+ All Categories
Home > Documents > Structura dialectală a limbii Române.

Structura dialectală a limbii Române.

Date post: 04-Jun-2018
Category:
Upload: alex-crudu
View: 235 times
Download: 0 times
Share this document with a friend
32
 Curs DIALECTOLOGI E Semestrul II Tematică: 1. Obiectul dialectologiei.  Variet ăţile teritoriale ale limbii (dialect, subdialect, grai, subgrai); graiuri de tranzi ţie şi graiuri mixte. Interdialectul, idiolectul. 2. Dacoromâna. Structura dialectal ă. Descrierea variet ăţilor dialectale. Subdialectul bănăţ ean: arie, principalele trăsături tipologice fonetice, morfosintactice şi lexicale. 3. Subdialectul moldovenesc : arie, principalele trăsături tipologice fonetice, morfosintactice şi lexicale. 4. Subdialectul cri  şean: arie, principalele tr ăsături tipologice fonetice, morfosintactice şi lexicale. 5. Subdialectul maramure  şean: arie, principalele tr ăsături tipologice fonetice, morfosintactice şi lexicale. 6. Subdialectul muntenesc : arie, principalele trăsături tipologice fonetice, morfosintactice şi lexicale. Obiective: Dobândirea unor cuno ştinţe generale de dial ectologie. Însuşirea terminologiei de specialitate. Cunoaşterea structurii dialectale a dacoromânei. Cunoaşterea trăsăturilor fonetice, morfosintactice şi lexicale ale subdialectelor dacoromânei. Timp alocat: 12 ore Bibliografie minimal ă: Academia Român ă, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (coord. Maria Marin), Dic  ț ionarul graiurilor dacoromân e sudice , București, 2009. Caragiu-Marioţeanu, M., Compendiu de dialectologie română (nord-  şi sud- dunăreană), Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975. 
Transcript

8/13/2019 Structura dialectală a limbii Române.

http://slidepdf.com/reader/full/structura-dialectala-a-limbii-romane 1/32

 Curs DIALECTOLOGIE

Semestrul II

Tematică:

1.  Obiectul dialectologiei.  Varietăţile teritoriale ale limbii (dialect, subdialect, grai,

subgrai); graiuri de tranziţie şi graiuri mixte. Interdialectul, idiolectul.

2. Dacoromâna. Structura dialectală. Descrierea varietăţilor dialectale. Subdialectul

bănăţ ean: arie, principalele trăsături tipologice fonetice, morfosintactice şi lexicale.

3. Subdialectul moldovenesc: arie, principalele trăsături tipologice fonetice,

morfosintactice şi lexicale.4. Subdialectul cri şean: arie, principalele trăsături tipologice fonetice, morfosintactice

şi lexicale.

5. Subdialectul maramure şean: arie, principalele trăsături tipologice fonetice,

morfosintactice şi lexicale.

6. Subdialectul muntenesc: arie, principalele trăsături tipologice fonetice,

morfosintactice şi lexicale.

Obiective:

Dobândirea unor cunoştinţe generale de dialectologie.

Însuşirea terminologiei de specialitate.

Cunoaşterea structurii dialectale a dacoromânei.

Cunoaşterea trăsăturilor fonetice, morfosintactice şi lexicale ale subdialectelor

dacoromânei.

Timp alocat: 12 ore

Bibliografie minimală:

Academia Română, Institutul de Lingvistică  „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (coord.

Maria Marin), Dic ț ionarul graiurilor dacoromâne sudice, București, 2009.

Caragiu-Marioţeanu, M., Compendiu de dialectologie română  (nord-  şi sud-

dunăreană), Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975. 

8/13/2019 Structura dialectală a limbii Române.

http://slidepdf.com/reader/full/structura-dialectala-a-limbii-romane 2/32

  Caragiu-Marioţeanu, M., Giosu, Şt., Ruxăndoiu, L., Todoran, R.,  Dialectologie

română, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977.

Coteanu, I., Elemente de dialectologie a limbii române, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,

1961.

Densusianu, O., Istoria limbii române, I, II, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1961.

Gheţie, I., Baza dialectală a românei literare, Bucureşti, 1975.

Ivănescu, Gh., Istoria limbii române, Editura Junimea, Iaşi, 1980.

Kramer, Johannes, Aromunisch, în  Lexicon der Romainistischen Linguistik   III, Max

Niemayer Verlang, Tübingen, 1989, pp. 423-435.

Livescu, M., Variet ăţ ile diatopice ale limbii române, Editura Universitaria, Craiova,

2004.

Mărgărit, Iulia, Vocabularul graiurilor muntene ști actuale, Editura Academiei

Române, București, 2009.

Marin, M., Mărgărit, I., Neagoe, V., Pavel, V., Cercet ări asupra graiurilor române şti

de peste hotare, Bucureşti, 2000.

Marin, M., Mărgărit, I., Neagoe, V., Pavel, V., Graiuri române şti din Basarabia,

Transnistria, nordul Bucovinei  şi nordul Maramure şului, Texte dialectale  şi glosar ,

Bucureşti, 2000.

Puşcariu, S., Limba română. I. Privire generală, Editura Minerva, Bucureşti, 1976.

Rusu, V. (coord.), Tratat de dialectologie românească, Editura Scrisul Românesc,

Craiova, 1984.

Sârbu, R., Frăţilă, V., Dialectul istroromân, Editura Amacord, Timişoara, 1998.

*** Atlasul lingvistic român, II Texte (ALRT II), Sibiu, 1943.

8/13/2019 Structura dialectală a limbii Române.

http://slidepdf.com/reader/full/structura-dialectala-a-limbii-romane 3/32

Unitatea de învățare I

Timp alocat: 2 ore.

Obiectul dialectologiei. Varietăţile teritoriale ale limbii (dialect, subdialect, grai,

subgrai); graiuri de tranziţie şi graiuri mixte. Interdialectul, idiolectul.

1.1.  Dialectologia este o ramură  a lingvisticii care studiază, prin metode specifice,

varietățile teritoriale ale limbii, fie în evoluția lor (diacronic), fie la un moment dat

(sincronic). Ea face descrierea dialectelor și a unităților mai mici, felul în care au apărut

varietățile teritoriale, evoluția acestora, raportul dintre varietățile teritoriale și limba comună 

sau limba literară, soarta varietăților teritoriale în diferite perioade.

1.2. Varietățile teritoriale ale limbii reprezintă diferențe ale limbii pe un teritoriu dat.

Ele sunt subordonate limbii și sunt dispuse într-un sistem ierarhic: dialect , subdialect , grai,

subgrai.

1.2.1.   Dialectul  este cea mai mare varietate teritorială  subordonată  limbii, cu

particularități proprii, mai ales fonetice și de vocabular; structura gramaticală  și lexicul

fundamental sunt, cu mici deosebiri, aceleași cu ale limbii comune.

Dialectele se deosebesc de limba comună  prin aceea că  în unele privințe sunt mai

arhaice, iar în altele, mai inovatoare, și aceasta pentru că  la nivel dialectal funcționează 

permanent două tendințe: de f ărâmițare dialectală și de unificare.

