Modulul 44: CERCETARE ÎN NURSING COMPETENŢA 3 – CONCEPE UN PROIECT DE CERCETARE ÎN NURSING CURS 8 Etapele cercetării în nursing Ce se înțelege prin cercetare? p. 125 Demersul științific p. 125 Diviziunile cercetării p. 126 Principiile cunoaşterii şi cunoştinţelor ştiinţifice p. 127 Modalități și procedee folosite în cercetare p. 128 Etapele cercetării p. 128 CURS 9 Colectarea datelor Tema de cercetare clinică p. 131 Cercetarea bibliografică p. 131 Mediile de căutare p. 132 Lectura critică a literaturii medicale p. 132 CURS 10 Analiza și interpretarea datelor Etapele p. 133 Nivelele profunzimii cercetării p. 133 Cercetarea aplicată p. 133 CURS 11 Redactarea unui raport final Redactarea protocolului p. 134 Redactarea medicală p. 136
Transcript
Modulul 44:
CERCETARE ÎN NURSING
COMPETENŢA 3 – CONCEPE UN
PROIECT DE CERCETARE ÎN NURSING
CURS 8 Etapele cercetării în nursing
Ce se înțelege prin cercetare? p. 125
Demersul științific p. 125
Diviziunile cercetării p. 126
Principiile cunoaşterii şi cunoştinţelor ştiinţifice p. 127
Modalități și procedee folosite în cercetare p. 128
Etapele cercetării p. 128
CURS 9 Colectarea datelor
Tema de cercetare clinică p. 131
Cercetarea bibliografică p. 131
Mediile de căutare p. 132
Lectura critică a literaturii medicale p. 132
CURS 10 Analiza și interpretarea datelor
Etapele p. 133
Nivelele profunzimii cercetării p. 133
Cercetarea aplicată p. 133
CURS 11 Redactarea unui raport final
Redactarea protocolului p. 134
Redactarea medicală p. 136
Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page |
125
COMPETENȚA 3 – ACORDĂ ÎNGRIJIRI ÎNTR-UN MEDIU
TERAPEUTIC SECURIZANT
CURS 8 – ETAPELE CERCETĂRII ÎN NURSING Pregătire cercetării
CE SE ÎNŢELEGE PRIN CERCETARE? După Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, termenul cercetare se traduce drept un studiu
amănunţit, efectuat în mod sistematic, cu scopul de a cunoaşte ceva. Este sinonim cu investigaţie.
Există și o lege care se referă în mod strict la activitatea de cercetare-dezvoltare, și anume
Legea nr. 324/2003, privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, ce cuprinde cercetarea
fundamentală, cercetarea aplicativă, dezvoltarea tehnologică şi inovarea.
Depinzând de punctul de vedere din care este privită, cercetarea poate fi descrisă ca:
- o căutare a cunoaşterii şi în alegerea lucrurilor,
- o experienţă interesantă şi, câteodată, utilă,
- un proces de calificare, o carieră, un stil de viaţă,
- un proces esenţial pentru asigurarea succesului comercial,
- un mod de îmbunătăţire a calităţii vieţii, un impuls de satisfacere a ego-ului,
- justificarea alocării de fonduri pentru un departament,
- justificarea funcţionării un departament1.
Cercetarea ştiinţifică ar putea fi definită ca un proces de lărgire a cunoştinţelor, realizat printr-o
atentă şi obiectivă observare, investigare şi experimentare, având ca ţintă descoperirea sau interpretarea
unor noi informaţii.
DEMERSUL ŞTIINŢIFIC Constă din ansamblul operaţiilor care permit omului să cunoască (să înţeleagă, să-şi explice)
lumea materială şi legile ei (fără a recurge la transcendent). Acesta este posibil graţie modului de
funcţionare al creierului uman şi organelor de simţ.
În faza actuală de dezvoltare a ştiinţelor exacte, cunoaşterea extrasenzorială este respinsă, fiind
consider ată nefundamentată – teoretic şi experimental. În consecinţă, demersul ştiinţific face apel
exclusiv la datele senzoriale.
Captarea informaţiilor de către receptori reprezintă operaţia iniţială (senzaţia). Ea este
imediat urmată de recunoaştere (percepţia, identificarea). Decizia de recunoaştere (sau de
nerecunoaştere) se realizează pe baza unor indici (de recunoaștere) extrași din stocurile de mesaje
păstrate şi clasificate în memoria cerebrală. Funcţiile logice de raţionament ocupă etapa a treia de
cunoaştere (după detectare şi recunoaştere).
Aceasta desfăşurare se poate realiza pe patru direcţii:
1. Raţionamentul analogic, bazat pe asemănare (formă tare a izomorfismului şi formă slabă a
homomorfismului). El stă la baza teoriei modelelor, dar este considerat de orientarea scientistă
riguroasă. Este cel mai slab mecanism de cunoaştere raţională. În schimb, în demersul magic
ocupă un loc esenţial.
2. Raţionamentul traductiv (transductiv) implică o trecere de la un anumit grad de abstractizare
la date de un grad similar de generalizare.
3. Raţionamentul inductiv realizează o trecere de la concret (particular) la abstract (general),
folosind inducţia completă sau incompletă. Cu ajutorul lui se construiesc conceptele şi se
identifica legile. Aceast mecanism principal de investigare a naturii este prima oară menţionat
de Roger Bacon în lucrarea sa Opus Majus, scrisă în 1267.
1 Tony Greenfield, Research Methods, Publisher Hodder Arnold, 2002.
Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page |
126
4. Raţionamentul deductiv, este cheia de boltă a gândirii raţionale, permiţând trecerea de la
general (abstract) la particular (concret). Folosirea acestui raţionament nu e posibilă decât în
cadrul organizat al unui sistem axiomatic cu postulate, reguli şi teoreme (de exemplu
geometria lui Euclid).
