SPECIFICUL COPIILOR DIN FAMILIILE DEZINTEGRATE

I.  Funcţia familiei şi nevoile copiilor

Principala funcţie a familiei este creşterea viitoarei generaţii, făcînd-o aptă pentru o viaţă

autonomă. Familia oferă mediul în care copilul se naşte, se dezvoltă şi se formează pentru viaţă.

Ea reprezintă un prim instrument de reglare a interacţiunilor dintre copil şi mediul social.

Modul de relaţionare din familie, climatul afectiv şi modelul sociocultural al acesteia sînt

importante pentru integrarea socială şi constituirea comportamentelor sociale. Prin relaţiile sale

cu mama, cu tata şi cu fraţii, copilul se integrează în relaţiile sociale, se apropie de societate, îşi

cunoaşte valoarea şi-şi descoperă propria persoană (Vrasmas, 2002).

Brazelton şi Greenspan (2001) identifică nevoile copilului pentru o dezvoltare normală ca fiind

următoarele:

1. nevoia de a avea relaţii emoţionale calde, apropiate, stabile;

2. nevoia de a fi protejat fizic, de a avea siguranţă şi o viaţă bine organizată;

3. nevoia de experienţe adaptate nivelului de dezvoltare al copilului;

4. nevoia de limite, de viaţă cotidiană structurată şi de responsabilităţi adecvate nivelului de

dezvoltare;

5. nevoia de experienţe adecvate diferenţelor individuale ale copilului, intereselor lui particulare;

6. nevoia de a trăi într-o comunitate stabilă, de a beneficia de sprijinul şi cultura acesteia

(Muntean, 2003).

 

II. Situaţia actuală a familiei în Republica Moldova

Familia contemporană este caracterizată printr-un conglomerat de probleme şi de situaţii care, de

multe ori, o fac inaptă de a şi le rezolva singură. Actualmente, numeroase familii nu dispun de

puterea, flexibilitatea şi capacitatea de a se adapta la schimbările sociale, politice şi economice.

Perioada dificilă şi prelungită de tranziţie a afectat modul de trai al familiei, determinîndu-i astfel

pe mulţi părinţi să adopte o decizie în favoarea îmbunătăţirii stării financiare a acesteia şi în

detrimentul bunăstării sufletului fragil al copilului.

În Republica Moldova, ca şi în Ucraina şi România, există o categorie nouă de copii abandonaţi

şi neglijaţi emoţional – copii ai căror părinţi sînt plecaţi la muncă peste hotare şi care sînt

crescuţi fie de un singur părinte, fie de bunici, fie de alte rude, fie de persoane străine. Aceşti

copii se bucură de o oarecare întreţinere materială, dar sînt lipsiţi de dragostea parentală, fapt

care nu rămîne fără repercusiuni asupra dezvoltării personalităţii. Experienţele trăite de aceşti

copii, adesea pe parcursul mai multor ani, lasă o amprentă negativă asupra sănătăţii lor psihice,

le schimbă radical valorile umane şi atitudinea faţă de sine şi faţă de lume. Viaţa şi relaţiile

copiilor sînt profund afectate – sub aspect social, economic, psihologic şi, uneori, legal.

Discutînd despre consecinţele absenţei unuia sau a ambilor părinţi pentru o perioadă mai scurtă

sau mai lungă de timp, putem vorbi despre două categorii de copii din familii dezintegrate:

·    copii care nu au nici o veste de la părinţi;

·    copii ai căror părinţi sînt plecaţi, ei fiind susţinuţi financiar şi moral de la distanţă.

III. Copii care nu au nici o veste de la părinţi

Aceştia sînt puţini la număr, ei aflîndu-se însă în cel mai mare pericol, întrucît trăiesc cu iluzia

revenirii părinţilor. Respectivii copii suportă o traumă psihică ce poate determina reacţii sau

consecinţe de lungă durată. Orice traumă psihică legată de separarea de persoana dragă implică o

durere. Aceasta presupune nu o singură emoţie, ci trăiri emoţionale intense şi variate. Emoţiile

care însoţesc, de obicei, durerea separării sau pierderii sînt: regretul, angoasa, neîncrederea,

disperarea, anxietatea, singurătatea, vina, resentimentele, dorul, sentimentul lipsei de sens.

Cu alte cuvinte, durerea copiilor este o rană a cărei vindecare necesită atenţie, dragoste, căldură,

sprijin. În caz contrar, durerea nu va trece niciodată.

Pierderea celui apropiat implică şi o mulţime de alte pierderi, cum ar fi:

·    pierderea mediului familial stabil;

·    pierderea contactului cu alţi membri ai familiei;

·    nevoia de a schimba casa sau şcoala;

·    pierderea ataşamentului;

·    pierderea dragostei şi a sprijinului părintesc;

·    pierderea siguranţei zilei de mîine (Mitrofan, Buzducea, 2003).

Durerea sau suferinţa copiilor care nu ştiu nimic despre părinţii lor poate să se manifeste la

următoarele nivele:

·    Fizic: oboseală, lipsă de energie, slăbiciune musculară, susceptibilitate mai accentuată la

îmbolnăviri.

·    Mental: negare, confuzie, lipsă de concentrare, dificultăţi în luarea deciziilor, preocupări

neadecvate.

·    Emoţional: tristeţe, dor, furie, vinovăţie.

Aceste trăiri negative se dezvăluie în cîteva faze sau stadii:

1. Faza de şoc: se manifestă reacţia de negare a realităţii. Este o stare-tampon, o protecţie

naturală pe care psihicul o foloseşte pentru a face faţă şocului. Copiii pot nega realităţile

circumstanţiale şi ajung să se bucure de amintirile pe care le au, să privească trist pozele vechi.

Sînt capabili de orice compromis ca să-şi vadă părintele sau, cel puţin, să-i audă vocea la telefon.

2. Faza de suferinţă şi dezorganizare: este perioada în care se resimte impactul pierderii relaţiei

cu cel drag şi aşteptat. Durerea este intensă. Caracteristici: ruminaţie, suferinţă emoţională acută,

depresie, gînduri suicidare, tulburări de somn, anxietate, sentiment de abandon, vinovăţie, furie,

afectarea imaginii de sine şi a procesului de decizie.

3. Faza de reorganizare: se trece de la o stare de mîhnire intensă la cea de tristeţe moderată.

4. Faza de acceptare: este etapa în care copiii acceptă situaţia şi realitatea, încercînd să-şi

gestioneze propria viaţă, cu mici susţineri din partea îngrijitorilor de moment (Mitrofan,

Buzducea, 2003).

De menţionat ar fi faptul, că doar prin atingerea fazei de acceptare nu are loc tratarea „leziunii”

sufletului. Copiii suportă suferinţa şi durerea altfel decît adulţii, şi acest lucru se datorează

particularităţilor de dezvoltare cognitivă, emoţională şi socială. Astfel, în mod caracteristic,

copiii:

·    trăiesc totul într-o mai mare măsură la nivel fizic;

·    se exprimă mai puţin în mod verbal;

·    îşi exprimă furia într-un mod foarte direct;

·    trăiesc pierderea/durerea discontinuu.

Viitorul copiilor abandonaţi de părinţi pentru o viaţă material asigurată şi mai fericită în afara

ţării va fi dominat de dificultăţi ce ţin de:

·    dezvoltarea personală şi interpersonală;

·    sănătatea emoţională, cognitivă şi fizică;

·    probleme comportamentale, inclusiv cele legate de consumul de droguri şi alte substanţe

toxice;

·    luarea deciziilor;

·    probleme legate de orientarea vocaţională;

·    vulnerabilitatea în faţa traficului de fiinţe umane şi a altor acţiuni ilegale.

 

IV. Copii ai căror părinţi sînt plecaţi, ei fiind susţinuţi financiar şi moral de la distanţă

Aceşti copii şi tineri sînt mai siguri de ei înşişi şi în faţa lor sînt deschise alte oportunităţi.

Plecarea părinţilor în scopul asigurării unei vieţi decente copiilor lor produc şi efecte pozitive,

cum ar fi:

·    asigurare materială;

·    vestimentaţie de calitate superioară;

·    alimentaţie mai bună;

·    posibilitatea procurării celor necesare (şi chiar suplimentar) pentru şcolarizare;

·    continuarea studiilor: colegiu, facultate;

·    posibilitatea ameliorării condiţiilor locative;

·    sporirea gradului de siguranţă a viitorului apropiat;

·    creşterea încrederii în sine a tinerilor asiguraţi financiar.

Dar nu putem rămîne indiferenţi faţă de efectele negative, care impregnează deja societatea:

·    iresponsabilitate;

·    relaţii bazate exclusiv pe valori materiale;

·    incompetenţă în soluţionarea conflictelor;

·    formarea unui sistem de valori distorsionat;

·    atitudini ambivalente, confuze faţă de lume şi faţă de sine;

·    incompetenţă pe plan relaţional şi emoţional;

·    depresie mascată;

·    hiperreactivitate;

·    abilităţi reduse de rezolvare a problemelor cotidiene şi de luare a deciziilor;

·    ignorarea aspectului intelectual al dezvoltării;

·    incapacitatea de a aprecia sacrificiul părinţilor;

·    incompetenţă în gestionarea raţională a banilor;

·    utilizarea banilor fără un control din partea adulţilor.