1.2.2. Subdialectul este o varietate teritorială mai mică decât dialectul, dar mai mare

decât graiul, delimitat mai ales prin particularități fonetice și lexicale, mai rar și gramaticale.

1.2.3. Graiul reprezintă o unitate teritorială redusă la una sau la câteva localități și se

carcterizează  prin unele particularități fonetice, gramaticale și lexicale individualizatoare în

raport cu limba sau cu dialectul al cărui sistem fonetic, morfosintactic și lexical îl posedă în

esență.

Granițele dintre două unități dialectale sunt constituite dintr-una sau dintr-un grup de

isoglose.

8/13/2019 Structura dialectală a limbii Române.

http://slidepdf.com/reader/full/structura-dialectala-a-limbii-romane 4/32

1.2.4. În zona de contact dintre două arii pot exista graiuri care să prezinte trăsături și

de la o arie și de la cealaltă:

-  graiuri de tranzi ț ie – graiuri în care se produce o interferență sau o coexistență a

sistemelor a două graiuri sau dialecte în contact. Asemenea graiuri se găsesc între

aria moldovenească  și cea muntenească, în zona Buzău, Focșani. Ele se

caracterizează vocalism de tip moldovenesc și consonantism de tip muntenesc.

-  graiuri mixte  – sunt graiuri care au aparținut unei arii, au ieșit din sfera de

influență  a acesteia și au suprapus un strat mai nou, aparținând celeilalte arii

vecine. Astfel de graiuri se întâlnesc în zona de contact dintre Banat și Oltenia de

vest. Ele au un strat mai vechi bănățean și unul mai nou, oltenesc. 

1.3.1 Interdialectul este o formă de comunicare ce se situează între aspectul standard,

literar și aspectul regional al limbii.

1.3.2.  Idiolectul reprezintă particularitățile de grai ale unui vorbitor care se deosebește

de alți vorbitori ai aceluiași grai prin vârstă, grad de instruire, cultură, sex, receptivitate.

Noțiunile: dialect , subdialect și grai  sunt relative. Pentru limba română, există 

diferențe între diverși lingviști în a atribui un anumit statut unei anumiteunități dialectale.

Pentru una și aceeași varietate teritorială  în unele lucrări se folosește termenul dialect , în

altele, subdialect .

1.4. Structura dialectală a unei limbi este dată de inventarul varietăților dialectale și

de raporturile ierarhice între aceste unități, stabilite în baza analizei și descrierii domeniului

lingvistic respectiv. Precizarea raportului între limbă și dialect este fundamentală.

1.4.1.  Limba română  are  patru dialecte: unul norddunărean – dacoromân  (= limba

română în sens restrâns) și trei suddunărene – aromân, meglenoromân și istroromân. Dintre

acestea, numai în dacoromână și în aromână se disting subdialecte.

1.4.2.  Dialectul dacoromân are cinci subdialecte: muntenesc, moldovenesc, bănăț ean,

cri șean și maramure șean, fiecare dintre acestea având un anumit număr de graiuri.

8/13/2019 Structura dialectală a limbii Române.

http://slidepdf.com/reader/full/structura-dialectala-a-limbii-romane 5/32

✎ Evaluare 

Definiți varietățile teritoriale ale unei limbi.

Ce se înțelege prin: graiuri mixte, graiuri de tranzi ț ie, interdialect, idiolect?

Care sunt dialectele limbii române? Comentați.

8/13/2019 Structura dialectală a limbii Române.

http://slidepdf.com/reader/full/structura-dialectala-a-limbii-romane 6/32

Unitatea de învățare IITimp alocat: 2 ore

Subdialectul  bă năţ ean: arie, principalele trăsături tipologice fonetice,

morfosintactice şi lexicale

2.1. Subdialectul bănățean  se vorbeşte în sud-vestul teritoriului dacoromân, în

 judeţele: Timiş, Caraş-Severin, în sudul judeţului Hunedoara, în sudul judeţului Arad, până la

Mureş şi în provincia autonomă Voivodina (Banatul sârbesc).

Anumite trăsături bănăţene se resimt în graiurile din nord-vestul Olteniei (vestul

 judeţelor Mehedinţi şi Gorj),

2.2. Trăsături tipologice

2.2.1. Fonetica

2.2.1.1. Vocalismul

● Tendinţa de închidere a vocalelor neaccentuate:

a > ă   papuc > pă puc

e > i   plecat > plicat  

o > u  îngropat > îngrupat

● E  accentuat urmat în silaba următoare de un alt e se deschide şi se diftonghează (é …

e > ę /i  ę …e):

verde > vi  ęr đ e,  pe şte > pi  ęşće

● Diftongul o  a se monoftonghează la o    :

co  ajă > co     

 jă, o  ală > o     

lă 

● După consoanele s, z, ş, j, ţ , ḑ , care au caracter dur, vocalele anterioare trec în seria

centrală, iar diftongul e  a se monoftonghează la a:

săc, săcure, sar ă; ḑ îc, ḑ î ; ţ avă, cu ţ ît ; şî , pr ă jînă.

● După labiale, vocala e devine ă, iar diftongul e    a se monoftonghează la a:

lovesc > lovăsc, să lovească > să lovască 

8/13/2019 Structura dialectală a limbii Române.

http://slidepdf.com/reader/full/structura-dialectala-a-limbii-romane 7/32

  ● Absenţa diftongului îi    în cuvintele câine,  pâine, mâine, mâini: câne,  pâne, mâne,

mâni.

● Conservarea fonetismelor arhaice:îmblu

,împlu

,întru

,înflu

.

2.2.1.2. Consonantismul

● Conservarea fonetismelor arhaice n’  (< N + E, I, I  ) şi ḑ  (< D + E, I, I  ):

CUNEU > cun’ , CALCANEU > călcîn’ ,  DICO > ḑ îc.

 N ’  apare şi în sufixele -on’  (< ONEUS), -o  an’ e (< ONEA): vînătu  o     n’ e „vineţie”

● Palatalizarea dentalelor t şi d urmate de e, i, i  :t + e, i, i   > ć: bate > baće, frunte > frunće 

d + e, i, i   > đ : bade > bađ e, de > đ e 

● Africatele prepalatale devin fricative muiate:

ĉ > ś: cine > śine, cinci > śin śi 

 ĝ  > ź: sânge > sîn źe, sparge > spar  źe.

● Absenţa palatalizării labialelor.

● Muierea sonantelor l, n, r urmate de e sau i:

lemne > l’ emn’ e, vine > vin’ e, mare > mar ’ e.

☞ Întrebare: Care sunt principalele particularități fonetice bănățene?

2.2.2. Morfosintaxa

●  Substantivele feminine terminate în -ă  tind să-şi formeze un plural în -i  pentru a

evita omonimia morfologică determinată de caracterul dur al consoanelor s, z, ş, j, ţ , ḑ :

casă – case > casă – casă > casă – căşi

● Articolul posesiv este invariabil a: a meu, a mele, a mei.

