Studiu istoric reprezentand evolutia parcelei aferente

PUZ –Amplasare SKID - Str. 1 Decembrie 1918

Mun. Caracal, jud. Olt

Parcela care face obiectul studiului se afla in zona de est a municipiului

Caracal si este cuprinsa intre:

-strada 1 Decembrie 1918 la nord

-strada Mihail Kogalniceanu la vest

-proprietati private la est

-strada Calea Bucuresti la sud

I. CONTEXTUL GEOGRAFIC.

Oraşul Caracal este situat în sudul ţării la vest de Olt, la marginea

răsăriteană a Câmpiei Romanaţilor, la contactul dintre subdiviziunile acesteia,

Câmpul Înalt Leu-Rotunda şi terasa Caracal.

În cadrul judeţului Olt, municipiul Caracal se află în jumătatea sudică, la

40 km de Slatina, 40 km de Corabia şi la 37 km de Balş. Faţă de cel mai

îndepărtat oraş din regiune Craiova, se află la 54 km spre est.

Coordonatele matematice care se întâlnesc în centrul municipiului sunt:

paralela 44 de grade şi 7 minute latitudine nordică şi meridianul 24 de grade şi

21 minute longitudine estică.

Caracalul este cea mai importantă aşezare din Câmpia Romanaţilor, fiind

nodul de intersecţie al căilor de comunicaţie, rutiere şi feroviare care fac

legăturile dinspre sud spre nord de-a lungul văii Oltului pe direcţia Craiova-

Roşiori de Vede-Bucureşti.

Caracalul se învecinează la est cu comuna Stoeneşti - 12 km şi comuna

Fărcaşele - 10 km, la nord cu comunele Cezieni - 5 km şi Dobrosloveni - 7 km,

la vest cu comuna Drăghiceni - 5 km, iar la sud cu comunele Redea - 7 km şi

Deveselu - 6 km. Aşezările din jurul oraşului sunt exclusiv rurale, într-o zonă

agricolă propice muncilor mecanizate şi irigaţiilor.

Teritoriul administrativ al municipiului are o suprafaţă de 7.472 hectare,

iar populaţia este de 34.603 locuitori. Aceste dimensiuni îl situează după

municipiul Slatina.

II. CONTEXTUL ISTORIC

Zona geografică din care face parte Caracalul este bogată în vestigii

arheologice. Cele mai vechi dovezi ale prezenţei omului pe teritoriul oraşului

datează din paleolitic, constând în resturi fosile animaliere (oase de mamut,

unelte cioplite din piatră specifice culturii de prund). Numeroase sunt

descoperirile arheologice datate în neoliticul timpuriu, reprezentat în special

prin grupul cultural Cârcea-Grădinile (5500-4500 a.Hr.).

Pe acest fond cultural apar purtătorii culturii Vădastra (4500- 4000 a.Hr.),

una dintre cele mai vechi culturi neolitice, cu ceramică incizată, bogată în decor

geometric şi figurine antropomorfe (reprezentând-o pe Dea Mater - Zeiţa

Mamă).

În Evul mediu, aşezarea a fost influenţată în dezvoltarea sa de comerţul cu

produse agricole, fiind situată la întretăierea drumurilor comerciale ce coborau

de-a lungul Oltului cu cele ce urmau linia de demarcaţie dintre deal şi câmpie de

la vest la est.

Etimologia numelui Caracal este în aşa fel explicată încât ea devine istorie

ca semn al vieţii între Antichitatea romană şi începuturile statale româneşti din

Evul mediu.

O teorie bazată pe apropierea în formă a oiconimului cu numele

împăratului Marcus Aurelius Antoninus Caracalla presupune întemeierea

aşezării în jurul anului 215 d.Hr., cu ocazia expediţiei pe care acesta o face la

Romula împotriva goţilor. O a doua ipoteză, susţinută de Al. Densuşianu, se

referă la originea cumanică (Kara-Kale - cetate neagră, sau turn negru) a

numelui Caracal.

