+ All Categories
Home > Documents > Sibiul – dezvoltare în timp și spațiu

Sibiul – dezvoltare în timp și spațiu

Date post: 30-Jan-2017
Category:
Upload: phamnguyet
View: 228 times
Download: 0 times
Share this document with a friend
15
Investește în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Program Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Axa prioritară nr. 2 “Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii” Domeniul major de intervenție 2.1 “Tranziția de la școală la viața activă” Sibiul dezvoltare în timp și spațiu Municipiul Sibiu, unul dintre cele mai importante oraşe din Transilvania, cu un remarcabil potenţial de dezvoltare economică, este centrul administrativ al judeţului Sibiu, situat în Depresiunea Sibiului, la 20 de km amonte de vărsarea Cibinului în râul Olt, fiind străjuit la S- E şi la S-V de coastele Munţilor Făgăraşului, Lotrului şi Cibinului. Poziţia geografică a municipiului i-a favorizat formarea şi evoluţia istorică, căci prin Sibiu trec drumurile europene E 68 (Deva - Sibiu - Braşov), E 81 (Cluj - Sibiu - Piteşti), drumul naţional 14 (Sibiu - Mediaş - Sighişoara - Târgu Mureş), precum și autostrada A1. Este şi principalul nod de cale ferată din zonă și dispune și de un modern aeroport internațional. Clima este temperat - continentală ferită de excese. Relieful şi structura solului, aerul curat, nepoluat creează condiţii prielnice pentru o floră şi o faună bogate, caracteristice zonelor de transfer dintre zona de munte şi câmpie. Zone verzi numeroase, Pădurea Dumbrava din imediata vecinătate, declarată parc natural, apropierea munţilor, conferă Sibiului specificul unui oraş cu mare potenţial turistic şi de agrement. Populaţia municipiului era conform recensământului din 2011 de147.245 de locuitori dintre care 88,96% români, 1,47% maghiari, 1,06% germani, 0,39% rromi. Sub aspect confesional,♦ populația Sibiului este alcătuită din 91% ortodocși, 2% romano- catolici, 1,5% greco-catolici, 1% luterani, 1% reformați, 0,1% mozaici, 0,5% unitarieni ș.a. SIBIUL IERI - 800 DE ANI DE ISTORIE Deşi arheologii au descoperit în perimetrul Sibiului şi în suburbiile sale urme de locuire din preistorie cu convergenţe până în zorii istoriei scrise, începuturile oraşului se plasează la mijlocul secolului al XII-lea şi sunt legate de aşezarea în aceste locuri a coloniştilor germani (saxones, theutonici, flandrenses). Ei au fost chemaţi aici de regii Ungariei pentru a apăra şi a
Transcript
Page 1: Sibiul – dezvoltare în timp și spațiu

Investește în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Program Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Axa prioritară nr. 2 “Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii” Domeniul major de intervenție 2.1 “Tranziția de la școală la viața activă”

Sibiul – dezvoltare în timp și spațiu

Municipiul Sibiu, unul dintre cele mai importante oraşe din Transilvania, cu un remarcabil

potenţial de dezvoltare economică, este centrul administrativ al judeţului Sibiu, situat în

Depresiunea Sibiului, la 20 de km amonte de vărsarea Cibinului în râul Olt, fiind străjuit la S-

E şi la S-V de coastele Munţilor Făgăraşului, Lotrului şi Cibinului.

Poziţia geografică a municipiului i-a favorizat formarea şi evoluţia istorică, căci prin

Sibiu trec drumurile europene E 68 (Deva - Sibiu - Braşov), E 81 (Cluj - Sibiu - Piteşti),

drumul naţional 14 (Sibiu - Mediaş - Sighişoara - Târgu Mureş), precum și autostrada A1.

Este şi principalul nod de cale ferată din zonă și dispune și de un modern aeroport

internațional.

Clima este temperat - continentală ferită de excese. Relieful şi structura solului, aerul

curat, nepoluat creează condiţii prielnice pentru o floră şi o faună bogate, caracteristice

zonelor de transfer dintre zona de munte şi câmpie.

Zone verzi numeroase, Pădurea Dumbrava din imediata vecinătate, declarată parc

natural, apropierea munţilor, conferă Sibiului specificul unui oraş cu mare potenţial turistic şi

de agrement.