8/13/2019 Structura dialectală a limbii Române.

http://slidepdf.com/reader/full/structura-dialectala-a-limbii-romane 8/32

  ● Articolul demonstrative are formele ăl, a, ăi, al’ e.

● Existenţa unor pronume şi adjective nehotărâte specifice: alt ăśe „ceva”, măcar śini 

„oricine”,m

ăcar

 śe „orice”,

tot natul „fiecare”.

● Imperfectul are marca -u   la persoana a 6-a.

● Perfectul simplu este viu la toate persoanele şi are şi unele forme sigmatice: io fusai 

 /  fusăi, spu şăi.

● Auxiliarul perfectului compus are formele: o la persoana a 3-a şi or la persoana a

6-a:

el o ḑ îs - ei or ḑ îs; el o mărs – ei or mărs.

● Verbele de conjugările I şi a IV-a care se conjugă la indicativ prezent şi conjunctiv

prezent cu sufixele -ez, respectiv -esc, apar f ără aceste sufixe:

lucru, lucr ă…, (floarea) înfloare.

● Identitatea între persoanele 1 şi a 6-a la indicativ prezent la verbele de conjugarea a

IV-a:

eu cobor – ei cobor

● Existenţa formelor perifrastice de mai mult ca perfect formate cu auxiliarul a fi:

am fost avut , m-am fost dus, o fost mâncat .

● La persoana a 5-a, imperativul negativ se formează cu infinitivul lung:

nu fugire ţ (i)!, nu mâncare ţ (i)!

● La conjunctiv perfect, auxiliarul are forme variabile:

eu să fiu mâncat  „eu să fi mâncat”

tu să fii mâncat  „tu să fi mâncat”

el să fie mâncat  „el să fi mâncat”.

8/13/2019 Structura dialectală a limbii Române.

http://slidepdf.com/reader/full/structura-dialectala-a-limbii-romane 9/32

  ● În unele arii apar forme de condiţional prezent cu auxiliarul a vrea:

eu (v)re  a ş fa śe

tu (v)re  ai fa śe

el (v)re     

 fa śe.

● Existenţa aspectului verbal (pe valea Almă jului), realizat cu ajutorul prefixelor:

do-: a dogăta „a termina de tot”;

 ză-: a zăuita „a uita de tot”;

 pro-: a se proînsura „ a se însura a doua oară”.

● Preferinţa, în cadrul flexiunii nominale, pentru construcţii analitice, în detrimentulcelor sintetice:

 piciorul de la scaun „piciorul scaunului”

dau apă la cal „dau apă calului”.

☞ Întrebare: Care sunt principalele particularități morfosintactice bănățene?

2.2.3. Lexiciorgan  „plapumă”, iorgovan  „floare de liliac”, r ăiple ţ   „chibrituri”,  şcătulă  „cutie”,

ti şlăr  „tâmplar”,  şnaid ăr „croitor”,  piparcă „ardei iute”, imală „noroi”,  paor   „ţăran”, naică 

„dadă”, cotoroage  „piftii”, go şt „musafir”, nămaie  „animal mic”, ai  „usturoi”, beteag 

„bolnav”, mormin ţ i „cimitir”,  farbă  „vopsea”,  foale  „burtă”, golumb  „porumbel”, cozeci 

„pojar”, mereu mereua ş „lent, încet”, a pi şcura „a ciupi” etc.

✎ Evaluare

Identificaţi particularităţile bănăţene din textele date:

● Noi stăm cu turta î ̃       spinarea vaśi s-o frînźim turta. Ş î mulźĕ lapćį ş î punim lapćį pră 

vacă. Alalalt lap

ći d

ẵ 

       la fat

ă ş î la copil s

ă m

ănîś̃

i.

8/13/2019 Structura dialectală a limbii Române.

http://slidepdf.com/reader/full/structura-dialectala-a-limbii-romane 10/32

8/13/2019 Structura dialectală a limbii Române.

http://slidepdf.com/reader/full/structura-dialectala-a-limbii-romane 11/32

  ● Îŋcălzîm apă ş-o faśĕm f i  erbinćĕ  ş î turnăm pį i  a. [Lâna stă în apă] vo do    u  ă śasur i  .

Ş-o baćĕm cu mai  u ş-o spăl î   ăm.

● Atũśa i  ĕl o pl’icat unđ-o auḑ ît glasu. Văḑ înd şărpil’i că  vrę  să mîś̃ĕ pį sora lui  , i  ĕls-o pl’icat cu sabia lui   ş î i  -o tăi  at cî ć-uŋ-cap, cî ć-uŋ-cap.

● Atũś îi   dă fi  ęći o cărpă ş î-i   plăćęşćę un pol sau   doi   ş-uŋ        colac, u  o    u  ă sau   brînḑă, or i   

pi  ęşćĕ, dacă-i   đĕ post. Ş î care  -o tămîn’at, îi   dă o sută đĕ l’ei  . Ş-atũś l’i   pof ćęşćĕ la pomană la

şasă săptămîn’.

8/13/2019 Structura dialectală a limbii Române.

http://slidepdf.com/reader/full/structura-dialectala-a-limbii-romane 12/32

Unitatea de învățare III

Timp alocat: 2 ore

Subdialectul  moldovenesc: arie, principalele trăsături tipologice fonetice,

morfosintactice şi lexicale.

3.1. Subdialectul moldovenesc se vorbeşte în România şi în afara graniţelor.

În România se vorbeşte în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui,

Vrancea, Galaţi. Unele isoglose mai cuprind părţi variabile din jumătatea de nord-est a

Transilvaniei (părţi din judeţele Bistriţa-Năsăud, Harghita, Covasna, jumătatea estică  a

 judeţului Cluj, jumătatea de nord a judeţului Mureş), părţi variabile din jumătatea de nord a

Munteniei (nordul judeţelor Brăila, Buzău, Tulcea).

În afara graniţelor actuale ale României se vorbeşte compact în Republica Moldova şi

Transnistria, în Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţei (ultimele două  aparţinând Ucrainei), în

cele trei foste judeţe româneşti de la Gurile Dunării – Cahul, Cetatea Albă, Ismail (care

aparţin Ucrainei). Insular se vorbeşte în diferite regiuni din fosta URSS.

3.2. Trăsături tipologice

3.2.1. Fonetica

3.2.1.1. Vocalismul

● Tendinţa de închidere a vocalelor neaccentuate:

ă > â casă > casâ

e > i   punem > puni7  m

o > u  acoperit > acuperit

● Tendinţa de deschidere a lui ă > a (în partea de nord):batai  i, barbat , paduri.

● După consoanele s, z, ş, j, ţ , ḑ , care au caracter dur, vocalele anterioare trec în seria

centrală, iar diftongul e  a se monoftonghează la a:

săc, săcuri  a, sar ă, găsît , buză, ḑ îc, zamă, cu ţ ît , şî , r ăşînă, şădé    , cojî  ţă , jăg, jîlavâ 

8/13/2019 Structura dialectală a limbii Române.

http://slidepdf.com/reader/full/structura-dialectala-a-limbii-romane 13/32

  ● După labiale, vocala e devine ă, iar diftongul e    a se monoftonghează la a:

lovesc > lovăsc, să lovească > să lovască 

● Diftongul e  a final se monoftonghează la e deschis (-e  a > -é      

):ave  a > avé      , spune  a > spuné       

● Diftongul i  a >i  e:

băi  et , t ămâi  et , mui  et.

