activitatea consiliilor locale şi le acordă asistenţă tehnică de

specialitate.

(2) Consiliul judeţean asigură preluarea prevederilor cuprinse în planurile de amenajare a

teritoriului naţional, regional şi zonal în cadrul documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de

urbanism pentru teritoriile administrative ale localităţilor din judeţ, asigură elaborarea Planului de

amenajare a teritoriului judeţean, a planurilor zonale de amenajare a teritoriului care sunt de interes

judeţean şi le aprobă conform prevederilor legii.

(3) În activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism consiliile judeţene sunt sprijinite

de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, precum şi de alte ministere şi organe ale

administraţiei publice centrale.

Art. 23. Consiliul judeţean poate solicita consiliilor locale să elaboreze sau să actualizeze o

documentaţie de amenajare a teritoriului sau de urbanism, în vederea asigurării aplicării unor prevederi

cuprinse în programele de dezvoltare a judeţului; solicitarea se transmite consiliului local, însoţită de

expunerea motivelor care au stat la baza hotărârii consiliului judeţean şi de termenul fixat pentru

elaborarea sau modificarea documentaţiei.

Art. 24. (1) În îndeplinirea atribuţiilor sale în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului

consiliul judeţean utilizează informaţii de sinteză la nivelul judeţului din toate domeniile de activitate

economico-socială.

(2) Ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale sunt obligate să furnizeze

84

cu titlu gratuit autorităţilor publice judeţene şi locale informaţii din domeniile lor de activitate pentru

teritoriul judeţului respectiv, iar consiliile locale sunt obligate să furnizeze informaţii referitoare la

dezvoltarea economico-socială şi urbanistică a localităţilor.

Secţiunea a 3-a. Atribuţiile administraţiei publice locale

Art. 25. (1) Consiliul local coordonează şi răspunde de întreaga activitate de urbanism desfăşurată pe

teritoriul unităţii administrativ-teritoriale şi asigură respectarea prevederilor cuprinse în documentaţiile

de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate, pentru realizarea programului de dezvoltare

urbanistică a localităţilor componente ale comunei sau oraşului.

(2) Consiliul local cooperează cu consiliul judeţean şi este sprijinit de acesta în activitatea de

amenajare a teritoriului şi de urbanism.

Art. 26. Consiliul local cooperează în procesul de întocmire a programului de dezvoltare urbanistică a

localităţilor şi cu instituţii, agenţi economici, organisme şi organizaţii neguvernamentale de interes

naţional, judeţean sau local.

Art. 27. (1) În îndeplinirea atribuţiilor sale în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului

consiliul local utilizează informaţii din toate domeniile de activitate economico-socială.

(2) Serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, agenţii

economici, organismele şi organizaţiile neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea la nivel local au

obligaţia să furnizeze cu titlu gratuit informaţiile necesare în vederea desfăşurării activităţii de

amenajare a teritoriului şi de urbanism la nivel local.

Secţiunea a 4-a. Certificatul de urbanism

Art. 28. Aplicarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate se asigură prin

eliberarea certificatului de urbanism.

Art. 29. (1) Certificatul de urbanism este actul de informare cu caracter obligatoriu prin care autoritatea

administraţiei publice judeţene sau locale face cunoscute regimul juridic, economic şi tehnic al

imobilelor şi condiţiile necesare în vederea realizării unor investiţii, tranzacţii imobiliare ori a altor

operaţiuni imobiliare, potrivit legii.

(2) Eliberarea certificatului de urbanism este obligatorie pentru adjudecarea prin licitaţie a

lucrărilor de proiectare şi de execuţie a lucrărilor publice şi pentru legalizarea actelor de înstrăinare,

partajare sau comasare a bunurilor imobile. În cazul vânzării sau cumpărării de imobile certificatul de

urbanism cuprinde informaţii privind consecinţele urbanistice ale operaţiunii juridice, solicitarea

certificatului de urbanism fiind în acest caz facultativă.

(3) Certificatul de urbanism se eliberează la cererea oricărui solicitant, persoană fizică sau

juridică, care poate fi interesat în cunoaşterea datelor şi a reglementărilor cărora îi este supus respectivul

bun imobil.

(4) Certificatul de urbanism nu conferă dreptul de executare a lucrărilor de construire,

amenajare sau plantare.

(5) În certificatul de urbanism se va menţiona în mod obligatoriu scopul eliberării acestuia.

(6) Certificatul de urbanism pentru destinaţii speciale se eliberează în temeiul şi cu respectarea

documentaţiilor aferente obiectivelor cu caracter militar, elaborate şi aprobate de Ministerul Apărării

Naţionale, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe,

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Pază, după caz, pe baza avizului

Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.

Art. 30. Pentru aceeaşi parcelă se pot elibera mai multe certificate de urbanism, dar conţinutul acestora,

bazat pe documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, şi celelalte reglementări în domeniu

trebuie să fie aceleaşi pentru toţi solicitanţii. În acest scop nu este necesară solicitarea actului de

proprietate asupra imobilului, în vederea emiterii certificatului de urbanism.

Art. 31. Certificatul de urbanism cuprinde următoarele elemente privind:

a) regimul juridic al imobilului - dreptul de proprietate asupra imobilului şi servituţile de

utilitate publică care grevează asupra acestuia; situarea terenului în intravilan sau în afara acestuia;

prevederi ale documentaţiilor de urbanism care instituie un regim special asupra imobilului - zone

protejate, zone în care acţionează dreptul de preemţiune asupra imobilului, interdicţii definitive sau

85

temporare de construcţie sau dacă acesta este înscris în Lista cuprinzând monumentele istorice din

România, precum şi altele prevăzute de lege;

b) regimul economic al imobilului - folosinţa actuală, destinaţii admise sau neadmise, stabilite în

baza prevederilor urbanistice aplicabile în zonă, reglementări fiscale specifice localităţii sau zonei;

c) regimul tehnic al imobilului - procentul de ocupare a terenului, coeficientul de utilizare a

terenului, dimensiunile minime şi maxime ale parcelelor, echiparea cu utilităţi, edificabil admis pe

parcelă, circulaţii şi accese pietonale şi auto, parcaje necesare, alinierea terenului şi a construcţiilor faţă

de străzile adiacente terenului, înălţimea minimă şi maximă admisă.

Art. 32. În cazul în care prin documentaţia înaintată se solicită o derogare de la prevederile

documentaţiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă, prin certificatul de urbanism se poate

solicita elaborarea unei alte documentaţii de urbanism prin care să se justifice şi să se demonstreze

posibilitatea intervenţiei urbanistice solicitate. După aprobarea noii documentaţii de urbanism - Plan

Urbanistic Zonal sau Plan Urbanistic de Detaliu - se poate întocmi documentaţia tehnică în vederea

obţinerii autorizaţiei de construire.

Art. 33. (1) Certificatul de urbanism se emite de aceleaşi autorităţi ale administraţiei publice locale care,

potrivit competenţelor stabilite de legislaţia în vigoare, emit autorizaţiile de construire.

(2) Certificatul de urbanism se eliberează solicitantului în cel mult 30 de zile de la data

înregistrării cererii acestuia.

(3) Durata de valabilitate a certificatului de urbanism se stabileşte de către emitent conform

legii, în raport cu importanţa zonei şi a investiţiei.

Art. 34. Emiterea de certificate de urbanism incomplete, cu date eronate sau cu nerespectarea

prevederilor cuprinse în documentaţiile de urbanism aprobate atrage răspunderea disciplinară,

administrativă, contravenţională, civilă sau penală, după caz, potrivit legii.

Secţiunea a 5-a. Structura instituţională

Art. 35. Activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism la nivel naţional este coordonată de

Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, care exercită şi controlul statului privind

aplicarea prevederilor cuprinse în documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism.

Art. 36. (1) În cadrul aparatului propriu al consiliului judeţean, municipal sau orăşenesc şi în cel al

Consiliului General al Municipiului Bucureşti se organizează şi funcţionează, potrivit legii, structuri

specializate în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului, conduse de arhitectul-şef al judeţului,

al municipiului sau al oraşului, respectiv de arhitectul-şef al municipiului Bucureşti.

(2) Funcţia de arhitect-şef va fi ocupată, în condiţiile legii, de un funcţionar public având de

regulă formaţia de arhitect sau urbanist licenţiat al învăţământului superior de lungă durată.

(3) În comune atribuţiile arhitectului-şef vor fi îndeplinite de către un funcţionar public din

aparatul propriu al consiliului local respectiv, cu atribuţii în domeniu şi pregătit în acest sens.

Art. 37. (1) În scopul îmbunătăţirii calităţii deciziei referitoare la dezvoltarea durabilă locală şi

judeţeană, pe lângă fiecare consiliu judeţean, primărie municipală şi orăşenească, respectiv Primăria

Municipiului Bucureşti, se poate înfiinţa Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi de urbanism,

organism consultativ cu atribuţii de avizare, expertiză tehnică şi consultanţă.

(2) Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi de urbanism este formată din specialişti din

domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului şi din reprezentanţi ai instituţiilor tehnice,

economice, sociale şi de protecţie a mediului cu care administraţia publică locală colaborează pentru

desfăşurarea activităţilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism.

(3) Componenţa nominală şi modul de funcţionare ale Comisiei tehnice de amenajare a

teritoriului şi de urbanism sunt aprobate de consiliul judeţean, consiliul local municipal, orăşenesc,

respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, la propunerea preşedintelui

consiliului judeţean, primarului, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti, pe baza

recomandărilor asociaţiilor profesionale din domeniul amenajării teritoriului, urbanismului,

construcţiilor, ale instituţiilor de învăţământ superior şi ale arhitectului-şef.

(4) Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi de urbanism avizează din punct de vedere

tehnic documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, precum şi studiile de fundamentare sau

cercetările prealabile.

(5) Avizele date de Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi de urbanism se supun

86

deliberării şi aprobării consiliului judeţean, consiliului local, respectiv Consiliului General al

Municipiului Bucureşti, după caz.

(6) La şedinţele de avizare ale Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului şi de urbanism nu

pot participa la luarea deciziei membrii care au calitatea de autor al documentaţiilor - proiectelor, supuse

avizării.

Art. 38. (1) Documentaţiile de urbanism şi amenajare a teritoriului se semnează de profesionişti

calificaţi în domeniu prin licenţă sau studii postuniversitare de specialitate acreditate conform legii,

precum şi de alţi profesionişti cu drept de semnătură.

(2) Dreptul de semnătură pentru documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism se

stabileşte pe bază de regulament elaborat de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei,

în colaborare cu Asociaţia Profesională a Urbaniştilor din România, precum şi cu alte organizaţii

profesionale în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului.

(3) Regulamentul privind dobândirea dreptului de semnătură, precum şi Regulamentul referitor

la organizarea şi funcţionarea Registrului urbaniştilor se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(4) Specialiştii calificaţi în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului, care dobândesc

dreptul de semnătură, se înscriu în Registrul Urbaniştilor.

Capitolul 4 - Documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism

Secţiunea 1. Definiţii şi scop

Art. 39. (1) În sensul prezentei legi, prin documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism se

înţelege planurile de amenajare a teritoriului, planurile de urbanism, Regulamentul general de urbanism

şi regulamentele locale de urbanism, avizate şi aprobate conform prezentei legi.

(2) Documentaţiile de amenajare a teritoriului cuprind propuneri cu caracter director, iar

documentaţiile de urbanism cuprind reglementări operaţionale.

(3) Propunerile cu caracter director stabilesc strategiile şi direcţiile principale de evoluţie a unui

teritoriu la diverse niveluri de complexitate. Ele sunt detaliate prin reglementări specifice în limitele

teritoriilor administrative ale oraşelor şi comunelor.

(4) Prevederile cu caracter director cuprinse în documentaţiile de amenajare a teritoriului

aprobate sunt obligatorii pentru toate autorităţile administraţiei publice, iar cele cu caracter de

reglementare, pentru toate persoanele fizice şi juridice.

Secţiunea a 2-a. Documentaţii de amenajare a teritoriului

Art. 40. Documentaţiile de amenajare a teritoriului sunt următoarele:

a) Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional;

b) Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal;

c) Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean.

Art. 41. (1) Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional are caracter director şi reprezintă sinteza

programelor strategice sectoriale pe termen mediu şi lung pentru întregul teritoriu al ţării.

(2) Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional este compus din secţiuni specializate.

(3) Prevederile Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional şi ale secţiunilor sale devin

obligatorii pentru celelalte planuri de amenajare a teritoriului care le detaliază.

(4) Secţiunile Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional sunt: Căi de comunicaţie, Ape,

Zone protejate, Reţeaua de localităţi, Zone de risc natural, Turismul, Dezvoltarea rurală. Prin lege se pot

aproba şi alte secţiuni.

Art. 42. (1) Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean are caracter director şi reprezintă expresia

spaţială a programului de dezvoltare socio-economică a judeţului. Planul de Amenajare a Teritoriului

Judeţean se corelează cu Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional, cu Planul de Amenajare a

Teritoriului Zonal, cu programele guvernamentale sectoriale, precum şi cu alte programe de dezvoltare.

(2) Prevederile Planului de Amenajare a Teritoriului Judeţean devin obligatorii pentru celelalte

planuri de amenajare a teritoriului şi de urbanism care le detaliază.

(3) Fiecare judeţ trebuie să deţină Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean şi să îl

reactualizeze periodic, la 5-10 ani, în funcţie de politicile şi de programele de dezvoltare ale judeţului.

87

Art. 43. Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal are rol director şi se realizează în vederea soluţionării

unor probleme specifice ale unor teritorii. Aceste teritorii pot fi:

a) intercomunale sau interorăşeneşti, compuse din unităţi administrativ-teritoriale de bază,

comune şi oraşe;

b) interjudeţene, înglobând părţi din judeţe sau judeţe întregi;

c) regionale, compuse din mai multe judeţe.

Secţiunea a 3-a. Documentaţii de urbanism

Art. 44. (1) Documentaţiile de urbanism se referă la localităţile urbane şi rurale şi reglementează

utilizarea terenurilor şi condiţiile de ocupare a acestora cu construcţii.

(2) Documentaţiile de urbanism transpun la nivelul localităţilor urbane şi rurale propunerile

cuprinse în planurile de amenajare a teritoriului naţional, zonal şi judeţean.

(3) Documentaţiile de urbanism au caracter de reglementare specifică şi stabilesc reguli ce se

aplică direct asupra localităţilor şi părţilor din acestea până la nivelul parcelelor cadastrale, constituind

elemente de fundamentare obligatorii pentru eliberarea certificatelor de urbanism.

Art. 45. Documentaţiile de urbanism sunt următoarele:

a) Planul Urbanistic General şi Regulamentul Local aferent acestuia;

b) Planul Urbanistic Zonal şi Regulamentul Local aferent acestuia;

c) Planul Urbanistic de Detaliu.

Art. 46. (1) Planul Urbanistic General are caracter director şi de reglementare operaţională. Fiecare

localitate trebuie să întocmească Planul Urbanistic General, să îl actualizeze la 5-10 ani şi să îl aprobe,

acesta constituind baza legală pentru realizarea programelor şi acţiunilor de dezvoltare.

(2) Planul Urbanistic General cuprinde reglementări pe termen scurt, la nivelul întregii unităţi

administrativ-teritoriale de bază, cu privire la:

a) stabilirea şi delimitarea teritoriului intravilan în relaţie cu teritoriul administrativ al

localităţii;

b) stabilirea modului de utilizare a terenurilor din intravilan;

c) zonificarea funcţională în corelaţie cu organizarea reţelei de circulaţie;

d) delimitarea zonelor afectate de servituţi publice;

f) modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare;

g) stabilirea zonelor protejate şi de protecţie a monumentelor istorice;

h) formele de proprietate şi circulaţia juridică a terenurilor;

i) precizarea condiţiilor de amplasare şi conformare a volumelor construite, amenajate şi

plantate.

(3) Planul Urbanistic General cuprinde prevederi pe termen mediu şi lung cu privire la:

a) evoluţia în perspectivă a localităţii;

b) direcţiile de dezvoltare funcţională în teritoriu;

c) traseele coridoarelor de circulaţie şi de echipare prevăzute în planurile de amenajare a

teritoriului naţional, zonal şi judeţean.

Art. 47. (1) Planul Urbanistic Zonal are caracter de reglementare specifică detaliată şi asigură corelarea

dezvoltării urbanistice complexe cu prevederile Planului Urbanistic General a unei zone delimitate din

teritoriul localităţii.

(2) Planul Urbanistic Zonal cuprinde reglementări asupra zonei referitoare la:

a) organizarea reţelei stradale;

b) organizarea arhitectural-urbanistică în funcţie de caracteristicile structurii urbane;

c) modul de utilizare a terenurilor;

d) dezvoltarea infrastructurii edilitare;

e) statutul juridic şi circulaţia terenurilor;

f) protejarea monumentelor istorice şi servituţi în zonele de protecţie ale acestora.

(3) Elaborarea Planului Urbanistic Zonal este obligatorie în cazul:

a) zonelor centrale ale localităţilor;

b) zonelor protejate şi de protecţie a monumentelor, a complexelor de odihnă şi agrement, a

parcurilor industriale, a parcelărilor;

c) altor zone stabilite de autorităţile publice locale din localităţi, potrivit legii.

88

(4) Stabilirea zonelor pentru care se întocmesc planuri urbanistice zonale obligatorii se face de

regulă în Planul Urbanistic General.

Art. 48. (1) Planul Urbanistic de Detaliu are exclusiv caracter de reglementare specifică, prin care se

asigură condiţiile de amplasare, dimensionare, conformare şi servire edilitară a unuia sau mai multor

obiective pe una sau mai multe parcele adiacente, pe unul sau mai multe amplasamente, în corelare cu

vecinătăţile imediate.

(2) Planul Urbanistic de Detaliu cuprinde reglementări cu privire la:

a) asigurarea accesibilităţii şi racordarea la reţelele edilitare;

b) permisivităţi şi constrângeri urbanistice privind volumele construite şi amenajările;

c) relaţiile funcţionale şi estetice cu vecinătatea;

d) compatibilitatea funcţiunilor şi conformarea construcţiilor, amenajărilor şi plantaţiilor;

e) regimul juridic şi circulaţia terenurilor şi construcţiilor.

(3) Planul Urbanistic de Detaliu se elaborează numai pentru reglementarea amănunţită a

prevederilor stabilite prin Planul Urbanistic General, Planul Urbanistic Zonal sau pentru stabilirea

condiţiilor de construire.

Art. 49. (1) Regulamentul General de Urbanism reprezintă sistemul de norme tehnice, juridice şi

economice care stă la baza elaborării planurilor de urbanism, precum şi a regulamentelor locale de

urbanism.

(2) Regulamentul Local de Urbanism pentru întreaga unitate administrativ-teritorială, aferent

Planului Urbanistic General, sau pentru o parte a acesteia, aferent Planului urbanistic zonal, cuprinde şi

detaliază prevederile Planului Urbanistic General şi ale Planului Urbanistic Zonal referitoare la modul

concret de utilizare a terenurilor, precum şi de amplasare, dimensionare şi realizare a volumelor

construite, amenajărilor şi plantaţiilor.

(3) După aprobare Planul Urbanistic General, Planul Urbanistic Zonal şi Planul Urbanistic de

Detaliu împreună cu regulamentele locale de urbanism aferente sunt opozabile în justiţie.

Secţiunea a 4-a. Iniţierea şi finanţarea activităţilor

Art. 50. Iniţiativa elaborării documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism aparţine

colectivităţilor locale, prin autorităţile deliberative şi executive, Guvernului, precum şi persoanelor

fizice sau juridice interesate în amenajarea teritoriului şi în dezvoltarea localităţilor.

Art. 51. (1) Activităţile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, prevăzute în prezenta lege, se

finanţează din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi din bugetul de stat, prin

Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, precum şi de persoane juridice şi fizice

interesate în dezvoltarea unei localităţi sau a unei zone din cadrul acesteia.

(2) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să prevadă în bugetele anuale fonduri

pentru elaborarea sau actualizarea, după caz, a planurilor de amenajare a teritoriului, a planurilor de

urbanism şi a studiilor de fundamentare necesare în vederea elaborării acestora.

Art. 52. Pentru desfăşurarea unor activităţi comune de amenajare a teritoriului şi de urbanism, pentru

realizarea unor obiective de interes general, consiliile judeţene se pot asocia sau, după caz, pot colabora,

în condiţiile legii, cu persoane juridice sau fizice din ţară sau din străinătate în scopul atragerii de

fonduri suplimentare.

Art. 53. Autorităţile administraţiei publice locale participă la finanţarea planurilor de amenajare a

teritoriului, a planurilor urbanistice generale care intră în competenţele de aprobare, precum şi la

urmărirea realizării acestora, potrivit legii.

Art. 54. (1) Planurile urbanistice zonale şi planurile urbanistice de detaliu privind realizarea unor

obiective de interes public, precum şi pentru zone protejate se finanţează din bugetul de stat ori din

bugetele locale.

(2) Alte planuri urbanistice zonale sau de detaliu, în afară de cele precizate la alin. (1), se

finanţează de persoanele juridice sau fizice interesate, cu sprijinul, după caz, al autorităţilor

administraţiei publice locale.

Art. 55. Finanţarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism cu caracter deosebit,

pentru zone şi localităţi care necesită cercetări şi studii complexe, se face şi din fonduri destinate

cercetării, dezvoltării regionale şi altele, în condiţiile stabilite de ministere şi de alţi factori implicaţi.

89

Secţiunea a 5-a. Avizarea şi aprobarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism

Art. 56. (1) Avizarea şi aprobarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism se fac de

către autorităţile şi organismele centrale şi teritoriale interesate, potrivit prevederilor anexei nr. 1 la

prezenta lege.

(2) Precizarea conţinutului documentaţiilor care se supun avizării, precum şi a emitenţilor de

avize pentru fiecare categorie de documentaţii se va stabili prin ordin al ministrului lucrărilor publice,

transporturilor şi locuinţei.

(3) Avizarea documentaţiilor de interes general - toate categoriile din domeniul amenajării

teritoriului, precum şi din domeniul urbanismului (cu excepţia Planului Urbanistic de Detaliu) - se face

fără perceperea unor taxe.

Secţiunea a 6-a. Participarea populaţiei la activităţile de amenajare a teritoriului şi de urbanism

Art. 57. (1) Participarea populaţiei la activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism se realizează

prin:

a) informarea populaţiei;

b) consultarea populaţiei;

c) alte forme de participare prevăzute de lege.

(2) Cetăţenii pot participa la activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism, individual

sau prin asociere, în condiţiile legii.

Art. 58. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale asigură organizarea şi desfăşurarea

procesului de participare a populaţiei în cadrul activităţilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism.

Art. 59. Informarea populaţiei este activitatea prin care se fac publice:

a) obiectivele dezvoltării economico-sociale privind amenajarea teritoriului şi dezvoltarea

urbanistică a localităţilor;

b) intenţiile autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale privind elaborarea unor

documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism, precum şi scopul pentru care acestea sunt

elaborate;

c) conţinutul documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism care urmează să fie

supuse aprobării, conform legii.

Art. 60. Consultarea populaţiei este procesul prin care aceasta îşi exprimă opţiunile şi opiniile privind

prevederile programelor de amenajare a teritoriului şi de dezvoltare urbanistică a localităţilor, precum şi

cele cuprinse în documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, în cadrul procesului de

elaborare şi aprobare a acestora, şi se realizează prin publicarea procedurii de desfăşurare a consultării şi

desfăşurarea anchetei publice.

Art. 61. Informarea şi consultarea populaţiei se desfăşoară diferenţiat, în funcţie de amploarea şi de

importanţa documentaţiei de amenajare a teritoriului sau de urbanism, potrivit procedurilor stabilite de

Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.

Secţiunea a 7-a. Urmărirea aplicării documentaţiilor de amenajare a teritoriului

şi de urbanism aprobate

Art. 62. (1) Urmărirea aplicării documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate se

face prin compartimentele de specialitate din aparatul propriu al consiliilor judeţene, municipale,

orăşeneşti şi comunale, după caz, precum şi de Inspectoratul de Stat în Construcţii.

(2) Compartimentele de specialitate vor urmări corelarea realizării programelor de dezvoltare cu

prevederile documentaţiilor aprobate.

Capitolul 5 - Sancţiuni

Art. 63. Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea civilă, contravenţională, disciplinară,

administrativă sau penală, după caz, potrivit legii.

Art. 64. Faptele de încălcare a prezentei legi se constată de organele de control al activităţii de

amenajare a teritoriului şi de urbanism ale consiliilor judeţene şi locale, precum şi de Inspectoratul de

Stat în Construcţii.

90

Capitolul 6 - Dispoziţii finale

Art. 65. (1) În absenţa Planului de Amenajare a Teritoriului Judeţean şi a Planului Urbanistic General

aprobate, pe teritoriile aferente nu se pot realiza investiţii în construcţii, lucrări tehnico-edilitare, precum

şi orice alte investiţii urbane.

(2) Documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism modificate fără respectarea

prevederilor legale privitoare la avizarea şi aprobarea acestora sunt nule.

Art. 66. Unităţile administrativ-teritoriale de bază, care la data intrării în vigoare a prezentei legi dispun

de planuri urbanistice generale preliminare, au obligaţia ca în termen de 12 luni să le finalizeze şi să le

aprobe ca documentaţii de urbanism definitive.

Art. 67. Dispoziţiile referitoare la categoriile de documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism,

competenţele de avizare şi de aprobare a acestora, cuprinse în Legea nr. 50/1991 privind autorizarea

executării lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, republicată, cu

modificările ulterioare, precum şi orice alte prevederi contrare prezentei legi se abrogă.

Art. 68. Anexa nr. 1 cuprinzând categoriile de documentaţii în domeniul amenajării teritoriului şi

urbanismului, competenţele de avizare şi de aprobare a acestora, precum şi anexa nr. 2 cuprinzând

termenii de specialitate utilizaţi în cuprinsul legii fac parte integrantă din prezenta lege.

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 7 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74

alin. (2) din Constituţia României.

Anexa 1. Categorii de documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism.

Competenţe de avizare şi de aprobare a acestora.

Nr.

crt. Categorii de documentaţii Avizează Aprobă

A. Amenajarea teritoriului. Plan de amenajare a teritoriului

1. Naţional Guvernul Parlamentul

2.

Zonal:

- Regional sau interjudeţean;

- Interoraşenesc sau

intercomunal;

- Frontalier;

- Metropolitan, Periurban al

principalelor municipii şi oraşe

Ministerul Lucrărilor Publice

Transporturilor si Locuinţei

Organisme centrale şi teritoriale

interesate

Consiliile judeţene Consiliile

locale

3. Judeţean

Ministerul Lucrărilor Publice

Transporturilor si Locuinţei

Organisme centrale şi teritoriale

interesate

Consiliul judetean

Consiliul General al

Municipiului Bucureşti

B. Urbanism.

a. Plan urbanistic general şi regulament local aferent acestuia

4. Municipiul Bucureşti

Ministerul Lucrărilor Publice

Transporturilor si Locuinţei

Organisme centrale şi teritoriale

interesate

Consiliul General al

Municipiului Bucureşti

5. Municipiu

Ministerul Lucrărilor Publice

Transporturilor si Locuinţei

Consiliul Judeţean Organisme

centrale şi teritoriale interesate

Consiliul local al

municipiului

6. Oraş Consiliul Judeţean Organisme

centrale şi teritoriale interesate Consiliul local al oraşului

7. Comuna Consiliul Judeţean Organisme

centrale şi teritoriale interesate Consiliul local al comunei

8.

Municipii, oraşe şi comune ce

includ staţiuni balneare/turistice

declarate

Ministerul Lucrărilor Publice

Transporturilor si Locuinţei

Consiliul Judeţean Organisme

centrale şi teritoriale interesate

Consiliul local al

municipiului/oraşului/comun

ei după caz

b. Plan urbanistic zonal si regulament local aferent acestuia

9. Zona centrală a Municipiului Ministerul Lucrărilor Publice Consiliul General al

91

Bucureşti, precum şi alte zone

funcţionale de interes

Transporturilor si Locuinţei

Organisme centrale şi teritoriale

interesate

Municipiului Bucureşti

10.

Zona centrală a municipiului

precum şi alte zone funcţionale de

interes

Ministerul Lucrărilor Publice

Transporturilor si Locuinţei

Consiliul Judeţean Organisme

centrale şi teritoriale interesate

Consiliile locale municipale

11.

Zona centrală a oraşului, satului,

precum şi alte zone funcţionale de

interes

Consiliul Judeţean Organisme

centrale şi teritoriale interesate

Consiliile locale orăşeneşti

sau comunale

12. Zone protejate ori asupra cărora s-

a instituit un tip de restricţie

Ministerul Lucrărilor Publice

Transporturilor si Locuinţei

Consiliul Judeţean Organisme

centrale şi teritoriale interesate

Consiliile locale sau

Consiliul General al

Municipiului Bucureşti

c. Plan urbanistic de detaliu

13.

Investiţii din competenţa de

aprobare a Guvernului, a altor

organe ale administraţiei publice

centrale şi cele care se amplasează

în zone protejate ori de interes

deosebit

Ministerul Lucrărilor Publice

Transporturilor si Locuinţei

Consiliul Judeţean Organisme

centrale şi teritoriale interesate

Consiliile locale sau

Consiliul General al

Municipiului Bucureşti

14. Alte investiţii Organisme teritoriale interesate

Consiliile locale sau

Consiliul General al

Municipiului Bucureşti

C. Regulament de urbanism

15. Regulament general de urbanism

Ministerul Lucrărilor Publice

Transporturilor si Locuinţei

Organisme centrale şi teritoriale

interesate

Guvernul

Anexa nr. 2. Definitea termenilor utilizaţi în lege (în ordine alfabetică)

Aprobare - opţiunea forului deliberativ al autorităţilor competente de încuviinţare a propunerilor

cuprinse în documentaţiile prezentate şi susţinute de avizele tehnice favorabile, emise în prealabil. Prin

actul de aprobare (lege, hotărâre a Guvernului, hotărâre a consiliilor judeţene sau locale, după caz) se

conferă documentaţiilor putere de aplicare, constituindu-se astfel ca temei juridic în vederea realizării

programelor de amenajare teritorială şi dezvoltare urbanistică, precum şi a autorizării lucrărilor de

execuţie a obiectivelor de investiţii.

Avizare - procedura de analiză şi exprimare a punctului de vedere al unei comisii tehnice din

structura ministerelor, administraţiei publice locale ori a altor organisme centrale sau teritoriale

interesate, având ca obiect analiza soluţiilor funcţionale, a indicatorilor tehnico-economici şi sociali ori a

altor elemente prezentate prin documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism. Avizarea se

concretizează printr-un act (aviz favorabil sau nefavorabil) cu caracter tehnic şi obligatoriu.

Caracter director - însuşirea unei documentaţii aprobate de a stabili cadrul general de

amenajare a teritoriului şi de dezvoltare urbanistică a localităţilor, prin coordonarea acţiunilor specifice.

Caracterul director este specific documentaţiilor de amenajare a teritoriului.

Caracter de reglementare - însuşirea unei documentaţii aprobate de a impune anumiţi parametri

soluţiilor promovate. Caracterul de reglementare este specific documentaţiilor de urbanism.

Circulaţia terenurilor - schimbarea titularilor dreptului de proprietate sau de exploatare asupra

terenurilor prin acte de vânzare-cumpărare, donaţie, concesiune, arendare etc.

Competenţa de avizare/aprobare - abilitarea legală a unei instituţii publice şi capacitatea

tehnică de a emite avize/aprobări.

Dezvoltare durabilă - satisfacerea necesităţilor prezentului, fără a se compromite dreptul

generaţiilor viitoare la existenţă şi dezvoltare.

Dezvoltare regională - ansamblul politicilor autorităţilor administraţiei publice centrale şi

locale, elaborate în scopul armonizării strategiilor, politicilor şi programelor de dezvoltare sectorială pe

arii geografice, constituite în "regiuni de dezvoltare", şi care beneficiază de spirijinul Guvernului, al

Uniunii Europene şi al altor instituţii şi autorităţi naţionale şi internaţionale interesate.

92

Documentaţie de amenajare a teritoriului şi de urbanism - ansamblu de piese scrise şi

desenate, referitoare la un teritoriu determinat, prin care se analizează situaţia existentă şi se stabilesc

obiectivele, acţiunile şi măsurile de amenajare a teritoriului şi de dezvoltare urbanistică a localităţilor pe

o perioadă determinată.

Parcelare - acţiunea urbană prin care o suprafaţă de teren este divizată în loturi mai mici,

destinate construirii sau altor tipuri de utilizare. De regulă este legată de realizarea unor locuinţe

individuale, de mică înălţime.

Politici de dezvoltare - mijloacele politico-administrative, organizatorice şi financiare, utilizate

în scopul realizării unei strategii.

Programe de dezvoltare - ansamblu de obiective concrete propuse pentru realizarea politicilor

de dezvoltare.

Protecţia mediului - ansamblu de acţiuni şi măsuri privind protejarea fondului natural şi

construit în localităţi şi în teritoriul înconjurător.

Regimul juridic al terenurilor - totalitatea prevederilor legale prin care se definesc drepturile şi

obligaţiile legate de deţinerea sau exploatarea terenurilor.

Regiune frontalieră - regiune care include arii situate la frontieră, delimitată în scopul aplicării

unei strategii comune de dezvoltare de o parte şi de alta a frontierelor şi al realizării unor programe,

proiecte şi acţiuni de cooperare.

Reţea de localităţi - totalitatea localităţilor de pe un teritoriu (naţional, judeţean, zonă

funcţională) ale căror existenţă şi dezvoltare sunt caracterizate printr-un ansamblu de relaţii desfăşurate

pe multiple planuri (economice, demografice, de servicii, politico-administrative etc.). Reţeaua de

localităţi este constituită din localităţi urbane şi rurale.

Sistem urban - sistem de localităţi învecinate între care se stabilesc relaţii de cooperare

economică, socială şi culturală, de amenjare a teritoriului şi protecţie a mediului, echipare tehnico-

edilitară, fiecare păstrându-şi autonomia administrativă.

Structură urbană - totalitatea relaţiilor în plan funcţional şi fizic, pe baza cărora se constituie

organizarea unei localităţi sau a unei zone din aceasta şi din care rezultă configuraţia lor spaţială.

Servitute de utilitate publică - sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui

imobil având un alt proprietar. Măsura de protecţie a bunurilor imobile publice nu poate fi opusă

cererilor de autorizare decât dacă este continuă în documentaţiile de urbanism aprobate (având drept

consecinţă o limitare administrativă a dreptului de proprietate).

Strategie de dezvoltare - direcţionarea globală sau pe domenii de activitate, pe termen scurt,

mediu şi lung, a acţiunilor menite să determine dezvoltarea urbană.

Structură urbană - modul de alcătuire, de grupare sau de organizare a unei localităţi ori a unei

zone din aceasta, constituită istoric, funcţional şi fizic.

Teritoriu administrativ - suprafaţa delimitată de lege, pe trepte de organizare administrativă a

teritoriului: naţional, judeţean şi al unităţilor administrativ-teritoriale (municipiu, oraş, comună).

Teritoriu intravilan - totalitatea suprafeţelor construite şi amenajate ale localităţilor ce compun

unitatea administrativ-teritorială de bază, delimitate prin planul urbanistic general aprobat şi în cadrul

cărora se poate autoriza execuţia de construcţii şi amenajări. De regulă intravilanul se compune din mai

multe trupuri (sate sau localităţi suburbane componente).

Teritoriu extravilan - suprafaţa cuprinsă între limita administrativ-teritorială a unităţii de bază

(municipiu, oraş, comună) şi limita teritoriului intravilan.

Teritoriu metropolitan - suprafaţa situată în jurul marilor aglomerări urbane, delimitată prin

studii de specialitate, în cadrul căreia se creează relaţii reciproce de influenţă în domeniul căilor de

comunicaţie, economic, social, cultural şi al intrastructurii edilitare. De regulă limita teritoriului

metropolitan depăşeşte limita administrativă a localităţii şi poate depăşi limita judeţului din care face

parte.

Teritoriu periurban - suprafaţa din jurul municipiilor şi oraşelor, delimitată prin studii de

specialitate, în cadrul căreia se creează relaţii de independenţă în domeniul economic, al infrastructurii,

deplasărilor pentru muncă, asigurărilor cu spaţii verzi şi de agrement, asigurărilor cu produse

agroalimentare etc.

Zonă defavorizată - arii geografice strict delimitate teritorial, care îndeplinesc cel puţin una

dintre următoarele condiţii:

93

au structuri productive monoindustriale care în activitatea zonei mobilizează mai mult de

50 % din populaţia salariată;

sunt zone miniere în care personalul a fost disponibilizat prin concedieri colective în urma

aplicării programelor de restructurare;

în urma lichidării, restructurării sau privatizării unor agenţi economici apar concedieri

colective care afectează mai mult de 25 % din numărul angajaţilor care au domiciliul stabil

în zona respectivă;

rata şomajului depăşeşte cu 25 % rata şomajului la nivel naţional;

sunt lipsite de mijloace de comunicaţie şi infrastructura este slab dezvoltată.

Zonă funcţională - parte din teritoriul unei localităţi în care, prin documentaţiile de amenajare a

teritoriului şi de urbanism, se determină funcţiunea dominantă existentă şi viitoare. Zona funcţională

poate rezulta din mai multe părţi cu aceeaşi funcţiune dominantă (zona de locuit, zona activităţilor

industriale, zona spaţiilor verzi etc.). Zonificarea funcţională este acţiunea împărţirii teritoriului în zone

funcţionale.

Zonă de protecţie - suprafeţe în jurul sau în preajma unor surse de nocivitate, care impun

protecţia zonelor învecinate (staţii de epurare, platforme pentru depozitarea controlată a deşeurilor,

puţuri seci, cimitire, noxe industriale, circulaţie intensă etc.).

Zonă protejată - suprafaţa delimitată în jurul unor bunuri de patrimoniu, construit sau natural, a

unor resurse ale subsolului, în jurul sau în lungul unor oglinzi de apă etc. şi în care, prin documentaţiile

de amenajare a teritoriului şi de urbanism, se impun măsuri restrictive de protecţie a acestora prin

distanţă, funcţionalitate, înălţime şi volumetrie.

94

LUCRARE DE VERIFICARE 3

Instrucţiuni

Lucrarea de verificare solicitată implică activităţi care necesită cunoaşterea capitolului

―Legislaţia cadru privind turismul şi amenajarea teritoriului”. Răspunsurile la întrebări vor fi

transmise prin poştă (electronică) tutorelui pentru comentarii, corectare şi evaluare. Pe prima pagină a lucrării se vor scrie următoarele:

titulatura acestui curs;

numărul lucrării de verificare;

numele şi prenumele cursantului (acestea se vor menţiona pe fiecare pagină);

adresa cursantului.

Întrebările la care trebuie şă răspundeţi sunt următoarele:

1. Identificaţi, în cadrul Legii Turismului, articolele care vizează amenajarea turistică a teritoriului

şi comentaţi-le (1 punct).

2. Comentaţi articolul 3 din Legea Amenajării Teritoriului şi Urbanismului (1 punct).

3. Identificaţi din conţinutul Legii 350/2001 care sunt obiectivele principale ale amenajării

teritoriului şi comentaţi-le (1 punct).

4. Care sunt activităţile principale şi conexe ale amenajării teritoriului stipulate în Legea 350/2001

(1 punct).

5. Precizaţi atribuţiile administraţiei publice naţionale, judeţene şi locale în procesul de amenajare a

teritoriului (1 puncte).

6. Precizaţi tipurile de documentaţii de amenajare a teritoriului enunţate în lege şi comentaţi

importanţa acestora în amenajarea turistică a teritoriului (2 puncte).

7. Comentaţi rolul populaţiei şi al opiniei publice în elaborarea studiilor de amenajare a

teritoriului (1 puncte).

8. Care din categoriile de studii de amenajare a teritoriului, enunţate în lege, se va utiliza în

amenajarea turistică a zonei periurbane (1 puncte).

95

MODULUL IV. CONŢINUTUL CADRU AL DOCUMENTAŢIILOR DE AMENAJARE A

TERITORIULUI ŞI URBANISM

a). Scopul modulului: Modulul este destinat cunoaşterii conţinutului cadru al

documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi urbanism utilizate în amenajarea turistică a

teritoriului.

b). Obiectivele modulului: prezentarea conţinutului cadru al studiilor de amenajare a teritoriului şi urbanism;

prezentarea metodologiei de elaborare al studiilor de amenajare a teritoriului şi

urbanism;

însuşirea semnelor cartografice, din amenajarea teritoriului şi urbanism.

c). Schema logică a modulului: studierea cadrului conţinut al studiilor de amenajare a teritoriului şi urbanism

utilizate în amenajarea turistică a teritoriului;

aprofundarea şi fundamentarea cunoştinţelor teoretice în conformitate cu prevederile

cadrului conţinut în activităţile de turism şi amenajarea teritoriului.

d). Conţinutul informaţional detaliat

Conţinutul informaţional detaliat se găseşte în bibliografia indicată.

INTRODUCERE

Prezenta metodologie este parte componentă a unui set de reglementări menite să asigure

implementarea Legii 350 din 2001, fiind de interes pentru elaboratorii de documentaţii de A.T., pentru

beneficiarii acestor lucrări, pentru instituţii şi autorităţi abilitate să elibereze avize şi acorduri pentru

documentaţiile de A.T. etc.

În conformitate cu cele specificate în Lege la Cap. VI, se abrogă toate dispoziţiile referitore la

categoriile de documentaţii de A.T. şi U., competenţele de avizare şi aprobare a acestora, cuprinse în

Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru

realizarea locuinţelor, republicată, cu modificări ulterioare, precum şi orice alte prevederi contrare Legii.

În consecinţă, prevederile Ordinului MLPAT nr. 91/1991 privind conţinutul cadru al

documentaţiilor de A.T. şi de U., nu mai sunt valabile.

Prezenta metodologie are ca obiect formularea conţinutului cadru pentru categoriile de

documentaţii de A.T. prevăzute de Lege şi care să asigure caracterul director al acestor documentaţii.

Prevederile cu caracter director cuprinse în documentaţiile de A.T. aprobate stabilesc strategiile

şi direcţiile principale de evoluţie a unui teritoriu, la diverse niveluri de complexitate şi sunt obligatorii

pentru toate autorităţile administraţiei publice.

96

4. CONŢINUTUL CADRU AL DOCUMENTAŢIILOR DE AMENAJARE A TERITORIULUI

ŞI URBANISM

4.1. Conţinutul cadru al documentaţiilor de amenajare a teritoriului în concordanţă cu

prevederile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul28

PARTEA I

Capitolul 1. Obiectivele metodologiei

Art.1. Aplicarea Legii nr. 350/2001 privind A.T. şi U. Prezenta metodologie este parte componentă a unui set de reglementări menite să asigure

implementarea Legii, fiind de interes pentru elaboratorii de documentaţii de A.T., pentru beneficiarii

acestor lucrări, pentru instituţii şi autorităţi abilitate să elibereze avize şi acorduri pentru documentaţiile

de A.T. etc.

În conformitate cu cele specificate în Lege la Cap. VI, se abrogă toate dispoziţiile referitore la

categoriile de documentaţii de A.T. şi U., competenţele de avizare şi aprobare a acestora, cuprinse în

Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru

realizarea locuinţelor, republicată, cu modificări ulterioare, precum şi orice alte prevederi contrare Legii.

În consecinţă, prevederile Ordinului MLPAT nr. 91/1991 privind conţinutul cadru al

documentaţiilor de A.T. şi de U., nu mai sunt valabile.

Prezenta metodologie are ca obiect formularea conţinutului cadru pentru categoriile de

documentaţii de A.T. prevăzute de Lege şi care să asigure caracterul director al acestor documentaţii.

Prevederile cu caracter director cuprinse în documentaţiile de A.T. aprobate stabilesc strategiile

şi direcţiile principale de evoluţie a unui teritoriu, la diverse niveluri de complexitate şi sunt obligatorii

pentru toate autorităţile administraţiei publice.

Art. 2. Asigurarea unui cadru unitar al elaborării documentaţiilor de A.T. Prezenta metodologie asigură un cadru unitar pentru elaborarea documentaţiilor de A.T. prin:

definirea domeniilor de referinţă pentru A.T., domenii denumite în continuare domenii ţintă

şi a componentelor lor şi care fac obiectul documentaţiilor de A.T. de toate categoriile;

definirea tabloului general (conţinutul succint) al documentaţiilor de A.T. care să răspundă

cerinţelor Legii privind necesitatea de a se obţine documente de planificare strategică;

stabilirea modului de prezentare a documentaţiilor de A.T.;

stabilirea tipurilor de planşe (planuri) obligatorii în documentaţiile de A.T.;

includerea de tematici noi ca părţi componente a domeniilor ţintă, cum ar fi peisajul, zone

expuse la riscuri tehnologice, activitatea de cercetare–dezvoltare, calitatea (starea)

resurselor umane, locuirea secundară, transportul public, cooperarea transfrontalieră etc.;

includerea aspectelor suprateritoriale care să asigure integrarea teritoriului vizat de

documentaţie într-un context spaţial mai larg.

Art. 3. Alinierea la principiile şi direcţiile formulate la nivelul UE Prezenta metodologie urmăreşte armonizarea cu practici vest-europene privind dezvoltarea

spaţială şi a avut în vedere – la formularea conţinutului cadru - principiile adoptate de către Uniunea

Europeană şi Consiliul Europei în diverse documente specifice.

„Perspective ale dezvoltării spaţiale în Europa‖ (ESDP) formulează principalele direcţii de

dezvoltare spaţială ale continentului european şi anume:

dezvoltarea unui sistem urban policentric şi o nouă relaţie urban – rural;

asigurarea accesului la informaţie şi cunoaştere;

dezvoltarea durabilă, gestionarea prudentă şi protecţia naturii şi a moştenirii culturale.

„Principii directoare privind dezvoltarea teritorială durabilă a continentului european‖ –

document CEMAT, Hanovra 2000 – defineşte următoarele 10 principii:

promovarea coeziunii teritoriale prin intermediul unei dezvoltări socio-economice

echilibrate şi prin creşterea competitivităţii;

28 Metodologie elabirată de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului URBANPROIECT –

BUCUREŞT, Redactarea a 3-a, 2003

97

promovarea dezvoltării funcţiilor urbane şi dezvoltarea relaţiilor urban-rural;

promovarea unor condiţii de accesibilitate mai echilibrate;

dezvoltarea accesului la informaţie şi cunoaştere;

reducerea agresiunii asupra mediului;

valorificarea şi protejarea resurselor şi a patrimoniului natural;

valorificarea patrimoniului construit ca factor al dezvoltării;

dezvoltarea resurselor energetice, concomitent cu asigurarea securităţii;

promovarea unui turism de calitate şi durabil;

limitarea preventivă a efectelor catastrofelor naturale.

Aceste principii şi direcţii de dezvoltare trebuie să guverneze activitatea de A.T., fiind urmărite

prin documentaţiile specifice. Integrarea în UE se face şi prin recunoaşterea şi aplicarea acestor

principii, prin integrarea spaţială a României în spaţiul regional european.

Capitolul 2. Elemente de fundamentare

Art. 4. Cerinţe ale cadrului legal actual din România

Formularea conţinutului cadru al documentaţiilor de A.T. s-a fundamentat având în vedere şi

prevederile actelor normative (legi, ordonanţe hotărâri ale guvernului, ordine) în vigoare. Aceste acte

reprezintă suportul juridic pentru întocmirea, avizarea, aprobarea şi gestionarea documentaţiilor.

Acte normative specifice pentru activitatea de A.T. şi U.

1.1. Principalul act legislativ care defineşte activitatea de amenajare a teritoriului este Legea nr.

350/2001. Prevederile acestei legi se referă la:

domeniul de activitate al A.T.;

activităţi de A.T. (şi de U.);

atribuţii ale administraţiei publice;

structura instituţională;

documentaţii de A.T. (şi de U.);

iniţierea şi finanţarea activităţilor;

avizarea şi aprobarea documentaţiilor de A.T. (şi de U.);

participarea populaţiei la activităţile de A.T. (şi de U.);

urmărirea aplicării documentaţiilor de A.T. (şi de U.);

sancţiuni;

dispoziţii finale.

În conformitate cu această Lege, A.T. se adresează întregului spaţiu naţional, fiind o activitate

obligatorie, continuă şi de perspectivă. Alături de U, A.T. îşi propune să gestioneze teritoriul, printr-un

ansamblu de activităţi complexe de interes general, ce contribuie la dezvoltarea spaţială echilibrată, la

protecţia patrimoniului natural şi construit, la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în localităţile urbane şi

rurale (Cap.I. Art. 2(3)). Activitatea de A.T. trebuie să fie globală, funcţională, prospectivă şi

democratică (Art. 3).

Aliniindu-se la cele mai recente concepte vest-europene, Legea defineşte scopul, principiile şi

obiectivele principale ale A.T. (Cap. II, Sect. 1, Art. 7,8,9).

Activităţile de A.T. constau în transpunerea în teritoriu a strategiilor, politicilor şi programelor

de dezvoltare durabilă în profil spaţial, precum şi în urmărirea aplicării acestora în conformitate cu

documentaţiile de specialitate legal aprobate (Cap. II, Sect. 3, Art. 14). Sunt considerate activităţi

conexe cercetările în domeniul A.T. şi studiile de fundamentare, managementul bazei de date şi de

documente, elaborarea de strategii şi politici în domeniu, avizarea şi aprobarea documentaţiilor de A.T.,

elaborarea de acte cu caracter normativ, monitorizarea şi controlul transpunerii în fapt a prevederilor din

strategii, politici, programe şi acţiuni (Art. 15).

Activitatea de A.T. este coordonată de administraţia publică, la nivel central, judeţean şi local.

Legea defineşte care sunt atribuţiile acestor organisme, cu respectarea autonomiei locale, pe baza

principiului parteneriatului, transparenţei, descentralizării serviciilor publice şi participării populaţiei.

Ceea ce este foarte important este menţionarea obligativităţii ministerelor, ale serviciilor lor din

teritoriu, a agenţilor economici, ale administraţiei publice de la toate nivelurile, de a colabora în

activitatea de A.T. prin furnizarea de date şi informaţii, cu titlu gratuit.

Structura instituţională implicată în activitatea de A.T. este compusă din Ministerul Lucrărilor

98

Publice, Transporturilor şi Locuinţei (coordonator la nivel naţional) şi din departamentele specializate

ale consiliilor judeţene, municipale şi orăşeneşti (inclusiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti),

conduse de instituţia arhitectului-şef.

În comune, atribuţiile arhitectului-şef vor fi îndeplinite de către un funcţionar public din

aparatul propriu al consiliului local respectiv, pregătit în acest sens. (Sect. 1, Art. 35,36).

Pe lângă consiliile judeţene, municipale şi orăşeneşti se pot înfiinţa Comisii tehnice de A.T. şi U.

- organisme consultative cu atribuţii de avizare, expertiză tehnică şi consultanţă.

Urmărirea aplicării documentaţiilor de A.T. de face prin compartimentele de specialitate din

aparatul propriu al consiliilor judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale (Sect. VII. Art. 62).

1.2. Legea nr. 71/1996 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional

(P.A.T.N.) – Secţiunea I – Căi de comunicaţie.

1.3. Legea nr. 171/1997 privind aprobarea P.A.T.N. – Secţiunea a II -a – Apa.

1.4. Legea nr. 5/2000 privind aprobarea P.A.T.N. – Secţiunea a III -a – Zone protejate.

1.5. Legea nr. 351/2001 privind aprobarea P.A.T.N. – Secţiunea a IV -a – Reţeaua de localităţi.

1.6. Legea nr. 453/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea

executării lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelo.r

1.7. Legea nr. 575/2001 privind aprobarea P.A.T.N. – Secţiunea a V -a – Zone de risc natural.

1.8. Hotărârea de Guvern nr. 525/1996, cu completări şi modificări ulterioare, pentru aprobarea

Regulamentului General de Urbanism.

1.9. Hotărârea de Guvern nr. 650/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind elaborarea

reglementărilor tehnice în construcţii.

Acte normative complementare sau care fac referiri la activitatea de A.T. şi U., dar provin din

alte domenii

Din această categorie, cerinţele legislative se referă la:

2.1. Aspecte de organizare/funcţionare a teritoriului: legi privind declararea unor municipii,

oraşe, comune, modificări la nivelul unităţilor administrative de bază, instituirea unor zone speciale,

legea privind dezvoltarea regională, etc.

2.2. Condiţionări de conţinut pentru documentaţiile de A.T. şi U. pentru obţinerea de avize şi

acorduri

2.3. Aspecte de organizare/funcţionare a unor instituţii şi care evidenţiază domeniul de activitate

şi responsabilităţi

2.4. Aprobarea unor programe de dezvoltare cu mare impact teritorial

Art. 5. Instrumente de planificare spaţială utilizate în statele membre ale U.E.

