Student: Bejan Bianca-Louisa

Specializare:IEDM

Obiect:Sisteme de transport

Profesor: Prof. dr. ing. Gheorghe FRUNZĂ

Page 1 of 30

Cuprins:

1.Introducere

1.1.ROLUL ŞI LOCUL TRANSPORTURILOR ÎN ECONOMIA NAŢIONALĂ

1.2.COMPONENTELE SISTEMELOR DE TRANSPORT

1.3.CERINŢELELE IMPUSE SISTEMELOR DE TRANSPORT

1.4.CLASIFICAREA MARFURILOR PERICULOASE CONFORM CODULUI IMDG

2. Infrastructura si suprastructura sistemului rutier

2.1.ELEMENTELE COMPONENTE ALE DRUMULUI

2.2.CONSTRUCTIA DRUMULUI

2.3.GEOMETRIA DRUMULUI

3.Sistemul logistic

4.Sistemul de monitorizare

4.1.TAHOGRAFUL5.Optimizarea rutelor

5.1.AUTORITĂŢILE SPECIFICE SISTEMULUI DE TRANSPORT RUTIER

5.2. STRUCTURA ORGANIZATORICĂ TRANSPORTULUI RUTIER

6.Conditii specifice transportului

7.Reguli de securitate si protectia muncii

7.1 EXEMPLU DE TRANSPORT AL MARFURILOR PERICULOASE CONFORM REGLEMENTARILOR CODULUI I.M.D.G

Concluzii

Bibliografie

Page 2 of 30

1.Introducere [1],[2]

1.1.ROLUL ŞI LOCUL TRANSPORTURILOR ÎN ECONOMIA NAŢIONALĂ

Activitatea de transport constă în acele acţiuni prin care se organizează şi se realizează deplasarea călătorilor şi a mărfurilor în spaţiu şi timp prin diferite mijloace.

Activitatea de transport este strâns legată de dreptul constituţional al cetăţenilor la liberă circulaţie în ţară şi în străinătate .

Principalele obiective ale sistemului naţional de transport sunt ;

– realizarea conectării tuturor localităţilor la reţeaua naţională de transport;– asigurarea dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor;– asigurarea liberei circulaţii a bunurilor;– asigurarea efectuării transporturilor care privesc siguranţa naţională;– asigurarea racordării lui la sistemele internaţionale de transport;– participarea la dezvoltarea economică şi socială a ţării.

Dezvoltarea sistemului naţional de transport se realizează ţinându-se seama de următoarele cerinţe:

– promovarea programelor naţionale de realizare a unei dezvoltări durabile a economiei naţionale

– nevoile de apărare a ţării– asigurarea unui nivel ridicat de siguranţă a traficului– eficienţă economică– asigurarea condiţiilor de conservare şi de protejare a mediului– utilizarea raţională a energiei– respectarea convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România este parte.

în toate raporturile generate de activitatea de transport protecţia vieţii umane şi a mediului este prioritară.

Prin sistem de transport se înţelege totalitatea mijoacelor , instalaţiilor şi chipamentelor de transport , grupate după un anumit criteriu

Există următoarele tipuri de sisteme de transport :

– Sistem de transport rutier– Sistem de transport feroviar– Sistem de transport naval– Sistem de transport aerian– Sistem de transport prin conducteFiecare sistem de transport are în compunere : infrastructură de transport, mijloace

de transport, un tip de organizare , sisteme de management şi sisteme de poziţionare şi dirijare .

Page 3 of 30

1.2.COMPONENTELE SISTEMELOR DE TRANSPORT

Orice sistem de transport cuprinde :

infrastructură mijloace de transport operatori de transport sau operatori ai activităţilor conexe sisteme de management ,navigaţie şi control

Infrastructurile de transport sunt destinate desfăşurării activităţilor de transport, activităţilor conexe transporturilor şi activităţilor privind administrarea infrastructurilor respective Infrastructurile sunt căile de comunicaţie şi sunt de mai multe feluri

– infrastructurile de transport rutier (drumuri ,autostrăzi )– infrastructurile de transport feroviar( căile ferate şi instalaţiile de electrificare )– infrastructurile de transport naval (canale navigabile )– infrastructurile de transport aerian(coridoare aeriene)– infrastructurile de transport prin conducte (conducte şi staţii de pompare )Infrastructurile de transport sunt de interes naţional şi de interes european şi împreună

cu sistemele de management al traficului şi cu sistemele de poziţionare şi navigaţie constituie reţelele de transport care pot fi de interes naţional sau de interes european.

Mijloacele de transport sunt mijloace mobile, cu sau fără propulsie, amenajate pentru transportul de persoane sau de bunuri, special destinate să se deplaseze pe o cale de comunicaţie rutieră, feroviară, navală sau aeriană . Mijloacele de transport sunt automobile , locomotive , vagoane , camioane , nave , avioane , containere . Fiecare mijloc de transport are o caracteristica în funcţie de :

Clasificarea mijloacelor de transport în funcţie de sistemul de propulsie;

- motoare cu ardere internă- motoare diesel- motoare electrice- gravitaţie- vânt- panouri solare

Clasificarea mijloacelor de transport în funcţie de combustibilul folosit

– benzină– gaze naturale– motorină– electricitate– cărbune– energie solara– maree / curenţi

Clasificarea mijloacelor de transport în funcţie de echipamentele cu care sunt dotate :

Page 4 of 30

- macarale pentru încărcarea containerelor; - echipamente de întreţinere pentru calea de rulare;- echipamente pentru manevrarea bagajelor pe aeroporturi; - vehicule pentru îndepărtarea zăpezii.

Operatorii de transport sunt transportatori, români sau străini, care au acces egal şi nediscriminatoriu la infrastructura deschisă accesului public. Prin transportatori se înţelege persoanele fizice sau juridice, autorizate să efectueze transporturi, interne sau internaţionale, de persoane ori de bunuri, în interes public sau în interes propriu, cu mijloace de transport deţinute în proprietate sau cu contract de închiriere ori leasing.

Operatorii activităţilor conexe transporturilor sunt persoane fizice sau juridice care efectuează activităţile ce se desfăşoară în legătură cu/sau în timpul transportului.

Utilizatorii de transporturi au acces egal şi nediscriminatoriu la infrastructurile de transport de interes public, pot alege liber modul de transport prin care îşi exercită dreptul de a se deplasa, au posibilitatea de a efectua ei înşişi transportul ori de a apela la serviciile unui transportator liber ales.Statul sprijină dezvoltarea şi funcţionarea transportului public, subvenţionează sau, după caz, susţine financiar transportul public de călători, garantează libera iniţiativă şi autonomia transportatorilor şi asigură condiţiile unei concurenţe loiale între modurile de transport şi între diferitele categorii de transportatori.

Sistemele de management ale traficului şi sisteme de navigaţie şi control sunt acele sisteme care ajută la desfăşurarea traficului în bune condiţii şi cuprinde ;

tehnologie – semafoare

- senzori

- sisteme de management al flotei de vehicule

- bloc de linie automat şi circuite de cale ( feroviar )

- sisteme de localizare GPS(Global Pozition System )

- radare

- oameni :conducători de autovehicule ,controlori , dispeceri ,asiguratori

1.3.CERINŢELELE IMPUSE SISTEMELOR DE TRANSPORT

Pentru ca transportul să se desfăşoare în bune condiţii trebuie să se ţină cont de mai mulţi factori şi anume ;

Factori geografici – transport rural (în interiorul localităţilor rurale )

Page 5 of 30

– transport urban (în interiorul oraşelor )– transport suburban (care face legătura între oraş şi localităţile învecinate oraşului )– transport interurban(care face legătura între două oraşe)– transport naţional– transport internaţional– transport intercontinental

Factori organizatorici , prin intermediul acestui criteriu sunt identificate toate mijloacele , instalaţiile şi echipamentele de transport care sunt în proprietatea unei organizaţii de sine stătătoare (cum ar fi Regia Transport Local )

Factori care ţin de obiectul transportului – de persoane– de bunuri

Cerinţele impuse transporturilor sunt :

1. Siguranţa circulaţiei în sensul funcţionării neîntrerupte şi în perfecte condiţii a tuturor mijloacelor , instalaţiilor şi a echipamentelor de transport evitând accidentarea călătorilor , deteriorarea mărfurilor şi avarierea mijloacelor de transport . De asemenea se are în vederea funcţionarea circulaţiei indiferent de condiţiile atmosferice (furtuni , zăpezi , caniculă ) Un aspect deosebit legat de siguranţa circulaţie îl reprezintă evitarea răspunsului fals al echipamentelor şi instalaţiilor . Ex : în cadrul transportului feroviar , se poate produce un accident dacă se permite atacarea unei linii în ambele sensuri , iar acest răspuns se poate datora unei instalaţii care a furnizat un răspuns fals .