●  Absenţa diftongului âi    în cuvintele câine,  pâine, mâine, mâini: câne,  pâne, mâne,

mâni.

● Conservarea fonetismelor arhaice: îmblu, împlu, întru, înflu, nour , dirept .

● Existenţa vocalelor finale asilabice i    şi i  u: pădurar  i  , cojocar  i  u. 

3.2.1.2. Consonantismul● Existenţa fonetismelor arhaice ḑ şi ĝ  :

ḑ  (< D + E, I, I  ): ḑ îc (< DICO)

 ĝ  (< D + E, I + O, U) (aflat în variaţie liberă cu j): ĝ os / jos (< DEORSUM)

ĝ (< J + O, U): ĝ oc / joc (< JOCU).

● Palatalizarea labialelor este în fază avansată:

 p + e, i, i   > pk ’  > k ’   copil > copk ’ il > cok ’ il b + e, i, i   > bg’  > g’   bine> bg’ ini      > g’ ini     

 f + e, i, i   > h’  sau ŝ   fierbe > h’  erbi      , ŝ erbi      

v + e, i, i   > g’  , ẑsau y’   vi ţ el > g’ i ţăl, ẑi ţăl, y’ i ţăl

m + e, i, i   > mn’   > n’   miel >mn’ el >n’ el 

● Africatele prepalatale devin fricative mai puţin muiate ca în Banat:

ĉ > ŝ : cine > ŝ ini     , cer > ŝ er  

8/13/2019 Structura dialectală a limbii Române.

http://slidepdf.com/reader/full/structura-dialectala-a-limbii-romane 14/32

   ĝ  > ẑ : sânge > sîn ẑi     .

● Consoanele s, z, ş, j, ţ , ḑ şi r au caracter dur.

● V + o ,u > h (în partea de nord):volbur ă > holbur ă 

vulpe > hulpe

vultan > hultan 

☞ Întrebare: Care sunt principalele particularități fonetice moldovenești?

3.2.2. Morfosintaxa● Substantivele feminine (comune şi proprii) terminate în -ca, -ga fac genitivul şi

dativul în -căi, -găi: Olgăi, puicăi, maicăi.

● Caracterul dur al consoanelor  s,  z,  ş,  j,  ţ , ḑ face ca la substantivele feminine şi la

forma feminină  a adjectivelor cu radicalul terminat în aceste consoane să  se neutralizeze

opoziţia de număr: sg. şi pl. casă, ra ţă; grasâ, frumoasâ.

● Substantivul tat ă are forma articulată tatul.

● Articolul posesiv este invariabil a: a meu, a mele.

● Pentru persoana a 3-a sg. şi pl. a pronumelui personal se folosesc frecvent formele

dânsul, dânsa, dân şii, dânsele, atât pentru animate, cât şi pentru inanimate.

● Pronumele demonstrativ de apropiere are forme de tipul aista, aiasta etc., iar pentru

depărtare a ŝ ala, a ŝ ei  a etc.

● Imperfectul are la persoana a 6-a desinenţa -u  : erau  , f ăceau   .

● Perfectul simplu nu se foloseşte deloc sau se foloseşte foarte rar, numai la persoana

a 3-a, cu valoarea unui timp trecut.

8/13/2019 Structura dialectală a limbii Române.

http://slidepdf.com/reader/full/structura-dialectala-a-limbii-romane 15/32

  ●  Auxiliarul perfectului simplu este o, atât pentru persoana a 3-a, cât şi pentru

persoana a 6-a: el o fost – ei o fost , el o f ăcut – ei o f ăcut .

● Mai mult ca perfectul are şi forme perifrastice în partea de nord a Moldovei: m-am

 fost dus „mă dusesem”, am fost venit  „venisem” etc.

●  Viitorul are forme asemănătoare cu infinitivul la persoana a 3-a: (v)a veni, (v)a

spune.

● Conjunctivul verbelor a da, a sta, a bea, a lua, a vrea este să deie, să steie, să beie,

să ieie, să vreie.

● Imperativul verbelor a aduce şi a veni este ad ă! şi vină!

● În succesiunea a două verbe, al doilea se foloseşte la infinitiv: prindi      a ŝ erbi     „începe

să fiarbă”, începe a cânta.

● Preferinţa pentru formele analitice de genitiv-dativ: Dă mâncare la pisică.

☞Întrebare: Care sunt principalele particularități morfosintactice moldovenești?

3.2.3. Lexicul

omăt , cori  „pojar”, hulub „porumbel”, vădană  „văduvă”, mo ş  „bătrân” şi „unchi”,

 prisacă „stupină”, coromâslă „pâlnie”, agud „dud”, povidlă „magiun”, ciubot ă „cizmă”, gheb 

„cocoaşă”,  poame  „struguri”, harbuz  „pepene verde”,  zămos  „pepene galben”, gavanos „borcan de lut”,  perjă  „prună”, marole  „salată  verde”,  zarzăr   „cais”, barabule  „cartofi”,

uncrop  „apă  fiartă”, cnedle  „găluşti cu prune”,  zarnacadea  „narcisă”, cacadâr   „măceş”,

casâncă „basma mare” etc.

8/13/2019 Structura dialectală a limbii Române.

http://slidepdf.com/reader/full/structura-dialectala-a-limbii-romane 16/32

✎ Evaluare

Identificaţi particularităţile moldoveneşti din textele date:

● Punim apâ la h’ertu  . După ŝe h’ęrbi, punim lîna în găletaru  , turnăm apa h’artă pisti

lînâ pînâ sâ cuprindi lîna.

● La Anu Nou   sau   la Bobote  azâ să duŝa fata la fîntînâ la n’ezu nopţ îi   cu o lumînari ş î

o aprinde  a, o lik’a-m          fundu găli  eţ îi ş î dădea îŝ̃etu   cu cîrligu cari ţ îni găle  ata păn di  asupra apii  .

● După ŝi gătim di tors, îl spălăm. Îl mui  em sî-l ţ înim dou  â ḑ îli mui  et î ̃      apâ. Ş îdup-aŝęi  ę ŝęrnim ŝinuşâ pĩ         sîtâ. Şi ŝinuşa o opărim cu apâ ŝartâ ş î tortu-l mui  ĕm î ̃       ŝinuşa ŝé     

opărită.

● I  ę avi  ę dou  â vaŝ ş î să n’era u  amini di vaŝili i  ii   că dădi  ę ũ        ŝubăraş di lapti. Ş î aşa dila

o vri  emi stîrk’isâ vaŝili, nu mai   dădi  ęu   lapti.

● Discîntâ diŋ        gurâ, cu răsti  eu  u de la jug. Îl punį su       cap, îl ẑisaḑâ p-aŝela care  -a ŝi a

i  įi  .

