Prezentul standard reprezintă traducerea versiunii engleze a EN 287-1:1992 şi a EN 287-t/A 1:1997.

Standardul stabileşte principiile care se aplică la examenul de calificare a sudorilor pentru

sudarea prin topire cu arc electric a oţelurilor; în general acestea sunt următoarele:

-    verificarea îndemânării sudorului prin sudarea şi încercarea unor probe standardizate;

-    verificarea cunoştinţelor profesionale nu este obligatorie;

-    examenul de calificare are ca scop dovedirea experienţei şi a cunoştinţelor profesionale ale

sudorului;

-    certificarea calificării se face în mod unitar, de către organisme de examinare sau verificare,

pentru toate procedeele de sudare, cu excepţia procedeelor complet mecanizate sau

automatizate.

Prezentul standard reprezintă revizuirea SR EN 287-1:1995 pe care îl înlocuieşte.

CUPRINS

0    Introducere

1    Domeniu de aplicare

2    Referinţe normative

3    Definiţii

3.1    Sudor

3.2    Operator sudor

3.3    Examinator sau organism de examinare

3.4    Specificaţia procedurii de sudare (WPS)

3.5    Domeniu de valabilitate

3.6    Probă

3.7    Epruvetă

3.8    Verificare

4    Simboluri şi prescurtări

4.1    Generalităţi

4.2    Probă

4.3    Materiale pentru sudare (inclusiv materiale auxiliare, de exemplu, gaze de protecţie, fluxuri)

4.4    Diverse

5    Variabile esenţiale pentru calificare

5.1    Generalităţi

5.2    Procedee de sudare

5.3    Tipuri de îmbinări (cu suduri cap la cap şi în colţ)

5.4    Grupe de material

5.5    Materiale pentru sudare

5.6    Dimensiuni

5.7    Poziţii de sudare

6    Domeniu de valabilitate a calificării sudorului

6.1    Generalităţi

6.2    Procedeu de sudare

6.3    Tipuri de îjribinări

6.4    Grupe de material

6.5    Electrozi înveliţi

6.6    Materiale pentru sudare

6.7    Dimensiuni

6.8    Poziţii de sudare

7    Examinare şi încercare

7.1    Supraveghere

7.2    Forma şi dimensiunile probelor

7.3    Condiţii pentru sudare

7.4    Metode de verificare

7.5    Probe şi epruvete

8    Condiţii de acceptare pentru probe

9    Reverificări

10    Perioadă de valabilitate

10.1    Prima calificare

10.2    Prelungire

11    Certificare

12    Notare

INTRODUCERE

Prezentul standard defineşte principiile care trebuie aplicate la calificarea sudorilor pentru

sudarea prin topire cu arc electric a oţelurilor.

Calitatea lucrărilor de sudare depinde în mare măsură de îndemânarea sudorului.

Aptitudinea sudorului de a urma instrucţiuni verbale sau scrise precum şi verficarea îndemânării

sale sunt factori importanţi în asigurarea calităţii produsului sudat.

Verificarea îndemânării sudorului conform prezentului standard depinde de metodele de sudare,

utilizând reguli şi condiţii de verificare corespunzătoare şi probe standardizate.

Prezentul standard se aplică la procedeele pentru care îndemânarea sudorului are o influenţă

determinantă asupra calităţii sudurii.

Prezentul standard are ca scop furnizarea bazei de recunoaştere reciprocă de către organismele

de examinare, a calificării competenţei sudorilor, în diferite domenii de aplicare. Verificările

trebuie să se desfăşoare conform prezentului standard, cu excepţia cazurilor când standardul

care se aplică specifică condiţii mai severe.

Aceeaşi probă de calificare poate fi utilizată pentru a califica simultan procedura de sudare şi

sudorul, sub rezerva ca toate condiţiile respective să fie satisfăcute. De exemplu: dimensiunea

probelor de calificare (a se vedea EN 288-3).

îndemânarea şi cunoştinţele profesionale ale sudorului continuă să fie recunoscute dacă acesta

execută cu regularitate lucrări de sudare în cadrul valabilităţii calificării sale.

De la data apariţiei prezentului standard orice nouă calificare de sudor trebuie să fie în

conformitate cu acest standard.

Prezentul standard nu invalidează calificările anterioare realizate în conformitate cu standardele

vechi sau cu unele specificaţii naţionale, în măsura în care se respectă spiritul prescripţiilor sale

tehnice şi acestea corespund aplicaţiilor şi lucrărilor de producţie pentru care sunt folosite.

Dacă trebuie efectuate verificări, încercări sau examinări suplimentare, pentru a echivala din

punct de vedere tehnic vechea calificare naţională este suficient ca acestea să se efectueze pe

probe de calificare executate conform prezentului standard. Calificările realizate pe baza

standardelor sau specificaţiilor naţionale anterioare trebuie să fie examinate şi să facă obiectul

unui acord între părţile contractante, cu ocazia ofertei sau încheierii unui contract.