CERCETAREA are trei DIVIZIUNI principale:
(i) cercetare ştiinţifică fundamentală,
(ii) cercetare ştiinţifică aplicată,
(iii) dezvoltare tehnologică şi transfer tehnologic.
CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ FUNDAMENTALĂ Teoretică şi experimentală, acest tip de cercetare reprezintă căutarea, producerea şi
promovarea cunoaşterii şi cunoştinţelor ştiinţifice fundamentale.
Se definește drept activitatea desfăşurată, în principal, pentru a dobândi cunoştinţe noi cu
privire la fenomene şi procese, precum şi în vederea formulării şi verificării de ipoteze, modele
conceptuale şi teorii.
Prin cunoaşterea ştiinţifică, cercetarea fundamentală este un element esenţial de cultură, iar
prin aplicarea cunoştinţelor în tehnici şi tehnologii, ea este un element esenţial de civilizaţie.
Societatea umană este, în principal, de sorginte ştiinţifică-tehnologică, dezvoltarea ei fiind determinată
de ştiinţă şi tehnologie, factorii esenţiali de cultură şi civilizaţie.
În acest context cercetarea ştiinţifică fundamentală poate fi subdivizată în:
(i) cercetare fundamentală pură, pune accentul pe căutarea şi producerea cunoaşterii şi
cunoştinţelor ştiinţifice fundamentale.
(ii) cercetare fundamentală orientată, urmăreşte căutarea şi producerea cunoaşterii şi
cunoştinţelor ştiinţifice relevante altor zone ale cercetării, precum şi promovarea
acestora către zona cercetării aplicate.
Funcţia cultural-civilizatoare se realizează prin publicarea rezultatelor ştiinţifice proprii, prin
educaţie, învăţământ şi formarea cadrelor, precum şi prin asigurarea rezervorului de cunoştinţe
ştiinţifice necesare cercetării ştiinţifice aplicate şi dezvoltării tehnologice.
Cercetarea ştiinţifică fundamentală este elementul necesar, cu cea mai largă deschidere prin
caracterul ei universal, având totodată un factor de risc ridicat. În acest context, cercetarea ştiinţifică
fundamentală cuprinde:
(i) cercetări principale, sunt pe termen lung (ce poate dura, de exemplu, chiar 8 ani), de
importanţă majoră, de anvergură, în direcţii mari de cercetare recunoscute de
comunitatea ştiinţifică internaţională, ce cuprind forţe umane şi mijloace materiale
importante, cu tradiţie, rezultate şi obiective majore.
(ii) cercetări formative, sunt pe termen mediu (poate dura 4 ani), direcţionate către
educaţie, învăţământ şi formarea cadrelor.
(iii) cercetări multidisciplinare, sunt pe termen mediu sau scurt (de exemplu, 2 ani), de
interes comun, având obiective comune, ce implică două sau mai multe domenii, arii,
câmpuri, direcţii, teme sau probleme de cercetare.
(iv) cercetări speciale, sunt pe termen scurt, cu un grad de risc înalt, ce se ocupă de
probleme ştiinţifice particulare.
CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ APLICATĂ
Reprezintă înglobarea cunoştinţelor ştiinţifice fundamentale şi a cunoştinţelor empirice într-un
produs finit, proces sau serviciu, ce pot avea, în principiu, valoare pe piaţă.
Este activitatea destinată utilizării cunoştinţelor ştiinţifice pentru perfecţionarea sau realizarea
de noi produse, tehnologii şi/sau servicii.
Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page |
127
DEZVOLTAREA TEHNOLOGICĂ Reprezintă aducerea produsului finit (procesului sau serviciului) obţinut de cercetarea aplicată,
direct sau prin transfer tehnologic, la nivelul intrării în producţie pentru a deveni produs, proces sau
serviciu cu valoare pe piaţa de desfacere.
Dezvoltarea tehnologică este formată din activităţile de inginerie a sistemelor şi de inginerie
tehnologică, prin care se realizează aplicarea şi transferul rezultatelor cercetării către agenţii
economici, precum şi în plan social, având ca scop introducerea şi materializarea de noi tehnologii,
produse, sisteme şi servicii, precum şi perfecţionarea celor deja existente.
Dezvoltarea tehnologică cuprinde:
a. cercetarea precompetitivă, activitate orientată spre transformarea rezultatelor cercetării
aplicative în planuri, scheme sau documentaţii pentru noi produse, procese ori servicii,
incluzând fabricarea modelului experimental şi a prototipului, care nu pot fi utilizate în
scopuri comerciale;
b. cercetarea competitivă, activitate orientată spre transformarea rezultatelor cercetării
precompetitive în produse, procese şi servicii, ce pot răspunde, în mod direct, cererii pieţei,
incluzând şi activităţile de inginerie a sistemelor, de inginerie şi proiectare tehnologică.
INOVAREA
Reprezintă activitate orientată către generarea, asimilarea şi valorificarea rezultatelor
cercetării-dezvoltării în sfera economică şi socială.
Inovarea de produs reprezintă introducerea în circuitul economic a unui produs nou sau cu
unele caracteristici îmbunătăţite în mod semnificativ, astfel încât să se ofere consumatorului servicii
noi sau îmbunătăţite.
Inovarea tehnologică reprezintă, în schimb, introducerea în circuitul economic a unui proces
sau a unei tehnologii, ori ameliorarea semnificativă a celor existente, inclusiv îmbunătăţirea metodelor
de gestiune şi organizare a muncii.