● Cînd prindi apa a ŝęrbi, atũŝ turnăm apa aŝęi   ŝerbinti pi lînâ pănă o cuprindi aşa.

● Ş î vini balauru, zmău  u la fîntînâ sâ i  e i  i apâ; l-o văḑut pi Ivan dorn’ind ş î iacâ o găsât

ş î scriso  are  a lî ŋgă Ivan. Şi s-o n’ărat zmău  u.

● În timpu  -ai  ista strigâ:

- Sâ vâ h’ii  i di g’ini, sâ trăi  iţ. Cum aţ ajũs de  -az       botezat, s-ajũẑiţ ş î la cununi  i.

● Ŝerbi  em ũ        lapti, ş î u  unu niŝert. Ş-apu luu  ăm di pi  -o u  alâ o li  acâ di smîntînâ. Ş-apu-l

turnăm la ũ        loc ş î puni  em ş î smîntîna ş î-l mi  esticăm g’ini, g’ini. Aŝala lapti acru.

8/13/2019 Structura dialectală a limbii Române.

http://slidepdf.com/reader/full/structura-dialectala-a-limbii-romane 17/32

  ●  Pî-̃la şasă  săptămîni    nu-l lasâ sî ŋgur pi copk’il î ŋ         casâ. Nu-i g’ini, că  dacă-l li  eş 

sî ŋgur, să pui ŝĕva lî ŋgă i  el, mătura or i   cli  ęştįlį.

● Făŝé    

 cunun i  

 di sk’iŝi sau     uŋ        colac. Li  -aduŝa acasâ. Stăti  a î ŋ        cui   pînâ primăvara. Piurmâ-l luu  a ş-ăl băti  é    . Scutura grău  unţâli ş î li puni  é     î ̃       sămînţa di sămănat.

● Mi  erẑé    Ivan pi drum; ş î s-o dus la o fîntînâ sâ bi  ei  i apâ. Dou  spriḑăŝi muşti i  era acolo

pi colan ş î i  ĕl o pălit cu mîna ş î li  -o uŝis pi tăti.

●  Dacâ-i    fatâ, îi    puni  -o furcâ-m       mînâ, sâ ŝii    harnicâ la tors. Îi    puni  -o flo  ari, sâ ŝii

dragalaşâ la flăc î   ăi  .

● Mai   fac cîti  -o vrajâ îs̃pri Anu Nou  . Pun aşa dou  âspriŝi cu  oj di ŝapâ pi f i  eri  astrâ ş î pun

 în to  ată co  aja cîti  -uŋ        k’ic di sari.

● Dacâ prinḑ pui  i uni ariŝu  ai  ŝi ş î i  -î ŋcui  ęm undiva, pi i  ę o lăsăm libirâ, slobodâ, pi  -

afară, sâ vorb

e  

ęşti c-ar aduŝi i  arba ŝerulu ş î discui  i.

8/13/2019 Structura dialectală a limbii Române.

http://slidepdf.com/reader/full/structura-dialectala-a-limbii-romane 18/32

Unitatea de învățare IV

Timp alocat: 2 ore.

Subdialectul  crişean: arie, principalele trăsături tipologice fonetice,

morfosintactice şi lexicale.

4.1. Subdialectul crişean se vorbeşte în vestul Transilvaniei în judeţele Bihor, Sălaj,

Satu-Mare, în nord-vestul judeţului Alba, în jumătatea de vest a judeţului Cluj, în jumătatea

de nord a judeţului Arad (până  la Mureş), în nordul judeţului Hunedoara, în sud-vestul

 judeţului Maramureş.

În cadrul subdialectului crişean se disting: graiul bihorenilor, graiul moşilor, graiul

someşenilor şi graiul oşenilor.

4.2. Trăsături tipologice

4.2.1. Fonetica

4.2.1.2. Vocalismul 

● Închiderea vocalelor neaccentuate a, e, o:

 pahar > păhar

 pune > puni

acoperit > acuperit

● Deschiderea lui ă la a:

 pădure > paduri

că pătat > capatat

● Diftongul o  a > o     :

 poate > po     t ’ e 

coajă > co      jă 

● După labiale, vocala e devine ă, iar diftongul e  a se monoftonghează la a:

merg > mărg, să meargă > să margă 

8/13/2019 Structura dialectală a limbii Române.

http://slidepdf.com/reader/full/structura-dialectala-a-limbii-romane 19/32

  ● Consoanele s,  z,  ţ , (ḑ )  au un caracter dur, ceea ce face ca vocalele anterioare să 

devină centrale, iar diftongul e  a să se monoftongheze la a:

singur > sîngur

sear ă

 > sar ă 

 ţ in > ţ în

 zeamă > zamă 

● Specifică acestui subdialect este diftongarea lui o iniţial la u  ă:

oi > u  ăi

orb > u  ărb

● Existenţa vocalelor finale asilabice i   şi u  :

a spus u   

● Diftongul i  a > i  e:

băi  at > băi  et

t ămâi  at > t ămîi  et

● Absenţa diftongului îi în cuvintele: câine, pâine, mâine, mâini > câne,  pâne, mâne,

mâni.

4.2.1.2. Consonantismul

● Fonetismul arhaic ḑ devine z în cea mai mare parte a teritoriului crişean, în vreme ce

 ĝ  se păstrează, dar în variaţie liberă cu j.

● Palatalizarea labialelor nu este generală şi are caracter fluctuant:

 p + e, i, i > pt ’    piele > pt ’ ele

b + e, i, i > bd ’   bine > bd ’ in’ e

 f + e, i, i > h’  sau ŝ   să fie > să h’ ie sau să  ŝ ie 

v + e, i, i > y’  sau d ’   vi ţ el > y’  ţăl sau d ’ i ţăl 

m + e, i, i > mn’   mic > mn’ ic

8/13/2019 Structura dialectală a limbii Române.

http://slidepdf.com/reader/full/structura-dialectala-a-limbii-romane 20/32

  ● Dentalele t şi d  urmate de e sau i se palatalizează la t ’ , respectiv d ’ :

 frate > frat ’ e 

bade > bad ’ e

● Consoanele s, z, ţ, (ḑ ), în unele arii şi ş şi j au un caracter dur. În alte arii însă, ş şi j

sunt palatalizate:

coajă > cu  o      je 

u şă > u ş’ e.

● Africata ĉ rămâne ca în graiurile munteneşti (şi în limba literară), iar ĝ  devine j:

sânge > sînje fuge > fuje

● Specifică subdialectului crişean este epenteza lui c în grupul sl:

slab > sclab

slănină > sclănină 

●  Specific pentru Ţara Moţilor este rotacismul (trecerea lui n intervocalic la r , încuvintele de origine latină sau din fondul străvechi): u  amir i, lumn’ ir ă.

●  În Ţara Oaşului, l urmat de consoană se velarizează şi chiar se vocalizează: alb >

aɫ b sau au  b, iar r  este dur, cu multe vibraţii: car    . 

