+ All Categories
Home > Documents > Simpozion International

Simpozion International

Date post: 25-Dec-2015
Category:
Upload: luminita66
View: 108 times
Download: 13 times
Share this document with a friend
Description:
lucrari
302
1 cuprinde: a) Secţiunea I „Creativitate şi inovaţie în învăţământul special” -,,Diferiţi, dar egali ”, sesiune de referate şi comunicări ştiinţifice b) Secţiunea II „Creativitate şi inovaţie în învăţământul special” -,,Diferiţi, dar egali, doar prezentări în power point cu: activităţile desfăşurate cu elevii cu CES, studii de caz, exemple de bune practici c) Secţiunea III ,,Învierea Domnului sau renaşterea spirituală a întregii umanităţi” – concurs internaţional cu lucrări realizate de elevi desfăşurat sub egida Revistei CCD "Şcoala caraş-severineană" ISSN: 1583 - 5529 ISSN: 1583 - 5529
Transcript
Page 1: Simpozion International

1

cuprinde: a) Secţiunea I „Creativitate şi inovaţie în învăţământul special” -,,Diferiţi, dar egali

”, sesiune de referate şi comunicări ştiinţificeb) Secţiunea II „Creativitate şi inovaţie în învăţământul special” -,,Diferiţi, dar

egali”, doar prezentări în power point cu: activităţile desfăşurate cu elevii cu CES, studii de caz, exemple de bune practici

c) Secţiunea III ,,Învierea Domnului sau renaşterea spirituală a întregii umanităţi” – concurs internaţional cu lucrări realizate de elevi

desfăşuratsub egida Revistei CCD "Şcoala caraş-severineană" ISSN: 1583 - 5529

ISSN: 1583 - 5529

Page 2: Simpozion International

2

Pe acest CD sunt prezentate rezumatele lucrărilor de la sec iunea I.ț

Prezentările în power point de la sec iunea II cu (ț activităţi desfăşurate cu elevii cu

CES, studii de caz, exemple de bune practici) se găsesc pe site-ul

http://differentbutequaletwinning.webs.com/founderdumalucianrom.htm sau

http://differentbutequal.piczo.com/pptinternationalsimposyum?cr=3&linkvar=000044

Pe acest site mai pot fi vizualizate prezentări cu activită ile care s-au desfă uratț ș

în cadrul simpozionului i vernisajul expozi iei amenajate la galeria de artăș ț

,,Corneliu Baba” din Caransebe ca urmare a concursului interna ionalș ț ,,Învierea

Domnului sau renaşterea spirituală a întregii umanităţi” .

ISSN: 1583 - 5529

Page 3: Simpozion International

3

ISSN: 1583 - 5529

Page 4: Simpozion International

4

ISSN: 1583 - 5529

Page 5: Simpozion International

5

ISSN: 1583 - 5529

Page 6: Simpozion International

6

MINISTERUL EDUCAŢIEI CERCETĂRII ŞI INOVĂRIIMINISTERUL EDUCAŢIEI CERCETĂRII ŞI INOVĂRIIINSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN CARAŞ-SEVERININSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN CARAŞ-SEVERIN

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CARANSEBEŞ PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CARANSEBEŞ CASA CORPULUI DIDACTIC CARAŞ-SEVERINCASA CORPULUI DIDACTIC CARAŞ-SEVERIN

EPISCOPIA CARANSEBEŞULUIEPISCOPIA CARANSEBEŞULUI ŞCOALA SPECIALĂ CARANSEBEŞ ŞCOALA SPECIALĂ CARANSEBEŞ

SEMINARUL TEOLOGIC ,,IOAN POPASU SEMINARUL TEOLOGIC ,,IOAN POPASU “ “ LICEUL TEORETIC TRAIAN DODA LICEUL TEORETIC TRAIAN DODA

ASOCIAŢIA FEMEILOR ORTODOXE CARANSEBEŞ ASOCIAŢIA FEMEILOR ORTODOXE CARANSEBEŞ

SIMPOZION INTERNAŢIONAL

,,CREATIVITATE ŞI INOVAŢIE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SPECIAL” –

,,DIFERIŢI, DAR EGALI “

- ediţia I -

CARANSEBEŞ, 07.04.2009

ARGUMENT

Anul European al Creativităţii şi Inovării - 2009, vine să susţină ideea potrivit căreia Europa trebuie să pună accentul pe capacitatea creativă şi inovatoare pentru a putea face faţă provocărilor globalizării.

Obiectivul general al Anului European 2009 este acela de a promova creativitatea ca motor al inovaţiei şi factor cheie în dezvoltarea competenţelor personale, ocupaţionale, antreprenoriale şi sociale prin învăţarea pe tot parcursul vieţii. Pentru 2009, Comisia Europeana a sugerat evidenţierea rolului pe care creativitatea şi inovaţia îl joacă în generarea prosperităţii economice şi sociale.

Într-o societate „egocentristă” omul uită că trăieşte în comuniune cu alţi oameni şi că alături de el se află semeni ce au nevoie de înţelegerea şi sprijinul său. Astăzi, mai mult ca oricând trebuie să învăţăm să ne acceptăm, să învăţăm să respectăm principiile democraţiei autentice, pentru că numai împreună vom reuşi să coexistăm într-o societate democratică europeană.

Detalii simpozion:

Diferiţi, dar egali – este un principiu al democraţiei şi respectului reciproc. În diversitatea etniilor si categoriilor sociale de pe pământ constă frumuseţea universului uman, fiecare dintre acestea contribuind la patrimoniu cultural cu specificul său. Istoria, tradiţiile, cultura fiecărei etnii

ISSN: 1583 - 5529

Page 7: Simpozion International

7

reprezintă un capitol important al universalităţii. Eliminarea discriminărilor între oameni trebuie să înceapă cu eliminarea diferenţelor din educaţie după porunca dată de Mântuitorul Iisus Hristos care ne mărturiseşte că toţi oamenii suntem egali înaintea lui Dumnezeu ,, Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus.“ Galateni III-28 .

Noi am conceput acest proiect din dorinţa de a arăta lumii întregi că, deşi suntem diferiţi, suntem totuşi egali (măcar) în faţa lui Dumnezeu care ne-a creat dacă nu şi în faţa semenilor noştri care uneori nu ne acceptă aşa cum Creatorul ne-a lăsat pe acest pământ. Suntem şi noi fiinţe ca şi voi poate uneori cu un suflet mai bun şi vrem să arătăm tuturor că şi noi putem să muncim, să învăţăm, să ne jucăm, să ne respectăm şi nu în ultimul rând să ne iubim aproapele aflat în suferinţă. Pentru că aşa ne-a poruncit Mântuitorul nostru să ne iubim unii pe alţii aşa precum şi El ne-a iubit pe noi lăsând deoparte slăbiciunile pe care unii dintre noi le avem.

Trebuie să învăţăm să ne respectăm unii pe alţii, să comunicăm, să ne tolerăm, să cooperăm cu ceilalţi, deoarece doar aşa nu vor mai exista diferenţe între noi care suntem diferiţi, dar totuşi egali.

Educaţia interculturală constituie o opţiune ideologică în societăţile democratice şi vizează viitorii cetăţeni să facă cea mai bună alegere şi să se orienteze în contextul schimbărilor intervenite în sistemele de valori. Ea trebuie să devină o constantă a pregătirii cadrelor didactice şi să-şi pună amprenta asupra programelor şcolare şi materiilor de învăţământ, asupra priorităţilor educative, asupra criteriilor de evaluare a competenţelor şi comportamentelor, asupra relaţiilor cu părinţii şi comunitatea, permiţând formarea comportamentelor creative în comunicare, cooperare şi încredere în cadrul grupului; respect reciproc, toleranţa faţă de opinii diferite. Dorinţa de progres real, afinităţile profesionale, aspiraţiile şi preocupările comune au constituit premisele proiectelor interşcolare la care conlucrează partenerii. Din experienţa acumulată considerăm că, cele mai eficiente demersuri didactice menite să integreze copiii în activitatea şcolară sunt cele prin care le oferim cât mai multe ocazii să acţioneze împreună, să se joace laolaltă, să descopere lucruri noi împreună, oferindu-le copiilor o multitudine de experienţe de învăţare, înlesnind astfel integrarea în învăţământul de masă.

Obiectivul principal: promovarea unor abordări inovative şi creative în activităţile desfăşurate împreună cu elevii cu CES.

Obiective specifice:• să conştientizeze activitatea de grup ca suport al prieteniei;• să dovedească un comportament atent, tolerant, civilizat;• să dobândească sentimente de înţelegere, respect faţă de toţi oamenii indiferent de poziţia

socială, etnie, limbă, orientare religioasă;• identificarea şi dezvoltarea aptitudinilor artistice la copiii cu CES.Coordonatorii proiectului:

director prof. metodist Memelis Elena consilier educativ prof. Duma Cornel Lucian: pr.lucian @yahoo.com ; inst. Popa Laura-Silvana: laura _silvana _popa @yahoo.com ; prof. Ghera Lidia: [email protected].

Probleme organizatorice:

ISSN: 1583 - 5529

Page 8: Simpozion International

8

Înscrierea participanţilor se va realiza pe baza fişei de înscriere până la data de 27.03.2009, la una dintre adresele de e-mail ale persoanelor de contact:

consilier educativ Prof. Duma Cornel Lucian: pr.lucian @yahoo.com ; inst. Popa Laura-Silvana: laura _silvana _popa @yahoo.com ; prof. Ghera Lidia: [email protected].

Menţionăm că înscrierile după data limită menţionată, 27.03.2009, nu se vor lua în considerare.

a) Secţiunea I „Creativitate şi inovaţie în învăţământul special” -,,Diferiţi, dar egali ”, sesiune de referate şi comunicări ştiinţifice.

b) Secţiunea II „Creativitate şi inovaţie în învăţământul special” -,,Diferiţi, dar egali”, doar prezentări în power point cu: activităţile desfăşurate cu elevii cu CES, studii de caz, exemple de bune practici.

c) Secţiunea III ,,Învierea Domnului sau renaşterea spirituală a întregii umanităţi” – concurs internaţional cu lucrări realizate de elevi pe 4 subsecţiuni:

• Învăţământ special;• Învăţământ primar;• Învăţământ gimnazial;• Învăţământ liceal.

Grup ţintă: cadre didactice şi eleviTehnoredactarea lucrărilor se va face conform următoarelor cerinţe:

minim 3 pagini şi maxim 5 pagini format A4; în Microsoft Word, cu caractere Times New Roman, cu diacritice, corp de literă 12,

tehnoredactare la 1,5 rânduri, cu margini egale de 20 mm; titlul va fi scris cu majuscule, centrat ( Times New Roman, 14, Bold); la două rânduri de titlu se va scrie autorul/autorii şi şcoala de provenienţă; lucrarea poate avea cel mult 2 autori (fiecare autor achită taxa de participare); orice lucrare va fi însoţită de o bibliografie selectivă; lucrările vor cuprinde obligatoriu un rezumat ce nu va depăşi o pagină ( A 4 ); pentru secţiunea I: atât fişa de înscriere, lucrările, rezumatul cât şi chitanţa reprezentând

achitarea taxei-scanată se vor trimite pe una din adresele de e-mail ale persoanelor de contact, purtând menţiunea „Pentru Simpozion”şi secţiunea la care participă;

pentru secţiunea II: materialele (prezentările în power point )se vor trimite pe CD pe adresa şcolii, iar fişa de înscriere şi chitanţa reprezentând achitarea taxei-scanată se vor trimite pe una din adresele de e-mail ale persoanelor de contact, purtând menţiunea „Pentru Simpozion” şi secţiunea la care participă;

pentru secţiunea III: fiecare cadru didactic poate participa cu maxim 3 lucrări realizate de elevi ( referitoare la SFINTELE PAŞTI –tehnica de lucru la alegere) pe verso fiind scris: numele şi prenumele elevului,subsecţiunea, numele cadrului didactic coordonator, şcoala, clasa, localitatea, judeţul. Pe plicurile trimise pe adresa şcolii pentru concurs se menţionează secţiunea şi subsecţiunea pentru care se face înscrierea, iar fişa de înscriere şi chitanţa reprezentând achitarea taxei-scanată se vor trimite pe una din adresele de e-mail ale persoanelor de contact;

ISSN: 1583 - 5529

Page 9: Simpozion International

9

se vor trimite numai lucrări ce abordează tema simpozionului, respectând legea drepturilor de autor.

Pentru informaţii suplimentare se pot contacta următoarele persoane:• consilier educativ prof. Duma Cornel Lucian - 0724526433• inst. Popa Laura-Silvana-0727888013

Rezultate

• promovarea valorilor comune la nivelul partenerilor implicaţi: decidenţi, oameni ai şcolii, familiile elevilor;

• promovarea unei atitudini tolerante, deschise, de acceptare şi înţelegere firească între copiii cu CES si cei normali;

• atragerea efectivă a copiilor în organizarea activităţilor extracurriculare comune, conducând la creşterea numerică şi calitativă a acestor activităţi.

Diseminarea proiectului • Fotografii cu activităţile desfăşurate la simpozionului internaţional cât şi prezentarile în

power point primite de la participanţi vor fi postate de unitatea coordonatoare împreună cu elevii pe site-ul din cadrul proiectului http://differentbutequal.piczo.com/pptinternationalsimposyum?cr=3&linkvar=000044

,,Different, but equal“. Acest proiect a fost lansat de Şcoala Specială Caransebeş în cadrul eTwinning –Comenius, parte a programului Lifelong Learning, al Comisiei Europene şi în acest proiect sunt implicaţi mai mulţi profesori din şcolile ţărilor Uniunii Europene, alături de elevii cu CES.

ISSN: 1583 - 5529

Page 10: Simpozion International

10

SEC IUNEA IȚINTEGRAREA COPIILOR CU CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE ÎN

ÎNVĂŢĂMÂNTUL DE MASĂ

-Rezumat-

INST.TRĂISTARU MARIA

G.P.N.PIETROŞANI

JUD. ARGEŞ

Recunoaşterea drepturilor egale pentru toţi oamenii,inclusiv copii, fără nici o discriminare,

presupune că nevoile fiecărui individ au importanţă egală. Aceste nevoi trebuie să stea la baza

planurilor făcute de societate şi deci, egalizarea şanselor se referă la procesul prin care diversele

sisteme ale societăţii şi mediului, ca, de pildă, serviciile, activităţile, informaţiile, documentarea,

sunt puse la dispoziţia tuturor şi, în particular, a persoanelor cu dizabilităţi. Egalizarea şanselor

trebuie înţeleasă ca drept al persoanelor şi copiilor cu dizabilităţi de a rămâne în comunitate şi de a

primi sprijinul necesar în cadrul structurilor obişnuite de educaţie, sănătate, a serviciilor sociale şi

de încadrare în muncă.

Convenţia cu privire la drepturile copilului include un articol specific asupra drepturilor

copiilor cu dizabilităţi (art. 23), în care accentul este pus pe participarea activă la comunitate,

precum şi pe cea mai deplin posibilă integrare socială ceea ce implică, evident, necesitatea evitării

şi a reducerii institutionalizării copiilor cu dizabilităţi. În conformitate cu aceste orientări, s-a

stabilit clar separarea celor două tipuri de intervenţie, educaţională şi socială.

Integrarea în comunitate a copiilor supuşi riscului de marginalizare este un proces de

debarasare de sindromul de deficienţă, sindrom care, în final, conduce la dependenţa copilului cu

dizabilităţi de alţii, devenind tributar asistenţei, indiferent de natura ei. Este necesar ca

învăţământul, în calitatea sa de prestator de servicii, sa se adapteze cerinţelor copiilor, şi nu invers.

Ţinta finală este să se asigure ca toţi copiii să aibă acces la o educaţie în cadrul comunităţii,

educaţie care să fie adecvată, relevantă şi eficientă.

BIBLIOGRAFIE:

ISSN: 1583 - 5529

Page 11: Simpozion International

11

1.GOLU,MIHAI,(1995),DINAMICA PERSONALITĂŢII.,ED.GENEZA,BUCUREŞTI;

2.ŞCHIOPU,U. ,VERZA,E.(1981),PSIHOLOGIA VÂRSTELOR,E.D.P.BUCUREŞTI;

3.RĂDULESCU,S.(1994),SOCIOLOGIA VÂRSTELOR,ED.HIPERION,BUCUREŞTI.

COPIII CU CERINTE EDUCATIVE SPECIALE-PROBLEME DE

INTEGRARE

-Rezumat-

INSTITUTOR:

RĂDOI ADRIANA-CRISTINA

GRADINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT

NR.1, TG-JIU

Întâlnim peste tot în jurul nostru oameni cu deficienţe. Ei sunt percepuţi diferit, perceperea lor

socială nefiind întotdeauna constantă, ea variază de la societate la societate, furnizând semnificaţii

diferite, în funcţie de cultura şi de valorile promovate. Mulţi oameni au reticenţe faţă de persoanele

cu deficienţe, deoarece au o concepţie greşită despre ele. Trebuie însă să înţelegem că sunt nişte

oameni la fel ca ceilalţi, fiind produsul unic al eredităţii lor şi al mediului.

Copiii cu C.E.S. pot prin joc să-şi exprime propriile capacităţi. Astfel copilul capătă prin joc

informaţii despre lumea în care trăieşte, intră în contact cu oamenii şi cu obiectele din mediul

înconjurător şi învaţă să se orienteze în spaţiu şi timp.

Datorită faptului că se desfăşoară mai ales în grup, jocul asigură socializarea. Jocurile sociale sunt

necesare pentru persoanele cu handicap, întrucât le oferă şansa de a juca cu alţi copii, orice joc

având nevoie de minim două persoane pentru a se desfăşura. Jocurile trebuie însă să fie adaptate în

funcţie de deficienţa copilului.

O caracteristica speciala a acestor copii "în pericol de excludere" o constituie faptul că

posibilităţile lor nu sunt în concordanţă cu nivelul obişnuit al aşteptărilor faţă de copii. Ei nu se

adaptează cu uşurinţă si nu pot obţine succese în cadrul sistemului educaţional tradiţional. (Nu

reuşesc la examenele de capacitate sau bacalaureat, nu reuşesc să obţină diplome). În spatele acestor

probleme, stă desigur şi nivelul lor ineficient de funcţionare a proceselor cognitive, agravat de

ISSN: 1583 - 5529

Page 12: Simpozion International

12

faptul că nici în cadrul familiei şi nici în şcoală, ei nu beneficiază de o stimulare cognitivă

corespunzătoare. Deficitul cognitiv apărut în urma educaţiei necorespunzătoare este totuşi reversibil

şi poate fi compensat chiar şi în cazul unor tulburări organice, cu condiţia ca potenţialul copilului să

fie activat în mod corespunzător. Toate aceste corecturi se pot realiza în cadrul şcolii de masă şi al

familiei, cu ajutorul programelor de dezvoltare cognitivă.

Educaţia incluzivă este o mişcare mondială bazată pe drepturile umane de bază,. Conform

principiilor drepturilor omului, fiecare copil, indiferent de apartenenţa sa sau de nivelul de

dezvoltare a capacităţilor sale, are dreptul la o educaţie de bună calitate, care să conducă în cea mai

mare măsură la dezvoltarea capacităţilor sale cognitive şi de integrare socială. Diferenţierea şcolară

pe baza apartenenţei la o anumita categorie socială sau a nivelului de dezvoltare individuală este

nedreaptă şi nu justifică excluderea din şcoala de masă. Al doilea argument care susţine necesitatea

mişcării integraţioniste este acela că şcoala de masă este cea care asigură mediul, precum şi nivelul

de calitate cel mai propice învăţământului şi însuşirii aptitudinilor sociale şi cognitive. Pentru a

uşura copiilor cu dificultăţi de asimilare integrarea în şcolile de masă, este necesar ca în aceste şcoli

să se asigure o atmosferă mai primitoare şi de acceptare.

BIBLIOGRAFIE:

Weihs T J “Copilul cu nevoi speciale”, Ed Triade, Cluj Napoca, 1998

6. Arcan P, Ciumageanu D “Copilul deficient mintal”, Ed Facla

7. Verza F “Introducerea în psihopedagogia specială şi asistenţa socială”, Ed Fundatiei Humanitas,

2002.

ISSN: 1583 - 5529

Page 13: Simpozion International

13

COMPLEXITATEA PROCESULUI INSTRUCTIV-EDUCATIV IN

INVATAMANTUL PRESCOLAR

-Rezumat-

INST. TROSCOT DOMNICA

GRADINITA NR 3

ROSIORI DE VEDE

TELEORMAN

„Educatoarea joacă oarecum rolul cristalului care polarizează lumina difuză şi o transformă în

raze, ce se răspândesc ca într-un splendid curcubeu”.

S. HERBINIERE - LEBERT

Ideea educaţiei integrate a apărut ca o reacţie firească a societăţii la obligaţia acesteia de a

asigura cadrul necesar şi condiţiile impuse de specificul educaţiei persoanelor cu cerinţe educative

speciale. Aceste persoane au dreptul la tratamentul medical, psihologic şi funcţional, la recuperare

medicală şi socială, la şcolarizare, pregătire şi educare/reeducare profesională, asistenţă de

consiliere, la servicii de încadrare în muncă, precum şi la alte servicii care să le permită dezvoltarea

şi manifestarea aptitudinilor şi capacităţilor de care aceştia dispun şi să le faciliteze procesul de

integrare/reintegrare socială. Educaţia integrată se referă în esenţă la integrarea în structurile

învăţământului de masă a copiilor cu cerinţe speciale în educaţie (copii cu deficienţe senzoriale,

fizice, intelectuale sau de limbaj, defavorizaţi socio-economic şi cultural, copii din centrele de

asistenţă şi ocrotire, copii cu uşoare tulburări psihoafective şi comportamentale, copii infectaţi cu

virusul HIV, etc.) pentru a oferi un climat favorabil dezvoltării armonioase şi cât mai echilibrate a

personalităţilor acestora.

În literatura românească de specialitate mai este întâlnită şi sub denumirea de educaţie

incluzivă sau învăţământ integrat.

Educaţia incluzivă (după definiţia dată de UNESCO) este un mod de educaţie adaptat şi

individualizat în funcţie de nevoile tuturor copiilor în cadrul gurpurilor şi claselor echivalente ca

ISSN: 1583 - 5529

Page 14: Simpozion International

14

vârstă, în care se găsesc copii cu nevoi, capacitate şi nivele de competenţă foarte diferite. Prin

educaţia incluzivă este oferit suport – în cadrul şcolilor de masă şi al claselor normale – copiilor cu

deficienţe de învăţare, indiferent de originea lor socială sau tulburările pe care le prezintă, acceptaţi

de colegii lor normali.

Înţelegerea şi adeziunea la educaţie incluzivă pun în evidenţă necesitatea dezvoltării şcolii,

pregătirea şi schimbarea de ansamblu a acesteia, pentru a primi şi satisface corespunzător

participarea copiilor cu dizabilităţi ( ca şi a altor grupuri marginalizate ) în medii şcolare obişnuite,

ca elemente componente ale diversităţii umane, cu diferenţele ei specifice.

Principiul fundamental al şcolii incluzive este că toţi copiii trebuie să înveţe împreună,

oricând acest lucru este posibil, indiferent de dificultăţile pe care aceştia le pot avea.

Bibliografie:

Ionescu M Radu - Didactica modernă, Ed. Dacia, Cluj-Napoca

Taiban Maria - Pedagogie preşcolară, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti

ROLUL COMUNITĂŢII ÎN REUŞITA EDUCAŢIEI

INCLUZIVE

-Rezumat-

Brahariu Angela

Şcoala cu cl.I-IV Cumpărătura

Jud.Suceava

Şcoala nu reprezintă doar o instituţie unde copiii şi tinerii vin să primească informaţii, ci un

loc unde trebuie să înveţe toţi cei care lucrează. Până acum, profesorul era considerat principala

sursă de informaţii pentru o anumită disciplină, într-un anumit domeniu, o autoritate de necontestat.

Datorită democratizării accesului la cunoştinţe, acest rol al profesorului se reduce dramatic, el

devenind un organizator, o călăuză a învăţării, oferind elevilor, în locul tradiţionalei “transmiteri a

cunoştinţelor”, veritabile “experienţe de învăţare”, provocând elevii să descopere şi să aplice în

practică noile cunoştinţe dobândite. Acest lucru se poate realiza însă doar într-o şcoală incluzivă,

cea care poate răspunde unei diversităţi mari de copii, o şcoală în care toţi participă şi sunt trataţi ca

ISSN: 1583 - 5529

Page 15: Simpozion International

15

fiind la fel de importanţi. Comunitatea poate reprezenta o legătura foarte importantă în acordarea

sprijinului între şcoală şi familie. Resursele pot fi utilizate mult mai eficient în cadrul unei cooperări

bazate pe încredere.

Scopurile principale ale relaţiei dintre şcoală, familie şi comunitate, în vederea integrării

copiilor :

• informarea şi sensibilizarea comunităţii locale cu privire la posibilitatea recuperării, educaţiei

chiar şi pentru copiii ce au abandonat şcoala;

• sporirea conştientizării din partea comunităţii şcolare a necesităţii implicării în transformarea

şcolii într-o şcoală integrativă;

• schimbarea mentalităţii şi atitudinii opiniei publice faţă de copiii cu nevoi speciale;

• dezvoltarea unei reţele de cooperare în domeniul educaţiei, implicată în procesul de integrare( ex.:

poliţia, serviciile sociale, spitale, etc.);

• implicarea părinţilor copiilor din clasa în vederea reacţionării mai rapide la probleme şi acordarea

sprijinului suplimentar copiilor cu nevoi speciale;

• implicarea comunităţii în sprijinul acordat copiilor cu nevoi speciale;

• elaborarea programelor şcolare de informare şi pregătire a comunităţii locale pentru educaţia

incluzivă, prin aceasta înţelegând adaptarea şcolii la cerinţele speciale ale fiecărui copil, indiferent

de problemele acestuia, şi nu a copilului la cerinţele şcolii, găsirea unor strategii didactice adecvate,

a unor metode şi tehnici de lucru specifice: planificare, instruire, evaluare.

INFLUENŢA ACTIVITĂŢILOR EXTRAŞCOLARE

ÎN INTEGRAREA ELEVILOR CU CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE

-Rezumat-

Prof. log.Mihaela Rusu - Centrul Logopedic Interşcolar Iaşi

Înv. Migdonia Rotaru - Şcoala „B.P.Hasdeu” corp C Iaşi

Problematica integrării copiilor cu cerinţe educative speciale este foarte complexă şi încă

nerezolvată pe deplin, pentru că modelarea, formarea şi educaţia omului cere timp şi dăruire

Cele mai frecvente activităţi extracurriculare de masă, cu valenţe instructiv - educative, ce

pot fi utilizate şi cu elevii integraţi sunt: organizarea unor jocuri, vizionarea în grup a unor

spectacole, serbări, vizite şi plimbari prin parcuri, grădini botanice, zoologice şi alte zone ale

ISSN: 1583 - 5529

Page 16: Simpozion International

16

oraşului, excursii şi tabere, activităţi de muncă în folosul şcolii, a comunităţii, proiecte educaţionale

iniţiate în parteneriat.

Pornind de la aceste aspecte în Şcoala „B.P.Haşdeu”, corp C elevii cu cerinţe educative

speciale au beneficiat şi în anul şcolar 2007/2008 de proiecte educaţionale, desfăşurate în

parteneriat cu Centrul Logopedic Interşcolar Iaşi, Şcoala Specială ”C.Păunescu”, ONG-uri, biserica,

poliţia, primăria.

Astfel, proiectul educaţional „Artterapie”, care a avut ca scop formarea deprinderilor de

abilitate manuală, a simţului estetic şi dezvoltarea atitudinilor de respect faţă de muncă a avut ca

finalităţi desene, felicitări şi alte decoraţiuni cu care elevii au participat la expoziţii şi concursuri

judeţene şi naţionale, desfăşurate la Biblioteca judeţeană, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, a

Dragobetelui şi a Zilei copilului, la Muzeul „G.Topîrceanu” Iaşi, obţinând numeroase premii.

În cadrul proiectului s-au mai desfăşurat activităţi dedicate Mărţişorului, Crăciunului, Zilei

Naţionale a României, Zilei Internaţionale pentru Toleranţă care s-au finalizat cu expoziţii de

desene .

Alte activităţi extracurriculare cu impact pozitiv asupra integrării elevilor cu cerinţe

educative speciale au fost: vizitele la muzee, excursiile organizate în judeţul Iaşi, precum şi în

judeţele limitrofe prin care s-a realizat cunoaşterea monumentelor istorice, culturale, de

patrimoniu. Participarea la spectacole de teatru muzică şi poezii realizate cu ocazia Zilei de 1 iunie,

desfăşurate la Teatrul „Luceafărul” Iaşi au contribuit la o mai bună socializare a elevilor cu cerinţe

educative speciale.

Parteneriatul cu biserica s-a materializat prin participarea copiilor la Sfânta Liturghie , la

spovedanie, la slujbe de sfinţire, şi acordarea de cadouri de Paşte, Ziua copilului şi Crăciun.

Deasemenea, s-au realizat dezbateri pe tema violenţei domestice şi din şcoli la care au

participat, alături de elevi şi cadre didactice, poliţiştii din circumscripţie şi părinţii.

Activităţile extraşcolare desfăşurate au contribuit în egală măsură şi la integrarea copiilor cu

cerinţe educative speciale în grupul de colegi, de prietenii, şi la valorificare potenţialului şi

capacităţilor de care dispun aceştia.

BIBLIOGRAFIE:

1. Gherguţ, A. - „Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri şi examene

de obţinere a gradelor didactice”, Iaşi, Editura Polirom, 2005

2. Educaţia integrată a copiilor cu handicap, Asociaţia RENICO România

3. *** - Revista „Interferenţe didactice”, Bacău, Editura „Corgal Press”, nr. 1, 2008

ISSN: 1583 - 5529

Page 17: Simpozion International

17

4. www.didactic.ro

AUTONOMIA PERSONALĂ ŞI INTEGRAREA SOCIALĂ A COPIILOR CU

CES

-Rezumat-

Profesor psihopedagog drd. Susanu Neaga

CJRAE Braila

La baza evoluţiei societăţii, printre cele mai importante dimensiuni este desigur,

educaţia. Ca un fenomen mai recent – educaţia incluzivă - presupune metode de lucru noi,

profesori pregătiţi pentru a aplica aceste metode, şi în mod deosebit deschidere- cooperare-

acceptare din partea societăţii civile.

Dezvoltarea optimă a copilului cu CES implică o activitate susţinută de către cadrele

didactice , echipe interdisciplinare şi familia aceastuia , pe mai multe domenii.

Consider, că integrarea socială este punctul de pornire în educaţia copilului cu CES.

Fără un comportament social adecvat (pe măsura posibilităţilor lui) acesta, nu v-a face faţă

solicitărilor educaţionale . In acestă lucrare am enumerat câteva din modalităţi de lucru folosite în

actul educaţional incluziv, metodologii specifice , grilă de evaluare a comportamentului social şi

un proiect de activitate , care să folosească cadrelor didactice (ciclu primar), în activitatea de

integrare/incluziune a copiilor cu CES.

Bibliografie:

1. Păunescu C-tin, Popovici D.V.,Mînzat Bibiana, Terapia Educaţională Integrată, editura

Pro-humanitate , 1997;

2. Radu T.I. , Teorie şi practică în evaluarea eficienţei în învăţământului, EDP, Bucureşti

1983,

ISSN: 1583 - 5529

Page 18: Simpozion International

18

Păunescu C-tin., Coordonate metodologice pentru recuperarea minorului inadaptat, EDP,

Bucureşti 1984.

COPILUL AUTIST INTRE NEVOIA DE EDUCATIE SI INTELEGERE CA SI COPIL CU CERINTE

EDUCATIVE SPECIALE

-Rezumat-

Instit.Pirvulescu Simona

Grad. cu P.N. Nr.2 Cornesti-Gorj

Prin definitie putem spune ca aceasta sintagma – copilul autist - desemneaza necesitatile

educationale complementare obiectivelor generale ale aducatiei scolare, necesitati care solicita o

scolarizare adaptata particularitatilor individuale si(sau caracteristice unor deficiente) tulburari de

invatare precum si o interventie specifica,prin reabilitare/recuperare corespunzatoare’’ (Vrasmas,

2001, p 27). Cu alte cuvinte cerintele educationale speciale solicita abordarea actului educational de

pe pozitia capacitatii elevului deficient sau aflat in dificultatea de a intelege si valorifica intreg

continutul invataturii. Fiecare elev este o individualitate si la un moment dat, intr-un domeniu sau

altul al invataturii,reclama anumite cerinte educationale speciale pentru a putea intelege si valorifica

la maxim potentialul sau in domeniu respectiv.

AUTISMUL cunoaste diferite grade e dezvoltare intrenormal si patologic fiind un ‘’termen

aplicat uneori situatiei sau cazului de introversiune accentuata care se intanleste destul de frecvent

in momentele critice ale psihogenezei’’(prima copilariei si inceputul adolescentei) Paul Popescu-

Neveanu

Dupa A. Maslov apare in doua forme distincte :

-de autism agitat in care subiectul incearca in plan imaginar,experiente ce il terorizeaza sau

il duc la extaz ;

-de autism calm, de tip contemplativ in care subiectul se complace idilic prin iluzionare sau

consolare.

In joc copilul isi alege pozitia de mana sau in apropierea educatoarei si a copilului A.A. il

ajuta,ii arata miscarile,il ia de mana si il dadaceste rasfatandu-l. Ii plac jocurile de miscare,dar se

ISSN: 1583 - 5529

Page 19: Simpozion International

19

plictiseste relativ repede si incearca sa paraseasca jocul. Copiii il readuc in joc si il tin strans situatii

care de multe ori nu ii convin.

Rasfoind carti de specialitate am recomandat documentarea parintilor din

referate,internet,cursuri,carti pentru a nu dispera si a intelege ca cei de la Dumnezeu tot Dumnezeu

va vindeca. Parintii incearca sa aiba o viata in spiritul moralei crestine si sa spere ca nu va trece

mult timp si vor putea sa aiba elev la scoala in clasa intai,intre copii normali, deci la scoala

incluziva.

Activităţi de terapie educaţională –LUDOTERAPIA

-Rezumat-

Institutor: Ciutacu Adi-Tania

G.P.N. – S.A.M. CARACAL

Problematica educaţiei copiilor cu cerinţe speciale a devenit în ultimii ani o preocupare aparte

în rândul specialiştilor. Apaiţia conceptelor de educaţie integrată şi şcoală incluzivă a determinat

modificări fundamentale în percepţia actului educativ.

În scopul ameliorării programelor de recuperare şi terapie a elevilor cu cerinţe speciale, Carol

Ouvry a propus în anul 1987 un curriculum-model pentru elevii cu deficienţe intelectuale, structurat

pe patru arii de dezvoltare:aria de dezvoltarea fizică; aria de dezvoltare perceptivă; aria de

dezvoltare intelectuală; aria de dezvoltare personală şi socială.

Pornind de la acest curriculum-model au fost dezvoltate în timp mai multe forme de terapie

incluse în categoria terapiilor educaţionale (terapia ocupaţională, terapia cognitivă, psihoterapia de

expresie, meloterapia, ludoterapia

In cadrul activităţilor de terapie educaţională, un loc aparte îl ocupă conceptul de joc

didactic. Jocul didactic constituie o formă de activitate prin care se rezolvă una sau mai multe

sarcini didactice prin îmbinarea tehnicilor de realizare a acestor sarcini cu elementul de joc. Folosim

adesea jocul didactic în diverse forme pentru a stimula elevii să rezolve o sarcină didactică într-o

formă cât mai atractivă, ştiut fiind faptul că învăţarea care implică jocul devine mai plăcută şi

reconfortantă. Jocurile devin metode de instruire în cazul în care ele sunt organizate şi se succedă

conform logicii cunoaşterii şi învăţării. Fiecare joc didactic trebuie să aibă un scop educativ, să

ISSN: 1583 - 5529

Page 20: Simpozion International

20

includă o componentă instructivă, să îmbine armonios elementele instructive cu elementele

distractive, să valorifice cunoştinţele şi deprinderile deja achiziţionate, spontaneitatea,

inventivitatea, iniţiativa, răbdarea, să includă elemente de aşteptare, de surpriză, de competiţie, de

comunicare între partenerii de joc astfel încât să determine apariţia unor stări emoţionale complexe

care intensifică procesele de reflectare directă şi nemijlocită a realităţii. Caracteristica esenţială a

jocului didactic constă în crearea unor condiţii favorabile pentru valorificarea achiziţiilor şi pentru

exersarea priceperilor şi deprinderilor sub forma unor activităţi plăcute şi atractive.

COLABORAREA FAMILEI CU ŞCOALA ÎN CAZUL COPIILOR CU

DIZABILITĂŢI

-Rezumat-

Instit. STOICA MARIA

Grupul Şcolar Industrial „I.C.Petrescu Stâlpeni”

Structura Şcoala cu clasele I-VIII Rădeşti

La nivel mondial, peste două treimi din cele 600 de milioane de persoane din întreaga lume,

care au un anumit tip de dizabilitate, trăiesc în ţări în curs de dezvoltare sau în ţări cu economia în

tranziţie.Atât în ţările mai vechi ale Uniunii Europene cât şi în cele noi intrate, în ultima perioadă, s-

au adoptat Strategii Naţionale şi s-a conturat câte un cadru legislativ specific care, în concordanţă

cu respectarea Drepturilor Omului să asigure persoanelor cu dizabilităţi o integrare socio–

profesională corespunzătoare şi cât mai aproape de nevoile acestora .

România nu face excepţie nici de la afirmaţia că persoanele cu dizabilităţi sunt excluse din

viaţa comunitară, nici de la cea privind existenţa exemplelor de bună practică. Integrarea României

în Uniunea Europeană presupune şi „rezolvarea” unor probleme sociale de integrare a diverselor

categorii de populaţie.

În România angajarea şi responsabilizarea familiei în educaţia copiilor este

fundamentală pentru reuşita participării şcolare. La orice copil, în mod particular la copiii cu cerinţe

ISSN: 1583 - 5529

Page 21: Simpozion International

21

educative speciale ( C.E.S. ), gradul de interes şi de colaborare a părinţilor cu şcoala este cel mai

adesea direct proporţionalcu rezultatele şcolare obţinute de elevi .

În cazul elevilor cu cerinţe educative speciale (C.E.S) este important să se plece de la

premisa că părinţii sunt cei mai importanţi „ profesori din viaţa lor”. Deseori părinţii au păreri

gresite despre rolul de părinte de aceea cadrele didactice ar trebui să îi ajute pe părinţii copiilor cu

dezabilităţi să se îgrijească de ei înşişi pentru a se îgriji mai bine de copii lor .

Un rol important al şcolii în context este acela de a sprijini familiile să aibă încredere în

resursele proprii, pentru a face faţă greutăţilor cu care se confruntă. Deşi îşi iubesc copiii pot

reacţiona la stres ţipând la ei sau tratându-i în moduri în care nu ar trata niciodată pe alţii. Când

reacţionează în aceste fel ei le reduc preţuirea faţă de ei înşişi. Când îşi controlează stresul ei

modelează abilităţi pentru copii lor şi îi ajută să-şi menţina preţuirea de sine.

Colaborarea familiei cu comunitatea şcolară-presupune cooperarea pentru îndeplinirea unei

sarcini anume împreună, membrii familiei şi cadrele didactice. În cardul acestei colaborări, membrii

familiei pot juca rolul în cadrul şcolii de instructori, voluntar, membri de comitet de intervenţie,

tutori, instructori de “minipredare”, asistenţă în cadrul călătoriilor în afara şcolii, ajutor în pregătirea

materialelor didactice şi echipamentului necesar.

Invitarea părinţilor în activităţi la clasă poate înlesni o experienţă pozitivă prin:

- selectarea unei activităţi care poate fi demonstrată uşor;

- angajarea părinţilor să lucreze doar cu grupuri mici de copii (2-3);

- încurajarea bunei dispoziţii, a unei atmosfere relaxante;

-evitarea declarării de învingători;

- consilierea în îndrumarea comportamentului copiilor.

- Pregătirea părinţilor – cere atât părinţilor cât şi specialiştilor să-şi aloce timp pentru

pregătirea şi programele educaţionale ce vor fi aplicate. Pregătirea părinţilor este o activitate foarte

constructivă deoarece implică învăţarea şi acumularea cunoştinţelor şi tehnicilor folositoare

părinţilor în schimbarea comportamentelor neadecvate ale copiilor. Sensibilizarea părinţilor pentru

obiectivele, ţintele, abilităţile programelor este esenţială în educarea şi pregătirea acestora.

ISSN: 1583 - 5529

Page 22: Simpozion International

22

NECESITATEA INTEGRĂRII ÎN GRĂDINIŢĂ A COPIILOR CU CES

-Rezumat-

GRĂDINIŢA NR. 229, Str. Aleea Dealul Măcinului Nr.5, Sector 6, Bucureşti,

AVIANA (BOJAN) ANCA ELENA – institutor 1

MARCHIŞ IONELA – educatoare

Omul este o fiinţă dependentă în activitatea pe care o desfăşoară de ceilalţi. Are nevoia

permanentă de a comunica şi coopera. Întâlnim peste tot în jurul nostru oameni cu deficienţe. Ei

sunt percepuţi diferit, perceperea lor socială nefiind întotdeauna constantă, ea variază de la societate

la societate, furnizând semnificaţii diferite, în funcţie de cultura şi de valorile promovate. Mulţi

oameni au reticenţe faţă de persoanele cu deficienţe, deoarece au o concepţie greşită despre ele.

Trebuie însă să înţelegem că sunt nişte oameni la fel ca ceilaţi, fiind produsul unic al eredităţii lor şi

al mediulu.

Din categoria copiilor cu C.E.S (cerinţe educative speciale) fac parte atât copiii cu deficienţe

propriu zise, cât şi copiii fără deficienţe, dar care prezintă manifestări stabile de inadaptare la

exigenţele şcolii. Din această categorie fac parte:

- copiii cu deficienţe senzoriale şi fizice (tulburări vizuale, tulburări de auz, dizabilităţi mintale,

paralizia cerebrală);

- copiii cu deficienţe mintale, comportamentale (tulburări de conduită, hiperactivitate cu deficit de

atenţie-ADHD, tulburări de opoziţie şi rezistenţă);

- copiii cu tulburări afective, emoţionale (anxietatea, depresia, mutism selectiv, atacul de panică,

tulburări de stres posttraumatic, tulburări de alimentaţie:

anorexia nervoasă, bulimia nervoasă, supra-alimentarea);

-copiii cu handicap asociat;

- copiii cu dificultăţi de cunoaştere şi învăţare (dificultăţi de învăţare, sindromul Down, dislexia,

discalculia,dispraxia);

- copiii cu deficienţe de comunicare şi interacţiune (tulburări din spectrul autistic, sindromul

Asperger, întârzieri în dezvoltarea limbajului).

ISSN: 1583 - 5529

Page 23: Simpozion International

23

Copiii cu C.E.S. pot prin joc să-şi exprime propriile capacităţi. Astfel copilul capătă prin joc

informaţii despre lumea în care trăieşte, intră în contact cu oamenii şi cu obiectele din mediul

înconjurator şi învaţă să se orienteze în spaţiu şi timp. Datorită faptului că se desfăşoară mai ales în

grup, jocul asigură socializarea. Jocurile sociale sunt necesare pentru persoanele cu handicap,

întrucât le oferă şansa de a juca cu alţi copii, orice joc având nevoie de minim două persoane pentru

a se desfăşura. Jocurile trebuie însă să fie adaptate în funcţie de deficienţa copilului. Copiii cu

tulburări de comportament trebuie să fie permanent sub observaţie, iar la cei cu ADHD jocurile

trebuie să fie cât mai variate. Gradinita, este de asemenea un mediu important de socializare. Tot in

lucrare este prezentat un plan de interventie, insa Cel mai bun plan de intervenţie este cel care se

potrivişte copilului/ cerinţelor/ nevoilor sale.

COPILUL CU CES

-Rezumat-

SCARLAT FLORIANA

TRUSCA CLAUDIA - DOLJ

Deloc uşoară misiunea „dată” profesorului – edificarea viitorului umanităţii, dar frumoase

sunt roadele pe care le culege şi ni le dăruie – oamenii. Profesorul are un rol crucial în viaţa elevilor

cu CES. Atât abilităţile profesorale, cât şi însuşirile de personalitate au repercusiuni profunde în

inima discipolilor, provocând reverberaţii încă mulţi ani după terminarea studiilor. Prin felul său de

a fi ori de a nu fi, prin comportamente şi atitudini, profesorul apropie ori îndepărtează copiii:

motivează, pedepseşte, povăţuieşte, blamează, încurajează etc.

Profesorul eficient este, înainte de toate, „discipolul” elevilor săi, care încearcă să înveţe în

permanenţă de la ei, pentru a ţine pasul cu aceştia şi pentru a putea să discute orice subiect. El

trebuie să fie liderul care să inspire şi să influenţeze copiii prin intermediul personalităţii sale,

asemeni unui expert sau consilier, şi nicidecum utilizând puterea coercitivă. Un astfel de profesor

îşi cunoaşte bine disciplina şi este respectuos cu elevii săi.

ISSN: 1583 - 5529

Page 24: Simpozion International

24

Jocul de expresie grafică şi plastică are o valoare formativă ce va conduce la apariţia de

situaţii de învăţare valoroase ce vor evidenţia, pe lângă încărcătura estetică, şi pe cea etică şi socială

a conţinuturilor temelor plastice.

Prin acest mod se întregeşte personalitatea copilului, se diminuează diferenţele dintre elevul

cu cerinţe educative speciale şi cel obişnuit, deziderat realizabil prin îmbinarea şi dezvoltarea cât

mai eficientă a celor trei mari componente ale personalităţii: aptitudinile, care exprimă nivelul de

realizare şi de eficienţă într-un domeniu de activitate, temperamentul, care exprimă aspectul

dinamico-energetic şi caracterul, ce defineşte modul de relaţionare a individului cu ceilalţi, profilul

psiho-moral al fiecăruia.

Elaborarea unei compoziţii plastice stimulează trăsăturile de personalitate asociate cu

capacitatea creativă, cum ar fi capacitatea de gândire, flexibilitatea gândirii, fluenţa ideilor,

sensibilitatea la probleme, un pronunţat spirit de observaţie, curiozitatea, încrederea în sine,

independenţa în gândire.

Toate acestea servesc unui singur scop, şi anume adaptarea copilului cu cerinţe educative

speciale la solicitările lumii înconjurătoare, pregătindu-se în acest fel integrarea ulterioară în

societate.

CREATIVITATEA COPIILOR CU CERINTE EDUCATIVE SPECIALE

-Rezumat-

BRĂTIAN LAURA-ANDREIA

GRAD.P.N.MONARIU

COM.BUDACU DE JOS (BN)

Educaţia specială are in vedere un anumit tip de educaţie adaptată şi destinată copiilor care

nu reusesc să atingă în cadrul învaţămantului obişnuit nivele educative şi sociale corespunzătoare

vârstei.Aceşti copii sunt copii cu cerinţe/nevoi educative speciale .

ISSN: 1583 - 5529

Page 25: Simpozion International

25

Cerinţe/nevoi educative speciale – CES- cerinţele în plan educativ ale unor categorii de

persoane, ca urmare a unor disfuncţii sau deficienţe de natură intelectuală, senzorială, psihomotrice,

fiziologică sau ca urmare a unor condiţii psihoafective, socioeconomice sau de alta natură.

Aceste cerinţele educative speciale solicită abordarea actului educaţional de pe poziţia

capacităţii elevului deficient sau aflat în dificultate de a inţelege şi valorifica conţinutul învăţării, şi

nu de pe poziţia profesorului sau educatorului care desfăşoară activitatea instructiv-educativă în

condiţiile unei clase omogene sau pseudo-omogene de elevi.

Şcoala incluzivă pune în centrul atenţiei sale persoana umană ca fiinţă originală, unică şi

irepetabilă, accentuând ideea că în fiecare societate există personalităţi, grupuri diferite, motivaţii,

raţiuni şi puncte de vedere diferite.

. Creativitatea face posibilă crearea de produse reale sau pur mintale, constituind un progres

în planul social. Componenta principală a creativităţii o constituie imaginaţia, dar creaţia de valoare

reală mai presupune şi o motivaţie, dorinţa de a realiza ceva nou, ceva deosebit. Şi cum noutatea nu

se obţine cu usurinţă, o altă componentă este voinţa, perseverenţa în a face numeroase încercări şi

verificări.

Creativitatea este acea caracteristică a gândirii care foloseşte inventiv experienţa şi

cunoştinţele acumulate, oferind soluţii şi idei originale. Multă vreme activitatea a fost considerată

apanajul exclusiv al unei minorităţi restrânse ceea ce este adevărat dacă ne gândim la nivelul

creativităţii inovatoare şi la cel al creativităţii emergente.

Cultivarea gândirii inovatoare a devenit o sarcină importantă a şcolilor contemporane.

Stimularea creativităţii tinerilor se poate realiza printr-o susţinută şi elevată pregătire teoretică şi

practică; dinamizarea iniţiativei şi muncii independente, a spiritului critic ştiinţific; dinamizarea

activităţii de documentare şi experimentare independentă; receptivitatea faţă de nou; pasiune pentru

ştiinţă în concordanţă cu aptitudinile fiecăruia .

Creativitatea face posibilă crearea de produse reale sau pur mintale, constituind un progres

în planul social. Componenta principală a creativităţii o constituie imaginaţia, dar creaţia de valoare

reală mai presupune şi o motivaţie, dorinţa de a realiza ceva nou, ceva deosebit. Şi cum noutatea nu

se obţine cu usurinţă, o altă componentă este voinţa, perseverenţa în a face numeroase încercări şi

verificări.

La educarea creativităţii sunt importante, deopotrivă, metodele, relaţia profesor-elevi

(autentic democratică şi de cooperare), atitudinea adultului faţă de elev (deschisă şi receptivă faţă de

copil şi de valorile creativităţii sale) şi atmosfera pe care cadrul didactic o instaurează în clasă.

ISSN: 1583 - 5529

Page 26: Simpozion International

26

În condiţiile educaţiei incluzive, clasele/grupele de elevi vor include copii apropiaţi ca vârstă

şi nivel de experienţa socioculturală.

Aplicarea acestor principii în practica şcolii pentru diversitate presupune, din partea

personalului didactic şi de specialitate, o serie de calităţi.

BIBLIOGRAFIE:

1.ALOIS GHERGUŢ:”SINTEZE DE PSIHOPEDAGOGIE

SPECIALA”ED.POLIROM 2005

2.ALOIS GHERGUT:”PSIHOPEDAGOGIA PERSOANELOR CU CERINTE

SPECIALE” ED.POLIROM 2006

3.DICTIONAR DE PSIHOPEDAGOGIE

4.MARIAN CLAUDIA-CURS-“FUNDAMENTELE PSIHOPEDAGOGIEI

SPECIALE”

INTEGRAREA COPIILOR CU C.E.S. ÎN GRĂDINIŢĂ

PRIN INTERMEDIUL JOCULUI

-Rezumat-

Inst: Chirilă Oana-Denisa, Gr. cu P.P. nr.5 „Clopoţel” Bârlad

Inst: Popa Corina Lăcrămioara, Gr. cu P.P. nr.5 „Clopoţel” Bârlad

Jocul este activitatea fundamentală a copilului preşcolar, influenţând întreaga conduită şi

prefigurând personalitatea în plină formare a acestuia. Ca activitate de bază în grădiniţă, jocul

constituie pentru copiii cu cerinţe educative speciale forma cea mai eficientă de socializare, de

recuperare. În cadrul jocurilor, barierele de orice natură dispar, aici copilul cu cerinţe educative

speciale reuşind să-şi depăşească neputinţele şi frustrările.

În timpul jocurilor şi activităţilor alese se naşte un mediu educaţional în care fiecare îl

acceptă pe celălalt aşa cum este şi aşa cum se poate exprima, creându-se un spaţiu de convieţuire

caracterizat prin acceptare, toleranţă şi diversitate. Etapa jocurilor şi activităţilor alese de copii şi

educatoare oferă posibilitatea tratării individualizate a copiilor integraţi, reuşind ca, în această etapă

ISSN: 1583 - 5529

Page 27: Simpozion International

27

din programul zilei, educatoarea să poată lucra cu copiii integraţi, în vederea recuperării

deprinderilor şi capacităţilor nerealizate în activităţile frontale cu întreaga grupă de copii. Prin joc,

copilul cu dizabilităţi poate să exploreze lumea înconjurătoare, poate să-şi lărgească sfera de

achiziţii, de abilităţi, de deprinderi, să-şi modeleze comportamentul. În joc, diferenţele şi barierele

între copii dispar, copiii cu cerinţe educative speciale pot obţine aici succese, mici, dar motivate,

ceea ce satisface trebuinţa de a fi apreciaţi.

Jocurile şi activităţile alese de copii sau de educatoare oferă cadrul propice îmbogăţirii

experienţelor senzoriale ale copiilor, ceea ce conduce la un real câştig atât pentru copilul normal,

cât şi pentru copilul cu dizabilităţi. Primul poate fi ajutat să depăşească planul aparenţelor şi al

experienţelor imediate pentru a pătrunde cât mai adânc în natura lucrurilor, iar cel de-al doilea poate

ajunge prin aceste jocuri la un nou tip de joc, jocul-învăţare, acesta constituind o formă mai

evoluată de acţiune.

Organizarea „gândită” a jocurilor şi a activităţilor alese, tactul pedagogic al educatoarei, în

sensul de a-i crea copilului cu cerinţe educative speciale o stare de confort şi o atitudine pozitivă

faţă de sine, uşurează procesul de integrare a copiilor cu dizabilităţi în instituţiile de învăţământ.

BIBLIOGRAFIE:

1. Cosmovici, A., Iacob, L., Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 1997

2. CRIPS, Educatorul specializat, Editura Tritonie, Bucureşti, 1998

3. Neamţu, Cristina, Gherguţ, Alois, Psihopedagogie specială, Editura Polirom, Iaşi, 2000

4. ***, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, Editura Polirom,

Iaşi, 1998

5. Rusu, C-tin (coord.), Deficienţă, incapacitate, hadicap, Editura Pro Humanitate, Bucureşti,

1997

6. UNESCO/UNICEF, Pachet de resurse pentru instruirea profesorilor. Cerinţe speciale în

clasă, UNESCO, 1993

7. Ungureanu, D., Copilul cu dificultăţi de învăţare, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1998

8. Verza, E. (coord.), Ghidul educatorului, Universitatea Bucureşti, Departamentul de

Psihopedagogie, DPCEU/PHARE, Componenta 2 – Formare de personal, 1997

ISSN: 1583 - 5529

Page 28: Simpozion International

28

ŞCOALA PENTRU TOŢI -Rezumat-

Palatul Copiilor Iaşi- Prof. Ioana Fulga şi Carmen Sandu

Palatul Copiilor ,prin activităţile extraşcolare devine astfel o şcoală deschisă tuturor, o

şcoală prietenoasă, flexibilă, o şcoală care abordează procesul de– învăţare –într-un mod dinamic şi

atractiv, o şcoală care, prin sprijinul pe care îl oferă tuturor copiilor, se constituie într-un factor de

bază al incluziunii sociale, contribuind la eliminarea prejudecăţilor legate de apartenenţa la un

anumit mediu şi la spargerea barierelor existente între diferitele grupuri din interiorul unei

comunităţi În cadrul educaţiei inclusive am aplicat „ strategii de micro-grup,activ-participative

cooperative , colaborative , parteneriale , implicante , organizative şi socializante “. Acestea ,

datorită atributelor lor , sunt adaptabile , putând fi cu uşurinţă multiplicate sau diversificate pentru a

acoperi situaţiile noi . Aceste atribute caracterizează şi activitati, care trebuie să se realizeze în

grupuri mici , să fie cooperativă , partenerială , activ- participativă , să se desfăşoare într-un mediu

relaxant , plăcut .Predarea în parteneriat s-a impus ca o strategie de succes .Prezentăm în continuare

activităţi desfăşurate în cadrul Palatului Copiilor de catre copii normali şi disabili, grupe mixte:

-Concurs”Educaţie pentru toţi,pretutindeni, acum” ;

-Expoziţie de referate şi desene :Eminescu şi natura”

-Concurs Naţional “Ziua Mondiala a Zonelor Umede”;

Activităţi cu materiale din natură.-Stabilirea caracteristicilor materialelor din natură:

frunze,paie, crenguţe, flori;-Presarea plantelor;Alcatuire colaj: peisaj de toamnă din

frunze,crenguţe. Activităţi cu materiale sintetice: fire,piele,material textil.Acţiuni dirijate de

descoperire a etapelor de realizare a unui produs:“Puiul” din fire de lână,poşetuţă, borsetă, breloc,

cu-rea,etc.Realizarea unui produs nou de la unul realizat anterior: „Tablou”.Toate aceste activităţi s-

au desfăşurat folosind strategia de parteneriat care presupune ,dupa cum se vede, prezenţa şi

colaborarea a două cadre didactice în cadrul lecţiei propriu-zise .Predarea în parteneriat presupune

respectarea unor condiţii şi anume: să se realizeze după o colaborare anterioară ; să fie riguros

planificată anterior ; să desfăşoare activităţi compatibile şi complementare ; să prezinte o unitate în

concepţiile prezentate , în modul de a acţiona , evitând controversele ; să evalueze activitatea

ulterior . Profesorul trebuie să se plieze după fiecare caz , să-şi flexibilizeze demersul didactic

pentru a satisface cerinţele educative ale fiecărui elev luat în parte şi ale tuturor la un loc.

Bibliografie:

Ungureanu Dorel , Educaţia integrată şi şcoala inclusivă , Ed. de Vest , Timişoara , 2000

ISSN: 1583 - 5529

Page 29: Simpozion International

29

Verza E. , „ Psihopedagogia integrării şi normalizării “ în Revista de educaţie specială 1/1992

O ŞCOALĂ INCLUZIVĂ – O ŞCOALĂ NECESARĂ

REZUMAT

LUPU MARIANA DOINA- prof. Grupul Şcolar Industrial Moldova Nouă

JIVAN-RANI VIORICA – prof. Grupul Şcolar Industrial Moldova Nouă

Egalitatea între copii ar trebui să reprezinte un mod de viaţă existent, nu doar o concepţie care

pare imposibil de atins din cauza unor lucruri minore care în ochii unora iau proporţii colosale.

Sănătatea este unul din lucrurile esenţiale la care are dreptul un copil, deoarece sănătatea este o

virtute necesară unei vieţi senine, ea permite tuturor celor care se bucură de ea cu îndestulare.

Handicapul este definit ca “o pierdere sau limitare a abilităţilor funcţionale fizice sau psihice”. Ca

urmare a unei asemenea definiţii, handicapul poate fi considerat o problemă, o boală. Este deplin

acceptat că persoanele cu nevoi speciale au, în general, mai puţine posibilităţi de afirmare şi o

calitate a vieţii mai scăzută. Misiunea noastră este să oferim tuturor copiilor posibilitatea de a-şi

exprima valoarea, de a simţi bucuria copilăriei şi de a descoperi lumea care-i înconjoară. Statul şi

familia oferă – sau ar trebui să ofere! – şanse egale pentru fiecare prin educaţie, grijă, dragoste.

Conceptul “copii cu nevoi speciale” a fost înţeles într-un sens larg şi a cuprins toţi copiii care

necesită o atenţie specială şi care foarte des se află la marginea societăţii. În acest sens prin “copii

cu nevoi speciale” am putea enumera următoarele categorii: copii cu handicap, copii cu boli

cronice, copii cu tulburări de comportament, copii proveniţi din familii dezorganizate sau aflate în

situaţie de risc social, copii care sunt victimele violenţelor, copii din etnii defavorizate. Însă, pentru

ca individul ( copil, adult, vârstnic ) să poată trăi într-un mediu social, trebuie să respecte unele

norme şi reguli importante pentru societate. Aceste reguli după care se ghidează individul în viaţa

ISSN: 1583 - 5529

Page 30: Simpozion International

30

socială au şi caracter social, motiv pentru care sociologia pune accent pe socializare. Socializarea

nu este un proces mărginit şi temporar, pentru că orice individ participă vrând-nevrând la viaţa

socială. Copilul cu dizabilităţi trebuie considerat ca făcând parte din societate. Nu putem să-l

ascundem, nu are nevoie de mila noastră, ci de sprijinul nostru, permiţându-i să trăiască alături de

ceilalţi copii, ca parte integrantă a comunităţii.

Măsurile intreprinse trebuie să se adreseze în mod specific factorilor care contribuie la abuzare si

neglijare, inclusiv lipsa informaţiilor şi abilităţiilor ca părinte sau caracterul nepotrivit al acestora,

respectul scăzut faţă de sine însuşi, sentimentul de izolare, aşteptările nerealiste si înţelegerea

greşită a dezvoltării copilului şi al rolului de părinte.

INTEGRAREA COPIILOR CU CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE

-Rezumat-

PERSOANELE CU CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE - CADRU CONCEPTUAL –

Prof. Irina Bădilă, Scoala Nr. 128, Bucureşti

Prof. Dana Udrea, Scoala Nr. 128, Bucureşti

În acord cu noile măsuri instituite pe plan mondial, privind protecţia şi educaţia persoanelor

cu cerinţe speciale şi în conformitate cu prevederile Constituţiei şi Legii învăţământului, ţara

noastră a intrat într-o etapă de transformări radicale ale sistemului de educaţie, în spiritul egalizării

şanselor pentru copii, tineri şi adulţi cu deficienţe sau incapacitate.Din perspectiva noilor

reglementări adoptate de statul român, copiii cu cerinţe educative speciale pot fi integraţi fie în

unităţi distincte de învăţământ special, fie în grupe şi clase speciale din unităţi preşcolare şi şcolare

obişnuite, fie, în mod individual, în unităţi de învăţământ obişnuite.

Integrarea educativă recurge la trei mari categorii de resurse: materiale, acţional-suportive şi

umane. Aceste din urmă resurse sunt, de departe, cele mai importante pentru integrarea educativă,

fie şi numai pentru că ele sunt direct implicate în resursele tip-servicii şi tot ele activează, practic,

resursele materiale, altminteri inerte, doar potenţiale.

ISSN: 1583 - 5529

Page 31: Simpozion International

31

În opinia generală, resursele umane din sfera educaţiei sunt asociate, aproape exclusiv, cu

personalul didactic, cu educatorii şi cu prestaţia directă a acestora, sub forma serviciilor instructiv-

educative propriu-zise, nemijlocite: predare, ocazionarea şi provocarea învăţării, evaluarea etc. Iar,

fiecare dintre aceste persoane au, sau ar trebui să aibă, propriile resurse personale, individuale care,

la rândul lor, se structureaza pe două registre, de preferat coroborate, valorificate împreuna într-o

manieră sinergică:

• Mentalitatea (atitudinea faţă de integrarea educativă);

• Competenţa profesională (pregătirea de bază, iniţierea şi experienţa în maniera

abordativ-procedurală a educaţiei integrate).

În integrarea educativă se pleacă de la premise şi idei optimiste într-un mod raţional în

ceeea ce priveşte căutarea, găsirea, potenţarea şi valorificarea resurselor umane, conform axiomei:

“Cea mai la îndemână, cea mai importantă, dar şi cea mai irosită, neluată în seamă resursă este

chiar creativitatea, inadecvat încurajată şi folosită a educatorilor”(Miclea, M.1994).

Domeniul afectiv, cu întreaga sa gamă de trăiri emoţionale, se dezvoltă în procesul relaţiilor

interpersonale dintre copil si adult. Socializarea copilului se produce în strânsă legătură şi unitate cu

dezvoltarea lui cognitiva. Rolul scolii este de a nu lăsa copilul cu cerinţe speciale să se orienteze

singur în multitudinea de fapte şi atitudini ce se manifestă în jurul lui, ci de a organiza o ambianţă

potrivită, din care copilul să se alimenteze cu impresii pozitive, necesare evoluţiei sale normale.

Schimbarea mentalităţii copilului începe cu schimbarea mentalităţii părinţilor. Se desfăşoara

şedinţe cu părinţii, în cadrul cărora se explica ce se urmăreste a realiza pentru a veni în ajutorul

copilului cu handicap, al celui hiperchinetic, al celui afectat de fobia scolii sau al celui care, pur şi

simplu, are handicapul mediului din care provine. Se induce, treptat, ideea că ar putea deveni

parteneri educaţionali ai educatorului în procesul integrării socio-afective a copilului cu nevoi

speciale. Urmare a cerinţelor expuse în cadrul şedinţelor cu părinţii şi a consultaţiilor oferite

acestora, ca şi a faptului că se poate constata că lucrările copiilor cu cerinţe speciale nu sunt cu

nimic mai prejos decât ale celorlalţi, mentalitatea celor câţiva părinţi, mai reticenţi la prezenţa

acestor copii în clasa, se schimba. Această schimbare de mentalitate se reflecta în atitudinea copiilor

faţă de colegii lor.

Continuitatea este cheia evoluţiei psiho-sociale a copilului cu cerinţe speciale.Este vital ca

toate celelalte trepte ale învăţământului de masă să ofere aceleaşi facilităţi şi asistenţă diferenţiată

copilului cu handicap, celui cu cerinţe speciale, în general, să i se asigure acestuia un climat optim,

afectiv-motivaţional. Numai în felul acesta se vor împlini aşteptările noastre privind adaptarea şi

integrarea socială a copilului cu cerinţe speciale.

ISSN: 1583 - 5529

Page 32: Simpozion International

32

EDUCAŢIE EGALĂ PENTRU TOŢI COPIII

-Rezumat- Prof. Iuliana Tomescu, Scoala Nr. 128, Bucureşti

Deviza ,,EDUCAŢIA PENTRU TOŢI,, a fost lansată în 1994, la Salamanca, unde a fost

definită ca ,, acces la educaţie şi calitate pentru toţi copiii ’’ , obiectiv care presupune asigurarea

posibilităţilor participării la educatie a tuturor copiilor, indiferent de cât de diferiţi sunt ei şi se abat

prin modelul personal de dezvoltare, de la ceea ce societatea consideră a fi normal.

Dreptul la educaţie al fiecărei persoane a fost decis încă din 1948, prin Declaraţia Universală a

Drepturilor Omului şi apare dezbătută în multe studii de pedagogie.

Dezvoltarea unei şcoli prietenoase, deschisă tuturor copiilor este un concept operaţional pe

mai multe dimensiuni: sănătatea şcolii, eficacitatea şcolii pentru copii, şcoala protectoare, o şcoală

care implică familia şi comunităţile.

Înţelegerea şi adeziunea la educaţie pune în evidenţă necesitatea dezvoltării şcolii, pregătirea şi

schimbarea de ansamblu a acesteia, pentru a primi şi satisface corespunzător participarea copiilor cu

dizabilităţi ( ca şi a altor grupuri marginalizate), în medii şcolare obişnuite, ca elemente componente

ale diversităţii umane – cu diferenţele ei specifice.

ISSN: 1583 - 5529

Page 33: Simpozion International

33

Prin natura problemei sale, copilul cu dizabilităţi este dependent, în mare masură, de adultul

de alături ( părinte, educator) iar, mai apoi, urmare a socializării secundare în cadrul colectivitaţii de

copii şi a conştientizării de către aceştia a necesităţii de a-l ajuta pe colegul vitregit de soartă, el

devine dependent şi de copiii din clasă. Complexitatea demersului educaţional constă, în acest caz,

pe de o parte, în a conduce perceperea handicapului de către copiii din jur spre acceptarea lui ca pe

un fapt de viaţă care le poate oferi lor prilejul de a-şi dovedi prietenia, generozitatea, afecţiunea faţa

de colegul lor. Pe de altă parte, este complicat, dar nu imposibil de dirijat, procesul perceperii, de

către copilul cu dizabilităţi, a ajutorului oferit de copii, fără a se simţi umilit, profund diferit şi

inferior colegilor săi. Este o problemă de atitudine afectuoasă, dar demnă, în care excesele

emoţionale şi excesul de zel mai mult dăunează, decât acţionează. Totul se construieşte în jurul

educatorului, al atitudinii sale faţă de copilul cu dizabilităţi. Ea este modelul atitudinal, copiii vor

fi mici replici ale acesteia.

În cazul copilului cu cerinţe educative speciale, atât securitatea cât şi stimularea sunt

esenţiale. Rezultatul unui stimul puternic, fără condiţia asigurării securităţii, poate fi răzvrătirea,

retragerea, respingerea, apatia. Acest copil trebuie ajutat să devină suficient de încrezător că poate

face faţă solicitărilor, altminteri el nu va accepta efortul sau lipsa de confort care, în cazul lui,

insoţesc cele mai multe activităţi specifice mediului şi vârstei.

Indiferent de natura fenomenului social sau al afecţiunii care-l include pe acest copil într-o

categorie aparte, este extrem de importantă, cunoaşterea particularităţilor activităţii cognitive, astfel

încât să fie evitat un eventual eşec în rezolvarea sarcinii.Dacă educatorul nu identifică şi nu respectă

optimul cognitiv al acestui copil, este previzibilă producerea unor eşecuri repetate care îl vor

demobiliza şi îl vor readuce la stadiul iniţial – cel al neîncrederii în sine care induce timiditate,

izolare, frustrare.

Se simte şi se remarcă, de multe ori, în atitudinea acestor copii, frustrare, plictiseală,

descurajare. În astfel de situaţii, se evidenţiază şi cea mai fragilă reuşită, evoluţie, pentru a-i

inspira încrederea în sine şi a-l determina la încercări succesive. Copilul cu dizabilităţi trebuie ajutat

să-şi fixeze nivelul de aspiraţie în raport cu capacităţile proprii, încrederea în sine fiind cel mai

eficient stimulent al capacităţii de acţiune.

Rolul educatorului este de “…a învăţa treptat copilul, prin experienţe orânduite cu logică, să

deosebească locul său în marea colectivitate a existenţei şi responsabilitatea faţă de tot ce-l

înconjoară, iar, pe de altă parte, el nu va trebui să reprime în copil nici una din manifestările vieţii

individuale, atâta timp cât acestea nu sunt susceptibile de a produce vreun rău copilului însuşi sau

celorlalţi.”(Key E.)

ISSN: 1583 - 5529

Page 34: Simpozion International

34

EDUCAŢIEI CENTRATĂ PE ELEV PRIN UTILIZAREA METODELOR ŞI

TEHNICILOR ACTIVE DE ÎNVĂŢARE

-Rezumat-

Prof. CAMELIA DARIE - CENTRUL ŞCOLAR SUCEAVA

Prof. MUJDEI SILVIA – CENTRUL ŞCOLAR SUCEAVA

În ultimii ani, educaţia a fost privită ca un factor strategic al dezvoltării de perspectivă a

societăţii româneşti, în sensul realizării integrării sale europene.

Principiile educaţiei centrate pe elevi sunt :

Profesorul şi elevul sunt parteneri în educaţie şi îşi împart responsabilitatea

învăţării;

Climatul activităţii de învăţare este unul formativ;

Învăţarea în sensul de a-i învăţa pe elevi cum să înveţe ceea ce îi interesează;

Disciplina necesară în activitatea de învăţare se transformă în autodisciplină;

Profesorul este receptat ca furnizor de resurse ale învăţării;

În ceea ce priveşte educaţia copiilor cu dizabilităţi, Ministerul Educaţiei Cercetării şi

Tineretului a adoptat câteva principii majore printre care şi cel conform căruia învăţământul trebuie

adaptat la cerinţele copilului şi nu copilul trebuie să se adapteze la cerinţele şcolii, atunci când

acestea nu sunt conforme cu nevoile sale de dezvoltare. Este important ca toţi copiii cu dificultăţi de

învăţare să beneficieze de o organizare a învăţării în funcţie de cerinţele lor educative.

ISSN: 1583 - 5529

Page 35: Simpozion International

35

De aceea se impune o individualizare a metodelor folosite în învăţare. Cadrele didactice

trebuie să cunoască şi să utilizeze o gamă diversificată de strategii didactice care să identifice şi să

sprijine rezolvarea dificultăţilor de învăţare în clasă.

Activizarea predării-învăţării presupune folosirea unor metode, tehnici şi procedee care să-l

implice pe elev în procesul de învăţare, urmărindu-se dezvoltarea gândirii, stimularea creativităţii,

dezvoltarea interesului pentru învăţare, în sensul formării lui ca participant activ la procesul de

educare. Astfel, elevul este ajutat să înţeleagă lumea în care trăieşte şi să aplice în diferite situaţii de

viaţă ceea ce a învăţat.

Metodele constituie elementul esenţial al strategiei didactice, ele reprezentând latura

executorie, de punere în acţiune a întregului ansamblu ce caracterizează un curriculum dat.

Metoda poate fi considerată ca instrumentul de realizare cât mai deplină a obiectivelor

prestabilite ale activităţii instructive. De aici şi importanţa adoptării unor metode variate, eficiente,

adecvate nu numai specificului disciplinelor, profilului şcolii, ci şi scopului general al

învăţământului şi cerinţelor de educaţie ale societăţii contemporane.

Din multitudinea metodelor active am prezentat , mai detaliat, următoarele :

MOZAIC

„ŞTIU – VREAU SĂ ŞTIU – AM ÎNVĂŢAT”

PROGRAMUL AEL

În concluzie, tehnologiile IT moderne şi metodele active de învăţare sunt implicate din ce în

ce mai activ în actul învăţării, fapt care face ca educaţia să fie centrată pe elevi şi grupuri de elevi,

astfel încât procesele educaţionale să capete noi conotaţii.

BIBLIOGRAFIE:

• „Învăţarea activă” (ghid pentru formatori şi cadre didactice), Bucureşti 2001

• Pintilie Mariana – „Metode moderne de învăţare-evaluare pentru

învăţământul preuniversitar” – Ed. Eurodidact, Cluj-Napoca

• Ionescu Miron – „Didactica Modernă” – Ed. Dacia, Cluj-Napoca

• Siveco România S.A. – „AEL versiunea 4” – manual de utilizare

ISSN: 1583 - 5529

Page 36: Simpozion International

36

Multiculturalitate si comunicare interculturală

rezumat

Prof. Darie Doruţu - Şcoala S.A.M. Pătrăuţi - Suceava

Pentru cunoaşterea nemijlocită a realităţii europene pot fi iniţiate şi schimburi de experienţă

cu alte grupuri de copii şi cadre didactice din ţări europene:

• înfrăţirea cu şcoli europene, cu vizite reciproce;

• module educaţionale de limbă şi cultură;

• excursii în străinatate cu gazduire la familii locale, la schimb;

• schimburi culturale şi dezbateri cu unităţi similare pe tematici de perfecţionare

ţinând cont şi de interesul copiilor.

În cadrul acestor schimburi de experienţă are loc:

• construirea prin artă a unor punţi de legatură între sufletele copiilor noştri şi ale altor

copii din alta ţară;

• dezvoltarea sentimentului de apartenenţă la un grup impreună cu care poate realiza

lucruri minunate;

ISSN: 1583 - 5529

Page 37: Simpozion International

37

• dezvoltarea încrederii în propriile valori şi a capacităţii de a le transmite, de a evalua

rezultatul propriei creaţii la adevarata valoare;

• cultivarea unor sentimente de prietenie faţă de toţi copiii lumii.

Schimburile interculturale sunt educative şi îi echipează pe elevi pentru viaţă. Ele îi

îndeamnă să interacţioneze şi să dialogheze cu alte grupuri culturale. Parafrazându-l pe Goethe -

«cei care nu stiu nimic despre alte culturi, nu stiu nimic despre ei înşişi» - importanţa schimburilor

interculturale stă în faptul că îi ajută pe elevi să se cunoască pe ei înşişi, devenind astfel conştienţi

de propria lor cultură. Ei descoperă similitudinile şi diferenţele culturale şi, implicit, descoperă

diversitatea lumii în care trăim, acceptarea a ceea ce este diferit de reperele lor culturale şi

înţelegerea faptului că a fi diferit este un fapt normal. Un prim pas în cunoaşterea unui alt popor

este învaţarea limbii acestuia şi cum acest lucru se face încă de la gradiniţă, se poate concluziona că

lucrurile sunt pe drumul cel bun. Inţelegând prin cunoaşterea unei alte culturi imperativitatea

învăţării limbii şi obiceiurilor culturii respective, atunci cei implicaţi participă la un proces de

învăţare ce are ca rezultat iminent dezvoltarea lor intelectuală. Contactul cu o alta cultura poate

aduce schimbari semnificative în mentalitatea, comportamentul şi atitudinea unui individ, iar

impactul este vizibil atât la adulţi, cât mai ales la copii, cunoscută fiind receptivitatea crescută a

acestora la tot ceea ce este nou. Suntem fără îndoială influenţaţi de alte stiluri de viaţă pe care

oamenii din alte locuri ale lumii le-au dezvoltat pentru a supravietui. Ideile, sistemele de valori,

credinţele şi tradiţiile lor sunt o sursă importantă de inspiraţie şi de dezvoltare spirituală,

intelectuală, emoţională şi, în sens mai larg, economico-socială.

Educaţia interculturală constituie o opţiune ideologică în societăţile democratice şi vizează

pregătirea viitorilor cetăţeni în aşa fel încât ei să facă cea mai bună alegere şi să se orienteze în

contextele multiplicării sistemelor de valori. Perspectiva interculturală de concepere a educaţiei

poate să conducă la atenuarea conflictelor şi la eradicarea violenţelor în şcoală prin formarea unor

comportamente precum:

• aptitudinea de a comunica (a asculta şi a vorbi);

• cooperarea şi instaurarea încrederii în sânul unui grup cum ar fi grupul de joacă, de

colegi etc. ;

• respectul de sine şi al altora;

• toleranţă faţă de opiniile diferite;

• luarea de decizii în chip democratic;

• acceptarea responsabilităţii altora şi a propriului eu;

• soluţionarea problemelor interpersonale;

ISSN: 1583 - 5529

Page 38: Simpozion International

38

• stăpânirea emoţiilor primare;

• aptitudinea de a evita altercaţiile etc.

Intrarea în Uniunea Europeană a ţării noastre cere o pregătire specială a elevilor privind

importanţa acestui eveniment precum şi furnizarea informaţiilor legate de spaţiul european. Elevii

trebuie îndemnaţi să manifeste curiozitate pentru descoperirea unor aspecte legate de viata copiilor

din spatiul francofon si anglo-saxon. Este necesar să recunoască şi să respecte diferenţele culturale

prin valorificarea pozitivă a celorlalte culturi, dar în egală măsură să respecte datinile, obiceiurile şi

tradiţiile naţionale şi să contribuie la promovarea culturii ţării noastre.

În cadrul învăţământului preuniversitar tehnic (sau de cultură generală), elevii manifestă o

mare disponibilitate către multiculturalitate şi colaborări interculturale. Consider că

responsabilitatea „deschiderii porţilor” ne revine nouă, cadrelor didactice din întreg spaţiul

european, astfel încât să ridicăm la înălţimea aşteptărilor şi aspiraţiilor lor.

BIBLIOGRAFIE

1. Gardels, N. Schimbarea ordinii globale. – Bucureşti: Ed. ANTET, 1998.

2. North, D. Thomas, R. The Rise of the Western World: A New Economic History. –

Cambridge: Cambridge University Press, 1976.

3. NEUNER, G. (2003). Socio-cultural interim worlds in foreign language teaching and

learning. In M. Byram (Ed.), Intercultural competence (pp 15-62). Strasbourg: Council of

Europe Publishing.

4.***ABC-ul integrării în Uniunea Europeană, Agenţia pentru Strategii Guvernamentale,

Bucureşti, 2005

ROLUL DASCĂLULUI ÎN INTEGRAREA ELEVILOR CU CERINŢE

EDUCATIVE SPECIALE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL DE MASĂ

Rezumat

ISSN: 1583 - 5529

Page 39: Simpozion International

39

Înv. Şorecău Cătălina

Înv. Ureche Maria

Şcoala Generală,, A.P.Alexi ’’

Sîngeorz-Băi, Jud. Bistriţa-Năsăud

Putem spune cǎ fiecare cadru didactic se confruntǎ la fiecare generaţie cu unul sau mai mulţi

copii cu cerinţe speciale în educaţie.

A cunoaşte un elev înseamnǎ a descifra notele dominante ale personalitǎţii sale, a înţelege şi

a identifica motivele care îl determinǎ sǎ acţioneze într-un mod sau altul şi a-i prevedea evoluţia

viitoare. Cunoaşterea asigurǎ caracterul diferenţiat al instruirii şi educǎrii personalitǎţii elevilor,

proiectând metodele cele mai potrivite în raport de particularitǎţile dezvoltǎrii fizice şi psihice

individuale.

În urma examinǎrii copiilor de cǎtre specialişti sau chiar de cǎtre învǎţǎtor, se ajunge la

concluzia cǎ nivelul intelectual al unor copii este mai redus. Apare întrebarea : ce se face în aceastǎ

situaţie ?

Unele cadre didactice considerǎ cǎ cea mai bunǎ alegere ar fi orientarea lui spre o şcoalǎ

ajutǎtoare. Totuşi, în ultimii ani, se pune accent tot mai mult pe educaţia integratǎ, pornind de la

premiza cǎ un comportament normal nu se poate dezvolta în condiţii anormale, cum sunt cele din

instituţii, acceptându-se principiul normalizǎrii.

Îndemnul adresat de Jean Jaques Rousseau : « …începeţi dar prin a vǎ cunoaşte copiii… »,

se aflǎ şi astǎzi la temelia educaţiei.

Existǎ multe exemple de comportamente problemǎ : copiii care nu pot sǎ-şi controleze

obiceiurile, anumite ticuri, fluieratul sau vorbitul în momente nepotrivite, copii care se plâng mereu

sau care trǎncǎnesc mereu, cei care întotdeauna uitǎ sǎ-şi facǎ temele, mai sunt copii care se retrag

şi nu vor decât sǎ fie lǎsaţi în pace. Fiecare din aceste comportamente problemǎ, interfereazǎ cu

acţiunea de predare şi de evaluare.

Pentru ca integrarea lor sǎ fie eficientǎ, sǎ nu fie doar formalǎ, cadrele didactice trebuie sǎ

respecte anumite recomandǎri având în vedere cǎ activitatea acestora trebuie organizatǎ pe baza

cunoaşterii particularitǎţilor lor psihice :

- obosesc uşor, deci este bine sǎ fie solicitaţi mai mult în orele de început ;

ISSN: 1583 - 5529

Page 40: Simpozion International

40

- au dificultǎţi de concentrare a atenţiei ; se concentreazǎ mai greu asupra a ceea ce ascultǎ

decât asupra a ceea ce vǎd. În acest sens este recomandat folosirea materialului didactic

intuitiv şi aşezarea lor în apropierea catedrei, pentru ca învǎţǎtorul sǎ le capteze mai uşor

atenţia şi ceilalţi colegi sǎ le-o distragǎ mai puţin ;

- au un volum redus al memoriei ;

- aceşti elevi lucreazǎ mai bine dacǎ sunt bine motivaţi. Ei trebuie recompensaţi frecvent şi

imediat dupǎ ce au fǎcut ceva relativ bine. Pentru ei, o recompensǎ mare, dar îndepǎrtatǎ în

timp, este mai puţin eficientǎ decât o recompensǎ micǎ, dar primitǎ bine ;

- este foarte important sǎ nu fie izolaţi, ci cât mai bine integraţi în colectivul clasei. Este bine

ca învǎţǎtorul sǎ îi aşeze în bancǎ cu elevi mai buni, care pot reprezenta un model pentru ei.

Considerǎm cǎ piatra de încercare pentru fiecare dascǎl este educarea acestor elevi cu cerinţe

speciale şi integrarea lor în structurile învǎţǎmântului de masǎ şi apoi în societate, este un bun

câştig.

BIBLIOGRAFIE

Ioan T. Radu – « Învǎţǎmântul diferenţiat », Editura Didacticǎ şi

Pedagogicǎ, Bucureşti, 1978, pag 234 ;

Neamţu Gherguţ – « Psihopedagogie specialǎ », Editura Polirom, Iaşi, 2000, pag 165

ŞANSE EGALE PRIN EDUCAŢIE

Rezumat

Prof. Mandreşi Ana

Liceul Pedagogic „C. D. Loga”,

Caransebeş

ISSN: 1583 - 5529

Page 41: Simpozion International

41

Dreptul la educaţie este unul din drepturile fundamentale ale omului şi temelia unei societăţi

drepte, angajată pe calea progresului şi prosperităţii. Astăzi educaţia trebuie privită nu ca un

privilegiu pentru câţiva, ci ca un drept al tuturor, deoarece educaţia nu este un simplu mecanism

prin care indivizii acumulează un bagaj de cunoştinţe şi deprinderi de bază, ci un factor esenţial al

dezvoltării personale şi sociale.