1    DOMENIU DE APLICARE

Prezentul standard stabileşte condiţiile esenţiale, domeniile de valabilitate şi condiţiile de

verificare, de examinare şi de încercare, criteriile de acceptare şi de certificare a rezultatelor

examenului de calificare a sudorilor pentru oţel.

în timpul examenului de calificare, i se poate cere sudorului să facă dovada experienţei sale

practice şi a cunoştinţelor sale profesionale (neobligatoriu) asupra procedeelor de sudare,

materialelor şi regulilor de securitate aplicabile calificării în cauză; în Anexa D sunt prezentate

informaţii asupra acestor aspecte.

Prezentul standard se aplică în cazul în care calificarea sudorului este cerută de client, de

organismul de inspecţie sau de orice altă organizaţie.

Prezentul standard se aplică la calificarea sudorilor pentru sudarea prin topire a oţelurilor.

Procedeele de sudare la care se referă acest standard sunt procedeele de sudare prin topire,

manuale sau semimecanizate, cu excepţia procedeelor de sudare complet mecanizate sau

automate (a se vedea 5.2).

Prezentul standard se referă la calificarea sudorilor care lucrează pe produse finite sau semifinite,

laminate, forjate sau turnate, din tipurile indicate la 5.4.

Eliberarea certificatului de calificare reprezintă responsabilitatea unică a examinatorului sau a

organismului de examinare.

2 REFERINŢE NORMATIVE

Prezentul Standard European cuprinde prin referinţe datate sau nedatate, prevederi ale altor

publicaţii. Aceste referinţe normative sunt citate în text iar publicaţiile sunt enumerate în

continuare. Pentru referinţele datate, modificările sau revizuirile ulterioare ale uneia din aceste

publicaţii nu se aplică prezentului standard decât dacă au fost introduse prin modificare sau

revizuire. Pentru referinţele nedatate, se aplică ultima ediţie a publicaţiei la care se face referire.

EN 288-2N1) Specification and approval of welding procedures for metallic materials – Part 2:

Welding procedure specification for arc welding

EN 288-3N2) Specification and approval of welding procedures for metallic materials – Part 3:

Welding procedure tests for the arc welding of steels

pr EN 499N3) Classification of covered electrodes for manual metal arc welding of carbon steels,

carbon-manganese steels and micro alloyed steels

EN 571-1    Non-destructive testing – Penetrant inspection – Part 1: General principles for the

examination

EN 910    Destructive tests on welds în metallic materials – Bend tests

prEN 1290N4) EN 1320 EN 1321

pr EN 1435N5) EN 25817 EN 26520 ISO 857:1990 ISO 3452:1984 ISO 3580:1975

ISO 3581:1976

ISO 4063:1990

ISO 6947:1990

3 DEFINIŢII

3.1    Sudor

Sudor care ţine şi conduce manual portelectrodul, pistoletul de sudare, capul de sudare sau

arzătorul.

3.2    Operator sudor

Sudor care deserveşte un echipament de sudare la care mişcarea relativă dintre portelectrod,

pistoletul de sudare, capul de sudare sau arzător şi piesa de lucru se realizează semimecanizat.

3.3    Examinator sau organism de examinare

Persoană sau organizaţie care verifică conformitatea cu standardul care se aplică.

Examinatorul/organismul de examinare trebuie să fie acceptat de toate părţile contractante.

NOTE NAŢIONALE

N4) în prezent există EN 1290:1996.

N5) în prezent există EN 1435:1997.

3.4    Specificaţia procedurii de sudare (WPS)

Document care prevede toate variabilele necesare unei aplicaţii specifice, pentru asigurarea

repetabilităţii.

3.5    Domeniu de valabilitate

Extindere a calificării date pentru o variabilă esenţială.

3.6    Probă

Ansamblu sudat care se utilizează la verificarea pentru calificare.

3.7    Epruvetă

Parte sau porţiune prelevată din probă, pentru a fi supusă unei încercări mecanice specificate.

3.8    Verificare

Serie de operaţii care trebuie să includă executarea unei probe sudate, examinările nedistructive

şi/sau încercările mecanice ulterioare precum şi consemnarea rezultatelor într-un proces-verbal.

4 SIMBOLURI Şl PRESCURTĂRI

4.1    Generalităţi

în cazul în care nu se utilizează definiţii complete, se utilizează următoarele simboluri şi

prescurtări atunci când se completează certificatul de calificare (a se vedea Anexa B).

