+ All Categories
Home > Documents > Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de...

Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de...

Date post: 26-Oct-2019
Category:
Upload: others
View: 12 times
Download: 0 times
Share this document with a friend
113
Statistică economică Capitolul 1 Indicatorii sintetici ai economiei naţionale......................................................8 1.1. Economia naţioanală – sistem cibernetic....................................................8 1.2. Clasificări şi nomenclatoare utilizate în activitatea economică..................9 1.3. Rolul sistemului de indicatori ce caracterizează economia naţională.........10 1.3.1. Structura sistemului de indicatori macroeconomice....................11 1.4. Sistemul Conturilor Naţioanale – instrument de analiză a activităţii economice................................................................................14 Capitolul 2 Indicatorii statistici ai potenţialului economic................................................15 2.1. Avuţia naţională – indicator al potenţialului economic..............................15 2.1.1. Evaluarea avuţiei naţionale şi sursele de date..............................16 2.2. Indicatorii statistici ai potenţialului uman...................................................17 2.2.1. Indicatorii resurselor de muncă....................................................18 2.2.2. Indicatorii forţei de muncă...........................................................18 2.2.3. Indicatorii utilizării timpului de muncă........................................23 2.2.4. Indicatorii eficienţei utilizării potenţialului uman........................26 2.3. Indicatorii statistici ai capitalului fix...........................................................32 2.3.1. Evaluarea fondurilor fixe.............................................................33 2.3.2. Structura mijloacelor fixe.............................................................34 2.3.3. Indicatorii stării fizice a mijloacelor fixe.....................................34 2.3.4. Indicatorii “mişcării” mijloacelor fixe.........................................35 2.3.5 Indicatorii sintetici ai eficienţei utilizării mijloacelor fixe............36 2.4. Indicatorii statistici ai capitalului circulant.................................................39 2.4.1. Mărimea capitalului circulant......................................................39 2.4.2. Structura mijloacelor circulante...................................................39 2.5. Indicatorii resurselor naturale.....................................................................42 2.5.1. Indicatorii fondului funciar..........................................................43 2.5.2. Indicatorii resurselor minerale.....................................................44 2.6. Indicatorii resurselor spirituale...................................................................44 Capitolul 3 Rolul indicatorilor micro si macroeconomici în procesul de analiză economică...............................................................................................46 3.1. Statistica rezultatelor factorilor de producţie la nivel microeconomic.......46
Transcript
Page 1: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

Statistică economică

Capitolul 1 Indicatorii sintetici ai economiei naţionale......................................................8

1.1. Economia naţioanală – sistem cibernetic....................................................8

1.2. Clasificări şi nomenclatoare utilizate în activitatea economică..................9

1.3. Rolul sistemului de indicatori ce caracterizează economia naţională.........10

1.3.1. Structura sistemului de indicatori macroeconomice....................11

1.4. Sistemul Conturilor Naţioanale – instrument de analiză a

activităţii economice................................................................................14

Capitolul 2 Indicatorii statistici ai potenţialului economic................................................15

2.1. Avuţia naţională – indicator al potenţialului economic..............................15

2.1.1. Evaluarea avuţiei naţionale şi sursele de date..............................16

2.2. Indicatorii statistici ai potenţialului uman...................................................17

2.2.1. Indicatorii resurselor de muncă....................................................18

2.2.2. Indicatorii forţei de muncă...........................................................18

2.2.3. Indicatorii utilizării timpului de muncă........................................23

2.2.4. Indicatorii eficienţei utilizării potenţialului uman........................26

2.3. Indicatorii statistici ai capitalului fix...........................................................32

2.3.1. Evaluarea fondurilor fixe.............................................................33

2.3.2. Structura mijloacelor fixe.............................................................34

2.3.3. Indicatorii stării fizice a mijloacelor fixe.....................................34

2.3.4. Indicatorii “mişcării” mijloacelor fixe.........................................35

2.3.5 Indicatorii sintetici ai eficienţei utilizării mijloacelor fixe............36

2.4. Indicatorii statistici ai capitalului circulant.................................................39

2.4.1. Mărimea capitalului circulant......................................................39

2.4.2. Structura mijloacelor circulante...................................................39

2.5. Indicatorii resurselor naturale.....................................................................42

2.5.1. Indicatorii fondului funciar..........................................................43

2.5.2. Indicatorii resurselor minerale.....................................................44

2.6. Indicatorii resurselor spirituale...................................................................44

Capitolul 3 Rolul indicatorilor micro si macroeconomici în procesul de

analiză economică...............................................................................................46

3.1. Statistica rezultatelor factorilor de producţie la nivel microeconomic.......46

Page 2: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

5

13.1.1. Indicatorii statistici la nivelul agentului economic......................46

13.1.2. Aspecte ale analizei rentabilităţii.................................................50

13.2. Măsurarea rezultatelor la nivel macroeconomic.........................................53

13.3. Analiza structurii şi dinamicii economiei naţionale....................................59

Capitolul 4 Indicatorii nivelului de trai...............................................................................61

4.1. Sistemul de indicatori ai nivelului de trai...................................................61

4.2. Indicatorii veniturilor populaţiei.................................................................61

4.2.1. Salariul real şi indicele salariului real..........................................61

4.2.2. Veniturile reale ale populaţiei......................................................66

4.3. Indicele preţului de consum........................................................................68

4.4. Indicatorii consumului populaţiei...............................................................72

4.4.1. Consumul final de bunuri şi servicii............................................72

4.4.2. Structura consumului...................................................................73

4.4.3. Indicatorii consumului final al populaţiei....................................74

4.5. Indicatorii sintetici ai dezvoltării umane.....................................................77

Capitolul 5 Indicatorii financiari-monetari, rolul acestora în cadrul

mecanismului economic.....................................................................................80

5.1. Capacitatea şi necesarul de finanţare..........................................................80

5.2. Rolul sectorului guvernamental în determinarea nivelului de echilibru

al venitului................................................................................................81

5.3. Politici discreţionare....................................................................................81

15.3.1. Stabilizatorii automaţi ai economiei.............................................81

5.4. Indicatorii bugetului public.........................................................................82

5.4.1. Indicatorii veniturilor bugetare....................................................82

5.4.2. Indicatorii cheltuielilor bugetare..................................................83

5.4.3. Indicatorii deficitului bugetar.......................................................86

5.4.4. Indicatorii datoriei publice...........................................................87

5.4.5. Indicatorii datoriei externe...........................................................89

5.5. Indicatorii monetari.....................................................................................90

5.5.1. Concluzii pentru politica monetară..............................................93

Capitolul 6

Statistica indicatorilor bursieri.........................................................................95

6.1. Piaţa bursieră – premise ale apariţiei, importanţă.......................................95

6.2. Funcţiile şi structura pieţei bursiere............................................................96

Page 3: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

6

6.3. Sistemul de indicatori ai bursei...................................................................101

6.4. Indicii bursieri.............................................................................................103

6.4.1. Indicele Bursei de Valori Bucureşti.............................................104

6.4.2. Indicele Dow Jones......................................................................105

6.4.3. Indicele Financial Times..............................................................105

Capitolul 7 Proporţii şi corelaţii macroeconomice..............................................................107

7.1. Principalele variabile macroeconomice şi corelaţiile din acestea...............107

7.1.1. Corelaţia dintre ritmul de creştere al produsului intern brut şi

rata şomajului..........................................................................................108

7.1.2. Corelaţia dintre rata inflaţiei şi rata şomajului.............................110

7.1.3. Corelaţia dintre ritmul de creştere al produsului intern brut şi

rata inflaţiei..............................................................................................110

7.2. Corelaţii de bază ale creşterii economice....................................................111

Bibliografie..........................................................................................................115

Page 4: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

7

CUVÂNT ÎNAINTE

Profundele transformări petrecute în ţara noastră în ultimi ani sub toate

aspectele: economic, politic, social şi cultural, pun în faţa formatorilor, tuturor

celor care “prelucrează” materia cenuşie, necesitatea pregătirii viitorilor specialişti

în conformitate cu cerinţele impuse de schimbările realizate în ţara noastră, dar şi

cu cerinţele impuse de condiţiile aderării tării noastre la structurile Uniunii

Europene.

În acest context, ţării noastre îi revin, prin factorii ei de decizie, la nivel

micro şi macroeconomic sarcini importante în atingerea dezideratelor care stau în

faţa ei. Să nu uităm însă, că în acest proiect de mare anvergură, rolul decisiv îl are

factorul uman.

Omul mileniului trei trebuie să posede cunoştinţele necesare care să îi

asigure acea mobilitate, supleţe în gândire, ingeniozitate, care conduc în ultimă

instanţă la crearea valorilor incontestabile, durabile în orice domeniu de activitate.

Munca susţinută şi eficientă, pragmatismul, flexibiliatea şi creativitatea trebuie să

fie în permanenţă imperativele omului nou.

Într-o societate aflată în continuă schimbare, cum este cea românească,

omul modern nu poate şi nu trebuie să fie unidirecţionat, dimpotrivă trebuie să

aibă acea capacitate extrem de dezvoltată de adaptare la diferitele modificări, efect

realizabil printr-o multidirecţionare.

Cursul se adresează studenţilor de la facultăţilor cu profil economic, dar el

este deosebit de util şi studenţilor de la alte facultăţi, statistica, fiind o disciplină

care pune la dispoziţia decidenţilor din toate domeniile: economic, social, juridic,

tehnic, medical etc. metode, tehnici şi instrumente de prelucrare a informaţiilor şi

de prognozare a fenomenelor şi proceselor de cercetare.

Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ:

zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor care sunt înscrişi în

forme avansate de învăţământ superior: masterat sau doctorat, deoarece aduce o

serie diversificată de metode de analiză prezente în cadrul unor aplicaţii care se

bazează pe date reale sau convenţionale, care facilitează înţelegerea şi însuşirea

instrumentarului statistic.

Cursul este structurat în două părţi. Prima parte cuprinde statistica

teoretică care are ca obiect elaborarea principiilor, tehnicilor şi metodelor folosite

în procesul cercetării statistice şi care constituie fundamentul metodologic pentru

celelalte discipline statistice. În a doua parte este cuprinsă statistica economică,

care permite măsurarea variabilelor la nivel micro şi macroeconomic.

Autoarea este conştientă că lucrarea în manieră nouă de abordare este

susceptibilă de îmbunătăţiri şi va fi recunoscătoare celor care vor binevoi a-i face

observaţii, sugestii şi propuneri, care să ducă la ridicarea nivelului calitativ al

demersului didactic.

Autoarea

Page 5: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

8

STATISTICĂ ECONOMICĂ

INDICATORII SINTETICI AI ECONOMIEI NAŢIONALE

1.1. Economia naţională – sistem cibernetic

Economia naţională este un sistem complex alcătuit dintr-un ansamblu de

elemente între care există o mulţime de relaţii. Un sistem economic este caracterizat de trei categorii de procese:

a) procese tehnologice b) procese economice c) procese sociale

altfel spus: S = {E; R} unde:

E = {e1, e2, ..., en} – mulţimea elementelor ce formează sistemul economic. R = mulţimea conexiunilor existente între aceste elemente R C E x E Orice sistem, implicit şi cel economic este caracterizat de intrări şi ieşiri. Intrările în sistemul economiei naţionale notate X = {x1, x2, ..., xn} pot fi

de natură umană, materială, financiară şi informaţională. Ieşirile sistemului economiei naţionale, notate Y = {y1, y2, ..., yn} pot fi de

aceiaşi natură. Între cele trei se poate stabili următoarea relaţie: Z = f(X,S), unde: S = {s1, s2, ..., sn} – stările sistemului economiei naţionale Practic prin intermediul fluxurilor de intrare şi a fluxurilor de ieşire,

sistemul se conectează cu modul în care funcţionează, în sensul că prin fluxurile X mediul acţionează asupra sistemului, iar prin fluxurile Y sistemul acţionează asupra mediului.

Sistemul economiei naţionale este un sistem cibernetic1 ce poate fi definit

prin interacţiunea dintre structură, comportament şi funcţionalitate. Caracteristic pentru sistemul cibernetic este faptul că el se autoreglează,

adică, îşi dirijează comportamentul pe baza unor decizii, astfel încât să parcurgă o traiectorie prestabilită.

Capacitatea de autoreglare a economiei naţionale provine din proprietatea comună a tuturor sistemelor naturale, economice şi sociale complexe, de a-şi controla în permanenţă atât intrările cât şi ieşirile şi, printr-un sistem adunat de comunicare şi comandă, să-şi păstreze starea de echilibru caracteristică.

Sistemul economiei naţionale este un sistem complex având în

componenţa sa toate subsistemele ce funcţionează în spaţiul economiei naţionale,

rolul major revenindu-i subsistemului agenţilor economici.

Studierea economiei naţionale, exprimarea statistică a dimensiunii, structurii şi a ritmului de dezvoltare, impun ca elementele sale structurale să fie

1 Cuvântul „cibernetică” îşi are originea în cuvântul grecesc „kybernon”, care înseamnă „a

conduce”, iar cibernetica este ştiinţa care studiază legile comune ale funcţionării sistemului de

legături, comandă şi control în maşini şi în organismele vii.

Page 6: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

9

ordonate în grupe omogene de activitate. Din acest punct de vedere, economia naţională este formată din ramuri şi subramuri, ce cuprind ansamblul activităţilor social – economice formate şi structurate în procesul diviziunii sociale a muncii.

1.2. Clasificări şi nomenclatoare utilizate în activitatea economică

Complexitatea ridicată a studierii economiei naţionale impune ca în analizele

cu caracter statistic să se utilizeze un sistem de clasificări şi nomenclatoare. Se utilizează următoarele clasificări:

1. Clasificarea după criteriul instituţional a subiecţilor economici2 dă

posibilitatea realizării fluxurilor monetare şi stabilirea agregatelor macroeconomice

3 ce cuantifică rezultatele economice.

Potrivit acestei clasificări nefinanciare: - societăţi şi cvasisocietăţi nefinanciare; - instituţii financiare; - instituţii de asigurări; - statul (guvernul); - organizaţii nonprofit.

Criteriul după care se apreciază apartenenţa unei instituţii la economia naţională sau „străinătate” (restul lumii) este sediul unităţii. Pe baza acestui criteriu unităţile se cuprind în economie pentru care se face calculul dacă au sediul în interior, chiar dacă aparţin agenţilor străini.

2. Clasificarea bunurilor presupune ca orice produs sau serviciu să aparţină unei singure clase. Încadrarea în clase se face în funcţie de: apartenenţa la anumite sortimente,

de utilizarea bunurilor şi serviciilor sau de încadrarea în regulile de tarif vamal.

3. Clasificarea activităţilor social – economice (CAEN) vizează gruparea unitară a tuturor activităţilor economiei naţionale în funcţie de natura şi funcţiile acestora în sistemul diviziunii sociale a muncii. CAEN este un nomenclator aliniat clasificărilor internaţionale ale ONU şi

UE, fiind structurat pe următoarele secţiuni: - agricultură, silvicultură, exploatare forestieră şi economia vânatului; - industria extractivă; - industria prelucrătoare; - energie electrică, termică, gaze şi apă; - construcţii; - comerţ cu ridicata şi cu amănuntul;

- repararea şi întreţinerea autovehiculelor;

- hoteluri şi restaurante;

2 Includ persoanele juridice (naţionale şi internaţionale) şi fizice, care pe baza unei independenţe

economice crează produse sau prestează servicii. 3 Indicatorii macroeconomici obţinuţi prin agregarea (cuantificarea) mai multor indicatori cu

caracter economic.

Page 7: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

10

- transport şi depozitare;

- poştă şi telecomunicaţii;

- activităţi financiar-bancare şi de asigurări;

- tranzacţii imobiliare;

- închirieri şi servicii prestate întreprinderilor;

- administraţia publică şi apărare;

- învăţământ, sănătate şi asistenţă socială;

- alte activităţi de servicii colective, sociale şi personale;

- activităţi ale personalului angajat în gospodării personale;

- activităţii ale organizaţiilor şi organismelor extrateritoriale.

Pentru cuprinderea activităţilor social – economice pe ramuri se pleacă de

la unităţile organizatorice unde îşi desfăşoară activitatea.

Astfel, se realizează registrul agenţilor economici, care cuprinde o listă a

unităţilor implicate în activitatea social – economică. Fiecărui agent i se atribuie o

activitate principală preponderentă stabilită în funcţie de valoarea producţiei

realizate sau numărul de angajaţi ocupaţi în diverse domenii de activitate.

Alte nomenclatoare utilizate sunt:

- Nomenclatorul unităţilor teritorial – administrative care are la bază

împărţirea administrativă a teritoriului în judeţe, municipii, oraşe, comune

şi sate.

- Nomenclatorul profesiilor şi ocupaţiilor elaborat în vederea analizei

structurale forţei de muncă.

4. Clasificarea unitară a produselor şi serviciilor detaliate pe patru trepte în

funcţie de conţinutul acestora.

5. Clasificarea şi gruparea fondurilor fixe se realizează în funcţie de diferite

criterii, astfel încât să permită analiza structurală a acestora atât la nivel

micro, cât şi macroeconomic.

1.3. Rolul sistemului de indicatori ce caracterizează economia

naţională

Caracterizarea statistică a economiei naţionale, a proporţiilor şi corelaţiilor

dintre diferitele ramuri ale acesteia, impun ca numeroasele procese economice să

fie măsurate, sistematizate şi agregate astfel încât să permită reflectarea într-o

formă concisă a întregului mecanism economic.

Măsurarea acestor procese constituie domeniul statisticii economice,

alcătuită din: statistica microeconomică, statistica macroeconomică şi statistica

menajelor private. În acest scop statistica economică şi-a elaborat propriul sistem

de indicatori ai economiei naţionale.

Pornind de la faptul că economia naţională este un sistem format din mai

multe subsisteme de: ramură, unităţi economice şi teritorial – administrative, între

care există multiple conexiuni, este necesar ca sistemul de indicatori să fie

Page 8: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

11

conceput şi elaborat într-o viziune sistemică, în care fiecare subsistem să reflecte

aspectele esenţiale ale realităţii din domeniul pe care îl caracterizează.

Sistemul de indicatori este un instrument care stă la baza cunoaşterii

dimensiunilor, structurii şi dinamicii economiei naţionale.

Sistemul de indicatori trebuie să fie fundamentat pe o serie de principii

ştiinţifice care să-i asigure un conţinut pertinent, adecvat realităţii pe care o

reflectă la un moment dat.

În practica statistică, sistemul de indicatori trebuie să răspundă unor

cerinţe, ca de exemplu:

a) să furnizeze informaţii care să caracterizeze potenţialul tehnic de producţie

al unei ţări, sub aspectul: mărimii, structurii şi folosirii componentelor sale

la nivelul unităţilor economice, ramurilor şi economiei naţionale;

b) să caracterizeze resursele umane şi forţa de muncă din punct de vedere al:

mărimii, structurii şi dinamicii acesteia la nivel micro şi macroeconomic;

c) să evalueze rezultatele economice obţinute din activitatea economică ca

urmare a valorificării potenţialului economic;

d) să mediatizeze informaţiile privind: nivelul de trai şi calitatea vieţii

populaţiei, calitatea mediului înconjurător, precum şi aspectele esenţiale

legate de gradul de dezvoltare umană la un moment dat;

e) să dea posibilitatea analizării participării ţării noastre la schimburile

economice internaţionale.

Concepţia unitară a sistemului de indicatori este asigurată prin conţinutul

unitar al categoriilor economice măsurate şi prin metodologia de calcul aplicată, a

modalităţilor de agregare al indicatorilor elaboraţi la nivelul unităţilor economice,

ramurilor şi economiei naţionale.

1.3.1. Structura sistemului de indicatori macroeconomici

Sistemul de indicatori trebuie să ţină seama de două principii de bază, şi

anume:

1. Categoriile economice cuantificate pe baza indicatorilor macroeconomici

se definesc pe baza teoriei economiei de piaţă. Acest principiu se

realizează în România din 1990 şi are la bază sistemul Conturilor

Naţionale.

2. Asigurarea compatibilităţii în timp a indicatorilor între diferite ţări. În

ultimii ani, în acest sens prin Comisia de Statistică a ONU şi prin

EUROSTAT (Oficiul European de Statistică), au fost concepute şi utilizate

metodologii unitare, folosite de către toate statisticile naţionale ale ţărilor

care fac parte din aceste organisme, printre care şi România.

Potrivit ultimilor reglementări, structura sistemului de indicatori

macroeconomici se prezintă astfel:

I. Indicatorii potenţialului economic:

Page 9: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

12

A. Indicatorii resurselor de muncă:

- indicatori ai mărimii, structurii şi calităţii forţei de muncă şi a folosirii

acesteia;

- indicatori ai mărimii, structurii şi calităţii rezervelor de muncă.

B. Indicatorii avuţiei naţionale (potenţialul tehnico-material al societăţii):

- indicatori ai mărimii, structurii, stării fizice şi utilizării fondurilor fixe;

- indicatori ai mărimii, structurii şi folosirii stocurilor de materiale;

- indicatori ai resurselor naturale şi spirituale ale societăţii.

II. Indicatorii rezultatelor obţinute, consecinţă a utilizării potenţialului economic:

- indicatori ai produsului final realizat (produsul intern brut şi net, produsul

naţional brut şi net);

- indicatori ai veniturilor factorilor de producţie;

- indicatori ai produsului final consumat (consumul populaţiei, consumul

public, formarea brută de capital).

III. Indicatorii eficienţei utilizării potenţialului economic:

- indicatori globali ai eficienţei economice;

- indicatori ai eficienţei folosirii forţei de muncă;

- indicatori ai eficienţei folosirii fondurilor fixe;

- indicatori ai eficienţei folosirii bunurilor materiale circulante.

IV. Indicatori ai nivelului de trai al populaţiei:

- indicatori ai veniturilor populaţiei şi ai puterii de cumpărare a acesteia;

- indicatori ai mărimii, structurii şi evoluţiei consumului populaţiei;

- indicatori ai nivelului cultural, ai gradului de instruire şi ai sănătăţii

populaţiei.

V. Indicatorii gradului de participare la circuitul de valori internaţionale:

- indicatorii importului şi exportului;

- balanţa de plăţi externe.

VI. Indicatori financiari – monetari:

- indicatori ai bugetului de stat;

- indicatori ai datoriei publice;

- indicatori ai datoriei externe;

- indicatori ai circulaţiei monetare.

Cuantificarea indicatorilor macroeconomici are la bază sistemul Conturilor

Naţionale, sistem ce corespunde cerinţelor internaţionale ale ţărilor cu economie

de piaţă.

1.4. Sistemul Conturilor Naţionale – instrument de analiză a activităţii

economice

În statistica internaţională, după cel de-al doilea război mondial, au început să

fie folosite tot mai frecvent, aşa-numitele „conturi naţionale” sau „contabilitatea

naţională”; ele reprezentând o metodă de evidenţă a economiei naţionale.

Page 10: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

13

Sistemul Conturilor Naţionale a fost adoptat şi de către ţara noastră în anul

1990, înlocuind astfel Sistemul Producţiei Materiale utilizat până atunci de către

ţările foste socialiste.

Sistemul Conturilor Naţionale (S.C.N.) are ca obiectiv reprezentarea

cantitativă, agregată, simplificată, complexă şi coerentă a activităţii economice:

- este o metodă de înregistrare care descrie cifric şi explicit activitatea

economică;

- este o reprezentare simplificată şi agregată deoarece din multitudinea de

elemente le selectează pe cele esenţiale, obţinându-se agregate care dau o

imagine sintetică a economiei naţionale;

- este o reprezentare cantitativă întrucât sub formă monetară exprimă o serie

de fluxuri care se realizează în cursul unei perioade;

- are ca obiect numai activitatea economică, nu întreaga activitate umană.

Elementele care se măsoară prin contabilitatea naţională sunt:

- fluxurile de bunuri şi servicii;

- fluxurile de venituri şi cheltuieli;

- stocurile de bunuri şi valori financiare existente la un moment dat.

Teoria factorilor de producţie stă la baza concepţiei privind activitatea

productivă, respectiv evaluarea rezultatelor se bazează pe veniturile factorilor care

au participat la activităţile economice: capitalul, munca, natura (pământul),

abilitatea întreprinzătorului.

S.C.N. foloseşte tehnica dublei înregistrări, orice tranzacţie înregistrându-

se ca o resursă dar şi consum al acesteia.

Diversitatea agenţilor economici impune structurarea lor pe grupe

omogene. Agregarea agenţilor economici se poate face în funcţie de două criterii:

A. Agregarea instituţională constă în agregarea agenţilor în funcţie de

comportamentul de bază în ceea ce priveşte formarea şi utilizarea

veniturilor şi a patrimoniului. Sectoarele instituţionale utilizate sunt:

întreprinderile (firmele), guvernul (statul), gospodăriile (menajele) şi

străinătatea (restul lumii).

B. Agregarea funcţională este utilizată pentru estimarea componentelor

produsului intern brut.

Operaţiunile între agenţii economici, agregate în funcţie de natura lor sunt:

a) operaţiuni cu bunuri şi servicii

b) operaţiuni de repartiţie

c) operaţiuni financiare

Operaţiunile cu bunuri şi servicii descriu originea (producţie, import) şi

utilizarea bunurilor şi serviciilor (consum intermediar, consum final, variaţia

stocurilor etc.) într-o perioadă de timp.

Operaţiunile de repartiţie sunt formate din două mari categorii de

operaţiuni: operaţiuni de repartiţie a veniturilor şi transferuri de capital.

Page 11: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

14

Operaţiunile financiare cuprind variaţiile resurselor şi angajamentelor

monetare sau alte creanţe.

În Sistemul Conturilor Naţionale se utilizează patru conturi naţionale

(conturi sintetice) şi anume:

- Contul producţie în debit sintetizează venitul brut realizat în activitatea

productivă (valoarea adăugată), iar în credit destinaţia producţiei (vânzări

pentru consum, vânzări pentru investiţii, export net).

- Contul consum în debit reflectă cheltuielile pentru cumpărarea de bunuri

de consum şi transferurile curente către restul lumii, iar în credit

evidenţiază veniturile factorilor de producţie provenite din activitatea

productivă (venitul brut) şi din transferuri de la restul lumii (străinătatea).

Soldul debitor al contului reprezintă veniturile nete.

- Contul acumulare exprimă formarea capitalului. În debit se evidenţiază

cheltuielile pentru bunurile de investiţii (capitalul fix şi creşterea

stocurilor), iar în credit sunt cuprinse sursele pentru formarea capitalului

(economiile nete şi deprecierea capitalului). Soldul debitor exprimă

capacitatea de finanţare.

- Contul străinătatea (restul lumii) evidenţiază în debit exporturile, iar în

credit importurile şi necesarul de finanţare.

Măsurarea rezultatelor în Sistemul Conturilor Naţionale au la bază o serie

de principii şi anume:

a) La măsurarea rezultatelor activităţii în contabilitatea naţională nu se admit

înregistrări repetate;

b) La determinarea rezultatelor se ţine seama de teritoriul unde îşi desfăşoară

activitatea agenţii economici;

c) Indicatorii de rezultate se pot exprima în preţurile pieţei (preţurile

cumpărătorilor) sau preţurile factorilor (preţurile producătorilor);

d) Indicatorii de rezultate se pot exprima ca indicatori nominali – în preţuri

curente sau ca indicatori reali – în preţuri comparabile.

Prin urmare contabilitatea naţională răspunde la întrebări privind

comportamentul agenţilor economici.

Întrebări:

1.Explicaţi de ce economia naţională poate fi privită ca un sistem

cibernetic.

2. Arătaţi care sunt principalele nomenclatoare utilizate la noi în ţară.

3. Precizaţi care este rolul sistemului de indicatori din economie.

4. Descrieţi structura sistemului de indicatori din ţara noastră.

5. Explicaţi de ce Sistemul Conturilor Naţionale este un instrument de

analiză a activităţii economice.

Page 12: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

15

INDICATORII STATISTICI AI POTENŢIALULUI ECONOMIC

2.1. Avuţia naţională – indicator al potenţialului economic

În cadrul sistemului de indicatori elaboraţi şi analizaţi de statistica

economică, un loc importantă îl ocupă indicatorii care exprimă avuţia naţională.

Aceştia permit să se analizeze baza materială şi potenţialul tehnico – productiv al

societăţii, posibilităţile de dezvoltare a economiei şi de creştere a nivelului de trai

al populaţiei. Avuţia naţională constituie condiţia materială a desfăşurării

proceselor economice.

Calculul avuţiei naţionale diferă de la o ţară la alta, deoarece nu există o

unitate de opinie privind definirea avuţiei. Cu toate diferenţierile se pot remarca

trei utilizări fundamentale ale conceptului, şi anume:

- este o sursă de venit care stă la baza formării patrimoniului;

- este factor de producţie;

- este un element care conferă putere.

Din punct de vedere teoretic avuţia naţională reprezintă totalitatea

produselor muncii omeneşti stocate la un moment dat, inclusiv valoarea resurselor

naturale regenerabile şi neregenerabile. Deci, ea reprezintă totalitatea bunurilor de

care dispune o naţiune şi care cuprinde de regulă bunuri materiale acumulate în

decursul anilor, bunuri nemateriale, resurse naturale, resurse umane şi mijloace

financiare. Ele pot fi prezentate valoric pe total naţiune şi pe sectoare

instituţionale: agenţi privaţi, agenţi publici, instituţii financiare, gospodării

(menaje).

Marea majoritatea a acestor elemente componente se regăsesc în fluxul de

producţie. Fluxul de producţie este important din mai multe puncte de vedere:

spre exemplu – nivelul produsului naţional brut, volumul ocupării forţei de

muncă, rata de creştere – vor depinde direct de nivelul fluxului de producţie

totală. Practic, nivelul nostru de viaţă în calitate de consumatori va depinde în

mare măsură de partea din fluxul de producţie care va merge la consumul

particular sau public.

Avuţia naţională se poate caracteriza prin următoarele:

1. din avuţia naţională fac parte bunurile tehnico – materiale cu caracter

reproductiv care pot spori fizic şi valoric prin investiţii;

2. resursele naturale utilizabile prin exploatare nu sunt reproductibile,

prezentând un caracter limitat, motiv pentru care reduc avuţia naţională;

3. resursele spirituale formate din valorile cultural – artistice ale ţării, precum

şi gradul de instruire educaţională a populaţiei sunt greu de evaluat.

Avuţia naţională se poate structura astfel:

1. Avuţia acumulată cuprinde la rândul ei:

Page 13: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

16

a. Capitalul fix

b. Stocurile de materiale

c. Bunurile de folosinţă îndelungată aflate la populaţie

d. Poziţia netă faţă de străinătate

2. Resursele naturale:

a. Pământul

b. Pădurile

c. Resursele minerale

3. Resursele spirituale

În analizele macroeconomice un concept utilizat este avuţia naţională

acumulată şi care cuprinde totalitatea bunurilor tehnico – materiale existente la un

moment dat în societate, cât şi a resurselor de aur şi devize.

