Structuri bidimensionale si tridimensionale

- statice si dinamice -

-clasice si romantic-

Bratu Adriana

Clasa a X a E

Structura reprezinta schema compozitionala de ansamblu dupa care sunt dispuse elementele .

Schemele compozitionale sunt de mai multe feluri :

a) in triunghi

- triunghiul cu varful in sus exprima masivitate , stabilitate si se potriveste cu reprezentarea

unor subiecte care exprima solidaritate si permanenta;

- triunghiul cu varful in jos exprima lipsa de stabilitate sau echilibru instabil ; b) in spirala - spirala exprima dinamismul maxim, fie centripet sau centrifug, si este proprie unor subiecte dinamice ;

c) circulara - cercul este perfectiunea , centrarea atentiei fiind dirijata spre interiorul imaginii si se potriveste unor compozitii cu subiecte din domeniul mesajelor simbolice ;

d) eliptica - elipsa este expresia miscarii de rotatie dinamice, privirea fiind dirijata circular si este recomandata unor subiecte dinamice inchise ;

e) trapezoidala - trapezul inspira ceva solid , consistent ;

f) pe diagonala - diagonala exprima spatialitate si dinamism si se potriveste unor subiecte care exprima miscarea ;

g) pe registre orizontale / verticale - orizontala exprima stabilitate, echilibru si se potriveste pentru subiecte statice; / verticala semnifica inaltarea, ascensiunea ;

Clasificarea structurilor: -minerale:-cristale,

-roci,

-vegetale:-plante,

-animale :-pasari etc.

-create de om:-constructii etc.

Intre partile unei compozitii exista diferite relatii de simetrie ,echilibru,expresivitateproportie si contrast.

Structuri tridimensionale

Spatiul Baroc Arta novatoare a sec al XVII-lea,barocul a aparut intai in Italia,raspandindu-se apoi in toata Europa si chiar peste oceanul Atlanctic,in colonii. Avea rolul de a recastiga increderea oamenilor,in Biserică,provocatnd o emoție religioasă intensă.

Factorii care au influențat evoluția stilului

Contrareforma= mișcare religioasă,prin care Biserica Catolica încearca sa iși caștige prestigiul,

Noi descoperiri geografice si arheologice,

Trasaturi caracteristice:

Se caută accentuarea laturii emotionale,prin intensificarea efectelor expressive; Compozitia este asimetrica,dinamică ,urmărind mai ales diagonalele si curbele; Domină plinul; Formele exaggerate,dinamice se contopesc intr-un ansamblu spectaculos.

Arhitectura:

Edificiul este grandiose,monumental,fastuos; Are un aspect sculptular prin excesul ornamental; Elementele arhitectonice(coloane,frontoane etc) ,se inaltă,sa rotunjesc,se răsucesc. Se folosește coloana în torsadă ,planul oval,cupola ovoidală; În acest spațiu dynamic,omul se simte tensionat ,neliniștit.

Pictura și sculptura:

Formele se contopesc intr-un clarobscur pictural; Sculptura ofera spectacole plastice în care cadrul scenic policrom,sursa de

lumină,intensifică mișcarea exagerată,plina de patos.

Personajele:

Atitudinea personajelor,în poziții încordate,răsucite subliniază forța mișcării; Se exprimă extazul,suferința,neliniștea,tensiunea,spaima etc.

Spațiul clasic

Caracteristic Franței secolului al XVII-lea,clasicismul reia pricipiile clasice renascentiste.

Factorii care au influențat evolutia stilului:

Tehnica pictorului Italian Caravaggio,reflectată in creația fraților Le Nain si a lui Georges de la Tour;

Caracterul omagial cu o notă de mareție ,imprimat acestui stil în timpul lui Ludovic al XIV-lea.

Trăsături caracteristice:

Având ca model arta antică,maeștrii italieni și pe Poussin,arta clasică impunea: Studiul proporțiilor nobile; Anatomia perfectă si frumusețea atitudinii;: Întâietatea desenului asupra culorii; Disciplinarea sensibilității și imaginației de către națiune;

Arhitectura:

Castelul Versailles este simbolul spiritului monarchic al Franței.Arhitectul Mansart a dat o ordine clasică fațadei,făcînd sa predomine linia orizontală și cea vertical; ogăția decorației nu afectează unitatea ansamblului ,maiestuos dar bine organizat.

RomantismulAcest curent artistic cuprinde prima jumătate a secolului al XIX-lea.A apărut ca o reacție împotriva rigidității tematice a neoclasicismului,care îngradea manifestările emoționale și valorificarea imaginației și a creativitații.

Factorii de influență:

Mișcările sociale si politice din epocă; Idealurile de unitate și libertate națională; Entuziasmul tinerilor revoluționari.