4.2    Probă

a    grosime nominală a sudurii

BW    sudură cap la cap

D    diametrul exterior al ţevii

FW    sudură în colţ

P    tablă

t    grosimea tablei sau a peretelui ţevii

T    ţeava

z    lungimea catetei unei suduri în colţ

4.3    Materiale pentru sudare (inclusiv materiale auxiliare, de exemplu, gaze de protecţie, fluxuri)

nm    fără metal de adaos

wm    cu metal de adaos

A    învelş acid

B    învelş bazic

C    învelş celulozic

R    învelş rutilic

RA    învelş rutilic-acid

RB    învelş rutilic-bazic

RC    învelş rutilic-celulozic

RR    învelş rutilic cu grosime mare

S    alte tipuri

4.4    Diverse

bs    sudare din ambele părţi

gg    scobire sau polizare a rădăcinii

mb    sudare cu material de suport la rădăcină

nb    sudare fără material de suport la rădăcină

ng    fără scobire sau polizare a rădăcinii

ss    sudare dintr-o parte

5 VARIABILE ESENŢIALE PENTRU CALIFICARE

5.1    Generalităţi

Criteriile enumerate în continuare sunt cele care trebuie examinate pentru a identifica

competenţa sudorului în aceste domenii. Fiecare criteriu este considerat ca un factor determinant

în calificare.

Calificarea sudorului trebuie efectuată pe probe şi este independentă de tipul construcţiei.

5.2    Procedee de sudare

Procedeele de sudare sunt definite în ISO 857, iar simbolurile lor numerice pentru reprezentare

pe desen sunt conform ISO 4063.

Prezentul standard se referă la următoarele procedee de sudare:

111    sudare cu arc electric cu electrod învelit 114 sudare cu arc electric cu sârmă tubulară

121    sudare sub strat de flux cu electrod-sârmă

131    sudare cu arc electric în mediu de gaz inert cu electrod fuzibil (sudare MIG)

135    sudare cu arc electric în mediu de gaz activ cu electrod fuzibil (sudare MAG)

136    sudare cu arc electric în mediu de gaz activ cu sârmă tubulară

137    sudare cu arc electric în mediu de gaz inert cu sârmă tubulară

141    sudare cu arc electric în mediu de gaz inert cu electrod de wolfram (sudare WIG)

15    sudare cu plasmă

311    sudare oxiacetilenică

alte procedee de sudare prin topire, convenite între părţi.

5.3    Tipuri de îmbinări (cu suduri cap la cap şi în colţ)

Probele pentru sudură cap la cap (BW) şi pentru sudură în colţ (FW) la table (P) sau la ţevi1) (T)

trebuie executate conform 7.2.

5.4    Grupe de material

5.4.1    Generalităţi

în vederea calificării unui sudor (a se vedea 5.4.2), oţelurile cu caracteristici metalurgice şi de

sudabilitate similare sunt grupate, în scopul micşorării pe cât posibil a numărului de verificări

tehnic similare.

în general, o probă de calificare a unui sudor, presupune depunerea unui metal prin sudare, a

cărui compoziţie chimică este compatibilă cu cea a unuia din oţelurile cuprinse într-o grupă

(grupe) de metale de bază.

Sudarea oricărui material dintr-o grupă conduce la calificarea sudorului pentru sudarea tuturor

celorlalte materiale din acea grupă.

în cazul în care se sudează metale de bază din două grupe diferite, care nu conduc la o calificare

reciprocă în concordanţă cu tabelele 4 şi 5 (a se vedea 6.4), calificarea se efectuează pentru

combinaţia lor, ca pentru o grupă separată.

în cazul în care metalul de adaos nu aparţine grupei metalului de bază, este necesară o calificare

pentru această combinaţie, cu excepţia cazurilor permise în tabelele 4 şi 5.

5.4.2    Metale de bază – Grupe de oţeluri

5.4.2.1    Generalităţi

în vederea comparării grupelor de oţeluri pentru calificarea sudorilor şi pentru calificarea

procedurilor de sudare conform EN 288-3, a se vedea Anexa A.

5.4.2.2    Grupa W 01

Oţeluri nealiate cu conţinut scăzut de carbon (carbon – mangan) şi/sau oţeluri slab aliate.

Această grupă include de asemenea oţeluri de construcţii cu granulaţie fină cu limita de curgere

ReH < 360 N/mm2.

5.4.2.3    Grupa W 02

Oţeluri termorezistente crom-molibden (CrMo) şi/sau crom-molibden-vanadiu (CrMoV).

5.4.2.4    Grupa W 03

Oţeluri de construcţii cu granulaţie fină, normalizate şi îmbunătăţite, oţeluri tratate termo-mecanic

cu limita de curgere R^ > 360 N/mm2 şi oţeluri similare sudabile cu un conţinut de nichel de 2 %

până la 5 %.

5.4.2.5    Grupa W 04

Oţeluri inoxidabile feritice sau martensitice cu un conţinut de crom de 12 % până la 20 %.

5.4.2.6    Grupa W 11

Oţeluri inoxidabile ferito-austenitice şi oţeluri inoxidabile austenitice crom-nichel (CrNi). || 5.5

Materiale pentru sudare

5.5.1    Generalităţi

Se admite că, în majoritatea calificărilor de sudori, tipul metalului de adaos este similar cu metalul

de bază. Dacă examinarea se efectuează cu un metal de adaos, un gaz de protecţie sau un flux

pentru o grupă de materiale, calificarea se acordă sudorului pentru a utiliza orice alte materiale

pentru sudare similare, (metale de adaos, gaze de protecţie sau fluxuri) pentru aceeaşi grupă de

material.

