Dreptul Societăților Comerciale

Note de curs

1

08.10.2010

1. Scurt istoric

Pe măsură ce societatea omenească s-a dezvoltat, iar nevoile economice și sociale au

crescut, oamenii au conștientizat că eforturile singulare, oricât de mari ar fi, nu sunt suficiente

pentru satisfacerea unor cerințe.

O acțiune individuală, indiferent de mărimea resurselor de muncă și de finanțare, nu

poate face față realizării unor activități economice de amploare, ceea ce a generat ideea

cooperării între mai mulți întreprinzători care să desfășoare împreună diverse activități.

Această idee și-a găsit concretizarea în conceptul de societate comercială, concept care

inplică asocierea a două sau mai multe persoane care, în comun, pun la dispoziție resurse în

vederea desfășurării unei activități economice, iar beneficiile rezultate sunt împărțite între

membrii.

Folosindu-se această descoperire a minții omenești, la început au apărut colectivități

restrânse alcătuite din câteva persoane, mai ales înrudite, care puneau în comun bunurile și

priceperea lor în vederea realizării unor afaceri pentru ca, apoi, să crească numeric la câteva sute

de persoane, chiar și nerecunoscute, care, prin capitalurile lor, săvârșeau afaceri în diverse

domenii de activitate.

Apariția societăților comerciale, într-o formă arhaică, o aflăm încă din antichitate. Unii

cercetători pun la baza nașterii primelor societăți comerciale cauze de ordin psihologic, în timp

ce literatura juridică ia în considerare o serie de factori precum: creșterea numărului populației,

nevoilor sociale, economice, financiare și a schimbului de mărfuri realizat între diferite state.

Intensa activitate comercială desfășurată atât în Italia cât și în Grecia Antică, a determinat

înființarea asociațiilor înainte de codificarea normelor juridice.

Cele dintâi mențiuni referitoare la contractul de societate s-au descoperit pe extensiunea a

șase capitole din codul lui Hamorabi. Unele documente istorice din Babilon descriu efectuarea

unor operațiuni de bancă, ceea ce înseamna că în acea epocă funcționau organisme financiare

care nu se puteau înființa decât sub forma unor asociații comerciale în scop oneros.

Convenția de societate, cunoscută în dreptul roman, constituia un simplu contract care nu

dădea naștere unei persoane juridice autonome. Aceasta apare abia în evul mediu, fiind în strânsă

legătură cu dezvoltarea economică a cetăților din nordul Italiei, unde puternicele asociații de

negustori pun bazele unei societăți cu patrimoniu distinct. Prin intermediul acesteia puteau folosi

marele capital deținut de militari, nobili, clerici și cărora normele canonice le interzicea

împrumutul cu dobândă către comercianți.

Dreptul Societăților Comerciale

Note de curs

2

Forme de asociere ca precursoare a societății comerciale de astăzi au funționat și în Dacia

Romană, așa cum ne dovedesc cele două contracte de societate găsite în tăblițele cerate de la

Roșia Montană.

Unul conține o societate pentru împrumuturi de bani încheiată la 28 martie 167 între

Casius Pontinus și Iulius Alexander, pe termen de 16 luni, în care cel dintâi pune 500 denari, iar

al doilea pune 267 denari.

Această societate, numită Societas Danistaria, era o societate de cămătărie și reprezintă

un indiciu a faptului că relațiile comerciale erau în plină înflorire. În această epocă scoietățile

comerciale se constituia în temeiul unui contract fără a prezenta elementele caracteristice ale

unei persoane juridicie.

Totușu, tăblițele cerate de la Roșia Montană descriu aducerea unui acord ce putea să aibă

drept efect juridic formarea unui capital social, astfel încât putem aprecia că, în forma incipientă,

se conturează primele elemente caracteristice ale personalității juridice ale unei societăți

comerciale.

Țările Române cunosc o intensificare a activității comerciale începând cu secolul

al XVII-ea. Un rol important îl au negustorii greci care înființează două companii; una în Sibiu

la data de 8 iulie 1638, iar alta la Brașov la data de 10 octombrie 1678.

În dreptul român, prima societate comercială reglementată a fost tovărășia, pe care o

găsim și în Codul Calimach al Moldovei, dar și în Codul Caragea al Munteniei.

Tovărășia se individualizează prin elementele caracteristice ale unuei societăți

comerciale, precum: asocierea mai multor persoane, formarea unui capital social în vederea

realizării în scop comun și răpunderea solidară a asociaților pentru obligațiile societății.

Această formă de societate avea două organisme distincte:

comuna de consultații și hotărâre pentru treburile tovărășiei (AGA de astăzi);

cârmuitorii de trebi (administratorii de astăzi).

Opera de legiferare a societății comerciale a fost continuată prin introducerea unor

dispozitii speciale în cadrul regulamentelor organice și condica de comerciu din 1840, care

distinge trei tipuri de societăți comerciale, reglementând și formalitățile ce trebuiau îndeplinite

de societățile constituite în străinătate pentru a funționa în România.

Dreptul Societăților Comerciale

Note de curs

3

Societățile Comerciale – Considerente Generale

Prima lege specială a societăților comerciale a fost introdusă în România în anul 1990, și

anume, legea 31/1990, care prevede cinci tipuri de societăți comerciale. Pe lângă această lege

mai funcționează următoarele acte normative:

decretul nr. 54/1990 care reglementează activitatea economică pe baza liberii inițiative în

următoarele forme: întreprinderi mici, asociații cu scop lucrativ, asociații familiale;

legea 15/1990 cu privire la reorganizarea unității economice de stat ca RA și SC;

legea 58/1998 cu privire la activitățile bancare;

legea 32/2000 cu privire la constituirea, organizarea și funcționarea societăților

comerciale în domeniul asigurărilor.

Def.: Societatea Comercială (SC) este o grupare de persoane constituită pe baza unui

contract de societate, care beneficiază de personalitate juridică, iar asociații se înțeleg să

pună, în comun, anumite buuri pentru executarea unor fapte de comerț, în scopul realizării și

împărțirii beneficiilor economice.

