+ All Categories
Home > Documents > Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș...

Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș...

Date post: 18-Oct-2020
Category:
Upload: others
View: 14 times
Download: 0 times
Share this document with a friend
62
1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid festivalul cu pâine și sare COPERTE 2. Membrii Cenaclului „George Topîrceanu” 3. Imagini din Festivalul Internațional de folclor „Cântecele Munților” - 2017 4. Afiș al expoziției de fotografie retrospectivă a Festivalului „Cântecele Munților” Foto coperte: Ștefan TRIHENEA Silviu Guga Noroc că există google 02 Ioan Gligor Stopița Aurel Domide-Șănțanu în Popas printre cuvinte 03 Valeria P. Gușeilă Cuvânt de învățătură05 George Filip Martor la poezie de clasă 08 Ștefan Vișan Schimb de locuri. Povestea unei cărți 09 Mihai Batog-Bujeniţă Sex-machine (II) 12 Zoltan Terner Oameni și neoameni 15 Nicolae Tudor O noapte în Balta Brăilei (IV) 17 Elena Olaru-Miron Amintiri din Sibiu 21 Liviu Modran Cartier marmeladă 29 Ilarion Bârsan 23 August 1989 – Ultima defilare 31 Vasile Spiridon Revoluția furată (II) 34 Vicu Merlan Itinerar spiritual la muntele Athos (II) 37 Valeria P. Gușeilă Pelerinaj la vatra strămoșească (III) 41 Rodica Nicolae Eroul din tablou (III) 45 Ioan Gligor Stopița „Oprește-te” - de Georgeta Popescu 48 Mircea Vladu Drapelul național 56 Anca Sîrghie În Canada, un eveniment românesc unic 58 Victor Neghină Festivalul „Cântecele Munților” 62 POEZIE George Filip (06); Camelia Clenci (15); Eugen Deutsch (16); Nicolae Munteanu (20); Eugen Albu (20); Vasile Morar (27); Dumitru Cristănuș (27); Dan Dănilă (28); Ștefan Dumitrescu (30); Silviu Guga Noroc că există google 02 Ioan Gligor Stopița Aurel Domide-Șănțanu în Popas printre cuvinte 03 Valeria P. Gușeilă Cuvânt de învățătură05 George Filip Martor la poezie de clasă 08 Ștefan Vișan Schimb de locuri. Povestea unei cărți 09 Mihai Batog-Bujeniţă Sex-machine (II) 12 Zoltan Terner Oameni și neoameni 15 Nicolae Tudor O noapte în Balta Brăilei (IV) 17 Elena Olaru-Miron Amintiri din Sibiu 21 Liviu Modran Cartier marmeladă 29 Ilarion Bârsan 23 August 1989 – Ultima defilare 31 Vasile Spiridon Revoluția furată (II) 34 Vicu Merlan Itinerar spiritual la muntele Athos (II) 37 Valeria P. Gușeilă Pelerinaj la vatra strămoșească (III) 41 Rodica Nicolae Eroul din tablou (III) 45 Ioan Gligor Stopița „Oprește-te” - de Georgeta Popescu 48 Mircea Vladu Drapelul național 56 Anca Sîrghie În Canada, un eveniment românesc unic 58 Victor Neghină Festivalul „Cântecele Munților” 62 POEZIE George Filip (06); Camelia Clenci (15); Eugen Deutsch (16); Nicolae Munteanu (20); Eugen Albu (20); Vasile Morar (27); Dumitru Cristănuș (27); Dan Dănilă (28); Ștefan Dumitrescu (30); Ioan Marcu (40); Titi Dor (40); Aron Cotruș (42); Constantin Mihail (42); Lellu Vălăreanu Sârbu (43); Liviu Ceava (46); Katy Șerban (47); Georgeta Popescu (48); Mircea Dorin Istrate (50); Adriana Chebac (51); Vasile Cucu (52);Ioan Friciu (53);Irina Mihalca (54);Elena Mihalachi (55).
Transcript
Page 1: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

1

1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid festivalul cu pâine și sare COPERTE 2. Membrii Cenaclului „George Topîrceanu”

3. Imagini din Festivalul Internațional de folclor „Cântecele Munților” - 2017 4. Afiș al expoziției de fotografie retrospectivă a Festivalului „Cântecele Munților” Foto coperte: Ștefan TRIHENEA

Silviu Guga Noroc că există google 02 Ioan Gligor Stopița Aurel Domide-Șănțanu în Popas printre cuvinte 03 Valeria P. Gușeilă Cuvânt de învățătură… 05 George Filip Martor la poezie de clasă 08 Ștefan Vișan Schimb de locuri. Povestea unei cărți 09 Mihai Batog-Bujeniţă Sex-machine (II) 12 Zoltan Terner Oameni și neoameni 15 Nicolae Tudor O noapte în Balta Brăilei (IV) 17 Elena Olaru-Miron Amintiri din Sibiu 21 Liviu Modran Cartier marmeladă 29 Ilarion Bârsan 23 August 1989 – Ultima defilare 31 Vasile Spiridon Revoluția furată (II) 34 Vicu Merlan Itinerar spiritual la muntele Athos (II) 37 Valeria P. Gușeilă Pelerinaj la vatra strămoșească (III) 41 Rodica Nicolae Eroul din tablou (III) 45 Ioan Gligor Stopița „Oprește-te” - de Georgeta Popescu 48 Mircea Vladu Drapelul național 56 Anca Sîrghie În Canada, un eveniment românesc unic 58 Victor Neghină Festivalul „Cântecele Munților” 62

POEZIE George Filip (06); Camelia Clenci (15); Eugen Deutsch (16); Nicolae Munteanu (20); Eugen Albu (20); Vasile Morar (27); Dumitru Cristănuș (27); Dan Dănilă (28); Ștefan Dumitrescu (30);

Silviu Guga Noroc că există google 02 Ioan Gligor Stopița Aurel Domide-Șănțanu în Popas printre cuvinte 03 Valeria P. Gușeilă Cuvânt de învățătură… 05 George Filip Martor la poezie de clasă 08 Ștefan Vișan Schimb de locuri. Povestea unei cărți 09 Mihai Batog-Bujeniţă Sex-machine (II) 12 Zoltan Terner Oameni și neoameni 15 Nicolae Tudor O noapte în Balta Brăilei (IV) 17 Elena Olaru-Miron Amintiri din Sibiu 21 Liviu Modran Cartier marmeladă 29 Ilarion Bârsan 23 August 1989 – Ultima defilare 31 Vasile Spiridon Revoluția furată (II) 34 Vicu Merlan Itinerar spiritual la muntele Athos (II) 37 Valeria P. Gușeilă Pelerinaj la vatra strămoșească (III) 41 Rodica Nicolae Eroul din tablou (III) 45 Ioan Gligor Stopița „Oprește-te” - de Georgeta Popescu 48 Mircea Vladu Drapelul național 56

Anca Sîrghie În Canada, un eveniment românesc unic 58

Victor Neghină Festivalul „Cântecele Munților” 62

POEZIE George Filip (06); Camelia Clenci (15); Eugen Deutsch (16); Nicolae Munteanu (20); Eugen Albu (20); Vasile Morar (27); Dumitru Cristănuș (27); Dan Dănilă (28); Ștefan Dumitrescu (30); Ioan Marcu (40); Titi Dor (40); Aron Cotruș (42); Constantin Mihail (42); Lellu Vălăreanu Sârbu (43); Liviu Ceava (46); Katy Șerban (47); Georgeta Popescu (48); Mircea Dorin Istrate (50); Adriana Chebac (51); Vasile Cucu (52);Ioan Friciu (53);Irina Mihalca (54);Elena Mihalachi (55).

Page 2: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

2

EDITORIAL Silviu Guga

Noroc că există Google

În toiul verii, ne amintim că Noica s-a născut în 12 iulie şi ne hotărâm să urcăm la Păltiniş şi să-i facem o vizită la Schit. Au trecut cam mulţi ani de când s-a aşezat acolo (în 6 decembrie se împlinesc exact 30 de ani) şi, cum n-a putut trăi 108 ani, numai la umbra brazilor de lângă schit îl mai putem găsi. Cu poetul Ioan Topârceanu şofer şi cu Valentin Leahu ne desprindem de Răşinarii lui Goga şi Cioran şi abordăm serpentinele spre Păltiniş. Amintirile despre Dom Dinu Noica devin tot mai insistente. Şi el se lăsa furat de peisaj. Odată, povestea Noica, se stricase „Rata” (camionul transformat în autobuz) cu care se urca la Păltiniş, într-un loc considerat de el de un pitoresc unic. Toţi pasagerii se întristează, dar el îşi exprimă bucuria că poate să admire mai multă vreme frumuseţea locului. E imediat apostrofat şi unii l-au şi numit, mai mult sau mai puţin eufemistic, preciza Noica, nebun. Tot timpul cât a durat remedierea defecţiunii n-a mai prididit cu scuzele încercând să se facă înţeles. La un viraj mai „îndrăzneţ” al şoferului poet îmi amintesc cea păţit, ca şofer, Eugène van Itterbeek. Cred că în primul an al sosirii lui la Sibiu să predea limba franceză la Universitatea „Lucian Blaga”. Urcam, împreună cu Ica şi Aurel Cioran, spre Păltiniş ca să-l comemorăm pe Noica, cred că la 3 ani după moarte, printr-un parastas. Era drumul înzăpezit şi Dacia mea urca greu, deodată ne depăşeşte o maşină străină. Era Eugène van Itterbeek, şofer, cu Dumitru Chioaru. După o curbă, nu se mai vede maşina şi mă uimea viteza cu care a putut să meargă profesorul belgian. Nu după multă vreme, ajunşi la schit, auzim că, furat de peisaj, Eugène van Itterbeek zboară cu maşină într-o râpă, noroc că a căzut pe roţi şi n-au avut nici timp să se sperie prea tare.

Ioan Topârceanu cunoaşte drumul Păltinişului şi ajungem cu bine la schit, unde ne aşteptau prietenii sosiţi cu maşina lui Ioan Gligor Stopiţa, acestora li s-au adăugat şi câţiva turişti din staţiune. Ne strângem cu toţii lângă mormântul lui Constantin Noica şi părintele Valeriu Luca, după rânduiala bisericească, ţinându-i isonul o măicuţă, face slujba de pomenire. Un admirator al lui Noica, Virgil Mănăilă, venit din Galaţi, ne face fotografii. Apoi bem vin şi mâncăm cozonac, spunem amintiri despre cel pomenit. Îmi trec prin minte versurile lui Damian Ureche: ”Timpul, ca un tânăr arhivar, / o să-ţi păstreze sufletul şi gândul.”

Păltinişul, cu siguranţă, e un loc binecuvântat de Dumnezeu. Noica putea să stea în multe locuri: la Vităneşti, la Chiriacu, în pădurea Andronache, la Câmpulung-Muscel, Bucureşti, Sălişte, dar şi la Paris, Berlin sau Londra. El a ales Păltinişul. „Sus la multe, sus la munte,/ Gândul are altă frunte.”, recita el, vrând, poate să-i motiveze alegerea. Câţiva tineri ascultau cu mare atenţie ce vorbeam despre Noica şi se uitau la cruce cu admiraţie. Credeau că mormântul e a unui duhovnic. Nu mai auziseră de Noica. M-a scos din întristare promisiunea lor că trebuie să se documenteze. Printre brazii Păltinişului se auzea un foşnet. Dar aici nici măcar nu adie vântul uitării. Un tânăr cu un telefon sofisticat şopteşte la prietenii: „Ia să vedem ce zice gugălul despre Constantin Noica. Semnal avem.” Eu îmi amintesc vorbele lui Aurel Cioran: „Voi, tinerii, trebuie să ţineţi aprins rugul mitului Noica”. Noi punem din ce în ce mai rar câte un „vreasc”, însă ce noroc are filozoful că există Google. Dar e necesar să avem totdeauna „semnal” şi apoi să-i căutăm cărţile prin biblioteci.

Page 3: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

3

Ioan Gligor Stopița

Poetul Aurel Domide - Șănțanu în Popas printre cuvinte

În acest volum de versuri, POPAS PRINTRE CUVINTE, Aurel Domide - Șănțanu ne demonstrează, încă odată dacă mai era nevoie, cât de legitim este ca poet, cât de iubit și respectat de cei care citesc versurile sale. Și, mai ales, de membrii Cenaclului literar „George Topîrceanu” unde este președinte. Cuvintele curg ritmând și rimând, dar și liber uneori, croșetând și modelând minunat, cu o putere de sugestie ce a devenit definiție și măsură în arta creației autentice. Versuri domoale și așezate ca și vorbele sale, cu vuiet de pădure ce adăpostește păsări cântătoare și unde vibrează vântul înserării calde. Bunătatea sa de măr domnesc copt pe dealurile Năsăudului este stăpânită de patima grăuntelui de grâu tras pe roata morii ca să se facă pâine. Căci ce e Dascălul, dacă nu cel ce își rupe sufletul în bucăți de pâine pentru generații de flămânzi ai Cuvântului scris și vorbit? Nu-i întâmplător că e membru ASTRA, atât la Sibiu, cât și la Năsăud.

Puține versuri sunt mai răzvrătite, doar atunci când se simte jignit, când trebuie să modeleze chipul hâd al lumii. Sau când se aruncă cu blesteme la întâmplare și cad peste cei nevinovați. Atunci apelează la orfice vrăji, surghiunind în insomnii gândurile negre, născocind întoarceri la adevăr și iubire. Nu s-a lăsat îndoit de viață, nu se va lăsa nici îndoit de moarte. Acest volum este steagul biruinței lui. Din mătasea cuvintelor potrivite, împodobite cu uimire și mirare, a țesut odor de splendoare spirituală. Copilul din el n-a murit niciodată. Întoarcerea la matcă, la locul copilăriei din satul Șanț, revine obsesiv:

Mi-s dragi cei de acasă, lumină vieţii mele, Mi-e viaţa-n demnitate şi-n trudă grea croită, Un vis doar şi-o speranţă mai port în suflet încă

Să-mi fie neamul liber şi ţara întregită Poetul Aurel Domide - Șănțanu, ofițer,

profesor, tată, soț, om de o înaltă ținută în lume și societate, a știut cum să navigheze printre valurile vieții, resacralizând cuvântul ce lunecă în vrăjita depărtare a înțelesului profund. Orfan de mamă din fragedă pruncie, tatăl său a devenit modelul exemplar al vieții lui. După ce a învățat să scrie și să citească, a citit pentru prima oară ce scrie în cele două „diplome” descoperite făcute sul și puse după icoana Maicii Domnului cu Fiul în brațe. Erau două Brevete din ordinul Majestății Sale Regele Ferdinand prin care i se conferea tatălui său, Domide Macedon, caporal, Medalia „VICTORIA” a Marelui Războiu pentru Civilizație 1916 – 1921 și „CRUCEA COMEMORATIVĂ a Războiului 1916 – 1918” , cu baretele 1919. Așa că nu-i de mirare că a îmbrățișat cariera militară.

A citit multe cărți până să dea, el însuși, naștere la cărți. Iubește pe toți poeții români și ai lumii, dar mai ales pe Eminescu, căruia i-a închinat mai multe poezii, socotindu-l „suflet cald, măreț, luceafăr, ofrandă pentru neamul său”. Iată o caracterizare extraordinară:

Slujitor de neam cu slova Și mai nouă și mai veche Farmec, armonie-a limbii El, poetul nepereche

A ascultat muzică cu rezonanțe cosmice. Chopin a devenit, acum în amurgul vieții sale, un doctor al sufletului. Femei, neasemuit de frumoase, stau ascunse la umbra sângelui său, cândva clocotitor, așteptând să se regăsească sub tâmpla de aur a poeziei sale. Dulceața poverii iubirii o regăsim încă în versuri ce arhivează clipele curbate în neuitare, mirabile

Page 4: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

4

semințe de veșnicie. Toate poeziile din acest volum mi-au fost citite înainte de a fi date spre publicare, am fost cel dintâi căruia poetul i-a pus sufletul său în brațe ca pe niște frânturi de cer învelite în giulgiul unui curcubeu melancolic. Așa am învățat că poeziile sale au chip de țară, de plai paradisiac al copilăriei, de lacrimă de înger căzută pe mormântul mamei, de mână bătătorită de tată și de surâs duhovnicesc de bunică. Am mai învățat că poeziile sale sunt ele însele o lume, ca un dangăn de clopot solemn, care ne cheamă la meditaţie şi la nesomn, la un fel de supravieţuire spaţială şi temporală sub o constelaţie uneori îndurerată... Oricum, sufletul trece mai mult sau mai puţin marcat peste câmpuri siberiene, veşnic aprinse în flăcări albe de omăt, mistuitoare.

Temele alese se întâlnesc şi se ciocnesc dramatic, răscolitor, disputându-şi întâietatea, apoi se nasc în cele din urmă într-un strigăt de bucurie, triumf, durere, revoltă, jale, când înălţător, când exaltant. Toate versurile poetului din acest volum de poezie adevărată sunt minunate, pline de o stranie frumuseţe, clocotind de împăcare și neîmpăcare, de durere și bucurie nereţinută, de dragoste și dor, de

iubire și revoltă, străbătând toate cercurile de umbre şi lumini pământene, dar şi astrale. Poetul nu se dă înapoi în fața greutăților, are drumul lui neabătut de urmat. Din când în când, obosit, mai face câte un „popas printre cuvinte”. Apoi pleacă mai departe cu forțe refăcute:

Urmează-ţi paşii cum ţi-e scris în soartă, Cum rugul demnităţii te-a purtat Prin lumea rău croită, aspră, ce nu iartă! Urmează, ce mai este de urmat

Tot ce am citit până acum scris de poetul Aurel Domide – Şănţanu înseamnă pentru mine o fericită cale de comunicare şi mai ales putinţa de a înţelege direct un om în ceea ce are mai viu, mai personal, mai expresiv, în solicitări care-l nuanţează, îl împart, îl completează sau îl constituie. Fiind posesorul unui transcendent creator, prin naşterea fiecărei poezii poetul Aurel Domide - Șănțanu a luat o parte din sufletul său și ne-a dăruit-o nouă. Astfel a putut să facă loc tot mai mult lui Dumnezeu...

Page 5: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

5

Valeria Paștiu-Gușeilă

Cuvânt de învățătur ă din lecturarea poemelor poetului Aurel Domide-Șanțanu – cuprinse în volumul de poezii

„Popas printre cuvinte”

Stimate domnule profesor Aurel Domide, Iubit părinte sufletesc al meu și al multora,

Consider că poeții sunt întotdeauna biruitori când sunt perseverenți în căutarea tainei rostirii curate, cu sufletul deschis. Poemele Dvs., domnule profesor sunt evident ale unui suflet deschis, în căutare de sine, ale unui om bun, care ar putea să ne facă pe noi cititorii – mai blânzi, mai delicați, mai iubitori, dacă am citi cu mai multă răbdare stihurile, dacă v-am urma exemplu - ” de a porni în trăsurile nopții / prin șarje de cuvinte / ” să ne întâlnim conștiința, să ne dezmorțim glasul minții. Titlul cărții este de altfel grăitor. Este un îndemn de a face un popas, un îndemn de repoziționare în viață.

Îmi este greu să descriu emoția și trăirea care mă încearcă după ce citesc versuri precum acestea ”În curând voi aprinde un foc/ sângerând prin lăstărișuri/ cuminte și, tainic / precum o spovedanie nedescifrată”” sau : ”Pe poteca acoperită / cu fulgi din scoica brumelor albastre/ mă iau de mână cu sufletul meu/ spre a nu muri singur/ în armonii de toamnă ” Sunt semne petrecute la distanță, bucățele de dinamită literară lăsate pentru a fi descifrate.

Există desigur multe verbe ale izbândirii poetice în poezia poetului Aurel Domide Șănțanu. Eu am remarcat verbele : a păstra, a prețui și a decide . Să le luăm pe rând citând din poeme: a păstra din poemul Încă păstrez - ” Încă păstrez ce trebuie salvat de la uitare: plaiuri înecate-n dor de sat/ satul care mi-a ocrotit purpura anilor, / începutului de visare…. Și cu sfințenie mai păstrez/ odiseea din truda părinților/ modelând efortul neîmblânzit, legea în vatra satului… ” Verbul a prețui - ” Din mult ce-am prețuit astăzi e în morminte/ sunt duși cei dragi în zborul prins în stele/ O rană port în suflet și-n cuvinte, /Bunici, părinți rămăși în dorurile mele. ” Verbul a decide - Eu decid, dacă tu mai rămâi, dacă vei fi roua din răcoare / șuvoi învolburat / ori răsărit de soare … Eu decid/ dacă într-o zi te voi iubi / ori dacă te voi așeza/ pe orbita unui nor trecător/… Dar, decizia de a mă iubi, de a rămâne/ ori de a mă părăsi,/ și pentru tot ce am spus mai jos și mai sus/ decizia ta, de azi și de mâine/ doar ție, numai ție, NUMAI ȚIE, ÎTI APARȚINE (poezia Eu decid)

Prin verbul „a decide” am intrat astfel, în lirica de dragoste a poetului. Lirica de dragoste se dovedește a fi o împletitură de dor, vis, memoria iubirii aducând în poeme o stare de proaspătă metamorfoză: ” Acoperă-mă cu bătăile inimii tale/ cu imaginea brațelor în armonii marmoreene… Acoperă-mă cu vântul, cu ploaia, cu umbra și lumina, cu taina amintirilor ce ne-au rămas/ ca să-mi fie sufletul încălzit de neuitarea ce-mi bate mereu în fereastră, / păstrând încă-n pâlpâirea vremii puritatea lacrimii/ vărsată la despărțire spre neuitare…” (din poezia Neuitare).

Și acum, o să închei acest scurt cuvânt de învățătură rezultat din lecturarea poemelor Dvs. , cu urarea de a continua să scrieți stimate domnule Profesor să ne încălziți sufletele cu astfel de versuri balsam - versuri care te inspiră să meditezi, să trăiești în pace și bucurie, care te îndeamnă să nu dai înapoi în fața greutăților vieții și să-ți păstrezi ”credința veche-a bunilor străbuni”. Vă mulțumesc din suflet, fiți binecuvântat!

Page 6: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

6

George Filip -Canada- VISUL CU MARIA florile se vor numi Maria. gâzele cu graiuri de chimvale vor poliniza printre stamine sunete -suave- marmarale. păsări fără trupuri vor da cântec, prin poteci s-or auzi doar paşii cei ombilicali – care îi leagă pe oamenii vii cu-naintaşii. luna va veni cu-o cofă-n mână să stropească plantele cu doruri; vise albe ce se-ntruchipează în corola sfântă-a altor zboruri. şi ne strigă florile pe nume. fetele s-o năzări prin tufe. inima pământului se coace cântând în ghiocul unor trufe. unde e Maria?...nu-i Maria... s-a ascuns într-o închipuire şi din lună – cu o cofă-n braţe ne stropeşte cu nemărginire. strâmt e spaţiul dintre armistiţii dar mai sfântă-i o purificare către care pururi evadează spre apusul soarelui răsare. ...vreau să vă recit un cântec despre dragostea ascunsă-ntr-o poveste cu-n fecior ce-adună flori albastre şi-o Marie care-a fost... şi este... 2017 – la Montreal.

VIS REGAL -Prinţului Charles- s-a dat parapsihologie la mulţi să guste... şi-au turbat şi-aşa s-a potrivit să fie schimbare cruntă la Palat. pe regi i-au pus să facă trântă ca-n târguri - pentru gologani. Regalitatea a fost frântă şi huiduită... la mulţi ani. la cârmă s-au urcat bandiţii cu steaguri din izmene... roz. ei s-au scremut printre ambiţii, să bage lumea la colhoz. şi vitele... aşa, umane, s-au dus cu gâturile-n jug târând istorice canoane şi-a nins cu foame - din belşug. ...acum, un prinţ de prin Regate, i-mparte Ţării germeni noi cu imnuri de regalitate; români frumoşi - cântaţi şi voi!

Page 7: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

7

In memoriam DUMITRU LUPU IUBITULE, TU SĂ LE SPUI LA ÎNGERI... -Doamnei ILEANA ŞIPOTEANU, la trista despărţire de iubitul ei soţ şi părinte- din câte cuiburi sunt prin lumea mare, vegheate-n cer mereu de câte-o stea, din haos, din infern sau din aiurea, tristeţea s-a oprit la poarta mea. purta pe ea o rochie de mireasă prevestitoare, neagră, tristă, cruntă şi mi-a luat iubitul dintre braţe să-l ducă-n cer, cu ea, la altă nuntă. când arca a fost gata de plecare, mirele -rece- ne-a privit uimit, însă... cortegiul s-a urnit alene şi Omul mi-a plecat - spre infinit. eu nu credeam în semnele astrale care s-au plămădit în ceruri - sus şi ca pe-o mare cu catarge frânte tristeţea şi iubitul meu... s-au dus. s-au dus... să se întoarcă niciodată în portul fericirii din Constanţa. s-au dus în cer şi cântecele Mării; pe ţărm, în doliu, a rămas speranţa. ...adio fericirea mea de-o clipă ce mi-ai plecat de pe al casei prag. iubitule - tu să le spui la îngeri că pe pământ şi-n cer - îmi vei fi drag. 26 iulie - 2017, la Montreal.

A PLECAT ACTORUL... -marelui român SEPTIMIU SEVER- Nu se poate!...Ba se poate: A plecat SEPTIMIU-n cer. Pentru-acest părinte-frate Ne-am pus dolii la rever. L-a chemat Sfânta Maria Să se băsmuie în doi. De-acum... neagră veşnicia Se aşterne între noi. Viaţa - lui i-a tras cortina, C-aşa brusc a-ncheiat joaca; Cine poartă Doamne vina Că în zori i-a bătut toaca? ...Doarme prinţul de la Turda. Îl plâng codrii de pe-acasă. Nu mai dă paharul durda, El e SEVER şi nu-i pasă... Preamărite Domn în toate, Tu ni l-ai luat pre dânsul Şi-acum... în comunitate, Ai lăsat dorul şi plânsul. Pleacă-n cer - omule mare. Du-te-n rai - copil bătrân. Numai dor şi-nfrigurare Multă... ne-ai lăsat la sân. Scumpul nostru OM de seamă, Fă-n cer îngerii să râdă, Dar să le spui - fără teamă, Că pe-aici viaţa e hâdă... 14 august - 2017, la Montreal.

