Introducere....................................................................................................................3 Istoricul cercetărilor......................................................................................................41. Poziţia şi aşezarea geografică.......................................................................................52. Cadrul fizico-geografic.................................................................................................7
2.1. Elemente de ordin geologic...................................................................................72.2. Particularităţi ale reliefului....................................................................................92.3. Caracteristici climatice.........................................................................................11
2.4. Hidrografia...........................................................................................................122.5. Potenţialul biopedogeografic...............................................................................14-Vegetaţia....................................................................................................................14-Fauna........................................................................................................................ 17-Solurile......................................................................................................................183. Populaţia……………………………………………………………..………….........21 3.1. Dinamica populaţiei....................................................................................... ......21 - Evoluţia numerică………………………………………………………...………...21 - Mişcarea naturală……………………………………………………………….......22 - Mişcarea migratorie………………………………………………………….…......24 3.2. Structuri geodemografice…………………………………………………...…..25 - Structura pe grupe de vârstă şi sexe………………………………………………...27 - Structura naţională………………………………………………………………….28 - Structura populaţiei după starea civilă………………………………….…………..28 - Structura populaţiei active pe ramuri ale economiei naţionale……………………..294. Originea şi evoluţia teritorială a localităţilor……………………...................………31 4.1. Factorii naturali şi condiţiile economice şi istorice care au favorizat apariţia localităţilor…………………………………..................................................................31 4.2. Istoricul localităţilor şi aşezări umane care au existat pe vetrele acestora şi în împrejurimi………………………………………….…………………..32 4.3. Evoluţia comparativă a localităţilor după 1950 şi tendinţe deînglobare sau transformare a acestora............................................................................35 4.4. Fizionomia localităţilor.......................................................................................35 - Localizarea şi evoluţia localităţilor..........................................................................35 - Tipologia satelor comunei.......................................................................................36 4.5. Clădirile...............................................................................................................37 - Echiparea tehnico-edilitară şi probleme de sistematizare........................................38 4.6. Funcţiile localităţilor...........................................................................................395. Economia ...................................................................................................................41 5.1. Scurt istoric al activităţii economice...................................................................41 5.2 Agricultura...........................................................................................................42 5.2.1. Modul de utilizare a terenurilor.......................................................................41 5.2.2. Îmbunătăţiri funciare.......................................................................................43 5.2.3. Structura ramurilor de producţie pe proprietari...............................................47 5.2.4. Mecanizarea şi chimizarea..............................................................................48 5.2.5. Producţia agricolă şi centrele de producţie agricolă........................................50 -Pomicultura...............................................................................................................52
1
-Structura producţiei animaliere..............................................................................52 -Piscicultura………………………………………………….………….......…….53 5.3. Industria………………………………………………………….......…….…54 5.4. Turismul……………………………………………………………........…....55 5.5. Transporturile…………………………………………………………............576. Introducere în cadastrul forestier…………………………………......………..…..587. Elemente generale de cartografie…………………………………….............….....69 7.1. Necesitatea utilizării diferitelor produse grafice şi cartografice.............. ........69 7.2. Metode de întocmire a acestor produse cartografice în această lucrare..... ...... 70 Concluzii..……………………………………………………………...… ..….. ..73 Bibliografie………………………………………………………………… . …..78
2
INTRODUCERE
Studiul aplicaţiilor grafice şi cartografice şi al elementelor cadastrale din comuna Snagov , reprezintă o lucrare realizată în scopul susţinerii examenului de absolvire al Colegiului de Cartografie şi Cadastru din cadrul Facultăţii de Geografie, Bucureşti.
În timpul elaborării lucrării am fost îndrumată şi sprijinită de domnul profesor lector universitar doctor Cristian Braghină, căruia ţin să-i aduc mulţumiri, precum şi de celelalte cadre didactice din Facultatea de Geografie Bucureşti, cărora le mulţumesc pentru sprijinul acordat. În special doresc să mulţumesc domnului profesor universitar doctor Mihai Grigore, directorul Colegiului de Cartografie şi Cadastru. De asemenea, mulţumesc locuitorilor Snagovului pentru bunăvoinţa acordată, mai ales domnului secretar al Primăriei Ghermăneşti-Snagov, Grigore Dima, precum şi cartografilor de la Institultul de Cadastru şi Organizarea Teritoriului Agricol şi reprezentanţilor Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului. Nu în ultimul rând doresc să mulţumesc familiei pentru sprijinul moral şi material.
Acest studiu este prima lucrare de geografie umană şi economică ce se referă exclusiv la teritoriul acestei comune. De asemenea s-a făcut o primă încercare de îmbinare a elementelor geografice cu cele specifice cadastrului forestier. Acest nou tip de studiu se doreşte a fi dezvoltat pe viitor, mai ales că necesităţile actuale în acest domeniu sunt foarte variate.
S-a încercat descoperirea aspectelor actuale ale activităţilor economice şi ale realităţilor sociale din această perioadă.
Utilizând numeroase date statistice, date bibliografice, materiale cartografice şi fotografice şi chiar simple păreri ale locuitorilor satelor componente ale comunei s-a ajuns la realizarea acestei lucrări.
Acest studiu al elementelor geografice fizice şi economice al comunei Snagov reliefează interdependenţa dintre cadrul natural şi comunitatea umană de pe acest teritoriu, şi de asemenea evoluţia particulară a personalităţii teritoriului faţă de comunele vecine, care s-au confruntat cu condiţii fizice, istorice şi economice mai mult sau mai puţin asemănătoare.
Natura nu oferă un cadru spectaculos, ca cel din zonele montane, aici existând o diferenţă de nivel de numai 10-15 metri, dar ansamblul lacustru Snagov imprimă particularitatea fizică a acestei zone, precum şi personalitatea economică şi umană. Limaul fluviatil Snagov face parte integrantă din fiinţa locuitorilor şi oferă sursele de existenţă necesare în foarte multe cazuri. Proximitatea lacului şi a pădurii oferă venituri din potenţialul turistic, precum şi din cel piscicol şi stuficol. Acestea sunt câteva exemple din problemele ce vor fi dezbătute pe larg în acest studiu.
Studiul are la bază cercetări pe teren, incursiuni de observare şi cartare, precum şi de fotografiere ce acoperă întreg teritoriul comunei. De un real ajutor a fost consultarea materialului bibliografic, enumerat în capitolul de bibliografie şi care a completat numeroase pasaje rămase neclare în urma studiului de teren. Partea ştiinţifică este completată de hărţi generale şi speciale, diagrame, cartograme, cartodiagrame şi fotografii, realizate în scopul înţelegerii mai exacte a textului, evidenţierii trăsăturilor cadrului natural şi uman.
3
Lucrarea oferă şi o bogată colecţie de date statistice referitoare la elementele hidrografice, soluri şi mai ales la dinamica şi structurile demografice ale populaţiei şi activităţile economice.
Monografia doreşte să găsească răspuns la unele întrebări specifice perioadei istorice actuale sau chiar, să pună unele întrebări. Astfel, lucrarea se vrea a fi şi un semnal de alarmă pentru cei ce deţin posibilitatea îmbunătăţirii tehnologiilor de transformare şi conservare a cadrului natural şi mai ales a celui antropic. Lucrarea se doreşte a fi utilă celor interesaţi de aspectele geografice ale comunei Snagov.
Scopul general al lucrării constă în prezentarea datelor sistematizate şi analizate ştiinţific unor persoane interesate de caracteristicile teritoriului comunei.
Nu în ultimul rând se doreşte a aminti cititorilor că acest studiu este perfectibil şi că se doreşte a constitui un punct de plecare pentru viitoare studii mai complete şi mai aprofundate.
ISTORICUL CERCETĂRILOR
Câmpia Română a făcut obiectul de cercetare al celor mai renumiţi geologi şi geografi români încă de la sfârştul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, dar despre Câmpia Vlăsiei şi mai ales despre cea a Snagovului s-a scris foarte puţin, existând doar studii răzleţe şi neaprofundate.
Există trei teze de doctorat cu subiectul Câmpia Română în primele decenii ale secolului trecut, şi anume Emm. de Martone (1904), Al. Dumitrescu-Aldem (1911) şi G. Vâlsan (1915). Există şi lucrarea lui Em. Protopopescu-Pache, care a avut tot scopul unei lucrări de doctorat, dar care nu a putut fi prezentată datorită războiului.
În 1924, Vintilă Mihăilescu publică lucrarea Vlăsia şi Mostiştea, poate singura� � lucrare aprofundată şi care vizează special această zonă. În 1934, N. Cernescu determină factorii climatici şi zonele de sol din cadrul Câmpiei Române. În 1936, I. P. Voiteşti localizează un lac cuaternar pe teritoriul Câmpiei Române, iar M. Paucă descoperă fosile ale mamiferelor pleistocene în jurul Bucureştilor.
Între anii 1944 şi 1966 apare o nouă orientare sub raport metodologic, teoretic şi pe teren. Astfel, cercetările geologice, geomorfologice, hidrogeologice, pedologice, geotehnice şi agronomice iau o mare dezvoltare prin numeroase colective şi institute de specialitate. Apar acum cercetări de amănunt, sinteze, proiecte geotehnice şi de dezvoltare a agriculturii.
Între anii 1944 şi 1945, C. Brătescu ţine un curs special anului terminal, numit Evoluţia lacului din partea de est şi nord-est a Câmpiei Române . Acesta analizează şi profile geologice în loess şi orizonturile de soluri fosile.
În 1947 apare lucrarea lui N. M. Popp, intitulată Formarea Câmpiei Române .Între 1952 şi 1953, E. Liteanu efectuează cercetări hidrogeologice şi de geologie
asupra zonei Bucureştilor şi împrejurimi. Tot în această perioadă, împreună cu A. Pricăjeanu, C. Opran, T. Brandabur, C. Ghenea şi D. Slăvoacă rezolvă unele probleme de litologie, stratigrafie şi tectonică cuaternară. În această perioadă şi în această zonă Fl. Crăciun şi D. Popescu se ocupă de geotehnică.
4
I. Conea, în 1970 şi 1972 şi N. Spirescu, în 1970 studiază depozitele superficiale şi analizează paleosolurile şi loessul, folosind metode moderne de laborator. În 1960, 1968 şi 1972, N. Macarovici efectuează studii asupra moluştelor şi mamiferelor şi analizează polenul pentru fixarea depozitelor cuaternare.
Importante sunt şi studiile arheologice efectuate de C. N. Plopşor între 1930 şi 1959, în strânsă legătură cu depozitele cuaternare.
N. Botzan efectuează studii ale conductelor de irigaţii, desecări şi agroamelioraţii între anii 1956 şi 1966.
Mai există studii asupra extinderii irigaţiilor şi a influenţei acestora asupra solurilor şi dinamicii lor, asupra echilibrului natural etc. I.N.M.H. a realizat studii în acest sens în anul 1973.
1. POZIŢIA ŞI AŞEZAREA GEOGRAFICĂ
Fig. 1. Snagov- pozitia geografica in cadrul Romaniei
Teritoriul comunei Snagov se află situat, din punct de vedere fizico-geografic, în partea de sud-est a României (fig. 1 . Poziţia geografică în cadrul României), în zona central-estică a unitătii Câmpiei Române . Mai exact, teritoriul comunei ocupă o parte a Câmpiei tabulare a Vlăsiei (sau a Ciornulesei), respectiv subunitatea acesteia - câmpia Snagovului, cuprinsă între văile Prahovei şi Ialomiţei la nord şi valea Căldăruşanilor la sud.
5
Fig 2. judetul Ilfov
Comuna Snagov se află situată, din punct de vedere administrativ, în nordul judeţului Ilfov, aproape de limita sudică a judeţului Prahova şi de cea nordică a municipiului Bucureşti (fig. 2 Judeţul Ilfov). Astfel, pe drumul naţional DN 1, distanţa din Bucureşti până în comuna Snagov este de 29 km, iar de aici până în Ploieşti este de 30 km, comuna aflându-se la aproximativ jumătatea distanţei dintre Bucureşti şi Ploieşti.
Teritoriul se află în zona de influenţă economică a oraşelor Ploieşti şi Bucureşti. De asemenea, distanţa dintre Buftea, singurul oraş din judeţul Ilfov, şi comuna Snagov este de aproximativ 17 km. Judeţul Ilfov se află la intersecţia meridianului de 26° longitudine E şi a paralelei de 44° 30 latitudine N între judeţele Prahova la N, Ialomiţa la� E-NE, Călăraşi la E-SE, Giurgiu la S-SV şi Dâmboviţa la V-NV.
Suprafaţa judeţului este de 1593 km2, ceea ce reprezintă 0,67% din suprafaţa ţării. De asemenea, alături de comuna Snagov, în administraţia judeţului Ilfov se mai află 37 de comune, 102 sate şi doar un oraş Buftea. �
Calculându-se pe baza hărţii topografice la scara 1:25000, s-a aflat că punctele extreme ale comunei Snagov au următoarele coordonate: cel mai nordic punct se află la latitudinea de 44o44'30"N şi la longitudinea de 26o08'17"E, cel mai sudic punct se află la latitudinea de 44ş38'00"N şi longitudinea de 26ş10'30"E, cel mai vestic punct se află la latitudinea de 44ş38'33"N şi la longitudinea de 26ş01'38"E, cel mai estic punct se află la latitudinea de 44ş41'47"N şi la longitudinea de 26ş13'45"E. Centrul comunei, considerat a fi clădirea Primăriei Ghermăneşti-Snagov are coordonatele următoare: 44ş41'22" latitudine N şi 26ş08'50" longitudine E.
Coordonatele centrelor satelor au fost şi acestea calculate. Astfel, satul Tâncăbeşti se află la latitudinea de 44ş40'47"N şi la longitudinea de 26ş04'32"E, satul Vlădiceasca se află la 44ş40'16" latitudine N şi 26ş05'26" longitudine E. Satul Ciofliceni se află la 44ş40'58" latitudine N şi 26ş07'06" longitudine E, iar satul Snagov se află la 44ş42'34" latitudine N şi 26ş10'18" longitudine E. Coordonatele satului Ghermăneşti pot fi considerate cele ale centrului comunei, respectiv ale primăriei .
Comunele vecine ale Snagovului fac parte tot din judeţul Ilfov şi sunt în număr de cinci: în nord-est comuna Gruiu, cu patru sate, în sud-est comuna Moara Vlăsiei, cu două sate, în sud-sud-vest comuna Baloteşti, cu trei sate, în vest comuna Periş, cu trei sate şi în nord-vest comuna Ciolpani, cu patru sate. Comuna Snagov are de asemenea cinci sate:
6
Tâncăbeşti, Vlădiceasca, Ciofliceni, Ghermăneşti şi Snagov, înşirate pe malul drept al limanului fluviatil Snagov, în afară de Tâncăbeşti care se întinde şi pe malul stâng.
Limitele administrative ale comunei sunt la nord limita nordică a pădurii Snagov, la sud pârâul Vlăsia, afluent pe partea stângă a râului Cociovaliştea, şi el afluent al Ialomiţei, la est limita estică a pădurii Vlăsia, la nord-est lacul Snagov, la vest lacul Snagov şi limita sudică a pădurii Ciolpani şi la nord-vest limita vestică a pădurii Snagov. Delimitarea hotarelor comunei s-a făcut între anii 1970 şi 1972 şi de atunci, indiferent de schimbările administrative petrecute în interiorul judeţului Ilfov, hotarele comunei nu au mai fost modificate. Între aceste limite comuna deţine o suprafaţă de 88 km2, adică 8835 ha. Dintre aceştia, 35 km2, adică 3500 ha reprezintă suprafaţa agricolă, iar doar 1 km2, adică 100 ha reprezintă suprafaţa intravilanului. Restul suprafeţei este deţinut de păduri şi lacul Snagov, acesta din urmă măsurând 7,80 km2, adică 780 ha.
Aşezarea geografică a permis dezvoltarea economică şi, mai ales, statornicirea locuitorilor pe aceste meleaguri. O dovadă în acest sens o constituie şi întoarcerea oamenilor pe vatra satului Vlădiceasca, ce a fost desfiinţat, şi reconstruirea din temelii a acestuia, într-un timp foarte scurt, de numai 7-10 ani.
Trăinicia vetrelor satelor comunei se datorează mai ales terenurilor agricole foarte fertile, neatacate de eroziune şi care oferă prosperitate locuitorilor. Totodată, producătorii au la dispoziţie o piaţă de desfacere a produselor foarte variată şi apropiată, respectiv oraşele Bucureşti şi Ploieşti, cu un număr mare de consumatori.
Se poate observa că aproape întreg teritoriul comunei este înconjurat de întindse păduri de stejari, care au oferit de-a lungul timpului protecţie atât împotriva atacurilor oştilor străine, cât şi a asperităţilor naturii. Lacul, de asemenea a completat necesităţile economice şi spirituale ale populaţiei. Lacul a oferit producţia piscicolă, ca o varietate a specificului economic al zonei de câmpie, de asemenea surplusul de apă necesar unei producţii agricole îmbelşugate şi mai ales a oferit potenţialul turistic important din punct de vedere economic şi spiritual.
Drumurile de legătură cu zonele învecinate şi apoi cu întreaga ţară sunt de asemenea foarte lesnicioase şi foarte importante pentru schimburile economice şi culturale şi mai ales pentru turism. Astfel, prin satul Tâncăbeşti trece cel mai important drum naţional, ce leagă Bucureştii de restul ţării, şi anume Drumul Naţional 1, precum şi Drumul Judeţean 101B, care străbate comuna de la un capăt la altul. De asemenea, există legătură pe calea ferată între Bucureşti şi satul Snagov
2. CADRUL FIZICO-GEOGRAFIC
2.1. ELEMENTE DE ORDIN GEOLOGIC
Câmpia Snagovului, ca de altfel întreaga Câmpia Română, la suprafaţă, face parte din cele mai noi unităţi geomorfologice ale ţării, totuşi adâncurile teritoriului au o origine destul de îndepărtată în timp. Astfel, fundamentul cristalin pe care s-a consolidat câmpia este chiar mai vechi decât unele părţi ale Carpaţilor.
7
Blocul rigid al fundamentului aflat la adâncimi foarte mari s-a format în diferite etape sau faze de eroziune şi acumulare a sedimentelor marine şi lacustre. Sedimentările s-au suprapus în etape diferite până la nivelul cel mai extins, în Cuaternar, nivel pe care ne aflăm astăzi. Depresiunea Valahă, cum se mai numeşte acest fundament este o complexă depresiune de scufundare.
Din analiza cadrului morfostructural la zi se observă că fundamentul Câmpiei Române are legătură cu unităţile de relief înconjurătoare. Dinspre S fundamentul moesic cade în trepte din ce în ce mai adânci spre geosinclinalul carpatic.
Teritoriul care corespunde astăzi comunei Snagov reprezintă o suprafaţă a cărei geneze constă într-o succesiune de procese de acumulare într-o zonă cu caracter subsident, pe un fundament cretacic aparţinând Platformei Moesice (prebalcanice). Coloana de deasupra este alcătuită din formaţiuni neogene şi cuaternare, cu unele discontinuităţi rezultate din faze când teritoriul a fost exondat şi au lipsit condiţiile de sedimentare, dar acesta se întămplă la sud de Bucureşti. Depozitele loessoide mai noi, din Pleistocenul Superior şi Holocenul Superior se găsesc în Câmpia Vlăsiei, Mostiştei şi terasele fluviatile .
Astfel, începând din Preordovician, pe fondul unor geosinclinale s-au acumulat sedimente metamorfozate, respectiv şisturi cristaline mezo şi epimetamorfice. Acestea au suferit o peneplenizare în mai multe faze, ceea ce constituie primul etaj de relief fosil, caracterizat printr-un aspect ondulat, prin grabene şi horsturi.
În Paleozoic are loc acoperirea cu sedimente de tipul faciesuri, detritice şi totodată ridicarea şi peneplenizarea paleozoică.
În Permian-Triasic există mai multe faze de sedimentare şi a treia fază de peneplenizare. În Jurasic-Cretacic şi Eocen are loc o sedimentare marină cu materiale detritice şi calcare care şi acestea suferă o peneplenizare (după D. Paraschiv, 1966 Peneplena Moesică sau Valahă).
Depozitele sarmaţiene şi pliocene sunt variate , detritice (nisipuri, pietrişuri, argile nisipoase, marne nisipoase, argile, marne). În Sarmaţian are loc o stratificaţie ritmică de nisipuri şi argile. Astfel, Dacianul este nisipos, Levantinul conţine stratificaţii torenţiale continuate şi în Cuaternar.
Sub raport morfotectonic, Câmpia Snagovului face parte din sectorul estic, la est de Argeş, unde mişcările de subsidenţă au continuat din Levantin până în Pleistocen şi Holocen, ceea ce explică lipsa teraselor în zona de divagare.
Deşi mai scurt, Cuaternarul reprezintă o etapă mult mai complexă şi mai importantă din punct de vedere tectonic, stratigrafic, climatic şi pedobiologic, mai ales datorită multiplei activităţi a vieţii sociale şi economice. Acest lucru este dovedit şi de harta geologică a comunei Snagov . Acum au fost conturate condiţiile principale ale vieţii omeneşti şi ale societăţii.
Poziţia periglaciară în timpul Cuaternarului dovedeşte prezenţa loessului şi ritmicitatea acestuia în timpul schimbărilor paleoclimatice. Vârsta nisipurilor de la baza depozitelor loessoide corespunde perioadei Mindel-Riss, în Pleistocenul Mediu. Acest lucru a fost demonstrat de descoperirile de fosile de Mammuthus Trogontherii şi de Paracamelus Alutensis , mamifere ce aparţin faunei termofile din acea perioadă.
Depozitele loessoide, din care fac parte loessul propriu-zis şi derivatele secundare ale acestuia, cum ar fi lutul loessoid, adică lehmul acoperă toate porţiunile interfluviale, inclusiv podul teraselor fluviatile cu grosimi între 10 şi 25 de metri.
8
Depozitele loessoide, având caracteristicile tipice acestei roci, se prezintă ca un înveliş continuu, uniform ce acoperă largi părţi ale câmpiei şi coboară pe terasele inferioare şi pe lunci. Repartiţia loessului şi grosimea acestuia se află în raport cu vânturile de nord şi nord-est, originare din Rusia. Din acest motiv, loessul este considerat vechiul nămol glaciar uscat şi ridicat de vânturile anticiclonale în epoci mai uscate decât acum. Depunerea eoliană nu a încetat nici în zilele noastre. Cronicele povestesc că, în verile foarte uscate, praful se aduna ca zăpada în jurul caselor şi a copacilor. Depozitele loessice din această zonă au un caracter eolian mai pregnant decât în alte zone.
Loessul este cenuşiu-brun, foarte fin, cu un diametru de 0,02-0,006 mm şi conţine cuarţ, rotund sau oval, niciodată unghiular, mica albă, mica brună, ortoza, epidotul, granatele. O altă parte a acestui loess este format din aluviunile râurilor, remaniate de vânturi (seeloess) şi reprezintă un depozit post-glaciar.
Separările pe bază granulometrică şi chimică nu sunt prea multe, dar E. Liteanu a concis că pe teritoriul Câmpiei Snagov, cantitatea de SiO2 atinge un procent de 68-74% în depozitele loessice aleuritice şi 83-84% în cele fin nisipoase. Cantitatea de CO3Ca este de 5,09-5,25% în depozitele loessice fin nisipoase şi de 10-24% în cele aleuritice. Al2O3 se află într-un procent de 3-6% în depozitele fin nisipoase şi de 5-13% în depozitele aleuritice. Fe2O3 reprezintă 2-8,1% în depozitele loessice aleuritice.
Fl. Crăciun, D. Popescu şi Em. Protopopescu-Pache, în anul 1963, au calculat gradul de tasare al loessului la diferite sarcini. Acest lucru are o importanţă deosebită pentru agronomie şi geotehnică.
În aceste formaţiuni geologice există cantonată o mare cantitate de apă freatică la adâncimi foarte mici, de numai 5-20 metri, ce constituie şi o sursă importantă de alimentare a bazinului hidrografic.
2.2. PARTICULARITĂŢI ALE RELIEFULUI Câmpia Bucureşteană, în sens larg, se întinde între Argeş, Dâmboviţa, Colentina
şi Valea Sărăţii şi este formată din câmpii subcolinare şi de subsidenţă, apoi, spre sud Câmpia Vlăsiei, terminată în grui între Argeş şi Dâmboviţa. În partea de nord a Câmpiei Vlăsiei se află Câmpia Snagovului, pe care este situat teritoriul comunei Snagov.
Limitele Câmpiei Vlăsiei nu se pot stabili cu precizie. Spre margini, o parte din caractere dispar şi sunt înlocuite cu unele ale regiunilor vecine. La contactul dintre zona de divagare şi regiunea Câmpiei Vlăsiei se află o subdiviziune importantă şi anume conul de dejecţie aflat între Dâmboviţa şi Ialomiţa, unde curbele de nivel se precipită, apele curg mai repede, stagnările sunt rare, dar pe pantele conurilor se observă vechile divagări radiale ale Ialomiţei.
Împrejurimile Bucureştilor oferă în Câmpia Română un aspect nou care se repercutează imediat în distribuirea populaţiei. Aşezările omeneşti ţin seama de cursurile de apă, satele se rânduiesc de o parte şi de alta a luncilor reapărute, ca nişte case de-a lungul unei străzi. Acesta este un rezultat indirect al adâncirii râurilor în câmpie şi al formării vâlcelelor.
Câmpia tabulară, cu terase, se găseşte în sudul zonei de subsidenţă şi aici se întind câmpuri netede, largi, acoperite de depozite loessoide, loess şi, local, dune de nisip. Acestea sunt mai strâmte în zona câmpiei Snagovului.
9
Câmpia Snagovului se înfăţişează cu un microrelief destul de variat, cu văi cu apă relativ multă. Această apă stagnează sub forma bălţilor şi a lacurilor ce împrumută formele concave şi convexe ale malurilor sculptate de meandrele râurilor. Apa ce alimentează aceste lacuri provine şi din izvoarele ce apar la contactul argilei lacustre de bază cu o pătură de pietrişuri, groasă şi îmbibată de apă.
Câmpia tabulară loessică se extinde în zona Snagovului şi se caracterizează prin văi puţin adâncite, albii părăsite, terase fluviatile îngropate, acoperite cu depozite loessoide de 10 - 25 metri, care sunt afectate la suprafaţă de crovuri, movile, văiugi, dar care atât ca adâncime, cât şi ca densitate sunt mai reduse faţă de Câmpiile Mostiştei şi Burnazului.
Interfluviile acoperite de loess, plane şi foarte întinse, n-au putut fi drenate superficial, realizându-se astfel zone semiendoreice, care au condus la intensificarea proceselor clastocarstice de sufoziune şi tasare şi la formarea numeroaselor depresiuni de crov.
Câmpia Snagovului are altitudini cuprinse între 80 şi 100 de metri, iar văile ce o străbat sunt orientate de la vest la est. Pe măsura înaintării lor către est, văile se adâncesc şi luncile se transformă în cuvete lacustre. Altitudinea maximă din cadrul comunei Snagov este de 105 metri, în V, spre comuna Periş. Altitudinea medie oscilează între 90 şi 95 metri, iar cea minimă este de 85 metri, în S, în valea Pârâului Vlăsia. Panta este foarte mică, nu depăşeşte 3%.
Ca urmare, la zona de confluenţă, majoritatea văilor mici se termină prin limane fluviatile, ca cele de la Snagov, Bălteni, Balta Neagră, Căldăruşani, Comana. Acestea se găsesc pe partea dreaptă a văii Ialomiţei.
Cauza transformării acestor cursuri de ape într-o salbă de iazuri este panta mică a văilor în profil longitudinal.
Densitatea fragmentării reprezintă gradul de discontinuitate generat în planul orizontal al suprafeţelor morfologice din cadrul comunei Snagov, în urma modelării şi împărţirii suprafeţelor de către factorii exogeni, respectiv de către reţeaua hidrografică. Elementul caracteristic al densităţii fragmentării îl reprezintă alternanţa culoarelor de văi şi a interfluviilor. Se poate observa că în zona comunei Snagov, această alternanţă nu este frecventă, ceea ce face ca densitatea fragmentării să fie, în general, redusă ca valoare .
Astfel o suprafaţă de 22 km2 are valoarea densităţii fragmentării 0. Aceste zone sunt răspândite în partea central-vestică şi în cea vestică a comunei.
Valorile cele mai mari ale densităţii fragmentării, de peste 1,51 km/km2 se află mai ales în zona lacului Snagov, deci în centrul comunei, precum şi în sudul acesteia, pe unde trece pârâul Vlăsia şi ocupă o suprafaţă de 15 km2. Cea mai mare valoare este de 2,75 km/km2.
Suprafeţele cu valori între 0,01 şi 0,25 km/km2 măsoară 16 km2, cele cu valori între 0,26 şi 0,50 km/km2 măsoară 8 km2, cele cu valori între 0,51 şi 1 km/km2 măsoară 16 km2 iar cele cu valori între 1,01 şi 1,50 km/km2 măsoară 12 km2.
Ialomiţa, în cursul său mijlociu, prezintă o terasă de 4 m ce este o dovadă că a fost nevoită să-şi potrivească profilul de echilibru după o vale mai adâncă, odată ce a luat-o spre sud. Dovada că acestă vale era mai adâncă o constituie limanurile fluviatile, înguste, cu coturi, ramificări, maluri convexe şi concave, grădişti. Aceste limanuri fluviatile erau simple văi pe fundul cărora curgea un pârâu, afluenţi ai râului adânc, pe valea căruia a invadat Ialomiţa. Pe o parte, aceste limanuri, inclusiv lacul Snagov, au fost aluvionate de
10
către Ialomiţa, însă pe cea mai mare parte sunt văi adânci, cu maluri bine săpate, umplute cu o apă fără scurgere. O probă evidentă a existenţei acestor mici văi afluente o constitue pădurea fosilizată de pe fundul lacului Snagov.
Lunca Ialomiţei măsoară 4-7 km, iar malul drept, pe care ne aflăm, este mult mai înalt şi mai abrupt decât cel stâng, datorită înclinării câmpiei şi a vânturilor. Tot această înclinare a câmpiei explică şi alunecarea cursurilor şi direcţia râurilor din această zonă.
Există două etape mari în evoluţia Câmpiei Snagovului, determinate de Petru Coteţ, şi anume faza iniţială de realizare a văilor mici, secundare, prin procesele de tasare (văi de tip Maia) şi faza secundară în care aceste văi se leagă de reţeaua hidrografică majoră, respectiv Ialomiţa. Tot acum există procese de eroziune influenţate de mişcările de subsidenţă.
Apele freatice şi subterane constituie una din resursele importante ale subsolului, mai ales în condiţiile climatice actuale şi datorită particularităţilor reţelei hidrografice - adâncimea de 5 - 20 metri, debit, calităţi fizico-chimice. Apele freatice şi subterane sunt cantonate în nisipurile cu granulaţie mijlocie aflate în Câmpia Snagov.
Prezenţa acestor bogate pânze de ape freatice la mică adâncime, a unor soluri fertile şi a unei mari pieţe de desfacere, în perimetrul capitalei au favorizat dezvoltarea unei activităţi agricole, în general şi legumicole, în particular.
2.3. CARACTERISTICI CLIMATICE
Clima păstrează caracteristicile generale ale climatului Câmpiei Române, caracterizat printr-o largă desfăşurare a elementelor meteorologice - temperatură, precipitaţii, vânturi - cu aceeaşi valoare.
Sumele anuale ale radiaţiei solare şi mediile anuale de temperatură: +10o +11oC - ating valori dintre cele mai ridicate din ţară. Temperatura maximă absolută înregistrată a fost de 40°C la Snagov, la data de 20 august 1945, iar temperatura minimă absolută înregistrată a fost de -35°C la Snagov, la data de 25 ianuarie 1942. De asemenea, amplitudinile dintre sezonul rece şi cel cald ating 22o-26oC. Amplitudinile anuale ale valorilor absolute sunt de 70o-74oC .