☞ Întrebare: Care sunt principalele particularități fonetice crișene?

4.2.2. Morfosintaxa

● Articolul posesiv este invariabil a: a meu, a mele.

●  Existenţa unor pronume şi adjective pronominale nehotărâte formate cu particula

oare-: oarecine „cineva”, oarece „ceva, vreo”.

8/13/2019 Structura dialectală a limbii Române.

http://slidepdf.com/reader/full/structura-dialectala-a-limbii-romane 21/32

  ● Verbele de conjugările I şi a IV-a, care în limba literară se conjugă cu sufixele -ez,

respectiv -esc  la indicativ prezent şi conjunctiv prezent, apar f ără  aceste sufixe: el lucr ă ,

str ăluce. În schimb, sufixul -esc  apare la verbe care de regulă  nu-l cunosc: împăr  ţăsc,

înghi ţăsc, sim ţăsc.

● În partea nordică şi centrală a Crişanei, la indicativ prezent, conjunctiv prezent şi la

gerunziu, apar forme iotacizate:

(eu) spui, să spui, viu, să viu, viind.

● Auxiliarul perfectului compus are formele: o la pers. a 3-a şi or sau o la pers. a 6-a.

● O trăsătură specifică este formarea conjunctivului cu ajutorul conjuncţiei şi :

 şi facă „să facă”.

● La persoanele a 3-a şi a 6-a, conjunctivul verbelor a da, a sta, a bea, a lua, a vrea 

este să deie, să steie, să beie, să ieie, să vreie.

●  Condiţional-optativul perfect se formează cu auxiliarul a vrea + infinitivul  formei

verbale:

o vu cînta „ar fi cântat”

● În succesiunea a două verbe, al doilea este la infinitiv.

● În unele arii crişene, imperativul negativ se formează cu infinitivul lung:

nu vă lăudare ţ i!, nu plecare ţ i!

● Folosirea frecventă a prepoziţiei cătă „către”:

o zîs căt ă min’ e

● Preferinţa pentru construcţii analitice în detrimentul celor sintetice.

☞ Întrebare: Care sunt principalele particularități morfosintactice crișene?

8/13/2019 Structura dialectală a limbii Române.

http://slidepdf.com/reader/full/structura-dialectala-a-limbii-romane 22/32

  4.2.3. Lexicul

arină „nisip”, nar i „nas”, prunc „copil”, a pi ţ iga „a ciupi”, brâncă „mână”, a hori „a

cânta”, cot ătoare  „oglindă”, a se cota  „a se uita în oglindă”, temeteu  „cimitir”, copâr  şău 

„sicriu”,  şogor   „cumnat”, bolând   „nebun”, a custa  „a trăi”,  ştergur ă  „prosop”, lepedeu

„cearşaf”, bar  şon „catifea”, pedestru „olog, neputincios”, măritu „bărbat”, pasă! „treci!”, vă! 

„du-te!”, june „tânăr”, zotecuste „Dumnezeu să te ţină”, tulai! „vai!” etc.

✎ Evaluare

Identificaţi particularităţile crişene din textele date:

● S-o dus doi   feĉori şi sî baje scluji; s-o ntîln’ it, s-o dus la o doamnă.

●  I   -aprind ’ em o lumn’ ir ă d ’  į ĉar ă. Îl spălăm, lom hai  n’ i curat ’ i p į i  el. 

●  Am i  e şît cu u  ăile afar ă  d î̃        sat  ş-am ajũs la rampă. Ş î i  acă  domnu vin’ e căt ă 

min’ e      ŋco     ĉ  şî zî ĉe:

- St ăi   , mo şul’ e!

● Cît ’ k ’ i lacr ămn’ i o vărsat  u   ,

S-o f ăcu      fîntîr ẵ -sat  u   ,

Fîntîr ă cu trii   izvo     r ă ,

Ciri  -a be  a d ’ g’ i            i  a să mo     r ă.

●  Nu-i    bire să  lucrĩ -sărbător   i   , că  păt ’ k ’ in’ ęşt ’ k ’ i. O lucrat cutari u  om î ŋ        cutari

sărbăto     ri şî-l dor brîncil’ e.

●  Atunĉ i  ar o i  ĕşît şî s-o ui  tat. Am r ăd ’ g’ icat brî ŋca. Ş î domnu o zîs:

-Πŋc      a şa n-ã       vă zut cîn’ ĕ .

Ş -atunĉ cîn’ ile o vint cu u  ăile şî s-o uitat la min’ ĕ  ĉe-i   mai   spun. C ă i  ĕ l o st ’ k ’ iut că-i   

mai   spun ĉĕ va.

8/13/2019 Structura dialectală a limbii Române.

http://slidepdf.com/reader/full/structura-dialectala-a-limbii-romane 23/32

  ●  Cînd mărg d ’ g’ ĕ   samănă , le  agă  cît ’ k ’ -un taler d ’ g’ ĕ   arjint. O zîs că  şi h’ ie ca  şî

arjintu.

● Faĉi colaĉ d ’ g’ 

’ gr ău    şî d ă la u  omir 

 i  

 , cari d ’ ir acolo. C           

ică-i   pomană. Dă colaĉ d ’ g’ 

i pomană.

●  Ã       şă zut cu tata la u  ăi  . Dacă s-or dus u  ăile p-aiĉi-ŋcolo, li  -am dat înapoi  . Grijim

d ’ g’ ĕ   i  ĕ l’ i  ĕ  să nu să-mpî   art ă , să nu să ducẵ -hold ’ e, să nu mi  argă-m      păduri  ĕ .

●  Dacă vin’ ĕ  Zuu  a Cruĉi, nu-i   sor ă zuu  a d ’ g’ ĕ  az cu a d ’ g’ ĕ  mîn’ ĕ .D’ G’ -ai  a zî ĉa bătrîn’ i

a şa, ca să să po     rt ’ k ’ ĕ  cu lucru.

●  I   -aprind ’ g’ em o lumn’ ir ă d ’ g’ i       ĉar ă. Îl spalăm fromos u  . Lom hai  n’ i curat ’ k ’ i pi       i  el.

 Îl punim acolo-ŋ       copîr  şău.

8/13/2019 Structura dialectală a limbii Române.

http://slidepdf.com/reader/full/structura-dialectala-a-limbii-romane 24/32

  Unitatea de învățare VTimp alocat: 2 ore

Subdialectul  maramureşean: arie, principalele trăsături tipologice fonetice,

morfosintactice şi lexicale.

5.1. Subdialectul maramureşean se vorbeşte în partea de nord a României, pe văile

râurilor Tisa, Mara, Vişeu, Cosău; centre mai importante fiind Sighetul Marmaţiei, Vişeu şi

Borşa. În afara graniţelor se vorbeşte la nord de Tisa în Ucraina subcarpatică  (arie care s-a

restrâns).

5.2. Trăsături tipologice

5.2.1. Fonetica

5.2.1.1. Vocalismul 

● Închiderea vocalelor neaccentuate e (mai frecvent), ă, o: de > di    , de la > di     la.