Originea latină a numelui Caracal este susţinută de preotul Dumitru

Bălaşa care a afirmat că numele popular al aşezării era Căracăl, iar cetăţenii lui

se numeau „cărăcăleni“ şi că vechiul târg aşezat pe marele drum carpato-trans-

danubian îşi trage cu probabilitate numele de la meşterii în confecţionatul

mintenelor de lână (caracalla, -ae şi caracallis, -is – în latineşte înseamnă haină

de lână cu mâneci şi glugă, minor sau major), pe care le vindeau în special

călătorilor ce urcau spre Sarmisegetusa, pe vreme geroasă. Acest fel de

îmbrăcăminte s-a vândut în târgul numit Căracăl din Antichitate până în anii

1935-1936.12

Documentar, localitatea apare menţionată pentru prima dată, într-un

hrisov din 17 noiembrie 1538, prin care Radu vodă Paisie îi dăruieşte lui Radu

mare clucer două moşii şi anume Siliştea Bistreţ şi a treia parte din Poiana Urâţii

pe care domnitorul le avea cumpărate de la jupâniţa Marga din Caracal.

Menţiunile despre Caracal se înmulţesc din a doua jumătate a secolului al

XVI-lea. Domnitorul Mihai Viteazul alege să îşi facă reşedinţă la Caracal, în

judeţul Romanaţi, unde stăpânea un domeniu format din 23 de sate cu moşiile

lor.

Pentru administrarea acestor moşii domnitorul a ridicat Curtea domnească

din Caracal, în jurul anului 1597, unde stătea o parte din an. Aici Mihai Viteazul

a emis o serie de documente, care au ca formula de încheiere „dat la curtea

mea domnească din Caracal.

Curtea domnească cuprindea edificii laice şi clericale, clădiri anexe,

turnul de observaţie, biserica şi clopotniţa. Era înconjurată de un parapet de

lemn care a fost înlocuit mai târziu. La 10 septembrie 1598, pornind din tabăra

de la Caracal, Mihai Viteazul a trecut Dunărea şi a atacat trupele turceşti din

răsărit, la Nicopole, unde după cum afirma într-un memoriu personal „mi-a fost

ucis calu alb sub mine şi am fost rănit într-o spată.“ 22

Este evident rolul

administrativ şi strategic pe care îl avea Curtea domnească din Caracal fapt

pentru care domnitorii Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu au refăcut-o.

Primul document care dovedeşte statutul de oraş al Caracalului este cel

din 26 februarie 1627, în care apar ca martori pentru satul Studina „negustori şi

orăşeni … jupan Caranica, jupan Iacomi, Iuvan negustoriul, Dumitru Grecu,

Stan şi Căzan pârcălabi, Jiţea judeţul cu 12 pârgari din Căracal (sic) şi

Măican“. Acest act a fost scris în casa „unchiaşului Badea din Caracal.“ 23

Paul de Alep, trecând prin Oltenia în 1657 descrie cum a ajuns la „un

târg mare numit Caracal, unde se afla un mare castel zidit de Mateiu Voievod,

puţin înainte de a muri şi înconjurat de ziduri de lemn cuprizând o vie întinsă

şi o biserică de piatră la care duce o cărare deschisă (ce porneşte) de la case.“

26 La sfârşitul secolului XVIII, Caracalul prezenta acelaşi interes de mai înainte

pentru aceleaşi case domneşti şi rosturi în comerţul intern şi internaţional.

Stolnicul Constantin Cantacuzino înscrie în anul 1700 castelul domnesc

pe harta sa, publicată de Anton Maria del Chiaro în cartea Istoria delle moderne

revoluzzioni della Valachia tipărită la Veneţia în 1718.27

În Condica domnitorului Constantin Brâncoveanu se precizează că în 1703,

martie 15, “100 taleri s-au dat lui Pârvu logofăt Fărcăşanu, pentru lucrul

caselor domneşti din Caracal“, fapt ce dovedeşte importanţa pe care domnitorii

Ţării Româneşti o acordau Curţii Domneşti din reşedinţa Romanaţilor.