Etapele constituirii societății comerciale:

etapa consensuală (punerea de acord pentru asociere);

etapa juridică (judecătorul verifică legalitatea actelor);

etapa de înmatriculare și publicitate.

Clasificarea societăților comerciale:

după natură (SNC, SCS, societăți în participațiune);

după obiectul de activitate (de producție, de distribuție, de servicii);

după locul înregistrării (române, străine);

după natura capitalului (cu capital de stat, cu capital privat, cu capital mixt);

după întinderea răspunderii asociaților (cu răspundere limitată, cu răspundere nelimitată);

după numărul de asociați (unipersonale, pluripersonale);

după originea capitalului social (cu capital român, cu capital străin, cu capital mixt);

după modul de formare a capitalului social (societăți de persoane, societăți de capital).

Caracteristicile juridice ale contractului de societate:

plurilateral: la încheierea sa participă două sau mai multe persoane;

cu titlu oneros: fiecare asociat urmărește obținerea de beneficii;

comutativ: întinderea obligației fiecărui asociat este cunoscută din momentul încheierii

constractului.

Dreptul Societăților Comerciale

Note de curs

4

Principalul element de identificare al unei societăți comerciale îl reprezintă denumirea.

Actele constitutive ale societății:

Sunt considerați fondatori ai societății toți semnatarii actului constitutiv, precum și

persoanele care au un rol determinant în constituirea societății. NU pot fi fondatori ai societății

persoanele care, potrivit legii, sunt incapabili sau au fost condamnate pentru gestiune

frauduloasă, abuz de încredere, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită.

Împărțirea beneficiilor se face, în general, proporțional cu aportul social al asociatului.

Înființarea regiilor autonome (RA) se realiează pe baza:

hotărârii de Guvern (pentru societățile de interes comunitar);

hotărârii Consiliilor Locale (pentru societățile de interes local).

Def.: Aportul reprezintă valoarea patrimonială cu care fiecare asociat convine să

contribuie la înființarea societății ori prin subscripție publică; mărirea aporturilor depinde

puterea economică a presoanei juridice care se lansează în afacere.

Aportul poate îmbrăca două forme:

în numerar;

în natură (bunuri materiale și nemateriale, imobile etc.).

Apotul în numerar este OBLIGAORIU LA CONSTITUIREA ORICĂREI FORME DE

SOCIETATE.

Def.: Capitalul Social reprezintă expresia valorică a totalității aporturilor asociaților

care participă la constituirea societății.

Capitalul social prezintă interes și prin faptul că în raport de el se determină beneficiile

societății, iar în cazul diminuării sub o anumită limită, prin folosirea sa pentru desfășurarea

activității, legea prevede reîntregirea ori modificarea acestuia.

Se face distincție între capital subscris și capital vărsat.

Actul constitutiv (contractul de societate) trebuie să cuprindă anumite clauze precum:

clauze cu referire la identificarea părților;

clauze cu referire la caracteristicile societății;

clauze cu referire la obiectul societății, unde se va indica precis activitatea de comerț pe

care o defsășoară;

clauze cu privire la durata de funcționare a societății:

- perioadă nelimitată;

- perioadă limitată (la împlinirea termenului societatea se dizolvă de drept);

Dreptul Societăților Comerciale

Note de curs

5

clauze cu privire la conducerea societății; vor fi prezentate persoanele care vor administra

și reprezenta societatea, precizându-se și puterile lor;

clauze cu privire la lichidarea și dizolvarea societății;

clauze cu privire la sucursalele și filialele societății.

Cuprinsul statutului de societate:

Deși este identic cu cel al contractului de societate există anumite deosebiri, în sensul că

statutul de societate dezvoltă elementele contractului de societate cu privire la organizarea,

conducerea și funcționarea acesteia.

Publicarea și înmatricularea societății:

După autorizarea funcționării este necesară a fi publicată în Monitorul Oficial al

României. Această publicare are rolul de a informa terții asupra constituirii societății.

Înmnatricularea se face pe baza unei cereri adresată Oficiului Registrului Comerțului pe

raza căruia societatea își are sediul. Se face la 15 zile de la data la care sentința de autorizare a

rămas definitivă. Astfel societatea dobândește calitate de persoană juridică.

Înmatricularea fiscală se face la Administrația Financiară în circumscripția căreia

societatea își are sediul, pe baza unei cereri semnată de administratorul societății având ca scop

asigurarea condițiilor pentru impozitarea societății. Termenul de înscriere este tot de 15 zile.

Încă de la constituirea societății, asociații pot avea în vedere dezvoltarea activității și

constituirea de filiale și sucursale. Acestea se pot înființa și ulterior, prin modificarea actelor

constitutive.

Organele de conducere a societății:

Adunarea Generaă a Acționarilor (AGA) reprezintă organul de deliberare și decizie al

societății comerciale. Este formată din totalitatea asociaților societății și decide în toate

problemele estențiale ale activității societății.

Felurile adunării generale:

adunarea ordinară este formată cel puțin o dată pe an, la cel mult trei luni de la închiderea

exercițiului financiar. Este obligatoriu să discute, să aprobe și, eventual, să modifice

bilanțul după ascultarea raporturilor adminsitratorilor și a cenzorilor și să fixeze

dividendele cuvenite. Are dreptul de a alege adminsitratorii și cenzorii; se pronunță

asupra gestiunii administratorilor și stabilește bugetul de venituri și cheltuieli;

adunarea extraordinară se întrunește ori de câte ori este nevoie. Se pronunță asupra

prelungirii duratei societății, măririi ori reducerii capitalului social, schimbarea obiectului

ori formei societății, mutarea sediului, fuziunea și dizolvarea societății.

Dreptul Societăților Comerciale

Note de curs

6

Convocarea AGA:

convocarea adunării se face de către administratorul societății și de către asociați;

administratorul are ogbligația să o convoce cel puțin o dată pe an, iar în convocare să

menționeze locul, data ținerii adunării și ordinea de zi;

la cunoștința asociaților se aduce prin publicarea în MO, în ziar ori prin scrisoare

recomandată;

calitatea de asociat oferă dreptul de a participa la adunare personal ori prin intermediul

unui reprezentant pe baza unor procuri speciale.