Precipitaţiile sunt mult mai slabe decât în restul ţării. Influenţa sistemelor barice determină nuanţări climatice mai accentuate decăt în zone montane sau deluroase. Regimul eolian se caracterizează prin predominarea vânturilor de nord-est, care reprezintă un procent de 21,6% din totalul vânturilor, apoi sunt cele de est care reprezintă 19,7%, cele de sud-vest - 16,8%, şi de vest - 13,8% .Vitezele vânturilor ating valori, în general, între 2 şi 2,5 m/sec., dar iarna crivăţul care bate dinspre nord-est şi est atinge viteze de 125 km/oră, cum s-a întâmplat în anul 1954.
Nebulozitatea se caracterizează prin valori medii de 6 - 5,5 - 7 în luna februarie şi de 3,5 - 4 în luna iulie. În timpul anului nebulozitatea este cuprinsă între aceste valori. Anual, în zona comunei Snagov sunt înregistrate, în medie, 100-110 zile senine şi 120-140 zile cu cer acoperit de nori .
Astfel în Câmpia Snagovului, vara se caracterizează printr-un climat uscat şi foarte călduros şi un cer senin, ceea ce rezultă din continentalizarea maselor de aer. Ariditatea şi caracterul continental sunt efecte şi ale deficitului de umiditate şi al caracterului negativ al bilanţului hidric al suprafeţei active, determinat de valori mai mari
11
ale potenţialului de evapotranspiraţie faţă de cele ale precipitaţiilor (691 mm faţă de 555 mm - date măsurate la staţia meteorologică Bucureşti Băneasa). Bilanţul radiativ a fost calculat la 120 kcal/cm2/an. Valoarea acestuia se datorează maselor de aer tropical-uscat şi fierbinte din Africa de N şi continental uscat şi fierbinte din E - anticiclonii părţii europene a Federaţiei Ruse. Precipitaţiile sunt în cantităţi reduse şi au un caracter torenţial şi variabilitate în timp. Numărul zilelor de vară, adică cu temperaturi mai mari de 25oC sunt în jur de 100 de zile, iar numărul celor tropicale sunt de 40, şi atunci se înregistrează temperaturi mai mari de 30oC.
Iernile sunt reci datorită maselor de aer continental rece din E sau arctic din N, astfel temperaturile sunt, în medie de -10o, -20oC. Stratul de zăpadă este instabil şi discontinuu, iar vântul de NE - crivăţul - troieneşte zăpada în vâlcele, crovuri, văi, păduri şi, mai ales în sate şi în localităţile mari din apropiere - Bucureşti şi Ploieşti (în iarna 1953-1954 - stratul de zăpadă din localităţi era de 5-6 metri). Precipitaţiile solide reprezintă 16% din cantitatea totală a precipitaţiilor. Primul îngheţ apare, de obicei, între 19 octombrie şi 1 noiembrie, iar ultimul îngheţ din iarnă are loc între 1 şi 13 aprilie. Astfel, există aproximativ 189 de zile pe an fără îngheţ, dar 80 de zile solul este îngheţat şi neacoperit de zăpadă - ceea ce este foarte dăunător culturilor agricole de primăvară. Stratul de zăpadă acoperă suprafaţa solului doar 52 de zile pe an.
Primăvara începe în februarie cu topirea bruscă a zăpezii. Ploile provocate de norii cumuliformi de convecţie se desfăşoară mai ales spre sfărşitul acestui sezon, când cade cea mai importantă cantitate de precipitaţii şi într-un moment prielnic culturilor agricole. Astfel, luna iunie, urmată, ca valoare de lunile mai şi iulie, asigură 40% din totalul precipitaţiilor, iar în perioada de vegetaţie a plantelor, adică între lunile martie şi septembrie cad aproximativ 70% din totalul precipitaţiilor. Primăvara bat vânturi uscate şi foarte puternice dinspre est-nord-est, care antrenează particule fine de praf de pe solurile descoperite, cum s-a întâmplat în anii 1960 şi 1965.
Toamna, în primele luni - septembrie şi octombrie - clima este uscată, dar în luna noiembrie cad ploi lungi ca durată, dar cu intensitate mică. Există, însă şi excepţii ca în toamna anului 1969, când masele de aer au stagnat la suprafaţa teritoriului întreaga toamnă, neexistând precipitaţii sau chiar ca în anul 1999 şi 2000.
În modificarea valorilor climatice, un rol important îl au şi complexul lacustru Snagov şi pădurile compacte Vlăsia, Snagov, Ciofliceni, Tâncăbeşti şi Vlădiceasca, care creează topoclimate proprii.
2.4. HIDROGRAFIA
Teritoriul comunei Snagov are ca principal organism hidrografic valea Snagov, un afluent pe partea dreaptă a Ialomiţei . Valea Snagov are o prea mică importanţă din punctul de vedere al dimensiunilor morfometrice.
Limanele din cursul mijlociu şi inferior al Ialomiţei sunt cele mai bine reprezentate în Cămpia Română. Aceste lacuri sunt numeroase, dispuse alternativ pe o parte şi pe alta a râului şi au un grad de mineralizare variat.
Lacurile s-au format din văile mici, secundare care au avut obârşia în zona de câmpie. Datorită debitului mic şi al energiei mici de relief, din scurgerea superficială şi din procesele de tasare în depozitele loessoide, văile s-au transformat, în condiţii naturale,
12
în cursuri lacustre. La zonele de confluenţă au avut loc inundaţii, prin pătrunderea Ialomiţei, iar văile au fost lărgite şi barate prin aluviuni rezultând limane fluviatile. Acestea au evoluat apoi independent prin procesele de tasare şi astăzi sunt foarte bine reprezentate în bazinul Ialomiţei.
Lacul Snagov este cel mai important liman fluviatil din Câmpia Română, cel mai important complex turistic periurban din apropierea Bucureştiului şi cel mai bine amenajat .Acest lac are un caracter permanent, o suprafaţă de 7,80 km2, o lungime de 13 km şi o adâncime maximă de 9 m (cea mai mare faţă de cele ale lacurilor din Câmpia Română)
Limanul fluviatil al Snagovului respectă formele concave şi convexe ale malurilor sculptate de meandrele râului, are o formă alungită, îngustă, foarte sinuoasă, cu multe golfuri care sunt de fapt vâlcele afluente, coturi, ramificări, grădişti, bălţi şi mlaştini învecinate. Aceste vălcele se numesc cozi Coada Căţelului, Coada Rece, Coada Lungă, Coada Ţigăniei.
Lacul Snagov are o mineralizare redusă, de regulă sub 1g/l, determinată de aportul din bazinul de recepţie şi de scurgerea din lac. Datorită condiţiilor hidrice şi climatice, aici se dezvoltă o vegetaţie acvatică luxuriantă specii submerse ce acoperă fundul cuvetei (Ceratophilum, Myriophylum) sau tapisează malurile (Phragmites, Typha, Juncus). Acestea pot chiar să alcătuiască un pod plutitor de plaur cu grosimi de 0,80 , 1 - 1,5 metri către Ialomiţa şi în cozi. Acest exces production (exces de materie organică) se depune la fund colmatare biogenă rapidă - şi intră în circuitul natural al materiei rezultând gaze nocive (hidrogen sulfurat) ce afectează fauna piscicolă din lac. Din cauza protejării malurilor de către această vegetaţie nu există nici procesul de abraziune lacustră.
Caracteristicile biotice impun şi culoarea lacului gri-petrol. Petre Gâştescu, la 6 decembrie 1960, făcând analiza hidrochimică a lacului găsea următorii indici: suma ionilor 94,8 (S mg/l), cationi: Na+K+ - 52,6/2,3; Ca++ - 34/1,7; Mg++ - 18,2/1,5; anioni: Cl-- - 53,9/1,5; SO4
-- - 22,6/0,5; HCO3- - 213,5/3,5; astfel lacul este bicarbonatat sodic sau
calcic, cu un grad de mineralizare până în 100 mg/l. Ca rezultat, biohidrocenozele sunt tipice lacurilor dulci.
În avale există o insulă, unde s-a construit mănăstirea Snagov - această insulă este un martor de eroziune ce indică o fază în care eroziunea fluviatilă era mult mai intensă decât astăzi. Acest lucru demonstrează că valea pe care se găseşte lacul Snagov este la origine o vale de eroziune, formată în condiţiile unei energii de relief mai mari, iar ulterior, prin mişcările de subsidenţă (neotectonice ,negative), au fost invadate de ape şi barate de râul colector.
Aceşti martori de eroziune emerşi sau submerşi sunt prezenţi în mai multe astfel de limane fluviatile din bazinul Ialomiţei. Lacul Snagov avea legătură cu Ialomiţa printr-un emisar pârâul Gruiu de 8 km lungime, care trecea pe sub versantul câmpului, prin localităţile Şanţu Floreşti, Gruiu, Lipia şi se vărsa în Ialomiţa la Bojdani. În 1969 s-a săpat un canal de 2 km între lac şi Ialomiţa prevăzut cu un stăvilar şi punte de măsurare a debitelor.
O altă explicaţie a formării acestor limane fluviatile (Bălteni, Snagov, Căldăruşani) ar fi că acestea reprezintă o serie de cursuri părăsite ale Ialomiţei (George Vâlsan Câmpia Română) în retragerea ei succesivă de la sud-est spre nord-vest determinată de aria de subsidenţă, dovada fiind trunchiurile de copaci de pe fundul lacului Snagov resturi ale unei păduri ce acoperea fundul văii ce ulterior a fost inundată.
13
Reţeaua hidrografică a lacurilor Bălteni, Snagov şi Căldăruşani se lega, în trecut, prin văile Burdufului şi Colceagului cu Mostiştea, formând un singur bazin hidrografic. Astfel, prin migrarea Ialomiţei spre sud şi prin captări succesive s-au format aceste văi lacustre ce aparţin Ialomiţei.
La zona de confluenţă a limanului cu valea, datorită pantei mici în profil longitudinal, apa stagnează sub formă de mostişte lacuri acoperite de vegetaţie - pe care s-au construit baraje. Datorită acestora, valea Snagovului se întinde până în amonte de localitatea Butimanu.
Datorită condiţiilor climatice, bazinul hidrografic trebuie să fie mai mare în raport cu suprafaţa lacului, pentru a putea persista şi avea posibilităţi trofice mai ridicate datorită evacuării sărurilor prin scurgeri superficiale.
De asemenea, malurile lacului şi zona înconjurătoare prezintă o trecere spre o mlaştină eutrofă, respectiv o bahnă. Colmatarea se produce prin acumularea şi depunerea treptată a rămăşiţelor organice, începănd de la maluri şi progresând spre mijlocul lacului. Mlaştina se formează pe seama apelor de infiltraţie, bogate în substanţe minerale nutritive şi se localizează sub nivelul general al reliefului. Treptat lacul se umple de turbă şi ciclul de formare al mlaştinii se încheie, evoluînd spre pajişte sau pădure.
Pentru asigurarea unui volum corespunzător de apă şi pentru primenirea apei, în lacul Snagov se aduce un surplus de apă prin canalul Bilciureşti, dintre Ialomiţa şi Argeş. Depresiunea lacustră adâncită intersectează pânzele freatice, fiind astfel alimentată şi subteran.
Apele freatice şi subterane se află într-o cantitate însemnată pe teritoriul studiat şi la o adâncime foarte mică, de 5-20 metri, aproape de suprafaţa activă, un considerent important pentru economia agricolă. De asemenea calităţile fizico-chimice şi mecanice - debitul şi viteza sunt propice activitţilor agricole. Apele freatice şi subterane sunt cantonate în nisipurile cu granulaţie mijlocie aflate în Câmpia Snagov.
2.5. POTENŢIALUL BIOPEDOGEOGRAFIC
Vegetaţia. Pe baza analizei repartiţiei geografice a diferitelor elemente floristice, al procentului lor în cadrul covorului vegetal au fost efectuate mai multe regionări fitogeografice corespunzătoare întregului teritoriu al ţării.
Acestea se bazează pe situarea României la intersecţia celor trei mari regiuni fitogeografice ale Europei centrală, estică şi sudică. Din punctul de vedere al trăsăturilor regionale ale florelor, specificului compoziţiei, genezei şi dependenţei lor de diversitatea condiţiilor fizico-geografice au fost delimitate următoarele regiuni: regiunea central-europeană cu provincia est-carpatică, regiunea macronezo-mediteraneană (subregiunea submediteraneană), cu provincia dacică, provincia daco-ilirică şi panono-ilirică, regiunea ponto-caspică cu provincia ponto-dunăreană.
Teritoriul comunei Snagov aparţine regiunii fitogeografice macaronezo-mediteraneană, respectiv subregiunii submediteraneene şi se află în provincia dacică, respectiv subprovincia daco-moesică.
Această regiune macronezo-mediteraneană se evidenţiază prin prezenţa numeroaselor specii mediteraneene şi submediteraneene, unele recent descoperite în urma ultimelor studii efectuate în mai multe zone ale ţării. În urma acestor studii s-au extins
14
limitele unităţilor regionale în care vegetaţia spontană mediteraneană şi submediteraneană joacă un rol important în structura covorului vegetal.
În această zonă a Câmpiei Române, cantitatea de precipitaţii depăşeşte 500 mm pe an, vara umezeala aerului este mai mare, iar pânzele freatice se găsesc mai la suprafaţă, ceea ce condiţionează expansiunea silvostepei şi creşterea pădurilor de cerete.
Teritoriul comunei Snagov corespunde, din punct de vedere teritorial, subzonei pădurii de stejari submezofili-termofili prezentă în Câmpia Vlăsiei, respectiv în Câmpia Snagovului, stepei şi silvostepei. Elementele vegetaţiei spontane sunt formate din stejar pedunculat în asociaţii pure sau amestecate şi se află pe soluri brun-roşcate, ce sunt caracteristice subzonei cerului şi gârniţei. Acest fenomen fitogeografic de neconcordanţă între caracterul vegetaţiei şi al solului prezintă un deosebit interes.
Totuşi suprafaţa ocupată de aceste formaţiuni este mică, locul acestora fiind luat de vegetaţia cultivată.
De-a lungul văilor, încă se mai întind păduri mari, în care predomină stejarul. În mijlocul câmpiei netede şi arse de soare există câte un stejar singuratic, ultimele urme rămase dintr-o uriaşă pădure ce acoperea toată regiunea şi trecea chiar pe o parte a platformei Burnas. Având accesul la o pânză freatică apropiată de nivelul terenului şi la o luncă largă, pădurea s-a putut dezvolta, formând o legătură între pădurile carpatice şi cele balcanice şi rupând stepa română în două. Numele acestei păduri Vlăsia demonstrează existenţa pe cuprinsul ei a unei vechi populaţii româneşti.
Vegetaţia naturală forestieră este mult mai bine reprezentată şi formată din pâlcuri de păduri de gârniţă (Quercus rainetto) şi de cer (Quercus cerris), stejar (Quercus robur), ulm (Ulmus carpinifolia), carpen (Carpinus betulus), arţar tătăresc (Acer tataricum), salcâm (Robinia pseudacacia). Subarboretul este format din corn (Cornus mas), porumbar (Prunus spinosa), lemn câinesc (Lygustrum arvense), păducel (Crataegus monogyna), măceş (Rosa canina).
Pădurea Vlădiceasca se extinde de la limita S a satului Vlădiceasca până la pârâul Vlăsia în S (foto nr. 4). Altitudinea maximă se găseşte în extremitatea V şi ajunge la 99,2 metri. Altitudinea medie este de aproximativ 90 metri. În partea de V, stejarul este mai rar. Aici stejarul ajunge la 25 metri înălţime şi are un diametru mediu de 0,30 metri. Distanţa medie între copaci este de aproximativ 2 metri. Spre N se face tecerea la esenţele de tei, care ajung la o înălţime de 24 metri înălţime şi un diametru mediu de 0,60 metri; distanţa între copaci fiind de 5 metri. Aproape de satul Vlădiceasca, adică la extremitatea N a pădurii, caracteristicile pădurii de tei devin 25 de metri înălţime, 0,60 metri diametrul mediu şi 6 metri distanţa medie între copaci.
Pădurea Tâncăbeşti conţine esenţe de frasin, care ating 25 metri înălţime, 0,30 metri în diametru şi aproximativ 2 metri între arbori. Spre Ciofliceni, înălţimea medie scade la 20 de metri, dar diametrul creşte la 0,35 metri şi de asemenea pădurea se răreşte, distanţa între arbori fiind de 4 metri. Aceste păduri sunt străbătute de drumuri naturale îmbunătăţite cu lăţimea de 4 metri, acoperite de piatră şi de drumuri de exploatare.
Pădurea Ciofliceni Arbore este alcătuită din stejar cu înălţimea medie de 20 metri, diametrul de aproximativ 0,35 metri şi distanţa de aproximativ 4 metri între copaci.
Pădurea Ciofliceni este alcătuită spre N (spre sat), din stejar cu înălţimea de 18 metri, diametrul aproximativ de 0,30 metri şi distanţa medie între copaci de 4 metri. În centru, înălţimea copacilor scade la 16 metri, pentru ca la limita de S a comunei, arborii
15
să ajungă la 7 metri înălţime, 0,15 metri în diametru şi 4 metri distanţa medie între copaci.
Pădurea Paşcani este alcătuită din stejar cu înălţimea între 16 şi 20 metri şi diametrul între 0,25 şi 0,35 metri; distanţa între copaci fiind de 3 metri. Spre N, salcâmul ia locul stejarului. Caracteristicile acestuia sunt înălţimea de 16 metri, diametrul mediu de 0,20 metri şi distanţa medie între copaci de 4 metri.
Pădurea Nuca conţine esenţe de stejar, cu înălţimea de 18 metri, diametrul mediu de 0,35 metri şi distanţa medie între copaci de 5 metri. Un pâlc de stejari, spre Ghermăneşti are înălţimea medie de 16 metri, diametrul mediu de 0,30 metri, distanţa medie între stejari fiind de 4 metri.
Spre Pădurea Vlăsia, stejarul ajunge la înălţimea de 12 metri, diametrul de 0,30 metri şi se răreşte deoarece distanţa medie între copaci ajunge la 6 metri. Această pădure este străbătută de calea ferată.
Pădurea Vlăsia este situată la o altitudine de 90 metri în S-E şi 95 metri în N-V. Esenţele ce se găsesc aici sunt cele de carpen, care ating 12, 16 până la 20 metri înălţime şi 0,25 - 0,30 - 0,35 metri în diametru. Distaţa între aceşti copaci este între 3 şi 5 metri. Spre N esenţele se schimbă treptat în cele de stejar care au înălţimi cuprinse între 8 şi 25 metri şi diametre între 0,15 şi 0,45 metri. Distanţa între arbori variază între 1 metru şi 6 metri. În centrul pădurii se află un pâlc de salcâmi mai rari şi mai tineri. Lângă satul Snagov, frasinul este esenţa dominantă, cu înălţimi medii de 8 metri, diametre de 0,15 metri şi distanţe medii între arbori de numai 1 metru. În cadrul acestei păduri există numeroase lacuri sau mlaştini, sau chiar foste lacuri La Lacu Zgăvărdei, La Lacu cu Sovar, La Lacu Lupăria, La Lacu Sârbului, La Lacu lui Pană, La Lacu lui Băjenaru.
Pădurea Bărboşi conţine stejari mari, cu înălţimea de 30 metri, diametrul de 0,45 metri şi distanţa medie de 4 metri.
Pădurea Fundu Lacului se află situată la N de satul Snagov şi conţine exemplare de stejar cu înălţimea de 30 metri şi diametrul de 0,85 metri, de asemenea distanţa dintre arbori este de 4 metri.
Pădurea Snagov conţine esenţe de carpen şi ulm în N, cu înălţimi de 5 metri şi diametre între 0,10 şi 0,20 metri, foarte deşi, la distanţe de 1-2 metri. Sunt şi pâlcuri de carpen mai rari. Spre est nord - est, carpenul atinge şi înălţimi de 8 şi 10 metri, iar spre V, înălţimi de 20 metri şi diametre de aproximativ 0,25 metri. Distanţa medie între copaci este de 8 metri. Stejarul se găseşte în partea de S a pădurii şi măsoară înălţimi de 30 metri şi diametre de 0,45-0,55 metri. Distanţa între copaci atinge 6 metri. În limita de S-E a pădurii se găsesc specii de tei cu înălţimi de 30 metri, diametre de 0,45 metri şi distanţele dintre tei sunt de aproximativ 6 metri. Există zone, în cadrul pădurii, cu vegetaţie ierboasă şi higrofilă muşchi şi stuf. Spre sud - est se află Valea Coşarnei, iar spre sud-vest Lacu Ursului. Aici altitudinea scade la 90 metri. Altitudinea maximă este de 100,5 metri şi cea medie oscilează între 95 şi 97 metri. Aici se află baza sportivă, camping, ştrand, tabăra de copii, Parcu Snagov şi Hanu Vlăsiei.
Producţia de lemn a acestor asociaţii este destul de scăzută, aproximativ 300 - 400 m3/ha, la 100 de ani.
Pajiştile, extinse pe suprafeţe restrânse, au suferit o degradare profundă datorită păşunatului intens. Elementele vegetale de aici sunt păruşca de stepă (Festuca valesiaca), troscot (Polygonum aviculare), firuţa cu bulb (Poa bulbosa), pir gros (Cynodon dactylon), obsiga (Bromus tectorum), pătlagina (Plantago major), trifoi (Trifolium repens).
16
Vegetaţia mlaştinilor eutrofe prezintă, de obicei, mai multe centuri concentrice de vegetaţie. Astfel, în locuri puţin adânci, la mal, apare zona stufului, cu plante înalte stuf (Phragmites comunis), papura (Thypha latifolia), ţipirigul (Scirpus), limba broaştei (Alisma), piciorul cocoşului (Ranunculus lingua) .Spre centrul mlaştinei se dezvoltă fanerogame acvatice feriga (Dryopteris thelypteris), drăgaica (Galium palustre), (Comarum palustre), trifoiştea (Menyanthes trifoliata), răchitanul (Lythrum salicaria).
Vegetaţia acvatică se împarte în trei benzi: vegetaţie acvatică de mal - formaţiuni stuficole şi alte specii asociate, vegetaţie plutitoare plaur cu grosimi de 0,80-1-1,5 metri, nufăr galben (Nuphar luteum), mai rar nufărul alb (Nymphaea alba) (Phragmites, Typha, Juncus), plutică (Nymphoides peltata), ciulini (Trapa nantas), iarba broaştelor (Hydrocharis morsus ranae) şi vegetaţie submersă - brădiş (Myriophyllum verticilatum şi spicatum), (Ceratophylum) ce tapisează fundul lacului Snagov şi al celorlalte lacuri cu regim hidrologic constant şi permanent, paşă (Potamogeon crispus), moţ (Potamogetom perfoliatus), otrăţel (Urticularia vulgaris), chora şi alte caracee ce formează pajişti submerse. În lacul Snagov se formează exces production . În plancton se găseşte frecvent copepodul Eudiaptomus gracilis.
Rezervaţia ştiinţifică de la Snagov a fost creată în vederea conservării unor anumite specii floristice. Această rezervaţie se întinde în limitele unui areal de 967 ha de pădure şi 180 ha de apă ce aparţine limanului fluviatil Snagov.
Pădurea este un rest al vestiţilor Codrii ai Vlăsiei, ce aparţine pădurii de şleau. Speciile forestiere protejate aici sunt stejarul (Quercus robur), teiul alb (Tilia tomentosa), carpenul (Carpinus betulus), frasinul (Fraxinus excelsior), ulmul (Ulmus carpinifolia), jugastrul (Acer campestre), paltinul de câmp (Acer platanoides), sorbul (Sorbus torminalis) şi specii de arbuşti. Aici există exemplare monumentale de frasin, stejar şi tei care ajung la un diametru de 80-90 centrimetri şi o înălţime de 30 de metri.
Speciile floristice acvatice protejate sunt Aldrovandia vesiculosa - un relict terţiar, Sagittaria latifolia, Nelumbo nucifera - nufărul indian, care a fost adus şi adaptat cu speciile indigene - Castalia alba şi Nuphar luteum.
Fauna este de asemenea caracteristică zonei Câmpiei Române şi cuprinde o mare varietate de specii de mamifere, care nu sunt locuitori specifici ai acestei zone şi ajung până la munte sau în stepă - mistreţi, căpriori (Capreolus capreolus), veveriţe, vulpi, , specii de păsări - gaiţe, ciocănitori, piţigoi, cinteze, cuci, mierle, fazani ce au fost colonizaţi, specii de reptile - şerpi, şopârle etc. Acestea sunt specifice zonei de pădure.
Pe câmp, fauna este reprezentată mai ales de rozătoare cum ar fi popândăii (Citellus citellus), hârciogii (Cricetus cricetus), şoarecii şi şobolanii de câmp (Microtus arvalis, Apodemus agrarius), orbetele (Spalax leucodon), cârtiţele, iepurii de câmp (Lepus europaeus) şi dihorii (Putorius putorius), nevăstuica (Mustela nivalis), hermelina (Mustele erminea).
Printre păsările de aici se pot observa prepeliţele (Coturnix coturnix), pasărea ogorului (Bushinus vericnernus), prigoriile (Merpos apiaster), presura (Emberiza calaudra), privighetorile, ciocârliile de câmp (Melanocorypha calandra), heretele alb (Circus macrourus), dropia (Otis tarda), şorecarii, ulii, vrăbiile, porumbeii, guguştiucii.
O mare varietate de insecte îşi găsesc aici habitatul propice dezvoltării şi reproducerii. Numărul speciilor de insecte depăşeşte cu mult numărul celorlalte specii de mamifere sau păsări.
17
Raţele, gâştele, berzele, stârcii, lişiţele, nagâţii trăiesc în apropierea lacurilor populate cu specii de plătică, somn, crap, ştiucă, biban, roşioară, caracudă, şalău, guvizi (Gobius, Proterhorhynus). Principalele grupe de animale sunt spongierii (Spongilla lacustris), celenteratele (Chlorohydra viridisima, Pelmatohydra), toate fixate pe plante, turbelariatele, rotiferii, oligochetele, hirudineele, lamelibranhiatele, gasteropodele pulmonate, prosobranhiate etc. Aceste specii faunistice sunt adaptate la viaţa de pădure, de cămp sau de apă.
Solurile. Prezenţa solurilor fertile care domină această câmpie constitue o premisă favorabilă pentru dezvoltarea unei agriculturi de mare randament.
Cultivarea cerealelor, a plantelor tehnice, a legumelor şi a furajelor are o bază pedologică dintre cele mai favorabile.
Solurile se diferenţiază în funcţie de criterii regionale, cele mai importante fiind particularităţile bioclimatice şi mai puţin altitudinale, deci dispunerea zonală orizontală luând locul celei pe verticală .
Se înregistrează o trecere de la cernoziomuri levigate la soluri brun-roşcate de pădure. Direcţia de evoluţie a procesului pedogenetic de pe interfluviile plane orizontale sau cvasiorizontale din zona pădurilor de foioase, condiţionată de faciesul bioclimatic sud-european este caracteristic Câmpiei Vlăsia.
Formele plate, tabulare, cu o fragmentare slabă oferă condiţii mult mai bune pentru desfăşurarea procesului pedogenetic. Astfel, aici se găsesc solurile cele mai evoluate, de o vârstă înaintată, deşi acest relief este tânăr.
Clima mai caldă şi mai puţin umedă, amplitudinile termice mai mari şi apariţia unor perioade îndelungate de uscăciune determină o slabă fertilizare a scoarţei de alterare.
Principalele caractere ale procesului pedogenetic sunt determinate de condiţiile de climă. Substanţa organică depusă anual la partea superioară a solului se mineralizează rapid şi, de aceea, se formează cantităţi relativ mici de acizi humici, care nu pot fi neutralizaţi complet. Sub acţiunea humusului slab acid, compuşii minerali din substrat suferă o alterare pronunţată, formând minerale argiloase secundare şi chiar hidroxizi ce precipită pe locul formării lor.
În perioada uscată şi caldă a anului, lunile iulie-septembrie, acizii hidroxizi se deshidratează parţial, iar culoarea lor ruginie sau roşcată dă nuanţa generală a solului. Aciditatea slabă a soluţiei favorizează migrarea parţială a coloizilor minerali (argilă, sesquioxizi de fier). Aceştia se acumulează în orizontul B, care devine astfel mai argilos şi cu o pigmentare ruginie-roşcată mai pronunţată.
Regimul hidric periodic transpercolativ al solului determină levigarea completă a sărurilor solubile într-un orizont C inferior. Acestă levigare este mai puternică decăt la solurile din silvostepă, dar mai slabă decăt la cele formate în condiţii climatice central-europene. Solurile rezultate astfel sunt de tipul argiloiluvial brun-roşcat de pădure, socotit ca un termen de tranziţie între solurile brune de pădure ale zonei temperate din vest şi cele roşcate mediteraneene din zona sudică. Ele pot evolua, în condiţiile creşterii umidităţii climatice, determinată de relief, până la stadiul de sol argiloiluvial podzolic.
Însuşirile interne fizico-chimice le conferă o productivitate mai mare faţă de cele brune de pădure, însă au nevoie de umezire suplimentară în timpul verii.
Solurile brun-roşcate de pădure sunt specifice vegetaţiei alcătuite din cerete, gârniţe, frasin, tei. Defrişarea pădurii atrage dezvoltarea procesului de înţelenire
18
secundară şi modificări însemnate în distribuirea luminii, căldurii, umezelii, ceea ce duc la însemnate modificări morfologice şi fizico-chimice.
De asemenea, lucrările hidroameliorative, cum ar fi cele de desecare, drenaj, irigare, modifică regimul hidric al solului şi provoacă mutaţii morfologice şi fizico-chimice, mai ales dacă sunt aplicate neraţional sau fără măsuri preventive. Solurile îndiguite şi irigate din luncile râurilor pot să se degradeze prin procese de salinizare secundară.
Roca mamă predominantă o formează luturile loessoide. Aceste soluri se caracterizează printr-un conţinut de humus redus, de aproximativ 3-9%, o argilizare accentuată a orizontului B şi prezenţa orizontului C. De asemenea prezintă o tasare uşoară şi o porozitate scăzută.
Profilul acestor soluri este gros de peste 2 metri. Orizontul A este relativ afânat cu structură grăunţoasă, orizontul AB are o structură alunară, iar orizontul B este gălbui şi are, în bază, o structură prismatică şi este argilos (tabel 1 Profilul solului brun-roşcat de pădure). Orizontul C prezintă carbonaţi sub formă de pete sau concreţiuni.
tabelul nr. 1Profilul solului brun-roşcat de pădure
Din cauza înrăutăţirii regimului hidric şi de aeraţie în cadrul microdepresiunilor, apare o mare varietate de forme de degradare morfogenetică a solului zonal. Astfel solurile ajung la stadiul de podzolire slabă sau pseudogleizare slabă determinată de stagnarea apei în unele perioade ale anului deasupra orizontului iluvial B, devenit greu permeabil prin acumularea argilei migrată din orizontul superior.
Solurile stagnogleice, materializate prin bălţi sau mlaştini, se caracterizează prin scăderea fertilităţii şi pierderea substanţelor bazice, un impediment în executarea lucrărilor agrotehnice de primăvară şi stagnarea dezvoltării plantelor semănate toamna. Aceste crovuri, padine sau găvane ocupă 20% din suprafaţă.