 

V. Consecinţe adiacente

Studiile psihologice efectuate arată că lipsa unuia dintre părinţi duce la deteriorarea imaginii de

sine, adolescenţii demonstrînd o autopercepţie lacunară, caracterizată prin predominarea eului

fizic sau psihologic şi, în multe cazuri – a celui filozofic, aceste rezultate denotînd inacceptarea

statutului social şi dificultăţi de integrare socială, precum şi o autocunoaştere fragmentară,

asociată unei tensiuni interne puternice (Gonţa, 2004).

Probleme comportamentale şi emoţionale identificate la copiii din familii dezintegrate:

· iritabilitate, hiperreactivitate;

· comportament deviant;

· anxietate, fobii;

· negativism, abandon şcolar;

· tulburări de somn;

· tulburări ale comportamentului alimentar;

· tulburări ale proceselor cognitive;

· agresivitate faţă de fraţi, colegi, tutori.

Timpul liber de care discpun copiii din familii dezintegrate este ocupat ineficient cu activităţi ca:

· ascultarea muzicii;

· vizionarea programelor de televiziune;

· distracţii (bar, discoteci, plimbări);

· munca în gospodărie (care deseori nu corespunde dezvoltării fizice a copilului);

· calculatorul şi navigarea pe Internet.

Lidia Cunicovschi, psihiatru principal netitular pentru copii la Ministerul Sănătăţii, fiind

intervievată de cotidianul “Flux”, a menţionat că în ultimii 4-5 ani a crescut înspăimîntător

procentul tulburărilor nevrotice la copiii crescuţi în cele mai bune condiţii, copii iubiţi şi răsfăţaţi.

Aceştia sînt copiii persoanelor plecate la muncă în Europa. La copiii cu vîrsta de pînă la 7-8 ani

apar reacţii depresive, fobii nocturne ducînd pînă la accese paroxiste. Cei de 9-10 ani au obsesii,

superstiţii, coşmaruri frecvente, îşi imaginează părinţii morţi, bolnavi sau victime ale unor

accidente şi alte lucruri, fiindcă le este teamă că nu-i vor mai revedea niciodată.

 

VI. Vîrsta şi reacţiile copiilor

Vîrsta copilului este, la rîndul său, un factor ce condiţionează starea şi reacţiile acestuia.

Preşcolarii (3-5 ani) reacţionează semnificativ la separarea de unul sau de ambii părinţi, astfel

încît ei se simt speriaţi şi în insecuritate, au coşmaruri şi regresează spre comportamente

infantile, dezvoltă anxietatea de separare.

Copiii de vîrstă şcolară mică (6-8 ani) devin retraşi, depresivi şi nu-şi exprimă sentimentele.

Prezintă probleme la şcoală şi dificultăţi în iniţierea noilor prietenii.

Copiii de 9-12 ani se dezvoltă rapid şi mizează pe părinţii lor pentru stabilitate. Din cauza

anxietăţii, ei dezvoltă simptome somatice, se angajează în comportamente problematice sau

prezintă un declin academic.

Adolescenţii reuşesc mai bine să dea un sens celor întîmplate şi privesc decizia părinţilor ca pe

ceva pozitiv. Atenţia lor este orientată mai mult asupra propriei lor persoane şi asupra relaţiilor,

ei sînt preocupaţi de independenţa şi de sexualitatea lor.

 

PARTICULARITĂŢI DE VÎRSTĂ

 

I. Dimensiuni ale personalităţii la copii şi adolescenţi

Personalitatea reprezintă organizarea într-un sistem unitar a însuşirilor psihofizice, a celor

cognitive, afective şi motivaţionale, a diferitelor capacităţi, ca şi a atitudinilor care determină

comportamentul fiecărui individ.

A. H. Maslow a ajuns la concluzia că personalitatea maturizată întruneşte paisprezece trăsături,

printre acestea figurînd următoarele:

· aprecierea obiectivă a realităţii;

· spontaneitatea în acţiuni;

· acceptarea propriei persoane şi a altora aşa cum sînt;

· sentimentele şi afecţiunea faţă de oameni;

· spiritul democratic şi lipsa de prejudecăţi;

· principii etice superioare;

· umorul care nu ofensează pe alţii;

· originalitatea şi creativitatea.

E. H. Erikson pune un accent deosebit pe simţul identităţii, care se conturează şi se cristalizează

în adolescenţă. Întrebările fundamentale pentru adolescent sînt: „Cine sînt eu?”; „Ce vreau să

devin în viaţă?”. Astfel de reflecţii probează dezvoltarea personalităţii (Turcu, 1999).

În adolescenţă, conştiinţa de sine dobîndeşte noi valenţe. Conştientizarea fenomenelor interne

face posibil autocontrolul propriei activităţi. Identitatea şi identificarea se exprimă prin căutarea

de sine (în pubertate), prin afirmarea de sine (începutul adolescenţei) şi prin roluri şi statute

sociale (finele adolescenţei).

Un efect semnificativ al dezvoltării conştiinţei de sine îl constituie formarea imaginii de sine,

care presupune conştientizarea a „cine sînt eu” şi a „ceea ce pot să fac eu”, ceea ce influenţează

atît percepţia lumii, cît şi percepţia propriilor comportamente.

Tînărul îşi caută identitatea vocaţională. El depune eforturi considerabile pentru cunoaşterea

propriilor sale interese, înclinaţii şi aptitudini. Tînărul este capabil să ia decizii mature. Uneori

însă el se poate confrunta cu o criză a identităţii premature sau confuze, iar rezolvarea acestui

impas depinde într-o măsură extrem de mare de familie şi de prieteni. Rolul socializant (care se

formează încă în perioada copilăriei mijlocii) al colegilor de aceeaşi vîrstă devine predominant în

adolescenţă. Adolescenţii se ajută reciproc în diverse moduri: în descoperirea identităţii de sine,

în formarea spiritului de independenţă şi în achiziţionarea deprinderilor sociale.

Acum au loc dramaticele confruntări dintre comportamentele impregnate de atitudini copilăreşti

şi cele solicitate de noile cadre sociale în care acţionează adolescentul şi cărora el trebuie să le

facă faţă, dintre aspiraţiile sale măreţe şi posibilităţile încă limitate de care dispune pentru

traducerea lor în fapt, dintre ceea ce doreşte societatea de la el şi ceea ce dă sau poate să dea el,

dintre ceea ce aşteaptă el de la viaţă şi ceea ce îi poate oferi viaţa.

Totodată, prefacerile psihice la care este el supus sînt generate de nevoile şi trebuinţele pe care le

resimte, atît de nevoile apărute încă în pubertate, dar convertite acum sub alte forme, cît şi de

noile nevoi apărute la acest nivel al dezvoltării.

· Nevoia de a şti a şcolarului mic, convertită în nevoia de creaţie a puberului, devine şi mai acută

la adolescent, luînd forma creaţiei cu valoare socială, nu doar subiectivă.

· Nevoia de a fi afectuos se amplifică, luînd, la început, forma unui nou egocentrism afectiv,

pentru ca, pe parcurs, acesta să lase locul unei “reciprocităţi” afective; are loc o senzualizare a

individului, reapare agitaţia instinctuală, se instituie nevoia de a i se împărtăşi sentimentele.

· Nevoia de grupare se “sparge”, se destramă pentru a lăsa loc nevoii de prietenii afective, nevoii

unui cerc intim de prieteni. Relaţiile dintre sexe sînt foarte strînse, mai mult platonice, romantice,

cu mare împletire de reverie şi fantezie; au loc furtuni afective, “ruperi” spectaculoase şi

dramatice de prietenie.

· Nevoia de distracţie a puberului continuă şi în adolescenţă, dar distracţiile se intelectualizează,

sînt trecute prin filtrul personalităţii; alegerea distracţiilor este electivă în funcţie de propriile

preferinţe. Aspectele de ordin cultural, estetic trec pe primul plan.

· Nevoia de independenţă şi autodeterminare a puberului se converteşte în nevoia de desăvîrşire,

autodepăşire, autoeducare a adolescentului, care “dispune” într-o mai mare măsură de sine.

· Nevoia de imitaţie a şcolarului mic, convertită în nevoia de a fi original a puberului, suportă noi

metamorfozări în adolescenţă. La început, dorinţa adolescentului de a fi unic se exacerbează

mult, luînd forma nevoii de singularizare, de izolare, tînărul fiind preocupat şi absorbit aproape

în exclusivitate de propria persoană, pentru ca spre sfîrşitul adolescenţei să ia forma nevoii de a

se manifesta ca personalitate, ca subiect al unei activităţi socialmente recunoscute şi utile,

valoroase.

· Nevoia de a fi personalitate se manifestă adeseori prin tendinţa expresă a adolescentului spre

originalitate, sub cele două forme ale acesteia: creaţia, producerea a ceva nou, original, şi

excentricitatea. Din dorinţa de a ieşi din comun, de a fi ca nimeni altul, adolescentul îşi întrece

prietenii în comportamente sociale deviante.

