Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE WP nr. 4/2016 Studiu comparativ privind sistemul fiscal din România cu alte state Voica Diana Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori, anul III Coordonatorul lucrării Lect.univ.dr. Vintilă Nicoleta Rezumat. Lucrarea analizează sistemele fiscale europene având în vedere atât aspectele teoretice cât şi practice. In acest scop sunt avute în vedere, distinct, evidenţierea particularităţilor categoriilor principale de venituri fiscal, inclusiv a contribuţiilor de asigurari sociale. De asemenea, studiul este completat şi cu aspect privind evaziunea fiscală. Cuvinte-cheie: sistem fiscal, impozite directe, impozite indirecte, evaziune fiscală. Clasificare JEL: H24. Clasificare REL: 13Z. 1. Sisteme fiscale la nivel național și european Sistemele fiscale, în forma lor, reprezintă cadrul prin care sunt asigurate resursele financiare necesare îndeplinirii rolului statului în economie jucând totodată, un rol important în atenuarea dezechilibrelor. Între fiscalitate și gradul de dezvoltare al unei economii există o strânsă legătură, întrucât aceasta influențează în mare parte, atât activitatea persoanelor fizice (în forma lor de salariați, Persoane Fizice Autorizate, etc.), cât și cea a persoanelor juridice (având impact semnificativ asupra profiturilor companiilor, asupra deciziei de investire și nu numai). Fiscalitatea a fost și va fi o componentă esențială în existența oricărei națiuni, în cele mai multe țări, resursele financiare publice formându-se pe baza veniturilor fiscale și astfel, modalitatea de a acoperi nevoile publice depinde foarte mult de impozite, implicit de componenta fiscală, iar în acest context diferiți autori au încercat să formuleze ipoteze pe baza cărora să poată exprima concluzii despre identificarea scopului și a rolului fiscalității, analiza legăturii dintre fiscalitate și dezvoltare, impactarea fiscalității asupra mediului de business, etc. Devreme ce rata de creștere este foarte mult influențată de impactul deciziilor politicilor fiscale, în vreme ce sistemul fiscal, calitatea și cantitatea acestuia poate fi controlat, posibilitățile pentru a îmbunătăți fiscalitatea trebuie să fie în atenția oricărui guvern. În acest cadru, sunt incluse trei linii majore în stategia pe termen mediu 2012-2016 a Agenției Naționale de Administrare Fiscală din România și anume: combaterea evaziunii fiscale, creșterea eficienței și dinamicii colectării veniturilor fiscale și încurajarea conformării voluntare. Aceste premise pornesc întocmai de la ideea că veniturile bugetare sunt condiții esențiale a unei dezvoltări durabile în societatea românească. 1.1. Aspecte generale privind sistemele fiscale. Apariție.
Transcript
Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 4/2016
Studiu comparativ privind sistemul fiscal din România cu alte state
Voica Diana
Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori, anul III
Coordonatorul lucrării
Lect.univ.dr. Vintilă Nicoleta
Rezumat. Lucrarea analizează sistemele fiscale europene având în vedere atât aspectele
teoretice cât şi practice. In acest scop sunt avute în vedere, distinct, evidenţierea
particularităţilor categoriilor principale de venituri fiscal, inclusiv a contribuţiilor de
asigurari sociale. De asemenea, studiul este completat şi cu aspect privind evaziunea fiscală.
Cuvinte-cheie: sistem fiscal, impozite directe, impozite indirecte, evaziune fiscală.
Clasificare JEL: H24.
Clasificare REL: 13Z.
1. Sisteme fiscale la nivel național și european
Sistemele fiscale, în forma lor, reprezintă cadrul prin care sunt asigurate resursele
financiare necesare îndeplinirii rolului statului în economie jucând totodată, un rol important
în atenuarea dezechilibrelor.
Între fiscalitate și gradul de dezvoltare al unei economii există o strânsă legătură, întrucât
aceasta influențează în mare parte, atât activitatea persoanelor fizice (în forma lor de salariați,
Persoane Fizice Autorizate, etc.), cât și cea a persoanelor juridice (având impact semnificativ
asupra profiturilor companiilor, asupra deciziei de investire și nu numai).
Fiscalitatea a fost și va fi o componentă esențială în existența oricărei națiuni, în cele mai
multe țări, resursele financiare publice formându-se pe baza veniturilor fiscale și astfel,
modalitatea de a acoperi nevoile publice depinde foarte mult de impozite, implicit de
componenta fiscală, iar în acest context diferiți autori au încercat să formuleze ipoteze pe baza
cărora să poată exprima concluzii despre identificarea scopului și a rolului fiscalității, analiza
legăturii dintre fiscalitate și dezvoltare, impactarea fiscalității asupra mediului de business,
etc.
Devreme ce rata de creștere este foarte mult influențată de impactul deciziilor politicilor
fiscale, în vreme ce sistemul fiscal, calitatea și cantitatea acestuia poate fi controlat,
posibilitățile pentru a îmbunătăți fiscalitatea trebuie să fie în atenția oricărui guvern. În acest
cadru, sunt incluse trei linii majore în stategia pe termen mediu 2012-2016 a Agenției
Naționale de Administrare Fiscală din România și anume: combaterea evaziunii fiscale,
creșterea eficienței și dinamicii colectării veniturilor fiscale și încurajarea conformării
voluntare. Aceste premise pornesc întocmai de la ideea că veniturile bugetare sunt condiții
esențiale a unei dezvoltări durabile în societatea românească.
1.1. Aspecte generale privind sistemele fiscale. Apariție.
Voica Diana
Studiu comparativ privind sistemul fiscal din România cu alte state
Relațiile economice și sociale au apărut odată cu evoluția societății umane, având scopul
de a satisface anumite nevoi ale acesteia. Din acest scop, apare astfel, conceptul de finanțe.
Odată cu evoluția societății umane și diferitelor posibilități de a-și procura bunurile necesare
satisfacerii nevoilor, dar și a schimbului și a obținerii foloaselor materiale în urma acestuia, a
fost necesar apariția unei instituții supraveghetoare, care să asigure respectarea unor reguli la
nivel public, oferind, în același timp, sprijin persoanelor nevoiașe, întrucât erau diferențe
considerabile de avuție. Această instituție poartă astăzi denumirea de stat.
Totodată, pe baza ascensiunii sociale și a diferențelor menționate, nevoile oamenilor
puteau fi clasificate astfel: nevoi private, satisfăcuteîn urma schimbului în domeniul privat (al
procurării bunurilor specifice) și nevoi publice, reprezentate de apărarea națională și
securitate, ordine interna, justiție. Este momentul în care apare diferențierea resurselor
financiare, dar și apariția unor relații financiare specifice, care să poată satisface toate nevoile
indivizilor.
Odată cu separarea resurselor financiare între mediul privat și cel public, se vor evidenția
primele forme prin care autoritățile publice își vor diferenția veniturile și cheltuielile – fiscul,
tezaurul (întrucât această separare a statului de mediul privat urmărea posibilitatea acestuia de
a-și procura resursele – veniturile, dar și capacitatea de a-și monitoriza cheltuielile). Fiscul se
referă la „un coș (paner, cămară) în care se strângeau veniturile la dispoziția împăratului, iar
tezaurul public servea colectării veniturilor destinate pentru acoperirea unor nevoi de consum
public, aflate în administrarea senatului.” 1
Astfel, considerăm apariția fiscalității ca fiind un proces necesar în conceperea
metodelor de asigurare a veniturilor publice, de monitorizare a colectării acestora la bugetul
statului, astfel încât să fie satisfăcute în mod eficient nevoile societății.
Fiscalitatea are dublă implicație: juridic și economic. Din punct de vedere juridic, putem
considera fiscalitatea ca reprezentând „un ansamblu de reglementări privitoare la sistemul de
impozite și taxe”2, iar din punct de vedere economic, fiscalitatea se referă la „un ansamblu de
procese economice de redistribuire a PIB de la persoane fizice și juridice la dispoziția statului,
în scopul acoperirii unor nevoi cu caracter public.”3
Sistemul fiscal curpinde toate „elementele legate de instituirea, așezarea și organizarea în
Sistemul fiscal duce la îndeplinirea unor funcții la nivel de stat. Impozitele sunt
constituite pentru a mobiliza resursele financiare publice la bugetul de stat, această funcție
fiind primordială, fără de care statul nu își poate îndeplini rolul în economie. Prin sistemul
fiscal se stimulează economia, protecția socială și se efectuează control asupra economiei. Se
pot folosi anumite cote reduse de TVA pentru unele produse, anumite diminuări ale bazei de
impozitare, iar o altă formă de stimulare a economiei poate fi considerată scutirea de impozit
pentru partea de profit investită.
1 Sebastian, L. (2010), Sisteme fiscale comparate, Colecția Economică, București, p. 10. 2 Filip, Gh. (2002), Finanțe , Editura Junimea, Iași, p. 232. 3 Filip, Gh. (2002), Finanțe , Editura Junimea, Iași, p. 232. 4 Vintilă, N. (2004), Fiscalitate, Editura Sylvi, București 2004, p.12.
Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 4/2016
1.2. Evoluția sistemelor fiscale
De-a lungul timpului, sistemele fiscale au cunoscut o reală diversificare în măsura
evoluției legăturilor cu relațiile economice. Inițial, cel mai dezvoltat sector era cel al
agriculturii, comerțul evoluând mai târziu, la începuturi industria fiind practic inexistentă. Prin
urmare, sistemul fiscal era caracterizat preponderent de impozite pe teren și taxe vamale, iar
principii precum echitatea impunerii sau neutralitatea măsurilor fiscale nu constituiau părți în
sfera de interes a autorităților sau a persoanelor impozabile. Impozitele erau privite doar ca
resurse financiare și de multe ori nu se colectau întrucât nu erau considerate necesare,
accentul era pus pe acestea numai în momentul în care statul avea nevoie de resurse pentru
îndeplinirea rolului său în societate. Această perioadă este cunoscută în literatura de
specialitate ca etapa veche, cu întindere din antichitate până în secolul al XVI-lea, în care
sistemele fiscale s-au dezvoltat într-o măsură mai lentă.