Page 8: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

8

PELERINAJUL -închinăciune de Sfânta MARIA- prin mereaua tinereţii sacre m-am certat cu legile zbanghii potlogite doar cu simulacre care mă târau prin puşcării.

de pe bătătura casei mele am strigat prea-sfânta şi-a venit. de atunci -MARIA- două stele suntem... ce destinul ne-am unit. din stinghere oaze , cu căinţă, am strigat la Tine - însetat, şi pe porii arşi de suferinţă, maica mea MARIA... ai plouat.

şi în toamna sfântă a iubirii, pârguit cu germeni de iubit,

Tu m-ai învăţat, ca pe toţi mirii şi-n altarul tău m-ai fost nuntit.

n-aveam muze... şi m-ai dat la muze. greu... mi-am săltat casă de chirpici. ţi-am citit rostirea de pe buze: pune-ţi crucea de creştin - AICI!

şi m-am dus şi m-am întors acasă. avem rod în vie şi copii. prin perdeaua vieţii... de melasă, în genunchi - zburăm spre veşnicii.

prin pelerinajul vârstei mele ne-am rugat ca ori ce heruvim, şi Sfânta MARIA - dintre stele, ne-a sfințit cu zbor spre velerim... de Sfânta Maria, 2017, la Montreal.

GEORGE FILIP MARTOR LA POEZIE DE CLASĂ Doar vreo două duzine de spectatori îl aşteptam pe poetul musafir Adrian Munteanu, să intre în scenă. Era linişte ca într-o seară târzie pe peronul unei gări. Şi iată că din spatele sălii, cu o valiză în mână, a trecut printre noi un călător. Acesta era poetul care venise din Braşovul de departe spre a ne convinge că... „mai întâi a fost cuvântul.” Noi cunoşteam adevărul acesta Divin, dar ne plăcea să ne convingem din nou. Noul sosit ne privea în ochi lăsând impresia ca parcă ne-ar cunoaşte de undeva, nu a salutat măcar, a privit în jur apoi şi-a pus valiza pe un scaun. Liniştea se adâncea mereu. Omul nostru era blând ca un Hemingwei după o coridă. Şi tăcea mereu. Ştiam de la marii oratori ai antichităţii că tiradele publice erau sonore, rostite pe acorduri de vibraţii nemuritoare, înflăcărate şi convingătoare. Şi mai ştiam că marii rostitori de cuvinte îşi sfârceau marile tirade cu celebra frază rostită în latină... „sic erat demonstrandum!” Dar n-am fost dezamăgiţi. Poetul îşi pregătise bine trucul. El ne vorbea prin mimică şi prin gestică. Poetul devenise actor iar actorul rostea din poet. Îl aveam în faţă pe ARTIST. Şi artistul şi-a intrat în rol... Marele sonetist şi-a înlănţuit sonetele într-un discurs recitat publicului pe care l-a captivat şi l-a făcut părtaş la fenomenul poetic. Vă reamintesc că oratorii antichităţii foloseau adesea tonalităţi înalte. Vă amintesc şi că prin secolul nostru nouăsprezece s-au mai răstit la omenire câţiva nebuni proverbiali ca lenin, stalin, musolini, hitler, hrusciov, ceauşescu etc... dar lătratul lor nu a convins pe nimeni de nimic. Adrian Munteanu şi-a rostit poemele-sonete aproape şoptit dar cristalul vocii lui mângâia sala cu dolce farniente. Plus gestica... modul acesta original de a comunica al Artistului. S-a rostit poezie mai gravă şi mai dulceagă. Glumele nu şi-au găsit locul de-a lungul tiradei de trei sferturi de ceas. Şi tot atât de firesc a revenit liniştea. În scurtul cuvânt de încheiere poetul ne-a zis...„acesta sunt eu...” Au urmat autografele, pozele, strângerile de mâini şi... LA REVEDERE. Volumul cu sonete „FLUTURELE DIN FÂNTÂNĂ” a plecat în casele multor români. Plus un disc cu vocea-autograf a poetului rostindu-şi sonetele. Să nu uit o remarcă originală: am aflat că râul Tâmpa este un afluent al St.Laurentului nostru din Canada adoptivă. Vroiam de fapt să spun că lianţi nevăzuţi îi leagă pe românii de pretutindeni. Cu alte cuvinte... SÂNGELE APĂ NU SE FACE. Mulţumim poetului Adrian Munteanu fiindcă a venit la Montreal să ne bucurăm niţel de-ampreună.

Page 9: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

9

SCHIMB DE LOCURI POVESTEA UNEI CĂRȚI

Urma să călătoresc de la Râmnicu-Vâlcea la Sibiu cu un microbuz al unei firme pe care o preferam altora din motive de obișnuință. Căutându-mi locul înscris pe tichet constat că se afla la geam, ca urmare a unei glume făcute de mine către funcționara respectivă: ,,dacă se poate unul cu vedere la… mare,, glumă înțeleasă de ea. Locul alăturat mie era ocupat de o doamnă, pe care am considerat-o domnișoară, după cât de tânără părea. Din motiv de statură am rugat-o să facem schimb de locuri, cu atât mai mult, cu cât urma să străbatem un peisaj mirific de toamnă și aflându-se la geam îl putea vedea mai bine. A acceptat, amândoi rostind în același timp un ,,mulțumesc,, schimbul convenindu-ne amândurora. Din cele două clipe cât ne-am privit, am putut constata că e de o frumusețe aparte, de care nu ai șansa să te bucuri des,motiv de oarece satisfacție… fugară. Mi-a atras însă privirea tristețea, care parcă îi învăluia chipul ca o pânză de borangic.

Câțiva kilometrii a fost tăcere,ea privind pe geam, eu notând într-un bloc-notes unele idei pe care urma să le folosesc ulterior. Am schimbat totuși și câteva cuvinte, așa fără importanță. Din când în când,îi aruncam cu coada ochiului câte o privire, încercând o evaluare, mai mult a scriitorului din mine,decât din alte motive. Era minionă,un păr negru,abanos,și niște ochi verzi de mare zbuciumată. De ce oare era atâta tristețe in ochii ei la o vârstă tânără, mă întrebam încercând să ghicesc motivul. Presupuneam diverse cauze într-un mic joc de imaginație. Puțin mai târziu mi-am amintit de faptul că urma să ofer unul din romane unei bune prietene de familie Dina Stoica din localitatea Sebeșul de Jos , vestit sat de ,,boștinari,, de la poalele munților Parâng. Am scos din geanta

de voiaj cartea gându-mă ce cuvinte să aleg pentru dedicație Observându-mi intenția persoana de lângă mine se apropie puțin voind să deslușească titlul cărții. O și aud silabisind: cu vocea scăzută:,,Viața o… poveste,, - ce frumos!

O! Cine ar fi putut bănui măcar ce putea să se petreacă în următoarea fracțiunea de secundă? Ca o bubuitură de tunet plezniră geamurile microbuzului transformându-le în mii de cioburi, adevărate schije proiectate spre fețele călătorilor. Urmară țipete de spaimă, balansarea nebună a microbuzului când pe o parte când pe alta, și răsturnarea lui în șanțul de pe marginea șoselei. Urmă o clipă de liniște ca de mormânt. Fiecare încerca să-și dea seama, să aprecieze, dacă a scăpat cu viață. Ce a urmat, nu e greu de imaginat: țipete ale celor răniți,eforturi disperate de ieșire din autocar pe partea opusă prăbușirii, strigăte de ajutor. S-a ieșit greu, foarte greu,, fiecare încercând să se salveze având poate în subconștient și posibilitatea ca microbuzul să ia foc. Personal, după câteva clipe dezmeticindu-mă am încercat să mă ridic. Doar că nu reușeam fiindcă un corp mă acoperea în totalitate. Era doamna de lângă mine pe care momentul accidentului o surprinsese aplecată spre mine. A fost salvarea ei, fiindcă impactul cu remorca unui T.I.R. în balans a lovit microbuzul exact în locul din față ei. Cu greu m-am ridicat în forță săltând-o și pe ea. Când privirile noastre s-au întâlnit, ne-am îngrozit: ambii aveam hainele,fețele stropite de sânge. Ne-am pipăit, în intenția să descoperim cât, unde suntem răniți. Nimic;nu simțeam nimic, nicio durere cu excepția înțepăturilor cauzate de atingerea cioburilor de sticlă. - Am scăpat! –au fost primele cuvinte adresate ei,după ce la rându-mi am constat că

Page 10: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

10

sunt aproape în ordine. - Ce a fost? –abia șoptește – ce s-a întâmplat? - Ne-a lovit ceva. Nu știu. Vom afla. Să încercăm să ieșim oarecum. - Vaaaai… Dumnezeule! –o aud țipând când ajunge în poziție verticală ducându-și mâna la gură să-și înăbușe țipătul,privind îngrozită spre femeia care fusese în fața sa – are, are gâtul tăiat curge mult sânge!

Era așa cum afirmase. Din gâtul persoanei țâșneau spre noi șiroaie roșii. Părea moartă fiindcă nu mișca. Cu greu, am reușit s-o împing pe vecina mea afară din microbuz, unde s-a și prăbușit la pământ, să ies la rându-mi afară, zgâriindu-mă și alunecând din cauza sângelui moale de pe mâini. Simțeam că nu mai am puteri. Respiram greu. Încercam să mă adun pentru a vedea cum aș putea fi de folos,ce aș putea face într-o asemenea situație limită,nemaiîntâlnită.

- A… pă, apă - abia aud șoapta ei – mi-e rău,mi-e tare rău. Te rog!

De unde apă în nebunia ce continua să se desfășoare în preajma microbuzului?Cei ieșiți alergau bezmetici încercând să-și revină sau să ajute pe cei aflați în nevoie. O pală de vânt mi-a adus miros de benzină. Gândul că s-ar putea produce un incendiu, mi-a trecut fulgerător prin minte. Nu ar fi fost bine deloc. Cineva striga cu voce răgușită, panicat: - Depărtați-vă cât mai repede!! Se simte miros de benzină. Să nu ia foc. Depărtați-vă! Se poate întâmpla în orice clipă. Lăsați lucrurile.

Am ridicat-o mai mult cu forța pe cea căzută la pământ, și am dus-o la o distanță de siguranță Și eu simțeam nevoia de apă. Mai mult ca să mă spăl de sângele de pe față și mâini. Un gând m-a luminat: Oltul! Trebuie să fie aici la doi pași. Este… apă! Ura! Repede, în fugă am traversat șoseaua și m-am rostogolit pe povârniș până la malul râului salvator. Doar cinci secunde mi-au trebuit să găsesc un pet gol și să-l umplu. Cum malul îmi permitea, am intrat în apă și m-am spălat, cât am putut de repede de sângele care parcă mă ardea. Tocmai urcam povârnișul malului când s-au făcut auzite sirenele mașinilor de salvare. Ce ușurare!

Mai târziu, în microbuzul de schimb

sosit nu foarte repede, vecina mea, puțin doar mai prezentă în realitate tot repeta la nesfârșit: - De ce ea,de ce ea și nu eu? Eu trebuia să fiu, eu trebuia, nu ea. Nu înțelegeam nimic Încercam să fac legătura între cele două persoane și accident. Nu reușeam. Nu le văzusem schimbând nici un cuvânt măcar,.nici la început nici pe parcursul călătoriei. - Ce vreți să spuneți? De ce trebuia și unde să fi ți dumneavoastră? Mă privește lung ca și cum atunci m-ar fi văzut prima dată, ori poate întrebându-se dacă să îmi răspundă sau nu. Cu greu, forțându-se parcă: - Eu, eu trebuia să fiu pe acel scaun. Din două motive chiar. Când am cumpărat bilet la casă, i-am cedat fetei locul dinaintea mea fiindcă nu-mi găseam banii. Doamne, când mă gândesc îmi vine să… Biata fată! Să mori atât de tânără!Ce mult poate să însemne o fracțiune de secundă, un simplu gest. Sigur mă va urmări mult, mult timp priveliștea aceea îngrozitoare. De ce, de ce, de ce? Ce puteam să îi răspund? Uneori e atât de greu să îți găsești cuvintele. - Spuneați de două motive – încerc oarecum să-i șterg imaginea din gând care se vedea că o marca puternic - care ar fi fost al doilea motiv? Iarăși mă privește intens făcând o pauză lungă.

- E prea… personal. Nu știu, nu știu dacă pot să vă spun - după câteva clipe de tăcere - dar dacă mă gândesc puțin s-ar putea să o fac. O privesc uimit neînțelegând - Doar dacă doriți. - Chiar nu doresc deloc. Poate însă ca o mică revanșă pentru ce ați făcut pentru mine o străină,o revanșă spun scriitorului,un subiect care poate cândva îi va fi de folos într-una din cărți Ascultați:Sunt condamnată de o boală necruțătoare care transformă corpul omenesc într-o mumie. Nu am vrut sub nici-o formă să ofer familiei mele acest spectacol grotesc, am dorit să rămân în amintirea lor așa cum sunt acum. Mi-am rupt sufletul din mine și i-am părăsit. Soțul și doi copii. De aceea spun, logic ar fi fost să mor eu, condamnata, nu acea tânără care avea toată viața în față. Eram marcat. Tot fără replică mă aflam și după cele destăinuite la care nu mă așteptam deloc.

Page 11: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

11

Șoptesc: - Și noi am făcut schimb de locuri. Mai țineți minte. Poate și eu…

- Da, da. Doar acum remarc. Aveți dreptate. Sigur undeva, nu știu unde s-au încurcat tare, tare de tot niște socoteli.

Blocurile de la marginea orașului mă anunțau că ajunsesem la Sibiu. Am început să mă pregătesc de coborâre. Nu, nu știu dacă la despărțire mi-a citit sau nu în ochi întrebarea dacă o voi mai vedea vreodată pe acea persoană care făcuse la o călătorie două schimburi de locuri. Poate chiar de viață. În timp, nu odată ci de mai multe ori mi-am amintit de acea întâmplare deloc plăcută, dimpotrivă, încercând să bănui finalul acelei vieți ca o adevărată dramă.

Iată însă că uneori primim și

răspunsuri. Mă aflam în gara din Sibiu așteptându-mi sora să sosească de la Brăila, unde locuia, când la geamul unui compartiment al trenului care fusese anunțat de plecare zăresc figura unei doamne care mi se părea foarte cunoscută. Brusc mi-am amintit de întâmplarea din urmă cu mulți ani și mi s-a părut că o recunosc. Nefiind sigur, am schițat un zâmbet însoțit de un mic salut cu mâna. Și ea, a zâmbit ușor, mi-a răspuns la fel. A fost ea sau nu, nu știu nici astăzi. Mi-aș fi dorit mult, mult, tare mult, ca ea să fi fost. Aceasta e în câteva rânduri povestea ultimului roman al meu, de curând terminat: ,,Aș vrea să iert”. În el veți găsi de altfel și răspunsul.

Page 12: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

12

SEX-MACHINE (II) (Continuare din revista Rapsodia nr.155)

Fackwell Industries scoase pe piaţă un nou model de gonflabilă. Una, doar generic numită astfel întrucât avea performanţe de neînchipuit până atunci. Expunea o piele perfect netedă dotată cu încălzire optimă, evident mai mică decât cea a cavităţilor, era făcută dintr-un silicon ca imita textura corpului omenesc, ochi albaştri, era blondă şi chiar rostea câteva cuvinte, nu prea multe, dar absolut necesare momentelor de maximă trăire ale utilizatorului. De fapt reproducea cu multă fidelitate figura şi apucăturile unei actriţe vestite în secolul trecut, una care făcuse vâlvă cu legăturile pe care le întreţinuse în cele mai înalte cercuri.

De asemenea Industria (nom de guerre) în clipurile promoţionale prezente în toată media menţiona insistent că era un produs menit să aducă fericirea bărbaţilor, iar preţul, unul de producător, deci absolut competitiv şi perfect accesibil tuturor buzunarelor.

Nebunie! Milioane de comenzi zilnice! Fabricile totuşi reuşiră să satisfacă toate cererile, fără nici o întârziere, cu livrare discretă, la domiciliu, semn că era o firmă serioasă cu un uriaş potenţial financiar.

După un timp, cam când comenzile scăzură puţin apăru un alt model. De data asta o chinezoaică supersexi gângurea în momentele de extaz ceva pe limba ei, evident, de neînţeles chiar pentru chinezi însă, foarte provocator. Ca o noutate în plan comercial, modelul anterior putea fi dat la schimb pentru acesta nou, prin metoda buy-back.

Dar nu prea a fost nevoie. Majoritatea consumatorilor a păstrat ambele modele. Era de înţeles totuşi!

Curând apăru modelul negresă, ceva sălbatec şi mult mai fierbinte! Iar la ce sunete scotea pe timpul folosirii putea fi considerată mult mai atractivă decât serialele leşinate de pe

Naţional Geografic, alea cu lei care se împerechează.

Eii, a avea în debara toate modelele era deja o chestiune de rafinament şi bun gust. Şi ce putea fi mai bun decât acest lucru când, iată, nu te mai costau nici un şfanţ rochiile, bijuteriile sau mesele romantice la restaurante cu preţuri mai mari decât o navetă cosmică. Unde mai pui că puteai veni acasă când şi cum voiai, te puteai uita la meciuri fără să te bată nimeni la cap că nu ai dus gunoiul sau că mănânci ca un porc pe canapea. Noo, acum scoteai fata de după uşă când voiai, o puneai să facă orice-ţi trecea prin cap şi nimeni nu te acuza de perversiuni beţivăneşti aduse de la curvele cu care te bălăceşti în mocirlă, sau că nu ţii nici cât un vrăbioi.

Nu! Acum totul era perfect, demnitatea ta de mascul nu era terfelită, puteai povesti orice despre performanţele tale, fiindcă nu te mai putea contrazice nimeni, iar liniştea casei nu era distrusă decât arareori de soţiile care nu apucaseră încă să fie mătrăşite din locuinţă pe motive de inutilitate.

Industria însă nu dormea. Un plan subtil, strecurat şi acesta pe media, insista asupra drepturilor femeilor în această lume care, iată, de la o vreme erau, în mod criminal, discriminate, dar şi pe ideea naşterii şi creşterii unui copil ca fiind plină de riscuri şi extrem de păguboasă. Păi, tu om care munceşti ca tâmpitul câte opt ore pe zi, cel puţin, în loc să te bucuri de câştigurile tale trebuie să le dai pe hăinuţe, jucării prosteşti, cărţi, colegii sau universităţi şi toate astea, de ce? Ca să vezi că ploşniţa asta mică suge de rupe tot felul de băuturi mai întâi toxice apoi şi din cele care-ţi plac şi ţie, dă la nas ori la venă produse mult mai scumpe decât maşina ta, iar la un moment dat îţi dă în cap ca să te moştenească! Ideile, în principiu susţinute ferm cu exemple din viaţă

Page 13: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

13

prindeau, iar masele obişnuite să li se spună la televizor cum să gândească intrau fericite în jocul Industriei! Perfect!

Concomitent apăruseră şi alte modele special gândite pentru adolescenţi. Erau unele care se puteau personaliza cu figura profei de chimie sau a profei de sport, aia care îţi terfelea demnitatea cu ironiile ei acide, atunci când nu puteai să urci pe bara fixă. Acestea erau mai rezistente la loviri şi maltratări însă în registrul sonor aveau efecte complexe, unele de spaimă, iar altele de plăcere intensă, puţin masochistă, ceea ce satisfăcea pe deplin toate fanteziile tinerilor.

Pentru intelectuali fuseseră gândite nişte modele slăbănoage, cu ochelari, care bolboroseau formule matematice ori texte din Kant, funcţie de specialitatea utilizatorului. Artiştii aveau la dispoziţie modele de diferite forme, de la genul scobitoare la genul balenă, care răcneau texte din Shakespeare ori diferite arii din opere. Erau prognozate să apară în curând şi unele care sculptau sau pictau cu frenezie în timp ce le posedai

Ruralilor le fuseseră livrate modele robuste, îndesate, mai păroase, cu mirosuri de grajd sau crâşmă şi puteau fi folosite în grup ori în condiţii mai improprii precum brazda de la plug, şanţ, pod cu paie sau coceni, în fine după cum voia proprietarul. La capitolul verbalizări erau însă foarte bine dotate şi puteau chiui, dar şi rosti în gura mare toate măgăriile care puteau trece prin capul încins de băutură al fericitului posesor. Ceva de vis, pentru care mulţi gospodari şi-au vândut boii, acareturile sau pământurile. Merita totuşi!

Lumea părea că intră în acea epocă de aur despre care vorbeau de milenii cărţile sfinte şi până acum nu se întâmplase nimic. Părea! Aşa cum am spus, pe canalele de ştiri, bine controlate de Industrie, sămânţa răzmeriţei dădea semne că a încolţit! Mii de mitinguri ale femeilor din toată lumea în care se protesta împotriva discriminărilor de orice fel, dar mai ales ale celor sexuale convingeau lumea că au dreptate, iar trufia masculină trebuia sancţionată drastic.

Aici Industria dădu semne că a înţeles perfect mesajul (sanchi!) şi a dat dovadă că nimic nu o putea lua prin surprindere mai ales că planul era conceput de cei mai buni strategi de marketing.

Pe piaţă au apărut imediat modelele masculine! Era un delir total! Oferta răspundea

celor mai înalte standarde, dar şi celor mai diferite gusturi. Pentru că se ştie! Femeile au cu totul alte exigenţe în comparaţie de noi, bărbaţii.

Pentru doamnele de vârsta a treia, cele mai sofisticate, dar şi cele cu cei mai mulţi bani dintre toate, apărură modelele de surferi bruneţi cu dotări de excepţie, apţi de dublă penetrare simultană, cu baterii foarte performante care puteau funcţiona până la douăzeci şi patru de ore fără întrerupere. La capitolul texte erau cam pe acelaşi nivel cu modelele rurale despre care am vorbit, dar şi asta răspundea perfect solicitărilor.

Pentru domnişoare erau modele mai romantice dotate cu o şuviţă de păr lăsată pe un ochi, cu texte mai ample, dar fără profunzimi şi cu consumabile de schimb având calibre din ce în ce mai mari pentru a preîntâmpina unele nevoi care apar în timp. Desigur în oferte apăreau şi modelele personalizate cu figura profului de mate sau a celui de socialism ştiinţific având fiecare dotări corespunzătoare în aşa fel încât visele tinerelor fete să nu fie transformate în decepţii.

Bineînţeles că Industria răspundea tuturor nevoilor, pe zone şi cutume culturale. Astfel în Africa erau modele asemănătoare membrilor tribului Penis, în Asia se vindeau cu precădere modelele de tip Yeti, păroase şi guturale, iar cele de tip Jackie Chan ori Toshiro Mifune erau solicitate numai la petrecerile cu ştaif ale celor din lumea bună.

În fine, putem spune că Industria adusese raiul pe pământ întrucât făcuse să dispară aproape toate bolile psihice, nimeni nu mai ştia ce este aia o nevroză sau o depresie, violurile deveniseră doar subiecte de filme proaste, la fel ca şi jaful femeilor prin subsolurile supermar-cheturilor, tot o idee tâmpită a regizorilor, ca să nu mai vorbim de războaie ajunse doar amintire urâtă, fiindcă populaţia scădea văzând cu ochii şi nevoile erau din ce în ce mai puţine. Acum era belşug de locuinţe, maşini de fiţe, iahturile, piscinele cât un golf din insulele sudului, sau haine de firmă însă ele erau privite cu detaşare, ba chiar dispreţ, fiindcă nu mai aveau nici un rost. În aproximativ zece ani omenirea se redusese cam la o treime din ceea ce fusese. Pământurile precum şi celelalte bunuri rămase de izbelişte deveniseră proprietatea celor ce concepuseră tot planul, iar bogăţia lor depăşea orice

Page 14: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

14

închipuire. Evident cel mai bogat dintre ei, acela care deţinea cam un sfert din tot pământul era lordul Funestian de Blacksoul, considerat a fi părintele omenirii şi bine-făcătorul acesteia.

În mod surprinzător acesta surprinse întreaga lume murind la nici şaizeci de ani. Desigur, aşa cum Industria anunţase, murise nu ca orice bleg, de inimă sau ficat, ci rugându-se în capelă pentru fericirea popoarelor. Normal, imediat a fost sanctificat sub titlul de Sankt Funestus benefactor gentes.

Ceremonii grandioase marcară timp de un an evenimentul care zguduise planeta.

Evident nimeni nu a aflat vreodată că bietul Sussex, sătul să mai ia bătaie ori de câte ori dădea ochii cu nemernicul, îi pusese în sticla de horincă pe care lordul o îndrăgise mai mult ca orice încă de la congresul care schimbase complet viaţa oamenilor, o otravă specială procurată din jungla amazoniană, fără miros, fără gust, fără culoare, dar cu un efect absolut garantat.

Lucrurile însă mergeau pe calea cea bună, aceea deschisă de înţelepciunea lordului ajuns acum în rai, aşa cum se spunea în altare, iar omenirea pierdea anual cam cinci zeci de milioane de indivizi consideraţi nişte consumatori inutili. Perfect!

Peste cinci decenii, Consiliul Suprem aflat în a o suta conferinţă anuală, una festivă, condus acum de Tristan, cel de-al XXX-lea lord Blacksoul, se afla tot în sala de protocol a castelului Blackving. Membrii consiliului, moţăiau în jilţuri destul de puţin capabili să audă ce rostea Marele Consilier cu vocea lui gâjâită. Erau ultimii venerabili cu o medie de vârstă în jurul a o sută de ani, posesorii tuturor bogăţiilor pământului devenit acum un fel de paradis deoarece dispăruseră cam toate industriile inclusiv măreaţa Industrie, cea care dominase mapamondul timp de un secol şi care acum nu mai avea nici măcar sediu, fiindcă nimeni nu mai avea nevoie de produsele ei. Ciudat! Sexul devenise o amintire la fel ca tulbure precum filmele cu cowboy care fascinaseră generaţia postbelică. Ca să nu mai vorbim că oriunde te uitai vedeai modelele mai vechi sau mai noi, părăsite acum şi părând cuprinse de jale, deoarece iubirile înfocate ale anilor de glorie dispăruseră odată cu

utilizatorii. Ce păcat că aceste modele nu aveau şi memorie! Ce roman ar fi ieşit, ce filme, ce piese de teatru… În fine, tristeţea era ultima frontieră a aceste lumi…

Lordul Blacksoul se uită prin ochelarii cu dioptrii uriaşe la cei prezenţi în salon. Spuse cu o voce piţigăiată, întreruptă frecvent de o tuse sâcâitoare:

- Venerabili între venerabili, visul cretin al bunicului meu este înfăptuit! Suntem cei mai bogaţi oameni din întreaga istorie a planetei. Cam totul ne aparţine! Din păcate nu ne foloseşte la nimic deoarece suntem ultimii din spiţa noastră.