PRINCIPIILE CUNOAŞTERII ŞI CUNOŞTINŢELOR ŞTIINŢIFICE reprezintă
consistenţa logică, obiectivitatea şi repetabilitatea.
Principiul cercetării ştiinţifice fundamentale este noul şi corectul într-un domeniu ştiinţific
constituit istoric şi recunoscut ca atare de o comunitate ştiinţifică; noul şi corectul se definesc în
raport cu metodele, conceptele şi normele proprii domeniului.
În ansamblul cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice, cercetarea ştiinţifică fundamentală
ocupă poziţia centrală. Ea oferă noi metode şi concepte cercetării aplicate şi dezvoltării tehnologice şi
stabileşte noi direcţii de cercetare. Cercetarea ştiinţifică aplicată şi dezvoltarea tehnologică au ca
element necesar cercetarea ştiinţifică fundamentală.
În disciplinele medicale datele obţinute prin cercetare ştiinţifică pot fi utilizate pentru:
- a elucida anumite aspecte din etiologia unei anumite boli,
- a identifica persoanele predispuse unui anumit risc de îmbolnăvire,
- a determina nevoile unui anumit grup populaţional,
- a stimula interesul public într-o anumită problemă de sănătate publică,
- a evalua eficienţa unui program de sănătate în curs de desfăşurare,
- a evalua acurateţea ştiinţifică a unui articol sau comunicări.
Categoriile principale de cercetare ar putea fi împărţite astfel:
o cercetare empirică şi cercetare teoretică,
o cercetare de bază şi cercetare aplicată.
Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page |
128
MODALITĂŢI ŞI PROCEDEE FOLOSITE ÎN CERCETARE - analogia – observarea de asemănări între problema de rezolvat şi o altă problemă a cărei
soluţionare este cunoscută;
- alegere de soluţii la întâmplare – metoda Thomas Alva Edison;
- generalizarea – când o problemă este complexă (stufoasă), se poate schiţa o versiune
simplificată, care să cuprindă datele ei esenţiale;
- împărţirea – dividerea problemei într-o serie de sub-probleme, mai ușor abordabile;
- adunarea – o problemă dificilă poate fi uşurată prin adăugarea unei componente (sub-
problemă);
- scăderea – îndepărtarea unor componente din problema originală. Acest procedeu este
folosit în simulări.
- particularizarea – găsirea unui caz ce conţine un set mai limitat de caracteristici – cum ar
fi abordarea unui model bidimensional în cazul unei probleme tridimensionale.
- dilatarea sau contracţia – unele probleme sunt mai uşor de rezolvat dacă se modifică scara
sau numărul de variabile.
- inversarea – privirea dintr-un punct de vedere opus. În loc de când vine trenul acesta în
gară?, când vine gara la acest tren?
- restructurarea – în studiile clinice, nu se întreabă dacă un tratament anumit vindecă boala,
ci dacă lipsa tratamentului determină absenţa vindecării.
- Metoda lui Pappus – se presupune că problema este rezolvată şi se calculează de-a
îndoaselea.
- Metoda lui Tertullus – se presupune că nu există o soluţie şi se încearcă dovedirea acestui
lucru.
ETAPELE CERCETĂRII Procesul de cercetare cuprinde (după Anthony Giddens), mai multe trepte distincte, care încep
din momentul declanşării investigaţiei şi sfârşesc atunci când descoperirile ei devin disponibile în
forma scrisă2. Iată cum schematizează Giddens etapele procesului de cercetare:
1. DEFINIREA PROBLEMEI: ALEGEREA TEMEI DE CERCETARE Proiectul de cercetare se naşte dintr-o întrebare, ce îşi găseşte originea în curiozitatea
cercetătorului, în calităţile sale de observaţie şi în experienţa profesională.
Exista două mari tipuri de teme de cercetare care corespund la două mari categorii de studii:
Obiectivul proiectului poate fi descrierea distribuţiei caracteristicilor unei populaţii. Este
vorba de un studiu descriptiv. Nu există ipoteză.
Dacă intenţia este de a emite o judecată asupra unei posibile relaţii între diferiţi factori
studiaţi, atunci problema de cercetat este fundamentată pe o ipoteză. Este vorba de un
studiu analitic.
Temele de cercetare şi ipoteza sunt legate între ele, dar nu se situează pe acelaşi plan: existenţa
unei ipoteze atestând voinţa şi posibilitatea de a generaliza rezultatele.
O bună temă de cercetare sau ipoteză trebuie să fie simplă, specifică, bine formulată,
concepută şi redactată înainte de începerea studiului.
Problemele de cercetare pot fi sugerate de lipsurile din literatura existentă, de dezbateri teoretice
sau de aspecte practice din lumea socială.
Lectura sistematică şi critică a literaturii medicale, precum şi participarea la congrese sunt
surse de teme de cercetare.
Cea mai bună cercetare sociologică începe cu probleme care reprezintă, totodată, şi enigme
(adică, n.n.)… un spaţiu gol în înţelegerea noastră”3. Din ce motiv se schimbă schemele de
credinţă religioasă? Din ce cauză femeile sunt slab reprezentate în posturile cu un statut înalt? etc.
2 Anthony Giddens - Sociology, Cambridge, 2001, pp. 577-600.
3 Ibidem, pp. 579.
Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page |
129
2. REVIZUIREA DOVEZILOR sau trecerea în revistă a bibliografiei Un bun proiect de cercetare trebuie să fie nou. Odată formulată tema de cercetare, trebuie verificat
dacă răspunsul la aceasta nu există deja, urmărind principala sursă din literatura de specialitate. Astfel,
cercetătorul trebuie să se familiarizeze cu cercetările existente referitoare la subiect.