ședința se va desfășura la locul și data menționate;

sunt numiți doi secretari dintre acționari, care au obligația de a verifica prezența și

procesul verbal întocmit de cenzor, după care se trece la dezbaterea problemelor;

acționarii exercită dreptul la vot proporțional cu un număr de acțiuni pe care le posedă, de

aceea ei trebuie să facă dovada calității de acționar;

dreptul al vot este suspendat pentru acționarii care nu au achitat vărsămintele ajunse la

scadență;

hotărârile adunării se iau prin vot deschis;

în cazul SRL-urilor votarea se face și prin corespondență dacă s-a prevăzut în statut;

procesul verbal întocmit va fi semnat de președinte și secretari și trecut în registrul

adunărilor generale;

Hotărârile luate prin încălcarea legii pot fi anulate pe cale judecătorească. Cererea de

amânare trebuie făcută la 15 zile după publicarea în MO. Hotărârea de anulare va fi menționată

la Registrul Comerțului și publicată în MO.

Hotărârile adunării sunt aduse la îndeplinire de către administratori. Aceștia asigură

conducerea efectivă a societății și poartă răspundere pentru modul în care făptuiesc această

activitate.

Raportul juridic dintre administratori și societate este cu contract de mandat care se

acordă administratorului de către AGA ori prin actul de constituire a societății, administrarea

societății poate fi încredințată uneia sau mai multor persoane fizice ori juridice.

Pot fi numiți în funcție de administrator chiar și acționarii ori terții. Aceștia vor trebui să

îndeplinească condițiile referitoare la studii, experiență, practică, moralitate și capacitate. Durata

de însușire a calității de administrator poate fi determinată ori nedeterminată.

Legea societăților comerciale prevede anumite limitări în privința cumulului calității de

administrator la mai multe societăți.

Dreptul Societăților Comerciale

Note de curs

7

Obligațiile administratorilor:

predefinesc formalitățile de publicitate;

administrează societatea;

țin registrele și răspund de corectitudinea realizării acestora;

convoacă adunarea generală ordinară și extraordinară;

întocmește bilanțul contabil, contul de venituri și cheltuieli;

colaborează cu lichidatorii în cazul dizolvării și lichidării societății;

administratorii sunt solidari răspunderii pentru vărsămintele efectuate de asociați, de

existența reală a dividendelor plătite;

încetarea funției de administrator se face prin revocare de către AGA ori prin demisie;

în funcție de fapta comisă pentru neîndeplinirea obligațiilor, administratorul poate

răspunde civil ori penal.

În societățile cu mai mulți administratori se organizează Consiliul de Administrație,

condus de către un președinte ales dintre membrii, fiind și în calitatea de director general.

Consiliul poate hotărâ în prezența a cel puțin jumătate din numărul de administratori și se

întrunește cel puțin o dată pe lună.

Hotărârile ilegale pot fi anulate de către AGA.

Consiliul de Administrație poate delega o parte din puterile sale unui Comitet Director

condus de către directorul general al societății.

Hotărârile Consiliului Director pot fi anulate de către Consiliul de Administrație.

Sarcina de control revine cenzorilor, iar în lipsa acestora, este exercitată de către asociați.

Mandatul cenzorilor este de trei ani, putând fi realeși. Este necesar ca măcar un cenzor să aibă

calitatea de contabil autorizat ori expert contabil.

Drepturile cenzorilor:

să participe la adunările administratorilor fără drept de vot;

să obțină lunar de la administrator o situație despre evoluția operațiunilor comerciale.

Obligațiile cenzorilor:

supravegherea gestiunii societății;

verificarea bilanțului și contului de profit și pierdere;

verificarea modului de ținere a registrelor;

verificarea modului de evaluare a patrimoniului;

inspecția lunară a cesieriri;

aduc la cunoștința administratorului constatările, iar în cazuri grave, le aduc la cunoștință

adunării generale.

Dreptul Societăților Comerciale

Note de curs

8

Majorarea capitalului social:

Majorarea se poate face prin noi aporturi, dar NU va putea fi majorat până nu vor fi

achitate complet cele precedente. Pentru această operațiune se cer condițiile:

întocmirea și autentificarea înscrisului care constată hotărârea adunării generale privind

modificarea actului constitutiv, publicării în MO și înregistrarea la Registrul Comerțului.

dacă majorarea se face prin oferte publice va fi întocmit un prospect de emisiune care va

fi depus la Oficiul Registrului Comerțului;

dacă majorarea se face prin aport în natură, adunarea generală va numi unul sau mai mulți

experți pentru evaluarea bunurilor.

09.10.2010

Reducerea capitalului social:

Reducerea capitalului social se realizează prin hotărârea AGA, materializtă într-un înscris

autentificat, publicat în MO și înregistrat la Registrul Comerțului. Hotărârea AGA trebuie să

respecte minimum de capitole prevăzut pentru forma de societate în cauză, arătându-se și

motivele pentru care se face reducerea, precum și procedeul utilizat pentru efectuarea ei.

Capitalul social poate fi diminuat prin:

dobândirea propriilor acțiuni de către societate, urmată de anularea unui număr de acțiuni

proprii de o valoare corespunzătoare reducerii;

restituirea către acționar a unei cote părți din aporturi, proporțional cu reducerea

capitalului și calculat egal pentru fiecare parte socială;

scutirea totală sau parțială a asociaților la vărsămintele datorate.

Dacă societatea a emis obligațiuni nu se va mai putea proceda la reducerea capitalului

prin restituiri făcute acționarilor decât în proporție cu valoarea obligațiunilor rambursate.

Reducerea capitalului poate avea ca efect punerea în primejdie a drepturilor creditorilor

societății datorită diminuării gajurilor generale. Ca măsură de protecție, legea recunoaște acestor

creditori dreptul de a face opoziție la hotărârea asociaților de a reduce capitalul social.

Acest drept îl au doar creditorii ale căror creanțe sunt anterioare datei hotărârii de

diminuare a capitalului deoarece doar ei pot fi păgubiți printr-o astfel de hotărâre. Această

opoziție a creditorilor se soluționează de către Instanța în a cărei rază teritorială se află sediul

societății.