O vreme am mai făcut copii prin metoda mamelor surogat, dar de cam cincizeci de ani nici măcar proastele alea din est, sparte de sărăcie, nu mai doresc să poarte o sarcină. Le este mult mai comod să stea cu mâna întinsă la pomenile guvernelor şi să se crăcească toată ziua cu modelele lumii bune, acelea care între timp au ajuns la gunoi. În lume nu mai nasc decât nişte sălbatici din jungle, pigmeii, o categorie neluată în seamă de Industrie, unii de prin Matto-Groso, ori cine ştie ce triburi pe care încă nu le-am descoperit. Ei vor fi şi cei care vor moşteni toate bunurile noastre. Însă vom fi răzbunaţi de timp! Vor descoperi la rândul lor modelele abandonate, vor înţelege imediat la ce folosesc şi apoi nu vor mai supravieţui nici măcar cât să se bucure de bogăţiile pe care le lăsăm în urmă.

Vom învinge! Strigătul de victorie al lordului trecu destul

de anost prin aerul rece al salonului. Majoritatea membrilor adormise, alţii erau surzi de-a binelea, ba chiar după cum stătea pe scaun, cam ţeapăn şi cu gura căscată, se putea bănui că lordul Shittwell începuse deja să dea mâna cu glorioşii săi străbuni. Deloc impresionat de tăcerea consilierilor lordul Blacksoul mai făcu următoarea precizare:

- Şi acum, pentru că ne-am amintit de tâmpeniile făcute de înaintaşi, putem spune că am încheiat lucrările acestei Conferinţe istorice şi ne putem retrage în cramă unde este amenajat acum un spital modern cu mai multe secţii de terapie intensivă, dar şi cu o morgă excelent dotată.

Vivat, crescat, floreat!

Page 15: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

15

Zoltan Terner - Israel –

OAMENI ȘI NEOAMENI Zicem despre câte o personalitate umană că e „un om între oameni”. Exclamăm: „Ăsta, da, om!”, „Să-l pui pe rană”. „Un om ca pâinea lui Dumnezeu”. Și totuși... Ca specie, omul e un mamifer periculos, cu probleme grave, pentru el însuși și, mai nou, pentru planeta pe care a primit-o în stăpânire. ...

Problema omului constă într-un fapt paradoxal, chiar tragic: Omenirea e plină de neoameni care se ascund printre oameni. Arată aproape la fel ca restul ființelor umane, și e foarte greu să-i deosebești, câteodată e chiar imposibil. De aceea, nu-i recomandabil să te apropii prea tare de ei. Nu strică să păstrezi față de ei, o distanță convenabilă. Intimitatea cu oamenii presupune mari riscuri. Nu-i înțelept să te lași în seama lor. Să nu mă înțelegi greșit, omule bun. Nu te îndemn să-i urăști. Departe de mine această intenție. Dimpotrivă. Înțelege-i. Nu sunt ei de vină. Așa-i natura lor. Duală. Pendulând între sublim și monstruos. Nu ezita să le fii de folos, cât îți stă în puteri. Apropie-te de ei ca să-i ajuți să devină oameni. Dar fii mereu atent. Oamenii sunt imprevizibili în toate privințele. Nu-i recomandabil să te sprijini pe ei, nici să pariezi pe virtuțile lor. Riști să pierzi. Iluziile în privința omeniei omului te pot costa enorm. Oamenii, generic, sunt capabili de orice. În bine și, mai ales, în rău. Dar n-ai încotro, sunt semenii tăi, și trebuie să-i iubești așa cum sunt. Dar fă-o cu mare prudență. Am cunoscut, la viața mea, o îmblânzitoare de tigri care a fost sfâșiată de cel pe care îl știa cel mai blând dintre ei. În privința statorniciei, a fidelității și a dragostei necondiționate, specia „homo sapiens” ar putea învăța de la câini, de la elefanți, sau de la delfini. Dar nu poate. Din mândrie. Și nici nu vrea. Se cheamă că el e... om. Dar în ce privește ferocitatea, e în stare să întreacă orice animal de pradă. A ridicat la culmi de rafinament arta și tehnica de a-și tortura semenii și de a-i masacra în numele unei „idei” sau al unei „credințe”. Camelia Clenci

ETERNITATEA Când pana timpului a iscălit secunda Cea scursă din cerneala albastră de-univers, A conturat un suflet... călăuzit de unda... Din cartea vieții... cuprinsă într-un vers. Năstrușnice secunde ce-n van vă opintiți, În măsură de timpi suflarea s-o scurgeți Voi vreți să sugrumați și trupul să-l uscați, Eternitatea din suflet s-o scoateți... nu puteți. Secundele prelinse pe-un portativ de vânt În norul greu al vieții sunt prinse într-un cant Iluzionând... în șuier... tristeți și amăgiri... Găsind iar adevăruri... ascunse în priviri.

Page 16: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

16

Eugen Deutsch - Iași -

FANTEZIA HAZULUI Oricare umorist ţinteşte hazul De-a strâns săgeţi destule-n panoplie Cu care să sfideze, brav, necazul. Având în tolbă multă fantezie Înfruntă-n viaţă orişicând talazul Cu-n zâmbet ce aduce veselie. Iar de-şi vâsleşte cu talent barcazul Scăpând şi de temuta… „igrasie” Va ocoli, cu brio, chiar zăgazul. El vrea s-ofere lumii bucurie Spre a avea, din când în când, răgazul De a contopi un vis c-o utopie… Vrând să transforme-n diamant topazul Spre-a-l prinde c-un breloc în poezie Ce poate să-i ofere chiar extazul. Se-avântă, printr-o fină alchimie, Să schimbe-n arbaletă grea plaivazul, Fiindcă printr-o tainică magie Oricare umorist ţinteşte hazul. AM ÎNCERCAT SĂ-MI FAC STATUIE… Am încercat din vers să-mi fac statuie Armând metafore mai noi cu stele Extrase din Lacteea… cărăruie; Am vrut s-aplic, vechi, clasice modele: Zeiţe, muze, chiar şi o duduie, Dar toate (vai!) s-au dovedit rebele; Am strâns arcaşi din alba cetăţuie Şi halebarde-ascunse prin castele Prinzându-le într-o poemă şuie; Păcat că nu s-au arătat prea grele

Şi n-au putut pe-un soclu să se suie Cum am sperat în visurile mele; Voiam, c-o poantă dulce-amăruie, Să-nalţ pe metereze, mici drapele, În cea mai fantezistă cetăţuie; Dar, atacat, din juru-mi, cu „ghiulele”, Eu m-am ales de fapt doar cu cucuie Când, înfruntând destule zeflemele, Am încercat din vers să-mi fac statuie! DE-AŞ FI FOST… CYRANO Am încercat să fiu un Cyrano, Cel spadasin ironic şi poet, Scriind poeme pline de-apropo; Nu am sedus desigur vreun estet Cu versurile mele rococo Dar am fandat lovind în… alfabet; Spre a sorbi din vinul de Bordeaux Mi-am pus chiar şi floreta amanet Dar am primit doar un banal Merlot; Pictând cu spada câte un portret Sofisticat - precum e jocul GO! – Am colorat oricare epitet; Din când în când mizam pe-un quiproquo Spre-a prinde rime rare-ntr-un cuplet, Dar nu luam pe nimeni la mişto! Găseam şi poante demne de balet Pe care le jucam la…cazinou, Dar nu am câştigat nici un „bănet”(!)… Când încercam să fiu un Cyrano!

Page 17: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

17

O NOAPTE ÎN BALTA BR ĂILEI (IV) (continuare din nr.155)

În Balta Brăilei, în ziua aceea, era soare, senin şi-o căldură umedă, cu miros de peşte şi apă stătută. Peisajul era sălbatec dar încântător. Peşti de toate mărimile forfoteau prin apă alergând probabil după hrană, sau pur şi simplu se zbenguiau şi ei încântaţi de bogăţia naturii şi ziua splendidă de vară.

La un moment dat, ajungem la un fel de lac destul de întins. Tot luciul de apă era plin de nuferi albi şi „mătasea broaştei”. Parcă era un covor persan. Fetele au început să culeagă flori cu peţiolul lung de un metru, şi-şi împleteau coroniţe. În special Anişoara, mi se părea că arăta chiar ca o zână din poveşti cu coroniţa ei albă pe frunte. La un moment dat, a început să cânte un tangou languros, de abia atingând coardele mandolinei, parcă sunetul plutea uşor pe deasupra apelor amplificat uneori de ecoul bălţii.

M-am oprit din vâslit, fermecat de frumuseţea virgină a naturii scăldată în muzicalitatea mandolinii. De odată mi-am amintit, cu câtă înflăcărare povestea tata, o întâmplare din copilăria lui, cum trecea el Borcea, în balta Ialomiţei unde avea stâna de vite şi oi. Parcă-l auzeam cum povestea: „Într-o primăvară, în Săptămâna Mare, mă trimite tata în baltă să aduc doi miei zdraveni pentru Paşti. Înham eu caii la căruţă şi plec. Trec Borcea cu bacul vis-a-vis, şi-o apuc spre târlă. Mergând aşa, ajung la un prival. Dunărea fiind în retragere, pescarii făcuseră baraj înfigând pari de salcie împletiţi cu papură. Peştii au simţit că apele sunt în scădere, şi se-nghesuiau să fugă la Dunăre. În dreptul „gardului” f ăcut de pescari, apa parcă „clocotea” de peşte. Cum mie-mi plăcea la nebunie peştele, uit cu ce treabă am plecat de-acasă, şi sar în apă îmbrăcat cum eram, şi-ncep să prind peşti cu mâna. Îi alegeam. Nu-i luam la nimereală. Tot „baboi” ca la două kile bucata şi-i aruncam pe mal. Când am obosit de-a binelea, am abandonat „pescuitul”. În

final am umplut ca lumea un „coş de căruţă”. Cred c-au fost ca la vreo sută şi ceva de kile. Nu m-am mai dus la târlă. Ce era să mai caut? Am făcut stânga-mprejur spre casă. Am smuls mai întâi câteva braţe bune de rogoz, şi i-am învelit să nu se vadă, Unii se zbăteau de mama focului. Îmi era frică să nu mă dea de gol, că nu prea era voie. Pescarii au muncit mult până au făcut „stăvilarele” acelea. Dar după puhoiul de peşte care era acolo, sunt sigur că până seara, au dărâmat gardul ăla de papură şi s-au uşchit în Dunăre. Când am ajuns acasă, mama şi-a pus mâinile în cap.

- Pentru ce te-a trimis tat-tu, şi cu ce-ai venit tu! N-are nici-o bază în tine!

Mama era supărată, că i-am dat de lucru. Pregătirea peştelui cădea în sarcina ei, pe când mielul, ar fi fost treaba bărbatului. Aşa că de Paştele acela, ne-am îndestulat cu peşte. Ce-a rămas, mama l-a pus la saramură vreo săptămână, şi apoi l-a scos la soare înşirat pe aţă să se usuce, pentru iarnă.

Ne-am continuat „plimbarea” cu barca pe sub umbra sălciilor inundate de apă. Am întâlnit şi nişte pescari care dădeau la peşte cu plasa. Anişoara, le-a mai tras şi lor o cântare frumoasă, de s-au oprit oamenii din treabă, ascultând parcă vrăji ţi de muzica care picura în eter, iar în final oamenii au aplaudat frenetic.

La un moment dat o aud exclamând pe Anişoara :

- Dragilor, ştiţi cât este ceasul? Atunci mi-am dat seama că soarele se cam

dăduse pe tobogan. - Este ora patru fraţilor. Ne-a dat unchiul

Tache dispăruţi, se văită Anişoara. Ea era singura care avea ceasla mână.

Deeee! Boieroaică de Bucureşti! Chiar mă gândeam :„când au trecut domnule trei ore?”

Marioara spune în glumă: - Ce facem, sunăm din clopot? - Ei, sunăm din clopot! Cine să ne-audă?

Poate pescarii pe lângă care am trecut. Cred c-

Page 18: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

18

am făcut vreo trei-patru kilometri buni! Mai de grabă, cântă tu Anişoara ce ştii mai bine. Mai abitir se-aude muzica ta decât clămpăneala clopotului.

Facem încet cale-ntoarsă. Dar aşa în pas de tangou lunecând uşor pe oglinda apei. Nu ne-am grăbit deloc. Eu dădeam tonul vitezei. Lopeţile erau în custodia mea. Chiar mă gândeam :„dacă ajungem acasă, ce să facem acolo? Parcă tot mai frumos este în inima bălţii.”!

La întoarcere, când natura se pregătea să „tragă cortina”, ecoul muzicii devenise mai amplu, parcă mai ireal. Îmi imaginam, cam cum ar fi sunat un acordeon? Nuuu! Acordeonul ar fi fost prea zgomotos. Mai degrabă o vioară ar fi sunat mai suav, mai melancolic mai melodios. Nu degeaba se spune că vioara este „instrumentul complet”! Cu o vioară poţi cânta orice. Dar şi mandolina era de „milioane”! Mai ales cum cânta Anişoara, cu mici pauze între sunete, parcă special să ai timp să savurezi acustic fiecare sunet în parte. Era încântător! Au ştiut grecii de ce şi-au ales ca instrument naţional „mandolina”! Ţara lor fiind înconjurată de mare, sunetul ei parcă pluteşte pe deasupra apelor, cu o vibraţie aparte, ca o purpură diafană, ca un balsam suav. Ce poate fi mai încântător ?

După vreo oră şi jumătate de plutire lină, ne apare în faţă şi micul „debarcader” improvizat. Când am urcat tăpşanul în curte, Nea Tache ne-a spus în glumă:

- Era cât p-aci să plecăm după voi. Dar am auzit încă de departe, concertul nepoatei, şi v-am aşteptat. Aveţi dreptate. Muzica se-aude mai clar decât clopotul. Cum a fost plimbarea?

- Superbă dragă unchiule! îi spune Anişoara, aruncându-se în braţele lui şi îmbrățișându-l cu căldură. Ai avut o idee grozavă cu această excursie pe care sunt sigur că nu o voi uita niciodată.

- Şi eu vreau să mulţumesc fetelor, că m-au invitat şi pe mine, mă bag şi eu în vorbă. Eu am mai stat în Baltă cu câţiva ani în urmă, când bunicu Dragnea, avea oile undeva pe la „Harapu”, dar acum a fost cu totul altceva. Anişoara ne-a desfătat cu o muzică încântătoare. Într-adevăr, ea stăpâneşte bine acest instrument. Eu sunt un biet lăutar pe lângă ea.

Şi fetele au început să-i povestească lu Nea Tache cu încântare şi lux de amănunte toată „drumeţia” de câteva ore, momente de

aleasă trăire, pe lângă care el a trecut nepăsător de sute de ori. Poate că tinerii sunt mult mai atenţi la „amănunte” decât adulţii, stresaţi de grijile vieţii. Poate că sunt oameni care n-au văzut niciodată o „floare de nufăr” în mâna lor. Pentru pescari, nu reprezintă nici o încântare. Ba chiar nuferii, le încurcă plesele sau undiţele. În schimb pentru Anişoara a fost o revelaţie! Are ce povesti colegelor de clasă când va reveni din vacanţa brăileană.

La cină, stând la masa din curte, s-a consumat ce-a rămas de la prânz. Doar că s-a făcut un alt ceaun de mămăligă proaspătă. Pe lângă ciorbă şi saramură, adulţii au făcut rost nu ştiu de pe unde, încă de-o sticlă de „udătură” că vorba aceea: „peştele trebuie să-noate în ceva”! iar nouă copiilor, ne-a pregătit gazda o sticlă cu sirop de mure foarte aromat, dulce şi bun. Mai apoi la lumina felinarului, gazda, după ce-a mai prins curaj în urma câtorva „ţoiuri” a început să umble iar la voce, cântând cu glas de rapsod popular, cântece ruseşti, acompaniată de mandolina Anişoarei, de i-a înduioşat pe bărbaţi până la lacrimi. Plin de emoţie, lipoveanul şi-a sărutat cu foc soţia, spunând:

- Să mai veniţi pe la noi. Eu nici n-am ştiut că nevasta mea cântă atât de frumos!

- Dacă nu mi-ai dat ocazia, îi spuse ea! Eu nu ştiu la ce „ocazie” s-a referit femeia.

La „ambianţă”, sau mai bine zis la conţinutul „ ţoiurilor”! Că lipovencele beu cot-la-cot cu bărbaţii. Nu sunt deloc „gingaşe” la băutură. Ca de fapt şi băsărăbencele. Nu degeaba se spune că Basarabia alimentează cu băutură de calitate toată Moscova.

Într-un târziu, hai să ne pregătim totuşi de culcare, cu toate că, aşa cum se răcorise, nu-ţi mai venea să te culci.

Femeile s-au culcat în casă. Noi „bărbaţii” ne-am culcat afară. Mie mi-a făcut un pat special. O saltea umplută cu paie, peste care a făcut un fel de „coviltir” din beţe de salcie, iar deasupra a pus o pânză mai rară, un fel de tifon, ca măsură de protecţie împotriva ţânţarilor. M-am băgat sub „pologul” respectiv, şi ascultam în tăcere freamătul bălţii. Se-auzea parcă în surdină, „boul bălţii” o lighioană mică care scotea un sunet specific vitelor, şi orăcăitul broaştelor, ca un cor omogen şi monoton, aducător de somn.

Mi-amintesc c-am citit undeva în Sinaxar, că Mânăstirea Cernica de lângă Bucureşti, este amplasată undeva într-o zonă cu lacuri şi

Page 19: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

19

bineînţeles,unde-i lac, sunt şi broaşte. Sau cum se spune: „Lac să fie, că broaşte se găsesc”. Şi se spune că chilia Sfântului Calinic, era amplasată chiar pe malul lacului, şi orăcăitul broaştelor, îl deranja la rugăciune. Atunci Sfântul a ieşit în prispa chiliei şi a strigat la ele: „Să nu vă mai aud orăcăind niciodată”! Se spune că de-atunci, în lacurile acelea, broaştele n-au mai orăcăit, şi-au amuţit până-n zilele noastre. Asta o spun şi eu ca „legendă”! N-am fost niciodată la mânăstirea Cernica să verific.

De sub polog, auzeam bâzâitul ţânţarilor prin jurul meu, dar la mine n-a intrat niciunul. M-am trezit dimineaţă, când mişunau raţele şi găinile prin preajmă. Când mi-aduc aminte ce ţânţărime mă chinuia când am fost cu bunicul la târlă în Baltă, parcă şi-acum mă ia cu mâncărime. De două ori am făcut malarie din cauza lor. Oamenii dacă sunt băştinaşi şi locuiesc aici, ştiu să se ferească.

Pe la orele opt, luăm micul dejun. O omletă cu brânză, peşte marinat şi icre, cu pâine de casă, şi-o cană de ceai din mentă de baltă. Chiar mă gândeam: „iată că se poate trăi bine şi în mijlocul bălţii”!

S-a mai tăifăsuit o oră-două, şi-apoi cu strângere de inimă ne-am pornit spre oraş, nu înainte de a ne da într-o traistă, vreo şapte-opt peşti săraţi şi uscaţi zgaroi. Parcă nici Anişoara nu mai avea chef de cântat. Totuşi când am ajuns la Dunăre, tot a mai tras câteva cântece, cu valsuri şi tangouri, ce a făcut vâslitul lui Nea Tache mai uşor, şi asta ca să pună cum se spune, „bomboana pe colivă”.

Ajuns în cartier, în final tot peştele mi l-a dat mie. Fetele nu se „omorau” după „rasol” de peşte, iar Nea Tache a spus că mai aveau de anul trecut încă vreo zece bucăţi.

Parcă cu părere de rău că s-a sfârşit aşa de repede excursia noastră mi-am luat rămas bun de la fete, şi cu toate c-am promis să ne mai întâlnim, iar anul viitor să repetăm figura, nu ne-am mai întâlnit de-atunci niciodată. Şi am rămas c-o amintire de neuitat. Aşa este! Tot ce-i frumos trece repede!

Ajuns acasă, am intrat întâi pe la bunica, şi i-am povestit cu sufletul la gură, toată excursia. I-am dat şi ei trei peşti, că fără ajutorul ei nu vedeam frumuseţile Bălţii brăilene.

Peste un an sau doi, când s-a luat hotărârea să se îndiguiască Insula Mare a Brăilei, toţi locuitorii din zonă, au fost obligaţi să părăsească Balta. M-am gândit cu nostalgie la gazda noastră de-atunci. Ce liniştiţi trăiau ei

acolo! Departe de tumultul şi zarva oraşului. Şi cât au trudit ei, până au supraînălţat doar cu roaba şi lopata, tăpşanul ăla ca să se ferească de revărsarea apelor şi pe care şi-au construit căsuţa aceea.

Cei care s-au opus, li s-au dat chiar foc la case şi-au fost luaţi forţaţi cu toptanul. La cei care aveau acte de proprietate, li s-au anulat. Unii au fost chiar şi arestaţi. Te pui domnule cu „dictatura proletariatului”?

Cum puteau comuniştii să accepte că cineva ar putea trăi lini ştit, fără să fie sub vizorul securităţii şi a miliţiei. De ce să trăiască din sudoarea frunţii, când poate să stea cu mâna-ntinsă la pomana statului. Şi acum mai sunt oameni care preferă să fie „asistaţi” decât să muncească cinstit.

Toate frumuseţile văzute atunci, au dispărut acum. Unde intră „civilizaţia” natura trebuie să-şi ia tălpăşiţa. Pot spune că în vara aceea am prins „ultimul tren” când am mai putut admira frumuseţea sălbatecă a Bălţii brăilene.

Am mai mers şi-n anii din urmă cu Unchiul Radu la pescuit, dar nu mai era ce-a fost! Rămăsese doar o parodie jalnică. Ici colea dacă mai vedeai vreo pasăre sălbatică. Şi trebuia să mergi tocmai în fundul Bălţii kilometri buni, ca să poţi pescui un baboi.

Ce-au realizat c-au distrus natura? Se pescuiau odinioară, tone de peşte, care doar trebuia prins. „Puţea”, cum se zicea odată, Brăila a peşte. Acum se mai aduce câte ceva de prin Deltă când şi când.

Primăvara, cum se retrăgeau apele, tăbărau brăilenii dornici de agricultură şi arau, semănau şi culegeau roadele cu munca şi pe cheltuiala lor. Putea să fie seceta după lume! Pânza freatică era la un metru adâncime. Veneau în pieţele Brăilei, vagoane de legume, pepeni, şi toamna porumb şi câte altele. Plus că se umplea Balta de vite, oi, şi capre care aduceau puhoi de lapte şi brânză.

Acum ca să se facă ceva agricultură, trebuie să se bage îngrăşăminte şi ierbicide cu tonele. Înainte Dunărea fertiliza terenul natural, aşa cum făcea Nilul în Egipt. Plus c-au trebuit să scoată muncitorii din fabrici şi elevii din şcoli ca să lucreze pământul ca „muncă voluntară”. Nimeni nu mai muncește de bună voie.

De ce să fie simplu, când poate fi complicat!

Page 20: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

20

Nicolae Munteanu SECETA Cerul sprijinit pe dealuri A cuprins întreaga zare, Toate sunt în nemișcare, Sec e vadul dintre maluri. Ca un clopot fără limbă, Sub cupola lui măreață Lâncezește tot cei viață, Lumea-ntreagă ni se schimbă. Soarele, din nalta slavă, Baza vieților trăite, Astăzi pe pământ trimite Raze prefăcute-n lavă. Se aprind pe rând coline, Arde ce-mi apare-n cale, Iar când văd atâta jale, Arde inima în mine.

Au secat fântâni, izvoare, Totul este în derută, Apa e ca dispărută, N-am un strop să pun la floare. Moare vesela grădină, Nu auzi, măcar să-nșele, Ciripit de păsărele, Ori un zumzet de albină. Seceta e-acum stăpână, Cu pornirea-i jucăușă, Schimbă codrii în cenușă, Iară glia în țărână. Se spunea că omul poate Ca să schimbe-n timp natura, Dar a reușit ruptura Echilibrului în toate. Omul după cum se poartă Cu natura, bunăoară Și-alte câte-l înconjoară Merită această soartă.

Eugen Albu - Cluj –

Terapie Nu sunt macabru şi nici cinic Da-i mult mai bine ca să mori De râs, de-un milion de ori, Decât să mori odată clinic. Plângere la poli ţie Deja-s doi ani în vara asta De când mi-a dispărut nevasta Şi-am vrut s-anunţ, de-aproape o lună, Dar graba, m-am gândit, nu-i bună. Guvernan ţilor Să v-ajute Dumnezeu, Ca, din anul care vine, Să aveţi salariul meu Şi s-o duceţi tot ca mine!

Vremuri şi vremuri Pe vremea când aveam hormoni Şi mintea, sigur, mai îngustă, Mă mai ţineam de câte-o fustă, Acum, mă ţin de pantaloni. Axiomatic ă Cu argumente pot susţine, Chiar să conving şi-un nătărău Că o duceam cu mult mai bine Pe vremuri, când era mai rău. Fecioar ă Anomalia cea mai mare Cu care nu pot să mă-mpac E-aceea că în zodiac Şi curvele pot fi Fecioare.