5.5.2    Sudarea manuală cu arc electric cu electrozi înveliţi

Grupele de electrozi înveliţi se clasifică conform pr. EN 499, după cele mai importante

caracteristici, astfel:

-A    înveliş acid

- B    înveliş bazic

-C    înveliş celulozic

- R    înveliş rutilic

- RA    înveliş rutilic-acid

- RB    înveliş rutilic-bazic

- RC    înveliş rutilic-celulozic

- RR    înveliş rutilic cu grosime mare

- S    alte tipuri

NOTA – Pentru alte detalii despre electrozi înveliţi trebuie să se facă referire, în funcţie de oţel, la

standardele pr. EN 499, ISO 3580 şi ISO 3581.

5.6 Dimensiuni

Calificarea sudorului se bazează pe grosimea materialului (de exemplu, grosimea tablei, sau a

peretelui ţevii) şi pe diametrele ţevilor pe care le utilizează sudorul în producţie. Pentru fiecare din

cele trei domenii de grosimi ale tablelor şi ale pereţilor de ţeavă sau ale diametrului de ţeava,

conform tabelelor 1 şi 2, se face câte o verificare.

Nu este necesar ca grosimile sau diametrele să fie măsurate cu precizie, dar se recomandă

respectarea domeniilor prezentate în tabelele 1 şi 2.

Tabelul 1 – Proba (tablă sau ţeavă) şi domeniul de valabilitate a calificării

Grosimea probei t  mm    Domeniul de valabilitate a calificării

t< 3                                                 t până la 2 f  1)

3 < t< 12                                        3 mm până la  2)

t> 12                                              > 5 mm

1)Pentru sudarea oxiacetilenică (311): t până la 1,5 f   2)Pentru sudarea oxiacetilenică (311): 3

mm până la 1,5 t

Tabelul 2 – Diametrul probei şi domeniul de valabilitate a calificării

Diametrul probei D1)    mm            Domeniul de valabilitate a calificării

D< 25                                                    D până la 2 D

25 < D< 150                                      0,5 D până la 2 D (minim 25 mm)

D> 150                                                 > 0,5 D

1) Pentru secţiuni tubulare de constructii, “D” este dimensiunea celei mai mici laturi

5.7 Poziţii de sudare

Poziţiile de sudare utilizate pentru aplicarea prezentului standard (conform ISO 6947) sunt

reprezentate în figurile 1 şi 2. Pentru sudurile rectilinii, unghiurile de înclinare şi de rotire ale

diferitelor poziţii de sudare sunt conform ISO 6947.

Poziţiile şi unghiurile de sudare reţinute pentru calificare trebuie să aibă aceleaşi toleranţe cu cele

din fabricaţie.

6 DOMENIU DE VALABILITATE A CALIFICĂRII SUDORULUI

6.1 Generalităţi

Ca regulă generală, probâ sudată califică sudorul nu numai pentru condiţiile folosite la calificare,

ci şi pentru toate îmbinările, care se consideră mai uşor de sudat. Domeniul de valabilitate a

calificării pentru fiecare tip de probă este prezentat în capitolele şi tabelele respective. în aceste

tabele domeniul de valabilitate este indicat pe aceeaşi linie orizontală.

6.2 Procedeu de sudare

De obicei, fiecare calificare corespunde unui procedeu. O schimbare de procedeu necesită o

nouă calificare. De aceea este posibil ca pentru un sudor să se facă verficări cu mai multe

procedee printr-una sau două calificări separate, pentru o îmbinare sudată realizată prin mai

multe procedee.

De exemplu, în cazul în care se cere o calificare pentru o imbinare cu sudură cap la cap dintr-o

parte, cu rădăcina sudată WIG (141), fără suport şi cu completare prin sudare manuală cu arc

electric cu electrozi înveliţi (111), sudorul poate fi calificat prin una din următoarele variante:

a) calificare reuşită care simulează o îmbinare realizată prin mai multe procedee, de exemplu:

rădăcina sudată WIG (141), fără suport, trecerile sau straturile ulterioare fiind realizate prin

sudare manuală cu arc electric cu electrozi înveliţi (111), în limitele domeniului de calificare

pentru fiecare procedeu de sudare;

b) calificare reuşită a două procedee separate reprezentative, unul WIG (141), fără suport la

rădăcină şi unul separat pentru completare prin sudare manuală cu arc electric cu electrozi

înveliţi (111) cu suport, sau sudat din ambele părţi, cu sau fără scobire.