Def.: Fuziunea societăților comerciale este operația juridică prin care se realizează o

concentrare a societăților comerciale în scopul de a face față unor exigențe sporite ale

activității comerciale.

Dreptul Societăților Comerciale

Note de curs

9

Fuziunea se poate realiza prin două metode:

prin absorbție (o societate înglobează una sau mai multe societăți care își încetează

activitatea);

prin contopire (reunirea a două sau mai multe societăți comerciale care își încetează

existența pentru a se constitui o nouă societate comercială).

Efectele fuziunii:

încetarea personalității juridice a uneia sau mai multor societăți ca urmare a dizolvărilor

anterioare lichidării;

transmiterea universală a patrimoniului de către societățile care urmează să se desființeze

către societatea nou constituită;

atribuirea de acțiuni ori părți sociale, după caz, către asociații societăților care dispar.

Def.: Dizolvarea societăților comerciale este procedeul de împărțire a întregului

patrimoniu al unei societăți, care își încetează existența, către două sau multe societăți

existente.

Fuziunea și divizarea se pot face și către societăți de forme diferite.

Societatățile în lichidare pot fuziona sau se pot diviza doar dacă nu a început repartiția,

între asociați, a părților care li s-ar cuveni din lichidare. Aceste operațiuni, de fuziune și divizare,

se hotărăsc de fiecare societate în parte, în condițiile stabilite pentru modificarea actului

constitutiv.

Asociații societății care își încetează existența primesc acțiuni ori părți sociale, după caz,

de la societatea nou înființată.

Administratorii societăților care participă la fuziune ori divizare vor întocmi un proiect de

fuziune ori divizare, după caz, care trebuie să cuprindă următoarele elemente:

forma tuturor societăților participante la operație;

denumirea tuturor societăților participante la operație;

sediul social al tuturor societăților participante la operație;

fundamentarea și condițiile de fuziune ori divizare, după caz;

stabilirea și evaluarea activelor și pasivelor care se transmit societăților beneficiare;

modalitățile de predare a acțiunilor ori părților sociale, după caz, și data la care acestea

dau dreptul la dividende;

raportul de schimb al acțiunilor ori părților sociale, după caz;

cuantumul primei de fuziune ori divizare, după caz;

data bilanțului contabil de fuziune sau divizare, după caz.

Dreptul Societăților Comerciale

Note de curs

10

Proiectul de fuziune sau divizare, după caz, trebuie semnat de reprezentanții societăților

participante și trebuie depus la Registrul Comerțului unde este înmatriculată societatea. Proiectul

va fi însoțit de o declarație a societății care încetează să existe.

După vizarea proiectului de către judecătorul delegat, acesta se va publica în MO.

Actele constitutive ale societății nou înființate prin fuziune ori divizare se aprobă de către

Adunarea Generală a societăților care își încetează existența.

În cazul fuziunii prin absorbție, unitatea absorbantă dobândește drepturile și este ținută de

obligațiile societății pe care o absoarbe, iar în cazul fuziunii prin contopire, drepturile și

obligațiile societății care își încetează existența trec asupra societății nou înființate.

Dizolvarea și lichidarea societăților comerciale

Potrivit legii, încetarea existenței societăților impune parcurgerea a două etape:

dizolvarea societății;

lichidarea societății.

Faza dizolvării cuprinde anumite operațiuni care declanșează și pregătesc încetarea

existenței societății. Deși nu afectează personalitatea juridică a societății, dizolvarea pune capăt

activității normale ale acesteia.

Lichidarea unei societăți comerciale presupune un ansamblu de operațiuni necesare

pentru încheierea afacerilor societății respective, și anume:

transferarea activelor în numerar;

plata creditorilor;

împărțirea sumelor rămase între asociați.

Cauzele dizolvării:

cauze generale (valabile pentru toate formele de societăți);

cauze speciale (valabile doar pentru anumite forme de societate).

Cauzele generale de dizolvare sunt următoarele:

expirarea timpului stabilit pentru durata societății;

imposibilitatea realizării obiectivului societății;

hotărârea AGA;

deschiderea procedurii de lichidare judiciară.

În actul constitutiv trebuie să se prevadă durata societății, caz în care, societatea se va

dizolva ca efect al voinței acționarilor manifestată prin actul constitutiv. AGA mai poate hotărâ

dizolvarea societății în cazurile impuse de interesele asociaților.

Dreptul Societăților Comerciale

Note de curs

11

Cazuri speciale de dizolvare:

când, potrivit art. 110 din legea 31/1990, administratorii constată pierderea unei jumătăți

din capitalul social și convoacă Adunarea Generală pentru a reconstitui capitalul;

când capitalul social se micșorează sub minimum legal sau când numărul acționarilor

scade sub minimum legal;

SCA-urile și SRL-urile se dizolvă în cazul pierderii a jumătate din capitalul scoial;

SNC-urile și SRL-urile se dizolvă prin următoarele cazuri particulare:

- deschiderea procedurii lichidării juridice față de un asociat;

- incapacitatea, excluderea, restrângerea sau decesul unuia dintre asociați,

dacă datorită acestor cauze numărul de asociați scade la unu.

Cauzele de dizolvare nu acționează dacă în actul constitutiv există o clauză de continuare

cu moștenitorii ori dacă asociatul rămas hotărăște continuarea existenței societății sub forma de

SRL cu asociat unic.

Dizolvarea unei societăți cu răspundere limitată cu asociat unic atrage transmiterea

universală a patrimoniului societății către asociatul unic fără urmarea procedurii de lichidare.

Dizolvarea societăților comerciale trebuie să fie înscrisă în Registrul Comerțului și

publicată în MO, în afara cazului de trecere a timpului stabilit pentru durata societății. Din

momentul dizolvării, societatatea nu poate decât să continue operațiile comerciale aflate în curs

fără să mai poată începe alte operațiuni.

Din acest motiv activitatea societății nu mai este normală, deoarece nu se mai urmărește

realizarea de beneficii, ci se va desfășura o activitate orientată spre lichidare.