Page 21: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

21

AMINTIRI DIN SIBIU Dacă ne vom referi chiar şi numai la câteva repere generale, se poate spune lesne că vechea

cetate a Sibiului se născuse prin 1196, 1210, 1400 după cum în mod diferit datele sunt stipulate în vechi documente. Se pare că încă de la începuturile sale, oraşul fusese înconjurat de un zid circular şi de lacuri. Se mai pot vedea şi astăzi, parte din zidurile vechi ca şi o parte din bastioanele şi fortificaţiile celor zece turnuri ale breslelor construite mai apoi prin secolul XVI. Zidurile trainice aveau menirea să apere bunurile şi vieţile oamenilor de hoardele străine care se abăteau asupra acestei localităţi prospere. Aceştia erau dornici să cucerească şi să domine. Datorită dârzeniei, abnegaţiei, credinţei şi spiritului de sacrificiu al locuitorilor, Sibiul devenise un important nucleu al progresului şi bunăstării şi era râvnit tot mai mult de diverşi năvălitori. Construcţii trainice şi impozante se înălţau mereu din ce în ce mai numeroase. În secolele care urmară, Sibiul îşi schimbase înfăţişarea aproape în întregime. Urbanismul luase locul rudimentarelor amenajări felurite de la începuturi. Acel drum către o societate din ce în ce mai civilizată şi mai prosperă, deşi fusese anevoios adeseori, era cucerit cu sârg, bucată cu bucată, într-un mod hotărât şi cu forţă din ce în ce mai sporită. Apăruseră instituţiile publice menite a supraveghea şi ocroti locuitorii asigurându-li-se drepturi sau obligându-i să-şi achite îndatoririle stabilite. Credinţa ocupa un loc aparte, astfel încât, se construiră mai multe locuri de închinăciune. Clădirile care adăposteau colectivităţi monahale, mănăstiri, erau tot mai multe şi aparţineau mai multor culte. În afară de bisericile ortodoxe, erau greco-catolice, evanghelice, de cult mozaic şi altele. Aşezămintele de maici Ursuline şi Franciscane păstraseră, până aproape de zilele noastre, taine greu de pătruns. Destul de târziu, spre exemplu, prin anii 1956-57-58încă mai existau (le-am vizitat chiar) în subsolurile acelor lăcaşuri, de-a lungul pereţilor temeliei cripte zidite pe trei nivele având încrustate în lespezi câte un nume, unul singur, precum şi data morţii, fiecărei călugăriţe înhumate în respectivele firide. De asemenea, în subsolul fostului aşezământ de călugăriţe din str. Dealului un coridor fusese blocat la un capăt de o poartă mare şi grea, la data vizitei bătută în cuie şi barată cu drugi de fier şi lacăte. Unde ducea? Se mai vorbea că toate acele lăcaşuri comunicau între ele prin mai multe galerii în subsol. Există aceste şi acum sau regimul ateu le-a desfiinţat? Nu se ştie.

O altă imagine imortalizată în amintire de pe vremea copilăriei este o fântână publică dotată cu roată, lanţ şi căldare situată în mijlocul Pieţii Huet de astăzi.

Când au luat fiinţă, când s-au statornicit noile etnii întemeind suburbiile Guşteriţa şi Turnişor? Au fost saşii şi şvabii iar istoria migraţiilor acestora nu încape aici. Cu timpul, suburbiile, iată, au devenit cartiere ale oraşului însuşi. S-a dus vremea când aveau propriile conduceri şi proprii lor aleşi în frunte.

Iată doar aceste câteva aspecte ce ţin de istoria urbei sibiene. Automat ne întrebăm: câte taine vor mai fi dosite sau distruse fără urmă? Astăzi, toate acestea ar fi trezit mult interes pentru istoria acestei aşezări. Cum ar fi atras o mulţime de vizitatori interesaţi de tot ce ţine de acest trecut.

Din anii ce au urmat, ne-au rămas moştenire anumite edificii de certă importanţă istorică. Printre acestea Turnul Gros, actualmente Teatrul Thalia. Clădirea fostului regiment de infanterie 90 cunoscută până în jurul anilor ’80 drept „Cazarma 90”, astăzi dărâmată pentru a se amenaja spaţii de parcare auto. Au rămas în schimb, Palatul Brukenthal şi Casa Albastră, muzeu cunoscut în lume datorită exponatelor deosebite care sunt găzduite aici. Printre multe altele se află piese de mobilier, numismatică, picturi valoroase dar şi multe relicve ce atestă gradul de civilizaţie al populaţiilor care

Page 22: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

22

au trăit pe aceste meleaguri transilvane. De neomis şi care mai există şi astăzi, sunt Casa cu cariatide, Casa Luxemburg, Casa Hermes, Casa Weidner, Muzeul Frantz Binder, Muzeul tehnicii şi civilizaţiei ASTRA din Dumbrava Sibiului, Muzeul de ştiinţe naturale, Arhivele Publice şi monahale, Turnul Sfatului, Farmacia muzeu din Piaţa Mică şi, nu în ultimul rând, bătrâna clădire a Astrei, închisă în 1949, cu noua sa anexă construită cu peste 60 de ani mai târziu. De asemenea, pot aminti şi de „Cuşca nebunilor” care funcţionase cu foarte multă vreme în urmă şi care are propria istorie. Nu trebuie să omitem şi nenumăratele trepte şi esplanade ce fac legătura, şi în zilele noastre, între zonele aflate la niveluri diferite ale solului. Dar enumerarea valoroaselor edificii nu se opreşte aici. Ele rămân să-şi păstreze tainele lăsate în grija în grija istoricilor să fie reamintite.

În măruntaiele bătrânului oraş medieval zac însă şi urmele nenumăratelor evenimente deosebite şi absolut marcante, dar înstrăinate uneori de vremi tulburi. Ca de altfel şi ale altor evenimente din alte vremuri mult mai blajine, mai calde, mai împăcate ce avuseseră menirea de a acoperi cu migală răni adânci şi vechi. Şi câţi cărturari şi oameni de seamă din Sibiu şi toată Mărginimea sa s-au sacrificat pentru a aduce bunăstarea şi independenţa teritoriului întreg al Ardealului şi nu numai al Ardealului.

Abundenţa vegetaţiei, prin anii 1945-46, încă mai oferea senzaţia că te afli în paradis. Primăvara se revărsa în cascade verzi şi flori multicolore, în ciorchini de liliac îmbătător. La tot pasul, de-a lungul aleilor şi cărărilor marea de verdeaţă însoţea trecătorii până în cel mai îndepărtat cartier. Bulevardul castanilor bătrâni, în floare, creau atât de multă umbră şi răcoare încât înserările deveneau adevărate oaze tăcute, pline de poezie şi mister. Şiraguri de tineri se plimbau pe sub coroanele lor care aproape le mângâiau creştetele, într-atât erau de stufoase şi de joase. Florile albe se desprindeau la o vreme ningând trotuarele şi lăsând loc noilor vlăstare menite a perpetua specia. Toamna, castanele lucioase, maronii se dezghiocau din învelişul lor ţepos şi cădeau cu frunze cu tot, una câte una, amintind că un ciclu s-a încheiat. Pocnetul lor pe caldarâm surprindea trecătorii care se opreau sau mergeau mai departe zâmbind fermecaţi de miracolul ce se petrecea pe bulevardul lor, în oraşul lor. Răcoarea, în acele seri, cobora şi din vârfurile Făgăraşilor aducând iz de cetină şi şopot de izvoare. Trupul, în asemenea clipe, îl simţeau prea strâmt pentru a cuprinde miasma paradiziacă. Ochii acoperişurilor rămâneau să privească frământările şi viermuiala cu scepticism considerându-le în trecerea anilor, inutilă. (Se pare prin 1945-46). Dar castanii au dispărut. Au fost tăiaţi.

Aşadar, centrul oraşului, în general, a rămas aproape imperturbat să ateste vechimea clădirilor şi importanţa lor culturală, istorică şi economică.

Este suficient astăzi, după toate torsiunile produse de-a lungul timpului, să porneşti într-o plimbare în inima acestui burg străvechi pentru a afla o bună parte a istoriei chiar şi nu prea îndepărtată înscrisă pe plăcuţele afişate aproape pe fiecare zid al bătrânelor clădiri declarate monumente istorice. Astfel îţi vei putea imagina chiar şi numai o mică parte din trecutul localităţii. Clădirile reprezintă locaşuri în care cu oarece vreme în urmă (70-80-90 de ani) poposiseră sau locuiseră personalităţi marcante ce au militat, într-un fel sau altul, la ridicarea nivelului socio-cultural al românilor, dar şi pentru integritatea teritoriului ce le-a aparţinut. De aceea se cuvine să-i amintim şi să-i venerăm considerându-i adevăraţi eroi alături de armata noastră de oşteni care au căzut la datorie pe câmpul de luptă.

Astăzi, cei mai în vârstă mai ales, păşesc pe străzile centrale ale Sibiului ca într-o catedrală întrezărind crăpăturile discrete ale zidurilor îmbătrânite urmele acelor bravi apărători de glie şi neam.

Cei ce suntem acum aici, avem posibilitatea de a descifra în inima oraşului, ca într-o carte veche, istoria sa. cu ochii amintirilor privim fascinaţi căutând imaginea începuturilor acestei aşezări cu rigole, canale descoperite, practic şanţuri, simple săpături de-a lungul străzilor de pământ şi care colectau şi duceau undeva în afară apele uzate şi dejecţiile. Şi câte s-au petrecut de atunci! Cum a evoluat localitatea, cum s-au statornicit şi cum a devenit oraş, ba chiar, iată, unul dintre cele mai vechi şi mai trainice comunităţi, acest minunat Sibiu.

Cu timpul, aşezarea se extinsese. Centrul devenise „oraşul de sus” care îşi lasă „poalele” spre zona cu declivitate începută a se popula şi aceasta fiind numită „oraşul de jos”. Acum putem lesne observa cum „oraşul de sus” se scurge spre cel de jos prin pasajul scărilor (care din nefericire

Page 23: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

23

nu mai este pasaj ci doar o trecere oarecare), pe sub „Podul Minciunilor” sau pe lângă vechea reşedinţă a întâiului edil al urbei, „Casa Altenberger”. Existând oarecare diferenţă de altitudine între cele două zone, adeseori, clima se diferenţiază între cartiere prin temperatură şi curenţii de aer care variază uşor.

Cu timpul, se încetăţenise ideea că „inima târgului” aparţine mai mult întâilor veniţi care se statorniciră pe pământul respectiv. Aceştia prosperând erau consideraţi „fruntea” colectivităţii, mai ales că, deţineau oarecum şi supremaţia afacerilor. Comerţul aducea venituri considerabile, astfel că luaseră „fiin ţă” o sumedenie de mici întreprinderi.

Deoarece transportul hipo, cu birje, care cu boi sau căruţe părea la un moment dat depăşit, a fost introdus tramvaiul. O linie de tramvai unea mai toate zonele oraşului. Acest mijloc de locomoţie se pare că a fost primul de acest fel instalat în zonă. Mulţi îşi mai amintesc de faptul că tramvaiele deveniseră un articol ce făcea parte din viaţa comunităţii. Fără tramvai, fără însufleţirea aceea a străzilor la trecerea sa, fără clopoţirea respectivă cred că viaţa străzii ar fi fost mult mai searbădă, mai placidă. Când la scurte intervale, tramvaiul îşi anunţa trecerea, toţi întorceau capetele sau se opreau privind cu câtă însufleţire şi grabă aluneca strecurându-se cu grijă printre trecători. Vatmanii, îmbrăcaţi iarna în şube mătăhăloase, zâmbeau mândrii ştiindu-se acolo, la cârmă. Tabloul devenise parte integrantă din ambianţa patriarhală a urbei. Era ca un fel de tipar împământenit fără de care oraşul şi-ar fi pierdut din farmec. Era clinchetul cunoscut, era noutatea de o clipă, era Sibiul întreg.

Câţiva ani mai târziu, regăsim acelaşi ansamblu de clădiri impunătoare aleea centrală, deşi ceva mai stearpă, forfota mulţimii în zilele de sărbătoare şi anii care au urmat oarecum încă mai pulsatili, încă mai îndestulaţi de vioiciunea şi bucuriile moştenite. Rămăseseră pe atunci încă şi tramvaiele menite parcă să coloreze viaţa câtuşi de puţin; umbră ale vremurilor ce treceau. Legătura între zonele oraşului mai periferice încă mai era asigurată de acea reţea de tramvaie ce lega Gara CFR, zona de agrement Dumbrava, cartierul Turnişor, Grădina Zoologică până chiar şi comuna Răşinari situată la 15-20 km de oraşul Sibiu.

Apoi, mai târziu, tramvaiele au fost şi ele scoase cu şinele lor cu tot. Astfel, în „oraşul de sus”, cu multă vreme în urmă, se găseau obiective economice ceva mai

deosebite având capital însemnat. Acestea purtau chiar numele patronilor, spre exemplu: Miselbacher, kwanka, Moara Schrerer, Bellolavek cu activitate de transport, I. Balaciu – cuptor de var, Cizmăria Sălişteanu, Moara Fărcaşiu, Rieger – fabrică metalurgică, Zacharias – fabrică de piele, Foto Fischer, Fuss, Haller, Nic. Titulescu, Elisabeta, Altemberger, Trei Stejari, Promenada invalizilor, Principele Nicolaie, Carmen Sylva, Octavian Goga, Krauss.

Ca spaţii publice, în jurul anilor 1945-46-47, enumer doar câteva din multele ce funcţionau: Asociaţiunea şi Tipografia Astra (1865), Prima Ardeleană (bancă), Lacrima ardeleanului (vinuri şi licori), Dragoner, Ursuline, Moara Turnişor, terasa Veneţia, halele măcelarilor, biserici şi catedrale, nouă cinematografe, treisprezece hoteluri, spitale şi aziluri dar şi 194 cabinete medicale particulare (în 1947), pieţe, cofetării şi nenumărate mari întreprinderi de producţie diverse: Carol Jickeli SA, Flonius (băuturi), Floaşiu şi multe altele. Majoritatea întreprinderilor particulare aparţineau elitei oraşului, adică celor cu dare de mână.

În „oraşul de jos” predominau breslaşii şi manufacturierii. Aceştia îşi desfăşurau activitatea în ateliere şi spaţii de desfacere particulare situate pe străzi ca: Târgul Cailor, Târgul Vinului, Şelarilor, Târgul Fânului, Drumul Ocnei, Croitorilor, Postăvarilor, Lazaret, Maierilor, Vasile Lupu, Dogarilor, Zidarilor, Târgului, Gh. Straja, Dragonilor, Coroana, Despina Doamna. Totodată, o mulţime de dughene împestriţau, mai ales, str. Ocnei devenită mai târziu 9 Mai.

De amintit ar fi aceea că în Piaţa Mare din „oraşul de sus”, pe vremuri se judecau şi se condamnau cei care încălcau legile urbei, legi care fuseseră deosebit de aspre. Această Piaţă Mare din centrul oraşului aflată în vecinătatea unor lăcaşuri de cult dar şi a Muzeului Brukenthal, prin jurul anilor 1944-45, încă era târg. Aici, într-o aglomeraţie de neimaginat puteai întâlni care trase de boi, căruţe, cai, animale, dar mai ales, cereale de tot felul. Pe mese improvizate se vindeau alimente şi băuturi. Mai erau un fel de şoproane în care se comercializau costume populare brodate cu o măiestrie total specială, cioareci autentici confecţionaţi din aba bătută la pivă, sumane, ştergare şi

Page 24: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

24

ţoluri colorate ţesute la război, opinci, hamuri, şei, cojoace, pieptare de lână. Alimentele expuse îmbiau zdravăn prin arome papilele gustative. Erau acolo brânzeturi felurite, unt de casă în frunze de brusture, şunci afumate, hencleşuri, pâine bătută de coajă, cârnaţi, legume, acadele, turtă dulce şi câte şi mai câte.

Cred că erau vremurile din urmă ale bunăstării şi păcii pe care le savurau toţi cu mic cu mare, în tihnă aşa cum le rânduise Dumnezeu şi oamenii. Nimeni nu bănuia că undeva se coace dezastrul care va tulbura din rădăcini acea tihnă socotită de-a dreptul ancestrală.

Veni uşor, tăcut, şerpeşte stihia comunistă care apoi se instală de prin anul 1946-47 în forţă anulând rânduielile de până atunci. Întorsătura mătură deprinderi, legi scrise şi nescrise şi înrădăcinate în cugetele oamenilor de veacuri. Mai înainte, în 1944, sosise un ecou aducând refugiaţi, cei fugiţi din calea hoardelor, cei ce trăiseră în teritoriile cedate şi ocupate, teritoriu care intrase în stăpânire străină. Locuitorii urbei transilvane priveau neîncrezători în eventualitatea unor nefaste schimbări majore. Calmul care domnea aici nu convingea de faptul că în altă parte se moare, că oamenii sunt jefuiţi şi nevoiţi să-şi ia lumea în cap lăsându-şi agoniseala lor şi a strămoşilor lor bucuroşi să scape cu viaţă.

Dar urgia, în cele din urmă, trimise un ecou şi pe acest tărâm peste care trecuse, nu cu multă vreme în urmă, alt sinistru al ocupaţiei străine, dar mult mai de scurtă durată. Aşa se face că şi în Ardeal, pentru renumiţii gospodari ai satelor începu alt dezastru mult mai aprig şi mai îndelungat. Era colectivizarea întregii avuţii agricole, a atelajelor şi animalelor. Fusese înecată astfel ideea de reală libertate când omul putea dispune după propria sa dorinţă de agoniseala sa, de rodul muncii sale sau de soarta copiilor săi. Fiind nevoiţi să se aplece sub... scutul otrăvit pentru a putea supravieţui, apetitul lor pentru muncă se stingea încet ca şi cea mai trainică rădăcină românească: plugarul, stăpânul pământurilor roditoare.

„Ni-i conştiinţa puternic poluată, / Gândim sporadic, nehotărât, stingher, Iar laşitatea noastră-i de-acum saturată, / Când cea mai dulce vorbă devine somnifer.”

(V. Rusnac) Pe măsură ce anii treceau se spulberau rând pe rând credinţe, speranţe şi avânt. Noile

precepte rodeau ca nişte cari cu migală tot ce fusese bun şi frumos în traiul românilor. Alte concepţii, alte rânduieli, alţi conducători se înscăunaseră, alţi oameni. Iată cât de uşor prezentul poate deveni trecut. Cei vârstnici, cei care au trăit acele două lumi

succesive urmând iată să vieţuiască în a treia ordine nouă înţeleg acum că absolut totul în viaţă este temporar. Copilăria, adolescenţa, maturitatea se perindă incredibil de alert, de surprinzător şi de schimbător. Şi toate se macină în maşina neiertătoare a timpului.

Când se produsese revoluţia populară din 1989, din nou totul se sparse bulversând puternic întreaga naţiune. Numai că de acea dată fusese voinţa poporului. (Deşi părerile sunt împărţite. Poate eventual să fie luat în calcul mai multe variante care au dus la acea schimbare).

Setea de adevărata libertate fiind prea puternică, din păcate, după amintita revoluţie s-a năvălit spre acest tărâm cu multă furie şi speranţă. O parte din aşteptări au fost satisfăcute, însă multe nu au fost. De altfel schimbarea unui regim poliţie întotdeauna aduce după sine alte criterii şi abordări dar şi mentalităţi radical schimbate. Totodată, aduce şi noi personalităţi având vederi şi concepţii tocmai contrare cu cele ale oamenilor de rând. Aşadar, din nou alte... rânduieli. De aceea poate cei care au fost hârşâiţi prea mult privesc acum detaşaţi fără a mai încerca să creadă cu convingere într-un viitor al... trecutului trăit de ei cândva. Ei înţeleg în sfârşit că orice trecut moare.

Privind oraşul Sibiu azi, acum, după parcurgerea tuturor acelor evenimente şi regimuri politice diferite care s-au perindat, recunoşti urmele vechi şi te bucuri de faptul că, iată, clădirile, mai ales, cele centrale au primit haine noi, nesperat de noi, care le întineresc şi le acoperă griul tern, dezolant de odinioară, din perioada comunistă. Au fost scoase în relief stilurile valoroase, vechi ale construcţiilor, stucaturile care multă vreme fuseseră dosite cu zugrăveli aplicate la repezeală, menite să şteargă orice urmă de valoare şi bun gust, etichetate de sus puşii vremii ca stiluri... decadente. Clădirile toate, trezite parcă dintr-un îndelung somn, par a se cuibări mai adânc în cuibul lor acoperind grijulii ca nişte adevărate cloşti ouăle viitorului indiferent din care specie acestea provin.

Fără tramvaie, fără Dragoner, fără Cazarma 90, fără care cu boi, fără, fără. Alte culori, alte

Page 25: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

25

firme, alte benăre (fără lozinci), alte pavaje, alte construcţii noi de blocuri în loc de case, altă lume şi mai ales alte moduri de abordare, ca şi alte reacţii şi mod de a acţiona, adeseori stupefiant de neînţeles. Dar cu oamenii acestor locuri a căror omenie proverbială este sădită de-a pururi în sufletele lor, omenie ce va rămâne neschimbată atâta vreme cât şi urmaşii urmaşilor o vor adopta.

Cetatea Sibiu Sibiu 1808 Sibiu 1883

Poarta Elisabeta Poarta Ocnei Poarta Turnului

Piaţa Huet Cazarma 90 Palatul ASTRA

Primăria veche B-dul Victoriei Str.N. Bălcescu / str. Cetăţii

Page 26: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

26

Str. Magheru Str. Arhivelor Str. Cetăţii Str. Arhivelor Târg în Piaţa Mare Târg în Piaţa Mică Turnul Gros Str. N. Bălcescu Str. Ocnei şi podul Minciunilor

Turnul pielarilor Str.Cetății

Oraşul tuturor visurilor mele, Sibiul, rămâne să privească mai departe prin ochii galeşi din acoperişuri trecerea anilor rând pe rând cine ştie câte veacuri de acum încolo ca pe nişte muscali neputincioşi croiţi din mucava.

Page 27: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

27

Vasile Morar - Baia Mare -

La locul lor Ce-i cu ochiul acesta ce doarme lângă mine ce-i cu urechea, cu gura, cu nasul mă privesc în oglindă și notez întâmplarea dar mai ales notez cât e ceasul Așa fac de-o vreme de când mi se întâmplă numai lucruri caudate, acum ochiul meu nu demult un picior o luase la goană zicea că vrea să-l ajungă pe Dumnezeu deunăzi o mână mi se smulse din umăr cum că-ar fi aripă de înger pufos într-o seară gura mea a chemat ostașul să vadă de lancea lui poate să-mi intre în os ochiul și gura erau ale mele mi-am pipăit și celălalt picior m-am pipăit la inimă și la rărunchi și nici una nu mai era la locul lor Pata de lumin ă Toamna când te desparți de frunze și seva urcă prin tine doar parțial îmi rămânea vreme mai multă să meditez la certificatul tău nupțial Cum va fi oare trupul ei prevestit va corespunde cu cel care ai vrea tu să fie câte nopți l-ai desenat cu artă pe frunze și l-ai legănat în gușă de ciocârlie De nu va fi sau ai să descoperi o aluniță în locuri unde nu îndrăzneai să cobori privirea sau să pui mâna orice pornire amoroasă aveai Ce vei face de cumva creatorul n-o să ți-o dăruiască virgină tu nu mă auzi, unde te uiți la pata aceea mare de lumină

Să le știe fereastra Fiecare fereastră își ia din cer cât poftește și câte păsări mai poate lua pe tine de cumva treci pe acolo cu neînchipuit de frumoasă făptura ta O să caut fereastra de este cumva-n vreuna de la casa aceea o s-o scot rând pe rând și să o așez la casa mea abia terminată să te știe fereastra și să te aștepte cântând (...iată-mă, singur cuvânt...) (...naufragiat ca o noapte fur câte ceva din destinul singurătății înalte au crescut orele amurgului pe țărm așteptându-te voi privi marea tăcerile apei cerul aprins printre pești insonor cuvânt fără destin...) (...respectuos întinzând mâna înspre Imaginea vie ții...) (...ramură a realului pe suprafața oglinzii gând înviorat pe scoarța eului de argint cer nins între pleoapele privirii lacună a gândului trist și solemn deschizând dimineața cuvântului respectuos întinzând mâna înspre imaginea poeziei va răsări soarele...)

Page 28: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

28

Tatăl meu Mai necunoscut decât fluxul oglinzilor, un portret reușit de ucenici în aprilie – de unde să-l mai citesc, cum să încep? Dacă se va deschide vreodată, revoltat de nerecunoștință, eu nu voi mai auzi. În alt secol simțise amăreala fructelor și iată-l admirându-le sâmburii uscați vai, mult înainte de așteptata recoltă. Doar cel care a plantat pomul de tânăr poate citi umbra sau ceața ca ierburile. Ursa Mare proiectată pe fiecare obraz de o taină pentru copiii copiilor noștri, în lacul acesta s-a înecat sloiul luminos dar trupul e doar bănuit. Întorci capul și te zărești visând, pândind dimineața. Câine ud Un câine ud pe sub felinare și lună, sau o amintire de pe când adoram toamnele, chiar și pe cele ploioase – mirosul acela de frunze zdrobite era tot una cu iubirea, aleea aventuroasă dintre străzile noastre de când eram tineri și triști de disperare că vom recădea în altă lume, deja uitată optzeci de ani după aceea, fără martori, fără fotografii, nici o scrisoare. Oglinda va fi oarbă, parfumul ei acoperit de lavă și nici un obiect recunoscut prinprejur, fiecare sunet o ghicitoare mai dureroasă

decât trădarea, izolarea în ospiciu, doar o celulă umedă într-o carceră fără nume sau un mesteacăn din nesfârșite siberii pe care era scrijelit un nume de rusalcă. Vorbeam în somn și m-am trezit exact în momentul în care inima se opintise într-o ultimă bătaie, cu clapele blocate sub un potop de apă sărată, cu schijele scoicilor înfipte în pieptul deja străin, într-un port ultrasecret al damnaților. Medicus Cârpaciul de inimi, cardiologul cel vesel caută semnele despre care citise cândva, operează visând continente ascunse; aici nu mai e nimic de făcut, sufletul a zburat ca o pasăre speriată de un simplu foșnet, poate altădată se închide la timp colivia. Poate cândva se va înfiripa acest dialog iar zilele vor avea un preț mai omenesc, de frica bisturiului nu fuge o precupeață care vinde o materie mai ușoară ca aerul – fără lăcomie vor crește amintirile morții, în loc de cruci, florile soarelui, nescrise. Vom întoarce, încet, capetele după stele fiindcă numele sunt tainele celor rămași alături să contemple cimitirile toamnei

Page 29: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

29

CARTIER MARMELAD Ă

- Măi, marmeladă! îmi aruncă un băștinaș cu dispreț demn de omul nou, fost ceaușist, devenit postdecembrist, apoi prematur născut democrat, deci plin de nostalgia trecutului.