Există o mare diversitate a sistemelor naţionale de planificare spaţială, diversitate generată de o

serie de factori:

aşezare geografică, evoluţie istorică, tradiţii culturale;

stadiul dezvoltării economice şi spaţiale;

orientarea politică sau doctrinară predominantă;

structura statului (unitară sau federală).

În momentul de faţă aceste sisteme, perfecţionate de-a lungul timpului, sunt puse să facă faţă

provocărilor lansate de tema Europei Unite: problemele concurenţei economice, reţelele trans-europene

de toate tipurile, caracterele transfrontaliere ale aspectelor de mediu, probleme demografice generate în

special de migraţie, finanţarea sectorului public, etc.

Planificarea spaţială suferă unele mutaţii importante, devenind o activitate din ce în ce mai

complexă, care se deplasează de la simple probleme fizice de amplasare şi utilizare a terenurilor, spre

preocupări extinse în domeniile sociale, economice, de mediu şi chiar politice. În statele cu sisteme de

planificare mai sofisticate se fac eforturi pentru dinamizarea procedurilor, pentru a face faţă mai bine

schimbărilor permanente.

O tendinţă clară care se manifestă este aceea de descentralizare a responsabilităţilor guvernelor

faţă de politicile de dezvoltare spaţială şi o delegare a acestora către nivelele regionale şi locale. Spania,

Italia, Belgia, Franţa, sunt state care şi-au dezvoltat recent paliere regionale şi locale în cadrul sistemelor

de planificare. Această tendinţă este dublată de menţinerea rolului statului în asigurarea implementării

efective a politicilor la nivel naţional.

În toate statele membre, sistemele şi practicile de planificare includ aspectele transnaţionale şi

de vecinătate, vizând integrarea.

99

Politicile majore ale Comunităţii, Fondurile Structurale şi Politica Comună referitoare la

agricultură au efecte teritoriale de mare amploare. În unele ţări (Germania, Italia) se întocmesc întâi

planuri spaţiale, urmând ca utilizarea Fondurilor Structurale să se stabilească în acest context. Alte state

(Belgia, Grecia) abordează concomitent programele legate de Fondurile Structurale cu planurile şi

politicile spaţiale. Un număr mic de state membre, în care se includ Irlanda şi Danemarca, au planuri

naţionale care definesc cadrul general nu numai pentru politicile spaţiale, ci şi pentru activităţi din

sectorul public şi privat, fiind documente cheie în procesul de negociere cu Uniunea Europeană.

Olanda, Luxemburg, Portugalia, Marea Britanie, Spania consideră Politica Comună referitoare

la agricultură drept determinantă în planificarea spaţială a propriilor teritorii.

Caracteristicile sistemelor de planificare spaţială din unele state membre sunt:

Belgia

Legi de bază: Legea Planificării Urbane şi Regionale (1962) modificată şi actualizată (1980,

1988), păstrându-se principiile de bază.

Structura sistemului: planuri de dezvoltare ierarhizate la nivel naţional, regional, sub-regional,

municipal.

Menţiuni: În prezent, sistemul de planificare se află într-o perioadă de tranziţie în ceea ce

priveşte cele trei regiuni (flamandă, valonă, Bruxelles), adoptând competenţe autonome de planificare.

Danemarca

Legi de bază: Legea planificării (1992) are la bază câteva decenii de experienţă în dezvoltarea

spaţială şi legislaţie aferentă.

Structura sistemului: nivel naţional (Raport naţional de planificare), nivel districtual (plan

structural global şi reglementări, plan regional), nivel municipal (plan structural global şi reglementări,

plan municipal, plan local). Ierarhie de planuri integrate, cele de nivele inferioare nu au voie să

contravină deciziilor de planificare de nivele superioare.

Menţiuni: Sistemul descentralizează responsabilităţile, plasând puterea de decizie şi competenţa

administrativă la nivel districtual şi în special municipal.

Germania

Legi de bază: Codul federal de construire (1986, modificat 1993), Legea de planificare

regională, proprie fiecărui stat.

Structura sistemului: Sistemul de planificare spaţială combină federalismul cu autonomia locală

printr-o serie de politici şi planuri ierarhice obligatorii. La nivel naţional se întocmeşte un document

general de orientare şi coordonare, asumat de statele federale. Fiecare land îşi elaborează planuri de

dezvoltare şi planuri regionale. Municipalităţile şi oraşele întocmesc planuri preparatorii şi planuri

definitive de utilizare a terenurilor.

Menţiuni: În prezent, activitatea de amenajare a teritoriului se concentrează asupra land-urilor

estice şi asupra aspectelor ce au rezultat ca urmare a unificării.

Grecia

Lege de bază: Decret Lege privind planurile de utilizare a terenurilor (1923), Regulamentul

general de construire (1985), Legea cu privire la extinderea oraşelor şi dezvoltarea urbană (1983).

Structura sistemului: Planificarea spaţială are un caracter centralizat, majoritatea politicilor fiind

iniţiate de ministere. Există un sistem de planuri de dezvoltare naţională, regională şi locală şi o

succesiune ierarhizată de planuri obligatorii pentru zonele în care se intenţionează dezvoltări.

Menţiuni: Planificarea oficială nu este, cel mai adesea, respectată. Procedurile de planificare

sunt prea extinse în timp. Guvernul intenţionează simplificarea procedurilor şi înfiinţarea unor

departamente de planificare la nivelul administraţiei locale.

Spania

Lege de bază: Legea Planificării Naţionale (1990) şi Legea care vizează regimul terenurilor şi

urbanismul (1992). Conform Constituţiei, competenţele şi responsabilităţile în amenajarea teritoriului

revin diferitelor administraţii regionale. Legislaţia referitoare la planificarea spaţială diferă de la regiune

la regiune, aflându-se în diverse stadii de dezvoltare.

Structura sistemului: Regiunea Catalonia, de exemplu, îşi elaborează un plan teritorial general,

planuri teritoriale parţiale şi planuri teritoriale sectoriale. Planuri naţionale sectoriale au menirea de a

armoniza diferenţele de dezvoltare între regiuni.

Franţa

Legi de bază: Legea nr. 99–586 privind consolidarea şi simplificarea cooperării intercomunale

100

(1999), Legea nr. 2000–2008 referitoare la solidaritatea şi reînnoirea urbană (2000).

Structura sistemului: La nivel guvernamental se stabileşte contextul pentru proiecte majore de

amenajare şi coordonare, precum şi orientări sectoriale (transport, universităţi). Regiunile coordonează

dezvoltarea economică prin definirea unor acorduri de planificare pentru investiţii majore în sectorul

public (pentru 5 ani). Departamentele implementează schemele departamentale de transport.

Planificarea locală se realizează la nivelul municipalităţilor. Cooperarea voluntară între municipalităţi

este un fapt, ea manifestându-se în colaborarea pe anumite teme.

Menţiuni: O temă actuală este reconcilierea între două moduri de a se vedea un teritoriu: un

spaţiu în care se desfăşoară viaţa sau o diviziune pur administrativă - şi definirea unor teritorii relevante

ca bază pentru proiecte de dezvoltare.

Italia

Legi de bază: Legislaţia de bază (1942) este modificată şi completată. Legea autonomiei locale

(1990) – decretează 11 oraşe metropolitane.

Structura sistemului: La nivel naţional se elaborează o serie de planuri sectoriale, cu caracter

orientativ şi de coordonare; planurile regionale combină aspecte teritoriale cu cele de dezvoltare

economică: la nivel local se elaborează planuri directoare.

Marea Britanie

Legi de bază: Baza legală a rămas practic aceeaşi din 1947; în 1992 apare Legea cu privire la

planificarea oraşelor şi a ţării.

Structura sistemului: La nivel naţional, guvernul elaborează directive privind probleme speciale;

planurile structurale, la nivel de comitat, asigură orientări comprehensive şi termeni generali, cu

detalieri pentru anumite zone. Planurile locale de dezvoltare asigură baza activităţii de amenajare.

Menţiuni: Sistemul este puternic în privinţa reglementărilor la nivelul dezvoltării locale, conţine

mai puţine prevederi la nivel naţional şi regional.

Capitolul 3. Categorii de documentaţii de A.T.

Categoriile de documentaţii în vigoare până la apariţia Legii au fost completate şi structurate

după cum urmează:

Art. 6. Plan de Amenajare a Teritoriului Naţional (P.A.T.N.)

P.A.T.N.-ul este compus din secţiuni specializate care indică direcţiile de dezvoltare pentru

anumite domenii ce vizează teritoriul naţional. Până în prezent au fost elaborate şi legiferate cinci

secţiuni pentru P.A.T.N.:

Secţiunea I – Căi de comunicaţie;

Secţiunea a II-a – Apa;

Secţiunea a III-a – Zone protejate;

Secţiunea a IV-a – Reţeaua de localităţi;

Secţiunea a V-a – Zone de risc natural.

În momentul de faţă, pe baza unor studii de fundamentare în care au fost antrenate diverse

instituţii, este pregătită o nouă secţiune intitulată „Turismul”.

Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei poate iniţia elaborarea de secţiuni noi

ale P.A.T.N. care, pentru a deveni operaţionale, trebuie aprobate de Parlament. Prevederile PATN sunt

obligatorii pentru celelalte planuri de A.T. care le detaliază. Dintre domeniile care pot deveni subiectul

unor noi secţiuni de P.A.T.N. amintim: spaţiul rural, infrastructura pentru învăţământ superior, ocrotirea

sănătăţii, cultură, etc.

Art.7. Plan de Amenajare a Teritoriului Zonal (P.A T Z )

P. A.T. Z. este un document cu caracter director, menit să realizeze concretizarea strategiilor

sectoriale în teritoriu şi să contribuie la soluţionarea unor probleme specifice apărute în anumite teritorii

(intercomunale sau interorăşeneşti, interjudeţene şi regionale). Elaborarea unui P.A.T.Z. poate fi lansată

de către Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei -pentru P.A.T.Z. regional, de către

administraţiile publice judeţene – pentru P.A.T.Z. interjudeţean şi de către administraţiile publice locale

– pentru P.A.T.Z. intercomunal sau interorăşenesc. Toate aceste tipuri de documentaţii trebuie să se

coreleze cu prevederile P.A.T.N., având ca suport studii de fundamentare. Direcţiile de dezvoltare

formulate în P.A.T.Z. devin obligatorii pentru documentaţiile de nivel teritorial inferior. P.A.T.Z.

regional are menirea să fundamenteze şi planurile de dezvoltare regională.

101

Art. 8. Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean (P.A.T.J)

P.A.T.J. este o documentaţie cu caracter director, ce are ca scop să transpună spaţial programul

de dezvoltare economică şi socială elaborat de către autorităţile judeţene, pentru teritoriul pe care îl

gestionează. Prevederile P.A.T.J. devin obligatorii pentru documentaţiile de A.T şi de U. care le

detaliază. Instituţia care solicită elaborarea unei documentaţii P.A.T.J. este Consiliul Judeţean. În funcţie

de necesităţile de dezvoltare, P.A.T.J. se actualizează periodic (5-10 ani).

Tabel 2. Categorii de documentaţii de Amenajarea Teritoriului.

Tipologie Planul de amenajare a

teritoriului naţional P.A.T.N.

Planul de amenajare a

teritoriului zonal P.A.T.Z.

Planul de amenajare a

teritoriului judeţean

P.A.T.J.

Nivel teritorial

de referinţă Naţional

Regional,

Interjudeţean (frontalier),

Intercomunal, interorăşenesc

(metropolitan, periurban)

Judeţean

Caracter Director

Strategii şi direcţii de evoluţie

Director

Strategii şi direcţii de evoluţie

Director

Strategii şi direcţii de

evoluţie

Caracter

juridic Obligatoriu pentru autorităţi Obligatoriu pentru autorităţi Obligatoriu pentru autorităţi

Competenţă Guvernamental Guvernamental (pentru

regiuni) judeţean, local Judeţean

Formă

Secţiuni specializate ce tratează

o viziune spaţială la scara

teritoriului naţional, ca sinteză

a programelor strategice

sectoriale pe termen mediu şi

lung

Documentaţie ce vizează

soluţionarea unor probleme

specifice a unor teritorii

Documentaţie ce vizează

expresia spaţială a

programului de dezvoltare

socio-economică a judeţului

Procedura de

elaborare

La solicitarea administraţiei

publice centrale, pe baza unor

studii de fundamentare

La solicitarea administraţiei

publice centrale (PATZ

regiune), judeţene (PATZ

interjudeţean) sau locale

(PATZ interorăşenesc,

intercomunal), pe baza unor

studii de fundamentare

La solicitarea administraţiei

publice judeţene, pe baza

unor studii de fundamentare

Procedura de

finanţare Bugetul de stat

Bugetul de stat, bugetul local

Fonduri de cercetare

Fonduri pentru D.R.

Bugete locale, asocieri cu

persoane juridice sau fizice

din ţară sau străinătate

Competenţe de

avizare Guvernul

M.L.P.T.L.

Organisme centrale şi

teritoriale interesate (inclusiv

C.T.A.T.U.)1

M.L.P.T.L.

Organisme centrale şi

teritoriale interesate

(inclusiv C.T.A.T.U.)*)

Competenţe de

aprobare Parlament

Consilii judeţene

Consilii locale

Consilii judeţene

Consiliul General al mun.

Bucureşti

Procedura de

completare

şi/sau

actualizare

La solicitarea administraţiei

publice centrale

La solicitarea administraţiei

publice locale

La 5-10 ani sau la

solicitarea administraţiei

publice centrale

Participarea

populaţiei Informare şi consultare Informare şi consultare Informare şi consultare

Urmărirea

aplicării

prevederilor

documenta-

M.L.P.T.L.

M.L.P.T.L.

Compartimente de

specialitate din consilii

judeţene, municipale,

M.L.P.T.L.

Compartimente de

specialitate din consilii

judeţene

1 Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi urbanism

102

ţiilor (monito-

rizare)

orăşeneşti, comunale

Art. 9. Concluzii

Ansamblul documentaţiilor de A.T. este menit să acopere întreg spaţiul naţional, adresându-se

diverselor nivele teritoriale. Structura prevăzută de Lege are un puternic caracter ierarhic, în care

prevederile din documentaţiile de nivel teritorial superior devin obligatorii pentru documentaţiile mai de

detaliu. Legea subliniază caracterul de planificare strategică al documentaţiilor de A.T, care trebuie să

integreze şi să coreleze o gamă largă de strategii sectoriale şi judeţene.

În elaborarea documentaţiilor se porneşte de asemenea de la studii de fundamentare pentru

anumite domenii considerate relevante pentru teritoriul vizat.

Planurile de A.T. trebuie să formuleze direcţii de dezvoltare pentru perioade bine determinate de

timp, să vizeze dezvoltarea, să abordeze problematica la nivel macro, şi să beneficieze de suportul

politic şi administrativ al instituţiilor de decizie.

Documentaţiile de A.T. sunt documente obligatorii, iar activitatea de monitorizare şi evaluare a

implementării lor revine în sarcina instituţiilor cu atribuţii în domeniu, aşa cum stipulează Legea.

Capitolul 4. Procedura de elaborarea a documentaţiilor de A. T.

Art. 10. Documentaţii de tip P.A.T.Z., P.A.T.J.

1. Etapa preliminară (pregătitoare)

După adjudecarea elaborării documentaţiilor şi finalizarea activităţilor legate de contractare –

etape precizate în Reglementarea tehnică privind aplicarea Legii, indicativ…….. aprobată prin Ordinul

ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. ………/……., - elaboratorul trebuie să

parcurgă etapa pregătitoare întocmirii propriu-zise a documentaţiilor.

2. Etapa pregătitoare constă în asigurarea bazei de date şi informaţii indispensabilă elaborării

(inclusiv bugetul estimat al administraţiilor locale, destinat programelor de dezvoltare).

Baza de date constă în:

studii de fundamentare (inclusiv studii istorice) întocmite în vederea aprofundării anumitor

domenii sau aspecte relevante. Studiile de fundamentare pot fi întocmite de către instituţii

specializate sau de către elaboratorul documentaţiei de A.T., dacă are competenţa necesară.

Se pot utiliza studii de fundamentare anterioare cu condiţia ca informaţiile şi propunerile

furnizate de ele să nu fie depăşite;

studii geotehnice;

strategia de dezvoltare a judeţului/judeţelor a căror teritorii sunt vizate de plan;

planuri de dezvoltare regională;

strategii sectoriale ale ministerelor şi altor organe centrale;

documentaţii de A.T. aprobate pentru nivele teritoriale superioare, inclusiv secţiunile PATN;

programe şi proiecte de dezvoltare cu impact major asupra teritoriului respectiv;

date statistice evidenţiate în sistemul statistic naţional;

date, informaţii gestionate de organisme centrale şi servicii descentralizate ale acestora,

organisme neguvernamentale, agenţi economici, etc.;

date şi informaţii aflate în gestiunea elaboratorului;

legislaţie.

Obţinerea datelor şi informaţiilor necesare revine în sarcina elaboratorului, care va fi sprijinit în

acest sens de către beneficiar (administraţia publică judeţeană sau locală). Potrivit Legii, ministerele şi

celelalte organe ale administraţiei publice centrale sunt obligate să furnizeze cu titlu gratuit autorităţilor

publice judeţene şi locale informaţii din domeniul lor de activitate, pentru teritoriul judeţului respectiv,

iar consiliile locale sunt obligate să furnizeze informaţii referitoare la dezvoltarea socio-economică şi

urbanistică a localităţilor.[secţ. a 2-a, Art. 24(2)]. De asemenea, serviciile publice descentralizate ale

ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, agenţii economici, organismele şi organizaţiile

neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea la nivel local au obligaţia să furnizeze cu titlu gratuit

informaţiile necesare în vederea desfăşurării activităţii de A.T. şi U. la nivel local.[secţ. a 3-a, Art.

27(2)]. Pentru obţinerea de alte tipuri de date şi informaţii, elaboratorul poate încheia contracte sau

convenţii cu persoane fizice sau juridice care le deţin.

103

Fig. 16. Procedura de elaborare a documentaţiei de Amenajare a Teritoriului.

3. Etapa de elaborare propriu-zisă

Documentaţiile de A.T. se pot elabora în 2 sau 3 etape, în conformitate cu Tema – program,

prin comasarea sau nu a celor 3 mari capitole ale conţinutului cadru:

elemente care condiţionează dezvoltarea;

diagnostic, priorităţi;

strategia de dezvoltare.

După predarea fiecărei etape, beneficiarul îşi va exprima punctul de vedere asupra

documentelor, prin formularea unor observaţii şi recomandări. Beneficiarul trebuie să aibă în vedere şi

opiniile populaţiei exprimate în procesul de consultare.

După elaborarea ultimei etape, este necesară obţinerea de avize şi/sau acorduri de la MLPTL şi

alte organisme centrale şi teritoriale interesate.

104

Documentaţia pentru obţinerea avizelor şi/sau acordurilor se realizează de către elaborator, prin

selectarea din Memoriul general a capitolelor relevante şi se difuzează prin grija beneficiarului.

Redactarea finală a documentaţiei va cuprinde observaţiile şi recomandările formulate de

instituţiile abilitate să elibereze acorduri şi avize, în măsura în care ele sunt pertinente şi acceptate de

către beneficiar. Redactarea finală intră în atribuţia elaboratorului. Sarcinile elaboratorului se încheie

odată cu aprobarea documentaţiei.

Procedura de elaborare a documentaţiilor de tip P.A.T.Z., P.A.T.J., ca şi relaţia cu beneficiarul

şi populaţia, este reprezentată în schema de mai jos.

Art. 11. Documentaţii de tip P.A.T.N.

Această categorie de documentaţie se elaborează la solicitarea M.L.P.T.L. În elaborarea unei noi

secţiuni a P.A.T.N. este necesară implicarea unui număr mare de instituţii şi specialişti ce lucrează în

domeniul vizat, care colaborează sub coordonarea unui institut certificat din punct de vedere

profesional.

1. Etapa pregătitoare constă în asigurarea bazei de date şi informaţii:

studii de fundamentare elaborate pentru domeniul respectiv;

strategii ale ministerelor interesate în promovarea noii secţiuni;

strategii de dezvoltare a judeţelor;

documentaţii de A.T. aprobate la nivel teritorial naţional, zonal şi judeţean;

programe şi proiecte de dezvoltare ce vizează domeniul respectiv sau au impact asupra lui;

date statistice urmărite de instituţii de profil;

date, informaţii gestionate de organisme centrale şi instituţii specializate;

date şi informaţii aflate în gestiunea coordonatorului şi a colaboratorilor;

bibliografie specifică;

legislaţie.

2. Etapa de elaborare propriu-zisă

Conţinutul documentaţiei şi graficul de elaborare se stabilesc prin Tema – program, de comun

acord de către M.L.P.T.L. şi coordonatorul de proiect.

La finalizarea primei variante de propuneri, documentul se transmite în anchetă la consiliile

judeţene şi la alte organisme interesate din ţară. Consiliile judeţene asigură desfăşurarea de dezbateri,

într-un cadru cât mai larg. Observaţiile şi propunerile pertinente sunt introduse în documentaţie de către

coordonator.

Documentul final se prezintă sub formă caracteristică a unui act legislativ, cuprinzând un text

cât mai concis şi clar, completat cu materiale grafice, tabele şi glosar de termeni specifici. Forma finală

a documentaţiei se înaintează spre dezbatere şi avizare în Guvern. După introducerea

completărilor/modificărilor solicitate de ministere, documentul este înaintat către Parlament. După

aprobarea sa în Parlament, secţiunea este promulgată de preşedinte, devenind astfel aplicabilă.

Capitolul 5 . Procedura de însuşire a documentaţiilor de A.T.

O documentaţie de A.T. este însuşită de către beneficiar odată cu aprobarea sa. Aprobarea este

condiţionată de obţinerea unor avize şi acorduri şi de acceptarea ei cât mai largă de către populaţie şi

actorii locali.

Tabel 3. Competenţele de avizare şi de aprobare (Conform Anexei nr. 1 la lege).

Categorii de documentaţii Avizează Aprobă

P.A.T.N. Guvernul Parlamentul

P.A.T.Z.

M.L.P.T.L.,

organisme centrale

şi teritoriale interesate

Consilii judeţene

Consilii locale

P.A.T.J.

M.L.P.T.L.,

organisme centrale

şi teritoriale interesate

Consilii judeţene

Consiliul General

al Municipiului Bucureşti

Legea nu specifică care sunt organismele centrale şi teritoriale interesate, care avizează

documentaţii de A.T. Lista avizelor şi acordurilor este precizată în Reglementarea tehnică privind

105

aplicarea Legii, indicativ…….., aprobată prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi

locuinţei nr. ………./…….. Acceptarea documentaţiilor la nivelul teritoriului vizat poate fi obţinută

numai prin informarea şi consultarea populaţiei, prin asigurarea unei transparenţe a procesului de

elaborare. În acest sens este indicată întocmirea unui calendar pentru activităţile de consultare a

populaţiei şi a actorilor locali, calendar corelat cu desfăşurarea proiectului.

Capitolul 6. Principii şi proceduri de actualizare a documentaţiilor de A.T.

Legea stipulează că procedura de actualizare a unei documentaţii se declanşează şi la solicitarea

administraţiei publice centrale (art. 20). În cazul P.A.T.J.-urilor, se produce o actualizare periodică (la 5-

10 ani), în funcţie de politicile şi programele de dezvoltare ale judeţului [art. 42 (3)].

Actualizarea unei documentaţii de A.T .se poate face în cazurile:

când prevederile documentului anterior aprobat nu mai corespund stadiului de dezvoltare a

teritoriului respectiv;

când se produc modificări importante în cadrul legislativ de specialitate şi/sau general,

modificări care fac ca planul anterior să nu mai opereze (Este cazul apariţiei Legii, ceea ce

va atrage necesitatea actualizării P.A.T.J.-urilor existente);

când administraţia publică centrală şi/sau judeţeană îşi modifică politicile ce vizează

dezvoltarea teritoriului de aşa manieră încât este necesară revizuirea;

când conjuncturi internaţionale impun noi abordări ale problemelor spaţiale. Aici este vorba

de necesitatea unei adaptări aproape continue la practica vest-europeană, adaptare legată de

procesul de integrare;

când realizarea unei infrastructuri majore are implicaţii deosebite asupra teritoriului

(exemplu – construirea unui nou pod peste Dunăre);

când sunt lansate, de către administraţia centrală, programe de dezvoltare economică şi

socială având impact deosebit asupra unor teritorii importante.

Capitolul 7. Implicarea populaţiei în desfăşurarea activităţii de elaborare a

documentaţiilor de A. T.

Activitatea de A.T., trebuie să se bazeze, indiferent de nivelul teritorial, pe participarea activă a

cetăţenilor. Este esenţial ca cetăţenii să fie informaţi asupra stadiului în care se află procesul de

elaborare şi să fie consultaţi asupra aspectelor legate de dezvoltarea localităţii şi teritoriului în care

locuiesc.

Succesul participării depinde în primul rând de angajarea autorităţilor locale în acest proces.

Departamentele de specialitate (A.T şi U.) din cadrul consiliilor trebuie să-şi asigure bune legături cu

presa locală, considerată cel mai bun mijloc pentru diseminarea informaţiilor. Cu scopul de a obţine o

bună conlucrare cu presa locală, este bine ca autorităţile să asigure un flux regulat de informaţii,

eventual în cadrul unor întâlniri cu caracter periodic.

Aceste întâlniri au darul de a menţine un dialog, prin presă, cu publicul. Fluxul continuu de

informaţii este deosebit de important când premerge apariţia unui document (cazul unei documentaţii de

A.T.).

Autorităţile locale trebuie să se bazeze şi pe posturile locale/regionale de radio şi televiziune.

Pornindu-se de la caracteristicile televiziunii – care pune accent pe imagine – sunt necesare prezentări

de planuri, hărţi şi machete ce ilustrează propuneri, în momentele cheie ale desfăşurării procesului de

elaborare a strategiilor. Relaţia autorităţilor în domeniul planificării cu managerii staţiilor locale de radio

este la fel de importantă ca cea cu editorii presei locale. Se poate merge până la transmiterea în direct a

dezbaterilor ce au loc în consiliile locale asupra unor decizii importante de dezvoltare. Cu cât discuţiile

vor fi mai deschise şi audienţa mai mare, cu atât va fi mai semnificativă participarea publică. O parte

importantă a eforturilor de publicitate o constituie publicaţiile, inclusiv rapoarte asupra unor cercetări,

studii, documentaţii, colecţii de date statistice, care să familiarizeze publicul cu problemele teritoriului

respectiv şi să le ofere posibilitatea de a-şi forma o opinie proprie asupra drumului de urmat.

Întâlnirile cu cetăţenii sunt foarte oportune în momentele de prezentare ale unor strategii. Este

bine ca aceste dezbateri publice să se producă în diferite comunităţi pe teme ce privesc comunitatea

respectivă. Discuţiile pot fi ilustrate prin diverse prezentări sau expoziţii. Deoarece costul unor astfel de

106

manifestări este ridicat, este necesar să se asigure succesul unei participări responsabile a cetăţenilor

prin:

publicitate preliminară în presa locală, afişe, înştiinţarea unor organizaţii ştiinţifice,

profesionale, asociaţii, O.N.G.-uri etc.;

expoziţia trebuie să fie simplă şi uşor de înţeles, să pună în lumină propunerile;

expoziţia se adresează mai degrabă publicului larg decât specialiştilor. Materialele

prezentate nu trebuie să necesite cunoştinţe în materie de planificare, pentru a fi

recepţionate;

prezentarea trebuie să fie interesantă şi incitantă (culoare, sunet, mişcare);

amplasarea expoziţiei este foarte importantă: desfăşurarea ei într-un centru comercial

popular va avea o audienţă mai mare decât dacă se desfăşoară într-un muzeu;

publicul va fi invitat să completeze chestionare sau să facă comentarii în „cărţi de impresii‖;

prezenţa unor persoane care să dea relaţii despre documentele prezentate va permite

publicului să discute temele mai în detaliu.

Conferinţele de presă vor fi ţinute în momentele cheie ale elaborării unei documentaţii: lansarea,

finalizarea unor etape (diagnoza, strategia, planul de măsuri), adoptarea.

Conferinţa de presă va fi anunţată prin invitaţii ce cuprind suficiente informaţii pe tema

respectivă.

Fig. 17. Participarea populaţiei în activitatea de elaborare a documentaţiilor de amenajarea teritoriului

(P.A.T.J.).

Capitolul 8. Relaţia cu documentaţiile de Urbanism (U)

Aşa cum precizează Legea, cele două categorii de documentaţii – de A.T. şi U. – sunt

documentaţii cu atribuţii distincte, complementare. În timp ce documentaţiile de A.T. au caracter

director, documentaţiile de U. au caracter de reglementare operaţională. Direcţiile de evoluţie a unui

teritoriu, indiferent de nivel, stabilite într-o documentaţie de A.T. sunt detaliate prin reglementări

specifice în limitele teritoriilor administrative ale oraşelor şi comunelor, prin documentaţiile de U.

Prevederile din documentaţiile de A.T., de toate categoriile (P.A.T.N., P.A.T.Z., P.A.T.J.), devin

obligatorii pentru documentaţiile de U. (P.U.G., P.U.Z., P.U.D.). În acelaşi timp pot exista şi corelaţii în

sens invers, adică de la documentaţii de nivel inferior către cele de nivel teritorial superior. În cazul în

care se preconizează elaborarea unui PATZ intercomunal şi în zona vizată de documentaţie există PUG-

uri ale unităţilor administrativ-teritoriale de bază aprobate, prevederile acestora vor fi luate în

consideraţie. O relaţie asemănătoare se stabileşte între un P.A.T.J. aprobat şi un P.A.T.Z. interjudeţean

propus pentru elaborare.

107

Aceste intercorelaţii între documentaţiile de A.T. şi cele de U. sunt prezentate în schema de mai

jos.

Fig. 18. Relaţii între documentaţiile de amenajare a teritoriului şi documentaţiile de urbanism.

Capitolul 9. Glosar de termeni

Viitorul posibil (scop/misiune*), - condiţii viitoare/formularea unor viziuni de dorit şi posibile –

rezolvarea unor probleme.

Politica* - declaraţie de intenţii asumate public privind viitorul posibil (scopurile/viziunile)

legate de dezvoltare/schimbare.

Planificarea strategică – proces – participativ, interactiv, integrativ, continuu - pentru definirea

strategiei de realizare a scopurilor/viziunilor de dezvoltare/schimbare.

Proiect strategic – rezultat al procesului de planificare strategică bazat pe un set de concepte,

proceduri şi instrumente folosite pentru a îndeplini scopurile/viziunile şi a implementa politicile de

dezvoltare/schimbare.

Probleme – absenţa sau caracteristici diferite faţă de standarde a unor elemente ale sistemelor

urbane, social-economice, instituţionale şi legislative – ele trebuie definite clar, concis şi complet.

Resurse – existenţa unor elemente şi relaţii ale sistemelor, nepuse în valoare suficient

(subutilizare).

Potenţial – elemente sau relaţii care într-o nouă structură pot deveni resurse.

Disfuncţionalităţi – funcţionalitate defectuoasă, neadecvată, în afara unor parametrii (indici,

indicatori) a relaţiilor la nivelul şi sub nivelul sistemelor urbane, economice şi sociale, instituţionale şi

legislative – ele sunt o rezultantă cumulativă a unor serii de probleme la nivelul elementelor sistemului.

Disfuncţionalităţi intercorelate – funcţionalitate defectuoasă, neadecvată, în afara unor

parametrii (indici, indicatori) la nivelul relaţiilor dintre sistemele urbane, economice, sociale,

instituţionale şi legislative – ele reprezintă o rezultantă cumulată a disfuncţionalităţilor de la nivelul

fiecărui sistem.

Ierarhizare – ordonarea problemelor, resurselor, disfuncţionalităţilor, pe baza unor criterii

legate de impactul tendenţial sau estimat al acestora.

Diagnostic pe domenii ţintă – ţine cont în special de probleme (la nivelul elementelor

sistemelor, precum şi de disfuncţionalităţi (la nivelul fiecărui sistem) şi evoluţia acestora.

Diagnostic prospectiv – ţine cont de tendinţe majore/de perspective şi evoluţia posibilă/de dorit

108

a sistemelor.

Diagnostic general – ţine cont de disfuncţionalităţi intercorelate (intercondiţionărilor la nivel de

structură) şi de impactul tendinţelor majore/de perspective şi evoluţia posibilă/de dorit a sistemelor.

Direcţii de dezvoltare/schimbare* – idei cheie în orientarea dezvoltării/schimbării care ţin cont

de diagnosticul general şi cel prospectiv pe de o parte, şi de scopul şi politicile asumate.

Obiective pe domenii ţintă – rezultate/efecte dorite – specifice, măsurabile, fezabile,

controlabile, coerente şi corelate, eficiente şi eficace, ierarhizate, flexibile, acceptate, - constituindu-se,

pe de o parte ca un răspuns direct la problemele, resursele identificate, iar pe de altă parte, ca rezultat al

unei acţiuni prin aplicarea strategiei vizând atingerea scopului/viziunii asumate de politica de

dezvoltare/schimbare.

Obiective strategice generale – rezultate/efecte dorite, constituindu-se, atât ca un răspuns

sintetic şi cumulativ, coerent şi corelat la problemele cheie şi la disfuncţionalităţile intercorelate, cât şi

ca rezultat al unor acţiuni integrate şi intercorelate ca urmare a aplicării strategiei pentru atingerea

scopului/viziunii asumate de politica de dezvoltare/schimbare.

Formularea obiectivelor strategice generale are un caracter principal şi este legată de opţiunile

politice ce privesc zona vizată. Implicarea autorităţilor în formularea obiectivelor este obligatorie şi

conduce la angajarea acestora faţă de proiectul strategic. Este indicat ca alegerea obiectivelor strategice

să facă obiectul unei dezbateri, în care să se examineze mai multe strategii alternative. Aceste strategii

alternative pot fi menţionate în documentaţii, cu titlu informativ. Este de asemenea important ca

proiectul strategic să includă implicaţiile locale ce decurg din documentele strategice de nivel teritorial

superior, pornind de la existenţa resurselor endogene.

Măsuri (prevederi) – set coerent şi corelat de principii de dezvoltare/schimbare spaţială pe

domenii ţintă a teritoriului urmând atingerea obiectivelor pe domeniile ţintă – ele pot fundamenta

programele de dezvoltare/schimbare pe domenii ţintă.

Măsuri (prevederi) intercorelate (generale) – set sintetic şi cumulativ, coerent şi corelat ce

vizează dezvoltarea/schimbarea spaţială generală a teritoriului urmărind realizarea obiectivelor

strategice generale – ele pot fundamenta programele generale de dezvoltare/schimbare, dând coerenţă şi

unitate programelor pe domenii ţintă.

Programe – set de măsuri coerent şi unitar care urmăreşte implementarea prevederilor şi

realizarea obiectivelor strategice generale/pe domenii ţintă pentru atingerea scopului.

Prioritizare* – ordonarea programelor/obiectivelor, pe baza unor criterii legate de impactul

tendenţial/estimat al acestora din punct de vedere economic, social, funcţional, prin prisma politicilor de

dezvoltare/schimbare asumate.

Plan de acţiuni* – desfăşurător al acţiunilor, pe baza alocării clare, precise şi exacte a resurselor

umane, financiare, materiale pentru realizarea obiectivelor din cadrul programelor;

Monitorizare* – activitate de urmărire pas cu pas a realizării planurilor de acţiune şi a

impactului acestora cu ajutorul unor indicatori/indici referitori la problemele/disfuncţionalităţile şi

obiectivele din strategia de dezvoltare/schimbare.

Evaluare* – activitate de raportare a indicatorilor/indicilor referitori la probleme/

disfuncţionalităţi/obiective, obţinuţi prin implementarea planului de acţiune şi evidenţiaţi în urma

activităţii de monitorizare, atât cu indicatorii/indicii de la care s-au plecat, cât şi cu indicatorii/indicii

estimaţi/preconizaţi prin programele de dezvoltare/schimbare.

Notă – termenii marcaţi cu * ţin de activitatea de A.T. dar nu fac obiectul documentaţiilor specifice.

Capitolul 10. Legislaţie specifică

Legislaţie şi acte normative specifice activităţii de A.T. şi U.

Legea privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea I - Căi de

comunicaţie (nr. 71/1996).

Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism (nr. 525/1996).

Legea privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a II-a - Apa

(nr. 171/1997).

Lege privind aprobarea Planului de amenajarea a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - Zone

protejate (nr. 5/2000).

109

Lege privind amenajarea teritoriului şi urbanismul (nr.350/2001).

Legea privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a IV-a -

Reţeaua de localităţi (nr. 351/2001).

Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării

lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor (nr. 453/2001).

Legea privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a V-a - Zone

de risc natural (nr. 575/2001).

Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind elaborarea reglementărilor

tehnice în construcţii.

Legislaţie şi acte normative complementare sau care fac referiri la activitatea de A.T. şi U.

Lege privind declararea ca municipiu a unor oraşe (11/1995) (art. 1).

Lege pentru aprobarea Ordonanţei nr. 68 din 26 aug. 1994 privind protejarea patrimoniului

cultural naţional (41/1995) (art. 1), (art. 2), (art. 10).

Legea protecţiei mediului (nr. 137/1995) (art. 60), (art. 61).

Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare (nr. 7/1996) (art. 4), (art. 2), (art. 11), (art. 12).

Hotărâre a Guvernului privind Metodologia de avizare a documentaţiilor de urbanism şi a

documentaţiilor tehnice privind construcţii din domeniul turismului (nr. 31/1996) [art. 3(1)].

Legea îmbunătăţirilor funciare (nr. 84/1996) (art. 1), (Anexa nr. 2).

Legea Apelor (nr. 107/1996) (art. 43), (art. 40), (art. 35), [art. 46(7)].

Ordin privind instituirea Comisiei Zonelor Protejate Construite (nr. 7358/1996) MLPTL şi (nr.

1442/1996) MC [(ANEXA 2) 1.1., 1.1.1.].

Ordonanţă privind regimul juridic al drumurilor (43/1997) (art. 25), (art. 26), (art. 52).

Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii îmbunătăţirilor

funciare nr. 84/1996 (nr. 611/1997) (ANEXA NR. 2), (ANEXA NR. 3).

Ordonanţă privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România (nr. 58/1998)

(art. 11), (art. 12), (art. 13), (art. 14).

Legea privind dezvoltarea Regională în România (nr. 151/1998) (art. 2), [art. 4.(1)(2)], [art.

5(1)(2)].

Ordonanţă de urgenţă privind regimul zonelor defavorizate (nr. 378/1998), completată cu

Norme Metodologice (HG 728/2001) (art. 1), (art. 2), (art. 3), (art. 4).

Ordin al ministrului lucrărilor publice şi amenajării teritoriului, al şefului Departamentului

pentru Administraţie Publică Locală şi ministrul apelor, pădurilor şi protecţiei mediului, privind

delimitarea zonelor expuse riscurilor naturale (nr. 62/N/19.0/288-1.955/1998 (art. 1), (art. 3).

Ordonanţa Guvernului pentru aprobarea Programului prioritar de construcţie a autostrăzilor din

România (16/1999), modificată, completată şi aprobată prin Legea nr. 1/2002.

Ordin comun al ministrului lucrărilor publice şi amenajării teritoriului, şi al ministrului apelor,

pădurilor şi protecţiei mediului, pentru aprobarea procedurilor de promovare a documentaţiilor şi de

emitere a acordului de mediu la planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului (nr. 16/1999 al MLPTL

şi nr. 214/1999 MAPPM.

Ordin pentru aprobarea Procedurii şi competenţelor de emitere a avizelor şi autorizaţiilor de

gospodărire a apelor (nr. 699/1999) [art. 1(1)(2)], (art. 3), (art. 4).

Legea fondului funciar (nr. 18/1991), modificată şi completată prin Legea nr. 169/1997 şi

republicată în Monitorul Oficial al României şi prin Legea nr. 1/2000 (art. 2), (art.4), (art. 5), (art. 6),

(art. 69), (art. 70), (art. 71).

Lege pentru ratificarea Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la

luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus, la 25 iunie 1998 (nr.

10/2000) (art. 7).

Ordonanţa Guvernului privind unele măsuri pentru aprobarea şi implementarea Programului

special de reabilitare a unor zone miniere defavorizate şi a altor zone cu dezechilibre economice şi

financiare (nr. 18/2000) (ANEXA - Programul special).

Ordonanţa Guvernului privind stabilirea unor măsuri de protecţie a monumentelor istorice care

fac parte din Lista patrimoniului mondial (nr. 47/2000) modificată, completată şi aprobată prin Legea nr.

564/2001 [art. 6(4)], [art. 6(1)], [art. 7(1)], [art. 7(2)(3)].

110

Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 82/1993 privind constituirea

Rezervaţiei biosferei „Delta Dunării‖ (nr. 112/2000) (art. 3), (art. 6).

Lege privind declararea ca municipiu a unui oraş (nr. 122/2000).

Lege privind declararea ca municipiu a unui oraş (nr. 123/2000).

Ordonanţă privind declararea oraşului Sinaia, judeţul Tulcea şi a zonei înconjurătoare ca

obiectiv de interes naţional (nr. 125/2000), completată şi aprobată prin Legea nr. 345/2001 (art.2).

Legea privind regimul parcurilor industriale (nr. 134/2000) completată în 2001 prin Ordonanţa

Guvernului privind parcurile industriale (art. 3), [art.5(1)(2)].

Ordonanţă de urgenţă pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul

Republicii Bulgaria, privind aspectele tehnice, financiare, juridice şi organizatorice referitoare la

construirea unui pod mixt (rutier şi feroviar) de frontieră între cele 2 ţări, peste fluviul Dunărea, semnat

la Bucureşti la 5 iunie 2000 (nr. 149/2000) (art.2).

Lege privind declararea ca municipiu a unui oraş (nr. 151/2000).

Lege privind declararea ca municipiu a unui oraş (nr. 172/2000).

Lege privind declararea ca municipiu a unui oraş (nr. 179/2000).

Lege privind declararea ca municipiu a unui oraş (nr. 180/2000).

Lege privind declararea ca municipiu a unui oraş (nr. 191/2000).

Lege privind declararea ca municipiu a unui oraş (nr. 201/2000).

Lege privind declararea unei comune ca oraş (nr. 220/2000).

Lege privind declararea unei comune ca oraş (nr. 221/2000).

Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea atestării localităţii Cheia, judeţul Prahova, ca staţiune

turistică de interes local (nr. 416/2000).

Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea atestării oraşului Tăşnad, judeţul Satu Mare ca staţiune

turistică de interes local (418/2000).

Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul

Republicii Ungare, privind cooperarea în domeniul protecţiei mediului, semnat la Bucureşti la 26 mai

1997 (nr. 1050/2000) (art. 2), [art. 6(a)].

Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Protocolului între MLPAT din România şi Ministerul

Mediului şi Amenajării Teritoriului din Republica Moldova, privind cooperarea în domeniul lucrărilor

publice, amenajării teritoriului şi gospodăriei comunale (nr. 1052/2000) (art. 2).

Ordonanţă pentru ratificarea Memorandumului de finanţare dintre Guvernul României şi

Comisia Europeană referitor la Programul PHARE 2000 de cooperare transfrontalieră dintre România şi

Ungaria - RO 0003, semnat la Bucureşti la 6 noiembrie 2000 (nr. 43/2001).

Hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului (nr.

77/2001) [art.1(2)], [art. 2(11)(14)(20)(23)(24)], [art. 3(I-c, f, k)].

Ordonanţa de urgenţă privind frontiera de stat a României (nr. (105/2001) (art.3), [art.4(2)], [art.

7(1)(4)(6)], (art. 39), [art. 42(1)], (art. 43), [art. 44(1)].

Legea administraţiei publice locale (nr. 215/2001) [art. 6(1)], (art. 12), [art. 38 (2-c,f,k)], [art.

43(2)], [art. 46(2)], [art. 68(1-o, v)], [art. 95(2-c,f,i)], [art. 104(1-c,f,j)], (art. 129), [art.157(2)].

Legea serviciilor publice de gospodărie comunală (nr. 326/2001) (art. 2), [art. 12(3)].

Lege privind declararea ca municipiu a unui oraş (nr. 343/2001).

Lege privind declararea municipiului Alba Iulia şi a zonei înconjurătoare ca obiectiv de interes

naţional (nr. 344/2001).

Ordonanţa Guvernului privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri

arheologice ca zone de interes naţional (nr. 43/2000) modificată, completată şi aprobată prin Legea nr.

378/2001 [art. 5(3)(4)(5)], art. 17, ANEXA.

Lege privind protejarea monumentelor istorice (422/2001) [art. 2(2)], [art. 8(3)], [art. 9(2)], [art.

17(1)], [art. 28 (1-h,I,j,z)], [art. 35.(1-f,g)], [art. 36 (1-c,d)], (art. 45), [art. 46(d)], [(art. 47(b,c)].

Lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă privind regimul ariilor naturale protejate,

conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice (nr. 462/2001) (art. 5), (art. 8), [art.

14(1)(2)(3)], Anexa nr. 1.

Hotărâre a Guvernului României pentru Aprobarea Acordului dintre MLPTL din România şi

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Regionale din Republica Ungaria privind cooperarea în domeniul

amenajării teritoriului, semnat la Gyula la 2 nov. 1997 (nr. 631/2001) (art.2).

Hotărâre privind alocarea sumei de 13,946 miliarde lei din Fondul la dispoziţia Guvernului

111

României pentru relaţiile cu republica Moldova pe anul 2001, pentru finanţarea unor proiecte de

integrare economică şi culturală între România şi Republica Moldova (nr. 913/2001) (art. 2).

Ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei pentru aprobarea Normelor

Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii,

republicată, cu modificările şi completările ulterioare (1943/2001).

Ordin pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Comisiei de

Avizare a Lăcaşurilor de Cult (2041/2001).

Ordin pentru aprobarea Regulamentului privind conţinutul documentaţiilor referitoare la

scoaterea terenurilor din circuitul agricol, necesare amplasării obiectivelor de investiţii, şi a

Regulamentului privind conţinutul documentaţiei pentru schimbarea categoriilor de folosinţă a

terenurilor agricole (5120/2001 Ministerul Administraţiei Publice) (441/2001 Ministerul Agriculturii,

Alimentaţiei şi Pădurilor) Anexa nr. 1.

Lege privind înfiinţarea unei comune (103/2002).

Lege privind înfiinţarea unei comune (104/2002).

Lege privind schimbarea denumirii satului Lunca Teuzului din componenţa comunei Beliu,

judeţul Arad (105/2002).

Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 87/2001 privind serviciile publice de

salubrizare a localităţilor (139/2002).

PARTEA II

Preambul

Prezenta metodologie formulează conţinutul cadru al documentaţiilor de A.T., în conformitate

cu prevederile Legii nr. 350/2001 privind activitatea de amenajare a teritoriului şi urbanism, şi pentru

categoriile de documentaţii prevăzute de aceeaşi lege.

Prin prezenta metodologie se înlocuieşte conţinutul documentaţiilor de A.T. ce a făcut obiectul

Ordinului 91/1991 al M.L.P.T.L. pentru aprobarea formularelor, a procedurii de autorizare şi a

conţinutului documentaţiilor prevăzute de Legea nr. 50/1991.

Cele mai importante modificări faţă de vechiul conţinut cadru sunt următoarele:

Prin Lege categoriile de documentaţii de A.T. au fost restructurate şi completate la nivel zonal.

A apărut un nou tip de documentaţie de tip zonal şi anume Planul de amenajare a teritoriului zonal

regional. Anterior prezentei reglementări, P.A.T.Z. se referea numai la teritorii interjudeţene.

Planurile intercomunale/interorăşeneşti nu erau considerate zonale ci o categorie de sine

stătătoare, prin care se urmărea formularea de propuneri şi reglementări.

Prin Lege se stabilesc foarte clar cele trei tipuri de P.A.T.Z. (regional, interjudeţean şi

intercomunal/interorăşenesc).

Planul de amenajare a teritoriului zonal transfrontalier este caz particular de Plan de amenajare a

teritoriului zonal interjudeţean.

Planul de amenajare a teritoriului zonal periurban este caz particular de Plan de amenajare a

teritoriului zonal interorăşenesc sau intercomunal, ca şi planul de amenajare a teritoriului zonal

metropolitan.

Pentru documentaţiile de tip P.A.T.Z. şi P.A.T.J., conţinutul cadru prezent este orientat către

obţinerea unui document de planificare strategică (aşa cum cere Legea), renunţându-se la tipul de

planificare analitică anterior.

Acest lucru înseamnă în principal înlocuirea etapei de analiză cu caracter descriptiv a situaţiei

existente cu o analiză orientată către definirea unei viziuni de dezvoltare şi identificarea de soluţii pentru

realizarea ei.

Formularea din vechiul conţinut cadru - „Propuneri de dezvoltare‖ - nu mai este adecvată

cerinţelor actuale. Documentaţiile de A.T. nu trebuie să formuleze propuneri ci direcţii clare de

dezvoltare, urmate de măsuri. Stabilirea obiectivelor, direcţiilor şi măsurilor va fi un rezultat al analizei

unor alternative de dezvoltare („viitori posibili‖), dintre care se va selecta una singură.

Orientarea strategică este dată şi de faptul că teritoriul vizat de plan nu trebuie tratat ca un spaţiu

închis, ci ca parte dintr-un context teritorial mai larg.

Condiţionările exogene spaţiului vizat trebuie luate în considerare deoarece influenţează

112

dezvoltarea. În acelaşi timp, cercetarea unor etape istorice anterioare de evoluţie ajută la înţelegerea

unor probleme conflictuale, putând favoriza găsirea de soluţii.

Tabel 4. Tabel comparativ între conţinutul cadru al Ordinului 91/1991 şi Legea 350/2001.

CONŢINUT CADRU

conform Ordin 91/1991

CONŢINUT CADRU

conform Lege 350/2001

CATEGORII DE DOCUMENTAŢII DE A.T.

PATN

-

PATZ (INTERJUDEŢEAN)

PAT INTERCOMUNAL, INTERORĂŞENESC

PATJ

PATN

PATZ REGIONAL

PATZ INTERJUDEŢEAN

(TRANSFRONTALIER)

PATZ INTERCOMUNAL, INTERORĂŞENESC

(PERIURBAN, METROPOLITAN)

PATJ

CONŢINUL-CADRU – CUPRINS SUCCINT

Analiza situaţiei existente

Probleme şi priorităţi

Propuneri de dezvoltare

Elemente care condiţionează dezvoltarea

Diagnostic, priorităţi

Strategia de dezvoltare

CONŢINUL-CADRU - DOMENII

Cadrul natural

Potenţialul economic

Populaţia şi reţeaua de localităţi

Infrastructura teritoriului

Reabilitarea, protecţia şi conservarea mediului

Structura teritoriului

cadrul natural/mediul

patrimoniul natural şi construit

reţeaua de localităţi

infrastructurile tehnice ale teritoriului

Structura socio-demografică

populaţia

resursele de muncă

Structura activităţilor

agricultura, piscicultura, silvicultura

industria, construcţii, energia

turismul

servicii economice şi sociale

Contextul suprateritorial

Cooperarea interzonală - (pentru documentaţii de tip

PATZ)

CONŢINUL-CADRU - PLANŞE

Zonificarea teritoriului şi funcţiunile economice –

Situaţia existentă

Populaţia şi reţeaua de localităţi – Situaţia existentă

Echiparea tehnică a teritoriului – Situaţia existentă

Zonificarea teritoriului şi funcţiunile economice –

Probleme şi priorităţi

Populaţia şi reţeaua de localităţi – Probleme şi

priorităţi

Echiparea tehnică a teritoriului – Probleme şi

priorităţi

Zonificarea teritoriului şi funcţiunile economice –

Propuneri

Populaţia şi reţeaua de localităţi – Propuneri

Echiparea tehnică a teritoriului – Propuneri

Protecţia şi conservarea mediului – Propuneri

Mediul – Probleme şi disfuncţionalităţi

Reţeaua de localităţi şi populaţia – Probleme şi

disfuncţionalităţi

Infrastructurile tehnice ale teritoriului – Probleme şi

disfuncţionalităţi

Structura activităţilor şi zonificarea teritoriului –

Probleme şi disfuncţionalităţi

Contextul suprateritorial – Probleme şi disfuncţionalităţi

Mediul –Dezvoltare

Reţeaua de localităţi şi populaţia –Dezvoltare

Infrastructurile tehnice ale teritoriului –Dezvoltare

Structura activităţilor şi zonificarea teritoriului –

Dezvoltare

Contextul suprateritorial –Dezvoltare

Domeniile de referinţă (denumite în continuare domenii ţintă) şi componentele lor au fost

restructurate şi completate cu noi aspecte pentru a răspunde mai bine cerinţelor Legii privind caracterul

director al documentaţiilor şi pentru o mai bună corelare cu practicile vest- europene vizând dezvoltarea

spaţială.