În avuţia naţională se cuprind indicatorii care se exprimă valoric, dar şi în

unităţi naturale.

În prezent, din motive practice în calculul curent al avuţiei naţionale sunt

considerate numai bunurile materiale acumulate (reproductibile) şi poziţia netă în

raport cu străinătatea, deci numai avuţia acumulată.

Caracteristicile acestui mod de calcul se reflectă astfel:

avuţia naţională este rezultatul acumulării an de an a unei părţi din venitul

naţional;

bunurile materiale sunt disponibile pentru a fi consumate;

avuţia naţională se determină după două principii. Principiul teritorial ce

cuprinde elementele componente situate pe teritoriul ţării pentru care se

face calculul. Principiul naţional potrivit căruia sunt cuprinse bunurile

materiale de naţionalitatea ţării respective situate pe teritoriul său sau în

străinătate, din care se exclud bunurile ţărilor străine situate pe teritoriul

naţional.

2.1.1. Evaluarea avuţiei naţionale şi sursele de date

Bunurile care compun avuţia naţională nu pot fi agregate direct pentru

elaborarea unor indicatori care să caracterizeze: mărimea, structura şi dinamica

acestor componente, motiv pentru care sunt exprimate în formă bănească prin

intermediul preţurilor.

Metodele de evaluare a avuţiei naţionale utilizate sunt:

A. Metoda valorilor istorice, care necesită evaluarea la preţurile de achiziţie,

bunurile incluzându-se în valoarea avuţiei naţionale la preţul de intrare în

momentul achiziţiei. Se utilizează când preţurile sunt constante în timp.

Evaluarea în preţuri constante presupune utilizarea preţurilor curente ale

unui an utilizat ca bază de comparaţie.

B. Metoda valorilor actuale are în vedere cheltuielile necesare realizării unui

bun în condiţii actuale de preţ, motiv pentru care utilizează preţurile

actuale, adică valoarea de înlocuire a bunurilor.

Page 14: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

17

În practica economică, actualizarea valorii bunurilor se realizează

orientativ, prin utilizarea indicilor de inflaţie pe perioada dorită.

Relaţia folosită pentru actualizarea la inflaţie a valorilor trecute este

următoarea:

0/0 tt IBB , unde:

Bt – valoarea bunului actualizat la momentul t

B0 – valoarea iniţială a bunului

It/0 – indicele inflaţiei între cele două perioade.

Actualizarea la valoarea veniturilor viitoare, presupune ca veniturile

prezente să fie aduse la valorile viitoare, care vor fi mai mare, ca de exemplu

valoarea pământului.

Relaţia folosită pentru actualizarea la inflaţie a valorilor viitoare este

următoarea:

tnttnt IBB / , unde:

Bt+n – valoarea bunului în viitor

Bt – valoarea bunului actualizat la momentul t

It+n/t – indicele inflaţiei prognozat între cele două perioade.

În practica economică avuţia materială reproductivă se calculează la:

preţurile de achiziţie, la preţurile de înlocuire şi la preţurile constante.

În ceea ce priveşte sursele de date acestea pot fi:

- surse directe, respectiv de la proprietatea bunurilor, din datele de bilanţ şi

anexele acestuia, cât şi prin realizarea de anchete selective.

- surse indirecte, respectiv metoda cumulativă aplicată în cazul bunurilor de

capital fix.

2.2. Indicatorii statistici ai potenţialului uman

Populaţia ocupă un loc important în fluxul circular din economie; pe de o

parte ea acţionează în calitate de consumator, pe de altă parte, în calitate de forţă

de muncă, ea reprezintă un factor esenţial în desfăşurarea procesului de producţie.

Potenţialul uman, al unei ţări influenţează dezvoltarea sa economică şi

socială în strânsă legătură cu potenţialul tehnico – material.

Pentru a realiza o imagine cât mai completă asupra utilizării acestei

resurse, statistica economică urmăreşte:

- resursele de muncă

- forţa de muncă

- utilizarea timpului de muncă

- analiza eficienţei utilizării potenţialului uman

- analiza eficienţei utilizării potenţialului uman (productivitatea muncii,

productivitatea socială a muncii).

Page 15: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

18

2.2.1. Indicatorii resurselor de muncă

Resursele de muncă reprezintă numărul persoanelor capabile de muncă,

respectiv acea parte a populaţiei care dispune de ansamblul capacităţilor fizice şi

intelectuale necesare desfăşurării unei activităţi sociale utile.

Calculul resurselor de muncă se face pornind de la următorii indicatori:

- populaţia cuprinsă în limitele vârstei de muncă (A);

- populaţia cuprinsă în limitele vârstei de muncă, dar inapte de muncă (B);

- populaţia în afara limitei vârstei de muncă dar care lucrează (C).

RM = A – B + C

În concordanţă cu ultimele reglementări, în România, limitele vârstei apte

de muncă se consideră a fi cuprinse între 14 – 62 de ani pentru femei şi 14 – 65 de

ani pentru bărbaţi. Determinarea numărului populaţiei în vârstă de muncă se

realizează pe baza datelor înregistrate la recensământul din 18 martie 2002.

Numărul persoanelor în vârstă de muncă, dar incapabile de muncă şi a celor în

afara vârstei de muncă, dar care lucrează, se determină pe baza datelor cuprinse în

sistemul informaţional curent şi evidenţele Ministerului Muncii şi Protecţiei

Sociale.

Caracterizarea nivelului resurselor de muncă se realizează cu ajutorul

„Balanţei resurselor de muncă”.

Balanţa cuprinde următorii indicatori sintetici:

Tabelul 12.1

Resurse de muncă Utilizarea resurselor de muncă

1. Resurse de muncă RM

populaţia aflată în limitele vârstei

de muncă PVM

populaţia aflată în limitele vârstei

de muncă dar inapte de muncă

PVMIM

populaţia în afara limitelor vârstei

de muncă dar care lucrează

PAVML

Rm = PVM – PVMIM + PAVML

2. Populaţia ocupată

3. Rezerve de muncă RZM

elevi şi studenţi în vârstă de

muncă care nu lucrează

militari în termen

persoane casnice

şomeri

Ecuaţia de balanţă este:

RM = PO + RZM

2.2.2. Indicatorii forţei de muncă

Forţa de muncă se caracterizează prin următorii indicatori:

- populaţia activă

- populaţia ocupată

- populaţia activă neocupată (şomeri)

Page 16: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

19

- numărul salariaţilor

Populaţia activă (PA) cuprinde toate persoanele de 14 ani şi peste, care în

perioada de referinţă a constituit forţa de muncă disponibilă, utilizată sau

neutilizată. Aceasta cuprinde atât populaţia ocupată, cât şi pe cea neocupată

(şomerii).

În statistica ONU populaţia activă se determină în două variante, ca:

- populaţie obişnuit activă – determinată cu ocazia recensământului

populaţiei şi are ca perioadă de referinţă anul calendaristic

- populaţie curent activă – determinată pe baza anchetelor şi are ca perioade

de referinţe de obicei o săptămână.

De exemplu o persoană pensionată în luna septembrie va figura ca

persoană obişnuit activă, întrucât opt luni din an a fost activă, iar dacă ancheta se

efectuează în luna noiembrie va figura la populaţia inactivă ca pensionar.

Populaţia activă poate fi structurată astfel:

1. După sexe – arată ponderea bărbaţilor şi a femeilor în totalul populaţiei

active;

2. După vârstă – permite calculul unor indicatori ca: vârsta medie a

populaţiei active, mediana şi modulul repartiţiei populaţiei active pe grupe

de vârstă;

3. Pe sectoare de activitate, se iau în considerare cele trei sectoare: sectorul

primar (agricultură, silvicultură, economia vânatului şi pescuitului),

sectorul secundar (industrie şi construcţiile) şi sectorul terţiar (serviciile);

4. Pe ramură de activitate arată locul ramurilor pe ansamblul economiei din

punct de vedere al populaţiei active;

5. Pe categorii socio–profesionale foloseşte următoarele categorii:

agricultori particulari, membrii ai asociaţiilor agricole, salariaţi agricoli,

patroni, liber profesionişti, salariaţi cu ocupaţii agricole, meseriaşi şi

comercianţi particulari, personal al cooperaţiei meşteşugăreşti şi de

consum.

În analizele economice şi în comparaţiile internaţionale populaţia activă

este corelată cu populaţia totală sau cu anumite segmente ale acesteia.

Pe baza populaţiei active se pot determina o serie de rate şi anume:

a) Rata generală de activitate (RGA), calculată ca raport între populaţia

activă (PA) şi numărul total al populaţiei (P).

100P

PARGA

În România există tendinţa de scădere a ratei, întrucât s-a redus populaţia

activă ca urmare a procesului de îmbătrânire demografică a populaţiei.

b) Ratele specifice de activitate determinate:

- pe sexe ca raport între numărul populaţiei active masculine/feminine şi

numărul total al populaţiei masculine/feminine.

Page 17: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

20

100Pm

PAmRAm 100

Pf

PAfRAf

- pe medii ca raport între persoanele active din mediu urban/rural în totalul

populaţiei urbane/rurale.

100Pu

PAuRAu 100

Pr

PArRAr

- pe grupe de vârstă ca raport între numărul populaţiei active de vârsta „i” în

totalul populaţiei de vârsta „i”.

100Pi

PAiRAi

c) Rata de activitate a populaţiei în limitele vârstei apte de muncă

100AM

AMP

PAR PA – populaţia activă

PAM – populaţia totală aptă de muncă

d) Rata de dependenţă economică reprezintă raportul dintre populaţie în afara

limitelor de vârstă apte de muncă şi populaţia în limitele vârstei apte de

muncă.

e) Rata de întreţinere calculată ca raport între populaţia aflată în afara limitei

de vârstă apte de muncă şi populaţia totală

Populaţia totală constituie segmentul principal al populaţiei active.

Populaţia ocupată în mod curent reprezintă în general persoanele de peste

14 ani care timp de cel puţin o zi sau o săptămână din perioada de referinţă, au

desfăşurat o muncă socială utilă în vederea obţinerii de venituri salariale, plata în

natură sau alte beneficii.

În ţările mai puţin dezvoltate, limitele de vârstă minime sunt mai scăzute,

în timp ce în ţările dezvoltate economic limita minimă este mai ridicată (şcoala

obligatorie fiind pe o perioadă mai mare), iar limita maximă mai ridicată, întrucât

durata medie de viaţă este mai ridicată.

Populaţia ocupată cuprinde persoanele care în perioada de referinţă au

lucrat pe baza unui contract de muncă, a unei convenţii sau în mod independent şi

au în vedere:

- salariaţii civili – persoane încadrate pe baza unui contract şi au salariu ca

sursă de venit;

- patron – persoană cu unul sau mai mulţi salariaţi care conduce propria

unitate;

- lucrător pe cont propriu – persoane ce exercită activitatea în unitatea

proprie şi nu au salariaţi;

- lucrător familial neremunerat – persoana care desfăşoară o activitate în

cadrul gospodăriei din care face parte, nu primeşte remuneraţie în bani sau

natură (gospodăria ţărănească agricolă);

- membrii asociaţiei cooperatiste şi meşteşugăreşti;

- militarii de carieră şi în termen

Page 18: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

21

Populaţia ocupată (PO) se calculează ca diferenţa dintre populaţia activă

(PA) şi şomeri (S).

PO = PA – S

O variantă a indicatorului o reprezintă populaţia ocupată civilă, care

include populaţia forţelor armate (A) şi salariaţii organizaţiilor politice şi obşteşti

(O).

POc = PO – A – O

Structurarea populaţiei ocupate se poate face în funcţie de: sexe, vârstă,

sectoare de activitate, pe ramuri, medii, forme de proprietate etc.

Pe baza indicatorului populaţie ocupată se poate calcula:

a) Rata de ocupare a resurselor de muncă ca raport între populaţia ocupată şi

resursele de muncă

100RM

PORORM

b) Rata brută de ocupare calculată ca raport între populaţia ocupată şi

populaţia totală

100P

PORBO

Populaţia activă neocupată (şomerii) reprezintă un segment al populaţiei

active, aflate în limitele vârstei apte de muncă, dar care din diferite motive la un

moment dat nu lucrează.

Şomerii reprezintă persoane care:

- se află în căutarea unui loc de muncă

- se află în căutarea primului loc de muncă

Ocuparea deplină a forţei de muncă reprezintă un obiectiv important al

politicii economice la nivelul întregii economii naţionale.

Prin ocuparea forţei de muncă se înţelege situaţia când rata şomajului

prezintă un nivel acceptat în cele mai multe cazuri de 4%.

Indicatorii numărului de şomeri cei mai utilizaţi sunt:

1. Numărul şomerilor, conform Biroului Internaţional al Muncii se consideră

şomeri persoanele peste 14 ani care întrunesc simultan următoarele condiţii:

- nu au un loc de muncă;

- au fost în căutarea unui loc de muncă;

- au fost disponibile, gata să înceapă lucrul în următoarele 15 zile dacă ar fi

găsit un loc de muncă

Se încadrează la şomeri: persoanele concediate, persoanele în căutarea

primului loc de muncă (absolvenţi de învăţământ liceal, profesional şi universitar),

femeile care au întrerupt cândva activitatea şi solicită reluarea acesteia,

persoanele cu activitate sezonieră care doresc un serviciu permanent etc.

2. Numărul şomerilor înregistraţi este format din totalitatea persoanelor care

în perioada de referinţă au fost înregistraţi la Agenţia de Ocupare a Forţei de

Muncă şi primeau sau nu ajutor de şomaj sau alocaţie de sprijin, spre exemplu, ca

urmare a recesiunii economice un segment mai mare sau mai mic al populaţiei

Page 19: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

22

ocupate este afectat de reducerea numărului de ore prestate, fără a fi cuprinşi în

categorii şomerii, când de fapt ei sunt în şomaj parţial. Ca atare, pentru

cuantificarea în întregime a şomajului se utilizează indicatorul – timp de muncă

disponibil neutilizat – care însumează timpul de muncă neutilizat de către şomeri

şi timpul de muncă neutilizat de către o parte a populaţiei ocupate aflate în şomaj

parţial.

3. Rata generală a şomajului calculată ca raport între numărul şomerilor şi

populaţia activă civilă

100CPA

SRGS

4. Rata parţială de şomaj determinată ca raport între numărul şomerilor dintr-

o categorie „i” şi populaţia activă civilă din categoria respectivă

100Ci

ii

PA

SRS

Se pot calcula rate parţiale de şomaj pe sexe, medii, grupe de vârstă,

unităţi teritorial – administrative, categorii socio–profesionale.

5. Rata integrală de şomaj, determinată ca raport între timpul de muncă

disponibil neutilizat al populaţiei neocupate şi în stare de şomaj parţial şi timpul

de muncă disponibil total.

100t

n

TM

TMRIS

Indicatorii numărului de salariaţi

1. Numărul salariaţilor cuprinde personalul încadrat pe bază de contract de

muncă şi care figurează în evidenţele unităţii luate în calcul până în momentul

încetării contractului de muncă.

2. Numărul mediu al salariaţilor (T ) se calculează ca o medie aritmetică

simplă a numărului zilnic al lucrătorilor (Ti), corespunzător zilelor calendaristice

din perioada de calcul:

n

TT

i

n

i 1

3. Numărul mediu lunar de salariaţi ( eT ) se determină raportând numărul

total de zile–om din luna respectivă (inclusiv zilele de repaus şi sărbători legale)

( zT ) la numărul zilelor calendaristice ale lunii.

Zc

lucratezileomtotalTT z

e

)..(

Pentru perioade mai mari de o lună numărul mediu se determină ca o

medie aritmetică simplă a numărului mediu lunar din perioada respectivă.

4. Numărul efectiv al salariaţilor cuprinde numărul de personal care este

prezent în unitate la un moment dat, indiferent de numărul orelor lucrate.

Page 20: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

23

5. Numărul mediu efectiv ( efT ) se stabileşte prin raportarea numărului de

zile-om lucrate într-o anumită perioadă (Tz ef) la numărul de zile lucrătoare din

perioada respectivă (Ze)

Ze

TT

zef

ef

Acest indicator serveşte la măsurarea gradului de utilizare a timpului de

lucru.

6. Numărul mediu admisibil de salariaţi ( aT ) se determină ponderând

numărul mediu planificat de personal ( plT ) cu indicele îndeplinirii planului

( Q

plI /1 ).

Q

plpla ITT /1

O altă categorie de indicatori, o reprezintă cei ai mişcării forţei de muncă

şi anume:

a) Coeficientul intensităţii intrărilor (Cii) se determină prin raportarea numărului

celor veniţi în unitate (Tin) la numărul mediu scriptic (T )

100T

TC in

ii

b) Coeficientul intensităţii plecărilor (Cip) determinat ca raport între numărul celor

plecaţi din unitate (Tpl) şi numărul mediu scriptic (T )

100T

TC

pl

ip

c) Coeficientul mişcării totale

100

T

TTC

plin

mt

2.3. Indicatorii utilizării timpului de muncă

De regulă, timpul de muncă se urmăreşte numai pentru muncitori şi se

exprimă în ore – om sau zile – om. La nivelul macroeconomic timpul de muncă se

calculează prin agregarea informaţiilor cuprinse în „Balanţa Utilizării Timpului de

Muncă elaborată de către unităţile economice.

Balanţa Utilizării Timpului de Muncă Tabelul 12.2 Resurse de timp de muncă Utilizarea timpului de muncă

1. Fond de timp calendaristic (FTC) 1. Fond de timp efectiv lucrat (TEL)

2. Repaus săptămânal şi sărbători legale

(ZLSL)

2. Fond de timp nelucrat (TN) din care:

- concedii boală;

- concedii fără plată;

- absenţe nemotivate;

- concedii de maternitate;

- întreruperi de activitate

- greve etc.

3. Concedii legale de odihnă (CO)

4. Fond de timp maxim disponibile

(FTMD)

FTMD = FTC – (ZLSL + CO)

Balanţa prezintă ecuaţia de legătură

Page 21: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

24

FTMD = TEL + TN

Pe baza balanţei timpului de muncă se pot calcula o serie de indicatori

analitici:

1. Gradul de folosire a fondului de timp calendaristic

100FTC

FTMDGFTC

2. Gradul de folosire a fondului de timp maxim disponibil

100FTMD

TELGFTMD

indicatorul arată ponderea fondului de timp maxim disponibil în timpul efectiv

lucrat.

Cei doi indicatori se pot exprima atât în ore – om, cât şi în zile – om.

3. Durata medie efectivă a zilei de lucru ( zD ), calculată ca raport între

numărul de ore – om efectiv lucrate (Th) şi numărul de zile – om lucrate în

perioada respectivă (Tz)

z

hz

T

TD

4. Gradul de utilizare a zilei de lucru (Guz) exprimă ponderea duratei medii a

zilei de lucru în durata normală a zilei de lucru (8 ore)

100nz

zuz

D

DG

5. Durata medie efectivă a lunii de lucru ( eD ) arată numărul mediu de zile

lucrate într-o lună

T

TD z

e , T - numărul mediu scriptic al salariaţilor

6. Gradul de utilizare a lunii de lucru (Gul) exprimă ponderea duratei medii a

lunii de lucru în durata normală a lunii de lucru.

100Dnl

DlGul

7. Fondul de timp pierdut datorită folosirii incomplete a zilei de lucru sau a

lunii de lucru

zznz TELDDTh )( TDDTz lnl )`(

unde: TELz – timp efectiv lucrat exprimat în zile – om.

8. Fondul total de timp pierdut

TzthT 8

9. Sporul de producţie (∆P) ce s-ar putea obţine prin folosirea integrală a

timpului de muncă

∆P = ∆T Wh unde Wh – productivitatea orară a muncii.

Exemplul 1. Într-o subramură a industriei uşoare se cunosc date pentru

luna mai a anului 2002:

Page 22: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

25

Tabelul 12.3

Indicatorul Simbol UM Date pe luna mai

2002

1. Numărul mediu lunar al

salariaţilor lT Pers. 40000

2. Numărul salariaţilor

aflaţi în CO

TCO Pers. 3000

3. Timpul efectiv lucrat TELh

TELz

Ore-om

Zile-om

6600000

880000

4. Productivitatea orară a

muncii

Wh Lei/oră 440000

1. Să se elaboreze balanţa utilizării timpului de muncă;

2. Să se calculeze indicatorii utilizării timpului de muncă.

Rezolvare:

1. Balanţa utilizării timpului de muncă

Tabelul 12.4

Resurse de timp de muncă Utilizări ale timpului de muncă

1. FTC = cl ZT 1. TEL

2. ll ZTZLSL 2. TN

3. .lucrCO ZTCO

4. )( COZLSLFTCFTMD

Ecuaţia de balanţă va fi:

FTMD = TEL + TN

Indicatorii balanţei se vor calcula atât în ore-om, cât şi în zile-om.

FTC - 992000083140000 ore-om

FTC - 12400003140000 zile-om

ZLSL - 28800008940000 ore-om

ZLSL - 360000940000 zile-om

CO - 000.5528233000 ore-om

CO - 000.69233000 zile-om

FTMD - 6488000)5520002880000(9920000 ore-om

FTMD - 811000)69000360000(1240000 zile-om

Din ecuaţia de balanţă se va determina timpul nelucrat.

FTMD = TEL + TN → TN = FTMD – TEL

TN - 11200066000006488000 ore-om

TN - 69000880000811000 zile-om

Verificarea

6488000 = 6600000 – 112000 ore-om

811000 = 880000 – 69.000 zile-om

2. Principalii indicatori ai utilizării timpului de muncă sunt:

Page 23: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

26

a) gradul de folosire a fondului de timp maxim disponibil

%72,1011006488000

6600000100

h

hFTMD

FTMD

TELG

b) durata medie efectivă a zilei de lucru

zioreTEL

TELD

z

hz /5,7

880000

6600000

c) gradul de utilizare a zilei de lucru

%75,931008

5,7100

nz

zuz

D

DG

d) durata medie efectivă a lunii de lucru

2240000

880000

T

TELD z

l zile/salariat

e) gradul de utilizare a lunii de lucru

%50,108100275,20

22100

nl

lul

D

DG

%275,2040000

811000

l

znl

T

FTMDD

f) fondul de timp pierdut datorită folosirii incomplete a zilei sau lunii de lucru

440000880000)5,78()( zznz

Th TEL ore – om

6900040000)22275,20()( Tlnl

Tz zile - om

g) fondul total de timp pierdut

112000552000440000)69000(84400008 TzThT

ore-om

h) sporul de producţie care s-ar fi obţinut prin utilizarea completă a timpului de

muncă.

280,49440000112000 WhTP mld.lei

2.2.4. Indicatorii eficienţei utilizării potenţialului uman

(productivitatea muncii)

Caracterizarea gradului de utilizare a resurselor de muncă, a economisirii

muncii şi a creşterii economice se realizează în cea mai mare parte cu ajutorul

productivităţii muncii.

Productivitatea se măsoară fie prin cantitatea de producţie obţinută într-o

unitate de timp de muncă, fie prin consumul de timp de muncă necesar pentru

obţinerea unei unităţi de producţie.

Categoria economică de productivitate exprimă eficienţa utilizării

factorilor de producţie, respectiv a muncii sau a capitalului.

În acest context productivitatea se calculează ca raport între efect şi efort.

Page 24: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

27

Astfel, se poate calcula:

1. Productivitatea globală – dacă surprinde ansamblul factorilor de producţie

Lk

yWg

y – efect

k – capital

L - munca

2. Productivităţile parţiale dacă se calculează separat pe fiecare componentă

k

yWk

L

yWL

3. Productivitatea medie directă (W ) exprimă efectul pe unitate de forţă de

muncă consumată

L

yW

4. Productivitatea medie inversă (W

1) exprimă volumul de forţă de muncă

consumat pe unitate de efect.

Wy

LW

1

5. Productivitatea marginală (Wm) obţinută ca raport între creşterea

producţiei realizate şi creşterea forţei de muncă

DL

DYWm

Atât productivitatea medie, cât şi cea marginală se pot calcula la nivel

microeconomic, dar şi macroeconomic.

Productivitatea muncii se poate determina prin metodele:

a) metoda unităţilor naturale utilizată în cazul unei producţii omogene;

b) metoda unităţilor natural – convenţionale folosită când producţia este

neomogenă, dar asemănătoare din punct de vedere al procesului tehnologic

sau destinaţiei. În acest caz se folosesc coeficienţi de echivalenţă;

c) metoda unităţilor valorice utilizată când producţia este eterogenă şi

presupune exprimarea acesteia în preţuri comparabile;

d) metoda unităţilor de timp de muncă, aplicată numai în cazul în care se ţine

evidenţa consumului specific de timp de muncă pe unitate de produs sau

categorie de lucrare;

În mod curent, atât la nivel micro, cât şi macroeconomic se pot calcula

indicatorii:

1. Productivitatea orară a muncii (Wh) obţinută prin raportarea valorii

adăugate brute la timpul efectiv lucrat exprimat în ore-om

h

hTEL

VABW

Page 25: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

28

2. Productivitatea zilnică a muncii (Wz) obţinută ca raport între valoarea

adăugată brută şi timpul efectiv lucrat exprimat în zile-om

z

zTEL

VABW sau zhz DWW

3. Productivitatea lunară a muncii (Wl) se calculează prin raportarea valorii

adăugate brute la numărul mediu lunar de salariaţi

ll

T

VABW sau lzhlzl DDWDWW

4. Productivitatea medie anuală a muncii ( aW ) calculată ca raport între

valoarea adăugată brută şi numărul mediu anual de salariaţi

a

a

T

VABW

Nivelul productivităţii muncii la nivel macroeconomic poartă denumirea

de productivitatea socială a muncii şi se determină astfel:

a) La nivelul economiei naţionale ca raport între produsul intern brut şi

populaţia totală ocupată

PO

PIBWs

b) La nivelul fiecărei ramuri – ca raport între valoarea adăugată brută din

ramura analizată şi populaţia ocupată în ramura respectivă

i

ii

PO

VABW , i = n,1

c) La nivelul mai multor ramuri se obţine prin agregarea productivităţilor

sociale la nivel de ramură, fiind o medie aritmetică ponderată a acestora

i

ii

PO

VABW

, i = n,1

Dinamica productivităţii muncii la nivel micro şi macroeconomic se

analizează cu ajutorul indicilor

a) La nivelul economiei naţionale

PO

PIB

PO

PIB

S

SWs

I

I

II

PO

PO

PIB

PIB

PIB

PO

PO

PIB

PO

PIB

PO

PIB

W

WI

1

1

0

0

1

0

0

1

1

0

0

1

1

0

10/1

deci PO

PIBWs

I

II 0/1

Pentru creşterea productivităţii sociale a muncii WsI , este necesar ca

indicele produsului intern brut să devanseze indicele populaţiei totale ocupate.

Pentru realizarea unui calcul corect este necesar ca produsul intern brut să

fie calculat în preţuri comparabile.

Page 26: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

29

b) La nivelul ramurilor se pot utiliza mai multe modele de analiză care pun în

evidenţă influenţa factorilor calitativi şi cantitativi asupra productivităţii

sociale a muncii, şi anume:

A. Modelul de analiză bazat pe doi factori utilizează indicii de structură. În

constituirea modelului se porneşte de la următoarele relaţii:_

iii

i

ii POWVAB

PO

VABW (1)

înlocuind (1) în relaţia de calcul a productivităţii sociale a muncii la

nivelul ramurilor, se obţine:

ii

i

ii

i

ii POW

PO

POW

PO

VABW *

(2)

unde:

Wi – productivităţile pe ramurile luate în calcul şi constituie factorul calitativ

POi* - reprezintă ponderea populaţiei ocupate a fiecărei ramuri în totalul ramurilor

luate în calcul şi reprezintă factorul cantitativ sau structural

Analiza pe baza indicilor de structură utilizează relaţia (2), şi anume:

a) Indicele cu structură variabilă oglindeşte influenţa ambilor factori calitativ

şi cantitativ

0

1

0

00

1

11)(

0/1 :i

i

i

ii

i

iiWiPOiiW

W

W

PO

POW

PO

POWI

b) Indicele de structură fixă se utilizează când se măsoară numai influenţa

variaţiei valorilor individuale ale factorului calitativ.

1*

0

1*

1

1

10

1

11)(

0/1 :ii

ii

i

ii

i

iiWiiW

POW

POW

PO

POW

PO

POWI

c) Indicele de variaţie a structurii (ai modificării structurale) se foloseşte

pentru a stabili numai influenţa distribuţiei factorului cantitativ

0*

0

1*

0

0

00

1

10)(

0/1 :ii

ii

i

ii

i

iiPOiiW

POW

POW

PO

POW

PO

POWI

Între cei trei indici există următoarea relaţie: )(

0/1

)(

0/1

)(

0/1

POiiWWiiWWiPOiiW III

B. Un alt model de analiză bazat pe doi factori ia în considerare influenţa

eficienţei utilizării fondurilor fixe şi înzestrarea muncii cu fonduri fixe.

La nivelul ramurilor

i

ii

PO

VABW sau

PO

VABWi

I

II 0/1 (1)

1000i

ii

Ff

VABEf sau

Ef

VABEf

I

II 0/1 (2)

Page 27: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

30

i

ii

PO

FfZ sau

PO

Ffz

I

II 0/1 (3)

Între cele trei există următoarea relaţie scrisă cu ajutorul indicilor:

zEf

PO

Ff

Ff

VAB

PO

VABWi III

I

I

I

I

II 0/1 , deci

zEfWi III 0/10/10/1 (4)

Prin metoda substituirii factorilor se determină influenţa fiecărui factor,

astfel:

a) Modificarea totală

)()( 0011 ZEfZEfDWi

b) Influenţa factorului calitativ

101 )()( ZEfEfEfDWi

c) Influenţa factorului cantitativ

001 )()( EfZZZDWi

C. Modelul de analiză bazat pe trei factori are următoarea formă: *

iiii POZEfW , ni ,1

unde:

Efi - eficienţa utilizării fondurilor fixe în ramurile luate în calcul

Zi – înzestrarea muncii pe fiecare ramură

POi* - ponderea populaţiei ocupate din fiecare ramură în totalul populaţiei ocupate

D. Modelul de analiză bazat pe patru factori se prezintă astfel: **

iiiii POZFfEfW

unde: Ffi* - ponderea fondurilor fixe din fiecare ramură în totalul fondurilor fixe

din ramurile luate în calcul.