- Măi magiun, ghiveci, tocană, heciumpeci… i-am replicat. - Poftim, ai curajul să mai îmi zici o data așa?! Repeată numai o dată și o să vezi cum te

reclam la sectorist și o să vezi ce pățești. Pot să te chem în justiție. Am martori! Dar martorii pierzători ai termenului de tovarăș de încredere i-au întors spatele și s-au depărtat

încetișor găsind cunoscuți la celelalte mese dimprejur. Ciocneau veseli pahare și voiajau clătinel spre toaleta de afară. Dându-și seama că este pe cale să piardă și puținii prieteni pe care îi mai avea individul a lăsat-o mai moale. Îmi aruncă o privire de tulburel cu duplicitatea ce îl transforma dintr-un cocoș arțăgos într-un lingău de blide la cantina partidului.

- Hai la un pahar de secărică, l-am încurajat pentru a-i repara amorul propriu lezat. - Nu avem numai winsky sau palincă! ne avertiză barmanul. Ținem în mână doi lei cu care eram gata să trezesc datoria civică în doi tineri care șomau pe

unica bancă din stația autobuzului, aparent așteptând creșterea pensiilor de urmaș. Intrusul intră în birtul Paloma Blanca unde pe televizorul vizitat precum un sanctuar futurist de muște rula filmul Șeriful Negru. Filmul era o vechitură în care prin revanșă cioroii împușcau la porumboi. Pardon, nu am zis nimic și retractez cu vehemență. Foștii imperialiștii devenind campionii democrației au interzis utilizarea cuvântului negru înlocuit cu afroamerican și Africa nu mai poate fi denumită continental negru, ci continental bronzat, iar pasărea utilă, dar ofensatoare cioara trebuie înlocuită cu substantivul onomatopeizat cârcâr. Cu porumboii nu o să am probleme rasiste, căci fețele palide nu sunt discriminate rasial niciodată, numai în filme, dar prin reciprocitate i se poate zice fiufiu.

Retrogradul film „În Arșița Nopții“ a fost interzis în cotumacie, iar producătorii, scenografii și actorii amendați postmortem. La returnarea lui scenografului și fiecărui actor i se va pune la dispoziție un carnețel cu: „Norme de dialog în viziunea corectitudinii politice“. Se va folosi un limbaj extras din regulamente, prin care orice propoziție trebuie să fie izvorâtă din HG-uri. Limba uzuală este vulgară, precum latina și cu orice preț se va evita personalizarea. Iată că apare substitutul sectoristului, polițistul comunitar, dar în echipă. Doi grași, adică pardon, doi slujbași supraponderali, vai de mine că bine nu eee!, doi salariați de sexe opuse, opuse nu sună deloc bine, o dreg complementare ca la îmbinări. Oamenii ordinii publice rămân în mașină și după fața roșie a bărbatului și chicotelile femeii pentru orice privitor, de ei ignorant, era evident că beau o cafea la filtrul filtr ării.

- Exista o explicație: de aia s-a pus echipaj mixt, să nu se plictisească sau doamne ferește! să adoarmă la serviciu. Instrucțiuni oficiale: „În poliție trebuie promovate femeile pentru că sunt mai slab reprezentate“ și…. mă lămurește alt tăietor de frunze la câini din birt.

- Sunt… mai bune de gură. Vai de mine, ce mai gafă! Scuze! Complet greșit! „Au un IQ emoțional superior bărbatului“ completez eu.

- Da, ai grijă de umor, dar fără satiră că te mușc! îmi transmite privirea unui maidanez de afară tolănit în praful adunat în groapa trotuarului.

Să zici lume, nu mai e voie măi frate, tu soră! Cum sună? „Lume, lume, soro lume?“ Doar nu trăim în epoca sociabilității ci cea a singurătății! Nu ai rude, nici prieteni, nici iubite, mai bine la

Page 30: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

30

singular. Jos cu familiarismele! Cum să faci din lume surioara ta?! Așa că nu mai am nimic de zis, decât că fiecare să vorbească după capul său și după aia să tragă ponoasele. Cu excepția mea - chemat în fața lui Thomas de Torquemada retractez totul pentru a nu fii schingiuit. Dar îl rog să mă salveze din apele adormite ale plictiselii. Ștefan Dumitrescu - Râmnicu Vâlcea - AMARNICĂ E DRAGOSTEA MEA PENTRU TINE Întunecat e sufletul tău, iubito Amarnică e dragostea mea pentru tine În lumea ailaltă se-aude scârțâind o poartă Domnul Iisus Christos nu mai vine De ce ești atât de rea și de rece Sufletul meu e imens ca o zare Am pentru tine să-ți dăruiesc Un ocean de iubire un munte o mare Oamenii sunt tot mai urâți și mai răi Lumea e din ce în care mai rea și bolnavă Numai iubirea noastră va putea s-o salveze Răsărind pe cer strălucitor ca navă. AŞA TE VOI CĂUTA, IUBITO! Tu eşti ca o poartă monumentală înflorită prin care pătrund şi mă pomenesc în altă poartă opac orbitoare prin care intru şi mă găsesc în altă poartă înflorită, care ucigător mă doare prin care pătrund în altă poartă profundă ca o jelanie şi ca o întrebare prin care intru în altă poartă care dă în altă poartă,

strălucitoare prin care ajung în altă poartă, aşa voi merge către tine iubito, toată viaţa mergând prin acest tunel de porţi arzând ca o lumânare strigând numele tău în gura mare. Dar tu eşti şi o inimă, iubito, imensă înflorită ca un crâng în care mierlele, privighetorile, ciocârliile, greierii şi sturzii cântă și plâng în care intru ca într-o catedrală ajungând înlăuntrul altei inimi din care pătrund în altă inimă siderală pe care o deschid şi mă găsesc înăuntru altei inimi prin care mă pomenesc în altă inimă, monumentală care dă în altă inimă prin care ajung într-o altă inimă minerală aşa te voi căuta toată viaţa, iubito, orbitoare prin nesfârşitul tunel de inimi ca un orb pipăind cu mâinile întinse cântând în gura mare până la Ind

Page 31: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

31

Ilarion Bârsan -Agnita-

23 AUGUST 1989 – ULTIMA DEFILARE MOTTO: „Se poate ședea cu fundul pe un arici? – Radio Erevan

răspunde: da se poate, în următoarele condiții: ori să avem chiloți de tablă ori ariciul să fie barbierit ori să avem sarcină de la partid.”

Sarcina de la partid a fost ca un grup de

agnițeni să participăm la marea defilare organizată la 23 august 1989 în București, îmbrăcați în costume populare de pe Valea Hârtibaciului.

În 1964 am plimbat tabloul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej la defilarea din Brașov și știam ce nebunie ne așteaptă așa că am încercat să scap motivând că n-am haine. N-a ținut. Cineva a primit sarcină de la partid și mi-a adus haine din Ighiș. Tușa din Ighiș mi-a transmis, să nu cumva să-i spăl cămașa bărbatului că o stric. N-am spălat-o.

Cu o săptămână înainte de defilare, un autobuz ne-a dus din Agnita la Sibiu, la UM 1512 îmbrăcați țărănește, să ne vadă Nicu Ceaușescu. Pe platoul unității, o grămadă de politruci mai mari și mai mici cocoțați pe o tribună ne-au tot grupat și organizat în ordinea în care urma să defilăm în București. Vreo trei ore, pe o căldură de cod portocaliu (pe atunci termenul nu se folosea, temperaturile extreme erau secrete de stat) ne-au tot învârtit și răsucit până au considerat că așa e bine. Țăranii din Agnita și Avrig defilam între muncitorii de la Balanța și muncitoarele de la Cisnădie. Pe aceeași caniculă am așteptat încă vreo oră să vină Nicu, să ne vadă și să-și dea cu părerea. A venit, am început să defilăm, s-a uitat, a dat din umeri a nepăsare și a plecat înainte de a-i trece toți prin față.

23 august era miercurea. Luni spre seară am ajuns iar în Sibiu, cu hainele de defilare în geamantane. Am fost debarcați în Dumbravă, la căsuțe. Acolo am fost adunați toți cei care urma să reprezentăm județul Sibiu. Eram mulți. Erau muncitori și muncitoare din fabricile și uzinele din Sibiu, Cisnădie, Dumbrăveni, Copșa Mică, Mârșa, Mediaș și „ țăranii” din Agnita și Avrig.

Treabă bine organizată în Dumbravă. Am fost repartizați la căsuțe, am primit mici cu muștar și am putut cumpăra bere și cafea. Ni s-a spus că putem dormi cât vrem, dar la ora patru să fim în autobuze, să plecăm la gară. Unii chiar au dormit, alții numai s-au culcat cu altele, iar alții s-au strâns pe lângă câte o sticlă cu rachiu de pe Valea Hârtibaciului ori cu vin de pe Târnave.

Oricum, la ora patru am fost numărați, urcați în autobuze și duși la gară, unde ne așteptau vagoanele în care am fost repartizați. O surpriză plăcută, vagoanele erau cu compartimente și în fiecare compartiment câte o ladă cu Pepsi Cola, o trufanda la care muritorii de rând nu prea aveau acces.

După vreun sfert de oră o locomotivă ne-a tractat și ne-a agățat la un tren special venit de la Arad, cu vagoane ce-i aduceau pe patrioții din vestul țării. Până la Brașov nu ne-am oprit. Acolo s-au atașat alte vagoane pline cu patrioți din Brașov și din alte colțuri ale țării. Nimeni n-a avut voie să coboare din vagoane. Niște tipi speciali rezemau ușile vagoanelor, dând de înțeles că trebuie să stăm la locurile noastre.

Din Brașov calea a fost liberă până în Gara de Nord, unde ne așteptau o mulțime de autobuze noi nouțe cu șoferi tineri care ne-au dus la „Academia Ștefan Gheorghiu”, fabrica de cadre de partid, unde am fost cazați. Odată băgați în incinta marii unități politico- științifice, despre care se spunea că cine era admis n-o absolvea decât dacă îl călca trenul, ni s-a atras atenția că nu avem voie să ieșim pe poartă până dimineața când vom merge la defilare. Indicația era serioasă, dar printre noi erau destui neserioși care au mai fost pe la cursuri de calificare politică mai scurte și cunoscând locurile și obiceiurile, ne-au arătat găurile din gardul academiei, prin care ne-am

Page 32: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

32

strecurat în capitala țării să bem câte o bere. Dacă evadarea a fost ușoară, găsirea

berii a fost mult mai grea. După multă umblătură am ajuns la vestita berărie Gambrinus, unde chiar se dădea bere la halbă. Se dădea cu condiția să ai loc pe un scaun la masă, lucru tot atât de dificil ca și descoperirea localului. Toate scaunele erau ocupate și cam tot atâția însetați îi pândeau strategic pe cei care urmau să se ridice, pentru a le lua locul. Am avut răbdare și în mai puțin de o oră grupul nostru de șase persoane am prins locuri la o masă. Norocul nostru a fost că niște clujeni, veniți și ei pentru defilare, după ce și-au băut berea nu s-au ridicat de pe scaune până nu am ajuns toți lângă ei. Berea era proaspătă, pe vremea aceea era numai bere proaspătă, uneori nici nu apuca să se limpezească și era pusă pe masa clienților bucuroși că se pot răcori. Am golit halbele și urmând exemplul clujenilor, am cedat scaunele unor moldoveni. Ne-am întors în curtea academiei tot prin găurile din gardul reprezentativei instituții de învățământ politic românesc.

După cină, înainte de culcare, tovarășu Bobu ne-a vorbit despre importanța evenimentului la care urma să participăm, adică marea defilare. Ne-a atras atenția că țara noastră e înconjurată de dușmani, că bulgarii vor să ne ia Dobrogea, rușii Moldova, sârbii Banatul și ungurii Ardealul, că toți îl urăsc și îl defăimează pe Ceaușescu, dar noi trebuie să demonstrăm că poporul român îi iubește pe el și pe tovarășa Elena. Ne-a spus că, reprezentând județul Sibiu, al cărui conducător este Nicu Ceaușescu, trebuie să strigăm cel mai tare, să vadă toată lumea cât de mult ne iubim conducătorii.

Dimineața la ora 5:00 am fost treziți din somn. După micul dejun, destul de copios raportat la sărăcia națională, am fost îmbarcați în autobuze. Toată lumea era îmbrăcată conform clasei sociale pe care o reprezenta, adică țăranii în costume populare și muncitorii în salopete noi. În costume și cu cravată roșie erau doar șefii de grupuri, respectiv tovarășii Alexandru Raimer și Vasile Crețu, conducătorii sibienilor.

Am fost debarcați undeva prin centrul Bucureștiului, nu mai știu unde și nici traseul pe care am fost duși nu l-am memorat dar am

„defilat” vreo 4 km până la locul în care trebuia să strigăm lozinci și să fim salutați de marii conducători care ne iubeau tot așa cum îi iubeam și noi. O dragoste cultivată și ocrotită de o mulțime de specialiști, maeștrii în transformarea rânjetului în zâmbet.

După ce organizatorii ne-au dat materialele (pancarte cu lozinci și tablouri cu Leana și Nicolae) și ne-au aranjat în ordine alfabetică, sibieni fiind între sătmăreni și suceveni, am început deplasarea spre Muzeul Național de Artă, în balconul căruia stăteau conducătorii României iar în față erau amenajate tribunele cu invitații oficiali, din țară și străinătate. Am primit o pancartă cu „Trăiască Partidul Comunist Român” și amintindu-mi că în 1964 l-am purtat pe Dej, iar acesta s-a dus în 1965 după Stalin, să-i fie alături pe lângă Scaraoschi, l-am rugat pe un prieten să-mi dea tabloul lui Ceaușescu, spunându-i că am mână bună. A înțeles și mi l-a dat cu multă plăcere, „ia-l fir-ar al dracului!”.

Apoi a început „distracția”. Drumul parcurs era foarte variat din punct de vedere al construcției; asfalt de prima calitate, asfalt petecit, asfalt nepetecit, pavaj cu piatră, fără pavaj, adică un fel de reprezentare sintetică a tuturor drumurilor din România.

Soarele a început să urce, temperatura să crească, asfaltul să se încingă și orice pată de umbră era prilej de bucurie. Ritmul de deplasare era asemănător cu cel de acum pe Valea Prahovei în zi aglomerată, mergeam și ne opream, iar porneam repede și după 100 m iar ne opream. La început alternanța între mers și oprit a fost mai rară dar pe parcurs a început să fie tot mai deasă, ca la durerile facerii. Organizatorii au început să fie tot mai agitați, ordinele erau strigate tot mai tare: „stați în coloană, grăbiți pasul, atenție la materiale”, etc.

Sucevenii din spatele nostru au venit cu un fel de poartă uriașă din lemn, pe care erau montate tot felul de grafice și lozinci cu realizările județului. Toată imensa construcție, înaltă de vreo cinci metri, era montată pe niște roți ca de roabă și împinsă de o echipă de muncitori bine dotați din punct de vedere fizic. Constructorii acestei imagini a Sucevei nu s-au gândit că în capitala României drumurile rele sunt mai multe decât cele bune, așa că

Page 33: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

33

instalația n-a rezistat la trepidații și nici la „împinge” ori „trage” prin găurile drumului și cum comanda „mai repede” se repeta tot mai des, la un moment dat s-au auzit niște trosnete și strigăte „ferește!” și toată șandramaua s-a desciocolat căzând grămadă. Din fericire n-a fost nici un rănit și deplasarea a continuat într-un ritm tot mai alert.

Tovarășul Raimaier, preocupat să țină ordinea , a rămas în urmă și n-a observat când grupul sibienilor a intrat între cordoanele de militari și securiști. A vrut să ajungă în frunte, a ieșit din coloană alergând prin spatele militarilor. Greșeală mare. Fără pic de respect pentru secretarul cu propaganda din Sibiu, un braț puternic l-a luat de guler și cu îndemnul tovărășesc „intră-n coloană în p…da măti” i-a făcut vânt în mijlocul sibienilor care l-au primit cu brațele deschise ca să nu cadă în nas.

Când ne-au văzut bucureștenii în haine ciobănești au început să strige „hai Sibiu, unde-i telemeaua, unde-i brânza?”. De unde brânză, că oile erau la munte și noi eram doar niște imitații de ciobani cu traistele goale.

N-a fost nevoie să le urăm dragostea noastră „iubi ților conducători”. Scenografii și regizorii spectacolului național au avut grijă ca megafoanele să-și spargă membranele urlând lozincile pe care trebuiau să le audă „dușmanii” României și ai conducătorilor ei.

Am trecut prin fața tribunei, mișcând anemic lozincile. Balconul cu „iubiții” era prea departe ca să fim văzuți și nici noi nu-i vedeam bine pe ei. La ieșirea din spațiul de defilare am fost întâmpinați cu ordinele „nu aruncați materialele, rămâneți grupați, mergeți la autobuze”.

Am crezut că vom merge pe jos până la academia politică, cam 1,5 km, dar n-a fost să fie. S-a dat ordin, „toată lumea la autobuze”. A urmat un marș târâit, chinuit, pe o distanță de vreo trei km, cu gurile uscate de sete. De sus ardea soarele, de jos asfaltul ca plastilina încingea tălpile. Era o șosea cu case, toate porțile zăvorâte, nici țipenie de om, nici o sursă de apă. Și o coloană nesfârșită de autobuze puse în ordine alfabetică, începând cu jud. Alba și terminând cu Zalău.

Cel mai chinuit dea lungul drumului până la Sibiu a fost tov. Crețu. Îmbrăcat la patru ace, cu costum de culoare închisă, cravată roșie, dar mai ales cu o pereche de pantofi din lac, noi nouți, a simțit o parte din chinurile lui Hristos pe drumul Golgotei. Alergătura de la un grup la altul până la locul de defilare i-a umflat picioarele și numai n-a urlat de durere până a ajuns la primul autobuz pe care scria Sibiu. O fi fost un fel de răsplată pentru icoanele aruncate pe jos, în căminele cu fete aduse din Moldova pentru fabricile din Sibiu. A trăit suprema fericire când a reușit să-și elibereze picioarele din gheara minunaților pantofilor de lac.

Am ajuns la academie, am mâncat de prânz, ne-am odihnit și după cină autobuzele ne-au dus din nou la tren, nu înainte de a face o plimbare nocturnă prin fața Palatului și pe Bulevardul Poporului. Ni s-a atras atenția că numai autobuzelor cu sibieni li s-a aprobat, datorită intervenției lui Nicu, să circule și să admire cea mai grandioasă creație a lui Ceaușescu. Numai sibienii au privit din autobuze bulevardul cu foarte multe becuri, artezienele din mijlocul Dâmboviței luminate feeric și blocurile de locuințe în care nu se oprea curentul.

După ce am ajuns la Gara de Nord nu ne-a mai purtat nimeni de grijă. Ne-am căutat vagoanele unde credeam că găsim lăzile cu Pepsi. Aiurea, nici apă minerală n-am mai primit și nici de cumpărat nu era. De la restaurant am reușit să cumpărăm doar vin spumant. Cu ajutorul lui am dormit somn chinuit, sprijiniți unii de alți, până în Sibiu.

Cam așa a decurs ultima defilare populară, organizată cu ocazia zilei de 23 August 1989. Am avut mână bună și după patru luni alți scenariști și alți regizori au profitat de „dragostea” poporului, l-au lichidat pe Ceaușescu și i-au luat locul. Acum poporul român este liber să strige ce vrea. Și strigă mult și în zadar căci haitelor, născute din marea haită numită PCR, nu le pasă. Personal, aș mai defila cu niște tablouri.

Page 34: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

34

REVOLU ȚIA FURAT Ă (II) (Continuare din Rapsodia nr.155) Dănilă îşi adunase oameni şi voia să

meargă mai întâi la Strungărie să vadă dacă au mai rămas activişti comunişti şi a observat că îndemnul la muncă dispăruse. Era sfârşit de an. Comenzile care trebuiau terminate s-au mai amânat. Salariaţii aşteptau altceva, un conducător nou în uzină neimplicat politic şi credibil. La fel şi pe plan naţional. Cei care au format opoziţia nu erau cunoscuţi în ţară. Cei veniţi din Occident, au fost prea mult ponegriţi şi opriţi, chiar şi acum, să apară în public, să se facă cunoscuţi. Haosul şi vidul de putere continua. Multele comenzi ce obligau uzinele nu mai erau susţinute În schimb promisiunile marelui comunist Iliescu de reînfiinţarea gospodăriilor ţărăneşti, dreptul oricărui cetăţean la paşaport liber şi partide de opoziţie au înveselit ţara. Se făcuse imediat cozi la Mili ţie pentru paşapoarte şi funcţionarii n-o vedeau posibilă. Cei din stradă strigau: „Vrem paşapoarte, paşapoarte!” De frica străzii, dar şi din alte imperative au început să se elibereze.

În secţia Strungărie grea nu s-a mai lucrat după fuga Ceauşeştilor. Şeful secţiei, vărul secretarului de partid pe uzină şi el secretar de partid pe secţie, nu mai apăruse în secţie. Venise pe la cabinetele directorilor. Găsise doar pe adjunct, care era altul şi văzând că nu-i agreat, a dispărut. Acum cei doi ingineri, câţiva maiştri şi muncitorii prezenţi la serviciu, s-au adunat în şedinţă să numească ei alt şef de secţie. - Aşa trebuie, a zis Dănilă. Şi pe cine îl vreţi şef ? - Pe altcineva. Pe subinginerul Băiaş. El îşi adunase oamenii de dimineaţă să înceapă lucrul. Este cel mai vechi. Era membru, dar a păstrat distanţa, au spus inginerii. Dănilă era obişnuit cu ei. Le-a zis:

- De acum nu mai ascultaţi de politruci.

Numai de domnii ingineri şi de şeful secţiei. Secretarul de partid de secţie nu vă mai încurcă. Preşedintele sindicatului a plecat de aici, dacă-l mai vreţi, să-i daţi maşina de frezat. Cel de la tineretul comunist, băiat bun, educat greşit, să rămână dispecer. Să trăiţi! S-a trecut la strungăria uşoară.. Aici s-a mai lucrat, dar, mai ales, fuşeraie, adică lucrări particulare. Şeful secţiei era prezent la serviciu, dar nu avea curaj să-şi oprească strungarii de la lucrări particulare, aşa că se apucase şi el. Maistrul Cibu, maistru principal, venise după Crăciun la uzină două zile, apoi găsise o puşcă şi păzea cu schimbul sediul Miliţiei. Considerase că-i mai important acolo. Acum, întors, găsise uzina fără cei mai mulţi dintre şefi. Mai erau unii care făcuse politică „de ochii lumii”, adică fără convingere, fără să braveze. Aşa era şi şeful secţiei. S-au întors şi ei la lucru cu oarecare jenă. Cibu era duşmanul lor. Pe toţi i-a obrăznicit. - Mai umblaţi şi acum după os, lăudând pe tov. secretar, pupincuriştilor ? S-au apărat cu ce era mai ieftin. „Aşa au fost vremurile.” - Măi, eu cum am putut trăi fără să fiu membru de partid? Am trăit. Nu m-au dat la ziar pentru meritele mele de inovator. O primă tot am primit, a spus Cibu. Şeful secţiei a prins curaj şi nu-l suporta pe cel ce i-a fugărit pe lăudătorii comunişti şi a izbucnit: - Dumneata cu ce drept vorbeşti aici? Eu nu-s şef, sunt revoluţionar şi patriot. Dar şefii s-au dat la o parte, că sunt compromişi sau fricoşi. Au lăudat partidul şi n-au făcut numai bine. Trebuie cineva să schimbe ce-a fost, apoi ne retragem. Vreţi să vă spun cine sunteţi? Adunaţi oamenii de la fuşeraie să-i întreb. Oamenii se adunaseră singuri. „Pe cine vreţi şef de secţie?” a întrebat Dănilă. - Pe domnul inginer tehnolog Favrilă, au

Page 35: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

35

strigat cei mai mulţi. - Vedeţi. El va fi, nu dumneavoastră. Asta-i Revoluţia, a spus cu modestie Dănilă.

În Atelierul de proiectare tehnologie construcţii de maşini, sub-inginerul Elisav s-ar fi apucat de lucru la dispozitivul de îndoit ţevi groase din aluminiu pentru un prototip care, se pare că, n-ar mai trebui, dar a fost numit secretarul directorului. Foştii colegi s-au adunat în două grupuri să hotărască despre şeful lor, comunist convins, dar domol şi delăsător în ale politicii. Era meseriaşul inginer care calcula, desena la planşeta lui. Gândea paralel cu ei la proiectele lor, fără să le spună. Apoi se uita ce au făcut şi dacă nu semăna cu varianta lui, îi oprea şi le spunea: „Fă aşa!” Acum n-a mai tras nici o linie. Nu mai ştia nici el pe ce lume trăieşte. Era supărat şi ameţit de execuţia care înveselea unul din grupuri. Şi inginerul Cârstea, omul cu şcoala muncitorească în loc de liceu, propagandist comunist, era supărat de multe zile şi îngrozit de împuşcarea Ceauşeştilor, cu grupul lui, care se micşorase. Îşi ceruse scuze că în politică n-a fost înţeles, că el n-a greşit. Doar tehnicianul Traian lucra furat de plăcerea lucrului, murmurând Imnul „Deşteaptă-te române”, pe când cei din grupul lui Elisav se bucurau gălăgios de Revoluţie. Lăunean, fără să ştie ce efect va avea, i-a zis şefului care nu se mişcase de la masa lui.