Sectoarele depresionare prezintă un înveliş de soluri mai complex: gleice sau semigleice în părţile cele mai coborâte, unde nivelul hidrostatic al pânzei freatice este la numai 1-2 metri, soluri cernoziomice freatic-umede aflate în diverse stadii de levigare în cea mai mare parte a sectoarelor larg depresionare şi pe unele porţiuni mai ridicate din cadrul acestora. Microrelieful de grinduri vechi reprezentat de proeminenţe şi microdepresiuni alungite (estompate) este generat de depuneri fluviatile vechi şi de vânt.
Eroziunea este neapreciabilă, dar degradarea prin acţiunea apei se manifestă prin tasarea loessurilor sau a depozitelor loessoide în microrelieful de crovuri (stagnarea apei).
Scoarţa de alterare de tip acumulativ a condiţionat formarea solurilor cu cele mai dezvoltate profile şi cu cea mai bună fertilitate naturală din ţară.
19
Solurile brun-roşcate închise de pădure fac tranziţia spre cernoziomuri levigate cu un conţinut de humus mai bogat.
Cernoziomurile levigate sunt specifice condiţiilor climatice ce se găsesc în această zonă, adică precipitaţii relativ slabe, continentalism accentuat şi evapotranspiraţie accentuată.
Orizontul A este gros de 40-50 cm, negru sau brun, cu structură grăunţoasă. Spre deosebire de cernoziomurile propriu-zise, cele levigate au şi orizontul B foarte bine dezvoltat, de culoare brun-cenuşie; acesta are o structură uniformă până la prismatică. Orizontul C prezintă pete şi concreţiuni de CO3Ca (carbonat de calciu).
sursa: C-tin Chiţu, Relieful şi solurile României Roca mamă a cernoziomurilor levigate este constituită tot din loess sau depozite
loessoide, argile, nisipuri etc. Cernoziomurile levigate formate pe loessuri au o bună permeabilitate şi un bogat conţinut de humus, de aproximativ 2,8-4,8%. Cele formate pe argile sunt cunoscute şi sub numele de cernoziomuri levigate zlotoase; apar în zonele de divagare şi sunt nestructurate. Mai fertile sunt cernoziomurile levigate formate pe loessuri.
Câmpia, fiind caracterizată printr-o uniformitate mare a condiţiilor ecologice, nu prezintă o complexitate prea mare a măsurilor de organizare a teritoriului şi a celor pedoameliorative.
20
3. POPULAŢIA
3.1 DINAMICA POPULAŢIEI
Evoluţia numerică. Numărul exact de locuitori, la o anumită dată, se poate afla numai în urma recensămintelor. Informaţii şi aprecieri asupra numărului de locuitori există însă, încă din antichitate. Este cunoscut faptul că spaţiul comunei Snagov a fost locuit încă din cele mai vechi timpuri, dar datele despre populaţia aşezată aici nu sunt precise.
La recensământul din anul 1930 au fost oferite primele date referitoare exclusiv la comună şi la satele acesteia şi nu la regiune sau provincia istorică. Comuna Snagov adăpostea un număr de 4257 de persoane. Astfel, satul Tâncăbeşti număra 1220 de locuitori ceea ce reprezenta o pondere de 29% din populaţia totală a comunei. Satul Ciofliceni număra 1577 de locuitori, adică 36% din totalul populaţiei comunei. În satul Snagov locuiau 490 de persoane, care reprezentau doar 12% din populaţia comunei iar în satul Ghermăneşti locuiau 970 de persoane, adică 23% din populaţia comunei. În anul 1966, la recensământ, populaţia comunei număra un total de 5716 persoane, dintre care 1508 locuiau în satul Snagov, respectiv 26,5% din populaţia comunei, 1120 în satul Ciofliceni, adică 19,5% din populaţia comunei, 1311 în satul Ghermăneşti, adică 23%, 1540 în satul Tâncăbeşti, respectiv 27% din populaţia comunei şi 237 în satul Vlădiceasca, adică 4% din populaţia comunei .
De-a lungul timpului, datorită factorilor sociali şi naturali, populaţia a evoluat de-a lungul unei curbe sinusoidale, menţinându-se aproximativ numărul de locuitori. Astfel, la recensământul de la 7 ianuarie 1992, populaţia comunei număra 5698 de locuitori, dintre care 1454 locuiau în satul Snagov, ceea ce însemna o popndere de 25,5% din populaţia comunei, 929 locuiau în Ciofliceni, respectiv 16,5%, 1770 locuiau în Ghermăneşti, adică 31%, 1398 locuiau în Tâncăbeşti, respectiv 24,5% din populaţia comunei şi 147 locuiau în Vlădiceasca, adică 2,5%. Acest ultim sat deţinea o pondere atât de mică din numărul total al populaţiei deoarece reconstrucţia totală a acestuia începuse doar de doi ani
Evoluţia numerică a populaţiei se caracterizează prin numeroase creşteri şi scăderi ale populaţiei mai line sau mai bruşte . Astfel, începând cu anul 1966, populaţia a înregistrat o creştere destul de bruscă a numărului de locuitori, până în anul 1976. Creşterea rapidă, de la 5716 locuitori la 6155 de locuitori s-a înregistrat până în anul 1971. Astfel, în anul 1967 erau 5783 de locuitori, în 1968 erau 5958, în anul 1969 erau 6021, în anul 1970 erau 6103 de locuitori, iar în anul 1971 erau deja 6155 de locuitori. Această creştere s-a datorat revenirii economice şi sociale după cel de-al doilea război mondial, dar mai ales interzicerii întreruperilor de sarcină şi politicii de încurajare a creşterii populaţiei.
Creşterea a continuat, dar mai lin, până în anul 1976, astfel, în anul 1972, populaţia comunei Snagov număra 6147 de locuitori, în anul 1973 erau 6169 de locuitori, în anul 1974 erau 6221 de locuitori, în anul 1975 erau 6283 de locuitori iar în 1976 erau 6327 de locuitori.
După acest an, populaţia nu a mai atins niciodată acest număr de locuitori, cunoscând o continuă scădere. Acest lucru nu se datorează schimbării condiţiilor sociali
21
sau economici, ci strămutării populaţiei tinere în centrele urbane, mai ales în Bucureşti, în vederea căutării unui loc de muncă. Această scădere a fost lină dar continuă până în anul 1990. Astfel, în anul 1977, populaţia comunei Snagov era alcătuită din 6199 de oameni, în 1978, erau 6192 de oameni, în 1979 erau 6146 de locuitori, în 1980 erau 6073, în 1981 erau 6038, în 1982 erau 6013, în 1983 erau 5957, în 1984 erau 5918, în 1985 erau 5887 de locuitori, în 1986 erau 5829 de locuitori, în 1987 erau 5763, în 1988 erau 5709, în 1989 erau 5655 iar în 1990 populaţia număra 5602 locuitori.
După anul 1990 populaţia înregistrează o scădere vertiginoasă într-un singur an, de la 5602 locuitori la 5163 de locuitori. Acest fapt s-a datorat legalizării întreruperilor de sarcină şi deci scăderii natalităţii. Apoi, până în anul 1992, populaţia a crescut la fel de brusc până la 5615 locuitori. Creşterea a continuat şi în anii următori până în 1998, dar mult mai încet, populaţia ajungând la un număr de 5906 locuitori.
Se poate observa că în perioadele în care populaţia a crescut, numărul acesteia era mai mare la data de 1 iulie a fiecărui an faţă de 1 ianuarie al aceloraşi ani. Situaţia este inversă în perioadele în care numărul populaţiei comunei a scăzut, respectiv valorile populaţiei erau mai mari în ianuarie decât în iulie .
Evoluţiile indicatorilor geografici au modificat, mai ales după 1992 valorile densităţii totale a populaţiei în cadrul suprafeţei totale a comunei. Astfel, în anul 1966 densitatea populaţiei era de 64,75 loc./km2, iar în anul 1992 de 67,11 loc./km2. În anul 1998, valoarea densităţii a scăzut destul de mult, ajungând la 63,80 loc./km2. Oricum, în decursul timpului, valoarea densităţii s-a menţinut sub media valorii densităţii naţionale.
Mişcarea naturală a populaţiei este unul dintre factorii ce influenţează direct sensul evoluţiei numerice a populaţiei şi a altor indicatori demografici, cum ar fi structurile pe grupe de sexe, de vârstă etc.
Gradul de dezvoltare socio-economic determină valorile numerice ale mişcării naturale dar şi invers. Indicii care determină mişcarea naturală, respectiv sporul natural sunt natalitatea şi mortalitatea.
Natalitatea este reprezentată de numărul născuţilor vii, într-un an, raportat la 1000 de locuitori.
De-a lungul timpului, respectiv din anul 1966 şi până în 1992, indicele natalităţii cunoaşte o evoluţie sinusoidală determinată de diferiţii factori socio-economici Astfel, în anul 1966, natalitatea avea valoarea de 13,8 , în anul 1976, natalitatea avea valoarea de 17,54, iar în 1992, natalitatea era de 9,26 .�
Se poate observa o creştere bruscă a numărului de născuţi vii într-un singur an 1966-1967. Numărul născuţilor vii a crescut de la 79 la 207 datorită mai ales interzicerilor întreruperilor de sarcină şi politicii de încurajare a creşterii natalităţii prin acordarea de către stat a alocaţiilor pentru copii, a concediilor de maternitate şi a altor beneficii.
O nouă etapă, de scădere a natalităţii se poate observa între anii 1967 şi 1972, cu o uşoară creştere în anul 1971. Astfel, în anul 1968 au fost născuţi 167 de copii, în anul 1969 au fost născuţi 121 de copii, în anul 1970 au fost născuţi 109 copii, în anul 1971 au fost născuţi 118 copii vii iar în anul 1972 au fost născuţi 76 de copii vii.
Din acest an până în anul 1974 indicele natalităţii creşte moderat, astfel în 1973 au fost născuţi în comuna Snagov 87 de copii vii iar în 1974 au fost născuţi 112 copii.
Perioada de timp dintre anul 1974 şi 1977 se caracterizează printr-o menţinere a indicelui natalităţii în jurul valorii de 110 copii născuţi vii.
22
Astfel, în anul 1975 au fost născuţi 114 copii, în anul 1976 au fost născuţi 111 copii iar în anul 1977 au fost născuţi 112 copii.
O nouă perioadă de scădere se poate observa până în anul 1980. În anul 1978, numărul copiilor născuţi vii a fost de 100, apoi, în anul 1979, numărul acestora a scăzut la 79, în 1980 la 74. În anul 1981 a avut loc o uşoară creştere a natalităţii, fiind născuţi 86 de copii în cadrul comunei Snagov, dar după anul 1982 scăderea a continuat, numărul născuţilor vii fiind de 54. În anul 1983 au fost născuţi 57 de copii, în anul 1984, 64 de copii au văzut lumina zilei, în anul 1985 au fost născuţi 65 de copii. Se observă o uşoară creştere constantă a natalităţii.
În anul 1986 numărul copiilor născuţi vii a fost de 71, valoare care s-a menţinut şi în anul 1987 , în anul 1988 au fost născuţi 81 de copii iar în anul 1989 au fost născuţi 75 de copii. În anul 1990, cănd s-au legalizat întreruperile de sarcină, natalitatea a scăzut brusc la 40 de copii născuţi.
Aceeaşi valoare a fost înregistrată şi în anul 1991, dar a crescut în anul 1992 la 52 de copii născuţi. Această valoare s-a păstrat constantă în anii următori şi datorită programelor de planificare familiară.
Mortalitatea reprezintă numărul persoanelor decedate, de orice vârstă, în decurs de un an, raportat la 1000 de locuitori.
Valoarea mortalităţii s-a menţinut, în general, mai mică decât cea a natalităţii, indicând un spor natural pozitiv, dar, de-a lungul timpului a fost în continuă creştere . Astfel, la recensământul din anul 1966, mortalitatea avea valoarea de 5,95 , la cel din 1976, avea valoarea de 9,32 , iar la recensământul din anul 1992, avea valoarea de 16,38 .
De asemenea valoarea mortalităţii populaţiei comunei Snagov s-a menţinut în jurul cifrei de 65-70 de decedaţi pe an, înregistrând mici creşteri sau scăderi. Astfel, în anul 1966, numărul deceselor în comuna Snagov a fost de 34. Acesta a crescut în anul 1967 când a fost de 50.
Valoarea mortalităţii a continuat să crească uşor şi în 1968, când a fost de 57, în 1969 când a fost de 61 şi în 1970, când a fost de 65. De la această dată valoarea mortalităţii a oscilat în jurul cifrei de 65 decedaţi. În anul 1971, valoarea a fost de 61, în anul 1972 au murit 68 de oameni, în anul 1973 au decedat 58 de oameni, în anul 1974 au fost 69 de decese, în anul 1975 cifra deceselor a fost de 64, în 1976 de 59, în 1977 de 66, în 1978 de 62, în 1979 şi 1980 de 76.
În anul 1980 s-a înregistrat pentru prima oară un număr mai mare al mortalităţii decât cel al natalităţii. În anii 1981 şi 1982 au murit 66 de locuitori ai Snagovului, în 1983 au murit 65, în anul 1984 au murit 54 de oameni.
Anii 1982 şi 1983 au înregistrat din nou o valoare mai mare a mortalităţii decât a natalităţii, ca şi în anii de după 1985, de altfel, când valoarea mortalităţii a fost de 68, 84, 85, 88, 90, 75, 87 şi 92 de decedaţi în cadrul comunei Snagov. Se poate observa nu numai scăderea fertilităţii populaţiei, dar şi creşterea numărului persoanelor decedate, care înregistrează o medie de 80-85 de locuitori.
Acest lucru se datorează unui proces mai vechi de îmbătrânire a populaţiei favorizat atât de valorile scăzute ale naşterilor, cât şi de fenomenul amplificat de strămutare a populaţiei tinere în centrele urbane în scopul găsirii unui loc de muncă. În aceste condiţii, bătrânii au ajuns să deţină o pondere mai mare în cadrul populaţiei totale a comunei, ceea ce explică valorile mai ridicate ale mortalităţii.
23
Sporul natural este indicele demografic care caracterizează creşterea sau scăderea numărului unei populaţii. Acesta reprezintă diferenţa dintre valorile natalităţii, respectiv a numărului născuţilor vii şi valorile mortalităţii, respectiv a numărului persoanelor decedate, în cursul unui an.
Evoluţia sporului natural între anii 1966 şi 1992 a cunoscut o linie sinusoidală, de oscilaţii ale creşterilor şi ale scăderilor valorilor sporului natural .Totuşi, tendinţa generală este de scădere a sporului natural.
Astfel, la recensămintele din anii 1966, 1976 şi 1992, sporul natural a avut o valoare de 7,85 , apoi de 8,22 , pentru ca apoi să devină negativ, înregistrând o valoare de 7,12 .
Dacă, în timp de un an, 1966-1967 a avut loc o creştere vertiginoasă a sporului natural de la 45 de locuitori la 157 de locuitori, în anii următori, sporul natural a continuat să scadă, ne-mai-atingând niciodată această valoare.
Au existat totuşi perioade de creştere sau cel puţin de stagnare a valorilor sporului natural. Cu toate acestea, sporul natural nu a fost întotdeauna pozitiv, înregistrându-se şi valori negative mai ales în ultimele două decenii.
Astfel, în anul 1968, sporul natural a fost de 110 persoane, în 1969 de 60 de persoane, în 1970 de 44 de persoane, în 1971 de 57, în 1972 de 8, în 1973 de 29, în 1974 de 43, în 1975 de 50, în 1976 de 52, în 1977 de 46, în 1978 de 38, în 1979 de 3, în 1980 de -2, în 1981 de 20, în 1982 de -9, în 1983 de -4, în 1984 de 10, în 1985 de -3, în 1986 de -13, în 1987 de -15, în 1988 de -7, în 1989 de -15, în 1990 de -35, în 1991 de –47 şi în 1992 de 40 persoane.�
Mişcarea migratorie se referă la procesele de plecare a populaţiei comunei spre alte teritorii administrative şi de sosire a unor persoane în cadrul comunei .Aceste plecări şi sosiri pot fi permanente, sezoniere sau navetiste.
Ponderea populaţiei plecate a înregistrat, la recensămintele din anii 1966, 1976 şi 1992, valori de 14,52 , 17,7 şi, respectiv de 17,8 .
Valoarea populaţiei plecate se menţine de-a lungul timpului, între anii 1966 şi 1989 în jurul cifrei de 60-80 de persoane. In anul 1990 se înregistrează o creştere bruscă şi foarte mare a populaţiei plecate, ajungându-se de la 71 de locuitori plecaţi în 1989 la 454 de locuitori plecaţi în 1990. Acest lucru se datorează schimbării regimului politic. După această dată, procesul s-a temperat, în anul 1991 plecând doar 104 persoane, iar în 1992 doar 100 de persoane.
În anul 1966 au plecat din comună 83 de locuitori, în 1967, 66 de locuitori, în 1968, 73 de locuitori, în 1969, 74, în 1970, 76, în 1971, 102 de locuitori. Toate aceste persoane se îndreptau în special către capitală, care oferea mirajul unei vieţi moderne şi dezvoltate. În anul 1972, populaţia plecată număra 94 de locuitori, în 1975, 114, în 1976, 118, în 1977, 68 de locuitori, în 1978, 112, în 1979, 88, în 1980, 70 de locuitori. Majoritatea populaţiei plecate era tânără, în căutarea unui loc de muncă. Datorită acestui fapt, astăzi este mai pregnant ca oricând procesul de îmbătrânire a populaţiei în satele Snagovului.
Populaţia sosită din alte regiuni, respectiv întoarsă în locurile natale contribuie la realizarea sporului migratoriu şi la temperarea scăderii numărului populaţiei comunei. Totuşi, numărul celor sosiţi nu poate acoperi numărul celor decedaţi sau plecaţi.
Astfel, ponderea celor sosiţi în comună, în anii recensămintelor 1966, 1976 şi 1992 a fost de 10,67 , 16,12 şi, respectiv 38,11 .
24
Până în anul 1976, timp de zece ani, numărul mediu al celor sosiţi a fost de 75 de persoane pe an, dar după acest an, până în 1989, numărul populaţiei sosite s-a menţinut la valori foarte mici. Cea mai mică valoare înregistrată a fost în anul 1986, când în comuna Snagov nu s-au stabilit decât 5 noi locuitori.
Totuşi, după 1989, numărul acestora a crescut continuu şi constant, ajungând în anul 1992 la 214 locuitori noi veniţi, cifră neatinsă până atunci. Această populaţie este, de fapt, în mare majoritate, populaţia întoarsă pe locurile natale în urma reîmproprietăririi. De asemenea reconstrucţia satului Vlădiceasca a fost o chemare puternică pentru foştii locuitori ai acestui sat.
Sporul migratoriu reprezintă diferenţa dintre numărul persoanelor sosite şi cel al persoanelor plecate.
Din analiza evoluţiei sporului migratoriu între anii 1966 şi 1992 se poate observa că în mulţi ani valoarea sporului migratoriu a scăzut sub valoarea 0 sau oscilează în jurul acesteia . Acest lucru se datorează preponderenţei numerice a persoanelor plecate din comuna Snagov.
Astfel, în anul 1966, valoarea sporului migratoriu era de 3,85 , în anul 1976, valoarea era de 1,58 , iar în anul 1992, valoarea sporului migratoriu a devenit pozitiv, datorită persoanelor întoarse în satele natale, înregistrând valori de 20,31 . Se poate observa o creştere a valorii sporului migratoriu, chiar foarte mare în ultimul deceniu.
Singurele valori pozitive sunt înregistrate în 1967, de 36 de persoane, în 1970, de 23 de persoane, în 1972, de 11 persoane, în 1975, de 27 de persoane, în 1991, de 9 persoane şi în 1992 de 114 persoane.
Restul valorilor sunt negative, chiar mult sub valoarea 0. Astfel, în anul 1978 a fost atinsă o valoare de 84 de persoane, dar cea mai mică valoare a sporului migratoriu a fost atinsă în anul 1990, de 371 de persoane.
De asemenea se poate observa că pe întreg intervalul de timp 1966-1992, numărul total al persoanelor sosite în comună este de aproape două ori mai mic decât al celor plecaţi. Astfel, numărul total al persoanelor sosite în comună de-a lungul timpului, începând cu 1966 este de 1675, iar al celor plecate este de 2563.
3.2. STRUCTURI GEODEMOGRAFICE
Structura populaţiei pe grupe de vârstă şi sexe, în cadrul comunei Snagov, se evidenţiază o populaţie cu simptome clare de îmbătrânire demografică şi preponderenţa numărului femeilor faţă de numărul bărbaţilor.
Acest lucru se datorează atât scăderii numărului de naşteri încă din trecut, cât şi amplificării procesului migratoriu mai ales în cadrul populaţiei tinere şi masculine. Dacă în anul 1930, populaţia feminină a comunei reprezenta 49% din totalul populaţiei, iar cea masculină 51%, în anul 1966, populaţia feminină reprezenta 54%, iar în anul 1992, 53%, populaţia masculină reprezentând 46%, respectiv 47% din totalul populaţiei comunei.
De asemenea, în cadrul piramidei vârstelor se poate observa că în anul 1966, ponderile fiecărei grupe de vârstă erau proporţionale . Astfel, majoritatea grupelor deţineau cam 200 de persoane. Cu toate acestea, grupa de 0-4 ani deţinea doar 203, respectiv 181 băieţi şi, respectiv fete, iar grupa de peste 65 de ani deţinea o populaţie numeroasă de 217, respectiv 266 bărbaţi, respectiv femei.
25
În anul 1992, populaţia masculină oscilează, în cadrul grupelor de vârstă mijlocie, în jurul cifrei de 140 de bărbaţi, iar populaţia feminină, în jurul cifrei de 160 de femei, chiar 230 la grupele de vârstă mai mare. Populaţia tânără este ceva mai numeroasă decât în anul 1930, iar cea peste 65 de ani este şi această cu mult mai numeroasă .
În anul 1998, situaţia este asemănătoare, cu menţiunea că populaţia tânără este în continuă scădere, baza piramidei micşorându-se .
Din analiza graficului populaţieiei satelor comunei Snagov pe grupe de sexe în anul 1930 se poate observa că ponderea populaţiei masculine este cu puţin mai mare decât a populaiei feminine. Excepţie face doar satul Tâncăbeşti, unde numărul bărbaţilor este de 588, iar cel al femeilor este de 632 .
În satul Ciofliceni, care deţinea şi cel mai mare număr de locuitori, bărbaţii erau în număr de 803, iar femeile de 774.
În satul Snagov, bărbaţii numărau 253 de locuitori, iar femeile 237 şi în Ghermăneşti 489, respectiv 481 de locuitori.
Analizând aceleaşi date la 7 ianuarie 1992 se observă că numărul femeilor a depăşit pe cel al bărbaţilor .Astfel, în satul Snagov erau 678 de bărbaţi şi 776 de femei, în Ciofliceni erau 435 de bărbaţi şi 494 de femei, în Ghermăneşti erau 873 şi respectiv 897 bărbaţi şi femei, în Tâncăbeşti erau 612 şi 786 de bărbaţi şi femei şi în Vlădiceasca, bărbaţii numărau 70 de persoane şi femeile 77 .
În satul Tâncăbeşti, la recensământul din 1992 se poate observa că populaţia tânără între 15 şi 24 de ani şi cea bătrână de peste 50 de ani înregistrează valori ridicate, pe când populaţia mijlocie ca vârstă, cât şi copiii până în 10 ani înregistrează valorile cele mai mici. Populaţia feminină încadrată în grupa de vârstă cuprinsă între 10 şi 14 ani numără cele mai multe persoane, respectiv 108 .
În satul Vlădiceasca, la acelaşi recensământ s-a înregistrat o situaţie interesantă a grupelor de vârste, mai ales numărului mic de locuitori ai satului.
Astfel, nici o grupă de vârstă nu numără mai mult de 11 persoane, iar unele grupe nici nu au reprezentanţi în acest sat. Baza piramidei este destul de mare pentru numărul total al populaţiei satului, dar valorile cele mai ridicate sunt deţinute de grupele de vârstă de 20-24 de ani şi 60-64 de ani. De asemenea, nu există femei cu vârste cuprinse între 55 şi 59 de ani sau între 80 şi 84 de ani .
În satul Ciofliceni se observă un accentuat proces de îmbătrânire a populaţiei. Cele mai mari valori, de peste 45 de persoane caracterizează grupele de vârstă de peste 50 de ani. În acelaşi timp, populaţia de până la 10 ani deţine cel mai mic număr de persoane. Tinerii între 14 şi 25 de ani, deci cei născuţi în deceniul al 7-lea sunt ceva mai numeroşi, dar nu ating valorile populaţiei bătrâne .
În satul Ghermăneşti, de asemenea, grupa de vârstă cea bine reprezentată este tot cea a tinerilor între 20 şi 24 de ani. Numărul populaţiei masculine este de 136, iar al celei feminine este de 108. Grupa de vârstă 0-4 ani este şi această bine reprezentată. Cu toate acestea procesul de îmbătrânire demografică este destul de pregnant .
În satul Snagov populaţia feminină este numeroasă şi mai ales cea de vârstă înaintată de peste 55 ani. În cadrul acestor ultime grupe de vârstă populaţia atinge un număr impresionant. Baza piramidei poate susţine, pe viitor, greutatea populaţiei, dar se impune o întinerire a populaţiei . Deşi numărul femeilor este mai mare decât cel al bărbaţilor, diferenţa dintre acestea rămâne constantă .
26
Structura populaţiei pe grupe de vârstă şi sexe reprezintă o problemă deosebit de importantă pentru funcţionarea mecanismului social din cadrul comunei Snagov. Îmbătrânirea şi scăderea accentuată a fertilităţii reprezintă cauze principale ale procesului de depopulare. Totuşi între anii 1992 şi 1998 se poate observa o creştere a numărului de locuitori în comuna Snagov de la 2668 bărbaţi la 2762 şi de la 3030 de femei la 3140. Proporţia dintre populaţia masculină şi cea feminină a rămas aceeaşi, femeile fiind mai numeroase .
Analiza structurii naţionalităţii populaţiei ce locuieşte într-un teritoriu administrativ poate explica multe caracteristici ale indicilor demografici, cum ar fi natalitatea şi mişcarea migratorie, precum şi gradul de dezvoltare şi cultură a societăţii respective.
În cadrul comunei Snagov populaţia de naţionalitate română a reprezentat o pondere majoritară, de peste 95% în toate perioadele istorice, chiar 99% în 1992 .
La recensământul din anul 1930, populaţia de naţionalitate română reprezenta un procent de 98% din totalul populaţiei comunei şi populaţia de naţionalitate ţigănească deţinea un procent de 1,9% (tabelul nr. 3 Structura naţionalităţii populaţiei satelor comunei Snagov în anul 1930).
În satul Tâncăbeşti trăiau 1178 de români, respectiv 96% din populaţia satului, 41 de ţigani, adică 3,36% din locuitorii satului şi 1 locuitor de naţionalitate germană.
În satul Ciofliceni populaţia română deţinea o pondere de 97,3%, iar populaţia ţigănească reprezenta 2,5% din totalul populaţiei satului. La acest recensământ a fost declarat şi un locuitor de naţionalitate rusă.
În satul Ghermăneşti populaţia română deţinea o pondere de 100%, respectiv 970 de locuitori.
Aceeaşi situaţie era întâlnită şi în satul Snagov, unde populaţia română era de 490 din totalul de 490 de locuitori.Tabelul nr. 3Structura naţionalităţii populaţiei satelor comunei Snagov în anul 1930
Satul Total Români Ţigani Germani RuşiTâncăbeşti 1220 1178 41 1 0Ciofliceni 1577 1536 40 0 1Ghermăneşti 970 970 0 0 0Snagov 490 490 0 0 0
Sursa : Rezultatele definitive ale recensământului din anul 1930La recensământul din 7 ianuarie 1992, situaţia era aproximativ aceeaşi, ponderea
populaţiei de naţionalitate română fiind de 99% .În satul Snagov, cei 1446 de români deţin o pondere de 99% din totalul populaţiei,
iar cei 6 rromi reprezintă 0,4%. Alături de aceştia mai trăiesc 1 maghiar şi 1 german.În satul Ciofliceni, romănii, în număr de 928 reprezintă 99,8%, alături de aceştia
trăind un singur rrom.În satul Ghermăneşti românii sunt în număr de 1765, ceea ce înseamnă 99,7%,
maghiarii sunt în număr de trei, iar ruşii unul singur.
27
Satul Tâncăbeşti încă mai deţine cea mai mare pondere a rromilor din comună 1,5%, fiind în număr de 21. Restul de 98,5% este reprezentat de români, aceştia fiind în număr de 1376.
Satul Vlădiceasca este singurul sat în care ponderea populaţiei române este de 100% - 147 de locuitori. Acest aspect se poate datora şi faptului că acest sat are un număr foarte mic de locuitori.
În timp, în comuna Snagov s-au stabilit patru persoane de naţionalitate maghiară, iar populaţia de naţionalitate ţigănească s-a diminuat. Declararea naţionalităţii este însă un act personal, astfel că numărul rromilor poate fi mai mare în realitate. Oricum, se poate observa că prima minoritate, ca pondere a populaţiei, este reprezentată de rromi.
Structura populaţiei în funcţie de religie se află într-o strânsă legătură cu naţionaliatea populaţiei. Astfel, populaţia română majoritară este de religie ortodoxă. Ponderea religiei ortodoxe, în comuna Snagov este de 99-100%. Dovadă stau şi lăcaşele de cult, care sunt în totalitate biserici ortodoxe.
Structura populaţiei după starea civilăPopulaţia se analizează în funcţie de starea civilă a locuitorilor, respectiv
necăsătoriţi, căsătoriţi, văduvi şi divorţaţi. La recensământul din 1930, populaţia necăsătorită reprezenta 56%, respectiv 2370
de locuitori, populaţia căsătorită reprezenta 37% din populaţie, adică 1606 locuitori, iar populaţia văduvă reprezenta 7%, adică 274 de persoane (tabelul nr. 4 Structura populaţiei după starea civilă în anul 1930).
Tabelul nr. 4Structura populaţiei după starea civilă în anul 1930
Sursa : Rezultatele definitive ale recensământului din anul 1930În satul Tâncăbeşti erau 700 de femei şi bărbaţi necăsătoriţi, 420 de femei şi
bărbaţi căsătoriţi şi 100 de femei şi bărbaţi văduvi. Aceasta înseamnă că populaţia necăsătorită reprezenta 57% din populaţia satului, cea căsătorită reprezenta 34%, iar cea văduvă 8%.
În satul Ciofliceni, populaţia necăsătorită reprezenta 55%, respectiv 874 de bărbaţi şi femei, populaţia căsătorită reprezenta un procent de 39%- 601 persoane, iar populaţia văduvă de 6%, respectiv 89 de persoane.
În satul Snagov, populaţia necăsătorită număra 260 de persoane, adică 53%, populaţia căsătorită număra 203 persoane, adică 42%, populaţia văduvă număra 27 de persoane, adică 5% din populaţia totală a satului.
În satul Ghermăneşti, populaţia necăsătorită numără 536 de locuitori, adică 55%, populaţia căsătorită reprezenta 368 de persoane, adică 38% din populaţia satului, iar populaţia văduvă reprezenta 61 de persoane, adică 7%.
La recensământul din 1992, situaţia era aproximativ aceeaşi, în ceea ce priveşte ponderile, cu menţiunea că a crescut numărul persoanelor divorţate.
28
Analizând situaţia căsătoriilor între anii 1966 şi 1992 se poate observa că numărul acestora este direct proporţional cu numărul populaţiei comunei, respectiv cu modul de evoluţie sinusoidal al acesteia.