Conceptul de incluziune se poate defini prin acceptarea de către instituţiile de învăţământ a

tuturor copiilor, indiferent de sex, apartenenţă etnică şi socială, religie, naţionalitate, integritate

fizică, capacităţi intelectuale, zestre genetică, situaţie socioeconomică a părinţilor.

Putem spune că incluziunea înseamnă a personaliza activităţile în funcţie de nevoile fiecărui

individ în parte, astfel încât oricine, indiferent de deficienţa sau dificultăţile pe care le întâmpină în

învăţare, să poată fi tratat ca un membru al comunităţii din care face parte. Incluziunea este un

concept mai larg care se referă la integrarea copilului cu cerinţe educaţionale speciale atât în

sistemul educaţional cât şi în cel comunitar. Cerinţele Educaţionale/ Educative Speciale este o

sintagmă de dată relativ recentă, care nu este sinonim al termenului de „handicap” sau „deficienţă”-

el având un sens mai larg şi fiind pus în strânsă legătură cu necesitatea de reformă majoră a şcolilor

obişnuite, astfel încât să se ţină cont de toţi copiii care întâmpină dificultăţi de acces sau de adaptare

la mediul şcolar.

Asigurarea unui climat de normalitate în clase, activităţile desfăşurate în colaborare,

aprecierea echitabilă a eforturilor, fără condescendenţă prost înţeleasă, exprimarea preţuirii

respectului real îi ajută pe aceşti copii să treacă peste durerile şi frustrările lor, să se simtă acceptaţi

cu adevărat, să crească în proprii ochi.

Într-o şcoală a democraţiei aflată la începutul de drum incluziunea este o politică de educaţie,

dar şi în acelaşi timp o provocare necesară într-un grup de copii pentru formarea lor ca „adevăraţi

cetăţeni”. Provocările pentru grup şi pentru cei responsabili sunt de a menţine grupul împreună şi de

a lupta împotriva nevoii de excludere care ar putea să apară. Acest lucru trebuie făcut de la cea mai

fragedă vârstă, în prima experienţă a vieţii „de grup” la care participă copiii prin modificarea

modalităţilor de lucru şi prin schimbarea normelor, a regulilor, printr-o nouă strategie, pentru a

facilita participarea deplină la activităţi a tuturor copiilor. Cantitatea şi calitatea educaţiei reprezintă

baza devenirii umane într-o lume morală, civilizată şi plină de respect faţă de copii.

Cu bunăvoinţă şi străduire, putem edifica o şcoală deschisă, prietenoasă, tolerantă şi

democratică, fără discriminări şi excluderi, o şcoală unde copiii sunt valorizaţi şi integraţi.

ISSN: 1583 - 5529

Page 42: Simpozion International

42

Toţi copii trebuie să înveţe să trăiască şi să interacţioneze pozitiv în această lume diversă.

Atingerea acestui deziderat presupune implicaţii majore la toate nivelurile învăţământului

obligatoriu: politică, structură, administraţii, organizaţii, relaţii între şcoală şi comunitate,

restructurarea şi formarea personalului şi în general etosul şcolii.

BIBLIOGRAFIE

1. Zamfir Cătălin, Politici sociale în România 1980-1998, Editura EXPERT, Bucureşti 1999.

2. Fluieraş Vasile, Teoria şi practica învăţării prin cooperare, Editura CASA CĂRŢII DE

ŞTIINŢĂ, Cluj-Napoca 2005.

3. Greguţ Alois, Sinteze de psihopedagogie specială, Editura POLIROM, Iaşi 2005.

4. Cristea Sorin Fundamentele pedagogice ale reformei învăţământului, E.D.P., Bucureşti 1994.

DEFECTE DE VORBIRE SPECIFICE VÂRSTEI PREŞCOLARE

rezumat

CLAPOU CRINA LUMINIŢA – GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT

NR. 3 BISTRIŢA

Deficienţele de vorbire se diferenţiază în două categorii distincte. Unele se manifestă în

condiţiile unei evoluţii normale şi aparţin particularităţilor inerente evoluţiei, exprimând nivelul

maturizării capacităţii de articulare corectă, respectiv nivelul dezvoltării aparatului fono-articulator,

a auzului fonetic şi a capacităţii analitico-sintetice a scoarţei cerebrale, iar altele sunt consecinţa

unor malformaţii anatomo-fiziologice sau urme ale unor boli infectocontagioase ale copilăriei.

Se pot întâlni, de asemenea, diferite niveluri de gravitate, în funcţie de faptul dacă

tulburările sunt simple sau complexe, primare sau secundare, parţiale sau totale, asociate sau nu cu

alte deficienţe. Intre aceste două categorii determinate de apartenenţa la normal sau la patologic, pot

fi întâlnite o serie de cazuri, mai ales la copiii de 5-6-7 ani, la care deficienţele de vorbire se află la

graniţa dintre normal şi patologic, cărora educatoarea sau învăţătorul trebuie să le acorde

îndrumarea corespunzătoare pentru a nu se stabiliza sau agrava. Deci, deficienţele de vorbire se

ISSN: 1583 - 5529

Page 43: Simpozion International

43

deosebesc din punct de vedere al cauzei care le-a generat, al modalităţilor de manifestare, al

complexităţii, al şanselor de înlăturare etc.

Principala tulburare de vorbire cu care ne confruntăm este DISLALIA. Se întâlnesc dislalii

fiziologice şi dislalii patologice, revenindu-ne sarcina de a ne ocupa mai ales de prima formă.

Deosebirile între cele două deficienţe se referă la cauzele care le-au declanşat, la posibilităţile de

înlăturare.

Alte tulburări de vorbire care se întâlnesc sunt: RINOLALIA (nazalizarea sau vorbirea

nazonantă), LOGONEVROZA (nevroză a vorbirii sau bâlbâială), TAHILALIA (presupune şi alte

deficienţe - gândire confuză, auz fonematic slab, perturbare generală a ritmului etc - este

recomandabil neapărat tratamentul logopedic), BRADILALIA (prezentă mai ales la copiii cu

întârziere în dezvoltarea mintală) şi, mai rar întâlnite, sunt: rinolalia (denaturarea vocii); alalia

(nedezvoltarea vorbirii).

INTERVENŢIILE COMPORTAMENTALE ÎN ADHD

rezumat

ÎNV. BRÎNZEA ANA – CENTRUL SCOLAR

PENTRU EDUCAŢIE INCLUZIVĂ BUZĂU

ÎNV. PĂUN VICTORIA – CENTRUL ŞCOLAR

PENTRU EDUCAŢIE INCLUZIVĂ BUZĂU

ADHD reprezintă abrevierea în limba engleză a „Attention Deficit Hyperactivity Disorder”,

o tulburare de tip comportamental care apare tot mai frecvent ca diagnostic pentru copii şi

adolescenţi. Această afecţiune se manifestă predilect prin hiperactivitate, impulsivitate şi

„distractibilitate”, fiind evidente cazurile copiilor „neastâmpăraţi” care dezvoltă în timp o serie de

probleme de adaptare la cultura şi regulile şcolii. Putem concluziona că ADHD se referă la o

afecţiune de tip neurobiologic prin care este afectată capacitatea individului de a opera în limite

medii în :

* Inhibarea comportamentului agresiv (autocontrolul impulsivităţii)

ISSN: 1583 - 5529

Page 44: Simpozion International

44

* Controlul nivelului activităţii (comportamentul hiperactiv)

* Concentrarea asupra sarcinilor de lucru (lipsa atenţiei).

Pentru adaptarea la mediul şcolar al copiilor cu ADHD care au dificultăţi şcolare datorate

atât problemelor de susţinere a atenţiei într-o sarcină, cât şi datorită dificultăţilor de inhibiţie a

răspunsurilor comportamentale la stimulii distractori din mediu, este necesară intervenţia constantă

a profesorului în timpul orelor şi pe tot parcursul procesului de învăţare.

* Tehnicile comportamentale au ca scop optimizarea performanţelor academice şi

reducerea impactului negativ al unor componente problematice, cum ar fi impulsivitatea sau

hiperactivitatea.

* În lipsa acestor intervenţii copiii cu ADHD obţin performanţe mai scăzute în raport cu

abilităţile lor şi dezvoltă tulburări de învăţare, abilităţi matematice scăzute, până la 56 % dintre

copii au nevoie de meditaţii şcolare, iar 30 – 40 % au nevoie să fie integraţi într-un program

educaţional special.

Cercetările au arătat că intervenţia comportamentală folosită în mod constant la clasă

duce la scăderea comportamentelor problematice asociate cu ADHD-ul (comportamente

disruptive, anxietate, depresie, imagine de sine scăzută, marginalizarea de către ceilalţi colegi).

Modificările la nivel educaţional implică :

- Modificarea şi adaptarea ambianţei sălii de clasă ;

- Organizarea tranziţiei de la un tip de activitate la altul sau de la o sarcină la alta ;

- Aranjarea clasei (a băncilor şi a altor materiale) ;

- Poziţia copilului cu ADHD în clasă (locul în bancă) ;

- Adaptarea sarcinilor şcolare pentru lucrul cu copii cu ADHD ;

- Modificarea curriculei şi modalităţilor de predare. Adaptarea curriculei şcolare este un

factor important în creşterea performanţelor copiilor cu ADHD. În adaptarea curriculei trebuie să

avem în vedere două obiective importante : stimularea elevilor şi menţinerea laturii aplicative a

cunoştinţelor, care stimulează atenţia elevilor şi creşte implicarea elevilor în activităţi.

Construirea unui program de intervenţie individualizat se realizează de către specialistul în

tehnici cognitiv comportamentale, în colaborare cu părintele şi profesorul copilului.

Aplicarea tehnicilor comportamentale se realizează în mod constant şi este necesară

monitorizarea permanentă a progresului copilului în scopul readaptării planului de intervenţie.

În concluzie, intervenţiile comportamentale se adresează atât copilului cât şi părinţilor şi

cadrelor didactice care interacţionează cu copilul.

ISSN: 1583 - 5529

Page 45: Simpozion International

45

BIBLIOGRAFIE :

1. Conf. Dr. Dobrescu, Iuliana, Copilul neascultător, agitat şi neatent, Editura Medica,

Bucureşti, 2005.

2. Kieran Egan, Popenici Ştefan, Educaţia elevilor hiperactivi şi cu deficit de atenţie/Ghid

pentru părinţi şi cadre didactice din învăţământul preuniversitar, Didactica Press, Bucureşti, 2007.

3. Popenici, Ştefan (coord.), Motivaţia învăţării şi reuşita socială, Institutul de Ştiinţe ale

Educaţiei, Bucureşti, 2005

IUBIRE PENTRU COPIII NOŞTRI ÎNTR-O ŞCOALĂ A DIVERSITĂŢII

-REZUMAT-

Înv. Pirtea Marioara, Liceul de muzică şi Arte Plastice ,, Constantin Brăiloiu’’

Diversitatea este o condiţie a vieţii culturale şi sociale. Privim în jur, nimic nu este la fel.Nici

păsările care zboară, nici apa care curge, nici stelele care dansează pe cerul câteodată înlăcrimat.

Toate aceste lucruri au fost create de Dumnezeu pentru a ne arăta tocmai diversitatea şi ne-a lăsat pe

noi să descoperim cât de diferite sunt.

Platon spunea că un ingredient esenţial al educaţiei este iubirea. Toţi copiii au dreptul la o

educaţie de calitate, iar ei nu pot aştepta iubirea noastră, a părinţilor, a dascălilor, a colegilor, a

societăţii. Ei au nevoie şi de cuvinte şi de fapte, au nevoie de iubire în toate formele ei: mângâiere,

atenţie, timp, răbdare, înţelegere, acceptare şi dăruire, pentru a devein oameni cu o personalitate

bine structurată .

Să fim părinţi sau dascăli poate fi atât de uşor şi de plăcut uneori, dar şi foarte greu în unele

cazuri. Clipele pot zbura peste chipurile şi sufletele noastre când ne jucăm cu copilul sau pot

îngheţa peste prezent şi viitor în timp ce ochii noştri privesc disperaţi cum copilaşul cel drag se

ISSN: 1583 - 5529

Page 46: Simpozion International

46

transformă într-un D-l Goe sau într-un adolescent rătăcit, lipsit de încredere în sine şi ne trezim

poate depăşiţi de situaţie neştiind cum să reacţionăm. Putem însă preveni aceste momente prin

iubire şi cunoaştere, învăţându-i să zâmbeasca zâmbind mai întâi noi, învăţându-i să lupte pentru

idealurile lor văzându-ne pe noi luptând, oferindu-le dragoste şi cât mai multă încredere în forţele

lor.

Primul pas în acest demers este acela de a le cunoaţte şi recunoaşte nevoile . Degeaba admitem că

un elev se comportă într-un anume fel dacă nu găsim metoda, strategia de a-i modela acel

comportament nedorit şi care nu l-ar avantaja în drumul lui prin viaţă, de a descoperi antidotul la

manifestarile sale.

Haideţi să-l întrebăm pe elevul ,, greu de stăpânit’’ ce a visat noaptea trecută...sau care este

culoarea sa preferată...sau ce muzică i- ar plăcea să asculte...sau....care ar fi primul lucru pe care l-ar

cumpăra cu cei 5 lei pe care i-a dăruit bunica de ziua lui...! Copiii, indiferent de etnie, religie,

dificultăţi intâmpinate în dezvoltarea lor,limbă vorbită, sunt asemeni unei grădini care rodeşte din

seminţele cultivate de noi, părinţi şi dascăli.Haideti să-l asigurăm pe călătorul nostru că nouă ne

pasă de el, chiar dacă părem uneori că nu-l înţelegem.

Avem nevoie să credem mai mult în noi şi în copiii noştri iar ei au nevoie să ne vadă trăind,

iubindu-i şi luptând pentru speranţele lor şi să nu uităm că: ,,n-am văzut nimic rău, n-am spus nimic

rău, n-am auzit nimic rău’’ pentru că e momentul să depăşim tradiţiile în educaţie . Suntem unici iar

călătoria noastră irepetabilă.

Bibliografie:

Doru Vlad Popovici ,,Elemente de psihopedagogia integrării’’Ed. ProHumanitate,Bucureşti1999;

Verza E.F.- Introducere în psihopedagogie specială şi asistenţă socială’’Ed. Fundaţiei Humanitas,

Bucureşti 2002

ROLUL ÎNVĂTĂTORULUI ÎN EDUCATIA COPIILOR CU CES

REZUMAT

Inst. Stela Corobea

Şcoala Generală “Avram Stanca”

ISSN: 1583 - 5529

Page 47: Simpozion International

47

Petroşani

Jud. Hunedoara

coala trebuie să ofere fiecărui copil, indiferent de particularităţile psihofizice, şanse egaleȘ

de instruire şi educaţie. Adaptarea procesului instructiv-educativ la particularităţile de vârstă şi

individuale ale copiilor este cheia la care s-a ajuns pornind de la ideea lui Ian Amos Comenius

conform căreia"din instrucţia pentru oameni nu trebuie exclus nimeni, decât neoamenii".

Din practica pedagogică se ştie că aproape în fiecare clasă există şi copii cu cerinţe

educative speciale.Un rol important îl are însă integrarea lor în învăţământul de masă (educaţia

incluzivă).Crearea unui climat favorabil în colectivele de elevi de unde fac ei parte contribuie la

dezvoltarea motivaţiei pentru învăţare. Este bine ca să se înveţe împreună cu ceilalţi copii, şi nu

separat de ei (educaţia incluzivă). Învăţarea este mult mai plăcută şi eficientă pentru aceşti copii,

dacă se foloseşte învăţarea prin cooperare, dacă se asigură sprijin permanent atât din partea

învăţătorului cât şi al colegilor.Atitudinea pozitivă a învăţătorului, a colegilor şi mai ales a familiei

faţă de aceşti copii, reprezintă pilonii reuşitei lor şcolare.

Învăţătorul va ţine seama de o serie de reguli care să contribuie într-o oarecare măsură la

instrucţia si educaţia acestor copii: va folosi un limbaj cât mai adecvat, verificând permanent dacă a

fost înţeles;va folosi material intuitiv adecvat;va încerca legarea lecţiei de experienţa de viaţă a

copilului;se va insista şi repeta aceiaşi temă până în momentul în care elevul o va reţine, apoi va

trece la altă temă (prin exerciţii diversificate pentru a nu interveni monotonia);se va lucra pe unităţi

mici de învăţare; se va porni întotdeauna de la ce ştiu copiii;se vor da doar noţiuni de bază, cât mai

simple, dar necesare;sarcinile de lucru vor fi uşoare, clare, plăcute;după fiecare sarcină efectuată

corect (sau parţial corect) vor fi lăudaţi, apreciaţi; încrederea în sine joacă un rol important în

educarea acestor elevi;rolul colegilor este deosebit de important în sprijinirea lor;să nu fie izolaţi de

restul clasei, ci cât mai bine integraţi în colectivul clasei, (aşezarea lor în apropierea unui coleg mai

bun la învăţătură, acordarea unor responsabilităţi uşoare, dar permanente în cadrul colectivului);

Educarea acestor elevi presupune dăruire şi măiestrie pedagogică.

BIBLIOGRAFIE:

1. Creţu V. - "Educaţia pentru drepturile copilului",Editura Semne, Bucuresti, 1999

2. Gherguţ A. - "Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe educative speciale:strategii de educaţie

integrată",Editura Polirom,Iasi,2001

3. Ieniştea O. -Dificultăţi la învăţătură, Ed. Medicală, Bucureşti, 1982

4. Neacşu I. - "Instruire şi învăţare", Editura Ştiinţifică,1990

ISSN: 1583 - 5529

Page 48: Simpozion International

48

5. Ungureanu D. - "Copiii cu dificultăţi de învăţare",E.D.P.,Bucureşti,1998

MODALITĂŢI DE DEPISTARE A DISLEXO-DISGRAFIEI

-REZUMAT-

Institutor : Peştean Aurelia

Şcoala ,,Nicolae Titulescu” Cluj-Napoca

Institutor : Bot Laura

Şcoala ,,Nicolae Titulescu” Cluj-Napoca

Lucrarea de faţă se axează pe prezentarea unui program de intervenţie în vederea

depistării şi recuperării copiilor dislexo-disgrafici. Ca dascăli, ne punem mereu întrebarea: Care sunt

cauzele insuccesului şcolar?

Pentru a răspunde acestei întrebări m-am aplecat asupra cunoaşterii copilului, în vederea

depistării tulburărilor de vorbire şi a găsirii metodelor şi procedeelor de corectare a acestora, încă

din ciclul primar . De multe ori ei trec neobservaţi, mai cu seamă în condiţiile unor exigenţe reduse

sau mai libere. Astfel de dificultăţi pot să apară atât la copiii cu dezvoltare psihică normală, cât şi la

cei cu deficienţe intelectuale sau cu tulburări psihice. Ele împiedică formarea deprinderilor

lingvistice, având efecte negative asupra vorbirii orale şi asupra evoluţiei psihice. Acest fenomen

este accentuat şi de trăirea la nivelul personalităţii, a disconfortului psihic determinat de eşecurile

repetate în planul grafiei şi lexiei. Pe plan motivaţional, scade interesul pentru activitate, ceea ce

ISSN: 1583 - 5529

Page 49: Simpozion International

49

duce la indiferenţă şi pasivitate. Lipsa performanţelor lexico-grafice determină instalarea unor

modalităţi comportamentale negative în toate domeniile.

Pentru a determina o dezvoltare armonioasă a limbajului este necesar ca toate organele şi

aparatele vorbirii să se dezvolte normal. Aceasta este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă. Un

element esenţial în dezvoltarea vorbirii este cel educativ, respectiv influenţa directă a mediului

social. Atunci cînd unele dintre aceste condiţii lipsesc, se instalează tulburările de limbaj.

Proporţia tulburărilor de vorbire scade o dată cu vârsta. Ele se corectează, în mare masură sub

influenţa procesului de învăţare. Totuşi unele dintre ele persistă, chiar şi după mai mulţi ani de

şcolarizare. Gradul şi caracterul tulburărilor de vorbire se răsfrâng asupra activităţii şi

comportamentului copilului. În felul acesta, însuşirea cunoştinţelor este împiedicată, copilul

devenind timid şi izolat de colectivitate.

Depistarea şi înlăturarea tulburărilor de limbaj la copii contribuie la asigurarea bunei

desfăşurări a procesuliui instructiv-educativ.

Bibliografie

AvramescuU, D.M., Defectologie si logopedie, Ed.Fundatiei România de Mâine,2005

Druţu,I. Indrumator psihodiagnostic vol. II(1975). Testul Rey. Universitatea ,,Babes Bolyai”

Cluj-Napoca

Şchiopu, U. şi Verza, E. Psihologia vârstelor, Ed, Didactică şi pedagogică, Bucureşti 1981.

Verza, E. Disgrafia si terapia ei , Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1983

Vrasmaş,E., Stănică,C. Terapia tulburărilor de limbaj:intervenţii logopedice, Ed. Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti 1997.

Şcoala incluzivă şi tratarea diferenţiată a elevilor -Rezumat -

Prof. itinerant Cozma Mirela

Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluziva Tîrgu-

Neamţ

ISSN: 1583 - 5529

Page 50: Simpozion International

50

“Există numai un singur fel de a inţelege oamenii, anume de a nu ne grăbi

să-i judecăm, ci de a trăi în preajma lor, de a-i lăsa să se explice, să se dezvăluie zi

de zi, să se zugrăvească ei înşişi în ei...” (Charles Augustin Saine-Beune)

Şcoala incluzivă reprezintă o extindere a scopului şi a organizării şcolii obişnuite pentru a

face faţă cu un grad mai mare de reuşită multitudinilor de probleme care apar în sfera diversităţii

populaţiei şcolare ce includ în speţă copii marginalizaţi, defavorizaţi şi/sau excluşi de la educaţie.

Deşi este un concept nou, totuşi în ultimii ani este intens vehiculat în mediul educaţional ca fiind

un proces permanent de îmbunătăţire a instituţiei şcolare plecând de la ideea exploatării resurselor

existente pe linia perfecţionării resursei umane. Şcoala, mai mult ca oricând, va trebui să

organizeze procesul de predare-învăţare-evaluare astfel încat beneficiarul educaţiei să ajungă prin

mijloace proprii de însuşire a cunoştinţelor la progresul mult dorit de ambele parţi: educator şi

educat.

Revenind la conceptul de instruire diferenţiată, în principal regăsim explicaţia de a fi prin

excelenţă o strategie de optimizare a învăţării, fie că este vorba de o anumită adaptare a activităţii

corespunzând nivelului individual, posibilităţilor diferite de a procesa şi a înţelege informaţia,

precum şi ritmului de lucru aferent situaţiei de învăţare.

Personal, în activitatea mea de profesor de sprijin pornesc de la premiza că a-ţi

cunoaşte bine copilul este poate cel mai important lucru în demersul acţiunii formative. Nu

întamplător în literatura de specialitate totul se bazează pe sincronizarea acţiunilor instructiv-

educative la posibilităţile reale, respectiv nevoile copilului.

BIBLIOGRAFIE:

1. Albu M, 2000 „Metode şi instrumente de evaluare în psihologie”, Ed.

Argonaut, Cluj-Napoca

2. Vrăşmaş T, 2001 „Învăţământul integrat şi/sau incluziv pentru copiii cu

cerinţe educative speciale”, Ed. Aramis

ISSN: 1583 - 5529

Page 51: Simpozion International

51

3. Radu Ioan, 1987 „Invatamantul diferentiat – conceptii si strategii”, Ed.

Facla

CREATIVITATE, RECUPERARE ŞI SOCIALIZAREA ELEVILOR CU

CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE

- Rezumat -

As. social ŢÎRDEA MIHAELA - SAM „Sf. Ecaterina” Huşi

M.i. GALAN VALERICA - SAM „Sf. Ecaterina” Huşi

De-a lungul istoriei, problema sprijinirii persoanelor cu cerinţe educative speciale a stârnit

interes din partea a diverse instituţii care – printre alte priorităţi – aveau şi atribuţii în domeniul

protecţiei sociale. Rând pe rând, reprezentanţi ai medicilor, asistenţilor sociali ori ai educatorilor au

încercat să diminueze problemele cu care se confruntau persoanele cu CES, iar apoi – odată cu

trecerea timpului şi schimbarea mentalităţilor – să reducă decalajul care le separă de celelalte

categorii sociale prin promovarea calităţilor pe care aceste persoane le posedă.

În ceea ce priveşte educaţia celor pe care, în mod tradiţional îi numim elevi cu „cerinţe

educative speciale” (CES), s-a pornit iniţial de la o educaţie specială (desfăşurată în locaţii speciale,

cu profesori special pregătiţi, prin metode specifice şi beneficiind de o programă şcolară adaptată),

ISSN: 1583 - 5529

Page 52: Simpozion International

52

trecându-se la o educaţie integrată (în care elevii cu CES erau acceptaţi în clasele învăţământului de

masă, dar aveau parte de un curriculum adaptat nevoilor lor), până la educaţia incluzivă (prin

intermediul căreia elevilor cu probleme li se acordă sprijin educaţional personalizat, încurajându-se

participarea lor activă la viaţa şcolară şi socială a comunităţii). Prin aceste acţiuni se încearcă

reducerea barierelor fizice şi sociale care limitează accesul persoanelor cu dizabilităţi la o viaţă

normală, oferindu-li-se şansa de a fi valorizaţi si de a se insera activ în mediul în care trăiesc.

Unitatea noastră şcolară – SAM „Sf. Ecaterina” Huşi a şcolarizat până în 1999 copii cu

deficienţe mentale uşoare şi moderate, când pentru a veni în întâmpinarea nevoilor copiilor din

comunitate s-au creat clase pentru învăţământul de masă în domeniul: textile, construcţii şi lucrări

publice, industrie alimentară şi estetica corpului uman.

Interacţiunea dintre copilul deficient şi cel cu intelect normal conduce la înţelegere şi acceptare

reciprocă prin relaţionare directă şi implicit la înlăturarea unor mentalităţi, prejudecăţi cu privire la

copiii deficienţi.

Putem aminti şi câteva tipuri de terapii de socializare dar şi de recuperare care şi-au dovedit

eficienţa în practică, în instituţia noastră şcolară: terapia prin artă, terapia prin muzică, terapia prin

joc, terapia ocupaţională, terapia recreaţională care pot compensa anumite lacune sau carenţe

educaţionale, afective , de socializare, comportamentale sau anumite handicapuri - mai ales cele

intelectuale.

ŞCOLARIZAREA COPIILOR CU AUTISM

REZUMAT

INST. ENE CRENGUŢA

SAM CARACAL

Autismul este un handicap global care împiedică individul să comunice în mod obişnuit, să

înţeleagă relaţiile sociale şi să înveţe prin metode obişnuite de învăţare.

Stilul educaţional trebuie adaptat la nevoile de bază ale sindromului autist, iar această adaptare

se referă în primul rând la formularea clară a cerinţelor, structurarea cerinţelor, a spaţiului şi a

timpului.

ISSN: 1583 - 5529

Page 53: Simpozion International

53

Pentru autist totul sau aproape totul din ceea ce noi considerăm normal îi pare ostil – mediul

înconjurător, normele sociale, sarcinile şcolare – care presupun, de cele mai multe ori, cerinţe ce

depăşesc posibilităţile sociale, nivelul său, ritmul de realizare sau sunt neinteresante şi neatractive.

Dacă instituţia, programa, orarul, metodele didactice, mijloacele, personalul didactic nu vor fi

adecvate cât de cât trebuinţelor şi posibilităţilor acestor copii, atunci prăpastia între ei şi ceilalţi,

între ei şi lume se va adânci.

Strategiile de bază care pot fi utilizate în creşterea interacţiunilor sociale dintre copilul autist

şi colegi sunt:

- Învăţătorul recompensează copilul: învăţătorull recompensează orice iniţiativă a copilului de a se

juca, vorbi sau a se aşeza lângă ceilalţi colegi.

- Învăţătorull recompensează grupul de copii care iniţiază interacţiunea cu copilul autist.

- Recompensarea unui coleg: învăţătorull alege un coleg care este capabil în interacţiunea cu

ceilalţi şi îl motivează pentru a interveni ca model, pentru a da indicaţii concrete copilului autist. La

început este bine ca învăţătorul să-i spună exact colegului ceea ce să facă.

- Un rol important al învăţătorului de sprijin revine în structurarea mediului de clasă. Locul în clasă,

alegerea colegului de bancă, delimitarea orelor şi pauzelor, formularea orarului, responsabilităţile

copilului autist sunt câteva puncte în care învăţătorul de sprijin poate interveni pentru ca acestea să

răspundă nevoilor copilului.

Primul pas pentru integrarea în şcoală este lucrul în colectivitate. Acest lucru poate fi făcut acasă

cu ajutorul fraţilor sau a vecinilor. Un învăţător ştie că ieşirea din activitate a copilului presupune o

stare de anxietate a copilului cu privire la situaţia de învăţare. Astfel, obligarea lui să rămână în

activitate înseamnă traumatizarea lui pentru învăţătorii fără experienţă în lucrul cu copilul autist.

Ieîirea din activitate de cele mai multe ori are drept fundament lipsa motivaţiei copilului de a

desfaşura acea activitate. Condiţionarea (dacă faci …primeşti…) este o atitudine educaţională mult

mai potrivită pentru ieşirea din activitate a copilului decât renunţarea la activitate. Dacă copilul nu

desfăşoară activitatea, copilul nu “îşi va regăsi motivaţia” sau “anxietatea se diminuează” şi o va

desfăşura altă dată.

Bibliografie

ISSN: 1583 - 5529

Page 54: Simpozion International

54

C. Neamtu, A. Gherut - "Psihopedagogie speciala" - Polirom, Iasi, 2000

I. Boboc - "Managementul educational" - EDP, Bucuresti, 2002

T. Birsabu - "Psihopatologie infantila si juvenila" Semne, 2003

**** - "Învăţământul primar",

E. Verza - " Psihopedagogie specială", EDP, Bucureşti, 1995

Alois Gherut, Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale, strategii diferenţiate şi

incluzive în educaţie, Colegium Polirom, 2006

STRATEGII DE REALIZARE A EDUCAŢIEI INTERCULTURALE

REZUMAT

Învăţător Aneta Alexuc

Şcoala “D.A. Sturdza” Iaşi

Educaţia interculturală nu trebuie să se limiteze în mod exclusiv la transmiterea unor

conţinuturi specifice în cadrul unei discipline particulare , consolidarea abordării sale

interdisciplinare este fundamentală; nu poate fi concepută doar pentru mediul şcolar, ci şi în

legătură cu extraşcolarul (familie, grupuri sociale, instituţii , comunităţi , mass - media). Prin

discuţii libere se pot identifica căi optime de cultivare a valorilor interculturale (toleranţa,

interdependenţa, negocierea , cooperarea , empatia , nonviolenţa, egalitatea, depăşirea

prejudecăţilor, demnitatea, etc) , dar si prin diferite activităţi curriculare si extracurriculare. Ca

o primă activitate interculturală poate consta în confecţionarea unor costume tradiţionale rome din

diverse tipuri de hârtie şi apoi se poate continua cu diverse teme precum:

-,,Povestiri de familie’’, ,,Ocupaţii tradiţionale rome”, ,,Cântece tradiţionale rome”,

,,Evenimente deosebite în comunitate”, ,,Obiceiuri la romi”, ,,Copil ca tine sunt si eu”.

ISSN: 1583 - 5529

Page 55: Simpozion International

55

Este indicat ca de fiecare dată când se ivesc probleme să fie abordate prin metode atât

verbale (expunerea morală, conversaţia morala, studiul de caz), cât si prin metode intuitiv active

(exerciţiul moral, exemplul moral). Disciplina Educaţie civică este cea care permite de fiecare

dată luarea în discuţie a unor valori şi atitudini.

Lucrul în echipă este, de asemenea, o modalitate de stimulare a cooperării între copii .

Relaţiile de colaborare impuse prin însăşi definiţia lucrului în echipă conduc la formarea unor

comportamente dezirabile în procesul de educaţie interculturală.

Implicarea comunităţii este, de asemenea, un pas important. Organizarea unor activităţi în

care participanţii să se poate cunoaşte mai bine , să coopereze şi să trăiască împreună evenimente

culturale poate contribui la realizarea educaţiei interculturale. Astfel, se pot organiza activităţi

extracurriculare de tipul: activităţi sportive; invitarea în şcoală sau în mediul educativ a unor

persoane avizate din exterior; utilizarea bibliotecilor , a centrelor de documentare , audio-vizuale

prezente în şcoală; participarea la evenimente culturale şi sărbători locale ; antrenarea în activităţi

muzicale şi corale ; organizarea de întâlniri între persoane de culturi diferite; înfrăţirile dintre

clase/şcoli din diferite zone şi culturi; colaborarea cu asociaţiile locale sau internaţionale pe tema

educaţiei interculturale; vizitele , excursiile; cursuri /teme de studiu centrate pe diverse teme de

studiu; realizarea unor proiecte la nivelul clasei/şcolii pe teme interculturale sau intraculturale.

Bibliografie

1. Cosmovici, A., Pshologia şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 1998

2. Stanciu, Mihai , Reforma conţinuturilor învăţământului, Editura Polirom Iaşi, 1999

3. Cerghit, Ioan, Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri, strategii, Ed.

Aramis, 2002

STRATEGII EDUCAŢIONALE

PRIVIND EDUCAŢIA COPIILOR CU CERINŢE SPECIALE

REZUMAT

SIMION CRISTINA

GRĂDINIŢA O.N. NR. 34 CONSTANŢA

ISSN: 1583 - 5529

Page 56: Simpozion International

56

Programul de educaţie timpurie individualizată necesită o abordare cât mai

deschisă şi mai incluzivă a copiilor. Punctul nodal în înţelegerea acestei

integrări/incluziuni este nevoia şi dreptul copilului cu CES (cerinte educationale

speciale) de a trăi şi a fi educat alături de ceilalţi copii, nu separat şi izolat.

Orice copil are o serie de particularităţi, caracteristici referitor la modul, stilul, ritmul,

specificul învăţării sale. În acelaşi timp, o serie de copii au particularităţi ce îndreptăţesc un sprijin

suplimentar,organizarea de activităţi specifice pentru realizarea sarcinii învăţării. Educaţia copiilor

cu CES trebuie să facă parte din strategii educaţionale în ansamblu şi mai mult din noile politici

economice, sociale, impunând o reformă majoră a şcolii obişnuite.

Criteriile faţă de care se face măsurarea trebuie să fie în primul rând cele

legate de nivelele de dezvoltare anterioare pentru a compara copilul în primul rând cu

sine şi a determina progresele situaţiilor de risc ca evaluare iniţială.

Se impune cu necesitate obligaţia de identificare şi de cunoaştere iniţială a tuturor

copiilor, şi deci a nivelului lor de dezvoltare, ca o sarcină a educatoarei, pentru a li se

determina cerinţele educative. Aceasta nu presupune metode şi instrumente de

evaluare complicate ci simpla observaţie şi analiză a comportamentelor copilului.

Secretul integrării copiilor cu CES în grădiniţă constă în a nu le refuza şansa la

educaţie şi de a realiza împreună cu familia sprijinul necesar învăţării lor adecvate.

STIMULAREA CREATIVITĂŢII PRIN JOC

REZUMAT

INST. PUIU VALENTINA

PROF. PRISTAVU NICOLETA

ŞCOALA ALBEŞTII DE ARGEŞ

ISSN: 1583 - 5529

Page 57: Simpozion International

57

Şcolaritatea este apreciată tot mai mult ca vârstă ce cuprinde cea mai importantă experienţă

educaţională din viaţa unei persone ; pe parcursul ei înregistrăm ritmurile cele mai pregnante în

dezvoltarea individualităţii umane si unele din cele mai semnificative achiziţii cu ecouri evidente

pentru etapele ulterioare ale dezvoltării sale .

De aceea , nu putem face abstracţie de una din dimensiunile esenţiale pentru întreaga

dezvoltare si afirmare a personalităţii –creativitatea . Profilul psihologic al vârstei şcolaritaţii

cuprinde multiple premise favorizante pentru cultivarea si stimularea potenţialului creativ.

Este necesar să avem în vedere întregul sistem al condiţiilor sau factorilor favorizanţi afirmării si

dezvoltării creativităţii şi totodată este necesară utilizarea adecvată a diferitelor metode si procedee

specifice de stimulare şi antrenare a creativităţii .

Aş vrea să ne apropiem împreună de un subiect foarte puţin abordat, mai ales din perspectiva

psihologică , cea a copiilor care au un defect fizic , o malformaţie poate , o boală de piele , arătând

altfel decât ceilalţi copii . Sigur că putem adăuga şi cazul celor care, deşi fizic sunt ca toţi ceilalţi ,

au un comportament diferit, manifestat prin tulburări de limbaj, hiperactivitate, ticuri etc.

Anomalia , malformaţia , cicatricea sau comportamentul diferit pot fi încă de la naştere sau pot

apărea pe parcursul copilăriei.

Cea mai întâlnită tendinţă este de a "ascunde" copilul, de a-l ţine în casă, de a-l "proteja" de

remarcile răutăcioase ale celor din jur, de privirile indiscrete, de întrebările penibile .

Să încercăm să privim lumea şi prin ochii copilului. Pentru aceşti copii , munca noastră , a

dascălilor este mai important şi mai grea uneori . Astfel că s-a descoperit că prin joc putem să îi

facem şi pe copiii cu probleme să se integreze între copiii normali .

Jocul - învăţare în viziunea contemporană este net distinct de termenul utilizat în literatura

pedagogică de joc didactic (care în fond este o specie de joc), care limitează acţiunea ludică la

consolidarea, precizarea şi verificarea cunoştinţelor predate.

Jocul conceput ca învăţare şi terapie se înscrie în noua tendinţă de evoluţie a metodelor de

predare – învăţare, care urmăresc să transforme rolul profesorului – terapeut şi să acorde noi

posibităţi copilului deficient mintal.

Jocul învăţare şi terapie începe să ocupe un loc din ce în ce mai definit în categoria metodelor,

tehnicilor care dezvoltă capacitatea de observare, de analiză şi de operare cu operatori logici, într–

un cuvânt în categoria tehnicilor care dezvoltă aptitudinile de învăţare şi dezvoltare.

ISSN: 1583 - 5529

Page 58: Simpozion International

58

BIBLIOGRAFIE:

1 .AL. Rosca: Creativitatea,Colectie Orizonturi, Editura Enciclopedica Romana, Bucuresti 1972

2.C Cojocaru: Creativitate si inovatie, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1975

3. Dima, S. – Antologie – jocuri * Lumea Copiilor, vol. II, editată de Revista Învăţământului

preşcolar, Bucureşti, 1993.

4. Gherguţ, A. – Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale * Strategii diferenţiate şi in-

cluzive în educaţie, Editura Polirom, Iaşi, 2006

5. Păunescu, C. şi Muşu, I. – Metodologia învăţării matematicii la deficienţii mintali, Editura

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981.

RECUPERAREA ŞI INTEGRAREA SOCIALĂ A

ELEVILOR CU CES PRIN ACTIVITĂŢI EXTRACURRICULARE

REZUMAT

Înv. Iovan Florica

Înv. Marc Ana

C.Ş.E.I. Nr.2 Oradea

Activităţile extracurriculare trebuie să fie altceva decât activitatea didactică atât în privinţa

conţinutului cât şi a formei de organizare şi a metodelor folosite, fiind o formă de activitate menită

să completeze pe căi specifice instrucţia şi educaţia ce se desfăşoară în timpul procesului de

învăţământ, să-i pregătească pe elevi pentru viaţa socială.

Copiii cu CES fac parte din societatea noastră, aceştia mai mult decât ceilalţi copii au nevoie

de o permanentă socializare şi colaborare cu alţi copii pentru asigurarea integrării lor sociale. Prin

contactul direct cu elevii din învăţământul public şi prin participarea alături de ei la diverse

activităţi ce se desfăşoară în cadrul parteneriatelor, se va realiza diminuarea izolării şi înlăturarea în

mare măsură a tendinţelor de agresivitate, contribuind la îmbunătăţirea modului lor de viaţă.

ISSN: 1583 - 5529

Page 59: Simpozion International

59

Munca în parteneriat asigură înlăturarea unor bariere de comunicare, clarifică probleme

frecvent întâlnite în practica didactică, se înscrie în direcţia de dezvoltare a învăţământului în cadrul

reformei şi are un impact pozitiv în socializarea copiilor deficienţi mintal.

Sentimentele publicului larg faţă de un deficient mintal depind în mare măsură de faptul că,

în general, se cunoaşte foarte puţin despre aceste persoane. În această situaţie rolul cadrului didactic

din învăţământul special este unul major. El este acela care poate iniţia primele măsuri în scopul

schimbării percepţiei asupra copiilor deficienţi mintal.

Tipurile de activităţi extracurriculare s-au axat şi se vor axa în continuare pe: vizite,

excursii, acţiuni ecologice, jocuri, serbări, activităţi de abilităţi manuale, vizionarea unor spectacole.

Modalităţi prin care am putut crea motivaţia participării active (implicarea elevilor)

- terapia veseliei, orice activitate să anticipeze satisfacţia;

- utilizarea unor forme de competiţie;

- acordare imediată a recompenselor (diplome, dulciuri, obiecte realizate) ;

- terapia succesului – activităţile le-au adus satisfacţie deplină;

Bibliografie:

• Vrăşmaş, T., Şcoala şi educaţia pentru toţi, Bucureşti, Editura Miniped,

2004

• Neamţu, Cristina, Gherguţ, A., (2000), Psihopedagogie specială, Editura

Polirom, Iaşi

MANAGEMENTUL CLASEI

ÎN ŞCOALA INCLUZIVĂ

REZUMAT

institutor Robu Maria Şcoala Nr.97 – Bucureşti

Există o serie de cerinţe generale faţă de organizarea predării si învăţării în clasa obişnuită,

în care se întâlnesc copii cu dificultăţi de învăţare: ei au nevoie de o învăţare multisenzorială

explicită care să-i facă să avanseze; nu trebuie să se piardă vremea cu activităţi repetitive asupra

unor lucruri care s-au însuşit, ci mai curând, să se diversifice metodele şi suporturile de învăţare; au

ISSN: 1583 - 5529

Page 60: Simpozion International

60

nevoie de iniţiere adecvată în lectură şi scriere, ceea ce presupune aplicarea de cele mai multe ori a

altor metode şi mijloace decât cele folosite în mod obisnuit de educatorul clasei respective

De asemenea, este nevoie de structurarea cunoaşterii si de o doză bună de orientare pentru a

se duce la bun sfârşit învăţarea şcolară. Cum acesti copii au probleme în organizarea informaţiei

care provine de la simţurile lor, ei sunt adesea incapabili să prevadă şi de aceea trebuie să li se

furnizeze un cadru adecvat şi structurat de învăţare în clasă, fiind mereu preveniţi de ceea ce

urmează. Construirea unei imagini pozitive despre sine are un rol extraordinar în mobilizarea

psihică a acestor elevi, de a se considera capabili de a egala sau chiar depăşi performanţele colegilor

care nu sunt în situaţia lor. Aceasta se poate realiza pe fondul unor activităţi de grup orientate spre

valorizarea posibilităţilor fiecăruia şi pe un sistem de relaţii pozitive între professor şi elev şi între

elevi. Relaţiile respective trebuie să ofere terenul încrederii reciproce, al empatiei cu trăirile

fiecăruia, împărtăşirii emoţiilor, sentimentelor, preocupărilor ca şi a experienţei de cunoaştere şi

învăţare. Însuşirea unor metode şi tehnici de învăţare, memorare, de redare a ideilor unui conţinut

constituie o altă cerinţă, pe care educatorul o poate rezolva în clasa obişnuită; elevii cu dificultăţi de

învăţare au nevoie de profesori care înţeleg modul lor de învăţare, fără a-i desconsidera.

Atitudinea şi activitatea profesorului faţă de elevii cu dificultăţi de învăţare sunt determinate

de înţelegerea faptului, că fiecare elev este unic si are valoarea sa, indiferent de problemele pe care

le prezintă în procesul de învăţare şcolară.

BIBLIOGRAFIE

1. Miroiu, Mihaela, Blebea, Gabriela, „ Introducere în etica profesională”, Editura Trei,

Bucureşti, 2000.

2. Ollivier, D., ,,La bataille de l’efficacité personelle”, Les Editions d’organisation, Paris,

1990.

3. Pitariu, H., „Managementul resurselor umane – măsurarea performanţelor

profesionale”, Ed. All, Bucureşti, 1994.

4. Rădulescu, Mihaela, „Pedagogia Freinet” Editura Polirom Iaşi, 1999.

OPŢIUNI EDUCAŢIONALE

PENTRU COPIII CU DEFICIENŢE DE AUZ

REZUMAT

ISSN: 1583 - 5529

Page 61: Simpozion International

61

Vasilică Teodora Leliana

Grădiniţa SAM Caracal

Odată cu integrarea şcolară a copilului deficient de auz se impun anumite cerinţe privind

modul de organizare a clasei, metodele de prezentare a conţinuturilor, strategiile de comunicare în

clasă (între profesor şi elev dar şi comunicarea între elevii clasei). Aceste aspecte pot fi sintetizate

astfel: organizarea clasei se face astfel încât fiecare copil să îl poată vedaea atât pe profesor cât şi pe

ceilalţi copii din clasă ; pentru realizarea comunicării educaţionale din timpul activităţilor de

predare-învăţare, educatorul terbuie să evite comunicarea atunci când se află cu spatele la elevi sau

când elevii nu privesc spre profesor, iar pentru dezvoltarea deprinderilor practice şi a cunoştinţelor

despre viaţă şă lumea înconjurătoare este nevoie de participarea elevilor cu deficienţe de auz la

activităţi / programe destinate învăţării limbajului; reuşita integrării şcolare a copiilor cu disfuncţii

auditive este cu atât mai mare cu cât copilul nu prezintă un decalaj de dezvoltare mai mare de 15-20

de luni între vârsta biologică şi vârsta mintală.

Se pun întrebări la cât de mult ar trebui „să li se predea” şi „să înveţe” în grădiniţă copiii şi

care este modul în care obiectivele educaţiei preşcolare sunt realizate prin joacă şi activitate.

Este avantajos pentru copilul cu deficienţe de auz să fie în compania unor copii cu auz normal,

de aceeaşi vârstă, cu interese asemănătoare, cu care ar putea purta conversaţii la nivelul lor, dar este

posibil să supraestimăm importanţa plasării în grădiniţă.

Criteriul de împărţire al copiilor pe grupe nu este numai vârsta, ci şi competenţele de

comunicare. Se urmăreşte: educarea auzului în toate situaţiile de viaţă oferite în grădiniţă; folosirea

cât mai bună a resturilor de auz; identificarea sursei sonore; îmbogăţirea vocabularului şi însuşirea

structurilor gramaticale simple; comunicarea verbală în grup, folosirea unui bogat material intuitiv

şi a situaţiilor de viaţă pentru formarea competenţelor orale de comunicare; folosirea de către

cadrele didactice a unei exprimări verbale controlate: să vorbească în propoziţii scurte, nu prea

repede, fără a exagrera articularea cuvintelor, fără a ridica tonul; combinarea metodei frontale de

lucru cu cea pe grupe mici şi cea individuală; formarea deprinderii de a-i asculta pe cei din jur.

Bibliografie

C. Neamţu, A. Gherguţ - "Psihopedagogie specială" , Polirom, Iaşi, 2000

ISSN: 1583 - 5529

Page 62: Simpozion International

62

T. Birsabu - "Psihopatologie infantila si juvenila" Semne, 2003

**** - "Învăţământul primar" 2008

E. Verza - " Psihopedagogie specială", EDP, Bucureşti, 1995

EDUCATIA PENRU TOTI

REZUMAT

Institutor STANCANA DOINA

Institutor ISTRATIE FLOAREA

GRADINITA P.N. NR.16 Rm.VALCEA

In Declaratia de la Salamanca se spune ca “Scoala obisnuita cu o orientare incluziva

reprezinta mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de discriminare, un mijloc care

creaza comunitati primitoare, construiesc o societate incluziva si ofera educatie pentru toti; mai

mult, ele asigura o educatie eficienta pentru majoritatea copiilor si imbunatatesc eficienta si pina la

urma, chiar si rentabilitatea intregului sistem de invatamant”.

Participarea la educatie a tuturor copiilor,indiferent de cat de diferiti sunt ei necesita accesul

acestora si apoi gasirea cailor ca fiecare sa fie integrat in structurile care faciliteaza invatarea sociala

si individuala. Este vorba de o noua orientare care pune accentul pe cooperare, parteneriat, invatare

sociala si valorizare a relatiilor pozitive, umaniste, in educatie.

Scoala incluziva , integreaza copiii indiferent de competentele de adaptare si invatare, ea

inseamna preocuparea pentru ca fiecare copil sa fie sprijinit si sa se lucreze in beneficiul invatarii

ISSN: 1583 - 5529

Page 63: Simpozion International

63

tuturor, este o scoala democratica , unde invatarea este ridicata la rang de principiu general si

presupune inainte de toate acceptarea faptului ca orice copil poate invata.

In orice act de educatie se intrepatund trei dimensiuni importante: politicile, practicile si

cultura. Politica incluziva se refera la :includerea in mediul educational a tuturor copiilor, in virtutea

unui program si a unei strategii bine stabilite, elaborarea curricumului care sa tina seama de

diversivitatea elevilor, existenta in institutie a serviciilor de spijin, cum ar fi : psihologi, logopezi,

consilieri si personal medical.

In afara de folosirea unor strategii specifice, pentru a avea o scoala incluziva care sa

functioneze, este necesara pregatirea acesteia, pregatirea cadrelor, dar si conditii materiale care sa

permita un invatamant cat mai diversificat, a adaptarii diferitelor cerinte speciale.

INTEGRAREA ŞI LUCRUL CU ELEVII CU CES –

O PROVOCARE, NU O PEDEAPSĂ

REZUMAT

Inst. MAZILU ALINA VICTORIA- Liceul cu Program Sportiv Tg-Jiu

Înv. IORDACHE SILVIA – Şc. Gen. „Gheorghe Tătărăscu” Tg-Jiu

Problematica educaţiei copiilor cu cerinţe speciale a devenit în ultimii ani o preocupare

aparte în rândul specialiştilor. Apariţia conceptelor de educaţie integrată şi şcoală incluzivă a

determinat modificări fundamentale în percepţia actului educativ şi a necesitat identificarea unor

răspunsuri la câteva întrebări fundamentale:

care sunt finalităţile actului educativ în raport cu nevoile specifice ale copiilor

deficienţi ?

cum definim scopurile si obiectivele instruirii în condiţiile unei clase de elevi în care

se realizează integrarea ?

ISSN: 1583 - 5529

Page 64: Simpozion International

64

care sunt criteriile în elaborare şi aplicare a unui curriculum diferenţiat/adaptat ?

cum trebuie aplicată şi înţeleasă evaluarea şcolară a elevilor cu diferite tipuri de

deficienţe, în special a celor cu deficienţe de intelect ?

Analizând particularităţile specifice procesului de învăţare a copiilor cu diferite tipuri de

deficienţă, se ajunge la concluzia că una dintre calităţile esenţiale ale curriculum-ului şcolar vizează

un grad cât mai mare de flexibilitate, astfel încât să permită fiecărui copil să avanseze în ritmul său

şi să fie tratat în funcţie de capacităţile sale de învăţare. Pentru aceasta este nevoie ca formularea

obiectivelor, stabilirea conţinuturilor instruirii, modalităţile de transmitere a informaţiilor în clasă şi

evaluarea elevilor să se facă diferenţiat.

Educatorul realizează cel mai bine care sunt problemele elevului în raport cu felul lui în care

acesta îşi pregăteşte şi îşi realizează învăţarea. Condiţia esenţială a organizării muncii la lecţie, în

aşa fel încât aceasta să fie adecvată posibilităţilor de a învăţa, capacităţii tuturor copiilor şi fiecăruia

în parte, este cunoaşterea lor profundă. Nu se poate realiza o muncă instructiv - educativă

diferenţiată - aşa cum se cere astăzi încă din primul an de şcoală - fără a cunoaşte temeinic elevii

sub aspectul dezvoltării psihice şi fizice.

Cunoaşterea personalităţii elevilor oferă profesorului o structură teoretică ce permite

formularea propriilor ipoteze în legătură cu rezolvarea problemelor fiecărui elev.

Cerinţele educative speciale desemnează acele cerinţe ori nevoi speciale faţă de educaţie

care sunt suplimentare dar şi complementare obiectivelor generale ale educaţei pentru copil.

Conceptul de cerinţe educative speciale aspiră la depăşirea tradiţională a separării copiilor

pe diferite categorii de deficienţe, printr-o abordare noncategorială a tuturor copiilor.

Fiecare copil cu CES trebuie să beneficieze de un program adecvat şi adaptat de recuperare,

care să dezvolte maximal potenţialul fizic şi psihic pe care îl are. Integrarea urmăreşte valorificarea

la maximum a disponibilităţilor subiectului deficient şi antrenarea în mod compensatoriu a

palierelor psiho-fizice care nu sunt afectate în aşa fel încât să preia activitatea funcţiilor deficitare şi

să permită însuşirea de abilităţi care să înlesnească integrarea eficientă în comunitatea normală.

Prin integrare, se realizează şi o pregătire psihologică a copilului, care să contribuie la crearea unor

stări efectiv emoţionale corespunzătoare, în care confortul psihic este menţinut de satisfacţiile în

raport cu activităţile desfăşurate.

Raportul relaţiei socializare, integrare, incluziune, are în vedere implicaţiile practice şi

teoretice ce privesc evoluţia sistemului de organizare a educaţiei speciale şi a pregătirii copiilor

pentru integrarea şi incluziunea în activităţile profesionale şi în colectivităţile sociale.

ISSN: 1583 - 5529

Page 65: Simpozion International

65

În încheiere ne adresăm tuturor celor implicaţi în viaţa şi activitatea şcolară cu sfatul de a nu

prii integrarea şi lucrul cu copii cu CES ca pe o pedeapsă, ci ca pe o provocare.

CUM VALORIFICĂM TIMPUL LIBER

-REZUMAT-

prof. Oana Monica Plaiu, Şcoala Specială Paşcani

prof. Daniela Novac, Şcoala cu clasele I-VIII Conţeşti

Dacă până nu demult cadrele didactice din şcoala specială, prin modul clasic de abordare a

activităţilor didactice, doreau integrarea copiilor cu C.E.S. în microgrupul clasei, doreau

dezvoltarea sentimentului de apartenenţă la grupul clasei, acum perspectiva copilului cu C.E.S. se

lărgeşte. Avem datoria de a lărgi pas cu pas câmpul social al copilului cu C.E.S., de a dezvolta

comportamente de interrelaţionare la nivelul macro-grupului social şi anume al comunităţii. Şi acest

lucru ne este mai la îndemână în afara programului curricular şi anume în timpul liber al copilului,

în timpul extraşcolar, care se regăseşte în fiecare zi de lucru a săptămânii.

Din aceste considerente în Şcoala Specială Paşcani, am organizat cercul literar-artistic

intitulat ,,Pe urmele marilor scriitori”, cerc care a fost deschis tuturor copiilor din şcoală, dar şi

copiilor din şcolile de masă. De ce am ales acest tip de cerc? Pentru că orice copil se naşte însetat de

acel magic ,,a fost odată ca niciodată”, vrea acea garanţie că viaţa e frumoasă, că Binele şi Frumosul

există cu adevărat… Când viaţa le este cenuşie cine să le ofere o lume magică în care ei înşişi pot fi

eroi? Marii scriitori români ne-au devenit nouă, profesorilor, parteneri, ajutându-ne ca prin farmecul

ISSN: 1583 - 5529

Page 66: Simpozion International

66

textelor literare şi prin universul unic al personajelor să aducem un licăr de lumină, bucurie în viaţa

acestor copiilor.

Activităţile propuse în cadrul cercului (prezentare de date biografice, volume de opere

literare, lecturarea unor opere literare, audierea unor poveşti, poezii, schiţe, memorizări, pregătirea

unor momente poetice şi dramatizări, desene ce surprind mesajele textelor citite, vizite la bibliotecă,

la Casa de Cultură, la locurile natale ale lui Sadoveanu, etc) au venit în ajutorul copiilor pentru a-şi

îmbogăţi cunoştinţele literare, pentru a-şi forma, exersa, dezvolta deprinderi cultural artistice,

pentru a-i pregăti să participe la manifestări cultural artistice organizate la nivel de comunitate.

Lucrul alături de elevii de la şcoala de masă, succesul obţinut prin aprecierea spectatorilor, prin

aplauze i-au făcut pe copii cu C.E.S. să aibă încredere în forţele proprii, le-a dezvoltat curajul şi le-a

înlăturat timiditatea. Spectacolele organizate au fost prilej de mediatizare şi promovare a

potenţialului copiilor dar mai ales a copiilor cu C.E.S. Nu în ultimul rând trebuie subliniat faptul că

prin acest cerc am oferit elevilor, indiferent de şcoala de provenienţă, o alternativă plăcută şi

constructivă de petrecere a timpului liber.

CREATIVITATE ŞI INOVAŢIE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SPECIAL-

DIFERIŢI DAR EGALI

REZUMAT

- Profesor-educator Mircea Camelia Nicoleta(Grup Şcolar Ion Holban Iaşi)

- Profesor de sprijin Baciu Cristina Elena (Şcoala Ion Creangă Târgu

Frumos)

Diversitatea culturală nu mai este un prejudiciu, ci o realitate care trebuie fructificată în mediul

şcolar. Pluralitatea culturală pune nu numai problema apărării diferenţelor, ci a dialogului cultural,

care recunoaşte că fiecare trebuie să contribuie la îmbogăţirea experienţei umane şi că fiecare dintre

ele este un efort de universalizare a unei experienţe particulare.

Educaţia multiculturală în societatea modernă nu este numai o chestiune de descoperire a

bogăţiei si varietăţii de aspecte de această natură în cadrul clasei de elevi. Copiii pot proveni din

medii culturale diferite, dar de asemeni şi profesorii, şcoala şi comunitatea. Şcoala poate deţine un

rol major în păstrarea spiritului de libertate şi toleranţă al tinerei generaţii.

ISSN: 1583 - 5529

Page 67: Simpozion International

67

Conceptele de interculturalitate, şcoala incluzivă, educaţie incluzivă stau la baza orientării

învaţământului românesc în noile direcţii europene de dezvoltare. Educaţia incluzivă a apărut şi s-a

extins în ultimele decenii ca un principiu funcţional existent atât la nivelul politicilor şcolare, cât şi

al practicilor educaţionale desfăşurate la nivel şcolar, familial, societal. Acest concept dobândeşte o

nouă semnificaţie în raport cu realitatea educaţiei speciale. În spiritul educaţiei incluzive, sunt

promovate şi valorificate beneficiile dezvoltării colaborării, creşterii coeziunii grupului, gradului de

acceptare, indiferent de tipul deficientei. Deşi suntem diferiti, toţi suntem egali. Utilizarea terapiilor

moderne în învaţamântul special-artterapia, meloterapia, dramaterapia, ergoterapia- a dus la

rezultate remarcabile şi la progrese vizibile în comunicarea, cooperarea şi socializarea persoanelor

cu CES. Din evantajul activitailor ce fac parte din domeniul ergoterapiei,ne-am oprit asupra unui

domeniu mai nou în ţara noastra-Origami, care ne-a cucerit prin frumuseţea, simplitatea si calitatea

mesajului.

Etimologic, cuvântul origami, de origine japoneză, este format din „oru” care are

sensul de “a îndoi” şi kami cu sensul de “hârtie”, deci “hârtie îndoită”.

ÎNVĂŢAMÂNTUL INTEGRAT - O ŞANSĂ PENTRU

ELEVII CU CERINŢE SPECIALE ÎN EDUCATIE

REZUMAT

ÎNV.BOGDAN

LILIOARA

GIMNAZIUL:,,FLOREA BOGDAN” REGHIN

JUDEŢUL MUREŞ

ÎNV.DIMBEAN CARMEN MIHAIELA

SCOALA GENERALĂ CU CLASELE I-VIII LUNA,

STRUCTURA LUNCANI, JUDEŢUL CLUJ

ISSN: 1583 - 5529

Page 68: Simpozion International

68

Educaţia integrată a devenit, mai ales în ultimul deceniu, un domeniu de investigaţie

prioritar si pentru specialiştii din sistemul nostru de învăţământ chemaţi să ofere soluţii viabile în

contextul promovării unor politici educaţionale bazate pe valorificarea principiilor ,,educaţiei pentru

toţi” şi a normalizării vieţii persoanelor cu cerinţe educative speciale.

Plecând de la principiile acestui tip de educaţie avem posibilitatea să intervenim pentru

a modifica sau ameliora unele reprezentări negative sau defavorabile despre copiii cu deficienţe sau

cu dificultăţi de învăţare.

Se impune renunţarea la marginalizarea acestor elevi consideraţi mai slabi, inferiori

copiilor din şcolile obişnuite, ceea ce nu este întotdeauna justificat şi conduce, la acţiuni de

segregare neîntemeiată a elevilor în sistemul de învăţământ.

Este timpul ca, prin activităţile de cercetare şi de acţiune educaţională, să promovăm

imaginea reală a ceea ce înseamnă ,,şcoala pentru toţi`` şi, în acelaşi timp, să îi convingem pe

părinţi şi pe cadrele didactice din şcolile de masă, de necesitatea şi avantajele integrării acestor

copii în sistemul obişnuit de învăţământ.

În acest important demers, pornim de la conceptul de educaţie incluzivă, care are la bază

principiul dreptului egal la educaţie pentru toţi copiii, indiferent de mediul social sau cultural din

care provin, religie, etnie, limba vorbită.

Metodele activ-participative utilizate în practica instructiv-educativă permit elevului

satisfacerea cerinţelor educaţionale prin efort personal şi în colaborare cu colegii. Aceste metode

stimuleză interesul pentru cunoaştere, facilitează contactul cu realitatea înconjurătoare, sporind

gradul de socializare al elevilor. În contextul educaţiei integrate, aceste metode stimulează şi

dezvoltă învăţarea prin cooperare. Sunt favorizate astfel cunoaşterea reciprocă dintre elevi,

înţelegerea şi acceptarea reciprocă, precum şi integrarea copiilor cu cerinţe educative speciale în

colectivul şcolii generale. Ţinând seama de toate acestea, colaborând cu familia, muncind cu aceşti

elevi după orele de curs, colaborând cu psihologul şcolii, organizând serbări, excursii şi alte

activităţi la care ei nu sunt excluşi, rezultatele au fost mai mult decât satisfăcătoare iar progresul a

constituit un motiv în plus de satisfacţie atât pentru învăţător cât şi pentru aceşti elevi şi implicit

pentru familiile lor. Ce poate să fie mai minunat decât să vezi zâmbetul unui astfel de copil şi să

ştii că tu i l-ai generat?

ISSN: 1583 - 5529

Page 69: Simpozion International

69

UTILIZAREA SISTEMULUI EDUCAŢIONAL INFORMATIZAT ÎN

ÎNVĂŢĂMÂNTUL SPECIAL

REZUMAT

PROF. MARILENA - CARMEN MAHALU

CENTRUL ŞCOLAR SUCEAVA

Activizarea predării-învăţării presupune folosirea unor metode, tehnici şi procedee care să-l

implice pe elevul cu CES în procesul de învăţare, urmărindu-se dezvoltarea gândirii, stimularea

creativităţii, dezvoltarea interesului pentru învăţare, în sensul formării lui ca participant activ la

procesul de educare. Astfel, elevul cu CES este ajutat să înţeleagă lumea în care trăieşte şi să aplice

în diferite situaţii de viaţă, ceea ce a învăţat.

În învăţământul special, calculatoarele sunt folosite mai ales pentru predarea şi învăţarea

informaticii, iar pentru alte materii sunt destul de puţin utilizate. Este imperios necesar predarea

diferitelor discipline în învăţământul special, utilizând instruirea asistată de calculator, lecţii şi teste

interactive precum şi softuri educaţionale. Această metodă trebuie să fie o modalitate de lucru

integrată organic în procesul de predare/învăţare obişnuit. La elevul cu CES se impune utilizarea la

ore a secvenţelor de lecţii, a lecţiilor, testelor interactive, cu demonstraţii animate, reprezentări

dinamice de simulare a funcţionării şi mişcării mecanismelor, maşinilor, dispozitivelor, de

reprezentare a fenomenelor, proceselor tehnologice, realizate şi prezentate cu ajutorul

computerului.

Deoarece zona instruirii/învăţării reprezintă un evantai problematic variat, şi softurile

educaţionale vor fi foarte diferite. Destinat unei arii mai restrânse, dar dezvoltate ca profunzime şi

varietate, este softul proiectat pentru a fi utilizat direct în procesul de predare-învăţare, adică în

demersul educaţional de instruire asistată de calculator.

Una dintre caracteristicile de primă importanţă ale unui soft educaţional este calitatea

interacţiunii cu utilizatorul, elevul: de ea depinde măsura în care la elev se produce înţelegerea şi

învăţarea. Din acest punct de vedere unele softuri sunt centrate pe elev (cuprind şi sarcinile de lucru

care să asigure învăţarea), altele sunt centrate pe profesor (prezintă conţinuturile, dar nu-şi propun şi

exersarea ce poate merge până la individualizarea demersului).

Elevii şi cadrele didactice de la Centrul Şcolar Suceava au beneficiat prin programul iniţiat

de MedC, de Sistemul Educaţional Informatizat şi de sistemul AEL, din anul şcolar 2003-2004.

ISSN: 1583 - 5529

Page 70: Simpozion International

70

Acestea, au fost utilizate de către cadrele didactice - care s-au instruit în folosirea computerului şi a

programelor necesare - şi de către elevi, la diferite discipline. A urmat crearea de softuri

educaţionale, lecţii interactive, teste de evaluare, lucrări metodico-ştiinţifice şi referate, de către

profesorii Centrului Şcolar Suceava, pentru a putea fi folosite atât la clasă pentru elevi, dar şi cu

ocazia diverselor manifestări ale cadrelor didactice.

Instruirea asistată de calculator ca metodă interactivă de educaţie centrată pe elev presupune

realizarea de materiale particularizate, sub forma softurilor educaţionale, pentru utilizarea la elevii

cu CES. Toate aceste materiale, create în folosul elevilor, au răspuns cerinţelor standardelor şi

curriculei de pregătire profesională, precum şi a obiectivelor specifice învăţământului special.

Cadrele didactice de la Centrul Şcolar Suceava au creat softuri educaţionale pentru:

• Domeniul Textile – pielărie

• Domeniul Construcţii şi lucrări publice

• Domeniul Mecanică

Aceste softuri au fost folosite la clasă cu mult succes uşurând procesul de predare–învăţare-

evaluare şi ca urmare s-au obţinut rezultate foarte bune în atingerea obiectivelor şi dobândirea

competenţelor la tânărul cu CES. S-a observat, prezenţa mult mai bună a elevilor la orele la care s-

au utilizat mijloacele IT şi instruirea asistată de calculator.

Fiecare soft conţine lecţii interactive dar şi teste de evaluare on-line. Lecţiile au prezentat

noţiuni teoretice realizate prin reprezentări grafice deosebite, statice, dar şi demonstraţii animate ale

mecanismelor, maşinilor, dispozitivelor şi proceselor tehnologice, din cele 3 domenii.

Demonstraţiile animate au ajutat mult elevii la înţelegerea desfăşurării proceselor tehnologice, a

funcţionării mecanismelor prezentate în lecţii. În realizarea softurilor s-au utilizat fişiere HTML,

fişiere tip imagine (.jpg, .gif), fişiere de imagini animate (FLASH, SWISH), medii grafice de

procesare a imaginilor (MEGACAM), etc.

Tehnologiile IT moderne şi metodele active de învăţare centrate pe elev sunt implicate

din ce în ce mai mult în actul învăţării, fapt care face ca educaţia să fie centrată pe elevi şi grupuri

de elevi, astfel încât procesele educaţionale să capete noi conotaţii.

Menţionăm ca fiind interesante rezultatele obţinute la Centrul Şcolar Suceava ca urmare a

introducerii Sistemului Educaţional Informatizat, a sistemului AEL şi a folosirii computerului în

timpul orelor la clasă. În special, în cadrul orelor disciplinelor tehnice din domeniile industriei

uşoare, construcţiilor şi lucrărilor publice şi mecanicii, s-au folosit lecţii şi teste interactive din

cadrul unor softuri educaţionale.

ISSN: 1583 - 5529

Page 71: Simpozion International

71

BIBLIOGRAFIE

[1] Irimia, D. E., Mahalu, M. C, Asigurarea calităţii şi impactul sistemului educaţional

informatizat în învăţământul interactiv la tânărul cu dificultăţi de învăţare, Simpozion

Internaţional „Copilul cu dificultăţi de învăţare în mileniul III”, Gura Humorului, 2 - 4 iunie 2006.

[2] Mahalu, C., Proiectarea structurală a unei aplicaţii de tip soft educaţional, “Ştiinţă şi

inginerie”, vol 5, Editura AGIR, Bucureşti, 2004, pag. 403-408.

[3] Cerghit, I., Metode de învăţământ, Editura Polirom, Iaşi, 2006.

[4] http://www.educational-software-directory.net/teacher’s/lesson-plan.html.

ROLUL ŞCOLII ÎN EDUCAŢIA INCLUZIVĂ

-Rezumat-

Profesor: Cristina Pohoaţă - Palatul Copiilor Iaşi

Învăţător: Cătălina Alexa - Liceul Teoretic Miron Costin Iaşi

Educaţia integrată (incluzive education) se referă la integrarea în structurile învăţământului

de masă a copiilor cu cerinţe speciale în educaţie şi mai este întâlnită sub denumirea de educaţie

incluzivă sau învăţământ integrat.

Aplicarea strategiilor de integrare şcolară a copiilor cu cerinţe aducative speciale a permis

evidenţierea unor modele care pot fi sintetizate:

- Modelul cooperării şcolii speciale cu şcoala obişnuită;

- Modelul bazat pe organizarea unei clase speciale în şcoala obişnuită;

ISSN: 1583 - 5529

Page 72: Simpozion International

72

- Modelul bazat pe amenajarea în şcoala obişnuită a unei camere de instruire şi resurse pentru copiii

deficienţi, integraţi individual în clase obişnuite în şcoala respectivă;

- Modelul intinerant;

- Modelul comun.

Forme de integrare:

- Integrarea totală;

- Integrarea parţială.

Procesul de integrare în comunitate a persoanelor cu cerinţe speciale trebuie analizat din mai multe

perspective: perspectiva psihologică, pedagogică şi socială.

Bibliografie:

Teodor Cozma - Psihopedagogie socială 2001;

Alois Gherguţ - Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe educative speciale;

Lect. dr. Liliana Stan - Etică şi deontologie profesională.

SOCIALIZAREA ELEVILOR CU C.E.S.

REZUMAT

ÎNVĂŢĂTOR : FODOR MARIANA

ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR.3

ORAŞ DĂRMĂNEŞTI- JUDEŢUL BACĂU

Copiii cu deficienţe fizice şi psihice trebuie integraţi în şcoli normale deoarece îi ajută măcar parţial

la integrarea în societate . Rolul nostru ca dascăli este foarte mare în acest caz deoarece avem nevoie de

răbdare şi tact pedagogic,de ,,inimă de mamă’’cum se spune în popor.Ajutorul oferit acestor copii trebuie

ISSN: 1583 - 5529

Page 73: Simpozion International

73

să fie necondiţionat şi din partea tuturor celor care îi înconjoară.Îi putem ajuta prin puterea exemplului

aşa cum am relatat în referatul meu , îi putem face să creadă în ei înşişi, că nu sunt o parte a societăţii

uitată de lume.Un rol important îl au şi părinţii care îi înconjoară ori cu prea multă afecţiune ori în cele

mai multe cazuri îi lasă pradă relaţiilor sociale degradante, neasumându-şi nici o răspundere în creşterea

şi educarea lor. De asemenea , tot un rol important îl are şi biserica care se implică din ce în ce mai des

în educarea şi îngrijirea celor care nu au avut norocul nostru să aibă o viaţă obişnuită.

Ne-am născut egali,murim egali !

BIBLIOGRAFIE

1. Ungureanu, Dorel – Educaţia integrată şi şcoala inclusivă, Editura de Vest, Timişoara, 2000

2 . Vrăşmaş, Traian – Învăţământul integrat şi/sau incluziv, Editura Aramis, Bucureşti, 2001

3. Verza, E., Paun, E., „Educatia integrata a copiilor cu handicap”, Unicef, 1998.

4. http://www.google.com/

MANIFESTĂRILE PREDISPOZIŢIILOR CREATIVE

REZUMAT

AUTOR, Prof. BABOI DRĂGAN LUMIMIŢA

m.i. DIACONU MARIANA

Şcoala de Arte şi Meserii”ION

PILLAT”Dorohoi

Lucrarea abordeazǎ aspecte ale actului educativ şi particularitǎţi ale creativitǎţii.

Creativitatea pedagogica defineşte modelul calitǎţilor necesare educatorului /cadrului didactic

pentru proiectarea şi realizarea unor activitǎţi eficiente prin valorificarea capacitǎţilor sale de

înnoire permanentǎ a acţiunilor specifice angajate la nivelul sistemului şi al procesului de

învǎţǎmânt.

ISSN: 1583 - 5529

Page 74: Simpozion International

74

Capacitatea de a gândi abstract, flexibilitatea gândirii, fluenţa ideaţionalǎ, o inteligenţǎ

generalǎ superioarǎ, sensibilitatea la probleme, legatǎ de un mai pronunţat spirit de observaţie şi de

o mai bunǎ receptivitate sau ,,deschidere la experienţǎ”, curiozitate, încredere în sine, dispoziţia de

a-şi asuma scopuri îndepǎrtate şi autoimpuse, perseverenţa în urmǎrirea lor, nevoia de a realiza

ceva, independenţa în gândire sunt câteva dintre trasǎturile de personalitate mai des asociate cu

capacitatea creativǎ.

Obiective propuse:

definirea creativitǎţii ca formaţiune complexǎ a personalitǎţii;

prezentarea însuşirilor creativitǎţii;

exprimarea rolului creativitǎţii;

prezentarea etapelor actului creativ;

definirea conceptului pedagogic de creativitate;

prezentarea factorilor care influenţeazǎ manifestarea predispoziţiilor creative;

Creativitatea contribuie la autoeducaţia personalitaţii. Astfel se pot forma calitǎţi:

autoobservarea, autoanaliza, autoaprecierea, aprobarea de sine, aptitudinile raţionale de reglare a

comportǎrii în raport cu regulile, cerinţele morale de comportare, responsabilitatea faţǎ de alţi

oameni şi societate, sentimentul autocriticii, nemulţumirea de sine însuşi. Toate acestea contribuie

la formarea priceperilor de autocunoaştere a posibilitǎţilor sale şi a limitelor acestor posibilitǎţi.

Formarea priceperii de autocunoaştere reprezintǎ baza formǎrii personalitǎţii creative. Practica

educaţionalǎ, şi în general experienţa de viaţǎ socialǎ, în mod ilustrativ şi convingǎtor ne

demonstreazǎ ca este posibil de a atinge un nivel înalt de formare şi dezvoltare a capacitǎţilor

creative .Studiul creativitǎţii şi mǎsura creaţiei omului nu sunt inca ridicate la valoarea si eficienţa

lor culturalǎ şi socialǎ. Desigur, nu numai discursul generic şi abstract al creatologiei va produce

mari creatori sau va stimula opere deosebite, dar fiecare observaţie concretǎ şi fiecare act oferit

celui ce se afirmă prin interes, motivaţie şi mai ales prin acte noi creative, va putea dovedi eficienţa

realǎ, directǎ. asupra celui ce este devotat descoperirii propriului talent şi propriilor calităţi creative.

Nu este suficient sǎ îndrumǎm pe copii la invenţii; trebuie sa insoţim indemnul cu exemplul, cu

observaţia si autoobservaţia copilului, pentru ca el să beneficieze de marea putere a studiului şi

exemplelor reale care să-l insoţească in propria sa devenire creatoare. Talentul trebuie să fie insoţit

de calităţile morale, de tăria caracterului etic al personalităţii indrumate spre creaţie.

Concluzionând cele expuse anterior putem spune ca astăzi problema educǎrii spiritului

creativ al elevilor din învăţământul special capǎtǎ o valoare deosebitǎ; se distinge necesitatea de a

ISSN: 1583 - 5529

Page 75: Simpozion International

75

modifica stilul de gândire şi activitate didacticǎ, a ne dezice de la stilul instruirii tradiţionale în

favoarea dezvoltǎrii personalitǎţii creative.

BIBLIOGRAFIE

1. Caluschi, M., Grupul mic şi creativitatea, Ed. Cantes, Iaşi, 2001;

2. Căpâlneanu, I., InteligenŃa şi cunoaşterea ei, Ed. Militară, Bucureşti, 1973;

3. Roco, M., Creativitate şi inteligenŃa emoŃională, Ed. Polirom, Bucureşti, 2001;

4. Sternberg, H. J., Manual de creativitate, Ed. Polirom, Iaşi 2006;

5. Stoica-Constantin Ana, Creativitatea pentru studenŃi şi profesori, Ed.

Institutului

European, Iaşi, 2004.

O ŞANSĂ ACORDATĂ COPILULUI CU

SINDROM DOWN

REZUMAT

Institutor: Mureşan Doina Maria – Grădiniţa P.P. nr.12 Alba Iulia

Educatoare: Rodean Petronela – Grădiniţa P.P. nr.12 Alba Iulia

Dr. Down spunea despre aceşti copii: „... în general pot vorbi, vorbirea lor este însă

deficitară şi greu de înţeles, dar poate fi îmbunătăţită printr-o schemă bine direcţionată de

gimnastica linguală. Posibilitatea de coordonare este anormală, dar nu atât de alterată încât să nu

poată fi întărită. Printr-o antrenare sistematică puterea de manipulare poate fi obişnuită, învăţarea şi

stimularea adecvată au rolul determinant în procesul de integrare în comunitate al persoanelor cu

sindrom Down » (Dulău,1996, pg.45).

ISSN: 1583 - 5529

Page 76: Simpozion International

76

Cine înţelege să lucreze cu aceşti copii, colaborând la iniţiative menite să « investească » în

domeniul educativ trebuie să treacă cu curaj la întrebarea »Ce-i de făcut pentru aceşti copii ? », şi

apoi la o întrebare mai complicată (pentru care trebuie să observi şi să asculţi răspunsul) : « Ce fac

aceşti copii şi ce ar dori să facă familiile lor pentru ei ? ». cu siguranţă, nu e vorba de un răspuns

mecanic, obţinut fără analiza cererii însăşi, ci unul ce presupune activarea unui adevărat proces de

colaborare între cadrele didactice şi familiile copiilor cu sindrom Down.

Copilul cu sindrom Down este mai vulnerabil şi mai dependent decât copilul « normal ». Nici

acasă, unde este ancorat în contextul familiei, el nu-şi poate exprima în faţa părinţilor sau faţă de el

însăşi experienţa pe care o capătă în legătură cu sensurile primare, ceea ce nu înseamnă că nu ar

poseda aceste experienţe, dar ele sunt difuze, anonime, fără formă şi contur definit. De aceea, este

bine ca aceşti copii cu sindrom Down să fie integraţi într-o clasă normală chiar dacă au nevoie de

mai mult decât alţi copii, de un mediu şcolar bine structurat şi diferenţiat, de un curriculum special,

în care să se dezvolte şi să se instruiască. Sarcina cadrelor didactice este de a crea acel mediu în

care copilul să-şi diferenţieze trăirile şi să se structureze ca personalitate, deoarece este incontestabil

că nu poate rămâne acasă şi trebuie modificate mentalităţile în legătură aceşti copii.

Intervenţia timpurie va lărgi limitele posibilelor achiziţii. Obiectivul central al interevenţiei

este ca aceşti copii să devină cât mai puţin dependenţi de alte persoane, să fie capabil să se

autoservească, să poată efectua diferite activităţi utile acasă, la şcoală sau în societate. Trebuie să se

reţină, totuşi, că prin intervenţia timpurie nu vom putea depăşi toate limitele pe care copilul cu

sindrom Down le are în conformitate cu potenţialul său dar vom face astfel ca drumul achiziţiilor pe

care acesta le face să fie mai uşor, mai plăcut, astfel încât familia va fi mult mai mulţumită, se va

simţi recompensată de evoluţia copilului şi va manifesta interes şi complianţă pentru continuarea

terapiei.

BIBLIOGRAFIE:

• Bakken, G., (1993), „Dureri şi speranţe”, Ed. Impress SRL, Tg. Mureş;

• Chiriac, I., Chiţu, A., (1977), „Primul pas, primul cuvânt”, Ed. Medicală, Bucureşti;

• Maximilian, C., (1989), “Drumurile speranţei”, Ed. Albatros, Bucureşti;

• Şerban, L., (2002), “S-a născut un copil cu sindromul Down…”, Fundaţia Maria, Casa

de editură “Mureş”

PUNCTE DE VEDERE – „DIFERIŢI, DAR EGALI”

ISSN: 1583 - 5529

Page 77: Simpozion International

77

REZUMAT

Prof. DOINA-OLGUŢA COCIC, Şcoala Specială nr. 2, Bucureşti

Prof. MARIA-MARGARETA COMAN,

Şcoala Specială nr. 6 „Sf. Nicolae”, Bucureşti

Comunicarea de faţă îşi propune să pună în discuţie graniţa dintre normal şi special, dintre diferit şi

egal în domeniul educaţiei. Fără a aspira la o tratare exhaustivă, ne permitem să exprimăm opiniile

noastre privind tema simpozionului.

Accepţiile sub care aceste concepte sunt vehiculate, foarte variate de altfel, sunt adesea

contradictorii. Această comunicare îşi propune să aducă la lumină şi lucruri insuficient structurate,

să-şi exprime punctul de vedere privind abordarea globală a actului educaţional, finalităţile sau mai

exact filosofia educaţiei punctând ceea ce lipseşte sistemului nostru de învăţământ, mai ales în

domeniul formării personalului didactic.

Lucrarea aduce în discuţie problema eşecului din perspectiva şcolii, societăţii, eticii. Din această

abordare reiese că nu numai elevii cu cerinţe educative speciale pot fi încluşi în categoria celor

vulnerabili la eşec, ci şi elevii supradotaţi.

În momentul de faţă, pe măsură ce scade prestigiul profesorului, paradoxal, creşte responsabilitatea

sa. Profesorul este pus în situaţia de a pregăti oameni pentru o lume despre care nu ştim cum va fi.

De aceea optăm pentru o regândire a filosofiei educaţiei.

Comunicarea noastră punctează câteva aspecte esenţiale specifice educaţiei speciale, cu accent pe

rolul profesorilor de terapii specifice, comparativ cu activitatea cadrelor didactice din învăţământul

de masă. În acest sens, comunicarea noastră se doreşte a fi o invitaţie exprimată deopotrivă

învăţământului universitar şi preuniversitar pentru racordarea şcolii la provocările, numeroase de

altfel, ale lumii de azi.

PARTENERIATUL EDUCAŢIONAL – MIJLOC DE INTEGRARE AL

COPIILOR CU CES

ISSN: 1583 - 5529

Page 78: Simpozion International

78

Rezumat

Profesor Geta Berneanu Şcoala Specială ,,Sf. Vasile”

Craiova

Educatoare Maria Dişteanu Grădiniţa nr.37,,Dumbrava

Minunată”,Craiova

Educaţia integrată sau incluzivă vizează reabilitarea şi formarea persoanelor cu nevoi

speciale, aflate în dificultate psihomotorie, de intelect,de limbaj, psihocomportamentală, printr-o

serie de măsuri conjugate de ordin juridic, politic, social, pedagogic.

Acceptarea diversităţii psihologice, sociale şi spirituale, în rândul populaţiei şcolare, nu este un

factor de obstacolare a activităţii pedagogice, ci o resursă pozitivă. Copiii în diversitatea lor, pot fi

educaţi împreună atât din punct de vedere intelectual, cât şi social, profesional.