Perioada cu întindere din secolul XVI până la jumătatea secolului XIX poartă denumirea
de etapa liberală și este caracterizată de dezvoltarea comerțului și a industriei. Aceste
evenimente vor genera modificări în așezarea și perceperea impozitelor, începând a fi
impozitate bunurile sub formă de accize. Impozitele principale rămân cele pe terenuri, însă o
noutate poate fi considerată interesul pentru echitate, fiind observabile diferențele de impozit,
chiar și pe teritoriul aceleiași țări.
Perioada următoare, respectiv etapa modernă, așa cum este cunoscută în literatura de
specialitate, debutează cu introducerea impozitelor pe venit, Marea Britanie fiind țara cu cea
mai mare contribuție la crearea sistemelor fiscale moderne, întrucât britanicii au atins apogeul
revoluției industriale și odată cu aceasta, au introdus pentru prima dată conceptul de impozit
pe venit. Marea Britanie a servit consolidării capitalismului, iar în urma acestor evenimente,
noi relații de producție urmau să se nască, ceea ce conducea la diversificarea sistemului fiscal,
generând evoluții ulterioare. Plecând de la modelul adoptat de britanici, mai multe țări
industrializate au adoptat noțiunea de impozit pe venit ca fiind parte din propriul sistem fiscal.
Tendința a fost de impozitare în cote progresive în detrimentul cotelor fixe, întrucât
autoritățile de la vremea respectivă considerau că această modalitate de percepere este mai
echitabilă. În urma evenimentelor istorice importante aferente secolului XX, sistemul fiscal a
suferit unele modificări, însă cadrul său a rămas același. Perioada interbelică a marcat profund
economia prin criza globală declanșată, fapt ce a avut impact semnificativ și la nivelul
sistemelor fiscale formate, accentul rămânând pus pe impozitele indirecte (taxe de consumație
și taxe vamale) în detrimentul celor directe.
1.3. Analiză comparativă privind elemente de impozitare la nivel european și
național.
Nivelul impozitelor și al contribuțiilor poate fi diferit de la un stat la altul, în funcție de
gradul de dezvoltare al fiecăruia. Inceu și Lazăr (2003)5 precizează că „în ţările mai
dezvoltate, din punct de vedere economic, prin bugetul de stat şi prin intermediul impozitelor
se redistribuie o mare parte din produsul intern brut, decât în ţările mai puţin dezvoltate.”
Totodată, structura și amploarea impozitelor diferă mult de la un stat la altul în funcție de
nevoile acoperite de bugetul de stat, specifice fiecărui stat.
Stroe și Armeanu (2014)6 precizează că impozitele directe „sunt o categorie de impozite
clasificate după criteriul trăsăturilor de fond și de formă, prezentând o serie de avantaje
rezultate din trăsături ce răspund cerințelor multora din principiile impunerii: sunt nominative,
5 Inceu, A.M., Lazăr, D.T. (2003), Impozitul ca principal element al politicii fiscale, Revista Transilvană de
Științe Administrative, UBB, 2003, http://rtsa.ro/rtsa/index.php/rtsa/article/view/302/297 6 Stroe, R., Armeanu, D. (2014), Finanțe, Ediția a III-a revizuită și adăugită, Editura ASE, București, p. 97.
Studiu comparativ privind sistemul fiscal din România cu alte state
sunt legate de puterea economică și de situația personală a contribuabilului, sunt aduse la
cunoștința plătitorului anticipat plății atât în ce privește suma de plată, cât și termenele-
scadență.”
În categoria impozitelor directe puten încadra impozitele reale (așezate pe obiectul
activității persoanei impozabile) și impozite personale (așezate pe venit și pe avere, fiind
totodată forma cea mai răspândită din zilele noastre).
Văcărel (2007)7 evidențiază faptul că impozitele directe sunt specifice țărilor dezvoltate
deși se cunosc anumite diferențieri, iar țările slab dezvoltate sau cele aflate în curs de
dezvoltare pun accentul mai mult pe impozite indirecte față de impozitele directe. Însă
opțiunea pentru acestea trebuie corelată cu nivelul veniturilor și a averii deținute de persoanele
fizice și juridice, astfel că impozitele directe vor avea un randament mai scăzut față de cel al
statelor dezvoltate. Prin urmare, reiese alegerea impozitării indirecte preponderent față de cea
directă aferentă statelor emergente. În impozitele indirecte putem încadra accizele datorate
pentru anumite produse (tutun, energie, alcool, produse petroliere și carburanți, etc), taxe
generale pe vânzări, taxa pe valoare adăugată, taxele vamale și așa mai departe.
Contribuțiile sociale nu pot căpăta semnificația de impozit pe deplin, deși au numeroase
elemente în comun, fiind totuși diferite în substanță. Lazăr S. (2010)8 definește contribuția ca
fiind „prelevare bănească obligatorie la dispoziția statului, în scopul acoperirii unor riscuri
sociale legate de pierderea capacității de muncă sau de indisponibilitatea de a presta prin
muncă anumite activități”.
Contribuțiile sociale au apărut mai târziu față de impozite și nu presupun o
contraprestație directă, ci aduc contraprestația în momentul desfășurării unor riscuri pentru
care sunt achitate. Pot fi definite ca relații bănești, pe caza cărora contribuabilii își asigură
riscurile date de imposiblitatea de a desfășura activități la nivel obișnuit, producerea unor
evenimente care să afecteze starea de sănătate sau locul de muncă al acestuia (exemplu:
contribuții de asigurare socială de sănătate, contribuția la fundul de șomaj).
Pentru analiza noastră, ne vom raporta la comparațiile dintre România și media Uniunii
Europene pentru 27 state, întrucât, în cazul analizei, Croația distorsionează foarte mult datele
din perioadele anterioare. Prin urmare, vom detalia analiza asupra impozitelor directe,
indirecte și a contribuțiilor sociale, ignorând alte impozite și impozitele din capital.
1.3.1. Analiza impozitelor directe și indirecte, dar și a contribuțiilor sociale în
Uniunea Europeană la nivelul celor 27 state membre, prin media acestora
Dobrotă (2010)9 vorbește în studiul său despre ideea că sistemul fiscal poate fi utilizat ca
fiind un instrument de reglare a vieţii economice, de intervenţie a statului în economie,
acestea fiind necesare pentru eliminarea dezechilibrelor din diferite perioade ale vieţii
economice. Totodată, include punctul de vedere asupra relațiilor existente între fiscalitate și
nivelul de dezvoltare ale unui stat (caracterizează aceste relații ca fiind de condiționare),
întrucât unei economii stabile, dezvoltate, cu principii general valabile, acceptate și aplicabile
îi va fi corespondent întotdeauna un mediu propice pentru o relaxare fiscală, deși acest lucru
nu poate fi considerat a fi valabil în cadrul economiilor de tranziție, întrucât o diminuare a
presiunii fiscale poate să nu aibă efectul dorit asupra dezvoltării economice, operatorii
economici având tendința de a deturna veniturile suplimentare din ciclul economic.
Ne propunem ca în cadrul acestei părți să analizăm impactul impozitelor directe (având
ca focus principal impozitul pe venitul persoanelor fizice, dar și cel pe profitul companiilor),
7 Văcărel, I. și colectiv (2007), Finanțe publice, Ediția a VI-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, p. 428. 8 Sebastian, L. (2010), Sisteme fiscale comparate, Colecția Economică, București, p.149. 9 Dobrotă, G. (2010), Fiscalitatea direct în România și Uniunea Europeană, Universitatea „Constantin Brâncuşi”
din Târgu Jiu – Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 2.
Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 4/2016
al impozitelor indirecte (în general pe consum și în special impactul Taxei pe Valoare
Adăugată – TVA), dar și al contribuțiilor (concentrându-ne mai ales pe cele datorate de
angajator) în produsul intern brut.
Figura 1 Ponderea în PIB a impozitelor directe, indirecte și a contribuțiilor
la nivelul UE 27
Sursa: Eurostat.
Din graficul de mai sus, se poate observa că de-a lungul perioadei analizate, accentul a
fost pus în special asupra impozitelor indirecte și a contribuțiilor sociale, păstrându-se însă, un
raport proporțional în distribuția acestora, fiecare deținând aproximativ o treime din valoarea
totală înregistrată, mai mult sau mai puțin. De asemenea, în analiză este vizibilă fluctuația
ponderilor în PIB a elementelor analizate și totuși, la o privire mai atentă, se poate observa că
impozitele indirecte au înregistrat un trend ușor ascendent, contribuțiile au înregistrat un trend
descendent, iar impozitele directe s-au menținut relativ constante, nivelul acestora fiind
influențat în mare parte de țările dezvoltate, caracterizate de utilizarea preponderentă a
impozitelor directe, comparativ cu țările emergente, în care impozitele indirecte sunt
caracteristice.
Putem nota faptul că ponderea impozitelor indirecte depășește ponderea impozitelor
directe întreaga perioadă. Putem spune că se preferă impozitarea consumului, situație care
caracterizează, în special, țările în curs de dezvoltare, în detrimentul impozitării directe, a
salariilor (în special), veniturilor (în general) sau al profiturilor, spre exemplu.