6.3 Tipuri de îmbinări

Domeniul sudurilor pentru care sudorul este calificat în funcţie de probă, este indicat în tabelul 3;

sunt aplicabile următoarele criterii:

a) calificarea pentru suduri cap la cap la ţevi include sudurile cap la cap la table;

b) calificarea pentru suduri cap la cap la table în toate poziţiile de sudare include sudurile cap la

cap la ţevi cu diametru > 500 mm, cu excepţia cazului la care se referă c);

c) calificarea pentru suduri cap la cap la table sudate în poziţie orizontală (PA) sau orizontal pe

perete vertical (PC) include calificarea pentru suduri cap la cap la ţevi cu diametrul > 150 mm, în

poziţii de sudare similare, în concordanţă cu tabelul 7;

d) sudarea dintr-o parte fără suport include sudurile dintr-o parte cu suport şi sudurile din ambele

părţi cu sau fără scobire la rădăcină;

e) sudarea la table sau la ţevi cu suport include sudurile realizate din ambele părţi dar nu şi

sudurile fără suport;

f) sudurile cap la cap includ sudurile în colţ pentru condiţii similare de sudare;

g)    în cazul în care în producţie predomină sudurile în colţ, se recomandă ca sudorul să fie

calificat printr-o probă de sudare în colţ adecvată, de exemplu: la tablă, ţeavă sau racord (a se

vedea EN 288-3);

h)    sudarea din ambele părţi fără scobire include sudurile dintr-o parte cu suport şi sudurile din

ambele părţi cu scobire;

i)    calificarea pentru suduri cap la cap la ţevi fără suport include calificarea pentru racorduri în

limitele domeniilor din tabelele 3 până la 7. Pentru o suduia de racord domeniul de calificare se

bazează pe diametrul racordului;

j) în cazul în care în producţie predomină racordurile sau implică un racord complex, se

recomandă ca sudorul să primească instruire specială. în ambele cazuri calificarea se face pe un

racord.

6.4 Grupe de material

în funcţie de grupa de material a probei, domeniul materialelor pentiu care este calificat un sudor

este indicat în tabeîeie 4 şi 5 (a se vedea 5 4). Pentru oţeluri care nu sunt cuprinse in grupele de

oţe!, sudorul trebuie supus unei verificări numai cu oţelul respectiv şi calificarea este valabilă

numai pentru acel oţel

6.5 Electrozi inveliţi

Modificarea tipului învelişului necesită modificarea tehnicii de sudare. Calificarea pentru învelişul

electrodului conduce la calificarea sudorului pentru alte învelişuri, conform tabelului 6.

6.6    Materiale pentru sudare

Modificarea gazului de protecţie sau a fluxului este permisă (a se vedea 5.5.1).

6.7    Dimensiuni

Domeniul de valabilitate în funcţie de grosimea tablei sau a peretelui ţevii şi/sau de diametrul

ţevii, este indicat în tabelele 1 şi 2.

6.8    Poziţii de sudare

Domeniul de valabilitate pentru fiecare poziţie de sudare este prezentat în tabelul 7. Poziţiile de

sudare şi simbolurile sunt cele din figurile 1 şi 2 (conform ISO 6947).

7 EXAMINARE Şl ÎNCERCARE

7.1    Supraveghere

Sudarea şi verificarea probei trebuie supravegheate de un examinator sau de un organism de

examinare. Proba trebuie marcată cu semnul examinatorului şi al sudorului. înainte de începerea

sudării.

Examinatorul sau organismul de examinare poate opri examinarea în cazul în care condiţiile de

sudare nu sunt corecte sau dacă se dovedeşte că sudorul nu are competenţa tehnică pentru

satisfacerea standardului impus, de exemplu când există remedieri excesive şi/sau sistematice

7.2    Forma şi dimensiunile probelor

Forma şi dimensiunile probelor (a se vedea 5.6). conform figurilor 3 până la 6.

7.3 Condiţii pentru sudare

Calificarea sudorului trebuie să corespundă condiţiilor utilizate în producţie şi să urmeze o WPS

sau pWPS (a se vedea 3.4), elaborată conform EN 288-2. în Anexa C se indică un model pentru

WPS sau pWPS.

La elaborarea WPS sau pWPS se aplică următoarele principii:

a)    calificarea se efectuează cu procedeul care se utilizează în producţie;

b)    metalele de adaos trebuie să fie compatibile cu procedeul şi cu poziţia de sudare:

c)    prelucrarea marginilor tablelor şi/sau ţevilor pentru probă trebuie să fie aceeaşi cu cea din

producţie:

d)    dimensiunile probei trebuie să fie cele specificate în tabelele şi figurile din prezentul standard

(a se vedea tabelele 1 şi 2 şi figurile 3 până la 6);

e)    sudarea trebuie efectuată în poziţiile şi la unghiurile racordurilor utilizate în producţie (a se

vedea figurile 1 şi 2);

0 sudura trebuie acceptată conform capitolului 8:

g)    timpul de sudare pentru probă trebuie să corespundă timpului de lucru în producţie, în

condiţii medii:

h)    proba trebuie să prezinte cel puţin un punct de oprire şi altul de reluare a sudării la rădăcină

şi la ultima trecere şi acestea trebuie identificate pe lungimea de examinat;

i)    preîncălzirea sau tratamentul termic prealabil cuprinse în WPS sau pWPS sunt obligatorii

pentru probă;

j) tratamentul termic după sudare cuprins în WPS sau pWPS se poate elimina dacă nu se cere

încercare la îndoire;

k) identificarea probei;

I) sudorului i se permite să elimine defectele minore, cu excepţia celor de pe suprafaţa ultimului

strat, prin polizare, scobire, sau alte metode utilizate în producţie; trebuie obţinut acceptul

examinatorului sau al organismului de examinare.