1. Prima etapă o reprezintă cercetarea bibliografică propriu-zisă, adică identificarea publicaţiilor
care se referă la subiectul în discuţie.
2. A doua etapa constă în lectura critică, activă, a publicaţiilor selectate.
Cercetarea bibliografică poate utiliza diferite instrumente de lucru, prea numeroase pentru a
fi toate citate. În cercetare medicală, spre exemplu, există mai multe sute de titluri, mergând de la cele
mai generale precum: Index Medicus (Medline), Excerpta Medica (Embase), Biologicul Abstracts
(Biosis), Chemical Abstracts până la cele mai specializate titluri despre SIDA, psihiatrie,
cancerologie, cosmetică, chimie analitică, farmacie industrială etc.
Pot fi folosite mai multe suporturi: hârtie, CD/DVD-ROM, memory stick, Internetul (asigură pe
lângă rapiditatea accesului şi posibilitatea consultării celor mai noi articole în timp real) etc., ajungâdu-se
astfel la noţiunea de bibliotecă electronică, virtuală sau chiar publicaţie fără hârtie.
Lectura critică a literaturii medicale. Parcurgerea literaturii necesită, deci, o selecţie şi o
evaluare. Pentru aceasta s-a dezvoltat conceptul de literatura critică, ce constă în a judeca valoarea
publicaţiilor, indiferent dacă este vorba de calitatea cercetării întreprinse sau de pertinenţa rezultatelor
publicate.
Cercetătorul, pe lângă consultarea literaturii cu referire directă la tema elaborată, va pune în
balanţa şi criteriile etice de bază în materie de cercetare, care se supun următoarelor principii:
principiul interesului şi beneficiului cercetării;
principiul inocuităţii cercetării sau punerea în balanţă a beneficiului şi a riscului;
principiul respectării persoanei;
principiul echităţii sau repartiţia echitabilă şi onestă a riscului şi beneficiilor cercetării.
3. Clarificarea problemei prin FORMULAREA IPOTEZEI Se urmărește aici ce se dorește a se proba prin cercetarea de față și care este relaţia dintre
variabile.
Dacă cercetarea se vrea eficientă, ipoteza trebuie să fie formulată în aşa fel încât materialul
faptic să ofere dovezi care, fie o vor susţine, fie o vor infirma.
O ipoteză este o afirmaţie (şi nu o întrebare sau/și problemă) la adresa posibilei relații între
factorii studiaţi şi criteriile de raţionament.
În general, ipoteza este prezentată sub forma ipotezei nule: nu există legătură între factorul
studiat şi criteriul de raţionament, pentru că testul statistic, construit plecând de la datele
adunate, să permită calcularea probabilităţii, ca asocierea observată să survină numai din
întâmplare. Propoziţia: exista o asociere între factorul studiat şi criteriul raţionării constituie
ipoteza alternativă.
4. SELECTAREA PLANULUI DE CERCETARE Planul de cercetare reprezintă o primă sistematizare extrem de succintă a raportului de cercetare
(un prim CUPRINS). Aici împărțim cercetarea în două module: cel teoretic, ce cuprinde date
esențiale și atestate despre tema de cercetat și cel științific, unde se expun metodele de cercetare
7. RAPORTAREA DESCOPERIRILOR prin redactarea raportului de cercetare De regulă raportul de cercetare este publicat sub formă unui articol sau cărți și oferă informaţii
precise referitoare la natura cercetării, căutând în acelaşi timp să justifice concluziile rezultate.
Multe dintre rapoarte indică şi întrebările la care nu s-au dat încă răspunsuri, sugerând astfel
posibile cercetări ulterioare.
Articolul original este o dare de seamă pentru o muncă de cercetare.
Structura rezultată din logica ştiinţifică este următoare:
Introducere, unde este prezentată muncă realizată de cercetător și etapele urmate,
Metode, se explică cum a fost realizată cercetarea,
Rezultate, se prezintă observațiile de-a lungul cercetării, dar și cele finale, concluzive,
Discuţii, concluziile cercetătorului la adresa muncii sale, a temei alese și a concluziilor
rezultate.
Sunt deopotrivă integrate referinţe şi la nevoie, figuri şi tabele. Punctul pe i este o redactare
mai scurtă, de tipul actualizării unui subiect. Aceasta structură trebuie să fie respectată.
Autorul trebuie să explice cum a selecţionat articolele de referinţă.
Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page |
131
COMPETENȚA 3 – ACORDĂ ÎNGRIJIRI ÎNTR-UN MEDIU
TERAPEUTIC SECURIZANT
CURS 9 – ETAPELE CERCETĂRII ÎN NURSING Colectarea datelor
TEMA DE CERCETARE CLINICĂ Proiectul de cercetare se naste dintr-o intrebare care isi gaseste originea in curiozitatea
cercetatorului, in calitatile sale de observatie si in experienta profesionala.
Descrierea inadvertentelor intre ceea ce este observat si ceea ce ar trebui sa poate sa duca la
aparitia unor propuneri de solutii pentru a suprima acest decalaj. O atitudinea critica poate astfel sa fie
generatoare de intrebari interesante. Lectura sistematica si critica a literaturii medicale si participarea
la congrese sunt surse de teme de cercetare.
Exista doua mari tipuri de teme de cercetare care corespund la doua mari categorii de studii:
Obiectivul proiectului poate fi descrierea distributiei caracteristicilor unei populatii. Este
vorba de un studiu descriptiv. Nu exista ipoteza.
Daca intentia este de a emite o judecata asupra unei posibile relatii intre diferiti factori
studiati, atunci problema de cercetat este fundamentata pe o ipoteza. Este vorba de un
studiu analitic.
