SUBIECTE ROMANI, ROMANICI ŞI BARBARI

1) CREAREA SI ORGANIZAREA PROVINCIEI MOESIA(SEC. I A.CHR. – I P.CHR.)

Moesia a fost o provincie a Imperiului roman situata in sud-estul Peninsulei Balcanice.Era marginita la nord de fluviul Dunărea,la vest de raul Drina(fost Drinus),la sud de Muntii Balcani (numiti in antichitate Haemus),iar in est de Marea Neagra.Numele de Moesia provine de la unul dintre triburile care traiau in acea zona:moesii.Totusi teritoriul era locuit de mai triburi de origine tracica:bessii-plasati pe cursul superior al raului Marita;dantheletii-cam in zona Sofiei de azi;dardanii-in partea de sud a Serbiei de astazi;tribalii-in regiunea Plevnei;dupa tribali pe ambele maluri ale Dunarii pana la Marea Neagra traiau getii,care la sud de Dunare se mai numeau si moesi.

Contactele romanilor cu Pen.Balcanica au avut loc inca din a doua jumatate a sec.III i.Hr si acest fapt a fost o urmare a interventiei militare din Italia a lui Pyrrus.In cursul razboaielor cu macedonenii,dardanii au fost aliatii romanilor;de aceea,mai tarziu, regele Perseu instiga pe bastarni sa atace tinutul dardanilor,care poarta un greu razboi cu acesti navalitori.Dupa transformarea Macedoniei in provincie romana(148 i.Hr),din aliati,dardanii devin adversari ai Romei;ei erau nemultumiti inca dupa batalia de la Pydna si dezmembrarea Macedoniei,deoarece romanii au refuzat sa le satisfaca pretentia de a anexa Peonia.

Aflandu-se in conflict cu triburile de dardani si moesi,Gaius Scribonius Curio proconsului Macedoniei,intra in Moesia si ajunge la Dunare,undeva prin dreptul Banatului,dar nu trecu fluviul "de teama codrilor intunecosi "(75-74 i.Hr).Lucius Licinius Lucullus incheie alianta in 72-71 i.Hr. cu cetatile grecesti de pe litoralul vestic al Pontului,amenintand statul dac.In anul 61 i.Hr. are loc incercarea sfarsita rusinos a lui C. Antonius Hybrida de a ocupa teritoriul dobrogean.

Ne aflam in vremea cand se afirma,cu forta si stralucire,neamul geto-dac sub conducerea regelui Burebista.Unificand triburile geto-dace,el realizeaza o mare forta militara si initiază o serie de actiuni in vest si spre est.Astfel,cum se exprima un document epigrafic contemporan,Burebista devine „cel dintai si cel mai mare rege din Thracia,stapanitor al tinuturilor de dincoace si de dincolo de Dunare”.In urma actiunilor din est el reuseste sa aduca sub stapanirea sa cetatile de pe litoral si sa intinda granitele statului sau pana in aproprierea muntilor Haemus(Balcani).Tot in urma acestui fapt,Strabon il numeste pe Burebista ca fiind „Spaima romanilor.”

Dupa moartea lui Cezar si a lui Burebista in anul 44 i.Hr,Roma se confrunta cu o grava criza,fiind zguduita de conflicte interne.In acest rastimp,dardanii duceau razboaie cu armatele romane,conduse,pe rand,de Antonius Hybrida,L. Calpurnius Piso,Marcus Antonius.Dupa campania lui M. Licinius Crassus(30-28 i.Hr.) ei isi pierd definitiv independenta;eventual,Dardania a fost organizata,la început, ca o praefectura deci aflata sub regim (autoritate) militar(a).Tot acelasi general roman intra cu armata in Dobrogea,il invinge pe Cotiso si apoi cucereste tinutul dintre Dunare si Mare cu ajutorul lui Roles.Dapyx moare,Zyraxes fuge la nord de Dunare,iar Dobrogea,in afara de orasele grecesti,e carmuita de Roles in numele si interesul Romei.Dupa moartea lui Roles,tinutul dintre Dunare si Marea Neagra trece sub protectoratul tracilor odrysi.si ei supusi clientelari ai Romei.

Incursiunile romane din Balcani raman fara urmari imediate.Au loc expeditiile de jaf ale sarmatilor,dentheletiilor si scordisciilor,ultimele doua popoare atacand Macedonia fapt ce il determina pe Tiberius Julius Caesar Augustus sa deschida un nou front de operatii in Balcani.Conflictele continua si dupa cucerirea Dobrogei:Lentullus conduce o campanie impotriva lui Cotiso si ii opreste la Dunare pe sarmati,Aelius Catus conduce o expeditie in anii 11-12 in urma careia stramuta 50 000 de geti din campia munteana si cu acest prilej sunt distruse asezarile de la Zimnicea,Popesti si Piscul Crasanilor.

Istoria spatiului de la Dunarea de jos cunoaste amanunte legate de progresul stapanirii romane.Prima manifestare concreta a autoritatii romane la sudul Dunarii a fost sub forma unui organism preprovincial,supus autoritatii unui praefectus civitatium Moesiae et Treballiae.Se poate spune ca pana in anul 46,Moesia a ramas multa vreme sub autoritatea proconsulilor Macedoniei,dar sub forma unui comandament militar aparte(A. Caecina Severus,C. Poppaeus Sabinus,Latinius Pandusa,L. Pomponius Flaccus).Amintim interventia Romei in conflictul dintre Cotys si Rhescuporis,urmasii lui Rhoemetalces I si interventiile militare ale getilor in Moesia(12,15).Totusi precizam ca Flaccus are meritul de a stabiliza situatia din Balcani datorita masurilor sale,granita de la Dunare devenind una singura.Vorbind de apararea provinciilor romane,Tacitus afirma cu privire la teritoriile de la Dunarea de mijloc si de jos: „In Thracia stapanea Rhoemetalces si copiii lui Cotys; pentru tarmul Dunarii erau doua legiuni in Pannonia si doua in Moesia (ripamque Danuvii legiones duae in Pannonia, duae in Moesia attinebant); tot doua legiuni isi aveau garnizoanele in Dalmatia”.In anul 34,cele doua legiuni moesice contribuie la construirea drumului din zona Cazanelor, pe malul drept al Dunarii;alte lucrari se executa sub imparatul Tiberius Claudius Caesar Augustus Germanicus(41-54).

Totusi framantarile continua.In anul 26 are loc o rascoala antiromana ce a fost infranta cu greu de regele Rhoemetalces II cu sprijin de la romani.La moartea lui Rhoemetalces II,imparatul Gaius Julius Caesar Augustus Germanicus zis si Caligula(37-41) a atribuit tronul tracilor lui Rhoemetalces III,fiul lui Cotys; dar in anul 45 el este asasinat.Imparatul Tiberius Claudius Caesar Augustus Germanicus hotaraste sa suprime regatul tracic.Thracia devine provincie romana,fiind administrata de un procurator imperial;anul organizarii acestei provincii (46) este transmis de Eusebius.De acum,autoritatea guvernatorilor Moesiei se va extinde pana la gurile Dunării si Mare(Tullius Geminus,Flavius Sabinus,Ti. Plautius Silvanus Aelianus şi Pomponius Pius)

Un moment deosebit in istoria provinciei Moesia in aceasta perioada este reprezentat de guvernarea lui Ti. Plautius Silvanus Aelianus, a carui activitate la Dunărea de jos o cunoastem din inscripţia (elogiu funebru) de la Tibur.Prima dintre ispravile relatate de această inscripţie este stramutarea in Moesia a peste 100 000 de transdanubieni. Dar actiunea lui Aelianus a avut si urmări nebanuite caci triburile sarmatilor trec Dunarea si ataca Dobrogea in trei randuri,profitand si de criza instaurata in Imp.Roman dupa moartea lui Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus(54-68).In ultimul atac sarmatic este ucis guvernatorul Moesiei Fonteius Agrippa,locul lui fiind luat de Rubrius Gallus ce restabileste ordine.Tot in aceasta perioada o expeditie de jaf e facuta si de daci,care,dupa afirmatia lui Tacitus ” luara cu asalt taberele de iarnă ale cohortelor si cavaleriei auxiliare si se facura stapani pe ambele maluri ale Dunarii.”Dupa victoria lui Titus Flavius Caesar Vespasianus Augustus(69-79) din razboiul civil,provincia Moesia este intarita din punct de vedere militar,fiind aduse legiuni noi V Alaudae si I Italica.In anul 86, in vederea razboiului cu dacii, este adusa din Dalmatia legiunea IIII Flavia felix.In afara de acestea,diplomele militare ale provinciei Moesia amintesc un numar important de trupe auxiliare.Tot in timpul Flaviilor este organizată flota dunareana:classis Flavia Moesica.

Prezent la Dunare pentru a respinge invazia dacilor din iarna anilor 85/86,imparatul Domitian a procedat la reorganizarea Moesiei, provincie cu o frontiera prea intinsa si cu probleme prea numeroase pentru sarcina unui singur guvernator.De aceea,Domitianus o imparte in doua provincii,Moesia Superior si Moesia Inferior,numite astfel in raport cu cursul Dunarii.

Provincia Moesia Superior cuprindea Dardania si tinuturile dinspre Dunare locuite altadata de neamurile moesilor si tribalilor.In zona limes-ului dunarean, granita ei incepea la o oarecare distanta la vest de confluenta Savei cu Dunarea;limita de est,spre Moesia Inferioara,era marcata de raul Ciabrus (Tibrita),mai tarziu cu o mica rectificare pana la gura raului Almus (Lom).Moesia Superioara a fost guvernata de legati imperiali de rang consular.Primii titulari ai acestui post au fost L. Funisulanus Vettonianus si L. Tettius Iulianus.Limes-ul provinciei s-a organizat treptat,in cursul secolului I.Pentru prima parte a acestui secol, datele arheologice si epigrafice sunt sporadice. Legiunile romane au ocupat, pe masura inaintarii stapanirii romane spre Dunare,castrele de la Singidunum (Belgrad) si Viminacium (Kostolać).La est de castrele legionare,urme sporadice se mai intalnesc in castrele auxiliare de la Cezava (Novae),Boljetin(Smyrna),Donji Milanovać(Taliata),Malo Golubinje.Intariturile acestor fortificatii sunt construite din pământ batut,pe un fundament de pietre sparte sau de lut ars.La Boljetin si Cezava, descoperirile arata o circulatie monetara destul de intensa sub Claudius I.Sub Flavii,limes-ul in zona Portilor de Fier este reorganizat.Castrele de la Boljetin si Cezava sunt refacute;la Donji Milanovac,castrul este marit.Tot din timpul Flaviilor datează fortificatia de la Saldum,precum si cea de la Kostol (viitorul Pontes).Opera de reorganizare a limes-ului Moesiei Superioare dateaza probabil indata dupa temporizarea conflictului cu dacii transdanubieni.Sediul legiunii VII Claudia era de mai multa vreme la Viminacium.Legiunea III Flavia a fost adusa de Domitianus din Dalmatia; dupa razboaiele dacice ale lui Traian si stationarea temporară in Dacia,legiunea a fost readusa in Moesia Superioara si stabilita la Singidunum.Castrele de pe limes erau legate de un drum,a carui intretinere era in sarcina unitatilor militare.In anii 92/93 este refacut drumul in punctul Ad Scrofulas,distrus de Dunare.De asemenea,in anul 100 imparatul Traianus a dispus taierea unui drum in stanca in zona Cazanelor.

Provincia Moesia Inferior era marginita la nord de cursul inferior al Dunarii,la est de varsarea raului Ciabrus;ea cuprindea o parte din tinutul locuit altadata de tribali(cu Oescus),ripa Thraciae si Scythia Minor(Dobrogea) cu orasele grecesti.Limita intre Moesia si Thracia trecea aproximativ pe la jumătatatea distantei intre Dunare si Muntii Haemus(Balcani).Moesia Inferioara era o provincie imperiala,guvernarea ei fiind incredintata unui legatus Augusti pro praetore; prin faptul ca sub ordinele lui se aflau trei legiuni,rezulta ca el facea parte din esalonul superior al guvernatorilor de rang consular(pe timpul lui Traian stationau cate trei legiuni doar in provinciile Britannia,Pannonia Superior,Dacia,Moesia Inferior si Syria).Administrarea finantelor provinciei era incredintata unui procurator Augusti,personaj de rang ecvestru,in mod obisnuit din categoria centenarii-lor(salarizat cu 100 000 de sesterţi).Se pare ca acest procurator era insarcinat uneori,cu titlu interimar,chiar cu guvernarea provinciei, probabil in caz de vacanta a postului de guvernator.Pe timpul imparatului Traian,a avut loc o reorganizare temeinică a limes-ului moesic.Limes-ul Moesiei Inferioare incepea de la sfarsitul sectorului dunărean comun cu Dacia(Inferioara);cele trei legiuni moesice isi aveau garnizoanele la Novae (Švištov: legio I Italica), Durostorum (Silistra: legio XI Claudia) si Troesmis (Turcoaia-Igliţa: legio V Macedonica).De asemenea,diplomele militare ale acestei provincii si alte documente epigrafice ne atesta prezenta unui numar important de trupe auxiliare.Astfel,diploma de la Oltina din anul 99 mentioneaza trei alae si sapte cohortes,iar diploma de la Plovdiv din acelasi an alte trei alae si sapte cohortes;dupa cucerirea Daciei,un numar dintre aceste trupe au fost transferate la nordul Dunarii(mai târziu vor forma nucleul armatei Daciei Inferioare).Grosul acestor unitati a fost stabilit in sectorul dobrogean al Dunării,lor revenindu-le apararea acestei portiuni a limes-ului.Principalele castre din acest sector sunt urmatoarele:Sucidava (Izvoarele),Altinum(Oltina),Flaviana(Rasova),Axiopolis(Cernavoda),Capidava,Sacidava(Muzait),Carsium(Harsova),Cius(Gârliciu),Beroe(PiatraFrecăţei),Troesmis(Iglita),Arrubium(Macin),Dinogetia(Garvan),Noviodunum(Isaccea),Aegyssus(Tulcea),Salsovia(Mahmudia);alte toponime nu sunt identificate sigur.Totodata,diplomele militare menţioneaza classis Flavia Moesica.Raza de actiune a acestei flote a fost,probabil inca de la organizarea ei,sectorul dobrogean al Dunarii;stampilele ei s-au descoperit la Troesmis,Dinogetia si Noviodunum,dar si pe malul stang-la Barbosi si Cartal-Orlovka (Aliobrix?).In legatura cu una din bazele flotei moesice sunt si inscriptiile mentionand vicus classicorum,un „cartier al marinarilor” (dar descoperite in zidurile cetatii tarzii de la Murighiol-Independenta,unde au fost folosite ca material de constructie).Probabil ca si legiunile Moesiei Inferioare aveau la dispoziţie escadre navale proprii, care să le permită circulaţia uşoară intre castrul legionar de baza si punctele de pe limes tinute sub control, precum si pentru a efectua operatiuni de debarcare pe malul de nord al Dunării;in acest sens,se pot cita numeroasele caramizi stampilate ale legiunii I Italica,numele legiunii aparand intr-un cartus in chip de nava.

Controlul malului stang al Dunarii de catre legiunea I Italica reiese si din prezenta unor caramizi stampilate ale acesteia la Pietrosani (punctul Reca Mare).De asemenea,centrul militar si civil de la Barbosi era sub controlul Moesiei Inferioare;castrul de aici s-a construit probabil pe timpul lui Traian,cum rezulta dintr-o inscriptie din anul 112.In acest castru au aparut caramizi stampilate ale legiunilor I Italica si V Macedonica,ale cohortei II Mattiacorum si flotei moesice.Stampile ale celor doua legiuni mentionate si ale flotei moesice apar si la Orlovka(Cartal),pe malul de nord al Dunarii.

Orasele din Moesia:

• Scupi (azi Skopje)-el se afla pe drumul care,pornind din Thessalonic,prin Stobi (ambele în provincia Macedonia),mergea apoi prin Naissus si mai departe spre Dunare.Orasul roman,intemeiat sub Vespasian,a fost o colonia de veterani ai legiunii VII Claudia.Orasul avea in frunte un ordo coloniae,calificat de o inscriptie drept splendidissimus;in fruntea acestui consiliu sunt mentionaţi duumviri(la fiecare cinci ani,duumvir quinquennalis era insarcinat cu efectuarea censului)

• Ulpianum (Gračanica)-oras cu titlu de municipiu in Kossovo • D(ar)D(anorum)-oras cu titlu de municipiu tot in Kossovo • Naissus (azi Niš) ocupa o pozitie centrala in Moesia Superior,la incrucisarea unor mari

drumuri ce legau Europa occidentala de Orient,bazinul Dunarii de Marea Adriatica si Marea Egee.Primeste titlu de municipiu in sec II.