7.4 Metode de verificare

Fiecare sudură realizată trebuie examinată vizual. în starea în care se află după sudare. La

cerere (a se vedea tabelul 8). examinarea vizuală poate fi suplimentată cu examinări cu pulberi

magnetice (a se vedea EN 1290), cu lichide penetrante (a se vedea EN 571-1) sau cu alte

metode şi cu examinări macroscopice (a se vedea EN 1321) pe sudurile cap la cap.

Dacă sudura se acceptă la examinarea vizuală, se pot cere: examinarea radiografică. încercări la

rupere şi/sau examinări macroscopice (a se vedea tabelul 8).

Proba macroscopică trebuie pregătită şi atacată pe o faţă pentru a evidenţia sudura.

După radiografiere, încercarea de îndoire se efectuează obligatoriu pentru sudurile cap la cap

obţinute prin procedeul MIG/MAG (131, 135) sau cu flacără oxiacetilenică (311).

înaintea încercărilor mecanice, suportul la rădăcină, dacă se utilizează, trebuie eliminat. Proba

poate fi secţionată prin tăiere termică -sau prin mijloace mecanice, înlăturând la capetele tablelor

minimum 25 mm (figurile 7 şi 8).

7.5 Probe şi epruvete

7.5.1    Generalităţi

La 7.5.2 pănă la 7.5.5 se detaliază tipurile, dimensiunile şi pregătirea probelor şi epruvetelor. Se

indică, suplimentar, condiţiile pentru încercări mecanice.

7.5.2    Sudură cap la cap la table

Dacă se utilizează radiografierea, lungimea de examinare (a se vedea figura 7a) a sudurii probei

trebuie radiografiată în starea de după sudare, conform EN 1435, prin utilizarea tehnicii B.

Dacă se efectuează încercarea la rupere în conformitate cu EN 1320, proba se încearcă pe toată

lungime sa de examinare prin tăierea sa în mai multe epruvete (a se vedea figura 7a). Lăţimea

unei epruvete trebuie să fie de « 50 mm. Dacă este necesar, supraînălţarea se poate înlătura şi

suplimentar se pot practica crestături la marginile sudurii, adânci de « 5 mm, pentru a favoriza

ruperea în metalul depus (a se vedea figura 7b).

în cazul unei suduri dintr-o parte (ss) fără suport la rădăcină (nb) se încearcă o jumătate din

lungimea de examinare cu rădăcina întinsă şi cealaltă, cu rădăcina comprimată (a se vedea

figurile 7c şi 7d).

Dacă se efectuează încercarea la îndoire transversală, se încearcă două epruvete cu rădăcina

întinsă şi două cu rădăcina comprimată conform EN 910. Diametru! dornului sau al rolei trebuie

să fie de 4 t şi unghiul de îndoire de 120°, cu excepţia cazurilor când ductilitatea scăzută a

metalului de bază sau de adaos impune alte limitări.

Pe parcursul încercării, epruvetele nu trebuie să prezinte fisuri > 3 mm pe nici o direcţie. Fisurile

care apar pe muchiile epruvetelor pe parcursul încercării nu se iau în considerare !a evaluare.

Pentru grosimi de tablă > 12 mm încercarea de îndoire transversală se poate înlocui cu 4

încercări la îndoire laterală.

7.5.3 Sudură în colţ la table

Pentru încercări la rupere conform EN 1320, proba se poate tăia, dacă este necesar, în mai multe

epruvete (a se vedea figura 8a). Fiecare epruvetă se aşază pentru rupere, conform figurii 8b şi se

examinează după rupere.

Dacă se efectuează încercarea macroscopică, aceasta trebuie să fie conform EN 1321.

7.5.4 Sudură cap la cap la ţeavă

Dacă se utilizează radiografierea, lungimea de examinare a sudurii probei trebuie radiografiată în

starea de după sudare, conform EN 1435, prin utilizarea tehnicii B.

Dacă se efectuează încercarea la rupere conform EN 1320, proba se încearcă pe toată lungimea

sa, prin tăierea ei în cel puţin 4 epruvete (a se vedea figura 9a).

Pentru încercarea ţevilor este necesară o lungime minimă a sudurii de 150 mm. Dacă

circumferinţa ţevii este mai mică de 150 mm trebuie sudate probe suplimentare, dar nu mai mult

de trei probe.