Def.: Lichidarea societăților comerciale este un ansamblu de operațiuni care au ca

scop terminarea operațiunilor aflate în curs la data dizolvării societății, încasarea creanțelor

societății, transferarea bunurilor societății în bani, plata datoriilor societății și împărțirea

activului net între asociați.

Dizolvarea societăților are ca efect deschiderea procedurii de lichidare, fie restructurarea

ei în cazul fuziunii ori divizării totale a societății.

Din momentul dizolvării administratorii au următoarele obligații:

să înceapă procedura de lichidare dacă legea, actul constitutiv, Adunarea Generală ori

autoritatea judecătorească care a pronunțat dizolvarea nu horăște altfel;

să răspundă personal și solidar pentru noile operațiuni pe care le-a întreprins din ziua

expirării fixată pentru durata societății ori de la data la care dizolvarea a fost hotărâtă de

către AGA ori declarată prin hotărâre judecătorească.

Dreptul Societăților Comerciale

Note de curs

12

Unul din principiile generale ale lichidării societăților comerciale constă în faptul că

personalitatea juridică subzistă pentru nevoile lichidării societății, menținându-și atribuțiile de

identificare (firma, sediul, naționalitatea și patrimoniul).

Capacitatea de folosință a societăților cunoaște o restrângere când dizolvarea este urmată

de lichidare. În această fază se continuă doar operațiunile care sunt în scopul lichidării.

Un alt principiu constă în faptul că lichidarea se realizează în interesul asociaților. Pentru

aceste motive legiuitorul le-a rezervat numai lor dreptul de a cere declanșarea procedurii

lichidării, nu și creditorilor sociali, interesul creditorilor realizându-se subsidiar.

Acest element o deosebește de lichidarea judiciară, care se realizează exclusiv în interesul

creditorilor sociali.

Modificarea procedurii, de trecere la faza de lichidare a societății, se referă la faptul că

obiectul și scopul acesteia se restrâng, iar administratorii sunt înlocuiți cu lichidatorii.

Lichidatorii pot fi persoane fizice ori juridice, trebuind să aibă autorizație de lichidator.

Lichidatorii au poziția juridică a mandatorilor și au aceeași răspundere ca și

administratorii, sub aspectul reprezentării.

Imediat după intrarea în funcție, lichidatorii sunt datori ca, împreună cu administratorii

societății, să facă un inventar și să încheie un bilanț care să constate situația exactă a activului și

pasivului societății. Mai au obligația, de a semna aceste acte, de a primi și a păstra pentru

lichidare patrimoniul societății.

Tot în sarcina lichidatorilor cade obligația de a exercita și termina operațiunile comerciale

referitoare la lichidare, să lichideze și încaseze creanțele societății, să efectueze bilanțul de

mediu, dacă activitatea societății s-a desfășurat în baza autorizației de mediu.

Lichidatorii își îndeplinesc mandatul sub controlul cenzorilor societății. Operațiunea de

lichidare a activului societății cuprinde transferarea bunurilor societății în bani și încasarea

creanțelor pe care societatea le are față de terți, transferul făcându-se în urma licitațiilor publice.

Lichidarea pasivului se realizează prin plata datoriior societății față de creditorii săi, iar la

încetarea existenței societății, ca urmare a dizolvării și lichidării, asociații sunt în drept să li se

restituie valoarea aporturilor efectuate la constituirea societății ori cu ocazia majorării capitalului

social, precum și să primească partea cuvenită din beneficiile rămase nedistribuite.

Asemenea drepturi pot fi valorificate doar după ce au fost achitate toate datoriile față de

creditorii societății și a rămas un sold activ.

Lichidatorii au obligația să înscrie bilanțul final și dacă este cazul să facă propuneri

pentru împărțirea între asociați a venitului net. După terminarea lichidării, lichidatorii cer

radierea societății din Registrul Comerțului.

Dreptul Societăților Comerciale

Note de curs

13

Registrul tuturor societăților lichidate va fi păstrat timp de 5 ani.

14.10.2010

Procedura insolvenței comerciale

Desfășurarea afacerilor nu presupune mereu un parcurs fără dificultăți de natură

financiară. În funcție de gravitatea lor, aceste dificultăți compromit, de cele mai multe ori,

afacerea, dar afectează într-o anumită măsură și pe ceilalți parteneri de afaceri.

Ajungându-se în pragul falimentului, concepția modernă pledează întâi pentru salvarea

afaceristului și abia în ultimă instanță, ca soluție extremă, aplicarea procedurii falimentului.

Neexecutarea obligațiilor constituie principala sursă a dificultăților în activitatea

comercială, deoarece îl lipsește pe creditor de mijloacele financiare necesare continuării

comerțului.

Pe de altă parte, neplata sumelor de bani îl pune și pe debitor într-o situație dificilă,

ducând deseori la dispariția comerciantului debitor. De exemplu, atunci când creditorul nu-și

primește banii la timp poate fi pus în situația de a nu fi în măsură să achite eventualele credite

bancare primite.

Dificultățile financiare pot fi datorate unei conduceri necorespunzătoare a activității

comerciale, dar și unor împrejurări nefavorabile care nu pot fi imputate managerilor, precum:

modificarea pieței, sporirea concurenței, catastrofele naturale, crizele economice etc.

Tratamentul comercianților aflați în dificultate a cunoscut o continuă perfecționare,

începând cu dreptul roman și până în perioada contemporană. Astfel, în antichitate romanii au

fost cei care au înlocuit executarea propriu-zisă a datornicului cu executarea patrimoniului său.

Creditorii intrau în posesia bunurilor debitorului cu scopul vânzării lor în masă, iar cel

care se oferea să plătească cea mai mare parte din creanțele creditorului adjudeca bunurile în

totalitatea lor.

Datornicul nu putea scăpa de infamia determinată de vânzarea în bloc a bunurilor doar

dacă le cesiona pe acestea în favoarea creditorilor.

În perioada Evului Mediu se făcea distincție între necomercianți și comercianți. Aceștia

din urmă, atunci când nu restituiau la scadență sumele împrumutate erau considerați infractori,

ceea ce atrăgea aplicarea pedepselor cu închisoarea și discreditarea datornicului printr-o acțiune

simbolică, dar degradantă, de distrugere în prezența tuturor negustorilor a băncii, a mesei pe care

se aflau mărfurile.