• Remesiana-oras situat pe drumul de la Naissus spre Serdica,ridicat la rang de municipiu pe vremea lui Traianus

• Ratiaria- oras situat la capatul altui important drum pornind de la Naissus spre Dunare. • Viminacium-oras in Serbia,a fost ridicat la rangul de municipium Aelium in timpul lui

Hadrian.Se considera ca a fost ridicat la rang de colonia abia sub Gordian III;sub acest imparat,provincia a obtinut dreptul de a bate monede de bronz(239)

•

Singidunum - a fost ridicat la rangul de municipium,probabil tot sub Hadrian. • Horreum Margi-mentionat de Ptolemeu,apoi in Tabula Peutingeriana,Itinerarium Antonini si alte

surse • Margum(Orašje)-oras situat aproape de varsarea Moravei in Dunare,atestat ulterior sub rangul de

municipiu sub Marcus Aurelius sau Caracalla • Ulpia Oescus-oras situat la confluenta raului Isker cu Dunarea,in vechiul teritoriu al tribalilor;

inscripţiile menţionează ordo coloniae, având în frunte duumviri • Novae- oras roman pe langa castrul legiunii I Italica • Durostorum-oras situat la Dunare,actualul Silistra.Pe langa castrul legiunii,s-a dezvoltat o aşezare

de caracter cvasi-urban.Pe teritoriul anticului Durostorum se constata ruinele a doua asezari romane-una este identificata cu canabele si municipul roman(la Silistra) si alta corespunzand vechiului oppidum de dinainte de venirea legiunii(la Ostrov.jud.Constanta).Pe timpul lui Marcus Aurelius,o inscriptie mentioneaza municipium si magistratii sai.

• Troesmis-- pe teritoriul satului Turcoaia(Iglita).Pe o inaltime dominanta se afla vechiul oppidum,care s-a dezoltat ca o asezare civila(civitas) cu propriul teritoriu.Pe de alta parte,langa castrul legiunii V Macedonica s-au dezvoltat canabele,avand doi magistri si aediles.Distinctia intre cele doua unitati administrative este clar exprimata de o alta inscripţie,in care un personaj apare drept quinquennalis canabarum et decurio Troesmensium.Dupa plecarea legiunii V Macedonica(la Potaissa,in Dacia),constatam existenta unui municipium.Canabele sunt ridicate la rangul de municipium,fuzionand cu vechiul oppidum.Inscriptiile menţioneaza ordo municipii Troesmensium,avand in frunte duumviri.

• Adamclisi-situat in Dobrogea.Nu exista dovada ca ar fi devenit municipium sub Traian sau Hadrian.Statutul de oras este menţionat de cateva inscriptii;cea mai veche databila este totusi din timpul lui Marcus Aurelius.

• Dinogetia-oras menționat de Ptolemeu pe malul stang al Dunarii,la varsarea Siretului • Noviodunum(azi Isaccea)-oras situat la N de Dunare cu rang de municipium • Axiopolis-oras pe Dunare,in Dobrogea,la sud de Cernavoda.

2)RAZBOIUL DACIC AL IMPARATULUI DOMITIAN

Conflictul incepe in mod favorabil pentru daci.Conform scrieilor lui Dio Cassius,Duras vazand greutatile situatiei da de buna voie domnia lui Decebal pentru ca era ager in planurile de razboi ca si in implinirea lor,stia sa isi aleaga timpul cand sa navaleasca asupra dusmanului.tot asa de potrivit ca si momentul cand sa bata in retragere,era dibaci in a intinde curse,viteaz la lupta,stiind sa se foloseasca intelept de biruinta si sa iasa dintr-o infrangere.Pe plan intern Decebal(sau Diurpaneus) reuseste sa refaca unitatea politica a dacilor reusind sa infaptuiasca in mare programul politic al lui Burebista.

Conflictul incepe printr-un atac al dacilor peste Dunare in Moesia,la finele anului 85.Armata lui Oppius Sabinus este distrusa,guvernatorul povinciei este ucis.Vestea infrangerii il determina pe Titus Flavius Domitianus(81-96) sa porneasca cu armata impotriva dacilor.Paradoxal,imparatul roman se opreste la Naissus(Nis) unde au loc diverse petreceri si banchete.Este trimis impotriva dacilor Cornelius Fuscus,o fire aventuroasa ce iubea primejdia pentru ea insasi.Un izvor antic precizeaza ca ar fii avut loc o serie de tratative in ideea evitarii unei confruntari(dacii ar fii cerut pacea in schimbul unei sume de doi oboli platita de orice roman din imperiu).Expeditia din anul 87 a lui Fuscus se soldeaza cu un esec,generalul roman fiind ucis in lupta.In anul urmator,Domitian dandu-si seama de puterea adversarului sau,trimite o armata condusa de Tettius Julianus,un cadru militar sever,priceput si viteaz.Romanii trec Dunarea la Vimiancium(Costolat azi) si patrund in Transilvania dinspre Banat.La Tapae are loc o infruntare grea ce se soldeaza cu un succes al romanilor.Nu putem vorbi de o infrangere categorica caci,dupa cum ne spune Dio Cassius,Decebal recurge la o stratagema,taind copacii unei paduri intregi si ii imbraca in haine de soldati spre a-l face pe adversar sa creada ca inca dispune de forte importante.Cert este ca s-a incheiat pace intre daci si romanii,mai ales ca Domitianus suferise infrangeri severe in conflictele cu quazii si marcomanii,care-l sprijinisera pe regele dac.Decebal incheie o pace avantajoasa cu Domitianus in anul 89.Decebal era numit client al Romei,iar regatul sau,regat clientelar,primea mesteri constructori, instructori militari etc.

In schimbul unor subventii in bani si ingineri,Decebal se recunoaște rege clientelar al Romei si continuă,in urmatorii 12 ani de pace,sa-si consolideze puterea si statul.Procesul de centralizare a statului dac este accelerat,armata este echipată si instruita.Se initiaza un vast program de constructii civile si militare,indeosebi în regiunea Muntilor Orastie. Incearca sa stabileasca relatii cu popoare si state inamice Romei.

La Roma dupa moartea lui Domitianus urmeaza Marcus Cocceius Nerva(96-98) un spirit ponderat,jurist si om de litere apreciat,ce incearca sa restabileasca prestigiul senatului.A venit la tron apoi Marcus Ulpius Nerva Traianus.In timpul domniei sale,imperiul a ajuns la intinderea teritoriala maxima.Pacea din 89 a fost considerata rusinoasa pentru romani iar Traianus s-a gandit sa taie aceasta intelegere cu sabia,punand Imperiul pe picior de razboi.

In primavara lui 101,imparatul trece Dunarea la Viminacium urmand traseul pe care il facuse Tettius Julianus.La Tapae romanii reusesc sa invinga pe daci.Venirea toamnei ii determina pe romani sa opreasca inaintarea spre capitala regatului lui Decebal.Profitand de acest fapt,Decebal strange armata si,impreuna cu sarmatii si bastarnii,trec Dunarea pe gheata si ataca garnizoanele romane din Moesia,in speranta schimbarii sortii razboiului.Campania se soldeaza cu un esec,o parte din calarime se ineaca la trecerea fluviului,garnizoanele romane rezista iar Traianus reuseste sa ajunga cu o parte din trupele sale in sprijinul garnizoanelor si sa dea lupta de pe platoul de la Adamclisi.In primavara lui 102 romanii reiau inaintarea spre Sarmizegetusa.Succesele romanilor printre care amintim ocuparea cetatii Costesti,il determina pe Decebal sa ceara pace.Conditiile in care au fost incheiate au fost destul de grele pentru regele dacilor : erau inapoiate armele,masinile de razboi,prizonierii si stindardele luate in 87,erau predati prizonierii,era obligat sa darame zidurile cetatilor si sa nu primeasca dezertori din Imperiul Roman.

Tot in urma acestei paci,Decebal cedeaza tinuturi din regatul sau si este silit sa renunte la orice forma de politica externa independenta.Putem spune ca Dacia devenise o prada usoara pentru Roma.Traian,care nu renuntase la gandul cuceririi regatului Daciei,concentreaza trupe noi in Moesia si-l insarcineaza pe Apolodor din Damasc sa construiasca un pod de piatra peste Dunare la Drobeta.

Dandu-si seama de inevitabilitatea unui nou conflict,Decebal incalca prevederile pacii din 102 si ii chiar ii ataca pe iazygii din campia Tisei,aliati ai romanilor.Afland acestea,Senatul roman il declara pe Decebal,dusman al Imperiului.Razboiul este reluat in vara anului 105.Decebal este atacat dinspre mai multe directii,cetatea Costesti este asediata si distrusa din nou iar capitala este inconjurata si supusa unui indelung asediu.Primul asalt este respins cu grele pierderi.Romanii constuiesc o fortificatie paralela cu cea a dacilor si la o mica distanta fata de aceasta numita agger.Urmeaza un al doilea asalt in urma caruia romanii patrund in oras.Dacii dau foc orasului,o parte din capetenii beau otrava pentru a nu cadea prizonieri iar Decebal scapa prin fuga cu gandul de a se retrage in munti ca sa organizeze rezistenta antiromana.Calaretii romani trimisi in urmarirea lui Decebal il ajung pe rege dar acesta a preferat sa se sinucida,decât sa fie capturat.Dupa tradarea unui apropiat al regelui,Bicilis,romanii au descoperit tezaurul dac estimat la 165.500 kg de aur si 331.000 kg de argint.Ultima batalie din cadrul celui de-al doilea razboi daco-roman a fost la Porolissum in vara lui 106.Statul dac este desfiintat si pe cea mai mare parte a teritoriului este creata provincia Dacia.

3) RAZBOAIELE DACICE ALE IMPĂRATULUI TRAIAN

In schimbul unor subventii in bani si ingineri,Decebal se recunoaște rege clientelar al Romei si continuă,in urmatorii 12 ani de pace,sa-si consolideze puterea si statul.Procesul de centralizare a statului dac este accelerat,armata este echipată si instruita.Se initiaza un vast program de constructii civile si militare,indeosebi în regiunea Muntilor Orastie. Incearca sa stabileasca relatii cu popoare si state inamice Romei.

La Roma dupa moartea lui Domitianus urmeaza Marcus Cocceius Nerva(96-98) un spirit ponderat,jurist si om de litere apreciat,ce incearca sa restabileasca prestigiul senatului.A venit la tron apoi Marcus Ulpius Nerva Traianus.In timpul domniei sale,imperiul a ajuns la intinderea teritoriala maxima.Pacea din 89 a fost considerata rusinoasa pentru romani iar Traianus s-a gandit sa taie aceasta intelegere cu sabia,punand Imperiul pe picior de razboi.

In primavara lui 101,imparatul trece Dunarea la Viminacium urmand traseul pe care il facuse Tettius Julianus.La Tapae romanii reusesc sa invinga pe daci.Venirea toamnei ii determina pe romani sa opreasca inaintarea spre capitala regatului lui Decebal.Profitand de acest fapt,Decebal strange armata si,impreuna cu sarmatii si bastarnii,trec Dunarea pe gheata si ataca garnizoanele romane din Moesia,in speranta schimbarii sortii razboiului.Campania se soldeaza cu un esec,o parte din calarime se ineaca la trecerea fluviului,garnizoanele romane rezista iar Traianus reuseste sa ajunga cu o parte din trupele sale in sprijinul garnizoanelor si sa dea lupta de pe platoul de la Adamclisi.In primavara lui 102 romanii reiau inaintarea spre Sarmizegetusa.Succesele romanilor printre care amintim ocuparea cetatii Costesti,il determina pe Decebal sa ceara pace.Conditiile in care au fost incheiate au fost destul de grele pentru regele dacilor : erau inapoiate armele,masinile de razboi,prizonierii si stindardele luate in 87,erau predati prizonierii,era obligat sa darame zidurile cetatilor si sa nu primeasca dezertori din Imperiul Roman.Tot in urma acestei paci,Decebal cedeaza tinuturi din regatul sau si este silit sa renunte la orice forma de politica externa independenta.Putem spune ca Dacia devenise o prada usoara pentru Roma.Traian,care nu renuntase la gandul cuceririi regatului Daciei,concentreaza trupe noi in Moesia si-l insarcineaza pe Apolodor din Damasc sa construiasca un pod de piatra peste Dunare la Drobeta.

Dandu-si seama de inevitabilitatea unui nou conflict,Decebal incalca prevederile pacii din 102 si ii chiar ii ataca pe iazygii din campia Tisei,aliati ai romanilor.Afland acestea,Senatul roman il declara pe Decebal,dusman al Imperiului.Razboiul este reluat in vara anului 105.Decebal este atacat dinspre mai multe directii,cetatea Costesti este asediata si distrusa din nou iar capitala este inconjurata si supusa unui indelung asediu.Primul asalt este respins cu grele pierderi.Romanii constuiesc o fortificatie paralela cu cea a dacilor si la o mica distanta fata de aceasta numita agger.Urmeaza un al doilea asalt in urma caruia romanii patrund in oras.Dacii dau foc orasului,o parte din capetenii beau otrava pentru a nu cadea prizonieri iar Decebal scapa prin fuga cu gandul de a se retrage in munti ca sa organizeze rezistenta antiromana.Calaretii romani trimisi in urmarirea lui Decebal il ajung pe rege dar acesta a preferat sa se sinucida,decât sa fie capturat.Dupa tradarea unui apropiat al regelui,Bicilis,romanii au descoperit tezaurul dac estimat la 165.500 kg de aur si 331.000 kg de argint.Ultima batalie din cadrul celui de-al doilea razboi daco-roman a fost la Porolissum in vara lui 106.Statul dac este desfiintat si pe cea mai mare parte a teritoriului este creata provincia Dacia.

4)ORGANIZAREA ADMINISTRATIVA A DACIEI ROMANE

a)Dacia sub Marcus Ulpius Nerva Traianus(106-117)

Provincia Dacia cuprindea Transilvania propriu-zisa(fara partea sud-estica dintre Olt si Carpati),Banatul si vestul Olteniei,restul teritoriilor ocupate fiind,cum s-a mai spus,alipite Moesiei Inferioare.Noua provincie era o provincie imperiala,adica subordonata direct imparatului,care o administra un guvernator numit de Senat si acesta purta titlul de legatus Augusti pro praetore ;acest guvernator era de rang consular(pana sa fie numit guvernator,acesta indeplinea functia de consul).Capitala era orasul Ulpia Traiana intemeiata prin 108-110 din ordinul primului guvernator al Daciei Decimus Terentius Scaurianus.

b)Dacia sub Publius Aelius Traianus Hadrianus(117-138)

In urma inabusirii unei revolte a autohtonilor sprijiniti de dacii liberi si sarmatii,Hadrianus este nevoit sa abandoneze sudul Moldovei si o parte din Muntenia dar se ocupa cu reorganizarea provinciei.Astfel,din celelalte provincii ce apartineau de Moesia Inferioara impreuna si cu vestul Olteniei,formeaza o provincie aparte(Dacia Inferioara) in timp ce provincia organizata inca de Traianus este denumita Dacia Superioara.In Dacia Superioara guvernatorul senatorial este ridicat la rang pretorian caci trupele ce stationau in teritorii erau mai putine decat inainte.Legatul imperial care e in acelasi timp comandantul legiunii XIII Gemina de la Apulum(Alba Iulia) e ajutat de un procurator cu atributii financiare care rezida la Ulpia Traiana(va primi si denumirea de Ulpia Traiana Sarmizegetusa Regia).Dacia Inferioara cu trupe mai numeroase era condusa de un procurator presidial cu resedinta la Drobeta.A doua reorganizare a Daciei are loc in 124.Imparatul desprinde din Dacia Superioara regiunea aflata la miazanoapte de cursul superior al Muresului si de valea Ariesului si formeaza o provincie aparte numita Dacia Porolissensis cu capitala la Napoca,guvernata tot de un procurator.

c)Dacia sub Marcus Aelius Aurelius Verus Antoninus Augustus(161-180).