● Dacă într-un cuvânt există doi e, primul se deschide: fete > fe     te.

● Diftongul o  a > o    : u şo     r ă, no      pt ’ e.

● Consoanele s, z, ş, j,  ţ , ḑ , r au un caracter dur, ceea ce face ca vocalele anterioare să 

devină centrale, iar diftongul e  a să se monoftongheze la a:singur > sîngur

sear ă > sar ă 

 ţ in > ţ în

zi > ḑ î

 zeamă > zeamă 

 jir > jîr

● Africatele ĉ şi ĝ au caracter dur şi devin č şi ğ: ĉer > čăr , ĝ er > ğăr.

● După labiale, vocala e devine ă, iar diftongul e  a se monoftonghează la a:

merg > mărg, să meargă > să margă 

E  > ă şi în prepoziţia pe > pă.

● Diftongul e  a final se monoftonghează la é      :

ave  a > avé     

, vre  a > vré     

.

8/13/2019 Structura dialectală a limbii Române.

http://slidepdf.com/reader/full/structura-dialectala-a-limbii-romane 25/32

● Diftongul i  a > i  e: mui  at > mui  et , băiat > băi  et .

● Existenţa vocalelor finale asilabice i   şi i  u   : păcurar  i  , čăr  i  u  . 

● Absenţa diftongului îi în cuvintele: câine, pâine, mâine, mâini > câne,  pâne, mâne,

mâni.

● Păstrarea lui î  etimologic în îmblu, înflu, întru. 

5.2.1.2. Consonantismul 

● Existenţa fonetismelor arhaice ḑ şi ĝ  : ḑ îc,  ĝ os, ĝ oc.

● Muierea sonantelor l, n urmate de e sau i: lemne > l’ emn’ e, vine > vin’ e.

● Palatalizarea labialelor se află într-un stadiu avansat şi are forme specifice:

 p + e, i, i > (p)t ’    piele > pt ’ ele

b + e, i, i > (b)d ’   bine > bd ’ in’ e

 f + e, i, i > s  să fie > să sie v + e, i, i > z vierme > zierme 

m + e, i, i > mn’   mic > mn’ ic

●  Tendinţa generală  de scurtare a cuvintelor: o fo „a fost”, o  ḑ îs  „a zis”, Gheo

„Gheorghe”.

☞ Întrebare: Care sunt principalele particularități fonetice maramureșene?

5.2.2. Morfosintaxa

● Articolul posesiv este invariabil a: a meu, a mele.

●  Pronumele demonstrativ de apropiere continuă  formele latine simple, iar pentru

depărtare pe cele formate cu ECCE : aista, aiasta etc.; ač ala etc.

8/13/2019 Structura dialectală a limbii Române.

http://slidepdf.com/reader/full/structura-dialectala-a-limbii-romane 26/32

  ● Verbele de conjugările I şi a IV-a, care în limba literară se conjugă cu sufixele -ez,

respectiv -esc la indicativ prezent şi conjunctiv prezent, apar f ără aceste sufixe: el lucr ă , mă 

ru şin, str ăluce. În schimb, sufixul -esc apare la verbe care de regulă nu-l cunosc: împăr  ţăsc,

omor ăsc, sim ţăsc.

● La indicativ prezent, conjunctiv prezent şi la gerunziu, există forme iotacizate:

(eu) spui, să spui, viu, să viu, viind.

● Auxiliarul perfectului compus are formele: o la pers. a 3-a şi or sau o la pers. a 6-a.

● La persoanele a 3-a şi a 6-a, conjunctivul verbelor a da, a sta, a bea, a lua, a vrea 

este să deie, să steie, să beie, să ieie, să vreie.

● Mai mult ca perfectul are şi forme perifrastice: m-am fost dus  „mă  dusesem”, am

 fost venit  „venisem” etc.

● Imperativul verbelor a aduce şi a veni este ad ă! şi vină!

☞ Întrebare: Care sunt principalele particularități morfosintactice

maramureșene?

5.2.3. Lexic 

a juca „a bate”, a cu şăi „a gusta”, clei „creier”, cocon „copil”, cătilin cătilina ş „încet”,

 pup „boboc de floare”, doroare „durere”, vite mărhăi „vite de vânzare”, cruč  „spate”, potică 

„farmacie”,

 zierme „şarpe”.

✎ Evaluare

Identificaţi particularităţile maramureşene din textele date:

● Fačă colač ş î si  e  rbe ş î dă la sărač. Îi puńe [mortului] căťk’e un li  ĕu   ori   doi     şi cruča

ďg’ĕ čară în mînă.

8/13/2019 Structura dialectală a limbii Române.

http://slidepdf.com/reader/full/structura-dialectala-a-limbii-romane 27/32

  ● Să ro  o    gă lu Dumn’eḑău  , î ş fačă cručă ş î ḑ î čă:

-Do  o    mn’e, ağută-m!

Ş î femęi  a i  ę ũ        u  ou   ş î-l sparğă d’g’e car, ca să-i   sii  e uşo    ră arătura, ca ş î u    ou  u.

● La Blagovi  eşt’k’en’ii ş î la Paşt’k’i femeil’ĕ aprind pai  e ş î surčăl’i  ĕ, f ără d’g’ĕ pară,

numa să sie fum înaint’k’a căş î, pintru zi  ern’i, că nu s-apropt’ie d’g’ĕ casă dacă i  -o afumat aşa.

● Cînd zin d’g’ila săčăre, fac cunună d’g’e grîu   f e  ęt’k’ĕli  e ş-o pun pă cap ş o duc la

bese  ęrică. Zin horind. O pun la ico    n’e.

● După čă o fost mai   mare i  ĕl, i  -o zin’it în mint’k’e c-o mai   avut doi   fraţ. Ş î mă-sa n-o

vrut a-i spun’ĕ că s-o t’k’emut că s-a dučă ş î i  ĕl ş î nu l-a mai   vid’g’é    .

8/13/2019 Structura dialectală a limbii Române.

http://slidepdf.com/reader/full/structura-dialectala-a-limbii-romane 28/32

  Unitatea de învățare VITimp alocat: 2 ore

Subdialectul  muntenesc: arie, principalele trăsături tipologice fonetice,

morfosintactice şi lexicale.

6.1.  Subdialectul muntenesc se vorbeşte în partea de sud a României, în Muntenia

(judeţele Ilfov, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Teleorman, Olt, în jumătatea

sudică a judeţului Buzău, în jumătatea sudică a judeţului Brăila), în sudul Dobrogei (judeţul

Constanţa, sudul judeţului Tulcea), în Oltenia (judeţele Dolj, Vâlcea, estul judeţelor

Mehedinţi şi Gorj), în sudul Transilvaniei (judeţul Braşov, sudul judeţului Sibiu).

Subdialectul muntenesc are 3 arii:- muntenească propriu-zisă 

- dobrogeană 

- oltenească.

6.2. Trăsături tipologice

6.2.1. Fonetica

6.2.1.1. Vocalismul

● Păstrarea africatelor ĉ, ĝ .