Raportându-ne la evenimentele care au creat dificultăți de-a lungul analizei, se poate
observa că în perioada de debut a crizei economică și financiară severă aferentă anilor 2008,
2009, ponderea impozitelor directe scade semnificativ, contribuțiile fiind cele care nu
înregistrează fluctuații atât de mari precum ceilalți doi indicatori folosiți în analiză. Putem
observa astfel, că în perioade dificile, impozitele directe și cele pe consum scad (ca urmare a
scăderii consumului de către populație și nu numai). Astfel, resursele statelor sunt întregistrate
prin intermediul contribuțiilor sociale.
Vorbind din punct de vedere al trendurilor, se poate observa că trendul contribuțiilor este
mai accentuat față de cel al impozitelor indirecte (ambele având un trend descendent). Însă,
deși contribuțiile înregistrează trend descendent, acestea rămân, totuși, cele cu ponderea cea
mai mare în produsul intern brut.
Voica Diana
Studiu comparativ privind sistemul fiscal din România cu alte state
1.3.2. Analiza impozitelor directe și indirecte, dar și a contribuțiilor sociale la
nivelul României.
Se consideră această analiză fi interesantă în oferirea unei imagini asupra fiscalității
românești, întrucât fiecare stat promovează distinct propria politică fiscală, stabilind exact
numărul de taxe, impozite și contribuții, dar și cuantumul acestora necesar a fi suportat de
contribuabilii persoane fizice sau persoane juridice. Această stabilire trebuie să fie în
concordanță cu puterea economică a contribuabililor, permisivă și în context cu principiile
promovate de sistemul fiscal.
Privind asupra evoluției indicatorilor de-a lungul perioadei, putem spune că România nu
a avut un sistem fiscal coerent, corespunzător condiției de trecere la economie de piață.
Reforma graduală promovată și realizată la nivelul țării noastre nu a adus întotdeauna efecte
benefice asupra mediului economic, dese ori creând premisele necesare neconcordanţei dintre
prevederile legislative şi realităţile practice.
În această parte a lucrării, ne propunem să analizăm elementele sistemului fiscal luate în
considerare și anterior, însă în context național. Astfel, vom avea o imagine mai clară asupra
situării reale a sistemului fiscal românesc în comparație cu media celor 28 state membre ale
Uniunii Europene. Vom analiza pe rând ponderea fiecărui impozit în PIB, dar și a
contribuțiilor, păstrând aceeași metodă de lucru asupra bazei de date.
Figura 2 Ponderea în PIB a impozitelor directe, indirecte și a contribuțiilor la nivelul
României
Sursa: Eurostat.
Spre deosebire de media înregistrată la nivelul Uniunii Europene de-a lungul celor 14 ani,
putem observa că țara noastră a pus mai mult accent pe contribuțiile sociale în comparație cu
impozitele directe, acestea depășindu-le în majoritatea perioadei de analiză. Cu toate acestea
însă, în fruntea clasamentului se regăsesc impozitele indirecte, acestea înregistrând cele mai
mari ponderi în PIB după anul 1998, depășind impozitele directe și contribuțiile. Începând cu
anul 2000, putem observa că impozitele indirecte sunt cu aproximativ 50% mai mari față de
impozitele directe și cu aproximativ 25% mai mari față de contribuții, aceasta fiind în creștere
în ultimii ani. Se poate aduce drept argument și faptul că România este o țară în curs de
dezvoltare, accentul pe impozite indirecte în detrimentul celor directe fiind o caracteristică a
Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 4/2016
acestui tip de stat, comparativ cu statele dezvoltate, unde acentul este pus în principal pe
impozite directe.
Impozitele indirecte înregistrează un trend ascendent, în ciuda tuturor fluctuațiilor. Astfel,
cea mai mică valoare este înregistrată în anul 1996 (respectiv 8,7% din PIB), iar cea mai mare
valoare s-a înregistrat în anul 2012 (respectiv 13,2%),
Dacă privim din punctul de vedere al impozitelor directe, constatăm că acestea au un
trend descendent de-a lungul perioadei analizate, înregistrând numeroase fluctuații. Astfel, cea
mai mare valoare se înregistrează în anul de debut al perioadei, respectiv 10,6% din PIB, în
1995. Cele mai mici valori sunt înregistrate într-un interval apropiat (2005 cu 5% din PIB),
dar și spre finalul analizei (2013-2014 cu 5,5% - 5,8% din PIB).
Contribuțiile sociale înregistrează un trend relativ ascendent de-a lungul perioadei în care
efectuăm analiza, se observă o creștere semnificativă începând cu anul 1998, de aproximativ
2,3 puncte procentuale, însumează un procent mai mare în PIB față de impozitele directe și
mai mic față de impozitele indirecte. În anul 2000, contribuțiile sociale înregistrau o pondere
de 11,4% din PIB, urmând ca aceasta să scadă până la 8,6% în 2014.
Prin urmare, putem afirma că statul român încurajează impozitarea consumului într-o
măsură mai mare față de impozitarea veniturilor și a profiturilor, impozitele indirecte primând
față de cele directe pe aproape toată perioada analizată (excepție făcând începutul acesteia,
anii 1995-1997 în care veniturile fiscale erau concentrate mai mult din impozitele directe). Nu
putem neglija nici contribuțiile sociale, în special cele datorate de angajatori, având o pondere
mai ridicată față de cele datorate de angajați sau de gospodării pe toată durata luată în
considerare, afirmație susținută și de statutul României, încadrată în statele în curs de
dezvoltare.
1.3.3. Comparație privind sistemul fiscal abordat în România și cel al mediei
tuturor statelor Uniunii Europene
După cum am notat anterior, există diferențe remarcabile la nivelul ponderilor în PIB atât
a impozitelor, cât și a contribuțiilor. Devreme ce în media efectuată asupra Uniunii
Europeane, accentul este pus cu precăderepe echilibrarea veniturilor provenite din impozite și
contribuții, prioritare fiind contribuțiile sociale, în România accentul este pus pe impozite
indirecte și contribuții sociale.
Putem aduce drept argument, influența statelor dezvoltate din UE asupra mediei
comparativ cu accentul pus pe elementele fiscale ale României, ca țară emergentă.
o Comparație privind impozitele indirecte
Figura 3 Comparație UE-RO din punct de vedere al impozitelor indirecte
Voica Diana
Studiu comparativ privind sistemul fiscal din România cu alte state
Sursa: Eurostat.
Se poate observa trendul descendent aferent mediei UE. În ceea ce privește evoluția
ponderii impozitelor indirecte în PIB în România, înregistrează fluctuații pe toată perioada,
sugerând instabilitate, trendul urmând aceeași direcței, însă mult mai accentuat în cazul
României. La nivelul ambelor elemente luate în considerare (atât în România, cât și în cazul
mediei Uniunii Europene pentru cele 27 state considerate în acest studiu), se înregistrează o
scădere aferentă perioadei de criză economică, fiind astfel un alt indicator al impactului
evenimentului în fiscalitate și nu numai. Putem nota faptul că în România, șocul resimțit în
această perioadă a fost mai puternic față de cel resimțit în statele Uniunii Europene, ca medie.
Putem nota faptul că la nivelul României, impozitele indirecte înregistrează numeroase
fluctuații pe perioada analizată, comparativ cu media UE-28. Se observă și faptul că în țara
noastră impozitele indirecte sunt întotdeauna mai mari ca pondere în PIB față de impozitele
directe.
În 2012, ponderile impozitelor indirecte în România și în UE-27 au aceeași valoare,
respectiv 13,2% din PIB, după care spre sfârșit analiei acestea scad în țara noastră cu 0,4
puncte procentuale și cresc cu 0,1 puncte procentuale în Uniunea Europeană.
În concluzie, în România accentul rămâne pe contribuțiile sociale și impozitele indirecte
ca o asemănare cu Uniunea Europeană, însă la un nivel mai scăzut față de media UE.
o Comparație privind impozitele directe
Figura 4 Comparație UE-RO din punct de vedere al impozitelor directe
Sursa: Eurostat.
Din graficul prezentat asupra impozitelor directe, se observă diferența dintre valorile
înregistrate în România pentru impozitele directe ca pondere în PIB și valorile înregistrate în
Uniunea Europeană. În Uniunea Europeană cea mai mică valoare a indicatorului este
înregistrată în anii 2003, respectiv 2010, de 11,3% din PIB, iar în România cea mai mică
valoare este de 5% din PIB și a fost înregistrată în anul 2005, situându-se la mai mult de 50%
sub media UE.
Privind din punctul de vedere al valorii maxime atinse în produsul intern brut de către
aceste impozite, în cazul mediei Uniunii Europene, aceasta a fost de 12,6% pe când în țara
noastră se înregistrau procente cu aproximativ 50% mai mici, iar în cazul României, cea mai
Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 4/2016
mare pondere a fost înregistrată la începutul perioadei de analiză, respectiv anul 1995 cu
10,6%.
Deși accentul în țara noastră cade pe impozitarea consumului, sunt notabile diferențele
între ponderile înregistrate de impozitele directe în PIB în România și cele înregistrate în
media aferentă celor 27 state UE.
o Comparație privind contribuțiile sociale
Grafic 5 Comparație UE-RO din punct de vedere al contribuțiilor
Sursa: Eurostat.
Observând datele disponibile în graficul de mai sus, putem concluziona faptul că la
nivelul României ponderea contribuțiilor sociale în produsul intern brut înregistrează valori
mult mai mici.
Cea mai mică valoare înregistrată în țara noastră a atins ponderea de 7,2% din PIB în
1997, pe când cea mai mică valoare înregistrată în UE-28 a fost de 12,7% în 2007.
Valorile maxime au fost atinse în 2000 în România (11,3%) și în 1999 și 1996 în statele
din Uniunea Europeană (14,7% din PIB).