O perioadă ştirile despre Caracal se răresc pentru ca în ultimele decenii

ale secolului al XVIII-lea să aflăm că „Mihai vodă Şutu, dărui moşia oraşului

Caracal, boierului Filipescu ca un lucru slobod ce era“32

. La rândul său banul

Constantin Filipescu, va dărui în anul 1793 moşia lui de 14.000 de pogoane,

oraşului, cu condiţia „...să o stăpânească orăşenii şi purtând grija cu a lor

cheltuială pentru toate orânduielile atât ale bisericii trebuinţe cât şi ale şcolii, a

se intemeia cu dascăl vrednic şi pururea în toată vremea“.33

Conform catagrafiei din 1810 Caracalul era compus din 7 mahalale,

dezvoltate fiecare în jurul câte unei biserici ctitorite aproape toate la începutul

secolului al XVIII-lea pe locul altor biserici mai mici de lemn.

În anii care au premers unirii de la 1859, la Caracal s-au desfăşurat

puternice şi entuziaste acţiuni care au dat glas hotărârii locuitorilor din localitate

şi zonă, de a pune bazele statul naţional modern.

Dubla alegere ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza în Moldova şi Ţara

Românească, la 5 şi 24 ianuarie 1859 a dovedit Europei maturitatea politică a

românilor, care au folosit prevederile Convenţiei de la Paris în scopul idealurilor

naţionale. La Adunarea Naţională din 1859 au participat ca deputaţi de

Romanaţi serdarul Stănuţă Cezianu, prinţul Grigore Brâncoveanu , Radu

Constantin Golescu şi Alexandru C. Golescu.67

Ca pretutindeni, locuitorii

Caracalului au primit evenimentul alegerii lui Cuza cu mult entuziasm. Ei au

avut prilejul să-şi manifeste dragostea şi stima faţă de domnitor în iunie 1859,

cu prilejul vizitei în Caracal, când a fost primit cu multă căldură şi ospitalitate,

fiind găzduit în casa Comăneanu din apropierea şipotului Encei.

În perioada 1876-1877 Caracalul ca de altfel întregul judeţ Romanaţi se

alătura efortului de dobândire a independenţei de stat întreprins de naţiunea

română. Astfel la Caracal a fost instalat un spital militar, în localul Şcolii nr.1,

iar şcoala a fost mutată pentru o perioadă în casele lui Nicolae Petrescu, cu

aprobarea cerută de primarul de atunci, Teodor Becu, la Ministerul Instrucţiunii

Publice69

. La 19 august 1877 prefectul judeţului Romanaţi, comunica

Ministerului de Interne că o parte a locuitorilor Caracalului au oferit 412 lei

pentru cumpărarea a 2.060 de puşti Krnka, necesare ostaşilor pe front70

. În oraş,

în casa Urian, de pe strada Carpaţi, se afla Cartierul General al Diviziei a IV-a

română comandată de generalul George Manu în al cărui stat major activa şi

maiorul Moise Groza din Banat, care demisionase din armata austro-ungară şi

venise în patrie să participe la lupta pentru independenţă.

În sectorul Siliştioara-Corabia activa şi maiorul George Sonţu care ţinea

legătura cu Divizia a IV-a chiar prin Moise Groza. Două hanuri din Caracal

(unul pe strada Buzeşti şi celălalt pe strada Călărasi), Casa Lambe şi Casa Gâscă

erau locuri de popas pentru armatele ruse, spre podul de la Siliştioara-Măgura71

.

Cadrele didactice din Romanaţi şi Caracal au fost alături de cauza

independenţei. Astfel, învăţătorul T. Marinescu din comuna Ştirbei(astăzi Iancu

Jianu), judeţul Romanaţi, solicita Ministerului Instrucţiunii Publice să i se reţină

suma de 127,50 lei pe trimestrul II al anului 1877, „în beneficiul junei dar

eroicei noastre armate“.

După cucerirea independenţei avântul economic care va cuprinde întreaga

ţară se va face simţit şi în oraşul Caracal. Din fondurile statului şi din donaţii s-

au construit edificii particulare impunătoare, a luat naştere oraşul modern. Încă

din anul 1864 Prefectura îşi punea problema înfrumuseţării oraşului care era

capitala districtului. În acest sens îşi propunea ridicarea unor edificii

reprezentative pentru instituţiile administrative, canalizarea pârâului ce traversa

oraşul, pavarea străzilor şi a şoselelor, amenajarea unei grădini publice,

„iluminatul oraşului într-o stare normală, înfiinţarea de fântâni cu furtune în

locuri mai principale, formarea unei pieţi a oraşului la podul de peste pârâu“76

.