Lungimea de examinare a fiecărei epruvete este de % 40 mm. Dacă este necesar se înlătură

supraînălţarea sudurii şi se crestează marginile sudurii la o adâncime de * 5 mm pentru a favoriza

ruperea în metalul depus (a se vedea figura 9b). în cazul unei suduri dintr-o parte (ss) fără suport

ia rădăcină (nb) se încearcă o jumătate din lungimea de examinare a probei (a se vedea figura

9a) cu rădăcină întinsă şi cealaltă cu rădăcină comprimată (a se vedea figurile 9c şi 9d).

Dacă se efectuează încercări la îndoire transversala se încearcă două epruvete cu rădăcina

întinsă şi două cu rădăcina comprimată conform EN 910. Diametru! dornului sau a rolei trebuie să

fie de 4 t şl unghiul de îndoire de 120°, cu excepţia cazurilor când ductilitatea scăzută a metalului

de bază sau de adaos impune alte limitări.

Pentru porţiuni de probe sudate în poziţiile PF. PG, H-L045 şi J-L045 (a se vedea figura 2 şi 9a),

epruvetele

trebuie prelevate din zone cu diferite poziţii de sudare.

Pe parcursul încercării, epruvetele nu trebuie să prezinte fisuri > 3 mm pe nici o direcţie. Fisurile

care apar pe muchiile epruvetelor pe parcursul încercării nu -;e iau în considerare la evaluare.

Pentru pereţi cu grosime > 12 mm : .doirea transversală se poate înlocui cu 4 îndoiri laterale.

7.5.5 Sudură în colt la teavă

Pentru încercări la rupere conform EN 1320, proba se taie în 4 sau mai multe epruvete şi se rupe

(a se vedea figura 10).

Dacă se efectuează examinarea macroscopică conform EN 1321, se prelevează cel puţin 4

epruvete egal repartizate pe circumferinţa ţevii.

8    CONDIŢII DE ACCEPTARE PENTRU PROBE

Probele se apreciază conform condiţiilor de acceptare stabilite care se referă la tipurile

semnificative de imperfecţiuni. Detalierea acestor imperfecţiuni este prezentată în EN 26520.

Condiţiile de acceptare a imperfecţiunilor determinate prin metodele de încercare din prezentul

standard trebuie să fie conform EN 25817, dacă nu se specifică altfel. Sudorul este calificat dacă

imperfecţiunile constatate la examinarea probei se încadrează în limitele specificate de nivelul B

din EN 25817, cu excepţia următoarelor tipuri de imperfecţiuni: supraînălţare excesivă,

convexitate excesivă, grosime excesivă a sudurii în colţ şi exces de pătrundere, pentru care se

aplică nivelul C.

Dacă imperfecţiunile din proba sudorului depăşesc limitele specificate, sudorul nu este calificat.

La examinarea nedistructivă se fac trimiteri la referinţe care precizează criteriile de acceptare.

Examinările nedistructive şi încercările mecanice se efectuează conform unor proceduri

specificate.

9    REVERIFICĂRI

Dacă o probă nu satisface cerinţele acestui standard sudorul trebuie să realizeze o nouă probă.

Dacă se stabileşte că această neconformitate este consecinţa lipsei de îndemânare a sudorului,

acesta trebuie să fie considerat că nu poate satisface cerinţele standardului fără o instruire

prealabilă unei noi verificări.

Dacă neconformitatea se datorează unor cauze metalurgice sau altor cauze exterioare, care nu

pot fi atribuite direct îndemânării sudorului, trebuie făcută o verificare suplimentară sau sunt

necesare epruvete suplimentare privind compatibilitatea noilor materiale şi/sau noilor condiţii de

execuţie.

10    PERIOADĂ DE VALABILITATE

10.1 Prima calificare

Valabilitatea calificării sudorului începe la data când se îndeplinesc toate verificările cerute.

Această dată poate fi diferită de cea înscrisă în certificat.

Calificarea este valabilă timp de doi ani dacă certificatul este semnat la intervale de şase luni de

către cel care angajează sudorul sau de coordonatorul sudării şi se confirmă că:

a)    Sudorul are continuitate în lucrări care sunt cuprinse în domeniul de valabilitate. Se admite o

întrerupere care să nu depăşească şase luni.

b)    Lucrările sudorului trebuie să fie, în general, în concordanţă cu condiţiile tehnice în care a

fost calificat.

c)    Nu există nici o bază întemeiată de a pune la îndoială îndemânarea şi cunoştinţele

profesionale ale sudorului.

Dacă una din condiţiile enumerate nu este îndeplinită, calificarea sudorului devine nevalabilă.

10.2 Prelungire

Valabilitatea calificării poate fi prelungită pe certificat pentru o perioadă de încă doi ani, pe

domeniul iniţial de valabilitate dacă se îndeplinesc condiţiile în concordanţă cu 10.1 şi

următoarele condiţii:

-    sudurile executate în producţie de către sudor sunt corespunzătoare cerinţelor prescrise de

calitate;

-    înregistrările verificărilor, de exemplu, documentaţia semestrială de examinare Rx sau

ultrasonică sau rapoartele de încercări la rupere sunt arhivate împreună cu certificatul de

calificare a sudorului.