2. Regularitatea circulaţiei se poate face pe baza unui studiu care are ca scop depistarea orelor de vârf , a traseelor supracirculate , a zilelor de vârf etc. . Graficul de circulaţie este un instrument necesar pentru rezolvarea anumitor probleme legate de transport : utilizarea raţională a infrastructurii de transport , adaptarea ofertei de transport la cerere , stabilirea unei corespondenţe ferme între transportator şi beneficiar .

3. Ritmicitatea transporturilor – repetarea regulată pe o perioada de timp a aceluiaşi serviciu .

4. Reducerea costurilor de transport – transportul nu adăugă nimic la valoarea de întrebuinţare , ci din contră , în anumite condiţii , poate conduce la scăderea valorii ei (prin deprecierea mărfii datorită condiţiilor de transport ) Transportul este un factor generator de costuri suplimentare care se vor regăsi în preţul plătit de consumator . Pentru diminuarea costului trebuie identificată soluţia cea mai ieftină de transport .

5. Reducerea duratei transportului - acest aspect trebuie privit atât din punctul de vedere al mărfurilor , prin diminuarea timpului necesar unui produs pentru a parcurge distanţa producţie – consum , cât şi din punctul de vedere al călătorilor (fac excepţie de la această regulă , transporturile de agrement)

6. Confortul călătoriei – Pentru reducerea oboselii sunt necesare asigurarea unor condiţii cum ar fi : asigurarea unui grad de confort , reducerea aglomeraţiei ( acest lucru se poate realiza prin fluidizarea traficului , alegerea unor rute diferite , construirea de drumuri cu mai multe benzi , sincronizarea semafoarelor , construirea şoselelor de centura ,etc.)

7. Integritatea cantitativă şi calitativă a mărfurilor – este o caracteristică specifică transportului de mărfuri. Prin integritate cantitativă a mărfurilor se înţelege predarea la destinatar, a mărfurilor preluate de transportator, în aceeaşi cantitate cu cea preluata de la expeditorul mărfurilor. Prin păstrarea integrităţii calitative a mărfurilor se înţelege predarea la destinatar a mărfurilor cu aceleaşi proprietăţi fizico-chimice şi în general comerciale cu care acestea au fost preluate de la expeditor. Mărfurile sunt supuse, în timpul procesului de

Page 6 of 30

transport, unor factori externi ce pot deteriora proprietăţile fizico-chimice şi comerciale ale mărfii (comerciale în sens larg, de exemplu, în aceasta categorie poate intra şi ambalajul produsului). Aceşti factori pot fi: vibraţii, şocuri, temperaturi în afara limitelor admise, umiditate excesivă , etc.

8. Reducerea poluării mediului înconjurător .Poluarea mediului înconjurător constă în acele acţiuni care pot produce modificări ale echilibrului ecologic sau să dăuneze sanitaţii , liniştii şi stării de confort ale oamenilor , ori să provoace pagube economiei naţionale, prin modificarea calităţii factorilor naturali sau creaţi prin activităţi umane. Transporturile reprezintă unul din factorii de poluare a mediului înconjurător.

Efectul transporturilor asupra mediului poate fi micşorat prin cele trei componente ale poluării mediului:zgomotul , poluarea aerului şi poluarea apelor

Zgomotul – reducerea acestuia se poate face prin măsuri de antifonare a surselor de zgomot cum ar fi perfecţionarea sistemului de propulsie pentru diminuarea zgomotului. Efectele zgomotului având o amploare scăzută , uneori se acceptă un nivel ridicat al zgomotului pentru a scădea gradul de poluare a aerului (din punct de vedere al zgomotului un autobuz poate fi echivalat cu 10-12 autoturisme, această echivalare depinde de tipul de autobuz precum şi de tipul autoturismelor, dar în acelaşi timp pentru a putea transporta toţi călătorii din autobuz este necesar un număr de 20 de autoturisme, poluarea aerului creşte de aproximativ 10 ori

Poluarea aerului – este produsă în principal de gazele arse eşapate de către motoarele termice. Pentru diminuarea poluării aerului se poate acţiona pe două direcţii : reducerea toxicităţii gazelor eşapate de motoarele clasice sau prin folosirea de noi carburanţi care prin natura proceselor chimice dau naştere la gaze nenocive (este cazul motoarelor cu hidrogen şi a celor care folosesc energia solară) sau cu nocivitate redusă (eliminarea benzinei cu Pb, ce conţinea tetraetil de plumb)

Poluarea apelor – poate fi produsă de nave, prin deversarea apelor folosite ca balast şi în general a resturilor menajere, uleiurilor uzate, etc. O problemă deosebită o constituie pericolul poluării apelor oceanelor şi mărilor de către navele petroliere . Navele petroliere reprezintă cel mai mare pericol de poluare datorită cantităţilor mari de apă care trebuie încărcate în tancurile petroliere pentru a asigura echilibrul navei atunci când acestea se deplasează fără încărcătură şi datorită posibilităţii scurgerilor masive de hidrocarburi în caz de accidente. Pentru eliminarea acestori factori de poluare, au fost emise reglementări care prevăd că apele folosite ca balast să fie deversate numai în porturi în staţii speciale de epurare iar noile tipuri de petroliere sunt prevăzute cu compartimente speciale pentru balast care să fie izolate de cele pentru transportul hidrocarburilor.

1.4.CLASIFICAREA MARFURILOR PERICULOASE CONFORM CODULUI IMDG

Marfurile periculoase - sunt marfurile care prin natura lor pot produce avarii celorlalte marfuri de la bord,pot produce prejudicii navei insasi,pot periclita viata sau sanatatea echipajului sau pot influenta stabilitatea mediului marin .

Pentru a standardiza metodele de ambalare,stivuire,transport,manipulare etc a fost elaborat codul IMDG care clasifica marfurile periculoase astfel:

Page 7 of 30

CLASA 1 - EXPLOZIVI

Diviziunea 1.1 - substante sau articole care prezinta riscul exploziei in masa Diviziunea 1.2 - substante sau articole care prezinta riscul de expulzare fara risc de

explozie in masa Diviziunea 1.3 - substante sau articole care prezinta fie un risc de incendiu de un suflu

minor,fie un risc de expulzare sau ambele riscuri fara risc de explozie in masa

Diviziunea 1.4 - substante sau articole care prezinta un risc nesemnificativ Diviziunea 1.5 - substante sau articole foarte insensibile cu risc de explozie in masa

CLASA 2 - GAZE

Diviziunea 2.1 - gaze inflamabile Diviziunea 2.2 - gaze neinflamabile Diviziunea 2.3 - gaze otravitoare

CLASA 3 - LICHIDE INFLAMABILE

Diviziunea 3.1 - lichide inflamabile cu punct de aprindere sub -18 C Diviziunea 3.2 - lichide inflamabile cu punct de aprindere intre -18 C si +23 C exclusiv Diviziunea 3.3 - lichide inflamabile cu punct de aprindere intre +23 C si +61 C inclusiv

CLASA 4 - SOLIDE INFLAMABILE

Diviziunea 4.1 - substante solide inflamabile Diviziunea 4.2 - substante solide combustibile spontan Diviziunea 4.3 - substante solide care emana gaze inflamabile cand se umezesc

CLASA 5 - SUBSTANTE OXIDANTE

Diviziunea 5.1 - agenti oxidanti Diviziunea 5.2 - peroxizi organici

CLASA 6 - OTRAVURI

Diviziunea 6.1 - substante otravitoare Diviziunea 6.2 - substante infectioase

CLASA 7 - SUBSTANTE RADIOACTIVE

CLASA 8 - SUBSTANTE COROZIVE

CLASA 9 - ALTE MARFURI PERICULOASE care pot fi orice substante ce au un caracter periculos astfel ca prevederile codului se pot aplica in cazul transportului lor

Page 8 of 30

2. Infrastructura si suprastructura sistemului rutier [2],[3]

Prin drum se înţelege o cale de comunicaţie sub forma unei fâşii de teren special amenajată pentru circulaţia pietonilor şi a vehiculelor.

Din drum fac parte şi podurile , viaductele , pasajele , denivelările tunelurile , locurile de parcare , de staţionare precum şi lucrările anexe ale drumurilor .

După criteriul utilizării drumurile se împart în ;

– Drumuri publice care satisfac cerinţele întregii economii naţionale şi a populaţiei

– Drumuri de exploatare care satisfac cerinţele de transport ale unei entităţi economice (industriale , forestiere , petroliere , agricole etc.)