Experienţele de ordin teoretic şi aplicativ revendică o serie de acţiuni concrete ce se pot pune în

aplicare pentru ameliorarea şi dezvoltarea, în instituţiile şcolare, a acestor categorii de copii. De

aceea, cadrele didactice caută strategii care să găsească soluţii pentru facilitarea integrării şcolare a

copiilor cu cerinţe speciale. Printre aceste strategii se numără şi parteneriatul educaţional.

Pregătirea unui copil cu deficienţe de auz este o adevărată provocare.Este un proces implică grele şi

posibile erori la început până cea mai bună strategie este stabilită. Strategia finală,o combinaţie a

tipurilor de amplificare, a metodelor de comunicare şi a metodelor de învăţat şi antrenament, va fi

cea care îi va oferi copilului cu deficienţă cele mai bune oportunităţi de comunicare şi învăţare.

Pe lângă toate aceste metode pe care le cunoaştem toţi cei ce lucrăm cu astfel de copii, se mai

adaugă una – parteneriatul educaţional – care tinde să ocupe tot mai mult teren.

Deoarece şi copiii cu deficienţe senzoriale au dreptul să participe la o gamă largă şi echilibrată de

experienţe educaţionale, au dreptul să beneficieze de interacţiunea cu alţi copii, am încheiat

parteneriate educaţionale cu alte grădiniţe din oraş.

Copiii noştri nu trebuie excluşi de la anumite activităţi stimulatoare realizate de ceilalţi copii, de

aceea, am considerat că parteneriatul educaţional este o firmă de sprijin suplimentar.

Bibliografie :

Cucoş Constantin , Pedagogie- Polirom, 2006, Iaşi

Gherguţ,Alois, Sinteze de psihopedagogie specială-Polirom, 2007, Iaşi

ISSN: 1583 - 5529

Page 79: Simpozion International

79

STRATEGII MODERNE DE INTERVENŢIE TERAPEUTICĂ LA ELEVII

CU DEFICIENŢE MINTALE SEVERE.

ÎNVĂŢAREA ASISTATĂ DE COMPUTER

REZUMAT

Adina Valeria Marinache

Şcoala Specială nr. 10, Bucureşti

Revoluţia tehnologică pe care o traversează societatea actuală a impus necesitatea

dobândirii abilităţilor de lucru pe computer, manipularea acestui instrument modern fiind înscrisă

în lista competenţelor-cheie europene promovate şi la nivel naţional.

Introducerea computerului în şcoala specială a constituit o adevărată provocare, deşi, la

început, ideea respectivă nu a fost „întâmpinată” cu entuziasm, generând mai degrabă suspiciune

şi neîncredere în privinţa valenţelor lucrului pe computer în activitatea cu copiii situaţi în zona

dizabilităţii.

Ca terapeut care se adresează nevoilor şi dificultăţilor de comunicare ale copiilor cu

deficienţe mintale severe, am manifestat interes pentru construirea unui demers corectiv-

compensator în măsură să le mobilizeze la maximum potenţialul comunicaţional latent, îmbinând

modalităţile tradiţionale de învăţare - terapie cu cele moderne, printre care învăţarea asistată de

computer.

Practica şcolară a demonstrat că toţi copiii pot folosi un computer, indiferent de severitatea

deficienţei lor şi că această experienţă constituie un potenţial suport de învăţare - terapie pentru

orice copil. În construirea unui demers terapeutic axat pe învăţarea asistată de computer, se

impune o selecţie riguroasă a soft-urilor educative, astfel încât acestea să fie compatibile cu

nevoile şi preferinţele ludice ale copiilor cu deficienţe mintale severe, raportându-se la zona

proximei lor dezvoltări. Un soft educativ bine conceput, adaptat atât particularităţilor de vârstă,

dar şi notelor de specificitate ale deficienţei mintale, poate avea dublu rol: instrument de evaluare

şi instrument de antrenament terapeutic. Ca strategie modernă de intervenţie terapeutică, învăţarea

asistată de computer are valenţe de ordin formativ, fiind complementară modalităţilor tradiţionale

de învăţare-terapie.

ISSN: 1583 - 5529

Page 80: Simpozion International

80

Cuvinte- cheie: deficienţă mintală severă, demers terapeutic, învăţarea asistată de computer,

soft educativ.

Bibliografie:

Gherguţ A. (2007). Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri şi examene de

obţinere a gradelor didactice. Ed. A II-a. Bucureşti: Editura Polirom.

Hâncu V. (1999). Psihologie, psihopedagogie specială şi ordinatoare, Bucureşti: Editura

PRO HUMANITATE.

Vrăşmaş E, Nicolae S şi Vrăşmaş T. (2008). Paşi spre educaţia incluzivă în România,

lucrare realizată cu sprijinul tehnic şi financiar al Reprezentanţie UNICEF România.

PROGRAM DE TRAINING TACTIL

PENTRU COPIII NEVĂZĂTORI DE VÂRSTĂ PREŞCOLARĂ

REZUMAT

ClaudiaVeronica Marinache

Drd., Fac. de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Bucureşti

Şcoala pentru Deficienţi de Vedere, Bucureşti

Conştientă fiind de diversitatea şi unicitatea fiinţei umane, precum şi de bogăţia

mecanismelor sale de compensare, am conceput lucrarea “Programul dezvoltării eficiente a

simţului tactil în perioada preşcolară” ca pe un ghid de lucru pentru profesorii psihopedagogi din

şcolile pentru deficienţi de vedere, dar şi pentru părinţii copiilor nevăzători. Este o viziune

personală privind intervenţia timpurie pe latura stimulării tactil-kinestezice în cazul acestor copii.

Programul este structurat pe diferite secţiuni (Punctul, Grupul fundamental de 6 puncte, Linia,

ISSN: 1583 - 5529

Page 81: Simpozion International

81

Unghiul, Figurile geometrice, Desenul şi Tangramul) ce cuprind sarcini tactile gradate ca

dificultate.

Deşi se adresează copilului nevăzător cu intelect normal de vârstă preşcolară (3-6 ani),

urmărind formarea unor deprinderi necesare la debutul şcolar, acest instrument de lucru în plan

tactil-kinestezic ar putea fi aplicat cu succes şi elevilor cu cecitate din clasele I-IV, care nu au

beneficiat de o stimulare adecvată în perioada anterioară şcolarităţii.

„Programul de dezvoltare eficientă a sensibilităţii tactile în perioada preşcolară” impune în

demersul terapeutic trecerea de la planul concret-acţional la cel imagistic - premise în cucerirea

planului simbolic. Este structurat pe secţiuni ce cuprind elemente de identificare tactilă diferite:

punct, linii, unghiuri şi figuri geometrice. Fiecare secţiune se prezintă în mod individual,

cuprinzând: obiective, sarcini tactile, proceduri de lucru, note şi observaţii. Programul include

anexe cu desene plane ce pot fi realizate în relief şi totalizează 100 de planşe de lucru. Oferă

copilului nevăzător mai multe variante de linie, precum şi posibilitatea antrenării sale în activităţi

de reprezentare grafică a diferitelor elemente.

Exerciţiile cuprinse în acest ghid de lucru sunt menite să îi pregătească pe copiii nevăzători

preşcolari pentru debutul şcolar, să le formeze deprinderi şi abilităţi necesare însuşirii scris-cititului

în Braille, programul dobândind astfel valenţele unui îndrumător pre-Braille.

Cuvinte cheie: nevăzător, sensibilitate tactilă, program, intervenţie timpurie.

Bibliografie

Anczurowski, E şi Anczurowski, C. (2009). Tactile graphics for special needs Tactile

vision, http://www.tactilevisioninc.com/books_children.php.

Chelcea, S. [2000](2007). Cum să redactăm o lucrare de licenţă, o teză de doctorat, un articol

ştiinţific în domeniul ştiinţelor socioumane (ediţia a IV-a), Bucureşti: Editura Comunicare.ro.

Marinache, C.V. (2008). Programul dezvoltării eficiente a simţului tactil în perioada preşcolară

– Ghid pentru profesori şi părinţi, Tulcea: Editura Harvia.

Marinache, C.V. (2008). Stimularea tactil-kinestezică timpurie – premisă în formarea

deprinderilor lexico-grafice în Braille, Tulcea: Editura Harvia.

Preda, V., Şendrea, L. şi Cziker, R. (2002). Psihopedagogia intervenţiei timpurii la copiii cu

deficienţe vizuale, Cluj-Napoca: Editura Presa Universitară Clujeană.

Preda, V. şi Cziker, R. (2004). Explorarea tactil-kinestezică în perceperea obiectelor, a imaginilor

tactile şi în lectura Braille, Cluj-Napoca: Editura Presa Universitară Clujeană.

ISSN: 1583 - 5529

Page 82: Simpozion International

82

Rudman, L. (2007). Tactile graphic books I read with my hands,

http://www.tactilegraphics.co.za/education.html.

Ştefan, M. (1999). Psihopedagogia copiilor cu handicap de vedere, Bucureşti: Editura Pro

Humanitate.

“Creativitate şi inovaţie în învăţământul special”-“Diferiţi dar egali”

REZUMAT

Mirulescu Elena-Roxana; Grup Şcolar Forestier Tg-Jiu

Mirulescu Dumitru; Liceul “Constantin Brăiloiu” Tg.-Jiu

Lumea de azi evoluează într-o directie nouă: Învăţam ca nu trăim într-un univers al

“excluderii”, ci într-o lume a “includerii”, nu într-o lume a “scindării” ci într-o lume a relatiei

simbiotice între interactiune şi interdependenţă.

Sănătatea este elementară deoarece fără ea, loviturile vor fi prea dureroase.Ea oferă totul

fără să ceară nimic în schimb. Din păcate nu toţi se bucură de acest dar, însă acesta nu este un motiv

pentru a-i marginaliza ci dimpotrivă.

Va trebui să acceptăm şi boala ca pe un modus vivendi în momentul în care vom privi în ochii unor

copii cu nevoi speciale. Există două motivaţii ale dezavantajelor existenţiale ale unor astfel de

fiinţe: disabilitatea medicală şi cea socială. Disabilitatea medicală vizează inabilitatea persoanei cu

nevoi speciale de a se integra în societate, având ca rezultat direct înstrăinarea sa într-o astfel de

ISSN: 1583 - 5529

Page 83: Simpozion International

83

societate ce nu poate fi schimbată. Dar copilul este o fiinţă plină de candoare care printr-un lucru

atât de simplu ca un zâmbet poate să te înduioşeze şi să te determine să îi zâmbeşti înapoi.

Handicapul este definit ca “o pierdere sau limitare a abilităţilor funcţionale fizice sau

psihice”. Este deplin acceptat că persoanele cu nevoi speciale au, în general, mai puţine posibilitati

de afirmare şi o calitate a vieţii mai scazută. Astfel, orice acţiune pe care o întreprindem pentru a

micşora dezavantajele ce decurg dintr-un handicap depind de ceea ce credem noi că ar putea cauza

acel handicap. Misiunea noastră este să oferim tuturor copiilor posibilitatea se a-si exprima

valoarea, de a simti bucuria copilariei si de a descoperi lumea care-i înconjoară. Statul şi familia

oferă – sau ar trebui să ofere! – şanse egale pentru fiecare prin educatie, grijă, dragoste.

Nu trebuie să uităm că persoanele cu handicap reprezintă de fapt o resursă pentru comunitate, o

diferenţă specifică care o îmbogăţeşte şi o diversifică.

Bibliografie:

1. Alois Gherguţ, Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii de educaţie integrată ,

Polirom, Iaşi, 2001

2. Alois Gherguţ, Sinteze de psihopedagogie specială , Polirom, Iaşi , 2005

3. Ungureanu Dorel, Educaţia integrată şi şcoala inclusivă, Editura de Vest , Timişoara , 2000.

4. Verza E. , „ Psihopedagogia integrării şi normalizării “ în REVISTA DE EDUCAŢIE

SPECIALĂ , nr.1 /1992.

5. Weihs Thomas, Copilul cu nevoi speciale, Ed. Triade, Cluj-Napoca, 1998.

Caracteristici ale evaluării copiilor cu cerinţe educative speciale incluşi în

programe de integrare

Rezumat

Inst. BECIU ELISABETA

Inv. GHEORGHE MARIOARA

LICEUL DE ARTA IONEL PERLEA; SCOALA BORA

ISSN: 1583 - 5529

Page 84: Simpozion International

84

Evaluarea în învăţământ este o problemă veche cu conotaţii noi, un subiect controversat,

datorită în special, încărcăturii sale morale, deoarece prin evaluare se realizează clasificări şi

selecţii, se dau ,,verdicte,, şi, cu alte cuvinte se hotărăşte soarta unor oameni.

Este cunoscut că informaţiile de care dispune societatea actuală, schimbările cu care se

confruntă, impun educaţiei să se modifice în toate raporturile ei, inclusiv în domeniul evaluării.

Evaluarea îndeplineşte un rol foarte important în procesul de reglare şi ajustare a

învăţământului, fiind o expresie a necesităţii asigurării unei activităţi instructiv educative de

calitate, bazată pe ideile înnoitoare din teoria pedagogică. Astfel, trecerea de la însuşirea statică a

cunoştinţelor, teoriilor şi opiniilor la un sistem practic şi creativ care încurajează inventivitatea,

determină, implicit, adaptarea evaluării la noile metode şi deplasarea dinspre cuantificarea

răspunsului care reproduce materia predată, către o măsurare pliată pe creativitate şi pragmatism.

Considerând şcoala ca principala instanţă de socializare a copilului, integrarea şcolară

reprezintă procesul de includere în şcolile de masă, în clasele obişnuite, la activităţile educative

formale şi nonformale a copiilor consideraţi ca având cerinţe educative speciale, adică, necesităţi

educaţionale suplimentare, complementare obiectivelor generale ale educaţiei adaptate

particularităţilor individuale şi celor caracteristice unei anumite deficienţe sau tulburări / dificultăţi

de învăţare, precum şi o asistenţă complexă (medicală, socială, educaţională, etc).

Evaluarea copiilor incluşi în programele de integrare nu trebuie să se rezume la acordarea

unor note sau calificative mai mult sau mai puţin subiective – evaluarea prin note nu are nici o

relevanţă în integrare, evaluarea trebuie să aibă un caracter descriptiv şi să fie concentrată pe

comportamente, atitudini, reacţii, etc care vin să argumenteze nivelul adaptării şi integrării.

Evaluarea rezultatelor copiilor incluşi în programe de integrare are multiple efecte pozitive asupra

activităţii lor prin feedback-ul operativ oferit asupra performanţelor atinse de aceştia. Unul dintre

efectele pozitive ale evaluării rezultatelor şcolare se reflectă şi în atitudinea elevilor faţă de

activitatea şcolară, întăreşte motivaţia pentru acest tip de activităţi şi dezvoltă capacităţi de

autoevaluare prin raportarea performanţelor obtinuţe în activitatea şcolară la cele aşteptate de

profesor sau stabilite la începutul fiecărei lecţii. Evaluarea rezultatelor şcolare nu se reduce numai la

aprecierea, clasificarea şi ierarhizarea elevilor în funcţie de performanţele obţinute, ci trebuie

identificate şi evidenţiate acele elemente care au asigurat succesul, urmând ca în etapele următoare

să se insiste pe remedierea şi ameliorarea elementelor care au condus la nereuşite. Evaluarea

presupune colectarea unor informaţii cât mai complete, interpretarea datelor, punerea şi rezolvarea

problemelor în scopul orientării deciziei şi intervenţiei. Probele şi testele de evaluare nu urmăresc în

principal evidenţierea deficienţei şi a blocajelor copilului, ci determinarea abilităţilor şi

ISSN: 1583 - 5529

Page 85: Simpozion International

85

disponibilităţilor imediate pentru dezvoltare. O asemenea abordare exclude definitiv teza

caracterului irecuperabil al copilului cu cerinţe speciale.

În vederea conceperii şi aplicării adecvate a evaluării în activitatea de la clasă am ţinut

seama de câteva mutaţii de accent, care au survenit în ultimul timp şi care au drept consecinţe o

redimensionare, o regândire a strategiilor evaluative, toate acestea în consens cu următoarele

exigenţe: extinderea acţiunii de evaluare, de la verificarea şi aprecierea rezultatelor – obiectivul

tradiţional – la evaluarea procesului, a strategiei care a condus la anumite rezultate; evaluarea nu

numai a elevilor, dar şi a conţinutului, a metodelor, a obiectivelor, a situaţiei de învăţare, a

evaluării; luarea în calcul şi a altor indicatori, alţii decât achiziţiile cognitive, precum conduita,

personalitatea elevilor, atitudinile, gradul de încorporare a unor valori etc.; diversificarea tehnicilor

de evaluare şi creşterea gradului de adecvare a acestora la situaţii didactice concrete - punerea la

punct a unor metode de evaluare a achiziţiilor practice; deschiderea evaluării spre mai multe

rezultate ale spaţiului şcolar (competenţe relaţionale, comunicarea profesor – elev, disponibilităţi de

integrare în social); necesitatea întăririi şi sancţionării cât mai operative a rezultatelor evaluării;

scurtarea feed – back – ului, a drumului de la diagnosticare la ameliorare, inclusiv prin integrarea

eforturilor şi a exploatării dispoziţiilor psihice ale elevilor; centrarea evaluării asupra rezultatelor

pozitive şi nesancţionarea în permanenţă a celor negative; transformarea elevului într-un partener

autentic al cadrului didactic în evaluare, prin autoevaluare, interevaluare şi evaluare controlată.

Bibliografie:

1. Cristea, C., Gabriela, (2002), Pedagogie generală, Bucureşti: Editura Didactică şi

Pedagogică;

2. Gherguş, Alois, (2001), Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii de

educaţie integrată, Iaşi: Editura Polirom;

3. Gherguş, Alois, (2006), Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii

diferenţiate şi incluzive în educaţie, Iaşi: Editura Polirom;

4. Jinga, I, Istrate, E., (1998), Manual de pedagogie, Bucureşti: Editura ALL Educational;

5. Manolescu, Marin, (2002), Evaluarea şcolară – un contract pedagogic, Editura

Fundaţiei „D. Bolintineanu”;

6. Musu, I., Taflan, A., (1997), Terapia educaţională integrată, Bucureşti: Editura Pro

Humanitate;

ISSN: 1583 - 5529

Page 86: Simpozion International

86

7. Neamţu, C., Gherguţ, A., (2000), Psihopedagogie specială. Ghid practic pentru

învăţământul deschis la distanţă, Iaşi: Editura Polirom;

8. Păunescu, C., Musu, I., (1997), Psihopedagogie specială integrată. Handicapul mintal.

Handicapul intelectual, Bucureşti: Editura Pro Humanitate;

9. Stoica, Adrian, (2001), Evaluarea curentă şi examenele. Ghid pentru profesori, Editura

Pro Gnosis;

10. Vrăşmaş, Ecaterina, (2001), Educaţia copiilor cu cerinţe educative speciale, Bucureşti:

Editura Credis.

STRATEGII INTERACTIVE , APLICATE ÎN ACTIVITATEA EDUCATIVĂ

A COPIILOR CU CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE INCLUŞI ÎN

PROGRAME DE INTEGRARE ÎN ŞCOLILE DE MASĂ

-Rezumat-

Autor: institutor TOADER

VIORICA,

Cadru didactic itinerant

Şcoala Specială nr. 1 Slobozia -Ialomiţa

Considerând şcoala ca principala instanţă de socializare a copilului, integrarea şcolară

reprezintă procesul de includere în şcolile de masă, în clasele obişnuite, la activităţile educative

formale şi nonformale a copiilor consideraţi ca având cerinţe educative speciale, adică, necesităţi

educaţionale suplimentare, complementare obiectivelor generale ale educaţiei adaptate

ISSN: 1583 - 5529

Page 87: Simpozion International

87

particularităţilor individuale şi celor caracteristice unei anumite deficienţe sau tulburări / dificultăţi

de învăţare, precum şi o asistenţă complexă (medicală, socială, educaţională, etc).

Activitatea educaţională cu elevii care prezintă cerinţe educative speciale presupune o

abordare bine structurată cu o orientare explicită din partea educatorilor şi a şcolilor, centrată pe

identificarea problemelor sau a dificultăţilor de învăţare, evaluarea resurselor fiecărui elev,

elaborarea unui plan educaţional individual şi examinarea progresului făcut elev În contextul

educţiei integrate, metodele activ participative constituie o resursă importantă în proiectarea

activităţilor educative deoarece stimulează şi dezvoltă foarte mult învăţarea prin cooperare ( lucrul

în perechi sau în grupuri mici de elevi), facilitând astfel comunicarea, relaţionarea, colaborarea şi

sprijinul reciproc pentru rezolvarea unor probleme, sunt favorizate cunoaşterea reciprocă dintre

elevi, înţelegerea şi acceptarea reciprocă, precum şi integrarea copiilor cu cerinţe speciale în

colectivul şcolii de masă.

Aceste metode, pe lângă eficienţa lor în activitatea didactică, dezvoltă o serie de aptitudini şi

capacităţi referitoare la spiritul de toleranţă, ascultarea activă, luarea deciziei, autonomie personală,

responsabilitate şi participare socială, formarea opiniilor şi înţelegerea corectă a realităţii.

Dimensiunile procesului de învăţământ, predarea- învăţarea-evaluarea, capătă, în cazul

strategiilor de lucru în echipă, valenţe formative şi formatoare, încurajând progresul individual şi

colectiv, personal şi social.

Bibliografie

1. Gherguţ, A., (2001), „Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii de

educaţie integrată”, Iaşi: Editura Polirom;

2. Neamţu C., Gherguţ, A., (2000), „Psihopedagogie specială. Ghid practic pentru

învăţământul deschis la distanţă”, Iaşi: Editura Polirom;

3. Păunescu, C, Muşu, I., (1997), „Psihopedagogie specială integrată. Handicapul mintal.

Handicapul intelectual”, Bucureşti: Editura Pro Humanitate;

4. Verza, E., (1995), „Psihopedagogie specială. Manual pentru clasa a XIII-a, şcoli

normale” E.D.P., Bucuresti;

5. Vrăşmaş, E, (2001), „Educaţia copiilor cu cerinţe educative speciale”, Bucureşti:

Editura Credis;

6. Vrăşmaş, T., (2001), „Învăţământul integrat şi /sau incluziv”, Bucureşti: Editura

Aramis.

ISSN: 1583 - 5529

Page 88: Simpozion International

88

METODE DE ÎNVĂŢARE PRIN COOPERARE-REZUMAT-

Înv Beldea Adriana

Şcoala cu clasele I-VIII,Nr 117

Bucureşti,Sector 6

Poate fiecare dintre noi a căutat răspunsul la întrebări de felul : ,,De ce nu pot face progrese

semnificative în învăţare toţi elevii din clasă ?” sau ,,Pot fi sprijiniţi să progreseze în învăţarea de tip

şcolar elevii care învaţă mai greu.?”

Copiii care nu pot face faţa cerinţelor şcolare, cei care prezintă diverse forme şi niveluri de eşec

şcolar sunt încă prea puţin cunoscuţi, acceptaţi şi abordaţi din punct de vedere psihopedagogic.

Atitudinea cea mai frecventă manifestată faţă de aceştia din partea şcolii este de subvalorizare.

Democratizarea şcolii şi egalizarea şanselor reprezintă direcţii strategice care angajează în mod

clar o mai mare responsabilitate şi flexibilitate a serviciilor educaţionale.

Diferenţele umane sunt normale şi învăţarea trebuie adaptată la necesităţile copilului. O pedagogie

centrată pe copil este benefică pentru toţi. Şcolile centrate pe copii sunt terenuri de instruire pentru o

societate centrată pe oameni, care respectă atât diferenţele cât şi demnitatea fiinţelor umane.

Realizarea obiectivului unei educaţii şcolare de succes pentru TOŢI COPIII necesită cooperarea cu

familiile şi mobilizarea organizaţiilor voluntare ale comunităţii, dar si folosirea la clasa a unor metode

de învatare prin cooperare. Printre metodele de învăţare prin cooperare amintesc:

- metoda “gândiţi- lucraţi în perechi- comunicaţi”

-metoda “mozaicului”( Jigsaw)

-procedeul recăutării

-mai multe minţi la un loc

-creioanele la mijloc

-cubul

În continuare au fost descrise câteva din metodele folosite la clasă, care au avut un mare succes.

Imaginea şcolii secolului XXI este încă neclară; însă liinile de forţă pe care un observator atent le poate

surprinde se pot caracteriza în două tendinţe:

ISSN: 1583 - 5529

Page 89: Simpozion International

89

-centrarea pe „copil”, pe nevoile celui care este beneficiarul şi, în acelaşi timp, partenerul nostru în

propria formare

-folosirea unor metode şi stiluri moderne de învăţare prin cooperare care să acopere cât mai bine

întreaga sferă de interes a persoanei educate, persoană care va reprezenta resursa şi creatorul de resurse

pentru anii viitori.

Bibliografie:

Vrăşmaş,Traian,,Învăţământul integrat şi/sau incluziv”,Editura Aramis, Bucureşti, 2001

Gherguţ,Alois,,Psihologia persoanelor cu cerinte speciale. Strategii de educare integrata”,Editura Polirom,

Iasi, 2001

INTEGRAREA COPIILOR CU CES

-Rezumat -

Înv. Costina Mariana

Şcoala Sf. Varvara Aninoasa-Iscroni

Experienţa acumulată în ultimii ani demonstrează că organizarea

învăţământului special duce sigur la izolarea copilului de ceilalţi ,pe când

integrarea lui în şcoala de masă ar putea duce la integrarea, acceptarea şi

protejarea acestora .

Planul de intervenţie educaţionalǎ în rezolvarea dificultǎţilor de

învǎţare este un plan de intervenţie personalizatǎ, cu urmǎtoarele

componente

-informaţii iniţiale despre copil şi problemele care constituie

cerinţele educative speciale la acel moment

-evaluarea problemelor(sub forma enumerǎrii lor sau formulǎrii

unui diagnostic prescriptiv);

ISSN: 1583 - 5529

Page 90: Simpozion International

90

-anticiparea unor rezultate(prin prognosticul iniţial şi prin

descrierea momentelor cheie ale intervenţiei);

-consemnarea unei/unor examinǎri iniţiale, a unor examinǎri

periodice şi a unei examinǎri finale;

-descrierea metodelor de intervenţie şi a mijloacelor folosite;

-paşii intervenţiei(etepele sau treptele intervenţiei)adoptaţi tipului

de probleme întâlnite şi individualizaţi;

-înregistrarea progreselor;

-consemnarea rezultatelor intervenţiei şi observǎri periodice;

-formele de sprijin alese prin parteneriatul cu specialişti,familia,

şcoala etc.;

-acceptul pǎrinţilor şi o formǎ de responsabilizare comunǎ a

acestora cu profesionaliştii implicaţi.

Cercetările psihologice şi pedagogice dovedesc tot mai mult că

fiecare elev are un ritm propriu de învăţare, că are aptitudini mai pronunţate

pentru unele obiecte de învăţământ şi mai slabe pentru altele, că receptează

în mod diferit influenţele mediului şi educaţiei .

Rezultatele de până acum confirmă faptul că tratarea diferenţiată a

elevilor în cadrul procesului didactic duce la succese incontestabile.

Una din ideile de bază ale instruirii diferenţiate este aceea că învăţătorul

trebuie să-şi asume într-o mai mare măsură responsabilitatea dobândirii

cunoştinţelor, asigurând posibilitatea unei cunoaşteri active, atât prin munca

în colectiv, cât şi prin munca individuală.

Tratarea diferenţiată a elevilor în procesul instruirii trebuie să constituie

un obiectiv central al preocupărilor noastre actuale.

Profesor şi elev, uniţi prin CUVÂNT

REZUMAT

Prof. Raluca Avrămescu

Colegiul Economic al Banatului Montan, Reşiţa

ISSN: 1583 - 5529

Page 91: Simpozion International

91

Actul de comunicare reprezintă orice acţiune a unui individ asupra altuia realizată prin semne. Prin

comunicare, omul, în calitatea sa de individ social, îşi face remarcată prezenţa într-o comunitate, împărtăşind cu

semenii săi emoţii, idei, informaţii, opţiuni.

Studiile din domeniul educaţional au arătat că deprinderile sociale insuficient dezvoltate sunt asociate cu

performanţe academice scăzute, probleme emoţionale şi comportamentale, dificultăţi de adaptare socială.

Dificultăţile de stabilire si menţinere a relaţiilor interpersonale reduc calitatea şi frecvenţa experienţelor de

învăţare, ceea ce duce la scăderea performanţelor şcolare. Deprinderile de comunicare şi relaţionare reprezintă

un factor protector faţă de comportamentele de risc (consum de alcool, droguri, fumat) şi faţă de situaţiile de

criză (suicidul).

Empatia este una din condiţiile necesare şi suficiente care facilitează comunicarea. Empatia presupune

acceptarea necondiţionată a ideilor, sentimentelor, credinţelor celuilalt, chiar dacă acestea sunt diferite de

propriile modele de referinţă, de modul subiectiv de a privi respectivele informaţii. Empatia presupune a te

pune în postura celuilalt, fără însă a pierde contactul cu propria persoană.

Comunicarea este de fapt cea mai importantă componentă a actului didactic. Prin urmare, dacă

profesorii îşi inundă elevii cu propriile lor gânduri, oricât de profunde şi bine organizate ar fi acestea, dacă

recurg prea des la explicaţii şi demonstraţii de tipul “hai să-ţi arăt cum”, procesul educativ riscă să nu îşi mai

atingă finalităţile, iar relaţia profesor- elev nu va putea funcţiona în condiţii optime. Pentru a menţine o relaţie

bună cu elevii este important ca profesorii să comunice eficient cu ei. Comunicarea eficientă constituie un

ingredient esenţial pentru educarea elevilor.

Un dialog este autentic dacă fiecare personalitate se angajează în întregime, se manifestă exprimându-şi

cu sinceritate emoţiile, ideile, experienţele, acceptând sentimentele, emoţiile, ideile, experienţele celorlalţi,

pentru că doreşte să le înţeleagă, la nevoie să-şi modifice atitudinile şi intenţiile, cooperând cu ceilalţi într-o

căutare comună.

În concluzie, pentru a asigura succesul demersului didactic trebuie să ne facem din elev un partener,

unul activ, curios, atent, care să ştie să înveţe, un partener în care să învestim încredere şi pe care să-l

respectăm. Numai astfel resursele umane, temporale, materiale, pe care le implicăm în procesul instructiv-

educativ se vor transforma în satisfacţii.

Intervenţia specializată în dificultăţile de învăţare

Rezumat

Numele, prenumele DAVID ELENA EUGENIA

Numele, prenumele NEAMŢU SORINA

ISSN: 1583 - 5529

Page 92: Simpozion International

92

Solu iile cele mai adecvate i eficiente sunt cele care îi oferă elevului posibilitatea integrării înț ș

mediul obi nuit, cu programe suplimentare dacă este cazul, adică tratarea psiho-pedagogică prinș

măsuri de educa ie incluzivă.ț

Ideal este ca elevii să înve e în clasa obi nuită sub supravegherea unui profesor care în elege iț ș ț ș

răspunde la cerin ele lor, care îi ajută i le îndrumă modul de învă are, i să continue cu un programț ș ț ș

care remediază personalizat problemele de învă are.ț

Toate aceste acţiuni de intervenţie sunt atât remediative, cât şi preventive.

Ca orice acţiune socio-umană, intervenţia de sprijin specializat în dificultăţile de învăţare este o

acţiune proiectată la nivel social şi individual, planificată, structurată i dinamic organizată.ș

Activitatea de remediere a dizabilităţilor de învăţare/dificultăţilor specifice de învăţare trebuie să

treacă prin aceste analize datorită faptului că eşecul în executarea unei sarcini de lucru poate avea o

multitudine de cauze. Principala cerinţă este apropierea activităţilor specifice de intervenţie în

dificultăţile de învăţare de ceea ce putem numi viaţă reală (socială şi individuală), de mediul de

viaţă şi problemele de fiecare zi ale copiilor.

Remedierea trebuie să încurajeze observarea diferenţelor.

Remedierea promovează gândirea simbolică şi generalizările.

Remedierea sprijină simţul înţelegerii şi exprimării elevilor.

Remedierea cere să li se vorbească elevilor despre nivelul la care se găsesc.

Alături de intervenţia de remediere, vom descoperi planul de intervenţie specializată, care este un

test/grilă bine completat, de care se servesc toţi cei care decid să-şi orienteze intervenţiile asupra

copilului. Planul de intervenţie se înscrie în demersul de a-i ajuta pe elevii/copii cu dificultăţi de

învăţare. Planul de intervenţie în rezolvarea dificultăţilor de învăţare este un plan personalizat şi

este instrumentul profesorului specializat sau al profesorului de sprijin (cadrul didactic de sprijin).

Rolul profesorului de la clasă este acela de a face din echipa care va elabora planul şi de a contribui

permanent la completarea lui prin informaţiile pe care le furnizează, ca şi prin colaborarea directă

cu orice cadru de sprijin care lucrează cu elevul cu dificultăţi de învăţare. Fiecare profesor care are

la clasă un elev cu dificultăţi de învăţare are nevoie de o planificare adecvată pentru acest elev.

Practic, profesorul trebuie să găsească locul în fiecare activitate de predare-învăţare fiecărui elev,

dar să îşi propună şi anumite obiective speciale pentru elevul cu dificultăţi de învăţare. Planul

profesorului este un plan educaţional, legat de procedeul de predare-învăţare şi de adaptările

necesare acestuia pentru a răspunde la nevoile elevului.

ISSN: 1583 - 5529

Page 93: Simpozion International

93

Planul ajută la fixarea obiectivelor pe care dorim să le atingem cu un copil/şcolar şi la a prevedea

intervenţiile şi resursele necesare. El permite, de asemenea, stabilirea unui calendar al realizării

obiectivelor şi la ordonarea priorităţilor. Când un copil are dificultăţi de adaptare şi învăţare, este

evident că rezolvarea lor nu se poate produce de la o zi la alta.

Planul stabileşte etapele necesare, fragmentând paşii de intervenţie.

INTEGRAREA PENTRU COPII CU CES, FAMILII, CADRE DIDACTICE ŞI

COMUNITĂŢII

REZUMAT

INST.DINU ADRIANA CARLA,SC.ROJISTE

PROF.DINU NICOLAE,SC.BRATOVOIESTI

Avantajele integrării se extind de asemenea la copiii cu dezvoltare tipică precum şi la familii,

cadre didactice şi comunităţi.

Familiile sunt primii educatori ai copiilor, care exercită cea mai mare influenţă asupra lor. Prin

urmare, familiile trebuie sa fie considerate ca parteneri care joacă un rol decisive în procesul de

educaţie al copilului.

Cadrele didactice şi parinţii işi asumă responsabilitatea de a lucra împreună au scopul de a

dezvolta comunicarea, respectul reciproc, şi acceptarea diferenţelor.

ISSN: 1583 - 5529

Page 94: Simpozion International

94

Copiii cu deficienţe sunt educaţi alături de copii fără deficienţe, în cadrul unui program

cunoscut sub numele de integrare, copiilor li se oferă o şansa egală de afi apreciaţi pe baza

meritelor, fără să se ţină seama de problemele lor emotive, sociale, fizice sau cognitive. În clasele

integrate, copiii devin conştienţi de potenţialul lor uman, ceea ce ajuta sa-şi dezvolte sensibilitatea

şi aprecierea faţă de experienţa umană.

Mulţi părinţi ai copiilor fără nevoi speciale au venit în sprijinul comunitaţii în acţiunea de

ajutorare a familiilor cu nevoi speciale.

Contribuţia parinţilor a constat în efortul lor de a determina autorităţile locale să ofere acces

copiilor cu deficienţe în clădirile publice, în mijloacele de transport şi la serviciile publice.

Parinţii şi educatorii trebuie să se întrunească pentru a discuta problemele legate de integrare

înainte de a-şi asuma răspunderea înfinţării claselor integrale.Toţi cei implicaţi în procesul de

formare a claselor au nevoie de ajutor suplimentar.

Cadrele didactice au nevoie de pregatire şi educaţie, iar părinţii necesită informaţii, sprijin,

consecvenţa şi îndrumare corectă atunci când apar greutăţile, de asemenea copiilor din clasa, atât

celor cu deficienţe cât şi celor fără deficienţe trebuie să li se acorde o atenţie sporită.

Dezvoltarea unei relaţii pozitive şi de încredere între personalul şcolii şi familie stimuleaza

sentimental general de ajutor al familiei şi autorizează familia în luarea deciziei.

Planul educaţional de intervenţie individualizatǎ

REZUMAT

Prof. Catrina Liana Grup Şcolar Forestier -Rucǎr Argeş

Ms. Instructor Popescu Traian Grup Şcolar Forestier- Curtea de Argeş

. În urma adaptării curriculare a Programei de Educaţie tehnologicǎ clasa a-V-a pentru elevul P.

G., am elaborat obiectivele învăţării, strategiile de intervenţie şi de învăţare pentru fiecare dintre

obiectivele vizate

Program de intervenţie personalizat

I.Informaţii de bazǎ:

ISSN: 1583 - 5529

Page 95: Simpozion International

95

Numele şi prenumele elevului : P. G.,data naşterii: 05.09.1999, domiciliul : Piteşti, jud.Argeş, str.

Z, bl. XII , ap. 8

Unitatea de învăţământ : Şcoala Generală Nr. 45,clasa a-V-a;

Echipa de intervenţie: cadrul didactic de la clasǎ , consilier de sprijin.

II. Starea actualǎ a elevului

- Desen : Nu reprezintǎ corect principalele puncte cardinale, culorile(roşu,albastru) prin care sǎ

indice traseul parcurs de tata sau mama la serviciu

- Matematică : Nu are formate deprinderile de a efectua operaţii de adunare şi scădere, tranformǎri

ale metrului , nu poate efectua operaţii de adunare şi scădere neoperând cu conceptele matematice.

Nu reazlizeazǎ un plan al clasei la scarǎ , decât cu sprijin permanent..

III. Evaluare iniţialǎ

Instrumente folosite în evaluare : fişa psihopedagogică, observaţia spontană şi dirijată,convorbirea

individuală şi de grup, probe curiculare, teste de recunoasterea culorilor folosind diverse eşantioane

, teste de verificare a operaţii de bazǎ matematice , a submultiplilor metrului.

IV . Derularea programului de intervenţie

Domeniul de intervenţie: cognitiv, Educaţie tehnologicǎ, scrierea unui eseu “Spaţiul nostru mereu

verde”, “Executarea planului şcolii”.

Motiv de referinţă: reducerea dificultăţilor de învăţare prin exersarea şi dezvoltarea capacităţilor

instrumentale calcule matematice, orientare .recunoaştere

Scopul programului de intervenţie: La sfârşitul programului,elevul va fi capabil să identifice

punctele cardinale, , să opereze cu submultiplii metrului în activitatea de realizare a unui plan al

şcolii ,recunoaşterii culorilor fără a face confuzii între ele.

Obiective pe termen scurt:

1. Formarea comportamentului de recunoaştere pe cale vizuală a culorilor a: culorilor,calculelor de

bazǎ matematice - 16.12.2008-16.01.2009;

2. Formarea capacităţii de fixare şi orientare -17.01.2009-16.02.2009;

3. Formarea comportamentului de operare cu calculele de bazǎ matematice 16.02.2009-16.03.-

2009;

Nivelul de plecare: elevul cunoaşte majoritatea operaţiilor de bazǎ matematice, dar nu poate face

transformǎri în submultiplii metrului,recunoaşte o parte din culori , nu are orientare pentru a stabili

punctele cardinale.

V. Evaluare finalǎ

- să efectueze operaţii de transformǎri ale metrului, să distingǎ culorile, să identifice punctele

ISSN: 1583 - 5529

Page 96: Simpozion International

96

cardinale

Instrumente de evaluare :

- fişe de lucru individuale, probe curriculare ,teste criteriale cu itemi pentru fiecare obiectiv în parte

VI. Concluzii

- În urma evaluării rezultatelor obţinute după derularea programului de intervenţie pe o perioadă de

trei luni, s-a ajuns la concluzia că datorită exerciţiilor şi activităţilor simple,accesibile,desfăşurate în

ritm propriu, elevul a depăşit în mare parte dificultăţile sale, dobândind o experienţă cognitivă

superioară celei anterioare, înlăturând anumite bariere din calea dezvoltării sale.

VII. Recomandari

- Se constată diminuarea dificultăţilor de învăţare, iar reluarea unor sarcini de învăţare şi a unor

comportamente-ţintă sunt de un real folos în dezvoltarea deprinderilor de muncă independentă.

Bibliografie:

"Ghid de predare învăţare pentru copiii cu cerinţe educative speciale" Coordonator: Profesor

IONEL MUŞU Editura MarLink;

Editura PRO HUMANITATE Bucureşti- 1999;

sursa imaginii : freeschoolclipart.com

Educaţia interculturală - o nouă provocare

- rezumat -

Prof. Pop Ioana Laura

Şcoala cu clasele I-VIII nr. 11 Oradea

Diversitatea este un aspect fundamental al tuturor societăţilor şi vizează atât diferenţele

care există între oameni ca individualităţi, cât şi cele între diverse grupuri. Existenţa unor identităţi

multiple, a valorilor, tradiţiilor, obiceiurilor şi a modului de relaţionare diferit dintre diverşi indivizi

sau grupuri, impun cu necesitate abordarea educaţiei şi a societăţii din perspectivă interculturală.

Aceasta reprezintǎ atât o nouă provocare cât şi o condiţie pentru realizarea coeziunii sociale care are

la bazǎ cultivarea respectului reciproc şi a înţelegerii atât între indivizi cât şi între grupuri.

Angajarea în interacţiuni interculturale este inevitabilă, si mai mult ea poate aduce atât un plus al

ISSN: 1583 - 5529

Page 97: Simpozion International

97

cunoaşterii cât şi al îmbogăţirii culturale. Fără o înţelegere mutuală, diferenţele pot genera conflicte,

care în cazul în care nu sunt rezolvate pe o cale paşnică pot degenera în violarea drepturilor omului.

Educaţia interculturală propune o abordare pedagogică a diferenţelor culturale,

strategie prin care se iau in consideratie specificităţile spirituale (diferenţe culturale) sau de alt gen

(diferenţa de sex, diferenţa socială sau economică etc.), evitându-se, pe cât posibil, riscurile ce

decurg din schimburile inegale dintre culturi sau, şi mai grav, tendinţele de atomizare a culturilor.

Abordarea interculturală nu este o nouă stiinţă, nici o nouă disciplină, ci o nouă metodologie ce

caută sa integreze, în interogaţia asupra spaţiului educaţional, datele psihologiei, antropologiei,

ştiintelor socialului, politicii, culturii, istoriei.” (Cucoş, 2000). Educaţia interculturală se referă la

teme ca “acceptare şi participare” “învăţarea convieţuirii – a învăţa să trăieşti împreună”,

evitarea “stereotipiilor şi a prejudecăţilor” şi propune soluţii pentru promovarea valorilor

democraţiei şi interculturalităţii /multiculturalităţii. Dezvoltarea abilităţilor de comunicare

interculturală presupune învăţarea acestora atât în cadrul organizat (educaţia formală), cât şi în şi

prin activităţi de educaţie non-formală şi informală.

Bibliografie selectivă:

1.Cerghit, Ioan, Metode de învăţământ, Editura Polirom, Iaşi, 2006

2.Cucoş, Constantin, Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 1996

3.Dumitru, Ion Al., Psihopedagogie , Edituta Cartea Universitară, Timişoara, 2003

4.Nicola, Ioan, Tratat de psihologie şcolară, Ed. Aramis, Bucureşti, 2001

EGALITATE ÎN DIVERSITATE ÎN ŞCOALA INCLUZIVĂ

- REZUMAT -

Învăţător, Ouatu Camelia

Centrul Şcolar Pentru Educaţie Incluzivă Negreşti

ISSN: 1583 - 5529

Page 98: Simpozion International

98

Una din formele de adaptare a învăţământului la nevoile copilului ar fi şcoala incluzivă, o

şcoală ce pune accent pe includerea acelor copii sau chiar grupuri, ce au fost anterior marginalizaţi

şi, care implică în procesul de învăţare şi de luare a deciziilor părinţii, îngrijitorii şi consilierii

specializaţi. Metodele folosite în cadrul claselor incluzive pot îmbunătăţi performanţele tuturor

copiilor.

Conceptul de educaţie incluzivă are la bază principiul dreptului egal la educaţie pentru toţi

copiii, indiferent de mediul social sau cultural din care provin, religie, etnie, limba vorbită.

Educaţia incluzivă semnifică extinderea scopului şi a organizării şcolii generale pentru a putea să

răspundă unei mai mari diversităţi de copii, în special celor proveniţi din grupuri defavorizate,

marginalizate sau excluse de la educaţie. Pornind de la premisa că fiecare copil are particularităţi,

interese, abilităţi şi necesităţi de învăţare unice, toate drepturile sale referitoare la educaţie trebuie

realizate într-o manieră care să conducă la o integrare socială şi o dezvoltare individuală cât se

poate de complete, incluzând dezvoltarea sa culturală şi spirituală.

Un lucru foarte important şi care trebuie luat în considerare este că predarea în cadrul

diversităţii implică predarea pentru fiecare individ în parte. Ţinând cont de interesele fiecărui elev,

de experienţa şi ţelurile sale facem, de fapt, un pas important în educaţia elevilor şi integrarea lor în

societate, după terminarea studiilor. Mai mult, putem spune că diferenţele dintre indivizi sunt mult

mai pregnante decât cele dintre grupuri. Din acest punct de vedere, poate una dintre cele mai mari

provocări, căreia trebuie să-i facem faţă, este adaptarea stilului de predare astfel încât să corespundă

necesităţilor fiecărui copil în parte.

Imaginea reală a ceea ce înseamnă ŞCOALA PENTRU TOŢI trebuie promovată, iar

elevii, părinţii şi cadrele didactice din şcolile de masă trebuie convinşi de necesitatea şi avantajele

integrării acestor copii în sistemul obişnuit de învăţământ, pentru că învăţând împreună, copiii

învaţă să trăiască împreună.

Bibliografie:

1.Ungureanu D., Educaţia integratăşi şcoala incluzivă, Editura de Vest, Timişoara, 2000

2.VrăşmaşT., Învăţământul integrat şi/sau incluziv, Editura Aramis, Bucureşti 2001

3.VrăşmaşT., Şcoala şi educaţia pentru toţi, Editura Miniped, Bucureşti 2004

ISSN: 1583 - 5529

Page 99: Simpozion International

99

METODE ŞI TEHNICI DE INTEGRARE A COPIILOR CU AUTISM

REZUMAT

COŞARIU RAMONA -TIMISOARA

RADULOV LĂCRĂMIOARA- TIMISOARA

Autismul este definit ca o tulburare de dezvoltare neurobiologică ale cărei efecte se văd în

planul comportamental şi în cel al comunicării încă din primii ani de viaţă.

Caracteristici principale ale autismului

- nevoia imperioasă de a nu schimba nimic se manifestă prin rezistenţa la schimbare, activităţi

repetate stereotip, perseverarea în aceeaşi acţiune ;

- integrarea, acceptarea în colectivităţi la nivel foarte scăzut ; inadaptare la relaţiile cu cei din jur;

- atitudinea de evitare : autiştii evită să te privească, se abţin de la comunicare prin limbaj sau

sunete, refuză colaborarea;

- majoritatea copiilor autişti nu vorbesc, folosesc gesturi pentru exprimarea unui fapt, a unei

dorinţe;

- ecolalie (repetă cuvinte sau expresii auzite) sau mutism selectiv ori total;

- niveluri diferite de receptivitate şi exprimare a limbajului;

Particularităţile copiilor cu tulburare din spectrul autist trebuie avute în vedere în momentul

planificării metodelor de intervenţie din punctul de vedere al psihologului, al educatorului, al

pedagogului de recuperare, al kinetoterapeutului, etc. Un prim pas in acest proces ar fi începerea cât

mai timpurie a tratamentului, deoarece un plan de activitate are o influenţă majoră în integrarea lor.

Strategii şi intervenţii utile

- utilizaţi frecvent numele elevului;

- însoţiţi comunicarea de expresii faciale potrivite (zambet, dezaprobare s.a.) şi limbajul trupului

- menţineţi distanţa corespunzătoare faţă de elevi (faţă în faţă, la nivelul ochilor);

- acordaţi timpul necesar răspunsurilor şi procesării informaţiilor;

- observaţi şi răspundeţi la toate încercările non-verbale ale elevilor;

- folosiţi un limbaj simplu (să nu supraestimăm cunoştinţele elevilor);

- identificaţi obiecte (mijloace didactice) – explicaţi folosirea lor cu cuvinte simple;

- inventaţi cantecele sau melodii care să insoţească rutina (dezvoltă atenţia);

- numiţi articole de îmbrăcăminte în ordinea îmbrăcării lor sau obiecte în ordinea folosirii lor;

- verbalizaţi acţiunile în ordinea desfăşurării lor;

- învăţaţi-i un mod acceptabil de a protesta, respinge cerinţe sau activităţi;

ISSN: 1583 - 5529

Page 100: Simpozion International

100

- folosiţi poveşti sociale simple ca să-i învăţaţi rutinele;

- folosiţi orare, calendare, cu regimul de zi/săptămânal, lunar; numiţi obiectele din imagini;

- utilizaţi mijloace vizuale (imagini, obiecte) şi structuraţi-le (organizatori de sarcină).

Bibliografie :

T i b e r i u M i r c e a –

“ P s i h o l o g i a ş i

p s i h o p a t o l o g i a

d e z v o l t ă r i i c o p i l u l u i

m i c ” , E d i t u r a

A u g u s t a ,

T i m i ş o a r a , 1 9 9 9 .

T h o m a s J . W e i h s –

“ C o p i l u l c u n e v o i

s p e c i a l e ” , E d i t u r a

T r i a d e , C l u j - N a p o c a ,

1 9 9 8 .

C a r m e n C i o f u –

“ I n t e r a c ţ i u n e a

p ă r i n ţ i - c o p i l ” , E d i t i a

a I I - a , E d i t u r a

A m a l t e a , B u c u r e ş t i ,

1 9 9 8 .

VrăşmasT. MusuI. - Cartea Albă RENINCO (integrarea/includerea copiilor cu

dizabilităţi) ,Ed. Pro Humanitae, Bucureşti ,1999.

L a n s i n g , M –

E d u c a ţ i o n a l

E v a l u a t i o n i n A u t i s m .

A r e a p p r a i s a l o f

C o n c e p t s a n d

T r e a t m e n t s ,

ISSN: 1583 - 5529

Page 101: Simpozion International

101

R u t t e r , M & S c o p l e r ,

E ( E d s ) , N e w Y o r k ,

1 9 9 9

S c o p l e r , E , R e i c h l e r , R

– I n d i v i d u a l

A s s e s e m e n t a n d

T r e a t m e n t f o r

A u t i s t i c a n d

D e v e l o p m e n t a l l y

D i s a b l e d C h i l d r e n ,

v o l I

P s y c h o e d u c a t i o n a l

P r o p h i l e , A u s t i n ,

1 9 7 9

ATITUDINI POZITIVE ÎN RELAŢILE DINTRE

COPII-ŞCOALĂ-ADULTI-SOCIETATE

REZUMAT

BOANTĂ MIHAELA-CONSTANŢA

SFETCU MARINELA-CONSTANŢA

De-a lungul istoriei, şcoala şi gândirea pedagogică au abordat în diferite feluri problematica

educaţiei unor copii care învaţă mai greu. Societatea şi şcoala manifestă şi în prezent, faţă de

această categorie de elevi, o gamă variată de atitudini, de acceptare şi includere în medii şcolare

obişnuite – tendinţă tot mai accentuată – la diferite grade şi modalităţi de separare şi izolare faţă de

contextele sociale şi educaţionale la care au acces toţi copiii.

Dezvoltarea modernă a educaţiei şi învăţământului înregistrează eforturi semnificative

pentru a depăsi distanţa - adeseori foarte mare care separă şcoala generală (de masă) faţă de copiii

ISSN: 1583 - 5529

Page 102: Simpozion International

102

care învaţă mai greu, copii consideraţi a fi „incapabili”, „needucabili”, „inadaptaţi”, „anormali”, „cu

probleme”.

Copiii care nu pot face faţă cerinţelor şcolare, cei care prezintă diverse forme şi niveluri de

eşec şcolar sunt încă prea puţin cunoscuţi, acceptaţi şi abordaţi din punct de vedere psihopedagogic.

Atitudinea cea mai frecventă manifestă faţă de aceştia din partea şcolii (şi a societăţii, în general)

este de subvalorizare – bazată în mare măsură pe lipsa de reuşită şi de competenţă şcolară.

Sunt destule situaţii în care un anumit copil, orientat spre o şcoală specială, ar fi putut

progresa mai mult într-o clasă din şcoala obişnuită. Similar, există copii cu deficienţe mai severe,

care ar putea să înveţe totuşi într-o şcoală specială, dar ei sunt acceptaţi şi aici cu foarte mare

dificultate... sau deloc.

Pe plan internaţional se observă diferenţe nete în ceea ce priveşte proporţia copiilor

cuprinşi în structuri integrate sau în instituţii de educatie specială, explicatia acestor diferente poate

fi dată de unele deosebiri în tradiţia şi experienţa privind politica educatională-scolară din tarile

respective, deosebirile existente la nivelul curiculumului şcolar, varietatea formelor de evaluare a

progresului şcolar practicate în sistemele de învăţământ respective, modalitătile de interpretare a

noţiunii de cerinţe educative speciale sau flexibilitatea sistemelor privind transferul elevilor dintr-o

clasă în alta.

În consecinţă “principiul drepturilor egale” implică faptul că necesităţile fiecărui individ

precum şi ale tuturor indivizilor sunt de importanţă egală, ca aceste necesităţi trebuie să stea la baza

planurilor făcute de societate, şi că resursele trebuie folosite într-un asemenea mod încât fiecare

individ să aibă şanse egale de participare.

BIBLIOGRAFIE

1. Buică, Cristian B. Bazele defectologiei. - Bucureşti: Aramis ,2004

2. Dragu, Anca ; Cristea , Sorin . Psihologie si pedagogie scolara. – Constanţa:

Ovidius University Pres, 2002

3. Gherguţ , Alois . Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale – strategii diferenţiate şi

inclusive in educaţie - Iaşi: Polirom, 2006

4. Nicola, Ioan ; Farcas, Domnica . Teoria educaţiei şi noţiuni de cercetare

Pedagogică. – Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1993

ISSN: 1583 - 5529

Page 103: Simpozion International

103

5. Psihopedagogie – pentru examenele de definitivare si grade didactice. – Iaşi :

Polirom , 2005

CREATIVITATE – JOC ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT

REZUMAT

Înv.-educator DORIN BRĂILENU

Prof. Sociolog ADRIAN LALESCU

Liceul teoretic ,,IRIS”, Timişoara

Din perspectiva psihologică, creativitatea apare in 4 accepţiuni importante: ca produs; ca

proces; potentialitate general umană, ca dimensiune complexa de personalitate.

Literatura de specilitate descrie diferite clasificări ale nivelului creativităţii ca produs al

muncii creatoare: creativitate expresivă, creativitate productivă, creativitate inovativă, creativitate

inventivă şi creativitate emergentă.

După Guilford personalitatea creatoare se distinge prin: fluiditate, flexibilitate, originalitate,

elaborare, sensibilitate faţă de probleme şi capacitate de redefinire.

Ludoterapia constituie o formă de activitate accesibilă, care rezolvă una sau mai multe sarcini

terapeutice pe baza îmbinării tehnicii de realizare a acestor sarcini cu elementul de joc.

Folosim ludoterapia pentru a rezolva o sarcină terapeutică într-un chip nou, deosebit, atractiv.

Fiecare joc în recuperare are un specific al său şi anume acela că urmăreşte un scop intrinsec, o

activitate suficientă sieşi însăşi, constituind un mijloc pentru atingerea unui ţel.

ISSN: 1583 - 5529

Page 104: Simpozion International

104

Jocurile didactice oferă un cadru propice pentru învăţarea activă, participativă, stimulînd

iniţiativa si creativitatea elevului. Obiectivele instructiv-educative ale fiecărui obiect de studiu pot fi

mai bine realizate prin utilizarea jocului.

Jocurile didactice exercită o influenţă pozitivă asupra întregii personalităţi a copilului. Ele pot

însoţi fiecare obiect de învăţământ, fiecare lecţie luând şi forma unor întreceri, concursuri între toţi

elevii.

Am prezentat în continuare câteva jocuri didactice folosite la educaţie plastică pentru

dezvoltarea creativităţii: Jocul punctelor; Creează un model; Continuă tu; Un tablou

neterminat; Jocul Kim.

Creativitatea se remarcă îndeosebi prin atitudine intelectuală novatoare, ea poate fi

dezvoltată printr-o pedagogie adecvată, care trezeşte şi încurajează acest mod de a privi lucrurile,

stimulându-l printr-o problematizare şi interogaţie permanentă ce pune subiectul în situaţia de a se

reanaliza şi redefini continuu. Creativitatea aparţine fiecărui individ, dar este totuşi mai puternic

dezvoltată la anumiţi oameni (talente, genii) şi constituie justificarea de bază a activităţii, chear a

muncii multora dintre ei.

BIBLIOGRAFIE

COTUNA, Rafila: Locul şi rolul jocului didactic în învăţare, Revista Învăţământul primar

nr. 3-4, Editura Miniped, Bucureşti, 2005

EPURAN, Mihai: Psihologia vârstelor, a jocurilor şi activităţilor de timp liber şi recreative.

Bacău, FEFS, 2005

IONESCU, Miron; RADU, Ioan: Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2005

PAUNESCU, Constantin şi col., Terapia educaţională integrată. (Coord. Ionel Muşu şi Aurel

Taflan), Bucureşti, Edit. Pro Humanitate, 1999.

JOCUL DIDACTIC

Rezumat

ISSN: 1583 - 5529

Page 105: Simpozion International

105

Prof. def. religie BACIU LUCIAN OVIDIU

Şcoala Specială nr. 2 Constanţa

Materialul prezintă jocul didactic ca metodă de învăţământ bazată pe acţiune în cazul copiilor cu

cerinţe educaţionale speciale. Sunt prezentate câteva modalităţi în care se poate aplica jocul,

urmărindu-se realizarea unor obiective religios-morale ce implică explicarea obiectului, a scopului

şi a împrejurărilor unei fapte, pentru ca elevii să poată distinge o fapta morală de o fapta imorală.

Este necesară folosirea unui limbaj simplu şi clar, elevii trebuie încurajaţi sistematic dar şi

disciplinaţi, cu tact pedagogic, atunci când este cazul. Sunt prezentate condiţiile pe care trebuie să le

îndeplinească jocul pentru a preveni plictiseala şi de asemeni sunt arătate câteva tipuri de jocuri

didactice aplicabile la religie. Se specifică apoi metodele de lucru în cadrul jocului precum şi fişe de

lucru adaptate la trei grupe diferite de elevi, respectiv cei cu deficit mintal uşor, moderat şi sever. În

continuare sunt arătate câteva elemente care pot duce la nerealizarea obiectivelor religios-morale

propuse şi cum se poate evita acest lucru.

În final, sunt prezentate câteva din cerinţele majore care conturează un model adaptat de lucru cu

elevii cu CES precum şi strategii didactice ce duc la îndeplinirea obiectivelor propuse.

BIBLIOGRAFIE:

Preot prof. univ. dr. Sebastian Şebu – Metodica predării religiei, Editura Reîntregirea, Alba Iulia,

2000

Elena Mocanu, Ionela Ene, Daniela Popescu, Camelia Muha, Mihaela Panoschi – Ghid de

proiectare didactică religie Creştin-Ortodoxă clasele V-VIII, Editura Sf. Mina, Iaşi, 2004

Prof. Ana Danciu – Metodica predării religiei în şcolile primare, gimnazii şi licee, Editura

Anastasia, 1999

Emil Păun, Romiţă Luciu – Educaţia preşcolară în România, Editura Polirom, 2002

Conf. Univ. Dr. Gheorghe Radu – Psihopedagogia şcolarilor cu handicap mintal, Editura Pro

Humanitate

Resurse internet:

http://articole.famouswhy.ro

ISSN: 1583 - 5529

Page 106: Simpozion International

106

ELEVII CU CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE – „O PROVOCARE A

PREZENTULUI”

REZUMAT

Profesor de sprijin Brebenel Vasilica, Şcoala Specială Târgovişte

Profesor Holboşan Carmen, Şcoala „Grigore Alexandrescu” Târgovişte

Obiectivele urmărite în activităţile desfăşurate cu elevii cu C.E.S.

- selectarea conţinuturilor din aria curriculară, astfel încât să răspundă nevoilor specifice fiecărui

elev cu C.E.S.;

- stabilirea obiectivelor pe termen lung şi termen scurt, să se bazeze pe punctele forte şi succesle

fiecărui elev cu C.E.S.;

- dezvoltarea calitativă a proceselor psihice;

- dezvoltarea limbajului, comunicării, competenţelor matematice;

- accentul intervenţiei, individualizarea să cadă pe latura formativă şi mai puţin pe cea informativă;

- învăţarea să se bazeze pe repetări, reţineri;

- ameliorarea învăţării nu presupune neapărat creşterea performanţei şcolare;

- maturizarea socio-afectivă;

- ameliorarea de comportamente deviante;

- practicarea învăţării centrate pe elev;

- însuşirea şi aderarea la un sistem de valori a copiilor cu C.E.S.;

BIBLIOGRAFIE:

1. Creţu, C., „Curriculum diferenţiat şi personalizat”, Editura Polirom, Ioaşi, 1998

2. Vrăşmaş, Z., „Şcola şi educaţia pentru toţi”, Editura Miniped, Bucureşti, 2004

3. Vrăşmaş, E., „Dificultăţi de învăţare în şcoală”, Editura Integral, Bucureşti, 2007

4. „Ghid pentru cadrele didactice de sprijin, Reninco, Editura Vanemonde, 2005

ISSN: 1583 - 5529

Page 107: Simpozion International

107

ACTIVITATEA SPORTIVĂ A ELEVILOR CU CES

Rezumat

Prof. Mihai Corneliu Şc. Grigore Alexandrescu Târgovişte

Prof. Nicolae Cătălin Şc. Grigore Alexandrescu Târgovişte

Evaluǎrile ştiinţei şi experienţa practicǎ au demonstrat importanţa practicǎrii exerciţiului

fizic, mişcǎrii, sportului pentru elevii cu cerinţe educative speciale, ceea ce conduce la ideea cǎ

statul, societatea trebuie sǎ acorde o mai mare importanţǎ rolului sportului în politica sa socialǎ

şi în strategia privitoare la protecţia acestor elevi

Sportul acţioneazǎ asupra persoanelor pe multiple planuri:

-îndeplineşte şi menţine starea de sǎnǎtate;

-constituie, prin mijloacele sale, elemente de recuperare imediatǎ şi de duratǎ;

-favorizeazǎ educaţia sub multiple aspecte şi dezvoltǎ personalitatea elevului;

-oferǎ ocazii apreciabile pentru contacte interumane, atât între membrii categoriei defavorizate,

cât şi cu membrii valizi;

-constituie mijlocul cel mai facil de integrare în societate;

-conduce la formarea unei opinii corecte, reale despre persoana cu cerinţe educative speciale,

necesare membrilor comunitǎţii pentru a-i cunoaşte şi a-i accepta;

-egalizeazǎ şansele la viaţǎ, la o activitate socio-profesionalǎ normalǎ;

-educǎ în spiritul fair- play, respect şi înţelegere pentru semeni;

-constituie mijloc eficace al terapiei ocupaţionale;

-contribuie la cunoaşterea şi dezvoltarea unor relaţii de prietenie cu alţi elevi, în plan local,

naţional şi/ sau internaţional;

-constituie vectorul principal al imaginii publice pozitive.

„Toată viaţa, mediul ne este educator şi încă unul sever şi periculos în acelaşi timp.

Sever, fiindcă greşelile se plătesc şi periculos fiindcă n-avem niciodată conştiinţa

acestei acţiuni educative, bună sau rea, a mediului şi a semenilor noştri.”

ISSN: 1583 - 5529

Page 108: Simpozion International

108

Paul Valery

(Bilanţul unui intelectual)

BIBLIOGRAFIE

Gherguţ, Alois – Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii de

educaţie integrată, Editura POLIROM, Iaşi, 2001.

Păunescu, C., Coordonate metodologice ale recuperării minorului inadaptat,

Bucureşti, EDP, 1984.

Vrăşmaş, Traian - Învăţământul integrat şi /sau incluziv pentru copii cucerinţe educative

speciale, Ed. Aramis, Bucureşti, 2005

Nevoile de formare a cadrelor didactice în domeniul educaţiei incluzive

Rezumat

Autori: prof. Constantinescu Elisabeta, director

Şcoala „Grigore Alexandrescu” Târgovişte

student Constantinescu Eliana

Cerinţele educative speciale reprezintă o resursă pentru dezvoltarea profesională a cadrelor

didactice.

Pregătirea iniţială şi continuă a profesorilor ţine cont de următoarele variabile:

• atitudini pozitive privind, educaţia pentru toţi;

• stăpânirea competenţelor necesare activităţilor practice;

• stăpânirea unui univers de cunoaştere psihopedagogică şi metodologică.

Procesul de formare şi perfecţionare a cadrelor didactice trebuie să fie aşezate pe baze noi,

refundamentat preluând la nivelurile curriculare conţinuturi privitoare la integrare.

ISSN: 1583 - 5529

Page 109: Simpozion International

109

Eliminarea ambiguităţilor provocate de nediferenţierea clară a diagnostitcului medical cu cel

psihologic şi cu terapia educaţională trebuie să stea în atenţia cadrelor didactice.

Integrarea nu poate fi considerată ca unica problemă, ci trebuie să avem în problemă

conştiinţa individuală şi socială în faţa persoanelor cu nevoi speciale.

Toate cadrele didactice trebuie să acţioneze în conformitate cu imperativele situaţionale

(frecvenţa şcolară şi încărcătra sarcinilor de învăţare).

Formarea profesională nu se poate realiza pe bază de modele arbitrare, printr-o pedagogie „de

cabinet”, ci pe baza unei pedagogii de teren, a unei pedagogii a proiectului, întemeiată pe descrierea

exactă a activităţilor prin care se exercită profesiunea şi competenţele de care absolvenţii

programelor de formare trebuie să dispună.

Bibliografie:

1. Cucoş, C. – Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2006

2. Cristea, S. – Pedagogie, Editura Hardiscom, Piteşti, 1997

3. Gherguţ, A.-Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale.Strategii de educaţie integrată,

Editura Polirom, 2001

4. Joiţa, E. – Pedagogie şi elemente de psihologie şcolară, Editura Erveş, 2003

5. Postelnicu, C -Fundamente ale didacticii şcolare, Editura Aramis, 2000

6. Vrăşmaş, T. -Învăţământul integrat şi/sau incluziv, Editura Aramis, 2001

CADRUL DIDACTIC DE SPRIJIN /ITINERANT

Rezumat

Dumitru Felicia – Şc. ,,Tudor Vladimirescu” ,Târgovişte

Cristescu Tamara - Şc. ,,Tudor Vladimirescu” ,Târgovişte

- resurse umane ale Şcolii SpecialeTârgovişte

Educaţia integrată pentru elevii cu cerinţe educative speciale, este o necesitate pentru

formarea şi dezvoltarea personalităţii lor în vederea integrării în societatea căreia îi aparţin.

Procesul incluziunii, proces de durată este influenţat de anumite variabile.

În şcoala incluzivă funcţionează cadrul didactic de sprijin / itinerant, potrivit ,, Metodologia

de organizare şi funcţionare a serviciilor educaţionale pentru copii/elevi deficienţi integraţi în

şcoala publică prin cadre didactice itinerante şi de sprijin”.

ISSN: 1583 - 5529

Page 110: Simpozion International

110

Cadrul didactic de sprijin / itinerant trebuie să aibă competenţe şi abilităţi necesare lucrului

cu elevul cu cerinţe educative speciale şi în acelaşi timp, disponibilităţi pentru lucru în echipă. El

trebuie să fie pregătit din punct de vedere teoretic şi practic ( metodologic ).

În şcoala incluzivă cadrul didactic de sprijin / itinerant împreună cu echipa de lucru ( cadre

didactice, psiholog, logoped, consilier şcolar, asistent social ), organizează întreaga activitate de

reabilitare/ compensare / integrare a elevilor cu cerinţe educative speciale.

Realizarea rolului cadrului didactic de sprijin/itinerant este îngreunat de multe ori de

bariere :

- la nivelul cadrelor didactice

- la nivelul părinţilor elevilor cu cerinţe educative speciale

- la nivelul copiilor

- bariere fizice şi materiale

- bariere de timp.

Cadrele didactice de sprijin /itinerante au căutat soluţii care să înlăture pe cât posibil barierele mai

sus amintite. Au considerat că cel mai greu este să schimbi mentalitatea semenilor referitoare la

omul în dificultate şi de aceea au întreprins acţiuni multiple în acest sens.

Bibliogfafie :

1. POPOVICI, D.,V., – Elemente de psihopedagogia integrării, Editura Pro Humanitate,

Bucureşti, 1999

2. UNICEF, RENINCO – Bune practice în educaţia incluzivă, Bucureşti, 2000

3. UNICEF, RENINCO – Ghid de predare - învăţare pentru copiii cu cerinţe educative

speciale (culegere de texte ), Bucureşti, 1999

4. UNICEF, RENINCO – Set de instrumente, probe şi teste pentru evaluarea educaţionalţ a

copiilor cu dizabilităţi ,Bucureşti, 2003

5. UNICEF, RENINCO , M.E.C.T. – Ghid ( manual pentru cadre didactice de sprijin (C.D.S.),

Bucureşti, 2003

6. UNGUREANU, D., – Copiii cu dificultăţi de învăţare, Editura Didactică şi Pedagogică, R.

A., Bucureşti, 1998

INTEGRAREA COPIILOR CU CES

REZUMAT

Prof.LICA VERONICA

ISSN: 1583 - 5529

Page 111: Simpozion International

111

Bibliotecar GHERGHESCU MAGDA

SCOALA Nr 12 TARGOVISTE

Noua direcţie de dezvoltare în educaţia românească prevede integrarea copiilor cu cerinţe

speciale în învăţământul de masa, indiferent de natura divizibilităţilor.

Prin integrarea copiilor cu C.E.S. în sistemul şcolii de masă se urmăreşte recuperarea şi

valorificarea la maximum a individualităţii pentru formarea unor comportamente adecvate, astfel

încât să se poată descurca singur în situaţii cotidiene, în mod acceptabil, cu minim de ajutor.

Pentru aceasta, e necesară o diagnosticare reală şi de calitate, având ca scop determinarea

nivelului de la care se pleacă în aplicarea unui program de intervenţie, cât şi evaluarea gradului de

dificit al copilului în dificultate.

Strategiile de formare a unei atitudini pozitive a cadrelor didactice faţă de integrare trebuie să

ţină cont principiile următoare:

* informarea – este necesară o informare corectă, completă, neutră să fie accesibilă cadrelor

didactice privind procesul integrării, caracteristicile psihice şi capacităţile copiilor cu C.E.S. De

asemenea este de dorit participarea la cursuri de perfecţionare în domeniul psihopdagogiei speciale.

* colaborarea – este necesară o comunicare sinceră între cei implicaţi în procesul integrării

cadre didactice, profesori de sprijin, specialişti în psihopedagogie specială, părinţi ai copiilor

obişnuiţi precum şi părinţii copiilor în dificultate.

* pragmatismul – modificările de ordin organizatoric să nu destabilizeze programul claselor,

dar nici să impună eforturi suplimentare din partea elevilor cu C.E.S.

Ca procesul de integrare să se desfăsoare cu succes, cadrele didactice trebuie să ţină cont de

următoarele recomndări:

1. Cunoaşterea particularităţilor psihologice şi socio-culturale ale copilului în dificultate. Cadrele

didactice trebuie să obţină informaţii de la cadrul didactic de sprijin şi să colaboreze cu acesta în

acţiunea de integrare.

2. Menţinerea unui climat optim în clasă.Copilul cu C.E.S. nu trebuie să se simtă exclus din

colectiv, trebuie valorizat pozitiv de grupul clasei.

3. Evitarea creerii unor cercuri vicioase care să amplifice manifestări nedorite. Trebuie eliminate

relaţiile conflictuale între elevul cu C.E.S. şi colectivul clasei prin descoperirea unor interese

comuneşi valorizarea reuşitelor în grup, precum şi atribuirea unor sarcini pentru elevul cu C.E.S

care rezolvate corespunzptor să atragă aprecierea celorlalţi.

ISSN: 1583 - 5529

Page 112: Simpozion International

112

4. Relaţia cu părinţii copiilor obişnuiţi cât şi a celor în dificultate nu trebuie să se rezume la situaţia

şcolară este necesară o cunoaştere a opiniilor părinţilor cu privire la procesul integrării.

5. Aceşti copii aflaţi în dificultate nu sunt şcolarizaţi în învăţământul de masă pentru a-i face

„normali” ci pentru a le insufla valori, competenţe şi aspiraţii specifice copiilor normali.

Finalitatea acestui demers este o bună inserţie socio-profeesională după încheierea

şcolarizării.

Accesul acestor copii în învăţământul de masă nu trebuie privit ca fiind rodul unor acte de

caritate, ci ca un „drept legitim” întrucât societatea aparţine tuturor cetăţenilor şi nu există nici un

argument de discriminare.

Procesul de integrare, fiind un proces dificil depinde foarte mult de atitudinea celor care sunt

chemaţi să-i dea viaţă şi de profesionalismul lor. Din acest motiv cadrul didactic trebuie să se simtă

asigurat şi sprijinit în acest demers pentru a spera la un bilanţ pozitiv .

Bibliografie selectivă:

1. Cosmovici A., Iacob L. Psihopedagogie specială. Ghid practic pentru învăţământul

deschis la distanţă, Iaşi, Polirom, 1999;

2. Neamţu C., Gherguţ A. Psihopedagogie specială. Ghid practic pentru învăţământul

dechis la distanţă, Iaşi, Polirom, 1999;

3. Popovici D. V. Elemente de psihopedagogia integrării, Bucureşti, Pro Humanitate,

1999;

4. Verza E. Psihopedagogia integrării şi normalizării, Revista de educaţie specială,

1/1992;

5. Vrăşmş T., Muşu I. Integrarea în comunitate a copiilor cu cerinţe educative speciale,

Ministerul Învăţământului şi Reprezentanţei UNICEF în România, Bucureşti, 1996.

MANAGEMENTUL SI METODOLOGIA EDUCATIEI INCLUSIVE

Rezumat

ISSN: 1583 - 5529

Page 113: Simpozion International

113

BUCUR CLAUDIA CERASELA-PROFESOR DE SPRIJIN SCOALA nr 12

TARGOVISTE

VIZITIU CARMEN-PSIHOLOG SCOALA I.A. BRATESCU-VOINESTI

TARGOVISTE

Educaţia incluzivă este o orientare care presupune o schimbare a modalităţilor de tratare a

problemelor educaţionale, bazată pe considerentul că modificările în metodologie şi organizare,

aduse pentru a răspunde elevilor cu dificultăţi de învăţare, sunt benefice pentru toţi copiii (Ainscow,

1995). Într-adevăr, persoanele cu nevoi speciale devin factorul stimulator care încurajează

dezvoltarea, pentru crearea unui mediu de învăţământ mai cuprinzător. Educaţia incluzivă incearcă

să se adreseze nevoilor de învăţare ale tuturor copiilor, tinerilor şi adulţilor, concentrându-se în

special asupra nevoilor celor vulnerabili la marginalizare şi excludere.

Şcoala trebuie să integreze rapid, firesc şi eficient copiii cu cerinţe educative speciale copii

din şcoli speciale şi case ale copilului, pe cei din medii defavorizate marcate de sărăcie, de violenţă

de delincvenţă şi să le dea noi şanse. Şcoala devine astfel o instituţie privilegiată care poate şi

trebuie să compenseze inegalităţile sociale, să asigure cadrul ce poate stimula interesul tuturor

copiilor şi al familiilor acestora pentru şcoală, ca soluţie pentru integrare socială şi profesională,

pentru a diminua reproducerea sărăciei, a delicvenţei, a şomajului.

Realizările noastre se bazează pe conlucrarea tot mai buna cu familia, cu comunitatea locală şi pe

pregătirea temeinica a personalului didactic în probleme ale educaţiei interculturale, ale

învăţământului de tip incluziv în managementul clasei şi în specialitate.

O şcoală incluzivă este o şcoală deschisă pentru toţi, şcoală fără bariere în calea învăţării

pentru toţi tinerii ,fără discriminări de orice natură, fără etichetări Această şcoală are la bază o

educaţie de tip incluziv. Educaţia incluzivă este o orientare care presupune o schimbare a

modalităţilor de tratare a problemelor educaţionale, bazată pe considerentul că modificările de

metodologie şi organizare, aduse pentru a răspunde elevilor cu dificultăţi de învăţare, sunt benefice

pentru toţi copiii (Ainscow,1995). Acest tip de educaţie se adresează nevoilor de învăţare ale tuturor

copiilor şi în special asupra nevoilor celor vulnerabili la marginalizare şi excludere, copii cu

dizabilităţi sau talentaţi, copiii străzii şi copiii care muncesc, copii din populaţii îndepărtate sau

nomade, copii aparţinând minorităţilor lingvistice, etnice sau culturale şi copiilor din alte zone sau

ISSN: 1583 - 5529

Page 114: Simpozion International

114

grupuri dezavantajate sau marginalizate (Declaraţia de la Salamanca si Cadrul General de Acţiune

al Nevoilor Speciale în Educaţie, paragraful 3).

Problematica educaţiei copiilor cu cerinţe speciale a devenit în ultimii ani o preocupare aparte

în rândul specialiştilor. Apariţia conceptelor de educaţie integrată şi şcoală incluzivă a determinat

modificări fundamentale în percepţia actului educativ şi a necesitat identificarea unor răspunsuri la

câteva întrebări fundamentale:

*care sunt finalităţile actului educativ în raport cu nevoile specifice ale copiilor deficienţi ?

*cum definim scopurile si obiectivele instruirii în condiţiile unei clase de elevi în care se realizează

integrarea ?

*care sunt criteriile în elaborare şi aplicare a unui curriculum diferenţiat/adaptat ?

*cum trebuie aplicată şi înţeleasă evaluarea şcolară a elevilor cu diferite tipuri de deficienţe, în

special a celor cu deficienţe de intelect ?

BIBLIOGRAFIE

1. Alois Gherguţ - Sinteze de psihopedagogie specială –Editura Polirom, 2005

2. Miron Ionescu - Educaţia şi dinamica ei –

Editura Tribuna învăţământului – Bucureşti, 1998

3. I. Stănică, M. Popa, Doru Vlad Popovici - Psihopedagogie specială –

Editura Pro Humanitas – Bucureşti, 2001.

4.Bernad, Simona, Elena, 2003, Tehnica învăţării eficiente, Presa Universitară Clujeană, Cluj –

Napoca;

5.Joiţa , E., 2000, Management educaţional: Profesorul- manager: roluri şi metodologie, Polirom,

Iaşi;

DIZABILITATEA-DIAGNOSTIC SI LIMITE

REZUMAT

Inst. Florenta Ionescu, coala cu Clasele I-VIII Nr. 152 „Uruguay”, sect. 1,Ș

Bucuresti

ISSN: 1583 - 5529

Page 115: Simpozion International

115

Inv. Didina Mitran, coala cu Clasele I-VIII Nr. 152 „Uruguay”, sect. 1,Ș

Bucuresti

,,Persoanele cu deficiente sunt acele persoane care datorită unor deficiente senzoriale, fizice

sau mintale, nu se pot integra total sau partial, temporar/permanent , prin propriile lor posibilităti în

viata socială si profesională, necesitând protectie socială specială”

Caracteristicile comune ale unor astfel de persoane sunt:

• Majoritatea dizabilitătilor sunt determinate de o conditie de sănătate cum ar fi boala,

malformatia congenitală, un accident sau chiar malnutritia.

• Uneori factorii de mediu pot avea consecinte mai însemnate.

Dacă în trecut principalul obiectiv al îngrijirii acestor persoane a fost îngrijirea lor în familie, iar

mai apoi institutionalizarea, acum se urmăreste noninstitutionalizarea, normalizarea, reabilitarea

bazată pe comunitate si chiar îngrijirea în comunitate.

In prezent educatia acestor persoane cu dizabilităti intră în competenta scolilor speciale, dar

există o serie de copii care pot fi integrati într-o scoală normală,dacă s-ar respecta principiile unei

scoli incluzive, o scoală în care să nu existe discriminare, o scoală care să se bazeze pe o relatie

corectă între familie si comunitate, în care cei implicati în procesul de educare să poată gestiona

resursele umane, să se poată adapta la managementul schimbărilor.

Educatia trebuie să se sprijine pe un parteneriat între scoală- familie-comunitate. Atunci

când părintii, elevii si ceilalti membrii ai comunitătii se consideră parteneri, se formează o

comuniune de suport pentru beneficiul tuturor copiilor. colile incluzive schimbă atitudinileȘ

negative fata de diferente, în sensul că-i educă pe toti copiii împreună

Incluziunea înseamnă schimbare la nivelul mentalitătilor.

BIBLIOGRAFIE:

Alois Gherguţ, Sinteze de psihopedagogie specială, Editura Polirom, Iaşi, 2005

Cristina Neamţu, Alois Gherguţ, Psihopedagogie specială – Ghid practic pentru

învăţământul deschis la distanţă, Editura Polirom, Iaşi, 2000

Bogdan Balan, Ştefan Boncu, Andrei Cosmovici, Teodor Cozma, Carmen Creţu,

Constantin Cucoş, Ion Dafinoiu, Luminiţa Iacob, Constantin Moise, Mariana Momanu,

ISSN: 1583 - 5529

Page 116: Simpozion International

116

Adrian Neculau, Tiberiu Rudică, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi

grade didactice, Editura Polirom, Iaşi, 1998

ELEVII CU NEVOI SPECIALE SI EDUCATIA LOR

REZUMAT

EDUCATOARE: POPA ROXANA ALINA

ŞCOALA CU CLS. I-IV VALEA MICĂ COM.

CLEJA JUD. BACĂU

Educaţia specială are în vedere un anumit tip de educaţie adaptată şi destinată copiilor care

nu reuşesc să atingă în cadrul învăţământului obişnuit nivele educative şi sociale corespunzătoare

vârstei.

Aceşti copii sunt copii cu cerinţe-nevoi educative speciale.

CES – cerinţele în plan educativ ale unor categorii de persoane, ca urmare a unor disfuncţii sau

deficienţe de natură intelectuală, senzorială, psihomotrică, fiziologică sau ca urmare a unor condiţii

psihoafective, socioeconomice sau de altă natură.

Aceste cerinţe educative speciale solicită abordarea actului educaţional de pe poziţia

capacităţii elevului deficient sau aflat în dificultatea de a înţelege şi valorifica conţinutul învăţării, şi

nu de pe poziţia profesorului sau educatorului care desfăşoară activitatea instructiv-educativă în

condiţiile unei clase omogene de elevi.

Astfel, educaţia integrată urmăreşte să ajute familia şi copilul cu nevoi speciale în vederea

valorizării tuturor potenţialităţilor latente şi manifeste, pentru a trăi din plin, cu posibilităţile pe care

le are şi le dezvoltă, într-o ambianţă constructivă şi echilibrată. Educaţia integrată îi va permite

copilului cu CES să trăiască alături de ceilalţi copii valizi, să desfăşoare activităţi comune,

dobândind abilităţi indispensabile pentru o viaţă cât mai apropiată de cea a copiilor fără probleme

speciale.

Şcoala incluzivă pune în centrul atenţiei sale persoana uman ca fiinţă originală, unică şi

irepetabilă, accentuând ideea că în fiecare societate există personalităţi, grupuri diferite, motivaţii,

raţiuni şi puncte de vedere diferite.

ISSN: 1583 - 5529

Page 117: Simpozion International

117

În opinia mai multor autori, promovarea educaţiei incluzive-integrate în şcolile din sistemul

de învăţământ trebuie să aibă la baza următoarele principii-cadru precum faptul că toţi elevii au

dreptul să participe la toate activităţile incluse în programa şcolilor obişnuite, în timpul programului

şcolar, personalul didactic şi de specialitate se va implica direct în susţinerea pe toate căile

integrării maximale a elevilor cu cerinţe educative speciale, şcoala va trebui, printr-o serie de

schimbări radicale în domeniul curriculumului să vină în întâmpinarea tuturor cerinţelor

educaţionale ale elevilor fără a leza demnitatea şi personalitatea acestora.