Examinatorul sau organismul de examinare trebuie să verifice concordanţa cu condiţiile de mai

sus şi să semneze prelungirea certificatului de examinare al sudorului.

11    CERTIFICARE

Trebuie să se certifice că sudorul a absolvit cu succes examenul de calificare. în certificat trebuie

înregistrate toate condiţiile de verificare. Dacă sudorul nu promovează una din verificările

stabilite, nu se emite certificatul de calificare.

Certificatul trebuie emis sub unica responsabilitate a examinatorului sau a organismului de

examinare şi trebuie să cuprindă informaţiile enumerate în Anexa B. Modelul din Anexa B se

recomandă să fie utilizat ca certificat de calificare a sudorului.

Dacă se utilizează alte modele de certificate, acestea trebuie să conţină datele cuprinse în Anexa

B. Fişa WPS a executantului, conform Anexei C, trebuie să furnizeze informaţii privind

materialele, poziţiile de sudare, procedeele de sudare şi domeniul de valabilitate etc., conform

prezentului standard.

Certificatul de calificare a sudorului trebuie emis într-una din limbile oficiale ale CEN (engleză,

franceză, germană). Examenul practic şi verificarea cunoştinţelor profesionale (a se vedea Anexa

D) trebuie notate prin “reuşit” sau “nereuşit”.

Orice schimbare a variabilelor esenţiale ale calificării, în afara limitelor de valabilitate necesită o

nouă calificare şi un nou certificat.

12    NOTARE

Notarea calificării unui sudor trebuie să cuprindă următorii termeni, în ordinea indicată (sistemul

este conceput astfel încât să fie folosit pentru informatizare):

-    numărul prezentului standard;

-    variabilele esenţiale:

-    semifabricat: tablă (P), ţeavă (T), a se vedea 5.3;

-    tip de îmbinare: cu sudură cap la cap (BW), cu sudură în colţ (FW), a se vedea 5.3;

-    grupă de material: a se vedea 5.4;

-    metal de adaos: a se vedea 5.5;

-    dimensiunea probei: grosime (t) şi diametrul ţevii (D), a se vedea 5.6;

-    poziţii de sudare: a se vedea 5.7, figurile 1 şi 2 şi ISO 6947;

-    detalii pentru tipul sudurii: a se vedea 6.3 şi tabelul 3, iar pentru prescurtări 4.4. Dacă este

folosită pentru informatizare, notarea trebuie să aibă următorul format:

“XX xxxxx”,”xxx”, “x”, “xx”, “xxx”, “XX”, “xxx”, “xxxx”, “xxxxxx”, “XX”, “xx” Exemplu:

“EN 287-1″, “111 “, “P”, “BW”, “W 11″, “RB”, “t10″, “D200″, “H-L045″, “ss”, “nb”

urmată de alte elemente privind detaliile tipului de sudură, în ordinea dată la 4, separate prin “,”.

Aceste elemente nu fac parte din programul calculatorului.

EXEMPLUL 1 DE NOTARE

Calificarea sudorului EN 287-1 111 P BW W11 B t09 PF ss nb

Explicare

Procedeu de sudare: sudare cu arc electric cu electrod

învelit…………………………………………………111

Tablă…………………………………………………………………………………………………………

………………………P

Sudură cap la

cap……………………………………………………………………………………………………………

BW

Grupă de material: oţel

austenitic……………………………………………………………………………………….W11

Metal de adaos: înveliş

bazic…………………………………………………………………………………………………B

Dimensiunea probei: grosime 9

mm………………………………………………………………………………………109

Poziţie de sudare: sudură cap la cap, vertical

ascendentă…………………………………………………………PF

Detalii despre tipul sudurii: dintr-o

parte……………………………………………………………………………..ss

fără suport la rădăcină……………………………………………………………….nb

EXEMPLUL 2 DE NOTARE

Calificarea sudorului EN 287-1 311 T BW W01 nm t02 D20 PA ss nb

Explicare

Procedeu de sudare: sudare cu flacără

oxiacetilenică……………………………………………………………311

Ţeava…………………………………………………………………………………………………………

…………………….T

Sudură cap la

cap…………………………………………………………………………………………………………….

BW

Grupă de material: oţel carbon slab

aliat……………………………………………………………………………..W01

Metal de adaos: fără metal de

adaos………………………………………………………………………………….. nm

Dimensiunea probei: grosime 2

mm…………………………………………………………………………………. 102

diametrul ţevii 20 mm……………………………………………………………………….020

Poziţie de sudare: sudură cap la cap la ţeava rotită, axă orizontală,

orizontal………………………………PA

Detalii despre tipul sudurii: dintr-o

parte………………………………………………………………………………ss

fără suport la rădăcină………………………………………………………………..nb