Din punct de vedere funcţional drumurile se împart în ;

– Autostrăzi – Drumuri expres (rapide )– Drumuri naţionale– Drumuri judeţene– Drumuri comunale– Străzi

2.1.ELEMENTELE COMPONENTE ALE DRUMULUI

Elementele componente ale drumului sunt :

Partea carosabilă Acostament Rigolă Zonă de siguranţă

Page 9 of 30

Partea carosabilă – este destinată circulaţiei vehiculelor, circulaţia pe acostamente fiind cu totul accidentală şi forţată de împrejurări.

Acostamnetul nu este destinat circulaţiei decât cu totul şi cu totul accidental , atunci cand se doreşte evitarea unui accident sau când se produc derapaje .Partea carosabilă şi acostamentul formează platforma drumului.

Platforma drumului -este fâşia de teren care cuprinde partea carosabilă şi acostamentul.

Rigolele sunt şanţuri făcute de o parte şi de alta a drumului pentru scurgerea apei.Rigolele împreună cu platforma drumui formeaza ampriza drumului.

Ampriza drumului – reprezintă fâşia de teren ocupată de către elementele constructive ale drumului . Ampriza drumului impreună cu zona de siguranţă formeaza zona drumului.

Zona drumului – care este constituită de suprafaţa de teren ocupată de drum şi de lucrările aferente acestuia. Zona drumului cuprinde ampriza şi două fâşii laterale , situate de fiecare parte a amprizei, denumite zone de siguranţă

2.2.CONSTRUCTIA DRUMULUI

Asupra drumului acţionează doi factori principali :

Agenţii atmosferici Vehiculele.Agenţii atmosferici sunt :ploile , gerul , căldura ,umiditatea , alunecările de teren etc.

Page 10 of 30

Zona drumului

Ampriza drumului

Platforma drumului

Rigolă Acostament

Zonă de siguranţă

Parte carosabilă

Figura 2.1.Elementele drumului

Vehiculele pe de altă parte acţionează şi ele asupra drumului prin forţe verticale datorită greutăţii proprii , prin forţe tangenţiale , longitudinale şi transversale .

Pentru a asigura funcţionalitatea drumului acesta trebuie construit astfel încât să reziste cât mai mult timp la acţiunea celor doi factori

Drumul are două elemente : infrastructura şi suprastructura.

Infrastructura este partea care susţine suprastructura şi cuprinde :

Terasamentele care la rândul lor cuprind :deblee şi ramblee Lucrările de artă. Prin terasament se înţelege totalitatea lucrărilor de pământ executate pentru realizarea

drumului .

Terasamentul cuprinde deblee şi ramblee .Debleu înseamă săpătură deschisă , sub nivelul terenului natural , făcută în vederea executării platformei unui drum , a unei căi de comunicaţie ori a unui canal . Rambleu înseamnă o lucrătură de umplutură pentru ridicarea unui teren la nivelul necesar efectuării unui drum sau o cale de comunicaţie.

Suprastructura este acea parte a corpului drumului care cuprinde sistemul rutier şi amenajarea acostamentelor .

Prin sistem rutier se înţelege un ansamblu de straturi alcătuite din diferite materiale (nisip , pietriş , piatră spartă , bolovani , beton , asfalt ) aşezate succesiv pornind de la patul drumului în sus .

Sistemele rutiere se clasifică în două mari categorii : rigide şi nerigide .

Sistemele nerigide sunt acelea în compoziţia cărora nu intră vreun strat de beton, ciment sau macadam cimentat.

Sistemele rigide sunt acelea care au în componenţa lor un strat de beton, de ciment sau de macadam cimentat. Aceste sisteme caută să înlăture orice deformaţie a drumului sub acţiunea vehiculelor

Sistemul rutier( fig 2.2) este alcătuit din :

Substrat sau pat de fundaţie şi este terenul pe care se aşează drumul (1) Straturi de fundaţie(2) este partea din sistemul rutier care transmite patului drumului

forţele verticale Straturi de bază(3) are rolul de a prelua eforturile tangenţiale şi de întindere şi

încărcările datorită traficului Îmbrăcămintea (4) este formată din unul sau două straturi şi este partea care

suportă acţiunea agenţilor atmosferici şi a traficului şi se mai numeşte şi strat de uzură . Îmbracamintea este formată din strat de legătură(4a) şi strat de uzură (4b)

Page 11 of 30

Atunci când se recurge la modernizarea drumurilor (fig. 2.4) patul de fundaţie1 şi stratul de fundaţie 2 (balast )se folosesc aşa cum se găsesc în drumul vechi iar stratul de împietruire 3 se reprofilează adăugând piatră nouă 4 dacă este necesar care apoi se fixează prin cilindrare , iar deasupra stratul 4 stabilizat cu var(fig. 4 a) sau un strat de macadam 5 (fig. 3.b).

2.3.GEOMETRIA DRUMULUI

Elementele geometrice ale drumului sunt :

In plan transversal - pantele transversale (pentru scurgerea apei = In plan orizontal – aliniamentul este porţiunea dreaptă dintre două curbe )şi curbele In plan longitudinal – declivităţile reprezintă unghiul pe care-l face drumul cu planul

orizontal

Page 12 of 30

4 b

4 a

3

2

1

1

Fig 2.2. . Tip de Sistem rutier nerigid

1-pat de fundaţie 2 -strat de fundaţie, 3-strat de bază ,4a-strat de legatura , 4b-strat de uzură

5

4

3

2

1

2

1

Figura 2.4 . Structura unui sistem rutier modernizat

1-pat de fundaţie , 2-strat de fundaţie , 3- strat de împietruire vechi ,

4- strat de împietruire nou , 5- macadam

În plan orizontal traseul este alcătuit dintr-o succesiune de aliniamente şi de curbe circulare. In cazul curbelor cu raze mici, trecerea de la aliniament la curba circulară se face progresiv.

În profil longitudinal trecerea de la o declivitate la alta se face prin racordări circulare. În profil transversal drumul se construieşte cu o uşoară pantă .

În aliniament suprafaţa drumului are două pante dinspre axul longitudinal al drumului spre marginile lui . În curbe drumul are o singură pantă transversală , dinspre exteriorul spre interiorul curbei. Înclinarea în raport cu orizontală se numeşte dever . Valoarea acestuia se stabileşte din condiţia compensării forţei centrifuge şi este suficientă pentru a permite scurgerea apelor. Pe sectoarele de drum cu declivităţi prelungite, când declivitatea medie ponderată este egală sau mai mare decât 5%, după fiecare diferenţă de nivel de maximum 80 de metri, se introduc pe o lungime de minim 100m

Elementele geometrice trebuiesc astfel stabilite încât să asigure :

– omogenitatea traseului , în sensul posibilităţii păstrării aceleiaşi viteze pe sectoare cât mai lungi iar trecerea de la o viteză la alta să fie lină.

– în intersecţii sau ramificaţii , vederea de ansamblu să fie foarte bună.– sesizarea din timp a obstacolelor pentru evitarea pericolelor şi accidentelor– scurgerea apelor pluviale de pe suprafaţa drumului– ţinuta corectă a autovehiculului în mers inclusiv compensarea parţială a forţei

centrifuge în curbe .Clasificarea drumurilor se face după clasa tehnică a acestora . Fiecărei clase tehnice îi

corespunde o anumită categorie de drum . Sunt cinci clase de drum care se stabilesc în funcţie de intensitatea traficului intr-o perspectivă de 15 ani şi reprezintă media zilnică anuală exprimată în vehicule.

Clasa tehnică a drumului

Intensitatea medie anuală în 24 ore

Viteza de proiectare (Km/h)

Categoria drumuluiEtalon autoturisme

Efectiveşes deal Munte

I 15000 1000 120 100 80 Autostrăzi

II 11001-15000 7501-10000 100 80 60Drum naţional cu 4 benzi de circulaţie

III 4501-11000 3001-7500 80 50 40Drum naţional cu 2 benzi de circulaţie

IV 751-4500 500-3000 60 40 30Drum naţional sau judeţean cu 2 benzi de circulaţie

V 750 500 60 40 25Drum judeţean sau comunal

Page 13 of 30

Vehiculul etalon de calcul al traficului rutier este autoturismul. Echivalarea numărului de vehicule efective în vehicule etalon se face cu coeficienţi de echivalare (de exemplu un autocamion cu sarcina utilă de peste 3 tone se echivalează cu 2 autoturisme). Fiecărei clase tehnice i se asociază aşa numita viteză de proiectare. Prin viteză de proiectare se înţelege viteza minimă care trebuie asigurată pe orice sector al drumului, pentru circulaţia în depline condiţii de siguranţă.