 

II. Evoluţia afectivă

Satisfacerea nevoii de dragoste a copilului nu este o problemă atît de simplă pe cît pare, iar acest

lucru se adevereşte mai ales în perioada adolescenţei. Adolescenţa ridică numeroase probleme

ameninţătoare prin însăşi natura lor; cînd însă copilul intră în această fază a vieţii sale cu un

rezervor emoţional prost alimentat, el va fi mai vulnerabil în faţa problemelor inerente vîrstei

date.

Copiii care au fost obişnuiţi cu o dragoste condiţionată vor învăţa să iubească în acelaşi fel. La

vîrsta adolescenţei, ei ajung adesea să-şi manipuleze şi să-şi controleze părinţii. Atunci cînd ei

sînt satisfăcuţi, îşi vor mulţumi şi părinţii. Cînd însă nu li se face pe plac, se vor întoarce

împotriva acestora. Părinţii se simt neputincioşi, căci erau obişnuiţi ca pretenţiile lor să fie

îndeplinite; însă aceşti tineri nu ştiu să iubească necondiţionat. Cercul vicios ajunge, de cele mai

multe ori, să se exteriorizeze prin stări de mînie, resentimente şi scăparea totală de sub control a

adolescentului.

Lucrul esenţial în creşterea unui copil este afecţiunea care trebuie să existe între acesta şi

părintele său. Nimic nu va merge cum trebuie atîta timp cît nevoia de dragoste a copilului nu este

împlinită. Numai copilul care se simte îngrijit şi iubit din tot sufletul va putea da ce este mai bun

din el.

Într-adevăr, nevoia de afecţiune este cea mai mare nevoie a copilului, iar felul cum aceasta este

satisfăcută va influenţa puternic relaţia lui cu părinţii. Alte necesităţi, în special cele de ordin

fizic, sînt mai uşor de constatat şi de satisfăcut (de cele mai multe ori), însă ele nu au nici pe

departe un asemenea impact asupra vieţii copilului. Desigur, trebuie să le asigurăm copiilor

noştri o locuinţă, hrană şi îmbrăcăminte, dar, în acelaşi timp, sîntem datori să veghem la

dezvoltarea lor sănătoasă, pe plan mental şi afectiv (Campbell, 2001).

Afectivitatea este una dintre cele mari forţe care determină cursul dezvoltării şi reglează

comportamentul. Absenţa dragostei părinteşti duce la diferite forme de protest, generează

conflicte cu adulţii, stări de angoasă, sentimentul de culpabilitate sau frustrare (Dumitrescu,

1990).

S-au scris multe despre importanţa „legăturii” dintre copil şi părinţi. Majoritatea psihologilor sînt

de părere că, în lipsa acestei legături afective, dezvoltarea emoţională a copilului va fi marcată de

sentimente de nesiguranţă. Opusul legăturii afective este abandonul. Bineînţeles, în cazul în care

părinţii copilului nu sînt disponibili, datorită decesului, divorţului sau abandonării familiei,

legătura afectivă nu se poate forma. Condiţia de bază care trebuie îndeplinită pentru dezvoltarea

acestei legături este prezenţa părinţilor. Orice legătură presupune un timp petrecut împreună.

Aceste principii sînt valabile pentru toate etapele copilăriei, inclusiv pentru vîrsta adolescenţei

(Campbell, 2001).

 

În concluzie, dezvoltarea intelectuală, emoţională, socială, morală şi spirituală a adolescentului

se intensifică dacă el are parte de dragoste şi, dimpotrivă, dezvoltarea sa în toate aceste domenii

va avea de suferit dacă nevoia de dragoste nu îi este satisfăcută.

Cadrul legislativ din Republica MoldovaLegislaţia din Republica Moldova nu abordează în mod specifi c copiii carerămân fără îngrijire părintească din cauza migraţiei părinţilor. Noţiunea de copiiai migranţilor nu se regăseşte în vreun act normativ, nici în anumite măsuri deprotecţie a acestora, instituţii responsabile sau servicii care le pot fi prestate.Prevederi ale anumitor norme pot fi însă aplicate şi copiilor ai căror părinţisunt plecaţi la muncă peste hotare.Astfel, Codul familiei al Republicii Moldova din 26.10.2000 stabileştedrepturile copilului rămas fără îngrijire părintească din diferite motive şi obligaţiilepărinţilor şi ale autorităţilor tutelare.Capitolul 10 al Codului Familiei stabileşte, cu referire la drepturile copiilorminori, că apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale copilului se asigură depărinţi sau persoanele care îi înlocuiesc. Părinţii au drepturi şi obligaţii egale faţăde copii, indiferent dacă aceştia locuiesc împreună cu părinţii sau separat.În cazurile când copilul este lipsit de grija părinţilor (aceştia sînt decăzuţidin drepturile părinteşti, declaraţi incapabili sau dispăruţi, cazuri de boală sau

absenţă îndelungată, de eschivare de la educaţia copiilor, precum şi în alte cazuri),drepturile şi interesele legitime ale copilului sunt asigurate de autoritatea tutelară.Copilul se poate adresa autorităţii tutelare dacă părinţii nu-şi îndeplinescobligaţiile de întreţinere şi educaţie. La fel pot face şi adulţii care ştiu despreexistenţa vreunui pericol pentru viaţa şi sănătatea copilului.Capitolul 17 al Codului Familiei se referă la depistarea, evidenţa şiprotecţia copiilor rămaşi fără ocrotire părintească. Astfel, autorităţile tutelareau sarcina să identifi ce copiii rămaşi fără ocrotire părintească, să ţină evidenţaacestora şi să aleagă forma adecvată de protecţie a copiilor, asigurând controlulsistematic asupra condiţiilor de întreţinere şi educaţie a acestora.De asemenea, autoritatea tutelară trebuie să ia toate măsurile necesarepentru depistarea timpurie a situaţiilor de risc care pot determina separareacopiilor de părinţi şi să organizeze funcţionarea serviciilor de menţinere, refacereşi dezvoltare a capacităţii copiilor şi a părinţilor de a depăşi situaţiile care ar puteadetermina separarea lor.Funcţiile de autoritate tutelară se pun pe seama secţiilor raionale de asistenţăsocială şi protecţie a familiei, Direcţiei pentru Protecţia Drepturilor Copilului dinmunicipiul Chişinău şi a primăriilor satelor, oraşelor.Autoritatea tutelară care a fost informată despre copilul rămas fără ocrotirepărintească este obligată, în termen de 3 zile, să efectueze un control al condiţiilorde trai ale copilului şi, dacă se confi rmă lipsa îngrijirii din partea părinţilor, săemită o decizie privind luarea copilului în evidenţă, asigurând apărarea drepturilorşi intereselor lui legitime printr-un plasament provizoriu, admis de lege, până ladeterminarea formei de protecţie adecvate.O noutate în legislaţia Republicii Moldova referitoare la protecţia copiilormigranţilor o constituie Legea cu privire la migraţia de muncă din 10.07.2008,care face pentru prima data referire la copiii care rămân fără îngrijire părinteascădin cauza migraţiei. Această lege a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2009.Articolul 16 al acestei legi stabileşte condiţiile de angajare provizorie lamuncă în străinătate a cetăţenilor Republicii Moldova în mod individual. Astfel, încazul în care cetăţeanul Republicii Moldova se angajează provizoriu la muncă înstrăinătate în mod individual, el este în drept, în vederea asigurării protecţiei lui, săîndeplinească următoarele condiţii:a) să obţină un contract individual de muncă;b) să înregistreze contractul individual de muncă la Agenţia Naţionalăpentru Ocuparea Forţei de Muncă;c) să înregistreze contractul individual de muncă la Casa Naţională deAsigurări Sociale şi să achite contribuţiile de asigurări sociale;d) să prezinte la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, înmodul stabilit de Guvern, documentul de confi rmare, emis de organulcompetent de protecţie a copiilor din raionul/sectorul de domiciliu alpărinţilor, privind luarea în evidenţă a copiilor minori care rămân în ţară.Articolul 22 stabileşte, printre altele, că lucrătorul emigrant este obligat să prezintela Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă copia documentului deconfi rmare privind luarea în evidenţă a copiilor minori care rămân în ţară, emisde organul competent de protecţie a copiilor din raionul/sectorul de domiciliu alpărinţilor.Printre restricţiile privind emigrarea în scop de muncă, Articolul 23 al respectiveilegi stabileşte şi neprezentarea documentului de confi rmare privind luarea înevidenţă a copiilor minori care rămân în ţară, emis de organul competent deprotecţie a copiilor din raionul/sectorul de domiciliu al părinţilor. Codul Familiei al Republicii Moldova, nr. 1316-XIV din 26.10.2000 cu

modifi cările şi completările ulterioare. Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova nr.47-48/210 din 26.04.2001.Legea Republicii Moldova cu privire la migraţia de muncă nr. 180-XVI,din 10.07.2008. Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova nr. 162-164/598 din29.08.2008.