Este completată şi restructurată lista planşelor obligatorii pentru documentaţiile de tip P.A.T.Z.

113

şi P.A.T.J., pentru a fi în concordanţă cu noul conţinut cadru.

Conţinutul cadru prezent reprezintă un conţinut minimal pentru documentaţiile de A.T.. În

funcţie de caracteristicile teritoriului, de obiectivele strategice stabilite, anumite capitole/aspecte pot fi

mai mult sau mai puţin tratate.

Principalele diferenţe între noul şi vechiul conţinut cadru sunt identificate în următorul tablou

comparativ.

Conţinutul-cadru al documentaţiilor de A.T.

Secţiunea 1 – Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional – P.A.T.N.

Planul de amenajare a teritoriului naţional reprezintă sinteza programelor strategice sectoriale pe

termen mediu şi lung pentru întreg teritoriul ţării. El este compus din secţiuni specializate ce abordează

diferite aspecte care vizează dezvoltarea spaţială echilibrată şi durabilă, ţinând cont şi de integrarea

regională şi continentală. Activitatea de elaborare a planului are un caracter continuu. Până în prezent au

fost finalizate cinci secţiuni ce au deja un caracter de lege, iar o a şasea secţiune (Turismul) este

elaborată sub formă de proiect legislativ.

Conţinutul cadru pentru noi secţiuni se stabileşte de către M.L.P.T.L. în acord cu instituţiile

centrale de rang similar interesate de sectorul vizat.

Noi secţiuni ale P.A.T.N. vor aborda problematica dezvoltării infrastructurii de învăţământ

superior, a infrastructurii pentru sănătate, a infrastructurii culturale sau dezvoltarea spaţiului rural.

Prezentarea documentaţiei de tip P.A.T.N.

Documentaţia va cuprinde piese scrise şi desenate cu caracter de sinteză.

Piesele desenate (planşe) vor fi întocmite la scări convenabile care să permită o bună ilustrare şi

o bună percepere prin reducere în vederea publicării în Monitorul Oficial.

Secţiunea 2 – Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal – P.A.T.Z.

Cele trei tipuri de teritorii vizate sunt:

regional;

interjudeţean (caz particular transfrontalier);

intercomunal, interorăşenesc (cazuri particulare metropolitan, periurban).

Art.1. Plan de Amenajare a teRitoriului Zonal Regional – P.A.T.Z.R..

Se întocmeşte pentru teritoriul mai multor judeţe ce se asociază în regiuni de dezvoltare şi

urmăreşte coordonarea dezvoltării spaţiale la nivelul acestui teritoriu şi rezolvarea unor probleme

specifice, fiind în acelaşi timp un instrument de generarea politicilor de dezvoltare regională.

Conţinut şi mod de prezentare

(1) Conţinutul se structurează conform următoarelor capitole:

(a) Introducere: programul elaborării, perioada vizată, relaţia cu alte planuri şi strategiile de

dezvoltare regională, agenda consultării populaţiei.

(b) Date generale: scopul şi necesitatea documentaţiei, baza documentară şi bibliografică, studii

de fundamentare, metodologia de lucru.

(c) Elemente care condiţionează dezvoltarea.

Factori exogeni (exteriori):

la nivel european: tendinţe generale ale dezvoltării spaţiale şi regionale, efecte cu caracter

general, situaţia teritoriului regional, aspecte favorabile /defavorabile;

la nivel naţional: strategii de dezvoltare naţionale, zonale, regionale, interjudeţene, efecte

cu caracter general, situaţia teritoriului regional, aspecte favorabile / defavorabile.

Factori endogeni (interni):

evoluţia anterioară a judeţelor componente: în perioada interbelică, în perioada economiei

centralizate, după 1990;

analiza şi caracterizarea stării actuale a teritoriului: analiză orientată pe evidenţierea

problemelor şi disfuncţionalităţilor, care vizează domeniile ţintă şi componentele lor, după

cum urmează:

1. Domeniul ţintă – Structura teritoriului

114

1.1. Localizare geografică, cadrul administrativ – teritorial, regiunea de dezvoltare

1.2. Cadrul natural/mediul:

relief, resurse de apă, climă, faună, floră;

resursele subsolulul;

resursele solului;

zone expuse la riscuri naturale, zone deficitare în rezerve de apă, zone expuse la riscuri

tehnologice, zone poluate;

calitatea factorilor de mediu;

deşeuri.

1.3. Patrimoniul natural şi construit.

patrimoniul natural (zone declarate protejate, zone de protejat, inclusiv peisaje);

patrimoniul construit (zone declarate protejate, zone de protejat, inclusiv peisaje

culturale).

1.4. Reţeaua de localităţi

structura şi funcţiunile – centre polarizatoare;

satisfacerea indicatorilor minimali de definire;

accesibilitate;

infrastructura socio-culturală;

infrastructura edilitară;

locuirea (tipuri,inclusiv locuirea secundară, calitate).

1.5. Infrastructurile tehnice

gospodărirea apelor (inclusiv pentru risc natural inundaţii) ,

amenajări pentru agricultură (inclusiv pentru risc natural alunecări);

reţele de transport (inclusiv puncte de trecere a frontierei, rute pentru biciclişti);

reţele de telecomunicaţii;

reţele energetice.

1.6. Zonificarea teritoriului

folosirea terenurilor (inclusiv zone cu destinaţie specială);

zone funcţional-spaţiale cu evidenţierea profilului dominant(agricol,silvic,turistic,etc.).

2. Domeniul ţintă – Structura socio-demografică

2.1. Evoluţia populaţiei şi potenţialul demografic

structura populaţiei pe grupe de vârstă, sexe, medii, naţionalităţi, religii;

evoluţia populaţiei;

mişcarea naturală şi mişcarea migratorie.

2.2. Resursele umane

starea de sănătate;

nivelul de instruire;

structura şi dinamica forţei de muncă;

nivel de trai, sărăcie.

3. Domeniul ţintă – Structura activităţilor (conform CAEN)

3.1. Agricultura, piscicultura, silvicultura

structură, performanţe, potenţial, dinamică;

agenţi economici, inclusiv IMM;

dotare tehnică şi materială.

3.2. Industria, producţia şi distribuţia energiei, construcţii

structură, domenii de excelenţă, potenţial, dinamică;

agenţi economici, inclusiv IMM, reţele de producţie, export;

dotare tehnică şi materială.

3.3. Turismul

structură, domenii de excelenţă, potenţial, dinamică;

organizarea activităţilor, inclusiv IMM;

structuri turistice.

3.4. Servicii economice şi sociale (comerţ, transporturi şi telecomunicaţii, cercetare -

dezvoltare, informatică, servicii pentru dezvoltarea afacerilor, finanţe-bănci, administraţie publică şi

asigurări sociale, învăţământ, sănătate, cultură).

115

structură, domenii de excelenţă, potenţial, dinamică;

agenţi economici, inclusiv IMM;

dotare tehnică şi materială.

4. Domeniul ţintă – Cooperarea intraregională

probleme specifice de soluţionat prin cooperare;

5. Domeniul ţintă – Contextul suprateritorial

coridoare de transport, oraşe poartă;

zone de cooperare transfrontalieră;

regiuni de dezvoltare vecine;

zone metropolitane, periurbane.

(d). Diagnostic; priorităţi:

Formularea diagnosticului privind domeniile ţintă şi componentele lor, pe baza problemelor şi

disfuncţionalităţilor identificate prin analiza anterioară;

Formularea unui diagnostic prospectiv pornind de la tendinţele majore ce se manifestă şi

evoluţia posibilă /de dorit a teritoriului vizat;

Formularea diagnosticului general pentru teritoriul regiunii;

Evidenţierea priorităţilor de intervenţie.

(e). Strategia de dezvoltare.

Formularea obiectivelor strategice generale care vizează dezvoltarea teritoriului pe termen lung.

Obiectivele strategice au caracter principial şi asigură orientarea clară spre dezvoltare a

teritoriului vizat, fiind asumate politic de autorităţile judeţene, în urma analizei unor alternative de

dezvoltare posibile.

Formularea obiectivelor pentru domeniile ţintă şi componentele lor, ca răspuns la problemele

identificate şi decurgând din obiectivele strategice.

Identificarea căilor (direcţiilor) de abordare pentru atingerea obiectivelor pentru domeniile ţintă

şi a obiectivelor generale.

Formularea programului de măsuri ce vizează domeniile ţintă şi componentele lor, sub forma

unui set coerent şi corelat de propuneri de dezvoltare/transformare spaţială a teritoriului;

Propuneri pentru cadrul instituţional de implementare, monitorizare, evaluare a rezultatelor şi de

ajustare a documentaţiei.

Prezentarea documentaţiei P.A.T.Z.R.

Documentaţia cuprinde piese scrise şi piese desenate:

Piesele scrise sunt Memoriul general ce are cuprinsul prezentat anterior.

Piesele desenate sunt planşe (hărţi şi planuri) la scările 1: 500.000, 1:200.000, 1:100.000, 1:

50.000, scheme, cartograme.

Planşele obligatorii sunt:

Planşa nr.1.1. MEDIUL – PROBLEME ŞI DISFUNCŢIONALITĂŢI Ilustrează componentele 1.2. şi 1.3. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului.

Cadrul natural/mediul

zone expuse sau afectate de riscuri naturale (inundaţii, alunecări de teren seismicitate);

zone cu probleme privind resursele de apă (zone deficitare, zone vulnerabile, zone cu

resurse de apă subterane cu caracteristici nepotabile, resurse de apă poluate);

zone expuse la riscuri tehnologice;

zone naturale afectate de alte presiuni antropice (turistice, de urbanizare etc.);

zone/factori naturali care necesită măsuri de protecţie (zone caracterizate de o mare

biodiversitate, factori balneari, climaterici, turistici, peisaje);

zone expuse sau afectate de poluare;

depozite necontrolate de deşeuri.

Patrimoniul

patrimoniul natural declarat;

patrimoniul construit declarat.

Planşa nr. 1.2. MEDIUL – DEZVOLTARE ŞI COOPERARE

Ilustrează componentele 1.2. şi 1.3. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului şi domeniul ţintă

4 Cooperarea intraregională.

Cadrul natural/mediul

116

protejarea factorilor de mediu;

reducerea/eliminarea presiunilor antropice;

combaterea poluării;

resurse balneo-turistice valorificabile;

valorificarea durabilă a unor resurse de substanţe utile.

Patrimoniul

protejarea patrimoniului natural declarat;

protejarea patrimoniului natural de interes local;

protejarea patrimoniului construit declarat;

protejarea patrimoniului construit de interes local.

Planşa nr. 2.1. REŢEAUA DE LOCALITĂŢI ŞI POPULAŢIA – PROBLEME ŞI

DISFUNCŢIONALITĂŢI

Ilustrează componenta 1.4. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului şi domeniul ţintă; 2.

Structura socio-demografică.

Disfuncţionalităţi la nivelul reţelei de localităţi

deficienţe privind structura şi repartiţia în teritoriu a categoriilor de localităţi,

satisfacerea indicatorilor minimali de definire, accesibilitate;

deficienţe privind funcţionarea reţelei de localităţi : zone profund rurale lipsite de dotări

cu rol teritorial, localităţi cu probleme de echipare şi dotare, localităţi cu o piaţă a

locuinţelor deficitară.

Probleme demografice

zone/localităţi cu scăderi importante de populaţie;

zone/localităţi cu probleme privind potenţialul demografic : spor natural negativ,

îmbătrânire a populaţiei, dezechilibre în structură;

zone/localităţi cu resurse de forţă de muncă disponibile;

zone/localităţi ce prezintă o calitate slabă a resurselor de muncă.

Planşa nr. 2.2. REŢEAUA DE LOCALITĂŢI ŞI POPULAŢIA – DEZVOLTARE ŞI

COOPERARE

Ilustrează componenta 1.4. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului; domeniul ţintă 2.

Structura socio-demografică; domeniul ţintă 4. Cooperarea intraregională.

Reţeaua de localităţi

îmbunătăţirea structurii şi repartiţia localităţilor;

îmbunătăţirea rolului şi funcţiunilor reţelei - centre şi arii de polarizare;

dotări publice de interes teritorial;

necesarul de locuinţe în principalele centre urbane.

Aspecte socio – demografice

atenuarea fenomenelor demografice negative;

reducerea segregării sociale;

reducerea decalajului de calitate a vieţii între mediul urban şi mediul rural

Planşa nr. 3.1. INFRASTRUCTURILE TEHNICE ALE TERITORIULUI – PROBLEME

ŞI DISFUNCŢIONALITĂŢI

Ilustrează componenta 1.5. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului.

Gospodărirea apelor

surse de alimentare cu apă care necesită măsuri de protecţie;

localităţi cu probleme de echipare hidro-edilitară.

Amenajări pentru agricultură

disfuncţionalităţi în funcţionarea amenajărilor pentru agricultură (irigaţii, îmbunătăţiri

funciare etc.);

terenuri agricole ce necesită amenajări specifice.

Reţele de transport

trasee sau sectoare suprasolicitate şi/sau în stare proastă;

legături lipsă (ocolitoare, poduri, intersecţii la nivel);

trasee de intensă mobilitate pendulatorie a populaţiei, pentru care nu funcţionează

transport public;

aeroporturi, porturi, gări, puncte de control pentru trecerea frontierei, nemodernizate.

117

Reţele de telecomunicaţii

zone/localităţi neacoperite de reţeaua de telecomunicaţii;

localităţi cu dotare nesatisfăcătoare.

Reţele energetice

zone/localităţi lipsite de componente ale echipării energetice.

Planşa nr. 3.2. INFRASTRUCTURILE TEHNICE – DEZVOLTARE ŞI COOPERARE2

Ilustrează componenta 1.5. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului şi domeniul ţintă; 4.

Cooperarea intraregională

Gospodărirea apelor

asigurarea unei bune echipări hidro-edilitare a localităţilor;

asigurarea necesarului de apă pentru diverşi consumatori.

Amenajări pentru agricultură

completarea necesarului de lucrări pentru agricultură.

Reţele de transport

dezvoltarea şi modernizarea reţelei existente;

propuneri pentru conectarea la reţeaua naţională preconizată şi implicit la reţelele

transeuropene;

lucrări de modernizare în aeroporturi, porturi, gări, puncte de trecere a frontierei;

dezvoltarea transportului public.

Reţele de telecomunicaţii

dezvoltarea şi modernizarea reţelei existente.

Reţele energetice

dezvoltarea şi modernizarea reţelei existente.

Planşa nr. 4.1. STRUCTURA ACTIVITĂŢILOR ŞI ZONIFICAREA TERITORIULUI –

PROBLEME ŞI DISFUNCŢIONALITĂŢI

Ilustrează domeniul ţintă 3. Structura activităţilor şi componenta 1.6. din domeniul ţintă 1.

Structura teritoriului.

Activităţile economice

activităţi industriale în curs de restructurare, modernizare, zone declarate ca

defavorizate, zone cu şomaj ridicat;

localităţi dependente de o singură activitate economică;

construcţii şi amenajări pentru producţie, abandonate;

zone/localităţi cu potenţial turistic, dar lipsite de dotări adecvate;

localităţi lipsite de servicii economice şi sociale de bază;

resurse nevalorificate.

Zonificarea teritoriului

zone în care se solicită reorganizări administrative ale unităţilor teritoriale;

zone în care se manifestă/pot apărea conflicte între funcţiuni.

Planşa nr. 4.2. STRUCTURA ACTIVITĂŢILOR ŞI ZONIFICAREA TERITORIULUI –

DEZVOLTARE ŞI COOPERARE

Ilustrează domeniul ţintă 3. Structura activităţilor, componenta 1.6. din domeniul ţintă 1.

Structura teritoriului şi domeniul ţintă 4. Cooperarea intraregională.

Activităţi economice

dezvoltări de noi funcţiuni economice pe baza potenţialului endogen, cu accent pe

turism, servicii, surse de energie neconvenţionale;

propuneri de valorificare a dotării tehnice şi materiale disponibile.

Zonificarea teritoriului

zonarea terenului agricol în raport cu condiţiile pedoclimatice şi cerinţele pieţei;

zonarea teritoriului silvic;

propuneri pentru rezolvarea situaţiilor conflictuale.

Planşa nr. 5.1. CONTEXTUL SUPRATERITORIAL – PROBLEME ŞI DISFUNCŢIONALITĂŢI3

2 Planşă obligatorie pentru obţinerea autorizaţiilor de construire pentru reţele magistrale de comunicaţie, amenajări pentru îmbunătăţiri

funciare, reţele de telecomunicaţii, etc. conform Legii nr. 453/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991, în lipsa unor

documentaţii de urbanism aprobate 3 Planşele nr. 5.1. şi 5.2. se vor elabora la scări care nu solicită o reprezentare de detaliu (ex. 1:500.000.)

118

Ilustrează domeniul ţintă 5. Contextul suprateritorial.

Probleme teritoriale litigioase.

zone în care se manifestă/pot apărea tensiuni;

zone declarate defavorizate din teritoriul regiunilor/judeţelor vecine;

funcţiuni similare concurente în teritorii învecinate sau în regiune.

Planşa nr. 5.2. CONTEXTUL SUPRATERITORIAL – DEZVOLTARE

Ilustrează domeniul ţintă 5. Contextul suprateritorial.

arii metropolitane, periurbane instituite sau preconizate;

propuneri de dezvoltare a coridoarelor de transport şi a infrastructurilor majore

regionale;

zone de cooperare transfrontalieră organizate sau preconizate;

dezvoltarea de reţele, parteneriate, colaborări în diverse domenii.

În funcţie de complexitatea problemelor şi de cerinţele legate de conţinutul documentaţiilor

pentru avize şi acorduri, unele componente ale domeniilor ţintă pot fi tratate separat (în planşe diferite),

în ideea de a se asigura corectitudinea reprezentărilor şi o bună percepere.

Art.2. Plan de Amenajare a Teritoriului Zonal Interjudeţean – P.A.T.Z.I.J.

Se întocmeşte pentru soluţionarea unor probleme specifice apărute în zone ce cuprind în

întregime sau parţial teritoriul administrativ al mai multor judeţe. Acest tip de plan se realizează pe baza

consensului manifestat de judeţele respective în recunoaşterea problemelor şi în intenţia de colaborare

pentru soluţionarea lor. În cazul acestui tip de documentaţie domeniile ţintă se tratează în mod

diferenţiat în funcţie de obiectivele propuse şi se vor completa cu un domeniu intitulat Cooperarea

interjudeţeană.

În cazul unui teritoriu de graniţă – teritoriu (interjudeţean) frontalier – se va pune accentul şi pe

cooperarea transfrontalieră, ca modalitate complementară de dezvoltare socio-economică în profil

teritorial. Pentru dezvoltarea cooperării transfrontaliere este necesară cunoaşterea potenţialului de

cooperare din teritoriul situat de cealaltă parte a graniţei. Din acest motiv, aceste tipuri de documentaţie

trebuie să se elaboreze concomitent şi „în oglindă‖, pe ambele părţi ale frontierei.

Conţinut şi mod de prezentare.

(1) Conţinutul se structurează conform următoarelor capitole:

(a) Introducere: programul elaborării, perioada vizată, relaţia cu strategiile de dezvoltare

regională şi cu alte planuri de A.T., agenda consultării populaţiei.

(b) Date generale: scopul şi necesitatea documentaţiei, baza documentară şi bibliografică,

studii de fundamentare, metodologia de lucru.

(c) Elemente care condiţionează dezvoltarea.

Factori exogeni (exteriori):

la nivel european: tendinţe generale ale dezvoltării spaţiale şi regionale, efecte cu caracter

general, situaţia teritoriului interjudeţean, aspecte favorabile/defavorabile;

la nivel naţional: strategii de dezvoltare naţionale, zonale, regionale, efecte cu caracter

general, situaţia teritoriului interjudeţean, aspecte favorabile/defavorabile.

Factori endogeni (interni):

evoluţia anterioară a judeţelor componente: în perioada interbelică, în perioada economiei

centralizate, după 1990;

analiza şi caracterizarea stării actuale a teritoriului: analiză orientată pe evidenţierea

problemelor şi disfuncţionalităţilor, care vizează domeniile ţintă şi componentele lor, după

cum urmează.

1. Domeniul ţintă – Ttructura teritoriului

1.1. Localizare geografică, cadrul administrativ – teritorial, regiunea/regiunile de dezvoltare

1.2. Cadrul natural/mediul:

relief, resurse de apă, climă, faună, floră;

resursele subsolului;

resursele solului;

zone expuse la riscuri naturale, zone deficitare în rezerve de apă, zone expuse la riscuri

tehnologice, zone poluate;

calitatea factorilor de mediu;

deşeuri.

119

1.3. Patrimoniul natural şi construit.

patrimoniul natural (zone declarate protejate, zone de protejat, inclusiv peisaje);

patrimoniul construit (zone declarate protejate, zone de protejat, inclusiv peisaje

culturale).

1.4. Reţeaua de localităţi

structura şi funcţiunile – centre polarizatoare;

satisfacerea indicatorilor minimali de definire;

accesibilitate;

infrastructura socio-culturală;

infrastructura edilitară;

locuirea (tipuri, inclusiv locuirea secundară, calitate).

1.5. Infrastructurile tehnice

gospodărirea apelor (inclusiv pentru risc natural inundaţii);

amenajări pentru agricultură (inclusiv pentru risc natural alunecări);

reţele de transport (inclusiv puncte de trecere a frontierei, rute pentru biciclişti);

reţele de telecomunicaţii;

reţele energetice.

1.6. Zonificarea teritoriului

folosirea terenurilor (inclusiv zone cu destinaţie specială);

zone funcţional-spaţiale cu evidenţierea profilului dominant(agricol,silvic,turistic,etc.).

2. Domeniul ţintă – Structura socio-demografică

2.1. Evoluţia populaţiei şi potenţialul demografic.

structura populaţiei pe grupe de vârstă, sexe, medii, naţionalităţi, religii;

evoluţia populaţiei;

mişcarea naturală şi mişcarea migratorie.

2.2. Resursele umane.

starea de sănătate;

nivelul de instruire;

structura şi dinamica forţei de muncă;

nivel de trai, sărăcie.

3. Domeniul ţintă – Structura activităţilor (conform CAEN)

3.1. Agricultura, piscicultura, silvicultura.

structură, performanţe, potenţial, dinamică;

agenţi economici, inclusiv IMM;

dotare tehnică şi materială.

3.2. Industria, producţia şi distribuţia energiei, construcţii.

structură, domenii de excelenţă, potenţial, dinamică;

agenţi economici, inclusiv IMM, reţele de producţie, export;

dotare tehnică şi materială.

3.3. Turismul

structură, domenii de excelenţă, potenţial, dinamică;

organizarea activităţilor, inclusiv IMM;

structuri turistice.

3.4. Servicii economice şi sociale (comerţ, transporturi şi telecomunicaţii, cercetare -

dezvoltare, informatică, servicii pentru dezvoltarea afacerilor, finanţe-bănci, administraţie publică şi

asigurări sociale, învăţământ, sănătate, cultură).

structură, domenii de excelenţă, potenţial, dinamică;

agenţi economici, inclusiv IMM;

dotare tehnică şi materială.

4. Domeniul ţintă – Cooperarea interjudeţeană

probleme specifice de soluţionat prin cooperare;

5. Domeniul ţintă – Contextul suprateritorial

coridoare de transport, oraşe poartă;

zone de cooperare transfrontalieră;

regiuni de dezvoltare vecine;

120

zone metropolitane, periurbane.

(d). Diagnostic; priorităţi:

Formularea diagnosticului privind domeniile ţintă şi componentele lor, pe baza problemelor şi

disfuncţionalităţilor identificate prin analiza anterioară;

Formularea unui diagnostic prospectiv pornind de la tendinţele majore ce se manifestă şi

evoluţia posibilă /de dorit a teritoriului vizat;

Formularea diagnosticului general pentru teritoriul judeţului;

Evidenţierea priorităţilor de intervenţie.

(e). Strategia de dezvoltare.

Formularea obiectivelor strategice generale care vizează dezvoltarea teritoriului pe termen

lung. Obiectivele strategice au caracter principial şi asigură orientarea clară spre dezvoltare a teritoriului

vizat, fiind asumate politic de autorităţile judeţene, în urma analizei unor alternative de dezvoltare

posibile.

Formularea obiectivelor pentru domeniile ţintă şi componentele lor, ca răspuns la problemele

identificate şi decurgând din obiectivele strategice.

Identificarea căilor (direcţiilor) de abordare pentru atingerea obiectivelor pentru domeniile ţintă

şi a obiectivelor generale.

Formularea programului de măsuri ce vizează domeniile ţintă şi componentele lor, sub forma unui

set coerent şi corelat de propuneri de dezvoltare/transformare spaţială a teritoriului.

Propuneri pentru cadrul instituţional de implementare, monitorizare, evaluare a rezultatelor şi de

ajustare a documentaţiei.

Prezentarea documentaţiei P.A.T.Z.I.J.

Documentaţia cuprinde piese scrise şi piese desenate:

Piesele scrise sunt Memoriul general ce are cuprinsul prezentat anterior.

Piesele desenate sunt planşe (hărţi şi planuri) la scările 1: 500.000, 1:200.000, 1:100.000, 1:

50.000 (în funcţie de mărimea teritoriului), scheme, cartograme.

Planşele obligatorii sunt:

Planşa nr. 1.1. MEDIUL – PROBLEME ŞI DISFUNCŢIONALITĂŢI

Ilustrează componentele 1.2. şi 1.3. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului.

Cadrul natural/mediul:

zone expuse sau afectate de riscuri naturale (inundaţii, alunecări de teren seismicitate);

zone cu probleme privind resursele de apă (zone deficitare, zone vulnerabile, zone cu

resurse de apă subterane cu caracteristici nepotabile, resurse de apă poluate);

zone expuse la riscuri tehnologice;

zone naturale afectate de alte presiuni antropice (turistice, de urbanizare etc.);

zone/factori naturali care necesită măsuri de protecţie (zone caracterizate de o mare

biodiversitate, factori balneari, climaterici, turistici, peisaje);

zone expuse sau afectate de poluare;

depozite necontrolate de deşeuri.

Patrimoniul

patrimoniul natural declarat;

patrimoniul construit declarat.

Planşa nr. 1.2. MEDIUL – DEZVOLTARE ŞI COOPERARE

Ilustrează componentele 1.2. şi 1.3. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului şi domeniul ţintă

4. Cooperarea interjudeţeană.

Cadrul natural/mediul:

protejarea factorilor de mediu;

reducerea/eliminarea presiunilor antropice;

combaterea poluării;

resurse balneo-turistice valorificabile;

valorificarea durabilă a unor resurse de substanţe utile.

Patrimoniul

protejarea patrimoniului natural declarat;

protejarea patrimoniului natural de interes local;

protejarea patrimoniului construit declarat;

121

protejarea patrimoniului construit de interes local.

Planşa nr. 2.1. REŢEAUA DE LOCALITĂŢI ŞI POPULAŢIA – PROBLEME ŞI

DISFUNCŢIONALITĂŢI

Ilustrează componenta 1.4. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului şi domeniul ţintă 2.

Structura socio-demografică.

Disfuncţionalităţi la nivelul reţelei de localităţi

deficienţe privind structura şi repartiţia în teritoriu a categoriilor de localităţi,

satisfacerea indicatorilor minimali de definire, accesibilitate;

deficienţe privind funcţionarea reţelei de localităţi : zone profund rurale lipsite de dotări

cu rol teritorial, localităţi cu probleme de echipare şi dotare, localităţi cu o piaţă a locuinţelor

deficitară.

Probleme demografice

zone/localităţi cu scăderi importante de populaţie;

zone/localităţi cu probleme privind potenţialul demografic: spor natural negativ,

îmbătrânire a populaţiei, dezechilibre în structură;

zone/localităţi cu resurse de forţă de muncă disponibile;

zone/localităţi cu probleme de calitate a resurselor de muncă.

Planşa nr. 2.2. REŢEAUA DE LOCALITĂŢI ŞI POPULAŢIA – DEZVOLTARE ŞI

COOPERARE

Ilustrează componenta 1.4. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului, domeniul ţintă 2.

Structura socio-demografică şi domeniul ţintă 4 Cooperarea interjudeţeană.

Reţeaua de localităţi

îmbunătăţirea structurii şi repartiţia localităţilor;

îmbunătăţirea rolului şi funcţiunilor reţelei - centre şi arii de polarizare;

dotări publice de interes teritorial;

necesarul de locuinţe în principalele centre urbane.

Aspecte socio – demografice

atenuarea fenomenelor demografice negative;

reducerea segregării sociale;

reducerea decalajului de calitate a vieţii între mediul urban şi mediul rural

Planşa nr. 3.1. INFRASTRUCTURILE TEHNICE ALE TERITORIULUI – PROBLEME

ŞI DISFUNCŢIONALITĂŢI

Ilustrează componenta 1.5. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului.

Gospodărirea apelor

surse de alimentare cu apă care necesită măsuri de protecţie;

localităţi cu probleme de echipare hidro-edilitară.

Amenajări pentru agricultură

disfuncţionalităţi în funcţionarea amenajărilor pentru agricultură (irigaţii, îmbunătăţiri

funciare etc.);

terenuri agricole ce necesită amenajări specifice.

Reţele de transport

trasee sau sectoare suprasolicitate şi/sau în stare proastă;

legături lipsă (ocolitoare, poduri, intersecţii la nivel);

trasee de intensă mobilitate pendulatorie a populaţiei, pentru care nu funcţionează

transport public;

aeroporturi, porturi, gări, puncte de control pentru trecerea frontierei, nemodernizate.

Reţele de telecomunicaţii

zone/localităţi neacoperite de reţeaua de telecomunicaţii;

localităţi cu dotare nesatisfăcătoare.

Reţele energetice

zone/localităţi lipsite de componente ale echipării energetice.

Planşa nr. 3.2. INFRASTRUCTURILE TEHNICE – DEZVOLTARE ŞI COOPERARE4

4 Planşă obligatorie pentru obţinerea autorizaţiilor de construire pentru reţele magistrale de comunicaţie, amenajări pentru îmbunătăţiri funciare,

reţele de telecomunicaţii, etc. conform Legii nr. 453/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991, în lipsa unor documentaţii de

urbanism aprobate

122

Ilustrează componenta 1.5. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului şi domeniul ţintă 4.

Cooperarea interjudeţeană.

Gospodărirea apelor

asigurarea unei bune echipări hidro-edilitare a localităţilor;

asigurarea necesarului de apă pentru diverşi consumatori.

Amenajări pentru agricultură

completarea necesarului de lucrări pentru agricultură.

Reţele de transport

dezvoltarea şi modernizarea reţelei existente;

propuneri pentru conectarea la reţeaua naţională preconizată şi implicit la reţelele

transeuropene;

lucrări de modernizare în aeroporturi, porturi, gări, puncte de trecere a frontierei;

dezvoltarea transportului public.

Reţele de telecomunicaţii

dezvoltarea şi modernizarea reţelei existente.

Reţele energetice

dezvoltarea şi modernizarea reţelei existente

Planşa nr. 4.1. STRUCTURA ACTIVITĂŢILOR ŞI ZONIFICAREA TERITORIULUI – PROBLEME ŞI

DISFUNCŢIONALITĂŢI

Ilustrează domeniul ţintă 3 Structura activităţilor şi componenta 1.6. din domeniul ţintă 1

Structura teritoriului.

Activităţile economice

activităţi industriale în curs de restructurare, modernizare, zone declarate ca

defavorizate, zone cu şomaj ridicat;

localităţi dependente de o singură activitate economică;

construcţii şi amenajări pentru producţie, abandonate;

zone/localităţi cu potenţial turistic, dar lipsite de dotări adecvate;

localităţi lipsite de servicii economice şi sociale de bază;

resurse nevalorificate.

Zonificarea teritoriului

zone în care se solicită reorganizări administrative ale unităţilor teritoriale;

zone în care se manifestă/pot apărea conflicte între funcţiuni.

Planşa nr. 4.2. STRUCTURA ACTIVITĂŢILOR ŞI ZONIFICAREA TERITORIULUI –

DEZVOLTARE ŞI COOPERARE

Ilustrează domeniul ţintă 3. Structura activităţilor, componenta 1.6. din domeniul ţintă 1.

Structura teritoriului şi domeniul ţintă 4. Cooperarea interjudeţeană.

Activităţi economice

dezvoltări de noi funcţiuni economice pe baza potenţialului endogen, cu accent pe

turism, servicii, surse de energie neconvenţionale;

propuneri de valorificare a dotării tehnice şi materiale disponibile.

Zonificarea teritoriului

zonarea terenului agricol în raport cu condiţiile pedoclimatice şi cerinţele pieţei;

zonarea teritoriului silvic;

propuneri pentru rezolvarea situaţiilor conflictuale.

Planşa nr. 5.1. CONTEXTUL SUPRATERITORIAL – PROBLEME ŞI DISFUNCŢIONALITĂŢI

Ilustrează domeniul ţintă 5. Contextul suprateritorial.

probleme teritoriale litigioase;

zone în care se manifestă/pot apărea tensiuni;

zone declarate defavorizate din teritoriul regional care influenţează negativ teritoriile

judeţelor;

funcţiuni similare concurente în teritorii învecinate sau în regiune/regiunii.

Planşa nr. 5.2. CONTEXTUL SUPRATERITORIAL – DEZVOLTARE

Ilustrează domeniul ţintă 5. Contextul suprateritorial.

arii metropolitane, periurbane instituite sau preconizate;

123

propuneri de dezvoltare a coridoarelor de transport şi a infrastructurilor majore

regionale;

zone de cooperare transfrontalieră organizate sau preconizate;

dezvoltarea de reţele, parteneriate, colaborări în diverse domenii.

În funcţie de complexitatea problemelor şi de cerinţele legate de conţinutul documentaţiilor

pentru avize şi acorduri, unele componente ale domeniilor ţintă pot fi tratate separat (în planşe diferite),

în ideea de a se asigura corectitudinea reprezentărilor şi o bună percepere.

Art. 3. Plan de Amenajare a Teritoriului Zonal Intercomunal – P.A.T.Z.I.C., Interorăşenesc – P.A.T.Z.I.O.

Acest tip de documentaţie se întocmeşte pentru teritorii în cadrul cărora există sau sunt

preconizate cooperări în desfăşurarea activităţilor economice, utilizarea resurselor naturale comune,

protejarea unor elemente de cadru natural de patrimoniu care au desfăşurări intercomunale, cooperări

pentru amenajări de infrastructuri teritoriale (căi de transport, sisteme zonale de gospodărire a apelor, de

management al deşeurilor etc.). Ca şi în cazul planurilor zonale interjudeţene, iniţiativa elaborării

planului aparţine autorităţilor publice locale, în cazul de faţă consiliile locale ale unităţilor administrativ-

teritoriale de bază (oraşe, comune), ca urmare a precizării unei cooperări. Astfel de cooperări pot porni

de la necesitatea de a solicita şi utiliza finanţări externe (programe ISPA, SAPARD, INTERRE III B,

programe incluse în Pactul de Stabilitate, programe Phare, USAID etc.). Cazuri particulare ale acestui

tip de plan zonal le reprezintă planurile pentru teritoriile metropolitane şi teritoriile periurbane, a căror

definire se găseşte în Anexa nr. 2 la Legea nr. 350/2001.

Conţinutul cadru pentru aceste teritorii zonale este maximal şi se referă la spaţii de mare scară

(metropolitane, intercomunale extinse). Pentru teritorii de mici dimensiuni, situaţia cadru se va adapta la

situaţia concretă.

În ambele cazuri este necesară o listă clară a tipurilor de schimbări/dezvoltări spaţiale ce fac

obiectul cooperării.

Conţinut şi mod de prezentare

(1) Conţinutul se structurează conform următoarelor capitole:

(a) Introducere: programul elaborării, perioada vizată, relaţia cu alte planuri de A.T., agenda

consultării populaţiei.

(b) Date generale: scopul şi necesitatea documentaţiei, baza documentară şi bibliografică,

studii de fundamentare, metodologia de lucru.

(c) Elemente care condiţionează dezvoltarea.

Factori exogeni (exteriori):

la nivel european: tendinţe generale ale dezvoltării spaţiale şi regionale, efecte cu caracter

general, situaţia teritoriului intercomunal, aspecte favorabile/defavorabile;

la nivel naţional: strategii de dezvoltare naţionale, zonale, regionale, interjudeţene, efecte

cu caracter general, situaţia teritoriului vizat, aspecte favorabile/defavorabile.

Factori endogeni (interni):

evoluţia anterioară a judeţelor componente: în perioada interbelică, în perioada economiei

centralizate, după 1990;

analiza şi caracterizarea stării actuale a teritoriului: analiză orientată pe evidenţierea

problemelor şi disfuncţionalităţilor, care vizează domeniile ţintă şi componentele lor, după

cum urmează:

1. Domeniul ţintă – Structura teritoriului

1.1. Localizare geografică, cadrul administrativ – teritorial, regiunea de dezvoltare

1.2. Cadrul natural/mediul:

relief, resurse de apă, climă, faună, floră;

resursele subsolului;

resursele solului;

zone expuse la riscuri naturale, zone deficitare în rezerve de apă, zone expuse la riscuri

tehnologice, zone poluate;

calitatea factorilor de mediu;

deşeuri.

1.3. Patrimoniul natural şi construit.

patrimoniul natural (zone declarate protejate, zone de protejat, inclusiv peisaje);

124

patrimoniul construit (zone declarate protejate, zone de protejat, inclusiv peisaje

culturale).

1.4. Reţeaua de localităţi

structura şi funcţiunile – centre polarizatoare;

satisfacerea indicatorilor minimali de definire;

accesibilitate;

infrastructura socio-culturală;

infrastructura edilitară;

locuirea (tipuri, inclusiv locuirea secundară, calitate).

1.5. Infrastructurile tehnice

gospodărirea apelor (inclusiv pentru risc natural inundaţii);

amenajări pentru agricultură (inclusiv pentru risc natural alunecări);

reţele de transport (inclusiv puncte de trecere a frontierei, rute pentru biciclişti);

reţele de telecomunicaţii;

reţele energetice.

1.6. Zonificarea teritoriului

folosirea terenurilor (inclusiv zone cu destinaţie specială);

zone funcţional-spaţiale cu evidenţierea profilului dominant (agricol, silvic, turistic

etc.).

2. Domeniul ţintă – Structura Socio-demografică

2.1. Evoluţia populaţiei şi potenţialul demografic

structura populaţiei pe grupe de vârstă, sexe, medii, naţionalităţi, religii;

evoluţia populaţiei;

mişcarea naturală şi mişcarea migratorie.

2.2. Resursele umane

starea de sănătate;

nivelul de instruire;

structura şi dinamica forţei de muncă;

nivel de trai, sărăcie.

3. Domeniul ţintă – Structura activităţilor (conform CAEN)

3.1. Agricultura, piscicultura, silvicultura

structură, performanţe, potenţial, dinamică;

agenţi economici, inclusiv IMM;

dotare tehnică şi materială.

3.2. Industria, producţia şi distribuţia energiei, construcţii.

structură, domenii de excelenţă, potenţial, dinamică;

agenţi economici, inclusiv IMM, reţele de producţie, export;

dotare tehnică şi materială.

3.3. Turismul

structură, domenii de excelenţă, potenţial, dinamică;

organizarea activităţilor, inclusiv IMM;

structuri turistice.

3.4. Servicii economice şi sociale (comerţ, transporturi şi telecomunicaţii, cercetare -

dezvoltare, informatică, servicii pentru dezvoltarea afacerilor, finanţe-bănci, administraţie publică şi

asigurări sociale, învăţământ, sănătate, cultură)

structură, domenii de excelenţă, potenţial, dinamică;

agenţi economici, inclusiv IMM;

dotare tehnică şi materială.

4. Domeniul ţintă – Sooperarea intercomunală (interorăşenească)

probleme specifice de soluţionat prin cooperare;

5. Domeniul ţintă – Contextul suprateritorial

coridoare de transport, oraşe poartă;

zone de cooperare transfrontalieră;

regiuni de dezvoltare vecine;

zone metropolitane, periurbane.

125

(d). Diagnostic; priorităţi:

Formularea diagnosticului privind domeniile ţintă şi componentele lor, pe baza problemelor şi

disfuncţionalităţilor identificate prin analiza anterioară;

Formularea unui diagnostic prospectiv pornind de la tendinţele majore ce se manifestă şi

evoluţia posibilă/de dorit a teritoriului vizat;

Formularea diagnosticului general pentru teritoriul intercomunal/interorăşenesc;

Evidenţierea priorităţilor de intervenţie.

(e). Strategia de dezvoltare.

Formularea obiectivelor strategice generale care vizează dezvoltarea teritoriului pe termen

lung. Obiectivele strategice au caracter principial şi asigură orientarea clară spre dezvoltare a teritoriului

vizat, fiind asumate politic de autorităţile locale, în urma analizei unor alternative de dezvoltare posibile;

Formularea obiectivelor pentru domeniile ţintă şi componentele lor, ca răspuns la problemele

identificate şi decurgând din obiectivele strategice;

Identificarea căilor (direcţiilor) de abordare pentru atingerea obiectivelor pentru domeniile ţintă

şi a obiectivelor generale;

Formularea programului de măsuri ce vizează domeniile ţintă şi componentele lor, sub forma

unui set coerent şi corelat de propuneri de dezvoltare/transformare spaţială a teritoriului;

Propuneri pentru cadrul instituţional de implementare, monitorizare, evaluare a rezultatelor şi de

ajustare a documentaţiei.

Prezentarea documentaţiei P.A.T.Z.I.C., P.A.T.Z.I.O.

Documentaţia cuprinde piese scrise şi piese desenate:

Piesele scrise sunt Memoriul general ce are cuprinsul prezentat anterior.

Piesele desenate sunt planşe (hărţi şi planuri) la scările 1:200.000, 1:100.000, 1: 50.000,

scheme, cartograme.

Planşele obligatorii sunt:

Planşa nr. 1.1. MEDIUL – PROBLEME ŞI DISFUNCŢIONALITĂŢI

Ilustrează componentele 1.2. şi 1.3. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului.

Cadrul natural/mediul:

zone expuse sau afectate de riscuri naturale (inundaţii, alunecări de teren seismicitate);

zone cu probleme privind resursele de apă (zone deficitare, zone vulnerabile, zone cu

resurse de apă subterane, cu caracteristici nepotabile, resurse de apă poluate);

zone expuse la riscuri tehnologice;

zone naturale afectate de alte presiuni antropice (turistice, de urbanizare etc.);

zone/factori naturali care necesită măsuri de protecţie (zone caracterizate de o mare

biodiversitate, factori balneari, climaterici, turistici, peisaje);

zone expuse sau afectate de poluare;

depozite necontrolate de deşeuri.

Patrimoniul

patrimoniul natural declarat;

patrimoniul construit declarat.

Planşa nr. 1.2. MEDIUL – DEZVOLTARE ŞI COOPERARE

Ilustrează componentele 1.2. şi 1.3. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului şi domeniul ţintă

4. Cooperarea intercomunală (interorăşenească).

Cadrul natural/mediul

protejarea factorilor de mediu;

reducerea/eliminarea presiunilor antropice;

combaterea poluării;

resurse balneo-turistice valorificabile;

valorificarea durabilă a unor resurse de substanţe utile.

Patrimoniul

protejarea patrimoniului natural declarat;

protejarea patrimoniului natural de interes local;

protejarea patrimoniului construit declarat;

protejarea patrimoniului construit de interes local.

126

Planşa nr. 2.1. REŢEAUA DE LOCALITĂŢI ŞI POPULAŢIA – PROBLEME ŞI

DISFUNCŢIONALITĂŢI

Ilustrează componenta 1.4. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului şi domeniul ţintă 2.

Structura socio-demografică.

Disfuncţionalităţi la nivelul reţelei de localităţi

deficienţe privind structura şi repartiţia în teritoriu a categoriilor de localităţi,

satisfacerea indicatorilor minimali de definire, accesibilitate;

deficienţe privind funcţionarea reţelei de localităţi : zone profund rurale lipsite de dotări

cu rol teritorial, localităţi cu probleme de echipare şi dotare, localităţi cu o piaţă a locuinţelor

deficitară.

Probleme demografice

zone/localităţi cu scăderi importante de populaţie;

zone/localităţi cu probleme privind potenţialul demografic: spor natural negativ,

îmbătrânire a populaţiei, dezechilibre în structură;

zone/localităţi cu resurse de forţă de muncă disponibile;

zone/localităţi cu probleme privind calitatea resurselor de muncă.

Planşa nr. 2.2. REŢEAUA DE LOCALITĂŢI ŞI POPULAŢIA – DEZVOLTARE ŞI COOPERARE

Ilustrează componenta 1.4. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului, domeniul ţintă 2.

Structura socio-demografică şi domeniul ţintă 4. Cooperarea intercomunală (interorăşenească).

Reţeaua de localităţi

îmbunătăţirea structurii şi repartiţia localităţilor;

îmbunătăţirea rolului şi funcţiunilor reţelei - centre şi arii de polarizare;

dotări publice de interes teritorial;

necesarul de locuinţe în principalele centre urbane.

Aspecte socio – demografice

atenuarea fenomenelor demografice negative;

reducerea segregării sociale;

reducerea decalajului de calitate a vieţii între mediul urban şi mediul rural.

Planşa nr. 3.1. INFRASTRUCTURILE TEHNICE ALE TERITORIULUI – PROBLEME

ŞI DISFUNCŢIONALITĂŢI

Ilustrează componenta 1.5. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului.

Gospodărirea apelor

surse de alimentare cu apă care necesită măsuri de protecţie;

localităţi cu probleme de echipare hidro-edilitară.

Amenajări pentru agricultură

disfuncţionalităţi în funcţionarea amenajărilor pentru agricultură (irigaţii, îmbunătăţiri

funciare etc.);

terenuri agricole ce necesită amenajări specifice;

reţele de transport;

trasee sau sectoare suprasolicitate şi/sau în stare proastă;

legături lipsă (ocolitoare, poduri, intersecţii la nivel);

trasee de intensă mobilitate pendulatorie a populaţiei, pentru care nu funcţionează

transport public;

aeroporturi, porturi, gări, puncte de control pentru trecerea frontierei, nemodernizate.

Reţele de telecomunicaţii

zone/localităţi neacoperite de reţeaua de telecomunicaţii;

localităţi cu dotare nesatisfăcătoare.

Reţele energetice

zone/localităţi lipsite de componente ale echipării energetice.

Planşa nr. 3.2. INFRASTRUCTURILE TEHNICE – DEZVOLTARE ŞI COOPERARE5

Ilustrează componenta 1.5. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului şi domeniul ţintă 4.

Cooperarea intercomunală (interorăşenească).

5 Planşă obligatorie pentru obţinerea autorizaţiilor de construire pentru reţele magistrale de comunicaţie, amenajări pentru îmbunătăţiri

funciare, reţele de telecomunicaţii, etc. conform Legii nr. 453/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991, în lipsa unor

documentaţii de urbanism aprobate.

127

Gospodărirea apelor

asigurarea unei bune echipări hidro-edilitare a localităţilor;

asigurarea necesarului de apă pentru diverşi consumatori.

Amenajări pentru agricultură

completarea necesarului de lucrări pentru agricultură.

Reţele de transport

dezvoltarea şi modernizarea reţelei existente;

propuneri pentru conectarea la reţeaua naţională preconizată şi implicit la reţelele

transeuropene;

lucrări de modernizare în aeroporturi, porturi, gări, puncte de trecere a frontierei;

dezvoltarea transportului public.

Reţele de telecomunicaţii

dezvoltarea şi modernizarea reţelei existente.

Reţele energetice

dezvoltarea şi modernizarea reţelei existente.

Planşa nr. 4.1. STRUCTURA ACTIVITĂŢILOR ŞI ZONIFICAREA TERITORIULUI – PROBLEME ŞI

DISFUNCŢIONALITĂŢI Ilustrează domeniul ţintă 3. Structura activităţilor şi componenta 1.6. din domeniul ţintă 1.

Structura teritoriului.

Activităţile economice

activităţi industriale în curs de restructurare, modernizare, zone declarate ca

defavorizate, zone cu şomaj ridicat;

localităţi dependente de o singură activitate economică;

construcţii şi amenajări pentru producţie, abandonate;

zone/localităţi cu potenţial turistic, dar lipsite de dotări adecvate;

localităţi lipsite de servicii economice şi sociale de bază;

resurse nevalorificate.

Zonificarea teritoriului

zone în care se solicită reorganizări administrative ale unităţilor teritoriale;

zone în care se manifestă/pot apărea conflicte între funcţiuni.

Planşa nr. 4.2. STRUCTURA ACTIVITĂŢILOR ŞI ZONIFICAREA TERITORIULUI –

DEZVOLTARE ŞI COOPERARE

Ilustrează domeniul ţintă 3. Structura activităţilor, componenta 1.6. din domeniul ţintă 1.

Structura teritoriului şi domeniul ţintă 4. Cooperarea intercomunală (interorăşenească).

Activităţi economice

dezvoltări de noi funcţiuni economice pe baza potenţialului endogen, cu accent pe

turism, servicii, surse de energie neconvenţionale;

propuneri de valorificare a dotării tehnice şi materiale disponibile.

Zonificarea teritoriului

zonarea terenului agricol în raport cu condiţiile pedoclimatice şi cerinţele pieţei;

zonarea teritoriului silvic;

propuneri pentru rezolvarea situaţiilor conflictuale.

Planşa nr. 5.1. CONTEXTUL SUPRATERITORIAL – PROBLEME ŞI DISFUNCŢIONALITĂŢI

Ilustrează domeniul ţintă 5. Contextul suprateritorial.

probleme teritoriale litigioase;

zone în care se manifestă/pot apărea tensiuni;

zone declarate defavorizate din teritoriul regional care influenţează negativ teritoriul

intercomunal (interorăşenesc);

funcţiuni similare concurente în teritorii învecinate.

Planşa nr. 5.2. CONTEXTUL SUPRATERITORIAL – DEZVOLTARE

Ilustrează domeniul ţintă 5. Contextul suprateritorial.

arii metropolitane, periurbane instituite sau preconizate;

propuneri de dezvoltare a coridoarelor de transport şi a infrastructurilor majore

regionale;

zone de cooperare transfrontalieră organizate sau preconizate;

128

dezvoltarea de reţele, parteneriate, colaborări în diverse domenii.

În funcţie de complexitatea problemelor şi de cerinţele legate de conţinutul documentaţiilor

pentru avize şi acorduri, unele componente ale domeniilor ţintă pot fi tratate separat (în planşe diferite),

în ideea de a se asigura corectitudinea reprezentărilor şi o bună percepere.

Planşele nr. 5.1. şi 5.2. se vor elabora la scări care nu solicită o reprezentare de detaliu.

Secţiunea 3. Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean - P.A.T.J.

Acest tip de plan se întocmeşte pentru teritoriile administrative ale judeţelor, avănd un rol

director pentru evoluţia acestor teritorii. P.A.T.J. reprezintă expresia spaţială a programului de

dezvoltare socială, economică, ecologică, culturală şi instituţională a judeţului. P.A.T.J. se corelează cu

P.A.T.N., cu P.A.T.Z., cu programele de guvernare sectoriale precum şi cu alte programe de dezvoltare.

P.A.T.J. trebuie să aibă la bază strategia de dezvoltare socio-economică a judeţului respectiv şi o serie

de studii de fundamentare întocmite în vederea aprofundării anumitor domenii sau aspecte relevante.

Conţinut şi mod de prezentare.

(1) Conţinutul se structurează conform următoarelor capitole:

(a) Introducere: programul elaborării, perioada vizată, relaţia cu alte planuri, agenda

consultării populaţiei.

(b) Date generale: scopul şi necesitatea documentaţiei, baza documentară şi bibliografică,

studii de fundamentare, metodologia de lucru.

(c) Elemente care condiţionează dezvoltarea.

Factori exogeni (exteriori):

la nivel european: tendinţe generale ale dezvoltării spaţiale, efecte cu caracter general,

situaţia teritoriului judeţean, aspecte favorabile/defavorabile;

la nivel naţional: strategii de dezvoltare naţionale, zonale, regionale, interjudeţene,

efecte cu caracter general, situaţia teritoriului judeţean, aspecte favorabile/defavorabile.

Factori endogeni (interni):

evoluţia anterioară a teritoriului judeţean: în perioada interbelică, în perioada economiei

centralizate, după 1990;

analiza şi caracterizarea stării actuale a teritoriului: analiză orientată pe evidenţierea

problemelor şi disfuncţionalităţilor, care vizează domeniile ţintă şi componentele lor, după cum

urmează:

1. Domeniul ţintă – Structura teritoriului

1.1. Localizare geografică, cadrul administrativ – teritorial

1.2. Cadrul natural/mediul:

relief, resurse de apă, climă, faună, floră;

resursele subsolului;

resursele solului;

zone expuse la riscuri naturale, zone deficitare în rezerve de apă, zone expuse la riscuri

tehnologice, zone poluate;

calitatea factorilor de mediu;

deşeuri.