Exemplul 2. La nivelul unei ramuri din industria prelucrătoare se cunosc,

date pe luna septembrie pentru doi ani consecutivi. Datele se prezintă astfel:

Tabelul 12.5

Indicatorul Simbol Date pe luna septembrie

2002 2003

1. Productivitatea orară

lei/oră

Wh 400000 460000

2. Durata medie efectivă a

zilei de lucru zD 7,9 7,5

3. Durata medie efectivă

lunii de lucru lD 20,35 19,07

1. Să se determine indicii productivităţii orare, zilnice şi lunare;

2. Să se interpreteze rezultatele obţinute.

Page 28: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

31

Rezolvare:

1.

zz

Wh

DWhW

Wh

WhI

%11510015,1400000

460000

0

10/1

31600009,74000000 ZW ore – om

34500005,74600001 ZW ore - om

%1,109100091,13160000

3450000

0

10/1

Z

ZWz

W

WI

%3,102100023,164306000

65791500

6579150007,193450000

6430600035,203160000

0

10/1

1

0

l

lWl

l

l

lZl

W

WI

W

W

DWW

2. Se observă că WlWzWh III

ceea ce înseamnă că în perioada de calcul s-au înregistrat atât pierderi de

ore, cât şi de zile în cadrul lunii analizate.

Exemplul 3. La nivelul macroeconomic se cunosc date pentru doi ani

consecutivi în ramurile comerţ şi transporturi:

Tabelul 12.6

Ramura Productivitatea muncii

mil.lei/pers.

Structura populaţiei ocupate

2003 2004 2003 2004

Comerţ (A) 1975 2000 80,0 80,5

Transporturi

(B)

1605 1680 20,0 19,5

1. Să se determine creşterea productivităţii muncii pe fiecare ramură;

2. Să se calculeze productivitatea socială a muncii şi indicele acesteia;

3. Să se analizeze influenţa factorilor calitativ şi cantitativ.

Rezolvare:

1.

%6,104100046,11605

1680

%2,101100012,11975

2000

0

10/1

0

10/1

WB

WBI

WA

WAI

WB

WA

Productivitatea muncii a crescut în cele două ramuri cu 1,2% în A şi cu

4,6% în B.

Page 29: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

32

2. Pentru calculul productivităţii sociale a muncii se va utiliza modelul de analiză:

%9,101100019,11901

1938

/.1938195,01680805,02000

./.19012,016058,01975

0

10/1

*

111

*

000

*

W

WI

persleimilPOWW

persleimilPOWW

POWW

W

iii

Pe ansamblul celor două ramuri productivitatea medie a crescut cu 1,9%.

3. a) Influenţa factorului calitativ

195,01605805,01975

%8,101100018,11903

1938:

1*

0

1*

0

1*

1

1

10

1

11)(

0/1

POW

POW

POW

PO

POW

PO

POWI WW

Productivitatea medie a muncii pe baza factorului calitativ a crescut doar

cu 1,8 %.

b) Influenţa factorului cantitativ

%1,100100001,11901

1903:

0

10

0

00

1

10)(

0/1

PO

POW

PO

POW

PO

POWI POW

Productivitatea medie a muncii pe seama factorului cantitativ a crescut cu

0,1 %.

Verificarea relaţiei dintre cei trei indici

001,1018,1019,1

)(

0/1

)(

0/10/1

POWWWW III

2.3. Indicatorii statistici ai capitalului fix

Caracterizarea statistică a avuţiei acumulate presupune calcularea şi

analiza unor indicatori care să permită evidenţierea: mărimii, structurii, dinamicii

şi utilizării componentelor acesteia.

Capitalul fix (mijloacele fixe, fondurile fixe) reprezintă principala

componentă a avuţiei naţionale acumulate şi cuprinde bunuri care se folosesc timp

îndelungat, păstrându-şi în acelaşi timp forma fizică iniţială.

Sunt considerate mijloace fixe numai acele bunuri materiale care au o

durată de întrebuinţare mai mare de un an şi o valoare de inventar mai mare decât

limita minimă stabilită prin lege.

Statistica economică caracterizează fondurile fixe din punct de vedere al:

valorii, structurii, stării fizice, mişcării şi gradului de folosire al acestora.

Page 30: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

33

2.3.1. Evaluarea fondurilor fixe

Evaluarea asigură posibilitatea corelării fondurilor fixe cu alţi indicatori

calculaţi la nivel micro şi macroeconomici. Evaluarea se face în preţuri curente şi în preţuri constante pe baza următoarelor valori: 1. Valoarea iniţială completă (VIC) reprezintă valoarea de inventar/înregistrare şi cuprinde totalitatea cheltuielilor făcute cu construirea sau achiziţionarea, transportul şi punerea în funcţiune a fondului fix respectiv. Această valoare rămâne neschimbată între două recalculări indiferent de starea fizică a mijlocului. Valoarea iniţială serveşte la calcularea amortizării, caracterizează: structura, dinamica şi eficienţa utilizării fondurilor fixe. 2. Valoarea rămasă (VR) reprezintă partea din valoarea iniţială care nu a fost transferată asupra producţiei prin intermediul amortizării. Se stabileşte ca diferenţă între valoarea iniţială şi amortizarea calculată până în momentul efectuării analizei.

VR = VIC – Amt, Amt - amortizarea la momentul t Pentru a recupera valoarea mijloacelor fixe prin amortizare agenţii

economici pot alege una dintre variatele de amortizare: a) amortizarea liniară constă în includerea uniformă în cheltuielile de

exploatare a unor sume fixe stabilite proporţional cu numărul de ani ai duratei normale de funcţionare a mijlocului fix respectiv;

b) amortizarea degresivă se realizează prin multiplicarea cotelor de amortizare liniară cu un coeficient cuprins între 1,5 şi 2,5, în funcţie de durata normală de utilizare a mijlocului fix;

c) amortizarea accelerată constă în includerea în primul an de funcţionare în cheltuielile de exploatare a unei amortizări de până la 50% din valoarea iniţială a mijlocului fix. Valoarea rămasă caracterizează starea fizică a mijloacelor fixe, eficienţa

folosirii lor şi permite fundamentarea obiectivelor privind politica de investiţii. 3. Valoarea de înlocuire (VÎ) se stabileşte cu ocazia reevaluării periodice a mijloacelor fixe pentru a pune de acord valoarea la care figurează în evidenţă cu preţurile în vigoare existente în momentul reevaluării.

Cu ocazia reevaluării se stabilesc valori de inventar unitare pentru toate mijloacele fixe de acelaşi fel, indiferent de momentul punerii în funcţiune al acestora.

4. Valoarea medie anuală de inventar ( fF ) se calculează ca o medie aritmetică

a valorilor lunare (VIt)

12

12

1t

tf

VIF

, VIt – valoarea de inventar a mijloacelor fixe

Valoarea medie anuală se calculează deoarece în analizele economice este

necesar ca mijloacelor fixe exprimate sub formă de stoc (la un moment dat) să se

coreleze cu alţi indicatori care se referă la o perioadă de timp (indicator de flux).

5. Valoarea medie anuală rămasă ( rF )

Page 31: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

34

21

21

VIVI

VRVRFF fr

unde: VR1; VR2 – valoarea rămasă la începutul şi sfârşitul anului

VI1; VI2 – valoarea de inventar la începutul şi sfârşitul anului

2.3.2. Structura mijloacelor fixe

Structural mijloacele fixe se pot calcula şi analiza în funcţie de diferite

criterii, în funcţie de care aceste se pot grupa astfel:

1. După locul de funcţionare, mijloacele fixe se pot grupa pe ramurile

principale ale economiei naţionale. Gruparea oferă informaţii utile despre

potenţialul tehnico – productiv din fiecare ramură, modificările intervenite

în structura pe ramuri a mijloacelor fixe, ca şi înzestrarea tehnică a muncii

şi utilizării eficientă a acestora.

2. După componenta materială mijloacele fixe se împart în şapte categorii:

- clădiri, construcţii speciale;

- maşini de forţă şi utilaje energetice;

- maşini, utilaje şi instalaţii de lucru;

- aparate şi instalaţii de măsură şi control;

- mijloace de transport, de transmisie;

- animale, plantaţii;

- dispozitive, accesorii de producţie şi inventar gospodăresc.

Gruparea permite determinarea amortizărilor.

3. După durata de serviciu mijloacele fixe se pot grupa în:

- mijloace fixe noi;

- mijloace fixe în funcţiune la care durata de serviciu consumată este sub

durata normală;

- mijloace fixe în funcţiune la care durata de serviciu consumată este peste

durata normală.

Structura mijloacelor fixe se analizează cu ajutorul mărimilor relative de

structură pe baza relaţiei:

100

1

i

r

i

iFf

i

Ff

Ffg , ri ,1 grupe supuse analizei

2.3.3. Indicatorii stării fizice a mijloacelor fixe

Starea fizică a mijloacelor fixe este analizată cu ajutorul indicatorilor

1. Indicatorul uzurii (Iuz) exprimă proporţia uzurii în valoarea iniţială

completă.

VIC

UZIUZ , UZ – uzura este exprimată prin nivelul amortizării.

Page 32: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

35

IUZ [0,100], cu cât valoarea indicatorului se apropie de zero cu atât

starea fizică a mijlocului fix este mai bună

2. Indicatorul stării de utilitate (ISUT) reflectă proporţia mijloacelor fixe la

valoarea rămasă în valoarea iniţială a acestora, la un moment dat.

VIC

VRISUT

ISUT [0,100], cu cât valoarea indicatorului se apropie de 100 cu atât

starea fizică a mijlocului fix este mai bună

Indicatorii se pot calcula şi procentual prin gradul uzurii, respectiv stării de

utilitate.

Informaţiile furnizate de cei doi indicatori servesc la: fundamentarea

programului de investiţii şi analiza eficienţei analizării mijloacelor fixe.

2.3.4. Indicatorii „mişcării” mijloacelor fixe

„Mişcarea” mijloacelor fixe se analizează pe baza a doi indicatori şi

anume:

1. Indicatorul de înnoire cu mijloace fixe calculat ca raport între mijloacele

fixe nou puse în funcţiune la totalul mijloacelor fixe existente la sfârşitul

perioadei

sf

n

Ff

FfIFf , unde: Ffn – fonduri fixe nou puse în funcţiune

Ffsf – fonduri fixe la sfârşitul perioadei

2. Indicatorul scoaterii de funcţiune a mijloacelor fixe calculat ca raport între

mijloacele fixe scoase din funcţiune şi totalul mijloacelor fixe existente la

începutul perioadei (unui an)

i

s

Ff

FfSFf , unde: Ffs – fonduri fixe scoase din funcţiune

Ffi – fonduri fixe existente la începutul

perioadei

Caracterizarea şi analiza mijloacelor fixe se realizează cu ajutorul

„Balanţei mijloacelor fixe”, care pune în evidenţă:

- gruparea mijloacelor fixe pe categorii

- mijloacele fixe existente la începutul anului

- mişcarea mijloacelor fixe

din care

- intrări (total din care prin investiţii)

- ieşiri (total, din care scoase din funcţiune)

- mijloace fixe existente la sfârşitul anului

- amortizarea anuală

Page 33: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

36

2.3.5. Indicatorii sintetici ai eficienţei utilizării mijloacelor fixe

Indicatorii de rezultate sunt indicatori de flux şi se exprimă în preţuri

curente, ca indicatori nominali precum şi în preţuri comparabile ca indicatori reali.

Dinamica fondurilor fixe şi a eficienţei utilizării fondurilor fixe la nivel

micro şi macroeconomic se analizează cu ajutorul indicilor şi a modelelor de

analiză cu doi, trei sau patru factori.

a) La nivelul economiei naţionale se calculează eficienţa medie a utilizării

fondurilor fixe pe baza relaţiei:

Ff

PIBEf , PIB – produsul intern brut

Ff - valoarea medie anuală a fondurilor fixe

Indicele eficienţei va fi:

Ff

PIB

Ff

PIB

Ef

I

I

II

Ff

Ff

PIB

PIB

PIB

Ff

Ff

PIB

Ef

EfI

1

1

0

0

1

0

0

1

1

0

10/1

ca urmare:

Ff

PIBEf

I

II 0/1

Pentru o evoluţie favorabilă a eficienţei utilizării fondurilor fixe este

necesar indicele produsului intern brut să devanseze indicele fondurilor fixe

FfPIB II Structura fondurilor fixe pe ramuri influenţează eficienţa economică

generală astfel: dacă creşte ponderea fondurilor fixe în ramurile cu o eficienţă

ridicată, eficienţa economică generală creşte, după cum aceasta scade, atunci când

creşte ponderea fondurilor fixe în ramurile care au o eficienţă sub media naţională.

b) La nivelul unei ramuri eficienţa utilizării fondurilor fixe se determină pe

baza relaţiei:

1000i

ii

Ff

VABEf i = 1,n

c) La nivelul mai multor ramuri, eficienţa se calculează ca o medie aritmetică

ponderată a eficienţelor din fiecare ramură, pe baza relaţiei:

1000

i

ii

Ff

VABEf

Modele pe baza cărora se poate analiza eficienţa utilizării fondurilor fixe

sunt:

1. Modelul bazat pe doi factori de influenţă. În elaborarea modelului se

porneşte de la relaţiile:

10001000 ii

i

i

ii

FfEfVAB

Ff

VABEf

(1)

Page 34: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

37

ii

i

ii

i

ii

i

ii FfEf

Ff

FfEf

Ff

FfEf

Ff

VABEf *100010001000

i = n,1

unde:

Efi – eficienţa utilizării fondurilor fixe în ramurile luate în calcul

Ff*i – ponderea fondurilor fixe din fiecare ramură în totalul fondurilor fixe luate în

calcul.

Dinamica se poate studia cu ajutorul indicilor de structură: cu structură

variabilă, cu structură fixă şi de modificare a structurii.

2. Un alt model bazat pe doi factori este acela care pune în evidenţă

necesarul de fonduri fixe la nivelul ramurilor analizate. În construirea

modelului se porneşte de la relaţiile:

iii

i

ii VABNFfFf

VAB

FfNFf

ii

i

ii

i

ii VABNFf

VAB

VABNFf

VAB

FfNFf *

unde:

NFfi – necesarul de fonduri fixe din ramura i

iFf - valoare medie anuală a fondurilor fixe din ramura i

VAB*i – ponderea valorii adăugate brute din ramura i în totalul valorii adăugate

brute din ramurile luate în calcul.

3. Modelul bazat pe trei factori de influenţă ia în considerare influenţa

fondurilor fixe active şi are următoarea formă: **

iiii FfFaEFaEf

unde:

Efai – eficienţa fondurilor fixe active din ramura i

Fa*i – ponderea fondurilor fixe active din ramura i în totalul fondurilor fixe din

ramurile luate în calcul

Exemplul 4. Pentru doi ani consecutivi se cunosc date pentru trei ramuri

industriale. Datele se prezintă astfel: Tabelul 12.7

Ramuri ale industriei Fonduri fixe (mld.lei) Valoarea adăugată

brută (mld.lei preţ

comp.)

2003 2004 2003 2004

Extractivă (A) 150000 175000 67500 84000

Prelucrătoare (B) 185000 220000 108225 130900

Energie electrică şi

termică, gaze şi apă (C)

200000 210000 81000 89250

Total 535000 605000 256725 304150

Page 35: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

38

1. Să se calculeze eficienţa utilizării fondurilor fixe şi dinamica

acestora pe fiecare ramură;

2. Să se calculeze eficienţa medie a utilizării fondurilor fixe şi

dinamica acesteia.

Rezolvare:

1.

1000i

ii

Ff

VABEf

Pentru perioada de bază

(A) 4501000150000

675000 Ef lei VAB/1000 lei Ff

(B) 5851000185000

1082250 Ef lei VAB/1000 lei Ff

(C) 4051000200000

810000 Ef lei VAB/1000 lei Ff

Pentru perioada curentă

(A) 4801000175000

840001 Ef lei VAB/1000 lei Ff

(B) 5951000220000

1309001 Ef lei VAB/1000 lei Ff

(C) 4251000210000

892501 Ef lei VAB/1000 lei Ff

Indicii pe fiecare ramură

%7,106100067,1450

480Ef

AI

%7,101100017,1585

595Ef

BI

%9,104100049,1405

425Ef

CI

Eficienţa utilizării fondurilor fixe a crescut în perioada curentă faţă de

perioada de bază cu 6,7% în ramura A, 1,7% în ramura B şi 4,9% în ramura C.

2. Eficienţa medie pe ansamblul ramurilor

1000

i

ii

Ff

VABEf

86,4981000535000

2567250 Ef lei VAB/1000 lei Ff

Page 36: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

39

73,5021000605000

3041501 Ef lei VAB/1000 lei Ff

%8,104100048,186,479

73,502

0

10/1

Ef

EfI Ef

Eficienţa utilizării Ff pe ansamblul celor trei ramuri a crescut cu 4,8%.

2.4. Indicatorii statistici ai capitalului circulant

Asigurarea mijloacelor materiale circulante în volumul şi structura cerute

de procesul de producţie constituie un factor important al creşterii producţiei şi

eficienţei economice.

Caracterizarea statistică a acestei componente a potenţialului material

trebuie să pună în evidenţă aspecte cum sunt: volumul, structura, dinamica şi

consumul de mijloace materiale circulante.

2.4.1. Mărimea capitalului circulant

Mărimea capitalului circulant se exprimă ca stoc de mijloace circulante

existent la un moment dat, iar pentru o perioadă se exprimă ca stoc mediu calculat

cu ajutorul mediei cronologice.

Sursele de date pentru obţinerea acestor indicatori o constituie bilanţul

contabil şi/sau inventarierea stocurilor materiale.

Volumul mijloacelor circulante se exprimă în unităţi fizice, pe categorii

ale acestora, cât şi valorice. Exprimarea în unităţi fizice dă posibilitatea

cunoaşterii nivelului de asigurare a producţiei cu mijloacele circulante necesare,

determinate de volumul producţiei şi consumul unitar de mijloace circulante.

Exprimarea valorică dă atât posibilitatea determinării volumului total de

mijloace circulante, cât şi corelarea acestora cu celelalte componente economico-

financiare.

2.4.2. Structura mijloacelor circulante

Structura se determină utilizând diferite criterii de grupare: pe activităţi, pe

faze ale activităţii economice unde se află.

În funcţie de faza activităţii economice unde se află mijloacele materiale

circulante concretizate în stocuri se grupează în:

- stocuri pentru producţie (materii prime, materiale, combustibili, ambalaje,

obniecte de inventar de mică valoarea şi scurtă durată, piese de schimb);

- mijloace materiale circulante în producţie – producţia neterminată,

semifabricate;

- mijloace materiale circulante în sfera circulaţiei – produse finite.

Page 37: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

40

Cunoaşterea structurii mijloacelor circulante este importantă pentru

iniţierea măsurilor care să conducă la mărirea vitezei de rotaţie a mijloacelor

circulante.

Analiza statistică a consumului de materii prime şi materiale se poate

urmări sub două aspecte:

- consumul total de materii prime şi materiale (M)

- consumul specific (m)

Consumul total de materii prime într-o anumită perioadă se determină în

unităţi fizice, pe categorii de materii prime şi materiale sau valoric pe ansamblul

acestora.

Comparaţiile se pot realiza în două variante: corelat sau necorelat cu

volumul producţiei realizate.

1. Analiza necorelată:

- ritmul modificării consumului total (RM)

1001001 pM

MRM

- modificarea absolută a consumului total (DM)

pMMDM 1

Informaţiile furnizate în acest caz sunt nerelevante pentru deciziile

economice, datorită faptului că nu ţin cont de îndeplinirea nivelului prevăzut al

producţiei. De aceea este necesar ca analiza să se facă şi în corelaţie cu indicele de

realizare al producţiei.

- ritmul modificării consumului total (RM)

100100/1

1

Q

pp IM

MRM

- modificarea absolută a consumului total (DM) Q

pp IMMDM /11

Consumul total de materii prime şi materiale este determinat atât de

consumul specific m (cantitatea de materii prime şi materiale consumate pentru o

unitate de produs), cât şi de volumul producţiei (q).

În funcţie de natura materiilor prime şi materialelor precum şi a produselor

fabricate, analiza modificării consumului total se poate realiza în următoarele

variante:

Cazul I. Se consumă un singur fel de materie primă sau material pentru

realizarea unui singur produs.

00

11

0

1

qM

qM

M

MiM

Cazul II. Se consumă un singur tip de materii prime pentru realizarea mai

multor tipuri de produse.

Page 38: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

41

00

11

0

1

qm

qm

M

MI M

Cazul III. Se consumă mai multe tipuri de materii prime şi materiale

pentru realizarea unui singur produs – intervin preţurile.

00

111

pmq

pmqI

o

M

Cazul IV. Se consumă mai multe tipuri de materii prime şi materiale

pentru realizarea mai multor produse.

00

111

pmq

pmqI

o

M

Modificarea absolută va fi:

000111 pmqpmqDM

Influenţa celor trei factori de risc care determină consumul total sunt puse

în evidenţă cu ajutorul următoarelor relaţii:

- influenţa modificării volumului fizic:

00001

)(

00

001)(

pmqpmqD

pmq

pmqI

o

qM

o

qM

- influenţa modificării consumurilor specifice

001011

)(

001

011)(

pmqpmqD

pmq

pmqI

mM

mM

- influenţa modificării preţurilor de aprovizionare

011111

)(

011

111)(

pmqpmqD

pmq

pmqI

pM

pM

Relaţia dintre indici )()()( pMmMqMM IIII

Relaţia dintre modificările absolute )()()( pMmMqMM DDDD

Exemplul 5. Pentru realizarea a două produse A şi B, se consumă două

materiale a şi b. Datele se prezintă astfel: Tabelul 12.8 Produsul Cantitatea produsă

(mii buc.)

Consumul specific din material

a (kg/buc.) b (m/buc.)

q0 q1 m0 m1 m0 m1

A 15 17 1,4 1,1 0,5 0,4

B 20 22 4,0 4,1 1,2 1,0

Preţ unitar 10

p0

12

p1

20

p0

25

p1

Page 39: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

42

Să se analizeze consumul total de materiale pentru cele două produse.

Rezolvare:

Tabelul 12.9

Materialul Produsul q0 m0 p0 q1 m1 p1 q1 m0 p0 q1 m1 p0

a A

B

210,0

800,0

224,4

1082,4

238,0

880,0

187,0

902,0

Total a 1010,0 1306,8 1118,0 1089,0

b A

B

150,0

480,0

170,0

550,0

170,0

528,0

136,0

440,0

Total b 630,0 720,0 698,0 576,0

Total

general

1640,0 2026,8 1816,0 1665,0

Indicele consumului total

leimilpmqpmqD

pmq

pmqI

M

M

.8,3860,16408,2026

%59,1231002359,10,1640

8,2026

000111

000

111

Consumul total de materiale a crescut în perioada curentă faţă de perioada

de bază cu 386,8 mil.lei, respectiv cu 23,59%.

Influenţa modificării volumului fizic

leimilpmqpmqD

pmq

pmqI

qM

qM

.1760,16408,1816

%73,1101001073,10,1640

0,1816

000001

)(

000

001)(

Influenţa modificării consumurilor specifice

leimilpmqpmqD

pmq

pmqI

mM

mM

.1510,18160,1665

%69,911009169,00,1816

0,1665

001011

)(

001

011)(

Influenţa modificării preţurilor

leimilpmqpmqD

pmq

pmqI

pM

pM

.8,3610,16658,2026

%73,1211002173,10,1665

8,2026

011111

)(

011

111)(

Deci, consumul total de materiale a crescut datorită creşterii preţurilor

(+361,8 mil. lei) şi ca urmare a creşterii cantităţii de producţie realizată (+176 mil.

lei). Reducerea consumurilor specifice (-151 mil .lei) a determinat o reducere a

consumurilor totale.

2.5. Indicatorii resurselor naturale

Resursele naturale atrase în circuitul economic sunt componente ale

avuţiei naţionale. În cadrul resurselor naturale sunt cuprinse:

Page 40: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

43

- fondul funciar;

- fondul forestier;

- resursele minerale utilizabile;

- rezervele de apă.

Resursele naturale pot fi exprimate în unităţi fizice pe tipuri de resurse şi

unităţi valorice.

2.5.1. Indicatorii fondului funciar

Fondul de terenuri (fondul funciar) cuprinde totalitatea terenurilor,

indiferent de destinaţia acestora, aflate în limitele unui teritoriu administrativ sau

ale zonei.

Fondul funciar este format din diferite suprafeţe de teren, denumite

categorii de teren sau de folosinţă.

Categoriile de folosinţă reprezintă acele suprafeţe de teren funciar cărora li

se dă o anumită destinaţie economică, în funcţie de însuşirile naturale ale solului

şi de condiţiile pe care i le creează omul.

Principalele categorii de terenuri care se urmăresc statistic în ţara noastră

sunt:

- suprafaţa arabilă Sa;

- păşuni naturale Sp;

- suprafaţa cu fâneţe naturale Sf;

- vii şi pepiniere viticole Sv;

- livezi, pepiniere pomicole Sl;

- păduri şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră Spvf;

- ape curgătoare, lacuri, bălţi şi stufăriş Salbs;

- alte terenuri Sat.

St = Sa + Sp + Sf + Sv + Sl + Spvf + Salbs + Sat

În funcţie de destinaţia economică fondului funciar se grupează în:

- terenuri agricole (suprafaţă agricolă)

- terenuri neagricole (suprafaţă neagricolă)

St = Sag + Snag

Fondul funciar reprezintă principalul mijloc de producţie în agricultură şi

silvicultură. Statistica trebuie să evidenţieze: mărimea, structura şi dinamica

schimbărilor intervenite la nivelul întregii ţări sau al unităţilor administrativ-

teritoriale, aspecte necesare pentru stabilirea deciziilor privind folosirea optimă şi

naţională a terenurilor agricole.

Oficiul de Cadastru Funciar este un organism al statului care asigură

evidenţa şi urmărirea fizică a diferitelor categorii de terenuri.

Statistica economică utilizează în procesul de analiză economică ca şi în

comparaţiile internaţionale o serie de indicatori derivaţi, ca de exemplu: fondul

funciar/locuitor, suprafaţa agricolă/locuitor, suprafaţa arabilă/locuitor, fondul

forestier/locuitor sau densitatea populaţiei calculată ca raport între fondul funciar

Page 41: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

44

şi populaţia medie şi suprafaţa construită totală în mediul urban şi rural pe

locuitor.

2.5.2. Indicatorii resurselor minerale

Resursele minerale reprezintă un factor esenţial al creşterii economic, ele

fiind analizate ca: volum, structură şi calitate.

Resursele minerale, ca resurse naţionale pot fi grupate în trei trepte şi

anume:

- treapta I, cuprinde substanţele minerale care constituie patrimoniul naţional

mineral. Prezintă două componente:

a) patrimoniul cuantificat are în vedere resursele exploatabile în prezent şi

resursele posibile de exploatat în viitor;

b) patrimoniul necuantificat are în vedere resursele ipotetice. Este util pentru

fundamentarea programelor de cercetare geologică.

- treapta a II-a, are în vedere substanţele minerale utile recuperabile din zăcăminte

şi care fac parte din avuţia naţională minerală primară.

- treapta a III-a, cuprinde substanţele minerale valorificabile ca materii prime

brute şi formează avuţia naţională minerală acumulată.

Resursele minerale pot fi evaluate în unităţi fizice pe categorii de resurse

minerale şi în unităţi valorice pe baza preţurilor exprimate în lei/valută

convertibilă.

Datele statistice privind resursele minerale sunt utile fundamentării

măsurilor de politică economică şi pentru stabilirea strategiilor viitoare privind

creşterea economică.

12.6. Indicatorii resurselor spirituale

Resursele spirituale influenţează indirect activitatea economică şi se referă

la:

- gradul de pregătire şcolară;

- gradul de cultură;

- capacitatea de cercetare ştiinţifică;

- operele cultural – artistice,

de care dispune un popor la un moment dat.

În calculul avuţiei naţionale în practică, nu sunt avute în vedere resursele

spirituale din cauza dificultăţilor de cuantificare.

Se pot cuantifica unii indicatori cum sunt:

- stocul de învăţământ;

- numărul de invenţii şi inovaţii;

- numărul lucrărilor ştiinţifice, artistice.

Stocul de învăţământ reprezintă suma anilor de studii parcurşi de întreaga

populaţie la un moment dat.

Page 42: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

45

Se poate calcula:

- stocul brut de învăţământ (SBI) se determină prin însumarea numărului de ani de

şcoală a fiecărei persoane

tpSBI

unde:

p – persoanele care au parcurs perioade de şcolarizare

t – numărul de ani şcolarizaţi

- stocul ponderat de învăţământ (SPI) are în vedere diferenţele calitative care

există între nivelele de şcolarizare

tpkSPI

unde:

k – coeficient de ponderare care exprimă diferenţele calitative între nivele de

şcolarizare.

Întrebări:

1. Definiţi avuţia naţională şi arătaţi care sunt componentele ei.

2. Caracterizaţi din punct de vedere statistic resursele de muncă şi forţa de

muncă.

3. Definiţi capitalul fix şi arătaţi care sunt modalităţile lui de exprimare.

4. Definiţi capitalul circulant şi arătaţi care este structura lui.

5. Precizaţi care este rolul resurselor spirituale.

Page 43: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

46

ROLUL INDICATORILOR MICRO ŞI MACROECONOMICI ÎN

PROCESUL DE ANALIZĂ ECONOMICĂ

3.1 Statistica rezultatelor factorilor de producţie la nivel

microeconomic

În decursul unei perioade de timp agentul economic desfăşoară o serie de

activităţi:

- produce bunuri şi/sau prestează servicii;

- cumpără de la alte firme bunuri nedurabile şi servicii care sunt consumate

în procesul de producţie sau modifică stocurile de astfel de bunuri;

- cumpără mijloace de producţie durabile (clădiri, utilaje) care măresc

valoarea patrimoniului;

- îşi diminuează stocurile;

- plăteşte salarii, impozite, dobânzi;

- cumpără sau vinde hârtii de valoare care îi modifică patrimoniul;

- vinde produsele obţinute din producţia proprie a perioadei curente sau din

stocurile existente, îşi măreşte stocurile existente sau îşi măreşte stocurile

de produse din producţia proprie curentă etc.

Pentru a caracteriza toate aceste procese care au loc în cadrul

întreprinderii, ca şi caracterizarea rezultatelor acesteia impune utilizarea unui

sistem de indicatori de rezultate.

3.1.1 Indicatorii statistici la nivelul agentului economic

Indicatorii de rezultate cuprind atât indicatori exprimaţi în unităţi fizice,

cât şi indicatori valorici.

A. Indicatorii exprimaţi în unităţi fizice

1. Producţia fizică (PF) măsoară rezultatele obţinute în procesul de producţie în

expresie fizico-naturală (unităţi de lungime, suprafaţă, volum, greutate, capacitate

etc.), natural convenţională (CP) sau unităţi de timp de muncă.