BIBLIOAGRAFIE:

REVISTA DIDACTICA, NR.4, FEBRUARIE 2009

MARIA ROBU, ,,EMPATIA ÎN EDUCAŢIE, NECESITĂŢI PEDAGOGICE

MODERNE”,

COLECŢIA NEW SCHOOL, BUCUREŞTI 2008

REVISTA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREŞCOLAR NR. 3-4 -2008, MINISTERUL

EDUCAŢIEI, CERCETĂRII SI TINERETULUI, INSTITUTUL DE STIINŢE ALE

EDUCAŢIEI.

INTEGRAREA COPIILOR CU CERINŢE SPECIALE ÎN ŞCOALA PUBLICĂ

REZUMAT

Înv. FÎNTÎNĂ ANCA-NICOLETA

Şcoala cu Clasele I-IV Valea Mică-structură

S.A.M. Cleja, jud. Bacău

Educaţia pentru toţi copiii este o cerinţă fermă şi clară a epocii noastre, determinată de

nevoile acute ale timpului prezent.

Şcoala trebuie să-şi extindă scopul şi rolul pentru a putea răspunde unei mai mari diversităţi

a copiilor. Învăţământul, în calitatea sa de prestator de servicii, trebuie să se adapteze cerinţelor

elevilor şi nu invers.Este necesar să se facă trecerea de la integrare la incluziune.

Integrarea este asimilarea unui elev în educaţia de masă, unde acesta se adaptează sau nu

politicilor, practicilor şi curriculei existente în şcoala respectivă. Incluziunea reprezintă adaptarea

şcolii, care prin serviciile educaţionale speciale vine în întâmpinarea nevoilor de învăţate şi de ISSN: 1583 - 5529

Page 118: Simpozion International

118

participare a tuturor elevilor, la toate activităţile. Şcoala de azi se urmăreşte a fi o şcoală

comprehensivă şi integratoare, care să asigure satisfacerea nevoilor, aspiraţiilor şi valorificarea

potenţialului tuturor copiilor, inclusiv al celor cu nevoi educative speciale.

Pentru ca activitatea instructiv – educativă să fie profitabilă pentru toţi elevii, aceasta trebuie

să se realizeze diferenţiat. Educaţia diferenţiată vizează adaptarea activităţii de instruire la

posibilităţile diferite ale elevilor, la capacitatea de înţelegere şi ritmului de lucru propriu fiecărui elv

în parte.

Pentru ca educaţia copiilor cu cerinţe speciale să fie eficentă, pe de o parte trebuie să aibă un

caracter integrat, iar pe de altă parte trebuie să aibă un caracter diferenţiat, să fie adaptată

particularităţilor elevilor.

Procesul de integrare educaţională a elevilor cu CES include elaborarea unui plan de

intervenţie individualizat, în cadrul căruia, folosirea unor modalităţi eficente de adaptare curriculară

joacă un rol esenţial.

Învăţătorul trebuie să dobândească o pregăire adecvată în educaţia specială pentru a putea

identifica elevii cu CES, a elabora programe individualizate, a colabora cu specialiştii şi părinţii,

luptând astfel pentru binele elevului aflat sub îndrumarea sa.

BIBLIOGRAFIE:

Gherguţ, Alois – Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii de educaţie

integrată, Editura POLIROM, Iaşi, 2001.

Ceobanu, Ciprian; Diac Georgeta; Hriţuleac, Aurora – Conotaţii psihosociale ale deficienţei

mentale, Editura A 92, Iaşi, 1996.

Holdevici, Irina – Gândirea pozitivă. Ghid practic de psihoterapie raţional-emotivă şi

cognitiv-comportamentală, Bucureşti, 2000.

Nedal M. R. Kawafhh - Modele pedagogice de integrare în comunitate a copiilor cu cerinţe

educative speciale – Teză de doctorat

Popovici, Doru Vlad – Elemente de psihologia integrării, Editura Pro Humanitate,

Bucureşti, 1999.

Weihs, Thomas J. – Să-i ajutăm iubindu-i, Editura HUMANITAS, Bucureşti, 1992.

ŞCOALA ŞANSELOR EGALE –

SPERANŢĂ, FLEXIBILITATE, TOLERANŢĂ

REZUMAT

ISSN: 1583 - 5529

Page 119: Simpozion International

119

Profesor Florentina Văcaru

Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Tg. Jiu

Sintagma şcoala şanselor egale este echivalentă sintagmei şcoala pentru toţi şi reprezintă dezideratul maximei

flexibilităţi şi toleranţe în ceea ce priveşte diferenţele fizice, socioculturale, lingvistice şi psihologice existente între

copii, misiunea şcolii fiind aceea de a le oferi tuturor posibilitatea de a învăţa în funcţie de ritmul, capacităţile şi nevoile

proprii şi de a se exprima conform trăsăturilor individuale de personalitate. Ideea care animă acest tip de şcoală este

aceea că finalitatea fundamentală a sistemului naţional de învăţământ constă în a forma cetăţeni care sunt membri ai

aceleiaşi matrice sociale şi care împărtăşesc valori comune.

Educaţia pentru toţi copiii este o cerinţă fermă şi clară a epocii noastre, determinată de

nevoile acute ale timpului prezent. În filosofia lumii moderne materializata în politicile

educaţionale, internaţionale şi naţionale, se caută răspuns la întrebări fireşti care doresc să

exemplifice îngrijorarea faţă de viitorul lumii. Procesul educativ trebuie să se adreseze tuturor şi să

se concentreze pe soluţii rapide şi adecvate la adaptarea faţă de diversitatea şi unicitatea umană.

Înţeles ca un participant activ la procesul de predare-învăţare, fiecare elev aduce cu sine o experienţă personală, un

stil de învăţare, un model social de interacţiune specifică, un ritm personal de muncă, un mod propriu de abordare a

problemelor de viaţă, elementele unui context cultural căruia îi aparţine etc. Din această perspectivă, fundamentală în

procesul de predare-învăţare este înţelegerea interactivităţii, învăţării şi dezvoltării prin interrelaţionarea cu ceilalţi,

fiecare participant învăţând şi dezvoltându-se prin raportare la cei din jur (inclusiv educatorii şi managerii şcolilor).

Astfel, şcoala pentru toţi sau şcoala incluzivă se adresează individualităţilor, dar oferă în acelaşi timp soluţiile

colaborării şi cooperării pentru învăţare, deoarece ea nu este numai un teritoriu al cunoştinţelor academice, ci şi unul al

experienţelor practice şi al relaţiilor interumane.

Orice educator care-şi centrează activitatea pe copil, nu trebuie să uite că:

- Fiecare copil este important pentru societate.

- Fiecare copil are nevoi speciale.

- Fiecare copil are particularităţi specifice.

- Fiecare copil este unic.

- Cu toate că sunt diferiţi , toţi copiii sunt egali în drepturi.

Viitorul societăţii depinde de modul în care creştem şi educăm azi toţi copiii.

Fiecare copil are dreptul la educaţie şi la sprijinul adecvat pentru a participa la procesul educativ.

BIBLIOGRAFIE

• Alois Gherguţ – Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale – Editura Polirom, 2006

• Alois Gherguţ – Sinteze de psihopedagogie specială - Editura Polirom, 2005

ISSN: 1583 - 5529

Page 120: Simpozion International

120

STIMULAREA SOCIABILITĂŢII ELEVILOR CU CESINTEGRAŢI ÎN ŞCOALA DE MASĂ

REZUMAT

AUTORI: LEORDEAN LOREDANA

OSZLANSZKY DIANA SORINA

DE LA C.Ş.P.E.I.”PAUL POPESCU NEVEANU”, TIMIŞOARA

ISSN: 1583 - 5529

Page 121: Simpozion International

121

Lucrarea de faţă a debutat cu o explicare a conceptelor ce stau la baza demersului prezentei

cercetări, şi anume: stimularea, sociabilitatea şi cerinţele educative speciale.

În continuare, au fost prezentate conceptul de integrare a copiilor cu C.E.S. în şcoala de masă,

modele ale integrării şi forme ale integrării.

Demersul formativ ce a stat la baza prezentei cercetări a fost următorul: ipotezele, obictivele,

variabilele experimentale, etapele cercetării (pre-test, intervenţie, post-test), eşantionul cercetării şi

prezentarea instrumentelor de cercetare. Testarea subiecţiolr s-a realizat folosind un test de

sociabilitate iar în cadrul intervenţiei au fost efectuate 13 şedinţe de stimulare a sociabilităţii, fiecare

cu teme distincte.

În urma analizei datelor s-a constatat că prin participarea la activităţile de stimulare a

sociabilităţii, nivelul sociabilităţii subiecţilor s-a îmbunătăţit. Dacă în etapa de pre-test subiecţii s-au

situat la un nivel inferior al sociabilităţii, în etapa de post-test 4 subiecţi s-au situat la limita

inferioară a nivelului d sociabilitate medie (25 de puncte), 3 subiecţi au atins limita superioară a

nivelului de sociabilitate inferioară (24 de puncte) iar în pre-test atinseseră limita inferioară a

nivelului de sociabilitate inferior, 2 dintre subiecţi au înregistrat 29 de puncte iar 1 subiect a

înregistrat 28 de puncte în post-test.

BIBLIOGRAFIE

1. Albu A., Albu C. « Asistenţa psihopedagogică şi medicală a copilului deficient fizic »

Iaşi, Polirom, 2000

2. Ionescu, S., “Adaptarea socioprofesională a deficienţilor mintal”, Bucureşti, Editura

Academiei P.S.R., 1975

3. Miftode V. (coord.) « Dimensiuni ale asistenţei sociale : forme şi strategii de protecţie

a grupurilor defavorizate », Botoşani Eidos, 1995

4. Popescu G., Pleşa O. (coord.), “Handicap, readaptare, integrare”, Bucureşti, ProHumanitate,

1998

5. Verza, E., Păun, E., “Educaţia integrată a copiilor cu handicap”, Unicef, 1998

6. www.google.com

ISSN: 1583 - 5529

Page 122: Simpozion International

122

ŞCOALA ŞI FAMILIA, ACTORII PRINCIPALI AI INTEGRĂRII COPIILOR

CU NEVOI SPECIALE

REZUMAT

VILĂU GIORGIANA-GRUP ŞCOLAR « FERDINAND I »-RM. VÂLCEA

Deşi pare simplu la prima vedere, procesul de integrare cuprinde mai multe etape şi are în

spate o echipă întreagă de profesionişti care muncesc pentru ca fenomenul să decurgă cât mai firesc

şi să aiba succes. Nu există un model tip de integrare pentru toţi, incluziunea se face diferenţiat,

pentru fiecare caz în parte. Astfel, pentru început copilul este evaluat şi pentru el se alcătuieşte un

plan de servicii personalizat. In funcţie de acest plan se realizează ulterior integrarea. Astfel celor

care fie nu pot să scrie, fie o fac prea încet, sau au vederea prea slabă pentru a putea desluşi ce se

prezintă la tablă acest plan le vine în ajutor.

In ceea ce mă priveşte, consider că un rol extrem de important în integrarea copiilor cu

nevoi speciale îl are familia care trebuie să-i susţină şi să-i încurajeze pe tot parcursul evoluţiei lor

fără a le aduce aminte vreodată de problema pe care o au şi cu siguranţă şi şcoala este deosebit de

importantă pentru că ea îi va ajuta să se dezvolte normal alături de copii care au aceleaşi deficienţe

sau deficienţe diferite.

Părerea mea personală este că familia se află pe primul loc în ceea ce priveşte integrarea

copiilor cu nevoi speciale în sensul că munca aceasta de integrare a unui copil cu anumite deficienţe

începe din sânul familiei şi este mai apoi continuată de şcoală. Conştientizarea de către familie a

deficienţei copilului este esenţială pentru că de-abia după aceea începe adevărata luptă pentru

integrare, aceasta piesă fiind jucata de doi actori principali : familia şi şcoala.

Principiul separării oamenilor cu deficienţe de restul societăţii, exprimă pe de o parte teama

acestora de contaminare, iar pe de altă parte forma de a-şi transfera propriile eşecuri sociale,

politice, economice asupra celor care nu aveau cum să se apere de asemenea acuzaţii.

In ceea ce priveşte părerea oamenilor despre persoanele cu deficienţe este de menţionat faptul că

mulţi au reticenţe faţă de acestea pentru ca au o concepţie greşită despre ele. Unii ştiu din trecut

despre persoanele cu handicap că erau cerşetori sau lăutari , dar de fapt aceştia au o slabă experienţă

în domeniu.

ISSN: 1583 - 5529

Page 123: Simpozion International

123

Integrarea şcolară reprezintă atitudinea şcolară favorabilă a elevului faţă de şcoală pe care o

urmează ; condiţia psihică în care acţiunile instructiv-educative devin accesibile copilului ;

consolidarea unei motivaţii puternice care susţine efortul copilului în munca de învăţare ; situaţie în

care copilul sau tânărul poate fi considerat un colaborator la acţiunile desfăşurate pentru educaţia

sa ; corespondenţa totală între solicitările formulate de şcoală şi posibilităţile copilului de a le

rezolva ; existenţa unor randamente la învăţătură şi în plan comportamental acestea sunt

considerate normale prin raportarea la posibilităţile copilului sau la cerinţele şcolare.

BIBLIOGRAFIE

1. Albu A., Albu C. « Asistenţa psihopedagogică şi medicală a copilului deficient fizic »

Iaşi, Polirom, 2000

2. Ionescu, S., “Adaptarea socioprofesională a deficienţilor mintal”, Bucureşti, Editura

Academiei P.S.R., 1975

3. Miftode V. (coord.) « Dimensiuni ale asistenţei sociale : forme şi strategii de protecţie

a grupurilor defavorizate », Botoşani Eidos, 1995

4. Popescu G., Pleşa O. (coord.), “Handicap, readaptare, integrare”, Bucureşti, ProHumanitate,

1998

5. Verza, E., Păun, E., “Educaţia integrată a copiilor cu handicap”, Unicef, 1998

6. http//:www.google.com

EDUCAŢIA COPIILOR CU CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE

REZUMAT

Inst. NISTOR MARIA

G.P.P. NR.2, CURTEA DE ARGES

Copilul cu dizabilităţi trebuie considerat ca făcând parte din societate. Nu putem să-l

ascundem, nu are nevoie de mila noastră, ci de sprijinul nostru, permiţându-i să trăiască alături de

ceilalţi copii, ca parte integrantă a comunităţii. Educaţia trebuie făcută posibilă pentru orice copil,

ISSN: 1583 - 5529

Page 124: Simpozion International

124

pentru orice persoană cu dizabilităţi, atât în familie cât şi în grădiniţă, în şcoală, în grupuri sociale,

în comunitatea locală.

Fiecare copil trebuie să aibă şanse egale la educaţie. Integrarea şcolară reprezintă procesul

de includere în şcolile de masă/clasele obişnuite, la activităţile formale şi non-formale ale copiilor

consideraţi ca având cerinţe educative speciale. Integrarea şcolară reprezintă o particularizare a

procesului de integrare socială a acestei categorii de copii, proces care are o importanţă

fundamentală în facilitatea integrării ulterioare în viaţa comunitară prin formarea unor conduite şi

atitudini, a unor aptitudini şi calităţi favorabile acestui proces.

Şcoala şi familia au un rol foarte important în integrarea copiilor cu dizabilităţi în

învăţământul de masă. În urma deciziei că acel copil se va înscrie în învăţământul obişnuit , se iau

măsuri pentru integrarea lui reală.

Educaţia atentă a acestor copii asigură o dezvoltare mai rapidă decât s-a considerat a fi

posibil iniţial, educaţia primită acasă şi la şcoală/ grădiniţă are un rol hotărâtor în dezvoltarea şi

socializarea acestor copii.

Şcoala trebuie să asigure şanse egale tuturor elevilor. Unii înţeleg prin şanse egale

crearea unor condiţii identice: programe comune, manuale de un singur tip etc. Dar sistemul şcolar

care asigură aceleaşi condiţii de instruire pentru toţi elevii reprezintă o inegalitate deoarece ei nu

profită în acelaşi fel de aceste condiţii. A asigura şanse egale elevilor înseamnă a asigura posibilităţi

maxime de dezvoltare fiecăruia, în funcţie de aptitudinile, interesele sale.

Pentru ca activitatea instructiv-educativă să fie profitabilă pentru toţi elevii, aceasta trebuie

să se realizeze diferenţiat. Educaţia diferenţiată vizează adaptarea activităţii de instruire la

posibilităţile diferite ale elevilor, la capacitatea de înţelegere şi ritmul de lucru propriu unor grupuri

de elevi sau chiar fiecărui elev în parte.

Bibliografie

1. Cucoş, C., Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 1996

2. Ionescu, M., Radu, I., Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001

3. Jurcău, N., (coord.), Psihologia educaţiei, Editura U. T. Pres, Cluj-Napoca, 2001

ISSN: 1583 - 5529

Page 125: Simpozion International

125

INSTRUIREA ASISTATĂ DE CALCULATOR LA TÂNĂRUL CU

DIFICULTĂŢI DE ÎNVĂŢARE

-rezumat-

Ing. IRIMIA OVIDIU – Centrul Şcolar Suceava

Ing. IRIMIA DELIA ELENA – COLEGIUL TEHNIC “Samuil Isopescu

Suceava

Lucrarea de faţă a fost realizată ca urmare a conceperii şi folosirii de softuri

educaţionale, lecţii interactive şi teste de evaluare cu ajutorul computerului, la tinerii cu dificultăţi

de învăţare de la Centrul Şcolar Suceava.

Această metodă de învăţare, prin utilizarea computerului şi implicit a softurilor

educaţionale, este deosebit de atractivă pentru copii şi tinerii cu dificultăţi, iar folosirea ei atât la

orele de clasă cât şi în activităţile desfăşurate în afara programului conduce la achiziţia de abilităţi şi

dexterităţi deosebit de importante. Avantajul este ca metoda este percepută ca un joc iar timpul de

dobândire al noilor cunoştinţe este, surprinzător, mult mai scurt.

Deoarece rezultatele au fost foarte bune vă propunem să studiaţi, să folosiţi, să

îmbunătăţiţi softul şi lecţiile interactive din domeniul Construcţii şi lucrări publice folosite la

Centrul Şcolar Suceava. Acest soft a fost folosit la clasă cu mult succes uşurând evident procesul

de predare – învăţare - evaluare şi ca urmare s-au obţinut rezultate foarte bune în atingerea

obiectivelor şi dobândirea competenţelor la tânărul cu deficienţe de învăţare. Softul conţine lecţii

interactive dar şi teste de evaluare.

El poate fi accesat la adresa : http://www.geocities.com/irimiasoft

BIBLIOGRAFIE

1. Învăţarea activă (ghid pentru formatori şi cadre didactice), Bucureşti 2001

2. Ioan Cerghit - Metode de învăţământ - EDP Bucureşti, 1980

3. Pelaghia Popescu - Lecţii în spiritul metodelor active - DP Bucureşti, 1980.

4. Ionescu Miron – Didactica Modernă, Ed. Dacia, Cluj-Napoca

5. Agenţia Romană de Asigurare a calităţii în învăţământul preuniversitar (A.R.A.C.I.P.)

6. M. Stoica – Sinteze de pedagogie şi psihologie, Ed. Universitaria, Craiova, 1992

7. A. Marga - Calitatea educaţiei şi coeziunea sociala, Conferinţa ministrilor educaţiei din ţările

europene, Bucureşti 18-19 iunie 2000

8. http://www.educational-software-directory.net/teacher’s/lesson-plan.htm l.

ISSN: 1583 - 5529

Page 126: Simpozion International

126

9. http://www.edu.ro

MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI CU TULBURĂRI DE

COMPORTAMENT

REZUMAT

Prof. Constantin Lenuţa- Şcoala Specială

nr.2 Constanţa

Prof. Neacşu Monica Elena- Şcoala

Specială nr.2 Constanta

În fiecare an şcolar intră pe poarta şcolii un număr de copii despre care nu se ştie nimic-doar că

trebuie şcolarizaţi, integraţi social şi la sfârşitul şcolarizării să aibă un suficient bagaj pentru

autonomie personală şi socială.

Nimic deosebit- ca sarcină educativă- în multe puncte identică cu cea din învăţământul general

de masă. Dar materialul uman cu care se lucrează în şcoala specială este la polul opus celui din

învăţământul de masă. Este o mare deosebire în a te adresa unui copil normal şi în a te face înţeles

de un copil cu deficienţe.

Aici intervine subiectul din interiorul grupului didactic. Aici primează legi ale cunoaşterii şi

înţelegerii copilului cu cerinţe speciale, apoi legi prin care să se demonstreze o mare capacitate de

persuasiune metodică, de implicare în actul educativ nu numai prin capacităţile intelectuale cât mai

ales prin cele spirituale.În mediul şcolilor speciale primează sufletul educatorului, implicarea totală

şi cunoaşterea specifică a fiecărui copil în parte.

Lipsit uneori de familie, copilul din instituţia specială- îşi caută cu resursele lui- un climat de

care a fost privat, un climat afectiv, ocrotitor, încurajator. Frustrările afective ale copiilor cu

deficienţă mintală sunt mult mai importante ca celelalte componente ale personalităţii acestuia.

Rolul şcolii este în primul rând acela de a creea pârghii compensatorii, mediu lipsit de conflicte,

stări emoţional-afective favorabile micuţilor şi adolescenţilor din aceste instituţii. Fiecare om al

catedrei din şcoală se implică major în problematica educaţională a fiecărui copil; cadrul didactic nu

poate lucra cu şaboane sau grile la clasă.

În clasele cu elevi cu cerinţe speciale elementul surpriză este iminent. Surprizele constau în

comportamente deviante, apariţia sau dispariţia unor elemente comportamentale specifice, iar

stoparea celor negative nu este un demers uşor.

ISSN: 1583 - 5529

Page 127: Simpozion International

127

Comportamentul adecvat trebuie încurajat şi uneori învăţat. În cazul în care mediul familial al

elevului nu îl ajută pe acesta să-şi dezvolte un comportament adecvat, atunci trebuie să i se facă

foarte clar cunoscut ceea ce se aşteaptă de la el în mediul şcolar.

Profesorul este cel care va trebui să întreţină o atmosferă de cooperare şi de implicare a elevilor

în realizarea sarcinilor de învăţare care le revin..

Referinte bibliografice:

1 Iucu, R., (2000), Managementul si gestiunea clasei de elevi. Fundamente teoretico-

metodologice, Iaşi, Editura Polirom.

2 Jinga, I., (2001), Managementul învatamântului, cu privire speciala la învatamântul

preuniversitar, Bucureşti, Editura Aldin Press.

3 Frith, D., (1985), School management in practice, Essex, Longman.

4 Ormrod, J. E., (1998), Educational Psychology, Developing Learners, 2nd Edition, Prentice

Hall.

5 *** (2002), Proiectul Phare TVET – RO: “Invatamantul inclusiv: o sansa pentru toti elevii!”

INTEGRAREA COPIILOR CU CERINTE EDUCATIVE SPECIALE

Rezumat

Prof.ANDREI MARIA

Gr.Şc.,,TIMOTEI CIPARIU,,Blaj

Prof.ANDREI LIVIU OREST

Şc.cu cls.I-VIII,,I.M.MOLDOVAN,,Blaj

ISSN: 1583 - 5529

Page 128: Simpozion International

128

Integrarea copiilor cu dizabilităţieste determinată de evaluarea complexă,de stabilirea

calităţii structurilor anatomice,funcţiilor organice,participarea acestora la viaţa societăţii.De

asemenea trebuie să se ţină seama de mediul în care trăieşte şi dacă beneficiază sau nu de servicii şi

intervenţii adecvate.

Reuşita integrării ţine cont de reuşita strategiilor terapeutice şi educaţionale care depind

de :

• Calitatea diagnosticului;

• Perioada de semnalare;

• Tipul de deficienţă;

• Condiţiile socio-economiceale familiei;

• Condiţia culturală a familiei.

Integrarea copiilor cu cerinţe educative speciale trebuie să se facă în şcolile de masă,în

clase obişnuite,elevii participând la activităţile formale şi informale alături de ceilalţi,pentru că

integrarea socială a acestor categorii de copii,reprezintă un proces fundamental în integrarea

ulterioară în viaţa comunitatră.Aici sub îndrumarea atentă a cadrelor didactice,permite înţelegerea

celorlalţi elevi,a problematicii şi potenţialului de relaţionare la viaţa comunitară,a acestora care

independent de viaţa lor,au nevoie de o altfel de abordare(abordare diferenţiată)a procesului

instructiv-educativ din şcoală.

Principiile care stau la baza integrării elevilor cu cerinţe educative speciale sunt :

• Toţi copii trebuie să înveţe împreună indiferent de dificultăţile pe

care le întâmpină sau diferenţele dintre ei;

• Societatea şi şcoala trebuie să acorde sprijinul suplimentar de

care au nevoie pentru a-şi realiza educaţia;

• Asigurarea cadrelor didactice de specialitate;

• Asigurarea mijloacelor materiale;

• Realizarea unor programe suplimentare de sprijin;integrarea

trebuie realizată cu mult simţ de răspundere.

Bibliografie selectivă :

Muşu I.,Taflan A.(1997)Terapia educaţională integrată,Ed.Pro Humanitate,Buc.

Radu Gh.(1999)Psihopedagogia şcolarului cu handicap,ed.Didactică şi Ped.Buc.

MuşuI.coord.(2000)Ghid de învăţare pentru copiii cu cerinţe educative

speciale,Unicef,asociaţia Reninco,Români

ISSN: 1583 - 5529

Page 129: Simpozion International

129

VrăşmaşT.(2001)Învăţământul integrat şi/sau incluzivpentru copiii cu cerinte

speciale,Ed.Aramis,Buc.

CREATIVITATE FĂRĂ CUVINTE

REZUMAT

Prof. Daniela Anton, Prof. Nicoleta Cramaruc

Grup Şcolar “Vasile Pavelcu” (elevi cu deficienţe auditive) Iaşi

Relaţia profesor-elev deficient de auz presupune o stimulare mutuală a creativităţii. Astfel,

cunoscând realitatea elevului deficient de auz, respectiv caracterul concret-intuitiv al gândirii,

limbajul predominant nonverbal sau dificultăţile de decodare semantică, dar şi naturaleţea unor

gesturi sau expresivitatea mimico-gestuală, ne permitem să depăşim rigorile conceptelor teoretice,

direcţionând acţiunile stimulatoare spre aspectul etichetat, într-o manieră sugestivă, drept

„creativitate fără cuvinte”.

Eficienţă în interrelaţionarea cu elevul deficient de auz înseamnă conştientizarea capacităţii

creative a acestuia, fără pretenţia de a atinge indicatorii creativităţii individuale, iar comportamentul

nonconformist al elevului deficient de auz ca şi una dintre condiţiile activităţii creatoare nu trebuie

contracarat printr-un stil autoritar, ci abordat cu precădere conform principiului “lauda greşelii”.

Şi, astfel, diferenţe notabile dintre un elev cu deficienţă şi un elev „normal” într-un episod

de comunicare, se transformă în şanse egale în circumstanţe ce solicită alte abilităţi precum cea de a

dansa, o performanţă bazată pe acea creativitate fără cuvinte menţionată anterior.

Bibliografie:

Cristea, S. (2006), Curriculum pedagogic, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

Pufan, C. (1982), Elemente de surdo-psihologie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

Stoica, Ana (1983), Creativitatea elevilor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

UTILIZAREA UNOR METODE CREATIVE DE LUCRU ÎN TERAPIA

LOGOPEDICĂ

-REZUMAT-

ISSN: 1583 - 5529

Page 130: Simpozion International

130

Isoc Isabella – Şcoala ” Andrei Şaguna”, Turda

Abilitatea de a comunica corect şi de a ne face înţeleşi este extrem de importantă în viaţa de

zi cu zi. Copilul cu tulburări de limbaj poate fi ridiculizat de ceilalţi copii pentru vorbirea sa, lucru

ce poate avea repercursiuni asupra personalităţii şi vieţii sociale a acestor copii. Sarcina de a ajuta

copilul să depăşească problemele de comunicare şi exprimare îi revine, pe lîngă părinţi şi

educatori/învăţători, logopedului care, prin exerciţii specifice şi prin colaborarea cu părinţii şi

educatorul/învăţătorul, ajută copilul să-şi însuşească o vorbire corectă.

Reuşita unui program de intervenţie logopedică depinde de mai mulţi factori, unul dintre

aceştia fiind gradul de implicare al copilului în cadrul procesului de terapie logopedică. Pentru a

creşte implicarea copiilor în activitatea corectiv-terapeutică am propus câteva metode creative,

inovative de lucru cu aceşti copii. Consider că este extrem de important pentru noi ca logopezi să

reuşim să coborâm, în cadrul terapiei, la nivelul copiilor şi să creăm cele mai bune metode de lucru

pentru aceştia.

Printre metodele creative pe care le-am propus sunt:

• folosirea muzicii ca suport în terapie,

• crearea de propoziţii şi nume amuzante cu sunetul/sunetele ţintă (folosirea umorului în terapie),

• utilizarea unor marionete,

• jocuri didactice creative (în loc de zar folosim cuvinte ţintă),

• terapia în aer liber,

• utilizarea creativă a calculatorului şi a diverselor softuri educaţionale existente.

Folosirea unor astfel de metode creative, alături de metodele tradiţionale de lucru, prezintă

avantaje deosebite. Copiii sunt mult mai implicaţi în activitatea terapeutică, nici nu realizează că de

fapt facem terapie şi sunt de multe ori chiar ei cei care solicită desfăşurarea unor astfel de jocuri.

Bibliografie selectivă

1. Buică E. C. (2004). Bazele defectologiei, Ed. Aramis, Bucureşti.

2. Guţu M. (1974). Curs de logopedie, Cluj-Napoca.

3. Jurcău E., Jurcău N. (1999). Învăţăm să vorbim corect, Ed. Printex, Cluj-Napoca.

IMPORTANŢA EDUCAŢIEI RITMULUI PRONUNŢIEI PENTRU

ISSN: 1583 - 5529

Page 131: Simpozion International

131

AMELIORAREA INTELIGIBILITĂŢII VORBIRII COPIILOR

DEFICIENŢI DE AUZ

REZUMAT

Autor: Profesor psihopedagog- Adina Raţiu

Şcoala Specială “ Sfâtul Vasile” - Craiova, judeţul Dolj

Educaţia specială a copiilor deficienţi de auz trebuie să fie o verigă a sistemului de

învăţământ general. Scopul şi sarcinile lor comune îşi au izvorul în aceleaşi realităţi şi cerinţe ale

societăţii. Specificul educaţiei acestei categorii de persoane constă în căi şi mijloace de realizare

specifice acestor sarcini generale ale învăţământului, în metode şi tehnici speciale de însuşire a

limbajului şi de compensare a pierderii auditive. Toate acestea fiind modalităţi de instruire

diferenţiată, utilizate cu scopul de a realiza egalitatea şanselor în educaţie.

Pentru a ilustra modalităţile de instruire diferenţiata în vederea însuşirii comunicării orale

mi-am propus să evidenţiez importanţa educaţiei ritmului pronunţiei pentru îmbunătăţirea

inteligibilităţii vorbirii copiilor deficienţi de auz. Pentru ca vorbirea să fie inteligibilă este necesar

ca vorbitorul să stăpânească “melodia limbii”, adică este necesară expresivitatea limbajului.

Elementele muzicale ale vorbirii sunt date de caracteristicile prozodice ale limbii-intonaţie, ritm,

accent şi pauză. La copiii deficienţi de auz aceste elemente sunt afectate cu consecinţe asupra

calităţii articulaţiei. Încă la nivel preşcolar se poate desfăşura munca de educare a ritmului

pronunţiei, constientizării prezenţei accentului în cuvinte, a pauzelor în scopul formării unei

intonaţii adecvate contextului. Dacă în educarea copilului surd realizăm convergenţe intersenzoriale

şi dacă asimilăm mobilitatea segmentelor vorbirii cu mobilitatea segmentelor corporale, vom reuşi

să ameliorăm percepţia, pronunţia şi stabilitatea cunostinţelor.

Mă refer la două aspecte importante şi anume: ritmul corporal şi ritmul muzical. Ritmul

corporal vizează mişcările somatice globale care facilitează plasarea organelor fonatoare în locul

cerut de pronunţia corectă. Mişcările corpului trebuie să fie adecvate caracteristicilor articulatorii

ale fonemelor. Simplificând putem spune că prin ritmul corporal amplificăm în tot corpul ceea ce se

petrece în organele fonatoare. Cel de-al doilea aspect îl constituie ritmul muzical. Menţionez că nu

mă refer la “ritmul muzical” în sensul obişnuit al cuvântului, ci la perceperea şi reproducerea

ritmului pronunţiei, al vorbirii, al melodiei limbajului. Preocuparea pentru educarea acestor aspecte

îşi are originea în “metoda Martenot” şi în “metoda verbo-tonală” creată de prof. Guberina la

ISSN: 1583 - 5529

Page 132: Simpozion International

132

Centrul Suvag din Zagreb. Jocurile vocale ale copilului auzitor dovedesc că percepţia ritmului

precede percepţia melodiei. Copilul deficient de auz, care întâmpină dificultăţi în învăţarea vorbirii,

pentru a ajunge la ritmul necesar limbajului îl conducem pe drumul invers, oferindu-i secvenţe

simplificate de ritm şi melodie prin care el ajunge progresiv la ritmul specific limbajului. Deoarece

acest copil nu poate percepe auditiv ritmul pronunţiei, am găsit o modalitate de “ vizualizare” a

acestuia, printr-un material pe care copiii să-l poată manevra, care să le ofere un suport vizual şi

tactil şi care să le permită exersarea sub forma unui joc plăcut. Exersarea se realizează progresiv

folosind vocale şi consoane, apoi combinaţii ale acestora, sunete lungi şi scurte, vizualizând

accentuarea unora dintre acestea şi prin evidenţierea pauzelor în pronunţie.

Scopul demersului educaţional expus este acela de a forma un limbaj oral inteligibil.

Bibliografie:

1. I. Stănică – „Îndrumări metodice privind predarea citit scrisului în şcolile de surzi”

E.D.P. Bucureşti 1973, pag 29

2. M. Dunoyer de Segonzac – „Du jeu et lţart pour entendre et pour parler”, E.D. Robert –

Lyon 1982

3. A. Andraud – „Cum să facem exerciţiile de vorbire în grădiniţa de copii”, E.D.P.

Bucureşti 1980, pag 130

4. J.P. Bouillon – „Evaluation de la qualite de la parole chez les sourds in „Revue generale

lţEnseignement des sourds-muets””, nr 2 1963

5. L. Măescu Caraman, Alexandru Caraman – „Metodologia procesului demutizării”,

E.D.P. Bucureşti 1983, pag 230

6. D. Ciumăgeanu, H. Guran, D. Matiş – „Contribuţii la metodica cercetării, inteliginilităţii

pronunţiei elevilor surzi. Probleme de defectologie” vol. VI, E.D.P Bucureşti 1968, pag

43

7. T.Cosmuţa, G. Băcanu – „Unele aspecte ale recepţionării vorbirii de către copiii

deficienţi de auz de vârstă preşcolară. Probleme de defectologie” vol XI,

E.D.P.Bucureşti 1983

O ŞANSĂ EGA LĂ PENTRU TOŢI COPIII

ISSN: 1583 - 5529

Page 133: Simpozion International

133

REZUMAT

Institutor:Tomuş Adriana

Şcoala Generală ,,Sfânta Varvara” Aninoasa

A educa este o artă în egală măsură: Trebuie ca arta educaţiei, ca pedagogia să fie

raţională, pentru ca natura omenească să se poată dezvolta în aşa chip pentru a-şi îndeplini

destinaţia. Învăţătorul nu este numai un specialist, un om de ştiinţă, un profesionist, ci el este

chemat să armonizeze, prin vocaţia sa, sunetele disonante ale unei ,,orchestre “ aparte, care este

copilul.

Fiecare copil este o fiinţă şi trebuie tratat ca atare. Indiferent de intelectul pe care îl

are,copilul nu trebuie să se simtă diferit de ceilalţi copii şi are nevoie de ajutorul nostru.

În cazul copiilor cu intelect de limită părinţii şi cadrele didactice au tendinţa să facă două

greşeli educative:

- prima, mai frecventă, este substimularea intelectuală a copilului.

- a doua este reprezentată de formularea unor pretenţii exagerate în raport cu capacităţile copilului.

Copiii cu dizabilităţi au nevoie de sprijinul nostru al dascălilor,de dragostea şi încurajarea

noastră,de integrarea lor în şcolile de masă,alături de ceilalţi copii. De aceea ei nu vor avea decât de

câştigat dacă activitatea de predare este îndreptată către nevoile lor speciale. Cei mai mulţi părinţi

sau adulţi care îngrijesc de copiii lor, doresc ca aceştia să se dezvolte cât mai bine, să recupereze cât

mai repede întârzierea mentală şi să fie integraţi în societate.

În concluzie, pentru ca educaţia copiilor cu cerinţe speciale să fie eficientă, pe de o parte

trebuie să aibă un caracter integrat (să nu rupă copilul de familie şi societate şi să nu-l izoleze în

instituţii), iar pe de altă parte trebuie să aibă un caracter diferenţiat, să fie adaptată particularităţilor

de vârstă şi intelectuale ale elevilor.

Pentru ca educaţia integrată să fie eficientă, cadrele didactice trebuie să aibă o atitudine

pozitivă faţă de copiii cu cerinţe educative speciale şi trebuie să cunoască bine problemele

particulare ale elevilor deficienţi din clasă,să menţină permanent legătura cu familia,pentru a

cunoaşte căt mai bine comportamentul şi dezvoltarea acestora şi alături de familie. De asemenea,

cadrele didactice care au în clasă astfel de copii trebuie să fie sprijinite de medici, psihologi,

ISSN: 1583 - 5529

Page 134: Simpozion International

134

logopezi şi alţi specialişti din domeniul psihopedagogiei speciale,chiar să urmeze anumite cursuri

de specialitate care să-i ajute în activitatea instructiv- educativă.

Bibliografie

1. Arcan, P., Ciumăgeanu, D., Copilul deficient mintal, Editura Facla, Timişoara, 1980

2. Cucoş, C., Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 1996

3. Ionescu, M., Radu, I., Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001

4. Jurcău, N., (coord.), Psihologia educaţiei, Editura U. T. Pres, Cluj-Napoca, 2001

CONSECVENŢĂ ŞI CONTINUITATE – MĂSURA EFICIENŢEI ÎN

EVOLUŢIA COPILULUI PREŞCOLAR CU HANDICAP LOCOMOTOR

REZUMAT

INST. GHIORGHIONI ELEONORA

INST. GEORGESCU DORINA

Grădiniţa Dumbrava minunată HUNEDOARA

Prin natura handicapului său, copilul este dependent, în mare măsură, de adultul de alături

(părinte, educatoare) iar, mai apoi, urmare a socializării secundare în cadrul colectivităţii de copii şi

a conştientizării de către aceştia a necesităţii de a-l ajuta pe colegul vitregit de soartă, el devine

dependent şi de copiii din grupă. Complexitatea demersului educaţional constă, în acest caz, pe de o

parte, în a conduce perceperea handicapului de către copiii din grupă spre acceptarea lui ca pe un

fapt de viaţă care le poate oferi lor prilejul de a-şi dovedi prietenia, generozitatea, afecţiunea faţă de

colegul lor. Pe de altă parte, este complicat, dar nu imposibil de dirijat procesul perceperii, de către

copilul cu handicap, al ajutorului oferit de copii, fără a se simţi umilit, profund diferit şi inferior

colegilor săi. Este o problemă de atitudine afectuoasă, dar demnă, în care excesele emoţionale şi

excesul de zel mai mult dăunează, decât acţionează. Totul se construieşte în jurul educatoarei, al

atitudinii sale faţă de copilul cu handicap. Ea este modelul atitudinal, copiii vor fi mici replici ale

acesteia.

ISSN: 1583 - 5529

Page 135: Simpozion International

135

Copilul cu handicap vede piedicile, limitele care-l deosebesc de ceilalţi copii. Pentru el

explorarea mediului implică incidente neplăcute, dificultăţi, şi devine oarecum încurcat, frustrat,

ameninţat de situaţii care nu seamănă în nici un fel cu cele anterioare. În fiecare moment, copilul

are nevoie de încurajare, înţelegere şi cooperare. Dacă nu este evitat, ridiculizat, nu i se refuză

compania –atitudini tentante pentru copiii fără probleme locomotorii- copilul cu handicap va putea

fi condus spre acceptarea problemelor sale şi spre depăşirea acestora, el va putea deveni mai

comprehensibil în ceea ce priveşte propriile inhibiţii faţă de acţiuni cu caracter motoriu, mai

tolerant cu sine şi, prin dobândirea unei siguranţe mai mari, va deveni mai putin defensiv, mai liber

să perceapă lucrurile fără a le deforma.

Educatorul trebuie să înţeleagă, prin el însuşi, de ce vrea să-i ajute pe ceilalţi, în speţă pe

copilul cu nevoi speciale. Un copil cu nevoi speciale are nevoie de o atenţie specială, de ajutorul şi

sprijinul propriu-zise ale educatorului, chiar şi numai pentru a se deplasa la baie, la dulăpiorul cu

haine sau la raftul cu jucării. Are nevoie de îndrumare directă în timpul activităţilor practice,

artistico-plastice, de scriere etc.

Doar consecvenţa şi perseverenţa familiei şi ale educatoarei nu sunt suficiente şi eficiente,

decât pe termen limitat. Dacă efortul conjugat al familiei şi educatorului încetează, se va produce un

regres al tuturor achiziţiilor şi performanţelor obţinute atât de anevoios, şi o involuţie în dezvoltarea

copilului. Continuitatea este cheia evoluţiei psiho-sociale a copilului cu handicap.Este vital ca toate

celelalte trepte ale învăţământului de masă să ofere aceleaşi facilităţi şi asistenţă diferenţiată

copilului cu handicap, să i se asigure acestuia un climat optim, afectiv-motivaţional. Numai în

felul acesta se vor împlini expectanţele noastre privind adaptarea şi integrarea socială a copilului cu

handicap locomotor.

ÎN LOC DE CONCLUZII :

Să nu judeci niciodată trebuinţa unei persoane sau să-i refuzi stima ta, numai

datorită încurcăturilor pe care le cauzează.

Să nu blestemi ereditatea şi nici mediul, în general.Oamenii pot să-şi

depăşeasca mediul.

Să nu consideri niciodata o persoană pierdută fără speranţă.

Să nu oferi soluţii universale şi să nu te aştepţi la miracole.

Să-ţi păstrezi simţul umorului care te poate apăra împotriva şocului,

depresiei sau automulţumirii.

ISSN: 1583 - 5529

Page 136: Simpozion International

136

BIBLIOGRAFIE:

1.Berger, G.(1973)-Omul modern şi educaţia sa. Psihologie şi educaţie,E.D.P. Bucureşti

2. Jinga,I. şi Negreţ, I. (1994)- Eficienţa învăţării, Editis, Bucuresti

3. Key, E.(1988)- Secolul copilului, E.D.P. Bucureşti

4. Miclea, M.(1994)- Psihologie cognitivă, Gloria, Cluj-Napoca

5. Şchiopu,U. (1989)- Psihologia copilului, E.D.P. Bucureşti

CREATIVITATE ŞI INOVAŢIE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SPECIAL

-DIFERIŢI, DAR EGALI

REZUMAT

Învăţător: Negruţ Valerica

Educator: Mocan Florentina

C.Ş.E.I. Nr. 2 Oradea

Creaţia reprezintă forma cea mai înaltă de manifestare a conduitei umane, care implică

antrenarea unei multitudini de factori subiectivi şi obiectivi în vederea producerii noului ca

finalitate socială, în plant concret sau abstract. Creativitatea este privită ca potenţial creativ – sau

substratul psihofiziologic al creativităţii- cât şi ca sistem de capacităţi creative cognitive şi

noncognitive sau substratul psihic al creaţiei.

Ceea ce-i lipseşte învăţământului de astăzi nu este existenţa unui ideal, ca formulare

abstractă, ci claritatea obiectivelor ce decurg din aceasta, obiective concrete, definite în termeni

comportamentali. E necesar ca profesorii să dezvolte la elevi gândirea independentă, originală,

iniţiativa, şi nu să le pună la dispoziţie un inventar al sarcinilor pe care să le ştie realiza elevii, al

deprinderilor pe care să le probeze şi al atitudinilor pe care să le manifeste la sfârşitul fiecărui

capitol, al fiecărui an şcolar sau al unui ciclu de învăţământ.

Lucrarea prezintă studiul realizat de către H. Woodrow, iar rezultatele obţinute sunt

concludente. De asemenea se face o amplă referire la activităţile desfăşurate în cadrul proiectelor

educaţionale şi parteneriatelor şcolare cu şcoli generale şi licee din municipiul Oradea.

Bibliografie:

1. Gârboveanu, M., (1981), Stimularea creativităţii elevilor în procesul de învăţământ, Editura

Didactică şi Pedagogică, p.12;

ISSN: 1583 - 5529

Page 137: Simpozion International

137

2. Roşca, M., (1965), Specificul diferenţelor psihice dintre copiii întârziaţi mintal şi cei

normali, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, p.21-27;

3. Stoica, A., (1983) Creativitatea elevilor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, p.7-9,

41-45, 149;

4. Woodrow, H., (1917), Practice and transference in normal and feebleminded children, Journ

of Educ. Psychol., p.179-180;

Democraţie şi toleranţă

Rezumat

Profesor:Tican Cătălin, Colegiul I. C. Brătianu, Piteşti, Argeş

Interculturalismul implică înţelegerea, aprecierea şi valorizarea culturii proprii la care se

adaugă respectul bazat pe o informare autentică şi pe construirea curiozităţii faţă de cultura etnică a

celuilalt. Interculturalitatea este un proces ce se produce la intersecţia dintre culturi, nefiind un scop

în sine, dar care poate deveni o finalitate atunci când sunt sesizate transformările nefireşti sau

comportamentele nefaste la acest nivel de intersectare a culturilor. Problematica lumii

contemporane este prezentă în noile tipuri de educaţii sau „noile educaţii”. Aceste „noi educaţii”

corespund unor trebuinţe socio-pedagogice. Manifestările intoleranţei pot duce la: încălcarea

libertăţii şi demnităţii persoanei, privarea de libertate, marginalizarea, persecuţia sau chiar

suprimarea fizică. Intoleranţa este sinonimă cu discriminarea. Putem vorbi atât de discriminare

directă, cât şi de discriminare indirectă. Avem de-a face cu discriminare directă atunci când o

persoană este tratată mai puţin favorabil decât altă persoană datorită originii sale rasiale sau etnice,

religiei sau convingerilor, handicapului, vârstei sau orientării sexuale. Manifestări ale intoleranţei

pot fi luate în consideraţie în raport cu: rasa, credinţele religioase,opţiunile politice,sex opus sau

diferite practici sexuale. Trebuie subliniat faptul că ideea de superioritate a unui grup uman asupra

altuia este foarte periculoasa. Intoleranţa în multe din formele sale este încă prezentă în aproape

toate ţările şi de aceea forme ale intoleranţei precum discriminarea, rasismul, intoleranţa religioasa

nu trebuie sa rămână exclusiv în sfera de preocupări ale instituţiilor vizate,ci fiecare persoana

trebuie să se opună oricăror expresii sau acţiuni intolerante. Intoleranţa înseamnă încălcarea

drepturilor si libertăţilor fundamentale ale omului.

Educaţia interculturală urmăreşte formarea unor atitudini mai bine adaptate contextului

ISSN: 1583 - 5529

Page 138: Simpozion International

138

diversităţii culturilor şi grupurilor într-o societate dată, mulţumită mai ales unei mai bune înţelegeri

a mecanismelor psio-sociale şi a factorilor socio-politici. Aceasta mai urmăreşte şi o bună

capacitatea de a participa la interacţiunea socială. Responsabilitatea individuală şi implicarea civică

sunt trăsături care se dezvoltă când există condiţii prielnice; de pildă, într-o democraţie există

condiţia împărţiri reciproce de sarcinile la nivelul unui grup, sarcini care conduc la obţinerea binelui

public, a ordinii, precum şi a independenţei personale. Responsabilitatea individuală implică

existenţa unei sensibilităţi faţă de nevoile şi problemele grupului.

Bibliografie

1. CREŢU CARMEN, Orientări actuale în problematica curriculum-ului, Ed. Spiru Haret, Iaşi.

1994;

2. Claparede, E. - Psihologia copilului si pedagogia experimentala Ed. Didactică şi

pedagogică, 1975

3. PAUN E., Sociopedagogie Şcolară, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982;

. 4. . VAIDEANU G., Educaţia la frontiera dintre milenii, Editura Politica, 1988.

Cooperarea, participarea şi respectul, termeni esenţiali în realizarea dialogului intercultural

Cooperarea, participarea şi respectul, termeni esenţiali în realizarea dialogului

intercultural

Rezumat

Profesor:Tican Aura

Şcoala nr. 14, „Alexandru Davila”, Piteşti

ISSN: 1583 - 5529

Page 139: Simpozion International

139

Diversitatea este un aspect fundamental al tuturor societăţilor si vizează atât diferenţele care

există între oameni ca individualităţi, cât si cele între diverse grupuri. Existenţa unor identităţi

multiple, a valorilor, tradiţiilor, obiceiurilor si a modului de relaţionare diferit dintre diverşi indivizi

sau grupuri, impun cu necesitate abordarea educaţiei si a societăţii din perspectiva interculturală.

Aceasta reprezintă atât o noua provocare cât si o condiţie pentru realizarea coeziunii sociale care are

la bază cultivarea respectului reciproc şi a înţelegerii atât între indivizi cât si între grupuri.

Angajarea în interacţiuni interculturale este inevitabilă, şi mai mult ea poate aduce atât un plus al

cunoaşterii cât şi al îmbogăţirii culturale. Fără o înţelegere mutuală, diferenţele pot genera conflicte,

care în cazul în care nu sunt rezolvate pe o cale paşnică pot degenera în violarea drepturilor omului.

În procesul insructiv – educativ pe lângă simpla transmitere şi asimilare a informaţiei şi

următoarele obiective sunt primordiale: identificarea specificul şi componenţele educaţiei pentru

cetăţenie democratică - educaţie civică, educaţie pentru drepturile omului, educaţie interculturală,

educaţie globală etc.; identificarea drepturile de care beneficiează copiii şi responsabilităţile ce le

revin în viaţa cotidiană, conştientizarea necesităţii respectării drepturilor copilului; cunoaşterea

instituţiilor responsabile cu protecţia drepturilor copilului, utilizarea corectă a normele de protecţie

a drepturilor copilului; înţelegerea conceptelor, valorilor şi principiilor democratice de bază;

aplicarea corectă a conceptelor, valorilor, principiilor democratice; identificarea rolului instituţiilor

democratice în soluţionarea cazurilor de încălcare a practicilor democratice;conştientizarea relaţiei

dintre calitatea mediului şi a vieţii; identificarea soluţiilor pentru ameliorarea aspectelor negative

întâlnite în mediul de viaţă; exersarea muncii de echipă în cadrul colectivelor artistice, sportive,

etc.; dezvoltarea capacităţilor de a accepta şi a respecta puncte de vedere diferite, precum şi

identificarea poziţiilor comune; identificarea cazurile de abuz, trafic, violenţă, marginalizare

etc.;utilizarea tehnicilor de comunicare eficientă; aplicarea normelor de comportare; manifestarea

unei atitudini tolerante şi deschise; acceptarea diversităţii. Educaţia în sensul de a fi tolerant trebuie

sa fie considerată un imperativ prioritar. Educaţia în domeniul toleranţei trebuie să-i ajute pe tineri

să-şi dezvolte capacităţile de a-şi formula o părere proprie, de a avea o gândire critică şi de a judeca

in termeni etici.

Bibliografie

1. CREŢU CARMEN, Orientări actuale în problematica curriculum-ului, Ed. Spiru Haret, Iaşi.

1994;

2. Claparede, E. - Psihologia copilului si pedagogia experimentala Ed. Didactică şi

pedagogică, 1975

ISSN: 1583 - 5529

Page 140: Simpozion International

140

3. PAUN E., Sociopedagogie Şcolară, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982;

. 4. . VAIDEANU G., Educaţia la frontiera dintre milenii, Editura Politica, 1988.

EDUCATORII ŞI ATITUDINEA LOR FAŢĂ DE CES

REZUMAT

Golfiţă Florica

Grupul Şcolar “Dimitrie Filişanu” - Filiaşi

În modelul tradiţional, profesorul este considerat o autoritate ce deţine adevărul şi care, în

actul predării, îl împărtăşeşte şi elevilor. Şcoala incluzivă vede în profesor o sursă de experienţă

pentru copii, care meditează între cunoaşterea valorilor culturii umane şi elevii clasei. Deasemenea,

„profesorul devine şi un gen de cercetător interesat de tresursele existente în comunitate care pot fi

exploatate în actul învăţării şi de posibilităţile prin care mijloacele de învăţământ pot fi corelate cu

aceste resurse” (Jenkinson, 1977).

Analizând atitudinea cadrelor didactice faţă de procesul de integrare a copiilor cu cerinţe

speciale în şcoala obişnuită / de masă, distingem următoarele tipuri:

- atitudinea de indiferenţă şi de neimplicare manifestată prin izolarea elevilor cu

dizabilitate;

- atitudinea de protejare exagerată manifestată prin diminuarea dificultăţii sarcinilor

şcolare;

- atitudinea obiectivă şi echilibrată şi echilibrată faţă de procesul de integrare şcolară.

Educatorii trebuie să formuleze obiective clare şi să le comunice elevilor, astfel încât toţi

elevii, cu sau fără dizabilităţi sau cerinţe educaţionale speciale, să resimtă starea de siguranţă şi

confort în şcoală, să se dezvolte ca persoane, să fie capabile să facă o alegere, să comunice şi să

aibă sentimentul că aparţin unei comunităţi, să trăiască intr-o lume în continuă schimbare şi să poată

aduce contribuţii care să fie valorificate şi valorizate de ceilalţi membrii ai comunităţii. Strategiile

educaţionale care ajută la îndeplinirea acestor obiective pot fii alese în mai multe moduri: fie în

cadrul unei activităţi care să îi includă pe toţi elevii din clasă , fie ca rezultat al unei activităţi de

grup, fie în mod individual. Este imposibil să se stabilească strategii în afara contextului, deoarece

fiecare şcoală e diferită şi fiecare elev are cerinţe diferite, astfel încât un educator este nevoit să

ISSN: 1583 - 5529

Page 141: Simpozion International

141

modifice curriculumul şi să dezvolte trasee educaţionale pornind de la realităţile şcolii şi cerinţele

elevilor.

Având în vedere că învăţământul actual are un pronunţat caracter formativ, întregul proces

educaţional trebuie integrat într-o relaţie strânsă cu elevul, bazată pe comunicare şi empatie,

educatorul valorificând aspectele pozitive ale personalităţii elevului şi luând în considerare

interesele, înclinaţiile şi cerinţele educaţionale ale acestuia,

Bibliografie :

1. Gherguţ, Alois , Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale.Strategii de

educaţie integrată, Editura Polirom, Iaşi, 2006

2. Gherguţ, Alois şi Neamţu C. , Psihopedagogie specială, Editura Polirom, Iaşi,

2000

3. Golu, M. , Dinamica personalităţii, Editura Geneze, Bucureşti, 1993

MODALITĂŢI DE REALIZARE A EDUCAŢIEI ECOLOGICE

ÎN ŞCOLI SPECIALE

Rezumat

Inv.Oprea Milica

Scoala Nr.24,Bucuresti

ISSN: 1583 - 5529

Page 142: Simpozion International

142

În ultimii ani, natura ne-a transmis diferite semnale de alarmă care ne îngrijorează,

mai ales când observăm efectele devastatoare ale unor fenomene meteorologice, care în timp au

dus la dispariţia unor specii de plante şi animale, alunecări de teren, inundaţii etc. În mare parte,

foarte multe din activităţile umane contribuie la degradarea mediului. De aceea, s-a constatat o

intensificare a realizării acţiunilor de ecologizare pe plan mondial, dar şi naţional, protecţia

mediului înconjurător fiind o prioritate a societăţii.

Şcoala de astăzi pune un accent deosebit pe educaţia ecologică, pe creşterea şi

formarea copiilor într-un mediu natural cât mai curat.

. Cu prilejul realizării acestor activităţi elevii redescoperă sursele inepuizabile ale

mediului înconjurător, observă şi participă direct la acţiuni de colectare şi selectare a “comorilor”

naturale. Astfel, elevii sunt educaţi să-şi menţină vie curiozitatea, să studieze materialele adunate,

să le folosească şi în alte activităţi, dând frâu liber imaginaţiei şi creativităţii.

Ar fi bine să se folosească mai des această modalitate de învăţare evaluare,

pentru că:

• la finalul fiecărei activităţi, se realizează DOVEZI ale muncii în echipă: fotografii,

albume, portofolii, pliante, expoziţii etc.

Frumuseţea şi bogăţia mediului înconjurător exercită o influenţă deosebită asupra

activităţii copiilor. Ei au mereu posibilitatea de-a veni în contact cu ceva nou, fascinant.

Important este să-i determinăm să descopere ce le place din natură şi cât de mult le place, să-şi

dorească să trăiască în natură pentru a o înţelege, pentru a o respecta şi pentru a o regăsi mereu în

inima lor curată.

BIBLIOGRAFIE :

- Revista “Învăţământul primar “ - colecţie 2004-2007

- Alois Gherguţ - Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale, Ed.Polirom, Iaşi, 2006

„CREATIVITATE ŞI INOVAŢIE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTULUI SPECIAL”-

„DIFERIŢI DAR EGALI“

REZUMAT

Prof. CIOBOATA AURELIA

Prof. MOANŢĂ RODICA

ISSN: 1583 - 5529

Page 143: Simpozion International

143

Şcoala cu cls. I-VIII , Nr.1, Caracal, Jud.Olt , Str. Mihai Viteazu, Nr. 2

Cultivarea spiritului inovator constituie una din sarcinile şcolii de azi, când operaţiile

stereotipe din producţie sunt efectuate de maşini automate, conduse de calculatoare.

Creativitatea constă într-o structură caracteristică a psihicului care face posibilă realizarea

unor producţii, opera noi. Originalitatea produsului creat este foarte variată: de la rezultatele

expressive ale desenului infantile, la creativitatea inovatoare prin care se aduc modificări esenţiale

principiilor de bază ale unui domeniu.

Reforma învăţământului înseamnă creativitate şi presupune schimbarea noastră ca dascăli,

însemnând găsirea noului pentru fiecare lecţie. Conceptul de creativitate asociază trei factori:

personalitatea creatoare, procesul creativ(creaţia însăşi) şi produsul rezultat. Un tărâm prielnic

pentru dezvoltarea creativităţii în învăţământul special îl oferă limba şi literatura română. Jocul

didactic este un tip special de activitate prin care profesorul dezvoltă la clasă la clasele mici

cunoştinţele elevilor, le îmbogăţeşte, le pune în valoare capacităţile creatoare. Compunerea, implică

elementele de creaţie, imaginaţie, originalitate. Ele valorifică experienţa de viaţă a elevului dar

oferă şi prilejul manifestării imaginaţiei şi freneziei creatoare. Învăţarea prin descoperire dezvoltă

spiritul de iniţiativă şi independenţă. Metodele de stimulare a cretivităţii sunt: metode logico-

matematice, metode psihosociale şi metode aplicative şcolare.

Elevii din învăţământul special sunt valorizaţi şi stimulaţi să-ţi dezvolte propriul potenţial

prin participarea la activităţi comune şcolare sau extraşcolare, este favorizată munca în echipă,

schimbul cultural şi interacţiunile dintre elevi. Fiecare elev este unic şi are valoarea sa indiferent de

problemele pe care le prezinţă în procesul de predare-învăţare şcolară. Toţi copii au dreptul şi este

firesc să fie participanţi la o educaţie de calitate, eficientă, permanentă şi creativă. Stimularea

imaginaţiei trebuie să constituie obiectivul de bază, alături de educarea gândirii. Programele

învăţământului special trebuie să cuprindă lecţii speciale pentru dezvoltarea imaginaţiei.

BIBLIOGRAFIE

1. Bogdan Bălan, Ştefan Boncu, Cosmovici,A..., 2005, Psihologie pentru examenele de

definitivare şi gradele didactice, Editura Polirom, Iaşi

2. Cosmovici, A. Şi Iacob Luminiţa(coord.), 1998, Psihologie şcolară, Polirom, Iaşi

3. Ioan Bontaş, 1994, Pedagogie, editura ALL, Bucureşti

4. Ana Stoica, 1983, Creativitatea elevilor, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti

ISSN: 1583 - 5529

Page 144: Simpozion International

144

FORMAREA CONCEPTULUI DE NUMAR PRIN EXERCITII DE

MOTRICITATE - METODA PROPRIE

REZUMAT

AUTOR: VÎLCU MADALINA

Şcoala pentru deficienţi de vedere Bucureşti

In această lucrare îmi doresc sa vă prezint un procedeu pe care l-am utilizat pentru

internalizarea conceptului de număr la copiii nevăzători cu care lucrez la cabinetul de EPV

(educarea percepţiei vizuale) în calitate de profesor psihopedagog nevăzător. Mi-am creat o metodă

proprie pornind de la lucrarea de doctorat „Dinamica relaţiei dintre tulburarile de limbaj şi

dizabilităţile psihomotorii”dr. Adina Cristina Popescu.

Aceste exerciţii se pot face ca exerciţii anunţate, sau metaforic. M-am străduit ca atmosfera

să fie cât se poate de destinsă, ceva foarte aproape de joc. Am folosit şi sugestii pozitive de întarire a

Eu-lui.

Argument teoretic :

Unul dintre conceptele în care copilul nevăzător intampină dificultăţi este cel de număr.

Lipsa percepţiei vizuale a obiectelor, dificultăţile de comparare a grupurilor de obiecte, de ordonare a

acestora în serii crescatoare si descrescatoare, precum orientarea si organizarea spaţio-temporală

deficitară determină o întarziere in formarea conceptului de număr.

Relaţia dintre evoluţia psihomotricitătii şi evoluţia limbajului se manifestă şi prin faptul că

înlănţuirea primelor cuvinte (primele propoziţii, cuvinte juxtapuse) se realizează spre sfârşitul celui

de-al doilea an când copilul este capabil să înlănţuie secvenţe de mişcări în cadrul unui ansamblu

complex.

Sunt argumente care ne fac să conchidem că, prin cunoaşterea factorilor psihomotorii ce

condiţionează achiziţia limbajului, se poate interveni atât preventiv, cât şi recuperativ printr-o

educaţie psihomotorie adecvată, psihomotricitatea fiind un echipament psihologic complex, ce

condiţionează învăţarea limbajului.

In partea practica detaliez exerciţiile efectuate într-o maniera nouă de abordare a

conceptului de numar în ceea ce îi priveşte pe copiii nevăzători cu dificultăţi în efectuarea

operaţiilor matematice simple şi chiar la număratul din doi în doi sau înapoi.

ISSN: 1583 - 5529

Page 145: Simpozion International

145

TOŢI SUNTEM IDENTICI ŞI, TOTUŞI, DIFERIŢI

REZUMAT

GOJNETE NICOLAE – învăţător grad definitiv,

Şcoala cu Clasele I-VIII Genuneni, com. Frânceşti, jud. Vâlcea

RUIU FLORIN-MARIUS – profesor grad II ,

Şcolile cu Clasele I-VIII Genuneni şi Dezrobiţi, com. Frânceşti, jud. Vâlcea

Fiecare persoană care locuieşte pe această planetă posedă o abilitate deosebită de a urca

culmile sau de a cădea în disperare, dar ni se oferă tuturor şansa de a putea încerca? Toţi avem

„daruri” şi „talente”. Toţi suntem identici şi, totuşi, deosebiţi. Un suflet inocent ca cel al unui copil

este ca o pasăre care doreşte să îşi ia zborul.

Egalitatea între copii ar trebui să reprezinte un mod de viaţă existent, nu doar o concepţie

care pare imposibil de atins din cauza unor lucruri minore care în ochii unora iau proporţii colosale.

Conceptul „copii cu nevoi speciale” a fost înţeles într-un sens larg şi a cuprins toţi copiii

care necesită o atenţie specială şi care foarte des se află la marginea societăţii.

În acest sens, prin „copii cu nevoi speciale” am putea enumera următoarele categorii:

copii cu handicap, copii cu boli cronice, copii cu tulburări de comportament, copii proveniţi din

familii dezorganizate sau aflate în situaţie de risc social, copii care sunt victimele violenţelor, copii

din etnii defavorizate.

Educarea integrată ajută în creşterea copiilor cu nevoi speciale: dacă sunt crescuţi ca şi

membri bineveniţi ai comunităţii, comunitatea le dă încredere în sine şi ajută la acumularea de noi

cunoştinţe şi abilităţi.

BIBLIOGRAFIE

1. Băban, A. Consiliere educaţională, Ed. Psinet, Cluj-Napoca, 2001

2. Cosmovici, A. Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi, 1998

3. Ionescu, A. Corectarea deficienţelor fizice la copii, Ed. Didactică şi Pedagogică,

Moţet, D. Bucureşti, 1964

ISSN: 1583 - 5529

Page 146: Simpozion International

146

4. Miftode, V. Dimensiuni ale asistenţei sociale: forme şi strategii de protecţie a

grupurilor defavorizate, Ed. Eidos, Botoşani, 1995

TEHNICI PSIHOTERAPEUTICE FOLOSITE IN INVATAREA RAPIDA

LA ELEVUL ADOLESCENT NEVAZATOR

REZUMAT

Autor: drd. COVACI – TRANDAFIR CRISTINA, psiholog psihoterapeut

Scoala Speciala nr. 9 Bucuresti;

Lucrarea se constituie ca un studiu practic asupra accelerării ritmului de asimilare a limbii

engleze la adolescenţi nevazatori Am format un grup de 9 elevi băieţi şi fete din clasa a XI-a a

Grupului Scolar Regina Elisabeta din Bucuresti interesaţi să îşi accelereze asimilarea limbii

engleze.

LOTUL DE SUBIECŢI : 9 adolescenţi nevazatori de la Grupul Scolar Regina Elisabeta

Bucureşti.

STRATEGII folosite: Strategia de cercetare utilizată este strategia intervenţiei psihoterapeutice

constructive, iar la baza ei se afla convingerea că eficienţa invatarii limbii engleze la adolescentul

nevazator creşte dacă acesta işi va completa activitatea pedagogică (informala) cu tehnici

psihoterapeutice (activitate formala).

INSTRUMENTE DE TESTARE: testari de tip pedagogic de evaluare a cunoştinţelor

METODE: Metoda “autogene training” a lui J. H. Schultz, metoda lui Jacobson, cunoscută ca

“metoda de relaxare propriu-zisă”, hipnoza

CADRUL DESFĂŞURĂRII: cabinet de psihoterapie pretabil atât la şedinţe individuale cât şi de

grup.

DESFĂŞURAREA PROPRIU - ZISĂ:

Prima etapa: invatare prin asimilare, metode proprii fiecarui subiect in parte

A doua etapa: invatare in situatii de competitie ; evaluare pedagogica.

Etapa a treia: in vederea cresterii performanţele psihoindividuale, am facut cu fiecare subiect in

parte un set de 10 -12 sedinte de psihoterapie integrativa.

A patra etapă: sedinta individuale de memorare de cuvinte in limba engleza in stare de trezie, in

stare de trezie dupa o transa profunda, in stare de transa. Sedinta de invatare in grup,cu atmosfera de

ISSN: 1583 - 5529

Page 147: Simpozion International

147

destindere, dinamică de grup, şi nu pe competiţie. Pe fond muzical (inducerea senzaţiei de linişte,

pace, veselie), folosesc tehnica imageriei vizuale. Testare dupa fiecare sedinta.

Cea de a cincea etapa: Îi rog să se înregistreze citind seturi de câte 30 de cuvinte în limba engleză

pe care apoi să le asculte în timpul somnului în cască în urechea stângă, în urechea dreaptă

ascultând muzică de Bach.

Aşa cum am anticipat, şi cum s-a confirmat şi statistic, performanţa mnezică, evaluată atât

pe grup cât şi individual este amplificată cu fiecare etapa. Creşterea cea mai spectaculoasă de

performanţe de învăţare a avut loc în ultima etapa expusă.

INTEGRAREA ŞCOLARĂ A COPILULUI ÎN DIFICULTATE

REZUMATinst. Muscaş Ana

S08 “Andrei Mureşanu”, Oradea

"Psihopedagogia integrativă este o ramura a psihopedagogiei speciale care are ca obiectiv

studierea sistemului de învăţământ bazat pe principii integraţioniste şi pe scoală inclusivă, care are

rolul să satisfacă necesităţile educaţionale speciale ale tuturor copiilor. Această ramură modernă

este o replică a sistemului de învăţământ clasic, bazat pe instituţii tradiţionale", care separau aceşti

copii în şcoli speciale ( Abrudan Casandra, 2003).

Copilul cu dizabilităţi trebuie considerat ca făcând parte din societate. Nu-l putem ascunde, el

nu are nevoie de mila noastră ci de ajutorul nostru, lăsându-1 să crească alături de ceilalţi copii,

făcând parte din societate.

În contextul asistenţei psihopedagogice şi sociale a persoanelor cu cerinţe speciale putem

include educaţia integrată care se referă la integrarea în structurile învăţământului de masă a

copiilor cu cerinţe speciale în educaţie pentru a oferi un climat favorabil dezvoltării armonioase şi

cât mai echilibrate a personalităţii acestora.

Mai nou se vorbeşte despre conceptul de educaţie incluzivă care au la bază principiul

dreptului egal la educaţie pentru toţi copiii indiferent de mediul social sau cultural din care provin,

religie, etnie, limba vorbită sau condiţiile economice în care trăiesc.

Un dascăl trebuie să cunoască măsurile profilactice în cazul copiilor cu deficienţe de vedere

sau de auz, cu probleme de comportament, dar şi cu deficienţe mintale.

ISSN: 1583 - 5529

Page 148: Simpozion International

148

În aceste condiţii este evidenţiată grija învăţătorului/profesorului pentru organizarea unor

situaţii de învăţare la care să participe toţi elevii inclusiv cei cu dificultăţi.

Se pune problema de a se realiza un mediu de învăţare stimulativ şi adecvat pentru toţi copiii

şi deci şi pentru cei care primesc o intervenţie suplimentare şi specializată în afara clasei.

Din perspectiva eficientizării actului didactic se impun următoarele măsuri:

> cunoaşterea elevilor cu cerinţe educative speciale;

> muncă in echipă ;

> ameliorarea şi îmbunătăţirea procesului instructiv-educativ şi a designului lecţiei;

> cunoaşterea reală şl obiectivă a elevilor;

> un anume grad de empatizare cu elevii.

Bibliografie:

ABRUDAN, Casandra (2005) Managementul alternativelor educaţionale în MARCU, Vasile,

ORŢAN, Florica (2005) Crişana: program de formare continuă pentru funcţiile de conducere

din învăţământul preuniversitar, Editura Universităţii din Oradea

ANCA, Maria (2001) Psihologia deficienţelor de auz, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Diferiţi dar egali

REZUMAT

Pop Rozalia

Grădiniţa „Floare de colţ” Piatra Neamţ

"Fiecare copil pe care îl instruim

este un OM dăruit societăţii"(N. Iorga)

Întâlnim pretutindeni oameni cu deficienţe. Perceperea lor socială nu este întotdeauna

constantă, ea variază de la societate la societate, furnizând semnificaţii diferite, funcţie de cultura şi

de valorile promovate.

ISSN: 1583 - 5529

Page 149: Simpozion International

149

Copilul diferit se adaptează greu la relaţiile interpersonale, de aceea părinţii trebuie să joace

rolul de tampon, de mediator între copil şi persoanele străine. Uneori părinţii pot dramatiza excesiv

reacţiile inadecvate venite din partea unei persoane străine, identificând o falsă rea intenţie într-un

gest oricât de neutru.

În alte situaţii, ei neagă tot ceea ce copilul observă în jurul său legat de propria deficienţă,

insistă pe răutatea şi ipocrizia persoanelor din anturaj, cultivând la copil convingerea că lumea în

care trăieşte este rea.

Pe de altă parte, unii părinţi refuză să ţină cont de dificultăţile sociale determinate de

deficienţă. În acest fel, ei îi împiedică pe copii să înţeleagă şi să accepte toate aspecte legate de

propria deficienţă.

Grădiniţa constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul

ştiinţific al procesului instructiv – educativ, ci şi prin libertatea de acţiune a preşcolarului, care-i

stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii sociale.

Acceptarea necondiţionată a diversităţii într-un grup şi stimularea toleranţei este o adevărată

provocare pentru educatori. Ei trebuie să încurajeze cooperarea, lucrul în perechi sau formarea de

grupuri eterogene, cunoaşterea şi discutarea diverselor obiceiuri, tradiţii, valori. Desigur că

rezultatele nu se văd imediat, ci în urma multor activităţi educative având la bază obiective clar

precizate şi accesibile copiilor preşcolari.

Incluziunea preşcolară vizează implementarea unor strategii coerente de dezvoltare a

conştiinţei şi formare a comportamentelor copiilor în sprijinul toleranţei şi nediscriminării, al

acceptării şi oferirii de şanse egale pentru toţi. Aceasta presupune pregătirea celorlalţi copii în

vederea acceptării copiilor cu cerinţe speciale şi de alte etnii în mod firesc, pentru a nu face

diferenţe în manifestarea comportamentală sau verbală.

Consider că nu există „reţete” pentru integrarea copiilor cu deficienţe în învăţământul de

masă. Cei care manifestă deschidere pentru integrarea acestora vor găsi şi strategiile potrivite.

Fiecare copil are dreptul la educaţie şi merită să i se acorde o şansă. Învăţând împreună, copiii

învaţă să trăiască împreună, să se accepte şi să se ajute la nevoie .

Bibliografie:

1. Ministerul educaţiei şi cercetării, Institutul de ştiinţe ale educaţiei – „Revista

învăţământului preşcolar” nr. 3-4/2005.

2. Ionescu S. – „Adaptarea socioprofesională a deficienţilor mintal”, Editura Academiei,

Bucureşti, 1975.

ISSN: 1583 - 5529

Page 150: Simpozion International

150

3. Ionescu A., Moţet, D. – „Corectarea deficienţelor fizice la copii”, Editura didactică şi

pedagogică, Bucureşti, 1964.

4. Fătu Z. – „Ritmică şi gimnastică medicală”, Universitatea Babeş Bolyai, Cluj 1969.

5. Miftode V. - „Dimensiuni ale asistenţei sociale: forme şi strategii de protectie a grupurilor

defavorizate”, Botoşani, Editura Eidos, 1995;

6. Popescu G., Plesa O. (coord.), „Handicap, readaptare, integrare”, Bucuresti, Pro

Humanitate, 1998;

7. Kieran Egan – „Educaţia elevilor hiperactivi şi cu deficit de atenţie”, Editura Didactica

Publishing House, 2008.

STRATEGII DE ÎNVĂŢARE EFICIENTĂ LA COPIII CU CERINŢE

EDUCATIVE SPECIALE

Rezumat

Chiru Adelina Nectara,Şcoala Potoceni,com. Mărăcineni,jud. Buzău

Dificultăţile de învăţare apar frecvent în copilăria mică şi mijlocie, dar şi la adolescent şi

adult, ele manifestându-se printr-un comportament ineficient, inadecvat, inoperant şi cu randament

scăzut. Caracterul unic al deficienţei este ceea ce îi deosebeşte pe toţi elevii cu dificultăţi de

învăţare. Diferenţele ce se întâlnesc la majoritatea copiilor cu CES sunt foarte mari, astfel încât nu

se pot stabili criterii ferme pentru fiecare categorie de dificultăţi „clasice”. Chiar dacă elevii cu CES

nu se încadrează perfect într-o anumită categorie, totuşi pot fi grupaţi după caracteristici comune

bazate pe cerinţe educative speciale. O caracteristică comună a elevilor cu dificultăţi de învăţare

constă în discrepanţa accentuată dintre nivelul aptitudinal şi rezultatele obţinute de subiect.

O caracteristică comună a elevilor cu CES este prăpastia care se formează între aptitudini şi

realizările lor.

Abordarea copilului cu dificultăţi de învăţare reprezintă o problemă ce se permanentizează şi

amplifică, iar varietatea dificultăţilor referitoare la tipul, gradul şi particularităţile de manifestare de

la un copil la altul nu permite o abordare generală.

Trebuie să acceptăm ideea că toţi copiii, inclusiv cei cu dizabilităţi, trebuie să beneficieze de

şansa de a participa la viaţa socială, integrarea socială fiind pregătită şi condiţionată de integrarea

şcolară.

ISSN: 1583 - 5529

Page 151: Simpozion International

151

Alături de lucrul în grup, elevii cu dificultăţi pot fi ajutaţi prin folosirea unor strategii de

învăţare adecvate: metoda MOPO, metoda OMOLAR, metoda ROBER, autochestionarea,tehnica

parcurgerilor repetate, tehnica parcurgerilor repetate, metoda LAF, metoda întrebărilor reciproce.

Pentru a oferi elevilor cu dificultăţi cadrul optim învăţării, cadrul didactic trebuie să

cunoască caracteristicile acestora, să-i trateze în mod egal, să manifeste faţă de ei o atitudine

pozitivă, neezitând totuşi să-şi manifeste dezaprobarea faţă de unele greşeli. În munca sa, cadrul

didactic va urmări organizarea clasei şi a activităţilor, va folosi un cadru de învăţare bine structurat,

evitând observaţiile negative generalizate, ce pot leza elevii. Uneori, elevii cu dificultăţi de învăţare

refuză să încerce să facă anumite lucruri care corespund aptitudinilor lor, fiindu-le frică de un

eventual eşec. Dar, un cadru didactic bun, care le respectă demnitatea şi onoarea, ştie că încrederea

elevilor trebuie câştigată şi recurge la o învăţare individualizată ce se adresează nevoilor elevilor şi

care foloseşte evaluarea criterială.

BIBLIOGRAFIE

Gherguţ, Alois – „Sinteze de psihopedagogie specială”, Editura Polirom, Iaşi, 2007

Neamţu, Cristina, Gherguţ, Alois – „Psihopedagogie specială”, Editura Polirom, Iaşi, 2000

Asociaţia RENINCO România – „Ghid de predare –învăţare pentru copiii cu cerinţe educative

speciale”, UNICEF

INTEGRAREA COPIILOR CU SINDROM AUTIST ÎN SOCIETATE

REZUMAT

PSIHOLOG:SÎRBU SOFIA NINA

PSIHOLOG: TĂUT MARIA

CSEI P.P.NEVEANU TIMI OARA, JUD.TIMIȘ Ș

MOTTO:”Fiecare om este creativ;

Trebuie insă ca el să- i dea seama.”ș

ISSN: 1583 - 5529

Page 152: Simpozion International

152

Înva ă-mă …….nu-mi pune o etichetăț

( Barbara K. Given, Ph.D)

Nu sunt un invalid….

Învă într-un mod diferitț

Nu sunt handicapat

Numai că eu învă să folosescț numai informa iile care într-un fel sau altul au o semnifica ieț ț

pentru mine

Unii m-ar putea considera handicapat

Atunci când insistă să mă înve e în moduri în care eu NU POT înva aț ț

Sau atunci când insistă să-mi demonstrez abilită ile într-un mod adecvat pentru ei, însă nu iț ș

pentru mine

Nu eu sunt cel care mă gasesc în afara tuturor……inadecvat, handicapat sau invalid

E acest sistem

Nu vreau ca profesorul meu să-mi fie doar amic ci îmi doresc ca el să fie un exemplu pentru

mine i un prieten adevăratș

Nu vreau ca profesorul meu să-mi facă via a mai u oară ci îmi doresc ca el să fie convins căț ș

ceea ce mă înva ă merită să fie învă at i el să facă acest lucru cu atât de mult entuziasm încât să măț ț ș

încurajeze să merg înainte până voi învă aț

Nu vreau să fiu preferatul nimănui dar vreau să fiu tratat ca o persoană care merită respect in

ciuda modului meu de a învă a…..sau poate tocmai din acest motivț

Nu îmi doresc un profesor care are nevoie de laude ci îmi doresc unul care în elegeț

respectul meu pentru el chiar dacă arăt acest lucru într-un mod stângaci sau uneori chiar agresiv

Nu vreau un alt creier ci vreau să învă cât mai mult posibil ț

Nu vreau să-mi fie pusă o etichetă ci îmi doresc o educa ie adecvatăț

Nu vreau să fiu numit un copil cu “dificultă i de învă are”ț ț

Tot ce VREAU este SĂ ÎNVĂȚ

Înva a i-mă, nu-mi pune i o etichetăț ț ț

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

SOLCAN, RADU MIHAIL -"INTRODUCERE ÎN FILOSOFIA MIN II DIN PERSPECTIVAȚ

TIIN EI COGNI IEI" , EDITURA UNIVERSITĂ II DIN BUCURE TI, 2000.Ș Ț Ț Ț Ș

ISSN: 1583 - 5529

Page 153: Simpozion International

153

POPESCU NEVEANU, PAUL -"PSIHOLOGIE" , EDITURA DIDACTICĂ I PEDAGOGICĂ,Ș

BUCURE TI, Ș

VERZA. E.-DELIMITĂRI CONCEPTUALE ÎN AUTISM ÎN REVISTA DE EDUCA IEȚ

SPECIALĂ, NR.2/1993 , PAG.5-13

C COJOCARU: CREATIVITATE I INOVA IE, EDITURA TIIN IFICĂ IȘ Ț Ș Ț Ș

ENCICLOPEDICĂ,BUCURE TI 1975Ș

E CLAPAREDE: PSIHOLOGIA COPILULUI SI PEDAGOGIA EXPERIMENTALA ,

E.D.P.,1975

ROLUL PLANULUI DE INTERVENŢIE PERSONALIZAT ÎN EDUCAREA

ELEVULUI CU C.E.S.

REZUMAT

Instit. Viorica Hucai – Dascalaşu, Şcoala cu clasele I-VIII nr.3 Botoşani

Prof. Marian Tomiţă, Şcoala cu clasele I-VIII nr.3 Botoşani

Termenul de “cerinţe educative speciale” este folosit pentru a descrie copiii care prezintă o

gamă amplă de dificultăţi şi dizabilităţi. Elevii sunt descrişi ca având cerinţe educative speciale dacă

prezintă dificultăţi de învăţare – ceea ce înseamnă că au nevoie de servicii educaţionale speciale –

sau dacă au o dizabilitate care îi împiedică să utilizeze facilităţile educaţionale care sunt în mod

obişnuit disponibile.

ISSN: 1583 - 5529

Page 154: Simpozion International

154

În trecut, se obişnuia ca aceşti elevi să fie plasaţi în şcoli sau instituţii speciale. Practica

zilelor noastre este ca, ori de câte ori este posibil, să se evite segregarea şi să se asigure integrarea în

şcolile şi clasele de masă.

Şcoala în care lucrăm este prin excelenţă o şcoală incluzivă, aici învăţând mulţi elevi

de etnie rromă, ruşi lipoveni şi copiii diagnosticaţi ca fiind elevi cu CES. Aceştia din urmă

constituind pentru cadrele didactice o nouă provocare în realizarea unei educaţii echitabile pentru

fiecare copil.

În activitatea cu elevii cu CES trebuie să se pună mare accent pe suportul intuitiv pentru

orice sarcină de învăţare, să se utilizeze foarte des învăţarea în perechi, conceperea unor sarcini de

învăţare individualizate pentru a-i face să reuşească potrivit cu posibilităţile lor reale. De

altfel,considerăm că cel mai important demers de la care trebuie să pornească un cadru didactic

care lucează cu elevii cu CES este elaborarea curriculumului adaptat şi a planului de

intervenţie personalizat.