În concluzie, toată această analiză asupra impozitelor directe, indirecte, dar și a
contribuțiilor sociale datorate ne accentuează din punct de vedere fiscal ideea că România este
o țară în curs de dezvoltare, în cele mai multe cazuri înregistrând valori situate mult sub media
celor 28 de state din Uniunea Europeană, excepție făcând impozitele pe consum, care sunt
preponderente în țara noastră.
o Comparație privind gradul de colectare al impozitelor directe, indirecte și al
contribuțiilor
Voica Diana
Studiu comparativ privind sistemul fiscal din România cu alte state
Figura 6 Comparație privind gradul de colectare a impozitelor directe, a celor indirecte
și a contribuțiilor
Sursa: Eurostat.
Pe baza graficului de mai sus, putem afirma faptul că România s-a situat în anii analizați
sub media UE-27, fiind notabilă diferența de peste 10 puncte procentuale.
Deși între cotele de impunere ale României și cele aferente statelor Uniunii Europene, nu
există o diferență foarte mare, gradul de colectare a veniturilor la bugetul statului arată o
pondere mult mai mai mica în țara noastră.
Astfel, se accentuează că sistemul fiscal românesc este caracterizat de o colectare
deficitară a veniturilor din partea populației, în special la nivelul impozitelor indirecte, o
administrare ineficientă și o birocrație excesivă, acestea conducând spre evaziune fiscală.
În concluzie, în urma acestei analizei efectuate asupra veniturilor concentrate România
este un stat în curs de dezvoltare, caracterizat de un sistem fiscal dificil, care favorizează
apariția fenomenelor de sustragere de la plata obligațiilor fiscale și a evaiunii fiscale, acestea
având efecte nefaste asupra activității economice și financiare la nivel de stat. Astfel, ne
propunem să analizăm fenomenul de obligație fiscală și evaziune fiscală la nivel național
pentru a asigura îndeplinirea obiectivului acestui studiu.
1.3.4. Plata obligațiilor fiscale și evaziunea fiscală în România
Analizând situația României din acest aspect pentru anul 2014, în raportul eliberat de
Banca Mondială10, se evidențiază faptul că România ocupă poziția 134 din cele 189 țări
participante la nivel mondial în privința ușurinței cu care se plătesc taxele (înregistrând, totuși,
o ușoară creștere față de locul 136 ocupat în anul precedent).
Dacă privim din punctul de vedere al numărului de plăți necesare a fi efectuate de o
companie pentru a-și acoperi toate taxele și impozitele datorate, aceștia au evidențiat că în
România este de 39 și un număr de 200 de ore necesare pe an, ținând cont că timpul este o
variabilă importantă în activitatea persoanelor impozabile, acestea situându-se cu mult peste
media europeană.
Prin urmare, sunt mai multe variabile ce facilitează evaziunea fiscală. Dacă facem
referire la cotele practicate în țara noastră, care sunt peste media din Uniunea Europeană, într-
10 World Bank (2014), Paying Taxes.
Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 4/2016
un sistem cu o colectare adecvată a veniturilor fiscale, România ar fi trebuit să se situeze mult
peste media europeană. În schimb, după cum se poate observa în graficele de mai sus, în toate
cele trei arii de studiu (impozite directe, indirecte și contribuții sociale), valorile înregistrate în
România sunt mult sub valorile mediei europene.
Acest fapt se datorează, în mare parte colectării deficitare care facilitează evaziunea
fiscală, în special în rândul impozitelor pe consum. Pentru a micșora volumul evaziunii
fiscale, autoritățile trebuie să conducă spre o reformă fiscală și orientare spre creșterea
gradului de colectare a veniturilor la buget, în special la TVA și alte impozite pe consum, în
care specialiștii au arătat că dețin o pondere de 75% din totalul evaziunii fiscale la nivelul
României.11
În cercetările efectuate asupra cotei de TVA, s-a observant că mărirea TVA în 2010 de la
19% la 24% a dus la creșterea evaziunii fiscale de la 8% la 9,6%. Trendul crescător pe care
evaziunea fiscală a început să îl aibă s-a păstrat și pentru anii următori, ajungând la 16,2% din
PIB în 2013.
Pentru anul 2016, în raportul global Paying Taxes 201612, calculate și elaborate de Price
Waterhouse Coopers, se evidențiază faptul că România ocupă poziția 55 care măsoară
uşurinţa plăţii taxelor şi impozitelor pentru o companie tipică în 189 de economii din întreaga
lume (noiembrie, 2015).
Privind din punctul de vedere al numărului de plăți pe care o companie în România
trebuie să îl realizeze pentru a-și achita toate obligațiile fiscale, acesta este de 14, ocupând o
poziție cu mult superioară față de cea înregistrată în anii trecuți. Timpul necesar conformării
cu legislația fiscală (numărul de ore petrecut pentru a asigura achitarea tuturor obligațiilor
fiscale) este apreciat de cei din Price ca fiind de 159, cu mult în scădere față de anii anteriori.
Ca o concluzie, activitatea României în materie de fiscalitate s-a îmbunătățit considerabil,
însă aceste modificări nu sunt datorate unor îmbunătățiri considerabile în situația legislației
fiscale a României ci, în mare parte schimbării metodologiei de calcul.
1.3.4.1. Analiza evaziunii fiscale în România în perioada 2000-2013
Indiferent de nivelul de dezvoltare economică sau socială, în toate statele există evaziune
fiscală, fenomen cauzat de sustragerea materiei impozabile, în mod legal sau illegal, de la
plata obligațiilor fiscale aferente. Totodată, acest termen denotă defectul și legislația
imperfectă, dar și a metodelor defectuoase care se aplică, astfel încât agenții economici au
posibilitatea de a-și sustrage în mod voit părți din materia impozabilă.
Pătrașc și Șerban (2012)13 afirmă că evaziunea fiscală este o amenințare asupra
procesului de colectare a veniturilor bugetare, iar cuprinsul acestor fenomene iau amploare,
deoarece în absența aplicării unor măsuri care să prevină și să combată, evaziunea fiscală v-a
afecta negative și serios stabilitatea economică. Micșorarea ratei de evaziune fiscală se poate
realiza prin educarea plătitorilor asupra importanței plății obligațiilor fiscale, dar și
dezvoltarea unor sisteme și procedure care să detecteze la timp și să înlăture frauda fiscală.
În această ultimă parte a capitolului I, ne propunem să analizăm evoluția evaziunii fiscale
pe componentele sale: evaziune din munca „la negru”, în sectorul informal (populație),
evaziunea fiscală provenită din impozitul pe venit, din contribuțiile la asigurări sociale (CAS),
din impozitul pe profit, TVA și accize sau taxe pe viciu sau consum.
11 Conform Raportului Consiliului Fiscal, 2013. 12 PwC (2016), Paying Taxes. 13 Pătrașc, M.I., Şerban (Boiceanu), C. (2012), Tax evasion in Romania and some methods to prevent and combat
it, Universitatea Tibiscus din Timișoara.
Voica Diana
Studiu comparativ privind sistemul fiscal din România cu alte state
Figura 7 Evaziunea fiscală din munca „la negru”
Sursa: Estimări ale Consiliului fiscal pe baza datelor Institutului Național de Statistică.
În graficul de mai sus, care ilustrează evaziunea fiscală provenită prin intermediul muncii
„la negru” se poate observa faptul că pragul minim este înregistrat în anul 2005, respectiv
1,57% din produsul intern brut, iar maximul a fost atins în 2010, respectiv 3,18%, fiind un an
în care evaziunea fiscală a evoluat în sens pozitiv în mai multe dintre componentele sale.
După cum se poate observa, trendul evoluției evaziunii fiscale în România în perioada 2000-
2013 este unul ascendent, ilustrat de linia punctată, trăgând un semnal de alarmă asupra
posibilității îndreptării forței de muncă spre această piață.
În raportul Consiliului Fiscal din 2013 se precizează metoda de calcul a numărului de
personae care lucrează „negru" (salariaţi și patroni). Astfel, aceștia evidențiază faptul că acest
număr al muncitorilor din economia subterană este determinat ca diferenţă între numărul de
persoane pe baza Anchetei asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO) şi numărul de
persoane din Ancheta structurală anuală în întreprinderi (ASA), exceptând sectorul bugetar, la
nivel de ramură omogenă și în echivalent timp întreg.
Se pune astfel, problema identificării economiei neobservate în România, în care munca
„la negru” reprezintă cea mai mare parte a acesteia.
Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 4/2016
Figura 8 Evaziunea fiscală în sectorul informal
Sursa: Estimări ale Consiliului fiscal pe baza datelor Institutului Național de Statistică.
În graficul de mai sus este prezentată evaziunea fiscală din punct de vedere informal,
astfel că aceasta înregistrează un trend descrescător de-a lungul perioadei analizate. Valoarea
minimă a fost înregistrată în anul 0,58% în anul 2013, iar valoarea maximă la începutul
perioadei aferente studiului, respectiv anul 2000, cu o pondere de 1,51% din produsul intern
brut.
Figura 9 Evaziunea fiscală înregistrată prin intermediul impozitului pe venit și al
contribuțiilor
Sursa: Estimări ale Consiliului fiscal pe baza datelor Institutului Național de Statistică.
Ponderea evaziunii fiscale în PIB la nivelul impozitelor pe venit înregistrează o evoluție
interesantă, caracterizată prin fluctuații, fiind totuși ghidată de un trend ușor ascendent.
Minimul evaziunii înregistrate prin intermediul impozitelor pe venit este de 0,48%, înregistrat
Voica Diana
Studiu comparativ privind sistemul fiscal din România cu alte state
în anul 2005. Maximul se înregistrează în anul 2010 și este de 0,97%. Totalul evaziunii fiscale
înregistrat în cadrul contribuțiilor sociale înregistrează ponderi mai ridicate față de impozitul
pe venit, astfel că minimul este de 1,74%, aferent anului 2004, iar maximul este de 3,13%,
aferent anului 2010.