1.3. Patrimoniul natural şi construit.

patrimoniul natural (zone declarate protejate, zone de protejat, inclusiv peisaje);

patrimoniul construit (zone declarate protejate, zone de protejat, inclusiv peisaje

culturale).

1.4. Reţeaua de localităţi

structura şi funcţiunile – centre polarizatoare;

satisfacerea indicatorilor minimali de definire;

accesibilitate;

infrastructura socio-culturală;

infrastructura edilitară;

locuirea (tipuri, inclusiv locuirea secundară, calitate).

1.5. Infrastructurile tehnice

gospodărirea apelor (inclusiv pentru risc natural inundaţii);

129

amenajări pentru agricultură (inclusiv pentru risc natural alunecări);

reţele de transport (inclusiv puncte de trecere a frontierei, rute pentru biciclişti);

reţele de telecomunicaţii;

reţele energetice.

1.6. Zonificarea teritoriului

folosirea terenurilor (inclusiv zone cu destinaţie specială);

zone funcţional-spaţiale cu evidenţierea profilului dominant(agricol,silvic,turistic,etc.).

2. Domeniul ţintă – Structura socio-demografică

2.1. Evoluţia populaţiei şi potenţialul demografic.

structura populaţiei pe grupe de vârstă, sexe, medii, naţionalităţi, religii;

evoluţia populaţiei;

mişcarea naturală şi mişcarea migratorie.

2.2. Resursele umane.

starea de sănătate;

nivelul de instruire;

structura şi dinamica forţei de muncă;

nivel de trai, sărăcie.

3. Domeniul ţintă – Structura activităţilot (conform CAEN)

3.1. Agricultura, piscicultura, silvicultura.

structură, performanţe, potenţial, dinamică;

agenţi economici, inclusiv IMM;

dotare tehnică şi materială.

3.2. Industria, producţia şi distribuţia energiei, construcţii.

structură, domenii de excelenţă, potenţial, dinamică;

agenţi economici, inclusiv IMM, reţele de producţie, export;

dotare tehnică şi materială.

3.3. Turismul

structură, domenii de excelenţă, potenţial, dinamică;

organizarea activităţilor, inclusiv IMM;

structuri turistice.

3.4. Servicii economice şi sociale (comerţ, transporturi şi telecomunicaţii, cercetare -

dezvoltare, informatică, servicii pentru dezvoltarea afacerilor, finanţe-bănci, administraţie publică şi

asigurări sociale, învăţământ, sănătate, cultură).

structură, domenii de excelenţă, potenţial, dinamică;

agenţi economici, inclusiv IMM;

dotare tehnică şi materială.

4. Domeniul ţintă – contextul suprateritorial

coridoare de transport, oraşe poartă;

zone de cooperare transfrontalieră;

regiuni de dezvoltare vecine;

zone metropolitane, periurbane.

(d). Diagnostic; priorităţi:

Formularea diagnosticului privind domeniile ţintă şi componentele lor, pe baza problemelor şi

disfuncţionalităţilor identificate prin analiza anterioară;

Formularea unui diagnostic prospectiv pornind de la tendinţele majore ce se manifestă şi

evoluţia posibilă/de dorit a teritoriului vizat;

Formularea diagnosticului general pentru teritoriul judeţului;

Evidenţierea priorităţilor de intervenţie.

(e). Strategia de dezvoltare.

Formularea obiectivelor strategice generale care vizează dezvoltarea teritoriului pe termen

lung. Obiectivele strategice au caracter principial şi asigură orientarea clară spre dezvoltare a teritoriului

vizat, fiind asumate politic de autorităţile judeţene, în urma analizei unor alternative de dezvoltare

posibile;

Formularea obiectivelor pentru domeniile ţintă şi componentele lor, ca răspuns la problemele

identificate şi decurgând din obiectivele strategice;

130

Identificarea căilor (direcţiilor) de abordare pentru atingerea obiectivelor pentru domeniile ţintă

şi a obiectivelor generale;

Formularea programului de măsuri ce vizează domeniile ţintă şi componentele lor, sub forma

unui set coerent şi corelat de propuneri de dezvoltare/transformare spaţială a teritoriului;

Propuneri pentru cadrul instituţional de implementare, monitorizare, evaluare a rezultatelor şi de

ajustare a documentaţiei.

Prezentarea documentaţiei P.A.T.J.

Documentaţia cuprinde piese scrise şi piese desenate:

Piesele scrise sunt Memoriul general ce are cuprinsul prezentat anterior.

Piesele desenate sunt planşe (hărţi şi planuri) la scările 1:200.000, 1:100.000, scheme,

cartograme.

Planşele obligatorii sunt:

Planşa nr. 1.1. MEDIUL – PROBLEME ŞI DISFUNCŢIONALITĂŢI

Ilustrează componentele 1.2. şi 1.3. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului.

Cadrul natural/mediul:

zone expuse sau afectate de riscuri naturale (inundaţii, alunecări de teren seismicitate);

zone cu probleme privind resursele de apă (zone deficitare, zone vulnerabile, zone cu

resurse de apă subterane, cu caracteristici nepotabile, resurse de apă poluate);

zone expuse la riscuri tehnologice;

zone naturale afectate de alte presiuni antropice (turistice, de urbanizare etc.);

zone/factori naturali care necesită măsuri de protecţie (zone caracterizate de o mare

biodiversitate, factori balneari, climaterici, turistici, peisaje);

zone expuse sau afectate de poluare;

depozite necontrolate de deşeuri.

Patrimoniul

patrimoniul natural declarat;

patrimoniul construit declarat.

Planşa nr. 1.2. MEDIUL – DEZVOLTARE

Ilustrează componentele 1.2. şi 1.3. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului.

Cadrul natural/mediul

protejarea factorilor de mediu;

reducerea/eliminarea presiunilor antropice;

combaterea poluării;

resurse balneo-turistice valorificate;

valorificarea durabilă a unor resurse de substanţe utile.

Patrimoniul

protejarea patrimoniului natural declarat;

protejarea patrimoniului natural de interes local;

protejarea patrimoniului construit declarat;

protejarea patrimoniului construit de interes local.

Planşa nr. 2.1. REŢEAUA DE LOCALITĂŢI ŞI POPULAŢIA – PROBLEME ŞI

DISFUNCŢIONALITĂŢI

Ilustrează componenta 1.4. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului şi domeniul ţintă 2.

Structura socio-demografică.

Disfuncţionalităţi la nivelul reţelei de localităţi

deficienţe privind structura şi repartiţia în teritoriu a categoriilor de localităţi,

satisfacerea indicatorilor minimali de definire, accesibilitate;

deficienţe privind funcţionarea reţelei de localităţi : zone profund rurale lipsite de dotări

cu rol teritorial, localităţi cu probleme de echipare şi dotare, localităţi cu o piaţă a locuinţelor

deficitară.

Probleme demografice

zone/localităţi cu scăderi importante de populaţie;

zone/localităţi cu probleme privind potenţialul demografic : spor natural negativ,

îmbătrânire a populaţiei, dezechilibre în structură;

zone/localităţi cu resurse de forţă de muncă disponibile;

131

zone/localităţi cu probleme privind calitatea resurselor de muncă.

Planşa nr. 2.2. REŢEAUA DE LOCALITĂŢI ŞI POPULAŢIA – DEZVOLTARE

Ilustrează componenta 1.4. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului şi domeniul ţintă 2.

Structura socio-demografică.

Reţeaua de localităţi

îmbunătăţirea structurii şi repartiţia localităţilor;

îmbunătăţirea rolului şi funcţiunilor reţelei - centre şi arii de polarizare;

dotări publice de interes teritorial;

necesarul de locuinţe în principalele centre urbane.

Aspecte socio – demografice

atenuarea fenomenelor demografice negative;

reducerea segregării sociale;

reducerea decalajului de calitate a vieţii între mediul urban şi mediul rural.

Planşa nr. 3.1. INFRASTRUCTURILE TEHNICE ALE TERITORIULUI – PROBLEME

ŞI DISFUNCŢIONALITĂŢI

Ilustrează componenta 1.5. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului.

Gospodărirea apelor

surse de alimentare cu apă care necesită măsuri de protecţie;

localităţi cu probleme de echipare hidro-edilitară.

Amenajări pentru agricultură

disfuncţionalităţi în funcţionarea amenajărilor pentru agricultură (irigaţii, îmbunătăţiri

funciare etc.);

terenuri agricole ce necesită amenajări specifice.

Reţele de transport

trasee sau sectoare suprasolicitate şi/sau în stare proastă;

legături lipsă (ocolitoare, poduri, intersecţii la nivel);

trasee de intensă mobilitate pendulatorie a populaţiei, pentru care nu funcţionează

transport public;

aeroporturi, porturi, gări, puncte de control pentru trecerea frontierei, nemodernizate.

Reţele de telecomunicaţii

zone/localităţi neacoperite de reţeaua de telecomunicaţii;

localităţi cu dotare nesatisfăcătoare.

Reţele energetice

zone/localităţi lipsite de componente ale echipării energetice.

Planşa nr. 3.2. INFRASTRUCTURILE TEHNICE – DEZVOLTARE6

Ilustrează componenta 1.5. din domeniul ţintă 1 Structura teritoriului

Gospodărirea apelor

asigurarea unei bune echipări hidro-edilitare a localităţilor;

asigurarea necesarului de apă pentru diverşi consumatori.

Amenajări pentru agricultură

completarea necesarului de lucrări pentru agricultură.

Reţele de transport

dezvoltarea şi modernizarea reţelei existente;

propuneri pentru conectarea la reţeaua naţională preconizată şi implicit la reţelele

transeuropene;

lucrări de modernizare în aeroporturi, porturi, gări, puncte de trecere a frontierei;

dezvoltarea transportului public.

Reţele de telecomunicaţii

dezvoltarea şi modernizarea reţelei existente.

Reţele energetice

dezvoltarea şi modernizarea reţelei existente.

Planşa nr. 4.1. STRUCTURA ACTIVITĂŢILOR ŞI ZONIFICAREA TERITORIULUI – PROBLEME ŞI

6 Planşă obligatorie pentru obţinerea autorizaţiilor de construire pentru reţele magistrale de comunicaţie, amenajări pentru îmbunătăţiri

funciare, reţele de telecomunicaţii, etc. conform Legii nr. 453/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991, în lipsa unor

documentaţii de urbanism aprobate.

132

DISFUNCŢIONALITĂŢI

Ilustrează domeniul ţintă 3. Structura activităţilor şi componenta 1.6. din domeniul ţintă 1.

Structura teritoriului.

Activităţile economice

activităţi industriale în curs de restructurare, modernizare, zone declarate ca

defavorizate, zone cu şomaj ridicat;

localităţi dependente de o singură activitate economică;

construcţii şi amenajări pentru producţie, abandonate;

zone/localităţi cu potenţial turistic, dar lipsite de dotări adecvate;

localităţi lipsite de servicii economice şi sociale de bază;

resurse nevalorificate.

Zonificarea teritoriului

zone în care se solicită reorganizări administrative ale unităţilor teritoriale;

zone în care se manifestă / pot apărea conflicte între funcţiuni.

Planşa nr. 4.2. STRUCTURA ACTIVITĂŢILOR ŞI ZONIFICAREA TERITORIULUI –

DEZVOLTARE

Ilustrează domeniul ţintă 3. Structura activităţilor şi componenta 1.6. din domeniul ţintă 1.

Structura teritoriului

Activităţi economice

dezvoltări de noi funcţiuni economice pe baza potenţialului endogen, cu accent pe

turism, servicii, surse de energie neconvenţionale;

propuneri de valorificare a dotării tehnice şi materiale disponibile.

Zonificarea teritoriului

zonarea terenului agricol în raport cu condiţiile pedoclimatice şi cerinţele pieţei;

zonarea teritoriului silvic;

propuneri pentru rezolvarea situaţiilor conflictuale.

Planşa nr. 5.1. CONTEXTUL SUPRATERITORIAL – PROBLEME ŞI DISFUNCŢIONALITĂŢI

Ilustrează domeniul ţintă 4. Contextul suprateritorial.

probleme teritoriale litigioase;

zone în care se manifestă/pot apărea tensiuni;

zone declarate defavorizate din teritoriul regional care influenţează negativ teritoriul

judeţean;

funcţiuni similare concurente în teritorii învecinate sau în regiune.

Planşa nr. 5.2. CONTEXTUL SUPRATERITORIAL – DEZVOLTARE

Ilustrează domeniul ţintă 4. Contextul suprateritorial.

arii metropolitane, periurbane instituite sau preconizate;

propuneri de dezvoltare a coridoarelor de transport şi a infrastructurilor majore

regionale;

zone de cooperare transfrontalieră organizate sau preconizate;

dezvoltarea de reţele, parteneriate, colaborări în diverse domenii.

În funcţie de complexitatea problemelor şi de cerinţele legate de conţinutul documentaţiilor

pentru avize şi acorduri, unele componente ale domeniilor ţintă pot fi tratate separat (în planşe diferite),

în ideea de a se asigura corectitudinea reprezentărilor şi o bună percepere. Planşele nr. 5.1. şi 5.2. se vor

elabora la scări care nu solicită o reprezentare de detaliu (ex. 1:500.000).

4.2. Conţinutul cadru al documentaţiilor de urbanism în concordanţă cu prevederile Legii

nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul29

PREAMBUL

Prezenta metodologie a fost elaborată în temeiul Legii 350/2001 privind amenajarea teritoriului

şi urbanismul.

29 Metodologie elabirată de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului URBANPROIECT –

BUCUREŞT, Redactarea a 3-a, 2003

133

În cuprinsul prezentei metodologii, Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi

urbanismul, va fi în continuare numită Lege. Pentru celelalte acte normative menţionate se specifică

numărul şi titlul acestora.

Capitolul 1. Generalităţi

Secţiunea 1. Dispoziţii generale

Art.1. Cadrul legal

(1) Prezenta metodologie pune la dispoziţia celor interesaţi în aplicarea Legii, reglementarea tehnică

privind conţinutul-cadru al documentaţiilor de urbanism.

(2) Documentaţiile de urbanism sunt, potrivit art.1. din Lege, instrumente operaţionale ale gestionării

spaţiale a teritoriului, în concordanţă cu valorile şi aspiraţiile de integrare europeană a societăţii

noastre.

(3) Documentaţiile de urbanism urmăresc transpunerea la nivelul fiecărei localităţi a strategiilor,

politicilor şi programelor de dezvoltare durabilă în profil spaţial.

(4) Conţinutul documentaţiilor este aliniat principiilor directoare formulate de Uniunea

Europeană şi Consiliul Europei în domeniul activităţii de amenajarea teritoriului şi de

urbanism.

Art. 2. Scop şi obiective

(1) Prezentele reglementări tehnice asigură elaboratorilor/utilizatorilor conţinutul - cadru unitar al

documentaţiilor de urbanism în concordanţă cu actele normative în vigoare.

(2) Documentaţiile de urbanism reflectă stimularea evoluţiei complexe a localităţilor, prin realizarea

strategiilor de dezvoltare pe termen scurt, mediu şi lung de pe întregul teritoriu administrativ al

localităţilor.

(3) Documentaţiile de urbanism au caracter de reglementare operaţională, potrivit art. 46. din Lege,

la nivelul întregii unităţi administrativ-teritoriale de bază.

(4) Documentaţiile de urbanism se elaborează de către profesionişti calificaţi în domeniu cu drept

de semnătură înscrişi în Registrul urbaniştilor, potrivit art. 38. din Lege.

(5) Planul Urbanistic General (PUG), Planul Urbanistic Zonal (PUZ) şi Planul Urbanistic de Detaliu

(PUD) împreună cu Regulamentele Locale de Urbanism (RLU) aferente, după aprobare, devin

acte opozabile în justiţie, potrivit art. 49 din Lege.

Art. 3. Relaţionarea cu alte reglementări specifice

(1) Prezentele reglementări sunt reglementări specifice şi vin în completarea "Metodologiei pentru

aplicarea legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul", indicativ, aprobat

cu Ordinul MLPATL nr ........ /...

(2) Prezentele reglementări sunt completate de reglementări specifice în domeniu privind:

studiile istorice de fundamentare a documentaţiilor de urbanism;

elaborarea sistemelor de indicatori pentru dezvoltarea urbană, în armonizare cu seturile de

indicatori utilizaţi în cadrul Uniunii Europene;

amenajarea şi utilizarea zonelor de litoral;

reglementări ale dezvoltării urbane prin operaţiuni de parcelare şi reparcelare;

utilizarea şi ocuparea terenului intravilan prin relaţionarea instrumentelor urbanistice

(indici de ocupare şi utilizare a terenurilor, regim de înălţime);

aplicarea reglementărilor de amplasare a construcţiilor faţă de aliniament cu respectarea

condiţiilor de însorire, iluminat natural, precum şi principiilor de estetică urbană;

amenajarea complexă a spaţiilor publice urbane (piaţete, pietonale, staţionări, parcaje);

alte reglementări specifice.

Secţiunea 2. Categorii de documentaţii de urbanism

Art.2. Categorii de documentaţii de urbanism

Documentaţiile de urbanism sunt:

Plan Urbanistic General - PUG şi Regulamentul Local de Urbanism (RLU) aferent PUG;

Plan Urbanistic Zonal - PUZ şi Regulamentul Local de Urbanism (RLU) aferent PUZ;

Plan Urbanistic de Detaliu – PUD.

134

Art.3. Scopul documentaţiilor de urbanism

(1) Documentaţiile de urbanism reprezintă concretizarea activităţii de urbanism definite de Lege

art.2. (3).

(2) Documentaţiile de urbanism se referă la localităţile urbane şi rurale şi şi stabilesc reguli ce se

aplică direct asupra terenurilor şi condiţiile de ocupare din localităţilor şi părţilor din acestea

până la nivelul parcelelor cadastrale, reglementează utilizarea acestora cu construcţii.

(3) Documentaţiile de urbanism transpun la nivelul localităţilor urbane şi rurale propunerile

cuprinse în categoriile superioare de documentaţii de amenajarea teritoriului şi de urbanism.

(4) Documentaţiile de urbanism constituie fundamentarea elementelor necesare eliberării

certificatelor de urbanism.

Art.4. Conţinutul documentaţiilor de urbanism

(1) Documentaţiile de urbanism conţin piese scrise şi desenate. Conţinutul cadru al acestora este

detaliat în prezenta metodologie.

(2) Toate documentaţiile de urbanism conţin următoarele categorii de analize:

încadrarea în teritoriu;

situaţia existentă şi disfuncţionalităţi;

capitolul de reglementări urbanistice - zonificare;

reglementările - echipare edilitară;

obiectivele de utilitate publică.

(3) Capitolele de analiză sectorială vor cuprinde, pe grade de complexitate şi întindere:

situaţia existentă cu disfuncţionalităţile relevate;

propunerile de reglementări urbanistice şi regulamentele cu reglementările aferente;

piesele desenate de bază.

(4) În funcţie de complexitatea şi mărimea teritoriului studiat piesele de bază pot fi completate de

alte planşe suplimentare care să cuprindă:

informaţii şi propuneri suplimentare privind amenajarea teritoriului, în relaţie cu zona

de influenţă (pl.1.1,1.2 etc);

sinteze ale unor studii de fundamentare cu implicaţii asupra propunerilor de organizare

urbanistică (analize ale fondului construit, circulaţie, protecţia mediului, protejarea

patrimoniului etc.); pentru analize ale situaţiei existente, numerotarea se va face cu: 2.1,

2.2 etc., iar pentru propuneri cu 3.1, 3.2 etc.;

în situaţia în care densitatea reţelelor edilitare este foarte mare şi nu permite cuprinderea

tuturor într-o singură planşă coordonatoare, analiza se poate face pe tipuri de reţele, în

acest caz, numerotarea planşelor va fi: 4.1, 4.2 etc.

sau pot fi comasate:

în situaţia în care densitatea reţelelor este foarte mică, se pot cuprinde în aceeaşi planşă

situaţia existentă şi reglementarea.

Art.5. Dreptul de autor

(1) Dreptul de autor vizează soluţia urbanistică şi creaţia spaţială. Piesa de referinţă este planşa de

reglementări urbanistice, care devine ilustrarea urbanistică.

Capitolul 2. Continutul cadru al PUG şi Regulamentul Local de Urbanism (RLU) aferent PUG

Secţiunea 1. Generalităţi

Art.6. Durata de valabilitate

PUG trebuie să fie actualizat şi aprobat la 5-10 ani, potrivit prevederilor Legei art. 46. - (1).

Art.7. Coordonare PUG cu alte documentaţii de amenajarea teritoriului şi de urbanism

PUG preia prevederile documentaţiilor de amenajare a teritoriului (PATN, PATZ, PATJ), iar

prevederile unui PUG aprobat sunt preluate şi detaliate în documentaţii de urbanism elaborate pentru

părţi componente ale teritoriului cuprins în PUG (PUZ-uri şi PUD-uri).

Art.8. Problematica PUG

(1) Probleme generale ale PUG:

a) stabilirea şi delimitarea teritoriului intravilan;

135

b) optimizarea relaţiilor localităţilor cu teritoriile adiacente şi cu tendinţele de dezvoltare ale

regiunii;

c) valorificarea potenţialului uman, economic şi natural;

d) organizarea şi dezvoltarea căilor de comunicaţie;

e) stabilirea şi delimitarea zonelor funcţionale;

f) stabilirea condiţiilor de construibilitate şi delimitarea zonelor cu restricţii;

g) stabilirea şi delimitarea zonelor protejate;

h) modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii edilitare;

i) evidenţierea regimului proprietăţii imobiliare şi a circulaţiei juridice a terenurilor;

j) delimitarea terenurilor propuse pentru obiectivele de utilitate publică.

(2) Probleme specifice ale PUG:

a) relaţia intravilan-extravilan-dezvoltare regională;

b) potenţialul de relansare economică şi mutaţiile ce pot interveni în categoriile de folosinţă a

terenurilor;

c) probleme specifice de apropiere cu zone de exploataţie minieră sau zone cu potenţial

turistic, balnear etc.

Art.9. Structura generală a conţinutului documentaţiei PUG:

(1) Conţinutul PUG este structurat astfel:

Tabel 5. Conţinutul cadru al PUG pe categorii de localităţi.

CATEGORII DE PROBLEME

URBAN RURAL

Mun. peste

100.000 loc.

Mun. şi or.

30.000 -

100.000 loc.

Mun. şi or.

sub 30.000

loc.

Comune

A.

ST

UD

II D

E F

UN

DA

ME

NT

AR

E

ANALITICE

Reambulare topografică

Studii geotehnice

Relaţii periurbane o

Circulaţie

Protecţia mediului

Zone construite protejate o o o

Dezvoltarea economică

Potenţial balnear sau

turistic

Pentru localităţile ce includ staţiuni balneo-turistice

declarate

Infrastructură majoră o o o

Alte studii o o o o

CONSULTATIVE Anchete socio-

urbanistice o o o

PROSPECTIVE

Tendinţe socio-

demografice o

Evoluţia activităţilor

economice o

B.

PL

AN

UR

BA

NIS

TIC

GE

NE

RA

L

B.1. PIESE

SCRISE

B.l.l. Memoriu de sinteză o

B.1.2.Memoriu general

B.1.3. Regulament local de

urbanism

B.2. PIESE

DESENATE

Încadrarea în teritoriu

Analize sectoriale o

Situaţia existentă -

disfuncţionalităţi

Reglementări urbanistice

Reglementări edilitare

Regimul juridic al

terenurilor

În care :

- piese obligatorii;

o - la alegere în funcţie de situaţie

136

a) studii de fundamentare;

b) PUG propriu-zis:

Piese scrise:

1. Memoriu de sinteză (după caz).

2. Memoriu general.

3. Regulamentul local de urbanism.

Piese desenate: 1. Încadrarea în teritoriul judeţean.

2. Analiza situaţiei existente a întregului teritoriu administrativ al unităţii de bază cu

evidenţierea disfuncţionalităţilor.

3. Reglementările urbanistice: zonificarea funcţională pentru întreg teritoriul

administrativ al unităţii de bază.

4. Reglementările urbanistice: echiparea edilitară.

5. Proprietatea asupra terenurilor şi circulaţia juridică a terenurilor.

(2) În funcţie de complexitatea PUG, piesele desenate pot conţine mai multe planşe privind

analize sectoriale suplimentare pentru situaţia existentă sau pentru reglementările din domeniu

edilitar, pe domenii de echipare.

(3) Pachetul pieselor desenate poate fi completat cu cartograme, scheme, grafice etc., care

însoţesc piesele scrise şi care au rolul de a susţine propunerile PUG.

(4) Este interzisă redactarea PUG pe suport topografic vechi, care nu reflectă situaţia reală din

teren, sau redarea PUG pe suport la o scară aproximativă, ceea ce ar conduce la planimetrarea

unor suprafeţe eronate în cadrul bilanţurilor teritoriale.

Sectiunea 2. Studii de fundamentare PUG

Art.10. Elaborarea studiilor de fundamentare

(1) Studiile de fundamentare se elaborează în scopu analizei şi formularea reglementărilor unor

probleme sectoriale. Studiile de fundamentare pot fi elaborate anterior (dar nu mai mult de 2

ani) sau concomitent PUG. Concluziile acestora se reiau în memoriul general PUG.

(2) În funcţie de mărimea, complexitatea şi specificul localităţii, elaboratorul va întocmi împreună

cu beneficiarul PUG, lista studiilor de fundamentare necesare, de la caz la caz. Pentru studiile

de fundamentare se emit comenzi de subproiectare, iar beneficiarul va pune la dispoziţie/va

asigura accesul la toate informaţiile existente. Studiile de fundamentare se întocmesc de către

colective specializate în domeniu, sau de către colectivul elaborator PUG, dacă are în profil

astfel de lucrări.

Art.11. Studiilor de fundamentare necesare PUG

(1) Studiile de fundamentare cu caracter analitic, care privesc evoluţia localităţii şi caracteristicile

sale, sunt, după caz:

aducerea la zi a suportului topografic/cadastral (reambulare);

condiţiile geotehnice şi hidrogeotehnice;

evoluţia localităţii sub aspect istorico-cultural, etnografic şi urbanistic-arhitectural;

organizarea circulaţiei şi transporturilor în localităţi şi în teritoriul de influenţă al

acestora;

reabilitarea, protecţia şi conservarea mediului;

identificarea zonelor şi ansamblurilor cu valoare deosebită din punct de vedere

cultural, istoric, arhitectural urbanistic şi stabilirea zonelor de protecţie;

regimul juridic al terenurilor;

echipare edilitară majoră;

valorificarea potenţialului turistic al localităţii.

(2) Studiile de fundamentare cu caracter consultativ privesc evidenţierea unor cerinţe şi opţiuni

ale populaţiei, legate de dezvoltarea urbanistică. Ele se pot elabora în baza sondajelor şi

anchetelor socio-urbanistice.

(3) Studiile de fundamentare cu caracter prospectiv reprezintă elaborarea unor prognoze pentru

137

diferitele domenii sectoriale oglindind evoluţia socio-demografică, a activităţilor economice, a

deplasării şi reconversiei forţei de muncă.

(4) Pentru toate categoriile de studii de fundamentare, demersul elaborării va fi structurat

astfel: a) delimitarea obiectului studiat;

b) analiza critică a situaţiei existente;

c) evidenţierea disfuncţionalităţilor şi priorităţilor de intervenţie;

d) propuneri de eliminare/diminuare a disfuncţionalităţilor, prognoze, scenarii de

dezvoltare a localităţii.

Art.12. Sinteza studiilor de fundamentare

(1) Fiecare studiu de fundamentare se finalizează cu o sinteză, axată în principal pe

diagnosticarea disfuncţionalităţilor şi pe formularea propunerilor de eliminare sau diminuare a

acestora.

(2) Sintezele studiilor de fundamentare se elaborează:

a) de către proiectantul de specialitate, pentru studiile de fundamentare elaborate

concomitent cu PUG;

b) de către proiectantul general al PUG pentru studiile de fundamentare elaborate

anterior PUG.

(3) Proiectantul PUG are obligaţia de a corela toate propunerile studiilor de fundamentare şi de a

genera o concepţie unitară de dezvoltare a localităţilor.

Secţiunea 3. Conţinutul cadru PUG

Art.13. Piese scrise

Volumul I - Memoriul de sinteză

(1) Memoriul de sinteză prezintă pe scurt principalele probleme tratate detaliat în

memoriu general şi în studiile de fundamentare. Prezintă analiza localităţii şi a stadiului de

dezvoltare cu evidenţierea disfuncţionalităţilor şi propunerile pentru eliminarea sau

diminuarea acestor disfuncţionallităţi, propunerile de dezvoltare urbanistică şi reglementările

PUG. Se elaborează pentru localităţile foarte mari şi mari (mai mult de 100.000 locuitori)

prezentând pe scurt principalele probleme tratate detaliat în memoriul general şi în studiile de

fundamentare.

(2) MEMORIUL DE SINTEZĂ va avea următorul conţinut:

I. Foaia de gardă cu însemnele firmei elaboratoare, cu titlul lucrării, beneficiarul şi

colectivul elaborator, data.

II. Borderoul general PUG cu toate piesele scrise şi desenate, colaboratorii şi

subproiectanţii, cu studiile de fundamentare.

III. Borderoul memoriului de sinteză.

IV. Cuprinsul memoriului de sinteză, cu:

1. Introducere

1.1. Date de recunoaştere a documentaţiei ce cuprind: denumire lucrare, beneficiar, proiectant

general, proiectanţi de specialitate, data elaborării.

1.2. Obiectul lucrării cuprinde cerinţele specifice ale PUG.

1.3. Surse de documentare : se enunţă succint - studiile de fundamentare, proiectele elaborate şi

aprobate, secţiuni corespunzătoare din PATN, PATJ, baza topografică, surse statistice, date culese de la

Autorităţile Locale etc.

2. Stadiul actual al dezvoltării

2.1. Date de sinteză cu privire la:

2.1.1. Scurt istoric, date referitoare la relaţiile cu teritoriul şi cadrul natural.

2.1.2. Datele statistice referitoare la: bilanţul teritorial, profilul dominant al localităţii, populaţie,

fondul construit, zone protejate, infrastructura edilitară.

2.1.3. Comparaţii cu suprafaţa intravilanului propus, densităţile brute şi nete propuse.

2.2. Analiza situaţiei existente cuprinde referiri la:

2.2.1. Încadrarea localităţii în teritoriul administrativ/regiunea existente, localităţile

componente, categoriile de folosinţă ale terenurilor.

138

2.2.2. Profilul predominant al localităţilor şi potenţialul uman, economic şi natural.

2.2.3. Circulaţie şi transporturi, căi de comunicaţie.

2.2.4. Zonarea funcţională, inclusiv zonele protejate, aspecte caracteristice ale acestora,

protecţia şi conservarea mediului.

2.2.5. Echiparea edilitară.

2.3. Disfuncţionalităţi: se vor identifica şi comenta principalele disfuncţionalităţi rezultate din

studiile de fundamentare, subliniindu-se disfunţionalităţile relevate la nivelul dezvoltării spaţiale a

localităţilor, căilor de comunicaţie şi transport, activităţii economice, utilizării terenurilor, instituţiilor

publice, locuirii, echipării edilitare, problemelor de mediu etc.

2.4. Necesităţi şi opţiuni ale populaţiei: se vor menţiona rezultatele anchetelor sociologice şi a

cerinţelor populaţiei privind dezvoltarea localităţilor.

3. Propuneri de organizare urbanistică. Propunerile de organizare urbanistică se vor baza pe:

prevederilor PATN, PATR şi PATJ;

programele şi acţiunile locale de dezvoltare;

concluziile studiilor de fundamentare;

disfuncţiile relevate de analiza situaţiei existente a localităţii;

opţiunile populaţiei.

3.1. Evoluţia posibilă - priorităţile de intervenţie identificate din direcţiile de dezvoltare ale

localităţilor, privind valorificarea potenţialului uman, economic şi natural.

3.2. Principalele reglementări - se vor corela cu planşele de reglementări şi se vor prezenta

sintetic propunerile cu privire la:

3.2.1. Îmbunătăţirea aspectului general al localităţilor.

3.2.2. Zonificarea funcţională cu limitele şi bilanţurile teritoriale.

3.2.3. Optimizarea circulaţiei.

3.2.4. Dezvoltarea infrastructurii edilitare.

3.2.5. Protecţia mediului.

3.3. Obiective de utilitate publică - vor fi listate obiectivele de utilitate publică propuse, cu

amplasamentele şi suprafeţele necesare realizării lor.

4. Concluzii - se vor face aprecieri sintetice privind dezvoltarea localităţilor şi se vor menţiona

proiectele necesar a fi elaborate în continuare.

5. Anexe la memoriu de sinteză - după caz, se vor prezenta cartograme, scheme, grafice ce

susţin reglementările propuse.

Art. 14. Volumul II: Memoriu general

(1) Va cuprinde în detaliu concluzii ale studiilor de fundamentare, cu evidenţierea

disfuncţionalităţilor şi prezentarea justificată a propunerilor de organizare urbanistică.

(2) Memoriul general va conţine:

I. Foaie de gardă (titlul, capitolul, unitatea elaboratoare, semnături, date).

II. Colectivul de elaborare.

III. Borderoul volumului.

IV. Cuprinsul memoriului general cu:

1. Introducere

1.1. Date de recunoaştere a PUG - (denumirea lucrării, beneficiar, elaborator, subproiectanţi,

data elaborării).

1.2. Obiectul PUG - solicitările temei-program, strategia de dezvoltare al localităţii; ediţii

anterioare ale PUG

1.3. Surse de documentare - studiile şi proiectele elaborate anterior PUG, studiile de

fundamentare, datele statistice furnizate de la CNS sau surse locale, proiecte de investiţii privind

dezvoltarea localităţii.

2. Stadiul actual al dezvoltării urbanistice

2.1. Evoluţie. Scurt istoric privind evoluţia localităţii, repere privind evoluţia spaţială a acesteia,

tendinţe după 1990.

2.2. Elemente ale cadrului natural - relief, climă, reţea hidrografică, caracteristici geotehnice,

factori de risc natural. 2.3. Relaţiile în teritoriu - analiza şi interpretarea datelor cu implicaţii directe în dezvoltarea localităţii extrase din PATN - căi de comunicaţii, apă, zone protejate, reţeaua de localităţi, zone

139

de riscuri naturale - PATZ, PATJ; în funcţie de mărimea localităţii şi importanţa problemei, relaţiile în teritoriu vor fi extinse şi în afara limitei administrative a unităţii ce formează obiectul PUG.

2.4. Nivel de dezvoltare economică, potenţial economic - analiză a principalelor activităţi economice, potenţialul natural, tendinţe de evoluţie.

2.5. Populaţia: număr, structură (grupe de vârstă, sex, ocupaţie), resurse de muncă, tendinţe privind evoluţia populaţiei. 2.6. Circulaţie şi transporturi - aspecte ale circulaţiei rutiere şi pietonale, transport în comun, circulaţie feroviară, navală, aeriană - după caz, aspecte privind capacităţile de transport, fluenţa circulaţiei între diferite zone funcţionale, rezolvări de intersecţii etc. 2.7. Intravilan existent - Zone funcţionale - Bilanţ teritorial. 2.7.1. Intravilanul existent este cel aprobat prin Hotărârea Consiliului Local sau cel prevăzut prin Legea fondului funciar la 1.01.1990 (în situaţia în care nu s-a aprobat alt intravilan). În componenţa intravilanului existent intră, de regulă, o serie de trupuri, reprezentând:

a) localitatea de reşedinţă; b) localităţi componente sau aparţinătoare; c) unităţi economice izolate (industriale, agro-zootehnice, extractive, de depozitare); d) unităţi de gospodărie comunală şi echipare edilitară (platforme pentru depozitarea

deşeurilor, puţuri de captare apă, gospodării de apă, staţii de transformare, staţii de epurare etc.);

e) unităţi pentru funcţionarea sistemelor hidro-ameliorative (staţii de pompe, alte construcţii specifice);

f) unităţi cu destinaţie specială;

g) unităţi turistice şi de agrement (hanuri, moteluri, hoteluri etc.).

2.7.2. Se vor analiza şi prezenta principalele caracteristici funcţionale ale zonelor din intravilan şi se va stabili destinaţia fiecărui teren din localitate. Zonele funcţionale vor fi determinate în funcţie de activităţile dominante aferente suprafeţelor respective de teren. Principalele caracteristici funcţionale se referă la:

a) instituţii şi servicii; b) locuinţe de toate tipurile; c) activităţi industriale şi de depozitare; d) activităţi agro-zootehnice; e) căi de comunicaţie şi transporturi; f) spatii verzi amenajate/neamenajate, sport, agrement, protecţie; g) gospodărie comunală; h) echipare edilitară; i) zone cu destinaţie specială; j) alte zone funcţionale (neproductive, ape etc.).

2.7.3.1. Bilanţul teritorial al suprafeţelor cuprinse în limita teritoriului administrativ va ilustra categoriile de folosinţă ale terenului conform evidenţelor cadastrale: Tabel 6. Model cadru de structurare a tabelului pentru calcul bilanţ teritorial general.

TERITORIU

ADMINISTRATIV

AL UNITĂŢII DE BAZĂ

CATEGORII DE FOLOSINŢA (ha)

Agricol Neagricol

TOTAL

Ara

bil

Pă

şun

i fa

neţ

e

Vii

Liv

ezi

Pă

du

ri

Ap

e

Dru

mu

ri

Cu

rţi

con

stru

cţii

Nep

rod

uct

iv

EXTRAVILAN* X

INTRAVILAN Y

TOTAL

% din total 100,0 *sunt cuprinse trupurile din afara intravilanului localităţii de bază sau ale localităţilor componente sau aparţinătoare INTRAVILAN

EXISTENT = X + Y

Bilanţul teritorial (tabelul) al categoriilor de folosinţă pentru teritoriul administrativ al unităţii

de bază, trebuie cuprins atât în memoriul general cat şi pe planşa de încadrare în teritoriu (planşa 1).

140

2.7.3.2. Bilanţul teritorial al suprafeţelor cuprinse în intravilanul existent, planimetrat pe

planşa situaţiei existente, se inserează numai în memoriul general. Acest tabel va cuprinde:

Tabel 7. Model cadru de structurare a tabelului pentru calcul bilanţ intravilan.

ZONA FUNCŢIONALĂ Localitate

principală

Localităţi

componente/

aparţinătoare

Trupuri

izolate TOTAL

% din total

intravilan

INSTITUŢII ŞI SERVICII

LOCUINŢE DE TOATE TIPURILE

UNITĂŢI INDUSTRIALE ŞI

DEPOZITE

UNITĂŢI AGRO-ZOOTEHNICE

CĂI DE COMUNICAŢIE ŞI

TRANSPORT, din care:

• rutiere

• feroviare

• aeriene

• navale.

SPAŢII VERZI AMENAJATE /

NEAMENAJATE, SPORT,

AGREMENT, PROTECŢIE

CONSTRUCŢII TEHNICO -

EDILITARE

GOSPODARIRE COMUNALĂ,

CIMITIRE

DESTINAŢIE SPECIALĂ

TERENURI LIBERE

TERENURI AGRICOLE

APE

PĂDURI

TERENURI NEPRODUCTIVE

TOTAL INTRAVILAN EXISTENT 100,0 Suprafeţele şi procentele rezultate vor fi comentate, surprinzând: proporţiile între zonele funcţionale, disponibilităţile de teren, densităţi de locuire şi construire.

2.8. Zone cu riscuri naturale. Zonele cu riscuri naturale (în special inundaţii şi alunecări de

teren) sunt inventariate şi delimitate de Consiliile Judeţene pe baza studiilor de specialitate şi planurilor

de amenajare a teritoriului existente. Inventarierea şi delimitarea se face în baza:

a) cercetării pe teren;

b) studiilor geotehnice;

c) studiilor de specialitate - concluziilor;

d) detalierilor din PATN - secţiunea zone de risc natural;

e) informaţiilor pe plan local.

Zonele inventariate şi delimitate se vor regăsi în planşa de analiză a situaţiei existente (planşa

2).

2.9. Echipare edilitară. Se va prezenta critic stadiul echipării edilitare pe următoarele categorii

de lucrări:

a) Gospodărirea apelor: lucrări hidrotehnice, surse de apă, lucrări hidroameliorative,

disfuncţionalităţi.

b) Alimentare cu apă: sistemul de alimentare cu apă, debitul şi calitatea apelor, staţii de

tratare, rezervoare de apă, reţea de distribuţie, disfuncţionalităţi;

c) Canalizare: sistem de canalizare, staţii de preepurare/epurare a apelor uzate industriale, a

localităţii, disfuncţinalităţi.

d) Alimentare cu energie electrică: surse de alimentare, amplasare staţii de transformare,

trasee linii electrice (pe tensiuni), amplasamente şi capacităţi ale posturilor de transformare,

indicatori de consum, disfuncţiunalităţi.

141

e) Telefonie: reţele de telefonie existentă, staţii de telefonie, reţele majore ale cablurilor de

telefonie fixă, relee radio, CATV, disfuncţionalităţi.

f) Alimentare cu căldură: principalele sisteme de încălzire (sursa termică, combustibili

folosiţi), analiza critică a stării şi capacităţilor instalaţiilor termice existente, disfuncţionalităţi.

g) Alimentare cu gaze naturale: reţele de transport gaze, staţii reglare, reţele distribuţie,

consum, disfuncţionalităţi.

h) Gospodărie comunală: probleme existente cu privire la depozitarea, colectarea,

sortarea şi valorificarea deşeurilor industriale şi menajere, unităţi de gospodărire

comunală, disfuncţionalităţi.

i) Alte dotări, după caz.

2.10. Probleme de mediu. Vor fi prezentate concluziile studiilor de analiză referitoare la

problemele de mediu:

a) Situaţia existentă: cadrul natural (relief, condiţii geotehnice, hidrologie, climă, spaţii verzi

etc.), resurse naturale, zone cu riscuri naturale (cutremure, alunecări de teren, inundaţii etc.),

monumente istorice şi naturale, zone de recreere şi agrement, obiective industriale cu impact

asupra mediului, căi de comunicaţie, depozite de deşeuri menajere şi industriale etc.

b) Disfuncţionalităţi privind: zonarea utilizării teritoriului, sursele de poluare, calitatea

factorilor de mediu (apă, aer, sol, vegetaţie şi faună), priorităţi de intervenţie.

2.11. Disfuncţionalităţi la nivelul întregului teritoriului administrativ: a) dezechilibre în activitatea şi dezvoltarea economică;

b) disfuncţii privind evoluţia populaţiei, probleme sociale rezultate din dezechilibrul dintre

ocuparea forţei de muncă şi locurile de muncă;

c) aspecte incompatibile şi incomode în relaţiile dintre diverse zone funcţionale;

d) condiţii nefavorabile ale cadrului natural;

e) protejarea zonelor cu potenţial cultural valoros;

f) nivel de poluare, probleme ale cadrului construit existent;

g) aspecte critice legate de organizarea circulaţiei şi transport;

h) aspecte critice legate de gradul de echipare edilitară;

i) alte disfuncţionalităţi.

2.12. Necesităţi şi opţiuni ale populaţiei - prezintă cerinţele şi opţiunile populaţiei cu privire

la dezvoltarea localităţii, alături de punctul de vedere al administraţiei publice locale şi ale

proiectantului. Aceste opţiuni pot constitui elemente de temă pentru PUG.

3. Propuneri de organizare urbanistică

3.1. Studii de fundamentare - se vor prezenta sintetic concluziile studiilor de fundamentare, în

special cele care duc la justificarea reglementărilor urbanistice propuse.

3.2. Evoluţia posibilă, priorităţi - se vor estima posibilele direcţii de evoluţie din punt de vedere

al resurselor umane, naturale şi economice ale localităţilor, corelate cu prevederile PATN, PATZ, PATJ.

Priorităţile de intervenţie vizează etapa imediat următoare şi precizează obiectivele de utilitate publică

necesare prioritar.

3.3. Optimizarea relaţiilor în teritoriu - rezultă din concluziile studiilor de fundamentare,

prevederilor planurilor de amenajare ale teritoriului şi vor cuprinde propuneri privind: poziţia

localităţilor în reţeaua judeţeană, căile de comunicaţie şi transport, schimbări în categoria de folosinţă a

terenurilor, lucrări de importanţă majoră propuse în teritoriu, fluxuri de deplasări pentru muncă,

accesibilitatea în teritoriu, dezvoltarea infrastructurii edilitare;

3.4. Dezvoltarea activităţilor privind relansarea localităţilor, valorificarea resurselor umane,

naturale şi economice existente, pe sectoare de activitate: reorganizarea şi retehnologizarea unităţilor

existente, specificul unităţilor ce urmează a se realiza, modul de dezvoltare a rezervelor de teren

existente, asigurarea cu utilităţi, locuri de muncă necesare a fi create.

3.5. Evoluţia populaţiei. În corelare cu prevederile/propunerile din documentaţiile de amenajare

a teritoriului, evoluţia populaţiei se poate determina după următoarele modele:

a) Modelul de creştere biologică, în care calculul se face pe baza posibilităţilor de creştere

naturală (spor natural).

b) Modelul de creştere tendenţială, prin luarea în considerare a sporului mediu anual (spor

natural şi migratoriu), înregistrat în ultimii 15 - 20 ani.

c) Pentru estimarea locurilor de muncă se va avea în vedere:

142

corelarea locurilor de muncă cu variantele de evoluţie a populaţiei;

posibilităţile de control asupra relaţiei populaţie - locuri de muncă, prin redistribuirea

populaţiei ocupate în sectoarele de activitate.

d) Evidenţierea aspectelor sociale rezultate ca urmare a mutaţiilor previzibile în structura

populaţiei ocupate, precum şi cele rezultate din mobilitatea populaţiei şi a forţei de muncă.

3.6. Organizarea circulaţiei. Pe baza concluziilor şi propunerilor studiilor de fundamentare se

vor formula propuneri cu privire la circulaţia interioară localităţilor:

a) Organizarea circulaţiei rutiere şi a transportului în comun: modernizarea sau completarea

arterelor de circulaţie majoră şi a sistemului de transport în comun, îmbunătăţirea intrărilor

în localităţi şi a relaţiilor de circulaţie şi transport în comun cu localităţile din vecinătate,

organizarea spaţiilor pentru transportul în comun şi pentru parcare, rezolvarea aspectelor

conflictuale apărute din analiza situaţiei existente (amenajarea unor intersecţii,

dimensionarea tramei stradale corespunzător valorii traficului, pasaje denivelate, sensuri

unice, semaforizări, artere ocolitoare etc.).

b) Organizarea circulaţiei feroviare: prevederi de construcţii şi instalaţii necesare

îmbunătăţirii ţi modernizării circulaţiei feroviare (devieri de linii, staţii tehnice, pasaje

denivelate, realizări de noi racorduri etc.) şi eliminarea aspectelor critice rezultate din

analiza situaţiei existente.

c) Organizarea circulaţiei navale (după caz): prevederi de lucrări, instalaţii şi construcţii

speciale, necesare extinderii modernizării transportului de calatori şi mărfuri şi amenajări

portuare pentru activităţi specifice ţi obiective cu alte destinaţii.

d) Organizarea circulaţiei aeriene (după caz): condiţiile impuse amplasării şi modernizării

aeroporturilor precum şi servituţile şi restricţiile impuse zonelor construite limitrofe (regim

de înălţime maxim, distanţe minime etc.), stabilirea zonelor de protecţie şi a amenajărilor

necesare reducerii poluării fonice.

e) Organizarea circulaţiei pietonale cu propuneri de amenajare, modernizare sau completare a

căilor pietonale, trasee şi amenajări pentru biciclişti precum şi condiţii speciale pentru

handicapaţi.

3.7. Intravilan propus. Zonificarea funcţională. Bilanţ teritorial

3.7.1.Intravilanul propus şi zonele funcţionale existente pot fi diferite faţă de situaţia

existentă. Noua limită a intravilanului cuprinde toate suprafeţele de teren ocupate de construcţii şi

amenajări precum şi suprafeţele necesare dezvoltării pe o perioada determinată. Totalul suprafeţei

justificate pentru includerea în intravilanul propus implică, după aprobarea PUG, în baza actelor

normative în vigoare, a următoarelor competenţe:

a) Oficiul Judeţean pentru Cadastru Agricol şi Organizarea Teritoriului Agricol până la 1,0 ha;

b) Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei până la 100 ha;

c) Guvernul - peste 100 ha

În toate cazurile, suprafaţa totală solicitată se determină pe întreaga unitare administrativ -

teritorială de bază. Suprafeţele incluse în noul intravilan se scot din circuitul agricol prin efectul

autorizaţiei de construire.

3.7.2. Pentru toate terenurile unităţii teritoriale va fi stabilită destinaţia lor.

ZONELE FUNCŢIONALE vor fi determinate în funcţie de activităţile dominante aferente

suprafeţelor respective de teren. Zona centrală, care are un caracter complex din punct de vedere

funcţional, va fi tratată ca atare.

3.7.3. Pentru fiecare ZONĂ CU FUNCŢIUNE PREDOMINANTĂ se vor prezenta

următoarele aspecte:

a) Concluziile studiilor de diagnosticare a disfuncţionalităţilor (factori de agresivitate,

incompatibilităţi - condiţionări impuse de asigurarea siguranţei în exploatare, inadecvate din

punct de vedere estetic, aspecte critice, gradul de confort, lipsa amenajărilor specifice,

condiţionări impuse de asigurarea protecţiei împotriva zgomotului, asupra conceperii şi

conformării zonelor, subzonelor, ansamblurilor urbane etc.).

b) Modificarea limitei şi justificarea acesteia.

c) Mărimea zonei.

d) Categorii de intervenţii propuse (în spiritul valorificării potenţialului existent şi înlăturării

disfuncţionalităţilor.

143

În determinarea zonificării funcţionale se menţine configuraţia existentă a părţilor ce compun

intavilanul, cu un trup principal (localitatea de reşedinţă) şi trupuri izolate în teritoriu (localităţi

componente, localităţi aparţinătoare, unităţi economice etc.)

3.7.4. BILANŢUL TERITORIAL al zonelor cuprinse în intravilanul propus are la bază bilanţul

teritorial al intravilanului existent, corelat cu mutaţiile de suprafeţe între zonele funcţionale sau majorat

cu suprafeţele justificate pentru introducerea in intravilan.

Pentru simplificare, situaţia existentă se poate reflecte prin menţinerea coloanei 4 (suprafeţe şi

total) la care se adaugă suprafeţele propuse pentru zonele funcţionale şi procentele rezultate (prin

corelare cu tabelul de la bilanţul teritorial al suprafeţelor cuprinse în intravilanul existent (cap. 2.7), al

memoriului general.

Tabel 8. Model cadru de structurare a tabelului pentru calcul bilanţ intravilan existent şi propus.

ZONA FUNCŢIONALĂ

EXISTENT PROPUS

Suprafaţa

(ha)

% din total

intravilan

Suprafaţa

(ha)

% din total

intravilan

INSTITUŢII ŞI SERVICII

LOCUINŢE DE TOATE TIPURILE

UNITĂŢI INDUSTRIALE ŞI

DEPOZITE

UNITĂŢI AGRO-ZOOTEHNICE

CĂI DE COMUNICAŢIE ŞI

TRANSPORT, din care:

• rutiere

• feroviare

• aeriene

• navale.

SPAŢII VERZI AMENAJATE /

NEAMENAJATE, SPORT,

AGREMENT, PROTECŢIE

CONSTRUCŢII TEHNICO -

EDILITARE

GOSPODARIRE COMUNALĂ,

CIMITIRE

DESTINAŢIE SPECIALĂ

TERENURI LIBERE

TERENURI AGRICOLE

APE

PĂDURI

TERENURI NEPRODUCTIVE

TOTAL INTRAVILAN

3.8. Măsuri în zonele cu riscuri naturale. Pentru zonele cu riscuri naturale, inventariate şi

delimitate în planuri, se vor menţiona măsurile ce pot conduce la eliminarea sau diminuarea efectelor

lor:

a) interdicţie de construire în zonele afectate de inundaţii periodice, eroziuni, alunecări de

teren, etc., până la data eliminării producerii lor;

b) promovarea unor proiecte pentru eliminarea cauzelor ce le produc (acumulări pentru

controlul debitelor, diguri de apărare, diverse amenajări: în cazul inundării, consolidării de

versanţi, amenajări, plantări în cazul alunecărilor de teren)

c) includerea în priorităţile de intervenţie imediată a proiectelor respective şi solicitarea de

fonduri pentru realizarea lor.

Măsurile propuse vor fi întărite şi detaliate în cadrul Regulamentului Local de Urbanism.