Temele de cercetare si ipoteza sunt deci legate dar nu se situeaza pe acelasi plan: existenta unei
ipoteze atesta vointa si posibilitatea de a generaliza rezultatele.
O buna tema de cercetare sau ipoteza trebuie sa fie simpla, specifica, conceputa si redactata
inainte de inceperea studiului. Trebuie de asemenea sa fie bine formulata.
CERCETAREA BIBLIOGRAFICĂ Un bun proiect de cercetare trebuie sa fie nou. Tema de cercetare odata formulata, trebuie
verificat daca raspunsul la aceasta nu exista deja.
Principala sursa este literatura medicala. Trebuie sa stim sa cercetam, intr-o masa considerabila
de informatii, articolele pertinente. Urmeaza apoi etapa parcurgerii acestor articole, pentru a le aprecia
validitatea si aplicabilitatea. Daca la sfarsitul acestei etape raspunsul la intrebare nu exista sau daca
este incomplet, atunci este perfect justificat sa intocmim un protocol.
1. Prima etapa este cercetarea bibliografica propriu-zisa, adica identificarea publicatiilor
care se refera la subiectul in discutie.
2. A doua etapa este lectura critica, activa, a publicatiilor selectate.
Inainte de a incepe trebuie sa ne asiguram ca stim ceea ce cautam si unde cautam. Adica
trebuie elaborate cuvintele – cheie si descrise mediile de cautare.
1. Cuvintele cheie („descriptori") trebuie intr-adevar sa descrie toate aspectele subiectului:
materia tratata (intrebare: despre ce se vorbeste ?)
intrebarea pusa (intrebare: ce vrea sa spuna ?)
Materia tratata este extrasa din domeniul in care se afla cercetatorul. Cuvintele cheie care o
descriu trebuie sa contina pe deasupra numelui specific al materiei tratate sinonimele sau echivalentii sai.
Intrebarile puse sunt si ele de o mare diversitate (impun o ipoteza si o testeaza, identifica clar
o problema, definesc o intrebare, gasesc punctele comune ale diferitelor observatii discordante ale
unuia si aceluiasi eveniment).
Experienta ne invata de altfel ca cercetarea referintelor sugereaza ea insasi cercetatorilor noi
intrebari si noi cuvinte-cheie.
Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page |
132
MEDIILE DE CĂUTARE Cercetarea bibliografica poate utiliza diferite instrumente de lucru, prea numeroase pentru a fi
toate citate. Exista mai multe sute de titluri, mergand de la cele mai generale ca: Index Medicus
(Medline), Excerpta Medica (Embase), Biologicul Abstracts (Biosis), Chemical Abstracts pana la cele
mai specializate despre SIDA, psihiatrie, cancerologie, cosmetica, chimie analitica, farmacie
industriala...
Pot fi folosite mai multe suporturi: hartie, CD ROM, on-line (asigura pe langa rapiditatea
accesului si posibilitatea consultarii celor mai noi articole in timp real).
Astfel se ajunge la notiunea - despre care se vorbeste din ce in ce mai mult - de biblioteca
electronica, virtuala, sau chiar de publicatie fara hartie. Informatia in totalitatea sa poate sa apara - de
aici inainte - direct pe biroul cercetatorului - indiferent de distanta, gratie Intemet-ului.
LECTURA CRITICĂ A LITERATURII MEDICALE Cercetarea bibliografica si articolele odata obtinute, trebuie citite documentele si judecata
calitatea continutului lor. Aceasta este sarcina viitorului investigator care doreste sa precizeze tema sa
de cercetare clinica sau sa gaseasca justificarea proiectului sau de protocol.
Parcurgerea literaturii necesita deci o selectie si o evaluare. Pentru aceasta s-a dezvoltat
conceptul de „literatura critica". Principiul consta in a judeca valoarea publicatiilor, indiferent daca
este vorba de calitatea cercetarii intreprinse sau de pertinenta rezultatelor publicate.
In aceasta etapa, cercetatorul, pe langa consultarea literaturii medicale cu referire directa la
tema elaborata, va pune in balanta si criteriile etice de baza in materie de cercetare medicala, care se
supun urmatoarelor principii:
principiul interesului si beneficiului cercetarii;
principiul inocuitatii cercetarii sau punerea in balanta a beneficiului si a riscului;
principiul respectarii persoanei;
principiul echitatii sau repartitia echitabila si onesta a riscului si beneficiilor cercetarii.
Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page |
133
COMPETENȚA 3 – ACORDĂ ÎNGRIJIRI ÎNTR-UN MEDIU
TERAPEUTIC SECURIZANT
CURS 10 – ETAPELE CERCETĂRII ÎN NURSING Analiza și interpretarea datelor
Metodologia este teoria ştiinţifică despre căile (metodele) sporirii eficacităţii cunoaşterii
umane. Metoda (def.de A.Brimo) reprezintă ordinea ce se pune în învăţarea unei ştiinţe, urmând
condiţiile, particularităţile acelei ştiinţe. Felul practic, procedural, în care se utilizează o metodă sau
alta de cercetare se numeşte tehnică.
Cecetarea fundamentală are drept scop cunoaşterea şi înţelegerea lumii care ne înconjoară,
deschiderea unei noi perspective prin lărgirea universului explicării realităţii.
Etapele cercetării a. Documentarea - observarea faptelor, colectarea datelor şi clasificarea acestor - pregătirea
teoretică complexă a celui care efectuează cercetarea.
b. Elaborarea ipotezelor explicative - ipoteza constituie o constructive deductivă elaborată
plecând de la faptele observate şi destinată unei verificări ulteriaoră. Întrucât, pentru a
putea fi acceptată, ea trebuie demonstrată, ipoteza se distinge de postulat sau paradigmă.