Primul edificiu reprezentativ care s-a ridicat a fost Palatul Administrativ, a cărui

construcţie a început în anul 1870.77

În 1874 s-au mutat în el Prefectura şi o

serie de instituţii care nu aveau localuri proprii.

Construirea liniei ferate Râmnicu Vâlcea - Corabia, între anii 1879 şi

1889 a contribuit şi ea la dezvoltarea oraşului. Gării, construită în 1886 de

către inginerul Popovici, i s-a adăugat în 1894 o aripă în care a funcţionat

un restaurant, o circumscripţie medicală şi o sală de aşteptare.80

Primul plan al

oraşului Caracal a fost realizat de inginerul G. Gruzănescu, în anii 1895 - 1896,

în care sunt menţionate străzile localităţii, suprafaţa oraşului de 410.500 ha,

populaţia de 11.690 locuitori diviziunea oraşului în 5 suburbii Protoseni, Târgul

d’afară, Sf. Nicolae, Boldul, şi Sf.Ion, localurile 12 biserici şi alte instituţii

publice ale vremii .81

În 1886 se votează canalizarea pârâului ce traversează oraşul, lucrare care

a fost încheiată între 1906 – 1908.

În ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea, oraşul avea numeroase

cazinouri cu abonament87

, grădini de vară cu spectacole de teatru, cafenele,

restaurante, unul chiar ţinut de un elev eminent al celebrilor Capşa.

În 1905, Nicolae Iorga găsea că „oraşul este curat şi înfloritor, stradele

sunt curate şi acoperite cu nisip: pompierii le stropesc cu dărnicie.“104

Spre

sfârşitul secolului al XIX-lea comerţul a cunoscut un ritm intens. Caracalul era

un oraş ce avea ateliere de croitorie, încălţăminte, fierarii, băcănii.

Convingerea că sosise momentul înfăptuirii idealului naţional, a făcut ca

în anii 1914-1916, caracalenii să se antreneze în fluxul naţional al unor

manifestaţii populare, în care se exprima necesitatea participării României la

războiul mondial, cu scopul eliberarii provinciilor româneşti aflate sub stăpânire

străină.

La Caracal au loc din toamna anului 1914 şi până în primavara lui 1916,

nu mai puţin de patru mari manifestări politice prin care se exprima necesitatea

ca toate forţele să fie unite într-un singur gând pentru realizarea „idealului

naţional.

Trecerea armatei române peste Carpaţi şi eliberarea primelor localităţi din

Transilvania au fost trăite cu intensitate şi în Caracal. Ofensiva puternică a

inamicului şi pierderea bătăliei de la Târgu-Jiu din 3/16 – 4/17 noiembrie 1916,

au deschis calea spre Oltenia şi odată cu aceasta începutul catastrofei României.

În pofida acestei situaţii extrem de grele, pentru a evita pierderea capetelor de

pod de peste Olt, care ar fi atras după sine tăierea retragerii trupelor române

aflate încă în Oltenia, s-a trecut la apărarea zonei adiacente Caracalului.

Regimentul 9 Roşiori, Detaşamentul Dunărea şi Grupul Cerna, sprijinite şi de

populaţia locală, nu au putut opri ofensiva armatei inamice. La 11/24 noiembrie

1916, începea şi pentru caracaleni calvarul unui regim de teroare şi jaf atunci

când inamicul a ocupat oraşul.

La 1 Decembrie 1918, la Caracal, a avut loc una din primele adunări

populare din ţară în care s-a manifestat bucuria pentru unirea tuturor românilor.

Evenimentele din iunie 1940 au avut repercusiuni şi asupra Caracalului.

La chemarea lansată de generalul Antonescu „Vă ordon: Treceţi Prutul!“

armata română a intrat în război pentru a readuce la trupul ţării Basarabia,

Bucovina de Nord şi ţinutul Herţei. La această chemare au răspuns şi

Regimentele 2 Călăraşi şi 19 Infanterie din Caracal. A urmat războiul cu toate

consecinţele lui care s-au răsfrânt şi asupra oraşul.