Dupa Hadrianus,urmeaza Titus Aurelius Fulvus Boionius Arrius Antoninus Pius(138-161).Considerat cel de-al patrulea din "Cei cinci imparati buni" a dus razboaie cu dacii liberi de la hotarele nordice si estice in 143 si 157-158.Sub Marcus Aurelius Dacia trece sub un nou proces de reorganizare.Determinat de razboaiele cu marcomanii,imparatul roman reorganizeaza Dacia in doua randuri.Mai intai desfiinteaza Dacia Inferioara,alipind-o Daciei Superioare,care primeste numele de Dacia Apulensis(168).Un an mai tarziu el desprinde din Dacia Apulensis Banatul de vest ce il transforma intr-o provincie aparte(Dacia Malvensis cu capitala la Malva).Cele trei provincii se afla sub comanda suprema unui guvernator si poarta denumirea de legatus augusti pro praetore Daciarum trium.Din cele trei provincii,numai Dacia Malvensis are in frunte un procurator presidial iar Dacia Porolissensis are numai un guvernator fiscal.Guvernatorul din Dacia Apulensis il inlocuie la nevoie pe guvernatorul suprem.Resedinta lui este la Ulpia Traiana.

d)Dacia intre 180-275

Sub Marcus Aurelius Commodus Antoninus(180-192),populatia autohtona se rascoala (conform Historia Augusta).Urmasul sau, Lucius Septimius Severus Augustus(193-211) acorda catorva asezari,rangul de oras,reface drumurile,si ridica fortificatii menite sa apere Oltenia si teritoriul roman din stanga Oltului(un val de pamant –limes Transalutanus– si un sant,precum si o serie de castre si fortificatii).Marcus Aurelius Antoninus Caracalla duce razboaie impotriva carpilor si in urma unei expeditii in Dacia,fortifica granitele nord-vestice ale provinciei.Au urmat imparati mai putin importanti pentru istoria Daciei(Macrinus,Elagabalus).Mai insemnat a fost Marcus Aurelius Severus Alexandrus(222-235) ce a infiintat un conciliu reprezentativ al intregii provincii(concilium Daciarum trium) din care fac parte delegati ai oraselor si ai districtelor rurale.Conciliul isi tinea sedintele la Sarmizegetusa(primeste titlu de metropola),fiind prezidat de marele preot al cultului imperial(coronatus Daciarum trium),el discuta problemele si nevoile provinciei,formula plangeri impotriva dregatorilor abuzivi,aducea elogii guvernatorului in functie si isi exprima credinta fata de imparat.Urmasii sai de la Gaius Iulius Verus Maximinus(235-238) cunoscut si sub numele de Maximian Tracul si pana la Lucius Domitius Aurelianus(270-275) s-au confruntat cu desele navaliri ale dacilor liberi,sprijiniti mai mult sau mai putin de goti.Amintim doar pe Gaius Messius Quintus Traianus Decius(249-251) fost guvernator al Moesiei,ce a dus dese razboaie cu carpii si gotii.Acesta a reorganizat provincia si a ajutat orasele Dacia,dupa expeditiile de jaf ale gotilor.Acest fapt este dovedit de o inscriptie descoperita la Apulum,prin care noua colonie ii multumeste imparatului,caruia ii da titlu de reintemeietor al Daciilor(restitutor Daciarum).

5) ORGANIZAREA MILITARĂ ŞI ADMINISTRATIVĂ A PROVINCIILOR MOESIEI ÎN PERIOADA 86-284

Prezent la Dunare pentru a respinge invazia dacilor din iarna anilor 85/86,imparatul Domitian a procedat la reorganizarea Moesiei, provincie cu o frontiera prea intinsa si cu probleme prea numeroase pentru sarcina unui singur guvernator.De aceea,Domitianus o imparte in doua provincii,Moesia Superior si Moesia Inferior,numite astfel in raport cu cursul Dunarii.

Provincia Moesia Superior cuprindea Dardania si tinuturile dinspre Dunare locuite altadata de neamurile moesilor si tribalilor.In zona limes-ului dunarean, granita ei incepea la o oarecare distanta la vest de confluenta Savei cu Dunarea;limita de est,spre Moesia Inferioara,era marcata de raul Ciabrus (Tibrita),mai tarziu cu o mica rectificare pana la gura raului Almus (Lom).Moesia Superioara a fost guvernata de legati imperiali de rang consular.Primii titulari ai acestui post au fost L. Funisulanus Vettonianus si L. Tettius Iulianus.Limes-ul provinciei s-a organizat treptat,in cursul secolului I.Pentru prima parte a acestui secol, datele arheologice si epigrafice sunt sporadice. Legiunile romane au ocupat, pe masura inaintarii stapanirii romane spre Dunare,castrele de la Singidunum (Belgrad) si Viminacium (Kostolać).La est de castrele legionare,urme sporadice se mai intalnesc in castrele auxiliare de la Cezava (Novae),Boljetin(Smyrna),Donji Milanovać(Taliata),Malo Golubinje.Intariturile acestor fortificatii sunt construite din pământ batut,pe un fundament de pietre sparte sau de lut ars.La Boljetin si Cezava, descoperirile arata o circulatie monetara destul de intensa sub Claudius I.Sub Flavii,limes-ul in zona Portilor de Fier este reorganizat.Castrele de la Boljetin si Cezava sunt refacute;la Donji Milanovac,castrul este marit.Tot din timpul Flaviilor datează fortificatia de la Saldum,precum si cea de la Kostol (viitorul Pontes).Opera de reorganizare a limes-ului Moesiei Superioare dateaza probabil indata dupa temporizarea conflictului cu dacii transdanubieni.Sediul legiunii VII Claudia era de mai multa vreme la Viminacium.Legiunea III Flavia a fost adusa de Domitianus din Dalmatia; dupa razboaiele dacice ale lui Traian si stationarea temporară in Dacia,legiunea a fost readusa in Moesia Superioara si stabilita la Singidunum.Castrele de pe limes erau legate de un drum,a carui intretinere era in sarcina unitatilor militare.In anii 92/93 este refacut drumul in punctul Ad Scrofulas,distrus de Dunare.

Dunare.De asemenea,in anul 100 imparatul Traianus a dispus taierea unui drum in stanca in zona Cazanelor.In anii 167-170, constatam unificarea comandamentelor provinciilor Moesia Superior si Dacia Apulensis(Superior;apoi cu toate cele trei provincii ale Daciei),pentru a face fata cu forte comune pericolului reprezentat de sarmatii iazigi. De asemenea,sarmatilor li s-a interzis sa aiba corabii pe Dunare si sa se apropie de insulele de pe fluviu.Situatia creata după razboaiele cu sarmatii impunea cu atat mai mult mentinerea fortificatiilor de pe Dunare,chiar si la rasarit de Drobeta.Este lipsita de obiect ipoteza conform careia aceasta provincie ar fi fost guvernată de legati de rang pretorian pe timpul lui Traianus (cand legiunea IIII Flavia a fost afectata apararii Daciei) sau pe timpul lui Marcus Aurelius.Printre ultimii guvernatori consulari pe care-i cunoastem se numara C. Messius Q. Decius Traianus si M. Aemilius Aemilianus,proclamati imparati de trupele provinciale.Tot legiunile moesice sunt considerate autoare ale proclamarii uzurpatorilor Ingenuus (258) si Regalianus (260).

Provincia Moesia Inferior era marginita la nord de cursul inferior al Dunarii,la est de varsarea raului Ciabrus;ea cuprindea o parte din tinutul locuit altadata de tribali(cu Oescus),ripa Thraciae si Scythia Minor(Dobrogea) cu orasele grecesti.Limita intre Moesia si Thracia trecea aproximativ pe la jumătatatea distantei intre Dunare si Muntii Haemus(Balcani).Moesia Inferioara era o provincie imperiala,guvernarea ei fiind incredintata unui legatus Augusti pro praetore; prin faptul ca sub ordinele lui se aflau trei legiuni,rezulta ca el facea parte din esalonul superior al guvernatorilor de rang consular(pe timpul lui Traian stationau cate trei legiuni doar in provinciile Britannia,Pannonia Superior,Dacia,Moesia Inferior si Syria).Administrarea finantelor provinciei era incredintata unui procurator Augusti,personaj de rang ecvestru,in mod obisnuit din categoria centenarii-lor(salarizat cu 100 000 de sesterţi).Se pare ca acest procurator era insarcinat uneori,cu titlu interimar,chiar cu guvernarea provinciei, probabil in caz de vacanta a postului de guvernator.Pe timpul imparatului Traian,a avut loc o reorganizare temeinică a limes-ului moesic.Limes-ul Moesiei Inferioare incepea de la sfarsitul sectorului dunărean comun cu Dacia(Inferioara);cele trei legiuni moesice isi aveau garnizoanele la Novae (Švištov: legio I Italica), Durostorum (Silistra: legio XI Claudia) si Troesmis (Turcoaia-Igliţa: legio V Macedonica).

De asemenea,diplomele militare ale acestei provincii si alte documente epigrafice ne atesta prezenta unui numar important de trupe auxiliare.Astfel,diploma de la Oltina din anul 99 mentioneaza trei alae si sapte cohortes,iar diploma de la Plovdiv din acelasi an alte trei alae si sapte cohortes;dupa cucerirea Daciei,un numar dintre aceste trupe au fost transferate la nordul Dunarii(mai târziu vor forma nucleul armatei Daciei Inferioare).Grosul acestor unitati a fost stabilit in sectorul dobrogean al Dunării,lor revenindu-le apararea acestei portiuni a limes-ului.Principalele castre din acest sector sunt urmatoarele:Sucidava (Izvoarele),Altinum(Oltina),Flaviana(Rasova),Axiopolis(Cernavoda),Capidava,Sacidava(Muzait),Carsium(Harsova),Cius(Gârliciu),Beroe(PiatraFrecăţei),Troesmis(Iglita),Arrubium(Macin),Dinogetia(Garvan),Noviodunum(Isaccea),Aegyssus(Tulcea),Salsovia(Mahmudia);alte toponime nu sunt identificate sigur.Totodata,diplomele militare menţioneaza classis Flavia Moesica.Raza de actiune a acestei flote a fost,probabil inca de la organizarea ei,sectorul dobrogean al Dunarii;stampilele ei s-au descoperit la Troesmis,Dinogetia si Noviodunum,dar si pe malul stang-la Barbosi si Cartal-Orlovka (Aliobrix?).In legatura cu una din bazele flotei moesice sunt si inscriptiile mentionand vicus classicorum,un „cartier al marinarilor” (dar descoperite in zidurile cetatii tarzii de la Murighiol-Independenta,unde au fost folosite ca material de constructie).Probabil ca si legiunile Moesiei Inferioare aveau la dispoziţie escadre navale proprii, care să le permită circulaţia uşoară intre castrul legionar de baza si punctele de pe limes tinute sub control, precum si pentru a efectua operatiuni de debarcare pe malul de nord al Dunării;in acest sens,se pot cita numeroasele caramizi stampilate ale legiunii I Italica,numele legiunii aparand intr-un cartus in chip de nava.Controlul malului stang al Dunarii de catre legiunea I Italica reiese si din prezenta unor caramizi stampilate ale acesteia la Pietrosani (punctul Reca Mare).De asemenea,centrul militar si civil de la Barbosi era sub controlul Moesiei Inferioare;castrul de aici s-a construit probabil pe timpul lui Traian,cum rezulta dintr-o inscriptie din anul 112.In acest castru au aparut caramizi stampilate ale legiunilor I Italica si V Macedonica,ale cohortei II Mattiacorum si flotei moesice.Stampile ale celor doua legiuni mentionate si ale flotei moesice apar si la Orlovka(Cartal),pe malul de nord al Dunarii.

6) SISTEMUL DEFENSIV SI DE COMUNICAŢII AL DACIEI ROMANE

Dacia nu era aparata ca alte provincii,de o linie continua de fortificatii(val sau zid si sant) ci de castre care inchideau caile de acces spre interiorul provinciei.Castrele erau tabere intarite permanent ale trupelor romane: ele aveau 1-2 santuri de aparare si un val de pamant sau un zid de piatra.In fata liniei castrelor se afla o linie de turnuri(de exemplu pe Meses.la hotarul nord vestic al provinciei).Val de pamant continuu a existat numai in stanga Oltului(limes Transalutanus) si in fata orasului Porolissum,pe o distanta de cateva zeci de kilometri.Cercetarile recente semnaleaza un val de pamant care inchide accesul dinspre vest in Depresiunea Zarandului si care poate fi tot un limes roman.Un val de pamant era alcatuit dintr-un sant destul de lat si de adanc,al carui pamant era asezat pe langa sant si paralel cu el,formand astfel un dublu obstacol pentru atacator.Cateodata,valul avea si lucrari facute din piatra.Afara de castrele construite la granita amintim si castrele romane construite in interiorul provinciei: Apulum,Potaissa,Acidava,Praetorium,Pelendava,Buridava,Germisara.Tot in interiorul provinciei erau dispuse castrele unor trupe auxiliare menite sa supravegheze ordinea interna(Castra Nova,Islaz,Teregova,Dichiseni,Listevea,Rusidava,Desa,Romula).Sistemul defensiv al Daciei si-a dovedit eficacitatea.De-a lungul perioadei de stapanire romana,Dacia a avut relativ putin de suferit de pe urma atacurilor externe in comparatie cu alte provincii.Chiar si atunci cand trupele romane vor parasi provincia,aceasta nu se va intampla din cauza imposibilitatii de a o mai apara,ci pentru ca armata romana din Dacia era necesara si in alte provincii,la sud de Dunare.

Un alt aspect urmarit in Dacia romana au fost caile de comunicatie.Una din specialitatile romanilor,constituind un adevarat titlu de glorie al lor au fost drumurile.Dupa unele surse,de cand incep stirile istorice si pana astazi,nimeni nu a construit sosele mai bune decat ei.Aceste sosele sunt unul din elementele esentiale care explica intinderea si durata stapanirii romane.Cand cucereau o tara,primul lucru pe care-l faceau legionarii erau castre si drumuri.Drumurile romane nu erau largi(doua carute abia puteau trece una pe langa cealalta) in schimb erau foarte bine lucrate.Se aseza mai intai un strat gros de bolovani si unul de prundis,legate ambele in ciment.Deasupra acestor straturi se puneau apoi placile de piatra,de dimensiuni mari foarte bine legate intre ele,si care faceau bloc cu temelia pe care erau asezate.Construite astfel,nu e de mirare ca urmele soselelor romane se puteau vedea si astazi.Pe langa aceste drumuri imperiale mai avem si altfel de drumuri mai putin ingrijite,unele aveau un strat de prundis altele simple sleauri.Desigur ca nu au lipsit in Dacia romana astfel de drumuri pe care le foloseau dacii inainte de 106 dar si urmasii daco-romani.In afara de aceste drumuri au fost folosite si drumurile naturale.

Pe teritoriul Daciei ,drumul principal era cel ce strabatea toata provincia,pornind de la Lederata ,traversa Banatul,Culoarul depresionar de la Poarta de Fier a Transilvaniei,trecea prin Ulpia Traiana,Apulum,Potaissa,Napoca si ajungea la Porolissum.Un alt drum important era cel care ducea pe Valea Muresului,a Tirnavelor si a Oltului transilvanean pana la Angustiae,iesind apoi prin pasul Oituz si indreptandu-se prin Moldova spre Tyras,la gurile Nistrului.Mai pot fii amintite drumurile Dierna-Tibiscum,Drobeta-pasul Vilcan si cel care urca pe la Dunare pe Valea Oltului. Si in Dobrogea sau Dacia Pontica erau trei drumuri mai insemnate.Unul era de-a lungul Dunarii,continuand traseul din Moesia si trecand prin toate localitatile de la Transmarisca si pana la Salsovia.Al doilea era paralel cu tarmul marii si lega orasele grecesti de la Histria pana la Dionysopolis,unindu-se apoi cu un drum dunarean de la miazanoapte de Halmyris.Cel de-al treilea strabate Dobrogea prin mijloc de la Abrittus,trecea prin Tropaeum Traiani,prin Ulmetum pana la Ibida,unde se bifurca,o ramura spre Aegyssus si cealalta spre Noviodonum.

7) ARMATA ROMANA DIN DACIA

Dacia era un bastion inaintat al Imperiului Roman,adanc infipt in lumea barbara;de aceea pentru apararea ei era nevoie de trupe numeroase.Dupa unele surse,armata Daciei era estimata la 30-40.000 de soldati,cam o zecime din trupele Imperiului Roman.