Astfel, cel mai mic număr de căsătorii într-un an, respectiv 23 a fost în anul 1971, iar cel mai mare, de 52, a fost în anii 1966 şi 1976. Cele mai multe căsătorii într-un an au avut loc în perioada 1972-1976, iar cele mai puţine, în perioada 1967-1971.
De asemenea, se poate observa că în perioadele cu multe căsătorii au loc şi cele mai multe divorţuri, respectiv anii 1976, 1977, când au avut loc 10 divorţuri. Perioadele cu puţine căsătorii sunt caracterizate, de asemenea, de puţine divorţuri. Astfel, în anii 1967-1971 nu a existat nici un divorţ, la fel şi în anii 1991 şi 1992. Numărul divorţurilor nu reprezintă un indice demografic îngrijorător, acesta fiind destul de redus .
Structura populaţiei active pe ramuri ale economiei naţionale. Populaţia activă este un element important în definirea profilului economic al unităţii teritoriale studiate. În funcţie de numărul populaţiei ocupate în fiecare ramură a activităţii productive sau neproductive economice se poate determina caracteristica unităţii teritoriale.
Urmărind ponderea populaţiei active din totalul populaţiei se observă că, aceasta atinge valoarea de 58% din totalul populaţiei comunei de 5716 locuitori în anul 1966 şi de doar 38% în anul 1992 din totalul populaţiei de 5698 de locuitori.
La recensământul din 1992, în comuna Snagov, populaţia activă reprezenta 2189, dintre care 257 de persoane lucrau în agricultură, 5 persoane în piscicultură, 645 de persoane în industria prelucrătoare, 43 de persoane în industria distribuţiei energiei electrice, gazelor şi apei, 140 în construcţii, 340 în comerţ şi turism, 291 de persoane lucrau în transporturi şi telecomunicaţii, 18 în finanţe şi asigurări, 41 în cercetare, 73 în administraţie, 74 în învăţământ, 90 în sănătate şi asistenţă socială, 7 în cultură şi 21 în alte activităţi. Se observă că numărul populaţiei feminine ce lucrează în îndustrie este mult mai mic decât cel al populaţiei masculine. Femeile ocupă o pondere mai mare în domenii economice ca turismul, comerţul, finanţele, administraţia publică, sănătate, cultură şi învăţământ (tabelul nr. 5 - Situaţia populaţiei active în anul 1992).Tabelul nr. 5Situaţia populaţiei active în anul 1992
Sursa: rezultatele definitive ale recensământului din anul 1992
În anul 1998, 52% din populaţia activă, adică 461 de persoane, era ocupată în industria prelucrătoare, 11% - 95 de persoane - era ocupată în agricultură, la fel şi în comerţ. Restul populaţiei era împărţită astfel: 8% - 69 de persoane în învăţământ, 6% -
29
53 de persoane în transporturi, poştă şi telecomunicaţii, 4% - 32 de persoane în administraţia publică, 1% - 9 persoane - în industria energiei electrice, termoficare şi apă şi 0,3% - 4 persoane - în activităţi financiare .
Gradul de cultură al populaţiei, respectiv nivelul şcolilor absolvite are o foarte mare legătură cu domeniul preponderent al ocupaţiei locuitorilor. Important este şi modul în care populaţia matură actuală încurajează învăţământul. În prezent, majoritatea copiilor urmează o anumită formă de învăţământ . Astfel, 106 copii sunt înscrişi la grădiniţă, dar numai 5 educatori se ocupă de învăţământul preşcolar. În învăţământul primar sunt înscrişi 354 de elevi şi doar 33 de cadre didactice predau în aceste instituţii. În învăţământul gimnazial sunt 338 de elevi înscrişi şi 25 de cadre didactice profesează. Cei 517 liceeni sunt îndrumaţi de 19 cadre didactice. Se poate observa o discrepanţă foarte mare între numărul mare de elevi şi numărul extrem de redus al profesorilor. Astfel, un cadru didactic trebuie să instruiască aproximativ 22 de copii, respectiv elevi.
Aceşti indici geodemografici se caracterizează prin relaţii de interdependenţă şi oferă răspunsul unor probleme atât sociale, cât şi geografice, cum ar fi răspândirea populaţiei în teritoriu, evoluţia populaţiei şi altele.
30
4. ORIGINEA ŞI EVOLUŢIA TERITORIALĂ A LOCALITĂŢILOR
4.1. Factori naturali şi condiţiile economice şi istorice care au favorizat apariţia localităţilor
Gruparea populaţiei este un fenomen specific fiinţei omeneşti ce derivă din necesitatea formării unei societăţi şi din necesitatea apărării în faţa naturii şi a duşmanilor. Astfel se formează concentrări de populaţie mai mici sau mai mari, în funcţie de gradul de populare şi de favorabilitatea condiţiilor naturale.
Aşezările rurale sunt formaţiuni spaţiale ce cuprind mediul de locuit şi oamenii ce-şi obţin mijloacele de trai într-un spaţiu geografic, denumit moşie, cu profil predominant agricol. Satele şi comunele sunt considerate organizări superioare de habitat, deşi traiul se desfăşoară într-o strânsă legătură cu mediul natural.
Habitatul rural adăposteşte comunitatea umană, dar nu se rezumă numai la locuinţă. Comunitatea umană rurală se bazează pe unitatea factorilor organizatorici, sociali, materiali, spirituali şi culturali. Astfel, satul include necesităţile referitoare la locuinţe, muncă, învăţământ, sănătate, recreere şi odihnă, aprovizionare cu alimente, apă, energie, transporturi, salubritate; toate acestea incluse în cadrul fizico-geografic. Legătura cu mediul natural este cea mai puternică în cadrul habitatului rural, acesta având un grad scăzut de artificialitate.
Vatra satului, delimitată de perimetrul construibil, reprezintă locul pe care s-a format aşezarea, adică terenul pe care s-au construit locuinţele, drumurile, alte construcţii necesare populaţiei. Vatra este o realitate socială şi economică.
Moşia se identifică cu spaţiul destinat activităţii populaţiei, respectiv cu terenurile destinate culturilor agricole şi creşterii animalelor. Aceasta a evoluat diferit faţă de vatra satelor datorită condiţiilor economice şi politice.
Populaţia întregeşte componentele aşezărilor rurale şi reprezintă totalitatea persoanelor ce trăiesc în vatra respectivă.
Satul se caracterizează prin mărime, număr de locuitori, densitate şi echipare tehnico-edilitară.
Originea satelor se pierde în negura timpului, iar evoluţia acestora constituie un proces continuu, de la comunitatea gentilică până la organizarea superioară rurală şi, în acest caz, până la stadiul de periurban.
Spaţiul periurban se defineşte ca fiind teritoriul din jurul unui oraş principal, respectiv Bucureşti, în care influenţele acestuia se resimt nemijlocit şi în cadrul căruia se stabilesc multiple legături de cooperare în dublu sens. Procesul de evoluţie este considerat ireversibil, iar acest spaţiu se caracterizează printr-o dinamică proprie, mai mare decât în oricare altă zonă urbană sau rurală.
Această evoluţie a avut loc sub influenţa factorilor geografici relief şi climă, a factorilor sociologici gradul de cultură al populaţiei, consideraţii politice şi ocupaţia de bază a populaţiei, şi a factorilor cronologici perioada de evoluţie şi posibilităţile tehnice ale epocii. Satele comunei Snagov au fost influenţate de aceşti factori, alături de cei accidentali.
Încă din cele mai vechi timpuri, populaţia a fost atrasă de această zonă datorită climei propice funcţiilor biologice, potenţialului cinegetic aflat în pădurile bogate şi
31
apropierii apei dulci. Un factor decisiv pentru stabilirea populaţiei pe aceste meleaguri a constituit-o şi fertilitatea solului pentru culturile agricole, dar şi poziţia de apărare oferită de perdeaua de copaci în faţa atacatorilor migratori. Aceste populaţii nu erau stabilite exact pe spaţiul actualelor vetre de sat, dar oricum în apropierea acestora, tot pe malul lacului şi în inima pădurii, atunci mult mai deasă şi mult mai întinsă decât în zilele noastre.
Astfel, primele urme ale existenţei umane în apropierea vetrelor actuale datează din Neolitic, respectiv culturile Boian (mileniul 4 î.Hr.) şi Gumelniţa (mileniile 4-3 î.Hr.). De asemenea, aici au fost stabilite familii ale triburilor tracice şi geto-dacice ce se ocupau cu topirea şi prelucrarea bronzului şi, mai târziu a fierului. Documente istorice care atestă existenţa unor localităţi în jurul lacului Snagov datează, însă, din secolul al XIV-lea.
Nucleul vetrei de sat primitive se formează pe baza unor relaţii productive şi de locuire. Când acestea evoluează din punct de vedere demografic şi productiv, din cadrul acestora se desprind grupuri de populaţie ce dau naştere unor noi aşezări în apropierea celei de origine, cu care mai păstrează legături sociale şi economice.
4.2. Istoricul localităţilor şi aşezări umane care au existat pe vetrele acestora şi în împrejurimi
Judeţul Ilfov, din care face parte şi comuna Snagov, a suferit de-a lungul timpului numeroase modificări, teritoriul acestuia pendulând între limite variate. Astfel, primele urme ale existenţei umane pe teritoriul acestui judeţ datează Neolitic, respectiv culturile Boian (mileniul 4î.Hr.) şi Gumelniţa (mileniile 4-3î.Hr.). De asemenea, există urme ale triburilor tracice şi geto-dacice cu privire la topirea şi prelucrarea bronzului şi a fierului.
În Evul Mediu, Snagovul, legat de mănăstirea Snagov apare în hrisoavele secolului al XIV-lea ca aşezare stabilă, ctitorie a domnului Mircea cel Bătrân. Se pare că judeţul şi-a primit numele de la râul Ilfov şi este amintit pentru prima oară într-un hrisov din 23 martie 1482, emis la Gherghiţa, de către domnul Basarab cel Tânăr. Prin acest document, domnitorul acordă unele privilegii mănăstirii Snagov şi oferă câteva sate: Şi iarăşi oricâte sate are Sfânta mănăstire în judeţul Elhov, iar la ele să se ia birul de la vecinii mănăstirii .
Până la 17 februarie 1968, oraşul Bucureşti făcea parte din teritoriul judeţului Ilfov, dar la această dată a fost declarat municipiu şi unitate administrativă de sine stătătoare, cu rang de judeţ. În continuare, mai ales în a doua jumătate a secolului al XX-lea, teritoriul judeţului a continuat să fie ajustat.
Astfel în 1937, judeţul avea 5176 km2 şi 10 plăşi, 2 oraşe şi 419 sate, iar în 1972, suprafaţa a ajuns la 8225 km2 şi deţinea 2 municipii, 2 oraşe, 125 de comune şi 418 sate.
La 8 septembrie 1950, conform legii 5, teritoriul acestui judeţ şi unele porţiuni din judeţe vecine au fost integrate regiunii Bucureşti. Astfel în anul 1964, această regiune avea o suprafaţă de 20480 km2 şi 15 raioane, 10 oraşe şi câteva sute de sate.
La 17 februarie 1968, conform legii 2, judeţul Ilfov a fost reînfiinţat cu reşedinţa la Bucureşti, pentru ca la 23 ianuarie 1981, prin Decretul Consiliului de Stat nr.15, judeţul să fie desfiinţat din nou. Teritoriul său a fost împărţit judeţelor nou înfiinţate Călăraşi şi Giurgiu, iar mici porţiuni au fost repartizate şi judeţului Ialomiţa şi
32
municipiului Bucureşti (aceasta din urmă funcţionând ca un sector de sine stătător - Sectorul Agricol Ilfov, cu un oraş - Buftea, 26 comune şi 73 sate, reşedinţa la Baloteşti).
Între 23 ianuarie 1981 şi 12 aprilie 1996 comuna Snagov a făcut parte din Sectorul Agricol Ilfov. Limitele Sectorului Agricol Ilfov au mai fost modificate de-a lungul timpului conform unor Decrete ale Consiliului de Stat: nr.368/27noiembrie 1985, nr.209/18 iunie 1986 etc.
La 12 aprilie 1996, conform Legii 24, articolul 124, denumirea de Sectorul Agricol Ilfov a fost înlocuită de Judeţul Ilfov: De la data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la noua organizare administrativ-teritorială a ţării, Sectorul Agricol Ilfov se va numi judeţul Ilfov . Legea nr.50 a apărut la 10 aprilie 1997 şi conform articolului 126, paragraful 1 al acestei legi, teritoriul a fost trecut în categoria judeţelor: De la data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la noua organizare administrativ-teritorială a ţării, Sectorul Agricol Ilfov va avea statut de judeţ, cu denumirea de judeţul Ilfov, având reşedinţa în municipiul Bucureşti.
Judeţul Ilfov este astfel cel mai mic judeţ din cele 41 ale ţării, cuprinzând o suprafaţă totală de 1593 km2 şi 38 de comune, 102 sate, un oraş - Buftea şi reşedinţa în municipiul Bucureşti - o amintire a judeţului secolului al XV-lea.
Satul Vlădiceasca a fost demolat în totalitate în anul 1987 din ordinul lui Nicolae Ceauşescu şi reînfiinţat după 1990.
Snagovul împleteşte în mod armonios amintirea trecutului cu prezentul şi adăposteşte monumente istorice şi de artă de mare valoare. Printe acestea se numără mănăstirea Snagov, care a fost atestată documentar pentru prima oară în anul 1408 şi refăcută între anii 1517 şi 1521. Această mănăstire este un important centru de cultură, mai ales că aici funcţiona una din tipografiile înfiinţate de domnitorul Constantin Brâncoveanu. Tipografia adăpostea pe cărturarul Antim Ivireanul. Mănăstirea Căldăruşani este datată între anii 1638 şi 1639 şi adăposteşte colecţii de artă medievală, picturi din tinereţea lui Nicolae Grigorescu.
În împrejurimi au mai fost construite Palatul de la Mogoşoaia, în anul 1702, în stil brâncovenesc şi biserica, în anul 1688. Palatul Ştirbei de la Buftea datează din secolul al XIX-lea, la fel ca şi mănăstirile Ţigănşti şi Bălteni.
Cadrul natural pitoresc, vestiţii codri ai Vlăsiei cu stejari falnici, lacul Snagov, şi-au pus amprenta asupra dezvoltării comunei Snagov, cunoscută nu numai ca o localitate cu profil turistic, ci şi prin îndepărtatul ei trecut istoric. La 22 decembrie 1994 comuna Snagov a fost declarată staţiune climaterică.
Izvoarele istorice atestă că, în jurul lacului Snagov, încă din secolul al XIV-lea, au fost înfiinţate aşezări omeneşti. Acest lucru este explicat de poziţia izolată, în plin codru al Vlăsiei. Astfel, aşezările erau ferite de atacurile tătare şi turceşti, dar, mai important în statornicirea acestor aşezări a fost bogăţia în peşte a lacului Snagov, bogăţia animalelor de vânat, precum şi apropierea râului Ialomiţa, o arteră de mare circulaţie pe care se putea ajunge uşor în capitala Ţării Româneşti pe atunci cetatea Târgoviştei.
Dintre aşezările omeneşti şi satele din jurul lacului Snagov, izvoarele istorice enumeră satele: Frăngiseşti, Izvorani, Ghermăneşti, Popeşti, Dobroşeşti şi Tâncăbeşti.
La început, satul Snagov s-a numit Dobroşeşti, după numele celui care arenda terenurile agricole Dobrescu. Această denumire a purtat-o până în anul 1937, aşa cum rezultă din documentele arhivei fostei primării a comunei Dobroşeşti.
33
Către mijlocul secolului al XIX-lea, aici au fost aduşi şi colonizaţi lipoveni din Delta Dunării, spre a fi exploatată mai bine bogăţia de peşte a lacului Snagov. Pentru că lipovenii purtau barbă, zona satului în care aceştia s-au stabilit s-a numit Barboşi, nume pe care îl poartă şi astăzi o parcelă de pădure din apropierea satului Snagov. Acest fapt este confirmat şi de scriitorul Alexandru Odobescu, în urma unei călătorii făcute la Mănăstirea Snagov în anul 1862 Câteva ore la Snagov .
Satul Ciofliceni îşi are numele de la un mic pârâiaş, afluent al văii Snagovului, care astăzi nu mai există, dar care a lăsat urme în satele Ghermăneşti şi Ciofliceni. Pârâiaşul se numea Cioflec. Hanul din satul Ciofliceni datează din secolul al XIX-lea.
Satul Ghermăneşti poartă denumirea unui anume Gherman, arendaş de moşie, nume care mai este întâlnit şi astăzi în satele comunei, atât ca nume de familie cât şi ca prenume. În satul Ghermăneşti a fost atestată pentru prima dată biserica cu hramul Sfântul Nicolae în anul 1790.
Referitor la denumirea satului Tâncăbeşti există mai multe ipoteze.Prima ipoteză susţine ca numele acestui sat derivă de la Tâncăb, numele unui
pârcălab în timpul domniei lui Mihai Viteazul, menţionat în documentul lui Vlad Călugărul.
Dat fiind că Mihai Viteazul a domnit între anii 1593 şi 1601, iar documentul de mai sus datează din 1482, ipoteza nu poate fi admisă, în sensul că Tâncăb nu a fost pârcălab în timpul domniei lui Mihai Viteazul.
Cea de-a doua ipoteză pretinde că numele satului s-ar trage de la Tinca-Beşci, o cadână a moşierului fanariot Filitis. Este adevărat că la sfărşitul secolului al XVIII-lea în timpul domniilor fanariote a fost proprietar la Tâncăbeşti un oarecare fanariot Filitis, dar satul nu putea lua numele acestei femei care a trăit mult mai târziu de anul 1482.
Se crede că satul poartă numele unui pârcălab Tâncăb, dar nu din timpul domniei lui Mihai Viteazul, ci cu cel puţin un secol înainte. În acest sens pledează şi faptul că pârcălabii erau administratorii satelor boiereşti şi ai mănăstirilor.
Un alt act emis de o cancelarie domnească datează din 3 iunie 1626 de pe vremea lui Alexandru Coconul, care a domnit între anii 1623 şi 1627, fiind fiul lui Radu Mihnea. Acesta spunea: io, Alexandru Voievod şi domn în toată ţara Ungro-Valahiei, dă domnia mea această poruncă a domniei mele Jupanului Preda, spătar ce să-i fie satul Tâncăbeşti cu tot hotarul şi vecinii şi cu tot venitul din câmp şi din pădure şi din apă .
Din acest act reiese că satul Tâncăbeşti i-a fost închinat acelui Jupân Preda. În satul Tâncăbeşti, biserica Sfăntul Nicolae a fost atestată în secolul al XIX-lea.În trecut comuna Snagov s-a făcut cunoscută datorită Mănăstirii Snagov, veche
ctitorie probabil a lui Mircea cel Bătrân. Mănăstirea a fost refăcută şi restaurată de mai multe ori de domnitorii ce i-au urmat: Vlad Ţepeş şi Mircea Ciobanul şi a fost înzestrată cu întinse moşii. Biserica a rezistat timpului, fiind tăinuită în codrii Vlăsiei, izolată pe ostrovul din mijlocul lacului. De asemenea a folosit adeseori ca loc de refugiu pentru familiile domnitoare sau de surghiun pentru cei care erau osândiţi, dar a rămas vestită pentru activitatea tiparniţei lui Antim Ivireanul, ce a tipărit aici primele cărţi cu litere latine.
Comuna Snagov are o întindere de 8835 de ha şi o populaţie stabilă de 5700 locuitori, este străbătută de la nord la sud de Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, iar de la vest la est de Drumul Judeţean 101 B.
34
Prin poziţia sa geografică, comuna Snagov şi împrejurimile acesteia, favorizează existenţa permanentă a unui bioclimat favorabil evoluţiei organismului uman şi prezintă interes din acest punct de vedere.
4.3. Evoluţia comparativă a localităţilor după 1950 şi tendinţe deînglobare sau transformare a acestora
Localităţile rurale din cadrul comunei Snagov, respectiv Tâncăbeşti, Vlădiceasca, Ciofliceni, Ghermăneşti şi Snagov au evoluat treptat spre stadiul de periurban. Acest lucru a fost posibil în contextul oferit de condiţiile apropierii de o mare zonă urbană aflată într-o continuă dezvoltare Bucureşti.
Creşterea vertiginoasă a numărului de locuitori ai capitalei, mai ales după 1950, datorită şi condiţiilor politice, a creat atmosfera propice dezvoltării funcţiei agricole speciale de aprovizionare a metropolei. De esemenea populaţia navetistă ce venea în contact direct cu metropola a avut un rol important în dezvoltarea satelor prin reprofilarea în industrie.
O evoluţie dinamică reală se înregistrează însă după anul 1990. Până atunci se dorea o înglobare a teritoriului comunei în cadrul metropolei şi desfiinţarea propriu-zisă a satelor. Acest lucru este demonstrat de demolarea completă a satului Vlădiceasca în anul 1997 şi strămutarea populaţiei acestuia în Ghermăneşti şi Snagov. Aici se crease o atmosferă pseudourbană prin construirea blocurilor de 2 etaje, fără încălzire, gaze şi alte condiţii minime de trai .
După anul 1990, în toate satele, nu numai în Vlădiceasca, a început un proces de reconstrucţie modernă şi utilitară a locuinţelor şi a clădirilor industriale particulare. În acelaşi timp, clădirile proprietăţii statului suferă o continuă degradare, ajungând chiar în stadiul de ruină.
Evoluţia pe viitor a localităţilor comunei Snagov se preconizează a fi foarte dinamică şi benefică locuitorilor comunei, dar este necesar un plan de organizare şi sistematizare a localităţilor.
4.4 . Fizionomia localităţilor
Studiul fizionomiei unei comune constă în analiza aspectului exterior dar şi a texturii şi structurii reţelei de căi de comunicaţii şi a densităţii locuinţelor şi a construcţiilor în general, sub influenţa factorilor fizico-geografici şi economico-sociali. Astfel topografia reliefului, incluzând aici şi existenţa şi poziţia organismului lacustru, izolarea sau legătura cu aşezările vecine, dar şi tradiţiile au o influenţă hotărâtoare asupra aspectului general al comunei.
Localizarea şi evoluţia localităţilorAşezările de pe teritoriul comunei Snagov s-au format într-un lung proces istoric
şi social. Aceste localităţi au parcurs de-a lungul timpului numeroase etape cu condiţii social-politice diferite, dar şi-au păstrat locul de aşezare al vetrei şi specificul fiecăreia.
O caracteristică dominantă a localităţilor de aici o constituie continuitatea locuirii acestui spaţiu, fapt datorat îndeosebi condiţiilor fizico-geografice. Dispariţia de pe hartă a
35
satului Vlădiceasca pentru trei ani, între 1987 şi 1990 s-a datorat factorilor politici şi nu celor geografici.
Acest proces a fost brusc şi nu s-a datorat unei evoluţii în timp. Dovada persistenţei în timp o constituie rapiditatea cu care a fost reconstruit acest sat, atunci când populaţia a avut posibilitatea unei alegeri.
Analizând vechile hărţi austriece şi ruse se poate observa cum vetrele celor cinci sate se aflau aproximativ în aceeaşi poziţie ca şi astăzi, în lungul malului lacului Snagov şi înconjurate de o arie vastă de pădure, care în trecut avea o întindere şi mai mare.
De asemenea, poziţia localităţilor a ţinut cont şi de existenţa terenurilor plane, cu soluri fertile, în imediata apropiere a intravilanului.
Populaţia a căutat să se aşeze în locuri uşor accesibile pentru stabilirea legăturilor economice şi culturale, dar, care să ofere, în acelaşi timp, siguranţă în faţa eventualelor invazii şi ocupaţii străine.
Orice comună ia naştere în jurul unui nucleu polarizator, care în timp îşi poate pierde din importanţă sau îşi poate modifica poziţia în teren.
În cazul comunei Snagov acest nucleu este considerat a fi însuşi lacul, ce poartă acelaşi nume. Cursurile de apă întrunesc cele mai bune condiţii pentru dezvoltarea vieţii umane şi concentrează în lungul lor o mare parte a aşezărilor omeneşti. De asemenea, limanul fluviatil Snagov reprezintă axul orizontal al comunei, pe malurile căruia s-au dezvoltat localităţile. În exterior, la nord, sud şi est, localităţile împreună cu lacul sunt înconjurate de păduri de stejari, menite să apere teritoriul comunei, dar şi să constituie hotarul natural al comunei Snagov.
Astfel trupul comunei apare ca un organism viu, ca oază de mişcare în mijlocul liniştii oferite de pădure. Comuna Snagov a împrumutat exact forma alungită a limanului fluviatil explicată de geneza acestuia.
Tipologia satelor comuneiComuna Snagov este alcătuită din cinci sate, aşezate unul în prelungirea celuilat,
de-a lungul malului stâng al lacului (singurul Tâncăbeşti, în cea mai mare parte pe malul drept) şi de-o parte şi de alta a drumului judeţean .Cele cinci sate sunt Tâncăbeşti, Vlădiceasca, Ciofliceni, Ghermăneşti şi Snagov. Aceste sate vor fi studiate tipologic după forma exterioară, textură şi structură.
Sistemul aşezărilor rurale determină structura teritorială a producţiei materiale şi oferă premise pentru dezvoltarea ulterioară a producţiei, respectiv zone de amplasare a unităţilor economice, resurse de muncă şi infrastructură socială.
Forma exterioară este datorată suprafeţei topografice pe care s-au dezvoltat, precum şi condiţiilor istorice.
Satele comunei au o formă alungită, fiind considerate, din punctul de vedere al formei, ca fiind sate lineare sau sate drum , foarte adunate. Neexistând pante, lacul a fost factorul hotărâtor în geneza aşezărilor omeneşti. Aceste aşezări sunt dispuse pe direcţia vest-est, pe o singură linie principală de dezvoltare, constituită de drumul judeţean. Acestea prezintă tendinţe tentaculare, dar numai în părţile cele mai vechi ale satelor, deci mai evoluate, cum ar fi în Ghermăneşti şi Snagov sau acolo unde se întretaie drumuri importante, cum ar fi în Tâncăbeşti .Acest fapt rezidă din necesităţile oamenilor de ieşi cu locuinţa la stradă .
Extinderile de vetre, în urma evoluţiei satelor sau a reconstrucţiei acestora au fost tot lineare, deoarece nu a existat un plan de organizare şi sistemetizare a teritoriului.
36
Formele cele mai evoluate sunt prezente în cadrul satelor mai vechi şi mai dezvoltate, cum ar fi satul Ghermăneşti, care s-a extins şi în afara axului drumului judeţean. Astfel, satul Ghermăneşti este mult mai compact şi străbătut de mai multe străzi. Acest lucru a fost permis şi de condiţiile fizice, respectiv de forma lacului, dar şi de faptul că satul este considerat centrul comunei şi satul de reşedinţă în devenire al comunei, de asemenea aici este concentrată o populaţie mai numeroasă.
Textura vetrelor satelor este reprezentată de fizionomia reţelelor de drumuri modernizate sau nu. Textura depinde de condiţiile topografice ale terenului, planul cvasiorizontal al acestuia fiind propice dezvoltării reţelei de comunicaţii şi a vetrei satelor, dar şi de perioada mai mare sau mai mică a existenţei vetrei.
Astfel se detaşează o textură simplă, neregulată, lineară. Se poate observa cum, cel mai nou sat, ce numără doar un deceniu de existenţă Vlădiceasca are şi textura cea mai simplă şi mai ordonată faţă de satul Ghermăneşti ale cărui străzi se ramifică din drumul judeţean.
Satul Tâncăbeşti s-a dezvoltat de-a lungul drumului naţional, de la nord la sud, dar şi de-a lungul celui judeţean, de la vest la est .
Locuinţele sunt dispuse pe ambele părţi ale drumului. În timp, extinderea vetrelor nu a beneficiat de un plan de sistematizare, astfel că localnicii au determinat, prin construcţii noi, o textură mai neregulată, dar nu întâmplătoare. Noile construcţii încă mai ţin cont de specificul satului adunat, în lungul unui drum, dar au şi o tendinţă tentaculară, acolo unde spaţiul nu mai permite extinderea strict lineară.
Structura satelor se referă la modul de grupare al locuinţelor în cadrul vetrei, sub influenţa factorilor fizico-geografici şi socio-economici. Structura morfologică a satelor din această zonă este dată de caracterul adunat al acesteia.
Astfel, locuinţele sunt construite pe o parte şi pe alta a drumului, una lângă alta, pentru a câştiga cât mai mult teren agricol. Evoluţia vetrei se face prin construirea caselor spre periferie în continuarea celorlalte, fapt ce va duce, în viitor, la o contopire a satelor.
Dacă nu se va dispune de un plan de sistematizare, abia după această contopire, evoluţia satului se va face perpendicular pe căile de comunicaţie acum existente. Acest lucru este foarte posibil şi datorită funcţiei rezidenţiale din ce în ce mai pregnante a satelor şi, deci, a procesului de construire accelerat.
4.5. Clădirile
Clădirile, mai ales cele care au o vechime mai mare de câteva decenii, cu destinaţie de locuit, sunt construite din paiantă sau chirpici şi acoperite cu stuf .Clădirile noi sunt construite cu structuri de rezistenţă din zidărie sau beton armat cu planşeu din beton armat .
Fundaţia poate fi din beton, piloţi, radier, lemn etc, iar pereţii pot fi din cadre de beton armat, diafragmă mixtă, lemn, zidărie portantă etc.
Acoperişul poate fi realizat din tablă mai ales, dar şi din şindrilă, ţiglă, olane, azbociment, bituminoase. De asemena acoperişul poate fi o terasă circulabilă sau nu.
La construcţia clădirilor, mai ales a locuinţelor se folosesc materiale moderne, rezistente, uşoare şi ieftine, cum ar fi prefabricate, beton-armat, cărămidă, lemn şi altele.
37
Aspectul şi forma exterioară a caselor sunt variate, mai ales la cele noi, care nu mai respectă stilul tradiţional, dar care sunt caracterizate de diferite funcţionalităţi.
Numărul de încăperi, dar şi numărul nivelelor este diferit şi depinde de situaţia materială a proprietarilor. Regimul de înălţime este, însă, pentru casele din ultimul deceniu, de parter+1 etaj sau parter+2 etaje ,faţă de cele mai vechi care se caracterizează printr-un singur nivel parter .Curţile acestora sunt spaţioase, cu grădini în spatele caselor, iar dependinţele tind să fie incluse în corpul principal al casei. De asemenea, noile case au fost dotate cu canalizare şi încălzire centrală.
La recensământul de la 7 ianuarie 1992 existau în comuna Snagov 2867 de locuinţe ce ocupau o suprafaţă de 103239 mp. Aceste clădiri ofereau un număr de 7977 de camere de locuit. În anul 1998 existau 3175 locuinţe şi ocupau ocupau o suprafaţă de 129566 mp (tabelul nr. 6 Situaţia locuinţelor satelor comunei Snagov).
Tabelul nr. 6Situaţia locuinţelor satelor comunei Snagov
Satul Nr. Locuinţe Nr. Camere Suprafaţa mp�Snagov 838 2398 31591Ciofliceni 397 1135 13320Ghermăneşti 1045 2816 38234Tâncăbeşti 509 1483 17800Vlădiceasca 78 145 2294
Sursa: Rezultatele definitive ale recensământului din anul 1992
Blocurile de două nivele sau patru din centrul satului Ghermăneşti oferă condiţii minime de locuit ce nu se ridică la standardele moderne. Acestea au fost construite în anii 1980 şi erau destinate în principal populaţiei strămutate din satul Vlădiceasca. Multe dintre acestea nu au fost finalizate şi nici nu se întrevăd posibilităţi de finalizare . Dacă, în trecut populaţia era obligată să se mute în aceste blocuri, astăzi nu mai există posibili locatari.
