SPECIE DISPĂRUTĂ : LUPUL MARSUPIAL

Lupul marsupial (Thylacinus cynocephalus)  este cunoscut și ca tigrul marsupial. Lupul marsupial a fost unul din cele mai mari carnivore marsupiale ale timpurilor moderne. Nativ Australieii, Tasmaniei și Noii Guinee, este considerat a fi dispărut de la începutul secolului XX. Acesta era ultimul membru al genului său, Thylacinus , fosilele aparținând speciilor înrudite care s-au găsit începând cu sedimentele din Miocen (perioadă de acum 23 milioane de ani - 5 milioane de ani).

Exemplar împăiat; se observă dungile închise de pe spate, precum şi coada cu o formă rigidă.

Lupul marsupial a dispărut sau a devenit extrem de rar pe continentul australian înainte de așezarea europenilor, dar a supraviețuit pe insula Tasmania alături de specii endemice, precum diavolul tasmanian. Vânatul intensiv, bolile , introducerea câinilor și invadarea teritoriului său de către om sunt desemnate ca fiind motivele dispariției sale. Deși oficial este clasificat ca fiind dispărut, există oameni care au declarat că l-au văzut, cu toate că nu s-au adus dovezi solide în acest sens.

O pereche de lupi marsupiali în grădina zoologică hobard - se poate observa diferenţa dintre cele două sexe, masculul fiind evident mai mare decăt femela.

Lupul marsupial seamănă cu un câine mare, cu păr scurt, cu o coadă țeapănă, prelungită ușor din corp, precum cea a unui cangur. Blana sa galben-maro prezenta între 13 și 21 de dungi întunecate de-a lungul spatelui, crupei și bazei cozii, ceea ce i-a adus porecla de „tigru”. Dungile erau mai evidente la specimenele tinere, scăzând în intensitate pe măsură ce animalul înainta în vârstă. Blana sa era densă și moale, ajungând la 15 mm în lungime; puii aveau o creastă în vârful cozii. Urechile erau lungi, rotunde, acoperite cu păr și atingeau aproximativ 8 centimetri. Culoarea varia de la cafeniu deschis până la maro închis, pântecul fiind alb.

Femelă cu trei pui, 1909

Lupul marsupial putea să-și deschidă fălcile până la neobișnuitul unghi de 120 de grade. Această capacitate poate fi văzută în filmul de scurt metraj alb negru, ce prezenta un lup marsupial într-o grădină zoologică în anul 1933. Fălcile erau puternice și musculoase, conținând 46 de dinți.

Acesta se baza pe miros atunci când vâna, dar analizele ulterioare ale structurii creierului au scos la iveală faptul că simțul oflactiv nu era bine dezvoltat. În schimb e posibil ca acesta să se fi bazat pe simțul auditiv și cel vizual. S-a tras concluzia că, la fel ca ruda sa, diavolul tasmanian, e posibil ca lupul marsupial să fi emanat un miros atunci când era agitat.

Lupul marsupial trăia în pădurile uscate de eucalipt, în zonele umede și pajiștile din Australia continentală. Dovezi asupra existenței acestuia pe continent au venit de la o carcasă uscată de lup marsupial ce a fost descoperită într-o peșteră din Australia de Vest din 1990; prin datarea cu carbon radioactiv s-a demonstrat că aceasta avea o vechime de 3.300 de ani.

Lupul marsupial era un vânător nocturn și crepuscular, petrecând ziua în peșteri mici sau trunchiuri goale de copaci. Se retrăgea pe câmpuri și în păduri pentru adăpost pe timp de zi și vâna în teren deschis noaptea. Unii martori au observat că acesta era de obicei timid, evitând contactul cu oamenii atunci când îi simțea.

Puii descoperiți în marsupiu arată că perioada de împerechere era în primăvară și iarnă. Erau fătați până la patru pui. Puii nou-născuți erau orbi și lipsiți de păr, dar până să părăsească marsupiul deschideau ochii și se acopereau cu blană. După aceasta, până deveneau destul de dezvoltați să asiste la vânătoare, rămâneau în vizuină.  Lupul marsupial s-a reprodus cu succes în captivitate doar o singură dată, în Grădina Zoologică din Melbourne, în 1899. Speranța de viață în sălbăticie era de cinci–șapte ani, cu toate că exemplarele captive au trăit și nouă ani.

 

Femelă de lup marsupial gravidă.

Lupul marsupial era carnivor. Stomacul era muscular cu abilitatea de a se destinde pentru a-i permite să mănânce cantități mari de hrană. Analiza scheletului și comportamentului din captivitate sugerează că prefera să urmărească un singur animal până îl epuiza. Acesta se hrănea cu diferite specii de cangur , păsări și animale mici: oposumi.

Ultimul exemplar viu cunoscut, 1933, numit „BENJAMIN”.

Muzeul Australian din Sydney a început un proiect de clonare în 1999. Scopul consta în folosirea materialului genetic de la exemplarele conservate, din secolul al XX-lea, pentru a clona noi indivizi și a readuce specia la viață. O serie de microbiologi au respins proiectul. Către sfârșitul anului 2001, cercetătorii au reușit să extragă ADN de la unele exemplare. Pe 15 februarie 2005, muzeul a anunțat oprirea proiectului după ce s-a descoperit că ADN-ul prelevat era prea degradat pentru a putea fi folosit.

Exemplar împăiat, prezent în muzeul australian.

Lupul marsupial a fost intens folosit ca simbol al Tasmaniei. Acesta este folosit pe stema Tasmaniei, ca logo oficial al turismului Tasmanian și de Consiliul Municipal al orașului Launceston. Începând cu 1998, a fost adesea inclus pe numerele de înmatriculare tasmaniene. Lupul marsupial a fost folosit ca stemă pentru echipa națională de cricket, fiind prezent și pe timbre folosite în Austria.

 Imagini

Proiect realizat de :

Filipov Elena Clasa a VIII-a BScoala Gimnazială Nr 12 Sursă : www.wikipedia.com Prof. Coordonator :