Armata era alcatuite din legiuni(legiunea XII Gemina la Apulum si legiunea V Macedonica la Potaissa),unitati pedestre de elita,recrutate numai din cetateni romani,si din trupe auxiliare,recrutate dintre provincialii ce nu aveau cetatenie romana :cohorte(trupe de pedestrasi) si ale(trupe de calareti).Trupele auxiliare ce au stationat pe cuprinsul provinciei romane Dacia erau formate din diferite nationalitati(britani,asturi,lusitanieni,bosporani,iturei,batavi,commageni,gali,reti,vindelici,numizi,mauri,antiohieni,ubi,panoni,bessi,traci).Din trupele auxiliare faceau parte si alte unitati :numeri,garda guvernatorului si alte detasamente speciale.La terminarea serviciului militar care dura 25 de ani chiar si mai mult,soldatii trupelor auxiliare dobandeau cetatenia romana,si,de obicei,primeau loturi de pamant in provinica in care servisera ;prin stabilirea lor acolo,ei constituiau un puternic factor de romanizare.

8) POPULATIA DACIEI ROMANE (AUTOHTONI SI COLONISTI); PROBLEMA ROMANIZARII

In cele doua razboaie daco-romane,dacii suferisera pierderi insemnate.Eutropius sustine afirmatia cum ca Dacia a fost secatuita de barbati,o afirmatie exagerata de altfel.Adevarul este ca majoritatea populatiei dacice a continuat sa traiasca sub stapanirea Romei.Dainuirea autohtonilor sub romani este demonstrata de numeroase si variate argumente.

Problema populatiei Daciei romane este una din cele mai importante si discutate ale trecutului nostru.Importanta,fiindca in perioada stapanirii romane,s-a pregatit plamada etnica din care s-a format poporul roman.

Se cunosc din izvoare de existenta unor unitati militare auxiliare formate din daci pe vremea lui Traianus si a imparatilor ce au urmat pe tronul Romei.Unele din ele sunt recrutate in prima jumatate a sec. III,lucru ce nu ar fi fost posibil daca n-ar fi existat o populatie autohtona numeroasa in Dacia romana.Se stie ca Dacia a contribuit cu trupe auxiliare in armata imperiala iar faptul nu este intamplator caci virtutile razboinice ale dacilor erau cunoscute si pretuite.Se mai stie ca in cadrul armatei au existat daci ce au ocupat functii in armata dar si in administratie.Amintim pe Regalianus,dac romanizat ce a fost general si guvernator al Illyricumului in timpul lui Publius Licinius Egnatius Gallienus Augustus(253-268).

In inscriptiile latine din provincia romana Dacia apar si nume traco-getice,din care o buna parte apartin autohtonilor,nu colonistilor.Numarul lor e totusi mic,abia vreo 2% din totlul numelor proprii atestate epigrafic,dar lucru acesta e firesc.Populatia dacica locuia in zona rurala si nu era obisnuita si nici nu avea mijloacele materiale sa puna inscriptii costisitoare.Cat despre dacii ce locuiau in lumea urbana,interesele practice le dictau sa isi afiseze cat mai putin originea.Multi daci ce faceau parte din aristocratie au primit cetatenie romana si in acest fel,au si primit nume romane care abunda in inscriptii.

Pana si lingvistica,sau mai exact,toponomia are rolul sau in demonstrarea continuitatii dacice.Unele nume de orase din provincia romana Dacia isi pastreaza vechea denumire de dinainte de cucerirea romana(Tibiscum,Drobeta,Potaissa,Napoca),nume de orase pe care colonistii le preiau de la autohtoni.Dacice sunt si numele raurilor(Maris-Mures,Samus-Somes,Alutus-Olt,Tibiscus-Timis).

Deosebit de semnificativ in demonstrarea populatiei dacice dupa 106 este gestul lui Hadrianus de a adauga epitetul dacic de Sarmizegetusa capitalei provinciei(in timpul lui Traianus capitala se numea Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica).Acest fapt are sens numai daca in provincie exista o populatie numeroasa dacica.

Mai graitoare poate decat orice argumente este descoperirea a circa 1000 de puncte de pe teritoriul Daciei romane a urmelor de cultura materiala dacica din sec II-III.Au fost descoperite,mai ales in Transilvania,amestecate cu obiecte romane,vase si fragmente de vase dacice,fragmente ce apartineau populatiei autohtone.Sapaturile au scos la iveala numeroase asezari dacice din provincia romana(Lechinta de Mures,Casolt,Obreja,Noslac,Calbor,Soporu de Campie etc.)

Populatia autohtona locuieste in provincia romana Dacia alaturi de numerosi colonisti adusi,cum spune Eutropius,din toata lumea romana.Inscriptiile descoperita atesta prezenta in Dacia a unor colonisti veniti din Dalmatia,Moesia,Panonia,Tracia dar si din tinuturi mai indepartate :Italia,Grecia,Asia Mica,Siria,Spania,Galia etc.Spre deosebire de alte provincii unde colonizarea a fost mai mult sau mai putin spontana,in Dacia colonizarea a fost organizata de statul roman,dornic sa impanzeasca acest bastion inaintat cu cat mai multe elemente romanice.Desigur alaturi de colonizarea oficiala a existat si una privata :venirea colonistilor din proprie initiativa,in speranta unei vieti mai usoare sau a unui castig mai bun.Caracterul organizat si masiv al colonizarii a facut ca populatia dacica sa sufere o puternica influenta romana :superioritatea tehnicii si a culturii spirituale romane,folosirea limbii latine in administratie si justitie,negustorii,proprietarii de mosii dar mai ales colonistii de rand si soldatii numerosi care,la eliberare,primeau loturi de pamant si se stabileau in Dacia,inrudindu-se cu autohtonii,intemeindu-si gospodarii si familii.Asa se explica cum,intr-un rastimp istoric relativ scurt are loc romanizarea populatie autohtone :dacii isi insusesc cultura,obiceiurile,credintele si limba cuceritorilor.La inceput patrund elementele culturii materiale(ceramica romana,uneltele productive,obiecte de uz practic si de podoabe).Apoi au adoptat treptat credintele si obiceiurile romane,nume romane alaturi de vechile lor nume dacice,folosite ca porecle si limba latina,limba oficiala a Imperiului.In acest fel,in momentul parasirii Daciei de catre Aurelianus,provincia era locuita de o populatie puternic si ireversibil romanizata.

9) ORAŞELE ROMANE DIN DACIA

In Dacia,ca in intreg Imperiul Roman,au existat,din punct de vedere administrativ,trei feluri de asezari:colonii(coloniae),municipii(municipia) si sate(vici sau pagi).Primele doua erau asezari urbane,ultimele erau asezari rurale.Coloniile erau alcatuite din cetateni romani avand toate drepturile,ei puteau,asadar,intre altele,sa aleaga la Roma pe inaltii demnitari si sa fie,la randul lor,alesi,se bucurau deci de jus sufragii si de jus honorum.Unele colonii sunt considerate ca facand parte din Italia,se bucura deci de jus italicum,care confera privilegii de a nu plati darile directe.Coloniile constituiau centre puternice de romanizare.Municipiile erau orase cu mai putine drepturi decat coloniile.Locuitorii lor reprezinta sub raportul juridic un stadiu intermediar intre peregrini si colonisti.Cu timpul,municipiile puteau fii ridicate la rangul de colonii,dupa cum satele puteau fii ridicate la rangul de municipii.Da chiar si intre municipii existau deosebiri :unele aveau mai multe drepturi,altele mai putine.Prin aceasta diferentiere,romanii,care aveau un adevarat simt politic,provocau o adevarata emulatie si dadeau in acelasi timp si un impuls al actiunii de asmilare.Conducerea oraselor era oranduita dupa modelul Romei.Exista un consiliu municipal(ordo decurionum) precum si diversi magistrati.Dregatorii cei mai inalti erau de obicei doi(duumviri) in colonii si patru(quattuorviri) in municipii ;ei raspundeau de intreaga conducere a oraselor,indeplineau hotararile luate de consiliul decurionilor,judecau anumite procese.Alti magistrati erau edilii,insarcinati cu ingrijirea cladirilor publice,cu politia orasului,cu intretinerea strazilor,cu aprovizionarea publica,organizarea spectacolelor etc si cvestorii care se ocupau cu finantele orasenesti.Toti acesti magistrati erau alesi din randul cetatenilor instariti iar slujba lor nu era remunerata.

Dupa Ptolemeu,in Dacia au fost atestate,chiar inainte de cucerirea romana,in jur de 44 de orase.Unele ajung la rang superior(colonii) precum Ulpia Traiana Sarmizegetusa Regia,Napoca,Drobeta,Apulum,Romula,Potaissa,Malva.Alte orase nu dobandesc decat titlul de municipii ca Dierna,Tibiscum,Ampelum,Porolissum.Crearea succesiva a oraselor reprezinta indicatia cea mai sigura a romanizarii treptate a provinciei.

10) ASEZARILE RURALE DIN DACIA ROMANA

In Dacia,ca in intreg Imperiul Roman,au existat,din punct de vedere administrativ,trei feluri de asezari:colonii(coloniae),municipii(municipia) si sate(vici sau pagi).Primele doua erau asezari urbane,ultimele erau asezari rurale.Dupa cum s-a precizat satele erau de doua feluri : pagi(comune mai mari,situate pe teritoriul unei colonii romane) si vici(simple asezari rurale).Atat unele cat si celelalte erau conduse de unul sau doi magistri ori de un praefectus.Dintre asezarile rurale din Dacia cele mai importante sunt Alburnus Maior,Micia,Aquae,Salinae,Sucidava.Au existat si sate ale caror nume roman nu le cunoastem dar care au fost descoperite arheologic :Cristesti,Lechinta de Mures,Obreja etc.

11) VIATA ECONOMICA A DACIEI ROMANE(AGRICULTURA,MESTEŞUGURI,EXPLOATAREA BOGATIILOR SUBSOLULUI, COMERTUL)

Provincia Dacia Romana a cunoscut importante prefaceri determinate de politica dusa de Traian si urmasii sai.Urmarile cuceririi romane s-au resimtit asupra tuturor domeniilor vietii societatii dacice.Dacia Traiana a continuat în linii mari viata economica a Daciei lui Decebal.Au existat,insa,o serie de schimbari atit in domeniile economice traditionale cit si în noile activitati economice inregistrate in noua provincie imperiala.Principalele sectoare economice au fost:agricultura,cresterea animalelor, mineritul si mestesugurile,comertul si circulatia monetara.In vederea valorificarii cat mai depline a bogatelor resurse ale solului si subsolului noii provincii,in special a metalelor pretioase si a celor metalifere,romanii au adus în Dacia o numeroasa forta de munca specializata, prilej cu care au poposit aici din proprie initiativa si alte categorii sociale de cultura si civilizatie romana din intreg Imperiul Roman colonizand spatiul vechii Dacii,depopulat in unele zone datorita grelelor razboaie purtate cu armatele romane.

Contactul direct dintre purtatorii civilizatiei geto-dace si cei ai culturii si civilizatiei romane va constitui începutul unui proces complex si de durata,material si spiritual,constând,in principal,din receptarea si asimilarea de catre societatea autohtona daca a elementelor superioare ale culturii si civilizatiei romane,proces cunoscut sub numele de romanizare si care va duce în final la aparitia unui nou popor : poporul roman.

a) Agricultura si crestera animalelor

Agricultura ramane ramura principala economica din Dacia romana.Cele mai bune pamanturi apartin colonistilor.In Dacia intalnim proprietati mici si mijlocii dar mai rare sunt si proprietatile agricole de mari dimensiuni.In centrul marilor proprietati se afla un asa zis “conac”(villa rustica) avand locuinte,magazine.ateliere etc.Asemenea constructii au fost descoperite in Dacia,de exemplu,langa Sarmizegetusa,la Ciumafaia(langa Cluj) si in alte parti.In Dacia se cultivau mai ales cereale,provincia fiind un adevarat granar al trupelor ce stationau in provinciile alaturate.Pe langa cereale,mai erau cultivata si vita de vie dar erau exploatate si padurile.Ca si in perioada preromana,cresterea animalelor era o ocupatie destul de importanta.Intinsele pasuni ale Daciei erau in mare parte proprietatea statului imperial roman ce erau date aristocratiei.Interesant este ca aceste personaje apar in inscriptii ca arendand si pasunile si salinele.iar uneori chiar si comertul cu sare din provincie.

b)Exploatarea bogatiilor si mestesugurile

In epoca romana de mare importanta sunt mestesugurile.In Dacia amintim mineritul,fiind extrase din munti numeroase metale,mai ales aur.Minele de aur din Muntii Apuseni sunt exploatate acum prin numeroase galerii si puturi ;aur se mai obtinea si din nisipul raurilor,prin spalare.Fiind proprietate imperiala,minele de aur erau exploatate direct de catre statul roman.In galerii lucrau atat sclavi cat si oameni liberi ;inca Traianus colonizeaza aici doua semntii romanizate din Dalmatia(Pirustae,Baridustae),specialisti in minerit,iar exemplul sau pare a fi urmat si de alti imparati.Exploatari se aflau la Baia de Cris,Brad,Baia de Aries etc.,centrul lor fiind la Alburnus Maior(Rosia Montana).Intreaga administratie a minelor de aur.al carei sediu se afla la Ampelum(Zlatna) era condusa de un functionar imperial numit procurator aurarium,acesta fiind ajutat de o intreaga armata de functionari subalterni.Pe langa aur mai erau exploatate in aceeasi zona argintul si plumbul dar intalnim,si in alte zone,mine de arama(Micia).Fierul era extras de la Ghelar si Teliuc in jud.Hunedoara.Pentru nevoile constructiei de cladiri si monumente se extragea piatra de cariera(marmura la Bucova,calcar la Calan,andezit la Deva s.a).La Salinae(Ocna Muresului),Ocna Dejului,Cojocna(langa Cluj) se extragea sare.

Inscriptiile si descoperirile arheologice ne fac cunoscute si alte mestesuguri ce se practicau in Dacia romana.O mare dezvoltare cunoaste metalurgia fierului si a bronzului,prelucrarea fierului si a lemnului,olaritul.tesutul.Mestesugarii se grupau intr-un fel de asociatii profesionale numite colegii(collegia),care nu semanau deloc cu breslele medievale.Cel mai raspandit si cunoscut este colegiul faurilor(collegium fabrum),din care faceau parte si dulgherii,olarii poate si zidarii.Se mai cunosc in Dacia si colegii de aurari,postavari,lemnari,pietrari,corabieri,plutasi si purtatori de lectica.Dupa unele surse,membrii unor colegii aveau,se pare,si rosturi de pompieri in orasele din Dacia ;asa se explica,eventual,impartirea lor in decurii si,in genere,organizarea de tip paramilitar a colegilor.Centre importante intalnim in orasele din Dacia romana dar si in unele asezari rurale(Micia-prelucrarea pietrei sau la Cristesti langa Targu Mures-olarit).Fregvente sunt caramidariile si atelierele de opaite,statuiete etc.

c) Comertul Intensa productie mestesugareasca si agricola determina si un comert intens.Numerosi negustori(multi dintre ei de

origine orientala) sunt atestati in diverse inscriptii descoperite pe teritoriul Daciei Romane.Pe langa comertul intern,exista si un schimb cu celelalte provincii romane si cu lumea din afara Imperiului Roman.Dacia trimitea la Roma aur extras din mine,iar in provincii cereale,sare,miere,ceara,lemn,tesaturi,vite,piei primind la schimb stofe,untdelemn,vinuri superioare si articole de lux.Schimbul cu Roma si Italia uneori nu era echitabil,Dacia fiind,ca si celelalte provincii exploatata.