După 23 august 1944, în România s-a instaurat regimul comunist, ţara

fiind ocupată de trupele sovietice. În Caracal, celula judeţeană a P.C.R se

înfiinţase încă din 1933

În domeniul agriculturii principala decizie luată în 1948 a fost înfiinţarea

staţiunilor de maşini şi tractoare, pentru mecanizarea lucrărilor agricole.

Caracalul fiind situat într-o zonă agricolă a resimţit puternic transformarea

socialistă a agriculturii.

După evenimentele din 1989 mai multe personalităţi caracalene au militat

pentru reînfiinţarea judeţului Romanaţi cu reşedinţa la Caracal. S-au făcut

demersuri pe lângă preşedintele României, guvern, partide politice. În anul 1994

împreună cu alte şase judeţe s-a înfiinţat Liga Judeţelor Abuziv Desfiinţate de

dictatura comunistă.

III . STUDIU ISTORIC AL EVOLUTIEI PARCELEI

Parcela care face obiectul studiului s-a structurat incepand cu a doua

jumatate a seolului al XVIII-lea. Fara sa ne putem referi la documente de arhiva

care sa ateste foarte clar acest lucru evolutia parcelarului si a tramei stradale

arata evident o tendinta de dezvoltare a orasului catre zona care face obiectul

studiului.

Conform catagrafiei din 1810 Caracalul era compus din 7 mahalale,

dezvoltate fiecare în jurul câte unei biserici ctitorite aproape toate la începutul

secolului al XVIII-lea pe locul altor biserici mai mici de lemn.

Conform catagrafiei din anul 1840, oraşul Caracal avea nouă „mahalale“,

fiecare cu biserica ei Sf. Nicolae cu biserica Sf. Nicolae, Târgul de Sus cu

biserica Sf. Gheorghe, Târgul de Jos cu biserica Sf. Apostoli, Târgul din

Lăuntru - Toţi Sfinţii cu biserica Toţi Sfinţii, Târgul din Lăuntru - Adormirea

Maicii Domnului cu biserica Adornirea Maicii Domnului, Protoseni cu Biserica

Domnească, Sf. Ioan cu biserica Sf.Ioan, Cergăneşti cu biserica Sf. Vasile şi

Boldu cu două biserici Buna Vestire şi Sf. Andrei86

. Deşi mai exista o biserică,

Sf. Treime, catagrafia din acest an a omis-o.

Biserica Sfantul Nicolae a fost construita pentru prima data in anul 1725

iar bisericile reprezentau centrul de polarizare a fiecarei mahalale. Limita

parcelei studiate se afla la distanta de numai cativa metri de curtea bisericii

situatie in care este evident ca zona din jurul bisericii trebuia sa fie deja

structurata la nivel de trama stradala si parcelar .(MO 1954 nr 7-8 pag 421 -422)

Actuala biserică Sf. Nicolae a fost construită în anul 1863 de preotul Ioan

Economu, pe locul unei alteia mai mică şi mai veche de potropopul Mihail din

Gostavăţ. Pisania aflată la intrarea în biserică deasupra uşii, a fost refăcută şi

întregită cu noi date, aducându-se istoria monumentului religios până în anul

1984.

Harta întocmită de Specht în 1790 (un prim plan al oraşului) îl arată,

înconjurat de păduri şi de o poiană acoperită de vii care-i dau forma rotundă şi în

care se vede răscrucea a numeroase drumuri comerciale.31

La începutul secolului al XIX-lea, Caracalul era un oraş „rău aşezat, cu

strade strâmte şi cotite“, neavând „decât un număr mic de case arătoase“,

instituţiile administrative judeţene şi orăşeneşti funcţionau în clădiri insalubre,

din paiantă. Casele din Caracal erau construite la 1830 din piatră şi cărămidă de

Antina.38

Pentru îmbunătăţirea şi înfrumuseţarea aspectului urbei, Prefectura

Romanaţi solicita în mai 1864 Ministerului Lucrărilor Publice, un arhitect din

Craiova sau Turnu Severin, pentru că „o mulţime din casele acestui oraş fiind

de o construcţie nesolidă şi veche amenincie cădere prin urmare învederate

pericole“. A fost desemnat arhitectul Engelbrecher din Craiova „să constate

starea tuturor caselor primejdioase şi căzute în categoria articolului 36 din

Regulamentul orăşeneştilor sfaturi şi întocmindu-se lista împărţită în două

categorii: cele care pot suferi reparaţii şi cele care căzute în categorie de

dărâmare“.39

În anul 1886 Regulamentul comunal interzicea acoperirea caselor cu şiţă.