Un plan de intervenţie personalizat (PIP) este un plan scris cu obiective pe termen scurt,

elaborat de învăţătorul/ profesorul de la clasă în colaborare cu profesorul de sprijin şi implicând şi

alţi apecialişti,

Pentru elevul cu cerinţe educative speciale identificate, un plan de intervenţie personalizat

cu caracter informativ, relevant, realist şi care să ajute într-adevăr la monitorizarea progresului

elevului trebuie să includă:

O descriere a cerinţelor educaţionale speciale ale elevului;

Obiective pe termen scurt care se potrivesc cerinţelor copilului;

Formele de sprijin care sunt necesare (implicarea cadrelor didactice, frecvenţa acordării

sprijinului, programe specifice, materiale şi echipament);

O descriere a metodelor de predare care trebuie folosite;

Un rezumat privind contribuţia aşteptată din partea elevului;

Un rezumat privind alte tipuri de sprijin ( srijin medical sau consiliere);

O dată la care planul să fie revizuit;

Aranjamente privind monitorizarea şi evaluarea.

În ceea ce priveşte obiectivele PIP-ului, acestea trebuie să fie adecvate şi să vizeze acţiuni în

paşi mici. Este important ca obiectivele stabilite să fie SMART:

• Specifice ( obiectivele sunt foarte precise);

• Măsurabile (să se poată vedea dacă obiectivul a fost atins sau nu);

• Aprobare unanimă (de părinţi, elevi, şcoală);

ISSN: 1583 - 5529

Page 155: Simpozion International

155

• Realiste (pot fi atinse de elev);

• Delimitate Temporal (obiectivele vor fi atinse într-o anumită perioadă de timp).

Bibliografie:

MEdC,UNICEF, „Ghid managerial. Dezvoltarea practicilor incluzive în şcoli”, Bucureşti,1999;

Vrăjmaş, Traian, „Învăţământul integrat şi/sau incluziv”, Aramis, 2001

STRATEGII DE ÎNVĂŢARE PENTRU COPIII AUTIŞTI

Rezumat

Înv. ed Bondar Viorica

Centru Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr. 2 Oradea

Autismul reprezintă una dintre deficienţele ele mai severe care împiedică dezvoltarea

copilului, afectându-i abilităţile sociale, de comunicare şi de limbaj. Autismul se poate manifesta

cu o intensitate diferită de la simptome uşoare la forme mai grave care pot afecta întreaga

existenţă a individului. Spectrul autismului include o mare varietate de manifestări.

Simptomatologia de bază include:

a) dificultate în comunicare;

b) lipsă de sociabilitate;

c) simţuri diminuate sau prea dezvoltate;

d) excese în comportament.

Având în vedere înaltul grad de complexitate al autismului ce duce la afectarea

tuturor palierelor psihice şi comportamentale ale subiectului, intervenţiile recuperative sunt în

genere, limitate şi deosebit de dificile pentru realizarea unor progrese imediate. Totuşi, se pot

obţine unele rezultate pozitive pe linia dezvoltării psihice şi mai ales pe direcţia formării unor

comportamente adaptative.

Învăţarea unor comportamente, prin exerciţiu şi repetarea constantă a situaţiilor de

învăţare, se dovedeşte cea mai eficientă pentru copilul autist. Învăţarea unor comportamente la

copilul autist se realizează pe mai multe paliere: dezvoltarea motricităţii, jocul , autonomia,

dezvoltarea socială şi dezvoltarea limbajului.

ISSN: 1583 - 5529

Page 156: Simpozion International

156

În vederea învăţării unor comportamente, la copilul autist, am folosit următoarele

strategii:

- la alegerea exerciţiilor am ţinut cont de centrele de interes şi de nivelul de dezvoltare al copilului;

- exerciţiul sau jocul l-am introdus progresiv: am demonstrat exerciţiul; am executat împreună cu

elevul

exerciţiul respectiv, apoi copilul a executat singur exerciţiul;

- am ghidat mâna copilului atunci când a făcut exerciţii motrice dificile pentru el;

- am determinat copilul: să se joace cu plastilina, să mototolească hârtia creponată să traseze

linii

verticale şi orizontale, să contureze, să decupeze şi să lipească formele decupate;

- am încercat să creez un raport afectiv pozitiv în desfăşurarea activităţilor;

- cu ajutorul anumitor jocuri şi jucării (ex. minge, balon) am încercat să-l fac pe copilul autist

să se

îndrepte spre lumea exterioară (şi deci spre alte persoane);

- după ce copilul a învăţat să execute o activitate am aprofundat-o suficient timp apoi am trecut la o

altă

activitate;

- pentru socializarea copiilor autişti am folosit jocurile colective, realizarea unor lucrări

practice în

comun, serbările şcolare, vizitele, parteneriatele cu alte şcoli;

- pentru dezvoltarea limbajului i-am învăţat gradat: sunete, silabe, cuvinte simple şi apoi expresii

mai

complicate;

- în timpul activităţilor am folosit multe materiale intuitive naturale şi imagistice.

Putem vorbi de recuperare în cadrul autismului în sensul de ameliorare, dar nu de vindecare

sau

înlăturare cum se înţelege de obicei prin recuperare. Prin activităţile desfăşurate am obţinut

unele

progrese semnificative în devenirea umană a copiilor autişti.

Experienţa practică demonstrează că terapia autismului se bazează în primul rând pe

educaţie. Scenariul terapeutic trebuie adaptat fiecărei persoane în parte, în funcţie de simptome şi

nevoi,deoarece fiecare autist prezintă particularităţi proprii. Intervenţia timpurie în modul de

comportate al autistului poate avea un rol important în tratamentul autismului.

ISSN: 1583 - 5529

Page 157: Simpozion International

157

BIBLIOGRAFIE

Gherguţ, A. (2005), Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri şi examene de

obţine-

re a gradelor didactice, Editura Polirom, Iaşi.

Păunescu, C. ; Muşu, I. (1997), Psihopedagogie specială integrată. Handicapul mintal.

Handicapatul

intelectual, Editura Pro Humanitate, Bucureşti.

Verza, E. (2002), Introducere în psihopedagogia specială şi în asistenţa socială, Editura Fundaţiei

Hu-

manitas, Bucureşti.

www.învingemautismul.ro

ROLUL CALITĂŢII VIEŢII ŞCOLARE ÎN INTEGRAREA SOCIALĂ A

ELEVILOR DEFICIENŢI DE AUZ

Învăţător-educator Popa Gabriela

Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă ,,C-tin Pufan’’ Timişoara

Calitatea vieţii este un concept educativ, find rezultanta raportării condiţionărilor de viaţă şi a

activităţilor care compun viaţa umană, la necesităţile, valorile, aspiraţiile umane. Se referă atât la

evaluarea globală a vieţii, cât de bună, satisfăcătoare este viaţa pe care diferitele persoane, grupuri

sociale, colectivităţi o duc, cât şi evaluarea diferitelor condiţii sau sfere ale vieţii: calitatea mediului

ambiant, calitatea umană a muncii, calitatea relaţiilor interpersonale, calitatea vieţii de familie.

Contextul psihosocial de formare al elevilor, a personalităţii fiecăruia, este dat de mediul

educaţional din unitatea de învăţământ. Indicii de calitate ai vieţii şcolare sunt puternic influenţaţi

de caracteristicile relaţionale dintre factorii implicaţi în procesul educaţiei: elevi, profesori,

ISSN: 1583 - 5529

Page 158: Simpozion International

158

educatori şi părinţi. Calitatea psihosocială a mediului şcolar este determinată de relaţii de tipul:

elev-elev, educator-educator, educator-elev, educator-părinte.

Educaţia copiilor cu cerinţe educative speciale este o sarcină care trebuie împărţită între părinţii

acestora şi cadrele didactice care lucrează cu elevul (profesor de educaţie specială, educator,

psihopedagog). O atitudine pozitivă din partea părinţilor favorizează integrarea şcolară şi socială.

Modul cum interrelaţionează părinţii şi profesorii îşi pune amprenta pe formarea şi instruirea

copilului. O relaţie bună între cele două instituţii ale educaţiei, şcoala şi familia, este în avantajul

dezvoltării copilului de toate vîrstele. Părinţii au nevoie de sprijin pentru a-şi putea asuma rolul de

educatori ai copiilor lor. Sarcinile familiilor şi părinţilor au fost uşurate prin furnizarea de informaţii

într-un limbaj simplu şi clar. Atât părinţii cât şi profesorii au încercat să găsească sprijin şi

încurajare pentru a învăţa să conlucreze ca parteneri egali.

În cadrul şcolii noastre a fost dezvoltată o colaborare bazată pe cooperare şi sprijin reciproc

între administraţia şcolii, profesori şi părinţi. Şcoala noastră a încercat o deschidere spre

parteneriatele cu părinţii, comunitatea şi dezvoltarea de programe educaţionale de socializare şi

integrare. Părinţii au fost încurajaţi să participe atât la activităţile educaţionale de acasă, cât şi la

cele de la şcoală, la activităţi de consiliere, de informare cu privire la conţinuturile şi metodele

şcolare, cursuri de limbaj mimico-gestual, la organizarea unor activităţi extraşcolare(excursii,

serbări şcolare, aniversarea zilelor de naştere ale elevilor, vizite, şi ateliere de lucru ( ,,Micii

bucătari’’, „Cercul de Arterapie’’).

Elevii cu deficienţe de auz trebuie ajutaţi pentru a efectua o tranziţie eficientă de la viaţa şcolară

la cea de adulţi încadraţi în muncă. Şcoala trebuie să-i ajute pentru a deveni activi şi autonomi din

punct de vedere economic şi să-i doteze cu însuşiri utile vieţii de fiecare zi, oferindu-le pregătirea

necesară cultivării capacităţilor folositoare vieţii sociale, necesităţilor comunicării şi perspectivelor

vieţii adulte.

BIBLIOGRAFIE:

„Intervenţia socioeducaţională ca sprijin pentru părinţi’’- Ecaterina Vrăşmaş, Editura

Aramis, Bucureşti 2008

„Sinteze de psihopedagogie specială’’- Alois Gherguţ, Editura Polirom,Bucureşti 2005

Eficientizarea procesului de integrare a copiilor

cu cerinţe educative speciale - rezultat al parteneriatului activ dintre cadrul

didactic itinerant şi profesorii de specialitate

ISSN: 1583 - 5529

Page 159: Simpozion International

159

REZUMAT

Autor: Norocel Ştefania Cosmina

Răspunzând politicilor educaţionale promovate pe plan internaţional de unele ţări cu sisteme

educaţionale democratice, învăţământul românesc s-a adaptat din mers noilor realităţi şi cerinţe

reclamate de curentul integrativ global din societate.

Şcoala pentru diversitate este echivalentă sintagmei şcoala pentru toţi şi reprezintă

dezideratul maximei flexibilităţi şi toleranţe în ceea ce priveşte diferenţele socio-culturale,

lingvistice, psihologice şi fizice existente între copii.

Educaţia integrată se referă în esenţă la includerea în structurile învăţământului de masă a copiilor

cu cerinţe educative speciale (copii cu deficienţe senzoriale, fizice, intelectuale sau de limbaj) cu

scopul oferirii unui climat favorabil dezvoltării armonioase şi cât mai echilibrate a personalităţii

acestora.

Şcoala incluzivă este instituţia şcolară care aderă la filozofia educaţiei integrate, în care au

acces toţi copiii unei comunităţi indiferent de mediul de provenienţă şi de specificul deficienţelor

acestora. Programul activităţilor didactice într-o şcoală incluzivă are la bază un curriculum specific

(individualizat şi adaptat, iar participarea personalului didactic la activităţile educative din clasă se

bazeazaă pe un parteneriat activ între profesori, profesori itineranţi, specialişti în educaţie specială

şi părinţi.). Integrarea şcolară a copiilor cu cerinţe speciale permite, sub îndrumarea atentă a

cadrelor didactice, perceperea şi înţelegerea corectă de către ceilalţi elevi a problematicii şi

potenţialului de relaţionare şi participare la viaţa comunitară a semenilor lor care, din motive

independente de voinţa lor, au nevoie de o abordare diferenţiată a procesului de instrucţie şi

educaţie din şcoală şi de anumite facilităţi pentru accesul şi participarea lor la serviciile oferite în

cadrul comunităţii.

Pentru că personalul didactic din şcolile incluzive să facă faţă provocării legate de integrarea

copiilor cu nevoi speciale, una dintre condiţiile de bază este suportul/ sprijinul în activitatea la

clasă. Suportul poate lua diferite forme, în primul rând acesta poate şi trebuie să vină de la

directorul unităţii şcolare, prin strategia managerială de dezvoltare instituţională în direcţia

educaţiei integrate, de la psihologi şi psihopedagogi şcolari specializaţi în abordarea copiilor cu

CES, de la asistenţi sociali şi de la personalul medical, dar cea mai importantă contribuţie în direcţia

aceasta o are profesorul de sprjin/itinerant.

BIBLIOGRAFIE:

ISSN: 1583 - 5529

Page 160: Simpozion International

160

1. Gherguţ, A.(2001), Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale, Editura Polirom, Iaşi;

2. Vrasmas, T.(2001), Învăţământul integrat şi/sau incluziv, Editura Aramis, Bucureşti;

3. Vrasmas, T; Daunt, P.; Muşu,I.(1996) Integrarea în comunitate a copiilor cu cerinţe

educative speciale, Editată cu sprijinul Reprezentaţiei Speciale a UNICEF

PAŞI ÎN EDUCAŢIA INCLUZIVĂ

REZUMAT

VALERIA ANA ROTAR

ŞCOALA NICOLAE TITULESCU CLUJ NAPOCA

Educaţia intregată (sau incluzivă) vizează reabilitarea şi formarea persoanelor cu nevoi speciale

printr-o serie de măsuri conjugate de ordin juridic, politic, social, pedagogic.

Exemplele de bună practică pot fi introduce încă de la începutul clasei întăi:

-în sălile de clasă cu aranjament liniar, dispunerea elevilor în bănci se schimbă în mod regulat

-activităţile de predare şi învăţare includ activităţi de lucru în grupuri

-elevii sunt îndrumaţi să manifeste o atitudine pozitivă faă de elevii din grupurile dezavantajate.

Incluziunea şcolară vizează implementarea unor strategii coerente de dezvoltare a conştiinţei

şi formare a comportamentelor copiilor în sprijinul toleranţei şi nediscriminării, al acceptării şi

oferirii de şanse egale pentru toţi

Bibliografie:

Cucoş, C. 2006, Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi

Gherghuţ, A. , 2001, Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii de educaţie

integrată, Editura Polirom, Iaşi

MEC. UNICEF, Ghid managerial- dezvoltarea practicilor inclusive în şcoli, Bucureşti, 1999

Ungureanu, D. , Educaţia integrată şi şcoala incluzivă, Editura de Vest, Timişoara, 2000

“CREATIVITATE ÎN ÎNVĂTĂMÂNTUL SPECIAL”

ISSN: 1583 - 5529

Page 161: Simpozion International

161

“DIFERIŢI, DAR EGALI”

REZUMAT

Educatoare: Bosoteanu Valeria, Gradinita 225 “Veseliei”

Vornicu Florina, Gradinita 225 “Veseliei”

Toate reglementările ce vin din afară incearcă să construiască o şcoală pentru toţi.

« Diferiţi, dar egali » este un principiu al democraţiei şi repectului reciproc.

Integrarea copiilor cu CES se bazează pe formula şcolii active si consideră dobândirea

competenţelor sociale ca fiind cel mai important scop al demersului educativ.

Copii cu CES au dreptul la educaţie, iar etichetarea nu este admisa in educaţie.

Integrarea copiilor cu CES in şcoli este o cindiţie necesară pentru integrarea lor sociala si mai

târziu profesională.

La forumul de la Dakar din 2000 se precizează ca pana in anul 2015, dezideratul de includere

al copiilor cu CES să fie atins.

De aceea se impune, necesară, prezenţa educatoarei de sprijin care să continue munca noastră.

Bibliografie : Revista de pedagogie ½ din 2008

PROIECTELE DE DEZVOLTARE ŞCOLARĂ - INSTRUMENTE DE

INTRODUCERE A SCHIMĂRII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SPECIAL

REZUMAT

Prof. Mihaela Bazarciuc

Şcoala Specială Nr. 10, Bucureşti

Lucrarea de faţă atrage atenţia asupra proiectelor de dezvoltare şcolară, ca instrumente de

introducere a inovaţiilor, atât de necesare în sistemul de învăţământ special, pentru a asigura

standardele educative de calitate în conformitate cu valorile şi principiile promovate de Uniunea

Europeană. Proiectul „Camera de stimulare polisenzorială - Snoezelen” reprezintă o modalitate

creativă prin care Şcoala Specială nr. 10 şi-a diversificat şi îmbunătăţit serviciile educaţionale în

vederea integrării, compensării şi recuperării copiilor cu deficienţe mentale severe, profunde şi/

asociate. Noutatea proiectului constă, atât în crearea unui ambient special construit, securizant şi

ISSN: 1583 - 5529

Page 162: Simpozion International

162

totodată diferit de ceea ce este obişnuit să experimenteze elevul, cât şi abordarea acestuia printr-o

tehnică de lucru non-directiv – terapia Snoezelen1. Camera de stimulare polisenzorilă şi terapia

Snoezelen contribuie în mod evident la optimizarea calităţii în educaţie în învăţământul special şi

gestionarea tulburărilor de comportament ale copiilor autişti. Designul camerei şi echipamentul

senzorial utilizat sunt special concepute să stimuleze simţurile, precum şi să ofere oportunităţi de

detensionare şi calmare, deoarece terapia Snoezelen are un dublu rol: de stimulare şi de relaxare.

Experimentarea aplicării terapiei Snoezelen în şcoala noastră se înscrie pe linia rezultatelor

cercetărilor din domeniul educaţiei şi anume: mediile polisenzoriale îmbunătatesc comunicarea,

lărgesc capacitatea de înţelegere, sporesc încrederea în relaţiile cu ceilalti şi reduc comportamentele

auto-agresive.

Cuvinte cheie: proiect de dezvoltare şcolară, cameră de stimulare polisenzorială, terapie Snoezelen,

deficienţă mintală severă, profundă şi/ asociată.

SNOEZELEN este un cuvânt format din combinaţia între “Snuffelen” – (olandeză) a explora, a căuta şi

“doezelen” – a se relaxa.

Bibliografie:

http://www.isna.de/index2e.html

http://cat.inist.fr/?aModele=afficheN&cpsidt=20209978

http://medgadget.com/archives/2005/04/the_snoezelen_t.html

INFLUENŢA ATITUDINII SOCIETĂŢII ASUPRA IMAGINII DE SINE A

COPIILOR CU C.E.S.

Rezumat

Asist.univ.drd.Ana Maria Lăzărescu – Univ. Petre Andrei din Iaşi

Prof. Logoped Alina Mendelovici – Centrul Logopedic Interşcolar Iaşi

În ultima perioadă problematica copiilor cu cerinţe educative speciale a devenit un subiect

de actualitate. Interesul faţă de copiii ce cerinţe educative speciale, ca unul din grupurile ţintă ale

1

ISSN: 1583 - 5529

Page 163: Simpozion International

163

protecţiei sociale, rezultă din afirmarea principiilor “echităţii şi solidarităţii” care tind a fundamenta

aproape toate politicile sociale, reglementând reacţiile colectivităţii în raport cu fiinţele umane

aflate în dificultate.

În perioada comunistă, dar şi după , persoanele cu deficienţe reprezentau una din categoriile

puternic neglijate, fiind una din grupurile vulnerabile, ţintă a marginalizării şi excluderii sociale.

Perioada anilor 1990 aduce nuanţe noi în atitudinea socială faţă de copiii cu deficienţe, pe un fond,

de acceptare cvasigeneralizată a viziunii de integrare şi normalizare.

Asigurarea egalităţii de şanse este realizată dacă se oferă copiilor cu cerinţe educative

speciale serviciile de care ei au nevoie în scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii lor în cadrul societăţii.

Egalizarea şanselor se referă la procesul prin care instituţiile statului oferă : servicii, activităţi,

informaţii, documente care sunt puse la dispoziţia tuturor actorilor implicaţi. Egalizarea şanselor

trebuie înţeleasă ca drept al persoanelor şi copiilor cu deficienţe de a rămâne în comunitate şi de a

primi sprijinul necesar în cadrul structurilor de educaţie, sănătate, recuperare, integrare şi protecţie

socială. Procesul de socializare în lucrul cu copiii cu cerinţe educative speciale este un pas

important în integrarea acestora, de asemenea la fel de importante sunt diferite forme de acţiuni

educative la care participă copii.

Sistemul şcolar este un instrument de integrare socială a copiilor cu cerinţe educative

speciale. Înscrierea şi frecventarea cursurilor în învăţământul de masă alături de copiii normali şi

posibilitatea de a fi trataţi fără etichetare presupune că nevoile fiecărui individ au importanţă egală.

Este necesar ca învăţământul, în calitatea sa de prestator de servicii, să se adapteze cerinţelor

copiilor, şi nu invers.

BIBLIOGRAFIE

1. Ceoban, C., Conotaţii psihosociale ale deficienţei mentale, Editura A92, Iaşi, 1996.

2. Coman, Stela, Antonio Sandu (coord.), Acţiunea socială prin strategii educaţionale, Editura

Lumen, Iaşi, 2003.

3. Coman, Stela, Parteneriat în educaţia integrată a copiilor cu cerinţe educative speciale,

Editura Spiru Haret, Iaşi, 2001.

4. Gherguţ. A., Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale, Editura Polirom, Iaşi, 2001.

5. Gherguţ, A., Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale, Editura Polirom, Iaşi, 2006.

6. Neculau, A., Ferreol, G., (coord.), Minoritarii, marginali, excluşi, Editura Polirom, Iaşi,

1996.

7. Păun Emil, Sociopedagogie şcolară, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982.

ISSN: 1583 - 5529

Page 164: Simpozion International

164

8. Păun, Emil, Iucu, R., Educaţia preşcolară în România, Editura Polirom, Iaşi, 2002.

9. Prutianu, Ştefan, Manual de comunicare şi negociere în afaceri, vol. I, Polirom, Iaşi, 2000,

10. Stoica-Constantinescu, Ana, Conflictul interpersonal, Polirom, Iaşi, 2004.

11. Vrăsmaş, Ecaterina, Introducere în educaţia cerinţelor speciale, Editura Credis, Bucureşti,

2004.

12. Vrăşmaş, Ecaterina, Ghid pentru cadre didactice de sprijin (CDS), Editura Venemonde,

Bucureşti, 2005.

***Revista Învăţământul preşcolar, nr.1-2, Bucureşti, 2000, p.

O EDUCAŢIE DE CALITATE PRIN

PARTENERIATUL GRĂDINIŢĂ – FAMILIE

REZUMAT

EDUCATOARE : ŞTEFAN- BÎRDEA ANGELA

INSTITUTOR : COSTE MONICA

Educaţia se exercită în anumite condiţii ambientale şi socioculturale, mediul educaţional

exercitând influenţe educogene prin însăşi prezenţa lui în viaţa copilului. “Există mai multe

circumstanţe de formare şi informare a copiilor. Acţiunile acestor medii educogene trebuie sa se

conjuge pentru a modela adecvat comportamente si conştiinţe în acord cu marile idealuri ale

epocii.” arată C. Cucoş (în “Pedagogie” , Polirom, 2006, p.48).

Modelarea comportamentelor şi a conştiinţelor aparţine următorilor factori (la care se pot adăuga şi

alţii): familie, şcoală, biserică, instituţii culturale, mass-media, structuri asociative (diverse asociaţii

ale copiilor, ONG-uri, societăţi caritabile, diverse forme de asociere cu caracter social, cultural,

ISSN: 1583 - 5529

Page 165: Simpozion International

165

economic care au ca sarcină complementară “formarea conştiinţei şi conduitei proactive,

prosociale, culturale”).

Familia constituie prima “şcoală” a copilului, după care, pe fundamentul iniţiat de ea,

grădiniţa şi apoi şcoala clădesc opera de integrare socială a acestuia. Familia trebuie mai mult să-l

formeze pe copil decât să-l informeze pentru că acesta “absoarbe din mediul apropiat, familial

primele impresii, formându-şi conduite prin mimetism şi contagiune directă. Copiii vor face sau vor

crede precum părinţii, imitând comportamentele acestora.” (C.Cucoş, op.citată) Părinţii reprezintă

unicul model de viaţă, de comportare, cu cea mai mare influenţă asupra copilului pentru că între ei

se stabilesc relaţii deosebit de profunde, care stau la baza achiziţiilor ulterioare. Educaţia trebuie

să răspundă în permanenţă exigenţelor cerute de evoluţia societăţii pe plan naţional şi internaţional.

Realitatea contemporană dovedeşte în mod cert că rolul şcolii a devenit tot mai complex, în special

datorită necesităţii corelării şi interacţiunii acesteia cu alte segmente ale socialului. Se impune deci,

necesitatea unei abordări contractualiste şcoală – comunitate, în care partenerii îşi definesc scopul

comun, îşi asumă drepturi şi responsabilităţi. Scopul comun nu poate fi altul decât o educaţie de

calitate, iar pentru a-l atinge, şcoala, în general, are nevoie de sprijinul concret şi măsurabil din

partea beneficiarului direct, adică a societăţii civile.

BIBLIOGRAFIE:

1. Debesse, m., “psihologia copilului de la nastere la adolescenţă”, E.D.P., 1970

2. Faber, A., Maylish,E., “Comunicarea eficientă cu copiii”, Bucuresti, Editura Curtea

Veche, 2002

3. Maslow, A.,”Motivation and Personality”, New York, Harper/Row, 1954

4. Cucoş , C., “Pedagogie” , Polirom, 2006,

COPILUL- MINUNEA DE LÂNGĂ NOI

REZUMAT

INSTITUTOR COSTE MONICA

EDUCATOARE CHIRVĂSUŢĂ FLORICA

GRĂDINIŢA UNIVERSITĂŢII „BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

ISSN: 1583 - 5529

Page 166: Simpozion International

166

Dacă ar fi să definim un copil , ce poate fi el ? Copilul este ceea ce ne imaginăm fiecare

dintre noi . Este un rod al iubirii, un leagăn de soare, o stea strălucitoare, un porumbel alb, poate,

pentru unii o povară.Copilul poate fi asemănat cu o oglindă. El reflectă, dar nu iniţiază iubirea.

Dacă iubirea îi este dată, o returnează şi el , iar dacă nu o primeşte nici nu o dă.De multe ori

părinţii asigură hrană, adăpost, îmbrăcăminte şi .... atât.Copilul simte că nu este iubit şi cu timpul

se depărtează de părinţi, se închide în sine sau alunecă pe căi greşite, ajungând să facă numai

lucruri rele , condamnate de părinţi.

Copilul este ca un lut moale. El poate fi plămădit sub orice formă care odată cu trecerea

vremii, se va întări. Dacă mâinile oamenilor vor plămădi lutul cu grijă cu multă dragoste, atunci

copilul va fi bun , iubitor şi cu multe calităţi. Dacă societatea nu se va ocupa de acest lut , el se va

întări luând o formă la întâmplare...

Pentru ca acest lucru să nu se întâmple educatorul care lucrează cu copiii cu CES, trebuie

să-i abordeze din prisma problematicii drepturilor omului. El nu va reuşi să fie convingător dacă va

lua decizii de unul singur în problemele care privesc colectivul de elevi, nu va depune eforturi

pentru procurarea de materiale specifice care să-i intereseze pe copii, dacă nu va respecta

personalitatea fiecărui copil. Ar fi un non-sens ca educatorul să susţină noţiuni din problematica

vastă a drepturilor fundamentale ale omului , în timp ce copiii sunt supuşi unei avalanşe de

nedreptăţi în diverse domenii ale vieţii şcolare. După cum este inacceptabilă pledoaria educatorului

pentru susţinerea persoanelor cu diferite nevoi speciale urmată de etichetarea ca „prost”, „tâmpit”,

„oligofren”, a unui copil cu rezultate slabe la învăţătură.

În concluzie , considerăm că educaţia pentru drepturile omului, democraţie şi toleranţă ar

putea fi soluţia pentru îndeplinirea dezideratului acestui mileniu în viziunea drepturile omului :

„Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul, fără deosebire, la o protecţie egală a legii.Toţi

oamenii au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar încălca Declaraţia

Drepturilor Omului şi împotriva oricărei incitări la o astfel de discriminare.”

Bibliografie

1. J.S.Bruner, „Procesul educaţiei intelectuale”, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti, 1970

2. Zig Zigler, „Putem creşte copii buni într-o lume negativă!!, Ed. Curtea Veche Publishing, 2000

3. Stuparu Aurel, „Psihopedagogia medicală a copilăriei”, Ed. Marineasa, Timişoara, 1993

4. DECLARAŢIA UNIVERSALĂ DREPTURILOR OMULUI

ISSN: 1583 - 5529

Page 167: Simpozion International

EGALIZAREA SANSELOR PENTRU PERSOANELE CU C.E.S

REZUMAT

Autori: Educ:Cazan Cosmina Irina

Educ.Ionita Cristina Georgeta

Scoala Pentru Deficienti De Vedere Bucuresti

Am incercat ca prin acest referat sa sustinem si noi aplicarea si respectare legilor pentru ca

persoanle cu C.E.S. (cerinte educative speciale) sa aiba drepturi egale cu celelalte persoane.

Persoana cu C.E.S are aceleasi drepturi civile si politice ca si celelalte fiinte umane.

Vom enumera drepturile recunoscute de forurile competente la care afilieaza si tara noastra

cat si si directiile de actiune in domeniul educatiei si al cerintelor educationale speciale.

Consiliul Europei promoveaza o politica a sanselor egale sa intruneasca toate cerintele

principiului egalitatii depline si afective de a da posibilitatea tuturor indivizilor sa-si exercite

in dimensiunea lor sociala,economica ,culturala si politica.

Principiile cadru si scopul acestor principii sustin si intaresc drepturile persoanelor cu C.E.S

.

Educatia speciala pentru aceste persoane ,vine in ajutorul lor ca ei sa beneficieze de toate

conditiile,materialele,resursa umana specializata ,ca accesul la educatie sa se faca cat mai

bine si corect.Daca toate aceste aspecte se respecta atunci integrarea acestor copii cu

cerinte educative speciale in invatamant si in societate cava fi un succes deplin.

BIBLIOGRAFIE

-Vasile Marcu – Vademecum de psihopedagogie speciala

(Editura Universitatii Oradea )

-Egalitate de sanse pentru persoanele cu handicap -

(Institutul Roman pentru Drepturile Omului – Bucuresti 2008)

-Prof. Dr.Constantin Rusu – Deficienta,incapacitate,handicap

(Editura Pro Humanitate)

-Mircea Muresan ,Ofelia Catau,Ileana Pantalir – Atelier de cercetare

psihopedagogica

ISSN: 1583 - 5529

Page 168: Simpozion International

168

(Editura Gordian Timisoara - 2004)

- Standarde educationale minimale pentru scoli care integreaza elevi cu C.E.S

(Editura Banatul Montan - 2007)

ROLUL FACTORILOR CREATIVITĂŢII ÎN DEZVOLTAREA

PERSONALITĂŢII CREATIVE

REZUMAT

Gogoloiu Nicoleta

Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă, Alba Iulia

Paul Monica

Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă, Alba Iulia

Conceptul de creativitate, unul dintre cele mai fascinante concepte cu care a

operat vreodată ştiinţa, este încă insuficient delimitat şi definit. Aceasta se

explică prin complexitatea procesului creativ, ca şi prin diversitatea domeniilor

în care se realizează creaţia. După unii autori, acest lucru se întâmplă ori de

câte ori o noţiune este difuzată de la un grup restrâns de specialişti la o

populaţie mai largă, pierzându-şi astfel caracterul univoc, stabilitatea şi

rigoarea. Nu este vorba de un proces de degradare, ci de asimilare a gândirii

logice individuale la gândirea socială. Multă vreme imaginaţia a fost definită

ca un proces de combinare a imaginaţiilor, ceea ce se potriveşte numai

imaginaţiei artistice. Dar procesul creator în ştiinţa comportă mai multe sinteze

în domeniul ideilor, al abstracţiunelor. De imaginaţie dă dovadă şi coregraful,

ea putându-se observa chiar în comportamentul unor sportivi. Încât azi putem

defini imaginaţia ca fiind acel proces psihic al cărui rezultat îl constituie

obţinerea unor reacţi, fenomene psihice noi pe plan cognitiv, afectiv sau motor.

Deci nu vorbim de imaginaţie doar în pictură sau poezie, ci şi în matamatici

sau balet. Chiar şi în domeniul afectiv poeţii pot aduce un sunet nou.

Bibliografie:

1. Battro, A., Dictionnaire d’epistemologie genetique, PUF, 1966;

2. Caracostea, D., Creativitatea eminesciană, în Revista Fundaţiilor Regale, VIII, 7, Buc. 1

Iulie 1941;

3. Roco, M., Creativitate şi inteligenţă emoţională, POLIROM, Iaşi, 2001;

ISSN: 1583 - 5529

Page 169: Simpozion International

169

4. Roşca, Al., Creativitatea, ENCICLOPEDICA, Buc., 1972;

5. Sima, I., Creativitatea la vârsta preşcolară şi şcolară mică, EDP, Buc., 1997.

Învăţarea interactivă în şcoala incluzivă

REZUMAT

Profesor logoped- Liana Varan – Şcoala cu clasele I-VIII nr. 5 Timişoara

Şcoala incluzivă reprezintă o extindere a scopului şi organizării şcolii obişnuite

pentru a putea raspunde unei mari diversităţi de copii, în speţă copii marginalizaţi,

defavorizaţi sau excluşi de la educaţie .

Procesul de învăţare la copilul cu cerinţe educative speciale desemnează necesităţi care

solicită o educaţie adaptată particularităţilor individuale ale acestuia, precum şi o intervenţie

specifică prin reabilitare şi recuperare corespunzătoare . În acelaşi timp, actul invăţării în

şcoala incluzivă se bazează pe sprijinul oferit copilului de către un profesor specializat

(profesorul de sprijin) care se străduieşte să-şi construiască întregul demers didactic ţinand

cont de strategii care concept învăţarea ca pe un fenomen dinamic şi complex (strategii

didactice interactive).

Cel mai frecvent folosite sunt strategiile care se bazează pe lucrul în grup :

brainstorming-ul ,rezolvarea de probleme,comunicarea în perechi sau jocul didactic.

Aplicarea practică în clasă a rezultatelor învăţării prin metode şi procedee de expresie ca

-desenul,povestirea ,poezia sau enumerări, face ca actul didactic să aibă valenţe nu numai de

ordin didactic, ci şi de ordin creativ şi expresiv.

Învăţămantul incluziv, presupune cunoaşterea şi punerea la dispoziţie pe o scară mult

mai largă decat pană acum ,a cunoştinţelor şi abilităţilor acumulate tradiţional în educaţia

specială .

În concluzie , se impune o redimensionare a formelor de educaţie ,în conformitate cu

schimbările intervenite în societatea noastră şi o preocupare mult mai sporită în vederea

găsirii modalităţilor celor mai eficiente de a integra copiii cu cerinţe educative speciale într-o

clasă normală ,fie prin perfecţionarea continuă a cadrelor didactice existente în şcoală , fie

ISSN: 1583 - 5529

Page 170: Simpozion International

170

prin apelarea la serviciile persoanelor specializate în acest domeniu. Profesorul de sprijin

devine un factor tot mai important în realizarea acestui demers.

Bibliografie:

1. Cucoş Constantin ,2002,”Pedagogie”,Ed. Polirom,Iaşi .

2. Asociaţia Reninco Romania “Educaţia integrată a copiilor cu handicap “ Ed.

UNICEF,1998

ROLUL PROFESORULUI ÎN CLASA DE ELEVI CU CES

REZUMAT

INST. MATEI FLORINELA/ INV. CIOACĂ OLIVIA-ŞCOALA “MIHAI

VITEAZUL”, ALEXANDRIA

Educaţia incluzivă are la bază principiul dreptului egal la educaţie pentru toţi copiii,

indiferent de mediul social sau cultural din care provin, religie, etnie, limba vorbită sau

condiţiile economice in care trăiesc.

CES(cerinţe educative speciale) se refera la cerinţele in plan educativ ale unor

categorii de persoane, cerinţe consecutive unor disfuncţii sau deficienţe de natură intelectuală,

senzorială, psihomotrică, fiziologică etc. sau ca urmare a unor condiţii psiho-afective, socio-

economice sau de altă natură (cum ar fi absenţa mediului familial, condiţii de viaţă

precare,anumite particularitaăţi ale personalităţii copilului etc.) care plasează elevul într-o

stare de dificultate în raport cu cei din jur.Aceasta stare nu-i permite o existenţă sau o

valorificare in condiţii normale a potenţialului intelectual şi aptitudinal de care acesta dispune

şi induce un sentiment de inferioritate ce accentuează conditia sa de persoană cu cerinţe

speciale. În consecinţă, activităţile educative şcolare/extraşcolare reclamă noi modalităţi de

proiectare şi de desfăşurare a lor in relaţie directă cu posibilităţile reale ale elevilor, astfel

încât să poata veni în întâmpinarea cerinţelor pe care elevii respectivi le resimt in raport cu

actul educaţional. Altfel spus, cerinţele educative speciale solicită abordarea actului

educaţional de pe poziţia capacităţii elevului deficient sau aflat în dificultate de a înţelege si

valorifica conţinutul învaăţării şi nu de pe poziţia profesorului care desfăşoară activitatea

instructiv-educativă în condiţiile unei clase omogene sau pseudo-omogene de elevi.

ISSN: 1583 - 5529

Page 171: Simpozion International

171

Profesorului de educaţie specială îi revine sarcina şi raspunderea integrării sale în clasa

şi în colectivul de elevi pe care urmează să-l închege.Într-un colectiv format, profesorul

devine unul dintre membrii acestuia cu statut special . El este cel care conduce şi decide,

organizează, influentează, consiliază si controlează, apreciază si îndrumă, este model de

conduită civică si morală, este profesionist.

BIBLIOGRAFIE

1. Hancheş, L. (2003) Instruirea diferenţiată, Ed. Eurostampa, Timişoara.

2. Jurcău, M. (2004 )Psihologia educţiei,ed. UTPRES, Cluj Napoca.

3. Lascău, R. (2005) Managementul activităţii de adaptare, revista Învăţământul

primar ed. Miniped, Buc.

Ungureanu, D.,( 2000), Educaţia integrată şi şcoala inclusivă, Ed. De Vest Timişoara.

INTEGRAREA COPIILOR CU CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE ÎN

ŞCOLILE DE MASĂ

REZUMAT

Ed. COJOCARU CLAUDIA Gr. Nr. 7

Ed. BANICA MARIA Gr. Nr. 1

ROSIORII DE VEDE

Condiţiile de care are nevoie copilul cu CES sunt:

• Condiţii de stimulare şi sprijin a dezvoltării din cele mai timpurii perioade;

• Flexibilitate didactică;

• Adaptarea curriculumului la posibilităţile individuale;

• Individualizarea educaţiei;

• Protecţie socială;

• Programe individualizate de intervenţie;

• Integrare şcolară şi socială.

ISSN: 1583 - 5529

Page 172: Simpozion International

172

Educaţia integrată se referă la integrarea în structurile învăţământului general cu CES

pentru a oferi un climat favorabil dezvoltării armonioase şi cât mai echilibrate acestor

categorii de copii.

Educaţia integrată a copiilor cu CES urmăreşte dezvoltarea capacităţilor fizice şi

psihice a acestora care să-i apropie cât mai mult de copii normali, a implementării unor

programe cu caracter corectiv-recuperator; stimularea potenţialului restant, ce permite

dezvoltarea compensatorie a unor funcţii menite să le suplinească pe cele deficitare; crearea

climatului afectiv în vederea formării motivaţiei pentru activitate, în general şi pentru

învăţare, în special asigurarea unui progres continuu în achiziţia comunicării; formarea unor

abilităţi de socializare şi relaţionare cu cei din jur; formarea de deprinderi cu caracter

profesional şi de exercitare a unor activităţi cotidiene; dezvoltarea comportamentelor

adaptative şi a însuşirilor pozitive ale personalităţii, care să faciliteze normalizarea deplină.

Fiecare copil cu CES trebuie să beneficieze de un program adecvat şi adaptat de recuperare,

care să dezvolte maximal potenţialul fizic şi psihic pe care îl are. Integrarea urmăreşte

valorificarea la maximum a disponibilităţilor subiectului deficient şi antrenarea în mod

compensatoriu a palierelor psiho-fizice care nu sunt afectate în aşa fel încât să preia

activitatea funcţiilor deficitare şi să permită însuşirea de abilităţi care să înlesnească

integrarea eficientă în comunitatea normală. Prin integrare, se realizează şi o pregătire

psihologică a copilului, care să contribuie la crearea unor stări efectiv emoţionale

corespunzătoare, în care confortul psihic este menţinut de satisfacţiile în raport cu activităţile

desfăşurate. Raportul relaţiei socializare, integrare, incluziune, are în vedere implicaţiile

practice şi teoretice ce privesc evoluţia sistemului de organizare a educaţiei speciale şi a

pregătirii copiilor pentru integrarea şi incluziunea în activităţile profesionale şi în

colectivităţile sociale.

Există diferite forme de integrare a copiilor cu CES şi anume:

• Forme de integrare totală parţială-elevii cu CES petrec doar o parte din timpul său în

şcoala obişnuită sau la anumite discipline, şcolare unde pot face faţă;

• Forme de integrare totală- elevii cu CES petrec tot timpul în şcoala obişnuită cu

excepţia programelor terapeutice care se pot desfăşura în spaţii speciale, destinate acestui

scop;

• Şi forme de integrare ocazională – participare în comun la diferite excursii, serbări,

întreceri sportive, spectacole, etc.

Copii sunt o categorie socială care, în ciuda aparenţelor nu au timp să aştepte.

ISSN: 1583 - 5529

Page 173: Simpozion International

173

Educaţia specială este o formă de educaţie adoptată şi destinată tuturor copiilor cu

CES care nu reuşesc singuri să atingă, în cadrul învăţământului obişnuit-temporar sau pe toată

durata şcolarităţii, un nivel de educaţie corespunzător vârstei şi cerinţelor societăţii pentru un

om activ, autonom şi independent.

Principiile care stau la baza educaţiei al oricărui copil:

1. Garantarea dreptului la educaţie al oricărui copil:

• Copii au dreptul să înveţe împreună, indiferent de dificultăţi şi de diferenţe

• Fiecare este unic şi are un anume potenţial de învăţare şi dezvoltare

• Şcoala şi comunitatea asigură şanse egale de acces la educaţie pentru toţi –

copiii.

2. Asigurarea de servicii specializate centrate pe nevoile copiilor cu CES:

• Corelarea tipurilor de educaţie şi a formelor de şcolarizare în funcţie de scopul

educaţiei, obiectivele generale şi specifice precum şi de finalităţile educaţiei

• Asigurarea conexiunilor educaţionale activităţii complexe

Finalităţile educaţiei speciale sunt acelea de a crea condiţii unei bune integrări sociale

şi profesionale a persoanei cu nevoi speciale.

Normalizarea implică includerea într-un mediu şcolar şi de viaţă cotidiană

nediscriminatoriu şi asigurarea unei multitudini de servicii care să reducă pe cât posibil starea

de handicap, chiar dacă deficienţele sau afecţiunile propriu-zise nu pot fi încă depăşite.

Bibliografie

VERZA, E. , PĂUN, E. „Educaţia integrată a copiilor cu handicap”, Unicef,

1998

POPESCU, E. , PLEŞA, O.(coord) „Handicap, retardare, integrare”, Bucureşti,

Pro Humanita, 1998

VRĂŞMAŞ, T. „ Învăţământ şi⁄sau inclusiv”, Ed. Aramis, 2001

ISSN: 1583 - 5529

Page 174: Simpozion International

174

DREPTUL LA EDUCAŢIE PENTRU TOŢI COPII

REZUMAT

Educatoare: Primejdie Tudoriţa

Grădiniţa cu P.P.Nr.3

Roşiori de Vede, Teleorman

Într-o societate ,,egocentristă’’ omul uită că trăieşte în comuniune cu alţi oameni şi

că alături de el se află semeni ce au nevoie de înţelegere şi sprijinul său. Astăzi mai mult ca

oricând trebuie să învăţăm să ne acceptăm, să învăţăm sa respectăm princiiile democraţiei

autentice, pentru că, numai împreună vom reuşi să coexistăm într-o societate democratica

europeană. Din experienţele acumulate în lunga activitate considerăm că, cele mai eficiente

demersuri didactice menite să integreze coiii în activitatea şcolară sunt cele prin care le

oferim cât mai multe ocazii să acţioneze împreună, să se joace laolaltă, să descopere lucruri

noi împreună, oferindu-le copiilor o multitudine de experienţe de învăţare, înlesnind astfel

integrarea în învăţământul de masă.

Toţi oamenii suntem egali înaintea lui Dumnezeu este porunca data de Mântuitorul

Iisus Hristos care ne mărturiseşte că ,,Nu mai este iudeu, nici elin , nu mai este nici rob, nici

lider: nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru ca voi toţi una sunteţi în

Hristos Iisus’’.

Trebuie să acceptăm un adevăr evidenţiat de practică şi dovedit de ştiinţă, că

,,fiecare este diferit’’. Nu există doi oameni la fel, doi copii la fel. Fiecare copil este unic şi

nici un copil nu este identic cu altul. Sunt diferenţe pe care le vedem cu ochiul liber şi altele

pe care le observăm mai greu sau avem nevoie de metode speciale ca să le evidenţiem.

ISSN: 1583 - 5529

Page 175: Simpozion International

175

Copiii sunt diferiţi prin particularităţile de vârstă şi particularităţile individuale.

Chiar la aceeaşi vârstă, unii sunt mai puternici, mai lenţi sau mai rapizi, învaţă mai repede sau

mai încet, sunt mai talentaţi la arte sau la sport, mai cuminţi sau mai năzdrăvani.etc.

Putem spune că există multe diferenţe date de particularităţile de vârstă, altele date

de trasăturile lor fizice, de preocupările predilectice, de atitudini şi talente, dar şi de

comportamente pe care şi le manifestă fiecare.

Pornim de la fatul că fiecare are nevoie de educaţie, pentru că prin educaţie ne

dezvoltăm şi putem deveni membrii integranţi ai societăţii.

Această educaţie trebuie să fie potrivită fiecăruia, pentru a fi de folos.

Uneori copiii sunt priviţi diferit pentru că aparţin unei anumite familii, mai sărace

sau mai bogate, unei comunităţi culturale, naţionale, religioase sau etnice. Aceste a aprente îi

fac să fie diferiţi în anumite privinţe, în comportamente, obiceiuri sau stiluri de viaţă şi

răspuns la dezvoltarea unor probleme.

Noi dascălii suntem importanţi şi pentru felul în care acceptăm sau încercăm să nu

observăm şi să eliminăm diferenţele dintre copii

Integrarea şcolară a copiilor cu cerinţe educative speciale creează discuţii, dispute,

dar există ca tendinţă în toată lumea.

Educaţia incluzivă cuprinde această discuţie, dar, în plus, şi orientarea spre calitate

şi eficienţă a întregului sistem educativ, formal şi nonformal.

BIBLIOGRAFIE

Daunt, P.E.; Musu I.;Vrăşmaş T. – Integrarea în comunitate a copiilor cu cerinţa educative

speciale– 1996.

Radu I. T. – Învăţământul diferenţiat. Conceţii şi strategii, Bucureşti, Editura Didactică şi

Pedagogică, 1978.

Vrăşmaş Traian – Şcoala şi educaţia pentru toţi, Bucureşti, Editura ,,Miniped”, 2004

ISSN: 1583 - 5529

Page 176: Simpozion International

176

COPIII AU NEVOIE DE DRAGOSTE

PENTRU A CREŞTE SI A SE DEZVOLTA

REZUMAT

Educatoare: Dodenciu Cristina

Grădiniţa cu P.N. Nr.7.

Roşiori de Vede-Teleorman

Motto:

,,Există numai un singur fel de a înţelege oamenii, anume de a nu ne grăbii să-l

judecăm, ci de-a trăi în preajma lor, de a-i lăsa să se explice, să se dezvăluie zi de zi şi să se

zugrăvească ei înşişi în ei’’ (Ch.A Sainte-Beuve)

Cercetările au dovedit că dezvoltarea şi creşterea unui copil se opresc chiar dacă

copiilor li se dă suficientă hrană-dacă nu li se dă în acelaşi timp şi dragoste şi grijă.

În articolul 20 al convenţiei cu privire la drepturile copilului se arată:

1. Orice copil care este temporar sau definitiv lipsit de mediul sau familial, sau care, în

propriul său interes nu poate fi lăsat în acest mediu, are dreptul la protecţie şi ajutor special

din partea statului.

2.Statul românesc prevede pentru acest copil o ocrotire alternativă, în conformitate cu

legislaţia naţională.

3. O astfel de ocrotire poate include între altele, plasarea într-o familie, adoptarea, sau,

dacă este necesar, plasarea în instituţii adecvate îngrijirii copiilor.

Copiii care primesc răspunsuri sensibile în primul an de viaţă de la părinţi - au

garanţia succesului vieţii lor. Copiii evoluează optim când au şansa de a dezvolta o relaţie de

ataşament faţă de adulţii semnificativi din viaţa lor. Cei lipsiţi de un ataşament faţă de un

ISSN: 1583 - 5529

Page 177: Simpozion International

177

adult au tulburări în comportament şi greutăţi în învăţare. Tema, nesiguranţa, vulnerabilitatea

determină manifestări deosebite la copiii care se nasc nedoriţi şi se trezesc singuri. Preşcolarii

din centrele de plasament prezintă instabilitate emotiv, trec uşor de la o stare emoţională la

alta, de la veselie la tristeţe etc., au comportament şi manifestări specifice institutionalizării:

legănatul, suptul degetului, lipsa de comunicare, negarivism, retard.

Spre deosebire de aceştia - copiii cu care lucrez în present - sunt copii care trăiesc şi

cresc în familii naturale - sunt copii echilibraţi din punct de vedere emoţional - afectiv, au un

limbaj normal dezvoltat, relaxaţi, calmi, deschişi, cu siguranţă în relaţiile ce le stabilesc în

relaţiile cu ceilalţi copii şi cu adulţii, chiar dacă condiţiile materiale nu sunt întotdeauna cele

mai favorabile dezvoltării lor.

Experienţa a peste 28 ani de muncă cu copiii institutionalizaţi mi-a permis să-i cunosc

foarte bine şi să realizez diferenţa care există între un copil care este supravegheat şi îndrumat

de o ,,mamă care se uită în 15 părţi de-o dată şi copilul care stă în cadrul unei familii naturale

în atenţia mamei, tatălui, bunicilor cel puţin.

Tocmai de aceea având în vedere tema întâlnirii noastre şi anume aceea a rolului

Centrului de asistenţă psihopedagogică în viaţa şcolii, aş vrea să atrag atenţia asupra faptului

că mai mult decât alţi copii, cei care au trăit în instituţii de ocrotire au nevoie de sprijinul

specialiştilor.

Dacă psihologii sunt unanimi în a recunoaşte că frustrarea este o cauză a înadaptării,

atunci schimbările ce se aşteaptă de la o şcoală vizează crearea condiţiilor că ,,nimeni să nu

fie uitat’’ şi mai ales aceşti copii lipsiţi de un mediu familial şi chiar cei care şi-au găsit în

acest moment o familie în care au fost plasaţi sau care i-a adoptat pentru că se observa în toate

şcolile care au integrat această categorie de copii, tendinţa de izolare şi marginalizare a

acestora, motiv pentru care specialistul trebuie să aibă în atenţie nu numai copilul ci şi

profesorii lui şi părinţii acolo unde copiii sunt în plasament.

BIBLIOGRAFIE

1.Daunt,P. E. Musu, I. Vrasmas T. – Integrarea în comunitate a copiilor cu cerinţe educative

speciale, 1996.

2.Radu, I. T. - Învăţământul diferenţiat. Concepţii şi strategii, Bucureşti, Editura Didactică şi

Pedagogică, 1982

ISSN: 1583 - 5529

Page 178: Simpozion International

178

DEZVOLTAREA CREATIVITĂŢII PRIN METODA INTERACTIVĂ

-REZUMAT-

Educatoare : Nagy Teodora

Cheran Valeria

…. Grădiniţa Nr. 7 Roşiorii de Vede , Teleorman

Aplicarea metodelor solicită timp , diversitate de idei , angajare în acţiune , descoperirea

unor noi valori , responsabilitate didactică încredere în ceea ce s-a scris şi în capacitatea

personală de a le aplica creator pentru eficientizarea procesului instructiv educativ .

Metode interactive de grup dezvoltă copiilor gândirea democratică deoarece ei exersează

gândirea critică şi înţeleg că atunci când analizează un personaj , comportamentul unui copil ,

o faptă , o idee, un eveniment , ei critică comportamentul , ideea , fapta , nu critică personajul

din poveste sau copilul , adultul . Metodele învăţă copiii , că un comportament întâlnit în viaţa

de zi cu zi poate fi criticat pentru a învăţa cum să-l evităm .

Metodele implică mult tact din partea educatoarelor deoarece trebuie să-şi adapteze stilul

didactic în funcţie de tipul de copil .

1. Învăţarea prin cooperare ;

2. Harta conceptual ;

3. Mozaicul ;

1. Învăţarea prin cooperare

- Învăţarea prin cooperare se poate aplica cu succes mai ales la temele de

recapitulare , sistematizare , consolidare , fixare , formare de abilităţi

intelectuale şi practice , pe parcursul unei ore întregi ori secvenţial .

2. Harta conceptuală

ISSN: 1583 - 5529

Page 179: Simpozion International

179

• Este o metodă ce structurează cunoştinţele copilului , iar important este nu cât

cunoaşte copilul , ci legăturile care se stabilesc între cunoştinţele asimilate .

3. Mozaicul .

Este o metodă de învăţare prin colaborare şi are la bază împărţirea grupului în mai multe

grupuri de lucru , coordonate de către educatoare .

Metodele de învăţare activă pot fi instrumente importante pe care educatoarele le pot utiliza

pentru activităţi interesante , dense , care ajută copiii să realizeze judecăţi de substanţă şi

fundamentale , să sprijine copiii în înţelegerea conţinuturilor pe care să fie capabili să le

explice în viaţa reală .

BIBLIOGRAFIE:

Metode interactive de grup –Ghid metodică

Revista “Învăţământul preşcolar” nr.4/ 2007

Revista “Învăţământul preşcolar „ nr.2/ 2007

Rolul Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă în promovarea valorilor

educaţiei integrate

REZUMAT

Profesor psihopedagog Doina Păşcuţă – Centrul Şcolar pentru Educaţie

Incluzivă ,,Paul Popescu Neveanu”Timişoara

Profesor itinerant Floriana Ţucra - Centrul Şcolar pentru Educaţie

Incluzivă ,,Paul Popescu Neveanu” Timişoara

Centrul şcolar pentru educaţie incluzivă reprezintă cadrul instituţional de acţiune care asigură

accesul la educaţie tuturor copiilor prin educaţie formală şi servicii educaţionale acordate

ISSN: 1583 - 5529

Page 180: Simpozion International

180

copiilor cu cerinţe educative speciale şcolarizaţi în învăţământul special şi în învăţământul de

masă şi personalului care este implicat în educaţia acestora.

Pe lângă organizarea şi desfăşurarea procesului de predare-învăţare-evaluare, această

unitate şcolară îşi construieşte şi alte direcţii de dezvoltare instituţională: formare şi informare

în domeniul educaţiei speciale, documentare, cercetare şi experimentare precum şi servicii

educaţionale pentru comunitate. Scopul centrului şcolar pentru educaţie incluzivă îl reprezintă

recuperarea, compensarea, reabilitarea şi integrarea şcolară şi socială a diferitelor categorii de

copii, elevi şi tineri cu cerinţe educative speciale.

Educaţia incluzivă, prin principiile şi valorile pe care le promovează, presupune acceptarea

diversităţii. Organizarea şi funcţionarea centrului şcolar pentru educaţie incluzivă trebuie să

aibă aibă în vedere sprijinirea incluziunii şcolare a tuturor copiilor care au nevoie de educaţie

prin serviciile pe care şi le propune. Priorităţile oricărui centru pentru educaţie incluzivă sunt

oferirea de servicii specializate în următoarele domenii: educaţie specială şi specializată a

copiilor cu deficienţe; compensare prin terapii specifice pentru copii/ elevii cu: dificultăţi de

învăţare, dificultăţi de dezvoltare, de adaptare, tulburări de limbaj, tulburări de comportament,

deficienţe fizice şi neuromotorii, deficienţe senzoriale; evaluare psihopedagogică,

diagnosticare, orientare şcolară şi profesională; asistenţă educaţională şi terapeutic-

recuperatorie pentru elevii cu cerinţe educative speciale integraţi în şcolile de masă; informare

şi consiliere pentru părinţi; informare şi consiliere a cadrelor didactice din instituţiile publice

de învăţământ cu privire la modalităţile de lucru cu elevii cu nevoi speciale; cercetare

psihopedagogică şi elaborare de studii de specialitate care să ofere informarea şi consultanţa

necesară cadrelor didactice şi părinţilor elevilor.

Centrul şcolar pentru educaţie incluzivă încurajează comunicarea şi cooperarea cu şi dintre

cadrele didactice, specialişti, părinţi, comunitate şi creează un mediu unde fiecare este ascultat

şi valorificat.

Unul dintre obiectivele majore ale centrului îl reprezintă promovarea valorilor

învăţământului integrat şi sprijinirea şcolilor publice în procesul de transformare a acestora în

scoli incluzive.

BIBLIOGRAFIE:

1.Gherguţ, A.(2005), Sinteze de psihpopedagogie specială, Editura Polirom, Iaşi;

2.Gherguţ, A.; Neamţu, C. (2000), Psihopedagogie specială. Ghid practic pentru

învăţământul

ISSN: 1583 - 5529

Page 181: Simpozion International

181

deschis la distanţă, Editura polirom, Iaşi:

3.Gica, D. ; Bucurei, C. ; Cărăbuţ, C.(2006), Integrarea şcolară a elevilor cu cerinţe

educative

speciale, Editura Mirton, Timişoara;

4.Vrăsmaş, E.; Nicolae, S.;Oprea, V.;Vrăsmaş,T.(2005), Ghid pentru cadre didactice de

sprijin, Editura Vanemonde; Bucureşti;

***OMEdC nr.5418 din 08.11.2005, privind Regulamentul-cadru de înfiinţare, organizare şi

funcţionare a centrelor şcolare pentru educaţie incluzivă;

***Hotărâre nr.1251 din 13.10.2005, privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii de

învăţare, instruire, compensare, recuperare şi protecţie specială a copiilor,

elevilor, tinerilor cu cerinţe educative speciale din cadrul sistemului de

învăţământ special şi special integrat;

EDUCAŢIA INTERCULTURALĂ – O NECESITATE

ÎNTR-O SOCIETATE DEMOCRATICĂ

REZUMAT

PĂŞCUŢĂ ADRIAN asist. univ. drd. - Universitatea de Vest Timişoara

BÂRNEANU ANDREEA prep. univ. - Universitatea de Vest Timişoara

Patrimoniul cultural al societăţii româneşti este format din cultura diferitelor etnii care

convieţuiesc în ţara noastră. Convieţuirea, cooperarea şi construcţia societăţii în ultimă

instanţă, presupun respect reciproc, toleranţă şi acceptarea diversităţii. Toate aceste

caracteristici pot fi dezvoltate şi asimilate mai uşor în condiţiile în care toţi cetăţenii au

posibilitatea de a cunoaşte specificul diferitelor etnii existente în România. Evident, principala

modalitate de cunoaştere în acest sens o reprezintă educaţia interculturală.

Cea mai numeroasă minoritate etnică, uniform răspândită pe întreg teritoriul ţării, este

minoritatea romilor. Datele oficiale arată că romii sunt în mare măsură oameni săraci, cu un

nivel educaţional scăzut şi cu o sănătate precară. Din păcate modul de viaţă pe care aceşti

oameni îl duc nu este unul care să încurajeze o participare şcolară ridicată. Conform Planului

Naţional Anti-Sărăcie şi Promovarea Incluziunii Sociale „doar 20% dintre copiii de romi de

vârstă corespunzătoare sunt înscrişi la grădiniţă. Situaţia frecventării ciclurilor superioare este

ISSN: 1583 - 5529

Page 182: Simpozion International

182

şi mai gravă: dacă un sfert dintre romi nu au făcut nici o clasă şi aproape jumătate dintre ei au

făcut maxim 4 clase, doar 5% au terminat liceul şi doar 0,2% au făcut o facultate”.

Printre propunerile menite să transforme şcoala într-o instituţie atractivă pentru elevii

romi trebuie să se regăsească: eliminarea segregării şcolare; creşterea numărului de activităţi

extraşcolare a căror desfăşurare implică o activitate comună a elevilor romi şi a celor neromi;

introducerea unei discipline (eventual cu caracter opţional) legate de cultura, istoria şi

tradiţiile romilor; introducerea în cadrul orelor de dirigenţie a unor teme care să contribuie la

mai buna cunoaştere şi înţelegere a minorităţii rome; pentru elevii romi proveniţi din familii

sărace şi cu un nivel educaţional scăzut ar trebui înfiinţate programe gratuite „after school”;

asigurarea transportului gratuit pentru elevii din familiile sărace în cazul în care şcoala se află

la o distanţă mare de domiciliu; în formarea iniţială a cadrelor didactice ar trebui prinse

informaţii relevante despre cultura minorităţilor din România şi în special despre cultura şi

viaţa romilor.

Bibliografie selectivă:

- Angus Fraser: Ţiganii, Editura Humanitas, 2008

- Alois Gherguţ – Management general şi strategic în educaţie, Editura Polirom, 2007

- Ana Muntean, Juliane Sagebiel – Practici în Asistenţa Socială, Editura Polirom, 2007

- Dan Tudoran – Consiliere educaţională. Factorii psihopedagogici ce intervin în educaţia şi

formarea individului, Presa Universitară Română, 2002

- Cătălin Zamfir, Laura Stoica – O nouă provocare: dezvoltarea socială, Editura Polirom,

2006

- Elena Zamfir, Cătălin Zamfir – Ţiganii între ignorare şi îngrijorare, Editura Alternative,

1993

EDUCAŢIA INCLUZIVǍ ÎN CONDIŢIILE SISTEMULUI ROMÂNESC

DE ÎNVǍŢǍMÂNT

REZUMAT

Prof. Serban Gabriela

Colegiul Economic al Banatului Montan Reşiţa

Educaţia integrată face referire la integrarea în structura învăţământului de masă a

copiiilor cu cerinţe speciale în educaţie(copiii cu deficienţe senzoriale,fizice,intelectuale sau

ISSN: 1583 - 5529

Page 183: Simpozion International

183

de limba,defavorizaţi socio-economic şi cultural,copii din centrele de asistenţă şi

ocrotire,copii cu uşoare tulburări psiho-afective şi comportamentale,copii infectaţi cu HIV)

pentru a oferi un climat favorabil dezvoltării armonioase şi cât mai echilibrate a personalităţii

acestora.

Noul concept, al educaţiei incluzive, aduce în atenţie necesitatea reexaminării şi

extinderii rolului învăţământului obişnuit, pentru a se putea adapta cerinţelor copiilor, premisă

a dezideratului ca, toţi copiii să înveţe împreună. Noul tip de şcoală, cea incluzivă, trebuie să

recunoască diferitele cerinţe educaţionale ale copiilor, să reacţioneze adecvat la acestea, să

asigure o educaţie de calitate pentru toţi. Diferenţele dintre copii sunt considerate fireşti, iar

şcoala trebuie să dispună de servicii adecvate care să acţioneze continuu pentru a întâmpina

cerinţele educaţionale speciale.

Prin educaţia integrată se urmăreşte dezvoltarea unor capacităţi fizice şi psihice,

implementarea unor programe cu caracter corectiv-recuperator, stimularea potenţialului

restant, ce permite dezvoltarea unor funcţii menite să le suplinească/să le compenseze pe cele

deficitare, crearea climatului afectiv pentru formarea motivaţiei pentru activitate, în general, şi

pentru învăţare, în special, formarea unor abilităţi de socializare şi relaţionare cu cei din jur,

formare de deprinderi cu caracter profesional si de exercitare a unor activităţi cotidiene,

dezvoltarea însuşirilor pozitive ale personalităţii.

Ca atare, educaţia integrată are ca scop egalizarea şanselor pentru toţi copiii şi

asigurarea demnităţii personale, prin asigurarea posibilităţii de desfăşurare a activităţii în

mediile si colectivităţile cele mai favorabile dezvoltării individului.

Ideea educatiei integrate a aparut ca o reactie fireasca a societatii la obligatia de a

asigura cadrul necesar si conditiile impuse de specificul educatiei persoanelor cu cerinte

educative speciale. Conform principiilor promovate in materie de educatie de catre

organismele internationale specializate, se mentioneaza ca acestea au aceleasi drepturi

fundamentale ca si ceilalti cetateni de aceeasi varsta, fara discriminare pe motive de sex,

religie, limba, opinii politice, origine nationala sau sociala, sau oricare alta caracteristica a

persoanei in cauza sau a familiei sale.

Bibliografie:

1. Ionescu, Miron -Educaţia si dinamica ei- Editura Tribuna Invǎţǎmântului, Bucuresti,

1998

2. Ghergut, Alois –Sinteze de psihopedagogie specialǎ, Editura Polirom, 2005

ISSN: 1583 - 5529

Page 184: Simpozion International

184

3. Vrăjmaş, T., Daunt, P., Muşu, I., 1996, Integrarea în comunitate a copiilor cu

4. cerinţe educative speciale, Ministerul Învăţământului şi Reprezentanţa UNICEF în

5. România.

6. *** Declaraţia de la Salamanca asupra principiilor, politicii şi practicii în materie

7. de educaţie şi cerinţe educaţionale speciale, 1994, UNICEF.

8. *** Educaţia integrată a copiilor cu handicap, 1998, UNICEF şi Asociaţia

9. I. Boboc - "Managementul educational" - EDP, Bucuresti, 2002

EDUCAŢIA INTERCULTURALĂ – O OPŢIUNE IDEOLOGICĂ A

SOCIETĂŢII DEMOCRATICE

REZUMAT

INST. HAŢEGAN COMŞA MARILENA

ŞC. CU CLS I-VIII ,, I.M.MOLDOVAN,, BLAJ

JUD. ALBA

,, Cunoscându-i pe alţii , mă cunosc mai bine şi pe mine”.

Trebuie să învăţăm să ne respectăm unii pe alţii, să comunicăm, să ne tolerăm, să

cooperăm cu ceilalţi, deoarece doar aşa nu vor mai exista diferenţe între noi care suntem

diferiţi, dar totuşi egali.

Educaţia interculturală constituie o opţiune ideologică în societăţile democratice şi

vizează viitorii cetăţeni să facă cea mai bună alegere şi să se orienteze în contextul

schimbărilor intervenite în sistemele de valori. Ea trebuie să devină o constantă a pregătirii

cadrelor didactice şi să-şi pună amprenta asupra programelor şcolare şi materiilor de

învăţământ, asupra priorităţilor educative, asupra criteriilor de evaluare a competenţelor şi

comportamentelor, asupra relaţiilor cu părinţii şi comunitatea, permiţând formarea

comportamentelor creative în comunicare, cooperare şi încredere în cadrul grupului; respect

reciproc, toleranţa faţă de opinii diferite.

Dorinţa de progres real, afinităţile profesionale, aspiraţiile şi preocupările comune au

constituit premisele proiectelor interşcolare la care conlucrează partenerii. Din experienţa

acumulată considerăm că, cele mai eficiente demersuri didactice menite să integreze copiii

în activitatea şcolară sunt cele prin care le oferim cât mai multe ocazii să acţioneze împreună,

să se joace laolaltă, să descopere lucruri noi împreună, oferindu-le copiilor o multitudine de

experienţe de învăţare.

ISSN: 1583 - 5529

Page 185: Simpozion International

185

Comunicarea interculturală este acel schimb însoţit de înţelegerea semnificaţiilor

adiacente , între persoane sau grupuri care fac parte din culturi esenţialmente diferite.

SURSE BIBLIOGRAFICE :

Cucoş , Constantin – Educaţia , dimensiuni culturale şi interculturale

Nedelcu , Anca - Învăţarea interculturală în şcoală – ghid pentru cadre didactice

JOCUL – ACTIVITATE DE SOCIALIZARE A COPIILOR CU CES

REZUMATProfesor: Crişan Anicuţa Romanţiana

Centrul Şcolar pentru Educaţie IncluzivăŞimleu Silvaniei

Jocul este baza întregii activităţi instructiv-educative. Fără joc nu se poate ajunge la o

finalitate reală. El îmbină armonios elementele instructive şi exerciţiul cu elemente

distractive

Promovarea si susţinerea copiilor cu ces este o experienţă unică, o luptă continuă împotriva

refuzului şi respingerii. În interiorul copiilor există o lume plină de surprize şi miracole.

Jocul reprezintă un proces de optimizare, de suport sau de recuperare a potenţialului atât de

divers al copilului. Jocul este sursa, dar şi resursa energetică a copilului şi este calea

minunată de a explora experienţele, reprezentând şi un proces de optimizare.

Aşteptările noastre legate de copiii cu ces sunt legate în principal de :

- stimularea motivaţiei, a dorinţei de a învăţa şi de a fi apreciaţi pozitiv;

- dezvoltarea deprinderilor de autonomie personală şi dobândirea unui grad mai înalt

de independenţă în acţiune;

- socializarea printr-un contact permanent al copiilor cu natura şi mediul

înconjurător, cât şi o apropiere a copiilor unii de alţii prin stimularea atitudinilor de

prietenie, dar şi faţă de cadrele didactice.

Pentru copil jocul presupune de cele mai multe ori, pe lângă consumul nervos chiar şi la

cele mai simple jocuri ,şi efort fizic. Jocul fortifică un copil din punct de vedere fizic îi

imprimă gustul performanţei precum şi mijloacele de a le realiza. Joaca crează deprinderi

ISSN: 1583 - 5529

Page 186: Simpozion International

186

pentru lucrul în echipă, pentru sincronizarea acţiunilor proprii cu ale altora, în vederea

atingerii unui scop comun.

BIBLIOGRAFIE:

Băban, A. – Consiliere educaţională, Cluj Napoca, 2001

Gherguţ, A. – Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale, Iaşi, ed.Polirom, 2001

Vrăjmaş, T. – Învăţământ şi/sau incluziv, ed. Aramis ,2001

METODE SI PROCEDEE DE LUCRU DIFERENŢIAT CU ELEVII

CARE PREZINTĂ DEFICIENŢE DE ÎNVĂŢARE ASOCIATE

REZUMAT

Institutor:Luncan Floare

Profesor Psiho-pedagog: Szabo Liliana Florina

Liceul Teoretic ,,N . JIGA ”

Problemele specifice şi diversitatea stărilor de handicap este ceea ce determină

complexitatea investigaţiilor care trebuie desfăşurate pentru realizarea unui diagnostic

complex diferenţiat psihopedagogic.

In satbilirea diagnosticului defectologic avem obligaţia de a porni de la deficient la

deficienţă şi nu invers.

Ceea ce îi deosebeşte pe toţi elevii cu dificultăţi de învăţare este caracterul deficienţei sau

deficienţelor.

Dacă este adevărat că aceşti elevi pot fi grupaţi după caracteristici comune, bazate pe cerinţe

educative speciale, este la fel de adevărat că fiecare elev este unicat şi nu se încadrează perfect

într-o anumită categorie.

Cu ajutorul excluziunii putem determina dacă un elev are dificultăţi de învăţare sau dacă

dificultăţile sunt asociate altor afecţiuni- deficienţa mintală, fizică, auditivă sau afectivă. de

aceea va trebui să studiem continuu toate aspectele dezvoltării elevului , inclusiv acuitatea

vizuală şi auditivă precum şi diversi factori afectivi.

Diagnosticul psihopedagogic trebuie să realizeze un tablou de ansamblu, funcţional care să

cuprindă atât eficienţele cât şi principalele resurse şi posibilităţi pe care le are

deficientul. Această idee a necesităţii pornirii de la deficienţi spre deficienţă , răspunde

ISSN: 1583 - 5529

Page 187: Simpozion International

187

dezideratului de fond prezentat în ,, DECLARAŢIA DE LA SALAMANCA" şi care se

adaugă necesităţii adaptării programelor şcolare la ,, cerinţele educative speciale" ale

copiilor şi nu invers.

Copilaria este în general cea mai frumoasă perioadă din drumul pe care omul îl

parcurge pe acest pământ, deoarece în această perioadă omul cunoaşte multe lucruri

care îi vor călăuzi paşii în viaţă şi trece prin multe experienţe care îl maturizează.

Fiecare copil este diferit şi acest lucru este exact ceea ce îl face să fie special.

Creşterea eficienţei actului didactic este dată de îmbinarea formelor de organizare pentru a

realiza o predare diferenţiată dată atât de diferenţierea conţinuturilor cât şi de alegerea

metodelor şi procedeelor adecvate în funcţie de deficienţele fiecărui elev.

Problemele specifice şi diversitatea stărilor de handicap, este ceea ce determină

complexitatea investigaţiilor care trebuie desfăşurate pentru realizarea unui diagnostic

complex diferenţiat psihopedagogic. În stabilirea diagnosticului defectologic avem obligaţia

de a porni de la deficient la deficienţă şi nu invers.

Fără asigurarea unor condiţii minimale, opţiunea integrării copiilor cu deficienţe asociate în

învăţământul obişnuit poate căpăta un caracter de campanie , a cărei evaluare tinde să se

realizeze aproape exclusiv prin criterii cantitative, neglijîndu-se calitatea procesului educativ,

fapt care ar compromite ideea respectivă.

Normalizarea este scopul final şi ea trebuie concepută ca un proces reciproc de acceptare a

acestor persoane de către comunitate şi participarea lor în funcţie de posibilităţi la viaţa

cotidiană.

BIBLOGRAFIE:

- VRĂJMAŞ T. ,DAUMT P.,MUŞU I.-1996- Integrarea în comunitate a

copiilor cu cerinţe educative speciale;

Ministerul Învăţământului şi Reprezentanţa UNICEF în România

-Declaraţia de la Salamanca asupra principiilor, politicii în materie de

educaţie şi cerinţe educative speciale -1994

UNICEF

-Educaţia Integrată a Copiilor cu Handicap -1998

UNICEF şi Asociaţia Reminco România

-Mirela Dan-2005- Introducere în terapia ocupaţională

Ed:Universităţii din Oradea

- Revista de Asistenţă Socială -2002- Facultatea de Sociologie şi Aistenţă

Socială-Universitatea din Bucureşti şi Reprezentanţa UNICEF în România

ISSN: 1583 - 5529

Page 188: Simpozion International

188

-C. Păunescu, L.M. Ene, B. Mânzat, D.V. Popovici, L. Ionescu, M. Petrescu,

D. Niculcea- Terapia educaţională integrată

Ed:PROHUMANITATE

-C. Păunescu- Deficienţa Mintală şi organizarea personalităţii

Ed: Didactică şi Pedagogică -1977

-P. Vasilescu, I. Holdevici- Psihoterapia

Ed:Ciris- Bucureşti -1993

- J. Piaget-Psihologie şi Pedagogie

Editura Didactică şi Pedagogică -1980

Autismul – incapacitate de interrelationare

REZUMAT

Fetyko Tamara

Grad. PP Nr.20 Timisoara

Constiinta reprezinta capacitatea de a produce judecati asupra intentiilor si actelor noastre.

Constiinta este intuitia pe care o are spiritul despre perceptiile si actele sale. Constiinta este

„intentionalitate”, adica este indreptata spre ceva din afara mea.

Autistii nu sunt parte integranta a societatii. Dificultatea lor de intelegere a celorlalte

minti îi plaseaza in exteriorul grupurilor, asociatiilor. In varianta Asperger, autistii nu pot

interactiona social, dar pot stapani limbajul si pot trece testele de inteligenta la nivel mediu si

peste medie2.

In varianta Rett, autistii si-au pierdut deprinderile dobandite intre unu si patru ani si

deprinderea de a folosi mainile, prin dereglarea semnificativa a unor comportamente3.

Autistii sunt un model de virtute. Ei nu pot minti, insela, pretinde. Ei se instraineaza, nu

pot comunica, nu se pot amuza, flecari , sau juca.

Individul dispune de mijloace de exprimare sonora nearticulata ca rasul, oftatul, tusea

semnificativa precum si foarte multe semnale acustice cu inteles bine determinat pentru

care nu exista o denumire

Autistii sunt fiinte fara imaginatie, fara personalitate. Nu se poate vorbi in cazul lor de

constiinta, de intentionalitate sau de predictii. Nu pot fi considerati fiinte sociale.

2

3

ISSN: 1583 - 5529

Page 189: Simpozion International

189

BIBLIOGRAFIE:

1. SOLCAN, RADU MIHAIL – „INTRODUCERE IN FILOSOFIA MINTII DIN

PERSPECTIVA STIINTEI COGNITIEI” , EDITURA UNIVERSITATII DIN

BUCURESTI, 2000.

2. MARCUS, STROE – „EMPATIE SI PERSONALITATE”

3. DINU, MIHAI – „TEORIA COMUNICARII”

4. DENNET, DANIEL – „TIPURI MENTALE. O INCERCARE DE INTELEGERE A

CONSTIINTEI.” , EDITURA HUMANITAS, BUCURESTI, 1998, trad. PARLOG,

HORTENSIA.

5. POPESCU NEVEANU, PAUL – „PSIHOLOGIE” , EDITURA DIDACTICA SI

PEDAGOGICA, BUCURESTI, 1997.

IERI MARGINALIZAT,ASTĂZI INTEGRAT

REZUMAT

Autori:înv.Adriana Florica Puie,grad I,Liceul Pedagogic”Iosif

Vulcan”Oradea,Bihor

Prof. Master Mircea Pavel Puie,Colegiul Naţional”Octavian

Goga”Marghita,Bihor

Dintre multele idei novatoare care succesiv se situează în prim planul dezbaterilor

pedagogice de astăzi,lucrarea de faţă îşi propune să investigheze una de maximă

importanţă,anume ideea că influenţele formative se exercită,de regulă,prin mijlocirea

situaţiilor în care sunt puşi cei ce urmează a fi educaţi,respectiv prin situaţii educative(fie ele

situaţii de învăţare,de formare morală sau spirituală,de împlinire a vocaţiei artistice,de

dezvoltare psihomotorie,etc.)

Situaţia există nu „în sine” ci pentru subiectul ei.Situaţia apare prin implicarea

subiectului.Existenţa subiectului face ca factorii externi să fie selectaţi în raport cu

semnificaţia lor pentru subiect. Subiectul aduce în situaţie ”condiţiile interne” adică

ISSN: 1583 - 5529

Page 190: Simpozion International

190

potenţialul lui şi particularităţile lui, ca rezultat al înzestrării şi al întregii lui formări

anterioare. Oprindu-ne la situaţia cu care am avut de-a face la clasă, aceea de a lucra încă din

clasa I cu un elev care prezenta un handicap fizic locomotor, aceasta se prezenta ca fiind una

defavorabilă deoarece, pentru elevul care nu reuşea să execute în întregime cerinţele din

cadrul orei de educaţie fizică această activitate a devenit foarte repede una neplăcută, de evitat

chiar. Subiectul intră în situaţie cu un ansamblu de capacităţi (intelectuale, afective,

aptitudinale, voliţional-motorii) ,cu o structură cognitivă (înglobând informaţiile ierarhizate şi

stocate), cu însuşirile sale temperamentale,cu trăsăturile sale de caracter. Împreună cu familia

care nu concepea să fie numit copilul lor copil cu cerinţe educative speciale şi medicul curant

al copilului care cunoştea deficienţa şi gradul de gravitate al acesteia, am descoperit că existau

anumite tipuri de exerciţii care erau chiar recomandate în afecţiunea de care suferea acesta,

exerciţii care puteau fi executate cu succes de către întreaga clasă de elevi astfel încât în scurt

timp, făcând un efort pentru a-şi recupera lipsurile, cerând ajutorul cadrului didactic

coordonator al activităţii de educaţie fizică, părinţilor, colegilor, această situaţie a devenit una

favorabilă pentru copilul traumatizat pe plan subiectiv, acesta simţindu-se nu cu mult timp

înainte respins, oprimat, frustrat, inferior şi mereu cu o senzaţie de insecuritate în suflet.

Rezultatul obţinut printr-o acţiune eficientă, adecvată situaţiei existente, marchează ieşirea din

această situaţie.

Repere bibliografice:

Ştefan, Mircea - Educaţia XXI - Teoria situaţiilor educative , editura ARAMIS ,

Bucureşti , 2003 .

Robu, Maria - Empatia în educaţie. Necesităţi pedagogice moderne. Ghid pentru

cadrele didactice din învăţământul preuniversitar . Colecţia New School,editura

DIDACTICA PUBLISHING HOUSE,Bucureşti,2008

Salloum,Mioara-Maria-Nu vor mai exista surzi muţi,vor exista doar surzi care

vorbesc.Tristeţea unui zâmbet,editura NAPOCA STAR,Cluj-Napoca,2006.

Weihs,J.Thomas-Copilul cu nevoi speciale.Elemente de pedagogie curativă,editura

TRIADE,Cluj-Napoca,1998

Coaşan,Aurelia,Vasilescu,Anton-Adaptarea şcolară,editura ŞTIINŢIFICĂ ŞI

ENCICLOPEDICĂ,Bucureşti,1988

CURRICULUM NAŢIONAL-programe şcolare pentru învăţământul

primar,Bucureşti,1998

ISSN: 1583 - 5529

Page 191: Simpozion International

191

ACTIVITATEA EDUCATIVĂ A COPIILOR CU DEFICIENŢE

INTEGRAŢI ÎN GRĂDINIŢELE OBIŞNUITE

REZUMAT

Ciobescu Carmen Monica

Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 1 Tîrgu Jiu

Metodele activ-participative utilizate în practica instructiv-educativă permit copilului

satisfacerea cerinţelor educaţionale prin efort personal sau în colaborare cu alţi colegi.

Aplicarea metodelor de învăţare prin cooperare are în vedere încrederea în sine a

copilului, creşterea motivaţiei pentru învăţare, atitudine pozitivă faţă de mediul înconjurător,

relaţii bune cu colegii indiferent de apartenenţa etnică sau culturală, clasa socială, capacitatea

intelectuală sau unele deficienţe ale colegilor, capacităţi sporite de a percepe o situaţie, un

eveniment sau o serie de obiecte şi fenomene şi din perspectiva celuilalt, confort psihic mărit,

dezvoltarea capacităţii de adaptare la situaţii noi, creşterea capacităţii de efort Reabilitarea în

comunitate a persoanelor cu deficienţe este parte componentă a dezvoltării unei comunităţi şi

vizează implicarea prin eforturi combinate a persoanelor deficiente, a familiilor lor şi a

membrilor comunităţii din care fac parte, împreună cu serviciile de sănătate, educaţie,

profesionale şi sociale, pornind de la unele principii moderne impuse de noile orientări în

domeniul asistenţei persoanelor cu cerinţe speciale.

Bibliografie:

1. C. Păunescu, Deficienţa mintală şi procesul învăţării, EDP Bucureşti, 1976

2. Gh.Tomşa - coordonator, Psihopedagogie preşcolară şi şcolară M. E.C. , Bucureşti

2005

ISSN: 1583 - 5529

Page 192: Simpozion International

192

3. *** Revista Învăţământul preşcolar, nr.1-2 /2009, Ministerul Educaţiei Cercetării şi

Inovării

Metode alternative de evaluare în activitatea didactica

REZUMAT

Învăţători: Buda Livia

Şcoala nr.52, Iancului, sector 2, Bucureşti

Evaluarea şcoalarã reprezintã un ansamblu de activitãţi dependente de anumite

intenţii. Scopul evaluãrii nu este de a obţine anumite date ci de a perfecţiona procesul

educativ. Nu este vorba numai de a stabili o judecatã asupra randamentului şcolar ci de a

institui acţiuni precise pentru a adapta necontenit strategiile educative la praticularitãţile

situaţiei didactice la cele ale elevilor, la condiţiile economice ale instituţiei.

Din perspectiva modernã, acţiunea de predare-învatare, se prezintã ca o continuitate, o

ajustare, o concepţie care se petrece în timp dând astfel posibilitatea reluãrii refacerii

procesului.

Metodele alternative de evaluare prezintă cel puţin douã caracteristici esenţiale:

• Realizează evaluarea rezultatelor în strânsă legăturã cu instruirea/învatarea, de

multe ori concomitent cu acestea;

• Vizează formarea unor capacităţi, dobândirea de competenţe, şi mai ales

schimbări în planul intereselor, atitudinilor, corelate cu activitatatea de învaţare. Evaluarea

acestora presupune investigare de lunga duratã a comportamentului elevilor.