Populaţia municipiului era conform recensământului din 2011 de147.245 de locuitori

dintre care 88,96% români, 1,47% maghiari, 1,06% germani, 0,39% rromi.

Sub aspect confesional,♦ populația Sibiului este alcătuită din 91% ortodocși, 2% romano-

catolici, 1,5% greco-catolici, 1% luterani, 1% reformați, 0,1% mozaici, 0,5% unitarieni ș.a.

SIBIUL IERI - 800 DE ANI DE ISTORIE

♦ Deşi arheologii au descoperit în perimetrul Sibiului şi în suburbiile sale urme de locuire

din preistorie cu convergenţe până în zorii istoriei scrise, începuturile oraşului se plasează la

mijlocul secolului al XII-lea şi sunt legate de aşezarea în aceste locuri a coloniştilor germani

(saxones, theutonici, flandrenses). Ei au fost chemaţi aici de regii Ungariei pentru a apăra şi a

Page 2: Sibiul – dezvoltare în timp și spațiu

Investește în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Program Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Axa prioritară nr. 2 “Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii” Domeniul major de intervenție 2.1 “Tranziția de la școală la viața activă”

consolida hotarele de sud-est ale Transilvaniei, cucerite treptat, pe parcursul secolelor X-

XIII, prin supunerea formaţiunilor statale româneşti (cnezate, voievodate).

Prima atestare documentară a localităţii este din anul 1191, când este amintită aici o

prepozitură catolică (praepositum Cibiniensem). Coloniştii germani au fost plasaţi într-un

spaţiu locuit din vechime de populaţia românească autohtonă, amestecată cu resturi ale unor

popoare migratoare (slavi, pecenegi, cumani), cu care, în decursul istoriei, a intrat în relaţii

strânse, bazate pe complementare şi subtile fenomene de interferenţă culturală, încă

insuficient cercetate şi relevate. De altfel, aşezarea Sibiului în vecinătatea Ţării Româneşti,

dominând pasul Turnu Roşu, a reprezentat un factor important al prosperităţii sale. El devine

treptat o cetate puternică şi cel mai important centru economic, ecleziastic, militar,

administrativ, politic şi cultural al comunităţilor săseşti din Transilvania.

În legătură cu aceste funcţii s-a derulat şi istoria localităţii, atestată în 1366 ca oraş

(Hermannstadt). Trecerea de la agricultură la preponderenţa meşteşugurilor şi a comerţului i-

a adus Sibiului putere şi prosperitate. Apar şi se cristalizează breslele cu funcţii economice şi

de apărare; oraşul, ca avanpost catolic într-o zonă locuită preponderent de ortodocși

(schismatici), va deveni gazda unor ordine călugăreşti. După îmbrăţişarea Reformei de către

populaţia săsească (1544) Sibiul va fi unul dintre centrele ei de iradiere.

Desele ameninţări asupra oraşului, aşezat pe arterele principale de penetrare spre inima

Transilvanei, atacurile tătarilor şi ale turcilor din secolele XIII - XVI, vor impune un

permanent efort de fortificare, transformând cetatea într-un bastion aproape de neînvins.

Odată cu trecerea Transilvaniei sub stăpânirea Imperiului Habsburgic, Sibiul devine

capitala Principatului pentru lungi perioade de timp (1692 - 1791; 1849 - 1867).

Permanentele legături ale Sibiului cu apusul şi răsăritul Europei l-au propulsat ca un factor de

cultură şi de civilizaţie cu rezonanţă europeană.

Au funcţionat aici şcoli, biblioteci, spitale, societăţi şi asociaţii culturale, cărturari şi artişti

care i-au adus faimă şi prestigiu. După edictul de concivilitate (1791) adică acordarea

dreptului de a se aşeza între zidurile cetăţii şi pentru români şi pentru maghiari, Sibiul a

devenit unul dintre cele mai importante centre culturale şi religioase ale românilor din

Transilvania.