Cei care nu se conformau acestui regulament erau sancţionaţi.

Regulamentul a fost încălcat de N. Guran fost deputat, senator şi Tache

Pârvulescu, care aveau case în centrul oraşului, aproape de Tribunal şi Primărie.

Ei au păstrat acoperişul din şiţă, contrar acestui regulament fapt ce a provocat

reacţia opiniei publice din oraş.40

Schimbarea aspectului oraşului reprezenta o necesitate locală, deoarece

era capitala districtului şi trebuia să arate frumos. Prefectura îşi punea

problema ridicării unor edificii reprezentative pentru instituţiile administrative,

canalizarea pârâului ce traversa oraşul, pavarea străzilor şi a şoselelor,

amenajarea unei grădini publice şi iluminatul urbei.41

Bugetul oraşului pentru anul 1865 prevedea amenajarea unei grădini

publice. Grădina publică din Caracal urma să poarte numele de Alexandru Ioan

I, în memoria domnitorului care prin „neobosita sa îngrijire a tuturor legilor de

utilitate cu care ne-a înzestrat şi mai cu osebire de la 2 Mai încoace, rugând ca

să fie primiţi aceia ce prin noi ca organ din partea a tot districtul am şi hotărât

formarea unei grădini publice în capitala noastră Caracalul, cu cifra de 3.000

galbeni ce s-a destinat şi care grădină să poarte pentru eternă memorie şi

onoare numele domnitorului“. 4

La Recensământul din 1894 Caracalul avea un număr 2.250 de case, un

număr mare de bordeie mai ales în zonele mărginaşe, 4 hanuri, 6 hoteluri, 8

birturi, 70 de cârciumi, 8 băcănii, 5 cazinouri, 2 farmacii, o secţiune a

Observatorului meteorologic, un birou de poştă şi telegraf, o Casă de economii

şi Credit agricol şi o sucursală a Casei de scont, 2 tipografii, 3 librării şi un

stabiliment de băi.

Plan facut in anul 1895 - 1896 confirma faptul ca parcela se afla intr-o

zona bine structurata din punct de vedere al tramei stradale si al parcelarului.

Este de remarcat faptul ca prezenta cursului de apa care a traversat la

suprafata orasul produsese efecte care aveau sa ramana in mare parte ireversibile

asupra arterelor majore de circulatie si a tramei stradale in general.

De altfel in dezvoltarea sa spontana topografia specificitatea reliefului

colinar si existenta unui curs de apa caracterizat de o albie foarte sinuoasa sunt

elementele care au influentat evolutia urbanistica pe o perioada de peste trei

secole de istorie . Este usor de remarcat faptul ca suprafata neutra din punct de

vedere cromatic a planului este accidentata de accentele pe care le reprezinta

cele cateva cladiri, modeste inca ,ale administratiei, scolile si nu in ultimul rand

bisericile care mai reprezentau inca nuclee si centre de polarizare ale

mahalalelor.

Plan din anul 1926

Plan din anul 1927

Este de remarcat faptul ca in trama stradala nu s-au produs modificari

importante in ultimii 30 de ani asa cum de altfel nu aveau sa se produca in

urmatorii 30 de ani in zona pe care o putem califica drept zona centrala a

orasului.

Este perioada 1890-1930 in care spectaculoase, prin amploare, numar si

calitate, sunt obiectele de arhitectura care aveau sa mobileze strazile care

reprezentau trama majora a acestei jumatati de secol.