3.Sistemul logistic [4]

Asociaţia Franceză pentru logistică defineşte logistica mărfurilor ca fiind o activitate ce

are drept scop punerea la dispoziţie cu cel mai scăzut cost a unei cantităţi dintr-un produs la

locul şi la momentul unde există o cerere.

Transportul este considerat cea mai importantă verigă componentă a logisticii, deţinând

2/3 din costul activităţilor. Alegerea celui mai potrivit mod de transport se realizează pe baza

criteriilor:

- caracteristicile produselor,

- disponibilitatea mijloacelor de transport,

- costul transportului,

- tipul de transport,

- siguranţa produselor pe timpul transportului.

Stocarea – componentă a logisticii capabilă să creeze utilităţi de timp şi de loc. Printr-o

gestiune eficientă a stocurilor se pot obţine economii de resurse financiare concomitent cu

cresterea eficienţei consumului logistic. Obiectivul urmărit este asigurarea unei aprovizionări

continue, adaptată cererii şi la costuri reduse, ţinându-se seama de mărimea comenzii, de

frecvenţa şi momentul lansări acestuia, de mărimea stocului de siguranţă.

Depozitarea - amplasarea, proiectarea şi culegerea spaţiilor de depozitare antrenează

numeroase decizii ale căror aplicare influenţează eficienţa logisticii. Activităţi specific: recepţia

intrărilor; păstrarea; ambalarea; etichetarea; marcarea produselor finite; formarea loturilor

pentru livrare; livrarea eficientă a acestora.

Fluxurile informaţionale - componenta care aduce cea mai mare contribuţie la creşterea

eficienţei totale a sistemului logistic. Activităţi specifice: transformarea datele într-o formă utilă şi

accesibilă; transferarea datele şi stocarea acestora până în momentul în care se vor utiliza.

Page 14 of 30

Activităţile de bază sunt opearţiuni cheie care se desfăşoară în aproape orice canal

logistic, incluzând următoarele:

1. Asigurarea standardelor de servicii pentru clienţi. Proiectarea şi funcţionarea oricărui

sistem logistic au ca element de referinţă un anumit nivel de servire a clienţilor.

Principalele activităţi desfăşurate pentru asigurarea nivelului de servire logistică sunt

următoarele:

- cercetarea nevoilor şi cerinţelor clienţilor actuali şi potenţiali, referitoare la nivelul

serviciilor logistice;

- stabilirea nivelului de servire logistică a clienţilor ce va fi oferit de firma furnizoare sau

diferenţierea nivelului de servire în funcţie de cerinţele segmentelor de piaţă vizate;

- evaluarea percepţiilor clienţilor în privinţa nivelului de servire oferit, a decalajului

dintre nivelul aşteptat de clienţi şi cel efectiv oferit;

- ajustarea nivelului de servire logistică, în funcţie de evoluţia cerinţelor clienţilor.

2. Aprovizionarea are un rol important în crearea de valoare în cadrul procesului logistic.

Activităţile reprezentative pentru domeniul aprovizionării sunt:

- stabilirea necesităţilor de aprovizionare;

- alegerea surselor de aprovizionare;

- planificarea modului de realizare în timp a aprovizionării;

- evaluarea periodică a performanţelor furnizorilor;

- determinarea cantităţii economice a comenzii.

3. Transportul – are rol în asigurarea utilităţii de timp, reprezentând o importantă

componentă a misiunii logistice. În esenţă, transportul presupune derularea

următoarelor activităţi:

- alegerea celor mai adecvate modalităţi de transport (rutier, feroviar, maritim,

aerian, prin conducte);

- evaluarea şi selecţia ofertanţilor de servicii de transport, la care apelează firma;

- stabilirea rutelor de transport;

- programarea transporturilor.

4. Gestiunea stocurilor este o componentă esenţială a sistemului logistic, ce oferă

utilitatea de timp aşteptată de clienţi. Stocurile de materiale sunt vitale. În medie,

stocurile înseamnă între o treime şi o jumătate din bunurile unei întreprinderi. Tipic,

costurile stocării costă în medie 25% din valoarea bunurilor pe un an. Acestea includ

Page 15 of 30

posibilitatea obţinerii de bani şi cheltuielile implicate în procesul de stocare în sine. În

privinţa gestiunii stocurilor activităţile principale ce trebuiesc realizate sunt:

- elaborarea politicilor privind stocurile de materii prime, materiale şi produse

finite;

- stabilirea mixului de produse din stoc (ponderea diferitelor articole în numărul şi

cantitatea totală de produse menţinute în stoc), în funcţie de contribuţia

diverselor articole la vânzările firmei;

- determinarea stocului de siguranţă şi a nivelului de reaprovizionare (mărimea

stocului la care se lansează o nouă comandă de reaprovizionare);

- aplicarea strategiei “ just – in time”.

5. Depozitarea mărfurilor este considerată a componentă de susţinere deoarece nu este

prezentă în sistemele logistice ale tuturor firmelor. Locaţia depozitelor faţă de producător

şi consumator este de cea mai mare importanţă pentru producător. Funcţiile pe care le

are depozitarea sunt diferite. Pot egaliza vârfurile şi depresiunile cererii prin menţinerea

unui nivel eficient al stocurilor. Astfel produsele vor fi imediat disponibile următorului

nivel de distribuţie. Principalele activităţi legate de depozitarea mărfurilor sunt:

- stabilirea necesarului de spaţii de depozitare;

- alegerea amplasamentului depozitelor;

- determinarea numărului de depozite necesare;

- stabilirea configuraţiei depozitului;

- amplasarea mărfurilor în spaţiul de depozitare.

6. Manipularea mărfurilor are o pondere considerabilă în costurile logistice. Totodată, ea are

impact asupra duratei ciclului comenzii şi implicit asupra nivelului serviciului pentru client.

Eficacitatea manipulării materialelor este condiţionată de următoarele activităţi:

- alegerea echipamentului de manipulare (manuale, mecanizate);

- utilizarea încărcăturilor prin paletizare şi contanerizare;

- introducerea şi prelucrarea materialelor în şi din spaţiul de depozitare.

7. Ambalarea de protecţie permite ajungerea mărfurilor la clienţi în condiţiile dorite. Ca

activităţi legate de ambalarea protectoare, care susţin logistica mărfurilor, pot fi

enumerate:

- proiectarea de ambalaje care să răspundă cerinţelor proceselor de manipulare;

- realizarea de ambalaje care să asigure integritatea produselor pe durata

transportului şi păstrării;

Page 16 of 30

- asigurarea de ambalaje care să protejeze mărfurile contra pierderilor şi

deteriorărilor.

8. Fluxurile informaţionale sunt o parte integrantă a sistemului logistic care facilitează

derularea tuturor activităţilor de bază şi de susţinere. În rândul principalelor activităţi pe

care le presupune funcţionarea sistemului informaţional logistic se includ:

- culegerea şi prelucrarea datelor; analiza informaţiilor;

- elaborarea rapoartelor necesare (situaţia stocurilor);

- stabilirea unor proceduri de stocare a datelor;

- controlul fluxului de informaţii.

Page 17 of 30

Logistica de planificare

Logistica de concepţie

Planificarea sistemului logistic

Controlul şi supravegherea sistemului logistic

Organizarea logisticii

Logistica de aprovizionare

Condiţii de transportAlegerea partenerilor

pentru transportAlegerea maşinilor şi a

echipamentelor pentru transport

Calcularea traselor optime şi a limitelor

Logistica producţiei

Condiţii de transportPlanificarea producţiei şi a

prelucrărilorDeterminarea fluxului

tehnologicPlanificarea

echipamentului necesar

Planificarea fluxului informaţionalSupravegherea şi

verificarea sistemului logistic

Logistica de

livrare

Identificarea şi estimarea cerinţelor pieţei

Satisfacerea cererilorEchipamente de

transport, depozitare

Întreţinere

Logistica de reciclare şi reutilizare

Identificarea locurilor de depozitare a deşeurilor

Planificarea şi supravegherea sistemului de colectare a deşeurilor

Planificarea şi controlul sistemului logistic de reciclare şi reutilizare

Oferte şi comenzi

Comenzi

TransportÎncărcareSupraveghereDescompunerea

sarcinilor în unităţi simple

Depozitare

Producţie, ambalareManipularea materialului

la locul de muncăDepozitarea şi transportul

într fazele de producţie

Depozitarea şi selectarea produsului finit

AmbalareComenziDistribuţie

Încărcare, transport, selectare şi depozitare deşeuri

Retransportarea deşeurilor

Materie primă

Produs finit

Managementul logisticii

4.Sistemul de monitorizare [5]

4.1.TAHOGRAFULTahograful este un aparat de control şi înregistrare, care conţine un indicator de viteze,

un contor pentru kilometrii parcurşi şi un aparat de înregistrare care marchează pe diagramă: kilometri parcurşi, timpul de mers şi de staţionare a autovehiculului, viteza momentană în dependenţă de timp, precum şi ora la care s-a închis sau s-a deschis aparatul la începutul şi sfârşitul activităţii de transport, cât şi în timpul desfăşurării acesteia.