● Realizarea diftongului âi   în cuvintele câine, pâine, mâine, mâini.

● Păstrarea lui e şi e  a după labiale: merg, să meargă.

● În aria muntenească propriu-zisă, dacă într-un cuvânt sunt doi e, se produce întâi o

disimilare, apoi o asimilare: casele > casile > casili.

● În aria muntenească s, z, şi ţ  nu sunt dure , vocalele anterioare ce urmează rămân ca

atare; ş, j şi r sunt palatalizate:

u şă > u ş’ e, pă pu şă > pă pu ş’ e, co  ajă > cu  aj’ e, ţ igar ă > ţ igar ’ e.

●  În aria oltenească, s,  z, ş, j şi  ţ  sunt dure obligând vocalele anterioare să  treacă  în

seria centrală, iar diftongul e  a să se monoftongheze la a:

8/13/2019 Structura dialectală a limbii Române.

http://slidepdf.com/reader/full/structura-dialectala-a-limbii-romane 29/32

8/13/2019 Structura dialectală a limbii Române.

http://slidepdf.com/reader/full/structura-dialectala-a-limbii-romane 30/32

  6.2.2. Morfosintaxa

● Articolul posesiv genitival este variabil.

● În succesiunea a două verbe, al doilea este la conjunctiv.

● Auxiliarul perfectului compus este a la persoana a 3-a şi au la persoana a 6-a.

● Conjunctivul verbelor a da, a sta, a bea, a lua, a vrea este să stea, să dea, să bea, să 

ia, să vrea.

● Imperativul verbelor a aduce şi a veni este adu! şi vino!

● Preferinţa pentru vocativul în -o: Leano!, Anico!

● În Oltenia, substantivele feminine terminate în -ă tind să-şi formeze un plural în -i 

pentru a evita omonimia morfologică determinată de caracterul dur al consoanelor s, z, ş, j, ţ ,

 z:

casă – case > casă – casă > casă – căşi

● Existenţa unei alternanţe vocalice suplimentare a / ă ca marcă a pluralului:

albie – ălbii; palmă – pălmi

● Articolul demonstrativ are formele:

-ăl, a, ăi, ăle (în Muntenia)

- al, a, ai, ale (în Oltenia).

● Existenţa unui pronume de politeţe mediu tale, t ălică.

● În Oltenia, adjectivul demonstrativ are o singură formă (de masculin) pentru plural:

băie ţ ii ăştea, fetele ăştea, drumurile ăştea.

●  Tendinţa de a trece verbele de conjugarea a II-a la conjugarea a III-a şi invers:  a 

cade, a place, a scade, a vede; a cusea, a ţ esea.

8/13/2019 Structura dialectală a limbii Române.

http://slidepdf.com/reader/full/structura-dialectala-a-limbii-romane 31/32

  ● La imperfect, la persoana a 6-a, în Muntenia se folosesc forme f ără desinenţa -u  , în

vreme ce, în Oltenia, au această desinenţă.

●  Absenţa lui-r 

ă  de la formele de plural ale mai mult ca perfectului:cîntasem

,cântase ţ i, cântase.

● În graiurile munteneşti -r ă apare la perfectul compus: am cântat ăr ă, am f ăcut ăr ă.

● În graiurile munteneşti, la indicativ prezent, conjunctiv prezent şi la gerunziu, apar

forme iotacizate:

(eu) cei, spui, să spui, ţ îu, viu, să viu, ceind, ţ îind, viind.

● În graiurile olteneşti, perfectul simplu este folosit frecvent, la toate persoanele şi are

valoare aspectuală  (se referă  la o acţiune trecută, terminată  de curând); persoana a 2-a are

desinenţa -i ( fusese şi > fusesei, pusese şi > pusesei).

●  În Oltenia, verbele de conjugarea a IV-a care se conjugă  cu sufixul -esc  la

persoanele 1, 2, 3, 6 la indicativ prezent şi conjunctiv prezent apar f ără  sufix: amoarte, se

 pérpele, să jéluie, ciugoale, jumoale.

● Graiurile olteneşti au un sistem ternar la adverbele demonstrative: aici (aproape de

mine), aici (aproape de tine), acolo.

● Adverbele demonstrative sunt întărite de particula - şa: (a)ici şa, (a)colo şa, colea şa.

● Absenţa dublei negaţii în graiurile olteneşti:

 Are decât un copil.

 Am mâncat decât un covrig.

● În graiurile olteneşti, sufixul -ete este extrem de productiv, formând atât substantive

comune, cât și proprii, nume de familie:

brabete, ochete, lăntete, f ăcălete, vârfete; Purcărete, Ciuculete, Ionete.

● Tendinţa de prefixare a verbelor cu în-/ îm-: îngăuri, împlimba, împarfuma.

8/13/2019 Structura dialectală a limbii Române.

http://slidepdf.com/reader/full/structura-dialectala-a-limbii-romane 32/32

☞ Întrebare: Care sunt principalele particularități morfosintactice muntenești și

oltenești?

6.2.3. Lexic drugă  „ştiulete”,  pă pu şă  „scul de arnici”, clupsă  „cursă  de şoareci”, tron  „sicriu”,

sacsie  „ghiveci de flori”, cotoi  „picior de pasăre (pră jit)”, câ ţă  „bibilică”,  şo şoi  „iepure de

câmp”, dul  „umflătură”, a se  şoimăni  „a se betegi”, a gher ăni  „a zgâria”, bubat   „pojar”,

cioacă „un fel de zăvor”, „cârlig de rufe”, a chiti „a aşeza lucrurile”, chit ă „mănunchi”.

✎ Evaluare

Identificaţi particularităţile munteneşti si olteneşti din textele date:

● Îi   aduce la trei   zîle, la ursătu  ori, faşii   şi scutec, şi k’tii  e şi trei azme de pîi  ne: îi   pune

ursătu  orile.. Îi   pune pe masă la trei   zîle sara. Dimine  aţa să duĉe şi le  -aridică. I  a masa de  -acoló

şi păinea o-mpărţăşte pe la copii  .

● Fomei  a faĉe colac vinere  a ş î sîmbăta. Să duĉe cu i  el la biserică si-l ceteşte popa. Şi-l

tai  e jumătate. Ş î i  a fomei  a jumătate şă popa jumătate. Ş î pe urmă ţ îrcomnicu i  a coliva ş î vin ş î

u  au  ă.

● Cî ̃       le au  uzi să nu mişt i   ne  am, aşa să stai  , niş        să nu vorbeşt i  , c-aşa-l î ŋcremeneşte

Dumnezeu  . Un ĉoban a auzit flui  erînd dî ̃       flui  er, şi i  el aşa a-ŋcremenit cu mîna pă fluier.

● Să duĉe părinţ î copilului   la mo  aşă cu copilu. Duc plocon: pîi  ne, vyin, carne, ţui  că. Ş î

mo  aşa îi   pune uŋ        cu  ovrig î ŋ       cap ş î-l saltẵ-sus, îl dă dă grinda casî ş î zî ĉe:

-Să trăi  ască nepotu ş î părinţ î!


Recommended