În ultimul deceniu se observă o amplificare a procesului de construire atât a locuinţelor permanente moderne şi dotate cu toate utilităţile necesare unui trai modern, cât şi a celor sezoniere case de vacanţă. Acestea din urmă sunt locuite de proprietari numai la sfârşit de săptămână şi în timpul verii sau sunt închiriate.
Datorită acestui fenomen, de amplificare a funcţiei rezidenţiale a comunei, mari suprafeţe destinate în trecut culturilor agricole au intrat în cadrul intravilanului.
Echiparea tehnico-edilitară şi probleme de sistematizare. Teritoriile administrative necesită anumite dotări tehnico-edilitare care permit desfăşurarea în bune condiţii a vieţii locuitorilor.
Teritoriul comunei Snagov se află în cadrul spaţiului periurban al municipiului Bucureşti. Acest lucru face ca analiza organizării teritoriale să fie foarte complexă, mai ales datorită dinamicii accelerate şi ireversibile.
Spaţiul periurban este definit de cele trei caracteristici principale: caracterul rezidenţial şi recent, caracterul navetist şi cel de subansamblu al oraşului.
38
Organizarea spaţiului periurban din comuna Snagov, ca şi din alte zone de altfel, presupune mai multe măsuri şi acţiuni complexe referitoare la structura administrativă a fiecărei localităţi, precum şi a oraşului Bucureşti. Aceste măsuri constau în realizarea sistemului recreativ al municipiului, în restrucurarea reţelei de aşezări, organizarea activităţii comerciale şi zonarea producţiei agricole.
Suprafaţa locuibilă a comunei este de 129566 m2, dintre care 19744 m2 sunt aflaţi în proprietate publică, iar 109801 m2 sunt proprietate privată. Pe aceste terenuri sunt construite 3175 de clădiri, dintre care 2492 sunt proprietate particulară, iar 682 de clădiri sunt proprietate publică. În anul 1998 au fost terminate 85 de noi construcţii din fonduri private. De asemenea comuna mai dispune de 67 de unităţi de cazare, dintre care 2 sunt hoteluri şi 65 vile turistice. Acestea oferă 534 de locuri de cazare.
Cei 5900 locuitori ai comunei au la dispoziţie mai multe dotări edilitare publice. Astfel, Primăria comunei Snagov se află în comuna Ghermăneşti . Există patru şcoli primare şi gimnaziale, una în fiecare sat în afară de Vădiceasca, patru grădiniţe de copii şi un liceu în satul Snagov. În cadrul acestor 9 instituţii de învăţământ există 48 de săli de clasă, 3 laboratoare şcolare şi 3 ateliere şcolare. De asemenea, comuna dispune de 5 biblioteci şi 3 unităţi P.T.T.R. Există un dispensar teritorial şi un cabinet stomatologic particular. Cele două farmacii din comună aparţi sectorului privat.
Reţeaua de distribuţie a apei potabile măsoară 4,8 km lungime şi se află răspândită pe întreaga suprafaţă a intravilanului. Lungimea simplă a reţelei de canalizare măsoară 13,3 km şi, de asemenea, se află în cadrul intravilanului. Aceste reţele trebuie completate pe o suprafaţă mai mare, iar cele deja existente necesită îmbunătăţiri.
De asemenea sunt necesare lucrări pentru reţeaua de distribuţie a gazelor, pentru reţeaua de termoficare şi pentru cea termică. Există încălzire centralizată în anumite locuinţe datorită minicentralelor termice.
4.6. Funcţiile localităţilor
Localităţile comunei Snagov sunt caracterizate de anumite funcţii specifice unui teritoriu administrativ, în care se desfăşoară anumite activităţi economice, culturale, în care se desfăşoară viaţa.
Principala funcţie a celor cinci sate este cea agicolă şi industrială dată de majoritatea populaţiei ce lucrează în aceste ramuri economice .
Majoritatea populaţiei este implicată direct sau indirect în agricultură, chiar dacă un număr foarte mare de oameni sunt salariaţi în industrie, în municipiul Bucureşti. Aceştia din urmă produc necesarul agricol pentru consumul propriu în gospodării, nefiind salariaţi ai unei asociaţii agricole sau ai unei ferme de exploatare agricolă.
Există două asociaţii agricole care funcţionează în locul fostelor unităţi de producţie. Acestea sunt Asociaţia Agricolă Izvorul Tâncăbeşti, în locul fostului I.A.S. Mogoşoaia ferma 12 şi Asociaţia Agricolă Snagov. Ferma Vlăsia aparţine de R.A.P.P.S., Intreprinderea Agricolă Băneasa.
Industria este reprezentată de unităţi mici, particulare, cum ar fi minilaminorul S.C. Arca S.A. din Vlădiceasca şi fabrica de componente electronice Interelectronik SRL.
Funcţia turistică şi sportivă a comunei Snagov se datorează condiţiilor fizico-geografice care permit dezvoltarea turismului în sezonul de vară. De asemenea, comuna Snagov a fost declarată şi staţiune climaterică la 22 decembrie 1994.
39
Existenţa pădurii Snagov şi a lacului au permis, în timp, amenajarea teritoriului în scopuri turistice. Astfel, s-au construit unităţi de cazare în număr de 67, care oferă 534 de locuri. Dintre acestea, două sunt hoteluri cu 58 de locuri şi 64 sunt vile turistice cu 458 de locuri. De asemenea, s-au construit baze sportive şi terenuri de sport pe care se antrenează chiar şi echipele olimpice, cum ar fi cea de cayac-canoe. Există complexul turistic Snagov, complexul turistic Pacea şi cel C.F.R. Snagov. Această funcţie a localităţilor, mai ales a satului Snagov, se datorează şi turiştilor ce exercită o presiune destul de mare asupra teritoriului.
Funcţia comercială este de asemenea prezentă în toate localităţile şi, prin aceasta se asigură necesarul de produse locuitorilor, prin intermediul magazinelor universale, în majoritate alimentare . Populaţia navetistă, care are acces la magazinele variate din cadrul oraşului, nu se aprovizionează din sate. De asemenea, locuitorii din satul Vlădiceasca sunt nevoiţi să realizeze schimburile comerciale în satele învecinate.
După anul 1990 au apărut magazine particulare din ce în ce mai multe, benzinării, magazine cu diferite profile. Numărul de persoane care se ocupă în comerţ este de 95 şi este în creştere.
Funcţia sanitară a localităţilor este foarte importantă. Există trei dispensare în Tâncăbeşti, Ghermăneşti şi Snagov. De asemenea există şi un cabinet medical veterinar. Farmaciile aparţin sectorului privat şi sunt în număr de două. Cabinetul stomatologic este tot particular şi este deservit de doi medici stomatologi. De asemenea există şase medici şi şapte asistenţi medicali. Numărul mediu al salariaţilor în sănătate şi asistenţă socială este de 21 de persoane.
Funcţia culturală este determinată de desfăşurarea activităţilor de învăţământ, culturale şi de recreere intelectuală. Există nouă unităţi de învăţământ, dintre care patru grădiniţe de copii, patru şcoli din învăţământul primar şi gimnazial în Tâncăbeşti, Ciofliceni, Ghermăneşti şi Snagov şi liceul teoretic Mihail Kogălniceanu în Snagov. Aceste instituţii adăpostesc 48 de săli de clasă şi cabinete şcolare, trei laboratoare şi trei ateliere şcolare. Totalul elevilor înscrişi în şcoli este de 1209 iar totalul personalului didactic este de 82. De asemenea există cinci biblioteci deschise cititorilor şi Casa de Cultură a comunei Snagov. Populaţia deţine 1192 abonamente radio şi 942 abonamente la televiziune.
Funcţia administrativă este deţinută de Ghermăneşti-Snagov. Noua Primărie a fost construită în Ghermăneşti şi funcţionează din anul acesta. Vechiul sediu al Primăriei era în Snagov. Tot aici se află şi sediul Poliţiei. Aceste sate au centre administrative unde sunt comasate principalele instituţii de interes public.
40
5. ECONOMIA
5.1. Scurt istoric al activităţii economice
În această zonă a comunei Snagov, în primul rând datorită condiţiilor biopedoclimatice, ocupţia de bază a locuitorilor este agricultura, dar şi industria.
Baza ştiinţifică în analiza culturilor agricole se formează în timp numai prin studiul condiţiilor naturale care trebuie să satisfacă anumite cerinţe biologice ale plantelor agricole şi ale animalelor. Astfel, culturile agricole cu pondere mare în suprafaţa cultivată, cum sunt în cazul zonei de faţă, grâul şi porumbul, necesită o distribuire în zonele cele mai favorabile pentru a nu se recurge la mărirea suprafeţelor agricole şi la distrugerea ecosistemului natural. Din acest studiu al cadrului natural rezultă expresia geografică a modului în care se poate repartiza, pe viitor, potenţialul ecologic al agriculturii pe teritoriul României, în general şi pe teritoriul comunei Snagov, în particular.
Cu acestă ocazie se vor studia şi alte şi alte probleme ecologice, cum ar fi acţiunea limitantă a factorilor de vegetaţie, optimul ecologic, delimitarea ecosistemelor agricole, adică determinarea locului precis ce revine plantelor agricole, animalelor crescute şi chiar omului însuşi şi a habitatului acestuia.
Omul poate atribui sistemului ecologic proprietatea de a fi economic, iar biomasa, producţia biologică poate fi considerată recoltă.
Producţia agricolă vegetală stă la baza existenţei umane ca hrană directă sau indirectă, omul fiind introdus în lanţul trofic al ecosistemelor.
Omul nu a modificat doar limita teritorială a ecosistemelor agricole ci a impus şi noi condiţii de fertilizare şi dezvoltare a plantelor şi animalelor, a creat noi soiuri şi rase, noi relaţii între acestea, a creat medii artificiale de dezvoltare, care erau mai uşor de controlat. Odată cu acest studiu se pot face şi preconizări ale evoluţiei pe termene diferite.
Factorii mediului fizic, indispensabili activităţii biologice a plantelor sunt factorii pedoclimatici , respectiv lumina, căldura, aerul, apa şi substanţele minerale. Aceşti factori şi gradul lor de influenţare diferă de la o specie la alta şi chiar la aceaşi specie în decursul perioadelor de vegetaţie.
Cerinţele mereu crescânde pentru produsele agricole au dus la o creştere a suprafeţei agricole prin extinderea pe noi terenuri şi în noi regiuni, până aici înţelenite sau acoperite de păduri şi păşuni .
În primele şase decenii ale secolului al XIX-lea, peisajul Câmpiei Române şi mai ales al regiunii din apropierea capitalei s-a schimbat radical. Analizând hărţile timpului, adică harta austriacă din 1790, cea rusească din 1830-1831 şi cea austriacă din 1857, se poate observa cum arăturile s-au extins mereu în detrimentul pădurii şi al stepei. Desţelenirea stepei şi silvostepei şi despădurirea zonei stejarului din zona comunei de astăzi a Snagovului au dus la prefaceri ale peisajului mai mari decât în toate perioadele anterioare.
Sistemul arendării moşiei mănăstireşti a Snagovului şi a celei boiereşti, uneltele rudimentare ale ţăranilor clăcaşi, lipsa capitalului pentru achiziţionarea maşinilor agricole şi exploatarea plugărimii prin învoieli nedrepte sunt principalele aspecte negative ale agriculturii secolului al XIX-lea.
41
Există, însă şi aspecte pozitive care decurg din extinderea producţiei agricole şi a suprafeţelor cultivate. Printre acestea se numără şi creşterea inventarului agricol, introducerea maşinilor de treierat, de semănat, secerat şi vânturat. Apar chiar şi modeste lucrări de îmbunătăţiri funciare cum ar fi îndiguiri şi irigaţii. Toate aceste progrese culminează cu reforma agrară a lui Alexandru Ioan Cuza din anul 1864.
O caracteristică importantă a agriculturii din această zonă este constituită de evoluţia de la agricultura de subzistenţă la cea de piaţă, mai ales după 1800.
Pănă în 1989, agricultura era organizată în unităţi mari de producţie, se foloseau soiuri superioare, se aplica rotaţia culturilor şi tratamente chimice, de asemenea creşterea animalelor era supravegheată de medici veterinari, se creşteau rase superioare în condiţii speciale.
După 1989, datorită împărţirii proprietăţilor, culturile au fost amplasate în neconcordanţă cu condiţiile pedoclimatice, nu s-a mai făcut rotaţia culturilor, oamenii nu au mai investit în îmbunătăţirea condiţiilor. În această perioadă nu s-a mai făcut nici o lucrare de îmbunătăţire funciară, şi mai mult, cele deja existente au fost distruse.
5.2 Agricultura
5.2.1. Modul de utilizare a terenurilorÎn condiţiile unui relief cvasiorizontal, de câmpie tabulară, cu altitudini cuprinse
între 80 şi 100 de metri, puţin fragmentat, zonarea şi parcelarea terenului este relativ simplă.
Structura modului de utilizare a terenului comunei a variat în decursul timpului. Dacă în secolele trecute cea mai mare parte a suprafeţei comunei era acoperită de păduri, în timp, întinse suprafeţe silvice au fost defrişate şi înlocuite de culturi agricole.
În prezent se observă un fenomen deosebit ce constă în extinderea suprafeţelor destinate construcţiilor în detrimentul celor destinate culturilor agricole. Astfel, vetrele satelor se măresc, datorită funcţiei rezidenţiale predominante.
Astăzi, suprafaţa totală a teritoriului comunei este de 8835 ha.. Aprope jumătate (47%) din această suprafaţă este acoperită de păduri, respectiv
4166 ha. Pădurile sunt aşezate în nordul comunei pădurea Snagov, în sudul acesteia pădurile Vlădiceasca, Tâncăbeşti, Ciofliceni şi Nuca şi în estul comunei pădurile Vlăsia, Bărboşi şi Fundu Sacului.
Suprafeţele acvatice măsoară 700 de ha şi reprezintă 8% din suprafaţa comunei. Cea mai mare unitate acvatică este lacul Snagov. Acesta este înconjurat, aproape în totalitate, de mlaştini, cea mai extinsă aflându-se în partea de nord-est a comunei, unde în trecut, pârâul Snagov se vărsa în Ialomiţa.
Limita de sud a comunei este alcătuită de pârâul Vlăsia, iar în cadrul comunei se mai află câteva lacuri foarte mici, majoritatea înmlăştinite La Lacu Ursului, La Lacu Zgăvărdei, La Lacu lui Băjenaru etc.
Suprafeţele agricole deţin o pondere importantă de 43,5%, măsurând 3860 ha, în trecut acoperite de păduri . Aceste suprafeţe se găsesc în imediata apropiere a vetrelor satelor, pentru a putea fi accesibile lucrătorilor. Suprafeţele cele mai îndepărtate aflate la limita pădurilor sunt cele mai noi teritorii defrişate.
42
Suprafaţa arabilă măsoară 3560 ha, dintre care, cea cultivată cu grâu şi secară reprezintă 762 ha, cea cultivată cu porumb boabe reprezintă 1218 ha.
Suprafaţa destinată culturii de floarea soarelui reprezintă 605 ha, cea destinată culturii de cartofi reprezintă 30 ha şi cea destinată culturii de legume reprezintă 33 ha. Suprafaţa destinată păşunilor măsoară 20 ha.
Livezile şi pepinierele pomicole sunt extinse pe o suprafată de 234 ha, iar viile şi pepinierele viticole deţin o suprafaţă de 46 ha. Acestea din urmă se află în imediata apropiere a locuinţelor, intrând chiar în cadrul intravilanului.
Suprafaţa intravilană măsoară 129 ha, reprezintă 6% din suprafaţa comunei şi este în continuă dezvoltare. Această suprafaţă este repartizată celor cinci sate ale comunei, dar într-un mod neunitar. Astfel, satul Vlădiceasca deţine o pondere foarte mică în comparaţie cu celelate.
Intravilanul deţine căi de comunicaţie rutiere modernizate, ce fac legătura cu zonele învecinate, dar şi calea ferată Bucureşti-Snagov Sat. Drumurile nemodernizate, respectiv potecile, traversează mai ales suprafeţele arabile şi pădurile.
5.2.2. Lucrările de îmbunătăţiri funciare influenţează în mod hotărâtor modul de utilizare al terenului, constituind un factor antropic de cea mai mare importanţă pentru modificarea mediului geografic, în scopul dezvoltării producţiei agricole. Acestea constau în îndiguiri, desecări, irigaţii, bazine de acumulare, regularizări de cursuri, lucrări de ameliorare a sărăturilor şi terenurilor nisipoase, lucrări de combatere şi prevenire a eroziunii solului.
Lucrările de îmbunătăţiri funciare au ca scop mărirea capacităţii de producţie a terenurilor agricole. Acestea se realizează izolate sau combinate în funcţie de felul problemelor pe care le ridică condiţiile naturale şi economice locale.
Diferenţierea geografică a teritoriului, în vederea sporirii fertilităţii solurilor şi a planificării folosirii raţionale prin aplicarea unor măsuri ameliorative a avut la bază cunoaşterea şi clasificarea factorilor naturali care condiţionează fertilitatea solului şi care prezintă, pe teritoriul analizat, deosebiri semnificative, în măsură să diferenţieze zone distincte.
1. Zona de desalinizare pe câmpie şi pe terasele Ialomiţei (25-60m)2. Zona intermediară de desalinizare presupune irigarea pe suprafeţe masive, şi,
într-un viitor mai îndepărtat, fără colectoare adânci de desecare va putea provoca procese de sărăturare.
3. Zona de acumulare a sărurilor, cu cote mai joase şi cu drenajul natural mai slab în depresiunile lacurilor de pe zonele interfluviale presupun măsuri speciale, cum ar fi spălări, drenări, amendări.
Prin suprapunerea factorilor de zonare se generează schema zonării măsurilor de hidroamelioraţii. Factorii de zonare sunt reprezentaţi de climă, respectiv precipitaţii, temperatură, vânt, regimul hidrologic şi de săruri al solului, hidrogeologia, adică aportul de apă în sol din pânza freatică, relieful, vegetaţia, cultura agricolă, respectiv rezerva de apă din sol şi coeficientul de înmagazinare al precipitaţiilor de iarnă.
În această zonă, cu climă subumedă, vegetaţie formată din pădure de foioase, respectiv şleau, soluri brun-roşcate de pădure, cu un regim hidrologic al solului periodic semipercolativ, cu un strat acvifer aflat la o adâncime de 1-2 metri şi o mineralizare sub 1g/l, principalele măsuri hidroameliorative sunt drenajul spre zona umedă, irigaţia şi uneori prevenirea sărăturilor spre zona semiumedă.
43
Drenajul se efectuează împotriva excesului de apă spre zona umedă şi a excesului de apă şi a sărurilor spre zona semiumedă.
În Câmpia Română se înregistrează cele mai mari deficite, astfel că recolta este compromisă. În anii foarte secetoşi, ca o măsură disperată de supravieţuire, stuful din lac a fost folosit ca hrană pentru animale, în combinaţie chiar, cu frunze de stejar şi plop. Urmările secetei au repercursiuni şi asupra albinelor care nu mai au de unde strânge polen şi nectar, păşunile se usucă şi ard, pădurile se incendiază foarte uşor, fântânile seacă, la fel şi bălţile şi lacurile.
Perioade de secetă au fost înregistrate încă din secolele trecute în documentele oficiale, începând cu anul 1758, 1794, 1815, 1831, 1873, 1894, 1896, 1899, 1903, 1904, 1907, 1945, 1946, 1950, 1952. Se observă că în 194 de ani au fost 15 secete, cu o periodicitate de 14 ani. Seceta cea mai intensă, cu un deficit de 4000 m3/ha a fost înregistrată în anul 1945, când s-a impus irigarea în perioada de vegetaţie.
Perioada actuală, 2000 - 2001 se confruntă cu toate condiţiile unei seceete de mari proporţii.
Teritoriul comunei Snagov se situează în zona foarte necesară pentru irigare de gradul II, cu precipitaţii de 200-250 mm/an şi temperaturi medii în sezonul cald de 20-22oC.
Lucrările pentru irigaţii se construiesc în scopul amenajării şi organizării terenurilor arabile. Deşi, teoretic cel puţin, umiditatea trebuie să fie menţinută constantă la un plafon optim, în realitate se foloseşte, în cel mai bun caz, un plafon minim al umidităţii solului. Astfel pentru doar o tonă de grâu sun necesare 4000 tone de apă la hectar.
Numărul lucrărilor pentru irigaţii din bazinul Snagovului este de 13. Acestea au început a fi construite din 1958, dar majoritatea au fost definitivate între anii 1974 şi 1976. Sursa apei pentru irigaţii este la suprafaţă, iar tipul captării este prin pompare. Debitul atinge 1120 l/sec.
Suprafeţele amenajate pentru irigaţiile prin brazde cumulează 301 ha iar cele pentru aspersiune 422 ha. În total există 723 ha amenajate pentru irigaţii. Din acestea, grădinile pentru zarzavat reprezintă 229 ha iar culturile de câmp 422 ha. Acestea la un loc cumulează 651 ha. Debitele apelor captate, în medie ating 111 l/sec., debitele maxime ating şi 1120 l/sec.
Volumul captat anual este de 1468000 m3, din care nimic nu este restituit. Irigaţiile au un caracter de suplimentare, ce asigură creşterea recoltei şi regularizarea acesteia. Astfel, sunt administrate norme de udare mici prin metoda aspersiunii (ploaie artificială), nefiind necesare udări de aprovizionare.
Pe luncile râurilor, unde există un sol aluvial cernoziomic puternic levigat, iar regimul hidrologic al solului este nepercolativ sau periodic percolativ, stratul acvifer se află la 2-5 metri de suprafaţă şi mineralizarea este între 1 şi 3g/l, domină deficitul de umiditate. Ca urmare a acestei caracteristici a zonei se impun irigaţiile, ca măsură de bază, administrate în norme de udare mari pe brazde şi fâşii, irigarea realizându-se prin scurgere la suprafaţă. Irigarea prin brazde este folosită la culturile agricole în rânduri rare, cum ar fi prăşitoarele sau în livezi. Irigarea prin fâşii se recomandă la culturi agricole în rânduri dese, cum ar fi păioasele şi plantele furajere. Aceste irigaţii au un caracter de aprovizionare dar ridică câteva probleme speciale cum ar fi tasarea depozitelor loessoide.
44
Folosirea irigaţiilor impun o serie de lucrări agro-pedo-ameliorative, ce au ca scop optimizarea şi conservarea unor însuşiri fizice şi chimice ale solului în vederea măririi producţiei.
Astfel, spălarea solurilor reprezintă o măsură radicală de ameliorare a solurilor sărăturoase. Această metodă se aplică numai în cazurile în care terenul este amenajat cu sisteme de irigare, drenaj şi desecare, ca şi în cazul de faţă. Spălarea solului constă, de fapt, în inundarea terenului nivelat sau prin suprairigare (aspersiune), cea ce permite infiltrarea apei în straturile inferioare ale solului şi migrarea, odată cu apa, a sărurilor. Astfel, sărurile vor fi răspândite uniform în cadrul întregului orizont de sol, evitându-se suprasărăturarea la suprafaţa orizontului. Eficienţa spălării solului scade, însă, odată cu permeabilitatea.
Spălarea se recomandă a fi aplicată toamna sau la începutul iernii, când pierderile de apă prin evapotranspiraţie sunt minime datorită temperaturii reduse, iar adâncimea apei freatice este relativ mare. De asemenea, primăvara, solul are posibilitatea să se zvânte, permiţând lucrările agricole. Aceste măsuri sunt recomandate a fi aplicate odată la câţiva ani, între 4 şi 7 ani.
De asemenea, în cazul crovurilor de dimensiuni reduse şi instalate pe terenuri devenite sărăturoase, în urma evaporărilor succesive a bălţilor instalate aici la fiecare ploaie, se recomandă copertarea solurilor inapte pentru producţie prin aportul de material pământos.
Măsurile de preîntâmpinare a înmlăştinirilor şi a sărăturărilor constau în drenări combinate cu îndiguiri, folosirea drenajului la subirigare, acolo unde apa subterană nu conţine săruri, drenări adânci pe terenuri sărăturate şi irigaţii prin aspersiune.
Regimul de inundare se manifestă diferenţiat, chiar pe acelaşi râu, între diversele sale sectoare. Zonele inundabile au aspectul unor fâşii situate de-a lungul cursului de apă, adesea discontinue şi cu lăţimi reduse. În bazinul hidrografic al Ialomiţei există 39730 ha inundabile. Lipsa scurgerii sau întârzierile în scurgerea apei conduc la exces de umiditate în solul din zonele depresionare situate pe câmpia interfluvială.
Folosirea economică a terenurilor inundabile şi cu exces de umiditate prezintă particularităţi strâns legate de condiţiile ecologice şi tehnice speciale în care se desfăşoară procesele de producţie pe aceste terenuri. În anii în care se produc inundaţiile, procesele de producţie sunt întrerupte şi culturile agricole existente pe teren sunt distruse. Pagubele provocate producţiei vegetale au repercursiuni şi asupra creşterii animalelor.
Planificarea şi organizarea producţiei pe terenurile inundabile sunt îngreunate de fluctuaţiile regimului de inundabilitate. Lucrările de apărare contra inundaţiilor se fac din anul 1849 şi 1865. Îndiguirile au fost executate lent şi pe o suprafaţă redusă. La adăpostul digurilor şi al sistemelor de desecare s-au introdus în circuitul agricol noi suprafeţe şi s-au înlăturat pagube provocate de inundaţii, s-au putut introduce irigaţiile şi spori productivitatea.
Seceta pedologică este expresia bilanţului între primirile şi consumurile de apă, care poate fi materializat prin excedent sau deficit. Consumul optim al plantelor este dat de evapotranspiraţia potenţială.
Nu s-au înregistrat degradări de albii şi maluri. De asemenea, aici nu au fost executate îndiguiri, desecări, lucrări hidrotehnice pentru protecţia albilor şi a malurilor şi nu au fost construite centrale hidroelectrice.
45
Pe cursul râului Snagov există 13 alimentări cu apă potabilă. Sursele sunt subterane, prin pompare şi au un debit de 76 l/sec. Debitul zilnic al apei potabile captate este de 57 l/sec., iar al celei restituite este de 13,7 l/sec. Volumul anual de apă captată este de 347000 m3, iar al celei restituite este de 159000 m3. Alimentări cu apă industrială nu există în această zonă.
În această zonă, solurile suportă o eroziune neapreciabilă pe majoritatea suprafeţei. Accidental, se instalează o eroziune de mal în lungul reţelei hidrografice, deci a lacului Snagov şi chiar a văilor temporare. În aceste soluri de luncă predomină procese de aluvionare şi coluvionare.
Erodarea solului, datorită pierderii stratului de sol de la suprafaţă, înregistrează o serie de modificări ale însuşirilor mecanice, hidrofizice şi chimice care înrăutăţesc condiţiile pedologice. Astfel se micşorează stabiliatea hidrică, textura devine mai grosieră, capacitatea de câmp pentru apă se reduce şi scurgerile se accentuează, de asemenea conţinutul de substanţe nutritive, humus şi azot se reduce. Limita inferioară a terenurilor arabile trebuie să fie pe pante de 3%. De asemenea pomii fructiferi, la pante sub 8% se vor orienta transversal pe pantă.
Mecanizarea reprezintă gradul ridicat de accesibilitate pentru tractor, adică de 80-100%. Acest lucru în 1965, însemna că unui tractor îi reveneau 105-116 ha arabil.
Chimizarea trebuie să ţină seama, imperios, de tipul solului. Astfel, cernoziomul levigat este considerat ca având o fertilitate naturală relativ ridicată, ceea ce recomandă ca îngrăşămintele chimice să fie aplicate combinat şi nu separat, cu azot sau cu fosfor, deoarece dau rezultate slabe.
Pe solurile brun-roşcate de pădure, cerealele reacţionează mai ales la îngrăşămintele cu azot pe când plantele tehnice şi viţa de vie răspund la aplicarea combinată a îngrăşămintelor cu azot, fosfor şi potasiu.
Îngrăşămintele organice sunt mai eficiente când se dau împreună cu superfosfatul şi azotatul de amoniu şi calciu, deoarece sunt uşor solubile în apă în zonele uscate. Eficienţa acestora variază şi în raport cu cultura.
Îngrăşarea cu gunoi de grajd dă rezultate pe toate tipurile de sol, mai ales în combinaţii cu alte îngrăşăminte organice, cum ar fi turba, mustul de gunoi de grajd, îngrăşămintele verzi şi diverse amestecuri organo-minerale şi chiar îngrăşăminte bacteriene.
Eficienţa acestora variază cu tipul de sol, planta cultivată, felul acestor îngrăşăminte, momentul aplicării lor, mărimea dozei şi concentraţia, precum şi modul de combinare al diferitelor îngrăşăminte.
Spre exemplu, azotul are o eficienţă moderat spre bine pentru grâul de toamnă, iar azotul, împreună cu fosforul are o eficienţă tot moderat spre bine pentru porumb, dar numai aplicate combinat.
Factorul soi poate spori producţia agricolă cu 10-35%, mai ales când cultivarea se face numai în zonele ecologice specifice structurii lor biologice. Cerintele umane de la aceste soiuri îmbunătăţite nu sunt numai de ordin cantitativ ci şi calitativ, de rezistenţă la iernare, la secetă. Astfel se face zonarea soiurilor şi hibrizilor care, prin modul în care se desfăşoară perioada de vegetaţie sunt în afara acţiunii dăunătoare a arşiţei şi a lipsei de apă.
De asemena se mai urmăreşte rezistenţa la cădere a păioaselor, la bolile criptogamice şi la dăunători animali. Cei mai tardivi hibrizi de porumb sunt şi cei mai
46
productivi. Grâul de toamnă este reprezentat de soiurile Bezostaia 1, Triumf, Ponca, Bucureşti 1, Scorospelka 3, grâul de toamnă Măgurele 7, secara de toamnă Petkus ameliorat, orz de toamnă Cenad 345, ovăz Târgu Frumos 9, orez Krasnodor 424, 3352, porumb HD 206, 208, 311, 196, 405, sorg pentru boabe F44, mazărea de câmp ICA 332, soia Chipewa, Lincoln, in pentru fuior Deta, cânepă Fibramulta, cartof Irish Kobler, Bintje, Urgenta, Braşovean.
Analiza condiţiilor naturale şi economice diferite de pe teritoriul României, nevoile de consum ale oraşelor şi centrelor populate, necesităţile de aprovizionare a fabricilor de conserve au dus la delimitarea unor bazine legumicole, specializate în diferite culturi. Acest lucru este specific mai ales zonelor periurbane pentru aprovizionarea marilor centre, cum ar fi Bucureşti şi Ploieşti. Aici se cultivă legume termofile, cum ar fi roşii, vinete, ardei, iar pentru export, se cultivă soiurile timpurii, cum ar fi tomatele, castraveţii, cartofii, varza, conopida, ardei, gogoşari, pepeni verzi, ceapa, praz, usturoi.
Creşterea animalelor constă în exploatarea taurinelor: rasa brună de Maramureş şi a ovinelor Merinos.
5.2.3. Structura ramurilor de producţie pe proprietari Structura proprietarilor pe teritoriul agricol studiat a suferit numeroase modificări
de-a lungul timpului, mai ales în perioada anilor 1989-1990. Dacă până în secolul al XIX-lea, proprietarii acestei regiuni erau mănăstirile
Snagov şi Căldăruşani şi câţiva moşieri, după cel de-al doilea război mondial au început să ia naştere marile unităţi de producţie sub forma I.A.S.- urilor şi a C.A.P.- urilor.
Astfel, până în 1989, pe aceste terenuri au funcţionat, cu un randament mai mare sau mai mic, C.A.P. ul de la Tâncăbeşti Sud şi cel de la Ghermăneşti, dar mai existau grajduri la Ciofliceni şi la Snagov. De asemenea, exista I.A.S.- ul Scai Mogoşoaia, ferma 12, ale cărei dotări tehnice mai sunt folosite şi în prezent.