Tahograful contribuie la creşterea securităţii circulaţiei pe şosele, face mai economică exploatarea autovehiculelor, permite simplificarea evidenţelor de exploatare şi constituie o bază sigură şi corectă de urmărire a activităţii şoferului şi autovehiculului.

Tahograful este un martor sigur în caz de accident, deoarece de multe ori depoziţiile martorilor diferă mai ales în aprecierea subiectivă a vitezei, care, pentru stabilirea vinovăţiei, este adesea cea mai importantă, înregistrările furnizate de aparat permit însă stabilirea cu pre-cizie a vitezei înaintea accidentului şi eventual după accident, precum şi momentul precis când s-a produs acesta

4.1.1.Descrierea şi funcţionarea tahografului

Tahograful se compune din următoarele grupuri de mecanisme şi piese :

1. Placa de bază — pe care sunt montate : mecanismele de înregistrare a vitezei, distanţei parcurse, timpului de circulaţie şi staţionare, precum şi transmisia contorului kilometric, contactele becului de semnalizare a vitezei maxime prestabilite, placa cu borne pentru conec-tarea la sursa de curent electric şi priza pentru cuplarea cablului de antrenare (cablu ds kilometraj).

2. Carcasa — o piesă turnată de formă cilindrică, pe care se fixează : placa de bază, contorul kilometric şi cuţitul pentru crestarea pe diagramă a diferitelor momente în care se închide sau se deschide aparatul. Pe flanşa carcasei este prevăzut un adaos de turnare pentru fixarea capacului şi scobitura pentru clichetul încuietorii.

3. Capacul — fixat de carcasă printr-o balama. Pe acesta sunt fixate mecanismul ceasornic, indicatorul de viteză, diagrama de înregistrare, încuietoarea, becurile pentru iluminarea cadranului, becul de semnalizare a vitezei maxime prestabilite şi cadranul.

Funcţionarea tahografului se realizează cu ajutorul unui arbore flexibil (cablu de kilometraj), care asigură transmiterea mişcării de la cutia de viteze a autovehiculului, la aparatul propriu-zis.

4.1.2.Metodologia efectuării controlului asupra funcţionării tahografelor şi utilizării diagramelor tahografice pentru urmărirea activităţii autovehiclelor

Organele de control verifică, în legătura cu funcţionarea tahografelor şi utilizarea diagramelor tahografice pentru urmărirea activităţii autovehiculelor, următoarele probleme :

Page 18 of 30

1. La plecarea autovehiculelor din garaj

îndrumarea în cursă a autovehiculelor ce vor executa transporturi numai dacă aparatul tahograf funcţionează ;

emiterea de către personalul autocoloanelor (autobazelor) a numărului de diagrame necesar introducerii în aparat pe toată durata executării transportului;

înscrierea, în partea centrală a diagramei, a datelor de identificare (nr. de înmatriculare, seria foii de parcurs, data, indicaţia contorului Ia plecare);

introducerea corectă a diagramei în aparat; întoarcerea mecanismului ceasornic al aparatului şi reglarea mecanismului de înregistrare a

timpului în circulaţie şi staţionare ; dacă, cablul de antrenare (kilometraj) este montat conform prescripţiilor tehnice ; existenţa sigiliilor aplicate atât în aparat cât şi la capetele cablului de antrenare.

2. În parcurs

funcţionarea normală a tahografului. se analizează diagramele şi se stabileşte dacă au fost respectate : viteza legală, traseul

programat şi staţionările în locurile prevăzute.În toate cazurile, organul de control înscrie în foaia de parcurs, locul, data, ora, când a

fost efectuat controlul, deschiderea aparatului, constatările şi măsurile luate. Se indică obligatoriu numărul autorizaţiei (ordinului) de control şi numele şi prenumele citeţ.

3. La sosirea în garaj

funcţionarea normală a tahografului ; înscrierea pe diagrame a indicaţiilor contorului kilometric la. sosire ; dacă şoferul a restituit sau are asupra sa în vederea restituirii toate diagramele primite la

plecarea din garaj ; starea cablului de antrenare : dacă este montat corespunzător, dacă sigiliile sunt intacte ; dacă personalul din autobază analizează activitatea autovehiculelor pe baza înregistrărilor

de pe diagramele tahografice şi ia măsuri pentru cazurile de depăşire a vitezei legale, nerespectării itinerariului programat şi nejustificării staţionărilor în afara celor normale.

5.Optimizarea rutelor [9]

5.1.AUTORITĂŢILE SPECIFICE SISTEMULUI DE TRANSPORT RUTIER

Sistemul de transport rutier are o organizare mai complexă pentru că autostrăzile şi drumurile naţionale se află în administraţia Ministerului Transporturilor iar autovehiculele sunt patronate de diferite instituţii .

Principalele instituţii publice ale Ministerului Transportului în domeniul transportului rutier sunt :

Page 19 of 30

Administraţia Naţională a Drumurilor (AND) cu rolul de administrare a infrastructurii rutiere şi de exercitare a activităţii de control privind utilizarea acesteia de către operatorii de transport în numele Ministerului Transporturilor. De asemenea mai are următoarele atribuţii:

elaboreaza studii si prognoze pentru dezvoltarea si sistematizarea retelei de drumuri publice, le supune spre aprobare organelor competente si urmareste, realizarea acestora pentru a satisface cerintele economiei nationale si a celor de aparare :

alizeaza si face propuneri cu privire la construirea de noi drumuri, desfiintarea de drumuri, precum si clasarea si declasarea acestora;

colaboreaza cu organele din ministere, organe centrale si locale ale administratiei de stat, in scopul dezvoltarii unitare a intregii retele de drumuri potrivit nevoilor economiei nationale si a celor de aparare;

elaboreaza studii si programe privind proportiile, nivelurile si ritmurile de dezvoltare a activitatii proprii;

intocmeste programe anuale si de perspectiva si asigura urmarirea lucrarilor de intretinere, reparare, modernizare si constructie a drumurilor nationale, podurilor si autostrazilor;

pregateste elementele necesare negocierii cu reprezentantul statului pe baza programelor de lucrari, a volumului de activitati posibil de realizat si executarea acestuia in conditiile asigurarii bazei materiale, fie direct de pe piata libera, fie prin repartitii pentru materiale dirijate sau din import;

pregateste elementele necesare negocierii cu reprezentantii statului a cheltuielilor necesare pentru intretinerea, repararea, modernizarea si constructia drumurilor publice si a podurilor;

programeaza si coordoneaza activitatea organizatorica in vederea asigurarii reparatiilor si intretinerii drumurilor, podurilor, utilajelor si mijloacelor, precum si distribuirea acestora si a fortei de munca intre unitati in functie de necesitati;

fundamenteaza politica surselor de finantare a unitatilor din structura; elaboreaza prognoze anuale si de lunga durata asupra asigurarii necesarului la

principalele materiale specifice, stabilind ponderea din resurse interne si din import si coordoneaza activitatea de producere a unor astfel de materiale;

elaboreaza programul de aprovizionare tehnico-materiala, trateaza obtine si desfasoara cotele si repartitiile pentru materialele deficitare;

coordoneaza si indruma metodologic intreaga activitate de aprovizionare tehnico-materiala si de transport a unitatilor din structura;

elaboreaza studii, analize si propuneri pentru corelarea sarcinilor de productie cu planul de aprovizionare, norme de consum, norme de stoc, probleme tehnice si de investitii;

urmareste, avizarea si aprobarea documentatiilor tehnice, a exproprierilor, contractarea si finantarea lucrarilor de investitii si reparatii capitale precum si executarea si receptionarea pe teren a lucrarilor respective;

elaboreaza norme tehnice privind constructia, modernizarea, intretinerea, exploatarea si administrarea drumurilor;

emite acorduri si autorizatii pentru instalatiile si constructiile ce se executa in zona drumurilor nationale;

realizeaza programarea si executarea activitatii financiare, intocmirea proiectului bugetului de venituri si cheltuielii analiza executiei acestora

studiaza piata interna si externa pentru asigurarea aprovizionarii si executarea de lucrari de specialitate;