Începând cu anul 1761, Sibiul devine cel mai important centru bisericesc şi cultural al

românilor ortodocși din Transilvania, iar în anul 1864 Andrei Şaguna restaurează Mitropolia

Page 3: Sibiul – dezvoltare în timp și spațiu

Investește în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Program Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Axa prioritară nr. 2 “Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii” Domeniul major de intervenție 2.1 “Tranziția de la școală la viața activă”

Ardealului cu sediul la Sibiu. Spre mijlocul secolului al XIX-lea, orașul ajunge centrul

spiritual al luptei pentru emanciparea acestei naţiuni.

În cadrul luptei de eliberare naţională a românilor, la Sibiu este redactat de către Simion

Bărnuţiu manifestul Proclamaţie către români, citit la Blaj şi tot la Sibiu îşi avea sediul

Comitetul Naţional Român sub preşedinţia episcopului Andrei Şaguna.

În 1863 îşi deschide aici lucrările Dieta Transilvaniei care votează legea privind o egală

îndreptăţire a naţiunii române şi a confesiunilor sale.

În Sibiu activează Partidul Naţional Român, cel mai important partid politic din

Transilvania, care declanşează cea mai amplă mişcare social-politică din a doua jumătate a

secolului al XIX-lea - Mişcarea memorandistă- în condiţiile în care, începând cu 1867,

Transilvania a fost anexată Ungariei în cadrul Imperiului Austro-Ungar.

A doua jumătate a secolului al XIX-lea şi primul sfert al secolului XX sunt caracterizate

printr-o dezvoltare economică şi socială fără precedent în Sibiu, însă dezvoltarea urbanistică,

economică şi socială de care se bucura Sibiul la începutul sec.al XX-lea este frânată de

izbucnirea Primului Război Mondial.

Sibiul a avut un rol important şi în pregătirea Unirii din 1918, iar imediat după

proclamarea unirii Transilvaniei cu România, la 1 Decembrie 1918, Sibiul devine din nou

capitala provinciei până la sfârşitul anului 1919, aici avându-şi sediul atât Consiliul

Dirigent (Guvernul Transilvaniei), cât şi Marele Sfat (Parlamentul Transilvaniei).

Denumirea oraşului se schimbă oficial în Sibiu în anul 1919.

În 1945, după Al Doilea Război Mondial, începe deportarea saşilor spre URSS. 2800 de

persoane de etnie germană au fost deportate, multe dintre ele nemaiîntorcându-se niciodată.

Sistemul comunist, cu mici excepţii, nu s-a atins de oraşul vechi, iar Sibiul devine

reşedinţa judeţului cu acelaşi nume în 1968.

La 21 decembrie 1989 încep la Sibiu demonstraţiile anticomuniste, continuate în 22

decembrie, soldate cu 89de morţi şi sute de răniţi. Sibiul a fost al doilea oraş, cronologic după

Timişoara, care s-a ridicat împotriva dictaturii comuniste.

Oraşul a cunoscut în ultimii ani o renaştere economică şi culturală semnificativă, fiind

astăzi unul dintre centrele cu cel mai mare nivel de investiţii străine din România.

Sibiu a fost în anul 2007 Capitală Culturală Europeană, împreună cu Luxemburg.

Page 4: Sibiul – dezvoltare în timp și spațiu

Investește în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Program Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Axa prioritară nr. 2 “Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii” Domeniul major de intervenție 2.1 “Tranziția de la școală la viața activă”

♦ Evoluţia urbanistică a Sibiului a pornit de la nucleul iniţial al Oraşului de Jos şi o

incintă slab fortificată în jurul unei bazilici romanice, aşezată pe locul actualei Biserici

Evanghelice cu hramul Sfintei Maria din Piaţa Huet, în Oraşul de Sus (sec. XII). După

distrugerile provocate de năvălirea tătarilor ( 1241 - 1242 ), supravieţuitorii hotărăsc întărirea

sistemului de fortificaţii. În decursul sec. XII – XV, în Oraşul de Sus se dezvoltă încă două

incinte fortificate, cuprinzând Piaţa Mică, apoi Piaţa Mare şi o amplă zonă urmând platoul de

sus al Cibinului în perimentru delimitat de actualele străzi Odobescu, Centumvirilor, Ioan

Lupaş, Cetăţii, Manejului, Movilei, Avram Iancu şi Piaţa Huet. Concomitent, sibienii cuprind

între ziduri şi Oraşul de Jos.