Asistenţa psihologică a copilului singur acasă.Modalităţi de lucru19Asistenţa psihologică este un proces ce presupune parcurgerea unor etapece încep de la referirea cazului pentru evaluare/consiliere de către asistentul socialsau alt profesionist care lucrează cu copiii, continuând cu evaluarea propriu-zisăşi - acolo unde se consideră necesar - consilierea şi/sau psihoterapia.Plecarea părinţilor la muncă în străinătate poate provoca anumite schimbăriîn psihicul copilului: de la perceperea acestui lucru ca pe un eveniment de viaţăstresant la trăirea unor experienţe psihotraumatizante. Aceste schimbări au labază anumiţi factori ce ţin de modul în care a funcţionat familia copilului înaintede plecare şi modul în care dinamica relaţiilor intrafamiliale a suferit schimbăridupă plecarea părintelui/părinţilor, factori ce ţin de copil incluzând vârsta copiluluişi caracteristicile psihologice ale acestuia şi factori ce ţin de reţeaua de suport afamiliei şi implicit a copilului.Pe lângă aceşti factori, un rol important în modul de percepere de către copila plecării părinţilor îl are nivelul de informare cu privire la plecare: cu cât copilul esteinformat din timp despre plecare şi cu cât este angajat în mod direct în pregătireaplecării (părinţii discută cu copilul despre această plecare şi despre schimbărilecare vor avea loc în viaţa lui, îi cer părerea, este asigurat de afecţiunea părinţilorşi participă la etapele pregătitoare plecării) cu atât va dobândi un anumit controlasupra situaţiei care îl vor ajuta să facă faţă plecării propriu-zise şi perioadelorulterioare în care va resimţi nevoia părintelui/părinţilor.Un alt aspect ce poate infl uenţa starea emoţională a copilului se referă laschimbările care au loc după plecarea părintelui/părinţilor la muncă în străinătate.De exemplu, modul în care părintele care a rămas acasă înţelege să-şi asume şiresponsabilităţile părintelui lipsă poate constitui un factor favorizant pentru copilsau - dimpotrivă – un factor traumatizant (copilul preia toate sau aproape toateresponsabilităţile părintelui lipsă, părintele rămas acasă învinovăţeşte copilulpentru plecarea partenerului, consumă alcool în mod abuziv, foloseşte violenţaverbală şi/sau fi zică etc.). Totodată schimbarea domiciliului (mutarea în casa uneimătuşi/unchi, altă rudă sau a unui vecin) sau a persoanei de îngrijire presupuneadaptarea la un nou set de reguli „ale casei”, adaptare care poate varia de laînţelegere şi cooperare la inacceptare. De asemenea, trebuinţa de a face faţă unoralte tipuri de relaţionare: cu persoana de îngrijire, cu copiii acesteia sau relaţieidintre persoana de îngrijire şi partenerul său poate constitui un factor de strespentru copil.Experienţele trăite de copil înainte, în timpul şi după plecarea părintelui/părinţilor la muncă în străinătate pot duce la dezvoltarea unei palete largi demanifestări psiho-comportamentale în funcţie de vârsta copilului, caracteristicilesale psiho-sociale, de modul în care acesta a fost pregătit pentru plecarea părintelui/părinţilor, sprijinul de care copilul benefi ciază din partea reţelei de suport a familiei.Aceste manifestări psiho-comportamentale pot include: trăirea sentimentului deabandon, tristeţe, anxietate, nesiguranţă, stări despresive, comportament agresivsau atitudine de indiferenţă, deteriorarea conduitei şcolare, scăderea capacităţii deconcentrare, supra/subapreciere, autoizolare, stări de apatie, lipsă de motivaţie,comportamente (pre)delincvente etc.

Marea majoritate a acestor manifestări sunt „vizibile” şi uneori uşor deatribuit ca şi cauză tocmai plecarea părinţilor la muncă în străinătate. De regulăpsihologul intervine pentru efectuarea unei evaluări la solicitarea asistentului social,responsabil de caz care a constatat necesitatea acestei măsuri în urma evaluăriiiniţiale. Intervenţia psihologului este parte integrantă a procesului de evaluarecomplexă a copilului şi – acolo unde este cazul – din procesul de asistare ce areca scop prevenirea separării copilului de părinţi.Evaluarea psihologică a copilului singur acasă presupune parcurgerea maimultor secvenţe: interviu cu copilul şi discuţii suplimentare cu managerul de caz,asistentul social, părinte, persoana de îngrijire a copilului; teste de inteligenţă şi dedezvoltare mintală, inventare/chestionare de personalitate, probe proiective, scalede măsurare a eventualelor simptome dezvoltate de copil; investigarea relaţiilorcopilului cu părinţii, fraţii/surorile, persoana de îngrijire, părintele plecat.Scopul acestei evaluări este de a identifi ca posibilele probleme pe carecopilul singur acasă le poate prezenta, modul în care aceste probleme sunt legatede dezvoltarea sa, de istoricul său familial şi social, structura de personalitateşi caracteristicile copilului din punct de vedere al dezvoltării cognitive, morale şisociale şi – nu în ultimul rând - modalitatea de raportare a copilului la plecareapărinţilor şi la situaţia prezentă şi manifestările sale psiho-comportamentale.În urma parcurgerii etapei de evaluare psihologică se întocmeşte Raportul deEvaluare Psihologică ce poate include: date de identifi care a copilului, numărde întâlniri pentru realizarea evaluării şi metodele de evaluare folosite, informaţiireferitoare la dezvoltarea psiho-socială a copilului (nivelul de dezvoltare somatofiziologică, evoluţie psihologică, gândire, limbaj, atenţie, afectivitate, dezvoltaremorală, informaţii despre ataşamentul dezvoltat de copil), modul în care acestase raportează la plecarea părintelui/părinţilor, aspecte ale profi lului psihologic,concluzii şi recomandări.Vezi anexa nr.1: Raport de evaluare psihologică a copilului singur acasăDacă - în urma evaluării psihologice - se constată necesitatea intervenţieipentru asistarea copilului în vederea adaptării la perioada de absenţă a părintelui/părinţilor psihologul poate opta, în funcţie de vârsta şi de abilităţile mintale alecopilului, pentru: consiliere suportivă (încurajarea exprimării emoţiilor, ascultareactivă, asistare în vederea gestionării constructive a emoţiilor), psihoterapie(probleme legate de stress, difi cultăţi în gestionarea unor emoţii - furie, anxietate,depresie -, probleme de comunicare, tulburări de comportament, descoperireaunor noi metode adaptative de a face faţă situaţiei de copil singur acasă, creştereastimei de sine şi a încrederii în ceilalţi, o mai bună cunoaştere a propriei persoane)sau terapie prin joc (folosirea funcţiei simbolice a jocului pentru exprimareanevoilor, sentimentelor şi emoţiilor, creşterea sentimentului de siguranţă, învăţareaşi/sau dezvoltarea unor abilităţi de adaptare la situaţia plecării unuia sau ambilorpărinţi).În lucrul cu copiii singuri acasă există mai multe teme ce pot fi abordatepentru a-i ajuta să traverseze perioada de separare de părinţi. Între acestea sunt:dorul de părinţi, sentimentul de vinovăţie pentru plecarea părintelui/părinţilor, stimade sine, supraîncărcarea cu sarcini, comportamentele (pre)delincvente.Dorul de părinţi este o stare des întâlnită la copiii ai căror părinţi sunt plecaţila muncă în străinătate. În abordarea acestei teme sarcina principală a psihologuluiconstă în încurajarea copilului să-şi exprime emoţiile. Scrierea într-un jurnal poatefi un exerciţiu de autocunoaştere cât şi unul de descărcare emoţională; jocul de rolîntăreşte abilităţile de exprimare a emoţiilor şi contribuie la dezvoltarea abilităţilorde comunicare.Sentimentul de vinovăţie pentru plecarea părintelui/părinţilor este de cele