3.9. Dezvoltarea echipării edilitare. În funcţie de concluziile analizei situaţiei existente şi de

propunerile studiilor de fundamentare se vor trata următoarele categorii de lucrări:

144

3.9.1. Gospodărirea apelor - lucrări hidrotehnice propuse pe teritoriul ce face obiectul PUG;

lucrări necesare pentru apărarea contra inundaţiilor, eroziunii versanţilor etc.; lucrări necesare pentru

realizarea unor surse calitative de apă.

3.9.2. Alimentare cu apă - îmbunătăţiri şi extinderi ale capacităţilor instalaţiilor de alimentare

cu apă (surse de apă, staţii de tratare, reţea de distribuţie) potrivit noilor dezvoltări propuse pentru

localităţi şi teritoriu; modificări parţiale de trasee ale reţelei de distribuţie existente, impuse de noile

propuneri urbanistice; lucrări prioritare.

3.9.3. Canalizare - îmbunătăţiri, extinderi sau propuneri de staţii de epurare sau de staţii de

preepurare a apelor industriale; lucrări prioritare.

3.9.4. Alimentare cu energie electrică - propuneri privind asigurarea necesarului de consum

electric; propuneri privind extinderi sau devieri de linii electrice; propuneri de construire de staţii şi

posturi de transformare.

3.9.5. Telefonie - propuneri pentru extinderea liniilor de telecomunicaţii; propuneri pentru noi

amplasamente de oficii poştale, centrale telefonice, relee, postiri de radio sau TV; amplasarea

centralelor de captare şi de redistribuire (studiouri) pentru releele de televiziune prin cablu (CATV);

traseele reţelelor magistrale pentru CATV.

3.9.6. Alimentarea cu căldură - soluţii pentru îmbunătăţirea încălzirii locuinţelor, instituţiilor

publice, unităţilor productive (asigurarea rezervei de combustibil, dotarea corespunzătoare a centralelor

termice, modernizarea reţelelor termice); schimbări ale sistemului central de încălzire.

3.9.7. Alimentarea cu gaze naturale (după caz) - propuneri privind asigurarea necesarului de

alimentare cu gaze naturale corespunzător dezvoltării urbanistice propuse; surse apropiate de alimentare;

procedura de urmat pentru aprobarea introducerii alimentării cu gaze naturale;

3.9.8. Gospodărie comunală - propuneri privind amenajările pentru sortarea, evacuarea,

depozitarea şi tratarea deşeurilor menajere sau industriale; extinderi prevăzute pentru baze de transport

în comun; propuneri pentru construcţii şi amenajări specifice.

3.10. Protecţia mediului. În funcţie de constatările la care se ajunge prin comasarea concluziilor

studiilor de fundamentare şi a concluziilor analizei situaţiei existente, cu reperele de normalitate, se

formulează propuneri şi măsuri de intervenţie urbanistică, ce privesc:

a) Diminuarea până la eliminare a surselor de poluare majoră (emisii, deversări etc.).

b) Epurarea şi preepurarea apelor uzate.

c) Depozitarea controlată a deşeurilor menajere şi industriale.

d) Recuperarea terenurilor degradate, consolidări de maluri şi taluzuri, plantări de zone verzi

etc.

e) Organizarea sistemelor de spaţii verzi.

f) Delimitarea orientativă a zonelor protejate şi restricţiile generale pentru conservarea

patrimoniului natural şi construit.

g) Zonele propuse pentru refacerea peisagistică şi reabilitare urbană.

Prezentul capitol, precum şi capitolul 2.10., vor constitui baza documentaţiei ce se înaintează

pentru obţinerea acordului de mediu.

3.11. Obiective de utilitate publică

3.11.1. Sunt necesare:

a) listarea obiectivelor;

b) identificarea regimului juridic al terenurilor din intravilan (conform Legii 213/1998 privind

proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia):

3.11.1. a. Domeniul public terenuri aparţinând domeniului public al statului;

terenuri aparţinând domeniului public al judeţelor;

terenuri aparţinând domeniului public al comunelor, oraşelor sau municipiilor.

3.11.1.b. Terenuri supuse circuitului civil terenuri aparţinând domeniului privat al statului;

terenuri aparţinând domeniului privat al unităţilor administrativ-teritoriale;

terenuri proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice.

3.11.2. Determinarea circulaţiei juridice a terenurilor între deţinători, în vederea realizării

noilor obiective de utilitate publică

a) terenuri ce se intenţionează a fi trecute în domeniul public;

145

b) terenuri ce se intenţionează a fi trecute în domeniul privat;

c) terenuri aflate în domeniul public destinate cedării administraţiei, concesionării sau

închirierii;

d) terenuri aflate în domeniul privat destinate schimbului.

3.11.3. Tabelul cu obiective de utilitate publică prevăzute în PUG cuprinde denumirea lucrării,

categoria de interes a lucrării şi suprafaţa de teren sau dimensiunile lucrării, aşa cum sunt definite anexa

nr.1 la Legea 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.

4 . Concluzii - măsuri

Se va pune accent pe sublinierea concluziilor studiilor de fundamentare, a disfuncţionalităţilor

relevate şi modul de atenuare/eliminare a acestora. Se vor prezenta concluzii despre:

a) amenajarea şi dezvoltarea unităţii teritorial - administrative de bază în totalitatea ei,

corelând-o cu teritoriile administrative înconjurătoare;

b) şansele relansării economice şi sociale a localităţilor, corelate cu programul propriu de

dezvoltare;

c) materializarea programului de dezvoltare, susţinut prin categorii de intervenţii;

d) priorităţi de intervenţie, în funcţie de necesităţi şi de opţiunile populaţiei.

e) aprecieri ale elaboratorului PUG asupra unor constrângeri în dezvoltare poziţii diferite intre

elaborator - beneficiar (măriri nejustificate ale intravilanului etc.);

Pentru continuitatea, aprofundarea şi aplicabilitatea propunerilor generale reglementate prin

PUG, se vor indica lucrările necesare a fi elaborate în perioada următoare:

PLANURILE URBANISTICE ZONALE (PUZ), cu precădere în zonele cu interdicţie

temporară de construire.

ALTE STUDII pentru detalierea unor zone conflictuale.

PROIECTE PRIORITARE DE INVESTIŢII, care să asigure, în special în domeniul

interesului public, implementarea obiectivelor.

5. Anexe

În memoriul general, se pot introduce, cartograme, scheme grafice, studii de fundamentare,

pentru susţinerea propunerilor de organizare urbanistică, extrase din PATN, PATZ şi PATJ.

Art.15.Volumul III: Regulament Local de Urbanism aferent PUG

(1) Piesa de bază în aplicarea PUG este Regulamentul Local de Urbanism (RLU). Acest

Regulament întăreşte şi detaliază, prin prescripţii (permisiuni şi interdicţii), reglementările

din PUG. La autorizarea construcţiilor, aceste prescripţii sunt obligatorii (pe întreg teritoriul

administrativ al unităţii ce face obiectul PUG).

(2) Reglementările Urbanistice vor prezenta categoriile de intervenţii urbanistice, după cum

urmează:

a) Soluţia generală de organizare şi dezvoltare a localităţilor.

b) Organizarea reţelelor majore de circulaţie.

c) Destinaţia terenurilor, zone funcţionale rezultate.

d) Delimitarea zonei centrale - caracterul complex al acesteia.

e) Zone protejate - limitele acestora (istorice, peisagistice, ecologice, sanitare).

f) Limitele minime şi maxime pentru indicii de control (POT şi CUT) pe zone bine delimitate:

unităţi teritoriale de referinţă (UTR-uri).

g) Protejarea unor suprafeţe din extravilan (păduri, oglinzi de apă, terenuri agricole valoroase)

h) Interdicţii temporare pentru zone ce necesită studii suplimentare (ex: PUZ zone protejate,

PUZ zonă centrală etc.).

i) Interdicţii definitive de construire pentru zonele care prezintă riscuri naturale, servituţi

urbanistice etc.

(3) Interdicţiile de construire îşi pierd valabilitatea în momentul dispariţiei cauzelor ce le-au

determinat.

(4) La baza elaborării RLU, stă Regulamentul General de Urbanism, aprobat prin HGR nr. 525

/1996 şi Ghidul de aplicare a RGU, aprobat prin Ordinul MLPAT nr. 80/N/1996, cu

actualizări ulterioare. După aprobare, RLU , împreună cu PUG, devine act de autoritate al

administraţiei publice locale.

(5) Regulamentul Local de Urbanism aferent PUG va conţine:

I. Dispoziţii generale

146

1. Rolul RLU: se vor specifica condiţiile de intrare în vigoare şi modificare a RLU.

2. Baza legală a elaborării: se vor enumera documentele care au stat la baza RLU (acte

normative, studii etc).

3. Domeniu de aplicare: se vor face referiri la teritoriul intravilan, trupuri, împărţire în UTR-

uri).

Unităţile Teritoriale de Referinţă (UTR) sunt suportul prescripţiilor din RLU reprezentând

instrumentele opţionale pentru stabilirea reglementărilor specifice unor zone cu caracteristici distincte;

sunt în strânsă legătură cu structura urbană.

UTR au o delimitare convenţională stabilită pe baza unor criterii specifice, în funcţie de

complexitatea şi gradul de dezvoltare ale localităţilor:

a) Zonă omogenă constituită istoric, funcţional sau fizic.

b) Omogenitate funcţională/funcţiune predominantă/interdependenţă funcţională.

c) Limite fizice existente în teren: naturale (ape, liziere etc.)/construite (axe străzi, fronturi

etc.).

d) Limite cadastrale.

e) Categorii de intervenţie: caracter unitar al reglementărilor, zone de extindere intravilan,

trupuri izolate etc..

Pentru UTR-uri cu caracteristici similare se poate formula şi aplica acelaşi set de prescripţii.

Partea grafică, cuprinzând schema împărţirii localităţii în UTR-uri, precum şi fiecare UTR, se

anexează Regulamentului Local de Urbanism.

Emitentul certificatului de urbanism identifică UTR-ul în care solicitantul se înscrie şi extrage

prescripţiile R.L.U. privind oportunitatea şi condiţiile de amplasare şi realizare a obiectivului propus.

II. Reguli de bază privind modul de ocupare a terenurilor

4. Reguli privind păstrarea integrităţii mediului şi protejarea patrimoniului natural

construit: referiri la terenurile agricole, fonduri forestiere, resurse de apă, zone de protecţie etc.

5. Reguli privind siguranţa construcţiilor şi apărarea interesului public: referiri la studiile

geotehnice, zone cu riscuri naturale, limite de protecţie etc.

6. Reguli de amplasare şi retrageri minime obligatorii - se va ţine cont de: orientarea faţă de

punctele cardinale, servituţi urbanistice, aliniamente etc.

7. Reguli privind asigurarea acceselor obligatorii: accese auto şi pietonale.

8. Reguli privind echiparea tehnico - edilitară.

9. Reguli privind forma şi dimensiunile terenurilor pentru construcţii: parcelar, înălţime

construcţii, aspectul exterior al construcţiilor etc.

10. Reguli privind amplasarea de spaţii verzi şi împrejmuiri.

III . Zonificarea funcţională

Se vor preciza zonele şi subzonele funcţionale propuse, asigurarea compatibilităţii dintre

acestea, atât pentru teritoriul intravilan, cât şi pentru restul teritoriului administrativ.

IV. Prevederi la nivelul zonelor funcţionale din intravilan

Se vor specifica prescripţiile pentru zonele funcţionale, codificate astfel, după caz:

L - zona pentru locuinţe;

IS - zona pentru instituţii şi servicii;

ID - zona pentru unităţi industriale şi depozitare;

A - zona pentru unităţi agricole;

C - zona pentru căi de comunicaţie;

SP - zona pentru spaţii verzi amenajate, perdele de protecţie, sport şi agrement;

DS - zona cu destinaţie specială;

GC - zona pentru gopodărie comunală;

TE - zona pentru echipare edilitară.

V. Prevederi privind modul de ocupare a terenurilor din extravilan

Codificarea acestora se va pune de acord cu Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului

general, aprobate prin OMAP nr.534/2001:

TDA - terenuri destinaţie agricolă;

TDF - terenuri destinaţie forestieră;

TDH - terenuri aflate permanant sub ape;

TDS - terenuri cu destinaţie specială etc.;

147

N - terenuri neproductive;

DR - drumuri rutiere etc.

Secţiunea 4. Piese desenate

Art. 16. Volumul IV - Piese desenate

(1) Este obligatorie întocmirea lor pe planuri topografice actualizate, (max. 2 ani) în

culori şi semne grafice standard (conform anexe).

(2) Toate piesele desenate vor cuprinde:

a) Denumirea documentaţiei de urbanism (ex.: PUG municipiul..., oraşul..., comuna...,).

b) Denumirea planşei cu numărul (ex.: 1. Încadrarea în teritoriu. 2. Situaţia existentă. 3.

Reglementări etc.);

c) Nordul şi roza vânturilor.

d) Scara grafică.

e) Legenda: simbolurile şi culorile de reprezentarea grafică utilizate.

(3) Piese de bază:

Planşa 1. ÎNCADRAREA ÎN TERITORIU (reprezentarea grafică utilizată va fi cf. Anexa nr.1).

Scara uzuală 1: 25.000 (pe suport actualizat obţinut de la IGFCOT):

1. LIMITE:

a) Limita teritoriului administrativ-indicarea vecinătăţilor.

b) Limita intravilanului propus (inclusiv trupuri).

c) Limita teritoriului judeţean (după caz).

d) Limita teritoriului naţional (după caz).

2. FOLOSINŢA TERENURILOR

a) Terenuri pentru construcţii şi amenajări (o singură culoare în intravilan).

b) Terenuri agricole - arabil, păşuni, vii, fâneţe, livezi.

c) Păduri.

d) Ape - zone inundabile.

e) Căi de comunicaţie rutiere.

f) Căi de comunicaţie feroviare.

g) Căi de comunicaţie navale.

h) Căi de comunicaţie aeriene.

i) Zona protejată cu valoare istorică, ecologică, sanitară.

j) Zone cu riscuri naturale.

k) Surse de apă, staţii de tratare, înmagazinări.

l) Staţii de epurare ape uzate.

m) Centrale şi staţii electrice, linii de înaltă tensiune.

n) Alte reţele (gaze, telecomunicaţii).

o) Propuneri de noi trasee ale căilor de comunicaţie sau magistrale edilitare.

3. BILANŢ TERITORIAL (tabel pe planşă cf. Anexa nr.2) reprezintă folosinţa suprafeţelor de

teren din teritoriul administrativ cu propunerile urbanistice (ha şi %).

Limita teritoriului administrativ pentru unitatea ce elaborează PUG, trecută pe Planşa nr. 1, este

cea statuată de Legea împărţirii administrativ - teritoriale în vigoare.

Eventualele modificări ale acestei limite, solicitate de beneficiar - chiar în cazuri justificate, se

menţionează în memoriul general ca propuneri, urmând ca aprobarea să se facă printr-o nouă Lege

(PUG aprobat nu poate infirma prevederile unei legi).

Planşa 2. SITUAŢIA EXISTENTĂ - DISFUNCŢIONALITĂŢI (reprezentarea grafică

utilizată va fi cf. Anexa nr.3) Scara uzuală este 1: 5.000 (1:10.000 în situaţii excepţionale) şi cuprinde:

1.LIMITE

a) Limita intravilanului existent (inclusiv trupuri).

b) Limita teritoriului administrativ, cu indicarea unităţilor administrative invecinate.

c) Alte limite, după caz (teritoriu judeţean, naţional).

d) Limita zonei centrale.

2. ZONIFICARE

148

a) Zona pentru locuinţe.

b) Zona instituţii publice şi servicii.

c) Zona unităţi industriale/depozitare.

d) Zona unităţi agricole.

e) Zona gospodărie comunală, cimitire.

f) Zona construcţii aferente lucrărilor tehnico – edilitare.

g) Zona circulaţie rutieră şi amenajări aferente.

h) Zona circulaţie feroviară si construcţii şi amenajări aferente.

i) Zona circulaţie navală şi amenajări aferente (după caz).

j) Zonă circulaţie aeriană şi amenajări aferente (după caz).

k) Ape.

l) Păduri.

m) Zone de riscuri naturale.

n) Zonă cu destinaţie specială.

o) Zonă cu valori de patrimoniu.

p) Suprafeţe solicitate pentru introducere în intravilan.

3. DRUMURI

Se vor reprezenta principalele drumuri de acces în localitate:

a) Drumuri naţionale.

b) Drumuri judeţene.

c) Drumuri comunale.

d) Drumuri neclasificate.

Toate drumurile vor avea numerele din clasare şi direcţiile lor către localităţile învecinate.

3.1. STRĂZI în intravilan cu marca îmbrăcăminţii şi denumirea.

4. DISFUNCŢIONALITĂŢI (tabel pe planşă - model în anexa). Se vor preciza principalele

disfuncţionalităţi (străzi cu îmbrăcăminţi provizorii, intersecţii conflictuale, zone cu deficienţe

funcţionale, surse de poluare, zone poluate etc.)

Planşa 3 . REGLEMENTĂRI URBANISTICE (reprezentarea grafică utilizată va fi cf. Anexa nr.

4).

Scara uzuală este 1:5000 (1:10.000 în situaţii excepţionale) şi cuprinde: 1. LIMITE

a) Limita intravilanului propus (inclusiv trupuri).

b) Limita teritoriului administrativ, cu indicarea unităţilor administrative învecinate.

c) Alte limite, după caz (teritoriul naţional, teritoriul judeţean).

d) Limita zonei centrale.

2. ZONIFICARE FUNCŢIONALĂ

a) Zona centrală şi alte zone cu funcţiuni complexe de interes general.

b) Zona locuinţe şi funcţiuni complementare.

c) Zona instituţii publice şi servicii.

d) Zona unităţi industriale/depozitare.

e) Zona unităţi agricole.

f) Zona gospodărie comunală, cimitire.

g) Zona construcţii aferente lucrărilor edilitare.

h) Zonă circulaţie rutieră şi amenajări aferente.

i) Zonă circulaţie feroviară şi amenajări aferente.

j) Zona circulaţie navală şi amenajări aferente (după caz).

k) Zona circulaţie aeriană şi amenajări aferente (după caz).

l) Ape.

m) Păduri.

n) Zone ce necesită măsuri de protecţie împotriva riscurilor naturale.

o) Terenuri neproductive - măsuri de amenajare.

p) Zonă cu destinaţie specială etc. 3. DRUMURI

149

Se va prezenta soluţia propusă (prezentată diferenţiat grafic existent menţinut - propus),

categoriile de drumuri ce intră în localităţi sau le ocolesc, numerele din clasare şi direcţii către

localităţile învecinate:

a) Drumuri naţionale.

b) Drumuri judeţene.

c) Drumuri comunale.

3.1. STRĂZI

Se va prezenta soluţia propusă (prezentată diferenţiat grafic existent menţinut - propus),

componentele reţelei majore din intravilan, denumirea, îmbrăcăminte, propuneri de modernizări de

trasee, poduri, podeţe propuse, intersecţii importante ce trebuie modernizate.

4. REGLEMENTĂRI

a) Categorii de intervenţii în zonele funcţionale.

b) Zone protejate, cu valoare istorică, arhitecturală, peisagistică.

c) Zone protejate pe baza normelor sanitare.

d) Interdicţie temporară de construire.

e) Interdicţie definitivă de construire.

f) Dezvoltarea spaţiilor verzi amenajate.

g) Propuneri vizând protecţia mediului.

h) Alte reglementări.

5. BILANŢ TERITORIAL (tabel pe planşă cf. Anexa nr.5), tabel care se regăseşte şi

în memoriul general la capitolul de reglementări, conţinând folosinţa suprafeţelor din

intravilanul propus (comparat cu bilanţul teritorial din intravilanul existent (ha şi %).

6. PRIORITĂŢI - vor fi listate în tabel (model anexa), în dreptul disfuncţionalităţilor

respective.

Planşa 4. REGLEMENTĂRI - ECHIPARE EDILITARĂ (reprezentarea grafică utilizată va

fi cf. Anexa nr. 6) Scara uzuală este 1: 5.000 (1:10.000 în situaţii excepţionale). Redactarea grafică se face în

planşa de reglementări urbanistice, diferenţiat existent menţinut - propus, cuprinzând:

1. ALIMENTAREA CU APĂ

a) Surse, aducţiuni, tratări, înmagazinări ale apei potabile, (dacă se pot înscrie în

formatul planşei).

b) Reţele majore de distribuţie a apei potabile.

c) Alte reţele de alimentare cu apă (industrială, irigaţii).

2. CANALIZARE

a) Reţele majore de canalizare a apelor menajere.

b) Reţele majore de canalizare a apelor pluviale.

c) Reţele majore de canalizare în sistem unitar.

d) Staţii de epurare şi preepurare (dacă se pot înscrie în formatul planşei).

3. ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICĂ a) Staţii şi posturi de transformare.

b) Reţele majore electrice de transport şi distribuţie.

c) Culoare tehnice de protecţie a reţelelor.

4. TELECOMUNICAŢII

a) Centrale telefonice.

b) Reţele majore urbane şi interurbane.

c) Reţele majore de radio, TV, CTAV.

5. ALIMENTARE CU CĂLDURĂ

a) Surse de producere a energiei termice.

b) Reţele termice apă fierbinte.

c) Punctele termice.

d) Reţele termice de distribuţie de distribuţie.

e) Depozite de combustibil şi de cenuşă.

6. ALIMENTARE CU GAZE

a) Staţii de reglare.

b) Reţele majore de distribuţie.

150

Planşa 5. PROPRIETETEA ASUPRA TERENURILOR (reprezentarea grafică utilizată va fi cf.

Anexa nr.7).

Scara uzuală este aceeaşi cu cea din planşa reglementărilor. Se redactează pe planşa de

reglementări şi cuprinde:

1. TIPURI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR DIN INTRAVILAN (prin culoare)

1.1. Domeniul public

a) Terenuri aparţinând domeniului public al statului.

b) Terenuri aparţinând domeniului public al judeţelor.

c) Terenuri aparţinând domeniului public al comunelor, oraşelor sau municipiilor.

1.2. Terenuri supuse circuitului civil

a) Terenuri aparţinând domeniului privat al statului.

b) Terenuri aparţinând domeniului privat al unităţilor administrativ-teritoriale.

c) Terenuri proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice.

d) Terenuri proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice.

e) Terenurile aflate în litigiu se lasă albe (nevalorate). 2. CIRCULAŢIA TERENURILOR (prin haşuri)

a) Terenuri ce se intenţionează a fi trecute în domeniul public.

b) Terenuri ce se intenţionează a fi trecute în domeniul privat.

c) Terenuri aflate în domeniul public destinate cedării administraţiei,

concesionării sau închirierii.

d) Terenuri aflate în domeniul privat destinate schimbului.

3. OBIECTIVE DE UTILITATE PUBLICĂ PROPUSE

Tabelul obiectivelor de utilitate publică propuse (tabel model în Anexa nr.8)

Planşe ajutătoare pot apărea, în funcţie de mărimea şi complexitatea localităţilor:

a) Informaţii şi propuneri suplimentare privind amenajarea teritoriului administrativ, în

relaţiile sale cu zona de influenţă (teritoriul judeţean, regional sau naţional)

Numerotarea planşelor se va face în acest caz cu 1.1, 1.2, 1.3, etc.

b) Sinteze ale unor studii de fundamentare cu implicaţii hotărâtoare în propunerile de

organizare urbanistică (analize ale fondului construit, circulaţie, protecţia mediului,

delimitări ale zonelor de risc, protejarea patrimoniului natural şi construit,

modernizarea şi dezvoltarea echipării edilitare etc.). În acest caz, planşele ajutătoare

se numerotează pentru existent cu 2.1, 2.2, 2.3, etc. şi pentru propus cu 3.1, 3.2, 3.3,

etc.

c) Desfacerea planşei „reglementări” - echipare edilitară,, în mai multe planşe, când

densitatea reţelelor este mare şi nu permite elaborarea unei singure planşe

coordonatoare. Numerotarea planşelor ajutătoare se va face în acest caz cu 4.1, 4.2,

4.3 etc.

Capitolul 3. Continutul cadru al PUZ şi Regulamentul Local de Urbanism (RLU) aferent PUZ

Secţiunea 1. Generalităţi

Art. 17. Problematica Planul Urbanistic Zonal (PUZ)

(1) PUZ are exclusiv un caracter de reglementare specifică detaliată şi asigură corelarea

dezvoltării urbanistice complexe cu prevederile P.U.G. ale unei zone delimitate din

teritoriul localităţii potrivit prevederilor art. 47.-(1) din Lege.

(2) PUZ stabileşte reglementări specifice pentru o zonă dintr-o unitate administrativă de bază,

compusă din mai multe parcele şi cuprinzând diferite funcţiuni (locuire, servicii, circulaţie,

spaţii verzi, instituţii publice, producţie etc.).

(3) PUZ preia prevederile documentaţiilor de urbanism de categorie superioară (PUG),

transformându-le în reglementări specifice la nivelul zonei de studiu.

(4) PUZ poate face modificări ale acestor prevederi, în mod justificat, modificări care o dată

aprobate vor fi preluate de documentaţiile de urbanism de categorie superioară (PUG).

Art. 18. Modul de stabilire a limitelor zonei studiate

151

(1) PUZ se poate întocmi pe zone cuprinse pe întregul teritoriu administrativ al localităţii, atât

în intravilan cât şi în extravilan.

(2) În cazul în care limitele PUZ nu sunt prevăzute de PUG, acestea se stabilesc de comun

acord cu serviciul de specialitate din cadrul consiliul local, în funcţie de tema PUZ, după

unul din criteriile:

a) Criteriul parcelelor cadastrale.

b) Criteriul vizibilităţii pentru zonele de protecţie a monumentelor, alături de limita de

protecţie prevăzută de Legea 422//2001, privind protejarea monumentelor istorice.

c) Zona de interes, pentru terenurile agricole din extravilan; în cazul în care o parcelă

cadastrală prin divizare i se schimbă parţial categoria de folosinţă a terenului, aceasta se

recadastrează.

Art. 19. Zone pentru care se elaborează PUZ. În funcţie de mărimea şi complexitatea localităţii şi a zonei studiate, a tipului de operaţiune

urbană pe care o studiază, PUZ se înscrie în tipuri de zone foarte diferite:

a) Zonă funcţională stabilită prin PUG şi RLU.

b) Zona centrală a localităţii.

c) Zonă protejată (naturală, construită, monument istoric, sit arheologic etc.).

d) Zona centrului istoric/zonă istorică.

e) Zonă de memorie urbană.

f) Zonă liberă.

g) Zonă de protecţie a graniţei.

h) Zonă de protecţie a ţărmului mării.

i) Localitate balneară/turistică.

j) Zonă de agrement.

k) Parc industrial.

l) Zonă defavorizată.

m) Zonă din extravilan.

n) Zonă de restructurare urbană.

Art. 20. Structura conţinutului cadru PUZ

PUZ trebuie să conţină următoarea structură a pieselor scrise şi desenate:

a) Studii de fundamentare.

b) PUZ propriu zis.

Piese scrise:

1. Memoriul general

2. Regulamentul aferent PUZ Piese desenate:

1. Plan încadrare în zonă.

2. Situaţia existentă şi disfuncţionalităţi.

3. Reglementări urbanistice - zonificare funcţională.

4. Reglementări - echipare edilitară.

5. Regimul juridic al terenurilor şi circulaţia lor.

(2) Această structură va fi adaptată în funcţie de mărimea şi complexitatea zonei ce face

obiectul PUZ.

(3) PUZ beneficiază de prevederile PUG deja realizate în ceea ce priveşte circulaţia majoră,

zonificarea funcţională la nivelul localităţii, dezvoltarea echipării edilitare, unele restricţii,

etc. De asemenea, PUZ poate beneficia de concluziile studiilor de fundamentare elaborate

pentru PUG, în zona ce constituie obiectul PUZ.

Sectiunea 2. Studii de fundamentare PUZ

Art. 21. Elaborare studiilor de fundamentare pentru PUZ

(1) Studiile de fundamentare reprezintă analiza problematicii teritoriului aferent zonei pe

domenii, prin lucrări de specialitate. Rezultatele şi concluziile acestor studii vor fi

interrelaţionate cu propunerile de amenajare şi dezvoltare urbanistică a zonei şi vor fi

concretizate în reglementările din PUG şi în regulamentul de urbanism. E necesar pentru

aceasta ca ele să prezinte date şi concluzii valabile la data întocmirii P.U.Z.

152

(2) Cercetările, proiectele şi studiile de fundamentare ce se întocmesc concomitent cu PUZ,

considerate necesare de către beneficiar şi elaborator, vor avea ca autori colective

specializate în domeniu, sau colectivul de elaborare a PUZ, dacă acesta are în profil astfel

de lucrări.

(3) Studiile de fundamentare trebuie să prezinte date şi concluzii recente (max. 2 ani)

exceptând informaţiile care nu şi-au pierdut valabilitatea. Lista studiilor de fundamentare

se face de către elaborator şi beneficiar împreună, şi se va avea în vedere mărimea,

complexitatea şi specificul zonei studiate. Stă în obligaţia beneficiarului să pună la

dispoziţia elaboratorului de proiect vechile documentaţii de orice natură (informaţii,

studii, proiecte, cercetări etc.) pentru a stabili noile studii de fundamentare necesare şi

comandarea lor.

Art. 22.Studiile de fundamentare necesare PUZ. Studiile de fundamentare necesare PUZ.,

pot fi:

(1) Analitice :

• reactualizarea suportului topografic, cadastral;

• condiţii geotehnice şi hidro-geotehnice;

• relaţia zonei studiate cu localitatea ce o cuprinde;

• caracteristicile ţesutului urban;

• delimitarea zonelor construite protejate;

• organizarea circulaţiei şi transporturilor;

• potenţial turistic sau balnear (după caz).

(3) Consultative:

• sondaje şi anchete socio-urbanistice.

(4) Prospective

• delimitarea obiectivului de studiu;

• analiza critică a situaţiei existente;

• evidenţierea disfuncţionalităţilor şi priorităţilor,

• propuneri de diminuare -eliminare a disfuncţionalităţilor, prognoze, scenarii

alternative de dezvoltare.

(5) Elaboratorul PUZ trebuie să facă o corelare permanentă a studiilor proprii de

fundamentare cu cele din PUG (în caz că există) pentru a avea o concepţie unitară de

dezvoltare urbanistică a zonei.

Sectiunea 3. Continutul cadru PUZ - piese scrise

Art.23. Volumul I - Memoriu general

Va cuprinde în detaliu concluzii ale studiilor de fundamentare, cu evidenţierea

disfuncţionalităţilor şi prezentarea justificată a propunerilor de organizare urbanistică. Memoriul general

va conţine :

I. Foaie de gardă (identificarea lucrării, elaboratorul, data)

II. Borderoul general P.U.Z.

III. Cuprinsul memoriului general

1. Introducere

1.1. Date de recunoaştere ce cuprind: denumire lucrare, beneficiar, proiectant general,

proiectanţi de specialitate, data elaborării;

1.2. Obiectul lucrării: solicitările temei program şi prevederile programului de dezvoltare a

localităţii pentru zona studiată ;

1.3. Surse de documentare. Lista studiilor şi proiectelor elaborate anterior PUZ. Lista studiilor

de fundamentare întocmite concomitent cu PUZ. Date statistice. Proiecte de investiţii elaborate pentru

domenii ce privesc dezvoltarea urbanistică a zonei.

2. Stadiul actual al dezvoltării

2.1. Evoluţia zonei. Date privind evoluţia zonei, caracteristici semnificative ale zonei,

relaţionate cu evoluţia localităţii.

2.2. Potenţial de dezvoltare. Caracteristici semnificative ale zonei, relaţionate cu evoluţia

localităţii, Potenţial de dezvoltare

153

2.3. Incadrarea în localitate. Poziţia zonei faţă de intravilanul localităţii, relaţionarea zonei cu

localitatea, sub aspectul poziţiei accesibilităţii, cooperării în domeniul edilitar, servirea cu instituţii de

interes general etc.

2.4. Elemente ale cadrului natural. Elemente ale cadrului natural cepot interveni în modul de

organizare urbanistică: relieful, reţeaua hidrografică, clima, condiţii geotehnice, riscuri naturale.

2.5. Circulaţia. Aspecte critice privind desfăşurarea, în cadrul zonei, a circulaţiei rutiere,

feroviare, navale, aeriene (după caz) etc., capacităţi de transport, greutăţi în fluenţa circulaţiei,

incomodări între tipurile de circulaţie, precum şi dintre acestea şi alte funcţiuni ale zonei, necesităţi de

modernizare a traseelor existente şi de realizare a unor artere noi, capacităţi şi trasee ale transportului în

comun, intersecţii cu probleme etc.

2.6. Ocuparea terenurilor. Principalele caracteristici ale funcţiunilor ce ocupă zona studiată,

relaţionări între funcţiuni, gradul de ocupare a zonei cu fond construit, aspecte calitative ale fondului

construit, asigurarea cu servicii a zonei, în corelare cu zonele vecine, asigurarea cu spaţii verzi, existenţa

unor riscuri naturale în zona studiată sau în zonele vecine, principalele disfuncţionalităţi.

2.7. Echipare edilitară. Stadiul echipării edilitare a zonei, în corelare cu infrastructura localităţii

(debite şi reţele de distribuţie apă potabilă, reţele de canalizare, reţele de transport energie electrică,

reţele de telecomunicaţie, surse şi reţele de alimentare cu căldură posibilităţi de alimentare cu gaze

naturale - după caz), principalele disfuncţionalităţi.

2.8. Probleme de mediu. Conform ordinului comun al MAPPM (nr. 214/RT/1999) - MLPAT

(nr. 16/NN/1999) şi ghidului său de aplicare, problemele de mediu se tratează în cadrul unor analize de

evaluare a impactului asupra mediului, incluse planurilor de amenajare a teritoriului şi planurilor de

urbanism; aceste analize de evaluare a problemelor existente de mediu vor cuprinde:

a) Relaţia cadru natural - cadru construit.

b) Evidenţierea riscurilor naturale şi antropice.

c) Marcarea punctelor şi traseelor din sistemul căilor de cxomunicaţii şi din categoriile

echipării edilitare, ce prezintă riscuri în zonă.

d) Evidenţierea valorilor de patrimoniu ce necesită protecţie.

e) Evidenţierea potenţialului balnear şi turistic, după caz.

2.9. Opţiuni ale populaţiei. Se vor prezenta opţiunile populaţiei precum şi punctele de vedere

ale administraţiei publice locale, asupra politicii proprii de dezvoltare urbanistică a zonei; se va expune

şi punctul de vedere al elaboratorului privind solicitările beneficiarului şi felul cum urmează a fi

soluţionate acestea în cadrul PUZ.

3. Propuneri de dezvoltare urbanistică

3.1. Concluzii ale studiilor de fundamentare. Se vor prezenta sintetic concluziile studiilor de

fundamentare, elaborate anterior şi concomitent cu PUZ, în special ale celor ce justifică enunţarea unor

reglementări urbanistice.

3.2. Prevederi ale PUG. Vor fi prezentate prevederile PUG aprobat, cu implicaţii asupra

dezvoltării urbanistice a zonei în studiu: căi de comunicaţie, relaţiile zonei studiate cu localitatea şi în

special cu zonele vecine, mutaţii ce pot interveni în folosinţa terenurilor, lucrări majore prevăzute în

zonă, dezvoltarea echipării edilitare, protecţia mediului etc.

3.3. Valorificarea cadrului natural. Se vor menţiona posibilităţile de valorificare ale cadrului

natural: relaţionarea cu formele de relief, prezenţa unor oglinzi de apă şi a spaţiilor plantate,

construibilitatea şi condiţiile de fundare ale terenului, adaptarea la condiţiile de climă, valorificarea unor

potenţiale balneare etc - după caz.

3.4. Modernizarea circulaţiei. În funcţie de prevederile PUG în domeniul circulaţiei şi

concluziile studiilor de fundamentare se vor prezenta:

a) Organizarea circulaţiei şi a transport în comun (modernizarea şi completarea arterelor de

circulaţie, asigurarea locurilor de parcare şi garare, amplasarea staţiilor pentru transportul în

comun, amenajarea unor intersecţii, sensuri unice, semaforizări etc.).

b) Organizarea circulaţiei feroviare - după caz (construcţii şi instalaţii necesare circulaţiei

specifice: devieri de linii, linii noi, depozitări, locuri de parcare şi garare etc.).

c) Organizarea circulaţiei navale - după caz (lucrări, instalaţii şi construcţii specifice necesare

extinderii şi modernizării transportului de mărfuri şi călători, amenajări portuare etc.).

d) Organizarea circulaţiei aeriene - după caz (condiţii impuse amplasării şi modernizării

aeroporturilor, servituţi impuse zonelor construite limitrofe, reducerea poluării fonice etc.).

154

3.5. Zonificarea funcţională - reglementări, bilanţ teritorial, indici urbanistici

(1) Se vor prezenta principalele funcţiuni propuse ale zonei, grupate pe unităţi şi subunităţi

teritoriale (delimitate ca artere), care să permită enunţarea reglementărilor precum şi a condiţiilor de

conformare şi construire prevăzute de regulament.

(2) Se va stabili destinaţia tuturor terenurilor din zonă. Pentru fiecare funcţiune se va stabili

categoria de intervenţie urbanistică, pentru valorificarea potenţialului existent şi înlăturarea

disfuncţionalităţilor. Bilanţul teritorial de zonă se întocmeşte comparativ, existent - propus, din care să

rezulte proporţia dintre funcţiuni şi mutaţiile ce intervin în propunerea de ocupare a terenurilor. Se va

trece şi pe planşa de reglementări urbanistice.

(3)Principalii indici urbanistici ai PUZ, propuşi pe funcţiuni şi categorii de intervenţie sunt:

Procentul de Ocupare a Terenului (POT - care reprezintă raportul dintre aria construită

la sol şi suprafaţa şi suprafaţa si suprafaţa terenului considerat);

Coeficientul de Utilizare a Terenului (CUT - care reprezintă raportul dintre aria

desfăşurată a construcţiilor şi suprafaţa terenului considerat).

3.6. Dezvoltarea echipării edilitare. În funcţie de concluziile analizei critice a situaţiei existente

şi de prevederile din PUG se vor trata următoarele categorii de probleme:

3.6.1. Alimentarea cu apă: lucrări necesare pentru extinderea capacităţii instalaţiilor de

alimentare cu apă la sursă, tratare şi aducţiune, dezvoltarea reţelelor de distribuţie din zonă, modificări

parţiale ale traseelor reţelelor de distribuţie existente etc.

3.6.2. Canalizare: îmbunătăţiri şi extinderi ale reţelei de canalizare din zonă, extinderi sau

propuneri de staţii noi de epurare sau staţii de preepurare etc.

3.6.3. Alimentare cu energie electrică: asigurarea necesarului de consum electric, propuneri

pentru noi staţii sau posturi de transformare, extinderi sau devieri de linii electrice, modernizarea liniilor

electrice existente, modernizarea iluminatului public etc.

3.6.4.Telecomunicaţii: extinderea liniilor de telecomunicaţii, amplasamente noi pentru oficiile

poştale, centrale telefonice, relee, posturi de radio şi TV etc.

3.6.5. Alimentare cu căldură: sisteme de încălzire propuse, tipuri de combustibil, modernizarea

sistemelor existente etc.

3.6.6. Alimentarea cu gaze naturale: după caz, extinderi ale capacităţilor existente, procedura

de urmat pentru aprobarea introducerii alimentării cu gaze naturale etc.

3.6.7. Gospodărie comunală: amenajări pentru sortarea, evacuarea, depozitarea şi tratarea

deşeurilor, extinderi pentru baze de transport în comun, construcţii şi amenajări specifice etc.

3.7. Protecţia mediului. În funcţie de concluziile analizei de evaluare a impactului asupra

mediului pentru zona studiată (studiu de fundamentare) se formulează propuneri şi măsuri de intervenţie

urbanistică, ce prives :

a) Diminuarea până la eliminare a surselor de poluare (emisii, deversări etc.).

b) Prevenirea producerii riscurilor naturale.

c) Epurarea preepurarea apelor uzate.

d) Depozitarea controlată a deşeurilor.

e) Recuperarea terenurilor degradate, consolidări de maluri, plantări de zone verzi etc.

f) Organizarea sistemelor de spaţii verzi.

g) Protejarea bunurilor de patrimoniu prin instituirea de zone protejate.

h) Refacerea peisagistică şi reabilitarea urbană.

i) Valorificarea potenţialului turistic şi balnear - după caz.â

j) Eliminarea disfuncţionalităţilor din domeniul căilor de comunicaţie şi al reţelelor edilitare

majore.

3.8. Obiective de utilitate publică. Pentru a facilita prevederea şi urmărirea realizării

obiectivelor de utilitate publică, sunt necesare listarea obiectivelor de utilitate publică şi identificarea

regimului juridic al terenurilor din intravilan (conform Legii 213/1998). Tabelul cu obiective de utilitate

publică prevăzute în PUZ (ce se trece şi pe planul privind proprietatea asupra terenurilor) va cuprinde pe

domenii: denumirea lucrării, categoria de interes, suprafaţa sau lungimea lucrării.

155

3.9. În funcţie de gradul de complexitate şi mărimea zonei ce face obiectul PUZ, elaboratorul

poate structura memoriul de prezentare prin comasarea capitolelor perechi - existent şi

propus. Astfel :

cap. 2.3." Încadrare în localitate"(existent) se poate comasa într-un text cursiv cu

cap. 3.2." Prevederi ale PUG"(propuneri);

cap. 2.5 "Circulaţie"(existent) cu cap. 3.4."Modernizarea circulaţiei"(propus);

cap. 2.8."Probleme de mediu" (existent) cu cap.3.7. "Protecţia mediului"

(propuneri) etc.

4. Concluzii, măsuri în continuare

Se vor prezenta concluzii privind:

a) Înscrierea amenajării şi dezvoltării urbanistice propuse a zonei în prevederile PUG.

b) Categorii principale de intervenţie, care să susţină materializarea programului de

dezvoltare.

c) Priorităţi de intervenţie.

d) Aprecieri ale elaboratorului PUZ asupra propunerilor avansate, eventuale restricţii.

Se vor indica lucrările de elaborat în perioada următoare:

a) Adâncirea propunerilor pentru unele amplasamente (prin PUD - uri).

b) Proiecte prioritare de investiţii, care să asigure realizarea obiectivelor, în special în

domeniul interesului general.

c) Montaje ale etapelor viitoare (actori implicaţi, atragerea de fonduri, etape de realizare,

programe de investişii etc.).

3.10. Anexe. În funcţie de complexitatea problemelor, se pot introduce în memoriul de

prezentare cartograme, scheme, grafice care să susţină propunerile din PUZ, precum şi avize obţinute pe

parcurs.

Art.24. Volumul II: Regulament Local de Urbanism aferent PUZ

(1) Regulamentul Local de Urbanism - aferent PUZ este piesa de bază ce întăreşte şi detaliază

reglementările din PUZ. Prescripţiile (permisiuni şi restricţii)cuprinse în RLU, sunt

obligatorii pe întreg teritoriul ce face obiectul PUZ.

(2) La baza elaborării RLU aferent PUZ stau:

a) Regulamentul General de Urbanism (RGU) aprobat prin HGR nr.525/1996 şi Ghidul

de aplicare al RGU, aprobat prin Ordinul MLPAT nr. 2 /N/ 10. 04. 2000.

b) Reglementările cuprinse în PUG şi prescripţiile RLU aferente PUG, pentru zona ce

face obiectul PUZ.

(3) Odată aprobat, împreună cu PUZ, RLU aferent acestuia constituie act de autoritate al

administraţiei publice locale.

(5) RLU aferent PUZ este structurat astfel:

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Rolul RLU 2. Baza legală a elaborării: se vor enumera documentele care au stat la baza RLU (acte

normative, studii etc).

3. Domeniul de aplicare: Unităţile Teritoriale de Referinţă (UTR) reprezintă suportul

grafic al prescripţiilor din regulament. UTR-urile, sunt instrumente operaţionale în sprijinul

reglementărilor din PUZ, delimitate convenţional, pe baza criteriilor de omogenitate morfologică şi

funcţională; se conturează pe străzi, limite cadastrale, după caz, pe baza funcţiunii predominante ce

permite stabilirea categoriilor de interese.

Stabilirea UTR se face în cadrul PUG, preluându-se ca atare şi se detaliază pe unităţi şi subunităţi

funcţionale in cadrul PUZ. Pentru unităţile şi subunităţile cu caracteristici similare se pot formula şi

aplica acelaşi set de prescripţii.

II. Reguli de bază privind modul de ocupare al terenurilor

4. Reguli cu privire la păstrarea integrităţii mediului şi protejarea patrimoniului natural şi

construit.

5. Reguli cu privire la siguranţa construcţiilor şi la apărarea interesului public.

6. Reguli de amplasare şi retrageri minime obligatorii, valori maxime pentru POT, CUT.

7. Reguli cu privire la asigurarea acceselor obligatorii (auto, pietonale), a parcărilor.

156

8. Reguli cu privire la echiparea edilitară.

9. Reguli cu privire la forma şi dimensiunile terenurilor pentru construcţii.

10. Reguli cu privire la amplasarea de spaţii verzi şi împrejmuiri.

III. Zonificare funcţională

11. Unităţi şi subunităţi funcţionale

IV. Prevederi la nivelul unităţilor şi subunităţilor funcţionale. Se vor specifica

prescripţiile pentru fiecare zonă funcţională, codificate astfel, după caz:

L – Locuirea.

IS -Instituţii şi servicii.

ID - Unităţi de producţie şi depozitare.

C - Căi de comunicaţie.

SP - Spaţii plantate, agrement, sport.

DS - Destinaţie specială.

GC -Gospodărie comunală.

TE - Echipare edilitară.

Art. 25. Volumul III. Piese desenate

(1) Se întocmesc pe suport topografic actualizat sau pe planuri cadastrale, în culori şi

semne convenţionale.

(2) Toate piesele desenate vor cuprinde:

a) Denumirea documentaţiei de urbanism (ex.: PUZ ........... )

b) Denumirea planşei cu numărul (ex.: 1. Încadrarea în teritoriu. 2. Situaţia existentă. 3.

Reglementări etc.).

c) Nordul şi roza vânturilor.

d) Legenda: simbolurile şi culorile de reprezentarea grafică utilizate (3).

PLANŞELE DE BAZĂ

Planşa 1. ÎNCADRAREA ÎN TERITORIU (reprezentarea grafică utilizată va fi cf. Anexa nr.1)

Se întocmeşte pe baza planşei de reglementări urbanistice din cadrul PUG. Scara uzuală este

1:5000; 1:10.000; 1:15.000 şi va cuprinde:

a) Delimitarea zonei ce face obiectul PUZ.

b) Intravilanul aprobat ( dacă zona studiată este învecinată acestuia).

c) Accesibilitatea în zonă (căi majore de comunicaţii, denumiri de străzi, direcţii.

d) Relaţionări ale zonei cu localitatea.

e) Încadrarea în funcţiunea predominantă prevăzută în PUZ.

În situaţia localităţilor mici şi mijlocii, încadrarea în localitate prezintă în medalion, pe planşa

de reglementări urbanistice - zonificare a PUZ.

Planşa 2. SITUAŢIA EXISTENTĂ (reprezentarea grafică utilizată va fi cf. Anexa nr.3) Se întocmeşte

pe suport topografic actualizat sau pe plan cadastral. Scara uzuală este 1: 1000; 1: 2000 şi va cuprinde:

a) Limita intravilanului aprobat, în cazul în care zona studiată este în apropiere.

b) Limita unor zone cu funcţiuni complexe, ( centrală, balneară ) după caz.

c) Limita unor zone ce necesită protecţie, ( valori de patrimoniu, izvoare etc.) după caz. d) Denumirea străzilor, direcţii importante, denumirea unităţilor economice, a instituţiilor

publice, îmbrăcămintea străzilor , punctele cardinale. e) Ocuparea terenurilor, pe funcţiuni.

f) Disfuncţionalităţi (tabel, cu: starea străzilor, profil necorespunzător pentru trafic,

intersecţii conflictuale, stânjeniri între funcţiuni, starea fondului construit, ocuparea.

Planşa 3. REGLEMENTĂRI URBANISTICE (reprezentarea grafică utilizată va fi cf. Anexa nr.4).

Se reprezintă la aceeaşi scară cu planşa situaţiei existente şi cuprinde:

a) Elemente de recunoaştere (din planşa de existent- orientare, denumiri, direcţii, limite).

b) Modernizarea circulaţiei (străzi menţinute, străzi lărgite, străzi noi, parcare-garare,

rezolvări de intersecţii, sensuri unice etc.).

c) Zonificare (funcţiuni menţinute, funcţiuni propuse).

157

d) Categorii de intervenţii (reabilitare urbană complexă, schimbări de destinaţie, protejarea

bunurilor de patrimoniu, integrarea fondului nou cu cel vechi, dezvoltarea spaţiilor verzi,

interdicţii temporare şi definitive de construire etc.).

e) Regim de aliniere, regim de înălţime.

f) Stabilirea pe funcţiuni a POT şi CUT.

g) Bilanţul teritorial al zonei, existent şi propus.

h) Propuneri vizând protecţia mediului.

i) Marcarea culoarele tehnice de protecţie ale reţelelor.

Planşa 4. REGLEMENTĂRI - ECHIPARE EDILITARĂ (reprezentarea grafică utilizată cf. Anexa

nr.6)

La aceeaşi scară şi pe suportul planşei de reglementări urbanistice, se vor prezenta, pe fondul

existent menţinut şi propunerile pentru fiecare domeniu edilitar:

a) Reţelele de: alimentare apă potabilă, evacuare ape uzate, electrice, telecomunicaţii, gaze

naturale.

b) Staţii pompe, posturi de transformare, centrale telefonice, staţii reglare gaze etc.;

c) Soluţii pentru alimentare cu căldură.

Planşa 5. OBIECTIVE DE UTILITATE PUBLICA (reprezentarea grafică utilizată va fi cf. Anexa

nr.7)

Scara uzuală este aceeaşi cu cea din planşa reglementărilor. Se redactează pe planşa de

reglementări şi cuprinde:

a) Tipuri de proprietate asupra terenurilor din intravilan (prin culoare):

terenuri din domeniul public (al statului, judeţului şi comunei, oraşului sau

municipiului);

terenuri din domeniul privat (al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale);

terenuri proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice.

b) Circulaţia terenurilor (prin haşuri):

terenuri ce se intenţionează a fi trecute în domeniul public;

terenuri ce se intenţionează a fi trecute în domeniul privat;

terenuri aflate în domeniul public, destinate cedării administraţiei, concesionării

sau închirierii;

terenuri destinate schimbului.

c) Obiective de utilitate publică propuse în tabelul obiectivelor de utilitate publică propuse cf.

tabel model în anexa nr.8

Planşe ajutătoare pot apărea, în funcţie de mărimea şi complexitatea zonei şi ale operaţiunilor urbane:

a) Informaţii şi propuneri suplimentare privind amenajarea teritoriului administrativ, în

relaţiile sale cu zona de influenţă . Numerotarea planşelor se va face în acest caz cu 1.1, 1.2,

1.3, etc.

b) Sinteze ale unor studii de fundamentare cu implicaţii hotărâtoare în propunerile de

organizare urbanistică (analize ale fondului construit, circulaţie, protecţia mediului,

delimitări ale zonelor de risc, protejarea patrimoniului natural şi construit, modernizarea şi

dezvoltarea echipării edilitare etc.). În acest caz, planşele ajutătoare se numerotează pentru

existent cu 2.1, 2.2, 2.3, etc. şi pentru propus cu 3.1, 3.2, 3.3, etc.

c) Alte planşe care să faciliteze înţelegerea beneficiarului asupra propunerilor ce se avansează.

Capitolul 4: Continutul cadru al PUD

Sectiunea 1. Generalităţi

Art. 26. Problematica Planul Urbanistic de Detaliu (PUD)

PUD fundamentează opţiunea pentru realizarea unei construcţii compatibilă cu funcţiile şi

cadrul urban în care trebuie să se integreze fizic; PUD reglementează condiţiile de amplasare,

dimensionare, conformare şi servire edilitară a unuia sau mai multor obiective pe una sau mai multe

158

parcele adiacente, pe unul sau mai multe amplasamente, în corelare cu vecinătăţile imediate, potrivit

prevederilor art. 48.-(1) din Lege.

Art. 27. Modul de stabilire a limitelor zonei studiate

(1) Limitele PUD se stabilesc de comun acord cu serviciul de specialitate din consiliul local.

(2) PUD se poate realiza pentru orice funcţiune în cadrul localităţii..

Art. 28. Condiţii de realizare PUD

(1) Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un amplasament pentru realizarea unui PUD:

a) să figureze în intravilanul aprobat al localităţii;

b) să nu fie afectat de servituţi şi interdicţii de construire;

c) să aibă o situaţie juridică clară;

d) să fie accesibil rutier şi pietonal;

e) să fie viabilizabil prin lucrări de infrastructură tehnico-edilitară, existente sau prevăzute.