12) VIATA SPIRITUALA IN DACIA ROMANA(RELIGII, ARTA)

Inscriptiile si monumentele de arta descoperite pe teritoriul Daciei romane atesta numarul mare si varietatea extraordinara a divinitatilor adorate aici.Faptul e cat se poate de firesc daca e sa tinem seama de caracterul eterogen al populatiei provinciei.

a) Religia

Locul de frunte este ocupat de divinitatile romane : • Jupiter-zeul suprem • Junona(Iunona)-sotia lui Jupiter,zeita nasterilor,casatoriei,protectoarea Romei • Minerva-zeita intelepciunii si a mestesugurilor • Mercur-zeul comertului,solul zeilor • Apollo-zeul luminii,al soarelui si al prezicerilor • Venus-zeita frumusetii si a dragostei • Silvanus-zeitate a campiilor si padurilor • Liber si Libera-zeitati ale vegetatiei • Bachus-zeul vinului • Diana-zeita vanatorii Destul de numeroase sunt si zeitatile orientale care cunosc o raspandire in statul imperial roman.Aici amintim pe Mithras(Soarele nebiruit),zeu de origine persana intruchipand principiul binelui in lupta cu principiul

raului. In Dacia se observa fenomenul de sincretism,care consta in contopirea unor divinitati asemanatoare dar de origine diferita intr-una

singura.Foarte raspandit este cultul lui Jupiter Dolichenus,divinitate sincretica nascuta din contopirea romanului Jupiter cu semiticul Baal din orasul Doliche din Asia Mica).Un alt fenoment caracteristic este adorarea sub nume romane a unor divinitati neromane(interpretatio Romana) ;aceasta este,de exemplu,soarta zeitatilor dacice,care se ascund acum sub numele Dianei Augusta,al lui Hercules Invictus si chiar al perechei divine Liber si Libera.Mult raspandit in Dacia romana este si cultul cavalerilor danubieni,divinitati de origine illiro-traco-daca.Un alt cult pe care il amintim este cel al lui Augustus,al imparatului aflat in domnie.De acest cult imperial se ingrijea un fel de ordin politico-religios-ordinul Augustalilor-al carui palat a fost descoperit la Ulpia Traiana.

b) Arta

In orasele si satele Daciei apar constructii tipice arhitecturii romane :temple,amfiteatre,cladiri,bai publice(thermae),vile suburbane si rustice.Urme unor temple au fost descoperite in mai multe orase si sate din Dacia romana iar amfiteatre pentru luptele de gladiatori si luptele cu fiare salbatice s-au constatat la Sarmizegetusa,Porolissum si Micia.Cat despre bai publice ele au fost descoperite nu numai in orase,ci si in castre(Bivolari,Bumbesti,Copaceni).O baie din perioada romana era alcatuita din diferite sali :una cuprindea bazinul cu apa rece,o alta in care venea,printr-un sistem de tuburi.aerul cald precum si o sala cu paturi unde oamenii se puteau odihni dupa baie.Erau si sali de asteptare,vestibule incapatoare.

Dacia se remarca,atat in domeniul tehnicii arhitecturale cat si in domeniul tehnicii artistice,prin multipe si variate influente din diferite regiuni ale Imperiului.Anumite monumente denota o neta influenta orientala(contrafortii zidurilor,sarcofage de piatra in forma de casa cu acrotere de la de la capacele lor,leii funerari meniti sa apere odihna celui decedat etc.).Predominant sunt influentele occidentale :medalioane funerare cu portretele celor decedati,monumente in forma de trunchi de piramida cu laturi arcuite).

Natural,obiectele de arta gasite in Dacia nu sunt de valoare egala.Alaturi de piese de inalta tinuta artistica(statueta zeitei Venus de la Potaissa,capul de bronz al lui Decius de la Sarmizegetusa,fragmentele unei statui ecvestre al imparatului Caracalla de la Porolissum),productii ale unor artisti din Italia sau Grecia,exista si opere ale mesterilor autohtoni.Produse pe loc sunt statuete de lut ars ,al caror prêt scazut le punea la indemana unor paturi mai largi ale populatiei provinciei.

Ca o ramura aparte a sculpturii trebuie amintite aici gemele,pietre semipretioase gravate ce se purtau prinse intr-un inel ;ateliere pentru gravarea gemelor par a fi existat la Romula si la Porolissum.Cateva descoperiri facute la Sarmizegetusa si Apulum atesta existenta in Dacia a artei mozaicului.

Asa cum s-a aratat mai sus,arta Daciei romane prezinta,privita in ansamblu,afinitati mai ales cu arta provinciilor vestice ale Imperiului.Tinand seama si de folosirea pe o scara larga a limbii latine in comparatie cu limba greaca,se poate afirma caracterul roman occidental al culturii provinciei Dacia.

14) INVAZIILE BARBARE DIN PROVINCIILE DE LA DUNĂREA DE JOS (DACIA, MOESIA)(238-270).

Daca in sec.II provincia romana Dacia are de suferint in urma navalirilor dacilor liberi,a marcomanilor,a carpilor,in prima jumatate a sec.III campaniile de jaf se intetesc.

Gaius Julius Verus Maximinus Augustus (235-238) zis si Maximian Tracul lupta impotriva dacilor liberi ce atacasera in unirea sarmatilor.In urma acestui eveniment,primeste titulatura de Dacicus Maximus.Peste doi ani,carpii impreuna cu gotii intra si prada Dobrogea.Imparatul trimite pe Tullius Menophilus cu armata si reuseste sa ii tina in frau pana in 241 ca apoi sa incheie pace,convenind sa le plateasca o suma de bani gotilor.Carpii,care luptasera alaturi de goti,vazand ca acestia primesc bani,cer si ei invocand faptul ca sunt mai puternici ca gotii.Menophilus refuza si,dupa retragerea armatei romane din Dobrogea,tinutul dintre Dunare si Marea Neagra este atacat din nou de carpi(242).

Marcus Antonius Gordianus Pius Augustus(238-244) cunoscut si sub numele Gordian III,care era plecat in expeditie contra persilor,este silit de aceste evenimente sa vina cu armata in Moesia.Imparatul ii invinge pe navalitori dar este doar o victorie a la Pyrrhus.

La un an dupa decesul tanarului imparat are loc o noua invazie in urma caruia carpii intra in Dacia.Marcus Julius Philippus Augustus(244-249) cunoscut cu numele de Filip Arabul poarta mai multe lupte cu ei in urma carora ia titlu de Carpicus.El este nevoit sa abandoneze fasia de teritoriu din Muntenia si sa retraga granita provinciei pe Olt.In anul 248,gotii trec Dunare,asediaza Histria si ajung Marcianopolis,unde obliga cetatea sa plateasca o mare suma de bani drept rascumparare.

Navalirile lor se repeta doi ani mai tarziu fapt ce il determina pe imparatul Gaius Messius Quintus Decius Augustus(249-251) sa concentreze forte in Pen.Balcanica.Acesta ii invinge la Nicopolis.langa raul Iantra,dar la Abrritus(azi Abtatcalesi in N-E Bulgariei) imparatul pierde lupta,intreaga sa armata si viata.

Navalirile continua si in anii ce au urmat.Gaius Vibius Afinius Trebonianus Gallus Augustus(251-253),preocupat cu situatia de la frontierele de la Dunare incheie pace cu navalitorii in schimbul unui asa zis tribut.Dar acest fapt nu i-a impiedicat pe goti sa organizeze cateva expeditii pe uscat si pe apa,cu sute de luntrii mari,pradand coastele Marii Negre,Moesia,Dacia si Grecia,acestia ajungand la Efes unde au ars Templul Zeitei Artemis.

Marcus Aemilius Aemilianus Augustus(253) a refuzat sa mai dea tribut gotilor si a luptat impotriva lor,invingandu-i in vara anului 253.Apoi a fost proclamat de armata imparat si a pornit in mars catre Roma pentru a-l inlatura pe Gallus

Publius Licinius Valerianus Augustus(253-260) cunoscut si sub numele Valerian.A fost chemat de catre Gallus pentru a înfrange rascoala lui Aemilianus.Acesta din urma,dupa ce a preluat puterea,a fost atacat de catre Valerian.Cele doua armate s-au intalnit la Spoleto,unde Aemilianus a fost ucis de proprii soldati.Gotii reusesc sa tulbure din nou stapanirea romana de la Dunare,atacand si jefuind din nou Moesia,Dacia si Grecia,armatele lor ajungand pana la Atena.

Aceeasi situatie este si sub Publius Licinius Egnatius Gallienus Augustus(253-260 impreuna cu tatal sau Valerian si din 260 singur),scriitorii antici afirmand ca in timpul domniei sale Dacia a fost pierduta.Se poate vorbi de o inrautatire a situatiei economice in Dacia,ilustrata,printre altele,de reducerea circulatiei monetare si de incetarea emisiunilor monedelor provinciale(257).Totusi armata ce stationa in Dacia isi face datoria si atacurile externe afecteaza intr-o masura redusa provincia dar supun linia Dunarii la o presiune mereu crescanda.

Marcus Aurelius Valerius Claudius Augustus(268-270) cunoscut si sub numele de Claudiu II ajunge unul dintre cei mai capabili generali ai imparatului Gallienus si comandant suprem al trupelor din Balcani.Dupa asasinarea imparatului de catre Aureolus,Claudiu porneste cu armata impotriva uzurpatorului pe care il infrange.Noul imparat respinge o invazie a alamanilor si obtine o victorie rasunatoare impotriva gotilor,sprijiniti de heruli la Naissus.Istoricii romani dau cifra,evident mult exagerata,de 320.000 de morti din partea barbarilor.Aceasta victorie ii aduce cognomenul de Gothicus.

Lucius Domitius Aurelianus Augustus(270-275) este pus in fata unei grele dileme :fie sa abandoneze Dacia,retragand armatele pe linia Dunarii unde erau mai necesare,fie sa pastreze provincia cu riscul de a vedea devastate tinuturile sud-dunarene.Imparatul opteaza pentru prima solutie si din ordinul sau.trupele si administratia romana se retrag din Dacia,lasand o numeroasa provincie romanizata.

EXAMEN

1) DACII „LIBERI” DIN VESTUL DACIEI SI RELATIILE LOR CU IMPERIUL ROMAN.

Dacii "liberi" este o notiune conventionala,care ii desemneaza pe dacii din secolele II-IV,geți în Muntenia,carpi in Moldova,costoboci in Carpații Nordici si daci "mari" in nord-vest (Satu Mare,Crișana,Zarand),care nu au intrat în componența Provinciei romane Dacia,dar care s-au aflat in diferite sisteme de dependenta fata de Imperiul Roman,poate sub forma regatelor clientelare.Acestia au întreținut relatii dinamice cu Imperiul Roman,cu Dacia romana si cu celelate populatii "barbare", vecine si contemporane(sarmati,goti,vandali),asimiland foarte multe elemente de cultura romana provinciala.Cucerirea si anexarea Daciei lui Decebal (sau poate mai precis: a zonei centrale a fostului regat geto-dacic) nu insemna supunerea tuturor triburilor traco-getice de la nordul Dunării si din Arcul Carpatic;o mare parte dintre acestea (poate mai multe decat cele inglobate intre hotarele provinciei) au continuat sa traiasca in libertate dincolo de Limesul nordic,rasaritean ori vestic ale provinciei romane:geto-daci si tracii liberi septentrionali(costoboci,carpi,biefi,arsietai etc.).Dacii liberi sunt numiti si „marginași",vecini cu provincia daco-romana,cunoscuti pentru actiunile lor razboinice in cursul sec. II-III, pana in sec. IV, mai ales in legătura cu istoria Daciei romane si a Moesiei Inferioare.

Dacii din vest sunt atestati urmare in zona Crisanei,in Maramures si pana in Slovacia.Dupa infrangerea regatului dacic,inceteaza si asezarile fortificate de la vest si nord de provincia romana, asezarile coborand in zona colinarã si de campie. Dacii din vest au fost permanent stramtorati de sarmati,cu care sunt în contact(iar spre câmpia ungarã chiar se amestecã),de semintiile germanice(vandalii) si indeosebi de romani.In cursul evenimentelor de la granita de vest a Daciei de la sfarsitul domniei lui Traianus,dacii liberi au ramas se pare linisiti,nemaiavand forþa sa intreprinda actiuni razboinice impotriva romanilor.

Dupa cucerirea Daciei, prima mentiune sigura despre dacii liberi o intalnim in discursul rostit spre lauda Romei de retorul Aelius Aruistides, in fata impãratului Antoninus Pius. Au urmat apoi si alte mentinuni referitoare la daci liberi. Aici amintim pe Polyainos dar si lucrarile Oracula Sibyllina si Historia Augusta, fiind amintit confruntarile imparatului Antonius Pius cu triburile dacilor liberi de la granitele Imperiului. Eusebius din Caesarea, aminteste pe triburile dacice in contextul unei conflagratii de la granita dunareana din timpul lui Marcus Aurelius. Dacii liberi din vest si-au pastrat o organizare politica si militara proprie: dintr-o inscripþie de la Roma, aflam cã Zia, de neam dac, fiica lui Tiatus, era sotia regelui Pieporus al costobocilor; Tiatus era probabil un tarabostes dac, daca nu cumva un descendent al casei regale a dacilor, scapat din mana romanilor. Stirile despre dacii liberi continua si in timpul lui Commodus si al lui Caracalla. In Historia Augusta se precizeaza ca in timpul lui Commodus, triburile de mauri si daci au fost invinse iar Dio Cassius arata ca Sabinianus a adus sub ascultare 12 000 de daci din vecinatate, care fusesera alungati din tara lor de bastina, fagaduind ca le va da pamant in Dacia. Tot Dio Cassius aduce aminte ca Dacia a fost amenintata cu invazia pe timpul lui Caracalla si ca in timpul lui Macrinus, provincia este pustiita. Conflictul cu Roma continua si sub Maximin Tracul. imparatului fiind atribuit numele Dacicus, dovada ca acesta a purtat razboaie cu dacii. Sub semn de intrebare este acest titlu atribuit incidental lui Decius si Gallienus (in cateva inscriptii din Hispania si Africa de nord). De asemenea, Aurelianus este numit Dacicus in cateva inscriptii (din Gallia si Dalmatia); s-ar putea ca imparatul sa fi purtat lupte cu dacii liberi patrunsi pe teritoriul provinciei. Astfel, din Historia Augusta aflam ca in cursul reprimarii rascoalei monetarilor, imparatul a pierdut 7000 de soldati, intre care si daci; acestia ar putea proveni din cei ce s-au supus imparatului in timpul luptelor si au fost inrolati in armata romana. Tot dintre acestia pot proveni si acei daci ce apar pe arcul de triumf de la Thessalonic al imparatului Galerius.

2)COSTOBOCII SI RELATIILE LOR CU IMPERIUL ROMAN

Costobocii au fost un trib dacic situat in nordul Daciei,Moldovei si in Basarabia pana in sudul Galitiei(Polonia).Ei au locuit in zona Carpatilor nordici si au ramas independenti pana la sfarsitul secolului II ca și alte triburi geto-dacice.Costobocii aparțin marii grupe tracice si sunt traci in aceeasi masura ca si geto-dacii.Numele tribului este important din punct de vedere lingvistic și istoric,putandu-se face comparatie cu marea familie indo-europeană.Atestați de Ptolemeu printre cele 15 triburi dace,costobocii au aparut distinct in istorie după cucerirea Daciei de către romani,ca fiind un trib apartinand asa-zisilor "daci liberi" Majoritatea istoricilor au argumentat originea daca a costobocilor,dar unii considera ca originea acestui trib din nordul Daciei Romane este incerta.Exista și opinii privind o origine germanica/gotica,sau o origine sarmato-scitica [13] sau o origine slava.Caracterul traco-dacic al costobocilor este sigur si dupa Mullenhoff, care afirma ca costobocii nu sunt slavi deoarece in acea perioada slavii nu se aflau in acea zona.Costobocii sunt creatori culturii Lipita,o cultura atestata arheologic care este prin excelenta dacica.O inscriptie descoperita la Roma atesta si un rege numit Pieporis al acestui trib dacic.In Dacia Romana,orasele asociate cu costobocii si regele lor Pieporis par sa fi fost Piroboridava (capitala),Tamasidava,Utidava si Trifulon etc.Interpretand hartile lui Ptolemeu,G. Schutte,arata ca au existat la un moment dat două triburi diferite de daci costoboci: costobocii "transmontanoi"(extremitatea nordica a Carpaților,locuitori ai orasului Setidava) si costobocii din Dacia Romana.Atributul transmontanoi a fost adăugat de Ptolemeu tocmai pentru a diferentia geografic cele doua grupuri de costoboci.In Getica,Vasile Parvan a admis si el această interpretare.Un alt nume asociat cu un rege costoboc este Bithoporus,Pieporus,Natoporus si Bithoporus sunt nume daco-trace

Potrivit lui Julius Capitolinus costobocii au luptat impotriva imperiului roman in primul razboi Marcomanic 166-172 en,alaturi de alte triburi dace biessoi și sabokoi.Istoria Augusta vorbeste despre o mare coalitie antiromana a populatiilor barbare de la frontierele Daciei romane si Moesiei Inferior,cuprinzand triburi sarmate,germanice(marcomani) si geto-dace.Intre 170-171 pe vremea lui Marcus Aurelius, costobocii aliati cu bastarnii si sarmatii,traverseaza Dunarea,pustiind Moesia,Tracia,Macedonia, ajungand pana in Grecia.Dio Cassius aminteste ca un numar de 18.000 daci independenti au fost primiti in Dacia Romana,probabil intemeind orasele Piroboridava si Tamasidava,ale caror nume arata o origine dacica mai tarzie.