Referindu-ne la perioada analizată, putem concluziona că evaziunea fiscală prin
intermediul impozitului pe profit înregistrează cele mai mici ponderi în PIB, comparativ cu
impozitul pe venit sau contribuțiile.
Figura 10 Evoluția evaziunii fiscale la nivel de TVA, accize și alte taxe
Sursa: Estimări ale Consiliului fiscal pe baza datelor Institutului Național de Statistică.
În totalul evaziunii fiscale, cele mai mari ponderi sunt deținute de economia „la negru” și
mai ales de TVA. Se poate observa de departe trandul ascendent al ponderii evaziunii fiscale
din TVA în produsul intern brut cu ajutorul graficului de mai sus, aceasta crescând accelerat
încă din anul 2005, înregistrând în 2013 o pondere cu 7,97 puncte procentuale mai mare față
de acest an. Minimul este atins în anul 2003, respectiv un procent de 3,01% din PIB.
În concluzie, evaziunea fiscală joacă un rol important în stabilitatea economică și
financiară, în perspectivele de creștere economică și nu numai, fiind un fenomen care
afectează în special, veniturile fiscale. Se poate observa că evaziunea fiscală a cunoscut
creșteri în toate componentele sale în anul 2010. Putem include drept cauză deciziile fiscale și
modificările aduse Codului Fiscal aferent anului. Printre modificările acestea, putem menționa
impactul creșterii cotei de TVA de la 19% la 24%.
2. Impactul fiscalității fiecărui stat al Uniunii Europene asupra sediului permanent al
unei companii românești
Sistemul fiscal este un subiect foarte des discutat la nivel european și nu numai, fiind în
continuă schimbare și îmbunătățire. La nivel fiscal european, impozitele pe profit au un rol
important în impozitarea directă. Cu toate acestea, statele oferă diferite deduceri de la
impozitarea profiturilor, întocmai pentru a stimula investițiile companiilor, care ulterior vor
conduce consolidarea poziției în piață (la nivelul companiei, microeconomic), dar și la
creștere economică (privind din punct de vedere macroeconomic).
Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 4/2016
Un factor important în liberalizarea companiilor la nivel european îl constituie
globalizarea. Globalizarea activității economice și creșterea importanței acordate companiilor
multinaționale le-au condus în confruntarea cu politicile fiscale aferente fiecărui stat vizat. Și
totuși, din 1995 înspre zilele noastre, media cotelor impozitului pe profit a scăzut de la 35% la
23%.
În sensul său modern, pe care îl întâlnim și astăzi, impozitarea agenților economici a
început a fi aplicată în jurul primului război mondial, în Marea Britanie.
2.1. Stadiul cunoașterii
Goolsbee (2004)14 afirmă în articolul său că impozitele joacă un rol foarte important în
alegerea formei de organizare a companiei (a persoanei juridice), deoarece sunt diferențe între
cotele aplicate. În această lucrare, autorul folosește date noi transversale asupra deciziei
formei de organizare între statele compilate în Registrul Comerțului cu Amănuntul pentru a
estima această senzitivitate. Rezultatele studiului arată un impact semnificativ al impozitării
profiturilor companiilor, al impozitării veniturilor asupra activităților economice reale care
sunt efectuate de companii și al cărui impact este mult mai mare față de cel înregistrat în
literatura empirică anterioară bazată pe serii de timp. Rezultatul arată impactul mic asupra
operațiilor actuale ale companiei, cum ar fi intensitatea muncii, salariul și indică faptul că
firmele sunt dispuse să exploateze progresivitatea sistemului de impozitare a profiturilor prin
divizarea într-un număr mare de firme.
Impozitul pe profitul companiilor generează distorsiuni date întocmai de diferența
existentă între cotele impozitului pe profit pentru diferite forme juridice. În mod tipic,
companiile plătesc impozit pentru profiturile înregistrate la un nivel aferent, iar shareholderii
plătesc fie impozit pe câștigurile de capital, fie pe dividende atunci când acestea le sunt
distribuite.
În partea de rezultate ale studiului său econometric, Goolsbee prezintă rezultatele de
bază, explicând ceea ce s-a obținut prin explicarea acțiunilor firmelor, sediul permanent,
angajați, salarii și vânzări într-o industrie oferită ca funcție a unor condiții relative de
impozitare și a altor variabile de control, referindu-se la 38 de industrii diferite.
O altă caracteristică de care autorul ține cont este fiscalitatea și amploarea eficientă a
firmelor, insistând pe diferențele de cote aplicabile din punct de vedere al formei de
organizare juridică. Totodată, acesta observă și comportamentul firmelor atunci când cotele
impozitului pe profit sunt progresive.
Devereaux și Fuest (2009)15 consideră în studiul lor că diferențele și incompatibilitățile
dintre sistemele naționale caracteristice impozitării profiturilor companiilor distorsionează
investițiile, complică sistemul de impozitare și conduce la creșteri conflictuale între
contribuabili și autoritățile fiscale la fel ca și în cazul diferențelor existente la nivelul
autorităților fiecărui stat, într-o privire de ansamblu. Din acestea rezultă că este cerută o
vedere largă asupra coordonării impozitării profiturilor companiilor, devreme ce la nivel
internațional, eforturile de a coordona impozitarea profiturilor pe anumite baze multilaterale,
au eșuat. În Uniunea Europeană, eforturile făcute în această direcție au avut, de asemenea,
rezultate greu de măsurat, dar anumiți pași importanți au fost făcuți și s-au organizat
numeroase dezbateri despre îmbunătățirea acestui aspect.
De asemenea, ei afirmă în acest studiu că, într-o perspectivă globală, companiile ar trebui
să își plaseze investițiile în locurile cele mai productive, nu acolo unde taxele și impozitele
14 Goolsbee, A. (2004), The impact of the corporate income tax: evidence from state organizational form data,
University of Chicago, Journal of Public Economics. 15 Deveraux, M.P., Fuest, C. (2009), Corporate income tax coordination in the European Union, Oxford
University Centre for Business Taxation, Octombrie.
Voica Diana
Studiu comparativ privind sistemul fiscal din România cu alte state
sunt mai „permisive”. Ideal, alegerea locului pentru a porni o afacere nu ar trebui să fie
influențată de taxe, însă, devreme ce taxele sunt costuri pentru companii, acestea pot urmări
locurile pentru investiții în ordine a evita impozitele și taxele ridicate.
O altă implicație a fiscalității asupra companiilor care doresc să se dezvolte în mai multe
state vine în sensul impozitării profiturilor, companiile urmărind modalitatea prin care să fie
impozitate pentru profituri just, evitând dubla impunere sau lipsa acesteia.
Țâțu, Dragotă și Vintilă (2011)16 consideră în articolul menționat că impozitarea este un
factor important în procesul de luare a deciziei, în special pentru implementarea proiectelor de
investiții într-un stat sau altul. Și totuși, nivelul impozitului pe profit, oferirea de scutiri
fiscale, înasprirea sistemului fiscal pot fi elemente care să conducă la concurență fiscală între
state pentru atragerea investitorilor, întrucât cota efectivă asupra profitului impozabil este cea
relevantă în determinarea beneficiilor fiscale ale unei țări.
Cota de impozitare legală se aplică asupra profitului impozabil. Pentru a da un sens
studiului, autorii au considerat o companie care a înregistrat profit, subliniind diferența dintre
cota de impozitare efectivă și cea legală, între profitul contabil și cel fiscal, datorită
metodologiei calculului impozitului pe profit. De altfel, s-a urmărit a se evidenția faptul că
rata de impozit asupra profitului, poate rezulta în cuantum mai mare sau mai mic față de cel
normal, chiar dacă este un procent fix, datorită diferenței dintre profitul contabil și cel
impozabil.
Pentru a sublinia relația dintre cota de impozitare efectivă și cota de impozitare legală,
baza de date a fost construită pe profiturile brute și impozitul pe profit deținut de companiile
listate la Bursa de Valori București, în perioada 1997-2009. Media cotelor de impozitare este
determinată pe baza acestor informații, folosind metode recomandate, utilizând pentru fiecare
companie considerată pentru acest studiu, un număr de observații de la 1 la 13.
În concluzie, studiul arată o discrepanță mare între cota de impozitare legală și cea
efectivă în rândul companiilor listate la BVB. Și totuși, chiar daca cele mai multe companii au
înregistrat o cotă de impozitare efectivă a profiturilor mai mică față de cota de impozitare
standard (procentele variază în medie între 42% și 73% din numărul total de observații în
perioada analizată), totuși numărul companiilor care au avut o cotă de impozitare efectivă mai
mare față de cea legală, este semnificativ.
Klemm (2010)17 redă în lucrarea sa o imagine asupra stimulentelor fiscale pentru
investiții, argumentând despre concurența fiscală care se presupune a fi o forță majoră printre
reformele fiscale la nivelul țărilor, abordează stimulentele fiscale ca un răspuns la acestea. De
asemenea, acest articol argumentează pentru și împotriva stimulentelor fiscale, ilustrând
printr-o analiză asupra diferitelor stimulente utilizând cotele efective, prezentând totodată și
rezultatele literaturii bazate pe studii empirice asupra stimulentelor fiscale. Bazate pe
prezentarea generală a rezultatelor teoretice și empirice, lucrarea sugerează criteriile în a
determina necesitatea diferențelor stimulentelor fiscale, depinzând de circumstanțele fiecărei
țări.