Printre principalele metode alternative de evaluare - ce susţin individualizarea actului

educaţional prin ajutorul acordat elevului - menţionăm:

ISSN: 1583 - 5529

Page 193: Simpozion International

193

1) Observarea sistematicã a activităţii şi a comportamentului elevului;

2) Portofoliul;

3) Investigaţia;

4) Proiectul;

5) Autoevaluarea;

6) Evaluarea prin intermediul calculatorului;

7) Studiul de caz.

O ŞCOALĂ PENTRU TOŢI

rezumat

Profesor- educator Gospodin Sorina Lăcrămioara

Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă- “AURORA”- Vaslui

"Adevăratul dascăl este caracterizat prin aceea că mintea sa se

mişcă în armonie cu minţile elevilor săi, trăind împreună

dificultăţile şi victoriile intelectuale deopotrivă.

"(J.Dewey)

Principiul şcolii incluzive, susţinut atît de legislaţia naţională, cît şi internaţională,

conferă dreptul tuturor copiilor la învaţătura împreună oriunde este posibil, indiferent de

starea lor fizică, intelectuală, emoţională sau de diferenţele de origine etnică, religioasă,

culturală. Trebuie eliminate principiul de discriminare şi izolare a copiilor cu nevoi speciale.

Incluziunea este adeseori asociată cu elevi care au dizabilităţi, sau care au „nevoi

educaţionale speciale”. De fapt, , incluziunea se referă la educaţia şcolară a tuturor copiilor şi

tinerilor, conform conceptului „şcoli pentru toţi”.

Incluziunea în educaţie presupune:

- Valorizarea egală a tuturor elevilor şi a personalului.

- Reducerea barierelor în învăţare şi participare pentru toţi elevii, nu doar pentru cei cu

dizabilităţi sau cei etichetaţi ca având „nevoi educaţionale speciale”.

- Cultivarea unor relaţii de susţinere reciprocă între şcoli şi comunităţi.

- Recunoaşterea faptului că incluziunea în educaţie este un aspect al incluziunii în societate.

ISSN: 1583 - 5529

Page 194: Simpozion International

194

Şcoala incluzivă devine astfel o şcoală deschisă tuturor, o şcoală prietenoasă, flexibilă,

o şcoală care abordează procesul de predare – învăţare – evaluare într-un mod dinamic şi

atractiv, o şcoală care, prin sprijinul pe care îl oferă tuturor copiilor, se constituie într-un

factor de bază al incluziunii sociale, contribuind la eliminarea prejudecăţilor legate de

apartenenţa la un anumit mediu şi la spargerea barierelor existente între diferitele grupuri din

interiorul unei comunităţi

BLIBLIOGRAFIE:

1. Gherguţ Alois , Sinteze de psihopedagogie specială , Polirom , Iaşi , 2005

2. Gherguţ Alois , Psihologia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii de educaţie integrată ,

Polirom , Iaşi , 2001

3. Ungureanu Dorel , Educaţia integrată şi şcoala inclusivă , Editura de Vest , Timişoara ,

2000

4. Verza E. , „ Psihopedagogia integrării şi normalizării “ în REVISTA DE EDUCAŢIE

SPECIALĂ , nr.1 /1992.

PARTENERIATELE SCOLARE- PREMISĂ A INTEGRĂRII COPIILOR

CU C.E.S.

rezumat

Învăţător- educator: Bondrea Mirela

Centrul Scolar pentru Educatie Incluzivă ,, Aurora”

Vaslui

Motto:

“Copiii bine educaţi sporesc fiinţa neamului, după cum mugurii din fiecare primăvară,

strângându-se în vârful ramurilor, sporesc coroana copacului în toate direcţiile.”

ISSN: 1583 - 5529

Page 195: Simpozion International

195

Simion Mehedinţi

Şcoala îşi propune să formeze personalitatea elevilor pe mai multe planuri, să-i

pregătească pentru viaţă, ţinând seama de exigenţele pe care viitorul ni le impune. O atenţie

deosebită trebuie acordată şi bogăţiei de forme pe care se structurează comunicarea umană

contemporană. În şcoală elevii nu trebuie doar să răspundă la întrebări, ci sa înveţe arta

comunicării, să iniţieze şi să poarte o conversaţie, să-şi exprime punctele de vedere, să-şi

argumenteze ideile şi atitudinile. Nu putem fi indiferenţi faţă de multitudinea formelor de

educaţie extraşcolară pe care ni le oferă societatea în ansamblu şi nu în ultimul rând

comunitatea locală.

Astfel am iniţiat parteneriate educaţionale cu şcolile de masă; „Mihail Sadoveanu”,

„Elena Cuza”‚ „Constantin Motaş” ‚ „Alexandra Nechita”- Vaslui şi instituţii din oraşul

nostru: Inspectoratul Şcolar al Judeţului Vaslui, Casa Corpului Didactic, Casa de Cultură

„Constantin Tănase”, Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare”, Biblioteca Judeţeană „Nicolae

Milescu Spătaru”.

Obiectivele urmărite :

• formarea la copilul deficient a unui registru comportamental adecvat care să permită

adaptarea şi integrarea sa socială, printr-o experienţă comună de învăţare alături de

copiii normali;

• asigurarea legăturii cu fapte reale, normale de viaţă şi familiarizarea cu o serie de

obişnuinţe, privind activităţile de utilitate practică şi de timp liber;

• dezvoltarea capacităţilor de comunicare, colaborare, prietenie şi deschidere

interculturală prin atitudini de toleranţă şi respect faţă de diversitatea culturală;

• dezvoltarea sentimentelor patriotice, respectul faţă de avutul obştesc, instituţii de artă,

muzee.

Am stabilit un program comun de activităţi, pe teme accesibile elevilor:

•„Cu Nică în lumea copilăriei” , „Oul de Paşte- simbol al credinţei şi obiect de

artă” , „Carnavalul din poveste” , „Simfoniile toamnei” , „Comportamentul

rutier” , „Eminescu pe înţelesul copiilor” ‚ „Salvaţi natura!” ‚ „Vizităm un

muzeu - aducem timpul şi spaţiul lângă noi”.

Spiritul de echipă şi de colaborare în cadrul activităţilor de grup au vizat:

• verbalizarea privind modul de realizare a produselor ( dialog dirijat de învăţător);

• realizarea în grup a produselor sau componentelor acestora ;

ISSN: 1583 - 5529

Page 196: Simpozion International

196

• elevul a cerut ajutor şi colaborarea celor din echipa sa când a întâmpinat dificultăţi ;

• au aplicat priceperi şi deprinderi în realizarea lucrărilor în funcţie de posibilităţi, de

nivelul dezvoltării acestor deprinderi;

• au intervenit cu ajutor când au constatat că greşeşte colaboratorul său;

• şi-au asumat responsabilităţi în grupul de lucru şi au conştientizat că reuşita depinde

de fiecare dintre ei.

Modalităţi prin care au putut crea motivaţia participării active( implicarea elevilor):

• terapia veseliei – orice activitate să anticipeze satisfacţia;

• utilizarea unor forme de competiţie;

• acordarea imediată a recompenselor ( diplome, dulciuri, obiectele realizate) ;

• terapia succesului - activităţile le-au adus satisfacţie deplină.

Un alt proiect aflat în derulare este proiectul na ional ,, EVALUAREAț

INTERDISCIPLINARĂ PRIN INTERMEDIUL ORIENTĂRII TURISTICO-

ECOLOGICE

I. SCOPUL SI OBIECTIVELE PROIECTULUI:

• Dezvoltarea competitivităţii unei echipe reprezentativ din punct de vedere

teoretic si pragmatic.

Obiective:

• Materializarea proiectului la nivel judeţean, naţional, internaţional;

• Identificarea i atragerea elevilor în vederea selectării celor interesaţi deș

competiţie cultural-sportivă;

• Elaborarea i realizarea unui program educativ în concordan ă cu intenţiile iș ț ș

aşteptările elevilor;

• Derularea evaluării interdisciplinare în cadrul natural utilizând orientarea

turistică( Pădurea Brodoc, Paiu, Poiana Caprioarei- pentru zona Vaslui)

coli implicate în proiect:Ș Şcoala nr. 5, Şcoala nr. 8, Şcoala nr. 4 , Şcoala pentu

Surzi, Şcoala Muntenii de Sus-Vaslui,Şcoala nr.7 ,Alexandria, jud. Teleorman,

Şcoala nr. 10,Tecuci, jud. Galaţi

Rezultate a teptate:ș

• pregătire şcolară;

• abilitaţi în comunicare;

• spirit de observaţie;

ISSN: 1583 - 5529

Page 197: Simpozion International

197

• spirit de echipă;

• responsabilitate în răspunsuri la sarcini;

• orientare în teren necunoscut;

• eforturi fizice în comparaţie cu activitatea zilnică;

• rezisten ă ,răbdare, toleran ă.ț ț

Parteneriatele educa ionale sunt rezultatul unei tranzac ii în plan afectiv-atitudinal .ț ț

Activită ile desfă urate au avut un impact deosebit concretizat prin :ț ș

• formarea unei imagini corecte asupra comportamentului i a poten ialuluiș ț

copiilor cu C.E.S;

• în elegerea, con tientizarea necesită ii schimbului de experien ă între copiii cuț ș ț ț

i fără nevoi speciale în procesul educativ ;ș

• valorificarea la maxim a resurselor personale în vederea atingerii cerin elorț

vie ii cotidiene ;ț

• formarea unei atitudini pozitive la nivelul societă ii cu privire la persoanele cuț

dizabilită i. ț

Evaluarea copiilor cu C.E.S. în vederea integrării lor

în şcolile publice

REZUMAT

Prof. Dorina Coste

Prof. Oltea Fontul

Liceul Teoretic „Traian Doda” Caransebeş

Evaluarea copiilor cu C.E.S. se bazează pe anumite date obţinute în urma

diagnosticului medical, al anamnezei şi al diagnosticului psihopedagogic. Se formulează un

diagnostic formativ şi se întocmeşte un certificat de orientare şcolară.

Evaluarea rezultatelor poate avea efecte pozitive asupra activităţii copiilor cu C.E.S.

care se relevă pe următoarele direcţii:

ISSN: 1583 - 5529

Page 198: Simpozion International

198

- atitudinea elevilor faţă de activitatea şcolară;

- întărirea motivaţiei pentru activitatea şcolară;

- capacitatea de autoevaluare prin raportarea rezultatelor obţinute, la aşteptările

profesorului.

De asemenea, se ţine seama şi de analiza mediului din care provine elevul (mediul

familial, social, educaţional, etc).

Evaluatorii pot fi cadre didactice, experţi, psihopedagogi, logopezi, consilieri,

profesori de sprijin, medici, asistenţi sociali şi nu în ultimul rând membri ai familiei. Relaţia

dintre evaluator şi elev se bazează pe reciprocitate, evaluatorul stabilind obiectivele

comportamentale cuantificabile, nivelul de performanţă şi strategiile didactice care reflectă

competenţa acestuia în domeniul pedagogic.

Se analizează succesul sau insuccesul elevului în interacţiunea sa cu mediul şi se ia o

decizie în direcţia menţinerii lui procesul de integrare în cazul în care se constată evoluţia

copilului, a modificării strategiilor în cazul în care nu se constată nici o diferenţă sau

retragerea într-o instituţie specializată în cazul eşecului.

Reuşita unui program de integrare depinde şi de parteneriatele dintre diferite

instituţii: administraţia locală, diverse instituţii de cultură, şcoli speciale, instituţii de ocrotire

a copiilor, Biserica, etc.

Strategii de comunicare necesare în interacţiunea învăţător-copiii cu

CES

REZUMAT

Institutor Florentina Guţu,

Şcoala cu clasele I-VIII nr 17”Pia Brătianu”,Bucureşti

În abordarea acestei teme am considerat necesară definirea conceptului CES, ca mai

apoi să facem referire la necesităţile copilului cu cerinţe educative speciale. În ultimii ani, am

asistat la o creştere a numărului de elevi care ar putea avea nevoie de sprijin suplimentar în

cadrul şi în afara orelor de curs pentru a-i ajuta să-şi realizeze obiectivele de studiu, motiv ce

ISSN: 1583 - 5529

Page 199: Simpozion International

199

a determinat din partea noastră o aplecare atentă asupra modului de lucru cu aceşti copii,

adaptarea stilului de lucru în vederea sprijinirii atât a lor cât şi a familiilor din care fac parte

pentru a oferi acestora atât o motivaţie pentru studiu, cât şi confortul psihic menţinut de

satisfacţiile în raport cu activităţile desfăşurate.

Fiecare copil cu CES trebuie să beneficieze de un program adecvat şi adaptat de

recuperare, care să dezvolte maximal potenţialul fizic şi psihic pe care îl are.

Revine învăţătorului responsabilitatea de a stabili relaţii bune şi o atitudine

încurajatoare, sarcina planificării lecţiilor astfel încât să includă o gamă variată de strategii

de învăţare active orientate spre elev, a aplicării strategiilor de predare diferenţiată sau

“predare individualizată” care urmăresc obţinerea performanţei maxim posibile, cum ar fi

învăţarea pas cu pas şi evolutivă, învăţarea între colegi, lucrul în grup, echipe de învăţare, etc.,

a elaborării planurilor speciale pentru asigurarea succesului şcolar şi folosirea recompenselor

(laudelor) pentru a recunoaşte chiar şi cei mai mici paşi făcuţi pe calea învăţării şi nu în

ultimul rând implicarea elevilor în stabilirea propriilor obiective de învăţare şi în

monitorizarea succesului în atingerea acestor obiective.

Bibliografie:

1. Albu, A., Albu, C., „Asistenţa psihopedagogica si medicala a copilului

deficient fizic”, Iasi, Polirom, 2000;

2. Ionescu, S., „Adaptarea socioprofesionala a deficienţilor mintal”, Bucuresti,

Editura Academiei P.S.R., 1975;

3. Miftode, V. (coord.), „Dimensiuni ale asistenţei sociale: forme Şi strategii

de protecţie a grupurilor defavorizate”, Botosani, Eidos, 1995;

4. Popescu, G., Plesa, O. (coord.), „Handicap, readaptare, integrare”,

Bucureşti, Pro Humanitate, 1998;

5. Verza, E., Păun, E., „Educaţia integrată a copiilor cu handicap”, Unicef,

1998.

ISSN: 1583 - 5529

Page 200: Simpozion International

200

MODALITĂŢI DE INTEGRARE A COPIILOR CU INTELECT DE

LIMITĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL DE MASĂ

FIECARE COPIL ARE VISE… SĂ-L AJUTĂM SĂ ŞI LE

ÎMPLINEASCĂ !

REZUMAT

Inst. Arnăutu Rozalia Aurora

Inst.Suru Camelia Angela

Şcoala cu clasele I – VIII,,Romul Ladea” Oraviţa, jud. Caraş – Severin

,,Copiii cu dizabilităţi au dreptul la îngrijire, educaţie şi instruire specială, menite să le ofere

maximum de autonomie posibilă, un trai deplin şi activ în societate.“

CONVENŢIA CU PRIVIRE LA DREPTURILE COPILULUI

Lucrarea cuprinde modalităţi concrete de integrare a copiilor cu intelect de limită în

învăţământul de masă.

Sunt prezentate tipuri de activităţi, modele de bună practică(metoda D.E.S.C.), dar şi

observaţii concrete făcute la clasă, grupate sub două rubrici distincte: AŞA DA!, AŞA NU!.

Voi încheia cu o strofă dintr-o poezie scrisă de o elevă din clasa a IV-a D;

ISSN: 1583 - 5529

Page 201: Simpozion International

201

,,Priveşte-mă, nu este greu

Copil ca tine sunt şi eu…

Vreau împreună să-nvăţăm

Să scriem şi să colorăm:

Flori, frunze, văi de soare pline,

Vezi, nu e greu!

Copil ca tine sunt şi eu!“

(POPA LORENA)

Bibliografie:

1. Ion T. Radu , „Dicţionar de pedagogie” , Bucureşti ,1996;

2. Lucia Gliga , „Standarde profesionale pentru profesia didactică” , Bucureşti , 2002 ;

3. Maria Eliza Dulamă , „Practica pedagogică – teorie şi metodologie” , Editura Clusium ,

Cluj-Napoca , 2005;

4. Muşata Bocoş , „Instruire interactivă : repere pentru reflecţie şi acţiune” , Editura Presa

Universitara Clujeana , Cluj – Napoca , 2002;

4. ***** Internet .

Creativitate şi inovaţie în învăţământul specialREZUMAT

Prof.psiholog: Pătrăşcoiu Adriana

Prof.T.T.L: Sanda Simona

Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Tg-Jiu

Creativitatea este o dispoziţie spontană de a crea şi inventa care există potenţial în

fiecare persoană, la toate vârstele.

Inovaţia pedagogică este o operaţiune conştientă şi planificată al cărei obiectiv este

de a determina introducerea şi utilizarea unor schimbări înnoitoare, a unei restructurări

creatoare menite să amelioreze substanţial randamentul şi calitatea învăţământului.

Reforma învăţământului românesc impune restructurarea sistemului de învăţământ. Ea

este un complex unitar de inovaţii menite să determine aderarea învăţământului la cerinţele

ISSN: 1583 - 5529

Page 202: Simpozion International

202

societăţii contemporane şi să sporească eficienţa formativă a acestuia. Reforma

învăţământului reprezintă mijlocul cel mai pertinent de introducere simultană a inovaţiilor la

toate nivelurile sistemului de învăţământ .

Un învăţământ special de succes impune atât cooperarea şcoală – familie cât şi

mobilizarea comunităţiilor şi a organizaţiilor de voluntari, cât şi sprijinul publicului larg. Ar

trebui dezvoltat un parteneriat bazat pe sprijin şi cooperare între administratorii şcolari

,profesori şi părinţi. În cadrul acestuia, părinţii trebuie priviţi ca parteneri activi în luarea

deciziilor. Părinţii trebuie încurajaţi să participe atât în activităţile educaţionale acasă şi la

şcoală , cât şi în supravegherea şi sprijinirea învăţării copilului lor.

Învă ământul special oferă posibilitatea aplicării unor programe individualizate înț

func ie de categoria de handicap i de vârsta cronologică i mintală, func ionează cu unț ș ș ț

efectiv restrâns de elevi, fapt ce permite o mai bună organizare a activită ilor,ț dispune de

cadre didactice specializate;

BIBLIOGRAFIE:

1. GHERGU ALOIS - Ț PSIHOPEDAGOGIA PERSOANELOR CU CERIN E SPECIALEȚ ,

Editura Polirom, Ia i, 2006.ș

2. CHIOPU URSULA - Ș DIC IONAR DE PSIHOLOGIEȚ , Editura Babel, Bucure ti, 1997.ș

3. VERZA EMIL, PĂUN EMIL - EDUCA IA INTEGRATĂ A COPIILOR CU HANDICAPȚ ,

Editura Reprezentan ei UNICEF, Bucure ti, 1998 . ț ș

NECESITATEA FORMARII COMPETENŢELOR COMUNICATIVE

LA ELEVII NEVAZATORI DE GIMNAZIU

REZUMAT

ISSN: 1583 - 5529

Page 203: Simpozion International

203

AUTOR : prof. COLGIU RODICA

SCOALA : Scoala pentru deficienti de vedere Bucuresti

Volumul imens de informaţie de care dispune azi omenirea şi ritmul alert în care

aceasta sporeşte pun cu acuitate în faţa şcolii sarcina formării unor capacităţi pentru ca

educaţii – copii şi tineri – să devină apţi de autoinformare şi autoformare permanente.

Şcoala nu mai poate asigura tot necesarul de cunoştinţe cu care absolventul să se integreze

social şi profesional, odată pentru totdeauna într-o comunitate sau într-o profesie. El

trebuie să fie pregătit pentru a se adapta rapid şi eficient la dinamica societăţii, a culturii şi

a profesiilor.

Modelul pedagogic de formare a competenţelor comunicative la elevii nevăzători din

clasele gimnaziale, reprezintă o paradigmă axată pe două abordări conceptuale:

teoretica – conceptualizarea noţiunilor-cheie: comunicarea didactică, comunicarea verbală,

competenţele comunicative;

curriculară - conceptualizarea instrumentarului pedagogic de influenţe: obiective, conţinuturi,

metode.

Competenţa comunicării la elevul deficient de vedere implică aspecte necunoscute

unui neavizat. Un specialist, sau un adult nevăzător, ori un pedagog cu multă experienţă în

lucrul cu elevul nevăzător, poate detalia verbal felul în care se poate invăţa eficient

comunicarea într-un grup doar de nevăzători, într-un grup mixt pe capacităţi vizuale, într-o

diadă specialist – persoana nevăzătoare. Rămân însă descoperite aspecte ce nu se transmit prin

cuvânt pentru că acestea nu sunt analizate conştient, nu au trecut pragul în conştiinţă, nu sunt

verbalizate.

Unul din acestea ar fi nesiguranţa în comunicare, datorată sentimentului de

nesiguranţă în spaţiul proximal. In lucrare verbalizez şi prezint o strategie personală de

« dominare » a spaţiului prin mijloace nevizuale.

Bibliografie :

CUCOŞ, C. (coord), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade

didactice, Iaşi, Ed. Polirom, 1998

50. CUCOŞ, C., Pedagogie, ediţia a II-a, Iaşi, Ed. Polirom, 2002 (p. 135, 177, 247, 331)

IONESCU, M., RADU, I., SALADE, D. (coord.), Studii de pedagogie aplicată, Cluj-

Napoca, Ed. Presa Universitară Clujeană, 2000

ISSN: 1583 - 5529

Page 204: Simpozion International

204

UTILIZAREA TEHNOLOGIILOR INFORMATICE ÎN EVALUAREA

INTERDISCIPLINARĂ A COPIILOR CU CES

REZUMAT

Învăţător, PICIOROAGĂ AURORA

CENTRUL ŞCOLAR PENTRU EDUCAŢIE INCLUZIVĂ „AURORA”,

VASLUI

Pe lângă metodele şi procedeele cunoscute, am încercat o abordare interdisciplinară în

actul de evaluare a cunoştinţelor prin utilizarea calculatorului.

Evaluarea interdisciplinară asigură o integrare logică de conţinuturi, o stabilitate

minuţioasă a relaţiilor reciproce dintre materiile de învăţământ.

Interdisciplinaritatea este percepută de elevii cu CES ca un joc care le oferă un larg

evantai de posibilităţi de informare, de formare de deprinderi de muncă ordonată.

Folosirea calculatorului pentru captarea atenţiei copiilor în diferite momente ale lecţiei

reprezintă un punct forte în eficienţa activităţii cu elevii. Am folosit calculatorul aproape la

toate disciplinele de studiu.

Calculatorul îl putem folosi şi în şedinţele comisiei metodice, a cercurilor pedagogice,

la şedinţele cu părinţii pentru a prezenta aspecte din activităţile desfăşurate cu elevii.

ISSN: 1583 - 5529

Page 205: Simpozion International

205

Calculatorul trebuie utilizat ca un instrument de lucru complementar, pentru a sublinia

spusele cadrului didactic, nu pentru a-l înlocui cu totul.

Viaţa noastră personală şi profesională va fi dominată de calculator şi numai abilitatea

noastră de bun dascăl va şti cum, când şi unde să-l folosim cu eficienţă.

Folosirea calculatorului este benefică oricărui tip de învăţare, în orice moment al

actului didactic, fără a exagera, ştiut fiind faptul că elevii trebuie să cunoască, să facă mişcare,

să cânte, să se joace.

Calculatorul stimulează interesul elevilor, curiozitatea, dar, mai ales, independenţa în

rezolvarea sarcinilor şi în căutarea soluţiilor.

Oricât ar fi de necesar să nu se uite că nici calculatorul nu poate transmite căldura

umană, nu poate dezvolta comunicarea între copii. Dacă nu este folosit cum trebuie el poate

deveni la vârsta copilăriei, nu un prieten, ci un ireductibil duşman.

Bibliografie:

• suportul de curs Modulul privind utilizarea calculatorului

• Curriculumul Naţional pentru învăţământul primar în vigoare

• Revista Învăţământul primar, nr.: 1/2000, 2/2004, 3/2004, 3/2005, 4/2005

• Cucoş, Constantin, Pedagogia. Metodologia şi tehnologia instruirii, Iaşi, Ed. Polirom

ABORDAREA ACTIVITĂŢILOR TRANSDISCIPLINARE ÎN

PROGRAMUL ŞCOLAR AL ELEVILOR CU CERINŢE EDUCATIVE

SPECIALE

REZUMAT

Proca Cătălina, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Aurora”, Vaslui

În învăţământul românesc, inovaţia şi creativitatea au dus conştient şi deliberat la o

schimbare. Schimbarea este una majoră, atâta timp cât presupune inovări şi redimensionări la

nivelul conţinuturilor, al îmbinării metodelor de predare, învăţare şi evaluare, al modului de

ISSN: 1583 - 5529

Page 206: Simpozion International

206

realizare al proiectului didactic şi al lecţiei. Şcoala românească, prin transformările şi

modernizările pe care le parcurge, oferă tuturor copiilor posibilitatea să înveţe împreună,

reunind astfel într-o clasă atât copii cu capacităţi normale, cât şi cu dificultăţi de învăţare.

În constelaţia tendinţelor ce se manifestă în evoluţia învăţământului actual,

transdisciplinaritatea constituie, fără îndoială, una din cele mai mari tendinţe care s-a impus

cel mai mult atenţiei. Transdisciplinaritatea este vizată ca „o întrepătrundere a mai multor

discipline” (C. Cucoş), care poate conduce în timp la înfiinţarea unor discipline sau domenii

noi ale cunoaşterii. În înfăptuirea unui învăţământ modern, formativ, corelarea cunoştinţelor

de la diferitele obiecte de învăţământ contribuie substanţial la realizarea educaţiei elevilor,

mai ales a elevilor cu CES, la formarea şi dezvoltarea flexibilităţii gândirii, a capacităţii lor de

a aplica cunoştinţele în practică. De asemenea, fixează şi sistematizează mai bine

cunoştinţele, o disciplină o ajută pe cealaltă să fie mai bine însuşită. Posibilităţile de corelare a

cunoştinţelor dintre diferitele discipline de învăţământ sunt nelimitate. Desfiinţarea graniţelor

dintre discipline este evidentă în cadrul activităţilor transdisciplinare utilizate în programul

şcolar al elevilor cu dificultăţi de învăţare, care prezintă, din acest punct de vedere, o

importantă valoare pedagogică.

Activităţile transdisciplinare pun accentul pe crearea unor situaţii de învăţare

interactive şi productive (bazate pe interesul specific vârstei pentru a descoperi lumea din jur,

pentru joc, pentru a acţiona pe cont propriu) şi nu repetitive şi individualiste.

BIBLIOGRAFIE:

Păunescu, Constantin; Muşu, Ionel, Psihopedagogie specială integrată, Editura Pro

Humanitate, Bucureşti, 1997

Sălăvăstru, Dorina, Didactica psihologiei. Perspective teoretice şi metodice, Editura

Polirom, Iaşi, 2006

Gherguţ Alois , Psihologia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii de educaţie

integrată , Editura Polirom , Iaşi , 2001

VALORIFICAREA OPTIMĂ A POTENŢIALULUI PERSOANELOR CU

CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE ÎN VEDEREA ASIGURĂRII

NORMALIZĂRII

REZUMAT

ISSN: 1583 - 5529

Page 207: Simpozion International

207

Tătaru Rodica, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Aurora”,

Vaslui

Problematica persoanelor cu cerinţe speciale constituie un câmp semantic complex şi

în evidentă schimbare. În literatura psihopedagogică se întâlnesc frecvent mai mulţi termeni

care, în funcţie de modul de abordare a problematicii persoanelor cu cerinţe speciale, pot

clarifica o serie de delimitări semantice utile în înţelegerea corectă şi nuanţată a fenomenelor

avute în vedere.

Aspectul medical – deficienţa – se referă la deficitul stabilit prin metode şi mijloace

clinice sau paraclinice, explorări funcţionale sau alte evaluări folosite de serviciile medicale

Aspectul funcţional – incapacitatea – reprezintă o pierdere, o diminuare totală sau

parţială a posibilităţilor fizice, locomotorii, mintale, senzoriale, neuropsihice etc.

Aspectul social rezumă consecinţele deficienţei şi ale incapacităţii, cu manifestări

variabile în raport cu gravitatea deficienţei şi cu exigenţele mediului.

Dificultăţile întâlnite de persoanele cu handicap sunt multiple şi complexe, ceea ce

face dificilă sistematizarea lor.

a) dificultăţi de ordin general:

b) dificultăţi de ordin profesional:

c) dificultăţi de ordin psihologic şi social:

Când se vorbeşte despre oferirea de şanse/oportunităţi de profesionalizare şi angajare,

trebuie să urmărim anumite principii cum ar fi:

a) posibilitatea de alegere individuală;

b) asigurarea unui mediu de lucru cât mai aproape de normalitate;

c) asigurarea serviciilor de sprijin;

d) elaborarea unor strategii de angajare a persoanelor cu dizabilităţi;

e) dezvoltarea de relaţii şi parteneriate cu întreprinderile;

f) colaborarea cu alte agenţii.

BIBLIOGRAFIE:

Alois Gherguţ, Sinteze de psihopedagogie specială, Editura Polirom, Iaşi, 2005

Cristina Neamţu, Alois Gherguţ, Psihopedagogie specială – Ghid practic pentru

învăţământul deschis la distanţă, Editura Polirom, Iaşi, 2000

ISSN: 1583 - 5529

Page 208: Simpozion International

208

DIMENSIUNEA PSIHOPEDAGOGICĂ A ELEVILOR CU CERINŢE

SPECIALE

REZUMAT

Institutor Coman Dorian

Şcoala Nr.3 ,Sector 2, Bucureşti

Lumea de azi evoluează într-o direcţie nouă: Invăţăm că nu trăim într-un univers al

“excluderii”, ci într-o lume a “includerii”, nu într-o lume a “scindării” ci într-o lume a relaţiei

simbiotice între interacţiune şi interdependenţă.

Orice individ trebuie să acorde o deosebită atenţie grupului social din care face parte,

aşadar nu poate exista în afara unei experienţe de grup. Însă, pentru ca individul ( copil, adult,

vârstnic ) să poată trăi într-un mediu social, trebuie să respecte unele norme şi reguli

importante pentru societate. Aceste reguli după care se ghidează individul în viaţa socială au

şi caracter social, motiv pentru care sociologia pune accent pe socializare.

Manifestările intoleranţei pot duce la: încălcarea libertăţii şi demnităţii persoanei,

privarea de libertate, marginalizarea, persecuţia sau chiar suprimarea fizică. Intoleranţa este

sinonimă cu discriminarea. În România după 1989 se fac eforturi pentru construirea unei

societăţi democratice.

În acest scop statul român a conceput mai multe principii de diminuare a discriminării

pe care încearcă să le implementeze în societatea românească. Acestea sunt:

• politica şanselor egale, chiar şi prin legislaţie;

• reprezentativitatea în organismele de decizie;

• tratamentul egal al persoanelor, respectând diversitatea şi diferenţierea individuală;

• monitorizarea permanentă din partea societăţii civile.

Este cunoscut faptul că toleranţa cere să acceptăm diferenţele individuale, oricât de

diferite ar fi de valorile noastre, presupune să-i ascultăm pe cei care au opinii diferite şi să

analizăm cu obiectivitate argumentele acestora, să nu considerăm că cei care au opinii diferite

sunt duşmanii noştri, să ne susţinem propriile opinii cu argumente solide, să acceptăm că,

uneori, opiniile noastre pot fi greşite, să acceptăm că, uneori, opiniile celorlalţi pot fi

valoroase

ISSN: 1583 - 5529

Page 209: Simpozion International

209

Concluzia care se impune este că trebuie creat un sistem eficient pentru integrarea

copilului cu nevoi speciale în colectivităţi de copii în concordanţă cu vârsta şi nevoile lui. Prin

urmare trebuie organizat un sistem de instruire şi informare pentru specialiştii care intră în

contact cu copiii cu nevoi speciale.

De asemenea, trebuie dezvoltată capacitatea de a integra copii cu nevoi speciale in grădiniţă şi

şcoală prin instruirea şi calificarea specialiştilor în medicină, învăţamânt şi asistenţă socială.

Trebuie avut în vedere şi organizarea unei campanii de sensibilizarea a opiniei publice în ceea

ce priveşte integrarea acestor copii în societate. Va trebui să acţionăm astfel încât să existe o

schimbare de atitudine, de mentalitate faţă de aceşti copii.

Bibliografie:

1. Preda,V. - Modele şi strategii de aplicare a concepţiei integraţioniste în educarea şi

recuperarea copiilor cu cerinţe speciale, colec. Psiho-ped-info, nr.1, 1996;

2. Popovici, D.V.- Elemente de psihopedagogia integrării , Ed. Pro Humanitate, Bucuresti,

1999;

3. Verza, E.F.- Introducere în psihopedagogia specială şi în asistenţă socială, Bucureşti, Ed.

Fundaţiei Humanitas, 2002.

COMPUTERUL, SUPORT ÎN COMUNICARE ŞI SPRIJIN ÎN

ÎNVĂŢARE; IMPLEMENTAREA UNUI OPŢIONAL

CROSSCURICULARE PENTRU COPIII CU DIZABILITĂŢI MINTALE

REZUMAT

AUTOR: DIRECTOR ADJUNCT, PSIHOPEDAGOG IOANA NARCISA

CENTRUL ŞCOLAR PT. EDUCAŢIE INCLUZIVĂ ŞIMLEU SILVANIEI

O cantitate mai mare de informaţie nu înseamnă în mod necesar mai multe cunoştinţe

bine structurate; de aceea rolul fundamental al informaticii în şcoală este nu numai de a

permite accesul tinerilor – cu sau fără dizabilităţi – la cunoştinţe, apoi la dobândirea altora

noi, ci mai cu seamă de a asigura dezvoltarea altor instrumente de învăţare, asimilarea unei

noi culturi care să uşureze reorganizarea permanentă a cunoştinţelor.

ISSN: 1583 - 5529

Page 210: Simpozion International

210

În zilele noastre, mai mult ca în alte vremuri, cei care nu-şi pot folosi mâinile pentru a

scrie, cuvântul pentru a vorbi, nu au vederea şi auzul funcţionale sau nu prezintă facultăţi

intelectuale corespunzătoare pentru a înţelege realitatea din jurul lor, respectiv persoanele cu

dizabilităţi, pot fi marginalizate.

Noile orientări din domeniul psihopedagogiei recomandă folosirea în şcoală a

instrumentelor derivate din soft-urile profesionale aplicate pe calculator, precum

instrumentele de scriere şi editare moderne, care asociază tratarea textului şi grafismului.

Având în vedere noile tendinţe în metodologia didactică, se urmăreşte realizarea unei

instrumentalizări optime a acesteia prin integrarea unor mijloace de învăţământ adecvate care

au un aport autentic în eficientizarea predării-învăţării, astfel am conceput un opţional

crosscurricular, notare în catalog cu rubrică nouă ,1 oră pe săptămână , care se numeşte

PRIETENUL MEU CALCULATORUL.

Este un opţional crosscuricular deoarece înglobează obiective de referinţă ce vizează

mai multe discipline din arii curriculare diferite, prin activităţi cum ar fi: elemente de

matematică aplicată, activităţi de stimulare şi compensare a limbajului, activităţi plastice,

activităţi de cunoaştere a mediului, ludice.

Prin această activitate asigurăm cadrul favorabil prin care copiii să poată achiziţiona în

timp limitat informaţii şi să-şi dezvolte capacităţi de aplicare a lor în diferite domenii. Aceasta

asigură eficientizarea instruirii şi uşurarea procesului de integrare a copiilor în sistemul şcolar,

prin stimularea activităţii independente .

Suportul material este dat de lecţii demo AEL din baza de date a calculatoarelor şi o

colecţie de CD-uri educative foarte utile, din diferite domenii de cunoaştere, CD-uri cu

poveşti ilustrate şi jocuri educative, distractive şi interactive ce stau la baza acestor poveşti,

DVD-uri, colecţie de PPS-uri create pe diferite teme din programa, softurile educaţionale

TARA, EVALOGOS şi LOGOPEDIX - toate vin în completarea programului instructiv.

În continuarea lucrării am prezentat prima parte a opţionalului (în afară de programă):

obiective cadru, obiective de referinţă, conţinuturi, modalităţi de evaluare, resurse.

Bibliografie:

Encyclopaedia Universalis (1996) – corpus 6, Encyclopaedia Universalis Editeur, Paris

Druţu, Ioan (coord.),(2002) – Studii şi cercetări în Psihopedagogia Specială, Presa

Universitară Clujeană, Cluj-Napoca,

ISSN: 1583 - 5529

Page 211: Simpozion International

211

ARTTERAPIA ŞI IMPLICAŢIILE SALE COMPENSATORII ÎN

CONDIŢIILE DE FICIENŢEI VIZUALE

REZUMAT

Asist. Univ. Drd. CLAUDIA BORCA

Universitatea de Vest din Timişoara,

Facultatea de Sociologie şi Psihologie, Catedra de Ştiinţe ale educaţiei

Artterapia foloseşte arta ca mijloc de expresie pentru a activa resursele creative

existente în fiecare individ, pentru a optimiza starea lui de sănătate, pentru comunicarea

gândurilor, atitudinilor, conflictelor, sentimentelor, încurajarea şi dezvoltarea unor relaţii

interpersonale mai bune şi intensificarea comunicării interpersonale.

Pe fondul existenţei unei deficienţe de vedere, planificarea activităţilor artterapeutice

se va realiza avându-se în vedere adaptări multiple, precum: delimitarea clară a spaţiului de

lucru, recipiente de diferite mărimi pentru diferite culori, folosirea unor carioca parfumate

sau o aşezare potrivită a culorilor marcate în Braille, protectoare în caz de cădere etc. Este

necesară şi adaptarea spaţiului fizic în care are loc programul terapeutic, astfel încât să

permită copiilor mobilitate maximă şi să-i ajute în orientarea lor rapidă către materiale şi

locaţia acestora.

Valenţele compensatorii ale utilizării artterapiei la deficientul de vedere se materializează în

efecte pozitive în planul: dezvoltării personalităţii, orientării în spaţiu, utilizării

compensatorie a celorlalte aferentaţii senzoriale.

Cuvinte cheie: artterapia, deficienţa de vedere, compensarea

BIBLIOGRAFIE:

1. Anderson, F.E. (1992). Art for all children. Approaches to art therapy for children with

disabilities, Second Edition, Springfield – Illinois, Charles C Thomas Publisher.

2. CAIDV (1994). El nino ciego en la escuela – Iniciacion in Braille, Junta de Andalucia,

Malaga.

3. Cepreanu,I. (2007) Artterapia, disponibil la http://www.121.ro/content/article_print.php3?

article_id=4999&page_nr=1 în data de 17 februarie 2008

ISSN: 1583 - 5529

Page 212: Simpozion International

212

4. Ciuciu,M. (2004). Calităţile atenţiei, http://ebooks.unibuc.ro/psihologie, în data de 2 iunie

2008.

5. Fabini, D. (2006). Creativitate artistică.Relaţia dintre artele vizuale şi terapia prin artă,

Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană.

6. Pazienza, J. (1984). Mainstreaming in art education: A case of the blind leading the blind,

Art Education, Vol.11, pg. 20-21, 38.

7. Păunescu, C. (1999). Terapia educaţională a persoanelor cu disfuncţii intelective,

Bucureşti, Editura All.

8. Popovici, D.V. (2005). Terapia ocupaţională pentru persoane cu deficienţe, Constanţa,

Editura Muntenia.

9. Preda, V. (2003). Terapii prin mediere artistică, Cluj-Napoca, Presa Universitară

Clujeană.

Jocul didactic în dezvoltarea limbajului

copiilor cu cerinţe educative speciale

REZUMAT

inst. Laufer Cristina, LPS, Slatina

Motto:

„ Copilul râde:

Înţelepciunea şi iubirea mea e locul.

Tânărul cântă:

Jocul şi înţelepciunea mea-i iubirea.

Bătrânul tace:

Iubirea şi jocul meu e înţelepciunea.”

(Lucian Blaga, „Poezii”,

Editura Cartea Românească, 1982)

Una din formele de manifestare a copilului este jocul. În mod obişnuit o asemenea

activitate este izvorâtă din nevoia de acţiune, de mişcare a copilului-o modalitate de a-şi

ISSN: 1583 - 5529

Page 213: Simpozion International

213

consuma energia sau de a se distra, un mod plăcut de a utiliza timpul şi nu numai.Jocul

reprezintă un ansamblu de acţiuni şi de operaţiuni care urmăresc obiective de pregătire

intelectuală, tehnică, morală, fizică a copilului. Elementul de joc imprimă acesteia un caracter

mai viu şi mai atrăgător, aduce varietate şi o stare de bună dispoziţie funcţională, de veselie şi

bucurie, de destindere, ceea ce previne apariţia monotoniei şi a plictiselii, a oboselii. Atunci

când jocul este utilizat in procesul de învăţământ, el dobândeşte funcţii psihopedagogice

semnificative, asigurând participarea activă a elevului la lecţii, sporind interesul de cunoaştere

faţă de conţinutul lecţiei. Ştim că jocul didactic reprezintă o metodă de învăţământ în care

predomină acţiunea didactică stimulată. Această acţiune valorifică la nivelul instrucţiei

finalităţile adaptive de tip recreativ proprii activităţii umane, în general, în anumite momente ale

evoluţiei sale ontogenice, în mod special. Copiii, majoritatea timpului liber şi nu numai, şi-l

petrec jucându-se. Jocul reprezintă pentru copii o modalitate de a-şi exprima propriile

capacitaţi. Prin joc, copilul capătă informaţii despre lumea în care trăieşte, intră în contact cu

oamenii şi cu obiectele din mediul înconjurător şi învaţă să se orienteze în spaţiu şi timp. Putem

spune că jocul este ,, munca copilului’’. În timpul jocului, copilul vine în contact cu alţi copii

sau cu adultul, astfel că jocul are un caracter social. Jocurile sociale sunt esenţiale pentru copiii

cu handicap, întrucât le oferă şansa de a se juca cu alţi copii. În aceste jocuri sunt necesare

minim două persoane care se joacă şi comentează situaţiile de joc ( loto, domino, cuburi, cărţi

de joc etc. ) .

Bibliografie:

Constantin Cucoş – Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2000;

Ion Radu (coord.) – Psihologia educaţiei şi dezvoltării, Editura Academiei, Bucureşti, 1983;

Ion Radu – Psihologia şcolară, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974

Alois Ghergut – Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale, Editura Polirom 2006

Gheorghe Tomas – Psihopedagogia prescolară si scolară, Bucuresti 2005

“Psihopedagogia pentru examenele de definitivare şi grade didactice”, Editura Polirom,

Bucuresti, 2006

Alois Ghergut – ”Sinteze de psihopedagogie specială”, Editura Polirom, Bucuresti, 2006

ISSN: 1583 - 5529

Page 214: Simpozion International

214

Plan de intervenţie

pentru integrarea în şcoala de masǎ a copiilor cu CES

REZUMAT

Perieţeanu Doina- Centrul Şcoalar pentru Educaţie Incluzivă „AURORA”Reşiţa

Dimensiunile consilierii în cazul dificultăţilor de învăţare se refera la:

a. Informarea şi abilitarea copiilor cu cunoştinţele necesare şi instrumentele cunoaşterii

şi autocunoaşterii;

b. Consiliere psihologică

c. Organizarea şi punerea în aplicare a planurilor personalizate

d. Orientarea

Persoanele care se ocupă de activităţile de recuperare, compensare sau corectare sunt

consilierul psihopedagog, logopedul, profesorul de sprijin, profesorul itinerant sau alte cadre

didactice, educatoarele/profesorii/învăţătorii şi părinţii. Avem anumite tipuri de planuri primul

fiind planul de intervenţii cu obiectivele fixate:

- nivelul de integrare dorit

- adaptările necesare la ritmul învăţării

- respectarea principiilor pedagogice

- serviciile complementare şi personalul solicitat

- echipamentele specializate necesare

- resursele financiare necesare pentru mijloace, transport, etc.

Al doilea este planul de intervenţie educaţională în rezolvarea dificultăţilor de

învăţare.

Cel mai bun plan de intervenţie este cel care se potriveşte copilului, cerinţelor,

nevoilor sale.

ISSN: 1583 - 5529

Page 215: Simpozion International

215

Jocul - modalitate de evaluare la copiii cu CES-Rezumat-

PROF. CONCEATU LOREDANALIC. PEDAGOGIC CD LOGA CARANSEBEŞ

Jocul reprezinta un ansamblu de actiuni si de operatiuni care urmaresc obiective de

pregatire intelectuala, tehnica, morala, fizica a copilului. Elementul de joc imprima acesteia

un caracter mai viu si mai atragator, aduce varietate si o stare de buna dispozitie functionala,

de veselie si bucurie, de destindere, ceea ce previne aparitia monotoniei si a plictiselii, a

oboselii.

In perioada de prescolar de desfasoara mai ales in grup, asigurandu-se astfel

socializarea. Din acest motiv, copiii cu handicap trebuie sa fie inscrisi la gradinita din

vecinatate, alaturi de copii sanatosi. Copiii sunt curioasi, dar practici, astfel ca ei vor accepta

usor un copil cu deficienta fizica, care de deplaseaza in fotoliu rulant sau in carje. Ei sunt

suficient de simpli si deschisi pentru a accepta usor un coleg cu probleme de sanatate.

Perioada de prescolar este cea mai indicata pentru inceperea socializarii copiilor cu handicap.

La aceasta varsta, socializarea se realizeaza usor prin intermediul jucariilor si al

echipamentelor de joc. Totusi, trebuie sa fim atenti la unele probleme deosebite. Unii copii cu

deficiente au avut experienta neplacuta a spitalizarii si a separarii de parinti. De aceea, pot

aparea reactii intense, mai ales in primele zile de gradinita. In alte cazuri, copilul are probleme

legate de utilizarea toaletei si de deplasare. In aceste situatii, este de preferat sa se solicite

prezenta mamei pana la acomodarea copilului in colectivitate si acomodarea personalului cu

problemele copilului.

Jocul ca modalitate de evaluarea nu urmareste in principal evidentierea deficientei si a

blocajelor copilului. O asemenea abordare exclude definitive teza caracterului irecuperabil al

copilului cu CES. Elementele de joc incorporate in procesul de evaluare pot motive si stimula

puternic acest process in toate formele lui.

ISSN: 1583 - 5529

Page 216: Simpozion International

216

METODE ACTIV – PARTICIPATIVE ÎN INTEGRAREA COPIILOR CU CES ÎN ŞCOLILE DE MASĂ

REZUMAT

Prof. LINŢA CECiLIALIC. PEDAGOGIC CD LOGA CARANSEBEŞ

Educaţia pentru toţi a fost definită ca acces la educaţie şi calitatea acesteia pentru toţi

copiii. Participarea presupune în primul rând acces şi apoi identificarea căilor prin care fiecare

să fie integrat în structurile ce facilitează învăţarea socială şi individuală, să contribuie şi să se

simtă parte activă a procesului.

Accesul are în vedere posibilitatea copiilor de a ajunge fizic la influenţele educative

ale unei societăţi (familie, şcoală, comunitate), de a se integra în şcoală şi de a răspunde

favorabil solicitărilor acesteia.

Decizia asupra integrării unui copil cu cerinţe educative speciale în învăţămîntul de

masă se ia pentru fiecare caz în parte în urma unei expertize complexe asupra copilului, a

consultării factorilor direct implicaţi în acest proces şi a evaluării situaţiilor e risc. Integrarea

nu poate fi un proces impus de anumite interese personale (ale părinţilor, ale reprezentanţilor

unei instituţii etc ), de sentimente sau atitudini umanitare sau de politici educaţionale şi

sociale cu caracter propagandistic; educaţia integrată este un act responsabil, asumat de

personalul şcolii, de comunitate, de familie şi nu trebuie perceput ca un proces de

„subminare” a şcolilor obişnuite, ci ca un proces de normalizare a vieţii persoanelor aflate în

dificultate (ajunse în această stare ca urmare a unor evenimente independente de voinţa lor) şi

ca o măsură de conştientizare a rolului de istituţie publică al şcolii, în care toţi au dreptul să

aibă acces în calitate de cetăţeni cu drepturi egale ai comunităţii.

Pentru a avea succes şi pentru a atinge scopul şi obiectivele în raport cu cerinţele vieţii

sociale, şcoala trebuie să ofere o paletă cît mai largă de servicii educaţionale care să devină

atractive şi să satisfacă cerinţele elevilor;în această ofertă se înscrie şi educaţia integrată sub

toate formele şi modalităţile sale de realizare.

ISSN: 1583 - 5529

Page 217: Simpozion International

217

INTEGRAREA COPIILOR AUTIŞTI ÎN ŞCOALA DE MASĂREZUMAT

Instit. ŞOLDAN INGRIDŞC CU CLS I – IV RUSCHIŢA

A u t s i m u l e s t e o

t u l b u r a r e p e r v a z i v a

d e d e z v o l t a r e

c a r a c t e r i z a t a d e

s c a d e r e a c a p a c i t a t i i

d e a i n t e r a c t i o n a p e

p l a n s o c i a l s i d e a

c o m u n i c a ,

c o m p o r t a m e n t

s t e r e o t i p s i

r e p e t i t i v , c u

s i m p t o m e c e s e

m a n i f e s t a d e o b i c e i

î n a i n t e a v a r s t e i d e

3 a n i . A p r o x i m a t i v

7 5 % d i n i n d i v i z i i

a f e c t a t i m a n i f e s t a

s i h a n d i c a p m i n t a l .

P a r i n t i i s u n t d e

o b i c e i , p r i m i i c a r e

o b s e r v a

c o m p o r t a m e n t u l

d i f e r i t a l c o p i l u l u i

l o r .

D e m u l t e o r i ,

ISSN: 1583 - 5529

Page 218: Simpozion International

218

c o p i l u l u i p a r e a f i

d i f e r i t i n c a d e l a

n a s t e r e : n u

r e a c t i o n e a z a l a

p e r s o a n e s a u j u c a r i i

i s i f i x e a z a p r i v i r e a

p e u n o b i e c t , o

l u n g a p e r i o a d a d e

t i m p . D a r ,

c o m p o r t a m e n t u l

d i f e r i t a l c o p i l u l u i

p o a t e a p a r e a s i d u p a

o p e r i o a d a d e

d e z v o l t a r e n o r m a l a ,

c a n d p a r i n t i i

r e a l i z e a z a c a c e v a

n u e s t e i n r e g u l a ,

“ c e v a n u m e r g e ” .

D e s i , i n g e n e r a l ,

a u t i s t u l n u c o m u n i c a

v e r b a l c u p e r s o a n e l e

d i n j u r , e l i s i

e x p r i m a c a t e o

d o r i n t a s i n e v o i l e ,

p r i n g e s t u r i , d a n d

d o v a d a i n a c e s t s e n s

d e o d e o s e b i t a

a b i l i t a t e . I n

c o n t r a s t c u

i n c a p a c i t a t e a d e a

s t a b i l i r e l a t i i

s o c i a l e , c o p i l u l

e s t e m a i i n d e m a n a t i c

i n m a n i p u l a r e a

ISSN: 1583 - 5529

Page 219: Simpozion International

219

m e d i u l u i

n e i n s u f l e t i t . P o a t e

m a n i f e s t a u n i n t e r e s

d e o s e b i t p e n t r u

a n u m i t e o b i e c t e ,

f a r a i n s a a l e

u t i l i z a i n s e n s u l l o r

s i m b o l i c c i n u m a i

p e n t r u a l e a g i t a ,

i n v a r t i , e t c .

A r e o m e m o r i e b u n a

p e n t r u d i f e r i t e

a r a n j a m e n t e s p a t i a l e

s i p r e f e r i n t a p e n t r u

o r d o n a r e a u n o r

o b i e c t e , d e o a r e c e e l

m a n i f e s t a o “ n e v o i e

o b s e d a n t a ” p e n t r u

i d e n t i c . A s t f e l

p o a t e i n t r a i n t r - o

c r i z a d e m a n i e s i

p a n i c a d r e p t r a s p u n s

l a s c h i m b a r e a

m e d i u l u i s a u l a

s c h i m b a r e a

s e c v e n t e l o r d e t i m p

d i n r u t i n a z i l n i c a .

A f e c t i v i t a t e a

c o p i l u l u i c u a u t i s m

e s t e m o d i f i c a t a :

l i p s i t d e a t a s a m e n t

f a t a d e p a r i n t i , e l

e s t e l e g a t d e u n

o b i e c t c i u d a t ;

ISSN: 1583 - 5529

Page 220: Simpozion International

220

p e r i c o l e l e r e a l e n u -

i p r o v o a c a f r i c a , i n

s c h i m b s e s p e r i e d e

s t i m u l i o b i s n u i t i .

S t i m c a s u s t i n a n d

i d e e a i n t e g r a r i i

c o p i l u l u i c u a u t i s m

i n p e d a g o g i a d e m a s a

p u t e m f i a c u z a t i d e

d i s c r i m i n a r e d a r ,

p r a c t c a s i n o i l e

p o l i t i c i

e d u c a t i o n a l e a u

d e m o n s t r a t c a

d i s c r i m i n a r e a

p o z i t i v a p o a t e a d u c e

s u c c e s e , p e n t r u c a

e a p r e s u p u n e ,

d r e p t u l l a d i f e r e n t a

s i l a s p e c i f i c i t a t e

i n t r - u n c a d r u s c o l a r

n e d i s c r i m i n a t i v .

D e a c e e a

c o n s i d e r a m c a

p r o f e s i o n i s t i i

i m p l i c a t i i m p r e u n a

c u p a r i n t i i a r t r e b u i

s a s u s t i n a

i n f i i n t a r e a u n o r

a s t f e l d e s t r u c t u r i

d e l a c l a s e l e

p r i m a r e p a n a l a

c l a s e l e g i m n a z i a l e .

ISSN: 1583 - 5529

Page 221: Simpozion International

221

Integrarea şcolară a copiilor cu CES-Rezumat –

Autori: Institutor Tătar Mirela

Institutor Ion Ritta

Liceul Pedagogic „C.D.Loga” Caransebeş

Şcoala este un mediu important de socializare.

Integrarea şcolară exprimă: atitudinea favorabilă a elevului faţă de şcoala pe care o

urmează; condiţia psihică în care acţiunile instructiv-educative devin accesibile copilului;

consolidarea unei motivaţii puternice care susţine efortul copilului în munca de învăţare;

situaţie în care copilul sau tânărul poate fi considerat un colaborator la acţiunile desfăşurate

pentru educaţia sa; corespondenţa totală între solicitările formulate de şcoala şi posibilităţile

copilului de a le rezolva; existenţa unor randamente la învăţătură şi în plan comportamental

considerate normale prin raportarea la posibilităţile copilului sau la cerinţele şcolare.

Formele de integrare a copiilor cu CES pot fi următoarele: clase diferenţiate, integrate

în structurile şcolii obişnuite, grupuri de câte doi-trei copii deficienţi incluşi în clasele

obişnuite, integrarea individuală a acestor copii în aceleaşi clase obişnuite.

În şcoală, copilul cu tulburări de comportament aparţine, de obicei, grupului de elevi

slabi sau indisciplinaţi, el încălcând deseori regulamentul şcolar şi normele social-morale,

fiind mereu sancţionat de către educatori. Din asemenea motive, copilul cu tulburări de

comportament se simte respins de către mediul şcolar (educatori, colegi). Ca urmare, acest tip

ISSN: 1583 - 5529

Page 222: Simpozion International

222

de şcolar intră în relaţii cu alte persoane marginalizate, intră în grupuri subculturale şi trăieşte

în cadrul acestora tot ceea ce nu-i oferă societatea.

Datorită comportamentului lor discordant în raport cu normele şi valorile comunităţii

sociale, persoanele cu tulburări de comportament sunt, de regulă, respinse de către societate.

Aceste persoane sunt puse in situaţia de a renunţa la ajutorul societăţii cu instituţiile sale,

trăind în familii problema, care nu se preocupă de bunăstarea copilului.

Bibliografie:

1. Albu, A., Albu, C., „Asistenţa psihopedagogică şi medicală a copilului deficient

fizic”, Iaşi, Polirom, 2000;

2. Ionescu, S., „Adaptarea socioprofesională a deficienţilor mintal”, Bucureşti,

Editura Academiei P.S.R., 1975;

3. Miftode, V. (coord.), „Dimensiuni ale asistenţei sociale: forme şi strategii de

protecţie a grupurilor defavorizate”, Botoşani, Eidos, 1995;

4. Popescu, G., Pleşa, O. (coord.), „Handicap, readaptare, integrare”, Bucureşti, Pro

Humanitate, 1998;

5. Verza, E., Păun, E., „Educaţia integrată a copiilor cu handicap”, Unicef, 1998.

6. http://www.google.com/ .

METODE ŞI TEHNICI ACTIV PARTICIPATIVE-AJUTOR ÎN DEZVOLTATEA CREATIVITĂŢII ELEVILOR CU C.E.S.

REZUMAT

AUTORI: PROF.-EDUC. AVRAMESCU DRĂNICEANU ANAMARIA

PROF.-EDUC. GROZA NICOLETACENTRUL ŞCOLAR PENTRU EDUCAŢIE INCLUZIVĂ

,, AURORA” REŞIŢA, CARAŞ-SEVERIN

Metodele de invăţământ sunt căi prin care cadrul didactic transmite elevilor cunoştinţe

şi le formează priceperi şi deprinderi. Alegerea lor nu se face la întâmplare. Cadrul didactic

trebuie să aleagă dintre metodele de învăţare pe cele care îl ajută la realizarea unui învăţământ

ISSN: 1583 - 5529

Page 223: Simpozion International

223

de calitate. O metodă considerată iniţial tradiţională poate dobândi caracteristici care să o

plaseze în contextul modernităţii.

Schimbarea în activitatea didactică desfăşurată în şcoală, implică aplicarea de metode,

tehnici şi procedee moderne ce contribuie la eficientizarea învăţării. Metodele active si

participative contribuie nu numai la educaţia elevului ci si la socializarea sa. Jean Piaget arăta

că “trecerea la metodele active a reprezentat o necesitate educativă obiectivă care a apărut ca

o reacţie la progresele economice, tehnice, ştiinţifice ale societăţilor”.

În abordarea centrată pe elev, succesul la clasă depinde de competen ele cadruluiț

didactic de a crea oportunită ile optime de invă are pentru fiecare elev. Învăţarea trebuie să fieț ț

tot mai mult un proiect personal al elevului, iar educatorul să fie un asistent al acestuia cu rol

de organizator, animator, manager al situaţiilor de instruire prin care să faciliteze învăţarea

eficient.

Dintre metodele folosite la clasă am amintit în această lucrare câteva, care au avut o

eficien ă mai mare i anume:ț ș

• Tehnica lotus

• Stiu/Vreau să tiu/ Am învă atș ț

• Turul galeriei

• Cubul

• Copacul ideilor

• Brainstorming-ul

• Metoda cadranelor

• Scaunul intervievatului

• Cvintetul

• Diagrama Wenn

• Proiectul

Aplicarea acestor metode duce la o învăţare mai activă şi cu rezultate evidente,

care va pregăti copiii să devină rezolvatori de probleme, creatori de nou şi capabili să ia

decizii optime în întâmpinarea situaţiilor tot mai neobişnuite şi inedite ale vieţii sociale

actuale şi de perspectivă.

Gama metodelor, procedeelor i tehnologiilor didactice activizatoare este nesfâr ită iș ș ș

la îndemâna oricui. Utilizarea lui eficientă depinde nu numai de priceperea i tactul pedagogicș

al învă ătorului, ci i de dragostea lui fa ă de copii, de pasiunea pentru muncă, de talentul său.ț ș ț

ISSN: 1583 - 5529

Page 224: Simpozion International

224

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

Învăţământul primar – Revistă dedicată cadrelor didactice, colecţii din anii 2000, 2001, 2002,

2003, 2004, 2005

Cerghit, I., Metode de învăţământ, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998.

Ionescu, M., Radu, I., (coord.), Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj, 2001.

Iucu, R., B., Instruirea şcolară. Perspective teoretice şi aplicative, Editura Polirom, Bucureşti,

2001.

Neacşu I., Metodica predării matematicii la clasele I – IV, EDP, Bucureşti, 1988;

Pintilie, M., Metode moderne de invă are –valuare, Editura Eurodidact, Cluj-Napoca, 2002ț

Revista ,,Viitorul la pătrat”, Nr. 3/2006, Editată de Casa Panda şi Editura Bucovina

Tudor, V., Bărbuleanu, R., Metodica predării cuno tin elor despre natură i om, E.D.P.,ș ț ș

Bucure ti, 1981.ș

www.didactic.ro

COPIII CU CES – dificultăţi de învăţare -rezumat-

Învăţător TROFENCIUC MINODORA

Învăţător- Educator DUMITRAŞCU VALERIA

ŞCOALA SPECIALĂ CARANSEBEȘ

Se constată ca mulţi elevi au eşecuri şcolare, datorită limitării în prelucrarea anumitor

tipuri de informaţii, ceea ce determină diverse dificultăţi: lipsa organizării, socializare dificilă,

predispunere la accidente, adaptare dificilă la schimbări, hiperactivitate sau letargie, lipsa

atenţiei. Deşi au aptitudini pentru anumite domenii, aceşti elevi au randament inegal şi deseori

nu pot fi încadraţi în clase obişnuite. Expresia dificultăţi de învăţare se referă la un grup foarte

eterogen de elevi. Studii recente arată că acestea se pot împărţi în trei categorii, în funcţie de

dificultăţile de percepţie vizual-spaţială, de limbaj şi de atenţie. Iată şi alte caracteristici ale

elevilor cu CES:

• le lipseşte deseori maturitatea şi au un comportament narcisist si egocentric.

• deseori, ei sunt speriaţi de şcoală, dar colegii îi pot ajuta să depăşească aceasta frică.

• au capacitatea de a înţelege, dar le lipseşte cea de a reda cele ştiute.

ISSN: 1583 - 5529

Page 225: Simpozion International

225

• uneori sunt copleşiţi de sarcinile pe care trebuie să le execute. Ei pot şti să rezolve o

problemă, dar nu o pot rezolva practic.

BIBLIOGRAFIE:

• Ghid de predare- învăţare pentru copiii cu cerinţe educative speciale: culegere de

texte. Asociaţia RENINCO România, Coordonator Ionel Musu, Editura Marlink,

2000.

TOATE FIINTELE UMANE SUNT NASCUTE LIBERE SI EGALE IN

DEMNITATE SI DREPTURI

REZUMAT

Prof. GHEORGHE STOICAN

LIC. PEDAGOGIC CD LOGA CARANSEBEŞ

Pornind de la premisa că fiecare copil are particularităţi, interese, abilităţi şi necesităţi

de învăţare unice, toate drepturile sale referitoare la educaţie trebuie realizate într-o manieră

care să conducă la o integrare socială şi o dezvoltare individuală cât se poate de complete,

incluzând dezvoltarea sa culturală şi spirituală.

Termenul incluziv reflectă capacitatea unui grup de a forma o unitate a membrilor săi,

indiferent dacă aceştia sunt normali sau deficienţi. Într-un astfel de colectiv, nu persoana cu

nevoi speciale este datoare să se adapteze la cerinţele grupului, ci grupul însuşi trebuie să

găsească acea manieră adecvată de a deveni accesibil individului cu deficienţe.

Şcoala incluzivă reprezintă un pas mai departe în procesul de atenuare şi eliminare a

barierelor educaţionale dintre copiii obişnuiţi şi cei cu diverse dizabilităţi. Paradigma şcolii

incluzive propune ca noţiunea de curriculum standardizat să fie abandonată în favoarea unui

curriculum centrat pe elev, care să valorifice potenţialul său de învăţare, nu să răspundă

anumitor obiective şi scopuri generale, astfel încât elevul să aibă satisfacţia că învaţă pentru

propriul său interes.

ISSN: 1583 - 5529

Page 226: Simpozion International

226

Metodele activ-participative utilizate în practica instructiv-educativă permit elevului

satisfacerea cerinţelor educaţionale prin efort personal şi în colaborare cu colegii. Aceste

metode stimulează interesul pentru cunoaştere, facilitează contactul cu realitatea

înconjurătoare, sporind gradul de socializare al elevilor.

În contextul educaţiei integrate, aceste metode stimulează şi dezvoltă învăţarea prin

cooperare. Sunt favorizate astfel cunoaşterea reciprocă dintre elevi, înţelegerea şi acceptarea

reciprocă, precum şi integrarea copiilor cu cerinţe educative speciale în colectivul şcolii.

SUB SEMNUL NERENUNŢĂRII LA SPERANŢĂ: COPILUL AUTIST

REZUMAT

INST. ANTON NICOLETA

GRĂDINIŢA P.P.1 CARANSEBEŞ

Sunt acceptaţi copiii autişti în grădiniţă?

Copilăria este voie bună, este joacă, este râs. Şi aşa trebuie să rămână. Chiar şi pentru cei

cu sindrom autist.Ei nu decodifică expresia facială şi trăsăturile noastre, dar asta nu înseamnă

că ei nu au trăiri, ca şi noi. Diferenţa este că şi le exprimă în alt mod decât noi. Prin

integrarea în grădiniţă şi apoi în şcoală le oferim ocazia să ne accepte şi să poată desfăşura o

viaţă socială. Ne referim, desigur, la acei copii ce au potenţial de şcolarizare.

Vârsta mentală şi severitatea simptomelor autiste sunt indicatorii pe baza cărora se pot face

prognoze asupra integrării în şcolaritate: cu cât vârsta mentală este mai mare şi simptomele

autiste-mai uşoare, cu atât şansa integrării e mai mare. Pentru cei cu vârsta mentală mică,

soluţia o oferă centrele de reabilitare. Pentru copiii cu Asperger sau cu autism înalt funcţional

şcolarizarea este posibilă şi chiar necesară. Aşadar, există copii autişti care pot fi integraţi în

grădiniţe/şcoli normale, alţii pentru care sunt indicate grădiniţele/şcolile speciale şi sunt şi

copii integraţi în alte servicii sociale adaptate nevoilor lor.

Adeseori părinţii ne mărturisesc: „Hopul cel mare şi cel mai dificil de trecut este atunci

când baţi din uşă în uşă, când încerci din grădiniţă în grădiniţă pentru ca fiul tău-autist- să fie

primit.” Pentru că grădiniţa este primul pas spre şcoală, am încercat să aflu de ce este atât de

ISSN: 1583 - 5529

Page 227: Simpozion International

227

greu acceptat un copil autist într-o grupă de grădiniţă şi ce-i de făcut pentru aceasta? Iată

câteva strategii specifice recomandate educatoarei:

-educatoarea recompensează orice iniţiativă a copilului de a se juca, de a vorbi, de a se aşeza

lângă colegi;

-educatoarea recompensează grupul de copii care iniţiază interacţiunea cu copilul autist;

-educatoarea alege un copil mai prietenos şi mai calm şi îl motivează pentru a deveni un

model pentru copilul autist, demonstrează prin intermediul acestuia ce aşteaptă de la copilul

autist;

-drept întăriri, educatoarea va folosi:hrană, jocuri etc.

-profesorul de sprijin are rol în: alegerea locului în clasă, alegerea colegului de bancă,

stabilirea orarului, stabilirea responsabilităţilor copilului autist;

-treptat, sarcinile profesorului de sprijin sunt transferate copilului, care ar trebui să devină tot

mai independent;

-pregătirea mergerii la grădiniţă se va face prin obişnuirea copilului cu colectivitatea prin

intermediul fraţilor, vecinilor etc.

Să-i ajutăm, aşadar, pe copiii autişti atât cât ne stă în putinţă dar, mai ales, să-i

înţelegem şi să le respectăm nevoile.

Bibliografie:

1.Paul Osterrieth, „Copilul şi familia” (traducere din limba germană), Bucureşti, Editura

Didactică şi Pedagogică, 1973, p.39.

2.Ioana Guţia şi colab., „Revista Învăţământului Preşcolar”, Editura C.N.I. „Coresi” S.A.,

nr.3-4/2005, p.67.

ROLUL COMUNITĂŢII ÎN REUŞITA EDUCAŢIEI INCLUZIVE

REZUMAT

Mariana Andras

Liceul Teoretic „Traian Doda” Caransebes

ISSN: 1583 - 5529

Page 228: Simpozion International

228

Motto

"Adevăratul dascăl este caracterizat prin aceea că mintea sa

se mişcă în armonie cu minţile elevilor săi, trăind împreună

dificultăţile şi victoriile intelectuale deopotrivă."(J.Dewey)

Şcoala nu reprezintă doar o instituţie unde copiii şi tinerii vin să primească informaţii, ci

un loc unde trebuie să înveţe toţi cei care lucrează. Până acum, profesorul era considerat

principala sursă de informaţii pentru o anumită disciplină, într-un anumit domeniu, o

autoritate de necontestat. Datorită democratizării accesului la cunoştinţe, acest rol al

profesorului se reduce dramatic, el devenind un organizator, o călăuză a învăţării, oferind

elevilor, în locul tradiţionalei “transmiteri a cunoştinţelor”, veritabile “experienţe de învăţare”,

provocând elevii să descopere şi să aplice în practică noile cunoştinţe dobândite. Acest lucru

se poate realiza însă doar într-o şcoală incluzivă, cea care poate răspunde unei diversităţi mari

de copii, o şcoală în care toţi participă şi sunt trataţi ca fiind la fel de importanţi.

Realităţile ce ne înconjoară,precum şi noile schimbări ale lumii contemporane, sociale,

au impus, la rândul lor, ample schimbări în proiectarea şi implementarea politicilor şi

strategiilor educaţionale din majoritatea statelor lumii. În aceste condiţii problematica

incluziunii/integrării şcolare a copiilor cu cerinţe educative speciale sau provenind din medii

socioculturale precare (cazul rromilor) a devenit un domeniu prioritar de acţiune şi pentru

specialiştii din sistemul nostru de învăţământ, în contextul promovării principiilor educaţiei

pentru toţi şi al normalizării vieţii persoanelor cu cerinţe speciale.

BIBLIOGRAFIE

1. Gherguţ, Alois – Sinteze de psihopedagogie specială – ghid pentru concursuri şi

examene de obţinere a gradelor didactice, Editura Polirom, Iaşi, 2005

2. Gherguţ, Alois – Psihologia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii de educaţie

integrată, Editura Polirom, Iaşi, 2001

3.Ungureanu, Dorel – Educaţia integrată şi şcoala inclusivă, Editura de Vest, Timisoara

ISSN: 1583 - 5529

Page 229: Simpozion International

229

Lecţii cu ajutorul calculatorului

rezumat

Profesor-educator: Văcărescu Brigita

Centrul Şcolar Pentru Educaţie I ncluzivă ,,Aurora” Reşiţa, Caraş-Severin

Dezvoltarea tehnologică şi explozia informaţională la care asistăm în zilele noastre sunt doar câteva

argumente care conduc la necesitatea regândirii formelor şi mijloacelor de învaţare. Şcoala are rolul de a

pregăti copiii pentru viitor cu mijloace specifice viitorului. Utilizarea softului educaţional, un foarte

interesant hibrid între programare informatică, psihopedagogie şi diverse materii din curriculum, care

astăzi depăşeste timpul experienţelor fiind pe cale să devină un domeniu cu drepturi depline şi viitor

sigur în oferta educaţională, are multiple avantaje dintre care amintim:- oferă informaţii organizate;

-chestionează pe cel ce învaţă;-stimulează creativitatea; constituie un mijloc atractiv de a verifica,

consolida şi recapitula cunoştinţele;-ne determină să găsim soluţii interactive şi moderne de

abordare a lecţiilor;-obţin rezultate bune mai ales elevii care învaţă încet sau sunt rămaşi în urmă;

-diminuează factorul de stres;-este prezent caracterul ludic; -reduce timpul de studiu. Există o gamă

variată de softuri educaţionle cu funcţii pedagogice specifice. Dintre acestea cele mai des folosite de noi

în activitatea didactică sunt:

Softul de investigare – elevului i se prezintă informaţiile deja structurate (calea de parcurs) şi

este un mediu de unde elevul poate să îşi extragă singur informaţiile necesare rezolvării sarcinii propuse.

Softul tematic – abordează subiecte sau teme din diverse domenii, arii curriculare din

programa şcolară oferind oportunităţi de lărgire a orizontului cunoaşterii în diverse domenii.

Softul de testare – evaluare - este gama cea mai largă deoarece specificitatea sa depinde de

mai mulţi factori: momentul testării, scopul, tipologia interacţiunii ( feedback imediat sau nu).

ISSN: 1583 - 5529

Page 230: Simpozion International

230

Este evident că aceste noi concepte în educaţie nu le pot înlocui pe cele tradiţionale în mod

radical. Firesc ar fi, ca prezenţa calculatorului în sălile de clasă să ne determine să găsim soluţii

interactive şi moderne de abordare a lecţiilor.

EDUCAŢIA ŞI ŞCOALA INCLUZIVĂ

rezumat

Inst. Pîrvulescu Aurelia

Gr. Şc. Ind. C-ţii Maşini, Corpul B

Caransebeş

Educaţia incluzivă presupune asigurarea accesului egal la educaţie şi a unei educaţii de

calitate pentru toate categoriile de copii şi tineri, un interes special fiind acordat şi grupurilor

dezavantajate, defavorizate ( copii infectaţi cu virusul HIV, grupuri minoritare dezavantajate,

între care copii romi, copii provenind din familii cu probleme sociale majore etc.).

Principiul fundamental al educaţiei incluzive are în vedere dreptul fiecărui copil sau

tânăr , indiferent de gen, de apartenenţă etnică, religioasă, socială sau de nivelul de dezvoltare

a capacităţilor sale, de a beneficia de o educaţie de bună calitate, care să conducă în măsura

cea mai mare posibilă la dezvoltarea capacităţilor sale cognitive şi de integrare socială. În

virtutea acestui principiu, orice formă de segregare şcolară nu este justificată.

Educaţia, în general, are ca principală menire, în paralel cu formarea, dezvoltarea

persoanei, realizarea incluziunii sociale. În acest sens, în şcoală este necesar ca tinerii să

înveţe nu numai cunoştinţe, valori şi norme, ci şi deprinderi, practici de cooperare şi negociere

a conflictelor, de luare a iniţiativelor, de asumare a responsabilităţii, de participare la actul

ISSN: 1583 - 5529

Page 231: Simpozion International

231

decizional, cu alte cuvinte, să se pregătească pentru rolurile care le vor reveni ca oameni şi

viitori cetăţeni. În atingerea acestor obiective un rol important le revine cadrelor didactice

care trebuie să gestioneze cu maximă responsabilitate aceste procese.

În cadrul unei şcoli, a clasei de elevi, este necesar a se crea un mediu şcolar în care elevii

să se simtă în siguranţă, să relaţioneze între ei chiar dacă aparţin diferitelor comunităţi etnice.

Fiecare elev dintr-o clasă trebuie să aibă anumite responsabilităţi şi să fie urmărit îndeaproape

felul în care şi le asumă. În cadrul activităţilor şcolare şi extraşcolare elevii trebuie să

primească sarcini pe măsura aptitudinilor şi deprinderilor astfel încât realizarea acestora să

contribuie la creşterea încrederii în propriile capacităţi şi a stimei de sine. În cadrul grupului

de elevi un rol important îl joacă cooperarea între membrii grupului, respectul reciproc,

respectarea unor reguli de comportament, comunicarea în vederea evitării conflictelor. Fiecare

copil are calităţi specifice, care este bine să fie puse în valoare pentru a-i da posibilitatea

copilului să se afirme.

Omul este prin definiţie o fiinţă socială: „el nu poate supravieţui, nu se poate dezvolta

şi afirma decât în şi prin societate”. Aşa cum are nevoie să-şi afirme cât mai substanţial

unicitatea, tot aşa are nevoie să fie şi „confirmat”, înţeles, apreciat de ceilalţi, de semenii săi.

Cu alte cuvinte, incluziunea socială joacă un rol fundamental în viaţa omului. Exersarea

diferitelor statute şi roluri în grup, interacţiunea cu ceilalţi membri ai grupului conduc la

formarea identităţii noastre sociale, întăresc ataşamentul faţă de grup, sentimentul că suntem

de folos, că suntem importanţi pentru semenii noştri. În acelaşi timp dă un plus de sens şi

vigoare acţiunilor noastre, ne ajută să ne realizăm ca persoană, să creştem stima de sine şi

sentimentul securităţii.

Paşii în realizarea incluziunii sociale sunt :

·acomodarea;

·participarea;

·integrarea propriu-zisă.

O societate în care membrii săi se simt incluşi este o societate care funcţionează bine.

Membrii săi vor tinde să respecte valorile, normele, „schemele comportamentale”

propuse şi apreciate de respectiva societate, se vor simţi datori să se implice în viaţa

societăţii, să îndeplinească „obligaţiile sociale” care le revin.

Bibliografie:

1.Doina Nedelcu - „Educaţia democratică, incluziune

iș interculturalitate”

ISSN: 1583 - 5529

Page 232: Simpozion International

232

2. Maria Andruszkiewicz, Keith Prenton – „Educaţia incluzivă.Concepte, politici şi

activităţi în şcoala incluzivă”, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2007

EDUCAŢIA INTERCULTURALĂ

rezumat

Înv. ANDERCA FLOAREA

Grup Şcolar Industrial Construcţii de Maşini, Corpul B

Caransebeş

Educaţia interculturală vizează dezvoltarea unei educaţii a tuturor pentru

recunoaşterea diferenţelor existente într-o societate din punct de vedere cultural şi nu o

educaţie pentru cei cu o cultură diferită. În acelaşi timp, educaţia interculturală nu este o

educaţie compensatorie pentru străini şi nici o nouă disciplină şcolară; ea refuză „modelul

deficienţei” în favoarea „modelului diferenţei”, nevizând o extindere a programei prin

„predarea culturală” sau o „folclorizare”.

Responsabilitatea educării pentru diversitate culturală revine cadrelor didactice,

familiei, dar şi comunităţii. Şi, pentru că adulţii sunt cei care fac educaţie generaţiei tinere,

este foarte important ca aceştia să fie mai întâi educaţi. Oamenii care mult timp au trăit (fiind

educaţi aşa ) prin prisma propriei culturi se adaptează mai greu la schimbări, de aceea

educaţiei îi revine rolul de a modela concepţiile pe principiul acceptării şi valorizării

diferenţelor. Educaţia interculturală presupune toleranţă, nondiscriminare, acceptare.

Educaţia interculturală îşi propune să asigure şanse egale de viaţă şi

educaţie tuturor copiilor, indiferent de rasă, religie, posibilităţi materiale ale părinţilor,

orientare politică. Inerculturalitatea îmbină activitatea şcolară cu cea extraşcolară. Începe din

ISSN: 1583 - 5529

Page 233: Simpozion International

233

familie, se continuă la grădiniţă şi şcoală ţi uneori continuă toată viaţa prin formarea de

atitudini şi competenţe interculturale. Este educaţia prin care este pregătit viitorul cetăţean

european şi promovează toleranţă, deschidere, depăşirea prejudecăţilor, acceptare şi înţelegere

firească a raportului eu- celălalt, cultivând în acelaşi timp cooperarea, nonviolenţa şi

demnitatea.

Unul dintre obiectivele specifice ale proiectului este valorificarea istoriei, culturii şi

tradiţiilor rromilor cu implicarea comunităţilor de rromi în organizarea manifestărilor

interculturale, în vederea îmbunătăţirii relaţiei dintre şcoală şi comunitate . Acest obiectiv are

în vedere derularea unor avtivităţi opţionale specifice, afirmarea personalităţii individului în

cadrul comuninităţii, prilej de schimbare a percepţiilor şi atitudinilor referitoare la grupurile

dezavantajate.

Pe lângă activităţile şcolare au fost organizate şi momente cultural-artistice prin

intermediul cărora au fost puse în valoare cântecele şi dansurile specifice etniei rrome.

Pe de altă parte,valorificarea culturii, istoriei şi tradiţiilor etniei rrome va constitui

pretext pentru dezvoltarea de curriculum la decizia şcolii în conformitate cu nevoile locale,

prin proiecte: cronică de familie, album de familie, istorie locală, meserii tradiţionale, tradiţii

şi obiceiuri în comunităţile de rromi, comunicarea prin

teatru, dans şi muzică, Internetul şi beneficiile lui.

Deoarece vor fi mereu contacte între cei care aparţin populaţiei majoritare şi cei ce

aparţin minorităţilor, educaţia interclturală desfăşurată în cadrul unităţilor şcolare sau la

nivelul comunităţii trebuie să vizeze:

-cunoştinţe despre propria cultură şi despre culturi ale altor etnii;

-o atitudine tolerantă, deschisă, de acceptare şi înţelegere dintre români şi minorităţi;

-valorificarea diferenţelor culturale;

-o politică şcolară care să favorizeze egalizarea şanselor în educaţie;

-relaţii de bună înţelegere între etnii;

-lupta împotriva prejudecăţilor etnice.

Educaţia intercultură urmăreşte pregătirea tinerilor pentru a trăi într-o societate

multiculturală, cu o dinamică tot mai pronunţată şi care tinde tot mai mult să devină o

societate interculturală.

Trebuie SĂ ÎNVĂŢĂM SĂ TRĂIM ÎMPREUNĂ pentru că, deşi diferiţi, suntem

egali !

ISSN: 1583 - 5529

Page 234: Simpozion International

234

Bibliografie:

1. Cucoş Constantin, „Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale”, Editura Polirom,

Iaşi, 2000;

2. Ciolan Lucian, „Paşi către şcoala interculturală”, Editura Corint,2000.

COPILUL CU DEFICIEN EȚ

-Rezumat-

Prof. BA OLDEA LUCIA OANAȘ

COALA CU CLS. I-VIII CORNU ELȘ Ț

Diferit de adult, copilul nu are o imagine a sa si nici o personalitate structurata definitiv si

independenta de contextul familial. Individualitatea imaginii de sine este in curs de elaborare,

plecand de la modelele parentale, necriticate inca inainte de adolescenta. Pentru copil, sa

iubeasca si sa fie iubit reprezinta aceeasi necesitate ca si pentru un adult, insa obiectele iubirii

si ale recunostintei sunt parintii, inainte de a fi lumea exterioara.

Aceasta apropiere psihoafectiva a copilului deficient vizual este valabila indiferent care

este perioada copilariei in decursul careia a aparut deficienta. Varsta la care a survenit orbirea

joaca un rol esential in dezvoltarea ulterioara a procesului perceptiv si cognitiv.

Pentru copilul deficient vizual congenital, miza este de a-si mobiliza si a dezvolta

dorinta initiala de a obtine senzatii vizuale. Cautarea senzatiilor si apoi a informatiilor vizuale

trebuie incurajata de mediul familial si sustinuta prin aducerea la cunostinta unor profesionisti

specializati cat mai devreme.

Cand orbirea survine in cursul copilariei, dorinta exista, insa de o calitate mai mica a

informatiilor vizuale percepute, copilul avand nevoie de o reechilibrare plurisenzoriala a

perceptiilor sale. El trebuie sa poata sa se sprijine pe alte modalitati senzoriale pentru a

verifica si a da sens a ceea ce vede si astfel sa urmeze o buna dezvoltare a gandirii

ISSN: 1583 - 5529

Page 235: Simpozion International

235

operationale (plecand de la actiuni) si a gandirii sale simbolice (plecand de la repezentari si

concepte). Modalitatile de evaluare si de reeducare functionala precoce exista, dar conditiile

psihologice necesare nu sunt intotdeauna dintr-o data prezente pentru a avea recurs.

Aspectele psihologice ale copilului deficient vizual si ale anturajului sau sunt elemente de

care trebuie tinut cont, deoarece determina, mai mult decat pentru un adult, modalitatile si

influenta reeducarii si apoi a integrarii copilului.

„ ŞANSE EGALE ”

-REZUMAT-

Prof. Bǎcîrcea Nicoleta Ancuţa

Grup Scolar Forestier Rucăr

"Capul copilului nu este un vas pe care să-l umpli, ci o făclie pe care s-o aprinzi astfel

încât mai târziu să lumineze cu lumină proprie "

Plutarh

Nici un copil nu este identic cu celălalt. Ne punem întrebarea : ,, Prin ce se deosebesc

unii de alţii?”