(2) PUD trebuie să soluţioneze în detaliu:

a) Modul de ocupare şi utilizare a terenului ( POT şi CUT ).

b) Funcţiunea şi aspectul arhitectural al construcţiei (construcţiilor) şi amenajărilor.

c) Integrarea noilor construcţii şi corelarea lor cu cele existente învecinate (în situaţia în care

amenajările şi construcţiile existente rămân ca atare).

d) Intervenţia, prin efectul reabilitării asupra construcţiilor şi amenajărilor existente.

învecinate, în scopul armonizării cu construcţiile şi amenajările propuse (unde este cazul)

e) Circulaţia carosabilă şi pietonală, corelate cu traficul în zonă şi relaţiile cu zonele

învecinate - accesele pietonale şi auto.

f) Parcaje, spaţii de recreere şi de joacă (obligatorii în cazul PUD pentru locuinţe).

g) Echipare edilitară - impactul asupra reţelelor existente în zonă (dezvoltări, modernizări

etc.).

h) Funcţionarea diferitelor forme de proprietate juridică a terenului - circulaţia acestora (dacă

este cazul).

Art. 29. Structura conţinutului cadru PUD

PUD este structurat astfel :

a) Studii de fundamentare, incluzând planurile cadastrale sau topografice la zi, studiul

geotehnic, alte studii (după caz, ţn funcţie de gradul de complexitate al problematicii)

b) PUD propriu-zis:

Piese scrise:

1. Memoriu justificativ.

Piese desenate: pentru amplasamentul studiat sau pentru soluţii alternative; pe mai multe

amplasamente studiate:

1. Plan încadrare în zonă.

2. Situaţia existentă.

3. Reglementări urbanistice.

4. Reglementări - echipare edilitară.

5. Regimul juridic al terenurilor şi circulaţia lor.

6. Posibilităţi de mobilare urbanistică.

Sectiunea 2. Studii de fundamentare PUD

Art.30. Studii de fundamentare necesare PUD

(1) Reactualizarea suportului cadastral sau topografic; Scările uzuale vor fi 1:500

sau 1:1.000, cuprinzând parcela în studiu şi vecinătăţile.

Planşa va conţine:

a) Elemente de planimetrie şi de nivelment, cote de nivel.

b) Marcarea construcţiilor de pe parcelă (funcţiunea şi regimul de înălţime).

c) Denumirea şi direcţionarea străzilor limitrofe.

d) Vecinătăţile cu marcarea construcţiilor, funcţiunilor şi regimului de înălţime.

e) Servituţi ale unor magistrale de energie şi hidro-edilitare, reţele edilitare.

159

(2) Studiu geotehnic - va trebui să certifice situarea terenului în zone ferite de riscuri naturale

(inundaţii, alunecări de teren) şi să conţină datele privind stratificaţia şi natura terenului

de fundare (adâncimea de fundare, presiunea pe talpa fundaţiei, nivelul apei freatice,

soluţii recomandate de fundare etc.).

(3) Alte studii, după caz:

a) Organizarea circulaţiei limitrofe amplasamentului.

b) Determinarea unor zone de protecţie a construcţiilor şi amenajărilor de patrimoniu.

c) Determinarea unor zone de protecţie faţă de surse de apă, staţii de epurare, izvoare

balneare, piliere de siguranţă, linii magistrale electrice, oleoducte, platforme pentru depozitarea

deşeurilor menajere etc.

d) Scheme de organizare tehnologică, în cazul unui P.U.D. destinat activităţilor productive.

e) Evaluare a impactului asupra mediului, pentru intervenţii ce pot genera probleme de

protecţie asupra mediului.

f) Studiile de fundamentare necesare se pun la dispoziţie de către iniţiatorul P.U.D. sau sunt

efectuate contra cost de elaborator (dacă ele nu există deja).

Sectiunea 3. Continutul cadru PUD - piese scrise

Art. 31. Volumul I - Memoriu justificativ

Memoriul justificativ va conţine :

I. Foaie de gardă (identificarea lucrării, elaboratorul, data)

II. Borderoul general P.U.D.

III. Cuprinsul memoriului general:

1. Introducere

1.1. Date de recunoaştere a documentaţiei: denumirea proiectului, iniţiator (beneficiar),

elaborator (proiectant), subproiectant, colaboratori şi data elaborării.

1.2. Obiectul lucrării: Se vor prezenta prevederile temei program, condiţiile de amplasare şi

realizare a unuia sau mai multor obiective.

2. Încadrarea în zonă

2.1. Situarea obiectivului în cadrul localităţii, cu prezentarea caracteristicilor zonei/subzonei în

care acesta este inclus.

2.2. Concluziile studiilor de fundamentare care au avut ca obiect zona / subzona / ansamblul

care include obiectivul studiat;

2.3. Prescripţiile şi reglementările din documentaţiile de urbanism elaborate / aprobate

anterior

2.4. Concluzii din documentaţiile elaborate cu PUD

3. Situaţia existentă

Se va prezenta situaţia existentă a zonei studiată, precizându-se:

a) Accesibilitatea la căile de comunicaţie.

b) Suprafaţa ocupată, limite şi vecinătăţi, indici de ocupare a terenului.

c) Suprafeţele de teren construite şi pe cele libere.

d) Caracterul zonei, din punct de vedere arhitectural şi urbanistic.

e) Funcţiunile clădirilor.

f) Regimul juridic al terenurilor.

g) Concluziile studiului geotehnic privind condiţiile de fundare.

h) Accidente de teren (beciuri, hrube, umpluturi).

i) Adâncimea apei subterane.

j) Parametrii seismici ai zonei.

k) Analiza fondului construit existent (înălţime, structură, stare).

l) Echiparea existentă.

4. Reglementări. Se vor prezenta propuneri de ocupare şi utilizare a terenurilor, precum şi

condiţiile de realizare a construcţiilor. Se vor specifica: a) Obiectivele noi solicitate prin tema – program.

b) Funcţionalitatea, amplasarea şi conformarea construcţiilor.

c) Capacitatea, suprafaţa desfăşurată.

160

d) Principii de compoziţie pentru realizarea obiectivelor noi (distanţe faţă de construcţiile

existente, accese pietonale şi auto, accese pentru utilajele de stingere a incendiilor etc.).

e) Integrarea şi amenajarea noilor construcţii şi armonizarea cu cele existente menţinute.

f) Principii de intervenţie asupra construcţiilor existente.

g) Modalităţi de organizare şi rezolvare a circulaţiei carosabile şi pietonale.

h) Principii şi modalităţi de integrare şi valorificare a cadrului natural şi de adaptare a

soluţiilor de organizare la relieful zonei.

i) Condiţii de instituire a regimului de zonă protejată şi condiţionări impuse de acesta.

j) Soluţii pentru reabilitarea ecologică şi diminuarea poluării (după caz).

k) Prevederea unor obiective publice în vecinătatea amplasamentului (după caz).

l) Soluţii pentru reabilitarea şi dezvoltarea spaţiilor verzi.

m) Profiluri transversale caracteristice.

n) Lucrări de sistematizare verticală necesare.

o) Regimul de construire (alinierea şi înălţimea construcţiilor, procentul de ocupare şi

coeficientul de utilizare a terenurilor).

p) Asigurarea utilităţilor (surse, reţele, racorduri).

q) Bilanţ teritorial, în limita amplasamentului studiat (existent şi propus).

5. Concluzii:

a) Consecinţele realizării obiectivelor propuse.

b) Măsurile ce decurg ]n continuarea PUD.

c) Punctul de vedere al elaboratorului asupra soluţiei.

6. Anexe: a) Tema – program.

b) Materiale grafice în format redus necesare susţinerii propunerilor.

Art. 32. Volumul II. Piese desenate

Încadrarea în zonă (la scara 1:5.000 sau 1:10.000) va prezenta amplasamentul studiat în relaţie

cu zona, cu localitatea, cu căile majore de comunicaţie (cu extrase din P.U.G. sau P.U.Z.) şi cu centrul

localităţii; încadrarea în zonă se prezintă în medalion pe planşa nr. 1 şi cuprinde obligatoriu denumirea

străzilor din zona amplasamentului.

Planşa nr. 1 - SITUAŢIA EXISTENTĂ (reprezentarea grafică utilizată va fi cf. Anexa nr.3).

Scările uzuale 1:500 sau 1:1.000:

a) Limita zonei sau amplasamentului studiat

b) Clădirile existente.

c) Limitele de proprietate.

d) Străzile, cu denumirile lor şi trotuarele aferente.

e) Modul de utilizare a terenului, cu prezentarea funcţiunilor.

f) Denumirile instituţiilor existente.

g) Accese pietonale şi auto.

h) Parcaje şi garaje amenajate.

i) Înălţimea clădirilor.

j) Structura clădirilor: durabile (zidărie de cărămidă, piatră, planşee de beton), semidurabile

(zidărie de cărămidă, piatră, planşee de lemn), nedurabile (paiantă, chirpici, lemn).

k) Starea clădirilor: bună, mediocră, rea.

Planşa nr. 2 - REGLEMENTĂRI URBANISTICE (reprezentarea grafică utilizată va fi cf. Anexa

nr.4)

Scările uzuale 1:500 sau 1:1.000: a) Limita zonei studiate.

b) Limitele parcelelor.

c) Limite ale zonei de protecţie (după caz).

d) Construcţiile existente menţinute.

e) Destinaţia obiectivelor propuse.

f) Alinierea construcţiilor.

g) Înălţimea construcţiilor.

161

h) Indici de ocupare şi utilizare a terenului (POT şi CUT).

i) Circulaţia carosabilă propusă, inclusiv parcaje - garaje cu accesele respective.

j) Circulaţia pietonală.

k) Profiluri caracteristice ale străzilor şi aleilor pietonale (existent - propus).

l) Spaţii plantate existente menţinute şi propuse.

m) Secţiuni caracteristice prin teren (teren în pantă).

n) Bilanţ teritorial (existent - propus).

Planşa nr. 3 - REGLEMENTĂRI EDILITARE (reprezentarea grafică utilizată va fi cf. Anexa nr. 6).

Va cuprinde asigurarea utilităţilor pe amplasamentul studiat, în relaţie cu reţelele existente şi propuse;

scările uzuale 1:500 sau 1:1.000.

Planşa nr. 4 - OBIECTIVE DE UTILITATE PUBLICĂ (reprezentarea grafică utilizată va fi cf.

Anexa nr.7) va cuprinde

a) Tipul de proprietate asupra terenurilor (prin culoare).

b) Obiective de utilitate publică propuse.

c) Circulaţia terenurilor (prin haşuri).

Scările uzuale 1:500 sau 1:1.000) .

Planşa nr. 5 - MOBILARE URBANĂ (scările 1:500 sau 1:1.000) - necesară susţinerii propunerilor,

precum şi determinării capacităţilor de calcul pentru utilităţi.

GLOSAR DE TERMENI

Aprobare - operaţiunea forului deliberativ al autorităţilor competente de încuviinţare a

propunerilor cuprinse în documentaţiile prezentate şi susţinute de avizele tehnice favorabile, emise în

prealabil. Prin actul de aprobare, documentaţiile au putere juridică.

Avizare - procedură de analiză şi exprimare a punctului de vedere al unei comisii tehnice din

structura ministerelor, administraţiei publice locale, ori a altor organisme centrale sau teritoriale

interesate, având ca obiect analiza soluţiilor funcţionale, a indicatorilor tehnico - economici şi sociali,

sau a altor elemente prezentate prin documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism. Avizarea se

concretizează printr-un act, numit aviz (favorabil sau nu), cu caracter tehnic şi obligatoriu.

Caracter director - însuşire a unei documentaţii aprobate de a stabili cadrul general de

amenajare a teritoriului şi de dezvoltare urbanistică a localităţilor.

Caracter de reglementare - însuşire a unei documentaţii aprobate de a impune anumiţi

parametri soluţiilor promovate. Este specific documentaţiilor de urbanism.

Circulaţia terenurilor - schimbarea titularilor dreptului de proprietate sau de exploatare asupra

terenurilor, prin acte de vânzare-cumpărare donaţie, concesiune, arendare etc.

Dezvoltare durabilă - satisfacerea necesităţilor prezentului fără a compromite dreptul

generaţiilor viitoare la existenţă şi dezvoltare.

Dezvoltare regională - ansamblul politicilor autorităţilor administraţiei publice centrale şi

locale, elaborate în scopul armonizării strategiilor, politicilor şi programelor de dezvoltare sectorială pe

arii geografice, constituite în „regiuni de dezvoltare", şi car beneficiază de sprijinul Guvernului, al

Uniunii Europene şi al altor instituţii şi autorităţi naţionale şi internaţionale interesate.

Documentaţii de amenajare a teritoriului - ansamblu de piese scrise şi desenate, referitoare la

un teritoriu determinat, cuprinzând analiza situaţiei existente şi propuneri de dezvoltare. Au caracter

director.

Documentaţii de urbanism - ansamblu de piese scrise şi desenate referitoare la o unitate

administrativă de bază sau o zonă a ei, cuprinzând analiza situaţiei existente şi propuneri de dezvoltare.

Cu excepţia PUG, care are în plus caracter director, au caracter de reglementare.

Parcelare - acţiune urbană prin care o suprafaţă de teren este divizată în loturi mai mici ,

destinate construirii sau altor tipuri de utilizare. De regulă, este legată de realizarea de locuinţe

individuale, de mică înălţime.

Periurban - teritoriu cuprinzând suprafaţa din jurul municipiilor şi oraşelor, delimitată prin

studii de specialitate, în cadrul căreia se crează relaţii de interdependenţă în diferite domenii (economic,

infrastructură, deplasări pentru muncă etc.).

Politici de dezvoltare - mijloace politico - administrative, organizatorice şi financiare, utilizate

în scopul realizării unei strategii

162

Programe de dezvoltare - ansamblu de obiective concrete propuse pentru realizarea politicilor

de dezvoltare.

Protecţia mediului - ansamblu de acţiuni şi măsuri privind protejarea fondului natural şi

construit în localităţi şi în mediul înconjurător

Regim juridic al terenului - prevederile legale prin care se definesc drepturile şi obligaţiile

legate de deţinerea şi exploatarea terenurilor

Structură urbană - totalitatea relaţiilor în plan funcţional şi fizic, pe baza cărora se constituie

organizarea unei localităţi

Servitute de utilitate publică - sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui

imobil având un alt proprietar. Măsura de protecţie a bunurilor imobile publice nu poate fi opusă

cererilor de autorizare decât dacă este conţinută în documentaţiile de urbanism aprobate (având drept

consecinţă o limitare administrativă a dreptului de proprietate).

Strategie de dezvoltare - direcţionare globală sau pe domenii de activitate, pe termen scurt,

mediu sau lung, a acţiunilor menite să determine dezvoltarea urbană

Structură urbană - modul de alcătuire, de grupare sau de organizare a unei localităţi ori a unei

zone din aceasta, constituită istoric, funcţional sau fizic.

Teritoriu administrativ - suprafaţă delimitată prin lege, pe trepte de organizare administrativă a

teritoriului: naţional, judeţean şi al unităţilor administrativ - teritoriale (municipiu, oraş, comună)

Teritoriu extravilan - teritoriu având suprafaţa cuprinsă între limita administrativ - teritorială a

unităţii de bază şi limita intravilanului.

Teritoriu intravilan - totalitatea suprafeţelor construite şi amenajate ale localităţilor ce compun

unitatea administrativ - teritorială de bază delimitate prin PUG aprobat, şi în cadrul cărora se pot

autoriza construcţii şi amenajări.

Zonă funcţională - parte din teritoriul unei localităţi în care (prin documentaţiile de amenajare a

teritoriului şi urbanism) se determină funcţiunea dominantă existentă şi viitoare.

Zonificare funcţională - acţiunea de împărţire a teritoriului în zone funcţionale.

Zonă protejată - suprafaţa delimitată în jurul unor bunuri de patrimoniu, a unor resurse ale

subsolului, în jurul sau în lungul unor oglinzi de apă etc. şi în care se impun măsuri de protecţie (cu

ajutorul documentaţiilor de urbanism) prin distanţă, funcţionalitate, înălţime, volumetrie.

163

SEMNE CARTOGRAFICE UTILIZATE ÎN ELABORAREA PIESELOR DESENATE

164

165

166

167

LUCRARE DE VERIFICARE 4

Instrucţiuni Lucrarea de verificare solicitată implică activităţi care necesită cunoaşterea capitolului

―Conţinutul cadru al documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi urbanism”. Răspunsurile la întrebări

vor fi transmise prin poştă (electronică) tutorelui pentru comentarii, corectare şi evaluare.

Pe prima pagină a lucrării se vor scrie următoarele:

titulatura acestui curs;

numărul lucrării de verificare;

numele şi prenumele cursantului (acestea se vor menţiona pe fiecare pagină);

adresa cursantului.

Întrebările la care trebuie să răspundeţi sunt următoarele:

1. Precizaţi caracteristicile sistemelor de planificare spaţială în statele member ale uniunii

Europene (1 punct).

2. Analizaţi figura 10 şi precizaţi care sunt etapele de elaborare a unui studiu de amenajare a

teritoriului (1 punct).

3. Definiţi Conţinutul Cadru al unui PATJ şi comentaţi-l (1 punct).

4. Identificaţi în cadrul conţinutului studiilor de amenajare a teritoriului (PATN, PATZ, PATJ)

secţiunea turism şi comentaţi (1 punct).

5. Precizaţi nivelul de abordare în amenajarea unei zone turistice şi elaboraţi conţinutul cadru al acelui

studiu, utilizând în acest sens informaţia din Modulul IV (1 punct).

6. Analaizaţi tabelul 5 şi comentaţi Conţinutul Cadru al unui PUG (1 punct).

7. Definiţi Conţinutul Cadru al unui PUG pentru o localitate turistică (1 punct).

8. Desentaţi semnele cartografice utilizate în elaborarea hărţilor şi explicaţi semnificaţia elementelor

reprezentate (2 puncte).

168

MODULUL V. NORME TEHNICE PRIVIND AMENAJAREA TERITORIULUI ŞI

URBANISMUL

a). Scopul modulului: Modulul este destinat cunoaşterii principalelor norme tehnice

utilizate în amenajarea teritoriului şi urbanism, cu aplicabilitate în amenajarea turistică a

teritoriului.

b). Obiectivele modulului: prezentarea coţinutului principalelor norme tehnice utilizate în amenajarea teritoriului şi

urbanism;

prezentarea metodologiei de aplicare a principalelor norme tehnice utilizate în

elaborarea studiilor de amenajare a teritoriului şi urbanism;

c). Schema logică a modulului: studierea conţinutului cadru al normelor tehnice utilizate în elaborarea studiilor de

amenajare a teritoriului şi urbanism cu aplicabilitate în amenajarea turistică a

teritoriului;

aprofundarea şi fundamentarea cunoştinţelor teoretice în conformitate cu prevederile

normelor tehnice.

d). Conţinutul informaţional detaliat

Conţinutul informaţional detaliat se găseşte în bibliografia indicată.

INTRODUCERE

Normele tehnice reprezintă un set de prevederi cuprinse în legislaţia specifică cu rol de facilitare

a luării deciiziilor în procesul de amenajare a teritoriului, urbanismului şi proiectării. Acestea au caracter

obligatoriu pentru nivelele specifice de abordare cărora li se adresează şi urmează să fie încorporate în

documentaţii în conformitate cu prevederile conţinului cadru de elaborare.

Încorporarea prevederilor normelor tehnice în cadrul documentaţiilor se realizează atât la

nivelul pieselor scrise cât şi desenate. În cadrul pieselor scrise acestea se regăsesc în structura

capitolelor şi subcapitolelor acolo unde se face referire la problemele reglementate de normele tehnice,

precum şi în cadrul capitului dedicat regulamentului local de urbanism. În cadrul pieselor desenate

prevederile din normele tehnice se regăsesc transpuse pe hărţi, în conformitate cu soluţionarea

problemelor din cadrul teritoriului analizat.

Nerespectarea normelor tehnice în amenajarea teritoriului şi urbanism atrage după sine

generarea de disfuncţii în buna organizare şi funcţionare a structurilor teritoriale şi tot odată răspundere

pe cale administrativă, civilă şi penală din partea proiectanţilor de specialitate.

169

Hotărâre nr. 525 din 27 iunie 1996 (*republicată) pentru aprobarea Regulamentului general de

urbanism publicat în Monitorul Oficial nr. 856 din 27 noiembrie 2002

*) Republicata in temeiul art. II din Hotararea Guvernului nr. 855/2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,

nr. 576 din 14 septembrie 2001.

Hotărârea Guvernului nr. 525 din 27 iunie 1996, publicată ăn Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 16 iulie 1996,

a fost rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 26 august 1996 şi a fost modificată şi completată prin

Hotărârea Guvernului nr. 789 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 15

decembrie 1997, prin Hotărârea Guvernului nr. 59 din 4 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,

nr. 55 din 8 februarie 1999, prin Hotărârea Guvernului nr. 960 din 18 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 567 din 19 noiembrie 1999 şi prin Hotararea Guvernului nr. 855 din 30 august 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 14 septembrie 2001.

Art. 1. Se aprobă Regulamentul general de urbanism prevăzut în anexa nr. 1 care face parte

integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. (1) Primarii municipiilor, oraşelor şi comunelor vor lua măsuri pentru elaborarea şi/sau

actualizarea documentaţiilor de urbanism şi le vor supune spre aprobare conşiliilor locale, municipale,

orăşeneşti şi comunale şi, respectiv, Conşiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz.

(2) Fondurile necesare pentru elaborarea şi/sau actualizarea planurilor urbanistice generale şi a

regulamentelor locale de urbanism se aşigură potrivit prevederilor art. 51 alin. (1) din Legea nr.

350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul. Finantarea elaborării şi/sau actualizării acestor

documentaţii se face conform Normelor metodologice privind finanţarea elaborării şi/sau actualizării

planurilor urbanistice generale ale localităţilor şi regulamentelor locale de urbanism prevăzute în anexa

nr. 2.

(3) Conţinutul-cadru al planului urbanistic general, care se va stabili pe categorii de mărime şi

complexitate a localităţilor, se aprobă prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi

locuinţei.

Art. 3. Controlul aplicării Regulamentului general de urbanism se efectuează de către

compartimentele de specialitate din apăratul propriu al conşiliilor locale şi judeţene, respectiv Conşiliul

General al Municipiului Bucureşti, după caz, şi de către Inspectoratul de Stat în Construcţii, conform

prevederilor legale.

Art. 4. Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei va aproba, prin ordin al

ministrului, în termen de două luni, un ghid cuprinzând precizări, detalieri şi exemplificări pentru

elaborarea şi aprobarea regulamentelor locale de urbanism de către consiliile locale.

Art. 5. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărari se însărcinează ministerele, celelalte

organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi autorităţile administraţiei publice locale.

170

REGULAMENTUL GENERAL DE URBANISM

CAPITOLUL I. PRINCIPII GENERALE

Art. 1. Rolul Regulamentului General de Urbanism (1) Regulamentul general de urbanism reprezintă sistemul unitar de norme tehnice şi juridice

care stă la baza elaborării planurilor de amenajare a teritoriului, planurilor urbanistice, precum şi a

regulamentelor locale de urbanism.

(2) Regulamentul general de urbanism stabileşte, în aplicarea legii, regulile de ocupare a

terenurilor şi de amplasare a construcţiilor şi a amenjarilor aferente acestora.

(3) Planurile de amenajare a teritoriului sau, după caz, planurile urbanistice şi regulamentele

locale de urbanism cuprind norme obligatorii pentru autorizarea executării construcţiilor.

Art. 2. Domeniul de aplicare

(1) Regulamentul general de urbanism se aplica în proiectarea şi realizarea tuturor construcţiilor

şi amenajărilor, amplasate pe orice categorie de terenuri, atât în intravilan, cât şi în extravilan.

(2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) construcţiile şi amenajările cu caracter militar şi

special, care se autorizează şi se execută în condiţiile stabilite de lege.

CAPITOLUL II. REGULI DE BAZĂ PRIVIND MODUL DE OCUPARE A

TERENURILOR

SECTIUNEA 1. Reguli cu privire la păstrarea integrităţii mediului şi protejarea

patrimoniului natural şi construit

Art. 3. Terenuri agricole din extravilan

(1) Autorizarea executării construcţiilor şi amenajărilor pe terenurile agricole din extravilan este

permisă pentru funcţiunile şi în condiţiile stabilite de lege.

(2) Autorităţile administraţiei publice locale vor urmări, la emiterea autorizaţiei de construire,

gruparea suprafeţelor de teren afectate construcţiilor, spre a evita prejudicierea activităţilor agricole.

Art. 4. Terenuri agricole din intravilan

(1) Autorizarea executării construcţiilor pe terenurile agricole din intravilan este permisă pentru

toate tipurile de construcţii şi amenajări specifice localităţilor, cu respectarea condiţiilor impuse de lege

şi de prezentul regulament.

(2) De asemenea, autorizarea prevăzută la alin. (1) se face cu respectarea normelor stabilite de

consiliile locale pentru ocuparea raţională a terenurilor şi pentru realizarea următoarelor obiective:

a) completarea zonelor centrale, potrivit condiţiilor urbanistice specifice impuse de caracterul

zonei, având prioritate instituţiile publice, precum şi serviciile de interes general;

b) valorificarea terenurilor din zonele echipate cu reţele tehnico-edilitare;

c) amplasarea construcţiilor, amenajărilor şi lucrărilor tehnico-edilitare aferente acestora în

ansambluri compacte.

(3) Prin autorizaţia de construire, terenurile agricole din intravilan se scot din circuitul agricol,

temporar sau definitiv, conform legii.

Art. 5. Suprafeţe împădurite

(1) Autorizarea executării construcţiilor şi amenajărilor pe terenuri cu destinaţie forestieră este

interzisă. În mod excepţional, cu avizul organelor administraţiei publice de specialitate, se pot autoriza

numai construcţiile necesare intreţinerii pădurilor, exploatărilor silvice şi culturilor forestiere. La

amplasarea acestor construcţii se va avea în vedere dezafectarea unei suprafeţe cât mai mici din cultura

forestieră.

(2) Cabanele şi alte construcţii şi amenajări destinate turismului vor fi amplasate numai la liziera

pădurilor, cu avizul conform al Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului, al Ministerului Agriculturii,

Alimentaţiei şi Pădurilor şi al Ministerului Turismului.

(3) Delimitarea pe judeţe a terenurilor cu destinaţie forestieră, stabilitî în condiţiile legii, de

către organele de specialitate ale administraţiei publice, se comunică consiliilor judeţene prin ordinul

ministrului apelor şi protecţiei mediului şi al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor.

171

Art. 6. Resursele subsolului (1) Autorizarea executării construcţiilor definitive, altele decât cele industriale, necesare

exploatării şi prelucrării resurselor în zone delimitate conform legii, care conţin resurse identificate ale

subsolului, este interzisă.

(2) Autorizarea executării construcţiilor industriale necesare exploatării şi prelucrării resurselor

identificate ale subsolului se face de către consiliile judeţene sau consiliile locale, după caz, cu avizul

organelor de stat specializate.

(3) În cazul identificării de zone cu resurse în intravilanul localităţii, modalitatea exploatării

acestora va face obiectul unui studiu de impact aprobat conform legii.

(4) Zonele care conţin resurse identificate ale subsolului, delimitate potrivit legii, se comunică la

consiliile judeţene prin ordin al preşedintelui Agenţei Naţionale pentru Resurse Minerale, pentru fiecare

judeţ.

Art. 7. Resurse de apă şi platforme meteorologice

(1) Autorizarea executării construcţiilor de orice fel în albiile minore ale cursurilor de apă şi în

cuvetele lacurilor este interzisă, cu excepţia lucrărilor de poduri, lucrărilor necesare căilor ferate şi

drumurilor de traversare a albiilor cursurilor de apă, precum şi a lucrărilor de gospodărire a apelor.

(2) Autorizarea executării lucrărilor prevazute la alin. (1) este permisă numai cu avizul

primarului şi al autorităţilor de gospodărire a apelor şi cu asigurarea măsurilor de apărare a construcţiilor

respective împotriva inundaţiilor, a măsurilor de prevenire a deteriorării calităţii apelor de suprafaţă şi

subterane, de respectare a zonelor de protecţie faţă de malurile cursurilor de apă şi faţă de lucrările de

gospodărire şi de captare a apelor.

(3) Autorizarea executării construcţiilor de orice fel în zona de protecţie a platformelor

meteorologice se face cu avizul prealabil al autorităţii competente pentru protecţia mediului.

(4) Zonele de protecţie sanitară se delimitează de către autorităţile administraţiei publice

judeţene şi a municipiului Bucureşti, pe baza avizului organelor de specialitate ale administraţiei

publice.

Art. 8. Zone cu valoare peisagistică şi zone naturale protejate

(1) Autorizarea executării construcţiilor şi a amenajărilor care, prin amplasament, funcţiune,

volumetrie şi aspect arhitectural - conformare şi amplasare goluri, raport gol-plin, materiale utilizate,

invelitoare, paleta cromatică etc. - depreciază valoarea peisajului este interzisă.

(2) Autorizarea executării construcţiilor în parcuri naţionale, rezervaţii naturale, precum şi în

celelalte zone protejate, de interes naţional, delimitate potrivit legii, se face cu avizul conform al

Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului, Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi al

Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.

(3) Consiliile judeţene vor identifica şi vor delimita, în funcţie de particularităţile specifice,

acele zone naturale de interes local ce necesită protecţie pentru valoarea lor peisagistică şi vor stabili

condiţiile de autorizare a executării construcţiilor, având în vedere păstrarea calităţii mediului natural şi

a echilibrului ecologic.

Art. 9. Zone construite protejate

(1) Autorizarea executării construcţiilor în zonele care cuprind valori de patrimoniu cultural

construit, de interes naţional, se face cu avizul conform al Ministerului Culturii şi Cultelor şi al

Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.

(2) Autorizarea executării construcţiilor în zonele care cuprind valori de patrimoniu cultural

construit, de interes local, declarate şi delimitate prin hotarare a consiliului judeţean, se face cu avizul

serviciilor publice descentralizate din judeţ, subordonate ministerelor prevazute la alin. (1).

(3) Autorizarea executării lucrărilor de construcţii, care au ca obiectiv cercetarea, conservarea,

restaurarea sau punerea în valoare a monumentelor istorice, se va face cu avizul conform al Ministerului

Culturii şi Cultelor, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului culturii şi cultelor.

SECŢIUNEA 2. Reguli cu privire la siguranţa construcţiilor şi la apărarea interesului

public

Art. 10. Expunerea la riscuri naturale

(1) Autorizarea executării construcţiilor sau a amenajărilor în zonele expuse la riscuri naturale,

cu excepţia acelora care au drept scop limitarea efectelor acestora, este interzisă.

172

(2) În sensul prezentului regulament, prin riscuri naturale se întelege: alunecări de teren, nisipuri

mişcătoare, terenuri mlaştinoase, scurgeri de torenţi, eroziuni, avalanşe de zăpadă, dislocări de stânci,

zone inundabile şi altele asemenea, delimitate pe fiecare judeţ prin hotărâre a consiliului judeţean, cu

avizul organelor de specialitate ale administraţiei publice.

Art. 11. Expunerea la riscuri tehnologice

(1) Autorizarea executării construcţiilor în zonele expuse la riscuri tehnologice, precum şi în

zonele de servitute şi de protecţie ale sistemelor de alimentare cu energie electrică, conductelor de gaze,

apă, canalizare, căilor de comunicaţie şi altor asemenea lucrări de infrastructură este interzisă.

(2) În sensul prezentului regulament, riscurile tehnologice sunt cele determinate de procesele

industriale sau agricole care prezintă pericol de incendii, explozii, radiaţii, surpări de teren ori de

poluare a aerului, apei sau solului.

(3) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) construcţiile şi amenajările care au drept scop

prevenirea riscurilor tehnologice sau limitarea efectelor acestora.

Art. 12. Construcţii cu funcţiuni generatoare de riscuri tehnologice

(1) Autorizarea executării construcţiilor care, prin natura şi destinaţia lor, pot genera riscuri

tehnologice se face numai pe baza unui studiu de impact elaborat şi aprobat conform prevederilor legale.

(2) Lista categoriilor de construcţii generatoare de riscuri tehnologice se stabileşte prin ordin

comun al ministrului industriei şi resurselor, ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor,

ministrului apelor şi protecţiei mediului, ministrului sănătăţii şi familiei, ministrului lucrărilor publice,

transporturilor şi locuinţei, ministrului apărării naţionale şi ministrului de interne.

Art. 13. Asigurarea echipării edilitare

(1) Autorizarea executării construcţiilor care, prin dimensiunile şi destinaţia lor, presupun

cheltuieli de echipare edilitară ce depăşesc posibilităţile financiare şi tehnice ale administraţiei publice

locale ori ale investitorilor interesaţi sau care nu beneficiază de fonduri de la bugetul de stat este

interzisă.

(2) Autorizarea executării construcţiilor poate fi condiţionată de stabilirea, în prealabil, prin

contract, a obligaţiei efectuării, în parte sau total, a lucrărilor de echipare edilitară aferente, de către

investitorii interesaţi.

Art. 14. Asigurarea compatibilităţii funcţiunilor

(1) Autorizarea executării construcţiilor se face cu condiţia asigurării compatibilităţii dintre

destinaţia construcţiei şi funcţiunea dominantă a zonei, stabilită printr-o documentaţie de urbanism, sau

dacă zona are o funcţiune dominantă tradiţională caracterizată de ţesut urban şi conformare spatială

proprie.

(2) Condiţiile de amplasare a construcţiilor în funcţie de destinaţia acestora în cadrul localităţii

sunt prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul regulament.

Art. 15. Procentul de ocupare a terenului

Autorizarea executării construcţiilor se face cu condiţia ca procentul de ocupare a terenului să

nu depăşească limita superioară stabilită conform anexei nr. 2 la prezentul regulament.

Art. 16. Lucrări de utilitate publică

(1) Autorizarea executării altor construcţii pe terenuri care au fost rezervate în planuri de

amenajare a teritoriului, pentru realizarea de lucrări de utilitate publică, este interzisă.

(2) Autorizarea executării lucrărilor de utilitate publică se face pe baza documentaţiei de

urbanism sau de amenajare a teritoriului, aprobată conform legii.

CAPITOLUL III. CONDIŢII DE AMPLASARE ŞI CONFORMARE A

CONSTRUCŢIILOR

SECTIUNEA 1. Reguli de amplasare şi retrageri minime obligatorii

Art. 17. Orientarea faţă de punctele cardinale

Autorizarea executării construcţiilor se face cu respectarea condiţiilor şi a recomandărilor de

orientare faţă de punctele cardinale, conform anexei nr. 3 la prezentul regulament.

Art. 18. Amplasarea faţă de drumuri publice

(1) În zona drumului public se pot autoriza, cu avizul conform al organelor de specialitate ale

administraţiei publice:

173

a) construcţii şi instalaţii aferente drumurilor publice, de deservire, de întreţinere şi de

exploatare;

b) parcaje, garaje şi staţii de alimentare cu carburanţi şi resurse de energie (inclusiv funcţiunile

lor complementare: magazine, restaurante etc.);

c) conducte de alimentare cu apă şi de canalizare, sisteme de transport gaze, ţitei sau alte

produse petroliere, reţele termice, electrice, de telecomunicaţii şi infrastructuri ori alte instalaţii sau

construcţii de acest gen.

(2) În sensul prezentului regulament, prin zona drumului public se întelege ampriza, fâşiile de

siguranţă şi fâşiile de protecţie.

(3) Autorizarea executării construcţiilor cu funcţiuni de locuire este permisă, cu respectarea

zonelor de protecţie a drumurilor delimitate conform legii.

(4) În sensul prezentului regulament, prin funcţiuni de locuire se întelege: locuinţe, case de

vacanţă şi alte construcţii cu caracter turistic, spaţii de cazare permanentă sau temporară pentru nevoi

sociale, industriale sau de apărare, cum ar fi: cămine pentru bătrâni, cămine de nefamilişti, sanatorii,

cămine pentru organizarea de şantier, camine de garnizoană.

Art. 19. Amplasarea faţă de căi navigabile existente şi cursuri de apă potenţial navigabile

(1) În zona căilor navigabile şi a cursurilor de apă potenţial navigabile se pot autoriza, cu avizul

conform al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, urmatoarele lucrări:

a) construcţii şi instalaţii aferente căilor navigabile, de deservire, de întreţinere şi de exploatare;

b) semnale vizuale, auditive şi faruri, precum şi alte amenajări referitoare la siguranţa navigaţiei;

c) construcţii pentru obiective portuare, fronturi de acostare, platforme de depozitare, drumuri

de circuţatie, clădiri, construcţii hidrotehnice pentru şantierele navale, gări fluviale şi alte lucrări

similare;

d) traversări sau subtraversări ale căilor navigabile şi ale canalelor şi cursurilor de apă potenţial

navigabile cu conducte de presiune (apă, gaze, ţitei, abur) de linii electrice şi de telecomunicăţii, precum

şi traversările cu poduri şi lucrările de amenajări hidroenergetice şi de artă;

e) adăposturi de iarnă pentru nave, staţii de alimentare cu carburanţi şi resurse de energie;

f) instalaţii de captare a apei din albia căilor navigabile şi instalaţii de evacuare a apelor

reziduale sau de altă natură;

g) apărari de maluri de orice natură, diguri longitudinale şi transversale şi alte lucrări similare.

(2) În sensul prezentului regulament, prin zona fluvială se întelege fâşia de teren situată în

lungul ţărmului apelor interioare navigabile sau potenţial navigabile. Zona fluvială se stabileşte de către

autoritatea de stat competentă, potrivit legii. În porturi, zona căilor navigabile coincide cu incinta

portuară.

Art. 20. Amplasarea faţă de căi ferate din administrarea Companiei Naţionale de Căi

Ferate "C.F.R." - S.A.

(1) În zona de protecţie a infrastructurilor feroviare se pot amplasa, cu avizul Ministerului

Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei:

a) construcţii şi instalaţii aferente exploatării şi întreţinerii liniilor de cale ferată;

b) construcţii şi instalaţii pentru exploatarea materialului rulant şi a mijloacelor de restabilire a

circulaţiei;

c) instalaţii fixe pentru tracţiune electrică;

d) instalaţii de semnalizare, centralizare, bloc de linie automat, telecomunicaţii, transmisiuni de

date şi construcţiile aferente acestora.

(2) Construcţiile care se amplasează în zona de protecţie a infrastructurii feroviare situată în

intravilan se autorizează cu avizul Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. şi al Ministerului

Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.

(3) În sensul prezentului regulament, prin zona de protecţie a infrastructurii feroviare se întelege

fâşia de teren, indiferent de proprietar, cu lăţimea de 100 m măsurată de la limita zonei cadastrale

C.F.R., situată de o parte şi de alta a căii ferate.

(4) Lucrările de investiţii ale agenţilor economici şi ale instituţiilor publice, care afectează zona

de protecţie a infrastructurii feroviare, se vor autoriza numai cu avizul Companiei Naţionale de Căi

Ferate "C.F.R." - S.A. şi al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, şi anume:

a) căi ferate industriale;

b) lucrări hidrotehnice;

174

c) traversarea căii ferate de către drumuri prin pasaje denivelate;

d) subtraversarea liniilor de cale ferată de reţele de telecomunicaţii, energie electrică, conducte

sub presiune de apă, gaze, produse petroliere, termotehnologice şi canale libere.

(5) În zona de protecţie a infrastructurii transporturilor feroviare se interzic:

a) amplasarea oricăror construcţii, depozite de materiale sau înfiinţarea de plantaţii care

împiedică vizibilitatea liniei şi a semnalelor feroviare;

b) efectuarea oricăror lucrări care, prin natura lor, ar provoca alunecări de teren, surpări sau ar

afecta stabilitatea solului prin tăierea copacilor, extragerea de materiale de construcţii sau care modifică

echilibrul pânzei freatice subterane;

c) depozitarea necorespunzătoare de materiale, substanţe sau deşeuri care contravin normelor de

protecţie a mediului sau care ar putea provoca degradarea infrastructurii căilor ferate române, a zonei de

protecţie a infrastructurii căilor ferate române, precum şi a condiţiilor de desfăşurare normală a

traficului.

(6) Depozitarea sau manipularea unor materiale, substanţe sau deşeuri de felul celor prevăzute la

alin. (5) lit. c) este permisă numai cu respectarea condiţiilor stabilite de Compania Naţionala de Căi

Ferate "C.F.R." - S.A.

(7) Amenajările şi instalaţiile de manipulare, de transvazare sau de depozitare a materialelor,

substanţelor sau deşeurilor prevazute la alin. (6) se pot realiza pe baza de studii privind implicaţiile

asupra activităţii feroviare şi de mediu executate de unităţi de proiectare autorizate, pe baza avizului

Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. şi cu autorizatia Ministerului Lucrărilor Publice,

Transporturilor şi Locuinţei.

(8) Cedarea, transferul, ocuparea temporară sau definitivă a terenului din patrimoniul Companiei

Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., pentru lucrările de interes public, atât în intravilan cât şi în

extravilan, se fac numai cu avizul Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. şi al Ministerului

Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.

Art. 21. Amplasarea faţă de aeroporturi

Autorizarea executării construcţiilor în vecinătatea terenurilor aferente aeroporturilor şi a

culoarelor de siguranţă stabilite conform legii se face cu avizul conform al Ministerului Lucrărilor

Publice, Transporturilor şi Locuinţei.

Art. 22. Retrageri faţă de fâşia de protecţie a frontierei de stat

(1) Autorizarea executării construcţiilor în extravilan se face numai la distanţa de 500 m faţă de

fâşia de protecţie a frontierei de stat, către interior.

(2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) punctele de control pentru trecerea frontierei, cu

construcţiile anexă, terminalele vamale şi alte construcţii şi instalaţii care se pot amplasa cu avizul

conform al organelor de specialitate ale administraţiei publice şi cu respectarea prevederilor legale

privind frontiera de stat a României.

Art. 23. Amplasarea faţă de aliniament

(1) Cladirile vor fi amplasate la limita aliniamentului sau retrase faţă de acesta, după cum

urmează:

a) în cazul zonelor construite compact, construcţiile vor fi amplasate obligatoriu la aliniamentul

clădirilor existente;

b) retragerea construcţiilor faţă de aliniament este permisă numai dacă se respectă coerenţa şi

caracterul fronturilor stradale.

(2) În ambele situaţii, autorizaţia de construire se emite numai dacă înălţimea clădirii nu

depăşeşte distanţa măsurată, pe orizontală, din orice punct al clădirii faţă de cel mai apropiat punct al

aliniamentului opus.

(3) Fac excepţie de la prevederile alin. (2) construcţiile care au fost cuprinse într-un plan

urbanistic zonal aprobat conform legii.

(4) În sensul prezentului regulament, prin aliniament se întelege limita dintre domeniul privat şi

domeniul public.

Art. 24. Amplasarea în interiorul parcelei

Autorizarea executării construcţiilor este permisă numai dacă se respectă:

a) distanţele minime obligatorii faţă de limitele laterale şi posterioare ale parcelei, conform

Codului Civil;

b) distanţele minime necesare intervenţiilor în caz de incendiu, stabilite pe baza avizului unităţii

175

teritoriale de pompieri.

SECTIUNEA 2. Reguli cu privire la asigurarea acceselor obligatorii

Art. 25. Accese carosabile

(1) Autorizarea executării construcţiilor este permisă numai dacă există posibilităţi de acces la

drumurile publice, direct sau prin servitute, conform destinaţiei construcţiei. Caracteristicile acceselor la

drumurile publice trebuie să permită intervenţia mijloacelor de stingere a incendiilor.

(2) În mod excepţional se poate autoriza executarea construcţiilor fără îndeplinirea condiţiilor

prevazute la alin. (1), cu avizul unităţii teritoriale de pompieri.

(3) Numărul şi configuraţia acceselor prevazute la alin. (1) se determină conform anexei nr. 4 la

prezentul regulament.

(4) Orice acces la drumurile publice se va face conform avizului şi autorizaţiei speciale de

construire, eliberate de administratorul acestora.

Art. 26. Accese pietonale

(1) Autorizarea executării construcţiilor şi a amenajărilor de orice fel este permisă numai dacă

se asigură accese pietonale, potrivit importanţei şi destinaţiei construcţiei.

(2) În sensul prezentului articol, prin accese pietonale se întelege căile de acces pentru pietoni,

dintr-un drum public, care pot fi: trotuare, străzi pietonale, pieţe pietonale, precum şi orice cale de acces

public pe terenuri proprietate publică sau, după caz, pe terenuri proprietate privată grevate de servitutea

de trecere publică, potrivit legii sau obiceiului.

(3) Accesele pietonale vor fi conformate astfel încât să permită circulaţia persoanelor cu

handicap şi care folosesc mijloace specifice de deplasare.

SECTIUNEA 3. Reguli cu privire la echiparea tehnico-edilitară

Art. 27. Racordarea la reţelele publice de echipare edilitară existente

(1) Autorizarea executării construcţiilor este permisă numai dacă există posibilitatea racordării

de noi consumatori la reţelele existente de apă, la instalaţiile de canalizare şi de energie electrică.

(2) De la dispoziţiile alineatului precedent se poate deroga, cu avizul organelor administraţiei

publice locale, pentru locuinţe individuale, în urmatoarele condiţii:

a) realizarea de soluţii de echipare in sistem individual care să respecte normele sanitare şi de

protecţie a mediului;

b) beneficiarul se obligă să racordeze construcţia, potrivit regulilor impuse de consiliul local, la

reţeaua centralizată publică, atunci când aceasta se va realiza.

(3) Pentru celelalte categorii de construcţii se poate deroga de la prevederile alin. (1) cu avizul

organelor administraţiei publice competente, dacă beneficiarul se obligă să prelungească reţeaua

existentă, atunci când aceasta are capacitatea necesară, sau se obligă fie să mărească capăcitatea

reţelelor publice existente, fie să construiască noi reţele.

(4) Prevederile alin. (2) şi (3) se aplică, în mod corespunzător, autorizării executării

construcţiilor în localităţile unde nu există reţele publice de apă şi de canalizare.

Art. 28. Realizarea de reţele edilitare

(1) Extinderile de reţele sau măririle de capăcitate a reţelelor edilitare publice se realizează de

către investitor sau beneficiar, parţial sau în întregime, după caz, în condiţiile contractelor încheiate cu

consiliile locale.

(2) Lucrările de racordare şi de branşare la reţeaua edilitară publică se suportă în întregime de

investitor sau de beneficiar.

Art. 29. Proprietatea publică asupra reţelelor edilitare

(1) Reţelele de apă, de canalizare, de drumuri publice şi alte utilităţi aflate în serviciul public

sunt proprietate publică a comunei, oraşului sau judeţului, dacă legea nu dispune altfel.

(2) Reţelele de alimentare cu gaze, cu energie electrică şi de telecomunicaţii sunt proprietate

publică a statului, dacă legea nu dispune altfel.

(3) Lucrările prevazute la alin. (1) şi (2), indiferent de modul de finanţare, intră în proprietatea

publică.

176

SECTIUNEA 4. Reguli cu privire la forma şi dimensiunile terenului şi ale construcţiilor

Art. 30. Parcelarea

(1) Parcelarea este operaţiunea de divizare a unei suprafeţe de teren în minimum 4 loturi

alăturate, în vederea realizării de noi construcţii. Pentru un număr mai mare de 12 loturi se poate

autoriza realizarea parcelării şi executarea construcţiilor cu condiţia adoptării de soluţii de echipare

colectivă care să respecte normele legale de igienă şi de protecţie a mediului.

(2) Autorizarea executării parcelărilor, în baza prezentului regulament, este permisă numai dacă

pentru fiecare lot în parte se respectă cumulativ următoarele condiţii:

a) front la stradă de minimum 8 m pentru clădiri înşiruite şi de minimum 12 m pentru clădiri

izolate sau cuplate;

b) suprafaţă minimă a parcelei de 150 m2 pentru clădiri înşiruite şi, respectiv, de minimum 200

m2 pentru clădiri amplasate izolat sau cuplate;

c) adâncime mai mare sau cel puţin egală cu lăţimea parcelei.

(3) Sunt considerate loturi construibile numai loturile care se încadrează în prevederile alin. (2).

Art. 31. Înălţimea construcţiilor

(1) Autorizarea executării construcţiilor se face cu respectarea înălţimii medii a clădirilor

învecinate şi a caracterului zonei, fără ca diferenţa de înălţime să depăşească cu mai mult de două

niveluri clădirile imediat învecinate.

(2) În sensul prezentului regulament, clădiri imediat învecinate sunt cele amplasate alăturat, de

aceeaşi parte a străzii.

(3) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) construcţiile care au fost cuprinse într-un plan

urbanistic zonal, aprobat conform legii.

Art. 32. Aspectul exterior al construcţiilor

(1) Autorizarea executării construcţiilor este permisă numai dacă aspectul lor exterior nu

contravine funcţiunii acestora şi nu depreciază aspectul general al zonei.

(2) Autorizarea executării construcţiilor care, prin conformare, volumetrie şi aspect exterior,

intră în contradicţie cu aspectul general al zonei şi depreciază valorile general acceptate ale

urbanismului şi arhitecturii, este interzisă.

SECTIUNEA 5. Reguli cu privire la amplasarea de parcaje, spaţii verzi şi imprejmuiri

Art. 33. Parcaje

(1) Autorizarea executării construcţiilor care, prin destinaţie, necesită spaţii de parcare se emite

numai dacă există posibilitatea realizării acestora în afara domeniului public.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), utilizarea domeniului public pentru spaţii de parcare

se stabileşte prin autorizaţia de construire de către delegaţiile permanente ale consiliilor judeţene sau de

către primari, conform legii.

(3) Suprafeţele parcajelor se determină în funcţie de destinaţia şi de capăcitatea construcţiei,

conform anexei nr. 5 la prezentul regulament.

Art. 34. Spatii verzi şi plantate

Autorizaţia de construire va conţine obligaţia menţinerii sau creării de spaţii verzi şi plantate, în

funcţie de destinaţia şi de capăcitatea construcţiei, conform anexei nr. 6 la prezentul regulament.

Art. 35. Împrejmuiri

(1) În condiţiile prezentului regulament, este permisă autorizarea următoarelor categorii de

împrejmuiri:

a) împrejmuiri opace, necesare pentru protecţia împotriva intruziunilor, separarea unor servicii

funcţionale, asigurarea protecţiei vizuale;

b) împrejmuiri transparente, decorative sau gard viu, necesare delimitării parcelelor aferente

clădirilor şi/sau integrării clădirilor în caracterul străzilor sau al ansamblurilor urbanistice.

(2) Pentru ambele categorii, aspectul împrejmuirilor se va supune aceloraşi exigenţe ca şi în

cazul aspectului exterior al construcţiei.

CAPITOLUL IV. DISPOZIŢII FINALE

177

Art. 36. Autorizarea directă

(1) Regulamentele locale de urbanism vor urmări detalierea articolelor cuprinse în prezentul

regulament, conform condiţiilor specifice fiecărei localităţi şi caracteristicilor unităţilor teritoriale de

referinţă.

(2) Până la aprobarea planurilor urbanistice generale şi a regulamentelor locale de urbanism,

autorizarea executării construcţiilor se va face numai în condiţiile stabilite de prezentul regulament.

Art. 37. Destinaţia unui teren sau a unei construcţii

În sensul prezentului regulament, prin destinaţia unui teren sau a unei construcţii se înţelege

modul de utilizare a acestora, conform funcţiunii prevăzute în reglementările cuprinse în planurile de

urbanism şi de amenajare a teritoriului, aprobate conform legii.

Art. 38. Organele administraţiei publice competente

Organele administraţiei publice competente la care se face trimitere în prezentul regulament,

pentru a da avize în procedura de eliberare a autorizaţiilor, se determină periodic, în funcţie de

organizarea concretă a administraţiei publice, prin ordin comun al ministrului lucrărilor publice,

transporturilor şi locuinţei şi al ministrului administraţiei publice.

Art. 39. Litigiile

Litigiile dintre solicitanţii de autorizaţii şi autorităţile administraţiei publice sunt de competenţa

instanţelor judecătoreşti, în condiţiile Legii contenciosului administrativ.

Art. 40. Anexele regulamentului

Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentul regulament.

ANEXA 1. AMPLASAREA CONSTRUCŢIILOR, ÎN FUNCŢIE DE DESTINAŢIA

ACESTORA, ÎN CADRUL LOCALITĂŢII

Construcţiile în funcţie de destinaţia acestora în cadrul localităţii sunt:

1.1. Construcţii administrative

1.1.1. Sediul Parlamentului

1.1.2. Sediul Preşedinţiei

1.1.3. Sediul Guvernului

1.1.4. Sediul Curţii Supreme de Justiţie

1.1.5. Sediul Curţii Constituţionale

1.1.6. Sediul Consiliului Legislativ

1.1.7. Sedii de ministere

Amplasament: capitala României, în zona centrală.