Cat priveste parcela la care ne referim in mod special, ea se inscrie in

contextul la care ne refeream anterior astfel ca, impreuna cu strazile Iancu Jianu,

Nicolae Titulescu (fosta Regina Elisabeta), strada 1 Decembrie 1918 (fosta

Golesti) pe care se afla parcela care a generat Planul Urbanisti Zonal au

reprezentat pentru o buna perioada de timp locul in care au aparut imobile noi si

de foarte buna calitate

In cazul de fata ne referim la relatia si influenta pe care a avut-o familia

Dulgherescu asupra strazii 1 Decembrie 1918, avand in vedere ca incepand de la

intersectia cu Mihail Kogalniceanu urmatoarele trei numere consecutive pe

partea dinspre est au apartinut familiei Dulgherescu, fiecare dintre ramurile

familiei construindu-si propria locuinta.

Dintre cele trei case ale familie Dulgherescu de pe strada 1 Decembrie se

mai pastreaza doar casa de la numarul 18 a lui Eliodor Dulgherescu, in conditiile

in care, intre timp, au disparut case de la numarul 16 a Cleofilei Dulgherescu si

de la nr. 20 a lui Florea Dulgherescu.

In scrisoarea Administratiei financiare din Romanati din 14 iunie 1930

catre Primaria Comunei Caracal este inaintata lista intocmita dupa evidentele

matricolele in care la pozitia 60 este inregistrat P. Dulgherescu cu profesia

„medicina” si venitul anual de 397335. Documentul se refera la doctorul P.

Dulgherescu.

Il regasim pe doctorul Dulgherescu ca membru in Comisia Interimara a

Primariei Orasului Caracal in calitate de medic al orasului, comisie care a „vazut

si aprobat in sedinta de la 13 februaria 1932” primul Plan de Sistematizare al

Orasului Caracal elaborat de inginer arhitect C. Selogianu.

Detaliul de mai sus face parte din Planul de Sitematizare al Orasului

Caracal si este primul dintre cele identificate care confirma explicit existenta pe

latura de vest a parcelei a strazi Mihai Kogalniceanu.

Buletinul cladirilor si locuintelor inregistreaza in 1932 pe strada Golesti,

actual 1 Decembrie 1918, la numarul 16 pe Dulgherescu Cleofina si la numarul

20 pe Dulgherescu Florea.

Imobilul de la numarul 16 este construit in anul 1893 in suprafata

construita de 180 de mp, din caramida, acoperit cu tabla, avand un regim de

inaltime parter. In acelasi buletin, la rubrica „starea cladirii imadiat dupa

cutremur”, este trecut „locuibila”, avand destinatia de locuinta cu doua

apartamente.

Avand o suprafata locuibila excedentara, fiind singurul proprietar si

totodata singurul locatar, este de notorietate publica ca Dulgherescu Cleofina

avea „profesiunea” de ”Inchiriaza camere mobilate” asa cum este trecut si in

Buletinul cladirilor si locuintelor.

Imobilul de la numarul 20 este construit in anul 1890 in suprafata

contruita de 200 de mp, din caramida, acoperita cu tabla, avand un regim de

inaltime parter. In acelasi buletin, la rubrica „starea cladirii imadiat dupa

cutremur”, este trecut „locuibila”, avand destinatia de locuinta cu trei

apartamente.

Pentru rigoare precizam ca imobilul de la numarul 18, despre care nu am

identificat Buletinul cladirilor si locuintelor, nu poate fi confundat cu niciunul

dintre cele doua enumerate mai sus si pentru faptul ca suprafata lui construita

este de 240 mp, in conditiile in care foarte recent a mai disparut o camera care

nu putea sa aiba mai putin de 18-20 mp.

Planul orasului Caracal din anul 1939 prezinta parcela neschimbata cu

trama stradala fara modificari importante fata de cea din 1895.

Parela studiata era delimitata de aceleasi trei strazi, Calea Golesti (nord)

actuala str. 1 Decembrie 1918, str. Mihail Kogalniceanu care in prezent are

acelasi nume, si str. Mihai Bravu (sud), actuala strada Calea Bucuresti.