Unii sunt înalţi , alţii sunt scunzi. Unii sunt timizi , alţii sunt îndrăzneţi. Unii învaţă

mai repede , alţii învaţă mai încet. Unora le place sportul , altora nu , unii sunt talentaţi la

muzică , alţii nu , unii deprind citit-scrisul mai uşor , alţii mai greu , unii sunt mai năzdrăvani ,

alţii sunt mai cuminţi.

Unii copii se nasc cu deficienţe : de ex. cu ochi care nu văd bine , cu mâini sau

picioare deformate sau cu un creier care nu se dezvoltă normal. Unii copii rămân cu deficienţe

în urma unor boli ale copilăriei ori în urma unor accidente , cum sunt arsurile sau căzăturile

grave. Uneori aceşti copii sunt numiţi copii cu dizabilităţi sau ,,copii cu handicap” .

Creşterea şi dezvoltarea unor copii pot fi afectate datorită faptului că mediul în care

trăiesc este dăunător sau nu asigură cele necesare unei stări de bine. Este posibil ca aceşti

copii să nu aibă suficientă hrană sau o hrană sănătoasă , pot locui în locuinţe improprii , care îi

expun la boli , pot fi bătuţi, părinţii lor pot fi despărţiţi , alcoolici. Unii trăiesc pe stradă şi

consumă uneori droguri , băuturi alcoolice , ţigări .

ISSN: 1583 - 5529

Page 236: Simpozion International

236

Aceşti copii sunt deseori excluşi din societate. Dacă arată ,,altfel” sunt ţinuţi în casă de

teamă sau de ruşine sau din cauza unor superstiţii. Sărăcia obligă unele familii să locuiască şi

să trăiască în condiţii improprii , ducând o viaţă modestă , iar copiii lor să fie marginalizaţi de

societate. Această excludere reduce şansele copiilor de a învăţa , de a creşte normal şi de a se

dezvolta. Aici trebuie să intervină şcoala , cadrul didactic a cărui muncă nu este uşoară. El

trebuie să ştie care sunt punctele forte şi punctele slabe ale copiilor şi să planifice activităţile

ţinând cont de acestea , să ştie că învăţarea copilului poate fi afectată de dizabilităţi sau lipsuri

şi să folosească strategii de predare-învăţare prin care aceste dificultăţi să fie depăşite.

Copiii care au deficienţe fizice , senzoriale sau intelectuale se pot confrunta cu multe

dificultăţi de învăţare şi de participare la viaţa comunităţii. Educatorii nu trebuie să fie

preocupaţi doar de deficienţa în sine sau de cauza ei , ci şi de reducerea consecinţelor pe care

respectiva deficienţă le poate avea asupra vieţii copilului şi a barierelor pe care le ridică în

faţa învăţăturii. Există o mulţime de lucruri care se pot face pentru a reduce din consecinţele

negative chiar dacă nu putem vindeca deficienţa respectivă.

Toţi copiii învaţă prin interacţiunea cu ceilalţi oameni şi prin experienţele cumulate în

diverse medii de viaţă. Acest lucru este la fel de adevărat şi pentru copiii cu dizabilităţi.

Faptul că nu învaţă sau că se dezvoltă mai încet se pune pe seama dizabilităţii lor şi mai puţin

pe seama unei abordări greşite a problematicii în activitatea cu aceşti copii.

Copiii pot avea diverse deficienţe : probleme de vedere sau auz ; deficienţe fizice sau boli (ca

epilepsia) şi deficienţe intelectuale care le afectează gândirea.

Orice copil are nevoie de bază – nevoia de dragoste , afecţiune , de alimentaţie

hrănitoare , de un mediu sănătos şi de o locuinţă. Dacă oricare din acestea lipseşte sau sunt

insuficiente , atunci creşterea şi dezvoltarea copilului vor fi afectate , se reduce abilitatea

(capacitatea) de învăţare. La mulţi dintre copiii cu dizabilităţi nevoile de bază nu sunt

îndeplinite. Este posibil ca lor să nu li se ofere suficientă hrană deoarece nu solicită ; nu li se

urmăreşte starea de sănătate deoarece se presupune că o stare de sănătate nu prea bună este

asociată cu deficienţa care o au sau nu li se arată aceeaşi dragoste şi afecţiune pentru că ei

sunt ,,altfel” .

Bibliografie:

"Elemente de Psihopedagogia Integrării"Autor: Doru-Vlad Popovici

ISSN: 1583 - 5529

Page 237: Simpozion International

237

STIMULAREA CREATIVITĂŢII ELEVILOR CU CERINŢE

EDUCATIVE SPECIALE PRIN JOCREZUMAT

prof. Antal Daniela

Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimleu Silvaniei

prof. Roş Stela Maria

Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimleu Silvaniei

Jocul este una din formele de manifestare a copilului . O asemenea activitate este

izvorată din nevoia de acţiune, de mişcare a copilului- o modalitate de a-şi consuma energia-

sau de a se distra, un mod plăcut de a utiliza timpul si nu numai.

Jocul reprezintă un ansamblu de acţiuni si de operaţiuni care urmăresc obiective de

pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică a copilului. Jocul imprimă un caracter mai viu şi

mai atrăgător, aduce varietate şi o stare de bună dispoziţie funcţională, de veselie si bucurie,

de destindere, prevenind apariţia monotoniei, a plictiselii şi a oboselii.

Prin joc, copilul capătă informatii despre lumea în care trăieşte, intră în contact cu

oamenii şi cu obiectele din mediul înconjurător şi învaţă să se orienteze în spaţiu şi timp.

Folosirea jocului didactic ca activitate de completare cu întreaga clasă aduce variaţie în

procesul de instruire a copiilor cu C. E. S., făcându-l mai atractiv. Jocurile didactice cuprind

următoarele laturi constitutive : conţinuturi, sarcina didactică, regulile jocului, acţiunea de joc.

ISSN: 1583 - 5529

Page 238: Simpozion International

238

Evaluarea prin joc condiţionează în aşa manieră dinamica clasei, încât putem spune că

nu există învăţare eficientă fără evaluare. Ea nu poate şi nu trebuie să fie redusă la simplul act

al notării. Principala funcţie a evaluării este aceea de a determina măsura în care diferitele

obiective pedagogice au fost atinse. În acelaşi timp încearcă să explice randamentul

nesatisfăcător.

Experienţa pedagogică a permis conturarea a trei forme de evaluare, din modul de

integrare a lor în procesul didactic: evaluarea initială, evaluarea continuă şi evaluarea

cumulativă.

Terapia prin joc are la baza efectul armonizator. Din această cauză, jocul terapeutic a

fost numit o ,,pace incheiată cu sine si cu ceilalţi’’. Armonizarea realizată cu ajutorul jocului

se manifestă sub forma unei concordanţe subiective între dorinţă şi putinţă. Datorită acesteia,

copilul găseşte în joc un răspuns pozitiv la încercarile sale mascate de a fi înţeles şi o

confirmare a sentimentului propriei valori.. Jocul constituie un sprijin necesar în organizarea

evaluării, având în vedere faptul că monotonia produsă de formele stereotipe ale exerciţiilor

produce rapid plictiseala.Aceasta are ca efect secundar scăderea dorinţei de a învăţa, a

interesului si atenţiei elevilor. Jocul ca modalitate de evaluare are un rol în ceea ce-i priveşte

pe copiii cu C. E. S. Prin joc evaluarea este mai eficientă şi totodată antrenantă.

Terapia prin joc are la baza efectul armonizator. Armonizarea realizată cu ajutorul

jocului se manifestă sub forma unei concordanţe subiective între dorinţă şi putinţă.

Jocul constituie un sprijin necesar în organizarea evaluării, având în vedere faptul că

monotonia produsă de formele stereotipe ale exerciţiilor produce rapid plictiseala.Aceasta are

ca efect secundar scăderea dorinţei de a învăţa, a interesului si atenţiei elevilor.

Jocul ca modalitate de evaluare are un rol în ceea ce-i priveşte pe copiii cu C. E. S.

Prin joc evaluarea este mai eficientă şi totodată antrenantă.

Bibliografie

Constantin Cucoş- ,,Pedagogie’’, Editua Polirom, Iasi 2000

Ion Radu -,,Psihologia educaţiei şi dezvoltării’’, Editura Academiei, Bucureşti, 1983

Ion Radu-,,Psihologia şcolară’’, Editura Ştiinţifică’’, Bucuresti, 1974

ISSN: 1583 - 5529

Page 239: Simpozion International

239

DIFERIŢI, DAR EGALI-COPIII CU DEFICIT DE INTELECT-ROLUL

FACTORILOR NON-COGNITIVI ÎN EFICIENŢA ÎNVĂŢĂRII

rezumat

BERZESCU VALERIA,institutor I-educatoare la Grădiniţa P.P. nr.2

IANCU DANIELA Caransebeş

Este corect să facem diferenţieri şi marginalizări între copiii care diferă privind

dezvoltarea nivelului de inteligenţă ?

Răspunsul este ferm:NU !

Să le privim zâmbetul , acel zâmbet de copil, şi să încercăm să nu facem

diferenţieri ! Tot ce contează este că fiecare copil este unic !

Problema educaţiei copiilor cu deficienţe a fost mult studiată de autori din ţările

scandinave , din Europa şi recent şi în România şi s-a pus întrebarea :Ce formă de învăţământ

trebuie abordată ? Cea tradişională sau o educaţie integrată ?

Ideea educaţiei integrate a apărut ca o reacţie firească a societăţii la obligaţia acesteia

de a asigura cadrul necesar şi condiţiile impuse de specificul educaţiei personelor cu cerinţe

speciale.

Privită din perspectiva integrării , şcoala reprezintă spaţiul unde are loc schimbul

intercultural al valorilor într-o manieră activă , caracterizată prin participare şi implicare , ceea

ce impune organizarea şcolii după criteriul diversităţii.

S-a observat că şcoala divesităţii tratează elevii ca pe nişte participanţi activi la

elaborarea cunoştinţelor . Şcoala diversităţii luptă împotriva prejudecăţilor , stereotipurilor

ISSN: 1583 - 5529

Page 240: Simpozion International

240

sociale , marginalizării şi etichetării copiilor cu deficienţe.Această politică este pe larg

abordată în Convenţia cu privire la Drepturile Copilului (1989), în recomandările Consiliului

Europei pentru integrarea copiilor cu CES (1992),dar este cercetată şi în Romînia de :

C.Păunescu , T.Bârsanu, V.Şchiopu.Rezumatul acestor investigaţii a permis efectuarea unor

acţiuni practice de dezvoltare continuă a procdesaului de educaţie integrată , optimizarea

învăţământului special.

În lucrările de specialitate se utilizează o terminologie variată pentru conceptul

„deficit de intelect” : deficientă mintală , înapoiere mintală , întârziere mintală , debilitate

mintală.Copiii cu deficit de intelect care pot fi integraţi în învăţământul de masă sunt cei cu

intelect de limită şi cei cu retardare mintală uşoară.

În cazul „intelectului de limită” se menţionează o plafonare în dezvoltarea psiho-

intelectuală la vârsta de 10-12 ani.

Putem spune că între copilul „deficient mintal” şi cel normal există o tranziţie în care

nu se poate trage în mod convencţional o linie de frontieră.”Intelectul limitat” poate ajunge la

o dezvoltare psihică asemănătoare normalilor şi se integrează eficient socio-

profesional.”Debilul mintal” ajunge la formarea deprinderilor de citit-scris ,de calcul

matematic , de operare elementară în plan mental,el achiziţionează unele cunoştinţe în

comunicare pentru comportament şi comunicare, se poate integra în viaţa socială, dar pe

ansamblu, nivelul dezvoltării psihice şi de adaptare rămâne limitat.

Factorii non-cognitivi care au rol în eficienţa învăţării , dar şi în formarea

personalităţii deficientului sunt: atitudinea faţă de învăţare , motivaţia , imaginea de sine ,

nivelul de aspiraţie , afectivitatea.

BIBLIOGRAFIE 1.Zlate,Mielu , „Fundamentele psihologiei”, Editura Universitară, Bucureşti, 2006

2.Şchiopul,Ursula & Verza,E „Psihologia vârstelor”, Editura didactică şi

pedagogică,Bucureşti , 1997

3.xxx, „Psihologia educaţiei şi dezvoltării-Sinteze de psihologie didactică”,Editura

Academiei,Bucureşti,2008

4.Bârsanu ,Tamara„Psihopatologie infantilă şi juvenilă”, Editura Semne, Bucureşti , 2003

5.Weihs,Th.y, „Să-i ajutăm iubind-i”,Eitura Humanitas, Bucureşti, 1992

ISSN: 1583 - 5529

Page 241: Simpozion International

241

ORIGAMI – TEHNICĂ INOVATOARE A DEZVOLTĂRII

CREATIVITĂŢII ELEVILOR CU DEFICIENŢĂ DE VEDERE

REZUMAT

Prof. Marika Turcu – LICEUL TEORETIC „IRIS”, TIMIŞOARA

Prof. Elvira Daniela Păcurari – LICEUL TEORETIC „IRIS”,

TIMIŞOARA

Apariţia acestei lucrări este consecinţa unor observări sistematice în procesul

instructiv – educativ al elevilor cu deficienţă de vedere. Utilizarea tehnicii Origami este un

real succes în procesul instructiv – educativ deoarece contribuie la atingerea obiectivelor

generale şi recuperator- compensatorii şi totodată la dezvoltarea creativităţii acestor elevi.

Creativitatea este de dorit şi chiar poate fi dezvoltată în toate sectoarele curriculum-

ului şcolar, de la ştiinţe până la arte, în acest sens ea trebuie să fie promovată de la o vârstă

timpurie; ar trebui să existe mai multe accepţiuni ale creativităţii şi să fie oferite exemple

despre cum să fie inclusă în toate ariile curriculare, să se creeze mai multe situaţii de învăţare

focalizate pe grup şi pe dezvoltarea personală.Creativitatea îmbunătăţeşte stima de sine,

motivaţia şi dezvoltarea elevilor, pregăteşte elevii pentru viaţă şi le dă oportunitatea de a-şi

descoperi şi urma interesele şi talentele.

Învăţământul pentru deficienţi de vedere se întemeiază pe aceleaşi legi ale învătării, pe

aceleaşi principii şi metode didactice proprii întregului învăţământ.

În organizarea învăţământului pentru elevii deficienţi de vedere se porneşte de la

dreptul tuturor elevilor la educaţie şi instrucţie, la şanse egale de acces la toate formele şi

gradele de învăţământ.

ISSN: 1583 - 5529

Page 242: Simpozion International

242

În munca didactică desfăşurată cu elevii cu deficienţii de vedere, obiectivele educaţionale

generale se îmbină cu cele recuperatorii.

În condiţiile deficienţei de vedere, în lipsa unei conduceri vizuale a mişcărilor, apare adesea o

subdezvoltare motorie, o dexteritate deficitară. Procesul instructiv- educativ al deficienţilor de

vedere include, o exercitare tactil- kinestezică, condusă vizual, pe fondul dezvoltării

motricităţii organismului în întregul lui.

Tehnica Origami vine în sprijinul dezvoltării coordonării vizual- motorii cât şi a

dezvoltării capacităţii creatoare a elevilor cu deficienţă de vedere.

Origami reprezintă arta impaturirii hartiei .Denumirea provine de la cuvintele japoneze

"ori", care inseamna "a indoi" si "kami" care inseamna "hartie".

Unii au considerat origami ca un simplu joc, dar cei mai multi il socotesc arta, datorita

posibilitatii de a reprezenta in mod creator si realist diferite subiecte.

Bibliografie:

Preda Vasile (1999) Intervenţia precoce în educarea copiilor deficienţ vizuali, Cluj- Napoca ,

PresaUniversitară Clujeană

Preda Vasile (2001) Educaţia copiilor cu deficienţe vizuale, Cluj- Napoca,

Presa Universitară Clujeană

Preda Vasile (2002) Psihopedagogia intervenţiei timpurii la copii cu deficienţe vizuale,

Cluj- Napoca ,PresaUniversitară Clujeană

Sălăvăstru Doina (2004) Psihologia educaţiei,Bucureşti, Editura Polirom

Stănică Ilie (1997) Psihopedagogie specială. Deficienţe senzoriale, Bucureşti,Pro Humanitate

Ştefan Mircea (2000) Psihopedagogia copiilor cu handicap de vedere, Bucureşti, Pro

Humanitate

Zulal Aytzre – Scheele (2006) Origami – Minunate figuri din hârtie plisată, Bucureşti,

Editura M.A.S.T.

ADAPTAREA ŞI DIFERENŢIEREA CURRICULARĂÎN ŞCOALA INCLUZIVĂ

rezumat

Prof. de sprijin MARINESCU EUGENIA Scoala Nr 12 Targoviste

Instit.CIOCA ZENOVIA Colegiul National C.Cantacuzino

ISSN: 1583 - 5529

Page 243: Simpozion International

243

Targoviste

Abordarea diferenţierii curriculare înseamnă reflecţia asupra predării şi învăţării în

modalităţi noi şi diferite, în mod continuu şi flexibil. În această perspectivă nu poate fi vorba

de un început şi de un sfârşit, de lucruri corecte sau incorecte, de reţete sau de „ingrediente”

infailibile. Este mai degrabă o filosofie lucrativă despre cei care învaţă, despre predare şi

despre învăţare. A aborda astfel lucrurile constituie o strategie eficientă de predare-învăţare

cu focalizare pe curriculum. Procesul integrării şcolare a copiilor cu cerinţe educaţionale

speciale presupune elaborarea şi aplicarea unui plan de intervenţie personalizat, centrat pe

folosirea unor modalităţi eficiente de adaptare a curriculum-ului şi pe diversificarea ofertelor

de învăţare în cadrul lecţiilor.

Elaborarea unui curriculum incluziv pentru toţi elevii poate determina modificarea sau

lărgirea definiţiilor aplicate în prezent învăţării. În elaborarea curriculum-ului incluziv,

învăţarea este văzută ca un proces la care elevii participă în mod activ, îşi asumă roluri şi

responsabilităţi clare. Se pune accent mai curând pe rolul de mediator al profesorului decât pe

cel de formator. Curriculum-ul incluziv trebuie elaborat într-o manieră flexibilă, pentru a

permite atât adaptări la nivel de şcoală, cât şi adaptări şi modificări menite să vină în

întâmpinarea nevoilor fiecărui elev în parte. De asemenea, acest curriculum incluziv trebuie

să fie adecvat stilului de lucru al fiecărui profesor în parte şi de aceea, nu trebuie să fie

elaborat în mod rigid, la nivel central sau naţional.

În funcţie de modelul adoptat în programele de integrare şcolară a elevilor cu cerinţe

speciale în educaţie şi de tipul/gradul deficienţei acestora, practica educaţională a demonstrat

eficienţa utilizării mai multor tipuri de curriculum:

- curriculum obişnuit: reprezintă acea categorie de curriculum valabilă pentru toţi elevii

şcolii obişnuite ce poate fi accesibilă şi elevilor cu cerinţe speciale, dacă este însoţită de o

serie de intervenţii specializate precum terapie logopedică, consiliere sau programe

terapeutice, sprijin în învăţare etc., care să ajute elevul să se adapteze şi să facă faţă

activităţilor din clasă;

- curriculum obişnuit parţial adaptat: adaptările se fac la unele discipline ce prezintă un

anumit grad de dificultate pentru elevi (limba română, matematică etc.), la care se adaugă

intervenţiile specializate şi activitatea profesorului itinerant/de sprijin;

- curriculum obişnuit adaptat: adaptările vizează toate disciplinele, metodologia de

predare este individualizată, iar intervenţiile de specialitate, inclusiv ale profesorului

ISSN: 1583 - 5529

Page 244: Simpozion International

244

itinerant/de sprijin, sunt prezente în mai mare măsură decât în cazul celorlalte categorii de

curriculum;

- curriculum special: reprezintă un tip de curriculum conceput special pentru persoanele

care au un anumit tip şi grad de dizabilitate (deficienţe mentale severe sau profunde,

deficienţe asociate); în acest ultim caz avem de-a face doar cu intervenţii specializate asupra

deficienţei respective.

Este important ca tuturor elevilor cu cerinţe educaţionale speciale să li se asigure

posibilitatea de a achiziţiona, dezvolta, practica, aplica şi extinde deprinderile dobândite, în

toate contextele prevăzute de curriculum. Dezvoltarea acestor deprinderi reprezintă o parte

esenţială a oricărui curriculum. De aceea, oportunităţile şi exemplele de dezvoltare a acestor

deprinderi esenţiale trebuie evidenţiate în întreaga planificare curriculară şi la toate

disciplinele cuprinse în curriculum.

Unul dintre cele mai importante şi dificile aspecte ale elaborării unui curriculum adaptat

şi diferenţiat pentru elevii cu cerinţe educaţionale speciale este cel al fixării sarcinilor sau

activităţilor de învăţare. Membrii echipelor de caz (profesor de sprijin, profesor logoped,

profesor psihopedagog, învăţător) trebuie să fie în măsură să identifice şi să aloce elevilor

sarcini sau activităţi de învăţare, întrucât acestea sunt esenţiale pentru asigurarea performanţei

şi progresului elevilor. Sarcinile/activităţile de învăţare trebuie să fie simple, măsurabile,

realizabile, adaptate fiecărui elev, să includă timpul alocat îndeplinirii lor, să fie în conexiune

cu unităţile de învăţare şi standardele de evaluare, ori de câte ori este posibil.

Bibliografie:

Popovici, D.V. – „Elemente de psihopedagogia integrării”, Editura Pro

Humanitate, Bucureşti, 1999

Verza, E., Păun, E. (coord.) – „Educaţia integrată a copiilor cu

handicap”, UNICEF&RENINCO, 1998

Vlad, E. – „Evaluarea în actul educaţional-terapeutic”, Editura Pro

Humanitate, Bucureşti, 1999

Vrăşmaş, T. – „Învăţământul integrat şi/sau incluziv”, Editura Aramis,

Bucureşti .

Strategii didactice de stimulare senzorială a copiilorcu cerinţe educative speciale

ISSN: 1583 - 5529

Page 245: Simpozion International

245

Rezumat

prof. Maria IVĂNESCU - CSEIS Oradea prof. Samica BOGHIU - CSEIS Oradea

„ Copilul –scria George Călinescu – se naşte curios de lume şi nerăbdător de a se

orienta în ea”. Natura îi satisface această pornire, îl incită. Vârsta preşcolă este cea mai

favorabilă perioadă pentru acumularea unor impresii puternice , este vârsta imaginaţiei, a

fanteziei şi a jocului. Este unanim acceptat faptul că este uşor să influenţezi formarea

personalităţii copilului prin contactul direct cu natura, făcând apel la sensibilitatea celui

educat, mai ales a copilului cu cerinţe educative speciale.

Copiii cu cerinţe educative speciale, prin activităţile desfăşurate în natură, pot să-şi

exprime propriile capacităţi. Astfel ei capătă informaţii despre lumea în care trăiesc, intră în

contact cu oamenii şi cu obiectele din mediul înconjurător şi învaţă să se orienteze în spaţiu şi

timp, toate conducând spre stimularea dezvoltării senzoriale. Activităţile desfăşurate, atât cele

comune cât şi cele individualizate le-am adaptat în funcţie de deficienţa copilului. Stimularea

senzorială a copiilor cu cerinţe educative speciale presupune indispensabil individualizarea şi

diferenţierea procesului de învăţământ, condiţii care pot fi realizate prin elaborarea

programelor de intervenţie personalizate, realizate după evaluarea acestora.

Am utilizat în testarea copiilor Inventarul de Deprinderi Oregon şi Testul Frostig.

Testele măsoară capacităţile perceptive si motrice ce vizează:

coordonarea ochi-mână, capacitatea subiectului de a diferenţia intre fondul percepţiei si

obiectul percepţiei, constanţa formei, poziţii spaţiale şi relaţiile spaţiale, precum şi realizarea

unor conexiuni între obiectele şi fenomenele din natură. Programul personalizat pentru fiecare

copil cu cerinţe educative speciale permite adaptarea si readaptarea programei pentru

învăţământul special in funcţie de progresele copilului, precum si fixarea altor obiective, pe

termen scurt sau lung.

În ipoteza de lucru privind stimularea senzorială prin activităţile desfăşurate în natura,

am pornit de la premiza ca stimularea senzorială, motrică, cognitivă, socială şi emoţională va

duce la îmbunătăţirea performanţelor copiilor, la determinarea impactului pe care îl au

deprinderile si abilităţile vizuale asupra vieţi de zi cu zi a persoanei cu deficiente vizuale.

Activităţile au fost diverse şi aplicate personalizat pentru a păstra diferenţele individuale

ale copiilor. Astfel au perceput şi simţit foşnetul frunzelor, duritatea copacilor, a pietrei, au

realizat măşti ecologice prin tehnici diferite (decupare pe contur, unire de puncte, înţepare pe

ISSN: 1583 - 5529

Page 246: Simpozion International

246

contur, suprapunere de modele), au discriminat culori, au plantat puieţi,iar mai târziu i-au

măsurat, lung şi scurt, au realizat un acvariu folosind apă şi nisip, au format întregul,

contribuind la stimularea motricităţii fine, au confecţionat căsuţe pentru păsări folosind

materiale si tehnici diverse, au efectuat exerciţii de respiraţie, suflând frunze, au comunicat

între ei aflând mai multe despre gâzele pădurii, au intervievat persoane pe stradă fiind

adevăraţi reporteri, au devenit vânzători, negociind preţul măştilor, au creat dialoguri între

flori vesele şi triste pe care le-au reprezentat şi grafic în urma unor experienţe simple, toate

acestea conducând la socializarea copiilor. În urma evaluării s-a constatat o uşoara creştere la

nivel senzorial, iar în celelalte domenii creşterea a fost semnificativă, demonstrată statistic.

Bibliografie :

1. Bonchiş Elena (coord ) 2000 – Dezvoltarea umană –Dezvoltarea senzorială - aspecte psiho-

sociale, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea ;

2. Chelemen Ioan, 2007 – Persoanele cu dizabilităţi – abordări teoretice, Editura Universităţii

din Oradea ;

3. Gherguţ Alois, 2001 – Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe educative speciale. Strategii

de educaţie specială, Editura Polirom, Iaşi;

4. Mitrofan Nicolae, 1997 - Testarea psihologica a copilului mic, Editura Mihaela Press,

Bucureşti;

5. Rozorea Anca, 2003 - „Deficienţele senzoriale din perspectiva psihopedagogiei speciale”,

Editura Ex., Constanta;

6. Verza Emil, Păun Emil, 1998 - „Educaţia integrată a copiilor cu handicap”, Unicef .

STRATEGII UTILIZATE PENTRU ASIGURAREA ACCESULUI LA EDUCATIE A COPIILOR CU DIZABILITĂŢI

-REZUMAT-

ISSN: 1583 - 5529

Page 247: Simpozion International

247

Prof. ARDELEAN ALINALIC. PEDAGOGIC CD LOGA CARANSEBEŞ

Educaţia pentru toţi copiii afirmată atât de Convenţia ONU privind drepturile

copilului, cât şi de legislaţia internă în materie de educaţie este unul dintre drepturile care

vor fi urmărite să se dezvolte cât mai plenar pe parcursul Strategiei prezente a statului

roman. Se au în vedere copiii cu dizabilităţi, HIV/SIDA şi boli cronice grave, precum şi

copiii care au discontinuităţi în frecventarea învăţământului obligatoriu sau au abandonat

şcoala din diverse motive.

Totodată sunt avuţi în vedere părinţii acestor copii, cadrele didactice care

interacţionează cu aceştia, precum şi relaţia cu ceilalţi copii şi părinţii lor, relaţia cu

celelalte servicii din comunitate şi autorităţile responsabile. În consecinţă, se va urmări

realizarea unor şcoli incluzive, deschise pentru toţi copiii.

Invatarea prin cooperare, ascultarea si acceptarea opiniilor, luarea impreuna a

deciziilor constituie momente active ale predarii si invatarii.

Daca strategiile traditionale isi propun cultivarea relatiilor de prietenie si intelegere

intre copii, strategiile incluzive au o implicatie mai profunda. Ele ii invata pe copii sa se

accepte asa cum sunt, indiferent de etichetele pe care societatea le pune, si sa colaboreze in

vederea realizarii obiectivelor de interes comun.

In conditiile unei educatii incluzive, metodele active de invatare prin cooperare au o

mare eficienta si de aceea sugeram recurgerea la cateva posibile strategii de invatare care pot

fi aplicate cu succes.

ACTIVITATI PSIHOMOTRICE LA COPIII CU SINDROM DOWN

-Rezumat-

ISSN: 1583 - 5529

Page 248: Simpozion International

248

KINETOTERAPEUT BUDA MIHAELA-ALINA

PSIHOPEDAGOG RUSU RODICA - Centrul Şcolar pentru Educaţia

Incluzivă « PRIMAVARA » Reşiţa

Mişcarea trebuie înţeleasă ca un factor important în dezvoltarea personalităţii, ca

relaţie dintre copil şi corpul său, precum şi ca parte componentă a mediului înconjurător şi a

societăţii.

Psihomotorica, chiar şi la modul distractiv, ridică la un nivel mai înalt dinainte

stabilit, folosirea propriului corp, acţionarea planificată, stimularea creativităţii ca şi a

contactului social cu cei din jur.

Dezvoltarea aptitudinilor la elevii cu Sindrom Down este o resursă suplimentară care

vine în sprijinul derulării programului de recuperare motorie. Tabloul dezvoltării aptitudinilor

elevului cu Down este o metoda sistematică utilă în a determina nivelul aptitudinilor elevului

cu Down si a măsura progresul elevului. Totodată se stabileşte care sunt elementele de baza

care trebuiesc antrenate la aceşti elevi si ajuta la întocmirea unui program zilnic de

antrenamente.

Scopul lucrării îl constituie demonstrarea necesitaţii si eficienţei diferitelor activităţi

şi jocuri sportive concepute pentru a se adresa la doua niveluri specifice de joc. Nivelul 1

cuprinde activităţi fizice si jocuri care se concentrează pe dezvoltarea schemelor motorii

fundamentale si coordonarea ochi-mana. Nivelul 2 urmăreşte aplicarea acestor exerciţii fizice

prin intermediul unui program de dezvoltare a abilitaţilor sportive care corespund activităţilor

menţionate.

In lista de activităţi sunt cuprinse 8:

1.abilitati fundamentale,

2.mers si fuga,

3.echilibru si sărituri,

4.oprire /stopare si prindere,

5.aruncare,

6.tintire,

7.lovire,

8.abilităţi avansate.

Grupul ţinta : copii cu sindrom Down cu vârsta de 5-9 ani.

ISSN: 1583 - 5529

Page 249: Simpozion International

249

Toate activităţile se desfăşoară sub coordonarea si supravegherea unui kinetoterapeut/

cadru didactic specializat.

BIBLIOGRAFIE

Târnoveanu, Nadia - „ Strategii Didactice Imaginative pentru Elevii cu

Sindrom Down”

Dryde, Windy & DiGiuseppe, - „Ghid de Terapie Raţional-Emotivă şi

Comportamentala”

Raymond ;

Egan, Kieran & Popenici, Ştefan - „Educaţia Elevilor cu CES si cu Deficit de Atenţie”

*

* * - „Special Olympics – Sportivi Tineri” - Ghid de

Activităţi Special Olympics România ;

*

* * - „Revista Română de Kinetoterapie” - Universitatea

din

Oradea

MODALITĂŢI DE INTEGRARE A COPIILOR CU CERINŢE

EDUCATIVE SPECIALE ÎN GRĂDINIŢA DE COPII

ISSN: 1583 - 5529

Page 250: Simpozion International

250

-REZUMAT-

INSTITUTOARE: DAVIDESCU SILVIA

EDUCATOARE: SOCINEANŢU MARIA

GRĂDINIŢA P. P. NR. 4 CARANSEBEŞ

Grădiniţa, prin ansamblul activităţilor instructiv-educative desfăşurate cu copiii, aduce

mari contribuţii în sprijinul dezvoltării plenare a personalităţii fiecărui copil, în măsura în care

educatoarea reuşeşte să cunoască trăsăturile psihofizice individuale ale copiilor şi în îmbine

armonios tratarea individuală diferenţiată cu activitatea educativă frontală.

Atunci când jocul este utilizat în procesul de învăţământ, el dobândeşte funcţii

psihopedagogice semnificative, asigurând participarea activă a preşcolarului, sporind interesul

de cunoaştere faţă de conţinutul activităţii. Ştim că jocul didactic reprezintă o metodă de

învăţământ în care predomină acţiunea didactică stimulată. Această acţiune valorifică la

nivelul instrucţiei finalităţile adaptative de tip recreativ proprii activităţii umane, în general, în

anumite momente ale evoluţiei sale ontogenetice, în special.

Revelând legătura dintre joc şi munca copilului, Jean Piaget a pus în evidenţă aportul

jocului la dezvoltarea intelectuală a copilului. De aceea el susţine că ,,toate metodele active de

educare a copiilor mici să furnieze acestora un material corespunzător pentru că jucându-se, ei

să reuşească să asimileze realităţile intelectuale care, fără aceasta, rămân exterioare

inteligenţei copilului”.

Orice educator care-şi centrează activitatea pe copil, nu trebuie să uite că:

- Fiecare copil este important pentru societate;

- Fiecare copil are nevoi speciale;

- Fiecare copil are particularităţile specifice;

- Fiecare copil este unic;

- Cu toate că sunt diferiţi, toţi copiii sunt egali în drepturi.

Bibliografie selectivă:

Alois Gherguţ – Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale, Editura Polirom 2006;

Gheorghe Tomas – Psihopedagogia preşscolară şi şcolară, Bucureşti 2005.

ROLUL EDUCATIEI INCLUZIVE IN INTEGRAREA

ISSN: 1583 - 5529

Page 251: Simpozion International

251

COPIILOR CU CES

-Rezumat-

INSTITUTOR: ENE IONELA-CORNELIA

GRADINITA NR.8 ALEXANDRIA,

JUD.TELEORMAN

"... Eu sunt copilul. Tu ţii în mâinile tale destinul meu.

Tu determini în cea mai mare măsură, dacă voi reuşi sau voi eşua în viaţă!

Dă-mi, te rog, acele lucruri care să mă îndrepte spre fericire.

Educă-mă, te rog, ca să pot fi obinecuvântare pentru lume".

(Din Child's Appeal, Mamie Gene Cole)

Centrarea atenţiei educaţionale pe grupurile vulnerabile este un indiciu al nivelului de

civilizaţie atins de o anumită societate şi aceasta impune căutarea unor noi formule de

solidaritate umană, fapt ce are o semnificaţie aparte în societatea noastră.

În concordanţă cu Convenţia pentru Drepturile Copilului şi recurgând la principiul

nondiscriminării, drepturile copiilor trebuie respectate indiferent de rasă, culoare, sex, limbă,

religie, indiferent de originea lor naţională, etnică sau socială, de situaţia lor materială, de

incapacitatea lor, sau de altă situaţie.

Educaţia incluzivă are ca principiu fundamental - un învăţământ pentru toţi, împreună cu toţi -

care constituie un deziderat şi o realitate ce câştigă adepţi şi se concretizează în experienţe şi

bune practici de integrare / incluziune. Programele de stimulare timpurie a dezvoltării

reprezintă o etapă decisivă în realizarea obiectivelor educaţiei pentru toţi. Acestea au o

influenţă determinantă asupra formării inteligenţei, a personalităţii şi a comportamentelor

sociale. În pedagogia contemporană există o preocupare intensă pentru găsirea căilor şi

mijloacelor optime de intervenţie educativă încă de la vârstele mici asupra unei categorii cât

mai largi de populaţie infantilă.

CREATIVITATEA ÎN ACTIVITATEA ŞCOLARĂ

-REZUMAT-

ISSN: 1583 - 5529

Page 252: Simpozion International

252

GALE TAMARA

Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimleu-

Silvaniei, jud. Sălaj

,,Creativitatea nu înseamnă să găseşti un lucru, ci să faci ceva din el după ce l-

ai găsit”

James Russell Lowell

Etimologic, cuvântul creativitate vine de la cuvântul latin creare- a făuri, iar în anul

1937 psihologul G.W.Allport a introdus termenul de creativitate.În ultimii ani au fost

numeroşi cercetători care s-au ocupat de problematica creativităţii. La noi în ţară sunt

recunoscuţi în acest domeniu psihologi cum ar fi .Al.Roşca, P. Popescu –Neveanu, V.Pavelcu,

A Munteanu,etc.De-a lungul timpului, creativitatea a primit numeroase definiţii, dar nici până

în prezent nu s-a ajuns la un consens în privinţa uneia dintre ele.În anul 1972 A Roşca

propune o definiţie care are în vedere atât noutatea şi originalitatea cât şi utilitatea pentru

societate,,creativitatea este un proces , care duce la un anumit produs, caracterizat prin

originalitate sau noutate şi prin valoare sau utilitate pentru societate”Guilford spune că ,,

creativitatea este o situaţie de rezolvare de probleme” iar Stein spune ,, creativitatea este un

proces care duce la făurirea unui produs nou”.O mare perioadă de timp s-a mers pe ideea că

creativitatea este dependentă de inteligenţă, dar în ultimul timp mulţi autori spun că nu este

dependentă de inteligenţă (Kogan, Clark,etc). Landau arată că ,, creativitatea este o

completare a inteligenţei”

Kant spunea ,, gândirea, ca o capacitate de prim ordin a personalităţii, există ca

gândire umană numai prin creativitate”. Gândirea este procesul cognitiv cel mai important,

fiind apreciat prin creativitate.Fiecare individ uman posedă o doză de creativitate. În viaţa de

toate zilele orice persoană este pusă în situaţia de a creea , de a realiza diferite operaţii noi,

acest lucru fiind un stadiu comun. Creativitatea propriu-zisă necesită depăşirea acestui stadiu

comun , necesitând înzestrări şi capacităţi intelectuale deosebite. Factorii care îşi pun

amprenta asupra creativităţii sunt: inteligenţa, aptitudinile speciale şi motivaţia. Inteligenţa are

un rol foarte mare,iar motivaţia este un factor dinamizator. Orice proces creativ se bazează pe

un anumit joc imaginativ şi pe dorinţa de a realiza ceva nou. Cadrele didactice trebuie să

conştientizeze faptul că de la cea mai fragedă vârstă copiii sunt capabili să depăşească

propriile lor cunoştiinţe şi să facă noi descoperiri pentru ei.

ISSN: 1583 - 5529

Page 253: Simpozion International

253

BIBLIOGRAFIE:

Mara,D., Strategii didactice în educaţia incluzivă.Editura Didactică şi Pedagogică,

2005

Negreţ-Dobridor,Ion.,Pânişoară, Ion-Ovidiu,Ştiinţa învăţării, Editura POLIROM,Iaşi,

2005

Stoica, Ana. Creativitatea elevilor.Posibilităţi de cunoaştere şi educare .Editura

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983

Vrăsmaş. T.,Educaţia integrată şi/sau incluzivă. Editura Aramis, Bucureşti, 2001

REPERE ALE EDUCAŢIEI BAZATE PE COOPERARE ŞI

PARTENERIAT

(rezumat)

Inst. ELENA IFRIM - ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „Ion Jalea”

CONSTANŢA

Deşi aparţinem unor grupuri etnice, culturale, religioase şi lingvistice diferite, trăim

pe aceeaşi planetă, suntem actori ai aceleiaşi istorii şi împărţim calitatea de a fi oameni.

Este evident rolul important al educaţiei în formarea unor tineri capabili de reuşită

personală şi socială, tineri care să fie cetăţeni activi şi responsabili ai comunităţilor din care

fac parte.

Flexibilitatea de care au nevoie pentru a se integra în diferite comunităţi şi grupuri

socio-culturale (familie, şcoală, comunitate locală, grup de prieteni, loc de muncă, instituţii

europene/multinaţionale, proiecte regionale etc.) poate fi dobândită printr-o educaţie

deschisă, bazată pe cooperare şi parteneriat.

Societatea în care trăim este caracterizată de diversitate, interdependenţă şi

schimbare. Sunt realităţi pe care aproape toată lumea le recunoaşte, dar de multe ori se face

prea puţin pentru cei care, în viaţa de zi cu zi, trebuie să găsească modalităţi de răspuns la

aceste provocări ale lumii contemporane.

ISSN: 1583 - 5529

Page 254: Simpozion International

254

Educaţia interculturală este o abordare a procesului de predare-învăţare bazată pe

valori şi credinţe democratice care încearcă să promoveze pluralismul cultural în contextul

unor societăţi diverse şi al unei lumi interdependente.

Educaţia interculturală nu este o nouă disciplină în planurile-cadru de învăţământ,

ci este o dimensiune a curriculum-ului, o temă integrată (crosscurriculară). Temele

integrate (crosscurriculare) fac trimitere directă la educaţia pentru valori, iar între valorile

cele mai promovate în această manieră sunt cele interculturale.

Educaţia interculturală înseamnă: interacţiune, schimb, comunicare, cooperare,

penetrarea barierelor culturale, solidaritate, încredere, respect reciproc.

Un copil născut astăzi, va da piept ca adult, aproape zilnic, cu probleme ale unei

naturi şi societăţi globale, interdependente, fie că e vorba de pace, hrană, calitatea vieţii,

inflaţie sau sărăcia resurselor. El va fi, în acelaşi timp, un actor şi un beneficiar sau o

victimă şi poate întreba, cu toată îndreptăţirea:

„De ce nu am fost prevenit? De ce nu am fost mai bine educat? De ce nu mi-au

spus profesorii mei despre aceste probleme şi de ce nu mi-au spus ce comportamente

trebuie să am ca membru al unei rase umane interdependente?”

Este, de aceea, datoria tuturor profesorilor şi a tuturor guvernelor să-şi educe în

mod adecvat copiii, în legătură cu tipul de lume în care ei urmează să trăiască.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

Ciolan, Lucian, Ghid de educaţie interculturală pentru cadrele didactice, Ed. Corint,

Bucureşti, 2000

Ciolan, Lucian, Dincolo de discipline. Repere metodologice pentru proiectarea

activităţilor cross curriculare

Iosifescu, Şerban, Rogojinaru, Adela, Luminiţa, Parteneriat şi dezvoltare şcolară în

comunităţi cu rromi – ghid managerial – Publicaţii în cadrul programului „Şanse egale”

Nedelcu, Anca, Diversitatea culturală în curriculumul şcolar - Ghid pentru cadrele

didactice Publicaţii în cadrul programului „Şanse egale”

ISSN: 1583 - 5529

Page 255: Simpozion International

255

DEZVOLTAREA POTENŢIALULUI CREATIV LA ŞCOLARUL MIC

-REZUMAT-

consilier şcolar MURARIU CRISTINALIC. PEDAGOGIC CD LOGA CARANSEBEŞ

Creativitatea este un proces complex care angajează întreaga personalitate a elevului.

În şcoală nu se poate vorbi de creaţii de mare originalitate decât la elevii excepţionali, la

ceilalţi fiind vorba doar de un potenţial creativ ce urmează a fi dezvoltat pe diferite căi, atât în

procesul de învăţământ cât şi în cadrul activităţilor extraşcolare.

Dar pentru a putea dezvolta cu adevărat eficient acest potenţial creativ al micului

şcolar trebuie mai întâi înlăturate o serie de bariere, de blocaje, cum ar fi:

- Blocajele culturale: conformismul (atât la nivelul elevului cât şi al cadrului didactic);

neîncrederea în fantezie şi preţuirea exagerată a gândirii logice;

- Blocajele metodologice: rigiditatea tiparelor (algoritmilor) – care închistează gândirea

divergentă, creativă; fixitate funcţională (folosirea obiectelor doar în scopul pentru care au

fost create deşi ele ar putea oferi lejer şi alte utilizări)

- Blocaje emotive: teama de a nu greşi; graba de a accepta prima idee; descurajarea rapidă;

tendinţa exagerată de a-i întrece pe alţii.

Un Educator trebuie să elimine din calea elevilor săi aceste blocaje, să se deschidă

odată cu ei spre creativitate, ieşind din tiparele învăţământului formal.

Educarea creativităţii este un proces continuu ce trebuie realizat pe tot parcursul şcolii,

având în vedere toţi factorii cognitivi, caracteriali şi sociali. Aş îndrăzni să prezic faptul că,

dacă va avea loc o revoluţie viitoare a învăţământului mondial, aceasta va fi în direcţia

promovării unei educaţii prin şi pentru creativitate, în scopul trecerii de la homo sapiens-

sapiens la omul creator.

BIBLIOGRAFIE

Weston, Anthony (2008), Creativitatea în gândirea critică, Editura All, Bucureşti

ISSN: 1583 - 5529

Page 256: Simpozion International

256

POT CREA SI EU

-Rezumat-

Pitica Ana

Scoala cu cls.I-IV Mal

OTELU-ROSU

“Un copil se naste cu nevoia de a fi iubit si nu trece niciodata peste ea. “

Frank A. Clark

In condiţiile existente la noi, stimularea potenţialului creativ al elevilor reprezintă

dezvoltarea creativităţii fiecărei personalităţi,încă din copilărie. Viitorii absolvenţi ai liceelor

să poată contribui la progresul ţării noastre. Învăţarea creativă se bazează pe capacitatea

elevului de a elabora ceva nou,original,valoros, important şi util pentru sine şi pentru mediul

în care activează.

Procesul dat stimulează imaginaţia şi curiozitatea, iniţiativa şi încrederea în forţele

proprii, independenţa în găsirea variatelor soluţii-atitudini atît de solicitate în societatea

contemporană..

Epoca în care trăim cere fiecărui individ să se adapteze la situaţii mereu noi, să

rezolve numeroase probleme sociale şi profesionale, să găseacă soluţii ingenioase si

originale.

Schimbările globale se derulează în ritmuri tot mai accelerate. Pentru a pregăti tinerii să

facă faţă transformărilor rapide ale vieţii în aspectele economic, politic,social,cultural e

necesară dezvoltarea creativităţii elevilor la toate disciplinele.

Şcoala contemporană, centrată pe elev, are un rol bine precizat în dezvoltarea uriaşului

potenţial intelectual, reprezentat de inteligenţă şi creativitate care, pus în valoare, va asigura

neîntrerupt progresul socio-uman.

Edison consideră că actul creativ se compune din 99% transpiraţie şi 1% inspiraţie.

Crearea unui produs reprezintă rezultatul unui proces complex, care necesită multă muncă.

,,Prin prisma produselor sale, activitatea de creaţie se diferenţiază în creaţie ştiinţifică şi

creaţie artistică. Dezvoltarea creativităţii ştiinţifice doar prin discipline reale şi a celor

artistice prin discipline umaniste nu poate avea sorţi la izbîndă.

ISSN: 1583 - 5529

Page 257: Simpozion International

257

Din contra educaţia artistică se răsfrange şi asupra creativităţii ştiinţifice, după cum

educaţia ştiinţifică şi tehnologică va avea repercusiuni şi asupra creaţiei artistice, din moment

ce substratul lor psihologic incumbă aceleaşi mecanisme”

Produsele create de elevi sunt foarte diverse : obiecte ( modele, colecţii, tablouri, filme

foto şi video, materiale didactice etc.), idei, probleme, teste, proiecte, programe pentru

utilizarea computerului, lucrări literare ( poezii, proză, jocuri didactice, şarade, triade ),

lucrări grafice (desene, scheme de reper), ziare de sinteză, creaţii muzicale etc.

În literatură de specilitate sunt descrise diferite clasificări ale nivelului creativităţii ca

produs al muncii creatoare:

BIBLIOGRAFIE :

Marin Stoica – “ Psihopedagogia personalitatii”,Editura Bucuresti,1988

Ion Bontas - “ Pedagogie “ ,Editura Mina Iasi , 2002

EDUCAŢIA INCLUZIVĂ, O NECESITATE

-Rezumat-

Educatoare: POPESCU GABRIELA Grădiniţa cu PP Ostroveni 1

BALICI DANIELA Grădiniţa cu PP Nord 2

Educaţia incluzivǎ a apǎrut din nevoia de schimbare a atitudinilor şi mentalitǎţilor, dar

şi a politicilor şi practicilor de marginalizare. Incluziunea se constituie tot mai mult ca fiind

cea mai potrivitǎ abordare pentru înţelegerea şi satisfacerea nevoilor de învǎţare a tuturor

copiilor în şcolile publice, cât mai aproape de casa fiecǎruia, de grupul din care face parte.

Înseamnă că şcolile trebuie sǎ fie ale tuturor copiilor.

Crearea şcolilor care sǎ-i primeascǎ pe toţi copiii, indiferent de caracteristicile,

dezavantajele sau dizabilitǎţile acestora, înseamnǎ un sistem educaţional lǎrgit care foloseşte

toate resursele comunitǎţii pentru a asigura îndeplinirea cerinţelor celor care învaţǎ.

Fiecare individ deţine un stil propriu de dezvoltare şi de învǎţare. Fiecare are, la un moment

dat, probleme de adaptare la existenţǎ. Rezolvarea lor eficientǎ determinǎ progresul copilului,

iar nerezolvarea lor duce la reducerea şanselor acestuia de a participa la viaţa socialǎ, adică

scad şansele de a fi integrat.

ISSN: 1583 - 5529

Page 258: Simpozion International

258

Educaţia incluzivă (integrată) a apărut şi s-a extins în ultimele decenii ca un principiu

funcţional existent atât la nivelul politicilor şcolare, cât şi al practicilor educaţionale

desfăşurate la nivel şcolar, familial, societal. Integrarea educativă, ca principiu este sugerată

de mult timp în pedagogie şi s-a dezvoltat în contrast cu ideea segregării în educaţie, purtată

explicit sau implicit de mai multe platforme educative. Acest concept dobândeşte o nouă

semnificaţie în raport cu realitatea educaţiei speciale.

Educaţia incluzivă vizează reabilitarea şi formarea persoanelor cu nevoi

speciale, aflate în dificultate psihomotorie, de intelect, de limbaj, psihocomportamentală etc.

printr-o serie de măsuri conjugate de ordin juridic, politic, social, pedagogic. Ca strategie,

principiul educaţiei integrate atrage incluziunea persoanelor cu handicap în medii de formare

normale, generale, dar cu dispozitive de instrucţie şi educaţie diferenţiate, circumstanţiate la

diversitatea situaţiilor de handicap. Scopul acestei educaţii îl constituie maximizarea

abilităţilor şi performanţelor pornind de la registrele şi nivelurile deja existente, normalizarea

existenţei acestor persoane, dobândirea unor competenţe sociale optime, care să le asigure o

inserţie benefică şi persoanelor aflate în dificultate, şi celorlalte categorii.

Bibliografie selectivă :

Cucoş, Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2006 ;

Ungureanu, Dorel, Educaţia integrată şi şcoala inclusivă, Editura de Vest, Timişoara, 2000.

EDUCAŢIA PRIN TOLERANŢĂ ŞI RESPECTLA PREŞCOLARI

-REZUMAT-

DIRECTOR: ED. ROŞU MARIOARAGRADINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT

NR.1, TG-JIU

Educaţia de cea mai înaltă clasă este aceea care va da cunoştinţă şi disciplină, care va

duce la cea mai bună dezvoltare a caracterului şi va face sufletul corespunzător pentru viaţa lui

Dumnezeu. Cea mai înaltă educaţie este aceea care-i va învăţa pe copii ştiinţa creştinismului, le

va da o cunoaştere a căilor lui Dumnezeu şi ie va împărtăşi lecţiile pe care însuşi

Domnul Iisus Hristos le-a dat celor care-i cereau sfaturi.

ISSN: 1583 - 5529

Page 259: Simpozion International

259

În calitatea noastră de educatori avem înaltul privilegiu de a face cunoscute copiilor

anumite învăţături morale şi religioase, cu scopul de a inspira şi de a influenţa convingerile

spirituale şi caracterul moral al acestei generaţii care niciodată până acum n-a fost confruntată

cu pericole sociale aşa de mari ca cele din zilele noastre.

În copilărie, mintea este impresionată şi modelată cu uşurinţă şi atunci este timpul ca toţi

copiii să fie învăţaţi să-L iubească şi să-I. respecte pe Dumnezeu.

Cercetările în domeniul psihologiei copilului şi practica educativă înaintată ne arată că

educaţia moral-religioasă este posibilă de la cea mai fragedă vârstă, iar vârsta preşcolară cu

trăsăturile de voinţă şi caracter în formare, având ca germen însăşi personalitatea umană, ne

îndreptăţesc să afirmăm că introducerea unor elemente de educaţie religioasă la grădiniţă

este un lucru important şi necesar.

De aici reiese necesitatea ca şi noi, încă din grădiniţă, să începem instruirea şi educarea

moral creştină a copiilor. Acest tip de activităţi pe care le desfăşurăm în grădiniţă, ajută foarte

mult la formarea caracterului acestora. Caracterul copilului trebuie modelat şi format, şi în

conformitate cu planul divin încă din primii ani de viaţă. În mintea lui receptivă trebuie

imprimate numai calităţi, în aşa fel încât el să poată primi impresia cea corectă (asupra

caracterului) înainte ca lumea să-şi pună amprenta el pe minte şi pe inimă.

BIBLIOGRAFIE:

* *** - Revista Învăţământului Preşcolar , nr. 3-4/2005 , Bucureşti, Ed."

Coresi " , 2005 ,pag. 152-157 ;

* P.S. Irineu - Episcop de Ecaterinburg şi Irbitk - " Călăuziri pentrucreşterea şi educarea

ortodoxă a copiilor" , Bucureşti, Biblioteca Teologică Digitală, 2005.

REPERE TEORETICE ŞI PRACTICE ÎN EDUCAŢIA INTEGRATĂ-REZUMAT-

Psihopedagog, Tîrziu Claudia

Prof.Itinerant,Schmidt Antonela

Centrul Şcolar pentru Educaţia Incluzivă “ Primăvara” Reşiţa

Procesul de integrare a copiilor cu dizabilităţi / dificultăţi de învăţare în şcoala publică

reclamă noi modalităţi de proiectare, organizare şi desfăşurare a activităţilor de intervenţie

specială, care să conducă la dezvoltarea de comportamente şi disponibilităţi necesare inserţiei

ISSN: 1583 - 5529

Page 260: Simpozion International

260

socio-profesionale. Integrarea şcolară a acestor copii presupune dezvoltarea unui sistem

educaţional comprehensiv şi cooperarea dintre toţi actorii implicaţi în procesul de educaţie:

cadre didactice, părinţi, copii, specialişti din comunitate. Împreună, printr-un program

educaţional şi terapeutic – recuperator coordonat, toţi partenerii vor urmări să obţină

maximum de autonomie pentru copil.

În cazul copiilor integraţi individual în clasele obişnuite ale ciclului primar, segmentul

celor cu dificultăţi de învăţare ocupă o pondere însemnată iar activitatea de educaţie şi

instrucţie trebuie privită dintr-o altă perspectivă. În acest sens consider că planificarea şi

desfăşurarea activităţilor în parteneriat didactic la clasă ( învăţător / prof. de sprijin) constituie

o modalitate eficientă de lucru ; învăţătorul şi prof. de sprijin vor planifica activitatea în

procesul instructiv-educativ şi terapeutic recuperator astfel:

- vor parcurge aceleaşi unităţi de învăţare

- vor diferenţia sarcinile în funcţie de posibilităţile copilului

- vor întocmi împreună fişele de lucru şi fişele de evaluare

- notarea va fi făcută după descriptorii de performanţă adaptaţi, în cazul celor cu

adaptare curriculară

- modalităţile de parcurgere a conţinuturilor vor fi diferite; prof. de sprijin va efectua

activităţile terapeutic-recuperatorii predominant prin joc.

La clasele gimnaziale integrate în învăţământul de masă, munca în echipă este mai

dificilă deoarece disciplinele de studiu sunt predate de mai mulţi profesori. De aceea ne-am

gândit la modalitatea de lucru în echipă, pe care am experimentat-o parţial şi constatăm că

este eficientă.. Astfel , la începutul anului şcolar ( după evaluarea iniţială ), întreaga echipă

interdisciplinară ( profesorii de specialitate, prof – educator şi psihopedagogul ) trebuie să se

întâlnească şi să discute despre dificultăţile pe care le întâmpină copiii şi modalitatea de lucru

în anul şcolar respectiv, în vederea creşterii gradului de autonomie personală şi socială a

acestora.

Bibliografie:

Emil Verza – Psihopedagogie specială , EDP Bucureşti , 1997

Alois Gherguţ – Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale , Ed. Polirom 2006;

Ionel Muşu, Aurel Taflan – Terapia educaţională integrată, Ed. Pro Humanitate, 1999

Mircea Vlad – Terapie educaţională complexă şi integrată , Ed. Spiru Haret, Iaşi,

2007

ISSN: 1583 - 5529

Page 261: Simpozion International

261

Doru Vlad Popovici – Orientări teoretice şi practice în Educaţia Integrată, Ed.

Universităţii Aurel Vlaicu, Arad , 2007

Un dram de umanitate pentru a răzbi in viaţă

Prof. Tudor Ana, Şcoala “Liviu Rebreanu” Mioveni, Judeţul Argeş Prof. Rădulescu Mariana, Şcoala “Liviu Rebreanu” Mioveni, Judeţul Argeş

- Rezumat -

Munca unui cadru didactic presupune, prin natura ei, interacţiunea cu grupuri mari sau relativ mari de elevi. Urmărind evoluţia şcolara şi socială a grupului, profesorul sau învăţătorul lucrează, de fapt, cu o sumă de individualităţi, fiecare dintre acestea prezentând un mod particular de situare în lume. De multe ori, el este cel care identifică elevul cu probleme speciale şi-şi adapteaza actul didactic la capacitatea acestuia de percepţie. Ceea ce, pentru alţii, ar putea trece drept „violent”, „obraznic” sau „slab la învăţătură”, „neatent” sau „dezinteresat”, în ochii celui de la catedră are o altfel de reprezentare şi indică, în multe cazuri, că este vorba de un copil cu CES. Cerinţele speciale sunt de mai multe tipuri. La nivel intelectual, sunt copii rămaşi în urmă, dar şi copii cu o dezvoltare intelectuală peste medie. La nivel fizic, sunt copii cu dizabilităţi motrice şi senzoriale. La nivel psihic, sunt copii la care procesele psihice nu se încadrează în manifestările specifice vârstei. Sunt şi alte tipuri de deficienţe, care ţin de mai multe domenii în acelasi timp. Toate aceste categorii au nevoie de un tratament special în sala de clasă. Copiii cu CES reprezintă o categorie extrem de eterogenă, care solicită cadrul didactic într-o măsură foarte mare. Trebuie precizat că, în limbajul cotidian, prin copii cu CES se înţelege acea categorie de copii care are nevoie de un tratament educaţional special pentru a atinge nivelul minim de dezvoltare şi că numai specialiştii consideră copiii cu CES şi copiii superior dotaţi, care depăţesc cu mult media varstei lor.

ISSN: 1583 - 5529

Page 262: Simpozion International

262

Cu siguranţă aceşti copii vor răzbi în viaţă dacă nimeresc într-un colectiv care îi ocroteşte, îi ajută, le sporeşte încrederea în forţele proprii, dacă învaţă într-un loc în care se simt iubiţi ţi apreciaţi. Comportamental, ei sunt nişte copii plăcuţi, şi asta le sporeşte şansele. Deşi situaţia lor la învăţătură nu este strălucită, ei au deprinderi de muncă foarte bune. Inovatoare pentru copiii cu CES sunt proiectele internaţionale în care pot fi implicaţi deopotrivă cu ceilalţi copii, cum sunt proiectele e-Twinning la care participăm, creaţiile lor fiind admirate de partenerii şcolari europeni. Prin intermediul lor, ei işi fac prieteni în Europa şi demonstrează prin ceea ce fac că şi ei sunt copiii bătrânului continent.

Bibliografie

Maria, Anca - “Metodici şi tehnici de evaluare a copiilor cu CES”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj, 2007Faber Adele – “Cum să vorbim copiilor”, Editura Teora, Bucureşti, 2008Moreau Andre – “ Psychotherapie. Méthode et techniques”, Editura Trei, Bucureşti, 2006

INTEGRAREA COPIILOR CU CES - OPORTUNITĂŢI ŞI

DIFICULTĂŢI

( REZUMAT)

Înv.BOTEZATU CRISTINA

Şcoala cu Clasele I-VIII Nr 2 Valea Seacă,comuna Nicolae Balcescu,judeţul

Bacău

Copiii cu CES sunt copii cu dificultăţi în învăţare,sunt copii cu cerinţe educative speciale.

Educaţia specială este concept fundamental utilizat în cadrul procesului instructiv-educativ al

copiilor cu deficienţe şi care se desprinde tot mai mult de conţinutul învăţământului special.

Integrarea şcolară a copiilor cu handicap mintal se poate realiza, prin integrare individuală în

clasele obişnuite, integrarea unui grup de 2-3 copii deficienţi în clase obişnuite.

Integrarea copiilor cu deficienţe de vedere

Un elev cu deficienţe de vedere trebuie privit la fel ca oricare dintre elevii clasei, fără a

exagera cu gesturi de atenţie şi fără a fi favorizat mai mult decât ar cere gradul şi specificul

deficienţei sale.

ISSN: 1583 - 5529

Page 263: Simpozion International

263

Integrarea copiilor cu deficienţe de auz reprezintă o problemă controversată în mai multe ţări

din lume, deoarece pierderea auzului la vârste mici determină imposibilitatea dezvoltării

normale a limbajului şi, implicit a gândirii copilului, cu consecinţe serioase în planul

dezvoltării sale psihice.

Integrarea copiilor cu handicap fizic - manifestarile din sfera motricităţii trebuie privite în

relaţie strânsă cu dezvoltarea intelectuală, expresia verbala şi grafică, maturizarea afectiv-

motivaţională şi calitatea relaţiilor interindividuale ca expresie a maturizării sociale.

Ce este integrarea? Ce nu este integrarea?-a educa copiiI cu CES în şcoli obişnuite

alături de ceilalţi copii normali;

-a asigura servicii de recuperare, terapie

educaţională, consiliere şcolară, asistenţă

medicală şi socială în şcoala respectivă;

-a permite accesul efectiv al copiilor cu CES

la programul şi resursele şcolii obişnuite

-a încuraja relaţiile de prietenie şi

comunicarea între toţi copiii din clasă/şcoală

-a educa şi ajuta toţi copiii pentru înţelegerea

şi acceptarea diferenţelor dintre ei

-a asigura programe de sprijin

individualizate

-a cuprinde copii cu Ces în programul şcolilor

obişnuite fără pregătirea şi suportul necesar

-a izola copiii cu CES în şcolile obişnuite sau a

plasa clasele speciale în exetremitatea clădirii

şcolii ori în spaţii separate de clădirea

principală;

-a ignora cerinţele strict individuale ale

copilului;

-a expune copilul unor riscuri nejustificate;

-a solicita sarcini nerealizabile în aplicarea

programului de integrare a personalului

didactic şi managerilor şcolii,

-a structura un orar separat pentru copiii cu

CES aflaţi în şcoli obişnuite

Bibliografie:

-Casantra Abrudan, Psihopedagogie speciala, Ed Imprimeriei de Vest, Oradea,2003;

-Tratat de logopedie,Emil Verza,Editura Fundatia Humanitas,2003

INTEGRAREA, TOLERANŢA ŞI ACCEPTAREA

COPIILOR CU CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE

(Rezumat)

ISSN: 1583 - 5529

Page 264: Simpozion International

264

Bulgaru Gianina, învăţător, Şcoala cu clasele I-VIII „Ioniţă Sandu

Sturdza” Săuceşti, Bacău

Copilul diferit se adaptează greu la relaţiile interpersonale, de aceea părinţii trebuie să

joace rolul de tampon, de mediator între copil şi persoanele străine.

Jocul reprezintă pentru copii o modalitate de a-şi exprima propriile capacităţi. Prin joc,

copilul capătă informaţii despre lumea în care trăieşte, intră în contact cu oamenii şi cu

obiectele din mediul înconjurător şi învaţă să se orienteze în spaţiu şi timp. Jocurile sociale

sunt esenţiale pentru copiii cu handicap, întrucât le oferă şansa de a se juca cu alţi copii.

Perioada de preşcolar este cea mai indicată pentru începerea socializării copiilor cu

handicap. Şcoala este, de asemenea, un mediu important de socializare.

Integrarea şcolară exprimă: atitudinea favorabilă a elevului faţă de şcoala pe care o

urmează; condiţia psihică în care acţiunile instructiv-educative devin accesibile copilului;

consolidarea unei motivaţii puternice care susţine efortul copilului în munca de învăţare;

situaţie în care copilul sau tânărul poate fi considerat un colaborator la acţiunile desfăşurate

pentru educaţia sa; corespondenţa totală între solicitările formulate de şcoală şi posibilităţile

copilului de a le rezolva; existenţa unor randamente la învăţătură şi în plan comportamental

considerate normale prin raportarea la posibilităţile copilului sau la cerinţele şcolare.

Unul dintre cuvintele corecte din punct de vedere socio-politic care este folosit de tot

mai multă lume în zilele noastre este toleranţa. Toleranţa reprezintă capacitatea sau practica

de a recunoaşte şi a respecta convingerile şi practicile altora. O societate tolerantă va tinde

mai mult spre a fi creativă şi inovativă, deoarece este deschisă faţă de noi descoperiri,

adevăruri şi noi pătrunderi psihologice, îmbunătăţind astfel experienţa umană.

Bibliografie selectivă:

Cosmovici A., Iacob L., „Psihologie şcolară”, Iaşi, Polirom, 1999

Neamţu C., Gherguţ A., „Psihopedagogie specială. Ghid practic pentru învăţământul

deschis la distanţă”, Iaşi, Polirom, 1999

Popovici D. V., „Elemente de psihopedagogia integrării”, Bucureşti, Pro Humanitate,

1999

INTEGRAREA COPIILOR CU CES

rezumat

ISSN: 1583 - 5529

Page 265: Simpozion International

265

Autor:HOARÃ CAMELIA –institutor

Scoala nr. 172 “Sf. Andrei”-Bucuresti,sector 6

MOTTO:

"Învăţătorul cu adevărat înzestrat este acela care-şi

aduce clasa la stadiul în care să poată spune:

*Fie că sunt în clasă ori nu, clasa îşi continuă activitatea*.

Grupul şi-a câştigat independenţa"

( MARIA MONTESSORI)

In literatura de specialitate se foloseste tot mai mult termenul de ameliorare/

dezvoltare scolara, care presupune orientarea catre acţiune si o continua dezvoltare a scolii,

schimbari concrete in curriculum, parteneriat activ cu alte scoli sau instituţii comunitare,

deschidere spre trebuinţele reale ale societaţii actuale.

Dezideratul unanim este integrarea activa a acestor persoane in comunitatea in care traiesc,

pentru a se putea face utili, uzand de aptitudinile si posibilitaţile pe care le au aceste persoane.

Pentru a favoriza integrarea copiilor cu deficienţa mintala in structurile invaţamantului de

masa si, ulterior, in comunitatile in care fac parte, este nevoie de aplicarea unor masuri cu

caracter profilactic, ameliorativ sau de sprijinire cum ar fi:

- iniţtierea si aplicarea in familie sau gradiniţa, a unor masuri de stimulare generala si

terapie specializata, in perioada varstei prescolare, pentru toţi copiii cu deficienţa mintala

reala sau pseudodeficienţa mintala;

- pregatirea atenta a debutului scolar al tuturor copiilor, mai ales al celor cu dificultati

in comunicare si relationare, in activitatea grafica, in orientare, etc.In cazurile de intarzieri

accentuate se recomanda amanarea cu inca un an, timp in care se desfasoara intensiv

pregatirea pentru debutul in scolaritate;

- copiii care continua sa intampine dificultati de invatare si adaptare chiar si dupa

parcurgerea perioadei de pregatire a debutului scolar vor putea fi integrati individual sau in

grupuri restranse in clasele primare obisnuite, beneficiind de toate facilitatile integrarii.

O problema speciala o reprezinta integrarea copiilor cu deficiente mintale in clasele mari.

Integrarea acestor copii in scolile de ucenici obisnuite, unde pot invata o meserie cu cerere pe

piata muncii, urmate de angajarea in unitati productive de tip asociatie familiala sau in mici

ateliere mestesugaresti sprijinite prin facilitati de ordin fiscal, avand suportul comunitatii

ISSN: 1583 - 5529

Page 266: Simpozion International

266

locale.

In concluzie, in cazul copiilor cu deficienţe, indiferent de tipul acestora, structura si

dezvoltarea armonioasa a personalitaţii este serios afectata si destul de greu de remediat daca

nu se apeleaza de timpuriu la corecţie si integrare sociala.

Bibliografie:

C. Neamtu, A. Ghergut - "Psihopedagogie speciala" , Polirom, Iasi, 2000

T. Birsanu - "Psihopatologie infantila si juvenila", Semne, Bucuresti, 2003

Comunicarea didactică la clasele din învăţământul special folosind stilurile

de învăţare ale elevilor

rezumat

Autori: Poza Ana Giulia -profesor

Christodorescu Sanda -profesor

Şcoala de Arte şi Meserii ,,Gheorghe Atanasiu”

Localitatea Timişoara, judeţul Timiş

Comunicarea didactică implică un parteneriat educator-educat şi se întemeiază pe o relaţie intersubiectivă căreia îi este caracteristică inegalitatea partenerilor. Elevii reprezintă pentru educatorii lor lutul pe care aceştia trebuie să-l modeleze. De aceea, la fel ca şi olarul care cunoaşte toate tainele pamântului pe care-l lucrează, educatorii trebuie să cunoască toate particularităţile de vârstă, psihice şi somatice ale elevilor. De asemenea trebuie să le ofere acestora o gamă variată de oportunităţi de învăţare, elevii alegând-o pe aceea care li se potriveşte cel mai mult pentru o învăţare eficientă. În şcoala modernă învăţarea este centrată pe elev, asigurându-se astfel o dezvoltare optimă a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor acestuia. Metodele de predare la clasă sunt variate, tradiţionale şi moderne, iar împletirea celor două duce la o mai bună comunicare cu elevii şi un răspuns mai aproape de aşteptările noastre din partea acestora.

ISSN: 1583 - 5529

Page 267: Simpozion International

267

Lucrarea de faţă prezintă o încercare nouă de abordare a lecţiei la clasa de elevi cu cerinţe educative speciale care este de obicei o clasă eterogenă, elevii având diferite dizabilităţi (mentale, auditive, de vedere) şi cu diferite grade de handicap. Cunoscând stilurile de învăţare ale elevilor determinate cu ajutorul teoriei inteligenţelor multiple, profesorul poate să îşi aleagă cea mai potrivită cale de transmitere a mesajului pentru a primi un feed-back pozitiv din partea fiecărui elev. Profesorul nu comunică doar pentru a informa, ci pentru ca , în urma procesului de învăţare, elevul să aibă posibilitatea de a se transforma, educa, prin schimbarea a ceea ,,ce ştie”, „ce vrea” şi „ce face”. Bibliografie:

1. Iucu, B. Romiţă, Instruirea şcolară, Perspective teoretice şi aplicative, Ed.Polirom

2008

2. Gherguţ, Alois, Sinteze de psihopedagogie specială, Ed. Polirom 2005

3. de Peretti, A; Legrand, J.; Boniface J., Tehnici de comunicare, Ed.Polirom 2001

4. Anucuţa, Partenie, Pedagogie pentru studenţi şi cadre didactice, Ed.Eurostampa,1999

5. Jinga, I., Istrate, Elena, Manual de pedagogie, Editura ALL Educational, Bucureşti,

1998

„ DIFERIŢI, DAR EGALI „EDUCAŢIA INTERCULTURALĂ

REZUMAT

Prof. psiholog ŞTEFAN CORNELIU, Centrul judeţean de resurse şi

asistenţă educaţională, Buzău.

Înv. ŞTEFAN SIMONA - DANIELA , Centrul şcolar de educaţie

incluzivă, Buzău.

Educaţia interculturală este un rezultat al modernizării societăţii. Ea are drept scop

pregătirea viitorilor cetăţeni, aşa încât ei să se poată orienta cu succes în contextele

multiplicării sistemelor de valori în societăţile democratice.

Obiectivul principal al educaţiei interculturale constă în pregătirea persoanelor pentru a

percepe, a accepta, a respecta şi a experimenta alteritatea. Scopul îl reprezintă netezirea

terenului întâlnirii cu celălalt.

Abordarea interculturală nu este o nouă ştiintă, o nouă disciplină, ci - aşa cum se arată

într-o lucrare editată de Consiliul Europei - o nouă metodologie care urmăreşte integrarea în

spaţiul educaţional a datelor psihologiei, antropologiei, ştiinţelor sociale, politicii, istoriei,

culturii. Conexiunile disciplinare sunt cele care au generat discursul asupra interculturalului.

ISSN: 1583 - 5529

Page 268: Simpozion International

268

Educaţia interculturală vizează dezvoltarea unei educaţii pentru toti, în spiritul toleranţei şi

recunoaşterii diferenţelor ce coexistă în aceeaşi societate.

Sarcina actuală a şcolii este formarea la elevi a unei conştiinţe europene, prin cultivarea

respectului şi solidarităţii faţă de cultura altor popoare. .

Se recomandă ca diversele culturi să fie studiate în şcoală într-o manieră comparativă şi

complementară , apelându-se la acele filtre culturale prin care membrii unei comunităţi

diferite înteleg şi percep realitatea, prin sondări şi explorări alternative în câmpul cultural.

Învăţământul românesc se găseşte în plină schimbare şi înnoire. Reforma implică şi o

dimensiune interculturală.

Dacă timpul şi istoria au adus laolaltă, în acelaşi spaţiu, români, maghiari, evrei, ţigani,

etc., atunci ei trebuie să înveţe să se cunoască, să se înţeleagă reciproc, să se tolereze.

În concluzie, principiul interculturalităţii este baza devenirii societăţii moderne, care,

pentru a putea răzbate, are nevoie de susţinerea tuturor factorilor de decizie, punctul de

plecare fiind şcoala, deci, sistemul naţional de învăţământ.

BIBLIOGRAFIE

1. Cucoş, Constantin, „ Pedagogie “, Polirom, Iaşi, 1996; 2. Cucoş, Constantin, „ Educaţia – dimensiuni culturale şi interculturale “, Polirom, Iaşi, 2000; 3. Golu, Pantelimon, „ Învăţare şi dezvoltare “, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucuresti, 1985; 4. Neamţu, C.; Gherguţ, Alois, „ Psihopedagogie specială “, Polirom, Iaşi, 2000; 5. Perregaux, Ch. „ Educaţia interculturală. Experienţe „ politici, strategii “, [ „ pentru o abordare interculturală în educaţie “ ], Polirom, Iaşi, 1999; 6. Popescu, Marciana, „ Implicarea comunităţii în procesul de educaţie “, Ed. Corint, Bucureşti, 2000; 7. Tancău, C.; Leca, C.; „ Educaţie referitoare la lege, drepturile şi responsabilităţile omului – Ghidul profesorului “, Europa pentru Europa, Bucureşti, 1997.

SUB SPECTRUL AUTISMULUI

-Rezumat-

Ed. Luduşan Maria, GPP nr 9, Alba Iulia

Ed. Luduşan Mădălina, GPP nr 9, Alba Iulia

ISSN: 1583 - 5529

Page 269: Simpozion International

269

Autismul este un sindrom ce impune o abordare terapeutică specifică. Ea presupune o

evitare a confruntării directe, a „privitului în ochi”.

Dacă dorim să-l facem să meargă cu noi, vom privi numai în direcţia în care vrem să-l

conducem.

Trebuie să-i vorbim cu blândeţe, indirect, neabuziv, să nu ne impunem voinţa asupra

lui, să nu-i dăm ordin.

Prima sarcină ce le revine părinţilor şi educatorilor este să înveţe să trăiască alături de

copilul autist, creând o atmosferă pozitivă de simpatie, fără să se desfiinţeze mediul

constructiv pe care o familie normală sau şcolară îl oferă unui copil în creştere. Nu este de

nici un folos pentru copilul autist ca familia să cedeze în faţa fiecărei toane şi să-şi adapteze

existenţa la modul lui de viaţă, căci acceptând acest compromis, se ajunge la o atmosferă

insuportabilă.

Stabilirea unui mod de viaţă acceptabil pentru capacitatea adultului de a permite

copilului să simtă siguranţa dragostei, în ciuda dificultăţilor sale de a se conforma, în ciuda

comportamentului straniu care adesea va trebui îngrădit.

„Înţelegerea” bazată pe căldură şi empatie poate fi dezvoltată când acceptăm situaţia în

care se află copilul ca pe o problemă a dezvoltării fiecărui copil în parte, a dezvoltării omului,

în general. Conştienţi de aceasta, vom putea căuta în noi înşine forţa şi compasiunea necesară

pentru creşterea unui copil autist.

Bibliografie

Lowsen, Wendy, „Viaţa din spatele sticlei”;

Avramescu, Monica Delicia (2007), „Defectologie şi logopedie”, Bucureşti, Edit,

Fundaţiei România de Mâine;

Mircea, Tiberiu (1999), „Psihologia şi psihopatologia dezvoltării copilului mic”;

Neamţu, Cristina; Gherguţ, Alois (2000), „Psihopedagogie specială”, Iaşi, Edit.

Polirom;

Revista Învăţământul Preşcolar, nr. 1/2007.

Diferiţi, dar egali

prof. Laura Stroescu

Şcoala cu clasele I-VIII Goranu

ISSN: 1583 - 5529

Page 270: Simpozion International

270

Rm. Vâlcea, jud. Vâlcea

Moto: „Semeni fapte bune şi culegi deprinderi,

Semeni deprinderi şi culegi un caracter,

Semeni caracter şi culegi un destin”

(Vechi proverb chinezesc)

Diferiţi, dar egali – este un principiu al democraţiei şi respectului reciproc. În

diversitatea etniilor de pe pământ constă frumuseţea universului uman, fiecare dintre acestea

contribuind la patrimoniu cultural cu specificul său. Istoria, tradiţiile, cultura fiecărei etnii

reprezintă un capitol important al universalităţii.

Unitatea noastră de învăţământ se află într-un cartier la periferia municipiului

Râmnicu Vâlcea (grădiniţă şi şcoală cu clasele I-VIII). În marea lor majoritate locuitorii sunt

mici meseriaşi, lucrători cu ziua sau şomeri, foarte puţini lucrează în sistemul de stat sau la

diverse societăţi comerciale. Din punct de vedere etnic structura populaţiei (implicit copiii

care frecventează grădiniţa şi şcoala) are în componenţă români şi rromi, ultimii aparţinând

rromilor boldeni (florari), rromilor vătraşi (asimilaţi, sedentarizaţi) şi rromii lăutari.

Dorinţa de progres real, afinităţile profesionale, aspiraţiile şi preocupările comune au

constituit premisele proiectelor interşcolare la care conlucrează partenerii. Din experienţa

acumulată în timp considerăm că cele mai eficiente demersuri didactice menite să integreze pe

toţi copiii în activitatea şcolară sunt cele prin care le oferim cât mai multe ocazii să acţioneze

împreună, să se joace la olaltă, să descopere lucruri noi împreună. Oferindu-le copiilor o

multitudine de experienţe de învăţare, le uşurăm integrarea în învăţământul de masă.

În cadrul proiectului educaţional „Diferiţi, dar egali” am urmărit o schimbare în relaţia

biunivocă cadre didactice – copii, copiii fiind implicaţi în conducerea democratică, ei putând

să facă alegeri, să propună teme, să hotărască cum, cât şi când se implică în funcţie de

posibilităţile individuale şi interese. Astfel ei se obişnuiesc cu o varietate de activităţi de

acţiune.

Educaţia interculturală constituie o opţiune ideologică în societăţile democratice şi

vizează viitorilor cetăţeni în aşa fel încât ei să facă cea mai bună alegere şi să se orienteze în

contextul schimbărilor intervenite în sistemele de valori. Ea trebuie să devină o constantă a

pregătirii cadrelor didactice şi să-şi pună amprenta şi asupra materiilor de învăţământ şi

programelor şcolare, asupra priorităţilor educative, asupra criteriilor de evaluare a

competenţelor şi comportamentelor, asupra relaţiilor cu părinţii şi comunitatea, permiţând

ISSN: 1583 - 5529

Page 271: Simpozion International

271

formarea unor comportamente creative precum: atitudinea de a comunica, cooperarea şi

încrederea în grup; respectul de sine şi al altora, toleranţa faţă de opinii diferite.

Interculturalismul este impus de dinamica structurilor sociale în care trăim; abordarea

interculturală ar putea îmbunătăţii aspectul relaţional al locuitorilor cartierului nostru,

conferind o dimensiune nouă raporturilor interumane cotidiene.

BIBLIOGRAFIE:

1. Grigore Delia, RROMANIPEN-UL (rromani dharma) şi mistica familiei,

Bucureşti, Ed. Miniprint SA, pag. 34, 35;

2. Băţălan Costică, NESTEMATE DIN FOLCLORUL RROMILOR, Bucureşti,

Ed. Kriterion, 2002, pag. 92, 94.

EDUCAŢIA – UN DREPT AL TUTUROR

Rezumat

MEREUŢĂ MARIANA-Colegiul Tehnic “Ioan C. Ştefănescu “Iaşi

În 1994 la Salamanca s-au lansat dimensiunile educaţiei pentru toţi care constau în calitatea

actului educaţional şi accesul la educaţie pentru toţi copiii: "Şcolile trebuie să primească toţi

copiii, fără nici o deosebire privind condiţiile lor fizice, sociale, emoţionale, lingvistice sau de

altă natură.

Copiii sunt o categorie socială care, în ciuda aparenţelor nu au timp să aştepte, dacă sunt lăsaţi

să crească fără ajutorul de care au nevoie, personalitatea viitorului adult are cu sigur Este

dificil să definim handicapul. Copiii CES sunt uşor influenţabili atât în faţa criticilor, ironiilor

sau a respingerilor, dar mai ales în faţa încurajărilor şi a aprecierilor.

Conceptul “educaţie pentru toţi” conduce la eliminarea discriminărilor, inegalităţilor şi

diferenţierilor dintre beneficiarii sistemului educaţional, considerându-i egali şi cu drepturi

deplin

ISSN: 1583 - 5529

Page 272: Simpozion International

272

Educaţia integrată se referă la includerea în structurile învăţământului de masă a copiilor cu

cerinţe educative speciale, pentru a oferi un climat favorabil dezvoltării armonioase şi cât mai

echilibrate a personalităţii acestora.Trebuie să pornim de la ideea că şcoala are datoria de a

asigura şanse egale tuturor elevilor. Unii înţeleg prin şanse egale crearea unor condiţii

identice,cum ar fi: programe comune, manuale de un singur ghid etc. Dar sistemul şcolar care

asigură aceleaşi condiţii de instruire pentru toţi elevii reprezintă o inegalitate, deoarece ei nu

profită în acelaşi fel de aceste condiţii. A asigura şanse egale elevilor înseamnă a asigura

posibilităţi maxime de dezvoltare fiecăruia, în funcţie de aptitudinele şi interesele

sale.Procesul de integrare şcolară se diferenţiază de procesul de incluziune. Integrarea se

referă la acceptarea unui elev dintr-un mediu şcolar special, separat, în şcolile de masă, în

instituţiile de învăţământ tradiţional. Este mai precis procesul de mutare a unui elev dintr-un

colectiv marginalizat într-un colectiv dintr-o şcoală locală. Atunci când acest proces se

rezumă doar la schimbarea locaţiei, ne referim la integrare fizicăÎn locul unei metode de

colaborare perfecte, este mai indicată o metodă care reflectă nevoile elevilor.Astfel, există un

motiv de a crede că alegerea trebuie făcută pe baza unor criterii mai curând pragmatice decât

idealiste.Unul dintre cele mai importante şi dificile aspecte ale organizării unui program

pentru elevi este cel al fixării sarcinilor.Acest proces este indispensabil atunci când lucrezi cu

un elev cu cerinţe educaţionale speciale.Educatorii trebuie să fie în măsură să identifice şi să

aloce elevilor sarcini, întrucât acestea sunt esenţiale pentru asigurarea performanţei şi

progresului elevilor.Sarcinile trebuie să fie simple, măsurabile, realizabile, adaptate fiecărui

elev, să includă timpul alocat îndeplinirii ei, să fie în conexiune cu unităţile de învăţare şi

standardele de evaluare, ori de câte ori este posibil.