Deci, producţia fizică exprimă cantităţile diferite de bunuri materiale şi

nemateriale realizate de agenţii economici în decursul unei perioade de timp (de

obicei 1 an).

La nivelul agenţilor economici, producţia fizică îndeplineşte o serie de

funcţii şi anume:

- permite formularea precisă a sarcinilor de producţie, evidenţa şi controlul

îndeplinirii lor;

- asigură caracterizarea corelaţiilor cu alţi indicatori naturali, cu indicatori

financiari – băneşti;

- permite determinarea necesarului de materii prime, materiale, energie şi

timp de muncă, a calculului productivităţii fizice a muncii;

Page 44: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

47

- asigură corelarea acestui indicatori cu fondul de salarii, cu consumul şi

costurile, determinându-se costul pe unitate de produs;

- stă la baza calculării indicelui volumului fizic al producţiei pe produse şi

pe grupe de produse.

Indicatorul prezintă o serie de limite:

a) nu cuprinde volumul total al activităţii desfăşurate de un agent economic,

neincluzând, de exemplu soldul producţiei neterminate, care la unităţile cu

ciclu lung de fabricaţie are valori însemnate;

b) nu diferenţiază rezultatele în funcţie de nivelul calitativ al produselor;

c) nu oferă posibilitatea caracterizării sintetice a rezultatelor activităţii

economice la nivelul agenţilor economici.

O soluţie pentru înlăturarea acestor limite o constituie utilizarea

indicatorilor de rezultate în expresie valorică.

B. Indicatorii exprimaţi în unităţi valorice

Indicatorii valorici de rezultate sunt calculaţi în concepţia sistemului

Conturilor Naţionale (S.C.N.)

La nivel microeconomic principalii indicatori valorici de rezultate sunt:

1. Producţia brută (PB) reprezintă volumul valoric al producţiei realizate de

către un agent economic într-o anumită perioadă de timp şi cuprinde valoarea

bunurilor şi serviciilor produse în perioada de calcul.

Producţia brută se determină ca sumă a următoarelor elemente:

a) venituri din activitatea de bază;

b) venituri realizate din alte activităţi;

c) subvenţii pentru diferenţe de preţuri şi tarife;

d) alte venituri.

- variaţia de stocuri (+):

Indicatorul producţia brută mai poartă denumirea de „producţia

exerciţiului” sau „producţia globală”.

2. Cifra de afaceri (CA) reprezintă suma tuturor veniturilor obţinute din

activitatea comercială în perioada de calcul.

3. Producţia marfă fabricată (PM) reprezintă producţia obţinută în perioada de

calcul şi destinată livrării. Cuprinde:

- valoarea produselor finite şi a semifabricatelor destinate vânzării;

- valoarea lucrărilor executate şi a serviciilor prestate.

4. Valoarea adăugată brută (VAB) exprimă la preţurile pieţei, valoarea brută a

bunurilor şi serviciilor finale produse în perioada de calcul.

Se poate calcula prin două metode:

a) ca diferenţă între valoarea producţiei brute (PB) şi consumul intermediar

(CI)

VAB = PB – CI

Consumul intermediar (CI) reprezintă valoarea bunurilor şi serviciilor

achiziţionate de firmă, prelucrate şi intrate integral în componenţa bunurilor şi

Page 45: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

48

serviciilor produse de firmă. Din acest punct de vedere se poate spune că VAB nu

cuprinde înregistrări repetate.

b) ca sumă a următoarelor elemente:

- amortizarea mijloacelor fixe;

- salarii, prime, adaosuri, compensaţii etc. (fără impozit)

- contribuţii la asigurările sociale;

- contribuţii la fondul de şomaj;

- cheltuieli care se scad din venituri (taxe pentru cercetare, fondul de rezervă

şi alte fonduri speciale);

- impozite şi taxe datorate;

- venituri financiare (se scad);

- cheltuieli financiare;

- profit impozabil.

5. Valoarea adăugată netă (VAN) exprimă valoarea nou creată de către agentul

economic în perioada de calcul. Se exprimă în preţul factorilor:

VAN = VAB – Am – Iind + Sbv

unde: Am – amortizarea capitalului fix

Iind – impozite indirecte

Sbv – subvenţii

6. Excedentul brut de exploatare (EBE) rezultă dacă din VAB se elimină

impozitele indirecte nete şi remunerarea factorului muncă

EBE = VAB – Iindnete

– Rfm

7. Excedentul net de exploatare (ENE) reprezintă diferenţa dintre excendentul

brut de exploatare şi amortizarea capitalului fix.

ENE = EBE - Am

8. Profitul (Pr) este un indicator final al activităţii economice obţinut ca diferenţă

între excedentul net de exploatare şi dobânzi, rente etc.

Pr = ENE – DRT

Indicatorii prezentaţi mai sus pot fi analizaţi şi în dinamică cu ajutorul

indicilor.

Cu ajutorul indicilor diferiţilor indicatori valorici de rezultate se pot

formula o serie de concluzii privind calitatea activităţii economice desfăşurate, şi

anume:

ICA

> IPM

indică o reducere a imobilizărilor în stocuri

IPM

> IPB

indică reducerea stocurilor de producţie neterminată şi a

consumului intern;

IVAN

> IPB

indică reducerea ponderii cheltuielilor materialelor în producţia

brută.

Exemplul 1. Pentru o societatea comercială producătoare de subansamble

pentru autoturisme, se cunosc următoarele date pentru doi ani consecutivi, privind

indicatorii valorici:

Page 46: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

49

Tabelul 13.1

Indicatorii Perioada de bază

(mii lei)

Perioada curentă (mii lei)

Prevăzut Realizat

1. Cifra de afaceri 570000 585500 588950

2. Producţia marfă fabricată 725000 740800 744650

3. Producţia globală 755000 761300 762000

4. Valoarea adăugată brută 497500 501250 502760

5. Amortizarea capitalului

fix

37000 39100 39920

1. Să se determine indicii sarcinii de plan, ai îndeplinirii planului şi ai

dinamicii;

2. Să se calculeze pentru fiecare perioadă valoarea adăugată netă;

3. Pe baza indicilor calculaţi să se analizeze calitatea activităţii economice

depuse de societatea comercială în perioada de calcul.

Rezolvare:

1. Relaţiile generale de calcul pentru indici sunt următoarele:

a) indicii sarcinii de plan

1000

*

0/ x

xI

pl

pl

b) indicii îndeplinirii planului

1001*

/1 pl

plx

xI

c) indicii dinamicii

1000

1*

0/1 x

xI

Datele se prezintă în următorul tabel:

Tabelul 13.2

Indicatorii Perioada

de bază

(mii lei)

Perioada curentă

(mii lei)

Indicii %

Prevăzut Realizat pl/0 1/pl 1/0

Cifra de afaceri 570000 585500 588950 102,71 100,58 103,22

Producţia de marfă

fabricată

725000 740800 744650 102,17 100,51 102,71

Producţia globală 755000 761300 762000 100,83 100,09 100,92

Valoarea adăugată

brută

497500 501250 502760 100,75 100,30 101,05

Amortizarea

capitalului

37000 39100 39920 - - -

Val. adăugată netă 460500 462150 462840 100,35 100,14 100,50

Page 47: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

50

2. VAN = VAB - Am

3. Societatea comercială a realizat o creştere a valorii tuturor indicatorilor

faţă de perioada precedentă, şi anume:

- o creştere de 3,32 % la cifra de afaceri

- o creştere de 2,71 % la producţia marfă fabricată

- o creştere de 0,92 % la producţia globală

- o creştere de 1,05 % la valoarea adăugată brută

- o creştere de 0,50 % la valoarea adăugată netă

În ceea ce priveşte corelaţiile dintre indicatorii valorici s-au constatat

următoarele aspecte:

1. ICA > IPM , 103,32 > 102,71 ceea ce indică reducerea producţiei stocate

2. IPM > IPG , 102,71 > 100,92 arată o diminuare a imobilizărilor în producţia

neterminată şi a consumurilor interne

3. IVAB > IPG , 101,05 > 100,92 indică creşterea ponderii cheltuielilor cu

amortizarea

În ceea ce priveşte încadrarea în nivelul proporţiilor prevăzute în program

se constată următoarele: reducerea stocurilor de produse finite s-a realizat întrucât

ICA (100,58) > IPM , (100,51) ceea ce înseamnă că producţia suplimentară a avut

desfacerea asigurată.

S-a realizat reducerea consumurilor interne şi a stocurilor de producţie

neterminată deoarece

IPM (100,51) > IPG (100,09)

Ponderea cheltuielilor materiale s-a redus şi implicit costurile deoarece

IVAB (100,30) > IPG (100,09).

În concluzie se poate spune că activitatea economică a societăţii a fost bine

direcţionată şi calitativă.

3.1.2 Aspecte ale analizei rentabilităţii

Rentabilitatea este o formă sintetică de caracterizare a eficienţei

economice la nivel microeconomic. Ea se poate exprima atât în mod absolut –

prin mărimea profitului – cât şi relativ, prin rata rentabilităţii, care exprimă gradul

în care capitalul sau folosirea resurselor agentului economic aduc profit.

Caracterizarea ratei rentabilităţii necesită explicarea următoarelor

concepte:

Rezultatul exploatării se determină ca diferenţă între veniturile din

exploatare şi cheltuielile de exploatare.

Veniturile din exploatare cuprind:

- cifra de afaceri;

- venituri din producţia stocată;

- venituri aferente producţiei imobilizate

- alte venituri.

Page 48: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

51

Cheltuielile de exploatare include toate cheltuielile ciclului de exploatarea

atât cele determinate de desfăşurarea activităţii de producţie, cât şi cele

determinate de activitatea comercială.

Rezultatul financiar (profit sau pierdere) se calculează ca diferenţă între

veniturile financiare şi cheltuielile financiare.

Veniturile financiare cuprinde:

- venituri din alte imobilizări financiare;

- venituri din creanţe imobiliare;

- venituri din titluri de plasament cedate;

- venituri din diferenţe de curs valutar;

- venituri din dobânzi;

- alte venituri.

Cheltuielile financiare include:

- pierderi din creanţe legate de participaţii;

- cheltuieli privind titluri de plasament cedate;

- cheltuieli din diferenţa de curs valutar;

- cheltuieli privind dobânzile;

- alte cheltuieli financiare.

Rezultatul curent al exerciţiului (profit sau pierdere) se determină ca

diferenţă între veniturile curente (venituri din exploatare şi financiare) şi cheltuieli

curente (cheltuieli din exploatare şi financiare).

Rezultatul excepţional al exerciţiului (profit sau pierdere) este un rezultat

cu caracter întâmplător, se determină ca diferenţă între veniturile excepţionale şi

cheltuielile excepţionale.

Veniturile excepţionale cuprind:

- venituri din despăgubiri şi penalităţi;

- venituri din cedarea activelor;

- subvenţii pentru investiţii virate la venituri;

- alte venituri excepţionale.

Cheltuielile excepţionale includ:

- despăgubiri, amenzi şi penalităţi;

- donaţii şi subvenţii acordate;

- pierderi din debitori diverşi;

- cheltuieli privind activele cedate;

- alte cheltuieli excepţionale.

Rezultatul exerciţiului înainte de impozitare (profit brut total sau pierdere)

se determină ca diferenţă între veniturile totale (de exploatare, financiare şi

excepţionale) şi cheltuieli totale.

Rezultatul exerciţiului după impozitare (profit net) se determină după ce se

elimină impozitul pe profit din indicatorul precedent (profit brut).

Rata rentabilităţii poate fi analizată astfel:

Page 49: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

52

- rata rentabilităţii economice (RE) definită ca raport între rezultatul

exerciţiului înainte de deducerea sarcinilor financiare (dobânzi şi impozite)

(PTB) şi capitalul permanent (propriu şi împrumutat) (KP)

100

100

AE

PERE

sau

KP

PTBRE

unde: PE – profitul exploatării

AE – activele economice aferente exploatării

Reflectă performanţa întreprinderii, independent de modul de finanţare şi

de sistemul fiscal.

- rata rentabilităţii financiare (RF) se determină ca raport între profitul net

(PN) şi capitalul propriu (KPR)

100KPR

PNRF

- rata rentabilităţii capitalului avansat sau ocupat (RA) se determină ca

raport între rezultatul curent (RC) al exerciţiului şi capitalul avansat

100

ACAF

RCRA

unde: AF – active fixe

AC – active circulante

Indică performanţa economică a întreprinderii fiind util pentru investitori.

- rata rentabilităţii comerciale (RC) se determină ca raport între profitul

aferent cifrei de afaceri şi cifra de afaceri evaluată în preţuri de vânzare,

exclusiv TVA.

- rata rentabilităţii resurselor avansate şi consumate (RAC)

100

CA

P

PM

CA

ACAF

PMRAC r

unde:

ACAF

PM

- reprezintă producţia ce se obţine la 1 leu (1000 lei) capital avansat,

deci eficienţa economică a resurselor avansate

PM

CA- reprezintă gradul de realizare a producţiei marfă fabricată.

Raportul pune în evidenţă influenţa stocurilor de produse nevândute.

CA

Pr - rata rentabilităţii comerciale

Rata rentabilităţii resurselor avansate prezintă importanţă pentru analizele

economice deoarece pune în legătură eficienţa utilizării capitalului avansat cu

Page 50: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

53

gradul de realizare a producţiei fabricate şi a stocurilor şi cu rata rentabilităţii

comerciale.

Analiza rentabilităţii trebuie adâncită cu determinarea şi analiza

rentabilităţii pe produs. De asemenea, este necesară determinarea pragului de

rentabilitate atât pe produse, cât şi pe întreaga activitate a agentului economic.

3.2 Măsurarea rezultatelor la nivel macroeconomic

Indicatorii macroeconomici permit cuantificarea rezultatelor obţinute la

nivelul economiei naţionale într-o perioadă de timp determinată.

Cu ajutorul indicatorilor agregaţi se caracterizează şi analizează mărimea

şi structura producţiei naţionale, precum şi dinamica ei în timp.

Prin corelarea indicatorilor macroeconomici între ei se calculează şi

analizează eficienţa valorificării potenţialului economic la nivelul economiei

naţionale.

Indicatorii macroeconomici agregaţi se calculează şi analizează după

Sistemul Conturilor Naţionale, sistem care corespunde cerinţelor economiei de

piaţă.

Agregatele macroeconomice pot fi determinate cu ajutorul următoarelor

metode:

1. Metoda de producţie constă în eliminarea din valoarea totală a

producţiei a consumurilor intermediare (în cazul produsului intern şi naţional brut)

respectiv a consumurilor intermediare şi a consumurilor de capital fix (în cazul

produsului intern şi naţional net).

2. Metoda agregării cheltuielilor totale presupune însumarea

următoarelor elemente:

a) cheltuielile gospodăririi (menajelor) pentru bunuri şi servicii de consum;

b) cheltuielile guvernului (instituţiilor) pentru bunuri şi servicii;

c) cheltuielile cu bunuri de investiţii;

d) exportul net.

Metoda mai poartă denumirea de metoda utilizării producţiei finale.

3. Metoda veniturilor constă în însumarea componentelor privind

compensarea factorilor de producţie, alocaţia pentru consumul de capital fix,

impozite indirecte nete.

În funcţie de componentele luate în calcul indicatorii sunt de natură brută,

când se cuprinde în producţia finală şi consumul de capital fix şi netă, când se

elimină din agregatul de rezultate alături de consumul intermediar şi consumul de

capital fix. Atât indicatorii de natură brută, cât şi cei de natură netă pot fi evaluaţi

în funcţie de scopul analizei la preţurile pieţei şi/sau la preţurile factorilor de

producţie.

Indicatorii macroeconomici care măsoară rezultatele activităţii economice

cu largă utilizare în statistica internaţională sunt:

Page 51: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

54

1. Produsul Intern Brut (PIB) măsoară valoarea brută de piaţă a

bunurilor şi serviciilor finale produse în cursul perioadei de calcul, de agenţii

economici care îşi desfăşoară activitatea economică în interiorul ţării.

Se poate determina prin metodele:

a) Metoda utilizării valorii adăugate (metoda de producţie) se utilizează

când interesează contribuţia fiecărui agent economic la producţia de

bunuri finale şi servicii. Ea constă în măsurarea şi evidenţierea valorii

adăugate brute în unităţile din interiorul ţării şi agregarea acesteia pe

ramuri şi la nivelul economiei naţionale.

Valoarea adăugată brută se calculează ca diferenţă între produsul global

brut şi consumul intermediar.

Calculul se face pe ramuri. Din produsul global al fiecărei ramuri se

elimină valoarea consumului intermediar.

iii CIPGVAB i = n,1 ramuri

iar

i

n

ipp VABPIB

1

b) Metoda utilizării producţiei finale presupune însumarea componentelor

care exprimă folosirea bunurilor şi serviciilor ce formează producţia finală

respectiv; consumul personal (privat) (Cpv), consumul public (Cpb),

investiţiile brute (Ib) şi exportul net (Expnet

). net

xpbpbpvpp EICCPIB

Consumul privat (Cpv) reprezintă valoarea bunurilor şi serviciilor de

consum destinate satisfacerii nevoilor oamenilor.

La măsurarea consumului privat se poate pleca de la două concepte:

Conceptul de piaţă (restrâns) care determină includerea în consumul privat

numai a bunurilor şi serviciilor cumpărate, deoarece informaţiile privind vânzările

către populaţie se obţine relativ uşor. Prezintă dezavantajul că nu cuprinde o serie

de componente ale consumului menajelor ca: autoconsumul fermelor agricole,

consumul din producţia casnică etc.

Conceptul de piaţă (larg) determină includerea în consumul privat a tuturor

bunurilor şi serviciilor care sunt folosite pentru satisfacerea necesităţilor. În

practică acest criteriu este costisitor deoarece ar trebuie evaluate unele elemente

cum ar fi: cadourile, producţia casnică (spălatul, pregătirea mâncării etc.). Totuşi

s-a realizat o îmbinare între cele două concepte, astfel consumul privat cuprinde

bunurile şi serviciile cumpărate dar şi bunurile din producţie proprie care au fost

consumate.

Consumul public (al statului) (Cpb) exprimă cheltuielile investiţiilor

guvernamentale ocazionate de cumpărarea de bunuri şi servicii. Sectorul public

produce, în vederea îndeplinirii funcţiilor sale, o diversitate de bunuri şi servicii

(şosele, diguri, şcoli, parcuri, servicii juridice, de apărare etc.) care în mod normal

nu se produc în sectorul privat sau se produc în cantităţi insuficiente.

Page 52: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

55

Producerea bunurilor şi serviciilor guvernamentale presupune consumarea

unor resurse.

Cheltuielile efectuate de sectorul guvernamental cu cumpărarea acestor

bunuri şi servicii exprimă partea din PIB utilizată în acest sector.

Prin urmare, nu se cuprind în calculul consumului statului decât

cheltuielile care sunt însoţite de flux de bunuri şi servicii excluzându-se cele care

nu sunt însoţite de un flux invers de bunuri şi servicii ca: plata pensiilor, plata

ajutoarelor de şomaj, plata asigurărilor sociale, alocaţiile etc.

Investiţiile brute (Ib) cuprind formarea brută a capitalului fix şi variaţia

stocurilor.

Formarea brută a capitalului fix reprezintă valoarea bunurilor destinate

altor scopuri decât cele militare, cu o valoare mai mare decât o anumită limită

admisă şi durată mai mare de un an, precum şi valoarea serviciilor încorporate în

bunurile de capital fix.

Variaţia stocurilor reprezintă diferenţa între intrările în stocuri şi ieşirile

din stocuri în cursul perioadei considerate. Stocurile cuprind toate bunurile care

nu fac parte din capitalul fix şi care se găsesc la un moment dat, în posesia

unităţilor productive rezidente.

Exportul net (Expnet

) reprezintă diferenţa dintre valoarea bunurilor şi

serviciilor exportate şi valoarea celor importate.

Dacă exportul este mai mare decât importul, diferenţa poate fi considerată

un adaos la celelalte categorii de cheltuieli, dacă exportul este mai mic decât

importul, diferenţa urmează să fie scăzută din suma celorlalte categorii de

cheltuieli.

c) Metoda veniturilor constă în însumarea elementelor care exprimă

compensarea factorilor de producţie concretizată în veniturile primite de

proprietarii acestora (sub formă de salarii, dobânzi, rente, profituri) în

alocaţiile pentru consumul de capital fix şi în impozite indirecte.

Compensarea factorilor de producţie sau preţul factorilor exprimă plăţile

efectuate de producători în scopul asigurării serviciilor factorilor de producţie, a

căror utilizare face posibilă producerea bunurilor şi serviciilor.

Alocaţiile pentru consumul de capital fix exprimă deprecierea fizică a

capitalului fix în decursul unui an şi se măsoară prin suma alocată anual pentru a

acoperi deprecierea şi pierderile de capital fix.

Impozitele indirecte nete reprezintă diferenţa dintre impozitele indirecte

plătite de firme guvernului şi subvenţiile plătite de guvern acestora.

Impozitele percepute de guvern (stat) sunt împărţite în două mari categorii:

directe, stabilite asupra veniturilor – salarii, dobânzi, dividente, chirii, profituri şi

indirecte, suportate de cumpărător şi consumator, stabilite fie de cifra de afaceri,

fie pe valoarea activelor de proprietate, fie pe unele produse (ţigări, băuturi etc.)

Subvenţiile de exploatare reprezintă în Sistemul Conturilor Naţionale, ca şi

în contabilitatea naţională sumele virate de gurven firmelor private şi corporaţiilor

Page 53: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

56

publice cu menirea de completa veniturile provenite din vânzarea bunurilor şi

serviciilor. Aceste sume reprezintă opusul impozitelor indirecte.

În concluzie se poate spune că PIB calculat după această metodă cuprinde:

- compensarea factorului muncă (salarii, impozite pe salarii, CAS etc.)

- dobânzi şi rente

- alocaţii pentru consum de capital fix

- impozite indirecte

- profitul proprietarilor

- profitul corporaţiilor format din: impozit pe profit, dividende, profit

nedistribuit.

2. Produsul Naţional Brut (PNB) denumit şi Venit Naţional Brut (evaluat

la preţurile factorilor) sau Cheltuieli Naţionale Brute (evaluat la preţurile

pieţei). Este definit ca valoare curentă de piaţă a tuturor bunurilor şi serviciilor

finale produse de agenţii naţionali într-o perioadă de un an. Mărimea PNB se

estimează pornind de la PIB, dacă se dispune de informaţii privind producţia

finală brută a agenţilor naţionali ce îşi desfăşoară activitatea în străinătate

(care se adaugă) şi cea a agenţilor străini ce îşi desfăşoară activitatea în

interiorul ţării pentru care se face calculul (se scade), astfel se determină

soldul de valoare adăugată brută în raport cu străinătatea (SVAB).

PNBpp = PIBpp + SVABSpp

În cazul în care soldul este negativ se va scădea din PIB.

3. Produsul Intern Net (PIN) este definit ca valoarea netă totală de piaţă a

bunurilor şi serviciilor finale, produse de agenţii interni într-o perioadă de timp.

Dacă PIN se exprimă la preţurile factorilor, el evidenţiază valoarea netă a

produsului final din punct de vedere al producătorului, iar la preţurile pieţei

reflectă aceiaşi producţie, din punct de vedere al consumatorului.

Produsul Intern Net se estimează în mod obişnuit pornind de la Produsul

Intern Brut, din care se scad amortizările (alocaţiile pentru consum de capitl fix).

PINpp = PIBpp - Am

PINpf = PINpp - Iindnete

4. Produsul Naţional Net (PNN) exprimă valoarea netă a bunurilor şi

serviciilor finale, produse de agenţii economici naţionali într-o perioadă

determinată de timp.

Se calculează pornind de la PIN care este corectat cu soldul dintre

veniturile din activitatea economică şi din patrimoniu ale agenţilor economici

naţionali care îşi desfăşoară activitatea în străinătate şi cele ale agenţilor străini pe

teritoriul ţării (SVANS).

PNNpp = PINpp + SVANS

PNNpf = PNNpp - Iindnete

Evaluat la preţurile factorilor PNN poartă denumirea de venit naţional.

Produsul Naţional Net mai poate fi estimat şi pornind de la PNB şi PIB

astfel:

PNNpp = PNBpp - Am

Page 54: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

57

PINpp = PIBpp + SVABSpp - Am

PNNpf = PIBpp - Iindnete

+ SVABS - Am

5. Venitul naţional (VN) este un indicator fundamental care pe de o parte

pune în evidenţă veniturile încasate de proprietarii factorilor de producţie în

schimbul resurselor furnizate unităţilor productive din economie sau veniturile din

muncă şi din proprietate, iar pe de altă parte reflectă utilizarea veniturilor

provenite din activitatea productivă pentru cumpărarea de bunuri şi servicii şi

pentru economisire.

Mărimea venitului naţional se calculează pornind de la fluxurile de

venituri şi de la fluxurile de cheltuieli. Se poate aplica:

- metoda însumării veniturilor factorilor de producţie angajaţi în producerea

bunurilor şi serviciilor;

- metoda însumării cheltuielilor.

6. Venitul personal (VP) exprimă veniturile curente ale persoanelor

provenite din activitatea productivă şi din transferuri de la guvern şi

întreprinderi.

Venitul menajelor reprezintă sursa consumului de bunuri şi servicii şi al

economiilor gospodăriilor. Prin urmare are implicaţii asupra dimensiunii cererii

finale de bunuri şi servicii de consum şi de bunuri şi investiţii.

Uzual mărimea venitului personal este estimată pornind de la venitul

naţional, eliminând toate veniturile care nu revin menajelor (persoanelor) şi

adăugând veniturile de la guvern şi întreprinderi care nu provind din participarea

la activitatea economică.

VP=

VN

-

Impozit pentru asigurări sociale

Profituri nedistribuite ale

societăţilor

Impozite pe veniturile societăţilor

+

Transferuri de la guvern

şi întreprinderi

Dobânzi primite de

populaţie

7. Venitul personal disponibil (VPD) rezultă prin eliminarea impozitelor

personale ale populaţiei din venitul personal.

VPD = VP - Ipop

Ipop – impozitele populaţiei

Exprimă veniturile menajelor care pot fi folosite pentru acoperirea

cheltuielilor personale (cumpărarea de produse şi servicii etc.) şi pentru

economisire.

Page 55: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

58

Exemplul 2. Se cunosc următoarele date macroeconomice la nivelul anului

2003. Date se prezintă astfel:

Tabelul 13.3

Indicatorul Simbol Date pe anul 2003

(mld. lei)

1. Producţia brută –

preţul factorilor

PBpf 505000

2. Consum intermediar –

preţul factorilor

CIpf 252000

3. Amortizarea

capitalului fix

Am 24100

4. Impozite indirecte nete Iindnete

15000

5. Valoarea adăugată

brută a agenţilor naţionali

din străinătate

VABRS 30000

6. Valoarea adăugată

brută a agenţilor străini

din România

VABSR 90000

7. Soldul valorii adăugate

nete în raport cu

străinătatea

SVANS -55000

8. Elemente ale

veniturilor factorilor de

producţie ce nu revin

populaţiei

Vfact 25000

9. Impozite pe venituri şi

proprietate plătite de

populaţie

Ipop 75000

10. Transferuri către

menaje

Tpop 90000

Să se calculeze:

1. Produsul Intern Brut (PIB) şi Produsul Intern Net (PIN) la preţurile pieţei şi

preţurile factorilor.

2. Produsul Naţional Brut (PNB) şi Produsul Naţional Net (PNN) la preţurile

pieţei şi preţurile factorilor.

3. Venitul naţional (VN), venitul personal al menajelor (VPM) şi venitul

disponibil al menajelor (VDM).

Rezolvare:

1.

000.26815000)252000505000()( nete

indpfpf

nete

indipp ICIPBIVABPIB

mld. lei

000.25315000268000 nete

indpppf IPIBPIB mld.lei

Page 56: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

59

24390024100268000 mpppp APIBPIN mld.lei

22890015000243900 nete

indpppf IPINPIN mld.lei

2.

20800060000268000 SVABSPIBPNB pppp mld.lei

600009000030000 SRRS VABVABSVABS mld.lei

19300015000208000 nete

indpppf IPNBPNB mld.lei

18890055000243900 SVANSPINPNN pppp mld.lei

17390015000188900 nete

indpppf IPNNPNN mld.lei

3.

173900 pfPNNVN mld.lei

2389009000025000173900 popfact TVVNVPM mld.lei

16390075000238900 popIVPMVDM mld.lei

3.3 Analiza structurii şi dinamicii economiei naţionale

Agregatele macroeconomice stau la baza calculelor şi analizelor la nivelul

economiei naţionale. Pe baza lor se determină o serie de indicatori derivaţi care

permit urmărirea unor aspecte esenţiale ale unor activităţi economice cum ar fi:

structura şi dinamica economiei naţionale, eficienţa utilizării factorilor de

producţie, analiza legăturii dintre componentele economiei naţionale sau

compararea indicatorilor din România cu cei din alte ţări.

Structura economiei naţionale se poate determina cu ajutorul mărimilor

relative de structură, combinate cu următorii indicatori: valoarea adăugată brută,

populaţia ocupată sau fondurile fixe. Se poate astfel calcula:

- structura produsului intern brut pe ramuri: 100* PIB

VABVAB i

i

- structura populaţiei ocupate pe ramuri: 100* i

i

PO

POPO

- structura fondurilor fixe pe ramuri: 100* i

i

Ff

FfFf

Structurile menţionate pot fi analizate şi în dinamică punându-se în

evidenţă rolul fiecărei ramurii în economia naţională.

Analiza economiei naţionale se bazează pe indicatorii macroeconomici

care pot fi exprimaţi în preţuri comparabile sau constante întrucât preţurile curente

nu sunt semnificative în evidenţa modificărilor în timp. Pentru a înlătura acest

aspect se transformă indicatorii exprimaţi în preţuri curente în preţuri comparabile

cu ajutorul indicelui deflator de preţ.

Page 57: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

60

Indicii deflatori sunt indici de preţuri de tip Paasche de forma:

01

11

1101pq

pqpqpq

sau

11

01

1101pq

pqpqpq

unde;

01 pq - indicatorul valoric din perioada curentă în preţurile perioadei de

bază

11 pq - indicatorul valoric din perioada curentă în preţurile perioadei

curente

01

11

pq

pq - indicele de preţ deflator

Dinamica produsului intern brut se analizează în preţuri comparabile

astfel: compcrt PIBPIB 00

D

PIB

crtcomp

I

PIBPIB 1

1

Calculul se poate realiza şi pe componente ale produsului intern

brut(metoda utilizării producţiei finale) prin raportarea fiecărui element al acestuia

în preţuri curente la indicii de preţuri corespunzători sferei de cuprindere a fiecărei

componente.