Stimulentele fiscale sunt comune în lume și într-o evoluție continuă. Sunt doar puține legi
financiare care sunt adoptate fără a face referire la reguli speciale în ceea ce privește această
activitate sau circumstanțele respective. Pentru a oferi un scop mai bine definit lucrării, autorii
definesc stimulentele fiscale ca fiind toate măsurile care prevăd în mod explicit un tratament
fiscal favorabil asupra unor anumite activități sau sectoare comparat cu ce este garantat în
mod general de industria respectivă. Pornind de la această definiție, orice tăiere din cota
efectivă de impozitare sau orice schema de depreciere a acestor cote poate fi considerată
16 Țâțu, L., Dragotă, V., Vintilă, N. (2011), An observation on the effective tax rate for corporate income in
Romania. 17 Klemm, A. (2010), Causes, benefits and risks of business tax incentives, Springer Science-Business Media.
Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 4/2016
stimulent fiscal și nu este necesar să facă în mod explicit corpul unei singure legi a
impozitării, putând fi integrat în legea fiscalității.
Totodată, această lucrare se concentrează pe efectele stimulării fiscale care încurajează
activitatea economică, în special investițiile. Stimulentele fiscale sunt acordate pentru o
varietate de motive, dar această lucrare susține concurența fiscală ca fiind o forță deosebit de
importantă în spatele multora dintre ele. Exemple date de autor de stimulente fiscale:
„vacanțe” fiscale – scutirea temporară a unei afaceri sau investiții noi de la plata anumitor
impozite și taxe către stat; zonele speciale, creditele fiscale pentru investiții, diverse alocații
pentru investiții, amortizarea accelerată, cote reduse de impozitare, stimulente de finanțare.
Prin urmare, autorul arată în studiul său, cât de importante sunt impozitele pe profit,
posibilitatea de a aacorda stimulente fiscale companiilor pentru a dezvolta noi investiții,
acestea aducând într-un final, efecte beneficeatât la nivel microeconomic, cât mai ales la nivel
macroeconomic.
Nicodème (2009) 18 susține că eficiența fiscală este un concept foarte bine cunoscut în
aria finanțelor publice, fiind o parte a dezbaterii la scară largă a criteriilor și principiilor
taxării. În particular, criteriile de echitate și eficiență sunt centrul deciziilor publice cu privire
la impozitare.
Impozitul pe profit ridică mici controverse din punct de vedere al echității și dezbaterile
sunt focusate, în schimb, pe aspecte de eficiență fiscală. Înainte de a integra aceste controverse
în lucrarea sa, autorul aduce în discuție un număr de cinci motivele raționale pentru care este
utilizat impozitul pe profit.
Un prim motiv ar fi dat de principiul beneficiului. La fel ca persoanele fizice, companiile
consumă bunuri publice – în particular, infrastructură – și beneficiază de intervenții publice –
cum ar fi educația pentru muncitori, un sistem judiciar bazat pe legi. Și în mod normal,
companiile plătesc impozite în schimbul folosirii tuturor aceste bunuri venite din partea
statului.
Un al doilea argument se bazează pe mobilitatea perfectă a capitalurilor, sugerând că
acest fenomen este unul mult mai complex în practică decât este presupus a fi în teorie.
Datorită costurilor nerecuperabile sau a costurilor de relocare, capitalul poate fi considerat
adesea, imobil. Mobilitatea imperfectă a capitalului, alături de proprietatea străină care nu
poate fi neglijată, explică existența impozitului pe profit.
Al treilea motiv identificat de autor se referă la efectele de trezorerie generate de creditele
fiscale străine. Mai multe state dezvoltate, în exemplul acesta, SUA sau Marea Britanie, aplică
sisteme de credite fiscale pentru a evita dubla impunere asupra profiturilor străine. Nicodème
oferă drept exemplu pentru a consolida aceste afirmații, o multinațională americană cu
subsidiara în Belgia. Se consideră că subsidiara va avea un profit impozitat la o cotă de
33,99%19 în Belgia. Atunci când compania americană repatriază profiturile subsidiarei,
dividendele sunt taxate la un nivel al cotei de impozit pe profitul companiilor federal a
Statelor Unite ale Americii, de 35%. Compania americană primește, cu toate acestea, un
credit fiscal străin de 33,99% reprezentată de taxa deja plătită în Belgia. Astfel, povara fiscală
totală este de 35% și este determinată integral de cota impozitului aplicabilă în SUA.
Al patrulea argument folosit este acela că impozitarea profiturilor este folositoare pentru
a evita uzura de impozitare a veniturilor personale. Într-adevăr, în lipsa impozitului pe profitul
companiilor, persoanele fizice ar fi fost interesate să evite și ele impozitarea.
Și în final, în opinia autorului, ultimul motiv relevant pentru existența impozitului pe
profit este reprezentat de constângerile politice, care pot juca un rol important. Corporațiile
18 Nicodème, G. (2009), Corporate Income Tax and Economic Distortions, European Commission, Centre Emile
Bernheim (Solvay Business School), ECARES (ULB) and CESifo, aprilie 2009 19 Cotă a impozitului pe profit aferentă perioadei în care s-a efectuat studiul.
Voica Diana
Studiu comparativ privind sistemul fiscal din România cu alte state
sunt percepute adesea de opinia publică drept entități care fac profituri uriașe deținute de
investitori bogați care ar trebui să suporte o parte importantă din povara fiscală.
După precizarea acestor motive, studiul se îndreaptă spre identificarea distorsiunilor
create de impozitarea profiturilor companiilor, clasificate în distorsiuni domestice sau
internaționale.
În sfera celor domestice pot fi incluse: pierderile nerecuperabile ale fiscalității
(Triunghiul Harberger) și se referă la diferența dintre pierderile consumatorilor și a
surplusului producătorului și colectarea de impozite, costurile administrative și de
conformare, distorsiuni generate de reducerea cotelor impozitului pe profit sau de schimbările
în piața muncii.
În context internațional, autorul precizează că aceste distorsiuni sunt chiar mai acute față
de cele de natură domestică, conceptele de neutralitate a importului de capital și neutralitate a
exportului de capital fiind importante și de ajutor pentru înțelegerea fenomenului. În această
categorie pot fi incluse distorsiuni legate de: locul companiei, al sediului permanent, de
investiții și mediul de investire, legate de schimbările de jurisdicție în transferul profiturilor.
În concluzie, studiul specifică faptul că impozitarea profiturilor a alimentat mai multe
dezbateri despre ambele sale forme de supraviețuire prin distorsiunile create. În final, efectele
fiscalității asupra sediilor sau locurilor afacerilor și investițiile străine directe sunt considerate,
de asemenea, surse ale distorsiunilor.
2.2. Introducerea datelor pentru studiul de caz
Se va considera analiza impactului fiscalității la nivelul statelor europene strict din punct
de vedere fiscal, asupra unei companii românești, care dorește să deschidă sedii permanente,
considerând aspectele pieței, dar și toate celelalte aspecte cu impact în activitatea unei
companii din industria alimentară (cerere și ofertă, marketing) ca fiind uniforme, constante la
nivelul întregii Uniuni Europene.
Pentru a analiza impactul fiscal asupra sediului permanent al unei companii românești în
fiecare din cele stat al Uniunii Europene vom aborda strict din prisma impozitului pe profit, al
contribuțiilor sociale datorate de angajator pentru fiecare angajat, precum și costul cu
impozitul generat de proprietățile deținute de acesta (în principal sediul companiei – clădiri).
Prin sintagma „loc prin care se desfășoară integral sau parțial activitatea” se înțelege
orice echipament, clădire sau instalație utilizată pentru desfășurarea activității nerezidentului,
indiferent dacă acestea se află sau nu în proprietatea utilizatorului.20 Devreme ce acesta
beneficiază de utilizarea lor, se poate considera acel loc ca locul în care persoana își
desfășoară activitatea.
Pentru a constitui sediul permanent al unei persoane juridice, nu este necesar să existe un
drept legal oficial de utilizare a spațiului respectiv. Pentru a exista o anumită legătură între
locul desfășurării activității și un anumit punct geografic, e necesar ca locul de activitate să fie
un punct „fix”, nefiind importantă perioada în care o societate din România operează într-un
alt stat membru al Uniunii Europene dacă nu face acest lucru într-un loc distinct.
Problema în deplasarea între localități a unor activități cu caracter economic este dată de
îndoiala asupra existenței unui singur loc prin care se desfășoară activitatea. În cazul în care
ambele locuri îndeplinesc restul condițiilor pentru a fi considerate sedii permanente, compania
va avea două sedii permanente prin care își poate desfășura activitatea în parametri normali. În
schimb, se consideră a exista un singur loc de activitate atunci când sunt îndeplinite toate
condițiile de natură comercială și geografică în vederea exercitării activității respective.
20 Conform Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr 227/2015.
Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 4/2016
Întrucât, cum am menționat, locul de activitate trebuie să fie fix, într-un anumit grad de
permanență se poate considera a fi sediu permanent. Noțiuni precum locul de conducere,
sucursală, birou, fabrică, magazin, atelier definesc sediul permanent. În România, condiția
pentru care locul desfășurării este considerat sediu permanent este ca persoana juridică să își
desfășoare activitatea acolo pentru mai mult de șase luni, existând cazuri când locul poate fi
considerat sediu permanent în condițiile desfășurării activității pentru o perioadă mai scurtă de
timp.
Întreruperea temporară a activității va atrage după sine și încetarea existenței sediului
permanent. Totodată, legislația prevede că în situația în care un loc de activitate este utilizat
pe perioade scurte de aceeași persoană sau de persoane asociate, se evită considerarea acestuia
ca fiind altceva decât utilizat în scopuri temporare de fiecare societate, iar un loc care inițial
perceput ca fiind utilizat pe termen scurt și în timp, devine loc de desfășurare a activității, se
va transforma retroactiv și în sediu permanent.