Bibliografie:

1) Vrăsmaş, T – Şcoala şi educaţia pentru toţi, Ed. Miniped, Bucureşti, 2004

2) * * * - Cerinţe speciale în clasă, UNICEF, Bucureşti, 1995

3) Alois Gherguţ-Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale, Editura Polirom, Iaşi 2006

4) Vrăsmaş, T – Invăţământul integrat şi/sau inclusiv, Ed. Aramis, Bucureşti, 2001

UN ELEV – O PROVOCARE

Rezumat

Prof. Miuţa Janet

Liceul Teoretic „Traian Doda” Caransebeş

ISSN: 1583 - 5529

Page 273: Simpozion International

273

Inst. Ştefănuţi Margareta

Liceul Teoretic „Traian Doda” Caransebeş

Copilăria, în general este definită drept perioada celei mai intensive dezvoltări fizice

şi psihice a fiinţei umane.

Atribuind învăţării importante funcţii formative, nu trebuie uitat faptul că nu orice fel

de învăţare, duce la dezvoltare, în anumite condiţii de „supra” sau „sub” solicitare a

sistemului nervos cu un volum de informaţii mai mare sau mai redus comparativ cu

potenţialul intelectual al elevului, învăţarea are consecinţe negative, prevenind o frână a

dezvoltării, ea se soldează cu efecte pozitive în psihogeneza copilului numai atunci când este

cu un pas înaintea dezvoltării, când în fiecare stadiu copilul are de rezolvat sarcini de

complexitate crescândă. Trecerile de la gândirea preconceptuală, de exemplu la cea intuitiv-

operatorie şi, apoi la gândirea concret-operatorie, pentru ca în final să se dezvolte

operativitatea formală, gândirea reflexivă – toate acestea sunt stadii obligatorii obiectiv

succesoare în evoluţia gândirii. Desigur, aceste stadii nu pot fi inversate, dar, printr-un anumit

sistem de strategii didactice ele pot fi parcurse mai rapid sau dimpotrivă, pot fi frânate,

prelungite în faza de tatonare.

Observând clasa de elevi se constată că, unii se dezvoltă mai rapid şi cu uşurinţă

(precocii), pe când alţii au un sistem de creştere şi dezvoltare mai lent, fie sub aspect general,

fie numai parţial.

Pentru obţinerea unor rezultate corespunzătoare în activitatea didactică nu se poate

acţiona cu temei ştiinţific dacă nu se cunoaşte foarte bine copilul cu particularităţile sale.

Se ştie că elevul care înregistrează eşec după eşec, indiferent de cauzele iniţiale ale

insuccesului, nu-şi formează sentimentul siguranţei, al încrederii în sine.

Succesul la învăţătură şi reversul său – rămânerea în urmă – trebuie privite şi abordate

din perspectiva raportului dintre învăţare şi dezvoltare.

Cele două procese – unul educaţional şi celălalt de ordin psihologic – nu pot fi

concepute ca şi când s-ar desfăşura în planuri paralele ( aşa cum se întâmplă uneori în practica

şcolară ). Recunoaşterea în principiu a unităţii instrucţiei cu educaţia trebuie să-şi găsească o

rezolvare corespunzătoare şi în practica şcolară.

Toţi elevii sunt capabili dacă se ţine seama de particularităţile lor individuale, să-şi

însuşească volumul necesar de cunoştinţe şi deprinderi matematice pe care să le poată folosi

în raţionamente matematice şi în rezolvarea problemelor practice impuse de viaţă.

ISSN: 1583 - 5529

Page 274: Simpozion International

274

Creativitate şi imaginaţie în educaţia integrată

Rezumat

Prof.Pasare Denisa ,

Liceul Teoretic”Henri Coanda”-Craiova

Multa vreme imaginatia a fost definita ca un proces decombinare a imaginatiilor, ceea ce

potriveste numai imaginatiei artistice. Dar procesul creator in stiinta comporta mai multe sinteze in

domeniul ideilor, al abstractiunelor. De imaginatie da dovada si coregraful, ea putandu-se observa

chiar in comportamentul unor sportivi. Incat azi putem defini imaginatia ca fiind acel proces

psihic al carui rezultat il constituie obtinerea unor reacti, fenomene psihice noi pe plan cognitiv,

afectiv sau motor. Deci nu vorbim de imaginatie doar in pictura sau poezie, ci si inmatamatici sau

balet. Chiar si in domeniul afectiv poetii pot aduce un sunet nou. Originalitatea unui poet,sa zicem

Marin Sorescu, nu consta numai in metaforele sale, ci si in modul de a trai diferite situatii si

evenimente. Intr-un fel au trait iubirea poetii romantici si altfel o simte un poet comtemporan. Ei

insufla anumite atitudini care uneori devin o moda.Dar chiar si in domeniul activitatii

organizatorice am putea descifra interventia imaginatie: initiativa constituie o noutate pe planul

actiunii. Marii generali au imaginat ingenioase planuri de lupta, cu careb au castigat victorii

rasunatoare. Desi dezvoltarea imaginatiei la un inalt nivel e caracteristica omului, germenii ei pot

fi descoperiti si in conduita unor animale suprioare. Creativitatea este o capacitate mai complexa.

Ea face posibila crearea de produse reale sau pur mintale, constitund un progres in planul social.

Componenta principala a creativitatii o constituie imaginatia, dar creatia de valoare reala mai

presupune si o motivatie, dorinta de a realiza ceva nou, ceva deosebit. Si cum noutatea, azi, nu se

obtine cu usurinta, o alta componenta este vointa, perseverenta in a face numeroase incercari si

verificari. Educaţia integrată a apărut ca o reacţie firească a societăţii la obligaţia acesteia de a

asigura cadrul necesar şi condiţiile impuse de specificul educaţiei persoanelor cu cerinţe educative

speciale. Conform principiilor promovate în materie de educaţie de către organismele

internaţionale, precum şi a prevederilor incluse în Declaraţia drepturilor persoanelor cu diferite

tipuri de handicap, se menţionează că persoanele cu retard mintal au aceleaşi drepturi

fundamentale ca şi ceilalţi cetăţeni de aceeaşi vârstă, fără discriminare pe motive de sex, limbă

ISSN: 1583 - 5529

Page 275: Simpozion International

275

religie, opinii politice, origine naţională sau socială, stare financiară sau orice altă caracteristică a

persoanei în cauză sau a familiei sale.

BIBLIOGRAFIE:

1. Gherguţ Alois , Sinteze de psihopedagogie specială , Polirom , Iaşi , 2005

2. Gherguţ Alois , Psihologia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii de educaţie

integrată , Polirom , Iaşi , 2001

3. Latas Parrilla . A. , El professor antes la integracion escolar , Editorial Cincel, Argentina

4. Ungureanu Dorel , Educaţia integrată şi şcoala inclusivă , Editura de Vest , Timişoara ,

2000

5. Verza E. , „ Psihopedagogia integrării şi normalizării “ în REVISTA DE EDUCAŢIE

SPECIALĂ , nr.1 /1992

EDUCAŢIE PENTRU EGALITATE

Rezumat

Învăţătoare Micu Teodora - Şcoala cu clasele I - VIII Nr. 124

„VOIEVODUL MIHAI” Bucureşti

Institutor Grigorescu Elena Cristina – Grădiniţa de copii Nr. 225 „Veseliei”

Bucureşti

Integrarea în cultura şcolară europeană presupune ca cerinţă obligatorie înţelegerea

incluziunii în adevăratul sens al cuvântului. Toţi trebuie să tolerăm şi să înţelegem nevoile

speciale ale celor din jurul nostru pentru că şi noi avem nevoi speciale şi suntem la rândul

nostru toleraţi. Diferenţele sunt poate mai evidente în unele cazuri dar asta nu înseamnă că

implică şi inegalitatea în sistemul social, cu atât mai mult în cel educativ.

Pe plan internaţional, sunt luate iniţiative majore de includere a copiilor cu disabilităţi

în şcolile obişnuite, atât în termeni de strategie cât şi de practică.

ISSN: 1583 - 5529

Page 276: Simpozion International

276

Conceptul de normalitate are o semnificaţie generală, care priveşte ansamblul

dezvoltării psihofizice a individului şi una particulară, cand se referă la o trăsătură sau un grup

de însuşiri ca: intelective, caracteriale, afective, senzoriale, fizice etc. Normalitaea este

extraordinar de greu de definit şi definiţia nu poate fi decat una subiectivă şi nicidecum una

general valabilă.

Platon sesiza cu mult înaintea tuturor importanta educaţie pentru bunul mers al

societăţii şi de aceea dascălii au menirea sfântă de a găsi pentru toţi calea de urmat pentru a-i

integra activ in societate.

„Dacă omul n-a primit decât o educaţie defectuoasă sau rea, el devine cel mai

îngrozitor animal pe care l-a produs pământul. De aceea legiuitorul trebuie să facă din

educaţia copiilor prima şi cea mai serioasă din preocupările sale”.

Bibliografie:

1. Vraşmaş T., (2001), „Învăţământul integrat şi/ sau incluziv”, Aramis,

Bucureşti.

2. DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI

(adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite la 10

de septembrie 1948)

3. BOUDON , BOURRICAUD : Dictionnaire critique de la sociologie,

PUF 1982.

4. Charte européenne de Luxembourg. 1996

Creativitatea şi cultivarea ei în şcoalăRezumat

Prof. Sandica Sivu

Prof. Anca Bufnila

Liceul Teoretic “Iris” Timisoara

Rezumat

Creativitatea reprezinta totodata sinteza unor factori multipli de natura intelectuala si aptitudinala si vizeaza abilitatea de rezolvare a problemelor intr-un mod original, competent şi adaptativ. Cele mai importante aspecte psihologice ale conceptului de creativitate sunt: procesul creativ, produsul creativ si personalitatea creatoare.

ISSN: 1583 - 5529

Page 277: Simpozion International

277

Un element de baza al creativitatii il constituie gandirea divergenta. Gandirea divergenta presupune abilitatea de a produce intr-un mod neuzual si neconventional un repertoriu de solutii inedite pentru rezolvarea unei anumite probleme. Sistemul educational autohton nu numai ca nu incurajeaza, ci frecvent inhiba activitatile creatoare ale elevilor in clasa, prin cultivarea unui comportament stereotip.

Pentru recompensarea comportamentului creativ in scoala este necesară trecerea în revisită a câtorva metode prin care poate fi dezvoltat comportamentul creativ la elevi. Cateva din aceste metode sunt: brainstorming, brainstorming cu schimbari de roluri, sinectica, Philips 6-6, metoda FRISCO, metoda 635.

Bibliografie:1. Băban A(coord) (2001),Consiliere educaţională, Ed. Ardealul, Cluj.2. Cosmovici A, Iacob L(coord.) (2005), Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi.3. Stoica A (1983), Creativitatea elevilor,EDP, Bucureşti.4. Radu I (1991), Introducere în psihologia contemporană, Ed. Sincron, Cluj-Napoca.5. Roco M (2001), Creativitate şi inteligenţă emoţională, Ed. Polirom, Iaşi.6. www.didactic.ro

ATITUDINI POZITIVE ÎN RELAŢILE DINTRE

COPII-ŞCOALĂ-ADULTI-SOCIETATE

REZUMAT

BOANTA MIHAELA

SFETCU MARINELA

SCOALA SPECIALA NR.2 CONSTANTA

De-a lungul istoriei, şcoala şi gândirea pedagogică au abordat în diferite feluri

problematica educaţiei unor copii care învaţă mai greu. Societatea şi şcoala manifestă şi în

prezent, faţă de această categorie de elevi, o gamă variată de atitudini, de acceptare şi

includere în medii şcolare obişnuite – tendinţă tot mai accentuată – la diferite grade şi

modalităţi de separare şi izolare faţă de contextele sociale şi educaţionale la care au acces toţi

copiii.

Dezvoltarea modernă a educaţiei şi învăţământului înregistrează eforturi

semnificative pentru a depăsi distanţa - adeseori foarte mare care separă şcoala generală (de

masă) faţă de copiii care învaţă mai greu, copii consideraţi a fi „incapabili”, „needucabili”,

„inadaptaţi”, „anormali”, „cu probleme”.

ISSN: 1583 - 5529

Page 278: Simpozion International

278

Copiii care nu pot face faţă cerinţelor şcolare, cei care prezintă diverse forme şi

niveluri de eşec şcolar sunt încă prea puţin cunoscuţi, acceptaţi şi abordaţi din punct de vedere

psihopedagogic. Atitudinea cea mai frecventă manifestă faţă de aceştia din partea şcolii (şi a

societăţii, în general) este de subvalorizare – bazată în mare măsură pe lipsa de reuşită şi de

competenţă şcolară.

Sunt destule situaţii în care un anumit copil, orientat spre o şcoală specială, ar fi putut

progresa mai mult într-o clasă din şcoala obişnuită. Similar, există copii cu deficienţe mai

severe, care ar putea să înveţe totuşi într-o şcoală specială, dar ei sunt acceptaţi şi aici cu

foarte mare dificultate... sau deloc.

Pe plan internaţional se observă diferenţe nete în ceea ce priveşte proporţia copiilor

cuprinşi în structuri integrate sau în instituţii de educatie specială, explicatia acestor diferente

poate fi dată de unele deosebiri în tradiţia şi experienţa privind politica educatională-scolară

din tarile respective, deosebirile existente la nivelul curiculumului şcolar, varietatea formelor

de evaluare a progresului şcolar practicate în sistemele de învăţământ respective, modalitătile

de interpretare a noţiunii de cerinţe educative speciale sau flexibilitatea sistemelor privind

transferul elevilor dintr-o clasă în alta.

În consecinţă “principiul drepturilor egale” implică faptul că necesităţile fiecărui

individ precum şi ale tuturor indivizilor sunt de importanţă egală, ca aceste necesităţi trebuie

să stea la baza planurilor făcute de societate, şi că resursele trebuie folosite într-un asemenea

mod încât fiecare individ să aibă şanse egale de participare.

BIBLIOGRAFIE

1. Buică, Cristian B. Bazele defectologiei. - Bucureşti: Aramis ,2004

2. Dragu, Anca ; Cristea , Sorin . Psihologie si pedagogie scolara. – Constanţa:

Ovidius University Pres, 2002

3. Gherguţ , Alois . Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale – strategii diferenţiate şi inclusive in educaţie - Iaşi: Polirom, 2006

4. Nicola, Ioan ; Farcas, Domnica . Teoria educaţiei şi noţiuni de cercetare

Pedagogică. – Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1993

ISSN: 1583 - 5529

Page 279: Simpozion International

279

5. Psihopedagogie – pentru examenele de definitivare si grade didactice. – Iaşi : Polirom , 2005

Stimularea creativităţii prin teatrul de păpuşi

Rezumat

Bianca Georgeta Buta

Gabriela Silvia Konnerth

Liceul Teoretic ,,Iris” Timişoara

Creativitatea este unanim recunoscută ca un fenomen bio-psiho-social unic, cu

caracter multidimensional, interdisciplinar şi extrem de complex, determinat de toate

elementele şi structurile personalităţii – de factori de natură bio-psihică ( intelectuali,

aptitudinali, motivaţionali, emoţionali şi atitudinali) şi socială ( societatea cu valorile pe care

le promovează, cu subsistemele sale – educaţie, cultură, ştiinţă, tehnică etc., condiţiile

economico-sociale, contextul psihosocial în care este integrată personalitatea umană).

Am avut în vedere surprinderea aspectelor definitorii ale creativităţii pedagogice,

percepută ca ansamblul calităţilor necesare cadrului didactic pentru proiectarea şi realizarea

unor activităţi eficiente prin valorificarea capacităţilor sale de înnoire permanentă a acţiunilor

specifice angajate la nivelul sistemului şi al procesului de învăţamânt. Creativitatea

pedagogică a fost raportată la conceptul psihologic de creativitate ce desemnează dispoziţia,

care există în stare potenţială la orice individ şi la orice vârstă, de a produce ceva nou şi

relevant la scară socială şi individuală, fiind precizată structura creativităţii ca interdependenţă

între produsul creat – procesul creator – personalitatea creatoare.

În lucrarea de faţă ne-am oprit la o activitate desfăşurată de trei ani în liceul nostru.

Este vorba despre Clubul de Pantomimă şi Păpuşi în care ne-am propus formarea unor

deprinderi de bază în mânuirea păpuşilor şi a tehnicilor de pantomimă. În cadrul acestui club,

elevii confecţionează păpuşi utilizând diferite materiale ce sunt la îndemâna oricui, mânuiesc

păpuşile, precum şi alte tipuri de păpuşi şi marionete, fac exerciţii de actorie, precum şi

exerciţii ajutătoare pentru a le dezvolta mobilitatea necesară mânuirii păpuşilor şi

marionetelor, învaţă sau propun texte, susţin spectacole în faţa colegilor, ei fiind creatorii dar

şi actorii acestor scenete cu păpuşi şi actori.

ISSN: 1583 - 5529

Page 280: Simpozion International

280

Se poate considera că învăţământul special impune anumite limitări în ceea ce priveşte

manifestarea creativităţii profesorului în cadrul procesului de predare-învăţare din cauza

diferitelor deficienţe ale elevilor. Considerăm că tocmai aceste particularităţi ale elevilor

trebuie să determine profesorul să caute mereu noi căi prin care să îşi atingă obiectivele

propuse în activitatea cu elevii.

Creativitatea reprezintă o mare şi frumoasă provocare pentru societate şi educaţie,

comportamentul creator fiind cel mai complex comportament.

Bibligrafie

Ionescu, Miron (2003)– Instrucţie şi Educaţie, Cluj – Napoca,

Roco, Mihaela (2001) – Creativitate şi inteligenţă emoţională, Editura Polirom, Iaşi

Stănică, Ilie; Popa, Mariana (1997) – Psihopedagogie specială, Editura Prohumanitate

Stoica, Marin(2002) – Pedagogie şi Psihologie, Ed. Gheorghe Alexandru, Craiova

Ştefan, Mircea (1981) - Educarea copiilor cu vedere slabă, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti

PROBLEME DE INTEGRARE A COPIILOR CU

CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE

Inst. TUDOSE VIRGINIA

G.P.P.NR.2, CURTEA DE ARGES

Copilul - ca fiinţă umană în devenire – este o totalitate, un întreg şi nu trebuie să se

piardă din vedere acest lucru. Copilul diferit se adaptează greu la relaţiile interpersonale, de

aceea părinţii trebuie să joace rolul de tampon, de mediator între copil şi persoanele străine. În

cadrul unei familii echilibrate copilul cu deficienţă are drepturi şi obligaţii egale. Ei trebuie să

aibă relaţii de reciprocitate şi de egalitate cu fraţii şi cu surorile sale, să se simtă « ca toata

lumea ». O persoană cu deficienţă are nevoie de a fi recunoscută pentru ceea ce este şi aşa

cum este. În joc are loc dezvoltarea tuturor laturilor personalităţii – a capacităţilor intelectuale,

a calităţilor morale, a creativităţii. Prin joc, toate aceste însuşiri se modelează în unitatea şi

interacţiunea lor. Jocul este mijlocul prin care se educă la cel mai înalt nivel relaţiile de grup,

favorizând manifestarea iniţiativei, independenţei şi a responsabilităţii.

ISSN: 1583 - 5529

Page 281: Simpozion International

281

Ce se crede despre persoanele cu deficiente ? Mulţi oameni au reticenţe faţă de

acestea deoarece au o concepţie greşită despre ele. Unii ştiu din trecut despre persoanele cu

handicap faptul că erau cerşetori sau lăutari ori au în acest domeniu o slabă experienţă. Nici

una dintre aceste idei nu oferă o imagine clară a persoanelor cu deficienţe. Şi ele sunt oameni

ca şi ceilalţi : unii dependenţi, alţii independenţi ; unii lideri, alţii persoane obişnuite ; unii

bogaţi, alţii săraci ; unii graşi, alţii slabi etc. Ca orice persoană, ei sunt produsul unic al

ereditarii lor şi al mediului şi sunt indivizi. Întâlnim pretutindeni oameni cu deficienţe.

Perceperea lor socială nu este întotdeauna constantă, ea variază de la societate la societate,

furnizând semnificaţii diferite,în funcţie de cultura şi de valorile promovate.

În concluzie, pentru ca educaţia copiilor cu cerinţe speciale să fie eficientă, pe de o

parte trebuie să aibă un caracter integrat (să nu rupă copilul de familie şi societate şi să nu-l

izoleze în instituţii), iar pe de altă parte trebuie să aibă un caracter diferenţiat, să fie adaptată

particularităţilor elevilor. Pentru ca educaţia integrată să fie eficientă, cadrele didactice trebuie

să aibă o atitudine pozitivă faţă de copiii cu cerinţe educative speciale şi trebuie să cunoască

bine problemele particulare ale elevilor deficienţi din clasă.

Bibliografie:

1) Miftode, V. (coord.), „Dimensiuni ale asistentei sociale: forme si strategii de protectie

a grupurilor defavorizate”, Botosani, Eidos, 1995;

2) Popescu, G., Plesa, O. (coord.), „Handicap, readaptare, integrare”, Bucuresti, Pro

Humanitate, 1998;

3) Verza, E., Paun, E., „Educatia integrata a copiilor cu handicap”, Unicef, 1998.

IUBIRE NECONDIŢIONATĂ

Prof. Varro Ileana

Colegiul Naţional Andrei Mureşanu Bistrita

Lucrarea se bazează pe porunca de iubire a semenului, dat de Dumnezeu omenirii.

ISSN: 1583 - 5529

Page 282: Simpozion International

282

În prima parte a lucrării abordez problema diferenţelor de opinii sau comportament dintre

oameni, in lumina pildei "Vameşul şi fariseul"

A doua parte vorbeşte despre iubirea aproapelui, chiar şi a duşmanului, în contextul pildei

"Samariteanul milostiv"

A treia parte reprezinta o invitaţie la acceptarea adevarului, suntem diferiti, dar egali în

faţa lui Dumnezeu, să ne acceptăm şi să ne iubim unii pe altii.

BIBLIOGRAFIE

1. Sfânta Scriptură

2. Noul Testament.Introducere.World Bible Translation Center.2002. p. 13.

3. Dicţionar Bibic, Oradea, Ed. „Cartea Creştină" a Societăţii Misionare Române, trad.

Liviu Pup, John Tipei, 1995

4. Comte-Sponville, André, Mic tratat al marilor virtuţi, Bucureşti, Editura Univers,

1998. p. 394.

5. Jones, Kenneth, Biblia, cuvântul adevărului, Făgăraş, Editura Agape, 2003.p.39

NECESITATE ŞI POSIBILITATE ÎN INTEGRAREA COPIILOR

CU C.E.S.

Rezumat

Educatoare: Răbâncă Ioana,

Educatoare: Ştefură Mariana,

Grădiniţa de copii nr. 225 „Veseliei” Bucureşti

Toţi copiii trec prin situaţii frustrante, pentru care nu au resurse, sau abilităţi pentru a

le face faţă şi frecvent se comportă impulsiv şi chiar agresiv; agresivitatea poate fi înţeleasă ca

un efort de adaptare, de acomodare la situaţii noi, nefiind propriu-zis o problemă. Putem vorbi

de o problemă atunci când un copil care şi-a însuşit limbajul verbal, nu reuşeşte să îşi rezolve

problemele fără a folosi violenţa, atunci când comportamentul agresiv specific vârstelor

antepreşcolare, persistă la cinci şase ani.

În această lucrare am încercat sa prezentăm ceea ce se înţelege în mod curent prin

comportament agresiv; relaţia dintre furie şi agresivitate; cum se manifestă agresivitatea la

ISSN: 1583 - 5529

Page 283: Simpozion International

283

vârsta preşcolară; care sunt beneficiile comportamentelor agresive; care sunt factorii care

determină apariţia şi menţinerea comportamentelor agresive şi cum se poate interveni în astfel

de cazuri.

Dintre cele trei categorii de factori, biologici, psihologici şi sociali, am accentuat

importanţa mediului social. În cadrul familiei copilul găseşte mediul propice fie pentru a-şi

dezvolta o personalitate echilibrată, fie pentru a se forma ca un răzvrătit, un agresiv. De cele

mai multe ori modul greşit în care părinţii înţeleg să îşi educe copilul, practicile educaţionale

nepotrivite stau în spatele comportamentelor agresive ale copilului, iar identificarea acestor

aspecte este esenţială în vederea stabilirii modului de intervenţie, care presupune însuşirea de

către părinţi a principiilor de disciplinare pozitivă şi aplicarea lor consecventă.

Un copil hiperactiv îşi epuizează părinţii, de aceea aceştia au nevoie de sprijin din

partea cadrelor didactice, a consilierului şcolar şi, nu în ultimul rând, a medicului. În relaţia cu

copilul hiperactiv educatorul trebuie să-şi stăpânească, să-şi controleze atitudinea, să-şi

păstreze o doză de umor în abordarea problemelor ivite. Copiii cu ADHD au nevoie să fie

încurajaţi constant şi recompensaţi după fiecare sarcină îndeplinită chiar dacă sarcina a fost cu

un grad de dificultate scăzut.

În practica de zi cu zi am constatat că este necesar să-i stimulăm pe copiii normali să

aprecieze comportamentele frumoase ale copilului cu ADHD, chiar dacă acestea sunt rare.

Aprecierile copiilor au un impact pozitiv mare pentru copilul cu dificultăţi de învăţare, îl

stimulează şi-l motivează în realizarea sarcinilor viitoare.

Am prezentat un punct de plecare în intervenţia în cazurile de tulburări de conduită şi

am descris cazul unui băieţel care avea „furii”, şi un comportament agresiv manifestat asupra

sa, asupra celorlalţi şi asupra obiectelor. În continuare am prezentat modalităţile de intervenţie

care s-au aplicat în activitatea la grupă, rezultatele, şi provocările viitoare.

Bibliografie

1. Adina Botiş, Anca Tărău - Disciplinarea pozitivă sau cum să disciplinezi

fără să răneşti, Cluj-Napoca, Editura ASCR, 2004;

2. Maria Robu – Empatia în educaţie. Necesităţi pedagogice moderne – Ghid

pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, Didactica

Publishing House, Bucureşti, 2008;

ISSN: 1583 - 5529

Page 284: Simpozion International

284

3. Kieran Egan, Ştefan Popenici – Educaţia elevilor hiperactivi şi cu deficit de

atenţie – Ghid pentru părinţi şi cadrele didactice din învăţământul

preuniversitar, Didactica Press, 2007.

SĂ-I FORMĂM DE MICI SĂ SE SIMTĂ EGALI CU CEILALŢI

REZUMAT

Educatoare: GAVRILĂ

VERGICA

Şcoala Specială “SF. VASILE”,

CRAIOVA.

Profesor:ŞERBĂNOIU GHEORGHIŢA

Şcoala specială “SF.VASILE”, CRAIOVA.

Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare dintre noi, de responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se dezvolte.Şcoala este şi trebuie să fie familia în care să formăm viitorul “ Om”. Un concept fundamental care s-a impus în ultimele decenii referitor la persoanele cu dizabilităţi este cel al normalizării.

ISSN: 1583 - 5529

Page 285: Simpozion International

285

Normalizarea are două aspecte principale: asigurarea posibilităţilor persoanelor cu handicap de a avea acces la standardele de viaţă cât mai apropiate de cele ale societăţii în care trăiesc; comunităţii să i se ofere şansa de a cunoaşte persoanele cu nevoi speciale şi de a le aprecia la justa lor valoare.Principiul normalizării stă la baza concepţiei privind integrarea acestor persoane în societate. Integrarea se referă la inserţia în comunitate a persoanelor cu cerinţe speciale. Experienţa multor ani într-o instituţie cu copii cu nevoi speciale ne-a dovedit că există multe avantaje dar şi dezavantaje care trebuiesc înlăturate sau diminuate pe cât posibil.Pornind de la ideea că şcoala are datoria de a asigura şanse egale tuturor copiilor, am încercat prin mijloacele şi metodele noastre şi experienţa acumulată în toţi aceşti ani să asigurăm posibilităţi maxime de dezvoltare fiecărui copil în funcţie de aptitudinile şi interesele fiecăruia, în funcţie de înţelegerea şi ritmul de lucru al copilului.Copiii să nu fie rupţi de familie, de societate, să nu fie izolaţi, iar în acelaşi timp activitatea de învăţare să aibă un caracter diferenţiat, adaptat particularităţilor copiilor.

IMPORTANŢA ADAPTĂRII CURRICULARE ÎN CONTEXTUL PRACTICILOR ŞCOLARE INCLUZIVE

- REZUMAT -

Profesor, Dorin GeorgetaCentrul Şcolar Pentru Educaţie Incluzivă Negreşti

Abordarea diferenţierii curriculare înseamnă reflecţia asupra predării şi învăţării în

modalităţi noi şi diferite, în mod continuu şi flexibil. În această perspectivă nu poate fi vorba

de un început şi de un sfârşit, de lucruri corecte sau incorecte, de reţete sau de „ingrediente”

infailibile. Este mai degrabă o filosofie lucrativădespre cei care învaţă, despre

predare şi despre învăţare. A aborda astfel lucrurile constituie o strategie eficientă de

predare-învăţare cu focalizare pe curriculum. Procesul integrării şcolare a copiilor cu cerinţe

educaţionale speciale presupune elaborarea şi aplicarea unui plan de intervenţie

personalizat, centrat pe folosirea unor modalităţi eficiente de adaptare a curriculum-ului şi

pe diversificarea ofertelor de învăţare în cadrul lecţiilor.

Activităţile didactice cu grupe mici de elevi, în cadrul lecţiilor, constituie una dintre

ISSN: 1583 - 5529

Page 286: Simpozion International

286

modalităţile menite să realizeze o tratare adecvată a fiecărui elev în parte, prin aplicarea unor

metode de lucru specifice învăţământului individualizat şi, în general, adaptarea procesului

instructiv-educativ la particularităţile elevilor. Activitatea educaţională cu elevii care prezintă

cerinţe educative speciale presupune o abordare bine structurată, cu o orientare explicită din

partea învăţătorilor şi a şcolilor, centrată pe identificarea problemelor sau a dificultăţilor de

învăţare, evaluarea resurselor fiecărui elev, elaborarea unui plan educaţional individual şi

examinarea progresului făcut de elevi.

Unul dintre cele mai importante şi dificile aspecte ale elaborării unui curriculum

adaptat şi diferenţiat pentru elevii cu cerinţe educaţionale speciale este cel al fixării sarcinilor

sau activităţilor de învăţare. Membrii echipelor de caz (profesor de sprijin, profesor logoped,

profesor psihopedagog, învăţător) trebuie să fie în măsură să identifice şi să aloce elevilor

sarcini sau activităţi de învăţare, întrucât acestea sunt esenţiale pentru asigurarea performanţei

şiprogresului elevilor. Sarcinile/activităţile de învăţare trebuie să fie simple, măsurabile,

realizabile, adaptate fiecărui elev, să includă timpul alocat îndeplinirii lor, săfie în conexiune

cu unităţile de învăţare şi standardele de evaluare, ori de câte ori este posibil.

SEC IUNEA IȚ

1. INTEGRAREA COPIILOR CU CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL DE

MASĂ : INST.TRĂISTARU MARIA

G.P.N.PIETROŞANI , JUD. ARGEŞ pag 10

2. COPIII CU CERINTE EDUCATIVE SPECIALE-PROBLEME DE INTEGRARE INSTITUTOR :

RĂDOI ADRIANA-CRISTINA

GRADINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.1, TG-JIU pag.11

3. COMPLEXITATEA PROCESULUI INSTRUCTIV-EDUCATIV IN

INVATAMANTUL PRESCOLAR : INST. TROSCOT DOMNICA GRADINITA NR 3 ,

ROSIORI DE VEDE , TELEORMAN pag13

4.ROLUL COMUNITĂŢII ÎN REUŞITA EDUCAŢIEI INCLUZIVE : Brahariu AngelaŞcoala cu

cl.I-IV Cumpărătura , Jud.Suceava , pag14

5.INFLUENŢA ACTIVITĂŢILOR EXTRAŞCOLARE ÎN INTEGRAREA ELEVILOR CU

CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE :

Prof. log.Mihaela Rusu - Centrul Logopedic Interşcolar Iaşi ,Înv. Migdonia Rotaru - Şcoala

„B.P.Hasdeu” corp C Iaşi pag15

ISSN: 1583 - 5529

Page 287: Simpozion International

287

6. AUTONOMIA PERSONALĂ ŞI INTEGRAREA SOCIALĂ A COPIILOR CU CES : Profesor

psihopedagog drd. Susanu Neaga CJRAE Braila pag.17

7. COPILUL AUTIST INTRE NEVOIA DE EDUCATIE SI INTELEGERE CA SI COPIL CU CERINTE EDUCATIVE SPECIALE ,

Instit.Pirvulescu Simona , Grad. cu P.N. Nr.2 Cornesti-Gorj pag.18

8. Activităţi de terapie educaţională –LUDOTERAPIA : Institutor Ciutacu Adi-Tania , G.P.N. –

S.A.M. CARACAL pag.19

9.COLABORAREA FAMILEI CU ŞCOALA ÎN CAZUL COPIILOR CU DIZABILITATI :

Inst. STOICA MARIA Grupul Şcolar Industrial „I.C.Petrescu Stâlpeni pag.20

10. NECESITATEA INTEGRĂRII ÎN GRĂDINIŢĂ A COPIILOR CU CES : GRĂDINIŢA NR. 229,

Str. Aleea Dealul Măcinului Nr.5, Sector 6, Bucureşti, AVIANA (BOJAN) ANCA ELENA –

institutor 1 , MARCHIŞ IONELA – educatoare pag.22

11. COPILUL CU CES : SCARLAT FLORIANA , TRUSCA CLAUDIA - DOLJ pag.23

12. CREATIVITATEA COPIILOR CU CERINTE EDUCATIVE SPECIALE : BRĂTIAN LAURA-

ANDREEA , GRAD.P.N.MONARIU , COM.BUDACU DE JOS (BN) pag.24

13. INTEGRAREA COPIILOR CU C.E.S. ÎN GRĂDINIŢĂ PRIN INTERMEDIUL JOCULUI

Inst: Chirilă Oana-Denisa, Gr. cu P.P. nr.5 „Clopoţel” Bârlad , Inst: Popa Corina Lăcrămioara, Gr. cu

P.P. nr.5 „Clopoţel” Bârlad pag.26

14. ŞCOALA PENTRU TOŢI: Palatul Copiilor Iaşi- Prof. Ioana Fulga şi Carmen Sandu pag.27

15. O ŞCOALĂ INCLUZIVĂ – O ŞCOALĂ NECESARĂ : LUPU MARIANA DOINA- prof.,

JIVAN-RANI VIORICA – prof. Grupul Şcolar Industrial Moldova Nouă pag.29

16. INTEGRAREA COPIILOR CU CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE PERSOANELE CU

CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE - CADRU CONCEPTUAL – Prof. Irina Bădilă, Scoala Nr.

128, Bucureşti , Prof. Dana Udrea, Scoala Nr. 128, Bucureşti pag.30

17. EDUCAŢIE EGALĂ PENTRU TOŢI COPIII , Prof. Iuliana Tomescu, Scoala Nr. 128,

Bucureşti pag.32

18. EDUCAŢIEI CENTRATĂ PE ELEV PRIN UTILIZAREA METODELOR ŞI TEHNICILOR

ACTIVE DE ÎNVĂŢARE : Prof. CAMELIA DARIE - CENTRUL ŞCOLAR SUCEAVA ,

Prof. MUJDEI SILVIA – CENTRUL ŞCOLAR SUCEAVA pag.34

19. Multiculturalitate si comunicare interculturală : Prof. Darie Doruţu -– Suceava pag.36

20. ROLUL DASCĂLULUI ÎN INTEGRAREA ELEVILOR CU CERINŢE EDUCATIVE

SPECIALE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL DE MASA : Înv. Şorecău Cătălina , Înv. Ureche Maria Şcoala

Generală,, A.P.Alexi ’’ Sîngeorz-Băi, Jud. Bistriţa-Năsăud pag.38

21. ŞANSE EGALE PRIN EDUCAŢIE : Prof. Mandreşi Ana Liceul Pedagogic „C. D. Loga”, pag.40

22. DEFECTE DE VORBIRE SPECIFICE VÂRSTEI PREŞCOLARE : CLAPOU CRINA

LUMINIŢA – GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 3 BISTRIŢA pag.42

ISSN: 1583 - 5529

Page 288: Simpozion International

288

23. INTERVENŢIILE COMPORTAMENTALE ÎN ADHD , ÎNV. BRÎNZEA ANA – CENTRUL

SCOLAR PENTRU EDUCAŢIE INCLUZIVĂ BUZĂU , ÎNV. PĂUN VICTORIA – CENTRUL

ŞCOLAR PENTRU EDUCAŢIE INCLUZIVĂ BUZĂU pag.43

24. IUBIRE PENTRU COPIII NOŞTRI ÎNTR-O ŞCOALĂ A DIVERSITĂŢII : Înv. Pirtea Marioara,

Liceul de muzică şi Arte Plastice ,, Constantin Brăiloiu’’ pag.45

25. ROLUL ÎNVĂTĂTORULUI ÎN EDUCATIA COPIILOR CU CES , Inst. Stela Corobea

Şcoala Generală “Avram Stanca”Petroşani , Jud. Hunedoara pag.46

26. MODALITĂŢI DE DEPISTARE A DISLEXO-DISGRAFIEI: Institutor : Peştean Aurelia

Institutor : Bot Laura , Şcoala ,,Nicolae Titulescu” Cluj-Napoca pag.48

27. Şcoala incluzivă şi tratarea diferenţiată a elevilor : Prof. itinerant Cozma Mirela , Centrul

Şcolar pentru Educaţie Incluziva Tîrgu-Neamţ pag.49

28. CREATIVITATE, RECUPERARE ŞI SOCIALIZAREA ELEVILOR CU CERINŢE

EDUCATIVE SPECIALE : As. social ŢÎRDEA MIHAELA - SAM „Sf. Ecaterina” Huşi

M.i. GALAN VALERICA - SAM „Sf. Ecaterina” Huşi pag.51

29. ŞCOLARIZAREA COPIILOR CU AUTISM : INST. ENE CRENGUŢA,

SAM CARACAL pag.52

30. STRATEGII DE REALIZARE A EDUCAŢIEI INTERCULTURALE : Învăţător Aneta

Alexuc Şcoala “D.A. Sturdza” Iaşi pag.54

31.STRATEGII EDUCAŢIONALE PRIVIND EDUCAŢIA COPIILOR CU CERINŢE SPECIALE :

SIMION CRISTINA GRĂDINIŢA O.N. NR. 34 CONSTANŢA pag.55

32. STIMULAREA CREATIVITĂŢII PRIN JOC: INST. PUIU VALENTINA PROF. PRISTAVU

NICOLETA ŞCOALA ALBEŞTII DE ARGEŞ pag.56

33. RECUPERAREA ŞI INTEGRAREA SOCIALĂ A ELEVILOR CU CES PRIN ACTIVITĂŢI

EXTRACURRICULARE :Înv. Iovan Florica , Înv. Marc Ana ,C.Ş.E.I. Nr.2 Oradea pag.58

34. MANAGEMENTUL CLASEI ÎN ŞCOALA INCLUZIVĂ institutor Robu Maria Şcoala Nr.97 –

Bucureşti pag.59

35. OPŢIUNI EDUCAŢIONALE PENTRU COPIII CU DEFICIENŢE DE AUZ : Vasilică Teodora

Leliana , Grădiniţa SAM Caracal pag.60

36. EDUCATIA PENTRU TOTI : Institutor STANCANA DOINA , Institutor ISTRATIE

FLOAREA , GRADINITA P.N. NR.16 Rm.VALCEA pag.62

37. INTEGRAREA ŞI LUCRUL CU ELEVII CU CES – O PROVOCARE, NU O PEDEAPSĂ

Inst. MAZILU ALINA VICTORIA- Liceul cu Program Sportiv Tg-Jiu , Înv. IORDACHE SILVIA –

Şc. Gen. „Gheorghe Tătărăscu” Tg-Jiu pag.63

38. CUM VALORIFICĂM TIMPUL LIBER , prof. Oana Monica Plaiu, Şcoala Specială Paşcani ,

prof. Daniela Novac, Şcoala cu clasele I-VIII Conţeşti pag.65

39. CREATIVITATE ŞI INOVAŢIE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SPECIAL- DIFERIŢI DAR EGALI

ISSN: 1583 - 5529

Page 289: Simpozion International

289

Profesor-educator Mircea Camelia Nicoleta(Grup Şcolar Ion Holban Iaşi) , Profesor de sprijin Baciu

Cristina Elena (Şcoala Ion Creangă Târgu Frumos) pag.66

40. ÎNVĂŢAMÂNTUL INTEGRAT - O ŞANSĂ PENTRU ELEVII CU CERINŢE SPECIALE ÎN

EDUCAŢIE : ÎNV.BOGDAN LILIOARA , GIMNAZIUL:,,FLOREA BOGDAN” REGHIN

JUDEŢUL MUREŞ , ÎNV.DIMBEAN CARMEN MIHAIELA , SCOALA GENERALĂ CU

CLASELE I-VIII LUNA, STRUCTURA LUNCANI, JUDEŢUL CLUJ pag.67

41. UTILIZAREA SISTEMULUI EDUCAŢIONAL INFORMATIZAT ÎNVĂŢĂMÂNTUL

SPECIAL , PROF. MARILENA - CARMEN MAHALU ,SUCEAVA pag.68

42. ROLUL ŞCOLII ÎN EDUCAŢIA INCLUZIVĂ: Profesor: Cristina Pohoaţă - Palatul Copiilor Iaşi

Învăţător: Cătălina Alexa - Liceul Teoretic Miron Costin Iaşi pag.71

43. SOCIALIZAREA ELEVILOR CU C.E.S. : ÎNVĂŢĂTOR : FODOR MARIANA ŞCOALA CU

CLASELE I-VIII NR.3 , ORAŞ DĂRMĂNEŞTI- JUDEŢUL BACĂU pag.72

44. MANIFESTĂRILE PREDISPOZIŢIILOR CREATIVE : AUTOR, Prof. BABOI DRĂGAN

LUMIMIŢA , m.i. DIACONU MARIANA , Dorohoi

pag . 73

45. O ŞANSĂ ACORDATĂ COPILULUI CU SINDROM DOWN :Institutor: Mureşan Doina Maria

– Grădiniţa P.P. nr.12 Alba Iulia , Educatoare: Rodean Petronela – Alba Iulia pag.75

46. PUNCTE DE VEDERE – „DIFERIŢI, DAR EGALI”Prof. DOINA-OLGUŢA COCIC, Şcoala

Specială nr. 2, Bucureşti Prof. MARIA-MARGARETA COMAN, Şcoala Specială nr. 6 „Sf. Nicolae”,

Bucureşti pag.76

47. PARTENERIATUL EDUCAŢIONAL – MIJLOC DE INTEGRARE AL COPIILOR CU CES :

Profesor Geta Berneanu Şcoala Specială ,,Sf. Vasile”Craiova , Educatoare Maria Dişteanu Grădiniţa

nr.37,,Dumbrava Minunată”,Craiova pag.77

48.STRATEGII MODERNE DE INTERVENŢIE TERAPEUTICĂ LA ELEVII CU

DEFICIENŢE MINTALE SEVERE - ÎNVĂŢAREA ASISTATĂ DE COMPUTER : Adina Valeria

Marinache Şcoala Specială nr. 10, Bucureşti pag.78

49. PROGRAM DE TRAINING TACTIL PENTRU COPIII NEVĂZĂTORI DE VÂRSTĂ

PREŞCOLARĂ : ClaudiaVeronica Marinache , Drd., Fac. de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei,

Bucureşti , Şcoala pentru Deficienţi de Vedere, Bucureşti pag.80

50. Creativitate şi inovaţie în învăţământul special -“Diferiţi dar egali” Mirulescu Elena-Roxana; Grup

Şcolar Forestier Tg-Jiu , Mirulescu Dumitru; Liceul “Constantin Brăiloiu” Tg.-Jiu pag.82

51. Caracteristici ale evaluării copiilor cu cerinţe educative speciale incluşi în programe de integrare

Inst. BECIU ELISABETA , Inv. GHEORGHE MARIOARA LICEUL DE ARTA IONEL PERLEA;

SCOALA BORA pag.83

ISSN: 1583 - 5529

Page 290: Simpozion International

290

52. STRATEGII INTERACTIVE , APLICATE ÎN ACTIVITATEA EDUCATIVĂ A COPIILOR CU

CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE INCLUŞI ÎN PROGRAME DE INTEGRARE ÎN ŞCOLILE

DE MASĂ : Autor: institutor TOADER VIORICA, Şcoala Specială nr. 1 Slobozia –Ialomiţa pag.86

53. METODE DE ÎNVĂŢARE PRIN COOPERARE , Înv Beldea Adriana , Şcoala cu clasele I-

VIII,Nr 117 , Bucureşti,Sector 6 pag.87

54. INTEGRAREA COPIILOR CU CES : Înv. Costina Mariana Şcoala Sf. Varvara

Aninoasa-Iscroni

pag.89

55. Profesor şi elev, uniţi prin CUVÂNT : Prof. Raluca Avrămescu , Colegiul Economic al Banatului

Montan, Reşiţa pag.90

56. Intervenţia specializată în dificultăţile de învăţare : Numele, prenumele DAVID ELENA

EUGENIA , Numele, prenumele NEAMŢU SORINA , FĂGET , TIMIȘ pag.91

57. INTEGRAREA PENTRU COPII CU CES, FAMILII, CADRE DIDACTICE ŞI COMUNITĂŢII :

INST.DINU ADRIANA CARLA, PROF.DINU NICOLAE,SC.BRATOVOIESTI pag.93

58 . Planul educaţional de intervenţie individualizatǎProf. Catrina Liana Grup Şcolar

Forestier , Ms. Instructor Popescu Traian - Argeş pag.94

59. Educaţia interculturală - o nouă provocare : Prof. Pop Ioana Laura , Oradea pag.96

60. EGALITATE ÎN DIVERSITATE ÎN ŞCOALA INCLUZIVĂ , Învăţător, Ouatu Camelia ,

Centrul Şcolar Pentru Educaţie Incluzivă Negreşti pag.97

61. METODE ŞI TEHNICI DE INTEGRARE A COPIILOR CU AUTISM : COŞARIU RAMONA , RADULOV

LĂCRĂMIOARA- TIMISOARA pag.98

62 . ATITUDINI POZITIVE ÎN RELAŢILE DINTRE COPII-ŞCOALĂ-ADULTI-SOCIETATE :

BOANTĂ MIHAELA , SFETCU MARINELA-CONSTANŢA pag. 100

63. CREATIVITATE – JOC ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT : Înv.-educator DORIN BRĂILENU Prof.

Sociolog ADRIAN LALESCU , Liceul teoretic ,,IRIS”, Timişoara pag.102

64. JOCUL DIDACTIC Prof. def. religie BACIU LUCIAN OVIDIU, Constanţa pag.103

65. ELEVII CU CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE – „O PROVOCARE A PREZENTULUI”

Profesor de sprijin Brebenel Vasilica, Profesor Holboşan Carmen, Târgovişte pag.104

66. ACTIVITATEA SPORTIVĂ A ELEVILOR CU CES : Prof. Mihai Corneliu Târgovişte , Prof.

Nicolae Cătălin - Şc. Grigore Alexandrescu Târgovişte pag.105

67. Nevoile de formare a cadrelor didactice în domeniul educaţiei incluzive Autori: director prof.

Constantinescu Elisabeta, student Constantinescu Eliana , Târgovişte pag.107

ISSN: 1583 - 5529

Page 291: Simpozion International

291

68. CADRUL DIDACTIC DE SPRIJIN /ITINERANT : Dumitru Felicia – Şc. ,,Tudor Vladimirescu”

,Târgovişte , Cristescu Tamara - Şc. ,,Tudor Vladimirescu” ,Târgovişte pag.108

69. INTEGRAREA COPIILOR CU CES : Prof.LICA VERONICA , Bibliotecar GHERGHESCU

MAGDA , SCOALA Nr 12 TARGOVISTE pag.109

70. MANAGEMENTUL SI METODOLOGIA EDUCATIEI INCLUSIVE : BUCUR CLAUDIA

CERASELA-PROFESOR DE SPRIJIN SCOALA nr 12 TARGOVISTE ,VIZITIU CARMEN-

PSIHOLOG SCOALA I.A. BRATESCU-VOINESTI TARGOVISTE pag.111

71. DIZABILITATEA-DIAGNOSTIC SI LIMITE: Inst. Florenta Ionescu, Inv. Didina Mitran, coalaȘ

cu Clasele I-VIII Nr. 152 „Uruguay”, sect. 1, Bucuresti pag.113

72. ELEVII CU NEVOI SPECIALE SI EDUCATIA LOR: EDUCATOARE: POPA ROXANA

ALINA ŞCOALA CU CLS. I-IV VALEA MICĂ, JUD. BACĂU pag.114

73. INTEGRAREA COPIILOR CU CERINŢE SPECIALE ÎN ŞCOALA PUBLICĂ Înv. FÎNTÎNĂ

ANCA-NICOLETA , Şcoala cu Clasele I-IV Valea Mică-structurăS.A.M. Cleja, jud. Bacău pag.116

74. ŞCOALA ŞANSELOR EGALE –SPERANŢĂ, FLEXIBILITATE, TOLERANŢĂ - Profesor

Florentina Văcaru Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Tg. Jiu pag.117

75. STIMULAREA SOCIABILITĂŢII ELEVILOR CU CES INTEGRAŢI ÎN ŞCOALA DE MASĂ

AUTORI: LEORDEAN LOREDANA , OSZLANSZKY DIANA SORINA DE LA C.Ş.P.E.I.”PAUL

POPESCU NEVEANU”, TIMIŞOARA pag.119

76 . ŞCOALA ŞI FAMILIA, ACTORII PRINCIPALI AI INTEGRĂRII COPIILOR CU NEVOI

SPECIALE :VILĂU GIORGIANA-GRUP ŞCOLAR « FERDINAND I »-RM. VÂLCEA pag.120

77. EDUCAŢIA COPIILOR CU CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE Inst. NISTOR MARIA ,

G.P.P. NR.2, CURTEA DE ARGES pag.122

78. INSTRUIREA ASISTATĂ DE CALCULATOR LA TÂNĂRUL CU DIFICULTĂŢI DE

ÎNVĂŢARE Ing. IRIMIA OVIDIU – Centrul Şcolar Suceava . Ing. IRIMIA DELIA ELENA –

COLEGIUL TEHNIC “Samuil Isopescu Suceava pag.123

79. MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI CU TULBURĂRI DE COMPORTAMENT

Prof. Constantin Lenuţa-Prof. Neacşu Monica Elena- Şcoala Specială nr.2 Constanta pag.124

80. INTEGRAREA COPIILOR CU CERINTE EDUCATIVE SPECIALE Prof.ANDREI MARIA

Gr.Şc.,,TIMOTEI CIPARIU,,Blaj, Prof.ANDREI LIVIU OREST Şc.cu cls.I-VIII, I.M.

MOLDOVAN Blaj pag.126

81. CREATIVITATE FĂRĂ CUVINTE : Prof. Daniela Anton, Prof. Nicoleta Cramaruc Grup Şcolar

“Vasile Pavelcu” (elevi cu deficienţe auditive) Iaşi pag.127

82 . UTILIZAREA UNOR METODE CREATIVE DE LUCRU ÎN TERAPIA LOGOPEDICA Isoc

Isabella – Şcoala ” Andrei Şaguna”, Turda pag.128

83. IMPORTANŢA EDUCAŢIEI RITMULUI PRONUNŢIEI PENTRU AMELIORAREA

INTELIGIBILITĂŢII VORBIRII COPIILOR DEFICIENŢI DE AUZ , Autor: Profesor

psihopedagog- Adina Raţiu Şcoala Specială “ Sfâtul Vasile” - Craiova, judeţul Dolj pag.129

ISSN: 1583 - 5529

Page 292: Simpozion International

292

84. O ŞANSĂ EGA LĂ PENTRU TOŢI COPIII : Institutor:Tomuş Adriana Şcoala Generală

,,Sfânta Varvara” Aninoasa pag.131

85. CONSECVENŢĂ ŞI CONTINUITATE – MĂSURA EFICIENŢEI ÎN EVOLUŢIA

COPILULUI PREŞCOLAR CU HANDICAP LOCOMOTOR : INST. GHIORGHIONI

ELEONORA , INST. GEORGESCU DORINA , HUNEDOARA pag.132

86. CREATIVITATE ŞI INOVAŢIE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SPECIAL -DIFERIŢI, DAR EGALI ,

Învăţător: Negruţ Valerica , Educator: Mocan Florentina , C.Ş.E.I. Nr. 2 Oradea pag.134

87. Democraţie şi toleranţă : Profesor:Tican Cătălin, Colegiul I. C. Brătianu, Piteşti, Argeş pag.135

88. Cooperarea, participarea şi respectul, termeni esenţiali în realizarea dialogului intercultural

Profesor:Tican Aura Şcoala nr. 14, „Alexandru Davila”, Piteşti pag.137

89. EDUCATORII ŞI ATITUDINEA LOR FATA DE CES: Golfiţă Florica- Filiaşi pag.138

90 . MODALITĂŢI DE REALIZARE A EDUCAŢIEI ECOLOGICE ÎN ŞCOLI SPECIALE

Inv.Oprea Milica , Scoala Nr.24,Bucuresti pag.140

91. „CREATIVITATE ŞI INOVAŢIE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTULUI SPECIAL”- „DIFERIŢI DAR

EGALI“. Prof. CIOBOATA AURELIA , Prof. MOANŢĂ RODICA ,

Şcoala cu cls. I-VIII , Nr.1, Caracal, Jud.Olt , Str. Mihai Viteazu, Nr. 2 pag.141

92. FORMAREA CONCEPTULUI DE NUMAR PRIN EXERCITII DE MOTRICITATE

METODA PROPRIE , AUTOR: VÎLCU MADALINA , Bucureşti pag.142

93. TOŢI SUNTEM IDENTICI ŞI, TOTUŞI, DIFERIŢI , GOJNETE NICOLAE – învăţător grad

definitiv, RUIU FLORIN-MARIUS – profesor grad II ,Vâlcea pag.143

94. TEHNICI PSIHOTERAPEUTICE FOLOSITE IN INVATAREA RAPIDA LA ELEVUL

ADOLESCENT NEVAZATOR , Autor: drd. COVACI – TRANDAFIR CRISTINA, psiholog

psihoterapeut , Scoala Speciala nr. 9 Bucuresti pag.144

95. INTEGRAREA ŞCOLARĂ A COPILULUI ÎN DIFICULTATE , inst. Muscaş Ana

S08 “Andrei Mureşanu”, Oradea pag.145

96. Diferiţi dar egali , Pop Rozalia , Piatra Neamţ pag.147

97. STRATEGII DE ÎNVĂŢARE EFICIENTĂ LA COPIII CU CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE

Chiru Adelina Nectara,Şcoala Potoceni,com. Mărăcineni,jud. Buzău pag.148

98. INTEGRAREA COPIILOR CU SINDROM AUTIST ÎN SOCIETATE : PSIHOLOG:SÎRBU

SOFIA ,PSIHOLOG:TĂUT MARIA , CSEI P.P.NEVEANU TIMI OARA, JUD.TIMI pag.150Ș Ș

99. ROLUL PLANULUI DE INTERVENŢIE PERSONALIZAT ÎN EDUCAREA ELEVULUI CU

C.E.S. , Instit. Viorica Hucai – Dascalaşu, Şcoala cu clasele I-VIII nr.3 Botoşani , Prof. Marian

Tomiţă, Şcoala cu clasele I-VIII nr.3 Botoşani pag.152

100. STRATEGII DE ÎNVĂŢARE PENTRU COPIII AUTIŞTI : Înv. ed Bondar Viorica , Centru

Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr. 2 Oradea pag.153

101. ROLUL CALITĂŢII VIEŢII ŞCOLARE ÎN INTEGRAREA SOCIALĂ A ELEVILOR

DEFICIENŢI DE AUZ , Învăţător-educator Popa Gabriela , Timişoara pag.156

ISSN: 1583 - 5529

Page 293: Simpozion International

293

102. Eficientizarea procesului de integrare a copiilor cu cerinţe educative speciale - rezultat al

parteneriatului activ dintre cadrul didactic itinerant şi profesorii de specialitate : Autor: Norocel

Ştefania Cosmina pag.157

103. PAŞI ÎN EDUCAŢIA INCLUZIVĂ , VALERIA ANA ROTAR , CLUJ NAPOCA pag.158

104. “CREATIVITATE ÎN ÎNVĂTĂMÂNTUL SPECIAL”“DIFERIŢI, DAR EGALI”

Educatoare: Bosoteanu Valeria , Vornicu Florina , Gradinita 225 “Veseliei” Bucureşti pag.159

105. PROIECTELE DE DEZVOLTARE ŞCOLARĂ - INSTRUMENTE DE INTRODUCERE A

SCHIMĂRII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SPECIAL : Prof. Mihaela Bazarciuc , Bucureşti pag. 160

106. INFLUENŢA ATITUDINII SOCIETĂŢII ASUPRA IMAGINII DE SINE A COPIILOR CU

C.E.S.: Asist.univ.drd.Ana Maria Lăzărescu – Univ. Petre Andrei din Iaşi , Prof. Logoped Alina

Mendelovici – Centrul Logopedic Interşcolar Iaşi pag.161

107. O EDUCAŢIE DE CALITATE PRIN PARTENERIATUL GRĂDINIŢĂ – FAMILIE

EDUCATOARE : ŞTEFAN- BÎRDEA ANGELA , INSTITUTOR : COSTE MONICA pag.163

108. COPILUL- MINUNEA DE LÂNGĂ NOI : COSTE MONICA , CHIRVĂSUŢĂ FLORICA ,

GRĂDINIŢA UNIVERSITĂŢII „BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA pag.164

109. EGALIZAREA SANSELOR PENTRU PERSOANELE CU C.E.S :Autori: Educ:Cazan Cosmina

Irina , Educ.Ionita Cristina Georgeta , Scoala Pentru Deficienti De Vedere Bucuresti pag.166

110. ROLUL FACTORILOR CREATIVITĂŢII ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII

CREATIVE : Gogoloiu Nicoleta , Paul Monica , Alba Iulia pag.167

111. Învăţarea interactivă în şcoala incluzivă : Profesor logoped- Liana Varan – Şcoala cu clasele I-

VIII nr. 5 Timişoara pag.168

112. ROLUL PROFESORULUI ÎN CLASA DE ELEVI CU CES : INST. MATEI FLORINELA/

INV. CIOACĂ OLIVIA-ŞCOALA “MIHAI VITEAZUL”, ALEXANDRIA pag.169

113. INTEGRAREA COPIILOR CU CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE ÎN ŞCOLILE DE MASĂ

Ed. COJOCARU CLAUDIA , Ed. BANICA MARIA Gr. Nr. 1 ROSIORII DE VEDE pag.170

114. DREPTUL LA EDUCAŢIE PENTRU TOŢI COPII : Educatoare: Primejdie Tudoriţa

Grădiniţa cu P.P.Nr.3 , Roşiori de Vede, Teleorman pag.173

115. COPIII AU NEVOIE DE DRAGOSTE PENTRU A CREŞTE SI A SE DEZVOLTA

Educatoare: Dodenciu Cristina ,Grădiniţa cu P.N. Nr.7. , Roşiori de Vede-Teleorman pag.175

116. DEZVOLTAREA CREATIVITĂŢII PRIN METODA INTERACTIVĂ : : Educatoare Nagy

Teodora , Cheran Valeria , Grădiniţa Nr. 7 Roşiorii de Vede , Teleorman pag.177

117. Rolul Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă în promovarea valorilor educaţiei integrate

Profesor psihopedagog Doina Păşcuţă , Profesor itinerant Floriana Ţucra - Centrul Şcolar pentru

Educaţie Incluzivă ,,Paul Popescu Neveanu” Timişoara pag.178

118.EDUCAŢIA INTERCULTURALĂ – O NECESITATE ÎNTR-O SOCIETATE DEMOCRATICĂ

ISSN: 1583 - 5529

Page 294: Simpozion International

294

PĂŞCUŢĂ ADRIAN asist. univ. drd. - Universitatea de Vest Timişoara , BÂRNEANU ANDREEA

prep. univ. - Universitatea de Vest Timişoara pag.180

119. EDUCAŢIA INCLUZIVǍ ÎN CONDIŢIILE SISTEMULUI ROMÂNESC DE ÎNVǍŢǍMÂNT

Prof. Serban Gabriela , Colegiul Economic al Banatului Montan Reşiţa pag.181

120. EDUCAŢIA INTERCULTURALĂ – O OPŢIUNE IDEOLOGICĂ A SOCIETĂŢII

DEMOCRATICE INST. HAŢEGAN COMŞA MARILENA, . ALBA pag.183

121. JOCUL – ACTIVITATE DE SOCIALIZARE A COPIILOR CU CES : Profesor: Crişan Anicuţa

Romanţiana Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimleu Silvaniei pag.184

122. METODE SI PROCEDEE DE LUCRU DIFERENŢIAT CU ELEVII CARE PREZINTĂ

DEFICIENŢE DE ÎNVĂŢARE ASOCIATE : Institutor:Luncan Floare , Profesor Psiho-pedagog:

Szabo Liliana Florina , Liceul Teoretic ,,N . JIGA ” pag.185

123. Autismul – incapacitate de interrelationare , Fetyko Tamara , Timisoara pag.187

124. IERI MARGINALIZAT,ASTĂZI INTEGRAT :Autori:înv.Adriana Florica Puie,grad I,Liceul

Pedagogic”Iosif Vulcan”Oradea,Bihor , Prof. Master Mircea Pavel Puie, Marghita pag.188

125. ACTIVITATEA EDUCATIVĂ A COPIILOR CU DEFICIENŢE INTEGRAŢI ÎN

GRĂDINIŢELE OBIŞNUITE : Ciobescu Carmen Monica , Tîrgu Jiu pag.190

126. Metode alternative de evaluare în activitatea didactica: Învăţător: Buda Livia Şcoala

nr.52, Iancului, sector 2,Bucureşti pag.191

127. O ŞCOALĂ PENTRU TOŢI : Profesor- educator Gospodin Sorina Lăcrămioara Centrul Şcolar

pentru Educaţie Incluzivă- “AURORA”- Vaslui pag.192

128. PARTENERIATELE SCOLARE- PREMISĂ A INTEGRĂRII COPIILOR CU C.E.S. Învăţător

- educator: Bondrea Mirela, Centrul Scolar pentru Educatie Incluzivă ,, Aurora” Vaslui pag.193

129. Evaluarea copiilor cu C.E.S. în vederea integrării lor în şcolile publice : Prof. Dorina Coste , Prof.

Oltea Fontul , Liceul Teoretic „Traian Doda” Caransebeş pag.196

130. Strategii de comunicare necesare în interacţiunea învăţător-copiii cu CES :Institutor Florentina

Guţu, Şcoala cu clasele I-VIII nr 17”Pia Brătianu”,Bucureşti pag.197

131. MODALITĂŢI DE INTEGRARE A COPIILOR CU INTELECT DE LIMITĂ ÎN

ÎNVĂŢĂMÂNTUL DE MASĂ FIECARE COPIL ARE VISE… SĂ-L AJUTĂM SĂ ŞI LE

ÎMPLINEASCĂ ! Inst. Arnăutu Rozalia Aurora , Inst.Suru Camelia Angela , Oraviţa pag .199

132. Creativitate şi inovaţie în învăţământul special : Prof.psiholog: Pătrăşcoiu Adriana , Prof.T.T.L:

Sanda Simona , Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Tg-Jiu pag.200

133. NECESITATEA FORMARII COMPETENŢELOR COMUNICATIVE LA ELEVII

NEVAZATORI DE GIMNAZIU AUTOR : prof. COLGIU RODICA , Bucuresti pag.201

134. UTILIZAREA TEHNOLOGIILOR INFORMATICE ÎN EVALUAREA INTERDISCIPLINARĂ

A COPIILOR CU CES : Invăţător, PICIOROAGĂ AURORA , VASLUI pag.203

135. ABORDAREA ACTIVITĂŢILOR TRANSDISCIPLINARE ÎN PROGRAMUL ŞCOLAR AL

ELEVILOR CU CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE Proca Cătălina, Vaslui pag.204

ISSN: 1583 - 5529

Page 295: Simpozion International

295

136. VALORIFICAREA OPTIMĂ A POTENŢIALULUI PERSOANELOR CU CERINŢE

EDUCATIVE SPECIALE ÎN VEDEREA ASIGURĂRII NORMALIZĂRII : Tătaru Rodica, Centrul

Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Aurora”, Vaslui pag.205

137. DIMENSIUNEA PSIHOPEDAGOGICĂ A ELEVILOR CU CERINŢE SPECIALE

Institutor Coman Dorian , Şcoala Nr.3 ,Sector 2, Bucureşti pag.206

138. COMPUTERUL, SUPORT ÎN COMUNICARE ŞI SPRIJIN ÎN ÎNVĂŢARE;

IMPLEMENTAREA UNUI OPŢIONAL CROSSCURICULARE PENTRU COPIII CU

DIZABILITĂŢI MINTALE AUTOR: DIRECTOR ADJUNCT, PSIHOPEDAGOG IOANA

NARCISA ,CENTRUL ŞCOLAR PT. EDUCAŢIE INCLUZIVĂ ŞIMLEU SILVANIEI pag.208

139. ARTTERAPIA ŞI IMPLICAŢIILE SALE COMPENSATORII ÎN CONDIŢIILE DE

FICIENŢEI VIZUALE :Asist. Univ. Drd. CLAUDIA BORCA Universitatea de Vest din Timişoara,

Facultatea de Sociologie şi Psihologie, Catedra de Ştiinţe ale educaţiei pag.209

140 . Jocul didactic în dezvoltarea limbajului copiilor cu cerinţe educative speciale :

inst. Laufer Cristina, LPS, Slatina pag.211

141. Plan de intervenţie pentru integrarea în şcoala de masǎ a copiilor cu CES: Perieţeanu Doina-

Centrul Şcoalar pentru Educaţie Incluzivă „AURORA” Reşiţa pag.212

142. Jocul - modalitate de evaluare la copiii cu CES : PROF. CONCEATU LOREDANA

LIC. PEDAGOGIC CD LOGA CARANSEBEŞ pag.213

143. METODE ACTIV – PARTICIPATIVE ÎN INTEGRAREA COPIILOR CU CES ÎN ŞCOLILE

DE MASĂ , Prof. LINŢA CECiLIA , LIC. PEDAGOGIC CD LOGA CARANSEBEŞ pag.214

144. INTEGRAREA COPIILOR AUTIŞTI ÎN ŞCOALA DE MASĂ , Instit. ŞOLDAN INGRID

ŞC CU CLS I – IV RUSCHIŢA , Caras-Severin pag.215

145. Integrarea şcolară a copiilor cu CES: Autori: Institutor Tătar Mirela , Institutor Ion Ritta

Liceul Pedagogic „C.D.Loga” Caransebeş pag.217

146 . METODE ŞI TEHNICI ACTIV PARTICIPATIVE-AJUTOR ÎN DEZVOLTATEA

CREATIVITĂŢII ELEVILOR CU C.E.S. AUTORI: PROF.-EDUC. AVRAMESCU

DRĂNICEANU ANAMARIA PROF.-EDUC. GROZA NICOLETA , Resita pag.218

147 . COPIII CU CES – dificultăţi de învăţare : Învăţător TROFENCIUC MINODORAÎnvăţător-

Educator DUMITRAŞCU VALERIA , ŞCOALA SPECIALĂ CARANSEBEȘ

pag.220

148. TOATE FIINTELE UMANE SUNT NASCUTE LIBERE SI EGALE IN DEMNITATE SI

DREPTURI : Prof.GHEORGHE STOICAN,LIC. PEDAGOGIC CD LOGA CARANSEBEŞ pag.221

149. SUB SEMNUL NERENUNŢĂRII LA SPERANŢĂ: COPILUL AUTIST , INST. ANTON

NICOLETA , GRĂDINIŢA P.P.1 CARANSEBEŞ pag.222

150. ROLUL COMUNITĂŢII ÎN REUŞITA EDUCAŢIEI INCLUZIVE : Mariana Andras

Liceul Teoretic „Traian Doda” Caransebes pag.223

ISSN: 1583 - 5529

Page 296: Simpozion International

296

151. Lecţii cu ajutorul calculatorului : Profesor-educator: Văcărescu BrigitaCentrul Şcolar Pentru Educaţie

I ncluzivă ,,Aurora” Reşiţa, Caraş-Severin

pag.225

152. EDUCAŢIA ŞI ŞCOALA INCLUZIVĂ : Inst. Pîrvulescu AureliaGr. Şc. Ind. C-ţii Maşini,

Corpul B Caransebeş pag.226

153. EDUCAŢIA INTERCULTURALĂ : Înv. ANDERCA FLOAREA Grup Şcolar Industrial

Construcţii de Maşini, Corpul B Caransebeş pag.228

154. COPILUL CU DEFICIEN E: Prof. BA OLDEA LUCIA OANA , CORNU EL pag.230Ț Ș Ț

155. „ ŞANSE EGALE ” Prof. Bǎcîrcea Nicoleta AncuţaGrup Scolar Forestier Rucăr pag.231

156. STIMULAREA CREATIVITĂŢII ELEVILOR CU CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE PRIN

JOC :prof. Antal Daniela , prof. Roş Stela Maria Centrul , Şimleu Silvaniei pag.233

157. DIFERIŢI, DAR EGALI-COPIII CU DEFICIT DE INTELECT-ROLUL FACTORILOR NON

COGNITIVI ÎN EFICIENŢA ÎNVĂŢĂRII : BERZESCU VALERIA,institutor I-educatoare la

Grădiniţa P.P. nr.2 IANCU DANIELA Caransebeş pag.235

158 . ORIGAMI – TEHNICĂ INOVATOARE A DEZVOLTĂRII CREATIVITĂŢII

ELEVILORCU DEFICIENŢĂ DE VEDERE Prof. Marika Turcu Prof. Elvira Daniela Păcurari –

LICEUL TEORETIC „IRIS”, TIMIŞOARA pag.237

159. ADAPTAREA ŞI DIFERENŢIEREA CURRICULARĂ ÎN ŞCOALA INCLUZIVĂ : Prof. de

sprijin MARINESCU EUGENIA , , Instit.CIOCA ZENOVIA , Targoviste pag.238.

160. Strategii didactice de stimulare senzorială a copiilor cu cerinţe educative

speciale prof. Maria IVĂNESCU, - CSEIS Oradea pag.239

161. STRATEGII UTILIZATE PENTRU ASIGURAREA ACCESULUI LA EDUCATIE A

COPIILOR CU DIZABILITĂŢI : Prof. ARDELEAN ALINA , CARANSEBEŞ pag.242

162. ACTIVITATI PSIHOMOTRICE LA COPIII CU SINDROM DOWN : KINETOTERAPEUT

BUDA MIHAELA-ALINA , PSIHOPEDAGOG RUSU RODICA - Centrul Şcolar pentru Educaţia

Incluzivă « PRIMAVARA » Reşiţa pag.243

163. MODALITĂŢI DE INTEGRARE A COPIILOR CU CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE ÎN

GRĂDINIŢA DE COPII : INSTITUTOARE: DAVIDESCU SILVIA , EDUCATOARE:

SOCINEANŢU MARIA , GRĂDINIŢA P. P. NR. 4 CARANSEBEŞ pag.245

164. ROLUL EDUCATIEI INCLUZIVE IN INTEGRAREA COPIILOR CU CES : INSTITUTOR:

ENE IONELA-CORNELIA GRADINITA NR.8 ALEXANDRIA, JUD.TELEORMAN pag.246

165. CREATIVITATEA ÎN ACTIVITATEA ŞCOLARĂ : GALE TAMARA : Centrul Şcolar pentru

Educaţie Incluzivă Şimleu-Silvaniei, jud. Sălaj

pag.247

166. REPERE ALE EDUCAŢIEI BAZATE PE COOPERARE ŞI PARTENERIAT: Inst. ELENA

IFRIM - ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „Ion Jalea” CONSTANŢA pag.249

ISSN: 1583 - 5529

Page 297: Simpozion International

297

167. DEZVOLTAREA POTENŢIALULUI CREATIV LA ŞCOLARUL MIC : consilier şcolar

MURARIU CRISTINA , LIC. PEDAGOGIC CD LOGA CARANSEBEŞ pag.250

168. POT CREA SI EU : Pitica Ana , Scoala cu cls.I-IV Mal, OTELU-ROSU pag.251

169. EDUCAŢIA INCLUZIVĂ, O NECESITATE: Educatoare: POPESCU GABRIELA Grădiniţa

cu PP Ostroveni 1 , BALICI DANIELA Grădiniţa cu PP Nord 2 pag.253

170. EDUCAŢIA PRIN TOLERANŢĂ ŞI RESPECT LA PREŞCOLARI DIRECTOR: ED. ROŞU

MARIOARA , GRADINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.1, TG-JIU pag.254

171. REPERE TEORETICE ŞI PRACTICE ÎN EDUCAŢIA INTEGRATĂ : Psihopedagog, Tîrziu

Claudia , Prof.Itinerant,Schmidt Antonela , Reşiţa pag.255

172.Un dram de umanitate pentru a răzbi in viaţă : Prof. Tudor Ana, Prof. Rădulescu Mariana,

Şcoala “Liviu Rebreanu” Mioveni, Judeţul Argeş pag.257

173. INTEGRAREA COPIILOR CU CES - OPORTUNITĂŢI ŞI DIFICULTĂŢI : Înv.BOTEZATU

CRISTINA , Şcoala cu Clasele I-VIII Nr 2 Valea Seacă, ,judeţul Bacău pag258

178. INTEGRAREA, TOLERANŢA ŞI ACCEPTAREA COPIILOR CU CERINŢE EDUCATIVE

SPECIALE :Bulgaru Gianina, învăţător, Şcoala cu clasele I-VIII „, Bacău pag.259

179. INTEGRAREA COPIILOR CU CES Autor:HOARÃ CAMELIA , Bucuresti pag.260

180.Comunicarea didactică la clasele din învăţământul special folosind stilurile de învăţare ale elevilor

Autori: Poza Ana Giulia –profesor , Christodorescu Sanda –profesor , Timisoara pag.262

181. „ DIFERIŢI, DAR EGALI „EDUCAŢIA INTERCULTURALĂ : Prof. psiholog ŞTEFAN

CORNELIU, Înv. ŞTEFAN SIMONA - DANIELA , Buzău. pag.263

182. SUB SPECTRUL AUTISMULUI Ed. Luduşan Maria, Luduşan Mădălina, Alba Iulia pag.264

183. Diferiţi, dar egali , prof. Laura Stroescu , jud. Vâlcea pag.266

184. EDUCAŢIA – UN DREPT AL TUTUROR , MEREUŢĂ MARIANA- Iaşi pag.267

185. UN ELEV – O PROVOCARE : Prof. Miuţa Janet , Inst. Ştefănuţi Margareta pag.268

186. Creativitate şi imaginaţie în educaţia integrată Prof.Pasare Denisa , Craiova pag.269.

187 . EDUCAŢIE PENTRU EGALITATE : Învăţătoare Micu Teodora -, Institutor Grigorescu Elena

Cristina , Bucureşti pag.271

188. Creativitatea şi cultivarea ei în şcoală : Prof. Sandica Sivu , Prof. Anca Bufnila

Liceul Teoretic “Iris” Timisoara pag.272

189. ATITUDINI POZITIVE ÎN RELAŢILE DINTRE COPII-ŞCOALĂ-ADULTI- SOCIETATE :

BOANTA MIHAELA SFETCU MARINELA CONSTANTA pag.273

190. Stimularea creativităţii prin teatrul de păpuşi : Bianca Georgeta Buta , Gabriela Silvia Konnerth

Liceul Teoretic ,,Iris” Timişoara pag.274

191. PROBLEME DE INTEGRARE A COPIILOR CU CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE :Inst.

TUDOSE VIRGINIA , G.P.P.NR.2, CURTEA DE ARGES pag.276

ISSN: 1583 - 5529

Page 298: Simpozion International

298

192. IUBIRE NECONDIŢIONATĂ : Prof. Varro Ileana , Bistrita pag.277

193 . NECESITATE ŞI POSIBILITATE ÎN INTEGRAREA COPIILOR CU C.E.S. : Educatoare:

Răbâncă Ioana, Educatoare: Ştefură Mariana,Bucuresti pag.278

194 . SĂ-I FORMĂM DE MICI SĂ SE SIMTĂ EGALI CU CEILALŢI : Educatoare: GAVRILĂ

VERGICA ,Profesor:ŞERBĂNOIU GHEORGHIŢA , CRAIOVA. pag.280

195. IMPORTANŢA ADAPTĂRII CURRICULARE ÎN CONTEXTUL PRACTICILOR ŞCOLARE

INCLUZIVE Profesor, Dorin Georgeta Centrul Şcolar Pentru Educaţie Incluzivă Negreşti pag.281Ș

Sec iunea a doua – Prezentări în Power Pointț

DIRECTORUL CASEI CORPULUI DIDACTIC CARA -SEVERINȘ TUDOR DEACONU A REALIZAT 3 PREZENTARI

- ,,Sunt Special „

- ,,Cerin e educative speciale ”ț

- ,, Educatia incluziva intre deziderat si realitate ”

ISSN: 1583 - 5529

Page 299: Simpozion International

299

Scoala Speciala Caransebes a realizat 2 Prezentari in Power Point in engleza si romana in urma colaborarii cu Drª Teresa Fernandes (Escola Secundária de D. Dinis - Lisboa (401.250) (Portugal) in cadrul proiectului eTwinning ,, JESUS CHRIST, OUR PASSOVER LAMB, WAS SACRIFICED FOR US – Easter etwinning ”

1. Arnautu Rozalia, Suru Camelia-,,Copil ca tine sunt si eu”

2. Ed. Cazan Cosmina Irina, Ionita Cristina Georgeta-„Rolul iș importan a terapiei ocupa ionale în actul educa ional terapeutic laț ț ț copiii cu cerin e educative speciale”ț

3. Mate Angela -,, Zambete din tacere“

4. Patrutescu Carmen- ,,Modalitati de exprimare prin intermediul artei“

5. Vesa Roxana-„ Different, But Equal“

6. Mihaela Bazarciuc Scoala Speciala Nr.7 Bucuresti -,,Influenta proiectelor de parteneriat scolar asupra incluziunii elevilor cu CES”

7. Magdalena Cornea, Mihaela Chirhoc Sibiu-Proiect educativ: „Noua ne pasa“

8. Baciu Cristina, Mircea Nicoleta, Iasi-,,Origami, ramură a Ergoterapiei in contextul educatiei incluzive”

9. Cocic Doina, Bucuresti-„Un an din viaţa de şcolar”

10.Prof. Clementina Leaşu, Targoviste-„Diferiti, dar egali”

11.Pantea Cornelia, Pantea Vasile Salonta-„ Diferiti , dar egali“

12.Gabriela Biltiu , Dej -Prezentare Scoala Speciala Dej

13.Mihaela Rusu , Rotaru Migdonia Iasi-,, Artterapia “

14.Stoenescu Elena – Dâmbovi a ,, Valorizarea elevilor cu CES .”ț

15.Radulescu Ioana Nicoleta Clinceni , Ilfov-„ Proiect national Suflet pentru Suflet “

16.Pestean Aurelia , Cluj ,, Sanse egale pentru toti copiii”

ISSN: 1583 - 5529

Page 300: Simpozion International

300

17.Persinaru Sorina, Dara Mihaela, Bucuresti -,,Invatam sa zambim impreuna “

18.Prof. Ivănescu Maria, Boghiu Samica, C.S.E.I.S. Oradea-„Educatia ecologica a copiilor cu CES prin proiecte de mediu“

19.Mitrea Ecaterina, Grecu Mihaela-,, Stropi de creatie “

20.Mujdei Mariana, Negru Paula -„Copii care nu există”

21.Mihalache Viorica, Braila-,, Exemple de bune practici”

22. Mazilu Alina, Târgu-Jiu -,,To i avem o ansă”ț ș

23.Marinache Adina Valeria, coala Specială Nr.10 Bucure ti-Ș ș „Exemple de bune practici în terapia tulburarilor de limbaj la copiii cu deficien e mintale severe”ț

24.Marian Anamaria Elena, Turda- Proiect de educatie ecologica: „ECO INVENTATORI“

25.Lerint Monica, Salonta-,,Ziua Colegialitatii“

26. Iordache Simona Beatrice, Bacău-Prezentare

27.Hanganu Mariea, Hanganu Constantin, Neamt-,,Diferiti, egali, impreuna“

28. Farcane Iuliana, Neofet Gabriela, Suceava -,,Copil ca tine sunt si eu“

29. Dragan Ileana, Dimieru Rodica-,,Ne cunoastem, ne acceptam“ Proiect Timis - Mehedinti

30.Maria Margareta Coman, Mariana Meran-,, Demersuri terapeutice – art-terapia i elevul cu dizabilită i severe, asociateș ț

31.Carmen Marilena Serbanescu Bucuresti - ,,Probe practice de matematică utilizate în evaluarea elevilor cu dizabilită i severe”ț

32.Camelia Apopei, Iasi-,,Diferiti, dar puternici impreuna“

33. Budur Carmen Braila -,, Integrarea Socială a copiilor cu CES “

34. Balan Georgeta, Braila- ,, Identitatea personala – rolul iș influen a ei în formarea personalită ii elevilor “ț ț

ISSN: 1583 - 5529

Page 301: Simpozion International

301

35.Adriana Stoica- ,, Proiecte educa ionale “ț

36. Ardelean Rodica, Szeibert Daniela, Sighetul Marmatiei- ,, Natura si creatie “

37. Ana Staicu , Daniela Sima Bucuresti Integrarea socio - culturala a elevilor hipoacuzici prin activită i colare i extra colare ț ș ș ș

38. Pahon Oana , Cotta Camelia , Constanta - ,, Proiectul Educativ – Mijloc de facilitare a învă ării la elevul cu CES “ț

39. Panoiu Mariana Jenica, Braila ,,- Invatarea prin cooperare la elevul deficient mintal“

40. Ioana Fulga , Carmen Sandu,Ia i -,,Creativitate în diversitate “ș

41. Dorina Constantinescu , Buse Manuela , Bucuresti ,, Glasul Inimii“

42. Drd. Marinache Claudia ,Bucuresti- ,, Exemple de bune practici – Program de interven ie terapeutică în cazul unui copil nevăzătorț stimulat de timpuriu ”

43. Vâlcu Mădălina “Formarea conceptului de numar prin exercitii de motricitate – metoda proprie “

44. Popescu Traian : Exemple de bune practici ,, Formarea panourilor placate şi a ramelor ,Furniruirea panourilor ”

45. Catrina Liana si Bacarcea Anca ,, Studiu de caz pentru evaluarea unui modul de nivelul 1 – Lucrator in tamplarie

46. Stan Alina - Plan de interventie

47.Din Raluca Antoanela „Activitati desfasurate in cabinetul de terapia tulburarilor de limbaj cu elevi cu dizabilitati mintale dintr-o scoala speciala”

48. Mihaila Iuliana – Proiect de lectie cu filmulete video

49.Zaharia Mariana-„Învăţăm să preţuim bătrânii” Proiect de parteneriat .

50.Ungureanu Mărioara – Auxiliare didactice

ISSN: 1583 - 5529

Page 302: Simpozion International

302

51.Iuliana Iftene , Drăgan Magdalena – Zîmbete de copii

Materialul realizat sub egida Revistei CCD "Şcoala caraş-severineană" ISSN: 1583 - 5529

cu ocazia simpozionului interna ional : ț „Creativitate şi inovaţie în

învăţământul special” -,,Diferiţi, dar egali ” edi ia I con ine un număr deț ț

253 pagini i a fost conceput de coordonatorii proiectului ,,Diferi i , darș ț

egali ” cu toate rezumatele care au fost primite de la participan ii laț

sec iunea I i titlurile i numele participan ilor la sec iunea a –II-a , iarț ș ș ț ț

toate prezentările în Power Point i activită ile desfă urate la simpozionș ț ș

pot fi vizualizate pe siteul alcătuit de coala Specială Caransebe care eȘ ș

coordonatoare în proiectului eTwinning ,, Different , but equal ” unde

pute i vedea deasemenea i o parte din activită ile derulate în cadrul coliiț ș ț Ș

Speciale Caransebe .ș

http://differentbutequaletwinning.webs.com/founderdumalucianrom.htm

ISSN: 1583 - 5529


Recommended