mai multe ori întărit de argumentul dat de părinte/părinţi pentru plecarea la muncăîn străinătate: „să fi e mai bine pentru întreaga familie”. Psihologul poate interveniprin asistarea copilului în identifi carea şi conştientizarea acestui tip de cogniţiecare alimentează sentimentul de vinovăţie. Ulterior se abordează tema rolurilor şiresponsabilitatea luării deciziilor în cadrul familiei.Stima de sine în cazul copiilor singuri acasă ca urmare a plecării părinţilor lamuncă în străinătate poate fi afectată sub forma supraaprecierii şi a subaprecierii. Încazul supraaprecierii, aceasta se manifestă prin atitudini de superioritate şi bravajca urmare a bunurilor obţinute de la părinţi în comparaţie cu ceilalţi copii de vârstalor. Exerciţiile de autocunoaştere şi de dezvoltare a unei imagini de sine pozitiveşi realiste, discutarea avantajelor şi dezavantajelor sunt metode de abordare asupraaprecierii copiilor. Subaprecierea se manifestă la copiii singuri acasă prinnevoia de a primi şi de a oferi afecţiune, iar lipsa obiectului afectiv conduce latrăirea unui sentiment de abandon, de inferioritate şi/sau de furie şi dezamăgirefaţă de părintele/părinţii plecaţi exprimate prin timiditate excesivă, difi cultăţi derelaţionare, atitudini de superioritate, comportamente (pre)delincvente etc. Ca şi încazul sentimentului de vinovăţie, identifi carea gândurilor care întreţin o imagine desine negativă reprezintă o primă etapă urmată de exerciţii de autocunoaştere şi deîntărire a calităţilor şi abilităţilor identifi cate.Supraîncărcarea cu sarcini este una din temele abordate mai ales în cazulfetelor, dar şi în cazul băieţilor care au fraţi mai mici, precum şi în mediul rural. Rolulpsihologului este de a ajuta copilul să deosebească între abilităţile şi aptitudinile decare are nevoie pentru a se dezvolta în mod independent şi încărcătura de sarcinicare duce de cele mai multe ori la scăderea randamentului şcolar şi/sau abandonşcolar. De asemenea psihologul poate aborda tema cu privire la rolurile pe caretrebuie să le îndeplinească un copil în cadrul familiei şi conştientizarea drepturilorpe care le are ca şi copil (dreptul la educaţie, la joacă etc.). Comportamentele (pre)delincvente. Lipsa de supraveghere, nevoia deapartenenţă la grup, sentimentul de abandon şi/sau de furie, nevoia de a atrageatenţia pot conduce copilul singur acasă la comiterea de acte predelincvente(asocierea cu grupuri delincvente, chiul, violenţă verbală etc.) şi/sau delincvente(furt, consum de droguri, violenţă fi zică etc.). Identifi carea gândurilor care întărescastfel de comportamente, conştientizarea lor ca distorsiuni, jocul de rol, exerciţiilede autocontrol şi de autocunoaştere, exerciţiile de comunicare asertivă a propriiloremoţii şi nevoi, dezvoltarea de abilităţi de viaţă independentă, implicarea în activităţide grup sunt etape pe care le poate parcurge psihologul în lucrul cu copilul singuracasă care manifestă comportamente (pre)delincvente.Vezi anexa nr.2: Fişă individuală de consiliere

RAPORT DE EVALUARE PSIHOLOGICĂNumărul de înregistrare al cazului: ___________/ ____________________Nume: ________________________ Prenume: _____________________________Vârsta: _________ ani;Data naşterii:____________________________________________________________________Studii:____________________________________________________________________Motivul solicitării evaluării:____________________________________________________________________Evaluare solicitată de:____________________________________________________________________Evaluare psihologică realizată de:

____________________________________________________________________Locul desfăşurării evaluării psihologice:____________________________________________________________________Numărul de întâlniri realizate pentru evaluare:____________________________________________________________________Metode de evaluare folosite:____________________________________________________________________Dezvoltarea socio-psiho-emoţională a copilului:____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________Aspecte ale profi lului psihologic:____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________________________________________________________________Ataşamentul copilului:____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________Modalitatea de raportare a copilului la plecarea mamei la muncă în străinătate:____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________Recomandări:Având în vedere interesul superior al copilului şi nevoile de dezvoltare ale acestuia,recomandăm ca:________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________Teorii la care se raportează psihologul în realizarea evaluării psihologice:________________________________________________________________________________________________________________________________________Data întocmirii raportului: _____________________

FIŞĂ INDIVIDUALĂ DE CONSILIERENumărul de înregistrare al cazului: ____________ / ________________Numele __________________________, Prenumele _________________________

Obiectiv/ Tema terapeutică abordată

Tehnici şi metode

Observaţii Data

utilizate

Rolul profesorului în prevenirea consecinţelornegative ale plecării părinţilor la muncăîn străinătate asupra copiilor.Migraţia părinţilor aduce schimbări mari în viaţa copiilor, schimbări pecare ei le trăiesc diferit. Contribuţia profesorului pentru prevenirea consecinţelornegative ale acestui fenomen poate fi deosebit de valoroasă. O etapă importantă înstabilirea celei mai efi ciente strategii de acţiune este evaluarea situaţiei şi nevoiloracestor copii.Roluri şi calităţi ale profesioniştilor care lucrează cu copiiimigranţilor20.• Identifi carea nevoilor copiilor• Tratarea tuturor copiilor în mod egal• Comunicarea permanentă şi deschisă cu copiii• Cunoaşterea dorinţelor şi intereselor copiilor, a cercului de prieteni aiacestora• Observarea comportamentului şi a schimbărilor psihologice care se producla copii• Implicarea copiilor în diverse activităţi, inclusiv extracurriculare• Oferire de ajutor şi sfaturi la solicitarea copiilor• Spirit întreprinzător pentru abordarea situaţiilor de problemă cu care sepot confrunta copiii• Sensibilizarea şi mobilizarea altor persoane pentru a oferi suport copiilor• Informarea permanentă a familiei şi a persoanelor care îngrijesc copiiidespre situaţia acestora• Informarea părinţilor elevilor şi a persoanelor care îngrijesc copiii despreconsecinţele migraţiei asupra dezvoltării copilului• Comunicare cu părinţii plecaţi în străinătate despre situaţia emoţională şişcolară a copiilor• Referirea copiilor spre alte servicii din comunitateI. Demersul profesorului în lucrul cu elevii1. Analiza de nevoi (informaţionale, formare a competenţelor,suport emoţional)Faceţi o evaluare de nevoi în clasa de elevi şi alcătuiţi împreună cu ei listade teme pe care să o abordaţi la lecţiile de dirigenţie. În funcţie de specifi cul grupului de copii, de nivelul de încredere existentîntre elevi şi de relaţia dintre copii şi adult, informaţiile referitoare la necesităţilecopiilor pot fi colectate prin diverse modalităţi.Copiii pot fi întrebaţi direct ce vor să afl e, de ce au nevoie pentru a se simţimai siguri şi a se descurca mai bine ş.a.Exemple de întrebări:• Despre ce vreţi să vorbim la orele educative? Ce teme vă interesează?• În ce domenii vreţi să vă informaţi mai mult?• Cu ce probleme vă confruntaţi în prezent? De ce cunoştinţe şi capacităţi aveţinevoie pentru a le face faţă?• Despre ce situaţii de viaţă vreţi să discutăm la orele de clasă?Nevoi specifi ce ale copiilor, determinate de plecarea părinţilor pestehotare21

• susţinere emoţională: să fi e ascultaţi şi înţeleşi• abordare individuală• sfaturi• activităţi de timp liber• încredere în adulţi (profesori)• dezvoltarea simţului responsabilităţii• pregătire pentru un mod de viaţă sănătos• motivare pentru studii• abilităţi de gestionare a resurselor (bani, timp)• abilităţi de soluţionare a problemelor şi luare a deciziilor• stimă de sine / apreciere adecvată• relaţii interpersonale pozitive• pregătirea părinţilor, persoanelor de îngrijire, profesorilor pentru a diminuaconsecinţele migraţiei asupra copiilor.În cazurile în care întrebările directe la o temă sau alta ar putea provocaemoţii neplăcute copiilor, sunt utile tehnicile interactive de analiză a nevoilor sau celebazate pe desen.Vezi anexa nr.1: Metode de analiză a nevoilor copiilor

2. Identifi carea stărilor emoţionale ale copiilorMigraţia părinţilor este un eveniment care produce trăiri emoţionaleputernice, de cele mai multe ori acestea având o conotaţie negativă. Aceste emoţiideseori îi împiedică pe copii să comunice, să-şi îndeplinească responsabilităţile,să se comporte aşa cum o făceau până la plecarea părinţilor. Atunci când copiii sesimt copleşiţi de emoţii, le este foarte difi cil să-şi controleze acţiunile reieşite dinprimul impuls şi să ia deciziile adecvate. În plus, ei nu mai pot să comunice clarceea ce vor cu adevărat să spună.Aplicând tehnici de identifi care a emoţiilor, îi veţi ajuta pe copii şi tineri să-şiconştientizeze, să-şi exprime şi să-şi controleze stările afective.În aplicarea tehnicilor de identifi care a stărilor emoţionale ale copiilor, esteimportant să ţineţi cont de:• Vârsta copiilor. Copiilor mai mici le este mai uşor să se exprime prin simbolurişi desene, în timp ce pentru copiii mai mari este foarte important să-şi dezvolte„vocabularul emoţiilor”;• Nivelul de încredere care există în grup. Infl uenţează libertatea de exprimareîn public. Este important ca fi ecare copil să aibă posibilitatea de a alege: săvorbească sau nu despre ceea ce simte, să o facă în pereche, în grupuri micisau aşa ca să fi e auzit de toată clasa de copii;• Necesitatea de a discuta despre emoţiile descrise sau numite de copii. Acestetehnici au rolul de a ajuta copiii:1. să-şi cunoască şi conştientizeze viaţa emoţională proprie, de aceea nuîntotdeauna sunt urmate de analize şi discuţii,2. să depăşească anumite emoţii neplăcute, difi cile, de aceea uneorirefl ecţiile sunt importante pentru a dezvolta stăpânirea de sine şi strategiiconstructive de comportare;• Perioada „evaluată”. Unele tehnici se referă la starea emoţională de momentsau de pe parcursul unei zile, iar altele, la perioade mai lungi din viaţa copilului.Există tehnici care contribuie la dezvoltarea abilităţilor copiilor de autoanalizăşi observare în timp a diferitor manifestări emoţionale proprii (Sentimente pelinia vieţii, Jurnalul personal);Veţi contribui la dezvoltarea „vocabularului de emoţii” al copiilor22:• când veţi vorbi despre varietatea de sentimente;