Zidurile şi porţile oraşului au fost întărite cu turnuri, rondele şi bastioane, stârnind

respectul duşmanilor şi admiraţia vizitatorilor.

Totalul suprafeţei fortificate era în secolul al XVII-lea de 72 hectare, Sibiul fiind cea mai

puternică cetate fortificată din Transivania. Spre comparaţie, Viena avea incinta fortificată de

92 de hectare.

Sibiul medieval a supravieţuit în mare măsură. Vestigiile oraşului medieval şi fortificaţiile

care au rezistat demolărilor din a doua jumătate a secolului al XIX-lea mai păstrează

numeroase elemente de arhitectură şi din atmosfera vechiului burg.

În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, arhitectura de locuit devine preponderentă,

caracterul actual al orașului fiind determinat în mare măsură de case în stil baroc. În a doua

jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, arhitectura orașului este

îmbogățită de clădiri în stil clasicist, neogotic și Jugendstil.

♦ Știați că în:

1292 este atestat primul spital din România?

1330 este menţionată prima bibliotecă de pe actualul teritoriu al României?

1380 este prima atestare a unei şcoli din România?

1494 se deschide prima farmacie din România?

1525 este atestată prima tipografie din Transilvania şi a doua ca vechime de pe

actualul teritoriu al României?

Page 5: Sibiul – dezvoltare în timp și spațiu

Investește în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Program Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Axa prioritară nr. 2 “Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii” Domeniul major de intervenție 2.1 “Tranziția de la școală la viața activă”

1534 se deschide prima moară de hârtie din România?

1544 la Sibiu se tipăreşte prima carte în limba română din Ardeal?

1551 Konrad Haas experimentează prima rachetă în trepte din lume?

1557 este menţionată prima librărie de pe actualul teritoriu al României?

1612 la Sibiu apare primul calendar de pe actualul teritoriu al României?

1671 în jurul Sibiului se descoperă gazul metan?

1717 se inaugurează prima fabrică de bere din România?

1778 la Sibiu se publică primul ziar din Transilvania, "Teatrul Wochenblatt für das

Jahr 1778”?

1782 chimistul Franz Joseph Müller descoperă la Sibiu elementul chimic Telurul?

1788 se inaugurează prima clădire de teatru de pe actualul teritoriu al României?

1793 prima carte de medicină românească scoasă la Sibiu de Ioan Piuariu Molnar?

1795 cel mai vechi paratrăznet din sud-estul Europei se instalează lângă Sibiu, la

Cisnădie?

1817 se deschide Muzeul Brukenthal, primul muzeu din România şi din sud-estul

Europei?

1852 apare Telegraful Român care, de atunci, are apariţie neîntreruptă, fiind cel mai

vechi ziar din sud-estul Europei?

1859 s-a construit Podul Minciunilor, primul pod de fontă din România?

1863 se inaugurează primul spital de boli nervoase, fiind primul aşezământ de acest

fel din România şi din sud-estul Europei?

1875 s-a deschis prima fabrică de maşini- unelte din Transilvania?

1882 se inaugurează Banca Albina, prima bancă cu capital integral românesc de pe

actualul teritoriu al României?

1894 Păltinişul devine prima staţiune montană din România?

1895 se publică prima Enciclopedie din România?

Page 6: Sibiul – dezvoltare în timp și spațiu

Investește în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Program Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Axa prioritară nr. 2 “Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii” Domeniul major de intervenție 2.1 “Tranziția de la școală la viața activă”

1895 s-a deschis Muzeul de Istorie Naturală care cuprinde cel mai vechi ierbar din

România?

1896 la Sadu se inaugurează prima hidrocentrală din România?

Sibiul devine primul oraş din Transilvania în care se utilizează curentul electric pentru

iluminat?

1897 se deschide prima fabrică de cântare din România?

1904 Sibiul este primul oraş din Transilvania care introduce un mijloc de transport

în comun electric fără şine (omnibuzul), strămoşul troleibuzului?

1923 se inaugurează clădirea Arhivelor, prima construcţie din ţară pentru păstrarea

şi conservarea patrimoniului arhivistic?

1929 s-a deschis prima grădină zoologică din România?