După calculul produsului intern brut în preţuri comparabile se poate trece

la stabilirea dinamici agregatului respectiv prin calculul indicelui PIB:

1000

1 comp

comp

PIBPIB

PIBI

Indicele PIB nu este influenţat de modificarea preţurilor aşadar el indică o

evoluţie reală a agregatului analizat. Când indicatorii de rezultate sunt exprimaţi

în preţuri constante analiza în dinamică se poate realiza cu ajutorul seriilor

cronologice.

Întrebări:

1.Definiţi producţia fizică şi arătaţi modalitatea ei de calcul.

2. Arătaţi care sunt principalii indicatori valorici şi care sunt relaţiile lor de

calcul.

3. Explicaţi principalele corelaţii dintre indicii indicatorilor valorici.

4. Caracterizaţi principalii indicatori macroeconomici şi explicaţi rolul lor

5. Precizaţi care este rolul indicelui deflator PIB.

Page 58: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

61

INDICATORII NIVELULUI DE TRAI

4.1. Sistemul de indicatori ai nivelului de trai

Calitatea vieţii depinde de puterea de dezvoltare a unei naţiuni, de politica

socială prin care se asigură veniturile populaţiei pentru consum, pentru asigurarea

cheltuielilor social – culturale.

Cunoaşterea bunăstării populaţiei necesită calculul unor indicatori de

sinteză care să cuantifice nivelul, structura şi calitatea vieţii.

Conceptul de nivel de trai este de mare complexitate, motiv pentru care

necesită utilizarea unui sistem de indicatori, grupaţi astfel:

1. Indicatorii generali ai nivelului de trai – măsoară potenţialul de

asigurare a calităţii vieţii, dar nu prezintă o evaluare semnificativă a nivelului de

trai ca de exemplu Produsul Intern Brut, Produsul Naţional pe locuitor, mărimea,

structura şi evoluţia avuţiei naţionale.

2. Indicatori direcţi ai nivelului de trai cum sunt:

- consumul de bunuri şi servicii de către populaţie;

- veniturile şi puterea de cumpărare a populaţiei;

- nivelul cultural al populaţiei;

- nivelul de urbanizare;

- calitatea mediului înconjurător;

- modul de folosire a timpului liber.

3. Indicatori ai efectelor nivelului de trai cuprind: indicatori

demografici: rata natalităţii, rata mortalităţii, sporul demografic, durata medie a

vieţii.

Cele trei grupe de indicatori dau posibilitatea cuantificării corecte a

nivelului de trai dintr-o ţară, precum şi realizarea comparaţiilor internaţionale.

4.2. Indicatorii veniturilor populaţiei

Venitul naţional se repartizează celor care l-au produs. De aceea în primul

rând sunt compensaţi angajaţii prin salariile ce se plătesc.

Proprietarilor le revine venitul din activităţi indirect productive. Altor

categorii de persoane le revin veniturile provenind din rente, cum ar fi venitul din

proprietatea asupra unor patente (drepturi de autor), venitul brut provenit din rente

ale persoanelor ce locuiesc în casele personale (echivalent cu valoarea unei chirii

corespunzătoare ce ar trebui plătită dacă nu ar poseda locuinţa).

4.2.1. Salariul real şi indicele salariului real

De-a lungul timpului s-au dat mai multe explicaţii cu privire la

semnificaţia salariului. Unii autori îl consideră ca o plată pentru închirierea forţei

de muncă sau pentru muncă, alţii ca preţ pentru cumpărarea mărfii forţei de

Page 59: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

62

muncă, iar o a treia categorie de autori susţine că este o sumă plătită celui care îşi

„închiriază serviciile”.

Salariul reprezintă suma de bani, pe care o primeşte cel care depune o

muncă socială utilă, în calitatea sa de factor de producţie.

Salariul este o mărime permanent supusă unor procese contradictorii de

diferenţiere de la o persoană la alta. Diferenţierea are la bază mai întâi calităţile,

aptitudinile foarte diferite de la individ la individ ale salariaţilor, la care se adaugă

caracterul muncii.

Evoluţia societăţii arată că atât mărimea salariului, cât şi diferenţele dintre

salarii, trebuie astfel stabilite încât să păstreze permanent vie incitaţia la muncă şi

aspiraţia la ridicarea pregătirii profesionale.

Din punct de vedere al salariatului, suma de bani pe care o primeşte atunci

când lucrează reprezintă salariului nominal.

Salariul nominal se prezintă ca salariul brut şi net.

Salariul nominal brut (Snb) reprezintă suma de bani primită de angajat

pentru munca prestată şi cuprinde:

- sume băneşti şi drepturi în natură ce revin salariaţilor pentru munca

prestată;

- sporurile şi indemnizaţiile acordate ca procent din salariu sau ca sume

fixe;

- sumele aferente timpului nelucrat (indemnizaţii pentru concediile de

odihnă şi studii, sumele aferente concediilor medicale);

- premii plătite din fondul de salarii din profitul net.

Salariul nominal net (Snn) reprezintă salariul nominal brut diminuat cu

reţinerile pentru impozitul pe salariu, contribuţia pentru pensia suplimentară,

contribuţia la fondul de şomaj. Cantitatea de bunuri şi servicii de orice fel, care

poate fi cumpărată la un moment dat cu salariul nominal reprezintă salariul real.

Acesta diferă şi el de la o persoană la alta, de la o piaţă la alta.

Nivelul salariului real depinde de doi factori: nivelul salariului nominal net

şi indicele preţurilor de consum (IPC) faţă de perioada de referinţă.

Pentru perioada de referinţă (0)

Sr0 = Sn0

Sn0 - salariul nominal în perioada de referinţă (0)

Pentru perioada de referinţă (1)

IPC

SnSr 1

1 , Sn1 – salariul nominal în perioada curentă

IPC – indicele preţurilor de consum

Indicele salariul real (Isr) arată schimbarea puterii a salariului nominal (Sn)

1000

1 r

rsr

S

SI sau 100

IPC

II sn

sr când:

Isnn > IPC → o creştere a puterii de cumpărare

Isnn = IPC → puterea de cumpărare va fi aceeaşi

Page 60: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

63

Isnn < IPC → va avea loc o diminuare a puterii de cumpărare

La nivelul agentului economic sau la nivelul de ramură se calculează

salariul mediu lunal ( nlS ), salariul mediu trimestrial ( ntS ) şi salariul mediu anual

( naS ):

a) l

lnl

T

FSS ,

unde: FSl – fondul de salarii lunar

lT - numărul mediu lunar de salariaţi

b) trim

tt

trim

ttttnt

T

FS

T

FSFSFSFSS

4

14321

c) a

ii

a

naT

FS

T

FSFSFSS

12

11221 ...

unde:

FSt1-4 – fondul de salarii trimestrial

FSi - fondul de salarii pe fiecare lună

trimT - numărul mediu trimestrial de salariaţi

aT - numărul mediu anual de salariaţi

În practica economică statistică, salariul mediu brut nominal şi real se

calculează luna prin anchete realizate în urma sondajelor şi a unei metodologii

bine fundamentate.

Din cauza creşterii numărului de agenţi economici s-a renunţat din anul

1991 la înregistrările exhaustive, folosindu-se un eşantion de agenţi economici

care sunt reprezentativi pe ramuri de activitate. Probabilitatea ca un agent

economic să fie inclus în eşantion este proporţională cu ponderea numărului său

de salariaţi în ansamblul salariaţilor din ramura respectivă. Din cauza frecvenţelor

schimbărilor organizatorice subeşantioanele se actualizează periodic.

La nivelul economiei naţionale, salariul mediu nominal brut şi net se

determină ca o medie aritmetică ponderată, prin ponderea salariilor medii pe

ramură cu numărul salariaţilor din fiecare ramură.

Pornind de la relaţia

TSFST

FSS nn (1)

La nivelul ramurilor

i

ini

T

FSS

cu ni ,1 (2)

Înlocuind (1) în relaţia (2) obţinem

Page 61: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

64

*

ini

i

inini TS

T

TSS

ni ,1 (3)

S-a ajuns la un model de analiză cu doi factori, calitativ (salariul mediu

nominal) şi cantitativ (structura numărului de salariaţi).

niS - salariul mediu nominal pe ramurile luate în calcul *

iT - structura numărului de salariaţi în ramurile luate în calcul

Mărimea şi dinamica salariului sunt influenţate de numeroşi factori, mai

ales cu caracter indirect cum sunt:

- gradul de organizare în sindicate şi capacitatea sindicatelor de a obţine

câştig de cauză pentru revendicările salariaţilor;

- capacitatea salariaţilor de a se organiza şi dialoga cu patronatul sau/şi cu

organele specializate ale statului cu prilejul desfăşurării acordurilor

colective;

- migraţia internaţională a forţei de muncă;

- legislaţia cu privire la mişcarea grevistă şi revendicativă din fiecare ţară.

În mod practic, salariul este reajustat prin indexare. Când reajustările se

realizează lunar, puterea de cumpărare este stabilă, dacă reajustările se realizează

la perioade mai mari de timp, puterea de cumpărare a salariilor scade.

Exemplul 1. Pentru doi ani consecutivi se cunosc următoarele date

referitoare la fondul de salarii, modificarea preţurilor şi structura cheltuielilor de

consum ale unei familii de salariaţi. Datele se prezintă astfel:

Tabelul 14.1

Indicatorul Simbol Date pentru anul

2003 2004

1. Fondul de salarii (mld.lei) Fbs 325.000 357.300

2. Greutatea specifică a impozitului pe

salarii în fondul brut de salarii

gimp 21,3 21,7

3. Greutatea specifică a cotizaţiilor

sociale

gcs 5,0 5,0

4. Numărul mediu al salariaţilor (mii

pers.) T 5600 55000

5. Structura cheltuielilor de consum ale

familiilor de salariaţi

Cst

100,0

x

- mărfuri alimentare Csalim

43,0 x

- mărfuri nealimentare Csnealim

45,0 x

- servicii Csserv

12,0 x

6. Indicatorii preţurilor şi tarifelor

serviciilor

IPC

x x

- mărfuri alimentare IPCalim

x 127,0

- mărfuri nealimentare IPCnealim

x 121,0

- servicii IPCserv

x 124,0

Page 62: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

65

Să se determine:

1) Indicatorul preţurilor de consum pe total IPC;

2) Salariul mediu nominal anual şi lunar şi indicii acestora;

3) Salariul mediu real şi indicele acestuia.

1. Indicele preţurilor de consum se determină ca un indice de tip

Laspeyres, după relaţia:

*

0

0

0

00

00 cic

ci

pq

pqiIPC p

pp

%94,12312,012445,012143,0127 IPC

În perioada curentă faţă de perioada de bază preţurile au crescut cu

23,94%.

2. Salariul nominal se determină în general pe baza relaţiei:

T

FS ns

n , unde Fns – fondul net de salarii

T - numărul mediu de salariaţi

leimldF

leimldF

CASIFF

ns

ns

mpbsns

.2619011786577534300.357)05,0300.357()217,0300.357(300.357

.2395251625069225000.325)05,0000.325()213,0000.325(000.325

1

0

anleiT

FS ns

na /42772321105600

10525.2393

9

0

00

anleiT

FS ns

na /47618364105600

10901.2613

9

1

11

lunaleiS

Sna

nl /356436012

42772321

12

00

lunaleiS

Sna

nl /396819712

47618364

12

11

%3,111100113,142772321

47618363

0

1

na

na

snaS

SI

În perioada de referinţă salariul nominal a crescut cu 11,3%.

3. lunaleiSS nr /356436000

lunaleiIPC

SS

nr /3201708

2394,1

396819711

Page 63: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

66

%8,89100898,03564360

3201708

0

1

r

r

srS

SI

Rezultă că în perioada de referinţă, datorită faptului că IPC a crescut într-

un ritm mai alert decât indicele salariului nominal (1,2394 > 1,113), indicele

salariului real, deci puterea de cumpărare a salariaţilor s-a diminuat cu aproape 10

%.

4.2.2. Veniturile reale ale populaţiei

Venitul personal (VP), parte din venitul naţional (VN) reflectă venitul

primit efectiv de sectorul individual, inclusiv transferurile de proprietăţi, iar

mărimea lui este factorul determinant al înclinaţiei pentru consum şi pentru

economii.

Veniturile populaţiei se pot grupa astfel:

1. Veniturile din muncă şi din proprietate:

- salariul din activitatea de bază

- venituri din activităţi pe cont propriu

- venituri din activităţi suplimentare

- venituri din vânzarea produselor agroalimentare

- contravaloarea produselor consumate realizate în gospodăria proprie

- venituri din patrimoniu: chirii, dividende, dobânzi

2. Venituri din transferuri sociale: pensii, ajutoare de şomaj, alocaţii copii,

burse etc.

Structura veniturilor depinde de statutul capului de gospodărie şi de

mediul de rezidenţă (urban sau rural), astfel: în mediul urban al cărui cap de

familie este salariat, veniturile salariale reprezintă 70% din totalul veniturilor, în

timp ce în mediul rural acestea au o pondere de 49 %.

În practica statisticii din ţara noastră, veniturile populaţiei se determină pe

baza Anchetei Integrate în Gospodării (AIG), care este o anchetă statistică anuală

asupra câştigurilor salariale şi câştigului forţei de muncă realizată în unităţile

economico-sociale din sectoarele public, privat, mixt, cooperatist şi obştesc.

Ancheta Integrată în Gospodării este o cercetare multifuncţională

permanentă, ce permite colectarea informaţiilor privind: componenţa

gospodăriilor, veniturile, cheltuielile şi consumul acestora şi alte aspecte ale

nivelului de trai al populaţiei. Ancheta se realizează pe un eşantion naţional,

cuprinzând într-un an aproximativ 36.000 de gospodării. Cercetarea se efectuează

în cadrul a 501 centre de cercetare amplasate în 365 localităţi urbane şi rurale din

toate judeţele ţării şi municipiul Bucureşti.

Includerea unei gospodării într-o anumită categorie socio-economică s-a

făcut pe baza statutului ocupaţional principal al capului gospodăriei. În categoria

ţărani s-au inclus gospodăriile de locuitori pe cont propriu în agricultură şi

Page 64: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

67

membrii ai asociaţiei agricole. În cadrul gospodăriilor de pensionari s-au inclus şi

pensionarii agricoli.

Veniturile personale ale menajelor (VPM) se determină pe baza relaţiei:

VPM = Vmp + Tpop

unde:

Vmp - venituri din muncă şi din proprietăţi

Tpop - transferuri curente către populaţie

Veniturile disponibile ale menajelor se determină pe baza relaţiei:

VDM = VPM - Ipop

Ipop – impozitele plătite de populaţie

Pe baza veniturilor disponibile se determină veniturile reale ale populaţiei

VRM0 = VDM0

IPC

VDMVRM 1

1

Se calculeză pe baza:

- veniturilor totale nete şi reale ale populaţiei;

- venitului mediu net şi real pe o familie care se grupează după statutul

socio-profesional al capului de familie (salariat, pensionar, ţăran, şomer,

patron);

- venitul mediu net şi real pe o persoană

În România 96% din venituri sunt utilizate pentru consum şi numai 4%

pentru economisire.

Exemplul 2. Se cunosc date pentru doi ani consecutivi privind veniturile

populaţiei şi modificările de preţuri.

Datele se prezintă astfel:

Tabelul 14.2 Indicatorul Simbol Date pentru anul

2002 2003

1. Venitui din muncă şi din proprietate (mld.lei) Vmp 1480000 1670000

2. Veniturile populaţiei din transferuri curente

(mld.lei)

Tpop 347000 370500

3. Transferuri curente suportate de populaţie(mld.lei) Ipop 201000 240000

4. Indicii preţurilor de consum IPC x x

- mărfuri alimentare IPCsalim

x 128,0

- mărfuri nealimentare IPCsnealim

x 120,0

- servicii IPCsserv

x 124,0

5. Cheltuieli de consum ale unei familii (mii lei)

ΣC

20000 x

- mărfuri alimentare Calim

8900 x

- mărfuri nealimentare Cnealim

6700 x

- servicii Cserv

4400 x

Page 65: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

68

Să se calculeze:

1) Indicele preţurilor de consum al populaţiei IPC;

2) Veniturile disponibile ale menajelor VDM şi indicele acestora;

3) Veniturile reale ale menajelor VRM şi indicele acestora.

1.

%4,124100244,120000

24888

20000

440024,167002,1890028,1

0

0

00

00

c

ci

pq

pqiIPC

pp

Preţurile au crescut în anul curent (1) faţă de anul de bază (0) cu 24,4 %

2. VDM = Vmp + Tpop - Ipop

leimldVDM .162600020100034700014800000

leimldVDM .180050024000037050016700001

%7,110100107,11626000

1800500

0

10/1

VDM

VDMI VDM

Veniturile disponibile ale populaţiei au crescut cu 10,7%.

3. VRM0 = VDM0 = 1626000 mld.lei

leimldIPC

VDMVRM .1447347

244,1

180050011

%89100890,01626000

1447347

0

10/1

VRM

VRMI VRM

Veniturile reale ale populaţiei s-au redus cu 11% deoarece indicele

preţurilor de consum a crescut într-un ritm mai rapid decât cel al veniturilor

disponibile.

IPC > IVDM (1,244 > 1,107)

4.3. Indicele preţurilor de consum IPC

Spre deosebire de factorul de deflaţie care este calculat pentru toate

produsele şi serviciile realizate în economie, indicele preţurilor de consum este un

indice al preţurilor bunurilor ce constituie „coşul de cumpărături” strict necesare

pe care îl procură de obicei majoritatea cumpărătorilor urbani, coş care este

aproximativ acelaşi în fiecare an.

În practica statistică românească sursele de date pentru determinarea

preţurilor de consum şi tarifelor sunt cercetările selective realizate pe un eşantion

reprezentativ de produse şi puncte de culegere (magazine, pieţe şi unităţi

prestatoare de servicii).

Page 66: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

69

Indicele preţurilor de consum măsoară evoluţia de ansamblu a preţurilor

mărfurilor cumpărate şi a tarifelor serviciilor utilizate de către populaţie într-o

anumită perioadă (denumită curentă) faţă de o altă perioadă (denumită perioada de

bază sau de referinţă).

Preţurile se culeg cu periodicitate constantă în timpul lunii, de către

anchetatori statistici specializaţi, eşantionul punctelor de culegere cuprinde circa

5300 magazine de vânzare cu amănuntul şi unităţi prestatoare de servicii,

amplasate în toate judeţele ţării. Ponderile, reprezentând importanţa relativă a

fiecărui articol în consumului populaţiei, se obţin pe baza cercetării bugetelor de

familie.

Indicele se calculează ca medie aritmetică ponderată a preţurilor pe baza

formulei Laspeyres (formulă utilizată de către toate ţările europene şi organismele

internaţionale).

Până în anul 1993, în calculul indicelui preţurilor de consum, s-a utilizat ca

sistem de ponderare, structura cheltuielilor de consum din cercetarea bugetelor de

familie din anul 1990; începând cu luna ianuarie 1994 se utilizează structura

acestor cheltuieli din anul 1993. Din anul 1999, calculul indicilor lunari se

realizează în preţurile medii din anul 1997 (anul 1997 = 100) şi ponderile din

acelaşi an, determinate pe baza cheltuielilor medii înregistrate în Anchetele

Integrate în Gospodării (AIG). Începând cu ianuarie 2000, calculul indicilor lunari

cu bază fixă se realizează cu preţurile medii din anul 1998 şi ponderile din acelaşi

an, determinate pe baza cheltuielilor din AIG.

Pentru a nu se întrerupe seria indicilor de preţuri atunci când se trece de la

o bază la alta, s-a construit un „coeficient de racordare” care permite realizarea

legăturii dintre serii cu baze diferite, de exemplu seria de indici cu bază veche şi

cea cu bază nouă.

Coeficientul de racordare la începutul anului 2000 s-a determinat prin

raportarea indicelui Laspeyres calculat pentru luna decembrie 1999 în vechea bază

(1997 = 100) şi un altul tot pentru luna decembrie 1999 însă în noua bază (1998 =

100).

Această metodologie se aplică în ţările Uniunii Europene.

Indicele preţurilor de consum, determinat ca un indice de tip Laspeyres are

o serie de calităţi; dă posibilitatea realizării unor serii de date pe durate de timp

mai îndelungate şi exprimă variaţiile nete ale preţurilor. Prezintă dezavantajul

(care nu este totuşi un inconvenient), că nu este influenţat de schimbările

intervenite în structura şi calitatea producţiei.

Din schimbul de experienţă realizat cu Institutul Naţional de Statistică şi

Studii Economice din Franţa, în România s-a optat pentru un indice de tip

Laspeyres, cu formula generală:

i

ipn

i

i

i

i

in

i

c

ci

c

cP

P

IPC0

01

0

0

0

1

1

Page 67: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

70

în care:

ii

iii

pq

pqc

00

000

- ponderea unei componente de cheltuieli din perioada de

bază (poate fi exprimată în procente, promile sau sub formă de coeficienţi).

ii pq 00 - cheltuieli de consum la nivelul sortimentului

ii pq 00 - volumul total al cheltuielilor de consum

ii pp 10 , - preţul sortimentului i.

Metoda nu necesită cunoaşterea cantităţilor fizice, ale mărfurilor sau

serviciilor consumate, ci numai structura cheltuielilor ce revin în medie pe o

familie.

Indicele preţurilor de consum se obţine prin agregare, potrivit metodei

contribuţiilor, în următoarea succesiune:

a) Indicele de preţ la nivel de varietate.

Varietatea este unitatea de observare propriu-zisă.

100

0

10/1

vi

vivi

p

pi

unde: vip1 - preţul varietăţii “i” din perioada curentă; vi

p0

- preţul varietăţii “i” din perioada de bază ce reprezintă de obicei preţul mediu

al unei perioade (de exemplu preţul mediu al anului 1997), aferent varietăţii “i” la

punctul de culegere.

Unui sortiment îi corespund mai multe varietăţi.

b) Indicele sortimentului este obţinut ca o medie aritmetică simplă a

indicilor de preţ la nivel de varietate, adică a indicilor înregistraţi în cele

68 de centre de observare notate în formula de mai jos cu “n”.

n

ii

visi

p

0/1

/1

, n < 68

Sortimentul este selectat în cadrul unui post de cheltuieli potrivit criteriului

că, sortimentul este esenţial pentru satisfacerea nevoilor de consum din postul de

cheltuieli.

Unui post de cheltuieli îi corespund mai multe sortimente.

c) Indicele agregat la nivel de post de cheltuieli.

Prin post de cheltuieli se înţeleg cheltuielile efectuate de consumatori

pentru satisfacerea unor nevoi concrete de consum de bunuri.

Indicele se calculează ca o medie aritmetică ponderată a indicilor de

sortiment care fac parte din postul de cheltuieli, potrivit relaţiei:

si

sisi

pci

p g

gIPCi

0

0

/1

Page 68: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

71

unde: sig0 - ponderea sortimentului de cheltuieli “si” în cadrul postului de

cheltuieli sig0 - ponderea postului de cheltuieli

Ponderea postului de cheltuieli este mai mare sau cel mult egală cu suma

ponderilor sortimentelor componente din cadrul postului.

d) Indicele agregat la nivel de grupă de mărfuri şi servicii – se calculează

ca o medie aritmetică ponderată a indicilor la nivel de post de cheltuieli

care fac parte din grupa de mărfuri şi servicii:

PCi

PCiPCi

Gr

p g

gIPCi

0

0

/1

unde: PCig0 - ponderea postului de cheltuieli în cadrul grupei

PCig0 - ponderea cheltuielilor grupei de mărfuri şi servicii.

e) Indicele agregat la nivel general, respectiv indicele preţurilor de consum

total se calculează ca o medie aritmetică ponderată a indicilor la nivel de

grupe de cheltuieli:

ci

ciGr

p

g

giIPC

0

0/1

unde: ci

ci

g

g

0

0

- ponderea categoriei de cheltuieli “i” în totalul cheltuielilor luate în

calcul.

Exemplul 3. Să se studieze pentru doi ani consecutivi influenţa indicelui

preţurilor de consum asupra salariului real.

Datele se prezintă astfel:

Tabel nr.14.3

Indicatorul Simbol Valoarea indicatorilor

2003 2004

1. Fondul net de salarii (mld.lei) Fns 237840 261315

2. Numărul mediu al salariaţilor (mii pers.) T 5300 5150

3. Structura cheltuielilor de consum ale

familiilor de salariaţi:

Cs 100,0 -

- mărfuri alimentare Csalim 46,0 x

- mărfuri nealimentare Csnealim 42,0 x

- servicii Csnealim 12,0 x

4. Indicatorii preţurilor şi tarifelor % IPC - -

- mărfuri alimentare IPCalim - 128,0

- mărfuri nealimentare IPCnealim - 122,0

- servicii IPCserv - 125,0

Page 69: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

72

Rezolvare:

Pentru a studia influenţa indicelui preţurilor de consum asupra salariului

real se parcurg următorii paşi:

1. Se calculează salariul mediu nominal şi indicele acestuia:

T

FnsS n

44875472105300

102378403

9

0

nS lei/an

50740777105150

102613153

9

1

nS lei/an

%2,124100242,144875472

50740777

0

1

n

n

snS

SI

Salariul mediu nominal a crescut în perioada de referinţă cu 24,2 %.

2. Salariul real se determină astfel:

4487547200 nr SS lei

405536902512,1

507407771

1 IPC

SS

n

r lei

unde:

12,12512,012542,012246,0128*

0

0

0

00

00

ci

c

ci

pq

pqiIPC p

pp

Indicele preţurilor de consum a crescut de 1,25 ori sau cu 25,12 %.

Modificarea salariului real se analizează cu ajutorului indicelui

%3,90100903,044875472

40553690

0

1 r

rsr

S

SI

Salariul real a înregistrat o reducere de 9,7% în perioada de referinţă,

aceasta deoarece, indicele preţurilor de consum a înregistrat o creştere mai rapidă

decât indicele salariului mediu nominal.

4.4. Indicatorii consumului populaţiei

4.4.1. Consumul final de bunuri şi servicii

Consumul reprezintă împreună cu producţia şi investiţiile, un concept

economic fundamental.

Consumul unui bun este cantitatea în care acest bun, prin uzură sau

distrugere, permite satisfacerea directă a nevoilor agenţilor economici.

Page 70: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

73

Consumul populaţiei nu vizează decât consumul final de bunuri şi servicii

şi nu are în vedere consumul intermediar. Consumul final la nivelul unei ţări

regrupeză consumul menajelor (gospodăriilor) al administraţiilor publice şi al

administraţiilor private. Relaţia dintre acestea se poate scrie:

Consumul final = Consumul menajelor + Consumul administraţiilor

publice + Consumul public

Cum însă: Consumul privat = Consumul menajelor + Consumul administraţiei

private

rezultă

Consumul final = Consumul Privat + Consumul public

Consumul se aplică bunurilor şi serviciilor vândute şi nu celor destinate

vânzării care includ şi bunurile şi serviciile nevândute.

Nu trebuie confundate cheltuielile totale ale populaţiei cu cheltuielile ei

totale de consum.

Cheltuieli totale ale populaţiei cuprind:

- cheltuieli băneşti indiferent de destinaţia lor (pentru consum curent, impozite

şi alte plăţi obligatorii, cumpărări de animale, imobile şi terenuri, alte

cheltuieli de investiţii etc.);

- contravaloarea prestaţiilor (mărfurilor şi serviciilor) gratuite sau cu reducere

de preţ de la agenţii economici;

- contravaloarea consumului de produse agricole (alimentare şi nealimentare)

din resurse proprii.

Cheltuieli totale de consum însă cuprind doar:

- cheltuielile băneşti pentru cumpărarea produselor alimentare, mărfurilor

nealimentare şi plata serviciilor;

- contravaloarea prestaţiilor (mărfurilor şi serviciilor) gratuite sau cu reduceri de

preţ de la agenţii economici;

- contravaloarea consumului de produse agricole (alimentare şi nealimentare)

din resurse proprii.

4.4.2. Structura consumului

În practica macroeconomică se obişnuiesc a fi utilizate trei descompuneri

ale consumului, redate în continuare:

a) Descompunerea după durabilitate

Această descompunere vizează durata de viaţă a bunurilor şi structurează

consumul menajelor în 4 ansambluri:

- bunuri durabile

- bunuri semidurabile

- bunuri nedurabile

- servicii

Bunurile durabile cuprind: automobile, televizoare, aparate de radio,

frigidere, maşini de spălat, mobilă, motociclete şi biciclete.

Page 71: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

74

Bunurile semidurabile reunesc: sticlăria, articole textile, articole din plastic

şi diferite produse industriale.

În categoria serviciilor sunt cuprinse cheltuielile relative pentru reparaţii,

hoteluri, cafenele, restaurante, transporturi în comun, telecomunicaţii, locuinţe,

servicii de sănătate, asigurările şi serviciile oferite gratuit.

b) Descompunerea consumului menajelor pe grupe de produse:

- produse alimentare

- energie

- produse nealimentare

- servicii

Valoarea tuturor acestor grupe de produse constituie consumul final al

menajelor rezidente şi nonrezidente de pe teritoriul ţării.

c) Descompunerea consumului după funcţii.

Această clasificare indică natura nevoilor sau tipurile de nevoi de

satisfăcut, nevoia de a se hrăni, de a se îmbrăca, de a se spăla etc.

Structura „pe funcţii” a consumului este următoarea:

- produse alimentare, băuturi, ţigări;

- articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte;

- locuinţe, încălzit, iluminat;

- mobile, material casnic, întreţinerea curentă;

- servicii medicale şi sănătate;

- transporturi şi comunicaţii;

- timp liber, spectacole, cultură;

- alte bunuri şi servicii.

Toate aceste bunuri şi servicii evaluate şi adunate constituie ansamblul

consumului final naţional.

4.4.3. Indicatorii consumului final al populaţiei

Indicatorii consumului pot fi exprimaţi în unităţi naturale şi unităţi

valorice.

A. Indicatorii exprimaţi în unităţi naturale

Exprimarea consumului în unităţi fizice permite realizarea unor comparaţii

internaţionale:

- Consumul (disponibil de consum) mediu anual de produse alimentare

pe locuitor, în unităţi naturale, reprezintă cantităţile de produse alimentare

destinate consumului uman, indiferent de forma sub care se consumă

(brută sau prelucrată), de sursa de aprovizionare (magazine alimentare,

piaţa liberă, consumul din resurse proprii ale producătorilor agricoli etc.)

precum şi de locul unde se consumă (gospodării individuale, restaurante,

cantine, gospodării instituţionale etc.)

- Consumul alimentar exprimat în calorii şi factori nutritivi se

determină pe baza datelor privind consumul mediu zilnic, pe locuitor, de

Page 72: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

75

produse alimentare (numai partea comestibilă) şi a compoziţiei alimentelor

exprimată în calorii şi factori nutritivi (protide, lipide, glucide).