• când îi veţi întreba pe copii cum le-a mers în ziua respectivă, punândaccent pe ceea ce au simţit ei în legătură cu evenimentele relatate;• când îi veţi întreba pe copii ce cred ei că au simţit şi alte persoane implicateîntr-o situaţie sau alta;• când vă veţi exprima propriile sentimente.Vezi anexa nr.2: Tehnici pentru identifi carea stărilor emoţionale aleCopiilor

3. Dezvoltarea abilităţilor necesare copiilor pentru o viaţăindependentăAbordaţi în cadrul orelor de dirigenţie subiecte care vor sprijini copiii şitinerii să aibă o imagine de sine pozitivă, să-şi dezvolte competenţe relaţionale, demanagement al resurselor, de rezolvare a problemelor etc.Iată o listă orientativă de teme importante:• Autocunoaşterea şi respectul de sine• Comunicare şi relaţii interpersonale (asertivitate, toleranţă, abordare nonviolentăa confl ictelor interpersonale, a solicita şi a oferi suport / ajutor, relaţii degen etc.)• Managementul resurselor (organizarea efi cientă a timpului, administrareabanilor, cunoaşterea comunităţii şi identifi carea instituţiilor care pot oferi suportîn probleme de sănătate sau emoţionale etc.)• Mod de viaţă sănătos (alimentaţie, igienă, activitate fi zică, păstrarea unui regimde viaţă care să prevină îmbolnăvirile, reacţie rapidă şi adecvată în caz deaccident sau boală, asigurarea unei îmbrăcăminţi decente, curate, adecvatevremii şi ocaziei, întreţinerea locuinţei etc.)• Soluţionarea problemelor şi luarea deciziilor (presiuni din partea altor persoane,situaţii difi cile de viaţă etc.)4. Promovarea egalităţii de şanseAbordaţi teme de interes pentru toată clasa de elevi. Evitaţi să utilizaţi încomunicarea cu copiii etichete de orice fel - „clasă bună”, „elev talentat”, „copildin familie social-vulnerabilă”. Tot aici se includ termenii care se referă la situaţiafamilială a elevilor, inclusiv „orfan social”, „copil abandonat” ş.a. Aceste expresiisunt discriminatorii pentru copii şi îi fac să se simtă prost, să nu vrea să se impliceîn activităţile pe care le propuneţi.Copiii şi tinerii stabilesc relaţii de încredere cu profesorii care ştiu săcomunice de la egal la egal cu ei şi sunt bine pregătiţi să discute teme de caresunt interesaţi elevii (de ex. relaţii interpersonale, rezolvarea de confl icte etc.).Dacă sunteţi profesor, arătaţi copiilor că distanţa de statut care există între voi sereferă la perioada din timpul orelor de clasă. Asiguraţi-i că în restul timpului sunteţidisponibil să discutaţi şi să-i susţineţi. Astfel veţi obţine încrederea lor şi veţi deveni 5. Referirea copiilor care se confruntă cu situaţii difi cileFiţi gata să identifi caţi copiii care traversează situaţii difi cile (consum desubstanţe, confl icte grave cu familia/persoana de îngrijire, violenţă, neglijare,depresie, boli, acţiuni ilegale etc.).Oferiţi suport emoţional pentru depăşirea stărilor de nelinişte şi stres. Dacăstresul se citeşte pe faţa copilului sau se refl ectă în ceea ce spune sau face, dacăobservaţi că se comportă altfel decât de obicei, îl puteţi ajuta să facă faţă situaţiei.Ţineţi minte că este mai difi cil să înveţe din experienţa dvs., ajutaţi-l să înveţe dinpropria experienţă. Discutaţi despre lucrurile care provoacă stres şi modalităţileconstructive de a-i face faţă. În acest mod, stresul „se mută” din interior în afară,unde cauzele şi efectele lui pot fi văzute şi analizate. Faceţi în aşa fel încât şcoalasă ofere diverse ocazii pentru activităţi de reducere a stresului: cluburi sportive,

discoteci, cluburi de activităţi extraşcolare etc.Contactaţi părinţii copiilor. Poate fi nevoie să lucraţi cu familia sau persoanelede îngrijire ale copiilor. Sugeraţi copiilor şi/sau familiilor acestora să apeleze laserviciile specializate existente în comunitate - de asistenţă socială, medicală,psihologică, juridică etc.6. Respectarea confi denţialităţiiProfesorii şi diriginţii pot oferi elevilor un valoros suport emoţional. Atuncicând copiii şi tinerii au încredere că discuţiile cu aceştia vor rămâne secrete, ei sesimt mai liberi în a povesti despre difi cultăţile şi emoţiile pe care le au, în special,referitor la subiecte personale. Având o relaţie de încredere cu un adult, copilul vasolicita susţinerea acestuia de fi ecare dată când va avea nevoie, iar astfel va fiprevenită agravarea anumitor probleme.Principiul confi denţialităţii constă în faptul că nu aveţi dreptul să relataţialtora despre lucrurile spuse în cadrul comunicării cu persoana consultată, fărăpermisiunea acesteia. Toţi specialiştii care se implică în soluţionarea problemeiunui copil trebuie să respecte anonimatul celui care benefi ciază de ajutorul lor.Uneori, adulţilor le este difi cil să traseze limitele regulii de confi denţialitate.Pentru a interveni rapid şi efi cient în situaţia unui copil, ei întreprind şi acţiuni carepot conduce la dezvăluirea identităţii acestuia. În toate cazurile, adulţii trebuie săfi e foarte atenţi, pentru a asigura dreptul copilului la protecţie.Excepţiile de la regula confi denţialităţii trebuie să se refere la situaţiile încare există o ameninţare la adresa persoanei consultate sau a altcuiva şi atuncicând se încalcă legea.o persoană căreia i se pot adresa.

II. Demersul profesorului în lucrul cu familiile elevilor1. Abordarea subiectului migraţiei în cadrul şedinţelor cu părinţiiMigraţia este un proces natural care a însoţit omenirea de-a lungul istorieisale. Ceea ce puteţi face dvs. este să ajutaţi părinţii care intenţionează să plece lamuncă peste hotarele ţării să-şi pregătească în aşa fel copiii, încât aceştia să sedescurce independent în diverse situaţii de viaţă.Explicaţi părinţilor că pentru a-şi proteja copiii de eventualele riscuri lacare sunt supuşi în perioada când sunt despărţiţi, ar trebui să întreprindă maimulte acţiuni:• Să anunţe plecarea lor asistentului social din comunitate, care îi va informadespre modul în care pot asigura protecţia copilului în perioada cândsunt plecaţi.• Să anunţe plecarea lor educatoarei de la grădiniţa sau dirigintelui clasei pecare o frecventează copilul şi să păstreze legătura cu aceste persoane carevor avea în vizor copilul, îi vor acorda sprijinul necesar pentru a face faţădiverselor difi cultăţi.• Să aleagă cu atenţie persoana care va îngriji şi supraveghea copilul înlipsa lor.• Să legalizeze relaţia copilului cu persoana de îngrijire printr-un act emis deautoritatea publică competentă. Încredinţarea spre îngrijire a unui copil prinprocurile eliberate de notarii publici nu asigură protecţia copilului.Lucruri pe care părinţii trebuie să le facă împreună cu copiii, înainte de apleca peste hotare, pentru a preveni consecinţele negative ale despărţirii23:Să discute şi să stabilească:• motivul plecării şi decizia că pleacă mama şi/sau tatăl• modul în care copiii vor avea grijă de fraţii care rămân acasă• în grija cui rămâne copilul, care va fi relaţia cu persoana de îngrijire şi ce