Ferma Vlăsia aparţinea Întreprinderii Agricole Băneasa şi aceasta aparţinea de R.A.P.P.S. (Regia Autonomă a Patrimoniului şi Protocolului de Stat). Unităţile agricole funcţionau sub observaţia Centrului de exploatări agricole din Tâncăbeşti. Acestea produceau peste 2500 de tone de cereale păioase şi peste 4500 de tone de porumb. Tot aceste asociaţii aveau în proprietate un număr ridicat de culturi pomicole.
Există şi întreprinderi agricole zootehnice specializate, cum ar fi cele de creştere a păsărilor, avicole, foarte dezvoltate. Acestea creşteau peste 250000 de păsări, în special găini. Una dintre acestea se afla în Tâncăbeşti, la marginea vestică a comunei, spre Periş, iar o alta la Snagov, pe malul stâng al lacului Snagov.
Aceste unităţi de exploatare agricolă aveau în proprietate şi în administraţie aproape totalitatea suprafeţei agricole de 3500 de hectare din comună. Micii proprietari deţineau doar suprafeţe restrânse, în cadrul gospodăriilor, acestea fiind reprezentate în special de grădinile de zarzavat, adică aproximativ 500 de hectare.
După 1989, situaţia politică a permis reîmproprietărirea persoanelor fizice. Astfel, cele 3500 de ha au revenit agricultorilor din Snagov.
Aceştia doresc să lucreze singuri suprafeţele mici de teren ce le revin pentru a avea un beneficiu mai mare, pentru a fi independenţi şi pentru a elimina eventualii intermediari. Datorită cerinţelor de producţie, atât pentru subzistenţă, cât şi pentru piaţă,
47
agricultura are nevoie de specialişti şi de aplicarea unor reguli agrotehnice. Acestea nu pot fi asigurate decât în cadrul unor mari asociaţii, datorită costurilor ridicate.
Astfel, după câţiva ani, adică în 1993-1995, o mare parte a lucrătorilor agricoli s-au reasociat. Astăzi există două asociaţii agricole: Asociaţia Agricolă Snagov şi Asociaţia Agricolă Izvorul Tâncăbeşti. De asemenea, cum am mai amintit, ferma 12 mai funcţionează în cadrul fostului I.A.S. Mogoşoaia şi ferma Vlăsia care încă mai aparţine de R.A.P.P.S. Acestea, însă deţin suprafeţe mult mai reduse decât cele din perioada anterioară.
Proporţia între asociaţii şi proprietarii individuali s-a inversat în favoarea ultimilor. Asociaţiile încă mai obţin cea mai mare parte din producţia comunei Snagov, aproape dublu şi în unele situaţii chiar triplu faţă de proprietarii individuali la un loc.
5.2.4. Mecanizarea şi chimizarea Condiţiile climatice şi însuşirile solurilor brun-roşcate de pădure, precum şi a
cernoziomurilor levigate oferă condiţii pentru dezvoltarea biologică a multor plante de cultură, dar ca în orice alt ţinut, necesităţile tot mai crescânde ale omului duc la o continuă încercare nu numai a îmbunătăţirii recoltei din punct de vedere calitativ dar mai ales din punct de vedere cantitativ.
Pentru ca aceste necesităţi să fie satisfăcute se impun în primul rând mecanizarea şi chimizarea.
O altă direcţie avută în vedere de aceste măsuri amelorative este consevarea condiţiilor naturale actuale, care sunt mai mult decât favorabile pentru dezvoltarea unei agriculturi sănătoase şi productive în această zonă.
Solurile brun-roşcate de pădure dezvoltate pe depozite loessoide sunt printre cele mai fertile soluri, alături de cernoziomurile din vecinătate. De asemenea aceste soluri se lucrează în condiţii optime într-un interval mai scăzut de umiditate datorită stabilităţii hidrice a structurii relativ scăzute.
Pot exista, însă, şi anumite deficienţe în regimul aerohidric al solului datorită tasării. Rezervele de humus, azot şi fosfor sunt moderate şi variază în funcţie de timpul când sunt cultivate.
Astfel, nevoia de îngrăşăminte este moderată şi sporuri mari de recoltă se obţin mai ales prin aplicarea gunoiului de grajd, a îngrăşămintelor minerale cu azot, cum ar fi sulfatul de amoniu, azotatul de amoniu şi cianamida de calciu.
Îngrăşămintele cu potasiu sunt aplicate numai în asociaţie cu azotul şi fosforul şi numai pentru plantele cu consum mare de potasiu. Astfel, cerealele reacţionează mai ales la îngrăşămintele cu azot pe când plantele tehnice şi viţa de vie răspund la aplicarea combinată a îngrăşămintelor cu azot, fosfor şi potasiu. Cu toate aceste măsuri, totuşi, calităţile de panificaţie ale grâului sunt mai slabe decăt ale celui obţinut în stepă şi silvostepă.
Se observă că eficienţa îngrăşămintelor variază cu tipul de sol, planta cultivată, felul acestor îngrăşăminte, momentul aplicării lor, mărimea dozei şi concentraţia, precum şi modul de combinare al diferitelor îngrăşăminte.
Spre exemplu, azotul are o eficienţă moderat spre bine pentru grâul de toamnă, iar azotul, împreună cu fosforul are o eficienţă tot moderat spre bine pentru porumb, dar numai când sunt aplicate combinat.
48
Cea mai bună metodă de fertilizare a solului îl reprezintă îngrăşămintele organice, care au fost de la începuturile agriculturii cele mai utilizate şi mai eficiente substanţe fertilizatoare. În zilele noastre acestea sunt şi mai eficiente dacă sunt administrate împreună cu superfosfatul şi azotatul de amoniu şi calciu, deoarece sunt uşor solubile în apă în zonele uscate, deci specifice acestei zone cu o medie a precipitaţiilor de 250 mm/an.
Dintre aceste îngrăşăminte organice cele mai cunoscute şi mai eficiente, precum şi cele mai ieftine şi uşor de procurat sunt considerate a fi gunoiul de grajd, turba, mustul de gunoi de grajd, îngrăşămintele verzi şi diverse amestecuri organo-minerale şi chiar îngrăşăminte bacteriene.
Tabelul nr. 7 Sporul de recoltă în boabe la 1 kg de azot (N) sau fosfor (P2O5)
Tipul de sol Azot FosforGrâu Ovăz Porumb Grâu Ovăz Porumb
Sursa: Rădulescu N., Petrescu I., Velcea I. Geografia agriculturii RomânieiTabelele nr. 7 şi 8 (Sporul de recoltă în boabe la 1 kg de azot (N) sau fosfor (P2O5)
şi Parametrii îngrăşămintelor pentru diferitele tipuri de soluri cernoziom levigat şi sol brun-roşcat de pădure) prezintă o structură a principalelor îngrăşăminte chimice şi organice, respectiv sporul de recoltă pentru diverse culturi pe diverse tipuri de sol şi doza îngrăşământ necesară la un hectar pe diverse tipuri de sol.
Mecanizarea reprezintă gradul ridicat de accesibilitate pentru tractor, adică de 80-100%, deoarece această zonă are o pantă foarte mică, terenurile fiind aproape orizontale.
49
Acest lucru în 1965, însemna că unui tractor îi reveneau 105-116 ha arabil din cele 3500 ha agricole. Mijloacele tehnice au transformat,în timp, un teritoriu inapt pentru agricultură într-unul chiar foarte productiv, dar şi administrarea improprie a acestor lucrări a dus la degradarea unor terenuri foarte fertile, cum este şi cazul comunei Snagov.
Mai ales după anul 1989, când s-au divesificat formele de proprietate şi mai mult, proprietarul a devenit incert, suprafeţele agricole au avut de suferit, fiind distruse sistematic datorită dorinţei de câştig imediate şi datorită unei exploatări improprii de către necunoscători.
Astăzi în comuna Snagov dotarea tehnică cu utilaje agricole este foarte slabă. Micii proprietari, persoanele fizice nu deţin tractoare proprii, decât în număr de trei în toată comuna, datorită preţului ridicat de achiziţionare.
Doar cele două asociaţii agricole ale comunei, care administrează o mare parte din suprafaţa arabilă a comunei deţin mici parcuri de utilaje agricole şi acestea insuficiente pentru obţinerea unei producţii reale potenţialului agricol din această zonă şi pentru practicarea unei agriculturi decente specifice secolului actual.
Micii propritari ajung să închirieze utilaje agricole pe perioada lucrărilor de pregătire, însămânţare şi recoltare a terenurilor, iar cei ce nu au nici această posibilitate preferă să introducă pământul în administrarea celor două asociaţii şi astfel să obţină un profit mult mai mic, să-l vândă, fapt ce a luat o amploare deosebită în ultimii ani sau în cel mai rău caz să lase pământul în pârloagă, neinvestind deloc pentru chimizarea sau lucrarea acestui pământ.
5.2.5. Producţia agricolă şi centrele de producţie agricolăTeritoriul comunei Snagov se încadrează, conform hărţii ce prezintă zonele şi
perioadele cu excedent şi deficit de apă în sol, în zona cu o perioadă de aproximativ 9 luni pe an excedent de apă şi 3 luni pe an deficit de apă în sol.
Condiţiile climatice şi însuşirile solurilor brun-roşcate de pădure, precum şi a cernoziomurilor sunt prielnice pentru foarte multe plante de cultură, atât plante de câmp, cât şi plante de nutreţ, legume, viţă de vie şi pomi fructiferi.
Principalele plante cultivate sunt grâul de toamnă şi porumbul. Calităţile de panificaţie ale grâului sunt însă mai slabe decăt ale celui obţinut în stepă şi silvostepă. Se cultivă, de asemenea, orz de toamnă şi de primăvară, ovăz, sfeclă de zahăr, care găseşte aici condiţii favorabile, floarea soarelui, tutun, cânepă, in de ulei, rapiţă, leguminoase pentru boabe (mazăre, fasole, linte, soia), cartofi, diferite plante furajere, cum ar fi sfecla de nutreţ, iarbă de sudan, trifoi, lucernă.
Dintre pomii fructiferi, aici găsesc condiţii favorabile caisul, piersicul, cireşul, vişinul, nucul, dudul, mărul şi părul. Doar mici suprafeţe din aceste soluri mai sunt ocupate de vegetaţia spontană specifică, respectiv pădurile de stejar.
Cum am arătat în subcapitolul Mecanizare şi chimizare, solurile specifice acestei zone sunt deosebit de fertile şi nu necesită decât măsuri minime de îmbunătăţire a producţiei şi mai mult măsuri de transformare a agriculturii existente într-o agricultură intensivă.
Totuşi, această prefacere are nevoie de mai mult timp şi în primul rând de o dezvoltare materială, respectiv cât mai multe utilaje mecanice şi îngrăşăminte chimice în concentraţii şi cantităţi suficiente.
50
De asemenea, pe teritoriul comunei Snagov trece izolinia 1000 m3/ha a deficitului de umiditate din sol a culturilor de grâu şi izolinia de 3000 m3/ha a deficitului de umiditate din sol a culturilor de porumb.
Schiţa fenologică arată că recoltarea grâului este propice acestui teritoriu în perioada cuprinsă între 1 iulie şi 10 iulie.
O mare parte din locuitorii comunei Snagov sunt ocupaţi în agricultură şi silvicultură, respectiv 257 de persoane, mult mai mulţi sunt implicaţi indirect în această ramură.
Astfel, există două principale asociaţii agricole, respectiv Asociaţia Agricolă Snagov şi Asociaţia Agricolă Izvorul Tâncăbeşti. De asemenea mai există un fost I.A.S. Mogoşoaia ferma 12. Ferma Vlăsia este administrată de Întreprinderea Agricolă Băneasa, dar aparţine de Regia Autonomă a Patrimoniului şi Protocolului de Stat (R.A.P.P.S.).
În afară de aceste unităţi mari de producţie agricolă mai există numeroase gospodării ce produc pentru propria existenţă dar şi pentru piaţa de desfacere a marilor oraşe, cum ar fi Bucureşti şi Ploieşti.
Suprafaţa agricolă, ca şi producţia diferitelor culturi s-a modificat de-a lungul timpului, şi chiar în perioade relativ scurte, de la un an la altul .Ca un exemplu, în anul 1996 exitau 3026 ha agricole, în 1997 - 3024 ha, pentru ca în 1998, această suprafaţă agricolă să crească până la 3860 ha.
În cadrul acestora, pe suprafeţele arabile s-au cultivat grâu şi secară, într-un volum de aproximativ 1500 de tone, 5000 tone de porumb, 800 tone de floarea soarelui şi 500 de tone de legume, toate acestea anual .
Grâul de toamnă este reprezentat de soiurile Bezostaia 1, Triumf, Ponca, Bucureşti 1, Scorospelka 3, Măgurele 7, dar aceste soiuri prezintă o calitate pentru panificaţie mai scăzută decât aceleaşi specii de grâu dar care sunt cultivate în zona de stepă şi silvostepă, secara de toamnă Petkus ameliorat, orz de toamnă Cenad 345, ovăz Târgu Frumos 9, orez Krasnodor 424, 3352, porumb HD 206, 208, 311, 196, 405, sorg pentru boabe F44.
Alături de aceste specii pe care le găsim în acestă zonă, se mai cultivă şi speciile leguminoase: mazărea de câmp ICA 332, soia Chipewa, Lincoln, in pentru fuior Deta, cânepă Fibramulta, cartof Irish Kobler, Bintje, Urgenta, Braşovean, legumele termofile, cum ar fi roşii, vinete, ardei, castraveţi, varza, conopida, gogoşari, pepeni verzi, ceapa, praz, usturoi.
Tabelul nr. 9 (Producţia diferitelor culturi, în tone, în anii 1996, 1997 şi 1998) prezintă cuantumul principalelor culturi de pe teritoriul comunei Snagov, în anii 1996, 1997 şi 1998, aceştia fiind cei mai reprezentativi pentru perioada de tranziţie prin care trece agricultura românească.Tabelul nr. 9Producţia diferitelor culturi, în tone, în anii 1996, 1997 şi 1998
Cultura Anul 1996 Anul 1997 Anul 1998Grâu, secară 883 2361 1876Porumb 3192 4161 9983Floarea soarelui 961 322 910Legume 901 598 442
51
Sursa: Date culese de la Primăria Ghermăneşti-Snagov
Pomicultura. România dispune de un vechi şi important patrimoniu pomicol, condiţiile naturale şi economice fiind favorabile dezvoltării pomilor şi arbuştilor fructiferi. Documente istorice consemnează existenţa livezilor în Valahia încă din secolul al XIV-lea, tot de atunci datează şi altoirea pomilor pădureţi pentru obţinerea soiurilor superioare de fructe. România, înainte de primul război mondial era considerată ţara pometurilor şi a doua ţară europeană după Franţa în ceea ce priveşte producţia de fructe pe locuitor.
Deşi altitudinile cuprinse între 300 şi 500-800 metri sunt propice culturilor, întălnim şi la altitudini mai joase de 100 metri, culturi de piersic, cais şi cireş.
Cerinţele acestor specii pot fi satisfăcute de condiţiile naturale din acestă zonă, respectiv temperaturi medii ridicate, de 20-22oC în sezonul cald, respectiv în perioada de vegetaţie, precipitaţii mai scăzute, de 200-300 mm (aceste specii de caişi şi piersici sunt adaptaţi la condiţiile de secetă), iar solul brun-roşcat de pădure este foarte fertil.
Totuşi, alte specii, cum ar fi merii şi prunii, mai ales, nu găsesc condiţii propice de dezvoltare datorită precipitaţiilor scăzute, îngheţurilor şi brumelor târzii de primăvară care sunt foarte frecvente.
Problemele ce se doresc a fi rezolvate de către speciliştii în pomicultură constau în producerea materialului săditor, în îmbunătăţirea proporţiilor dintre specii şi mai ales extinderea plantaţiilor pe terenurile degradate pentru combaterea eroziunii solului.
Structura producţiei animaliere. Există o legătură organică între agricultură şi păstorit, ele existând împreună şi dezvoltându-se într-o strânsă legătură de interdependenţă, mai ales că acestea două sunt ocupaţiile de bază ale poporului român.
Păşunile carpatice ofereau condiţii de hrană vara, iar cele din Ţara Românească, iarna, ofereau o completare necesară. Păşunile naturale şi efectivul de animale cel mai mare aparţineau domnului, marilor latifundiari sau mănăstirilor, de asemenea şi prisăcile.
Tipul de bază furajeră din zonele de câmpie este caracterizat prin preponderenţa nutreţurilor verzi şi însilozate, urmate de concentrate şi de grupa paie-coceni, şi în proporţie mai mică de fân. Participarea în mod redus a fânului şi în volum destul de mare a paielor şi cocenilor a influenţat nivelul de furajare al ierbivorelor, în special în lunile de iarnă, dar cantităţile relativ mari de porumb boabe produse în acestă zonă au dat posibilitatea să se realizeze o furajare mai bună a porcinelor şi a păsărilor şi să se completeze cea a bovinelor şi a ovinelor.
În incintele îndiguite, păşunile şi fâneţurile naturale au fost desţelenite şi înlocuite cu culturi cerealiere, în special porumb şi plante furajere.
Fostele asociaţii agricole deţineau grajduri şi utilaje speciale, astăzi distruse şi nefolosite. Ameliorarea speciilor se făcea în Centrul de exploatări agricole din Tâncăbeşti prin însămânţări artificiale cu material genetic din rasele evoluate, mai ales Holstein la bovine. Astăzi producătorii individuali nu mai realizează aceste ameliorări decât la scară mică.
Efectivul de animale este, de obicei în creştere, dar nu şi în ultimii ani .După 1997 se înregistrează o scădere a efectivului de animale mai ales datorită
lipsei furajelor. De asemenea, oamenii preferă să vândă porumbul în plus decât să-l folosească drept furaj pentru animale.
52
Vacile de lapte, care reprezintă peste 40% din efectivul total de bovine, se găsesc în număr mai mare în jurul oraşelor mari, cum ar fi Bucureşti şi Ploieşti, deci şi în zona comunei Snagov. Bovinele numără aproximativ 600 de capete şi sunt reprezentate de Sura de stepă, de rasa brună de Maramureş şi de rasa Holstein, porcinele 3000 de capete, iar ovinele Merinos 1000 de capete .
Creşterea păsărilor este una din cea mai veche activitate umană. Avicultura este foarte dezvoltată în sudul ţării, în zonele cerealiere. Aici 80% din totalul păsărilor crescute sunt găinile, dar în unităţile lacustre se cresc cu precădere palmipedele raţele şi gâştele. Întreprinderile avicole din Tâncăbeşti şi Snagov erau recunoscute pentru producţia de pui de îngrăşat. Anual, în acestă comună se cresc aproximativ 250000 de păsări, în special găini. Acest efectiv de păsări, ca şi efectivul de animale în general este crescut în gospodăriile individuale .
Tabelul nr. 10(Structura creşterii animalelor în anii 1996, 1997 şi 1998) prezintă datele exacte ale creşterii animaliere, atât numărul total al acestora, cât şi numărul celor aflate în gospodăriile particulare.
Tabelul nr. 10Structura creşterii animalelor în anii 1996, 1997 şi 1998
Animale Anul 1996 Anul 1997 Anul 1998Total Gosp. Total Gosp. Total gosp.
Sursa: Date culese de la Primăria Ghermăneşti-SnagovApicultura este o ramură cu vechi tradiţii în ţara noastră, aşa cum rezultă din
documentele vechi istorice. Astăzi se practică pe scară largă, condiţiile naturale fiind foarte favorabile.
Prin condiţii propice se înţelege o bogată şi variată bază meliferă asigurată de pădurile de tei, dar şi de păşuni şi fâneţe. În judeţele din sudul ţării producţia de miere reprezintă 1/3 din producţia totală.
Numărul de familii de albine este de aproximativ 250-300 şi au crescut în ultimii zeci de ani.
PisciculturaPiscicultura are vechi tradiţii pe acest teritoriu, unde lacul Snagov reprezintă axul
pricipal al vieţii locuitorilor comunei Snagov şi chiar al celor învecinate.Pe suprafaţa bazinului hidrografic Snagov, în anul 1966 existau 9 lacuri de
acumulare, respectiv iazuri cu destinaţie piscicolă care cumulau un volum de 3,656 mil. m3 şi care măsurau 192 de ha. Debitul mediu captat era de 97 l/sec. Astăzi există 11 crescătorii piscicole, în amonte, pe lacul Snagov, la Bilciureşti. Acestea sunt împărţite în zona Snagov 1 şi în zona Snagov 2.
53
5.3. Industria
Funcţia preponderentă a comunei Snagov este cea agricolă, chiar dacă cea mai mare parte a populaţiei lucrează în industrie. Industria, propriu-zis, este foarte slab reprezentată în cadrul comunei.
Numărul mare al salariaţilor în industrie este explicat de procesul de navetism, astfel, muncitorii din industrie lucrează în unităţile industriale din Bucureşti şi chiar din Ploieşti.
Unităţile industriale din terioriul comunei Snagov au un capital majoritar particular şi au capacităţi mici de producţie.
Cea mai veche unitate industrială, care a avut un capital majoritar de stat a fost Fabrica de Covoare. Lucrătorii, în majoritate femei, erau specializaţi în producţia de covoare. În urma închiderii acestei fabrici a crescut cu mult procentului şomajului populaţiei. Neexistând cereri de muncă în acest domeniu, populaţia a revenit la vechea ocupaţie agricultura.
Unităţile industriale au luat naştere după anul 1989, când micii producători au primit dreptul de funcţionare. Întreprinzătorii sunt, de obicei, persoane specializate în domeniu, care lucrau în oraşele mari.
Patronii au domiciliul în comuna Snagov şi au fost disponibilizaţi, pierzându-şi locurile de muncă din oraş. Fostele unităţi industriale în care lucrau şi în care s-au specializat au dat faliment sau au trecut printr-o perioadă de restructurare a personalului pentru a împiedica falimentul. Primii oameni disponibilizaţi, care lucrau în aceste tipuri de unităţi industriale, au fost navetiştii.
Întreprinzătorii au pornit cu un capital mic şi s-au extins treptat, în funcţie de cerinţa pe piaţă a produsului executat. De obicei, nu au existat investitori din alte zone, întreprinzătorii fiind chiar locuitori ai Snagovului.
S-au extins foarte mult firmele de construcţii, mai ales în urma cererii crescute de echipe de constructori şi de materiale moderne, ieftine şi durabile de construcţie. La cele 85 de clădiri executate în anul 1998 au contribuit mai multe firme de construcţie, printre care cea mai extinsă firmă este SC MAREX 2 Com SRL.
De asemenea mai există şi alte firme cu diferite profile. Astfel, SERAD Com SRL realizează printre altele şi apărători de mal, iar INTERELECTRONIK SRL realizează componente electronice.
O firmă industrială care s-a extins destul de mult în ultima vreme este minilaminorul SC ARCA SA, produsele realizate aici fiind din ce în ce mai căutate.
Muncitorii care lucrează în cadrul acestor firme sunt în majoritate bărbaţi şi sunt locuitori ai comunei Snagov.
Pe viitor se întrevede posibilitatea extinderii acestor firme şi înglobarea lor într-o zonă industrială periferică a oraşului Bucureşti. Supravieţuirea acestor firme depinde şi de existentă unor contracte avantajoase cu firme puternice din domeniul respectiv, precum şi existenţa unei cereri mari de produse industriale pe piaţa românească şi nu numai.
54
5.4. Turismul
Activitatea economică a comunei Snagov este impulsionată de existenţa resurselor turistice. Peisajul, respectiv ansamblul creat de întinse păduri, cum sunt Snagov şi Vlăsia şi lacul Snagov, bioclimatul de câmpie moderat termic datorită microclimatului de pădure, fondul cinegetic şi piscicol crează condiţiile optime pentru desfăşurarea unei activităţi turistice recreative cerută mai ales de locuitorii marelui oraş din apropiere. Aceasta nu este întotdeauna benefică mediului natural, dar este pentru prosperitatea locuitorilor comunei.
De asemenea, la 22 decembrie 1994 comuna Snagov a fost declarată staţiune climaterică, deci, oficial, aceasta reprezintă o zonă cu interes turistic deosebit.
Spaţiul verde, respectiv cel forestier, al cărui valoare este dublată de proximitatea lacului Snagov, trebuie organizat funcţional sub toate aspectele numărul de potenţiali solicitanţi, accesibilitatea respectiv drumurile modernizate şi starea acestora, drumurile forestiere, dotările turistice hoteluri, vile, restaurante, terenuri sportive etc.
Lucrările de amenajare se execută permanent în funcţie de gradul de solicitare. Amenajările pentru diversificarea peisajului constau în ameliorarea compoziţiei arboretului alcătuit din esenţe de tei, carpen şi stejar. În această zonă tăierile copacilor sunt interzise, dar se impun lucrările de curăţire şi de îngrijire a copacilor, precum şi asigurarea unei vizibilităţi de minimum 100 m şi a vetrelor pentru foc. În aceste zone forestiere nu se obţine o producţie de lemn, ce în mod normal ar fi de 300-400 m3
lemn/ha, la 100 de ani. Pădurea Snagov se încadrează în categoria pădurilor parc, situată în zona
periurbană interioară a Bucureştilor de până la 35 km distanţă, cu drumuri de acces, dotări edilitare pentru recreaţie şi odihnă pentru diferite perioade de timp, unităţi de alimentaţie publică.
O noutate o constitue şi amenajările pentru practicarea sporturilor, mai ales pentru călărie, cross, tir şi tenis. Pădurea Snagov este considerată ca fiind o pădure de agrement excepţională din punct de vedere al accesibilităţii, al interesului turistic şi ştiinţific, al distanţei faţă de Bucureşti şi Ploieşti, al stării drumurilor de acces, al peisajului natural în care se află amenajările turistice.
Gradul de solicitare al numărului de potenţiali vizitatori este din ce în ce mai mare pentru această zonă, deşi există mai multe zone forestiere cu potenţial recreativ asemănător în chiar imediata apropiere a acesteia. Acest lucru se datorează şi unei mentalităţi a populaţiei împământenită încă dinainte de anul 1989.
Prin acest fapt se exercită, de către locuitorii capitalei şi ai oraşului Ploieşti, o presiune, asupra teritoriului, mai mare decât poate fi suportată.
Potenţialul ridicat recreativ şi turistic este dat de complexul mediului natural alcătuit de pădurea Snagov şi ansamblul lacustru Snagov. Acest complex oferă condiţii speciale recreative plimbări prin pădure, pe malul lacului, plimbări cu barca, pescuit, practicarea sporturilor, toate în acelaşi cadru peisagistic deosebit.
Pădurea parc, respectiv zona de intereres turistic este alcătuită din zona de recreere pasivă situată departe de căile de acces, deci de zgomot şi poluare. Aici, densitatea turiştilor pe un hectar este mult mai mică. Această zonă este rezervată plimbărilor în aer liber şi de aceea sunt necesare anumite amenajări cum ar fi bănci, adăposturi pentru intemperii, poteci, panouri pentru orientare.
55
Zona de recreere activă şi mixtă se află situată lângă drumurile de acces, în anumite zone ale malului lacului şi ale marginii pădurii. Aici, presiunea umană poate fi mai mare, de 20-50 turişti pe hectar, pe zi. Această zonă mai zgomotoasă este dotată cu plaje, poieni pentru joacă şi sporturi de familie (volei, badmington). Dar aici sunt amenajate şi terenuri speciale de sport de tenis, tir, cross, călărie şi baza sportivă veche, unde se antrenează lotul oloimpic de cayac-canoe.
Tot aici se află spaţii de campare, două pensiuni turistice şi numeroase vile turistice, hoteluri particulare Flamingo şi Holiday Magnum , complexul turistic S.N.C.F.R., cu spaţii de cazare şi restaurant. Alte spaţii de cazare sunt încă în construcţie. În total există 67 de unităţi de cazare, care oferă 534 de locuri de cazare, dintre care 58 în hoteluri şi 458 în vile şi pensiuni.
Există şi un debarcader care în trecut deţinea ambarcaţiuni destinate curselor de agrement şi care, în prezent sunt dezafectate. Tabăra de elevi se află de asemenea într-o stare nefuncţională.
Alături de aceste obiective turistice naturale, care au fost amenajate în scopul exploatării turistice există şi o serie de obiective turistice antropice cu valoare istorică, arhitecturală şi culturală. Snagovul împleteşte în mod armonios amintirea trecutului cu prezentul şi adăposteşte monumente istorice şi de artă de mare valoare. Printre acestea Palatul Snagov şi Mănăstirea Vlad Ţepeş sunt cele mai interesante din punct de vedere arhitectural, dar şi istoric. Muzeul, bibliotecile şi Casa de Cultură reprezintă obiective turistice interesante. De asemenea, bisericile din Ciofliceni, Ghermăneşti şi Snagov sunt cunoscute ca adevărate opere de artă şi lăcaşe de cult ce atrag numeroşi credincioşi.
Mănastirea Snagov aşezată chiar pe o insulă a lacului Snagov este atestată din anul 1408 şi este refăcută între anii 1517 şi 1521. Acesta este un important centru de cultură, aici funcţionând tipografia înfiinţată de domnitorul Constantin Brâncoveanu, administrată de cărturarul Antim Ivireanul. Această mănăstire, precum şi cele din apropiere sunt vizitate anual de 300-400000 de turişti români şi străini.
Există obiective turistice în afara teritoriului administrativ al comunei Snagov, dar care fac parte din circuitele turistice ale zonei Snagov.
Astfel, în sud-estul comunei se află Mănăstirea Căldăruşani, atestată documentar între anii 1638 şi 1639, care adăposteşte colecţii de artă medievală şi picturi din perioada de tinereţe ale lui Nicolae Grigorescu şi Schitul Balamuci, pe malul lacului Căldăruşani, precum şi Mănăstirea din pădurea Grădiştea, în comuna Moara Vlăsiei.
Tot în această zonă se mai află şi lacurile de acumulare Dridu şi Căldăruşani şi lacurile Balta Neagră, Moara Vlăsiei , Ţigăneşti şi Bălteni şi pădurile de agrement Gruiu, Căldăruşani, Balta Neagră şi Vlăsia.
În sudul comunei, în comuna Mogoşoaia, se află Palatul Mogoşoaia, în stil Brâncovenesc, atestată în anul 1702, iar biserică în 1688. Palatul Ştirbei Vodă şi parcul ce-l înconjoară, în Buftea datează din secolul al XIX-lea.
În comuna Baloteşti se află Comlexul Sanatorial Baloteşti pentru odihnă şi tratament.
În nord-vestul comunei, în Ciolpani, se află Mănăstirea Ciolpani şi pădurea de agrement Ciolpani, iar în Scroviştea, Palatul Scroviştea. Popasul turistic Sineşti este, şi acesta, un loc agreat de turişti.
Armonizarea perfectă dintre peisajul natural şi amenajările turistice existente fac din comuna Snagov un loc ideal pentru petrecerea vacanţelor, precum şi a sfârşiturilor de
56
săptămână. De asemenea, se preconizează că, în viitorul apropiat, o mare pondere din venitul total al comunei va fi asigurat de activităţile turistice.
5.5. Transporturile
Transporturile în această zonă sunt numeroase şi asigură accesul către zonele cele mai populate dar nu numai .