3) CARPII – ISTORIA ŞI CULTURA MATERIALA

Carpii erau un trib dacic care traia in Moldova,de la Muntii Carpati(despre care se crede ca au mostenit numele de la carpi) pana la Nistru,cele mai multe situri arheologice gasindu-se in partea de vest a zonei.In ce-i priveºte pe carpi,prima mentiune pare a fi la Ephoros stire preluata de Pseudo-Skymnos;locuinþele lor erau fie sub forma de bordeie,fie de suprafata.Nu exista asezari fortificate.Se cunosc de asemenea circa 50 de necropole carpice (unele pe langa asezari) in care s-au cercetat peste 1500 de morminte;cele mai multe erau de incineratie,cu depunerea resturilor funerare in urne sau direct in groapa.

Ocupatiile sunt caracteristice pentru o populatie sedentara:agricultura(atestata in special prin unelte agricole) si cresterea animalelor,precum si unele mestesuguri(obtinerea fierului si prelucrarea lui;olaritul) si indeletniciri casnice (in special tesutul).Descoperirile arheologice (ceramica) demonstreaza caracterul pregnant dacic al culturii carpice;in acest sens se poate invoca si un fragment de vas descoperit la Bornis (com. Dragomireºti, jud. Neamþ), pe care s-a zgâriat în pasta arsã numele Scorilo,cunoscut in antroponimia dacica.Cum au subliniat toti cercetatorii istoriei carpilor,civilizaþia lor materialã reprezintã o forma evoluata a Latène-ului geto-dacic,cu unele influente sarmatice si in special romane;se cunosc astfel pe teritoriul Moldovei numeroase descoperiri de amfore si alte obiecte ceramice,obiecte de metal(fibule,catarame,chei),precum si monede(piese izolate,dar in special tezaure monetare,provenind probabil din subsidii).Descoperirile arheologice sugereaza existenta unei organizari de tip politic si militar;se pot cita in acest sens tezaurul de vase de argint de la Muncelul de Sus,piesele de harnasament de bronz placate cu foita de argint de la Sabaoani (jud. Neamþ) sau inventarul unei urne funerare de la Padureni(fragmente de tesatura cu fire de aur si alte obiecte de podoaba,apartinand unei “nobile” carpe).

Anonimatul in care raman pana in secolul al III-lea se explica probabil prin faptul ca ei traiau inca sub tutela altor populaþii de la est si nord-est de Carpaþi;aºa se face ca nu apar intre popoarele din aceste parþi care preseaza granitele Imperiului Roman pe timpul lui Marcus Aurelius.Abia dupa infrangerea costobocilor,carpii au putut sa-si manifeste propria personalitate in spatiul de la est de Carpati.Prima manifestare a carpilor are loc in 238,cand triburile carpilor patrund in Dobrogea. Imparatul Maximin Tracul trimite pe Tullius Menophilus cu armata si reuseste sa ii tina in frau pana in 241 ca apoi sa incheie pace,convenind sa le plateasca o suma de bani gotilor.Carpii,care luptasera alaturi de goti,vazand ca acestia primesc bani,cer si ei invocand faptul ca sunt mai puternici ca gotii.Menophilus refuza si,dupa retragerea armatei romane din Dobrogea,tinutul dintre Dunare si Marea Neagra este atacat din nou de carpi(242).Imparatul Gordian III este silit de aceste imprejurari sa se intoarca din Persia si sa ii respinga pe navalitori.In 245,carpii ataca din nou Dacia ce il determina pe Filip Arabul sa poarte mai multe lupte cu ei in urma carora ia titlu de Carpicus.El este nevoit sa abandoneze fasia de teritoriu din Muntenia si sa retraga granita provinciei pe Olt.Carpii apar si in anii urmatori luptand alaturi de alte populatii din marea coalitie a neamurilor “scitice”.Decius respinge un atac al gotilor,sprijiniti probabil de carpi dar pierde lupta de la Abrritus,unde moare.In timpul lui Gallus, au loc jafuri comise in 253 de goti,borani,urugunzi si carpi.Navalirile continua si sub Gallienus.Din cauza infrangerii de la Naissus(268) a gotilor,carpii organizeaza o incursiune pe timpul lui Aurelian,dar sunt invinsi in Dobrogea.

Un sir de informatii despre carpi dateaza din perioada primei tetrarhii.Primele si cele mai importane stiri le detinem de la episcopul Eusebius din Caesarea,urmat de edictul de toleranta al lui Gaius Galerius Valerius Maximianus Augustus din 311, imparatul poarta titlul de Carpicus Maximus.Se stie ca Galerius,raspunzator de guvernarea provinciilor dunarene,a respins carpilor sprijiniti de sarmati si bastarni la frontiera dunareana.Numele de Carpicus Maximus il intalnim si la Constantin I(Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus).In urma acestui conflict,dupa cum sustinea Aurelius Victor, Eutropius, Ammianus Marcellinus,Orosius,unii dintre carpi au fost transferati in Imperiul Roman,iar altii au continuat să traiască pe teritoriul lor de bastina,alaturi de goţi,huni.Retinem totusi din informatia lui Orosius,ca Galerius i-a raspandit pe captivi printre posturile de paza de pe frontierele romane.Ultima mentionare a fost a istoricului grec Zosimos in 381 sub numele de carpo-daci,scriind despre infrângerea incursiunii acestora de catre imparatul Flavius Theodosius(379-395)

4) CONFIGURAŢIA DEMOGRAFICĂ A MUNTENIEI ÎN SEC. II-III P.CHR. CULTURA CHILIA-MILITARI.

Cum se stie,acest teritoriu s-a aflat sub autoritatea romana pe timpul lui Traianus;la sfarsitul domniei acestuia sau la inceputul domniei succesorului sau a fost abandonata,in intregime sau in cea mai mare parte;mai tarziu,vestul Munteniei a fost din nou anexat,pana la o linie pe care se va ridica sistemul militar-defensiv cunoscut in literatura de specialitate sub numele conventional de limes transalutanus.

Cultura materialã a populaþiei geto-dace din Muntenia este cunoscuta sub denumirea conventional de Chilia-Militari, dupã numele aºezãrilor eponime unde s-au fãcut primele cercetari): cartierul Militari din Bucuresti si Chilia (jud. Olt).Ea s-a dezvoltat pe baza aspectului tarziu al Latène-ului geto-dacic,sub influenta civilizatiei romane si cu un important aport sarmatic.Operatiunile de evacuare intreprinse de Aelius Catus ºi Ti. Plautius Silvanus Aelianus au afectat in special zona de campie;dar catre mijlocul secolului al II-lea,populatia geto-daca va cobori din zona subcarpatica si de dealuri,umpland golul demografic.Se cunosc pana in prezent,pe teritoriul Munteniei,peste 120 de asezari de tip Chilia-Militari;ele se situeaza in zona de dealuri si de campie,in apropierea surselor de apa.Nu exista asezari fortificate.

Cimitirele sunt plane,iar ca rit funerar se practica incineratia(cu urne sau cu depunerea resturilor de incineratie direct in groapa).Ocupatiile principale erau agricultura si cresterea animalelor(dar ca ocupatie agricola);dintre mestesuguri trebuie mentionata mai intai confecþionarea ceramicii,prelucrarea lemnului si metalurgia fierului.In cursul cercetarilor au aparut o serie de obiecte de uz curent de import(ceramica,metal),precum si un numar insemnat de monede romane (izolate sau in tezaure). Din punct de vedere cronologic,asezarile acestei culturi se intind din prima jumatate a secolului al II-lea pana in primele decenii ale secolului al IV-lea.O privire asupra hartii arheologice a Daciei in secolele II-III arata ca asezarea eponima de la Chilia si altele apartinand acestei “culturi” sunt situate intre Olt si limes transalutanus.Dar acest teritoriu a apartinut,cel mai tarziu de la inceputul secolului al III-lea,provinciei Dacia Malvensis.Dacii din vestul Munteniei pot fi,prin urmare,inclusi printre locuitorii autohtoni ai Daciei Romane.Ei locuiau in teritoriul militar al castrelor,fiind obligati sa dea decima (dijma) si sa presteze corvezi pentru garnizoanele romane de pe limes.Pe de alta parte,cultura lor materiala nu se deosebeste intru nimic de a altor daci “liberi” din Muntenia-aflati si ei sub o puternicã influenta romana.

5) GOTII SI RELATIILE LOR CU POPULATIA AUTOHTONA.CULTURA SÂNTANA DE MUREŞ-CERNEAHOV

Gotii de neam germanic,si anume ramura lor de apus(vizigotii) sunt primii migratori ce isi fac aparitia in teritoriul Daciei parasite de Aurelian,lasand vestigii materiale cum ar fii cimitirul de la Santana de Mures si, poate,tezaurul de la Simleul Silvaniei. Descoperirile apartin gotilor, incadrate alaturi de vestigiile altor populatii, in asa-numita cultura Santana de Mures-Cerneahov, sunt insa mult mai numeroase in campia munteana(cimitirile de inhumatie de la Spantov si Tirgsor,unele morminte de incineratie), ceea ce dovedeste ca masa lor se afla in sec.IV in afara fostei provincii Dacia.Tocmai in regiunile rasaritene extracarpatice, gotii sunt batuti de huni(376) imprejurare care va determina o masiva migrare a lor la sud de Dunare; putini goti ramasi pe loc vor dispare treptat in masa populatiei autohtone.In general stapanirea gotica asupra fostei Dacii romane a fost mai mult nominala decat reala; descoperirile arheologice ne fac sa vedem prezenta gotilor ca pe un fel de tabere militare in mijlocul populatiei autohtone, de la care gotii se margineau sa perceapa tribut. Asa stand lucrurile, gotii nu au avut o influenta insemnata asupra populatiei autohtone din Dacia romana.Cat despre iazygii de neam sarmatic si pe vandalii de neam germanic, primii patrund in Banat, iar ceilalti se aseaza in zona Crisanei, dar fara a trece muntii. Ostrogotii, ramura rasariteana a gotilor, ne-au lasat, dupa cum se constata azi, tezaurul de la Pietroasa din jud.Buzau(sec.V)

6) DOMINATIA HUNICA LA DUNAREA DE MIJLOC SI DE JOS.SURSE ARHEOLOGICE SI LITERARE

Hunii au fost un popor nomad de origine turcica, probabil si uralica.Dupa victoria asupra gotilor(376), ei nu patrund in Dacia intracarpatica, ci pornesc spre nord-vest si, trecand prin pasurile Carpatilor de miazanoapte, coboara si se stabilesc in Campia Ungara la vest de Tisa. De aici, hunii vor declansa, mai ales in prima jumatate a sec.V, sub conducerea lui Attila, numeroase expeditii de prada spre apus si sud. Aceste navaliri afecteaza cetatile dunarene, printre care si Sucidava. Stapanirea ferma a lui Attila asupra unor tinuturi intinse a avut insa si un aspect pozitiv, asigurand pentru aproape jumatate de veac stabilitatea politica in aceste regiuni. Dupa moartea lui Attila(453), puterea hunilor slabeste si in anul urmator sunt batuti si imprastiati de gepizi. Exercitand o stapanire de la distanta asupra teritoriilor dacice, pe care le supun jafurilor periodice, hunii au lasat putine urme arheologice pe meleagurile noastre. Antichitatile hunice propriu-zise au putut fi identificate pe baza studiului antropologic, tipologiei obiectelor gasite in morminte si pe analiza ritului si a practicilor rituale. Ele sint formate din obiecte de podoaba (diademe de aur,podoabe de caciulite cu incrustatii de pietre semipretioaae etc.)care provin in general din morminte(Rotopanesti in jud. Suceava) si din cazane de bronz, intregi sau fragmentare, specifice hunilor descoperite la Buhaeni,Balteni(jud. Iasi), Dulceanca (jud. Teleorman), Desa (jud. Dolj),Hotarani,Sucidava (jud. Olt), Bosneagu (jud. lalomita). Surse literare pretioase despre huni ne lasa Ammianus Marcellinus, contemporan cu navalirile hunilor din a doua jumatate a sec.IV si Iordanes. In Cantecul Nibelungilor gasim si numeroase referiri la personalitatea lui Attila, care in opinia mai multor lingvisti nu ar fi de fapt numele marelui conducător al hunilor, ci ar desemna mai curand un titlu sau o funcţie, traducerea sa din limba germană veche, in care a fost redactat iniţial poemul, fiind cea de „parintele” sau „tatucul”.

7) GEPIZII PE TERITORIUL DACIEI SI RELATIILE LOR CU POPULATIA AUTOHTONA.SURSE ARHEOLOGICE SI LITERARE.

Gepizii,de neam germanic fusesera un timp supusi hunilor, impotriva carora se rascoala si ii inving in 454, preluand stapanirea asupra Panoniei. Nici ei nu stapanesc efectiv asupra fostei provincii romane Dacia, desi o parte a lor ajung si aici. In sec.VI asezari gepide(in reaitate tabere militare) sunt atestate la Moresti,pe Mures si la Porumbenii Mici in estul Transilvaniei, unde s-au gasit bordeie ce rasnite de piatra, vase de lut ars si greutati pentru razboiul de tesut.Unele obiecte din inventarul unor asemenea asezari au apartinut insa autohtonilor cu care gepizii au convietuit fara ca acestei convietuiri sa i se poata da proportiile si importanta ce i se atribuia mai mult in istoriografia romaneasca.Dar faptul ca avem de-a face aici si cu asezari si nu numai cu cimitire gepide pledeaza pentru o convietuire cu populatie autohtona. Batuti in 567 de longobarzi si avari, gepizii se imprastie si sunt asimilati pana in 650 de autohtonii teritoriilor stapanite inainte de ei.

8) CULTURA MATERIALA A POPULATIEI AUTOHTONE DIN DACIA IN SEC. IV-VII

Pãtrunderea goþilor în zona nord-ponticã determinã aparitia unei noþiuni etno-geografice noi: Gothia. Prima atestare se întâlneºte în inscripþia deja amintitã Din Frigia, în care sunt meþionatea Gothia ºi Carpia; cum goþii nu pãtrunseserã încã pe teritoriul Daciei (în calea lor stãteau carpii), denumirea de Gothia se referã fãrã îndoialã la þinuturile de la Bug ºi Nistru, de unde ei îºi porneau raidurile de pradã. De asemenea, pe emisiunile lui Constantin de la Trier (Augusta Treverorum), apare legenda GOTHIA, alãturi de Alamania, Francia, Sarmatia; aceste alegorii se leagã de popoarele care au recunoscut autoritatea romanã.

Dupã 332, goþii se aflau în câmpia Munteniei în calitate de federaþi ai Imperiului; este sugestivã o menþiune din anul 335,anume cã Dalmatius, nepotul împãratului Constantin cel Mare, avea în pazã ripa Gothica. Cât timp locuiserã în spaþiul nord-pontic, goþii apar catalogaþi în izvoare printre populaþiile “scitice”. Tot astfel, când ajung la Dunãrea de jos, ei încep a fi numiþi geþi: mai întâi în sens geografic, dar treptat ajungându-se la o totalã confuzie de ordin istoric între geþi ºi goþi (la Philostorgius, Eusebius din Caesarea, Iulian Apostatul ºi la alþi autori de mai târziu).

Totuºi, Dacia, ca noþiune geograficã, persistã în scrierile autorilor târzii, pânã în secolul al VI-lea (Iordanes, Isidor din Sevilla, Geograful din Ravenna); noþiuni etnice precum Gothia sau Gepidia sunt efemere. În acelaºi timp, persistã ºi unele vechi toponime.Cele mai persistente au fost hidronimele, chiar dacã apar ºi unele forme ciudate (corupte sau influenþate de fonetica alogenilor; la Priscus Panites, Iordanes). Se poate presupune cã ºi alte toponime au rezistat încã o vreme dupã abandonarea provinciei. Aceastã persistenþã este în legãturã cu continuitatea vieþii urbane în Dacia, cel puþin pânã în jurul anului 400 (atacurile hunilor).