- N-aţi fost la ultima şedinţă de partid? Acum, auzind întrebarea s-a cutremurat. A

vrut să se supere. I-a părut rău că n-a fost şi îl durea. Se vedea că-l doare. Inginerul Dordea a vrut să-l salveze. - Domnul sau... tovarăşul şef, ştiţi ce a spus înţeleptul? „Dacă ştiam că-i ultima, mă duceam.” Ceilalţi au râs spumos, iar el, supărat, a plecat fără să spună un cuvânt. Ing. Cârstea a fost la şedinţă şi îi părea rău că n-a atras atenţia partidului la unele greşeli.

- A doua zi nu vă mai vedeam şi acum eraţi erou fără să vreţi, a spus Lăunean. Apoi, tot el l-a acuzat pe sub inginerul sas.

- Nici tu n-ai fost la Sibiu pe jos, cu noi. - Eu am familie. Nu mă puteam bate cu Securitatea. Nu-i păcat să mori degeaba? Domnişoara Marilena de la Cabinetul tehnic n-a fost împuşcată în gât?

- N-ai ieşit nici mai târziu. Acum vrei paşaport, fără să mai predai casa. Eşti un norocos. De voi nu se prea lega nici Securitatea, că răsufla în Germania. Acum, dacă nu vă convine aici, vă primeşte sus, a spus Lăunean. Sasul Ember a recunoscut: - Acesta-i avantajul nostru şi vă mulţumim. Ing. Cârstea voia să mai dea o lecţie. - Nu vă mai bucuraţi, Dictatorul a făcut şi lucruri bune. Uzina aceasta a făcut-o el, altfel eram la agricultură. Dacă vin complotiştii, capitaliştii voştri ne vor pune oasele la fiert.

- Măcar ne dau libertate, ridică la conducere oameni competenţi, şcoliţi. Să recunoaşteţi că aţi greşit, altfel nu vă mai lăsăm între noi, a spus Bibu. Recunosc eu în locul tovului Cârstea, a spus acelaşi. M-am înscris în partid să-mi angajeze soţia, dar, uitaţi-vă, mă duc în curte să-mi ard carnetul.

A ieşit cu un mototol de hârtii chiar când de acolo se auzea gălăgie. Era un grup de muncitori care se duceau la sindicat. Bibu i-a oprit. „Opriţi-vă, să vă încălziţi!” A aprins ghemotocul de hârtii şi a aruncat carnetul lui de partid în foc…

- Nu ard, doar se topesc. Arunc şi eu unul topit”, a spus cineva din grupul care s-a oprit.

Văzând focul, au coborât şi cei din birou, fără Cârstea. Sasul Ember şi Traian şi-au aruncat şi ei carnetele în foc. Traian a strigat: „Mincinosul, trebuia să mă ducă în Irak” Muncitorii au hăulit în jurul lui, apoi au plecat. Au pătruns în clădire şi la uşa încuiată a sindicatului, au strigat: „Deschide sau rupem uşa!” A deschis-o secretara, tremurând. „Preşedintele a plecat demult”, a spus ea. Proiectanţii s-au întors la birou, nu să lucreze, nici să se mai mire în grup, ci să meargă la Sibiu, căci auzise că la Prefectură se instalează doi intelectuali. Pe Cârstea nu l-au mai găsit. Plecase cu lacrimi în ochi. Portarii, vigilenţi, acum se ascund de oameni, nu-i mai controlează. Proiectanţii şi-au găsit şeful parcă mai puţin supărat. El i-a întrebat: „Vreţi să-mi dau demisia?” S-a auzit un „nuu” lung.

Conducerea uzinei rămăsese pe capul directorului adjunct şi al inginerului şef, aleşi de câteva zile. N-au mai primit ordin de la nimeni, decât sfaturi de la noul secretar, Elisav.

Page 36: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

36

Nu că el ar fi mai capabil, dar nici unul nu se implica cu convingere. Le era frică. Dacă se întorc comuniştii, sau chiar Ceauşescu, deşi îl văzuseră mort. Nu-i nimic sigur, căci tot comuniştii lui dau ordine în Capitală. În uzină s-au ales comenzile care ar rămâne active şi au cerut reluarea producţiei. Inginerul Georgescu, şeful de la Tehnic de multe ori semna documentele uzinei, căci ceilalţi se temeau. Dispecerul şef Suciu şi-a luat geanta cu bonuri de materiale şi s-a dus la magazie să bage în Debitare şase tone de tablă şi profile de oţel. Credea că nu-l mai întâlneşte pe baci Szarmezi, ungurul şiret căruia nu-i găseai bunăvoinţa niciodată .

- O, tov. Szarmezi, tot pe aici? a spus dispecerul mirat, acum fără teamă. - Pe unde, muimu-ta sub pod!

- Acum nu-ţi mai permit. S-au dus comuniştii dumitale. Nu te-ai dus cu ei? - La muimu-ta, eu am gestiune două sute de tone. Scoate bonurile, că mi-ai furam cornierele. - Sunt în Debitare, poftim bonurile. Primeşte şi pe celălalte. Magazionerul a socotit bonurile:

- Căraita noo. - Nu mai sunt fricosul care l-ai pârât

Securităţii... Ar trebui să te pârăsc eu. Aia nu mai există, poate ştii.

- Mă, dă-l în mumă-ta… Ieşi! Eu am ghestiuna. Suciu a plecat şi l-a iertat ca întotdeauna, că-i bătrân...

În secţie, maistrul Solomon îşi adunase oamenii să se bucure împreună cu ei. Le ţinea totdeauna o cuvântare scurtă. Scurtă să nu greşească ceva. Acum, după Revoluţie îşi permitea mai mult.

- Minunea minunilor s-a întâmplat. Muncim pentru libertate. Le aveţi pe toate, că-s multe. Dar muncă tot vă cer. S-au ascuns comuniştii. Se pot întoarce dacă vreţi voi. Ei au format Frontul salvării naţionale. Dacă nu participă ei la alegeri, cum au promis, va fi bine. Daţi voturile voastre partidelor istorice. Numai ei ne dau libertăţi şi ne leagă iar de Occidentul culturii şi al lefurilor mari, le-a spus el. Un muncitor l-a oprit, amintind gluma de demult.

- Ce mai e cu soldatul sovietic care a trecut Prutul, cu ţigara aprinsă, pe sub apă ? S-a înecat. Atunci nu vă puteam spune adevărul. Acum nu-mi mai e frică. Dar trebuie mai multă calitate. Locurile de muncă vi le păstraţi. Tu, Gheorghe, te muţi la şasiuri.

(Va urma)

Page 37: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

37

Vicu Merlan - Huși -

Itinerar spiritual la Muntele Athos (II )

Pentru a ajunge pe Muntele Athos trebuie să ai un permis special, iar pentru eliberarea sa de la Ouranopoli, era nevoie de o invitație din partea unui schit sau mănăstire, făcută prin telefon sau e-mail. Permisul a costat 25 de euro. De asemenea pe Munte nu se folosesc cardurile electronice, însă telefonia mobilă este uzitată de toată lumea.

Orășelul și portul Ouranopoli De reamintit că pe Muntele Athos nu

este permis accesul femeilor. Acele femei care au ajuns totuși deghizate în bărbați pe munte, au părăsit planul fizic în mod violent și neexplicabil.

În Vinerea Mare, pe 14 aprilie 2017, după ce am luat vaporul spre Muntele Sfânt, am coborât la primul port. De aici ne-au preluat două microbuze ale călugărilor sârbi de la Mănăstirea Hilandar. Într-un hrisov de la 1015 aflăm că mănăstirea era grecească, însă din 1198, când se afla în ruină, este refăcută de regele Ștefan Neman și fiul său Rațco, care renunță la cele lumești și devin monahi pe Muntele Athos cu numele de Sava și Simeon, devenind mănăstire sârbă. Are o icoană făcătoare de minuni numită Triherusa, care i-a tămăduit mâna Sf. Ioan Damaschin.

Biserica are patru turle și este construită din piatră și ornamentată cu cărămidă.

Catapeteasma sculptată din lemn este de la 1774. Mănăstirea Hilandar are 26 de chilii din care două sunt în jurul mănăstirii iar celelalte în Karyes și împrejurimi, dar și metoace în Grecia și Serbia. În curtea interioară sunt doi chiparoși seculari.

Mănăstirea Hilandar După ce am vizitat-o ne-am îndreptat, pe

jos, spre Mănăstirea Zografu. Poteca ce duce la aceasta este anevoioasă, printre măslini și dafini sălbatici, care pe atunci erau înfloriți. La mai puțin de un km înainte de a ajunge la mănăstire am zărit, într-o stâncă abruptă, chilia Sf. Cozma, la care am urcat din greu pe niște scări din piatră.

Peștera cuviosului Cozma Maica Domnului i-a apărut cuviosului

cu scopul de a-l informa de venirea dușmanilor la 1892, care doreau să distrugă mănăstirea din

Page 38: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

38

apropiere. Aici am întâlnit un bulgar din Cadrilater care știa românește de la părinții săi, ce viețuiseră în perioada interbelică în România Mare.

Spre seară am ajuns la Mănăstirea Zografu. Mănăstirea are o arsana (port cu turn la mare – turn ridicat cu cheltuiala lui Ștefan cel Mare) de unde se urcă pe un drum de 4 km prin pădurea deasă de dafini sălbatici. Tradiția spune că mănăstirea a fost întemeiată de trei frați: Moise, Aaron și Ioan din Lihnida pe la 980. A fost jefuită de nenumărate ori de pirații catalani și chiar distrusă. La refacerea ei au contribuit domnitori români precum Ștefan cel Mare (1502).

Tradiția spune că domnitorul moldovean, în copilărie, a stat o perioadă la această mănăstire, fapt care î-l va determina apoi să ajute consistent mănăstirea Zografu dar și altele de pe Muntele Athos. El va dărui, spre sfârșitul vieții sale, icoana Sf. Gheorghe, făcătoare de minuni, pe care a purtat-o permanent în fața armatei la vreme de război. În interiorul mănăstirii sunt trei icoane făcătoare de minuni, toate reprezentându-l pe Sf. Gheorghe. Una este pictată în mod miraculos de un înger, iar cea de a treia a fost adusă din Asia Mică, în timpul prigoanei icoanelor (iconoclasmul), apărând miraculos la Karyes.

Mănăstirea Zografu

Pe peretele, din partea dreaptă de la

intrare, pot fi văzuți ctitorii mănăstirii, iar printre ei Ștefan cel Mare, Alexandru Lăpușneneanu și Vasile Lupu.

Printre ctitorii m ănăstirii Ștefan cel Mare (mijloc) și Alexandru L ăpușneanu (dr.)

După ce am dormit prima noapte de pe munte la Zografu, călugării ne-au dus la vapor, spre a ne continua itinerariul. Astfel am călătorit pe ruta Zografu-Dafni, iar de aici am luat un autobuz până la Karyes (capitala Muntelui Sfânt). Din acest loc poți lua un microbuz, contra cost spre orice mănăstire sau schit de pe munte. Am putut vedea câteva hoteluri și restaurante pentru pelerinii care călătoresc prin zonă.

Turnul construit de Stefan cel Mare la portul M ănăstirii Zografu (arsanaua)

Din capitală ne-am îndreptat spre Schitul Lacu. Schitul românesc se află la poalele Muntelui Athon, aparținând de Mănăstirea Sf. Pavel de pe partea cealaltă a muntelui. A fost întemeiat în sec. al VIII-lea Inițial a fost un schit sârb. În sec. al XVIII-lea schitul era locuit de monahi moldoveni, fiind refăcut de monahul Daniil la 1760. Chiliile sunt răspândite pe cei doi versanții ai văii.

Page 39: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

39

Biserica Sf. Dimitrie de la Schitul Lacu Biserica Sf. Dimitrie a fost zidită la

1899 pe locul unei alte biserici din lemn. Are un efectiv de peste 50 de călugări repartizați la mai multe chilii, pe toată valea. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului se numește Lacoschitiotissa.

Interiorul Biserica Sf. Dimitrie, iar în dreapta Icoana făcătoare

de minuni a Maicii Domnului se numește Lacoschitiotissa

După o primire mărinimoasă, pe care doar la schiturile românești o întâlnești, unde am fost puși la o masă copioasă cu mâncăruri de post, am dormit câteva ore pentru a ne împrospăta forțele spre a face față nopții de înviere. Biserica se află la circa un km de Chilia Buna Vestire.

Deoarece Sfânta Lumină de Înviere este adusă de la Ierusalim (cu avionul până la Atena,

apoi cu elicopterul până la Tesalonic, iar de aici cu mașină prin munte), slujba de Înviere a început la 2.30, când a sosit lumina.

Au participat peste 100 de pelerini și călugări. Slujba a ținut până la 7 dimineața, când mulți pelerini s-au împărtășit. Apoi toți participanții au fost invitați la o masă alcătuită din pâine de casă, scrumbie, brânză, cașcaval, ouă roșii, cozonac, dulciuri și vin.

Slujba de Înviere

Schitul este alimentat cu curent electric

de la generatorul pe motorină dar și de la cele peste 10 panouri solare. Deține și o manufactură pentru confecționarea de haine bisericești, dar totul este automatizat. Aici am întâlnit un călugăr tânăr, de 28 de ani din Huși, care venise la Muntele Athos încă de la vârsta de 18 ani.

(Va urma)

Page 40: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

40

Starea na ției române A fost o vreme (nu departe) Când statul era implicat (toate erau dirijate) Chiar sporul la natalitate Era controlat de stat Printr-o lege cam diformă Cu multe anomalii Obligație (cazonă) Era stabilit ca normă Cel puțin patru copii Timpul s-a tot derulat Chiar cu incoveniente Cupluri ce s-au ,,conformat” (să crească a țării ,,NAT”) S-au născut băieți și fete

Totuși unele persoane (Evident oameni adulți) Copleșiți de a lor.. toane” N-au dat curs legii umane Ei s-au ferit de noi născuți Exemple ne numărate (oameni sterpi a rareori) Cu familii închegate Însă din comoditate Nu și-au vrut moștenitori Cei ce n-au lăsat urmași (Eludând ,,decretele”) Refractari și pătimași Nici măcar un copilaș Azi trag consecințele

Am văzut două persoane (A lor stare nu prea bună) Ades suferă de foame Chiar și lipsa de parale M-au pus să le plâng de milă Alte cazuri am văzut ( Mii rușine să vii spui) Cu copii ce au născut Dar plecați prin asfințit Au rămas a nimănui Feciorii plecați prin lume (Pe locuri îndepărtate) Pentr-un ban sau și o pâine Au uitat (așa se spune) De părinți grijă să poarte Mai este o chestiune Cu copiii ,,duși afară” Dar a noastră națiune Cunoscută din vechime În curând o să dispară.

Tu pentru mine Tu pentru mine eşti ca steaua, O stea spre care tind mereu. Aş vrea să ne unim ca neaua Din păr târziu să-ţi mângâi eu.

Eroilor În amintirea lor tot clerul Zeci slujbe mari a rânduit, Când lacrimi multe-a slobozit Pe lângă oameni, chiar şi cerul!

Verde Ce sunt? Ceaţa urcă de pe văi, Ce sunt? Din toate câte-un pic. Pleoape de pe ochii tăi, Ceva eu fac dintr-un nimic. Văd tot verde ochii mei. Pe scara socială-s mic,

Dar cu voinţă mă ridic. De dau de greu, eu nu abdic. Ce am prin muncă – îmi explic.

Page 41: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

41

Pelerinaj la vatra strămoșească (III) (continuare din revista Rapsodia nr.155

*

Cum nici nu luai seama prea bine de unde aceste idei împletite în rime ce acum le –am așternut pe hârtie, mă gândesc care dintre voi dragii mei, le veți rescrie? Totodată, mă-ntreb cine-a vrut ce scrisei să-mi inspire: asta-i poemoterapie sau e, poate iubire? Și-acum, temătoare să nu cobor în picaj, pe frații mei, îi rog frumos, să-mi ierte neprezentarea și altor întâmplări - fapte certe și o să vreau să închei acest pelerinaj, tot într-o zi de mai – „La moară –la Izvor”, dar vai! Aceste priviri ascunse sub pleoape mă dor! „Izvoru-i rouă sângerândă în neagra fântână, În miazănopticul pământ toți morții suspină. Grea e, Doamne, lacrima ce-mi dibuie prin suflet Căci ce reverberare-n ceruri are-al ei umblet.” *5

Și pentru toate astea îi cer Celui-de-Sus un favor pentru ca toți acei ce vor mai pângări acest loc, acest izvor, „Să le fie gâtlejul, fierbinte de sete, Să cate scuipat să se-mbete, Și limba umflată-ntre buze Să lingă lumina și ea să refuze, Și-n vreme ce apa din râul Pojorta se strânge *6 Să soarbă-n mocirla copitelor sânge.” Despovărată oarecum de suferință simțind că încă-mi stă-n putință sub salcia crescută cu cântece în plete mătănii bat și spun : de apa ta mi-e sete; Scump tărâm, în care părinți, bunici și frate și-au unit sufletele pe veci cu Lumina, loc din care-mi aflu rădăcina Fii de-a pururi veșnic, iubit, ocrotit!”

*5 Versuri preluate din „Puii veșniciei au mustăți” de I.G. STOPIȚA *6 Versuri din T. ARGHEZI ( Blesteme), cu înlocuirea expresiei – apă din șesuri – cu apă din

râul Pojorta.

Despre râul Pojorta, din bătrâni au rămas două legende interesante: una ne spune că în trecut niște călugări mergeau spre Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Aceștia nu au putut trece râul, acesta fiind foarte mare. Atunci unul dintre călugări a blestemat apa să sece pe timpul iernii și așa s-a întâmplat. Pojorțenii spun că nimeni nu a găsit vreo explicație logică a faptului că iarna râul seacă doar pe teritoriul Pojortei, iar în amonte, la Breaza, și în aval la Voivodeni, curge.

„La Moară- la Izvor” - 21 mai 2017 Cea de-a doua legendă ne spune că Maica Domnului ar fi trecut pe aici și pentru ca ea să

poată să treacă râul, acesta a secat.

Page 42: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

42

Biserica din POJORTA Cimitirul din POJORTA Aron Cotruș - Am înflorit întocmai ca un măr

Am înflorit întocmai ca un măr în vântul aspru și fugarnic, am înflorit cum totul înflorește – zadarnic...

M-au izbit atâtea aspre, repezi, trecătoare vijelii, și dacă m-am bocit sau stat-am împietrit și mut, n-am câștigat nimic, nici n-am pierdut...

Oricât ne-am zbate, cât ne-am opinti, ca mâne toți, la fel, ne-om întâlni, în tăcerile de vecinicii, frate vierme!...

Constantin Mihail

ŢARĂ STRĂBUNĂ PĂMÂNT STRĂBUN

De mă duc cu zeci de veacuri Răscolind pământul ţării Îmi apar aceste plaiuri Şi-nceputul primăverii

De când dacii şi romanii, Ne-au făcut de ţară parte Din noianul de milenii Duc toiagul mai departe

Astă glie strămoşească Plămada cea străbună Casă noastră părintească Mama noastră cea mai bună

Peste noi trecut-au vremuri De calvar, exod, bejenii Îngropaţi în ţintirimuri Taina o cunosc străbunii

Nu cunosc o altă ţară Nici un grai aşa de dulce Ce renaşte-n primăvară Dintr-o doină lângă cruce

De-aş avea chiar două vieţi M-aş purta pe căi străbune Din ziua primei dimineţi Şi aş purta acelaşi nume De român!

Page 43: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

43

Ca o podoab ă smerit ă Întorc izvoarele din drum și le adăpostesc sub cețuri de piatră fulgere deasupra de munți îmi aprind căpiţe de fân în somn. O pasăre stă pe umărul meu și vestește furtuna tu cobori în mine salamandră-nflorată cu ochiul domol, pace și înseninare ca într-o iubire de care mă despart cu mâna pe sâni. Noaptea se trece prin ochi ca o podoabă smerită, de vorbele lumii te ascunzi în sângeriul cearcăn al lunii. Femeie a ploii şi ninsorii Femeie a ploii și ninsorii, Nu știu de ce te-ntorci din drum Toamna când pleacă-n sud cocorii Și serile au miros de scrum. În crame dau vinurile-n fiert, Vânturile scârțâie-n uluci, Îmi ceri pe semne să te iert Că n-ai plecat de flori de nuci. Cu sfânta încredere-n cuvânt Accept ca eu să-ți fiu ursitul, Fă pasul mare pe pământ Când ai în brazdă nesfârșitul. Așteaptă iar ninsori și ploi Cu nori negri, ori albi ca varul, Să treacă peste sat, la Dăbeloi* Unde am cernut demult amarul. * uliţă din Vălari,satul copilăriei

În iadul pl ăcerii Nu știu de ce unii oameni își caută moartea când ea și așa vine când nu te aștepți, mi-a rămas ceva bun: teama de nefast, de întunericul minții în care te cheamă voluntar toți dracii. În iadul plăcerii suferința așteaptă, să depășești linia neagră care nu duce nicăieri. Prin sticla colorată se vede frumos, dincolo lipsește cerul și ai mirajul de pește pe uscat când-îi fuge aerul din plămâni. Prin geamul afumat al conștiinței vezi eclipsa Dumnezeului tău. Pe un ram noduros de suflet Dimineaţa iese în cădere pe ferestrele nopţii, într-un târziu se trezesc şi cântă cocoşii, bat clopotele cu sunete sparte cu ciocanul, spiritul zilei aşteaptă trecerea orelor de meditaţie. Păcatele m-au adus până azi călare pe caii soarelui, iertarea lor mă aşteaptă în cer, nicio moarte nu ştie mai mult decât pământul unde rămân o vreme urmele omului din care curg râurile sângelui. Lumina m-a răsfăţat cu darul cuvântului, pesemne sunetele le-am cules din zbor şi s-au cuibărit într-o vioară pe un ram noduros de suflet să dea glas gândurilor. În slava şi misterul care se naşte, nimeni nu-şi îngăduie să caute acolo unde ceasurile se opresc şi pornesc singure cu acele pe cadranul inimii unei femei. Fata cu pielea de hârtie Eu pun culorile sufletului pe inimă și radiază în preajmă căldură așteaptă să vii ca la o plajă

Page 44: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

44

cu nisipuri albe și strălucitoare. După-amiaza se dezbracă de hainele tale subțiri și lasă o briză să-ți mângâie trupul pe rotunjimile sculptate simetric. Într-o zi când părăseai golful unui vis vântul ți-a smuls poemul de fericire și de atunci n-am întâlnit o fată cu pielea de hârtie pe care să scriu alt poem. Cu înser ări înv ăluite de crini Bucăţi decupate din frumos în figuri geometrice amestecate, au şi ele trăiri în unghiuri ascuţite de parcă nervii ar vrea să recompună ceva deosebit şi sângele priveşte cu roşeaţă-n obraji, dragostea pentru care a curs frenetic cu o nelegiuită bucurie de viaţă. Nici nu ştiu cum să-mi adorm bucuria în cuvintele nepereche lăsate vraişte din care nu ştiu ce să fac, poeme ale luminii sau cântece de suflet cu înserări învăluite de crini în arome tari şi praf galben de petale pe aripi de fluturi albaştri. Tu aşteaptă-mă la porţile nopţii unde inimile pereche sunt pe aceeaşi bătaie ca şi clopotele cu ecoul lor. Cerul şi pământul d ăinuie Printre oameni timpul trece neluat în seamă, fără remuşcări nu ne spune nimic ia cu el tot ce-i mai frumos şi pleacă nepăsător din valea morţii până se şterge totul din memorie. Cerul şi pământul dăinuie , nu au prea multe aşteptări, rămân sub picioarele altor muritori. Privesc cum totul arde în foc fără nicio părere de rău,

întâmplător drumurile se reiau, caută vârful unde nimeni nu ajunge fără moarte şi moartea se naşte odată cu viaţa. Tu spune-mi când tac de ce nu strig, şi înţeleg ce nu-ide înţeles. În dimine ţile cu ferestre pe ochi Din greșeală am tăiat aerul care se respira din cer, acum privesc răpus de întâmplare şi nu mă regăsesc în centrul atenţiei, păşesc târşindu-mi paşii spre punctul de întâlnire cu simţurile care mă înalţă şi mă închin ţie Doamne cu aer divin. În dimineţile cu ferestre pe ochi stau într-un gând şi scormonesc în adâncuri, caut cu mâinile pacea ta dătătoare de viaţă, visul va ieşi ca o pasăre din scorbura timpului cu aripile desfăşurate peste inima mea închisă într-un cuvânt. Dar tu n-ai nevoie de cuvinte, ai nevoie de crezul prin care îţi mărturisesc cu sufletul trecerea prin vămile iubirii din ziduri unde îngerii sunt călăuze. Tu nu vii Zi de duminică, aşteptări înfrunzite... tu nu vii şi-mi pui în zbaterea de ochi, semnul unui gând neîmplinit, alunecoasă tristeţe. Ochii tăi mai negri decât întunericul în rugina orelor care vin, îmi curge dezamăgirea pe buze şi vine ploaia, mă caută tăcerile din cuvinte. Sărbătoarea se stinge cu dinţii de lapte, se porneşte vântul cu oasele rupte, o rândunică aduce hrană în cioc, tu nu vii, nu vii.

Page 45: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

45

Rodica Nicolae - București -

Eroul din tablou (III)

(Continuare din nr.155)

A doua zi, mă întâlnesc cu Eugen cu zece minute înainte de ora cinci. Sunt foarte nerăbdător să o revăd pe pictoriţă. Sunt curios să aflu răspunsuri.

- Bine aţi venit, domnule Pavel! îmi spune ea, veselă. Mă bucur că aţi putut veni. A trecut ceva vreme de atunci.

- Da. Nu-mi imaginam că ne vom reîntâlni. Tabloul de la dumneavoastră este aşezat într-un loc potrivit.

- Ştiu. - Ce ştiţi? - Sunt convinsă că este aşa, spuse ea repede. - Nu se putea altfel, rostesc fără să mă gândesc. - Haideţi, să vă arăt o pictură mai nouă. Poate vă va plăcea. Mă iau după ea. Mi se pare diferită acum. Faţa are o luminozitate aparte, iar albul rochiei pe

care o poartă de astă dată simbolizează parcă un suflet eliberat de neîncredere şi frici. Privirea ei nu mai cere ajutor.