Astfel satul Tâncăbeşti este traversat de la nord la sud de drumul naţional DN1, acoperit cu asfalt, într-o stare destul de bună, cu o lăţime a carosabilului de 16 m şi o lăţime totală de 18 m . Distanţa dintre Bucureşti şi Tâncăbeşti, pe acest drum este de 30 km. Pe suprafaţa comunei acest drum măsoară aproximativ 5 km şi este intersectat aproape perpendicular de drumul judeţean 101B , care străbate comuna de vest la est şi trece prin centrul Tâncăbeştilor. Acesta este acoperit tot de asfalt şi are o lăţime a carosabilului de 7 m şi o lăţime totală de 9 m. acest drum trece prin toate cele cinci sate, fiind paralel cu malul lacului. Astfel, satele sunt specifice zonei de câmpie, de tip linear, sate drum , de-a lungul unei văi şi al unui drum.
Alte drumuri asfaltate, ce asigură lagătura cu zonele forestiere şi acvatice de recreere, se află în nordul, sudul şi sud-estul comunei. Aceste drumuri asgură accesul şi spre comunele învecinate: Gruiu, Moara Vlăsiei, Baloteşti, Periş şi Ciolpani. Există şi drumuri acoperite cu pietriş, cu o lăţime a carosabilului de 4 m, ce fac legătura cu celelalte păduri, drumuri forestiere Vlădiceasca, Vlăsia, Bărboşi. În interiorul pădurilor şi a suprafeţelor agricole se află poteci, drumuri nemodernizate, ce asigură accesul pietonal către diferite obiective de interes local, turistice sau economice. Accesul public spre această comună este asigurat de mijloacele de transport în comun R.A.T.B., ce au câte două staţii de oprire în fiecare sat pe ruta autobuzului 400 şi de cele speciale ale autogării Filaret din Bucureşti. Totuşi, datorită aşezării lineare a satelor, distanţa dintre acestea este destul de mare.
Căile ferate asigură legătura între Bucureşti şi Snagov, prin trenurile personale pe ruta gara Bucureşti Nord halta Snagov Sat , halta Snagov Plaje. Această legură este posibilă, în prezent, numai în sezonul de vară, turistic, respectiv între lunile iunie şi septembrie. În afara acestei perioade nu există flux turistic şi datorită creşterii ratei şomajului nu mai există nici navetişti, decât foarte puţini, ce utilizează automobilele personale.
De asemenea, există şi alte tipuri de transport, şi anume cel fluviatil de agrement. Există un debarcader pe malul lacului Snagov, la Pacea, care, în trecut deţinea ambarcaţiuni destinate plimbărilor pe lac, dar care, în prezent sunt dezafectate. Întreprinzători particulari pot oferi turiştilor astfel de plimbări cu barca sau chiar yahturi.
Aşezările şi transporturile reprezintă un factor determinant în evoluţia unei societăţi, reflectând, în acelaşi timp gradul de dezvoltare şi personalitatea societăţii respective.
57
6. INTRODUCERE ÎN CADASTRUL FORESTIER
Cadastrul forestier este un subsistem al cadastrului general, de evidenţă şi inventariere sistematică a bunurilor imobile din fondul forestier national, sub aspect tehnic şi economic, cu respectarea normelor tehnice elaborate de Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie şi a datelor de bază din cadastrul general, privind suprafaţa, categoria de folosinţă şi proprietarul.
Componenta tehnică constă în determinarea poziţiei, configuraţiei şi mărimii suprafeţelor terenurilor pe destinaţii, categorii de folosinţă şi pe proprietari, precum şi parametrii construcţiilor, numai pe bază de măsurători.
Componenta economică constă în determinarea valorii economice a bunurilor imobile, pe baza realizării componentei tehnice, respectiv stabilirea destinaţiei, categoriilor de folosinţă a parcelelor şi a altor elemente.
Componenta juridică constă în identificarea proprietarului pe baza actului de proprietate şi prin publicitatea imobiliară.
În cadrul lucrărilor de introducere a cadastrului forestier sunt executate lucrări geodezice, topografice, fotogrammetrice de teledetecţie, cartografice şi altele, de către persoane fizice şi juridice autorizate de Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, pe baza articolului 4 din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996 . Această lege desemnează ca organizatori ai cadastrului fondului forestier, Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi Regia Naţională a Pădurilor.
Alături de această lege, cadastrul fondului forestier mai este reglementat de Legea nr. 18/1991 a fondului funciar , de Legea nr. 26/1996 Codul silvic , de Hotărârea Guvernului nr. 1038/1996 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie , de Norme tehnice pentru introducerea cadastrului general , de Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, şi a Legii nr. 169/1997 şi de Hotărârea Guvernului nr. 180/2000 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului la proprietate privată asupra terenurilor şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 131/1991 .
Astfel, conform Legii nr 26/1996, pădurile, terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, producţie sau administraţie silvică, iazurile, albiile pâraielor, precum şi terenurile neproductive, incluse în amenajamentele silvice constituie, indiferent de natura dreptului de proprietate, fondul forestier naţional. Acesta este, după caz, proprietate publică sau privată şi constituie bun de interes naţional. Pădurile sunt terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră cu o suprafaţă mai mare de 0,25 ha, cuprinse în fondul forestier naţional. Există, însă, şi alte terenuri cuprinse în fondul forestier naţional, cum ar fi terenurile în curs de regenerare, terenurile degradate şi poienile stabilite prin amenajamentele silvice să fie împădurite, pepinierele, solariile, plantajele, culturile de răchită şi cele cu arbuşti ornamentali şi fructiferi, terenurile destinate asigurării hranei vânatului şi animalelor din dotarea unităţilor silvice, terenurile date în folosinţă temporară
58
personalului silvic şi terenurile ocupate de construcţii, drumuri şi căi ferate forestiere, fazanerii, păstrăvării, crescătorii de animale, dotări tehnice specifice sectorului forestier.
Titlul de proprietate a statului asupra terenurilor din fondul forestier are ca bază amenajamentul silvic.
Parcela este acea porţiune de teren componentă a unui bun imobil situat într-un teritoriu administrativ, având o singură categorie de folosinţă şi aparţinând unui singur proprietar sau mai multor în indiviziune. Aceasta poate avea sau nu construcţii pe suprafaţa ei şi poate cuprinde mai multe parcele sau subparcele amenajistice. Parcela cadastrală din care face parte o unitate amenajistică va fi menţionată la descrierea unităţii amenajistice respective. Corespondenţa dintre parcela cadastrală şi structurile cadastrale forestiere, pentru pădurile proprietate de stat, cum este şi pădurea Snagov din comuna Snagov, va fi ţinută la zi în Registrul cadastral forestier al parcelelor (şi în bazele de date computerizate ale cadastrului forestier) care se păstrează de către Inspectoratele Silvice Teritoriale şi de către Direcţiile silvice. Aceste date se centralizează de către serviciul abilitat din cadrul Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului. Aceste date se pun la dispoziţia organelor răspunzătoare de evidenţa cadastrului general şi publicitate imobiliară ONCGC, OJCGC Şi judecătorii.
Parcela amenajistică este o diviziune cu caracter permanent a fondului forestier care serveşte ca unitate de organizare teritorială a acestuia, bine delimitată prin forme de relief ale terenului (văi, culmi) sau prin linii artificiale cu caracter permanent (drumuri, căi ferate, linii deschise). Aceasta poate fi sau nu divizată în subparcele. Subparcela amenajistică, omogenă din punct de vedere staţional, biometric, funcţional şi al folosinţei şi care reclamă aceleaşi măsuri de gospodărire silvică pe întreaga ei suprafaţă.
Subdiviziunile fiscale ale parcelei sunt porţiuni cu aceeaşi clasificare calitativă. Clasificarea calitativă este necesară pentru furnizarea către organele Ministerului Finanţelor a evidenţelor necesare impunerii contribuabililor. În cadastrul forestier subdiviziunile fiscale ale parcelei, pentru terenurile cu folosinţa pădure, sunt unităţile amenajistice.
Amenajamentul silvic furnizează majoritatea informaţiilor privind fondul forestier naţional. Completarea informaţiilor necesare cadastrului forestier se realizează prin următoarele operaţiuni: delimitarea cadastrală a fondului forestier, delimitarea unităţilor teritoriale şi a proprietăţilor din cadrul fondului forestier, identificarea şi delimitarea parcelelor cadastrale.
Baza cartografică este reprezentată de planurile topografice la scara 1 : 5000 (sistem de proiecţie Stereografic 1970 şi sistem de cote cu plan de referinţă Marea Neagră). Acolo unde nu există bază cartografică 1 : 5000 se vor folosi planuri topografice 1 : 10000 urmând ca, în mod obligatoriu, la următoarea reamenajare să se treacă la utilizarea planurilor topografice la scara 1 : 5000.
Pentru introducerea cadastrului forestier în comuna Snagov se va utiliza planul topografic, la scara 1 : 5000, L-35-113-C-d-1-III. Pe planurile topografice sunt transpuse limitele amenajistice: limite de ocol silvic (O.S.), de unitate de producţie (U.P.), de parcele şi subparcele, precum şi alte elemente necesare amenajamentului silvic şi limitele cadastrului general.
Cadastrul forestier se va actualiza odată cu lucrările de amenajare sau atunci când este solicitat acest lucru în mod special în caz de litigii, reconstituirea dreptului de proprietate etc.
59
Delimitarea cadastrală se efectuează după limitele corespunzătoare cadastrului general şi cele specifice cadastrului forestier. Astfel, există delimitări între cadastrul forestier şi alte cadastre de specialitate şi delimitări în cadrul fondului forestier (limite între unităţile administrativ teritoriale şi limita de proprietate). Aceste limte se trasează de comisii autorizate, conform Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general , Legii pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, a Legii nr. 169/1997 şi a Hotărârii Guvernului nr. 180/2000 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului la proprietate privată asupra terenurilor şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor , aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 131/1991 . Limitele specifice cadastrului forestier sunt trasate în cadrul lucrărilor de amenajare a pădurilor şi sunt reprezentate de limita de parcelă şi limita de subparcelă.
În cazul în care planurile cadastrale vor fi transpuse sau lucrate direct în formă digitală se vor respecta prevederile Normelor tehnice de realizare a bazelor de date GIS în silvicultură . De asemenea, sistemele în care se vor realiza bazele de date GIS vor fi toatal compatibile cu cele ale cadastrului general şi vor fi obligatoriu sisteme GIS dedicate şi în nici un caz sisteme care le emulează, cum sunt sistemele pentru proiectare asistată (CAD). Lucrările geodezice, cartografice, topografice şi fotogrammetrice vor fi, de asemenea, executate conform normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general şi a altor reglementări sau norme elaborate de O.N.C.G.C.
Delimitarea cadastrală a fondului forestier se organizează ca lucrare de bază prin care se identifică, se măsoară la teren, se materializează şi se oficializează limitele dintre fondul forestier şi suprafeţele vecine, aparţinând altor cadastre de specialitate.
Identificarea terenurilor care constituie fondul forestier naţional se face pe baza amenajamentelor silvice existente la data adoptării Codului silvic (Legea nr. 26/1996). Limita fondului forestier naţional este cea figurată pe planurile topografice de bază la scara 1 : 5000 sau 1 : 10000 şi va fi materializată în teren iar coordonatele vor fi determinate conform metodologiei O.N.C.G.C.
Delimitarea va fi realizată în mai multe etape:1. Se convoacă o comisie pentru stabilirea limitelor fondului forestier. Aceasta va fi
alcătuită din delegatul Inspectoratului Silvic Teritorial, care şi convoacă comisia şi este preşedintele acesteia, delegatul Direcţiei Silvice de care aparţine zona respectivă, şeful ocolului silvic, primarul şi secretarul primăriei teritoriului administrativ prin care trece limita fondului forestier, delegatul Oficiului Judeţean de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, proprietarii suprafeţelor de teren proprietate privată învecinate cu limita fondului forestier, reprezentanţii instituţiilor de stat ale căror terenuri au limită comună cu fondul forestier, reprezentantul Direcţiei generale de urbanism şi amenajarea teritoriului, în cazul în care fondul forestier se delimitează de teritoriu intravilan şi reprezentantul autorizat al executantului lucrării de cadastru. Această comisie necesită aprobarea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi a Prefectului. Delegatul O.J.C.G.C. şi şeful ocolului silvic pun la dispoziţia comisiei documentele existente referitoare la ultima delimitare cadastrală pentru stabilirea prealabilă a concordanţei între documente şi situaţia reală din teren.
60
2. Se parcurge traseul şi se pichetează locurile unde se vor instala borne. În situaţia în care apar neînţelegeri privind traseul limitei fondului forestier între membrii comisiei, pe schema de delimitare se vor prezenta ambele variante, suprafaţa de litigiu se va stabili pe baza documentelor de proprietate legale, iar în procesul verbal de delimitare se vor menţiona argumentele părţilor în litigiu şi se vor anexa copii după documentele prezentate. De asemenea, punctele de hotar se marchează în ambele variante, provizoriu, cu stâlpi de lemn (L=100cm, Φ=10cm), vopsiţi în alb şi numerotaţi. Numerele se vor trece în procesul verbal, împreună cu descrierea amplasamentului şi cu menţionarea cărei părţi în litigiu aparţine varianta respectivă de trasare a hotarului. După soluţionarea litigiului, limita se reface şi se materializează definitiv.
3. Se instalează bornele. Punctele de hotar vor fi amplasate obligatoriu la frângerile traseului, la intersecţia cu alte limite cadastrale şi acolo unde asigură vizibilitate între punctele de hotar atunci când traseul este în linie dreaptă. Fiecare punct de hotar va primi un cod SIRUES/NR, unde SIRUES este codul teritoriului administrativ pe care este amplasat punctul de hotar, iar NR este un număr care începe cu 1 pentru fiecare teritoriu administrativ şi nu se repetă în cadrul aceluiaşi teritoriu administrativ. Materializarea limitei fondului forestier se va efectua prin bornare cu borne tipizate, din lemn, aşezate în punctele de hotar stabilite de comisia de delimitare şi înconjurate cu movile de pământ sau piatră întărite cu împletituri de răchită sau plasă de sârmă. Pe bornă este înscris numărul punctului de hotar. În cazul în care punctul de hotar se află situat în locuri improprii bornării (mlaştini, ape, cariere) sau supuse degradării, borna se va amplasa în apropierea punctului respectiv, ca bornă martor, având scrise orientarea şi distanţa până la punctul de hotar, precum şi numărul punctului de hotar. Materializarea punctelor de hotar prin borne se efectuează de către executantul lucrării de cadastru. Pentru a se putea reconstitui punctele de hotar, în cazul dispariţiei bornelor sau a schimbării abuzive a amplasamentului, sub acestea se vor îngropa materiale nedegradabile, cum ar fi cărbune, cioburi, fragmente de ţiglă sau cărămidă. Materialele folosite vor fi specificate în procesul verbal de delimitare. Limita fondului forestier se poate materializa şi prin şanţuri cu lăţimea de 100cm şi adâncimea de 50cm, acolo unde este posibil zone de câmpie şi deal. Pământul rezultat în urma săpării şanţului va forma un val spre interiorul fondului forestier. De asemenea, şanţul va fi în interiorul fondului forestier.
4. Se execută operaţiunile necesare pentru determinarea coordonatelor punctelor de hotar. Dacă linia de hotar este şi linie de frontieră a ţării, coordonatele punctelor de hotar se preiau, în mod obligatoriu, de la Institutul de Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie şi Cadastru. Coordonatele punctelor de hotar se vor determina cu precizia prevăzută de Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general , respectiv ą10cm în intravilan, iar în extravilan ą20cm în zone de şes, ą30 cm în zone colinare şi ą50cm în zone de munte. Coordonatele determinate vor fi furnizate O.N.C.G.C. sub formă de liste pe hârtie şi pe suport compatibil cu computerul (magnetic sau optic) în format ASCII.
5. Se execută planurile cadastrale şi hărţile. Planul topografic amenajistic constituie baza cartografică a cadastrului forestier. Semnele convenţionale pentru reprezentarea cartografică a limitelor cadastrale vor fi stabilite ulterior.
6. Se întocmesc actele de confirmare a limitelor cu acordul membrilor comisiei.
61
7. Se întocmeşte dosarul pentru delimitarea limitelor fondului forestier şi marcare cadastrală a acestora. Acest dosar conţine următoarele documente: schiţa generală a hotarului fondului forestier, schiţele segmentelor de limită a fondului forestier cuprinse între două puncte de trei sau mai multe hotare cu acordul şi semnăturile membrilor comisiei de delimitare, schiţele de reperaj ale tuturor punctelor materializate, descrierile topografice ale tuturor punctelor materializate şi inventarul coordonatelor pentru toate punctele de hotar, inventarul de coordonate pe suport compatibil cu tehnica de calcul automat. Dacă măsurătorile se execută cu tehnică topo-geodezică clasică (alta decât mijloacele GPS), se vor anexe dosarului de delimitare cadastrală şi schiţa măsurătorilor efectuate schiţa vizelor, fişiere ASCII, pe suport compatibil cu tehnica de calcul automat cu datele rezultate din măsurătorile de teren denumirea, numărul punctului de staţie, numerele punctelor vizate, direcţii măsurate, distanţe măsurate şi procesul verbal de delimitare cu descrierea tronsoanelor de hotar corespunzătoare fiecărui teritoriu vecin, cu acordul şi semnăturile membrilor comisiei de delimitare. Fiecare membru al comisiei va deţine o copie a acestui proces verbal.Delimitarea suprafeţelor în cadrul fondului forestier
Delimitarea cadastrală a teritoriilor administrative face obiectul lucrărilor de cadastru general şi se realizează de către organele abilitate (OJCGC) ale ONCGC conform Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general . Coordonatele segmentelor acestor limite care trec prin fondul forestier vor fi reprezentate pe planurile topografice amenajistice. Bornele amplasate pentru delimitarea teritoriilor administrative în cadrul fondului forestier naţional vor fi evidenţiate prin marcarea arborilor celor mai apropiaţi cu vopsea galbenă (benzi de 10 cm la înălţimea de 150 cm de la sol. Pe banda galbenă va fi trasată cu vopsea roşie o săgeată care să indice poziţia bornei şi va fi înscrisă distanţa în metri până la aceasta. Marcajul va fi amplasat astfel încât să asigure vizibilitatea din toate direcţiile.
Delimitarea cadastrală între proprietăţi se efectuează cu ocazia punerii în posesie a proprietarilor în condiţiile prevăzute de actele normative: Legea pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, şi a Legii nr. 169/1997, nr. 1/2000 , Hotărârea Guvernului nr. 180/2000 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului la proprietate privată asupra terenurilor şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 131/1991 . Coordonatele limitelor de proprietate se vor solicita de la OJCGC şi vor fi utilizate pentru transpunerea pe planurile topografice amenajistice a acestor limite. De asemenea vor fi solicitate numerele cadastrale ale proprităţilor şi proprietarii. Semnele de hotar se întreţin în stare bună de către ocolul silvic, chiar dacă teritoriul vecin este proprietate particulară. În cazul în care semnele de hotar se află între proprietăţi particulare această sarcină revine proprietarilor respectivi .
Numerotarea cadastrală forestieră. Pentru parcela cadastrală forestieră se utilizează sistemul de numerotare al cadastrului general. Parcela, ca unitate cadastrală de bază, se individualizează prin numărul cadastral, care asigură legătura dintre planul cadastral, registrele cadastrale şi înregistrările din cartea funciară. Numărul cadastral al parcelei este unul dintre identificatorii de legătură logică între baza de date grafice şi baza
62
de date alfanumerice în sistemul informatic al cadastrului. Numerotarea cadastrală într-un teritoriu administrativ se face conform Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general . Dacă la încheierea numerotării se constată omiterea unor parcele, acestea vor primi numere în continuarea numerotării în teritoriul administrativ respectiv. Dacă un bun imobil (parcelă, părţi dintr-o parcelă sau o construcţie) îşi schimbă proprietarul , fiecare parte din aceasta va fi numerotată cu un număr cadastral nou, în continuarea ultimului număr atribuit la ultima numerotare cadastrală. Un număr cadastral vechi nu se va atribui altei parcele ci va rămâne înregistrat în baza de date a cadastrului, la istoricul parcelei respective. Numerele cadastrale din vechile cărţi funciare vor fi înregistrate, în baza de date, la istoricul parcelei.
Codul de identificare al unei parcele, la căutarea în baza de date a cadastrului general şi a celui forestier este compus din codul SIRUTA, cod extravilan/intravilan, număr cadastral al parcelei/corpului de proprietate.
Parcela cadastrală cu folosinţa pădure este compusă din parcele şi subparcele amenajistice cărora li se atribuie identificatori conform Normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor . Fiecărei unităţi amenajistice i se va atribui un cod forestier naţional CFN care va fi unic pe ţară. Codul forestier naţional va fi poziţional, numeric şi se va forma din următoarele coduri, în această ordine:
Codul direcţiei silvice 2 poziţii Codul O.S. (ocol silvic) 2 poziţii Codul U.P. (unitate de producţie) 2 poziţii. Cifra romană va înlocuită cu cifra
arabă corespunzătoare. Codul parcelei 3 poziţii Codul subparcelei 2 poziţii. Litera va fi înlocuită cu cifra arabă
corespunzătoare.În cazul schimbărilor administrative, codul se va schimba, dar codul vechi se va
păstra în baza de date a istoricului u.a.-ului.Parcelele amenajistice vor avea codul forestier naţional format din primele 9 cifre.
Dacă U.A.- ul va fi format de o parcelă amenajistică (nesubdivizată în subparcele) atunci codul parcelei va fi 0.
Planul cadastral forestier este planul topografic amenajistic pe care este reprezentată şi limitele cadastrului general.
Dacă există un plan de amenajare digital, realizat în sistem GIS, limitele cadastrale corespunzătoare cadastrului general vor constitui strat separat de tip poligon. Aceste poligoane vor corespunde parcelelor, iar limitele vor fi copiate din stratele existente, în cazul coincidenţei lor, şi se vor adăuga limitele care nu existau la data realizării planului amenajistic digital. În baza de date digitală vor fi introduse codurile parcelelor cadastrale ca atribut de bază, apoi proprietarii, categoria de folosinţă şi teritoriul administrativ din care fac parte. Planul cadastral forestier este la scara 1 : 5000. Se pot folosi şi planuri la scara 1 : 10000, dar va trebui să se treacă la utilizarea planurilor amenajistice la scara 1 : 5000 (fig. 49 Pădurea Snagov Plan cadastral).� �
Datele cadastrale forestiere se ţin în registre speciale şi fac legătura cu parcela cadastrală prin intermediul codului cadastral. Realizarea bazelor de date cadastrale computerizate se poate face cu sisteme RDBMS (sisteme de gestionare a bazelor de date relaţionare) care pot genera baze de date direct conectabile (sau importabile) în sistemul
63
GIS. În cazul existenţei planului cadastral forestier digital, aceste date vor fi conţinute în tabelul de atribute al stratului cadastral (tema cadastrală).
Datele cadastrale conţin în mod obligatoriu elementele de cadastru general, respectiv suprafaţa parcelei, proprietarul şi categoria de folosinţă şi elementele de cadastru forestier.
Elementele referitoare la terenurile acoperite de pădure sunt suprafaţa, compoziţia arboretelor pe specii, productivitatea arboretelor, bonitarea staţiunii, categoria funcţională şi accesibilitatea faţă de căile de transport.
În comuna Snagov suprafaţa forestieră introdusă în cadastrul forestier măsoară 4166 ha.
Condiţiile bio-pedo-climatice au fost deosebit de propice dezvoltării vegetaţiei forestiere. Mai mult, accesul la o pânză freatică apropiată de nivelul terenului şi la o luncă largă, pădurea a putut evolua la suprafaţa imensă ocupată între Carpaţi şi Balcani.
Deşi zona a fost defrişată aproape în totalitate, aici încă se mai întind păduri mari, în care predomină stejarul, resturi ale vestiţilor Codrii ai Vlăsiei.
Fenomenul de defrişare a cunoscut o amploare deosebită mai ales în primele şase decenii ale secolului al XIX-lea, când arăturile s-au extins mereu în detrimentul pădurii compacte. Astăzi au rămas doar pâlcuri izolate. Acest lucru se poate observa şi din hărţile vechi dinainte de această perioadă şi după această perioadă: harta austriacă din 1790, cea rusească din 1830-1831 şi cea austriacă din 1857. Despădurirea zonei stejarului din zona comunei de astăzi a Snagovului au dus la prefaceri ale peisajului mai mari decât în toate perioadele anterioare.
Teritoriul comunei Snagov se află în cadrul subzonei pădurii de stejari submezofili-termofili din Câmpia Vlăsiei, respectiv din Câmpia Snagovului. Elementele vegetaţiei spontane sunt formate din stejar pedunculat în asociaţii pure sau amestecate şi se află pe solurile brun-roşcate, caracteristice, de fapt, subzonei cerului şi gârniţei.
Vegetaţia naturală forestieră este reprezentată, în general, de pâlcuri de păduri de gârniţă (Quercus rainetto) şi de cer (Quercus cerris), stejar (Quercus robur), ulm (Ulmus carpinifolia), carpen (Carpinus betulus), arţar tătăresc (Acer tataricum), salcâm (Robinia pseudacacia), tei. Subarboretul este format din corn (Cornus mas), porumbar (Prunus spinosa), lemn câinesc (Lygustrum arvense), păducel (Crataegus monogyna), măceş (Rosa canina).
Pădurea Snagov conţine esenţe de carpen şi ulm în N, cu înălţimi de 5 metri şi diametre între 0,10 şi 0,20 metri, foarte deşi, la distanţe de 1-2 metri. Sunt şi pâlcuri de carpen mai rari. Spre E-NE, carpenul atinge şi înălţimi de 8 şi 10 metri, iar spre V, înălţimi de 20 metri şi diametre de aproximativ 0,25 metri. Distanţa medie între copaci este de 8 metri. Stejarul se găseşte în partea de S a pădurii şi măsoară înălţimi de 30 metri şi diametre de 0,45-0,55 metri. Distanţa între copaci atinge 6 metri. În limita de S-E a pădurii se găsesc specii de tei cu înălţimi de 30 metri, diametre de 0,45 metri şi distanţele dintre tei sunt de aproximativ 6 metri. Există zone în cadrul pădurii cu vegetaţie ierboasă şi higrofilă muşchi şi stuf. Spre S-E se află Valea Coşarnei, iar spre S-V Lacu Ursului. Aici altitudinea scade la 90 metri. Altitudinea maximă este de 100,5 metri şi cea medie oscilează între 95 şi 97 metri. Aici se află baza sportivă, camping, ştrand, tabăra de copii, Parcu Snagov şi Hanu Vlăsiei.
Producţia de lemn a acestor asociaţii forestiere este destul de scăzută, aproximativ 300 - 400 m3/ha, la 100 de ani.
64
În prezent aceste păduri se află în proprietatea şî administrarea Regiei Autonome a Pădurilor şi Apelor din Romănia. Până acum nu există proprietari particulari, persoane fizice sau juridice, astfel întreaga suprafaţă forestieră de pe cuprinsul comunei Snagov aparţine Statului Român. În prezent, defrişarea în orice scopuri este ilegală, efectuându-se doar curăţirea pădurilor de esenţele uscate.
Tabelul nr. 11Coordonatele punctelor caracteristice ale parcelelor
Nr. parcelei Coordonatele pc. Suprafaţa parcelei (m2)X Y
Nr. parcelei Coordonatele pc. Suprafaţa parcelei (m2)X Y
A 80591470 358270
10600591600 358270591605 359190591470 358190
Cc 50590460 358940
1187,5590505 358940590510 358915590460 358915
Cc 24591585 359365
4200591525 359365591585 359295591525 359295
TOTAL589650 359420
3293762591585 359445
67
591610 357775589600 357750
Elementele referitoare la terenurile care servesc nevoilor de cultură (pepiniere, plantaje, colecţii dendrologice) sunt reprezentate de suprafaţa acestora, speciile utilizate, bonitarea staţiunii şi accesibilitatea faţă de căile de transport.
Datele despre terenurile care servesc nevoilor de productivitate silvică sunt suprafaţa, specii utilizate, bonitarea staţiunii, accesibilitatea pentru arbuşti fructiferi, suprafaţa, speciile cultivate pentru vânat, bonitarea staţiunii pentru terenurile pentru hrana vânatului, suprafaţa luciului de apă pentru ape stătătoare, suprafaţa luciului de apă, suprafaţa construcţiilor şi producţia păstrăvăriei pentru păstrăvării, suprafaţa cu voliere, a construcţiilor, producţia pentru fazanerii, suprafaţa construcţiilor, producţia de blănuri pentru crescătoriile de animale cu blană fină, suprafaţa totală şi cea a construcţiilor şi producţia de fructe de pădure pentru centrele de fructe de pădure, suprafaţa totală şi cea a construcţiilor şi producţia de ciuperci pentru ciupercării, suprafaţa şi producţia de miere pentru secţii şi puncte apicole.
Datele despre terenurile care servesc nevoilor de administraţie forestieră se referă la suprafaţa totală şi cea a construcţiilor, felul fundaţiei, al pereţilor, acoperişul şi numerele de camere pentru construcţii şi curţi, lungimea, lăţimea, suprafaţa şi valoarea de inventar pentru căile ferate forestiere, lungimea, lăţimea, suprafaţa şi felul suprastructurii pentru drumurile forestiere, lungimea, lăţimea şi suprafaţa pentru liniile de pază contra incendiilor şi pentru depozitele forestiere, lungimea, lăţimea şi felul digului sau al canalului pentru diguri şi canale.
Datele referitoare la terenurile afectate împăduririi constau în suprafaţă, bonitarea staţiunii, categoria funcţională şi accesibilitatea.
Datele despre terenurile neproductive se referă la suprafaţa stâncăriilor, abrupturilor, bolovănişurilor, pietrişurilor, nisipurilor, râpelor, ravenelor şi a săturilor cu crustă.
Datele despre terenurile scoase temporar din fondul forestier şi nereprimite se referă la suprafaţa, bonitarea staţiunii, categoria funcţională şi accesibilitate.
Datele cadastrale forestiere se extrag din amenajamentul silvic şi/sau se culeg la teren atunci când este necesar. Datele privind proprietatea se înscriu pe baza titlurilor de proprietate.
Evidenţa mişcărilor imobilelor ce fac obiectul cadastrului forestier va fi ţinută conform Legii nr. 26/1996 Codul silvic şi a Ordinului Ministerului 398 din 10 noiembrie 1998 .
7. ELEMENTE GENERALE DE CARTOGRAFIE
68
7.1 Necesitatea utilizării diferitelor produse grafice şi cartograficeProdusele cartografice rezultă în urma tuturor operaţiunilor ştiinţifice şi tehnice,
care constau în observaţii directe sau consultarea unei documentaţii. Cartografia a devenit o ştiinţă separată de Geografie, alcătuită din ramuri cum ar fi Cartografia matematică, Întocmirea hărţilor, Cartoreproducerea, Cartometria şi Cartologia. Aceste ramuri studiază procedeele de reprezentare a suprafeţei terestre cu ajutorul formulelor matematice, metodele de realizare a originalului, de editare şi multiplicare,instrumentele şi măsurătorile ce se pot efectua pe hărţi şi planuri şi istoricul acestei discipline.
În timp, s-au individualizat cartografia topografică sau generală şi cea tematică sau specială, din care fac parte cartografia fizico-geografică, geologică şi economico-geografică. Acestea se împart la rândul lor în mai multe ramuri. Astfel, hărţile speciale social-economice cuprind hărţi ale populaţiei, hărţi economice - ale repartiţiei industriei, ale modului de utilizare al terenurilor, ale repartiţiei resurselor, hărţi de sistematizare, hărţi politico-administrative etc.