1.1.8. Sedii de prefecturi

1.1.9. Sedii de servicii descentralizate în teritoriu ale ministerelor şi ale altor organe de

specialitate ale administraţiei publice centrale

Amplasament: municipii reşedinţă de judeţ, în zona centrală sau pe principalele artere de

circulaţie.

1.1.10. Sedii de primării

Amplasament: municipii, oraşe sau comune, în zona centrală.

1.1.11. Sedii de partid - sediul central

Amplasament: capitala României, în zona centrală sau pe principalele artere de circulaţie

- filiale.

Amplasament: municipii, oraşe, reşedinţe de comună, în zona centrală sau pe principalele

artere de circulaţie.

1.1.12. Sedii de sindicate, culte, fundaţii, organizaţii neguvernamentale, asociaţii, agenţii,

fonduri etc.

Amplasament: municipii, oraşe, reşedinţe de comună, în zona centrală sau pe principalele

artere de circulaţie.

178

1.1.13. Sedii de birouri

Amplasament: municipii, oraşe, reşedinţe de comună, în zona centrală, pe principalele artere

de circulaţie sau în zone de interes.

1.2. Construcţii financiar-bancare

1.2.1. Sediul Băncii Naţionale a Romaniei - sediul central

Amplasament: capitala României, în zona centrală

Amplasament: sectoarele municipiului Bucureşti, municipii resedinţă de judeţ, municipii, oraşe,

în zona centrală

1.2.2. Sedii de bănci - sediul central

Amplasament: capitala României, municipii reşedinţă de judeţ, în zona centrală.

Amplasament filiale: sectoarele municipiului Bucureşti, municipii şi oraşe, în zona centrală sau

pe principalele artere de circulaţie.

1.2.3. Sedii de societăţi de asigurări (de bunuri, de persoane), burse de valori şi mărfuri

Amplasament: în zona centrală/de interes.

1.3. - Construcţii comerciale

1.3.1. - Comerţ nealimentar

Amplasament: în zonele de interes comercial.

1.3.2. Magazin general

Amplasament: în zona centrală/zona rezidenţială/centrul de cartier (se va evita amplasarea în

vecinătatea aeroporturilor sau a industriilor nocive).

1.3.3. Supermagazin (supermarket)

Amplasament: în zona centrală/zona rezidenţială/centrul de cartier (se va evita amplasarea în

vecinatatea aeroporturilor sau a industriilor nocive).

1.3.4. Piaţa agroalimentară

Amplasament: în zona de interes comercial sau minimum 40 m faţă de cladiri având alte

funcţiuni decât cea comerciala.

1.3.5. Comerţ alimentar

Amplasament: în zona de interes comercial (se va evita amplasarea în zonele puternic poluate).

1.3.6. Alimentaţie publică

Amplasament: în zonele rezidenţiale sau de interes comercial, în zonele turistice şi de agrement

(se admite amplasarea la parterul locuinţelor numai în condiţiile asigurării izolării totale a aburului,

mirosului şi zgomotului).

1.3.7. Servicii

Amplasament: în zona centrală, comercială, rezidenţială sau de agrement (se interzice

amplasarea atelierelor poluante în zona de locuit; se interzice amplasarea în zone industriale pentru

alte servicii decât cele industriale).

1.3.8. Autoservice

Amplasament: la limita zonei industriale (se vor evita sursele de poluare chimică, posturile

trafo şi zonele de afluenţă a publicului).

1.4. Construcţii de cult

1.4.1. Lăcaşe de cult

Amplasament: alăturarea de lăcaşe de cult noi în incinta sau în vecinătatea monumentelor

179

istorice se va face cu respectarea prevederilor legale.

1.4.2. Mănăstiri

1.4.3. Schituri

Amplasament: în afara localităţilor (extinderea mănăstirilor vechi - monumente istorice - se va

face cu respectarea prevederilor legale).

1.4.4. Cimitire

Amplasament: la marginea localităţii (extinderea cimitirelor se face cu respectarea

prevederilor legale).

1.5. Construcţii de cultura

1.5.1. Expoziţii

1.5.2. Muzee

1.5.3. Biblioteci

1.5.4. Cluburi

1.5.5. Săli de reuniune

1.5.6. Cazinouri

1.5.7. Case de cultură

1.5.8. Centre şi complexe culturale

1.5.9. Cinematografe

1.5.10. Teatre dramatice, de comedie, de revistă, operă, operetă, de păpuşi

1.5.11. Sali polivalente

Amplasament: în zona destinată dotărilor pentru cultură, educaţie sau în zona verde (este

posibilă amplasarea în zona comercială, administrativă, religioasă sau de agrement; se va evita

amplasarea în vecinătatea unităţilor poluante).

1.5.12. Circ

Amplasament: în zona de agrement/zona verde.

1.6. Construcţii de învăţământ

1.6.1. Învăţământ preşcolar (grădiniţe)

Amplasament: în zonele rezidenţiale, distanţa maximă de parcurs 500 m.

1.6.2. Şcoli primare

1.6.3. Şcoli gimnaziale

1.6.4. Licee

1.6.5. Şcoli postliceale

1.6.6. Şcoli profesionale

Amplasament: în zonele şi cartierele de locuit, distanţa maximă de parcurs 1000 m.

1.6.7. Învăţământ superior

Amplasament: în funcţie de condiţiile şi exigenţele profilului de învăţământ.

1.7. Construcţii de sănătate

1.7.1. Spital clinic universitar

Amplasament: în campusurile universitare sau adiacent facultăţilor de profil (se interzice

amplasarea în vecinătatea surselor de poluare - aeroport, industrii nocive, trafic greu).

1.7.2. Spital general (judeţean, orăşenesc, comunal, cuplat sau nu cu dispensar policlinic)

1.7.3. Spital de specialitate (maternitate, pediatrie, contagioşi, oncologie, urgenţă,

reumatologie, clinici particulare)

Amplasament: în zona destinată dotărilor pentru sănătate, în funcţie de profilul spitalului (se

interzice amplasarea în vecinatatea surselor de poluare - aeroport, industrii nocive, trafic greu).

180

1.7.4. Asistenţa de specialitate (boli cronice, handicapaţi, recuperări funcţionale, centre

psihiatrice)

Amplasament: în zone extraorăşeneşti, în zone în care formele de relief şi vegetaţia permit

crearea de zone verzi - parcuri, grădini etc. (se interzice amplasarea în vecinătatea surselor de poluare

- aeroport, industrii nocive, trafic greu).

1.7.5. Dispensar policlinic [(gr. 1, 2, 3) 600, 1.200, 2.400 consultaţii/zi]

Amplasament: independent sau în cadrul unor construcţii pentru sănătate/locuinţe

1.7.6. Dispensar urban (cu 2-4 circumscripţii independente sau cuplate cu staţionar, casa de

naşteri, farmacie)

1.7.7. Dispensar rural (cu 2-4 circumscripţii independente sau cuplate cu staţionar, casa de

naşteri, farmacie)

Amplasament: independent sau în cadrul unor construcţii pentru sănătate/locuinţe (se interzice

amplasarea în vecinatatea surselor de poluare - aeroport, industrii nocive, trafic greu).

1.7.8. Alte unităţi (centre de recoltare sânge, medicina preventivă, staţii de salvare, farmacii)

Amplasament: în cadrul unor construcţii pentru sănătate sau independent, în funcţie de profilul

unităţii.

1.7.9. Creşe şi creşe speciale pentru copii (cu 1, 2 ..., n grupe)

Amplasament: în cadrul unor construcţii publice/locuinţe (se interzice amplasarea în

vecinătatea surselor de poluare - aeroport, industrii nocive, trafic greu; se recomanda amplasarea în

zone de relief şi cadru natural favorabil).

1.7.10. Leagăn de copii

Amplasament: în general în zone extraorăşeneşti (se interzice amplasarea în vecinatatea

surselor de poluare - aeroport, industrii nocive, trafic greu).

1.8. Construcţii şi amenajări sportive

1.8.1. Complexuri sportive

1.8.2. Stadioane

1.8.3. Sali de antrenament pentru diferite sporturi

Amplasament: în zone verzi, nepoluate, şi pe cât poşibil în vecinatatea unor cursuri sau oglinzi

de apă.

1.8.4. Sali de competiţii sportive (specializate sau polivalente)

1.8.5. Patinoare artificiale

Amplasament: de preferinţă în zonele rezidenţiale sau în vecinătatea complexurilor sportive şi

de agrement.

1.8.6. Poligoane pentru tir

1.8.7. Popicării

Amplasament: în zone nepoluate, bogat plantate, şi pe cât posibil în vecinătatea unor cursuri

sau oglinzi de apă.

1.9. Construcţii de agrement

1.9.1. Locuri de joacă pentru copii

Amplasament: în cadrul zonei de locuit (se vor evita amplasamentele în vecinătatea surselor de

zgomote puternice şi de vibraţii - aeroporturi, zone industriale, artere de trafic greu).

1.9.2. Parcuri

1.9.3. Scuaruri

Amplasament: se vor evita amplasamentele în vecinătatea surselor producătoare de zgomote

puternice şi de vibraţii (aeroporturi, zone industriale, artere de trafic greu).

181

1.10. Construcţii de turism

1.10.1. Hotel *-*****

1.10.2. Hotel-apartament *-*****

1.10.3. Motel *-**

1.10.4. Vile **-*****

Amplasament: în zone nepoluate, bogat plantate (se pot amplasa şi în vecinătatea altor dotări

turistice; se vor evita amplasamentele în vecinătatea surselor de poluare - zone industriale, artere de

trafic greu).

1.10.5. Bungalouri *-***

Amplasament: în perimetrul campingurilor, satelor de vacanţă sau ca spaţii complementare

unităţilor hoteliere.

1.10.6. Cabane categoria *-***

Amplasament: în zone montane, rezervaţii naturale, în apropierea staţiunilor balneare sau a

altor obiective de interes turistic.

1.10.7. Campinguri *-****

1.10.8. Sate de vacanţă **-***

Amplasament: în locuri pitoreşti, cu microclimat favorabil, ferite de zgomot sau de alte surse de

poluare, precum şi de orice alte elemente care ar putea pune în pericol securitatea turiştilor (linii de

înaltă tensiune, terenuri sub nivelul mării, zone inundabile etc.).

1.11. Construcţii de locuinţe

Amplasament: se vor evita amplasamentele în vecinătatea surselor producătoare de noxe,

zgomote puternice şi vibraţii (aeroport, zone industriale, artere de trafic greu).

ANEXA 2. PROCENTUL DE OCUPARE A TERENURILOR

Procentul maxim de ocupare a terenurilor se stabileşte în funcţie de destinaţia zonei în care

urmează să fie amplasată construcţia şi de condiţiile de amplasare în cadrul terenului, după cum

urmează:

2.1. Destinaţia zonei în care urmează să fie amplasată construcţia:

2.1.1. Zone centrale - 80%;

2.1.2. Zone comerciale - 85%;

2.1.3. Zone mixte - 70%;

2.1.4. Zone rurale - 30%.

2.1.5. Zone rezidenţiale:

- zona exclusiv rezidenţială cu locuinţe P, P+1, P+2 - 35%;

- zona rezidenţială cu clădiri cu mai mult de 3 niveluri - 20%;

- zona predominant rezidenţială (locuinţe cu dotări aferente) - 40%.

2.1.6. Zone industriale - pentru cele existente:

- nu este prevăzut un procent maxim de ocupare a terenului;

- pentru cele propuse - procentul maxim de ocupare a terenului se stabileşte prin studiu

de fezabilitate.

2.1.7. Zone de recreere - nu este prevăzut un grad maxim de ocupare a terenului.

2.2. Condiţii de amplasare în cadrul terenului

2.2.1. Construcţii de cultură şi alte construcţii ce cuprind săli de reuniuni. Pentru construcţiile

cuprinse în anexa nr. 1 la regulament, la pct. 1.5.5, 1.5.7-1.5.12, 1.8.1, 1.8.2, 1.8.4, 1.8.5, având un

număr de minimum 200 de locuri, se va prevedea un spaţiu amenajat, exterior construcţiei, cu o

suprafaţă de 0,6 m2/loc, în afara spaţiului destinat circulaţiei publice. La aceasta se va adăuga suprafaţă

necesară spaţiilor verzi şi plantaţiilor, dimensionată conform anexei nr. 6 la prezentul regulament.

182

2.2.2. Construcţii de învăţământ. Amplasament organizat în patru zone, dimensionate în funcţie

de capăcitatea unităţii de învăţământ, după cum urmeaza:

- zona ocupată de construcţie;

- zona curţii de recreaţie, de regulă asfaltată;

- zona terenurilor şi instalaţiilor sportive;

- zona verde, inclusiv grădina de flori.

Pentru învăţământul preşcolar (grădiniţe) se va asigura o suprafaţă minima de teren de 22

m2/copil, iar pentru şcoli primare, gimnaziale, licee, şcoli postliceale şi şcoli profesionale, o suprafaţă

minimă de 20 m2/elev.

Procentul maxim de ocupare a terenului se va referi la toate cele patru zone menţionate:

- 25% teren ocupat de construcţii;

- 75% teren amenajat (curte recreaţie şi amenajări sportive, zona verde, grădina de flori) din

terenul total.

2.2.3. Construcţii de sanatate. Amplasament organizat în trei zone, dimensionate în funcţie de

capacitatea construcţiei, după cum urmează:

- zona ocupată de construcţii;

- zona accese, alei, parcaje;

- zona verde, cu rol decorativ şi de protecţie.

Capacitatea construcţiilor cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.7.5-1.7.7 se stabileşte

pe baza populaţiei arondate pentru care se acorda în medie 7,5 consultaţii pe an de locuitor, pentru un

număr de 280 de zile lucrătoare.

Suprafaţă minimă a terenului care va cuprinde cele trei zone funcţionale este de 5

m2/consultaţie.

Se recomandă organizarea unei incinte imprejmuite la cladirile independente.

Pentru construcţiile de creşe şi creşe speciale amplasamentul trebuie să asigure o suprafaţă de

minimum 25 m2/copil pentru creşe şi de 40 m

2/copil pentru creşele speciale organizate în patru zone:

- zona ocupată de construcţii;

- zona ocupată de spaţii de joacă (nisip, bazin, plajă, gazon);

- zona pentru spaţiu tehnico-gospodăresc;

- zona verde de parc şi alei.

Procentul maxim de ocupare a terenului pentru construcţii va fi de 20%.

2.2.4. Construcţii şi amenajări sportive. Pentru construcţiile şi amenajările sportive cuprinse în

anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.8.1-1.8.5, amplasamentul trebuie să permită organizarea în trei zone

funcţionale, dimensionate conform capacităţii construcţiei:

- zona pentru construcţii;

- zona pentru spaţii verzi;

- zona pentru alei, drumuri şi parcaje.

Procentul maxim de ocupare a terenului va fi de:

- 50% pentru construcţii şi amenajări sportive;

- 20% pentru alei, drumuri şi parcaje;

- 30% pentru spaţii verzi.

2.2.5. Construcţiile şi amenajările cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.1, 1.2, 1.3,

1.4, 1.5.1-1.5.3, 1.7.8-1.7.10, 1.9, 1.10 şi 1.11 vor respecta condiţiile specifice date de destinaţia zonei în

care urmează să fie amplasate.

ANEXA 3. ORIENTAREA CONSTRUCŢIILOR FAŢĂ DE PUNCTELE CARDINALE

3.1. Construcţii administrative şi financiar-bancare. Pentru toate categoriile de construcţii

administrative şi financiar-bancare se recomandă orientarea, astfel încât să se asigure însorirea spaţiilor

pentru public şi a birourilor.

3.2. Construcţii comerciale. Pentru toate categoriile de construcţii comerciale se recomandă

orientarea, astfel încât să se asigure însorirea spaţiilor pentru public şi a birourilor. Se recomandă

orientarea nord a depozitelor, atelierelor de lucru, bucătăriilor şi a spaţiilor de preparare.

183

3.3. Construcţii de cult. Condiţiile de orientare sunt date de specificul cultului.

3.4. Construcţii de cultură

3.4.1. Construcţiile cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.5.1-1.5.3 şi 1.5.8 vor avea

spaţiile de lectură şi sălile de expunere orientate nord, nord-est, nord-vest. Acolo unde încadrarea în

zonă nu permite o astfel de orientare a sălilor de lectură şi a sălilor de expunere, rezolvările de faţăda

vor evita însorirea.

3.4.2. Pentru construcţiile cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.5.9-1.5.12 nu se

impun condiţii de orientare faţă de punctele cardinale.

3.5. Construcţii de învăţământ. Pentru toate categoriile de construcţii de învăţământ,

orientarea sălilor de clasă va fi sud, sud-est, sud-vest.

Bibliotecile, sălile de ateliere şi laboratoare se vor orienta nord.

Terenurile de sport vor avea latura lungă orientată nord-sud.

3.6. Construcţii de sănătate

3.6.1. Construcţiile cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.7.1-1.7.4 vor avea:

- saloanele şi rezervele orientate sud, sud-est, sud-vest;

- laboratoarele şi serviciile tehnice medicale orientate nord;

- cabinetele vor fi orientate sud, sud-est.

3.6.2. Construcţiile cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.7.5-1.7.8 vor avea aceeaşi

orientare pentru cabinete, laboratoare şi servicii tehnice.

3.6.3. Dormitoarele şi spaţiile de joacă din creşe, creşe speciale şi leagăne de copii vor fi

orientate sud, sud-est, sud-vest.

3.7. Construcţii şi amenajări sportive. Vor fi luate măsuri de protecţie împotriva însoririi

excesive:

- copertine deasupra gradenelor pentru spectatori, în cazul stadioanelor sau al terenurilor pentru

competiţii;

- plantaţii de arbori şi arbuşti cât mai uniforme ca densitate şi înălţime, pe toate laturile

terenurilor pentru antrenamente, în scopul evitării fenomenelor de discontinuitate luminoasă;

- parasolare sau geamuri termopan-reflectorizante la pereţii vitraţi orientaţi sud-vest sau vest ai

holurilor pentru public sau ai sălii de sport.

Terenurile de sport în aer liber vor fi orientate cu axa longitudinală pe direcţia nord-sud, cu

abatere de maximum 15 grade spre vest sau spre est.

Piscinele descoperite şi acoperite (înot, sărituri, polo) vor fi orientate cu axa longitudinală pe

direcţia nord-sud, cu o abatere de maximum 20 grade spre vest sau est.

Poligoanele pentru tir vor fi orientate cu axa mare pe direcţia nord-sud, ţintele fiind amplasate

spre nord.

Pentru bazele hipice, linia de sosire spre potou va fi orientată nord, nord-est.

3.8. Construcţii de agrement. Salile de tip club vor fi orientate sud, sud-vest sau sud-est.

3.9. Construcţii de turism. Pentru toate categoriile de construcţii de turism se recomandă

orientarea nord a spaţiilor tehnice şi a anexelor.

3.10. Construcţiile de locuinţe. Se recomandă evitarea orientării spre nord a dormitoarelor.

ANEXA 4. ACCESE CAROSABILE

Stabilirea numărului admis de accese din străzile de categoria I şi a II-a, ca şi localizarea

acestora se vor face astfel încât să nu afecteze fluenţa circulaţiei.

4.1. Construcţii administrative

4.1.1. Construcţiile administrative cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.1.1-1.1.10

vor fi prevăzute cu:

184

- accese carosabile directe din străzi de categoria I şi a II-a, după caz;

- accese carosabile separate: acces oficial, acces pentru personal, acces pentru public, acces de

serviciu, după cum urmeaza:

accesul carosabil oficial va fi prevăzut până la intrarea principală a clădirii;

accesele carosabile pentru personal şi cel pentru public vor fi prevăzute cu

locurile de parcare aferente;

aleile carosabile de serviciu vor fi rezolvate fără a intersecta accesul oficial.

4.1.2. Construcţiile administrative cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.1.11-1.1.13

vor fi prevăzute cu accese carosabile, conform destinaţiei şi capăcităţii acestora, avându-se în vedere

separarea de circulaţia publică.

4.2. Construcţii financiar-bancare 4.2.1. Pentru toate categoriile de clădiri financiar-bancare vor fi prevăzute accese carosabile

directe din străzi de categoria I şi a II-a, după caz.

4.2.2. Se vor asigura accese carosabile separate pentru: accesul oficial, accesul personalului,

accesul publicului, acces la tezaur, acces de serviciu.

4.3. Construcţii comerciale

4.3.1. Pentru construcţiile comerciale se vor asigura accese carosabile separate pentru

consumatori, personal şi aprovizionare.

4.3.2. În funcţie de destinaţia şi capăcitatea construcţiei vor fi prevazute:

- alei carosabile şi parcaje în interiorul amplasamentului;

- platforme de depozitare şi accese maşini şi utilaje speciale separate de aleile carosabile

destinate consumatorilor.

4.4. Construcţii de cult. Pentru construcţiile de cult se vor asigura alei carosabile, în legătura cu

reţeaua de circulaţie majoră.

4.5. Construcţii de cultură

4.5.1. Pentru toate categoriile de construcţii de cultură se vor asigura accese carosabile

separate pentru vizitatori sau spectatori, pentru personal şi aprovizionare.

4.5.2. În funcţie de destinaţia construcţiei sau a amenajării vor fi prevăzute:

- alei carosabile în interiorul amplasamentului şi parcajele aferente, în cazul în care accesul se

face din străzi de categoria I sau a II-a;

- parcaje necesare în interiorul amplasamentului, în cazul în care accesul se realizează direct din

străzi de categoria a III-a.

4.6. Construcţii de învăţământ

4.6.1. Pentru toate categoriile de construcţii de învăţământ se vor asigura accese carosabile de

legătură cu reţeaua de circulaţie majoră şi cu mijloacele de transport în comun.

4.6.2. Se vor asigura două accese carosabile separate pentru evacuări în caz de urgenţă

(cutremure, inundaţii, incendii).

4.7. Construcţii de sănătate

4.7.1. Pentru toate categoriile de construcţii de sănătate se va asigura legătura cu reţeaua de

circulaţie majoră prin două accese carosabile separate.

4.7.2. Accesele carosabile ce vor face legătura cu reţeaua de circulaţie majoră de categoria I

şi a II-a vor fi realizate prin:

- străzi de categoria a IV-a de deservire locală;

- străzi de categoria a III-a, colectoare, care asigură accesul vehiculelor şi al persoanelor

actionând în domeniul sănătăţii, salubrităţii şi P.S.I.

4.7.3. Aleile carosabile din interiorul amplasamentului vor fi conformate după cum urmează:

- cu o bandă de circulaţie de 3,5 m lăţime pentru cele cu o lungime maximă de 10,00 m;

- cu două benzi de circulaţie de 7 m lăţime pentru cele cu o lungime mai mare de 10,00 m.

4.7.4. Accesul carosabil rezervat salvării sau intervenţiilor de urgenţă nu va intersecta aleile

185

de acces carosabil pentru personal şi pacienţi.

4.8. Construcţii şi amenajări sportive

4.8.1. Pentru toate categoriile de construcţii şi amenajări sportive se vor asigura accese

carosabile separate pentru public, sportivi şi personalul tehnic de întreţinere.

4.8.2. În interiorul amplasamentului vor fi asigurate:

- circulaţia carosabilă separată de cea pietonală;

- alei carosabile de descongestionare care se vor dimensiona în funcţie de capacitatea sălii sau a

stadionului, dar nu mai puţin de 7 m lăţime;

- alei carosabile de circulaţie curentă de minimum 3,5 m lăţime;

- alei carosabile de serviciu şi întreţinere de minimum 6 m lăţime.

4.9. Construcţii şi amenajări de agrement. Pentru toate categoriile de construcţii şi amenajări

de agrement se va asigura accesul carosabil separat pentru public de accesul se serviciu şi de întreţinere.

4.10. Construcţii de turism

4.10.1. Pentru construcţiile de turism vor fi prevazute accese carosabile separate pentru

utilizatori, personal şi acces tehnic de intretinere.

4.10.2. Aleile semicarosabile din interiorul amplasamentelor, cu o lungime de maximum 25 m,

vor avea o lăţime minimă de 3,5 m, iar cele cu lungimi mai mari de 25 m vor fi prevăzute cu supralărgiri

de depăşire şi suprafeţe pentru manevre de întoarcere.

4.10.3. Numărul acceselor şi conformarea lor se vor face în funcţie de categoria şi capăcitatea

obiectivului turistic.

4.11. Construcţii de locuinţe

4.11.1. Pentru locuinţe unifamiliale cu acces şi lot propriu se vor asigura:

- accese carosabile pentru locatari;

- acces carosabil pentru colectarea deşeurilor menajere şi pentru accesul mijloacelor de stingere

a incendiilor;

- alei (semi)carosabile în interiorul zonelor parcelate, cu o lungime de maximum 25 m vor avea

o lăţime de minimum 3,5 m, iar pentru cele cu lungimi mai mari de 25 m vor fi prevăzute supralărgiri de

depaşire şi suprafeţe pentru manevre de întoarcere;

- în cazul unei parcelări pe două rânduri, accesele la parcelele din spate se vor realiza prin alei

de deservire locală (fundături):

cele cu o lungime de 30 m - o singură bandă de 3,5 m lăţime;

cele cu o lungime de maximum 100 m - minimum 2 benzi (total 7 m), cu trotuar

cel puţin pe o latură şi supralărgiri pentru manevre de întoarcere la capăt.

4.11.2. Pentru locuinţe semicolective cu acces propriu şi lot folosit în comun se vor asigura:

- accese carosabile pentru locatari;

- accese de serviciu pentru colectarea deşeurilor menajere şi pentru accesul mijloacelor de

stingere a incendiilor;

- în cazul unei parcelări pe două rânduri, accesele la parcelele din spate se vor realiza prin alei

de deservire locală (fundături):

cele cu o lungime de maximum 30 m - o singură bandă de 3,5 m lăţime;

cele cu o lungime de 30 m până la maximum 100 m - minimum 2 benzi (total 7

m), cu trotuar cel puţin pe o latură; supralărgiri pentru manevre de întoarcere la

capăt.

4.11.3. Locuinţele colective cu acces şi lot folosit în comun vor fi prevazute cu:

- accese carosabile pentru locatari;

- accese de serviciu pentru colectarea deşeurilor menajere şi pentru accesul mijloacelor de

stingere a incendiilor;

- accese la parcaje şi garaje.

4.12. Toate categoriile de construcţii. Pentru toate categoriile de construcţii şi amenajări se vor

asigura accese pentru intervenţii în caz de incendiu, dimensionate conform normelor pentru trafic greu.

186

În cazul construcţiilor ce formează curţi interioare, asigurarea accesului vehiculelor de pompieri se va

face prin ganguri cu o lăţime minimă de 3 m şi o înălţime de 3,5 m. Accesele şi pasajele carosabile nu

trebuie sa fie obstrucţionate prin mobilier urban şi trebuie sa fie păstrate libere în permanenţă.

ANEXA 5. PARCAJE

Necesarul de parcaje va fi dimensionat conform prevederilor Normativului P 132-93, în funcţie

de categoria localităţii în care sunt amplasate construcţiile.

5.1. Construcţii administrative

5.1.1. Pentru construcţiile cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.1.1-1.1.10 vor fi

prevăzute:

a) cate un loc de parcare pentru 10-40 salariaţi;

b) locuri de parcare suplimentare celor rezultate conform lit. a), după cum urmeaza:

- un spor de 10% pentru construcţiile cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.1.1-

1.1.7;

- un spor de 30% pentru construcţiile cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.1.7-

1.1.10;

- atunci când construcţiile cuprind săli de conferinţe şi alte spaţii destinate reuniunilor se

vor prevedea 1-2 locuri de parcare pentru autocare.

5.1.2. Pentru construcţiile cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.1.11-1.1.13 vor fi

prevăzute câte un loc de parcare pentru 10-30 salariaţi plus un spor de 20% pentru invitaţi.

5.2. Construcţii financiar-bancare

5.2.1. Pentru toate categoriile de construcţii financiar-bancare vor fi prevăzute câte un loc de

parcare la 20 de salariaţi şi un spor de 50% pentru clienţi.

5.2.2. În funcţie de destinaţia clădirii şi de amplasament, parcajele pentru salariaţi pot fi

organizate împreună cu cele ale clienţilor, adiacent drumului public.

5.3. Construcţii comerciale

5.3.1. Pentru construcţiile comerciale vor fi prevăzute locuri de parcare pentru clienţi, după

cum urmează:

- un loc de parcare la 200 m2 suprafaţă desfăşurată a construcţiei pentru unităţi de până la 400

m2;

- un loc de parcare la 100 m2 suprafaţă desfăşurată a construcţiei pentru unităţi de 400-600 m

2;

- un loc de parcare la 50 m2 suprafaţă desfăşurată a construcţiei pentru complexuri comerciale

de 600 - 2000 m2;

- un loc de parcare la 40 m2 suprafaţă desfăşurată a construcţiei pentru complexuri comerciale

de peste 2000 m2.

5.3.2. Pentru restaurante va fi prevăzut câte un loc de parcare la 5-10 locuri la masă.

5.3.3. La acestea se vor adăuga spaţiile de parcare sau garare a vehiculelor proprii, care pot fi

amplasate independent de parcajele clienţilor.

5.4. Construcţii de cult. Pentru construcţiile de cult numărul spaţiilor de parcare va fi stabilit

în funcţie de obiectiv, avându-se în vedere un minim de 5 locuri de parcare.

5.5. Construcţii culturale

5.5.1. Pentru construcţiile culturale vor fi prevăzute locuri de parcare pentru vizitatori sau

spectatori şi personal, după cum urmează:

- pentru construcţiile cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.5.1 şi 1.5.2, câte un loc de

parcare la 50 m2 spaţiu de expunere;

- pentru construcţiile cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.5.3-1.5.12, un loc la 10-20

de locuri în sală.

5.6. Construcţii de învăţământ

5.6.1. Pentru toate categoriile de construcţii de învăţământ vor fi prevazute 3-4 locuri de

187

parcare la 12 cadre didactice.

5.6.2. Pentru învăţământul universitar, la cele rezultate conform pct. 5.6.1 se va adăuga, în

funcţie de capacitatea construcţiei, un numar de 1-3 locuri de parcare pentru autocare.

5.6.3. Pentru sedii ale taberelor şcolare se vor prevedea locuri de parcare pentru autocare,

conform capacităţii de cazare.

5.7. Construcţii de sănătate

5.7.1. Pentru construcţii de sănătate vor fi prevăzute locuri de parcare după cum urmează:

- pentru cele cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.7.1-1.7.7, câte un loc de parcare la 4

persoane angajate, cu un spor de 10%;

- pentru cele cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.7.8-1.7.10, câte un loc de parcare la

10 persoane angajate.

5.7.2. Parcajele pot fi amplasate diferenţiat pentru personal, pacienţi şi vizitatori, caz în care

cele pentru personal şi pacienţi vor fi amplasate adiacent drumului public.

5.8. Construcţii sportive

5.8.1. Pentru toate categoriile de construcţii şi amenajări sportive vor fi prevăzute locuri de

parcare pentru personal, pentru public şi pentru sportivi, în funcţie de capăcitatea construcţiei, după cum

urmează:

- pentru construcţii cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.8.1, 1.8.3 şi 1.8.4, un loc de

parcare la 5-20 de locuri;

- pentru construcţii cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.8.2, 1.8.5-1.8.7, un loc de

parcare la 30 de persoane.

5.8.2. La cele rezultate conform punctului 5.7.1 se va adăuga, în funcţie de capacitatea

construcţiei, un număr de 1-3 locuri de parcare pentru autocare.

5.9. Construcţii şi amenajări de agrement

5.9.1. Pentru toate categoriile de construcţii şi amenajări de agrement vor fi prevăzute parcaje

în funcţie de capacitatea construcţiei, câte un loc de parcare pentru 10-30 de persoane.

5.9.2. Pentru cluburi va fi prevăzut câte un loc de parcare la 3-10 membri ai clubului.

5.10. Construcţii de turism

5.10.1. Pentru toate categoriile de construcţii de turism vor fi prevăzute locuri de parcare, în

funcţie de tipul de clădire şi de categoria de confort, 1-4 locuri de parcare la 10 locuri de cazare.

5.10.2. Pentru moteluri se vor asigura 4-10 locuri de parcare la 10 locuri de cazare.

5.11. Construcţii de locuinţe

5.11.1 Pentru construcţii de locuinţe, în funcţie de indicele de motorizare a localităţii, vor fi

prevăzute locuri de parcare după cum urmeaza:

- câte un loc de parcare la 1-5 locuinţe unifamiliale cu lot propriu;

- câte un loc de parcare la 1-3 apartamente pentru locuinţe semicolective cu acces propriu şi lot

folosit în comun;

- câte un loc de parcare la 2-10 apartamente în locuinţe colective cu acces şi lot în comun.

5.11.2. Din totalul locurilor de parcare pentru locuinţele individuale vor fi prevăzute garaje în

procent de 60-100%.

5.12. Construcţii industriale. Vor fi prevăzute parcaje în funcţie de specificul activităţii, după

cum urmează:

- activităţi desfăşurate pe o suprafaţă de 10-100 m2, un loc de parcare la 25 m

2;

- activităţi desfăşurate pe o suprafaţă de 100-1000 m2, un loc de parcare la 150 m

2;

- activităţi desfăşurate pe o suprafaţă mai mare de 1000 m2, un loc de parcare la o suprafaţă de

100 m2.

5.13. Pentru construcţii ce înglobează spaţii cu diferite destinaţii, pentru care există norme

diferite de dimensionare a parcajelor, vor fi luate în considerare cele care prevăd un număr mai mare de

188

locuri de parcare.

ANEXA 6. SPAŢII VERZI ŞI PLANTATE

6.1. Construcţii administrative şi financiar-bancare

6.1.1. Pentru construcţiile cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.1.1-1.1.10 vor fi

prevăzute spaţii verzi cu rol decorativ, minimum 15% din suprafaţă terenului.

6.1.2. Pentru construcţiile cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.1.11-1.1.13 şi 1.2 vor fi prevăzute spaţii verzi cu rol decorativ şi de protecţie, minimum 10% din suprafaţă totală a

terenului.

6.1.3. Conformarea şi dimensionarea spaţiilor verzi, a plantaţiilor şi a mobilierului urban vor

fi aprobate prin planuri urbanistice.

6.2. Construcţii comerciale. Pentru construcţiile comerciale vor fi prevăzute spaţii verzi şi

plantate, cu rol decorativ şi de agrement, în exteriorul clădirii sau în curţi interioare - 2-5% din suprafaţă

totală a terenului.

6.3. Construcţii de cult. Pentru construcţiile de cult vor fi prevăzute spaţii verzi şi plantate, cu

rol decorativ şi de protecţie, dimensionate în funcţie de amplasarea în localitate şi de condiţiile impuse

prin regulamentul local de urbanism.

6.4. Construcţii culturale. Pentru toate categoriile de construcţii culturale vor fi prevăzute

spaţii verzi şi plantate, spaţii de joc şi de odihnă, în funcţie de capacitatea construcţiei - 10-20% din

suprafaţă totală a terenului.

6.5. Construcţii de sănătate

6.5.1. Pentru construcţiile cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.7.1-1.7.8 vor fi

prevăzute spaţii verzi şi plantate în interiorul incintei, după cum urmeaza:

- aliniamente simple sau duble, cu rol de protecţie;

- parc organizat cu o suprafaţă de 10-15 m2/bolnav.

6.5.2. Pentru construcţiile cuprinse în anexa nr. 1 la regulament la pct. 1.7.9-1.7.10 vor fi

prevăzute spaţii verzi şi plantate de 10-15 m2/copil.

6.6. Construcţii şi amenajări sportive. Pentru construcţii şi amenajări sportive vor fi prevăzute

spaţii verzi şi plantate, minimum 30% din suprafaţă totală a terenului.

6.7. Construcţii de turism şi agrement. Pentru construcţii de turism şi agrement vor fi

prevăzute spaţii verzi şi plantate, în funcţie de destinaţie şi de gradul de confort, dar nu mai puţin de

25% din suprafaţă totală a terenului.

6.8. Construcţii de locuinţe. Pentru construcţiile de locuinţe vor fi prevăzute spaţii verzi şi

plantate, în funcţie de tipul de locuire, dar nu mai puţin de 2 m2/locuitor.

6.9. Construcţii industriale. Pentru construcţiile industriale vor fi prevăzute spaţii verzi şi

aliniamente cu rol de protecţie, în funcţie de categoria acestora, dar nu mai puţin de 20% din suprafaţă

totală a terenului.

189

Ordin privind normele de igienă şi recomandările privind mediul de viaţă al populaţiei

Având în vedere prevederile art. 10 din Legea nr. 95/2006 privind Reforma în domeniul sănătăţii, Titlul I – Sănătatea Publică,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 862/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii Publice, cu modificarile

şi completările ulterioare, Ministrul sănătăţii publice, emite următorul ordin.

Art. 1. Se aprobă Normele de igienă şi recomandările privind mediul de viaţă al populaţiei,

anexate, care fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. Normele de igienă sunt obligatorii, potrivit legii, pentru toate unităţile din sistemul

public şi privat, precum şi pentru întreaga populaţie.

Art.3. Nerespectarea normelor de igienă privind mediul de viaţă al populaţiei atrage

raspunderea disciplinară, administrativ-materială, civilă ori, după caz, penală, în sarcina persoanelor

vinovate de abaterile savârşite.

Art. 4. La data întrării în vigoare a prezentului ordin se abroga capitolele 1 – 6, 9 şi 10 din

ordinul ministrului sănătăţii nr. 536/23 iunie 1997, pentru aprobarea Normelor de igiena şi a

recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei, precum şi orice alte dispoziţii contrare.

Art. 5. Autoritatea de Sănătate Publică din Ministerul Sănătăţii Publice, autorităţile de sănătate

publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, Inspecţia Sanitară de Stat din Ministerul Sănătăţii Publice,

autorităţile sanitare de stat judeţene şi al municipiului Bucureşti, ministerele cu reţea sanitară proprie şi

cu administraţia publică locală, vor aduce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.

Art. 6. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul Sanătăţii Publice, Eugen Nicolaescu

NORME DE IGIENĂ PRIVIND MEDIUL DE VIAŢĂ AL POPULAŢIEI

CAPITOLUL 1. Norme de igienă referitoare la zonele de locuit

Art. 1. Terenurile destinate amplasării şi dezvoltării localităţilor trebuie să asigure protecţia

populaţiei împotriva surpărilor şi alunecărilor de teren, avalanşelor şi inundaţiilor, emanaţiilor sau

infiltraţiilor de substanţe toxice, inflamabile sau explozive, poluării mediului, să dispună de posibilităţi

de alimentare cu apă, de îndepartare şi neutralizare a apelor meteorice, a apelor uzate şi reziduurilor,

precum şi de dezvoltare normală a zonei verzi, de recreere şi odihnă.

Art. 2. Amplasarea clădirilor destinate locuinţelor trebuie să asigure însorirea încăperilor pe o

durată de cel puţin 11/2 ore zilnic în solstiţiul de iarnă a tuturor încăperilor sau cel putin 1 din 2 sau 2

din 3 sau 4 încăperi pentru fiecare apartament sau distanţa dintre clădiri trebuie sa fie mai mare sau cel

puţin egală cu înălţimea clădirii celei mai înalte, pentru a nu se umbri reciproc.

Art. 3. La stabilirea amplasamentelor clădirile de locuit (imobile cu mai multe apartamente,

multifuncţionale) vor dispune de următoarele dotări tehnico-edilitare:

a) platforme organizate şi amenajate conform art. 49, lit. d) din prezentele norme, pentru

depozitarea recipientelor de colectare a gunoiului menajer (în cazul în care nu au fost prevăzute camere

speciale de depozitare în interiorul clădirii); suprafaţa de depozitare a platformelor se va dimensiona pe

baza indicelui maxim de producere a gunoiului şi a ritmului de evacuare a acestuia; nu se recomandă

proiectarea şi amenajarea de platforme prea mari, care implică ocuparea unor suprafeţe de teren cu alte

destinaţii (spaţii verzi, etc.) şi care pot genera uşor disconfort şi insalubritate; platformele se vor

amenaja la distanţe de minimum 5 metri de ferestrele apartamentelor din blocurile de locuinţe şi pot fi

cuplate cu instalaţii pentru bătut covoare;

b) spaţii amenajate pentru jocul copiilor şi zonele verzi de folosinţă generală (în afara parcurilor

publice);

c) spaţii amenajate pentru gararea şi parcarea autovehiculelor populaţiei din zona respectivă

situate la distanţe de minimum 5 metri de ferestrele camerelor de locuit; în aceste spaţii sunt interzise

activităţile de reparaţii şi întreţinere auto;

Art. 4. Unităţile de mică industrie, comerciale şi de prestări servicii care pot crea riscuri pentru

sănătate prin producerea de zgomot, vibraţii, mirosuri, praf, fum, gaze toxice sau iritante etc., se

amplasează în clădiri separate, la distanţa de minimum 15 m de locuinţe. Distanţa se măsoară între

190

faţada locuinţei şi perimetrul unităţii. Pentru unităţile sus menţionate, se vor asigura mijloacele adecvate

de limitare a nocivităţilor astfel încât să se încadreze în normele din standardele în vigoare.

Art. 5. În clădirile de locuit:

a) se pot amplasa unităţi comerciale, prestări servicii, birouri, cabinete în baza avizului sanitar,

cu condiţia ca acestea prin funcţionarea lor să nu prezinte riscuri pentru sănătatea populaţiei, cu

respectarea legii locuinţei şi altor reglementări ale autorităţilor administraţiei publice locale;

b) nu se vor amplasa la parterul blocurilor unităţi de producţie;

c) se pot amenaja camere speciale pentru: depozitarea deşeurilor solide, spălătorii, uscătorii;

d) se pot amenaja şi alte anexe ale locuinţelor (garaje), doar cu acceptul asociaţiei de locatari

sau proprietari.

Art. 6. Zonele necesare odihnei şi recreerii se amplasează în locuri care prezintă cele mai

avantajoase elemente naturale, cum sunt: păduri, suprafeţe de apă, relief variat şi altele. În zonele de

odihnă şi recreere se interzice amplasarea:

a) întreprinderilor care, prin activitatea lor, produc zgomot, vibraţii sau impurifică apa, aerul,

solul;

b) unităţilor zootehnice;

c) unităţilor de transporturi;

d) staţiilor de epurare a apelor uzate şi a depozitelor controlate de deşeuri solide.

Art. 7. În cadrul amenajării şi dotării zonelor destinate odihnei şi recreerii trebuie să se asigure:

a) instalaţii de alimentare cu apă potabilă;

b) W.C.-uri publice şi locuri pentru colectarea selectivă a deşeurilor;

c) colectarea şi îndepărtarea apelor uzate prin instalaţii de canalizare, locale sau zonale, a căror

construcţie şi exploatare să evite poluarea factorilor de mediu.

Art. 8. Între întreprinderile industriale mari, care pot polua factorii de mediu sau pot produce

zgomot şi vibraţii, şi teritoriile protejate învecinate, se asigură zone de protecţie sanitară. Prin teritorii

protejate, în sensul prezentelor norme, se înţelege: zonele de locuit, parcurile, rezervaţiile naturale,

zonele de interes balneoclimateric, de odihna, centrele sociale şi medicale. Zonele de protecţie sanitară

se stabilesc, ca formă, mărime şi mobilare, pe baza studiilor de impact asupra sănătăţii populaţiei şi

mediului înconjurător.

Art. 9. Studiile de impact se efectuează de către, institutele de sănătate publică, centre medicale

de sănătate publică, private şi publice, cabinete individuale de epidemiologie, igiena şi medicina muncii,

dotate cu aparatură corespunzătoare şi personal specializat.

Art. 10. (1) În cazul în care prin studiile de impact nu s-au stabilit alte distanţe, distanţele

minime de protecţie sanitară, recomandate între zonele protejate şi o serie de unităţi care produc unele

riscuri sanitare, sunt următoarele:

- ferme şi crescătorii de cabaline, între 5-30 capete – 50 m;

- ferme şi crescătorii de cabaline, peste 30 capete – 100 m;

- ferme şi crescătorii de taurine, între 3-50 capete – 50 m;

- ferme şi crescătorii de taurine între 51-500 capete – 100 m;

- ferme şi crescătorii de taurine, peste 500 de capete – 500 m;

- ferme şi crescătorii de păsări între 51-100 de capete – 50 m;

- ferme şi crescătorii de păsări, până la 5000 de capete – 500 m;

- ferme şi crescătorii de păsări cu peste 5000 de capete şi complexe avicole industrial – 1000 m;

- ferme şi crescătorii de ovine – 100 m;

- ferme şi crescătorii de porci, între 3-50 de capete – 100 m;

- ferme şi crescători de porci între 51-500 de capete – 500 m;

- complexe de porci cu peste 500 de capete – 1500 m;

- ferme şi crescătorii de iepuri pâna la 5000 de capete – 100 m;

- ferme şi crescătorii de iepuri cu peste 5000 de capete – 200 m;

- ferme şi crescătorii de struţi – 500 m;

- ferme şi crescătorii de melci – 50 m;

- spitale veterinare – 30 m;

- grajduri de izolare şi carantină pentru animale – 100 m;

- adăposturi pentru animale, inclusiv comunitare – 100 m;

- abatoare, târguri de vite şi baze de recepţie a animalelor – 500 m;

191

- depozite pentru colectarea şi păstrarea produselor de origine animal - 300 m;

- platforme sau locuri pentru depozitarea gunoiului din grajd, în funcţie de mărimea unităţilor

zootehnice deservite – 500 m;

- platforme pentru depozitarea gunoiului porcin - 1000 m;

- staţii de epurare a apelor reziduale de la fermele de porcine sub 10000 de capete – 1000 m;

- cimitire de animale, crematorii – 200 m;

- staţii de epurare a apelor uzate orăşeneşti - 300 m;

- staţii de epurare a apelor uzate industrial – 200 m;

- paturi de uscare a namolurilor – 300 m;

- câmpuri de irigare cu ape uzate – 300 m;

- câmpuri de infiltrare a apelor uzate şi bazine deschise pentru fermentarea nămolurilor – 500 m;

- depozite controlate de reziduuri solide – 1000 m;

- camere de tratare biotermică a gunoaielor – 100 m;

- instalaţii de ardere şi neutralizare deşeuri solide – 1000 m;

- autobazele serviciilor de salubritate - 200 m;

- bazele de utilaje ale întreprinderilor de transport - 50 m;

- cimitire - 50 m.

Aceste unităţi se vor amplasa în afara arterelor de mare circulaţie, respectându-se aceleaşi

condiţii de distanţă. Aceste distanţe pot fi modificate pe baza studiilor de impact avizate de institute

specializate.

(2) În mediul rural, unde nu sunt asigurate racordurile de apă curentă şi canalizare printr-un

sistem centralizat de distribuţie, adăposturile pentru creşterea animalelor în curţile persoanelor

particulare, de cel mult 6 capete (porcine, bovine, cabaline şi/sau ovine) şi cel mult 50 de păsări se

amplasează la cel puţin 10 m de cea mai apropiată locuinţa învecinată şi se exploatează astfel încât să nu

producă poluarea mediului şi risc pentru sănătatea vecinilor, cu obligaţia respectării condiţiilor de

biosecuritate. În mediul rural, unde sunt asigurate racordurile la sistemul centralizat de apă curentă şi

canalizare, adăposturile de animale de cel mult 2 capete cabaline, 5 capete bovine, 50 de păsări, 15

ovine sau caprine şi/sau 5 capete porcine, se amplasează la cel puţin 10 m de cea mai apropiată locuinţă

învecinată şi se exploatează astfel încât să nu producă poluarea mediului şi risc pentru sănătatea

vecinilor, cu obligaţia respectării condiţiilor de biosecuritate.

(3) Este interzisă creşterea păsărilor şi animalelor în mediul urban.

(4) În imobilele cu mai multe apartamente creşterea animalelor de companie se face doar cu

acordul asociaţiei de locatari/proprietari, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Art. 11. Suprafeţele de teren incluse în zonele de protecţie sanitară pot fi exploatate agricol, cu

excepţia culturilor de plante utilizate în scop alimentar sau furajer, care, prin fixarea sau concentrarea de

substanţe poluante (plumbul şi compuşii de plumb, fluorul şi compuşii săi, pesticide greu degradabile

etc.), pot fi vătămătoare pentru om sau animale.

Art. 12. În interiorul zonei de protecţie sanitară se interzice amplasarea oricăror obiective, cu

excepţia celor destinate personalului de întreţinere şi intervenţie.

Art. 13. (1) Obiectivele economice care, prin natura activităţii lor, pot polua atmosfera şi pentru

care nu există mijloace tehnice eficace de reţinere a poluanţilor şi de reducere a emisiilor, se amplasează

în zonele destinate industriilor poluante.

(2) Obiectivele care prin natura lor emit radiaţii electromagnetice se amplasează în baza unui

aviz sanitar, emis ca urmare a unui studiu de impact şi se exploatează în urma evaluării nivelurilor de

zgomot şi câmp electromagnetic.

Art. 14. Amplasarea obiectivelor economice cu surse de zgomot şi vibraţii şi dimensionarea

zonelor de protecţie sanitară se vor face în aşa fel încât în teritoriile protejate nivelul acustic echivalent

continuu (Leq), măsurat la 0,1 m de peretele exterior al locuinţei, la 1,5 m înălţime de sol, să nu

depăşească 55 dB(a) şi curba de zgomot 45. În timpul nopţii (orele 22.00-6.00), nivelul acustic

echivalent continuu trebuie să fie redus cu 5 dB(A) faţă de valorile din timpul zilei. Pentru locuinţe,

nivelul acustic echivalent continuu (Leq), măsurat în interiorul camerei de dormit cu ferestre închise, nu

trebuie să depăşească 35 dB(A) şi curba de zgomot 30 în timpul zilei; în timpul nopţii (orele 22.00 –

6.00) nivelul echivalent continuu (Leq) trebuie redus cu 5 dB(A). Aceleaşi valori Leq trebuie respectate

şi în spitale, policlinici, dispensare atât ziua cât şi noaptea. Pentru şcoli (săli de clasă) nivelul acustic

echivalent continuu (Leq), măsurat în interiorul clasei cu ferestrele închise, să nu depăşească 40 dB(A)

192

şi curba de zgomot 35. Aceste valori sunt obligatorii şi pentru alte unităţi de învăţământ şi biblioteci.

Art. 15. Parametrii sanitari care trebuie să fie respectaţi la proiectarea şi executaea locuinţelor

sunt:

- suprafaţa minimă a unei camere – 12 m2;

- suprafaţa minimă a bucătăriei – 5 m2;

- înălţimea sub plafon – 2,60 m.

Încăperile principale de locuit şi bucătăriile trebuie prevăzute cu deschideri directe către aer

liber – uşi, ferestre -, care să permită o ventilaţie naturală suficientă.

Iluminatul natural, în centrul camerelor principale şi al bucătăriei, trebuie să fie suficient, pentru

a permite în zilele senine, ca activităţile obişnuite să se desfăşoare fără a se recurge la lumina artificială.

Ventilaţia naturală trebuie asigurată prin amplasarea prizelor de aer exterior, pentru evacuarea aerului

prin conducte verticale cu tiraj natural şi prin pastrarea libera a unui spaţiu de 1 cm sub uşile interioare.

Ghenele tehnice şi toboganul de deşeuri solide se izoleaza acustic şi se prevad cu posibilităţi de acces

pentru curaţare ,dezinfecţie,dezinsecţie,deratizare periodică. Pereţii, planşeele şi puţul ascensorului

trebuie izolate împotriva zgomotelor şi vibraţiilor. Sistemul de încălzire trebuie să asigure temperatura

minimă de 200o C, cu diferenţe în functie de utilizarea încaperii:

- baie, W.C. – 22o C;

- camera de zi – 20o C;

- dormitoare – 200 C.

Art. 16. Planificarea interioară a spaţiilor trebuie să satisfacă următoarele condiţii:

- să permită circulaţia comodă a copiilor, persoanelor în vârstă şi cu disabilităţi, prin culoare de

minimum 1,20 m lărgime, să nu existe trepte inutile între camere, planuri înclinate, să fie iluminat

suficient etc.;

- să asigure separarea pe funcţiuni, împotriva propagării zgomotelor, mirosurilor, vaporilor;

- să izoleze camerele de locuit de încăperile de serviciu, unde se pot produce zgomote, mirosuri,

vapori;

- să permită deschiderea comodă a uşilor interioare. Baile şi W.C.-urile nu vor fi amplasate

deasupra camerelor de locuit. Finisajele interioare şi dotările cu echipamente nu trebuie să creeze riscuri

de accidente.