(Teoria-reprezintă o ipoteză verificată).
Ipotezele pot fi clasificate:
- după obiectul studiat, ele se pot referi la faptele supuse explicării, la conceptele utilizate
în teorie sau practică.
- după nivelul lor de generalitate, ipotezele pot fi generale ori particulare.
Pentru a fi admisibile metodologic, ipotezele trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să se refere la fenomene observabile;
- să utilizeze concepte precise;
- să fie specifice domeniului utilizat;
- să fie verificabile.
c. Verificarea ipotezelor - este dificilă deoarece criminalitatea nu se poate produce în
laborator.
Nivelele profunzimii cerecetării a. Descrierea - este nivelul superficial al cercetării şi urmează fazei documentării
b. Clasificarea datelor - se realizează prin categorisire sau clasificare şi utilizează conceptul
de categorie (clasă de obiecte sau fiinţe care reprezintă caracteristici comune şi permite
compararea cu alte clase care au propriile caracteristici)
c. Explicarea - corespunde funcţiei explicative a criminologiei şi vizează clarificarea naturii
şi cauzelor obiectului de studiu. Teoria criminologică nu este doar o ipoteză verificată, ea
reprezintă un ansamblu structurat de concepte şi judecăţi de valoare care are ca scop
explicarea sintetică a realităţii.
Cercetarea aplicată a. Documentarea prealabilă (presupune studierea domeniului supus cercetării),
b. Diagnosticarea (consecinţă logică a documentării şi are ca obiectiv aprecierea ştiinţifică
asupra efectivităţii şi eficacităţii mijlocului studiat),
c. Propunerea de schimbare (etapa finală şi are loc doar dacă rezultatele cercetării o impun).
Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page |
134
COMPETENȚA 3 – ACORDĂ ÎNGRIJIRI ÎNTR-UN MEDIU
TERAPEUTIC SECURIZANT
CURS 11 – ETAPELE CERCETĂRII ÎN NURSING Redactarea unui raport final
REDACTAREA PROTOCOLULUI Protocolul este documentul care descrie metoda studiului propus, justificarea obiectivelor, de
la ipoteza pana la constrangerile metodologice si care defineste conditiile de realizare si desfasurare.
Este esentiala scrierea protocolului intr-un stadiu precoce al procesului de concepere a
studiului atat pentru cercetator si cei care participa la studiu, cat si pentru comisiile de etica sau
organismele susceptibile de finantare. Trebuie amintit ca numai caracterul sau inovator si pertinent, in
conditiile importantei problemei tratate si ale impactului asupra populatiei, constituie factorul ce
favorizeaza interesul comanditarilor si alocarea de la buget.
In acest capitol s-a propus un plan de protocol, cu descrierea fiecarei etape.
Planul propus in acest capitol este un plan general care poate fi utilizat in toate situatiile pe
care le intalnim in cercetarea clinica. Pentru un studiu de conceptie, mai simplu decat un studiu
analitic, nu toate etapele descrise aici sunt obligatoriu utile sau pertinente:
1. Titlu El rezuma problema pe care ne propunem sa o studiem.
Trebuie sa fie clar, precis, suficient de scurt si in acelasi timp suficient de informativ.
El poate contine o informatie despre tipul de studiu propus.
2. Obiectivul Exista 4 mari tipuri de obiective care trebuie formulate foarte clar si foarte precis:
- Primul se refera la prognostic sau la evolutia unei stari patologice.
Obiectivul este de a cunoaste si de a intelege evenimentele care vor aparea la un pacient
intre momentul cand boala s-a manifestat si momentul cand istoricul clinic se termina (prin
vindecare, moarte, sau instalarea pacientului intr-o alta stare fizica, mentala sau sociala).
- Al doilea se refera la etiologie sau la cauzalitate:
Obiectivul este de a pune in evidenta o relatie de cauzalitate intre doua evenimente
sau de a calcula forta de asociere intre doi factori.
- Al treilea se refera la performanta testelor diagnostice .
Obiectivul este de a evalua o strategie de diagnostic, sau de a ameliora interpretarea
rezultatelor unui test.
- Al patrulea se refera la impactul unei interventii
Obiectivul este evaluarea unei interventii terapeutice, de depistare, de preventie sau
de educare: face ea mai mult bine decat rau, care este raportul cost-utilitate ?
3. Justificare studiului Cercetarea costa mult si presupune timp. Ea poate, in plus, sa puna pacientii in situatii de
disconfort sau risc. Trebuie deci pus din nou accentul direct pe rezultatele sale.
4. Ipoteza Orice protocol de cercetare chiar daca este un studiu analitic, trebuie sa formuleze explicit o
ipoteza. O ipoteza este o afirmatie (si nu o intrebare / problema) despre o posibila relatie intre factorii
studiati si criteriile de rationament.
Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page |
135
In general, ipoteza este prezentata sub forma ipotezei nule: „nu exista legatura intre factorul
studiat si criteriul de rationament", pentru ca testul statistic, construit plecand de la datele adunate, sa
permita calcularea probabilitatii ca asocierea observata sa survina numai din intamplare. Propozitia:
„exista o asociere intre factorul studiat si criteriul rationarii" constituie ipoteza alternativa.
5. Subiectii Protocolul trebuie sa se prezinte:
o criteriile de includere care definesc principalele caracteristici ale populatiei implicate in
studiu;
o criteriile de excludere care definesc un subgrup de subiecti care nu satisfac criteriile de
includere
6. Marimea esantionului Esantionul trebuie sa fie reprezentativ pentru populatia la care se vor aplica concluziile
studiului. Tehnica esantionarii trebuie sa fie decrisa in stadiul de protocol.