- Înzestrarea populaţiei cu bunuri de folosinţă îndelungată (exprimată la

1000 de locuitori) se determină pe baza formulei balanţiere. Astfel:

Stocul de bunuri existent la populaţie la sfârşitul anului = stocul de bunuri

existente la populaţie la începutul anului + producţia în cursul anului + importul +

stocul din industrie şi comerţ la începutul anului – (exportul + stocul în industrie

şi comerţ la sfârşitul anului + scoaterile din uz în cursul anului).

Stocul de bunuri existent la sfârşitul anului se raportează la numărul populaţiei

la sfârşitul anului.

Se pot calcula înzestrarea cu bunuri de folosinţă îndelungată (Z) raportând

stocul de bunuri existent la populaţie la sfârşitul anului (Sbsf) la numărul populaţiei

la finele anului sau la numărul de familii la sfârşitul anului.

1000P

SZ

bsf sau 1000

F

SZ

bsf

Relaţia a doua este mai semnificativă, întrucât permite să se analizeze gradul

de înzestrare pe o familie.

B. Indicatorii în expresie valorică

- Consumul total al populaţiei (CP) exprimat valoric cumulează întregul

consum al populaţiei, potrivit relaţiei:

ii

n

i

pqCP1

Evaluarea se realizează cu ajutorul preţurilor care pot fi:

- preţuri de achiziţie pentru cumpărarea de bunuri şi servicii de pe piaţă;

- preţuri de producţie în cazul produselor autoconsumate de gospodării şi

al produselor furnizate gratuit

- Consumul mediu anual ( C ) se determină pe baza relaţiei:

P

QC

în care:

ΣQ – cantitatea totală din produsul respectiv consumată de populaţie

P - numărul mediu al populaţiei

Dinamica consumului mediu anual ( c ) se determină cu ajutorul indicilor,

pornind de la relaţia:

1000

10/1

c

cI c

- Consumul populaţiei pe grupe de bunuri şi servicii cuprinde cele trei

categorii:

o Mărfuri alimentare şi băuturi,

o Mărfuri nealimentare,

o Servicii.

Page 73: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

76

Pe baza acestui indicator se poate calcula structura consumului populaţiei

cu ajutorul mărimilor relative de structură, pe baza relaţiei:

100* CP

CC i

i ni ,1

unde:

Ci – categoria de bunuri sau servicii luată în calcul

CP – consumul total al populaţiei.

Consumul total al populaţiei se poate analiza şi el în dinamică pornind de

la relaţia:

00

11

0

10/1

pq

pq

CP

CPI CP

0011 pqpqCP

pe baza acestei relaţii se poate studia:

a) influenţa modificării volumului fizic al consumului populaţiei în mărimi

relative şi absolute

00

01)(

pq

pqI qCP

0001

)( pqpqqCP

b) influenţa modificării preţurilor

01

11)(

pq

pqI pCP

0111

)( pqpqpCP

Relaţia dintre cei doi indici

)()( pCPqCPCP III Relaţia dintre cele trei modificări absolute

)()( pCPqCPCP Studii privind consumul populaţiei se realizează cu ajutorul cercetării

selective, pe baza informaţiilor furnizate de bugetele de familie. Prin această

cercetare se obţin date referitoare la: veniturile şi cheltuielile băneşti şi în natură,

servicii, producţia gospodăriei şi destinaţia acesteia, înzestrarea cu bunuri de

folosinţă îndelungată.

Eşantionul naţional cuprinde 9000 de familii structurate astfel: 5900

familii de salariaţi, 2700 familii de ţărani şi 400 familii de pensionari de asigurări

sociale de stat. Gruparea a avut în vedere statutul social al capului de familie.

Cercetarea se realizează în 98 de localităţi urbane şi 215 localităţi rurale din toate

judeţele ţării şi din municipiul Bucureşti.

S-a urmărit prin cercetare asigurarea reprezentativităţii principalilor

indicatori, cum ar fi: membrii pe o familie, repartizarea salariaţilor pe ramuri ale

economiei, salariul şi pensia medie pe un salariat.

Page 74: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

77

4.5. Indicatorii sintetici ai dezvoltării umane

Raportul Dezvoltării Umane elaborat de Programul Naţiunilor Unite

pentru Dezvoltare (PNUD) sesiza încă din anul 1996 sporirea inegalităţilor

veniturilor, la nivel global, dar şi în interiorul societăţilor, în perioada care s-a

scurs de la încheierea „războiului rece”.

Studiile efectuate de către ţările membre ONU au la bază informaţii

privind nivelul de trai determinate pe baza Sistemului Conturilor Naţionale.

Organizaţia Mondială a Muncii recomandă ţărilor membre utilizarea unui număr

de 280 indicatori grupaţi în 38 obiective care urmăresc bunăstarea fizică, psihică

şi social – economică a unei populaţii.

Ca evoluţie a Programului de Dezvoltare, pe plan internaţional se constată

următoarele tendinţe:

1. Realizarea cercetărilor statistice sectoriale în domenii de mare actualitate

economică şi socială, ca de exemplu: statutul femeilor, copiilor şi

persoanelor de vârsta a treia, accesul la muncă şi condiţiile de muncă,

drepturile omului, libertăţile civile, degradarea mediului înconjurător,

criminalitatea, accesul la informaţii şi controlul acestora, conflicte civile,

etnice şi de muncă.

Practic, unele din aspectele menţionate sunt greu, dacă nu aproape imposibil

de cuantificat, ca atare se pune accentul pe soluţionarea aspectelor teoretice, pe

construirea indicatorilor şi elaborarea metodologiilor de calcul.

2. Pe baza unui set limitat de indicatori s-au construit indicii sintetici de

măsurare a aspectelor calitative ale dezvoltării. Metoda a fost iniţiată în

1990 prin PNUD.

Principalii indicatori calculaţi sunt următorii:

1. Indicatorul dezvoltării umane (Human Development Index HDI) se

calculează în fiecare an din 1990, de către Programul Naţiunilor Unite pentru

Dezvoltare Umană (PNUD). Scopul PNUD este ca prin intermediul unui bilanţ

anual să furnizeze o măsurare mult mai pertinentă a progreselor realizate de

statele lumii în materie de dezvoltare umană decât indicatorii economici

tradiţionali.

Indicatorul Dezvoltării Umane este un indicator agregat calculat pe baza a trei

indicatori:

- longevitatea – speranţa medie de viaţă;

- nivelul educaţional măsurat prin combinaţia indicatorilor

a) rata alfabetizării (proporţia populaţiei de peste 12 ani ştiutoare de carte)

b) rata şcolarizării (gradul de cuprindere în învăţământ a populaţiei în vârstă

şcolară)

- standardul de viaţă măsurat prin PIB/locuitor calculat la paritatea puterii

de cumpărare în echivalent dolari SUA.

Pentru calculul indicatorului se parcurg următoarele etape:

i) Se stabilesc valorile maxime şi minime în funcţie de plaja valorilor reieşite

Page 75: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

78

- Speranţa de viaţă 25 – 85 ani

- Rata alfabetizării 0 – 100 %

- Rata şcolarizării 0 – 100 %

- PIB/locuitor 100 – 40.000 dolari

ii) Pentru fiecare ţară „i” şi indicator „j” se calculează un indice individual Iij:

minmax

min

xx

xxI

ij

ij

unde:

xij – nivelul absolut al indicatorului „j” din ţara „i”

xmax – nivelul maxim al indicatorului „j”

xmin – nivelul minim al indicatorului „j”

iii) Se calculează indicele agregat pentru fiecare ţară folosind media aritmetică

simplă a celor trei indici individuali. În funcţie de rezultatele obţinute se

ierarhizează ţările în ordinea descrescătoare a acestui indice.

La nivelul anului 2000 din cele 174 de ţări pentru care s-a calculat HDI, 46

au prezentat un nivel de dezvoltare umană ridicat HDI > 0,800; 93 un nivel mediu

0,500 < HDI < 0,790 si 35 un nivel scăzut HDI < 0,500.

Spre exemplu Canada, Norvegia şi Statele Unite sunt primele state din

clasament, în timp ce Sierra Leone, Nigeria şi Burkina Faso ocupă ultimile locuri

ale listei.

2. Indicatorul sărăciei umane (Capability Poverty Measure CPM) – măsoară

deficitele înregistrate la nivelul a patru mari aspecte ale vieţii umane:

- capacitatea de a trăi o viaţă lungă şi sănătoasă măsurată prin procentul

persoanelor care riscă să decedeze înainte de 40 de ani;

- cunoştinţele dobândite sunt reflectate de nivelul educaţional, inechitatea pe

sexe şi rata ridicată a analfabetismului la femei;

- mijloacele economice şi participarea la viaţa socială se măsoară prin:

a) nutriţia şi starea sănătăţii urmărită prin procentul copiilor cu vârsta sub 5

ani care suferă de insuficienţă ponderală moderată sau acută;

b) accesul la serviciile de sănătate urmărit prin ponderea naşterilor

nesupravegheate de personalul medical;

c) procentul persoanelor private de accesul la apă potabilă

Calculat pentru 85 de ţări, indicatorul are următoarele semnificaţii: sărăcia

umană în ţările în dezvoltare se înscrie între 3,9 % din populaţia Uruguay-ului şi

64,7% în Nigeria. Nouă ţări, printre care: Cuba, Bahrein, Chile, Panama etc., au

reuşit să depăşească o sărăcie profundă.

Pentru ţările industrializate, indicatorul este calculat în 18 ţări,

semnificaţiile măsurate fiind puţin schimbate. Spre exemplu Norvegia este ţara în

care sărăcia umană este cel mai puţin răspândită 7,3 % din populaţie. Cele mai

afectate de sărăcie sunt SUA (15,8%), Islanda (15%) şi Regatul Unit al Marii

Britanii (14,6%).

Page 76: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

79

Astfel se constată că în unele ţări bogate se întâlnesc rate ridicate ale

analfabetismului printre care adulţi şi ale sărăciei monetare.

Spre exemplu în SUA mai mult de un adult din 5 este analfabet, mai mult

de 17 % din populaţia Statelor Unite şi de 10 % în Australia, Canada şi Regatul

Unit suferă de sărăcie monetară.

Deci valoarea ridicată a HDI nu garantează un grad scăzut de sărăcie.

3. Indicatorul de capacitate (Gender Empowerment Measure GEM) măsoară

implicarea persoanelor de sex masculin şi feminin în activităţile economice şi

politice, ca de exemplu ponderea femeilor şi a bărbaţilor în activităţi

administrative, manageriale, tehnice şi profesionale sau ponderea în

parlament.

Numit şi indicatorul „sexospecific” el a fost calculat în anul 200 pentru

143 de ţări şi pentru toate a fost inferior indicatorul HDI, având valori de 0,500

ceea ce indică faptul că femeile suferă de un dublu handicap: progres slab sub

aspectul dezvoltării umane şi un deficit în raport cu bărbaţii.

Cunoaşterea acestor indicatori la nivelul fiecărui stat permit elaborarea

strategiilor privind dezvoltarea umană.

Întrebări:

1. Precizaţi care sunt factorii de care depinde calitatea vieţii.

2. Arătaţi care sunt principalii indicatori ai nivelului de trai.

3. Explicaţi cum acţionează indicele preţurilor de consum în economia de

piaţă, asupra salariului nominal şi a veniturilor disponibile.

4. Caracterizaţi indicatorii consumului.

5. Descrieţi principalii indicatori ai dezvoltării umane.

Page 77: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

80

INDICATORII FINANCIARI – MONETARI,

ROLUL ACESTORA ÎN CADRUL MECANISMULUI ECONOMIC

5.1. Capacitatea şi necesarul de finanţare

La nivelul economiei naţionale valoarea producţiei sau nivelul (Y) se

traduce prin venitul naţional (VN) utilizat pentru consum (C) şi economii (S). În

sens restrâns el va fi

VN = CYS (1)

În sens larg

C + I = Y = C + S (2)

Economiile reprezintă sursa principală a finanţării investiţiilor (I) între

cele două componente existând o corelaţie evidenţiată prin soldul finanţării (SF).

Astfel, vorbim de capacitate de finanţare sau excedent dacă:

S > I, SF > 0 excedent de finanţare.

Capacitatea de finanţare semnifică îmbogăţirea financiară a unui sector sau

chiar a întregii economii. Sectorul poate finanţa alte sectoare atunci când

economisirea este mai ridicată decât investirea. La nivel naţional când există

capacitate de finanţare ridicată, sursele financiare pot fi plasate în afara ţării.

Necesarul de finanţare a unui sector sau a economiei naţionale reprezintă

suma resurselor financiare ce trebuie împrumutate de la sectoarele cu

disponibilităţi, iar la nivelul economiei naţionale se apelează la resurse financiare

din străinătate.

În economie acţionează mai multe categorii de agenţi economici (subiecţi)

clasificaţi după diferite criterii. În funcţie de rezultatul bugetului lor, aceştia se

împart astfel:

- unităţi cu resurse financiare excedentare, cum este cazul gospodăriilor

(menajelor);

- unităţi cu resurse financiare deficitare, formate în principal din firme ce au

nevoie de resurse financiare suplimentare pentru a-şi putea desfăşura

activitatea în mod normal;

- unităţi cu resurse financiare alternative, uneori deficitare, alteori

excedentare cum sunt: administraţia, menajele publice şi străinătatea.

Armonizarea capacităţii de finanţare cu necesarul de finanţare se

realizează prin intermediul sectorului bancar, care, transformă activele financiare

ale agenţilor economici (acţiuni, obligaţiuni) în active lichide (numerar, depozite

la vedere, bonuri de tezaur). În acest mod se transformă economiile pe termen

scurt ale populaţiei în împrumuturi pe termen mediu şi lung acordate agenţilor

economici.

Soldul de finanţare a modificării patrimoniului este evidenţiat de soldul

modificării creanţelor şi datoriilor.

Page 78: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

81

Capacitatea de finanţare a unui sector este reliefată prin contul de finanţare

care oferă informaţii referitoare la: creşterea masei monetare în economie,

evoluţia creditului intern şi a activelor străine.

5.2. Rolul sectorului guvernamental în determinarea nivelului de

echilibru al venitului

În orice ţară guvernul este, pe de o parte, un consumator ca oricare altul,

deoarece achiziţionează o serie de bunuri şi servicii iar, pe de altă parte, el este

acela care încasează o serie de impozite şi taxe, diminuând astfel veniturile

destinate consumului sau economisirii. De asemenea, guvernul face o serie de

transferuri către sectorul privat cu care influenţează veniturile acestui sector.

În calitatea sa de consumator, guvernul achiziţionează o serie de mărfuri,

în special echipamente militare, şi o serie de servicii, în special serviciile

funcţionarilor de stat, achiziţii care le vom nota cu G.

Venitul statului se constituie din impozite şi taxe (TA), dar se diminuează

cu transferurile (TR). În acest caz identitatea de bază pentru calculul venitului

naţional redată în ecuaţia (2), paragraful 2, C + I = Y = C + S, va deveni:

C + I + G = C + S (TA – TR) (1)

Cererea agregată exprimată cu ajutorul relaţiei (7)

AD = C + I , devine AD = C + I + G (2)

În condiţiile în care populaţia, pe de o parte, plăteşte impozite şi taxe (TA)

iar, pe de altă parte încasează transferurile făcute de guvern (TR), consumul va

depinde de venitul disponibil (YD), care este:

YD = Y + TR – TA (3)

Funcţia consumului C = C + cY, va deveni şi ea

C = C + cYD (4)

C = C + c(Y + TR – TA) (5)

Fiecare guvern, prin politica sa fiscală, stabileşte nivelul impozitelor şi

taxelor, a transferurilor şi a achiziţiilor guvernamentale.

5.3. Politici discreţionare

Există analişti care susţin că politicile guvernamentale (în special cele de

ajustare) denumite generic politici discreţionare, mai degrabă destabilizează şi

amplifică fluctuaţiile, decât stabilizează sau reduc fluctuaţiile economice.

Astfel, politicile discreţionare practicate de către guvern ar prezenta

următoarele dezavantaje:

1) politicile discreţionare se caracterizează printr-un dublu decalaj, unul între

momentul apariţiei dezechilibrului şi momentul luării măsurii de către

guvern, şi unul între momentul luării măsurii şi cel al producerii efectului

Page 79: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

82

scontat. De aici, rezultă o inerţie mare a implementării politicii

discreţionare.

2) politicile discreţionare nu au fineţe instrumentală. Efectul produs este

întotdeauna disproporţionat în raport cu efectul necesar, ceea ce conduce

la menţinerea, amplificarea sau introducerea de noi perturbaţii.

3) efectivitatea politicii discreţionare este blocată de anticipaţiile naţionale

ale agenţilor economici. Cum într-un stat de drept politicile discreţionare

sunt transparente, agenţii economici anticipează efectul urmărit de acea

politică şi, în măsura în care aceasta le este favorabilă acţionează pentru a-

şi prezerva interesele, ceea ce va reduce sau chiar anula acţiunea publică

respectivă.

5.3.1. Stabilizatorii automaţi ai economiei

Ca alternativă la politicile discreţionare sunt propuşi stabilizatorii automaţi

(stabilizatorii fiscali), care reprezintă mecanisme autoreglatoare. În mod concret,

se fixează la nivelul bugetului de ocupare deplină, mărimea ratei de impozitare

(impozit proporţional cu venitul) şi nivelul cheltuielilor guvernamentale, la

condiţiile de echilibru bugetar. Dacă de exemplu, cheltuielile guvernamentale

cresc peste nivelul stabilit, atunci bugetul devine deficitar, ceea ce va avea ca efect

stimularea ofertei, deci a producţiei, ceea ce va reduce şomajul.

Astfel, plăţile de transfer pentru ajutorul de şomaj se vor reduce, ceea ce

înseamnă reducerea cheltuielilor guvernamentale. Deci o creştere a cheltuielilor

guvernamentale conduce în mod automat la reducerea acestora. La fel se

raţionează dacă nivelul cheltuielilor guvernamentale scad peste nivelul de

echilibru stabilit.

5.4. Indicatorii bugetului public

Instrumentul de bază prin care guvernul îşi realizează funcţiile sale este

bugetul public. Bugetul reprezintă balanţa financiară care măsoară resursele

financiare şi precizează destinaţia acestora.

În procesul de repartizare a produsului intern brut, guvernul, prin

intermediul unor instrumente specifice (impozite, taxe, transferuri publice,

alocaţia, subvenţii, transferuri bugetare) îndeplineşte funcţiile:

- funcţia de producere de bunuri publice, puse la dispoziţia colectivităţii

în mod gratuit prin finanţarea cheltuielilor cu caracter social;

- funcţia de stabilizare economică (rată scăzută a şomajului, inflaţie

scăzută, sold favorabil al balanţei de plăţi externe, rată normală de

creştere economică.

Bugetul economic cuprinde veniturile şi cheltuielile

guvernamentale pe o perioadă de un an, având următoarea

componenţă:

Page 80: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

83

- bugetul administraţiei centrale de stat;

- bugetul administraţiei locale de stat;

- bugetul asigurărilor sociale de stat;

- bugetul fondurilor speciale şi extrabugetare.

5.4.1. Indicatorii veniturilor bugetare

Veniturile bugetare măsoară încasările guvernamentale provenite în

principal din impozite şi taxe. Sunt prezentate ca totaluri lunare şi anuale

exprimate în preţuri curente.

Veniturile bugetare sunt colectate în principal prin intermediul

impozitelor, al taxelor pentru servicii şi din diverse alte surse cum sunt dobânzile

la împrumuturile guvernamentale. O altă sursă de venit este reprezentată de

încasările provenind din privatizarea unor activităţi care în trecut fuseseră

realizate în sectorul public.

Impozitele au un efect important asupra activităţii economice, dar şi pentru

stabilizarea automată.

Pentru veniturile bugetare se pot calcula:

a) Valoarea totală a veniturilor bugetare (VBT) se stabileşte ca urmare

a procesului de redistribuire a produsului intern brut.

b) Structura veniturilor bugetare VB* se analizează pe surse de

provenienţă folosind mărimile relative de structură, prin raportarea

fiecărei categorii de venituri la valoarea totală a veniturilor bugetare:

100* i

i

VB

VBVB

Potrivit clasificărilor internaţionale, structura veniturilor bugetare

cuprinde:

a) venituri curente, alcătuite din:

Venituri fiscale constituite din:

- impozite directe (pe profit, pe salarii)

- impozite indirecte (TVA, accize, taxe vamale)

- contribuţia la asigurările sociale, pentru pensia suplimentară, pentru

fondurile de şomaj

Venituri nefiscale provenite din:

- dividende la capitalul social al statului de la societăţile comerciale

- vărsăminte din profitul net al regiilor autonome şi de la instituţiile

publice.

b) venituri din capital rezultate din valorificarea unor bunuri ale statului.

Analiza evoluţiei structurii veniturilor bugetare evidenţiază o serie de

tendinţe, între care cea mai importantă este aceea a cotei preponderente şi în

Page 81: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

84

creştere a resurselor fiscale. Acest lucru se repercutează în creşterea gradului de

fiscalitate şi în sporirea „apăsării” fiscale asupra consumatorului final. Explicaţia

constă în aceea că, prin mecanismul costurilor şi al preţurilor, toate aceste

impozite sunt suportate în final de către populaţie.

c) Ponderea veniturilor statului în PIB

100% PIB

VBVB i

În România, ponderea veniturilor bugetului public în PIB a scăzut mult

după anul 1990, ca urmare a restrângerii rolului îndeplinit de guvern prin

intermediul bugetului.

Unul dintre instrumentele de măsurare a gradului de intervenţie a statului

în economie este şi gradul de fiscalitate (GF) sau presiunea fiscală.

d) Gradul de fiscalitate se măsoară ca aport între prelevările (P) la

dispoziţia statului şi un indicator macroeconomic, de regulă produsul intern brut

(PIB):

100PIB

PGF

Prelevările de ordin fiscal sunt constituite din:

- impozite pe salarii şi CAS, în cadrul retribuţiei salariaţilor;

- impozite pe profit, impozite pe dividende, impozite pe patrimoniu în

cadrul excedentului brut de exploatare;

- impozite indirecte (TVA, accize, taxe vamale) în cadrul impozitelor

legate de producţie şi import.

Gradul de fiscalitate poate fi corelat cu unii indicatori economici (de

exemplu cu ritmul creşterii economice), evidenţiind măsura în care nivelul

fiscalităţii a reprezentat un impuls pentru economie sau un element de stagnare

sau chiar de regres.

5.4.2. Indicatorii cheltuielilor bugetare

Cheltuielile bugetare măsoară cheltuielile fiecărui guvern. Afectează

cererea globală şi mărimea deficitului bugetar. Sunt prezentate ca totaluri anuale

sunt lunare exprimate în preţuri curente.

Cheltuielile guvernamentale includ servicii cum sunt: justiţia şi ordinea

publică, apărarea, educaţia şi sănătatea, drumurile. Astfel de cheltuieli reprezintă o

injecţie în fluxul circular al veniturilor şi au un efect considerabil asupra cererii

globale. Ele au o influenţă stabilizatoare în măsura în care plăţile de ajutoare

sociale cresc atunci când şomajul creşte, fapt care ajută la menţinerea cheltuielilor

de consum.

Cheltuielile bugetare se pot clasifica astfel:

Page 82: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

85

a) după nivelul administraţiei: autorităţi locale şi centrale, autorităţi

statale sau regionale în cazul federaţiilor, fonduri de asigurări sociale

şi companiile publice.

b) după ramura economiei: agricultură, apărare, comerţ;

c) după funcţie de exemplu, servicii legate de mediu care ar putea fi

oferite de mai mult de un singur departament

d) după categoria economică – cheltuielile curente şi cheltuielile de

capital.

Cheltuielile curente includ: plata angajaţilor din sectorul public, subvenţii

pentru bunuri şi servicii, cum ar fi locuinţele de stat şi susţinerea agriculturii,

dobânzile aferente datoriei naţionale.

Cheltuielile de capital reprezintă în principal investiţii fixe în infrastructură

şi construcţia de locuinţe. Aceste cheltuieli de capital sunt incluse în categoria

investiţiilor în calculul PIB pe baza cheltuielilor.

Pentru cheltuielile bugetare se pot calcula:

a) Valoarea totală a cheltuielilor bugetare (CB), obţinută prin

însumarea diferitelor categorii de cheltuieli, ale administraţiei publice

(centrale, locale, de asigurări) din care s-au dedus sumele reprezentând

transferuri de resurse financiare între administraţiile publice.

b) Cheltuielile bugetare medii pe un locuitor indicator ce este cu atât

mai elocvent cu cât este analizat în dinamică, pe tipuri de cheltuieli.

De exemplu, cheltuielile bugetare pe un locuitor, efectuate în

domeniul ocrotirii sănătăţii sau în domeniul învăţământului.

c) Structura cheltuielilor bugetare CB* prin care este stabilită

ponderea fiecărei categorii de cheltuieli (CBi) în totalul acestora (

iCB ).

100* i

i

CB

CBCB

d) Ponderea cheltuielilor bugetare în PIB (CB%) arată cât din

produsul intern brut este preluat de stat şi utilizat pentru satisfacerea

nevoilor sociale.

100% PIB

CBCB i

Ponderea cheltuielilor bugetare în PIB diferă de la o ţară la alta în funcţie

de nivelul de dezvoltare economică, de condiţiile social-politicii interne, precum

şi de conjunctura internaţională. Analiza statistică pentru un număr mare de ţări

pune în evidenţă corelaţiile directe între nivelul de dezvoltare economică şi

ponderea cheltuielilor bugetare în PIB.

Page 83: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

86

e) Dinamica cheltuielilor bugetare (ICB) arată tendinţa de creştere,

menţinere sau diminuare a efortului financiar al statului. Comparaţia

este utilă şi concludentă în măsura în care cheltuielile sunt exprimate

în preţuri comparabile, altfel ea este deformată de fenomenul

inflaţionist.

În aceste condiţii dinamica reală a cheltuielilor bugetare este dată de

relaţia:

100

0

1

CB

CBcomp

comp

ICB

unde: IP

CBCB

crt

comp1

1

crtcomp CBCB 00 (de obicei preţurile comparabile sunt preţurile perioadei de

bază)

IP = indicele preţurilor bunurilor ce compun cheltuielile bugetare

CBcomp, crt

= cheltuielile bugetare exprimate în preţurile comparabile

respectiv preţuri curente.

5.4.3. Indicatorii deficitului bugetar

Practic vorbim de: echilibru, deficit şi excedent bugetar. Toate acestea

măsoară totalul net al cheltuielilor guvernamentale minus veniturile pe parcursul

unei luni sau al unui an.

Semnificaţia lor este acela de indicator al situaţiei fiscale guvernamentale.

Se prezintă ca totalului lunare sau anuale exprimate în preţuri curente.

Echilibrele bugetare apar în situaţia când VB = CB. Un echilibru perfect

este greu de atins din cauza stabilizatorilor automaţi ai cheltuielilor şi veniturilor

bugetare.

Deficitele bugetare (CB > VB) stimulează cererea totală şi producţia totală

printr-o injecţie netă în fluxul circular al veniturilor.

Deficitele sunt mult mai frecvente decât excedentele. Spre exemplu, cel

mai mare deficit bugetar din lume este cel al S.U.A., deficit care a crescut de la 74

miliarde de dolari în anul fiscal 1900, la 340 miliarde de dolari în anul 1992.

Excedentele bugetare (VB > CB) pot fi benefice dacă guvernul realizează

un excedent mare pe baza fondului său de asigurări sociale pentru a veni în

întâmpinarea unei creşteri aşteptate a pensiilor, pe care va trebuie, să le plătească

pe măsură ce populaţia îmbătrâneşte.

Există trei moduri principale de a analiza balanţa superioară. Primul este

reprezentat de coloana balanţei, care este publicată şi care depinde de definiţiile şi

practicile contabile la nivel naţional. Celelalte două sunt: cererea de împrumuturi

şi economiile nete.

Page 84: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

87

Cererea de împrumuturi reprezintă diferenţa dintre totalul net al

cheltuielilor guvernamentale şi veniturile. Deci, reprezintă acea parte care trebuie

să fie finanţată prin împrumuturi sau care permite ca datoriile să fie rambursate.

Economiile nete indică economiile nete ale sectorului public. Prezintă

măsura în care sectorul public adaugă la sau scade din fluxul circular al

veniturilor.

Pentru deficitul bugetar se poate calcula:

a) Mărimea deficitului bugetar (DB) ca diferenţă între cheltuielile

bugetare şi veniturile bugetare.

VBCBDB

Mărimea deficitului bugetar diferă de la o ţară la alta în funcţie de

acutizarea unor fenomene macroeconomice a căror evoluţie poate fi influenţată de

nivelul şi structura cheltuielilor bugetare: rata inflaţiei, rata şomajului, cursul de

schimb, susţinerea reformelor economice.

b) Ponderea deficitului bugetar în PIB (DB%)

100% PIB

DBDB

Acest indicator este un ghid al politicii bugetare, un deficit mare (peste

4,5% din PIB) indică o politică bugetară restrictivă – concretizată în reducerea

cheltuielilor bugetare.

c) Structura finanţării deficitului bugetar când veniturile bugetare nu

acoperă cheltuielile bugetare, autorităţile sunt nevoite să apeleze la o serie de

surse de acoperire a deficitului bugetar.

- împrumuturi de stat de pe piaţa internă de la băncile comerciale şi

banca centrală, precum şi de la populaţie (prin emiterea de titluri de

stat); împrumuturi care au ca rezultat creşterea datoriei publice interne;

- împrumuturi de stat de pe piaţa externă, de la alte guverne, instituţii

internaţionale şi bănci străine, împrumuturi ce au ca rezultat creşterea

datoriei externe;

- emisiunea de bani de hârtie cu consecinţe negative asupra economiei

naţionale, prin creşterea masei monetare în circulaţie fără acoperire în

bunuri şi servicii; care au drept rezultat creşterea inflaţiei.

5.4.4. Indicatorii datoriei publice

Datoria publică măsoară totalul cumulat pe termen lung al cheltuielilor

guvernamentale minus veniturile guvernamentale. Are semnificaţia transferului

între generaţii a datoriilor statului. Se prezintă ca totaluri anuale în preţuri curente.

Datoria publică reprezintă totalul cumulativ al tuturor împrumuturilor

guvernamentale, mai puţin rambursările, Este finanţată în principal de către

cetăţeni, prin aceasta deosebindu-se de datoria externă care trebuie să fie finanţată

din veniturile din exporturi.

Page 85: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

88

Se pot calcula două categorii de indicatori şi anume:

A. Indicatorii gradului de îndatorare

a) Ponderea datoriei publice în PIB (DP%)

100% PIB

DPDP

Indicatorul arată în ce măsură valoarea nou creată într-un an (PIB) este

grevată de datoria publică, deci cât din PIB ar trebui sacrificat dacă datoria

publică ar trebui rambursată integral în anul de referinţă.