Trăsăturile caracteristice:

Se cultiva sensibilitatea și fantezia creatoare; Se stailește o strânsă legătură între pictură,poezie si muzica; Interes pentru pitoresc,exotic.idilic; Întoarcerea la trecutul eroic; Preocuparea pentru istorie,frumusețe,natură etc.

Personajele, descries în complexitatea lor ,sunt eroi excepîionali în împrejurari excepționale.Prezentarea lor reflectă entuziasmul,dinamismul si dramatismul luptei,zbuciumul sufletesc, pasiunea iubirii etc.

Culoarea capătă strălucire și devine consistent.Bogăția cromatică ,distribuita in tuse violente,este specific picturii romantic.

Reprezentantul de seamă:

Eugene Delacroix(1798-1863) își expune cu multă claritate si sensibilitate ideile despre artă,in remarcabilul sau „Jurnal”:„Culorile sunt muzica ochilor,ele se comina ca notele musicale”.Influențat de Rubens ,pictorul francez este maestrul compoziției însuflețite și ritmate,alternînd umbrele și luminile într-un raport cât mai echilibrat.Formele lui învolburate,agitate ,liniile nervoase,curbate,culorile stralucitoare si tonurile clare vor contribui la formarea școlii modern de pictură.

Personajele evocate in picturile sale sunt doborate de furie ,de suferință,trăiesc emoții si sentimente intense ..

ImpresionismulPrin inovațiile profunde aduse în limbajul plastic,tehnică,semnificații,acest curent ,apărut în Franța ,inaugurează arta modern.

Elementele care au prefigurat,in istoria artelor,impresionismul:material picturală a lui Velazquez,lumina lui Vermeer,culoarea lui Delacroix,realismul.

Factorii de influență:

Cromatologia; Aparatul de fotografiat; Noile descoperiri in optică și în fiziologia ochiului;

Trăsăturile caracteristice:

Subiectele sunt alese din realitatea cotidiană,larma bulevardelor,atmosfera festivă a grdinilor de vară,lumea spectacolului sau din liniștea modestă și plina de farmec a peisajului provincial.Se renuntă la subiectele mitologice,religioase.

Realitatea este sugerată asa cum ochiul o percepe ,la un moment dat,într-o anumita lumină a zilei sau în condiții meteorologice diferite.

Tușa devine foarte picturală,spontana și plina de prospețime și se divide in pete de culoare.

Luminile se încălzesc ,umbrele se răcesc .Personajele:Impresioniștii nu mai fac studii în atelier ,și odata cu aparitia aparatului de fotografiat,nu mai este nevoie ca portretul să semene cu modelul,ci să fie în character.Reprezentanți de seama:

Édouard Manet (n. 23 ianuarie 1832, Paris – d. 30 aprilie 1883, Paris) a fost un pictor francez, precursor al impresionismului. Plecând de la izvorul tradițiilor marilor maeștri, Manet a fost în măsură să lege sugestiile vremurilor vechi cu elementele moderne, fapt pentru care i s-a spus "pictor al zilelor noastre" (Charles Beaudelaire). Creațiile sale au stârnit scandal și indignare, cu toate că Manet n-a dorit niciodată să provoace pe nimeni, a dorit numai să schimbe pictura și s-o reînoiască. Manet a fost ultimul pictor clasic și totodată primul pictor modern. Tablourile lui uimesc și astăzi și ne trezesc interesul, reprezentând astfel o parte incontestabilă a picturii universale.

Oscar-Claude Monet (n. 14 noiembrie 1840, Paris — d. 5 decembrie 1926, Giverny) a fost un pictor impresionist din Franța.

Monet s-a născut la Paris, Franța. Familia sa s-a mutat la Le Havre în Normandia când el avea cinci ani. Tatăl său ar fi dorit ca Monet să intre în afacerea familiei, băcănia, dar Oscar Monet voia să picteze. Eugène Boudin, un artist care a lucrat în mare parte la picturi plein air - schițe rapide făcute în aer liber - pe plajele Normandiei, l-a învățat câteva tehnici ale picturii în 1856. La început artistul nu era deloc de acord cu lucrările facute de Boudin, dar acesta l-a învățat să deschidă ochii asupra naturii : "... în sfârșit ,ochii mi s-au deschis și am înțeles cu adevărat natura. Am învățat în același timp s-o iubesc ."

Pierre-Auguste Renoir (*25 februarie 1841, Limoges - †2 decembrie 1919, Cagnes-sur-Mer) a fost unul din cei mai celebri pictori francezi, creator - împreună cu Claude Monet, Alfred Sisley, Paul Cézanne - al curentului impresionist. Dragostea lui pentru desen, artă figurativă și portrete l-a îndepărtat mai târziu de impresionism. Sub influența lui Ingres, începând din anul 1883, universul său coloristic devine mai blând, pictează trupuri feminine strălucitoare. Denumit pe drept "pictorul bucuriilor vieții", Renoir pictează cu pasiune până în ultima clipă a existenței sale.