7. Culegerea si analiza datelor Protocolul trebuie sa comporte o descriere a analizelor statistice programate in studiu si
justificarea lor (pentru a lua in calcul, de exemplu, factorii de confuzie).
8. Un eventual studiu pilot Nu este intotdeauna necesar. Trebuie realizat pe un esantion reprezentativ. Este util pentru:
o a antrena si testa personalul implicat in studiu;
o a evalua rata de raspunsuri;
o a estima amplitudinea diferentei observate (utila pentru a determina marimea
esantionului).
9. Implicatii etice In stadiul de realizare a protocolului, consideratiile etice pun accentul pe respectul fata de
persoana, prin probleme de confidentialitate si principiul minimalizarii riscului.
10. Bugetul Acest paragraf realizeaza sinteza tuturor etapelor din punct de vedere al costului. Calitatea
prezentarii sale, pertinenta sa si justificarea sunt esentiale pentru acceptarea proiectului de catre un
organism finantator.
11. Calendarul Trebuie sa precizam durata si momentul fiecarei etape.
12. Referinte In aceasta sectiune sunt reproduse referintele diverselor documente citate in diferitele parti ale
protocolului.
Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page |
136
REDACTAREA MEDICALĂ
„Ceea ce se concepe bine se enunta clar" Redactarea stiintifica pleaca de la stiinta si nu de la literatura. Ea este ghidata de principii care
decurg din insasi rigoarea stiintifica. O buna utilizare a limbii st respectarea regulilor gramaticale sunt,
deci, indispensabile.
Articolul original este o dare de seama pentru o munca de cercetare. Structura rezulta din
logica stiintifica. Introducere (pentru ce munca a fost facuta), Metode (cum a fost facuta), Rezultate
(ce s-a observat) si Discutii (ce cred eu despre munca mea). Sunt deopotriva integrate referinte si la
nevoie, figuri si tabele.
"Punctul pe i" este o redactare mai scurta, de tipul actualizarii unui subiect. Aceasta structura
trebuie sa fie respectata. Autorul trebuie sa explice cum a selectionat articolele de referinta.
1. STILUL Stilul stiintific difera de stilul literar. Logica stiintifica impune, pentru verbe, utilizarea
timpurilor trecute pentru evenimentele survenite in trecut, limitand folosirea prezentului doar la
notiunile foarte bine stabilite. Viitorul nu este utilizat in redactarea stiintifica. Forma pasiva, „de
modestie", generatoare de ambiguitate, trebuie de asemenea proscrisa.
Chiar daca am invatat sa evitam folosirea aceluiasi cuvant la intervale apropiate si deci sa
cautam variante elegante, rigoarea stiintifica implic utilizarea aceluiasi cuvant pentru a desemna
acelasi lucru. Expresiile emotionale sau de curtoazie trebuie evitate .
Precizia, prezenta mereu in derularea cercetarii, trebuie sa ghideze si redactarea articolului. O
metoda experimentala trebuie sa fie destul de precis descrisa pentru a fi reproductibila de catre cititor.
O scadere in greutate de 10 kg nu are aceeasi semnificatie la un subiect de 100 kg sau de 50 kg, daca
s-a produs intr-o luna sau intr-un an. Precizia impune verificarea tuturor numerelor, a coerentei lor in
text si tabele. Adjectivele si adverbele imprecise sau inutile (examinare atenta, adesea, mult...) trebuie
suprimate.
Claritatea este a doua virtute a unui articol stiintific. Ea implica cuvinte simple si o sintaxa
simpla. Ea poate fi ameliorata prin asezarea in pozitie forte - la inceput de fraza, paragraf, titlu - a unor
cuvinte cu potential informativ important. Contrar uzajului literar este bine sa punem o virgula chiar
inainte de „si"; aceasta politica a fost adoptata de cele mai mari jurnale biomedicale. "Et caetera", „asa
cum" si „de exemplu" sunt imprecise, in afara cazului in care cititorul poate deduce logic tot ceea ce
este subinteles.
Abrevierile internationale de unitati sunt licite, chiar recomandate, cand urmeaza unui numar,
dar nu si in alte cazuri. Ortografierea unei abrevieri trebuie verificata daca suntem nesiguri.
Concizia este a treia calitate a unui articol stiintific. Substantive, adverbe, adjective si expresii
fara valoare (decurge de la sine ca, este oportun sa semnalam ca, ... ) trebuie suprimate, ca si datele
marginale. Dar trebuie sa evitam si excesul de concizie: elipsa dauneaza claritatii.
2. TITLUL Anunta continutul articolului cu maximum de precizie si de concizie. Este primul element de
atragere a cititorului. Redactarea sa, facuta dupa terminarea articolului, cere multa atentie. Titlul
trebuie sa fie scurt (10 pana la 15 cuvinte) si precis. Cuvintele informative trebuie plasate la inceput,
in pozitie forte. Expresiile inutile (a propos de, contributii la studiul...) nu sunt recomandate. Un sub-
titlu, de tipul „metoda utilizata", este insa util.
3. AUTORII
In teorie, autorul este cel care a redactat manuscrisul, in practica, un autor nu lucreaza decat rar
de unul singur, iar colegii din echipa doresc o recunoastere. Primul autor este de obicei redactorul
articolului; este cel care a realizat cea mai mare parte a lucrarii sau cel care a dirijat-o.
Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page |
137
4. INTRODUCEREA Introducerea este o punte intre cunostintele autorului si cele ale cititorului. Ea ii ofera acestuia
o idee concisa si clara despre subiect pentru ca el sa inteleaga de ce a fost efectuata lucrarea.