Pragul de alarmă pentru datoria publică a unei ţări este sub 60%.

b) Datoria publică medie pe locuitor

Indicatorul trebuie analizat ţinând cont de cel puţin două elemente:

- conversia în dolari are un grad mai mare sau mai mic de aproximare

fiind influenţată de fluctuaţia cursurilor de schimb, pe de o parte, şi de

neconcordanţa dintre puterea reală de cumpărare a unei monede,

exprimată într-o altă monedă, pe de altă parte;

- comparaţiile între ţări, trebuie efectuate cu multă atenţie, deoarece

există ţări dezvoltate care au o datorie pe locuitor importantă dar care

de regulă provine din împrumuturile de pe piaţa internă de capital, în

timp ce majoritatea ţărilor slab dezvoltate au datoria publică de natură

externă.

B. Indicatorii serviciului datoriei publice (SDP)

Serviciul datoriei publice caracterizează efortul financiar anual pe care

datoria publică îl reclamă sub forma cheltuielilor cu rambursarea datoriei publice

exigibilă (ajunsă la scadenţă în anul respectiv) şi a celor legate de plata dobânzilor

aferente datoriei rămase.

Se pot calcula:

a) Mărimea absolută a serviciului datoriei publice

01 SDPSDPSDP

b) Mărimea medie pe locuitor a serviciului datoriei publice

c) Ponderea serviciului datoriei publice în PIB

100% PIB

SDPSDP

d) Ponderea serviciului datoriei publice în totalul cheltuielilor

bugetare

100CB

SDPg SDP

i

Page 86: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

89

5.4.5. Indicatorii datoriei externe

Datoria externă măsoară împrumuturile nete ale sectoarelor publice şi

privat. Reprezintă datorii care nu pot fi rambursate decât prin câştiguri din

exporturi. Se prezintă ca totaluri în bani.

Volumul datoriei externe a unei ţări nu se suprapune perfect peste volumul

datoriei publice externe, întrucât împrumuturi din străinătate nu sunt numai cele

contractate de stat sau garantate de acesta, ci şi cele contractate de persoane fizice şi

juridice. De aceea, datoria externă are o sferă mai largă decât datoria publică externă.

Se por calcula două categorii de indicatori şi anume:

A. Indicatorii gradului de îndatorare faţă de străinătate

a) Mărimea absolută a datoriei externe (Δ DE) reprezintă suma

împrumuturilor externe rămase de rambursat la un moment dat şi cuprinde datoria

publică externă (contractată sau garantată de stat) şi datoria externă contractată de

alţi agenţi economici.

Δ DE = DEstat + DEag. ec.

Datoria externă se determină prin transformarea valutelor în care aceasta a

fost exprimată, într-o singură valută (de obicei dolarul SUA)

b) Mărimea datoriei externe medii pe locuitor este un indicator des

utilizat în comparaţiile internaţionale.

c) Ponderea datoriei externe în PIB (DE%) arată cât din produsul intern

brut al anului considerat ar fi necesar pentru rambursarea acestei datorii.

100% PIB

DEDE

Indicatorul are o valoare teoretică, deoarece datoria se rambursează

eşalonat, iar din PIB al unui an numai o parte poate fi utilizată pentru onorarea

angajamentelor faţă de străinătate.

B. Indicatorii serviciului datoriei externe (SDE)

Sunt indicatori ce reflectă efortul valutar efectiv antrenat de datoria externă

a unei ţări în anul respectiv, sub forma datoriei externe ajunse la scadenţe şi a

plăţilor dobânzilor aferente datoriei rămase.

Se poate calcula:

a) Mărimea absolută a serviciului datoriei externe

b) Mărimea medie pe locuitor a serviciului datoriei externe

c) Ponderea serviciului datoriei externe în valoarea exportului de bunuri

şi servicii realizat în anul de referinţă

100% Exp

SDESDE

Page 87: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

90

Cu cât rambursările de împrumuturi şi dobânzile aferente acestora absorb o

parte mai mare din încasările din exporturi, cu atât mai încordată va fi balanţa de

plăţi externe a unei ţări debitoare faţă de străinătate, deoarece resursele valutare

rămase pentru plata importurilor vor fi insuficiente.

Concluzii pentru politica fiscală

Politica fiscală poate fi folosită cu succes în stabilizarea economiei astfel:

- în faza de expansiune economică se poate stabiliza economia prin

majorarea impozitelor sau reducerea cheltuielilor guvernamentale;

- în faza de recesiune economică se poate reduce impozitele sau

creşte cheltuielile guvernamentale pentru a determina creşterea

producţiei.

Firesc că şi într-un caz şi în altul trebuie să se studieze efectele acestor

măsuri. Astfel, este posibil ca la măsurile de politică fiscală preconizate, sectorul

particular să întreprindă o serie de măsuri competitorii. De exemplu, nu este

exclus ca atunci când se măresc cheltuielile guvernamentale, sectorul particular

să reducă cheltuielile individuale.

De asemenea trebuie evaluat corect timpul în care măsurile preconizate noi

ar putea avea efectele scontate, pentru că o întârziere a efectelor ar face măsurile

de politică fiscală inoportune. O altă concluzie pe care o putem trage este aceea că

excedentul bugetar este un indiciu precis al efectelor politicii fiscale asupra

economiei, în sensul că, atunci când bugetul este în deficit, putem spune că

politica fiscală este expansionistă şi determină creşterea PNB.

Astfel, dacă economia intră în expansiune, creşterea activităţii economice

generează un excedent (sau un deficit redus).

Dacă economia intră în recesiune, încasările din impozite se reduc şi

bugetul înregistrează un deficit.

O politică fiscală poate genera un excedent bugetar în situaţia în care

cheltuielile private sunt mari şi poate genera un deficit atunci când aceste

cheltuieli sunt mici. Prin urmare, deficitul bugetar reprezintă o măsură a calităţii

politicii fiscale, ca fiind expansionistă sau deflaţionistă.

5.5. Indicatorii monetari

În cadrul programelor economice privind stabilizarea macroeconomică referitoare

la: creşterea economică (ritmul de creştere a PIB), reducerea inflaţiei, ocuparea

deplină a forţei de muncă.

Stabilizarea cursurilor de schimb, un rol important revine şi controlului

masei monetare aflate în circulaţie, în scopul eliminării excesului de masă

monetară din economie. Obiectivul este realizabil prin aplicarea politicilor fiscale

şi monetare restrictive.

Page 88: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

91

Aspectele monetare ale deficitelor (excedentelor) financiar sectoriale şi pe

ansamblu economiei sunt surprinse în contul de finanţare. Echilibrele financiare

sectoriale şi la nivelul economiei naţionale sunt asigurate prin modificarea masei

monetare în circulaţie, a creditului intern şi a rezervelor nete internaţionale.

Analiza situaţiei monetare, a structurii şi evoluţiei diferitelor elemente ale

masei monetare constituie o componentă majoră a politicii macroeconomice, fiind

studiată în asociere cu diferite fenomene economice şi sociale: recesiunea, inflaţia

şi şomajul.

Pentru analiza situaţie monetare se pot calcula:

a) Volumul masei monetare

Masa monetară se prezintă ca o mărime eterogenă constând din totalitatea

activelor care pot fi utilizate pentru procurarea bunurilor şi serviciilor şi pentru

plata datoriilor.

Conţinutul acestui agregat diferă în general, de la o ţară la alta în funcţie

de condiţiile existente, respectiv de gradul de dezvoltare a pieţei financiare, de

conceptele şi politicile care domină scena monetară.

În funcţie de gradul său de lichiditate, masa monetară poate fi tratată prin

două agregate monetare simbolizate M1 şi M2:

- Masa monetară în sens restrâns (M1) regrupează toate mijloacele de

plată sub forma monedei efective (bilete de bancă şi moneda

divizionară) şi a depunerilor curente nepurtătoare de dobânzi. Aceasta

este partea cea mai activă a masei monetare, denumită şi lichiditate

primară.

- Masa monetară în sensul larg (M2) cuprinde în plus faţă de M1,

ansamblul plasamentelor la termen în vederea economisirii,

susceptibile a fi mobilizate şi transformate în lichidităţi.

Partea suplimentară peste nivelul lui M1 mai este denumită lichiditate

secundară:

- indicator de stoc, când exprimă nivelul masei monetare la sfârşitul unei

perioade (lună, trimestru, an);

- indicator de flux, când exprimă nivelul mediu al masei monetare din

perioada respectivă şi se calculează sub forma unei medii cronologice.

b) Structura masei monetare este evidenţiată cu ajutorul mărimilor

relative de structură, ce pune în evidenţă ponderea diferitelor componente

ale masei monetare în total, precum şi evoluţia acestor ponderi.

Structura masei monetare în România:

Masa monetară în sens larg

- M1- Masa monetară în sens restrâns

o Numerar în circulaţie

o Disponibilităţi la vedere

- M2 – Quasi banii

Page 89: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

92

Economii ale populaţiei

Depozite în lei pe termen şi condiţionate

Depozite în valută ale rezidenţilor

Structura masei monetare reflectă o serie de indicatori semnificativi:

a) numeralul în circulaţie indică nivelul emisiunii monetare. Emisiunea

monetară revine băncii de emisiune (BNR), care răspunde de calitatea

circulaţiei monetare dimensionând numeralul astfel încât să satisfacă

necesarul din economie;

b) economiile populaţiei constituie cel mai sensibil indicator al încrederii

în moneda naţională;

c) depozitele în valută ale rezidenţilor reflectă prin reducerea ponderii

lor un fenomen pozitiv şi anume continuarea „dedolarizării”

economiei, proces complementar celui prezent anterior, de creştere a

încrederii în moneda naţională, cu repercusiuni favorabile asupra

evoluţiei cursului de schimb leu/alte monede străine.

Dinamica masei monetare reflectă caracterul expansionist sau restrictiv al

politicii monetare şi se calculează cu relaţia:

1000

1 MM

MMI MM

Între dinamica masei monetare şi dinamica producţiei (exprimată prin

indicele PIB în preţuri curente) trebuie să existe o anumită corelaţie: creşterea de

masă monetară ar trebui să găsească un corespondent în valoarea bunurilor şi

serviciilor create în cadril economiei naţionale.

Când masa monetară creşte mai rapid decât valoarea producţiei:

nPIBMM II

se va înregistra – în general – o creştere a preţurilor. Acesta este şi motivul pentru

care emisiunea monetară şi punerea în circulaţie a monedei este monopol de stat.

Pentru a analiza corelaţia dintre masa monetară şi producţiei se porneşte

de la relaţia:

22

MM

PIBPIB

dar VM

PIB

2 (2) 2MVPIB

unde V – viteza de circulaţie a banilor şi arată numărul mediu de rotaţii al

unei unităţi monetare într-un an, în scopul realizării tuturor tranzacţiilor din

economie

Scrisă cu ajutorul indicilor relaţia (3) devine:

2MII VPIBn

Page 90: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

93

cum de obicei pe perioade scurte, viteza de circulaţie a banilor rămâne

relativ constantă ( %10001 VIVV ) rezultă că:

2MPIBII crt

deci cei doi indici înregistrează evoluţii asemănător. Dar dinamica PIBn

depinde şi de dinamica PIBreal şi de creşterile de preţuri cuantificate prin deflatorul

PIB (D). Deci, când creşterea PIB nominal nu se reflectă şi într-o creştere

corespunzătoare a PIBreal, atunci, se va înregistra inevitabil o creştere de preţuri.

5.5.1. Concluzii pentru politica monetară

1. O expansiune monetară susţinută poate determina o creştere a

producţiei pe termen scurt. Pe termen lung însă, creşterea mai mare a

masei monetare se transformă în totalitate în inflaţie.

2. O modificare susţinută în creşterea monetară, va duce în final la

creşterea ratei dobânzii nominale cu aceeaşi valoare.

3. Pe termen scurt, sporirea creşterii monetare va conduce la o rată a

dobânzii nominale mai scăzută, dacă perspectivele se ajustează încet-

fenomen cunoscut sub denumirea de „efect lichiditate”.

4. Creşterea monetară afectează inflaţia, dar efectele au loc cu un decalaj

care nu este foarte precis. Pe termen scurt, inflaţia este afectată

pornind de la şocurile monetare, de exemplu, modificările din politica

fiscală şi şocurile de aprovizionare

5. În situaţia în care politica fiscală devine expansibilă, autorităţile

trebuie să decidă dacă să monetizeze deficitul prin emisiune de bani,

pentru a preveni o creştere a ratei dobânzii. Prin monetizarea

deficitului se riscă însă să crească rata inflaţiei.

6. Inflaţia poate fi considerată ca fiind un impozit pe masa monetară

reală. Pentru a menţine constantă puterea de cumpărare a banilor

deţinuţi, faţă de creşterea preţurilor, populaţia trebuie să adauge bani

nominali.

7. O decizie de finanţare a deficientului prin vânzarea de angajamente

astăzi, poate să însemne o rată a inflaţiei mai ridicată în viitor, dacă

guvernul trebuie să finanţeze deficitul bugetar prin emiterea de bani.

8. Guvernul poate folosi inflaţia impozitelor pentru a finanţa deficitele

spre o mărime limită. Dacă însă trebuie finanţate un deficit foarte

mare, inflaţia va exploda.

9. Între inflaţie şi deficitele bugetare, există o interacţiune în dublu sens.

Astfel, o rată înaltă a inflaţiei creşte deficitul prin reducerea valorii

reale a impozitelor şi taxelor percepute, iar o rată a dobânzii nominale

mai ridicate, creşte mărimea deficitului prin creşterea valorii

dobânzilor nominale plătite în cadrul bugetului.

Page 91: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

94

Întrebări:

1. Explicaţi în ce constă necesarul, respectiv capacitatea de finanţare.

2. Explicaţi ce se înţelege prin stabilizatori automaţi ai economiei.

3. Descrieţi indicatorii bugetului public.

4. Arătaţi rolul indicatorilor monetari.

5. Explicaţi de ce datoria externă nu se suprapune perfect peste datoria

publică externă.

Page 92: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

95

STATISTICA INDICATORILOR BURSIERI

6.1. Piaţa bursieră – premise ale apariţiei, importanţă

Funcţionarea normală a oricărei economii naţionale este influenţată printre

altele şi de existenţa uneia sau mai multor pieţe specializate: paiaţa bunurilor şi

serviciilor, piaţa forţei de muncă, piaţa financiară, piaţa monetară.

Pe piaţa financiară are loc transferul dintre ofertanţii de fonduri şi

mulţimea utilizatorilor în vederea satisfacerii nevoii economice.

Piaţa financiară secundară (bursa de titluri de valoare) este piaţa unde se

efectuează tranzacţii cu titluri emise anterior, la preţuri determinate de situaţia

existentă la un moment dat între cerere şi ofertă.

Termenul de bursă desemnează o instituţie a economiei de piaţă, ca formă

organizată de schimb pentru mărfuri şi valori.

Denumirea se pare că provine de la numele unei vechi familii de hangii,

van der Bursen, care a înfiinţat la Burges (Flandra) un local numit Hotel de

Bourses, în holul căruia se negociau periodic metale preţioase cât şi hărţi de

valoare.

Extinderea şi intensificarea circuitului comercial a generat tendinţa de

„dematerializare” a mărfurilor.

Procesul de dematerializare a mărfii a urcat premisele tehnice ale

dezvoltării tranzacţiilor cu „bunuri viitoare”, adică, mărfuri care sunt prezente la

încheierea contractului doar sub formă de eşantion sau prin imaginea lor abstractă.

Se realizează astfel o premisă importantă a tranzacţiei bursiere: separarea

negocierii şi încheierii contractului de livrarea efectivă a mărfii.

În procesul evolutiv ale burselor s-au ajuns la o departajare a momentului

livrării mărfii de cel al plăţii preţului, livrarea realizându-se imediat, iar plata

ulterior, luând astfel naştere creditul comercial.

Apariţia societăţilor pe acţiuni a reprezentat simbolul succesului comercial

al secolului al XVII-lea, prin Compania (Olandeză) a Indiilor Orientale (1602)

înfiinţată la Amsterdam şi celebra Companie (Engleză) a Indiilor Orientale (1599)

cu sediul la Londra.

Amsterdam şi Londra sunt considerate a fi primele pieţe reprezentative

pentru mecanismul bursier.

Bursele actuale sunt rezultatul unei evoluţii istorice îndelungate şi reflectă

modelul general al pieţei libere.

Natura specifică a bursei este dată de o serie de caracteristici şi funcţii:

- piaţa de mărfuri şi valori. Bursele sunt locuri de concentrare a cererii

şi a ofertei pentru mărfuri sau diferite hârtii de valoare;

Page 93: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

96

- piaţa simbolică. Bursa este o piaţă dematerializată unde se încheie

contractul dintre părţi, identificarea şi circulaţia mărfurilor şi a

valorilor realizându-se în afara acestei pieţe;

- piaţa liberă. Bursele asigură confruntarea directă şi deschisă a cererii

şi a ofertei care se manifestă în mod real în economie. Deci, nu pot fi

tranzacţionate la bursă decât acele mărfuri sau valori pentru care există

o concurenţă liberă.

- piaţa organizată. Tranzacţiile bursiere se realizează conform unor

principii, norme şi reguli cunoscute şi acceptate de participanţi.

- piaţa reprezentativă. Bursa serveşte drept reper pentru toate

tranzacţiile care se efectuează cu acele mărfuri sau valori pentru care

ea constituie piaţa organizată.

La bursă se stabileşte preţul pentru mărfurile sau valorile negociate (cursul

bursier), element esenţial pentru toate tranzacţiile comerciale sau

operaţiunile financiare care se desfăşoară în ţara respectivă, iar în cazul

marilor burse, în întreaga lume.

Prin urmare, bursa asigură o piaţă pentru:

emitenţi – reprezentanţi de guvern şi societăţi comerciale interesate de

creşterea capitalului;

investitori – persoane fizice sau juridice care doresc să îşi investească

surplusul de capital;

intermediarii de valori imobiliare, care asigură legătura dintre primele

două categorii.

Rolul bursei este foarte important deoarece ea asigură libera circulaţie a

valorilor mobiliare la un preţ care reflectă raportul dintre cerere şi ofertă. Bursa

asigură accesul direct şi continuu al clienţilor la informaţiile de piaţă şi efectuarea

operaţiilor. Se creează astfel un cadru organizat pentru realizarea tranzacţiilor

între participanţi la circuitul economic, şi formarea unor preţuri „corecte”, reale,

pentru mărfurile şi valorile tranzacţionate în baza legii cererii şi ofertei.

6.2. Funcţiile şi structura pieţei bursiere

Prin funcţiile pe care la îndeplinesc într-o economie, bursele se împart în

trei mari categorii:

1. Bursele de mărfuri sunt pieţe unde se tranzacţionează bunuri care au

anumite caracteristici şi anume:

- sunt bunuri generice individualizate prin numărare, cântărire,

măsurare;

- sunt bunuri fungibile – adică pot fi înlocuite unele cu altele;

- au caracter standardizabil, în sensul că marfa poate i împărţită în loturi

omogene, apte de a fi livrate la executarea contractului în bursă;

- sunt bunuri depozitabile – au un grad redus de prelucrare ca o condiţie

de produse de masă nediferenţiat, omogen.

Page 94: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

97

Categoriile de mărfuri care intră în această categorie sunt: produsele agro-

alimentare (grâu, porumb, orez, etc.), metale (cupru, aluminiu, zinc, aur,

argint, etc.), produse tropicale (cafea, cacao, zahăr, etc.). Mai pot exista

unele mărfuri cu grad mare de perisabilitate (carne, ouă).

2. Bursele valutare au ca obiect principal de activitate tranzacţionarea

valutelor convertibile. Prin intermediul acestor burse se obţin valute solicitate de

decontările în cadrul relaţiilor economice internaţionale.

3. Bursa de valori, are rolul de releu între surplusul de fonduri neutilizate

şi necesităţile economice, transformând economiile în capital. Bursele de valori

sunt centre financiare unde se tranzacţionează hârtii de valoare (acţiuni,

obligaţiuni, bonuri de tezaur) sau produsele noi – opţiunile şi contractele futures

pe indicii de bursă).

Prin rolul ei, bursa de valori, este implicată în piaţa primară.

Pe piaţa primară deţinătorii de fonduri pot lichida oricând titlurile lor şi

redobândi condiţiile pieţei, fondurile investite.

Bursa asigură lichiditatea activelor financiare, oferind posibilitatea

vânzării titlurilor cumpărate anterior, deci a transformării lor în bani.

Piaţa bursieră are un rol important în reorientarea şi restructurarea

activităţilor economice. Prin intermediul acestei pieţe, distribuirea fondurilor pe

ramuri ale economiei şi firme se realizează în raport cu gradul de atractivitate a

titlurilor, care reprezintă o reflectare a performanţelor firmelor respective, a

gradului de rentabilitate precum şi a modului cum sunt evaluate la bursă.

Bursa reprezintă un „barometru” al vieţii economico-financiare într-o ţară

sau pe plan internaţional, un indicator al lumii de afaceri al perspectivelor pe

termen scurt ale economiei.

Indicele bursei reprezintă expresia evoluţiei de ansamblu a pieţei bursiere

în diferite locuri ale lumii: la bursa de pe Wall Streat (N.Y.S.E, New York Stock

Exchange),se utilizează indicele Dow Jones, la bursa din Tokio (T.S.E. – Tokio

Stock Exchange) indicele Nikkei, iar la bursa din Londra (L.S.E. – London Stock

Exchange), indicele F.T. – S.E. 100.

Micşorarea bursei reflectată de indice, poate indica o direcţie ascendentă (o

piaţă „sub semnul taurului”) sau o direcţie descendentă (o piaţă „sub numele

ursului”), fiecare din situaţiile respective, ca şi mişcarea zilnică a bursei având un

ecou rapid în ansamblu vieţii de afaceri.

Prin urmare piaţa primară este cea pe care se vând şi se cumpără titluri nou

emise (la constituirea sau mărirea capitalului social al unei societăţi). Această

piaţă asigură întâlnirea dintre cererea şi oferta de titluri, permiţând finanţarea

activităţii agenţilor economici, reprezentând astfel un mijloc de distribuire a

titlurilor de către utilizatorii de fonduri şi de plasament în titluri din partea

deţinătorilor de fonduri.

Pe această piaţă se regăsesc pieţele monetare şi pieţele de capital.

Page 95: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

98

Pieţele monetare sunt specializate în efectuarea de tranzacţii cu active

monetare, cu scadenţe relativ scurte (până la un an). Ele includ:

- depozite bancare la vedere şi la termen;

- cambii;

- bilete la ordin;

- cecuri;

- certificate de depozit;

- alte titluri mobiliare pe termen scurt.

Aceste pieţe servesc la absorbţia activelor monetare ale celor care

economisesc şi care doresc să rămână într-o poziţie lichidă, având

posibilitatea de a retrage sau încasa fondurile aproape imediat.

Instituţiile care operează pe aceste pieţe sunt: băncile comerciale, brockerii

şi dealerii, banca centrală, casele de economii şi împrumuturi, companiile de

asigurări, fondurile mutuale, numite generic instituţii bancare.

Pieţele de capital, spre deosebire de cele monetare, sunt specializate în

efectuarea de tranzacţii cu active financiare cu scadenţe pe termene medii şi lungi.

Prin intermediul lor capitalurile disponibile sunt dirijate către agenţii economici

pentru care nevoile de capital depăşesc posibilităţile financiare de acoperire.

Prin pieţele de capital se asigură emisiunea şi plasarea valorilor mobiliare,

ele prezentând avantajul că pot fi vândute de primii deţinători înainte de scadenţă

şi transformate în lichidităţi.

Piaţa secundară este o piaţă pentru titlurile care au fost deja emise,

titlurile fiind tranzacţionate de către cei care beneficiază de drepturile pe care le

consacră aceste titluri (investitorii).

Această piaţă, ca şi cea primară, are rolul de concentrare a cererii şi a

ofertei de titluri, dar şi a unei cereri şi oferte derivate, care se manifestă după ce

piaţa titlurilor s-a constituit, reprezentând piaţa bursieră sau bursa în sens larg.

În concluzie, mişcarea fondurilor în economie se poate realiza prin două

modalităţi:

1) prin finanţare indirectă, prin concentrarea disponibilităţilor băneşti la

bănci;

2) prin finanţare directă, prin emisiunea de titluri financiare.

Piaţa titlurilor financiare stabileşte o relaţie directă între deţinătorul şi

utilizatorul de fonduri. Acesta din urmă primeşte fonduri şi în schimb emite

titlurile financiare, urmând ca la scadenţă să le răscumpere. Această operaţie se

numeşte „dezintermediere” şi are loc când depunătorii scot fondului din contul

bancar investindu-le de exemplu în obligaţiuni.

Pe piaţa titlurilor financiare se operează cu activele financiare şi titlurile

financiare.

Activele financiare se pot clasifica în două mari categorii:

- active bancare, rezultate din operaţiunile specifice băncilor şi

instituţiilor asimilate, produc dobânzi, nu au caracter negociabil şi

prezintă un grad ridicat de siguranţă.

Page 96: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

99

- active financiare nebancare, rezultate din operaţiuni de plasament şi

care sunt concretizate în titluri de valoare cu caracter negociabil.

În această categorie se includ:

a) activele de capital, rezultate din plasamente pe termen lung şi care dau

dreptul la obţinerea unor venituri viitoare (dividende, dobânzi) în condiţiile

asocierii deţinătorului la riscul afacerii. Ele sunt negociate pe piaţa de capital.

b) activele monetare, rezultatele din plasamente pe termen scurt şi

negociabile pe piaţa monetară, caracterizate prin grad ridicat de lichiditate şi

posibilitatea transformării operative.

Titlurile financiare sunt cele emise de utilizatorii de fonduri pentru

mobilizarea capitalului propriu (instrumente de proprietate) – acţiunile – respectiv

cele folosite pentru atragerea capitalului de împrumut (instrumente de datorie) –

obligaţiunile.

Acţiunile sunt titluri financiare emise de o companie sau societate

comercială pentru constituirea sau restructurarea capitalului propriu. Acestea se

pot clasifica astfel:

1. După forma de prezentare sunt: acţiuni nominative şi acţiuni la

purtător.

Acţiunile nominative au înscris numele deţinătorului şi pot fi transmise

unei alte persoane numai prin transcrierea tranzacţiei într-un registru la

societatea emitentă.

Acţiunile la purtător nu poartă nici un nume şi se pot transmite fără nici o

formalitate, cel care le deţine fiind necunoscut ca acţionar.

2. Din punct de vedere al drepturilor pe care le generează, acţiunile se

împart în: acţiuni comune şi acţiuni preferenţiale.

Acţiunile comune sunt cele mai cunoscute, ele dau deţinătorului lor legal

dreptul la vot în adunarea generală a acţionarilor, ceea ce conferă acestuia

participarea la managementul societăţii şi dreptul la dividend.

Acţiunile preferenţiale dau dreptul la un dividend fix, indiferent de

mărimea profitului realizat de societate în anul respectiv, dividend plătit înaintea

celui comun, nu au însă drept de vot.

Obligaţiunile (bonds) sunt titluri reprezentative ale unei creanţe a

deţinătorului lor asupra emitentului care pot fi: statul, un organism public sau o

societate comercială. Ele dau deţinătorului dreptul la încasarea unei dobânzi şi vor

fi răscumpărate la scadenţă de către emitent, investitorul recuperându-şi astfel

avansat în schimbul obligaţiunilor.

Spre deosebire de acţiuni care dau dreptul la un câştig reprezentând o parte

corespunzătoare din profitul realizat de o societate, obligaţiunile sunt purtătoare

de dobânzi fixe, plătibile de către emitentul debitor indiferent de rezultatele

obţinute.

După forma de prezentare pot fi obligaţiuni nominative şi obligaţiuni la

purtător.

Page 97: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

100

Obligaţiunile nominative au înscris numele deţinătorului (creditorului),

transmiterea dreptului de a pretinde prestaţia la care s-a angajat emitentul având

loc prin înţelegerea dintre vechiul şi noul deţinător al titlului şi prin înmânarea

efectivă a acestuia.

Obligaţiunile la purtător sunt acelea în care creditorul este deţinătorul

nespecificat al titlului.

Pe piaţa titlurilor financiare mai pot fi găsite:

- obligaţiunea ipotecară este cea pentru care datoria este garantată cu

ipoteca pe activele firmei emitente;

- obligaţiunea cu fond de răscumpărare, când emitentul alimentează

periodic un fond din care va răscumpăra la scadenţă obligaţiunile

respective;

- obligaţiunea retractabilă care poate fi răscumpărată înainte de

scadenţă de firma emitentă.

- obligaţiunea convertibilă care poate fi preschimbată cu acţiuni ale

emitentului, la opţiunea deţinătorului.

În ceea ce priveşte tranzacţiile cu titluri financiare, (acţiuni, obligaţiuni) se

pot distinge operaţiuni specifice bursei de tip american (New York, Tokio) şi

celor specifice burselor de tip european (Paris).

Pentru bursa de tip american, tranzacţiile bursiere pot fi:

a) după natură contului deschis de client la brocker:

- pe bani gheaţă (for cash) – când investitorii trebuie să acorde integral,

cu fonduri băneşti contravaloarea titlurilor financiare cumpărate;

- în marjă (on marrgin) – când investitorii primesc din partea societăţii

de bursă (brocker-ului) cu care lucrează un credit pentru încheierea

contractului de bursă, urmând să depună o sumă cash complementară

în calitate de marjă.

b) după modul executării contractului tranzacţiile pot fi:

- cu lichidare imediată (cash delivery), când plata titlurilor are loc chiar

în ziua încheierii contractului de bursă;

- cu lichidare normală – când executarea se face într-un anumit număr

de zile de bursă din momentul încheierii contractului;

- cu lichidare pe bază de angajament special (de exemplu la N.Y.S.E

nu mai mult de 60 de zile).

c) după modul de executare tranzacţiile pot fi:

- vânzări „lungi”, când clientul livrează titlurile proprii, existente în

momentul închiderii tranzacţiei în contul său la brocker.

- vânzări „scurte” – se realizează pe bază de titluri împrumutate,

clientul rămânând dator faţă de brocker cu titlurile respective, până în

momentul în care va cumpăra titlurile şi le va restitui brocker-ului.

La bursele europene (Paris) se practică următoarele categorii de tranzacţii:

Page 98: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

101

a) la vedere – când executarea contractului are loc în câteva zile;

b) la vedere – când executarea se realizează la o dată fixă, numită ziua

lichidării;

c) operaţiunile condiţionate – se execută la termen şi dau posibilitatea

cumpărătorului să aleagă între executarea contractului sau abandonarea

acestuia prin plata unei prime către vânzător.