1934 se deschide grădina cinema Thalia, primul cinematograf în aer liber din

România?

1945 se înfiinţează "Junii Sibiului", primul ansamblu folcloric din România?

1972 se deschide primul muzeu de farmacie din România?

1994 se deschide primul muzeu de etnografie universală din România?

2007 Sibiul devine Capitala Culturală Europeană, primul oraş din estul Europei care

primeşte acest titlu?

Page 7: Sibiul – dezvoltare în timp și spațiu

Investește în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Program Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Axa prioritară nr. 2 “Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii” Domeniul major de intervenție 2.1 “Tranziția de la școală la viața activă”

Page 8: Sibiul – dezvoltare în timp și spațiu

Investește în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Program Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Axa prioritară nr. 2 “Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii” Domeniul major de intervenție 2.1 “Tranziția de la școală la viața activă”

SIBIUL AZI

Sibiu - oraș al cunoașterii

1.1. Spațiu de confluențe istorice, culturale și arhitecturale

Orașul istoric Sibiu, așa cum a ajuns în vremurile noastre, se caracterizează printr-o

substanță originară istorică de opt secole, fiind, din acest punct de vedere, un câmp de

cercetare deosebit de valoros pentru istorici, arhitecți și istorici de artă. Și astăzi, mulți

vizitatori sunt impresionați de străzile strâmte, piețele și piațetele orașului istoric, cu

nenumărate colțuri pitorești, de casele modeste ale meseriașilor, de locuințele fastuoase ale

comercianților sau de palatele patricienilor, dar și de impunătoarele biserici, de casele de

breaslă sau de resturile fortificațiilor.

Page 9: Sibiul – dezvoltare în timp și spațiu

Investește în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Program Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Axa prioritară nr. 2 “Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii” Domeniul major de intervenție 2.1 “Tranziția de la școală la viața activă”

Page 10: Sibiul – dezvoltare în timp și spațiu

Investește în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Program Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Axa prioritară nr. 2 “Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii” Domeniul major de intervenție 2.1 “Tranziția de la școală la viața activă”

Page 11: Sibiul – dezvoltare în timp și spațiu

Investește în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Program Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Axa prioritară nr. 2 “Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii” Domeniul major de intervenție 2.1 “Tranziția de la școală la viața activă”

Page 12: Sibiul – dezvoltare în timp și spațiu

Investește în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Program Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Axa prioritară nr. 2 “Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii” Domeniul major de intervenție 2.1 “Tranziția de la școală la viața activă”

Page 13: Sibiul – dezvoltare în timp și spațiu

Investește în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Program Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Axa prioritară nr. 2 “Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii” Domeniul major de intervenție 2.1 “Tranziția de la școală la viața activă”

Zona Soldisch. Poarta Cisnădiei. Câmpia Haller

Page 14: Sibiul – dezvoltare în timp și spațiu

Investește în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Program Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Axa prioritară nr. 2 “Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii” Domeniul major de intervenție 2.1 “Tranziția de la școală la viața activă”

Cartierul Iosefin. Bulevardul Victoriei

Page 15: Sibiul – dezvoltare în timp și spațiu

Investește în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Program Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Axa prioritară nr. 2 “Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii” Domeniul major de intervenție 2.1 “Tranziția de la școală la viața activă”

1.2. Educație și cercetare

În Municipiul Sibiu, funcţionează un număr de 28 de grădiniţe de stat pe cele două

programe (normal și prelungit), 15 grădinițe private, 26 de instituţii de învățământ primar și

gimnazial și 21 de instituţii de învățământ liceal teoretic, liceal tehnologic, liceal vocaţional și

profesional prin şcoli de artă și meserii, de stat și private.

Sibiul, vechi centru administrativ și cultural al Transilvaniei, a găzduit de-a lungul istoriei

sale, o serie de așezăminte de grad universitar ale românilor și ale sașilor.

Începuturile învățământului superior sibian merg până în secolul al XVIII-lea , când au

fost inițiate cursuri superioare în cadrul Școlii Teologice, anul 1786 fiind considerat anul de

debut.

Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu este o instituție publică de învățământ superior

componentă a sistemului educațional din România, cu atribuții în domeniul formării inițiale și

continue a adulților precum și în domeniul cercetării științifice.


Recommended