Se cunosc astfel urme de locuire târzie pe cuprinsul tuturor aºezãrilor urbane ale fostei provincii; în toate cazurile, aria de locuire s-a restrâns apreciabil, iar unele edificii capãtã rol de fortificaþii (precum amfiteatrul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa). Interiorul vechilor castre (Slãveni, Rãcari, Micia, Apulum, Potaissa etc.) prezintã urme de locuire

civilã. Viaþa urbanã continuã sã existe, atât timp cât oraºele romane îºi pãstreazã, fie ºi parþial, menirea: centre meºteºugãreºti (cercetãrile arheologice au pus în evidenþã continuarea confecþionãrii ceramicii, cu forme tradiþionale, romane; prelucrarea metalului, osului etc.), locuri de schimb, centre bisericeºti (se construiesc basilici creºtine: la Sucidava Drobeta ºi Porolissum, unde au fost identificate arheologic; în acelaºi scop se adapteazã porþiuni din vechi edificii romane: în principia castrului de la Slãveni sau în thermele de la Apulum - care servesc ºi ca gropniþe pentru unele personalitãþi creºtine; alte basilici creºtine existau desigur la Recidiva ºi Litterata, precum ºi în zona Biertan (unde a apãrut cunoscutul donarium). Aceste aºezãri deveneau probabil foarte animate în zilele de târg (nundinae), care adunau laolaltã oameni numeroºi, de origini etnice diferite (daco-romani ºi barbari); ele reprezentau încã un prilej important pentru rãspândirea limbii latine printre barbari. Fãrã îndoialã, cele mai importante rãmân târgurile din zona de frontierã.. Legãturile comerciale sunt vitale pentru populaþiile transdanubiene, ceea ce reiese din cererea lui Attila (transmisã de Priscus Panites), ca “târgurile sã fie deschise deopotrivã ºi fãrã primejdie atât pentru romani, cât ºi pentru huni”.

Cucerirea ºi distrugerea centrelor urbane de la Dunãre de cãtre huni afecteazã grav legãturile economice ºi spirituale dintre lumea romanã (Imperiu) ºi Dacia (carpaticã); astfel, viaþa urbanã în Dacia primeºte lovitura decisivã nu numai în formã (arhitecturã ºi urbanism), ci ºi în funcþiile ei umane cotidiene. Miºcãrile de populaþii antrenate de tãvãlugul hunic produc modificãri esenþiale în organizarea ºi funcþionarea aºezãrilor umane. Treptat, vechile toponime cad în uitare; când în þinuturile de la Dunãre ºi Carpaþi îºi fac apariþia slavii, ei rãmân adânc impresionaþi de zidurile vechilor oraºe ºi cetãþi romane (numindu-le Grãdiºte, Jidova, Bãlgrad).

 

9) ROMANI SI BARBARI PE COLUMNA SI PE MONUMENTUL TRIUMFAL DE LA ADAMCLISI

Columna lui Traian este un monument antic din Roma construit din ordinul imparatului Traian care s-a pastrat pana in zilele noastre.Monumentul se afla in Forul lui Traian,in imediata apropiere-la nord-de Forul roman.Terminat in 113,basorelieful in forma de spirala comemoreaza victoria lui Traian in campania sa de cucerire a Daciei.Columna are o inaltime de aproximativ 30 de metri si contine 18 blocuri masive de marmura de Carrara,fiecare cantarind 40 de tone.Initial in varful columnei se afla o statuie a lui Traian,insa ea a fost inlocuita in secolul XVI cu o statuie a Sfântului Petru.

Dimensiuni 1 inaltimea bazei:1.7 m 2 inaltimea arborelui: 26.92 m 3 inaltimea blocurilor: 1.521 m 4 diametrul arborelui: 3.695 m 5 inaltimea statuii: 1.16 m 6 inaltimea columnei: 29.78 m 7 inaltimea scarilor elicoidale: 29.68 m (~ 100 de picioare romane) 8 inaltimea columnei,cu exceptia plintei: 28.91 m 9 inaltimea piedestalului, inclusiv plinta: 6.16 m 10 inaltimea columnei deasupra solului: 35.07

Basorelieful prezinta scene de lupta din campaniile lui Traian impotriva dacilor din 101-102(in partea de sus a columnei) si 105-106 (in partea de jos).Basorelieful de pe Columna lui Traian contine scene din vietiile dacilor si ale romanilor,din timpul pregatirii razboaielor dar si scene legate de ce s-a intamplat dupa incheierea razboaielor daco-romane.Soldatii romani si daci sunt prezentati in timpul bataliei.Atingand apogeul basoreliefului istoric roman,cele 124 de episoade care imbraca in spirala trunchiul coloanei si care ilustreaza Comentariile lui Traian despre razboaiele dacice(De bello dacico),prin caracterul lor de document istoric,constituie un adevarat "act de naștere" al poporului roman.

Scenele de pe Columna lui Traian, reprezinta pregatirile de razboi a romanilor inclusiv plecarea acestora catre Dacia,din portul Ancona,armatele romane in zona cetatilor dacice,tehnici de luptă, asaltul cetatilor dacice,luptele desfasurate,si victoriile obtinute.Intre basoreliefurile de pe Columna apar o serie de lucrari "genistice" care se datorează arhitectului Apollodor din Damasc,iar invingătorul,imparatul Traianus,apare de 59 ori inclusiv la inaugurarea podului de peste Dunare de la Drobeta.Dacii,desi au fost invinşi, apar în numeroase scene pe Columna,incepand cu cetatile lor,luptele armate cu romanii,inchinarea unor TARABOSTES lui Traian precum si a solilor Regelui Decebal.Catre final apar scenele normale cu cei invinsi.Scene,in care SARMISEGETUSA este cucerita,iar aparatorii ei se sinucid,sau parasesc cetatea pentru a rezista in alta parte.Scenele privind grupurile de daci care se supun romanilor sunt edificatoare.Importantă este si scena in care romanii descopera comorile regelui Decebal.In scenele finale apare,prinderea copiilor lui Decebal,moartea regelui dac si expunerea capului regelui dac in fata trupelor romane.Figura lui Decebal apare pe Columna de 6 ori.

Tropaeum Traiani este un monument triumfal roman in Adamclisi,jud. Constanta,ridicat in cinstea impăratului roman Traian intre anii 106-109 d.Hr. pentru a comemora victoria romanilor asupra dacilor in anul 102 d.Hr.Acesta a fost reconstituit in 1977,dupa unul dintre modelele ipotetice ale vechiului monument aflat in ruine.In muzeul adapostit in interiorul acestuia se gasesc parți din monumentul original.Tropaeum Traiani este unul dintre cel mai importante monumente antice de pe teritoriul Romaniei.Monumentul,in varianta în care a fost reconstituit de catre arheologi,este alcatuit dintr-un soclu cilindric,care are la baza mai multe randuri de trepte circulare,iar la partea superioara un acoperis conic,cu solzi pe randuri concentrice de piatra,din mijlocul caruia se ridica suprastructura hexagonala.La partea superioara se afla trofeul bifacial,infatisand o armura cu patru scuturi cilindrice.La baza trofeului se afla doua grupuri statuare care conțin fiecare reprezentarea trupurilor a trei captivi.Inaltimea monumentului impreuna cu trofeul este aproximativ egala cu diametrul bazei si anume circa 40 m.De jur imprejur,cele 54 de metope din calcar de Deleni,infatiseaza in basorelief scene de razboi.Metopele erau lespezi dreptunghiulare cu inaltimea de 1,48-1,49 m.Din cele 54 metope initiale,se mai pastreaza 48.Deasupra metopelor se afla o friza cu 26 de creneluri,din care s-au pastrat numai 23,sculptate si ele in basorelief,care alcatuiesc coronamentul nucleului circular.Ansamblul,din care facea parte monumentul,mai cuprindea un altar funerar,pe ai carui pereti se aflau inscrise numele celor aproximativ 3.800 de soldati romani cazuti probabil in lupta de la Adamclisi,si de asemena un mausoleu,cu trei ziduri concentrice,in care se pare că a fost înmormantat comandantul (praefectus castrorum),care,cu prețul vietii sale,a decis victoria din anul 102.

Vizita de lucru a Tovarăşului Nicolae Ceauşescu la Monumentul de la Adamclisi

Sunt scene de pe Columna ce amintesc de calaretii catafracti de origine sarmatica si bastarna ce au participat alaturi de Decebal,in expeditia impotriva garnizoanelor romane din Dobrogea.Deosebit de redutabili acestia luptau in armatele statelor orientale si au constituit o mare provocare pentru legiunile Romei.Practic,acestia erau de neatins in confruntarea directa si romanii au reusit sa destrame mitul invincibilitatii lor doar folosind piesele de artilerie,catapultele si bombardele,spre a rari randurile catafractilor.Secretul consta in prinderea lor pe bucati de piele tabacita,astfel incat practic nu era vorba despre o singura piesa de armura ci de nenumarate placute metalice,ce asigurau un nivel de protectie nemaiintalnit la nici o alta armata antica-legionarii aveau un punct slab,in sensul ca bratele si picioarele lor nu erau protejate de armuri,lucru compensat de inaintarea lor,pe campul de lupta,in formatia numita „testudo” (testoasa”), pana la contactul direct cu inamicul.

10)ORGANIZAREA MILITARA SI ADMINISTRATIVA A PROVINCIILOR DE LA DUNAREA DE JOS IN EPOCA DOMINATULUI.

Vorbind despre parasirea Daciei,istoricul Eutropius arata ca imparatul Aurelian a asezat populatia evacuata in Moesia si a creat o nouă provincie.Legiunile retrase din Dacia Traiana au fost fixate pe Dunare,in noua provincie: legio V Macedonica la Oescus, iar legio XIII Gemina la Ratiaria.In perioada primei tetrarhii,a avul loc o ampla reorganizare administrativa a Imperiului.Acesta a fost impartit in 12 dioeceses-Oriens,Pontus,Asiana,Thracia,Moesiae,Pannoniae,Italia,Africa,Hispania,Vienensis,Galliae,Brittaniae;la randul lor,acestea erau impartite in provincii,al caror numar se ridica la aproape 100.Se considera ca aceasta reforma era incheiata in linii generale in ultimii ani ai secolului III.Conform acestei impartiri,Moesia Superioara si Dacia aureliana aparţineau dioecesei Moesia(din 327 se va numi Dacia),iar Moesia Inferioara(Secunda) si Scythia dioecesei Thracia.In infaptuirea acestei reorganizari,Gaius Aurelius Valerius Diocletianus Augustus a fost calauzit de gandul de a slabi autoritatea guvernatorilor provinciali,pentru a impiedica orice incercare de uzurpare.Atributiile guvernatorului civil (praeses) au fost separate de cele ale comandantului militar (dux),care comanda trupele uneia sau mai multor provincii.Numarul legiunilor a fost aproape dublat,dar cu diminuarea efectivelor.Armata Imperiului (circa 500 000 de oameni) cuprindea doua categorii de trupe:milites ripenses (sau limitanei), cu garnizoanele pe limes; comitatentes, unitătile mobile (armata de manevra), la dispozitia imparatului.Reforma a fost dezvoltata de Flavius Valerius Aurelius Constantinus Augustus(Constantin cel Mare).Imperiul a fost impartit in patru prefecturi (Gallia,Italia, Illyricum, Oriens), fiecare avand in frunte un praefectus praetorio;prefecturile erau impartite in dioeceses,conduse de vicarii (“loctiitori” ai prefectilor pretoriului),iar acestea la rand in provincii conduse de praesides.Astfel,Moesia Superior a fost impartita in Moesia Prima,Dardania si Praevalitana,iar Dacia (aureliana) in Dacia Ripensis si Dacia Mediterranea.Reforma a fost desavarsita treptat;frontierele prefecturilor,dateaza de la sfarsitul secolului IV - inceputul secolului V.Conform acestei reorganizari,Moesia Prima si cele doua Dacii faceau parte din prefectura Illyricului,iar Moesia Secunda si Scythia din prefectura Orientului.

Moesia Prima supraveghea porţiunea de limes de la vest de Singidunum,pana in zona Porţilor de Fier.In aceasta provincie continua sa stationeze cele doua legiuni:IIII Flavia la Singidunum si VII Claudia la Viminacium;sunt mentionate de asemenea un numar de trupe auxiliare,cavalerie,precum si flota.O stampila tegulara de la Gradać lasa sa se inteleaga ca autoritatea romana se intindea si dincolo de Dunare,care se va fi numit pars ulterior.Intr-adevar,pe malul stang al Dunarii,in Banat,romanii si-au asigurat cateva puncte fortificate:la Banatska Palanka,Pojejena,Gornea,Svinita.

Limita de vest a provinciei Dacia Ripensis era la vest de Dierna (raul Porečka),iar la est se intindea pana la varsarea raului Vit(Utus) in Dunare si avea resedinta la Ratiaria.Armata acestei provincii era formata in primul rand din cele doua legiuni,V Macedonica (la Oescus) si XIII Gemina (la Ratiaria).Mai sunt mentionate o serie de trupe auxiliare ,precum si doua escadre navale.O atentie deosebita s-a acordat zonei Portilor de Fier;s-au refacut vechile fortificatii si s-au construit altele noi.De menţionat construirea edificiului central de la Donje Butorke langa Cladova in epoca primei tetrarhii.De asemenea,s-au ridicat o serie de fortificatii pe malul de nord al Dunarii:la Dierna,Ostrovul Banului,Drobeta.Urmeaza o serie de alte fortificatii,in sudul Olteniei, nu îndeajuns de bine cunoscute, dar care dateaza probabil tot din epoca tarzie:Izvorul Frumos,Izvoarele,Desa,Bistret.Cea mai importanta este insa cetatea Sucidava (Celei, azi cartier al orasului Corabia),construita de Constantin cel Mare,care a legat cele doua maluri ale Dunarii printr-un pod.

Dupa reorganizarea infaptuita de Diocletianus,teritoriul Moesiei Inferioare s-a scindat in doua provincii: Moesia Secunda si Scythia.

Pe teritoriul provinciei Moesia Secunda continua sa stationeze doua legiuni riparienses:I Italica si XI Claudia.Porţiunea de ripa supraveghiata de fiecare legiune era impartita in doua pedaturae - una superior,alta inferior (denumite in functie de cursul Dunarii) si grupand fiecare cate cinci cohorte.Si aici intalnim o serie de formatiuni auxiliare,precum si efective navale.Pe malul stang al Dunarii,Constantin cel Mare a ridicat o alta cetate:Dafne.Ea este mentionata de Ammianus Marcellinus,iar mai tarziu de Procopius din Caesarea.Ea se afla deci pe malul stang al Dunarii,in fata cetatii Transmarisca;imparatul Constantin a ridicat-o probabil pe locul victoriei contra barbarilor,numita Daphne dupa exemplul lui Traian(care întemeiase Nicopolis-ad-Istrum).

In privinta provinciei Scythia,ea beneficiaza de reformele lui Diocletianus,ea facand parte din dioceza Traciei.Linia fortificata a Dunarii este consolidata,pe teritoriul dobrogean stationand la Troesmis - legiunea I Iovia Scythica,iar la Noviodunum - legiunea II Herculia.De asemenea,sunt mentionate si o serie de auxilii, precum si efective navale la Flaviana si Noviodonum.Deosebit de aceste date,inscriptiile ne informeaza despre opera de fortificare intreprinsa pe teritoriul Dobrogei.Astfel,o inscriptie de la Murighiol mentioneaza constructia unei fortificatii in epoca primei tetrarhii.De asemenea, de la Histria se cunoaste o inscriptie fragmentara din timpul lui Diocletianus.In anul 315-317,se construieste zidul cetatii Tropaeum Traiani,din porunca imparatilor Constantin (cel Mare) si Licinius.Opera de fortificare continua sub urmasii lui Constantin cel Mare.O inscriptie de la Carcaliu (la nord de Troesmis) din anii 337-340 arata ca imparatii “au inchis acest loc asezat la hotar si mereu expus cutezantei neamurilor gotice,prin ridicarea acestei fortificatii,cu scopul de a intari vesnic siguranta provincialilor,si au oprit prin aceasta durabila fortificare atacul raufacatorilor.

11)PREZENTA ROMANA PE MALUL STANG (DE NORD) AL DUNARII IN EPOCA DOMINATULUI (SEC. IV-VII)

Paralel cu opera de refortificare a limes-ului dunãrean, împãraþii romani s-au preocupat sã recâºtige controlul asupra teritoriului de la nord de fluviu.În realitate,pe baza informaþiilor de care dispunem,influenþa romanã la nordul Dunãrii s-a limitat,în epoca primei tetrarhii, la un numãr de puncte fortificate (care dublau deobicei pe cele de pe malul drept) ºi la o fâºie de siguranþã de-a lungul fluviului.Lupte s-au purtat numai cu carpii, unii dintre ei fiind strãmutaþi pe teritoriul Imperiului; evenimentele sunt sugerate ºi de o inscripþie de la Cotiaeum (în Frigia), unde este menþionatã Carpia.