Astfel că, pentru ca un anumit loc să ajungă să fie considerat sediu permanent, e necesar
ca societatea care îl utilizează să își desfășoare parțial sau integral activitatea prin intermediul
acestuia. Sensul permanenței nu este dat de inexistența întreruperilor de operațiuni, ci prin
simplul fapt că operațiunile ar trebui să se desfășoare cu regularitate.
Un sediu permanent există din momentul în care o societate își desfășoară activitatea
printr-un loc fix de activitate. Prin urmare, societatea pregătește activitatea pentru care va
servi permenent locul de activitate menționat, fără a lua în calcul perioada de de timp pentru
care locul fix al activității a fost înființat, cu condiția ca activitatea desfășurată să difere
semnificativ de cea pentru care va servi permanent locul de activitate creat.
Devreme ce sediul permanent există din momentul în care compania își începe activitatea
prin intermediul unui loc de desfășurare pentru o perioadă mai mare de șase luni, existența
sediului permanent va înceta odată cu orice activitate desfășurată prin acesta, dar și odată cu
renunțarea la locul fix de activitate.
În analiza noastră, vom considera sediu permanent ca fiind clădirea cu birourile aferente
și ne propunem să analizăm astfel impactul impozitului pe profit, impozitului pe proprietăți și
contribuțiilor sociale datorate de angajator.
În tabelul de mai jos, se observă descrierea situației sediului permanent cu un număr de
90 salariați, obținută printr-o estimare a profitului unei companii din domeniul alimentar.
Studiul se caz se concentrează în exemplificarea mai multori jurisdicții fiscale, fiind pur
ipotetic.
Utilitatea acestuia constă în prezentarea noțiunilor specifice stabilirii bazei impozabile
necesară determinării impozitului pe profit în toate statele membre ale Uniunii Europene,
urmărind deductibilitatea anumitor cheltuieli, creditele fiscale acordate în cadrul fiecărui
sistem fiscal de către autoritățile statului.
Tabel 1 Descrierea situației sediului permanent al companiei
EUR
Număr de angajați
în sediul permanent 90
Total Cifra de
Afaceri 6,262,928.41 Sursa: BVB.
Voica Diana
Studiu comparativ privind sistemul fiscal din România cu alte state
Cheltuielile considerate pentru acest studiu de caz sunt următoarele:
Cheltuieli
materiale
1,000,772.48
Cheltuieli salariale
1,080,000.00
Cheltuieli cu
dobanzile
105,074.72
Cheltuieli cu C&D
20,134.23
Cheltuieli cu
sponsorizarea
46,795.97
Cheltuieli cu
deplasarea in
interes de serviciu
17,861.52
Cheltuieli de
protocol
673,351.68
Cheltuieli cu
amortizarea
cladirilor (liniara)
144,185.15
Cheltuieli cu
amortizarea
masinilor (liniara)
117,969.66
Cheltuieli cu
provizioanele, mai
mult de 12 luni
43,756.15
Cheltuieli cu
impozit pe profit
75,519.02
Cheltuieli cu
stocurile
937,588.14
2.3. Metodologia cercetării
Pentru a compara datele obținute, am grupat țările analizate în 3 mari categorii: țări
dezvoltate (făcând parte Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania,
Luxemburg, Marea Britanie, Olanda), țări de o dezvoltare medie (printre care Cipru, Croația,
Italia, Irlanda, Malta) și țări slab dezvoltate (unde putem enumera Cehia, Letonia, Lituania,
Polonia, România, Slovacia, Slovenia).
Pentru a ajunge la un rezultat corect al impozitului pe profit, s-a determinat baza de
deduceri a următoarelor cheltuielilor menționate. Astfel, s-au constat diferențe la nivel de cote
de deductibilitate ale cheltuielilor, fiecare stat punând accentul fie pe acordarea unor
stimulente fiscale mai mari, pentru a acoperi cotele ridicate de impozit pe profit sau cotele
scăzute în deductibilitatea cheltuielilor, fie au preferat aplicarea unor cote ridicate ale
cheltuielilor deductibile și cote scăzute de impozit pe profit, pentru a nu acorda atât de multe
stimulente sau credite fiscale.
Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 4/2016
2.4. Rezultatele obținute
2.4.1. Analiza impactului fiscal asupra companiei în țările dezvoltate
Conform tabelului numărul 1 din Anexe, la nivelul statelor foarte dezvoltate mai sus
numite, se pot observa diferențele notabile de cote referitoare la impozitul pe profit si la
contribuțiile datorate de angajator, arătând preferința statelor pentru impozitare, toate acestea
conducând către un anumit impact fiscal în activitatea sediului permanent înființat.
Figura 11 Ilustrare impozit pe profit, pe proprietăți si contribuțiile sociale datorate de
angajator la nivelul statelor dezvoltate
Sursa: calcule proprii în Excel. (vezi Anexa).
Se poate observa că după elimitarea tuturor cheltuielilor deductibile considerate de
fiecare țară, din cifra de afaceri și impozitarea la cota respectivă, sediul permanent al
companiei noastre suportă diferite niveluri de impozit pe profit. De asemenea, o pondere
importantă o are impozitul pe profit, urmat de cel datorat de angajator pentru contribuțiile
sociale și în cele din urmă, într-o sumă foarte scăzută, cheltuielile cu impozitul pe proprietăți.
Este evidentă impozitarea la cote ridicate în Luxemburg. Conform bazei de date (vezi
Anexe), profitul impozabil în această țară a fost puțin peste 2,6 milioane de euro. Ca
deductibilități, s-au înregistrat în special, cheltuielile de exploatare, care în viitor vor conduce
către obținerea de venituri impozabile: cheltuieli materiale, salariale, cu amortizarea fiscală,
fiind deductibile și provizioanele și contribuțiile datorate de angajator. Sponsorizarea este
deductibilă în limita a 20% din venitul net, iar companiile impozitate în Luxemburg
beneficiază de un credit fiscal în limita a 150,000 euro, fiind compus din cheltuielile pentru
cercetare și dezvoltare (7% din valoarea acestora).
Ca și contribuții, Luxemburg înregistrează o cotă de 14,04% din fondul de salarii anual,
ocupând poziția a treia, după Danemarca și Marea Britanie.
Al doilea stat în care sediul permanent va avea o sumă importantă de plătit către bugetul
statului pentru impozitul pe profit, este Franța. Cota franceză este de 33,33%, profitul
impozabil obținut în acest stat a fost de aproape 1,9 milioane de euro. În Franța, mare parte
din cheltuielile luate în considerare pentru acest studiu sunt deductibile, iar o companie care
își desfășoară activitatea aici, va beneficia de credit fiscal pentru cheltuielile de cercetare-
Voica Diana
Studiu comparativ privind sistemul fiscal din România cu alte state
dezvoltare de 30% din valoarea acestora va fi deducibilă în anul curent și în următorii 3 ani
consecutivi.
Este interesantă evoluția impozitelor în Franța și Belgia. Deși în Franța, compania noastră
ar fi nevoită să plătească un impozit pe profit mai mare comparativ cu Belgia, se poate
observa însă, că în Belgia, totalul pe care compania îl datorează în urma stabilirii impozitelor
pe profit, pe proprietăți și pe contribuții sociale este mai mare, datorită înregistrării unui nivel
mai mare al contribuțiilor în Belgia. (904,457.08 euro, comparativ cu 898,315.47 euro în
Franța).
Statul al cărui sistem fiscal va impacta mai puțin activitatea companiei noastre, este
Germania. Dintre toate statele foarte dezvoltate, aici se înregistrează suma cea mai mică
reprezentată de impozitul pe profit care trebuie plătită bugetului de stat, respectiv 328.438,17
euro, însumând un total datorat prin impozite și contrubuții de aproximativ 540.000 euro. Ca
aspect notabile, putem considera deductibilitatea provizioanelor, a sponsorizarilor (în limita a
20% din venitul impozabil), a dobânzilor (în limita a 30% din EBITDA).
Un sistem fiscal mai „special” se poate observa în Danemarca. Cota impozitului pe profit
este de 23,50%, asigurând o sumă preponderentă comparativ cu impozitul pe proprietăți sau în
cazul contribuțiilor datorate de angajator. Acestea sunt în sumă fixă de 2160 de coroane
daneze pentru fiecare angajat, transformate la cursul de schimb disponibil, în aproximativ
290,27 euro. Cota impozitului pe proprietăți este de 2,5%, procent aplicat la valoarea de piață
a clădirii.
Sediul permanent al companiei înregistrează un profit impozabil puțin peste suma de 2,5
milioane de euro, obținută prin deducerea a numeroase cheltuieli din cifra de afaceri. Printre
acestea putem enumera cheltuielile cu amortizarea fiscală, salarii, cheltuieli material și
stocuri, cheltuieli provenite din contribuțiile datorate de angajator către bugetul asigurărilor,
cheltuieli cu sponsorizările (în limita a 15.000 coroane daneze, aproximativ 2.015,74 euro).
Figura 12 Impactul fiscalității în statele dezvoltate din Uniunea Europeană
Sursa: calcule proprii Excel (Anexe).
Din graficul de mai sus, se poate spune că în cazul în care compania românească își va
plasa activitatea în statele foarte dezvoltate din Uniunea Europeană, fiscalitatea va avea un
impact semnificativ în Luxemburg, Franța și Belgia, iar nivelul cel mai redus dat de povara
fiscală este înregistrat în Germania și Marea Britanie.
Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 4/2016
2.4.2. Analiza impactului fiscal asupra companiei în țările dezvoltate mediu
Conform tabelului 2 din Anexe, la nivelul statelor dezvoltate se întâlnesc diferite cote ale
impozitului pe profit, acesta având cel mai mare impact în cadrul acestora, urmat de
contribuțiile sociale datorate. Impozitul pe proprietăți înregistrează cote foarte scăzute. Se
poate observa că impozitul pe profit înregistrează cote destul de ridicate în majoritatea
statelor.