6.3 Sistemul de indicatori ai bursei

Analiza pieţei bursiere pe ansamblul său se realizează ca pentru orice

sector al economiei naţionale, în principal cu ajutorul indicatorilor care

sintetizează evoluţia componentelor sale. Fiecare bursă de valori are sistemul său

propriu de indicatori, dar în esenţă pe orice piaţă bursieră se urmăresc indicatorii:

- indicatorul general al activităţii bursiere: indicele bursei;

- indicatorii sintetici pentru sectoarele economiei naţionale: indicatorii

sectoriali: industrie, agricultură, sectorul bancar, companii de asigurări,

alimentaţie publică, turism, transport, etc.

- indicatorii cantitativi: numărul titlurilor cotate, numărul titlurilor

tranzacţionate, preţurile de vânzare/cumpărare, valoarea nominală,

dividendul/dobânda pe care posesorul o poate primi, volumul

tranzacţiilor, etc.

- Indicatorii calitativi: rata rentabilităţii, riscul şi volatilitatea unui titlu

mobiliar.

În practică se întâlnesc următorii indicatori utilizaţi în analizele

economice:

1. Valoarea nominală(contabilă), determinată pe baza relaţiei:

N

AV n

n

unde:

Vn = valoarea nominală (contabilă);

An = activele nete ale firmei;

N = numărul de acţiuni emise de societatea comercială;

2. Profitul net pe acţiune (Earnings per share - EPS), calculat conform

formulei:

N

RNEPS

unde: RN – rezultatul net al exerciţiului;

N – numărul de acţiuni emise.

3. Raportul preţ/profit net pe acţiune (Price Earnings Ratio) care se

calculează astfel;

Page 99: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

102

EPS

PPER

unde: P – cursul de piaţă (cursul mediu după şedinţa de tranzacţionare);

PER arată cât trebuie să plătească un investitor pentru o acţiune pentru a

obţine o unitate monetară din profiturile firmei.

4. Randamentul dividendului (Dividend Yield - DY) calculat astfel:

P

DDY

unde: D – dividendul adus pe acţiune;

P – preţul/cursul în bursă al respectivei burse.

Pentru realizarea randamentului minim al unui plasament financiar este

indicat ca DY>d (dobânda la băncile comerciale), ceea ce înseamnă că acţiunea

este bine cotată pe piaţă, investiţia în titlu fiind rentabilă.

5. Valoarea de randament reprezintă valoarea teoretică pentru acţiune şi

se calculează astfel

d

DVr

Calculul valorii de randament permite ca prin compararea cu cursul curent al

acţiunii, să se stabilească dacă titlul este subevaluat (Vr>C) sau dacă este

supraevaluat (Vr<C)

6. Randamentul curent se calculează ca raport între dobânda

obligaţiunii/cuponului (calculată prin înmulţirea ratei cuponului cu valoarea

nominală a obligaţiunii) şi preţul de cumpărare a obligaţiunii pe baza relaţiei:

P

Crc unde: rc – randamentul curent

7. Valoarea prezentă a unei obligaţiuni este egală cu suma actualizată a

veniturilor viitoare pe care aceasta le aduce, rata de actualizare fiind egală cu rata

curentă a dobânzii pentru titlurile similare. Pentru determinarea acestei valori se

utilizează formula;

n

tt

t

n d

C

d

VP

1

0)1()1(

unde: P0 – valoarea prezentă a obligaţiunii;

t – momentul curent;

Ct – cuponul, respectiv dobânda plătită în perioada t;

V – valoarea nominală, respectiv valoarea la care obligaţiunea este

răscumpărată la scadenţă;

n – perioada până la răscumpărare, în cazul general, numărul de ani înscris

pe obligaţiune;

Page 100: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

103

d – rata curentă a dobânzii la titlurile similare

8. Rentabilitatea unei acţiuni este determinată de două componente ale

câştigului într-o astfel de investiţie, dividendul şi creşterea valorii de piaţă,

determinată cu ajutorul relaţiei:

1000

011

1

P

PDPR

unde: R1 – rata rentabilităţii unei acţiuni la momentul t1;

P1 – cursul de piaţă al acţiunii la momentul t1;

P0 – cursul de piaţă al acţiunii la momentul t0;

D1 – dividendul net înregistrat la momentul t1.

6.4 Indicii bursieri

Indicii bursieri sunt mărimi care reflectă dinamica unui grup de acţiuni sau

a tuturor acţiunilor cotate la bursa respectivă. Analiza indicilor bursieri reprezintă

un mijloc de caracterizare a evoluţiei unei economii.

La construirea indicilor bursieri se parcurg următoarele etape:

E1 – selectarea eşantionului format dintr-un număr restrâns de titluri de valoare,

astfel încât acesta să fie reprezentativ pentru situaţia generală a bursei respective;

E2 – determinarea ponderii diferitelor titluri de valoare care fac parte din eşantion;

E3 – alegerea datei de referinţă şi a indexării

Indicii bursieri evidenţiază mişcarea generală a cursurilor bursiere pe o

anumită piaţă, respectiv tendinţa de ansamblu a pieţei. Indicii sunt o măsură a

dinamicii unui grup reprezentativ de titluri sau a tuturor titlurilor cotate la bursă.

Indicii bursieri reflectă raportul dintre cererea şi oferta de capital pe piaţa

respectivă.

Indicele bursier are două funcţii principale:

- funcţia descriptivă, de indicator al performanţei medii a pieţei bursiere

de capital sau unui segment de piaţă, ca o bază pentru deciziile

investiţionale în acea piaţă;

- funcţia operativă a indicelui, de a fi reper pentru construirea unor

instrumente financiare derivate – contractele la termen şi opţiunile pe

indicele bursier.

Metodologia de calcul a indicilor bursieri presupune respectarea a două cerinţe de

natură:

a) economică - formulă caracterizată prin simplitate, transparenţă,

uşurinţa reproducerii portofoliului. Indicele trebuie să asigure reprezentativitatea

titlurilor financiare, periodicitatea calculării şi a publicării; interpretabilitatea

intuitivă (media aritmetică ponderată şi nu cea geometrică)

b) statistică – invarianţă la schimbarea scalei, tratarea simetrică a

componentelor (indicele nu se schimbă dacă se schimbă data de referinţă) şi

invarianţă la includerea de noi acţiuni.

Page 101: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

104

6.4.1. Indicele Bursei de Valori Bucureşti

Indicele B.E.T. (Bucharest Exchange Trading) este un indice ponderat

cu capitalizarea bursieră şi este creat pentru a reflecta tendinţa de ansamblu a

preţurilor celor mai lichide 10 acţiuni tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti.

Prin metodologia de calcul, reguli de selecţie şi actualizare indicele are

scopul de a furniza o bază adecvată pentru tranzacţiile derivate pe indici. Acestea

sunt: options şi futures sau combinaţii ale acestora.

Arbitrajul pe indice presupune tranzacţionarea instrumentelor derivate pe

indici şi are drept scop acoperirea riscului investitorului în acţiunile ce compun

portofoliul indicelui.

Indicele B.E.T. se calculează ca o medie ponderată cu capitalizarea

cursurilor celor mai importante10 acţiuni lichide cotate la Bursa de Valori

Bucureşti. Valoarea preţurilor din fiecare zi este raportată la preţurile

corespunzătoare din data de referinţă (momentul t=0)

N

i

ii

i

iN

i

ii

qp

p

pqp

1

00

0

1

1

00

unde: N – numărul de acţiuni din portofoliul indicelui

p0 – cursul mediu ponderat al acţiunii „i” la momentul de referinţă t=0

(adică 19 sept 1997)

qi0 - numărul total de acţiuni emise din acţiunea „i” la momentul t=0.

Pentru a compensa orice efect artificial asupra preţului de tranzacţionare

datorat măsurilor de divizări/consolidări de acţiuni, fuzionări ale firmelor sau

orice modificări ale capitalului social alunei acţiuni aflate în portofoliul indicelui,

valoarea indicelui este ajustată cu un factor de corecţie „f” în ziua în care are loc

schimbarea care afectează preţul. Astfel se realizează continuitatea şi

comparabilitatea valorilor indicelui de tip Laspeyres:

N

i

ii

N

i

iti

t

pq

pq

fBET

1

00

1

0

1000

În cazul în care există acţiuni care nu mai corespund regulilor de includere

în portofoliu indicelui, iar altele care sunt tranzacţionate corespund acestor reguli,

se procedează la o actualizare a portofoliului indicelui. În acest caz, factorul de

corecţie „f” este recalculat pentru a compensa această modificare.

În acest mod se asigură cerinţa ca indicele să reflecte zilnic schimbările

preţurilor acţiunilor faţă de preţurile aceloraşi acţiuni la un moment de referinţă.

Page 102: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

105

Toate modificările portofoliului indicelui se fac periodic şi se decid de către

Comitetul Indicelui, care analizează şi decide trimestrial actualizarea acestuia.

6.4.2 Indicele Dow Jones

Indicele Dow Jones, denumit după cei doi specialişti americani care l-au

creat în 1884, este cel mai cunoscut indice bursier. La început Charles Dow a

calculat un curs mediu pentru 11 firme, majoritatea din domeniul financiar şi

punea în evidenţă trendul pieţei. În 1916 indicele a cuprins 20 de firma, iar în

1928 a ajuns la 30 de firma număr păstrat şi astăzi.

La început indicele se calcula ca o medie aritmetică simplă a cursurilor

acţiunilor componente, în prezent, el determinându-se prin dizolvarea sumei

cursurilor la un coeficient stabilit de New York Stock Exchange(NYSE); în ultima

perioadă coeficientul a variat între 0,75 – 0,90 funcţie de schimbările care intervin

în valoarea de piaţă a titlurilor componente ale indicelui în urma fuzionării sau

divizării firmelor(stock split). Indicele Dow Jones reflectă nivelul pieţei într-un

anumit moment în raport cu anul de referinţă, de unde şi exprimarea lui în puncte.

În prezent există următorii indici Dow Jones

a) Dow Jones Industrial Average(DJIA) – indice industrial ce cuprinde 30

de titluri care deţin 15%-20% din valoarea capitalizată la N.Y.S.E.

b) Dow Jones TransportationAverage(DJTA) – indice al transporturilor,

care cuprinde 20 de titluri de companii din domeniul transporturilor feroviare,

rutiere şi aeriene.

c) Dow Jones Utility Average(DJUA) – indice al serviciilor publice, care

în prezent cuprinde 15 acţiuni.

d) Dow Jones Composite – indice compus care reflectă cursurile celor 65

de acţiuni din indicii sectoriali de mai sus.

6.4.3 Indicele Financial Times(FT -30)

Indicele Financial Times a apărut în anul 1935, calculat de Financial News

(ulterior Financial Times) şi a luat în considerare 30 de companii reprezentative

din ramura industriei. Datorită numărului mic de acţiuni luat în calcul, acest indice

este foarte sensibil la modificările bursei faţă de alţi indici care au componenţă

mai substanţială.

Indicele se calculează ca o medie geometrică a cursului fiecărei acţiuni

împărţit la cursul din data considerată ca bază.

Considerând cursurile celor 30 de acţiuni: c1,c2,........cn, se poate determina

valoarea datei de bază(Vb):

)30

log.....logloglog( 3021 ccc

antiVb

iar Financial Times – 30 se determină pe baza relaţiei:

Page 103: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

106

bbbb V

ccc

VVV

cccFT

303021

303021

30

...

...

...

Acest indice este calculat la Londra, este un indice instantaneu fiind

calculat din oră în oră, începând cu ora 10.00 până la ora 17.00, negocierile

oficiale întrerupându-se la ora 15.30.

Întrebări:

1. Arătaţi care sunt caracteristicile bursei.

2. Descrieţi bursele de: mărfuri, valutare şi de valori.

3. Caracterizaţi piaţa primară şi piaţa secundară.

4. Clasificaţi acţiunile după forma de prezentare.

5. Precizaţi care sunt principalii indicatori ai pieţei bursiere.

Page 104: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

107

PROPORŢII ŞI CORELAŢII MACROECONOMICE

7.1.Principalele variabile macroeconomice şi corelaţiile dintre acestea

Orice program economic cuprinde un set de măsuri politice destinat a

realiza principalele obiective ale politicii macroeconomice care în principal

vizează:

- creşterea economică analizată prin prisma ritmului de creştere a

produsului intern brut;

- ocuparea forţei de muncă analizată prin rata şomajului –măsurată fie ca

nivel mediu anual, fie ca nivel înregistrat la sfârşitul anului;

- stabilitatea preţurilor analizată prin rata inflaţiei, măsurată fie prin ritmul

de creştere al deflatorului PIB, fie prin ritmul mediu lunar de creştere a preţurilor

de consum;

- îmbunătăţirea balanţei de plăţi externe analizată prin soldul contului

curent al balanţei de plăţi.

Cele patru variabile obiectiv permit evaluarea principalelor dezechilibre

macroeconomice interne şi externe, ,monitorizarea schimbărilor care au avut loc

în economie şi adoptarea măsurilor corespunzătoare de redresare. Între cele patru

variabile există o importante corelaţii macroeconomice, dar şi între acestea şi alţi

indicatori macroeconomici.

7.1.1 Corelaţia dintre ritmul de creştere al produsului intern brut şi

rata şomajului

Privită la nivel teoretic legătura dintre ritmul de creştere a produsului

intern brut şi rata şomajului este următoarea: în perioada de recesiune,

caracterizată prin scăderea ritmului de creştere a produsului intern brut, rata

şomajului creşte, când are loc expansiunea economică fenomenul se produce în

sens invers.

Această corelaţie inversă (negativă) este cunoscută sub denumirea de legea

lui Okun. Analizată în condiţiile economiei din S.U.A. legea s-a concretizat în

următoarea relaţie:

)(2%3 11/ tttPIBt RsRSR

Unde: 1/ tPIBtR ritmul de creştere a PIB în anul t faţă de anul t-1

3% - trendul de creştere a PIB

1/ ttRS rata şomajului în anul t faţă de anul t-1

Dacă şomajul rămâne acelaşi, produsul intern brut real va creşte cu

cca.3%, pentru fiecare punct procentual de creştere a ratei şomajului rata

Page 105: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

108

produsului intern brut va scădea cu 2 puncte procentuale faţă de 3%.Spre

exemplu, dacă rata şomajului creşte în perioada curentă de la 6% la 8% , atunci

ritmul de creştere al PIB real va fi;

RPIB =3 -2(8 -6) =-1%

În acest caz şomajul în perioada curentă va fi mai mare sau mai mică decât

în perioada anterioară, după cum ritmul de creştere al produsului intern brut va fi

mai mare sau mai mic decât trendul de creştere de 3%.Astfel dacă se doreşte

reducerea şomajului cu un procent este necesar ca ritmul PIB-ului să atingă 5%.

Relaţia are caracter statistic, nefiind valabilă pentru orice ţară, dar ea se

poate adapta în funcţie de condiţiile specifice parcurse de o ţară la un moment dat.

În România, legea lui Okun are o formă specifică, respectiv creşterea

ritmului produsului intern brut cu un procent peste nivelul trendului, a permis

reducerea ratei şomajului cu 0,4%. Trendul de creştere economică a fost

considerat ritmul mediu anual de creştere a PIB calculat în 1980-1989(1,4%). În

perioada 1990 -1993 nu s-a determinat nici o relaţie statistică stabilă întrucât

numărul şomerilor respectiv rata şomajului se înregistrează statistic începând din

anul 1991.Începând cu anul 1999 s-a stabilit o relaţie de tip Okun însă defazată.

7.1.2 Corelaţia dintre rata inflaţiei şi rata şomajului

O coordonată majoră a politicii macroeconomice o reprezintă realizarea

unui nivel scăzut al şomajului şi o inflaţie moderată în vederea asigurării unei

creşteri economice de durată. Analiza seriilor de date statistice, în special a ţărilor

dezvoltate, a relevat faptul că până în anul 1973 când s-a produs “şocul petrolier”

exista o corelaţie inversă simplă şi stabilă între rata inflaţiei şi rata şomajului.

Altfel spus între inflaţie şi şomaj există o relaţie de compensare, ce constă în

aceea că un şomaj mai mic poate fi obţinut acceptând o inflaţie mai mare sau

inflaţia poate fi redusă acceptând un şomaj mai mare.

În dinamică relaţia dintre şomaj şi inflaţie a fost studiată pentru prima dată

de către economistul englez, născut în Noua-Zeelandă Philips cu ajutorul curbei

care îi poartă numele. Philips a observat o relaţie inversă între rata inflaţiei şi rata

şomajului, nivelul şomajului fiind mai mare când ritmul de creştere al salariului

nominal a fost mai lent şi mai mare când creşterile salariale au fost mai rapide.

În varianta sa originală, curba lui Philips exprimă o relaţie de

interdependenţă inversă între nivelul relativ al şomajului şi ritmurile de creştere a

salariului nominal.

ΔRSnt = f(RS)t unde: ΔRSnt – modificarea ratei salariului nominal

RS – rata şomajului

Page 106: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

109

RI%

RNS RS%

Curba lui Philips pe termen scurt.

Fig.1

Această corelaţie inversă redată în figura 1 este valabilă numai pe termen

scurt şi are următoarea relaţie de calcul:

RIt = RIt-1 + (RSt – RNS)

Unde: RIt – rata actuală a inflaţiei

RIt-1 – inflaţia anterioară

RSt – rata şomajului actual

RNS – rata naturală a şomajului(este acea rată a şomajului care persistă în

timpul unei perioade de stabilitate macroeconomică, în care inflaţia

nici nu creşte nici nu se reduce.

- panta descrescătoare a curbei Philips

În aceste condiţii, rata actuală a inflaţiei depinde de doi factori:

- o componentă inerţială, definită de inflaţia aşteptată, ce poate fi

substituită cu inflaţia anterioară;

- o componentă ciclică, definită de devierea şomajului actual, faţă de

rata naturală a şomajului.

Din formulă se observă că, atâta timp cât şomajul se menţine la nivelul său

natural, rata inflaţiei nu se modifică. Corespunzător, dacă rata şomajului creşte

peste nivelul său natural, atunci rata inflaţiei va înregistra o anumită reducere care

depinde de parametrul .

Modelul teoretic de analiză contemporană include şi un al treilea factor ()

şi anume şocurile resimţite în oferta agregată – modificări ale produsului intern

brut nominal, datorate de exemplu, creşterilor accentuate de preţuri la unele

produse.

RIt = RIt-1 + (RSt – RNS) +

Există astfel posibilitatea ca pe termen lung inflaţia şi şomajul să nu

respecte în anumite perioade corelaţia inversă stabilită de Philips. Evoluţia celor

două variabile se va înscrie pe o serie de curbe Philips, trasate pe subperioade.

Page 107: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

110

Nivelurile medii înregistrate de rata inflaţiei şi rata şomajului în România

au fost analizate prin prisma curbei lui Philips. Astfel, pe ansamblu perioadei

analizate 1993 -1996, corelaţia dintre şomaj şi inflaţie a fost inversă, coeficientul

de corelaţie atingând o intensitate moderată (-0,7).Aceasta se explică prin faptul

că relaţia lui Philips nu a fost respectată în anul 1994 curba prezentând o pantă

crescătoare.

Curba lui Philips reprezintă un instrument de fundamentare a politicilor

economice ale ofertei, ea fiind o alternativă de reprezentare a ofertei globale .Pe

baza ei se adoptă politica economică de reglementare a cererii globale ajungându-

se astfel la fundamentarea alegerii între inflaţie şi şomaj, ale cărei condiţii sunt

date de curba ofertei globale.

7.1.3 Corelaţia dintre ritmul de creştere a produsului intern brut şi

rata inflaţiei

După cum produsul intern brut se calculează în preţuri curente sau în

preţuri comparabile se poate vorbi de evoluţia nominală sau reală a acestui

indicator. Evoluţia nominală este redată de relaţiile:

crt

crtPIB

PIB

PIBI n

0

1

RPIBn = IPIBn – 1

Evoluţia reală presupune recalcularea în preţuri în preţuri comparabile cu

ajutorul indicelui deflator PIB.

D

PIB

crtcomp

I

PIBPIB 1

1

Unde: 1 RII D

PIB

RI – rata inflaţiei calculată pe baza deflatorului

Evoluţia reală este redată prin relaţiile:

crt

crt

comp

compPIBr

PIB

PIB

PIB

PIBI

0

1

0

1

RPIBn = IPIB – 1

Relaţiile de legătură între produsul intern brut nominal, cel real şi rata

inflaţiei este:

D

PIBPIBrPIBn III (1)

Indicele deflator al produsului intern brut măsoară schimbarea medie a

preţurilor bunurilor materiale şi tarifelor serviciilor produse/prestate într-un an şi

se utilizează pentru a determina modificările reale intervenite în activitatea

productivă.

În condiţiile unei inflaţii reduse, produsul(1) înregistrează o valoare

nesemnificativă, motiv pentru care în multe cazuri se utilizează relaţia:

Page 108: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

111

RPIBn = RPIBr + RI

7.2 Corelaţii de bază ale creşterii economice

Indicatorul sintetic care caracterizează creşterea economică îl constituie

PIB/locuitor, exprimat prin volumul şi ritmul său de creştere. În aceste condiţii,

creşterea economică, este definită ca un proces complex de sporire a

dimensiunilor rezultatelor din economia naţională, prin combinarea şi folosirea

factorilor de producţie direcţi: forţa de muncă, capitalul fix şi consumul de

mijloace materiale circulante.

Conturarea unei teorii a creşterii economice a generat ample dezbateri cu

privire la factorii creşterii, interdependenţele dintre aceştia şi contribuţia lor la

obţinerea rezultatelor. Dezvoltarea echilibrată a economiei naţionale este

condiţionată

de existenţa a trei corelaţii de bază între nivelurile şi modificările produsului

intern brut pe de o parte şi cele ale principalilor factori ai creşterii economice, pe

de altă parte. Statistica economică cuantifică contribuţia fiecărui factor la

obţinerea rezultatelor economice.

Aceste corelaţii trebuie asigurate atât pe ansamblu economiei cât şi la

nivelul fiecărei ramuri.

A. Mărimea produsului intern brut este analizată în funcţie de

volumul muncii consumate – măsurată la nivelul economiei naţionale prin

populaţia ocupată, cât şi prin calitatea şi intensitatea muncii prestate, cuantificate

cu ajutorul productivităţii sociale a muncii.

La nivelul economiei naţionale relaţia de calcul este:

PIB = W ΣPO

La nivelul unei ramuri relaţia este:

VABi = Wi POi unde: VAB – valoarea adăugată brută la

Nivelul ramurii “i”

Relaţia de produs dintre factorii enunţaţi este valabilă şi pentru indici şi

ritmurile de creştere şi anume:

POWPIB III

)1()1(1

POWPIB RRR

Prin dezvoltare, ultima relaţie poate fi scrisă sub forma unei corelaţii între

ritmurile de creştere, astfel:

POWPOWPIB RRRRR

RW – influenţa factorului intensiv

RΣPO – influenţa factorului extensiv

Page 109: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

112

Observaţia 1 Când cel puţin unul dintre ritmurile de creştere înregistrează

un nivel scăzut, se exclude influenţa comună a celor doi factori iar relaţia devine:

POWPIB RRR

B. Mărimea produsului intern brut este analizată în funcţie de

volumul fondurilor fixe şi de eficienţa medie a utilizării acestora, pe baza

următoarelor relaţii:

La nivelul economiei naţionale relaţia de calcul este:

FffEPIB

La nivelul unei ramuri relaţia de calcul este:

iii FfEfVAB

Relaţiile de mai sus se pot scrie şi cu ajutorul indicilor şi a ritmurilor

astfel:

FffEPIB III

)1()1(1

FffEPIB RRR

Prin dezvoltare, ultima relaţie poate fi scrisă sub forma unei corelaţii între

ritmurile de creştere, astfel:

FffEFffEPIB RRRRR

unde: fE

R influenţa factorului intensiv

Ff

R influenţa factorului extensiv

FffE

RR influenţa combinată a celor doi factori, care ca şi în

cazul precedent poate dispare dacă unul dintre factori înregistrează un

nivel scăzut.

C. Mărimea produsului intern brut este analizată în legătură cu

volumul mijloacelor materiale consumate, şi de eficienţa medie a utilizării

acestora.

La nivelul economiei naţionale relaţia de calcul este:

CMPIB

La nivelul unei ramuri relaţia de calcul este:

iii CMVAB

Ca şi în cazurile precedente relaţiile se pot scrie cu ajutorul indicilor şi a

ritmurilor de creştere astfel:

CMPIB III

Page 110: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

113

)1()1(1

CMPIB RRR relaţia devine:

CMCMPIB RRRRR

unde: M

R influenţa factorului intensiv

C

R influenţa factorului extensiv

CM

RR - influenţa combinată a celor doi factori

Corelaţiile prezentate se referă la un singur element al procesului de

producţie, dar cele trei resurse acţionează simultan în procesul de producţie, prin

urmare ar trebui ca şi modificarea produsului intern brut să fie rezultatul acţiunii

lor corelate. Există metode de calcul care permit măsurarea dezvoltării economiei

naţionale pe cale intensivă şi extensivă la toate cele trei resurse luate în calcul şi

anume:

CMCPIB

FffEFfPIB

POWPOPIB

IRRR

IRRR

IRRR

unde: CFfPO

RRR ,, influenţa factorilor extensivi

CMFffEPOW

IRIRIR,

, influenţa factorilor intensivi

Pentru a se cumula influenţele celor trei factori se va corecta fiecare influenţă de

la fiecare factor de producţie cu un coeficient CT pentru factorul muncă, CF

pentru capitalului fix şi CC pentru consumul de materiale circulante astfel încât

suma lor să fie 1 sau 100. Coeficienţii pot fi:

- ponderea valorică a masei fiecărui factor în costul total al factorilor;

- ponderea ce are în vedere o participare egală a factorilor la modificarea

rezultatelor activităţii economice;

- ponderea calculată pe baza elasticităţii fiecărui factor, elasticitate

exprimată prin raportul între creşterea relativă a PIB şi creşterea

relativă a fiecărui factor.

Astfel se poate scrie o relaţie care să cuantifice contribuţia extensivă a celor trei

resurse la creşterea produsului intern brut.

)

()((

)()()(

CFIRCFIR

CTIRCCRCFRCTRR

IRRCFIRRCTIRRR

CMFffE

POWCFfPOPIB

CMCFffEFfPOWPOPIB

Prima paranteză reprezintă influenţa extensivă totală, iar a doua paranteză

influenţa intensivă totală .Relaţiile privind eficienţa factorilor de producţie au

caracter de medie, iar factorii prezintă niveluri totalizatoare, de aceea este necesar

Page 111: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

114

ca folosirea metodei să fie precedată de verificarea reprezentativităţii mediei,

respectiv verificarea omogenităţii care se realizează cu ajutorul coeficientului de

variaţie(v).

Întrebări:

1. Precizaţi care sunt obiectivele politicii macroeconomice pentru orice ţară.

2.Explicaţi corelaţia dintre ritmul de creştere al produsului intern brut şi rata

şomajului.

3.Explicaţi corelaţia dintre rata inflaţiei şi rata şomajului.

4. Explicaţi corelaţia dintre ritmul de creştere a produsului intern brut şi rata

inflaţiei

5. Arătaţi care sunt principalele corelaţii de bază ale creşterii economice.

Page 112: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

115

BIBLIOGRAFIE

1. Allen R.G.D. Analiză matematică pentru economişti,

Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1971

2. Anghelache C., Niculescu

E.

Breviar statistic – Indicatori şi formule de

calcul, Editura Economică, Bucureşti, 2000

3. Anghelache C. Măsurarea şi compararea dezvoltării

economice, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1984

4. Baron T., Tiţan E., Begu L. Statistică, teorie şi aplicaţii, Academia de

Ştiinţe Economice şi Comisia Naţională

pentru Statistică, Bucureşti, 1996

5. Băcescu M., Băcescu-

Cărbunaru A.

Macroeconomie şi politici

macroeconomice, Editura ALL

Educational, Bucureşti, 1998

6. Begu Liviu Stelian Statistică internaţională, Editura ALL

Beck, Bucureşti, 1999

7. Biji E., Baron T.

(coordonatori), Wagner P.,

Isaic-Maniu Al., Korka M.,

Porojan D.

Statistică teoretică şi economică, Editura

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1991

8. Biji E., Wagner P., Lilea E.,

Petcu N., Vătui M.

Statistică, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1999

9. Capanu I. Statistică economică, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1984

10. Capanu I., Wagner P.,

Secăreanu C.

Statistică macroeconomică, Editura

Economică, Bucureşti, 1997

11. Capanu I., Wagner P.,

Mitruţ C.

Sistemul conturilor naţionale şi Agregate

macroeconomice, Editura ALL, Bucureşti,

1994

12. Dobrotă N. Economie Politică, Editura Economică,

Bucureşti, 1997

13. Isaic-Maniu Al., Mitruţ C.,

Voineagu V.

Statistică pentru managementul afacerilor,

Editura Economică, Bucureşti, 1995

14. Isaic-Maniu Al., Mitruţ C.,

Voineagu V.

Statistică, Editura Universitară, Bucureşti,

2003

15. Korka M., Begu L. S., Tuşa

E.

Bazele statisticii pentru economişti, Editura

Tribuna Economică, Bucureşti, 2002

16. Marinescu I., Moineagu

C.Rancu N., Urseanu V.,

Niculescu R.

Elemente de statistică matematică şi

aplicaţiile ei, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 1966

17. Mihoc G. şi alţii Modele de analiză statistică, Editura

Page 113: Statistică economică · Acest curs se doreşte a fi util studenţilor din toate formele de învăţământ: zi, frecvenţă redusă sau învăţămân la distanţă, dar şi celor

116

Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,

1982

18. Moineagu C. C. Modelarea corelaţiilor în economie,

Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974

19. Negoescu Gh., Ciobanu R.,

Bontaş C. A.

Bazele statisticii pentru afaceri, Editura

ALL Beck, Bucureşti, 1999

20. Pivodă Dan Analiza şi actualizarea la inflaţie, Editura

Economică, Bucureşti, 2002

21. Pivodă Dan Fundamentele statisticii teoretice şi

oficiale, Editura Economică, Bucureşti,

2002

22. Pivodă Dan Introducere în statistica macroeconomică,

Editura Europolis, Constanţa, 2003

23. Popescu A., Goanţă G.,

Neacşu G.

Statistică – Teorie, aplicaţii, teste grile,

Editura Universitară, Bucureşti, 2005

24. Rotaru T. Metode statistice aplicate în ştiinţele

sociale, Editura Polirom, Bucureşti, 1999

25. Sora V., Mihăescu C. Metode cantitative în demografie şi

statistică socială, Editura Oscat Print,

Bucureşti, 2004

26. Trebici V. Demografia, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 1979


Recommended