SISTEMUL DE PERSONALITATE

PERSONALITATEA

Personalitatea nu reprezintă un adaos la SPU (sistemul psihic uman) şi nici o reducere la o funcţie sau la un process psihic. Ea determină specificul SPU. Aşadar, studiul psihologic al personalităţii constă în studiul programelor, structurilor profunde şi organizării SPU.

Din punct de vedere sintetic, personalitatea este o rezultantă a următoarelor elemente:

temperamentul-latura dinamico-energetică a personalităţii;

aptitudinile- latura instrumental-operaţională a personalităţii;

caracterul- latura relaţional-valorică a personalităţii; creativitatea.

CONCEPŢII EMPIRICE ŞI ŞTIINŢIFICE CU PRIVIRE LA PERSONALITATE

Concepţii empirice Concepţii ştiinţifice

Copilul are personalitate. Copilul mic nu are personalitate. Personalitatea începe să se formeze în jurul vârstei de 3 ani, odată cu formarea Eului.

Există personalitate puternică şi personalitate slabă.

Nu există personalitate puternică sau slabă. Poate exista caracter puternic (valorizat pozitiv) şi caracter slab (valorile predominante contravin normelor morale).

Personalitatea nu se schimbă. Deşi personalitatea este o constantă, studiile de specialitate confirmă faptul că personalitatea se schimbă parţial din 15 în 15 ani, ceea ce asigură adaptarea.

TEMPERAMENTUL

Temperamentul reprezintă latura dinamico-energetică a sistemului de personalitate.

Trăsăturile şi tipurile temperamentale sunt cel mai uşor de constatat dintre celelalte trăsături ale personalităţii.

Nu există tipuri temperamentale bune sau rele, pozitive sau negative. Prin urmare, o profesie poate fi exercitată de orice tip temperamental. De exemplu, profesia de scriitor: V. Alecsandri- temperament sangvinic, I. L. Caragiale- temperament coleric, M. Sadoveanu- temperament flegmatic, M. Eminescu- temperament melancolic.

Modul în care se exprimă temperamentul poate fi educat şi controlat.

Temperamentul este înăscut.

PORTRETE TEMPERAMENTALE

Colericul- excitabil, eruptiv, năvalnic. Oscilează între entuziasm şi decepţie. Are înclinaţii spre exagerare şi este neliniştit, nerăbdător, predispus la furie violentă sau afecţiuni neobişnuite. Este extravert şi comunicativ.

Sangvinicul- echilibrat şi rapid. Se adaptează repede şi este binedispus. Are capacitate de stăpânire de sine şi uneori poate renunţa uşor la activităţi importante.

Flegmaticul- lent, neobişnuit de calm. Poate fi foarte perseverent. Deşi pare indiferent afectiv, poate ajunge la sentimente foarte consistente. Sunt introverţi şi puţin comunicativi.

Melancolicul- are tonus scăzut, este sensibil şi emotiv. Dacă este solicitat foarte mult, are înclinaţii spre depresie. Se adaptează cu dificultate la viaţa socială.

Cercetările moderne, au demonstrat existenţa a patru tipuri de temperamente: tipul puternic neechilibrat excitabil corelează cu temperamentul coleric, cel puternic echilibrat mobil se exprimă în temperamentul sangvinic, tipul puternic echilibrat inert în temperamentul flegmatic, tipul slab (luat global) fiind pus la baza temperamentului melancolic. În descrieri mai vechi se adaugă şi alte criterii de clasificare a temperamentului, cum sunt acelea de: stenic – astenic, încordat – relaxat, hipertimic – hipotimic.

MELANCOLIC COLERIC

FLEGMATIC SANGVINIC

INSTABIL

INTROVERTIT

STABIL

EXTRAVERTIT

Reactiv Neastâmpărat Agresiv Excitabil Schimbător Impostor Optimist Activ

Sociabil Vorbăreţ Săritor Hazliu Vivacitate Spirit de grup Aptitudini deconducere

Pasiv Grijuliu Îngândurat Paşnic Controlat Demn de încredere Temperat Calm

Întristat Anxios Rigid Sobru Pesimist Rezervat Nesociabil Liniştit

Clasificarea categorială a temperamentelor (după Eysenck)

CARACTERUL

În sens larg, caracterul este un mod de a fi, un ansamblu de particularităţi psihoindividuale ce apar ca trăsături ale unui „portret” psihic global.

În sens restrâns, caracterul reuneşte însuşiri sau particularităţi privind relaţiile pe care le întreţine subiectul cu lumea şi valorile dupa care el se conduce.

Caracterul este în totalitate dobândit.

Caracterul este un ansamblu de atitudini-valori.

Atitudinea reprezintă o poziţie a individului faţă de cele din jur.

De exemplu: atitudinea faţă de oameni: toleranţă, invidie, xenofobie

etc.; atitudinea faţă de sine: demnitate, respect; atitudinea faţă de muncă/activitatea umană: hărnicie,

responsabilitate, perseverenţă, strădanie etc.; atitudinea faţă de societate: responsabilitatea

cetăţenească.

Fiecare atitudine a unei persoane reprezintă o trăsătură caracterială, dacă aceasta este constantă în timp.

APTITUDINILE

Aptitudinile sunt subsisteme sau sisteme operaţionale, superior dezvolate, care mijlocesc performanţe supramedii in activitate.

Aptitudinea arată ce poate individul, nu ce ştie el.

Aptitudinea rezultă dintr-un potenţial înăscut şi se manifestă prin facilitatea de învăţare şi de exerciţiu. Pentru a se dezvolta aptitudinea, este necesară educaţia, instrucţia. O aptitudine nu se dezvoltă de la sine.

Clasificare:

1) aptitudini elementare- proprietăţi ale proceselor cognitive sau reglatorii: acuitate vizuală, vedere în spaţiu, volumul memoriei, concentrarea sau distributivitatea atenţiei ş.a.m.d.

2) aptitudini complexe- rezultă din integrarea aptitudinilor elementare. De exemplu, aptitudinea muxicală presupune acuitate auditivă, auz muzical etc. Ele sunt:

aptitudini speciale- mijlocesc eficienţa într-un anumit domeniu (arta actoricească, sportul de performanţă, muzica instrumentală etc.);

aptitudini generale- utile în toate domeniile de activitate. De exemplu: spiritul de observaţie, capaciatatea de a memora, inteligenţa etc.

CREATIVITATEA

A crea înseamnă a produce ceva nou, în raport cu ceea ce este vechi, cunoscut, uzual, banal.

Toţi oamenii pot fi creativi în anumite domenii şi în anumite limite.

Talentul corespunde creativităţii de nivel superior.

Conceptul de creativitatea are trei accepţiuni:

de comportament şi activitate psihică creativă;

de structură a personalităţii sau stil creativ;

creativitatea de grup în care interacţiunile şi comunicarea mijlocesc generarea de noi idei. De exemplu, activitatea de grup „Brainstorming”.

Atitudinile care favorizează apariţia rezultatelor creative sunt:

încrederea în forţele proprii; interesele cognitive; atitudinea antirutinieră; cutezanţa în adoptarea de noi scopuri; perseverenţa în căutarea de noi soluţii; simţul valorii şi atitudinea valorizatoare; atitudini direct creative: dragostea şi

receptivitatea pentru tot ce este nou, respectul faţă de originalitate, cultivarea originalităţii.