Bancarotta este o operațiune de distrugere a băncii. Stă la originea denumirii de

bancrută, înțelegându-se prin aceasta, faptele grave săvârșite de falit.

Dreptul Societăților Comerciale

Note de curs

14

În 1673 Ludovic al XIV-lea emite o ordonanță care pune bazele instituției falimentului.

În perioada modernă apare o primă reglementare a falimentului. În codul comercial

francez din 1807, prin voința lui Napoleon care dorea tratarea cu intransigență a comercianților

care nu-și mai executau obligațiile comerciale.

Procedura reglementată de codul comercial francez presupune fie arestarea falitului, fie

reținerea forțată a acestuia la domiciliu, timp în care bunurile sale erau lichidate, iar sumele

distribuie creditorilor.

Concepția acestui cod a fost preluată și de codul comercial italian din 1882, iar prin

intermediul acestuia și de codul comercial român.

Înainte de intrarea în vigoare a acestui cod, în vechiul drept românesc existau

reglementări care cuprindeau dispoziții referitoare la faliment. Astfel, în codul lui Caragea se

cerea, pentru debitorul ajuns în stare de faliment, milostivirea creditorilor.

Falimentul și-a găsit regelementarea și în codul Calimach din 1817.

Prin condica de comerciu din 1840 s-a realizat o traducere a dispozițiilor referitoare la

faliment cuprinse în cadrul codului comercial francez. Acest fapt a determinat doctrina să

considere condica pentru comerț ca fiind prima reglementare a falimentului.

În perioada modernă s-a încercat o procedură de salvare a debitorului și redresarea

judiciară a activității sale. această concepție apare, în legislația românească, prin legea 64/1995,

prin care se instituia o procedură de reorganizare având ca scop salvarea comerciantului, iar în

cazuri de eșec, se proceda la lichidarea patrimoniului.

Organele care aplică procedura sunt Instanțele Judecătorești, judecătorul sindic,

administratorii și lichidatorul.

Având în vedere raportul Comisiei Europene cu privire la progresele înregistrate de

România și considerându-se că nu are suficiente mecanisme, s-a adoptat legea 84/2006 privind

procedura insolvenței.

Noțiunea procedurii insolvenței

Def.: Insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin

insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.

Insolvența este vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit

datoria sa față de unul sau mai mulți debitori. Insolvența este iminentă atunci când se dovedește

că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile cu fondurile bănești disponibile.

Pentru realizarea scopului, legea reglementează două căi principale:

Dreptul Societăților Comerciale

Note de curs

15

1. procedura reorganizării judiciare – este acea procedură care se aplică debitorului,

persoană juridică, în vederea achitării datoriilor acestora, presupunând întocmirea,

aprobarea, implementarea și respectarea unui plan, numit plan de reorganizare, care poate

să prevadă împreună ori separat următoarele:

restructurarea operațională și financiară a debitorului;

restrângerea activității prin modificarea structurii capitalului social;

restrângerea activității prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului.

2. procedura falimentului – este procedura de insolvență colectivă și egalitară care se

aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind

urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Prima procedură presupune că, în urma confirmării unui plan de reorganizare, debitorul

își va conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar, până când judecătorul

sindic va dispune fie închiderea procedurii insolvenței și luarea tuturor măsurilor pentru

reinserția debitorului în activitatea comercială, fie trecerea la faliment.

Falimentul implică anumite reguli prin care se reglementează executarea silită a bunurilor

din patrimoniul debitorului în vederea plății datoriilor față de creditori.

Aplicarea procedurii falimentului are drept consecință încetarea activității debitorului.

Caracteristicile procedurii insolvenței:

caracter juridic: prin contractul său judiciar, procedura reorganizării și a falimentului

asigură satisfacerea intereselor creditorilor dar și protecția debitorilor. Rolul judecătorului

sindic este foarte important în totată desfășurarea procedurii;

caracter profesional: Legea 85/2006 prevede că se aplică la următoarele categorii de

persoane aflate în insolvență:

- societăți comerciale;

- societăți cooperative;

- organizații cooperatiste;

- societăți agricole;

- grupurile de interes economic;

- orice altă persoană juridică de drept privat care desfășoară și activități economice.

procedura simplificată se aplică debitorilor aflați în stare de insolvență care se

încadrează în una din următoarele categorii:

- comercianți persoane fizice acționând individual;

- asociații familiale ori comercianți care îndeplinesc una din condițiile următoare:

nu dețin nici un bun în patrimoniul lor;

actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite;

administratorul nu poate fi găsit;

sediul nu mai există ori nu corespunde adresei din Registrul Comerțului.

Dreptul Societăților Comerciale

Note de curs

16

caracter colectiv: spre deosebire de procedura executării silite, care presupune o

executare silită individualizată, procedura reorganizării judiciare și a falimentului

urmărește satisfacerea intereselor tuturor creditorilor care se află în compus;

caracter unitar: procedura insolvenței este unitară și se aplică tuturor bunurilor din

patrimoniul debitorului, acesta fiind supus unei singure proceduri la care participă toți

creditorii. Se aplică tuturor debitorilor aflați în stare de insolvență indiferent de

dimensiunea activității comerciale.

Condițiile aplicării procedurii reorganizării și a falimentului

Potrivit legii, debitorul trebuie să aibă calitatea de comerciant și să nu mai poată face față

datoriilor sale comerciale.

Pentru prima dată, la recomandarea Comisiei Europene, s-a creeat, în dreptul intern,

insituția juridică a grupurilor de interes economic. Acestea au cunoscut o consacrare legislativă

în Franța, prin ordonanța din 23 septembrie 1967, cu scopul de a permite îmbunătățirea

rezultatelor economice a două sau mai multe persoane fizice ori juridice, membre ale grupului.

Grupul de interes economic este reglementat de legea 161/2003, implementându-se

regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr. 2137 din 25 iulie 1985.

Def.: Grupul de interes economic reprezintă o asociere între două sau mai multe

persoane fizice ori juridice, constituit pe o perioadă determinată, în scopul înlesnirii ori

dezvoltării activității economice a membrilor săi, precum și al îmbunătățirii rezultatului

activității respective.