Figura 13 Ilustrare impozit pe profit, pe proprietăți si contribuțiile sociale datorate de
angajator la nivelul statelor de dezvoltare medie
Sursa: calcule proprii Excel (Anexa).
Din graficul de mai sus, în categoria statelor de dezvoltare medii, se poate observa că în
Croația se întâlnește cel mai înalt nivel al impozitului pe profit, urmată de Italia.
Profitul impozabil al companiei înregistrat în Croația este puțin peste 2,7 milioane de
euro, datorită numeroaselor cheltuieli pe care legislația fiscală croată le cataloghează drept
deductibile din punct de vedere fiscal. Deși în Croația, companiile nu plătesc impozit pe
proprietăți (în cazul acesta, pe clădirea necesară sediului), Croația înregistrează un impact
semnificativ din punct de vedere fiscal, dat de impozitul pe profit, în special și de contribuții.
Un impact semnificativ al fiscalității asupra companiilor din această categorie, se
întâlnește și în Italia. Cu un profit impozabil de aproape 2,1 milioane euro, impozitul pe profit
în Italia atinge un nivel ridicat, dat de cota de impozitare de 27,5%. Cotele contribuțiilor
sociale datorate de angajator au și ele o pondere semnificativă, aceste două elemente fiind, în
principal, cele care plasează Italia în fruntea clasamentului dat de impactul fiscal al
impozitelor pe profit, pe proprietăți și contribuțiilor la nivelul companiei noastre, în statele
dezvoltate mediu ale Uniunii Europene.
Mergând mai departe cu analiza, putem observa importanța deducerilor cheltuielilor din
veniturile impozabile, de jurisprudență fiscală în cazul Ciprului și a Irlandei. Deși acestea au
aceeași cotă de impozitare a profiturilor, este notabilă diferența dintre impozitul datorat, de
aproximativ 21.660 euro.
Profitul impozabil al companiei în Irlanda este de 2,8 milioane de euro, rezultat în urma
deductibilității cheltuielilor cu amortizarilor fiscale, a celor cu dobânzilor, cu provizioanele,
cu sponsorizarea (în liita a 250 euro). În urma efectuării cheltuielilor de cercetare și
Voica Diana
Studiu comparativ privind sistemul fiscal din România cu alte state
dezvoltarea, compania va beneficia de un credit fiscal în cuantum de 25% din valoarea
acestora.
Profitul impozabil în Cipru este de 2,6 milioane de euro, rezultat în urma deductibilității
cheltuielilor salariale, materiale, în general, cele de exploatare, cheltuieli cu sponsorizările,
cheltuieli de protocol (1% din cifra de afaceri).
Diferența între cele două state este data și de cota pentru contribuțiile sociale datorate de
angajator (7,8% pentru Cipru, respectiv 10,75% pentru Irlanda).
Accentul foarte mare pus pe impozitul pe profit se întâlnește și în Malta, existând o
diferență foarte mare față de nivelul contribuțiilor sociale.
Figura 14 Impactul fiscalității în statele dezvoltate mediu din cadrul Uniunii Europene
Surse: calcule proprii Excel (Anexe).
Din graficul de mai sus în care , se poate spune că în cazul în care compania românească
va alege să deschidă un sediu permanent în statele de o dezvoltare medie din cadrul Uniunii
Europene, fiscalitatea va avea un impact semnificativ în Italia, Croația, iar nivelul cel mai
redus dat de povara fiscală este înregistrat în Cipru. Prin urmare, Cipru poate fi clasificat drept
o bună alegere pentru a porni activitatea din industria alimentară.
2.4.3. Analiza impactului fiscal asupra companiei în țările slab dezvoltate
Conform tabelului 3 din Anexe, se poate observa că statele slab dezvoltate pun mai mult
accent pe contribuțiile sociale datorate de angajator, ponderea acestoa fiind mai mare decât în
statele în alte stadia de dezvoltare. Impozitele pe profit înregistrează cea mai mare pondere,
iar impozitele pe proprietăți nu influențează foarte mult povara fiscală a companiei.
Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 4/2016
Figura 15 Impactul fiscalității în statele slab dezvoltate din Uniunea Europeană
Surse: calcule proprii Excel (Anexe).
Se poate observa că dintre toate statele reprezentate în graficul de mai sus care face
trimitere spre țările slab dezvoltate, România nu înregistrează cel mai mare nivel al
impozitului pe profit. În țara noastră, compania a înregistrat profit impozabil de peste 2,7
milioane de euro, dat de influența deducerilor acceptate în legislația fiscală. Printre acestea
putem enumera cheltuielile cu materiile, cu stocurile, salariile, amortizarea fiscală, dobânzile,
provizioanele, cheltuieli de cercetare- dezvoltare (în limita a 50% din valoarea lor). Printre
cheltuielile nedeductibile se pot enumera: cheltuieli cu impozitul pe profit, cheltuieli cu
sponsorizarea (sunt nedeductibile, însă în baza lor legislația română prevede acordarea unui
credit fiscal acordat în minimul dintre 0,5% din cifra de afaceri, 20% din profitul impozabil
sau cuantumul sponsorizării). Creditul fiscal (care reduce direct impozitul pe profit datorat
este de 31.314,64 euro). În urma impozitării profitului, impozitul datorat bugetului statului
român în acest context este de 406.853,67 euro.
Contribuțiile în țara noastră, înregistrează un prag de 22,75%, reprezentate de un cuantum
de 245.700 euro.
În analiza impactului fiscalității în țările slab dezvoltate, putem atrage atenția asupra
Slovaciei, care prezintă cea mai mare valoare a impozitului pe profit (respectiv 617.668,55
euro), rezultat în urma impozitării profitului de peste 2,8 milioane euro. Ca și cheltuielile
deductibile putem menționa: cheltuieli salariale, material, cu stocuri, cheltuieli cu amortizarea,
cu cercetarea și dezvoltarea (super deducere de 125% din valoarea lor). Ca și cheltuieli
nedeductibile putem menționa: cheltuiala cu impozitul pe profit, cu sponsorizarea, cheltuieli
de protocol.
Polonia este al doilea stat din analiză în care compania este supusă unei presiuni mai
mare din partea impozitului pe profit. Prin urmare, impozitând profitul puțin peste 2 milioane
euro, impozitate la un sfert din valoarea acestora fără credite fiscale acordate în acest caz. În
cheltuielile deductibile prevăzute de statul polonez putem încadra cheltuieli cu salariile, cu
materialele, stocurile, cheltuieli de protocol, cu cercetarea și dezvoltarea, cu deplasarea în
interes de serviciu. În categoria cheltuielilor nedeductibile, se incadreaza cheltuiala cu
impozitul pe profit.
O situație interesantă se întâlnește în cazul în care sediul permanent este deschis pe
teritoriul Lituaniei. Impozitul pe profit și contribuțiile datorate de angajator tind să fie egale
Voica Diana
Studiu comparativ privind sistemul fiscal din România cu alte state
(diferența între cele două sume datorate de angajator fiind de aproximativ 2000 euro). Putem
remarca aici super deducerea acordată de autorități pentru cheltuielile cu cercetare și
dezvoltare de 300% din cuantumul acestora, măsuri venite să stimuleze astfel de cheltuieli în
activitatea companiilor. Ca și cheltuiala deductibilă limitat întalnim cheltuielile de protocol
(75% din totalul acestora), dar și cheltuielile cu sponsorizarea, în limită a 40% din rezultatul
impozabil.
Figura 16 Impactul fiscalității în statele slab dezvoltate din Uniunea Europeană
Sursa: calcule proprii în Excel.
Graficul de mai sus, alcătuit pentru a ilustra totalul poverii fiscale asupra sediului
permanent al companiei românești, la nivelul statelor slab dezvoltate. Într-o analiză mai
atentă, putem observa că în Slovenia presiunea existentă asupra companiei este cea mai
scăzută, urmată de Letonia și România, între cele două existând o diferență foarte mică.
Statul care ar aduce costurile cele mai mari provenite din fiscalitate este considerat
Slovacia. Într-un sediu permanent deschis în statul slovac, compania ar suporta o fiscalitate
mai mare față de oferta venită din alte țări cu același grad de dezvoltare.
Întrucât această analiză a companiilor a fost realizată cu scopul de a observa impactul
asupra activității unei companii din industria alimentară, putem trage concluzii despre statele
care ar aduce un minim de costuri în ceea ce privește fiscalitatea. Pe categoriile de dezvoltare
explicitate putem spune că statele care ar permite o fiscalitate redusă în afacere, sunt:
Slovenia, Lituania și România din categoria statelor slab dezvoltate
Cipru, Irlanda și Malta pentru statele care fac parte din categoria medie de
dezvoltare
Germania, Marea Britanie și Belgia, în categoria statelor dezvoltate ale Uniunii
Europene.
Colecția de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 4/2016
Bibliografie
Consiliul Fiscal (2013), Raportului Consiliului Fiscal
Deveraux, M.P., Fuest, C. (2009), Corporate income tax coordination in the European Union,
Oxford University Centre for Business Taxation, Octombrie
Dobrotă, G. (2010), Fiscalitatea direct în România și Uniunea Europeană, Universitatea
„Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu – Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din
Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 2
Filip, Gh. (2002), Finanțe , Editura Junimea, Iași
Goolsbee, A. (2004), The impact of the corporate income tax: evidence from state
organizational form data, University of Chicago, Journal of Public Economics
Inceu, A.M., Lazăr, D.T. (2003), Impozitul ca principal element al politicii fiscale, Revista