Page 20 of 30

realizeaza importul de tehnologii si de utilaje pentru modernizarea dotarii existente, intocmeste documentatii pentru importul diferitelor materiale si materii prime, urmareste tratarea importurilor prin unitatile de comert exterior, derularea contractelor de livrare catre unitatile subordonate

avizeaza producerea si importul de rasini, utilaje, echipamente si instalatii specifice intretinerii si repararii drumurilor;

organizeaza tinerea de licitatii pentru contractarea lucrarilor de investitii si reparatii capitale si intocmeste documentatiile necesare desfasurarii acestora;

desfasoara activitatea de colaborare si control asupra concesionarului; desfasoara activitatea de colaborare si participare la societatile mixte la care

Administratia nationala a drumurilor este parte si are interese

Registrul Auto Roman (R.A.R) are rolul de a exercita în numele Ministerului Transportului activitatea de registru având următoarele atribuţii:

omologarea tuturor tipurilor de vehicule rutiere, a pieselor si echipamentelor care se afla pe autovehicule , fabricate in tara sau importate, pe baza incercarilor in laboratoarele proprii;

incadrarea vehiculelor rutiere in categoriile de folosinta prevazute de lege; organizarea si tinerea evidentei tuturor tipurilor de vehicule rutiere in circulatie si

acordarea numarului de registru; efectuarea inspectiilor tehnice pe un anumit esantion de vehicule rutiere in vederea:

o verificarii unor noi tehnologii si aparate pentru inspectia tehnica;o omologării pieselor si echipamentelor care afectează circulatia sau mediul

inconjurator;o în cazul unor accidente

elaborarea si verificarea tehnologiei si a prescriptiilor tehnice privind verificarile tehnice periodice

verificarea statiilor de inspectie tehnică periodica efectuarea de incercari a vehicule rutiere prelevate din fabricatia de serie, in scopul

verificarii stabilitatii procesului de fabricatie; efectuarea de cercetari si proiectari legate de siguranta circulatiei rutiere si poluarea

mediului inconjurator de catre vehiculele rutiere; elaborarea si propunerea de standarde referitoare la vehiculele rutiere si

echipamentele lor; stabilirea consumurilor de combustibil in conditii de exploatare a autovehiculelor; stabilirea gradului de confort pentru autovehiculele de transport pasageri; proiectarea de utilaje, aparate si dispozitive pentru verificarile tehnice si inspectiile

periodice; consulting in probleme privind achizitionarea de vehicule rutiere, stabilirea

performantelor unor vehicule rutiere de serie mica sau individuale, achizitionarea de utilaje si aparate de garaj, stabilirea tehnologiilor functionale pentru statiile de inspectie tehnica;

Autoritatea Rutieră Română (A.R.R.) este organismul tehnic specializat al Ministerului Transportului pentru trasportul rutier care are principalele atribuţii :

Page 21 of 30

exercită inspecţia şi controlul de stat privind îndeplinirea condiţiilor de operare în transporturile rutiere, respectarea reglementărilor interne şi internaţionale referitoare la transportul rutier, inclusiv cele referitoare la transportul mărfurilor periculoase şi la perioadele de conducere şi de odihnă ale conducătorilor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere, precum şi alte activităţi de inspecţie şi control date în competenţa sa prin acte normative specifice;

licenţiază si tine evidenta licentelor operatorii/întreprinderile de transport rutier public/cont propriu, precum şi de activităţi conexe transportului rutier;

elaborează programe de transport rutier public de persoane prin servicii regulate; elibereaza atestate pentru :

o persoanele desemnate sa conducă activitatea de transport rutier;o conducătorii care efectuează transport de mărfuri periculoase sau mărfuri

agabaritice;o conducători care efectueaza transporturi cu vehicule mai mari de 7,5 tone;o conducători de transport persoane rutier public;o conducători care efectuează transport in regim de taxio instructorii auto si profesorii care predau legislatie rutiera

avizează şcolile de pregătire a conducătorilor auto, daca acestea indeplinesc conditiile de functionare, precum şi a programei şcolare;

acordă consultanţă în probleme privind normele şi reglementările interne şi internaţionale din domeniul transporturilor rutiere şi servicii de informare şi îndrumare a operatorilor de transport rutier;

colaborează cu alte organisme de specialitate, în vederea iniţierii unor programe de prevenire a evenimentelor rutiere, şi participă la activitatea de cercetare a evenimentelor deosebite şi a situaţiilor de pericol, pentru limitarea lor;

colaborează cu instituţii şi organisme naţionale şi internaţionale la organizarea unor acţiuni de cunoaştere şi aplicare a reglementărilor în domeniul transporturilor rutiere;

5.2. STRUCTURA ORGANIZATORICĂ TRANSPORTULUI RUTIER

În funcţie de executantul transportului sunt două mari categorii :

Transport public Transport în folos propriuPrin transport public se înţelege acea societate care are ca obiect de activitate

transportul rutier public adică cel care facturează activitatea de transport prestată şi care înregistrează venituri din acesta activitate .

Prin transport în folos propriu se înţelege acea formaţiune care are ca obiect de activitate principal transportul , dar care efectuează activitatea de transport în folosuri personale.

Operatorii de transport reprezintă orice persoană fizică sau juridică care efectuează transport rutier contra plată şi care în prealabil au obţinut licenţă de transport.

Licenţa de transport este un act ce demonstrază că operatorul îndeplineşte condiţiile stabilite de lege şi se obligă să respecte reglementările naţionale si internaţionale din domeniul transporturilor .

Page 22 of 30

In funcţie de modul de constituire avem următoarele trei mari categorii:

a) Societăţi comerciale de transport rutier al căror capital a fost de stat dar care au păstrat baza materială cu spaţii tehnologice , cu hale de întreţinere şi platforme de parcare.

b) Societăţi comerciale private nou constituite prin achiziţionarea de autovehicule noi sau second hand destinate transportului internaţional , naţional sau mixt ( dimensiunea unei asemenea societăţi este de 30-50 autovehicule pentru societăţile mari şi între 10-30 autovehicule pentru formaţiunile mici )

c) Şoferii patroni respectiv proprietarii autovehiculelor - este forma cea mai întâlnită de transport public . Specificul de activitate independentă , în afara incintei societăţii comerciale , a făcut ca activitatea de transport să nu necesite structuri administrative , multe din acestea putând fi efectuate , prin contract , de către alte persoane : case de expediţii pentru comenzi , service pentru întreţinere , contabili pentru remunerare . Prin casă de expediţie se înţelege orice întreprinzător , care din ordinul unui client face să se organizeze un transport de mărfuri, fără să fie el însuşi transportatorul . În organizarea transportului , pe lângă transportul propriu-zis, se includ şi activităţi conexe acestuia , cum ar fi: depozitarea mărfii , obligaţiile vamale (declaraţii ş.a.), controlul mărfurilor, executarea dispoziţiilor privind încasarea sumelor cuvenite clientului . În această categorie intră şi societăţile de taxi .În funcţie de mărimea lor societăţile se clasifică în:

a) Formaţiuni mari de transport cu 50-100 de autovehicule de capacităţi diferite şi cu organizare completa .Ex : reţelele de distribuţie locală sau naţională de lapte , sucuri , apă minerală , carne , îngheţată .

b) Formţiuni mici de transport cu 5-10 autovehicule care au o organizare sumară , activitatea lor fiind dirijată de nevoile zilnice ale societăţii . Pentru activităţile mari de transport cu caracter neregulat , intern sau internaţional se apelează la operatorii de transport public . Aceste societăţi urmăresc cheltuielile de transport cu operatorii de transport public .

c) Autovehicule izolate 1-3 autovehicule care rezolvă problemele curente ale societăţii respective , nu au formă separată de organizare , activitatea lor fiind dictată de patron , iar evidenţa activităţii se urmăreşte la un loc cu întreaga activitate a societăţii . Asemenea societăţi nu prea apelează la operatorii de transport public , activitatea lor fiind limitată la cele 1-3 autovehicule . În funcţie de ceea ce transportă se clasifică în transport de persoane şi transport de marfă. Transportul de persoane se clasifică şi el la rândul lui în :

– transportul în regim de taxi– transportul în comun

Transportul de persoane ca şi transportul de marfă poate fi :

– local – urban – suburban– interurban .