Grupul de interes economic este o persoană juridică cu scop patrimonial care poate avea

calitatea de comerciant ori necomerciant.

Constituirea grupului de interes economic

La baza constituirii stă contractul semnat de toți membrii și încheiat în formă autentică,

denumit act constitutiv.

Fondatorii grupului NU pot fi persoane incapabile sau care au fost condamnate pentru

săvârșirea de infracțiuni prevăzute de legislația în vigoare;

Constituirea grupului nu presupune în mod obligatoriu un aport al membrilor, grupul

putându-se constitui și fără capital.

Actul constitutiv are următoarele clauze minimale:

denumirea, urmată de sintagma “grup de interes economic”;

sediul și emblema, dacă este cazul;

numele și prenumele;

Dreptul Societăților Comerciale

Note de curs

17

locul și data nașterii;

domiciliul și cetățenia;

forma juridică;

naționalitatea membrilor;

codul numeric personal al persoanelor fizice;

codul de identificare al membrilor, persoane juridice, în funcție de forma juridică;

obiectul de activitate al grupului, cu precizarea domeniului și activității principale,

precum și a naturii activității comerciale ori necomerciale;

capitalul subscris, cu precizarea aportului fiecărui membru și a modului de vărsare a

acestuia, valoarea aportului în natură și a modului de evaluare, în cazul în care grupul se

constituie cu capital;

durata grupului;

puterile acordate administratorilor, precum și condițiile în care aceștia pot fi revocați;

clauze privind controlul gestiunii grupului de către organele statutare, precum și

documentația la care acestea vor putea să aibă acces pentru a se informa și a-și exercita

controlul;

sediile secundare;

modul de dizolvare și lichidare a grupului.

Controlul de legalitate se efectuează de către judecătorul sindic, iar înmatricularea este

asemănătoare cu cea în cazul societăților comerciale.

Funcționarea grupului de interes economic

Organele de conducere a grupului sunt reprezentate de către adunarea asociaților și

administratori.

Dacă nu se convine altfel prin contractul constitutiv, dreptul de control aparține fiecărui

asociat. Convocarea adunării va conține locul și data, ordinea de zi și obiectul dezbaterilor, iar

publicitatea se realizează exclusiv prin scrisoare recomandată, cu cel puțin 10 zile înaintea

întrunirii.

Regula este că o persoană nu poate avea decât un vot, dar prin actul constitutiv se poate

conveni împărțirea diferențiată a dreptului de vot între membrii fără ca vre-unul dintre ei să

dețină majoritatea; hotărârea se adoptă cu unanimitate, dar se poate stabili, prin actul constitutiv,

regula majorității; profitul realizat se distribuie sub formă de dividende.

Asociații pot stabili un organ de control al gestiunii, atribuțiile fiind stabilite prin actul

constitutiv.

Încetarea grupului de interes economic se poate realiza prin dizolvare urmată de

lichidare, divizare, fuziune ori în urma procedurii de reorganizare judiciară și a falimentului.

Dreptul Societăților Comerciale

Note de curs

18

15.10.2010

Consecințele insolvenței sunt tratate cu trimitere directă la legea reorganizării judiciare și

a falimentului, fără a distinge după cum grupul este comerciant ori necomerciant.

Potrivit legii 36/1991, societatea agricolă nu are caracter comercial, iar proprietarii de

terenuri pot constitui, în scopul exploatării terenurilor agricole, creșterii animalelor, prelucrării și

vânzării produselor, societăți agricole comerciale.

Asemănător grupurilor de interes economic, procedura reorganizării judiciare și a

falimentului se aplică societăților agricole, fără a fi necesar să distingem între caracterul

comercial ori necomercial al acestora.

Potrivit legii 64/1995, orice creditor care are una sau mai multe creanțe certe poate

introduce la Tribunal o cerere împotriva unui debitor, în cazul încetării plăților timp de cel puțin

30 de zile.

Patricipanți la procedura insolvenței

Legea prevede că organele participante la procedura insolvenței sunt instanțele

judecătorești, judecătorul sindic, administratorii și lichidatorul, autoritatea judiciară cu cel mai

important rol având-o Tribunalul.

Procedura va fi aplictă de tribunalul în raza căruia își are sediul debitorul. Eventuala

mutare a sediului debitorului atrage competența tribunalului pe a cărei rază se află noul sediu.

Competențele Tribunalului:

să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege;

să înlocuiască judecătorul sindic cu altul, dacă este cazul;

să soluționeze cererilor administratorilor ori lichidatorului de anulare a actelor

frauduloase;

să decidă trecerea la faliment dacă nici un plan de reorganizare nu a fost confirmat;

Control asupra hotărârii judecătorului sindic și a Tribunalului este exercitat de către

Curtea de Apel, care va fi și Instanță de Recurs în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii.

Recursul de judecă în completuri specializate în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului la

Curtea de Apel.

Judecătorul sindic este nominalizat de către președintele tribunalului imediat după

înregistrarea cererii, având următoarele atribuții:

pronunțarea motivată a hotărârii de deschidere a procedurii;

intrarea în faliment, după caz;

judecarea contestației debitorulilor împotriva cererii introductive a creditorilor;

Dreptul Societăților Comerciale

Note de curs

19

judecarea opoziției creditorilor;

desemnarea motivată, dintre practicienii în insolvență, a administratorului judiciar sau a

lichidatorului cand va ține cont de toate ofertele depuse;

confirmarea administratorului judiciar ori a lichidatorului, după caz, și a onorariului

negociat;

judecarea acțiunii introduse de către administratorul judiciar ori lichidator, după caz,

pentru anularea unor acte frauduloase;

judecarea contestațiilor debitorului;

admiterea și confirmarea planului de reorganizare ori lichidare după votarea lui de către

creditori;

desemnarea persoanelor de specialitate, stabilindu-le și retribuția.

Hotărârile judecătorului sindic sunt definitive și executorii, iar îndatoririle acestuia

încetează prin înlocuire ori la închiderea procedurii.