Ne oprim în faţa unei picturi, tot la fel de colorată şi de vie, care înfăţişează o mamă şi un copil alergând voioşi pe o stradă pietruită, pe care trec trăsuri trase de cai albi. În spate, se zăreşte un bărbat înfășurat intr-o mantie albastră, cu o privire ocrotitoare îndreptată către cei doi.

- Această pânză poartă un nume simbolic, spune femeia fericită. - Cum l-ați intitulat? - „Eroul din tablou”. - Interesant! - Da! Fiul meu, în vârstă de cinci ani, l-a ales. - Și, ce reprezintă, de fapt? - Este povestea unei mame fericite alături de copilul ei. Băiatul a fost salvat de un om cu

suflet bun, iar unchiul cel rău, care îl răpise, a ajuns la închisoare. - Aveţi un fiu de cinci ani? Îl cheamă cumva Octavian? - Da, Octavian este numele lui. - Ce ciudat!? - Nu este nimic ciudat. Dumneavoastră sunteţi eroul nostru. Dacă nu aţi fi admirat atât de mult

tabloul pe care vi l-am dăruit, n-aş fi vândut nimic. Nu aţi observat că cei din jurul dumneavoastră au privit mai atent celelalte picturi? După ce aţi plecat, toate pânzele mele au fost vândute la preţuri foarte bune.

- Uimitor! - Nu este nimic uimitor. Cei care au venit să-mi vadă tablourile nu prea au fost interesaţi de

ele la început, însă, când au auzit ce fascinat aţi fost dumneavoastră, au privit cu alţi ochi creaţia mea şi au cumpărat imediat.

- Dar, am înţeles că aveaţi oarecare notorietate şi că aţi expus şi în Olanda. - Aşa este, însă nu am reuşit să vând ceva. Eram cunoscută pentru că prietenii mă promovau.

Eram admirată şi atât. Nimeni nu cumpăra nimic. Apoi, soţul m-a părăsit şi nu mai aveam bani nici să-mi hrănesc copilul. Parcă mă urmărea ghinionul din toate părțile. Singura mea speranţă era să

Page 46: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

46

vând tablourile. Pentru noi, sunteţi un erou. I-am vorbit şi lui Octavian despre dumneavoastră. - Şi acum, vindeţi? - Am şi foarte multe comenzi din ziua aceea. - Mă bucur foarte mult. Cadoul pe care mi l-aţi oferit s-a dovedit a sparge ghinionul de care

nu puteați scăpa. Singură ați găsit calea să-l învingeți. - Nu, atitudinea dumneavoastră încrezătoare şi convingătoare i-a determinat pe vizitatori să

investească în picturile mele. O recunosc. Femeia din tablou este chiar ea, pictoriţa.

De la al doilea vernisaj, ne vedem foarte des. L-am cunoscut şi pe Octavian care s-a ataşat de mine din prima clipă. Într-o zi, mi-a spus cu o siguranţă de netăgăduit:

- Dacă nu veneai tu atunci, unchiul cel rău m-ar fi despărţit de mami şi nu am mai fi fost niciodată împreună.

ȘI-N VEACUL URMĂTOR (D-lui Nicolae Munteanu la 90 de ani) Trăiască domnul comandor! Din suflet, sincer îi doresc; A fost pe cerul românesc Și ciocârlie și condor. Că-i suflet blând de-aviator, Îl și respect și-l prețuiesc: Trăiască domnul comandor! Din suflet, sincer, îi doresc. Aș vrea și-n veacul următor, Prin burg, mereu. să-l întâlnesc Și iubăreț și zâmbitor, Să strig, ca să-l înveselesc: Trăiască domnul comandor! AVIATORUL Bătrânul vulture nu mai zboară Ca tânărul de-odinioară, Când, azi, trec blonde subțirele, Doar ochii-i zboară, după ele!

Page 47: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

47

Pentru d-l prof. Aurel Domide Șănțanu

cu tot respectul cuvenit unui om demn și iubit pentru corectitudinea sa moral ă și uman ă...

LA MULȚI ANI ÎN LUMINĂ, D-LE PROFESOR!

Dorul de r ădăcini...

În cuvântarea versului de viață la mod general, ce bine că s-a clădit o mândră „Rapsodie”, în care cerul poetic prinde vechi irizări de opal și măiestre își fac cuib în cânt de ciocârlie...

Cu sfințenie punem amintiri de părinți în icoane fără-ndoieli, strecurate-n ”giulgiul singuratic”, când plecați în lume, sufletul flămând de poame caută prin vers, rodul cuvântului tomnatic.

Și dacă iar va trece „vara cu uliți incandescente” cuibărind urma de regret întru visare, prins în „chinga strânsorii” unei clipe prezente, vă rog - nu fiți poetul pregătiri de „plecare”...

Sunteți strigătul din „plaiul cel cu diamant de iarnă” și-al toamnei dulce strigăt, plină de rod, când visul încăpățânat tot încerca să cearnă sub pleoapa serii, dorul, ce devenise pod.

E bine că păstrați ce trebuie „salvat din uitare”: tabloul cu „purpura anilor” ocrotită de sat, „noian de stele din frunzar de cer”, parfum de floare „odiseea” părinților pe ogorul prea asudat...

Clipele, să nu vă mai fie lovite de-atâta suferință și-n straiul bătrâneții să nu vă frângeți, când zorile venite știu a mângâia doar în credință și-atunci renașteți și nu trebuie să plângeți..

Și cum mai plou ă...

Și cum mai plouă peste noi, și-n luna-n care bobul cu chip dumnezeiesc devine rostul din prescură și guri flămânde-ncet îl fură... la răspântii o troiță cheamă suflete rănite care plâng pe sub vecernii în prăfuitul drum acompaniat cu dorul Maicii sfinte ce știa de pierderea de Fiu dinainte de naștere... Și cum mai plouă peste noi respirând

gând de speranță... De ce, Suflete?... de ce, Suflete , crezi că dacă stai la marginea nopții îngerii vor înveșmânta visul în strai de scoici și toate firele de nisip se vor cerne prin sita cunoașterii și vor curge apoi în scoica cea cu pântec de dorință transformând ne-iubirea în iubiri posibile doar atunci când aprindem amândoi

cerul?... de ce? Suflete, pașii noștri se-aud din altă dimensiune și dinți carnivori mușcă din muntele credinței doar pentru uitarea răului și-nsângeră singura cărare ce ne salva pe amândoi ducându-ne smeriți în Troița de la răscruce clădită pentru iertare rugându-ne unul pentru altul îngenunchind cuvântul înlăcrimând cerul devenit pământ?...

Page 48: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

48

Georgeta Popescu - Cisnădie -

CE-AR FI...?

Ce-ar fi ziua ce se duce Fără să zâmbeşti la soare... Fără ruga de sub cruce... Fără să miroşi o floare? Ce-ar fi soarele-n apus Fără norul purpuriu...? Fără şoaptele de spus La ceas tandru şi târziu... Ce-ar fi marea fără lună Să-i tivească unduirea, Când magia, tainic sună, Și-nfioară-n dor, iubirea? Ce-aş fi eu, cu visuri pure, Într-o lume-nşelătoare, Când, zvâcnind din căi obscure, N-aş fi-n curcubeu, culoare? N-ar şti dragostea-mi să spere Și s-ar sparge în surcele, De n-ai fi tu mângâiere Și balsam inimii mele!

SĂRUTUL E aripă de înger... Timidă fluturare... Când dorul cel mai sincer Simte înfiorare! Și-atingeri mătăsoase Ce-nflăcărează firea, Se-aştern pe buze arse Și-şi picură iubirea! Și cresc senzații rare, Gingaşe, senzuale, Cu foc şi-mbujorare, În frământări domoale! Dorințe reținute Și doruri din trecut, Se-avântă pe tăcute Într-un vibrant sărut! Și mintea amețeşte În ape-nvolburate... Chiar clipa se opreşte, Uitând de tot şi toate!

Ioan Gligor Stopița

OPREȘTE-TE! – ne atenționează titlul albumului de pictur ă și poezie al Georgetei Popescu

Poate că acest titlu „Oprește-te” nu-i decât un strigăt de eliberare și revelație. „Oprește-te

clipă! Ești atât de frumoasă” exclamă Faust în opera cu același nume de Goethe. Numai că autoarea nu cere oprirea clipei, nu cere imposibilul, conștientă că veșnica mișcare a clipei, de curgere spre marea clipă a veșniciei e perpetuă. Ne cere doar să ne oprim, să nu trecem nepăsători pe lângă creațiile sale; picurări de suflet puse în culori și versuri ce exprimă un puternic mesaj existențial. Acordă-ți timp, iubitorule de frumos, care vei pătrunde în lumea mea, să-ți împărtășesc frânturi din sufletul meu, pentru a-mi fi prietenul de încredere căruia să-i pot destăinui trăirile, emoțiile, sensibilitatea mea... spune Georgeta Popescu la începutul albumului. Câtă dreptate are! Avem tendința să căutăm frumosul, esențialul sau miracolul te miri pe unde, când el se află chiar lângă noi. Ca și iubirea. Trebuie doar să deschidem ochii și să privim în jur. Aplecat asupra acestei cărți am descoperit flacăra sufletească binefăcătoare a autoarei. Flacără imaterială căreia îi simți doar

Page 49: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

49

căldura fără să o poți atinge. Acest proces de ardere lăuntrică duce la anularea conștiinței de sine și trecerea realului în

iluzia metaforei ce desfată ochiul. Arderea în focul creației te obligă spre perfecționare, te chinuie și, în același timp, te solicită spre o finalitate originală și plină de semnificații. Sufletul mi s-a încărcat, plin de admirație, de preaplinul inimii sale, de acel calm și lini ște foșnitoare ce a reușit să potolească viscolele de lumini și umbre, pentru ca în final să le închege într-un tot unitar al desfătării ochiului. Cred că între degetele ei mâzgălite de culori, pensule din oase de rândunică cu păr de ied sacru, legate cu franjuri de curcubeie, au trezit în noi chemarea ca o atracție spre veșnicia artei. Simbioza dintre pictură și poezie are vibrații tainice, misterioase uneori, te face să devii mai profund și să simți tremurul sângelui unui ideal feminin care știe să facă diferența între florile de plastic și cele naturale, între perlele false și cele adevărate și, nu în ultimul rând, între iubirea mimată și cea adevărată arderii benevole pe altarul trăirilor fecunde. Chiar dacă versurile sunt, uneori, prea înduioșătoare și feminine, pe alocuri didactice, alteori adolescentine (în fiecare poet trăiește și un copil), sunt revelatoare și exemplificatoare imaginilor propuse.

Forța autoarei rezidă din conștiința omului de artă chemat să ordoneze haosul, să transforme lucrurile de lângă noi în percepții pline de desfătare. Dar cel mai important lucru este că Georgeta Popescu scrie versuri autentice, trăite personal și nealterate de această modă a clepto-textualității luate de pe internet. Atât pictura, cât și poezia sunt trăiri autentice ca și finalitatea lor. Este și o extraordinară recitatoare, captează publicul și îi transmite emoțiile într-un fel al ei original minunat. Inima sensibilă de femeie bate în ritm cosmic într-o doxologie în care teluricul și astralul se întrepătrund, aureolând idealuri umane înălțătoare.

„Sarutul” - Georgeta Popescu

Page 50: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

50

Mircea Dorin Istrate

CÂTE ÎNCĂ ANOTIMPURI

Motto: ,,Câte încă anotimpuri vor mai trece peste lume N-o ști nimeni să ne spună viață noastră când apune,

De-o mai fi o zi, o lună, poate ani care s-or scurge, Noi pe toate le vom duce, că n-avem nici cui ne plânge”

Azi, când ani prin ciurul vieții au trecut precum o clipă, De privesc n-apoi pe calea timpului trecut în pripă, Las în urmă o postate pân-ajung în vremea care,

Fost-am tânăr și ferice, cu avânt și-nflăcărare.

Am iubit orice fătucă, frumușică, visătoare, Ce credea în jurăminte, ce-o-ncânta un fir de floare,

Cu-n sărut și-o-mbrățișare îi trezeam în ea fiori, Înălțând-o în visare, până dincolo de nori.

Și cât stele sunt pe boltă înroite într-o noapte

Tot atâtea dulci săruturi târguitu-le-am în șoapte, De-am vândut și cumpărat-am cerul dintr-un cap în altul

În lungime și-n lățime, în afundul său și-n naltul.

Era vremea când cea lume n-avea maluri în lărgime Iară noi, mânji cei tineri făcători eram de bine, Și visam că astă lume cu-ale sale opinteli,

Vom schimba-o și-i vom face, înnoite rânduieli.

N-au fost ca așa să fie ale noastre nalte visuri Ce doritu-le-am pe toate însfințite paradisuri,

Că din suflul tinereții și-ale sale idealuri, S-au ales de toate praful, înecându-se în valuri.

*

Rău o fi de-acum-nainte, că speranțele se gată Că mai vin acele timpuri ce au fost demult, odată,

Acum doar gândim la ziua ce-a din urmă ce-o să vină Când, un cuib de veșnicie, ne vom face în țărână.

Page 51: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

51

Adriana Chebac Membră a Cenaclului „Jean Bart” (Mangalia) 1972-1980

Ciorchinele Timpului Spre timp, m-aplec ca spre-un uriaş ciorchine Şi clipele-mi par boabe cu miez de aur mat. Eu sunt culegătorul care mă cred bogat Şi-atâtea clipe boabe ce-s grele de parfum Le risipesc pe drum din coşurile pline.

Şi uit că într-o zi, o creangă despuiată Cu boabe mici şi rare, în palmă voi păstra Cu pleoape ostenite-n zadar voi căuta Conturul cald şi neted, de fructe aurii; În cale-mi voi găsi doar urma lor uscată.

Atunci, încercuită de amintiri fugare Iubirile, din nou, le voi preface-n ruguri Iar clipele de dor vor zămisli iar muguri Suprem efort de-a strânge ce-n drum am risipit. Gest orb de amăgire. E mort ce-odată moare!

Spre timp am să m-aplec ca spre-un uriaş ciorchine Şi clipele-mi îmi par doar lacrimi ce-mi rămân Eu sunt risipitorul ajuns acum bătrân Şi-atâtea clipe boabe cu ochii le petrec Până ce toate trec prin faţa mea străine!

Cenaclul „Jean Bart” Mangalia 1978

Page 52: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

52

Trubadurul Iubito, aș cânta pentru tine în fiecare seară, Prin parcuri și baruri aș merge tot mai des, M-aș așeza în fața celor ce așteaptă Să vină cineva și să le-nchine-un vers! Le-aș dedica iubirea, de tine părăsită, S-o toarne-ntr-un pahar, cu gheață înăuntru, S-o soarbă-ncet, cu paiul, până devine mută, Să stingă-n ei dorința de-a mai dansa cu vântul! Iubito, vocea nu mă mai ascultă, Din gânduri nerostite creează melodii, Tot ce n-ai vrut s-auzi acum își ia avântul Și zboară peste locuri pe care nu le știi! Oricine-ar fi acolo, privind în ochi nebunul, Va ști că lumea asta-i prea mică pentru mine Și, oriunde m-aș duce, aș fi doar trubadurul Ce cântă neîncetat, gândindu-se la tine!

Farmecul m ării Deschide fereastra, iubito, să intre briza mării, să respirăm fiorul libertății, să ne-nvelim privirea în albastru și s-ascultăm cum cântă pescărușii! Deschide-ți inima, să intre fericirea, nu te gândi la zile-ndepărtate, privește plaja aurită, ce ne-așteaptă, hai să simțim sub tălpi căldura verii! Deschide-ți brațele și cheamă-mă aproape, să privim împreună cum răsare Luna, pe covorul luminii, așternut peste ape, te invit să pășești, sărutându-ți mâna! Deschide calea, iubito, către altă lume, în care visele devin realitate, nu lăsa niciun val să ne dărâme castelul fermecat, ce strălucește-n noapte!

Page 53: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

53

SCHIMBAREA LA FA ŢĂ (acrostih) Sus pe Muntele Tabor, Cu credinţa-n nemurire, Hristos Isus intrat în nor, Iar Apostolii cu uimire, Merg cu El pe-acelaşi drum Bătătorit de vânt acum. Au ascultat divin cuvânt Rostit de Dumnezeul Sfânt: El este Fiul meu Iubit, Ascultaţi-L, e binevenit! Lucea ca Soarele-n senin Aur era chipul Său Divin. Fiul Omului se va ivi, Atunci să spuneţi ce-aţi văzut! Ţipând în transă au căzut. Atingându-i, El îi va privi. SONET CU FLUTRURI In memoriam, ALEXNDRU TATU, Absolvent al Facultății de biologie Plâng florile și gâzele pădurii Și munți cu frunți înalte lăcrimează, Când viața unui tânăr se retează Strivindu-se-n capcanele naturii. Albastrul cer, atunci se-negurează, Prin văi se mișcă umbrele-nserării Ce se ridică spre întinsul zării Și tot ce-i vietate se-ntristează.

Pe lespedea de piatră priveghează Cu jale, un stol de fluturi aurii Și zumzet de insecte încetează Căci vin și nimfe în straie alburii. Din alte sfere tânărul veghează Cum pe Terra ființa se-ntrupează. RONDEL ÎN AȘTEPTAREA TOAMNEI Pălește frunza din copaci, Iar câte una s-a sfrijit Și nu mai sunt holde cu maci Pe șesu-ntins și însorit. Gustar deodată s-a ivit, Păstăi crăpate pe araci, Pălește frunza din copaci Și câte una s-a sfrijit. Eu, am un of nemărginit Că nu avem ce pune-n saci Din plaiul nostru pustiit, Țăranii noștri sunt săraci. Pălește frunza din copaci. TIMPUL Prin clepsidră timpul trece, se scurge-ncet și liniștit și câteodată poticnit, câteodată mai alert, trece, trece... impasibil. Omu-n lume-i un grăunte

de nisip în grea clepsidră, imposibil de întors, ca timpul înapoi să curgă... STEJARUL Câte vânturi te-au bătut, câte vânturi te-au legănat, câtă ghindă a căzut din creanga ta şi s-a sfărmat? Stejar falnic şi bătrân, nu îţi cunoşti la număr anii, nici cine ţi-a fost stăpân ce-şi număra sub tine banii. Te-am întâlnit în drumul meu privindu-te ca în oglindă. am să te caut tot mereu ca să îmi dai la toamnă ghindă. În pădurea rară tu răsari cu grandoarea ta uluitoare; la poale ţi se ivesc lăstari pentru generaţia următoare. Stejar uriaş cu frunza rară, cu trunchiul tău așa de gros, mai există oare în ţară copac atâta de frumos? Stejar bătrân cu frunza rară şi cu trunchiul tău imens, câţi mai sunt ca tine-n ţară să fie cântaţi în vers?

Page 54: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

54

Irina Lucia Mihalca -București-

Nemărginitele întinderi ale cuvântului Cuvintele se împletesc cu oamenii şi cu ceea ce se află în adâncurile lor, chemându-se între ele, precum ploaia asta pe care am aşteptat-o de atâtea zile. Cuvintele curg, şipotind, dezleagă mistere, deschizând tainice porţi, un fâlfâit a aripii de înger printr-o uşoarǎ alunecare de pleoapǎ, un firicel de apă din pârâul abia format în stânca muntelui ce domol încearcă să-şi facă loc. Risipă magică, zâmbet şi lacrimi, cuţit cu două tăişuri, o uşă deschisă în interior spre golul fertil şi în exterior spre golul altora, cu acelaşi scop în esenţă. Un martor-cheie este luna, precum între două adâncuri se deschide un adânc şi mai mare, dansul în care pășim printre cuvinte. Undeva existǎ o ţesăturǎ subţire, fǎrǎ formǎ sau consistenţǎ, poate nici nu s-a ţesut în lumea prezentǎ, ci într-una anterioarǎ, într-un alt spaţiu.

Îmbrăţişăm cuvintele ce ne străpung tăceri, întâlniri aievea, veniri nepetrecute, plecări, şoapte dintr-un timp în care ne-am pierdut, lumina solară mereu în căutare, cuvinte călătoare închise în gânduri intrate prin norii ce plutesc către un necunoscut

care ieri ne era alături, cuvinte spuse, sperând că are să le audă, cuvinte nerostite, neîmpărtăşite, cuvinte ce persistă pentru a fi rostite mai târziu.

Visul, ţesătura aurită, mirifica lume în care ne simţim acasă! Ca să transcezi iluziile trebuie să te consumi în ele, ca să ajungi la iubire trebuie să arzi toate iubirile!

Atragem cuvinte ce-şi doresc alăturări din simţiri simple, pure, spărgând barierele timpului, ca, mai apoi, să rămână în ţesătura inimii, în centrul ei, topite într-o adâncă tăcere. Ameţitoare tăcere!

Prin semnele cuvintelor strecurate în noi ne regăsim uneori un anotimp, alteori o veşnicie, realizăm cât de mult ne-au lipsit cei pe care îi ştiam, îi simţeam, îi auzeam lăuntric, fără putinţă de a da formă gândului, un gol ce persistă demult, tare de demult...

Organică sevă din lemnul copacului în care urcă, predestinat să-i dea viaţă şi să-i ducă fiinţa până în ultima nervură a frunzelor!

În drumul spre vârf va modela ramuri frumoase când alunecarea prin lemn sau oase i-a fost înlesnită de natură, dar şi crengi cu forme bizare, ori cioturi, ori scorbure, semne dureroase lăsate în urmă, în inima crucii, apoi se retrage în sine, trancendent. Inelele concentrice ale arborilor conţin memoria ciclurilor anterioare. Înlăuntrul acestor inele, în ax, neatinsă-i fiinţa de lumină.

Astăzi, o nedumerire: drumurile se intersectează spre capăt de drum?

Page 55: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

55

Elena Mihalachi - Republica MOLDOVA -

Visul orbului Respir prin sacii pulmonari ai unui pește, Care trebuia să-mi împlinească 3 dorințe, Iar ochii îmi sunt acoperiți de o peliculă cât foaia de țigară, subțire Rup dintr-o romaniță, În speranța că îmi va spune destinul. Ridic ochii injectați către cer și văd păsări lovindu-se de verbe, Stoluri de verbe ce pleacă în țările calde, Să se odihnească de guri. Se lovesc de tâmple, de inimi, de artere și ajung până în oase. Verbele nu suportă fumul de țigară sau alcoolul, Nu se droghează în mall cu o gagică și nu aleargă desculțe pe pietre. Primii care au orbit, au fost oculiștii. Nu știau pe care parte a frunzei stă bobul de rouă, Ori ce culoare au mâinile celor care iubesc. Dar, știi? Orbii visează. Orbii au amintiri. Orbii simt. Iar noi… suntem într-atât de sărăci, Că nu ne permitem luxul de a visa… Cămășile S-au copt macii în mine, iar genele mă dor de dor, Pe fereastra de lângă drum, îți cos cămăși În două culori, pe care tot eu o să le port... Degetele mele au dat în floare și las amprente pe corpul tău, Cu miros de vișin... Știi, de-aș putea să ating ziduri firave și să mă ascund după învelișul umerilor rotunzi, Să stau întinsă pe libertatea de plumb, Iar picioare să mi le așez neîndemânatic Peste coate, Să-ți mângâi sadic algoritmul adulterului tău, Deja expirat, Să-mi plimb trupul prin toate odăile unei clepsidre, Să scot viermii albaștri din îngerii orbi, Să mă împărtășesc cu țărâna crescută sub soare, Iar buzele, să le binecuvântez cu rădăcini rupte Din pământul sterp... Atunci, din mâinile mele, ar cădea ziduri... și tăcerea ta, o dată cu ele...

Page 56: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

56

Gl. Mircea Vladu (Membru în Biroul Secției Militare al Asociațiunii Astra din Sibiu)

DRAPELUL NA ȚIONAL AL ROMÂNIEI – SIMBOL POLITIC, NA ȚIONAL ȘI STATAL DE PRIM

RANG

Am observat, cu mâhnire, cum la intrarea principală a unor instituții ale statului român flutură faldurile Drapelului Național al României, aflate în stare avansată de degradare. M-am întrebat dacă cei care conduc destinele instituțiilor respective cunosc faptul că Drapelul Național al României constituie un simbol politic, național și statal de prim rang, căruia trebuie să-i acorde maximă atenție. Făcând parte dintr-o generație care a fost educată în spiritul acordării respectului deosebit simbolurilor noastre naționale, mă simt dator să readuc în atenția celor de bună credință câteva aspecte care vizează Drapelul Tricolor. Nu o fac din dorința de a da lecții de civică pentru cineva, ci o fac pentru a atrage atenția pe această cale că statul român are niște simboluri(Imnul și Drapelul) și nimănui nu-i este permis să nu le acorde atenția cuvenită. Din această perspectivă, doresc să reamintesc faptul că Drapelul Național al României își trage seva încă din anul 1834, când domnitorul Țării Românești Alexandru Ghica Vodă a obținut de la Imperiul Otoman dreptul de a pune steag românesc pe corăbiile negustorești și de a da steaguri oștirii. Steagul destinat corăbiilor avea culorile galben și roșu, iar cel destinat oștirii avea culorile roșu, galben și albastru, precum și un vultur la mijloc. Prima atestare documentară a Tricolorului ar data din 29 iulie 1839, după mărturiile lui Jan Alexandru Vallant, un francmason, profesor și director al Colegiului Sfântu Sava, din București, când Tricolorul ar fi fluturat pe Muntele Pleșuvu, din județul

Prahova. Istoria reține faptul că revoluționarii de la 1848 au arborat Tricolorul pe care scria „Frăția ” . Din această perspectivă, Decretul nr. 1 din 26 iunie 1848, semnat de membrii Guvernului Revoluționar Provizoriu, a consfințit apariția unui simbol politic, național și statal pentru români, cunoscut sub denumirea de Drapelul Tricolor. După alte surse, Tricolorul s-ar fi impus ca Drapel Național în anul 1859, odată cu alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Române. După aprox. 150 de ani, Parlamentul României a statuat prin Legea nr. 96 din 10 mai 1998, ca ziua de 26 iunie să devină Ziua Drapelului Național, marcându-se astfel ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul Revoluționar Provizoriu a decretat ca Tricolorul – roșu, galben și albastru, să reprezinte Steagul național al tuturor românilor. De la apariție și până în prezent, Drapelul Național a impus respect din partea celor de bună credință, întrucât cele trei culori ale sale, roșu, galben și albastru, au semnificații deosebit de puternice. Culoarea roșie simbolizează sângele vărsat de toți eroii noștri militari și civili pentru apărarea gliei străbune, pentru ca astăzi nouă românilor să ne fie mult mai bine decât le-a fost lor. Galbenul simbolizează bogăția holdelor spațiului carpato – danubiano – pontic, la care de nenumărate ori au râvnit dușmani puternici, dar care și-au găsit sfârșitul aici, ca avertisment pentru aceia care ar mai cuteza să râvnească la bunurile românilor.