Art. 17. Materialele folosite în construcţia, finisarea şi dotarea locuinţelor se aleg astfel încât să

nu polueze aerul interior, cu atenţie la formaldehidă, azbest şi radon, şi să asigure izolarea higrotermică

şi acustică corespunzătoare; o atenţie deosebită este recomandată la proiectarea şi construcţia blocurilor

de locuinţe, în ceea ce priveşte orientarea camerelor faţă de vânturile dominante, de curenţii locali de

aer, care se produc în ansamblurile de construcţii înalte, şi faţă de însorirea maximă din timpul verii; se

recomandă izolarea acustică a fiecarei camere faţă de camerele învecinate din aceeaşi locuinţă, faţă de

locuinţele învecinate şi faţă de zgomotul produs de instalaţiile aferente locuinţei, clădirii sau a spaţiilor

învecinate cu altă destinaţie decât cea de locuit.

CAPITOLUL 2. Norme de igienă referitoare la aprovizionarea cu apă a localităţilor

Art. 18. Sistemele de aprovizionare cu apă a localităţilor trebuie să furnizeze apă potabilă în

cantitate suficientă şi de calitate corespunzătoare normelor naţionale, astfel încât să nu afecteze starea de

sănătate a consumatorilor.

Art. 19. (1) Apa de suprafaţă sau de profunzime, folosită ca sursă pentru sistemele de

aprovizionare cu apă a localităţilor, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- calitate corespunzătoare categoriei de folosinţă într-un procent de 95% din numarul analizelor

efectuate pe perioada unui an calendaristic;

- debitul necesar asigurării unei distribuţii continue, avându-se în vedere variabilitaţile zilnice şi

sezoniere ale cererilor de apă şi tendinţa de dezvoltare a localităţii (populaţie, edilitar).

(2) Cantitatea minimă de apă necesară pe zi pentru un locuitor este de 50 l. Cantitatea este

estimată numai pentru acoperirea necesarului fiziologic, igienei individuale şi preparării hranei.

(3) În situaţii de calamităţi naturale trebuie asigurată populaţiei, care nu are acces la apă

potabilă, o cantitate minimă de 5 l/persoană/zi.

Art. 20. (1) Sursa de apă folosită pentru aprovizionarea cu apă a localităţilor trebuie să fie

protejată faţă de activităţile umane sau industriale care poluează mediul. Protejarea surselor se face prin

193

asigurarea unor perimetre de protecţie sanitară şi controlul activităţilor poluante din teritoriul aferent.

Stabilirea perimetrelor de protecţie sanitară se face individualizat pentru fiecare sursă, pe baza unui

studiu, în conformitate cu standardele în vigoare.

(2) Sursele de apă de profunzime (izvoare captate sau foraje) trebuie să fie amplasate şi

construite astfel încât să fie protejate contra siroirilor de ape şi împotriva inundaţiilor. Zona de protecţie

sanitară cu regim sever trebuie împrejmuită pentru prevenirea accesului public şi al animalelor, să fie

prevăzută cu pantă de scurgere pentru prevenirea băltirii apei în sezoanele cu precipitaţii atmosferice.

(3) Sursele de suprafaţă (râuri, lacuri naturale sau de acumulare) vor fi protejate de activităţile

umane cu risc: industrie poluantă, depozite de deşeuri, terenuri agricole pe care se folosesc pesticide,

turism şi agrement. Administraţia locală sau administratorul sursei de apă va avertiza, în scris,

propietarii terenurilor pe care se află zonele de protecţie sanitară asupra restricţiilor de utilizare. În

situaţia în care existenţa unor dezvoltări (obiective) economico-sociale riverane sursei de suprafaţă sau

folosirea de lungă durată a sursei într-un anumit scop (de exemplu, transport etc.) creează

imposibilitatea asigurării perimetrelor de protecţie sanitară, se admite reducerea acestora la regimul

sever de protecţie sanitară şi se adaptează tehnologia de tratare a apei în consecinţă.

Art. 21. (1) Tehnologiile de tratare a apei trebuie proiectate, în consecinţă, cu condiţiile

specifice fiecărei surse, luându-se în considerare calitatea şi natura sursei. Obiectivul procedeelor de

tratare trebuie să fie protecţia consumatorilor împotriva agenţilor patogeni şi impurităţilor din apă, care

pot fi agresive sau periculoase pentru sănătatea umană.

(2) Instalaţiile de tratare a apei de suprafaţă trebuie să fie proiectate cu patru etape, prin care se

realizează un şir de bariere de îndepărtare a contaminării microbiene:

a) rezervor de stocare apă brută sau predezinfecţie;

b) coagulare, floculare şi sedimentare (sau flotare);

c) filtrare;

d) dezinfecţie terminală.

(3) Pentru coagulare se pot folosi numai substanţe (reactivi) care sunt avizate sanitar pentru

acest scop. Procedeele de coagulare/sedimentare şi predezinfecţie trebuie proiectate în aşa fel, încât să

asigure o reducere finală de 75% a trihalometanilor. Treptele de tratare preliminare dezinfecţiei finale

trebuie să producă o apă cu o turbiditate mai mică de 5 NTU pentru mediana valorilor înregistrate în 24

de ore şi nu mai mare de 1 NTU pentru o singură probă.

(4) Dezinfecţia finală a apei este obligatorie pentru toate instalaţiile de tratare a apei care produc

apă potabilă pentru localităţi şi au ca sursă apa de suprafaţă. Dezinfecţia finală a apei este obligatorie şi

în cazul folosirii surselor de profunzime, atunci când numărul locuitorilor din localitate este mai mare de

5.000. Pentru localităţile cu o populaţie sub 5.000 de locuitori, cu o reţea de distribuţie scurtă şi având o

sursă de apă de profunzime bine protejată şi de calitate corespunzătoare (95% din numărul probelor

recoltate într-un an calendaristic se încadrează în standardul naţional pentru apa potabilă), apa poate fi

distribuită fără dezinfecţie prealabilă.

(5) Dezinfecţia apei se poate face cu substanţe clorigene, ozon sau radiaţii ultraviolete.

Tehnologia de tratare trebuie să fie proiectată în aşa fel încât să asigure timp de contact între apă şi

substanţă dezinfectantă de minimum 30 de minute. De asemenea, trebuie să existe posibilitatea

controlului substanţei dezinfectante reziduale. În cazul clorului, valoarea clorului rezidual liber, după

dezinfecţia finală, trebuie să fie între 0,25 - 0,5 mg/l. Eficienţa procesului de dezinfecţie trebuie să fie

de 99,5%, exprimată în grade de turbiditate şi în valorile coliformilor totali şi coliformilor fecali din

legea apei potabile pentru apa potabilă.

(6) Procentul de probe necorespunzătoare microbiologic, în reţeaua de distribuţie, nu trebuie să

depăşească 5% din totalul probelor recoltate într-un an calendaristic.

Art. 22. (1) Reţeaua de distribuţie a apei trebuie să asigure regimul continuu, cantitatea necesară

şi să nu permită contaminarea exterioară. Proiectarea reţelelor de distribuţie trebuie să ţină seama de

topografia, amplasarea şi mărimea localităţii.

(2) Materialele de construcţie a conductelor de transport, reţelelor de distribuţie şi reţelelor

interioare trebuie să aibă aviz sanitar de folosire pentru apă potabilă. Rezervoarele (îngropate sau

aeriene) de apă vor fi astfel proiectate şi realizate încât să nu permită contaminare exterioară.

Materialele de construcţie, inclusiv vopselele, substanţele de impermeabilizare etc. a instalaţiilor de

tratare a apei pentru potabilizare şi rezervoarele de înmagazinare a apei, trebuie să aibă aviz sanitar de

folosire în acest scop.

194

(3) Localităţile trebuie să dispună de rezerve de apă potabilă pentru acoperirea minimului

necesar pentru o perioada de 12 ore, de întrerupere a prelucrării şi livrării în staţiile de tratare.

(4) Proiectarea instalaţiilor de tratare a apei, a rezervoarelor de înmagazinare şi a reţelelor de

distribuţie trebuie să prevadă posibilitatea de evacuare a apelor de spălare şi de acces pentru recoltare de

probe. Spălarea, curăţarea şi dezinfecţia periodică şi ori de câte ori este necesar a instalaţiilor de tratare,

a rezervoarelor de înmagazinare şi a reţelei de distribuţie sunt obligatorii. Materialele şi substanţele de

curăţare şi dezinfecţie trebuie să aibă aviz sanitar de folosire şi să se utilizeze conform instrucţiunilor.

Art. 23. Exploatarea şi întreţinerea sistemelor de tratare, înmagazinare şi distribuţie a apei

potabile şi controlul calităţii apei produse revin serviciilor publice ale administraţiei locale.

CAPITOLUL 3. Norme de igienă pentru fântâni publice şi individuale, folosite la

aprovizionarea cu apă de băut

Art. 24. Fântâna reprezintă o instalaţie locală de aprovizionare cu apă, individuală sau publică,

instalaţie din care apa este consumată prin extracţie direct din sursă. Apa din fântână, pentru a fi folosită

în scop potabil, trebuie să corespundă calitativ reglementărilor apei potabile şi să asigure cantitatea

minimă necesară, zilnică, pentru locuitorii deserviţi.

Art. 25. (1) Fântâna trebuie amplasată şi construită, astfel încât să fie protejată de orice sursă de

poluare şi să asigure accesibilitatea. În situaţia în care construcţia fântânii nu asigură protecţia apei, iar

adâncimea acviferului folosit este mai mică de 10 m, amplasarea fântânii trebuie să se facă la cel puţin

10 m de orice sursă posibilă de poluare: latrină, grajd, depozit de gunoi sau deşeuri de animale, coteţe

etc. Adâncimea stratului de apă folosit nu trebuie să fie mai mică de 4 m. Pereţii fântânii trebuie astfel

amenajaţi încât să prevină orice contaminare exterioară. Ei vor fi construiţi din material rezistent şi

impermeabil: ciment, cărămidă sau piatră, tuburi din beton. Pereţii fântânii trebuie prevăzuţi cu ghizduri.

Ghizdurile vor avea o înălţime de 70-100 cm deasupra solului şi 60 cm sub nivelul acestuia. Ghizdurile

se construiesc din materiale rezistente şi impermeabile, iar articularea cu pereţii fântânii trebuie făcută în

mod etanş. Fântâna trebuie să aiba capac, iar deasupra ei un acoperiş care să o protejeze împotriva

precipitaţiilor atmosferice. Modul de scoatere a apei din fântână trebuie să se facă printr-un sistem care

să împiedice poluarea ei: găleată proprie sau pompă. În jurul fântânii trebuie să existe un perimetru de

protecţie, amenajat în pantă, cimentat sau pavat.

(2) Proiectarea, construcţia şi amenajarea fântânilor publice sau individuale trebuie efectuate în

concordanţă cu condiţiile specifice locale şi cu principiile generale de la alineatele anterioare.

Art. 26. Dezinfecţia fântânii se face cu substanţe clorigene sau orice altă substanţă dezinfectantă

care are aviz sanitar de folosire în acest scop. Substanţa clorigena (clorura de var, hipocloritul de sodiu,

cloramina), folosită pentru dezinfecţie, trebuie să aibă specificat conţinutul în clor activ. Cantitatea de

substanţă clorigenă folosită pentru dezinfecţia apei variază în funcţie de cantitatea de clor activ, care

trebuie realizat şi care depinde de gradul de poluare a fântânii. Pentru efectuarea dezinfecţiei se face

calculul cu ajutorul următorilor parametri:

a) Volumul apei din fântână:

V = 3,14 × r × H,

în care:

V – volumul apei în m3;

r – 1/2 din diametrul fântânii;

H – înălţimea coloanei de apa din fântână.

b) Cantitatea de clor activ din substanţă: 25%, 20%, 15% etc.

c) Concentraţia de clor rezidual liber care trebuie obţinută.

Calcul:

Pentru 0,5 mg Cl rezidual ………… l apă

X mg Cl rezidual ………… 1.000 l apă = 1m3 apă

X = 0,5 g clor rezidual/m3 apă

100 g substanţă clorigenă ………… 25 g clor activ

X …………………… 0,5 g clor activ

0,5 x 100

X = ————— = 2 g substanţă clorigenă/m3

195

Regula generală: pentru obţinerea unei concentraţii de clor rezidual liber este nevoie de

aproximativ 10 ori mai mult decât cantitatea calculată, deci: 2 g substanţă clorigenă/m3 x 10 = 20 g/m

3.

Pentru a se obţine un clor rezidual liber de 0,5 mg/l apa este nevoie de 20 g substanţă clorigenă 25%

activa la 1 m3 apă din fântână. Cantitatea de substanţă clorigena 25% activă, necesară pentru 1 m

3 apă,

se înmulţeşte cu volumul de apă din fântână.

CAPITOLUL 4. Norme de igienă referitoare la colectarea şi îndepărtarea reziduurilor

lichide

Art. 27. Primăriile şi agenţii economici vor asigura îndepărtarea şi epurarea apelor uzate

menajere, apelor uzate industriale, altor ape uzate şi apelor meteorice, astfel încât să nu se creeze

îmbolnăvirea membrilor comunităţii. Instalaţii de epurare a apelor uzate vor fi prevăzute pentru toate

comunităţile cu mai mult de 2.500 locuitori. Apele uzate epurate vor fi evacuate în aşa fel încât, în

avalul deversării, apele receptorului să se încadreze conform normelor în prevederile standardului de

calitate a apelor de suprafaţă, după categoria de folosinţă. La proiectarea şi realizarea sistemelor de

canalizare şi epurare se va face şi studiul de impact asupra sănătăţii publice.

Art. 28. Îndepărtarea apelor uzate menajere şi industriale se face numai prin reţea de canalizare

a apelor uzate; în lipsa posibilităţii de racordare la sisteme publice de canalizare, unităţile sunt obligate

să-şi prevadă instalaţii proprii pentru colectarea, tratarea şi evacuarea apelor uzate, care se vor executa şi

exploata în aşa fel încât să nu constituie un pericol pentru sănătate.

Art. 29. Este interzisă raspândirea neorganizată, direct pe sol (curţi, grădini, străzi, locuri

riverane s.a.) sau în bazinele naturale de apă, a apelor uzate menajere şi industriale. Este interzisă

deversarea apelor uzate în zona de protecţie sanitară a surselor şi a instalaţiilor centrale de alimentare cu

apă.

Art. 30. Apele uzate provenite de la unităţile sanitare (spitale de boli infecţioase, sanatorii

antituberculoase, spitale de ftiziologie, laboratoare care lucrează cu produse patologice etc.), precum şi

de la orice unităţi care, prin specificul lor, contaminează apele reziduale cu agenţi patogeni sau poluează

cu substanţe chimice şi/sau radioactive, se vor trata în incinta unităţilor respective, asigurându-se

dezinfecţia şi decontaminarea, după caz, înainte de evacuarea în colectorul stradal.

Art. 31. Canalele deschise pot fi folosite numai pentru evacuarea apelor meteorice, în cazul în

care localităţile sunt dotate cu sistem divizor de colectare a apelor uzate. Aceste canale trebuie

întreţinute permanent în buna stare de funcţionare, prin curăţarea şi repararea defecţiunilor.

Art. 32. În situaţia în care nu există canalizare sau posibilitatea de racord la aceasta, se vor

adopta soluţii de montare a instalaţiilor de colectare şi neutralizare a reziduurilor lichide, pentru

protejarea mediului şi a sănătăţii.

Art. 33. Îndepărtarea apelor uzate menajere provenite de la locuinţele neracordate la un sistem

de canalizare se face prin instalaţii de preepurare sau fose septice vidanjabile, care trebuie să fie

proiectate şi executate conform normelor în vigoare şi amplasate la cel puţin 10 m faţă de cea mai

apropiată locuinţă; instalaţiile se întreţin în bună stare de funcţionare; vidanjul se va descărca în cea mai

apropiată staţie de epurare a apelor uzate.

Art. 34. Unităţile sunt obligate să-şi asigure W.C.-uri cu un număr de cabine corespunzător

prevederile standardelor şi normelor de proiectare.

Art. 35. Irigarea culturilor agricole se poate face cu apa provenită din râuri, lacuri, acumulări,

ape subterane etc., care îndeplineşte condiţiile de calitate conform legislaţiei în vigoare pentru apele de

irigaţie. Este interzisă folosirea apelor uzate la irigarea culturilor agricole, în alte condiţii decât cele

prevăzute în legislaţie.

CAPITOLUL 5. Norme de igienă referitoare la colectarea, îndepărtarea şi neutralizarea

deşeurilor solide

Art. 36. Primăriile, agenţii economici, asociaţiile de locatari sau de propietari şi cetăţenii din

mediul urban şi rural au obligaţia să asigure colectarea selectivă, îndepărtarea şi neutralizarea deşeurilor

solide. Se interzice aruncarea deşeurilor solide în alte locuri decât în cele special amenajate şi autorizate

sanitar. La elaborarea regulamentelor de salubritate, primăriile au obligaţia să respecte normele sanitare

şi să consulte autoritatea sanitară teritorială. Cetăţenii sunt obligaţi să respecte întocmai măsurile

196

stabilite de primărie pentru asigurarea igienei publice şi salubrităţii localităţii, precum şi regulile

elementare de igienă în gospodăria sau locuinţa proprie, astfel încât să nu constituie pericol pentru

sănătatea publică a comunităţii.

Art. 37. Colectarea la locul de producere (precolectarea primară) a reziduurilor menajere se face

selectiv în recipiente acoperite, dimensionate în funcţie de cantitatea produsă, de ritmul de evacuare şi

de categoria în care se încadrează reziduurile menajere din locuinţă; reziduurile nu se colectează direct

în recipient ci într-o pungă de polietilenă aflată în recipient şi care să aiba un volum puţin mai mare

decât volumul recipientului. Precolectarea secundară, adică strângerea şi depozitarea provizorie a

pungilor cu deşeuri menajere în punctele de precolectare organizată, se face selectiv în recipiente

dimensionate corespunzător, acoperite, prevăzute cu dispozitive de prindere adaptate modului de golire,

uşor transportabile, concepute astfel încât să nu producă răniri în timpul manipulării şi să nu favorizeze

maladiile asociate efortului fizic excesiv. Containerele vor fi concepute în aşa fel încât accesul la ele să

fie rapid şi uşor, iar sistemul lor de acoperire să fie uşor de manevrat şi să asigure etanşeitatea.

Recipientele, indiferent de categoria lor, vor fi confecţionate din materiale rezistente la solicitări

mecanice sau agresiuni chimice şi care să se poată spăla şi dezinfecta uşor. Recipientele vor fi menţinute

în bună stare şi vor fi înlocuite imediat, la primele semne de pierdere a etanşeităţii. Ele vor fi amplasate

în spaţii special amenajate, menţinute în condiţii salubre. Administraţia locală va asigura colectarea

selectivă, îndepărtarea şi neutralizarea reziduurilor stradale. Colectarea reziduurilor stradale la locul de

producere se va face în recipiente acoperite, menţinute în buna stare, amplasate în condiţii salubre, în

spaţii special amenajate. Este interzisă depozitarea reziduurilor stradale, după colectarea lor, direct pe

sol, pe domeniul public sau privat.

Art. 38. Deşeurile urbane trebuie sortate la locul de producere în componente reciclabile şi

nereciclabile. Serviciul de salubritate sau agentul economic care se ocupă de gestionarea deşeurilor va

folosi sisteme adecvate de colectare a materialelor reciclabile şi va asigura dirijarea lor spre procesul de

reciclare. În acest scop va asigura capacităţi adecvate de sortare şi depozitare: recipiente separate,

marcate, pentru colectarea separată de la sursă (sticlă, material plastic, hârtie, deşeuri predominant

organice, biodegradabile etc.). În sensul celor de mai sus, definim următorii termeni:

a) Deşeuri menajere. Deşeurile predominant organice, biodegradabile se colecteaza astfel încât:

- orice risc sau disconfort creat de mirosuri, insecte, rozătoare să fie evitat;

- pe cât posibil să nu se amestece cu alte tipuri de deşeuri;

- să se colecteze, pe cât posibil, deşeuri fără substanţe poluante.

Deşeurile voluminoase se colectează, se transportă şi se tratează astfel încât să se permită

reciclarea şi refolosirea prin sortarea şi tratarea separată a diferitelor componente din deşeul voluminos

respectiv. Ele nu pot fi colectate în containerele obişnuite şi de aceea agentul economic responsabil cu

gestionarea deşeurilor va asigura ridicarea lor periodică şi transportul lor cu mijloace adecvate.

Populaţia va fi anunţată din timp asupra perioadei de colectare. Pentru deşeurile periculoase (toxice,

poluante, inflamabile, explozibile etc.), care pot apărea în deşeurile menajere, precum acumulatori

uscaţi, tuburi sub presiune (tip spray), tuburi fluorescente, recipiente în care au fost substanţe toxice,

substanţe toxice de uz menajer, medicamente etc., agentul economic responsabil va asigura funcţionarea

unui sistem de colectare a acestor deşeuri. Se acceptă ca medicamentele să fie colectate şi tratate

împreună cu deşeurile menajere obişnuite, dacă există siguranţa că populaţia, în general, sau grupuri de

populaţie nu au acces la locul unde acestea se depozitează.

b) Deşeuri comerciale similare celor menajere. Sistemul de colectare trebuie să urmeze, pe cât

posibil, acelaşi principiu de reciclare a materialelor rezultate din unităţi comerciale, instituţii publice,

birouri, mica industrie, unităţi meşteşugăreşti, dacă aceste deşeuri prezintă compoziţie şi proprietăţi

similare cu cele ale deşeurilor menajere.

c) Deşeuri din parcuri şi grădini. Deşeurile specifice, predominant vegetale, din parcuri şi

grădini, trebuie reciclate prin compostare, de preferat la locul de producere, sau, dacă nu este posibil, să

fie dirijate spre un sistem similar în exteriorul parcului, unde se compostează resturile vegetale din alte

surse.

d) Deşeuri din pieţe. Se va asigura colectarea separată a deşeurilor de origine vegetală, care pot

fi compostate, şi a celorlalte deşeuri care se pretează la reciclare, cum ar fi: material plastic, hârtie, sticlă

etc., similare cu cele menajere. Administraţia pieţei va asigura recipiente marcate şi amplasate în locuri

special amenajate.

e) Deşeuri din construcţii. Componentele nereciclabile din refacerile drumurilor, din demolări şi

197

construcţii se colectează şi se folosesc într-un sistem de reciclare; orice deşeu din demolări este

considerat contaminat şi se colecteaza separat, dirijându-se într-un sistem care să nu permită accesul

persoanelor neautorizate. Antreprenorul are obligaţia să monteze recipiente de colectare adecvate.

f) Deşeurile rezultate din îngrijiri medicale. Deşeurile rezultate din îngrijiri medicale acordate la

domiciliul pacientului sau cele rezultate din activitatea de îngrijiri medicale acordate în cabinete

medicale amplasate în cladiri de locuit urmează circuitul deşeurilor de îngrijiri medicale cu risc,

conform reglementarilor legale specifice. Persoanele care îşi administrează singure tratamente

injectabile la domiciliu şi cadrele medicale care aplică tratamente la domiciliu sunt obligate să colecteze

deşeurile rezultate în recipiente cu pereţi rezistenţi (cutii din carton, cutii din metal etc.), pe care le vor

depune la cea mai apropiata unitate de asistenta medicală publică. Cabinetele medicale vor respecta

legislaţia specifică în domeniu. Se interzice depunerea deşeurilor rezultate din îngrijiri medicale în

containerele comune ale clădirilor de locuit.

g) Deşeurile stradale. Deşeurile stradale se compun din deşeuri rezultate din măturarea străzilor

şi deşeuri asimilabile celor menajere, precolectate în recipiente stradale. Deşeurile rezultate din

măturarea străzilor conţin: materiale rezultate din abraziunea cauciucurilor şi a drumului, pamânt, frunze

şi alte detritusuri vegetale, resturi animale, nisip antiderapant şi pulberi sedimentate din atmosfera. Este

recomandabil ca nisipul antiderapant să fie colectat separat de alte deşeuri stradale şi, pe cât posibil,

reutilizat. Este posibil ca, în urma precolectării defectuoase a reziduurilor asimilabile cu cele menajere,

produse pe stradă, o parte a acestora să intre în compoziţia deşeurilor de măturare; acest lucru trebuie

evitat prin aplicarea corectă a reglementărilor privind precolectarea primară şi secundară a deşeurilor de

către fiecare producător, persoană fizică sau juridică. Deşeurile asimilabile cu cele menajere se

precolectează în recipiente stradale (coşuri, pubele, conteinere) asigurate de către primării. Este

important ca aceste recipiente să fie în număr suficient, cu volume adecvate şi montate la distanţe

optime; recipientele se golesc periodic, nu mai rar de o data la 2 zile vara (1 aprilie – 1 octombrie) şi o

dată la 3 zile iarna (1 octombrie – 1 aprilie). Deşeurile stradale urmează filiera de neutralizare a

deşeurilor menajere.

h) Deşeurile zootehnice. Deşeurile zootehnice, rezultate din amenajări în gospodării particulare,

care nu se asimilează cu fermele zootehnice, se colectează şi se neutralizează prin compostare în

instalaţii care nu poluează mediul si nu produc disconfort, amplasate la cel puţin 10 m de locuinţe.

i) Persoanele care deţin animale de companie au obligaţia să colecteze deşeurile fecaloide din

afara spaţiului de locuit.

Art. 39. Evacuarea reziduurilor menajere preluate de la locurile de producere şi colectare la

locul de neutralizare se face de preferinţă zilnic, fără a se depăşi următoarele termene maxime:

a) În anotimpul cald (1 aprilie – 1 octombrie):

- zilnic, din zonele centrale şi de la unităţile de alimentaţie publică, unităţile sanitare cu paturi,

gradiniţe şi creşe;

- la cel mult 2 zile, din celelalte zone.

b) În anotimpul rece (1 octombrie – 1 aprilie):

- la cel mult 3 zile, din toate zonele.

Art. 40. Metodele şi tehnologiile de neutralizare a reziduurilor solide vor fi avizate sanitar.

Art. 41. Deşeurile periculoase se depozitează şi se neutralizează numai în condiţiile stabilite

prin reglementările legislaţiei în vigoare.

Art. 42. Depozitele de deşeuri urbane, controlate, instalaţiile de compostare a deşeurilor

organice şi biodegradabile, instalaţiile de incinerare trebuie proiectate, construite şi administrate astfel

încât să se realizeze condiţii de împiedicare a eliminării şi diseminării poluanţilor în mediul natural: sol,

ape de suprafaţă, ape subterane, aer sau în mediul urban. În acest scop, se vor îndeplini următoarele

condiţii:

a) amplasarea şi stabilirea zonei de protecţie sanitară se face în urma studiilor de impact pe

mediu şi sănătate, în condiţiile prevederilor art. 8 şi 9 din prezentele norme; alegerea locului se face

dupa studii geologice, hidrogeologice şi urbanistice;

b) la proiectare şi la funcţionare se vor prevedea şi respecta metode şi tehnici adecvate de

acoperire şi asigurare a deşeurilor; acoperirea şi asigurarea se fac zilnic;

c) în cursul operaţiunilor de depozitare, vehiculele de transport au acces numai pe drumurile

interioare ale depozitului. Daca accesul vehiculelor de transport pe suprafaţa deşeurilor nu poate fi evitat

în mod temporar, se asigură condiţii de spălare a exteriorului vehiculelor la ieşirea din depozit;

198

d) în cursul exploatării depozitului se aplică măsuri de combatere a insectelor şi rozătoarelor

(dezinsecţie şi deratizare);

e) organizarea tehnică a depozitului va asigura protecţia sănătăţii populaţiei în general, protecţia

sănătăţii personalului şi protecţia mediului; se acordă atenţie deosebită împrejmuirii şi perdelelor de

protecţie.

Art. 43. În instalaţiile de compostare a deşeurilor organice biodegradabile se va evita prezenţa

substanţelor toxice care pot polua solul, pe care se depune compostul. În acest scop, se asigura condiţii

de colectare separată a acestui tip de deşeuri. Gazele de fermentare şi apele exfiltrate, rezultate din

procesul de compostare, se captează şi se dirijează spre instalaţii adecvate de tratare şi neutralizare.

Art. 44. Instalaţiile de incinerare a deşeurilor urbane vor îndeplini urmatoarele condiţii:

a) amplasarea şi stabilirea zonei de protecţie se fac în urma studiilor de impact pe mediu şi

sănătate;

b) funcţionarea instalaţiilor de incinerare este condiţionată de monitorizarea emisiilor de gaze

reziduale în atmosferă.

Art. 45. Vehiculele pentru transportul reziduurilor solide trebuie să fie acoperite şi prevăzute cu

dispozitive de golire automată a recipientelor de precolectare secundară şi să nu permită răspândirea

conţinutului în cursul transportului. Ele vor fi întreţinute igienic şi dezinfectate periodic; în acest scop,

compartimentul destinat deşeurilor va fi executat din materiale rezistente la solicitări mecanice şi

agresiuni chimice.

CAPITOLUL 6. Norme de igienă la unităţile de folosinţă public

Art. 46. Prezentele norme de igiena se aplică categoriilor de instituţii publice centrale şi locale,

instituţii sau unităţi economice, de alimentaţie publică, de turism, comerciale, culturale, sociale, de

educaţie, sportive, colectivităţilor temporare de muncă sau de recreere, precum şi unităţilor în care se

efectuează prestări de servicii pentru populaţie, denumite în continuare unităţi.

Art. 47. Unităţile vor fi racordate la sistemele publice de alimentare cu apă potabilă sau la surse

proprii de apă care să corespundă condiţiilor de calitate pentru apa potabilă şi vor fi prevăzute cu

instalaţii interioare de alimentare cu apă şi de canalizare, în conformitate cu normativele de proiectare.

Art. 48. Unităţile vor fi racordate la sistemele publice de canalizare a apelor uzate; în lipsa unor

sisteme publice de canalizare accesibile, unităţile sunt obligate să-şi prevadă instalaţii proprii pentru

colectarea, tratarea şi evacuarea apelor uzate, care se vor executa şi exploata astfel încât să nu provoace

poluarea solului, a apelor sau a aerului.

Art. 49. Instalaţiile interioare de distribuţie a apei potabile şi de evacuare a apelor uzate,

sifoanele de pardoseală, obiectele sanitare (W.C.-uri, pişoare, lavoare, băi, duşuri) vor fi menţinute în

permanentă stare de funcţionare şi de curăţenie. În acest sens, conducerile unităţilor au următoarele

obligaţii;

a) să asigure repararea imediată a oricăror defecţiuni apărute la instalaţiile de alimentare cu apă,

de canalizare sau la obiectele sanitare existente;

b) să controleze starea de curăţenie din anexele şi din grupurile sanitare din unitate, asigurându-

se spălarea şi dezinfecţia zilnică şi ori de câte ori este necesar;

c) să asigure materialele necesare igienei personale a acelora care folosesc grupurile sanitare din

unitate (hârtie igienică, săpun, mijloace de ştergere sau zvântare a mâinilor după spălare etc.); în

grupurile sanitare comune nu se admite folosirea prosoapelor textile, ci se vor monta uscătoare cu aer

cald sau distribuitoare pentru prosoape de unică folosinţă, din hârtie;

d) să asigure pentru personalul de îngrijire a grupurilor sanitare echipament de lucru de culoare

diferita faţă de cel destinat altor activităţi.

Art. 50. Curăţenia, dezinfecţia, dezinsecţia, deratizarea, precolectarea şi evacuarea deşeurilor

solide se vor face cu respectarea următoarelor condiţii:

a) Curăţenia şi dezinfecţia:

- curăţenia este metoda de decontaminare care asigură îndepărtarea microorganismelor de pe

suprafeţe, obiecte, odată cu îndepărtarea prafului şi a substanţelor organice, în unitatea de folosinţă

publică. Dezinfecţia este procesul prin care sunt distruse cele mai multe sau toate microorganismele

patogene (în proporţie de 99,99%) cu excepţia sporilor bacterieni, de pe obiectele din mediul inert;

- pardoselele se curăţă cu ştergătorul umezit cu un detergent anionic; dezinfecţia chimică se face

199

numai dacă suprafeţele sunt vizibil murdărite cu sânge sau lichide biologice; măturatul uscat este

interzis;

- covoarele şi mochetele se curăţă prin folosirea zilnică a aspiratorului de praf; aspiratorul de

praf trebuie prevăzut cu două filtre, pentru împiedicarea diseminării prafului bacterian; covoarele şi

mochetele se curăţă cu detergent adecvat, periodic sau când sunt vizibil murdare; măturatul uscat este

interzis;

- pereţii şi plafoanele, dacă sunt finisate cu materiale lavabile, se curăţă cu detergent anionic,

periodic şi când sunt vizibil murdărite; în cazul finisajelor nelavabile, curăţarea se face cu aspiratorul de

praf;

- mobila şi pervazurile se şterg de praf, zilnic, cu material moale, impregnat, pentru a reţine

praful; obiectele aflate la înălţime şi tapiţeria mobilei se vor curăţa, zilnic, cu aspiratorul de praf;

- W.C.-urile şi pişoarele se curăţă şi se dezinfectează cu perie, praf de curăţat şi detartrant;

colacul de W.C. se şterge cu detergent anionic; dezinfecţia chimică se va face când W.C.-ul a fost folosit

de o persoană suferind de o boală diareica acută;

- cada de baie se spală şi se dezinfectează cu praf de curăţat conţinând o substanţă clorigena sau

cu detergent anionic lichid, urmat de dezinfecţie cu o substanţă clorigena; operaţiunile se fac zilnic şi

după fiecare client;

- cabina pentru duş: pereţii şi cada se curăţă şi se dezinfectează zilnic cu praf de curăţat

conţinând o substanţă clorigenă; operaţiunile se fac zilnic şi după fiecare client; perdelele de la băi şi

duşuri se spală o dată pe săptămână;

- chiuveta va avea suprafaţa intactă şi nu va fi prevăzută cu scurgător de lemn; nu se admit

tuburi din cauciuc care să prelungească robinetele; chiuveta se curăţă şi se dezinfectează zilnic cu praf

de curăţat, inclusiv interiorul robinetului, folosind o perie subţire;

- săpunul şi dispozitivele pentru distribuirea săpunului: săpunul solid se păstrează uscat într-o

savoniera care să permită scurgerea apei sau suspendat cu dispozitiv magnetic; este de preferat montarea

distribuitoarelor de perete pentru săpun pulbere, săpun lichid, săpun spumă sau fulgi de săpun;

savonierele şi distribuitoarele de perete se curăţă şi se clătesc cu apă fierbinte înainte de reumplere;

- alte obiecte, cum ar fi: telefonul, vazele de flori, scrumierele etc. se curăţă cu detergent

anionic, zilnic;

- echipamentele şi materialele de curăţenie: cârpele, bureţii, periile, ştergătoarele se spală zilnic

cu detergenţi anionici şi se clătesc cu apă fierbinte; se usucă şi se depozitează uscate.

b) Dezinsecţia profilactică se va face la interval de 3 luni, iar deratizarea periodică se va face la

intervale de maximum 6 luni; între operaţiunile periodice, se vor aplica proceduri de dezinsecţie şi

deratizare curente, de întreţinere, în funcţie de prezenta vectorilor.

c) Colectarea selectivă a reziduurilor solide în recipiente sau în cutii, cu pungi din material

plastic, închise etanş, şi evacuarea ritmică a acestora, urmată de spălarea şi dezinfectarea lor după golire.

d) Amenajarea de încăperi sau platforme impermeabilizate pentru depozitarea recipientelor de

colectare selectivă a reziduurilor solide, racordate la un hidrant şi la reţeaua de canalizare, pentru a putea

fi igienizate permanent, cât şi pentru spălarea şi dezinfecţia recipientelor.

Art. 51. Unităţile vor fi dotate şi aprovizionate, după necesitate, cu mijloace şi materialele

necesare pentru întreţinerea curăţeniei şi efectuarea operaţiunilor de dezinfecţie. Operaţiunile de

dezinsecţie şi deratizare vor fi efectuate de unităţi specializate, în baza unui contract de prestări de

servicii.

Art. 52. Instalaţiile de iluminat, încălzit şi ventilaţie, existente în dotarea unităţilor, vor fi

menţinute în permanentă stare de funcţionare, revizuite periodic şi exploatate la parametrii la care au

fost proiectate şi executate. Filtrele instalaţiilor de ventilaţie şi aer condiţionat trebuie păstrate conform

parametrilor de exploatare şi funcţionare.

Art. 53. În sălile unităţilor în care se desfăşoară activităţi socio-culturale (teatre, cinematografe,

cluburi, camine culturale şi altele) nu se va permite accesul unui număr de persoane mai mare decât

capacitatea proiectată. În funcţie de cubaj se va asigura un volum minim de aer de 30 m3/persoană/h.

Art. 54. În încăperile de dormit din unităţile de cazare temporară trebuie să se asigure suprafaţa

minimă şi volumul minim/persoană comform prevederilor legislative în vigoare emise de ministerele

abilitate. Numărul maxim de persoane cazate nu va depăşi capacitatea proiectată.

Art. 55. Utilizarea paturilor suprapuse în dormitoare comune din colectivităţile temporare se

admite, în mod excepţional, dacă se asigură un volum minim de aer de 12 m3/persoană.

200

Art. 56. Unităţile de cazare vor fi dotate cu material moale şi lenjeria de pat necesară pentru

persoanele cazate, asigurându-se schimbarea acesteia, conform clasificării unităţilor turistice, dar nu mai

rar de 3 zile şi obligatoriu după fiecare persoană care părăseşte unitatea. Materialul moale folosit se

colectează în saci de polietilenă, se depoziteză în oficii special amenajate. Spălarea materialului moale

se va asigura prin unităţi specializate sau în spălătorie proprie care trebuie să asigure circuitul funcţional

al rufelor (a nu se încrucişa materialul moale curat cu cel utilizat). Dezinfecţia materialului moale se

face prin călcare.

Art. 57. Băile publice vor utiliza pentru îmbăiere numai apă potabilă.

Art. 58. Unităţile care deţin sau exploatează băi publice se vor îngriji de întreţinerea

construcţiilor şi instalaţiilor aferente pentru ca acestea să funcţioneze, în permanenţă, la parametrii

proiectaţi. Numărul optim de dotări sanitare din băile publice este următorul:

Număr WC-uri Pişoare Lavoare

bărbaţi femei bărbaţi bărbaţi femei

1/75 1/50 1/75 1/100 1/100

Art. 59. (1) Numărul maxim de persoane care pot utiliza simultan baia nu va depăşi capacitatea

proiectată. Suprafaţa încăperilor cu căzi individuale va fi de minimum 6 m2; suprafaţa încăperii cu

cabină de duş va avea minimum 4 m2.

(2) Se vor asigura măsuri suplimentare de ventilaţie a aerului şi condiţiile de igienă pentru a

preveni apariţia de mucegai şi condens.

Art. 60. Unităţile care asigură servicii de igienă personală şi de întreţinere: baie, saună, bazin,

masaj uscat şi subacvatic, gimnastică etc. trebuie supuse procedeelor de curăţenie şi dezinfecţie, descrise

la art. 49. Bazinele de îmbăiere sau pentru proceduri vor îndeplini condiţiile prevăzute pentru bazinele

de înot. Materialul moale folosit pentru proceduri se schimbă după fiecare client cu materiale curate şi

dezinfectate; materialele folosite se vor curăţa şi dezinfecta în condiţiile art. 55.

Art. 61. Accesul persoanelor în bazinele comune se permite numai după ce, în prealabil, au

prezentat un aviz epidemiologic. Înainte şi după folosirea bazinului este obligatorie efectuarea unui duş.

Art. 62. Lenjeria dată spre utilizare persoanelor care fac baie va fi spălată şi dezinfectată în

condiţiile stipulate de art. 55.

Art. 63. Ştrandurile pot fi amenajate pe malurile râurilor, lacurilor sau ale mării, cu respectarea

prevederilor legislaţiei în vigoare.

Art. 64. La proiectarea şi execuţia bazinelor de înot se vor respecta urmatoarele cerinţe:

- la bazinele de înot descoperite, se va prevedea un şanţ în jurul bazinului, cu adâncimea de 15-

20 cm, în care se va afla apă clorinată, pentru spălarea picioarelor la intrarea în bazin;

- bazinele de înot, vor fi prevăzute cu o bordură ridicată faţă de paviment; pavimentul va fi

finisat cu dale antiderapante; bazinele vor avea montate scări de acces în apa, numărul acestora

stabilindu-se în funcţie de mărimea bazinului; scările vor avea profiluri rotunjite şi forma adaptată

folosirii fără risc;

- bazinele vor avea montate de jur împrejur, la nivelul apei, o bară de susţinere;

- adâncimea bazinului va fi marcată vizibil pe marginile acestuia;

- la bazinele acoperite, finisajele interioare ale clădirii vor asigura izolaţia termică şi tratarea

suprafeţelor cu antifungice;

- ambianţa termică, ventilaţia naturală şi artificială şi iluminatul bazinelor acoperite vor fi

asigurate în aşa fel, încât să se evite îmbolnăvirea şi accidentările celor care le folosesc.

Art. 65. Bazinele de înot vor fi umplute numai cu apă din reţea sau cu apă de mare, care să

îndeplinească condiţiile prevăzute în standardul de stat în vigoare. Evaluarea calităţii apei de piscină se

va face astfel:

a) În 90% din probele recoltate trimestrial, numărul total de germeni (NTG) la 37o C/ml trebuie

să fie sub 300.

b) În 90% din probele recoltate trimestrial, bacteriile coliforme trebuie să fie sub 10/100 ml.

c) În 90% din probele recoltate trimestrial, Pseudomonas aeruginosa (indicator de salubritate)

trebuie să fie sub 2/100 ml.

d) Clorul rezidual liber în piscină trebuie să fie de 0,5 mg, iar pH apei între 7,2 – 8,2.

Proprietarii de piscine (bazine de înot) de folosinţă publică monitorizeaza şi ţin evidenţa calităţii apei de

201

îmbăiere.

Art. 66. Temperatura apei de îmbăiere va fi menţinută între 22 – 24o C. Ritmul de schimbare a

apei, de spălare şi dezinfecţie a bazinelor se va stabili în funcţie de calitatea apei, respectându-se

următoarele cerinţe minimale:

a) Pentru bazinele cu recirculare a apei se vor respecta parametrii sistemului de recirculare şi

tratare continuă a apei.

b) Pentru bazinele fără recirculare, dar cu primenire continuă a apei, se va schimba zilnic cel

puţin 1/3 din volumul apei din bazin şi se vor asigura golirea, spălarea şi dezinfecţia acestuia astfel încât

să fie respectaţi parametri de calitate a apei conform reglementărilor în vigoare.

c) Pentru bazinele fără recircularea apei şi fără posibilităţi de primenire continuă a apei, se vor

asigura golirea, spălarea şi dezinfecţia bazinului, în aşa fel încât să fie respectaţi parametrii de calitate a

apei, conform reglementărilor în vigoare.

Art. 67. Dezinfecţia bazinelor se va face, după spălare cu jet de apă, prin curăţarea mecanică şi

ştergerea suprafeţelor bazinului cu bureţi îmbibaţi în soluţie dezinfectantă.

Art. 68. Bazinele de înot vor fi dotate obligatoriu cu: vestiare, grupuri sanitare şi duşuri,

separate pentru femei şi bărbaţi, conform tabelului:

Număr WC-uri Pişoare Lavoare Duşuri

bărbaţi femei bărbaţi bărbaţi femei bărbaţi femei

1/75 1/50 1/75 1/100 1/100 1/50 1/50

Art. 69. Regulamentul privind utilizarea piscinelor trebuie afişat într-o manieră vizibilă pentru

cei care folosesc piscina. În utilizarea piscinei, nu se va depăşi numărul maxim de persoane aflate

simultan în piscină, prevazut în proiectul acesteia, număr care va fi prevăzut în regulamentul de

utilizare.

Art. 70. Administratorul piscinei este obligat să afişeze interdicţia accesului în piscină al

persoanelor purtătoare de boli transmisibile, plagi deschise, leziuni tegumentare transmisibile.

Art. 71. Pentru campinguri, suprafaţa de campare/persoana este stabilită prin prevederile

Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. În fiecare camping se amenajează oficii

prevăzute cu apa rece, apă calda necesară spălării vaselor şi grupuri sanitare cu:

Număr WC-uri Pişoare Lavoare Duşuri

bărbaţi femei bărbaţi bărbaţi femei bărbaţi femei

1/20 1/30 1/30 1/30 1/30 1/30 1/30

Curăţenia şi dezinfecţia se vor face conform art. 49 şi 55.

CAPITOLUL 9. Norme privind produsele biocide utilizate în profilaxia sanitar-umană

Art. 72. Utilizarea biocide în combaterea artropodelor şi a rozătoarelor, vectoare de maladii

transmisibile şi/sau generatoare de disconfort, se va face în conformitate cu prevederile legale în

vigoare, astfel încât să nu fie afectată starea de sănătate a populaţiei, prin efectul toxic al acestor

produse.

Art. 73. În acţiunile de combatere se utilizează numai produsele cuprinse în lista publicată de

către Comisia Naţională pentru Produsele Biocide şi aprobată prin ordin al ministrului sănătăţii publice;

lista se va actualiza în permanenţă. Produsele se avizează de către Comisia Naţională pentru Produse

Biocide, conform prevederilor legale în vigoare.

Art. 74. Produsele care se încadrează în grupele I şi a II-a de toxicitate pot fi utilizate numai de

operatori calificaţi şi autorizaţi de autorităţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi

nu se pot comercializa sau distribui către populaţie. Tratamentele cu pesticide din grupele I şi a II-a de

toxicitate pot fi efectuate în gospodăriile individuale, numai în afara spaţiilor de locuit, de către

operatori autorizaţi.

Art. 75. În acţiunile de combatere se vor respecta cu stricteţe forma, norma şi modul de utilizare

a biocidelor, stabilite o dată cu avizarea produsului utilizat, şi se vor respecta măsurile de protecţie a

operatorilor, măsurile de prevenire a poluării mediului înconjurător şi măsurile pentru prevenirea unor

accidente. Acţiunile de combatere pot fi efectuate de unităţi prestatoare de servicii de dezinsecţie şi

202

deratizare. Unităţile prestatoare trebuie să fie autorizate sanitar de către autoritatea de sănătate publică

judeţeana sau a minicipiului Bucureşti; ele îşi vor desfăşura activitatea sub supravegherea şi controlul

tehnic de specialitate din autorităţiile de sănătate publică judeţene respectiv a municipiului Bucureşti.

Dacă o unitate prestatoare îşi desfăşoara activitatea şi în alt teritoriu decât în cel pentru care a fost

autorizată, nu va putea face acest lucru fără să înştiinţeze în prealabil autorităţiile de sănătate publică

judeţene şi a municipiului Bucureşti din noul teritoriu. Operatorii pentru dezinsecţie şi deratizare din

aceste unităţi trebuie să fie atestaţi de către autorităţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului

Bucureşti, pentru această activitate. În acest scop Institutele de Sănătate Publică pot organiza cursuri de

calificare în vederea obţinerii atestării, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Art. 76. Comercializarea produselor biocidele utilizate în profilaxia sanitar-umană se poate face

numai dacă aceasta este cuprinsă în obiectul de activitate al unităţii comerciale. Produsele vor fi

comercializate de persoane specializate, numai în ambalaje autorizate în acest scop de către Institutul de

Sănătate Publică Bucureşti şi însoţite de instrucţiuni de folosire redactate în limba româna.

Microambalarea biocidelor utilizate în profilaxia sanitar-umană se poate face numai cu aprobarea

Institutului de Sănătate Publică Bucureşti. Modul de ambalare şi etichetele trebuie să fie aprobate şi în

acest caz de Institutul de Sănătate Publică Bucureşti. Este interzisă porţionarea şi reambalarea

produselor biocide fără autorizarea de către Institutul de Sănătate Publică Bucureşti a acestei activităţi.

Este interzisă utilizarea ambalajelor pentru produse biocide în alte scopuri decât cele pentru care au fost

destinate. Este interzisă comercializarea către populaţie a produselor biocide din grupele I şi a II-a de

toxicitate. Comercializarea acestor produse se poate face numai către persoane fizice sau juridice

autorizate în acest scop de către autorităţile de sănătate publică teritoriale, însoţită de consemnarea

înstrăinării într-un registru special.

Art. 77. Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, primăriile şi agenţii

economici au obligaţia de a organiza şi desfăşura acţiuni de combatere a artropodelor şi rozătoarelor

vectoare de maladii transmisibile şi/sau generatoare de disconfort, la solicitarea şi cu îndrumarea tehnică

de specialitate a autorităţilor de sănătate publică teritoriale.

Art. 78. Cetăţenii cu gospodării individuale şi asociaţiile de locatari sau de propietari au

obligaţia de a asigura combaterea şi stingerea focarelor de artropode şi rozătoare vectoare de maladii

transmisibile şi/sau generatoare de disconfort din gospodăria proprie sau din spaţiile pe care le deţin.

Art. 79. Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti au obligaţia

informării populaţiei cu privire la existenţa în teritoriu a vectorilor care prezintă un risc pentru sănătate

sau care produc un disconfort deosebit şi la măsurile de combatere ce trebuie luate împotriva acestora.

În atingerea acestui scop, membrii comunităţii se pot adresa autorităţilor de sănătate publică judeţene,

respectiv a municipiului Bucureşti pentru obţinerea informaţiilor dorite. Consiliile locale şi primăriile

au obligaţia de a comunica cetăţenilor măsurile întreprinse în vederea combaterii artropodelor şi

rozătoarelor.

CAPITOLUL 8. Normele de igienă privind înhumarea, transportul şi deshumarea

cadavrelor umane

Art. 80. În cazurile de deces prin boli transmisibile, se vor lua măsurile de prevenire a

raspândirii infecţiei, impuse de unităţile sanitare teritoriale; transportul acestor cadavre se va face numai

cu avizul sanitar de transport eliberat de autoritatea sanitară teritorială.

Art. 81. Transportul cadavrului în afara localităţii în care s-a produs decesul se face după

îmbalsamare, într-un sicriu confecţionat din material impermeabil, închis etanş şi prevăzut în interior cu

materiale absorbante.

Art. 82. Exhumarea cadavrelor se poate face după minimum un an de la data înhumării şi numai

în perioada 1 noiembrie – 31 martie; după 7 ani de la deces osemintele pot fi deshumate în orice

perioada a anului, fara aviz sanitar.

Art. 83. Transportul internaţional al cadavrelor umane se face pe baza unui paşaport de

transport mortuar; pentru cadavrele care sunt transportate din ţară în străinătate, paşaportul de transport

mortuar se eliberează de către autoritatea de sănătate publică din judeţele de frontieră. Transportul

internaţional al cadavrelor se va face în sicriu impermeabilizat, închis ermetic, prevăzut cu un strat de 5

cm grosime din materii absorbante (rumegus, turbă sau altele asemenea), îmbibate într-o soluţie

dezinfectantă. Sicriul se depune într-o ladă din lemn, bine etanşeizată. Transportul intern sau

203

internaţional al cadavrelor prin mijloace feroviare se face conform regulamentului ministerului de resort,

avizat de Ministerul Sănătăţii Publice.

Art. 84. Înhumarea cadavrelor umane se face numai în cimitire avizate sanitar de către

Autoritatea de sănătate publică teritorială. Cimitirele vor fi împrejmuite cu gard şi cu o perdea de arbori.

Art. 85. Desfiinţarea şi schimbarea destinaţiei unui cimitir se fac numai dupa 30 de ani de la

ultima înhumare şi după stramutarea tuturor osemintelor. Desfiinţarea cimitirelor înainte de acest termen

se face numai cu avizul autorităţii de sănătate publică teritorială şi după strămutarea osemintelor.

204

LUCRARE DE VERIFICARE 5

Instrucţiuni Lucrarea de verificare solicitată implică activităţi care necesită cunoaşterea capitolului ―Norme

tehnice privind amenajarea teritoriului şi urbanism”. Răspunsurile la întrebări vor fi transmise prin

poştă (electronică) tutorelui pentru comentarii, corectare şi evaluare.

Pe prima pagină a lucrării se vor scrie următoarele:

titulatura acestui curs;

numărul lucrării de verificare;

numele şi prenumele cursantului (acestea se vor menţiona pe fiecare pagină);

adresa cursantului.

Întrebările la care trebuie să răspundeţi sunt următoarele:

1. Precizaţi condiţiile de ocupare a terenurilor cu construcţii în intravilan şi extravilan (1 punct).

2. Precizaţi condiţiile de amplasare faţă de drumurile publice (1 punct).

3. Definiţi condiţiile minimale pe care trebuie să le începlinească o parcelă pentru a se putea

utiliza în construcţii (1 punct).

4. Precizaţi condiţiile de amplasare a construcţiilor cu destinaţie turistică (3 puncte).

5. Precizaţi care sunt distanţele minime de protecţie sanitară între diferite tipuri de unităţi economice

de producţie şi zonele protejate în cazul în care acestea nu sunt reglementate printr-un studiu de impact

(2 puncte).

6. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească apa de suprafaţă sau adâncime utilizată în

alimentarea localităţilor (1 punct).