Adunarea creditorilor va fi convocată și prezidată de către administratorul judiciar ori

lichidator, iar activitatea de secretariat cade în sarcina administratorului judiciar ori a

lichidatorului.

Creditorii vor fi convocați ori de câte ori este necesar, convocarea trebuind să cuprindă

ordinea de zi a ședinței, iar orice deliberare asupra unei chestiuni necuprinse în convocare este

nulă.

Creditorii pot fi reprezentați în adunare prin împuterniciți, cu procură specială autentică,

iar în cazul creditorilor bugetari cu delegație semnată de conducătorul unității.

Deliberările și hotărârile adunării creditorilor vor fi cuprinse într-un proces verbal, care

va fi depus la dosarul cauzei, în termen de două zile de la data adunării. Ședințele adunării vor

avea loc în prezența titularilor de crențe, însumând cel puțin 30% din valoarea totală.

Judecătorul sindic va putea desemna un comitet format din 3-7 creditori, iar dintre ei,

numind un președinte al comitetului.

Atribuțiile comitetului creditorilor:

să analizeze situația debitorului și să facă recomandări cu privire la continuarea activității

și la planurile de reorganizare;

să negocieze cu administratorul sau lichidatorul condițiile numirii;

să solicite ridicarea dreptului de administrare cu caracter patrimonial a debitorului făcute

de către acesta în dauna creditorilor.

Comitetul Creditorilor se întrunește lunar, iar deliberările au loc în prezența

administratorului ori lichidatorului și sunt consemnate într-un proces verbal; împotriva acțiunilor

ori deciziilor luate se poate formula contestație la adunarea creditorilor.

Dreptul Societăților Comerciale

Note de curs

20

Administratorul special este desmnat de către adunarea acționarilor, după deschiderea

procedurii. Acesta are următoarele atribuții:

exprimă intenția debitorului de a propune un plan;

participă la judecarea acțiunii;

formulează contestații;

propune un plan de reorganizare;

administrează activitatea debitorului;

participă la insolvență, după intrarea în faliment;

primește notificarea închiderii procedurii.

Administratorul judiciar

În cazul în care nu există nicio ofertă, judecătorul sindic va desemna provizoriu, până la

prima adunare, un practician în insolvență ales la întâmplare. La prima ședință, Comitetul

Creditorilor poate decide desemnarea unui administrator judiciar, stabilindu-i și remunerația.

Sunt incompatibile cu calitatea de lichidator următoarele categorii:

persoanele fizice care au calitatea de fondator, administrator, cenzor sau reprezentat al

unui comerciant persoană jurdică;

executorii judecătorești.

Atribuțiile administratorului judiciar:

examinarea situației economice a debitorului;

propunerea intrării în procedura simplificată ori continuarea perioadei de observație, în

cadrul procedurii generale și supunerea raportului judecătorului sindic în termen de 30

zile;

întocmirea unui raport referitor la cauzele și apariția stării de insolvență;

conducerea integrală a activității debitorului;

convocarea, prezidarea și asigurarea secretariatului, ședințelor adunării creditorilor ori

acționarilor;

sesizarea de urgență a judecătorului sindic, atunci când constată inexistența bunurilor în

averea debitorului ori când acestea sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor

administrative;

menținerea ori denunțarea unor contracte încheiate de către debitor.

În cazul când un practician în insolvență refuză numirea este obligat să notifice Instanța

în termen de 5 zile de la numire. Necomunicarea se sancționează cu amendă cuprinsă între

500-1.000 RON.

Dreptul Societăților Comerciale

Note de curs

21

Judecătorul sindic, în orice stadiu poate înlocui pe administratorul judiciar pe motive

temeinice, iar în situația când acesta și-a îndeplinit defectuos ori cu rea credință îndatoririle va fi

sancționat cu amendă cuprinsă între 1.000-5.000 RON.

Lichidatorul judiciar

În situația dispunerii trecerii la faliment, judecătorul sindic va desemna un lichidator,

moment în care încetează atribuțiile administratorului judiciar. Atribuțiile lichidatorului sunt

următoarele:

examinarea activității debitorului asupra căruia se inițiază procedura;

întocmirea raportului referitor la cauzele insolvenței și înaintarea lui judecătorului sindic

în termen de 60 zile;

introducerea de acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de către debitor în

dauna creditorilor;

aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor și consemnarea lor în contul averii debitorului;

vânzarea bunurilor din averea debitorului și sesizarea judecătorului sindic în probleme

ce-l depășesc.

Închiderea procedurii de reorganizare judiciară și a falimentului

Potrivit legii 85/2006, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii

dacă se constată că nu mai există bunuri în averea debitorului ori sunt insuficiente pentru

acoperirea cheltuielilor administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele

corespunzătoare.

Procedura de reorganizare judiciară

Dacă o procedură începe ca reorganziare, dar apoi devine faliment, aceasta va fi închisă,

în timp ce procedura de faliment va fi închisă când judecătorul sindic a aprobat raportul final,

când toate findurile ori bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile

nereclamate au fost depuse la bancă.

Sentința de închidere pronunțată de judecătorul sindic va fi notificată debitorului,

creditorilor, asociaților Direcției Teritriale a Finanțelor Publice și Oficiului Registrului

Comerțului sau Registrului Societăților Agricole, după caz, și se va afișa un extras la sediul

Tribunalului.

Prin această procedură, judecătorul, administratorii și lichidatorii sunt descărcați de orice

îndatorire.

Sumele realizate din vânzările mobiliare vor fi depuse în contul deschis la o unitate

bancară, pe bază de dispoziție emisă de către lichidator, iar recipisele vor fi redate judecătorului

sindic.

Dreptul Societăților Comerciale

Note de curs

22

Când este evidentă necesitatea vânzării bunurilor în bloc, lichidatorul va prezenta

judecătorului sindic un raport cu bunurile ce urmeză a fi vândute. Vânzarea imobilelor se face

direct în urma propunerii lichidatorului, aprobată de judecătorul sindic.

Veniturile obținute din administrarea clădirilor sau altor bunuri ale averii debitorului vor

fi depuse în contul averii acestuia și vor fi împărțite creditorilor.