Produsele cartografice sunt indispensabile în studiul geografic, fizic sau economic, deoarece oferă o cantitate mult mai mare de informaţii, într-un mod mult mai explicit. Prin interpretarea hărţilor se înţelege identificarea semnelor convenţionale şi determinarea relaţiilor dintre elementele de pe teren reprezentate aici. Interpretarea hărţilor presupune analiza datelor generale despre hartă, cum ar fi titlul, teritoriul reprezentat, scara, proiecţia utilizată, destinaţia etc.; analiza conţinutului hărţii. Astfel, se studiază elementele de altimetrie (relief, reţea hidrografică, vegetaţie) şi de planimetrie - reţea de localităţi, reţea de comunicaţii şi utilizarea terenurilor. Studiul acestora se referă la metodele de reprezentare - specifice fiecărui element, semnele convenţionale, culorile, alte date explicative aflate pe hartă. Pentru reţelele de aşezări umane se vor urmări numărul acestora, tipul, structura şi textura, localitate cea mai importantă, relaţiile de interdependenţă dintre localităţi şi relief sau cadrul natural în general, căile de comunicaţii, reţeaua hidrografică, frecvenţa gospodăriilor izolate şi alţi factori determinanţi ai localităţilor. Căile de comunicaţii vor fi studiate din punctul de vedere al categoriilor, al datelor caracteristice ce se pot afla pe hartă sau deduce, al altor particularităţi - cum ar fi ramblee, deblee, poduri etc. De asemenea se vor face precizări în ceea ce priveşte categoriile de utilizare a terenurilor, accentuarea categoriei predominante şi relaţiile de interdependenţă cu relieful. Important mai este şi studiul exploatării resurselor naturale - tipul acestora, mărimea, importanţa, relaţia acestora cu centrele de prelucrare şi felul transporturilor speciale. În această operaţie de analiză şi interpretare a hărţii un rol foarte important îl deţine legenda hărţii, care nu poate lipsi de pe nici o hartă. De asemenea o hartă, pentru a putea fi interpretată trebuie să fie lizibilă şi redactată conform normelor de cartografiere specifice hărţii respective, care are o anumită scară, temă, destinaţie etc.
Orice hartă, în timp, trebuie reambulată, în funcţie de schimbările produse pe teren - acestea fiind mult mai dese în cazul unor harţi cu caracter uman şi economic. Mai mult în cazul hărţilor speciale umane şi economice, reambularea periodică permite şi o monitorizare a evoluţiei în timp a diferiţilor factori.
7.2. Metode de întocmire a acestor produse cartografice în această lucrare
69
În lucrarea de faţă sunt prezentate hărţi speciale, precum şi planuri şi alte produse cartografice - diagrame, grafice etc. Acestea au fost realizate de pe o bază cartografică originală cu ajutorul unor metode de reprezentare cartografice specifice, după anumite reguli. Această lucrare are un caracter geografic economic-uman, astfel că metodele de întocmire prezentate aici vor fi particularizate pentru a putea răspunde cerinţelor subiectului cercetat.
O primă categorie foarte des utilizată este reprezentată de metodele statistice, din care fac parte diagrama, cartodiagrama şi cartograma. Cu ajutorul acestor metode, procesele şi fenomenele geografice sunt reprezentate grafic, acestea fiind mai des utilizate în cadrul ramurei umane şi economice a geografiei.
Metodele statistice redau anumiţi indicatori statistici ce pot fi comparaţi sau doar prezentaţi şi care nu sunt condiţionaţi de amplasarea celorlalte elemente geografice.
Diagramele sunt reprezentări grafice ce oferă posibilitatea comparării simultane a mai multor tipuri de date numerice complexe din care vor rezulta informaţii greu de observat sau de descoperit prin mijloace clasice. Diagramele pot fi construite cu sistemul de coordonate rectangulare sau polare, cu scară grafică aritmetică, logaritmică, probabilistică sau combinată, fiecare fiind folosită în funcţie de datele folosite şi de scopul realizării acesteia - ceea ce se doreşte a fi determinat sau scos în evidenţă.
Astfel, a fos folosită metoda diagramei în coloane, ce se realizează cu ajutorul nui sistem de axe YOX, pe ordonată reprezentându-se scara reprezentării, iar pe abscisă bazele coloanelor care sunt egale. Coloanele pot fi una lângă alta sau distanţate, în acest ultim caz, distanţele trebuie să fie proporţionale cu intervalele care le separă. Astfel s-au realizat diagrama cu numărul populaţiei satelor din comuna Snagov la recensământul din 7 ianuarie 1992 şi diagrama comparativă cu numărul populaţiei în 1992 şi 1998. De asemenea au mai fost realizate diagramele populaţiei pe grupe de sexe, după starea civilă şi naţionalităţi la 7 ianuarie 1992.
Cronograma sau histograma este utilizată pentru reprezentarea dinamicii fenomenelor. Aceasta este construită pe baza sistemului de coordonate rectangulare. Pe abscisă se trece timpul, respectiv perioada de referinţă. Punctele rezultate în urma ridicării perpendicularelor de pe abscisă şi ordonată se unesc cu o linie ce arată dinamica fenomenului. Acestea pot fi simple, cum sunt histogramele evoluţiei sporului migratoriu în comuna Snagov între anii 1966 şi 1992, a evoluţiei sporului natural între anii 1966 şi 1992 şi a precipitaţiilor şi a temperaturilor medii lunare în cursul unui an, sau corelate, cum sunt histogramele evoluţiei populaţiei între anii 1966 şi 1992, la 1 ianuarie şi respectiv 1 iulie, a căsătoriilor şi a divorţurilor între anii 1966 şi 1992, a născuţilor vii şi a decedaţilor între anii 1966 şi 1992 şi a populaţiei sosite şi plecate între anii 1966 şi 1992 în comuna Snagov.
Diagrama prin sectoare circulare poate prezenta ponderea unui anumit fenomen sau element în cadrul unui întreg reprezentat de un cerc sau de un disc. Cercul poate fi de o rază oarecare, iar sectoarele de cerc reprezintă ponderea elementelor componente. Prin această metodă s-au construit diagramele populaţiei active pe ramuri ale economiei naţionale în anul 1998, a învăţământului în anul 1998 şi a populaţiei celor cinci sate din comuna Snagov din anul 1998. De asemenea această metodă a fost reprezentativă pentru reliefarea ponderii producţiilor agricole şi a suprafeţelor agricole, precum şi a ponderii animalelor şi a producţiei animaliere în gospodării şi ferme de stat în anul 1998.
70
Piramida structurală este utilizată pentru reprezentarea grafică a distribuţiei populaţiei pe grupe de vârstă şi pe sexe. Piramida structurală este reprezentată, de fapt, de două diagrame în benzi aşezate faţă în faţă, cu aceleaşi intervale pe abscisă, respectiv pe ordonată. Astfel, în partea stângă este reprezentată populaţia masculină, iar în partea dreaptă populaţia feminină. S-au realizat piramide structurale pentru fiecare sat al comunei, cu valorile recensămâtului de la 7 ianuarie 1992 şi pentru întreaga comună cu valorile din anii 1966, 1992 şi 1998.
Hărţile cuprinse în această lucrare sunt executate manual şi se află la scara 1:5000, cum ar fi planul cadastral forestier, la scara 1:12500, cum ar fi hărţile vetrelor şi tramelor stradale ale satelor comunei Snagov la scara 1:25000, cum ar fi harta densităţii fragmentării, harta modului de utilizare a terenului şi harta organizării şi sistematizării teritoriului comunei Snagov, la scara 1:100000 harta geologică, harta pedologică, harta administrativă şi cea a coordonatelor geografice. Există şi hărţi la scara 1:200000 harta� bazinului hidrografic Snagov, la scara 1:1750000 harta poziţiei geografice a Câmpiei Vlăsia în cadrul Câmpiei Române.
Aceste hărţi au fost realizate prin diferite metode cartografice, sau mai precis cartografo-geografice, de obicei corelate, ce se caracterizează prin aceea că reprezentarea şi amplasarea fenomenelor şi proceselor se face în mod geografic, cu exactitate şi în funcţie de o serie de factori fizico-geografici şi economico-geografici. Aceste metode sunt cea a semnelor convenţionale, prezente pe toate hărţile, cea a arealelor şi cea a fondului calitativ.
Astfel s-au folosit semne convenţionale pentru redarea localităţilor, a căilor de comunicaţie, a reţelei hidrogafice, a limitelor etc.
Harta densităţii fragmentării a fost realizată prin metoda cartogramelor, care indică gradul diferit al intensităţii unui fenomen într-o anumită unitate teritorială � respectiv 1 km2.
Metoda arealelor a fost utilizată pentru realizarea unor hărţi ca cea a coordonatelor geografice, unde este reprezentat arealul pădurilor şi cea a poziţiei comunei în cadrul judeţului Ilfov. Reprezentativă este harta organizării şi sistematizării teritoriului comunei Snagov. Arealul reprezintă o suprafaţă în care este răspândit continuu un fenomen sau un element geografic. Această metodă este combinată cu cea a semnelor convenţionale.
Metoda fondului calitativ a fost cea mai utilizată metodă în această lucrare. Astfel, s-au reprezentat, calitativ, fenomene şi elemente geografice cu răspâdire continuă, dar neuniformă, împrăştiată, în cadrul unor anumite limite. Fiecare suprafaţă se colorează (metoda fondului colorat) sau se haşurează (metoda haşurării calitative) diferit. Şi această metodă se poate combina cu cea a semnelor convenţionale. Reprezentativă pentru această metodă este harta modului de utilizare a terenurilor comunei Snagov, la scara 1:25000, unde sunt reliefate terenurile acoperite de păduri, de ape, de culturi agricole, căi de comunicaţie şi terenuri destinate construcţiilor. Tot prin metoda fondului calitativ au fost realizate şi hărţile geologică şi pedologica, dar şi cea a poziţiei geografice a câmpiei Vlăsia în cadrul Câmpiei Române.
Pentru realizarea acestor hărţi s-au folosit mai multe baze topografice, la scara 1:25000 (hărţile cu nomenclatura L-35-113-C-c, L-35-113-C-d, L-35-125-A-a, L-35-125-A-b), harta administrativă a judeţului Ilfov la scara 1:100000, harta geologică la scara 1:200000, harta pedologică la scara 1:200000 precum şi hărţi din Atlasul Geografic al
71
României harta unităţilor de relief, la scara 1:1750000 şi harta României la scara 1:4000000.
Aceste produse grafice şi cartografice au ca scop evidenţierea şi completarea informaţiilor geografice prezentate în această lucrare.
72
CONCLUZII
În urma efectuării studiului geografic uman şi economic asupra teritoriului comunei Snagov şi a satelor acesteia s-a ajuns la diferite concluzii privind specificul geografic al unităţii teritoriale.
Teritoriul comunei Snagov se află situat, din punct de vedere fizico-geografic, în partea de sud-est a României, în zona central-estică a unitătii Câmpiei Române. Mai exact, teritoriul comunei ocupă o parte a Câmpiei tabulare a Vlăsiei (sau a Ciornulesei), respectiv subunitatea acesteia - câmpia Snagovului.
Comuna Snagov face parte, din punct de vedere administrativ, din judeţul Ilfov. Mai exact, comuna Snagov este una dintre cele mai nordice comune ale judeţului Ilfov, situată foarte aproape de limita sudică a judeţului Prahova. Teritoriul se află în zona de influenţă economică a oraşelor Ploieşti şi Bucureşti.
Limitele administrative ale comunei sunt la nord limita nordică a pădurii Snagov, la sud pârâul Vlăsia, afluent pe partea stângă a râului Cociovaliştea, şi el afluent al Ialomiţei, la est limita estică a pădurii Vlăsia, la nord-est lacul Snagov, la vest lacul Snagov şi limita sudică a pădurii Ciolpani şi la nord-vest limita vestică a pădurii Snagov. Delimitarea hotarelor comunei s-a făcut între anii 1970 şi 1972 şi de atunci, indiferent de schimbările administrative petrecute în interiorul judeţului Ilfov, hotarele comunei nu au mai fost modificate.
Între aceste limite comuna deţine o suprafaţă de 88 km2, adică 8835 ha. Dintre aceştia, 35 km2, adică 3500 ha reprezintă suprafaţa agricolă, iar doar 1 km2, adică 100 ha reprezintă suprafaţa intravilanului. Restul suprafeţei este deţinut de păduri şi lacul Snagov, acesta din urmă măsurând 7,80 km2, adică 780 ha.
Întreg teritoriul comunei este înconjurat de întindse păduri de stejari, care au oferit de-a lungul timpului protecţie atât împotriva atacurilor oştilor străine, cât şi a asperităţilor naturii. Lacul, de asemenea a completat necesităţile economice şi spirituale ale populaţiei.
Teritoriul care corespunde astăzi comunei Snagov reprezintă o suprafaţă a cărei geneze constă într-o succesiune de procese de acumulare într-o zonă cu caracter subsident, pe un fundament cretacic aparţinând Platformei Moesice (prebalcanice).Poziţia periglaciară în timpul Cuaternarului dovedeşte prezenţa loessului şi ritmicitatea acestuia în timpul schimbărilor paleoclimatice. Vârsta nisipurilor de la baza depozitelor loessoide corespunde perioadei Mindel-Riss, în Pleistocenul Mediu. Depozitele loessoide, din care fac parte loessul propriu-zis şi derivatele secundare ale acestuia, cum ar fi lutul loessoid, adică lehmul acoperă toate porţiunile interfluviale, inclusiv podul teraselor fluviatile cu grosimi între 10 şi 25 de metri.
Pe acest suport geologic se află Câmpia Vlăsiei, respectiv Câmpia Snagovului în partea de nord a acesteia, şi teritoriul comunei Snagov.
Câmpia Snagovului se înfăţişează cu un microrelief destul de variat, cu văi cu apă relativ multă. Această apă stagnează sub forma bălţilor şi a lacurilor ce împrumută formele concave şi convexe ale malurilor sculptate de meandrele râurilor. Câmpia Snagovului are altitudini cuprinse între 80 şi 100 de metri, iar văile ce o străbat sunt orientate de la vest la est. Pe măsura înaintării lor către est, văile se adâncesc şi luncile se transformă în cuvete lacustre. Altitudinea maximă din cadrul comunei Snagov este de
73
105 metri, în V, spre comuna Periş. Altitudinea medie oscilează între 90 şi 95 metri, iar cea minimă este de 85 metri, în S, în valea Pârâului Vlăsia. Panta este foarte mică, nu depăşeşte 3%.
Există două etape mari în evoluţia Câmpiei Snagovului, determinate de Petru Coteţ, şi anume faza iniţială de realizare a văilor mici, secundare, prin procesele de tasare (văi de tip Maia) şi faza secundară în care aceste văi se leagă de reţeaua hidrografică majoră, respectiv Ialomiţa. Tot acum există procese de eroziune influenţate de mişcările de subsidenţă.
Limanul fluviatil Snagov are un caracter permanent, o suprafaţă de 7,80 km2, o lungime de 13 km şi o adâncime maximă de 9 m (cea mai mare faţă de cele ale lacurilor din Câmpia Română) şi s-a format prin colmatarea gurii de vărsare a râului Snagov în Ialomiţa datorită profilului longitudinal al râului Snagov puţin înclinat.
Clima păstrează caracteristicile generale ale climatului Câmpiei Române, caracterizat printr-o largă desfăşurare a elementelor meteorologice - temperatură, precipitaţii, vânturi - cu aceeaşi valoare.
Sumele anuale ale radiaţiei solare şi mediile anuale de temperatură: +10o+11o C - ating valori dintre cele mai ridicate din ţară. Temperatura maximă absolută înregistrată a fost de 40°C la Snagov, la data de 20 august 1945, iar temperatura minimă absolută înregistrată a fost de -35°C la Snagov, la data de 25 ianuarie 1942. De asemenea, amplitudinile dintre sezonul rece şi cel cald ating 22o-26o. Precipitaţiile sunt mult mai slabe decât în restul ţării, atingând valori medii anuale de 550 de mm şi o medie lunară multianuală de 40-50 mm/lună. Regimul eolian se caracterizează prin predominarea vânturilor de nord-est, care reprezintă un procent de 21,6% din totalul vânturilor. Vitezele vânturilor ating valori, în general, între 2 şi 2,5 m/sec., dar iarna crivăţul care bate dinspre nord-est şi est atinge viteze de 125 km/oră.
Teritoriul comunei Snagov aparţine regiunii fitogeografice macronezo-mediteraneană, respectiv subregiunii submediteraneene şi se află în provincia dacică, respectiv subprovincia daco-moesică. Teritoriul comunei Snagov corespunde, din punct de vedere teritorial, subzonei pădurii de stejari submezofili-termofili prezentă în Câmpia Vlăsiei, respectiv în Câmpia Snagovului, stepei şi silvostepei. Elementele vegetaţiei spontane sunt formate din stejar pedunculat în asociaţii pure sau amestecate şi se află pe soluri brun-roşcate.
În această zonă se înregistrează o trecere de la cernoziomuri levigate la soluri brun-roşcate de pădure, specifice ceretelor, gârniţei, frasinului şi teiului. Cernoziomurile levigate sunt specifice condiţiilor climatice ce se găsesc în această zonă, adică precipitaţii relativ slabe, continentalism accentuat şi evapotranspiraţie accentuată.
În contextul acestui cadru fizico-geografic, de-a lungul timpului, a evoluat o grupare specifică a populaţiei, care astăzi reprezintă locuitorii satelor comunei Snagov. Numărul exact de locuitori, la o anumită dată, se poate afla numai în urma recensămintelor.
La recensământul din anul 1930 au fost oferite primele date referitoare exclusiv la comună şi la satele acesteia şi nu la regiune sau provincia istorică. Comuna Snagov adăpostea un număr de 4257 de persoane.
În anul 1966, la recensământ, populaţia comunei număra un total de 5716 persoane. De-a lungul timpului, datorită factorilor sociali şi naturali, populaţia a evoluat de-a lungul unei curbe sinusoidale, menţinându-se aproximativ numărul de locuitori.
74
După anul 1990 populaţia înregistrează o scădere vertiginoasă într-un singur an, de la 5602 locuitori la 5163 de locuitori. Acest fapt s-a datorat legalizării întreruperilor de sarcină şi deci scăderii natalităţii. Apoi, până în anul 1992, populaţia a crescut la fel de brusc până la 5698 locuitori. Creşterea a continuat şi în anii următori până în 1998, dar mult mai încet, populaţia ajungând la un număr de 5906 locuitori.
Evoluţiile indicatorilor geografici au modificat, mai ales după 1992 valorile densităţii totale a populaţiei în cadrul suprafeţei totale a comunei. Astfel, în anul 1966 densitatea populaţiei era de 64,75 loc./km2, iar în anul 1992 de 67,11 loc./km2. În anul 1998, valoarea densităţii a scăzut destul de mult, ajungând la 63,80 loc./km2. Oricum, în decursul timpului, valoarea densităţii s-a menţinut sub media valorii densităţii naţionale.
De-a lungul timpului, respectiv din anul 1966 şi până în 1992, indicele natalităţii cunoaşte o evoluţie sinusoidală determinată de diferiţii factori socio-economici. Astfel, în anul 1966, natalitatea avea valoarea de 13,8 , în anul 1976, natalitatea avea valoarea de 17,54 , iar în 1992, natalitatea era de 9,26 .
Valoarea mortalităţii s-a menţinut, în general, mai mică decât cea a natalităţii, indicând un spor natural pozitiv, dar, de-a lungul timpului a fost în continuă creştere. Astfel, la recensământul din anul 1966, mortalitatea avea valoarea de 5,95 , la cel din 1976, avea valoarea de 9,32 , iar la recensământul din anul 1992, avea valoarea de 16,38 .
La recensămintele din anii 1966, 1976 şi 1992, sporul natural a avut o valoare de 7,85 , apoi de 8,22 , pentru ca apoi să devină negativ, înregistrând o valoare de 7,12 .
Ponderea populaţiei plecate a înregistrat, la recensămintele din anii 1966, 1976 şi 1992, valori de 14,52 , 17,7 şi, respectiv de 17,8 , iar ponderea celor sosiţi în comună, în anii recensămintelor 1966, 1976 şi 1992 a fost de 10,67 , 16,12 şi, respectiv 38,11 .
Astfel, în anul 1966, valoarea sporului migratoriu era de 3,85 , în anul 1976, valoarea era de 1,58 , iar în anul 1992, valoarea sporului migratoriu a devenit pozitiv, datorită persoanelor întoarse în satele natale, înregistrând valori de 20,31 .
Structura populaţiei pe grupe de vârstă şi sexe, în cadrul comunei Snagov, evidenţiază o populaţie cu simptome clare de îmbătrânire demografică şi preponderenţa numărului femeilor faţă de numărul bărbaţilor.
De asemenea, în cadrul comunei Snagov populaţia de naţionalitate română a reprezentat o pondere majoritară, de peste 95% în toate perioadele istorice, chiar 99% în 1992. De asemenea, populaţia de religie ortodoxă corespunde celei de naţionalitate română.
Populaţia activă este un element important în definirea profilului economic al unităţii teritoriale studiate. Urmărind ponderea populaţiei active din totalul populaţiei se observă că, aceasta atinge valoarea de 58% din totalul populaţiei comunei de 5716 locuitori în anul 1966 şi de doar 38% în anul 1992 din totalul populaţiei de 5698 de locuitori.
În anul 1998, 52% din populaţia activă, adică 461 de persoane, era ocupată în industria prelucrătoare, 11% - 95 de persoane - era ocupată în agricultură, la fel şi în comerţ. Restul populaţiei era împărţită astfel: 8% - 69 de persoane în învăţământ, 6% - 53 de persoane în transporturi, poştă şi telecomunicaţii, 4% - 32 de persoane în administraţia publică, 1% - 9 persoane - în industria energiei electrice, termoficare şi apă şi 0,3% - 4 persoane - în activităţi financiare.
Această populaţie s-a grupat pe teritoriul comunei, în anumite zone compacte, unde şi-au construit locuinţe şi au format sate, respectiv vetre de aşezări. Limanul
75
fluviatil Snagov reprezintă axul orizontal al comunei, pe malurile căruia s-au dezvoltat localităţile.
Comuna Snagov este alcătuită din cinci sate, aşezate unul în prelungirea celuilat, de-a lungul malului stâng al lacului (singurul Tâncăbeşti, în cea mai mare parte pe malul drept) şi de-o parte şi de alta a drumului judeţean.
Localităţile rurale din cadrul comunei Snagov, respectiv Tâncăbeşti, Vlădiceasca, Ciofliceni, Ghermăneşti şi Snagov au evoluat treptat spre stadiul de periurban.
O caracteristică dominantă a localităţilor de aici o constituie continuitatea locuirii acestui spaţiu, fapt datorat îndeosebi condiţiilor fizico-geografice. Dispariţia de pe hartă a satului Vlădiceasca pentru trei ani, între 1987 şi 1990 s-a datorat factorilor politici şi nu celor geografici.
Satele comunei au o formă alungită, fiind considerate, din punctul de vedere al formei, ca fiind sate lineare sau sate drum, foarte adunate. Se detaşează o textură simplă, neregulată, lineară şi o structură morfologică dată de caracterul adunat al locuinţelor. Astfel, locuinţele sunt construite pe o parte şi pe alta a drumului, una lângă alta, pentru a câştiga cât mai mult teren agricol. Evoluţia vetrei se face prin construirea caselor spre periferie în continuarea celorlalte, fapt ce va duce, în viitor, la o contopire a satelor.
Locuinţele sunt realizate din variate tipuri de materiale, atât ieftine cât şi mai scumpe, durabile sau mai puţin durabile. Clădirile sunt şi foarte vechi, dar un număr mare de locuinţe datează după anul 1990. Acestea din urmă pot avea un regim altitudinal mai mare.
De asemenea, locuitorii trebuiau să producă necesarul existenţial în cadrul moşiei. În timp, activitatea economică a devenit o caracteristică determinantă a unui grup de oameni.
O mare parte din locuitorii comunei Snagov sunt ocupaţi în agricultură şi silvicultură, respectiv 257 de persoane, mult mai mulţi sunt implicaţi indirect în această ramură.
Condiţiile climatice şi însuşirile solurilor brun-roşcate de pădure, precum şi a cernoziomurilor sunt prielnice pentru foarte multe plante de cultură, atât plante de câmp, cât şi plante de nutreţ, legume, viţă de vie şi pomi fructiferi.
Principalele plante cultivate sunt grâul de toamnă şi porumbul. Calităţile de panificaţie ale grâului sunt însă mai slabe decăt ale celui obţinut în stepă şi silvostepă.
Se cultivă, de asemenea, orz de toamnă şi de primăvară, ovăz, sfeclă de zahăr, care găseşte aici condiţii favorabile, floarea soarelui, tutun, cânepă, in de ulei, rapiţă, leguminoase pentru boabe (mazăre, fasole, linte, soia), cartofi, diferite plante furajere, cum ar fi sfecla de nutreţ, iarbă de sudan, trifoi, lucernă.
Dintre pomii fructiferi, aici găsesc condiţii favorabile caisul, piersicul, cireşul, vişinul, nucul, dudul, mărul şi părul. Producţiile acestor culturi, pe suprafaţa arabilă de 3530 de ha, sunt de 1500 de tone de grâu şi secară, 5000 tone de porumb, 800 tone de floarea soarelui şi 500 de tone de legume, anual.
Tipul de bază furajeră din zonele de câmpie este caracterizat prin preponderenţa nutreţurilor verzi şi însilozate, urmate de concentrate şi de grupa paie-coceni, şi în proporţie mai mică de fân.
După 1997 se înregistrează o scădere a efectivului de animale mai ales datorită lipsei furajelor. Bovinele numără aproximativ 600 de capete, porcinele numără 3000 de capete, iar ovinele 1000 de capete, aparţinând în majoritate gospodăriilor particulare.
76
Anual, în comuna Snagov se cresc aproximativ 250000 de păsări, în special găini. Acest efectiv de păsări crescut în gospodăriile individuale, dar şi în intreprinderile avicole de la Tâncăbeşti şi Snagov specializate în pui de îngrăşat şi în producţia de ouă.
Funcţia preponderentă a comunei Snagov este cea agricolă, chiar dacă cea mai mare parte a populaţiei lucrează în industrie. Industria, propriu-zis, este foarte slab reprezentată în cadrul comunei. Firmele industriale reprezentative în comuna Snagov sunt: minilaminorul SC ARCA SA, fabrica de componente electronice Interelectronik SRL şi firmele de construcţii SC Marex SRL şi Serad Com SRL.
O altă funcţie importantă a comunei Snagov este cea turistică. Peisajul, respectiv ansamblul creat de întinse păduri, cum sunt Snagov şi Vlăsia şi lacul Snagov, bioclimatul de câmpie moderat termic datorită microclimatului de pădure, fondul cinegetic şi piscicol crează condiţiile optime pentru desfăşurarea unei activităţi turistice recreative cerută mai ales de locuitorii marelui oraş din apropiere. De asemenea, la 22 decembrie 1994 comuna Snagov a fost declarată staţiune climaterică, deci, oficial, aceasta reprezintă o zonă cu interes turistic deosebit.
Alături de aceste obiective turistice naturale, care au fost amenajate în scopul exploatării turistice există şi o serie de obiective turistice antropice cu valoare istorică, arhitecturală şi culturală, cum ar fi Palatul Snagov, Mănăstirea Vlad Ţepeş, cele trei biserici, Mănăstirea Snagov, restaurante şi muzee.
Accesul în aceste zone turistice este asigurat de numeroase tipuri de transporturi rutiere şi feroviare.
Astfel comuna Snagov este traversată de la nord la sud de drumul naţional DN1 şi de la vest la est de drumul judeţean 101B. De asemenea, alte drumuri comunale asigură legătura cu comunele şi satele învecinate.
Prin poziţia sa geografică, comuna Snagov şi împrejurimile acesteia favorizează existenţa permanentă a unui bioclimat favorabil organismului uman şi a desfăşurării eficiente a activităţilor economice, mai ales agricole şi prezintă interes pentru reconfortare şi asigurarea odihnei şi refacerea capacităţii de muncă.
BIBLIOGRAFIE
77
1. Boeru, S. Lucrări de îmbunătăţiri funciare, Rev. Terra, IV, XXIV, nr. 2, Bucureşti, 1975
2. Băcănaru, I., Ştefănescu, Ioana, Deică, P., Bugă, D. Contribuţii la studiul clasificării funcţionale a aşezărilor rurale din România, Rev. Probl. de geogr., X, Bucureşti, 1963
3. Chiriţă, C. Zona forestieră din Câmpia Română cu soluri brun-roşcate de pădure, Rev. Cercetări de pedologie, Bucureşti, 1975
4. Gâştescu, P. Lacurile din România limnologie regională, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1971
5. Gâştescu, P., Iordan, I. Judeţul Ilfov, Editura Academiei Române, Bucureşti, 19706. Giurcăreanu, Cl., Năstase, A. Cartografierea economico-geografică, Centrul de
Multiplicare al Universităţii Bucureşti, Bucureşti, 19697. Ghinea, D. - Enciclopedia geografică a României, Editura Enciclopedică, Bucureşti,
19968. Gogoaşă, T., Cucută, Al. Cercetări pedologice în partea estică a Câmpiei Vlăsiei
(raionul Snagov), D.d.S. Com. geol., XLII, Bucureşti, 19599. Ielenicz, M., Laura Comănescu, Mihai, B. Dicţionar de geografie fizică, Editura
Corint, Bucureşti, 199910. Ionescu Siseşti, Gh. Irigarea culturilor, Editura Ceres, Bucureşti, 198211. Mihăilescu, V. Cartografierea populaţiei prin metoda punctului şi cea a sferelor
proporţionale, Rev. Bul. Soc. Rom. Geogr., XLIX, Bucureşti, 193112. Mihăilescu, V. O hartă a principalelor tipuri de aşezări rurale din România, Rev.
Bul. Soc. Rom. Geogr., XLVI, Bucureşti, 193813. Moţoc, M., Trăsculescu, Fl. Eroziunea solului pe terenurile agricole şi combaterea
ei, Editura Agro-Silvică, Bucureşti, 195914. Năstase, A., Gabriela Osaci-Costache - Topografie Cartografie, lucrări practice,
Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 200015. Petrescu, N. Eficienţa economică a lucrărilor de îndiguiri, desecări şi irigaţii, Rev.
Problemele agriculturii, nr. 6, Bucureşti, 1965�16. Rădulescu, N. Consideraţiuni geografice asupra fenomenelor de secetă din România,
Rev. Natur, nr. 1, Bucureşti, 196417. Tufescu, V. Studiul utilizării terenurilor în organizarea teritoriului şi dezvoltarea
agriculturii României, Rev. Natura, nr. 6, Bucureşti, 196318. Vâlsan, G. Câmpia Română, Rev. Bul. Soc. Rom. Geogr., Bucureşti 1916***, Geografia României Geografie umană şi economică, vol. II, Editura Academiei Române, 1985***(1970), Topografie Militară, D.T.M., Bucureşti***,Atlasul geografic al Judeţelor României***,Atlasul geografic al României - ediţiile 1965, 1977***, Baza topografică - 1:50000 L-35-113-C�
- L-35-125-A - 1:25000 L-35-113-C-c�
L-35-113-C-dL-35-125-A-aL-35-125-A-b
- 1:5000 L-35-113-C-d-1-III�***, Harta Administrativă a Judeţului Ilfov, scara 1:100000
78
***, Harta Geologică a României, scara 1:200000***, Harta Pedologică a României, scara 1:200000***, Date culese de la - Primăria Ghermăneşti-Snagov,
- Şcoala generală Ghermăneşti- Institutul de Cadastru şi Organizarea Teritoriului Agricol
(ICOTA)***, Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare, nr. 7/1996 (Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 61 26 martie 1996)�***, Codul Silvic n Legea nr. 26/1996 (Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 93 8� mai 1996)***, Norme tehnice pentru introducerea cadastrului general (Monitorul Oficial, partea I, nr. 78 25 martie 1999)