Neoimpresionismul

Câțiva pictori mai riguroși,printer carwe Paul Signac ,s-au grupat în jurul lui Georges Seurat pentru a sistematiza folosirea petelor impresioniste intr-o tehnică numită poantilism.Pentru a surprinde o anumită lumină,impresionistii aplicau amestecul optic rapid,ajungandu-se și la amestecuri fizice.Neoimpresionistii evita astfel de amestecuri,alaturand puncte colorate cu siguranța,exactitate și claritate.

Reprezentant de seama:

Georges Seurat (*2 decembrie 1859, Paris - †29 martie 1891, Paris) a fost un pictor

francez neoimpresionist, creator și teoretician - împreună cu Paul Signac- al tehnicii divizioniste în pictură.

Seurat fac simțită influența unei noi revoluții plastice. Scurta lui carieră artistică a fost de ajuns pentru a-i

asigura un loc în istoria universală a artelor. Nici contemporanii săi nu au trecut indiferenți pe lângă opera

sa. Camille Pissarro, Vincent van Gogh și mai târziu Henri Matisse aderă pentru o vreme la această nouă

viziune, considerată o continuare logică a impresionismului. Iar în cursul secolului al XX-

lea, cubiștii și pictorii abstracți s-au sprijinit în experimentele lor pe rezultatele maestrului pointillismului.

Postimpresionismul

Reprezintă perioada care a urmat epocii de inflorire a impresionismullui.Făra sa fie organizați intr-o grupare artistică,patru creatori sunt de obicei citați in legătură cu aceasta perioadă:Cezanne,Van Gogh,Gauguin si Toulouse-Lautrec.Postimpresioniștii au fost influențați de culoarea impresioniștilor,dar nu-I mulțumeste decrierea aparențelor ,in care formele isi pierd consistența sau impresia surprinsă intr-o clipă.Ei vor să creeze ceva durabil,să pătrundă in esenta lucrulilor,construindu-le cu soliditate și gasindu-le semnificații suggestive.

Reprezentanți de seama:

Paul Cézanne (*19 ianuarie 1839, Aix-en-Provence - †23 octombrie 1906, Aix-en-Provence) a fost un pictor francez, considerat în prezent cel mai mare înnoitor al picturii la sfârșitul secolului al XIX-lea. Reducerea perspectivei la valorile termice ale culorilor și directa sa referire la formele geometrice au făcut ca pictura lui Cézanne să reprezinte puntea de trecere de la impresionism spre cubism, prima perioadă a acestei ultime orientări fiind numită de către unii teoreticieni ai artei, "faza cézanniană". Opera lui Cézanne, sinteză ideală a reprezentării naturaliste, marchează cu pregnanță evoluția artei moderne, al cărei limbaj o revoluționează în direcția unor experiențe neașteptate.

Vincent Willem Van Gogh n. 30 martie 1853, Groot Zundert, Olanda, d. 29 iulie 1890, Auvers sur Oise, Franța) a fost un pictor olandez post-impresionist [8] ale cărui lucrări au avut o influență profundă asupra artei secolului al XIX-lea, prin culorile lor vii și impactul emoțional. A suferit de boli mintale, care la vârsta de 37 ani l-au dus la sinucidere.

Van Gogh și-a petrecut copilăria la Haga, după care a plecat în Anglia. Acolo a vrut să devină pastor, la fel ca tatăl său, și, din 1879, a lucrat ca misionar într-o regiune minieră din Belgia. În acest timp a început să schițeze oameni din comunitatea locală și, în 1885, a pictat prima sa operă de succes, Mâncătorii de cartofi. Paleta lui de atunci conținea tonuri închise. În martie

1886 artistul s-a mutat la Paris și acolo i-a descoperit pe impresioniștii francezi. A ajuns la Arles unde a colaborat cu pictorul Paul Gauguin. Din cauza nebuniei Van Gogh l-a atacat pe Gauguin cu briciul. Gauguin a reușit să fugă, iar Van Gogh și-a tăiat în acces urechea. S-a internat la spitalul din Saint-Rémy-de-Provence. Pentru că nu era sigur de vindecare, Theo, fratele său, l-a trimis la doctorul Gachet în orașul Auvers-sur-Oise. La 27 iulie Van Gogh a ieșit din cameră să picteze pe câmp. Acolo s-a împușcat în piept cu pistolul și a murit peste 2 zile.