atitudine să aibă faţă de aceasta• cum să facă mâncare, să se alimenteze corect, să fi e atenţi la termenul devalabilitate al produselor• care sunt regulile de igienă şi cum să le respecte• cum să procedeze în caz de boală, cum să administreze medicamente• reguli de securitate (calamităţi naturale, electricitatea, focul, regulile decirculaţie) • modul de pregătire şi purtare a îmbrăcăminţii de sezon• cum să distribuie banii şi să economisească resursele materiale• cum să gestioneze timpul şi să-şi organizeze timpul liber• modul de întreţinere a gospodăriei şi de repartizare a sarcinilor întremembrii familiei, între copil şi persoana de îngrijire• cum să se comporte în situaţii neprevăzute şi/sau de risc (gaşcă, droguri,raporturi sexuale, relaţii cu persoane străine, trafi c de fi inţe umane)• cui să se adreseze atunci când au nevoie de ajutor (rude, profesori,psiholog şcolar, asistent social, medic, poliţist)• listă cu numere de telefon ale diferitelor servicii din comunitate.Să-i asigure:• despre menţinerea legăturii cu membrii familiei rămaşi acasă pedurata plecării• că părintele plecat va trimite copilului resursele necesare• că are încredere în capacitatea copilului de a face faţă vieţiiindependente• că orice difi cultate poate fi depăşită.Să lase:• mai multe copii ale setului de documente în baza cărora părintele pleacăpeste hotare (contract de muncă, paşaport, viză)• datele de contact proprii în ţara în care pleacă (dacă e posibil).Discutaţi cu părinţii elevilor despre consecinţele migraţiei adulţilor asupradezvoltării copiilor. Oferiţi informaţii şi sugestii cu referire la particularităţile dedezvoltare a copiilor la diferite vârste, importanţa comunicării şi acordării de suportemoţional pe durata lipsei părinţilor etc.2. Comunicarea cu persoanele adulte din anturajul copiilorSunteţi o resursă valoroasă pentru membrii familiilor afectate de migraţie.Totodată, colaborarea cu aceste persoane vă va ajuta să monitorizaţi situaţiacopiilor, în special, dacă este vorba de cazuri mai difi cile pe care le-aţi identifi cat.• Oferiţi părinţilor şi persoanelor de îngrijire sugestii bazate pe particularităţileindividuale ale copiilor şi tinerilor, pe care le cunoaşteţi datorită faptului căobservaţi îndeaproape comportamentul acestora.• Informaţi adulţii despre posibilele consecinţe negative ale despărţirii de părinţiasupra emoţiilor şi comportamentului copiilor.• Promovaţi ideea că, pentru bunăstarea copilului, satisfacerea nevoiloremoţionale este la fel de importantă ca cea a nevoilor de bază. Încurajaţi adulţiisă arate afecţiune faţă de copii, să-i încurajeze, să-şi demonstreze suportulemoţional. • Transmiteţi ideea că prezenţa în viaţa copilului a cel puţin unui adult care îioferă suport şi în care el are încredere constituie unul dintre factorii de protecţieîn faţa stresului.• Sugeraţi modalităţi efi ciente de colaborare cu copiii: comunicarea de la egalla egal, metode pozitive de disciplinare, tehnici de soluţionare constructivă aneînţelegerilor, luarea în consideraţie a opiniei copilului, implicarea copilului înluarea deciziilor legate de viaţa sa, procedee de oferire a sprijinului emoţional,respectarea spaţiului personal, încurajarea autonomiei, discuţii despreadministrarea banilor primiţi de la părinţi, acceptarea prietenilor copilului etc.

III. Demersul profesorului în elaborarea strategiei şcoliipentru prevenirea consecinţelor migraţiei asupra elevilor1. Evaluarea la nivel de şcoală a situaţiei copiilor care au părinţi plecaţiîn străinătateAbordaţi în cadrul Consiliilor profesorale problematica efectelor negativeale migraţiei părinţilor asupra copiilor. Stabiliţi care este numărul copiilor care auunul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate în şcoală şi efectuaţi o primăevaluare a situaţiei lor. Managerii şcolari se vor baza pe aceste date atunci cândvor lua decizii privind acţiunile care trebuie întreprinse în scopul protecţiei acestorcopii.În lipsa unor practici deja verifi cate în domeniul lucrului cu copiii migranţilor,recomandăm profesorilor:• Să-şi planifi ce activităţile de prevenire a consecinţelor migraţiei asupra copiilorîn baza studierii atente a nevoilor acestora;• Să înveţe în urma fi ecărei experienţe de lucru cu copiii, ceea ce îi va ajuta să-şifacă o concepţie despre strategiile mai efi ciente de intervenţie şi să-şi formezetreptat stilul personal de abordare a acestei probleme;• Să utilizeze în planifi carea activităţii opinii obţinute de la copii şi tineri;• Să colaboreze cu alţi actori comunitari în vederea efi cientizării lucrului cucopiii.Vezi anexa nr.3: Fişă pentru colectarea informaţiilor despre copiii cupărinţi plecaţi la muncă în străinătate2. Şcoala - spaţiu prietenos pentru copii şi tineriAnalizaţi, cu ajutorul următoarelor caracteristici, gradul în care şcoala esteun mediu atractiv pentru elevi: • Adulţii conştientizează că sentimentul de apartenenţă este o nevoie a copiilor.• Conducerea şcolii şi cadrele didactice se comportă democratic.• Există un consens real între administraţie, cadrele didactice şi elevi, ceea ceasigură ca eforturile educative ale acestora să fi e cu adevărat centrate penevoile copiilor şi tinerilor.• Şcoala propune adolescenţilor diverse activităţi la care să participe.• Mediul fi zic şi atmosfera din şcoală îi încurajează pe adolescenţi să se simtăconfortabil atunci când trec pragul şcolii.• Adulţii consultă regulat elevii şi părinţii lor cu privire la diverse aspecte alemediului şcolar.Copiii şi cadrele didactice petrec foarte mult timp la şcoală. Condiţiile încare munceşte persoana, iar învăţătura este munca unui copil, îi infl uenţeazăstarea emoţională şi randamentul. Aceste condiţii se referă la diferite aspecte: dela amplasarea mobilierului, până la atmosferă. În situaţia în care copiii care aupărinţi plecaţi se simt acasă singuri şi trişti, climatul de la şcoală devine şi maiimportant pentru ei.Următorul exerciţiu vă va ajuta să faceţi orele petrecute în cadrul şcolii maiplăcute şi atractive. Întruniţi grupul de profesori pentru a stabili o listă care să conţinătot ceea ce credeţi că ar face mediul şcolar sau al clasei mai plăcut, incluzând şilucrurile mari, şi detaliile. Propuneţi elevilor (în grupuri, clase) să procedeze la fel.Decideţi împreună care sunt cele zece idei care corespund criteriului „maximumefect cu minimum cheltuială”. În sfârşit, gândiţi-vă cine va realiza schimbările şi înce termene. Ghidaţi-vă după ideea că în acest mod încurajaţi încrederea în sinea tinerilor, deoarece ei au sentimentul că participă activ la construirea mediului încare trăiesc, că sunt consultaţi şi opinia lor contează.3. Creşterea motivaţiei copiilor de a participaAplicaţi tehnici de motivare a copiilor să se implice în activităţi propuse

de şcoală:• Stabilirea de reguli ale clasei împreună cu colectivul acesteia. Determinareaclară a regulilor de comportament de la începutul anului şcolar este esenţialăatât pentru managementul clasei, cât şi pentru prevenirea unor comportamentedifi cile/nedorite.• Personalizarea clasei. Aspectul interior al clasei reprezintă un mod de afortifi ca identitatea socială a elevului. Oferiţi posibilitate copiilor să participela amenajarea sălii de clasă (de ex., prin desene, amplasarea mobilieruluietc.). În acelaşi timp, veţi încuraja creativitatea copiilor şi sentimentul lor deapartenenţă. • Cunoaşterea elevilor. Cunoaşterea particularităţilor copilului, memorareaprenumelui, a preferinţelor sale, a relaţiilor cu colegii sunt câteva aspecteimportante care îi creează încredere în sine, sentimentul de siguranţă şiapreciere personală. Respectul faţă de elevi este un element esenţial înmotivarea lor la acţiuni de colaborare.• Implicarea elevilor în activitatea de învăţare şi cea educativă. Posibilitateade exprimare constituie o motivaţie puternică pentru elevi de a frecventa oreleşi a se implica activ. Activităţile interactive sunt considerate cele mai efi cientepentru formarea de competenţe şi prevenirea problemelor de disciplină.Tehnicile de grup în procesul de învăţare permit o cunoaştere de sine maibună, ceea ce ajută copiii să-şi defi nească valorile personale. Ei sunt atraşi deactivităţi care permit comunicarea cu semenii şi schimbul de experienţă. Princreşterea nivelului de interacţiune dintre copii şi datorită feed-back-ului oferittuturor elevilor, fi ecare copil are sentimentul că este responsabil de ceea ce seîntâmplă la nivel de grup. Astfel, elevii vor deveni mai responsabili, receptivi şise vor simţi importanţi în cadrul grupului.Indicatori pentru a verifi ca efi cienţa în aplicarea metodelor interactive24:• Proporţia de timp în care vorbeşte profesorul şi în care vorbesc elevii• Gradul de control exercitat de profesor asupra temelor discutate• Mobilitatea elevilor în sala de clasă, acceptată / încurajată de profesor• Nivelul de mobilitate al profesorului• Măsura în care regulile de grup sunt negociate / impuse• Măsura în care valorile, atitudinile şi emoţiile sunt incluse în discuţiile degrup• Nivelul de participare al elevilor la planifi carea activităţilor• Gradul de responsabilizare al elevilor de către profesor.• Rezolvarea imediată a problemelor disciplinare apărute. Controlulproximităţii (apropierea fi zică a profesorului faţă de elev inhibă comportamentulnedorit al acestuia), recurgerea la regulă, comunicarea asertivă sunt modalităţiconstructive de a aborda difi cultăţile în momentul apariţiei lor.• Realizarea de evaluări periodice. Evaluarea permite recompensarea fi ecăruielev la intervale scurte de timp. 4. Stabilirea parteneriatelor cu actorii comunitariÎn multe comunităţi, copiii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate suntconsideraţi privilegiaţi, iar riscurile la care aceştia sunt supuşi sunt neglijate.Încercaţi să sensibilizaţi opinia publică în legătură cu situaţia acestor copii şiproblemele emoţionale, de sănătate, relaţionale etc. cu care se pot confrunta ei.Dacă în comunitate există o strategie / un plan de acţiune care vizeazăsuportul pentru aceşti copii, determinaţi care este rolul şcolii în acest sens şicum pot contribui cadrele didactice în prevenirea consecinţelor migraţiei. Stabiliţirelaţii de colaborare cu diverşi actori: Centrul medicilor de familie, Primărie,ONG-uri etc.Bibliografi eGavriliuc, C. (coord.), Ghid pentru profesioniştii care lucrează cu copiii