Mai târziu, profitând de conflictul politic (apoi ºi militar) dintre Constantin ºi Licinius, goþii ºi alþi barbari au pãtruns în câteva rânduri la sud de Dunãre; înfrângerea ºi alungarea acestora aduc lui Constantin, în 318-319, titlurile de Gothicus Maximus ºi Carpicus Maximus. În iarna 322/323, thervingii (vizigoþii), conduºi de Rausimodus, pradã Moesia ºi Thracia; dar invazia barbarã este respinsã:Goþii mai apar, ca aliaþi ai lui Licinius, în bãtãlia dela Chrysopolis (18 septembrie 324).

Rãmas singur, Constantin cel Mare acordã atenþie deosebitã teritoriului de la nordul Dunãrii. Aurelius Victor (Caesares 41,18) noteazã: Pons per Danuvium ductus; castra castellaque pluribus locis commode posita (“peste Dunãre s-a fãcut pod; în multe locuri au fost ridicate în mod adecvat castre ºi castele”). Podul mai este amintit la anul 328 în Chronicon Paschale (“Constantin cel Sfânt a trecut de mai multe ori Dunãrea ºi peste aceasta a construit pod de piatrã”), apoi de autorii bizantini Theophanes Confessor ºi Kedrenos. De asemenea, este reprezentat pe un medalion de bronz, bãtut la Roma în anul 328. Podul avea o lungime de 2437 m ºi lega localitãþile Oescus (azi Ghighen) din Dacia Ripensis de Sucidava (Celei-Corabia); pentru protecþia acestuia, la Sucidava a construit o cetate. De asemenea, la marginea de nord a satului Celei, a fost descoperit un milliarium din anul 328; D. Tudor, istoricul Olteniei romane, considera cã acest stâlp marca începutul refacerii drumului pânã la Romula. Probabil atunci s-a construit ori s-au refãcut ºi alte fortificaþii de pe malul de nord al Dunãrii. O menþiune aparte meritã cetatea Daphne, construitã, dupã pãrerea noastrã, pe locul victoriei din anul 323.

Un interesant epidsod s-a consumat în Banat. În anul 332, sarmaþii Argaragantes au fost atacaþi de taifali ºi vizigoþi; pentru a face faþã situaþiei, argaraganþii se vãd nevoiþi sã înarmeze pe supuºii lor, Limigantes, ºi sã cearã ajutor romanilor. Trecând Dunãrea, Constantius Caesar îi învinge pe goþi într-o bãtãlie (20 aprilie 332), în care circa 100 000 de barbari sunt nimiciþi (unii pier de foame ºi frig). Barbarii cer pace; fiul lui Ariaricus (probabil viitorul rege Athanaricus) este trimis ostatic la romani. Goþii devin foederati ai Imperiului; în aceastã calitate, ei vor primi alimente ºi subsidii de la romani, având dreptul de a face comerþ în târgurile de la Dunãre.Dar în anul 334, limiganþii se rãscoalã împotriva stãpânilor lor; 300 000 de argaraganþi scapã prin fugã în Imperiu sau la victoali. Imperiul nu mai intervine însã în acest conflict. Mai târziu, în 356 ºi 358, limiganþii se vor încumeta chiar sã atace Moesia Prima; împãratul Constantius II trece Dunãrea (având ºi sprijinul taifalilor, care atacã din spate, prin Oltenia). Limiganþii sunt crunt bãtuþi, fiind obligaþi la plata tributului ºi sã furnizeze mercenari romanilor; sarmaþii argaraganþi se pot întoarce, iar regele lor (Zizais) devine client al romanilor.

Pacea impusã neamurilor barbare a avut urmãri benefice pentru populaþia paºnicã (daco-romani, carpo-daci, dar ºi alogeni sedentari); are loc o adevãratã “explozie demograficã”, reflectatã din punct de vedere arheologic prin creºterea numãrului aºezãrilor. Produsele de import ºi moneda romanã sunt realitãþi curente pe teritoriul fostei provincii romane, precum ºi în aria culturii Sântana de Mureº. De asemenea, creºtinismul face progrese notabile, nu numai printre romanici, dar chiar ºi printre goþi (nu are nici o importanþã faptul cã ei adoptã dogma arianã).Din acest motiv, în anul 348 regele vizigot Athanaric dezlãnþuie o prigoanã anticreºtinã; Ulfila este obligat sã se refugieze la sud de Dunãre (fiind numit episcop la Nicopolis-ad-Istrum).Dar goþii nu îndrãznesc sã rupã tratatul cu romanii ºi sã atace Imperiul. Prilejul se va ivi abia dupã stingerea dinastiei constantiniene (anul 363); invocând jurãmântul de fidelitate depus de Ariaricus faþã de casa domnitoare a lui Constantin, vizigoþii sprijinãpe pe uzurpatorul Procopius. Pentru a pedepsi insolenþa barbarilor, împãratul Valens vine la Dunãre: în 367, leagã pod de vase ºi urmãreºte pe duºmani în þinutul lor; în 368, din cauza revãrsãrii Dunãrii, este obligat sã aºtepte toatã vara lângã un sat al carpilor (colonizaþi probabil de Aurelian); în 369 leagã alt pod de vase la Noviodunum. Goþii cer pace - întãritã printr¬o întâlnire între împãrat ºi regele Athanaric, pe o corabie ancoratã în mijlocul Dunãrii. Conform înþelegerii, se permitea comerþul între barbari ºi romani în douã târguri de la Dunãre.

Ulterior, trecerea unei pãrþi a vizigoþilor (supuºi ai lui Fritigern ºi Alaviv), precum ºi a ostrogoþilor (conduºi de Vitheric), la sudul Dunãrii creazã o situaþie primejdioasã. Trataþi cu duritate de demnitarii romani, vizigoþii se rãscoalã, provocând romanilor un adevãrat dezastru la Adrianopol (9 august 378); însuºi împãratul Valens îºi pierde viaþa. Curând dupã aceasta, presaþi de huni (care îºi fãcuserã apariþia la Bug ºi Nistru, în anul 375), regele Athanaric cu ultimii supuºi trebuie sã se refugieze pe pãmânt roman (anul 381).

12) ETAPELE ETNOGENEZEI ROMANILOR

I. Generalitati

Limba romana reprezinta un idiom romanic, care isi trage originea din vechea latina. Fiind o limba romanica de rasarit, limba romana, apartine in acelasi timp de marele grup al limbilor neolatine din care mai fac parte italiana, franceza, spaniola si portugheza. Dintre toate acestea, limba romana, datorita conditiilor specifice de evoluare, a conservat cele mai multe elemente arhaice, din care cauza anume ea, in raport cu alte limbi neolatine, se gaseste in cea mai apropiata relatie cu latina antica. In acelasi timp, spre deosebire de alte limbi romanice, limba romana este unitara in tot spatiul etnic romanesc, fara a avea dialecte regionale.

Numele etnic propriu al romanilor sau etnonimul (de la "etnos" - popor si "nyme" - nume) se gaseste in legatura directa cu numele vechilor romani. Etnonimul Roman reprezenta o forma lingvistica evoluata a etnonimului Romanus

Timpul etnogenezei romanilor reprezinta o perioada indelungata de restructurari etnoculturale, lingvistice si spirituale, desfasurate pe parcursul a circa 900 ani, avand drept limita inferioara sec. II-I a.Chr. si limita superioara sec. VII-VIII p.Chr. Procesul etnogenezei romanilor s-a inceput din momentul declansarii expansiunii civilizatiei romane in Dacia si s-a sfarsit odata cu consolidarea daco-romanilor pe o baza etnolingvistica calitativ noua.

Factorii etnogenezei reprezinta elemente care determinata caracterul noului popor. In dependenta de conditiile istorice pot fi evidentiati diferiti factori ai etnogenezei. In cazul etnogenezei romanilor rolul decisiv l-au avut doi factori de natura spirituala: romanitatea si crestinismul.

Romanitatea a determinat profilul etnolingvistic al poporului roman, limba si constiinta lui nationala. Prin factorul roman, poporul roman a devenit un etnos romanofon.

Crestinismul a determinat mentalitatea romanica a neamului romanesc, spiritualitatea, unitatea si continuitatea lui in conditiile migratiunii popoarelor. Prin crestinism romanii au devenit un etnos profund spiritual, un etnos religios, calitati care in mare masura au contribuit la pastrarea fiintei romanice a neamului.

Premisele etnogenezei reprezinta conditiile care au generat noul etnos. La baza procesului de etnogeneza a romanilor s-au aflat trei premise fundamentale. Prima premisa a constituit-o civilizatia traco-geto-daca, care servit drept teren al etnogenezei romanilor. A doua premisa a rezultat din incadrarea traco-geto-dacilor in sec. VII-II a.Chr. in sistema valorilor antice grecesti. Cea de-a treia premisa a etnogenezei romanilor a fost integrarea geto-dacilor in sec. I a.Chr. - sec. IV p.Chr. in cadrul civilizatiei antice de tip roman. Civilizatia traco-geto-daca a constituit materialul primar al etnogenezei romanilor. Influentele eline au format conditiile necesare pentru distantarea traco-geto-dacilor de lumea barbara si apropierea lor de valorile civilizatiei antice. In fine, includerea traco-geto-dacilor in sistema civilizatiei romane a creat cele mai favorabile conditii pentru desfasurarea procesului de asimilare etnoculturala a autohtonilor si de constituire a unei noi etnii.

Etapele etnogenezei ilustreaza fazele de constituire a noului etnos Procesul etnogenezei romanilor cuprinde doua etape de baza:

etapa primara (sec.II-I a.Chr. - sec.V p.Chr.) cand se formeaza comunitatea romanica de rasarit (daco-romanii)

etapa finala (sec. VI-VIII) cand se constituie poporul roman propriu-zis.

13)CRESTINISMUL IN TERITORIUL FOSTEI PROVINCII DACIA SI IN SCYTHIA (SEC. IV-VII).

Crestinismul in spatiul carpato-danubiano-pontic a patruns inca din primul secol al erei crestine, insuli Apostolul Andrei predicand noua credinta in Scytia Minor (Dobrogea).

Crestinismul, prigonit de autoritatile imperiale in primele 3 secole ale erei crestine, a avut insa un rol important in ceea ce priveste integrarea populatiilor migratoare ce s-au asezat pe teritoriul Imperiului.

In secolul al IV-a, in spatiul nord-dunarean exista dovezi literare si arheologice (gema de la Potaissa, donariu de la Biertan, un disc cu monograma lui Hristos, mai multe opiate de bronz decorate cum semnul crucii, precum si parti dintr-un candelabru de bronz) care atesta prezenta unor lacasuri de cult. Astfel pe ruinele fostului castru roman de la sloveni si in Porolissum sunt atestate biserici crestine.

Alte urme de bazilici au fost gasite la Sucidava si la Morisena. Existenta unor locasuri de cult presupun automat si existenta unor preoti si ierarhi. Pe langa dovezile arheologice exista si marturii lingvistice care sa ateste existenta crestinismului

aici, cuvinte ce se pastreaza si astazi in lexic: basilica,credinta, lege, inviere etc. In scytia minor crestinismul s-a dezvoltat mai repede decat in Dacia in primul rand din cauza

faptului ca Dobrogea a ramas mult timp in componenta Imperiului roman, acest lucru permitand existenta vietii urbane si implicit a structurilor religioase.

La primul Sinot ecumenic participa si un episcope din Tomis, Marcu iar in anul episcopul Betranion. In sec al V-lea sunt atestati episcopii: Timotim, Timotei,Iona si Alexandru, primii doi participand

chiar la cel de-al doilea sinod ecumenic. In sec al VI-lea in Dobrogea exista 14 episcopii in principalele orase ale provinciei.

14) INTRODUCERE IN BIBLIOGRAFIA STUDIERII EPOCII PRINCIPATULUI, DOMINATULUI SI A MIGRAŢIILOR. GEOGRAFIA ISTORICA A DACIEI SI A MOESIEI ROMANE.

Republica romana era in declin fiind sfasiata de conflictul civil dintre Marcus Antonius si Gaius Julius Caesar Octavianus Augustus.Dupa victoria de la Actium(31 i.Hr.),Octavianus are calea deschisa catre puterea suprema. Este instaurat Principatul, un nou regim politic si o noua forma de conducere.xTitlul oferit de Senat lui Octavian este Princeps Senatus;imparatii vor avea si functia de tribun al plebeilor(functie cu caracter sacru si inviolabil),apoi Consulatul din 31 in 28 exclusiv pentru Roma nu si pentru imperiu e cumulata cu censor stabilind un consul pentru cetateni si pentru functii 2 ordine: ordo senatorio, ordo equestrum.

Senatul va fi treptat subordonat,iar imparatul Octovian censor perpertuu avand puterea de a alege senatori,dimus= imparat defunct, trecut intre zei;apoteoza=trecerea printre zei.Imperator=drept de a conduce armate si a organiza armate, imperium=puterea in sine capatata de cel ce conduce aceasta formatiune..Imparatul are un imperiu proconsularis, maius et infinitus, impartul preconsular il reinnoieste din 10 in 10 ani. Octavian preia titlul de Augustus.

Dominatul a fost ultima fază despotica a celor două faze de guvernare in anticul Imperiu Roman.Acesta incepe cu domnia lui Gaius Aurelius Valerius Diocletianus Augustus(284-305). Inlaturand notiunea de imparat de la formele republicane ale primelor trei secole ale Imperiului, Diocletian a introdus un sistem de conducere comuna de catre patru persoane, tetrarhia, iar el si colegii si succesorii sai(in doua teritorii imperiale,est si vest,nu patru) au ales sa inceteze uzul titlului princeps, infatisand deschis in schimb fata adevarata a puterii imperiale si adoptand un stil de guvernare elenistic mai tare influentat de venerarea potentanților estici ai Egiptului antic si Persiei decat prin moștenirea colegialitatii civice printre clasa guvernanta mostenita din zilele neincoronatei Republicii Romane.

Migratia popoarelor este numele dat migratiilor umane din Europa care au marcat tranzitia dintre Antichitate si Evul Mediu.Dintre toate invaziile migratorilor cu care s-a confruntat omenirea de-a lungul istoriei,cele din secolele III-VIII din Europa Occidentala au ramas in constiinta colectiva ca reprezentand “marile invazii barbare”,model prin excelenta al distrugerii in toate planurile si mai ales al bulversarilor axiologice.Pentru istoriografie problema nu se poate pune,insă, în termeni atât de generali.Migrațiile acestei perioade pot fi privite din multiple puncte de vedere,de la a cerceta resorturile care au pus in miscare masele,pana la a intelege consecintele ultime ale fenomenului.

Geografia istorica a Daciei si a Moesiei romane-surse: 1. Pausanias- a fost un istoric si geograf grec care a trăit în secolul II,de la care ne-a ramas

"Descrierea Eladei", in 10 carti 2. Strabon(63 i.Hr-26 d.Hr.)- vestit istoric si geograf antic grec. Primele schite istorice,cuprinse in

47 carti,scrise probabil intre 27 i. Hr. si 7 d. Hr,citate de autori ce i-au urmat,s-au pierdut aproape in intregime.Apoi a scris Geografia,pe baza propriilor observatii si a operelor predecesorilor sai,inclusiv Homer,Eratosthenes,Polybius si Poseidonius.Lucrarea contine,pe langa material istoric,o serie de descrieri de locuri(clima,relieful,hidrografia) si popoare,cu aspecte etnografice si mitologice,constituind un bogat izvor de cunostinte despre lumea antica.Valoarea lucrarii este inegala,in mare masura fiindca Strabon a avut o incrderere deplina in scrierile lui Homer,considerand ca acesta a avut o cunoastere exacta a locurilor si neamurilor despre care nareaza in epopeile sale si deoarece nu a inclus datele din Istoriile lui Herodot.Geografia s-a pastrat aproape in intregime,cu exceptia unui fragment al cartii a 7-a,din care insa au ramas totuși numeroase fragmente.

3. Priscianus- mentioneaza opera lui Traian,inserand un citat din Traian despre ruta de avansare a armatei romane prin Banat

4. Ptolemeu(87-165)-a fost un astronom,matematician si geograf grec din epoca helenistica tardiva in timpul stapanirii romane a Egiptului.De o importanță istorica deosebita este lucrarea sa "Geographia",in care Ptolemeu foloseste o retea asemanatoare paralelelor si meridianelor,care a servit multe secole in orientarea pe harti.Tot lui Ptolemeu i se datoreaza unele denumiri geografice.