Foarte probabil in intervalul 1930 – 1948 proprietatea de la numarul 18 a

fost instrainata astfel ca in Recensamantul agricol al populatiei din 25 Ianurie

1948, la numarul 18 figureaza ca proprietar Buleris Tanase. Acelasi

recensamant consemneaza si faptul ca la 1948 strada Calea Golesti isi schimbase

denumirea in strada Ion Frimul.

Acesta este contextul in care a fost construita casa Dulgherescu de pe

strada 1 Decembrie 1918 in anul 1893, data care s-a pastrat pana foarte curand

inscriptionata pe frontonul triunghiular de pe fatada principala. In perioada de

dupa 1945 statutul casei din punct de vedere al proprietatii a ramas destul de

incert pana in 1990. Astfel, documentele consemneaza ca in perioada 1960-1975

proprietarul casei a fost Stefan Sandulescu, functionar si la un moment dat, sef

al Sigurantei din Caracal. Dupa decesul acestuia, casa a ramas la doua femei cu

care el a locuit acolo. Unul dintre proprietarii ulteriori a demolat camera dinspre

strada, de la fata principala, imobilul fiind astfel mutilat, atat din punct de vedere

al volumetriei cat si al coerentei fatadelor.

In prezent imobilul aflat din punct de vedere structural intr-o stare buna

de conservare a pierdut suprafete importante din componentele artistice de pe

fatada, dar pastreaza inca parte din acestea, astfel incat casa sa poata fi

restaurata.

Plan parter

Anexam planul parter al imobilului rezultat al releveului foarte recent din

aprilie 2017 si un documentar fotografic astfel incat sa se poata realiza o

imagine relevanta referitoare la starea si valoarea imobilului monument istoric.

Cu prilejul intocmirii releveului si al studiului asupra imobilului, fara

pretentia de a fi elaborat un studiu exhaustiv asupra acestuia, apreciem ca este

necesara restaurarea. Desi s-a intervenit mutilant asupra acestuia, imobilul

prezinta suficienta valoare arhitecturala si istorica astfel incat sa faca obiectul

unei restaurari. In acest sens, in paralel cu demersurile care fac obiectul

prezentului studiu, respectiv acela de instalare a unui skid GPL, in vecinatatea

monumentului istoric, beneficiarul a demarat deja procedurile de restaurare a

casei Dulgherescu din strada 1 Decembrie 1918, nr. 18.

Precizam ca domnul Doldurea Ion nu este la prima experienta de acest fel,

astfel ca in ultimii ani prin preluarea si prin ansamblurile lucrarilor care s-au

efectuat asupra imobilului din strada Radu Serban nr.2, municipiul Caracal, jud.

Olt, a salvat realmente prin restaurare un imobil monument istoric reprezentativ

pentru orasul Caracal dintr-o stare foarte avansata de degradare.

IV. CONCLUZII

Amplasarea Skid-ului la intersectia dintre strazile 1 Decembrie 1918 si

Mihail Kogalniceanu nu afecteaza direct monmentul istoric din imediata sa

vecinatate si cu atat mai putin celalalte monumente istorice aflate in zona.

Singurul cu care are vizibilitate directa ar mai fi Biserica Sf. Nicolae afla

la o distanta de 90.90 m

In paralel cu demersurile de amplasare a skidului, beneficiarul a inceput

demersurile de autorizare a restaurarii monumentului istoric.

Accesul carosabil si evacuarea din zona de alimentare a autovehiculelor

nu afecteaza circulatia din zona, urbanistic interventia intra in categoria celor

minore, iar prin restuararea monumentului istoric din imediata vecinatate va

ridica nivelul zonei si din punct de vedere arhitectural.

Avand in vedere ca imobilul in sine nu prezinta un interes imobiliar,

situatie in care prin neutilizare si implicit neintretinere pierderea ar fi inevitabila,

incurajarea beneficiarului de a investi in zona cu salvarea implicita a

monumentului istoric, apreciem ca demersul este un compromis de acceptat.

Fata de cele mentionate mai sus sustinem avizarea Planului Urbanistic

Zonal: SKID GPL PE STRADA 1 DECEMBRIE 1918, NR.18, MUN.

CARACAL, JUD. OLT

arhitect Severică Mitrache Specialist atestat MCC - 318 S