Van Gogh a realizat peste 2.000 de opere de artă, în jur de 900 de picturi și 1.100 de desene și schițe [8]. Astăzi multe dintre operele sale, inclusiv numeroasele lui portrete, peisaje și picturi cu floarea-soarelui, se numără printre cele mai cunoscute și cele mai scumpe din lume. Fiind puțin apreciat în timpul vieții, faima sa a crescut în anii de după moarte [8]. Astăzi el este în general considerat ca fiind unul dintre cei mai importanți pictori din istorie[8].

Eugène Henri Paul Gauguin, (n. 7 iunie 1848, Paris - d. 8 mai 1903, Atuona/Insulele Marchize, Polinezia Franceză), a fost un pictorpostimpresionist francez. Aventurier și geniu, Paul Gauguin a știut să prevadă viitorul, pregătind calea picturii moderne, influențând pe fauviști și pe artiștii din gruparea Nabis. Între mizerie și epuizare, călătorii și disperare, a ajuns să creeze opere extraordinare, în care redă cu intensitate viziunea sa senzuală asupra vieții.

Henri de Toulouse-Lautrec

Henri de Toulouse-Lautrec (n. 24 noiembrie 1864, Albi - d. 9 septembrie 1901, Malromé/Gironde) a fost un pictor francez din perioada postimpresionistă. În ciuda faptului că experiențele diferitelor curente artistice de la sfârșitul secolului al XIX-lea nu-i erau străine, activitatea sa nu poate fi încadrată în vreo categorie schematică. O spunea el însuși: "Nu aparțin nici unei școli. Lucrez singur în ungherul meu". Originalitatea picturii sale corespunde personalității sale neobișnuite. Stilul lui deosebit de personal i-a dat posibilitatea să capteze spiritualitatea epocii sale, a acelei epoci în care a trăit și pe care a observat-o atât de pătrunzător.

Gaudi și spațiul architectural

I s-a spus „vizionarul”… Antoni Gaudi y Cornet a fost, fără îndoială, cel mai original arhitect şi

decorator de la începutul secolului al XX-lea, în epoca revoluţionară pe care francezii o numesc Art

Nouveau, germanii Jugendstil şi spaniolii „modernistă”. Născut în 1852, Gaudi şi-a legat numele şi

opera de un oraş, Barcelona. Acolo, lucrările sale, casele Mila, Batllo şi Vicentz, Parcul Guell şi mai

ales uluitoarea Catedrală Sagrada Familia, uimesc şi astăzi milioanele de turişti veniţi din toată

lumea.

Gaudi a început să lucreze în efuziunea generală stârnită în preajma deschiderii expoziţiei universale

de la 1888, când oraşul a început să se extindă cu un cartier elegant, cu străzi aranjate în carouri,

considerat o adevărată minune a epocii. Era perioada în care, în Franţa vecină, domina încă stilul

neogotic al lui Viollet le Duc, care-l dezamăgise, însă, profund pe arhitectul catalan. Niciun creator de

la sfârşitul secolului al XIX-lea, oricât ar fi dorit să scuture jugul stilurilor inspirate din trecut, n-a

scăpat complet de influenţa istoristă a epocii. Gaudi însuşi a fost influenţat de arhitectura hispano

maură, aşa-numitul stil „mudejar”, de gotic, şi în final, chiar de baroc. Toate aceste stiluri se topesc şi

se contopesc aproape la propriu în lucrările lui, creând o sinteză absolut originală şi inconfundabilă.

Gaudi stârneşte admiraţie, stârneşte curiozitate, şochează de cele mai multe ori, dar rămâne unic. Şi

dacă el continuă să ne şocheze şi astăzi, pe noi, oamenii secolului al XXI-lea, ne putem uşor imagina

cât au fost de surprinşi contemporanii săi, de la răspântia veacurilor XIX şi XX. Arta lui Gaudi a fost

comparată, în bătaie de joc, cu cea a cofetarilor şi patiserilor. El a fost însă nu doar un inovator şi un

original al stilului numit generic Art Nouveau, ci şi un precursor al supra-realismului, care avea să

ajungă la limite nebănuite, tot aici, în Catalunya, prin geniul lui Salvador Dali. De-altfel, în 1933, la

şapte ani după moartea lui Gaudi, Dali avea să publice în revista „Minotaurul”, celebrul său text

„Despre frumuseţea terifiantă şi comestibilă a arhitecturii „Modern style”, în care apăra opera lui

Gaudi. Genialul pictor însă nu pregeta să considere că acuzele de arhitectură făcută de un bucătar

sau un cofetar, care-i fuseseră aduse de contemporani, erau perfect justificate. Ideea reiese perfect

din titlul articolului: Gaudi făcuse o „arhitectură comestibilă”.