La organizarea transportului în comun se ţine cont de anumiţi factori cum ar fi:orele de vârf,traseele cele mai solicitate,zilele de vârf ( de exemplu la sfârşit de săptămână când o parte a populaţiei se îndreaptă spre o anumită destinaţie de exemplu agrement )

Organizarea transporturilor de marfă are în vedere în primul rând tipul de activitate , în funcţie de care se deosebesc următoarele circuite

Page 23 of 30

a) Circuitul alternativ , care se caracterizează prin faptul că autovehiculele se întorc după fiecare transport la punctul iniţial . Dar şi această organizare are două variante ; şi anume întoarcerea la punctul iniţial fără încărcătură urmând ca acolo să încarce marfa sau întoarcerea la punctul iniţial cu încărcătura (fig. 2.11.a )

b) Circuitul inelar , caracterizat prin faptul că autovehiculul are un anumit traseu în formă de cerc , dar în parcurgerea acestui traseu el va efectua mai multe opriri (acest tip de traseu este caracteristic distribuitorilor care opresc pe la diferite firme unde descarcă din marfă , după care se întorc la punctul iniţial să încarce alt transport (figura 2 .11.b)

c) Circuitul radial , caracterizat prin faptul ca autovehiculul pleacă de mai multe ori din acelaşi punct dar spre destinaţii diferite(fig. 2.11.c )

d) Circuitul complex , care conţine toate caracteristicile celor trei circuite .

Sub aspectul circulaţiei mărfurilor se deosebesc următoarele tipuri de transporturi

- de colectare ( de exemplu colectarea rezidurilor, ambalajelor etc. )- de distribuţie ( de exemplu aprovizionarea cu marfă a magazinelor )- de colectare şi distribuţie

Organzarea transportul pieselor agabaritice .

Transportul acestor piese se face cu ajutorul unor trailere cu platformă coborâtă sau cu platformă scufundată

Numărul axelor roţilor se alege astfel încât suma greutăţii proprii şi a sarcinii să conducă la o apăsare pe pneu în limita sarcinii admise de drum . Trailere sunt tractate de autoremorchere cu puteri de 200-400CP . La transportarea unor astfel de piese se stabileşte un anumit traseu care să nu perturbe circulaţia , să nu deterioreze infrastructura , să permită deplasarea pe sub viaducte şi la o anumită oră care să nu afecteze circulaţia . De asemenea trailerele sunt însoţite de autovehicule care să le semnalizeze şi să le asigure securitatea .

Organizarea transportul mărfurilor periculoase. În Europa transportul rutier de mărfuri periculoase este reglementat de „Acordul European” referitor la transportul rutier internaţional de mărfuri periculoase ADR (ADR= Acord Dangereuse Route ) , încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957 . În acest moment România aderă la acest tratat şi respectă prevederile acordului . Dispoziţiile cele mai importante la aplicarea ADR-ului sunt cele legate de identificarea mărfurilor, ambalaj , etichetare şi documente de transport .Respectarea lor revine expeditorului de mărfuri periculoase.

Page 24 of 30

B

AA

A

B C D

(a) (b) (c)

Figura 2.11 .

6.Conditii specifice transportului [7],[8]

In volumul 1 din codul IMDG sunt cuprinse cerintele generale privind transportul in siguranta al marfurilor periculoase cu navele maritime .

Codul IMDG da informatii referitoare la identificarea,marcarea,etichetarea,ambalarea si stivuirea marfurilor periculoase si de aceea interpretarea corecta a informatiilor si respectarea indicatiilor continute in fisele individuale ale fiecarei substante in parte duce la evitarea accidentelor pe timpul depozitarii , manipularii si transportului acestor marfuri.

Documentatia tehnica pentru transportul de marfuri periculoase va trebui sa cuprinda:

1. Fisa individuala a marfurilor periculoase - cuprinde informatii referitoare la clasa si diviziunea substantei, UN no. , proprietati,observatii,ambalare,stivuire, segregare la bord

2. Declaratia marfurilor periculoase - cuprinde informatii referitoare la numele incarcatorului, mijloacele de transport folosite,portul de incarcare,descrierea marfurilor,greutate,denumire tehnica informatii suplimentare

3. Codificarea ambalajelor - cuprinde informatii referitoare la tipul ambalajului,materialele din care sunt confectionate si grupele de ambalare

4. Fisa de securitate - cuprinde informatii referitoare la procedurile si actiunile de urgenta in caz de incendiu,scurgeri pe punte sau sub punte

Orice substanta periculoasa care urmeaza sa fie transportata pe mare trebuie inscrisa in toate documentele de transport cu denumirea tehnica corecta si numarul de inregistrare UN No.... cuprinse in fisa individuala a substantei respective.Denumirea comerciala a unei substante periculoase poate fi folosita numai in paralel cu denumirea tehnica corecta. De asemenea , in documentele de transport se vor inscrie clasa si diviziunea substantei.

Pentru marfurile periculoase din clasa 3 este necesar sa fie trecut si punctul de aprindere - flashing point

Amestecurile de substante vor fi declarate sub denumirea celui mai periculos constituent.

Fiecare colet care contine marfuri periculoase trebuie marcat vizibil cu ajutorul etichetelor si cu denumirea tehnica inscrisa in documentele de transport.

Aplicarea etichetelor si inscrierea denumirilor tehnice pe ambalajele marfurilor periculoase trebuie facute astfel incat aceste informatii sa fie identificabile si pe coletele care au stat cel putin 3 luni in apa de mare.

In transportul de marfuri periculoase se utilizeaza formulare asemanatoare cu cele necesare pentru marfurile conventionale.Documentele de transport pentru marfurile periculoase vor fi insotite de o declaratie certificat eliberata de incarcator din care sa rezulte ca marfurile oferite

Page 25 of 30

pot fi acceptate pentru transport , ca sunt corect ambalate , marcate si etichetate si corespund din toate punctele de vedere transportului,conform regulilor operative

7.Reguli de securitate si protectia muncii [6]

Acordul ADR

i EXCEPTIISunt prevazute în ADR exceptii de la multe dintre responsabilitatile transportatorului, daca greutatea bruta totala a încarcaturii nu depaseste o limita specificata. Aceasta limita variaza în functie de substantele periculoase care se transporta. Exista o formula speciala de calcul al limitei în cazul unei încarcarii în comun a mai multor tipuri de substante.

ii TIPURI DE AUTOVEHICULE SI ECHIPAMENT

O unitate de transport încarcata cu substante periculoase nu poate include mai mult de o remorca sau semiremorca. Pot fi aplicate prevederi speciale referitoare la tipul de autovehicule ce trebuie utilizat pentru transportul unei anumite substante periculoase.

Coletele, inclusiv ambalajele fabricate din materiale sensibile la umezeala pot fi încarcate numai în autovehicule având caroseria închisa sau prelata.

Anumite autovehicule a caror greutate maxima autorizata depaseste 16 tone si remorci a caror greutate maxima autorizata depaseste 10 tone trebuie sa fie echipate cu dispozitive de frânare anti-blocare si frâne de anduranta, conforme cu standarde de performanta specificate. Autovehiculele respective sunt autovehiculele cisterna, autovehiculele utilizate pentru transportul conteinerelor cisterna si anumite autovehicule destinate transportului de explozive, în toate cazurile, înmatriculate pentru prima oara dupa 30 iunie 1993. Orice astfel de autovehicule sau remorci înmatriculate înainte de aceasta data si care vor ramâne în serviciu si dupa 31 decembrie 1999, vor trebui de asemenea dotate cu aceste echipamente.

iii ÎNCARCAREA TOTALA

Acolo unde prevederile referitoare la transportul în conditiile de "încarcare totala" se aplica, autoritatile competente pot cere ca autovehiculul sau conteinerul folosit sa fie încarcat la un punct si descarcat numai într-un singur punct. O "încarcare totala" este definita ca "orice încarcare provenind de la un singur expeditor, pentru care utilizarea unui vehicul conteiner este exclusiv rezervata, toate operatiile pentru încarcare si descarcare ale acestuia fiind realizate în conformitate cu instructiunile expeditorului sau ale destinatarului".

iv TRANSPORTUL ÎN VRAC, ÎN CONTEINERE SAU CISTERNE

Substantele periculoase solide nu pot fi transportate în vrac (transportul unei substante solide fara ambalaj), decât daca acest mod de transport este autorizat în mod expres.

Conditiile pentru transportul în conteinere si cisterne si prevederile referitoare la conteinere si cisterne depind de substantele transportate.

v ECHIPAJELE AUTOVEHICULELOR.

Transportul anumitor marfuri cere ca soferul sa fie însotit. În aceste cazuri, însotitorul trebuie sa fie capabil sa preia sarcinile soferului.

vi TRANSPORTUL PASAGERILOR.

Page 26 of 30

În unitatile de transport care transporta marfuri periculoase, nu pot fi transportati pasageri, în afara membrilor echipajului.

vii PARCAREA AUTOVEHICULELOR.

Pe durata când sunt parcate, trebuie actionata frâna de parcare. Daca un autovehicul este parcat pe durata noptii sau în conditii de vizibilitate slaba, iar luminile nu-i functioneaza, trebuie puse pe sosea doua lampi cu lumina portocalie (vezi echipamente diverse xi) - una la 10 m în fata autovehiculului, iar cealalta la 10 m în spatele autovehiculului. Utilizarea lampilor cu lumina portocalie este interzisa în Marea Britanie.