migranţilor, Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului, Ed.URMA ta, Chişinău, 2007.Gavriliuc, C., Platon, D., Afteni, V., Situaţia copiilor rămaşi fără îngrijirepărintească în urma migraţiei, Centrul de Informare şi Documentare privindDrepturile Copilului şi UNICEF Moldova, Chişinău, 2006.**Comportamentul asertiv şi oferirea criticilor constructive. Suport de curs.Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului, Chişinău, 2008.**Materiale elaborate în cadrul proiectului Includerea socială a copiilor rămaşifără îngrijire părintească în urma migraţiei, Centrul de Informare şi Documentareprivind Drepturile Copilului, Chişinău, 2007.ANEXE:1. Metode de analiză a nevoilor copiilor2. Tehnici pentru identifi carea stărilor emoţionale ale copiilor3. Fişă pentru colectarea informaţiilor despre copiii cu părinţi plecaţi lamuncă în străinătate

1. Exemple de metode de analiză a nevoilor copiilorVizualizarea pe fi şe25Obiectiv: planifi carea tematicilor pentru ora de dirigenţie în baza nevoilor şiintereselor elevilor.Materiale necesare: fi şe de hârtie, carioca, scotch, tablă.1. Explicaţi regulile metodei:- o singură idee pe o fi şă- gândul trebuie expus în cel mult trei rânduri2. Rugaţi participanţii să-şi ia câte o fi şă şi să răspundă la întrebarea „Ce temevreau să discutăm la lecţiile de dirigenţie?”. Dacă cineva are mai multe idei,poate lua mai multe fi şe.3. Invitaţi participanţii să ia scotch şi să lipească fi şele lor pe tablă sau un peretedin sală.4. Rugaţi participanţii să grupeze fi şele şi să denumească fi ecare grup de ideiastfel obţinut.5. Discutaţi cu elevii despre categoriile de teme pe care le-au identifi cat ei. Decideţicare pot fi abordate începând cu lecţia următoare şi care necesită o pregătiredin partea dvs. şi a copiilor.Avantajele metodei: fi ecare elev are posibilitatea să-şi exprime ideile; toţi elevii potparticipa la luarea deciziilor cu referire la temele planifi cate şi ordinea acestora;elevii afl ă despre nevoile şi dorinţele colegilor; se face o clasifi care a nevoilorcopiilor în funcţie de prioritatea lor pentru clasa de elevi.Cutia cu idei26Obiectiv: explorarea ideilor elevilor cu referire la tematica orelor de dirigenţie, aintereselor privind activităţile de timp liber etc.Materiale necesare: o cutie, în care să fi e făcută o deschizătură pentru introducereabileţelelor, fi şe, pixuri.Etape:1. Plasaţi cutia într-un loc în care elevii să aibă acces oricând au nevoie.2. Anunţaţi elevii despre funcţia cutiei - în ea poate fi pusă orice idee, opinie saudorinţă a copiilor, a cărei realizare le va fi benefi că (teme de ore educative,activităţi de timp liber, sugestii privind stilul de comunicare în grup sau cudirigintele etc.)3. Determinaţi împreună cu clasa de elevi intervalul de timp în care se va facecolectarea de idei (de ex. o zi, o săptămână).4. Deschideţi cutia împreună cu elevii, citiţi ideile şi faceţi o grupare a lor.

5. Decideţi care vor fi paşii următori pentru a realiza propunerile. Discutaţi despreresursele necesare pentru a pune în practică ideile şi care va fi contribuţiacopiilor şi cea a dirigintelui, profesorului în acest sens.Avantajele metodei: fi ecare elev are posibilitatea să-şi exprime ideile; utilă încazurile în care în grupul de elevi nu este stabilit un nivel de încredere care săpermită exprimarea deschisă; poate fi aplicată cu un număr mare de copii.

2. Tehnici pentru identifi carea stărilor emoţionale ale copiilorFeţe cu emoţii27Obiectiv: identifi carea stării emoţionale ale membrilor grupului.Materiale necesare: pregătiţi şi decupaţi din timp feţe care redau diferite stăriemoţionale; scotch, tablă.Etape:1. Puneţi la dispoziţia copiilor imagini cu feţe care redau emoţii. Decideţi în funcţiede particularităţile grupului câte feluri de emoţii sunt potrivite pentru acestexerciţiu. Propuneţi-le să aleagă imaginea care redă cel mai bine felul cum sesimte fi ecare în acel moment.2. Când toţi copiii au făcut alegerea, rugaţi-i să lipească, pe rând, faţa aleasă pe ocoală mare de hârtie sau pe tablă şi să numească emoţia / starea lor. Mulţumiţifi ecărui participant.3. La fi nal, priviţi tot panoul de emoţii şi discutaţi cu grupul ideile pe care le aucopiii în legătură cu ceea ce văd.Avantajele metodei: reperul propus facilitează identifi carea şi verbalizarea stăriiemoţionale; toţi copiii sunt implicaţi şi au ocazia să se exprime; oferă o imaginedespre starea afectivă generală a grupului; este utilă aplicarea ei la început delecţie sau activitate, pentru a „măsura temperatura” atmosferei din grup şi a creaoportunitatea de eliberare a unor eventuale tensiuni.

Fişa de lucru,,Feţe cu emoţii”

Copacul cu omuleţi28Obiectiv: identifi carea stării emoţionale ale membrilor grupului.Materiale necesare: copii ale fi şei de lucru pentru fi ecare copil.Etape:Distribuiţi 1. fi şa şi propuneţi copiilor să se identifi ce cu o fi gură din ea. Oferiţicâteva clipe pentru aceasta.2. Propuneţi celor care vor, să împărtăşească grupului cine sunt ei în fi şă şi de ceşi-au ales anume fi gura respectivă. Mulţumiţi fi ecărui participant.3. Întrebaţi copiii ce cred despre starea emoţională şi atmosfera care dominăgrupul, reieşind din ideile care au răsunat.Avantajele metodei: fi şa de lucru oferă o varietate mare de stări şi emoţii; fi ecarecopil are posibilitatea să interpreteze aşa cum vrea semnifi caţia poziţiei fi gurilorşi alte elemente din imagine; toţi copiii sunt implicaţi în exerciţiu; oferă copiiloroportunitatea de a afl a cum se simt ceilalţi membri de grup; poate fi aplicată pentrua vedea care este starea emoţională a participanţilor la moment, în raport cu otemă anumită (de ex., relaţii interpersonale) sau cu grupul de elevi, dacă esteutilizată la sfârşitul unei activităţi, iar participanţii indică unde se afl au pe imaginela începutul activităţii şi unde se găsesc la încheierea ei.

Fişa de lucru,,Copacul cu omuleţi”

3. Fişă pentru colectarea informaţiilor despre copiii cu părinţiplecaţi la muncă în străinătate29(completată de diriginţii implicaţi în proiectul „Includerea socială a copiilor rămaşifără îngrijire părintească în urma migraţiei”)• Numărul de elevi în clasă:• Din ei au unul sau ambii părinţi plecaţi:• Numărul de copii care au plecaţi:ambii părinţi ___ mama ___ tatăl ___• Ţările în care au migrat părinţii elevilor:• Numărul de copii conform duratei de despărţire cu părintele / părinţii:până la 1 an ___ între 1 an şi 2 ani ___ între 2 ani şi 3 ani ___între 3 ani şi 4 ani ___ între 4 ani şi 5 ani ___ mai mult de 5 ani ___• Numărul de copii care:locuiesc cu un părinte ___ locuiesc cu persoana de îngrijire ___locuiesc singuri ___ locuiesc singuri, dar au o persoană de îngrijire ___• Căile de comunicare dintre copii şi părinţii migraţi• Frecvenţa de comunicare dintre copii şi părinţii migraţi• Difi cultăţile cu care se confruntă copiii în diferite domenii ca urmare a plecăriipărinţilor lor în străinătate (activităţile de gospodărie, reuşita şcolară, activităţile de timp liber, relaţiile cu colegii şi prietenii, exprimarea şi controlul emoţiilomodul de viaţă sănătos etc• Situaţii grave depistate printre elevii din clasă