Importanta studiului este pusa in valoare pentru ca cititorului sa i se trezeasca interesul de a-i urmari
lectura.
Prima parte a introducerii expune aspectele generale ale subiectului. Rapelul istoric, daca este
necesar, trebuie sa fie concis.
A doua parte trebuie sa precizeze aspectul particular al problemei abordate in aceasta lucrare
originala.
Ultima parte indica, in una sau doua fraze, scopul lucrarii. Timpul verbelor trebuie sa fie
trecutul daca se citeaza un alt autor si prezentul pentru expunerea faptelor admise si /sau dovedite.
Orice afirmatie trebuie fondata pe una sau mai multe referinte, fara ca acestea sa fie prea numeroase .
5. MATERIAL SI METODE Acest capitol cuprinde expunerea materialului de studiu si cel al metodelor de lucru. Trebuie sa
fie destul de precis pentru ca cititorul sa poata reproduce sau verifica lucrarea.
Este bine sa se dea toate detaliile necesare interpretarii rezultatelor.
6. REZULTATELE Acest capitol este inima articolului original. Rezultatele expuse sunt finalitatea cercetarii
descrise in introducere si a metodelor folosite pentru a ajunge aici, ele sunt baza discutiei. Toate
rezultatele trebuie raportate strict doar in acest capitol. Este o greseala grava de a face sa figureze
rezultatele la discutii. Este bine sa raportam doar rezultate: acest capitol nu trebuie sa comporte nici un
comentariu, explicatie, comparatie cu alte studii. Deci trebuie sa nu contina nici o referinta, doar
rezultatele autorilor sa fie expuse. Un avantaj real este folosirea figurilor si tabelelor pentru a furniza
maximum de informatii intr-un spatiu minim, sub o forma sintetizata si clara. Textul nu trebuie sa
repete datele furnizate de figuri si tabele.
7. DISCUTIILE Scopul discutiilor este de a interpreta lucrarea realizata, si numai aceasta, cu mijloacele puse in
practica , cu metoda de lucru si cu rezultatele obtinute. Partea de discutii difera in concepere fata de
capitolele precedente: este bine sa exprimam la modul personal ceea ce gandim. Calitatea discutiilor
si interesul starnit de acestea reflecta cultura stiintifica si inteligenta autorilor. Acest capitol raspunde
la trei obiective.
Primul obiectiv este de a comunica daca scopul cercetarii expus in finalul introducerii a fost
sau nu atins. Aceasta implica rezumarea principalelor rezultate, singura lor reluare acceptabila intr-un
raport de cercetare. Nici un alt rezultat nou nu trebuie sa apara.
Al doilea obiectiv este aprecierea calitatii si validitatii rezultatelor. Discutarea critica si
obiectiva a lucrarii se refera la fiecare capitol al articolului
Al treilea obiectiv este acela de a compara rezultatele cu cele ale altor autori. Daca exista
diferente, trebuie incercata explicarea lor. Autorii pot acum sa-si precizeze aportul personal prin
maniera in care au abordat problema.
Unele reviste tolereaza ca articolul sa sfarseasca printr-o concluzie, dar nu este recomandabil:
concluzia risca sa fie o repetare sau o tentativa de salvare dintr-o discutie prost elaborata. Mai mult,
discutia nu trebuie sa se termine printr-un rezumat. Putem in schimb formula ipoteze pentru o viitoare
lucrare. O alta eroare este aceea de a repeta la discutii ceea ce s-a afirmat in introducere. O solutie este
de a aminti in introducere stadiul cunostintelor noastre si de a confrunta, la discutii, propriile rezultate
cu cele ale altor autori. Inexactitatea citarilor, in transcrierea rezultatelor altor autori sau in ceea ce ii
facem noi sa spuna poate constitui o alta eroare. Nu trebuie sa citam niciodata alti autori fara sa le fi
citit articolul original. Asa cum nu trebuie sa citam un autor fara sa dam referinta. Expresiile
emotionale trebuie suprimate. Timpul prezent al verbelor nu trebuie utilizat decat pentru notiuni bine
stabilite. Daca discutiile depasesc jumatate din intinderea totala a articolului, aceasta parte este sigur
prea lunga si, probabil, prost condusa.
Ruxandra RADU Suport curs Cercetare în Nursing
Page |
138
8. REZULTATUL Scopul sau este de a prezenta cititorului, intr-un spatiu redus, substanta informationala a
articolului. Este partea cea mai citita dintr-un articol. Sau, cu titlul, este exact ceea ce-1 va incita pe
cititor la parcurgerea intregului articol. El este susceptibil de a fi reprodus in numeroase documente
fara articol. Iata de ce el trebuie sa fie comprehensibil prin el insusi.
Rezumatul trebuie sa fie informativ. Constructia sa reproduce structura articolului si raspunde
la patru intrebari: de ce, cum a fost facuta aceasta lucrare, care au fost rezultatele, ce concluzii sau
generalizari putem extrage de aici ?
Rezumatul nu trebuie sa contina trimiterea la referinte, figuri, tabele sau note si nici chiar abrevieri
neexplicate in interiorul propriului sau continut. Lungimea sa este deseori indicata in instructiunile
catre autori, cel mai adesea de la 250 la 300 de cuvinte, adica, aproximativ, o pagina dactilografiata la
doua randuri.
9. REFERINTELE Scopul lor este de a justifica orice fapt enuntat. Referinta este enuntata cat mai curand posibil
dupa enuntarea faptului si nu la sfarsitul fiecarei raze. Referintele sunt prezentate la sfarsitul