Page 57: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

57

Albastrul simbolizează seninul cerului spațiului carpato – danubiano - pontic, care de multe ori s-a întunecat în vremurile de restriște și jale, dar care s-au înseninat repede datorită dorinței românilor de libertate, de prietenie, de pace, de construcție pașnică a unității naționale și statale. De la instituirea ca simbol național, Drapelul Tricolor a parcurs etapele afirmării și recunoașterii lui, care nu au fost deloc ușoare. Drapelul Tricolor a fost martorul unirii Principatelor Române și al victoriilor de răsunet obținute de Armata României în Războiul de Independență, precum și în Primul și în cel de-al Doilea Război Mondial. Sub faldurile fâlfâind în vânt ale Drapelului Tricolor, marele erou al românilor, Generalul Eremia Grigorescu a rostit la Mărășești nemuritorul îndemn „Pe aici nu se trece ” și, nu s-a trecut. Cu privirile fixate pe faldurile Drapelului Tricolor au căzut răpuși de gloanțele și schijele dușmanilor în Războiul pentru reîntregire, cei 1600 de ofițeri români în frunte cu bravul lor general Dragalina. Drapelul Tricolor a fost martorul momentelor grele în care aproape un milion și jumătate de militari români și-au înfrățit pe vecie trupurile cu glia străbună, pe care au apărat-o cu prețul vieților lor, pe timpul celor două conflagrații mondiale. Drapelul Tricolor a fost de asemenea, martorul victoriei omului asupra naturii atunci când acesta a reușit să dăltuiască în stâncă și calcar mărețele epopei ale Transfăgărășanului și Magistralei albastre(Canalul Dunăre – Marea Neagră). Cu ochii la Drapelul Tricolor, eroina de la Montreal – Nadia Comăneci a arătat întregii lumi că românii s-au născut cu mentalitate de învingători, iar cosmonautul Dumitru Prunariu a purtat cu sine în cosmos Drapelul Tricolor ca simbol al dorinței românilor de străpungere a barierelor necunoscutului. Drapelul Tricolor a fost martorul

zbuciumatelor evenimente din Decembrie 1989, când mai ales generația tânără a pus mai presus decât viața, dorința de libertate și democrație. Drapelul Tricolor a fluturat pe cele mai înalte catarge la integrarea Armatei României în NATO - cea mai puternică alianță politico - militară a lumii, precum și la integrarea României în Uniunea Europeană, fiind martorul revenirii națiunii române în rândul națiunilor civilizate și prospere ale bătrânului continent. Astăzi, Drapelul Tricolor flutură în vânt atât pe catargele instituțiilor reprezentative ale poporului nostru din țară și străinătate, cât și pe catargele bazelor de operare ale forțelor noastre armate, care apără interesele naționale sub egida ONU, UE și NATO, pe cele mai fierbinți teatre de operații multinaționale din lume. Drapelul Tricolor a reprezentat și continuă să reprezinte un simbol, care îi unește pe români atât la bine, cât și la rău, la bucurie și la necaz, la succes și la eșec, la pace și la război etc. Drapelul Tricolor și credința în Dumnezeu au reprezentat, reprezintă și vor reprezenta, potrivit opiniei mele, fundamentul dăinuirii neamului românesc în spațiul carpato - danubiano-pontic. Acestea sunt numai câteva argumente de care trebuie să țină seama, potrivit opiniei mele, atât militarii, cât și civilii pentru a cinsti în orice împrejurare, așa cum se cuvine, Drapelul Tricolor. Nu pot încheia această modestă pledoarie pentru Drapelul Tricolor fără să mai adaug câteva cuvinte de suflet: Dumnezeu să binecuvânteze poporul român și armata sa și să ne ajute ca mândrul nostru Drapel Tricolor să fluture pe cele mai înalte catarge ale lumii civilizate, împărtășind acesteia năzuințele românilor de pace, prietenie, libertate și prosperitate.

Page 58: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

58

Anca Sîrghie

ÎN CANADA, UN EVENIMENT ROMÂNESC UNIC

ÎNTR-UN COL Ț DE RAI UNIC

SEMICENTENAR LA CÂMPUL ROMÂNESC DIN HAMILTON

În recenta vizită a lui Klaus Iohannis la

Washington, întâlnindu-se cu românii diasporei americane, președintele le-a spus: „Sunteți un catalizator pentru dezvoltarea României. În același timp, este firesc ca și România să vă apere și să vă promoveze drepturile și interesele”. Încântată să constat că fostul nostru elev la Colegiul Național Brukenthal din Sibiu, acum primul om al statului, gândește la fel ca mine, mărturisesc că în ultimii 16 ani mi-am făcut un proiect personal, astfel că tocmai la acest dialog, purtat în plan cultural de diaspora noastră americană cu țara-mamă, ținem să participăm, oriunde și oricând se cuvine și constatăm că este binevenit. Aceasta, pentru că lacuna sufletească și spirituală, pe care o resimt conaționalii noștri, trăitori în Lumea Nouă, este greu de acoperit, cel puțin la nivelul primelor două generații.

Răspunzând unei noi invitații, ne îndreptam într-o zi de iulie 2017, an jubiliar în care însăși Canada își sărbătorește 150 ani de existență. spre Toronto, metropola financiară a frunzei de arțar. Ținta noastră era un eveniment al comunității conaționalilor noștri, care și-au făcut o onorantă tradiție din solicitarea unor personalități de pe întregul continent american și din țară, care să participe la Săptămâna Internațională a Culturii Române, ajunsă în acest an la a 50-a ediție. Evenimentul face parte din calendarul Câmpului Românesc de la Hamilton, Canada, un picior de plai mioritic creat în Ontario, foarte departe de țară. În 1957 acolo au fost cumpărate 25 ha de teren, pe care s-a construit în 1986 Centrul cultural „Nae Ionescu”, având sală festivă cu 400 de locuri, muzeu etnografic, sală de muzică și bibliotecă, iar afară piscină și o scenă de spectacole a parcului, în care tronează Rotonda scriitorilor români din exil, cu Aron Cotruș,Vintil ă Horia, Mircea Eliade, George Donev, Horia Stamatu

și Vasile Posteucă, sculptați de Nicăpetre, acest Brâncuși al spațiului american. Mai bine de 3 decenii, acolo s-au organizat cele mai înflăcărate manifestări anticomuniste, susținute și de ziarul „Cuvântul Românesc”, răspândit în întreaga lume. Desigur că în noul anotimp postdecembrist, Câmpul Românesc de la Hamilton și-a pierdut funcția de bastion al luptei anticomuniste, dar este spațiul unui fertil dialog cultural panromânesc, având noi targeturi impuse de cerințele diasporei române de peste Atlantic.

O seară de petrecere românească, susținută în 8 iulie 2017 de șase ansambluri de dansuri folclorice din zonă, a adunat la Câmpul Românesc din Hamilton peste 700 de participanți, bucuroși de joc și cântec până târziu în noapte. Cu un asemenea preludiu de veselie românească, am simțit, ca invitată pentru a cincea oară la evenimentul de elită care este Săptămâna Internațională a Culturii Române că dialogul spiritual care va urma între 10 și 15 iulie 2017 își va împlini menirea. Delegația noastră prezenta noutatea oaspeților veniți de la Palatul Culturii din Bistrița, orașul unde președinta Societății scriitorilor bistrițeni, Elena M. Cîmpan, activează ca profesoară la Colegiul Național “Liviu Rebreanu” și totodată poetă, de curând membră a Uniunii Scriitorilor din România, iar directorul ziarului „Răsunetul”, Menuț Maximinian, este un bun publicist și poet. Desigur că seară după seară surprizele evoluției unor noi invitați s-au ținut lanț, asigurând strălucire sărbătorească evenimentului axat pe ideea păstrării identității românești în spațiul transatlantic.

Gazdele noastre ne-au condus din primul moment la Toronto, unde am urcat în Turnul CN, adevărat cui care împunge cerul, ca de la 342 metri să admirăm panorama capitalei financiare a Canadei. Programul Semicentenarului Săptămânii Internaționale a

Page 59: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

59

Culturii Române de la Câmpul Românesc, Hamilton, într-o ediție jubiliară ca aceasta, nu putea să înceapă altfel decât cu prezentarea Cenaclului literar de la Kitchener, înființat acum 20 de ani din inițiativa preotului-poet D-tru Ichim, un „dezvoltator al limbii române”, cum se impune în prezent, când cărțile lui au început să aibă succes în România. „Asigurăm o zi ei, sărutului, dar lui Eminescu nu-i mai dedicăm o zi, din moment ce semnificația lui 15 ianuarie este Ziua culturii naționale - ține să opineze Dumitru Ichim, spre a continua - La Kitchener cele 3 școli de limba română oferă publicului, care cântă, împreună cu corul, melodii pe versurile lui Eminescu. Facem la Kitchener ceea ce nu se face în țară. La Kitchener, în Canada, viețuiesc români, dar și germani sau șvabi, care sărbătoresc pe marii scriitori.” Moderatorul simpozionului științific, prof. Sebastian Doreanu, din Denver Colorado, întărește ideea, considerând că „Eminescu este un simbol identitar de care nu ne putem lipsi”. În conferința intitulată Eminescu în eternitate, prof. Maria Dincov din Toronto a plecat de la convingerea că „Rareori un neam s-a regăsit într-un poet ca românii în Eminescu”. Trecând în revistă busturile presărate în țară și în lume, fiecare cu istoria sa, ilustrate și cu imagini, conferențiara a menționat cu justificată mândrie faptul că în Canada, se găsește la Câmpul Românesc, Hamilton, un minunat bust, creație din 1989 a lui Nicăpetre, în marmură adusă din Grecia, sculptorul ținând să precizeze: „nu aveam comandă, ci am sculptat nevoia noastră de Eminescu”. La Montreal în sept. 2004 se dezvelea statuia lui Eminescu sculptată de Vasile Gorduz, lucrare pe care tocmai în prezent românii din capitala culturală a Canadei o vor plasa într-un loc mai bun decât fusese până acum. La Windsor și la Edmonton sunt altele, în total 4, pe când în SUA este un singur bust, creat de Nicolae Pascu-Goia, adus din țară și aflat la Biserica “Sf. Maria” din Queens, New York.

Iulian Teodor Ichim, luptător ecologist din Kitchener, a vorbit despre Prințul Charles și conservarea valorilor naturale, expunând un punct de vedere original, care a atras contraargumente din partea asistenței. „Autointitularea lui Charles ca prinț de Transilvania nu are nicio urmare negativă

pentru România”, a concluzionat moderatorul. Prezentarea pe care am făcut-o eseului monografic Poezia lui Dumitru Ichim de profesoara sibiancă Maria - Daniela Pănăzan a stârnit o reală emoție întregii asistențe, dar mai ales poetului, care mi-a mulțumit cu lacrimi de bucurie în glas pentru prefața intitulată Acrobația imaginarului în poezia lui Dumitru Ichim, redactată noii cărți proaspăt apărute la Editura CronoLogin din Sibiu. Prima seară s-a încheiat cu filmele documentare regizate de Dorel Cosma, începând cu Palatul Culturii din Bistrița, urmat de Poezia bistrițeană în America și Malaiezia. Circulația poeților bistrițeni pe diferite continente a fost o revelație pentru participanții la serată, care au aflat noutăți impresionante despre orașul cu cel mai înalt turn din Transilvania. Este vorba despre un turn de biserică cu lift, cum nu există altul pe linia de la Paris până la Moscova. Palatul Culturii are un imn, scris de Cornel Udrea, iar ansamblul formațiilor de cântece și dansuri moderne și folclorice de pe Someș este tot mai cunoscut.

Marți, 11 iulie 2017, a debutat cu o excursie la Cascada Niagara, cea mai căutată destinație turistică pe continentul american. Încântarea noastră a fost absolută, mai ales că de pe malul canadian și în plimbarea cu vaporașul, imaginea celor 3 părți ale cascadei a fost covârșitoare. Seara, simpozionul zilei a doua a fost deschis de prof. dr. Rodica Gârleanu, care a vorbit despre Constantin Noica și aspirația spre universal a culturii române, trecând de la biografie la etapele creației gânditorului, al cărui target fundamental este cel de a duce cultura română spre universal. Revelația serii a constituit-o medalionul sorescian susținut de Sergiu Cioiu, acel ”artizan al cântecului și un interpret al verbului”, cum îi place să se autodefinească, amintindu-ne felul cum solistul șlagărului Vânt nebun valorifica prin 1970 texte clasice în spectacole poetic-muzicale. După trei decenii de viață canadiană, recent Sergiu Cioiu a lansat la București volumul de interviuri Nu știm aproape nimic. Fabliourile inofensive ale lui Marin Sorescu, gen Goanga, Bănuitorul iepure, Dii, Grijă etc, au fost folosite într-un spectacol, pe care acum îl reface cu titlul Pe cine numim… eu? Este un titlu inspirat de

Page 60: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

60

versurile lui Sorescu, despre ce este dincolo de ceea ce se vede la oameni. Mulțumirea lui Sergiu Cioiu a fost să descopere printre participanții la jubileu fanii de altădată ai cântecelor sale, iar proiectele artistice de viitor cuprind spectacole ale unor turnee în România.

Începută cu o liturghie, oficiată la capela „Sf. Maria” de la Câmpul Românesc, ziua a treia de simpozion a debutat cu conferinţa Elenei M. Cîmpan, intitulată Tudor Arghezi şi canonul literar, aducând argumente ale originalităţii lui Arghezi, “al doilea mare poet de după Eminescu în lirica română”. Pentru că tema literară-cadru a simpozionului era Tudor Arghezi și contemporanii lui, am tratat un subiect incitant, Lucian Blaga, „fratele mai mic” al lui Eminescu, demonstrând cu date concrete că nimic nu lipsise din arsenalul admirației față de marele lui înaintaș, pe care l-a editat în 1923, scriind prefețe la cele două volume, (am oferit participanților copii ale acelor ediții rarisime și necunoscute marelui public), l-a tradus în limba germană, meritând pentru calitatea acestei prestații onorantul Premiu „Hamangiu”, a citat în discursuri la Academia Română și a comentat versuri eminesciene, a chiar polemizat în 1943 cu primul detractor, blăjeanul Alexandru Grama. Tuturor admiratorilor lui, care încercau să acrediteze ideea că el este superior lui Eminescu atât ca poet, ca filozof și nu mai puțin ca dramaturg, Lucian Blaga le răspundea cu înțeleaptă decență că tot ce dorește este să fie “fratele mai mic al lui Mihai Eminescu”. Profesorul brașovean Adrian Munteanu, aflat într-un amplu turneu în Canada, a prezentat un proiect transdisciplinar intitulat Poezia românească între tradiție și modernitate, seara încheindu-se cu filmul documentar pe care l-am realizat recent, Amintiri despre Lucian Blaga, partea a II-a, în continuitatea peliculei prezentate în ediția precedentă, numai că acum mărturisirile aparțineau a două prietene ale poetului, doctorițele Livia Armeanu și Elena Daniello, surprinse într-un dialog efervescent.

Conform tradiției, în dimineața zilei de joi, noi, musafirii, am făcut o excursie la Kitchener, oraș cu 520.000 locuitori, între care populația de menoniți stârnește interesul pentru modul lor de viață în care nu acceptă tehnica

modernă, cu aportul electricității, al automobilelor, ei înțelegând să trăiască la început de secol XXI exact ca străbunii lor. Un popas binecuvântat s-a făcut la frumoasa Biserică Ortodoxă „Sf. Ioan Botezătorul”, edificată de pr. Dumitru Ichim, care ne-a fost călăuză, încântându-ne cu originalitatea picturii din sfântul locaș și cu spațiile largi ale sălilor dedicate activităților sociale și culturale.

Ultimele două zile de simpozion au fost mai bogate ca precedentele prin desfășurarea unor mese rotunde, cu program de lansări de carte, cu lecturi de poezie, moderate de mine, cum se crease tradiția din edițiile precedente.

Elena M. Cîmpan și Menuț Maximinian au prezentat Societatea scriitorilor „Conexiuni”, însumând 15 ani de lucrare culturală bogată, și revista „Conexiuni literare”. Exemplificator, antologia Cinci poeţi germani (Editura „Karuna” din Cluj-Napoca, 2006), cuprinde nume contemporane, traduse din germană în română de către Elena M. Cîmpan, care menționează pe Ulla Hahn, Hellmuth Opitz, Nora Gomringer, Volker Zumbrink, Barbara Köhler, așa cum în carte sunt prezenţi cu o pagină de comentariu şi cu câte zece texte, alese din volumele publicate. Traducătoarea găseşte elemente caracteristice pentru fiecare autor şi pune în valoare poezia germană. Pe coperta a IV-a apare poemul Contaminare scris de Elena M. Cîmpan, potrivit pentru munca de traducător:

„Poezia trece fără să treacă,/ Din germană în română/ şi din română în germană,/ Prin tot pământul vorbitor,/ Ca o adiere printre crengi,/ Ca un râu peste pietre,/ Ca un nor printre alţi nori,/ Ca o zi către alte zile,/ ca un sentiment de la om la om;/ Poezia străbate zări şi mări,/ Pustiuri şi gândiri - / Poezia se ia,/ Din română în germană/ Şi din germană în română,/ Prin toate trece poezia,/ Fără să treacă.../”

Debutul scriitorului Cristian Medelean, din Toronto, cu cartea La colibe și al Alyssei Sîrghie, din Michigan, cu Povestea celor trei cățeluși, carte bilingvă pentru copii, ca și romanul Surorile de Ionuț Leonard Voicu, Muchia malului, Povești din New York de Menuț Maximinian, recenta mea carte America visului românesc și nominalizările unor titluri ce reprezintă Cenaclul „Grigore Vieru”, activ

Page 61: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

61

la Toronto prin inițiativa Mariei Tonu, au dovedit, întocmai revistelor „Lumina slovei scrise” de la Universitatea „Alma Mater” din Sibiu sau „Destine literare” de la Montreal și ziarului „Răsunetul”, care apare la Bistrița, că pulsul literaturii române este intens și bine reprezentat la jubileul semicentenarului din Canada. Sărbătorirea lui Mircea Ștefan din Cleveland, Ohio, la cei 50 de ani ai săi de poezie, a fost augmentată prin lectura expresivă a lui Sergiu Cioiu, care s-a oprit asupra unor versuri reprezentative din volumele autorului.

De la ultima zi de simpozion se așteaptă, ca de obicei, conferințele cele mai interesante și nici de data aceasta speranțele asistenței n-au fost zadarnice. Prof. univ. dr Cezar Vasiliu, apreciat ca personalitatea cea mai prestigioasă a comunității românilor din Montreal, a vorbit despre 2000 de ani de la moartea împăratului Traian. Conferința mea intitulată Tudor Aghezi –psalmistul a dezvăluit mistificarea ateistă la care a fost supus poetul în învățământul comunist din România de până la 1979, când Nicolae Balotă a cutezat să demonstreze că dramatica zbatere între credință și tăgadă nu a fost stăvilit ă de ideologia marxist-leninistă, însușită samavolnic, ci l-a însoțit pe psalmist până la sfârșitul vieții sale. Poetul Adrian Munteanu a adeverit Ce aduce nou sonetul lui Dumitru Ichim, fiind el însuși autorul unor volume de sonete, valorificate într-un recital emoționant Fluturele din fântână. Așa cum era firesc, simpozionul jubileului a fost încheiat cu o temă de sinteză, Câmpul românesc de la Hamilton între minunile exilului românesc în interpretarea prof. Sebastian Doreanu.

Ziua de sâmbătă a fost rezervată strălucitului banchet jubiliar, când numărul participanților a întrecut măsura tuturor serilor precedente. Conform tradiției, moderatorul programului artistic a fost Dumitru Popescu, directorul ziarului „Observatorul” din Toronto, unde dânsul animă, ca nimeni altul, Cenaclului „Nicăpetre”. O jumătate de zi s-a ascultat muzică, s-au citit poezii și s-au semnalat noile cărți lansate la jubilee, într-o întrepătrundere cum numai domnul Dumitru Popescu știe să o

realizeze, creând o stare de emoție artistică, nutrită de toate noutățile vieții culturale românești din Toronto. O revelație a produs și Cenaclul „Grigore Vieru”, prezent cu un recital de poezie și muzică, prin grija plină de însuflețire a doamnei Maria Tonu.

Artele și-au dat mâna la jubileu, căci standurilor cu cărți li s-a alăturat expoziția de sculptură a lui Sylvio Suga, care în cei 15 ani de activitate în Canada conduce compania Sugat Design și este membru al cunoscutului Al Green Sculpture Studio. Sculpturile sale în marmură împletesc într-o manieră originală reflexe brâncușiene cu teme ale ipostazierii frumuseții feminine. Sophia Leopold, acum în vârstă de 8 ani, este de mai mult timp prezentă ca talentată pictoriță la Toronto, deschizând expoziții care promit un viitor artistic cert.

Evenimentul care a marcat semicentenarul Câmpului Românesc de la Hamilton, Canada, a fost onorat de prezența Viceconsulului General al României la Montreal, Ileana-Letiția Belivacă, și a Consulului General al României la Toronto, Mugurel Stănescu. Ei au marcat prin cuvântul lor importanța acestei manifestări, ce a strălucit ca densitate a activităților și ca bună organizare a fiecărui moment, izbândă datorată și implicării președintelui Dumitru Răchitan, a preotului-poet Dumitru Ichim și a echipei lor de români inimoși. Dialogul diasporei cu țara-mamă ar putea să fie acum mai efervescent ca oricând, dacă Ministerul românilor de pretutindeni, destinat unor asemenea inițiative, ar ieși din inerția prezentă, venind cu propuneri eficiente. Asemenea evenimente culturale majore dovedesc cu prisosință că Atlanticul nu mai este o stavilă, ci devine o punte de legătură spirituală și sufletească între români, iar diaspora, atât de sporită numeric în anotimpul postdecembrist, poate fi înțeleasă ca parte integrantă a comunității noastre naționale, așa cum observa și președintele Klaus Iohannis, care o consideră un vector al progresului. Spre a fi astfel, este necesar ca ministerul de resort să aplice un program coerent și de reală percutanță, ca să-și dovedească eficiența în cel mai apropiat viitor.

Page 62: Silviu Guga Noroc c ă exist ă google 02 ț ș ă ăță ă ț ţă ș ...rapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA156R.pdf · 1 1. Tineri dansatori din „Ceata Junilor” deschid

62

Victor Neghină

Festivalul Internațional de Folclor „Cântecele Munților” – pe simezele Cercului Militar Sibiu

Prin tradiție, orașul de pe Cibin a găzduit cea de-a 42-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților”. De la debut, cu 55 de ani în urmă, și-a păstrat poziția și s-a afirmat ca cea mai importantă scenă a folclorului internațional, la care s-au întrecut, cu fiecare ediție, zeci de ansambluri folclorice din țară și din alte țări, precum Cehia, Cipru, Serbia, Grecia, Mexic, Polonia, Ungaria, Italia, Turcia, Taiwan, Portugalia, Moldova.

Expoziția retrospectivă de artă fotografică însumează peste 60 de fotografii din desfășurarea celor 42 de ediții, face parte din colecția Cercului Militar Sibiu, realizată de artistul foto Ștefan Trihenea, angajat al Cercului Militar Sibiu. Această colecție reprezintă ansamblurile participante și principalele momente din desfășurarea fiecărei ediții. Această colecție a fost îmbogățită cu noi fotografii, reprezentând ansamblurile și momentele excepționale din desfășurarea recentei ediții, reprezentând 14 ansambluri folclorice din țară și de peste hotare, respectiv 8 ansambluri românești, precum Timișul (Timișoara), Cununița (Arad), Hora (Tg. Mureș), Bucovina (Suceava), Ardealul (Sibiu), Ceata Junilor (al Cercului Militar Sibiu), veteranii Junii Sibiului (Sibiu) și ansamblul folcloric profesionist Cindrelul – Junii Sibiului.

Celelalte 6 ansambluri au reprezentat Cehia, Polonia, Grecia, Serbia, Georgia și Bucovina, ansambluri care au fost mesagerii bogăției folclorice a statelor pe care le-au reprezentat.

Pe scena din Piața Mare a Sibiului au încântat mii de spectatori și cei 50 de soliști de muzică populară care s-au perindat pe scenă în cele 6 seri ale celui mai mare festival de folclor internațional.

Prin tradiție, Cercul Militar Sibiu a fost, și la această ediție, partener în organizarea acesteia, constituind, totodată, și scena unde s-au desfășurat câteva momente importante din marea întrecere folclorică, precum 4 Ateliere de dans, respectiv Polonia, Grecia și România, Georgia și România, precum și 3 serii gastronomice, realizate de maeștrii gastronomi din Grecia, Ungaria și Serbia.

Contribuția Cercului Militar, în calitate de partener în organizarea acestei mai întreceri folclorice internaționale, precum și celelalte momente găzduite de Cercul Miliar: Expoziția-retrospectivă a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților”; Atelierele de dans și serile gastronomice dar și găzduirea în căminul Cercului Militar a unor oaspeți de peste hotare, a confirmat, și cu această ediție, că Cercul Militar Sibiu se constituie într-o importantă instituție

militară de cultură în plan local, național și internațional. Festivalul a constituit încă un moment important care a adus Cercului Militar noi trofee din partea organizatorilor, respectiv Consiliul Județean Sibiu și Comitetul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul: Junii Sibiului”. Reușitele Cercului Militar Sibiu și cu prilejul acestei ediții, se constituie într-o meritată răsplată a eforturilor șefului acestuia, col.(r.) Marcel Japie și a întregului personal al acestui așezământ militar de cultură în viața comunității sibiene.


Recommended