În anumite cazuri, soferul trebuie sa tina cont de prevederile care specifica locurile unde poate fi parcat autovehiculul si de cerintele speciale referitoare la supravegherea autovehiculului.

viii ECHIPAMENTUL DE COMBATERE A INCENDIILOR.

Autovehiculele trebuie echipate cu extinctoare: cel putin unul pentru combaterea unui incendiu la motor sau cabina (continând minimum 2 kg de pudra sau echivalent) si cel putin unul pentru combaterea unui incendiu la încarcatura/anvelope/frâne (continând minimum 6 kg de pudra sau echivalent).

În anumite cazuri, nu este necesar un extinctor pentru încarcatura/anvelope/frâne.

Echipajul autovehiculului trebuie sa stie cum sa foloseasca echipamentul de combatere a incendiilor, cu care este dotat autovehiculul.

ix APARATURA DE ILUMINARE PORTABILA.

Nu este voie sa se intre într-un autovehicul cu vreun aparat care produce flacara sau are o suprafata metalica care prezinta pericol de scânteiere

x ECHIPAMENTUL ELECTRIC.

Întreaga iluminare a autovehiculului trebuie sa fie facuta electric. În anumite cazuri, trebuie îndeplinite cerinte speciale referitoare la cablaj, baterii si iluminare.

xi ECHIPAMENTE DIVERSE.

Fiecare unitate de transport care transporta marfuri periculoase trebuie sa fie echipata cu:

-o trusa de scule pentru reparatii de urgenta ale autovehiculului, pentru fiecare autovehicul;

-doua lampi cu lumina portocalie (fixa sau intermitenta), independente de instalatia electrica al autovehiculului;

-echipamentul necesar pentru a lua primele masuri de siguranta la care se face referire în instructiunile scrise, de urgenta, cum este Tremcardul, adecvat substantei transportate.

xii ÎNCARCAREA, DESCARCAREA SI MANIPULAREA.

Page 27 of 30

-             pe durata operatiilor de manipulare a marfii, este interzis fumatul în interiorul sau în apropierea autovehiculelor.

-                 nu trebuie sa se depaseasca limita maxima autorizata de încarcare pe autovehicul.

-             trebuie avuta grija la încarcarea în comun a marfurilor. Anumite marfuri nu trebuie niciodata transportate în comun.

-             autovehiculele si conteinerele trebuie curatate dupa transportul substantelor periculoase în vrac, daca urmatoarea încarcatura consta într-o substanta diferita si dupa transportul substantelor periculoase ambalate, daca au existat pierderi sau scurgeri de substanta.

-                 încarcatura va fi stivuita si ancorata astfel încât sa nu se deplaseze.

-                 coletele cu substante periculoase trebuie separate de alte colete.

-             nimic nu trebuie pus peste un "colet fragil" ("Colet fragil" înseamna un colet continând un recipient fragil: un recipient din sticla, portelan, ceramica sau materiale similare, care nu este continut într-un ambalaj cu pereti completi care sa-l protejeze eficient împotriva socului.)

-                 nici un membru al echipajului nu are voie sa deschida un colet continând o substanta periculoasa.

-             motorul unui autovehicul trebuie oprit din functionare pe durata încarcarii si descarcarii, în afara cazului în care motorul este necesar pentru actionarea echipamentul de încarcare/descarcare.

pe durata transportului, conteinerele cisterna vor fi fixate pe autovehicul astfel încât sa fie protejate corespunzator prin garniturile autovehiculului transportor sau ale conteinerului cisterna, împotriva impactului lateral sau longitudinal si împotriva rasturnarii.

Page 28 of 30

CONCLUZII

La primirea unei liste de încãrcãturã care cuprinde si unele marfuri periculoase, comandantul navei trebuie sã se asigure cã în documentaţia bordului existã urmãtoarele publicaţii :

Codul I.M.D.G. în cinci volume, cu amendamentele la zi. Tabla de materii a celor 5 volume

este prezentatã la începutul fiecãruia dintre ele si redatã în EXEMPLU DE

TRANSPORT AL MARFURILOR a prezentei lucrãri.

Mãsuri de urgenţã pentru navele care transportã marfuri periculoase, cu amendamentele la zi ;

Ghidul medical de prim ajutor în accidentele care implicã marfuri periculoase;

Pentru fiecare marfã periculoasã aflatã pe lista de încãrcare, se procedeazã astfel : se cautã denumirea tehnicã în indexul general din volumul V al Codului I.M.D.G. (sau cu numarul O.N.U. în indexul numeric din acelaşi volum) si se scot elementele care intereseazã în procesul de încãrcare si transport :

numarul de paginã corespunzãtor fişei individuale din Codul I.M.D.G. ;

numarul de înregistrare O.N.U. (pentru o dublã identificare) ;

clasa si diviziunea ;

grupa de ambalare ;

riscurile secundare ;

numarul fişei de securitate ;

numarul tabelei M.F.A.G.

In cazul în care una din marfurile periculoase cuprinse în lista de încrcare nu figureazã în indexul Codului I.M.D.G., se va solicita încãrcãtorului o specificaţie completã cu toate elementele necesare, avizatã de o autoritate naţionalã competentã.

Odatã extrase elementele din indexul general se va trece la studierea fişelor individuale ale fiecãrei substanţe în parte. Totodatã pentru o mai bunã documentare, se va studia introducerea generalã a Codului I.M.D.G., precum si introducerea la fiecare clasã de marfuri luatã în studiu.

Pe baza acestui studiu se poate întocmi planul de încãrcare, în care se va sine cont de toate proprietãţile marfurilor nominalizate în lista de încãrcare. De asemenea, la întocmirea planului de încãrcare se va utiliza tabela de separare a marfurilor periculoase.

Dacã planul de încãrcare satisface toate criteriile urmarite, se va trece în continuare la studierea fişelor de securitate. Pe baza acestui studiu, ţinând cont de cargoplan, se va întocmi lista cu necesarul de echipament si materiale de decontaminare, listã ce se va înmâna încãrcãtorului.

Page 29 of 30

In continuare se vor studia tabelele din ghidul M.F.A.G. Pe baza studierii fişelor individuale, a cargoplanului si a tabelelor M.F.A.G. se vor stabili echipele de intervenţie în caz de urgenţã.

La stabilirea acestor echipe se va lua în considerare cantitatea totalã de marfuri periculoase, tipul si deplasamentul navei, numarul membrilor de chipaj, mijloacele de intervenţie.

De asemenea se pot stabili restricţii de acces si circulaţie la bordul navei în scopul securitãţii acesteia si al echipajului.

Se va face instruirea întregului echipaj cu privire la specificul marfurilor ce urmeazã a fi încãrcate, dupã care se va realiza separat instruirea echipelor de intervenţie.

Dupã perfectarea tuturor acestor mãsuri prealabile, comandantul se va sigura cã nava este pregãtitã pentru încãrcare si transport din toate punctele de vedere, putând dispune începerea încãrcãrii.

Pe mãsura încãrcãrii marfurilor periculoase, echipajul va urmari respectarea cu stricteţe de cãtre încãrcãtori a normelor specifice de securitate, pentru a preveni orice fel de incidente care ar putea interveni.

Respectând litera si spiritul reglementãrilor Codului I.M.D.G. si insuflându-le si celorlalţi membrii de echipaj, ofiţerii bordului vor reuşi sã reducã la minim riscurile iminente ce decurg din transportul marfurilor periculoase.

Bibliografie

[1] Gh. Turbuţ , I Boicu , E Spirea , Sisteme de transport , Editura Tehnică , Bucureşti ,1978[2] http://www.referat.ro/

[3] Reglementări privind accesul la activitate şi condiţiile de efectuare a transporturilor rutiere,Editura Institutului de Formare Profesională in Transporturi Rutiere, 2007

[4] http://www.regielive.ro/

[5] Dr. ing. Ioan TATAR ş.a. - Manualul operatorului de transport rutier, Ed.2007, Bucureşti.

[6] http://www.scritube.com/diverse/ACORDUL-ADR13276.php

[7] Anton Beziris, Gh. Bamboi "Transportul maritim - Probleme tehnice si de

exploatare", Editura Tehnicã, 1988

[8] Teodor Mircea, I. Pîrliţeanu "Indrumar tehnic pentru transportul si depozitarea marfurilor

periculoase", Editura Tehnicã, Bucureşti, 1986

*** "International Maritime Dangerous Goods Code", London, 1982

*** "Medical First Aid Guide for Use in Accidents Involving Dangerous

Goods", London,1982

[9] http://www.referat.ro/

Page 30 of 30